ȘCOALA NAȚIONALĂ DE ȘTIINȚE POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ANALIZA PROTESTELOR DIN IANUARIE 2012 DIN PERSPECTIVĂ

COMUNICAȚIONALĂ ȘI IMAGOLOGICĂ

PROFESOR COORDONATOR: TĂNĂSELEA GEORGIAN

PROF. DR. UNIVERSITAR NICOLAE FRIGIOIU MCP – ANUL I

1BUCUREȘTI 2013

CUPRINS

I. NOȚIUNI TEORETICE

1. Comunicarea politică............................................................................................3

2. Imagine – Concept. Tipologie...............................................................................4

3. Imaginea publică. Imaginea politică.....................................................................5

II. PREZENTAREA CONTEXTULUI SOCIO-POLITIC-INSTITUȚIONAL AL

EVENIMENTELOR.......................................................................................................6

III. ANALIZA CONTEXTULUI DIN PERSPECTIVA IMAGOLOGICO-

COMUNICAȚIONALĂ. IMPACTUL MEDIA ASUPRA OPINIEI PUBLICE......6

IV. BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................12

2BUCUREȘTI 2013

Introducere

Noţiunea de comunicare a început să fie utilizată în secolul XIV şi provine din latinescul

“communis”, care înseamnă a pune în comun, a fi în relaţie, a împărtăşi. În secolul următor, ca

urmare a dezvoltării drumurilor şi poştei, se îmbogăţeşte cu sensul de a transmite. Ulterior, ca

urmare a apariţiei trenului, telegrafului, automobilului, telefonului, radioului, televizorului,

internetului, acest sens tinde să se situeze în prim plan. Toate procesele sociale implică un

process de comunicare, adică “acte individuale de transmitere şi receptare”1 ale unui mesaj.

Înţelegem astfel că a comunica implică acţiunea de a “transmite” “un mesaj” despre

“ceva” cuiva care este “receptorul”, mesaj venit din partea unei entităţi numite “emiţător”.

Reprezentând latura complexă a vieţii sociale, fără de care aceasta nu poate exista, deoarece

relaţiile şi structurile sociale nu s-ar putea realiza altfel decât prin comunicare, aceasta nu poate fi

redusă doar la câteva caracteristici generale, întrucât în diferite domenii ale vieţii sociale

discutăm despre anumite aspecte, ceea ce face ca şi comunicarea să capete diverse accente în

funcţie de domeniul în cauză. Astfel, sunt utilizate sintagme de genul “comunicare politică”,

“comunicare organizaţională”, “comunicare de grup” etc. fiecare având specificul său. În cele ce

urmează vom trata domeniul “comunicării politice” ca domeniu distinct al comunicării.

1 Denis McQuail, Comunicarea, Institutul European, Iaşi, 2000, p. 13

3BUCUREȘTI 2013

CAPITOLUL I - NOȚIUNI TEORETICE

I.1. Comunicarea politică

Comunicarea politică2 este o ramură a comunicării foarte importantă, deoarece o putem

considera ca o inimă a societăţii. De ce zic asta? Pentru ca aceasta are rolul de disemina şi a

procesa informaţiile, cu ajutorul media şi a tuturor persoanelor, într-un context politic.

Principalul factor care o face aşa importantă nu este sursa mesajului, ci conţinutul şi scopul, fiind

considerate ca o strategie de influenţare a opiniei publice în ceea ce priveşte cunoştiinţele şi

acţiunile acesteia.

Comunicarea, în general, desemnează un tip aparte de interacţiune sau interdependenţă3. Nu

contează dacă părţile implicate cooperează sau se află în conflict; este important numai faptul că prin

respectiva influenţare reciprocă ceea ce este propriu sau specific doar uneia dintre părţi se transformă

în bun comun.

Cele mai multe definiţii ale comunicării politice au ca element comun “intenţionalitatea”:

“Comunicarea politică este înţeleasă ca fiind o acţiune teleologică – o acţiune orientată,

programată, proiectată pentru anumite scopuri (politice). Fiind vorba de o acţiune strategică,

acest tip de comunicare politică ar implica reguli, proceduri, tehnici şi resurse adecvate în

anumite evenimente politice.”4 Un alt element al definiţiilor este “eterogenitatea condiţiilor care

concură la producerea comunicării politice”. De aceea, unii autori asociază comunicarea politică

unui “spaţiu” sau “câmp” de relaţii sociale. Astfel, “pentru Gosselin, comunicarea politică este

un câmp în care se intersectează diverse modalităţi de persuadare a electoratului. D. Wolton

asociază comunicarea politică unui spaţiu în care se relaţionează discursurile contradictorii a trei

actori care au legitimitatea de a se exprima în mod public asupra politicii: oamenii politici,

jurnalişti şi opinia publică prin intermediul sondajelor de opinie. Belanger asimilează

comunicarea politică relaţiilor sociale tipice pentru procesul de influenţare, o influenţare în

primul rând voită, apoi transformată în acţiune sau, dimpotrivă, în acţiune omisă. Întotdeauna

este vorba de o intervenţie intenţională referitoare la un eventual comportament al receptorului.

2 Fârte, Gheorghe Ilie, Comunicare politică, p. 3-5, http://www.scribd.com/doc/12247784/Comunicare-Politica, accesat la data de 10.05.20133 Celmare, Ştefan; Sălăvăstru, Constantin (coord.), Existenţă, cunoaştere, comunicare, Iaşi, Ed. Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, 2002, p. 115-1184 Camelia Beciu, Politica discursivă. Practici politice într-o campanie electorală, Editura Polirom, Iaşi, 2000, p. 27.

4BUCUREȘTI 2013

Negrine abordează comunicarea politică din perspectiva unui sistem complex de

comunicare a informaţiilor politice, centrat pe practici jurnalistice, pe o anumită socializare

politică a societăţii şi pe democratizarea instituţiilor statului.”5

Camelia Beciu precizează, însă, că aceste caracteristici sunt definitorii nu doar pentru

comunicarea politică, ci şi pentru orice act de comunicare (care este intenţional, reglementat şi

contextual). Aceeaşi autoare continuă prin a defini comunicarea politică drept o interacţiune între

actorii politici, mass-media, public şi electorat, mai precis între actanţi cu o identitate formală şi

reprezentativă, dar cu resurse şi motivaţii diferite. Această interacţiune instituţională se

realizează printr-o serie de coduri şi ritualuri, care dau vizibilitate spaţiului public6.

I.2. Imagine - Concept. Tipologie

Cuvântul „imagine” este de origine latină. „Imago-iuis” semnifică o imagine,

reprezentare, portretul cuiva. În procesul evoluţiei, cuvântul „imagine” a căpătat conotaţii

semantice noi. Constantin Marin7 în cartea sa, „Comunicarea instituţională”, defineşte mai multe

tipuri de noţiune de imagini specifice instituţiilor și liderilor politici.

1. Imaginea inexistentă, semnifică lipsa acesteia. Despre politicieni putem spune că

aceştia nu s-au îngrijit de pregătirea pistei de lansare în politică şi respectiv au o imagine

inexistentă;

2. Imaginea potenţială, există doar ca proiect, implimentarea ei urmând să se execute;

3. Imaginea reală, a ceea ce crede publicul despre instituţia social-politică, sau politician.

4. Imaginea parţială, presupune că în cîmpul de observaţie al publicului au nimerit doar

unele aspecte ale identităţii omului politic.

5. Imaginea deplină este atestată atunci când despre liderul politic se judecă în

complexitate, atunci când orientările şi concepţiile politicianului sunt cunoscute în

detaliu;

6. Imaginea pozitivă consemnează că în conştiinţa umană s-au sedimentat calităţile

atractive ale politicianului (arta de a conversa, spre exemplu);

5 Ibidem.6 Ibidem, p. 28.7 Marin, Constantin, “Comunicarea instituţională” , Chișinău, 1998. http://www.scribd.com/doc/79233008/Comunicare-institutionala, accesat în data de 10.05.2013

5BUCUREȘTI 2013

7. Imaginea negativă - arată că politicianul e apreciat de public prin filiera vulnerabilităţii

lui;

Constantin Marin în lucrarea sa, trasează 4 etape8 ce trebuie parcurse în formarea imaginii

unui lider politic, anume : a) determinarea rolului socio-politic la care aspiră candidatul X sau Y,

referitor la rol și nu la funcție; b) elaborarea setului de acțiuni corespunzătoare rolului ales; c)

ajustarea comportamentală; d) asigurarea unei ample vizibilități mediatice pentru a da sens

actului politic.

I.3. Imaginea Publică. Imaginea Politică

Fiecare individ, în decursul vieţii, îşi asumă un rol şi un status. Convenţiile sociale

ordonează şi ierarhizează o comunitate, modelează conduita umană după normele impuse de

practica socializării. Omul, luat ca individualitate, ca să fie acceptat de semenii săi, trebuie să

răspundă cerinţelor societăţii în care trăieşte. El se află la intersecţia a două imagini pe care

trebuie să le împace. Imaginea despre sine, aşa cum şi-a construit-o în devenirea sa, prin

interacţiunea socială cu ceilalţi şi imaginea celorlalţi despre el9.

„Imaginea este un atribut cognitiv al unui individ; poate fi o amintire sau o reamintire a

unei întâmplări trecute, o credinţă despre ce se va întâmpla în viitor, o opinie, o atitudine legată

de orice subiect în cauză sau amalgam al memoriei, credinţei, faptei şi opiniei”10.

În cazul personalităţilor, al liderilor, imaginea pare a fi produsul mai multor secvenţe care

se întâlnesc pentru a crea portretul final, cel care va fi „aruncat” pe piaţa politică. Dar şi acest

portret final este supus schimbării, modificările fiind provocate de aşteptările susţinătorilor, de

mersul societăţii, în general, de experienţa politică acumulată. În viziunea lui Nicolae Frigioiu,

„imaginea publică poate fi definită ca un complex de reprezentări colective ale unui grup

generate de rememorarea sau reactualizarea unor imagini legate de trăirile sale efective. Acestea

sunt fixate sau selectate pe retina timpului prin imaginarul social ca «expresie nemijlocită a unor

activităţi vitale de natură psihică». Imaginea publică are, evident, un caracter impersonal,

colectiv şi primordial. Ca expresie a inconştientului colectiv, imaginea publică poate fi definită 8 Marin, Constantin, “Comunicarea instituţională” , Chișinău, 1998. http://www.scribd.com/doc/79233008/Comunicare-institutionala, accesat în data de 10.05.20139 Măgureanu, Virgil, Studii de sociologie politică, Editura Albatros, Bucureşti,1997, p.99.10 Fagen, Richard, R., Politics and Communications, Little Brown and Co., 1966, p.17.

6BUCUREȘTI 2013

ca proiecţia simbolică a unor experienţe fundamentale în viaţa umanităţii care îi conferă sens şi

semnificaţie prin atitudinea indivizilor faţă de aceste experienţe.”11.

CAPITOLUL II – CONTEXTUL SOCIO-POLITIC-INSTITUȚIONAL

În continuare se va prezenta contextul în care s-au desfășurat protestele din ianuarie 2012.

Protestele au debutat, mai întâi, într-o serie de oraşe transilvănene (Târgu Mureş12, Cluj-Napoca,

Sibiu) şi au avut ca principală temă susţinerea medicului Raed Arafat, iniţiatorul reţelei publice

de urgenţă SMURD şi cel obligat să demisioneze din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul

Sănătăţii, după o dispută televizată cu Traian Băsescu privind adoptarea noii legi a sănătăţii13.

Protestul a luat amploare în mod vizibil, odată cu retragerea proiectului de lege a Sănătăţii14 de

către premierul Emil Boc, la cererea lui Traian Băsescu. Punctul critic, ce a dus la ieşirea

populaţiei în Piaţa Universităţii a fost nu atât demisia/demiterea lui Raed Arafat, cât declaraţiile

maliţioase ale preşedintelui Băsescu, care a afirmat că „nimeni din sistem nu vrea reforma” şi că

„probabil toţi sunt mulţumiţi cu sistemul actual”.

Eliminarea din sistemul medical de urgenţă a unui profesionist a reprezentat una din 11

temele iniţiale principale care a coalizat un grup eterogen de manifestanţi, fiecare protestând

împotriva puterii din motive diferite.

Tema reformei sistemului medical şi evenimentul mediatic creat prin demisia lui Raed

Arafat a acţionat mecanisme psihologice profunde, puternic emoţionale, de aceea a şi constituit

factorul declanşator al protestelor. În legătură cu sistemul medical se află cele două evenimente

fundamentale pentru un om: naşterea şi moartea. Așadar, propunerea Comisiei prezidenţiale de a

introduce mecanismele pieţei în sistemul medical, de a trece la privatizarea spitalelor a trezit

spaimele profunde ale oamenilor, care s-au găsit puşi în faţa perspectivei de a fi lăsaţi să se

11 Frigioiu, Nicolae, Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice, Cursuri universitare, Bucureşti, Editura comunicare.ro, p.149.12 http://www.rfi.ro/articol/stiri/social/manifestatie-sustinere-doctorului-arafat-targu-mures, accesat la data de 13.05.201313 http://www.zf.ro/eveniment/dezbaterile-la-noua-lege-a-sanatatii-au-inceput-cu-stangul-raed-arafat-demisioneaza-dupa-un-schimb-dur-de-replici-cu-presedintele-basescu-9139104/ , accesat la data de 13.05.201314 http://www.money.ro/basescu-retragerea-proiectului-privind-reforma-in-sanatate_1214068.html , accesat la data de 13.05.2012

7BUCUREȘTI 2013

descurce singuri în faţă bolilor. Reacţia de solidaritate socială, prin protest, a fost una naturală,

determinată de puternicul instinct de supravieţuire al omului.

O atare interpretare este puternic sprijinită de prima etapă a protestelor, cea în care

împotrivirea la privatizarea sistemului de sănătate a fost simbolizată de medicul Raed Arafat.

Acesta a devenit subiectul empatiei publice, deoarece chiar Traian Băsescu îl definise drept

„principal adversar al reformei”15. Într-un mod ironic, Traian Băsescu a îndreptat atenţia

publicului spre un personaj care are calităţile necesare pentru a fi transformat în simbol.

Într-un context social intern şi internaţional dominat de criză avem de-a face cu un efect

cumulativ al măsurilor de austeritate şi cu un factor declanşator determinat de o chestiune cu un

grad înalt de emotivitate, privatizarea sistemului de sănătate.

CAPITOLUL III - ANALIZA CONTEXTULUI DIN PERSPECTIVA IMAGOLOGICO-

COMUNICAȚIONALĂ. IMPACTUL MEDIA ASUPRA OPINIEI PUBLICE

Într-un cadru în care România este un stat membru al Uniunii Europene , ceea ce s-a

întamplat în luna ianuarie a anului 2012 a fost un „punct negru” pe steagului României, din

perspectiva imaginii noastre peste granițe. Dacă ne raportam la discursul din anul 2009 al

Președintelui Traian Băsescu, atunci cand românii au fost martori si parte la numeroase măsuri

de austeritate, putem observa impactul pe termen lung al unui discurs neînțeles de masele de

oameni. Dacă ne raportăm la realitatea socială de la mometul respectiv, înainte de episodul Raed

Arafat societatea românească acumulase o enormă tensiune individuală şi colectivă: reducerea

salariilor bugetarilor cu 25%, impozitarea pensiilor, creşterea TVA la 24%, desfiinţarea a sute de

spitale, introducerea co-plăţii în sistemul sanitar. La toate acestea se acumulase o enormă

frustrare și o vie revoltă împotriva comportamentului ostentativ al unei părți a clasei politice

românești, în special a celor aflați la putere, a unor oameni de afaceri din proximitatea

guvernării, a unor persoane afiliate lumii interlope, a unor factori de decizie din administrația

centrală și locală care au sfidat legile și regulile. În acest context, sub impactul măsurilor de

15 http://www.gandul.info/stiri/raed-arafat-a-demisionat-cine-i-a-dat-telefon-lui-basescu-sa-i-spuna-ca-arafat-este-impotriva-reformei-9137662, accesat la data de 16.05.2013

8BUCUREȘTI 2013

austeritate şi de restrângere a oportunităţilor pe piaţa muncii vest-europeană, populaţia s-a văzut

asaltată din toate părţile de perspective sumbre. În acest context, singura soluţie la îndemână a

fost protestul social.

Pe acest fundal social negativ, activitatea membrilor guvernului Emil Boc a fost marcată

de nenumărate scandaluri privind gestionarea în interes partinic a fondurilor publice,

incompetenţă, nepotism şi sfidare a opiniei publice. De asemenea, strategia de promovare a

realizărilor minuscule ale guvernării şi de ignorare a nereuşitelor majore a fost de natură să

enerveze populaţia, confruntată cu realitatea dură. Guvernanţii au încercat să mascheze aceste

deficienţe prin evitarea dezbaterilor publice.

Dacă facem o analiză politică, la fel ca alte regimuri autoritare, actuala putere a fost cu

adevărat surprinsă de apariția protestelor de stradă. Regimurile autoritare funcționează după

logica „orice este permis, iar societatea nu va reacționa”. Modul vizibil și cert în care au

reacționat reprezentanții puterii ne arată următoarele:

Daca facem o trecere în revistă a reacțiilor generate de proteste, observăm o degringoladă

în reacții, confuzia și exasperarea autorităților, natura protestelor nefiind înteleasă înca de la

început, sperându-se încetarea naturală a acestora.

Regimul a făcut pas cu pas mai multe concesii, crezând în dezamorsarea tensiunii sociale

prin acțiuni punctuale: retragerea legii Sănătății; readucerea lui Raed Arafat în ministerul

Sănătății16; discuții între partidele parlamentare, de la putere și din opoziție; acceptarea de către

Emil Boc a unei sesiuni parlamentare extraordinare17; demiterea lui Teodor Baconschi din

funcția de ministru al Afacerilor Externe18; respingerea legii comasării alegerilor de către Curtea

Constituțională19; mesajul prezidențial din 25 ianuarie20.

16 http://www.jurnaluldevrancea.ro/politica/6286-raed_arafat_revine_in_functie_cand_guvernul_boc_ar_fi_trebuit_s.html , accesat la data de 17.05.201317 http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/boc-fata-in-fata-cu-opozitia-premierul-a-acceptat-organizarea-unei-sesiuni-parlamentare-extraordinare-250658.html , accesat la data de 18.05.201318 http://www.mediafax.ro/politic/teodor-baconschi-revocat-din-functia-de-ministru-al-afacerilor-externe-pentru-declaratiile-la-adresa-protestatarilor-9168722, accesat la data de 18.05.201319 http://www.icp.org.ro/stiri/curtea-constitutionala-decis-miercuri-ca-legea-privind-comasarea-alegerilor-este-neconstitutionala.htm accesat la data de 18.05.201320 http://stareanatiunii.com/discurs-integral-basescu-25-ianuarie-2012.html , accesat la data de 18.05.2013

9BUCUREȘTI 2013

Din punctul de vedere al comunicării, după etapă inițială de tăcere, PDL mizează pe o

strategie utilizată frecvent în ultimii doi ani, încercând minimalizarea responsabilității prin

dispersarea ei la nivelul tuturor partidelor. Temele standard sunt „De vină sunt ultimii 22 de ani”,

„Protestele sunt împotriva întregii clase politice”

Mesajul lui Traian Băsescu din 25 ianuarie merită o atenție aparte, din punct de vedere

analitic. Refuzul de a accepta o schimbare radicală de atitudine politică. Prin afirmația „Nu iau în

considerare demisia. Sunt de meserie comandant de navă, nu am ratat niciodată destinaţia. Nu o

să o ratez nici cu România” a reîntărit ideea de conducere mesianică a națiunii, aceasta fiind de

origine autoritară. dovedi dezastruoasă pentru democrație, deoarece legitimează forțele

antisistem.

Traian Băsescu încearcă să utilizeze în favoarea sa mitul Eroului Salvator, prezentându-se

drept un personaj cvasi-religios, un veritabil monarh de drept divin. Inclusiv formula „dialogul

cu românii”, excluzând partidele politice și restul structurilor asociative, era menită să întărească

ideea de personaj excepțional, aflat deasupra clasei politice. Afirmând că „nu are nimic de

schimbat”, asumându-și doar câteva „gafe”, precum cea a disputei publice cu Raed Arafat,

Traian Băsescu încearcă să transmită națiunii că el este în continuare Stăpânul Înțelept și

Atotputernic.

Disocierea de toate partidele politice indică o nouă încercare a lui Traian Băsescu de a se

pune în fruntea atitudinilor antisistem din societatea românească. În esență, Traian Băsescu

dorește să transmită ideea că el este personajul bun, care „modernizează” ori „reformează”, în

timp ce partidele politice sunt „corupte”, „rele”, „rupte de agenda populației”.

Prin referirile frecvente la „stabilitate”, Traian Băsescu a transmis mediilor internaționale

că pot avea încredere în el, că va urma agenda acestora, în schimbul menținerii sprijinului;

Într-un plan mai general, lanțul de reacții al regimului Băsescu față de protestele de stradă

evidențiază neglijarea conceptului de „masă critică”. Premisa acțiunilor lui Traian Băsescu și a

PDL a fost că nu se va constitui o masă critică necesară protestelor și, ulterior, a schimbării

puterii politice prin alegeri. Dar, ignorând realitatea politică și acțiunea cumulativă a factorilor

psihologici, economici, sociali și instituționali, regimul Băsescu a generat o masă critică de

10BUCUREȘTI 2013

ostilitate la adresa sa, pe care acum încearcă să o dezamorseze. Orice partid politic ar trebui să

tragă consecințele necesare din eșecul regimului Băsescu.

ROLUL MASS-MEDIA ÎN MEDIATIZAREA EVENIMENTELOR

Un rol decisiv în declanşarea şi desfăşurarea ulterioară a protestelor l-au avut mijloacele

de comunicare în masă, în special posturile de televiziune de ştiri şi platformele de socializare pe

Internet. Înaintea declanşării protestelor, disputa dintre Raed Arafat şi Traian Băsescu (care a

avut loc telefonic în cadrul unei emisiuni în direct la Realitatea TV) a fost intens mediatizată pe

canalele private de ştiri (Antena 3, Realitatea TV, România TV). Postul public de televiziune

(inclusiv canalul de profil TVR Info) a mediatizat în special declaraţiile preşedintelui ţării.

Concomitent, pe platformele de socializare pe Internet (Facebook, Twitter ) au început să

apară grupuri şi petiţii de susţinere a lui Raed Arafat şi a SMURD. În cadrul acestora, sute de mii

de internauţi s-au pronunţat împotriva atitudinii preşedintelui Traian Băsescu şi în favoarea

menţinerii SMURD şi a doctorului Arafat în conducerea Ministerului Sănătăţii. Totodată, au

început să apară apeluri la ieşirea în stradă pentru a protesta împotriva acestor măsuri şi

împotriva guvernanţilor. Odată cu declanşarea protestelor, în ţară şi în Bucureşti, televiziunile de

ştiri şi OTV au acordat ample spaţii de transmisie în direct a evenimentelor.

Concluziile sunt evidente, evenimentele petrecute in ianuarie 2012 au fost și vor fi o pata

pe “CV-ul” României, stat democrat, membra a Uniunii Europene. În opinia mea, aceste revolte

ale populației frustrate au fost o lovitură de imagine pentru Traian Băsescu, daca ne raportăm la

referendumul din 2012 cand 7,5 milioane de oameni au ieșit în strada și au votat demiterea

acestuia. Este evident faptul ca aceste întâmplări au contribuit într-o mare măsură la colapsul

imagologic al Președintelui României, acesta fiind reflectat și în rezultatele extraordinare pe care

USL le-a obtinut la alegerile Parlamentare, unde electoratul a abordat un comportament de vot

anti Băsescu.

11BUCUREȘTI 2013

BIBLIOGRAFIE

1. Frigioiu, Nicolae, Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice, Cursuri universitare,

Bucureşti, Editura comunicare.ro, p.149.

2. Fârte, Gheorghe Ilie, Comunicare politică, p. 3-5,

http://www.scribd.com/doc/12247784/Comunicare-Politica

3. Fagen, Richard, R., Politics and Communications, Little Brown and Co., 1966, p.17.

4. Marin Constantin, “Comunicarea instituţională” , Chișinău, 1998.

http://www.scribd.com/doc/79233008/Comunicare-institutionala, accesat în data de

10.05.2013

5. Măgureanu, Virgil, Studii de sociologie politică, Editura Albatros, Bucureşti,1997, p.99.

PUBLICAȚII ELECTRONICE

1. http://www.rfi.ro/articol/stiri/social/manifestatie-sustinere-doctorului-arafat-targu-mures

2. http://www.zf.ro/eveniment/dezbaterile-la-noua-lege-a-sanatatii-au-inceput-cu-stangul-

raed-arafat-demisioneaza-dupa-un-schimb-dur-de-replici-cu-presedintele-basescu-

9139104/

3. http://www.money.ro/basescu-retragerea-proiectului-privind-reforma-in-

sanatate_1214068.html

4. http://www.gandul.info/stiri/raed-arafat-a-demisionat-cine-i-a-dat-telefon-lui-basescu-sa-

i-spuna-ca-arafat-este-impotriva-reformei-9137662

5. http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/boc-fata-in-fata-cu-opozitia-premierul-a-

acceptat-organizarea-unei-sesiuni-parlamentare-extraordinare-250658.html

6. http://www.mediafax.ro/politic/teodor-baconschi-revocat-din-functia-de-ministru-al-

afacerilor-externe-pentru-declaratiile-la-adresa-protestatarilor-9168722

7. http://www.icp.org.ro/stiri/curtea-constitutionala-decis-miercuri-ca-legea-privind-

comasarea-alegerilor-este-neconstitutionala.htm

8. http://stareanatiunii.com/discurs-integral-basescu-25-ianuarie-2012.html

12BUCUREȘTI 2013