L.N. TOLSTOIFilipok

Частная БИБЛИОТЕКАБЕЛАРУСЬ, Витебск

Баранов Ким К.

Era odată un băieţel pe care îl chema Filip. Într-o zi văzucopiii îndreptîndu-se spre şcoală. Filip îşi luă căciula şi vrusă se ducă şi el cu ei. Dar maică-sa îl întrebă:- Încotro te duci, Filipok?- La şcoală.- Eşti încă mic şi nu poţi să te duci ! Și mama îl opri acasă.

Toţi copiii erau duşi la şcoală. Tata a plecat încă de dimi-neaţă la pădure, iar mama s-a dus să lucreze cu ziua. Aurămas acasă numai Filipok şi bunica sus pe cuptor.

Lui Filip i s-a urît să stea singur. Și cînd bunica a adormit,el s-a apucat să-şi caute căciula. Pe-a lui n-a găsit-o şi a luatuna veche de-a lui taică-său; pe urmă a plecat la şcoală.

Școală era la capătul celălalt al satului, lîngă biserică.Cît a mers Filipok pe uliţa lui, cîinii i-au dat pace, îlcunoşteau. Dar cum a ajuns prin dreptul curţilor străine, asărit Jucika şi a început sd latre; după Jucika a sărit şi Vol-ciok, un cîine mare de tot. Filipok a luat-o la fugă, cîiniidupă el. Filipok a început să ţipe, s-a împiedicat şi a căzut.Dintr-o curte a ieşit un mujic, a alungat cîinii şi s-a răstit lacopil:- Încotro alergi aşa singur, neastîmpăratule?Filipok n-a răspuns nimic; şi-a sumes poalele hainei şi a în-ceput să fugă din răsputeri.A ajuns lîngă şcoală. În cerdac nu era nimeni, dar dinăuntrurăzbea larma copiilor. Pe Filipok l-a cuprins frica: ,,Dacăinvăţătorul mă alungă?" Se tot gîndeşte ce să facă. Să se în-toarcă, vor sări cîinii iar la el; să intre in şcoală, îi e frică deînvăţător. Tocmai atunci trece pe lîngă şcoală o femeie cudoniţa în mînă şi-l intreabă:- Tu de ce stai aici, cînd toţi învaţă?Filipok n-a mai avut ce lace şi a intrat. În pridvor şi-a scoscăciulă şi a deschis uşa.Școală era plină de copii. Fiecare spunea ceva cu glas tare,iar învăţătorul, care purta un fular roşu la gît, se plimbaprin mijlocul lor.- Tu ce vrei? l-a întrebat el pe Filipok.Filipok şi-a strîns cu putere căciula la piept şi nu a răspunsnimic.- Cine eşti?Filipok tăcea mai departe.- Nu cumva eşti mut?Filipok s-a speriat aşa de tare, că n-a mai putut scoate ovorbă.

- Ei, dacă nu vrei să vorbeşti, pleacă acasă.

Tare ar fi vrut Filipok să răspundă, dar spaima îi încleştasegura. S-a uitat la învăţător şi a început să plîngă. Atunci înv-ăţătorului i s-a făcut milă de el. L-a mîngîiat pe cap şi a în-trebat pe copii cine-i băieţelul acela.- E Filipok, fratele lui Kostiuşka. De mult vrea să meargă laşcoală, dar mama lui nu-l lasă; şi atunci a venit la şcoală pefuriş.- Hai, aşază-te în bancă lîngă fratele tău; şi am s-o rog pemaică-ta să te lase la şcoală.Apoi, învăţătorul a început să-i arate literele, dar Filipok leştia de mai înainte, ba putea să şi citească puţin.- Ia să văd cum îţi silabiseşti numele?Și Filip începu:- Pfe-i-pfi, le-i-li, pe-oc-poc.

Copiii rîseră.

- Bravo! a spus învăţătorul. Cine te-a învătat să citeşti?Filipok a prins curaj şi a răspuns:- Kostiuşka. Eu sînt deştept şi dintr-o datdă am priceput tot!Șînt grozav de deştept!Învăţătorul l-a întrerupt şi a spus:- Nu te grăbi cu lauda; mai întîi învaţă.De atunci Filipok a început sî meargă şi el cu copiii laşcoală.

În româneşte de Profira Sadoveanu