inflatia macro

REFERAT LA DISCIPLINA MACROECONOMIE

EVOLUŢIA INFLAŢIEI ÎN ZONA EURO

Evoluţia inflaţiei în zona euro

CUPRINS: pag.

CAPITOLUL I: Inflaţia – considerente generale…………………………………3

CAPITOLUL II: Măsurarea inflaţiei……………………………………………….4

CAPITOLUL III: Cauzele, consecinţele şi formele inflaţiei……………………6

CAPITOLUL IV: Inflaţia în zona euro…………………………………………...7

4.1 ZONA EURO – considerente generale…………………...7

4.2 Indicele armonizat al preţurilor de consum………………8

4.3 Ponderea principalelor grupe de produse în IAPC……...11

4.4 Evoluţia inflaţiei în diferite perioade………………………12

4.5 Concluzii…………………………………………………….22

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………24

I. INFLAŢIA – CONSIDERENTE GENERALE

2


Unul dintre cele mai grele dezechilibre economico – sociale îl reprezinta inflaţia

aceasta reprezentând o problemă care preocupă toate categoriile de agenţi economici, de

la simplul om din provincie pâna la marile companii sau gu verne.

Există numeroase abordări ale acestui fenomen, în urma cărora izvorăsc o serie de

definiţii. Astfel, Milton Friedman afirmă că „inflaţia este o îmbolnăvire a monedei manifestată prin simptome directe de scumpire a preţurilor”. 1

În concluzie, inflaţia reprezintă o stare economico-financiară de aglomerare

economiei cu bani de hârtie, în care echilibrul dintre cantitatea de bani necesară circulaţiei

şi cantitatea de bani aflată în circulaţie este perturbat şi în care are loc o creştere generală

autoîntreţinută a preţurilor. 2

Fenomen greu de explicat, inflaţia s-a manifestat cu intensitate la începutul anilor ’70

în ţările dezvoltate din punct de vedere economic şi după 1989 în ţările aflate în tranzacţie

la economia de piaţă. Cu toate că nu se poate vorbi de o inexistenţă a inflaţiei până în

1989 – aceasta de fapt fiind o inflaţie mascată – ascunsă – sau o inflaţie suportată de

guvern şi indirect fără să se vadă efectele imediate de către populaţie.3

Din punct de vedere etimologic , termenul de inflaţie provine de la latinul „ inflare”,

ceea ce semnifică creştere, dar într-un sens nedorit, deci o creştere „dezagreabilă”.

Din punct de vedere economic, această noţiune sugerează o stare maladivă,

considerându-se că această stare provine din existenţa unei cantităţi excedentare de

monedă. 4

Într-o economie de piaţă, preţurile bunurilor şi serviciilor se pot modifica oricând.

Unele preţuri cresc, altele scad. Se poate vorbi de inflaţie atunci când se înregistrează o

creştere generalizată a preţurilor bunurilor şi serviciilor, nu doar ale unor articole specifice.

În consecinţă, cu un euro se poate cumpăra mai puţin, respectiv un euro valorează mai

puţin decât valora anterior.

Fiecare gospodărie are propriile obiceiuri de consum: unele deţin un autoturism şi

consumă carne, altele preferă exclusiv utilizarea mijloacelor de transport în comun sau

alimentaţia vegetariană. Media obiceiurilor de consum ale gospodăriilor populaţiei, luate în

ansamblu, determină ponderea pe care diferite produse şi servicii o au în măsurarea

inflaţiei.

1 Ţugui Alexandru, „Inflaţia: concepte, teorii si politici economice”, Editura Economica, Bucureşti, 2000, p. 2 Maghear Diana, „Macroeconomie”, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2011, p. 1453 Cohut Pop Ioana, „Inflaţia în cea de-a doua jumătate a secolului XX”, Editura Economica, Bucureşti, 2005, p. 154 Cohut Pop Ioana, „Inflaţia în cea de-a doua jumătate a secolului XX”, Editura Economica, Bucureşti, 2005, p. 16

3

Npt – Npt-1

Npt-1

Npt Npt-1


La calcularea inflaţiei, sunt luate în considerare toate bunurile şi serviciile care intră

în consumul gospodăriilor populaţiei, inclusiv:

articole zilnice (cum ar fi alimentele, ziarele, benzina);

bunuri de folosinţă îndelungată (de exemplu, îmbrăcămintea, calculatoarele

personale şi maşinile de spălat);

serviciile (cum ar fi coaforul, asigurările şi închirierea de locuinţe).

Toate bunurile şi serviciile consumate în gospodăriile populaţiei pe parcursul anului

sunt reprezentate de un „coş” de produse. Fiecare produs din acest coş are un preţ care

poate varia în timp. Rata anuală a inflaţiei este dată de preţul coşului integral într-o

anumită lună comparat cu preţul acestuia în aceeaşi lună a anului precedent.

II. MĂSURAREA INFLAŢIEI

Dimensiunea acestui fenomen economic este foarte importantă, fapt ce presupune

cu necesitatate măsurarea cu deosebită acurateţe. Ştiinţa economică a dovedit că inflaţia

constituie un fenomen economico-financiar extrem de complex. Principalele semne ale

inflaţiei care pot să fie observate vizează: supraaglomerarea canalelor circulaţiei cu bani

de hârtie, creşterea generală şi autoîntreţinută a preţurilor, neconcordanţa şi dezechilibrul

dintre fluxurile economice reale şi fluxurile financiare.5

Determinarea cantitativă a inflaţiei se realizează fie în mod absolut, fie în mod relativ.6

1. Măsurarea absolută a inflaţiei se calculează ca diferenţă între cererea absolută

nominală şi cantitatea reală de bunuri şi servicii, pe care le pot oferi efectiv agenţii

economici şi pe care aceştia le pot pune în circulaţie.

2. Măsurarea relativă a inflaţiei se realizează prin rata inflaţiei. Pentru că inflaţia

presupune o creştere a nivelului general al preţurilor, măsurarea inflaţiei se bazează pe

utilizarea nivelurilor generale ale preţurilor. Rata inflaţiei constituie rata modificării nivelului

general al preţurilor şi se măsoară astfel:

Rit pre= x 100; Rit= Ip – 100%; Ip= x100

5 Florea Adrian, „Elemente de macroeconomie”, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2008, p. 176-1776 Dobrotă Niţă, Economie politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997, p. 446

4


Unde:

Rit = rata inflaţiei în anul t;

Npt = nivelul preţurilor în anul t;

Npt-1 = nivelul preţurilor în anul t-1;

Ip = indicele preţurilor.

Indicele preţurilor se determină ca raport procentual între preţul săul actual şi cel

existent la un moment dat în trecut. Acesta este un indice agregat. Scăderea puterii de cumpărare a banilor se determină ca un raport între masa monetară aflată în circulaţie, în

economie şi nivelul preţutilor şi tarifelor. Ea arată masa bunurilor corporale şi a serviciilor

ce se pot cumpăra cu cantitatea de bani existentă în economie la un nivel dat al preţurilor.

Aceasta se calculează astfel:7

Pcb = Mmc/PnUnde:

Pcb = puterea de cumpărarea a banilor;

Mmc = masa monetară aflată în circulaţie;

Pn = nivelul preţurilor mărfurilor.

Un alt indicator de măsurare a inflaţiei este diferenţa inflaţionistă sau ecartul inflaţionist, introdus de J.M.Keynes. Acesta exprimă diferenţa dintre cantitatea de bani

aflată în circulaţie şi cantitatea care să justifice, prin bunurile obţinute activitatea

economică ce are loc.

III. CAUZELE, CONSECINŢELE ŞI FORMELE INFLAŢIEI

Cele mai multe discuţii referitoare la inflaţie au fost generate de originea sau cauzele

acestui fenomen. De o mare importanţă sunt următoarele cauze:7 Florea Adrian, „Elemente de macroeconomie”, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2008, p. 179

5


emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri şi servicii;

existenţa unei puteri de cumpărare în exces (inflaţie prin cerere), care va

determina creşterea preţurilor în condiţiile în care oferta agregată rămâne la fel

sau se micşorează; acest lucru se poate întâmpla atunci când sporesc

veniturile băneşti ale populaţiei, se diminuează înclinaţia spre economisire, se

extinde creditul de consum sau are loc creşterea salariilor neînsoţită de

sporirea rezultatelor muncii;

o ofertă insuficientă, prin prisma producţiei de mărfuri corporale şi necorporale;

existenţa unui decalaj între ritmurile de creştere a salariilor şi a productivităţii

muncii;

acordarea în mod excesiv de credite.

Inflaţia îmbracă diverse forme. Luând în considerare libertatea comportării deţinătorilor de venituri distingem:

inflaţie deschisă sau declarată – nu există niciun obstacol care să

împiedice beneficiarii de venituri suplimentare să dispună de ele fără

amânare şi după bunul plac;

inflaţie constrânsă sau refulată – sunt adoptate măsuri de împărţire a

mărfurilor sau de blocare a veniturilor excedentare, care au menirea de a

constrânge posesorii de venituri să achiziţioneze mărfuri care nu corespund

trebuinţelor prioritare.

Având în vedere intensitatea cu care se manifestă distingem trei tipuri de inflaţie:

inflaţie moderată – nu depăşeşte 3-5 %;

inflaţie rapţidă – poate atinge 10%;

inflaţie galopantă – depăşeşte 10% şi poate ajunge si chiar mai mare de

100%; are consecinţe extrem de grave.

Potrivit originii şi al cauzelor care o generează inflaţia îmbracă următoarele forme:

inflaţie prin bani – este generată de creşterea masei monetare prin

emisiune excesivă de semne băneşti;

inflaţie prin cerere – este generată de excesul de cerere solvabilă;

inflaţie prin ofertă – este dată de insuficienţa ofertei;

inflaţia prin credit – este dată de creşterea substanţială a creditului;

inflaţie prin costuri – este generată de creşterea costurilor prin acţiunile

convergente are tuturor actorilor economici;

inflaţie structurală – este rezultatul cauzelor care se află în afara pieţei,

existenţa unor puternice structuri monopoliste, de oligopol etc.;6


inflaţie importată – este rezultatul creşterii preţurilor internaţionale la

materia primă, combustibil, energie.

Inflaţia ca stare de dezechilibru economic este preponderent negativă, având

numeroase consecinţe asupra populaţiei, agenţilor economici şi asupra mersului de

ansamblu al economiei:

• scăderea puterii de cumpărare a populaţiei;

• redistribuirea de venituri şi de avuţie;

• este stimulată înclinaţia spre consum;

• este descurajată înclinaţia spre economisire;

• „fuga” de lichidităţi şi preferinţa pentru plasarea disponibilităţilor băneşti în

bunuri durabile neproductive.

IV. INFLAŢIA ÎN ZONA EURO

4.1 ZONA EURO – caracteristici generaleZona euro este o zonă monetară se referă la cele 17 țări din Uniunea Europeană

care au adoptat „euro” ca monedă unică. Cele 16 țări membre sunt Austria, Belgia, Cipru,

Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda,

Portugalia, Spania, Slovenia, Slovacia. Pe lângă acestea, 4 "micro-state", prin acordurile

monetare încheiate cu vecinii lor, sunt și ele atașate la zona euro : Andorra, Monaco, San

Marino și Vatican. Zona a fost creată în 1999 de unsprezece țări, la care s-a alăturat

Grecia în 2001, Slovenia în 2007, Cipru și Malta în 2008, Slovacia în 2009 şi Estonia în

2011.8

IV.2 INDICELE ARMONIZAT AL PREŢURILOR DE CONSUMÎnainte ca euro să devină moneda comună a mai multor ţări, fiecare ţară măsura

inflaţia pe baza procedurilor şi metodelor naţionale specifice. Odată cu introducerea euro,

a apărut şi necesitatea de a măsura inflaţia la nivelul întregii zone euro, fără variaţii sau

suprapuneri, prin metode care să permită comparaţii între ţări, lucru posibil cu ajutorul

IAPC şi al unui set de norme obligatorii din punct de vedere juridic. 8 http://ro.wikipedia.org/wiki/Zona_euro, accesat în 16.04.2012

7

http://ro.wikipedia.org/wiki/Zona_euro


În zona euro, inflaţia preţurilor de consum este măsurată prin „indicele armonizat al

preţurilor de consum”, al cărui acronim, „IAPC”, este adeseori utilizat. Termenul

„armonizat” indică faptul că toate statele membre ale Uniunii Europene aplică aceeaşi

metodologie, oferind posibilitatea comparării datelor din diferite state.

Cum se calculează IAPC?În calculul IAPC, se au în vedere patru etape:9

1. Colectarea de preţuri – în fiecare lună, aproximativ 1,8 milioane de preţuri

sunt colectate de către observatori specializaţi în peste 200 000 de magazine, în

aproximativ 1 600 de localităţi din zona euro. În medie, preţurile a aproximativ 700 de

bunuri şi servicii reprezentative sunt colectate în fiecare ţară, numărul exact al articolelor

incluse în analiză fiind diferit de la o ţară la alta. Pentru fiecare produs, se colectează mai

multe preţuri din magazine şi regiuni diferite. Exemplu: preţurile cărţilor sunt stabilite în

funcţie de diferitele categorii de cărţi (ficţiune şi nonficţiune, cărţi de referinţă etc.) care

sunt vândute în librării, supermarketuri şi pe internet.

Coş de bunuri şi servicii

În practică, preţurile nu pot fi colectate pentru toate milioanele de diferite bunuri şi

servicii disponibile în zona euro. Procedurile de eşantionare sunt utilizate pentru a obţine un

coş reprezentativ de bunuri şi servicii care urmează să fie „preţ” în fiecare lună. Institutele

naţionale de statistică sunt responsabile pentru definirea coşului precis prin selectarea

elementelor cele mai reprezentative pentru fiecare categorie de produse. Astfel, fiecare IAPC

naţional va acoperi pâine şi maşini, dar tipul de pâine şi marca şi modelul de masinǎ poate

diferi între ţări, reflectând obiceiurile de consum naţionale.

Actualizare coş

Coşul IAPC este actualizat anual pentru a include noi produse care au devenit o

parte importantă din cheltuielile de consum de uz casnic (cum ar fi DVD-uri), în timp ce

alte produse care nu mai sunt reprezentative (cum ar fi casete video) sunt eliminate. În

plus, în cursul anului, modelele vechi ale unor produse sunt înlocuite cu altele noi. Acest

lucru se întâmplă, de exemplu, atunci când vânzările din vechiul model sunt atât de mici

că preţul scade brusc.

Colectarea preţurilor

În medie, preţurile ale aproximativ 700 de produse sunt colectate în fiecare lună, în

puncte diferite şi în aproximativ 1.600 de oraşe diferite în zona euro. Ca urmare,

aproximativ 1.8 milioane de observaţii ale preţului merge în zona euro, IAPC în fiecare

lună. Aceste observaţii ar trebui să reflecte preţurile plătite efectiv de consumator, inclusiv

9 http://www.ecb.int/ecb/educational/hicp/html/index.ro.html, accesat în 16.04.20128

http://www.ecb.int/ecb/educational/hicp/html/index.ro.html


impozitele pe produs, cum ar fi TVA-ul, accizele la alcool şi tutun, precum şi reducerile din

preţul de vânzare. Pentru a combina cele 1,8 milioane de preţurile colectate în fiecare lună

într-o singură cifră pentru zona euro, sunt necesare informaţii privind ponderea relativă a

fiecărui produs în cheltuielile pentru consumul casnic.

Ajustarea pentru schimbări în calitate

Scopul IAPC este de a măsura "pure" modificări de preţ în timp. Ori de câte ori

caracteristicile unui produs (de exemplu, dimensiunea pachetului şi performanţele tehnice)

se schimbǎ,preţurile observate sunt ajustate pentru aceste diferenţe de calitate în caietul

de sarcini, în scopul de a obţine evoluţia preţurilor pure.

Exemplu: Preţurile automobilelor poate au crescut, dar noile modele includ de multe

ori, ca standard, caracteristici care au fost vândute anterior ca dotări opţionale (de

exemplu, sistemele de navigaţie prin satelit, aer conditionat si airbag-uri). În astfel de

cazuri, creşterea preţurilor e influenţatǎ şi de creşterii calităţii produselor şi nu numai de

inflaţie. Dacă preţurile autoturismelor au crescut, să zicem, în medie 5%, dar 1% din

aceasta s-au datorat creşterilor de calitate, atunci IAPC ar reflecta o creştere de 4% pentru

acest produs.

Instituţiile de statistică naţionale folosesc mai multe metode pentru a ţine cont de

ajustarea calităţii, inclusiv metode bazate pe expertize, tehnici de regresie ("metode de

hedonică"), precum şi metode ale cǎror estimări depind de schimbările de preţ pure ale

produselor similare ("metoda suprapunerii"). În timp ce efectul modificărilor de calitate este

de obicei mic pentru multe elemente în IAPC (de exemplu, unt), pentru unele articole

efectul poate fi mare (de exemplu, pentru autoturisme şi calculatoare). Munca este în curs

de desfăşurare în Eurostat, pentru a se asigura că toate ţările comparabile pot utiliza

tehnici de ajustare a calităţii.

2. Calcularea ponderii pe grupe de produse – ponderea grupelor de produse

se stabileşte în funcţie de importanţa acestora în bugetele medii ale gospodăriilor

populaţiei. Pentru a fi siguri că indicele îşi păstrează relevanţa, reflectând toate variaţiile

obiceiurilor de consum, aceste ponderi sunt actualizate periodic. Acestea se calculează pe

baza rezultatelor unor sondaje, în care membrii gospodăriilor sunt rugaţi să ţină o evidenţă

a cheltuielilor efectuate. Ponderile reprezintă medii la nivel naţional, care reflectă

cheltuielile tuturor tipurilor de consumatori (bogaţi şi săraci, tineri şi vârstnici etc.).

Greutatea produselor

IAPC pentru fiecare ţară din zona euro se calculează ca medie ponderată a

variaţiilor de preţ pentru o gamă largă de grupuri de produse, cu utilizarea cotei respective

de fiecare grup în cheltuielile totale ale gospodăriilor pentru toate produsele şi serviciile 9


acoperite de index. Informaţiilor utilizate pentru a calcula greutatea fiecărui grup de

produse sunt colectate în principal prin intermediul unor anchete privind bugetul de uz

casnic şi verificate şi actualizate cu informaţii din alte surse (de exemplu statisticile TVA

venituri şi conturile naţionale).

Ponderile grupelor de produse sunt reprezentative pentru media cheltuielilor de

consum casnic la nivel naţional. Ca atare, în fiecare ţară obiceiurile de consum naţional

pot depinde de climat, impozitele pe produs, stilul de viaţă, tradiţiile culturale şi de alţi

factori (de exemplu, disponibilitatea produsului). Este important să reţineţi că IAPC ia în

considerare cheltuielile de consum ale tuturor gospodăriilor într-o ţară şi nu un "tipic" de uz

casnic. De exemplu, cheltuielile pe benzină sunt incluse, pentru acele gospodării cu o

maşină şi, în acelaşi timp, cheltuielile pe bilete de autobuz sunt inclus pentru cei care

folosesc transportul public. Ceea ce este important în IAPC este compoziţia sa, care

cuprinde cheltuielile totale de consum din toate gospodăriile împreună.

În scopul de a menţine indicele up-to-data, ponderile de produse sunt actualizate

periodic pentru a reflecta schimbările din structura cheltuielilor de consum. Prin lege, ţările

trebuie să actualizeze toate greutăţile la fiecare 7 ani - deşi, în practică, majoritatea ţărilor

actualizare ponderile acestora pe o bază anuală.

De la naţionale din zona euro, IAPC

IAPC pentru zona euro ca întreg este calculat ca medie a IAPC naţionale pentru

ţările din zona euro, ponderată în funcţie de ţari cu cheltuielile relative de consum casnic în

total zona euro. Ponderile sunt actualizate anual şi sunt derivate din datele din conturile

naţionale.

Atunci când o ţară aderă la zona euro, IAPC naţională pentru această ţară este

inclusă în zona euro, IAPC utilizând formula indicelui în lanţ.

IAPC sunt compilate de Eurostat împreună cu instituţile naţionale de statistică ale

statelor membre ale Uniunii Europene. În prezent, 30 de ţări (toate statele membre ale UE,

Islanda, Norvegia şi Elveţia) compila IAPC naţionale.

3. Calcularea ponderii pe ţări – ponderile ţărilor se stabilesc în funcţie de cota

fiecăreia în totalul cheltuielilor de consum din zona euro.

Cine calculează IAPC...… în fiecare ţară? În fiecare ţară din zona euro există un institut naţional de

statistică, care calculează IAPC pentru ţara respectivă.

… pentru zona euro? Fiecare institut naţional de statistică transmite datele

specifice ţării sale la Eurostat, Oficiul de Statistică al Comunităţilor Europene. Acesta

calculează apoi IAPC pentru întreaga zonă euro. Eurostat asigură şi calitatea datelor 10


naţionale prin monitorizarea conformităţii cu normele cu caracter obligatoriu din punct de

vedere juridic.

IV.3 Ponderea principalelor grupe de produse în IAPCImpactul pe care o singură variaţie a preţurilor îl are asupra IAPC depinde de

sumele cheltuite în medie de gospodăriile populaţiei pentru produsul respectiv. Articolele

ale căror preţuri se modifică cel mai frecvent nu au întotdeauna cel mai mare impact

asupra indicelui. Rata inflaţiei depinde şi de cota pe care o deţine fiecare produs în

volumul mediu al cheltuielilor de consum ale gospodăriilor populaţiei, cu alte cuvinte de

„ponderea” acestuia.

Figura nr.1

Sursa: http://www.ecb.int/ecb/educational/hicp/html/index.ro.html, accesat în

16.04.2012

Din graficul de mai sus se observă că populaţia cheltuie cel mai mult pe alimente şi

băuturi nealcoolice (pâine şi cereale, legume şi zarzavaturi) şi pe locuinţe (chirii,

electricitate, gaz ) – 15.6%. La mică distanţă se află cheltuielile cu transportul (automobile,

benzină, bilete de tren) – 15.1%. 9.7% din totalul cheltuielilor de consum ale populaţie

sunt reprezentate de recreaţie şi cultură ( aparate foto digitale, bilete la cinema), un

procent mai mic, de 4.2%, reprezentând cheltuielile cu sănătatea (medicamente, servicii

stomatologice). Cel mai mic volum îl ocupă cheltuielile cu învăţământul (taxe şcolare,

cursuri de limbi străine), acestea formând doar 1% din total.

IV.4 Evoluţia inflaţiei în diferite perioade

Figura nr. 211

Alimente si băuturi non-alcoolice, 15.60%

Băuturi alcoolice şi tutun, 3.70%

Îmbrăcăminte şi încălţăminte, 6.80%

Locuinţe, 15.60%

Produse casnice, 7.10%Sănătate, 4.20%Transport, 15.10%

Comunicaţii, 3.20%

Recreaţie si cultură, 9.70%

Educaţie; 1%

Hoteluri şi restaurante, 9.40%

Diverse, 8.50%



Sursa:http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/graph.do?

tab=graph&plugin=1&pcode=tsieb060&language=en&toolbox=data, accesat în 17.04.2012

În acest grafic, în care este analizată evoluţia inflaţiei anuală în perioada 2000-

2011, se poate observa că rata anuală a inflaţiei din zona euro este cea mai ridicată în

anul 2008, atingând 3, 3%. Cel mai scăzut procent al inflaţiei este înregistrat în anul 2009,

aceasta ajungând doar la 0,3%, în acest an înregistrându-se chiar şi valori negati

RATA ANUALĂ A INFLAŢIEI MASURATĂ PRIN PREŢURILE DE CONSUM ÎN ZONA EURO ÎN PERIOADA 1997-2012

Figura nr. 3

12


Sursa:http://epp.eurostat.ec.europa.eu/inflation_dashboard/#, accesat în 17.03.2012

Începând cu jumătatea anilor '90, ratele inflaţiei au scăzut semnificativ datorită

pregătirii ţărilor pentru lansarea euro şi politicii monetare a BCE. De la introducerea

monedei unice, rata inflaţiei în zona euro a rămas, în general, în jur de 2%. Odată cu

apariţia crizei economice, inflaţia a început din nou să urce, depăşind acel nivel de 2%. De

la jumatatea anului 2008 inflaţia a înregistrat un trend descrescator, pe masură ce criza

economică mondială se acutiza. La mijlocul lui 2009 s-au înregistrat valori negative,

atingându-se valoare minima de -0.6% în iulie, în contextul în care preţul bunurilor de

consum a scăzut. Începând cu anul 2010 se observă din nou o uşoară creştere a inflaţiei

care atinge din nou procente destul de ridicate în septembrie 2011 (3%). La începutul anul

2012 se observă din nou o uşoară scădere a ratei inflaţiei aceasta atingând 2,6%.

RATA ANUALĂ A INFLAŢIEI MASURATĂ PRIN PREŢURILE DE CONSUM ÎN ZONA EURO ÎN PERIOADA1960-2010

Figura nr. 4

13

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/inflation_dashboard/


Sursa: http://www.finanteazi.ro/2012/01/qe-european.html, accesat în 17.04.2012

În anii ’70 și ’80, în multe state membre s-au înregistrat rate ale inflaţiei foarte

ridicate, atingandu-se un nivel maxim în noiembrie 1974 (14,6%). Începând cu jumătatea

anilor '90, ratele inflaţiei au scăzut semnificativ datorită pregătirii ţărilor pentru lansarea

euro şi politicii monetare a BCE. De la introducerea monedei unice, rata inflaţiei în zona

euro a rămas, în general, în jur de 2%. Odata cu apariţia crizei economice, inflaţia a

început din nou să urce, depăşind acel nivel de 2%. De la jumatatea anului 2008 inflaţia a

înregistrat un trend descrescator, pe masură ce criza economică mondială se acutiza. La

mijlocul lui 2009 s-au înregistrat valori negative, atingându-se valoare minima de -0.6% în

iulie, în contextul în care preţul bunurilor de consum a scăzut. Începând cu anul 2010 se

observă din nou o uşoară creştere a inflaţiei.

RATA INFLAŢIEI MASURATĂ PRIN PREŢURILE DE CONSUM ÎN FIECARE ŢARĂ DIN ZONA EURO ÎN ANUL 2011

FIGURA NR. 5

14

http://www.finanteazi.ro/2012/01/qe-european.html


Sursa:http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/graph.do?

tab=graph&plugin=1&pcode=tsieb060&language=en&toolbox=sort, accesat în 17.04.2012

Acest grafic prezintă evoluţia inflaţiei în anul 2011 în ţările membre zonei euro.

Astfel, se obervă că cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei este prezentă în Estonia (5,1%),

aceasta fiind urmată de Slovacia cu 4,1%. La polul opus observăm că Irlanda prezintă o

rată a inflaţiei de doar 1,2%, fiind ţara cu cea mai scăzută rată a inflaţiei. Ţări precum

Belgia, Luxembourg, Austria şi Portugalia prezintă şi ele o rată a inflaţiei destul de

îngrijorătoare (3,5% - 3,7%).

15


ANALIZA EVOLUŢIEI INFLAŢIEI ÎN ZONA EURO ÎN PERIOADA 2009 – 2012

16


Figura nr. 6

Sursa:http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&language=en&pcode=tsieb060&tableSelection=1&footnotes=yes&labeling=labels&plugin=, accesat în 17.04.2012

Figura nr. 7


17

Ianuari

e

Februari

eMarti

eAprili

eMai

IunieIulie

August

Septem

brie

Octombrie

Noiembrie

Decembrie

0.00%

0.50%

1.00%

1.50%

2.00%

2.50%

Rata inflaţiei 2010


Ianuari

e

Februari

eMarti

eAprili

eMai

IunieIulie

August

Septem

brie

Octombrie

Noiembrie

Decembrie

-1.00%

-0.50%

0.00%

0.50%

1.00%

1.50%




Figura nr. 8


Figura nr. 9


18

Ianuari

e

Februari

eMarti

eAprili

eMai

IunieIulie

August

Septem

brie

Octombrie

Noiembrie

Decembrie

0.00

0.50

1.00

1.50

2.00

2.50

3.00

3.50



Ianuarie Februarie Martie2.5

2.55

2.6

2.65

2.7

2.75

2.8

2.85Rata inflaţiei 2012



În urma acestor grafice putem observa că faţă de nivelul inflaţiei înregistrat în 2009, până în septembrie 2010, rata inflaţiei a început din nou să crească, realizandu-

se o medie de 1,57%. Totuşi aceasta se situează mult sub vârful de 4% atins în perioada

verii anului 2008, pe fondul reducerii sensibile a cotaţiilor petrolului, dar şi al încetinirii

activităţii economice. În Irlanda, rata inflaţiei măsurată prin IAPC a fost considerabil mai

scăzută datorită unor factori specifici pe plan naţional. Rata inflaţiei în această ţară fost

considerată o excepţie şi, prin urmare, exclusă din calculul valorii de referinţă. Grecia,

datorită dorinţelor de a rezolva marile probleme economice în care se află, a crescut

preţurile, ceea ce a dus la o explozie a inflaţiei in aceasta ţară (4.57%). Astfel s-a atins cel

mai înalt nivel din Euroland în acest an, depăşind media celorlalte state membre. Ţara cu

cea mai constantă rată de-a lungul anului a fost Austria, iar cea mai fluctuantă rată a

inflaţie s-a înregistrat în Malta, aceasta ajungând să aibă pe parcursul anului inflaţie de

0.6%

în aprilie şi 3% în august. O inflaţie destul de redusă s-a înregistrat şi în Slovacia, ţara

având o medie de 0.58% până în luna septembrie.

În septembrie 2010, inflaţia a fost propulsată la nivelul de 1,8% de creşterea

tarifelor la transport cauzate de majorarea preţurilor la carburanţi şi de majorarea preţurilor

la alcool şi la produsele din tutun. Creşterea a dus la nivele mai ridicate ale inflaţiei în

această lună faţă de ratele înregistrate în celelalte lui ale anului. Inflaţia înregistrată în

zona euro în septembrie este cea mai ridicată din ultimii doi ani şi arată că firmele şi

companiile au transferat creşterea unor costuri către consumatori, prin preţuri. Cele mai

mici rate ale inflaţiei în această lună au fost în Irlanda (-1,0%) şi Slovacia (1,1%) iar

valorile cele mai mari s-au înregistrat în Grecia (5,7%) şi Cipru (3,6%).

În anul 2011, inflaţia atinge cote şi mai mari decât în anii 2009 şi 2010, aceasta

depăşind procentul de 2% şi atingând un procent de 3% în luna septembrie. În decursul

lunii octombrie şi noiembrie 2011, rata inflaţiei rămâne constantă, la 3%, dar mult mai

ridicată decât în anul precedent, când aceasta atingea un procent de 1,9%.

În primele luni ale anului 2012, rata inflaţiei prezintă o uşoară scădere în luna

ianuarie, urmată de o creştere în luna februarie şi din nou o scădere însă de data aceasta

mai importantă , atingând un procent de 2,6% în luna martie.

19


PREVIZIUNI 2012…10

Se preconizează revenirea unei creşteri moderate în cea de a doua jumătate a

anului. Pe o bază anuală, conform celor mai recente estimări, în 2012 creşterea PIB-ului

real va rămâne neschimbată în UE (0,0%) și va scădea cu 0,3% în zona euro. Gradul de

incertitudine rămâne ridicat, iar evoluțiile variază de la o țară la alta. Prognozele pentru

2012 privind inflația au fost revizuite ușor ascendent în comparație cu cele din toamnă, din

cauza prețurilor la energie, care rămân ridicate, și a majorării impozitelor indirecte. În

prezent, inflația s-a stabilizat la 2,3% în UE și la 2,1% în zona euro.

PREVIZIUNI VIITOR…11

La fiecare trei luni, BCE publică estimarile economistilor săi privind inflaţia. În

urmă cu trei luni, aceştia estimau în medie o inflaţie de 1,9% în 2014. Conform ultimului

studiu, cresterea economică va fi în 2015 de 1,8%, rata şomajului de 8,4%, iar inflaţia ceva

mai mare decât în 2014, ajungând la 2%. Totuşi, în opinia acestora, "slaba creştere a

salariilor din cauza şomajului" ar putea duce la o inflaţie mai slabă decat cea estimată.

10 http://ec.europa.eu/romania/news/23022012_stabilizarea_zonei_euro_ro.htm, accesat în 17.04.201211 http://ec.europa.eu/romania/news/23022012_stabilizarea_zonei_euro_ro.htm, accesat în 17.04.2012

20

http://ec.europa.eu/romania/news/23022012_stabilizarea_zonei_euro_ro.htm

http://ec.europa.eu/romania/news/23022012_stabilizarea_zonei_euro_ro.htm


4.5 CONCLUZIIBanca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale ale ţărilor din zona euro

formează Eurosistemul – sistemul băncilor centrale din zona euro.

Obiectivul principal al Eurosistemului îl constituie menţinerea stabilităţii preţurilor în întreaga zonă euro.

Obiectivul politicii monetare a BCE este menţinerea ratei inflaţiei anuale din zona euro la un nivel foarte scăzut, respectiv la un nivel inferior, dar apropiat de 2% pe termen mediu. În acest context, anticipaţiile inflaţioniste pe termen mediu şi lung sunt în

continuare ferm ancorate la niveluri compatibile cu obiectivul Consiliului guvernatorilor de

a menţine stabila rata inflaţiei.

Ţintirea directă a inflaţiei ca strategie a căpătat tot mai mult teren în economiile

actuale, la nivelul economiilor în tranziţie reprezentând, în fapt, singura modalitate care

poate asigura stabilitatea preţurilor. Aceasta reprezintă strategia de politică monetară ce

presupune stabilirea unei ţinte pentru nivelul ratei inflaţiei, pe o anumită perioadă de timp,

ţintă ce trebuie atinsă prin aplicarea măsurilor de politică monetară, astfel încât să se

asigure stabilitatea preţurilor.

Stabilitatea preţurilor este esenţială şi pentru stabilitatea socială. Într-un context

inflaţionist, preţurile tind să înregistreze variaţii neprevăzute, care pot aduce pierderi

considerabile populaţiei. De exemplu, inflaţia poate reduce valoarea economiilor acesteia.

În general, categoriile sociale cele mai sărace suferă adesea cel mai mult de pe urma

inflaţiei, deoarece au posibilităţi limitate de protecţie. De-a lungul istoriei, ratele ridicate ale

inflaţiei (sau deflaţiei) au produs de multe ori instabilitate socială.

Stabilitatea preţurilor contribuie:

la creşterea nivelului de trai prin reducerea gradului de incertitudine privind evoluţia

generală a preţurilor;

la diminuarea riscului asociat inflaţiei;

reducerea efectelor de distorsiune generate de sistemele de impozitare şi de cele de

securitate socială.

În perioadele caracterizate de inflaţie (sau deflaţie), preţurile tuturor bunurilor

înregistrează în mod frecvent modificări semnificative, care sunt greu de prevăzut. Prin

urmare, este dificil de apreciat dacă modificarea preţului unui produs a determinat

ieftinirea sau scumpirea acestuia în raport cu alte produse. În consecinţă, consumatorii pot

interpreta greşit variaţiile preţurilor şi se pot înşela în luarea deciziilor de cumpărare.

Aceasta conduce la o utilizare neproductivă a resurselor.21


O creştere susţinută a nivelului general al preţurilor poate fi generată, pe termen

lung, numai de o politică monetară expansionistă, susţinută şi durabilă. Aceasta idee este

sustinuta de urmatoarea afirmatie :

„inflaţia este întotdeauna şi pretutindeni un fenomen monetar”.12

12 http://www.ecb.int/ecb/educational/hicp/html/index.ro.html, accesat în 18.04.201222

BIBLIOGRAFIE

1. Cohut Pop Ioana, „Inflaţia în cea de-a doua jumătate a secolului XX”, Editura


inflatia macro

Documents