Lucretius - De rerum natura, VNavigia atque agri culturas moenia legesarma vias vestes [et] cetera de genere horum,praemia, delicias quoque vitae funditus omnis,carmina, picturas et daedala signa politausus et impigrae simul experientia mentispaulatim docuit pedetemptim progredientis.sic unum quicquid paulatim protrahit aetasin medium ratioque in luminis erigit oras;namque alid ex alio clarescere corde videbant,artibus ad summum donec venere cacumen.

Navigarea, cultivarea pamanturilor,Dreptul, legile, armele, drumurile, hainele si restulPana la toate placerile vietiiPoemele, picturile si statuile maiestoase, toate sunt rezultatul experientei si mintilor neobositecaci totul se invata cu pasi maruntiasa ca timpul reveleaza descoperirile putin cate putiniar ratiunea le aduce gradual in lumina.Astfel incat mintea omului deveni mai limpedePana cand artele si-au atins limitele.

Aceste versuri au in vedere evolutia omului inca din cele mai vechi timpuri, de la descoperirea de simple mijloace de supravietuire precum cultivarea pamantului („agri culturas”) pana la cele mai importante arte („carmina, picturas et daedala signa polita”).

Lucretius subliniaza importanta existentei unor anumite etape ce trebuie parcurse pentru a ajunge la desavarsire. Se poate vorbi de aceasta „desavarsire” cu atat mai mult cu cat autorul il considera pe om fiinta superioara, deasupra lui nemaifiind nimic (trebuie mentionat faptul ca Lucretius este un adept al epicureismului). El dovedeste de-a lungul textului inexistenta zeilor si faptul ca rasa umana s-a dezvoltat singura, fara niciun ajutor exterior, doar datorita intelectului, ratiunii („ratioque”). In acest fel, ei au reusit sa observe repetarea anumitor paternuri in natura dupa care s-au putut ghida, invatand, de asemenea, si cum sa se foloseasca de ele pentru a-si usura viata.

Astfel, omul a fost capabil sa isi dezvolte o pasiune pentru estetic, caci, odata functiile vitale asigurate, acesta poate trece la urmatoarea etapa, si anume dezvoltarea spiritualului

Autorul subliniaza in opera sa natura dubla a nevoilor umane ce se impart in trebuinte fizice si materiale, dar si in necesitati morale care inalta

sufletul omului: poemele, picturile si statuile maiestoase. Omul, din cele mai vechi timpuri, a fost preocupat de frumusetile lumii in care se afla, incercand sa o descopere prin prisma ratiunii. Omul Antichitatii simte nevoia incadrarii intr-o continuitate ancestrala, dar urmareste evolutia mintii si a ratiunii punand in seama acesteia experienta obtinuta in timp, gradual ( „paulatim").

Omul este dependent de trecutul tau istoric si cultural, insa posibilitatile acestuia nu par a fi constranse de asezarea sa spatio-temporala. El reuseste sa inteleaga situatiile in care se afla si sa le interpreteaze, astfel incat se ajunge la o constientizare a prorpiei sale conditii.