inger rus -otroc veaceslav krasheninnikov.pdf

13
1 „Documentar realizat în anul 2011. Durata totală a celor 4 episoade: 10 ore și 32 minute. Regizorul filmului Serghei Bogdanov. În acest film se povestește despre baiețelul neobișnuit cu numele Veaceslav Krasheninnikov, care a trăit printre noi doar 11 ani (1982-1993). Avem multe mărturii despre viața sa neprihănită. În film se vorbește despre darurile extraordinare, spirituale pe care le-a revărsat Dumnezeu peste băiatul Veaceslav – vindecător, profet și mijlocitor al tărâmului rusesc. Slava a spus că: “Dumnezeu nu va ierta pe niciunul dintre cei care au primit semnul antihristului. Treptat acești oameni vor deveni foarte răi. În special vor fi furioși pe cei, care nu vor avea pecetea. Iar pe oamenii, care vor rămâne credincioși lui Dumnezeu, Domnul îi va acoperi cu o putere atât de mare incât acești oameni care vor locui în așezări mici, vor fi invizibili pentru forțele răului. Ei pur și simplu nu vor fi văzuți. Cei care nu îl vor trăda pe Domnul, nu se vor schimba cu nimic, vor rămâne oameni obișnuiți . Valentina Afanasievna Krașeninnikova Așa cum se întâmplă de obicei, peste cei drepți se ridică cel rău și îi defăimează. Asfel sa întâmplat și cu Slavik. El însuși spunea, că vor încerca să îi defăimeze memoria. Vizionând acest film nu veți mai avea îndoieli cu privire la falsitatea atacurilor asupra slujitorului Veaceslav și a mamei sale.

Upload: apadepe

Post on 19-Jul-2016

182 views

Category:

Documents


37 download

DESCRIPTION

Rezumat din filmul Inger Rus - tradus de traducator autorizat

TRANSCRIPT

Page 1: Inger Rus -Otroc Veaceslav Krasheninnikov.pdf

1

„Documentar realizat în anul 2011. Durata totală a celor 4 episoade: 10 ore și 32 minute.

Regizorul filmului – Serghei Bogdanov.

În acest film se povestește despre baiețelul neobișnuit cu numele Veaceslav Krasheninnikov,

care a trăit printre noi doar 11 ani (1982-1993). Avem multe mărturii despre viața sa

neprihănită. În film se vorbește despre darurile extraordinare, spirituale pe care le-a revărsat

Dumnezeu peste băiatul Veaceslav – vindecător, profet și mijlocitor al tărâmului rusesc.

Slava a spus că: “Dumnezeu nu va ierta pe niciunul

dintre cei care au primit semnul antihristului. Treptat

acești oameni vor deveni foarte răi. În special vor fi

furioși pe cei, care nu vor avea pecetea. Iar pe

oamenii, care vor rămâne credincioși lui Dumnezeu,

Domnul îi va acoperi cu o putere atât de mare incât

acești oameni care vor locui în așezări mici, vor fi

invizibili pentru forțele răului. Ei pur și simplu nu

vor fi văzuți. Cei care nu îl vor trăda pe Domnul, nu

se vor schimba cu nimic, vor rămâne oameni

obișnuiți ”.

Valentina Afanasievna

Krașeninnikova

Așa cum se întâmplă de obicei, peste cei drepți se ridică cel rău și îi defăimează. Asfel sa

întâmplat și cu Slavik. El însuși spunea, că vor încerca să îi defăimeze memoria. Vizionând

acest film nu veți mai avea îndoieli cu privire la falsitatea atacurilor asupra slujitorului

Veaceslav și a mamei sale.

Page 2: Inger Rus -Otroc Veaceslav Krasheninnikov.pdf

2

În film se acordă o mare atenție profețiilor. Astfel, Slavik spunea că în SUA vor cădea două

case identice, că el (Slavik) va fi prigonit, că în Rusia vor distruge armata și în locul acesteia

se vor forma echipe de intervenție rapidă, pentru a oprima emoțiile oamenilor. Toate acestea

s-au întâmplat, precum și multe altele..

Profețiile se împlinesc.

Acest film a fost conceput pentru a ne ajuta să supravețuim în cele mai grele încercări, care

vor veni în următorii ani. Domnul ni l-a trimis pe Slavik pentru a ne avertiza, a ne întări, a ne

învăța, pentru a nu fi găsiți nepregătiți. Pentru ca răul, care s-a răsculat să nu ne poată

distruge.

Trăim în vremurile de pe urmă și tânărul Veaceslav ne-a spus cum ne putem salva și la ce să

se ne așteptăm.Profețiile lui Slavik ne pregătesc din punct de vedere spiritual, moral și psihic

pentru dezastrele îngrozitoare. A privi, a asculta și a lua aminte, este pur și simplu vital.

Page 3: Inger Rus -Otroc Veaceslav Krasheninnikov.pdf

3

Cei care se ridică împotriva lui Slavik nu vor să audă despre faptul că sunt zilele de pe urmă,

că antihrist se pregătește să domnească, că în Rusia trebui să fie pocăință și Domnul va

trimite un Țar (Conducător) Ortodox, care îl va învinge și pe antihrist până la o vreme.

Sperăm că acest film vă va aduce beneficii spirituale și vă va conduce la mântuire

Domnul să vă salveze!

Slavocika spunea, că nimic nu poate fi oprit sau schimbat, în Cer totul este hotărât – în curând

pe pământ va fi Dumnezeu.

Slavik spunea, că în câteva spitale de maternitate din Moscova sunt puse microcipuri copiilor.

Acest lucru se face pe ascuns și copiii devin mai inteligenți.

Oamenii vor deveni foarte răi. Pentru cei pecetluiți vor exista magazine separate cu produse

bune. Pentru toți ceilalți magazinele vor avea produse de proastă calitate și prețuri mari. În

cele din urmă și aceste magazine vor dispărea. Pe cei tineri conducatorul lumii îi va corupe

prin permisivitate. Vor fi permise toate viciile. Pe ai sai Domnul îi va proteja și îi va salva de

la foamete. Nu va trebui să rabde o perioadă lungă de timp.Îngerii îi vor păzi pe oamenii care

nu l-au trădat pe Dumnezeu.

Omenirea va fi ruinată de interesul propriu!

Slavik spunea, că în locul armatei în Rusia se vor înființa echipe de intervenție rapidă.

Prin apariția lor rapidă aceștea vor «suprima» orice manifestare de nemulțumire umană.

Page 4: Inger Rus -Otroc Veaceslav Krasheninnikov.pdf

4

Vor exista foarte multe dispozitive de ascultare.Chiar și pe străzi oamenilor le va fi teamă să

vorbească.Vremurile vor fi mai grele decât cele de sub Stalin.

Majoritatea oamenilor se vor implica în spiritism. Oamenii vor auzi clar demonii și vor trăi

după sfaturile lor. Vor vorbi cu ei considerându-i inteligențe superioare. Pentru început , acești

oameni vor râde de oamenii obișnuiți (care vor fi foarte puțini), considerându-i rămași în urmă

și cu totul inutili în lume. Dar când își vor da seama că ei înșiși sunt în plasa celui rău vor fi

foarte furioși. Vor fi gata să îi ucidă cu propriile mâni pe cei, care au supravietuit.Oamenii

obișnuiți vor fi nevoiți să se ascundă.

Slavik a spus că războiul nuclear este nimic, în comparație cu dezastrul iminent care vine

peste noi.

Pe Lună sunt mulți demoni, așa-numiții extratereștri.Aceștea pot arăta diferite trucuri pe lună

ca și pe Soare. De aceea, nu avem voie să privim la trucurile de pe cer.

Slavik spunea, că atunci când vor schimba Crezul, în unele biserici încă se va sluji dupa

vechiul mod de slujire.Nu toți preoții îl vor trăda pe Dumnezeu. În bisericile ce vor sluji după

vechiul mod, trebuie să se meargă pentru spovedanie și Împărtășanie. Dar atunci bisericile vor

fi goale.

Page 5: Inger Rus -Otroc Veaceslav Krasheninnikov.pdf

5

Slavik spunea că în casă nu trebuie să stea cainii. (Nota editor: Acest lucru este scris în

manualul sfântului cler. Nu se poate ține câinele acolo unde există un altar (Icoane).Nu lăsați

câinele să intre in Biserică.) Câinele trebuie să trăiască în curte.

A nu se colecta măști, cranii, cărți de ficțiune etc. Pentru că în ele locuiesc duhurile rele.

Slavik spunea, că bisericile vor fi goale și în ele se va permite în mod neoficial deschiderea a

mici ateliere (de tâmplărie).Va veni foamea și femeile vor duce obiecte scumpe la magazine

tip comision.Vor trimite și icoane. Vor face magazine de specialitate, ce vor tranzacționa

icoane pe bază de comision.Vânzatorilor le va fi teamă să lucreze în magazinele de icoane,

deoarece acestea adesea vor lumina.

Slavik a spus, că apa va începe să părăsească suprafața pământului. Copacii și alte plante vor

muri. Dar prin harul lui Dumnezeu, cei care nu vor avea pecetea, vor putea crește câte ceva în

grădina proprie.

Apa se va retrage, iar cea care va rămâne se va strica.

Slavik a prezis, că din cer vor cădea cristale.Sunt aduse de rachete, atunci când zboară din

spațiu către sol. În cazul în care ar cădea peste un om, se va vedea ca un morman de gheață și

sânge.Dar această gheață nu se va topi.

Un strat de cer va arde. Cerul va lua o formă foarte diferită.

Slavik spunea, că în realitate cerul nu mai este albastru, ci de un petrol ars, ca a lui Saddam

Hussein.

Omenii vor învăța să se vindece de cancer. Va veni timpul când vor crește prețurile și

salariile. Cu o jumătate sau doi ani înainte de foamete, prețurile pentru produsele de bază (în

special pentru produse alimentare), va scadea.Oamenii vor trăi bine, iar apoi vor ascunde

Page 6: Inger Rus -Otroc Veaceslav Krasheninnikov.pdf

6

produsele sub pământ și va incepe foametea. Rusia va fi zdrobită. Chiar și republicile mici, ca

Tatarstan se vor separa una de alta. Acest lucru va ajuta la supraviețuirea economică, dar când

va începe dezastrul nimeni nu va mai putea ajuta. Fiecare regiune va fi preocupată de propriile

sale probleme.

Înainte de război armata se va destrăma.Vor fi pene de curent (din Orientul Îndepărtat și apoi

peste tot câte puțin). Peste tot va fi rece, sistemele de încălzire nu vor funcționa. Se vor sista

gazul si electricitatea. În școli nu va fi cretă și hârtie.Copiii vor sta pe străzi. Vor reveni bolile.

Va exista o boală fără denumire, din a cărei cauză vor fi o mulțime de cadavre pe stradă, și

nimeni nu va fi înmormântat. Pe cadavre vor fi viermi, și va o mare duhoare în jurul acestora.

Oamenii vor merge și vor muri din mers, pentru că nu vor mai avea putere.

În America vor arunca în aer două case mari (Nota editor. La World Trade Center?), iar apoi

vor arunca în aer statuia «Libertății» în partea de jos. Statuia ca și cum ar face un pas și se va

nărui în bucăți. În Rusia de asemenea vor fi aruncate în aer case (singuri le vor arunca în aer).

Adesea vor cădea elicoptere și avioane. Acest lucru se va întâmpla pentru că nu este de dorit

ca omenirea să dețină spațiul aerian. Acolo există OZN-uri (demoni), care se pregatesc de

razboi cu Dumnezeu . Ei înșeală mințile multor oamenii puternici a acestei lumi.

Page 7: Inger Rus -Otroc Veaceslav Krasheninnikov.pdf

7

În case și apartamente va fi agitație. Oamenii vor vedea diferite fenomene anormale.

Moneda conducătorului lumii va fi numită euro.Afacerile cu acești bani vor merge bine și

ultuma țară care va trece la această monedă va fi America.

Slavik spunea , că după biocip va exista o mică și drăguță placuță de culoare gri – pașaport

mondial. Atunci când o persoană îl va lua, va primi o pecete pe mână și pe frunte. Pecetea va

avea forma unui tatuaj, vor fi aplicate cu lumini, cu anumiți izotopi trei cifre de șase.

Dumnezeu nu va ierta pe niciunul dintre cei care au primit pecetea.La început pecetea nu se

va vedea, dar mai apoi la fel ca un tablou de bord electronic va lumina cu culoarea verde.

În cazul în care o persoană va încearca să scape de acești trei de șase și își va taia mâna, acele

cifre vor apare pe ciotul mâinii.Apoi, chiar dacă omul ar fi tăiat în bucăți, pe fiecare dintre

aceasta va apare trei de șase.

La început, oamenii se vor teme și vor ascunde acest stigmat, iar apoi nu vor mai ezita și vor

purta în mod deschis stigmatul lui Antihrist. Treptat, acești oameni vor deveni foarte răi . În

mod special vor fi furioși pe cei care nu vor avea pecetea.

Dacă o persoană nu va suporta foamea, va merge la magazin și va lua mâncare, va trece pe la

casierie va primi trei de șase.Cei care primesc acest număr nu vor putea muri. Aceștea vor fi

ca și nemuritori. În cazul în care o astfel de persoană, din cauza vieții oribile vrea să se

sinucidă, va conduce mașina și se va prabuși pe undeva, chiar dacă s-ar face bucăți împreună

Page 8: Inger Rus -Otroc Veaceslav Krasheninnikov.pdf

8

cu mașina, se va ridica ca un monstru dintr-un film de groază, se va aduna într-un morman și

va reveni la viață.

În acele zile, în unele părți ale lumii, copii vor muri de foame, iar Moscova va trăi sărbătorind,

dar apoi va începe să se răstoarne sub pământ.

Țara noastră va fi în război cu China.Pentru început Rusia va avea pace cu America, multi

americani vor fi la granițele noastre. Toate lucrurile vor fi americănești, chiar și

cinematografele. Poporul rus va obosi de toate aceste lucruri, și va fi fericit să vadă chiar și o

mică piață Rusească.

Când americanii și chinezii vor fi în prag de război, în ultimul moment americanilor le va fi

teamă de chinezi și îi va incita spre noi.

Războiul va fi astfel încât, pe alocuri vor fi lupte sângeroase, în altă parți fără un singur foc te

vor lua captiv: seara vom adormi ruși, și dimineață ne vom trezi «chinezi».

Bisericile creștine și moscheele musulmane vor fi ușor modificate (acoperișurile vor fi

chinezeșți), la intrare vor așeza dragonul, care, în loc de clopot va avea un sunet monoton și

va chema poporul la închinare.Cei care se vor opune vor fi uciși sau spânzurați.

Slavik spunea, că chinezii vor ucide bărbații și băieții noștri pentru a steriliza populația

noastră.

Apoi, americanii, pentru prima dată în lume, vor testa o noua arma psihologica pe chinezi,

care va afecta doar această rasă, și îi va alunga pentru totdeauna, dar efectul acestei arme va fi

de așa natură încât, chiar și în China ei nu vor mai putea fi normali. Slavocika spunea, că

Page 9: Inger Rus -Otroc Veaceslav Krasheninnikov.pdf

9

chinezii care au fost sub influiența acestor arme, vor încerca să se ascundă acasă la ei într-un

loc întunecos și vor tremura de groază.

În mod deosebit Slavik a fost uimit de israeliţi. El a spus, că în Israel va începe războiul, și

înconjurati din toate părțile de musulmani, israeliții vor face minuni de vitejie, dar cu toate

acestea vor fi învinși. Altarele noastre creștine sfinte vor fi profanate de musulmani, și cu atât

mai mult vor mânia pe Dumnezeu .

Slavocika spunea, că există în Urali un oraș într-o groapă, care va fi umplut cu apă și aruncat

cu pietre în așa fel, încât chiar nici un animal nu va fi salvat.Iar în Moscova nici nu se vor

gândi să ajute.

Slavik spunea, că ultimul conducător (Rus) va spune tot adevărul despre Gorbaciov și

Elțîn.Poporul va fi foarte supărat pe aceștea. Gorbaciov va încerca să se ascundă, dar nu va fi

kerosen si avioanele nu vor putea zbura. Apoi, nu va există nici combustibil și nu va funcționa

întreg echipamentul.În curând pe cer vor apare diferite semne si oamenii vor fi captivați de

acestea, iar de de Gorbaciov și Elțîn vor uita. Elțîn va fi uimit de ceva anume și nu va încerca

să se ascundă, va rămâne în Rusia.

Oamenii de știinta nu vor crede toți în minuni și aceasta îi va determina să fabrice un fel de

dispozitiv, care le va permite să recunoască așa-numiții "extraterestrii", adică demonii

întrupați și care sunt foarte, foarte înfricosători.

Slavik spunea că Pământul nu este rotund, iar dinozaurii nu sunt pe cale de dispariție.

În pământ există goluri imense și prin încălzirile climatice în acele zone vor exista alunecări

de teren, iar pe alocuri se va dispersa prin straturi uriașe în direcții diferite.

Anglia se va scufunda și britanicii se vor evacua în Rusia, iar guvernul britanic stie despre

asta, dar nu crede.

Page 10: Inger Rus -Otroc Veaceslav Krasheninnikov.pdf

10

Slavik spunea ca iadul există și este sub noi. El a povestit despre Stalin.

În iad, există un loc unde curge apă fiartă, și în această apă clocotită, unii stau până la tălpi,

alții – până la genunchi, alții – până la piept, iar Stalin este scufundat complet, până peste cap.

Slavik spunea că în partea de jos a iadului este foarte frig, acolo e gheață și cei mai mari

păcătoși. Există în iad încăperi, unde oamenii doar stau în întuneric și nu sunt chinuiți.

Daca cineva ar ieși din foc sau din apa clocotită, atunci demonii cu înverșunare și răutate îl

vor cufunda din nou cu un fel de furci (dar nu cu furci).

La intrarea în iadul de foc sunt lemne care "ca prin minune" sunt tăiate pe o capră imensă și

este foarte întuneric. Urmează cazane uriașe, spre care sunt aduse lemnele cu sănii foarte mari

sau sunt trase ca niște grămezi. Ambele aduc sufletelor păcătoșilor o temperatură înaltă, iar

demonii îi torturează cu bice.Cum au fost păcatele, astfel sunt și locurile de chin.

Se întâmplă că pământul de sub picioarele omului să se răstoarne, el zboară în întunericul cu

smoală infernal , unde vede în jurul său doar mulți ochi de foc clipind. Spiritele rele- demonii

se năpustesc asupra acestui sărman și instantaneu îl sfâșie în bucăți de viu (unul dintre motive

de ce și unde dispar oamenii).

Slavik spunea, că «extratereștrii» (demonii) trag de oameni de vii. Acești «extratereștrii» se

vor coborî si ne vor spune, că sunt persecutați de "forțe cosmice rele", dar, în realitate, de

către Dumnezeu. Forma lor reală va fi mult mascată. Ei vor acționa deghizați în oameni.

La aterizarea OZN pe întreg pământul, demonii vor invita oamenii la examinare medicală și

tratament.Oamenii vor merge în masă pentru "sănătate" la ei, și vor ieși "zombi sănătoși."

Noul conducător al lumii va aproba toate relele, explicând că Dumnezeu, nu vrea ca oamenii

să se abțină, că totul a fost creat doar pentru a te bucura. Oamenii vor fi indignați de faptul, că

ar fi fost învățați încorect de Sfânta Biserică. Ei vor accepta învățătura falsă a conducătorului

lumii, și faptul că Dumnezeu nu are nevoie de abstinența și post, și de o viața evlavioasă.

Aproape toți demonii vor ieși la suprafață împreună cu diavolul, iar în iad va fi o vreme mai

liniștită decât pe pământ, deoarece demonii rămași în iad nu își vor face sârguincios treaba.

Slavik spunea, că pe Marea Neagră va fi o explozie uriașă, și cum marea va avea doar un mic

strat de apă, iar sub stratul de apă pe fundul mării vor urca unele organisme, cum ar fi viermii,

care sunt foarte mulți și vor elibera hidrogen sulfurat.

Page 11: Inger Rus -Otroc Veaceslav Krasheninnikov.pdf

11

Tot acest spațiu subacvatic va exploda, iar explozia va ajunge în atmosfera superioară, unde

din vina umană s-au acumulat cantități uriașe de produse chimice și alte deșeuri. Vei avea

impresia că arde pământul, apa și cerul.

Orașului Odesa va fi salvat pentru că se va sparge conducta de apă potabilă.Orașul în flăcări

va fi stins cu apă potabilă și prin aceasta mulți vor fi salvați.

În statele Baltice se vor ridica valuri uriașe și vor spăla coasta Mării Baltice.

În Bashkiria, vor fi alunecări uriașe de teren la o adâncime foarte mare, iar partea de jos a

acestor alunecări va fi uscată.

Oamenii aflându-se în aceste căderi, vor vedea deasupra lor o particică de cer, de mărimea

unui măr și căderi de pietre ca din cer. Unii își vor pune capul sub pietrele ce vor zbura, dar

salvare din această capcană nu va fi.

Un mare dezastru va veni peste Siberia, acolo va cădea din cer un grilaj de cristal, care va

distruge totul de jos, insă structura acestui grilaj va permite unor oameni să iasă, pe alocuri va

fi o glaciațiune severă, îngheț care va ajunge la grade fantastice.

În Sankt Petersburg, se va ridica apa freatică.Vor înmormânta astfel - vor aduce sicriul la

cimitir, îl vor pune în noroi și deasupra vor pune noroi.

Fabricile din Celiabinsk nu vor funcționa si vor fi pustiite.Va rămâne doar paza. Apoi aceste

construcții gigant vor aluneca sub pământ.

Oamenii care vor rămâne pe pământ vor fi chinuți de sete și foame. Apa va deveni groasă,

urât mirositoare și roșie, asemănătoare cu sângele persoanei decedate. Plantele vor înceta să

crească. Nu va fi nici vant, nici ploaie. Orice dăunătoare scârboasă va urca de sub pământ la

suprafață. Din rezervoarele de apă stricate vor urca creaturi foarte mari, cum ar fi viermii.

În Extremul Orient sunt viermi, care pot fi vazuți numai cu raze ultraviolete, iar în nisipurile

Page 12: Inger Rus -Otroc Veaceslav Krasheninnikov.pdf

12

Turciei, sunt foarte mulți, dar cu dinți.

Oamenii fără pecete nu vor putea mânca. Nu vor putea să înghită, deși la început cei

însemnați cu trei de șase vor încerca să își ajute rudele fară pecete, dându-le o parte din

produsele lor.

Atunci când însuși diavolul va face minuni false si va spune, că el este Dumnezeu,atunci

creștinii vor vedea în el pe Isus Hristos, musulmanii – pe Mahomed, iar budiștii – pe Buda,

dar unii dintre budiști se vor îndoi, pentru că Buda nu avea de gând să vină.

În jurul lui vor fi o mulțime de demoni, iar oamenii vor vedea în el pe dumnezeu, și fiecare pe

al său, iar demonii vor apărea ca și îngeri. De la diavol va veni o duhoare puternică, dar

oamenii nu vor simți acest lucru. Doar unii nu vor merge sa-l vadă.

Acest diavol va putea «muta» munții, iar oamenii vor atinge muntele «venit» de după mare

cu mare uimire, dar în realitate nu va fi nici un munte. Doar li se va părea astfel. Insă focul din

cer îl va arăta ca și real.

Pe oamenii ce vor rămâne credincioși lui Dumnezeu, Domnul îi va acoperi cu atât de mare

putere, încât acești oameni care vor locui în așezări mici, vor fi inaccesibili celui rău. Ei pur și

simplu nu vor fi văzuți. Cei, care nu îl vor trăda pe Dumnezeu, nu vor fi schimbați cu nimic,

vor rămâne oameni obișnuiți.

Va exista o așezare unde nu va putea pătrunde nici un om însemnat cu cele trei cifre de șase.

Totul în jur va fi închis de un șanț, iar șanțul va fi umplut cu apă. Toate porțile vor fi bine

închise.

O persoană însemnată cu trei de șase va reuși să ajungă la perete, dar puterea lui Dumnezeu îl

va arunca și va ajunge din nou în șanț, se va ridica în patru labe, se va scutura și cu o mare

furie va pleca de unde a venit.

A doua venire a lui Hristos

Odată cu venirea lui Hristos pământul se va curăța și va fi frumos, dar altfel.

La cea de a doua venire a lui Hristos Îngerii vor purta bucăți imense de pământ prin aer, și

arunca grămezile, formate pe suprafața pământului, nivelând suprafața pământului. Dacă omul

s-ar uita la această acțiune, el nu ar fi văzut Îngerii, ar fi văzut pămîntul zburând pe cer. În

cele din urmă, înainte de Era Nouă cu Domnul, Pămantul va fi îndreptat.

Pamantul va fi practic îndreptat .

Slavik spunea, că există spații imense și goluri, unde curge apă limpede și curata, iar plantele

sunt foarte moi. Acei dinozauri care au trăit pe pământ au intrat sub pământ. Din cauza

Page 13: Inger Rus -Otroc Veaceslav Krasheninnikov.pdf

13

exploziilor nucleare subterane, ei sunt acum foarte mari și capătă putere. În interiorul spațiului

subteran sunt o mulțime de ouă de dinozaur. Atunci când clima se va încălzi, pământul se va

deschide, și vor veni la suprafață. Ei sunt diferiți - ierbivori și prădători. Deși vor fi pe pământ

o perioadă scurtă de timp, vor aduce o mulțime de probleme. După o perioadă de timp,

pământul se va deschide din nou, iar aceștea vor merge în pământ de acum pentru totdeauna,

și nu vor mai reveni niciodată. Oamenii de știinta nu pot studia spatiile subterane, golurile, în

care trăiesc dinozaurii, deoarece sunt impiedicați de stratul de nisip radioactiv.

Cartea si Filmul despre Veaceslav Krasheninnikov

Filmul doi despre tânărul Veaceslav

Din partea redacției. Nouă nu ne este teamă de aceste profeții pentru că toate acestea sunt

descrise în Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul (din Biblie), deși nu atât de detaliat.

Această profeție ne este dată tocmai pentru a ne încuraja și a nu dispera, atunci când aceste

evenimente ne vor găsi. Slujitor Veaceslav a vorbit despre ultimul domnitor, ultimul Rege al

ortodocșilor, care va crea din popoarele slave o insulă de mântuire. În Rusia, va fi instaurată

monarhia și despre aceasta spune profeția lui Serafim de Sarov, Abel Taynovidtsa.

Din popoarele slave se va naște o împărăție ortodoxă.

Rugați-vă, ca Dumnezeu să trimită un monarh ortodox, astfel va fi salvată Rusia.”