TEMA:

Determinarea unor indicatori de calitate dupã״ componente pentru ape uzate de spãlãtorie”

Cuprins

Argument 1.Suprevegherea calitãţii apelor uzate 1.1.Apele uzate generale privind apele uzate1.1.1.Apele uzate menajere1.1.2.Apele uzate orãşenesti1.1.3.Apele uzate industriale 1.2.Indicatori de calitate pentru apele uzate

2.Determinarea indicatorilor de calitate dupa componente 2.1.Prelevarea, conservarea şi transportul probelor de apã2.1.1.Prelevarea probelor de apã2.1.2.Conservarea probelor de apã2.1.3.Transportul probelor de apã 2.2.Gaze dizolvate(02 ) 2.3.Determinarea clorurilor din apã 2.4.Determinarea Ca2+ şi Mg2+ din apã dupã metoda complexometricã 2.5.Determinarea duritãţii

3.Determinãri practice pentru apa uzata de la spãlãtorie Interpretarea rezultatelor 3.1.Determinarea O2 dizolvat 3.2.Determinarea Ca 2+ 3.3.Determinarea Mg 2+ 3.4.Determinarea clorurilor 3.5.Determinarea duritãţii 4.Mãsuri de SSM Şi PSI în laborator

5.Bibliografie

2

Argument

Apele uzate provin din întrebuinţãrile casnice sau din diferite procese industriale care au loc în fabrici şi uzine.Problema apelor uzate a dobândit o importanţã în creştere începând cu anul 1970, ca urmare a îngrijorãrii generale faţã de poluarea mediului în care trãim. Dezvoltarea rapidã a industriei noastre, ridicarea continuã a nivelului de trai al populaţiei, construirea de noi localitãţi, introducerea pe scarã largã a irigaţiilor solicitã cantitãţi sporite de apã de calitate corespunzãtoare ; dar creşterea consumului de apã duce în acelaşi timp la sporirea condiderabilã a evacuãrii apelor uzate din canalizãrile oraşelor şi industriilor. În trecut, evacuarea apelor uzate se fãcea fãrã ca sã se ia mãsurile necesare de apãrare împotriva impurificãrii apelor de suprafaţã sau subterane.Problema epurãrii apelor reziduale era consideratã ca ‘nerentabilã’ şi inutilã de cãtre fiecare beneficiar. Apele murdare, încãrcate cu tot felul de substanţe şi materiale susceptibile putrefacţiei, erau aruncate în rîuri, care erau considerate ca adevãrate cãi naturale de transport ale rezidurilor.Din aceastã cauzã aceste râuri deveneau canale deschise insalubre, apele lor nu mai puteau fi folosite, provocând pagube economiei naţionale şi în acelaşi timp constituind un pericol pentru sãnãtatea locuitorilor şi viaţa animalelor. Protecţia calitãţii apelor de pe teritoriul ţãrii noastre a devenit una dintre problemele de bazã ale economiei naţionale.În urma cercetãrilor asupra surselor de impurificare, s-a constatat cã industria chimicã, industria minierã cu spãlãtoriile de minereuri, industia petrolului, industria hârtiei şi a celulozei, industria siderurgicã şi metalurgicã, industria zahãrului provoacã grave impurificãri ale apelor. În ţara noastrã s-a organizat acţiunea de înlãturare a stãrii de impurificare a apelor.Astfel, se studiazã şi se stabilesc cele mai potrivite metode de epurare a apelor uzate pentru industrii şi pentru oraşe. Dupã epuizarea tuturor mijloacelor pentru reducerea volumului şi nocivitãţii apelor uzate evacuate prin canalizãrile oraşelor şi industriilor, se trece la epurarea acestor ape în staţiile de epurare respective. Apele uzate sunt transportate de la origine pânã la uzinele de tratare prin sisteme de conducte care sunt clasificate de obicei în funcţie de tipul apei care curge prin ele.Dacã sistemele transportã atât apa de ploaie cât şi apa uzatã, se numesc sisteme combinate., şi deservesc de obicei zonelor mai vechi ale oraşelor. Eu cred cã fiecare om ar trebui sã fie conştient de impactul pe care îl are asupra mediului şi sã încerce sã recicleze.În ceea ce priveşte problema poluãrii apelor, cãci este o problemã care ar trebui sã ne îngrijoreze pe toţi, cred cã ar trebui sã fim mai

ponderaţi în consumul de apã şi sã nu mai aruncãm gunoaiele în apã.

3

1.SUPRAVEGHEREA CALITÃŢII APELOR UZATE

1.1.Apele uzate generale privind apele uzate

Apele rezultate din activitãţile industriale,agricole sau casnice rãmân dupa utilizare cu substanţele cu are au venit în contact.Acestea se numesc ape uzate(reziduale). În funcţie de provenienţa acestora, apele uzate uzate se împart în urmãtoarele grupe : - efluenţi urbani ; - efluenţi industriali ; - ape meteorice ; - nãmoluri.

1.1.1.Apele uzate menajere Apele uzate menajere rezultã din utilizarea apei în instituţii publice, bãi, şcoli,locuinţe, spãlãtorii, spitale, hoteluri etc. Apa este un deosebit agent de spãlare pus la dispoziţie de naturã.Aceasta spalãsi singurã, ploile maturând gunoaiele, uleiurile, benzina de pe strãzi,fumul şi praful din aer, de pe plante.Rezultatul curãţeniei fãcute este poluarea apei. Impuritãţile apelor uzate menajere sunt urmãtoatele : -substanţe minerale (rezultate din operaţii casnice sau edilitare) -substanţe organice (produse petroliere, detergenţi, pesticide etc.) -substanţe de provenienţã biologicã (microorganisme,paraziti) Apele uzate menajere sunt principala sursã de poluare a apelor naturale,prin evacuarea acestora în emisari.Acestea se clasificã în ape uzate menajere şi industriale, în funcţie de compoziţia lor şi sunt caracterizate prin indicatori fizico-chimici comuni cu ceiai apelor de suprafaţã şi prin indicatori specifici, raportaţi la numãrul de locuitori. Aceste ape provin din activitatea umanã, din satisfacerea nevoilor gospodãreştide apã ale locuinţelor individuale, ale centrelor populate mici, mijlocii şi mari precum şi a nevoilor gospodãreşti, igienico-sanitare, administrative şi sociale ale unor entitãţi industriale mici. Apele uzate menajere au o compoziţie relativ constantã care este dependentã de activitatea umanã.Acestea au aproximativ urmãtoarea compoziţie medie specificã : - substanţe solide totale ; - suspensii sedimentabile ; - suspensii nesedimentabile ; - substanţe dizolvate ; - consumul biochimic de oxigen ;

4

- consumul chimic de oxigen.

1.1.2.Apele uzate orãşeneşti Compoziţia chimicã a acestor ape este variabilã şi cu un specific organic, substanţe organice solvite sau în suspensie şi germeni patogeni(bacterii, virusi, paraziţi).Alãturi de acestea pot fi prezente substanţe chimice potenţiale, toxice, ca detergenţi sau pesticide utilizate în gospodãrie. O categorie aparte de apele utilizate comunale o reprezintã cele care provin din unitãţile de creştere şi îngrijire a animalelor (ape uzate zootehnice).Compoziţia chimi- cã a apelor zootehnice este asemãnãtoare cu cea a apelor uzate orãşeneşti, dar cu o încãr-care organicã mult mai mare.Ele conţin,de asemenea, un numãr mare de germen patogeni, care produc boli comune omului şi animalelor, precum şi cantitãţi însemnate de substanţe chimice toxice utilizate pentru îngrijirea animalelor : antibiotice, biostimulatori etc. Evacuarea apelor uzate comunale direct în apele de suprafaţã o determinã scãderea bruscã a oxigenului dizolvat, ceea ce ar avea consecinţe asupra dezvoltãrii florei şi faunei acvatice, ajungându-se chear la degradarea totalã a apei respective. Din acest motiv, efluenţii urbani, înainte de a fi evacuaţi în emisar(mediul re-ceptor,sunt supuşi unui proces de epurare).

1.1.3.Apele uzate industriale În întreprinderile industriale se formeazã trei tipuri de ape industriale : - ape industriale sau tehnologice, rezultate din procesele de producţie : - ape menajere rezultate de la bãi, cantine etc. - ape pluviale şi de rãcire. Evacuarea şi epurarea acestor ape se realizeazã în reţele şi instalaţii separate. Apele reziduale industriale au o compoziţie foarte variatã, în funcţie de carac-terul industriei din care provin. În unele predominã impuritãţile minerale (exploatãrile miniere) , în altele cele organice (industria alimentarã, industria hârtiei şi celulozei) , în altele atât impuritãţile minerale, cât şi cele organice.Aceste ape nu pot fi deversate în râuri, aşa cum rezultã ele din diferite industrii,fãrã o epurare prealabilã.Reziduurile industriale au un efect dãunãtor asupra autooxidãrii apelor curgãtoare, mult mai grav decât acela dorit apelor obişnuite de canal.Apele industriale deterioreazã instalaţiile portuate,cheiurile şi vasele plutitoare, dis-trug vietãţile acvatice.Unele substanţe ca fenolii dau un miros neplãcut apei dupã clorinare, alte substanţe colorate care se îndepãrteazã greu altereazã calitãţile apei şi o fac improprie pentru industria textilâ, pentru fabricile de hârtie şi celulozã şi pentru industria alimentarã.Epurarea acestor ape este imperios necesarã şi în acelaşi timp obligatorie pentru toate industriile. Apele uzate industriale rezultã ca urmare a folosirii apei în divrse procese in-dustriale, direct în procesul tehnologic sau în operaţii auxiliare.Compoziţia chimicã a apelor uzate industriale se caracterizeazã printr-o mare diversitate putând conţine germeni patogeni ( tãbãcãrii ), suspensii( staţii de flotaţie ), substanţe organice uşor biodegradabile

5

( fabrici de zahãr ), dar mai ales substanţe chimice toxice (industria chimicã, metalurgicã, petro-chimicã etc.).În general, marile unitãţi industriale sunt prevãzute cu un sistem de epurare autonom pentru a se împiedica deversarea în bazinul receptor a unor concentraţii mari de noxe chimice.

1.2.Indicatori de calitate pentru apele uzate

Indicatorii de calitate a apelor uzate evacuate resursele de apã, sunt prevãzuţi în tabelul de mai jos:

Nr. Crt. Indicatorul de calitate

U.M Valorile lim.admis.

Metoda de analizã

1 Temperatura mg/dm³ 30 - 2

Sulfuri şi hidrogen sulfurat

mg/dm³ 0,1 STAS 7510-66

3 Sulfiţi mg/dm³ 1 STAS 7661-89 4 Sulfaţi mg/dm³ 200 5 Cupru(Cu²+) mg/dm³ 0,1 STAS 7795-80 6 Nichel(Ni²+) mg/dm³ 0,1 STAS 7987-67 7 Mangan(Mn²+) mg/dm³ 1 STAS 8662-70 8

Consum biochimic de oxigen la 5 zile(CBO5)

mg/dm³ 20 STAS 6560-82

6

2.DETERMINAREA INDICATORILOR DE CALITATE

DUPÃ COMPONENTE

2.1.Prelevarea, conservarea şi transportul probelor de apã

Prelevarea probelor de apã este o etapã deosebit de importantã în desfãşurarea procesului de analize fizico-chimice a apei, deoarece probele recoltate, trebuie sã fie reprezentative şi totodatã nu trebuie sã introducã modificãri în compoziţia şi calitãţile apei, datoritã unei tehnici defecuoase sau aunor condiţii incorecte de prelungire a materialului. 2.1.1.Prelevarea probelor de apã

Prelevare apei pentru analize fizico-chimice, se face în flacoane de sticlã, sau polietilenã prevãzutã cu dop rodat sau închise ermetic.Vasele de recoltare trebuie spãlate foarte bine, pentru a îndepãrta orice urmã de substanţe organice sau alte impuritãţi care ar denatura compoziţia probei.Spãlarea se face cu amestec sulfocromic şi detergenţi, apoi se clãteşte în apã distilatã şi bidistilatã şi în final se usucã. Tehnica prelevãrii probelor de apã   : În momentrul recoltãrii, flaconul va fi clãtit de 2-3 ori, cu apã ce urmeazã sã fie recoltatã, apoi se umple cu apã de analizat, pânã la refuz, iar dopul se va fixa, în aşa fel încât sã nu rãmînã bule de aer în interiorul vasului. Modul în care se face recoltarea este în funcţie de sursa de apã, astfel :a) din reţeaua de distrubuţie apa se recolteazã dupã ce s-a curãţat robinetul cu un tampon curat, atât pe dinafarã cât şi pe dinãuntru, apoi s-a lãsat sã curgã aproximativ 5 secunde, apa spagnatã pe conductã.b) în cazul distribuţiei intermitente, o probã se va recolta la primul jet de apã, pentru a avea prima apã ce circulã prin robinet, şi a doua probã se va lua dupã zone, de curgere ccontinuã.c) din rezervele de înmagazinare, probele se vor recolta, de la punctele de ieşire.d) din fîntâni cu extragerea probelor prin pompare, probele de apã se recolteazã dupã o pompare de minim 10 secunde.e) din fîntâni cu gãleata, recoltarea se face, introducându-se gãleata la 10-30 cm., sub oglinda apei, iar apoi se toarnã apa, în flaconul de recoltare.f) din apele de suprafaţã ; recoltarea din apele de suprafaţã se face fixând flaconul la un suport special care-i conferã greutatea necesarã pentru a pãtrunde cu uşurinţã sub nivelul apei.Recoltarea se face pe firul apei, unde este cea mai mare adâncime, în amonte de orice influenţã a vreunui efluent, şi în aval unde se realizeazã amestecul complet al apei receptorului cu efluentul.

7

g) pentru apele reziduale se recolteazã probe unice, medii şi medii proporţionale.Pentru probele unice, se face o singurã recoltare, fie din efluentul general sau din efluentul pe secţii pentru apele reziduale industriale, fie din efluenţii unui sector sau unei instituţii pentru apele fecaloid-menajere. Pentru probele medii se recolteazã apa la intervale de 30-60 secunde în cantitãţifixe, amestecatã toatã într-o sticlã comunã.Pentru probele medii proportionale se recolteazã probele de apã la intervale de timp de 30-60 secunde în cantitãţi variate, proporţional cu debitul efluentului, şi se amestecã toatã într-o sticlã comunã.Pentru recoltarea apelor reziduale, se pot face recoltãri continue, folosind un ehipament automat care eliminã eroarea introdusã prin recoltãrile normale. Cantitatea de apã recoltatã depinde de analizele care trebuie efectuate, aceasta variind între 500 ml-20 l. - la prelevarea probelor de apã pentru determinãri radiometrice şi rediochimice trebuie sã se ţinã seama cã : • redioactivitatea din apã poate proveni din substanţe dizolvate, din substanţe în suspensie sau din însuşi tritiul din compoziţia apei ; • date fiind catitãţile extrem de mici de substanţe radioactive care se pot afla în apele poluate, se vor produce efecte microchimice (explozii absorbite de pereţii vasului de recoltare) care vor falsifica rezultatele analizei ; • tot din cauza concentraţiei foarte mici, la care se aflã radionucleizii în apa poluatã, separãrile chimice clasice, ale elementelor corespunzãtoare nu vor da totdeauna rezultatele corespunzãtoare. Pentru a împiedica absorbţia radio nucleizilor pe pereţii vasului de recoltare, şi a vaselor de prelucrare, acestea vor fi bine spãlate şi se vor clãti cu apã acidulatã (acid acetic). Dupã recoltare se procedeazã la separerea sestonului în scopul de a obţine rezultate deosebite pentru substanţele radioactive dizolvate şi pentru cele în suspensie, apoi se procedeazã la concentraţiile radio nucleizilor din probã.Aceasta se face :- prin evaporarea apei, şi astfel se reduce volumul probei ;- prin concentraţiile radio nucleizilor pe coloane schimbãtoare de ioni;- prin metode de concentraţie electrochimicã.

2.1.2.Conservarea probelor de apã

Un alt aspect important al procesului de recoltare este grija pentru conservarea probelor pentru analizã, deoarece analiza apei are o valuare limitatã dacã probele au suferit modificãri fizico-chimice sau biologice în timpul transportului sau pãstrãrii. În general este indicat sã treacã un timp foarte scurt, de maxim 4 ore între recoltare şi analiza probelor de apã. Schimbãrile de temperaturã şi presiune pot avea ca rezultat pierderea unor substanţe în stare gazoasã( O2, H2S, CH4 ), fapt pentru care este recomandatã ca determinarea de gaze sã se facã la locul de recoltare sau sã se fixeze, tratându-se cu diverşi reactivi, astfel : - pentru fixarea oxigenului dizolvat se adaugã 2 ml clorurã manganoasã 50%, şi 2 ml amestec de IK 15%, şi NaOH 35%, pentru 200 ml de apã ;

8

- pentru hidrogenul sulfurat se adaugã 2 ml acetat de zinc 5% pentru 200 ml de apã .

Activitatea microbianã poate schimba balanţa amoniac, nitriţi, nitraţi sau poate descreşte conţinutul în compuşi organici care se degradeaza rapid, de aceea pentru conservarea formelor de azot şi a substanţelor organice în genere, se recolteazã apa separat în flacoane, în care s-au introdus 2 ml H2SO4 1 :3, pentru 1 l de apã (înainte de a fi analizatã proba de apã se neutralizeazã) : - pentru conservarea fenolilor se adaugã 0,5 g NaOH, pentru 1 l de apa. - pentru ionii metalelor grele se recomandã acidifierea probelor de pH în jur de 3,5 - care au ca scop împiedicarea precipitãrii şi a reţinerii acestor ioni pe pereţii vasului în care se face recoltarea. Probele conservate trebuie ţinute la temperaturi de 6-100 C şi luate în lucru dupã cum urmeazã : - pentru apele curate, analizele se fac pânã la cel mult 72 ore din momentul recoltãrii ; - pentru apele cu poluare medie panã la 48 ore din momentul recoltãrii ; - pentru apele poluate, pânã la 12 ore din momentul recoltãrii probei ; - pentru determinarea radioactivitãţii : • palaniu, 210 se adaugã HCl, d =1,19 pânã la pH =2, durata de conservare fiind de 7 zile ; • potasiu, 40 se adaugã durate de conservare de 7 zile ; • stranţiu, 90 se adaugã 0,5 ml HNO3, d =1,4 la 1 ml probã, durata de conservare fiind de 7 zile. - pentru determinarea caracterelor bacteriologice ; • conservarea probelor pentru determinarea caracterelor bacteriologice se face prin pãstrarea la temperature de 2-40 C, timp de maxim 24 de ore. - pentru determinarea caracterelor biologice; • conservarea se face prin adãugarea de 10-12 ml soluţie formaldehidã de 1 ml probã.Proba conservatã se poate pãstra maxim 7 zile.Pentru menţinerea organelor animale microscopice probele se conservã prin adãugare de 4 ml amestec 2 + 1 de glicerinã şi alcool etilic.

2.1.3.Transportul probelor de apã

Flaconul cu probele de apã vor fi transportate în ambalaj izoterm şi care sã le fereascã de loviri. Probele recoltate vor fi însoţite de o fişã de recoltare care trebuie sã conţinã informaţii generale: - numele şi prenumele persoanei care a fãcut recoltarea; - localitatea şi denumirea sursei de apã ; - folosinţa apei ; - data, ora şi locul unde s-a fãcut recoltarea ; - scopul analizei.

9

Pentru apa recoltatã din fântâni   : • caracterizarea fântânii (publice, particulare, dacã le serveşte una sau mai multe gospodãrii) ; • adâncimea pânã la oglinda apei şi grosimea stratului de apã ; • dispozitivul de scoatere a apei (cumpãnã, roatã, pompã) ; • felul construcţiei şi starea pereţilor fântânii ; • distanţa faţã de sursele de impurificare posibile (grajduri, depozite de gunoi), şi cum este amplasatã fântâna faţã de sursele de impurificare (amonte sau aval) ; • dacã apa se tulburã dupã ploi. Pentru apa de suprafaţã   : • distanţa de la mal pânã la locul unse s-a luat proba ; • adâncimea apei ; • natura gealogicã a terenului ; • conditţiile meteorologice în momentul recoltãrii şi cu 5 zile înainte ; • dacã locul recoltãrii este în amonte sau în aval, de puncte de versare a unui efluent . Pentru ape reziduale   : • se va specifica felul probei (unicã, medie, medie proporţionalã) ; • la denumirea locului de recoltare se va indica întreprinderea, secţia, efluentul (general sau proporţional), teritoriul trebuitor canalizãrii ;

2.2.Gaze dizolvate(O2)

Generalitãţi : cantitatea de oxigen dizolvat în apã depinde de temperatura apei, presiunea aerului şi de conţinutul în substanţe oxidabile şi microorganisme.Scãderea cantitãţii de oxigen din apã duce la pierderea caracterului de prospeţime a acestuia, dându-i un gust fad şi fãcând-o nepotabilã (nu satisface senzaţia de sete).De asemenea scãderea oxigenului reduce capacitatea de autopurificare a apelor favorizând persistenţa poluãrilor cu toate consecinţele nedorite. Metoda Winckler

Principiul metodei   : oxigenul dizolvat în apã oxideazã hidroxidul manganos al hidroxidului manganic, carea în mediu acid scoate iodul din iodura de potasiu în cantitate echivalentã cu oxigenul dizolvat în apã şi se titreazã cu tiosulfat de sodiu.

Reactivi şi material necesar   : sulfat manganos(MgSO4 • 6H2O), 50% sau clorurã manganoasã 40%;

10

- amestec alcalin de iodurã şi azidã : 30 g NaOH şi 15 g IK se dizolvã în câţiva ml de apã într-un balon cotat de 100 ml, apoi de completeazã la semn cu apã bidistilatã.Dacã apa conţine nitriţi, fier feros sau feric se adaugã în soluţia de mai sus 1 g azidã dizolvatã în 4 ml apã bidistilatã ;

- amidon soluţie 0,5%:se cântãresc 0,5 g amidon, şi se amestecã cu cîţiva ml

apã bidistilatã pânã se obţine o pasta, apoi se toarnã peste aceastã pasta 100 ml apã bidistilatã fierbinte.Dupã ce s-a rãcit, se trece supernatantul clor în altã sticlã şi se conservã cu 0,125 g acid salicilic, sau 2 picãturi de toluene;

- acid sulfuric diluat cu apã bidistilatã 1:3 ; - tiosulfat de sodium 0,1 N se preparã cu apa bidistilatã fiartã şi rãcitã, apoi se conservã cu 5 ml cloroform pentru 1 l soluţie sau 1 g NaOH.Factorul soluţiei se face faţã de o soluţie de bicromat de potasiu 0,1 N ; - tiosulfat de sodium 0,025 N (N/40) se preparã din soluţia de tiosulfat 0,1 N prin diluare ; - sticle de recoltare cu volum cunoscut de preferinţã sticle speciale Winckler (250-280 ml) Mod de lucru   : pentru oxigenul dizolvat, apa se recolteazã în sticle separate şi cu multã grijã ca sã nu se creeze în timpul manipulãrilor.Sticla se umple complet, apoi se pune dopul.Imediat se introduc cu atenţie 2 ml soluţie de sulfat sau clorurã manganoasã şi 2 ml amestec alcalin de iodurã-azidã.Se pune dopul şi se agitã conţinutul flaconului.În prezenţa oxigenului se formeazã un precipitat brun-roşcat, iar în absenţa acestuia precipitatul rãmâne alb.Dupã depunerea completã a precipitatului se eliminã cu atenţie cca 10 ml din lichidul supernatant şi se adaugã 5 ml H2SO4 1 :3. Se pune dopul şi se amestecã bine pânã ce precipitatul se dizolvã complet.Se transvazeazã conţinutul cantitativ într-un flacon Erlenmayer, şi se titreazã cu tiosulfat 0,025 N pânã ce obţine o coloraţie galbenã apoi se adaugã 1 ml amidon şi se continuã titrarea pânã la decolorare completã a culoii albastre a amidonului. Calcul : mg O2/dm3 = V∙ f ∙ 0,2.1000 V1-4 V= ml soluţie de tiosulfat de sodiu folosit la titrare f = factorul soluţie de tiosulfat de sodiu 0,025 BN 0,2 = echivalentul în mg O2 a unui ml de souluţie de tiosulfat 0,025 N V1 = cantitatea de apã de analizat recoltatã în ml 4 = cantitatea de reactivi introdusã pentru fixarea oxigenului în ml.

2.3.Determinarea clorurilor din apã Generalitãţi: clorurile din apã provin din sol sau în urma unei poluãri de origine animalã sau umanã, când concentraţia variazã în timp.

Metoda Mohr

11

Principiul metodei: ionul clor reacţioneazã cu azotatul de argint în mediu neutru pentru a forma clorura de argint, insolubilã.Sfârşitul reacţiei este indicat de cromatul de potasiu. Cl- + AgNO-3 -> AgCl + Na-3

Interferenţe: reacţia nu este specificã deoarece şi ceilalţi halogeni dau aceeaşi reacţie cu azotatul de argint, doi fiind prezenţi în apã în concentraţie mica faţã de cloruri, interferenţa lor poate fi neglijatã. Sulfaţii de asemenea influenţeazã reacţa, de aceea în prezenţa lor se adaugã în proba de apã 1 ml apã oxigenatã 30% sau se foloseşte metoda Volhard. Reactivi: - azotat de argint, soluţie 0,02 N sau 0,1 N, se cântãresc 3,46 g respectiv 17,3 g azotat de argint, se trec cantitativ în câte un balon cotat de 100 ml şi se completeazã la semn cu apã bidistilatã ; - clorurã de sodiu, soluţie 0,1 N, se cântãresc 0,585 g NaCl p.a. uscatã 12 ore la 105º, se trec cantitativ într-un balon cotat de 100 ml, apoi se completeazã pânã la semn cu apã bidistilatã, dupã dizolvarea completã.Soluţia se foloseşte pentru determinarea factorului soluţiei de azotat de argint ; - cromat de potasiu, soluţie 10% ; - hidroxid de sodiu 0,1 N ; - acid sulfuric 0,1 N ; - roşu neutru, soluţie alcoolicã 0,05%. Mod de lucru   : se iau 100 ml apã de analizat, se neutralizeazã în prezenţa de roşu neutru cu H2SO4 0,1 N sau NaOH 0,1 N.Se ia din nou aceeaşi cantitate de apã şi se introduce de la început cantitatea exactã de NaOH sau H2SO4 pentru neutralizare.Se adaugã 2 picãturi de cromat de potasiu şi se tritrazã cu azotat de argint, 0,02 N (dacã conţinutul în cloruri este sub 50 mg/dm³), sau 0,1 N(dacã conţinutul de cloruri este peste 50 mg/dm³) pânã ce culoarea vireazã de la galben-verzui la galben-brun. Calcul   : mg Cl-/dm³ =V ∙ f ∙ 0,7092.1000 100

V = ml soluţie de azotat de argint 0,02 N folosiţi la titrare ; f = factorul soluţiei de azotat de argint 0,02 N ;0,7092 = echivalentul în mg clor al unui ml de azotat de argint 0,02 N.

12

2.4. Determinarea Ca2+ şi Mg2+ prin metoda complexometricã

Metoda complexometricã pentru Ca2+: Principiul metodei: ionii de calciu au proprietatea de a forma complexe stabile cu area de sodiu a acidului etilendiomintetraacetic (EDTA) la pH între 12 - 13.Sfârsitul reacţiei este arãtat de indicatorul murexid (sarea de amoniu a acidului purpuric), care vireazã de la roz la violoceu. Reactivi   : - complexon III (versenat), soluţie 0,01 M se preparã din 3,7226 g complexon care se dizolvã în cîţiva ml de apã bidistilatã într-un balon cotat de 1000 ml, apoi se completeazã volumul pânã la semn cu apã bidistilatã, - clorurã de calciu pentru determinarea factorului soluţiei de complexon, aceeaşi ca la determinarea duritãţii totale ; - indicator murexid se preparã din 0,2 g murexid şi 20 g clorurã de sodiu, se mojareazã bine, şi se foloseşte ca pulbere ; - soluţia tampon de hidroxid de sodiu 2 N. Mod de lucru   : se iau 250 ml apã de analizat într-un flacon Erlenmayer de 100 ml, se dilueazã cu apã bidistilatã pânã la 50 ml, se adaugã 1 ml tampon şi aproximativ 0,1 g murexid.Se titreazã cu complexon pînã ce vireazã de la roz la violonceu.

Calcul   : mg Ca++/dm³= V ∙ f ∙ 0,4008.1000 v

V = ml soluţie de complexon 0,1 M folosiţi la titrare f = factorul soluţiei de complexon v = cantitatea de apã luatã în lucru în ml0,4008 = echivalentul în mg Ca a unui ml de complexon 0,01 M.

OBS : Cantitatea de apã luatã în lucru trebuie sã asigure un conţinut de calciu cuprins între 5-10 mg ; Apele care conţin cantitãţi mari de bicarbonaţi de calciu, prin adãugarea tamponului de hidroxid de sodiu participã carbonatul de calciu şi rezultatul este eronat.

Ca(CO3H)2 + 2NaOH -> CaCO3 + Na2CO3 + 2H2O

13

În acest caz se procedeazã astfel : proba se evaporã la sec pe baia de apã, apoi rezidul se trateazã cu câteva picãturi de HCl pentru descompunerea bicarbonaţilor.Se evaporã excesul de acid şi proba de apã se dilueazã pânã la 50 ml cu apã bidistilatã şi apoi se continuã operaţia aşa cum s-a asãtat mai sus.

Metoda complexometricã pentru Mg2+:

Principiul metodei : ionii de magneziu se titreazã cu o soluţie de complexon, dupã îndepãrtatea ionilor de calciu ca oxalat de calciu.

Reactivi: - soluţia de precipitare: 35 g clorurã de amoniu, 1,5 g oxalat de amoniu şi 3,5 ml amoniac, totul se dizolvã într-un balon cotat de 250 ml, apoi se completeazã la semn cu apã bidistilatã ; - indicatorul, negru de eriocrom T, se preparã din 0,1 g negru de eriocrom T şi 10 g NaCl, se mojareazã în pulbere finã şi se foloseşte ca substanţã ; - soluţia tampon : 6,75 g clorurã de amoniu şi 57 ml amoniac concentrat se dizolvã în câţiva ml de apã bidistilatã, într-un balon cotat de 100 ml şi se completeazã la semn cu apã bidistilatã ; - soluţia de clorurã de calciu pentru determinarea factorului soluţiei de complexon III (vezi determinarea duritãţii totale) ; - soluţia de complexon III (versenat) 0,01 M (vezi duritatea totalã). Mod de lucru   : într-un flacon Erlenmayer se introduc 100 ml apã de analizat şi 25 ml soluţie de precipitare.Se amestecã bine, iar oxalatul de calciu format se filtrezã printr-un filtru cu bandanã albastrã. Se iau din fiecare flacon, 50 ml (care corespund la 40 ml apã de analizat), se introduc într-un flacon Erlenmayer, se adaugã 1 ml soluţie tampon şi 0,1 g indicator.Se titrezã cu complexon pânã la virarea culorii de la roşu ca vinul, la albastru net.

Calcul   : mg Mg++/dm³ = V ∙ f ∙ 0,2432.1000 v

V = ml soluţie de complexon folosiţi la titrare ; f = factorul soluţiei de complexon 0,01 M ; v = cantitatea de apã de probã luatã în lucru în ml ;0,2432 = echivalentul în mg Mg al unui ml de soluţie de complexon 0,01 M.

Metoda prin calcul : mg Mg++/dm³ =( V1 – V ) f ∙ 0,2432.1000 v

V1 = ml soluţie de complexon 0,01 M folosiţi la titrarea duritãţii totale ; V = ml soluţie de complexon 0,01 M folosiţi la titrarea ionilor de calciu ; v = cantitatea de apã de probã luatã în lucru, în ml ;

14

f = factorul soluţiei de complexon 0,01 M.

2.5.Determinarea duritãţii

Generalitãţi : duritatea apei este datã de prezenţa tuturor cationilor din apã în afarã de cationii metalelor alcaline.Deoarece ionii de calciu şi magneziu se gãsesc în apã în cantitate mult mai mare decâi în ceilalţi cationi, determinarea duritãţii va consta din determinarea concentraţiei acestor ioni.Apele dure sunt neplãcute la gust ; la fierberea apei sãrurilor în exces se depun pe vase, cazane, conducte şi/sau împiedicã o bunã fierbere a legumelor ; cu sãpunul dau sãruri insolubile fiind neeconomice.În fine, apele mai sunt incriminate de producerea unor afecţiuni cardio-vasculare. Duritatea apei este de douã feluri : duritate temporarã sau carbonatã, datã de carbonaţii de calciu şi magneziu prezenţi în apã şi duritatea permanentã sau necarbonatatã Datã de celelalte sãruri de calciu şi magneziu (azotaţi, sulfaţi, cloruri, fosfaţi etc.). Suma celor douã duritãţi formeazã duritatea totalã.Duritatea excesivã a apei au implicaţii de ordin economic. Convenţional, duritatea se exprimã în grade de duritate care pot fi grade germane ( 1 grad = 10 mg CaO ) sau grade franceze ( 1 grad = 10 mg CaCO3 ).La noi în ţarã, exprimarea duritãţii se face în grade germane.

Determinarea duritãţii totale Metoda complexometricã Principiul metodei: ionii de calciu şi magneziu au proprietatea de a forma complexe de tip chelat cu sarea de sodiu a acidului etilen-diamin-tetraacetic, incolor solubili şi insolubili.Sfârşitul reacţiei este marcat de indicatorii specifici cum ar fi negru de eriocrom. Reactivi: - complexon( versenat), 0,01M: se cântãresc 3,7226 g complexon III, se dizolvã în câţiva ml de apã bidistilatã într-un balon cotat de 1000 ml, apoi se completeazã la semn cu apã bidistilatã; - clorura de clciu, soluţie, se preparã cântãrind la balanţa analiticã 1 g carbonat de calciu ( CaCO3), ţinut în prealabil 2 ore la etuvã, la 105º C şi exercitã în exicator, se dizolvã în HCl 10%, într-un balon cotat de 1000 ml, adãugându-se picãturã cu picãturã, pentru a evita excesul de acid şi agitând continuu.Dupã dizolvarea completã a carbonatului se completeazã la semn cu apã bidistilatã - 1 ml din aceastã soluţie conţine 1 mg CaCO3 ; - 1 mg CaCO3 corespunde la 0,561 mg CaO ;

15

- soluţia tampon: se cântãresc 5,40 g clorurã de amoniu care se trec cu câţiva ml de apã bidistilatã într-un balon cotat de 100 ml.Se adaugã 35 ml soluţie de amoniac concentrat şi se completeazã la semn cu apã bidistilatã; - indicator negru de eriocrom T se mojareazã bine cu 10 g NaCl, se foloseşte ca pulbere;

- HCl 10%; - factorul soluţiei de complexon se stabileşte astfel: 10 ml din soluţia de clorurã de calciu se introduc introduc într-un flacon Erlenmayer peste care se adaugã 1 ml soluţie tampon, cca. 0,1 g indicator eriocrom T, şi cca. 15 ml de apã bidistilatã.Se titreazã cu soluţie de complexon III pînã ce culoarea vireazã de la roşu ca vinul, la albastru net. F = V V1

V = ml de soluţie de clorurã de calciu;V1 = ml soluţie complexon folosiţi la titrare

Mod de lucru: se iau 25 ml apã de analizat şi se introduc într-un balon cu fundul plat de 100 ml.Se dilueazã volumul pânã la 50 ml cu apã bidistilatã.Se adaugã 1 ml soluţie tampon pentru a obţine pH-ul 10 şi 0,1 g indicator eriocrom T, apoi se titreazã, cu soluţie de complexon III pânã ce culoarea vireazã de la roşu ca vinul, la albastru net.

Calcul: grade duritate totalã/dm3 = V ∙ f ∙ 0,561.1000

v ∙ 10

V = ml soluţie de complexon , 0,01 M folosiţi la titrare; f = factorul soluţiei de complexon;0,561 = echivalentul în mg CaO pentru 1 ml soluţie de complexon 0,01 M; v = cantitatea de apă luată în lucru, în ml;10 = mg CaO corespunzător unui grad de duritateOBS : în cazul unui consum de soluţie de complexon care depăşeşte 5 ml se va lua în lucru o cantitate mai mică de apă.

16

3. DETERMINÃRI PRACTICE PENTRU APA UZATA DE LA SPÃLÃTORIE

Pentru determinările practice am prelevat probe de apă uzată de la spălătorie şi am efectuat următoarele:

3.1. Determinarea O2 dizolvat

Vapă = 310 ml H2OV1 = 3 ml Na2S3O3

V2 = 2,8 ml Na2S3O3

V = V1 +V2 = 3 + 2,8 = 2,9 2

ml O2/dm3 = (V ∙ f ∙ 0,2) / (Vapă – 4) ∙ 1000 = = (2,9 ∙ 1 ∙ 0,2) / 304 ∙ 1000 = = 1,9 ml O2/dm3

V = ml soluţie de tiosulfat de sodiu folosit la titrare f = factorul soluţie de tiosulfat de sodiu 0,025 BN 0,2 = echivalentul în mg O2 a unui ml de souluţie de tiosulfat 0,025 N V1 = cantitatea de apã de analizat recoltatã în ml 4 = cantitatea de reactivi introdusã pentru fixarea oxigenului în ml.

3.2. Determinarea clorurilor

Vapã = 100 ml VAgN03 = 24 ml 0,01 N

17

mg Cl-/dm3 = V ∙ f ∙ 0,3641.1000 100 = 24 ∙ 1 ∙ 0,3641 ∙ 10 = = 87,38 mg Cl-/dm3

V = ml soluţie de azotat de argint 0,02 N folosiţi la titrare ; f = factorul soluţiei de azotat de argint 0,02 N ;0,3641 = echivalentul în mg clor al unui ml de azotat de argint 0,02 N.

3.2. Determinarea Ca2+

mg Ca2+/ dm3 = VEDTA ∙ CEDTA ∙ ACa · 1000 /Vapã = = 4,8 ∙ 0,01 ∙ 40 .1000 = 100 = 4,8 ∙ 0,01 ∙ 40∙ 10 = 19,2 mg Ca2+/dm3

VEDTA = ml soluţie de complexon 0,1 M folosiţi la titrare Vapă = volumul de apã luatã în lucru în mlCEDTA = 0,01 m ACa = 40

3.3. Determinarea Mg2+

mg Mg2+/ dm3 = (V1 – V2 ) ∙ f ∙ 0,2432 x 1000 = 100 = (7,7 – 4,8) ∙ 1 ∙ 0,2432. x 1000 = 100 = 7,05 mg Mg2+/dm3

V1 = ml soluţie de complexon 0,01 M folosiţi la titrarea ionilor de

18

magneziu  ; V2 = ml soluţie de complexon 0,01 M folosiţi la titrarea ionilor de calciu ; v = cantitatea de apã de probã luatã în lucru, 100 ml ; f = factorul soluţiei de complexon 0,01 M.

3.4. Determinarea duritãţii

Vapã = 50 ml VEDTA = 7,2 ml

DT = VEDTA ∙ CEDTA ∙ MCaO .1000 = 10 ∙ Vapã

= 7,2 ∙ 0,01 ∙ 56 . 1000 = 10 ∙ 50 = 8,060Ge

VEDTA = ml soluţie de complexon , 0,01 M folosiţi la titrare; Vapă = volumul de apă luată în lucru, în ml;10 = mg CaO corespunzător unui grad de duritate;MCaO = 56

Interpretarea rezultatelor

Cl-

mg Cl-/dm3 O2 dizolvatmg O2/dm3

Dt0 Ge

Ca2+

mg/lMg2+

mg/l 87,38 1,9 8,06 19,2 7,05 În urma determinãrilor efectuate am constatat urmãtoarele : Conţinutul în Cl- este mai mic, ceea ce denotã cã apa uzatã are puţine sãruri sub formã de Cl- întrucât pentru spãlare se folosesc ape dedurizate, cu un conţinut scãzut de Cl-.

19

Duritatea apei uzate este de 8,06 0 Ge, ceea ce denotã cã apa are o anumitã duritate datoritã detergenţilor folosiţi la spãlare. O2 dizolvat este mic, sub valorile admise de STAS (valoarea admisibilã 70mg/dm3). Datoritã conţinutului redus se O2, capacitatea de autoepurare este micã, ceea ce duce la favorizarea persistenţei poluãrii cu detergenţi a apei uzate. Din analiza efectuatã rezultã cã apa uzatã nu are un grad mare de poluare, ea putând fi deversatã în apele naturale, poluarea micşorându-se prin efectul de diluare. Analizele au fost efectuate în laboratoarele de Analizã fizico-chimice din şcoală, fiind îndrumat de profesori. La efectuarea analizelor am respectat normele de S.S.M şi P.S.I.

20

4.MĂSURI DE PROTECŢIA MUNCII

Analizele fizico – chimice şi încercările mecanice vor fi executate numai de personal calificat şi instruit special pentru operaţiile respective.

La încadrarea în muncă este obligatorie examinarea şi avizarea medicală. Instructajul de protecţie a muncii se va face pe faze în conformitate cu prevederile

normelor generale de P.M. Intervalul dintre 2 instructaje periodice va fi de 30 zile calendaristice pentru

personalul cu studii medii (laboranţi, tehnicieni) şi de 90 de zile pentru personalul cu studii superioare.

Personalul ce deţine funcţie de conducere – şef de laborator îşi însuşeşte cunoştinţele de P.M prin studiul individual iar verificarea se va face de comisii şi la date stabilite de conducerea unităţii.

Pentru orice analiză cu caracter de noutate va efectua un instructaj special de P.M, de asemenea pentru analizele ce se execută rar. Instructajul se face de către conducătorul direct la locul de muncă.

Toţi lucrătorii din laboratoarele de analize fizico – chimice şi încercări mecanice sunt obligaţi să utilizeze echipamentul de protecţie adecvat conform Normativului cadru de acordare şi utilizare a echipamentului de protecţie emis de MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE.

Şeful de laborator răspunde aplicarea şi respectarea tuturor normelor de securitate a muncii în timpul efectuării analizelor fizico – chimice şi/sau încercărilor mecanice.

Se interzice blocarea căilor de acces a culoarelor prin amplasarea pe ele de utilaje, aparate, mese sau prin depozitate de materiale sau obiecte.

Căile de acces ale laboratoarelor vor fi menţinute libere şi curate, îndepărtându-se imediat materialele şi scurgerile căzute pe pardoseală.

Este interzis să se lucreze in instalaţiile inprovizate sau insuficient calculate în ceea ce priveşte rezistenţa şi securitatea pe care trebuie să le ofere în fazele de lucru pentru care sunt indicate.

Este interzisă utilizarea recipientelor sub presiune, a preselor, maşinilor de ridicat fără avizele necesare sau după termenul scadent de verificare.

Maşinile sau aparatele care au mecanisme sau piese în mişcare de rotaţie, translaţie sau oscilaţie şi care pot provoca accidente, nu pot fi puse în funcţiune fără a avea apărătorile de protecţie corespunzătoare.

21

Se vor verifica periodic şi ori de cate ori este cazul prin măsurători starea instalaţiilor, cablurilor şi racordurilor electrice, precum şi prizele de legare la pământ sau la nul a maşinilor, instalaţiilor şi aparatelor acţionate electric sau care pot fi puse accidental sub tensiune.

În cazul întreruperii accidentale şi a iluminatului artificial, maşinile de încercări şi aparatelor electrice care pot provoca accidente din această cauză vor fi scoase imediat de sub tensiunea electrică.

Înainte de începerea lucrului se vor verifica aparatele de măsuri şi control precum şi etanşeitatea instalaţiilor ca şi a recipientelor sub presiune.

Locurile de muncă unde există pericol de intoxicare se vor dota cu măşti de protecţie în număr suficient care vor fi menţinute permanent în bună stare.

În încăperile cu pericol de incendiu sunt interzise fumatul, intrarea cu foc deschis, cu piese sau materiale incandescente, producerea de scântei, lovirea a două scule feroase şi folosirea de echipament de lucru din materialele sintetice.

Este interzis accesul în spaţiul cu pericol de explozie pentru toate persoanele care nu au sarcini de serviciu în acest sens. Pe uşile de acces ale spaţiilor respective se vor monta tăbliţe cu inscripţia „INTRAREA OPRITĂ”.

În laboratoare se va asigura o bună eliminare la locurile de muncă în conformitate cu prevederile normelor generale de protecţie a muncii. Toate spaţiile din incinta laboratoarelor vor fi prevăzute cu iluminare de siguranţă.

În cazul laboratoarelor de spectrometrie, pentru prevenirea zgomotului produs de generator de scântei, stavilele cu electroni trebuie montate în carcase închise cu sistem de siguranţă împotriva deschiderii în timpul funcţionării.

La locurile de muncă unde există riscuri de incendii, explozii, intoxicaţii şi surse de zgomot sau vibraţii se vor efectua măsurători în vederea depistării depăşirii concentraţiilor maxime şi se vor lua măsuri pentru anihilarea riscurilor.

La executarea lucrărilor de laborator vor participa cel puţin două persoane. Depozitarea, transportul şi manipularea substanţelor toxice, caustice, inflamabile şi

explozive se vor face cu respectarea prevederilor legale din normele specifice de securitate a muncii pentru manipularea, transportul prin purtare şi cu mijloace mecanizate şi depozitarea materialelor.

La executarea operaţiilor la care există pericolul de electrocutare prin atingere indirectă, utilajele vor fi legate la centuri de împământare.

Exploatarea, manevrarea, întreţinerea şi repararea utilajelor sunt permise numai personalului autorizat şi care are astfel sarcini de lucru.

Este interzisă folosirea mijloacelor de protecţie care nu au fost verificate periodic, care nu au corespuns la verificări, a căror valabilitate a expirat, care prezintă defecte vizibile, sunt murdare, umede sau care nu corespund tensiunii nominale a instalaţiei, a echipamentului sau aparatului la care ar trebui utilizate.

Zilnic, înaintea începerii lucrului, şeful de laborator va verifica starea de sănătate şi oboseală a lucrătorilor.

Este obligatorie acoperirea părului şi purtarea hainelor de protecţie. La începerea lucrului, operatorul care intră primul în sala de laborator trebuie să se

convingă dacă atmosfera nu este încărcată cu gaze inflamabile sau toxice. Pentru gazele deosebit de periculoase se vor utiliza gazanalizatoare cu semnalizare acustică.

22

Se va supraveghea, în mod deosebit, etanşeitatea robinetelor la instalaţia de gaze, verificându-se cel puţin trei zile.

Întreg personalul laboratorului trebuie să cunoască unde este situat ventilul central al reţelei de gaze. Pentru aceasta, se vor afişa, la loc vizibil, indicaţii cu poziţia ventilului, iar ventilul va fi etichetat.

Gurile de aspiraţie locală ale instalaţiilor de ventilare destinate evacuării substanţelor cu pericol de incendii şi explozie, trebuie protejate cu panouri de protecţie sau dispozitive magnetice de separare.

Nu se vor bloca ferestrele laboratorului cu mobilier, rafturi, aparate sau orice alte obiecte.

La aparatele care radiază cantităţi mari de căldură şi la temperatură înaltă, nu se vor utiliza legături de cauciuc sau material plastic, legăturile vor fi făcute cu tuburi metalice.

Instalaţiile de canalizare din PVC nu vor fi supuse acţiunii prelungite a substanţelor care le afectează: acizi, solvenţi, brom, iod soluţie, triclorură de fosfor, anhidridă acetică.

Dacă urmează să se lucreze cu substanţe toxice sau inflamabile, conductele de trasnport de la dispozitivele de siguranţă trebuie dirijate în exterior sau spre instalaţii de captare şi neutralizare.

În cazul instalaţiilor în care se lucrează cu substanţe deosebit de reactante cu oxigenul sau cu apa cum sunt compuşii organoleptici, se vor amenaja nişe sau instalaţii speciale pentru lucrul în mediul inert.

Este obligatorie afişarea în laborator, la loc vizibil, a listei de materiale şi reactivi periculoşi existenţi în dotare, precum şi a modului de manipulare a acestuia.

Conducătorul laboratorului va lua măsuri în vederea respectării legislaţiei care reglementează regimul substanţelor şi a produselor toxice.

La primirea şi folosirea substanţelor pentru experienţe trebuie citite cu atenţie etichetele.

Nu se va gusta nici un fel de substanţă utilizată în laborator şi nu se vor folosi vasele din laborator pentru băut şi pentru mâncare.

Înainte de a pune o substanţă într-o sticla sau vas, recipientul respectiv va fi etichetat.

Analizele vor fi efectuate numai în recipiente curate. Nu se vor ţine alături vase sau sticle al căror conţinut dă naştere la reacţii violente

sau degajări de vapori toxici, inflamabili sau explozivi. În apropierea instalaţiilor în care se efectuează analize trebuie să se găsească la

îndemână neutrilizanţi şi antidoturile pentru operaţia care urmează să fie realizată. Mesele de laborator trebuie să fie folosite pentru operaţii care nu produc degajări

de substanţe nocive. La sfârşitul fiecărei zile de lucru, mesele de laborator trebuie să rămână curate,

fără reactivi sau vase. Pe mese pot rămâne aparatele montate care urmează să fie folosite în ziua următoare.

Nişele trebuie menţinute permanent curate şi în bună stare de funcţionare.În sălile de lucru este interzis să se spele pardoseala cu benzină, cu alte produse volatile,

să se ţină materiale textile (cârpe, haine) îmbibate cu produse volatile.

23

BIBLIOGRAFIE

Aurelia Buchman : Manual Studiul Calitãţii şi alţii Mediului, Editura Economicã Preuniversitaria, Bucureşti - 2004

Acatrinei Gheorghe : Poluarea şi Protecţia Mediului Ambiant, Editura Universit.Alexandru Ioan Cuza, Iaşi – 2000

Carmen Zaharia : ABC Metode de Analizã a Calitãţii Factorilor de Mediu, Editura T, Iaşi - 2002

Sergiu Mãnescu : Chimia Sanitarã a Mediului, Editura Medicalã, Bucureşti - 1978

24