lauren henderson - prea multe blonde

8/19/2019 Lauren Henderson - Prea Multe Blonde

1/177

Lauren HENDERSON

Prea multe blonde

Orice urmă din atmosfera prietenoasă ce va fi existat câ ndva la sala degimnastică din Chalk Farm1 era acum pe ducă , pâ nă într-at â t încâ t cei maimulţ i dintre noi, angaja ţ ii, ajunseser ă m să consider ă m că noţ iunea de „spirit

comunitar” se reducea de fapt la sticla de coniac pe care Lou o pă stra însertarul de jos al unui fişet, pentru cazuri de urgenţă . Tensiunea ce plutea înaer ar fi putut fi t ă iat ă şi cu un fer ă str ă u ruginit. Dar la crimă nu se a şteptasenimeni. A fost un şoc pâ nă şi pentru cele mai puţ in simţ itoare inimi. Din fericire, poliţ iştii nu ştiau de prejudecata adâ nc înr ă dă cinat ă pe careo aveam împotriva blondelor; asta m-ar fi pus într-o lumină proast ă . Cauza eraaceea că , sfidâ nd orice reguli de normalitate sau de bună -cuviinţă , numă rul

blondelor de la sală era pur şi simplu prea mare. Dacă vreuna dintre ele ar fimurit în împrejur ă ri mai puţ in bă t ă toare la ochi, a ş fi pus acest fapt pe seamateoriei lui Darwin privind selecţ ia naturală . Era sâ mbă t ă seara şi, la ora închiderii, Camden Town2 era tot at â t de

înţ esat de oameni precum e Oxford Street în miezul zilei. Beţ ivi care se legă nau,grupuri de bă ieţ i care-şi croiau drum cu coatele pe str ă zi, f ă câ nd mare t ă r ă boi,adepţ i ai stilului goth, cu feţ e pictate în alb, cu buze purpurii şi straturi dehaine cu franjuri negre. Strada era întunecat ă şi udă de la ploaie, iar semaforuldin marea intersecţ ie de lâ ngă sta ţ ia de metrou, ale că rui lumini verzi, galbeneşi roşii clipeau în bă ltoace, nu era bă gat în seamă de nimeni, cu excepţ iama şinilor care claxonau. A şa ar ă ta colţ ul în care locuiam. Iubeam acel loc, că cinică ieri nu mă mai simţ isem at â t de bine. Însă Tom avea unele îndoieli. — Unde ziceai că mergem?

— La un club indie care se cheamă Silver, am oftat eu. Probabil că n-osă -ţ i placă prea mult, dar e gratis, a şa că , dacă nu mai supor ţ i, poţ i oricâ nd să te duci la sala de jazz de la Electric Ballroom, bine? Tu ai fost cel care a ţ inut să

vină . — Asta pentru că nu aveam nimic mai bun de f ă cut… Dă dusem peste Tom ceva mai devreme, în localul lui preferat, Freedom

Arms, aflat la câţ iva pa şi pe Camden High Street. Mă abă tusem pe acolo pentruo duşcă , două înainte să merg la dans. Îl gă sisem bâ nd de unul singur şi, cum


2/177

pă rea oarecum deprimat, mă oferisem să -l iau cu mine. Tom e unul dintre ceimai vechi prieteni ai mei. Îl prevenisem că muzica nu va fi tocmai pe gustul lui,dar mi-am dat seama că nu mă asculta. Clubul se află peste drum de sta ţ ia de metrou din Camden Town,dedesubtul unui local care fusese odinioar ă excelent, dar care se deschisese

pentru a primi turişti şi tineri aspiranţ i la statutul de profesionişti, iar asta îistricase complet ambianţ a. Câ nd am ajuns, se formase deja o coadă pâ nă după colţ , dar n-am luat-o în seamă şi am ţ inut-o că tre intrare, trecâ nd de primii doipaznici. Din spatele unui st â lp, i-am f ă cut cu mâ na lui James, managerul de laSilver. — Salut! Eu sunt. Pot să mai aduc pe cineva înă untru? — Sigur. Doamna e în regulă , îi spuse el paznicului de ală turi şi mă îndemnă să intru. Într-o vreme, obişnuiam să -i mulţ umesc din toat ă inima lui Jamespentru că mă lă sa să intru, dar el mă ignora de fiecare dat ă , a şa că acum numă mai oboseam. Era foarte generos cu mine – pe vremuri ieşisem cu unprieten de-al lui şi ne înt â lniser ă m de vreo câ teva ori pe la concerte. Nu preaînţ elegeam de ce asta mi-ar fi dat neapă rat dreptul de a intra pe degeaba înclubul lui, dar dacă el ţ inea să procedeze astfel, eu nu aveam nimic împotriv ă .Speram doar ca Tom să se arate suficient de impresionat. Am deschis uşile de la capă tul treptelor şi am r ă mas o clipă nemişcat ă ,inspir â nd puternic. Mă simţ eam în Camden Town ca acasă , iar asta se datoraclubului. Era tapetat cu „flutura şi” de la concertele anterioare, podeaua era delemn, în mijloc trona un bar uria ş, iar pe lâ ngă pereţ i, dintr-un capă t în celă lalt al încă perii, st ă teau înşira ţ i tot soiul de pierde-var ă , fumâ nd şi bâ nd în neştire.Muzica tuna din boxele aflate deasupra capetelor noastre, dar era încă

devreme, a şa că nu prea dansa nimeni. Eram plină de energie şi aveamsentimentul că toat ă lumea era a mea. M-am întors că tre Tom. — Vrei ceva de bă ut? Cam t â mpit ă întrebarea, la drept vorbind. I-am cumpă rat un whisky, iareu mi-am luat o bere blondă , apoi ne-am a şezat la bar, cercet â nd din privirirestul clienţ ilor. De fapt, numai eu f ă ceam asta, că ci în local nu exista genul despecimene care l-ar fi putut interesa pe Tom. Nu era într-o dispoziţ ie tocmai bună . Tom e un poet f ă r ă prea maresucces, care ameninţă mereu să lase totul balt ă şi să se facă profesor la oşcoală primar ă . Mi-am dat seama că poate f ă cusem o greşeală aducâ ndu-l aici.Chiar nu era genul lui de muzică . Tom e un fost pasionat de soul şi, în acela şitimp, singurul din local care venise îmbr ă cat într-un pulover şi pantaloni reia ţ i.Probabil că se simţ ea foarte st â njenit. — Ce zici? L-am întrebat eu veselă . — Toat ă lumea poart ă negru, Sam, r ă spunse el cu o grimasă . Asta nu edeja ceva demodat?


3/177

— Genul ă sta de negru e mereu la modă , am zis eu hot ă r â t ă . Uit ă -te laea, de pildă . I-am f ă cut semn că tre o fat ă aflat ă de partea cealalt ă a barului şi care,deşi nu pă rea a avea mai mult de şaptesprezece ani, era copia la indigo a unuifan înr ă it al forma ţ iei Siouxsie and the Banshees: pă r negru ca smoala, pielea

aproape cadaveric de albă , buze date cu ruj de culoarea prunei uscate, f ă r ă picde considera ţ ie pentru conturul lor original. Tom se cutremur ă . — Nu, mersi. Av â nd în vedere că gusturile lui se limitează la blonde spă lă cite, n-amprea putut simpatiza cu reacţ ia lui. — Ei bine, şi eu sunt în negru din cap pâ nă în picioare, am subliniat. Purtam îmbr ă că mintea standard pentru dans: o rochiţă neagr ă , ciorapi-plasă şi bocancii mei uria şi, plini de fermoare şi şireturi. El îmi aruncă o privire şi spuse: — Tu eşti altfel. Ar ăţ i să nă toasă şi curat ă . — Cum îndr ă zneşti? — Vreau să zic, se gr ă bi el să adauge, că , într-un fel, eşti preastr ă lucitoare ca să te integrezi în peisaj – adică , eşti înţ olit ă ca un vampir, darar ăţ i ca Gina Lollobrigida îmbr ă cat ă în vampir – pari genul cu care cineva chiar şi-ar dori să facă sex, spre deosebire de multe femei de pe aici, de la care amsenza ţ ia că a ş contracta cine ştie ce boală primitiv ă din secolul al XVIII-lea,care-ţ i face testiculele să putrezească … Am simţ it că era momentul să schimb subiectul, înainte ca femeiledespre care Tom vorbea cu at â ta dispreţ să -i audă observa ţ iile, să -l doboare lapă mâ nt cu mişcă ri de karate şi să -i tragă un şut bine plasat în pă r ţ ile sensibile.

Cele mai multe ar ă tau de parcă ar fi participat la cursurile obligatoriisponsorizate de stat şi le-ar fi prins bine o ocazie să -şi exerseze tehnica. — O, priveşte, am zis eu repede. E Derek. — Cine? — Derek. E instructorul de greut ăţ i de la sală . Mă întreb ce caut ă pe-aici.N-a ş fi crezut că e genul lui de club. I l-am ar ă tat cu degetul lui Tom. Derek nu era prea greu de ochit; practictoat ă lumea prezent ă avea o nuanţă de alb cadaveric şi era îmbr ă cat ă în negru,în vreme ce el ar ă ta exact invers. Mai avea şi peste 1,80 înă lţ ime şi era într-oformă fizică excepţ ională , ceea ce, în sine, ar fi fost de ajuns pentru a seremarca între obişnuiţ ii locului care sprijineau barul şi nu dansau. Aceştiaerau genul de oameni care considerau că scoaterea unei ţ igă ri din pachet e oactivitate epuizant ă . — Cu cine vorbeşte? Întrebă Tom, însufleţ indu-se brusc, pentru primadat ă în acea sear ă . Femeia la care se referea era dr ă guţă şi, f ă r ă nici o îndoială , blondă ,purt â ndu-şi pă rul bă lai str â ns sus într-o coadă de cal care se rev ă rsa în jurul


4/177

feţ ei. Era mult mai scundă decâ t Derek, ceea ce o f ă cea să par ă fragilă prinsimpla ală turare. Era clar genul lui Tom. — Habar n-am, i-am r ă spuns. Vrei să te prezint? — Nu, spuse Tom abă tut. Ce şanse am în fa ţ a tipului ă luia? Cred că arepectoralii mai mari decâ t Arnold Schwarzenegger.

Tom e solid şi are şi el destui muşchi, ceea ce e normal, av â nd în vederecă lucrează ca muncitor necalificat atunci câ nd i se termină bursa de laConsiliul Artelor. Cu toate acestea, prezenta acum un strat suplimentar degr ă sime care-i ascundea musculatura destul de impresionant ă . Dacă n-ar mai

bea, probabil că ar da jos surplusul într-o lună . — Conan Distrugă torul, cu Grace Jones, e singurul film în care pectoraliieroului sunt mai mari decâ t ai eroinei, am spus într-o doar ă . De fapt, Derek nutrage at â t de mult de fiare. Joacă foarte mult baschet. Tom îmi aruncă o privire palidă . — Asta ar trebui să mă facă să mă simt mai bine? — Mă întreb însă , am zis îngâ ndurat ă , dacă prietena lui ştie că a ieşit înora ş cu alt ă femeie, sâ mbă t ă seara. Linda nu va fi prea încâ ntat ă de asta. Arface mai bine să se roage ca ea să nu afle. — E foarte geloasă ? — Da. Dar, dacă a ş fi în pielea lui, eu nu m-a ş îngrijora prea tare înprivinţ a asta, câ t pentru faptul că , înt â mplă tor, ea e cea care administrează sala. — Oh. — Derek are într-adev ă r o reputa ţ ie de armă sar. — Pă i, dacă a ş ar ă ta ca el, m-a ş bucura şi eu de aceea şi faimă ! Spuse

Tom cu amă r ă ciune.

— Vrei să mergem să dansă m? Am sugerat eu. Întotdeauna încerc să direcţ ionez conversa ţ ia pe că r ă ri mai senine atuncicâ nd Tom cade într-o stare de tristeţ e, că ci altfel m-ar t â r î şi pe mine înmla ştina depresiei lui, iar de genul ă sta de pete întunecate de pe inimă nuscapi uşor. — Dansează tu, spuse el, str â mbâ nd din nas la melodia ale că rei pulsa ţ iir ă zbă teau acum din boxe. Eu r ă mâ n să te privesc. Ne-am f ă cut loc prin mulţ ime că tre ringul de dans. Clubul e uneori folosit pentru concerte, a şa că exist ă o mică scenă în partea din spate, undeexhibiţ ioniştii pot dansa. Dedesubt se află ringul de dans principal şi un balconcare se întinde pe două laturi. Podiumul DJ-ului este pe a treia latur ă . Mureamde ner ă bdare să dansez, dar aveam noua mea haină din piele de leopard, lungă pâ nă la glezne şi cu revere mari – gen anii '70, luat ă de la second-hand – şi numă puteam hot ă r î dacă să o las deoparte sau să o duc la garderobă . În schimb,

Tom a jurat că o va pă zi ca pe ochii din cap, iar el e îndeobşte un om deîncredere. L-am lă sat, a şadar, sprijinit de balcon, cu haina pe bra ţ , şi amplonjat în jos pe scă ri că tre mulţ imea haotică , f ă câ ndu-mi loc cu coatele ca să mă pot zbâ nţ ui în voie.


5/177

Aici se câ nt ă genul meu favorit de muzică , foarte tare, cu melodii bune şichitare „supă rate” din belşug. Grupuri de bă ieţ i bra ţ la bra ţ urlau versurilecelor mai vesele câ ntece; câ nd se punea ceva mai întunecat şi mai zgomotos,schimbau placa şi se aruncau unii spre ceilalţ i, zbier â nd ca nebunii. Dinfericire, mă încă lţ asem cu bocancii, a şa că oricine dă dea peste mine primea un

şut în tibie at â t de puternic încâ t nu mai încerca a doua oar ă . Bă ieţ ii bine-crescuţ i sunt întotdeauna uşor de deosebit: îşi cer scuze în timp ce seîndepă rtează şchiopă t â nd, cu urma bombeului t ă u pe picior. După vreo or ă , James puse „Touch Me, I'm Sick”, o melodie teribil desolicitant ă , că ci îmbină un ritm vibrant cu pauze în care toat ă lumea r ă mâ nestană de piatr ă ca să urle refrenul – acesta, în naivitatea sa lă udabilă , const ă doar din titlu. Toat ă chestia asta m-a epuizat, coafura îmi alunecase în bună parte de la locul ei, a şa că am pornit-o în că utarea lui Tom. El se întorsese la

bar şi m-am bucurat să observ că avea haina mea cu el. — Cum se cheamă ultima melodie? Mă întrebă cu aerul unui antropologcare a descoperit un ritual tribal peste mă sur ă de dezgust ă tor şi nu prea moarede ner ă bdare să -l noteze. — Hm, e de la Mudhoney – se cheamă „Touch Me, I'm Sick”. — Mmm, cineva striga ceva uşor diferit… — Ultima dat ă câ nd se câ nt ă , este schimbat cu „Fuck Me, I'm Sick”. — Da, asta era. Se înflor ă uşor. — Îmi mai dai un whisky? Îl întrebă el pe barman. Mi-ar prinde bine. Şi o

bere blondă pentru prietena mea. Împinse bă utura spre mine şi spuse: — Cred că amicul t ă u tocmai a plecat cu fata aia. Pă reau a fi în rela ţ ii

foarte cordiale. — Cine, Derek? — Domnul Muşchi în persoană . Cineva mă bă tu pe umă r. — Salut, Sam. Ce mai faci? Era Lucy, o tipă cu o fa ţă lă t ă rea ţă şi grasă , care se ocupa de un program

TV prin cablu, dedicat muzicii indie. Era însoţ it ă de un bă rbat pe care ni l-aprezentat drept producă torul cu care colabora şi de un câ nt ă reţ care-şi luasenumele de la trupa de grunge cu care încerca să -şi facă un nume. Producă torular ă ta interesant, adică foarte atr ă gă tor, vreau să zic, dar a plecat aproapeimediat ca să schimbe o vorbă cu chitaristul unei forma ţ ii destul de celebre,care poza ostentativ la capă tul tejghelei barului, cu pelvisul împins înainte închip provocator. Respect â nd cerinţ ele modei, era at â t de slab încâ t oaseleşoldurilor îi f ă cuser ă gă uri prin blugi. Pe câ nt ă reţ îl ştiam deja. — Salutare, Leggo. Cum îţ i mai merge? L-am întrebat eu. — Bine, mi-a r ă spuns.


6/177

Pentru Leggo, asta fusese o conversa ţ ie foarte lungă , că ci, deşi foartear ă tos, nu prea f ă cea doi bani la capitolul socializare. Lucy, exact opusul lui, selansă într-o descriere amă nunţ it ă şi nesolicitat ă de nimeni a feluluiextraordinar în care se desf ăşurase să pt ă mâ na pentru ea. Ea era ilustrareadesă v â r şit ă a regulii conform că reia, ori de câ te ori începi o propoziţ ie cu

cuvintele „A fost de-a dreptul fascinant”, ascult ă torii se vor plictisi de moarte,f ă r ă excepţ ie. Cu toate acestea, am ascultat r ă bdă toare, înghiţ indu-mică scaturile, pentru că Lucy tot promitea de ani de zile să prezinte sculpturilemele în metal în cele două minute din emisiune dedicate evenimentelorartistice. Deşi nu era decâ t o şansă neînsemnat ă de a câştiga celebritatea, pâ nă acum alta mai bună nu se ivise. — Trebuie neapă rat să vii pe la mine să -mi vezi noile crea ţ ii, i-am zisplină de speranţă , de îndat ă ce am prins ocazia să deschid gura. Am f ă cut ocompoziţ ie mobilă nouă , care arat ă de-a dreptul tr ă snet. — Grozav, zise ea, atunci dă -mi neapă rat un telefon zilele astea. Nu eram cine ştie ce expert în materie de televiziune, dar tot m-am prinscă ă sta era un refuz. M-au cuprins gâ ndurile negre, încercâ nd să -mi dau seama dacă ea şi Leggo erau împreună . Avusesem tentative de a sta la taclale cu elceva mai devreme, dar era prea aerian ca să -mi dea replica. M-am întrebat dacă nu cumva era unul dintre acei bă rba ţ i care, decâ t să ia ei iniţ iativa, prefer ă să fie pocniţ i cu o bâ t ă în cap şi apoi t â r âţ i de pă r că tre peştera în caresă lăşluieşti. Nu e niciodat ă lipsă de asemenea exemplare: cam de ce credeţ i că îşi lasă pă rul at â t de lung şi unduitor, în zilele noastre? I-am prezentat-o pe Lucy lui Tom, ceea ce n-a fost o manevr ă tocmaifericit ă ; el a întrebat-o de ce nu se dă mai mult ă poezie la televizor, iar ea, înreplică , a subliniat faptul că prezentaser ă o lectur ă din opera lui Jim Morrison

să pt ă mâ na trecut ă . În punctul acela m-am gr ă bit s-o şterg; principiile esteticeale lui Tom sunt oarecum rigide şi aveam îndoieli serioase că va considera astadrept poezie. Nu ţ ineam să fiu prin preajmă câ nd îi să rea ţ andă ra. — Cred că tipul ă la vrea să -ţ i vorbească . Mi-am ridicat privirea, enervat ă că fusesem întrerupt ă . Trecuse cam o or ă şi jumă tate, iar eu mă cuibă risem în cel mai liniştit colţ pe care-l puteam gă siîn club, uit â ndu-mă ţ int ă în ochii unui bă rbat extrem de atr ă gă tor cu caresperam să -mi petrec noaptea. — Care? Am întrebat pe un ton iritat. Ah, salut, Tom. — Eu am plecat, spuse el, ridicâ ndu-şi spr â ncenele conspirativ, în stilullui Roger Moore. Vrei să te duc acasă ? Tom şi cu mine am rafinat acest numă r pâ nă a devenit o adev ă rat ă art ă .În situa ţ ii ideale, persoana cu care vorbesc (sau vorbeşte el) se ofer ă deasemenea să mă ducă (sau să îl ducă ) cu ma şina, ceea ce lă mureşte intenţ iilesale fa ţă de mine (nu mă mai obosesc să adaug şi cealalt ă variant ă ). Dacă nuscoate o vorbă , plec cu Tom; iar dacă se ofer ă să mă ducă , dar eu nu vreau să merg cu el, pot refuza politicos, invocâ nd o obliga ţ ie anterioar ă fa ţă de unprieten.


7/177

— Nu e nici o problemă , îmi r ă spunse după cum se cuvenea tipulrespectiv, te conduc eu acasă . Am ma şina afar ă . — Mda, nu m-ar deranja să mai r ă mâ n puţ in, am replicat cu cea maicalmă voce de care eram în stare, ca şi câ nd tocmai m-a ş fi hot ă r â t. Atunci,totul e în regulă , Tom, mersi.

Mi-am recuperat haina, profit â nd de ocazie ca să -i arunc o privire care voia să spună „lasă -mă în pace, vreau să fiu singur ă ”. — Nu-i bai, r ă spunse Tom, conformâ ndu-se disciplinat ritualului. Ne

vedem mai t â rziu. S-a retras într-o poziţ ie în care numai eu îl puteam vedea şi a început să mimeze nişte cuvinte pe care nu le puteam înţ elege. Spr â ncenele i se mişcau însus şi-n jos de parcă ar fi fost ştergă toare de parbriz sau ar fi încercat iar ăşi să -l imite pe Roger Moore, str ă duindu-se, de data asta, să mimeze surpriza.Ner ă bdă toare, i-am f ă cut semn cu mâ na să dispar ă şi m-am întors cu spatele.Nu voiam să ratez totul din pricina indiscreţ iei lui Tom. — Sper că nu va trebui să te aba ţ i din drum ca să mă duci pe mine, amzis politicoasă . — Mergem oriunde, nu-i nici o problemă . S-a uitat din nou drept în ochii mei, iar eu am simţ it ca mă topesc. Nu era un str ă in. Ori, cu alte cuvinte, nu mă comportam chiar ca otoant ă . Deşi nu-l cunoşteam prea bine, intenţ ionam să -mi aprofundezcunoştinţ ele câ t de cur â nd posibil. După felul în care mă privea, se puteadeduce că şi el avea cam tot asta în minte. Exact în acea clipă , muzica încet ă . Un geamă t a început să crească . Apoi,r ă sunar ă primele acorduri din „Don't Make My Brown Eyes Blue”, de la CrystalGayle; acesta era întotdeauna câ ntecul care încheia seara, modul în care James

indica faptul că era timpul ca lumea să se liniştească şi s-o ia spre casă . — Ai chef de un dans? Spuse el, privindu-mă în ochi şi aproape topindu-mă iar ăşi. — Vorbeşti serios? Am r ă spuns, nevenindu-mi să -mi cred urechilor. Pă i, asta era muzică popular ă sadea. Nu era deloc pe gustul lui. — Sigur. Uite, deja mai dansează câ teva cupluri. Era câ t pe ce să zic ceva de genul: „Mda, să rmanii rata ţ i”, dar el mă împiedică să rostesc asta luâ ndu-mă de mâ nă şi conducâ ndu-mă în jos pe scă rică tre ringul de dans. Din clipa în care m-a atins, l-a ş fi urmat în majoritatealocurilor la care m-a ş fi putut gâ ndi; mâ na lui era caldă şi nu putea accepta unrefuz. M-a rotit ca să fiu cu fa ţ a la el şi şi-a a şezat mâ inile pe talia mea,tr ă gâ ndu-mă spre el. Ale mele au alunecat spre umerii lui, apoi în jurul gâ tului.Era at â t de relaxat, at â t de încreză tor, încâ t am intrat uşor în ritmul lui,lă sâ ndu-mă în voia a orice ar fi urmat să se petreacă , f ă r ă povara alegerilor. Lamomentul respectiv, perspectiva asta se ar ă ta a fi teribil de seducă toare. Ochii lui erau foarte negri. Şi-a înclinat capul şi m-a să rutat, dar nu afost unul din acele să ruturi şov ă itoare, ci unul sigur, adâ nc, av â nd siguranţ aabsolut ă pe care ţ i-o dă încrederea în sine. Trupul lui era str â ns lipit de al meu,


8/177

nelă sâ nd loc de împotrivire. Pentru o clipă , am ezitat. Mintea îmi era asaltat ă de mii de motive care indicau că ceea ce f ă ceam nu era un lucru tocmai înregulă ; în cele din urmă , toat ă scena aceea, farmecul de modă veche aldansului lent de la sf â r şitul petrecerii, mâ inile lui a şezate pe fundul meu, caremă tr ă geau spre el, că ldura şi transpira ţ ia din atmosfer ă , toate mi-au luat

minţ ile şi, abandonâ ndu-mă complet, mi-am îngropat mâ inile în pă rul lui, iartrupul mi s-a relaxat în îmbr ăţ işare. Nu mi-am revenit pâ nă ce nu şi-a ridicatcapul. Corpul îmi pulsa at â t de tare încâ t, timp de câ teva secunde, nu mi-amdat seama că muzica se oprise. L-am luat de mâ nă şi l-am condus afar ă din club, aerul îngheţ at care ne-a lovit f ă câ ndu-mă să -mi str â ng mai mult haina pe lâ ngă mine. Ma şina lui eranea şteptat de elegant ă , iar el conduse lin pe str ă zile cufundate în întunericulnopţ ii, în timp ce la casetofon se auzea muzică soul. De-abia dacă scoteam vreo

vorbă ; doar câ t să -i indic pe unde s-o ia ca să ajungem la mine. Am tras în fa ţ agarsonierei mele şi am observat că nu-i sur â dea ideea de a-şi lă sa frumoasama şină parcat ă pe strada asta lă turalnică , mă rginit ă de depozite vechi şimurdare. Pâ nă la urmă a consimţ it să facă sacrificiul ă sta şi tot ce speram euera să mă considere demnă de el. M-a pus la încercare f ă r ă să piardă timpul. La două secunde după ce amintrat în casă , am încuiat uşa, iar el m-a lipit cu spatele de ea, căţă r â ndu-mă pe bara masiv ă aflat ă de-a curmezişul. Picioarele îmi erau înf ăşurate în jurullui, iar fusta suflecat ă deasupra taliei. Mă ţ inea lejer cu o mâ nă , în timp ce cucealalt ă lucra at â t de eficient, încâ t a trebuit să mă agăţ de el ca să nu leşin deplă cere. Apoi am avut orgasm, a şa că , pentru o vreme, am fost nevoit ă să mă ţ in de el chiar şi mai tare. Nu pă rea să -l deranjeze. Era foarte puternic, foarte priceput şi foarte inventiv. Cu toate lucrurile

care se petreceau, n-am prea reuşit să închid un ochi pâ nă în zori, câ nd m-ală sat ghemuit ă sub pă turi şi a cobor â t de pe platforma unde era patul înîncă perea principală . Se mişcase at â t de uşor încâ t, cobor â nd scara, nici mă car nu-şi agăţ ase pă rul în sculptura uria şă at â rnat ă de tavan cu un lanţ gros, ce selegă na ostentativ. Mie una mi-e foarte greu să nu dau mereu peste nenorocitulă la de obiect, deşi eu sunt cea care l-a at â rnat acolo. Am a şteptat pâ nă l-am auzit închizâ nd cu hot ă r â re uşa în spatele lui,apoi m-am r ă sucit, că scâ nd şi simţ indu-mă eliberat ă . M-am f ă cut ghem,

bucuroasă că eram singur ă . Nu-mi trecuse prin cap că ar dori să r ă mâ nă , darnu reuşesc niciodat ă să dau oamenii afar ă pe uşă după o partidă de sex – pareextrem de nepoliticos, chiar dacă eşti conştient ă că şi tu, şi el veţ i r ă suflauşura ţ i mai t â rziu pentru că s-a înt â mplat a şa. Manierele lui erau f ă r ă cusur:mă să rutase, îmi şoptise „Ne mai vedem”, apoi mă lă sase să dorm. În definitiv,la câ t de mic e Camden, ştiam amâ ndoi că vom mai da unul de celă lalt cur â nd. Nu, fusese perfect de la început pâ nă la sf â r şit. Ştiuse pe ce „butoane” să apese şi în ce ordine; mişcă rile îi fuseser ă bine orientate pâ nă în cele mai finedetalii. Nu era vina lui că mie îmi plac lucrurile ceva mai puţ in controlate.Chiar în clipele în care mă crispam în extaz, o pă rticică din mine era deta şat ă ,


9/177

ca şi câ nd priveam spectacolul trupurilor noastre proiectat pe un ecrangigantic. E imposibil să te pierzi cu totul atunci câ nd poţ i practic să auzimintea partenerului lucr â nd, evaluâ nd ceea ce faceţ i în momentul acela şigâ ndindu-se la ce urmează . Dar îmi ar ă tase clar că îi plă cea să fie cel care conduce, iar eu mă

simţ eam at â t de bine că nu am avut chef să îmi bat prea mult capul. De altfel,intuisem că asta ar fi stricat totul. Pentru el, sexul era ca un sport pe care îiplă cea să -l joace după reguli proprii, dar asta nu însemna că partenerul de jocpierdea în vreun fel ceva. Dumnezeu mi-e martor că s-a purtat destul degrijuliu. Fusese exact lucrul de care aveam nevoie, încă nu-mi revenisem după opoveste de dragoste foarte serioasă şi trist ă , care se terminase cu o jumă tate dean în urmă , într-un mod mai degrabă neconvenţ ional şi fusese plă cut să descopă r că nu uitasem între timp cum se face sex. În momentul acela nu eramîn stare de o implicare mai serioasă de at â t; eram la fel de pregă tit ă pentru orela ţ ie mai profundă ca o femelă de Mantis religiosa3. Lumina palidă a zorilor se strecura prin geamul murdar şi pr ă fuit allucarnei aflate deasupra capului meu. Z â mbind, m-am întors pe partea cealalt ă şi am adormit. Am înt â rziat câ teva minute la ora de gimnastică a lui Rachel. Lou,secretara, voise să -mi verifice programul pe să pt ă mâ na aceea şi, câ nd ea vreasă te întrebe ceva, nu te poţ i împotrivi. În timp ce deschideam uşile duble alesă lii, o pală de aer greu şi umed venind din interior m-a lovit peste fa ţă ca unprosop ud. Şiruri de trupuri care se înv â rteau, mai toate apar ţ inâ nd unorfemei, se desf ăşurau dinaintea siluetei înalte şi suple a lui Rachel. Parcă ar fifost câ mpul de paradă al unui nou model de armat ă . I-am f ă cut cu mâ na şi m-

am refugiat în cel mai îndepă rtat colţ al încă perii. Rachel m-a salutat în treacă tcu capul, dar expresia de pe chip i-a r ă mas complet neschimbat ă , concentrat ă şi serioasă . Era ca şi câ nd ne-am fi aflat într-o ser ă – verde, umedă şi plină de culoriaprinse – cu deosebirea că nimeni nu le cere unor orhidee exotice să facă două zeci de să rituri cu picioarele depă rtate, pe fiecare parte. Sala de gimnastică era imensă , cam câ t trei terenuri de badminton puse unul lâ ngă celă lalt, darnoi foloseam doar două treimi din spa ţ iu; de partea cealalt ă a pereteluidespă r ţ itor se auzeau bufniturile şi mormă ielile care însoţ eau un antrenamentde fotbal. Totul era vopsit în verde, de la podea pâ nă hă t, la eşafodajul detraverse şi că priori din fier care se întindea pe tavan, dedesubtul luminatoarelor încastrate în acoperişul boltit. Vopseaua începuse să se cojească pe alocuri,dâ nd la iveală nuanţ a deprimant ă de muştar peste care se aplicase verdele.

Aceasta nu era o sală pentru tinerii şi tinerele în plină ascensiune profesională ,unde cotiza ţ iile anuale plă tite de membri să se ridice la câ teva sute de lire; eraproprietatea Consiliului local din Chalk Farm şi funcţ iona cu un bugetminimal, în ton cu tendinţ ele modei. Decoratorii care se ocupaser ă de lucr ă ri


10/177

fuseser ă probabil fratele şi amicul cuiva, echipa ţ i cu niscai cutii cu vopseacă zute dintr-un camion. Cu toate astea, a rezultat ceva vesel, iar atmosfera, cel puţ in în momentulacesta, era dezmor ţ it ă de ritmurile repetitive şi zgomotoase ale muzicii tehnocare bubuia din boxe. Toat ă lumea respira repede, iar unii dintre cei mai puţ in

în formă aveau deja chipurile îmbujorate şi transpirau ca nişte contabili la opetrecere a burlacilor. Rachel pă rea a fi singura care nu suferea. Se mişca în ritm, la fel de plină de via ţă ca întotdeauna, cu membrele ridicâ ndu-i-se şi că zâ nd la loc de parcă ar fi fost întoarsă cu cheia. Avea pă rul str â ns la spate într-o coadă de cal, maiînt â i întins pe creştet, apoi rev ă rsâ ndu-se într-o cascadă de câ rlionţ i câ ndscă pa de str â nsoarea elasticului. Purta un costum de gimnastică negru pestenişte jambiere cu imprimeu mov şi, prin mulţ imea de trupuri transpirate şiextenuate, picioarele ei de culoarea lavandei se ză reau intermitent, mişcâ ndu-se în sus şi-n jos ca trase de nişte sfori. Jambierele se terminau la jumă tateagambelor; dedesubtul lor, se vedeau muşchii şi gleznele de culoarea cafelei culapte ce pă reau sculptate în lemn şlefuit. Coapsele ei erau inimaginabil de lungişi de zvelte, iar chipul îi era distant, frumos şi aspru. Dacă Rachel ar fi general,m-a ş înrola în orice armat ă pe care ar comanda-o. Bă t ă ile din palme de la final au fost asurzitoare; bă nuiam că lumeaaplauda uşurat ă că supravieţ uise f ă r ă daune fizice ireparabile. Eramtranspirat ă leoarcă şi mă simţ eam de parcă încheieturile mi-ar fi fost lubrifiatede sudoare. Cunoscâ nd-o bine pe Rachel, îmi puteam da seama că începuseora într-o dispoziţ ie proast ă şi că ne muncise în halul ă la ca să scape deenergia negativ ă . Am privit în direcţ ia ei. Îşi ştergea fa ţ a cu un prosop. Tr ă gâ ndu-şi

elasticul din pă r, îşi scutur ă frumoasa claie de fire de culoarea antracitului şi oşterse şi pe aceasta bine cu prosopul. Am luat o cană cu apă şi am dat-o pe gâ tdintr-odat ă , am umplut-o din nou, apoi am pornit într-o doar ă că tre locul încare st ă tea. — Ai cam scos untul din noi. Ea îmi zâ mbi dindă r ă tul prosopului. — Cam mult pentru tine, ai? Pă rea nespus mai relaxat ă acum. Exerciţ iile fizice au de obicei efectulă sta. Eu însă mi eram pe un val de adrenalină . — Ai vrea tu, i-am r ă spuns cu spiritul abil care îmi va aduce câ ndvafaima de a fi o Dorothy Parker4 de Camden Town. Pot să ţ in pasul cu tineoricâ nd. — N-ai decâ t jumă tate de normă aici, spuse Rachel, agit â nd spre mineunul dintre degetele ei lungi şi elegante. A şa că nu-ţ i lua nasul la purtare cumine, f ă tuco. Nu eram în nici un fel obligat ă să tolerez asemenea insulte vulgare. — De ce muzica ta de fond sună mereu la fel? Am întrebat dulce. N-ai

vrea să -ţ i împrumut nişte casete cu melodii?


11/177

Ochii lui Rachel se îngustar ă . — Gata, pâ nă aici ţ i-a fost. Poţ i să te recompensezi cumpă r â ndu-mi cevade bă ut. — Sigur. Vii la duş? — Nu, mă duc acasă . Ne vedem la Fazan într-o jumă tate de or ă ?

— OK. Mi-am luat geanta şi haina şi am ieşit în hol, vr â nd să le mai acord cinciminute celor ce f ă ceau duş la parter ca să pot intra în vestiar f ă r ă să trebuiască să mă înghesui. De obicei, după sesiunea de sear ă lucrurile se cam precipitau.Oamenii voiau să ajungă acasă câ t mai repede şi să se tr â ntească în fa ţ atelevizorului, după ce-şi câştigaser ă cinstit odihna. Linda, care administra sala cu o mâ nă de fier într-o mă nuşă de zale,tocmai prindea cu un bold un anunţ pe avizierul uria ş ce se întindea pe unadintre laturile recepţ iei. A ş fi încercat să mă întorc din drum, dar mă ză rise deja şi avea genul acela de privire care te ţ intuieşte de perete. Era de înă lţ imea mea,a şa că mă putea sfredeli cu ochii f ă r ă probleme. Într-un moment de empatie,am realizat cum se simte un fluture câ nd acul îi str ă punge micul abdomen şi-lfixează de panoul de plut ă . — Ah, Sam, spuse ea aspru. Mă bucur să te v ă d. Voiam să te întreb dacă ai v ă zut noile benzi de exerciţ ii? Erau într-o sacoşă albastr ă , în birou, dar audispă rut cu desă v â r şire. Chiar azi-diminea ţă le-am că utat. — Mi-e teamă că nu te pot ajuta. Nu le folosesc la orele mele şi nici n-amobservat sacoşa ultima dat ă câ nd am fost înă untru. — Câ nd anume a fost asta? — Vineri. — Hm.

Linda mă fix ă cu privirea şi mai intens, ca să -mi lase de înţ eles că nueram deasupra orică ror bă nuieli. — Ei bine, dacă se înt â mplă să le vezi, a ş vrea să fiu informat ă . Au costat foarte mult. Le-am comandat special. — Sigur. M-am uitat la anunţ ul pe care-l prinsese pe avizier. — O, asta nu e valabil pentru tine, îmi spuse cu aerul ei dispreţ uitorobişnuit, cel special gâ ndit pentru ca angaja ţ ii s-o îndr ă gească . Este exclusivpentru membrii personalului care au carte de muncă , normă întreagă şi dreptde decizie. Ceea ce dorea să dea de înţ eles era că nu pricepea cum de nu mă spintecam f ă r ă înt â rziere cu o sabie ceremonială , chiar acolo, în mijloculholului, purt â nd de gâ t pancarta care să explice că gestul îmi fusese motivat deruşinea de a nu-mi fi asigurat un contract de muncă la sala de gimnastică dinChalk Farm. — Pot să -l citesc? Sau asta e o infracţ iune care atrage automatconcedierea?


12/177

Linda dă du din umeri şi se îndepă rt ă . Cum sunt o doamnă , am scoslimba la ea în timp ce era întoarsă cu spatele. Lou, care auzise schimbul dereplici, îmi aruncă o scurt ă privire plină de compasiune, apoi îşi f ă cu de lucrula birou, în vreme ce Linda intr ă în cabina de plexiglas a recepţ iei şi începu să frunză rească nişte broşuri.

Nimeni nu putea nega faptul că Linda era excelent ă ca manager de sală :poseda eficienţ a unui robot, dar şi capacitatea aproape la fel de inumană de amunci pe rupte, fiind mereu prima care ajungea la serviciu şi ultima carepă r ă sea sala la sf â r şitul fiecă rei zile. Pe la spate, îi ziceam Helga, dar prin astaîncercam de fapt să fiu dr ă guţă . Ne cunoşteam de relativ puţ in timp: pâ nă acum câ teva luni, nu avusesem ore aici în mod regulat, ţ inâ nd doar locul altora atunci câ nd erau bolnavi sau ocupa ţ i cu altceva. Cu toate acestea, cum unadintre instructoarele de la greut ăţ i care avea jumă tate de normă plecase,ajunsesem acum să ţ in patru ore pe să pt ă mâ nă . Depuneam un efort susţ inutca să fiu în forma cerut ă de a ştept ă rile colegilor mei, astfel că petreceam destulde mult timp la sală . Lou fusese întotdeauna cea care îmi aranja orarul şi mă suna dacă se ivea ceva de lucru mai devreme. Nu prea avusesem de-a face cuLinda, care oricum se considera mai presus de tribula ţ iile rasei umane, îngeneral şi ale suplinitorilor în particular. Preda şi ea, mai ales cursurile de aerobic de la nivelul trei (adică avansa ţ i. Exclusiv pentru iniţ ia ţ i), care îmbinau o precizie nemţ ească amişcă rilor cu un dispreţ la fel de rece pentru pragurile de durere şi la careparticiparea masculină era mai numeroasă decâ t în mod normal, probabilpentru că nimeni n-ar fi putut să te numească pă mpă lă u dacă f ă ceai exerciţ iide aerobic după metoda Helgă i. Programul ei de exerciţ ii de for ţă şi derezistenţă era destinat numai acelora care, după standardele normale, erau

deja într-o formă fizică perfect ă . Am privit în direcţ ia ei. Fa ţ a îi era mică , palidă şi atent machiat ă , de odr ă gă lăşenie oarecum asemă nă toare celei a unei roză toare, care era însă alterat ă de linia subţ ire a buzelor, ce nu se relaxau decâ t pentru Derek. Ochii eimici pă reau mai largi datorit ă rimelului, iar pudra de pe obraji nu i se ştergeaniciodat ă , oricâ t de intens ar fi lucrat. Ast ă zi, îşi piept ă nase pă rul într-o coadă în v â rful capului şi purta ostentativ un top negru mititel, cu fermoar în fa ţă ,peste un costum mulat bleumarin. Toaleta respectiv ă era menit ă să -i dea ocazia să arate ce corp frumos avea. Şi chiar era frumos, dacă îţ i plac femeile al că rorschelet e acoperit de un strat at â t de subţ ire de ţ esut încâ t te întrebi ce nevoiemai au de el. Lui Derek îi plă cea. Deşi în mod normal era mai mult decâ t fericit să facă sex cu orice femeie frumoasă pe care se înt â mpla să o înt â lnească , preferatotuşi ca prietenele lui să fie subţ iri, blonde şi elegant îmbr ă cate. Ca Linda – şica fata cu care îl v ă zusem în seara precedent ă , de altfel. În mod ideal, maitrebuia şi ca ele să înţ eleagă că el se considera liber să aibă aventuri, at â ta

vreme câ t se asigura că partenerele ştiau precis că intenţ iile lui nu erau în niciun fel serioase. Ia lucrurile uşor, distrează -te şi r ă mâ i apoi în rela ţ ii cordiale –


13/177

aceasta era filosofia lui Derek şi, spre cinstea lui relativ ă , nu pă rea a-şiconsidera iubitele de o noapte drept t â rfe; de fapt, era mai dr ă gă stos cu eledupă decâ t înainte, precum ar fi un sultan cu femeile din haremul să u. Multedintre fete adorau de-a dreptul acest comportament şi nu obişnuiau să -l iapeste picior pe un ton r ă ut ă cios, dar nu eram prea convinsă că Lindei îi f ă cea

vreo plă cere deosebit ă să fie distribuit ă în rolul sultanei principale. Anunţ ul pus de Linda şi scris în cel mai gr ă itor jargon managerial invitala o şedinţă peste câ teva zile, în care să se discute propunerea de reorientare astructurii celor care frecventau sala şi cerea pe un ton imperial ca toţ i membriicu drept de vot să fie prezenţ i. Era semnat „Linda Fillman, director”. Lou se str â mbă foarte sugestiv. Ea era pentru noi figura autorit ăţ ii: deşiîn jur de cincizeci de ani, nu-şi ar ă ta v â rsta, reuşind cu succes în încercareadeloc uşoar ă de a combina o frumuseţ e voluptuoasă cu o atitudine maternă .Lou lucrase la Sala de gimnastică şi Centrul de recreere Chalk Farmdintotdeauna şi nu prea avea timp pentru ceea ce ea numea fumurile şipretenţ iile Lindei. Era ca o pat ă de culoare care înviora fundalul alb al recepţ iei,ca un tablou de Matisse at â rnat pe un perete gol; îşi purta pă rul într-un cocelegant şi aranjat, legâ nd de obicei eşarfe viu colorate în jurul lui, fixate cu

broşe mari, din aur. Turbanul de azi era compus din învolbur ă ri de materialeroşii şi verzi şi se asorta foarte bine cu rochia ei roşie. Cerceii erau nişte cercuriuria şe din aur, iar unghiile lucioase, fiecare din ele fiind mai lungă decâ t alemele puse cap la cap, loveau uşor tastele computerului, ca şi cum ar fi dansatstep. Spuse: — De ce n-o fi scriind doar „Linda”? Toat ă lumea ştie cine dracu' e ea.

Ascult ă la mine, faptul că se tot înv â rte pe lâ ngă mine câ nd lucrez e de ajunssă -mi provoace un infarct. De parcă n-a ş putea să fac şi treaba mea, şi pe-a ei

f ă r ă să mă ambalez at â ta, ca ea. Ha! Nu e decâ t un pui de gă ină jigă rit, dacă esă mă întrebi pe mine. Habar n-am ce vede Derek la ea. Am cobor â t scă rile r â njind. Lou reuşea de fiecare dat ă să mă înveselească . Treptele erau foarte aglomerate din cauza femeilor îmbr ă cate şimachiate care se îndreptau hot ă r â te în direcţ ia opusă şi am fost fericit ă să gă sesc camerele de duş aproape goale. Două fete discutau însufleţ it sub jetulde apă ; una avea pielea foarte închisă la culoare şi, într-un stil flamboaiant, arfi fost chiar dr ă guţă , dacă n-ar fi purtat acea expresie îmbufnat ă pe chip, cepă rea că face parte din ansamblu la fel de mult ca şi tr ă să turile înseşi. Spunea: — Nu, mă place sigur, fat ă . Ascult ă -mă pe mine! Tre' să fi v ă zut cum seuita la mine ast ă zi, în timpul orei. Se holba de-a binelea, înţ elegi? Cealalt ă fat ă , aproape incolor ă , cu excepţ ia pă r ţ ilor pe care le freca cu

buretele din material vegetal şi care erau de un roz aprins şi cu urme decelulit ă , r ă spunse ner ă bdă toare: — Z ă u, Naomi, câ teodat ă eşti a şa de tu-an-t ă ! — Dar tu ce ştii despre lucrurile astea? Îi să ri ţ andă ra acuzatei. — Se zice că a fost deja cu toat ă lumea de pe aici, nu ştiai? Probabil că emai plin de boli decâ t o camer ă de a şteptare dintr-un spital!


14/177

Nu m-am putut abţ ine să nu zâ mbesc larg. Naomi deschise gura să deareplica, dar după aceea m-a ză rit şi s-a r ă zgâ ndit, mulţ umindu-se să -şi speleinteriorul coapselor, nu şi rufele murdare, în public. Pâ nă m-am dezbr ă cat euşi m-am bă gat sub duş, ea îşi punea deja amica la curent cu ce se maiînt â mplase în East Enders, în episodul din seara precedent ă .

Au plecat înaintea mea, iar eu m-am spă lat în voie, ştiind că Rachelobişnuia să înt â rzie puţ in. Apartamentul ei nu era departe, dar, pentru ea, eracam la limit ă să ajungă acasă , să se schimbe şi să plece iar ăşi în doar treizecide minute. Mi-am privit trupul gol în oglindă şi am fost destul de mulţ umit ă dece-am v ă zut. Ar ă tam binişor pentru cineva de două zeci şi şase de ani, chiardacă nu aveam să posed niciodat ă musculatura bra ţ elor pe care mi-o doreamf ă r ă să lucrez la sală şase zile pe să pt ă mâ nă . Cu toate acestea, lucrurile erau sub control, mai ales tendinţ a meanaturală de a fi modelat ă în formă de clepsidr ă . La asta se referise Tom câ ndpomenise de Lollobrigida în comentariul de asear ă . Dar, câ t ă vreme purtammă rimea 38, eram fericit ă – exist ă o limit ă a ceea ce se poate face cu materiaprimă din dotare. Rachel avea genul de siluet ă care mie mi se pare perfect ă ,adică înalt ă şi slabă , dar nu la modul extrem în care înţ elegea Linda noţ iuneade „slab”; cu toate că ea considera că are bustul prea mic, nemulţ umirea fiind oparte esenţ ială a condiţ iei umane, şi investise într-o colecţ ie impresionant ă desutiene cu burete pentru a compensa acest neajuns. Îmi amintea în privinţ aasta de doamna Smiling din Cold Comfort Farm, a că rei obsesie era să gă sească tot soiul de sutiene rare. În drum spre ieşire, m-am oprit puţ in în biroul de la parter. Acesta era ocă mă ruţă la capă tul scă rilor, care fusese transformat ă într-un fel de spa ţ iupentru personal în clipa în care Lou, grijulie, o dotase cu un ceainic de pe

vremea potopului şi o cutie uria şă cu pliculeţ e de ceai. Înă untru se aflau omă suţă şi câ teva scaune, dar restul obiectelor erau mai ales fişete str ă vechi şicâ teva greut ăţ i care trebuiau reparate. Avantajul principal al acestui birou, înafara uşurinţ ei cu care îţ i puteai face o cană de ceai oricâ nd doreai, era acelacă , din moment ce Linda avea un birou personal la etaj, aici o puteam face albiede porci iar ă a risca să fim auziţ i. Chestia asta era înlesnit ă şi de faptul că pereţ ii erau f ă cuţ i pe jumă tate din plexiglas, astfel încâ t, în chip foarte oportun,puteam vedea cine se află în încă pere înainte să intr ă m, ceea ce ne dă deaposibilitatea să -i evit ă m pe colegii mai plicticoşi. În acela şi timp, dacă st ă teai

jos şi beai o cea şcă de ceai, omor â nd timpul şi plâ ngâ ndu-te de unii şi de alţ ii,aveai destul timp să -i ză reşti pe respectivii venind pe coridor şi să schimbi la

vreme subiectul, vir â nd că tre ceva cu care să fie toat ă lumea de acord. Ca, depildă , Linda. Pe moment, ocupanţ ii camerei erau Derek şi Jeff, primul st â nd sprijinitnonşalant de un fişet şi vorbind cu cel din urmă . Derek nu st ă tea sau nu şedea pur şi simplu niciodat ă ; el se întindea pe ceva sau se proptea de ceva. Îmiaruncă în treacă t un zâ mbet prietenos. — Salut, Sam. Cum mai merge?


15/177

— Bine, mersi. I-am zâ mbit şi eu larg. Lejeritatea cu care se comporta era contagioasă ;Derek poseda o abilitate înnă scut ă de a-i înveseli pe oameni doar prin purtareasa firească . La sală erau o gr ă madă de tipi ar ă toşi şi cu trupuri perfecte, darDerek lua premiul înt â i pentru chipul lui atr ă gă tor şi aerul de complet ă

degajare. Nimic nu pă rea să -l fr ă mâ nte pe Derek, nici acum, nici în trecut. Ladracu', femeile aproape că -şi smulgeau costumele de gimnastică de pe ele şi learuncau spre el, urlâ nd: „Ia-mă pe mine, ia-mă pe mine”; se menţ inea într-oformă excelent ă f ă r ă să trebuiască să lucreze ore întregi la sală în fiecare zi, a şa cum erau siliţ i cei mai puţ in dota ţ i de la natur ă ; iar atitudinea sa prietenoasă îicucerea pe majoritatea celor ce ar fi putut fi geloşi pe el. Nici mă car nu-l puteaiînvinui pentru promiscuitatea în care tr ă ia, pentru că nu că uta să ascundă nimic, oferindu-ţ i doar alternativa de a-l lua a şa cum era sau de a nu-l accepta,că ci nu avea să se schimbe. O admira sincer pe Linda pentru energia şihot ă r â rea ei; îi plă cea ideea că prietena lui nu era doar o pipiţă f ă r ă creier, cidirectoarea unei să li de gimnastică . Totuşi, cred că ar fi o exagerare dacă amafirma că Derek era… feminist. În ciuda acestui portret, Jeff era una dintre puţ inele persoane care erauimune la farmecul lui Derek. Puteai deduce asta fie şi numai din limbajulcorpului: în clipa de fa ţă , şedea la masă cu spatele drept şi cu bra ţ eleîncrucişate pe piept, ţ eapă n ca o scâ ndur ă , în timp ce Derek, întruchiparea f ă r ă cusur a să nă t ăţ ii şi a siguranţ ei de sine, se sprijinea confortabil de dulap,îmbr ă cat într-un tricou alb şi cu pantaloni de trening. Nu era vina lui că , princompara ţ ie, Jeff ar ă ta palid şi slă bă nog, dar acesta îi purta pică oricum. Din cauza faptului că între bodybuilderi exist ă o competiţ ie at â t destr â nsă , la sală se creează întotdeauna o ierarhie tacit ă . Fiind profesor de

aerobic şi cu un fizic cam slab, Jeff se afla pe cea mai joasă treapt ă . Bă rba ţ iidin meseria asta sufereau foarte mult. Unii dintre ei, care luau steroizi înneştire, îi numeau „fetiţ e” – foarte original – şi încercau să -i intimideze cuprivirea atunci câ nd se înt â lneau pe coridor (dacă nu chiar mai r ă u). Jeff f ă ceaexerciţ ii câ te două ore pe zi şi, în ciuda acestui lucru, era deseori tachinatpentru că preda în fa ţ a unei mulţ imi de fete, care să reau în sus şi-n jos. La Chalk Farm, unde se credea cu t ă rie în egalitatea de şanse, era mai

bine decâ t în majoritatea să lilor; unii dintre membrii care încă lcaser ă acestedrepturi fuseser ă deja poftiţ i pe uşă afar ă . Era oarecum ironic că antipatiile lui

Jeff se îndreptau mai cu seamă că tre Derek, care nu se ală turase niciodat ă celor ce-l luau peste picior, fiind mult prea ocupat să mă soare din priviri oricefund feminin care se f âţâ ia de colo-colo prin sală . Dar via ţ a e nedreapt ă , iar

bă rba ţ ii – mai ales aceia care se adună dinaintea unor oglinzi câ t tot peretele,în încercarea de a-şi umfla trupurile ca pe nişte baloane – au în general totat â ta scaun la cap câ t o ga şcă de puşti care se ciondă nesc cine să se joace încontinuare la consolă . — A v ă zut vreunul dintre voi, bă ieţ i, vreo sacoşă albastr ă cu nişte benzide exerciţ ii în ea? Am întrebat. Linda mă tot bate la cap pe chestia asta.


16/177

Jeff scutur ă din cap în semn că nu. — Şi pe mine m-a întrebat de ea. El şi Linda erau mereu pe picior de r ă zboi şi mi-am dat seama că ar maifi adă ugat ceva prea puţ in mă gulitor la adresa ei dacă n-ar fi fost şi Derek defa ţă .

— Linda îşi face prea multe griji, asta e problema cu ea, r ă spunsenonşalant Derek. Acum e puţ in stresat ă . Să nu crezi că are ceva cu tinepersonal. O să apar ă şi sacoşa aia în cele din urmă . — Sunt sigur ă că a şa va fi. Pă i, ne mai vedem. — Pleci? Mă întrebă Jeff. — Mda, mă înt â lnesc cu Rachel la Fazan. — O, chiar a şa? S-ar putea să vin şi eu mai încolo, spuse el. O dă dusem în bar ă r ă u de tot. Jeff era vampirul energetic al colectivului:îşi înfigea „colţ ii” zdrav ă n în tine şi te plictisea de moarte, sugâ ndu-ţ i treptatenergia pâ nă te lă sa lat şi nu mai erai în stare decâ t să te holbezi la telenovelelealea australiene care se dau după -masa, câ nd moţă i în timp ce-ţ i digeri pr â nzulşi, în consecinţă , eşti mai puţ in pretenţ ios în privinţ a calit ăţ ii divertismentului.Rachel avea să mă înjure pentru că , într-un moment de neatenţ ie, lă sasem să -mi scape locul în care mergeam. Am zâ mbit politicos şi m-am f ă cut nev ă zut ă înainte să apuce să -mi smulgă un angajament ferm. În timp ce închideam uşa biroului în urma mea, am prins cu coadaochiului expresia lui Derek. Se îndreptase de spate, iar degajarea îi pierise;ar ă ta teribil de preocupat de ceva. Poate că el fusese cel care r ă t ă cise benzile deexerciţ ii şi nu dorea ca Linda să afle, că ci mâ nia ei era cumplit ă . Nu, Derek s-ar descurca uşor în astfel de situa ţ ii. M-am gâ ndit că , cel mai probabil, eraîngrijorat că ea va afla cu cine fusese în seara precedent ă .

Cocoşul şi Fazanul e un mic local foarte la modă , situat pe o alee ce dă înCamden High Street, zugr ă vit în culoarea mentei, dotat cu oglinzi aurite şi cuduşumele lustruite, semă nâ nd astfel periculos de mult cu un bar de vinuri. Sezice că e cel mai bun loc din nordul Londrei pentru a agăţ a desenatori tehnici.

Totuşi, nu le poţ i reproşa o nimica toat ă ca asta, câ nd au o gamă excelent ă de beri la halbă şi coşuleţ e cu cutii de chibrituri, marcă proprie, pe care le poţ i jefui în voie. Îmi plac grozav chestiile astea; îmi dau senza ţ ia că sunt opersoană sofisticat ă . Bineînţ eles că Rachel nu ajunsese încă . M-am strecurat cu maregreutate, printre geci de piele şi rucsacuri negre de plastic, că tre celă lalt capă tal încă perii, unde se afla şemineul. Acolo am gă sit două scaune şi m-am a şezat, str ă duindu-mă să nu-mitermin ginul tonic dintr-o înghiţ itur ă . A venit şi ea cinci minute mai t â rziu.

Ar ă ta fantastic, cu pă rul r ă sucit într-un coc în v â rful capului şi îmbr ă cat ă într-un trenci legat str â ns în jurul taliei. Bă rba ţ ii şi femeile se holbau deopotriv ă laea, f ă r ă să se ascundă . Se opri la bar ca să -şi ia ceva de bă ut. Am observat cuamă r ă ciune că ea nu trebuia să a ştepte ca să fie servit ă , dar mi-am spus că


17/177

asta era numai din cauza faptului că era mai înalt ă decâ t mine. Mda, a ş vreaeu. — Sal'tare, spuse, căţă r â ndu-se pe scaunul de lâ ngă mine şi oft â nduşurat ă . Doamne, ce bine e să stai jos. Am avut o zi foarte lungă . — Ăăă , am zis eu pe un ton agitat, hot ă r â ndu-mă pe loc să -i spun despre

ce era vorba. Am nişte veşti proaste. S-ar putea să vină şi Jeff. — Rahat. Sam! De ce i-ai zis unde mergem? — Mi-a scă pat, pur şi simplu. Îmi pare r ă u, mă simt ca dracu'. Vrei să mergem în alt ă parte? — Nu, îmi place aici, a dat ea din umeri, în plus, unde mai gă sim noi unlocal în care să putem sta jos? Nu va trebui decâ t să discut ă m despre igienafeminină pâ nă îi pică fisa şi se car ă . — Jeff se crede feminist, i-am atras eu atenţ ia. Mai degrabă o să nespună el ce pă rere are despre noile reclame TV la tampoane şi de ce suntînjositoare pentru femei. A şa îşi închipuie el că face conversa ţ ie. — E un tică los amă r â t. Rachel sorbi lung din pahar. — Ia zi, continuă ea pe un ton mai serios, ce pă rere ai despre or ă ? N-aiprea venit în ultima vreme, nu? — A fost foarte bine, am spus cu toat ă sinceritatea. Ne-am simţ itexcelent, dar n-ar trebui să fie trecut ă ca nivelul unu spre doi. Linda o să -ţ ifacă t ă r ă boi, dacă vine pe nea şteptate şi te verifică . E clar de nivelul doi spretrei. Rachel dă du din umeri şi-şi goli paharul. — De obicei e mai uşor de at â t, a recunoscut ea. Am fost cam încordat ă ,ştii?

— Mi-am dat seama. Vrei să vorbim? — Of, la naiba. Probleme cu bă rba ţ ii, ca întotdeauna. A zis că poate maitrece pe la mine şi n-a mai apă rut. Vechea poveste. De ceva vreme – încă dinainte s-o cunosc eu – Rachel avea o aventur ă cuun bă rbat însurat. Nu prea ai ce să spui în situa ţ ii din astea, iar eu mă conformasem, zicâ nd foarte puţ ine atunci câ nd aflasem. Aventura se desf ăşurape coordonatele clasice: el îi f ă cea promisiuni şi le încă lca; ea îşi fr â ngeamâ inile prin casă atunci câ nd el nu venea, a şa cum se înţ eleseser ă , deşi eraperfect conştient ă că orele la care el îşi f ă cea de fapt apariţ ia nu preacoincideau cu aranjamentele f ă cute împreună anterior. — Ar trebui să ieşi cu mai mulţ i oameni, i-am zis, încercâ nd să nu facnici observa ţ ii critice, nici unele pline de compasiune, că ci nu le vedeam folosulîn astfel de împrejur ă ri. — O, dar mai ies din câ nd în câ nd. Niciunul nu se poate compara cu el.Dumnezeule, ce coşmar. Îşi str â nse umerii. — Am vorbit cu el azi. A trebuit să o scoat ă pe nevast ă -sa în ora ş asear ă

– pare-se că era puţ in deprimat ă , spuse ea pe un ton lipsit de orice nuanţă .


18/177

— Pun pariu că asta te-a f ă cut să te simţ i mult mai bine. Mai vrei ceva de bă ut? — Nu, mă duc eu. Tu ce iei? Mă întrebă , f ă câ nd un gest cu mâ na ca şicâ nd ar fi înlă turat un subiect de discuţ ie supă r ă tor. — Gin tonic, te rog.

— O, foarte elegant. Pâ nă se întoarse Rachel cu bă uturile, Jeff tot nu apă ruse. Începusem să cred că eram în afara pericolului. — Helga a pus un anunţ după ce ai plecat, i-am spus, că ci îmi amintisemîn timp ce ea era la bar. Ceva în legă tur ă cu o şedinţă în care vrea să discutestatutul membrilor. A avut tupeul să -mi spună că eu nici n-ar trebui să citesc,de vreme ce nu am normă întreagă . Poţ i să -ţ i închipui una ca asta? — N-o bă ga în seamă , r ă spunse Rachel cu indiferenţă . Doar o ştii cum e.Cum apare vreo fat ă dr ă guţă la orizontul lui Derek, cum îşi scoate ghearele. — Dar abia de-am schimbat câ teva cuvinte cu el! Am protestat eu cumâ na pe inimă . — E de-ajuns să -i fi dat în treacă t bună ziua. Nici că -i trebuie mai multHelgă i ca să se ambaleze. Luă o sorbitur ă din pahar. — Şi am impresia că ştiu despre ce e vorba la înt â lnirea asta, în ciuda

jargonului ă luia îngrozitor pe care-l foloseşte. — Da? Ceva interesant? — S-ar putea spune şi a şa. Are de gâ nd să transforme sala într-una defiţ e, să dubleze cotiza ţ ia de membru şi să folosească banii ca să monteze jacuzzişi saune. Ce mai, capitalismul în acţ iune! Tr ă dează însăşi ideea pe care s-aîntemeiat existenţ a să lii ă steia. O să -şi tr â ntească probabil o mă rire copioasă

de salariu, dar lefurile noastre vor r ă mâ ne la fel de mici, desigur. Conducereaîşi asigur ă întotdeauna ce-i mai bun, iar lucr ă torii trag ponoasele. Bine a ţ i venit în Marea Britanie SRL. Deşi spr â ncenele elegante ale lui Rachel erau arcuite, buzele nu i semişcau deloc; oricum, şi dacă ar fi studiat pe ascuns ventrilochismul,

vocabularul de mar ş de protest nu era deloc stilul ei. Vocea mai degrabă miorlă it ă a lui Jeff nu era prea greu de recunoscut. Mi-am întors capul şi l-am

v ă zut st â nd lâ ngă mine. — Nu poate să facă asta, am r ă spuns într-o doar ă , consider â nd că exagerează . Sala este a Consiliului local… — Linda îşi închipuie că are destulă trecere la vreo câţ iva oameni dinconducerea comitetului de decizie ca să -i reuşească planul, zise Jeff. O să lespună că e vorba de o ra ţ ionalizare a serviciilor sau alte rahaturi d-astealiberale, iar ei or să pună botu'. Probabil că or să se folosească de chestia astaca să arate că nu sunt o adună tur ă de socialişti ză rghiţ i, a şa cum i-auîncondeiat ziarele conservatoare… Sunt de acord cu majoritatea lucrurilor pe care le susţ ine Jeff, dar mi-esilă de felul în care le formulează ; el e unul dintre tinerii albi, din clasa de


19/177

mijloc, slă buţ i şi cu aspect nesă nă tos, care poart ă haine de proletar şi-şi tragfalse accente de oameni din clasa muncitoare atunci câ nd v â nd exemplare dinSocialismul viu pe la gurile de metrou. Din clipă în clipă va începe să dea dinmâ nă şi să ne zică „tovar ăşă ”. Mi-am privit ceasul şi-am spus:

— Doamne, at â ta s-a f ă cut ceasul? Habar n-aveam că e a şa de t â rziu. Trebuie să plec acasă . M-am ridicat şi am început să -mi trag pe mine haina din piele de leopard.Rachel prinse replica din zbor. — Da, şi eu ar trebui să o şterg, spuse, luâ ndu-şi geanta. Faină haina,Sam. Mă lă f ă iam de plă cere, în timp ce figura lui Jeff indica o dezamă gireprofundă . — Ei, haide, mai sta ţ i la un pahar, zise cu o voce plâ ngă rea ţă . E r â ndulmeu să fac cinste. Am observat că , deşi invita ţ ia ne era adresat ă amâ ndurora, ochii lui ofixau pe Rachel. — Scuze, Jeff, dar sunt foarte obosit ă . Am luat un pumn plin cu minicutii de chibrituri de un verde pal de pepoliţ a şemineului şi le-am îndesat în buzunarul hainei. Nu mă v ă zuse nimeni.L-am umplut şi pe celă lalt. Acum chiar că aveam coapse ca ale Lollobrigidei. Rachel se lă să înduplecat ă ca o fraier ă . — Pă i, poate mai stau la un pă hă rel, spuse ea. În fond, n-am cine ştie cede mers. Jeff era at â t de fericit că avea companie încâ t nici nu mi-a observatplecarea. Mă strecuram prin mulţ ime, încercâ nd să nu strivesc chibriturile.

Nu aveam ore a doua zi, a şa că mi-am petrecut timpul acasă , îngarsonier ă , jucâ ndu-mă cu instala ţ ia mobilă , alias Chestia, de care eram pestemă sur ă de mâ ndr ă . Aceasta era un soi de sfer ă argintie cu contururineregulate, legat ă de jur împrejur cu un odgon de oţ el pe care îl destr ă masemşi-l prelucrasem pâ nă ce pă r ţ i din el ajunseser ă să arate ca un nă vod încâ lcit,prin ochiurile că ruia sfera lucea stins. O vreme, tică loasa de Chestie îmină pă stuise zilele, st â nd chircit ă în mijlocul podelei ca un broscoi ţâ fnos aflatîntr-o pasă foarte proast ă ; ştia că nu e terminat ă şi asta nu-i plă cea deloc.Problema era, însă , că eu nu ştiam de ce anume avea nevoie. În cele din urmă , o remarcă f ă cut ă înt â mplă tor a fost cea care mi-a datideea de a ata şa de ea un lanţ şi de a o să lta peste una dintre grinzile din tavan.Nici n-am terminat bine, că s-a şi înveselit; desigur, Chestia ştiuse tot timpulcă , de fapt, ea era o instala ţ ie mobilă şi a şteptase cu sufletul la gur ă să -mi dauşi eu seama de asta. Legă nâ ndu-se maiestuos în aer, de parcă ar fi fost oplanet ă proaspă t descoperit ă , pă rea foarte mulţ umit ă de sine şi de mine.Singurul neajuns era acela că nu era fixat ă ca lumea, astfel încâ t, deşi destulde bine legat ă cu lanţ ul, avea tendinţ a de a se balansa periculos ori de câ te orideschideam luminatorul şi v â ntul pă trundea în camer ă . Îmi bă team capul să


20/177

încropesc un sistem prin care s-o stabilizez, dar f ă r ă vreun succes notabildeocamdat ă . Eram totuşi fericit ă că , în sf â r şit, izbutisem să dezleg misterul identit ăţ iiChestiei, astfel că nu-mi prea mai pă sa că se legă na ca un pendul. Am avutintenţ ia să -l sun pe Tom şi să -l întreb dacă voia să ieşim să bem ceva, dar mă

furase complet schiţ a unei noi instala ţ ii mobile, numit ă Fiica Chestiei, care, dedata aceasta, era special gâ ndit ă pentru a at â rna în aer, şi pierdusem completnoţ iunea timpului, pâ nă în momentul în care stomacul meu m-a informat că era zece jumă tate seara şi că muream de foame. Am scotocit prin dulapuri şi am scos la iveală un pachet de Sainsbury'sPotato R östi5 cu ardei roşu, pe care l-am încă lzit în tigaie, întrebâ ndu-mă dacă faptul că pachetul fusese sigilat în vid însemna că mâ ncam de fapt legumeproaspete. Mă îndoiam. Cu ceva vreme în urmă , luasem hot ă r â rea de aconsuma mai multe fructe şi legume proaspete, ceea ce, în practică , setraducea doar prin a mâ nca totuşi câ teva: astfel, r ă scolind prin coşul pentrulegume, am dat peste o ceapă solitar ă , pe care am pr ă jit-o şi am adă ugat-opeste r östi. Dacă nici asta nu e o legumă proaspă t ă , atunci mă dau bă tut ă .Simţ indu-mă acum mai însufleţ it ă datorit ă efortului depus, am dat drumul latelevizor şi, cu farfuria plină ochi şi o sticlă de vin roşu, am urmă rit un serialamerican cu hoţ i şi vardişti. N-am bă ut decâ t jumă tate de sticlă . Sunt într-oetapă de via ţă să nă toasă . Ploua iar ăşi. Dâ ndu-mi capul pe spate, am inspectat luminatorul dedeasupra, care era acum at â t de înglodat în jeg şi gă ina ţ de porumbel, încâ t orază de lumină care ar fi dorit să -şi croiască drum înă untru ar fi trebuit să lupte cu îndâ rjire. Mai devreme sau mai t â rziu, trebuia să mă hot ă r ă sc să -lcur ăţ . Bob, paznicul de noapte de la uria şul depozit de ală turi, din care, odat ă ,

f ă cuse parte şi garsoniera mea, jura că pisica lui, Shirley Gr ă sana, mai st â rpeadin porumbei, dar ştiam amâ ndoi că astea nu erau decâ t închipuiri de om

bă tr â n. Porumbeii londonezi se încrucişaser ă cu popula ţ ia de şobolani,rezult â nd astfel creaturi mutante gigantice, capabile s-o alunge pe Shirl cu osingur ă bă taie dispreţ uitoare de aripi. Iar Bob nu punea otrav ă , dar nu din cineştie ce scrupule pentru drepturile animalelor, ci din cauză că Shirley Gr ă sananu ştia, cu faldurile ei de gr ă sime unduind senzual, să se ţ ină departe dehaleala peste care se înt â mpla să dea. Am oftat. Departe de a spă la mizeria acumulat ă , ploaia pă rea că oînteţ eşte, formâ nd un strat zdrav ă n de noroi, funingine, excremente, pă mâ nt şipene – va trebui să evit să mă mai gâ ndesc la asta în timp ce mă nâ nc. Mă facesă -mi piar ă toat ă pofta de mâ ncare. Una dintre marile probleme pe care eu şiprietena mea Janey le împă rt ăşeam era invazia porumbeilor; câ nd se vaîntoarce din vacanţă , să pt ă mâ na viitoare, o s-o sun şi o s-o întreb cum aprocedat cu ai ei. De ce nu f ă cuse nimeni niciodat ă un film despre porumbeiuciga şi? Poate ştie Tom. El e cinefilul înr ă it. Oare Pă să rile ar intra în categoriaasta? Nu prea cred. Dacă nemernicele alea mici ar fi fost porumbei, pâ nă la


21/177

final, Tippi Hedren ar fi fost mai degrabă îngropat ă în gă ina ţ ul lor, nu doarciufulit ă serios. Tobele r ă pă ir ă , cei de la Pogues6 au pornit o veselă gigă irlandeză şi, cuinconfundabilele tonalit ăţ i neclare ale vocii ei, Shane McGowan, care sestr ă duia să pronunţ e câ t de desluşit putea printre cei patru dinţ i pe care-i mai

avea, a început să ne câ nte despre un cimpoier pe nume Jimmy. St ă team cuspatele la peretele cu oglinzi, iar dinaintea mea se aflau nouă femei care, ca şimine, ţ ineau greut ăţ i în mâ ini. Două erau nou-venite, una fiind Naomi, fata dela duşuri; în mod firesc, pă reau mirate la auzul muzicii ce se rev ă rsa din boxe.Celelalte mă cunoşteau deja şi bă teau ritmul cu piciorul. Am început să -mirotesc, pe r â nd, umerii spre spate şi să observ cum mişcă rile mele erau imitate,cu doar o fracţ iune de secundă înt â rziere, de grupul meu de discipole. Ca de obicei, Josie st ă tea chiar în fa ţ a mea, av â nd pe chip eternul să uzâ mbet larg. Costumul ei de gimnastică era roz, iar colanţ ii gri. În jurul talieipurta una dintre acele nesuferite curele înguste, cenuşie şi ea, desigur, ca să seasorteze; rujul cu care se dă duse avea o nuanţă strident ă de roz, în timp cepantofii de sport erau albi, cu o uşoar ă lucire trandafirie. Josie zâ mbeaconstant, indiferent de ce spuneam sau f ă ceam, înclinâ ndu-şi capul într-oparte pentru ca pă rul str ă lucitor, tuns scurt, să se legene. Aceste lecţ ii erau defapt menite să le familiarizeze cu modul în care putea fi folosit ă sala, urmâ ndca novicii să promoveze apoi la stadiul la care puteau exersa singuri. Cu toateastea, Josie participa la ele deja de un an şi nu dă dea impresia că ar dori să plece. Ceea ce mă bă ga în sperieţ i erau zâ mbetul ei larg şi artificial şi asortareaobsesiv ă a îmbr ă că mintei. Eram convinsă că într-o bună zi avea s-o ia razna,f ă câ nd zob capul cuiva cu una dintre gantere. Caseta a trecut la Van Morrison, care a început de îndat ă cu „şa-la-la”-ul.

Muzica lui mă înviorează întotdeauna: e mai ieftină decâ t Prozacul şi dă rezultate la fel de bune. Lucram deja la tricepşi, că ci nimeni nu doreşteantebra ţ e fleşcă ite, mulţ umim de întrebare. Naomi, de la duş, era pe r â ndul aldoilea. Cu statura ei de aruncă toare de suliţă , ar ă ta mai degrabă a cineva care-şi lucrează corpul decâ t celelalte, dar nu pă rea amatoare să facă vreun efort. Defiecare dat ă câ nd ridica greut ăţ ile, avea o expresie mâ hnit ă şi ofensat ă , deparcă o jigneam personal dirijâ nd runda de exerciţ ii. După cincisprezece minute, le-am adunat, pregă tindu-le să pornească înturul aparatelor şi st â nd cu ochii pe ceas ca să le pot spune, cam din minut înminut, să schimbe. M-am asigurat şi că Naomi era în raza mea vizuală . N-aveam chef să se accidenteze şi să dea vina pe mine. Pe fundal se auzea omelodie creolă uşoar ă şi sprinţ ar ă , dar nu foarte alert ă . Nu-mi plă cea să lucrezcu greut ăţ i pe muzică de dans rapidă . Te determina să te gr ă beşti şi teîmpiedica să simţ i ritmul corect al fiecă rui exerciţ iu, astfel că muşchii eraulucra ţ i într-un mod mai puţ in eficient. În plus, graba putea cauza luxa ţ ii sauchiar mai r ă u. Am renunţ at să îmi mai fac griji pentru Naomi; era prea leneşă pentru aface ceva suficient de solicitant ca să păţ ească ceva, iar în prezent îşi mişca


22/177

picioarele cam cinci centimetri înainte şi înapoi, lucr â nd la banda înclinat ă pentru picioare şi ar ă t â nd foarte enervat ă de faptul că pedalele refuzau să semişte mai mult. Dar pentru asta chiar trebuia să împingi în ele. Mi-am verificat ceasul şi-am anunţ at încă un schimb. Josie se ridică

bucuroasă şi se nă pusti plină de gra ţ ie şi cu pă rul în v â nt asupra urmă torului

aparat. Îmi aruncă un zâ mbet scurt, vr â nd parcă să -mi transmit ă că sedistrează de minune. M-am cutremurat. Numai Dumnezeu ştia ce înţ elegea eadin muzica pe care o puneam şi din ţ inuta mea ponosit ă , const â nd în tricourit ă iate îmbr ă cate peste pantaloni scur ţ i t ă ia ţ i care, la r â ndul lor, veneau pestenişte jambiere pline de gă uri, toate av â nd nuanţ a aceea de cenuşiu-că rbune lacare ajung hainele negre după ce le speli ani de zile. Era momentul pentru o relaxare. Am bă tut din palme ca să le chem, întimp ce a şterneam salteluţ e pentru ele şi pentru mine. Au pă r ă sit aparatele f ă r ă tragere de inimă , ceea ce era un semn bun; excepţ ia o constituia Naomi, careabia a ştepta să -şi tr â ntească fundul pe jos şi să se holbeze la mine îmbufnat ă în loc să -şi încline capul la st â nga şi să stea a şa câ t numă ram pâ nă la cinci.

Am început să facem întinderi pe sunetele melodiei „Tell It Like It Is”, câ ntat ă de frumoasa voce a lui Aaron Neville, de care nu te mai puteai scutura. Cuasta, lecţ ia se încheiase. Ne-am aplaudat reciproc, iar eu, în speranţ a că o voisperia pe Naomi, i-am oferit un zâ mbet marca Josie, care voia să spună sunt-o-uciga şă -sadică , dar era prea proast ă ca să se prindă de groză via ce se ascundea în spatele lui. — Ne vedem joi, Sam! Ţ ipă Josie în timp ce se îndepă rta. „Nu-mi spune pe nume, asta mă sperie”, am vrut eu să -i r ă spund. Naomiieşi bufnind din sală , privindu-mă cu ostilitate pentru că o f ă cusem să sufere.Pâ nă şi coapsele ei pă reau a se v ă luri de o indignare surdă . Am pus încă una

din casetele mele cu compila ţ ii şi mi-am început propriul program de exerciţ ii.Mă simt frustrat ă de fiecare dat ă câ nd îi privesc pe alţ ii lucr â nd, câ nd eu nu facdecâ t să -i dirijez, f ă r ă a putea să mă ală tur lor. Timp de o or ă şi jumă tate, m-am rupt de lumea dimprejur. Oameniiintrau şi ieşeau din sală , dar eu abia dacă observam. Mi-am pus deja la punctun sistem propriu – nu folosesc multe aparate, ci, mai ales, ori de câ te ori esteposibil, gantere, pentru că acestea solicit ă un grad de echilibru şi deconcentrare mult mai mare. Dacă nu eşti foarte atent sau te leneveşti la unuldintre aparate, acesta te va proteja într-o oarecare mă sur ă , în timp ce o bar ă încă rcat ă cu greut ăţ i care-ţ i cade pe umeri nu va mai fi at â t de gentilă . În plus,te ajut ă mai mult la ţ inuta generală a corpului. Nu folosesc greut ăţ ile ca să -mi lucrez partea inferioar ă a corpului; dacă a ş fi f ă cut asta, a ş fi avut deja nişte coapse musculoase. Acumulez foarte uşorîn zona aceea, dar a ş putea face exerciţ ii pentru tricepşi şi bicepşi în neştire,toat ă ziua, şi tot nu s-ar vedea vreo îmbună t ăţ ire semnificativ ă la bra ţ e. Cu at â t mai r ă u. Mi-am lucrat abdomenul, care e mereu pe cale să dospească dacă nusunt cu ochii pe el, şi am încheiat cu o lungă serie de întinderi. Câ nd am plecat


23/177


24/177

să -i spună şefului să -şi gă sească pe altcineva pentru slujba asta de rahat deîndat ă ce va fi acumulat vocabularul adecvat, la orele ei de engleză de la vreoamă r â t ă de şcoală de limbi str ă ine, undeva pe lâ ngă Oxford Street. Localul eradecorat în genul rustic şi plă cut al anilor '70, cu covoare orientale decolorateat â rnate pe pereţ i, scaune de lemn greoaie şi mese ale că ror t ă blii uzate te

f ă ceau să te simţ i bine. Am ales o masă din colţ ul de lâ ngă fereastr ă şi ne-aminstalat confortabil, ca să ne bâ rfim şefii şi colegii într-o atmosfer ă amiabilă ,a şa cum e tradiţ ia printre muncitorii afla ţ i în timpul liber. Lesley abia îşi începuse slujba la sală . Era t â nă r ă şi plină de elan – defapt, nu era decâ t cu vreo câţ iva ani mai mică decâ t mine, dar în compania eimă simţ eam bă tr â nă şi obosit ă – avea pă rul blond tuns scurt, ochii mari şialba ştri şi un corp ca al unei pă puşi Barbie balerină care dă impresia că -şipoate r ă suci membrele de cauciuc în toate poziţ iile imaginabile, f ă r ă a-şi pierdezâ mbetul vesel. În ciuda acestor atuuri, dispoziţ ia ei generală era veşnic una decăţ el neştiutor, cu limba at â rnâ ndu-i afar ă , care, în combina ţ ie cu vidul dincreier – a ş insulta grav pernele dacă a ş spune că avea în cap puf de gâ scă – îmipermitea să manifest fa ţă de ea o atitudine de superioritate îngă duitoare, maidegrabă decâ t una de ur ă pentru că era mai înalt ă , mai suplă şi mai blondă . Era evident că a şteptase de mult ă vreme un prilej să se descarce. F ă r ă să -şi bage în seamă ceaiul, exclamă de îndat ă ce ne a şezar ă m: — E a şa de posesiv ă în legă tur ă cu orice! Asta nu pot să suport la ea! Niciuna din noi nu avea nevoie de precizarea că vorbea despre Linda. — Ai zice că ea e proprietara să lii! Şi nu doar a să lii… Se întrerupse, roşind uşor. — Ci şi a lui Derek, termină Rachel sec propoziţ ia. Amâ ndouă bă gaser ă m de seamă că Derek şi Lesley se mă surau reciproc

din priviri. — Pă i da, str â nse Lesley din umeri. Dacă nu-l poate ţ ine lâ ngă ea, artrebui să renunţ e la el, nu? Întrebă , cu ochii ei alba ştri mari şi nevinova ţ i. — Nu e deloc cinstit, a şa-i? Ar trebui să le lase şi pe celelalte fetiţ e să se

joace cu jucă ria ei frumoasă , mă car din câ nd în câ nd? Derek nu e o pă puşă Action Man care adună praful într-un colţ al dulapului cu jucă rii al Lindei,Lesley, i-am atras eu atenţ ia. Lesley se bosumflă , a şa cum f ă cea de fiecare dat ă câ nd nu pricepea prea

bine ce i se spunea. — Şi e o tică loasă nenorocit ă ! Continuă ea nest â njenit ă . A ţ i auzit ce i-aspus lui Jeff deună zi? I-a zis că ar trebui să -i dea în judecat ă pe cei care fac

bă uturile alea pentru sportivi, pentru că el tot slă bă nog e şi că , din partea ei, ar face mai bine să nu se mai obosească şi să arunce banii direct pe fereastr ă ! — Nu ştiam că Jeff mai bea porcă riile alea, am spus eu. — Cost ă o avere, asta e adev ă rat, zise Rachel gâ nditoare. Linda îinimereşte întotdeauna punctul sensibil. — De ce-l ur ăşte at â t de mult? Întrebă Lesley, cu ochii câ t niştefarfurioare albastre.


25/177

Pă rul bă lai i se ciufulise în jurul capului şi încă mai purta canadiana deschi roz bombon şi str ă lucitor. Ce mai, Barbie pe pâ rtie. Paharul de ceai este

v â ndut separat. Rachel dă du din umeri: — Jeff refuză să fie în rela ţ ii bune cu persoanele din conducere, explică

ea. El e un socialist practicant. Înainte ca Lesley să apuce să se cutremure, adaugă : — Şi nu-l ajut ă deloc faptul că Hel… Linda e obsedat ă să deţ ină controlul. O tot provoacă şi-o scoate din minţ i, chiar şi atunci câ nd eaprocedează cu cap. Îi eram recunoscă toare lui Rachel că nu-i spusese Lindei „Helga” de fa ţă cu Lesley, că ci unul dintre efectele secundare ale vidului din capul acesteia eracă informa ţ ia care intra îi şi ieşea direct pe gur ă , f ă r ă a suferi nici o procesarepe parcurs. — Dar ea e grosolană cu toat ă lumea! Spuse Lesley. E grosolană chiar şicu Lou! — Asta e din cauză că Lou e la fel de competent ă ca ea, am zis eu. Emusai ca Linda să fie mai bună decâ t oricine altcineva. Singura fiinţă cu carese poart ă câ t de câ t omeneşte e… — Derek, complet ă ea. Aproape că puteam să -i ză resc razele de soare din priviri câ nd îi rosteanumele. — Fii atent ă , Lesley, i-am spus eu cu hot ă r â re, punâ ndu-mi în jocrezervele imense de maturitate şi înţ elepciune de via ţă pentru a da greutatemomentului. În locul t ă u, eu m-a ş ţ ine departe de Derek, mă car pâ nă treccâ teva luni şi slujba ta o să fie mai sigur ă . Nu risca. F ă -ţ i un obiectiv din a-i

ar ă ta Lindei că Derek nu te interesează . Vorbeşte cu ea despre prietenul t ă u. — Dar n-am nici un prieten! — Ce rost are să -ţ i pună beţ e în roate un fapt at â t de mă runt caadev ă rul? Se uit ă la mine cu ochii goi. Câ nd s-a împă r ţ it mintea, Lesley a fostprobabil prea ocupat ă să stea la coadă . — Uite ce e, Lesley, e via ţ a ta, e slujba ta, OK? Spuse Rachel. Dar Samare dreptate. Nu te apropia de Derek. Nu merit ă deranjul. — Dar nu e corect! Protest ă ea. Ce treabă are cu slujba mea faptul că Derek încearcă să mă vr ă jească ? — A ş avea şi eu o curiozitate în legă tur ă cu o chestie mă runt ă , am spuseu. Se înt â mplă cumva să fii singurul copil r ă sf ăţ at al unor pă rinţ i pestemă sur ă de iubitori care ţ i-au f ă cut toate mofturile? — Mami şi tati s-au purtat întotdeauna grozav cu mine, r ă spunse Lesleycu entuziasm. Le-am zis că o să le dau înapoi avansul pentru apartament deîndat ă ce voi începe să câştig nişte bani din lecţ ii. — A şa mă gâ ndeam şi eu. — Ce voiai să zici cu Action Man mai înainte?


26/177

Fruntea i se încreţ ise din cauza efortului de a-şi aminti ce-o nedumerise.I-am zâ mbit cu blâ ndeţ e, întrebâ ndu-mă dacă ar trebui să mă aplec spre ea şisă o bat uşurel pe mâ nă . — Nu-ţ i bate că pşorul t ă u frumos cu asta. — Dar…

— Sam nu voia decâ t să sublinieze că la mijloc sunt oameni şisentimente, îi explică Rachel. Nu e doar o joacă . Adică , tu poţ i să spui că , dinmoment ce Linda nu-l poate ţ ine lâ ngă ea, ar trebui să renunţ e la el, dar nu a şa merg lucrurile într-o rela ţ ie. Lesley se încă păţâ nă să se bosumfle. — Nu v ă d ce motiv ar avea. Tare a ş fi vrut să mă aplec şi să -i v â r linguriţ a de ceai pe nas; mă car a şasă mai zdr ă ngă nească ceva prin capul ă la sec. Nu i-ar strica o schimbare. După cum mă lă murise deja Linda, eu nu eram invitat ă la şedinţ a dinseara aceea, iar acesta a fost exact motivul pentru care m-am dus. De regulă ,singurul mod în care pot fi t â r â t ă la o şedinţă este să se anunţ e că , la final, se

vor distribui gratuit droguri. În prealabil, Rachel şi cu mine ne înt ă riser ă m cu oduşcă , iar câ nd am intrat în creşă (singura încă pere, afar ă de sala degimnastică , în care am fi putut încă pea cu toţ ii), am constatat că se adunaser ă deja destui participanţ i, care se foiau neliniştiţ i pe scaune de parcă ar fi fostcopii mici, sub privirile de balaur ale Lindei. Instructorii de aerobic nu se preapricep să stea locului în timpul unei reuniuni. Linda pusese strategic o masă la capă tul cel mai îndepă rtat al camerei şiluase loc în spatele ei, cu un teanc de coli şi un pahar cu apă aliniateregulamentar dinaintea ei. Nu-i mai lipsea decâ t un ciocă nel de magistrat.Purta un costum negru mulat, pă rul îi era str â ns în coadă de cal, iar buzele îi

erau şi ele încleştate. Privindu-mă cum mă a şezam, zise cu obişnuita ei etalarede generozitate şi îngă duinţă : — Sam, sper că înţ elegi că nu ai dreptul să votezi sau să iei cuv â ntul laaceast ă şedinţă ?! — Hei, calmează -te, Linda! Spuse Derek, f ă câ ndu-mi cu mâ na. Sam e lanoi de ani de zile, nu-i a şa, Sam? Se rezemase de fereastra deschisă , rulâ ndu-şi o ţ igar ă cu „iarbă ”.Îmbr ă cat cum era, în pantaloni de bumbac groşi şi cu un pulover alb larg, ar ă ta ca desprins dintr-o reclamă la colecţ iile Gap. — În calitate de preşedinte al acestei şedinţ e, nu doresc decâ t să mă asigur din capul locului că toat ă lumea îşi cunoa şte situa ţ ia, spuse Linda, darcu o uşoar ă undă de tandreţ e în voce atunci câ nd se uit ă la Derek. — Dacă nu se controlează , o să fie ea în situa ţ ia de a se spâ nzura detavan, cu un trapez în jurul gâ tului, i-am şoptit eu lui Rachel, care a izbucnit înr â s. Pentru o clipă , m-am simţ it ca la şcoală : eram fetele rele care stau înultima bancă şi fac mişto de profesoar ă .


27/177

Şedinţ a fusese convocat ă pentru ora 20:00, iar Linda s-a asigurat că începe la ţ anc. Oricine mai înt â rzia după aceast ă �

lauren henderson - prea multe blonde

Documents