istoria arhitecturii -3
TRANSCRIPT
1.Istoria arhitecturii, ca disciplină ştiinţifică, treptele cunoaşterii, obiectul de studiu, însemnătatea ei în
formarea profesională a arhitectului.
Arhitectura a fost descoperita si formulata de catre grecii antici. . Vitruviu, arhitect roman a formulat
definiţia arhitecturii : unitatea utilităţii, trăiniciei şi plasticităţii, aceasta defenitie a fost numita Triada
lui Vitruviu.
Istoria arhitecturii este o ştiinţă de sinteză, care urmăreşte detectarea factologică şi explicarea fenomenului, a
evoluţiei arhitecturii în timp, condiţionată de acţiunea externă a mediului natural şi social, cât şi dezvoltarea
legităţilor sale interne de dezvoltare . .
Pentru un arhitect istoria arhitecturii ca disciplină de studii îndeplineşte o importantă funcţie formativă.
Reconstituind tabloul dinamic al evoluţiei arhitecturii de-a lungul veacurilor, istoria arhitecturii scoate
permanent în evidenţă relaţiile: arhitectură-mediul natural şi arhitectura – societate umană. Urmărind
dialectica acestor relaţiilor dintre componentele fundamentale ale arhitectură – funcţiune, structură şi plastică -
la rândul lor afectate de condiţiile mediului natural şi social, istoria arhitecturii pune în evidenţă procesul de
creaţiei arhitecturală. Prin aceasta ea devine un instrument de creaţie, contribuind la caracterul obiectiv-
ştiinţific al procesului de creaţie în arhitectură.
În procesul dezvoltării arhitecturii, orice treaptă evolutivă a sa reprezintă o soluţionare a unui raport dintre
vechi şi nou, sau între tradiţie şi inovaţie. istoria arhitecturii cultivă, pe de o parte, interesul şi respectul faţă
de tradiţie şi învăţămintele sale, pe de altă parte stimulează situarea arhitecturii pe tărâmul contemporaneităţii.
Obiectul de studiu al istoriei arhitecturii sunt monumentele de arhitectură – unicatele şi arhitectura de masă
sau fondul construit. Unicatelor, sunt verigi principale ale evoluţiei, care concentrează caracteristici de bază
ale arhitecturii unei epoci, într-un anumit moment al dezvoltării sale. În istoria arhitecturii se ia în consideraţie
şi arhitectura de masă, cea a locuinţelor, pe care o priveşte ca punct de plecare al oricărei arhitecturi
monumentale. Este evidenţiat rolul progresiv pe care-l joacă arhitectura populară în constituirea arhitecturii
culte, rolul meşterilor populari, făuritori ai bunurilor materiale şi spirituale.
3.Cromlehul din Stounhenge, analiza compoziţiei şi versiunile destinaţiei sale.
Cromleh (Crom+leh=pietre curbe)
Stonehenge. Ansamblul megalitic este rezultatul unei îndelungate evoluţii. Sunt evidente trei etape de
construcţie:
1900-1700.Un şanţ şi un val de pământ, cu diametrul de 115 m, care înconjurau un cerc de
56 gropi. Această construcţie din pământ avea în exterior amplasată vertical o piatră,
numită „piatra de călcâi”.
1700-1600. O dublă incintă din pietre albastre „sarsen”.
1600-1500. Două inele concentrice, unul exterior circular şi unul interior în formă de
potcoavă, cu toate elementele construite din piatră de andezit (quarţ nisipos de provenienţă
vulcanică). Cercul exterior are 30 de m în diametru şi este compus din 30 de monoliţi
verticali, legaţi prin arhitrave (arhi+trava=grindă principală). Potcoava constă din 5
elemente, denumite triliţi (trei lituri =trei pietre), doi verticali care susţin o arhitravă
orizontală. Trilitul central avea înălţimea maximă de 9 m, greutatea elementelor verticale
până la 50 tone. Pe una din pietre erau sculptate o secure şi o spadă, iar sub unul triliţi a
fost găsit un mormânt caracteristic pentru lumea de la sudul Europei, şi anume lumii
egeene.
Ansamblul de la Snonehenge reprezintă cea mai complexă compoziţie dintre toate ansamblurile rituale
megalitice. Cromlehul, datorat ultimei etape, constituie transpunerea în piatră a unei arhitecturi de lemn.
Stnehange reprezinta uda din primile marturii a gindirii spatial si arhitectural .
Ansamblul Stonehenge este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul exterior (cercul
Sarsen), de 33 m în diametru, este construit din 30 de blocuri imense de gresie (megaliți - menhire), așezate
vertical; astăzi doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt în picioare. Desupra acestor blocuri de piatră au fost
așezate ca niște praguri (buiandrugi) alte blocuri curbate (în formă de arc de cerc). În interiorul acestui lanț
exterior se află un alt cerc de blocuri mai mic din piatră vânătă. Acestea împrejmuiesc un aranjament în formă
de potcoavă, construit tot din piatră vânătă, în interiorul căreia se află o placă din gresie mecacee, denumită
Piatra de Altar. Toată construcția este înconjurată de un lanț circular care măsoară 104 m în diametru. În
interior, se ridică un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte cunoscute sub numele de "găurile lui
Aubrey" (după numele celui care le-a descoperit John Aubrey). Terasamentul și lanțul sunt intersectate de un
Bulevard, o cale procesională lată de 23 m și lungă de aproape 3 km. Aproape de intrare în Bulevard se află
Piatra Sacrificiului. Pe partea opusă se află Piatra Călcâi.
5.Arhitectura Mesopotamiei, condiţiile naturale, reflectarea utilizării lor în arhitectură.
De a lungul Tigrului si Eufratului, din zona munţilor Armeniei până in golful Persic, se întinde un teritoriu pe
care grecii antici l-au numit Mesopotamia, în traducere“Tara dintre cele 2 fluvii” (arab. Irac). Zona sudica a
Mesopotamiei, este alcătuita dintr-o câmpie aluvionara, în vreme ce in nord se întinde un teritoriu muntos.
Fertilitatea solului, poziţia geografică a fost favorabilă contactelor cu zonele învecinate. Au oferit din cele mai
vechi timpuri posibilităţi de optimă dezvoltare a civilizaţiei umane.
Aproximativ mileniul 3 inaintea erei noastre
Fiertilitatea solului a favorezat aparitia agriculturii . Aici se incruceseaza caile de mescare a popoarelor
migratoare si a schimbului de produsi , asa apare comertul. Poporul Mesopotamian este produsul intre poporul
Sumerian, Babilonian, Akcadiean, si cel Asirian.
Mediul geografic a oferit principalul material de construcţie – lutul, argila care erau utilizate in toate tipurile
de edificii: templul, palatal, incinte de apărare, locuinţe urbane. Au fost folosite si alabastru, piatra, lemnul,
bitul dar intr-o măsura redusa.
6.Tectonica şi decoraţia plastică caracteristică pentru Sumer, materialele, coloritul.
Aspectul plastic al acestui sistem constructiv a fost transpus în construcţiile de argila şi a generat la apariţia
unui procedeu decorative de tratare a suprafeţelor zidurilor.
Ritmul succesiunilor de rezalite va deveni o trăsătură specifică a plasticii arhitecturii mesopotamiene.Un alt
procedeu decorative a rezultat din transpunerea din material durabil a motivelor ornamentale ale rogojinilor.
Un mozaic din mici conuri de alabastru albe şi din calcar roşu şi negru sunt înfipte în argilă. Ele au scopul de a
proteja structura de argilă şi de a distruge monotonia. Se foloseau conuri din ceramică.
Tell – platformă de moloz. Procedeu ciclic al dărâmării şi construcţiei pe acelaşi amplasament al edificiilor
monumentale şi aşezărilor umane, a determinat apariţia unor platforme de moloz denumite – tell. Ele sunt
caracteristice pentru peisajul arheologic al Mesopotamiei.Erau utilizate ca substanţe pentru noi clădiri. Ele vor
genera un nou procedeu constructive şi plastic de a dispune edificiile monumentale pe înalta platforme
artificiale. Tell-ul este originea templului înalt de la care porneşte idea ziqquratului.
8.Noţiunea de tell, arhitecturaii templului înalt din Uruc
Perioada sumeriană începe la sfîrşitul mileniului al IV-lea î.Hr. În partea de sud a interfluviului Tigru –
Eufrat se dezvoltă o strălucitoare civilizaţie a triburilor sumeriene, o populaţie cu rădăcini enigmatice.
Civilizaţia sumeriană este reprezentată de mai multe oraşe-state prospere: Ur, Uruk, Eridu, Lagaş, Umma,
Nipur, Larsa ş.a. Fiecare oraş-stat avea un conducător, numit patesi sau ensi, şi învestit cu atribuţii politice şi
religioase. Sumerienii au creat sistemele de irigare, au inventat scrierea cuneiformă, au pus bazele unei
arhitecturi monumentale folosind în calitate de materie primă cărămida de lut uscată la soare. Aceste realizări
au fost preluate şi de alte popoare din Orient.
Casele
Casele oamenilor bogați erau foarte mari. Aveau două sau trei etaje, cu un acoperiș locuibil. Aveau o curte
spațioasă în jurul casei. În casă existau căteva dormitoare, o cameră de oaspeți, o capelă, o bucătărie, o baie și
un mormânt sub casă. Casele oamenilor simpli erau mult mai simple, cu doar câteva camere.
Palatele
Palatele regilor din Mesopotamia erau clădiri uriașe, frumos decorate. Majoritatea zidurilor aveau
basoreliefuri sculptate în fildeș, descriind marile victorii ale mesopotamienilor. Aveau de asemenea mari
sculpturi la intrări, pentru a-l proteja pe rege de demoni și alte spirite rele. Mobila era de asemenea fabricată în
principal din fildeș, care era ușor de decorat și de cioplit. Palatele conțineau de asemenea mari cantități de
metale, precum bronzul și aurul. Palatele erau și centrele principale ale guvernului.
14.Procedee decorativ-plastice specifice asiriene – ortostaţii şi lamasu/şedu.
Decoraţia plastică consta din reliefuri, piese din ceramică şi imense plăci din piatră bazalt sau alabastru cu
care erau placate părţile inferioare ale pereţilor în scopul protejării lor. Erau acoperite cu reliefuri sculptate.
La intrare erau instalate simetric figurile taurilor înaripaţi cu chip de om „androcefaci” – genii protectoare sau
scene de vânătoare ale regilor.
Reliefurile erau plasate la nivelul ochilor. Partea superioară era placată cu plăci smălţuite în galben, verde şi
negru.
Uşile şi pereţii templelor erau placate cu bronz. erau placate cu bronz.
Vecinii dinspre vest au fost hitiţţii, care aveau o arhitectură formată în piatră. Important este împrumutul a
tipului de casă : bit hilani, alcătuită dintr-o încăpere, flancată de două turnuri la faţada principală. S-a păstrat
descrierea lui Herodot: „confecţionarea a 4 perechi de lei ca baze pentru porticul unui bit-hilani”.
Cultura şi arhitectura au obţinut trăsături specifice. Panteonul zeilor era în frunte cu Assur. Localităţile
importante sunt capitalele: Assur, Ninive, Nimrud (Kallah).
15.Oraşul –reşedinţă Dur Saruchin, structura, componentele, decoratia plastică.
Orasul resedinta Dur- Sarukin - palatal regal al lui Sargon II. A fost un oraş –palat, construit în timp de 5
ani (711-707 î.e.n.). Suprafaţa era de 1.685 pe 1.780 km (=280 ha). Era amplasat cu colturile după punctele
cardinale. In interior se intra prin tobogane si scări cu trepte. Trama stradala era alcătuita din străzi reciproc
perpendiculare. Oraşul era amplasat pe malul râului Tigru. Pentru a fi protejat de revărsările fluviului oraşul a
fost construit pe o platformă înaltă de 18 m, iar palatal - pe una de 32 m. Platformele erau construite din
pământ bătut, străpunse de canale de canalizare si ventilare. Oraşul era înconjurat de un zid de incinta de 23 m
si înalt de 14 m, întărit prim redane sau rezalite. In oraş conduceau 7 porţi după numărul planetelor cunoscute.
Palatal regal al lui Sargon II este cel mai cunoscut monument al arhitecturii asiriene. Se afla pe latura de NV,
orientată spre fluviu. Palatul avea 210 încăperi, care se deschideau spre 30 de curţi interioare. Intrarea spre
complexul palatului era destul de monumentala, simetrica, flancată de 2 turnuri. Insa in compoziţia
planimetrica domina asimetria.
Centrul compoziţional al palatului era prima curte interioara, in jur – 3 grupe de încăperi diferite ca destinaţie.
In axa longitudinala se afla palatul suveranului, partea oficiala era alcătuita din săli de primire cu sala
tronului, curţi interioare, dormitoare. Era partea decorata plastic cel mai luxos: pereţi acoperiţi cu ortostati, cu
relief care redau istoria regilor asirieni cu temele de vânătoare , lupta. La dreapta se aflau încăperi decorate
modest. Era locul de primire a oaspeţilor si a ambasadorilor . In stânga - templele. In spate - gradina cu un
pavilion de vara de tipul bit- hilani . Intre grădini si templu era un ziqqurat cu un tobogan in spirala. Aceste
trei grupuri de încăperi aveau ieşire in curtea mare, iar ele erau legate cu coridoare înguste.
Tehnica de construcţie din Assiria se deosebea de cea din partea centrala si de sud a Mesopotamiei. Tavanele
erau plate pe grinzi de lemn sau cidru, palmier. Sala tronului – pereţi masivi ceea ce presupune o acoperire cu
o bolta cilindrica cu deschidere de 10 m. Uşile - largi de 3 m, cu partea superioara boltita in arc. Ca decor
plastic se folosesc discuri de ceramica smăltuită care contura golurile uşilor. Ferestre nu erau . Partea
interioara a pereţilor era din piatra, iar cea exterioara din - cărămidă. Partea interioara a uşilor aveau figurile
unor spirite protectoare: corp de taur înaripat si cap de om (cca. 28 de figurine ). Caracteristic decoraţiei
asiriene era şi feroneria din aramă.
16. Arhitectura Babiloneană nouă. Oraşul Babilon, structura oraşului, componentele urbane.
Babylon – expresia de dominare a lumii, în traducere: Poarta lui Dumnezeu (Ba-Bel-on). Între anii
612-539 î.e.n. s-a impus dinastia babiloneană asupra Mesopotamiei, formându-se regatul Babilonean, cu
capitala în oraşul Babylon. Graţie poziţiei geografice extrem de avantajoase, Babylonul ajunge la înflorirea
culturală şi arhitecturală, devine un stat puternic, care includea întreaga Mesopotamie şi unele regiuni din
afara ei. În mâinile suveranilor babilonieni s-au concentrat controlul asupra navigaţiei si traficului comercial
de pe ambele râuri. In timpul lui Nabucodono-Ţar al II-lea (605-562 î.e.n.), oraşul a fost refăcut.
Materialele de construcţie devin mai diverse in aceasta zonă.
-Lutul, sub forma ceramicii arse, folosită la pereţi şi fundaţii, la drumurile sacre, taluzurile râului, substrucţiile
grădinilor suspendate.
- Lemnul la tavane, şi miezul unor coloane.
- ceramoplastica sau cărămizile smălţuite în culori cu remarcabile efecte decorative, ca influenţă a arhitecturii
asiriene, se foloseau la decorarea zidurilor, porţilor, drumurile sacre şi la ziqqurate.
Plastica ornamentală era completată cu statui din bronz, tauri sau genii protectoare, după exemplul Assiriei.
Arhitectura oraşului este cunoscută graţie cronicelor istoricului Herodot, care in sec. V a vizitat Babylonul . În
scrierile sale se conţine informaţia, că oraşul era înconjurat de un şanţ adânc, iar pământul scos în timpul
construcţiei şanţului era folosit la fabricarea cărămizilor, care se ardeau şi se legau în construcţii cu asfalt
fierbinte. Aceste ştiri sunt completate de textele şi de cercetările arheologice din ultimii 150 de ani.
9. Complexul de arhitectură şi ziqquratul din Ur.
TEMPLUL ESAGHIL-MARDUC. Se află pe malul râului, ocupa o suprafaţă de 30 ha, divizat în două de
drumul lui Adad. Partea de nord era alcătuită din trei curţi:
1) alungită E-V,
2) de vest, îngustă de-a lungul Eufratului, şi
3) principală care ocupa restul.
În colţul de S-V al curţii principale se afla turnul templului Marduc (Esaghil), numit ZIQQURATUL sau E-
temen-An-Ki (Casa întemeierii cerurilor şi pământului). El domina oraşul prin înălţime si masivitate. Este
cunoscut şi sub denumirea din Biblie „Turnul Babel”. A fost construit în două perioade: început în timpul
Regatului vechi Babylonian, apoi distrus de regele asirian Sinacherib şi reconstruit de fiul său şi nepotul
Assurbanipal, arhitect Aradakkesu. A fost terminat in timpul lui Nabucodono-Ţar. Perşii au cucerit Babylonul,
dar n-au distrus ziqquratul. In anul 331 î.e.n. Babylonul a fost ocupat de Alexandru Macedon, care a dorit
reconstrucţia turnului ajuns într-o stare deplorabilă, dar pentru început acesta a fost demantelat până la
fundaţie. Peste un an împăratul a decedat fără a fi reconstruit turnul Babel. A rămas doar groapa.
Aspectul său este cunoscut după descrierile contemporanilor, descoperirile arheologice şi măsurările făcute de
babiloneni. In plan este un pătrat cu latura 91 91.5, cu nucleul de 60x60 m constituit din pământ. Era
înconjurat de o masă perimetrală de 15 m grosime, din cărămidă arsă. Conform reconstrucţiei, ziqquratul avea
înălţimea de 90 m, împărţită, după descrierile contemporanilor, în 7 platforme. Istoricul Herodot descrie ca
accesul avea loc prin pante dispuse în spirala. Platformele se micşorau succesiv, atât in plan, cât şi în înălţime.
Fiecare gradenă sau platformă era căptuşită cu plite smălţuite, fiind de diferite înălţimi şi culori, cu
semnificaţie simbolică: I nivel = 33 m, culoare alba; II nivel = 18 m, neagra; III nivel = 6 m , roşie; IV nivel =
6 m , albastru; V nivel = 6 m , purpuriu; VI nivel = 6 m , argintiu; VII nivel = 15 m, aurie. Ultimul prezenta
templul, auriu – simbol al puterii divine solare. Pereţii erau înclinaţi şi modelaţi prin 12 firide plate. Dinspre
sud-est conducea o scară lungă de 60 m, lată de 9 m, două scări de aceiaşi lăţime urcau la primul nivel.
18.Palatul lui Nabucodono-Ţar, analiza planului.
PALATUL DE SUD A LUI NABUCONODO-TAR. Se afla în partea veche a oraşului, construit pe o terasă
enormă de 30 m în înălţime. Planul palatului are o forma trapezoidală, ataşata zidului de nord, cu ieşire spre
apa Eufratului, la intrarea lui în oraş. Intrarea în palat era dinspre est, prin una din laturile scurte. Cinci curţi
interioare erau înşiruite de-a lungul axei longitudinale.
1. În prima curte se afla paza şi garnizoana palatului. În colţul de nord-est se aflau grădinile suspendate.
2. In jurul celei de-a 2 curte se aflau locuinţele funcţionarilor.
3. A treia curte era centrul palatului, partea oficială cu sala tronului. Sala tronului era orientată spre curte cu
trei intrări, aflată pe latura de sud, intrările erau orientate şi ele spre nord. Sala tronului avea
dimensiunile 6018 m. Probabil era boltita cilindric, deoarece grosimea pereţilor era de cca. 7m. În spate
se afla o încăpere de unde apărea ţarul. Faţada era placată cu cărămidă smăltuită, din care au fost
alcătuite compoziţii ornamentale: rânduri de palmieri, flori de lotuşi, colonete cu capiteluri duble, de
culoare galbenă şi albastră, etc. În interior – reprezentări de lei.
4. Următoarea curte, a patra - reprezenta apartamentul tarului.
5. Ultima curte este haremul cu locul de munca al femeilor.
19. Grădinele Semiramidei, amplasamentul, structura.
GRĂDINILE SEMIRAMIDEI. Este o denumire simbolica, deoarece printre soţiile lui Nabucodono-Ţar nu
este atestată vre-o soţie cu acest nume. De la ea s-au păstrat substrucţiile care reprezintă spaţii înguste,
alungite, boltite pentru a suporta greutatea solului cu vegetaţii şi arbori. Ideea grădinilor a fost inspirată de la
ziqqurat. O fântână îngustă cu palete – pentru ridicarea apei. Una din cele 7 minuni ale lumii antice.
Descrierea Babilonului de către Herodot corespunde, cu unele rectificări, cu rezultatul săpăturilor arheologice.
Orașul avea mai multe ziduri de incintă, dispuse concentric. Orașul propriu-zis era cuprins în interiorul primei
incinte, care avea latura de aprox. 1700 metri, și avea două cartiere, unul care cuprindea palatul regal, iar
celălalt templul zeului Enlil (sau Bel, după denumirea semită), ambele pe malul stâng al Eufratului.
În colțul de nord-est al palatului, lângă poarta zeiței Iștar, se aflau grădinile suspendate. După cum spune
Diodor din Sicilia - repetând probabil cele spuse de Ctesias, a cărui operă s-a pierdut - grădinile au fost
construite de Nabucodonosor pentru una din soțiile sale, Amytis, fiica regelui Cyaxares al Mezilor, care
regreta peisajul muntos, cu vegetație bogată al ținutului natal. Atribuirea grădinilor reginei Semiramida este cu
mare probabilitate de domeniul legendei. Calificativul "suspendat", care însoțește numele acestor grădini, se
datorește relatărilor în limbile gracă sau latină. În limba greacă cuvântul "kremastos" (κρεμαζηος) și în latină
cuvântul "pensilis" au o dublă semnificație: un obiect sau o construcție care atârnă ("suspendat"), sau o
construcție susținută de coloane și arcade, o terasă, în general un obiect susținut la o anumită înălțime.
Cea mai completă descriere a grădinilor se datorește lui Diodor din Sicilia, care arată că ele se compuneau din
terase etajate în amfiteatru, cu o latură de aprox. 123 m. Terasele erau susținute de ziduri de piatră, construite
la o distanță de trei metri unele de altele. Spațiile dintre ziduri era acoperit cu bolți realizate din blocuri de
piatră. Pe aceste blocuri era așezat un strat de trestie îmbibat în asfalt, deasupra trestiei urma un dublu rând de
cărămizi arse, legate între ele cu mortar de ipsos, acoperite cu foi de plumb, pentru a desăvârși izolarea
hidrofugă. Peste foile de plumb era un strat de pământ, de grosime suficientă pentru ca să poată prinde
rădăcinile celor mai mari arbori. Diodor spune: "...Terasele erau pline de plante de toate felurile, în stare să
încânte vederea prin mărimea și frumusețea lor".
În grosimea teraselor erau amenajate galerii și camere, care primeau lumina lateral, pe o singură latură, în așa
fel încât galeriile și camerele de la un anumit nivel aveau în față priveliștea unei grădini, care se rezema pe
terasele nivelului inferior.Pentru stropitul grădinilor se foloseau mașini hidraulice, care urcau apa din Eufrat la
diferitele niveluri. Pe sub rădăcinile plantelor erau o serie de canale, care umezeau neîncetat pământul.
Datorită posibilităților întreținerii unei continue umidități, pe terase au putut să crească nu numai bogate
partere de flori, dar și pomi fructiferi, anumite specii de tamarix, palmieri etc.
21.Arhitectura persană. Condiţiile naturale, geneza edificiu monumental specific persan – apadanaua.
Persia era amplasată pe un podiş înalt, între Mesopotamia şi valea fluviului Ind, Marea Caspică şi Golful
Persic.
A fost un popor nomad, trecut treptat la sedentarism, dar care a păstrat un caracter agresiv de cucerire. Persia a
fost primul imperiu al antichităţii, cel mai întins teritorial. Ţarul Cirus, ocupă în 539 Babilonul, dar îl cruţă de
la distrugere. Regele Cambis al II între anii 531-522 î.e.n. ocupă Egiptul, astfel dinastia Ahemenizilor
stăpâneşte Iranul, Mesopotamia, Siria, Palestina, Finicia, Asia Mică şi Egiptul. Darius (522-485), cucereşte
nordul Indiei, insulele greceşti, Macedonia şi Tracia, ajungând până la ţinuturile locuite de traco-geţi.
În domeniul arhitecturii este tributară tradiţiilor constructive ale popoarelor din Mesopotamia – în structura
oraşelor, tipologia clădirilor, tehnica constructivă. Materialele de construcţie : argila, material predominant
folosit la ridicarea pereţilor; piatra de calcar, şi specific numai Persiei, calcarul negru, îmbibat cu bitum, şi
pentru coloane. Lemnul se folosea la coloane şi tavane.
Mod de construcţii: ridicarea clădirilor pe platforme; placaje din cărămidă smălţuită, planuri riguros
geometrice, rezultând o arhitectură, care are similitudini cu cea din Mesopotamia
22. Arhitectura oraşului Persepolis
Persepol. Anii 520-460 î.e. A fost construit drept a treia capitală al dinastiei Ahemenizilor, iniţial de către
Darius, continuat de fiul său Xerxes I, de Artaxerxes I, drept o reşedinţă pentru o singură zi pe an, unde ţarul
serba anul nou, şi primea darurile pe care le aduceau delegaţiile popoarelor supuse. Arhitectura reşedinţei avea
un caracter festiv. Era amplasată în apropierea unui şir muntos, ridicată pe o platformă denivelată, care
prezenta o terasă de 300x400 m, cu o înălţime de 15 m, aflată între un povârniş muntos şi o vale. Numeroasele
edificii erau ridicate pe platforme subasmente proprii, diferenţiate ca înălţime.
Componenţa: apadanaua lui Darius, apadanaua lui Xerxes, palatul lui Xerxes, sala tronului cu tezaurul,
depozite şi locuinţe pentru oaspeţi. Exista şi o zonă de locuit cu bit-hilani, haremul. Spaţii mici cu patru
coloane – sistemă păstrată în locuinţa armenească galhatun.
Intrarea avea loc printr-o poartă monumentală, numită „Poarta tuturor popoarelor”, construită în timpul lui
Xerxes I. Spre poartă urca o scară monumentală cu două rampe, care la început se îndepărtau în direcţii opuse,
apoi se întâlneau în faţa porţii. Peretele orientat spre exterior al scării era prelucrat cu reliefuri sculptate
monumentale. În interior patru coloane. La intrarea, cotită, figurile taurilor înaripaţi.
39. Palatul din Knossos. Specificul megaronului şi a coloanei cretane.
Palatul regelui Minos-Knoossos, Creta, Grecia, înainte de 1400. Prezentând şi influenţe egiptene palatul
marchează un punct important de încrucişarea civilizaţiilor est-mediteraneene.
Ruinele lui permit să se distingă trei faze de construcţie. Din prima fază datează aripa de vest, cu curţi care vor
deveni scena teatrului, şi un hipogeu săpat în stâncă cu o scară în spirală Palatele cretane sunt ansambluri cu o
compoziţie complexă, rezultată din reunirea unor funcţii diferite – festivă, rezidenţială, de cult, gospodărească,
depozitare, etc., grupate în jurul unor curţi. Aceste centre spaţiale ale palatelor din Creta aveau una şi aceiaşi
lungime 52 m, reieşită din desfăşurarea unor ceremonii. Aceste curţi aveau un rol organizator. Caracteristice
pentru programul palatelor sunt procedeele constructive şi decorative: ortostaţi din selenit; pavaje din ghips şi
ceramică, picturi viu colorate, corniţe profilate, structuri din lemn,
Epoca palatină este împărţită în două faze, care corespunde procesului de refacere a în urma unor seisme.
Ruinele vechi au fost umplute cu moloz şi deşeuri, terenul pregătit prin rambleuri şi debuşeuri pentru a primi
noi construcţii, care au suprapus cele anterioare.
Deşi realizate, ca şi celelalte palate, după un plan prestabilit, rezultat din o articulare liberă şi pitorească a unor
funcţii diverse, ele dau impresia unei dezvoltări spontane, similare cu acea a unor organisme vii. Are loco
interpenetrare între clădire şi mediul natural: părţi ale complexelor palatine se cufundă în peisaj, iar natura sub
forma unor grădini suspendate intră în cadrul palatului. Simetria şi compoziţiile axiale intervin local pentru
rezolvarea unor componente cum ar fi – pro-pyleele, sălile tronului şi sanctuarele. Intrările erau numeroase,
cea principală fiind marcată de un vestibul cu o coloană în centru. Dominau spaţiile deschise şi semi-deschise
– curţi, terase, porticuri, megaronul cretan, care creau o alternanţă de spaţii deschise şi închise, de umbră şi
lumină. Megaronul era alcătuit din două încăperi comunicante, una din ele având două laturi deschise în spaţiu
liber prin coloane. Porticurile deschise filtrau lumina şi menţineau mişcarea aerului necesară în condiţiile
anotimpului cald. În timpul anotimpului rece, relativ, era încălzit de vetre portabile instalate pe trepiede.
În cadrul palatului sunt spaţii ample destinate reuniunilor, divizate în nave prin şiruri de coloane: sala tronului,
săli de audienţe, accesibile din exterior - din curtea interioară. O componentă originală a palatului era teatrul
în aer liber. Simplu structurat, cu gradene liniare şi în unghi. Avea o tribună regală cu acces special, locuri
pentru demnitari. Schena era însăşi curtea pietruită.
În arta plastică lipsesc temele legate de faptele de arme cum era a Egitului şi Asiriei, cat şi cele cu caracter
funerar. Imaginile redau realist lumea înconjurătoare şi un ornament nonfigurativ.
Au fost construite palate asemănătoare la Phaistos, Mallia şi Knossos. Unul dintre cele mai cunoscute este din
Knossos.
Cel mijlociu - ajunge la formula specifică a organizării unor cartiere, diferenţiate funcţional, grupate în jurul
unei curţi dreptunghiulare alungite. Corpul de vest este inclus în componenţa palatului, cu faţada exterioară
opacă, protejată jos de ortostaţi, Noul corp, la sud, era deschis spre exterior prin porticuri, fiind accesibil
printr-o scară cu două rampe mărginită de coloane. Tot atunci era amenajată şi gradenele teatrului dispuse în
unghi. Accese erau două – dinspre sud şi vest, ajungându-se în coridorul procesiunilor cu traseu frânt, pictat în
frescă. Printr-un propylon se accedea la o scară monumentală flancată de coloane, prin care se accedea în
sălile festive la etaj. Era o intrare şi dinspre nord, care traversând o sală hipostilă se ajungea la o rampă prinsă
între masive de zidărie încununate de o colonadă. Faţada corpului de vest , orientat spre curtea interioară, era
străpunsă de porticuri şi galerii. Sala tronului avea deschidere printr-o galerie – un portic cu o singură coloană,
prin care se intra la etaj şi o amplă galerie corespunzătoare parterului. Corpul de est avea două caturi, era
dispus la un nivel inferior în raport cu curtea interioară. Spre nord se afla cartierul gospodăresc, iar spre sud –
rezidenţial. Componenta principală a cartierului rezidenţial este un megaron cretan cu două laturi deschise,
prevăzut cu un tron, cu picturi reprezentând grifoni. Alături se afla un megaron mai mic, luminat prin două
curţi minuscule, legat de marele megaron printr-un coridor. În preajmă megaronului se afla o baie cu
aducţiune de apă şi canalizare.
O scară monumentală lega drumul regal rezidenţial cu curtea. Avea un zid despărţitor între două rampe care
purta un şir de coloane. Fusurile de lemn ale coloanelor se îngroşau de jos în sus, se rezemau pe baze din
piatră, iar capitelurile aveau echine evazate, considerate precursoarele capitelurilor dorice arhaice.
Oraşele cretane nu erau fortificate deoarece marea şi flota reprezentau o forţă suficientă. Palatele erau
înconjurate doar de zid, uneori din mai multe incinte concentrice, accesul fiind prin pasaje înzestrate cu
posturi pentru pază.
Planul Palatului Knossos a fost similar cu cele ale altor palate din Creta acelei perioade, precum cel de la
Phaistos, din partea central-sudică a insulei, deşi Knossos pare să fi fost capitala. Palatele minoice erau
alcătuite, în general, din patru aripi, aranjate în jurul unei curţi dreptunghiulare, cu funcţie de centru al
întregului complex. Fiecare secţiune a Palatului din Knossos avea un rol special. În partea vestică erau
altarele, camerele ceremoniale şi încăperile înguste pentru depozitare, pline cu vase cunoscute sub numele de
pithoi. Camera tronului, elaborat decorată, se afla, de asemenea, în această secţiune a complexului şi avea un
scaun din piatră construit în peretele în faţa căruia se află un rând de bănci.
În partea vestică îndepărtată a complexului se afla marea Curte Vestică pavată, intrarea oficială în palat. Aripa
estică a structurii a avut cândva patru nivele, dintre care doar trei s-au păstrat până astăzi. În această parte a
complexului se aflau şi camerele rezidenţiale ale elitei minoice conducătoare, după cum au fost interpretate,
atelierele, un altar şi una dintre cele mai impresionante realizări ale arhitecturii minoice: Marea Scară. Alte
părţi ale palatului includ apartamente vaste, cu ţevi din teracotă prin care trecea apă curentă şi poate primul
exemplu de toaletă în care se trăgea apa.
42. Grecia antică. Condiţiile naturale, periodizarea.
Cadrul geografic: Grecia, prin configuraţia sa este împărţită în patru părţi.
1. de Nord este constă din regiunea muntoasă a Epirosului şi şesul roditor al Thesaliei.
2. de Mijloc este alcătuită din văi, despărţite de lanţuri de munţi în câteva regiuni - Aitolia, Beotia,
Attica, care formează Ellada, denumire care va desemna întreaga Grecie antică, şi populaţia ei – elinii.
3.de Sud este Peloponesul, legată de cea de nord prin istmul Korinthos, împărţită prin lanţuri
muntoase în regiuni, locuite de doreeni, numită şi Dorica.
4. insulară şi malul de răsărit al Mării Mediterane, unde locuiau iopnienii, numită şi Ionia.
Condiţiile naturale diferite au condiţionat specificul arhitecturii regionale.Solul muntos nu a
asigurat condiţii ca agricultura să devină ramura principală a economiei, cum a fost în Egipt şi Mesopotamia.
Aici au obţinut avânt meşteşugurile. Apropierea mării cu configuraţia crenelată a malurilor care ofereau
porturi naturale – a favorizat comerţul maritim. În rezultatul colonizării masive a insulelor Mării Mediterane
insula Sicilia şi sudul Italiei au devenit o componentă importantă a lumii antice greceşti, care se va numi
Magna Grecia. Coloniile greceşti s-au întins şi de-a lungul ţărmurilor Mării Negre. Aşezarea geografică a
Greciei într-un loc avantajos, la răscrucea marilor drumuri antice, va facilita preluarea experienţei popoarelor
din Orientul Apropiat cu o civilizaţie înaintată.
În Arhitectura Greciei Antice se disting 4 perioade:
1. Homeriană 1200-650 î.e.n..
2. Arhaică 650-480 î.e.n.,
3. Clasică 480-323 î.e.n.
4. Elenistică 323 - 146 î.e.
5. Arhitectura aparţinea comunităţii. În Grecia lipsea casta preoţilor, doar pe lângă temple preoţii
erau uniţi în organizaţii.
6. Religia elină era legată de mitologia greacă şi nu s-a transformat într-o sistemă de dogme, care
ar fi restrâns libertatea ideilor şi creaţiei.
7. Trăsătura caracteristică a artei greceşti este antropomorfizmul – înzestrarea zeilor cu trăsături
umane. Drept etalon al armoniei supreme era declarată frumuseţea corpului şi spiritului uman.
8. Între civilizaţiile egeene şi cea greacă nu a existat o ruptură. A avut loc o schimbare a populaţiei
- aheenii au fost înlăturaţi de ionieni, care s-au aşezat pe litoralul de răsărit al Mării Mediterane
şi de către doreeni, aflaţi la o treaptă inferioară a evoluţiei sociale. Aceste popoare posedau un
mijloc mai avansat al producţiei şi anume - metalurgia fierului. Infiltrarea noilor veniţi a avut
loc între anii 1000-900 î.e.n.
46. Arhitectura elenă în perioada arhaică.
Perioada Arhaică.
(750-480) sau 650-480.
Este perioada statelor polisuri independente unul de altul. Are loc trecerea de la construcţia din lemn şi lut la
cea din piatră, moment important care a pregătit înflorirea din anii 480-400 a Greciei antice. Oraşul era
alcătuit din acropolă – porţiunea înaltă a unui oraş antic, servind drept fortificaţie defensivă cu obiectivele de
cult, şi oraşul propriu zis, cu locuinţe, cu structură firească naturală, formată spontan. Centrul public era
agora - piaţa adunărilor populare.
Locuinţa. Civilizaţia greacă este preponderent urbană, organizarea statală fiind din polisuri. Casa elenă urbană
avea un plan rectangular, formă ce permitea o folosire economică a spaţiului urban. Centrul casei devine
curtea interioară, spre care sunt orientate încăperile, intrarea în ele este printr-un portic, numit pastada. O parte
a încăperilor locuinţei aparţineau bărbaţilor, care se numea andronis , altă parte – era a femeilor, care se
numea ghinikei.
Construcţiile locative demonstrează o continuitate a tradiţiilor creto-miceniene, având fundaţii din piatră şi
structură portantă lemnoasă. Stâlpii pentru susţinerea tavanului aveau baze din piatră. Acoperişul era în două
pante, tavanul se presupune că la început nu era, mai târziu, de formă plată s-a desprins de acoperişul susţinut
de căpriori. De aici a rezultatul frontonul de pe faţadele înguste anterioară şi posterioară, moment ilustrat de
modelele votive. Într-un model votiv fumul de la vatră este evacuat printr-un orificiu patrulater din frontonul
casei. Elementele din lemn de la uşi şi stâlpii locuinţelor aristocratice erau acoperite cu foi de aramă.
Se dezvoltă arhitectura în piatră, şi s-a cristalizat sistema clară şi precisă a ordinului. Elementul de
noutate al arhitecturii greceşti îl constituie coloana, sau sistemul trilitic al ordinelor. Un element important al
construcţiilor greceşti era pteroma, alcătuită din coloane, la început din lemn. Cu timpul este transpus în piatră
şi se elaborează sistemul riguros al ordinelor arhitecturale istorice – ionic şi doric, denumiri ale arealelor
culturale ale Greciei antice.
Ordinul este o structură din elemente constructive, prin asamblarea detaliilor constructive tratate
decorativ, într-o anumită subordonare şi în raporturi proporţionale între ele şi cu întreaga construcţie,
formează o sistemă artistică.
Ordinul reprezintă o ierarhie tectonică a combinării elementelor arhitecturale constructive, cu
anumite corelaţii dimensionale instalate între părţile componente ale ordinului şi ale clădirii.
În perioada arhaică s-au format ordinele ionic şi doric, caracteristice regiunilor Ionia şi Dorica.
Geneza ordinelor are loc pe cale perfecţionării construcţiilor executate în lemn şi transpunerea lor în piatră cu
păstrarea formelor caracteristice lemnului.
Ordinul este compus din stereobat, coloană şi antablament.
Coloana este compusă din fus, bază, şi capitel (ordinul doric nu are bază). Coloana are canalete
verticale - caneluri, care se unesc sau în muchie la ordinul doric sau prin cureluşe la ordinul ionic. Diametrul
coloanei ordinului doric, de obicei, de la 1/3 din înălţime este micşorat treptat. Micşorarea, îngustarea se
numeşte entazis. Procedeul a apărut în perioada arhaică, ca urmare a sensibilităţii de percepere vizuală a
grecilor antici, care vedeau astfel acţiunea presiunii venită de la greutatea acoperişului, în rezultatul căreia
coloana este contactată ca un muşchi uman.
Antablamentul este compus din – arhitravă (grinda principală), friză şi cornişă. Friza este alcătuită
la ordinul doric Arhitrava este grinda care transmite greutatea de la acoperiş coloanei, friza este compusă la
ordinul doric din triglife şi metope, la cel ionic – este o bandă decorativă. Trigliful este capătul grindei
tavanului, care acoperă cella şi galeria perimetrală, aşezată perpendicular pe arhitravă, iar metopa – piesă care
închide golul dintre grindele tavanului. Şirul triglifelor cu metope corespunde grinzilor tavanului cellei
edificiului. Sub triglif se află o bandă orizontală Tenia (pentru comparaţie cuvântul rus - тень), cu şase gute
(picături). Este o expresie a perceperii vizuale sensibile naturii de către grecii antici. Cornişa este compusă din
elemente constructive ale acoperişului - învelitoare şi căpriorii, care sunt redaţi prin denticule.
Elementele de legătură dintre părţile constructive ale ordinului sunt mulurile: plinta, torul, torus,
caveta, chimatii, direct şi invers, doric şi ionic, scoţia, astragalul.
Templele. În perioada arhaică are loc cristalizarea tipului structural al templului şi evoluţia sa
spaţial-volumetrică. Templul obţine o anumită orientare în spaţiu. Datorită faptului, că în templu era instalată
statuia zeului, intrarea era orientată spre est, pentru ca primele raze de soare să lumineze statuia. Mai este şi
faptul, că templul provenit din locuinţa umană, care era orientat spre est, a moştenit şi orientarea specifică
locuinţei. Templele sunt înălţate pe substrucţii – platforme ale terenului denivelat, care se numesc stereobat,
alcătuite din trei trepte. Partea superioară a stereobatului se numeşte stilobat (de la cuvântul a scri sau a
desena). Stereobatul este compus din trei trepte. Pe stilobat este construită cella. Tipologia templului grec
însumează 7 tipuri de temple, complexitatea cărora este diferenţiată prin dimensiuni şi de prezenţa
porticurilor. Porticurile sunt coloane aşezate într-o anumită ordine, în faţa faţadelor, 1,2 şi 4 porticuri
formează pteroma templului grec. Pteroma servea iniţial la protejarea de ploi a pereţilor din lut şi lemn şi
pentru adăpostirea la umbră şi de ploi a participanţilor la manifestări, apoi a devenit o soluţie artistică.
Pteroma în perioada arhaică are un număr par de coloane la faţadele înguste şi impar la faţadele laterale.
Concluzii.
1.Cea mai importantă realizare a perioadei arhaice a fost crearea ordinilor. La început cel doric
(500-580), apoi cel ionic 560-550. Ordinele se foloseau în toate creaţiile arhitecturale, în toate edificiile de
cult şi publice.
2. S-a cristalizat tipul de templu şi diversitatea clădirilor publice.
2. Pentru prima dată sunt folosite corecţiilor optice : entazisul, înclinarea şi îngroşarea coloanelor de
colţ, curbatura ctylobatului. Sunt caracteristice ordinului doric, la ionic erau absente.
47. Arhitectura Greciei antice în perioada clasică. Acropola din Athena.
Perioada de înflorire (clasica)
480-323 î.e.n
S-a început cu războaiele greco-persane şi s-a terminat cu crearea Statului maritim athenian. Este perioada
înfloririi societăţii antice. În 460 la putere a venit ţarul Pericl, timpul căruia se va numi – epoca de aur a
Greciei. În această perioadă scurtă cultura Greciei va ajunge la cel mai înalt nivel al dezvoltării sale. Oraşele
se construiesc din nou pe un plan prestabilit ortogonal. Se ridică complexe arhitecturale, ordinele doric şi ionic
au ajuns la perfecţiune. A fost standartizat raportul dintre numărul de coloanede pe faţadele înguste cucele de
pe faţadele alungite, care se exprima prin formula (2y+1)x y. Periptele greceşti aveau 6 coloane pe latura
îngustă, cele ionice ajungeau la 8 coloane.
Centrele oraşelor greceşti devin acropolele cu temple şi agorele - pieţele publice şi comerciale. Acropolele
devin centre religioase principale ale urbelor. Oraşele erau iniţial fără ziduri. Sub ameninţarea vecinilor au
apărut numai în Asia Anterioară. Pe agoră se aflau – buleuterioanele, monumente zeilor titulari şi eroilor
fondatori. Se petreceau serbările religioase.
Rolul conductor îi aparţine Athenei – polisul cel mai dezvoltat politic, economic şi cultural. Athena devine
capitala uniunii maritime, în oraş se păstra visteria Uniunii maritime. Deşi nu se află pe malul mării, Athena
este legată de mar printr-o cale specială, cu debuşeul Pirei. Pirei este primul oraş sistematizat ortogonal prin
străzi drepte intersectat sub un unghi drept. A fost planificată după a. 446 î.d.Cr., de către Hippodam din
Milet. Numele său a fost imortalizat prin denumirea sistemului de sistematizare ortogonală – hipodamică. Au
fost reconstruite oraşele ionice după războaiele greco-persane conform unor planuri de sistematizare
ortogonală prin cartiere rectangulare.
Casele de locuit. Casele continuau să aibă un plan rectangular, orientate spre stradă cu zidul de incintă opac,
cu o curte interioară cu un portic în partea lui de nord în faţa intrării în casă (orientat cu faţada spre sud!),
numit pastas sau pastada. Locuinţele din perioada clasică se remarcă printr-o unitate dimensională, lipsind cu
desăvârşire casele aristocratice şi palatele. În Grecia nu exista o deosebire de clasă, care a devenit
caracteristică pentru perioada elenistică şi romană.
În timpul lui Pericl în Athena s-a păstrat planimetria veche, dar oraşul s-a îmbogăţit cu noi tipuri de clădiri
publice: Acropola Athenei, Parthenonul, Teatrul lui Dionis.
Concluzii. Arhitectura şi arta plastică din perioada clasică au cunoscut o înflorire nemaivăzută, au dat
omenirii cele mai armonioase şi perfecte edificii monumentale, care au determinat în continuare evoluţia
arhitecturii din timpurile ulterioare.
Faza finală a perioadei clasice sunt anii 400-323, când apare sinteza ordinelor doric, ionic şi corintic.
La sfârşitul perioadei clasice se observă o decădere a arhitecturii în legătură cu destrămarea sistemului de
oraşe-polis şi pierderea de către poporul grec a independenţei statale.
47. Arhitectura Greciei antice în perioada clasică. Acropola din Athena.
Acropola Athenei. Athena devine centru al întregii lumi greceşti, iar pe Acropola ei, în cel mai
important templu de acolo – Partenonul - se afla visteria uniunii maritime, al cărei capitală devenise Athena.
În timpul ţarului Pericl, venit la putere în 460, au fost construite cele mai importante monumente ale perioadei
clasice greceşti, iar Parthenonul şi Propyleele acropolei au devenit simboluri pan-eline şi
Propilele Formează cea mai monumentală intrare din istoria arhitecturii Greciei. Se afla la intrarea
pe Acropolă, în partea de vest. A fost construit de arh. Mnesicl. Conţinea trepte laterale şi un tobogan central.
La intrare şi spre interiorul acropolei era porticuri ale ordinului doric, în interior – treptele erau mărginite prin
două şiruri de coloane ale ordinului ionic, considerate cele mai armonioase de acest tip.
În faţa intrării, pe acroplă a fost construit Templul zeiţei Nica Apteros (fără mâini). A fost
construit de arh. Kalikratos, fără o datare certă, dar între anii 449/ 421. Este un amphiprostil ionic, 5,4x8,14
m, necesitatea porticului de la faţada posteioară, opacă a fost determinată de anplasamentul său, cu intrarea
dinspre răsărit, în timp ce oraşul se afla şi spre vest.
Parthenonul este dominanta ansamblului, unul dintre cele mai perfecte opere de arhitectură. Este
construit din marmură între anii 447-438 în locul templului Gekatompedon („100 tălpi”), dar cu schimbarea
locului amplasării. Cel vechi era plasat frontal, în axa deplasării, pe când Parthenonul – retras spre sud, astfel
că perceperea vizuală era unghiulară, cu vederea a două faţade. Autori ai Partenonului au fost Iktin şi
Kalikratos sub conducerea sculptorului Fidias. Dintre aceşti doi arhitecţi Iktin a lăsat o descrierea a
Partenonului. Templul este o sinteză a arhitecturii dorice şi ionice pe baza unei structuri dorice, pentru prima
dată are loc combinarea într-un peripter doric a particularităţilor ordinului ionic cu ordinul doric. Raportul de
coloane, care pe latura îngustă a crescut de la 6 la 8, şi faţada lungă, este de 8x17, respectându-se formula
cristalizată, care determina proporţia volumetrică a clădirilor sacre [2x+1]:x. Planul este alcătuit dintr-o cellă
asemănătoare templului lui Apollon din Korinth – o cellă cu 10 coloane interioare şi un opistodon vast, cu
patru coloane ionice interioare. Anume această parte a templului s-a numit Parthenon ce însemna visterie. În
acest templu era locul păstrării vistieriei Athenei şi al uniunii maritime, al cărei capitală era Athena. Se
presupune, că era folosită şi drept încăpere pentru fete unde se ţesea învelitoarea Atehenei – peplosul. Această
haină era odată la 4 ani, în timpul serbărilor panatheniene depuse pe statuia Athenei din cellă, purtată cu alai
în jurul templului. Sala principală era hipertrală, în ea se afla statuia Athenei Parthenos, executată de Phidias.
Statuia avea înălţimea de 12 m, la spoirea ei fiind utilizate 1140 kg de aur. Lăţimea din interior a cellei era 19
m, partea centrală, mărginită lateral de coloane – 10 m. Dimensiunile exterioare ale templului, măsurate pe
stilobat erau de 30,86 x 69,51 cm, (diferenţa este 50 cm), reprezintă latura şi diagonala patrulaterului „două
pătrate”, sau 2²:3² sau 4:9, diferenţa fiind de 8 cm.
La construcţia templului au fost utilizate mai multe corecţii optice. Înălţimea coloanelor este de 10,
43 m, diametrul de 1,905 m. Raportul H/D=5,48, şi nu 6, cum s-a canonizat în perioada romană.
- Curbarea elementelor orizontale a tuturor pteromelor – a stereobatului şi a antablamentului. În
partea centrală curbura ajunge la 6,3 cm
- Entazisul la coloane.
- Coloanele de la colţuri au grosimea mărită = 1,948 (diferenţa este de 4,3 cm).
- Intercolumniile obişnuite sunt egale cu 3, 689, iar la colţuri 3, 681 (diferenţa este de 1 cm)
- Înclinarea către interior a zidurilor cellei printr-o reducere treptată a grosimii pereţilor (ca la
egipteni).
- Înclinarea antablamentului pteromei şi a frontonului către exterior.
Corecţiile optice sunt la toate elementele Partenonului. Corecţii în perioada clasică generează un
sistem din a cărui aplicare rezultă caracterul organic unitar şi în acelaşi timp individualizat al plasticii
arhitecturale.
Reliefurile sunt opera sculptorului Phidias. Pe frontonul faţadei vestice – disputa dintre Athena şi
Poseidon; pe frontonul estic: naşterea Athenei din capul lui Zeus; pe friza de pe latura sudică - lupta lapiţilor
cu centaurii; pe friza de pe latura estică - gigantomahia; pe friza de pe latura vestică lupta grecilor cu
amazoanele; friza de pe latura nordică - Luarea Troii. Friza are o lungime de 160 m, înălţimea 1 m, grosimea
de 4-6 cm. În interiorul pteromei pereţi au friză continuă, după modelul templului ionic, care reprezintă
serbarea panatheniană a îmbrăcării Athenei cu peplosul ţesut de fete.
Partenonul a fost deteriorat în timpul războiului turco-veneţian din 1687, după care a fost restabilit
prin metoda anastilozei – păstrarea aspectului de ruină.
Erehteionul, este sensibil mai mic ca dimensiuni prin compoziţia sa posedă o pregnantă
individualitate. Este amplasat vis-a vis de Parthenon, construit între anii 421-407/406 î.Cr. pe locul altui
templu, ars de perşi în 480 î.Cr. Arhitect aste considerat Mnesikles sau Philokles.
Diferă de toate templele cunoscute după formă şi dimensiuni. Volumul principal este o cellă cu
raportul laturilor de 1x2, (11,63x23,5m). A fost închinat la doi zei Athenei şi lui Poseidon, zeul mărilor,
conţinând în interior două altare. Partea de est este dedicată Athenei Polada, partea de vest, spre mare - lui
Poseidon. Înălţimea porticului dedicat lui Poseidon, de la pământ la capitel este de 25 m. Aceasta este
coborâtă, urmând relieful accidentat cu 3,5 m. La sud se află porticul cariatidelor, 6 „core” (în limba greacă -
fete), care susţin antablamentul. Intrările sunt pe sub porticuri de la faţadele înguste ale ordinului ionic, cu
friză din marmură negru violet şi cu figuri, întărite de elemente de bronz.
În această clădire a fost realizat un nou tip de templu – fără pterome, dar cu portice, care însă a
rămas fără urmare.
Teatrul lui Dionis. Este alcătuit din 78 de gradene, împărţite în 3 sectoare. Rândurile caveei pentru
spectatori, gradenele se aflau pe terase tăiate în versantul de sud al Acropolei. A apărut în secolul VI-490 î.Cr.,
dar a fost împodobit în secolul al IV-lea. Primul rând, executat din marmură era rezervat pentru oaspeţii de
onoare –ţar, sportivi campioni olimpici. Ultimele gradene executate din lemn se ridicau la mai mult de 20 m
înălţime faţă de orhestra.
48. Parthenonul: decoraţia sculpturală, tematica, corecţiile optice,.
Parthenonul este dominanta ansamblului, unul dintre cele mai perfecte opere de arhitectură. Este
construit din marmură între anii 447-438 în locul templului Gekatompedon („100 tălpi”), dar cu schimbarea
locului amplasării. Cel vechi era plasat frontal, în axa deplasării, pe când Parthenonul – retras spre sud, astfel
că perceperea vizuală era unghiulară, cu vederea a două faţade. Autori ai Partenonului au fost Iktin şi
Kalikratos sub conducerea sculptorului Fidias. Dintre aceşti doi arhitecţi Iktin a lăsat o descrierea a
Partenonului. Templul este o sinteză a arhitecturii dorice şi ionice pe baza unei structuri dorice, pentru prima
dată are loc combinarea într-un peripter doric a particularităţilor ordinului ionic cu ordinul doric. Raportul de
coloane, care pe latura îngustă a crescut de la 6 la 8, şi faţada lungă, este de 8x17, respectându-se formula
cristalizată, care determina proporţia volumetrică a clădirilor sacre [2x+1]:x. Planul este alcătuit dintr-o cellă
asemănătoare templului lui Apollon din Korinth – o cellă cu 10 coloane interioare şi un opistodon vast, cu
patru coloane ionice interioare. Anume această parte a templului s-a numit Parthenon ce însemna visterie. În
acest templu era locul păstrării vistieriei Athenei şi al uniunii maritime, al cărei capitală era Athena. Se
presupune, că era folosită şi drept încăpere pentru fete unde se ţesea învelitoarea Atehenei – peplosul. Această
haină era odată la 4 ani, în timpul serbărilor panatheniene depuse pe statuia Athenei din cellă, purtată cu alai
în jurul templului. Sala principală era hipertrală, în ea se afla statuia Athenei Parthenos, executată de Phidias.
Statuia avea înălţimea de 12 m, la spoirea ei fiind utilizate 1140 kg de aur. Lăţimea din interior a cellei era 19
m, partea centrală, mărginită lateral de coloane – 10 m. Dimensiunile exterioare ale templului, măsurate pe
stilobat erau de 30,86 x 69,51 cm, (diferenţa este 50 cm), reprezintă latura şi diagonala patrulaterului „două
pătrate”, sau 2²:3² sau 4:9, diferenţa fiind de 8 cm.
48. Parthenonul: decoraţia sculpturală, tematica, corecţiile optice,.
La construcţia templului au fost utilizate mai multe corecţii optice. Înălţimea coloanelor este de 10,
43 m, diametrul de 1,905 m. Raportul H/D=5,48, şi nu 6, cum s-a canonizat în perioada romană.
- Curbarea elementelor orizontale a tuturor pteromelor – a stereobatului şi a antablamentului. În
partea centrală curbura ajunge la 6,3 cm
- Entazisul la coloane.
- Coloanele de la colţuri au grosimea mărită = 1,948 (diferenţa este de 4,3 cm).
- Intercolumniile obişnuite sunt egale cu 3, 689, iar la colţuri 3, 681 (diferenţa este de 1 cm)
- Înclinarea către interior a zidurilor cellei printr-o reducere treptată a grosimii pereţilor (ca la
egipteni).
- Înclinarea antablamentului pteromei şi a frontonului către exterior.
Corecţiile optice sunt la toate elementele Partenonului. Corecţii în perioada clasică generează un
sistem din a cărui aplicare rezultă caracterul organic unitar şi în acelaşi timp individualizat al plasticii
arhitecturale.
Reliefurile sunt opera sculptorului Phidias. Pe frontonul faţadei vestice – disputa dintre Athena şi
Poseidon; pe frontonul estic: naşterea Athenei din capul lui Zeus; pe friza de pe latura sudică - lupta lapiţilor
cu centaurii; pe friza de pe latura estică - gigantomahia; pe friza de pe latura vestică lupta grecilor cu
amazoanele; friza de pe latura nordică - Luarea Troii. Friza are o lungime de 160 m, înălţimea 1 m, grosimea
de 4-6 cm. În interiorul pteromei pereţi au friză continuă, după modelul templului ionic, care reprezintă
serbarea panatheniană a îmbrăcării Athenei cu peplosul ţesut de fete.
Partenonul a fost deteriorat în timpul războiului turco-veneţian din 1687, după care a fost restabilit
prin metoda anastilozei – păstrarea aspectului de ruină.
49. Erehteionul, compoziţia spaţială,
Erehteionul, este sensibil mai mic ca dimensiuni prin compoziţia sa posedă o pregnantă
individualitate. Este amplasat vis-a vis de Parthenon, construit între anii 421-407/406 î.Cr. pe locul altui
templu, ars de perşi în 480 î.Cr. Arhitect aste considerat Mnesikles sau Philokles.
Diferă de toate templele cunoscute după formă şi dimensiuni. Volumul principal este o cellă cu
raportul laturilor de 1x2, (11,63x23,5m). A fost închinat la doi zei Athenei şi lui Poseidon, zeul mărilor,
conţinând în interior două altare. Partea de est este dedicată Athenei Polada, partea de vest, spre mare - lui
Poseidon. Înălţimea porticului dedicat lui Poseidon, de la pământ la capitel este de 25 m. Aceasta este
coborâtă, urmând relieful accidentat cu 3,5 m. La sud se află porticul cariatidelor, 6 „core” (în limba greacă -
fete), care susţin antablamentul. Intrările sunt pe sub porticuri de la faţadele înguste ale ordinului ionic, cu
friză din marmură negru violet şi cu figuri, întărite de elemente de bronz.
În această clădire a fost realizat un nou tip de templu – fără pterome, dar cu portice, care însă a
rămas fără urmare.
50. Propileele, pirgosul şi templul Nika Apteros.
Propilele Formează cea mai monumentală intrare din istoria arhitecturii Greciei. Se afla la intrarea
pe Acropolă, în partea de vest. A fost construit de arh. Mnesicl. Conţinea trepte laterale şi un tobogan central.
La intrare şi spre interiorul acropolei era porticuri ale ordinului doric, în interior – treptele erau mărginite prin
două şiruri de coloane ale ordinului ionic, considerate cele mai armonioase de acest tip.
În faţa intrării, pe acroplă in Atena, a fost construit Templul zeiţei Nica Apteros (fără mâini). A
fost construit de arh. Kalikratos, fără o datare certă, dar între anii 449/ 421. Este un amphiprostil ionic,
5,4x8,14 m, necesitatea porticului de la faţada posteioară, opacă a fost determinată de anplasamentul său, cu
intrarea dinspre răsărit, în timp ce oraşul se afla şi spre vest.
55.Oraşul Milet, structura urbană, Buleuterionul.
Milet este – unul din cele mai mari oraşe comerciale şi industriale ale Ioniei. Era aşezat pe o
peninsulă cu avansare puternică spre mare, în apropierea râului Meandr. Avea două golfuri portuare - a Leilor
şi a teatrului. În timpul elenistic a fost resistematizat din nou cu amenajare aducţiunii de apă, canalizare
pavarea străzilor şi pieţelor, construind şi ziduri de incintă pentru oraş cu turnuri, amenajate dinspre uscat.
Zidurile aveau 11 m lăţime. Străzile aveau 4,5 m, partea veche şi 7,5 partea nouă, elenistică. În construcţia
zidurilor au fost folosite bolţi cilindrice, influenţa arhitecturii Asiatice. Ansamblul central era alcătuit din trei
grupe de clădiri, unite prin concepţie unică: Cea de nord includea –piaţa comercială, termele, palestra şi
gimnasiul şi templul lui Apolon Delfinul, De la această grupă începea prin galerii conturate cu ordinul ionic
grupa centrală alcătuită din porţile agorei sudice, buleuterionul şi o piaţă centrală. În a treia grupă intrau
construcţiile pieţei sudice. Centrul ansamblului era buleuterionul, amplasate în locul de conjuncţie a clădirilor
de nord cu cel de sud. De remarcat importanţa acestui edificiu public în viaţa oraşului, spre deosebire de
perioadele anterioare, când locul dominant era ocupat de temple.
Piaţa sudică alcătuia un pătrat cu laturile de 161,5x115,7 (1:√2), conturată cu stoa în două nave,
şiruri, cu ordinul doric în exterior şi ionic în interior.
Buleuterionul. Sală pentru adunarea poporului 175-164.î.e.n. Este o clădire rectangulară în plan, cu
o capacitate de 1500 persoane - reprezentând un amfiteatru cu locurile dispuse în amfiteatru. Patru coloane
sprijineau grinzile tavanului. Intrările se aflau din partea curţii din faţa clădirii, în partea opusă intrării se aflau
scările care conduceau la nivelurile superioare ale amfiteatrului. Curtea era de tip peristil cu portic al ordinului
doric. În centrul curţii – un altar. Intrarea era printr-un propileu al ordinului corintic. Faţadele erau decorate cu
semicoloane dorice, ridicate pe un soclu comun, cărora în interior le corespundeau pilaştri aceluiaşi ordin.
54 Oraşul Alexandria: structura urbanistică, Pharosul.
Alexandria. Oraşul a fost fondat în 332-331 de Alexandru Macedon. Cel mai mare oraş elenist.
Avea două străzi reciproc perpendiculare, late de 100 de tălpi, cca. 30 m. Erau conturate cu colonade şi
construite cu clădiri publice şi palate. În faţa oraşului se afla un golf pentru corabii, traversat de o dambă care
unea oraşul cu insula pe care era construit farul Faros. Structura urbană cu cartiere rectangulare era tipică
grecească, dar clădirile – de tip local. – cu coloane egiptene, cu căptuşirea lor cu aur, mozaic şi mobilă
incrustată cu sidef (perlamutr) şi fildeş, etc.
Farul. A fost construit în secolul al III-lea. Era cea mai înaltă construcţie a Greciei antice, cu
înălţimea, judecând după imaginile păstrate de 130-140 m. Avea un podium înalt şi alcătuit din trei volume,
cu înălţimile treptat reduse. În vârful lui ardea mereu focul, văzu de la 100 mile depărtare. Farosul era un
important punct de orientare pentru corabii, dar şi un element urbanistic. El marca locul intrării în golf care
deveniseră porţile maritime ale Alexandriei. Aidoma unei porţi triumfale. Autorul şi-a lăsat numele în
inscripţia de pe peretele turnului – Sostrat din Knid, fiul lui Dexifan.
53. Acropola şi altarul lui Zeus din or. Pergam.
Pergam. A fost capitala statului Pergam, format în 283 î.e.n. Este amplasat la 5 km de mare, în valea
dominată de un promontoriu stâncos. Promontoriul era acropola oraşului, centrul statului Pergam şi de cult,
singurul din Asia Anterioară. Pe acropolă care erau construite clădiri publice, de cult şi palatele ţarilor.
Clădirile erau construite pe terase., ultima la o înălţime de 270 m deasupra oraşului. Acolo se aflau
arsenalurile militare, cazarmele, mai jos palatele, biblioteca cu sanctuarul Athenei, ceva mai jos – altarul lui
Zeus, şi mai jos – piaţa comercială. Pe panta promontoriului a fost amenajat teatrul cu o capacitate de 14 000
spectatori. Lângă teatrul, la baza lui se aflau galeriile de plimbare lungi de 250 m. Reprezenta o reşedinţă
fortificată a ţarului.
Altarul lui Zeus. Este concepu pentru sacrificarea animalelor, ocupă o suprafaţă rectangulară de 36x34 m,
ridicată pe un stereobat înalt de 5 trepte, cu soclul împodobit cu o friză sculptată de 120m. A fost ridicat în
cinstea victoriei asupra barbarilor şi reprezenta lupta zeilor cu giganţii. Este una din cele mai importante
sculpturi al perioadei elenistice. Locul sacrificiului era înconjurată de un perete scund, conturat din exterior şi
interior cu coloanele ordinului ionic.
13.Arhitectura Asirie, condiţiile naturale, materialele de construcţie, tipurile de clădiri.
Era o putere centralizată, agresivă, cu dominaţie asupra întregii Mesopotamii între anii 1850-606. În
arhitectură, ca şi în celelalte domenii, are loc asimilarea tradiţiilor sumeriene pe fundal local.
Cadrul geografic. Statul Assiria s-a format pe un podiş muntos. Locuitorii se ocupau cu creşterea
animalelor şi agricultura. Munţii sunt bogaţi în minereuri şi asirienii sunt printre primii care au extras
metale. Au fost promotorii unei avansări economice datorită utilizării fierului. Au exprimat intenţii de
dominare a întregii Asii Anterioare. Evoluţia forţelor de producţie şi controlul asupra pieţelor şi
drumurilor.
Materialul de construcţie a fost divers, dar s-a folosit mai mult după modelele mesopotamiene:
lemnul, pentru tavane
- piatra folosită pentru placajul pereţilor de jos al pereţilor (ortostaţi) şi la fundaţii, la bolţile false şi la
porţile de acces (şedu sau lamassu)
- argila la pentru pereţi.
Decoraţia plastică consta din reliefuri, piese din ceramică şi imense plăci din piatră bazalt sau
alabastru cu care erau placate părţile inferioare ale pereţilor în scopul protejării lor. Erau acoperite cu
reliefuri sculptate.
La intrare erau instalate simetric figurile taurilor înaripaţi cu chip de om „androcefaci” – genii protectoare
sau scene de vânătoare ale regilor.
Reliefurile erau plasate la nivelul ochilor. Partea superioară era placată cu plăci smălţuite în galben,
verde şi negru.
Uşile şi pereţii templelor erau placate cu bronz. erau placate cu bronz.
Vecinii dinspre vest au fost hitiţţii, care aveau o arhitectură formată în piatră. Important este
împrumutul a tipului de casă : bit hilani, alcătuită dintr-o încăpere, flancată de două turnuri la faţada
principală. S-a păstrat descrierea lui Herodot: „confecţionarea a 4 perechi de lei ca baze pentru
porticul unui bit-hilani”.
Cultura şi arhitectura au obţinut trăsături specifice. Panteonul zeilor era în frunte cu Assur.
Localităţile importante sunt capitalele: Assur, Ninive, Nimrud (Kallah).
3. Arhitectura megalitică, tipurile principale, sensul lor şi arealul de răspândire.
Este caracteristică pentru epoca neolitică a Angliei, Franţa, Malta, Sardinia, Spania, Caucaz.
Arhitectura megalitică din în Anglia este reprezentată de cea funerară, a mormintelor colective, în
formă de galerii sau camere cuprinse în tumuli, se pare de inspiraţie mediteraneană. În epoca
bronzului o populaţie de origine mediteraneană promovează un tip nou de monumente megalitice,
având la origine o arhitectură din lemn. La Arminghall, o grupare din stâlpi de lemn, în formă de
potcoavă, legaţi prin arhitrave, era înconjurată de două şanţuri în formă de inele. La Woodhenge un
val şi un şanţ înconjura şase ovale concentrice, formate din pari. Axa acestora era orientată spre
răsăritul soarelui în momentul solstiţiului de vară..
Malta. Templele megalitice sunt derivate ca plan şi spaţiu din templele rupestre, reprezintă o
înmănunchere de incinte în formă de lobi, din trei, cinci, şapte, legate prin porţi trilitice cu un spaţiu central
patrulater. (Hagar-Qim, 81, 82. templu Gigantia, 84- Hal Tarcsiem).
Cele mai vechi sunt construite din piatră măruntă fără mortar, dispuse în aparat neregulat, cele mai târzii
sunt din piatră prelucrată, având la bază ortostaţi, de mari dimensiuni. Legătura dintre elementele spaţiale
se face prin ample porţi executate în sistem trilitic din piese monolite. Ele contrastează cu decorul fin şi
minuţios, sculptat în piatră al altarelor şi balustradelor care despart spaţiul central de cel al lobilor în formă
de potcoavă. Templele Hagar Qim şi Gigantiia erau acoperite cu bolţi fără a fi încheiate complet, iar altele
erau deschise - hipogee.
Spania. În perioada neolitică mormintele în formă de casetă sunt influenţate de mormintele rupestre cu
cella în forma de cuptor, se transformă în morminte megalitice de suprafaţă , de tip dolmenic, cu celle
precedate de un scurt coridor. Toate aceste componente sunt îngropate sub tumuli. Sunt în forme de butelie
şi forme circulare, acoperite cu o pseudocupolă. Procese similare sunt cunoscute la sudul Franţei, posibil o
influenţă a Sardiniei şi Maltei. Programele funerare reprezentate iniţial de morminte rupestre cedează locul
arhitecturii megalitice a dolmenelor în formă de cella cu coridor. Cele mai vechi alei acoperite se află la
Castelet de lângă Arles, săpate în stâncă. Acoperite cu lespezi e piatră şi îngropate în tumulus. Morminte
megalitice în formă de coridor, acoperite cu tumuli circulari sunt răspândite în Langhedoc, tot aici existau
menhiri antropomorfi, reprezentând o zeitate feminină. Deseori în Franţa de sud şi Spania, tumulii care
ascund morminte megalitice sunt înconjuraţi cu inele alcătuite din pietre dispuse vertical.
Sardinia, Corsica şi insulele Baleare. Sardinia. Alături de tipul e dolmen provenit din arhitectura
grotelor, săpate în stâncă, se adoptă formula spaţială a unor alei acoperite, care vor genera aşa numitele
morminte ale giganţilor.
Arhitectura megalitică din Sardinia , corespunzătoare epocii bronzului şi fierului, este specifică prin
prezenţa unui turn-locuinţă, numit nuraga. Are un plan circular, adaptat apărării. Forma exterioară este
tronconică. Sunt cunoscute peste 7 mii de nurage. Arhitectura nuragică continuă din 1500 până în anii 200
î.e.n., se bucură de utilitate până în zilele noastre. Ele cunosc un proces de diferenţiere funcţională, ceea ce
face ca în jurul unor turnuri iniţiali izolate să se grupeze alte turnuri mai mici, fiind generate nurage
poliblobate. Sat nuragic Barumini. Arhitectura fortificată a locuinţelor de tip nuragic este produsul
antagonismelor unor triburi de păstori războinici constituiţi în mici formaţii cu caracter statal începător. A
obţinut un caracter rezidenţial, spre deosebire de destinaţia funerară a arhitecturii megalitice europene
atlantice.
8. Noţiunea de tell, arhitecturaii templului înalt din Uruc.
„Tell”- reprezinta ridicarea casei zeului cu specific sumerianpe o platforma inalta, amenajata, cu taluzuri ce
reprezentau o plastica de intrinduri-iesinduri- Redane care incovoiaza suprafata taluzelor si peretilor verticalo.
Acest tip de templu inalt marcheaza constituirea tipului de zikkurat. Ex. : Templul inalt din Uruk.
10. Arhitectura babiloneană veche. Palatul din Mary.
Perioada Babiloniana veche se numeste dupa orasul principal Babilon, amplasat intr-un loc favorabil, pe unde
treceau caile comerciale. In sec VII i.e.n. este refacut orasul mult mai grandios. O impresie putem forma
studiind al doilea oras din acea perioada- Mari (1800 i.e.n.). Planul sa format treptat adauginduse noi portiuni
la un nucleu vechi, dar toate aveau aceiasi formula: curti patrate cu incaperi alungite. Mari reprezenta un
complex din: locuinta tarului, aparat administrativ necesar in conditiile unei organizatii statale despotice. Au
fost gasite Templul administrativ, scoala pentru functionari . La intrare se afla o sala pentru primire
delegatiilor si ambasadorilor. In aceasta zona apa era sacralizata, concluzia vine de la faptul ca in pemplu era
o statuie zeita cu un vas pentru apa in mina care era unit la o cinducta. In partea opusa a intrarii se aflau
depozitele. Locuinta avea sala tronului boltita, peretii captisiti cu caramida smaltuita.
1 . Istoria arhitecturii, ca disciplină ştiinţifică, obiectul de studiu, însemnătatea ei în formarea
profesională a arhitectului.
Arhitectura- arta de a construi dupa legi anumite care la inceput au fost descoperite in mod empiric, prin
experienta,analiza proprie si formulata de teoriticienii antici(grecii primii).
Arhitectorul roman Vitruvius Marcus Polios a formulat definitia arhitecturiiin sec. 1 I.H. ,este o unitate a
utilitatii (destinatia,functionalitatea), trainiciei (constructia,structura) si plasticitatii (frumusetii).
Definitia: Arhitectura poarta denumirea de „Triada lui Vitruviu”. Ele sunt enumerate in ordinea
evolutiei,intelegerii fenomenului arhitectural, Pina atunci este doar constructia.
Termenul Arhitectura consta din 2 fenomene arhi- superlativul la ceva si tecton- constructorul,din greaca cel
mai important constructor,iar prin extensie arhitectura este mai mult decit o constructie.
Tectonica- un termen care desemneaza corespunderea expresiei artistice-structurii constructive.
Arhitectura este o activitate umana care contine caracteristicile creatiei umane si spirituale pe fundalul
legitatilor fenomenului artistic.
Legitatile arhitecturii sunt evidentiate prin 2 discipline de baza
1. Istoria arhitecturii
2. Teoria arhitecturii.
Istoria arhitecturii este o stiinta de sinteza care urmareste detectarea factologica si explicarea fenomenului
evolutiei arhitecturii in timp, conditionata de actiunea mediului natural si social, legi eminent specifice
arhitecturii.
Istoria arhitecturii raspunde la intreb. Unde cind cine? Teoria arhitecturii la intrebarea de ce?
Pentru un viitor arhitector istoria arhitecturii ca disciplina de studiu indeplineste o importanta functie
formativa, reconstituind tabloul dinamic al evolutiei arhitecturii.
Istoria Arhitecturiiscoate permanent in evidenta relatiile:
1. Arhitectura mediului natural
2. Arhitectura societatea umana
Istoria arhitecturii devine un instrument de creatie contribuind la intelegerea caracterului obiectiv al procesului
de arhitectura. Obiectivul de studiu al istoriei arhitecturii sunt monumente de arhitectura.
Monument – monumento (aducere aminte).
Monumente: 1 unicatele: piramide eiffel
2. fondul construit istoric
Nivelurile de cunoastere:
1. sumbru
2. lectura unei singure surse de informatie redata prin propriile cuvinte.
3 folosirea citorva surse de informatie in rezultat expunerea cu cuvinte proprii.
3. formularea atitudinii critice fata de opiniile cu privire la unul si acelasi subiect.
5. emiterea unor ipoteze personale: etapa creatiei.
4. Cromlehul din Stounhenge, analiza compoziţiei şi versiunile destinaţiei sale.
Cromleh(Anglia Stonehech) piatra curba,suntcompozitii de mare complexitate alcatuite din menhiruri dispusi
in configuratii circulare. Cel mai cunoscut Cromleh in Anglia la Stonehech. Un intreb teritoriu a fost prelucrat
prin cercuri concentrice de lespezi, menhiri inconjurate de valuri de pamint, santuri, alei, drumuri, se
presupune ca erau spatii ritualice. Forme incipiente de astronomie- observator astronomic sau calendar
primitiv.
Ansamblul megalitic de la Stonehech este rezultatul unei indelungate rezolutii. In prima etapa a fost sapat un
sant circular pamintului in interior sub forma unui valcu diamentrul masurat pe creastadealului apr. 100m. In
interior valul era conturat cu un cerc cu gropi umplute cu pietre pentru a se evidentia pe suprafata solului.
Valul si santul erau intrerupte in partea de N-E pentru aleea de acces ,la distanta de 80m de centru era fixata o
piatra verticala numita astazi <piatra de calcii>.
Constructia corespunde anilor 1900-1600 I.H.. In aceasta perioada observatiile erau efectuate in raport cu 4
moviliste care formau un dreptunghi perpendicular directiei spre Est. In etajul doi erau instalate 2 cercuri
concentrice din piatra, mai tirziu ramase fara utilizare.
5. Arhitectura Mesopotamiei, condiţiile naturale, reflectarea utilizării lor în arhitectură
Numele Mesopotamia se refera la o regiune din Orientul Apropiat, care în prezent tine partial de Irak,
partial de Siria de est si partial de Turcia de sud. Numele provine din cuvintele grecesti mesos "între" si
potamos "râu", referindu-se la zona dintre râurile Eufrat si Tigru. Suprafata fertila udata de aceste doua râuri
este cunoscuta ca fiind "Leaganul Civilizatiei omenirii", aici dezvoltându-se primele societati alfabetizate. Nu
a existat niciodata o entitate politica sau o tara numita Mesopotamia, si nici nu exista granite definite; numele
e unul conventional, inventat de istoricii greci pentru a se referi la aria geografica larga dintre cele 2 râuri.
Mesopotamienii erau un popor dintre cele mai vechi ale omenirii.Primii mespotamieni care au trait au fost
sumerienii. Ei au inventat scrierea cuneiforma, construiau zigurate, au construit primele orase civilizate,
printre care: Ur, Nippur, Kis, Babilon, Ninive si Assur, au facut primele încercari de irigatii sistematizate în
agricultura, au initiat primele schimburi comerciale cu alte popoare, au facut descoperiri în astrologie si
astronomie. Fiecare oras-stat îsi avea propriul rege, dar nu a luat niciodata în stapânire în.Teritoriul
Mesopotamiei este pozitionat în zona Irakului de astazi, tara care se întindea pe o lungime de aproape 1000 de
km si o latime maxima de aproximativ 400 km. Termenul de "civilizatie mesopotamiana" este un termen
generic. În realitate, Mesopotamia a însumat contributiile civilizatorice si culturale a trei popoare distincte a
caror istorie s-a desfasurat pe teritoriul sau. Arhitectura. Ceea ce i-a impresionat extraordinar pe calatorii
antici în mesopotamia erau dimensiunile gigantice ale constructiilor.Pe noi însa ne impresioneaza mai mult
faptul ca aceste edificii enorme au putut fi înaltate cu un material de constructie atât de ingrat cum este
caramida nearsa. Cele mai vechi orase sumeriene si babiloniene erau fortificate cu ziduri de incinta de
proportii nemaivazute pâna atunci.În domeniul lucrarilor de utilitate publica, asirienii eu fost neîntrecuti.
Arhitectura era dominanta - ca întreaga arta mesopotamiana - de ideea religioasa si de cea monarhica. Arta
era, aproape în întregimea ei, în serviciul templului si a regelui.De aceea arhitectura a întrecut aici în
grandoare tot ce se realizase pâna la acea data. Marele palat al lui Nabukadnezar din Babilon avea dimensiuni
uriase : 330 m lungime pe 200 m latime.În apropierea palatului erau construite faimoasele "gradini
suspendate" - în realitate, amenanjate pe terase sustinute de coloane si arcade masive.Palatul - fortareata va
concentra întreaga activitate industriala a cetatii. Desi din vestitul palat al lui Sargon al II-lea nu au mai ramas
decât temeliile zidurilor putem avea pe baza descrierilor o imagine a infatisarii initiale. Cladirea avea
înaltimea a patru etaje, fara ferestre, usi sau porti de intrare, accesul fiind asigurat de rampe înclinate si scari.
Zidurile foarte înalte ale palatului aveau înaltimea a opt etaje. Intrarea în palat si în curte interioara se facea
prin poarta principala a palatului spre care duce o scara larga.La palatele sumeriene si babiloniene monotonia
suprafetelor era uneori evitata prin aplicarea unor adevarate tapiterii de mozaicuri din bucati de caramida
smaltuita.Palatele asiriene erau decorate cu picturi murale, reprezentând scene din razboi, aducerea tribului,
sau executia celor învinsi.Acoperisurile, aproape plane, erau din caramida nearsa amestecate cu
bitum.Încaperile erau lungi si - din cauza grinzilor de lemn, prea scurte, care sustineau acoperisul -
înguste.Acelasi plan si aceleasi proportii grandioase le întâlnim si la temple,asemanarile sunt frapante. Înca în
mileniul al III-lea templele sumeriene aveau o varietate de forme.Tipul clasic,din prima epoca sumeriana, era
cel de forma rectangulara,cu patru porti.Cu materialul de constructie existent, coloanele interioare, de
sustinere, nu puteau fi dispuse nici la prea mari distante unele de altele, nu puteau fi nici prea înalte, nici prea
zvelte - fapt care facea sa nu poata fi creat un spatiu arhitectonic armonios. De unde, impresia de greoi, de
strâmt, de întunecat, fara nimic din ritmul, miscarea, armonia unui interior de templu egiptean.Dar templul
egiptean folosea ca material de constructie exclusiv piatra, care permitea cu totul alte solutii arhitectonice,.
zicuratul O parte integrata - desi independenta, - o anexa a templului era ziguratul. Numai regele si preotii
puteau ajunge acolo,care faceau sacrificii pentru zei. De jur împrejur erau cursali diferite. Un caracter original
al templelor din Mesopotamia este ca ele cuprindeau adesea un Zigurat. Ziguratele erau temple uriase
construite pentru venerarea zeilor. Erau construite din lut si argila si aveau trei sau patru sectiuni. Erau
construite foarte înalte, pentru a ramâne uscate în timpul inundatiilor. Numai ziguratul din Ur a ramas în
picioare, deoarece constructorii din epocile mai târzii au învatat ca arderea caramizilor le va face mai
rezistente. Era o constructie în forma de turn, cu mai multe niveluri în retrageri succesive, încununate printr-
un sanctuar numit "cerul", fiecare etaj al ziguratului fiind altfel colorat. Ziguratul asigura un loc sigur pentru
preoti în caz de inundatie. Deoarece singurul mod de a intra în templu era pe cele 3 scari, locul era foarte usor
de aparat împotriva spionilor care vroiau sa fure ritualurile preotilor. Aceste ritualuri includeau sacrificarea
unor animale si arderea acestora. Fiecare zigurat facea parte dintr-un complex care includea o curte, locuri de
depozitare a hranei si mici locuinte în jurul caruia se construia orasul.
3. Arhitectura megalitică, tipurile principale, sensul lor şi arealul de răspândire.
Nimeni nu a reusit inca sa intocmeasca o statistica a monumentelor megalitice din Europa; o cifra ceva mai
precisa – circa 200 aliniamente in cercuri, de obicei concentrice – pare sa existe pentru insulele Britanice; in
apusul si nordul Europei, ele sunt apreciate la 40.000 la 50.000; uriase blocuri de piatra necioplita, infipte
partial in sol, fie izolat, fie sub forma de trilite (dolmene) sau dispuse dupa o geometrie a carei semnificatie ne
scapa. Au fost ridicate, probabil, intre anii 3000 si 1500 i.e.n. in tarile scandinave si insulele britanice; in nord-
vestul Germaniei, in Britania, Spania, Portugalia si pana in insulele din apusul Mediteranei urias arc de
monolite, trilite, lungi alei de piatra si cercuri mai mult sau mai putin regulate, monumente ale unei (sau
unor?) culturi enigmatice; infruntand “Timpul” cu trainicia si durabilitatea pietrei.
Oamenii de stiinta au cautat o explicatie a faptului ca imensa majoritate a monumentelor megalitice se gasesc
in regiunile de litoral, sau, in orice caz, nu prea departe in interiorul acestor regiuni. Complexele megalitice
cuprind trei categorii de constructii: Menhirul (mer = piatra si hir = lunga) o piatra mare, amplantata
vertical an sol;
Cromlehul (crom = cerc si leh = loc) un ansamblu de menhire dispuse an cerc sau semicerc (cel mai
monumental este cromlehul de la Stonehenge langa Salisbury);
Dolmenul (taol = masa si maen = piatra) o piatra plata orizontala, asezata peste alte pietre, verticale.
42. Grecia antică. Condiţiile naturale, periodizarea..Vechea Grecie-Ellada așezetă în bazinul oriental
al Mării Mediterane cunoaște o dezvoltare economică deosebită. Datorită acestui fapt, arta greacă atinge un
nivel superior de dezvoltare nemaipomenit la celelalte popoare din antichitate. Civilizația greacă este o
civilizație deschisă, diferită de celelalte civilizații(egipteană, mesopotaminaă ș.a.) deoarece prin fenomenul de
colorizare se realizează schimburi comerciale și cultural artistice. Arta greacă cuprinde 4 perioade de
dezvoltare:
- perioada homerică(sec. XII-VIII î.Hr.)
- perioada arhaică (sec. VII-VI î.Hr.)
- perioada clasică (sec. V-IV î.Hr.) care cuprinde 2 perioade:
- clasicismul dezvoltat (sec. V î. Hr.)
- clasicismul târziu (sec. IV î.Hr.)
- perioada elenistică (sec. III-I î.Hr.)
Arhitectura greacă urmărește realizarea unor construcții funcționale ce participă la organizarea
orașelor- cetate. Ordinele de arhitectură. Pentru greci arhitectura exprimă spiritul raționalist al artei și se
adresează unor ființe raționale convingând prin ordine, echilibru și armonie. Grecii au realizat construcții
simple cu linii clare, simplitate ce se impune pentru că grecii au un simț accentuat al ordinii. Construcțiile dau
impresia de durabil, calm, stabiltate și de echilibru. Ordinul doric a apărut în perioada arhaică și s-a dezvoltat
în Peloponez și în sudul Italiei(Sicilia). Acesta exprimă robustețete, prin forme puternice, profile și decorații
sobre.
Ordinul ionic este al doilea ordin, în ordine cronologică apărut în perioada arhaică dezvoltându-se în coloniile
din Asia Mică și în insulele din Marea Egee. Față de doric, ionicul este mai bogat decorat și are proporții mai
elegante.
Ordinul corintian apare la sfârșitul perioadei clasice, în Asia Mică, și este caracterizat ca fiind o expresie a
bogăției decorative și a eleganței. El se aseamănă în mare parte cu ionicul, doar capitelul este mai înalt și mai
decorat.
43. Tipurile de edificii publice din Grecia.
Agora din Thessaloniki.Agora sau piața publică este cel mai vechi complex civic din antichitate. Aceasta era
numită și "zona urbană centrală", fiind centrul spiritual, juridic, politic și comercial al comunității. Agora
îndeplinea mai multe funcții, astfel era considerată loc public pentru adunările cetățenilor, loc sacru pentru
desfășurarea ritualulilor de cult, loc de depozitare și schimb de mărfuri, dar și loc de recreere și plimbare.
Templul(sau casa zeului) reprezintă cea mai importantă construcție din arhitectura greacă.Până în perioada
arhaică, ritualurile se desfășurau în jurul unui copac considerat sfânt, sau la intrarea unei grote, apoi a apărut
ideea construirii unui loc special închinat unui zeu. Față de templul egiptean care era plin de mister și în care
statuia zeului nu putea fi văzută de credincioși, templul grec este deschis acestora având statuia zeului la
vedere, pentru a-i aduce ofrande.
Templul în plan dreptunghiular este alcătuit dintr-o singură cameră sau 3 camere, pronausul(sau vestibulul),
naosul(cella), și opistodomul(sau camera tezaurului). Camera statuii zeului numită cella se desprinde dintre
vechiul megaron micenian(sala centrală a palatului). În funcție de numărul și așezarea coloanelor, templele se
deosebesc putând fi: aptere(fără coloane pe laturile lungi, prostil(cu coloane în fața templului,
amfiprostil(coloane în față și în spatele templului) și periptere(înconjurate de jur împrejur de coloane.). Ca
unitate de măsură pentru dimensiunea generală a templului, grecii au folosit dimensiunea omului
necompându-se cu templele egiptene impunătoare și misterioase. exemple de temple dorice: Templul zeiței
Demeter (sinonim Ceres) și zeul Poseidon (sinonim Neptun) din Paestum (Italia), Templul lui Zeus - Olympia,
Panthenonul-Acropole Atena; exemple de temple ionice: Templul zeiței Arthemis-Efes, Erechteion și Templul
zeiței Nike Aptheros-Acropole Atena.
Parthenonul este un monument important aflat în Acropole, Atena. Acesta este un templu doric închinat
zeiței Athena, protectoarea cetății, devenind reprezentativ prin arhitectura greacă și fiind un simbol al
încrederii în zei și virtuți morale.
Teatrul, construit pentru prezentarea spectacolelor sau a serbărilor în cinstea diverșilor zei. Este un loc public,
în aer liber. Acesta este construit pe panta naturală a unui deal, urmărind configurația terenului și este format
din: locul pentru spectatori(tribune sau gradene din piatră) și scări de circulație, avanscena și scena(având
altare de rugăciune și spații funcționale pentru desfășurarea spectacolelor.
Stadioanele sunt locuri publice ce folosesc la diverse activități sportive, concursuri, olimpiade. Ele sunt
amplasate în pantă, având la început dormă dreptunghiulară, iar apoi cu colțurile rotunjite, ca în zilele noastre.
Exemple pot fi: Stadionul de la Delphi sau Olimpia.
47.Arhitectura Greciei antice în perioada clasică. Acropola din Athena.
Arhitectura Acropolei ateniene
Prin acropolis vechii greci numeau partea de sus
a unui oraş-cetate care, prin poziţia eidominantă, constituia nucleul aşezării umane şi locul de venerare a
zeităţilor. Azi, pentru noicontemporanii, există o singură acropolă,
Acropolea
ateniană, reprezentând ansamblularhitectural amintit la care se adaugă nenumăratele sculpturi cu care a fost
împodobit.Iniţiativa impunătorului complex artistic a avut-o Pericle. Lucrările au durat între
447 – 410 î. Chr.
şi au fost elaborate şi realizate de un grup de celebri arhitecţi şi sculptori subsupervizarea geniului lui
Fidias.Locul şi destinaţia fiecărui monument, proporţiile lui trebuiau să se armonizeze cu spaţiulrelativ limitat
al platoului Acropolei care măsoară în lungime 270 m şi aproape 156 m în lăţime
.Delimitarea definitivă a platoului s-a realizat în secolul al V-lea î. Chr. când, printr-un ansamblude ziduri de
susţinere, trei din povârnişurile naturale ale Acropolei – laturile de nord, de est şi desud - au fost transformate
într-un perete vertical de netrecut. Accesul pe platou era posibil, ca şiazi dealtfel, numai pe latura vestică. Cu
amenajarea acestei laturi a platoului Acropolei a fostonorat de Pericle şi de
Fidias, arhitectul Mnesicles care, între437 - 432 î. Chr.
a ridicat înmarmură de Pentelic o intrare monumentală cunoscută sub numele de
Propilee(de la gr . propylaios= intrare monumentală).Propileele au următoarea dispoziţie şi structură: o parte
centrală şi altele două laterale, acesteadouă inegale ca dimensiuni şi deosebite ca mod de funcţionare.
Partea centrală
, de plan rectangular (5 x 10,20 m), este străjuită de ziduri şi ante, avândîn faţade câte un portic doric hexastil
cu ansamblu complet şi fronton. Un zid transversal, cucinci uşi, o împarte în două mari încăperi. Cea dinspre
vest este divizată longitudinal în trei navede către două şiruri a câte 3 coloane ionice (coloanele din faţade au
8,57 m cu 1,60 m diametru;acestea ionice au 10,25 m cu 0,97 m diametru în partea de jos). Prin nava de
mijloc a colonadeiionice trecea
drumul sacru, care face legătură între cele două portice ale faţadelor aflate la odiferenţă de nivel de 3,50 m una
faţă de cealaltă.
48.Parthenonul: decoraţia sculpturală, tematica, corecţiile optice
Decorațiile Parthenonului
Reprezentând apogeul sculpturii clasice, decorațiunile Parthenonului se numără printre cele mai importante
realizări ale sculptorului Fidias. Acesta decorează cele două frontoane, metopele frizei dorice exterioare și
friza interioară din naos-ul templului. Frontoanele ne povestesc despre două episoade importante din viața
zeiței Athena cum ar fi nașterea zeiței din capul lui Zeus realizată pe frontonul de est, și cearta dintre Athena
și Poseidon pentru stăpânirea Atticii, întâlnită pe fontronul de vest. Statuile ce decorează timpanul templului
sunt încadrate foarte bine în triunghiurile frontoanelor, astfel în centru se găsesc statuile cele mai înalte,
realizând un as de simetrie, iar spre margini se întâlnesc personaje singulare sau în grup, care de luptă trase de
cai, orientate în așa fel încât să se integreze perfect în unghiurile laterale. Acțiunea personajelor legate între
ele prin gesturi, poziții, atitudini și mișcări realizează unitatea ansamblului. Sculpturile lui Fidas sunt realizate
astfel încât se observă trăsături dominante cum ar fi: firescul atitudinilor, corectitudinea mișcărilor și
pozițiilior, starea faldurilor veșmintelor care nu împiedică mișcarea personajelor, calmul, solemnitatea și
gravitatea figurilor. Metopele arhitecturale sunt decorate în relief înalt(altorelief), și reprezintă aspecte din
luptele centaurilor cu lapiții, ale zeilor cu giganții sau ale grecilor cu amazoanelor. Metopele înfățișând luptele
dintre centauri și lapiți au fost cele mai bine păstrate până în zilele noastre. Fiecare metopă prezintă câte două
personaje, Fidas înfățișându-le realizând o varietate de mișcări și atitudini având o bună corelare între
acțiunile personajelor și expresivitatea chipurilor lor. În interiorul cellei găsim o friză realizată în bazorelief
reprezentând „Procesiunea Panntheneelor” cu ocazia festivitățiilor de sărbătorire a întemeierii cetății Atena.
Astfel putem admira cum zeiței protectoare i se aduce în dar un văl imensnumit Peplos, țesut special pentru ea
de fecioarele ateniene numite ergastine. Înconjurând templul la partea superioară și fiind înaltă de un metru,
friza prezintă peste 400 de figuri de oameni și 200 de animale. Procesiunea este cuprinsă în mai multe etape:
cortegiul ergastinelor, purtătorii de ofrande, cortegiul animalelor de sacrificiu, cabalcada cavalerilor atenieni și
participarea tuturor zeilor din Olimp la sărbătoare. Fidas, realizează un ritm al desfășurării acțiunilor prin
succesiunea scenelor, la început mai alert prin pregătirile pentru serbare și apoi mai lent și solemn(șirul
fecioarelor), pentru a urma un nou ritm alert prin agitația dată de participarea zeilor la serbare. Trupurile de
oameni și animale de pe friză sunt realizate în dimensiuni corecte cu o expresivitate a chipurilor în corelație cu
acțiunea realizată, având o paletă largă de gesturi, atitudini și mișcări naturale bine diferențiate.
67. Panteonul, structura spaţială, tehnica de construcţie.
Panteonul (în latină și greacă Pantheon înseamnă „templul dedicat tuturor zeilor”) este o clădire situată în
Roma care a fost construită inițial ca templu pentru cele șapte zeități guvernatoare ale celor șapte planete în
statul religios al Romei Antice, din secolul al VII-lea fiind transformată într-o biserică creștină. Este cea mai
bine conservată clădire romană și cea mai importantă clădire veche din lume cu acoperișul original intact.
Deși identitatea arhitectului rămâne incertă, mulți o atribuie lui Apolodor din Damasc.
19. Grădinele Semiramidei, amplasamentul, structura. Este o denumire simbolica, deoarece printre
soţiile lui Nabucodono-Ţar nu este atestată vre-o soţie cu acest nume. De la ea s-au păstrat substrucţiilecare
reprezintă spaţii înguste, alungite, boltite pentru a suporta greutatea solului cu vegetaţii şiarbori. Ideea
grădinilor a fost inspirată de la ziqqurat. O fântână îngustă cu palete – pentruridicarea apei. Una din cele 7
minuni ale lumii antice.
Denumirea intrată în istorie de "Grădinele suspendate ale Semiramidei" este confuză, deoarece nu este atestată
nici o Semiramidă în Babilon, ci doar Sammuramat, care a guvernat ca regentă a fiului său între 809-806 î.Hr.,
în timp ce grădinele au fost construite cu mult mai tîrziu, în secolul al V-lea î.Hr., de arhitecţii regelui
Nabucodonosor II.
În plus, grădinele, din care nu s-a mai păstrat nimic, nu erau suspendate ci dispuse în terase situate pe trepte
diferite, formînd o scară uriaşă. Construcţia, întrţinerea şi sistemul de irigare au necesitet eforturi enorme,
despre care se ştiu prea puţine lucruri.
16.Arhitectura Babiloneană nouă. Oraşul Babilon, structura oraşului, componentele urbane.
Babilon este o regiune antică, situată pe văile fluviilor Tigru şi Eufrat. În perioada în care prima generaţie de
regi amoriţi babilonieni a preluat puterea, după anul 2000 î.Hr., zona era divizată în Sumer (în sud-est) şi
Akkad (în nord-vest). Datorită lui Hammurabi ( a domnit aproximativ între 1790-1750 î.Hr.), Babilonul a
exercitat o hegemonie regională, dar a intrat în declin după moartea acestuia. Kassiţii din est au preluat
puterea (aproximativ 1595 î.Hr.) şi au întemeiat o dinastie care a domnit 400 de ani. După ce Elamul a cucerit
Babilonul (aproximativ 1157 î.Hr.), o serie de războaie au dus la întemeierea unei noi dinastii babiloniene.
Nabucodonosor I (a domnit între 11247-1103 î.Hr.) a fost cel mai important reprezentant al acesteia. În
perioada care a urmat domniei sale, au început lupte interne pentru supremaţie între trei regiuni: Asiria, Aram
şi Caldeea. Asirienii au domnit între secolele IX-VII î.Hr. Între secolele VII-VI î.Hr., domnia caldeeanului
Nabucodonosor II (605-562 î.Hr.) a reprezentat ultima perioadă prosperă a hegemoniei babiloniene, el
cucerind Siria şi Palestina şi reconstruind capitala, oraşul Babilon. Regiunea a fost cucerită în 539 î.Hr. de
către Cirus II cel Mare al Persiei, din dinastia Ahemenizilor, iar în 331 î.Hr., de către Alexandru cel Mare,
capitala fiind apoi abandonată treptat.
23. Arhitectura Egiptului. Periodizarea, condiţiile naturale, credinţele religioase şi reflectarea lor în
arhitectură.
Totul in arta egipteana este dictat de ideea continuarii existentei si dupa moarte. Ideea "lumii de dincolo" va fi
aceea in functie de care si in jurul careia se va organiza aproape intreaga arta egipteana. Fara insa ca imaginea
acelei lumi "de dincolo" sa aiba nimic intunecat, dezolant, macabru. Arta egipteana nu sta cum gresit se
sustine uneori sub egida mortii. Egipteanul nu este obsedat de ideea deprimanta a mortii, ci arta sa este o
senina intelegere a mortii conceputa ca o continuare fireasca a vietii. Este, in ultima analiza, un triumf si un
elogiu al vietii. In Egiptul antic moartea nu este definitiva. De aceea, monumentele funerare egiptene
sugereaza si glorifica eternitatea.Cea mai veche forma de arhitectura funerara este mastaba, o constructie
masiva de caramida sau de piatra ridicata deasupra unui mormint, sapat adinc in pamint (un put vertical in
care este depus sarcofagul si obiectele funerare indispensabile, put care apoi este zidit si umplut cu pietre si
pamint). In mastaba se afla exact deasupra mormintului o capela in care se celebrau riturile funerare, mobilata
cu o masa pentru ofrande; alaturi era o stela (pic tata sau gravata), in dosul careia se afla "coridorul" (in araba:
serdab), zidit, continand statuile defunctului.Acesta comunica prin statuile care il reprezentau cu familia sa
care, prin niste ferestruici mici, ii aducea ofrandele si fumul de tamiie. Capela era decorata cu scene (pictate
sau sculptate in basorelief) reprezentand diferite activitati din viata, si care pe cale magica mentineau
defunctul "in viata". Mastabele morminte ale unor particulari de rang inalt erau grupate, regulat, in jurul
piramidei faraonului. O mastaba a unui personaj foarte bogat, putea avea si alte incaperi, comunicind intre ele
prin coridoare.
Arta egipteana este dominata de ideologia religioasa si de cea monarhica. Aceasta situatie ii impune
artistului stilul solemn si respectarea traditiei. Solemnitatea si conservatorismul acestei arte aveau rolul de a
reclama privi torului un sentiment de respect fata de autoritatea constituita. Nu se putea deci vorbi de o
autonomie a artei, de o arta dezinteresata, generata de intentii pur estetice, care sa propuna opera creata unei
contemplatii directe estetice. Artistul trebuia sa ilustreze o idee religioasa sau politica; sa comunice pri
vitorilor un sens care i-a fost, dinainte stabilit, comandat, impus. Arta lui nu tine atat sa"reprezinte", cat sa
"simbolizeze". Arta devine astfel o hieroglifa, al carei sens ascuns este stabilit dinainte.
29. Componenţa edilitară a piramidei lui Kaf-Ra.
Piramida lui Khafra (scris și Kefren sau Khafre) este localizată pe Platoul Gizeh - orașul Gizeh, necropola
anticului Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo. Piramida lui Kefren este construită la o distanță de
160 de metri sud-vest de Piramida lui Keops. Dimensiuni.Piramida are o lungime de 215,5 m la bază și se
ridică la o înălțime de 136,4 metri. Piramida este construită din blocuri de calcar (cu o greutate de peste 2 tone
fiecare). Panta piramidei este de 53°10'. Interior.Două intrări conduc la camera mortuară, una care se
deschide la 11,54 m până în fața piramidei și una care se deschide la baza piramidei. Aceste pasaje nu se
aliniază cu linia centrală a piramidei, dar sunt compensate la est de 12 m (39 ft).
Camera mortuară a fost sculptată din calcar. Acoperișul este construit din grinzi tot de calcar . Camera este
dreptunghiulară, 14,15 m pe 5 m și este orientată est-vest. Sarcofagul lui Kephren a fost sculptat dintr-un bloc
solid de granit și s-a scufundat parțial în podea.Exterior. Piramida a fost înconjurată de o terasa de 10 m,
lățimea fiind pavată cu dale de calcar neregulate, în spatele unui zid. Piramida are baza pătrată. Vârful
piramidei (la fel ca la celelalte două) era acoperit cu aur iar pereții (exteriori) erau albi.
26. Complexul faraonului Djoser din Saqqara.
Netjerikhet Djoser (Lista Regilor din Turin "Dsr-it"; Manetho "Tosarthros") este cel mai cunoscut
faraon celei de a III-a dinastii a Egiptului Antic prin comandarea unei piramide (Piramida in trepte din
Saqqara), realizată de Imhotep. El a fost arhitectul regal al regelui egiptean Djeser/Joser(Zoser) și a
construit prima piramidă (în trepte) la Saqqara/Sakkarah, până la el regii fiind îngropați în mastabe, uriașe
ridicături făcute din cărămizi de lut. La început monumentul era doar o mastaba clasică, peste o cameră
funerară subterană, ce ajungea până la 28 m adâncime, accesibilă printr-un puț. Intrarea în această cameră a
fost sigilată cu o lespede de granit cântărind trei tone. Sub îndrumarea marelui vizir Imhotep, construcția a fost
extinsă și înălțată în mai multe etape, de parcă arhitectul antic ar fi încercat să vadă până unde se poate merge.
Unii experți apreciază că monumentul funerar a fost conceput ca o replică a palatului în care Djoser a trăit în
timpul vieții. Construcția inițială a fost alungită și înălțată succesiv, proces care a necesitat aducerea a peste
200.000 de tone de piatră, până când Imhotep s-a declarat mulțumit. Ridicând mastabe din ce în ce mai mici,
una peste alta, s-a ajuns la forma prezentă, cu șase niveluri, și o înălțime de 60 m. Structura propriu-zisă a fost
ulterior acoperită cu calcar, piatră care, după cât se pare, a fost utilizată pentru prima oară la construcția de
piramide chiar la Sakkara. În jurul piramidei în trepte, Imhotep a ridicat un întreg complex, ce include mai
multe temple și pavilioane legate prin tuneluri, precum și statui ale lui Djoser, însă până în prezent doar o
parte a acestui vast ansamblu a fost scoasă la lumină
Arta construirii piramidelor al cărei inovator a fost Imhotep a continuat și s-a dezvoltat, atingând culmile
perfecțiunii o dată cu Marea Piramidă a lui Keops, dar ulterior s-a renunțat la aceste monumente funerare,
faraonii fiind înmormântați apoi în cripte săpate în piatră, în Valea Regilor.
11. Caracterul militar al arhitecturii hitiţilor, reflectat în arhitectura oraşului Hatuşa.
Hattușa (grafiat și Hattuša; în turcă și în unele texte în română: Hattușaș) a fost capitala statului antic al
poporului hitit (zis și „imperiul hitit”). Ruinele orașului antic se află în provincia Çorum din Anatolia, lângă
satul Boğazkale (fost Boğazköy), la limita nordică a ținutului antic anatolian Cappadocia. Hattușa a fost
recolonizată în a doua jumătate a secolului al XVII-lea î.Hr. Prințul hitit Labarna I (1565-1540 î.Hr.) și-a
construit reședința aici, după care și-a pus numele Hattușili, „cel din Hattușa”. Aceasta reprezintă începutul
istoriei capitalei hitiților, Hattușa, și a dinastiei regale hitite, din care sunt cunoscuți 27 de mari regi. Hattușa
avea însemnătate majoră și pe plan religios, ca oraș al zeilor și templelor. În orașul central de sus au fost
descoperite resturile mai multor temple. Porțile orașului erau ornate cu figuri sacrale, lei, sfincși și figura în
basorelief a unei zeități. Arheologii presupun că fragmentele făceau parte dintr-o instalație concepută ca stradă
reprezentativă dedicată unor procesiuni rituale. Până în prezent, suprafețele rezidențiale și ale atelierelor
meșteșugărești explorate arheologic sunt mici. Hattușa avea însemnătate majoră și pe plan religios, ca oraș al
zeilor și templelor. În orașul central de sus au fost descoperite resturile mai multor temple. Porțile orașului
erau ornate cu figuri sacrale, lei, sfincși și figura în basorelief a unei zeități. Arheologii presupun că
fragmentele făceau parte dintr-o instalație concepută ca stradă reprezentativă dedicată unor procesiuni rituale.
Până în prezent, suprafețele rezidențiale și ale atelierelor meșteșugărești explorate arheologic sunt mici.
13. Arhitectura Asirie, condiţiile naturale, materialele de construcţie, tipurile de clădiri.
Arta asiriana.Această artă se dezvoltă în orașe importante ca Assur și Ninive. Datorită expansiunii asirienilor,
în arta lor se regăsesc certe influențe sumero-akkadiene și babiloniene. Arhitectura
Cea mai importantă construcție este palatul, un edificiu impunător ridicat pe terase artificiale înalte. Aceste
palate se întindeau pe suprafețe mari și aveau porți de intrare impozante, scări monumentale, turnuri și
creneluri. Turnurile erau decorate în relief, cu figuri uriașe de animale reale sau fantastice. Între zidurile
palatului se aflau numeroase curți interioare deschise, în jurul cărora se grupau camerele de locuit și anexele
necesare desfășurării vieții. În mijlocul palatului se ridică ziguratul pe șapte etaje.
Arhitectura asiriană se dezvoltă în oraşe precum Assur şi Ninive, cea mai importantă construcţie pentru ei
fiind palatul, un edificiu impunător ridicat pe terase artificiale înalte. Aceste palate aveau porţi de intrare
impozante, scări monumentale, turnuri , creneluri, se întindeau pe suprafeţe mari, iar între zidurile palatului se
aflau curţi interioare, grădini, în jurul cărora se grupau camerele de locuit şi anexele necesare vieţii. Templele
şi palatele din acea vreme erau construcţii masive susţinute de contraforturi şi prevăzute cu sisteme de drenare
a apei de ploaie, în oraşul Ur s-a descoperit un asemenea sistem de drenare a apei construit din plumb.
16. Arhitectura Babiloneană nouă. Oraşul Babilon, structura oraşului, componentele urbane.
Babylon– expresia de dominare a lumii, în traducere:Poarta lui Dumnezeu (Ba-Bel-on)
. Între anii 612-539 î.e.n. s-a impus dinastia babiloneană asupra Mesopotamiei, formându-se regatul
Babilonean, cu capitala în oraşul Babylon. Graţie poziţiei geografice extrem deavantajoase, Babylonul ajunge
la înflorirea culturală şi arhitecturală, devine un stat puternic,careincludea întreaga Mesopotamie şi unele
regiuni din afara ei. În mâinile suveranilor babilonieni s-au concentrat controlul asupra navigaţiei si traficului
comercial de pe ambele râuri. In timpul lui Nabucodono-Ţar al II -lea (605-562 î.e.n.), oraşul a fost
refăcut.Materialele de construcţie devin mai diverse in aceasta zonă.- Lutul,sub forma ceramicii arse, folosită
la pereţi şi fundaţii, la drumurile sacre,taluzurile râului, substrucţiile grădinilor suspendate.-
Lemnul la tavane, şi miezul unor coloane.-ceramoplastica sau cărămizile smălţuite în culori cu remarcabile
efecte decorative, cainfluenţă a arhitecturii asiriene, se foloseau la decorarea zidurilor, porţilor, drumurile
sacre şi la ziqqurate
.Plastica ornamentală era completată cu statui din bronz, tauri sau genii protectoare,după exemplul
Assiriei.Arhitectura oraşului este cunoscută graţie cronicelor istoricului Herodot, care in sec. Va vizitat
Babylonul . În scrierile sale se conţine informaţia, că oraşul era înconjurat de un şanţadânc, iar pământul scos
în timpul construcţiei şanţului era folosit la fabricarea cărămizilor, carese ardeau şi se legau în construcţii cu
asfalt fierbinte. Aceste ştiri sunt completate de textele şi decercetările arheologice din ultimii 150 de
ani.Planul Babylonului avea forma unui paralelogram orientat cu laturile după părţile lumii,construit după un
plan prestabilit. Oraşul interior, lungimea perimetrului de 8 km, fortificat prin3 ziduri. Primul zid, privit din
exterior, era construit cu o grosime de 7 m, al doilea – peste 12 mdin cărămidă arsă, şi al treilea – era din
piatră – de 3, 3 m. Zidurile erau întărite de contraforturidin cărămidă crudă şi erau înzestrate cu turnuri şi
creneluri în partea superioară.Râul Eufrat împărţea oraşul in două: partea veche si partea noua, legate printr-un
podde lemn pe piloni din piatră. Cele mau importante construcţii se aflau în oraşul vechi:temenosul
(=oraş sacru) cu templele si ziqquratul , aşa numitul „
Turnul Ba-Bel”. La nord de centrul oraşuluise aflau palatele ţarului, unul „de nord
”, care se afla în afara zidului oraşului şi al doilea „desud”, care se afla pe teritoriul oraşului, alipit de incinta
fortificată.Accesul in oraş avea loc prin 8 porţi, care purtau numele zeităţilor babilonene, de lacare se începeau
străzile lungi şi drepte, numite străzi de procesiuni. In zidul de nord se aflau trei porţi, dintre care cea mai
importantă era poarta Iştar
, zeiţa dragostei si a fertilităţii. In zidul deest erau doua porţi, dintre care cea mai importantă era a zeului
Marduk . In zidul de vest eranumai poarta lui Adad
, zeul ploii. In poarta de sud erau 3 porţi – cea mai importanta era a lui Enlil
, zeul lunii.Fiecare poartă era începutul unei străzi, care purta aceeaşi denumire. Străzile împărţeauteritoriul
oraşului in cartiere rectangulare. De la poarta Iştar începea drumul procesiunilor care seîndrepta spre templul
lui Marduk. Drumul acesta era lat de 25 de m si era pavat cu cărămidă arsăsi cu lespezi de piatra de calcar.
Celelalte străzi aveau lăţimea de 1/4 din această mărime.Templele erau construite după un principiu
compoziţional unic: în centru era o curte deschisă cuo fântână. In jur, amplasate perimetral erau construite
locuinţe pentru preoţi. Printre temple eraunul dedicate sănătăţii, care includea un spital.Cel mai important
templu era dedicate lui Marduk. Se afla in partea centrala, pe malulrâului Eufrat din. Intrarea avea loc prin 2
porţi cu canaturile din arama. Trei zile din an ele eraudeschise. Sanctuarul consta din 6 capele închinate la 6
zei.Monumentele principale de arhitectură din oraş sunt: Zidurile oraşului.
LOCUINŢELE. Locuinţele erau lipsite de goluri de ferestre, doar cu golurile uşii deintrare. Pereţii erau
tencuiţi în alb. În interior se afla o curte spre care se deschideau încăperile,mici în dimensiuni, protejate de
arşiţă prin ziduri masive. Zidurile ocupau peste 40% dinsuprafaţa construită.
18. Palatul lui Nabucodono-Ţar, analiza planului.
PALATUL DE SUD A LUI NABUCONODO-TAR. Se afla în partea veche a oraşului,construit pe o terasă
enormă de 30 m în înălţime. Planul palatului are o forma trapezoidală,ataşata zidului de nord, cu ieşire spre
apa Eufratului, la intrarea lui în oraş. Intrarea în palat eradinspre est, prin una din laturile scurte. Cinci curţi
interioare erau înşiruite de-a lungul axeilongitudinale.I. În prima curte se afla paza şi garnizoana palatului. În
colţul de nord-est se aflaugrădinile suspendate.II. In jurul celei de-a 2 curte se aflau locuinţele
funcţionarilor.III. A treia curte era centrul palatului, partea oficială cu sala tronului. Sala tronului eraorientată
spre curte cu trei intrări, aflată pe latura de sud, intrările erau orientate şi ele spre nord.Sala tronului avea
dimensiunile 60×18 m. Probabil era boltita cilindric, deoarece grosimea2pereţilor era de cca. 7m. În spate se
afla o încăpere de unde apărea ţarul. Faţada era placată cucărămidă smăltuită, din care au fost alcătuite
compoziţii ornamentale: rânduri de palmieri, floride lotuşi, colonete cu capiteluri duble, de culoare galbenă şi
albastră, etc. În interior – reprezentări de lei.IV. Următoarea curte, a patra - reprezenta apartamentul tarului.V.
Ultima curte este haremul cu locul de munca al femeilor.
7. Casa populară din Sumer ca model pentru arhitectura monumentală
Cele mai vechi monumente de arta din sudul Mesopotamiei,care s-au pastrat, dateaza de la începutul
mileniului IV î.e.n. (statuete de lut,vase pictate).În arta statului sumer, rolul de frunte l-a jucat arhitectura,
principalul material de constructie fiind caramida cruda, mai rar arsa. Edificiile se înaltau pe un val artificial,
pentru a fi izolate de solul umed; acest procedeu de constructie a devenit caracteristic si arhitecturii de mai
târziu din Asia anterioara.Cladirile aveau, de obicei, un plan dreptunghiular, iar principala parte a caselor
sumeriene era curtea interioara, descoperita, în jurul careia se dezvoltau încaperile de locuit.Tipul de plan
format în aceasta epoca a stat la baza aproape tuturor constructiilor din sudul Mesopotamiei.Templul de la El-
Obeid, închinat zietei fertilitatii, Ninhursag, poate servi drept model de arhitectura monumentala sumeriana.
Peretii soclului în terasa si ai sanctuarului erau prevazuti cu rezalituri verticale.În arhitectura templului s-au
folosit coloanele încrustate cu piatra colorata si cu sidef,iar decoratia edificiului prezenta,pe lânga încrustarea
peretilor, sculptura din lemn acoperita cu foi de arama batuta si frize în mosaic, din sidef si ardezie.Mozaicul
si sculptura în arama completau în mod organic arhitectura templului.Arta din perioada akkadiana se distinge
prin tendinta de a reda într-un mod mai verific fenomenele din lumea reala. Cea mai buna opera de arta
akkadiana, cel putin originala, este "Stela biruintei regelui Naram-Sin", care povesteste despre victoria
acestuia asupra triburilor muntene. Trasatura de stil distinctiva, noua si fundamentala, a acestei stele, o
constituie unitatea si claritatea compozitiei.Sapaturile de la Ur, care la sfârsitul mileniului III î.e.n. era capitala
statului si avea o populatie numeroasa, permit formarea unei idei asupra aspectului unui oras Sumerian din
perioada de formare a monarhiei despotnice sclavagiste. În centrul lui se afla cetatea, în care erau centrate
palatul, principalele temple si cladiri oficiale, iar împrejur se dezvolta orasul, aparat cu ziduri si cu un mare
val. Deosebit de interesant este ziguratul din Ur care domina orasul.
9. Complexul de arhitectură şi ziqquratul din Ur.
Ziggurate
Sumerienii construiau un templu în centrul fiecarui oraș-stat. În jurul anului 2000 î.Hr., templele aveau forma
unor piramide înalte denumite ziggurate, cum era acesta din Ur. Regele, care era și mare preot, oficia
ceremonii religioase și efectua sacrificii în templul situat în vârful turnului. Zigguratul era împărțit în șapte
etaje, deoarece sumerienii credeau că zeii coborau din cer în șapte zile.
Ziguratul din Ur, reconstituire
Sumerienii au fost unul dintre popoarele are au trăit în Mesopotamia.
Caracteristici fundamentale.Sumerienii erau un popor non-semitic fiind astfel un popor migrator. Arheologii
ne explică faptul că această cultură sumeriană este continuitatea celei dintâi perioade a Ubaidului Timpuriu
(5300-4700 î.e.n.). Poporul sumerian s-a așezat pe teritoriul acesta și au început să locuiască în zonele fertile
irigate de râurile Tigru și Eufrat. Sumerienii la început erau simpli fermieri care călătoreau dinspre N spre S
după care au început să construiască orașe-state. Sumerienii erau de asemenea pescari care locuiau dea-lungul
văii Eufratului sau a Tigrului așa cum fac unii arabi din zilele noastre. Această cultură a contribuit la o fuziune
agrară cu agricultorii din N creând astfel o limbă sumeriană și o civilizație.‟
21. Arhitectura persană. Condiţiile naturale, geneza edificiu monumental specific persan –
apadanaua.
Persia era amplasată pe un podiş înalt, între Mesopotamia şi valea fluviului Ind, MareaCaspică şi Golful
Persic.A fost un popor nomad, trecut treptat la sedentarism, dar care a păstrat un caracter agresiv de cucerire.
Persia a fost primul imperiu al antichităţii, cel mai întins teritorial. ŢarulCirus, ocupă în 539 Babilonul, dar îl
cruţă de la distrugere. Regele Cambis al II între anii 531-522 î.e.n. ocupă Egiptul, astfel dinastia Ahemenizilor
stăpâneşte Iranul, Mesopotamia, Siria,Palestina, Finicia, Asia Mică şi Egiptul. Darius (522-485), cucereşte
nordul Indiei, insulelegreceşti, Macedonia şi Tracia, ajungând până la ţinuturile locuite de traco-geţi.În
domeniul arhitecturii este tributară tradiţiilor constructive ale popoarelor dinMesopotamia – în structura
oraşelor, tipologia clădirilor, tehnica constructivă. Materialele deconstrucţie : argila, material predominant
folosit la ridicarea pereţilor; piatra de calcar, şi specificnumai Persiei, calcarul negru, îmbibat cu bitum, şi
pentru coloane. Lemnul se folosea la coloaneşi tavane.Mod de construcţii: ridicarea clădirilor pe platforme;
placaje din cărămidă smălţuită, planuri riguros geometrice, rezultând o arhitectură, care are similitudini cu cea
din Mesopotamia.Prima capitală a Persiei este Pasargada .în traducere din greacă – „Tabăra Perşilor”. Afost
fondată de ţarul Ciruş pe locul înfrângerii regelui mezilor. Este o platformă înaltă,înconjurată de munţi, lipsită
de centura de fortificaţii, dar înzestrată, pe un povârniş, 78x79 m, peo terasă, de o citadelă. Este specifică
pentru perioada de trecere de la nomadism la habitatulsedentar, de fapt o tabără militară. Intrarea avea loc prin
propilee (poartă monumentală), cu 2x4coloane, ornamentată cu reliefuri cu tauri androcefali. Palatele sunt
hipostile(cu multe coloanecare susţin tavanul), de tip pavilionar. Reprezintă un tip ce anticipează apadanaua,
palatul ţaruluiCirus avea 19 m. În înălţime. O sală dispusă median tavanul căreia este sprijinit pe
multiplecoloane. Lumina este laterală. În componenţa faţadelor un rol hotărâtor o au ample porticuri
cucoloane prinse între încăperi cu ziduri pline, amintind tipul de templul „în ante
” (între capeteleanterioare ale pereţilor laterali). Palatul regelui Cirus de la Pasargade a pregătit cristalizarea
unuitip specific constructiv pentru Iranul ahemenizilor -apadanaua,care se va manifesta definitivatîn cadrul
reşedinţei de la Persepol.
Componenţa:
Apadanaua lui Darius ,apadanaua lui Xerxes,palatul lui Xerxes, salatronului cu tezaurul,depozite şi locuinţe
pentru oaspeţi. Exista şi o zonă de locuit cu bit-hilani,haremul. Spaţii mici cu patru coloane – sistemă păstrată
în locuinţa armenească galhatun.
APADANAUA. Geneza acestui tip de clădire specific persan este din arhitecturacortului persan, când se
aranjau, în caz de prezenţă la adunare a unei mulţimi, a corturilor cu poalele sprijinite pe pari de lemn.
Secţiunea clădirii estebazilicală , cu partea centrală, susţinutăde coloane ridicată în raport cu părţile laterale,
unde se organizau galeriile de intrare, aidoma porticelor greceşti. Pin diferenţa de înălţime partea centrală, sala
amplă primea lumină. Structura apadanalei are procedee comune vechilor civilizaţii din bazinul Mării
Mediterane.APADANAUA. LUI DARIUS. Avea 36 de coloane, 6x6, cu o înălţime de 18 m.Perimetral se
aflau porticuri cu 2x6 coloane, prinse între volume opace. bApadanaua lui Xerxes şi Artaxerxes avea 100 de
coloane, amenajate 10x10, portice 2x8coloane dimensiunile în plan a clădirii 75x75 m. Coloane erau
executate din calcar alb, cucapitelurile şi bazele din calcar bitumizat, raportul era de 1:10-1:13.
22. Arhitectura oraşului Persepolis.
Persepolis (persană: خت (Tacht-e Dschamschid „Tronul lui Dschamschid“, pers. veche.: Parseh ت
capitala Imperiului Persan din antichitate, imperiu care a fost întemeiat prin anii 520 î.Hr. în timpul domniei
lui Darius I din dinastia achemizilor. Numele provine din limba greacă și înseamnă „Orașul perșilor”, pe când
numele persan se referă la „ Dschamschid” un rege legendar. Pe timpul când s-a mutat aici capitala de la
reședința inițială „Pasargadae” care se afla la 50 km distanță de Persepolis, s-a construit la poalele muntelui
Kuh-e o terasă de 15 ha. Orașul Persepolis va fi distrus în anul 330 î.Hr. de Alexandru cel Mare, ruinele
rămase au fost declarate pe o rază de 60 km patrimoniu UNESCO.
Dupa caderea Babilonului in jurul anului 539 i.Hr., suveranii invingatori ai Imperiului Persan au simtit nevoia
unei constructii noi, care sa le sublinieze autoritatea in lumea intreaga. Asa a luat nastere unul dintre cele mai
faimoase palate-cetati ale antichitatii, Parsa, cunoscut mai ales sub numele grecesc Persepolis. Conceputa ca o
resedinta de vara, la o inaltime de 1570 metri, in estul Persiei, constructia inceputa de Darius I (522-486 i.Hr.)
urma sa se diferentieze net de capitala Imperiului, Susa dar si de resedinta curtii regale, Pasargadae.In
urmatorii 60 de ani cetatea Persepolis a fost transformata intr-o constructie impresionanta prin contributia a
trei imparati succesivi: Darius I, Xerxes I si Artaxerxes. De fapt faimoasa cetate este formata din doua palate,
fiecare avand propria sala de audienta (apadana) si propria sala a tronului. De asemenea in fiecare dintre ele
existau apartamente regale, apartamente pentru demnitari si depozite pentru mancare si alte bunuri. Intregul
complex mai continea visteria, birouri administrative si un harem.Palatul si apadana lui Darius aveau
dimensiuni relativ mici, cele ale lui Xerxes insa erau mult mai mari si, in cazul apadanei, care servea si drept
sala a tronului, deveneau impresionante. Constructia avea multe coloane interioare, o parte dintre ele dainuind
pana in zilele noastre. Neavand o traditie in constructie, persanii au privit nu spre greci, ci spre vecinii
apropiati din estul apropiat: hititi, asirieni si egipteni. In contrast cu acestia din urma insa ei au reusit sa dea
palatelor o eleganta si o lumina pe care nu le puteau avea greoaiele coloane ale templelor faraonilor. Xerxes
nu a trait incat sa-si vada terminata sala imensa a tronului numita „Sala celor 100 de coloane”. Aceasta a fost
sarcina urmasului sau, Artaxerxes, care a terminat intreaga lucrare.In ciuda celor 100 de coloane care se
inghesuiau inconjurand o suprafata de peste 80 de metri patrati sustinand acoperisul de lemn, ramanea
suficient loc pentru a incapea in sala respectiva aproape 10.000 de persoane. Coloanele si scarile erau splendid
decorate cu frize si basoreliefuri dar nu au supravietuit vicisitudinilor vremurilor decat cele de pe coloanele
apadanei lui Darius. Doua dintre acestea, ridicandu-se spre cer sunt inca impodobite cu capitelurile
reprezentand doua capete de animale: un taur si un leu.Multe dintre frizele palatului din Persepolis au luat, din
nefericire, drumul spre marile muzee europene. Palatul a fost ridicat pe o platforma de calcar, aflata in varful
unor pante care ar fi facut mai dificil accesul pana aici. Piatra cenusie din care au fost cioplite meticulos
blocurile mari de piatra pentru constructie, a fost adusa din est, de pe muntele Kuh-e-Rahmat. Edificiul era
aparat pe trei parti de un zid cu o inaltime care in unele locuri atingea chiar 12,5 metri. In partea de vest o
minunata scara de ceremonie conducea spre intrarea in cetate. Una dintre frizele care impodobeau scara
reprezenta 23 de barbati din statele vasale, aducand tribut imparatului.In anul 334, palatul este incendiat, in
mod simbolic de Alexandru cel Mare, dupa cucerirea acestuia. El inceteaza astfel de a mai juca un rol
important in istorie, dar basoreliefurile sale raman o capodopera a artei ahemenide. Astazi, ruinele din
Persepolis reprezinta unul dintre cele mai impresionante situri arheologice din lume. In apropiere se afla
mormintele suveranilor ahemenizi Artaxerxes I si III si mai multe monumente rupestre sasanide.
27. Evoluţia piramidei – de la piramida în trepte la piramida corp geometric ideal.
In anii 2778-2723 A.H., faraonul Djaser din dinastia a 3-a a initiat constructia necropolisului din
Sakkara. S-a pastrat in istorie si numele arhitectului Imhatep (medic, preot)
Complexul funerar a lui Djaser cuprindea mai multe constructii, principala era piramida in trepte la baza
careia se afla camera funerara. In timpul dinastiei a IV-a au fost create piramidele de forma geometrica pura.
Trecerea de la piramida in trepte la cea geometrica.
Simplificarea piramidei in trepte in necropole Mediu si Daşuz.
In mediu sunt doua mastabale, la inceput a fost una in trepte, pe masura cresterii treptele au fost astupate –
rezultind doua gradene. A doua este alcatuita dintr-un trunchi de piramida suprapusa de-o piramida
geometrica.
28. Complexul piramidelor din Ghizeh, analiza amplasamentului şi a soluţiei lor spaţiale.
Cele mai importante piramizi se aflau in localitatea Gizeh construita de urmasii faraonului Nafru
(dinastia IV). Complexul contine trei piramide mari si temple aferente cu mastabalele functionarilor
in jur. Locul ales pentru piramide satisfacea exigentele astronomice in corespundere cu trei stele din
constelatia Orion.
Aceste trei piramide au fost construite de Cheops, Chefren si Micherin. Prima a fost a lui Cheops cu
dimensiunile 233x233 metri si cu toate laturile orientate spre toate partile lumii. Feţele sunt
triunghiuri echilaterale. Piramida e captusita in exterior cu blocuri de piatra inaltimea carora se
micsoreaza treptat de la 1.5m la 55cm. Piramidele au fost construite 30 de ani. Ultima teorie ar fi ca:
Piramidele au fost asezate pe locul unor roci erodate, iar completarea a avut loc prin turnarea in
cofraj a mortarului. Structura spatiala a piramidei contine 2 camere, 2 culuare, si galerii. Intrarea in
piramida se afla in partea de nord. Piramida lui Kefren, este piramida celui de al doilea copil a lui
Cheops, 215x215m, h=143m. In sectiune prezinta doua triunghiuri egiptene. Intrarea se afla la
nivelul pamintului, camera funerara deasupra soclului. Linga piramide se afla cele mai bine pastrate
complexe de temple funerare si de primire, legate printr-un culuar obscur, luminat din loc in loc
printr-un tavan lung de cca 380m. Templul funerar se afla linga piramida, contine o curte deschisa,
cu galerii perimetrale in fata carora sunt alipite sculpturile faraonului. Spre piramida sunt 5 capelecu
statuile faraonului. Tot aici se afla depozitile cu lucrurile necesare. Templul de primire este asezat pe
malul nilului. Avea o fatada monumentala de 12 metri inaltime cu peretii usor inclinati amintind
mastabalele. Intrarea era prin 2 usi, sala avea multi stilpi de granit. In componenta piramidei era si
sfinxul, care era o sinteza dintre arhitectura si sculptura, figura caruia a fost prelucrata dintr-un
monolit stincos, 2800 A.H.
Piramida lui Micherin era mult mai mica h=62m., latimea bazei 108,9m. Era construita din
blocuri mari de piatra, iar in interior – incaperi din caramida cu tavane din lemn.
Amplasamentul reciproc al acestor 3 piramide reflecta o corelatie cu constelatia cereasca, si
este un argument cu privire la existenta unui concept. Sfinxul este amplasat in asa mod ca sa apere
intreaga necropola.
17. Decoraţia plastică în arhitectura babiloneană.
Decoraţia plastică în arhitectura babiloneană este influentsata de arhitectura asiriei. Caramizile
smaltuite cu efect decorativ, folosite la placarea zidurilor folosite la placarea portilor, zidurilor,
drumurilor sacre si ziguratelor. Plastica decorativa era completata din statui din bronz ale taurilor,
geniilor protectoare, dupa exemplul asiriei.
Decoraţia plastică consta din reliefuri, piese din ceramică şi imense plăci din piatră bazalt sau alabastru cu
care erau placate părţile inferioare ale pereţilor în scopul protejării lor. Erau acoperite cu reliefuri sculptate.
La intrare erau instalate simetric figurile taurilor înaripaţi cu chip de om „androcefaci” – genii protectoare sau
scene de vânătoare ale regilor.
Reliefurile erau plasate la nivelul ochilor. Partea superioară era placată cu plăci smălţuite în galben, verde şi
negru.
Uşile şi pereţii templelor erau placate cu bronz. erau placate cu bronz.
Vecinii dinspre vest au fost hitiţţii, care aveau o arhitectură formată în piatră. Important este împrumutul a
tipului de casă : bit hilani, alcătuită dintr-o încăpere, flancată de două turnuri la faţada principală. S-a păstrat
descrierea lui Herodot: „confecţionarea a 4 perechi de lei ca baze pentru porticul unui bit-hilani”.
Cultura şi arhitectura au obţinut trăsături specifice. Panteonul zeilor era în frunte cu Assur. Localităţile
importante sunt capitalele: Assur, Ninive, Nimrud (Kallah).
2 .Primele mărturii ale fenomenului de arhitectură, activităţile artistice, figurinele şi
picturile rupestre.
• Primele atestari despre arhitectura sunt dotate pereoadei paleoliticului inferior , in jur de
1.000.000-100 000 ani în urmă. Oamenii se ocupau cu vânătoarea, erau nomazi se adăposteau la
întâmplare în grote şi peşteri, clima caldă a Europei favoriza viaţa în aer liber, de obicei în
apropierea apelor.
În timpul paleoliticului mijlociu, cu 100.000 - 50.000 ani în urmă se răspândeşte rasa umană de
Neanderthal. Ca urmare a răcirii climei provocată de glaciaţiunea Wurm, oamenii îşi desăvârşesc
procedeele de obţinere şi întreţinere a focului, îşi fac din grote adăposturi de durată. În acestora au
fost găsite îngrămădiri din pietre, copertine, apărători de vânt. Clima se aspreste si ea obliga
oamenii să-şi construiască locuinţe - colibe de mici dimensiuni, de plan oval şi circular, ridicate
pe platforme de piatră, cu vetre adâncite în sol. Erau protejate probabil cu învelitori din piei de
animale sprijinite pe schelet din crengi şi oase de animale.
• Locuintele initial se faceau foarte mici , apoi apar locuinte mari catre permiteau adapostirea a
intregii comunitati .
• Fazei culturii mousteriene, care marchează sfârşitul paleoliticului inferior, îi aparţin primele
rudimente cunoscute ale arhitecturii funerare şi de cult. Într-o grotă din regiunea Dordogne, s-a
descoperit mormântul unui om de Neanderthal, protejat cu un tumulus de piatră. Avea alături o
groapă cu pereţii căptuşiţi cu piatră fără mortar, care conţinea scheletul unui urs. În peştera de la
Moustier, din Garonne, într-un mormânt în formă de groapă, s-a găsit scheletul unui tânăr, culcat
pe partea dreaptă, ţinând în mâna stângă o răzuitoare şi o secure.
• În faza finală a paleoliticului mijlociu omul de Neanderthal, creatorul comunei primitive şi
primul constructor cedează locul omului de Cromagnion, asemănător prin caracteristicile sale
antropologice, omului de astăzi.
• Paleoliticul superior. (cca. 50 000 – 8 000 ani în urmă). Rasa umană, reprezentată acum de
„homo sapiens”, cunoaşte succesiunea culturilor Aurignaciană, Salutriană şi Magdaleniană. În
timpul celor două din urmă şi-au făcut loc primele manifestări de artă – desene grafitate şi picturi
în culori, executate pe pereţii şi tavanul peşterilor. Apariţia artei figurative, care denotă un progres
remarcabil în evoluţia sensibilităţii sale estetice, creează condiţiile pentru transformarea
construcţiilor cu caracter utilitar în arhitectură
• Grota continuă să rămână adăpostul cel mai frecvent, dar îndeplineşte pe lângă funcţia de
locuinţă şi cea de sanctuar, precum şi loc de înmormântare. Se produce o separare a funcţiunilor:
grotele decorate cu caracter ritual, sunt nelocuite. Uneori funcţia de locuire coexistă cu cea rituală,
celei dintâi i se rezervă zona de la intrare, în timp cea decorată, cu caracter ritual este ascunsă în
adâncime. Se observă alegerea adăposturilor după gradul de însorire a lor : sunt locuite numai
grotele orientate spre sud. Imaginile de pe pereţii grotelor demonstrează preocuparea de
organizare a spaţiului oferit de natură. În zona centrală se grupează reprezentări de bizoni, boi,
cai, capre, în cele mai îndepărtate sunt înfăţişaţi lei, rinoceri, urşi - animale răpitoare. Intervenţiile
de factură constructivă asupra adăposturilor naturale sunt mai complexe. În peştera numită
„Fourneau du Diable” în Dordogne, Franţa, suprafaţa locuită fusese nivelată şi înconjurată pe trei
laturi cu ziduri din piatră fără mortar, constituind soclul unei structuri de protecţie executate din
lemn.
• În regiunile lipsite de adăposturi naturale locuinţele se prezintă sub forma unor bordeie
îngropate complet sau semiîngropate sau a unor colibe de suprafaţă. Dimensiunile sunt diferite,
dar se observă o tendinţă spre locuinţe mari ca să cuprindă întreg clanul vânătorilor. Locuinţele
mari rezultă din alăturarea a 2-4 colibe, căpătând câte odată o formă alungită. La Kostenki, pe
Don, s-a descoperit o locuinţă colectivă, semiîngropată, cu dimensiunile de 35-15 m, cu vetre
dispuse în axa longitudinală, în măsură să adăpostească un întreg clan.
• Retragerea gheţarilor la sfârşitul perioadei paleoliticului determină încălzirea climei Europei
şi, odată cu aceasta, profunde schimbări ecologice. Despar animalele glaciare, sea ce rezulta ca
mari comunitati de oameni nu se pot hrani , si ei se impart in gupuri mici.
• În perioada mezolitică (10 000-7000) vânătoarea rămâne mijlocul principal de procurarea a
hranei, dar i se adaugă pescuitul şi culesul roadelor naturii.
• Utilizarea uneltelor microlitice, prelungite cu mâner de lemn şi os, a condiţionat progresul
tehnicii constructive şi a prelucrării lemnului. Colibele sunt grupate în sate, apărute în preajma
lacurilor şi râurilor bogate în peşte, cu colibe ridicate de la sol pe o structură cu piloţi. Zidurile
colibelor sunt executate din pari alăturaţi, înfipţi în pământ, legaţi cu împletitură din nuiele. În
perioada mezolitică clima aspră a Europei a împins oamenii, anterior altor zone ale globului, mai
calde, să recurgă la adăposturi artificiale, înfăţişate în numeroase reprezentări de locuinţe, pictate
sau zgâriate: colibe de suprafaţă, cu schelet de nuiele şi crengi şi bordeie semiîngropate. Apariţia
localităţilor, gruparea colibelor în sate, demonstrează un nivel mai ridicat al coeziunii sociale.
•
33. Templul pe terase din Deir-el-Bahary a femeiei-faraon Haşepsut.
Unul din primele temple edificate in Regatul Nou – este a reginei Hasepsut, care face legatura
dintre arhitectura Regatului Mediu si arhitectura Regatului Nou. A fost construit in continuu
traditiilor Regatului Mediu si se afla la nord de templul lui Metunhotep din Deir-el-Bahary si i-a
repetat in principiu arhitectura. Acesta se explica prin dorinta de a sublinia descendenta puterii
sale de la fondatorul regatului Mediu. Hasepsut este singura femeie faraon, care a domnit 27 de
ani. Portretele sale in sculptura o redau sub chipul zeitei – vaca. Este amplasat pe 3 terase cu
fatadele dominate de liniile orizontului in armonie cu verticalele pilonilor. Toate compozitia
contrastind cu aspectul stincos al falezei Nilului.
32. Regatul Nou. Caracteristica generală a arhitecturii monumentale.
Regatul Nou a fost condus de faraonii dinastiilor XVIII si XIX.
Dupa destramarea regatului Mediu din cauza luptelor interne, faraonii din partea de mijloc al
Nilului din localitatea Tibai – formeaza regatul Nou (in prima jumatate a sec. XVI). Statul
egiptean unificat pentru a 3-a oara, a devenit cel mai puternic din toata istoria Egiptului. Au avut
loc expeditii de cucerire in Asia anterioara si includerea Nubiei de Sud. Au loc shimbari in
ideologia religioasa, cu evidentierea zeului Amon. In cinstea lui Amon sint ridicate temple care
devin programul conducator al arhitecturii. Cu alte cuvinte piramidele sunt inlocuite cu temple.
Templele sunt dedicate zeilor si faraonilor divinitati. Unul din primele temple edificate in regatul
Nou este a reginei Hasepsut.
35. Templele din Karnak şi Luxor, aplasamentul lor reciproc faţă de Thebai şi Nil,
structura lor spaţială.
Templele din Karnak si Luxor au fost legate functional prin drumuri si alei cu Sfincsi, cu
debarcadere pe malul Nilului care legau aceste temple cu complexele funerarede pe malul
Occidental. Templul Karnac era la Nord de capitala Egiptului (Thebai) iar templul Luxor la Sud.
Templele noului regat sint inchise intr-o incinta opaca fara o detaliere plastica. Spectacolul
arhitectural este structurat in curti interioare, sali cu multe coloane si sanctuare.
Templul din Luxor (1408-1300) este principala realizare a faraonului Amenofis al III-lea. Are o
compozitie axiala fiind precedata intrarea cu un culuar cu 3 nave cu capitelul florii de papirus
desfacut. In partea centrala este o sala hipostila nefinisata, lipsesc colateralele. Urmeaza o curte cu
particuri si salile cu capela centrala si incaperi anexe. In fata coridorului cu 3 nave a fost adaugata o
curte cu axa oblica in raport cu cea a constructiei precedente. A fost realizat in timpul faraonului
Ramzes al II-lea (1290-1224). Amplasarea curtii a fost solutionata pentru a contura un sanctuar din
timp. Karnac, Edificarea templului nu s-a facut dupa un plan prestabilit, ci este produsul unei
dezvoltari esalonate in timp – simbolizind o evolutie a convingerilor religioase. Nucleul acestui
complex era un sanctuar al regatului Mediu inconjurat de o incinta cu un pilon masiv. Urmatorii
faraoni: Tutmaris, Hadsivsob au construit alte incinte cu noi piloni pentru intrare, intre ei doua
obeliscuri. A fost construita o sala hipostila 103x52m. Trecerea principala
36. Opera constructivă a lui Ramzes al II. Templul rupestru de la Abu-Simbel (Assuan) şi
reşedinţa-templu Ramasseum.
Ramasseum este un complex compus din templul zeului Amon si faraonului divinizat, asociat cu
palatul faraonului. Templul ocupa locul central al ansambului, are o structura obisnuita pentru
templele de acest gen. Intrarea in acest complex are loc printr-un pilon masiv dupa care urmeaza o
curte larga dupa care urmeaza palatul. Spatiul din jurul lor era divizat in mai multe depozite care
reprezentau incaperi alungite cu un culuar central. Mai sus de palat se aflau grajdurile pentru cai.
Intregul complex – amenajat pe malul Nilului cu cateva terase, utilizind principiile compozitionale
de la templele din Deir-el-Bahary.
38. Arhitectura ciclado-minoică. Oraşul Troia.
Privita initial ca o civilizatie mistica, fara legaturi cu civilizatiile invecinate (Mesopotamia,
Egiptul, Persia). Aceasta cultura, pe baza unor dovezi covarsitoare, este consecinta a micgratiilor
din bazinul Varpato-Danubiano-Pontic. A fost precursoarea culturii elene (grecesti). Au evoluat
impreuna, avind o mitologie si limba comuna. Aparitia civilizatiei elene corespunde perioadei
bronzului, care incepe in mil. 4-3 si se incheie catre 1200 A.H. de aici cuprinde 5 etape care se
succed cronologic dar se afla in sone geografice diferite. Prima este cicladica: coastele Asiei
Anterioare (tarmul de Rasarit a marii Mediteraniene), insula Cipru si Grecia Continentala. A
doua perioada se numeste Minoica. A treia-Miceniana se dezvolta pe insula Pelopones (Micena).
Din prima perioada este cunoscut orasul Troia. Se cunosc mai mult de 9 tipuri de existenta a
orasului: prima a aparut in jurul anului 3000, ultima asezare este Hisarlic (turn) care se afla pe
teritoriul Turciei. Orasul descris de Homer in Eliada, corespunde etapei a 7-a. Troia 1, era o
citadela inconjurata cu ziduri, in centru se afla un megaron (locuinta din 2 compartimente, una
inchisa cu gol de usa, in adincul ei se afla vatra, in fata o logie cu peretii laterali – ante). Acest tip
a aparut in Asia Anterioara la Hatussa, care devine un tip de locuinta caracteristic populatiei din
jurul marii Mediterane. Megaronul avea dimensiunile 5,4x12,8.
Troia nr.2 este largita catre anii 2250 cu modificatii, configuratii si apare un grup de
Megaroane si toate au aceiasi orientare. Zidul de incinta este un poligon neregulat. Intrarile au 2
propilee. Cel mai mare Megaron avea 10x20m. Propileile sunt alungite, prezentind culuare
inchise la ambele capete cu pereti.
Etapa a 6-a, prezinta o aglomeratie de constructiim fara legatura cu etapele anterioare printre
care domina un Megaron mare, posibil al capeteniei. Incinta s-a marit in dimensiuni fiind
construite terase laterale, grosimea zidului ajungind la 4-5m. Troia a 6-a a fost distrusa si de un
cutremur din sec. XIV A.H. si pe locul ei, peste cateva secole s-a ridicat Troia a 7-a descrisa de
Homer 1100.
40. Acropola din Mykena, grupul funerar , amplasamentul, poarta leilor, complexul
palatin.
Acropola din Michena este marginita de o incinta care repeta configuratia partii superioare a
promontoriului. Sunt folosite pietre poligonale intr-o zidarie ciclopica din doua rinduri exterioare
cu miez din pamint si pietre (emplecton). Intrarea se facea prin poarta leilor alcatuita din doi
mentanti si un buiandrug. Triunghiul de descarcare de deasupra era completat cu un bloc de
piatra mai usor, cu fata sculptata in relief, care infatisa o coloana de tip cretan strajuita de doi lei.
Poarta leilor este datata in kurul anilor 1250 A.H. In centrul acropolei au fost identificate
vestigiile resedinte tarului, in componenta caruia intra un megaron, cel mai evoluat din aceasta
perioada.
Acropola din Trinth strajuia accesul dinspre mare la Michena. Sistemul de fortificare sa
format in sec. XIII A.H. prin constructia zidurilor succesive ajungand la grosimea de 11m. In
interiorul acestor ziduri de piatra se aflau galerii in arc frint. Aceste ziduri erau formate prin
aglomerari de piatra fara mortar. Partea centrala era construita printr-un megaron central si
megaroane de locuit, asezate in jurul unei curti patrulatere din 3 parti conturate cu perticuri.
Accesul in aceasta curte avea loc prin propilei cu cate 2 coloane pe o parte si pe alta a golului de
trecere. Piata centrala era precedata de o curte cu caracter militar cu constructii de depozitare.
Intrarea din exterior in aceasta curte se efectua printr-un propilei. Accesul spre acropola era
conceput in asa mod ca sa dezavantajeze pe inamic: acesta trebuia sa avanseze cu dreapta
neprotejata, orientata spre aparatrii din cetate. In 1100 aceste cetati sunt parasite prin loviturile
ahenilor.
36. Opera constructivă a lui Ramzes al II. Templul rupestru de la Abu-Simbel (Assuan) şi
reşedinţa-templu Ramasseum.
Ramasseum este un complex compus din templul zeului Amon si faraonului divinizat, asociat cu
palatul faraonului. Templul ocupa locul central al ansambului, are o structura obisnuita pentru
templele de acest gen. Intrarea in acest complex are loc printr-un pilon masiv dupa care urmeaza o
curte larga dupa care urmeaza palatul. Spatiul din jurul lor era divizat in mai multe depozite care
reprezentau incaperi alungite cu un culuar central. Mai sus de palat se aflau grajdurile pentru cai.
Intregul complex – amenajat pe malul Nilului cu cateva terase, utilizind principiile compozitionale
de la templele din Deir-el-Bahary.
30. Regatul Mediu, principalele monumente, templul pe terase din Deir-el-Bahary a lui
Metunhotep.
Regatul mediu a durat circa 300 ani, de la sfirsitul mil.3 pina in sec. XVII A.H.Principalul monument
era Templul funerar a lui Munhotep s-a construit in Deil-el-bahari, la poalele malului stincos. Pe
malul fluviului se afla o capela, de la care, pe un drum pietruit, marginit lateral prin pereti, pe o
lungime de 1200m, latimea – 33m, se ajungea la templu. Drumul era conturat cu arbori de sikomora
si statuile Tarului. Curtea la fel. Templul era orientat spre curte cu o galerie de 2 rinduri de stilpi.
Peretii erau sculptati cu scene. In mijloc un tobogan pe care se urcau la etaj. Iarasi intimpinau un
pertic cu stilpi si sala – la fel, mai multi stilpi (140) asezati in rinduri. In mijlocul salii pe o portiune
libera era amplasata piramida, sub care se afla mormintul Tarului. Axa longitudionala continua cu o
curte deschisa si se incheia cu o capela sapata in stinca unde se afla statuia Tarului. Acesta este un
ansamblu inovator unic, care combina mormintele rupestre ale monahilor cu piramidele din regatul
vechi, considerat un ideal pentru faraonii din regatul mediu.
32. Regatul Nou. Caracteristica generală a arhitecturii monumentale.
Regatul Nou a fost condus de faraonii dinastiilor XVIII si XIX.Dupa destramarea regatului Mediu
din cauza luptelor interne, faraonii din partea de mijloc al Nilului din localitatea Tibai – formeaza
regatul Nou (in prima jumatate a sec. XVI). Statul egiptean unificat pentru a 3-a oara, a devenit cel
mai puternic din toata istoria Egiptului. Au avut loc expeditii de cucerire in Asia anterioara si
includerea Nubiei de Sud. Au loc shimbari in ideologia religioasa, cu evidentierea zeului Amon. In
cinstea lui Amon sint ridicate temple care devin programul conducator al arhitecturii. Cu alte cuvinte
piramidele sunt inlocuite cu temple. Templele sunt dedicate zeilor si faraonilor divinitati. Unul din
primele temple edificate in regatul Nou este a reginei Hasepsut.
31. Oraşul Kahun din oaza Faium, structura urbană, tipurile de casă pentru sclavi şi tipul
aristocratic.Faraonii din dinastia a XII, au initiat lucrari grandioase de irigare la nordul tarii in Oaza
Faium. Aici au fost desecate cîteva depresiuni formind un rezervor de apa legat cu Nilul. Aici a fost
construit un oras special pentru lucratori care s-a numit Kahum. Era un patrulater inconjurat de un
zid – incinta de forma alungita 260x380m. Teritoriul era impartit in zone. Cea mai mare ocupa 2/3
din suprafata, construita cu conace aristocratice, cea mai mica era a lucratorilor. Intre aceste 2 zone
se afla un zid masiv fara trecere.Casa aristocrata era izolata printr-un zid masiv de incinta cu o
singura intrare de unde se bifurcau directiile. Una ducea la dependintele gospodaresti, alta spre
apartamente. Acestea la rindul lor erau impartite in zona barbati si zona femei, intre ele se aflau
curtea mare si o sala cu 4 coloane – camera de onoare legata prin culuare cu dependinte. Dea lungul
laturii de sud a curtii se afla o galerie cu coloane sub care se aflau intrarile in masivul de incaperi.
Avea tavanul mai ridicat sustinut de 4 coloane, ridicat deasupra acoperisului. Centrul zonei pentru
femei era o curte cu galerii perimetrale in partea opusa se afla o alta curte cu o singura galerie unde
era zona barbati.In arhitectura locuintelor aristocratice se observa tendinta spre izolare de strada si
protectia de soarele abundant. Pe teritoriul lucratorilor era o axa principala si perpendicular ei erau
orientate 10-11 strazi – fundacuri, construite de-o parte si de alta cu case, astfel ca fiecare din ele
avea o singura fatada orientate spre strada. Erau ridicate din lut, marginite de zid perimetral in centru
cite o curte. La intrare in casa se aflau scarile – existenta etajului.Arhitecutra din regatul mediu nu
este grandioasa prin dimensiuni dar se impune elaborarea interioarelor cu includerea coloanelor.
24. Regatul Vechi. Tipurile principalele de edificii, mastabaua şi legătura ei cu casa de locuit
egipteană.
Este epoca constructiei marilor piramide. Centralizarea statului a condus la instalarea nelimitata a
putrii faraonului, care era si preotul sperm.Avintul Economic, crearea sistemului de irigare,
constructia piramidelor, cerea mini de lucru care se capatau din sclavi si prizonieri.Aspectul caselor
nu se deosebia din ceia ce este astazi, construite din material perisabil, lemn si lut, golurile
rectangular. Pentru decedati erau construite case special care repa in plan si forma casele obisnuite.
Datorita materialului folosit initial, lutul compactizat , aceste constructii au peretii inclinati. Arabii
care au cucerit egiptul leau numit mastaba.
52. Arhitectura perioadei elenistice: răspândirea, caracteristica generală.
P E R I O A D A E L E N I S T I C 323 - 146 î.e.n.
Ieşirea din criza societăţii greceşti a avut loc prin formarea unor imperii mari, consolidarea clasei sub
egidele monarhiilor elenistice. Se acutizează contradicţiile sociale, arta pierde spiritul civic şi
popular, libertatea civilă şi tipizarea realistă. Este timpul destrămării formelor vechi statale şi timpul
expansiunii culturii Greciei spre orient. În Aia Anterioară şi Egipt au fost fondate noi oraşe, care
devin centre ale vieţii comerciale, culturale şi artistice. Cultura şi arhitectura elenistică comportă
trăsături greco-orientale. specifice ţărilor orientale. Se formează ansambluri urbane şi noi tipuri de
edificii, are loc progresul tehnic-constructiv şi ingineresc. Templul pierde rolul conducător şi se
construiesc majoritar clădiri publice şi case de locuit. Alexandria. Oraşul a fost fondat în 332-331 de
Alexandru Macedon. Cel mai mare oraş elenist. Avea două străzi reciproc perpendiculare, late de
100 de tălpi, cca. 30 m. Erau conturate cu colonade şi construite cu clădiri publice şi palate. În faţa
oraşului se afla un golf pentru corabii, traversat de o dambă care unea oraşul cu insula pe care era
construit farul Faros.Turnul vânturilor. Lângă agora din Athena, la mijlocul secolului 1 p.e.n., în
timp roman, dar elenistică după arhitectură, a fost construit un nou tip de clădire – ceasul de apă sau
orologiu, numit Turnul vânturilor. Era octogonal în plan, orientată după punctele cardinale, cu
direcţia pereţilor după roza vânturilor, - Boreea, Zefirul, etc. În partea superioară, erau imaginile
sculptate în relief, simbolice a vânturilor, amplasate ca o friză, care corespunde, proporţional,
antablamentului ordinului. Avea un acoperiş piramidal încununat cu figura tritonului – simbol al
apei. În mâna ţinea un beţişor care indica direcţia vântului. Înălţimea de 12 m, cu diametrul interior
de 6,81 m. În exterior era instalat ceasul solar. Intrarea avea loc prin două porticuri din două coloane,
ridicate pe stereobat, dar fără baze. Este o tratare liberă de canoane a formei arhitecturale.
Templul lui Zeus Olimpion. Este unul dintre cele mai mari temple - 107,75x41,1 m. Cu folosirea
ordinului corintic.
Casa de locuit. Apare casa dezvoltată greacă cu peristil – în centrul proprietăţii imobiliare se află o
curte înconjurată cu porticuri.
Templul din Didime. Asia anterioară. A fost construit în anul 313 î.e.n. de arh. Peonii din Efes şi
Dafnis din Milet. Este un dipter enorm 109,4x51,13 m. Ridicate pe un stereobat, coloanele aveau 20
m înălţime. Cella a devenit hipetrală asemănătoare unei curţi interioare.
Templul Tuturor Marilor, insula Samofrachia, anul 281 î.e.n. Este circulară în plan, corpul ca un
cilindru, cu diametrul de 19 m, în două niveluri, jos – soclu pe care se sprijină coloane care susţin
acoperişul conic, cu învelitoare din plite de marmură.
Concluzii. Perioada elenistică epoca marilor realizări tehnice. Cea mai importantă a fost elaborarea
raţională a urbanismului, a centrelor urbane. Ansamblurilor. Apar clădiri dezvoltate vertical –
Farosul, mauzolee, şi variante cu compoziţie centrală – Arsenionul pe insula Samofrachia şi Turnul
vânturilor.
Ordinul este dezvoltat prin includerea sa în compoziţia peretelui, în combinare cu ordinul ionic şi
corintic şi motive orientale. Sub influenţa arhitecturii Asiei Anterioare şi Centrale se măresc
dimensiunile clădirilor.
Realizările elenistice în domeniul arhitecturii au fost moştenite de arhitectura romană.
41. Descrierea arhitecturii cetăţii Thirint.
La Tirinth, care străjuia accesul dinspre mare spre Mykinai, prima incintă a fost înconjurată de
câteva ziduri, cu o poartă din piatră. În secolul al XIII când sistemul este încheiat, grosimea zidurilor
ajunsese la 11 m, având în interiorul lor galerii în arc frânt, obţinute prin aglomerarea unor imense
blocuri. Cele mai bine conservate sunt urmele palatelor de la Tirinth.
45. Locuinţa elenă şi influenţa ei asupra structurii spaţiale a templului elen: structura spaţială
şi părţile componente.
323 - 146 î.e.n.Ieşirea din criza societăţii greceşti a avut loc prin formarea unor imperii mari,
consolidarea clasei sub egidele monarhiilor elenistice. Se acutizează contradicţiile sociale, arta pierde
spiritul civic şi popular, libertatea civilă şi tipizarea realistă. Este timpul destrămării formelor vechi
statale şi timpul expansiunii culturii Greciei spre orient. În Aia Anterioară şi Egipt au fost fondate
noi oraşe, care devin centre ale vieţii comerciale, culturale şi artistice. Capitalele monarhiilor
elenistice - Alexandria, centru al lumii elenistice, Antiohia, în Siria, Selevkia în Mesopotamia. Aici
au fost creat palate imense cu temple, cu grădini şi vile, precum şi renumita bibliotecă din
Alexandria, şi Muzeionul – templul tuturor muzelor cu Farosul. Sunt folosite tipurile de clădiri
greceşti. – buleuterioane, agore, teatre, stadioane, palestra, etc. Cultura şi arhitectura elenistică
comportă trăsături greco-orientale. specifice ţărilor orientale. Se formează ansambluri urbane şi noi
tipuri de edificii, are loc progresul tehnic-constructiv şi ingineresc. Templul pierde rolul conducător
şi se construiesc majoritar clădiri publice şi case de locuit. În interioare şi în arhitectura
ansamblurilor urbane, în particular, colonade – peristil, care înconjură curţi şi pieţe. Ordinul pierde
rolul său laconic, monumental şi tectonic, fiind tratat ca un element al decorului.Se formează casa de
tip peristil. Se dezvoltă amenajarea oraşelor şi înverzirea.În 146 î.e.n. Grecia devine provincie
romană. Cultura Greciei a fost asimilată de cea romană, fiind fundament al evoluţiei arhitecturii
romane. Concluzii. Perioada elenistică epoca marilor realizări tehnice. Cea mai importantă a fost
elaborarea raţională a urbanismului, a centrelor urbane. Ansamblurilor. Apar clădiri dezvoltate
vertical – Farosul, mauzolee, şi variante cu compoziţie centrală – Arsenionul pe insula Samofrachia
şi Turnul vânturilor.
Ordinul este dezvoltat prin includerea sa în compoziţia peretelui, în combinare cu ordinul ionic şi
corintic şi motive orientale. Sub influenţa arhitecturii Asiei Anterioare şi Centrale se măresc
dimensiunile clădirilor. Realizările elenistice în domeniul arhitecturii au fost moştenite de arhitectura
romană.
59. Tehnica de construcţie romană, sistemele de zidărie şi de boltire.
Arhitectura este dominată de construcții masive și severe: catedrale, mănăstiri, castele, fortificații,
realizate mai ales din piatră, cu ziduri groase, turnuri înalte și ferestre înguste.
Principalele caracteristici ale acestor construcții sunt bolta în semicerc și forma de arc în plin centru a
puținelor deschideri practicate în ziduri: ferestre, portaluri și arcade.
Bisericile cu planul în formă de cruce sunt greoaie, cu bolți, cupole și coloane rotunde. Catedralele
copleșesc prin monumentalitate și măreție (fiecare clădire din Pisa - domul, baptisierul și clopotnița -
are o formă constructivă simplă, iar suprafața este împodobită cu coloane din marmură albă). Cele
mai renumite catedrale sunt cele din Poitiers și Arles (Franța) și din Warms (Germania).
Pe locurile înalte, greu accesibile s-au construit castele fortificate.
Influența etruscă și greacă
De la etrusci, romanii au preluat:
unele principii urbanistice care strau la baza înființării și organizării orașelor (folosirea unor planuri
regulate, cu străzi drepte și trotuare pentru circulație, porți monumentale de acces, sisteme de
canalizare);
existența camerei centrale (atrium) în planul caselor particulare;
modul de construcție al templelor de cult (podium din piatră foarte înalt, amplasarea coloanelor);
utilizarea arcului, sisteme de boltire.
De la greci au preluat:
conceptul de piață publică (agora, care devine forum) ca centru al orașului;
ordinele arhitectonice (doric, ionic și corintic);
modul de construcție al templelor de cult;
structura și componența teatrelor;
construcția trofeelor ca monumente comemorative;
utilizarea picturii, a mozaicului pentru decorarea caselor sau palatelor.
Ca materiale se folosesc:
lemnul: grinzi, planșee, șarpante, susținere copertine la amfiteatre;
piatră: fortificații, apeducte, poduri, arcuri, pilaștri;
marmură: placare pereți;
cărămidă: zidărie brută (ce ulterior va fi placată la interior și exterior);
betonul: material a cărui utilizare a marcat o revoluție în tehnica construcțiilor deoarece asigură
realizarea unor construcții mai solide și mai puțin costisitoare.
61. Forum Romanum, componentele edilitare.
Forul Roman sau Forumul Roman (în latină: Forum Romanum, deși romanii îl menționau de obicei
Forum Magnum sau doar Forum) a fost un forum al orașului Roma, în jurul zonei centrale a orașului
vechi, situat între Dealul Capitolului și Dealul Palatinilor și unde aveau loc activități de comerț,
afaceri, prostituție, religie și administrarea justiției. După cercetarea sedimentelor a reieșit că o parte
din forum era deja construit în primele zile ale Republicii. Initial acolo a fost o mlaștină, care a fost
secată în secolul al VII-lea î.Hr. unde s-a construit Cloaca Maxima, un mare sistem de canalizare
care ducea apa în râul Tibru, astfel încât tot mai multe persoane au început să se stabilească între cele
două dealuri
62. Forumurile imperiale, componentele.
Forumurile Imperiale sunt o serie de piețe monumentale construite în decursul unui secol și jumătate
(între anii 46 î.Hr. și 113) în centrul Romei de către Împărații romani.
Dintre acestea însă nu face parte Forumul roman, vechea piață republicană, care a fost construit în
Secolul al VI-lea.î.Hr. și care a fost timp de secole centrul politic, religios și economic al orașului.
Forumul lui Caesar
Gaius Iulius Caesar a decis să costruiască o piață impunătoare care să poarte numele său, Forumul lui
Caesar, inaugurată în 46 î.Hr. (probabil încă incompletă și terminată ulterior de Octavian Augustus).
Spre deosebire de Forumul Roman era vorba de un proiect unitar: o piață cu portici laterali lungi și în
centru cu un templu dedicat Venerei Genetrix, din care Iulius Caesar considera că descinde prin
Iulus, fiul lui Eneas,stramosul gintei Iulia. Caesar a plătit din proprii bani terenurile pe care trebuia
înălțat noul monument. În plus a dispus modificarea orientării tradiționale și seculare a Curiei, sediul
Senatului, care primise sarcina de a îl reconstrui după distrugerea sa într-un incendiu, astfel incât să
se adapteze la aceea a noului Forum care îi purta numele.
Noua piață relua modelul porticilor costruite în interiorul templelor pe care cei mai importanți și
influenți oameni politici din ultimul secol al Republicii le-au ridicat în zonă și avea scopul pur de
propagandă personală și de obținere a consensului. Dar evident că vecinătatea vechiului centru
politic sporea mult efectul.
Forumul lui Augustus
Augustus promisese un templu dedicat lui Marte cu ocazia bătăliei de la Filippi din 42 î.Hr., în care
împreună cu Marcus Antonius îi învinsese pe ucigașii lui Caesar și, în felul acesta, îi răzbunase
moartea. Templul este inaugurat doar după 40 de ani, în anul 2 î.Hr., fiind ridicat într-o altă piață
monumentală, Forumul lui Augustus.
Față de Forumul lui Caesar, noul complex era dispus ortogonal, iar templul se sprijinea de un zid
foarte vechi, conservat încă, care despărțea monumentul de cartierul Suburra. În afară de aceasta
porticile aflate pe laturile lungi se deschideau în spații ample semicirculare acoperite, destinate
adăpostirii activității tribunalelor.
Și în acest caz costrucția complexului a fost gândită cu scop de propagandă și toată decorarea sa
celebra noua eră a aurului care se inaugura cu principatul lui Augustus.
Forumul Pacii
Sub împăratul Vespasian a fost costruită în anul 75 o altă piață mare, separată de Forul lui August și
cel al lui Cezar de către strada Argileto, care punea în legătură Forul Roman cu Suburra, și aflată
înspre Velia (în direcția Coloseumului). Acest complex nu era considerat la început drept un Forum
Imperial, ci doar mult mai târziu și este cunoscut, de asemenea, drept Templum Pacis sau Forumul
lui Vespasianus.
Chiar și forma sa era diferită: era creată ca și un patrulater vast încercuit de porticuri, cu timpul fiind
inserat în porticul laturii din spate. Zona centrală nu era de fapt pavată ca și o piață, ci era
sistematizată ca o grădină, cu vase de apă și piedestaluri pentru statui, care o făceau un adevărat
muzeu în aer liber.
Monumentul era ridicat ca și o sărbătorire a cuceririi Ierusalimului. Într-una dintre aule aflate în
spatele porticilor a fost afișată Forma Urbis Severiana, harta din marmoră a Romei antice, creată în
epoca severiana (începutul Secolului III) pe marmora care acoperea peretele, rămasă parțial până
acum.
Forumul lui Traian
Probabil că proiectele lui Domițian erau mai ambițioase și poate că sub conducerea sa au început
deja lucrările de îndepărtare a înălțăturii care lega Colina Capitoliului de Colina Quirinal și închidea
valea Forumurilor în partea dinspre Câmpul lui Marte, în direcția actualei Piețe Venețiene.
Proiectul a fost reluat și terminat în anii 112-113 de Traian, prin construirea Forului lui Traian, cu
ocazia cuceririi Daciei și ale cărui decorațiuni celebrau victoriile sale militare. Lucrările de pregătire
au fost foarte complicate: a fost îndepărtată șaua muntuoasă, pentru a avea spațiul necesar noului
complex, s-a recostruit templul lui Venus în Forul lui Cezar și s-a construit Piața lui Traian.
Piața forumului era închisă în spate de Basilica Ulpia, cu Columna lui Traian în spate. În fața
bazilicii a fost ridicată a statuie ecvestră colosală a împăratului. Ultimul dintre Foruri era totodată cel
mai mare și maiestuos.
58. Apariţia oraşului Roma, legătura cu relieful colinar.
Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă între 753 î.Hr.
și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole, civilizația romană a trecut de la
monarhie la republică oligarhică și, apoi, la imperiu extins. Ea a dominat Europa de Vest și întreaga
arie în jurul Mării Mediterane, prin cuceriri și asimilare, însă, în final, a cedat în fața invaziilor
barbarilor din secolul cinci, marcând, astfel, declinul Imperiului Roman și începutul Evului Mediu.
Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o parte din Antichitatea Clasică, împreună cu Grecia
antică, o civilizație care a inspirat mult cultura Romei antice. Roma antică a adus contribuții
importante în organizarea politică și administrativă, juridică, artă militară, artă, literatură, arhitectură,
limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuă să aibă o influență puternică asupra lumii
moderne.
69. Creaţia arhitecţilor romani celebri – Apollodor din Damasc, Hadrian, Vitruviu.
Apolodor sau Apollodor [Apollodoros] din Damasc (c. 60 - c. 125) a fost un arhitect sirian[1] sau
grec, un favorit al împăratului roman Traian. Este creditat cu numeroase monumente și clădiri, printe
care și Podul lui Traian.Columna lui Traian pe o marcă poştală din Republica Moldova
Apolodor construiește între anii 103-105 un pod pe Dunăre între Drobeta (Drobeta Turnu Severin de
azi) și Pontes (azi satul Kostol din Serbia). Detalii despre forma și mărimea podului: lung de cca.
1135 m, lat de cca. 15 m, înalt de cca. 19 m, construit din barne de lemn încrucișate, sprijinite de
piloni construiți din caramidă, piatră, mortar și ciment natural numit „pozzolana”, provenit din
Italia). Nu se cunosc detalii despre metoda de construcție. Se presupune că Apolodor a deviat cursul
Dunării și apoi a turnat picioarele podului.
Dupa terminarea podului, paza acestuia a fost asigurată prin două castre numite Drobeta și Pontes.
Accesul nu era posibil decât trecând prin aceste castre. La încetarea stăpânirii romane în Dacia,
podul este distrus în nenumărate rânduri. Astăzi, pe malurile Dunării, încă se mai pot vedea
picioarele podului. În 1858, Dunărea a înregistrat un nivel atât de scăzut încât s-au putut zări și
construcțiile de sub apă.
De asemenea, el a proiectat și Columna lui Traian, inaugurată la 12 mai 113. Se află între Biblioteca
Greacă și Biblioteca Latină. În columnă se află, într-o urnă de aur, cenușa lui Traian.
Vitruviu
Vitruviu este autorul celebrului tratat de arhitectură De architectura.
Lucrarea conține zece volume:
Volumul 1: Organizare urbană
Vol.2: Materiale de construcție
Vol3: Temple și ordine arhitecturale
Vol.4: Continuare
Vol.5:Construcții civile
Vol.6: Arhitectură domestică
Vol.7: Ornamente și decorații
Vol.8: Alimentarea cu apă
Vol.9: Științele care influențeaza arhitectura (geometrie, astronomie)
Vol.10.: Utilizarea și conducerea mașinilor
De architectura este un tratat al arhitecturii grecești și romane, dedicată împăratului Augustus.
Reprezintă una din puținele lucrări majore ale arhitecturii antice care a supraviețuit până în zilele
noastre.
Ca să ne dăm seama de valoarea acesteia, să menționăm câteva concepte și teorii care apar aici:
Un edificiu trebuie să aibă trei calități: firmitas, utilitas, venustas, adică durabilitate, utilitate,
estetică.
Arhitectura este o imitație a naturii. Așa cum păsările și albinele își construiesc spațiul locuibil, astfel
și oamenii trebuie să folosească elemente naturale și mai ales edificiile arhitectonice să se integreze
mediului, peisajului înconjurător, concept de o puternică actualitate.
Ordinele arhitecturale inventate de greci: doric, ionic, corintic, arată că aceștia erau înzestrați cu un
puternic simț al proporțiilor. Punctul culminant îl constituie înțelegerea proporțiilor corpului uman.
Ulterior, Leonardo da Vinci avea să reprezinte grafic, cu specifica sa măiestrie, omul vitruvian, Un
trup uman înscris în cerc și pătrat (figuri fundamentale ale ordinului cosmic).
Hadrian
Începutul domniei este marcat de „conspirația celor patru consulari”, soldată cu executarea lor. Spirit
neliniștit, sensibil, de o neobosită curiozitate, Hadrian a străbătut în lungi călătorii toate provinciile
imperiului, în care a petrecut mai mult timp decât la Roma.
A inițiat o serie de reforme în armată și justiție; arta și arhitectura au înflorit în timpul domniei lui. În
capitală este restaurat Panteonul, se construiește Mausoleul sau viitorul Castel San Angelo –
mormântul împăraților romani până la Caracalla. Hadrian a acordat o deosebită atenție promovării
filosofiei și literaturii, manifestând o pronunțată înclinare pentru cultura greacă.
El însuși era filosof și scriitor, fiind autorul unor poezii în greacă și latină, discursuri, scrieri
filologice și enciclopedice.
Pe plan extern, Hadrian încheie pacea cu parții și renunță la ultimele cuceriri ale lui Traian din
provinciile Armenia, Asiria și Mesopotamia, fixând granița orientală pe Eufrat.
Legate de vizitele împăratului în Dacia, au loc două reorganizări administrative ale provinciei,
împărțită în 119 în Dacia Superior și Dacia Inferior, iar în 123 în Dacia Porolissensis, Dacia Superior
și Dacia Inferior.
În Britannia, Hadrian a construit zidul defensiv ce îi va purta numele, și care trasa granița de nord a
Imperiului Roman.
În anul 132, intenția lui Hadrian de a înălța un templu al lui Jupiter la Ierusalim a declanșat ultima
mare răscoală a iudeilor, condusă de Bar Kohba și reprimată în 135.
Hadrian rămâne una dintre cele mai originale personalități din galeria principatului.
66. Arcurile de triumf din Imperiul Roman.
Arcul de Triumf al lui Constantin face parte din cele trei arce de triumf din oras, de altfel,
comemorative, turistii putand vizita aceasta impresionanta structura pe drumul pe care, altadata,
treceau imparatii romani in procesiunile caracteristice acelor vremuri. De mentionat aici sunt si Arcul
de Triumf al lui Septimius Sever si al lui Titus. Chiar si asa, cel care a fost pastrat aproape intact,
spre fascinatia turistilor si a cercetatorilor, este Arcul de Triumf al lui Constantin, acesta
conservandu-se inca din perioada Romei clasice. Structura a fost ridicata pentru a marca victoria
primului imparat roman crestin, Constantin I, ca urmare a bataliei de la podul Milvius din anul 312,
zona care se afla in imediata apropiere a orasului Roma. Aceasta victorie a imparatului Constantin a
marcat, la randul ei, ascensiunea crestinismului, facandu-l pe imparat unicul conducator al Imperiului
Roman de Apus. Uluitoarea constructie are o inaltime de 21 de metri, dar si o latime de 25,7 metri.
Adancimea este de 7,4 metri.
In partea inferioara a arcului de triumf exista un arc central mare, pe sub care a trecut chiar
Constantin I, si alte doua arce laterale. Acestea sunt sustinute de piloni din marmura, precum si de
coloanele construite in stil corintic. Partea superioara a edificiului istoric este formata din cateva
panouri in care putem vedea basoreliefuri ce ilustreaza scene, diverse inscriptii, dar si personaje,
toate acestea aratand felul in care imparatul a ajuns la victorie, luptand impotriva lui Maxentiu.
Arcul lui Traian
Arcul lui Traian din Ancona reprezintă una dintre moștenirile monumentale romane cele mai
prețioase ale regiunii Marche, din Italia.Foarte elegant, a fost ridicat de Senatul și Poporul Roman, în
anii 100 – 116 d.Hr., fiind opera arhitectului sirian Apollodor din Damasc, din marmură extrasă din
Insula Marmara, în onoarea împăratului Traian.De aici a plecat împăratul Traian în victoriosul război
contra dacilor, episod care se poate vedea pe unul din basoreliefurile existente pe Columna lui Traian
de la Roma[1]Potrivit îndelungatei și constantei tradiții, pe atic era montată statuia ecvestră a lui
Traian; la stânga lui Traian era statuia soției acestuia Pompeia Plotina, iar la dreapta sa statuia surorii
prezent, erau din bronz aurit, ca și statuile, care însă au fost luate de sarazini, în 848statuile, care însă
au fost luate de sarazini, în 848.
68. Bazilica lui Maxenţiu, structura spaţială.
Basilica lui Maxentius si a lui Constantin, aflata in Roma, Italia, este una dintre cele mai mari cladiri
ale lumii antice din Roma. Cunoscuta uneori si sub denumirea de Nova Basilica, adica "Basilica cea
Noua", aceasta cladire era cea mai mare din intreg Forumul Roman.
Basilica lui Maxentiu si a lui Constantin - scurt istoric.Construirea acestei uriase cladiri a inceput din
partea nordica a Forum-ului, sub conducerea imparatului Maxentiu, in anul 308, si a fost terminata in
anul 312, de catre imparatul Constantin cel Mare, la scurt timp dupa victoria impotriva lui
Maxentius, in lupta de la Podul Milvian. Cladirea este zidita avand o singura nava centrala, acoperita
fiind cu trei siruri de bolti, la o inaltime de 39 de metri de la pamant. Intreg acoperisul era suspendat
pe patru coloane uriase. In capatul ei vestic se afla zidita o imensa absida de piatra. In aceasta se afla
asezata o uriasa statuie a imparatului Constantin; fragmente din aceasta statuie se mai gasesc si
astazi, in curtea Palatului Conservatori, din Muzeul Capitolini. Greutatea boltilor era sustinuta, pe
laterale, de o serie de abside, fiecare masurand intre 23 si 17 metri. Absidele erau, la randul lor,
calote semiboltite, pornind perpendicular pe nava centrala. Multimea arcadelor de pe laterale erau
destul de inguste.Nava centrala masoara 25 de metri in latime si 80 de metri in lungime, formand
astfel o suprafata de 4.000 de metri patrati. Ca mai toate constructiile imperiale, si aceasta basilica
facea risipa de spatiu, creand insa emotie si tacere in sufletul celui care o privea sau intra in ea.Pe
fatade de rasarit a basilicii se afla o imensa arcada, in timp ce pe fatada sudica se afla un foarte mare
portal de intrare, prijinit la baza pe patru coloane de piatra.Tot ce a mai ramas din aceasta uriasa
basilica este peretele ei nordic, dimpreuna cu cele trei abside boltite. Tavanul interior al celor trei
abside infatiseaza o foarte mare pricepere in privinta sustinerii greutatii uriase a acoperisului. Intreg
tavanul este alcatuit din fragmente octogonale, puternic stranse intre ele. Astazi, termenul de basilica
indica o cladire inchinata bisericii, un locas de cult, insa in acele vremuri, termenul indica o curte
imperiala, o hala de festivitati, un loc de adunare publica. De-a lungul peretilor, in interior, se aflau
numeroase nise, in care erau asezate busturi ale zeitatilor romane. Aici au avut loc luptele romane,
din cadrul festivitatilor olimpice din anul 1960. Basilica lui Maxentiu si a lui Constantin, din Roma,
este o uriasa lucrare de arhitectura. La acea data, aceasta se afla printre cele mai mari cladiri ale
lumii, pentru ridicarea acesteia fiind folosite mai toate metodele cunoscute la acea vreme, cat si unele
inovatii. Uriasa cladire, mai inainte de a fi distrusa, era in intregime varuita in culoarea alb.
57. Templul etrusc, particularităţile planimetrice şi structurale.
Existau temple cu o singura camera, cea pentru divinitatea careia ii era dedicata; temple bi- sau
tricellate si cu trei porti. Templul tricellat se asemana templelor dedicate triadei Tinia, Uni, Menerva.
El a fost preluat - ca model - de catre romani.In templele etrusce se aflau statuile zeilor si obiectele
necesare jertfei si cultului in general.Vointa zeilor se comunica oamenilor prin intermediul
sacerdotilor sau preotilor. Accesul la functiunile sacerdotale era deschis tuturor barbatilor liberi.
Scolarizarea se facea pe langa marile temple, indeosebi la Tarchuna.Vestimentatia preotilor etrusci
era alcatuita dintr-o mantie incheiata printr-o fibula, o mitra ascutita pentru acoperirea capului si un
baston indoit - insemnul autoritatii.Preotii etrusci descifrau enigmele vietii, comunicau vointa zeilor,
participau la ceremonii reli-gioase, jertfeau zeilor, rosteau rugaciuni si incantatii, luau parte la
dansuri cultice, la banchete votive, la pro-cesiuni si la jocuri funebre.Se pare ca au existat si sacrificii
omenesti. Nu se stie daca persoa-nele sacrificate erau rude ale unor defuncti importanti, daca erau
pri-zonieri de razboi sau sclavi. Dupa scopul lor, jertfele erau de doua feluri : hostiae consultatoriae
- animalele se jertfeau in vederea obtinerii unor date asupra vii-torului prin consultarea maruntaielor
lor ; si hostiae animales, cand vic-tima, animalul, tinea locul omului.Fiecare oras isi avea propriile
sarbatori dar existau si sarbatori comune tuturor, dedicate cinstirii zeilor sau legate de schimbarea
anotimpurilor sau de evenimente din anul agricol etc. Cea mai mare sarbatoare comuna din Etruria se
pare ca a fost cea inchinata lui Volturnus, in martie. Cu acest prilej se tinea si o mare adunare
publica, in cadrul careia se facea o cercetare a activitatii de peste an a conducatorilor oraselor, se
numea un sef al jocurilor care urmau si un sacerdos ca intaistatator al fede-ratiei, si i se punea
coroana pe cap.
63. Tipurile de edificii romane publice.
Pentru epoca republicană, cele mai importante edificii de inspiraţie etruscă suntcele religioase,
templul etrusc fiind caracterizat prin planul său cvadrat, cu un larg vestibul, existenţaunei fundaţii de
piatră supra-înălţată ceea ce dă naştere la apariţia aşa-numitului podium, peste carese ridică structura
din lemn şi lut ars a clădirii (conţinând pronaos şi cella-camera zeului). De altfel,folosirea acestor din
urmă materiale de construcţie este specifică pentru întreaga arhitectură romanăde până în sec. al II-
lea a. Chr. Împodobirea templelor se realizează cu ajutorul teracotelor colorateiar motivele sunt, cel
mai adesea, preluate din tematica elenă: scene mitologice, religioase. Stilul predominant este cel
doric (mai puţin) şi cel ionic (pentru că însăşi arta şi arhitectura etruscă seelenizează, se simte
influenţa greacă şi-n arhitectura romană-de pildă, templul lui Aesculap, templulzeiţei Spes - ambele
au colonade ionice). De subliniat faptul că se poate remarca un conservatorismîn ceea ce priveşte
redarea colonadelor, în sensul unei austerităţi, pe de o parte, şi a unei reduceri acolonadei, chiar şi în
cazul edificiilor periptere, la care colonada laterală este uneori minimalizată pâna la a fi redată cu
coloane semi-angajate sau chiar cu pilaştri.O dată cu creşterea influenţei elenismului în lumea
romană, pătrund elemente arhitecturalespecifice: planul rectangular pentru temple (păstrându-se
caracteriscul podium şi scara de accesmonumentală din faţă, precum şi structura internă), capitelul
corintic, apoi o nouă tehnică de lucrarea pietrei. Este vorba despre aşa numita tehnică a „blocajului”,
care presupune înlocuireasuprapunerii blocurilor din piatră cu o tehnică mai rapidă şi mai
economică-acoperirea cu un parament subţire (lespede de marmură sau stucatură zugrăvită) a unui
nucleu central (format dintr-un amestec de piatră, cărămidă, var şi nisip). Pentru modelarea acestui
nucleu central se realizaucofrage ingenioase ce permit mai uşor construirea bolţilor sau cupolelor. O
dată cu introducereaacestei tehnici rolul coloanelor, al arhitravelor şi al frizelor se va reduce la unul
ornamental (zidul jucând rolul de structură de rezistenţă, preluând toate forţele de apăsare, de rupere
ale construcţiei).Mai mult, de la începutul sec. al II-lea a. Chr., decoraţia de teracotă tinde să se
restrângă datoritănoii concepţii de afişare a timpului militar al Romei, teracota fiind înlocuită, în
final, cu marmuratriumfală, care redă scene militare inspirate din campaniile romane (templul lui
Hercule şi alMuzelor-anii 187-180-Fulvius Nobilior; templele închinate lui Iuppiter Stator şi Iunonei
Regina de pe Câmpul lui Marte, din 146, din iniţiativa lui Caecilius Metellus dar construite de
arhitectul grecHermodoros din Salamina). Din veacul al II-lea a. Chr. romanii vor excela în ridicarea
de: basilici-79 edificii monumentale cu destinaţie publică (activitate comercială şi juridică, mai cu
seamă, prima deacest fel-Basilica Porcia-ridicată de Cato Maior în timpul cenzurii sale din 185 a.
Chr., apoi BasilicaAemilia-179); altare publice (de ex. „altarul” lui Domitius Ahenobarbus, cu scene
religioasetrimitând la o simbolistică greacă) şi, din veacul I a. Chr, teatre (ingeniozitatea romanilor
constă înconstruirea artificială a pantei pe care se ridicau locurile spectatorilor - de aici ridicarea
teatrelor independent de structura formelor de relief; primul teatru din piatră este ridicat prin
contribuţia luiCn. Pompeius în anul 55 a. Chr.).În epoca imperială, arhitectura publică este puternic
impregnată de un simbolism politicaccentuat, scenele militare şi religioase având un conţinut
ideologic extrem de consistent. Cele maisemnificative edificii, în acest sens, sunt monumentele ce
exaltă triumfurile militare ale împăraţilor şi faptele lor politice, pieţele publice, teatrele şi
amfiteatrelebasilicile şi băile publice la care seadaugă o vastă reţea de poduri şi apeducte. În ceea ce
priveşte prima categorie de monumente,acelea legate direct de ideologia imperială, monumentele
triumfale (unele dintre ele păstrate şi astăzila Roma şi în Europa) sunt de cele mai mari dimensiuni.
Fie că au o singură trecere (ca-n cazularcelor lui Titus şi Traian) fie că au trei treceri (arcul lui
Septimius Severus şi al lui Canstantin celMare), ele au evoluat de o decoraţie simplă la una extrem
de elaborată, în care abundă scene militareşi politico-religioase, distribuite după un scenariu recurent.
Unele dintre arcele împăraţilor târziifolosesc reliefuri şi materiale de la monumentele predecesorilor
lor (cazul arcului lui Constantin careapelează abundent la reliefuri de prizonieri daci din vremea lui
Traian, de exemplu). Seria altarele publice este inaugurată de către primul împărat prin
monumentalul Ara Pacis, ridicat din marmură pe Câmpul lui Marte şi consacrat în anul 9 a. Chr.,
altar care conţine reliefuri ce trimit la efortul dereîntemeiere a statului, recuperând începuturile
fondatoare într-o reprezentare iconografică deexcepţie şi combinându-le cu măsurile de restabilire a
ordinii (politice, sociale, religioase).Reproducerea stilului şi a programului acestui altar se întâlneşte
în relieful claudian din vila Medicide la Roma, cunoscut sub numele de Ara Pietatis, fără să preia,
însă, caracteristicile vizuale alemodelului precum şi în relieful de la Ravenna, tot de epocă claudiană,
unde cortegiul ceremonialeste dominat atât în compoziţie cât şi în fapt de figurile imperiale ale Liviei
şi a lui Augustus.
37. Arhitectura Regatului Târziu.
In cursul istoriei arhitecturii regatelor egiptene nou si tarziu este adusa la desavarsire sinteza
artelor conturata inca in timpul regatelor vechi si de mijloc. Reliefurile incizate sau excizate si apoi
pictate , sculptura rotunda potenteaza posibilitatile de expresie ale imaginilor arhitecturale sporindu-
le caracterul simbolic si cel narativ. Datorita materialelor durabile folosite, elaborarea sintezei artelor
, prezenta de altfel si in arhitectura lumii egeene si in cele din Asia Anterioara, constitue una dintre
contributiile remarcabile ale arhitecturii egiptene la dezvoltarea arhitecturii universale. Despartite de
mormintele rupestre escavate in “Valea Regilor”, templele funerare ale faraonilor sunt edificate pe
malul occidental al Nilului in zona Thebai. Din vastul complex al templului faraonului Amenophis al
III-lea s-au pastrat numai doua statui colosale, inalte de 19,90 m, cunoscute sub numele de “Colosii
lui Memon”.
34. Arhitectura casei de locuit din Regatul Nou şi importanţa ei pentru înţelegerea structurii
templelor.
Arhitectura regatului nou (1562 – 1085 i.e.n)
Odata cu constituirea regatului nou, in arhitectura funerara se renunta la piramida in favoarea unor morminte rupestre sapate in preajma capitalei Teba, in Valea Regilor. De asemenea , se produce despartirea intre mormant si tmplul de cult funerar, templul devenind programul dominant al arhitecturii monumentale, fapt explicabil prin prevalenta pe care o castiga casta preotilor in raport cu faraonul. In cadrul sintezei arhitecturii cu artele plastice, sculptura monumentala
indeplineste o functie estetica speciala sporind atractivitatea imaginii si imbogatind continutul mesajului acesteia. a) despartirea dintre mormant si templul de cult funerar
- mormintele faraonilor din Valea Regilor - templul , programul conducator al arhitecturii monumentale (Templul zeului Amun, templul de la Luxor, templul de laTell el-Amarna, templul de la Abydos, templul rupestru de la Abu-Simbel etc.)
b) “Ramesseum”- gruparea templului de cult divin si regal cu palatul c) orase pe plan prestabilit (orasul Ahetaton, satul de mestesugari de la Deyr el-Medina)
Spre deosebire de ansamblurile arhitecturale ale regatului vechi, a caror compozitie, lipsita de o simetrie geometrica , se baza pe echilibrul marilor mase construite, ansamblurile regatului nou au o compozitie axiala, in amfilada, marcata cu pregnanta.
64. Amfiteatrul Flaviilor Coloseumul.
Amfiteatrul – Colosseum-ul inaugurat in anul 80 ( in vremea lui Titus Flavius ) , este numit si
amfiteatrul Flavian , dupa numele primului imparat al Flavienilor (Vespasian ) , care a intreprins
construirea edificiului . Este considerat cel mai mare amfiteatru roman . Construit de prizonieri
evrei , cu o arena imensa , avea subsolul ocupat de magazine , custi cu animale salbatice ,
cabine ale gladiatorilor . In arena aveau loc luptele oamenilor cu animale , dueluri intre
gladiatori , curse , etc . Cu o capacitate de 50000 de oameni , cladirea putea fi totusi evacuata
in zece minute . Colosseum-ul imbina trei ordine arhitectonice clasice : doric ionic si corintic .
Colosseum-ul
simbolizeaza continuitatea istorica a vietii Romei in decursul secolelor . Se spunea inca din
secolul VII “atata vreme cat Colosseum-ul va trai , Roma va trai de asemenea “.
Termele erau complexe ansambluri arhitectonice ,
ample ca suprafata , acoperind mai mult de 11ha , cu bai publice , bai termale , piscine in aer
liber , vestiare , Sali si spatii rezervate sportului-palestre , biblioteci , curte interioara , locuri de
plimbare , Sali de conferinte . Celebre ca frumusete bogatie sieleganta , termele erau centrul
existentei citadine in care societatea romana isi consuma activitatea . Statuile si
decoratiile rafinate din marmura si mozaic impodobeau salile si coridoarele . Capacitatea celor
mai spatioase ansambluri de terme atingeau intre 1600 si 3000 de persoane . Daca cele mai
vechi si luxoase sunt Termele lui Agripa ( 27-25 i.Cr. ), cele mai cunoscute la Roma sunt
Termele lui Caracalla , construite in anul 212 , Termele lui Diocletian si Termele lui
Constantin .
60. Tipurile de casă romană: domus italica, insula, villa.
construite in anul 212 , Termele lui Diocletian si Termele lui Constantin .
Locuinta particulara - Pompei si Herculanum , cele doua localitati acoperite de lava
Vezuviului in anul 79 d.Cr. , au inceput a fi sistematic descoperite si studiate , sub egida
regelui Carol de Bourbon , la 1748 . Cele doua orase
sunt evidente complexe urbane care , prin eleganta si bogatia artistica , evidentiaza confortul
locuitorilor privilegiati ai societatii romane .Vilele construite si locuite de cetatenii romani in
anii secolului al II-lea i.Cr. si in mijlocul secolului I i.Cr impresioneaza prin spatiile largi si
varietatea acestora, a curtilor interioare si incaperilor elegante , decorate cu statui si picturi
murale , a vastelor gradini si deschideri , care ofer panorama imprejurimilor . Casa Faunului ,
Casa poetului tragic , Casa Venus , Villa Misterelor sunt printre vestitele si frumoasele
locuinte din Pompei . Arhitectura , pictura si mozaicurile de un inalt rafinament , au facut
celebru Pompeiul . Villa ( vilae ) , locuinta
caracteristica aristocratiei romane si a familiilor bogate , poate fi studiata indeosebi la Pompei
, in caracterele particulare ale camerelor grupate prin imbinarea principiilor casei etrusce si a
celei grecesti . Pentru locuitorii saraci , constructiile specifice erau blocuri cu multe etaje
numite insulae .
Un exemplu cu totul remarcabil ca eleganta si lux este Villa lui Hadrian construita intre
anii 125-134 d.Cr. la Tivoli , in apropierea Romei. Concluzie
Popor de cuceritori, dotat cu
spirit militar si cu orgoliul autoritatii , romanii au avut in acelasi timp si sentimentul
grandorii . Cu respectul pentru normele organizate si ale existentei urbane , pentru rigorile
disciplinei si igienei , romanii au lasat lumii moderne un mod superior de existenta .
70. Realizările arhitecturii romane în provinciile imperiului.
Civilizatia si cultura romana , cu asimilarile vechilor civilizatii mediteraneene, ale experientelor
ingineriei etrusce in constructii , tehnici si materiale , ca si ale Asiei Mici si ale traditiilor
grecesti , au impus lumii antice reperele evoluate ale unei civilizatii unitare . Roma a lasat
mostenire posteritatii opere de arta de o valoare inestimabila . Monumentele numeroase ,
ramase din timpul civilizatiei romane , arata marea varietate de forme constructiilor romane .
Scara si proportiile monumentale , impresionantele conceptii ale bazilicilor , ale termelor si
monumentele funerare , noua tehnica constructiva a arcurilor si boltilor , constructiile
rezervoarelor , a podurilor , a apeductelor si viaductelor, a soselelor , a arcurilor de triumf , fac
din arhitectura romana “ o enciclopedie morfologica a arhitecturii “ . Constructiile romane
ilustreaza maretia , grandoarea si autoritatea republicii si a Imperiului , sentimentul de
suprematie al romanilor asupra lumii . Arhitectura a oferit forme de manifestare pariculare ,
impuse de cerintele vietii publice de stat ale societatii Romei antice . Pietele publice ,
bazilicile , amfitreatele , templele , termele , locuintele particulare , magazinele , ofereau ansambluri
incluse in conceptia urbanismului roman , care trasa reteaua strazilorsi a artelor de circulatie ,
intre zona centrala si zidurile de incinta . Forumul (forum romanum) era piata centrala care
crea nucleul important al orasului , “inima “ vietii administrativ , politice , religioase si
comerciale . De forma rectangulara , forumul era ansamblul urbanistic care grupa institutiile
administrative , bazilicile , bibliotecile , templele . La Roma au fost construite numeroase
forumuri , de catre imparatii romani care le-au dat numele : Cezar , Augustus , Traian , Nerva ,
Vespasian . Cel mai important dintre acestea este Forumul lui Traian , construit la inceputul
secolului II . Compus din doua piete cu arc de triumf , cu statuia lui Traian , cu templul de
cult al imparatului , cu bazilica Ulpia si Columna lui Traian din Roma apare si astazi ca cel
mai impresionant dintre forumurile romane . Forumuri au fost construite de romani
pretutindeni unde armatele victorioase au ramas si au trait ca forta de ocupatie , din vestul
pana in estul continentului european , pana in Asia Mica sau nordul Africii . Asa a fost
construit si Ulpia Traiana in Dacia .Dintre toate insa , ansamblul forumurilor imperiale din
Roma ramane cel mai impresionant . Bazilica in lumea romana era o constructie care servea
ca tribunal , curte de justitie sau bursa . Mari constructii cu vaste sali de reuniuni avand
spatiile interioare impartite prin coloane si porticuri , bazilicile erau locul de intalnire si
tranzactie a bancherilor , negustorilor , oamenilor de afaceri . Una dintre cele mai cunoscute
bazilici din Roma este bazilica lui Maxentiu .Senatul roman , asamblat bazilicii avea o scara
monumentala care servea accesului demnitarilor sositi la sedintele si intrunirile oficiale .
Bazilica Emiliana , care era curte de justitie , sau Bazilica Giulia , ridicata de Cezar , sunt
reprezentative pentru cladirile elegante , bogate in coloane si sculpturi din marmura.
12. Tipurile de locuinţă megaron-ul şi casa bit-hilani.
Megaronul este o sală de dimensiuni mari de obicei 12-10 metri care are în mijloc vatra. Deasupra
vatrei acoperișul sprijinit de coloane este întrerupt de o porțiune pentru a lăsa să iasă fumul printr-o
deschidere.
Megaronul cretan era alcătuit din două încăperi comunicante, una din ele având două laturi deschise
în spaţiu liber prin coloane. Porticurile deschise filtrau lumina şi menţineau mişcarea aerului
necesară în condiţiile anotimpului cald. În timpul anotimpului rece, relativ, era încălzit de vetre
portabile instalate pe trepiede.
coloana cretană prefigurează ordinul doric grec.
- capitel cu abacă prismatică şi echină în formă de tor
- fus tronconic care se subţiază, în mod paradoxal, către
partea inferioară, negând logica constructivă.
Casa bit-hilani “Bit –hilani” casa cu logie având funcţ iuni de reprezentare şi cult,
La nord, unde materialele de construcţie erau mai diverse, iar clima mai aspră, casa delocuit
reprezintă o grupare a încăperilor în jurul unei încăperi centrale cu vatră. Două turnuri lafaţada de
sud devin tradiţionale, casa obţinând denumirea bit-hilani.fi La sfârşitul perioadeivechi aşezările
reprezentau locuinţe grupate în jurul reşedinţei suveranului şi a templelor. Tot înaceastă perioadă se
atestă preocupări de consolidare a terenurilor. Este semnalat un progres altehnicii de construcţie în
consolidarea terenului mlăştinos. Erau aşezate straturi de rogojini şiargilă compactizată peste care se
ridicau locuinţele.
56. Etruria: condiţiile naturale. Arhitectura etruscă funerară. ARHITECTURFUNERARĂCIVILIZAŢIA Etrusca
ETRUSCIIDupă Herodot
,•etruscii sunt o populaţiede origine asiatică
•care s-a instalat în Italiacentrală în cursulsecolului VIII î.Chr.
•într-o zonă locuită deun conglomerat detriburi paleoitalicecare vorbeau olimbă indo-europeană
(latini,umbri,sabini)şi trăiau în primaepocă a fierului •Etruscii înşişi se numeau RASNA
sauRASENA•iar grecii îi numeautirenieni.•Romanii sunt cei care le-au dat numele deetruscisau
tusci.•au dezvoltat în Italiacentrală o civilizatie eurbană avansată
ARHITECTURA
•Foloseasistemele deboltire şi arce,tradi
ţie tehnică deorigine orientală,necunoscută degreci dar preluată şiperfecţionată deromani .
•Dintre programelearhitecturale cele maiimportante reţinemlocuinţa, templul şi construcţia funerară–
mormântul
.LOCUINŢA
•reflectă gustul pentrufast şi confort regăsibilde altfel şi în modul deorganizare şi dotare aconstrucţiei
funerarecare imită în bunămăsură locuinţa viilor.
•Era de formă dreptunghiulară cu încăperile(CUBICULAE) dispuse în jurul unei curţiinterioare
(ATRIUM)care era acoperită şiavea la mijloc unbazin de colectare aapei de ploaie(IMPLUVIUM)
care sescurgea printr-odeschizăturăpracticată în acoperiş(COMPLUVIUM).
•Camerele aveau diferitefuncţionalităţi legatede intimitatea vieţiide familie , de primirea oaspeţilor
,de desfăşurareaunor activităţieconomice –depozitare alimente,prepararea hranei.Între ele cea
maiimportantă eraconsiderată camerapentru recepţiidenumită TABLINIUM.
Acesta este în mare şi modelul de locuinţăromană –locuinţa cu atrium.
T – tumulusF – morminteF – morminteamenajate prinamenajate prinsăpătură în falezăsăpătură în
falezăS – stradă alcătuităS – stradă alcătuitădintr-o înşiruire dedintr-o înşiruire decapele
funerarecapele funerare(morminte edicul)(morm inte edicul)
Morminte amenajate prin săpătură(rupestre):(rupestre):A – mormântul reliefurilor A – mormântul
reliefurilor B – mormântul scuturilor şi jilţurilor B – mormântul scuturilor şi jilţurilor C - Morminte
săpate în falezăC - Morminte săpate în faleză
44. Geneza ordinelor elene istorice, răspândirea, exemple.
Se cunosc următoarele tipuri de templu grec:
1. Templul în antis. Prezintă perpetuarea megaronului la clădirea de cult, fiind cel mai vechi tip de
templu.
2. Templul prostyl. La tipul precedent i se adaugă în faţa intrării un portic. Acest tip de templu era
folosit în calitate de tezaurieră pe lângă templele mari, paneline.
3. Templul amphiprostyl. Conţine un portic aşezat în faţa faţadei posterioare. Acest tip era folosit la
templele mici şi în calitate de tezauriere, când datorită orientării anumite speciale în spaţiu al
templului, templul era orientat spre vizitatori sau oraş cu faţada posterioară.
4. Templul peripter. Este forma desăvârşită a templului grec, când cella este înconjurată perimetral
de portice – pteromă. Acest tip s-a format treptat din complexitatea treptată a serviciului divin şi a
manifestărilor populare care aveau loc în jurul templului.
5. Templul dipter. Prezenta două şiruri de portice, construite în jurul cellei. Acest tip de templu era
folosit în Ionia, partea insulară şi asiatică a Greciei şi se deosebeşte prin dimensiuni exagerate, drept
o influenţă a arhitecturii despotice egiptene şi orientale.
6. Templul presudodipter - Este folosit în Ionia, se deosebeşte de dipter prin prezenţa unui singur
portic, lăţimea căruia este egală cu cea formată de două porticuri.
7. Templul tholos este un tip comemorativ. Este circular în plan.
Cele mai bogate şi monumentale temple erau închinate zeilor protectori. În Atena – Athenei, în
Argos –Herei, în Asia Anterioară – Artemidei şi lui Apollon. Ele erau folosite ca locuri de tezaurare
a vistieriei, a relicvelor, devenind locuri de mândrie pentru cetăţeni. Temple era utilizate în calitate
de tezauriere - temple mici pentru păstrarea darurilor aduse la templele mari de către comunităţile
oraşelor. Fiecare oraş avea tezauriera sa – de obicei un templu în antis sau un amfiprostil. Este
cunoscut şi tipul tholos folosit în acest scop. Templele erau ridicate pe acropole, unde au înlocuit
palatele căpeteniilor. Erau construite şi în centrele publice ale oraşelor, lângă agore, unde erau
închinate cultelor legate de profesii.
Dintre templele perioadei arhaice se cunosc : Templul lui Apollon din Korinth, cel mai bine păstrat
monument al doricii arhaice. Datează din secolul al VI-lea, anii 550-540. Este un peripter cu pteroma
din 6x15 coloane, dimensiunile 21,36x53,3 m, Cella este alcătuită dintr-un opistodon cu 4 coloane în
centrul căreia se afla locul unei statui şi cella – cu 2 şiruri a 4 coloane. Această parte a templului este
deschisă, fără acoperiş – hipertrală.Coloanele sunt monolite, micşorându-se rectiliniu, diametrul
inferior este de 1,72 m, cu înălţimea de 7,24 m. Pentru prima dată apare corecţiile optice - curbatura
egală cu 2 cm la faţada de vest, pe unde era accesul principal. Este o corecţie optică a stylobatului.
Templele supraveţuite se află pe teritoriul numit Magna Grecia. În Siracuza sa păstrat templul lui
Apollon 570-500. În Selinut s-a păstrat templul Herei (550-530) şi în Poseidonia – templul Demetrei.
Toate sunt periptere dorice.
Templul Athene Pronai, mijl. sec. al VII-lea, anul 640 î. Cr., aflat în apropiere de Delfi. De la acest
templu a rămas doar o coloană. Este deosebit de elegantă, o reminiscenţă a utilizării lemnului. Avea
un entazis exagerat, jos – diametrul era de 0,517m, sus – 0,312 m, înălţimea de cca. 7,0 m.
Templul Herei- Heraion în complexul lui Zeus de la Olimpia în Pelopones. Au fost construite mai
multe temple. Primul era un prostil, al doilea un peripter cu un opistodon pentru ofrande. Peripterul
avea 16x6 coloane. Cella din 9 coloane, peste una alipită pereţilor laterali prin porţiuni de pereţi.
Ultimul templu avea dimensiunile 18,75x50 m. În cellă se afla statuia lui Hermes. Pereţii din lut cu
ortostaţi. Toate coloanele erau din lemn, treptat înlocuite cu piatră. Diametrul lor între1,0 m şi 1,
29m. Coloanele aveau entazis. Intercolumniile - dimensiuni diferite, la colţ micşorate. 5,51-3, 65m.
Sanctuarul din Delphi. Tolosul, construit în 580 î.e.n., este cea mai veche rotondă. Ridicată pe un
stereobat din trei trepte, are 13 coloane. Diametrul de la faţa exterioară este de 6,2 m, coloanele sunt
cioplite dintr-un monolit, cu înălţimea de 2,77 m (înălţimea dintre etajele casei moderne urbane).
Tezauriera din Delfi. Era a megaronienilor (or. Meraga). Este un prostil.
Templul Artemidei din Korinth, peripter din piatră cu porticuri largi. În interior două şiruri a câte 10
coloane. Pe fronton sculptată imaginea Gorgonei.
Organizarea statală a Greciei – în state-polisuri, bazată pe principiul democraţiei, chiar în condiţiile
orânduirii sclavagiste, a condus la înflorirea vieţii publice. Cetăţeanul grec era om public -
majoritatea timpului liber o petrecea în societate – pieţele adunărilor populare, în sport, spectacole,
etc. Ca efect, arhitectura Greciei cunoaşte cea mai diversificată tipologie a clădirilor publice din
perioada antică. Clădiri cu destinaţie socială erau închinate zeilor, iniţial reprezentând temple. Lui
Dionisos a fost închinat teatrul, lui Hermes (Mercur în tradiţia romană) – pieţele, străzile.
Propyleele erau intrările principale pe teritoriul stabilimentelor publice, cu o arhitectură
monumentală. Termenul constă din două cuvinte - pro înainte şi pilon – intrare. Se foloseşte la
plural, deoarece decora cu porticuri instalate, atât în faţa golului de intrare din exterior cât şi din
interior. În cazurile celor mai monumentale propilee, porticurile mărgineau şi porţiunea interioară a
accesului, dintre porticuri.
Simpozionul, edificii pentru ospeţele obşteşti, la care participau numai oamenii liberi, în special
bărbaţii. Ca arhitectură repetă structura casei de locuit, la care încăperile laterale au fost suprimate şi
înlocuite cu porticuri. Unul dintre cele mai vechi simposioane cunoscute se afla în Argos, datat cu
secolul al VI-lea î.e.n.
Pritaneul, casă cu păstrarea focului, considerat vatră a comunităţii. Focul sacru – stingerea focului,
moartea simbolică a comunităţii.
Stoia (stoa – de unde cuvântul rus стоять), apare odată cu templele. Sunt porticuri alungite,
construite mai ales în pieţele urbane (agora), unde serveau ca loc pentru întâlniri şi discuţii. Agorele
încurând sunt înconjurate perimetral de stoa. Stoa se construiesc şi lângă temple pentru piligrimi.
Buleuterionul, sunt clădiri pentru întrunirea consiliilor urbane din aleşii poporului – bula. La început
reprezentau edificii asemănătoare megaronului şi templului arhaic. Mai apoi s-au dezvoltat în
complexe de clădiri în care intrau spaţii închise cu gradene pentru participanţi, cu o tribună pentru
oratori. Erau înconjurate cu o incintă, intrarea în interiorul căreia se efectua prin propilee, în centrul
ei se afla – altarul zeilor. Cele mai cunoscute buleuterioane se aflau în Olimpia, Athena, Milet.
Teatrele, temple dedicate zeului Dionis. Elementele principale erau orhestra - o terasă circulară,
arena pentru hor şi horă [!], cu diametrul de 19, 61m. Acolo în mijloc se afla altarul lui Dionis.
Schena era o platformă care conţinea încăperile pentru îmbrăcarea actorilor şi pregătirea acţiunilor,
care cu timpul a devenit o clădire cu porticuri cu rol de decoraţii fixe. Cavea (cava, verbul a escava, a
ciopli în stâncă) sau theatronul – era locul pentru spectatori. Înălţimea fiecărei gradene era de 0,33 m,
iar lăţimea de 0,85m ceia ce permitea trecerea liberă pe la spatele spectatorilor. De obicei, spectatorii
se aşezau de pernuţele lor aduse de acasă. La Ovidiu „cânt te vei duce la teatru să nu uiţi să-ţi ei
pernuţa”. Capacitatea teatrelor era în medie de 17,000 de spectatori. În unele teatre ajungea la 40.000
spectatori.
Pentru antrenarea tineretului se construiau edificii sportive:
Palestrele: spaţii izolate pentru lupte, atletism, cu încăperi pentru igienă şi ocupaţii cu muzica, care
mai apoi au fost înconjurate cu stoa.
Gimnaziile, clădiri de şcoală pentru tineret,
Stadioanele, erau spaţii deschise de întreceri la curse de care şi alergări. Denumirea de la stadie –
măsură de lungime egală între 160-192 m.
Fântânile arteziene. După cum arată picturile de pe vasele greceşti, erau asemănătoare stoa.
Coloseumul.
65. Termele: structura spaţial-planimetrică şi sistemele de încălzire.
In Roma antica se cunostea si se aplica tehnica incalzirii bazate pe unde termice (raze infrarosii).
Sobele de teracota au dat, si inca dau caldura placuta pentru ca nu incalzesc numai aerul, ele degaja
si unde infrarosii.
Pe baza acestei tehnici stravechi s-a nascut placa termica infrarosie. Prin cercetari ample s-a reusit
dezvoltarea unei tehnologii noi,unice, care are toate proprietatile unui sistem de incalzire.
Este eficient, economic, ecologic, modern, curat si nu in ultimul rand – bun pentru sanatate.
25. Sistemul trilit al arhitecturii egiptene, coloanele, capitelurile, simbolismul lor.
Vechile orase egiptene erau construite din chirpici si caramida.Fiind construite pe valea inundabila a
Nilului,acestea s-au degradat si au fost distruse.Urmele descoperite ilustreaza stiluri variate de
temple,construite din coloane de piatra si lintouri,sau fatade de piatra gravate si piramide.
Religiozitatea egiptenilor se reflectă și în arhitectura acestora. Aceasta cuprindea:
temple de cult, închinate zeilor sau faraonilor;
morminte, care exprimau importanța pe care egiptenii o acordau vieții de dincolo. Oamenii bogați
construiau mastabale, iar faraonii piramide. Exemple: mastabalele de la Abydos, Piramida lui
Kheops, Khephren și Mikerinos, piramida în trepte a lui Djoser de la Sakkarah, piramida romboidală
de la Dașur.temple funerare, care erau constucții de mari dimensiuni, uneori săpate în stâncă,
exemple: templul reginei Hatșepsut de la Deir el-Bahri, templul funerar al lui Tutankhamon din
Valea Regilor, mormântul lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel, templele de la Luxor și
Karnak.Unul dintre cei mai vechi arhitecți cunoscuți este considerat Imhotep, sub a cărui îndrumare a
fost ridicată piramida de la Saqqarah, prima construcție monumentală din piatră. Piramidele
egiptene, simbol al Egiptului antic, sunt cele mai mari monumente din piatra de pe pământ.Coloanele
templelor erau împodobite cu diverse sculpturi ce imitau modele vegetale: palmier, de lotus, papirus.
20. Complexul de cult din centrul oraşului cu turnul Babel.
Orasul Babilon avea o amplasare geografica foarte avantajoasa fiind amplasat la locul cel mai ingust
dintre riuri pe unde treceu caile de comert. Regii babilonieni au concentrat in minile lor traficul
comercial din zona.
Planul Babilonului avea forma unui paralelogram orientat cu laturile dupa partile lumii. Planul era
prestabilit din timp. Orasul era fortificat in 3 ziduri. Primul zid avea grosimea de 7m. Al doilea din
caramida arsa 12m. Altreilea din piatra 3m. Zidurile erau intarite cu contraforturi si inzestrate cu
cremeluri in partea superioara. Riul eufrat despartea orasul in 2 parti, legatura facinduse printr-un
pod de piatra. Intrarea in orash se efectua prin 8 porti fiecare fiind dedicata unui zeu de la care
porneau strazile drepte ale orashului care formau cartiere rectangulare.
51. Sanctuarele pan-elene - Delphi şi Olimpia, caracteristica generală.
La început, sacrificiile şi ritualurile în cinstea zeilor aveau loc în afara templului. Templul putea
reprezenta şi un depozit votiv.P ână prin secolul al IX-lea î.Hr. grecii construiau temple din cărămizi
suprapuse din lut, apoi, odată pătrunse în arta elenă, ordinele dorice, corintice şi ionice au
revoluţionat arhitectura greacă.Sanctuarul reprezintă partea sacră a templului, fiind cunoscut şi sub
numele de altar; el interzis profanilor.Sanctuarul este un loc de cult; în limba greacă fiind numit naos
sau sanctuarium în latină. Un alt templu al lui Apollo se află la Delphi (sau Delfi), fiind localizat în
partea centrală a Greciei, la nord de Golful Corintului. Numele de Delphois/δελθύς-delphusînseamnă
“uter” şi reprezintă un vechi epitet al Mamei Mari (Terra Mater) sau Gaia ce simbolizează femininul
pământ. În această locaţie se află un întreg complex spiritual; originile acestui complex fiind pre-
elene (pelasge). Mnaseas din Patras, discipolul lui Eratosthene, ne spune că locuitorii din Delphi erau
de naţionalitate Hiperborei (fragment făcând parte din Istoria grecilor III pag. 153 frag. 24.) Clearch
din Soli, discipolul lui Aristotel, ne spune că Leto (Latona), după ce a născut pe Apollo şi Artemis
(Diana) a venit la Delphi. (Istoria grecilor, Ed. Dodot II pag. 318, frag. 46) Locuitorii din Delphi
adresau în fiecare an rugăciuni lui Apolo, că zeul să vină în timpul verii de la hiperborei la ei.
(Prefer, Griech Myth I 1854 pag. 157-158).
Templul lui Zeus din Olympiase afla în partea de Vest a Peloponezului, în regiunea unde aveau loc
jocurile olimpice în perioada clasică, comparabile cu jocurile Piţiene ţinute la Delphi. Aici se afla o
statuie imensă ce reprezenta pe Zeus, construită din fildeş şi aur şi făcând parte din Cele Şapte
Minuni ale Lumii, operă a marelui meşter Phidias. Se spune că statuia a fost găzduită la început în
atelierul lui Phidias unde a fost creată, urmând ca acel atelier să fie transformat în templu.
Săpăturile din jurul templului efectuate de către arheologii germani la sfârşitul secolului XIX au
ajutat şi la descoperirea statuii lui Hermes de Praxiteles şi a stadionului, unde se desfăşurau
întrecerile sportive. Acest sit a fost înscris în 1989 pe lista patrimoniului mondial UNESCO.