inul xxxix. - no. 9. 1 leu exemplarul duminica 11 martie ... · inul xxxix. - no. 9. 1 leu...
TRANSCRIPT
INUL XXXIX. - No. 9 . 1 leu exemplarul Duminica 11 Martie i l 2 3
Universul Literar — PREŢUL ABONAMENTULUI In t a r ă : p e un a n 60 lei . In s t r ă ină t a t e pe nn an 120 lei. ßJ^ —.
Minunatele descoperiri din Egipt
In fata unei elfte de savanţi ziarişti şi autorităţi, se procedează la scoaterea tezaurului din mormântul faraonului Tuthankamon de ia Luxor.
Nr. 9 UNIVERSUL LITERAR Uumuikă 1 Ліа- Wi Ѵ.Г2
Generaţie de sacrificiu Tinciiraca nu înţelege î n că rostál
zilelor noastre. Şi totuşi, aceste яііо sunt mai. mult alo ci, pentru că în ele se dospeşte- libertatea pe care o vor trăi ei iji urmaşii lor. Se poate iutâm-pla insă ca şi ei s'ajungă,. Ia adânci bătrâneţe, să se bucure de această libertate, pe care numai scoborîtorti lor o vor gusta din plin.
In cazul acesta, nm mai mult de cât cei mai bătrâni dintre noi cei tineri mai puţin de cât cei mai bătrâni dintre noi, ne putem socoti generaţii de sacrificii. / Ca generaţii de jertfe, va trebui să, îndeplinim tmeori acte de adevărat eroism cinic şi sufletesc. T5»erkoea însă, cu mâhnire o mărterisinu, MA prea corespunde importanţei »toriee a vremei de azi. Pregătirea ei pare să fie necorespunzătoare epocei noa*» tre.. ' Totuşi, printre tineri sunt multe
suflete libere, întraripate, gata ori când să ne facă dovada arâaturuor mari şi superbe. F Spre aceştia mă înnalţ astăzi cu ви-fletul cel mai curat.
Tinerimea înzestrate cu însuşiri de eroi, t ineisnei care şi-amestecă sufletul în poezia lui Carlyle, acestei primăveri de gânduri şi visuri îi spun : — citeşte
Citeşte în cărţile lumei şi în cartea cea mare a firii! Citeşte în sufletele oamenilor şi ale faptelor săvârşite de ei! Citeşte m legile naturale ale universului şi înţelege tot adevărul pe care tinereţea îl poate pricepe. Dar acesta s'o faci astfel cum japonezul
-nu pregetă în luminarea lui spre gloria ţărei sal»
Făcând aceasta, vei avea şi libertatea să te bucuri de viaţă pentru că ştiinţa şi cunoştinţa sunt viaţa însăşi, după cum viaţa în. eine e ştiinţa încă nedesvăiuită omului şi poate niciodată З іф іеша de el
Lumina e e « puteţi smulge necunoscutului sta Împărtăşiţi l a urmă. poporului penten c a sĂ-î ruficaţi până Ia voi.
Impartaşind*** pe cei neînvăţaţi din vrăjile ariei, $Шж$ёіщіШегаІяігек, le veţi b o t — MifïfUtw-în'apa vfe d i s fântâna OasLalm şi-аяІІЕІ fi veţi face jie ei veseli c a pasărea etoboêtë, dxn pădure,
'ATÂT vă cfuav / In. zilelai crud buiie. А&КЛАТИТ. o n vă vor limpezi romtag, TMBsaşteti ;oete ce vi se АИГТѴАВ ТЩК.
Juif.
S O N Din nou coboară-te între ш&і, Isise, Cuci totuşi tui ma ta e rătăcită Şt far se 'ntmde noaptea cea campută A vechii uri, de Um-atunci răpuse.
De-аЫа se mai zăreşte ca prin sită, A т&яЬіті stea. Der cât d: sas e-Se deoóitsozu fMi'cá СШе артг Са stingerea m-i stngum ursită O vi'o, іиШогиІе de oameni, A чиреШ ЬШЛтгі bmi sa зажті Din mu credinţa cea mântuitoare .
Cunoaşti l vom: P.eca-vom fruntea o .. Сцнё ist nz amin-şi atâimtkшяалеожа Asuprá-ne, va zic;: „Расг vouât
A. Vlălnijă.
О scoria c f t f ac t e r twc m vtefB şi opere* hei
Consacram câteva rânduri asupra poetului ungur de o reputaţiune azi europeană, care fu Alexandru Petőfi şi al cărui centenar a fost sărbătorit nu de mult.
Puţini poeţi au avut o viaţă care confunde atât de intim cu opera
lor. Petőfi s'a născut îatr'o noapte de
iarnă, în Ш Ш , întro coubă ţărănească din Kiskoeroes. Tatăl său era măcelar, şi ш* mult în urmă se stabili într'un orăşel din regiunea Cuma-niei-Mici. Astfel viitorul poet îşi petrecu copilăria m inima pustie, a acelei puste pe care a iubit-o cu pasiune şi căreia i-a închinat versuri nemuritoare. Câmpia Bainunată şi nesfârşita i-a fost prima edaicatoare, complet â^iau-i mamşrri aduse prin naştere şi desăvârşind în el nota dominantă de copu al natureL
La vârâta de 15 аш, spre desnădej-dea păriiiţflQS' .săi cari ar fi voit să I vadă om aşescat în rândul lamei, Petőfi nu mai poate suporta disciplina şcolară.
EI porneşte în lumea largă, mee-jpâaîd "-viaţa cea mai agitată cu putinţa, amintind prin aceasta seria de în-апсовѵш. pe cari an avut să Ie 'jidure -toate : marile aersonaiităţi aie ojerv -aârei. (Betölt a -văzut, rând pe rând, actor msrünakaak, stagşt* cqjaat, s4u-élezá, sdklat dairibuitor de qarcigra-лве $p iarăşi actor» făcând dèîtoate şi ikdáad am aaagar lucru: lifaeátataa.
•SE onde trecea însă, щ m iaatsaeatev acrie versuri
Як «azi ja«ne exarapae âin viaţa sa
I n ШШ, âoşA иа^взгпеи nenorocit iîn Tranaiirania, Petgfi cade grea bolnav k, Bebreţin, unde, dacă nar fi avut neveeui să fie îngrijit cu un r a r devotament de un prieten, ar fi muri t cu siguranţă. Aci, într 'o mansardă, poetul slăbit de boală şi de lipsuri, adună laolaltă bucăţile pe cari ie scrisese până atunci şi, nemâncat , îmbrăcat în zdrenţe, porneşte pe jos
врге Pesta , u rmând să facă un di de 200 kilometri ,
I-a t rebui t în adevăr o putere de voinţă extraordinară spre a face un asemenea drum, de care totdeauna' mai târziu şi-a adus aminte cu
Ajuns Ia Pesta, ava noroeui să aa vadă. primit cu buaă.voinţ4 de Vö*öä-marfcv, editorul cel mai popular din acel timp. El îi publică versurile cari avură mare lăaenet, devenind, bucă" ţîfe favorite aîe poporului şi ale tineretului. Ele erau de altfel, concepute într'un ton şi o limbă absolut originale, având pe deasupra şi meritul
de a fi pline de simţire şi de adevăr. 0 revistă îl primi ca colaborator,
ş i mizeria .poetului luă sfârşit. l a aeaat marnant, Petőfi Îşi reluă
сйігйе, eu aeiduitete, completându-şi stadiile personal, cercetând c u avi-dfibate ş i iară răgaz literatura franceză; А з а й că în 1846, când cunoştea lumea, e deplin- format.
înfăţişarea ká din acea epocă era remarcabilă: înalt, cu figura prelungă, avea ochii mari şi negri, arzând până la asprime, cu adversarii ca şi cu prieenii. De o putere de voinţă extraordinară, când îşi propunea ceva, mergea totdeauna până la capăt.
Se spune despre el, că la vârsta de 8 ani, şi-a pus în cap să observe, cu ochiul liber, o eclipsă de MARE parţială; cu toate îndemnurile ce i e e dăduseră, el fixă soarele, cu ochii liberi, vreme îndelungată, adică atât cât dura eclipsa, din care pricină mai mufte zile în urmă fu complet orb şi tot restul veţii suferi de o slăbire a o-chiniui stâng.
In cursul unei călătorii în Nordul Ungariei, Petőfi cunoscu la un bal pe fiica unui administrator al moşiilor contelui Karolyi. Tânăra, anume Juüa de Szendrey — un temperament exaltat şi romantic — îi făcu o împresinnc puternică. El o iubi cu o pasiane oare era cu atât mai mare cu cât părinţii fetei se opuneau la căsătorie.
Versuri ie pe i cari Petőfi le închina amorului său făcură pe fată aă înţeleagă că sentimentul ipaatului nu e în швх-чт CAZ ceva trecător. Ea veni şi se аШшга poetului a Êarrri liră sa îmbogăţi cu « a «ent«m«nt ш si ne-сшнисяі până aâaast: fericirea.
Bac&ţae pe caxi ite wssam» atunci •uni f a i n i » xsateuMÛîfrimmase ale li-
ІЕадфдшііииііа áÉattM Шюи s* stu ÂFCM 3b äatav ашааат ^oatodic şi a-mănuaţit, a t o n a г е ѵ о Ь ф ш т franceze, care-i pasiona. Previsând evenimentele cari aveaa să agadakt Europa, e l căuta să se apropie cât mai deplin de spiritele mar ei revoluţii.
Revoluţia în Ungaria se dezlănţuî şi Petőfi scrise în primele zile, acel „Sus Maghiarii!!", care o un fel de Marseilleză. Versurile lui sunt tipărite — fără permisiunea autorităţil or— în mii de exemplare şi sunt ÎH
L.\iV .- . . .Su'i,
n a soartci. P e aîeia caro începe 'delà' pod şi duce spre Cotroceni nimenip nici ţipenie de om .Copacii, înveliţi-până sus în promoroacăV semănau s?* mirese fecioare gata de cununie.
Cé frumos e pământul şi ce puţin Й locuim noi fără măcar să ş t im a profita do viaţă ! Cu aceste gânduri Ы minte înaintai 'repede'n curtea palai* tului. Cotroceni, urcai scara mâ i t a s tP rii şi intrând în lăuntru îngenuchiai^ pe mormântul principelui Sfireeav4
Scumpă jertfă a unei ilustre mame at* dusă aici îh vremuri de sbucium peri-\ tru întregire* neamului, odihneşte'ri'
Ép*. 4
V
1
f n n n. 4
3t*£ * _ m t t ^à*,
N. S* й е щ я а Warioara a Iugoslaviei
t t k
k
k
k
k
D i K f n i ö ä 11 ГЛпѴе 1323.
toa te gurile şi poetul ei e idolul naţ i unii întreg.
Viena se văzu nevoi tă să acordo Const i tuţ ia . Nouiie drepturi acord a t e nu-I satisfăeură însă pe Petőfi, care a r fi avut o revoluţie tot aşa de radicală ca şi ceadin 1739 în F ran ţa , şi care, părăsi t de adepţi, rămase singur cu versurile sale de l ibertate absoluta Ş L de fericire obştească.
Din fericire pent ru el, revoluţia se transformă în lupta pen t ru independenţă naţională.
4T A r m a t a maghia ră fiind a t aca tă de forţele covârşitoare austro-ruse, poet u l îşi părăsi soţ ia şi copilul abia născut, şi porni la luptă . In ziua de 31 Iulie 1849", -Ia Sighişoara, Petőfi muri c a un erou având să ţ ină piept la 16.000 ruşi cu 2.400 honvezi. Corpul lui fu aruncat , împreună cu ale celorlal ţ i căzuţi, în groapa comună, împlinindu-se astfel dorinţa şi pres imţirea pe care to tdeauna le avusese poetul luptător .
*
Deşi nu apar ţ ine niciunei şcoli, Pe -löfi este un m a r e romant ic prin temperament , prin nestatornicia şi prin arză toarea sa imaginaţ ie şi prin în-treaga-i. concepţie l i terară, pont ică şi socială.
In orice eaz, el e un prodigios ţpoet liric, cel mai m a r e al literaturii jungare şi unul din cei m a i de seamă a l i teraturii mondiale.
VtTUE Şl JH.TARE
Ш Ш Ш PB Ш І LE-IM Ш 0 8 Ш
u i mn шшш Mijlocia fiică a României , gingaşe,
'simpatică şi iubitoare de sporturi, azi
Pjmă a Sârbilor, Croaţi lor.şi Slove-or, aflându-se în Bucureşt i tocmai
l a u n an după logodnă, amintin-<au-şi, se vede, de poezia ,,Inşiră-te Mărgăr i t e" publicată în universul Literar şi închinată Domniţei şi M. S. Regelui Alexandru, cu acea o-cazie, mi-a făcut distinsa onoare să ină primească în audienţă la Bobo-jfcează.
Era, în acea zi, un viscol grozav şi zăpada pusă pe cărăr i până Ia genunchi Viscolul m ă albise ; fulgii oe nea cădeau din văzduh deşi de nici că ma i putea i vedea înaintea o-cbflor, crivăţul şuera mai ta re ca haiducii codrilor şi în Ioc mă 'nvâr tea ca p e o frunză căzută din tufani seculari ai Carpaţior
,Ceasul fixat s'apropîa, d is tanţa tfa-ici până la Cotroceni cine s 'o poa tă învinge, gândeam eu, când scuturam ae pe mine ninsoarea şi'o călcam sub picior crezând poate că aşa voi isbân-di ceva, dar t roianul creştea, creştea ŞÎ Ia răspântii ca şi mine tr işt i se grămădiseră corbii pustiului...
P e când s tam aşa la răspânti i fără nici o nădejde şi cu £ri]'a că — Ia
sunt trăsuri la Bucureşti, gândeam eu. Orice minut ce trecea mi dă fiori şi totuşi stam locului fără să fiu în staro a lua vr'o hotărâre .
Zăpada cădea mereu, drumeţi i se răriseră. Crivăţul învârtea fulgii de zăpadă în spirală îaăl ţându- i până kt nouri.
Instinctiv o pornii Ia drum urmând Bulevardul M. Ghika, s t rada dr. Felix, Berzii, F racmasoni şi aşa nici nu ştiu când, m ă trezii pe podul de peste Dâmbovi ţă . Sloii de ghia ţă se rostogoleau, duşi de curentul apei, întocmai ca oamenii învârt i ţ i de mâ-
pace, Tu poate vei fi mai fericit a* colo !...
Când am intra t în sala de audienţe simpatica d-şoară de onoare Cânte-mir îmi zise : M.S .Regina Yugosla-viei e bolnavă, dar în loc de o regina, t e va primi două regine. Vino, a-mândouă sunt sus şi te aşteaptă.
Suirăm mai mul te scări, trecurăm' prin mai mul te săli şi în faţa primei uşi, care mi-se deschise, dădui de frumoasa şi maies toasa regină Mariav care-mi zise după ce o salutai şi ti muîţămii de frumoasa surpriză ce-mi făcuse d'a veni înaintea mea :
t imp — n 'o s'ajung înaintea luminatei feţe a domniţei, t recu pe lângă' mine un preot. Cât voiu fi s ta t aşa pe cărare nu ştiu, ea n u a n ţ a yremeî o pierdusem.
Preotul ţinea în mâini un mănucbit î de Ьизпіос şi se ducea la biserică la sfinţirea apei. EI mă 'n t r ebă dacă mi mergeam într'acoîo şi eu. Ce s ă i răspund?
Ce эѳ ţeeea îrt mintea mea şi ce vrea prelatul deia mine atunci...
Afiâncl delà cucernicul păr in te că era doar ora zece şi jumăta te , îmi mai reni puţin suflet. Mai e t i m p r mai
4 . - Nr. 9. UNIVERSUL LITERAR Duminică H M;
— Dar pe regina Yugoslaviei, l ä care ai cerut audienţa, nu vrei s'o .Vezi ?
Intr'un divan simplu, acoperită c'd învelit oare' trandafirie, sta gingaşa regină, albă, plăpândă şi delicată ca petala crinului. Chipul senin ca o zi de primăvară, era încadrat între bucle plăviţe ca mătasea porumbului 'surâsul îi era ca de copil care se deşteaptă din visuri fericite, când îi zisei :
—Sunteţi bolnavă, mă iertaţi Domniţă frumoasă că, fermecată de ilustra d-voastră mamă, care întâmpina aşa de amical pe cea mai umilă din
t r e scriitoare, nici nu observasem ca sunteţi aici.
Sunt cam răcită şi rămânând ; puţin printre ai mei, n'am voit să nu
te primesc ş'aşa cum pot, fie măcar şi'n pat. ' Bunătatea şi drăgălăşia celor doua regine mă uimise ca şi frumuseţea şi frăgezimea chipurilor lor.
—Care-e regina mamă şi care regina tânără a Yugoslaviei şi la care ara Venit eu, ca să aflu câteceva din noua sa patrie ?, ziseiu eu. M. L. râseră'.
— Eu sunt fata, răspunse ilustra bolnăvicioasă şi. pe mine mă cheamă tot Maria, ca pe dânsa, adause tânăra regină à Yugoslaviei, arătând pe regina României, dar ea a făcut atâtea lucruri frumoase pe când eu... n 'âm făcut nimic şi sunt atâtea de făcut ş'acolo în noua mea patrie. Pe când vorbia astfel faţa i se umpluse de raze ; iar iubita noastră suverană s'arăta satisfăcută.
— Ce fericită a fost şi este România că are aşa regină care singură a ştiut
prin farmecul graiului, prin munca desfăşurată pentru popor, să--şi câştige atâta mare simpatie. Maiestatea voastră trebue să fie încântată cS are aşa frumos model. S'aveţi răbdare ; la vârsta asta şi ilustra voastrăi mamă, poate că încă mai gândea l a păpuşi: iar când a fost Ia jertfe şi la sacrificii, cine le-a mai înţeles, şi le-a săvârşit mai frumos ca dânsa* d'aceia poartă azi pe frunte coroana de scriitoare şi de regină scumpă a unui Jneam de eroh Toţi o iubim pentru darurile ei.
In acest moment, regina mamă se ridică de pe colţul sofalei, să duse şi mi-aduse două fotografii ale sale delà încoronare. Rămânând singure îi spu< sei că cunosc multe oraşe şi mulţi oameni din Yugoslavia şi doresc a ştii ce iubeşte acolo mai mult M. S.
— Oamenii sunt frumoşi, da, uite cum e d-na Dova Dungresky îmi zise M. S. Regina, arătând dama sa de o-noare. Ţara este foarte mare, bogată şi încântătoare, dar : Eu sunt Româncă. Gata, gata s'o iau de gât s'o sărut pentru acest sublim răspuns şi încă dat mie pe româneşte.
Ii sărutam mâna, când intra regina Maria, care fu satisfăcută de cele ce află delà mine.
La o propunere c e l făcui în cari in- *
tra când Timocul, când TorontaluI, :
M. S .îmi răspunse : :< -• . — Să mă gândesc.
— Bună vorba, Domniţă: Re'spice fine, e proverbul latin. Orice faci, cu minte să faci şi să cauţi Ia urmări, zi-ce cine scrie; iar dacă aş sta să vorbesc cum vorbia Hamlet Ofeliei aşi adăuga : de-i fi albă ca zăpada, ori ca petala crinului, bârfitorii tot au ce vorbi.
Tu Domniţă mândră şi frumoasă ţi-ne-ţi drumul înnainte, imitează pe Regele. Ferdinand care zice : Mai presus* ea orice datoria şi pe regina Maria • care zice: Mai presus ca orice muneor-
M. S. Regina Maria, aflând c'am ve* nit pe jos, în bunătatea Sa nemărgiJ nită, a voit a-mi pune la dispoziţie <̂ sanie ; eu am răspuns : ca şă văd o re< gină am venit delà palatul Principelui! Carol, până aici, pe jos, având onoa*1
rea să fiu primită, în mod aşa de călduros de două regine simpatice pot să mă'ntorc tot cum am venit. h
Şi am făcut bine, că în cele două grădini ale palatului şi grădina bota^ nică, am putut iar auzi concertul pă^ sărelelor vedea iar secularii copaci) îmbrăcaţi de sus până jos, şi stâna ca miresele eterne ale sublimei naturi cea ce nu aş fi putut vedea şi'n^ ţelege bine din trăsură.
S m a r »
Uit proslăvltor a l muncei
Sculptorul belgian: Constantin Meunier Mnită vreme arta sub toate for
mele ei a socotit că singurul ei scop este de a reda frumosul clasic, aşa cum. el era conceput de arta antica şi a Renaşterei. Dar mai ales sculptura se mărginea' a reda numai acest frumos şi din cauza această sculptură până acum câte-va decenii nesocotea frumosul obicinuit, frumosul vieţei, frumosul universului şi al o-mului, pentru care, un-pot exista forme definite pentru totdeauna. Numai de câţi-va zeci. de ani arta 'şi îndreaptă privirile şi la frumosul sub toate aspectele vieţei şi numai de câţi-va zeci de ani avem opere de artă' în toate domeniile care cuprind viaţa reală, viaţa în toate zilele, care şi ea este plină de frumuseţe.
Constantin Meunier
Unul din rvoluţionari, cari au. rupt cu clasicismul artei de eri a fost şi va rămâne pictorul şi sculptorul Constantin Meunier. Revoluţia pe care a făcut'o acest geniu belgian în arta nu este mai puţin însemnată de cum este istoria vieţei lui ; de acea nu se poate vorbi de opera lui artistică fără a nu se vorbi de viaţa lui, ele se împreună, aşa de strâns,, aşa de puter
nic în cât formează un întreg indiso-lubit.
Constant in Meunier s'a născut la 12 Aprilie 1831 în apropiere de Bruxelles. Păr in ţ i i lui sunt oameni modeşti. Ta tă l a fost funcţionar la vamă, mama, se ocupa cu gospodăria,' surorile lucrau ca vânzătoare în magazine de modă ; într 'un cuvânt u n a din acele multe şi nenumăra te familii de oameni care 'şi câştigă cu greu pâinea. Constant in Meunier a crescut bolnăvicios şi visător. Din copilărie s'a obicinuit cu nevoa şi a priceput ce înseamnă suferinţa şi mizeria... Reali tatea în jurul lui era severă. Nici surâsul vesel al oamenilor t ră i ţ i în plină l ibertate a naturei , niei câmpurile auri cu grâne, nici pădurile verzi cu umbrele lor negre n u l au înconju ra t în copilărie. I n jurul lui a fosli oraşul.. .
Deasupra Iui a a t â rna t zgomotul muncei din fabrici. I n jurul casei loţ erau numai uzine şi fabrici. Dimi* nea ţ a s 'auzea ţ ipătul lor desperai care chema pe lucrători la muncă . Şi şiruri de lucrători se îndreptau prin' stradele întortochiate ale oraşului la chemarea ţ ipătului maşinelor. Oamenii aceştia se închideau to t t impul zilei în clădiri enorme, cu coşuri care sfidau înălţimile cerului. Acolo, se mişcau mii şi mii de oameni sub povara unei munci istovitoare, în zgomotul roţilor şi plescăitura cuielelor şi în căldura ucigătoare a cuptoarelor. ~" . ч
Această atmosferă a muncei fizice şi obositoare s'a restrâns de t impuriu în sufletul lui Meunier şi a deşteptat în el j?besia neantului muncei, căreia art istul i 'a dat tot sufletul. Observând freamătul vieţei care'l înconjura şi adâncindu-se în tainele creaţiei, el, fără să-şi dea seama, inconştient,' a priceput frumuseţia plastică a muri cei haotice. Şi mâinile sale s'au înt ins spre lutul moale, pentru ca să rede« în forme neperi toare, formle conce* pute în m o m e n t e de inspiraţie.
Duminică, 11 Maitie 1923.' UNIVERSUL LITERAR ür. ii
F L U T U R E L E După LAMARTINE
Născut în primăvară, când frunza-î ofilită El moare: iar acuma pluteşte in zefir Şi legăat de-o floare abia îmbobocită Se îmbată de lumină de-azur şi trandafiri Aripa-şi netezeşte cu-atâta mâestrie Sburînd uşor ca fulgerul spre bo'ta cea senină. Căci pentru el destinat aşa a fost să fie. Ca o dorinţă vagă, dar nerealizatä S'abate peste toate, nu cere nici odată, _ <?ar voluptai dea-şi cată sub bolta adorată.
K. G r . P a t r i c i u
Multă influenţă a avut asupra lui Meunier prietenia art istului Charles 'de Grous, care ce r ta t eu clascismul artei, vedea tot frumosul în suferinţa şi nevoia lumei care '1 înconjura. D a r Meunier de şi imitează pe Grous în pictură nu merge mai departe de veacul său. Şi i 'au t rebui t mul ţ i -ani pentru ca să găsească adevărata lui chemare şi pent ru ca să devie poetul vieţei aşa cum '1 cunoşteam acum.
Abia la vârs ta de 50 de ani el reuşeşte să'şi ereeze o personali tate proprie. Lăsând pictura, el se apucă de sculptură şi stabilit la Louvain în centrul lumei munci toare el lucrează neântrerupt . Figuri noui, cu totul de* osebite de sculpturile de până atunci es una după alta şi aduc omenirei o nouă ar tă .
Dar cea ce este curios este faptul că de şi Meunier 'şi alege subiectele sale de sculptură din lumea muncitoare, a tâ t de puţin, până la el, înt rebuinţate ca model de frumuseţe, el reuşeşte să dee lucrărilor sale acelaşi frumos clasic care este şi în a r t a clasililor. Operile lui Meunier sunt înrudite cu ale celor mai mari sculptori ai t recutului de şi sunt aşa de deosebite prin conţinut . Şi aceasta se explică uşor, de oare-ce toa tă seriozitatea formulei : artă pentru artă reese din esenţa eterna estetică a o-perilor de ar tă , independent de ce fel de scopuri şi de gânduri a fost stăpânit autorul, care le-a crea t ; independent de cutare sau de alte influenţe pe cari ei le-au pu tu t avea asupra generaţiei lor. Arta pentru artă este artă pentru frumos, ar ta ca rugăminte că t re creaţ iunea sfântă şi în veci neatinsă, a r ta ca darul cel mai scump şi care rămâne şi după încetarea vieţei. Bronzurile lui Meunier au fost dovada acestei formule a a r j
tei -pentru artă. Meunier este un estet. El nu face
altceva decât exprimă: scopul artei lui este expresiunea prin ea în-să-şi. El este mai presus de toate artist. El nu este tendenţionist, de şi el vrea să puie o moral i ta te în ar ta lui,; o tendinţă socială. Dar privind operile lui nu simţi nici o tendnţă . De şi el se pare că a v ru t să spună c reând: Priviţi , eu exprim cea ce gândesc despre viaţă şi oameni, operile lui par'că'
spun : „Privi ţ i eu slăvesc v ia ţa ; eu a m dat sufletul m e u , exprsiei, turn a t ă în-bronz, pentru* ca să o fac e-t e rnă şi eu sunt cu a t â t ma i drept, decât alţii cari neagă iluzia în numele dreptăţei , pentru că drepta tea mea, — este iluzia artei mele, şi eu sunt-poet .
Sculptura lui Meunier este lirică şi în acelaş t imp o epopee. In sculptura lui veţi găsi subiectivismul fin, fruct al mul tor ani de dibuiri şi încercări, uni t cu forma liniştită şi limpede a unei epopei. In toa te trăsături le, în toate conturele creaţilor lui se simte r i tmul acela plastic, r i tmul gene-ralisator al mişcărilor şi formelor. Dar ce bine se simte în această armonie liniştită, to t freamătul de suferinţă şi durere >
Şi tocmai în această duali tate este t oa tă măr imea geniului Iui Meunier. P e de o parte, el este un plastic, îndrăgostit de formă ca şi artişti antici ai Elad ei, dar în acelaşi t imp el
ConsC M e u n i e r : I u n i e
Cons t . M e u n i e r : S i t n i ă n ă t o r u l
este şi mistic şi simbolist, şi ca nimeni el exprmă sufletul omenesc. El a s tudiat în cele mai mici amănunte
, mişcările fiecărui muşchiu şi ştie dependenţa fiecărui din aceste amănun te nu numai de mişcarea dată, dar de to t caracterul întregei adopta-bilităţi a organismului muscular în cutare sau alt exerciţiu. I a t ă dé ce lucrători i lui pe jumăta te goi şi îndeplinind-o muncă obicinuită se pare că îndeplnesc o slujbă sfântă. I a t ă de ce lucrătorii lui clin uzine şi ateliere ne apar ca eroii legendari din mitologia greacă, căci ei deopotrivă ne amintesc toa tă plasticitatea armonioasă a fiinţei omeneşti .
Meunier s'a a ră ta t în sculptura lui bă fie în acelaş t imp şi păgânul, care s'a înapoiat la vechea adoraţie a frumuseţe! în sine şi creştinul misticul vremurilor noastre ca re ' a găsit noui r i tmuri de idealizare a vieţei, a vieţei celei mai grele, a lumei muncitoare.
P e n t r u ca să ajungă la această perfecţiune Meunier a trebuit mul t sa muncească, dar a reuşit să învingă toa te obstacolele şi între cele ma i mar i pe acela de a nu fi fost încuraja t de nimeni, câci ar ta lui era aşa de revoluţionară încât foarte puţ ini înţelegeau noul pe care '1 aducea fli) menirei .
6..— Nr. 9.
Recunoscut îri ultimul timp, salu-'tat şi iubit, admirat şi cinstit Meunier a continuat opera lui care astăzi înfrumuseţează multe din oraşele patriei sale.
Rugat să împodobească o terasa a gradinei botanice om Bruxelles, el sctrlpteasä donä ugari о ш ш е w S e -тая&іагжГ ф. ^ѵяге"". Aceste dottat figuri soni poate cele mai bone. Una <£• ele» Semănătorml, este numai tmşcars şi ritm ; e l merge en m p a i larg şi măsurat, c u capul ses ridicat щ Ia fiecare asvârKtera <fe semmfc ee dă mapoL Gea de a doua lume/
UNIVERSUL LITERAR
f 'A apărat simbolul ! Şi ni. se pare. că am auzit acordul liniştit şi hotărâtor, in care răsună glasul unei simfonii întregi.
Arta Iui Meunier, — este o epopee lkică a muncei.
In ţara noastră cart) este aşa de a-propdată de acea in care s'a născut, a trăit şi produs Meunier, şi c a care гш odată suntem aşa uniţi mai mult în ironie, când ni se spune că suntem Belgia Orientului, numele si arta h ă Meunier ar trebui să fie mai mult popularizate. Ele sunt evocatoare a e-nergiei, după cam sunt proslayitoare
Duminici, i 1 M i i t c li>23
Lamina 'ndepârtată, ivită printre stele, Ce mi-al aprins în suflet atâţia dulci fiorii Bece na vii in cate-mi, când gândurile meii Te cheamă dintre astre încet să te coèorlJ
Sbretteefatíemaa ntí-arn îndreptat privirea Şt' avisai тежkimerte te-am aşteptat ca dot? £Нл raza ta iitină ia 'nfiripat iubirea Ce ß se 'ntMnă ţie în cântec rugător,...
Ta vei veni odată ea ambrele 'nssrărei, Ca пШтеіе raze ee-or plânge 'n asfinţit. Tu vei veni senină pe valurile murei Spre ţărmul alb, pe care palate tl-am zidiţi
Ca pe o mireasă bfăndS, fnftoratâ'marea, Te-o duce tot 'natnte pe mişcătoru-i larg, Cu daiasii de mamă, ţi-o depăna cărarea1
Şt raze violete sTor stinge pe catarg
ЮЫ fam fără nome, im vei veut carată Şi albă ca a ţloare-asa cum te-am visat,'. Ca lebăda uşoară, pe marea 'nsângeratA' Pluti-vet către ţărmulspre care aí plecat
Se va desthMe poarta măreţelor palate. Căni ta, regină mândră, te vei opri în pragi Vor suspina ecouri de cântaţi fermecate ţi lima printre nouri te va privi cu arag.;
l o a Udrişte Olt
Coast . Meunier : A d ă p a t u l ca lu inf
reprezintă un lucrător obosit de cosit şi care îşi şterge cu mâna musculoasă fruntea îmbrobonată de sudoare.
Imaginaţie admirabilă şi executare ideală ! In faţa privitorului urt semănător simplu şi un lucrător obosit după o muncă grea de cosit şi totuşi în acelaş timp vezi în ei ceva mai mult decât doui ţărani lucrători» •— vezi mii de generaţii care merg cu un pas măsurat şi larg, de-a lungul brazdelor de pământ şi cer delà pământ şi delà cer „daruri nesfârşite" pentru milioanele de vieţi care şi-au plătit dreptul la viaţă prin sângele şi sudoarea lor"..
a muncei şi sugeraB6'are de voinţă şi credinţă în mai bine, atâtea lucruri cari ne lipsesc şi spre care ar trebui să tindem.
Iată de ce am ţinut să vorbim de: un poet al muncei într'un ziar ca tf j
niversul Literar care pătrunde în lumea atâtor cari muncesc din greu şi nu ştiu că şi munca lor este demnă de geniul unui artist care a găsit îri gesturile lor atâta frumos şi atâta artă încât a putut să Ie facă neperi-toare în bronzul şi marmora eternă*.
L e a n d r u
Ce se iuca la teatru fit a n i i 1 8 0 7 - 1 8 6 8
Credem interesant pentru cititorii noştri să le dăm câte-va din titlurile pieselor de teatru ce se afişau acum o jumătate de veac şi mai bine pe străzile Bucureştilor.
„Tăerea Pruncilorli, — „Răsvan iFodă*. — „Nebuna de Amor", — „Comediana", — „Domniţa Roxan-<da", — „Hoţia sau Ochiul lui Dumnezeu", — „Lucreţia Borgia", — „Prăpăstiile Bucur eştiuhii", — „Co-lumb sau descoperirea Americei", — i,Datilau, — „Vornicul Buciok", — i,Balul Slugilor", — „Amorul Secret", — „Leid înamorat", — „Ca-terina Hovard",—„Cine vrea poate"^ — „Nison sau Lăptăriţa şi Marchisa", — „Barbu Lăutaru", — „Fata Pândarului", — „Pentra din Cas#", ;—„Ce aduce anid tfaduce ceasul",— -„Uite-te da nu te-atinge", — „Mihai {Vodă după bătălia delà Călugăr eni", — „Intimi", „Lipitorile satelor în Moldova", — „Moştenitorii sau testamentul 1ш Cezar Girodot", —„Cucoana Ckiriţa la laşi", „Amoru de l-nimă\ (Amoru de Spirit) şi Aipor de Dobitoc", — etc., etc., drame, comedii, tragedii, — cele mai multe cu muzică.
Autorii acelor vremuri aveau pre-d3ecţie, cum s a văzut, — pentru titlurile lungi şi de sensaţie. Multe din piesele de teatru erau traduse din franţuzeşte. Haşdeu, Ureche, Alexandri ,scriau repertoriul românesc. M. Milîo, Pascaly, Băiănescu, Veles-cu, Gestîan Fefbariand, I. Chrisfeescu erau actorii favoriţi ai publicului bucure şt can de atunci.
Orchestra dirijiată de Flechten^ maher cânta si între acte.
Duminică l i Marti« 1923. UNIVERSUL LITERAR Nr. p. _ 7 ,
î n s e m n ă r i l e u n u i t r e c ă t o r V
Te le fonu l* Francezii au expresie politicoasă :
^Comparaison n'est pas raison". " îertaţi-mă, dar en nu pot împărtăşi sensul acestei expresii, care ar justifica mai muffc o teorie economică' oarecare, „prin noi inşine — de pfldä -— Adică: să nu compari cu cei aiurea» situaţia delà tine, ci să te mulţumeşti cu ce ai.
Eu voi face însă o comparaţie. ^ Citesc telegramele din străinătate'. iŞi urmăresc, aştept mai ales pe ace-iea , cari aduc veşti asupra, telefoniei fără fir din Anglia, Acolo, prin telefon se transmite muzică, —- mu-zică de operă şi de concerte. Vocea' acolo sboară articulata în tonuri artistice, vioara, pianul îşi împrăştie ia distanţe enorme, înălţătoarea de e-moţii, muzică. Acolo, în Anglia, prin -telefon se apropie distanţa.
Ş i mă gândesc Ia noi. Telefonul nostru. Telefoanele noastre ! Ce funcţionare defectoasă î Ce sugrumări de voci, ce urlete hidoase, ce aşteptări îngrozitoare, ce de gemete şi de protestări f .' Dece oare diferenţa asta între telefonul din Anglia şi nenorocirea telefonică din România ?
Sunt duduitele telefoniste de vina, öri e inferior materialul telefonic ? Ori, şi unele şi celait ? ; Dar gândiţi-vă şi d-Voastră, oftând Ia admirabilul telefon din Anglia !
S u r â s u l . Lafcadio Hearn e un scriitor englez, îndrăgostit de literatura ciudată, stranie, neştiută, necăutată : budistă, persană, kurdă, etc. . Câteva din volumele lui de poveşti şi călătorii sunt traduse în franţuzeşte. Le-am."citit cu nesaţiu. împărtăşesc azi observaţiile lui Hearn asupra „surâsului japonez".
In J apon ia se învaţă surâsul, cum se învaţă salutul.
E o datorie socială şă surâzi, dând aparenţa fercirii.
Surâsul iară siJinţi în clipele cele mai patetice, ori cele mai brutale e în viaţa japoneză, o formă" de curaj, care duce respectul faţa de semen aşa dev departe, încât îşi înăbuşe sieşi őribe durere. Ч-Івг Ia noi...
-Le noi, s e crede, că morga, gravitatea, severitatea suatt înalte calităţi morale, că surâsul e semn de jnveni-litate şi lipsă de grijis ' Dar mă gândesc : oferind altuia
înfăţişări bucuroase, nu ajuţi la izbucnirea în jurul tău a unor gânduri bune ?
B a r t .
1 Cittfi ziarul Barai ШМЫ şi b c c c x al Ştiinţelor pplsre
Care a p a r e t n f i e c a r e Mar t i
Romanfă în April Va înflori iar liliacul în spuma albă de petale, Caişii var purta pe umeri hermina aibă de zăpadă, Muşcatele vor râde 'a glastră în geamul spart delà mansardă Si sufletul privind spre soare psalmodia-va osanm<ê
$i pe balconul tău — tobft-o—gßcinele şl chiparoşi Va tmnoJooi iar balustrada pe care tu vei sta visând Te vor Іасофга de viată' atâtea doimi 'naripând Petale roşii* eartniaate, ca buzele taie do roşii
,$î eu voi laa din nou chitara din colţul împăiejenit Voit trece iar pe svb balconul en 'mpodobite balastaăe, Pe care sta-vei rezemată tn visu'n stele rătăcit, Voi suspina iubirea tainic In ritm, uşor de serenadă.
ii
P e t r e Ă B t o n e s e u
Delcassé, fostul ministru de externe francez ,a murit zilele trecute, subit, din cauza unei embolii. P e când eşea delà o serbare dată Ia episcopia din Nissa, s'a simţit rău. Aşezându-se pe o bancă în grădina episcopiei, a încetat din viaţă fără să fie observat de nimeni. Abia târziu, noaptea cadavrul său a fost descoperit.
Th. Delcassé a fost unul dintre cei mai aprigi luptători politici ai Franţei şi unul dintre preparatorii neobosiţi ai izbândei finale franceze.
, Stéphane Lauzanne, a primit acum c â t e v a săptămâni o scrisoare de la ilustrul defunct care prin emoţio-nanfcu-i cuprins devine un adevărat testament politic al marelui patriot. Iată textul acestei scrisori :
„Prietene, aş fi fost fericit să stan 'de vorbă cu d-ta» Franţa n a se poate Kpsi nici de siguranţa ei nici de despăgubiri. Rinul însamna siguranţa ei. Provinciile de pe malul stâng, prin contribuţia lor anuală de trei sau patru miliarde la bugetul naţional, este ridicarea sigură a ruinelor nostre.
E de regretat că nu s'a făcut din aceasta o condiţie a armistiţiului.
Soluţia de salvare mai poate fi ob
ţinută. Dar nu trebue să aşteptăm ca forţa să-şi fi schimbat tabăra»
„Dacă siguranţa noastră e pe Rim viitorul nostru este în Africa. Dome* niul nostru african este destul de vast spre a îndestula, secole întregi, acti-; vita tea noastră.
Peste tot aiurea, risipe de forţe, distrugere de forţe".
Rinul şi Africa iată opera Iui Deî-cassé ! El a dat Franţei accesul la Rin şi un imperiu în Africa. Dacă ar fi să-i« aducă adevăratul omagiu pe care îi merită, ar trebui să-i se ridice două statui : una la Fez, alta la1
Strasburg.
і ш і 1 ш цеіеп — Poveslire de contele Leon Tolstoi —
Intr'o ţară îndepărtata, trăia o-dată un împărat, care cu cât îmbătrânea, cu atât simţea mai mare mâhnire în suflet.
— In viaţa mea, zicea adesea el, am gustat şi am văzut tot ce este îngăduit omului să guste şi să vază.
• Ceva însă în toată viaţa mea n'am văzut, adică pe Dumnezeu. Ş i vreau numai decât să-1 văz.
Şi împăratul dădu atunci poruncă mare boierilor, sfetnicilor şi preoţilor săi :
— Dacă nu-mi veţi arăta pe Dumnezeu ,am să vă pun pe toţi la închisoare, şi am să vă pedepsesc straşnic 1
Şi le dădu un soroc de trei zile. I-mediat l a curtea împărătească se atinse veselia. Curtenii umblau de ka-colo cu capetele plecate aştep-fcându-şi groaznicul sfârşit.
* In ziua sorocului hotărât, toţi bo
ierii, fetnicii şi preoţi au fost chemaţi înaintea onpăratului. Ei păstrau o tăoere adâncă, iar împăratul tocmai se pregătea să răstoarne o-eânda înfricoşetoare, de BĂ omora.
In clipa aceasta însă tocmai un copil de păstor păşi în faţa împăratului şi îi zise :
— Dă-mi voie, Măria Ta, să-ţi înv plinesc eu dorinţa !
— Bine, răspunse împăratul. DaK bagă de seamă că ţi-e capul în j o c *
8. — No. UNIVERSUL LITERAR
Şi copilul de pastor luă de mână p e împărat şi-1 duse într'o piaţă mare .Aci, copilul credincios, arătă împăratului soarele strălucitor, zicân-îu- i : „Priveşte în sus !".
împăratul vru să ridice capul ca eă arunce o privire spre soare, dar razele orbitoare îi pricinuiră durere în ochi şi-1 siliră să plece capul şi să închidă ochii.
— Ce-ţi trăzneşte prin minte, bă* ete, zise dânsul către păstor , nu cumva vrei să orbesc ?
In acel moment copilul de păstor «ise :
— Vezi, Stăpâne ? Şi Soarele e numai o mică rază a mărirei lui Dumnezeu ,un colţişor neînsemnat
al împărăţiei lui Dumnezeu. Atunci cum ceri tu ca să vezi pe însuşi Dumnezeu cu ochii tăi slăbiţi şi în-lăcrămaţi ? Caută deci de-a vedea p e Dumnezeu cu ochi sufletului tău!
Aceasta plăcu împăratului care grăi astfel către copilul de păstor :
— Văd că ai o minte luminată şi un suflet înălţat. Mai răspunde'deci la următoarea întrebare : „Ce a fost înainte de a fi Dumnezeu ?".
Micul păstor stătu pe gânduri o clipă, apoi vorbi :
•— Stăpâne, nu te supăra, dar te rog să numeri....
împăratul începu să numere: Una, două, trei...
— Nu, nu, îl întrerupse păstorul. Nu numeri bine. începe înainte de unu.
. — Cum asta ? Nu ştii că înainte de unu nu este nimic ?
-— înţeleaptă vorbă ai rostit, stăpâne, zise micul păstor. Nici înaintea lui Dumnezeu n'a fost nimic.
Aceasta plăcu şi mai mult împăratului, care grăi iar către păstor :
— Am să-ţi fac un dar împărătesc dacă o să-mi mai răspunzi la o întrebare : „Ce face Dumnezeu ?".
Iar micul şi înţeleptul păstor răs-.punse :
— Bine, am să răspund şi la întrebarea aceasta, dar împlineşte-mi întâi o rugăciune. Schimbă cu mine hainele tale.
Şi împăratul îşi scoase hainele împărăteşti şi le dădu păstorului, iar el însuşi se îmbrăcă cu hainele pastorului.
Au mers la Palat. Păstorul se urcă pe tron, luă sceptrul în mână şi arătând spre împăratul îmbrăcat ca păstor саГе stătea la picioarele tronului, gläsui astfel :
— Tată ce face Dumnezeu : Pe u* nii îi ridică pe tron, iar pe alţii îi goneşte de pe tron...
Zicând astfel se îmbrăcă iarăşi cu hainele lui de păstor.
împăratul rămase multă vreme pe '. gânduri, apoi zise, înseninat:
— Da, acum văd pe Dumnezeu ! TnuL de V«sil» D. Вжяіді
Mosorul misterios d e «I. И. Grujan
Un prinţ mic într'o zi fu certat aspru de profesorul său. Seara, se gândea că ce nenorocire mare, é săfii co* pil, pentrucă trebue să asculţi de toţi Voia să devină om.
Plângând copilul adormi. A doua zi deşteptându-se găsi lânpă < i mosor de mătasă, care străluceeţtn razele aurorei. Surprins, alergă plin de bucurie, când mosorul, cu o voce înceată, murmură:
„Ia seama copile, ia seama. Firul care este învârtit în jurul meu, reprezintă zilele vieţei tale.. Vezi tu că pe măsură ce clipele trec, firul meu se deapănă. Eri doreai ca să treacă viaţa cât mai repede ;eu îţi dau posibilitatea. Dar bagă bine de seamă, că mâna ta care poate desfăşura într'o clipă, tot firul meu, nu poate depăna din nou nici un singur capăt.
Micul prinţ privea mosorul fără a îndrăsni să-1 atingă. Pe urmă îndrăs-ni şi trase un capăt mic de aţă, numai atâta cât să treacă o zi şi el se văzu în pat gata să adoarmă: a trecut numai o zi, gândi el, nu e nimic, vreau să fiu om mare.
Apucând mosorul, se apucă să tragă de fir şi se văzu om cu mustăţi şi barbă. Era vesel; consilieri şi curtezani stau în jurul său şi îi vorbeau de treburile statului.
A fost una din zilele cele mai frumoase ale lui. Pe urmă vroi să se vadă căsătorit, cu copii... şi iată că se văzu tată. In fine, nerăbdător să-şi vadă copii mari, trase din nou firul mosorului şi anii săi trecură ca duşi de un vârtej. După fiecare dorinţă împlinită se năştea alta nouă, mai arzătoare şi mosorul se învârtea între degetile sale şi din nou firul se deşira.
Dar, sosi o zi, ultimul capăt de fir, că lemnul aurit al bobinti se zări deodată. Regele fu surprins şi îngrozit privea cu teamă cum firul se desfăşura singur, încet. Ce n'ar fi dat el ca să poată depăna din nou un singur capăt de aţă pe mosorul pe care îl privea cu tristeţe!
Mica voce se auzi din nou. „O prinţule! zilele trecute nn se
mai reântorc. Tu ţi-ai trecut v iaţ i fără nicio bucurie. Ţi-a părut goală din cauză că nu ai umplut-o cu fapte bune ; ţi s'a părut nefericită din cauză că nu ai întrebuinţat-o spre folosul altora. Nerăbdarea ta, în fond, ѳ din cauză că nu ţi-au plăcut ocupa-ţile zilnice, viaţa înceată cu toate bucuriile şi neajunsurile ei. Deaceia nu eşti fericit, pentrucă' nu meriţi să fii".
T r a d u c e r e d e D. D l a c o n e s c u - D ă e ş t l
Un roman de Sarah Bèrhardt. S'a vorbit mult zilele trecute de celebra tragediană franceză din cauza îmbolnăvirii ei. Presa şi tot intelectualul francez aşteaptă cu nerăbdare apariţia romanului „Beau sosie'V despre care se spune de pe acum mult biüe.
i Plagiatul lui Maurice Rostand.—-
Pierre Frondaie, cunoscutul dramaturg acuză printr'o sorisoare dechisă pe Maurice Rostand, că s-a inspirat dintr'o piesă a sa „Lys noir" pentru a scrie „La gloire" şi din romanul sau „Tu seras roi" pentru a scrie „Le Phénix' ' Maurice Rostand declară că n'a citit operele lui Pierre Frondaie şi că între operele sale poetice şi cele ale acuzatorului nu.exista nici un punct de contract. Care va fi sfârşitul ? Un plagia tsau o calomnie ?
• Carpentier—Sihi. — In curând va
avea loc un match de box între Carpentier şi Battling Sihi. Acesta va fi un match de revanşă. Produsul reţetei acestui de-al doilea match va fi destinat . laboratoarelor ştiinţifice franceze. Până atunci Siki rămâne championul lumii „poids mi-lourds'*.
Marin Amara
ABONAMENTE LA
Universul Literar s e f a c p e u n a n î n t r e g 6 0 l e i t n t a r a ş l 120 l a i t n s t r é l n à t a t a -
WVSAAAAAAAAA/VSAAAAAA/ / Ѵ Ѵ А Л Л Л А Л Л А Л Л Л Л Л Л ^
t a a d m i n i s t r a ţ i a z i a r u l u i n o s t r u s a a f l i d e v â n z a r e u r m ă t o a r e l e i n t e r e s a n t a c l r f i :
Imprestoil ;1 pireripersoeale fa tkpl riztolalii Rmliiei 1316-1818 (2 volume de peste 1300 pagioi) pe hârtie de tipar de V. T h . CanciCOV, fost deputat. Preţul 0 0 l e i ambele volume.
Nopţile Albe ( roman) Lei 2.50 MJsterile din Palatul Tari lor (roman) „ 8. — Povestea unei inimi „ „ 7. — Almanahal ziarului „ M e r s u l " pe anul 1922 „ 7. —
» y> n »> » 1923 „ 12« ~~ Regina Bucătăriei Memoriile Begelui Carol 1. (17 те ішпе) „
Preturii* d« mai sua sunt socotite loco la Administraţia \ noastră. СошфпшИе tn ргоѵтоіе пц te »ярШав& dwvf # contra cott plus taxa de iramport recomandat. J