Infracţionalitatea conexă consumului de droguri

Criminalitatea legată de stupefiante este una din cele mai periculoase probleme cu care se confruntă societatea . Traficul de stupefiante reprezintă unadintre cele mai grave infracţiuni contra umanităţii cunoscute fiind riscurile si consecinţele asociate în domeniu. Pentru a demonstra corelaţia consum de droguri-criminalitate trebuie să abordăm în primul rând mica criminalitate.Analiza acestei relaţii poate fi conceputa prin corelaţia dintre consumul de droguri şi predelincvenţa, sens în care aproximativ 50% dintre elevii careabandonează şcoala sau dintre cei care absentează nemotivat de la ore consumă în mod regulat droguri.1

Din perspective criminologica trebuie stabilit clar care este raportul dintre droguri şi infracţionalitate. Un recent studiu focalizat pe problematica drogurilor definea toxicomania: ... un fenomen social negativ ce cuprinde elemente sociale propriu-zise, juridice, criminologice, economice, biologice şi ecologice.2

Astfel,concluzionam, ca indiferent că e vorba de trafic sau consum,drogurile reprezintăo reală ameninţare la adresa ordinii si siguranţei publice, ameninţare reală şi extrem de gravă fiindcă ignoranţa şi indiferenţa se preschimbă în arme letale atunci când este vorba de droguri.

Aşadar, legăturadintre criminalitate şi consumul de droguri este biunivocă în sensul în care persoanele care se droghează intră în conflict cu sistemul normativ şi viceversa. Dacă, din punct de vedere criminologic, aserţiunea potrivit căreia nu există prevenire fără represiune este fundamentală la scara întregii problematici ainfracţionalităţii dintr -o societate, aplicarea ei la adresa consumatorilor de droguri infractori nu se justifică. Schemele de descriere şi interpretare aprocesului de trecere la actul delictual,în cazul acestora, pe de o parte, şi încontextul general al criminalităţii, pe de altă parte, sunt diferite.Traseul criminogen pe care-l traversează un consumator dependent de droguri se diferenţiază, atât prin amploare, cât şi prin mecanismele sociale ce potlimita probabilitatea comiterii unei infracţiuni. În încercarea de a explica procesul trecerii la actul delictual, trebuie să punem în evidenţă două diferenţe importante. Prima dintre ele se referă la inegalitatea ofertelor sociale caelemente de prevenire a criminalităţii. Consumatorii de droguri reprezintă ceamai puţin disputată categorie, cel puţin mediatic, în ansamblul eforturilor societăţii pentru prevenirea insecurităţii sociale. Alternativele sociale (servicii de protecţie socială, instituţii specializate de recuperare etc.) sunt fie improprii contextului actual, fie total insuficiente iar preocuparea redusă a autorităţilor dea diminua numărul acestora sfidează gravitatea fenomenului. 

Instituţii abilitate în aplicarea legislaţie în materia drogurilor1 Vezi ‘’Relaţia consum de droguri-criminalitate”, Vasile Gabriel Niţă, în``Morala–factor de stabilitate social``,editura M.I. Bucureşti 2002 pg. 30

2 Eldar H.Hasanov, ``Lupta împotriva infracţionalităţii legate de droguri``.Aspecte de Drept Internaţional şi Comparat,Paideia, 2002 pag. 9

Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate, are incompunere; 

1. Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate2. Direcţia Antidrog3. Direcţia de Combatere a Marii Criminalităţi Economico- Financiare4. Direcţia Operaţiuni Speciale5. Direcţia Supravegheri Operative şi Investigaţii

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizatăşi Terorism ,are in compunere:

1. Serviciul de combatere a criminalităţii organizat ă 2. Serviciul de combatere a traficului de droguri 3. Serviciul de combatere a macrocriminaltăţii economico -financiare 4. Serviciul de combatere a criminalităţii informatice 5. Serviciul de combatere a infracţiunilor de terorism 6. Biroul pentru culegerea, centralizarea datelor şi asistenţă j udiciară internaţională

Legislaţia de specialitate din ţara noastră 

Până în anul 2000, în ţara noastră nu a existat o legea de specialitate caresă incrimineze faptele ilicite la regimul stupefiantelor, aceste aspecte fiind prevăzute doar de Codul penal.În anul 2000, prin apariţia Legii nr. 143 din 26 iulie 2000, s-a creat cadrul normativ si incriminatoriu necesar, adaptat la realităţile din ţara noastră şi în deplina concordanţă cu legislaţia internaţională in materie.Printre actele normative principale care reglementează activitateaantidrog, enumeram urmatoarele:

Codul penal al României; Codul de procedură penală; Legea nr. 143/2000,privind prevenirea şi combaterea traficului şiconsumului ilicit de

droguri, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 565/ 2002, privind ratificarea Convenţiei O.N.U. referitoare lalupta împotriva

criminalităţii transfrontaliere; Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor; Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor; Legea nr. 39/ 2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate; O.G. nr. 2209/2004 privind Strategia naţională de combatere acriminalităţii organizate

2004 -2007;Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor

stupefiante şi psihotrope; O.G. nr. 73/2005, privind Strategia Naţională Antidrog 2005- 2012; O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri;

O.U.G. nr. 6/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de drogurişi pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.

Incriminarea consumului de droguri. Elemente de drept comparat

Referitor la infracţiunile de deţinere şi consum de droguri, există orecunoaştere aproape universală a gravităţii problemei, dar şi o diferenţăsubstanţială în ceea ce priveşte conţinutul şi traiectoria politicii drogurilor. Nu se poate vorbi însă de o uniformizare în ceea ce priveşte legislaţia privind drogurile în ţările U.E.. Posesia, folosirea, producerea, fabricarea, importul, exportul de droguri atrage încă sancţiuni distincte după cum cel carerealizează o asemenea activitate se supune unui sistem legislativ sau altuia. 

Astfel, această persoană se poate supune unui sistem în care: 

1. este dezaprobată o asemenea activitate, dar statul nu intervine - denumită generic dezincriminare:

toleranţă în ceea ce priveşte acuzarea unor activităţi minore, deşi legea prevede sancţionarea săvârşirii lor: posesia şi folosirea în scop personal aunor cantităţi foarte mici de drog;

toleranţă legislativă  – legile nici măcar nu interzic o asemenea conduită:folosirea (nu posesia) drogurilor în Germania, Italia şi Olanda.2. statul intervine, dar nu penal, ci administrativ sau civil.De exemplu, în Spania, posesia şi

folosirea drogurilor în scop personal atrage sancţiuni administrative.3. statul intervine sancţionând penal : pedeapsa cu închisoarea avându-se în vedere tipul

şi cantitatea drogului. În continuare am prezentat politica penală a unor state europene dar şiStatele Unite ale Americii, înclusiv Federaţia Rusă pentru a aveao imagine globală a luptei antidrog.