legenda personala
TRANSCRIPT
1
MIOARA ȘOLDAN www.celalalteu.ro
LLLeeegggeeennndddaaa pppeeerrrsssooonnnaaalllăăă GGGhhhiiiddd dddeee aaauuutttooocccuuunnnoooaaașșșttteeerrreee șșșiii dddeee aaauuutttooottteeerrraaapppiiieee
GRATUIT
www.celalalteu.ro
2
Nu ți-ai învățat lecția...
Auzi deseori această afirmație? O vezi în viața ta și a celor din jurul tău? Prietena ta s-a despărțit de
iubitul ei pentru că era agresiv, dar, cumva, următorul iubit s-a dovedit a fi mai agresiv? Știi un tip care e
deja la al treilea divorț si de fiecare dată spune că știe unde a greșit data trecută și că de data asta va fi
bine? Pe tine te supăra cu adevărat faptul că fostul tău iubit te mințea și ai ajuns cu unul mult mai
mincinos?
Aceasta ar fi zona afirmației Nu ți-ai învățat lecția... De ce nu ne învățăm lecțiile, că doar nu ne plac
aceste experiențe?! Pentru cei mai mulți, răspunsul e același: nu ne dăm seama care era lecția de
învățat.
Ce îți propun prin acest material este un
instrument care te va ajuta să îți identifici
„leitmotivul vieții” – acea idee care îți
subordonează viața și care te face să
repeți, de mai multe ori, una și aceeași
experiență (da, în cadre diferite, cu oameni
diferiți) pentru că ... nu ți-ai învățat lecția.
Legenda personală – cum o denumește
Prof. Univ. Dr. Ion Radu-Tomșa în
Psihologia personalității și Legenda
personală - este în primul rând un ghid de
autocunoaștere și de autoterapie.
Eu mi-am scris legenda – a fost o noapte magică! Când am terminat de scris, mi-am dat seama că, deși
eram epuizată, de parcă imi retrăisem întreaga viață în câteva ore, aveam totuși o stare extatică –
trăisem o revelație.
Legenda mea se numește O fărâmă de Dumnezeu – este titlul ales atunci, la sfârșitul scrierii. Poți să
citești legenda mea sau poți merge direct la finalul articolului, acolo unde vei găsi pașii pe care trebuie
să îi parcurgi pentru a-ți scrie propria legendă. Eu am ales să împărtășesc cu tine Legenda mea din două
motive, egale ca importanță:
1. Știm toți, încă din școala generală, că orice teorie susținută de exemplu devine mai ușor de aplicat.
Înțelegi mai clar ce ai de făcut.
2. Mi-am asumat față de tine, prin acest blog, o misiune – aceea de a-ți fi alături în călătoria ta spre
tine, călătoria prin care tu TE CUCEREȘTI PE TINE. Scrierea Legendei personale a fost un pas
important pentru mine în procesul de căutare și de REGĂSIRE a sinelui. Sunt sigură că, de-a lungul
anilor, ai lăsat uitării multe părți din tine, azi una, mâine alta, încât ai uitat cine ești. Și eu am uitat de
mine - vei vedea asta în legenda mea. Dar m-am regăsit. Și știu că și tu o vei face - cum spune Peter
Pan, nu îți trebuie decât credință, voință și praf magic (pe care sper să îl regăsești aici, pe blog, în
diverse exerciții de autocunoaștere, cum este cel de față).
www.celalalteu.ro
3
OOO fffăăărrrâââmmmăăă dddeee DDDuuummmnnneeezzzeeeuuu
„Iată care-i taina mea. E foarte simplă: limpede nu
vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul
lucrurilor (Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupéry).”
Mă uitam într-o zi printre cărțile expuse spre vânzare la un chioșc de ziare. Observ romanul „O viață”, al
lui Guy de Maupassant. Involuntar, deși cartea este în limba română, mintea mea citește Une vie și mă
poartă în urmă cu ani mulți, când studiam literatura franceză. O răsfoiesc. Și iată cum îmi apare în fața
ochilor un scurt paragraf care îmi șoptește că trebuie să recitesc această carte.
„Iubirea! De doi ani o simțea apropiindu-se, cu o
neliniște mereu sporită. Acum era liberă să
iubească. Nu-i mai rămânea decât să-l
întâlnească pe el. Va fi el, și atât...Vor merge
mână în mână, strânși unul lângă altul,
ascultându-și bătăile inimilor, simțindu-și căldura
umerilor, topindu-și iubirea în limpezimea suavă
a nopților de vară, atât de uniți, încât își vor afla
ușor, doar prin simpla putere a dragostei, până și
cele mai nemărturisite gânduri.
Și asta va dura la nesfârșit, în seninătatea unei
iubiri fără moarte.”
(O viață, Guy de Maupassant)
Și cum am credința că în viață nimic nu este întâmplător, că trebuie doar să fii atent la semne, cum
spune Alchimistul lui Coelho, o cumpăr. O recitesc pe nerăsuflate. Am sentimentul că o citesc pentru
prima dată. Și nu pentru că am uitat intriga, ci pentru că acum o citește altcineva decât tânara de 20 de
ani, care studia, pe atunci, un roman la facultate.
Mă trezesc spunându-mi „este povestea vieții mele...sper totuși ca finalul să fie diferit”.
Mărturisesc acest lucru peste câteva zile și terapeutului meu. Cum am ajuns aici?
CCCaaarrrttteeeaaa mmmeeeaaa dddeee cccăăăpppăăătttâââiii
www.celalalteu.ro
4
Printr-o matematică simplă, aș putea sa împart viața mea în cinci capitole: 7 x 5 = 35, unde 35 este
vârsta mea actuală, iar 7 este celebrul număr care ne vine mai întâi in minte. 7 ani de acasă, 7 zile ale
săpămânii, etc... Ca si cum această primă etapă, primii șapte ani, dau ritmicitatea restului de ani.
La mine, au fost doar 6 ani de acasa. Poate de aceea ciclurile de 7 nu mi-au marcat existența. Încercând
să imi împart viața în capitole, constat o lipsă totală de ciclicitate, contrar argumentelor astrologice,
astronomice, „astroblog”-ice, etc.
Capitolul 1. Copilul deștept. Așa îmi spuneau
părinții mei, în special mami. Al patrulea copil
din familie și ultimul, de altfel. Cred că tocmai
de aceea spun în prezent despre mine că „m-am
născut în competiție”. Mi-am însușit acest
atribut de „copilul perfect” și mi-am dat silința
să îl demonstrez, să fiu la înălțimea lui, să nu îi
dezamăgesc niciodată pe ai mei. Pentru mine
nu exista decât locul I, restul...nu mai venea
nimic după locul I.
A durat cam 17 ani.
Piesa muzicală reprezentativă: „De ziua ta, mămico” (Cutiuța muzicală - Cântece pentru copii)
Capitolul 2. Iubirea. O așteptam, precum
personajul feminin citat mai sus. Nu știam
practic nimic despre cum simți iubirea
romantică, dar o așteptam. Gândurile mele
nemărturiste zburau deseori către Prințul
Zburător, către iubirea Luceafărului gata să
plătească cu propria nemurire dragostea pentru
Cătălina. Deși nu cunoscusem dragostea,
citisem cu nesaț poveștile de iubire ale Faustei,
alei lui Pardaillan, ale muschetarilor. Dragostea
pătimașă din legendele casei Borgia îmi
tulburase multe nopți. Și știam că într-o zi voi
trăi și eu IUBIREA, plină de patimă și de
sacrificii, totul pentru un om. Toate visele mele
se creaseră în jurul iubirii romanești a
cavalerilor din alte timpuri. Și a venit. La 17 ani,
la fel ca pentru Jeanne, eroina din Une vie.
A rămas și m-a dominat cu totul, timp de 5 ani.
Piesa muzicală reprezentativă: „La Bohème” (Charles Aznavour).
VVViiiaaațțțaaa mmmeeeaaa îîîmmmpppăăărrrțțțiiitttăăă îîînnn cccaaapppiiitttooollleee... EEEvvveeennniiimmmeeennnttteee --- mmmaaacccaaazzz
www.celalalteu.ro
5
Capitolul 3. Idealuri. Am terminat studiile. Mă
simt puternică, mă simt încrezătoare. Am 22 de
ani și o lume întreagă de cucerit. Vise de
ambasade, de viață diplomatică. Nu mai am
nevoie de părinți, de frați, de nimeni care să mă
ajute. Pot totul și orice. Pentru că am iubirea lui
pentru suflet și pe mine însămi pentru carieră.
Mă simt în sfârșit și frumoasă, nu doar
deșteaptă.
7 ani de aparentă glorie.
Piesa muzicală reprezentativă: „A toi” (Joe Dassin)
Capitolul 4. Dependența. (sau Fără ideal, de
Henryk Sienkiewic). El, căsătorie, copil. S-ar spune
ca era mersul firesc al lucrurilor. 29 de ani. Nici
prea târziu, nici prea devreme. Potrivit.
Ambasade, diplomație? În ce film? Sigur nu al
meu... Renunțare la sine, compromisuri, ambalate
frumos sub umbrela unor cuvinte răsunătoare
precum toleranță și familie...
A iubi o iluzie. 4 ani.
Piesa muzicală reprezentativă: „Hiers encore, j’avais vingt ans” (Charles Aznavour).
www.celalalteu.ro
6
Capitolul 5. Cine sunt eu? Divorț. Trădare,
minciuni, depresii... Dalida și Alain Delon
intonând Paroles, paroles, paroles...
Colacul de salvare – copilul meu.
Terapie. Autoterapie. Instrospecție.
Libertate de a fi, de a mă exprima, de a alege,
de a dansa, de a crea.
Încep să înțeleg că scrierea mentală a
scenariului de viață, încă din copilărie mică, este
un proces care pe termen lung lucrează în
defavoarea ta. Învăț că viața se trăiește AZI și
ACUM, că „mâine vine oricum”, de ce să imi fac
griji de azi pentru ziua de mâine?
Și sunt bucuroasă. De 2 ani.
Piesa muzicală reprezentativă: „The Show Must Go On (Queen)”
Iată cum am ajuns aici, în cabinetul psihoterapeutului meu, care mă învață să mă privesc în oglindă.
Poate știi deja că, în cadrul unui proces terapeutic, care este în esență un proces de autocunoaștere,
oglinda este îndreptată în primul rând către copilărie. Copilăria, spun specialiștii, este perioada care ne
marchează în mod fundamental alegerile din viața de adult. De aceea, conștientizarea unor momente
cheie din copilărie este esențială în cadrul unui proces de vindecare sau de schimbare.
Acum închid ochii și mă privesc în oglindă. Văd o
fetița de 3-4 ani, cu un baticuț pe cap, după
baie. Acasă. Cu mami, tati, frații mei. Nu e
tocmai cald în casă, îmi dau seama de asta –
ceea ce ar trebui să explice și baticuțul (vremuri
de restriște, ceaușiste). Dar mă simt atât de
fericită, îmi revăd chipul acela senin și fericit,
fără umbre. Și mai știu că sunt un copil cuminte,
ascultător. E cu siguranță cea mai veche
amintire a mea despre mine.
CCCeeeaaa mmmaaaiii vvveeeccchhheee aaammmiiinnntttiiirrreee---iiimmmaaagggiiinnneee
www.celalalteu.ro
7
Uite că și copilul cuminte, ascultător, greșește.
Cât să am? Poate 8 ani. Doamne, cum am putut
sa fac asemenea greșeală? Să spun poezia
Mihaelei pe scenă, în timpul serbării, în loc să
recit poezia mea? Mi-e extrem de rușine. Deși,
îmi dau seama, publicul habar nu are de această
eroare. Dar îmi este rușine față de ea. Mă simt
extrem de rău, nu o pot privi în ochi. Eu, eleva
perfectă, cum am putut să fac așa ceva? Plâng.
Îmi cer iertare... Peste un timp, probabil scurt,
Mihaela își recită senină poezia (aceeași) pe
scenă. Mă uit disperată în public. Nimeni nu își
dă seama. Doamne, și ce furtună a fost în mine!
VICTORIE: m-am calificat la olimpiada națională
de franceză!!! Cumva, mi-am depășit propriile
așteptări. Cred că de teama unei dezamăgiri am
ales să nu cred că voi reuși să trec de etapa
județeană. Sunt conștientă că m-am descurcat
bine în timpul concursului, dar totuși sunt atât
de puțini cei care se califică... Mai bine să nu îmi
fac iluzii. Ca să nu doară...sau poate, îm primul
rând, să nu îi dezamăgesc pe cei care cred în
mine. Părinții. Profesoara de franceză... Nu i-am
dezamăgit. Simt o bucurie atât de puternică
când primesc rezultatul. Merg la „națională”!!!!
Și totuși, nu exprim nimic. Spun neutru „Da, să
vedem ce voi face la națională..” Am „făcut
bine” și acolo, dar nu voiam ca așteptările LOR
să fie mai sus decât pot ajunge eu...
PPPrrriiimmmuuulll eeeșșșeeeccc cccooonnnșșștttiiieeennntttiiizzzaaattt
PPPrrriiimmmaaa vvviiiccctttooorrriiieee „„„sssaaavvvuuurrraaatttăăă”””
www.celalalteu.ro
8
Cine sunt Ei, cei pe care nu vreau să îi
dezamăgesc? Cei care și-au pus în mod definitiv
amprenta asupra diverselor etape din viața
mea?
Mami. Profesoara de franceză din gimnaziu. EL,
bărbatul mult iubit. Sora mea mai mare.
Psihoterapeutul meu. Marii actori din viața
mea, în ordinea apariției (mai exact, în ordinea
exercitării influențelor).
Mami. M-a învățat, mai presus de orice, bunul simț. Acel bun simț care m-a făcut să sufăr (mai ales prin
absență la atât de mulți indivizi) și care m-a determinat să spun, uneori, că în doze prea mari, chiar și
bunul simț poate fi dăunător. Dar care m-a însoțit mereu și la care nu aș renunța niciodată. M-a învățat
să nu fiu umilă în fața oamenilor a căror putere stă în bani. M-a învățat (și am uitat pe alocuri) umilința
în fața divinității și respectul față de senectute. M-a învățat că familia e sfântă. Și chiar dacă familia
construită de mine a pierdut un membru pe traseu, eu și fiul meu constituim familia pe care o învălui în
sfințenie.
Dascăli de limba franceză au fost mulți. Dar „doamna de franceză” este doar una. Domnișoara
Mărgineanu. La 11 ani, în primul meu an de studiu al limbii franceze, zarurile au fost aruncate. Un drum
de la care nu m-am abătut. O iubire necondiționată. O limbă pe care o simt un „acasă”.
Bărbatul. Omul prin care am înțeles că, pentru a mă simți împlinită și completă, trebuie să îmi trăiesc
viața prin iubire și pentru iubire. Omul care m-a determinat să îmi probez limitele și să spun „Să nu îți
dea Dumnezeu cât poți să duci”. Să înțeleg că nu am limite în iubire, la fel ca și în durere. Să înțeleg că
iubirea e o monedă cu două fețe, că durerea vine la pachet cu bucuria și că sunt egale în intensitate.
Omul pentru care am renunțat la mine, și astfel am învățat că acest lucru e posibil. Am învățat pentru a
nu mai repeta greșeala. Omul care, pentru un timp, m-a determinat să nu mai cred în oameni. Omul
care m-a determinat să nu mai cred în Făt-Frumos și Moș Crăciun (deși mai am mici reminiscențe...)
Sora mea. M-a ajutat să mă ridic și să merg înainte. M-a ajutat sa mă privesc în oglindă și să îmi amintesc
cine sunt.
Terapeutul meu. M-a învățat cum să ma privesc în oglindă.
CCCiiinnnccciii pppeeerrrsssoooaaannneee cccaaarrreee mmmiii---aaauuu iiinnnfffllluuueeennnțțțaaattt vvviiiaaațțțaaa
www.celalalteu.ro
9
Mă privesc deseori în oglindă acum. Însoțită de
Offenbach si minunăția sa denumită Barcarolle,
de Serenada lui Shubert, de sonatele pentru
vioară ale lui Grieg. De Rapsodia română pentru
orchestră a lui Porumbescu. Și de Valțul rozelor
interpretat de Tudor Gheorghe.
Am obiective clare pentru anul acesta: va fi anul
creației, un an axat pe dezvoltare personală în
tandem cu cea profesională. Este anul în care
pasiunea mea își va da mâna cu munca mea.
Anul în care mi-am identificat misiunea acestei
vieți pe pământ și am pornit în îndeplinirea ei.
Și va fi și un an al iubirii, pentru că, să nu uităm,
iubirea e împlinirea mea. Voi continua să învăț
să mă iubesc și pe mine. Și voi căuta cât mai
profund stropul de divin din mine, am nevoie să
simt și să cred cu tărie nestrămutată că sunt o
fărâmă din Dumnezeu.
Aceasta este legenda mea. După cum îți spuneam la începutul articolului, scrierea ei mi-a dezvăluit multe
lucruri despre mine. Am înțeles care au fost sentimentele care m-au dominat încă din copilărie, emoțiile
și nevoile care au generat comportamentele mele. Am înțeles în sfârșit afirmația terapeutului meu: „în
spatele fiecărui comportament este o emoție, iar în spatele emoției se ascunde o nevoie”.
Pentru a scrie, am urmat anumiți pași – ii regăsești în titlurile marcate în mod distinct de-a lungul
poveștii mele.
Iată în continuare aceste etape, așa cum le descrie Prof. Ion Radu-Tomșa în Psihologia personalității și
Legenda personală.
CCCaaarrrtttooogggrrraaafffiiiaaa iiinnniiimmmiiiiii șșșiii aaa mmmiiinnnțțțiiiiii
www.celalalteu.ro
10
1. Împarte viața personală (numărul anilor trăiți) în 3-5 capitole;
2. Actualizează din memorie cea mai veche amintire, prima imagine/ senzație conștientă din viața
personală (gânduri legate de ea);
3. Actualizează și vizualizează prima ”victorie” pe care ai „savurat-o”;
4. Actualizează și vizualizează primul ”eșec” major conștientizat;
5. Identifică și descrie câte un „eveniment macaz” (care ți-a schimbar viața) in fiecare dintre cele 3-
5 perioade (capitole);
6. Identifică / descrie doar pe cel ce simți că a fost cu adevărat „esența”, adică a dat vieții tale un
nou curs;
7. Alege, din toate persoanele cunoscute, doar 5 care crezi că au fost cele mai importante pentru
modul de viață propriu; obligatoriu, în cele 5, include cel puțin 3 care nu fac parte din familia
primară (în care ai învățat mersul, vorbitul, etc...)
8. Autodescrie-ți influența celor 5 asupra vieții personale;
9. Retrăiește „cel mai fericit moment din viața mea” (concentrează-te pe ce simți, nu atât pe ce
gândești!) Reține emoția care va deveni sentimentul dominant în viitor! (Ai o carte pe care ai fi
dorit s-o scrii tu însuți, de-ai fi putut? Aceea este „cartea ta de căpătâi”)
10. Identifică trei „țeluri ale vieții” (de autoafirmare, de dragoste și/sau reușită deosebită); scrie-le
(pe hârtie, pe calculator, .... dar mai ales și în „inimă”); denumește-le „provocări”, nu
„probleme”;
11. Cartografiază-ți „mintea” (ce soluții îți propune rațiunea);
12. Cartografiază-ți „inima” (ce soluții îți propune intuiția);
13. Urmează-ți „mintea” folosind ca îngrășământ natural „inima”
14. Începe ACUM! Îndrăzneala include putere, magie, geniu (Fr. Goethe)
NU UITA: Înscrie între „țeluri” ce ai dori să citești în propriul necrolog!
EEEtttaaapppeee ssscccrrriiieeerrreee LLLeeegggeeennndddaaa PPPeeerrrsssooonnnaaalllăăă
www.celalalteu.ro
11
Te întrebi cum am înțeles eu care a fost
leitmotivul vietii mele? Am subliniat pentru tine
acele fraze care mi-au determinat viața, se
regăsesc în fiecare capitol – frica de a dezamăgi,
nevoie fundamentală de a fi iubită de ceilalți,
rușinea de a greși... Toate acestea vorbesc
despre un singur lucru: căutarea recunoașterii
în ceilalți. Așa suntem educați încă din copilărie.
Am avut nevoie ca durerea să ajungă la cote
maxime pentru a căuta alinarea în mine – atunci
când din afară nu mai primeam nimic, când
totul mi se părea respingere și durere și furtună,
am înțeles că am căutat în locul greșit. Iubirea
este în mine.
Libertatea de a fi eu însămi în orice moment,
libertatea de a mă exprima, de a alege, de a
dansa, de a crea, de a iubi – acestea sunt
țelurile mele!
Acum viața mea este un solfegiu – nu scriu
nimic pentru mâine, fiecare zi va adăuga,
singură, propria sa notă muzicală.
Aștept cu nerăbdare să îmi spui ce revelații ți-a adus scrierea propriei tale legende.
Concluzii și teme de meditație rezultate din Legenda Personală.
Ce idee îți subordonează viața?
Cum se regăsește ea în toate capitolele?
Ce ai visat în adolescență? Cum mai poate fi integrat în țelurile vieții viitoare?
Ce decizii majore ai de luat?
Cum le vei urma și înfăptui?
Iată și necrologul meu – pentru că suntem ființe muritoare, nu-i așa?
„Și-a trăit viața cu multă bucurie”
Mesaj pentru toți cei care îmi vor citi necrologul:
„A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu.
Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim”
(„Viața pe un peron”, O. Paler)