1.Clasificarea speciilor legumicole

Clasificarea botanică a plantelor legumicoleFamilia botanica Speciile legumicoleSolanaceae Tomatele (Lycopersicon esculentum), ardeii (Capsicum annum), pătlăgelele

vinete (Solanum melongena), cartoful (Solanum tuberosum). Liliaceae Ceapă comună (Allium cepa), usturoiul (Allium sativum), parzul (Allium porrum),

sparanghelul (Asparagus officinalis).Brassicaceae (Cruciferae)

Varza albă pentru căpăţână (Brassica oleracea var. capitata, forma alba), varza roşie (B.oleracea var. capitata, forma rubra), varza creaţă (B.oleracea var. sabauda), varza de Bruxelles (B.oleracea var. gemmifera), varza de Pekin (B. pekinensis), varza de frunze (B.oleracea var. acephala), conopida (B.oleracea var. botrytis subvar. cauliflora), broccoli (B.oleracea var. botrytis subvar. cymosa), gulia (B. oleracea var. gongylodes), ridichile de vară şi de iarnă (Raphanus sativus convar. niger), cresonul de grădină (Lepidium sativus), hreanul (Armoracia rusticana).

Umbeliferae Morcovul (Daucus carota ssp. sativu), pătrunjelul pentru rădăcină (Petroselinum crispum convar. radicosum), pătrunjelul pentru frunze (Petroselinum crispum convar. crispum), păstârnacul (Pastinaca sativa), mărarul (Anethum graveolens), leuşteanul (Levisticum officinale), ţelina (Apium graveolens), asmăţuiul (Anthiriscus cerefolium), feniculul de Florenţa (Foeniculum vulgare, ssp. dulce convar. azoricum).

Papilonaceae (Fabaceae)

Fasolea de grădină (Phaseolus vulgaris), mazărea de grădină (Pisum sativum), bobul (Vicia faba)

Cucurbitaceae Castravetele (Cucumis sativus), dovlecelul (Cucurbita pepo convar. giromontia), dovlecelul patison (Cucurbita pepo var. radiata), pepenele galben (Cucumis melo), pepenele verde (Citrulus lanatus), dovleacul comestibil (Cucurbita maxima), dovleacul pentru plăcintă (Cucurbita moschata).

Chenopodiaceae Sfecla roşie (Beta vulgaris var. canditiva), spanacul (Spinacia oleracea), loboda (Atriplex hortense).

Compositae Salata (Lactuca sativa), andivele (Cichorium intybus), cicoarea de grădină (Cichorium endivia), anghinarea (Cynara scolymus), cardonul (Cynara cardunculus), scorţonera (Scorzonera hispanica), tarhonul (Arthemisia dracunculus).

Polygonaceae Reventul (Rheum rhabarbarum), măcrişul (Rumex acetosa), ştevia (Rumex patientia).

Malvaceae Bamele (Hibiscus esculentus)Labiatae Cimbrul (Satureja hortensis), cimbrişorul (Thymus vulgaris), busuiocul (Ocimum

basilicum)Tetragonaceae (Aizoaceae)

Spanacul de Noua Zeelandă (Tetragonia tetragonoides).

Convolvulaceae Batatul sau cartoful dulce (Ipomea batatas).Agaricaceae Ciuperca de culoare albă (Psalliota hortensis), ciuperca de culoare crem

(Psalliota bispora)Polyporaceae Buretele vânăt (Pleurotus ostreatus), buretele roşiatic (Pleurotus florida)Strophariaceae Ciuperca cu văl (Strapharia rugosa annulata)Gramineae Porumbul zaharat (Zea Mays convar. saccharata).

1

Clasificarea legumelor după organele comestibile(după N. S t a n, 1 9 9 2)

S p e c i f i c ă r i

O r g a n u l c o m es t i b i l

S p e c i i l e l e g u m i c o l e

De

la c

are

se

con

sum

ă p

ărţi

le g

en

erat

ive

Inflorescenţa AnghinarePrimordii de inflorescenţă

Conopida, broccoli

Fructe la maturitatea tehnologică

Dovlecei, patison, castraveţi, bame, fasole de grădină, mazăre de grădină (păstăi), bobul de grădină, vinetele, ardeii şi porumbul zaharat

Fructe la maturitatea fiziologică

Tomate, pepeni galbeni şi verzi, ardei

Fructe la maturitatea tehnică sau fiziologică

Ardei, tomate (coapte sau gogonele pentru murat)

Seminţe la maturitatea tehnică sau fiziologică

Mazăre, fasole, bob

De

la c

are

se

con

sum

ă p

ărţi

le v

eg

etat

ive

Crescute în pământ

Rădăcina îngroşată

Morcov, pătrunjel, păstârnac, ţelină, ridichi, hrean, scorţonera

Rădăcina tuberizată

Batat

Tuberculii CartofBulbii Ceapă, usturoi, praz

Crescutedeasupra pământului

Tulpina îngroşată GuliiTulpina falsă şi frunze verzi

Praz, ceapă verde, usturoi verde, ceapă perenă

Lăstarii etiolaţi SparanghelPeţiolurile frunzelor

Revent, cardon, ţelină pentru peţiol, feniculul de Florenţa

Frunzele verzi Spanac, lobodă, tarhon, leuştean, mărar, pătrunjel, ţelină, cicoare de grădină, varza pentru frunze, spanacul de Noua Zeelandă, creson, asmăţuchi, măcriş, ştevie, cimbru

Mugurii crescuţi închis

Varza albă, varza roşie, varza creaţă, varza de Bruxelles, varza chinezească, salata pentru căpăţână, marula

Carpoforul Ciupercile cultivate comestibile

2

Clasificarea plantelor legumicole după tehnologia de cultură

Denumirea grupei Speciile legumicolePlante legumicole rădăcinoase

Morcovul, pătrunjelul, ţelina pentru rădăcină, sfecla roşie, păstârnacul, ridichile, scorţonera, barba caprei, brojba, napul comestibil, batatul.

Plante legumicole pentru tuberculi

Cartoful timpuriu, cartoful de vară.

Plante legumicole din grupa cepei

Ceapa comună, usturoiul comun, prazul, ceapa eşalotă, ceapa de Egipt, ceapa de iarnă, usturoiul de Egipt (racambole)

Plante legumicole din grupa verzei

Varza albă pentru căpăţână, varza roşie, varza creaţă, varza de Bruxelles, varza de frunze, varza chinezească, conopida, broccoli, gulia.

Plante legumicole verdeţuri

Salata, spanacul, loboda, cicoarea de grădină, ţelina pentru peţioluri şi frunze, sfecla pentru frunze sau peţioluri, cardonul, fenicul de Florenţa, spanacul de Noua Zeelandă, spanacul indian

Plante legumicole pentru păstai, capsule şi seminţe la maturitate tehnică

Mazărea de grădină, fasolea de grădină, bobul, bamele, porumbul zaharat

Plante legumicole Solanaceae

Tomatele, ardeii, pătlăgelele vinete

Plante legumicole Cucurbitaceae

Castravetele, pepenele galben, pepenele verde, dovlecelul comun, dovlecelul patison, dovleacul comestibil, dovleacul pentru plăcintă

Plante legumicole aromatice şi condimentare

Mărarul, pătrunjelul pentru frunze, cimbrul, cimbrişorul, asmăţuiul, busuiocul, măghiranul, rucola, cresonul de grădină, cresonul de fântână (de baltă)

Plante legumicole perene Sparanghelul, reventul, hreanul, anghinarea, măcrişul, ştevia, tarhonul, leuşteanul.

Cicoarea pentru forţat AndiveCiupercile comestibile de cultură

Ciuperca, ciuperca crem- brună, bureţii Pleurotus, ciuperca cu văl, ghebele de toamnă

Clasificarea plantelor legumicole dupa durata vietii

Acest criteriu se refera la 'durata vietii' plantelor care reprezinta intervalul de timp necesar pentru parcurgerea succesiva a tuturor perioadelor si fazelor de vegetatie de la samanta la samanta, sau de la organul vagetativ la organul vegetativ.

1 Plantele legumicole se grupeaza in :

- anuale - cuprinde speciile ce au un numar mic de elemente ce sunt parcurse intr-un singur an - tomate, vinete, ardei, castravetele, dovlecelul, pepenele galben, pepenele verde, fasolea de gradina, mazarea de gradina, ridichiile de luna, salata, spanacul, conopida, loboda, mararul, bamele ;

- bienale - ciclul de viata se desfasoara pe parcursul a doi ani. In primul an se formeaza organele vegetative in care se depoziteaza substante hranitoare de rezerva, organele comestibile, iar in al doilea an se formeaza tulpinile florale, florile, fructele, semintele. Din aceasta grupa fac parte varza, radacinoasele (morcov, patrunjel, pastarnac), ceapa prazul ;

- perene - care cresc si fructifica in fiecare an, timp de mai multi ani3

(4-15 ani). Iarna organele vegetative aeriene pier, iar perpetuarea speciei se realizeaza prin organele vegetative subterane in care s-au depozitat : bulbi, tuberculi, rizomi, stoloni sau radacini ( sparanghel, revent, hrean, andive, tarhon, leustean).

2. ÎNMULŢIREA PLANTELOR LEGUMICOLE INMULTIREA PE CALE SEXUATAÎnmulţirea prin bulbi se aplică la ceapa eşalotă. Aceştia se plantează fie toamna în luna septembrie, fie

primăvara în luna martie.

Înmulţirea prin bulbili se întâlneşte la usturoi, la ceapa de Egipt. Bulbilii se plantează toamna sau primăvara.

Înmulţirea prin tuberculi este specifică la cartof. Se folosesc tuberculi de dimensiuni mai mici (50-70 g) sau cei mari se secţionează în aşa fel încât fiecare să prezinte 1-2 ochi. Se plantează primăvara.

Înmulţirea prin rădăcini tuberizate este folosită la batat şi la hrean. În cazul batatului, rădăcini de dimensiuni mai mici sau porţiuni de rădăcini mai mari se pot planta în seră sau în câmp pentru obţinerea butaşilor. La hrean se folosesc rădăcini de 10-15 cm lungime şi 2 cm grosime. Mugurii de la mijloc sunt distruşi prin răzuire sau prin frecare cu o cârpă aspră. Plantarea la hrean se face primăvara devreme.

Înmulţirea prin drajoni este caracteristică plantelor care au proprietatea de a forma muguri radiculari, din care se formează lăstari (anghi-nare, tarhon). Lăstarii se pot planta imediat sau se înrădăcinează în răsadniţă timp de două săptămâni.

Înmulţirea prin rizomi este practicată la revent şi măcriş. În acest caz se folosesc porţiuni de rizomi care prezintă muguri vegetativi. Plantarea se face toamna în luna octombrie sau primăvara devreme (luna martie).

Înmulţirea prin butaşi de tulpină se aplică la plantele legumicole care

au însuşirea de a emite uşor rădăcini adventive. Se întâlneşte la tarhon, batat şi mai rar la tomate şi castraveţi. Se folosesc lăstari de 10-12 cm lungime, care înainte de plantarea în câmp înrădăcinează în răsadniţe.

Înmulţirea prin despărţirea tufelor se practică frecvent la leuştean, tarhon, revent, anghinare, ceapa de tuns. Tufele mai viguroase se împart în mai multe porţiuni, care se plantează în alt loc toamna sau primăvara devreme .

Înmulţirea prin altoire se poate folosi la tomate, pepeni galbeni, pepeni verzi, castraveţi, vinete etc. Prin folosirea unor portaltoi corespunzători se obţin plante rezistente la atacul bolilor şi dăunătorilor. Această metodă este întrebuinţată pe scară largă în Olanda, Japonia, CSI, Bulgaria, Germania etc.

Înmulţirea prin miceliu este tot o cale de înmulţire vegetativă caracteristică ciupercilor. Se foloseşte miceliu clasic, pe role de gunoi de cabaline sau miceliu granulat pe boabe de cereale.

Înmulţirea prin culturi de ţesuturi (meristeme) pe medii nutritive "in vitro este calea cea mai modernă şi de viitor în domeniul înmulţirii vege-tative a plantelor. În Olanda, SUA şi alte ţări se produc anual milioane de plante prin culturi "in vitro". Rezultate spectaculoase s-au obţinut la cartof, conopidă, tomate (Cachiţa Cosma Dorina, Petrescu C, 1985). Deşi necesită o dotare corespunzătoare, se apreciază că în unităţile profilate pe înmulţirea plantelor horticole "in vitro", investiţiile făcute se amortizează în timp scurt.

ÎNMULŢIREA PE CALE SEXUATĂ Se realizează prin intermediul seminţelor. Din punct de vedere botanic, la unele plante avem de-a face cu seminţe propriu- zise (la tomate,

ardei, vinete, fasole, mazăre, castraveţi, pepeni verzi etc.). La alte specii se folosesc fructele uscate indehiscente, cum ar fi: nucula de revent, ştevie, măcriş, achena la salată, anghinare; cariopsa la morcov, pătrunjel, ţelină, glomerula la sfeclă.

4

Înmulţirea pe cale sexuată prezintă o serie de avantaje pentru prac- tică, dintre care mai importante sunt următoarele:

De la o singură plantă se obţine un numiăr foarte mare de descendenţi. Exemplu: la tomate, varză, morcov,de la o singură plantă se obţin mii de seminţe, fiecare din acestea putând da naştere la o nouă plantă. Coeficientul de înmulţire este mare la speciile legumicole care au seminţe mici (de exemplu la tomate-333; la varză-1053) şi mai mic la speciile legumicole care au seminţe mari (de exemplu la rmazăre-8; la fasole-8). Prin coeficientul de înmulţire înţelegem câte kg de sămânţă comercială se pot obţine dintr-un kg de sămânţă iniţială);

Datorită conţinutului scăzut în apă, seminţele se pot păstra, în condiţii normale, între 2 şi 7 ani, în funcţie de specie. În condiţii speciale (temperatură coborâtă,

sub vid), se pot păstra sute de ani, ca de exemplu în Japonia, la Hiratsuka, la laboratorul de plasmă germinativă;

Datorită faptului că au volum redus ocupă spaţii mici cu ocazia păstrării; Operaţiile de manevrare a seminţelor se pot mecaniza în bună măsură; Datorită modului simplu de păstrare a seminţelor, se pot crea rezerve pentru mai mulţi ani lucru

imposibil în cazul înmultirii pe cale vegetativă; Permite mecanizarea lucrării de semănat; Înmulţirea sexuată permite introducerea în practică a hibrizilor F1 care manifestă fenomenul

heterozis; Dezavantaje:- Se poate produce impurificarea soiurilor; -Sămânţa hibridă se produce cu cheltuieli mari. La plantele legumicole din familiile Cruciferae, Leguminosae, Cucurbitaceae şi Compositae

tegumentul se îmbibă uşor cu apă, iar sămânţa se umflă şi încolţeşte repede. La seminţele plantelor legumicole din familiile Liliaceae,

Umbeliferae, Polygonaceae şi Chenopodiaceae tegumentul fiind compact nu permite pătrunderea uşoară a apei, ceea ce determină o umflare lentă a seminţei şi ca urmare o încolţire mai greoaie.

În momentul germinării seminţelor, la unele specii cotiledoanele ies deasupra solului(tomate, vinete, ceapă,varză, castraveţi), deci au germinare epigee, iar la altele,

cotiledoanele rămân la nivelul solului (mazăre, bob), deci au germinare hipogee.Acest fapt este deosebit de important deoarece în cazul germinării epigee, la scurt timp după

răsărirea plantelor, se pot aplica cu uşurinţă unele lucrări tehnologice, se poate face transplantarea acestora. Seminţele care provin de la o singură plantă se deosebesc între ele prin însuşiri fizice şi valoare

culturală. Aceasta se datoreşte poziţiei pe care o ocupă pe plantă şi deci nutriţiei diferite a acestora. După unele cercetări efectuate la Academia Agricolă Timiriazev din Moscova, cele mai mari

producţii de tomate se obţin din seminţe formate pe lăstarii laterali de ordin 1, la castraveţi, din seminţele obţinute pe lăstarii de ordinul III. La mazăre, sămânţa de cea mai bună calitate se formează în fructele inferioare, iar la semincerii

de varză şi morcovi, la fructele de pe lăstarul principal. Dimensiunea seminţelor depinde de locul pe care îl ocupă în fruct. La mazăre şi fasole cele mai

mari seminţe se af1ă în mijlocul fructului,

5

Producţia şi calitatea seminţelor depind şi de modul de păstrare a materialului săditor. La legumele rădăcinoase, dacă materialul săditor va fi păstrat la 12- 15 °C, plantele nu vor forma

seminţe, în cazul că în primele 50 de zile plantele mamă sunt păstrate la o temperatură de 2-5 Co, iar apoi la 12-20 °C, inflorescenţele apar numai din mugurele terminal, iar sămânţa se maturizează simultan şi foarte timpuriu.Dacă în perioada de păstrare a plantelor mamă se menţine tot timpul temperatură de 2-5°C rnajoritatea lăstarilor laterali vor înflori determinând o prelungirea perioadei de fructificare o mare varietate în ceea ce priveşte calitatea producţiei obţinute.

Sămânţa de soi se obţine numai dacă se respectă o anumită schemă de selecţie şi o tehnologie de cultură specifică prin care să se asigure menţinerea caracterelor şi însuşirilor fizice fiecărui soi sau hibrid.

3. SISTEME DE CULTURA A PLANTELOR LEGUMICOLE

Sistemele de cultivare a plantelor legumicole sunt diverse şi acestea se pot deosebi după: locul de cultură, tehnologia aplicată, destinaţia si eşalonarea producţiei, natura substratului.

În ceea ce priveşte locul de cultură se deosebesc culturi în câmp şi culturi în diferite spaţii.

În cazul culturilor în câmp plantele cresc şi se dezvoltă până la recoltare în teren deschis, fără protecţie.

La culturile în diferite spaţii plantele vegetează într-un anumit spaţiu în care climatul este dirijat pe tot parcursul ciclului de cultură sau numai pe anumite perioade, cu scopul de a grăbi apariţia produselor în perioada de primăvară sau pentru a prelungi consumul de legume toamna. Culturile în diferite spaţii pot fi: culturi forţate, culturi protejate şi culturi adăpostite.

- Culturile forţate se efectuează în spaţii închise (sere, sere acoperite cu materiale plastice încălzite, răsadniţe calde) în care factorii de vegetaţie sunt dirijaţi pe întreg ciclul de cultură, iar produsele proaspete se obţin în perioade deficitare ale anului, respectiv iarna, primăvara devreme sau toamna.

Culturile protejate se efectuează în diferite construcţii mai simple (solarii, adăposturi joase din materiale plastice, răsadniţe reci) şi beneficiază numai parţial de un microclimat artificial. În interiorul acestor construcţii se asigură o temperatură cu 2-5 C° mai ridicată decât în exterior.Pentru protejare mai bună a culturilor se poate recurge şi la dubla acoperire a construcţiilor cu materiale plastice flexibile, respectiv cu polietilenă sau cu policlorură de vinil. Experienţe efectuate în Italia la tomate în sere acoperite cu diferite materiale plastice (polietilenă, policlorură de vinil) au condus la concluzia că învelitoarea din folie dublă de PVC (0,15 mm folia exterioară şi 0,06 mm folia interioară) a permis obţinerea unor producţii mai mari şi mai timpurii comparativ cu cele obţinute sub învelitoare din folie dublă de polietilenă (Magnani,1989).

Dezbaterile cu privire la folosirea serelor acoperite cu sticlă sau a celor acoperite cu materiale plastice a scos în evidenţă faptul că ambele prezintă avantaje şi dezavantaje şi de aceea se vor folosi în paralel în viitor (Vergniaud, 1990).

- Culturile adăpostite se apără de intemperii prin mijloace simple, sub formă de obstacole împotriva vân-tului (terenuri adăpostite natural, perdele şi culise de protecţie etc. sau a frigului (clopote şi paravane indi-viduale, folii de materiale plastice aşezate direct peste culturi) .

-culturi prin semănat direct în câmp, practicate la majoritatea speciilor legumicole cultivate în câmp (morcov, pătrunjel, păstârnac, mazăre, fasole etc.) şi numai la anumite specii în sere şi solarii (ridichi, mărar, spanac, pătrunjel pentru frunze etc).

-culturi prin răsad, întâlnite la majoritatea speciilor cultivate în spaţii protejate, pentru culturi extratimpurii şi timpurii (tomate, castraveţi, ardei, vinete) sau chiar pentru unele culturi de vară şi toamnă (tomate, castraveţi), cu scopul de a scurta perioada de vegetaţie la locul de cultură şi de a folosi cât mai intensiv şi raţional solul şi spaţiile de cultură.

6

Luând în considerare destinaţia produselor, sistemele de cultivare a plantelor legumicole pot fi clasificate în:

- culturi pentru consum în stare proaspătă, fie imediat după recoltare, fie după o anumită perioadă de păstrare în spaţii special amenajate (rădăcinoase, bulboase, cartof etc);

- culturi pentru industrializare obţinute după tehnologii speciale, la preţuri mai reduse, destinate fabricilor de conserve (tomate, mazăre, fasole etc).

În funcţie de eşalonarea producţiei sau perioada când se execută, sistemele de cultivare pot fi: extratimpurii (la sfârşitul iernii şi începutul primăverii), timpurii (de primăvară), semitimpurii (de vară), târzii (de toamnă), întârziate (toamna târziu sau pentru postmaturare).

După caracteristicile substratului de cultură în care cresc rădăcinile plantelor, se întâlnesc mai multe sisteme de cultură şi anume:

- în medii nutritive naturale, cum este solul sau diferite amestecuri de diferite pământuri fertile naturale;

- în medii nutritive artificiale (fară sol), cum sunt soluţiile nutritive apoase care conţin în anumite raporturi şi diferite concentraţii de macroelemente şi microelemente necesare nutriţiei plantelor.

4. FOLOSIREA RATIONALA A TERENULUI DE CULTURA SI A SOLULUI IN LEGUMICULTURA

Când se pune problema alegerii terenului pentru o fermă legumicolă se va ţine seama de: factorii climatici; factorii pedologiei; factorii social-economici.

Factorii climatici. Vom ţine seama de: temperatura aerului, temperatura solului; umiditatea aerului; nebulozitatea; precipitaţiile atmosferice; vânturile. Interesează în mod deosebit temperatura medie anulă; temperatura lunii cea mai caldă; suma precipitaţiilor în luna cea mai secetoasă; numărul de zile fără îngheţ; epocile calendaristice ale îngheţurilor târzii de primăvară şi timpuri de toamnă; frecvenţa grindinei etc.

Factorii pedologici. Terenul trebuie să fie pe cât posibil comasat într-un singur trup, să fie adăpostit de vânturile predominante din regiune.

Este recomandabil ca terenul să fie plan sau cu o uşoară pantă spre sud, sud-vest, sud-est, nesupus inundaţiilor, asigurat cu o sursă sigură de apă pentru irigare, cu pânza de apă freatică la adâncime mai mare de 2 m, ferit de surse de poluare.

Solul trebuie să aibă grad ridicat de fertilitate, strat arabil profund, conţinut ridicat în substanţă organică (4-5 % humus), cu textură uşoară (nisipo-lutoasă sau luto-nisipoasă), structură bună, capacitate bună de reţinere a apei, care se lucrează uşor, se încălzeşte şi se zvântă repede şi nu face crustă.

Cele mai potrivite sunt solurile de luncă, aluvionare, cu procesul de solificare avansat.

Solurile luto-argiloase sunt indicate într-o măsură mai mică, iar cele nisipoase şi argiloase pot fi folosite numai după ce au fost fertilizate cu cantităţi mari de îngrăşăminte organice.

Factorii social-economici. Terenul să fie situat cât mai aproape de centrale de desfacere a produselor, să aibă asigurate căi de comunicaţie practicabile în tot timpul anului (căi ferate, şosele asfaltate). Dacă producţia este destinată prelucrării pe cale industrială, este bine ca ferma să fie amplasată în apropierea fabricilor de conserve; să existe posibilitatea asigurării forţei de muncă necesare; pe cât posibil să fie amplasate în apropierea complexelor zootehnice, pentru a putea folosi în mod eficient îngrăşămintele organice şi a valorifica deşeurile de produse legumicole.

În grădina de lângă casă, locul de cultură a legumelor trebuie să fie însorit în cea mai mare parte a zilei.

Poziţia grădinii de legume faţă de punctele cardinale, faţă de construcţiile existente, trebuie astfel aleasă încât factorii de mediu, în primul rând lumina şi căldura, să fie prezenţi pe o durată de timp cât mai mare (Suciu Z., 1987).

Nu se vor cultiva legume la umbra pomilor de talie mare şi a clădirilor.

7

La amenajarea terenului pentru cultivarea plantelor legumicole trebuie avută în vedere necesitatea folosirii intensive a solului, posibilitatea practicării unui număr mare de tehnologii şi mecanizarea procesului de producţie la cât mai multe specii (Indrea D., 1983).

Amenajarea terenului presupune: nivelarea de bază, amenajarea pentru irigare, împărţirea în sole şi parcele, trasarea drumurilor şi amenajarea sediului fermei.

Amenajarea terenului în vederea irigării se execută conform unui proiect întocmit în urma unor studii pedologice.

Prin nivelarea de bază se asigură terenului o pantă generală de 1-3 %o pe direcţia rigolelor de udare.

Sistemele de irigare folosite sunt prin canale deschise sau prin conducte îngropate sub presiune.

Împărţirea terenului în sole trebuie să asigure o rotaţie raţională a culturilor, utilizarea eficientă a maşinilor şi utilajelor agricole, extinderea gradului de mecanizare al lucrărilor şi irigarea în bune condiţii a întregii suprafeţe cultivate.

Solele trebuie aibă formă dreptunghiulară. Lungimea solelor nu va depăşi lungimea optimă a rigolelor de udare, iar lăţimea solei va trebui să fie un multiplu al celui mai lat agregat de lucru folosit în fermă.

Solele au mărimea de 20-30 ha. Solele se pot împărţi în parcele care au 5-6 ha .

Lungimea solei poate ajunge până la 800 m iar lăţimea va fi cuprinsă între250 şi 400m.

Volumul mare de produse care se transportă, precum şi gradul ridicat de perisabilitate al majorităţii legumelor, impun proiectarea unei reţele de drumuri care să asigure, în orice anotimp, legătura dintre sole şi parcele cu sediul fermei şi de aici cu principalele căi de comunicaţie.

Pe teritoriul fermei este necesară trasarea unui drum principal cu lăţimea de 6 m prin care se face legătura între fermă şi celelalte sectoare de producţie din unitate şi drumuri secundare cu lăţimea de 3-5m.

Acestea fac legătura între sole, servesc pentru circulaţia mijloacelor de transport şi pentru întoarcerea agregatelor.

Reţeaua de drumuri nu va ocupa mai mult de 1 -3 % din suprafaţa de cultură.

Sediul de fermă trebuie să dispună de birouri pentru şeful de fermă şi economist, de magazii pentru utilaje, materiale şi ambalaje, cantină pentru muncitori, dormitoare şi grup social. În cazul gospodăriilor individuale trebuie să existe o clădire necesară adăpostirii când există condiţii meteorologice necorespunzătoare şi o magazie pentru unelte şi spaţii necesare condiţionării produselor şi păstrării de scurtă durată.

ASOLAMENTE LEGUMICOLEAsolamentul reprezintă repartizarea în timp şi spaţiu a culturilor, corelată cu sistemul de lucrări şi

fertilizare a solului.

Asolamentul constituie o măsură agrotehnică de mare importanţă pentru sporirea fertilităţii solului, reducerea atacului de boli şi dăunători, obţinerea de producţii ridicate şi a unei eficienţe economice ridicate.

Folosirea asolamentelor în legumicultură este o necesitate deoarece legumele reclamă lucrări repetate de pregătire a terenului, praşile repetate (3-5 ori), udări sistematice, recoltări repetate. Toate acestea produc o alterare mai rapidă a calităţilor fizice si biochimice ale solului, astfel că refacerea structurii solului este absolut necesară şi eficientă.

Cultivarea timp de mai mulţi ani pe acelaşi teren a aceloraşi specii legumicole sau a unor specii înrudite din punct de vedere sistematic contribuie la înmulţirea şi răspândirea masivă a bolilor şi dăunătorilor specifici culturilor respective. Printr-o rotaţie corectă a culturilor în cadrul asola-mentului se poate diminua din atacul bolilor şi dăunătorilor.

Numeroase experienţe efectuate la noi în tară şi în străinătate au demonstrat faptul că monocultura determină o scădere substanţială a producţiei. De exemplu, după 5 ani de monocultura la ceapă, fasole verde, mazăre şi tomate, producţia s-a redus la 35-36 % faţă de cea din primul an (tabelul 5.1).

Aplicarea asolamentelor permite folosirea raţională a forţei de muncă şi a îngrăşămintelor.

Asolamentul este o măsură eficace de combatere a buruienilor.8

Organizarea asolamentelor legumicole se face pe baza unor criterii economico-organizatorice şi biologico-tehnologice.

Criterii economico-organizatorice. Cuprinderea în cadrul asolamentului a tuturor culturilor din planul de producţie al fermei. Structura culturilor se stabileşte în funcţie de necesităţile social-economice, zonarea culturilor şi direcţiile de specializare a fermei (consum intern, export, industrie alimentară). La stabilirea structurii trebuie să se ţină seama de gradul de dotare tehnică şi de existenţa forţei de muncă.

Criteriile biologico-tehnologice sunt mai numeroase şi se referă la următoarele aspecte:

- Legumele mari consumatoare de substanţe fertilizante: vărzoasele, bostănoasele, ardeiul, vinetele, ţelina se vor introduce în sole fertilizate cu îngrăşăminte organice sau în primul an după sola ocupată de plante ame-liorate ale fertilităţii solului (leguminoase perene sau anuale);

- Legume mai puţin pretenţioase faţă de azot: morcovul, pătrunjelul, ceapa, usturoiul se vor cultiva în anul al doilea de la fertilizarea cu gunoi de grajd;

- Legumele păstăioase (mazărea, fasolea), fiind capabile să fixeze azotul atmosferic, manifestă cerinţe mai reduse faţă de îngrăşămintele organice, din care cauză se pot plasa în rotaţie în anul al doilea sau al treilea după fertilizarea cu gunoi de grajd;

- Plantele cu sistem radicular profund (rădăcinoasele, pepenii) vor alterna cu legume ce au un sistem radicular superficial (ceapă, castraveţi, verdeţuri), pentru o folosire mai eficientă a apei şi a substanţelor ferti-lizante din straturile de adâncimi diferite.

- Pentru refacerea fertilităţii solului este bine să se introducă în asolament o solă săritoare cu lucerna (durează 3-4 ani) sau cu trifoi (durează 2ani), care îmbogăţesc solul în humus.

În vederea combaterii buruienilor se alternează culturile legumicole care lasă terenul mai îmburuienat (morcov, pătrunjel, mazăre, ceapă, usturoi) cu specii care datorită unui aparat foliar bine dezvoltat, stânjenesc dezvoltarea buruienilor (vărzoase, ardei, vinete, dovlecei);

- Pentru micşorarea intensităţii atacului bolilor şi dăunătorilor aceeaşi specie sau specii înrudite nu vor reveni pe acelaşi teren decât după 3-4 ani;

- Pentru efectuarea lucrărilor de pregătire a terenului în mod corespunzător este bine ca plantele care se înfiinţează primăvara devreme (mazăre, rădăcinoase, bulboase) să intre în rotaţie cu specii careeliberează terenul toamna devreme (tomate, ardei, vinete, castraveţi etc);

- Legumele perene, care ocupă suprafeţe reduse pe timp îndelungat (8-10 ani), nu se includ în asolamentul legumicol.

În cadrul asolamentului legumicol noţiunea de rotaţie a culturilor are o semnificaţie aparte, deoarece în acelaşi an, pe acelaşi teren, se fac două sau mai multe culturi. În cele mai multe cazuri nu putem vorbi de o cul-tură premergătoare, ci de culturi premergătoare (datorită practicării culturilor succesive). În această situaţie se ia în considerare cultura principală, de bază, cea care are perioada de vegetaţie cea mai lungă.

Fiecare specie are una sau mai multe plante premergătoare.

După plantele legumicole pentru rădăcini tuberizate urmează: castraveţi, pepeni, tomate, cartofi timpurii, ceapă, usturoi, praz.

După solanacee şi vărzoase urmează: castraveţi, pepeni, dovlecei.

După bulboase şi păstăioase urmează: tomate, ardei, vinete, morcov, pătrunjel, păstârnac.

Unele plante sunt incompatibile în cultură (de exemplu: spanac, sfeclă), datorită modificării pH-ului solului şi acumulării unor toxine şi boli.

CULTURI SUCCESIVE DE LEGUMECulturile succesive reprezintă sistemul prin care pe aceeaşi suprafaţă de teren se cultivă una după alta două

sau mai multe culturi într-un an.

9

Culturile succesive reprezintă o necesitate deoarece permit folosirea intensivă a terenului, folosirea raţională a forţei de muncă şi a mijloacelor de producţie; o eşalonare mai bună a consumului de legume; obţinerea de venituri importante la unitatea de suprafaţă.

La stabilitatea schemelor de culturi succesive se ţine seama de particularităţile biologice ale speciilor, respectiv familia botanică, perioada de vegetaţie, caracteristicile sistemului radicular, cerinţele faţă de tempe-ratură, apă şi elemente minerale.

Speciile legumicole ce se succed trebuie să facă parte din familii botanice diferite pentru a evita transmiterea de la o cultură la alta a bolilor şi dăunătorilor comuni.

La stabilirea schemelor de succesiuni se aleg specii cu perioade de vegetaţie diferite, unele cu perioada de vegetaţie mai scurtă şi altele cu perioada de vegetaţie mai lungă.

Plantele cu un sistem radicular superficial trebuie să fie urmate de plante cu sistem radicular profund (sau invers), pentru a se valorifica în mod corespunzător rezervele de apă şi elemente nutritive din sol.

Speciile mai puţin pretenţioase la căldură pot fi semănate sau plantate din toamnă, reuşind să ierneze în câmp în bune condiţii şi să se recolteze primăvara timpuriu (Ex. salata, spanacul, ceapa pentru stufat, usturoiul). Alte specii (varza, gulia, conopida) permit înfiinţarea culturilor primăvara devreme, reuşind să asigure producţii timpurii şi creind posibilitatea efectuării altor culturi.

Cerinţele plantelor legumicole faţă de apă constituie un criteriu important la stabilirea culturilor succesive, întrucât la acestea consumul de apă este ridicat.

Culturile succesive de legume pretind existenţa în sol a substanţelor nutritive necesare în cantităţi corespunzătoare.

După plantele legumicole care consumă mult azot (spanac, salată, ceapă pentru stufat, vărzoase) se vor cultiva specii cu cerinţe mai reduse faţă de acest element (tomate, castraveţi, morcov, fasole etc).

În cadrul succesiunilor speciile trebuie stabilite în aşa fel încât să se poată utiliza maşinile şi utilajele din dotare pe tot fluxul tehnologic deoarece în acest mod se diminuează consumul forţei de muncă pentru lucrările manuale.

În cadrul acestui sistem de cultură, deosebim o cultură de bază sau principală (cea care ocupă terenul o perioadă mai lungă de timp, care are importanţă economică mai mare şi care asigură producţii mai ridicate) şi culturi secundare care ocupă terenul o perioadă mai scurtă de timp şi în general asigură producţii mai mici.

Atunci când cultura secundară se cultivă înaintea culturii de bază se numeşte cultură secundară anterioară sau premergătoare, sau anticipată. Atunci când cultura secundară se cultivă după cultura de bază se numeşte cultură următoare sau succesivă.

Culturile succesive în câmp sunt foarte numeroase şi reprezintă un imperativ de intensificare continuă a producţiei de legume atât pe suprafeţe mari, cât şi pe suprafeţe mai mici deţinute de cultivatorii particulari.

În cadrul succesiunilor pot intra trei specii (situaţii mai rare) sau două specii, situaţie întâlnită mult mai frecvent .

Se urmăreşte ca terenul să fie folosit o perioadă mai lungă de timp. La elaborarea tehnologiilor de cultură se va urmări ca lucrările solului, fertilizarea de bază şi fazială, irigarea, erbicidarea etc. să se efectueze astfel încât să servească tuturor culturilor legumicole din succesiune.

În cazul schemelor cu trei culturi se poate recurge la înfiinţarea din toamnă a culturilor de spanac, salată sau ceapă verde (în prima decadă a lunii octombrie) recoltarea acestora va avea loc primăvara până la data de 20 aprilie, urmează înfiinţarea culturii de tomate timpurii care durează până la data de 15-20 iulie, apoi se înfiinţează o cultură de conopidă de toamnă care se desfiinţează la sfârşitul lunii octombrie.

Culturile succesive de legume în sere prezintă unele particularităţi în principal datorită gamei reduse de specii cultivate.Ponderea cea mai mare o au tomatele, urmate de castraveţi şi ardei gras. Se mai pot cultiva vinete şi pepeni galbeni. Din cauza acestui sortiment limitat nu se pot aplica în practică recomandările valabile pentru rotaţii şi succesiuni cu plante legumicole din câmp. Apar adesea situaţii în care tomatele se

10

cultivă în succesiune două sau mai multe cicluri pe acelaşi teren. Dacă se ţine seama de faptul că ardeiul şi vinetele fac parte tot din familia Solanaceae, lucrurile se complică şi mai mult. Totuşi trebuie să se ţină seama de posibilitatea efectuării dezinfecţiei termice şi chimice a solului, ca şi efectuarea culturilor fără sol, metodă extinsă foarte mult şi în ţările din Vestul Europei.

Limitarea consumurilor energetice în sere a făcut posibilă evitarea monoculturii, prin introducerea unui ciclu de salată, pe durata lunilor mai reci şi deficitare în lumină (decembrie- ianuarie). În acest scop este necesar ca încă de la începutul lunii decembrie să fie încheiate culturile din ciclul al doilea (tomate sau castraveţi), să se pregătească sera şi să se înfiinţeze cultura de salată cu răsaduri produse prin repicarea sau semănarea direct în ghivece nutritive. În unele sere drept cultură intermediară se cultivă gulioare şi pe suprafeţe mai mici mărar sau pătrunjel pentru frunze .

În sere culturile se realizează în două cicluri: ciclul I: iarnă-vară; ciclul II: vară-iarnă.

Cele mai răspândite scheme sunt: tomate ciclul I urmate de tomate ciclul II; castraveţi ciclul I, tomate ciclul II; ardei gras ciclul I, tomate ciclul II; vinete ciclul I; tomate ciclul II; fasole urcătoare ciclul I, tomate ciclul II, pepeni galbeni ciclul I, tomate ciclul II; ardei gras ciclu prelungit, salată etc. O combinaţie reuşită, pe o perioadă mai lungă de timp se poate realiza cu flori astfel: castraveţi ciclul I (20 XII - 20 VI), garoafe 2 ani, tomate ciclul II (10 VII - 1 XII).

În apropierea centrelor urbane şi industriale, un exemplu de folosire intensivă a terenului prin culturi succesive îl constituie fermele specializate în producerea legumelor verdeţuri pentru eşalonarea cât mai îndelungată a livrării acestora (salată, mărar, pătrunjel pentru frunze, ceapă şi usturoi pentru stufat). Aceste specii nepretenţioase la căldură şi cu perioada de vegetaţie scurtă, se pot înfiinţa în fiecare lună, din martie până în noiembrie şi se pot recolta eşalonat din mai până în toamnă târziu, (Ruxandra Ciofu, 1994).

Culturi succesive de legume în solarii se practică cu foarte bune rezultate.

În solarii se pot efectua atât culturi prelungite, cât şi succesiuni de mai multe culturi, acestea reprezentând o cale de recuperare a cheltuielilor efectuate în special cu folia de polietilenă.

În ciclul prelungit pot fi cultivate ca specii principale: tomatele, ardeiul gras, vinetele, castraveţii, pepenii galbeni. În cazul efectuării culturilor succesive, de bază vor fi tot culturile cu mare pondere ca: tomatele, castraveţii, ardeiul gras, vinetele, varza timpurie, conopida, fasolea pentru păstăi, iar secundare: salata, spanacul, ceapa verde, usturoi verde, ridichi de lună, gulioare etc.

În cazul culturilor efectuate în solarii este foarte important să apelăm la soiuri şi hibrizi cu adaptare la condiţiile de mediu specifice şi în general, cu perioadă scurtă de vegetaţie. În acest fel succesiunile devin mai dinamice şi asigură o folosire mai intensivă a terenului.

CULTURI ASOCIATEDE LEGUMECulturile asociate, sau intercalate, sau paralele, prezintă sistemul în care pe aceeaşi suprafaţă de teren se cultivă două sau nai multe specii. Asocierea se poate extinde pe toată perioada de vegetaţie sau numai pe o etapă din aceasta. Prin asocierea a două sau mai multe culturi legumicole se asigură o folosire deosebit de intensivă a terenului şi a spaţiilor de cultură, obţinându-se o producţie superioară la unitatea de suprafaţă fără costuri suplimentare deosebite.Şi în acest caz există o cultură principală (de bază) şi alta secundară (asociată).Cultura principală are importanţă economică mare, ocupă terenul o perioadă mai lungă de timp, este mai pretenţioasă faţă de lumină. În această categorie sunt cuprinse speciile legumicole care se cultivă la distanţe mai mari între rânduri şi pe rând ca: tomate, ardei, vinete, varză, conopidă, gulie, fasole urcătoare. În fermele mici, private, se pot folosi pentru asociaţii şi alte specii, cultivate la distanţe mai mici: morcov, fasole oloagă etc.Cultura secundară se caracterizează în general printr-o perioadă de vegetaţie mai scurtă, adesea şi prin habitus mai redus şi pretenţii mai reduse faţă de lumină. Aceasta se poate înfiinţa înaintea, în acelaşi timp, sau după înfiinţarea culturii de bază. Din această grupă fac parte speciile: salată, ridichi de lună, spanac, ceapă verde, gulioare, fasole oloagă, mărar etc.La stabilirea schemelor de culturi asociate trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi:

11

cultura secundară ocupă terenul până în momentul în care cultura principală începe să acopere solul cu aparatul foliar sau la sfârşitul perioadei de vegetaţie a acesteia;legumele ce se intercalează explorează straturi de sol la diferite adâncimi, culturile secundare având o înrădăcinare mai superficială (salată, spanac, ridichi de lună, ceapă verde) decât cele din cultura de bază (tomate, ardei, pepeni);asocierea culturilor se face prin dispunerea alternativă a rândurilor sau benzilor plantei principale cu acelea ale culturii secundare;cele două specii cultivate asociat pot aparţine aceleiaşi familii botanice. În unele cazuri se pot cultiva asociat soiuri diferite, aparţinând aceleiaşi specii. De exemplu pe intervalele dintre rândurile de tomate susţinute pe spalier, pentru a folosi mai intensiv terenul, se pot cultiva tomate pitice nesusţinute, sau se pot asocia soiuri urcătoare de fasole cu soiuri oloage sau castraveţi susţinuţi pe spalier cu plante lăsate pe sol;în general se recomandă asocierea plantelor cu talie diferită;cerinţele faţă de factorii de mediu ale speciilor asociate trebuie să fie cât mai apropiate. În general se obţin rezultate mai bune atunci când speciile secundare prezintă pretenţii mai reduse faţă de lumină, mai ales atunci când specia principală are o talie mai înaltă;mecanizarea lucrărilor de întreţinere devine mai dificilă decât la culturile pure, de aceea, în special pe suprafeţe mari, se recomandă plantarea culturii secundare de-a lungul rândurilor (şi nu între acestea), între plantele culturii principale. Din această cauză culturile asociate se reco-mandă mai ales în fermele mici, în spaţii protejate, unde nu împiedică mecanizarea lucrărilor;aplicarea tratamentelor pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor capătă o însemnătate deosebită, determinată de prevenirea poluări produselor şi fitoxicitatea unora dintre acestea;la elaborarea tehnologiei se va urmări asigurarea condiţiilor pentru creşterea şi dezvoltarea optimă a tuturor speciilor cultivate asociat, pornind de la ipoteza că va creşte consumul de apă şi substanţe hrănitoare.Sunt prezentate în literatura de specialitate şi cazuri particulare de culturi asociate, cum ar fi "cultura în culise" - realizată prin intercalarea între rândurile de plante legumicole a unor plante cu port înalt (porumb, sorg) cu rol de protecţie contra curenţilor reci de aer sau "cultura în amestec" - obţinută prin amestecarea seminţelor din planta principală cu o cantitate mică de alte seminţe în scopul realizării unui semănat mai uni-form, în acest caz, cultura secundară serveşte şi ca plantă indicatoare (morcov, cu ridichi de lună sau mărar, ceapă cu mac) (Ruxandra Ciofu, 1994).

Culturi asociate de legume în câmp. Se aleg în primul rând culturile la care se practică intervale mai mici între rândurile de plante. Între rândurile de tomate timpurii se pot cultiva: varză timpurie sau salată, fasole oloagă, morcovi, gulii, conopida, bulboase. Între rândurile de tomate de vară-toamnă susţinute pe spalier se pot cultiva fie speciile enumerate, fie şi tomate pitice, ardei, vinete, varză de toamnă, ridichi, sfeclă roşie.

Culturile asociate de legume în solarii şi sere-solar. Aceste construcţii necesită cheltuieli mari, de aceea trebuie folosite cât mai intensiv, o cale foarte eficientă fiind folosirea culturilor asociate. Trebuie avut în vedere că speciile legumicole cu cea mai mare pondere în solarii sunt: tomatele, castraveţii, ardeiul, vinetele, fasolea urcătoare, pepenii galbeni. În cazul acestor culturi cu talie înaltă, se obţin rezultate bune la culturile asociate, atunci când acestea sunt efectuate primăvara devreme, uneori fiind înfiinţate chiar înaintea culturilor de bază. În acelaşi scop trebuie folosite specii legumicole cu perioadă scurtă de vegetaţie sau să se aplice metode de cultură care să scurteze perioada de timp de la înfiinţarea culturilor asociate până la recoltare.

Pentru asociere, în solarii, se pot folosi: salata de căpăţână, spanacul, ceapa verde, ridichi de lună, pătrunjel pentru frunze, mărar, gulioare. Scurtarea perioadei de timp până la recoltare se asigură prin folosirea răsadurilor repicate în cuburi nutritive (salată, gulie, varză timpurie, conopidă timpurie) şi prin folosirea materialului de plantat vegetativ: arpagic şi bulbi mici pentru obţinerea de ceapă verde, bulbi de usturoi, rădăcini mici de pătrunjel pentru frunze etc.

Schemele de înfiinţare a culturilor vizează folosirea cât mai completă a suprafeţei utile, folosindu-se în acest scop atât intervalul dintre rândurile de ia cultura de bază, cât şi la cele asociate .

Culturi asociate de legume în sere. În sere se cultivă cu prioritate tomatele şi castraveţii. Tomatele se

12

pretează mai bine pentru culturi asociate, deoarece majoritatea speciilor folosite în asociaţii au cerinţe moderate şi reduse faţă de căldură.

Pentru asociere se folosesc cu precădere salata pentru căpâţână, gulioarele, spanacul, ceapa de arpagic, usturoi verde, ardei iute, mărar, pătrunjel pentru frunze.

Tomatele se pot asocia cu salata şi alte verdeţuri sub registre (mărar, pătrunjel) .Castraveţii se pot asocia şi cu tomatele. Pe intervalul dintre rândurile de castraveţi se cultivă un rând de tomate care se vor cârni la 4 inflorescenţe. Până ce castraveţii cresc şi încep să umbrească se asigură legarea fructelor de tomate. Castraveţii, pepenii galbeni, fasolea urcătoare se pot asocia cu ardeiul iute, vinetele se pot asocia cu salata, ardeiul iute. Pentru folosirea şi mai intensivă a spaţiilor pe registrele de încălzire către capete se pot aşeza lădite din plastic în care se cultivă ardei iute. Pe marginea aleilor principale se pot produce răsaduri destinate culturilor legumicole din câmp.

Culturile asociate în răsadniţe. Şi în răsadniţe se pot efectua unele culturi asociate. Astfel, în cultura de bază de castraveţi se asociază salata pentru căpăţână, ridichile de lună, spanac, morcov etc. În culturile de tomate, ardei, vinete se va asocia salată, ceapă verde, ridichi de lună, mărar etc.

CULTURILE DUBLEPrin noţiunea de "cultură dublă" legumicolă se înţelege cultivarea plantelor legumicole după alte specii decât legumicole, respectiv după unele plante furajere sau cereale, care se recoltează devreme, în primul rând după plantele furajere însămânţate din toamnă, destinate furajării animalelor sub formă de masă verde primăvara cât mai devreme: secară, ovăz, rapiţă ş.a. Având în vedere că aceste specii ocupă terenuri irigabile, rezultă că se pot asigura condiţiile necesare pentru pregătirea terenului şi înfiinţarea culturilor legumicole duble.Dintre cereale cel mai potrivit este ovăzul de toamnă, deoarece eliberează terenul foarte devreme, permiţând realizarea culturilor legumicole. După ovăzul de toamnă se pot efectua culturi de tomate, varză roşie. Culturile duble se pot realiza şi după grâu, mazăre furajeră. După acestea se pot cultiva: castraveţi, dovlecei, fasole de grădină, morcov, salată, spanac, varză, conopidă, ceapă verde (Miron V., Rădoi V., 1993).O bună reuşită a culturilor duble este condiţionată de respectarea următoarelor reguli: recoltarea culturilor păioase furajere până la data de 10-15 aprilie pentru a rămâne timpul necesar vegetaţiei plantelor legumicole; amplasarea numai în perimetre irigabile, mai ales când legumele se cultivă prin răsad sau necesită irigare de răsărire; folosirea terenurilor care nu au fost erbicidate cu produse din grupa triazinelor, care sunt dăunătoare mai ales pentru salată, spanac, castraveţi, dovlecei; alegerea soiurilor de legume timpurii şi care au rezistenţă la temperaturi ridicate ce pot surveni după înfiinţarea culturilor.Pentru a se lărgi intervalul de recoltare trebuie să se utilizeze soiuri cu perioadă mai scurtă de vegetaţie (exemplu la tomate) şi să se respecte limita pentru înfiinţarea culturilor.

CULTURILE LEGUMICOLE INTERCALATEReprezintă sistemul prin care plantele legumicole se cultivă în diferite plantaţii horticole ca: plantaţii pomicole tinere, plantaţii de arbuşti fructiferi, plantaţii viticole. În primii ani de la înfiinţarea acestor plantaţii, având în vedere distanţa dintre rânduri, suprafaţa de teren afectată lor nu poate fi utilizată de către puieţi sau viţele tinere, datorită sistemului lor radicular redus. Tulpina nu are un volum prea mare şi ca atare nu umbreşte dacât parţial suprafaţa terenului. În aceste condiţii se poate asigura o folosire intensivă a terenului şi în perioada când plantaţia nu produce, prin cultivarea acestuia cu diferite specii legumicole. La alegerea acestora se va ţine seama de urmă-toarele considerente: să nu prezinte un habitus mare, pentru a nu umbri plantaţia de bază; să nu fie rapace, cu un sistem radicular prea puternic, pentru a nu concura plantaţia de bază, reducând sistemul de creştere al pomilor sau viţei de vie; să se folosească scheme pretabilite de mecanizare, pentru asigurarea accesului mijloacelor mecanice la îngrijirea plantaţiei; să contribuie la îmbunătăţirea solului; să suporte substanţele folosite la tratarea pomilor sau vitei de vie.

Culturi legumicole intercalate în plantaţii tinere de pomi

13

Schemele de înfiinţarea culturilor sunt influenţate şi de vârsta plantaţiei. Pe măsură ce pomii avansează în vârstă, se va mări volumul coroanei şi ca urmare, va creşte umbrirea intervalului dintre rânduri. Din acest motiv, plantele legumicole se vor amplasa numai pe zona centrală, iar când umbrirea devine foarte puternică se va renunţa la culturile intercalate.

5. TEHNOLOGIA GENERALĂ A PRODUCERII RĂSADURILOR

DE PLANTE LEGUMICOLE

Cu toate că pentru producerea răsadurilor se fac cheltuieli suplimentare, folosirea lor este absolut necesară datorită avantajelor pe care le prezintă:

asigură condiţii pentru obţinerea unor producţii extratimpurii şi timpurii superioare; contribuie la eşalonarea producţiei şi a consumului de produse legumicole proaspete; asigură desimea optimă la unitatea de suprafaţă şi uniformitatea culturilor; permite lărgirea arealului de cultură a speciilor termofile; micşorează consumul de seminţe etc.

Răsadurile sunt plante legumicole tinere, de o anumită vârstă, produse în construcţii destinate acestui scop sau în teren neprotejat.

5.1.Pregătirea construcţiilor, maşinilor şi utilajelor, pământurilor şi inventarului pentru producerea răsadurilor

La pregătirea construcţiilor pentru producerea răsadurilor se va ţine cont de specificul bazei materiale folosite, luându-se următoarele măsuri:

- în cazul serelor înmulţitor se vor efectua următoarele lucrări: revizia tehnică şi reparaţiile curente (aceste lucrări se fac de către echipe de muncitori specializaţi şi se execută imediat după desfiinţarea culturii anterioare şi îndepărtarea resturilor vegetale, mobilizarea solului, mărunţirea solului, dezinfecţia solului şi a scheletului serei, evitarea reinfestării); unde se produc răsaduri pentru sere, solarii, culturi timpurii şi de vară în câmp;

- la solariile cu protejare dublă sau simplă: verificarea scheletului, montarea foliei, afânarea solului, aşezarea substratului; unde se produc răsaduri pentru solarii, culturi timpurii şi de vară din câmp; unde se produc răsaduri pentru solarii, culturi timpurii şi de vară din câmp;

- în cazul răsadniţelor cu încălzire biologică: confecţionarea de noi tocuri, repararea tocurilor vechi, confecţionarea de noi rame de aerisire, repararea celor vechi, dezinfecţia tocurilor şi a ramelor, pregătirea biocombustibilului, instalarea tocurilor, acoperirea lor cu ferestre, introducerea amestecului nutritiv, unde se produc răsaduri pentru culturi timpurii şi de vară din câmp şi uneori pentru solarii.

Maşinile şi utilajele se pregătesc prin reparare şi punerea lor în stare de funcţionare.Pregătirea amestecurilor de pământ constă în: mărunţire, omogenizare, cernere, dezinfecţie, sporirea

fertilităţii şi corectarea pH-ului. Înainte de folosire, mraniţa şi turba, se mărunţesc cu ajutorul maşinilor de mărunţit, se omogenizează. În scopul îndepărtării impurităţilor (cioburi de sticlă, pietre, resturi vegetale grosiere-nemineralizate etc.) componentele se cern.

În funcţie de cantitatea de amestec ce urmează a fi pregătită se alege şi linia tehnologică corespunzătoare pentru pregătirea amestecului nutritiv.

În cazul unor cantităţi mici, lucrările de pregătire a amestecului de pământ se efectuează manual.După preparare şi omogenizare, amestecurile nutritive se aşază în platforme de aproximativ 3 m lăţime

şi 2,5 m înălţime.După pregătire amestecurile nutritive se dezinfectează cu aburi sau cu substanţe chimice.La dezinfecţia cu aburi în interiorul platformelor se introduc conductele de dezinfecţie termică, racordate

la conducta de transportare a aburului. Apoi se acoperă platformele cu prelate de polietilenă termorezistentă şi se introduce aburul sub presiune la temperatura de 120°C, menţinându-se până în momentul când în interiorul platformelor se înregistrează o temperatură de 90°C. După dezinfectare, pentru a se evita reinfestarea, platformele se menţin în continuare acoperite.

14

Dezinfecţia pe cale chimică se face pe platforme betonate sau pe prelate din material plastic, pe care amestecul nutritiv se aşază în straturi succesive, peste fiecare strat administrându-se cantităţile corespunzătoare de substanţe dezinfectante (cele solide se administrează prin împrăştiere iar cele lichide cu ajutorul unor maşini de stropit sau cu stropitori). După administrarea substanţelor dezinfectante, amestecul nutritiv se omogenizează şi se acoperă cu o folie de polietilenă. Dacă se foloseşte imediat după trecerea timpului de acţiune şi de pauză, înainte de utilizare se face proba de fitotoxicitate a amestecului nutritiv.

Amestecuri de pământ folosite la producerea răsadurilorAmestecurile nutritive folosite la producerea răsadurilor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să

fie bogate în substanţe hrănitoare, uşor asimilabile de către plante; să aibă permeabilitate pentru apă şi aer; culoare închisă (în scopul absorbirii unei cât mai mari cantităţi de energie solară); să fie lipsite de agenţii patogeni şi dăunători; să aibă reacţie neutră (pentru legumele din grupa verzei, castraveţi şi pepeni) sau uşor acidă (pH 6,0-6,5 pentru majoritatea speciilor).

• Mraniţa – gunoi de grajd bine fermentat (putrezit), întruneşte calităţile menţionate anterior, dar prezintă o mare rezervă de agenţi patogeni (trebuie dezinfectată) şi seminţe de buruieni (trebuie distruse).

• Pământul de ţelină – se obţine din terenuri înţelenite (înierbate), prin dislocarea stratului superficial (10-12 cm) şi aşezarea în platforme pentru fermentare, sau din “trifoişti”.

Prezintă în general însuşirile prezentate anterior, în funcţie de textura şi structura solului de unde au fost recoltate.• Turba – prezintă însuşirile cerute, dar este săracă în elemente nutritive şi are o reacţie acidă (pH = 3,5 – 5,0). Se

foloseşte în special turbă roşie, dar trebuie corectată aciditatea (la pH = 6,5 – 7,0).• Pământul de grădină – se obţine din terenurile cultivate cu plante legumicole (în special cu leguminoase),

fertile şi neinfestate.• Nisipul – în special cel grosier (spălat) cu particule de 0,6 - 0,8 mm, folosit pentru a realiza o bună

permeabilitate a amestecului.La pregătirea amestecurilor, turba se foloseşte numai după ce i s-a corectat reacţia, prin adăugarea de

var (cca.2 kg/m3), astfel ca pH-ul să fie de 6-6,5. De asemenea, la pregătirea amestecurilor, în special când acestea se utilizează pentru repicarea răsadurilor, se adaugă 0,5-0,7 kg/m3 superfosfat şi 0,2-0,4 kg/m3 sulfat de potasiu.

Dat fiind timpul de pauză destul de îndelungat pentru unele produse chimice dezinfectante, pregătirea amestecurilor de pământ se face din timp; până la întrebuinţare acestea se ţin adăpostite în şoproane, iar în lipsa acestora se fac grămezi de forme regulate şi se acoperă cu prelate de P.E.

Răsadurile de plante legumicole pot fi produse pe strat nutritiv (repicate sau nerepicate) sau în forme cu sau fără presarea amestecului nutritiv.

În multe ţări producătoare de legume se practică, într-o măsură tot mai mare, tehnologia de producere a răsadurilor în cuburi nutritive, rezultate prin presarea amestecului nutritiv, în care se seamănă sămânţa drajată sau nedrajată, sau se face repicarea răsadurilor. Pentru simplificarea tehnologiei de producere a răsadurilor, se fac experimentări şi cu pastile obţinute din turbă puternic presată, prevăzute cu o mică adâncitură în care se pune sămânţa sau se repică răsadul.

• Îngrăşămintele chimice – se utilizează pentru completarea fertilităţii amestecului, iar amendamentele – pentru corectarea reacţiei sale.

Pregătirea amestecurilor: mărunţire, cernere, stabilirea proporţiilor, amestecarea lor, dezinfecţia şi păstrarea în platforme. Proporţiile pentru amestec se stabilesc în volume, în funcţie de specie şi scop (semănat sau repicat).

Amestecurile, în momentul folosirii, se aşează pe folie de polietilenă (în sere şi solarii) şi pe un strat de paie sau nisip (răsadniţe), în vederea semănatului, în grosime de 8-10 cm, pentru repicat (10-14 cm) sau se folosesc pentru umplerea ghivecelor sau confecţionarea cuburilor nutritive, utilizate în aceleaşi scopuri.

Lucrările de îngrijire aplicate răsadurilorRepicatul – lucrarea de transplantare a răsadurilor din semănătură deasă, la distanţe mai mari, cu scopul asigurării

unui spaţiu de nutriţie corespunzător şi o iluminare mai bună. Se execută manual, în faza cotiledonală sau la primele frunze adevărate. Lucrarea este obligatorie pentru toate culturile forţate şi timpurii din câmp.

Plantele din semănătură se scot în grup, se fasonează la nivelul rădăcinilor şi se repică cu ajutorul plantatoarelor.Pentru repicat se folosesc:

15

- cuburi nutritive din amestecuri de pământuri, confecţionate manual sau mecanizat cu prese speciale - ghivecele din material plastic rigid, din folie de polietilenă, pahare din plastic sau ghivece din turbă - Jiffy–

pots;Jiffy–strips; Jiffy-7; papier-pots. - patul nutritiv sau stratul nutritiv.

Dirijarea factorilor de vegetaţie

Asigurarea factorilor de vegetaţie se face în limitele cerute de specie, etapele fazei de răsad, în limitele posibile şi în corelaţie cu ceilalţi factori.

• Lumina - se asigură prin curăţirea materialelor de acoperire, repicatul la timp şi la distanţe stabilite, răritul ghivecelor în sere, distrugerea buruienilor, folosirea retardanţilor etc.

• Temperatura – se menţine între limitele cerute de particularităţile biologice ale speciei, pe faze de vegetaţie. Se asigură prin etanşeizarea spaţiilor, protejarea suplimentară şi sursa de încălzire.

• Aerisirea – dirijează temperatura şi umiditatea din spaţiile de producere a răsadurilor.

• Regimul de umiditate – realizând 65-90% din I.U.A., în funcţie de specie şi faza de vegetaţie şi se asigură prin udări cu furtunul cu sită sau stropitoarea. După udarea răsadurilor spaţiile se aerisesc.

• Regimul de nutriţie – se asigură prin fertilizări suplimentare, folosind fertilizanţi chimici, simpli sau complecşi, întotdeuna sub formă de soluţie, în concentraţii de 0,2-1,0%, în funcţie de tipul de îngrăşământ, specie, faza de vegetaţie. Se foloseşte o cantitate de 4-5 l soluţie/m2 suprafaţă.

• Combaterea bolilor şi dăunătorilor – cu produse insecto-fungicide specifice, în cantităţi şi concentraţii bine stabilite.

• Rărirea ghivecelor - la ciclul I în sere.

• Tratamentul cu retardanţi, folosindu-se Cycocel-ul,0,1-0,15%, 10 litri soluţie/100 m2 suprafaţă repicată, în faza de 3-4 frunze adevărate, prin aplicare extraradiculară (pe frunze).

• Călirea răsadurilor şi definitivarea acesteia – se realizează prin aplicarea şi dirijarea corespunzătoare a tuturor factorilor de vegetaţie, de la semănat şi până la plantare, cu măsuri speciale aplicate înainte de plantare.

• Producerea răsadurilor pe brazde reci în câmp – se realizează pentru culturile de toamnă (vărzoase, salată), pregătite corespunzător. Se seamănă mai rar, fără repicare, iar lucrările de întreţinere sunt asemănătoare cu cele prezentate anterior.

6. TEHNOLOGIA GENERALĂ DE CULTIVARE APLANTELOR LEGUMICOLE ÎN CÂMP NEPROTEJAT

Pregătirea terenului şi solului Are drept scop asigurarea condiţiilor optime pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor legumicole.

• Defrişarea culturilor anterioare – constă în tocarea vrejurilor cu ajutorul discului sau scoaterea din teren dacă sunt afectate de agenţi patogeni. Resturile vegetale ce se pot utiliza în zootehnie, se compostează sau se folosesc imediat.

• Nivelarea de exploatare – se execută anual, înainte de arătura adâncă şi vara înainte de arătura superficială, folosindu-se NT-2,8 sau NM – 3-2, prin 1-2 treceri.

• Fertilizarea de bază – se execută toamna, prin aplicarea îngrăşămintelor organice (20-40 t/ha), folosindu-se MIG-5 şi îngrăşă-minte chimice greu solubile pe bază de fosfor şi potasiu, 2/3 din canti-tatea stabilită prin calcule în funcţie de specie, cu ajutorul MA-3,5.

Pentru a corecta reacţia solului, se aplică şi amendamente.

• Subsolajul – lucrarea solului la 40-50 cm, ce se execută o dată la 3-4 ani, pentru a distruge stratul impermeabil de la adâncime (talpa plugului). Se execută cu subsolierul.

• Arătura adâncă – (de toamnă, de bază) se execută toamna, pentru culturile înfiinţate în toamnă sau primăvară, la adâncimea de 28-30 cm, sau vara pentru culturile de succesiune (arătură superficială) la 18-20 cm.

Trebuie executată corect, asigurând: - aerisirea solului; - reţinerea unei cantităţi mai mari de apă;

16

- - încorporarea la adâncime mai mare a îngrăşămintelor, resturilor vegetale, seminţelor de buruieni şi sporilor de rezistenţă a unor agenţi patogeni.

Dacă solurile sunt prea uscate, se execută în prealabil o irigare de aprovizionare cu 200-300 m3 apă/ha.Arătura se lasă negrăpată (în brazdă crudă) – pentru culturile înfiinţate primăvara târziu, sau se grăpează pentru

culturile înfiinţate toamna sau primăvara devreme.• Grăparea – este lucrarea de mărunţire a solului, se aplică înaintea modelării cu GD 3,2 sau Combinatorul CPS-

6; CPU-8.

• Completarea fertilizării de bază, înainte de înfiinţarea culturilor în primăvară, cu îngrăşăminte pe bază de azot.Se erbicidează “ppi” cu ierbicidul specific fiecărei specii, cu câteva zile înainte de înfiinţarea culturilor.

• Modelarea solului – reprezintă lucrarea de efectuare a straturilor înălţate pe care se înfiinţează culturile legumicole şi a rigolelor de udare, permiţând o irigare corespunzătoare şi o mecanizare complexă.

Primăvara, straturile înălţate se zvântă mai repede, permiţând înfiinţarea mai timpurie a culturilor, excesul de apă de pe straturile înălţate se scurge în brazdele de udare, se uşurează efectuarea lucrărilor de întreţinere a culturilor, inclusiv recoltarea.

Lucrarea se execută mecanizat cu MMS-4,5 sau AMFS-4,5.

Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat

Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat se face prin: semănat direct şi prin plantare (răsaduri sau organe vegetative).

Semănatul direct presupune folosirea seminţelor şi se utilizează la morcov, pătrunjel, păstârnac, ridichi, sfeclă roşie, ceapă ceaclama, salată, spanac, lobodă, cicoare, mazăre, fasole de grădină, bob, bame, castraveţi, dovleci, pepeni verzi, pepeni galbeni, mărar, cimbru, busuioc, tomate de toamnă etc.

Plantarea se practică la speciile cultivate prin răsad: tomate, ardei, vinete, castraveţi, salată, ceapă de apă, praz, ţelină, varză albă, varză roşie, varză creaţă, conopidă, gulie, varză de Bruxelles, sfeclă roşie etc, sau prin organe vegetative: anghinare, leuştean, măcriş, ştevie, tarhon, cardon, cartof timpuriu, ceapă eşalotă, usturoi etc.

6.1. Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat prin semănat direct

Elementele tehnologice specifice pentru înfiinţarea culturilor prin semănat direct se referă la: epocă, norma de semănat, adâncime, scheme şi mijloace.

• Epoca de semănat se stabileşte în funcţie de : specificul biologic al plantelor, zona de cultură, durata de vegetaţie, eşalonarea producţiilor.

Culturile legumicole se înfiinţează:

- toamna devreme (IX-X), încât până la venirea iernii plantele să înrădăcineze şi să formeze frunze (spanac);- toamna târziu (X-XI) – în prejma iernii, plantele iernează sub formă sămânţă negerminată (salată, spanac,

pătrunjel, păstârnac, ceapă ceaclama, mazăre etc);- primăvara devreme (III-IV) – speciile menţionate anterior, la care se adaugă ridichea de lună, morcov, mărar,

sfeclă roşie etc.;- primăvara târziu (IV-V) – tomate de toamnă, fasole, dovlecei, castraveţi, pepeni verzi şi galbeni, bame etc.;- vara – pentru culturile de succesiune (VII-VIII)- morcov, dovlecel, fasole, spanac, salată etc.In funcţie de zona de cultură, pentru aceeaşi specie, epoca de semănat este decalată cu 2-3 săptămâni.

Durata de vegetaţie este corelată cu modul de eşalonare a culturii.

• Adâncimea de semănat – condiţionează uniformitatea răsăririi şi asigurarea desimii optime şi se stabileşte în funcţie de mărimea seminţelor, fiind de 8-10 ori diametrul sau latura îngustă a acestora.

• Norma de semănat (Q sămânţă) se stabileşte în funcţie de valoarea culturală şi M.M.B., în vederea asigurării desimii şi diferă în funcţie de specie, epoca de semănat, pregătirea solului etc: 1,2 – 1,5 kg/ha -tomate pentru industrializare; 2-3 kg/ha – salată, andive; 4-6 kg/ha – rădăcinoase, cucurbitaceae; 10-14 kg/ha – ridichi, sfeclă; 15-25 kg/ha – spanac; 50 kg/ha – bame; 120-150 kg/ha – fasole; 180-200 kg/ha mazăre.

• Schemele şi distanţele de semănat se stabilesc în funcţie de: habitusul plantelor, metoda de udare, mecanizarea lucrărilor, asigurarea desimii.

17

• Mijloacele de semănat – mecanizat şi semimecanizat, pentru suprafeţe mari, cu SUP-21 şi SU-29 – pentru seminţe mici şi SPC-6 pentru seminţe mari, iar manual, pentru suprafeţe mici.

6.2. Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat prin plantare

Se plantează răsaduri cât şi organe vegetative în funcţie de specie.Elementele tehnologice: epoca, adâncime, scheme, distanţe, mijloace.• Epoca de plantare (aceleaşi criterii ca la semănat):- toamna devreme (IX-X) – salată, ceapă şi usturoi verde;- primăvara devreme (III-IV) – salată, varză timpurie, conopidă timpurie, gulioare, ceapă din arpagic, usturoi,

specii perene etc;- primăvara târziu (IV-V) – tomate timpurii, tomate de vară, ardei, vinete, castraveţi timpurii, pepeni;- vara – pentru culturile de succesiune (VI-VII)- vărzoase de toamnă, salată (VIII).• Adâncimea de plantare – este în general aceiaşi la care răsadurile au fost obţinute în spaţiile de producere. Se

pot planta mai adânc speciile ce emit rădăcini adventive (tomate, varză), dar niciodată la salată şi ţelină.

Organele vegetative se plantează la adâncimi determinate de dimensiunile lor.

• Schemele şi distanţele de plantare (tabelul 4.5.) - se stabilesc în funcţie de aceleaşi aspecte ca la semănat, plantându-se în rânduri echidistante sau în benzi de 2-4 rânduri, în teren modelat sau nemodelat.• Mijloace de plantare:

- manual, pe suprafeţe mici, cu plantatorul pentru răsaduri nerepicate şi unele părţi vegetative (butaşi) sau în gropi – pentru răsadurile repicate şi părţi vegetative mai voluminoase;

- semimecanizat – deschizând rigole mecanizat iar plantarea se face manual;- mecanizat- cu MPR-8 (răsaduri), MPB (arpagic, usturoi), 4 SaBP-70 pentru cartofi neâncolţiţi etc.

Lucrări de întreţinere aplicate culturilor legumicole în câmp Lucrări cu caracter general

• Afânarea solului şi combaterea crustei – asigură regimul de umiditate, aer, temperatură, răsărirea uniformă a plantelor etc.

Se realizează prin praşile manuale şi mecanice cu FPP – 1,3; FP-4; CL-4,5-M, în număr de 2-4, la adâncimi diferite în funcţie de sistemul radicular.

Crusta se poate preveni prin folosirea unor produse specifice încorporate în sol.• Prevenirea apariţiei şi combaterea buruienilor :

măsuri preventive : arătura adâncă, distrugerea buruienilor din culturile anterioare înainte de formarea seminţelor, rotaţia raţională a culturilor, evitarea folosirii materialelor organice cu un conţinut ridicat de seminţe de buruieni.

măsuri curative : - praşile – când buruienile sunt mici;- plivit – manual, când buruienile sunt mici, iar solul trebuie să fie reavăn;- combaterea chimică sau “plivitul chimic” prin folosirea de erbicide, ce se administrează “ppi”, “”pre” sau

“post” în funcţie de specie şi scopul urmărit;

• Verificarea şi completarea golurilor - se practică prin plantare de răsaduri, organe vegetative sau prin seminţe preîncolţite în funcţie de specie.

• Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor :- măsuri preventive : soiuri rezistente, seminţe şi material de plantat sănătoase, dezinfecţia înainte de folosire,

respectarea rotaţiei, strângerea resturilor vegetale atacate şi arderea lor etc;- măsuri curative – prin tratamente aplicate în culturi, folosindu-se substanţe insecto-fungicide specifice şi chiar

combaterea biologică, corespunzător recomandărilor făcute de fitopatologie şi entomologie.• Fertilizarea fazială – cu scopul menţinerii fertilităţii solului, pentru a pune la dispoziţia plantelor elementele

necesare desfăşurării metabolismului. Se face diferenţiat în funcţie de specie şi faza de vegetaţie.• Irigarea culturilor – pentru a asigura necesarul de apă pentru plante, toate culturile legumicole se irigă, iar

normele, momentul şi numărul udărilor se stabilesc în funcţie de specie, durata de vegetaţie, anotimp, producţii etc.Lucrări cu caracter special (particular)• Răritul - lucrare aplicată la culturile legumicole înfiinţate prin semănat direct şi constă în îndepărtarea

surplusului de plante, asigurându-se distanţa optimă pe rând. Se execută manual, când plantele sunt mici. La speciile de la

18

care plantele obţinute prin rărit se pot folosi, lucrarea se execută mai târziu încât organele comestibile să aibă însuşiri comerciale (morcov, pătrunjel, păstârnac, ceapă). Din răritură se pot completa goluri (tomate, salată).

• Bilonatul şi muşuroitul - lucrările în cadrul cărora , prin folosirea solului, sunt favorizate : emiterea de rădăcini adventive (tomate, castraveţi), tuberizarea (cartofi), rezistenţă sporită la acţiunea vânturilor (seminceri), înălbirea părţilor comestibile (sparanghel, cicoare, praz etc).

Bilonatul se execută manual sau mecanizat, iar muşuroitul numai manual.• Înălbirea sau etiolarea – se obţine prin mai multe mijloace: solul – pentru bilonare şi muşuroire (sparanghel,

cicoare, praz, ţelină de peţiol, cardon, fenicul; legarea frunzelor peste organele comestibile (conopida); acoperirea cu paie, iarbă, frunze (cicoare, ţelină pentru peţioli, conopidă etc). Această protejare se realizează în vederea obţinerii de părţi comestibile mai fragede, mai gustoase şi mai suculente.

• Protejarea culturilor împotriva brumelor – se aplică în culturile cu sensibilitate la frig (solanaceae, cucurbitaceae), pentru a le proteja împotriva brumelor târzii din primăvară şi timpurii din toamnă.

Se urmăreşte producerea perdelelor de fum, prin arderea de materiale organice, brichete fumigene, lumânări fumigene sau prin irigarea culturilor prin aspersiune.

• Combaterea grindinei - cuprinde un ansamblu de măsuri care au drept scop protejarea plantelor cât şi împiedicarea acţiunii prin căderea grindinei.

Se utilizează: plase din material plastic cu ochiuri mici sau se lansează proiectile sau rachete mici ce conţin substanţe chimice şi care prin explozii în zona norilor împiedică formarea grindinei.

Refacerea culturilor după îngheţ şi grindină: înlăturarea părţilor de plantă afectate, stropirea plantelor cu zeamă bordeleză 1% sau alt fungicid cupric, fertilizare cu azot, menţinerea solului umed şi afânat.

• Susţinerea plantelor – se aplică la specii cu port înalt şi care nu se pot menţine în poziţie erectă (tomate, fasole, castraveţi). Se asigură prin araci din lemn de care se leagă plantele sau spalieri de sârmă, de care plantele se leagă cu ajutorul sforilor.

• Copilitul – lucrarea prin care se îndepărtează lăstarii de pe plante (tomate cu port înalt, ardei şi vinete). La tomate se face radical (îndepărtând toţi copilii la tomatele timpurii) sau parţial ( se lasă 1-3 copili la tomatele de vară-toamnă). Soiurile cu creştere determinată nu se copilesc.

La ardei şi vinete se face un copilit parţial.Lăstarii se îndepărtează când sunt mici (5-10 cm) prin rupere sau tăiere, pentru a nu consuma inutil.

• Cârnitul – lucrarea prin care se îndepărtează vârful tulpinii principale la speciile legumicole cu port înalt, în scopul sistării creşterii şi limitării numărului de inflorescenţe sau flori, favorizând o dezvoltare mai bună şi o coacere mai timpurie a fructelor.

Tomatele timpurii se cârnesc după 3-5 inflorescenţe, cele de vară-toamnă după 8-12 inflorescenţe, iar cele de toamnă cu 2-3 săptămâni înaintea căderii brumelor. Lucrarea se execută manual, lăsându-se 1-2 frunze după ultima inflorescenţă. La varza de Bruxelles, lucrarea de cârnit se aplică la sfârşitul lunii august, pentru a favoriza creşterea verzişoarelor.

Se aplică şi la unele soiuri sau hibrizi de castraveţi, prin ruperea vârfului tulpinii în faza de 3-5 frunze adevărate.Lucrarea se poate aplica şi la semincerii de plante legumicole.

• Ciupitul – lucrarea ce se aplică plantelor legumicole cucurbitaceae şi constă în îndepărtarea repetată a vârfului lăstarilor, favorizând apariţia ramificaţiilor de ordin superior, pe care apar mai multe flori femeieşti, influenţând producţia.

• Tratarea plantelor cu substanţe bioactive – are drept scop influenţarea creşterii şi fructificării plantelor legumicole. Se folosesc produse de sinteză cu acţiune specifică asupra unor procese din plante (auxine, gibereline, retardanţi, produse fertilo-stimulatoare) cu denumiri comerciale diferite, dar de mare eficienţă. Se aplică unul sau mai multe tratamente în funcţie de prospectul însoţitor.

7. RECOLTAREA ŞI CONDIŢIONAREA LEGUMELOR1. Recoltarea legumelorRecoltarea este operaţiunea care marchează trecerea legumelor din sfera producţiei în cea a circulaţiei şi

consumului. Ea reprezintă un complex de operaţiuni de mare răspundere, deoarece modul de executare a acestei lucrări are repercursiuni directe asupra menţinerii calităţii produselor. Recoltarea legumelor cuprinde două aspecte principale şi anume: organizarea recoltării şi tehnologia de recoltare.Organizarea recoltării prezintă importanţă deosebită pentru fermele specializate şi se face din timp asigurându-se pe de o parte întocmirea corectă a graficelor de livrare, pe baza evaluării producţiei şi întocmirea calendarului

19

apariţiei acesteia, iar pe de altă parte asigurându-se maşinile şi utilajele necesare recoltării, formaţiunile de lucru, ambalajele necesare, mijloacele de transport. Tehnologia recoltării se referă la:- Stabilirea gradului de maturare la care trebuie făcută recoltarea, în funcţie de destinaţia producţiei şi anumite caracteristici ale acesteia, cum ar fi capacitatea de a-şi desăvârşi maturarea după recoltare;- Momentul optim de executare a recoltării; - Tehnica de recoltare.

Gradul de maturare constituie o anumită etapă în procesul creşterii şi maturării la care legumele întrunesc anumite proprietăţi ca: mărime, culoare, frăgezime, conţinut în apă, zaharuri, aciditate etc.

În funcţie de specificul creşterii şi dezvoltării fiecărei specii legumicole şi de destinaţia producţiei se utiliează următoarele noţiuni legate de gradul de maturare:- maturitatea fiziologică este dată de momentul când seminţele ajung la mărimea caracteristică şi sunt apte să germineze dacă sunt puse în condiţii optime de umiditate şi căldură;- maturitatea de consum corespunde momentului în care părţile comestibile ale legumelor au dobândit însuşirile caracteristice speciei şi soiului (mărime, formă, culoare, gust, aromă etc.), însuşiri care permit folosirea lor imediată. Această noţiune se utilizează pentru legumele de la care se consumă părţile vegetative (salată, spanac, morcov, pătrunjel etc.) dar se poate folosi şi pentru cele de la care se utilizează fructele înainte de atingerea maturităţii fiziologice (castraveţi, dovlecei, mazăre etc.);- maturitatea comercială este maturitatea în cadrul căreia sunt întrunite caracteristicile cerute de beneficiari şi este condiţionată de scopul pentru care legumele se comercializează. Pentru unele legume ca tomatele pentru export, pepenii galbeni destinaţi păstrării etc., aceasta corespunde cu stadiul de pârgă.- maturitatea tehnică sau industrială corespunde cu faza în care legumele întrunesc însuşirile cerute de unele operaţiuni tehnologice cum ar fi: păstrarea în stare proaspătă (ceapă, usturoi, etc.), diferite forme de prelucrare (pastă, bulion, conserve sterilizate, produse deshidratate, murate etc.). La această maturitate legumele se găsesc în diferite grade ale maturării în funcţie de destinaţie (supramaturare, coacere deplină, pârgă, inflorescenţă complet formată, maximum de creştere vegetativă etc.).

Tehnica recoltării este determinată de anumite caracteristici ale plantelor legumicole şi anume: gradul de perisabilitate şi dinamica apariţiei producţiei.

În funcţie de gradul de perisabilitate, recoltarea trebuie făcută astfel ca, în momentul efectuării acestei operaţiuni, asupra produsului să se exercite o presiune cât mai redusă, să se evite pe cât posibil lovirile, zdrobirile, ruperea de ţesuturi etc., deoarece în celulele lovite, cu pereţii vătămaţi, sub influenţa enzimelor, a oxigenului din aer şi datorită temperaturii ridicate la care se lucrează de cele mai multe ori, se produc procese de hidroliză şi fenomene care se evidenţiază prin pete, înmuierea ţesuturilor etc. care, în perioada imediat următoare recoltării, produc deprecieri calitative produselor, pierderi în greutate prin îmbolnăvire etc.

În funcţie de specificul plantelor legumicole recoltarea se face selectiv sau integral.Recoltarea selectivă se face prin mai multe treceri, pe măsură ce produsele legumicole ajung la maturitatea comercială (tomate, ardei, castraveţi, pepeni, dovlecei, fasole de grădină etc.). Intervalul dintre două recoltări diferă în funcţie de specie, faza de dezvoltare a plantei, tehnologia de cultură, condiţiile de mediu etc. Recoltarea integrală la o singură trecere, se face culegând toate produsele existente în momentul recoltării. Apariţia simultană a producţiei este un caracter transmis genetic la tomate, ardei, pătlăgele vinete, fasole, mazăre etc., la care s-au creat soiuri şi hibrizi cu maturare grupată în proporţie de peste 85% şi o bună rezistenţă la loviri, şocuri, vibraţii etc

În funcţie de dotarea tehnică, destinaţia producţiei şi specificul fiecărei specii legumicole, recoltarea se poate face: manual, când toate operaţiile se execută manual; manual cu scoaterea mecanizată a recoltei din câmp cu platforme mobile, platforme tehnologice cu benzi; semimecanizat, o parte din operaţii se execută mecanizat iar celelalte manual; mecanizat, când toate operaţiunile de recoltare se face cu ajutorul maşinilor speciale.

2. Condiţionarea produselor legumicolePrin condiţionare se înţelege totalitatea operaţiilor de sortare, calibrare, periere, spălare, ceruire etc. cu

ajutorul cărora produsele recoltate sunt aduse să îndeplinească condiţiile tehnice de calitate şi prezentare prevăzute în STAS, nomă internă, caiet de sarcini.

20

Presortarea este o operaţie care se efectuează după recoltare şi consă în eliminarea din masa produselor a exemplarelor evident necorespunzătoare calitativ, a resturilor de tulpini, bulgări de pământ etcSortarea este operaţia de condiţionare a produselor legumicole prin care se urmăreşte ca acestea să corespundă condiţiilor de calitate precizate în STAS, caiete de sarcini sau note de comandă. Prin sortare se elimină din masa produselor exemplarele foarte mici, cele cu maturare complet diferită faţă de celelalte produse, exemplarele bolnave, vătămate, crăpate etc.

Sortarea selectivă se face manual, prin alegerea produselor cu defecte din masa produselor supuse sortării sau se pot folosi în acest scop dispozitive cu celulă fotoelectrică care analizează intensitatea coloraţiei. Aceste dispozitive se reglează pentru diferite nuanţe şi intensităţi de culoare cu ajutorul unei fise-program a filtrelor de culoare şi a fundalelor de reflecţie.

Sortarea în masă generală se execută tot manual şi se face prin examinarea tuturor exemplarelor şi aşezarea lor într-unul din ambalajele aşezate în jurul muncitorului. Sortarea în masă generală trebuie făcută pe mese de sortare pe care se aşază produsele care vor fi sortate şi lăzile goale în care se va face gruparea produselor pe mărimi, formă, culoare etc., realizându-se concomitent sortarea şi calibrarea produselor.Calibrarea este operaţia prin care produsele sunt grupate după formă, mărime, greutate etc., conform prevederilor din actele normative. De obicei, calibrarea se face concomitent cu sortarea produselor sau după aceasta. Perierea este operaţiunea complementară a procesului de condiţionare, care se aplică unor specii legumicole ca: tomatele, cartofii etc. Are ca scop înlăturarea şi curăţirea de praf şi o parte din reziduurile de substanţe chimice care se găsesc pe aceste produseSpălarea legumelor se face cu maşini speciale de spălat şi are drept scop îndepărtarea totală a pământului de pe produsele legumicole şi a substanţelor fitosanitare, care se găsesc pe acestea. În acest scop, în ţara noastră, s-a realizat maşina de spălat rădăcinoase MSR care realizează spălarea legumelor într-un tambur rotativ, urmată de o spălare suplimentară cu jet de apă pe un transportor cu vergele.Ceruirea este o altă lucrare care se aplică la unele legume şi se face cu emulsii de ceară sau parafină, având drept scop prelungirea perioadei de păstrare a însuşirilor calitative.Legarea în snopi, funii, legături este operaţia de condiţionare şi ambalare specifică legumelor verdeţuri, sparanghelului, legumelor condimentare etc. Operaţiunea se execută manual şi constă în formarea unor legături de 4, 6, 10 sau 12 plante, frunze, peţioluri etc., care se leagă cu banderole din masă plastică sau alte materiale de legat. Ambalarea produselor legumicole este operaţia de finalizare a fluxului tehnologic de condiţionare şi are ca scop protejarea produselor în timpul transportului, favorizarea unei manipulări mai uşoare a produselor, iar din punct de vedere comercial, o prezentare atrăgătoare. În funcţie de destinaţie produsele legumicole se ambalează în: ambalaje de manipulare, transport şi depozitare şi ambalaje de desfacere.

21