Cuprins

CONTABILITATEA STOCURILOR DE MARFURI SI PRODUCTIEI IN CURS DE EXECUTIE INTR-O SOCIETATE COMERCIALA

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE PRIVIND STOCURILE SI PRODUCTIA IN CURS DE EXECUTIE

1.1Notiuni generale privind stocurile de marfur isi productiei in curs de executie...........3

1.2. Definiţii, delimitări şi structuri privind stocurile........................................................3

1.2.1. Delimitări şi structuri privind mărfurile...................................................................6

1.2.2. Definirea şi clasificarea ambalajelor........................................................................8

1.2.3 Definirea productiei in curs de executie..................................................................9 1.3. Evaluarea stocurilor de mărfuri şi ambalaje..............................................................10 1.3.1. Evaluarea mărfurilor şi ambalajelor la data intrării în entitate...............................11

1.3.2. Evaluarea mărfurilor şi ambalajelor cu ocazia inventarierii...................................13

1.3.3. Evaluarea mărfurilor şi ambalajelor la închiderea exerciţiului financiar...............14 CAPITOLUL II

CONTABILITATEA STOCURILOR DE MĂRFURI, AMBALAJE SI A PRODUCTIEI IN CURS DE EXECUTIE

2.1. Obiectivele şi factorii organizării contabilităţii stocurilor de mărfuri şi ambalaje....15

2.2. Organizarea contabilităţii stocurilor de mărfuri şi ambalaje.....................................17

2.2.1. Organizarea contabiliăţii sintetice..........................................................................18

2.2.2. Metode de organizare a contabilităţii analitice.......................................................20

2. 3. Contabilitatea mărfurilor...........................................................................................23

2.3.1. Contabilitatea mărfurilor în unităţile cu amănuntul................................................25

2.3.2. Contabilitatea mărfurilor în unităţile cu ridicata.....................................................26

2.3.3 Contabilitatea marfurilor aflate la terti....................................................................27

2.4 Contabilitatea ambalajelor..........................................................................................27

2.4.1 Contabilitatea ambalajelor incluse în preţul mărfii.................................................29

2.4.2. Contabilitatea ambalajelor care circulă după principiul vânzării-cumpărării........29

2.4.3. Contabilitatea ambalajelor care circulă după principiul restituirii.........................30 2.5 Organizarea contabilitatii produselor.........................................................................30 2.6 Contabilitatea productiei in curs de executie..............................................................31

CAPITOLUL III 3.1Prezentare generala la S.C. DONPLAST S.R.L.........................................................34 3.2Monografie..................................................................................................................38 3.3Concluzii si propuneri.................................................................................................44

1

CONTABILITATEA STOCURILOR DE MARFURI SI PRODUCTIEI IN CURS DE EXECUTIE INTR-O SOCIETATE COMERCIALA

INTRODUCERE

Contabilitatea stocurilor de mărfuri şi productiei in curs de executie este o activitate

importantă în cadrul unei societăţi comerciale care activează în domeniu distribuţiei. Am ales

să tratez această temă deoarece contabilitatea stocurilor de mărfuri şi productiei in curs de

executie reprezintă o activitate importantă, ce trebuie realizată după anumite criterii de

eficienţă şi eficacitate. Aceste criterii fiind indispensabile unei bune organizări şi gestiuni a

stocurilor în cadrul societăţii comerciale.

Prezenta lucrare se doreşte a fi o imagine fidelă atât teoretică cât şi practică a

contabilităţii stocurilor de mărfuri şi ambalaje. A fost elaborată luând în considerare

experienţa concretă, cu greutăţile inerente de procurare a datelor de la S.C.DONPLAST

S.R.L, ţinând seama de elementele de noutate intervenite în gestiunea şi contabilitatea

stocurilor de mărfuri şi productiei in curs de executie din această societate.

Am tratat din mai multe puncte de vedere experienţa unei unităţi de distribuţie privind

contabilizarea.

Având un grad de complexitate ridicat, stocurile implică şi o analiză detaliată în ceea

ce priveste evaluarea, inventarierea şi gestionarea acestora. În acest scop a fost concepută

această lucrare.

În primul capitol am facut unele delimitări teoretice privind activele circulante, stocurile, mărfurile şi ambalajele, după care am prezentat metodele de evaluare a stocurilor în diferite momente din activitatea contabilă. În cel de-al doilea capitol am îmbinat partea teoretică a modului de organizare a contabilităţii stocurilor de mărfuri şi ambalaje, cu partea practică, urmărind înregistrarea operaţiunilor care au avut loc în unitate.

2

CAPITOLUL I

1.1 Notiuni generale privind stocurile de marfur isi productiei in curs de executie

Orice activitate economico-financiară, indiferent de natura sa, ocazionează diverse

consumuri, unde se încadrează, cu pondere relativ însemnată, şi cele care privesc valorile de

natură stocabilă.

De altfel, stocurile reprezintă o componentă importantă a activelor circulante, condiţionând

desfăşurarea activităţii oricărei unităţi economice. Ele poartă denumirea de active circulante şi

cuprind ansamblul bunurilor destinate vânzării în starea în care au fost achiziţionate, cât şi

consumului lor la prima utilizare în cazul bunurilor achiziţionate pentru consumul intern al

întreprinderilor.

În acest prim capitol dedicat studiului contabilităţii stocurilor de mărfuri şi ambalaje

ne propunem să abordăm noţiunile de active circulante, precum şi componentele acestora, dar

şi să facem unele delimitări şi structuri privind stocurile de mărfuri şi ambalaje, în prima

parte, iar în cea de-a doua parte vom aborda metodele de evaluare a stocurilor de mărfuri şi a

productiei in curs de executie.

1.2. Definiţii, delimitări şi structuri privind stocurile

Definiţia stocurilor este dată în OMFP nr 3055/2009, unde acestea sunt definite ca

active circulante care:

sunt deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;

în curs de producţie, în vederea vânzării în procesul desfăşurării normale a

activităţii;

sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmează să fie

folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.

În calitatea lor de active, stocurile sunt recunoscute numai atunci când este posibil ca

ele să aducă întreprinderii beneficii economice viitoare şi costul lor să poată fi evaluat în mod

credibil.

Pentru atribuirea calităţii de active stocurilor, fiecare întreprindere aplică

raţionamentul profesional pentru a evalua nivelul sub care un element nu poate fi prezentat în

bilanţ, ci trecut în contul de profit şi pierdere, precum şi pentru luarea deciziei referitoare la

înregistrarea stocurilor în categorii separate sau într-o singură categorie.

3

Costul stocurilor reprezintă suma tuturor costurilor aferente achiziţiei şi/sau

prelucrării, precum şi alte costuri suportate de întreprindere pentru a aduce stocurile în forma

şi în locul în care sunt necesare întreprinderii. Este utilizat pentru evaluarea stocurilor la

intrare, la ieşire şi la închiderea exerciţiului financiar.

Valoarea realizabilă netă reprezintă preţul de vânzare ce ar putea fi obţinut pe

parcursul desfăşurării normale a activităţii, mai puţin costurile estimate pentru finalizarea

bunului şi a costurilor necesare vânzării. Este utilizată la evaluarea stocurilor la sfârşitul

exerciţiului financiar când, potrivit principiului prudenţei, ele trebuie evaluate la valoarea cea

mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă.

Stocurile şi producţia în curs de execuţie reprezintă, după caz, bunurile materiale,

lucrări şi servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situaţia în

care au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrarea, precum şi producţia în curs de

execuţie aflată sub forma producţiei neterminate.

În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile cuprind următoarele categorii:

a) materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în

competenţa lor integral sau parţial, în starea iniţială sau transformată;

b) materialele consumabile sau furniturile cuprind materiale auxiliare, combustibilii,

materiale pentru ambalat, piesele de schimb, seminţele şi materialul de plantat, furajele şi alte

materiale consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se

regăsi, de regulă, în produsul rezultat;

c) produsele sub forma semifabricatelor (produse în curs de fabricaţie), produselor

finite (produse care au parcurs întregul proces de fabricaţie) şi produselor reziduale (rebuturi,

materiale recuperabile şi deşeuri);

d) animale care nu au îndeplinit condiţiile pentru a fi trecute la animale adulte,

animalele de îngrăşat, pasările şi coloniile de albine;

e) producţia în curs de execuţie reprezintă materiile prime care nu au trecut prin toate

stadiile de fabricaţie, produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în

întregime, precum şi lucrările şi serviciile în curs de execuţie sau neterminate;

f) mărfurile, respectiv bunurile pe care întreprinderea le cumpără în vederea vânzării;

4

g) ambalajele (cu excepţia ambalajelor de natura obiectelor de inventar şi mijloacelor

fixe), care însoţesc bunurile în procesul circulaţiei lor (recuperabile facturate consemnate

distinct care circulă prin restituire sau incluse în preţul mărfii şi care se pot valorifica sau nu

după utilizare).

În raportul de locul de creare a gestiunilor, structurile de stocuri prezentate mai sus se

grupează în: stocuri aflate în depozitele întreprinderii, stocuri în curs de aprovizionare sau

sosite şi nerecepţionate, stocuri sosite fară factură, stocuri livrate dar nefacturate, facturate dar

nelivrate, stocuri aflate la terţi.

În contabilitatea stocurilor există două structuri informaţionale de bază: structura

financiară standardizată şi structura internă sau de gestiune.

Structura financiară standartizată este proprie gestiunii şi contabilităţii financiare a

întreprinderii şi operează cu două criterii: destinaţia şi faza ciclului de exploatare. Interesul

informaţional este cel al finanţării pe termen scurt, calculării şi analizei mecanismului

fondului de rulment, bugetarea activităţii de exploatare şi gestionarea activităţii de trezorerie.

Din punct de vedere metodologic, o asemenea structură se realizează şi se identifică prin

conturile din planul general de conturi simbolizate de conturile sintetice de gradul I sau II.

Structura internă sau de gestiune, necesară, dar nestandardizată, este opozabilă

contabilităţii interne de gestiune. Ea operează cu celelalte două criterii: fizic şi locul de creare

a gestiunilor şi se delimitează prin conturile analitice de stocuri corespunzătoare sortimentelor

şi gestiunilor.

Stocurile se mai pot clasifica după apartenenţa la patrimoniu în: stocuri aflate în

gestiunea unităţii care fac parte din averea proprie a acesteia şi stocuri care nu aparţin unităţii

deşi se află în gestiunea unităţii. Deasemenea ele se mai pot clasifica şi din punct de vedere al

provenienţei pe de o parte în stocuri achiziţionate de unitate din afara sa (materiile prime,

materialele consumabile, obiectele de inventar, animalele, mărfurile, ambalajele etc.) şi de

altă parte, stocurile obţinute din activitate proprie (obiectele de inventar, semifabricatele,

produsele finite, ambalajele, animalele etc.).

5

În formatul de bilanţ aprobat prin OMFP nr 3055/2009 postul “stocuri”, în cadrul

activelor circulante cuprinde următoarele elemente:

a) Materii prime şi materiale consumabile;

b) Producţia în curs de execuţie;

c) Produse finite şi mărfuri;

d) Avansuri pentru cumpărări de stocuri.

Din punct de vedere financiar stocurile reprezintă alocări de capital ce nu pot fi

recuperate până când aceste stocuri nu parcurg întregul ciclu de expluatare şi sunt valorificate

prin vânzare. Această abordare impune următoarea lor clasificare:

stoc necesar, care asigură desfăşurarea continuă şi ritmică a ciclului de

expluatare;

stoc de siguranţă, pentru a preîntâmpina lipsa de regularitate în aprovizionarea

unităţii;

stoc de speculaţie, constituit în condiţiile unor surplusuri de trezorerie şi

profitând de ocaziile favorabile de cumpărare;

soc zero, ceea ce presupune că procesul de expluatare s-ar desfăşura fără

stocuri.

1.2.1. Delimitări şi structuri privind mărfurile

Mărfurile reprezintă acele bunuri materiale achiziţionate de o unitate în scopul

revânzării lor, fără a suferi transformări. Sunt asimilate mărfurilor şi bunurile de natura

stocurilor (materii prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar,

animalele şi păsările, alte valori de natura stocurilor) vândute ca atare, precum şi valoarea

produselor obţinute, transferate în magazinele proprii de desfacere pentru a fi vandute.

Pe traseul producător-consumator, mărfurile parcurg două stadii şi anume:

1) circulaţia cu ridicata a mărfurilor (en gros) – care constă în achiziţionarea de

produse în cantităţi mari de la producători sau alţi furnizori în scopul vânzării acestora către

alte unităţi comerciale, îndeosebi celor de vânzare cu amănuntul;

2) circulaţia cu amănuntul a mărfurilor (en detail) – care constă în vânzarea mărfurilor

consumatorilor individuali, precum şi unor unităţi pentru consumul gospodăresc;

6

În OMFP nr.3055/2005 mărfurile sunt definite ca fiind acele bunuri pe care firma le

cumpără în vederea revânzării lor.

Desfacerea mărfurilor are loc, printr-o reţea comercială adecvată care poate aparţine

agenţilor economici profilaţi pe aprovizionarea şi desfacerea mărfurilor şi agenţi economici

care au ca obiect alte activităţi decât desfacerea mărfurilor, dar dispun de depozite sau

magazine proprii. Prin intermediul depozitelor cu ridicata se comercializează mărfuri în

volum mare de către societăţile comerciale specializate în comerţ cu ridicata (en gros) către

alte unităţi, îndeosebi către agenţii economici care desfăşoară activităţi de comerţ cu

amănuntul (en detail). Acestea din urmă desfac mărfurile către consumatorii direcţi.

Aprovizionarea unităţii cu mărfuri şi vânzarea acestora se fac pe baza acordului dintre

părţi. Momentul intrării mărfurilor în proprietatea cumpărătorului poate coincide cu:

sosirea facturii şi recepţionarea mărfurilor. Operaţiunea aceasta este urmată de

achitarea imediată a contravalorii acestor bunuri (în numerar) sau la o anumită scadenţă (în

numerar sau prin intermediul băncilor);

primirea facturii de la furnizor. În această situaţie apare un decalaj între momentul

aprovizionării (cumpărării) şi cel al recepţiei mărfurilor. Acesta determină înregistrarea

bunurilor respective ca mărfuri în curs de aprovizionare (mărfuri achitate şi expediate de

furnizor, dar neprimite în depozite sau nerecepţionate);

c) mărfuri sosite fără factură. Această situaţie determină apariţia mărfurilor

recepţionate, dar nefacturate. Se înregistrează ca intrări în gestiune, atât la locul de depozitare,

cât şi în contabilitate, pe baza recepţiei şi a documentelor însoţitoare.

Vânzarea mărfurilor reprezintă, din punct de vedere juridic, trecerea acestor bunuri din

proprietatea vânzătorului (furnizorului) în cea a cumpărătorului (clientului) „pe baza

acordului dintre parteneri cu privire la obiectul vânzării şi al preţului de vânzare. În principiu,

momentul vânzării coincide cu momentul stabilirii consimţământului părţilor. Din punct de

vedere contabil, momentul vânzării este considerat cel al facturării mărfurilor sau încasării

contravalorii lor, dacă acesta din urmă coincide cu facturarea”.

7

În cazul unor decalaje între vânzarea şi expedierea (livrarea) mărfurilor, acestea se

înregistrează ca ieşiri din unitatea furnizorului (vânzătorului), nemaifiind considerate

proprietatea acestuia, astfel:

1) mărfurile vândute şi nefacturate se evidenţiază ca ieşiri din gestiune atât la locurile

de depozitare, cât şi în contabilitate, pe baza documentelor care confirmă ieşirea acestor

bunuri din gestiune;

2) mărfurile vândute şi nelivrate se înregistrează distinct în gestiune, iar în

contabilitate fac obiectul conturilor în afara bilanţului;

Pe lângă achiziţia de mărfuri, care este cea mai întâlnită metodă de intrare a mărfurilor

în unitate, acestea mai pot intra în unitate prin donaţie, cu titlu oneros, ca aport adus de

acţionari/asociaţi, ca urmare a transferării producţiei, ambalajelor, materialelor în mărfuri,

fiecare din aceste metode având particularităţile ei în ceea ce priveşte înregistrarea în

contabilitate.

Deasemenea, ieşirea mărfurilor din unitate nu presupune doar vânzarea, ci şi donaţia,

plata salariaţilor cu mărfuri, acestea înregistrându-se distinct în contabilitate. Implicit, după

fiecare operaţiune de acest gen, trebuie avută în vedere scăderea din gestiune a valorii

mărfurilor ieşite din gestiune sub una din formele menţionate.

După redarea existentului iniţial şi a mişcărilor de mărfuri în cursul perioadei de

gestiune, contabilitatea trebuie să asigure următoarea egalitate balanţieră: stocul de mărfuri la

începutul perioadei (Si) + intrările sau aprovizionările perioadei (Ap) = vânzările perioadei

(Vp) + stocul de mărfuri la finele perioadei (Sf). Stabilirea mărimii unui element poate avea

loc numai în condiţiile cunoaşterii celorlalte elemente redate prin această egalitate balanţieră.

1.2.2. Definirea şi clasificarea ambalajelor

Ambalajele sunt bunuri destinate să protejeze materiile prime, materialele

consumabile, produsele finite, mărfurile, etc, pe timpul transportului, manipulării, păstrării

sau vănzării lor. Pe lângă rolul de protecţie, ambalajele îndeplinesc şi o funcţie de promovare

a bunului ambalat sau a firmelor care îl produc.

În OMFP nr. 3055/2009 ambalajele includ ambalajele refolosibile, achizitionate sau

fabricate, destinate produselor vandute si care in mod temporar pot fi păstrate de terţi, cu

obligaţia restituirii în condiţiile prevăzute în contracte.

8

Hârtia, pungile de hârtie sau de material plastic, celofanul etc. achiziţionate pentru a fi

folosite pentru împachetarea mărfurilor în momentul vânzării către consumatori sau în scopuri

gospodăreşti, sunt considerate materiale pentru ambalat.

Ambalajele trebuie să aibă inscripţionate pe ele atât elemente de identificare, cât şi

cele de informare. Din cadrul elementelor de identificare fac parte: denumirea produsului,

denumirea societăţii producătoare, termenul de garanţie sau valabilitate, numărul

standardului, data fabricaţiei, conţinutul produsului, iar din cadrul elementelor de informare,

amintim: ingredientele, condiţiile de păstrare, condiţiile de utilizare, valoarea energetică a

produsului ş.a.

Ambalajele reprezintă o categorie distinctă de stocuri care asigură una dintre premisele

importante pentru realizarea în condiţii corespunzătoare a circulaţiei propriu-zise a mărfurilor.

După natura lor, ambalajele, sunt de mai multe feluri:

ambalajele nerecuperabile sunt reprezentate prin bunuri care se livrează sau se

primesc odată cu bunurile protejate, care după dezambalare nu mai pot fi

utilizate pentru destinaţia lor iniţială. Acestea servesc un singur ciclu de

circulaţie şi nu impun obligaţia restituirii lor;

ambalajele recuperabile sunt acele bunuri care pot fi utilizate la mai multe

cicluri de circulaţie cu aceeaşi destinaţie. Acestea la rândul lor se împart în:

ambalaje de natura imobilizărilor corporale (containere, butoaie de capacitate

mare, etc.), care îndeplinesc condiţiile impuse pentru a fi active;

ambalaje de natura obiectelor de inventar folosite pentru păstrarea bunurilor

pentru transportul intern;

ambalaje de natura bunurilor fungibile care nu se pot distinge în mod

substanţial unele de altele, cum sunt: lăzile, navetele, sticlele etc.

1.2.3 Definirea productiei in curs de executie

Din punct de vedere contabil, ansamblul bunurilor si serviciilor care intervin in cadrul ciclului de exploatare, fie pentru a fi vandute in aceeasi stare sau la terminarea procesului de productie, fie pentru a fi consumate cu ocazia primei utilizari. In principiu, stocurile sunt clasificate in bilant conform naturii si destinatiei lor sau a ordinii cronologice in care apar, in cadrul ciclurilor de exploatare. O buna gestionare a stocurilor solicita ca: natura bunurilor sa fie indicata cu precizie, intrarea in stoc sa fie inregistrata in momentul transferului de proprietate, evaluarea intrarilor si iesirilor de bunuri in si din stoc sa fie definita cu exactitate

9

si sa ramana invariabila. Natura bunurilor stocate este definita printr-o nomenclatura interna intreprinderii si trebuie armonizata cu o nomenclatura macroeconomica a produselor si activitatilor (specifica fiecarei tari). Daca valoarea de inventar a stocurilor si productiei in curs de executie este mai mica decat valoarea de intrare, intreprinderea trebuie sa constituie, pentru minusul de valoare constatat, provizioane pentru deprecierea acestor elemente, astfel incat in bilant sa fie prezentate la valoarea lor actuala.

Stocurile de productie în curs de executie reprezinta productia care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de fabricatie prevazute în procesul tehnologic, precum si produsele nesupuse probelor si receptiei tehnice sau necomplete în întregime. în cadrul productiei în curs de executie se cuprind, de asemenea, lucrarile si serviciile precum si studiile în curs de executie sau neterminate.

Determinarea productiei neterminate se face prin inventariere la sfârsitul perioadei de gestiune (lunii), iar evaluarea si înregistrarea se face la cost de productie.

În practica contabila româneasca normele recomanda determinarea valorii productiei în curs de executie fie prin inventarierea productiei neterminate la finele perioadei, prin metode tehnice de constare a stadiului sau gradului de efectuare a operatiilor tehnologice, fie prin metoda contabila, valoarea productiei în curs de executie fiind egala cu dieferenta între totalul cheltuielilor de productie obtinute, în cel de-al doilea caz fiind obligatorie inventarierea productiei în curs la finele exercitiului.

Stocurile de productie în curs de executie nu sunt înscrise direct în contul de rezultate ci doar diferenta între stocul final si stocul initial aferente acestor stocuri.

În fapt, productia în curs de executie se caracterizeaza, din punct de vedere contabil în cheltuieli. Cu ocazia întocmirii bilantului contabil se impune "stocarea" cheltuielilor aferente productiei neterminate, în vederea oglindirii acestora în contul de bilant patrimonial. în consecinta conturile de stocuri de productie în curs de executie au o existenta efemera, ele utilizându-se numai pentru a "stoca" cheltuielile aferente productiei neterminate în ultima zi a exercitiului financiar expirabil, urmând ca ele sa se închida prin articole contabile inverse în prima zi a exercitiului financiar urmator.

1.3. Evaluarea stocurilor de mărfuri şi ambalaje

Pentru evaluarea averii întreprinderii şi implicit a stocurilor trebuie respectate anumite

reguli, norme şi principii contabile care au drept scop obţinerea unei imagini fidele a

situaţiilor financiare şi a rezultatelor. Reflectarea în contabilitate a stocurilor se poate face

valoric şi cantitativ.

În vederea exprimării în etalon bănesc a bunurilor de natura stocurilor, acestea trebuie

evaluate. Unitatea economică este obligată să menţină metodele de evaluare adoptate atât pe

parcursul exerciţiului financiar, cât şi de la un exerciţiu financiar la altul. Schimbarea

metodelor de evaluare de către unitate se poate face doar în cazuri justificate şi în condiţiile

prevăzute de lege şi trebuie menţionată în notele explicative anexate la bilanţ concomitent cu

10

prezentarea influenţei avute asupra averii întreprinderii, situaţiilor financiare şi asupra

rezultatelor.

Evaluarea stocutilor în contabilitatea curentă şi în situaţiile financiare ale întreprinderii

se face după norme generale de evaluare, elaborate în acord cu principiile contabile

fundamentale. Particularităţile fiecărei categorii de elemente bilanţiere, deci şi ale stocurilor,

conduc la necesitatea abordării problemelor specifice de evaluare.

Legislaţia contabilă românească în materie de evaluare, fiind inspirată din prevederile

Directivei a IV-a europeană şi ale Standardelor de Contabilitate Internaţionale, vizează patru

momente principale care antrenează operaţii de evaluare: la intrarea în unitate, cu ocazia

inventarierii, la închiderea exerciţiului, la ieşirea din unitate sau darea în consum.

1.3.1. Evaluarea mărfurilor şi ambalajelor la data intrării în entitate

La intrarea în gestiune stocurile de mărfuri şi ambalaje se evaluează şi se înregistrează

în contabilitate la valoarea de înregistrare sau cost istoric, identificată după caz, prin costul de

achiziţie, costul de producţie (în cazul ambalajelor), valoarea justă şi valoarea de aport. De

regulă, intrările de mărfuri şi ambalaje nu ridică probleme sub aspectul evaluării, întrucât

toate informaţiile necesare la cantităţile şi preţul acestora sunt preluate din documente

justificative.

Costul de achiziţie (valoarea de achiziţie), folosit la evaluarea mărfurilor şi

ambalajelor procurate cu titlu oneros, se obţine prin însumarea următoarelor elemente:

a) preţul de cumpărare de la furnizor;

b) taxe de import şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care întreprinderea le poate

recupera de la autorităţile fiscale);

c) costurile de transport, manipulare şi alte costuri care pot fi atribuite achiziţiei de

materiale şi servicii.

Reducerile comerciale (rabaturile, remizele şi alte elemente similare) acordate de

furnizor sunt excluse din costul de achiziţie.

Un asemenea preţ format din elementele de mai sus devine cost istoric şi va fi folosit

în momentul eliberării „stocurilor în cauză de la locurile de depozitare. Întrucât costul de

achiziţie devenit preţ de înregistrare în contabilitate pentru aceleaşi sortimente diferă de la o

11

perioadă la alta, în funcţie de mărimea preţurilor de livrare practicate de furnizori sau de

volumul cheltuielilor de transport-aprovizionare, se ridică problema preţurilor unitare care

trebuie practicate la ieşirea stocurilor în cauză de la locurile de depozitare”.

Costul de producţie este folosit la evaluarea ambalajelor, dar şi a bunurilor rezultate

din procesul de fabricaţie al unităţii, cum sunt produsele finite, producţia în curs de execuţie,

semifabricatele şi alte bunuri realizate cu efort propriu. În structura costului de producţie se

regăsesc: costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor consumate; celelalte cheltuieli

directe de producţie; o cotă a cheltuielilor indirecte de producţie determinate raţional ca fiind

legate de fabricaţia bunului; cheltuielile perioadei cu dobânzile aferente creditelor bancare

contractate pentru producţia cu ciclu lung de fabricaţie (pot fi incluse). Deşi sunt recunoscute

drept cheltuieli ale perioadei în care au intervenit, se exclud din costul de producţie: pierderile

de materiale, manopera sau alte costuri de producţie peste limitele normal admise; cheltuielile

de depozitare, cu excepţia cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în procesul de

producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie: regiile (cheltuielile) generale de

administraţie care nu participă la aducerea stocurilor în forma şi locul final, precum şi

costurile de desfacere.

Referitor la cheltuielile indirecte de producţie, trebuie reţinute următoarele aspecte:

- cheltuielile indirecte cuprind regia de producţie, fixă şi variabilă. Regia fixă de

producţie include costurile indirecte care rămân relativ constante, indiferent de volumul

producţiei, cum sunt: amortizarea, întreţinerea secţiilor şi utilajelor ş.a. Regia variabilă

include costurile indirecte de producţie care variază direct proporţional cu volumul producţiei,

cum sunt: costurile indirecte cu materialele şi forţa de muncă;

- alocarea regiei fixe asupra costului de producţie se face pe baza capacităţii normale

de producţie. în cazul unei producţii scăzute sub capacitatea normală, valoarea regiei fixe pe

unitatea de produs nu se majorează. Regia nealocată este contabilizată ca o cheltuială a

perioadei. În schimb, în cazul unei producţii peste capacitatea normală, valoarea regiei fixe pe

unitatea de produs este diminuată;

- alocarea regiei variabile asupra costului de producţie se face pe baza folosirii reale a

capacităţii de producţie.

12

Rezultă că nivelul costului unitar de producţie creşte pe măsură ce scade volumul

producţiei sub capacitatea normală şi scade când volumul producţiei depăşeşte capacitatea

normală de producţie.

Valoarea justă se foloseşte la evaluarea mărfurilor şi ambalajelor primite cu titlu

gratuit sau constatate în plus la inventariere. Prin valoare justă se înţelege “suma pentru care

un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între două părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în

cadrul unei tranzacţii, cu preţul determinat obiectiv”.

Valoarea de aport este folosită la evaluarea stocurilor de mărfuri şi ambalaje aduse ca

aport în natură la capitalul social, reprezintă valoarea prevăzută în actul de evaluare,

determinată printr-o expertiză contabilă. Criteriile care stau la baza valorii de aport sunt

multiple: preţul pieţei, utilitatea pentru unitate.

OMFP nr. 3055/2009 permite ca, în funcţie de specificul activităţii, pentru

determinarea costului să poată fi folosită şi metoda costului standard. Costul standard ia în

considerare nivelurile normale ale consumurilor de materiale, manoperă, precum şi ale

eficienţei şi capacităţii de producţie. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic şi ajustate, dacă

este necesar, în funcţie de condiţiile concrete existente la un moment dat.

Diferenţele de preţ faţă de costul de achiziţie sau de producţie trebuie evidenţiate

distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului

1.3.2. Evaluarea mărfurilor şi ambalajelor cu ocazia inventarierii

Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor de mărfuri şi ambalaje cu

ocazia inventarierii, este evaluarea la valoarea actuală sau de utilitate denumită şi valoare de

inventar, în funcţie de starea acestora şi de valoarea pieţei.

Pentru stocurile de mărfuri şi ambalaje destinate vânzării evaluarea se realizează la

preţul de vânzare diminuat de cheltuielile ocazionate de desfacere (transport, depozitare,

cheltuieli în perioada de garanţie).

În momentul inventarierii se constată şi elementele de activ lipsă sau degradate, cu

mişcare lentă sau fără mişcare, care sunt evaluate la preţul de valorificare posibil de obţinut la

o eventuală vânzare (imputare) a lor. Pentru stabilirea unui asemenea preţ ar putea fi avute în

vedere:-preţul pieţei, în cazul stocurilor de mărfuri

13

-valoarea de utilitate (indicii statistici de modificare a preţurilor), în cazul

imobilizărilor;

-cursul de schimb valabil la data inventarierii pentru elementele patrimoniale

exprimate în devize;

Dacă valoarea de inventar se determină prin referinţă la preţul pieţei se impune ca din

aceasta să se deducă toate cheltuielile care ar mai trebui efectuate pentru a aduce elementul de

bilanţ respectiv în faza de vânzare.

1.3.3. Evaluarea mărfurilor şi ambalajelor la închiderea exerciţiului financiar

La închiderea exerciţiului (la data întocmirii situaţiilor financiare) elementele de activ

şi de pasiv se evaluează şi se reflectă în situaţiile financiare la valoarea de intrare, respectiv

valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele inventarierii.

În această etapă se procedează la o comparaţie între valoarea de inventar şi cea de intrare sau contabilă a mărfurilor şi ambalajelor, iar manifestarea principiului prudenţei este mai mult decât evidentă, în sensul că: plusurile de valoare la elementele stocabile nu se înregistrează în contabilitate, pe când minusurile de valoare se înregistrează sub forma ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare (dacă deprecierea este considerată reversibilă). Dacă pierderea este ireversibilă atunci, acesta se trece direct pe conturile de cheltuieli.

14

CAPITOLUL II

CONTABILITATEA STOCURILOR DE MĂRFURI, AMBALAJE SI A PRODUCTIEI IN CURS DE EXECUTIE

Trecerea la economia de piaţă a dus la apariţia unei noi comenzi sociale pentru

contabilitate. Astfel sistemul contabil din România se bazează pe cerinţele actuale ale

internaţionalizării şi armonizării contabilităţii la nivel european.

Metodele adoptate corespunzător cerinţelor unei contabilităţi moderne presupun o

anumită concordanţă cu Standardele Internaţionale şi o adaptare la noile reglementări cu

caracter economico-financiar. Acestă apropiere a contabilităţii din ţara noastră de standardele

europene se înscrie într-o serie de măsuri de o mai largă amploare de apropiere şi

reglementare a tuturor domeniilor de activitate de standardele europene. Alinierea

contabilităţii româneşti la standardele europene este un proces continuu şi un efort din partea

celor implicaţi, atât instituţii ale statului, cât şi al experţilor din acest domeniu.

2.1. Obiectivele şi factorii organizării contabilităţii stocurilor de mărfuri şi ambalaje

Obiectivele contabilităţii stocurilor de mărfuri şi ambalaje sunt, în principal, legate de

realizarea funcţiilor comerciale ale întreprinderii, dar şi de obţinerea de profit. Am mai putea

afirma că obiectivele contabilităţii stocurilor de mărfuri şi ambalaje se întind atât asupra

contabilităţii financiare, cât şi asupra contabilităţii de gestiune care reflectă situaţia costurilor:

de transport, de depozitare, de manipulare, de asigurare a mărfurilor atât pe parcurs intern cât

şi extern, informaţii necesare oricărui manager de societate comercială.

Principalele obiective ce revin contabilităţii în acest domeniu sunt :

urmărirea şi controlul realizării programului de aprovizionare. Prin organizarea

evidenţei pe grupe şi feluri de stocuri, precum şi a cheltuielilor de transport-

aprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate permanent cu prevederile

programelor, se asigură informaţii utile cu privire la stadiul aprovizionării;

asigurarea integrităţii stocurilor de mărfuri şi ambalaje la locurile de depozitare

şi urmărirea permanentă a mişcării lor se realizează prin organizarea

contabilităţii mijloacelor circulante de natura mărfurilor şi ambalajelor pe

gestiuni, şi în cadrul acestora pe feluri de stocuri, cantitativ şi valoric; prin

înregistrarea exactă şi la timp a cuantumului mişcărilor şi a diferenţelor

15

rezultate la inventariere, sesizarea existenţei stocurilor fără utilitate sau cu

mişcare lentă, pentru luarea măsurilor necesare lichidării acestora;

asigurarea delimitării cheltuielilor de transport-aprovizionare faţă de valoarea

mărfurilor aprovizionate impune organizarea contabilităţii astfel încât acestea

să poată furniza informaţii cu privire la nivelul şi structura cheltuielilor de

transport şi aprovizionare;

înregistrarea şi controlul valorificării stocurilor de mărfuri care vor fi livrate

terţilor;

evidenţa şi urmărirea stocurilor de mărfuri şi ambalaje în sensul livrării lor la

preţuri competitive;

evaluarea realistă a stocurilor şi determinarea influenţelor asupra averii

întreprinderii şi rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare;

promovarea principiului prudenţei şi principiului continuităţii activităţii la

evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a stocurilor de mărfuri şi ambalaje;

Realizarea acestor obiective este condiţionată de studierea şi luarea în

considerare a factorilor specifici care influenţează organizarea contabilităţii

stocurilor de mărfuri şi ambalaje :

mărimea întreprinderii, ca factor care poate determina alegerea metodei de

contabilitate sintetică a stocurilor – fie metoda inventarului permanent, fie

metoda inventarului intermitent;

structura organizatorică şi funcţională a gestiunilor de stocuri (depozite,

magazii ) determină circuitul documentelor primare şi evidenţa analitică pe

gestiuni. Modul de organizare a activităţii de aprovizionare şi livrare,

depozitare şi mişcare a stocurilor de mărfuri şi ambalaje constituie premise de

bază ale contabilităţii, întrucât operaţiile specifice lor generează o mare

diversitate de documente primare de a căror corectă întocmire şi completare

depinde gradul de exactitate a informaţiilor furnizate;

caracteristicile tehnice ale mărfurilor comercializate, în funcţie de care se face

clasificarea acestora; se stabilesc principalele categorii şi conturile sintetice

corespunzătoare lor; se elaborează nomenclatorul structurilor şi pe această bază

se organizează evidenţa operativă şi contabilitatea analitică;

decalajul reprezintă perioada dintre momentul intrării mărfurilor şi ambalajelor

în unitate şi momentul ieşirii din unitate sub forma vânzării. Un decalaj mic

16

determină o viteză de rotaţie a stocurilor de mărfuri şi ambalaje mare, pe când

un decalaj mare influenţează negativ fluiditatea stocurilor;

modul de evaluare a stocurilor de mărfuri şi ambalaje influenţează, în special,

modul de înregistrare a acestora în contabilitatea sintetică;

sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale influenţează

organizarea contabilităţii stocurilor în vederea calculării mărimii cantitative şi

valorice a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor, precum şi a cheltuielilor efective de

transport-aprovizionare, în funcţie de care se aleg metodele de contabilitate

analitică a stocurilor.

De asemenea, la organizarea contabilităţii stocurilor de mărfuri şi ambalaje trebuie

consideraţi şi alţi factori, precum: documentele însoţitoare la intrarea stocurilor care trebuie

verificate şi înregistrate cronologic şi sistematic, amplasarea depozitelor vizează

accesibilitate, asigurarea condiţiilor climatice şi de altă natură a mărfurilor depozitate;

separarea activelor circulante proprii de cele ce aparţin terţilor; fazele procesului de

aprovizionare, precum şi mijloacele folosite pentru executarea lucrărilor de evidenţă şi calcul.

2.2. Organizarea contabilităţii stocurilor de mărfuri şi ambalaje

Contabilitatea financiară este organizată în mai toate societăţile comerciale într-un

departament distinct condus de către contabilul şef sau directorul economic iar S.C.

DONPLAST S.R.L. nu face excepţie de la această regulă. În fruntea departamentului de

contabilitate se află contabilul şef care are şi calitatea de contabil autorizat.

Funcţia financiar-contabilă antrenează două genuri de activităţi, şi anume: activitatea

financiară şi activitatea contabilă. Cadrul de realizare a acestei importante funcţii este asigurat

de către departamentul financiar-contabil, care asigură atât serviciul financiar, cât şi pe cel

contabil.

Serviciul contabilitate are ca atribuţii: înregistrarea la timp şi corectă în contabilitate,

în mod cronologic şi sistematic, pe baza documentelor justificative a tuturor operaţiunilor

economice, inventarierea generală a averii întreprinderii, controlul asupra operaţiunilor

economice, întocmirea situaţiilor financiare, furnizarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor

privind patrimoniul şi rezultatele obţinute.

17

Conducerea şi organizarea atât a contabilităţii sintetice, cât şi a celei analitice a

stocurilor de mărfuri şi ambalaje se realizează, în conformitate cu reglementările contabile,

după una din următoarele metode:

-metoda inventarului permanent

-metoda inventarului intermitent.

Metoda inventarului permanent constă în utilizarea conturilor de stocuri şi presupune

înregistrarea cronologică a tuturor operaţiunilor de intrare şi ieşire a bunurilor. Folosirea

acestei metode permite cunoaşterea în permanenţă a stocului existent în orice moment dat în

contabilitate, atât valoric cât şi cantitativ. De regulă, acest sistem se aplică la entităţile mari.

Metoda inventarului intermitent porneşte de la concepţia de bază că bunurile nu se

aprovizionează în scopul stocajului ci al consumului sau revânzării, motiv pentru care în

momentul achiziţiei lor nu se reflectă în conturile de stocuri, ci direct în conturile specifice de

cheltuieli. Conturile de stocuri intervin doar la sfârşitul fiecărei perioade de gestiune şi

reflectă stocurile de bunuri constatate prin inventariere. La începutul perioadei următoare

stocurile existente sunt anulate, prin majorarea cheltuielilor corespunzătoare. Acestă metodă

se poate folosi de către societăţile comerciale din categoria IMM-urilor şi necesită

inventarierea faptică în fiecare lună pentru stabilirea corectă a cheltuielilor perioadei.

2.2.1. Organizarea contabiliăţii sintetice

Organizarea contabilităţii sintetice a stocurilor de mărfuri şi ambalaje se realizează, în

conformitate cu normele în vigoare şi presupune înregistrarea sistematică şi cronologică în

contabilitate a operaţiunilor efectuate de unităţile comerciale pe baza planului general de

conturi.

Organizarea contabilităţii sintetice a stocurilor de mărfuri şi ambalaje se poate face

folosind ori inventarul permanent, ori pe cel intermitent.

În cazul folosirii metodei inventarului permanent, contabilitatea sintetică a stocurilor

de mărfuri şi ambalaje se organizează utilizând conturile de mărfuri şi ambalaje pentru

înregistrarea cronologică a tuturor operaţiunilor de intrare şi ieşire de bunuri, acest lucru

permite cunoaşterea în orice moment a stocurilor atât cantitativ, cât şi valoric. Înregistrarea se

face la nivelul costului de achiziţie sau a preţului prestabilit (standard), după caz.

18

În contabilitatea sintetică a stocurilor se vor regăsi următoarele informaţii:

Existentul iniţial, la începutul fiecărei perioade, care va coincide cu existentul final de

la sfârşitul perioadei precedente;

Intrările din cursul perioadei, pe baza documentelor justificative, înregistrate în debitul

conturilor de mărfuri şi ambalaje, formând rulajul debitor;

Ieşirile din cursul perioadei înregistrate în creditul conturilor de mărfuri şi ambalaje,

care dau conţinut rulajului creditor;

Existentul scriptic stabilit ori de câte ori este necesar şi la sfârşitul fiecărei perioade pe

baza relaţiei:

Existent scriptic = Existent iniţial + Intrări – Ieşiri

La sfârşitul exerciţiului financiar sodurile conturilor de mărfuri şi ambalaje sunt

comparate cu stocurile faptice stabilite prin inventariere. Dacă există diferenţe (plusuri sau

minusuri la inventar) acestea se vor regulariza, aducându-se stocurile la nivelul lor real.

Acest tip de inventar se aplică de către entităţile economice mari. El generează costuri

mari cu punerea în aplicare deoarece presupune numeroase înregistrări contabile şi calcule

dar în schimb oferă o imagine fidelă asupra stocurilor de mărfuri şi ambalaje în orice moment.

În cazul folosirii metodei inventarului intermitent, contabilitatea stocurilor de mărfuri

şi ambalaje se organizează după concepţia de bază conform căreia bunurile de natura

mărfurilor şi ambalajelor nu se aprovizionează în scopul stocajului, ci al revânzării lor, motiv

pentru care în momentul achiziţiei lor nu se reflectă în conturile de stocuri, ci direct în

conturile de cheltuieli.Conturile de mărfuri şi ambalaje intervin doar la sfârşitul fiecărei

perioade de gestiune şi reflectă stocurile de astfel de bunuri constatate prin inventariere. La

începutul perioadei următoare stocurile existente sunt anulate, prin majorarea cheltuielilor

corespunzătoare.

În cazul inventarului intermitent ieşirile se determină ca diferenţă între valoarea

stocurilor inţiale plus valoarea intrărilor şi valoarea stocului final, determinat pe baza

inventarierii, după următoarea relaţie de calcul:

E= Si + I – Sf

19

Metodologia de lucru impusă de sistemul inventarului intermitent este diferită de cea a

inventarului permanent. Astfel în cazul mărfurilor şi ambalajelor se parcurg următoarele

etape:

la începutul fiecărei luni, stocurile de mărfuri şi ambalaje constatate prin inventariere

la sfârşitul perioadei precedente se anulează, prin majorarea cheltuielilor;

pe parcursul lunii, achiziţiile de bunuri se înregistrează în contabilitate;

ieşirile de stocuri din cursul lunii nu se înregistrează în contabilitate;

la sfârşitul lunii se inventariază stocurile existente şi se înregistrează în contabilitate,

în debitul contului de mărfuri, prin diminuarea cheltuielilor respective.

Utilizarea acestui tip de inventar pentru organizarea contabilităţii sintetice a stocurilor

de mărfuri şi ambalaje este mai puţin complexă deoarece se elimină întocmirea documentelor

de evidenţă a ieşirilor de mărfuri şi amabalaje. Pe de altă parte, acest sistem impune

inventarieri faptice la intervale scurte de timp, uneori greu de realizat.

Folosirea inventarului intermitent prezintă şi câteva dezavantaje, cum ar fi:

eroare sau omisiune la inventarierea stocurilor de mărfuri şi ambalaje la finele

perioadei de gestiune poate genera informaţii “false” pentru conturile de

mărfuri şi ambalaje;

există tendinţa de a „subestima” stocurile din motive fiscale, ceea ce duce la creşterea artificială a cheltuielilor şi, implicit diminuarea profitului impozabil

2.2.2. Metode de organizare a contabilităţii analitice

Contabilitatea analitică a stocurilor de mărfuri şi ambalaje trebuie organizată astfel

încât să permită urmărirea existenţei şi mişcării acestora atât cantitativ, cât şi valoric pe

fiecare loc de gestiune în parte, pe categorii de mărfuri cât şi pe gestiuni. Ea trebuie

organizată în funcţie de specificul activităţii întreprinderii şi de necesităţile proprii de

informare ale managerilor.

În condiţiile folosirii inventarului intermitent contabilitatea analitică constă în

stabilirea ieşirilor şi înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârşitul

perioadei. În acest caz, ieşirile se determină ca diferenţă între valoarea stocului iniţial plus

valoarea intrărilor şi valoarea stocului final, determinat pe baza inventarierii.

20

În cazul folosirii inventarului permanent, contabilitatea analitică a stocurilor se poate

organiza după una din următoarele metode, în funcţie şi de necesităţile întreprinderii:

-metoda operativ-contabilă (pe solduri);

-metoda cantitativ-valorică (pe fişe de cont analitic);

-metoda global-valorică.

Metoda operativ-contabilă (pe solduri) constă în evidenţierea cantitativă a bunurilor

Fişe de magazine pe feluri, la locurile de depozitare, iar în contabilitate este

organizată evidenţa valorică pe gestiuni, şi în cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe de

bunuri, după caz. În contabilitate se deschid Fişe centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe

de bunuri, în care înregistrările se fac numai valoric fie document cu document, fie pe baza

unor fişe centralizatoare. Controlul dintre înregistrările efectuate la locurile de depozitare şi

cele din contabilitate se realizează lunar, prin evaluarea stocurilor cantitative din Fişele de

magazie în Registrul stocurilor.

Se poate aplica pentru contabilitatea analitică a materiilor prime, materialelor

consumabile, obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor finte, produselor reziduale,

mărfurilor şi ambalajelor.

Acestă metodă este mai eficientă în practică decât celelalte metode de organizare a

contabilităţii analitice a stocurilor, prezentănd următoarele avantaje:

registrul stocurilor scuteşte entităţile de a mai întocmi fişele conturilor analitice

pentru valorile materiale;

registrul stocurilor înlocuieşte balanţele analitice lunare de verificare care se

întocmesc în condiţiile aplicării metodei cantitativ-valorice;

contribuie la apărarea integrităţii stocurilor din gestiune, prin urmărirea atentă

de către contabilitate a operaţiunilor înregistrate în fişele de magazie de la

gestionar.

Metoda cantitativ-valorică (pe fişe de cont analitic) constă în organizarea unei

evidenţe cantitative la locurile de depozitare, pe feluri de stocuri, iar în contabilitate a

evidenţei cantitativ- valorice, desfăşurată pe gestiuni şi pe feluri de bunuri în Fişele de cont

analitic.

21

Evidenţa cantitativă de la gestiuni se ţine cu ajutorul Fişelor de magazie aranjate în

ordinea Fişelor de cont analitic din contabilitate. Înregistrările în Fişele de magazie se fac

zilnic de către gestionar, pe baza documentelor de intrare şi de ieşire a stocurilor. După

înregistrarea în evidenţa de la locurile de depozitare, documentele de intrare-ieşire pentru

stocuri se predau pe bază de borderou la contabilitate, unde sunt sistematizate în Fişele de

cont analitic pentru valori materiale, stabilindu-se stocurile şi soldurile. Pe baza aceloraşi

documente se întocmesc situaţiile centralizatoare privind intrările şi ieşirile de stocuri de

mărfuri, care servesc la înregistrarea în contabilitatea sintetică.

Controlul concordanţei şi exactităţii înregistrărilor din evidenţa de la locurile de

depozitare şi din contabilitate se realizează periodic prin punctaje între cantităţile înscrise în

fişele de magazie cu cele din fişele de cont analitic din contabilitate.

Această metodă este simplă şi prezintă avantajul că poate furniza în orice moment date

cu privire la existenţa şi mişcarea bunurilor materiale. Are însă dezavantajul că necesită un

volum mare de muncă deoarece înregistrarea mişcărilor cantitative de buuri se face atât în

fişele de magazie cât şi în fişele de conturi analitice de la contabilitatea stocurilor.

Metoda global-valorică constă în organizarea evidenţei valorice a elementelor

stocabile atât la locurile de depozitare, cât şi în contabilitate. Această metodă se aplică, în

principal, pentru evidenţa mărfurilor şi ambalajelor din unităţile de desfacere cu amănuntul.

Evidenta stocurilor la locurile de gestionare se realizează cu ajutorul Raportului de

gestiune, întocmit în două exemplare, în care sunt înregistrate zilnic intrările şi ieşirile de

stocuri, pe baza documentelor justificative, stabilindu-se şi soldul la sfârşitul zilei. Primul

exemplar al Raportului de gestiune împreună cu documentele justificative se predau la

contabilitate. Datele primite de la gestiuni se centralizează în cadrul Fişei de cont pentru

operaţii diverse.

Controlul concordanţei dintre înregistrările efectuate în evidenţa gestiunii cu cea din

contabilitatea stocurilor de mărfuri şi ambalaje se realizează periodic în funcţie de necesităţile

unităţii economice.

Deşi are o sferă de cuprindere mai redusă, această metodă prezintă mai multe avantaje,

dintre care cel mai semnificativ este eliminarea fişelor de cont analitic de la contabilitate, ceea

ce are ca rezultat reducerea volumului de muncă la acest compartiment.

22

2. 3. Contabilitatea mărfurilor

Mărfurile sunt reprezentate de bunurile pe care unitatea le cumpără în vederea

vânzării, încadrându-se în categoria stocurilor, purtând particularităţile acestora.

Mărfurile reprezintă o categorie importantă de stocuri, care, în circuitul lor de la

producător la consumator, generează un volum foarte mare de operaţii economico- financiare

ce se efectuează prin intermediul unui număr deosebit de mare de agenţi economici, cu

diferite profiluri de activităţi comerciale.

Desfacerea mărfurilor are loc, printr-o reţea comercială adecvată care poate aparţine

agenţilor economici profilaţi pe aprovizionarea şi desfacerea mărfurilor şi agenţilor economici

care au ca obiect alte activităţi decât desfacerea mărfurilor, dar dispun de depozite sau

magazine proprii. Prin intermediul depozitelor cu ridicata se comercializează mărfuri în

volum mare de către societăţile comerciale specializate în comerţ cu ridicata (en - gross) de

către alte unităţi, îndeosebi către agenţii economici care desfăşoară activităţi de comerţ cu

amănuntul (en detail). Acestea din urmă desfac mărfurile către consumatorii direcţi.

Evidenţa existenţei şi mişcării stocurilor de mărfuri în unităţile comerciale se ţine cu

ajutorul contului de activ 371 „ Mărfuri”. Este un cont de activ care:

se debitează cu valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor achiziţionate de la

furnizori sau din avansuri de trezorerie, inclusiv taxele vamale aferente

aprovizionărilor din import (401, 408, 542, 446); cu valoarea la preţ de

înregistrare a mărfurilor reprezentând aportul în natura al întreprinzătorului

individual sau al acţionarilor şi asociaţilor (101, 108, 456); cu valoarea

mărfurilor aduse de la terţi, inclusiv costul serviciilor prestate de terţi (357,

401); cu valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime, materialelor

consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, animalelor şi

pasărilor, ambalajelor, a altor valori de natuta stocurilor vândute ca atare (301,

302, 303, 361, 381); cu valoarea la preţ de înregistrare a produselor finite

livrate/ transferate prin magazinele proprii de desfacere (345); cu valoarea

adaosului comercial aferent mărfurilor intrate în gestiune (378); cu valoarea la

pret de inregistrare a mărfurilor constatate în plus la inventar, cât şi cele

primite cu titlu gratuit (607, 758/ 771); cu valoarea la preţ de înregistrare a

mărfurilor primite de la societăţile din grup, alte societăţi legate prin

23

participaţii, unitate sau subunităţi (451, 452, 481, 482); cu valoarea adaosului

comercial şi taxa pe valoarea adăugată neexigibilă, în situaţia în care

înregistrarea mărfurilor se ţine la preţ cu amănuntul (378, 4428);

se creditează cu valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor ieşite din gestiune

prin vănzare, precum şi lipsurile la inventar, degradarea sau declasarea

mărfurilor (607); cu valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor trimise în

custodie sau consignaţie la terţi (357); cu valoarea la preţ de înregistrare a

mărfurilor retrase ca aport de către 6ntreprinzătorul individual, sau retrase din

aportul la capitalul social (101, 108); cu valoarea la preţ de înregistrare a

mărfurilor livrate societăţilor din grup, alte societăţi legate prin participaţii,

unitate sau subunităţi (451, 452, 481, 482); cu valoarea adaosului comercial şi

a taxei pe valoarea adăugată neexigibilă aferentă mărfurilor vândute, lipsă,

degradate, declasate, calamitate, precum şi a celor găsite lipsă la inventar, în

situaţia în care evidenţa mărfurilor se ţine la preţ cu amănuntul (378, 4428);

soldul final debitor reflectă valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor

existente.

Adaosul comercial aferent mărfurilor aflate în gestiunea unităţilor cu activitate

comercială se reflectă cu ajutorul contului 378 ”Diferenţe de preţ la mărfuri”. Este un cont

rectificativ al valorii de înregistrat a mărfurilor. Când reflectă adaosul comercial, funcţionează

după regula de funcţionare a conturilor de pasiv, astfel:

se creditează cu valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor intrate în

gestiune (371);

se debitează cu valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor vândute (371);

soldul final creditor evidenţiază valoarea adaosului comercial aferent

mărfurilor existente în stoc.

Cu ajutorul contul 357 “Mărfuri aflate la ţerti” se ţine evidenţa mărfurilor trimise la

terţi în consignaţie sau lăsate în custodiea acestora. Acest cont de activ are următoarea

funcţiune:

-se debitează cu valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor lăsate în custodie sau

trimise la terţi în consignatie (371, 401)

24

-se creditează cu valoarea mărfurilor intrate în gestiune, aduse de la terţi (371) şi cu

scăderea din gestiune a mărfurilor aflate la terţi pentru care s-au întocmit documente de

livrare (607)

-soldul final debitor al contului reprezintă valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor

în custodie sau în consignaţie aflate la terţi.

O cât mai bună organizare şi desfăşurare a contabilităţii mărfurilor şi ambalajelor

implică cunoaşterea purtătorilor de informaţii care le reflectă, precum şi urmărirea

înregistrării lor cronologice şi sistematice în contabilitatea firmei. În acest scop, ne vom ocupa

pe parcursul acestui subcapitol de studierea contabilităţii mărfurilor.

2.3.1. Contabilitatea mărfurilor în unităţile cu amănuntul

În unităţile comerciale cu amănuntul, dată fiind frecvenţa mare a actelor de vânzare şi

inexistenţa unei reţele de calculatoare la punctele de vânzare, nu este posibilă o contabilitate

analitică cantitativ – valorică, pe sortimente de marfă. În consecinţă, în marea majoritate a

cazurilor, se practică contabilitatea analitică global-valorică pe gestiuni iar ca preţ de

înregistrare este folosit preţul de vânzare incluzând preţul de cumpărare şi adaosul comercial

(marja comercială), la care se mai adaugă şi taxa pe valoarea adăugată.

În aceste condiţii, contabilitatea are datoria să calculeze şi să înregistreze şi diferenţa

dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare, adică adaosul comercial (marja comercială)

aferent mărfurilor intrate şi rămase în stoc precum şi taxa pe valoare adăugată inclusă în preţul

de vânzare.

La unităţile mici, care nu emit facturi fiscale, calcului TVA colectată inclusă în preţul

cu amănuntul al mărfurilor vândute se face prin aplicarea cotei recalculate de TVA asupra

preţului cu amănuntul, iar preţul de vânzare se calculează ca diferenţă între preţul cu

amănuntul şi TVA inclusă în preţ. Cota recalculată de TVA se determină după relaţia:

TVA =

100∗K100+K , în care K reprezintă cota de TVA.

25

Scăderea mărfurilor vândute din gestiune se face lunar la preţul cu amănuntul,

evidenţiindu-se concomitant: costul de achiziţie al mărfurilor vândute în debitul contului 607

“Cheltuieli privind mărfurile”, adaosul commercial afferent mărfurilor vândute în debitul

contului 378 “Diferenţe de preţ la mărfuri” şi TVA neexigibilă aferentă vânzărilor în debitul

contului 4428 “TVA neexigibilă”.

2.3.2. Contabilitatea mărfurilor în unităţile cu ridicata

Mărfurile, la intrarea în depozitele en-gross trebuie să se evalueze şi să se înregistreze

în contabilitate la costul de achiziţie format din preţul de cumpărare şi cheltuielile accesorii de

aprovizionare (cheltuieli de transport, de încărcare – descărcare, prime de asigurare,

comisioane şi alte taxe nerecuperabile, etc.). Avându-se în vedere că în documentele de

aprovizionare (facturi) unul din cele două elemente structurale ale costului de achiziţie şi

anume cheltuielile accesorii de aprovizionare este consemnat în suma globală, calculul

costului de achiziţie unitar pentru fiecare din sorturile de marfă intrate cu acelaşi document

necesită calcule de repartizare a sumei totale a cheltuielilor pe sorturi de marfă şi apoi, prin

raportarea la cantitate sau la valoare, pe unitatea de măsură. Cheltuielile accesorii de

aprovizionare unitare astfel calculate se însumează cu preţul de cumpărare unitar aflându-se

costul de achiziţie pentru fiecare sortiment de marfă aprovizionată care ar putea servi pentru

evaluarea mărfurilor şi înregistrarea acestora în contul sintetic 371 ,, Marfuri “ şi în analiticele

corespunzătoare. Soluţia care se constată, este greoaie şi în plus, va genera o mare varietate a

costurilor de achiziţie pentru acelaşi sortiment de marfă, avându-se în vedere variabilitatea

cheltuielilor de transport – aprovizionare determinată de o multitudine de factori. Pe de altă

parte trebuie avute în vedere şi situaţiile frecvente în care cheltuielile accesorii de

aprovizionare sunt facturate distinct de factura în care sunt prevăzute preţurile de cumpărare.

Întrucât amândouă elementele structurale ale costului de achiziţie – preţul de

cumpărare şi cheltuielile accesorii de aprovizionare – sunt evidenţiate la contul 371 ,,Mărfuri

“ se satisface cerinţa evaluării şi înregistrării mărfurilor în contabilitate la costul de achiziţie.

De menţionat pentru contul 371 ,, Mărfuri “ nu se precizează în mod expres aceasta cerinţă,

indicându-se pentru aceasta ,,preţul de înregistrare “.

La sfârşitul perioadei, se repartizează asupra contului de rezultate prin intermediul

contului 607 ,,Cheltuieli privind mărfurile“ numai o parte din cheltuielile accesorii de

aprovizionare şi anume cele aferente mărfurilor vândute, rămânând sold la contul

371 ,,Mărfuri – cheltuieli accesorii“ , cheltuieli aferente mărfurilor rămase în stoc

26

(nevândute). În acest mod se asigură respectarea principiului independenţei exerciţiului,

soluţia fiind agreată din aceasta cauză şi de fiscalitate.

2.3.3 Contabilitatea marfurilor aflate la terti

În desfăşurarea procesului de aprovizionare a întreprinderii pot interveni situaţii în

care mărfurile recepţionate de către cumpărător să rămână la sediul furnizorului, datorită

lipsei de spaţiu de depozitare sau a mijloacelor de transport. Păstrarea mărfurilor şi

ambalajelor în depozitele furnizorului se realizează până când se creează condiţii pentru

expediere.

Bunurile achiziţionate, devin proprietatea cumpărătorului şi trebuie achitate

furnizorului, astfel se creează obligaţia de plată fără ca bunurile să fie în depozitele

întreprinderii. În această situaţie nu pot fi debitate conturile de mărfuri, care prin conţinutul şi

sfera lor evidenţiază existenţa şi mişcarea stocurilor din depozitele întreprinderii.

În situaţie asemănătoare se prezintă bunurile expediate de furnizori, achitate, dar care

la sfârşiul perioadei de gestiune, în momentul închiderii conturilor nu sunt ajunse în unitatea

cumpărătoare, datorită condiţiilor de transport.

Anumite mărfuri, prin structura şi compoziţia lor, cer, prin normele de recepţie

calitativă, să se facă analizele de laborator care durează mai multe zile, astfel că loturile sosite

în ultimele zile ale lunii nu se pot recepţiona şi preda depozitului la sfârşitul lunii.

În unele situaţii anumite mărfurile sunt eliberate din depozit, fără a fi vândute, ele

continuând să rămână în contabilitatea întreprinderii care le deţine:

mărfurile trimise la alte unităţi cu scopul de a fi reambalate sau spre a fi

asamblate;

mărfuri aflate în custodie pentru prezentare în standuri, la expoziţii sau vânzare

la o anumită dată;

2.4 Contabilitatea ambalajelor

rculaţia mărfurilor de la producători până la consumatori, ca de altfel şi a celorlalte

categorii de bunuri materiale, este condiţionată în mare măsură de utilizarea unor ambalaje

adecvate, care contribuie la păstrarea proprietăţilor fizico-chimice ale acestora în timpul

transportului, manipulării, depozitării şi comercializării.

27

Altfel spus, ambalajele reprezintă o categorie distinctă de stocuri care asigură una

dintre premisele importante pentru realizarea în condiţii corespunzătoare a circulaţiei

propriu-zise a mărfurilor.

Evidenţa existenţei şi mişcării stocurilor de ambalaje achiziţionate sau confecţionate

de unitate, care sunt destinate ambalării şi transportului produselor finite şi pentru marfă se

ţine cu ajutorul contului 381 „Ambalaje”. Este un cont activ care:

se debitează cu valoarea la preţ de înregistrare a ambalajelor achiziţionate sau

din avansuri de trezorerie aduse ca aport în natură, aduse de la terţi, nerestituite

furnizorilor (atunci când acestea circulă pe principiul restituirii, constatate plus

la inventar sau primite cu titlu gratuit, realizate din producţie proprie);

se creditează cu valoarea la preţ de înregistrare a ambalajelor retrase din

aportul în natură, vândute ca atare, constatate lipsă la inventar, trimise la terţi

sau distruse de calamităţi;

soldul final debitor al contului reflectă valoarea la preţ de înregistrare a

ambalajelor aflate în patrimoniu.

Dacă evidenţa bunurilor de natura ambalajelor se realizează la nivelul preţurilor

prestabilite pentru înregistrarea diferenţelor în plus sau în minus faţă de costul de achiziţie se

foloseşte contul 388 „Diferenţe de preţ la ambalaje”. Acesta este un cont de rectificativ

(bifuncţional), care:

se debitează cu diferenţele de preţ în plus (costul de achiziţie mai mare decât

preţul prestabilit) aferente ambalajelor intrate în gestiune (401, 542, 451) şi cu

diferenţele de preţ în minus aferente ambalajelor ieşite din gestiune (608);

se creditează cu diferenţele de preţ în minus aferente ambalajelor achiziţionate

de la furnizori şi din avansuri de trezorerie (381, 542) şi cu diferenţele de preţ

în plus aferente ambalajelor date în consum/iesite din gestiune (381, 542);

soldul contului reprezintă diferenţele de preţ aferente ambalajelor existente în

stoc la sfârşitul perioadei.

Cu ajutorul contului 358 “Ambalaje aflate la terţi” se ţine evidenţa ambalajelor trimise

la terţi. Acesta este un cont de active, care:

se debitează cu valoarea la preţ de înregistrare a ambalajelor trimise la terţi

(381, 401);

28

se creditează cu valoarea ambalajelor intrate în gestiune, aduse de la terţi (381)

şi cu scăderea din gestiune a ambalajelor aflate la terţi pentru care s-au

întocmit documente de livrare (608);

soldul contului reprezintă valoarea la preţ de înregistrare a ambalajelor aflate la

terţi.

2.4.1 Contabilitatea ambalajelor incluse în preţul mărfii

Ambalajele incluse în preţul mărfii sunt acele ambalaje care nu se mai pot recupera,

aşa zisele ambalaje nerecuperabile. Acestea reprezintă bunurile care se livrează sau se primesc

odată cu bunurile protejate şi care, după dezambalare, nu mai pot fi utilizate pentru destinaţia

lor iniţială. Ele deservesc un singur ciclu de circulaţie şi nu impun obligaţii de restituire.

Ambalajele nerecuperabile se evidenţiază în contabilitate cu ajutorul contului de activ sintetic

de gradul doi 3023 “Materiale pentru ambalat”.

2.4.2. Contabilitatea ambalajelor care circulă după principiul vânzării-cumpărării

Ambalajele care circulă după pricipiul vânzării-cumpărării sunt reprezentate de o parte

din ambalajele recuperabile, acestea sunt bunuri care pot fi utilizate pe aceeaşi destinaţie în

mai multe cicluri succesive de circulaţie.

Ambalajele de transport sau de circulaţie, în funcţie de modul de recuperare şi

valorificare se delimitează în două subgrupe şi anume:

ambalaje facturate distinct care circulă prin vânzare-cumpărare;

ambalaje facturate distinct care circulă prin restituire directă.

Fiecare din aceste subgrupe, sub aspectul circulaţiei şi decontării, se reflectă în

contabilitate în mod specific. În acest subcapitol vom înregistra ambalajele care au circulat pe

principiul vânzării-cumpărării, urmând ca în următorul subcapitol să vorbim despre

ambalajele care au circulat pe pricipiul restituirii.

Ambalajele care fac obiectul vânzării-cumpărării pot fi de natura imobilizărilor

corporale (containere, butoaie, boxpaleţi), care se înregistrează în contabilitate cu ajutorul

contului 214 “Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi

materiale şi alte active corporale”, deasemenea pot fi ambalaje de natura obiectelor de

inventar, care se înregistrează cu ajutorul contului 303 “Materiale de natura obiectelor de

29

inventar” şi mai pot fi ambalaje de natura bunurilor fungibile care se înregistrează cu ajutorul

contului 381 ”Ambalaje”.

2.4.3. Contabilitatea ambalajelor care circulă după principiul restituirii

Ambalajele de circulaţie sau de transport (navete pentru lapte, băuturi răcoritoare şi

alcoolice, cutii pliante din mucava, sticle, borcane ş.a.) care circulă după pricipiul restituirii

deţin ponderea cea mai mare în total ambalajelor. Aceste ambalaje se înregistrează în

contabilitatea proprietarului cu ajutorul conturilor 381 „Ambalaje” şi 388 „Diferenţe de preţ la

ambalaje”. Iar operaţiunile ocazionate de circulaţia acestora între furnizor şi client se

evidenţiază în contabilitate cu ajutorul contului 419 “Clienţi- creditori” în cazul vânzătorului

şi cu ajutorul contului 409 “Furnizori-debitori” în cazul cumpărătorului.

2.5 Organizarea contabilitatii produselor

Organizarea contabilităţii produselor, ca primă activitate, implică studierea conţinutului operaţiilor specifice gestiunii produselor şi proiectarea, pe această bază, a nomenclatoarelor documentelor, a structurii acestora, a modului de completare şi a circuitului lor.

Operaţiile specifice gestiunii produselor sunt:

a) obţinerea produselor şi semifabricatelor din secţiile de producţie şi predarea acestora, după efectuarea controlului de calitate, la depozitele organizate pe lângă secţii sau depozite centrale;

b) identificarea produselor şi semifabricatelor necorespunzătoare sub raport calitativ şi valorificarea acestora, după cum se constituie ca rebut definitiv sau parţial (remaniabil);

c) transferul de produse şi semifabricate între diferitele depozite ale întreprinderii;d) executarea de lucrări şi prestarea de servicii către alte întreprinderi;e) livrarea produselor finite sau semifabricatelor către terţi şi/sau eliberarea acestora pentru

consumul propriu;f) verificarea integrităţii stocurilor de produse finite şi semifabricate la locurile de depozitare

şi concordanţa dintre existent şi evidenţă;

Aceste operaţii se consemnează în documente specifice, dar şi în documente utilizate în gestiunea celorlalte categorii de stocuri.

1. Bonul de predare, transfer, restituire se utilizează atât ca bon de predare a produselor finite şi semifabricatelor, cât şi ca bon de transfer a produselor între magazii (însoţit de Nota de predare produs).

În cazul în care se foloseşte ca document de predare a produselor la magazie, se întocmeşte de secţia care execută ultima fază de fabricaţie şi serveşte la: încărcarea gestiunii depozitului cu produsele şi semifabricatele obţinute; decontarea de către secţiile de fabricaţie

30

a producţiei fizice şi a costurilor ocazionate; furnizarea de date pentru urmărirea realizării producţiei (pentru raportare); înregistrarea în evidenţa tehnic-operativă şi contabilă.

Ca bon de transfer, se utilizează pentru consemnarea mişcării produselor şi a semifabricatelor între gestiunile întreprinderii. Întocmit de către secţia predătoare, bonul de transfer serveşte la: descărcarea gestiunii predatorului şi încheierea gestiunii primitorului; însoţirea produselor şi semifabricatelor pe timpul transportului între gestiuni; înregistrarea în evidenţa operativă şi în contabilitate.

2. Nota de rebut este documentul în care se consemnează produsele (semifabricatele) rebutate definitiv, ca produse reziduale, şi este întocmită de controlul tehnic de calitate al secţiei constatatoare. Documentul serveşte la: decontarea de către secţii a costurilor ocazionate de cantitatea de produse rebutate; încărcarea gestiunii magaziei cu produsele reziduale şi materialele recuperate; furnizarea de date pentru urmărirea şi analiza rebuturilor; înregistrarea în evidenţa tehnic-operativă şi contabilitate.

3. Nota de remaniere, cu conţinut şi destinaţie asemănătoare, furnizează în plus informaţii despre operaţiile necesare remanierii rebuturilor parţiale şi valoarea acestora.

Eliberarea produselor finite, din depozite pentru livrare se face, ca şi la celelalte stocuri, pe baza avizului de însoţire, a facturii şi a bonului de consum pentru produsele finite şi semifabricatele eliberate secţiilor de producţie pentru consum sau continuarea prelucrării.

Organizarea evidenţei operative se face cu ajutorul “Fişei de magazie”, în care se înregistrează, pe baza documentelor justificative, cantitativ, operaţiile de gestiune (intrări, ieşiri, stoc).

Contabilitatea analitică a produselor se poate organiza adoptând una din metodele utilizate în organizarea contabilităţii stocurilor:

- metoda cantitativ – valorică, cu fişe de cont analitic;

- metoda operativ – contabilă, pe solduri;

- metode adoptate la mijloacele tehnice de calcul

Obiectul contabilităţii analitice îl constituie sortimentul de produs finit, lucrare executată sau serviciu prestat. Acestea sunt apoi subsumate pe depozite (magazii) în scopul asigurării responsabilităţii şi controlului gestionar. Întreprinderile producătoare pentru export pot organiza evidenţa operativă şi contabilitatea analitică distinctă a acestor produse în vederea urmăririi executării contractelor externe.

2.6 Contabilitatea productiei in curs de executie

Producţia în curs de execuţie este producţia care se găseşte în faze intermediare de prelucrare pe maşini, nefiind încă nici producţie finită nici semifabricate, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime.

Contabilitatea producţiei în curs de execuţie se realizează cu conturile sintetice de gradul I din grupa 33:

31

- contul 331 “Produse în curs de execuţie”;- contul 332 “Lucrări şi servicii în curs de execuţie”.

Cele două conturi au funcţii contabile asemănătoare.

Producţia în curs de execuţie nu trebuie şi nici nu poate să facă obiectul înregistrării curente, permanente pe parcursul exerciţiului în cadrul contabilităţii financiare prin contul 331 “Produse în

curs de execuţie” şi contul 332 “Lucrări şi servicii în curs de execuţie”, deoarece:

- producţia în curs de execuţie se stabileşte la sfârşitul perioadei prin inventariere sau prin metoda contabilă;

- costul efectiv al produselor şi lucrărilor în curs de execuţie se determină după încheierea perioadei de execuţie.

La S.C DOMPLAST S.R.L producţia în curs de execuţie se stabileşte prin metoda contabilă.

Aceste caracteristici de gestiune a produselor şi lucrărilor în curs de execuţie fac ca evidenţa contabilă să fie posibilă numai prin metoda inventarului intermitent.

Astfel, la sfârţitul perioadei N, pe baza lucrărilor de inventariere sau prin metoda contabilă, se stabileşte costul efectiv al producţiei în curs de execuţie care se înregistrează în debitul contului 331 “Produse în curs de execuţie”, respectiv contul 332 “Lucrări şi servicii în curs de execuţie”, în corespondenţă cu creditul contului 711 “Venituri din producţia stocată”.

La începutul perioadei următoare, N+1, se scoate din evidenţă producţia în curs de execuţie,

înregistrată la sfârşitul perioadei N, deoarece aceasta este în continuă mişcare, transformare şi finalizare, iar informaţiile înregistrate la un moment dat pe baza inventarierii nu mai sunt relevante pentru intervalul imediat următor, creditând conturile 331 “Produse în curs de execuţie” şi 332 “Lucrări şi servicii în curs de execuţie” prin debitul contului 711 “Venituri din producţia stocată”.

Ca urmare, în ambele metode de contabilitate a stocurilor de producţie în curs, inventarul permanent şi inventarul intermitent, conturile 331 “Produse în curs de execuţie” şi 332 “Lucrări şi servicii în curs de execuţie” au o funcţie contabilă asemănătoare.

Se debitează, la sfârşitul exerciţiului, cu valoarea la cost efectiv de producţie a stocurilor de produse, lucrări şi servicii în curs de execuţie în corespondenţă cu creditul contului 711 “Venituri din producţia stocată”.

Se creditează la începutul exerciţiului următor, cu valoarea la cost efectiv a stocurilor de produse, lucrări şi servicii în curs de execuţie existente la sfârşitul exerciţiului precedent care prin continuarea procesului de fabricaţie se finalizează în produse, prin debitul contului 711 “Venituri din producţia stocată”.

Soldul debitor reprezintă la sfârşitul exerciţiului producţia, lucrările şi serviciile în curs de execuţie, la cost efectiv, cu care se vor înscrie în bilanţul contabil.

32

În normele de utilizare a conturilor emise de Ministerul Finanţelor, la funcţia pe credit a conturilor 331 şi 332 se indică operaţii de “scădere din gestiune a produselor în curs de execuţie la data finalizării şi înregistrării ca produse” şi “a valorii lucrărilor şi serviciilor în curs de execuţie la data finalizării lor către terţi”.

Considerăm că aceste operaţii nu sunt posibil de înregistrat, deoarece este dificil de urmărit producţia în curs şi lucrările pe măsură ce ele colectează noi cheltuieli şi sunt finalizate. De altfel, acestea sunt probleme ce fac obiectul contabilităţii interne de gestiune şi nu ale contabilităţii financiare.

Corespondenţa creditului contului 331 prin debitul contului 711 pentru “costul efectiv al produselor în curs de execuţie la data finalizării”, respectiv al produselor finite, nu este posibilă din două considerente cel puţin:

- debitând contul 331 cu costul efectiv al produselor în curs de execuţie, deci cu costurile unor faze de fabricaţie, nu există elemente de conţinut înregistrate în acest cont care să permită creditarea sa cu costul efectiv al produselor terminate, respectiv al produselor finite. În această situaţie contul ar prezenta sold creditor;

- la contul 345 “Produse finite”, pentru aceeaşi operaţie prezentată sub formula “preţul de înregistrare al produselor finite intrate în gestiune din producţia proprie” se indică debitarea contului 345 Produse finite” prin creditul contului 711 “Venituri din producţia stocată”.

Atunci, chiar dacă am admite înregistrarea costului efectiv al producţiei terminate (finite) prin intermediul contului 331 “Produse în curs de execuţie”, deşi considerăm că nu este corect şi posibil, creditarea contului 331 nu poate fi făcută decât prin debitul contului 345 “Produse finite”.

33

CAPITOLUL III

3.1 PREZENTAREA GENERALA A S.C. DONPLAST S.R.L

S.C. DONPLAST S.R.L este situata pe strada 8 MARTIE, numarul 61, Localitatea

Petrila, Judetul Hunedoara si a fost inregistrata in data de 05.05.2000.

Firma a pornit de la doi angajaţi în 2000 şi de la un sediu închiriat ajungând în 2010 sa

numere 28 angajaţi, majoritatea cu studii superioare, angrenaţi în activitatea de distribuţie a

firmei. Aceasta dispune şi de un spaţiu de birouri şi un depozite pentru stocarea mărfurilor

achiziţionate. Mai dispune de 4 autovehicule pentru transportul de mărfuri şi pentru activitatea

conducerii şi a agenţilor. Primul depozit a fost deschis în 2000 în Petrila. Obiectul de

activitate principal al societăţii este de menţinere a poziţiei fruntaşe pe piaţa locală şi de

ascensiune către o poziţie fruntaşă pe piaţa regională in fabricarea fibrei de sticla. Firma mai

are 3 asociati.

În vederea atingerii scopului său, societatea implementează politici pentru atingerea

obiectivelor cantitative, dar mai important a celor calitative, întrucât, unitatea merge pe

principiul atingerii standardelor maxime de calitate cerute de clienţi.

Conducerea fiecărui departament se realizeaza de către un manager certificat

profesional, care se află în subordinea directorului general. Astfel, departamentul vânzări este

coordonat de către managerul de vânzări, departamentul financiar-contabil de către contabilul

şef, departamentul personal de către managerul de resurse umane, departamentul

aprovizionare de către suplly manager şi departamentul IT de către administratorul reţelei

firmei. Fiecare dintre aceştia răspund necondiţionat de buna organizare şi conducere a

departamentului pe care îl reprezintă, precum şi de buna desfăşurare a activităţii personalului

din subordine.

Directorul general, reprezintă legal unitatea în toate relaţiile acesteia cu mediul extern

atât din punct de vedere al raporturilor cu diferiţii parteneri de afaceri, cât şi în faţa organelor

statului. În baza competenţelor profesionale, el este în măsură să creeze şi să implementeze

cele mai bune politici de creştere atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung ale unităţii, să ia

decizii privind viitoare proiecte de investiţii, să analizeze şi să aprobe propunerile

managerului de vânzări cu privire la extinderea sau reducerea gamei de produse, conform

studiilor de piaţă efectuate în cadrul biroului marketing.

34

Departamentul vânzări este cel mai important pion al firmei, întrucât în cadrul acestuia

se desfăşoara practic cea mai mare parte a activităţii unităţii. Managerul de vânzări face studii

ce vizează extinderea sau diminuarea portofoliului de produse ce se comercializează la nivel

de firmă, precum şi descoperirea de noi segmente de piaţă unde să îşi poată implementa

ofertele. Deasemenea, desfăşoară acţiuni pentru participarea şi câştigarea diferitelor licitaţii

care au loc în cadrul aparatului administrativ al statului.

Departamentul financiar-contabil organizează partea financiar-contabilă a firmei,

având în vedere urmărirea verificării atât de fond cât şi de formă a corectitudinii

înregistrărilor contabile. Acest departament este considerat a fi nodul legăturilor atât dintre

departamentele unităţii, cât şi cu mediul extern. În ceea ce priveşte partea de contabilitate,

departamentul financiar-contabil, răspunde de organizarea şi funcţionarea în bune condiţii a

contabilităţii patrimoniale; asigură efectuarea corectă şi la timp a înregistrarilor contabile

privind: fondurile fixe, calculul amortizării acestora, mijloacele circulante, cheltuielile de

producţie sau calculul costurilor, investiţiile, rezultatele financiare; organizează inventarierea

periodică a tuturor valorilor patrimoniale, urmăreşte definitivarea, potrivit legii, a rezultatelor

inventarierii; întocmeşte lunar balanţa de verificare pentru conturile sintetice şi cele analitice

şi urmăreşte concordanţa dintre acestea; întocmeşte situaţia principalilor indicatori

economico-financiari lunari, bilanţurile trimestriale şi anuale şi coordonează întocmirea

raportului explicativ al acestora.

Departamentul financiar – contabil interacţionează prin funcţiile sale cu toate

departamentele unităţii, dar şi cu mediul extern. La nivel de unitate, compartimentul financiar-

contabil preia toate documentele furnizate de celelalte departamente, în vederea verificării

fondului şi formei acestora şi înregistrării lor cronologice şi sistematice în evidenţa financiar-

contabilă. Astfel, de la departamentul de vânzări se preiau facturile întocmite, avizele de

însoţire a mărfii, instrumentele de plată obţinute de la client în vederea întocmirii jurnalului de

vânzări şi a fişei de cont pentru clienţi.

35

Prezint mai jos cateva date financiare ale societatii:

Date financiare DONPLAST SRL

An bilant

Cifră de afaceri (RON)

Venituri (RON)

Cheltuieli (RON)

Profit net / pierdere netă

(RON)

Număr angajaţi

2000 2.118.925,00 2.125.352,90 1.370.101,60 755.251,30 26

2001 3.164.308,10 3.370.867,80 2.782.185,40 588.682,40 27

2002 1.561.513,80 1.542.068,70 1.402.699,40 139.369,30 17

2003 451.768,90 831.739,20 782.421,50 49.317,70 38

2004 819.313,90 1.011.946,40 1.007.995,80 3.950,60 35

2005 837.956,00 834.365,00 806.466,00 27.899,00 23

2006 77.287,00 80.811,00 304.400,00 -223.589,00 11

2007 144.737,00 144.737,00 435.916,00 -291.179,00 11

2008 749.471,00 749.479,00 1.003.357,00 -253.878,00 15

2009 189.826,00 189.826,00 397.187,00 -211.661,00 12

36

Date financiare DONPLAST SRL — Continuare

An bilant

Stocuri (RON)

Casă şi Conturi la

bănci (RON)

Creanţe (RON)

Total capitaluri

(RON)

Capital social

(RON)

Provizioane pentru

riscuri şi cheltuieli

(RON)

2000 34.660,90 816.702,30 Nedisponbil 765.251,30 10.000,00 Nedisponbil

2001 122.920,40 1.247.970,00 Nedisponbil 1.353.933,60 10.000,00 Nedisponbil

2002 279.773,00 368.644,70 1.294.463,70 1.493.303,10 10.000,00 Nedisponbil

2003 405.647,70 24.699,30 190.014,90 1.542.641,00 10.000,00 Nedisponbil

37

2004 657.800,00 17.239,20 248.782,70 1.546.591,60 10.000,00 Nedisponbil

2005 560.310,00 25.959,00 885.139,00 1.587.309,00 10.000,00 0,00

2006 573.845,00 561,00 588.816,00 1.363.720,00 10.000,00 Nedisponbil

2007 544.652,00 132,00 125.434,00 1.072.541,00 10.000,00 Nedisponbil

2008 526.856,00 3.973,00 278.655,00 855.496,00 10.000,00 Nedisponbil

2009 530.866,00 -1.933,00 209.116,00 643.835,00 10.000,00 Nedisponbil

3.2 MONOGRAFIE

Pentru exemplificare, vom urmări înregistrările efectuate de S.C.DOMPLAST S.R.L. în perioada iunie 2011:

- contabilitatea mărfurilor în unităţile cu amănuntul

1. Conform facturii fiscale si a avizului de insotire a marfii, în data de 02.06.2011 se

întocmeşte nota de recepţie şi constatare de diferenţe pentru 40 de aparate de măsură la preţ

de facturare 40.000 lei, TVA 24%.

02.0

6

Factură

fiscală

Achiziţie aparate

de măsură

%

371

4426

401

40.000

9.600

49.600

2. În data de 02.06.2011, pe baza notei de recepţie şi constatare de diferenţe se

stabileşte preţul de vânzare al mărfurilor, practicându-se un adaos de 30%.

02.0

6

N.C Stabilire adaos

comercial

371 %

378

4428

24.480

12.000

12.480

38

3. În data de 07.06.2011, acţionarii unităţii aportează 20 de mulaje, considerate

mărfuri, în valoare de 50.000 lei, inclusiv TVA.

07.0

6

Pvpp Aport mulaje 371 456 50.000 50.000

4. Tot la această dată se stabileşte preţul de vânzare al acestora, practicându-se un

adaos comercial de 20%.

07.0

6

N.C Stabilire adaos

comercial

371 %

378

4428

20504,13

8.403,3

12100,8

3

5. Pe 09.06.2011 se trec materiale consumabile în valoare de 5000 lei în categoria

mărfurilor pentru a fi vândute.

09.0

6

Bon

transfer

Transfer materiale

în categoria

mărfurilor

371 302 5.000 5.000

6. Se stabileşte un adaos comercial de 15% pentru mărfurile transferate anterior.

09.0

6

N.C Stabilire adaos

comercial

371 %

378

2050,42

840,34

39

4428 1210.08

7. Se vând aparate de măsură pe 15.06.2011 la preţ de 64.480 lei, conform facturii

fiscale(anexa 4) TVA inclus în preţ. (preţ fără TVA = 52.000, TVA = 61.880 * 1,24= 12.480).

15.0

6

Factură

fiscală

Vânzare mărfuri 5311 %

707

4427

64.480

52.000

12480

8. Pe 17.06.2011 se achiziţionează mărfuri pe bază de aviz de însoţire al mărfii, în

valoare de 1000 lei, TVA 24%.

17.0

6

AÎM Achiziţie mărfuri %

371

4428

401

1.000

240

1.240

9. Se stabileşte adaosul comercial pentru mărfurile achiziţionate anterior (30%).

17.0

6

N.C Stabilire adaos

comercial

371 %

378

4428

612

300

312

10. Pe 19.05.2011 se primeşte factura pentru mărfurile achiziţionate pe 17.06.2011.

19.0

6

Factură

fiscală

Primire factură

aferentă aviz

17.06

408 401 1.000 1.000

40

11. Se vând mărfuri pe bază de aviz de însoţire al mărfii din 21.06.2011, în valoare de

4960 lei, TVA inclus (960 lei).

19.0

6

Factură

fiscală

Compensare TVA 4426 4428 240 240

-contabilitatea mărfurilor în unităţile cu ridicata

1. Se livrează aditivi pe data de 17.06.2011 la preţ de 200.000 lei, TVA 24%, conform

facturii fiscale.

17.0

6

Factură

fiscală

Vânzare aditivi 411 %

707

4427

262.400

200.000

62.400

2. Se aprovizionează pe 18.06.2011 mărfuri în valoare de 5.000 lei, TVA 24%,

cheltuieli aprovizionare 500 lei, în vederea onorării unei comenzi pe 30.05.2011,

practicându-se un adaos de 20%.

18.0

6

Factură

fiscală

Achiziţie mărfuri

şi înregistrare

chelt accesorii

%

371

607

4426

401

5.000

500

1.320

6.820

41

3. Pe data de 30.05.2011 se vând jumătate din mărfurile aprovizionate pe 18.06.2011,

cheltuielile de aprovizionare aferente acestora, trecându-se pe rezultatul perioadei.

30.0

6

Factură

fiscală

Onorare comanda

cu mărfuri din

18.06

411 %

707

4427

3.720

3.000

720

4. Pe 31.06.2011 se descarcă gestiunea mărfurilor vândute, ştiind că solduri de mărfuri în

regim cu ridicata la inceputul perioadei era Si 371 = 5.000 ,Si 378 = 700,28, Si 4428 = 798,32

31.0

6

N.C Descărcarea

gestiunii

%

607

378

4428

371

140.727,

25

34.903,0

0

42151.26

217781.

51

-contabilitatea ambalajelor care circulă după principiul vânzării-cumpărării

În ceea ce priveşte ambalajele care circula pe principiul vânzării cumpărării, S.C.

DOMPLAST S.R.L a efectuat în perioada iunie 2011 următoarele operaţiuni economico -

financiare

1. Se cumpără pe data de 12.06.2011 mărfuri în valoare de 5.950 lei (TVA inclusă), în

ambalaje a căror valoare este de 400 lei, obţinându-se o reducere de 10% pentru

acestea.

42

12.0

6

Factură

fiscală

Achiziţie mărfuri %

371

4426

401

5.000,00

1200,00

6200,00

12.0

6

Factură

fiscală

Achiziţie

ambalaje aferente

mărfurilor

381 %

401

7588

400,00

360,00

40,00

12.0

6

Factură

fiscală

Înregistrare TVA

aferentă ambalaje

4426 401 96,00 96,00

2. Pe 17.06.2011 se vând mărfurile achiziţionate anterior la preţ de vânzare 7140 lei, cu

ambalajele aferente (400 lei), pentru care se acordă o bonificaţie de 10%.

17.0

6

Factură

fiscală

Vânzare mărfuri

şi ambalaje

4111 %

707

708

4427

7.886,40

6000,00

360,00

1.526,40

3. Se descarcă gestiunea pentru mărfurile şi ambalajele vândute.

17.0

6

N.C Descărcare

gestiune pt

mărfurile vândute

%

378

4428

607

371

1.000,00

1.440,00

5.000,00

7.440,00

43

17.0

6

N.C Descărcare

gestiune pt

ambalajele

vândute

608 381 400,00 400,00

4. Pe data de 19.06.2011 se răscumpără ambalajele vândute anterior, goale, facturate la

476 lei.

19.0

6

Factură

fiscală

Răscumpărare

ambalaje

%

381

4426

401

4.000,00

960,00

3.3 CONCLUZII SI PROPUNERI

Contabilitatea, datorită rolului important pe care îl are, a devenit o problemă centrală

pentru economia întreprinderii moderne, iar perfecţionarea continuă a metodei şi procedeelor

sale de lucru se impune ca o cerinţă de prim ordin.

Prezenta lucrare este consacrată atât problemelor teoretice ale contabilităţii (concept,

clasificare, evaluare, metode de inventariere, documente specifice), cât şi problemelor

practice ale contabilităţii stocurilor (reflectarea în contabilitate, forme de înregistrare

contabilă, tipuri de înregistrări, etc.) pentru fundamentarea legităţilor categoriilor şi

principiilor acestora, ca premisă şi cerinţă general valabilă pentru organizarea şi funcţionarea

contabilităţii într-o economie cât mai dezvoltată.

Lucrarea se referă la o problemă importantă în domeniul contabilităţii unei firme care

are ca profil comerţul şi anume contabilitatea mărfurilor şi ambalajelor. Studiind acest

domeniu, în cadrul firmei, se ajunge la o primă concluzie şi anume că ponderea mărfurilor şi

ambalajelor ocupă un loc important în averea societăţii. În ceea ce priveşte organizarea

contabilităţii sintetice s-a putut observa că pentru acest lucru firma foloseşte inventarul

44

permanent, care presupune utilizarea conturilor de stocuri şi presupune înregistrarea

cronologică a tuturor operaţiunilor de intrare şi ieşire a bunurilor.

Potrivit reglementărilor contabile româneşti, în cazul folosirii inventarului permanent,

contabilitatea analitică a stocurilor se poate organiza după una din următoarele metode, în

funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii ale unităţii patrimoniale:

metoda operativ-contabilă

metoda cantitativ-valorică

metoda global-valorică

Astfel, în urma documentării la S.C DONPLAST S.R.L, s-a observat că metoda

folosită este cea global valorică, metodă care constă în ţinerea evidenţei bunurilor materiale

numai valoric, atât la nivelul gestiunii, cât şi în contabilitate. Controlul concordanţei

înregistrărilor din evidenţa gestiunii şi din contabilitate se efectuează numai valoric, la

perioade stabilite de unitate (decadal, chenzinal sau lunar). În ceea ce priveşte organizarea

contabilităţii ambalajelor, S.C DONPLAST S.R.L utilizează în activitatea sa de exploatare trei

tipuri de ambalaje, repezentate de ambalajele incluse în preţul mărfurilor a căror valoarea se

va recupera odata cu vânzarea acestora, ambalaje care circulă după principiul vânzării –

cumpărării, reprezentate de bunuri recuperabile utilizate în mai multe cicluri succesive de

circulaţie şi ambalaje restituibile.

În ceea ce priveşte organizarea contabilităţii sintetice s-a putut observa că pentru acest

lucru firma foloseşte inventarul permanent, care presupune utilizarea conturilor de stocuri şi

presupune înregistrarea cronologică a tuturor operaţiunilor de intrare şi ieşire a bunurilor.

Folosirea acestei metode permite cunoaşterea în permanenţă stocului existent în orice moment

dat în contabilitate, atât valoric cât şi cantitativ. În acest sens am urmărit reflectarea în

contabilitatea unităţii, în luna iunie 2011, a operaţiunilor care urmăresc mişcarea stocurilor de

mărfuri,ambalaje si productie in curs de executie.

În proporţie de 90 %, evidenţa contabilă se ţine cu ajutorul mijloacelor moderne ale

tehnicii de calcul. În cadrul societăţii, ca secţie distinctă, funcţionează un centru de calcul

electronic (CCE) care pe lângă evidenţa contabilă se ocupă şi de elaborarea documentelor

pentru lansarea şi pregătirea fabricaţiei.

Pentru a-şi îmbunătăţi activitatea S.C.DONPLAST S.R.L. trebuie, în primul rând, să

aibă în vedere creşterea continuă a calităţii mărfurilor comercializate. Managerul trebuie să

45

desfăşoare proiecte importante, să participe la intergrarea acţiunilor la nivelul societăţii, să

formuleze clar drepturile şi obligaţiile angajaţilor să identifice problemele care apar şi să le

remedieze. De asemenea societatea trebuie să-şi creeze un sistem de aprovizionare, care să

contracareze monopolul unor furnizori.

Din observarea modului în care întreprinderea desfăşoară activitatea contabilă, aş

propune folosirea inventarului intermitent în loc de cel permanent, pentru reducerea timpului

necesar personalului din cadrul departamentului financiar-contabil pentru a întocmi situaţiile

financiare lunare, mai ales că firma se încadrează în categoria IMM-urilor şi nu este obligată

să utilizeze inventarul permanent.

Din analiza indicatorilor economico-financiari, unitatea ar trebui să-şi diversifice

gama de produse comercializate pentru independenţa faţă de anumite produse vândute şi să-şi

reducă gradul de îndatorare pentru a nu avea probleme cu lichidităţile. Ar mai trebui să se

axeze pe mărfuri cu o viteză de rotaţie mai bună.

Ţinând cont de volumul mare de înregistrări contabile pe care il are SC.DONPLAST.S.R.L

dintr-o lună, de numărul sporit de secţii şi subsecţii ale întreprinderii şi nu în ultimul rând de numărul mare de comenzi lansate în producţie şi pentru care se deschid fişe de postcalcul, se impune urgent trecerea tuturor secţiilor de la evidenţa manuală la cea computerizată cu privire la colectarea cheltuielilor efective pentru fiecare comandă în parte.

Dotarea societatii cu calculatoareperformante legate în reţea a devenit o necesitate pentru optimizarea circulaţiei informaţiilor contabile, operativitatea şi exactitatea înregistrărilor, posibilitatea verificării rapide a acestora, prezentarea lor în ansamblu cadrelor de conducere în vederea luării de decizii corecte şi în timp util.

În vederea evidenţierii clare a profitabilităţii fiecărei secţii se impune

organizarea acestora în mici “centre de profit”, cu contabilitate proprie.

46

BIBLIOGRAFIE

1. Cauciuc L., Imbrescu C., Hategan C., Iosif A., Prada C., “Contabilitate financiară”, Editura Marineasa, 1999

2. Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate, Standardele Internaţionale de contabilitate 2000, Editura Economică, Bucureşti

3. Darie V., Drehuţă E., Patruţ V., Gorbanescu C., Rotila A., “Manualul expertului contabil şi al contabilului autorizat”, Editura Agora, 1998

4. Drehuţă E., Nedlan T., Cupsan V., “Societăţile comerciale”, Editura Agora, Bacău, 1991

5. Epuran M., Coteţ D., Pereş I., Ineovan F., “Contabilitatea financiară”, vol. II, Editura de vest, Timişoara, 1998

6. Epuran M., Băbăiţă V., Grosu C., “Contabilitatea financiară în noul sistem contabil”, Editura de Vest, 1999

7. Epuran M., Băbăiţă V., Grosu C., “Contabilitate şi control de gestiune”, Editura Economică Bucureşti, 1999

8. Feleaga N., Ionescu I., “Contabilitate financiară”, Editura Economică, Bucureşti, 1998

47

9. Ministerul Finanţelor, “Sistemul contabil al agenţilor economici”, Editura Economică, Bucureşti, 1993

10. Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 292/ 18.Decembrie, Bucureşti, 1995

11. Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 480/ 4 Octombrie 1999, Ordinul nr. 403/22 aprilie 1999, Bucureşti

12. Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 85/ februarie 2001, Ordinul nr. 94/2001, Bucureşti

13. Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 58/ ianuarie 2001, O.U.G. nr. 79/ 2001, Bucureşti

14. Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 531/ 31 august 2001, O.G. nr. 61/ 30 august 2001 Bucureşti

15. Negrescu I., Logica înregistrărilor contabile, Editura Economică, Bucureşti, 1996

16. Pîntea I., şi colectivul, “Contabilitatea financiară a agenţilor economici din România, Deva, Editura Intel Credo, 1995, p. 417

17. Revista Taxe şi impozite, Editura RENTROP & STRATON, decembrie 2000

18. Tribuna Economică, nr. 15/2001, Bucureşti

19. Tribuna Economică, nr. 27/ 4 iulie 2001, Bucureşti

20. Tribuna Economică, nr. 40/2001, Bucureşti

21. Tribuna Economică, nr. 41/2001, Bucureşti

48