iluminismul

Iluminismul

Jean Jacques Rousseau

Iluminismul, numit și Epoca Luminilor sau Epoca Rațiunii, este o mișcare ideologică și culturală, antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII-XIX în țările Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și având drept scop crearea unei societăți „raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase (cf. Carp Maxim). Iluminismul este o replică la adresa barocului, în încercarea de a înlătura dogmele religioase și de a propaga luminarea maselor pe baza experienței proprii.

Au existat multe și diverse curente de gândire, însă numai o serie de idei pot fi caracterizate drept pătrunzătoare și dominante. O abordare rațională și științifică a aspectelor religioase (conform vechii teorii și divergențe pe tema adevărului dublu), a problemelor de ordin social, politic și economic a promovat o viziune seculară asupra lumii și o orientare generală către progres și perfecționare.

Principalii promotori ai acestor concepte au fost filosofii, care au popularizat și promulgat ideile noi pentru publicul larg. Acești "profeți" ai Iluminismului aveau o serie de atitudini de bază comune. Având o credință în rațiune care era de nezdruncinat, au căutat să descopere principii valabil universale care să guverneze umanitatea, natura și societatea, și să acționeze în baza acestora.

"Enciclopedia" lui Denis Diderot reprezintă chintesența spiritului Iluminismului, sau al Epocii Rațiunii, după cum i s-a mai spus. Având centrul la Paris, mișcarea a dobândit un caracter internațional prin faptul că s-a răspândit în saloane cosmopolite. Cei mai reprezentativi promotori ai Iluminismului s-au aflat în Franța: baronul de Montesquieu, Voltaire, baronul Turgot și alți fiziocrați, Jean-Jacques Rousseau, care a avut o influență foarte mare asupra romantismului.

Jean Jacques Rousseau (n. 28 iunie 1712 - d. 2 iulie 1778) a fost un filosof francez de origine geneveză, scriitor și compozitor, unul dintre cei mai iluștri gânditori ai Iluminismului. A influențat hotărâtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept și conștiința socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din 1789. În urma sa, au rămas atât multe opere monumentale, cât şi citate impresionante.

Răduţ RamonaClasa a X-a B

După ce se naşte, pe data de 28 iunie 1712 în Geneva, mama sa moare după câteva zile, în urma unor complicaţii. Zece ani mai târziu, Tatăl său,un ceasornicar falit, fuge din Geneva, pentru a scăpa de datorii, și își abandonează familia. Tânărul Rousseau părăsește și el Geneva. O întâlnește pe doamna de Warens, care îi va fi mulți ani protectoare, iubită și substitut de mamă. Sub autoritatea ei, își desăvârșește educația și se convertește la romano-catolicism.

1742 - Rousseau ajunge la Paris, unde prezintă Academiei franceze un sistem numeric de notație muzicală, care este respins.

1743 - Devine secretarul ambasadorului Franței în Republica Veneția

1745 - Rousseau o întâlnește, la un hotel din Paris, unde aceasta lucra ca menajeră, pe Thérèse Levasseur, cu care va rămâne până la moarte.

1746 - Se naște primul dintre cei cinci copii ai lui Rousseau. Toți au fost dați la orfelinat.

1749 - Îl întâlnește pe Diderot, cu care se împrietenește. Începe să contribie la Encyclopédie. Află despre un concurs al Academiei din Dijon și se decide să participe cu un eseu despre consecințele nefaste ale progresului artelor și ale științelor asupra moravurilor publice.

1750 - Câștigă premiul Academiei din Dijon și ajunge faimos.

1752 - Compune opera „Ghicitorul satului”.

1754 - Se întoarce la Geneva, unde redobândește cetățenia și reintră în comunitatea calvinistă.

1755 - Academia din Dijon refuză să îi premieze un al doilea eseu despre originea inegalității.

1759 - Enciclopedia este formal interzisă. Relațiile lui Rousseau cu ceilalți enciclopediști se deteriorează.

1761 - Publică Julie sau Noua Heloise, un roman epistolar, care va avea un succes extraordinar.

1762 - Apar două dintre cele mai importante cărți ale lui Rousseau: Despre contractul social și Emile, un roman pedagogic. Scrie un proiect pentru o Constituție a insulei Corsica. În urma criticilor vehemente la adresa celor două carți, care au culminat cu interzicerea lor în Franța și la Geneva, Rousseau e nevoit să fugă.


1766 - Ajunge în Anglia, la invitația lui David Hume. Rousseau începe să dea semne de instabilitate mentală. Are senzația că Hume este parte a unei conspirații care vizează uciderea lui.

1767 - Se intoarce în Franța, sub un nume fals. Oficial, nu i se permite intrarea în regat decât în anul 1770, după intervenția unor prieteni pe lângă Rege.

1771 - Întors la Paris, Rousseau începe să organizeze lecturi private ale Confesiunilor. Scandalizată, Madam d'Epinay intervine, cu succes, la poliție, ca lecturile respective să fie interzise.

1772 - Scrie Considerații despre guvernarea Poloniei.

1776 - Starea sănătății lui se înrăutățește continuu, iar relațiile cu prietenii sunt afectate. Începe să scrie texte obsesive, prin care îi acuză pe alții și se justifică pe sine: Rousseau, judecător al lui Jean-Jacques și Revenile – plimbăreț singuratic.

28 iulie 1778 - Moare la Ermenonville, pe domeniul marchizului de Giradin, care îl invitase să stea la el. Este înmormântat pe o insulă artificială de pe lacul domeniului. În 1794, osemintele lui au fost duse la Pantheon, unde se odihnesc și astăzi.

” Omul s-a nascut liber, dar pretutindeni este in lanturi”

Opera sa de căpătâi, Contractul social, este considerată de mulţi “un manual de drept politic”.Ideile regăsite în această operă sunt:

Familia este cea mai veche dintre societăţi şi este singura societate naturală. De îndată ce copiii cresc şi devin independenţi, legea naturală dispare, iar continuirea convieţuirii, dacă există, se va face voluntar şi nu natural.

“Despre dreptul celui mai tare- ” cel mai tare nu-i niciodată destul de puternic ca să poată fi întodeauna stăpân”. Forţa, ne spune el, nu dă naştere niciunui drept, astfel încât nimeni nu este obligat să se supună decât puterilor legitime.

“Dreptul la sclavaj este nul”- Niciun om nu are o autoritate naturală asupra semenului său. A renunţa la libertate, spune Rousseau, este echivalent cu a renunţa la calitatea de om.


Despre contractul social

Drept urmare, soluţia propusă de autor poartă numele unui contract social pe care el îl defineşte astfel: ” A găsi o formă de asociaţie care să apere şi să protejeze cu toată forţa comună persoana şi bunurile fiecărui asociat şi în cadrul căreia fiecare dintre ei, unindu-se cu toţii, să nu asculte totuşi decât de el însuşi şi să rămână tot atât de liber”.

Formula fundamentală a contractului social este aceea că fiecare individ cedează comunităţii drepturile sale, iar în schimbul acestora devine membru al acelei comunităţi. Dar, ca parte a comunităţii, el primeşte în dar drepturile tuturor membrilor, legaţi de intreg. Individul este privit în cadrul acestei comunităţi atât ca particular, cât şi ca parte a suveranului

Despre voinţa generală

Rousseau ne expune şi concepţia sa despre voinţa generală, un termen des întâlnit în cadrul acestui manifest şi spune că nu este neapărat obligatoriu ca aceasta să fie unanimă, însă este esenţial ca toate voturile sa fie numărate. Vointa generala reprezinta suma vointelor particulare.

Despre suveranitate

Conform ideilor lui Rousseau, suveranitatea este INALIENABILĂ şi INDIVIZIBILĂ. El vorbeşte despre necesitatea legilor. ”Când întregul popor hotărăşte cu privire la întregul popor…materia asupra căreia se hotărăşte este generală, întocmai ca şi voinţa” .

De la voinţă generală la legi şi apoi la republică. Autorul defineşte republica fiind “orice stat reglementat prin legi, oricare ar fi forma lui de administraţie.”


Despre separarea puterilor in stat

Principiul cel mai important poate din cadrul acestei opere îl reprezintă separaţia puterilor în stat, Rousseau punând accentul pe importanţa faptului că “acela care redactează legi nu trebuia sa aibă puteri legislative”. Conceptul de libertate legat îndeaproape de cel de voinţa generală poate fi menţinut doar în absenţa unei persoane suficient de puternice încât să îşi impună voinţa particulară.

În concluzie, “niciun cetăţean nu trebuie să fie atât de bogat încât să-l poată cumpăra pe altul şi nimeni atât de sărac încât să fie silit să se vândă”.

” Dacă ar exista un popor de zei, s-ar guverna democratic. Oamenilor nu li se potriveşte un guvernământ atât de perfect”.


iluminismul

Documents