Străjer în caleafurtunilor

Magazin al Fundaţiei „Mareşal Alexandru Averescu”

Anul VIII, nr. 18, decembrie 2015Cadran militar buzoian

www.fundatia-averescu.ro

1 DECEMBRIE - ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

AGENDA FUNDAŢIEI

- 2 -- 2 -

Adresa:Buzău, str. Unirii nr. 140

Tel. 0735233264www.fundatia-averescu.ro

COLEGIUL DE REDACŢIE:Preşedinte:gl.mr.dr. Petrică-Lucian FocaRedactor-şef:col. Liviu CorciuRedactor-şef adjunct:Emil NiculescuSecretar de redacţie:plt.adj.pr. Sandu PopaColectiv redacţional:gl.mr.(r) prof.univ.dr. Visarion Neagoecol. dr. Mircea Tănasecol. Liviu CorciuPrelucrare grafică şi procesare text:m.m. cls.I Iulian CadulencuCorectură:plt.adj.pr. Sandu PopaDifuzare:plt.maj. Daniel GalavanTipar: EditGraph, Buzău

ISSN: 1843-4045Autorilor le revine responsabilitateapentru conţinutul lucrărilor publicate,precum şi pentru formele graficefolosite, prescurtări, indicaţiibibliografice, transliterări etc.

Revista pune la dispoziţia celorinteresaţi spaţii de publicitate.

Numărul curent al revistei se găseştepe site-ul fundaţiei, în format pdf.

Coperta 1Ziua Armatei Românieiîn garnizoana Buzău,foto: Iulian Cadulencu

Coperta 4Ziua Armatei României la Siriu

foto: Iulian Cadulencu

SUMAR

- EDITORIAL -

- General-maior dr. Lucian Foca - HISTORIA MAGISTER VITAEO „RECREAŢIE” DE 70 DE ANI (1)

- AGENDA FUNDAŢIEI -

- Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu” - 10 ani de activitate - (2)- Simpozion „Zilele Pamfil Şeicaru la Buzău” (4)

- EVENIMENT -

- General-maior (r) prof. univ. dr. Visarion Neagoe, Evoluţii şi involuţii în Irakşi Afganistan, azi (6)

- General-maior (ret.) Mihaiu Mărgărit, Politica externă a Federaţiei Ruseşi insecuritatea internaţională în raport cu ameninţările şi provocărileactuale emanate de la Kremlin (8)

- Emil Niculescu, Gazetarul Pamfil Şeicaru (14)- Locotenent-colonel Romeo Feraru, Pamfil Şeicaru şi Buzăul (23)

- ISTORIE, CULTURĂ -

- Alin Spânu, Spioni germani în anturajul generalilor Alexandru Averescuşi Constantin Prezan? (27)

- Colonel dr. Mircea Tănase, Trupele aeropurtate în Bătălia din Ardeni (32)- Colonel dr. Mircea Tănase, Radiomanie şi radionostalgie (36)- Căpitan Radu Rosetti, Monografia părţii de răsărit a teritoriului ocupat (40)- Maior Octav Vorobchievici, Dinamica prestigiului personal în exercitareacomandamentului (46)

- Memoria veteranilor - Interviu, Grigore Vasile Manolache,Profil - Sergentul Ion Moşescu (52)

- Raftul cu cărţi (57)

- TEORIE MILITARĂ -

- General-maior dr. Lucian Foca, colonel dr. Vasile Cerbu, Iranul - un dosaral politicii mondiale rezolvat (65)

- General-maior dr. Lucian Foca, colonel dr. Vasile Cerbu, Războiulhibrid - o nouă formă a „războiului din umbră” a începutului de secol (71)

- Colonel drd. Constantin-Valentin Bordei, Analiza importanţei ţintelorteroriste (78)- Maior Cristian Rusu, Organizaţii internaţionale de securitate contemporane (84)

- AREALUL BUZOIAN -

- Herghelia Cislău (91)

- MOZAIC BUZOIAN -

- Ziua Armatei României în şcoli (93)- 25 octombrie - Ziua Armatei României (94)- Batalionul 620 Operaţii Speciale „Băneasa-Otopeni” la ceas aniversar (96)- 11 noiembrie - Ziua Veteranilor (97)- Plantăm fapte bune! (98)- Monumentul Eroilor de la Siriu (99)- Gânduri ale elevilor Şcolii generale nr. 15 „George Emil Palade” din Buzău (100)

Revista se difuzează structurilor militare din Buzău, asociaţiilor partenere şi instituţiilorpublice interesate.

Străjer în calea furtunilor

- 1 -

H I S T O R I A M A G I S T E R V I TA EO „ R E C R E A Ţ I E ” D E 7 0 D E A N I

EDITORIAL

Anul Internaţional al Veteranilor de Război, cares-ar fi cuvenit a fi unul al reculegerii, al memorieipioase faţă de jertfele marilor carnagii ale secoluluitrecut, la care şi România a fost cotizantă, capoteazăîn sângeroase provocări teroriste, întinse, ca un covorislamic de rugăciune, în chiar una dintre inimileEuropei, Paris, oraşul-lumină, depozitar al atâtorcomori de artă şi furnizor/exportator (cu vechicontracte) de democraţie, de toleranţă, al principiuluică fiecare îşi poate găsi un loc, neameninţat, subsoare, la începutul secolului XXI.

S-ar fi cuvenit a fi, poate, un an în care să neaducem aminte de opera marelui sculptor oltean, deadopţie pariziană şi universală, Constantin Brâncuşişi, poate, cu predilecţie, de „Cuminţenia pământului”,în speranţa unei (re)cuminţiri a planetei Terra, ame-ninţată, oricum de efectul de seră, megameteoriţi,predicţiile lui Nostradamus.

Punctele „fierbinţi” se pot muta, ca pe o tablă de şahdiabolic, oriunde există apărători ai clasicelor valorimorale acumulate de umanitate, în urma dezastrelorce stau sub semnul lui Ares; manipularea, cu ajutorulinternetului, poate inocula ideea că lagărele de exter-minare din ultima conflagraţie mondială au fost ooperă propagandistică, că atentatul împotriva„Gemenilor”, care a marcat începutul secolului XXI,despre care Malraux spunea că va fi religios sau nuva mai fi deloc, a fost concertat de serviciileintelligence-ului american, sau că există o „cupolă”infailibilă şi esoterică, faţă de care suntem cu toţii şi cutotul dezarmaţi.

Există o şcoală a memoriei care, împotriva schim-bării oricăror programe de învăţământ, la noi, din ceîn ce mai vertiginoase, nu poate fi scoasă din fondulgenetic naţional. În septembrie 1936, când PamfilŞeicaru îl vizitează pe C.Stere, „ostracizatul” vieţiipolitice româneşti, la Bucov, se mai credea căN. Titulescu, la Liga Naţiunilor, poate invita la tangope Litvinov, ministrul de externe al U.R.S.S.; gazda îlavertizează: Nu ne dăm seama, ne lăsăm înşelaţi deaparenţe, dar regimul bolşevic evoluează către unnou imperialism. Mă gândesc înspăimântat la o nouăocupare a Basarabiei de către ruşi. Nu exagerez, ovăd venind.

Profeţia s-a îndeplinit şi, încă o dată, o anumitărepetitivitate a istoriei a fost ignorată. O creştere aprocentului din PIB-ul acordat armatei, în perspectivaanului 2017, poate proba că dictonul latin „si vis pacepara bellum”(dacă vrei pace, pregăteşte-te de război)

rămâne, totuşi, de actualitate, deşi modul de„comportament” al conflictelor militare are acum ogeometrie variabilă, subtilităţi ce, în urmă cu 75 deani, nu se întrevedeau. Aceasta nu înseamnă că,după o „recreaţie” de 70 de ani de la încheierea ulti-mei conflagraţii mondiale, „teatrele de luptă” contem-porane sunt mai puţin dramatice, mai puţin tragice, înfibra lor morală shakespeariană.

Nici Ziua Naţională a României nu poate, dacă ar fisă fie, scăpa unor „bruieri” pe reţele de socializare,având ca miză tocmai recăpătarea/redimensionarea(la nişte parametri de cine conveniţi?) a demnităţiiromâneşti. Simbolurile n-ar trebui să intre în catego-ria de negociabile, faţă cu orice interese politice,oricât de bine intenţionate s-ar recomanda.

În situaţii de criză, cum a fost cea de pe frontulMoldovei, în 1917, N. Iorga spunea că el se orien-tează după steag, indiferent de cine este portdrape-lul, urmând, ca, în vremuri de tihnă, să se deconteze,cum formula generalul Alexandru Averescu, după răz-boiul întregirii, la adresa clasei politice, „răspunderile”.

Desigur, meritocraţia ar trebui să fie un ţel al socie-tăţilor civile, dar să nu uităm că invocarea statutuluide iobăgie, perpetuată moral de o provincie sau alta,nu făcea ca purtarea ţăranilor din Ţara Bârsei să nuaibă, sub regimul austro-ungar de la începutul seco-lului trecut, nobleţea unor patricieni romani.

Regimul de giruetă, indiferent de zona geopolitică,nu este unul de onoare. Pe steagurile PrincipatelorUnite, în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, erainscripţionat: „Onoare şi Patrie”. Tradiţia se cereperpetuată şi dezvoltată.

„Politica instinctului naţional”, sintagmă formulatăde Take Ionescu şi trecută de centenar, nu credem căa ieşit din garanţie. Este încadrabilă, fără vreo dero-gare în atitudine statelor partenere faţă de anumiteconflicte militare din Est, în care nu tratativele, nego-cierile preced mişcarea de forţe, războiul fiind dupăClausewitz, ultima „consecinţă” a politicii şi nu invers.

O schimbare periculoasă de poli, de mentalitate, deatitudine, unde faptul împlinit va fi „plombat” diploma-tic, abia apoi.

De Ziua Naţională a României, la drapel,pentru onor, înainte!

La mulţi ani!

General-maior dr. Lucian FOCA

Luni, 5 octombrie 2015, Fundaţia „MareşalAlexandru Averescu” a organizat o serie de manifestăridedicate împlinirii a 10 ani de la înfiinţare, astfel:

- Adunare festivă, la sediul Diviziei 2 Infanterie„Getica”, începând cu ora 10.30, ce a cuprins o cere-monie cu depunere de coroane de flori la bustulmareşalului Alexandru Averescu, la 77 de ani de latrecerea la cele veşnice şi o trecere în revistăa realizărilor fundaţiei, în sala de conferinţe „GeneralŞtefan Guşă”;

- Simpozionul „Lumea 2015”, la Teatrul „GeorgeCiprian”, începând cu ora 12.00, în cadrul căruia auconferenţiat pe teme actuale de geopolitică, general-maior dr. Lucian Foca, general-maior (r) prof. dr. univ.Visarion Neagoe, general-maior (r) Mihaiu Mărgărit şicolonel (r) dr. Ion Petrescu. În cadrul activităţii ştiinţificea fost prezentată lucrarea „2014 - Anul schimbărilorgeopolitice cu implicaţii globale”, autori general-maiordr. Lucian Foca şi colonel dr. Vasile Cerbu, EdituraAcademiei Forţelor Terestre, 2015.

- Vizitarea Muzeului Judeţean Buzău, începând cuora 14.00.

La moment aniversar, zece ani de la înfiinţareaFundaţiei „Mareşal Alexandru Averescu”, devenită, dinanul 2013, instituţie de utilitate publică, s-a prezentatbilanţul celor 10 ani de activitate.

Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu”- 10 ani de activitate -

- 2 -

AGENDA FUNDAŢIEI

La 3 octombrie 2005, a luat fiinţă, la iniţiativacadrelor militare din Comandamentul 2 OperaţionalÎntrunit „Mareşal Alexandru Averescu”, având caprincipală „ţintă” reabilitarea Cercului Militar Buzău,lăcaş de vibrant ataşament afectiv, pentru numeroasegeneraţii de militari activi, rezervişti, veterani şifamiliile acestora, dar şi pentru locuitorii oraşului.

Demersul a fost girat, în timp, de preşedinţiifundaţiei, care, prin statut, au fost comandanţii garni-zoanei: general-maior Teodor Frunzeti (preşedintefondator), general-locotenent Florian Pinţă, general-maior Dan Ghica-Radu, general-maior VisarionNeagoe, general-maior Nicolae N. Roman, general-maior Nicolae-Ionel Ciucă şi general-maior Petrică-Lucian Foca.

Din 2009, anual, cu sprijinul Consiliului JudeţeanBuzău, s-a organizat concursul de istorie„1 Decembrie – Ziua Naţională a României”, adresatelevilor din învăţământul preuniversitar.

Întru pioasa omagiere a jertfelor armatei române, afost reabilitat monumentul eroilor Regimentului 48 In-fanterie, din Buzău, s-a reamenajat cimitirul militar dinRoşia-Sibiu şi s-a amenajat cimitirul militar din comunaDeleni, judeţul Iaşi, unde odihnesc eroii aceleiaşiunităţi, care a luptat în campania 1916-1918.

Au fost organizate excursii pentru elevi lamausoleele din Mărăşeşti, Mărăşti şi Soveja, laMuzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” şi MuzeulAviaţiei; aceluiaşi „segment” i s-au adresat concursuride şah sau fotbal în sală şi tabara „Tânărul cercetaş”,în mai multe ediţii.

S-au organizat simpozionele: „Armata şi societatea”,„Mărăşti – o promisiune onorată”, „MareşalulAlexandru Averescu, un om pentru istorie”, „MareşalulAlexandru Averescu în panteonul istoriei naţionale”, lacare a participat, alături de importante nume alecercetării istorice, academicianul Şerban Papacostea.

Sub egida Fundaţiei „Mareşal Alexandru Averescu”,a fost editată, semestrial, din 2007, revista „Străjer încalea furtunilor”, cadran militar buzoian cu o variatărubricaţie cuprinzând: agenda fundaţiei, corespon-denţe din teatrele de operaţii, istorie şi cultură, memo-ria veteranilor, noutăţi editoriale, teorie militară, locuride interes turistic şi istoric, evenimente dingarnizoană.

În panoplia de atribuţii asumate de către fundaţie, înspiritul camaraderiei, s-au întreprins o sumă de acţiunicaritabile constând în ajutoare financiare acordateunor cadre militare, în activitate şi retragere aflate însuferinţă. La serbările pomului de Crăciun s-au orga-nizat spectacole şi s-au oferit cadouri copiilormembrilor fundaţiei cât şi celor instituţionalizaţi.

Vom dezvolta, în continuare, punctele din agendatradiţională a fundaţiei, pentru realizarea unei legăturifiabile între oştire şi societatea civilă, pentru realizareaunui spirit de corp al organismului militar căruia i seadresează.

Redacţia

- 3 -

AGENDA FUNDAŢIEI

AGENDA FUNDAŢIEI

- 4 -

Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu” în colabo-rare cu Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, Inspec-toratul Şcolar Judeţean Buzău au organizat înperioada 26-27 octombrie 2015, simpozionul cu tema„Zilele Pamfil Şeicaru la Buzău” la cea de-a 35-acomemorare a gazetarului buzoian.

În prima zi a manifestării, 26 octombrie 2015, laBiblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, s-a desfăşuratsesiunea de comunicări cu tema: „Pamfil Şeicaru pefrontul politicii instinctului naţional”.

Au luat cuvântul:- prof. univ. dr. Marian Petcu - „Pamfil Şeicaru,

jurnalistul - cetăţean”;- dr. Alin Spânu, istoric - „Pamfil Şeicaru şi cenzura

- o relaţie cu năbădăi (1942)”;- Emil Niculescu, scriitor - „Pamfil Şeicaru, cavaler

al Ordinului «Mihai Viteazul» şi gazetar de primălinie”.

Viorel Frîncu a prezentat volumul „Istoria jurnalis-mului din judeţul Buzău. Enciclopedie cronologică.1839-2014”.

Tot în aceaşi zi, la Şcoala generală „Înv. IonConstantinescu-Beceni” din comuna Beceni a avutloc dezvelirea plăcii comemorative Pamfil Şeicaru -elev, în clasele primare al şcolii generale „Înv. IonConstantinescu-Beceni”. La activitate au participat:prefectul judeţului Buzău, George Sava, primarulcomunei Beceni, ing. Laurenţiu Dumitru, participanţiila simpozion, elevi şi locuitori ai comunei Beceni.

Zilele „Pamfil Şeicaru” la Buzău

AGENDA FUNDAŢIEI

- 5 -

Premiile concursului publicaţiilor şcolare din judeţulBuzău s-au acordat în a doua zi a manifestării, laBiblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” din Buzău.Juriul, condus de către prof. univ. dr. Marian Petcu,profesor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele comu-nicării a Universităţii Bucureşti, a stabilit următorulclasament:

Secţiunea liceu:Locul I – „În agora” – Colegiul Naţional „B.P.

Haşdeu”, BuzăuLocul II – „Năzuinţe” – Colegiul Naţional „Mihai

Eminescu”, BuzăuLocul III – „Anii de ucenicie” – Liceul Teoretic,

PogoanelePremiul special al juriului:„Torna, torna fratre!” – Liceul special pentru

deficienţi de vedere, Buzău„Columna” – Colegiul Naţional „Alexandru

Vlahuţă”, Râmnicu Sărat

Secţiunea gimnaziu:Locul I – „Argument” – Şcoala Generală nr. 1,

Râmnicu SăratLocul II – „Aripi de vis” – Şcoala „George Emil

Palade”, BuzăuLocul III – „Fructele anotimpurilor” – Colegiul

Naţional „B.P. Haşdeu”, BuzăuPremiul special al juriului:„Micul albatros” – Liceul Pedagogic „Spiru Haret”,

Buzău„Copilăria în cuvinte” – Palatul Copiilor, BuzăuPreşedintele Fundaţiei „Mareşal Alexandru

Averescu”, general-maior dr. Lucian Foca, a acordatdiplome şi premii în bani câştigătorilor, asigurate înbaza unui proiect finanţat de către Consiliul JudeţeanBuzău.

Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu”, prin orga-nizarea acestei manifestări, cinsteşte memoria renu-mitului gazetar buzoian, Pamfil Şeicaru, cavaler alOrdinului „Mihai Viteazul”, director al ziarului Curentul”,om politic (senator), istoric, memorialist şi scriitor.

- 6 -

EVENIMENT

1. IRAKDupă 8 ani de operaţii de stabilizare a Irakului

duse de Forţele Coaliţiei conduse de SUA, se păreacă guvernul de la Bagdad va fi în măsură, cu forţelesale de securitate instruite şi înzestrate graţiemiliardelor de dolari investite de pacificatorul ameri-can, să menţină sub control situaţia din ţară.

Aşa cum este cunoscut, începând cu anul 2009,statele din Coaliţie, inclusiv România - una dintreprincipalele contributoare cu efective şi tehnică mili-tară începând din vara lui 2003, au început să-şiretragă contingentele din acest cel mai fierbinte teatrude operaţii al primului deceniu al secolului XXI.

În urma demersurilor inteligente ale generaluluiDavid Petraeus de atragere de partea guvernuluicentral de la Bagdad a liderilor suniţi şi de disociere aacestora de gruparea Al Qaida, lucrurile păreau a intraîn normalitate, iar retragerea, în anul 2011, a trupeloramericane din Irak - considerate armată de ocupaţie -era una firească. Iar preluarea bazelor militare aleCoaliţiei şi a misiunilor acesteia de către Forţele deSecuritate Irakiene ar fi trebuit să aducă atât de multaşteptata pace în această ţară mult încercată de con-fruntări armate.

Cu toate acestea, prin măsurile luate, premierul şiitAl Maliki şi guvernul său au creat nemulţumiri majoreîn rândul populaţiei sunite, determinând-o să recurgăla manifestaţii de protest începând cu anul 2013. Maimult, acţiunile de represiune armată ordonate deguvern împotriva manifestanţilor au determinat peliderii suniţi să se organizeze şi să lupte împotrivaforţelor guvernamentale, reuşind să le înfrângă şi să lealunge din teritoriile tradiţional sunite.

Astfel, începând cu anul 2014, în zona controlatăde suniţi, am asistat la dezertări din armata irakiană,capturi masive de armament şi tehnică de luptă,concomitent cu crearea şi întărirea aşa-zisului StatIslamic din Irak şi Levant, devenit în prezent oameninţare pentru comunitatea internaţională. În plus,în conjuncţie cu situaţia din Irak, dar şi cu evoluţiile dinSiria, suniţi din această ţară au aderat la aceastămişcare ISIL, jihadistă.

- 6 -

EVOLUŢII ŞI INVOLUŢII ÎN IRAKŞI AFGANISTAN, AZI

-----------------------General-maior (r) prof.univ.dr. Visarion Neagoe, preşedintele Asociaţiei Naţionale CultulEroilor „Regina Maria”

http://www.mapn.ro/fotodb/20080826/8_1_Pe_timpul_stationarii_la_podul_de_peste_Eufrat_foto_george_Nicoara

- 7 -

EVENIMENT

Evoluţiile din zonă au făcut ca Irakul să piardă desub control mai mult de un sfert din teritoriu, inclusivoraşul Mosul - al doilea ca mărime din ţară, Al Qaedasă revină în zonă, iar Iranul să-şi sporească influenţaşi puterea în zonă.

Chiar daca premierul Al Maliki, unul dintre principaliiresponsabili de aceste involuţii în Irak, a fost înlocuit,şi chiar dacă SUA încearcă să coaguleze o nouăCoaliţie anti-ISIL pentru Irak şi Siria, situaţia de secu-ritate din zonă continuă să se deterioreze, antrenândtot mai multe mari puteri şi state într-o confruntare carepare fără de sfârşit.

Adăugând în ecuaţie şi problema kurdă – un stat in-dependent Kurdistan în Irak deranjând puternicTurcia - problema devine şi mai complicată, agravândpe zi ce trece o confruntare dintre populaţiile şiite şisunite susţinută de state cu mari pretenţii de hege-monie în zonă.

2. AFGANISTANDupă un scenariu asemănător Irakului, par a se

desfăşura şi acţiunile din Afganistan.După ce 14 ani SUA şi, apoi, NATO au încercat să

impună un nou regim politic, înlăturându-i pe talibanide la putere, urmează ca ISAF-ul, compus în majori-tate din americani să se retragă din acest teatru deoperaţii, lăsând moştenire o situaţie mai mult de inse-curitate decât de securitate.

Ca şi în Irak, bazele militare si misiunile ISAFurmează să fie preluate de Forţele de SecuritateAfgane, insuficient pregătite şi slab înarmate, incapa-bile să stopeze acţiunile talibane imprevizibile şi carecreează mari probleme inclusiv unei prezenţe militarestrăine puternice.

Ce se va întâmpla după retragerea NATO dinAfganistan? Probabil, ca şi în Irak. În urma retragerii,va rămâne un guvern afgan fără recunoaştere şiinfluenţă în teritoriu, în provinciile ţării, cu o armată şiforţe de securitate incapabile să gestioneze misiunilede apărare şi securitate, şi nici problemele sociale,economice şi demografice grave.

Chiar dacă SUA îşi vor menţine cei peste 10.000 demilitari, la care se adaugă alte contingente din diferiteţări pentru a oferi suportul logistic şi de instrucţie nece-sar Forţelor Afgane de Securitate, singur, statulAfganistan nu va fi în măsură să asigure stabilitatea şipacea în ţară. În plus, organizaţia teroristă Al Qaedarămâne în continuare, foarte prezentă şi foarteinfluentă în acest spaţiu. Mai mult, în ultima vreme,se vorbeşte tot mai mult despre acţiuni ale ISIL peteritoriul afgan.

Desigur, sunt voci care contestă acţiunile Coaliţiei şiNATO în cele două state. Tot aşa cum sunt voci careacuză eşecul american în zonă, comparându-l cu celdin Vietnam. Cert este că ele, operaţiile multinaţionaledin cele două state, au avut girul comunităţii inter-naţionale, prin vocea sa cea mai autorizată - ONU.

Este clar ca la baza operaţiilor din Irak si Afganistanau stat interese şi motivaţii diverse. Un lucru este însăcert, scopurile şi obiectivele lor, cel puţin celedeclarate, nu au fost în totalitate atinse.

Cine a avut de câştigat, atunci?De pierdut, este evident că au pierdut populaţiile

celor două state, care au înregistrat şi cele mai multepierderi umane şi materiale. Adăugând la acestea şivalul de imigranţi care, iată, inundă şi Europa, este şimai clar cine a câştigat şi cine a pierdut. Viitorul vaoferi, cu siguranţă, un răspuns. Până atunci, însă, încele două ţări, evoluţiile sunt puţine, iar involuţiilevizibile.

- 7 -

http://www.mapn.ro/fotodb/albums/20080826/5_1_pe_timpul_desfasurarii_misiunii_de_patru-lare_foto_Gabi_Patrascu.jpg

http://www.mapn.ro/fotodb/albums/20080826/3_1_Incurajari_la_prima_misiune_desfasurata_in_Tallil_Irak_foto_George_Nicoara.jpg

- 8 -

Unele repere istorice ale politicii externe agre-sive, tradiţional expansioniste imperiale a Rusiei

Istoria Imperiului Rus consemnează că Petru celMare a fost cel care a reuşit în acţiunea de aducere înţară a ideilor şi culturii din Europa Occidentală înscopul modernizării Rusiei. Iar pe timpul celor carei-au urmat, Imperiul s-a afirmat definitiv pe scenapolitică europeană ca o superputere.

O sumară periodizare istorică a Imperiului Rus, dinperspectiva subiectului supus dezbaterii noastre, arputea avea următoarea configuraţie: „perioadaţaristă”, în care distingem monarhia absolutistă(1721–1906) şi monarhia constituţională (1906–1917),„perioada bolşevică stalinistă” şi „perioadaparcursă în cei 70 de ani de după Al Doilea RăzboiMondial”. Dinamica geopoliticii şi geoeconomieieuropene în această ultimă perioadă poate fi împărţită,la rândul ei, în perioada Războiului rece şi perioadapost colapsului URSS.

Fără a intra în detaliile istoriei Rusiei de la consti-tuirea sa ca stat şi până azi, este uşor de constatat căscopul principal al politicii externe a acesteia afost şi rămâne obţinerea şi impunerea unei poziţiide mare putere pentru menţinerea ei la masamarilor decizii în dinamica geopoliticii inter-naţionale, indiferent de timpul istoric la care nereferim. În toate formele statale şi de regim politicale existenţei sale istorice până azi, Rusia a prac-ticat şi practică aceeaşi politică externă agresivătradiţional expansionistă imperială de acapararede teritorii şi de impunere a influenţei sale politiceşi economice în lume, îndeosebi în vecinătateageografică apropiată a sa, prin acţiuni militare deagresiune directă, demonstrative şi de provocare.Ea se bazează pe un sistem de relaţii externe înforţă cu marile puteri ale lumii (am în vedere în-deosebi perioada Războiului rece), discreţionar cupartenerii din alianţe politice precum Tratatul de laVarşovia şi Consiliul de Ajutor EconomicReciproc, în cadrul cărora României i s-a acordat

permanent, direct sau indirect, poziţia de perdantşi chiar... mai mult. În legătură cu această ultimăpoziţie nedefinită, recomand a se citi lucrărileistoricului american Larry L. Watts, ale căror surse dedocumentare au fost aproape în exclusivitate dinarhiva CIA şi a Departamentului de Stat American şimai puţin din arhiva României care ar fi fost suspec-tate de subiectivism sau chiar de fals.

Scurte consideraţii cu privire la reformanoii entităţi statale – Rusia.

Perioada ce a urmat colapsului URSS a debutat cuanii care au marcat aşa numita „Mama Rusia a luiBoris Elţin”. În toţi aceşti ani, preşedintele Boris Elţins-a confruntat, în primul rând, cu un proces complexde constituire a noii entităţi statale în limitele unor noifrontiere ale Rusiei, în raport cu statele ce şi-au de-clarat independenţa, provenite din fostele republici so-vietice. În paralel, toate statele ex-sovietice au fostdominate şi de un puternic haos politic, economic şimilitar, care ar fi trebuit să fie previzibil dintr-operspectivă a analizei de intelligence pe termen mediuşi lung. De-a lungul întregii sale frontiere s-audesfăşurat conflicte violente şi războaie între stateledesprinse din fosta URSS. Elţin, s-a implicat direct sauindirect în aceste conflicte din spaţiul ex-sovietic şichiar în influenţarea unora din afara acestuia cu

POLITICA EXTERNĂ A FEDERAŢIEI RUSE ŞIINSECURITATEA INTERNAŢIONALĂ ÎN RAPORTCU AMENINŢĂRILE ŞI PROVOCĂRILE ACTUALEEMANATE DE LA KREMLIN-------General-maior (ret.) Mihaiu MĂRGĂRIT, (fost şef al Direcţiei Informaţii Militare din Statul Major General)

„Rusia este o ghicitoare înfăşurată într-un mister în interiorul unei enigme” (Winston Churchil)

Scopul principalal politicii externe aRusiei a fost şirămâne obţinereaşi impunerea uneipoziţii de mareputere pentrumenţinerea ei lamasa marilor deciziiîn dinamica geopo-liticii internaţionale.

EVENIMENT

- 9 -

valenţe geopolitice în favoarea sa. Istoriile acestorconflicte scot în evidenţă caracterul lor, astfel:conflicte etnice (Caucaz, Moldova, Tadjikistan şiCecenia – care au degenerat în războaie de gherilă);conflicte generate de respingerea pluralismuluipolitic şi religios (tensiuni în Azerbaidjan, Kazahstanşi Uzbekistan); conflicte legate de lupta pentru con-trolul resurselor energetice şi economice (în spaţiulM. Negre); ameninţări cu instabilitate şi acţiuni detip terorist (Asia Centrală şi Caucaz); conflictelegate de graniţele cu ţările din afara spaţiului ex-sovietic, penetrate de imigranţi ilegali sau trafi-canţi de droguri (frontiera sino-rusă, ruso-afgană).

În pofida unui asemenea tablou politico – economicdezastruos, repet, puterile occidentale din NATO şi UEputeau să previzioneze efectele asupra securităţii celpuţin regionale. Însă, cu excepţia rezolvărilor concretecu privire la soarta armamentelor nucleare ale fosteiURSS, în general ei au crezut în bunele intenţiideclarate ale lui Elţin şi au manifestat multă îngăduinţăşi o oarecare curtoazie impusă de regulile şi cutumeleminime de protocol în raport cu comportamentul săuexotic, bahic şi ilar afişat în ieşirile publice şi înrelaţiile sale pe plan internaţional. Au crezut şi înPlanul de reformă economică al premierului Gaidar,considerat părintele reformelor liberale, dar care a fostrapid înlăturat. Se pare însă că, în final, au dictat uneleinterese economice occidentale europene. Din acesteconsiderente, menţionate şi ne-menţionate, credcă Occidentul i-a acordat credibilitate şi sprijin luiElţin, sperând într-o transformare democratică înnoua configuraţie politică a Rusiei – aparent fărăcomunism.

În context, credibilitatea i s-a mai concretizat şi înatragerea Rusiei de către marile puteri la crearea unuiclimat de securitate şi de destindere politică şi militarăinternaţională, aşa cum au fost: acceptarea Rusiei laadoptarea unor decizii privind situaţia geopoliticădin spaţiul ex-iugoslav; realizarea graduală a in-stituţionalizării relaţiei NATO – Rusia; alăturareaRusiei la lupta împotriva terorismului (determinatăde atacurile teroriste asupra SUA din 11.09 2001).

Evoluţia ulterioară a Rusiei sub preşedinţia lui Elţina spulberat însă speranţa facilă a Occidentului.Urmare a trăsăturilor de caracter şi comportamentalemenţionate mai sus dar şi a experienţei sale ante-rioare de lider bolşevic, întreaga perioadă a sa a fostmarcată inevitabil de anarhia perioadei „sarabandeipremierilor”, dominată de o totală degringoladă eco-nomică şi o corupţie generalizată la toate nivelurile, ceau deviat Rusia de la reformarea democratică speratăde Occident. Terapia de şoc s-a făcut după modelulGAZPROM, un model creat încă înainte de 1991pentru transformarea ministerului sovietic al gazului încompanie de stat. Acum s-a considerat că „ceea ce ebun pentru această companie este bun şi pentruRusia”. Reamintesc că această formulă de transfor-mare pleacă de la una mai veche ce privea firmaGeneral Motors şi Statele Unite. Dar terapia întregiieconomii ruse după acest model a produs hiperinflaţie,corupţie, împrumuturi contra acţiuni, precum şi apariţiaoligarhilor. Ca urmare, Rusia „văzută prin conductade gaz” confirmă un slogan vechi - de data aceastarusesc - care încă circulă şi azi printre lucrătorii îndomeniu, potrivit căruia „gazul este înrudit cuarmele: se aprinde, explodează şi omoară”.

EVENIMENT

http://www.wall-street.ro/articol/International/176621/ gazprom-infiin-teaza-o-companie-pentru-constructia-gazoductului-ruso-turc-care-va-traversa-marea-neagra.html

- 10 -

Perioada Vladimir Putin şi consacrarea politiciiexterne agresive, tradiţional expansioniste

imperiale a Noii RusiiAducerea lui Vladimir Putin la Kremlin, la început în

Administraţia prezidenţială, Secretar al ConsiliuluiNaţional pentru Securitate şi ulterior premier, a intrat înmentalul unei mari părţi a populaţiei ca salvator alRusiei de la starea deplorabilă lăsată de Elţin. Oficial,s-a vorbit că Vladimir Putin a reajustat politica internăşi externă a Rusiei. Însă, sub pretextul luptei împotrivacorupţiei, el a declanşat o serie de acţiuni care evi-denţiază modul real de exercitare a puterii lui la cârmanoului Imperiu. În opinia mea, iată câteva repere înacest sens, cum ar fi: controlul tuturor instituţiilorstatului prin serviciile secrete; continuarealichidării opoziţiei politice, recurgerea la asasinateşi restrângerea severă a drepturilor şi libertăţilordemocratice; accentuarea prăbuşirii economicesub presiunea crizelor economice şi financiare,precum şi a sancţiunilor occidentale; reabilitareasimbolurilor comuniste şi imperiale (imnul URSS),glorificarea Armatei (uniforme – model ţarist, parăzimilitare tradiţionale); minimalizarea crimelor dinvremea stalinistă; întâlniri informale cu populaţiaşi acţiuni excentrice din viaţa personală intimă,devoalate premeditat pentru imaginea sa publicăşi percepţia lui ca un erou de legendă.

În ce priveşte politica externă, în toate formele ei deexprimare, Putin i-a imprimat un puternic caracteragresiv, cu profunde rădăcini istorice încastrate înreperele menţionate mai sus. Readuc în discuţiefaptul că Putin a folosit instrumente diplomatice dure,impuse prin şantaj şi ne-negociabile, având ca vârf delance resursa energetică - aşa-zisa diplomaţie a gazu-lui, care nu a fost inventată de el. Gazul rusesc a fostarma fabricată de Beria şi Hrusciov, utilizată deBrejnev şi Kosâghin, pe care Cernomârdin a trans-mis-o integral lui Putin. Reamintesc că 1 octombrie1973, ora 13 şi un sfert, constituie un moment dereferinţă în politica externă a fostei URSS, când a

reuşit să facă prima livrare de gaz spre Europa.Aceasta a avut loc ca urmare a semnării în 1970, decătre cancelarul RFG, Willi Brandt şi liderul rus LeonidBrejnev, a controversatului acord, contestat pe bunădreptate de SUA, referitor la conductele de gaz,potrivit căruia Germania urma să înceapă să producăşi să livreze către Uniunea Sovietică conducte dediametru mare iar RUHRGAS să cumpere gazsovietic. Şi iată că şi azi, GAZPROMUL, la butoanelecăruia se află Vladimir Putin, este atât de mistificat şireprezintă obiectul unor temeri atât de mari, încât sespune că realmente el este „un stat în stat”, iar în-treaga strategie actuală a Rusiei în relaţiile cu EuropaOccidentală este construită pe „politica gazului”. Numai este niciun secret pentru nimeni că Putin „ţine larespect” ţări precum Finlanda, Austria, Germania,Ucraina. Iar în primul semestru al acestui an a fostlegiferată o altă abordare a politicii externe, „maiflexibilă”, cu un înţeles accentuat şantajist, carepermite Rusiei o nouă politică a gazelor pentruEuropa, evident, în contextul sancţiunilor economiceoccidentale legate de dosarul Ucraina.

Apoi, nu este de eludat nici faptul că, potrivit unei re-latări a publicaţiei The New York Times, din luna maia.c., uraniul şi reactoarele nucleare ruseşti au trecutla ofensivă pentru reconstruirea sferei de influenţă înlume prin ROSATOM - încă o agenţie rusă controlatăde stat. Aceasta are peste 29 de reactoare în diferitefaze de planificare sau dezvoltare în peste zece state.A cumpărat în 2013, de la un producător canadian deuraniu, dreptul de a exploata mine ce se întind din AsiaCentrală până în America de Vest. De reţinut estefaptul că tranzacţia s-a făcut cu avizul Departamentu-lui de Stat al SUA, pe timpul mandatului doamneiHillary Clinton, deşi legea americană interzice de multtimp accesul ruşilor la resursele naturale strategice aleSUA. A mai încheiat acorduri pentru furnizarea decombustibili nucleari cu Ungaria, Bulgaria, Slovacia,Cehia, Iran, Turcia, Iordania, Egipt, India, Bangladesh,Vietnam, Argentina, Brazilia. Este greu de presupuscă toate aceste acorduri comerciale nu au condiţionăripolitice impuse de Rusia, pe care Putin ştie să lefolosească cu abilitate pentru şantajarea, temperareasau contracararea opozanţilor săi politici şi chiarpentru atragerea altor state în zona sa de influenţă.

Politica externă a Rusiei exercitată în forţă decamarila liderului actual de la Kremlin este pusă înevidenţă şi de alte acţiuni ofensive concrete gravecum ar fi: războiul cu Georgia; iniţierea de demer-suri concrete pentru punerea în aplicare a Proiec-tului EurAsia; imixtiuni flagrante în Moldova şi înţările baltice pentru a favoriza accederea laputere a unor guverne pro – ruse; încălcareaMemorandumului – Budapesta, 1994 şi declan-şarea războiului hibrid în Ucraina, prin anexareailegală a Crimeei şi sprijinirea acţiunilor teroriste

EVENIMENT

http://qmagazine.ro/nato-vs-rusia-cine-va-castiga_240095.html

- 11 -

ale separatiştilor pro-ruşi; folosirea resurselorenergetice ca instrument politico – diplomatic deşantaj în negocierile Acordului Minsk 2 - cu şidespre Ucraina post-Crimeea sau în desfăşurareade acţiuni insiduoase de destabilizare a NATO şiUE, prin oferte economice avantajoase acordateunor ţări membre ale acestor organisme (Ungaria,Cehia, Grecia, Italia), precum şi implicarea prinforţa militară în Siria, din proprie iniţiativă, submotivaţia luptei împotriva ISIS.

În ansamblul politicii externe emanate de laKremlin, devine certitudine că Vladimir Putin readuceRusia în poziţia unui nou „Imperiu rus’’, dar fragil,condus pentru o perioadă lungă de timp de unangrenaj de putere – „morişcă a preşedinţilor’’. Oasemenea morişcă i-a permis lui Putin asumarea adouă mandate de premier, a două de preşedinte şialternarea formală la putere în tandem cu DimitriMedvedev. Aceaste poziţii i-au consolidat putereaabsolută pentru cel de-al treilea mandat, garantându-i astfel încă o nouă serie de mandate (câte oare?) cedefinesc perioada „Noua Rusie - Vladimir Putin’’.Întreaga sa politică externă a fost folosită cu abilitateşi succes pentru afirmarea personalităţii sale ca liderpolitic important în tentativele sale de accedere lamasa marilor decizii. În anturajul celorlaţi lideri impor-tanţi occidentali a ştiut să cultive, cu mult şarm, relaţiide prietenie cu unele personaje din spectrul politicextern, ce încearcă să-l ajute şi azi în contextul situ-aţiei grave create în Ucraina şi Siria. Cu toate aces-tea Revista Forbs deja l-a considerat omul politic celmai puternic al anului 2015, înaintea preşedinteluiamerican Obama şi a cancelarului german AngelaMerkel. Potrivit şi a unui sondaj realizat recent de Cen-trul Panrus de studiere a opiniei publice, VTsIOM,popularitatea lui Vladimir Putin a atins un procent de89,9%. Se menţionează că această cotă de populari-tate atingând un „maxim istoric”, este determinată,înainte de toate, de evenimentele din Siria şi raidurileaviaţiei ruseşti împotriva poziţiilor jihadiste. Sociologiireamintesc că popularitatea lui Putin a început săcrească simţitor în primăvara anului 2014, urmare aanexării Crimeeei şi Savastopolului la Rusia.

Insecuritatea europeană în ansamblularhitecturii de securitate internaţională în raport

cu ameninţările şi provocările RusieiGeneralul american Philip Breedlove, Comandan-

tul suprem al Forţelor aliate ale NATO în Europa(SACEUR), după consumarea episodului Crimeea şiescaladarea conflictelor în Estul Ucrainei afirma:„Rusia aplică în manieră agresivă toate instru-mentele de putere: diplomaţia, spionajul, econo-mia şi forţa militară”. În plus faţă de aplicaţiile deamploare în zonele de frontieră cu vecinii „nepri-eteni” şi pe direcţii strategice importante pentru Rusia,întregul arsenal de ameninţări sintetizate de generalul

american, sunt legiferate în Strategia SecurităţiiNaţionale a Federaţiei Ruse până în anul 2020, înnoua Doctrină militară adoptată în decembrie 2014,precum şi în declaraţii belicoase ale unor înalţi oficialiruşi, făcute cu diferite ocazii (ex. până şi la întâlnireade la Torgau a misterioasei grupe de pe Elba s-aulansat ameninţări nucleare). Ele sunt concretizate prinnominalizarea explicită ca adversari a SUA, NATO şiUE, prin asumarea dreptului de a folosi prima arma-mentul nuclear în situaţia în care se consideră că ţaraeste ameninţată, precum şi folosirea armelor de nimi-cire în masă chiar şi în câmp tactic. Sub ameninţărinucleare la fel de explicite, fără precedent, se aflăLituania, Letonia, Estonia, Polonia, România, dacă peteritoriile lor vor fi dislocate trupe NATO – invocândpermanent şi amplasarea scutului antirachetă. Înarsenalul ameninţărilor mai intră şi atacurile ciberne-tice asupra ţărilor vecine pentru subminarea şi desta-bilizarea guvernelor democratice şi influenţareaaccederii la putere a altor grupări politice pentrua determina ţările respective să intre în sfera deinfluenţă politică rusă.

Laboratoarele de la Kremlin au trecut şi la o ofen-sivă mediatică fără precedent. Potrivit experţilor ruşiîn domeniu, ţintele principale declarate explicit aleacestei ofensive sunt: „propaganda agresivă aOccidentului” şi „interpretarea alternativă a eveni-mentelor’’. În acest scop, spre exemplu, ei au pre-văzut alocarea sumei de 170 mil. dolari pentruexpansiunea Grupului de presă SPUTNIK NEWS,care va emite în 30 de limbi, totalizând 800 ore / zi, în130 de oraşe din 34 de ţări şi va viza capitaleleBucureşti, Chişinău, Kiev, Minsk, Belgrad,Istanbul, Berlin, Paris, Londra. În context, sunt pre-văzute şi investiţii de dezvoltare - 400 mil. dolari - şipentru TV Russia Today.

Ofensiva mediatică include şi o propagandărăzboinică desfăşurată sistematic de către persona-lităţi politice ruse cu notorietate publică. Aceasta ur-măreşte inducerea în rândul populaţiei ruse a unuisentiment naţionalist tradiţional exacerbat,precum şi a atenţionării privind existenţa unuiinamic nominalizat – SUA, NATO, cu scopul de amenţine în ţară o stare de alertă continuă şi a justificaîn faţa populaţiei imensele cheltuieli pentru înarmare.Pe agenda de lucru a acestei propagande mai intră şideclaraţiile privind accelerarea înarmărilor laMarea Neagră, dislocarea de armament nuclear înCrimeea, introducerea în înzestrare a 6 submarineîn 2016 şi peste 50 de nave de război de diferitecategorii, în 2020.

Previziuni de insecuritateAmeninţările şi provocările Rusiei menţionate mai

sus sunt doar o parte din cele care se înregistreazăaproape zilnic la frontiere şi în spaţiul aerianinternaţional. În ultimile săptămâni, analiştii militari

EVENIMENT

- 12 -

occidentali estimează că au crescut şi posibilitateaunor incidente militare provocate de Rusia, care arputea declanşa un conflict major. Spre exemplu,NATO a constatat că avioanele de luptă ruseşti auoprit emiţătoarele de semnale ale sistemelor lor deidentificare în zbor, o tactică ce nu a mai fost folositădin vremea Războiului rece. Se vehiculează şi infor-maţia că Rusia ar fi dislocat circa 9 grupuri tactice, denivel batalion, aproape de graniţa cu Ucraina, şi altecinci batalioane suplimentare ce ar putea fi trimiseacolo în timpul cel mai scurt. Un asemenea batalionar putea avea aproximativ 1.000 de militari, fiindastfel generată o forţă potenţială de peste 10.000 decombatanţi ai F. Ruse în Ucraina, în acest an. De fapt,gl.lt. Ben Hodges, Comandantul Trupelor StatelorUnite în Europa, cu siguranţă în baza unor analize deintelligence integrate elaborate pe informaţii veridice,a apreciat că „ruşii se mobilizează pentru un războidespre care cred că va izbucni în 5-6 ani.”Încercând să descifrăm afirmaţia generalului ameri-can, am putea ajunge la unele previziuni de insecuri-tate de extremă gravitate pentru Europa şi pentrusecuritatea internaţională: (1) Anexarea Odessei şiTransnistriei la Imperiul Rus. (2) Recunoaştereaindependenţei Transnistriei şi Găgăuziei dupămodelul Kosovo, ceea ce ar constitui un pasimportant pentru federalizarea R. Moldova. (3)Declanşarea unor războaie hibride asupraMoldovei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei cu con-secinţe rezultate în urma celor scontate a se pro-duce în Ucraina. (4) Război generalizat Rusia –Ucraina, cu şanse minime de supravieţuire aUcrainei şi a R. Moldova. Evident că ele sunt ipote-tice dar construite pe evaluări pertinente.

Politica de securitate rusă după PutinTaxonomia modelelor posibile după anul 2024Adevărata politică externă a Rusiei, sub actuala

conducere a lui Vladimir Putin, aşa cum am menţionat-osuccint mai sus, consider că este suficient de clară şipare că este serios abordată de politicieni, însădintr-o perspectivă a evoluţiei sale numai pe termenscurt, probabil în scopul evitării surprinderii strategicepolitice şi militare. Personal însă, nu exclud şi o de-terminare pe bază de interese de grup şi chiar per-sonale motivate economic. Dar, complexitatea situaţieipolitice, sociale, a structurii demografice şi religioasecu influenţe determinante asupra percepţiei unuisegment larg al populaţiei ruse, venită din istorie cutradiţiile muticulturalismului etniilor ce compun aziFederaţia Rusă obligă pe analiştii în domeniu să segândească la posibila configuraţie politică şi eco-nomică a Rusiei după era Putin. Este de fapt oîntrebare care se impune cu multă acuitate, atâtavreme cât actualul lider de la Kremlin a reuşit săinoculeze în mentalul general al concetăţenilor săi oanume percepţie cu privire la rolul şi locul Rusiei în

geopolitica internaţională. Evident însă, este vorba deînrădăcinarea unei mentalităţi cu totul alta în raport cuceea ce înseamnă democraţia, drepturile fundamen-tale ale omului şi statul de drept, în accepţiuneagenerală a majorităţii statelor lumii democrate.

Ca rezulultat al dezbaterilor în sensul formulat maisus la adresa personalităţii lui Putin, reţine atenţiaaprecierea surpriză a unor analişti americani, potrivitcăreia acesta va ocupa fotoliul de la Kremlin pânăîn anul 2024(!).

Interesantă pare a fi taxonomia modelelor posibiledupă acest an 2024, prezentate în lucrarea << Spreo Rusie a lui „Reagan” - Rusia: politica de securi-tate după Putin >>, semnată de Clifford Gaddy şiMichael O'Hanlon, The Washington Quarterly, August03 2015, The George Washington University.

Din considerente declarate analitice, autorii au for-mulat opt modele posibile, pentru o viitoare marestrategie rusă de-a lungul unei singure axe, reflectânddiferite grade de gândire liberală şi paşnică faţă de oextremă, sau grade de naţionalism şi o posibilă politicăasertivă şi de acţiune, faţă de o altă extremă. Acesteanu sunt considerate modele perfecte aflate într-o pro-gresie liniară pentru toate scopurile urmărite de deci-denţii politici care ar urma după Putin dar, în opiniamea, reprezintă o primă aproximare dură ce poateservi ca un ghid util, cu un caracter chiar de prevenţiepragmatică, de anticipaţie acţională pentru perioadacomplexă pe care încă o trăieşte, din păcate nu numaipoporul rus ci şi lumea democrată, sub Putin, posibilchiar până în 2024. Mai exact, autorii ne propun spreanaliză următoarea taxonomie care, din motive despaţiu, prezentată de mine exagerat de sumar posibildar, în esenţă, sper cât mai explicit, astfel:

• Rusia post - Westfalia. Acest model ar vedeaRusia că se comportă ca un Stat liberal european cumar fi Elveţia sau Austria, dezinteresat în politica deputere şi concentrat strict pe politica de securitate deauto-apărare teritorială.

EVENIMENT

https://twq.elliott.gwu.edu/sites/twq.elliott.gwu.edu/files/downloads/Gaddy-O'Hanlon_Summer%202015.pdf

- 13 -

EVENIMENT

• Rusia în NATO. Cu această para-digmă, Rusia va căuta în mod eficientsă se alăture Vestului.

• Rusia pro-occidentală. Optândpentru acest model, Rusia nu va aderala NATO, dar s-ar putea asocia maistrâns cu Occidentul în alte tipuri,formule de securitate şi aranjamente,cum ar fi OSCE consolidat sau unnou tip de comunitate de securitateEuro-Atlantică.

• Rusia minimalistă. O asemeneaRusie s-ar putea să nu aibă o opţiunepro-occidentală. Ea presupune o politi-că modestă şi constrânsă de securitateprin care statul solicită maximizareaputerii prin forţă economică, cu un pivotprincipal de arme nucleare deja existent şi relativieftin de întreţinut, prevăzute în strategia militarănaţională.

• Rusia de tip „Reagan”. Rusia ar putea adoptaacest model, cu o opţiune foarte patriotică, cu unanumit grad de retorică naţionalistă. Modelulpresupune o construcţie militară puternică cu reafir-marea structurii militare tradiţionale a puterii de stat,dar cu scopul ca această putere să nu fie asimilată deputerea militară, decât numai dacă este absolut nece-sar. Statul ar încerca să determine şi o afirmarepublică a puterii ruse, fără angajarea frecventă aforţelor în diferite teatre de operaţii. Se precizează căacest model este de inspiraţie americană, afirmând căaşa a procedat şi Ronald Reagan care, reînarmândStatele Unite a dat ţării un impuls de încredere pe planintern şi pe scena politică mondială şi, crescând astfelcheltuielile de apărare, a oferit, totodată, cel puţin ocreştere economică temporară.

• Rusia asediată. Este un model aproximativasemănător cu modelul Reagan, concentrat mai puţinpe patriotism sau prestigiu şi mai mult pe soluţionarea„scorurilor” cu duşmanii şi adversarii săiprezumptivi, scoruri existente dar şi cele estimate.Statul recurge şi la mijloace coercitive sub acoperire şila violenţă deschisă. Se apreciază că nu ar fi onaţiune deosebit de prietenoasă. Rusia ar putea fi maisigură, dar mai puţin sinceră şi mai circumspectă,putând fi mai periculoasă decât posibilul „modelReagan”. Dar nu ar fi diferită de Rusia din timpul luiPutin al anilor 2014 şi 2015.

• O Rusie mai mare. Este un model construit peacelaşi spirit Reagan şi chiar merge mai departe.Caută oportunităţi specifice pentru a angaja putereastatului de a reconstrui o parte a unui Imperiu rus maimare. Solicită un anume tip de influenţă asupraunor state – sferă de influenţă a unui vecin rus,înţeleasă în sens hardpower, ori înrudită cu aspecteţariste. Se bazează pe o extindere în teritorii unde

majoritatea o reprezintă vorbitorii de limbă rusă,comunităţi riverane unor mări şi, în special, înRegiunea Arctică.

• Rusia brejneviană. Este un model mai ambiţiosdecât cel de pe timpul lui Brejnev. Scopul final îl con-stituie revenirea la putere a statutului şi grandoriispecifice sovietice. Va acţiona pe menţinerea parităţiide putere cu SUA sau chiar „peste” (în domeniularmelor nucleare, rachetelor, armelor convenţionale)şi pe încercările de a-şi proiecta şi lărgi puterea şiinfluenţa în lume. La nivel regional, scopul va fidominarea directă a statelor vecine. Pe termen mediu- nu ar adopta „Doctrina Brejnev”, dar ar puteamerge ca, dincolo de Crimeea şi părţi din Georgia,să caute a obţine un control mai mare exercitat deRusia, prin folosirea puterii militare sau a constrângeriinon-militare, în fostele republici din Asia Centrală, dela Marea Baltică, din Europa Centrală şi de Est, inclu-siv în state foste comuniste.

Modelele posibile în perioada post – Putin, în opiniaautorilor, cuprind tot ceea ce s-ar putea întâmpla cuRusia, în raport cu timpul parcurs pentru a schimbamentalitatea marii majorităţi a populaţiei Rusiei potrivitcăreia ar trebui să înţeleagă corect dreptul legitim dea trăi altfel de cât i se oferă azi numai de către un„tătuc providenţial”. Personal, sunt de părere căaceasta se va produce într-un timp de aşteptare multmai lung decât înţelegem azi din prognozele uzitatede analişti. În confruntarea cu schimbarea climatică,terorismul, jihadul Islamic, spaţiul cibernetic, drogurile,crima organizată şi cu alte posibile ameninţări ce aracţiona asupra existenţei umane, care nu vor puteaocoli Rusia, orgoliul tradiţional Imperial nu va acceptasoluţii în totală rezonanţă cu restul lumii doritoarede normalitate. Ca urmare, taxonomia modelelorsugerate de analiştii americani pentru viitorul Rusieiva trebui mult extinsă în timp şi spaţiu şi adusă într-unsistem de referinţă occidental autentic democrat, lipsitde actualele derapaje.

https://wallpaperscraft.com/download/moscow_russia_kremlin_red_square_777/3840x2160#

EVENIMENT

- 14 -

Un luptător din „generaţia tranşeelor”Pamfil Şeicaru, cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”,

gazetar, directorul ziarului „Curentul”, om politic(senator), exponent de frunte al exilului românesc,istoric, memorialist, scriitor, s-a născut, la 18 aprilie1894, în com. Tăbărăşti, jud. Buzău şi a decedat, la20 octombrie 1980, la Dachau, în Germania, după 36de ani de exil. A învăţat la şcoala primară din Beceni,Liceul „Hasdeu” din Buzău şi Liceul „Gheorghe RoşcaCodreanu” din Bârlad, a urmat cursurile Facultăţii deDrept de la Iaşi. La intrarea României în război, eradeja absolvent al Şcolii militare de ofiţeri de rezervăde la Iaşi. În timpul campaniei de la 1916-1918, sublo-cotenent în Regimentul 17 Mehedinţi, va participa, încadrul „Grupului Cerna”, la luptele de la Orşova,Neajlov, Momîia, Cireşoaia, de la Orşova până laOituz. Un dicţionar al presei şi publiciştilor, apărut lanumai zece ani de la bătăliile de la porţile Moldovei îldefinea astfel: Profesionist. Născut în 1894 la Buzău.Licenţiat în drept. (...) E dotat cu mare talent depolemist. A fost director al ziarelor „Bucovina”, dinCernăuţi şi „Ora” şi al revistei „Hiena”. A scris la„Neamul Românesc” iar în prezent este redactor la co-tidianul „Cuvântul”. Colaborează la diferite reviste lite-rare. Înfocat naţionalist s-a distins în ultimul război alîntregirei iar pentru eroismul lui a fost decorat cu„Mihai Viteazul”, „Steaua României” cu spade, „Croixde Guerre” etc. E membru al Sindicatului Ziariştilor.1

În 1935, era preşedintele Societăţii Ziariştilor Români.Lt.-col. Sever Al. Slătinescu, şi el cavaler al ordinu-

lui „Mihai Viteazul”, în Almanahul omagial „Curentul”,sub titlul Cu Pamfil Şeicaru, în marea epopeeromânească, depăna amintiri din campania 1916-1918: Pe timpul iernei sălbatice a anului 1917 – anulcelor mai crunte lipsuri pentru ţară, anul dureroaselorînfrângeri, - Şeicaru şi-a săpat cu ai săi, tranşeeledepe piscul îngheţat al Momâiei. (…)

În timpurile acelea compania de mitraliere era în-văluită de o respectabilă faimă, datorită sorgintei salede foc şi moarte, dar mai ales datorită circumspecţieicomandantului de regiment de a nu irosi mijloacele desupremă decisivă în câştigarea unei lupte, preferândla comandă încercaţi şi destoinici ofiţeri de carieră.(…)

Cireşoaia a fost ultimul act al sbuciumatei noastretinereţe. Pe piscuri de munte, ce despart frământărilede la Târgul- Ocna de pacea convalescentă a BăilorSlănic, Şeicaru şi-a jucat ultima sfidare aruncatădestinului, cucerindu-şi acest etern pergament regesc:

«Acordăm ordinul „Mihai Viteazul clasa a III-a,pentru vitejia şi îndârjirea cu care a comandat compa-nia de mitraliere, de la cota 771 (Cireşoaia), la 27,28 şi 29 August 1917. În timpul bombardamentuluiinamic, cu mortiere de tranşee, fiind omorât ochitorulunei mitraliere, l-a înlocuit producând pierderiinamicului şi înlesnind înaintarea noastră»”.2

Aparţinea, ca forjare şi energie, curaj şi tenacitate,aşa-numitei „generaţiii a tranşeelor”. Războiul l-a mar-cat profund, şi după retragerea din dureroasa toamnăa lui 1916, va rememora, la Bârlad, secvenţe dincalvarul acesteia: acel amestec de frânturi de unităţi,infanterişti, baterii de artilerie, căruţe de la coloanelede muniţii amestecate cu căruţele civililor careînspăimântaţi de necunoscutul unei ocupaţii inamice,plecaseră în pribegie, tot acel tablou demoralizant îmirămăsese în minte. Stăruia dureros ca o rană adâncă.I-am povestit maestrului Vlahuţă umilinţa pe care oîncercaseră camarazii din regimentul 8 Buzău al cărorsector fusese pe Neajlov, la Călugăreni. Nu era ofiţercare să nu aibă prezente în memorie paginile în careN. Bălcescu descrisese bătălia de la Călugăreni şituturora li se părea că vor lupta sub încruntata privirea năprasnicului voievod Mihai Viteazul. Cu ceînverşunare atacaseră, dacă jumătate din ofiţeriiregimentului au căzut pe câmpul de luptă! Cei rămaşiîn viaţă au simţit retragerea ca o profanare aCălugărenilor.

Comemorare 35GAZETARUL PAMFIL ŞEICARU

---------------------- Emil Niculescu, Cercul Militar Buzău

EVENIMENT

- 15 -

Pe acelaşi fir, mai trainic decât unul de transmisi-uni, al amintirii, va evoca una dintre personalităţile demarcă ale istoriei militare şi politice din prima jumătatea secolului XX, mareşalul Alexandru Averescu: În toatăpartea a doua a campaniei 1916-1918, regimentulmeu, 17 Mehedinţi, a făcut parte din Armata a doua,comandată de generalul Averescu. Întâmplător, ge-neralul nu a inspectat niciodată unitatea mea. În 1919,la Turnu Severin am întâlnit doi soldaţi din companiamea de mitraliere, pe care o comandam, şi venindvorba de generalul Averescu, unul dintre ei mi-a spus:„Săracul dom’ general, cum ne purta el de grijă şi totlaolaltă cu noi era. Mi-a fost imposibil să-l conving căniciodată nu a fost la noi în tranşee, cum a fost la alteregimente. Imaginaţia soldaţilor crease o maielocventă realitate decât cea adevărată. În tranşeelegolite de prestigiul comandamentului, care sedovedise incapabil în prima parte a războiului, a eruptnumele lui Averescu.

Va amenda, de pe aceste poziţii, puterea ori de câteori va fi în derapaj. Încoronarea lui Ferdinand I la AlbaIulia, la 15 octombrie 1922, este „ratată”, şi ajunge, da-torită conflictului dintre Ion I.C. Brătianu ales, şi IuliuManiu, o „demonstraţie de partid” a liberalilor, cum ob-serva Şeicaru: Încoronarea a fost boicotată de P.N.R.şi Partidul Ţărănesc. Sub influenţa lui Maniu, o atitu-dine similară au avut episcopii uniaţi, care au refuzatsă intre în Biserica Încoronării, ceea ce n-au făcutchiar rabinii. În paginile ziarului „Hiena”, articolul„Punctul pe I”. gazetarul buzoian se delimitează deaceastă încrâncenare a orgoliilor, observând cu im-putaţie, în calitate de combatant şi cavaler al Ordinu-lui „Mihai Viteazul”, că în preajma Regelui, la osărbătoare plătită cu sânge, nu se afla tocmai „gardasacră a cavalerilor Ordinului Mihai Viteazul”. În schimbse aflau în frunte ministrul Alecu Constantinescu (zis„Domesticul”, ministru al agriculturii –n.a.), „cel care întimpul Războiului îşi plimbase trenul nupţial printregemetele răniţilor” sau bătrânul poet de inspiraţie pa-triotică Radu Cosmin, fost reprezentant al SocietăţiiScriitorilor Români în „republica roşie” a lui Bela Kun.3

Pamfil Şeicaru va fi, în epoca interbelică, promo-torul unor virulente campanii de presă declanşate deun adevărat demolator de mituri, de destine, şi decariere de tot soiul. Fire incomodă, iconoclast şi pam-fletar de temut, dominat de demonul polemicii, Şeicarudevine cronicarul, comentatorul politic cel mai vestitdin perioada interbelică(…) Cunoscând tragicul des-tin al poporului român şi misiunea lui istorică la gurileDunării, Pamfil Şeicaru, în ciuda teroarei istoriei, acrezut cu tărie în „linia ascendentă a neamului”.4

Crezul său cetăţenesc, de ţăran de la Dunărea deJos se asemăna, până la cea mai intimă fibră cu al„singuratecului” basarabean C. Stere, în al căruiportret gazetarul cita din romanul acestuia, scris laBucov – Prahova, „În preajma revoluţiei”: Suntem fii

unei naţiuni occidentale înnecate în întunericul şihaosul Orientului.(…)

Statul român, indiferent de ideile oamenilor luiconducători, apare în cadrul istoriei mondiale, ca unfactor revoluţionar al cărui interes vital îl duce la luptăîmpotriva absolutismului moscovit.

Aceasta este misiunea istorică a neamului nostru.În septembrie 1936, Şeicaru îl vizitează pe Stere laBucov, „ostracizatul” vieţii politice româneşti, cândN.Titulescu credea că se poate preta la un tangou cuLitvinov, reprezentantul politicii externe moscovite, îşiavertizează oaspetele: Nu ne dăm seama, ne lăsămînşelaţi de aparenţe, dar regimul bolşevic evolueazăcătre un nou imperialism. Mă gândesc înspăimântat lao nouă ocupare a Basarabiei de către ruşi. Nuexagerez, o văd venind.5

Paginile de exil ale lui Şeicaru sunt şi o „recapitu-lare” a principiilor ce i-au călăuzit cariera de jurnalist:„Curentul” a reprezentat cea mai interesantă expe-rienţă profesională: un ziar fără impresar, rezemându-şi destinul exclusiv pe adeziunea cititorilor. De la 1928până la 1944, timp de 16 ani am menţinut contactul cuopinia publică prin articolul cotidian, trăind cu intensi-tate evenimentele, participând la tot ce înseamnăneastâmpărul actualităţii. (...) Unicul lui judecător, fărădrept de apel, este cititorul. Un scriitor se poate con-sola de insuccesul momentan, gândindu-se la sentinţapostumă a generaţiilor viitoare care revizuiesc toatejudecăţile contemporanilor. Unui gazetar nu îi esteîngăduită această iluzie.6

Condiţia gazetarului era definită în deschidereaunei evocări a istoricului N.Iorga, la doi ani după dis-pariţia violentă a acestuia: gazetarul nu poate fi decâtun martor şi în nici un caz un judecător. Istoriculrâvneşte să fie judecător al evenimentelor pe carevrea să le fixeze în vaste sinteze menite să exprime în-lănţuirea cauzală, să limpezească fizionomea epocilordin învălmăşala faptelor. Pe când gazetarul se mişcăîn cuprinsul incendiat de pasiuni sau de interese aleactualităţii, istoricul cercetează în liniştea de cimitir apasiunilor amuţite, aşa cum geologul analizează lavarăcită de milenii a vulcanilor stinşi. Am putea spune:gazetarul vede copacii, istoricul pădurea.7

Crezul său, în ce priveşte forţa acestei profesii, estedefinit prin limpezi delimitări: Dacă în literatură scepti-cismul poate nuanţa o gândire, ca apele moarte ale uneimătăsi, în gazetărie nu are valoare decât pasiunea. Caşi Ion Neculce, care, pentru ultima parte a croniciiMoldovei, trăită „pe viu”, nu mai avea nevoie de„izvoare”, tot astfel în străinătate, lipsit de arhive docu-mentare, Şeicaru izbuteşte să dea o istorie vie a primeijumătăţi de secol XX. Dacă istoricii literari i-au concedathatmanului cronicar condiţia de „Saint Simon moldav”,nu este mai puţin adevărat că, la apogeul carierei salepublicistice în România, Ion Vinea îl definea pe direc-torul „Curentului” drept „un Talleyrand al Balcanilor”.8

EVENIMENT

- 16 -

Reţeta directorului de la „Curentul”, după 15 ani deexistenţă şi apariţia a 5000 de numere, la 12 ianuarie1942, era enunţată cu francheţe: Cititorului nu-i placesă i se forţeze aprecierea, vrea să aibă sentimentuldreptei lui aprecieri, liber formulate; cumpără ziarulcare-I place.(…) Cititorul îţi iartă chiar o atitudine caresă-i ultragieze sentimentele, convingerile, dacăizbuteşti să-i apară ca sinceră, dezinteresată, rezimatăpe armătura de convingeri. Dar nu iartă absenţa deconvingeri, strecurarea printre evenimente cu ogângăveală poltronă de opinie. Îşi are răsplata lui,curagiul, chiar al unei înfruntări de opinie. În fond citi-torul este un aspru, dar drept judecător.(…)

Pamfil Şeicaru reuşea crearea unui portret politicplauzibil din câteva tuşe sigure, uneori cu materialul„clientului”, dând, astfel, măsura intuiţiei salegazetăreşti, a condiţiei de „diagnostician”, cum îlnumea George Stanca. Iată cum îl definea pe înte-meietorul dinastiei brătieniste, „Vizirul”, cum era numitîn epocă: ...Ion Brătianu avea intuiţia realităţilor în de-venire, cunoaşterea oamenilor şi a posibilităţilorfiecăruia. Nu avea nimic din elanul revoluţionar, din ro-mantismul lui Dimitrie Brătianu, care, până la sfârşitulvieţii, a rămas neschimbat convins că realizarea pro-gramului generaţiei lui N. Bălcescu nu este o utopie,iar oportunismul nu este decât o renegare parţială acredinţelor, mutilarea ideilor anulându-le valoarea. IonC. Brătianu, dimpotrivă, nu-şi făcea nici o iluzie asupracapacităţii idealiste a oamenilor, Idealismului tinereţiiurmându-i un pozitivism, ca o reacţie, ca un corectivpragmatic adus năzuinţelor, adesea utopice, ale în-ceputurilor. Lui Ionescu-Gion (autorul unei monumen-tale „Istorii a Bucureştilor”, n.m.) îi plăcea aceastămărturisire făcută de Ion Brătianu, care azvârle o lu-mină asupra omului: „Eu sunt geambaş de oameni”.Tatăl Brătienilor avusese concesiunea poştalioanelorîntre Piteşti şi Bucureşti. Se explică imaginea folosităde Ion Brătianu: la fiecare poştă (20 km) se schimbaucaii şi diligenţa îşi continua drumul. Recrutarea şefilorde organizaţii, ierarhizarea lor în partid urmau criteriulfolosit la achiziţionarea cailor pentru diligenţă.9

Parada caracterelor scriitoriceştiPamfil Şeicaru a primit eticheta de escroc, „şantajul

şi etajul”, se pare, nu de la N. Iorga, ci de la prietenulde front, Nichifor Crainic, întâlnit la Bârlad, în iarna re-tragerii, Nichifor Crainic, care, ca teolog, fusese în-cadrat în trupele de sanitari. Au fost, mai apoi, colegiîn redacţia revistei „Gândirea”.

Cel dintâi ce l-a „identificat” drept „ţigan” a fostcriticul literar Mihail Dragomirescu, directorul revistei„Convorbiri critice”, într-un articol în „Falanga” (1928):Ca la uşa cortului sau Doi ţigani: Pamfil Şeicaru şiNichifor Crainic. În timp, s-a spart „şatra”, amicii audevenit adversari, fără ca impulsivul director al „Curen-tului” să-i dedice poetului, eseistului şi omului politic, şiel de dreapta dar mai de extremă, vreun pamflet.

În albumul aniversar al „Curentului” (1942), RaduTudoran, totalmente sincer şi profund îndatorat, făceaurmătoarea depoziţie: Îmi amintesc cu emoţie deprima mea iscălitură la „Curentul” – un nume ales laîntâmplare - şi cum nu aş fi emoţionat, când numeleacesta mi-a rămas până azi, mi s-a contopit atât cufiinţa încât uneori îl uit pe cel vechiu? În felul acesta„Curentul” este pentru mine, mai mult decât ziarulunde mi-am făcut debutul adevărat, debutul înţeles şirăsplătit – este acoperişul de sub care am plecat înlume cu un nume nou, un nume de care se leagă atâtde durabile satisfacţii, încât niciodată nu-l voiu maiputea lepăda. Uneori, când urc treptele redacţiei, mise pare că sunt treptele casei unde am copilărit şiunde, odată cu anii, limpezindu-mi-se cugetul, amfăcut atunci cunoştinţă cu prima mea identitate.11

După plecarea în pribegie, în „procesul ziariştilor”,cea mai mare pedeapsă a primit-o Şeicaru:condamnat la moarte în contumancie. După 12decembrie 1966 când, conform documentelor dinarhivele CNSAS, se promulgase, la Bucureşti,„Decretul pentru graţierea de pedeapsă al lui PamfilŞeicaru”. Cum urma să se aniverseze o jumătatede veac de la bătăliile de la porţile Moldovei, extremaliterară stângă, de la „Luceafărul” lui Eugen Barbu,panicată, colporta polemic fel de fel de scenarii: va fiprimit în ţară ca un erou al Primului Război Mondial:Pamfil Şeicaru va sosi la serbările comemorative aleluptelor de la Mărăşeşti, în luna august. În mantia albăa cavalerilor „Mihai Viteazul”, ţiganul şantajist se valăuda că el a ridicat monumentul infanteriei, gratis, cuN. Malaxa Auschnit şi sculptorul O. Han.12

EVENIMENT

- 17 -

I.P. Samson, un gazetar preponderent de stânga,va alcătui în memoriile sale, tipărite în 1978, chiar cuun fel de prealabilă „scuză”, introdusă probabil la ce-rerea editurii („Oricine la o anumită vârstă, are undram de îngăduinţă despre propria lui tinereţe, pentruoamenii şi întâmplările de odinioară. Dacă s-ar găsicineva să considere că unii oameni şi unele întâmplăridin paginile care urmează se situează într-o luminăpoate prea albă, de o altă explicaţie nici nu e nevoie”),un portret nu prea şarjat ale exilatului, pe atunci,Şeicaru. Plete lungi şi dese îi acopereau capul ca ocăciulă: ochii priveau fiecare în altă direcţie şi păreaufurioşi chiar când erau veseli. Vorbea tare, cu inflexi-uni de orator de tribună, cu prelungirea teatrală a ter-minaţiei cuvintelor. Aveai impresia că tot trupulvorbeşte, se agită, pledează, ameninţă. Se spune căpamfletarii în mod necesar sunt nişte oameni curajoşi.În felul lui, Şeicaru a fost un curajos: s-a întors de pefront cu ordinul „Mihai Viteazul”, cea mai înaltă deco-raţie de război, şi cu „Crucea de război” franceză. (...)

În jurul semnăturii directoriale, în pagina întâi,apăreau în genere, semnături de scriitori: CezarPetrescu, Nichifor Crainic, Gib. I. Mihăescu, toţi trei dela „Gândirea”, Romulus Dianu, Ioachim Botez etc.Articolele, foarte bine scrise, erau însă departe de aavea acelaşi răsunet: ele nu angajau ziarul şi nu erau...Şeicaru. (...)

Pamfil Şeicaru a reeditat în presa română, într-oformă modernă, „cazul” lui Pietro Aretino, figurăpitorească a renaşterii italiene. Aretino a fost primulziarist care şi-a dat seama că scrisul „poate deschidetoate uşile”. N-a fost deci un original Şeicaru înaceastă materie, dar condiţiile istorice i-au permis oreuşită chiar mai mare decât a lui Pietro Aretino. Ceamai importantă uşă care va fi deschisă de Şeicaru sesituează în planul politicii externe.13

Despre gazetarul I.P. Samson, pe care îl cunoştea,de prin 1936, drept comentator politic la „Adevărul”,Pericle Martinescu, colaborator şi la „Curentul” scrie,în jurnalul său „intermitent” şi „de sertar”, în chiar anulde apariţie a memoriilor acestuia, meritorii şi prinaceea că Şeicaru era încă în viaţă: „Amintirile unuigazetar” e o carte care răscoleşte nostalgia aminti-rilor. Scrisă frumos, inteligent, savuroasă chiar, seciteşte cu un interes extrem. În general, e foarteonestă (evocă pe larg figuri de politicieni puşi pânăacum la index, fără să „tragă” în ei, cum suntem aziobişnuiţi), descrie cu exactitate stări de lucruri şirealităţi din Bucureştiul anilor respectivi, şi aceasta sedoreşte faptului că autorul a folosit însemnări perso-nale făcute pe viu şi a consultat presa vremii, reîn-prospătându-şi datele din memorie.14

Un an mai târziu, în 1980, Pericle Martinescu con-semnează în jurnal impresiile de lectură pe margineacărţii „La nord de noi înşine”, a lui Tudoran o călătoriecu maşina către capul Nord: cartea se citeşte cu

plăcere şi uneori satisface curiozitatea lectorului prinunele relatări.

Dar ceea ce m-a decepţionat, când am ajuns pe lajumătatea ei, este reaua-credinţă sau poziţia derea-credinţă a autorului. În prima parte, consacratăspaţiului sovietic, sunt accentuate aspectele pozitive,pentru a fi atenuate cele negative (din lumea socialis-mului), pentru ca în a doua parte a cărţii (Suedia şiNorvegia) să fie scoase în evidenţă aspectele negativespre a le întuneca pe cele pozitive.15

Dar, într-un volum propriu – un mozaic de amintirişi evocări -, apărut la şase ani după memoriile luiI.P.Samson, Martinescu, în Emil Botta şi „Corabia curataţi”, rememorând aventurile acestei societăţi stu-denţeşti, neînregistrate şi cumva villoneşti, din carefăceau parte, prin 1935-36, din care făceau parte,câţiva, pe care istoria literară i-a cam lapsusat, între-prind următoarea farsă/festă unui cunoscut, darnenominalizat gazetar, directorului unui mare ziar bu-cureştean, celebru prin „şantajele” şi editorialele salelungi şi virulente. Era cam în jurul orei 11, când„rechinul” venea pe jos pe Calea Victoriei, dinsprebulevard, şi se ducea să ia masa la „Continental (…)L-am reperat cam în dreptul cofetăriei „Capsa” şi ampornit în corpore după el. Fiecare ţineam în mână câteun cartonaş smuls de la tarabele înşirate pe trotuar alebodegii Dragomir, purtând diferite insacripţii: „icre deManciuria”, „Scrumbii de Dunăre”, „Măsline de Volos”,„Brânză de Brăila” etc. În aglomeraţia străzii, destul demare încă la ora aceea, (…) până când unul dintre noia prins momentul favorabil şi, fără să fie observat decineva, bine „acoperit” de complicii săi, a agăţat, cu unac, de pulpana hainei marelui gazetar, un cartonaş pecare scria: „Şalău proaspăt”. Ilustrul personaj a intratţanţoş pe uşa elegantului restaurant, cu etichetainfamantă prinsă la spate (…).16 Am zice, dacă cinis-mul nu ar fi prea mare, că funcţiona una dintre cu-tumele cenaclului „Junimea”: „anecdota primează!”

Zece ani după moartea lui Şeicaru, în 1990, RaduTudoran, în volumul „Sfârşit de mileniu. Casa domnu-lui Alcibiade”, scris, totuşi, în „epoca de aur”, cândŞeicaru conta drept „duşman al poporului” şi mulţi dinredactorii şi colaboratorii „Curentului” trecuseră prinpuşcării politice, se despărţea definitiv de patron,printr-o copită finală: Când la 15 august, compania lui,decimată, nu mai avea nici măcar o singură mitralierăîn stare să tragă, domnul, Pretoreanu, numai cu cara-bina, a ţinut în loc mai bine de o oră atacul inamicului,până au venit întăriri din spate. (…) Abandonându-şicelelalte reşedinţe, chiar pe cea de la Sinaia, undevara, pe căldură, se trăia atât de confortabil, el dădupreferinţă Colentinei, deşi acolo avea de îndurat ză-dufuri caniculare, unite cu atacul neîntrerupt al ţânţa-rilor. Zăduful îl învinse punând aer condiţionat, primulîn România, şi făcând atâta răcoare în casă încâttrebuia să stea îmbrăcat cu paltonul. Vestibulul era plin

EVENIMENT

- 18 -

de paltoane şi şube, de toate mărimile, pentru oaspeţi.Pe ţânţari, în schimb, nu reuşi să-I răpună; se în-mulţeau atât de repede, că în doi ani năpădiră până şipiscina. În odăi însă nu intrau, chiar dacă se deschideaugeamurile, fiindcă era răcoare. Domnul Pretoreanu îiprivea cu satisfacţie cum se roteau furioşi în jurul casei.Din când în când, pentru o satisfacţie şi mai mare, abăteacâte unul, cu carabina.17

Foarte departe de mărturia preotului Tudor Gh.Anghel, coleg de album omagial cu romancierul, carea lăsat contrubuţia Binefăcătorul comunei Ciorogârla-Ilfov, unde se spunea că, la 12 km de bariera Capi-talei, pe lotul cu care a fost împroprietărit drept cavaleral Ordinului „Mihai Viteazul”, după 12 ani, ferma luiŞeicaru este şi acum centrul care dirijează întreagaactivitate agricolă din regiune. Pamfil Şeicaru nu s-amulţumit numai cu acesta ci a căutat să ridice satulnostru făcându-ne: Un dispensar în care s-au tămă-duit mii de bolnavi din comună şi împrejurimi; O can-tină şcolară, unde au fost hrăniţi copii debili ai satului;O baie comunală cu duşuri calde; O şcoală degospodărie unde au urmat cursuri de iniţiere toatefemeile şi fetele satului, iar acum elevele cursului extraşcolar; O primărie cu un local ce rivalizează cu multeinstituţii frumoase din oraş.18

După 1989, când s-ar zice că Pamfil Şeicaru a intratnu numai în „graţiere”, ci i se fac reparaţiuni morare şirecuperare a operei, fostul avangardist Geo Bogza,căruia, între războaie, i-a fost intentat un procespentru pornografie, trecut, după intrarea sub umbraKremlinului, la proletcultişti, vorbea despre fostul căpi-tan medaliat cu crucea ordinului „Mihai Viteazul”, câtse poate de acuzator, setat, la vârsta şi dignităţile lui(academician), pe toate poncifele securităţii ce i-aufost rezervate exilatului vreme de 36 de ani: Faţă deStelian Popescu şi „Universul”, care practicau laînceput un naţionalism academic, Pamfil Şeicaru aadus prin „Curentul” un suflu nou în propaganda ideilorde dreapta. Lacom, grobian, şantajist, n-avea nimicsfânt în lume. (…) Arăta - şi era - ţigan. Liviu Rebreanul-a luat drept model pentru eroul său din romanul„Gorila”. Mai recent, fratele meu, Radu Tudoran, l-apus într-un personaj din ciclul „Sfârşit de mileniu”,domnul Pretoreanu, cel care nu reuşeşte totdeaunasă îşi ascundă coada de diavol. (…) Personal, l-amprivit în mod constant pe Şeicaru cu resentiment:ziarist talentat, însă mare lichea; aproape fără egal înfelul lui. (…) Mărturisesc că am avut, pentru PamfilŞeicaru, o scârbă admirativă.19

Portretul de emigrant, din arhiva CNSAS, făcutchiar de agenţii externi ai securităţii este destul desobru, contrazicând vădit imaginea sa caricată rămasăpe la unele „surse” din ţară sau aceea cultivată de oparte a disensionatei emigraţii române: nu fumează,nu bea excesiv şi nici nu este stăpânit de alte vicii cei s-au atribuit în tinereţe, în special aventuri amoroaseetc. Scrie neobosit, ziua şi noaptea…(…) Mânuit înmod inteligent, P. Şeicaru ar putea fi întrebuinţat indi-rect, cu machiavelică iscusinţă, în dărâmarea com-pletă a actualului exil politic (…) şi ar putea deveni osursă extreme de utilă în ce priveşte activitatea le-gionară. Deşi se întâlnea cu Horia Sima, în Spania,după „bolşevicii din ţară”, care nu prea contau prinnumăr, declara: i-am urât şi-i urăsc pe legionari. Fiare,criminali. Ăştia erau mulţi şi mai sunt încă mulţi; insistca guvernul României să-l condamne, măcar simbolic,pe Traian Boeru, principalul ucigaş al lui Iorga, liberprin RFG.20

Mărturii contemporane şi din postumitatePlecarea lui Şeicaru în exil s-a făcut, la 10 august

1944, după arhivele CNSAS „cu ştirea lui MihaiAntonescu, care îl trimite în Spania, pentru a tatonaterenul pe plan diplomatic în vederea ieşirii Românieidin conflagraţie, precum şi pentru a asigura, în condiţi-ile iminentei ocupări militare a ţării, de către sovietici,propaganda în favoarea intereselor naţionale.21

De acolo, la două zile după „insurecţia armată” sau„întoarcerea armelor”, Şeicaru îi scria vărului său ge-neralul Constantin Constantinescu –Claps (n. 1882-m. 1961) pe care îl învestise, înainte de plecare,preşedinte al consiliului de administraţiie la „Curentul”:

EVENIMENT

- 19 -

Dacă lupta a fost pierdută, nu înseamnă că e ne-dreaptă cauza. Aş vrea ca evenimentele să-midovedească netemeinicia temerilor mele şi aş fi fericit,chiar cu preţul unei existenţe pribege pentru restulvieţii, să nu fi avut dreptate şi o colaborare cu Rusiasovietică să fie posibilă, România păstrându-şi în-treaga ei suveranitate. Mă despart cu tristeţe de acestziar căruia i-am închinar 17 ani de pasiune, de muncă,de credinţă...Şi renunţând, eu servesc aceeaşi cauzăromânească.22 O scurtă istorie a ziarului „Curentul ”,până în 1942, va înregistra apariţia paginii literare, din1928, a paginii învăţătorilor, din 1932, apariţia cotidi-anului în culori, de la 1 decembrie 1938, performanţăneatinsă nici de presa occidentală, cronica militară.

De la 1 decembrie 1938, ziarul apare în culori,izbutind să realizeze o performanţă tehnică a ziaruluicotidian neatinsă nici în străinătate, introducerea, de la1 noiembrie 1941, a cronicii militare. Numere festiveau apărut, în septembrie 1934, la inaugurarea mau-soleului de la Mărăşeşti, la 1 Decembrie 1938-douăzeci de ani de la Marea Unire, la 15 iunie 1939 –comemorarea lui Eminescu, la 17 martie 1940, numărdedicat ostaşilor de pe zonă, la 8 iunie 1941, numărînchinat armatei, la 13 iulie 1941, număr dedicatBasarabiei şi Bucovinei; la 19 iulie 1941, cu prilejul re-luării Basarabiei, şi la 8 noiembrie 1941, trupele victo-rioase au reintrat în capitală pe sub Arcul de Triumf.

„Curentul” a reuşit să trimită în Camera deputaţilorpe: Pamfil Şeicaru, Ion Scutaru, O. Han, IonDimitrescu şi Cezar Petrescu.

Modul la care Şeicaru a reuşit să se „adapteze”acestei misiuni politice a fost unul original, dacă ar tre-bui să comparăm cu probe sportive – haltere – amspune că a adoptat stilul „smuls”. Handicapul de a nufi „politician de profesie”, Şeicaru, după opinia lui.Carandino, l-a biruit gazetăreşte, adică afirmând înParlament problema zilei, o problemă care însă, decele mai multe ori devenea, după ce el o exprimase,un adevăr de bun simţ, un „loc comun”. A profitat înacest sens de avantajul de a nu fi înfeodat partidelorşi de a fi fost fundamental străin de preocupările elec-torale. Astfel a putut vorbi atunci când a crezut necesarşi fără învoire prealabilă, despre conversiune saudespre pregătirea militară a ţării, despre problema în-văţământului sau despre legea minelor, respectândmai mult îndemnul unei personalităţi vioaie şi cuteză-toare, decât programul de dezbateri fixat în adunareamajorităţilor.

Rubricile fixe erau asigurate de semnături care şiastăzi au rezonaţă; cronica plastică – Al. Busuioceanu,N.N, Tonitza, O Han, K.H. Zambaccian şi FranciscŞirato, cea muzicală – Const. Brăiloiu, R. Han, Em.Ciomac şi Romulus Dianu, dramatică – PamfilŞeicaru, Ion Dimitrescu şi Mircea Ştefăneacu, cronica- aviaţiei. Egon Nasta, ing. L.L. Veniamin; externă –Petre Marcu- Balş, cel care, sub numele de Petre

Pandrea, va fi eseistul şi memorialistul de mai târziu.Între colaboratori se prenumărau, fie şi selectiv,

cum am procedat: V. Voiculescu, Adrian Maniu, I.Agârbiceanu, Mircea Vulcănescu, G, Călinescu, EmilIsac, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, general IonJitianu, Aron Cotruş, N. Iorga, George Bacovia, R.Han,G. Tutoveanu, Zaharia Stancu, Ion Minulescu, C.Kiriţescu, Barbu Brezianu, Panait Istrati, Al. A.Philippide, C. Gane, C.Stere, Radu D, Rosetti, EugenJebeleanu, general Gr. Costandache, general N.Alevra, Radu Vulpe, general Mărdărescu, N.Davidescu, general Arthur Văitoianu, generalRasoviceanu, Marta Bibescu, Istrate Micescu, generalI.Rădulescu, I. Petrovici, mareşal Averescu, P.P.Negulescu, C. Rădulescu-Motru, Radu Gyr, V.Lovinescu, Ionel Teodoreanu, Gheorghe I. Brătianu,general R. Rosetti, Al.O. Teodoreanu, generalBâgulescu, prof dr. C. Angelescu, Alex. Hodoş, generalNegreanu, Victor Ion Popa, I. Al, Brătescu Voineşti, etc.

Comitetul pentru decernarea premiilor „Curentuluiliterar” era compus din: L.Rebreanu, Ion Sân-Georgiu,Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, VictorIon Popa. şi E. Lovinescu.

Al. Hodoş, el însuşi gazetar de marcă şi unuldintre cei mai aplicaţi traducători ai poeziei lui CharlesBaudelaire, aducea, în Elogiul ziaristului, tuşe de marevigoare portretului şeicarian: Cu temperamentul luifierbinte, cu voinţa lui răzbătătoare şi cu darul luideosebit de-a descifra desfăşurarea viitoare a întâm-plărilor politice, Pamfil Şeicaru a inaugurat în gazetăriaromânească o epocă a lui proprie, realizând minuneaeliberării ziaristului din sclavia unui destin de merce-nar. Neînregimentat nicăieri, liber în exprimareapropriilor sale opinii, stăpân la clădirea pe care singura durat-o luptând voiniceşte cu piedici nenumărate, elşi-a răzbunat confraţii de toate jignirile îndurate înslujba atâtor politicieni agramaţi şi-a atâtor speculanţide hârtie tipărită. Câştigând această neatârnare cuneînchipuită de nervi şi de stăruinţă, Pamfil Şeicaru afost în stare să rostească adevăruri crude, pipăindtoate bubele vieţii noastre publice şi arătând cu loiali-tate leacurile de vindecare.23

Scriitorul D. Karnabat remarca în el un orfevru:Scrisul lui zilnic se înalţă de la sine, printr-o funcţiunefirească din efemerul cotidianului, la farmecul şi per-manenţa literaturei şi artei. În linia lui reliefată, stilulare mlădieri de oţel, nuanţări şi irizări de cristal. Mânasigură şi meşteră a lui Pamfil Şeicaru ştie să brodezeacest stil pe canavaua unei neaoşe limbi româneşti,cu miresme de letopiseţ, cu flori din răzoarele litera-turei populare, în mijlocul cărora neologismul,neapărat trebuitor, răsărind vioi, îşi netezeşte culoareaîn armonia totalităţii generale a ţesăturei. Dar articolulde ziar al lui Pamfil Şeicaru nu este numai o paginăde literatură şi artă de rară frumuseţe. Peste valoareaestetică, are valoare etică.24

EVENIMENT

- 20 -

Unul dintre redactorii ziarului, Dem. Theodorescu,vedea în Şeicaru propovăduitorul nevoii de a găsineapărat în România, indiferent de ordinea de stat lacare s-ar face apel – mijlocul statornic şi respectat degarantare întru selectarea adevărată a elitelor con-ducătoare fără de care viaţa publică va rămâne mereuîn jocul periculos al tuturor improvizaţiilor îndrăznelii şitâlhăriei politice. Într-un cuvânt: cucerirea onoarei şidreptului ca naţia să fie diriguită de inteligenţa ei.25

Redactor pe probleme militare al ziarului, IlariuDobridor, depunea mărturie despre stăruinţele luiŞeicaru pe problemele apărării naţionale, în articolul„Curentul şi armata”: El însuşi luptător viteaz alvechiului război, om al primejdiei şi al acţiunii, erafiresc să păstreze neţărmurită dragoste luptătorilor.Campaniile cele mai multe le-a dus pentru ei. E şiacum prezentă în mintea fiecăruia lupta pentruîntărirea aviaţiei, pentru dotarea ei cu aparatele celemai noi, pentru instruirea combatanţilor. De aseme-nea, tot ce a privit înzestrarea armatei, fortificarea eimorală şi materială, întărirea armurei disciplinei, agăsit ecou răsunător în paginile de fiecare zi. Atent laeforturile făcute de alte ţări pentru a-şi asigura viitorul,„Curentul” a susţinut dezvoltarea noastră militară, fiindîncredinţat că numai astfel România îşi asigurăintegritatea pe care nu i-o putea da iota seacă şisonoră a tratatelor.26

Un căpitan de aviaţie, Cezar Ştiubei, va duce înpaginile „Curentului” o lungă campanie de presă

pentru propăşirea aviaţiei române. L-am adus la„Cuvântul” rememorează Şeicaru - şi apoi m-a urmatla „Curentul”, ca să ducem aceeaşi campanie îm-potriva aceleiaşi pacoste a aviaţiei noastre LucienFabre. (…) Fiecare sburător era informatorul luiŞtiubei, iar el nu se considera decât mandatarul ca-marazilor lui. Câteodată intra mohorât în redacţie, şiştiam ce înseamnă: încă un pilot a căzut victimaavioanelor impuse de Lucien Fabre aviaţiei noaste. Uncontract ticălos dăduse monopolul comenzilor deavioane acestui străin, aventurier nesăţios decâştiguri, şi, prin acelaşi contract, Lucien Fabre deve-nea organizatorul industriei noastre aeriene. (…) Dupăşapte ani de îndărătnică luptă, Cezar Ştiubei izbuteştesă determine alungarea lui Lucien Fabre.27

Gazetarul nu era talibanul propriei poziţii nu-şi îngă-duia să nu-i dea dreptul la exprimare cuiva care nu-Iîmpărtăşea vederile: Într-o zi am primit la „Gândirea” oscrisoare semnată Petre Marcu Balş, tânăr în ultimulan al liceului. Scrisoarea ne-a impresionat prin vioici-unea spiritului critic, prin noutatea poziţiei şi prin sigu-ranţa cu care stiliza ideile susţinute. Îmi amintesc căera o critică adusă spiritului generaţiei războiului. Amdecis să o publicăm fără nici o modificare; era primulvestitor al generaţiei ce ne succeda.28

În „Cazul Noica”, analizând corespondenţa EmilCioran – Noica, va observa în epistola publicată acelui dintâi, un pasaj, asupra revoluţiei ungare din1956, ce îl contrariază şi irită: Pentru Emil Cioran,

EVENIMENT

- 21 -

ungurii au reprezentat poporul opresor cu tot prestigiulopresorului. (…) Urmează un imn ridicat naţieimaghiare, capabilă de o insurecţie, în contrast cupasivitatea de eterni iobagi a românilor.

Mă întreb cu ce rimează această voită falsificare aistoriei româneşti? Este exclus ca Emil Cioran să nu fiaflat de teribila insurecţie valahă din 1784 când toatănobilimea maghiară a tremurat în faţa ţărănimii valahe,condusă de Horia, Cloşca şi Crişan. Şi va fi auzit derăscoala moţilor din 1848 sub Avram Iancu. (…) De la23 august şi până azi, acest neam românesc a ac-ceptat, oare, ca o vită, knutul marxist-leninist mânuitde ruşi? Din prima zi a capitulării şi până azi continuălupta poporului român împotriva celor care îl jefuiesc,îl umilesc. În exil nu ne-au ajuns decât vagi ecouri,frânturi confuze din epopeea rezistenţei naţionale.Ştim noi, cu exactitate, numele celor care au dus şiduc încă lupta? Din primele zile ale rezistenţei şi pânăazi, câţi s-au succedat, înghiţiţi rând pe rând de neant?Şi lupta continuă. Câţi dintre exilaţi au auzit de gene-ralul Carlaonţ, care, ani de zile, după 23 august, aanimat şi condus lupta de rezistenţă în Oltenia? Târziuam aflat de faptele eroice ale acestui camarad de laCerna şi de la Jiu. Şi câţi alţii au plătit tributul vieţiipentru a încerca să rupă lanţurile robiei. Dacă Ungariaa sângerat într-o singură şi patetică revoltă, Româniasângerează continuu în lupte de guerilla, lupte fără ră-sunet de publicitate, lupte concepute şi duse în ceamai autentică tradiţie haiducească.29

Ecoul scrierilor din exil era puternic pentru diaspora.Ion Sân-Geoigiu, poet, germanist, exeget al luiGoethe, secretar al lui N.Iorga, o bună bucată devreme, trece, în decembrie 1944 frontul la germani şirămâne în diaspora. La 26.07.1949, îi scria altuipribeag, Constantin Arsenie, despre „Dotla. Rien quedes cendres”:

Stimate domnule Arsenie, Am primit cartea luiŞeicaru pentru care îţi mulţumesc. Am citit-o multă în-frigurare şi m-a mişcat nu numai demascarea politicăa Aliaţilor faţă de nenorocita noastră Românie dar şifoarte interesanta confesiune a colonelului devenithaiduc. Voi încerca să plasez în cel mai mare ziar dinzona britanică (a Germaniei, n.m.) un articol despreaceastă carte. Se vorbeşte mult prea puţin despre ţaranoastră şi când o carte de aşa mare valoare, ca ultimacarte a lui Şeicaru, apare, ea trebuie făcută cunoscutăîn cercurile cele mai largi ale Apusului.30

Volumul era un semnal de alarmă faţă de pericolulbolşevic: Când bandele lui Gengis-Han porneau laasaltul unui oraş, nu primeau decât un ordin: DOTLA,ceea ce însemna: Să rămână doar cenuşa. Oare cândmareşalul Stalin, arătând spre Occident, unde suntpăstrate valorile spirituale ale unei civilizaţii pe care ourăşte, va spune soldaţilor săi: „Dotla”?31

În prefaţa a cărţii lui Bichir, Ion Cristoiu, evaluândscrierile de exil ale monografiatului, constată că multe

dintre ele sunt superioare textelor gazetăreşti din ţarăşi exprimă neliniştea sa de totdeauna faţă de pericolulîntruchipat pentru români de Rusia, indiferent cines-ar afla la Kremlin. Se notează cu cerneală de nuanţăelegiacă (non omnes moriar), că, pentru jurnaliştiitineri de azi, Şeicaru poate fi dovada că scrisul lagazetă nu e totdeauna condamnat efemerităţii.

Mircea Anghelescu nota despre paginile de exil alelui Şeicaru: Toate aceste eseuri, profile, studii şi re-memorări sunt pline de judecăţi rezonabile, de punctede vedere interesante, de revelaţii cum numai un ominteligent şi cultivat poate aduce. Şi acesta este primullucru care izbeşte pe cititorul neprevenit: cultura realăa acestui cavaler de industrie, acestui „mogul” cum sepoate spune astăzi, puţin grijuliu cu problemele eticeale profesiunii (ca imitatorii săi precum MirceaDamian), dar iubitor sincer al literaturii şi cunoscător almai tuturor detaliilor unei epoci care l-a marcat şi pecare a marcat-o cu personalitatea sa, cei douăzeci deani de nebunie, dacă pot spune aşa, ai perioadeiinterbelice.32

EVENIMENT

- 22 -

Aprecia cultura oriunde era de aflat, cu atâtmai mult în sânul pragmaticei clase politice: Al.Vaida-Voievod era un mare afectiv, de o neostoită cu-riozitate intelectuală, poate unul din puţinii oamenipolitici care se ţineau la curent cu liiteratura şi proble-mele de filllozofie. . (...) ...a venit vorba de „DecadenţaOccidentului” a Lui Oswald Spengler. Fără greş, potspune că era singurul om politic care citise cartea –inclusiv Iorga.33

Paul Georgescu, unul dintre „greii” ideologi airegimului comunist, scria că directorul „Curentului” în-truchipa trei personaje: polemistul agresiv, pamfletarulşi, mai ales, un comentator politic sau, mai exact unanalist care, asemănător lui Walter Lippman, reuneatrei calităţi de obicei separate: viziunea de ansamblu,ordonatoare, darul de a sesiza amănuntul semnifica-tiv definitoriu, şi mai ales periculosul simţ al viitorului,definindu-se un istoric al cotidineităţii şi unmemorialist al istoriei.34

Asupra farmecului şi paradoxurilor etimologiilor,Irina Petraş nota: Durarea se face prin durere. Eaînseamnă, în etimologie latină, a se întări, a răbda, adăinui, a fi dur, crud. Dar mai înseamnă, în limbaromână şi a construi, a clădi, a crea aşadar. Vocaţiacreatoare a durerii conferă omului calităţi cvasi-divine,minimalizând moartea ca semnalment specific: „Ar fifost Dumnezeu însuşi, dacă – dacă nu murea”.35 Laaceeaşi paradigmă a „duratei”, pentru care s-a stră-duit, 50 de ani în ţară şi 36 în exil, şi Pamfil Şeicaru,s-ar putea aminti şi o învăţătură a Sfântului Augustin:„Dacă îţi aminteşti cine ai fost, înseamnă că eşticineva.”

Note:1. George Caliga, Almanahul dicţionar al presei din

România şi a celei româneşti de pretutindeni, cu o prefaţă deConstantin Bacalbaşa, Imprimeria Fundaţiei Culturale„Principele Carol”, 1926, p. 149.

2. Almanahul omagial Curentul, Imprimeriile Curentul,1942, p. 162.

3. George Stanca, Şantajul şi etajul Pamfil Şeicaru, întrelegendă şi adevăr, Editura „Adevărul”, 2012, p. 60.

4. Gheorghe Niţu, Pamfletul în literatura română,Timişoara, „Editura de Vest”, 1994, p. 215-216.

5. Pamfil Şeicaru, Scrieri din exil. Portrete din lumeapolitică, Vol. 2. Editura „Saeculum I.O.”, 2002, p. 82;100.

6. Pamfil Şeicaru, Istoria presei, Piteşti, Editura Paralela45, 2007, p.306.

7. Pamfil Şeicaru, Istoricul N. Iorga, în: AlmanahulCurentului, 1943, p.43.

8. Gh. Jurgea-Negrileşti, Troica amintirilor, Sub patru regi,Editura „Cartea românească”, 1996, p....

9. Pamfil Şeicaru, Istoria presei, p.219.10. D. Micu, Gîndirea şi gîndirismul, Editura „Minerva,

1975, p.104.11. Album omagial Curentul, Imprimeriile Curentul, 1942,

p. 103-10412. Florian Bichir, Pamfil Şeicaru. Un condei de geniu,

strivit între două date: 23 august 1944/ 23 august 1976,Editura Militară, 2015, p. 134.

13. I.P. Samson, Memoriile unui Gazetar (1927-1937),Editura „Cartea românească”, 1979, p. 102-105.

14. Pericle Martinescu, Jurnal intermitent, Editura„Ex Ponto”, 2001, p.184.

15. Pericle Martinescu, Jurnal intermitent, Editura„Ex Ponto”, 2001, p.198.

16. Pericle Martinescu, Umbre pe pânza vremii, Editura„Cartea românească”, 1985, p.35.

17. Radu Tudoran, Sfârşit de mileniu. Casa domnuluiAlcibiade, Editura „Eminescu”, 1990, p. 398; 401.

18. Album omagial p. 15519. Geo Bogza în dialog cu Diana Turcuni, Eu sunt ţinta.

18 iulie 1992 – 14 septembrie 1993, Editura „Du Style”,1996, p.145.

20. Florin Bichir, Pamfi Şeicaru, un gazetar de geniu strivitîntre două date: 23 august 1944-23 august 1976, EdituraMilitară, 2015, p. 66; 142; 147.

21. Florin Bichir, Op. cit., p.38; 2222. Dinu C. Giurescu, Uzurpatorii. România 6 martie 1945-

7 ianuarie 1946, Editura „Vremea XX” , 2004, p. 265.23. Album omagial, p. 198.24. Idem, p. 190.25. Idem, p. 16.26. Idem, p. 9527. Idem, p.239-240.28. Pamfil Şeicaru, Scrieri din exil. Figuri din lumea literară,

Vol. 1. Editura „Saeculum I.O.”, 2002, p. 48329. Idem, p. 521.30. Corespondenţă din exil: Ion Sân-Georgiu către Virgil

Mihăilescu şi Constantin Arsenie, în: Jurnalul Literar, an XIV,nr. 11-16, iunie-august 2005, p. 2.

31. Pamfil Şeicaru, Să rămână numai cenuşa (Dotla),Alba-Iulia - Paris, Editura „Fronde”, 1996, p. 173.

32. Mircea Anghelescu, Pamfil Şeicaru şi literatura, în:„România literară,”, 44, 22 octombrie 2015, p.10.

33. Pamfil Şeicaru, Scrieri din exil. Figuri din lumealiterară, p.213.

34. Florian Bichir, Op. cit., p. 35.)35. Irina Petraş, Farmecul etimologiilor, în: „România

literară”, nr. 38, 18 septembrie 2015, p. 15.

EVENIMENT

- 23 -

Pamfil Şeicaru, într-un studiu din paginile de exil,„Poezie şi politică: Octavian Goga”, mărturisea viileaspiraţii unioniste ale „regăţenilor”, forjate şi prin acţi-unea „Ligii culturale”, întemeiată în 1892, cu prilejulMemorandumului. Aici apare confesiunea despre şco-laritatea sa la Beceni, legăturile cu această localitate,sedimentate în timp cum şi despre militantismul mare-lui dascăl Ion Constantinescu-Beceni: Copil, la şcoalăîn satul Beceni, am auzit pe unchiul meu, învăţător,cântând cu şcolarii „Doina lui Raţiu”.1 Iuliu Raţiu era,alături de Vasile Goldiş şi Vasile Lucaciu, unul dintreluptătorii de marcă pentru recunoaşterea drepturilorromânilor din Transilvania. În Albumul omagial„Curentul”(1942), editat la 15 ani de la apariţiaziarului, aflăm o evocare a vacanţelor şcolare ale luiPamfil, iscălită de lt.-col. Valeriu Constantinescu, vărulsău, fiul învăţătorului de la Beceni.

De cum începea vacanţa cea mare - se consem-nează sub titlul „Fratele meu Pamfil”-, Pamfil venea lanoi la Beceni, un sat de pe malul apei Slănicului dinBuzău, pentru noi copii, raiul pe pământ.(…)

Apa Slănicului se transforma în închipuirea noastrăîntr-un spaţiu potrivit luptelor navale. Luam o poartă şio duceam la gârlă, ceata se împărţea în două, unaapăra clisanul, adică un mal de clisă sub coasta dealu-lui pe la picioarele căruia se strecura apa, iar cealaltăceată, cocoţată pe poarta ce plutea, reprezenta flotacare atacă portul. Lupta era cumplită, capete băgate lafund, agăţări de picioarele înotătorilor, salturi pe mar-ginea porţii ca să o înclinăm într-o parte, rostogolind înapă pe apărătorii bastimentului. Strigătele noastreumpleau valea. Şi lupta reîncepea în fiecare zi pânăce apunea soarele. Eram Petrică, George, Make,Octav, State, Napoleon, eu şi Pamfil. (…)

Pamfil continua să vină la ţară, dar se răzleţea în li-vada din spatele şcolii. Descoperise în biblioteca tatii,colecţia de cronici a lui Kogălniceanu şi acum se lăsacucerit de tot ce afla în cronici. (…)

Pentru Pamfil lumea cărţilor se prelungea în reali-tate şi ce era în viaţă se amesteca în lecturile lui. Credcă pe atunci nu era capabil să spună unde este ho-tarul realităţii şi de unde începe ficţiunea. Mi-a fostdrag pentru câtă căldură simţea în el, pentru sinceri-tatea lui ce nu cunoştea ascunzişuri, fiindcă se dădeaîn prietenie întreg. Şi mai mult decât văr, eu l-am simţitfrate. Mă iubea fiindcă citea în ochii mei că înţelegceva din sbuciumul sufletesc, din năzuinţele lui,de planurile lui ambiţioase de care nu îndrăznea săvorbească la nimeni.(…)

Livada a fost inundată la 1926, vişinul bătrân s-auscat, şi cu îndărătnicie, Pamfil a pornit să replantezeca să facă livada cum a fost. Poartă de grijă fiecăruipom, dacă unii nu s-au prins el trimite alţii şi i se parecă nu cresc destul de repede. Petrică, primarul co-munei este veşnic asaltat de Pamfil: „ce face livadadin dosul şcoalei?”. A cutreierat lumea, a stat în celemai mari hoteluri, a construit un palat, dar el se simtemai bine la Beceni.2

Încercăm schiţarea unui portret al vechiului dascăl,aşa cum apare din documentele edite. La 1septembrie 1877, se reînfiinţează şcoala din Beceni,învăţător fiind Ion Constantinescu-Beceni, proaspătabsolvent al Şcolii Normale de pe lângă Societateapentru învăţătura poporului român. S-a născut, la2 mai 1858, într-o familie săracă, el însuşi fiind atinsde o infirmitate (poate poliomelită, pe atunci, netrata-bilă) la mâna stângă, motiv pentru care a purtat pore-cla „Ciungul”; silitor şi inteligent s-a impus priviriidescendentului de origine boierească ŞtefanPerieţeanu, care i-a subvenţionat studiile, absolvite cubrio. Gradul definitiv şi l-a dat în 1882 şi a fost învăţă-torul satului până la 15 aprilie 1915, când s-apensionat, an în care a şi trecut în lumea celor drepţi.S-a remarcat de tânăr, primind Medalia de bronz, la

PA M F I L Ş E I C A R U Ş I B U Z Ă U L-----------------------Locotenent-colonel Romeo Feraru, Divizia 2 Infanterie „Getica”

EVENIMENT

- 24 -

22 octombrie 1882. Se remarcă în cadrul activităţii debreaslă, în cadrul Societăţii învăţătorilor din judeţulBuzău, înfiinţată în 1885, una din cele 9 secţii aleSocietăţii învăţătorilor din România. În august 1894,comitetul de conducere al acestui cerc, în colaborarecu Voiculescu-Zilişteanca şi Constantinescu-Becenidecid înfiinţarea „Asociaţiei învăţătorilor buzoieni”,între ţelurile acesteia fiind şi publicarea unei revisteperiodice.4 Deşi a avut o existenţă scurtă, princutezanţa începuturilor sale, poate fi considerată oînaintaşă a Asociaţiei generale a învăţătorilor dinRomânia, care avea să se creeze în curând, la 1898.

„Revista Asociaţiei învăţătorilor buzoieni” apare, la4 octombrie 1894, realizată de Tipografia „AlessandruGeorgescu” din urbe, într-un tiraj de 300 de exem-plare, ca publicaţie lunară, în 18 pagini, prima de acestfel din România.5 Se pare că totdeauna era printre de-cidenţii iniţiativelor generoase ce priveau obşteadascălilor; la 29 decembrie 1897, într-o întrunire de laBuzău, la care au participat şi cei desemnaţi dinjudeţele apropiate: C. Ionescu-Lungu–Prahova,V. Păunescu–Ilfov, Mihăilescu–Rm. Sărat, Chinţescu–Brăila, Voiculescu–Simileasca, Constantinescu-Beceni, Gorgan–Policiori, Dumitraşcu–Zilişteanca sepun bazele revistei „Şcoala viitoare”, cu redacţia laPloieşti. La 1 iunie 1900 începe apariţia „Revistei în-văţătorilor şi învăţătoarelor din România”, al căreisediu s-a stabilit la Buzău, sub direcţia lui I.G.Dumitraşcu, din Fundeni Zărneşti, la care vor cola-bora Spiru Haret, Petre Dulfu, la vremea aceea scriitordestul de popular, buzoienii Toma Dicescu şi IonGăvănescu, profesor la Universitatea din Iaşi.6

Merituosului dascăl i s-a decernat Medalia deargint, la Jubileul Casei regale a României, în 1906,Răsplata muncii pentru învăţământ, clasa a II-a şi I şiMeritul cultural. Între activităţile şi iniţiativele salepentru propăşirea sătenilor s-au numărat: construirea,pe proprii speze, a primei uscătorii sistematice defructe de pe Valea Slănicului, înfiinţarea Bănciipopulare „Viitorul” (1906), a Asociaţiei şcolare pentruprotecţia animalelor (1905) şi a Casei de economii,funcţionabilă între 1899-1903. Pentru meritele sale,din iniţiativa lui Pamfil Şeicaru, directorul ziarului„Curentul”, cu care se înrudea, la 26 septembrie 1935,în faţa şcolii pe care a slujit-o 35 de ani, a fost dezvelitun bust de bronz. Au fost prezenţi, între alte persona-lităţi, P.S.S. Ghenadie, episcopul Buzăului şi scriitorulCezar Petrescu. Prezenţa scriitorului la această cere-monie se explică, după mărturisirea lui Şeicaru, prinaceea că două din cărţile importante ale acestuia îşitrăgeau seva din aceste locuri: Zaharia Duhu din„Comoara Regelui Dromichel” şi „Aurul negru” a exis-tat, se numea Ghiţă Brăescu din comuna Beceni,judeţul Buzău. Era unchiul generalului ConstantinConstantinescu, fost comandant al armatei a IV-a dincampania contra Rusiei sovietice. I-am vorbit lui Cezar

Petrescu de acest moşnean care în copilărie măfermecase cu poveştile lui despre daci şi mă surprin-sese pornirea lui împotriva romanilor. Cezar Petrescumă ascultase cu interes. Cum mă duceam des laBeceni, l-am rugat să mă întovărăşească. A pretextatceva şi n-a mers. După ce au apărut cele două ro-mane, le-a trimis cu dedicaţie lui Ghiţă Brăescu. Maitârziu a mers cu mine la Beceni ca să-şi cunoască încarne şi oase eroul.7 „Relicvele” strămoşilor recoltatede moşneanul becenar au fost, de mult timp consem-nate de cercetările arheologice de pe aria comunei.

Datoriile sale de suflet faţă de camarazii căzuţi pecâmpurile de luptă ale Marelui Război, cum s-a numitpână la declanşarea celui de-al Doilea Război Mon-dial, şi le-a îndeplinit cu omagială cucernicie. Aproapede Mărăşeşti, la o încrucişare de drumuri se află sta-tuia unui ostaş român, care nemaiavând gloanţe, sebate cu disperare, folosind puşca drept ciomag. Sta-tuia este ridicată pe cheltuiala lui Pamfil Şeicaru.

Cimitirul Militar Românesc din Soultzmatt/Alsacia,Franţa, este dominat de un alt monument, al Mameiîndurerate, creaţie a sculptorului Oscar Han. Ea a fostaşezată acolo, ca donaţie a lui Pamfil Şeicaru.8 Pedealul Moşul, deasupra Orşovei, a ctitorit mănăstirea„Sfânta Ana”, în memoria celor din „Grupul Cerna”,alături de care s-a retras, prin luptă, până la porţileMoldovei în trista toamnă a anului 1916.

Când pleacă în pribegie, la 10 august 1944, nu-meşte un consiliul de conducere al gazetei format dingeneralul Constantinescu-Claps, îi mai avea în„sumar” pe Ion Vinea, Romulus Dianu şi LorinPopescu. Din Spania, la două zile după „insurecţiaarmată” sau „întoarcerea armelor”, de la 23 august1944, Şeicaru îi scria vărului său, generalul, preşedin-tele consiliului de administraţiie de la „Curentul”: Dacălupta a fost pierdută, nu înseamnă că e nedreaptăcauza. Aş vrea ca evenimentele să-mi dovedeascănetemeinicia temerilor mele şi aş fi fericit, chiar cupreţul unei existenţe pribege pentru restul vieţii, să nufi avut dreptate şi o colaborare cu Rusia sovietică săfie posibilă, România păstrându-şi întreaga eisuveranitate.

Mă despart cu tristeţe de acest ziar căruia i-amînchinat 17 ani de pasiune, de muncă, de credinţă...Şirenunţând, eu servesc aceeaşi cauză românească.9

Vinea, fost colaborator şi prieten a rămas în ţară, înpofida predicţiilor lui Şeicaru, a pierdut dreptul de sem-nătură în presă, a lucrat „la negru”, pentru PetruDumitriu, traducând din Shakespeare, în acelaşi regimde „omerta”, pe doi poli, a ajuns să fie „ipsosar” alsculptorului Oscar Han, care mai primea comenzi destat de la regimul democrat-popular.

Pe Romulus Dianu îl va întâlni, în 1949, la Zarcă(Aiud) deţinutul politic buzoian Teodor Duţu, care înmemoriile sale notează: Romulus Dianu fusese ziarist,redactor între altele la ziarul „Curentul” şi avea vreo

EVENIMENT

- 25 -

50 de ani. Era arestat de vreo patru ani, fiind con-damnat încă din 1945 în lotul ziariştilor la 20 de ani dedetenţie grea. Toţi cei din lotul său fuseseră con-damnaţi pentru activitatea de gazetar, învinuiţi că aucontribuit, prin scrisul lor, la incitarea poporului românla ură şi război împotriva URSS şi a comunismului,participând prin toată activitatea lor la dezastrul ţării.10

Generalul, fostul comandant al Corpului 11 armată,care a eliberat sudul Basarabiei şi comandant alArmatei 4 (feb. 1941-feb. 1943), ce a luptat la sud deStalingrad, în Stepa Calmucă, va fi reţinut, în 1949,arestat, din 1951 până în 30 mai 1955, când este con-damnat la 15 ani de temniţă grea, decizie anulată,26 septembrie 1955, ca urmare a referinţelor unuievreu din România unde se menţiona atitudineaumanitară pe care o avusese faţă de populaţia civilă,inclusiv faţă de cea evreiască, precum şi scrisoareageneralului Vorobiev, prin care generalul R.I.Malinovski, comandantul Frontului 2 ucrainian,interzicea trupelor sovietice ca în gospodăriageneralului Constantinescu Constantin, din raionulBacău (unde avea locuinţa condamnatul, n.m.), să sefacă confiscarea şi rechiziţionarea inventarului.11

Mărturii ale corectitudinii acestora în timpul vremiicelui de-al Doilea Război Mondial sunt consemnate şide Marius Mircu în volumul Oameni de omenie la vre-muri de neomenie. Preşedintele evreilor din Iaşi, S.C.Cristian, s-a adresat lui Pamfil Şeicaru, stimulat deapariţia, în „Curentul”, a articolului „Regăsirea ome-niei”, şi i-a expus primejdia ce îi paşte pe evreii dinMoldova; acesta, la rândul său, s-a adresat ge-neralului Constantinescu-Claps, care-l avusese însubordine pe generalul Racoviţă (şeful regiunii Bacău,n.m.). Iată discuţia dintre cei doi generali, aşa cummi-a relatat-o S.C. Cristian:

- Domnule general Racoviţă, nu trebuie să execuţiordinele mareşalului Antonescu pentru înfiinţarea deghetouri. Nu trebuie să execuţi un ordin – în calitatede comandant suprem, cu răspundere pentru zona ta,unde eşti suveran – fără să examinezi dacă este rea-lizabil şi dacă este în interesul general al ţării. Eştidator să raportezi că nu e bine să faci ghetouri. Cândvor veni răspunderile - şi vor veni! – nu vei invocaargumentul că ai executat un ordin superior! Tu veirăspunde!12. Astfel, Moldova n-a avut ghetouri.

Ne vom întoarce, în timp, la una dintre vacanţele delicean ale gazetarului, ce a învăţat la Buzău(„Hasdeu”) şi Bârlad („Roşca Codreanu”, căruia, îi vadona o bibliotecă); deja colabora, cu scurte note cri-tice şi articole la revista „Freamătul”, pe care o edita,la Bârlad, poetul G, Tutoveanu: se înfiripă o legăturăepistolară cu poetul D. Iov, care îl va vizita, în varaanului 1913, la Buzău. Locuia într-o casă, care astăzinu mai există, amplasată pe locul „Poştei vechi”, lângăPalatul Justiţiei (tribunal). Despre copilăria buzoianăscria în epistolele din senectute: Pentru mine, venit pe

lume în april 1894, centenarul IndependenţeiRomâniei are un mai emotiv conţinut decât pentru voicei tineri. Eram copil când mama îmi cânta o romanţăîn care revenea numele lui Valter Mărăcineanu.Războiul Independenţei nu s-a situat prea departe întrecut. Când eram în clasa a II-a primară la Buzău,venind de la şcoală auzeam cântecele lucrătoriloritalieni care ciopleau pietrele Palatului comunal.13

Vizita poetului mai „matur” este mişcată de emoţie:Avea 26 de ani, ceea ce făcea o distanţă faţă de cei 19ai mei, - rememorează Şeicaru – dar căldura lui su-fletească a şters imediat această diferenţă de vârstăcreând o autentică şi plină de vioiciune cama-raderie.(...)

Cărţile din rafturi ne-au dat temele dialogului şi aucreat acel climat de exaltare, găsindu-ne simpatiiliterare comune. Dimitrie Iov mi-a vorbit cu entuziasmde „Les Stances” ale lui Jean Moreas, şi de „LesMedailles d’argile” ale lui Henri de Regnier. Am hoinăritprin Crâng, parcul Buzăului şi pe sub stejarii secularine-am întrecut să recităm versuri din poeţii favoriţi.

Vor rămâne buni prieteni, în medalionul dedicatpoetului va fi evocată boema literar-artistică acafenelei terase Oteteleşanu, care funcţiona pe loculactualului Palat al telefoanelor, şi firul vieţii acestuia:deputat de Soroca, refugiat din Basarabia, la intrareasovieticilor, în 1940, locuinţa pasageră de după, laMuzeul Satului, ridicat de D. Gusti, în 1939, direcţiaTeatrului Naţional din Iaşi (1942). Poetul şi gazetarulD. Iov a fost unul dintre colaboratorii de cursă lungă ai„Curentului”. În almanahul omagial al gazetei, fostul„basarabean”, va semna o evocare a mamei luiŞeicaru: Am ajuns la vârsta când gândul se simte binecălătorind în urmă. Cine-mi îndreaptă gândul sprefotografia rezemată de teancul de cărţi? Chip de fe-meie frumoasă, de femeie ce-a fost frumoasă. Unobraz rotund şi ochi dulci şi buni, cum numai bună-tatea putea cuibări priviri în ei.

Când era codană la Buzău, tatăl ei, macedoneande fel, îi spunea mângâindu-i mătasa părului:

Parcă eşti o floare de la poalele Pindului...Mi-aduc aminte la Buzău, în str. Alexandru

Marghiloman,...14

Va primi în exil, prin 1963, vestea tristă că maivârstnicu-i prieten a murit, nu înainte de a fi suferit orecluziune politică: Aflasem că fusese condamnatpentru nu ştiu ce imaginar complot naţionalist,împreună cu sora, nepotul şi un văr al meu, la şaseani de închisoare, pe la sfârşitul anului 1956. Regimulcomunist, abia astăzi se ştie, a trăit, de la izbucnirearevoluţiei ungare şi până la intervenţia diviziilorblindate ruseşti, momente de îngrozitoare spaimă.

Finalul evocării are o litanică tristeţe, prin repedeaperindare a timpului umplut de pulberea deşertăciunii,în scurtul film surprinzănd imagini din adolescenţă,maturitate şi bătrâneţe: Revăd zilele de sfârşit de iunie

EVENIMENT

- 26 -

1913, când D. Iov venise la Buzău, retrăiesc emoţio-nantele clipe ale adolescenţei în care nu ne iniţiasemîncă în tragicul sens al existenţei. Virginica era clasa I-îi de liceu, micuţă, gureşă ca o vrabie, cânta, acom-paniindu-se la mandolină, „Ce te legeni codrule” sau„Răspunsul Ardealului”, cântece care plăceau lui„nenea Mitică”. Îl văd pe vărul meu Valeriu, pe faţacăruia bunătatea era luminată totdeauna de un zâm-bet. Acele vremuri îndepărtate, când cerul vieţii neapărea aşa de senin, le retrăiesc cu o infinită tristeţe,regretele au ceva dintr-o muzicalitate lentă, de otainică profunzime, deşteptând sfâşietoare emoţii, caun sublim adagio dintr-o simfonie de Beethoven.

După 1944, D. Iov cu soţia lui locuiau în casaVirginichei. Ca să evadeze din amara strâmtoare defiecare zi, se consolau cu muzică şi literatură. Într-o ziau fost deconspiraţi ca periculoşi conspiratori airegimului, arestaţi şi condamnaţi. Crimele lor: D. Iovscrisese versurile, Virginica le întocmise muzica, iarValeri, cu vocea lui de bariton, le cântase...

Ca un ecou, peste timp, amintind de Zaharia Duhu,ce l-a avut drept prototip pe Ghişă Brăescu din Beceni,vine evocarea din exilul madrilen a lui Al.Busuioceanu, poet, publicist, critic de artă şi istoric, pecare îl cunoştea de pe băncile facultăţii, care fusesevoluntar în războiul întregirii: Ne-am regăsit la sfârşitullui mai 1918, la Iaşi. Subţiratic în uniforma lui de ofiţerde vânători, era, ca toţi demobilizaţii, dezorientat.L-am adus în redacţia ziarului „Arena”. Licenţiat înlitere, remarcat de Pârvan, cu studii de istoria artei laViena (unde a stat în pensiune cu Crainic şi Blaga),bursier la Şcoala de la Roma, profesor universitar, co-laborator la „Gândirea” şi „Curentul” , din 1942, profe-sor de limbă română la Universitatea din Madrid şiconsilier cultural pe lângă ambasadă, îl află, în 1957,covârşit de o cumplită boală – o paralizie a încheie-turilor/articulaţiilor, o lentă „pietrificare”. Scrisese „Mituldacic în istoria şi cultura Spaniei”, iar în 1957,pregătea o lucrare asupra împăraţilor romani geto-traci. Mi-a dat o sumă de referinţe asupra daculuiGaleriu,- notează Şeicaru - ginerele lui Diocleţian.Vedea în luarea conducerii imperiului roman de cătreGaleriu o revanşă dacică împotriva Romei. În invo-carea dacului ajuns stăpân al imperiului, arăta o satis-facţie personală, provincia părăsită, lăsată la discreţiabarbarilor, îşi răzbuna umilinţele trecute.

Mi s-a părut stranie această pornire contra Romei,„La 270, ca şi în 1944, Occidentul ne-a lăsat la dis-creţia barbarilor, Permanent, Occidentul ne-a sacrifi-cat. Politica realistă, consideraţiile tactice AleOccidentului joacă totdeauna în defavoarea Daciei.”Introvertit şi orgolios sub asaltul unei boli care îl „pietri-fica”, neîngăduindu-i să mai răsfoiască o carte, dar săscrie, Îmi va rămâne în minte seara aceea când Al.Busuioceanu mi-a arătat comoara lui. Într-o pungăpăstra monede romane cu capetele împăraţilor

geto-dacici. Le-a risipit pe masă, mângâindu-le cuprivirea. Mâinile uscate, cu degete lungi, le rânduia înordine cronologică, apoi a luat una câte una şi mi le-adat să le admir. Contempla efigia împăratului de pecâte o monedă cu orgoliul cu care ai fi privit efigia unuistrămoş.

Chipul lui uscat, ascetic, iluminat de o pură bucurie,mâinile febrile cu care mângâia acele monede ro-mane, austeritatea camerei, totul îmi da sensulalchimiei morale înfăptuite în exil şi explica refugiul luiîn mitul geto-dacic. Prezentul îi era indiferent, oameniiîl iritau, uneori chiar faptul că era obligat să constatecă existau; simţea plenitudinea existenţei înadâncimea mitului care îi era refugiu consolator.

„-S-au instalat pe tronul imperiului roman învinşii,umiliţii. Adânceşte sensul acestui capitol din istoriageto-dacică şi vei afla puteri să crezi într-o viitoare re-vanşă. În faţa lor şi-au plecat grumajii senatorii romani.Ei, ce mai zici? Este splendid, Au poruncit Romei…”16

La o privire în retrovizor, înainte cu trei ani de atrece în lumea celor drepţi, evalua cu mâhnire: Tristdestin am, ca şi Casandra care fusese dăruită de zeisă vadă viitorul şi în acelaşi timp să nu fie crezută.Biata fiică a regelui Troiei Priam.17

Note:1. Pamfil Şeicaru, Scrieri din Exil. Figuri din lumea literară,Vol. 1, Editura „Saeculum I.O.”, 2012, p.223.2. Lt-col. Valeriu Constantinescu, Fratele meu Pamfil, în:Album omagial „Curentul”, Imprimeriile „Curentul”, 1942,p.49-50.3. Valeriu Nicolescu, Beceni, un „Eldorado” buzoian. Con-tribuţii monografice, Buzău, Editura „Editgraph”, 2013, p.153-154.)4. Oniţa Gligor, Organizaţii profesionale ale cadrelor didacticedin România 1865-1944, Editura Didactică şi Pedagogică,1969, p. 34; 36.;38.5. Valeriu Nicolescu, Pagini de istorie culturală (Buzău – Rm.Sărat), Buzău, Editura „ALPHA”, 2004, p. 20.6. Oniţa Gligor, Op. cit., p. 55.7. Pamfil Şeicaru, Op. cit., p. 426.8. Victor Frunză, Destinul unui condamnat la moarte –Pamfil Şeicaru, Bucureşti, Editura „Victor Frunză”, 2001,p.70.9. Dinu C. Giurescu, Uzurpatorii. România 6 martie 1945- 7ianuarie 1946, Editura „Vremea XX” , 2004, p. 265.10. Teodor Duţu, După 50 de ani. Amintiri despre cei care numai sunt, Vol.1, Buzău, Editura „Alpha MDN”, 1999, p. 272.11. Alesandru Duţu şi Florica Dobre, Drama generalilorromâni (1944-1964), Editura Enciclopedică, 1997, p. 80.12. Marius Mircu, Oameni de omenie la vremuri de neomenie,Editura „Hasefer”, 1996, p. 50-51.13. Pamfil Şeicaru, Scrisori din emigraţie, Editura „Europress”,p.79.14. Album omagial „Curentul”, Imprimeriile „Curentul”, 1942,p.79.15. Pamfil Şeicaru, Scrieri din exil. Figuri din lumea literară,Editura „Saeculum I.O.”, 2002, p. 232.16. Idem, p. 459-460.17. Pamfil Şeicaru, Scrisori ....., p.189.

Spionajul…. O meserie despre care se afirmă că arfi între primele de la facerea lumii, dezvoltată în timp,perfecţionată şi rafinată, criticată şi invidiată în acelaşitimp. Au existat spioni (sau agenţi de informaţii), auapărut servicii de informaţii, implicit definiţii, instrucţiunişi reglementări pe acest palier. Fiecare conflict, local,regional, continental sau mondial, a extins graniţeleacestui domeniu, nevăzut de marele public, darextrem de suculent în procesele şi execuţiile cu spioni.Împotriva spionilor au apărut structurile de combatere(contrainformaţii, contraspionaj) şi agenţii specializaţiîn identificarea, monitorizarea şi anihilarea inamicului.

În urmă cu 100 de ani Europa era sfâşiată de unconflict început în Balcani, continuat pe continent şifinalizat pe tot mapamondul. Beligeranţii făceau partedin cele două blocuri politico-militare – Antanta(Anglia, Franţa şi Rusia) şi Puterile Centrale (Imperiulgerman, Imperiul austro-ungar şi Imperiul otoman).Iniţial, în 1914, guvernul de la Bucureşti şi-a procla-mat neutralitatea, pe care şi-a menţinut-o şi în anulurmător. Neutră, dar cu un potenţial agricol şi, maiales, petrolier de invidiat, România a început să fiecurtată cu promisiuni, dar şi cu ameninţări, de ambeletabere aflate în conflict pentru a li se alătura. Pe acestfond unde totul era permis, fiecare parte a utilizat şicanalul cel mai puţin vizibil, cel al spionajului, pentru aobţine informaţii de interes, a influenţa opinia publicăşi decidenţi politico-militari sau a anihila anumite per-soane din statele adverse sau neutre.

În mod cert, atât la Berlin cât şi la Viena s-auelaborat planuri de acţiune pentru atragerea Românieiîn conflict sau menţinerea într-o stare de neutralitatebinevoitoare. De asemenea, s-au întocmit liste cu per-soane care au atitudini favorabile Puterilor Centrale,cele cu sentimente filofranceze sau cele care îşiputeau schimba opinia în funcţie de… suma primită.Oamenii politici, mai ales cei de la putere (PartidulLiberal), au fost analizaţi şi, din vara anului 1914, s-aufăcut eforturi aproape disperate pentru a se obţinemăcar o neutralitate binevoitoare a României. Înacelaşi timp, au fost cultivaţi oamenii politici din

opoziţie (conservatorii Titu Maiorescu, Petre P. Carp,Alexandru Marghiloman ş.a.) pentru a insista prindiferite demersuri pentru o nouă formulă guverna-mentală, una mai puţin drastică faţă de PuterileCentrale. Alături de oamenii politici au fost punctaţi şimonitorizaţi şi liderii militari români. Aceştia, cei înfuncţii de conducere la Ministerul de Război şi MareleStat Major, dar şi cei capabili, cunoscuţi ca buni co-mandanţi sau teoreticieni, au devenit ţintele serviciilorde informaţii german şi austro-ungar.

Doi generali se făcuseră remarcaţi până la în-ceputul Primului Război Mondial (1914) şi era clar căîntr-un eventual conflict aceştia vor fi în fruntea unorcomandamente operative. Cei doi – generaliiAlexandru Averescu1 şi Constantin Prezan2 –comandau câte un corp de armată la extremităţileRomâniei: Corpul 1 Armată din Craiova, respectivCorpul 4 Armată din Iaşi. Interesul informativ era de acunoaşte situaţia familială, pasiunile, viciile, programulfiecăruia, anturajul, părerile despre oamenii politici şipolitica externă, eventual despre planurile militare încaz de conflict. Etapa următoare viza acţiunea de in-fluenţă, în care obiectivul trebuia sugestionat şi îndru-mat să ia anumite decizii, să facă anumite declaraţiide presă şi, eventual, să acţioneze într-o anumitădirecţie la un moment dat.

Generalul Alexandru Averescu se afla la Craiova dindecembrie 1913, când a fost numit la comandaCorpului 1 Armată, după ce a părăsit cu multe regreteşefia Marelui Stat Major (1911-1913). În casa sa dincapitala Olteniei se afla şi supusa germană MariaMainka, căsătorită Weirude, care era angajată încalitate de guvernantă. Aceasta era monitorizată deDirecţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale (DPSG),structura informativă/contrainformativă care avea înatribuţii, între altele, supravegherea supuşilor străiniaflaţi în România. O atenţie sporită a fost acordatăcelor care îşi desfăşurau activitatea în domeniieconomice sensibile (rafinării, fabrici de armamentetc.), dar şi celor care lucrau în casele sau adminis-trau moşiile unor oameni politici sau ofiţeri superiori.

ISTORIE, CULTURĂ

- 27 -

SPIONI GERMANI ÎN ANTURAJULGENERALILOR ALEXANDRU AVERESCU

ŞI CONSTANTIN PREZAN?---------------------------- Alin Spânu, Centrul de Studii Euro-Atlantice Bucureşti

Studiul a fost publicat în revista Document nr. 3 (69)/2015, p. 22-26

Aceştia erau monitorizaţi de oficiile de poliţie dinlocalitate, de brigada de siguranţă judeţeană,corespondenţa şi convorbirile telefonice fiindu-leverificate constant. În acest context, la 7 noiembrie1915, domnişoara Alexandrescu, controlor la Centralatelefonică Bucureşti, a auzit o convorbire între casageneralului Averescu din Craiova şi Legaţia Imperiuluigerman din Capitală. Şi-a notat conştiincioasădiscuţia, apoi a informat DPSG. Nota agentului desiguranţă către superiori a menţionat: „Astăzidupă-amiază guvernanta din casa d-lui. generalAverescu, Craiova, a vorbit cu Legaţia germană,Bucureşti. A întrebat dacă i s-au trimis hârtiile închestiune. Răspunzându-i-se negativ, ea a spus să nui se mai trimită căci va veni mâine dimineaţă, personal,spre a le lua”.3 A doua zi conducerea DPSG a trimis otelegramă către Prefectura de Poliţie Craiova în cares-a cerut: „plecarea aceasta bruscă să fie urmărită deaproape până la Bucureşti. Să se vadă cu cine vine încontact aici”.4 Maria Mainka-Weirude a plecat dinCraiova şi… a dispărut. Fie nu a fost urmărită cuatenţie, fie a fost o intenţie clară de a părăsi Româniaşi s-a reuşit scoaterea ei din ţară.

La 28 noiembrie 1915 conducerea DPSG a solicitat„să se caute la hoteluri de la 8 – 10 noiembrie inclusiv,numele Maria Mainka sau Maria Weirude şi să se ve-rifice prin Predeal şi Giurgiu ieşirea din ţară la aceadată a numitei”.5 Cercetările sunt în van. Sunt sco-tocite hotelurile, motelurile, bordelurile, locuinţele du-bioase, se verifică discret domiciliile diplomaţilorgermani, informatorii sunt trimişi peste tot, dar degeaba.

Urmează un ordin circular către toate detaşa-mentele de poliţie de la frontiere pentru a identificadacă şi când a ieşit guvernanta generalului Averescudin România. La 4 februarie 1916 Poliţia punctului defrontieră Palanca a raportat că „supusa străină MariaMainka, căsătorită Weirude, n-a părăsit ţara prin acestpunct în intervalul de la 7 noiembrie 1916 şi până înprezent”.6 Acesta era ultimul punct de frontieră care arăspuns ordinului circular. În concluzie, Maria Mainka-Weirude, guvernantă în casa generalului Averescu dinCraiova, a părăsit brusc locul de muncă, oraşul şi ţarafără un motiv clar. Suspect este faptul că nu s-a aflatcum a părăsit România, ceea ce lasă multe semne deîntrebare. Poate a ieşit din ţară cu un paşaport fals,poate a plecat pe Dunăre cu un vas german sauaustro-ungar sau poate a rămas în România bineascunsă…. Surprinzător este că generalul Averescu,în memoriile sale, nu pomeneşte de Maria sau deacest incident de securitate. De fapt, nici Craiova nuprea apare în amintiri, deşi acolo avea şi casă, şimoşie. Unul dintre motive poate fi şi faptul că numireasa a perceput-o ca „un fel de exil în care a fost plasatdatorită principelui Ferdinand şi primului-ministru Ion I.C. Brătianu”.7 În iunie 1914 consulul austro-ungar din

- 28 -

ISTORIE, CULTURĂ

Mareşal Alexandru Averescu

Craiova îl tatonează, la cererea ministruluiplenipotenţiar, Ottokar Theobald Otto Maria graf(conte) Czernin von und zu Chudenitz, despreatitudinea României în cazul unui conflict cu Imperiuldualist. Averescu răspunde că poziţia intransigentăadoptată de Viena faţă de iniţiativele naţionale impunRomâniei să se îndrepte către Antanta. Peste ani ge-neralul va rememora scena replicii acordate diploma-tului: „Austria a comis pentru ea o greşeală de neiertat.(…) Din moment ce Austria, prin condiţiile impuse Re-gatului sârb, se declară oficial duşmană pe faţă aoricărei revendicaţiuni naţionaliste din ţările vecine şiceea ce se impunea sârbilor ni s-ar fi impus şi nouă,judecând mai ales după purtarea ungurilor în Ardealşi, deoarece puterile Înţelegerii au declarat că vor sărefacă harta Europei pe principiul naţionalităţilor,pentru noi este indicat să mergem cu aliaţii”.8 La 22august 1914 principele Ferdinand a venit în capitalaOlteniei şi „amabilitatea Sa cu mine a fost fără de mar-gini”,9 deşi părerea sa despre interlocutor nu este unapozitivă. Prinţul moştenitor a inspectat trupele de re-zervă, însă scopul real a fost o întrevedere personalăcu comandantul Corpului 1 Armată. Generalul a fostîntrebat „dacă planul de operaţii alcătuit de mine laMarele Stat Major în vederea unei cooperări cu Austriaîmpotriva Rusiei se mai potriveşte cu situaţia de azi şidacă este cazul să fie modificat, ce anume modificăriar fi de adus”.10 Autorul planului a răspuns că proiec-tul său este „absolut aplicabil”11 şi nu are nevoie denici o modificare. Peste mai bine de un an, la 18octombrie 1915, Averescu menţionează o întrunire a«federaliştilor» în oraş, unde Take Ionescu,12 liderulPartidului Conservator Democrat, a susţinut un „dis-curs remarcabil”.13 Generalul a părăsit Craiova la 24august 1916, fiind numit comandantul Armatei a 2-a.Peste un an şi jumătate, în decembrie 1917, aflat înMoldova, primeşte de la Tilică Ioanid14 informaţiidespre bunurile sale din Oltenia: „via mea este în bunăstare, dar atât casa de acolo, cât şi cea din Craiovaau fost devastate”.15

Aşa s-a încheiat strania dispariţie a guvernanteiMaria Mainka-Weirude, care a rămas un mister pânăîn ziua de azi.

Al doilea caz îl are ca protagonist pe generalulConstantin Prezan care din 1912-1913 are în conaculde la Schinetea, judeţul Vaslui, o servitoare pe numeAdela Hasselbach, supusă germană. La 15 august1916, ziua în care armata română a primit ordinul demobilizare şi conflictul cu Imperiul austro-ungar şi celgerman era doar o chestiune de ore, Adela a fost „li-cenţiată din serviciu”.16 A părăsit Schinetea tristă, dars-a înapoiat în lipsa proprietarilor „sub cuvânt că a uitatmai multe obiecte”.17 Coincidenţă sau nu, în aceeaşi zişirele de ovăz de pe proprietatea generalului Prezanau luat foc. Adela a plecat de la Schinetea şi cu unele

obiecte şi documente care nu-i aparţineau şi s-a urcatîn trenul de Bucureşti, unde se afla fiica ei, Erna, domi-ciliată în Splaiul Pirotehnicii nr. 30. Alertat de incident,prefectul de Vaslui, Eduard Ghica, a telegrafiat laDPSG şi a rugat ca Adela Hasselbach să fie identifi-cată, reţinută şi percheziţionată, deoarece ar puteaaduce „descoperiri interesante”.18

DPSG a început imediat cercetările şi s-a îndreptatcătre adresa din Bucureşti. În Splaiul Pirotehnicii nr.30 domicilia locotenentul de administraţie VasilePopovici, cu locul de muncă la Atelierul de confecţii alarmatei. De 2 ani el trăia cu Erna Hasselbach,funcţionară la societatea „Steaua Română”, cu careavea de gând să se căsătorească. Ofiţerul a rămasuimit când a aflat că partenera de concubinaj are omamă în viaţă şi încă foarte aproape de ea. Erna a de-clarat că i-a fost jenă să spună că mama ei este servi-toare la un general. Agenţii de siguranţă au reţinut-ope Erna la 31 august 1916 pentru cercetări, la cerereacomisarului regal al Armatei de Nord, împreună cucorespondenţa găsită la domiciliul ei.

La 3 septembrie 1916 Consiliul de Război alArmatei de Nord a hotărât ca Erna Hasselbach săprimească domiciliu forţat şi DPSG să o aibă în „în-deaproape supraveghere”,19 pe motivul că a avut re-laţii cu locotenentul de administraţie Vasile Popovici.De asemenea, Consiliul de Război a menţionat căAdela şi Erna Hasselbach „au fost în serviciul d-lui.general Prezan, comandantul Armatei de Nord, timpde 2 ani, manifestând sentimente ostile intrării în

- 29 -

ISTORIE, CULTURĂ

Mareşal Constantin Prezan

ISTORIE, CULTURĂ

- 30 -

acţiune a României şi întreţinând corespondenţă cupersoane din Dresda”.20 În plus, Adela Hasselbach adispărut „în chip foarte misterios”21 după decretareamobilizării şi era considerată vinovată de incendiul carea mistuit „trei girezi de ovăz în valoare de 8.000 lei”22 depe moşia comandantului Armatei de Nord. Comisarulraportor a cerut DPSG să o urmărească pe Adela „îndirecţia spionajului şi a crimei de dare de foc”. 23

Erna Hasselbach este interogată la 5 septembrie1916 de comisarul N. Petrescu din DPSG. Declară căeste născută în Dresda, la 28 aprilie 1893, fiica luiErnst (mort în 1911) şi Adela (născută Altman), de re-ligie luterană. Are semnalmentele: talia mică, slabă,obrazul rotund, tenul smead, fruntea potrivită, ochiiverzi, nasul, gura şi urechile potrivite. În România alocuit la generalul Prezan (conacul Schinetea), laGiurgiu, unde se afla în serviciul lui Sammy Cappronşi în Bucureşti, fiind funcţionară la societatea „SteauaRomână”, unde primea un salariu de 185 lei/lună.

Subcomisarul V. Zahiu semnează un referat despreErna Haselbach la 6 septembrie 1916 în care reiaevoluţia cazului. Menţionează că aceasta „şi-a mani-festat sentimente ostile intrării în acţiune a României.După inteligenţă şi cunoştinţele sale ar putea fi pericu-loasă siguranţei statului”.24 Pe referat directorul DPSG,Ion Panaitescu, a adnotat: „Va fi internată provizoriu laVăcăreşti până ce se vor termina cercetările cu privirela mama sa, care este urmărită pentru spionaj”.25 De laErna se obţin semnalmentele mamei ei, pentru a fi datăîn urmărire generală: talie mijlocie, slabă, obraz pre-lung, ten şaten, fruntea potrivită, ochi verzi, nas lungascuţit, gura mică, urechi potrivite, bărbia rotundă,sprâncenele şi părul castaniu.

La 7 septembrie 1916, în plină campanie militară,generalul Prezan trece prin Roman şi discută cu pre-fectul judeţului, G. Capri, despre incendiul de pe moşiasa. Printre altele a declarat că bănuieşte „pe nişte ji-dani din târgul Băceşti”,26 însă nu are dovezi asupralor. În urma acestei afirmaţii prefectul se deplaseazăimediat la Schinetea şi discută cu d-na. Olga Prezan.Aceasta nu susţinea punctul de vedere al soţului săuşi credea că Adela a revenit pe furiş, noaptea, mai alescă uşa odăii sale dădea direct în grădină. Astfel, a avutposibilitatea să intre în casă şi să fure mai multeobiecte, bani şi hârtii personale. La rândul său, şefulgării Băceşti a declarat că în dimineaţa zilei de 18august 1916 Adela Hasselbach a venit pe jos de laSchinetea şi a luat trenul de Bucureşti. Exista posibi-litatea ca pe drumul spre gară servitoarea să fi dat focşirelor de ovăz, mai ales că se aflau în apropiere.

În pofida căutărilor Adela nu poate fi găsită şi nicinu există dovezi că ar fi părăsit ţara. Probabil că în-frângerile militare de pe front şi apropierea trupelorinamice de capitală au impus alte priorităţi în activi-tatea DPSG. Lovitura de teatru se produce, totuşi, la11 noiembrie 1916. Un agent de siguranţă cu semnă-tură indescifrabilă raportează: „Cu ocazia ducerii melepe la închisoarea Văcăreşti am văzut acolo pe supusagermană Hasselbach Adela. Această femeie are dosarla Direcţiune, nr. 32914 şi se urmăreşte cu circularăpentru spionaj şi crimă de incendiu. În locul ei a fost in-ternată fiica sa, anume Erna Hasselbach, care se aflătot la Văcăreşti”.27

Situaţia confuză de la jumătatea lunii noiembrie1916 face ca, probabil, hârtiile să se amestece, iardeţinuţii să fie transferaţi, alţii eliberaţi, iar o parte, cei

Conacul din Schinetea al familiei Prezan

ISTORIE, CULTURĂ

- 31 -

mai norocoşi, scăpaţi de rigorile legii… Comisarulregal raportor de la Armata de Nord a solicitat DPSG,la 15 ianuarie 1917, „continuarea urmăririi numiteifemei şi completarea cercetărilor începute”.28 Peacelaşi document se află şi scrisul agentului de sigu-ranţă, la 18 ianuarie 1917, care a identificat-o pe AdelaHasselbach: „Atât Adela cât şi Erna Hasselbach erauîn închisoarea Văcăreşti şi ştiind că sunt urmărite –dintr-o lucrare care întâmplător mi-a trecut prin mână- am raportat aceasta Direcţiunii printr-o notă ca prinluna noiembrie 1916”.29

Adela Hasselbach a dispărut în învălmăşealacreată de necesitatea evacuării casei regale, guver-nului, parlamentului, a instituţiilor şi arhivelor înMoldova. A fost un agent german infiltrat în casageneralului Prezan sau o servitoare nemulţumită că afost dată afară după ce a muncit cu râvnă şi loialitate?A fost autoarea incendiului de pe moşia foştilorstăpâni? De ce s-a ascuns dacă nu era vinovată?Întrebări la care doar alte documente din arhiveleromâneşti sau străine ar putea răspunde.

În cazul în care cele două supuse germane, MariaMainka – Weirude şi Adela Hasselbach, au fost înlegătura serviciilor de informaţii germane, atuncitrebuie să apreciem analiza anticipativă a acestorafaţă de posibilii lideri militari români în caz de război.A doua ipoteză, în care cele două cazuri suntîntâmplătoare, iar femeile nu au nici o implicare infor-mativă, rămâne la nivelul coincidenţelor stranii.

Note:1 Generalul Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, Ismail

– m. 3 octombrie 1938, Bucureşti) urmează Seminarul teo-logic din Ismail, participă voluntar la Războiul de Indepen-denţă (1877-1878), absolvă Şcoala divizionară de laMănăstirea Dealu (1881) şi Şcoala Militară de la Torino(1886). În cariera sa a deţinut, printre altele, funcţia de co-mandant al Şcolii Superioare de Război (1894-1896), ataşatmilitar la Berlin (1896-1898), şeful Secţiei Operaţii din MareleStat Major (1899-1904), ministru de război (1907-1909), şefal Statului Major General (1911-1913), comandant al Corpu-lui 1 Armată (1914-1916). După intrarea României în războii s-a încredinţat comanda Armatei a 2-a (1916-1918).Prim-ministru în perioadele ianuarie-februarie 1918, martie1920-decembrie 1921 şi martie 1926-iunie 1927. Mai multedetalii despre viaţa şi activitatea sa în Petre Otu, MareşalulAlexandru Averescu militarul, omul politic, legenda, EdituraMilitară, Bucureşti, 2005.

2 Constantin Prezan (n. 22 ianuarie 1861 Butimanu-Ilfov –m. 27 august 1943 Schinetea-Vaslui), căpitan (1887), colonel(1901), general de brigadă (1907), general de divizie (1914),general de corp de armată (1917) şi mareşal (1930). A ab-solvit Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie (1880), ŞcoalaSpecială de Artilerie şi Geniu (1883) şi Şcoala de Aplicaţiede Artilerie şi Geniu de la Fontainbleau (1886). A comandatBrigada 13 Infanterie (1904), Diviziile 3 Infanterie (1910), 7Infanterie (1911), Corpul 3 Armată (1914) şi Corpul 4 Armată(1914). După intrarea României în război (15 august 1916) acomandat Armata 4 de Nord (august-noiembrie 1916),

Grupul de Armate „General Prezan” (12-20 noiembrie 1916),Marele Cartier General (decembrie 1916-aprilie 1918) şiStatul Major General (octombrie 1918-aprilie 1920). Pentrumai multe date despre viaţa şi activitatea sa a se consultaŞefii Statului Major General român (1859-2000) (coord. TeofilOroian, Gheorghe Nicolescu), Editura Europa Nova,Bucureşti, 2001, p. 114-130; Viorica Zgutta, ConstantinPrezan Mareşal al României, Muzeul Judeţean „Ştefan celMare”, Vaslui, 2005; Petre Otu, Mareşalul Constantin Prezan.Vocaţia datoriei, Editura Militară, Bucureşti, 2008; Col. (r) IonGiurcă, Generalul Constantin Prezan, şef al Marelui CartierGeneral român, în revista Gândirea Militară Româneascănr. 1/2011, p. 188-202.

3 Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare:ANIC), fond Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale (încontinuare: DPSG), dosar 1627/1915, f. 1.

4 Ibidem.5 Ibidem, f. 6.6 Ibidem, f. 25.7 Filofteia Repez, Dimensiunea militară şi politică a acti-

vităţii mareşalului Alexandru Averescu, la adresawww.studii.crifst.ro/doc/2014/2014_4_02.pdf

8 Mareşal Alexandru Averescu, Notiţe zilnice din război1914-1916 (Neutralitatea), Institutul de Arte Grafice şiEditura „Apollo”, Bucureşti, 1937, p. 23.

9 Ibidem, p. 17.10 Ibidem.11 Ibidem.12 Take Ionescu (n. 13 octombrie 1858, Ploieşti – d. 22

iunie 1922, Roma) a intrat în politică alături de PartidulNaţional Liberal (1883-1885), apoi a aderat la PartidulConservator (1891-1908), perioadă în care a fost ministruCultelor şi Instrucţiunii (1891-1895) şi ministru de Finanţe(1904-1907). Din 1908 a înfiinţat Partidul ConservatorDemocrat, cu care a participat la guvernarea conservatoaredin 1912-1913, în care a deţinut Ministerul de Interne.

13 Mareşal Alexandru Averescu, Notiţe zilnice din război1914-1916 (Neutralitatea), Op. cit., f. 100.

14 Tilică Ioanid (n. 15 mai 1884, Ilovăţ, Mehedinţi – d. 1940,Bucureşti) a fost un om politic liberal, fiind ales deputat deMehedinţi (1912). După 1919 a trecut la Partidul Poporului,fiind numit secretar general al Ministerului de Interne (1926).Din 1935 trece la Partidul Naţional Creştin şi este numitsubsecretar de stat la Ministerul de Interne (decembrie1937-februarie 1938).

15 Mareşal Alexandru Averescu, Notiţe zilnice din război(1916-1918), Editura Cultura Naţională, Bucureşti, f.a.,p. 270.

16 ANIC, fond DPSG, dosar 829/1916, f. 1.17 Ibidem.18 Ibidem.19 Ibidem, f. 10.20 Ibidem.21 Ibidem.22 Ibidem.23 Ibidem.24 Ibidem, f. 15.25 Ibidem.26 Ibidem, f. 2.27 Ibidem, f. 26.28 Ibidem, f. 27.29 Ibidem.

TRUPELE AEROPURATE ÎN BĂTĂLIADIN ARDENI

---------------------------- Colonel dr. Mircea Tănase, Redactor-şef al revistei Gândirea militară românească

- 32 -

ISTORIE, CULTURĂ

Cel de-al Doilea Război Mondial avea să aducăconsacrarea trupelor aeropurtate ca elemente demaximă rezonanţă şi spectaculozitate în confruntărilecare au avut loc pe scenele din Europa şi din altezone ale globului. În marile confruntări ale acesteicele mai mari conflagraţii pe care a cunoscut-oomenirea, trupele aeropurtate, constituite cu multăezitare la începutul războiului, aveau să fie chematesă joace rolul deschizătorului de drumuri pentru cele-lalte categorii de forţe, îndeosebi pentru cele terestre.Surpriza folosirii aeropurtatelor, factorul pe care s-amizat exagerat la început, şi-a pierdut treptat efectul,însă acest lucru nu a dus, cel puţin în ceea ce-ipriveşte pe Aliaţi, la negarea forţei de penetrare aacestor trupe. Dezvoltarea lor numerică şi calitativă afost direct proporţională cu amploarea misiunilor în-credinţate, iar rezultatele obţinute, chiar dacă uneleau stat sub semnul incertitudinii, au confirmat in-vestiţia. Nu acelaşi lucru se poate spune despre tru-pele aeropurtate germane, care deşi s-au bucurat deo atenţie şi o pregătire deosebită în prima parte arăzboiului, derularea ulterioară a acţiunilor de luptă,când Germania a fost nevoită să desfăşoare acţiunipreponderent defensive, nu le-a creat condiţii de ex-primare pe măsura capacităţii lor combative. Hitler nua mai fost convins de eficienţa trupelor sale aeropur-tate după victoria amară din Creta, şi acest lucru s-arăsfrânt negativ asupra evoluţiei ulterioare a acesteicategorii de forţe.

Folosite de regulă în ofensivă, pentru îndeplinireaunor misiuni strategice, operative sau tactice, trupeleaeropurtate şi-au jucat de fiecare dată rolul de eşalonînaintat, capabil să cucerească şi să menţină un capde pod la care să ajungă ulterior forţele terestre.Pregătite corespunzător pentru acest gen de acţiuni,aceste trupe au marcat decisiv soarta unor maribătălii. Succesul rapid al Germaniei în Danemarca şiNorvegia, precum şi în vestul Europei, la începutulrăzboiului, s-a datorat în mare măsură folosiriiimpetuoase a trupelor aeropurtate, iar reuşita ope-raţiei din Creta a rămas în istorie nu numai ca primamare operaţie aeropurtată sau cea mai mare (şiultima) desfăşurată de Germania, dar şi ca singuramare operaţie desfăşurată aproape în totalitate doarcu trupe aeropurtate (mare parte din trupele de vână-tori de munte au fost aduse şi ele, ca eşalon doi înCreta, pe calea aerului). La fel, un rol hotărâtor aujucat trupele aeropurtate aliate pe fronturile din

nordul Africii, din Mediterana, din vestul Europei şi dinPacific, în marile operaţii aeronavale sau terestre cuimplicaţii strategice, vizând debarcarea pe diferitecontinente sau insule (debarcarea din Sicilia, dinItalia, deschiderea celui de-al doilea front înNormandia, forţarea unor râuri sau cucerirea şimenţinerea unor raioane importante).

Vorbind de contribuţia deosebită a trupelor aero-purtate pe teatrele de operaţii ale celui de-al DoileaRăzboi Mondial, nu trebuie uitat nici efortul celorlaltecategorii de forţe puse în sprijinul lor. Aviaţia, vectorulcare le-a transportat în zona acţiunilor de luptă, a avutde mai multe ori un rol hotărâtor în asigurarea succe-sului acestora. După cum spune generalul Dwight D.Eisenhower, comandantul suprem al forţelor aliate înEuropa, importantul nod rutier Bastogne nu ar fi pututfi apărat de Divizia 101 în decembrie 1944, când ger-manii au trecut la contraofensivă, dacă aviaţia nu i-arfi furnizat peste 400.000 kg de materiale în zilele criti-ce dintre 23 şi 27 decembrie. În cursul celei mai vasteoperaţii aeropurtate aliate – Varsity – efectuată la24 martie, în sprijinul forţării Rinului de cătreMontgomery, 1.625 de ieşiri de avion şi 1.348 de ieşiride planor au adus în primul eşalon peste 22.000 oa-meni şi peste 2.500.000 kg de mijloace de luptă.1

Forţele terestre, cele în slujba cărora au fost puse decele mai multe ori acţiunile trupelor aeropurtate, le-ausprijinit hotărâtor şi de multe ori le-au ajutat să iasădin situaţii limită. La fel au procedat în unele operaţiişi forţele navale, chiar dacă au fost şi câteva cazuricând, datorită lipsei de cooperare, artileria de pe navea tras în propria aviaţie care transporta paraşutişti.Astfel, în Operaţia Husky (iulie 1943), din cele 144 deavioane care transportau Regimentul 504 Paraşutiştispre capul de pod din Sicilia, 23 au fost distruse depropria apărare antiaeriană şi de tunurile propriilornave, fiind înregistraţi 81 morţi şi 148 răniţi şi dispăruţi.

EmblemaDiviziei 101 aeropurtate

americane.

Operaţia „Herbstnebel”sau cântecul de lebădă al germanilor în ArdeniDeşi Aliaţii preconizaseră finele anului 1944 ca

punct final al războiului, Germania a răsturnat acestecalcule lansând în dimineaţa zilei de 16 decembrie1944 o puternică ofensivă în zona dens împădurită aregiunii Munţilor Ardeni din provincia belgiană Valonia,în jurul oraşelor Bastogne, St. Vith, Rochefort, LaRoche, Houffalize, Stavelot, Clerf, Diekirch, Viandenşi a cantoanelor din estul Belgiei.

Bătălia din Ardeni (16 decembrie 1944 – 25ianuarie 1945) poate fi considerată ca fiind ultimamare ofensivă iniţiată de Gemania înainte de capitu-lare. Aliaţii considerau regiunea Ardenilor improprieunui atac, ignorând faptul că tocmai pe aici Germaniadeclanşase în 1940 „Blitzkrieg-ul” care a dus lacăderea frontului aliat şi ocuparea Occidentului.2

Acum, în acest sector, forţele Armatei 1 americanefuseseră substanţial reduse, avându-se în vederenecesitatea redislocării şi concentrării lor pe princi-palele căi de acces spre Germania.

Înaltul comandament german a angajat pentruaceastă operaţie, pe care au denumit-o Herbstnebel(aliaţii i-au spus, mai apoi, Battle of the Bulge), 30 dedivizii însumând peste 250.000 oameni, 2.000 tunuri,peste 1.000 tancuri şi autotunuri şi 1.500 avioane.3

Obiectivul general al operaţiei era să oblige armateleamericane şi britanice să se retragă de pe continent,prin retezarea căilor de aprovizionare de la bazelesale.4 Armata 6 Panzer SS, comandată de generalul

Josef „Sepp” Dietrich, avea misiunea principală încadrul operaţiei, aceea de a forţa râul Meuse de oparte şi de alta a oraşului Liège, de a forţa canalulAlbert şi a cuceri oraşul port Anvers. În cadrulacesteia, alături de cele 4 divizii de tancuri şi trei deinfanterie, acţiona şi o divizie aeropurtată. Armata 5tancuri, comandată de generalul Hasso Manteuffel,avea misiunea de traverseze râul Meuse între Namurşi Dinant şi să forţeze înaintarea spre Bruxelles.5

Ofensiva germanilor a debutat cu o acţiune de di-versiune. Colonelul Otto Skorzeny, comandantulBrigăzii 150 Commando a trimis în spatele frontuluialiat militari echipaţi în haine americane, pentru aocupa podurile de pe Meuse şi a provoca derută înrândul trupelor aliate. Confuzia creată a avut unputernic efect paralizant, blocând simţitor deplasareaforţelor şi mijloacelor de luptă aliate, iar panica creatăde zvonul că germanii ar urmări chiar asasinareageneralului Dwight D.Eisenhower, dar şi a altor înalţicomandanţi militari aliaţi, a impus luarea unor măsuride precauţie exagerată, care s-au răsfrânt negativasupra libertăţii lor de acţiune pe parcursul a aproapezece zile.6

Obiectivele acţiunii germane din Ardeni nu au fostbine corelate cu posibilităţile lor reale dar, după com-plotul, eşuat, din iulie 1944 asupra lui Hitler, nici unuldintre comandanţii militari de anvergură nu mai în-drăznea să i se opună acestuia, văzându-se astfelnevoiţi să declanşeze o operaţie pentru care nu eraucreate condiţiile de succes. Rolul specific al trupelor

Generalul Dwight D. Eisenhower decorează paraşutiştiiparticipanţi la operaţia Overlord (Normandia, iunie 1944)

- 33 -

ISTORIE, CULTURĂ

aeropurtate în deschiderea căii Diviziei 6 tancuri SSnu a putut fi îndeplinit, mai puţin de 1.000 paraşutiştiau mai putut fi adunaţi şi puşi sub comanda colonelu-lui Friedrich August von der Heydte, însă şi acţiuneaacestora a fost sortită eşecului.7 Paraşutarea, execu-tată noaptea, pe un teren impropriu, a făcut ca o partedin avioane, ale căror echipaje nu aveau experienţa şiechipamentul necesare unor astfel de acţiuni, sălanseze trupele departe de zonele stabilite, unele chiarîn apropierea Bonnului(!).8 Doar 300 dintre paraşutiştiau reuşit să se regrupeze, dar lipsiţi de mijloacele decomunicaţii radio, aceştia nu au putut lua legătura cuforţele principale, fiind interceptaţi şi imobilizaţi de tru-pele aliate. Colonelul von Heydte a fost luat prizonierdouă zile mai târziu.9

Atacul flancului drept al armatei lui Dietrich a foststopat şi, chiar dacă pe celălalt flanc armatageneralului Manteuffel a repurtat unele succese, aliaţiis-au repliat rapid şi au adus forţele din rezervă. Divizia101 Aeropurtată a fost adusă la Bastogne în dimineaţazilei de 19 decembrie.10 (istoricul Leonida Loghinspune că Divizia 17 aeropurtată americană a acţionatîn cadrul Armatei 3 americane care a cucerit oraşulBastogne, iar Divizia 101 Aeropurtată americană aatacat sectorul Noville, Rachamps şi Bourcy,11 darW.F.K. Thompson şi Pierre Sergent menţionează şidetaliază în lucrările lor că la Bastogne a acţionatDivizia 101 Aeropurtată americană).12

Diviziile 82 şi 101 Aeropurtate americane se aflau înrefacere la Reims, după operaţia „Market-Garden”(operaţia aeropurtată aliată din septembrie 1944, înOlanda), dar au fost aduse rapid cu autocamioanele înregiunea Ardeni. Divizia 101 Aeropurtată, subcomanda generalului Anthony McAuliffe, a organizat,în condiţii deosebit de grele, apărarea oraşuluiBastogne, punct-cheie al flancului de sud al frontului.Încercuit de două divizii germane, lipsit de sprijinulblindatelor care îi fuseseră promise, generalul

McAuliffe a refuzat să se predea forţelor germane,printr-o expresie care l-a făcut celebru mai apoi:„Nuts!”.13 Regimentele 501, 502 şi 506 Paraşutişti aleDiviziei 101 Aeropurtate au luptat la încercuire şi, înziua de 22 decembrie, aviaţia de vânătoarealiată şi-a reluat atacurile asupra blindatelor germane.În zilele de 23, 24 şi 26 decembrie 1944, din 241,respectiv 100 şi 289 avioane, aliaţii au paraşutatalimente şi muniţie de artilerie, necesare pentrucontinuarea luptelor şi ieşirea din încercuire.14

În 25 decembrie 1944, germanii au lansat cel maipericulos atac asupra oraşului Bastogne, cu trupeterestre, blindate şi aviaţie de bombardament.Paraşutiştii americani au rezistat cu greu până când,în după-amiaza zilei de 26 decembrie, în sudul oraşu-lui a sosit în sprijin Divizia 4 blindate americană şi, cutoată opoziţia dârză a Diviziei 5 paraşutişti germană,oraşul Bastogne şi paraşutiştii care îl apărau au fostscoşi de sub asediu. Divizia 101 Aeropurtată a pierdutîn aceste lupte 105 ofiţeri şi 1.536 combatanţi.15

Divizia 82 Aeropurtată a fost şi ea introdusă în luptăla 19 decembrie 1944, în sectorul nordic al frontului,pentru restabilirea echilibrului de forţe.16 După ce aueşuat însă în flancul nordic, germanii s-au văzutnevoiţi să accepte că şi pe flancul sudic situaţia eracompromisă. Lipsa forţelor luptătoare a fost amplifi-cată şi de lipsa acută de carburant, deşi se pare că laun moment dat s-ar fi aflat la 400 m de un maredepozit, situat la Stavelot, unde se găseau aproapeopt milioane şi jumătate de litri de carburant.17

La 3 ianuarie 1945, forţele aliate au declanşat ocontraofensivă generală pentru lichidarea grupărilorgermane din Ardeni, iar la 14 ianuarie germanii au fostînfrânţi în această acţiune disperată de a întoarcesituaţia în favoarea lor. Deşi comandanţii germani aurealizat că ofensiva nu-şi va putea atinge obiectivele

Ofiţeri paraşutişti americani

- 34 -

ISTORIE, CULTURĂ

Paraşutiştii americani îşi verifică echipamentul

propuse, Hitler a interzis orice retragere, ca atare atrebuit să accepte încă o înfrângere şi să constate căşansele Germaniei de a mai opune pe viitor vreo rezis-tenţă serioasă erau simţitor diminuate.

(Notă: autorul a preluat şi adaptat acest text şifotografiile din lucrarea sa Trupele aeropurtate în celde-al Doilea Război Mondial, apărută la Editura Mili-tară, Bucureşti, în anul 2006).

Note:1. Dwight D. Eisenhower, Cruciadă în Europa, Editura

Politică, Bucureşti, 1975, p. 568.2. Lieddell Hart, Istoria celui de-al doilea război mondial,

vol. 2, Editura Orizonturi, Editura Lider, Bucureşti, f.a., p.341.3. Leonida Loghin, Al doilea război mondial (cronologie),

Editura Politică, Bucureşti, 1984, p. 419.4. Liddell Hart, Op. cit., vol.2, p. 349.5. Ibidem, p. 349.

6. Ibidem, p. 347-349.7. Ibidem, p. 356.(vezi mai pe larg în Cap.2.4.)8. Pierre Sergent, Istoria mondială a paraşutiştilor

(traducere din limba franceză), coord. Philipe Hédny,Christian Malcros, Société de Production Litteraire, Paris,1974, p.117.

9. Ibidem.10. Ibidem, p. 363.11. Leonida Loghin, Op. cit., p. 472.12. W. F. K Thompson. Histoire des operations

aeropurtèes, Elsevier Sequoi, Bruxelles, 1979, p.128; PierreSergent, Op. cit., p.116.

13. Liddell Hart, Op. cit., p. 366; vezi şi Michel Georis,Nuts!...Bătălia din Ardeni. Decembrie 1944, EdituraHumanitas, Bucureşti, 1990.

14. W. F. K Thompson,. Op. cit., p.132.15. Ibidem, p. 133.16. Liddell Hart, Op. cit., p. 364.17. Ibidem, p. 368.

Paraşutişti americani la Bastogne, decembrie 1944

Paraşutişti americani la rugăciuneînaintea plecării în misiune

- 35 -

ISTORIE, CULTURĂ

ISTORIE, CULTURĂ

- 36 -

Mi-am propus de mult să scriu câteva rânduri de-spre ce a însemnat pentru mine minunea aceasta, ra-dioul.

Când m-am născut la început lui ’61 din secolul tre-cut, în dealul Chiţoranilor, deasupra Ploieştilor, aveamîn casă curent electric. Tata a fost electrician la IREP,Întreprinderea de Reţele Electrice Ploieşti, şi pentrucă pe la poarta noastră trecea o reţea care alimenta unparc cu rezervoare de petrol – pe dealul Chiţoranilor,ca de altfel, de jur - împrejurul Ploieştilor, sondele ausupt şi au pompat cu hărnicie petrolul spre rafinării –i-a legat pe toţi din jur la reţeaua electrică. Era, la vre-mea respectivă, un mic paradox, pentru că un cătunde la o margine de pădure avea curent electric, iar lo-calităţi mult mai mari îşi aşteptau încă rândul la elec-trificare, lampa cu gaz fiind în continuare un obiectindispensabil.

Şi în afară de becuri electrice, în casă am mai avutşi un radio. Radio Pionier. O cutie neagră, cu colţurilerotunjite, cu o pânză maronie pe partea din faţă şi cuun gemuleţ în spatele căruia se aprindea o lumină şise vedea o săgeată neagră şi ceva scris, de aseme-nea, cu roşu şi cu negru. Mai jos, în stânga şi dreaptaacestui geam luminat, două butoane negre, pe care,

ca orice copil, îmi plăcea să le învârt, mai ales că înţe-lesesem că de la cel din stânga se pornea şi se puteada sunetul mai tare, iar de la cel din dreapta se în-vârtea săgeata neagră. Cutia asta de lemn seaprindea când era pornită şi din spatele ei nişteomuleţi mici – ceea ce credeam eu că sunt tuburileelectronice care se vedeau înroşite prin cartonul per-forat din spatele aparatului – cântau sau vorbeau.

M-a fascinat de la început minunea asta neagră carevorbea şi cânta singură, poate mai mult decât oricealtceva descoperisem în lumea din jur, m-a fascinat şim-a obsedat deopotrivă, neputând să înţeleg, multăvreme, cum este posibil să auzi o voce umană într-ocutie în care chiar nu era nimeni. O curiozitate careputea să mă coste scump într-una din zile, când,nereuşind să ajung să văd ce este în spatele aparatu-lui, am tras faţa de masă spre mine şi doar puţin mairămăsese să nu mă trezesc cu aparatul de radio în cap.

Am crescut cu aparatul de radio în casă. Televizoram avut mult mai târziu. Radioul a fost legătura culumea de dincolo de orizontul vizibil. Mi se păreacolosal că doar dintr-o învârtire de buton să pot auzi cese vorbeşte sau se cântă la Bucureşti, la Moscova,Paris, Londra, Munchen, Berlin, Bratislava, Praga,

RADIOMANIE ŞI RADIONOSTALGIE---------------------------- Colonel dr. Mircea Tănase

Budapesta, Atena, Belgrad, Sofia şi în alte locuri scrisefrumos pe scala aparatului.

Văd şi acum aparatul negru, pe o etajeră, lângăfereastră, deasupra mesei pe care îmi făceam lecţiilecând a venit vremea să merg la şcoală. Îşi vedea încontinuare de treaba lui. Aici Bucureşti, Ora exactă:Tic, tic, tic, tic, tic, tic, a fost ora zece, Buletin de ştiri –multă vreme am înţeles buletin de ştir, şi nu-mi puteamexplica cum arată un asemenea buletin de ştir, bu-ruiana aceea care creştea din abundenţă prin grădinăşi pe care o dădeam la porci!

Încet, încet am început să ştiu nu doar pe undetrece Dunărea – Cotele apelor Dunării de la doişpefără zece, în fiecare zi (!) – dar şi multe din capitalelelumii, toţi preşedinţii şi prim-miniştrii ţărilor pe careRadio Bucureşti le pomenea în jurnalele de ştiri, dar şimai mult, am ascultat – şi cred că acesta a fost cel maimare câştig, chiar dacă nu am deloc veleităţi în dome-niu – toată muzica simfonică care s-a transmis laRadio Bucureşti în anii ‘70-80, mai ales că aparatulnostru de radio, de altfel modest, mergea mai mult peprogramul doi, pe unde medii. Ajunsesem la perfor-manţa să cunosc opera marilor titani ai muzicii uni-versale, unora dintre ei chiar şi după unele clasificăripe care nu le-am priceput niciodată, dar pe care leştiam pe de rost: Simfonia a .. în si bemol major, opus…, catalog….. Să mai spun cât de frumoasă era emi-siunea Din muzica popoarelor, cum cântau cimpoaielebalcanice sau baialele ruseşti, cum rezonau în cutiaacea de lemn toată Europa, Rusia, Mongolia, China,Orientul, America de Sud…?

În fiecare seară, la nouă fără zece (sic!), Bunăseara copii, povestea spusă de inconfundabilulOctavian Cotescu, apoi, cel puţin o dată pe săp-tămână, teatrul radiofonic, teatrul pentru copii de du-minica dimineaţa, nelipsita muzică populară şivedetele ei, mai mari sau mai mici, în funcţie de cumle aprecia mama, şi astăzi o consumatoare nedez-minţită a genului. Muzica uşoară românească, cuvocile ei deja consacrate sau în curs de afirmare, darşi cu unele variaţiuni din muzica internaţională, în spe-cial sovieticii – Alla Pugaciova! – apoi italienii, franceziişi, mai puţin, e drept, englezii şi americanii. Duminicadupă-amiază, bineînţeles, magicianul Ion Ghiţulescune conecta cu stadioanele şi cu fotbalul mare.

Uneori, tata, cu multă precauţie, trecea limba unuicomutator de la stânga la dreapta, lăsa volumul maiîncet, să audă numai el, stătea cu ochii ficşi în aparat şinu comenta decât atât: Nu e bine. Pe noi nu ne lăsa săascultăm pe postul acela, care îşi începea emisiuneacu Balada lui Porumbescu, şi când am încercat s-o fac,de capul meu, m-a curentat limba aceea de metal şi m-am lăsat păgubaş. De ce n-aveam voie noi să ascultămacel post şi cine pusese curent pe comutatorul acela n-am prea înţeles, şi nici n-am insistat cu întrebările. La

vremea aia, noi, copiii, aveam probleme mult mai se-rioase decât să dezlegăm asemenea enigme.

Au trecut anii, am mers la şcoală, iar prin clasa aşaptea, când am învăţat la fizică despre curentul elec-tric şi am înţeles câte ceva despre câmpul şi undeleelectromagnetice, s-a aprins pasiunea pentru elec-tronică. Poate pe atunci am înţeles şi cum funcţionatelefonul, însă cea mai mare realizare tehnică îndomeniu am avut-o când am reuşit să construiesc sin-gur un receptor radio dintr-o galenă de siliciu, un con-densator şi o cască telefonică, găsite prin cutiile luitata. Când am auzit prima dată, în cască, o voceumană, la un aparat construit de mine, fără să fieconectat la ceva, ci doar captată din eter, mi s-a părutcă sunt mai mare decât Einstein, care parcă…parcădescoperise şi el ceva, dar nicidecum de nivelul meu.

De-atunci, antene pe casă şi prin grădină, montajeelectronice, fire şi difuzoare prin cameră, hotărârea dea merge la liceul de electronică din Bucureşti. Chiarau fost ai mei până la Bucureşti, să se intereseze cepot face pentru mine, dar se pare că directorul deatunci al liceului i-a descurajat, era bătaie mare peLiceul Electronica din Bucureşti atunci, chiar dacă euştiam că un vecin mai mare învăţa acolo şi ne uimeacu ce ştia din domeniu, mai târziu am aflat că era la oşcoală profesională a vestitei întreprinderi Electronica,la specializarea … tâmplărie, adică se pricepea, celmult, la cutiile de lemn şi placaj ale aparatelor de radioşi televizoare. Totuşi, să recunoaştem că pe vremeaaceea şi carcasele aparatelor puteau fi adevărate bi-juterii. După ce mi s-a tăiat cu Bucureştiul şi, mai apoi,cu Bacăul, unde mi se năzărise să fac Liceul deTelecomunicaţii – la îndemnul unui văr al tatii, carelucra la Telefoane, în Ploieşti şi-mi alimenta din cândîn când pasiunea cu câte o cască telefonică – m-amînscris, resemnat, la Liceul 1 Mai din Ploieşti. Bineînţe-les, spre supărarea tatălui meu care m-ar fi dorit laMihai Viteazul, la I.L.Caragiale, la Economic sau, încel mai rău caz, la Energetic, să-i urmez în branşă şisă ajung, dacă nu inginer, ca directorul său, Trandafir,cel puţin maistor, ca Mânzicu sau Nea Liţă. Am dat ex-amen şi am reuşit totuşi la clasa cea mai bună a liceu-lui, cea de electrotehnică. Pe vremea aceea liceeleindustriale erau la mare căutare, economia socialistăse preocupa să-şi pregătească forţa de muncă înaltcalificată. Colegii mei din şcoala generală au intratcare pe unde au putut, unii au reuşit pe la economic,pedagogic, sanitar sau alte licee industriale, primatreaptă de liceu era obligatorie, cei care n-au reuşits-au înscris la Liceul Viticol din comună, uneori măgândesc dacă n-am greşit atunci, poate că mi-ar fi statbine ca şef de fermă viticolă sau, şi mai bine, decramă, dar asta este, am vrut să fac liceul la oraş,eram sătul să dau cu sapa în vie în fiecare vacanţă,pentru câţiva bănuţi amărâţi.

ISTORIE, CULTURĂ

- 37 -

Am făcut şi treapta întâi, şi pe a doua la Liceul 1Mai, la electrotehnică – ce examen, ce prag esenţial afost trecerea din clasa a X-a în a XI-a! – am învăţat, cuplăcere sau de nevoie, despre motoare, aparate şi in-stalaţii electrice industriale, dar gândul mi-a fost întot-deauna nu la firele electrice, ci la antenele şi firelenevăzute ale comunicaţiilor radio. Am dormit, toată pe-rioada liceului, cu un aparat de radio construit şi mon-tat într-o cutie de carton, frumos tunată cu… hârtiecolorată. Antena, un dipol simetric, o fixasem, cu totdichisul, de coşul de fum de pe casă şi o întinsesempână în fundul viei, în vârful unui spalier de beton. Deatunci cred că mi se trage de nu mai pot dormi fără unaparat de radio care să meargă continuu la căpătâiulpatului.

De câte ori o ajutam pe mama să-şi facă norma dezile-muncă la CAP şi ajungeam pe deal, în Schiau,căscam fascinat gura la releul de la Arioneşti şi gândulîmi zbura mai ceva ca undele electromagnetice. Mi-am dorit toată viaţa să pot intra în clădirea aceea depe deal, pe turnul căreia erau fixate, de o parte şi dealta, două parabolice mari, ca două urechi uriaşe,auzisem, de la nişte specialişti mai mari decât mine,că acolo poţi prinde orice post de radio de pesuprafaţa pământului şi că pereţii sunt plini cu televi-zoare la care vezi tot ce vrei. N-am reuşit să intru nicio-dată acolo, îl văd şi acum pe paznicul acela amărât,dar cu puşca pe umăr, care mă uşuia de lângă gardulacestui obiectiv… strategic. Am plecat de fiecare datăresemnat şi îndârjit în acelaşi timp, că odată şi odatămi se vor deschide şi mie porţile acestui templu. N-amreuşit nici până astăzi, deşi inginerul Simionescu –care deserveşte staţia de prin ‘67-’68! şi care şi-a adusşi soţia aici, după spaima cutremurului din ‘77 – m-arfi primit pe la începutul anilor 2000, dacă aş fi avut oautorizaţie de la Ministerul Transporturilor şi Teleco-municaţiilor. De unde s-o am? Am rămas totuşi pri-eteni, poate data viitoare se schimbă regulile, cineştie…

Între timp am avut alte aprobări şi am văzut, din in-terior, releul de pe Vârful Cerbul, din Parâng, am urcatla antenele de pe Palatul Telefoanelor din Bucureşti –de la Victoria 10, cum îi spun cunoscătorii –, am vizitatOZN–ul de la Cheia şi chiar am urcat pe scheletulmetalic al acestei staţii …intergalactice, dar gândul mi-a rămas tot la releul de pe Schiau, de la ValeaCălugărească.

În clasa a XI-a, când, ca orice adolescent teribilist,am vrut să mă apuc de un sport …extrem – între timpîmi scosese unul boxul din cap, la un meci la Plopeni– şi am cochetat cu motocrosul, tata m-a deturnat,subtil, spre un cerc de depanare radio-tv, la Casa deCultură a Sindicatelor din Ploieşti, unde lucra, camecanic, un cumnat de-al lui şi care, la nevoie, rupeaşi bilete la intrarea la spectacole. Ce spectacole pe

vremea aceea la Ploieşti! Tudor Gheorghe, Metropol,trupe de la Teatrul Naţional, de la Teatrul de Comedie,câte şi câte spectacole mari văzute …live din fundulsălii sau, de cele mai multe ori, din loja …reflec-toarelor. Cu electronica mergea mai greu, n-aveambani pentru un aparat de măsură performant, n-aveambani pentru piese şi montaje electronice, însă viermelerodea. O gură de oxigen a venit după cutremurul din‘77, când complexul comercial şi meşteşugăresc dinValea Călugărească a fost strivit de blocul de dea-supra, şi centrul de reparaţii radio-tv a fost mutat încasele lui Costică Drugă, de peste drum de noi. Numi-a fost greu să mă împrietenesc cu Nucu, depana-torul radio-tv, un ins de vreo 30-35 de ani, bun elec-tronist, dar şi mare specialist în lichide autohtone, şicare, după ce-mi făcusem intrarea cu un litru de vin,m-a lăsat să-mi pierd vremea în atelierul lui şi săciugulesc, cu pistolul de lipit, dar mai ales cu foarfecade tablă, piese de pe şasiurile radiourilor şitelevizoarelor declarate incurabile şi abandonate deproprietari. Rezistenţe, condensatoare, potenţiometre,transformatoare, difuzoare… o adevărată averepentru pasionaţii domeniului.

Visul de a profesa ca electronist în Uzina 1 Mai dinPloieşti după terminarea liceului s-a spulberat în va-canţa dintre clasa a XI-a şi a XII-a. Avusesem şansasă fiu repartizat pentru practica şcolară – pe vremeaaceea, în fiecare lună de şcoală se făcea o săptămânăde practică în uzina care tutela liceul – la atelierul elec-tronic, care era, poate, cel mai high-tech spaţiu dinuzină. Am crezut atunci că mă pot angaja să lucrezaici şi pe timpul vacanţei, la atelierul electronic aluzinei, dar n-am avut noroc, am fost angajat tempo-rar, ca electrician … necalificat, la o secţie unde amsăpat şanţuri cu pickammerul, am bătut cu barosul ţevide împământare …electrică!, am cărat ţevi şi colaci desârmă, în concluzie am lucrat, o lună şi jumătate,pentru un salariu minim, ca electrician în Uzina 1 Mai.Mi-am ratat o vacanţă, dar mi-am văzut viitorul. Şi ast-fel, opţiunea pentru şcoala militară a fost mai uşoară.

ISTORIE, CULTURĂ

- 38 -

http://wikimapia.org/10467656/Center-of-Space-Communications-Cheia-Romania

Aici, şansa a fost de partea mea. La Comisariat,cum se numea atunci Centrul Militar Judeţean, neşti-ind către ce armă să mă îndrept – la radiolocaţie, undeaş fi vrut eu, neştiind exact ce înseamnă, dar avearadio în denumire, tocmai se ocupaseră locurile repar-tizate judeţului, la aviaţie nu mă gândisem, la infan-terie, unde mi se propunea, nu-mi plăcea, la tancurinu prea încăpeam cu cei 1,85 m ai mei – m-a scosdin dilemă un căpitan care i-a sugerat celui care seocupa de mine:

- Dă-l la transmisiuni!- La transmisiuni? Cu ce se ocupă? am întrebat

nedumerit.- Telefoane, staţii radio, antene, relee…- Asta vreau.Asta am vrut, asta am avut. Am intrat în Şcoala

Militară de Ofiţeri Activi de Transmisiuni şi, chiar dacănu mi-a plăcut deloc să învăţ pe de rost poziţia bu-toanelor de pe panourile staţiilor radio şi radioreleu,ceea ce încercam să înţeleg că se întâmplă în spateleacestor panouri şi, mai ales, cum se formează, cumse transmite şi cum se recepţionează un semnal radio,m-a făcut să îndur mai uşor cei trei ani. Şcoală grea,serioasă, prea rigidă uneori, frumoasă alteori, mai alescând lucram la staţiile radio. Alţii au fost pasionaţi defire şi de telefoane, de aparatura telegrafică, de staţi-ile de frecvenţă, de radioreleu. Eu am rămas ladragostea dintâi: staţiile radio. Însă am tras de minecât am putut, speriat că nu am ureche muzicală şi nuvoi putea prinde alfabetul Morse. N-a fost însă aşa,am reuşit să infirm această prejudecată, brevetele deradiotelegrafist de clasă le-am obţinut pe bune.

La terminarea şcolii militare, deşi mă dedulcisemîntre timp cu saltul cu paraşuta, am fost repartizat, calocotenent, la unitatea de transmisiuni de la Târgu

Cărbuneşti, Gorj. Unitate bună, colectiv puternic,perspective frumoase în carieră, pasiune pentrumeserie, mai ales că eram la o companie radio. Do-rinţa de a trece în trupele de paraşutişti a fost însă maiputernică – cine s-a contaminat de plăcerea saltului îngol ştie ce spun – şi m-a adus în cele din urmă laBuzău, nu înainte de a câştiga, la Olimpiada Transmi-sioniştilor din august 1985, de la Râşnov, un nesperat,dar binemeritat loc trei pe Comandamentul Trupelorde Transmisiuni. Momentul meu de glorie ca radist!

Mai apoi, la paraşutişti – comandant pluton ra-diostart şi dirijare aeronave, ce mai funcţie, nenicule!– am mai stat cu casca pe cap şi am bătut la manipu-lator vreo cinci ani, avioanele cu paraşutişti le dirijaudin microfon alţii, noi doar căram şi instalam staţiaradio, a venit apoi Revoluţia, am mai trecut pe la salaradio de câteva ori, eram de-acum comandant decompanie şi mă ocupam de alte lucruri – sectoarelecompaniei, documentele de planificare, planuri dealarmă şi de mobilizare, aplicaţii, instrucţia paraşutării,trageri etc. – dar pasiunea pentru radio a rămas.

După absolvirea Academiei Militare – la transmisi-uni, bineînţeles! – am mai încercat, de dragulmeseriei, să pun mâna pe manipulator, dar transmisi-unile s-au îndepărat, încet, încet, de poezia aceasta,a semnalului transmis din încheietura mâinii şi re-cepţionat în vârful creionului, au venit staţiile moderne,ultraperformante, fluxurile de date, saltul în frecvenţă,telefonia mobilă, sateliţii, internetul şi tot ce înseamnăcomunicaţiile astăzi. Şi unde toată lumea se pricepe.

Despre acordul antenei şi trecerea pe emisie saudespre lucrul în telegrafie, în codul Morse, în bandălaterală unică, nu mai vorbeşte aproape nimeni. Poatedoar aşa, când ne mai atinge câte o undă reziduală,pe unii dintre noi.

ISTORIE, CULTURĂ

- 39 -

https://www.google.ro/search?q=transmisionisti+militari&source=lnms&tbm=

isch&sa=X&ved=0CAcQ_AUoA-WoVChMIyPvX9oT5yAIVZXdyCh2DfwIi&biw=1152&bih=740#imgrc=wwyR

0feFlI0w1M%3A

1. Consideraţiuni generale.Zona ordonată descrisă este cuprinsă între: La

răsărit Marea Neagră, la miază-noapte vechea fron-tieră a Dobrogei, la apus o linie dreaptă, ce ar uni lo-calităţile Hairan Kioiu (8 klm. vest Bairamdede) cuKaramanlâ (29 klm. sud- vest Dobrici), la miază-zi olinie dreaptă, care ar uni localilăţile Karamanlâ cuDjaferli (21 klm. sud-vest Balcic).

Această zonă se poate împărţi în două părţi printr'olinie, care, plecând din Koru-Nastradin ar trece prinDobrici şi s'ar termina la Balcic; partea aflată la sud-vestul acestei linii, face parte din regiunea Deli-or-manului, iar partea aflată la Nord-Est, din acea aDobrogei. Această împărţire e hotărîtă de caracterelefizice, cu totul deosebite, a celor două părţi, care sânt:

a) In regiunea Deli-ormanului formele terenului sântmai pronunţate, văile înguste şi cu maluri repezi,terenul acoperit în parte cu păduri; stratul vegetal debună calitate şi de o grosime ce nu trece de 0.50 m.,este aşezat pe un substrat de piatră calcaroasă; apaeste la suprafaţă de bună calitate şi în abondenţă;satele sânt aşezate pe coastele văilor şi au case depiatră; drumurile înguste şi cu pante mari; agriculturaîncă primitivă, neîntrebuinţându-se maşini.

b) In regiunea Dobrogei formele terenului sântfoarte puţin pronunţate; văile sânt cu maluri întinse;terenul este lipsit de păduri; straiul vegetal este negruşi de excelentă calitate (ceruozial) şi are o grosime cetrece de un metru; apa se găseşte la mari adânci, ede o calitate mediocră şi insuficientă ca calitate; caseleclădite din chirpici; drumurile largi; aproape întreagacultură a terenidui se face exclusiv cu maşina.

In ceea ce priveşte revederea hărţilor 1/100.000(Ed. 1912) s'a constatat că, în general vorbind, ea estefoarte exactă, mai ales în ceeace priveştereprezentarea formelor terenului; ea nu reprezintăexact limitele pădurilor şi nu este de asemeni pusă lacurent cu nouile căi de comunicaţie existente.

2. Terenul.Aspectul general al solului este acel descris în para-

graful precedent, adică în partea de nord o câmpie maimult sau mai puţin întinsă, iar în partea de sud oregiune cu caracter deluros, acoperită în parte cu pă-duri. Un aspect cu totul deosebit îl prezintă regiuneadela sud-veslul Balcicului, care pe de o parte ne în-făţişează dealuri cu caracter muntos, despărţite prinlarga şi vesela vale a Batovschei, iar pe de alta, ne dăpuncte de vederi minimale, de unde luciul mării scoate

Monografia părţii de răsărita teritoriului ocupat

de Căpitan R. RosettiDupă ocuparea Cadrilaterului am fost însărcinat ca, împreună cu camarazii Cernavodeanu P., Martian D.,

Gabrielescu E., Florescu G., şi Gheorghiu D. şi sub direcţia d-lui maior Panaitescu St., să culegem datelepentru facerea unei monografii a regiunii ocupată de Divizia X-a şi detaşamentul de Balcic; după ce amterminat lucrarea pe teren ne-am întrunit la Dobrici şi acolo am compus, după datele fiecăruia, lucrarea deansamblu, luând fiecare la o parte:unii la crochiuri alţii la statistice,iar eu fiind însărcinat cu redactareamonografiei de mai jos.

R E S T I T U I R I

- 40 -

ISTORIE, CULTURĂ

Radu R. ROSETTI(N. 20 MARTIE 1877, Căiuţi, Bacău - d. 2 iunie

1949, Închisoarea Văcăreşti) istoric şi generalromân, membru titular al Academiei Române.

Absolvent al Şcolii Militare de Artilerie şi Geniu(1899) şi al Şcolii Superioare de Război (1906).

A fost şeful Biroului Operaţii din cadrul MareluiCartier General, ulterior comandant al Regimen-tului 72 Infanterie Mizil cu care a luat parte lalupta de la Răzoare (6 august 1917), unde a fostrănit.

A fost decorat cu cea mai înaltă distincţie mili-tară, „Ordinul Mihai Viteazul”, clasa a III-a, numitataşat militar la Londra, apoi comandant de

brigadă şi, ulterior, director al Cursurilor depregătire pentru ofiţerii superiori. Înaintat lagradul de general în 1924.

Autor al unor studii de istorie şi teorie militarăde incontestabilă importanţă, preşedinte al Con-siliului de Conducere al Muzeului Militar Naţional(1924-1931), membru corespondent al Acade-miei Române (1927), ulterior membru titular(1935), director al Bibliotecii Academiei Române(1931-1940).

Ministru al Educaţiei Naţionale, Cultelor şiArtelor în guvernul Ion Antonescu (1941) a fostarestat (1949) şi condamnat la doi ani de în-chisoare la Văcăreşti, unde a şi murit ( 2 iunie1949).

în relief coastele abrupte şi albicioase ce par a cădeaîn mare dela Balcic la capul Kaliacra. Dat fiind lipsatotală de vânturi în această regiune şi însuşi formelemai sus arătate, credem că s'ar putea uşor transformaacest colţ într'o prea frumoasă staţiune hivernală.

Din punct de vedere geologic, solul este alcătuit din-tr'un strat de neogen (al cărui grosime mergând delasud spre nord, trece dela 0.50 la 1.50), aşezat pe unsubstrat de piatră calcaroasă, piatră care acolo esteaparentă, pare a îndeplini toate condiţiunile unei bunepietre de construcţie.

3. Apa.Este o deosebire completă între regimul apelor din

Deli-Orman şi al acelora din Dobrogea, căci pe cândîn cel dintâiu apa este abondentă aproape desuprafaţă şi de bună calitate, în cea de a doua, ca segăseşte la mari adâncimi, este insuficientă şi în ge-neral nu de bună calitate, fiind sălcie şi chiar amară.

Plecând dela răsărit la apus, găsim următoarelerâuri: Pârâul Dişi-Pudac, de mică importanţă ca apă,curge însă într'o vale foarte sălbatică, mai cu seamă inporţiunea Sud- Vest de satul Dişi-Pudac.

Pârâul Ekrenska, lăţimea 2—3 m., adâncimea0.30—0.30 c.m., fundul nisipos, curentul repede.

Pârâul Batowska, lăţime 2—5 m., fundul nisipos,adâncimea 0.40—0.80 c.m., maluri ridicate şi abrupte(0.50—1.50) se varsă în mare prin două braţe, în jurulcărora se crează o zonă mlăştinoasă, poate fi trecutăprin vad pe oriunde, cu condiţiunea amenajăriimalurilor.

La vestul acestor pârae, cele arătate pe hartă nu auapă decât în urma unor ploi foarte abundente.1

După ocuparea Cadrilaterului am fost însărcinat ca,împreună cu camarazii Cernavodeanu P., Marţian D.,Gabrielescu E., Florescu G., şi Gheorghiu D. şi sub di-recţia d-lui Maior Panaitescu St. să culegem datelepentru facerea unei monografii a regiunii ocupată deDivizia X-a şi detaşamentul de Balcic; după ce amterminat lucrarea pe teren ne-am întrunit la Dobrici şiacolo am compus, după datele fiecăruia, lucrarea deansamblu, luând fiecare la o parte: unii la crochiuri alţiila statistice, iar eu fiind însărcinat cu redactarea mono-grafiei de mai sus.Valea Kara-Amet-Beudi are apă în totcursul anului, lăţimea apei de 0.80 m., adâncimea 0.30c.m. Pârâul Karaliska prezintă aceleaşi caractere.

Zona recunoscută este mărginită spre răsărit deMarea Neagră, care se întinde pe un fund stâncos, aremaluri drepte şi prezintă două plage, care ar permiteo debarcare şi anume: plaja dintre Ecrene şi guraBabovikei şi plaja la N.E. de Biel-Monastir.

În ceea ce priveşte apa trebuincioasă oamenilor şianimalelor, ea se procură: a) In regiunea Deli-Orman-ului prin cişmele construite din piatră şi prevăzute cusgheaburi (al căror lungime chiar depăşesc uneori 20m.), în care apa curge prin nişte ţevi (gure) de fier;

debitul este în general mare şi calitatea apei exce-lentă; b) În regiunea Dobrogei, apa se procură dinpuţuri foarte adânci (unele atingând 60 m.), din care sescoate apa fie prin ajutorul unui manej tras de un cal,care ridică un burduf de piele, fie prin pompă cu motor;faptul că aceste puţuri seacă câteodată şi că e nevoede o mare cantitate de apă la anumite ore, au făcut (săse construiască în unele localităţi rezervoare de piatrăsau fer, a căror capacităţi variază între 60 şi 80 m.

Debitul acestor puţuri este în general mic, iar cali-tatea apei lasă de cele mai multe ori de dorit, căci estesau sălcie sau chiar amară.

4. Localităţi.In regiunea studiată găsim trei soiuri de localităţi, şi

anume: oraşe, sate şi ciflicuri (ferme).Oraşele sânt în număr de trei: Dobrici (Hagi-Oglu-

Pazargic), Balcic şi Kavarna. Aspectul lor general esteacel al oraşelor orientale cu străzi nepavate şi întor-tochiate (afară de vreo câteva în Dobrici), murdare, cuclădiri aşezate neregulat, fără canale, fără un sistemde iluminaţie publică, cu hoteluri destul de primitive şicu foarte puţină circulaţie pe strade. Sate sânt aşezateîn genere în fundul sau pe coastele văilor; casele suntconstruite in Deli-Orman din piatră, iar în Dobrogea dinchipici; ele sânt acoperite aproape exclusiv cu ţiglă,din care o mare parte provine din Marsilia (Guichard-Freres).

Fiecare casă are câte un grajd de o capacitate carevariază dela 5 la 100 animale; de asemenea fiecarecasă are un cuptor de pâine, al cărui debit mijlociu zil-nic poale fi socotit ca 60 pâini a 1 kgr. Nu se găseştecasă care să nu-şi aibă o latrină acoperită şi în unelesate (Ai-Osman), chiar latrine publice, destul de

- 41 -

ISTORIE, CULTURĂ

primitive, dar existând. În genere, casele sânt lipsitede mobilier şi populaţia doarme şi mănâncă pe jos.Capacitatea de cantonare şi hrănire este în general,mulţumitoare.

Ciflicurile sunt un ce special acestei regiuni şi eleconstau în general din o clădire (foarte modestă) aproprietarului unei moşii, clădire înconjurată cu 2—3case pentru servitori, cu grajduri numeroase şi avândunul sau două puţuri.

5. Căi de comunicaţie.a) Căi ferate. În această regiune există o singură

cale ferată, acea care duce dela Dobrici la Vama şicare trece pe la nord de Bogdanova, Novo-Botievo,Semeţ şi Kurtdere. Această cale prezintă la sud deEmirkioiu o curbă pronunţată spre sud, unde caleaeste în pantă mare; o altă curbă se află la sud-est deBotievo. Suprastructura căei este necompletă în unelepărţi, de oarece lipseşte în parte pietrişul; în lungulcăei se găsesc gările: Dobrici, Bogdanova, Semeţ şihalta Novo-Botieşo. Ea are două poduri mai mari: unulpeste pârîul Emirkioiu şi celalt o adevărată lucrare deartă (are o deschidere de 30 m, de fier, sprijinită pebolte în piatră cioplită), un viaduct peste râul Isikri laNovo-Botievo.

b) Şosele. Ele sânt în bună stare, afară de uneleporţiuni, care, deşi sunt împietrite, nu sânt încătăvălugite; ele sânt urmate de linii telegrafice, sânt pre-văzute cu cantoane de piatră acoperite cu ţiglă şi maiau următoarea caracteristică: că toate bifurcaţiile cudrumurile naturale sânt împietrite pe o lungime de15—20 m. dela şosea, aşa că punctul de bifurcaţieeste neted de determinat şi se împiedică astfel de-plasarea lui. Aceste şosele sânt: 1. Plecând din Balcic,patru şosele ducând spre Kavarna, Mangalia, Dobricişi Vama; din aceste şosele numai şoseaua Balcic-Mangalia nu este terminată şi se opreşte la Ghiaur-Kiuiusa.

2. Plecând din Dobrici patru şosele, ducând spreVarna (terminată) spre Silistra prin Suiuciuk, spreElibei şi spre Ciufut-Kuiusu (aceasta din urmăîmpietrită numai pe 16 klm., începând dela Dobrici).

c) Drumuri naturale. Sânt acel ca arătate pe hartăfoarte viabile pe timpul secetos şi cele mai multe im-practicabile după ploi. Acele din Deli-Orman sânt în-guste şi prezintă la trecerea lor prin păduri sau lascoborîrea pantelor tăeturi naturale foarte înguste,care nu permit să treacă mai mult de 2 cai de front şicare fac imposibilă orice încrucişare de coloane.

d) Linii telegrafice şi telefonice. Există numai liniitelegrafice şi două telefonice, aşa precum se arată pehartă, ele leagă capetele extreme ale liniei respectivefără a avea vreo staţiune intermediară, ceea ce facecă este foarte greu a se comunica cu diferitele sate.

e) Porturi. Sânt două porturi: Balcic şi Kavarna,a căror mică adâncime face ca vasele să fie obligatesă ancoreze la larg, aşa că descărcarea şi încărcarealor se face cu ajutorul unor caice şi şlepuri. Dintreamândouă, Balcicul e cu mult, cel mai important, deoarece aproape întreg exportul grânelor din regiunese face prin acest port.

6. Păduri.Se poate zice că nu a rămas un singur petic de pă-

dure netăiat: parte s'a lăsat să crească din nou, darcum vitele au fost lăsate să pască libere, numai uneleporţiuni aflate prea departe de locurile locuite aurecrescut satisfăcător, pe când cea mai mare parte seaflă astăzi sub formă de ţihlă sau desişuri, prin cari niciomul nici calul nu poate trece. Porţiunile rămase nede-frişate se văd în alăturata hartă. Vârsta mijlocie poatefi de 30—50 ani; esenţă, stejar (cam 90%) fag, aluni,corni, etc.

Aceste păduri aparţin, în marea majoritate acazurilor, comunelor; multe din ele însă au devenit prinuzurpare şi vânzări ilegale proprietăţi particulare; dealtmintrelea oricine vrea, intră şi taie lemnul de careare nevoie, mai ales pentru încălzit, căci n'are nici ovaloare constructivă.

Ceea ce este caracteristic, este că aproape nici unadin aceste păduri n'are un nume propriu. In regiuneaDobrogei locuitorii îşi încălzesc casele cu pae sau cutezec.

7. Climatologie.Clima regiunii este excelentă, fiind în genere destul

de temperată şi neprezentând mari extreme de tem-peratură; aşa că este cuprinsă între izotermele deminus 4° şi 0°, în Ianuarie şi +20° şi 22° în Iulie. În spe-cial căldura verei este temperată de un vânt de S. W.,care suflă aproape continuu. După informaţiuni, canti-tatea mijlocie anuală de ploaie este mică şi în specialanul acesta vara a fost foarte secetoasă.

- 42 -

ISTORIE, CULTURĂ

8. Etnografie.Rasele pe cari le întâlnim sânt:Românii în număr mic, cari au două provenienţe:

majoritatea fiind Români din Ardeal, cari au venit cuturmele de oi, s'au stabilit aci şi sânt în general foarteavuţi; iar minoritatea o constituie dezertori, fugiţi dinţară.

Bulgari, Găgăuţi, Turci, sau mai bine zis Tătari deorigină, ei inzistă asupra acestui fapt, crezându-se maivrednici ca Turcii. Printre aceştia sânt unii numiţi chiarde ei: „Turcii cei roşii", al căror păr roşietic şi piele totroşietică, îi disting cu totul de restul conaţionalilor lor.

Ţiganii sânt de două soiuri: cei turceşti şi ceiromâneşti; aceştia din urmă vorbesc aproape exclusivlimba română şi provin din împrejurimile Turtucaiei.

Prin oraşe se mai găsesc: Greci, Armeni, etc.În privinţa distribuţiei diferitelor rase în localităţi se

observă că pe când în Deli-Orman în majoritate, satelesânt alcătuite excluziv pe naţionalităţi (sate bulgăreştişi sate turceşti), în Dobrogea se găsesc numai puţinesate formate exclusiv de Turci; iar Bulgarii nu segăsesc niciodată formând localităţi aparte, ci ameste-caţi cu Turcii.

Limba cea mai general întrebuinţată este ceaturcească, nu este bulgar care să nu ştie turceşte, pecând foarte mulţi turci nu ştiu o vorbă bulgărească.Cauza pentru care turcii n'au învăţat bulgăreşte, estetraiul lor separat, precum şi faptul că ei nu au fostobligaţi a face serviciul militar.

9. Proprietatea rurală.Este foarte greu de stabilit bazele legale ale propri-

etăţii, de oarece ea este stăpânită în baza urmă-toarelor: Până la 1878, solul aparţinea, în teorie celpuţin, comunelor sau obştiilor săteşti, şi numai înanumite cazuri pe baza unor acte date dinConstantinopol, o parte din aceste bunuri deveneaproprietatea unui singur individ.

Cum aproape întreg terenul aparţinea astfelTurcilor. Bulgarii, spre a-i deposeda mai curând, aufăcut o lege specială prin care acaparările de pământse prescriu după 10 ani. Cu ajutorul acestei legi, cuajutorul unei Administraţii puţin scrupuloase, şi maiales cu ajutorul puţinului dor de muncă al Tătarilor,Bulgarii au ajuns a cumpăra, adeseori pe preţuri denimica, mari suprafeţe, aşa că azi se poate spune căîn mare parte proprietatea rurală este în mâna lor. Ingenere, nu se întâlnesc proprietari de mai puţin de 15Ha.; iar majoritatea proprietăţii este de 50—500 Ha.;sau găsit patru proprietari a mai mult ca 1000 Ha.; unuldin ei este bulgar, iar ceilalţi trei ovrei.

Nu s'au găsit arendaşi de mari suprafeţe.Preţul de vânzare al terenurilor variază intre 600 lei

Ha., în Deli-Orman şi 1250 lei in Dobrogea.

10. Cultura terenului.În general se cultivă excluziv grâu, ovăz şi orz; po-

rumb foarte rar şi pe foarte mici întinderi. Planul de cul-tură este uniform şi anume: grâu, orz sau ovăz, ogor.

Pe când în Deli-Orman lucrarea terenului se face închip foarte primitiv (o singură arătură, seceratul cubraţele, treeratul excluziv cu caii), în Dobrogea culturaterenului se face aproape excluziv cu ajutorulmaşinelor. Nu este sat să nu posede mai multe garni-turi de treerat şi numeroase maşini de secerat şi desemănat.

Deoarece numărul braţelor ce se găsesc în regiuneeste foarte mic şi preţul zilei de lucru mare (3 lei pe zi,plus hrana), marii proprietari sânt nevoiţi a aduce lu-crători din altă parte. Aceştia sânt sau Turci din îm-prejumile Bazgradului sau Ţigani din împrejurimileTurtucaiei.

Şi unii şi alţii au un renume bine stabilit de lene şi denecinste, şi cum în Bulgaria nu există lege a învoieliloragricole, ei nu pot fi ţinuţi să-şi execute angaja-mentele.

Producţia variază între 15 şl 25 Hl. la Ha. (grâu);anul acesta este de 25 Hl. la Ha.

Atât grâul cât şi orzul şi ovăzul sânt mai uşoare caprodusele similare din ţară, aşa grâul este în generalde 75—76 kgr. la Hl. Se atribuie această uşurinţă vân-tului care usucă grăunţele înainte de a fi coapte.

Preţul grâului a ajuns anul trecut la Balcic la 1900 leivagonul.

Fiecare sat este în general înconjurat de întinseimaşuri; proprietatea obştiei sătenilor.

Ocupaţia de seamă a locuitorilor este agricultura,de asemenea se ocupă mulţi cu păstoritul. Industriacasnică este ocupaţia femeilor.

- 43 -

ISTORIE, CULTURĂ

11. Organizarea ad-tivă, şcolară, biserici.Comunele rurale sunt în general alcătuite dintr'un

foarte mare număr de sate (până la 28) aşezate îngeneral foarte departe unul de altul; fiecare sat are unaşa zis primar (corespunde cu delegatul sfatuluisătesc dela noi); iar pentru întreaga comună un pri-mar, al cărei atribuţiuni sânt foarte reduse, căci în-treaga Administraţie financiară este încredinţatăsecretarului birnic, om de meserie, care corespundecu notarul nostru, doar că este mai bine plătit. Secre-tarul birnic este ajutat de un contabil, numit pisăr.Registrele cari se ţin la primărie, şi în special ale stăriicivile, sânt aproape identice cu cele din ţară; maiexistă totuşi încă un registru, pe care îl credem foartepractic; el constă dintr'un registru de format mare, încare fiecare cap de familie sau locuitor necăsătorit, îşiare partida în care se trece: numele şi pronumele, datanaşterii, căsătoriei, morţii, tuturor membrilor familiei,averea mobiliară sau imobiliară pe care o posedă,meseria pe care o exercită şi în sfârşit, orice dată pri-vitoare la membrii familiei respective.

Localurile primăriilor sânt în general mari şi amputea chiar spune luxos mobilate, au camere demusafiri, grajduri şi câte o farmacie sau infirmerie.

Ceea ce este cu deosebire de instructiv, este orga-nizarea şcolară; nu este sat aproape să nu aibă şcoală.

În satele în care sânt mai puţin de 25 elevi înscrişi,locuitorii îşi întreţin singuri şcoli particulare, stalulpunându-le la dispoziţie învăţătorul, pe care însă îlplătesc locuitorii. Localurile sânt bune şi dotate cu unfoarte bogat material didactic (aparate şi tablouri pen-tru învăţământul intuitiv, figuri geometrice de lemn şide carton, aparate de cosmografie, hărţi, tablouri zoo-logice şi pe alocurea chiar aparate simple de fizică), acăror stare arată că a fost întrebuinţat şi nu păstrat îndulapuri; toate şcolile au şi câte o bibliotecă şcolară.

Şcolile sânt de două tipuri: şcoli primare şi un fel deşcoli primare superioare, care pe lângă cursul primar,mai cuprind şi 2-3 clase gimnaziale. În oraş segăsesc gimnazii şi şcoli de menaj.

Pe lângă şcolile bulgăreşti, se mai găsesc, atât laoraşe, cât şi la sate, şcoli turceşti.

Ceea ce este curios este micul număr de biserici sigeamii şi reaua lor stare de întreţinere.

12. Organizarea sanitară.

În oraşe se află spitale, iar la reşedinţa fiecărei co-muni câte o infirmerie (numită de bulgari ambulatoriu),unde se găseşte o cameră de consultaţii şi o farmaciecât se poate de completă. Având o mare lipsă demedici, Bulgarii au un fel de medici ambulanţi cari vinşi stau în anumite zile la infirmeriile comunelor.

13. Comerciu şi industrie.Comerciul se face aproape exclusiv la oraşe, de

oarece la sate nu se găsesc decât cafenele mizerabileşi ici colea câte o prăvălie sau cârciumă, care nu vânddecât articole alimentare.

Chiar la oraşe, comerciul se mărgineşte mai cuseamă la ceeace au nevoe orăşenii, de oarece săteniiîşi fac singuri îmbrăcămintea şi tot aceea de care aunevoie pentru traiul lor, mai mult decât sobru. Uncomerciu foarte înfloritor este acel al maşinelor agri-cole, care se află în general în mâna marilor case dinBucureşti.

Industria este cu totul în faşe şi este reprezintatăprin câteva mori, fabrici de cărămidă şi de ţiglă, oturnătorie şi fabrică de maşini, o fabrică de paste ali-mentare şi una de liqueruri.

14. Statistica hranei.În această regiune se găseşte din belşug grâu,

făină şi vite pentru hrana oamenilor şi furaje pentruhrana animalelor.

Credem că prin exploatarea resurselor locale s'arputea hrăni uşor un corp de armată timp de 6 luni,neavând nevoie de a aduce din ţară decât legume şioarecari articole de coloniale.

- 44 -

ISTORIE, CULTURĂ

15. Spiritul populaţiunei.Populaţia este liniştită şi în general foarte munci-

toare şi dornică de câştig, aşa că având nevoie delinişte, a primit in general bine dominaţiunea română.Atitudinea diferitelor naţionalităţi pare a fi următoarea:

Românii ardeleni zic că sânt mulţumiţi de venireanoastră.

Bulgarii, massa populaţiunii incultă, care a pierdutmulţi oameni în răsboaiele recente, e dornică de linişteşi ne primeşte fără ostilitate; partea mai cultă şiconştientă a populaţiunii însă, şi în special secretariibirnici, învăţătorii şi diferitele profesiuni liberale, nevăd, deşi nu o spun pe faţă, cu un ochiu rău şi s'ardeda poate chiar la acte de violenţă, dacă n'ar credecă ocupaţia nu este decât un ce cu totul pasager; neputem aştepta din partea lor la oarecari acte de rebe-liune, însă numărul fiind mic, ar avea caracterul unoratentate.

Turcii sânt deocamdată mulţumiţi, de oarece credcă am venit să-i răsbunăm de toate mizeriile şi perse-cuţiile pe cari le-au suferit dela Bulgari. În zelul lorde-a arăta că numărul Bulgarilor este cât mai mare,autorităţile bulgare au mers „more hungarico", până ainterzice Turcilor să poarte fesul şi a bulgariza numeleTurcilor, cari în registre nu sânt trecuţi sub numele deAli, Mehmet sau Husaim, ci sub acela de Aliof,Mehmetof sau Huseinof.

Un lucru care sperie pe Turci este ideia că vor fisiliţi să facă serviciul militar.

16. Resturi de cetăţi vechi.Satul Deşi-Pudak se află aşezat pe resturile unei

mari cetăţi romane, care după cele ce mi-a spusd-l Pârvan, Directorul Muzeului de Antichităţi dinBucureşti, ar fi acelea ale Parnisei.

Pe lângă oraşul civil, pe care e clădit satul actual, seaflă o cetate destul de bine conservată, clădită cătreanul 300. D-l Pârvan a putut degaja partea principală:unul din turnurile de flancare, precum şi din începu-turile unei colonade. Din nefericire, aceste resturirămân în posesia Bulgariei (1300 m. de graniţă).

Spre vest de Deşi-Pudak se găsesc urmele uneişosele romane. La sud de Ekrene sânt ruinele uneicetăţi turceşti.

17. Consideraţiuni militare.Zona recunoscută se prezintă în foarte bună

condiţiune pentru operaţiuni militare, atât numai că înDobrogea trupele vor avea puţină apă, iar înDeli-Orman sânt părţi prin care artileria de câmp vatrece şi va manevra cu foarte mare greutate.

În cazul unui răsboiu între România şi Bulgaria,această zonă ar putea servi ca zonă de adunare,pentru grupul secundar, menit a păzi flancul stâng alarmatei principale şi a ocupă localităţile Varna şi

Şumla. Asupra Varnei se poate înainta pe mai multecoloane întrebuinţându-se atât şoselele ce duc delaDobrici şi Balcic la Varna, cât şi drumurile naturaledintre aceste două şosele; înaintarea acestor coloanen'ar putea fi oprită de Bulgari decât pe creastaGolema-Faranga-Dervent, adică chiar la uşile Varnei.

În ceea ce priveşte înaintarea spre Şumla se poateîntrebuinţa atât vechiul drum al Şumlei prin Vovo-Botieve, Şemet-Ak-Koium, cât şi şoseaua Dobrici-Varna şi drumul Baladgea, Koslugea spre Iasi-Tepe.

Cât despre apărare, ea se va face întâiu pe linia degraniţă (e păcat că platoul dela Şernet care e călare pedrumul Dobrici-Şumla, şi alcătuieşte o bună poziţietactică cu flancurile rezemate pe pârâurile Isichi şiEnur-Kioiu să fi rămas Bulgarilor), apoi pe poziţia for-mată de platourile care înconjoară Dobriciul şi careprezintă nişle glacişuri naturale ce bat drumurile deînaintare dinspre Varna şi Şumla. Cât despre comba-terea unei debarcări, ea este foarte lesnicioasă, deoarece natura coastei mării nu permit asemeneaoperaţiuni decât pentru unităţi foarte mici şi numai întrei puncte (două la sud de Balcic şi unul spre Şabla).

Oraşul Dobrici fiind un centru important de comuni-caţie călare pe drumul ce duce spre Varna şi Şumla şifiind înconjurat de un triplu cerc de înălţimi, alcătuieşteo minunată poziţie de oprire care, dacă s'ar dota cupuţine lucrări dc întărire, ar constitui o cetate foarteputernică. Uvrajele cari înconjor azi nu sânt decâtvechile redute turceşti; ele nu mai pot servi de loc, datfiind marele lor profil - decât ca puncte de reperpentru artileria inamică.

Bulgarii nu au făcut absolut nici o lucrare în vedereaapărării acestui oraş.

- 45 -

ISTORIE, CULTURĂ

În ultimii ani, o literatură de o bogăţie necunoscutăîncă, a dat la iveală faptele de arme a numeroşi şefimilitari, sau simpli combatanţi. Studierea lor, sublini-ază circumstanţe multiple, cu o influenţă capitalăasupra acţiunilor de războiu.

Pe hartă, la exerciţiile tactice din timp de pace, şefiişî subalternii sunt comandanţi de unităţi cărora nu lecunoaştem psichologia, temperamentul, pregătireaprofesională, ascendentul moral, etc. Aceste ele-mente, joacă totuşi un rol covârşitor în bătălie. Cu de-osebire, ascendentul moral al şefului, când îmbracăînfăţişarea de fascinaţiune, înmulţeşte puterile trupei şiduce la realizări materiale cari depăşesc socotelilereci, ieşite din învăţămintele experienţei.

Greu de încadrat în formule, sau de obţinut prinreţete, puterea de a pasiona spiritele, asemeni puteriiflăcării de a transforma în foc tot ce atinge, schimbămagic aspectul moral al unei trupe şi dinamica sa.Aceleaşi unităţi, cari cu un ceas în urmă cădeauparalizate de oboseală în faţa obstacolelor crezute in-vincibile, se ridică deodată dârze şi mătură scurtadversarul din faţă. Mai poate nega cineva astăzi, căoboseala este în primul rând morală? Se mai poatetăgădui după atâtea afirmaţiuni ale răsboiului, căprimejdiile au proporţiile pe cari numai moralul nostruli-l creiază?

O pildă. După retragerea din Ardeal, într'unul din

sectoarele carpatine, trupa unui regiment român de in-fanterie, este dispusă pentru atacul unei localităţi. Oa-menii sunt însă impresionaţi de armamentul multsuperior al adversarului şi de manevrele lui iscusite.Chipurile sunt întunecate şi inimile pline de îndoială. Şefiimărunţi din linie sunt tăcuţi. Nu se crede în succes.

Deodată însă, un zvon se răspândeşte în rânduri:-generalul Averescu a luat comanda operaţiunei. - Ni-meni nu l-a văzut. Toţi ştiu însă că prezenţa acestuişef înseamnă izbândă. Imaginaţia se aprinde. Frunţilese luminează. Tunul începe să vorbească o limbăclară. Ochii se înfierbântă şi fixează sfidătorimuşuroaele de pământ, în dosul cărora se ascundeinamicul ce trebue scos. Atacul, în ciuda celor mai teri-bile pierderi, duce tot mai adânc uralele sprintenilor in-fanterişti. Operaţiunea reuşeşte din plin.

Peste câteva ore însă, zvonul prezenţei generaluluiîn sector, se desminte. Oamenii încep să numere ca-marazii pierduţi, să vadă golurile din rânduri. Flancurilese simt primejduite. Nesiguranţa se furişează rece însuflete. La cel dintâi contraatac inamic, poziţia cuce-rită cu atâta elan, e pierdută.

Alături de cunoştiinţele profesionale, de calităţile in-telectuale şi fizice ale unui şef, puterea de fascinaţi-une este un netăgăit mijloc de comandament. Înpaginile de faţă, încerc să studiez taina acestei forţeextraordinare, pe care unii şefi au exercitat-o în timpul

D I N A M I C A P R E S T I G I U L U IP E R S O N A L Î N E X E R C I TA R E A

C O M A N D A M E N T U L U Ide Maior Vorobchievici Octav

- 46 -

ISTORIE, CULTURĂ

Octav VOROBCHIEVICI(n. 19 aprilie 1896, Bârlad - d. 7 aprilie 1987,

Roşiorii de Vede) a fost ofiţer de carieră, diplo-mat, scriitor român, fiul lui Constantin (1866-1908– profesor, licenţiat şi doctor în litere şi filosofieîn Austria) şi al Aristeei, născută Manoliu (1876 -apr.1940).

Îşi începe cariera militară ca sublocotenent înanul 1916, luptă la Turtucaia (1916) şi Mărăşeşti(1917), absolvent al Şcolii Superioare de Războidin Bucureşti (1928) şi al École Militaire din Paris(1930), ataşat militar în Spania şi Portugalia(1938), ulterior la Berlin (1940).

Comandant de regiment (1940) şi de brigadă

(1944) pe frontul de est, fiind decorat cu SteauaRomâniei cu Spade, scos din rândurile armateiîn 1945.

Arestat (1951), anchetat şi condamnat (1953)la 20 de ani de temniţă grea pentru activitatea pefrontul de răsărit. A fost amnistiat (1955), i s-a re-deschis procesul (1956), fiind achitat şi repus întoate drepturile civile şi militare. I s-a conferitVirtutea Ostăşească (1968).

A fost redactor la revista România Militară,colaborator la Adevărul literar şi Revistafundaţiilor, membru fondator al Asociaţiei scriito-rilor militari, membru al Academiei de Ştiinţe dinRomânia, Secţia Militară.

marelui războiu asupra oamenilor lor şi asupra naţi-unei sub arme.

Iluziile sunt oxigenul vieţii omeneşti. Ele întind colacde salvare naufragiatului, funie în prăpastia celui căzutde pe culmile gloriei şi snopuri de lumină în besna dru-mului celui obosit şi flămând. Credincioase ca şi umbranoastră, ne însoţesc, pretutindeni, ne fac să vedem in-vizibilul şi să negăm imposibilul. Spiritul are nevoe dereazimul lor, ca să-şi desfăşoare aripile, după cum pi-cioarele, ca să ne transporte, au nevoe de pământ taresub ele. Oamenii nu pot trăi fără himere.

Marii conducători pe cari i-a cunoscut istoria, auştiut să creeze realităţi din himere, să exalte imaginaţiaoamenilor şi robindu-le libertatea intelectuală, să facădin ei jucăria docilă a voinţei lor. Aici stă taina puteriicare a mânat popoarele în convoae, în lungul conti-nentelor, a împins cruciadele pe drumurile Erusalimu-lui, caravelele lui Columb dincolo de limitele cunoscuteale pământului, răbdarea neamurilor oprimate, pânăla limanul veacurilor de sclavie.

Dacă în lupta de toate zilele a vieţii, iluziile oame-nilor şi ale mulţimilor constituesc animatori puternici,apoi în războiu, când viaţa omului şi a naţiunei setrăeşte cu o pulsaţie maximă, ele constituesc o forţăuriaşă. Acei cari isbutesc să dea iluziilor luptătorilor şinaţiunei răspunsuri de fapte reale, acei cari ştiu săpună stăpânire pe suflete, pasionându-le, isbutesc săexercite asupra domeniului lor de activitate o puterede autoritate căreia nimic nu-i poate rezista şi căreiatotul îi este îngăduit. Eroul stăpânilor al acestei puteri,este privit cu ochi de abnegaţie şi dragoste ce anunţăpromptitudinea jertfei.

Câteva exemple.Toamna anului 1914. Armatele franceze se retrag de

zile şi nopţi. Comunicatele oficiale, cetite cu inimastrânsă, repetă necontenit monotonia disperată a repli-erii. Jumătatea de cismă germană, invadează tot maiadânc solul republicei. Guvernul părăseşte capitala.Poporul se agaţă cu disperare de ultimele nădejdi. Nu-mele generalului Joffre, e şoptit cu înfrigurare de toatebuzele. In mâinile lui, stă soarta războiului. Toate iluziileîl fixează. Numai el poate opri retragerea. Dacă nu peaceastă linie..... apoi pe cealaltă... va angaja bătălia, dincare va ieşi victoria, de care toate inimile sunt însetate.

Şi deodată, după lungul calvar, ca un bubuit puter-nic, se răspândeşte în întreaga Franţă vestea ceamare, care răspunde tuturor nădejdilor: Joffre s'a opritîntre Verdun şi Paris. Din toate părţile, armatelefranceze asaltează formidabila maşină de războiu aBerlinului. Toate inimile se opresc şi o ascultă zgomo-tul depărtat al bătăliei hotărâtoare.

Frontul inamic se clatină, pârâe, se rupe, apoi serostogoleşte spre frontiere. E Marna, „minunea delaMarna", victoria lui Joffre. În pragul dezastrului,himerele naţiunei sunt transformate, de un om, înrealităţi. Imaginea eroului care realizează visul Franţei,îşi creiază un altar în fiecare suflet. Fascinat, poporulîl - urmează sufleteşte, în „cursa la mare". Gestulsacru, prin care un şef îşi câştigă întregul ascendentasupra armatei şi naţiunei e oficiat. De acum înainte,urcat pe soclul încrederii generale, eroul poate lucraliniştit pentru pregătirea războiului de lungă durată, încare s’a angajat patria sa.

Bătăliile câştigate pe câmpuri de luptă, nu asigurătotuşi tuturor victorioşilor dreptul de a exercitaputere de fascinaţie. Cum vom vedea mai departe,Lunderdorff de pildă, a repurtat numeroase şi răsună-toare succese, cari au demonstrat măsura în carestăpânea arta militară. Victoriile lui, au cucerit admi-raţia; omul n’a cucerit însă sufletele.

1916. În Ardeal, în faţa trupelor române, se adunănouri negri. Comunicatele, nu mai anunţă vestealiberării a noui locuri, scumpe inimii româneşti. Dobro-gea, este în doliu. Bucureştiul, bombardat zi şi noapte,de aeronavele inamice. Luptătorii de pe fronturi, carivin în interior să-şi vindece rănile, confirmă zvonulzdrobitoarei superiorităţi a materialului inamic. Ţara eîngrijorată.

Iluziile poporului sub arme, zbor în căutarea unuireazim. Mulţimea vrea o lovitură, o manevră îndrăs-neaţă, o răsturnare a situaţiei care ameninţă respiraţiaţării. Şi deodată, un şef militar, transformă himerele înrealitate: generalul Averescu trece Dunărea laFlămânda, în spatele trupelor inamice. Imaginaţiamulţimei clocoteşte. Turtucaia e răzbunată.Mackensen, prins între două focuri, e pulverizat. Do-brogea liberată, trupele române se pot îndrepta dinnou către Budapesta...

- 47 -

ISTORIE, CULTURĂ

Harta Ofensivei Flămânda

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bb/Fl%C4%83m%C3

%A2nda_Offensive_map.jpg

Şi totuşi, după cum se ştie, generalul nu realizeazăhimerele naţiunei. Icoana lui, nu e sfărâmată.Dimpotrivă, i se vor atribui în curând puteri noului.

Operaţiunea dela Flămânda, corespundea unoriluzii, cari asemeni fâşiei luminoase a unui projector,erau dirijate asupra Dobrogei. Deodată însă, projec-torul, îşi mută snopul razelor, dirijindu-le în Carpaţi. Totsufletul pasionat al naţiunei, e acum alături de trupeleromâne de acolo, cari atacate de forţe superioare suntîmpinse în munţi. Drama dobrogeană, capătă un in-teres secundar. Trecătorile munţilor sunt în primejdie.Ele, trebuiesc în primul rând asigurate. Capitala ţării edirect ameninţată.

Revenirea înapoi peste Dunăre a trupelor trecute laFlămânda şi a generalului pe care naţiunea îl vreaacum în Carpaţi, corespunde unui nou val de iluzii.Aceleaşi aclamaţii cari au întâmpinat ştirea marşuluispre Sud, întâmpină şi vestea marşului spre Nord.

Frontul Palestinei. Forţele engleze, în 1917, nu suntîn cele mai bune condiţiuni de moral. Comandamentulsuperior, este tocmai la Cairo. Oamenii din tranşee,fac paralele între viaţa lor aspră şi plăcerile mareluioraş egiptean. Eşecurile, lipsurile, etc., sunt aruncateîn spinarea şefilor depărtaţi, cari nu cunosc realitateaşi condiţiunile locale ale luptei. Trupele sunt convinsecă un comandant activ, care ar strânge lucrurile deaproape, ar trăi viaţa frontului, şi ar avea autoritateasă aducă ceva întăriri, ar învinge uşor forţele turceştidin faţă. Şi himerele se ţes în lungile nopţi orientale, peacest pământ sfânt al creştinismului, în zarea căruia,inimile simt profilându-se, pe orizontul violet, cupoleleErusalimului.

Deodată, ordine de zi, anunţă sosirea unui nougeneral şef.

Acesta, nu mai locueşte la Cairo, ci cu întreg Statulsău major se stabileşte în mijlocul trupelor. Forţe noui,debarcă. Un suflu proaspăt de nădejdi, inundă inimile.Cuvântul ofensivă, e pe toate buzele. Noul şef, devineun simbol, realizator al iluziilor îndelung înăbuşite, pemarginile pustiului arab.

Eroul, este viitorul mareşal Allenbg, destinat săcucerească atâta glorie în Palestina. N u m e l egeneralului, în limba arabă sună „Allah en Nebi" şiînseamnă „profetul lui Dumnezeu". Coincidenţa nu elipsită de greutate în influenţa pe care generalul aexercitat-o asupra populaţiei. O veche zicătoarearabă, glăsuia, că Palestina nu avea să scape dedominaţiunea turcă, decât atunci când Nilul avea sătreacă prin pustiu. Construirea în lungul pustiului aunei conducte de apă pentru nevoile trupelor, veni săsatisfacă imaginaţia locuitorilor.

Iată pe scurt, circumstanţele favorabile biciuiriiimaginaţiei şi obţinerii încrederei iniţiale, necesaredesvoltării autorităţii personale a noului şef.

Acesta este debutul la comandă al generaluluiAllenby, care ştiind să creeze realităţi din himereleoamenilor săi, a întreprins în 1918 celebrele ofensivedin Palestina, pătrunzând în şase săptămâni, prinmanevre fulgerătoare, şase sute de kilometri în interi-orul ţării şi determinând capitularea Turciei.

Puterea de fascinaţiune exercitată asupra oame-nilor săi, e cu atât mai interesantă cu cât Allenby întimpul crizei celei de a doua bătălii dela Ypres, dincauza pierderilor grele suferite (poate mai grele decâtar fi trebuit), îşi făcuse o reputaţie de „piază rea" înmijlocul trupelor. Astfel, unităţile unei divizii engleze,aflând că pentru un atac urmau să intre în compoziţiacorpului de armată Allenby, manifestară o atât devădită depresiune morală, încât marele cartier britanicfu obligat să trimită divizia în acelaşi sector însă subautoritatea altui comandament. Allenby, nu aduce deciîn Palestina, nici prestigiul victoriilor câştigate înEuropa, nici faima unui noroc deosebit.

Înainte de a lărgi fereastra asupra subiectului, să neoprim atenţiunea în jurul unui şef, care constitue poatemodelul cel mai precis conturat, de autoritate fascina-toare.

Suntem în 6 Septemvrie 1914, la Monceaux-les-Provins. Artileria germană, incendiază terenul cuploaia proectilelor. Infanteria Diviziei 6-a franceză, im-presionată de barajul de foc, de pierderile suferite, deprestigiul bine stabilit al forţelor germane cărora nimicnu le putuse rezista până la Marna, ezită să treacă laatac.

Deodată, între liniile de trăgători, înaintând cătreinamic, apare generalul comandant al diviziei, înfruntea Statului său major. Câteodată, exploziile

- 48 -

ISTORIE, CULTURĂ

Erich von Falkenhayn, la Paraćin, 6 noiembrie 1915https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1c/Paracin_meeting.jpg

proectilelor îl acopăr vederii oamenilor, pentru a-idescoperi imediat surprinzătoarea linişte a mersuluiuniform şi expresia voinţei încordate, imprimată închipul care fixează creasta ce trebue atinsă.

E generalul Petain, viitorul comandant al armateifranceze, care-şi trece examenul de curaj în faţa tru-pei, câştigându-şi pentru totdeauna galoanele, în ochiisoldaţilor. Cunoscător al sufletului omenesc, el ştie căla greu, se crede numai în ce se vede, că numaiexemplul creează adevărata autoritate, că înprimejdie cuvintele nu ţin loc de lopeţi.

Generalul depăşeşte prima linie. În spate, ca unsingur om, întreaga divizie se ridică şi-şi cadenţeazămersul după al şefului, care pare simbolul Franţei,făcând eforturi suprem, în ceasul decisiv al existenţeisale.

Acesta este actul de curaj fizic, prin care generalula pus stăpânire pe sufletul armatei, creind pentru maitârziu un sprijin solid, pârghiei, cu care a deplasat vic-toria de partea patriei sale. Aici începe zidirea temeliei,care a fixat în spiritul unităţilor franceze, atâta linişti-toare încredere, de câte ori în zile grele, se ştiau in-trate sub comanda lui.

În memoriile sale asupra Verdunului, generalulnotează undeva: „La ora 23, luam direcţiunea apărăriiVerdunului, responsabil de totul şi neavând niciunmijloc de acţiune. În sala goală a primăriei, măpuneam în legătură prin telefon cu generalul Balfourier,comandantul forţelor angajate în sectorul atacat.

- Alo! Aici generalul Petain. Iau comanda! Anunţaţiaceasta trupelor. Ţineţi zdravăn! Am încredere în voi!- Bine domnule general. Vom ţine! Puteţi conta pe noi,după cum noi contăm în dumneavoastră! - Imediatapoi, chemam pe generalul Bazelaire, comandantulsectorului de pe malul stâng, pe care-l înştiinţam la fel,arătându-i preţul excepţional ce puneam pe păstrareapoziţiilor noastre din vestul Meusei. El îmi răspundeaca şi generalul Bolfourier, cu un ton de încredere afec-tuoasă şi absolută. Legătura morală dintre şef şi exe-cutanţi era asigurată".

Desigur că în alte circumstanţe, această convorbirede un admirabil laconism n'ar fi fost suficientă pentrua asigura legătura morală dela şef la executanţi, dupăcum nici faimoasa proclamaţie a lui Gallieni, afişată înSeptemvrie 1914, pe zidurile capitalei: - Am primitmandatul să apăr Parisul contra năvălitorului; acestmandat îl voi executa până la capăt - n'ar fi fost sufi-cientă pentru a creia liniştea sufletească a metropoleicare rămânea departe de armatele ce se duceau săcaute câmpuri de bătălie mai propice. Gaillieni eraînsă soldatul legendar din Senegal, Sudan,Indo-China şi Madagascar, al cărui trecut vorbeaîndeajuns, iar Petain era soldatul al cărui ascendentmoral, cucerise toate adâncurile sufletelor.

- Iau comanda! Anunţaţi aceasta trupelor! - Petain

ştie ce însemnează pentru unităţile obosite, flămânde,scoase din poziţiile îndelung pregătite, prezenţa şefu-lui în care au încredere.

(Amintiţi-vă exemplul pe care l-a dat cu regimentulRomân din Carpaţi).

Verdunul, acest defileu moral al Franţei, nu poate fiînţeles, dacă îl judecăm fără să cunoaştem forţa fas-cinatoare a celui care a luat comanda apărării, înclipele tragice, când totul părea că se nărue. Convor-birea telefonică, în mijlocul nopţii care urma unei zilenenorocite, în care se pierduse Douaumontul, fortulchee al apărării cetăţii, şi care preceda o zi, care as-cundea taina altor drame, n'a fost decât o transmisi-une de fluid comunicativ dela şef la subordonaţi, fluidcu care sunt dotaţi unii comandanţi predestinaţi.

În temele noastre tactice, preconizăm ca de câte orise poate şefii să ia contactul cu subalternii, pentru a lecomunica verbal voinţa lor. Vedem în acest contact, otechnică de comandament, prin care uşurămînţelegerea cuvântului scris şi înlăturăm interpretărilenefavorabile. Şi totuşi, acest contact, poate însemnamai mult. Sunt şefi, cari ştiu, printr'un gest, printr'unjoc de priviri, printr'o figură de stil, dar mai ales print-r'un fluid penetrant, să-şi imprime adânc voinţa înmintea subalternilor. Sunt subalterni, cari pot pătrundeproectele şefilor, devansându-le chiar intenţiunile.

Un exemplu. 10 Iunie 1918. Germanii lărgesc suc-cesul obţinut pe Chemin des Dames, atacând Armata3-a Humbert, şi dreapta Armatei 1-a Debeney. Acestadin urmă pregăteşte un cotraatac în flancul adver-sarului, pentru cazul că va continua să-şi adânceascăînaintarea. În timp ce Debeney discută cu Mangin, co-mandantul Corpului 9, modalităţile acestei eventualeoperaţiuni, ambii sunt chemaţi telefonic la cartierulgeneralului Fayolle, comandantul Grupului de Armate.

- Mangin - începe Fayolle - am nevoe de un con-traatac cu patru divizii, pe frontul Armatei a 3-a. -Când? - Cât de repede! (E ora 15) - Atunci mâine.

În mijlocul explicaţiunilor, năvăleşte ca o furtunăFoch.

Generalisimul se opreşte în faţa lui Mangin. Cei doişefi se privesc fără să-şi spună un cuvânt, fără să cli-pească. Martorii asistă la o mută transfuziune devoinţă. Este comunicarea magnetică a preţului pe careFoch îl pune în operaţiunea proectată.

Pe chipul crispat al lui Mangin, toţi muşchii tremură.În privirea lui Foch, luminiţe vii aleargă neastâmpărate.Prima verigă a succeselor cari trebue să ducă la vic-toria definitivă, se sudează în acest contact dintre şefşi executant.

- M'ai înţeles Mangin? (Cuvintele tremură între dinţiiîncleştaţi). - Inţeles! - Să fii surd! Artilerie? Reglaj? Mu-niţiuni? Timp? Nimic! Nicio întârziere. Ataci, ataciînfundându-ţi urechile! - Şi Foch repede doi pumni în

- 49 -

ISTORIE, CULTURĂ

flancurile comandantului contraatacului. Acesta nu seclinteşte. Ochii săi însă, numai scântei, sorb voinţa şe-fului. Incă doi pumni, ştampilează energia şi formamişcării. Mangin răspunde pătruns: - Am înţeles! -Atunci, la lucru!

- Schimbul de fluid se produsese. A doua zi, con-traatacul dela Mery, realiză întocmai voinţa lui Foch.

Din exemplele date, se poate afirma că la bazaputerii de fascinaţiune, stă autoritatea prestigiului per-sonal. Da, dar această autoritate, când nu e ajutată dealţi factori, e incapabilă să producă aceste bruşteschimbări de temperatură morală, cari să înzeceascăputerile fizice ale trupei.

Priviţi de pildă pe generalul Ludendorff. Nici ful-gerătoarea victorie dela Tannenberg împotriva Iui San-sonov, nici aruncarea lui Rennenkampf dinPrusia-Răsăriteană, nici manevra dela Lidz, nicicucerirea grânarului şi petrolului României, nici victo-ria de la Caporetto, nici scoaterea din cauză a Rusiei,nici zdruncinătoarele succese tactice din 1918 pe fron-tul occidental, n'au putut să-i dea asupra armatei şipoporului, acea putere de autoritate dinamică, pe careau exercitat-o generali cu un activ mult mai modest,generali cari au avut să suporte chiar înfrângeri(Marele Duce Nicolae) sau cari au trebuit săreacţioneze împotriva trupelor proprii, cu represaliidureroase (Petain).

Imensul şi complicatul car de războiu ai Germaniei,formidabila maşină de ucidere mecanică, uriaşa acţi-une de uzină, cerea un creer de technician, un generalmaşină. Ludendorff realiză exemplarul ideal.

Prestigiul, autoritatea lui, sunt recunoscute. Acestecalităţi, nedublate de fluid comunicativ, nu pot însăacţiona asupra sufletului, asupra imaginaţiei, nu potelectriza naţiunea şi armata. Persoana lui e privită pre-tutindeni cu respect şi recunoştiinţă, fără a deslănţuiînsă nicăeri, furtuni de elan.

Foarte apropiat este şi cazul generalului americanPershing. Cine poate totuşi să nege condiţiunile ex-trem de grele în cari el a constituit în Franţa formida-bila armată de transoceanici, fără de care aliaţii n’ar fiputut câştiga războiul? Energia sa impulsivă, asuprasa exigenţă, raţiunea ordinilor date, produc o legitimăadmiraţie. În juru-i vibrează cea mai autentică disci-plină, nu însă elanul.

Să ne întoarcem la Joffre, marele dominator alnervilor foarte sensibili ai naţiunei sale.

Influenţa sa morală în zilele penibile ale retragerii,este hotărâtoare. Vizitează cartierele generalilor însubordine, ascultă rapoartele, vorbeşte puţin, darrăspândeşte în toate cercurile o binefăcătoare atmos-feră de calm. Generalii şi oamenii politici cari iau con-tactul cu el, se despart încrezători în sfârşitul cel bun,care nu poate întârzia. Şefii militari, au impresia că

lucrurile merg prost numai în sectoarele lor, în timp ceIa vecini lucrurile stau admirabil.

„Papa Joffre" nu e totuşi o figură teatrală, un„poseur".

Naţiunea i-ar fi smuls cu uşurinţă masca, pentrua-i privi în adevărata figură. Greoi la corp, taciturn, bă-nuitor, atent la manevrele din jur, respectându-şi orelede masă şi somn, Joffre înfăţişează în simplitatea obi-ceiurilor sale, imaginea celui mai desăvârşit burghez.Origine umilă şi un trecut militar lipsit de răsunet.Genist constructor de fortificaţii, n'a avut prilejul decâto singură dată să conducă o mică operaţiune încolonii.

Cunoaşte însă sufletul omenesc şi posedă taina dea-l stăpâni.

Poporul îl priveşte ca pe un produs al lui, ridicat dejos şi ajuns prin proprii calităţi la înălţimea de undepoate hotărî destinele Franţei. Niciun şef militarfrancez din timpul marelui războiu, nu se bucură deatâta influenţă asupra poporului, ca el. Fetiţele dinşcoli îi croşetează fulare, ciorapi călduroşi; bătrânii şicopiii, aplecaţi serile sub luminile lămpilor, îi scriupagini lungi de admiraţie; din căminuri bogate şisărace, pleacă spre cartierul general pacheţele cudaruri.

- 50 -

ISTORIE, CULTURĂ

Joseph Jacques Césaire Joffre (n.12 ianuarie 1852 -d. 3 ianuarie 1931) a fost un mareşal francez în timpulPrimului Război Mondial. Este cel mai cunoscut prin faptulcă a retras şi a regrupat armatele aliate în Prima bătălie depe Marna, fiind artizanul victoriei strategice a aliaţilor în1914, la debutul Primului Război Mondial. Popularitatea i-aadus porecla de „Papa Joffre”.sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Joseph_Joffre

Legendara lui linişte în faţa evenimentelor celor maigrave, constitue stânca de care se isbesc şi sesfărâmă toate valurile din interior. În zilele grele aleVerdunului, un personaj din capitală, telefoneazăaproape zilnic, către orele 23, la cartier, ca să capeteinformaţiuni asupra evenimentelor. I-se răspunderegulat, că generalisimul doarme. Personajul lasă lin-iştit receptorul. Toată lumea e convinsă că dacă lu-crurile ar merge într’adevăr rău, generalul ar fi primulcare n’ar putea dormi.

În timp ce Joffre îşi câştigă dintr'odată autoritateamorală, realizând printr'o minune himerele din ceasuridisperate 'ale poporului şi armatei, Petin îşi câştigăîncetul cu încetul ascendentul care-l va ajuta săsalveze în 1919 armata franceză şi războiul. Aproapeanonim, destinat să-şi termine cariera colonel, treceîn două luni dela comanda unei brigade, la comandaunui corp de armată. Ascensiunea continuă până în1917, când îl găsim comandând un grup de armate.

Este anul în care, din cauza ofensivei nenorocite alui Nivelle şi din cauza valului antipatriotic care atacădin interior moralul soldatului, armata franceză seclatină. Oarecare nepăsare pentru traiul soldatului, seadaogă paharului prea încărcat, Turburările în armată,încep. Unităţi întregi, refuză să intre pe front. Altele,vor să impună şefilor condiţiunile trupei.

În aceste ceasuri grele, un nume e pe toate buzele:Petain, Numit comandant, începe imediat acţiuneapentru refacerea moralului armatei şi a conştiinţei înputerile ei.

Timp de o lună, automobilul său cu fanion alb, îlpoartă la 90 de divizii. Medic moral al armatei, exa-minează cu seriozitate toate rănile şi procedează laoperaţiuni radicale. Ia măsuri poliţieneşti în interior,punând ordine în garnizoane, în trenuri, în gări. Re-gulează drepturile de permisii, a căror funcţionare eodată pentru totdeauna stabilită. Imbunătăţeşte hranatrupei şi ia măsuri împotriva abuzului de alcool, pecare speculanţii îl desfac în zona armatei. Se pre-ocupă de odihna oamenilor în cantonamentele di-napoia frontului şi de distracţiile soldaţilor în perioadelede repaos. Creiază recompense, ca furajera, cari sti-mulează întrecerea dintre unităţi. Decoraţiile nu se maiopresc în Statele majoare, ci îşi revarsă rubanele şipe piepturile sărace, ale adevăraţilor luptători.

Într'o lună, nu se mai vorbeşte de revoluţie. Odatăordinea reintrodusă, Petain începe acţiunea pentruredarea încrederii trupelor în capacitatea lor ofensivă.El lansează faimoasa doctrină: — artileria cucereşte,infanteria ocupă, — doctrină care a fost primită cu uncor de aplauze: — iată un infanterist, zic artileriştii,care ne dă toată valoarea — şi infanteriştii: — iată unşef care ştie să împartă eforturile şi să neeconomisească pierderile. — Atacuri limitate, consumenorm de muniţiuni, renunţare la surpriză, dar

cucerirea sigură şi cu forţe reduse, a obiectivului pro-pus.

S'au făcut apropieri între Petain şi Falkenhayn.Primul, ia comanda armatei franceze după crizamorală provocată de nereuşita trâmbiţatei ofensive alui Nivelle. Al doilea, ia comanda armatei germanedupă surpriza înfrângerii stategice dela Marna, Ambiiisbutesc (de reţinut: pe căi diferite) să redea încrede-rea în victoria finală. Ambii sunt mari organizatori.Petain organizează instrumentul principal cu careFoch câştigă bătălia; Falkenhayin organizează rezis-tenţa înpotriva blocusului. Dacă fără Petain, Franţan'ar fi învins în 1918, fără Falkenhagn, Germania n'arfi putut rezista atâţia ani încercuirii.

Falkenhayn omul, nu seamănă însă cu Petain. Erezervat, rece, mândru, ambiţios, ţinându-şi la distanţăanturajul. Strategia sa limitată la jumătăţi de măsuri,nu numai că nu aprinde imaginaţia executanţilor, dar lesfărâmă şi cele mai legitime elanuri, asemeni unuivizitiu, care la fiecare pas, smuceşte şi opreştecursierii, cari în aceste condiţiuni îşi macină pe locîntreaga energie.

Închei.Forţa unei trupe, rezidă în primul rând în calităţile

comandantului ei:Există trupe necomandate, dar nu trupe învinse;

trupe fără şefi, dar nu trupe fricoase.Şeful este pentru unitate, ceea ce este sufletul,

pentru trupul omenesc.Armata nu este o mulţime. Este un organism, ani-

mat de spiritul unui om. Ideea victoriei anonime, con-vine numai caracterelor cărora le e teamă depersonalităţi.

Şefii militari, cari au exercitat asupra trupelor lor,acea forţă dinamică, pe care am studiat-o în cuprinsulacestui articol, au posedat, alături de calităţi profe-sionale indiscutabile, calităţi spirituale, impregnate înprimul rând de o cunoaştere adâncă a sufletului ome-nesc, şi de arta naturală de a-l stăpânii.

Ei au ştiut să creeze în jurul lor, o atmosferă clarăde războiu, împletită din iniţiativă, curaj, abnegaţie,voe bună şi optimism. Bravi însăşi, ei n'au înlăturat pebravi, şi nu le-au înăbuşit faptele în ironie şi sarcasm.

Inimi arzătoare, cârmaci în zile grele a destinelorpatriei lor, ei au ştiut să înflăcăreze imaginaţia oame-nilor lor şi a naţiunei sub arme.

Forţa morală, când stă alături de voinţă, nu seadună, se înmulţeşte cu ea.

În aceste condiţiuni nu înving batalioanele mari, ciacelea cari nu văd pierderile, nu numără obstacolele,nu simt oboseala.

Aceasta este operă de şef.

- 51 -

ISTORIE, CULTURĂ

Satul Voloşcani ţine de comuna Vidra, care se aflăla vreo 75 km de Odorheiul Secuiesc, undeva în pasulOituz. Aici s-a născut, într-o familie de agricultori, la8 iulie 1919, domnul Grigore Vasile Manolache,veteran de război, pe „bătătura” căruia am ajunsîntr-o blândă zi de toamnă.

- Vă urăm la mulţi ani, sănătate, la cei 96 de aniîmpliniţi, şi vă rugăm să ne împărtăşiţi amintiri dincopilăria dumneavoastră.

- Aici am văzut lumina zilei, într-o familie bogată încopii, am fost unsprezece fraţi şi surori, care se în-treţinea din creşterea animalelor, cultivarea pământu-lui, vreo 5 ha, din care numai eu şi două surori, amabsolvit şapte clase. Vremurile nu ne-au scutit denecazuri, mama a rămas văduvă, când eu aveamşase ani. Pierderea tatei, pe când era în vârstă de 46de ani, Vasile Manolache luptase în războiul din careieşise România întregită - de aici, peste dealuri, pescurtătură, nu sunt decât vreo 10 km până la Mărăşti,unde este mausoleul în care e înmormântat generalulAlexandru Averescu - a însemnat o grea lovitură, a tre-buit să ne luăm sarcini care ne-au scurtat jocurile: amargăţit, pe unde se putea prin sat, apoi m-am rugat demaică-mea să-mi ia două văcuţe, cu care, puse la jug,am făcut muncă la pădure. Nu am trăit toţi până labătrâneţe; bolile, lipsa de bani şi medicamente ne-aumai plivit, spre maturitate ajungând numai şase din ceiunsprezece copii câţi fusesem. Zonă deluroasă, fărămari suprafeţe cultivate, mi-aduc aminte că, pe cânderam flăcăiandru, mergeam cu căruţa la Tecuci, undefăceam schimb de propuse: dădeam fructe şi luam po-rumb, grâu.

- După acest prin segment biografic, parcurscam în pas alergător, unde aţi ajuns după„tragerea sorţilor”, cum încă se numea întâlnireacu milităria?

- Am recrutat, în 1940, şi am fost încorporat, la 19februarie 1941, în Regimentul 10 Dorobanţi Putna.După trei săptămâni de instrucţie, am trecut pe poziţii,la Vorniceni, pe malul Prutului, de unde am trecut laHălăuceşti, când generalul Ion Antonescu ne-a ordo-nat să recucerim Basarabia - am trecut apa pe bărciancorate de şufe, îndreptându-ne spre Chişinău.Ruşii, în prima fază, erau cam pe fugă, nu prea i-amîntâlnit, apoi am ajuns în Crimeea, la Odesa, n-am maiajuns: la 15 km de marele oraş am fost rănit, laclaviculă, de un glonţ de armă, pe 23 august 1942.Aveam o trusă de primajutor sanitar, în masca degaze, dar nu puteam să mă oblojesc singur, am fostevacuat cu o maşină, înghesuiţi, vai de noi, spre ţară,la Siret, trecând Prutul cu bacul, împreună cu pri-zonieri de război sovietici. De acolo am fost ghidaţi

spre Vrancea; mi s-a părut că nu se mai termină dru-mul până am auzit pe delegatul care ne însoţeastrigând: „- Focşanii!”. Numai că spitalul de acolo îşifăcuse plinul iar cei care eram în plus, am mers, eu pescara trenului, până la Râmnicu Sărat. Acolo, spre apreveni cangrena, medicamente, tinctură, drene; da-torită unei infirmiere foarte cumsecade, hrana neajugea, aş putea spune că am trăit bine, dacă mă gân-desc la câte urmau să vină. După vreo şase săp-tămâni de tratament şi întremare, a venit o comisie detriere de la Bucureşti, în care erau vreo şase colonei.La consultaţie am spus că „mă simt bine” sau „nu măsimt rău”, ceea ce în condiţiile alea, când unii numureau de nerăbdare să se reîntâlnească cu frontul,a făcut o impresie bună şi am primit 20 de zile de con-cediu, când am venit la Voloşcani. Plecarea cătreRusia s-a mai amânat câteva zile, până să se împli-nească un lot de 20 de inşi, cât număra un pachet dereexpediaţi; cel care urma să ne însoţească era uncăpitan, Niţulescu Florentin, cam răutăcios, dar care,sărmanul, a murit împuşcat în burtă.

Odesa căzuse, am ajuns la Cotul Donului, la regi-mentul de putneni, unde, până la căderea în pri-zonierat, vreo lună de zile, am fost comandant degrupă. Megafoanele sovietice de pe front ne îndem-nau să ne predăm, să fugim de la „hoţul de Hitler”, căvom fi trataţi omeneşte şi vom ajuta la eliberarea ţăriidin ghearele fasciştilor. Nu-i vorbă, că i-am fi crezut,dar după ce am fost dezarmaţi, o haită de ofiţeri ruşine-au „trecut în revistă”, ne-au spus să nu ne luăm

GRIGORE VASILE MANOLACHEM E M O R I A V E T E R A N I L O R

- 52 -

ISTORIE, CULTURĂ

decât sacul de merinde şi pătura, care mai avea, şi,în loturi de câte o sută de oameni, ne-au îmbarcat înbou-vagoane şi „paşol na Sibir”. Am ajuns în Lagărul50 vreo 5000 de prizonieri, unde s-a făcut trierea; euam fost repartizat în lagărul numărul 2, unde am zăcutmult timp, cucăind de boală, într-un salon cam cât etoată curtea asta până la grajd. Am fost ajutat să măîntremez de un doctor român. Acolo se practica untroc periculos pentru sănătatea celor împătimiţi, seschimbau cuburi de zahăr pe mahorcă; un ţigan,Darie, făcea masaje pentru o porţie de supă.

În spitalul de la Uva, parcă, am stat cam patru săp-tămâni şi, faţă de cum intrasem de prăpădit, puteamspune că mă făcusem buhai. Eram, pentru doctoriiruşi, „pervâi categori”, adică bun de muncă. Şi aşa amajuns în Lagărul 75, aşa-zisul „lagăr de foc”. Aveamde tăiat, de la pădure, molifţi, mesteceni, alţi copacinu mai subţiri decât roata unei maşini, pe care îiscoteam din rădăcini, iarna, cu un fel de pârghie mare,căreia îi ziceam mangealâc.

- Care erau condiţiile de muncă de acolo? Unveteran de la Chiojd, Buzău, povestea că în lagărullor, aflat, probabil, mai la nord, prizonierii caremureau erau stivuiţi în magazii, păzite de santi-nele, spre a preveni canibalismul, câte şase luni,până se înmuia puţin solul şi venea un buldozersă execute gropile comune.

- Norma era de 1 metru ster de căciulă, iar noi eramîn grupă câte zece şi reuşeam, chiar pe timp de iarnă,să facem aproape 5 metri de om. La un moment dat,foamea cu care frontul mânca vieţile sovieticilor, a în-ceput să fie în favoarea noastră: garda cu care eramtrimişi la lucru era de şase inşi: unul în faţa detaşa-mentului, câte doi pe laturi şi unul care încheiacoloana. În lunile de vară siberiană: mai, iunie iulie,am fost selectaţi câte patru români, ne-au dat uniformede-ale lor, arme, şi asiguram flancurile. Odată, perivo-cicul/ traducătorul m-a surprins trăgând un pui desomn pe o buturugă; trebuia să mă pedepsească, dars-a hotărât să rămână numai cu promisiunea de a nuse mai repeta; i-am răspuns: „promit, căci aici sunt înmâna morţii!”. Am ajuns la un fel de mică gospodăriea lagărului, unde erau şi două scroafe ce fătau câte10-12 purcei. Erau pe-acolo mlaştini, turbării, unpământ, cum să spun, gazos, de ai fi zis că, dacă scă-pai pe jos o ţigare, se aprindea toată Siberia. Profitam,când şi când, de câte un accident „aranjat”, şi ne maiamelioram hrana sau făceam schimb cu localnicii, ruşievacuaţi, trimişi acolo cu domiciliu forţat de cătreStalin.

Mai mic de statură, dar înfipt, m-am oferit voluntarla coasă, la un sfârşit de vară de-a lor nordică; a mersşi nu prea, la Voloşcani eram cosaş de frunte, daracolo eram cam sleit de puteri, nu mă prea ţineacureaua. După două săptămâni de tăiat la iarbă,

începeam cositul ovăzului: coasele aveau ataşat uncap de greblă.Tot dintre ai lor, m-a întrebat un ciolovec:„cunoşti la cai?”. Am trecut la căratul snopilor la treier,dar nimerisem un cal rău, de la reformă, un cal, cumziceau şi ei „kaput”. Îl foloseam şi la o şaretă, dar, pânăla urmă, a fost „casat” de veterinar şi sacrificat. Amprimit, odată cu pufoaica şi nişte cizme cu carâmbulde pâslă, o iepşoară tânără, o noatenă, care, până săne împrietenim era să mă omoare: a luat-o la galop peun câmp, vreo zece kilometri, până au oprit-o, cu chiucu vai, nişte lucrători cu sapele. Pe seama ei, era iapăvoinică, mare-n pas, am căpătat şi eu mai mare liber-tate de mişcare - o „zapiscă”, adeverinţă de circulaţie,pe o anumită distanţă în afara lagărului.

Pe 25 august 1945, când românii erau amestecaţiprin lagăr cu nemţii, am fost anunţaţi că vom fi repa-triaţi /„paidiom doma!” Trebuia să lăsăm atelajele,uneltele şi ce mai aveam de pe la ei şi să ne strângemcatrafusele pe care nu prea le aveam. Am cerutpermisiunea să duc iapa acolo de unde am luat-o, nuvoiam s-o las la voia întâmplării, simţeam că am un felde datorie faţă de ea. Aşa a fost. Din lagăr, am începutsă plecăm în ordine alfabetică.

- Cum a fost drumul de întoarcere, eraţi printreprimele „promoţii” de prizonieri returnaţi; peripe-ţiile altora, care s-au întors peste zece ani şi maibine, consideraţi „criminali de război”, „agresorifascişti” au fost dramatice, dacă nu tragice: au tre-cut, direct de la predare, din lagărele sovietice demuncă în închisorile politice româneşti?

- Faţă de camarazii noşti pomeniţi, câţi s-au mai în-tors din cei rămaşi captivi la Stalingrad, Cotul Donuluisau Stepa Calmucă, noi am avut noroc cu carul. Vreodouă săptămâni am mers cu trenul pe drumul în-toarcerii din Siberia, pe calea lor ferată, care are dis-tanţa mai mare între şine decât la noi şi, după cum sespune, în Europa. La Iaşi, urma să stăm în carantinăcam 40 de zile - am fugit mai toţi. Eu eram îmbrăcat„ruseşte” şi, cu alţi vreo câţiva, am venit călare pe lo-comotivă, plini de păcură, în rugăminţile mecanicilor,că, după ce am scăpat de unde am fost, o să murim caproştii aproape de casă, ba o să-i mai băgăm şi pe ei,care au copii de crescut, în puşcărie.

La Focşani, m-am dus în piaţă, unde mi s-a părut căvăd unul de la noi, dar nu era prea sigur că nugreşesc, trecuse ceva timp, mă puteam înşela. M-amapropiat de el, câţiva paşi în spate şi l-am strigat, nuprea tare, pe porecla, de acasă. Nimic. I-am mai zis-o, încă o dată şi l-am văzut că se întoarce. Mă bucu-ram de parcă mi-ar fi fost frate. Am ajuns, cu căruţaunor neamuri, la casa sorei mele, care mi-a dat, să măînfăţişez cuviincios mamei, nişte haine ale cumnatu-lui. Tot de la ea am aflat că mama primise de la au-torităţi, întrucît eram „dispărut” o sumă de bani, casă-mi facă „rânduielile creştineşti”, prilej cu care îmi

- 53 -

ISTORIE, CULTURĂ

dăduse, cum se zicea, „peste groapă”, şi veşmintelece-mi rămăseseră acasă. Mă sculasem, ca Lazăr, dinmorţi!

- Cum se prezentau lucrurile „în civilie”, înVrancea, am citit, că a existat, până mai târziu, omişcare de rezistenţă împotriva regimului politicadus pe tancurile sovietice eliberatoare?

- Mulţi s-au amăgit cu gândul că, odată şi odată, vorveni americanii. Eu ştiam cum era la ruşi şi ştiam că,faţă de locurile pe unde fusesem, avem o situaţie maibună, până una-alta. În octombrie 1947, m-am însurat,au venit apoi copii şi străduinţa de a le asigura celetrebuincioase, cum e datoria unui părinte. Şi, în colţulăsta de lume, nu a fost totdeauna uşor. Am lucrat înechipe de cosaşi, am fost, până prin 1962, paznic lafabrica de marmeladă. Nu numai rânduielile politice seschimbaseră în anii ăştia, ci şi oamenii - stăpânul în-vaţă sluga hoaţă. La fabrica de marmeladă, furau deprăpădeau pământul, după socotelile mele, îmi veneasă cred că cheltuielile întreceau veniturile. Când s-acomasat cu cea de la Tecuci şi s-a mutat acolo,aproape că am avut un sentiment de uşurare. Doidintre băieţii mei au fost subofiţeri în armată, trecândprin mai multe garnizoane: Constanţa, Ianca, Buzău,Bucureşti, Focşani. Acum, când sunt şi ei pensionari,iar eu şi mama lor nu mai suntem în puteri ca altădată,

vin, prin rotaţie, câte o săptămână, ca, împreună cusora lor din Vidra, să ne aibă în pază şi apărare.

- Cum se vede, aproape de vârsta de centenar,armata de astăzi?

- Se vede bine, dar, după mine, puţin cam rar: doidintre nepoţii mei sunt „sub arme”, în divizia de laBuzău. Dacă îi cunoaşteţi, transmiteţi-le urări de binede la Voloşcani şi spuneţi-le că s-au copt nucile şicătina.

- Redacţia vă mulţumeşte pentru farmecul deevocator al unor întâmplări, nu toate de bunăamintire, de acum şapte decenii şi vă ureazăsănătate şi zile senine.

ISTORIE, CULTURĂ

- 54 -

ISTORIE, CULTURĂ

Locuieşte la Beceni, într-o casă din satul Mărgăriţi,construită după întoarcerea din prizonierat, la orăspântie de uliţe, unde stau, cam fără „beneficiari”,două leagăne pentru copii.

Domnul Ion Moşescu s-a născut, la 27 ianuarie1916, într-o familie de agricultori, fiind mezinul întrecei trei băieţi ai lui Gheorghe Moşescu. Tatăl, în varaanului 1916, în acordurile marşului „La arme”, pe ver-surile poetului ardelean Şt. O. Iosif, a plecat pe front,pentru întregirea ţării, şi nu s-a mai întors. A venit omică pensie, vreo 70 de lei, din partea SocietăţiiInvalizilor, Orfanilor şi Văduvelor de Război şi un miclot de pământ, pe care s-a plantat vie, la Valea Vacii.Cu creşterea vitelor, cu plugăria, câtă se putea faceîn această zonă deluroasă a Văii Slănicului, s-au ocu-pat, după ce au făcut câteva clase primare, şi copiii,între care era o diferenţă de vârstă de doi-trei ani.

Ion Moşescu a recrutat la Ploieşti şi a fost încorpo-rat puşcaş, la 10 martie 1938, în Regimentul 7Dorobanţi, cu garnizoana la Odorhei, care făcea partedin Divizia 13 Infanterie, ce avea sediul la Braşov. Peatunci, efectivele infanteriei reprezentau 52% din ar-mata României, însumând număr de 110.290 oameni(I.I.R. Vol.2 , E.M.1985, p.223). Pe 4 octombrie 1938

SERGENTUL ION MOŞESCU

este transferat la Regimentul 3 Grăniceri cu garni-zoana în Bucovina, la Cernăuţi, unde, în 1939, mergeîmpreună cu un camarad, la un studio fotograficpentru a păstra o imagine din militărie.

Încă din 1919 Corpul Grăniceresc, cu un efectiv de14470 de oameni se confruntă cu tulburările iscate înEuropa: invadarea Poloniei de către Germania, faceca, în septembrie, România să acorde azil unui marenumăr de refugiaţi polonezi, militari şi civili, asigurând,în cursul unei singure nopţi, afluirea, în condiţii desiguranţă a unei coloane de maşini lungă de 30-40 km.Pe nord, la graniţa cu sovieticii, bornele de hotar erauasigurate de Brigada 1 Grăniceri pază şi Grupul 8Grăniceri pază cu sediile la Chişinău. (SeverNeagoe, Grănicerii români în cele două conflagraţiimondiale, Editura Societatea Ştiinţifică & Tehnică S.A,.2001, p. 77; 90). În acelaşi an, 1939, la frontiera cusovieticii au loc atacuri de pichete, incidente cufolosirea focului, infiltrări de spioni şi agenţi ruşi cumateriale de propagandă.

Dublul rapt din 1940 – Transilvania de Nord„asumată” de Ungaria, Basarabia şi Bucovina ocu-pate, în urma ultimatumului din 26-27 iunie, acceleratde Rusia sovietică, împotriva datelor acordate armateiromâne de a se retrage – pun într-o postură cu totulingrată trupele române de dincolo de Prut. Singuriicare s-au retras, începând cu 28 iunie 1940, într-oordine mai reuşită - chiar pe cont propriu - au fostgrănicerii.

Stagiul în această armă sfârşeşte, puţin dupărevenirea înăuntrul noilor graniţe, la 8 august 1940fiind repartizat la Batalionul 8 Vânători de munte, co-mandat de locotenent-colonelul Gheorghe Cârnu, sub-ordonat Grupului 4 din Brigada 2 Mixtă Munte, aflatăsub ordinele generalului de brigadă Ion Dumitrache,

şi el buzoian, născut la Ciorăşti, lângă Râmnicu Sărat.În cadrul operaţiunilor armate pentru dezrobireaBasarabiei şi Bucovinei, demarate pe 22 iunie 1941,pe un front deschis împotriva U.R.S.S. din Finlandapână la Marea Neagră, se ajunge la forţarea Nistrului,pe 6-16 iulie. Vânătorii acestei brigăzi atacă pe direcţiaRădăuţi, Boian, Hotin; în 5 iulie, batalioane ale vână-torilor de munte au eliberat Cernăuţiul, ajungând, la7 iulie, la Nistru, pe care îl forţează la 17 iulie.

ISTORIE, CULTURĂ

- 55 -

(Col. Gheorghe Suman şi col. Vasile Pricop, Istoriavânătorilor de munte din armata română, Editura Mi-litară, 1998, p. 97; 103; 115; 124; 135; 145; 151; 167).Preţul acestui succes a „costat” Corpul de Muntevieţile a 25 de ofiţeri morţi şi 31 răniţi, 584 de gradaţişi soldaţi morţi şi 986 răniţi. Va urma forţarea Niprului,după care Brigăzii 4 Mixte Munte i se încredinţeazăPaza coastei Mării de Azov, între Mariupol şi Berjansk,pe un front de 60 km. Istoria campaniei din est a vână-torilor de munte continuă, în 1942, cu misiuni de luptăîn Crimeea, la Starîi Crim, apoi, cu Brigada 8 Cava-lerie, în zona Simferopolului. Sunt anihilate forţele rusede la Feodosia şi Sudak. În urma reorganizării, parteaactivă a vânătorilor formează Cartierul Corpului deMunte, ce cuprindea Divizia 2 Munte, din care făceaparte Grupul 4 V.M. cu batalioanele 7, 8 şi 15 vână-tori. În octombrie vânătorii batalionului 8 luptau laMairamadag, în Caucaz, iar, în noiembrie, cu diviziileruse de la frontiera cu Turcia, rezervându-i-se unsector de apărare în zona Nalcik. În ianuarie – febru-arie Divizia 2 este retrasă, prin capul Taman, înCrimeea, pentru refacere. Deşi rămăsese numai cu25% din cadre trupă, şi armament, primeşte misiuneade a apăra coasta de nord a Peninsulei Kerci, în aprilie1942.

În aprilie –mai 1944 se execută evacuarea Crimeei.După ofensiva sovietică declanşată la 20 august 1944,vânătorii de munte primesc vestea armistiţiului de la23 august 1944, între armata română şi cea sovietică.În pofida anunţurilor de la posturile de radio, sovieticiifac prizonieri din trupele române. Vânătorii de muntepierd, în cursul lunii august, un total de 12326 de oa-meni, din care 7649 după 23 august. Au fost scenedramatice, pe 24 august, la Humuleşti, generalulromân Hugo Schwab, spre a nu cădea în captivitatearuşilor, se sinucide cu un glonţ de revolver.

Unul dintre aceştia este şi soldatul Ion Moşescu dinBeceni, intrat în prizonierat, la Roman, în chiar ziua„insurecţiei”, cum a fost numită mai târziu. Urmeazălungul drum către lagărele din U.R.S.S. în care a ple-cat numai cu o pătură, suferinţe şi grele munci pentru„reconstrucţia” ţării, de acum, aliate, „cazare” în graj-duri insalubre, colonii întregi de furuncule pe mâini şipe gât, camarazi care se umflau şi decedau subduşurile improvizate. Se întoarce din prizonierat pe 22decembrie 1945.

Căsătorit, într-o desconcentrare, în urmă cu nişteani, află că primul copil, o fetiţă, murise la vârsta dedoi ani. Viaţa, cu bune şi cu rele, a mers mai departe,s-au născut băieţii Ion (1946) şi Jean (1949), primuldulgher la Ploieşti, celălalt sudor, lucrător la şantierulnaval din Brăila.

Feciorii, la rândul lor, au făcut şi ei armata, Ion erala Lunca Bradului, lângă Sfântu Gheorghe, militarla geniu, când tancurile sovietice au invadatCehoslovacia. Primul dintre fraţi, acum pensionar, avenit de câţiva ani la Mărgăriţi, împreună cu soţia, sprea-l îngriji pe sergentul Ion Moşoiu, aproape centenar.Vreo trei nepoţi, câţiva deveniţi şi ei părinţi, sunt prinItalia. Fostul vânător de munte, până mai acum câţivaani, citea din Biblie, o ediţie apărută sub oblăduireaÎ.P.S. Justinian, în anul 1968, bine tocită de lecturilede altădată. Pe acelaşi colţ de masă, o carte mai nouă(1999, adică încă din veacul XX), a arhimandritului IlieCleopa, intitulată „Valoarea sufletului” şi nişte revisteaduse dintr-o excursie ecumenică; sunt vegheate deo venerabilă icoană pe sticlă, inscripţionată cu literechirilice, veche de vreo două secole. La plecare, măconsolează cu blândeţe: La vârsta asta „mică”, orice ziîn plus e o dovadă de bunăvoinţă de la Cel de Sus!

Îi adresăm, în numele redacţiei, o urare cu care, întimp, s-a obişnuit: „La mulţi ani!”

Consemnare şi note de E.N.

ISTORIE, CULTURĂ

- 56 -

Cernăuţi 1939

- 57 -

2014 - ANUL SCHIMBĂRILORGEOPOLITICE CU IMPLICAŢIIGLOBALE

Autori: Gl.mr.dr. Petrică –Lucian FOCA, Col.dr. VasileCERBU

Studiul geopoliticii internaţionaleîn ansamblul său, pentru toţi ceipreocupaţi şi implicaţi în diferiteforme în sistemul securităţiinaţionale, reprezintă cadrul dereferinţă obligatoriu pentru formu-larea de analize şi propuneri perti-nente pe care decidentul politicomilitar la cel mai înalt nivel ar trebuisă le ia în calcul. Iar când studiulgeopoliticii unor zone de interespentru politica externă şi de securi-tate naţională a României repre-zintă nu numai un importantinstrument de lucru pe harta unuigeneral activ provenit din domeniulde intelligence, dar rămâne şi pasi-une, atunci se justifică pe deplinnumirea sa la comanda celei maiimportante structuri militare aflatela graniţa de Est a spaţiului NATO.Iată că, pentru generalul maior dr.Petrică – Lucian Foca şi col.dr.Vasile Cerbu, autorii lucrării 2014 –anul schimbărilor geopolitice cuimplicaţii globale, foşti colegi şiprieteni, ale căror sentimente şiataşament faţă de cariera militarăs-au format şi consolidat pe timpulmiilor de lansări temerare cuparaşuta, începând chiar de lagradul de locotenent, pasiuneaeste îmbinată cu experienţa dobân-dită în decursul timpului, precum şicu responsabilitatea asumatăacum de generalul Foca lacomanda Diviziei 2 Infanterie„Getica”. Până la această investi-tură, generalul-maior Lucian Focaa fost cel care a pus bazele primeistructuri de tip tactic din ArmataRomână. Este vorba despre Bata-lionul HUMINT, unitate specială deluptă şi cercetare, aflată în cadrulDirecţiei Generale de Informaţii aApărării. Apoi, a fost comandant alBrigăzii de Informaţii Militare,structura ce a generat şi pregătit

toate detaşamentele speciale careau asigurat suportul informativ şitactic tuturor trupelor noastre dinteatrele de operaţii externe, din Irakşi Afganistan. Pentru o înţelegerecorectă de către cei mai puţinavizaţi, precum de către per-soanele oneste, nu rău voitoare, nueste un secret a preciza că militariiacestor structuri sunt supranumiţiluptătorii din umbră, cei care culeginformaţii din spatele frontului. Iardin ceea ce cunosc din relatărilepresei militare, rezultatele acţiunilorlor în teatrele reale de operaţii aufost şi continuă să fie apreciate cucel mai înalt calificativ, nu numai înstructura internă (din păcate) a ar-matei noastre ci şi în cadrul ar-matelor aliate, membre ale NATO.

La numirea comenzii Diviziei„Getica”, referindu-se la misiuneaacesteia, generalul Foca preciza:„Suntem la graniţa NATO, iarunităţile din compunerea ei suntdestinate să participe la tot genulde misiuni pe care trebuie să leexecute armata atât în teatrele deoperaţii cât şi pe teritoriul naţional.Una dintre misiunile importanteeste şi aceea de a sprijini în caz denevoie populaţia la dezastre”.Aşadar, prin demersul său, în lu-crarea în discuţie, tânărul general

doreşte să aducă la cunoştinţapublicului larg elemente concep-tuale de detaliu ale mult discutatu-lui război hibrid – „războiul dinumbră”, război bine cunoscut despecialişti ca tipologie şi forme demanifestare în istoria conflictelor.Dar, aproape niciodată previzionatcu o nouă formă de manifestare înlegătură cu o potenţială confruntarecu arme neconvenţionale, în carepsihologia populaţiei vizate deagresor reprezintă obiectivul strate-gic important al declanşăriiascunse a ostilităţilor. Istoria îndomeniu ne spune că scenariul ul-timului război încheiat, niciodată nuseamănă cu acela al unui posibilviitor război pe cale a fi declanşat.Elementul surpriză primează, darlecţiile istoriei trebuie învăţate.Acesta este de fapt unul dinmesajele pe care cititorul nespe-cialist trebuie să-l sesizeze, chiardacă autorul, din motive lesne deînţeles dictate de îngrădiri insti-tuţionale cărora în mod normal tre-buie să se supună, nu se referă îndetaliu la cauzele şi derulareaevenimentelor, spre exemplu, dinUcraina. În opinia mea, în aceastaconstă valoarea pragmatică a de-mersului autorilor. Personal, ca fostmilitar profesionist şi liber cugetă-tor, consider că acest demersreprezintă o mică dar importantăcontribuţie la procesul de conşti-entizare a fiecărui cetăţean asuprarolului pe care trebuie să-l înţe-leagă corect şi să şi-l asume activîn cadrul comunităţii căreia îiaparţine, pentru a dejuca acţiunilesubtile subversive şi speculativeposibile a se acţiona asupra sa dinpartea oricărui eventual agresor.Acest demers poate fi şi o invitaţiesubtilă adresată fiecărui cetăţeanpentru a contribui mai activ la sta-bilitatea regimului democratic încare trăieşte şi munceşte, la armo-nia socială, profesională, culturalăşi interconfesională, la eliminareaconfruntării surde, nejustificateîntre generaţii şi între comunităţile

ISTORIE, CULTURĂ

R A F T U L C U C Ă R Ţ I

statale istoriceşte constituite, înfinal, pentru apărarea valorilor eu-ropene şi a valorilor euroatlanticeautentice pentru care întregulpopor român a optat.

În contextul formulat sintetic maisus, una din concluziile menţionatede autori, care reţin atenţia, sereferă la necesitatea consolidăriisecurităţii şi apărării naţionale aRomâniei în condiţiile globalizării,integrării regionale, ale conflictelorsub diferite forme care se des-făşoară în vecinătatea geograficăimediată, precum şi ale schim-bărilor demografice şi climaticecare se prefigurează pe planmondial. Pe scurt, în concepţia au-torilor, războaiele viitorului nu semai desfăşoară doar prin mijloaceconvenţionale sau doar necon-venţionale, ci vor avea un caracterhibrid şi, aş completa eu, pe fondulunor ample acţiuni psihologice cuţinte concrete, în cadrul unui războiinformaţional globalizat, desfăşuratfără întrerupere, în lupta ce se con-turează deja pentru instaurareaunei noi ordini mondiale, a schim-bărilor geopolitice cu implicaţiiglobale. Evident că această com-pletare ce aparţine semnataruluiacestor rânduri necesită o altă şilargă abordare, focalizată concretpe tendinţele de manifestare aleprovocărilor, riscurilor, ameninţă-rilor şi vulnerabilităţilor ce influ-enţează hotărâtor construcţia şievoluţia arhitecturii de securitatenaţională şi internaţională.

În acelaşi context, al războilui hi-brid detaliat de autori, interesantămi se pare şi insistenţa lor asupraunor detalii ce privesc acţiunearapidă şi aeromobilitatea cafiind caracteristici necesare şiArmatei României, rezultate dinSummit-ul NATO din Ţara Galilor –considerat o nouă paradigmă aapărării colective. De fapt,personal, apreciez că afirmaţiileacestea pot fi şi semnale îndrep-tate spre decidentul politic pentru arealiza complet importanţa poziţieigeostrategice în actuala dinamicăa geopoliticii mondiale şi a

măsurilor corespunzătoare ce seimpun îndeosebi în perioada post -Crimeea, care a debutat cu o ra-piditate aproape imprevizibilă. Co-mentariile unor analişti identificautendinţe secesioniste a peninsuleifaţă de Ucraina dar nu menţionauo posibilă anexare atât de brutală aei la Rusia.

Şi pentru că autorii parcăîncearcă să ne convingă desprejusteţea convingerii lor asupraevenimentelor geopolitice ale anu-lui 2014, la care personal subscriu,domniile lor atrag atenţia cititorilorşi asupra schimbărilor în geopo-litica energiei din Asia Centrală,asupra Chinei, considerată pebună dreptate un actor globalîntr-o nouă ordine mondială, pre-cum şi asupra strategiei de secu-ritate a Indiei, privită ca putereemergentă a lumii. Deoarece au-torii, în opinia lor au declarat chiarşi în titlu că anul 2014 arreprezenta anul schimbărilor geo-politice cu implicaţii globale, intere-sante par a fi şi aprecierile laadresa Noului Orient Mijlociu cazonă a marilor confruntări alepopulaţiei musulmane, a perma-nentului butoi cu pulbere cedomină Fâşia Gaza sau la adresadosarului nuclear încă nerezol-vat al Iranului. Iar informaţiile carene sunt furnizate despre situaţiadin Siria anului 2014, deşi prezen-tate în adevarata lor stare, suficientde gravă, totuşi nu au prefiguratevoluţiile probabile din anul 2015care au adus, neaşteptat, aceastăţară, pe masa actualelor negocieriSUA – Rusia în corelare, nede-clarată public, cu soarta unei ţărieuropene - Ucraina.

În ce priveşte capitolul dedicatsituaţiei din Europa, împărtăşescîntru totul aprecierile ce prezintărădăcinile istorice ale agresivităţiipoliticii imperiale ale Rusiei, care amarcat şi continuă să marchezegrav securitatea internaţională,începând chiar cu vecinăta-tea apropiată fronierei Rusieipostsovietică. Deşi repet căîngrădirile instituţionale ale autorilor

nu permit o abordare completă asituaţiei de pe bătrânul continent,Europa din nou în centrul eveni-mentelor - aşa cum au formulatautorii capitolul al treilea, îmi permita-mi exprima opinia mai complet,potrivit căreia analiza ar trebui ex-tinsă şi asupra relaţiilor informale,din spatele uşilor închise, Europa –SUA. Nu mai e un secret că aceştidoi actori de importanţă deosebităîn geopolitica internaţională aupoziţii diferite faţă de politica impe-rială expansionistă agresivă pro-movată de preşedintele actual alFederaţiei Ruse, ele nefiind con-vergente, în deplin acord, motivpentru care încurajează oficialiiruşi, miliari şi civili, la o exprimarepublică şi diplomatică, provoca-toare precum şi la adoptarea demăsuri interne şi demersuri pe planextern cu caracter militar agresiv. Înfaţa unor asemenea ameninţări,securitatea spaţiului european tre-buie să rămână o partecomponentă a securităţii spaţiuluieuroatlantic, eliminându-se percep-ţia ce s-a încercat a se inocula cuprivire la o armată distinctă a UE,concept mai vechi disputat, darcare nu corespunde imperativelorurgente de securitate ale momen-tului.

În finalul prezentării acestei cărţi,este de menţionat şi faptul că eacuprinde idei novatoare, dezvoltatepe larg de generalul-maior LucianFoca în lucrarea sa de doctorat,apreciată de specialiştii în dome-niu. Totodată, cu prilejul lansării ei,specialişti militari şi istorici civili auavut aprecieri deosebite la adresacapacităţii de analiză şi sinteză aautorului, după expunerea sapublică prilejuită de aniversarea azece ani de la înfiinţarea FundaţieiMareşal Alexandru Averescu, lacare am avut onoarea să fiu invitatşi să particip cu deosebită plăcere.

General-maior (ret.) MihaiuMĂRGĂRIT, (fost şef al DirecţieiInformaţii Militare din StatulMajor General)

ISTORIE, CULTURĂ

- 58 -

ISTORIE, CULTURĂ

- 59 -

CAVALERI BUZOIENI AI AERU-LUI SUB SEMNUL LUI MARTEUn important capitol al istoriei

militare buzoiene, acoperind celedouă conflagraţii mondiale, estepus în lumină de Valeriu Avram şiValeriu Nicolescu prin Aviatori bu-zoieni pe cerul României şi alEuropei (1916-1919; 1941-1945),Buzău, Editura „Editgraph”, 2015,310 p. 14 f. ilustr., carte apărută încolecţia „Biblioteca scriitorilor bu-zoieni”.

O consistentă introducerefixează „rama” politică şi militarăprin care îşi face intrarea în arenazeului Ares această nouă armă, cupriorităţile şi importanţa ei, cu im-pactul avut asupra strategiei şi tac-ticii conflictelor militare din primajumătate a secolului XX (în anul1915, francezii au construit primulavion de vânătoare din lume).România se aliniază, în perioadaneutralităţii (1914-1916), adopţieiacesteia, una din cele mai impor-tante etape fiind Decizia ministeri-ală nr. 305 din 10/23 august 1915,prin care se crea Corpul de Aviaţieromân, cu 369 de ofiţeri, subofiţeri,specialişti şi soldaţi; în cursulaceluiaşi an, s-au importat, prindiligenţele colonelului VasileRudeanu, 44 de avioane nearmate.În iunie 1916, Corpul de aviaţieavea în dotare 39 de avioane bunede zbor şi un efectiv de 514 oa-meni. La Buzău s-au amenajatterenuri de zbor pe terenurile de lagara Drăgăicii şi cel aflat lângăFabrica de petrol „Saturn”. Dupărefacerea armatei române, în iarnaanului 1917, cu concursul Misiuniimilitare franceze, condusă de ge-neralul H. Berthelot, România aveaîn serviciu peste 100 de avioanemoderne de vânătoare Nieuport,avioane de bombardamentBreughet Micchelin, armate cutunuri de 37 mm, şi lansatoare ceputeau transporta 300 kg, bombe şiavioane de recunoaştere şibombardament tip Caudron G, 4bimotoare, cu o mare autonomiede zbor. S-au executat misiunide recunoaştere a poziţiilor şi

dispozitivelor de luptă, de reglare afocului artileriei, de efectuarea unorbombardamente asupra aglo-merărilor de trupe şi a unor aero-dromuri inamice. Marile bătălii dinvara anului 1917 au măsura forţeiaviatice române, care nu a permisavioanelor Puterilor Centrale săintre în spaţiul nostru aerian. Lanivelul dotării şi performanţelor pro-fesionale Aeronautica română seputea compara cu statele occiden-tale, iar în anii 1916-1919, aviatoriişi artileriştii antiaerieni au susţinut700 de victorii (de menţionat că 28de victorii aeriene au fost bifate deaviatorii francezi). Un număr de 11piloţi au primit cea mai înaltă deco-raţie militară română, Ordinul„Mihai Viteazul” clasa a III-a, printrecare şi maiorul buzoian IoanPeneş.

După înfăptuirea edificiuluinaţional numit România Mare,aeronautica militară română a fostdotată în principal cu avioane deluptă româneşti fabricate la uzineleIAR Braşov şi SET din Bucureşti,precum şi aparate moderne fabri-cate în străinătate (Germania,Anglia, Franţa, Italia). Aici, poate arfi fost de menţionat eforturile făcutede ziaristul buzoian Pamfil Şeicaru,el însuşi cavaler al Ordinului „MihaiViteazul”, pentru scoatere de subobedienţe străine şi propăşireaacestei arme. Redactor peprobleme militare al ziarului, Ilariu

Dobridor, depunea mărturie desprestăruinţele lui Şeicaru pe pro-blemele apărării naţionale, în arti-colul „Curentul” şi armata”: Elînsuşi luptător viteaz al vechiuluirăzboi, om al primejdiei şi al acţiu-nii, era firesc să păstreze neţărmu-rită dragoste luptătorilor.Campaniile cele mai multe le-a duspentru ei. E şi acum prezentă înmintea fiecăruia lupta pentruîntărirea aviaţiei, pentru dotarea eicu aparatele cele mai noui, pentruinstruirea combatanţilor. Deasemenea, tot ce a privit înzes-trarea armatei, fortificarea eimorală şi materială, întărirea ar-murei disciplinei, a găsit ecou ră-sunător în paginile de fiecare zi.Atent la eforturile făcute de alte ţăripentru a-şi asigura viitorul, „Curen-tul” a susţinut dezvoltarea noastrămilitară, fiind încredinţat că numaiastfel România îşi asigură integri-tatea pe care nu i-o putea da iotaseacă şi sonoră a tratatelor. Astfelse explică şi violenta potrivniciefaţă de Liga Naţiunilor – adevăratiatac al somnolenţelor. Pe cuvântulfrumos şi pe vraja lui melodioasă şilegănătoare, niciodată n-au fostzidite idealuri, ci numai pe voinţade fier, înfăptuitoare prin riscuri şijertfă. Între consilierii pe problemede aviaţie erau Egon Nasta, fostsublocotenent în escadrila Nieuport11, unul dintre primii „utilizatori” aifufeelor. Rachete fraţuzeşti („Prier”)pe frontul românesc. Un căpitande aviaţie, Cezar Ştiubei, veteranal campaniei 1916-1918, care vaduce în paginile „Curentului” olungă campanie de presă pentruredobândirea autorităţii naţionaleasupra acestui domeniu. Din con-fesiunile lui Şeicaru rezultă că l-acunoscut în 1919, la Cernăuţi,unde împreună cu Cezar Petrescu,edita ziarul „Bucovina”: L-am adusla „Cuvântul” şi apoi m-a urmat la„Curentul”, ca să ducem aceeaşicampanie împotriva aceleiaşi pa-coste a aviaţiei noastre LucienFabre. (…) Fiecare sburător erainformatorul lui Ştiubei, iar el nu seconsidera decât mandatarul

camarazilor lui. Câteodată intramohorât în redacţie, şi ştiam ceînseamnă: încă un pilot a căzut vic-tima avioanelor impuse de LucienFabre aviaţiei noaste. Un contractticălos dăduse monopolul comen-zilor de avioane acestui străin,aventurier nesăţios de câştiguri, şi,prin acelaşi contract, Lucien Fabredevenea organizatorul industrieinoastre aeriene.

Cezar Ştiubei avea o neclintităcredinţă: cât timp va fi LucienFabre nu vom avea în IAR decât ouzină de consumat eroismul pi-loţilor. După şapte ani de îndărăt-nică luptă, Cezar Ştiubei izbuteştesă determine alungarea lui LucienFabre.

După rapturile suferite de ţară în1940 se impunea restabilirea, in-clusiv pe calea armelor, a vechilorborne de hotar, în octombrie 1940,pentru reorganizarea Aeronauticiimilitare s-au creat Comandamen-tul Apărării Antiaeriene a Teritoriu-lui şi Comandamentul ForţelorAeriene pentru aviaţie şi aerostaţie.Prin Misiunea Militară AeronauticăGermană în România, până îniunie 1941, au fost instruiţi peste2000 de subofiţeri, maiştri militari şiofiţeri români şi 500 pentru artileriaantiaeriană, în ţară şi Germania.Dacă numărul aviatorilor români, încomparaţie cu piloţii germani nuera foarte mare, ei s-au impus princalitatea lor profesională şi spiritulde jertfă, astfel că, notează coau-torii, Dacă în campania din anul1941 aviaţia de bombardamentromână a fost „asul nr. 1” al acţiu-nilor aeriene, la Stalingrad şi CotulDonului, aviaţia de vânătoare vadobândi elogii deosebite, la fel şiartileria antiaeriană în vara anului1944, în apărarea teritoriuluinaţional, în faţa bombardamentelormasive anglo-americane.

Capitolul prim al lucrării se referăla „Acţiunile aeronautice române înrăzboiul de întregire naţională”.Aleator selectăm informaţia că, încursul anului 1917, aviatorii româniau efectuat peste 20 de misiunisecrete în liniile inamice, venind în

sprijinul serviciilor de informaţii.Avioanele româneşti în care agenţiise urcau să zboare în timpul nopţii,trec liniile şi aterizează în locuri ne-cunoscute. Agenţii sunt depuşi, de-parte, în spatele liniilor duşmane.Acestea erau de multe ori misiunide sacrificiu, dar rezultatele au fostdin cele mai apreciabile şi le-amsimţit în timpul bătăliei de laMărăşeşti, când aviatorii Grupului2 Aeronautic au depus mai mulţiagenţi, fiecare cu câte o cuşcă deporumbei călători şi în câteva zilede la depunere, s-au obţinut ştirifoarte importante. Între ele, unul dinagenţii noştri (sublocotenentulAndrei Bălăşanu, n.m.) instalat îngara oraşului Râmnicu Sărat acomunicat timp de o lună, ştiridespre toate trupele şi armamentulce treceau spre front.

Capitolul Aviatorii buzoieni careau luptat pentru înfăptuireaRomâniei mari recenzează pesublocotenentul observator IuliusTertrat, din Râmnicu Sărat, una dinprimele jertfe ale lupteloraeriene, pe generalul ConstantinGăvănescu, pasager şi nu foarteavizat comandant al Corpului deAviaţie, maiorul Ioan Peneş, primulofiţer de aviaţie care avea opregătire completă (pilot şi obser-vator aerian), primul zburătorromân care a trecut Carpaţii cuavionul, luptător, în cadrul GrupuluiAeronautic Ardelean, în 1919, încampania împotriva armatei bolşe-vice a lui Bela Kuhn, autor, în 1920,lucrării „Salvaţi aviaţia română”,distins cu ordine şi medaliiromâneşti şi străine. Tot aici sunttrecuţi în revistă maistrul militarprincipal Vasile Someşan, membrual „Grupului AeronauticBasarabean”, maiorul observatorGheorghe Marinescu, după război,comandantul „Şcolii de meseriaşimilitari ai aeronauticii” şi, subregimul „democrat-popular”, deţinutpolitic, cunoscut sub porecla de„Gică contra”, şi alţi doi maiştri prin-cipali, Giusseppe L. Goni şi AndreiSava, înrolat copil de trupă, în 1918la Grupul 4 Aviaţie Tecuci.

„22 iunie 1941. Escadrilebuzoiene în zbor peste Prut”, celde-al treilea capitol, evidenţiază căpe teritoriul judeţului Buzău seaflau un număr important de unităţide aviaţie (la Rîmnicu Sărat, garaDrăgăicii, Pogoanele, Padina, Sih-lea, Ziliştea-Boboc, Stâlpu) care audeschis lupta pentru eliberareaBasarabiei. De la Ziliştea, cuGrupul de Bombardament He, 111,a decolat echipajul nr. 21, primulbombardier românesc care şi-alăsat încărcătura asupra aerodro-mului de la Tiraspol. Tot între pre-miere se înscrie fapta de arme asublocotenentului aviator TheodorMoscu, primul pilot de vânătoareromân, care a obţinut două victoriiaeriene şi o a treia neomologată,inamicii fiind doborâţi undevadeasupra oraşului Ismail. Bilanţulfinal al activităţii aviaţiei între 22iunie şi 28 iulie 1941 înregistrează1032 misiuni ale aviaţiei debombardament, 2162 ale aviaţieide vânătoare, prin care au fostdistruse 242 de avioane sovietice,din care 83 în lupte aeriene, lor 108în atacuri la sol, 51 doborîte deartileria antiaeriană. Pierderilenoastre s-au cifrat la 57 morţi, 108răniţi şi 87 dispăruţi.

Penultimul capitol are ca subiectduelurile aeriene pe cerul Buzăului,în raidurile Aliaţilor, dintre 1941 şi1944. Primele au fost cele ale so-vieticilor, multe lipsite de relevanţăşi lovind mai mult populaţia civilădecât obiectivele strategice cărorale fuseseră „dedicate” bombarda-mentele; astfel, pe 2 iulie 1941,avioanele sovietice au încercat sădistrugă baza aeriană de laZiliştea-Boboc, lansând 10 bombecare au căzut într-o cultură deporumb. În comuna Costieni -Râmnicu Sărat, într-un lan cu orz,au fost găsite 14 bombe ruseştineexplodate.

În 12 iulie 1942, forţele aerieneamericane execută prima misiunede luptă asupra Europei, având caobiectiv zona petroliferă Ploieşti: înacest raid s-au lansat 5 bombe pecalea ferată Monteoru, 6 bombe de

- 60 -

ISTORIE, CULTURĂ

câte 250 kg asupra Buzăului, 6asupra Râmnicului Sărat. În aceazi, deasupra Ziliştei, aviatorulVasile Pascu de la Grupul 8 vână-toare Târgşor, doboară primul bom-bardier american, căzut în zonaViziru. Sunt urmărite cronologic în-teţitele atacuri anglo-americane şisovietice, pendulul care se crease:avioanele americane aterizau laruşi, alimentau şi mai atacau, la în-toarcere, în drumul către propriilebaze. S-a trecut apoi la atacuri dederanjamente şi distrugere,precum cel din 10 iunie 1944, cândîn spaţiul aerian al ţării intră 260 debombardiere şi aparate de vână-toare. IAR -80 ale noastre doboară22, de la Ziliştea se ridică 9 ME 109germane plus alte câteva de altămarcă, piloţii români şi germanimarcând 15 victorii şi pierzînd 3aparate. A doua zi, Aliaţii au plusatcu un raid de 1000 de avioanevizând porturile Giurgiu, Constanţaşi baza aeriană de la Focşani. Înacea zi, căpitanul aviator AlexandruŞerbănescu, doboară un avionB-17, adjudecându-şi cea de a45-a victorie aeriană. Într-un atacaerian american, la 18 august1944, când tot 1000 de aparateduşmane vor survola RomâniaŞerbănescu va fi doborît, pe ValeaBuzăului, la Ruşavăţu. Lupta pi-loţilor români de vânătoare căpă-tase, prin dezechilibrul forţelorbeligerante, un nobil tragism.

Cel din urmă capitol este un ca-talog, deloc expediat, al aviatorilorbuzoieni din cel de-al DoileaRăzboi Mondial, cei care au luptatatât în Campania din Est cât şi peFrontul de Vest. Vom aminti câţivadintre ei. Comandorul aviator CarolAnastasescu, pe front la Stalin-grad, vânător al bombardiereloramericane care în aşa-numita mi-siune „Tidal Wave” (valul nimicitor)au atacat, la 1 august 1943Ploieştiul, decorat cu Ordinul„Virtutea Aeronautică”, e trecut, în15 septembrie 1945, în rezervă,fiind silit să-şi încropească o mo-destă carieră „civilă”. Căpitanulaviator Mircea T. Bădulescu, asul

aviaţiei române de bombardamentîn picaj, prezent în infernul de laStalingrad şi Cotul Donului, co-mandant al Escadrilei 81, vânătorde tancuri în Kuban, activând înGrupul 3 „Stukas” la Kerci şi înCrimeea, apoi, în toamna anului1944, pe frontul transilvan, în 16misiuni de luptă; la Budapesta, pe13 februarie 1945, distruge podul„Elisabeta” de peste Dunăre,pentru care faptă de arme e deco-rat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, la4 mai 1945, este trecut în rezervă,în 1951, şi capotează undeva înagricultură. Colonelul aviator AurelI. Caloianu, ajunge cu misiuni debombardament până în Cehoslo-vacia, e unul din puţinii ce nu a fostdemobilizat, pensionându-se în1980. Comandorul aviator Nicolae-Traian Şt. Ciocan, pilot de bom-bardier, căzut prizonier la ruşi, seîntoarce în ţară cu Divizia „TudorVladimirescu”, e disponibizat, în1952, devenind strungar la Sibiu şiachizitor la Râmnicu Sărat. LiviuIoan Comşa, căpitan comandor,primul mesager al libertăţii pe cerulBasarabiei robite de bolşevici, adecolat de la Pogoanele spre a loviaeroportul de la Bulgărica, coman-dant al Flotilei 2 Bombardament(1943-1945), este silit să se re-semneze cu îndeletnicirea deachizitor de piei de animale laBacău. Comandorul aviatorDumitru A. Pasăre, luptător cu 180de misiuni de luptă pe bombardier,deblocat, ajunge, la „apogeu” şipensionare, maistru electrician au-torizat. Locotenentul aviator IonSimionescu, vânător aerian înBasarabia, Crimeea, Stalingrad,companion de zbor al prinţuluiConstantin (Bîzu) Cantacuzino,subordonat al lui AlexandruŞerbănescu şi apoi în Escadrila 48vânătoare comandată de locote-nentul aviator Tudor Greceanu(viitor deţinut politic), înfruntăaviaţia americană, la 26 iulie 1944cu Grupul 9 vânătoare, ce reven-dică doborârea a 11 avioane ina-mice; din palmares: 250 de misiunide luptă pe front, 5 victorii aeriene.

Mai figurează în catalogul bravilor,comandorii aviatori EugenPârvulescu şi Alexandru Păun, co-mandantul de aeronavă MirceaPăun, generalul de escadră IonIonescu, comandorul Nicolae D.Stan, căpitanul Ion Tecşa şi locote-nentul Ion S. Ivanciovici, căzuteroic, la 25 septembrie 1944,într-un duel cu piloţii germanideasupra Turdei.

Lucrarea, deşi scrupulos docu-mentată, nu se adresează doarspecialiştilor, ci şi iubitorilor de isto-rie, aviaţie şi arta zborului, autoriireuşind să amine documentul dearhivă, documentele edite, infor-maţiile din presa epocii, memoriileşi lucrările contemporane,eşafodând un punct de obser-vaţie/lectură, ce permite obser-varea detaliilor (care, uneori, facdiferenţa, pentru cititorul pasionat)preţioase şi probante pentru re-descoperirea valorilor moralenaţionale autentice.

UN PREOT LUPTĂTORŞI CĂRTURAR

Volumul Preot D. Nicolaescu,publicist, ediţie alcătuită de Alex.Oproescu şi Simona Raţiu, (Buzău,Editura „Alpha MDN”, 2015, 60 p.plus 6 f. ilustr.), reprezintă un incipital colecţiei „Contribuţii la bibli-ografia Nehoiului”, proiect ce are acontura istoria şi cultura plămădităîn acest nordic şi înalt punct aljudeţului Buzău, care înţelege să-şirecapituleze şi păstreze altitudinea.

Un „profil biografic” al editorilorcreionează filiaţia preotului care adevenit unul dintre reperele cultu-rale, politice şi morale ale Chiojdu-lui şi Nehoiului; născut la Sângeru– Prahova, în fostele hotare alejudeţului Săcuieni, cu o existenţăde două secole (1645-1845), îm-părţit, mai apoi, între Prahova şiBuzău, D. N. (1999-1968) estefiul învăţătorului pătârlăgeanAlexandru N. Absolvent al Semi-narului teologic „Veniamin” , dupănumele mitropolitului MoldoveiVeniamin Costachi, Carol cărturar,

ISTORIE, CULTURĂ

- 61 -

primul traducător în română (1828)al lui Dimitrie Cantemir cu„Scrisoarea (Descrierea, n.m.)Moldovei”. Clasat al doilea din pro-moţie, devine bursier al AcademieiSpirituale din Kiev şi este hirotonitpreot, în 1912, la biserica dinCătiaş (Chiojd). În timpul războiuluide întregire naţională a fost pe frontca preot militar, duhovnicul sol-daţilor şi ofiţerilor, uneori şi alRegelui Ferdinand, care l-a preţuitmult iar după conflagraţie i-a oferitun post de paroh la o biserică dinBucureşti, pentru a-l avea, în con-tinuare, aproape. Explicaţia acesteiînalte protecţii se explică prinaceea că, aşa cum semnează arti-colul „Vizita princiară în judeţulnostru”, în ziarul „Sfatul sătenilor”,editat, la Nehoiu, de D. Serbescu-Lopătari, era fost confesor în reg. 3Vânători. Dezamăgirea populaţieimontane că trenul ce o aducea peA.S.D. Principesa Maria, a oprit, în1921, la Păltineni, apoi la Nehoi,unde a fost găzduită în localulsocietăţii Goetz, acelaşi local undes-au dat mese împărăteşti luiMakensen, acelaşi local unde seadăpostesc streinii duşmani ai nea-mului românesc, cari sub diversefirme de cetăţenie se lăfăesc şiastăzi în mult îngăduitoarea noas-tră ţară.

Spiritele celor 30 de eroi din reg.3 Vânători cari au ţinut 3 zile o di-vizie germană în loc, asigurând re-tragerea de la Cislău, a acelor de

la Predeal, Bratocea şi Tabla Buţii,a căror oseminte se odihnesc submodesta cruce de lemn dela ValeaLupului, chiar lângă linia ferată, sevor răsvrăti şi ne vor blestemapentru impietatea de a-i fi trecut cuvederea, în vreme ce la Păltineniau fost acoperite cu flori treimorminte ale eroilor nemţi ce seaflă chiar lângă gară. E drept po-ziţiunea preotului nu era chiar cea„corectă politic”, când, ca urmare apăcii de la Trianon, se hotărâse cin-stirea tuturor eroilor de război, in-diferent cărei ţări beligeranteaparţinuseră, la noi creindu-se, înacest scop Societatea „MorminteleEroilor” (1919), patronată de mitro-politul Miron Cristea, devenită, maitârziu, „Cultul Eroilor”. Activitateasa duhovnicească şi, poate, parţial,de alinare a suferinţelor răniţilor ăabsolvenţii de teologie, cum era şiNichifor Crainic, după mărturia luiPamfil Şeicaru, fuseseră încadraţiîn trupele de sanitari, trebuie să fifost meritorie câtă vreme a fost dis-tins cu „Crucea României” cuspade în grad de cavaler şi„Crucea comemorativă de război”,cu baretele ARDEAL, CARPAŢI şiTG. OCNA, fronturile pe care a fostregimentul în Marele Război.

Ca actor în agora, pe scenapolitică, din partea Partidului Ţără-nesc (din 1918) , apoi în PartidulNaţional Ţărănesc (de 1927) careîi aduce demnitatea de parlamen-tar, va face ca, în acest interval, săsemneze trei broşuri agreate deCasa Şcoalelor: „Cuvinte din răs-boiu- cuvântări la soldaţi pe front”,„Cîntece de răsbuâoiu culese de laardelenii de pe front” şi „Cuvânt laLegea Cultelor”. Acestea nu suntreproduse în integritatea lor, darapar fragmente, în ziarul averes-can „Drapelul” (nr.16/1919) şi„Sfatul sătenilor! (nr.3 şi 5/1920).Reproducem, cu nota de introduc-ere, Poporul şi oligarhia faţă degeneralul Averescu, fragmente dincântecul de front Averescu şiMakensen: Ca răspuns la calomni-ile ce se aduc generalului Averescuprin unele ziare şi printr-o broşură

intitulat Activitatea d-lui generalAverescu, pornită fără îndoială totdin oficina acestora, dăm loc urmă-toarelor poezii populare culese dingura soldaţilor de pe front dePreotul D. Nicolaescu, care a luatparte la marele răsboiu mondial.

Din ele se vede că Generalul atrecut prin figurile legendare aleneamului şi că bârfele cu care pig-meii caută să-l împroşte nu-l potajunge şi cel mult ele nu fac decâtsă cază în faţa celor ce le aruncă.

Foaie verde de trei foi/ Pepământul Moldovei/ Vin soldaţiirând pe rând/ Pe-ai lor soldaţiblestemînd,/ Că ei i-au făcut pe ei/Aşa –nalţi şi frumuşei/ Să treacăgloanţe prin ei?// Foaie verde solzde peşte,/ Luptă mare seporneşte,/ Se porneşte la Mărăşti,/La Mărăşti şi Mărăşeşti,/ Că vin oştiîmpărăteşti,/ De germani, unguri,bulgari? Ca să-ţi tragă lungi ho-tari.//(...) Şi-altă foaie şi-o lalea,/Averescu ce-mi făcea?/ -Trei diviziică-mi ducea/ Şi tot frontul că-lţinea/ Germani-mi năvăleau/ Desoldaţi români dădeau./ Germaniise-nfricoşau/ Armele că le svâr-leau,/ Şapte mii că se predau? Şide morţi nu mai ştiau? Nouă zile-am îngropat/ La germani plini depăcat.// (...) Foaie verde de trei foi,/Ah! Ce greu e în război./ Să luptămpân-om muri,/ Copii când s-or mări/Mereu ne vor pomeni,/ C-a luptattată şi frate/ Pentru-a neamuluidreptate.

Generalul Alexandru Averescufusese în „documentare”, la 19octombrie 1916. În zona muntoasăa judeţului: Am fost la Nehoiaşi, învalea Buzăului, pentru ca să vădDivizia 6 (general Arghirescu) lacare nu m-am putut duce încă.

Drumul foarte rău şi în urmaploii, din ziua precedentă, s-a făcutnoroi şi a trebuit să merg foarteîncet. Am ajuns târziu, va trebui sămă duc acolo altă dată.

Am văzut, în orice caz, spatelediviziei, care era în perfectă regulă.Spiritul în Statul Major , bun, în-crezător în situaţiunea momentului,chiar înclinat spre ofensivă.

ISTORIE, CULTURĂ

- 62 -

(Alexandru Averescu, Notiţe zilnicedin război, Vol.1, Editura Militară,1992, p. 67-68).

Cât despre retragerea Armatei a2-a, începută la 21 noiembrie 1916,din Valea Prahovei, spre est, avândca zonă de retragere Muntenia denord şi ca limită la sud şoseauaPloieşti-Buzău-RâmnicuSărat,documentele epocii consemnează:Averescu vorbind cu un ziarist, dedificultăţile pe cari le-a întâmpinat,în timpul acestei mişcări, spuneacam aceste cuvinte, ca răspunsunor atacuri ale presei de partid:„Retragerea în linie dreaptă este ooperaţie foarte grea. Retragerea înmunţi este una complicat. Aceeaprin conversiune foarte delicată.Poţi să-ţi faci o idee de ce e o re-tragere prin conversiune în munţi şicum poate fi judecat un generalcare a realizat-o pas cu pas, dis-putând duşmanului fiecare palmăde pământ, neretrăgându-se decâtcând se ceda teren la stânga saula dreapta lui” (Mihail C. Vlădescu,Generalul Averescu sămănătorulde ofensive. Maestrul şi şeful.Ostaşul. Omul de răsboi. Omul destat. Despre erou, Atelierele„Adevărul”, 1923, p.101.)

Vechi hrisoave ale voievozilorŢării Româneşti, de la 1562, privindocinele obştii moşnenilor chiojdeni,între care cel al lui Petru, fiul luiMihnea Turcitul şi al DoamneiChiajna, nepot al lui Petru Rareş,clerici din documentele Chioajde-lor, pomeniţi într-un document emisde cancelaria lui Alexandru IoanIpsilanti (1780), ambele apărute înrevista buzoiană „Îngerul” (1932),dau măsura interesului pentru lu-crarea înaintaşilor şi argumenteleapărării posesiilor strămoşeşti, peparcursul unor procese ce au ţinutaproape două veacuri. Când drep-turile fundamentale ale sătenilor îipar ameninţate, fie şi printr-o fis-calitate împovărătoare, voceapreotului capătă accente patetice,chiar vizându-l pe legendarul ge-neral Averescu, precum în articolul„Dreptate, nu jamdarmi”, pledândpentru diminuarea acestui organ

de ordine rurală: Dar pe lângă pă-catele celor din vechea ţară, jan-darmii ne-au făcut mare rău înBasarabia, unde prin purtarea lornedreaptă şi nevrednică ne-au în-depărtat multe suflete de fraţi.

Toţi boierii vechi cîrmuitori aivechilor partide şi pe deasupra şiD-l general s-au năpustit şi-n Sfatulţării şi-n gazetele lor asupra acesteilegi şi asupra noastră –care fărăvoia lor tot o facem şi-au prins astriga că la sate e bolşevism, căfără jandarmi (...) şi la noi e ca-nRusia.

Eu socot că nu ne cunosc de felsufletul boierii, de pot să ne judeceaşa. Şi cum să ne cunoască. Cândnu-i vedem la noi decât la alegeri?-Am stat noi laolaltă cu oştile bolşe-vice ruseşti doi ani şi nu ne-ampierdut cumpătul, s-au sfărâmat pepământul nostru armata rusească,austro-ungară şi părţi din cea ger-mană şi ne-am păstrat sufletulneatins, copii şi cei mai de aproapeai noştri stau de strajă la toatehotarele cu cea mai desăvârşităcredinţă: oare avem noi nevoie dejandarmi, ca să ne împlinim înda-toririle faţă de ţara pe care noi amclădit-o cu sângele şi suferinţanoastră?

Cu deosebire interesantă estelucrarea de licenţă a preotului D.Nicolaescu, Preoţii şi bisericileChiojdului din Bîsca (1935), dincare se reproduce un rezumat alautorului, lucrare cu trimiteri nunumai la istoria cetelor moşneneştidin Chiojdul Mic. Singurii care aupăstrat moşia peste toţi fraţii, fără afi înstrăinat din ea decât parteadată în 1719 Mănăstirii Târşoru,adică aveau încă 23200 pogoane,din cele 25000 iniţiale, fiecare mol-nean nedeţinând mai mult de 1/10din pământul obştesc, ci şi la istoriamilitară: Chiojdul din Bâsca are unneam întreg, cu ramificaţii în totsatul, numit Izbăşoiu, urmaţi ai„iuzbaşilor peste dărăbanţii”veacurilor de demult apuse.

Pe o evanghelie din bisericaveche din Chiojd, este menţionatfaptul că, pe 19 sept. 1770,

căpitanul Dumitru Codescu a fosttăiat de turci. Cunoscând rostulostăşesc al steagului de la Chiojd,această notiţă ne întăreşte credinţacă, în războiul dintre ruşi şi turci(1768-1774) dorobanţii de la Chiojdau fost de partea ruşilor, în fruntecu neamul Cantacuzinilor.

În ce priveşte istoria modernă aţării, preotul D. Nicolaescu adaugăpe răbojul jertfelor: În războiul deidependenţă de la 1877, Chiojdulare mulţi viteji la Plevna, din careau căzut 4 eroi.

În războiul de reîntregire a ţării(1916-1918), Chiojdul a urmat pildastrămoşilor, dînd 521 de luptătoripe toate fronturile. Au murit vite-jeşte 110, iar 11 au rămas invalizi.

Ar fi de adăugat că, în ziarulSfatul sătenilor (1 octombrie 1919),sub titlul Pentru cei căzuţi înrăzboiu, apărea următoarea înşti-inţare: În Plaiul Buzăului, cu sediulla Nehoi, a luat fiinţă „Sfatul pentrupomenirea eroilor ţinutului Buzău-lui” cu scopul:(...)

1. de a orândui lângăşoseaua de pe valea Buzăului,între Şoimul şi Teherău – munţii pecare s-au desfăşurat cele mai grelelupte – un Cimitir al Eroilor.

2. De a ridica un „Monumental Eroilor judeţului Buzău” pe vârfulNehoiu şi Nehoiaşul

3. De a veni în ajutorul or-fanilor şi văduvelor din Răsboiu.Sfatul nostru a împărţit de anul nou800 de lei orfanilor şi văduvelor,bani colectaţi de la cutia bisericei şiprin subscripţie în Nehoiu.

Toate sumele pentru „Monu-mentul şi Cimitiruol Eroilor judeţu-lui Buzău” se depun la Bancapopulară Nehoiu.

Într-acest scop se deschide ânSfatul sătenilor o listă se sub-scripţie pentru „Monumentul şiCimitirul Eroilor judeţului Buzău”.

Au dat până acum:1. Pr. Nicolaescu Nehoiu Lei 1002. C. Rădulescu Nehoiu Lei 1003. Gh. Rădulescu Nehoiu Lei 2004. C. Budui Nehoiu Lei 1008. Pr. C. Georgian membru de

onoare Gura Teghii Lei 500

ISTORIE, CULTURĂR

- 63 -

Lista rămâne deschisă. (Sfatulsătenilor. Gazeta Partidului Ţără-nesc din Buzău, nr.1, octombrie1919, p. 2.) Gazeta era bilunară iarîn comitetul de redacţie figurau D.Serbescu-Lopătari, V. Antonescu,preotul Stănescu, preotul Nico-laescu, Iacob Gogan şi preotul C.Angelescu; redacţia şi adminis-traţia erau în comuna Lopătari,unul dintre punctele de trecere aleostaşilor români spre Moldovaliberă, prin reţeaua Chilian.

Putem considera iniţiativa locuito-rilor din zona montană a Buzăului cape una din cele de pionierat.

Generalul N.Uică (1869-1930),comandase, cu gradul de colonel,în campania 1916-1918, Regimen-tul 3 Vânători, cu care a luat partela luptele de pe valea Buzăului, iarîn perioada 1920-1929 a fost co-mandantul Diviziei a V-a Buzău; înaceastă ultimă calitate, a activatpentru construirea bisericii militareşi a Monumentului Eroilor de laSiriu. (Valeriu Nicolescu şi GheorghePetcu, Buzău-Râmnicu Sărat. Oa-meni de ieri, oameni de azi, Vol.1,Editura „Alpha MDN”, 1999, p.252.)

Şi în al Doilea Război Mondial,familia preotului îşi aduce obolul desânge, prin sacrificiul de sânge prinMarius Curteanu, căzut înCrimeea, în 1941, căsătorit cu fiicaparohului, Florina (1917-1986).

Crucea fostului preot militar şi,mai ales, deputat al P.N.Ț, va fi „re-activată”, prin arestarea din 1958,sub acuza de „subminare a puteriide stat din R.P.R.”, şi după un ande achetare de către Securitateadin regiunea Ploieşti, este, în urmaunui proces măsluit, condamnat la17 ani de închisoare, executaţi laRâmnicu Sărat, Aiud, Periprava şiPoarta Albă. Eliberat, în urma am-nistierii generale a deţinuţilor politici,în 1964, i se va „strămuta” discipli-nar parohia la Tronari (Vipereşti),unde, la 76 de ani, trebuia să facănaveta cu trenul. În altarul bisericiide acolo se va stinge, la 21 ianuarie1968, fiind condus pe ultimul drum,în cimitirul bisericii din ValeaNehoiului de către 42 de preoţi.

Alex. Oproescu şi Simona Raţiureuşesc să schiţeze, pe principiulmultum in parva, portretul unui lup-tător şi cărturar de veche spiţă şinobilă amintire, creând un viu in-teres pentru editarea lucrării salede licenţă, pe care prof. dr. pr. Nic-ulae M. Popescu, de la Facultateade Teologie din Bucureşti, o re-marca printr-o scrupuloasă, pa-sionată documentare, izvorâtă dinmândrie faţă de voinicia satului (...)istoria acestui colţ vechi de ţară...

O ENCICLOPEDIE A PRESEIBUZOIENE,

ne oferă Viorel Frîncu prin Istoriajurnalismului din judeţul Buzău.Enciclopedie cronologică 1839-2014 (Buzău, Editura „Teocora”2015, 455 p.).

Prefaţatorul, prof. univ. dr.Marian Petcu, află raţiunile, nunumai suficiente ci şi meritorii aleacestei ,,radiografii” a jurnalismuluibuzoian, chiar în contextul genera-lizării tehnologiilor de comunicare,prin aceea că publicaţiile serialesunt documente sociale impor-tante, chiar dacă nu s-au bucurat,la noi, de aprecierea cuvenită dinpartea istoricilor.

Sunt urme ale vieţuirii, tezaurede informaţii de ordin politic, eco-nomic, social, militar ş.a.m.d.,probe de antreprenoriat editorialmai mult sau mai puţin inspirat, măr-turii ale eforturilor unor generaţii.

Presa este o parte impotantă amemoriei noastre, în acelaşi timp o

instituţie de socializare, de transferal moştenirii culturale de la ogeneraţie la alta.

O măsură a unui efort de cursălungă, în prelungirea şi com-pletarea reputatului istoric al culturiiAlex. Oproescu, este probată de unbilanţ recapitulativ al filelor: 896 depublicaţii (presă scrisă şi radio –TV), 300 de fişe bibliografice aleziariştilor şi publiciştilor din judeţulBuzău şi 1200 de colaboratori aiacestor publicaţii.

Un deosebit scrupul probează şiagenda, unde se afişează„Nehoiu”, publicaţie a emigranţilorpolitici greci din colonia montană,editată în martie 1956, informaţieapărută, de la Arhivele NaţionaleBuzău, vorba gazetarilor, în „ultimaoră” anterioară tiparului.

Lucrarea este „armată” cu unbogat index (p. 414-445)cuprinzând nume de publicaţii şi in-stituţii media, nume ale jurnaliştilorşi publiciştilor, un index de tipografiişi, în fine, un index geografic. Li seadaugă o bibliografie selectivă şi30 de pagini de iconografie dedi-cată gazetarilor (de la episcopulDionisie Romano la Leonard Bunilă)şi periodicelor (de la „Vestitorulbisericesc” la „Cercetaşii buzoieni”).

Pentru a rămâne în „domeniu”(militar, vreau să zic), vomenumera între ofiţerii care au ilus-trat presa (consultând numai icono-grafia) pe Alexandru Candiano-Popescu, Nicolae Tăutu, RaduVoinescu, Valeriu Pricină, MirceaTănase şi Romeo Feraru (aceastafără a „acoperi” toţi militarii dinpaginile volumului, dacă ar fi să negândim numai la căpitanul rezervistPamfil Şeicaru, cavaler al Ordinu-lui „Mihai Viteazu” cel care asigurăcoperta a IV-a, de ariergardă.

Temeinic lucrată, filmic şi crono-logic, noua apariţie editorială sepoate consulta de cercetători dar şide lectorii curioşi, cu aceeaşi în-credere cu care se prezintă la unmedic specialist, în reiteratasperanţă că lectura nu dăuneazăgrav sănătăţii.

Bibliotecar.

ISTORIE, CULTURĂ

- 64 -

Rezolvarea dosarului nuclear iranian constituie unadin problemele care au ţinut capul de afiş pe agendacancelariilor marilor puteri europene şi în anul 2015.Pentru a înţelege mai bine evoluţia problemei în anul2014 şi în 2015 vom încerca să facem o concisăprezentare a acestui dosar.

Dosarul nuclear iranian constituie o expresie a as-piraţiei strategice a Iranului de a deveni o putere re-gională şi unul din liderii lumii arabe, dar constituietotodată şi motiv de îngrijorare şi preocupare atâtpentru cancelariile occidentale cât şi a statelor arabedin Noul Orient Mijlociu, ca urmare a potenţialului con-flictual ridicat, inclusiv de natură militară, care ar peri-clita pacea şi securitatea regiunii şi nu numai.

Actuala criză generată de programul nuclear iraniana apărut la începutul anilor 2000, pe timpul preşedin-telui moderat Mohammed Khattaniy şi a prefacerilorgeopolitice din regiune: ajungerea armatelor SUA înAfganistan, la graniţa sa estică în 2001, invadareaIrakului în 2003, existenţa la graniţa sa nordică a cincistate desprinse din fosta URSS, modificarea sistemu-lui regional de securitate şi de alianţe.

Sunt identificate trei dimensiuni care au generatpreocupării nucleare iraniene, acestea fiind formulatede specialişti, astfel: perceperea cu acuitate a unorameninţări care ar veni din partea Pakistanului, Iraku-lui şi al SUA; dinamica politică şi economico-socialăinternă şi sentimentul mândriei şi demnităţii naţionalepersane.1

Programul nuclear iranian s-a dezvoltat ca urmarea neîncrederii Iranului în comunitatea internaţională,deoarece când în 1980 a fost atacat de Irak cu arme

chimice, aceasta nu a reacţionat. De asemenea, încondiţiile în care peste 40 de state deţin tehnologie nu-cleară duală, Iranul, pentru a dovedi că programul săunuclear are scopuri doar civile, a acceptat o serie derestricţii (vizite inopinate ale inspectorilor AgenţieiInternaţionale a Energiei Atomice - AIEA, transfor-marea reactorului de la Natanz în centru internaţionalde producere a combustibilului nuclear, a acceptatprincipiul transformării Orientului Mijlociu ca regiunefără arme nucleare).2

Programul nuclear iranian începe în 1953, în 1967sunt înfiinţate primele reactoare de capacitate mică(5 megawaţi) în scop de cercetare furnizate de SUA,în 1970 ratifică Tratatul de Neproliferare Nucleară şiplanifică ca până în 2000 să fie construite o serie decentrale nuclear-electrice cu capacitate de 23 000MW. În 1976 sunt achiziţionate echipamente de proce-sare a plutoniului din SUA. După revoluţia islamică din

TEORIE MILITARĂ

- 65 -

IRANUL - UN DOSAR AL POLITICIIMONDIALE REZOLVAT

----------General-maior dr. Petrică-Lucian Foca, colonel dr. Vasile Cerbu, Divizia 2 Infanterie „Getica”

Dosarul nuclear iranian este o problemă deosebit de importantă care acontinuat să ţină capul de afiş al cancelariilor marilor puteri şi în anul 2015.Acest dosar constituie o expresie a aspiraţiilor Iranului de a deveni o putereregională şi unul din liderii lumii arabe. În ultimii ani negocierile desfăşurate aucunoscut realizări deosebite. Totuşi 2015 pare a marca rezolvarea acestuiape termen lung, cu efecte remarcabile atât pentru Iran cât şi pentru întreagacomunitate internaţională.

Cuvinte cheie: nuclear, regional, tehnologie, sancţiuni, lumea arabă, Orient Mijlociu.

Figura nr. 1- Hartă Iran Sursa:https://www.google.ro/harti_iran

1979, Iranul anunţă AIEA de intenţia sa de a continuaprogramul său nuclear pe bază de uraniu îmbogăţit,intenţie la care AIEA renunţă ca urmare a presiunilorSUA, decizia de întrerupere a cooperării în domeniufiind luată şi de alte ţări.

La începutul anilor ’90 Federaţia Rusă îşi exprimădisponibilitatea de a sprijini Iranul în proiectele sale nu-cleare, încheind un acord pentru înfiinţarea Institutuluide Cercetări Nucleare în Persepolis, asigurarea deexperţi, tehnologie şi informaţii şi încheierea con-strucţiei centrului de la Busher (proiect abandonat decompania Krafter Union în 1979, stadiul livrărilor înacel moment fiind de 85% la un reactor şi de 50% laal doilea reactor).

În acest moment, Iranul dispune de un număr de 16locaţii unde se desfăşoară activităţi în domeniul nu-clear, cele mai importante fiind următoarele: centralaBusher (cu o capacitate proiectată de 24 de unităţi),reactorul de la Arak a cărui construcţie a început în2006, centrul Nuclear Chahis (care potrivit informaţiiloreste destinat pentru activităţi cu scopuri militare),Centrala Darkowin, cu o capacitate instalată de 360MW, a cărei construcţie a început în 2007, Centrulpentru Tehnologie Nucleară din Isfahan, care dispunede 4 reactoare de mică putere furnizate de China,

Natanz (cea mai mare structură nucleară iraniană, cusuprafaţă de peste 100.000 m2, construită însubteran), Lashkar Abad, Complexul minier Saghand,aflat în exploatare din 2005 şi Centrul pentru CercetăriNucleare din Teheran. Conducerea programelornucleare iraniene este asigurată de ConsiliulSecurităţii Naţionale a Iranului, condus de preşedin-tele ţării, dar opinăm, controlul absolut al acestuiorganism îl are liderul spiritual suprem iranian.

Iranul afirmă că programele sale nucleare sunt des-tinate doar realizării unor obiective civile în condiţiile încare rezervele de petrol ale statului se vor epuiza înaproximativ 85 - 90 de ani, populaţia ţării s-a dublat, iarcapacitatea instalată a reactoarelor nucleare de23 000 MW ar satisface nevoile de energie. În cali-tatea sa de semnatar al Tratatului de NeproliferareNucleară dezminte că ar dezvolta clandestincapacităţi nucleare cu scop militar.

Statele din regiune, în special Arabia Saudită,Turcia şi Egipt şi-au anunţat intenţia de a dezvolta ca-pacităţi de producere a energiei nucleare, apelând înacest scop la sprijinul AIEA şi nu-şi ascund nici aver-siunea faţă de încercările Iranului de a deveni lider re-gional, posesor de arme nucleare şi nici intenţia de asprijini o acţiune militară occidentală.

TEORIE MILITARĂ

- 66 -

Figura nr. 2 - Facilităţi nucleare ale IranuluiSursa: https://www. facilitati_nucleare_iran

SUA şi majoritatea statelor din Europa Occidentalăapreciază că scopul principal urmărit de Iran prin dez-voltarea programelor nucleare nu este producerea deenergie electrică, ci producerea de tehnologie militarănucleară.

Israelul împărtăşeşte acelaşi punct de vedere caSUA şi ameninţă chiar cu acţiuni militare împotriva in-frastructurii nucleare iraniene.

Comunitatea internaţională este îngrijorată deperspectiva ca programele nucleare iraniene să aibă şifinalitate militară şi a făcut şi continuă să facă eforturipentru a determina Iranul să vină la masa negocierilorşi să renunţe la proiectul de producere a com-bustibilului nuclear în scopuri militare. Aceste negocieriau eşuat în scopul propus, Iranul invocând căproiectele sale sunt dedicate doar scopurilor civile, iardezvoltarea ţării prin utilizarea energiei nucleare esteo chestiune de mândrie şi de demnitate naţională.3

Anul 2014 a început pentru Iran sub auspiciile unui„dezgheţ” fără precedent în ultima perioadă în relaţiilecu SUA. Alegerea unui preşedinte moderat în per-soana lui Hassan Rohani în Iran şi acceptarea sa decătre liderii religioşi şi ai Gărzii Republicane importanţidemonstrează un acord în plan intern pentru o re-vizuire a politicii externe în sensul moderării poziţiilor.4Un rol important l-a avut adoptarea de către Iran şiGrupul „5+1” (SUA, Federaţia Rusă, Marea Britanie,Franţa, China şi Germania) a unui acord interimar înurma negocierilor desfăşurate la Geneva în lunanoiembrie 2013, acord numit şi Planul Comun de Acţi-une, care presupunea şi ridicarea unei părţi din sancţi-unile impuse de comunitatea internaţională şiasigurarea permisiunii de a executa inspecţii de cătreexperţi AIEA la facilităţile nucleare iraniene. Potrivitacestui acord, care la un moment dat părea săeşueze, se prevede o reducere a activităţii deîmbogăţire a uraniului de către Iran, neutralizarea can-tităţii de uraniu îmbogăţit la un nivel de puritate de20%, suspendarea îmbogăţirii uraniului la un nivel depuritate de 5% de către Iran, accesarea de către Irana unor fonduri de peste 1,5 miliarde dolari precum şi orelaxare a activităţii de control al AIEA, la instalaţiilenucleare iraniene. Dar acest acord lasă nerezolvate oserie de probleme importante cum sunt numărul decentrifugă pe care urma să le deţină Iranul, închidereacapacităţii nucleare subterane din zona muntoasăFordo, dezvoltarea de către Iran a programului de dez-voltare a rachetelor etc. survenind în condiţiile în careIranul era izolat pe plan internaţional, economia ţării şinivelul de trai a populaţiei se deteriora în mod con-stant. De asemenea, negocierile au avut loc în con-textul aducerii în funcţia de preşedinte a lui Rohani,exponent al grupării politicienilor iranieni moderaţi şial politicienilor pragmatici, ceea ce determinăaprecierea că ambele părţi (SUA şi Iranul) erau con-vinse că doar prin cooperare şi nu prin confruntare au

de câştigat. Noua filosofie a diplomaţiei externeiraniene definită de ayatolahul Kameney ca „heroicflexibilite” semnifică o abordare pragmatică, prin careIranul nu trebuia să intre în conflict deschis cu Occi-dentul, dar în acelaşi timp, nici să se supunănecondiţionat acestuia.

Ca urmare a contactelor directe care au avut loc,între preşedinţii Obama şi Rohani, ca şi între şefiidiplomaţiilor celor două state, SUA puteau avea mariavantaje în relaţia cu Iranul, resetarea relaţiilor dintreele generând o libertate de mişcare a SUA pentrupivotarea către regiunea Asia-Pacific, precum şi otransformare a Iranului într-un pivot prin care să fieafectate interesele Rusiei în Asia Centrală, carerealizată, afectează aprovizionarea cu resurseenergetice a Chinei.

În acest context, Iranul are un atu deosebit de im-portant - este indispensabilă în disputa dintre SUA şiChina. Cum este posibil acest lucru? Pentru aceastavom menţiona următoarele argumente pe care le-amavut în vedere când am făcut această afirmaţie.

Astfel China este principala forţă economică în Asia,„motorul” economic al regiunii, situaţie care îi asigurăo influenţă tot mai mare în rândul statelor ASEAN.Pentru a-şi menţine ritmul de dezvoltare are nevoie şide imense cantităţi, în creştere de la an la an, deresurse energetice, pe care şi le asigură în special dinimport, din ţările Asiei Centrale, Federaţia Rusă şi dinOrientul Mijlociu, în special din Iran.

Dacă rutele terestre ale importurilor din AsiaCentrală şi Federaţia Rusă sunt securizate, nu acelaşilucru se poate afirma şi de cele din Iran, care suntmaritime şi depind de libertatea de navigaţie prinstrâmtori, în special prin strâmtoarea Malacca. Încondiţiile în care China este principala forţă terestrădin Asia, SUA sunt principala forţă navală şi aeriană,China aflându-se la distanţă mare în urmă. În acestecondiţii China trebuie să găsească o cale de transportterestră a resurselor energetice din Orientul Mijlociu,soluţia fiind conectarea câmpurilor petroliere şigazeifere din Iran şi posibil Irak cu reţeaua de con-ducte din Asia Centrală, racordarea acestora cu „nouldrum al mătăsii” (planificat a fi realizat de chinezi).

Dar pentru aceasta China are nevoie de Iran, aceststat fiind singurul teritoriu pe care pot trece elementeleinfrastructurii de transport energetice din regiuneaGolfului Persic. Dacă s-ar realiza acest obiectiv, SUAar avea mai puţine atuuri în disputa cu China iarpentru a-l împiedica are două opţiuni. Prima dintre eleeste un conflict militar cu Iranul care să genereze dis-trugerea infrastructurii terestre de transport energeticşi rafinare a zăcămintelor din câmpurile petrolifere şigazeifere ale Iranului, acţiunile fiind costisitoare,generatoare de mari pierderi şi cu rezultat incert. Înaceastă situaţie China va asigura Iranului sprijin înechipamente militare majore de înaltă tehnologie şi în

TEORIE MILITARĂ

- 67 -

resurse financiare. A doua opţiune a SUA este de adetermina Iranul, prin negocieri, să renunţe la dez-voltarea programului nuclear până la un nivel care sănu asigure fabricarea de arme nucleare şi să asigureacestuia compensaţii prin acces la sectoare de bazăcum sunt cele ale înaltei tehnologii, ştiinţei, agriculturii,comerţului, sistemului financiar, compensaţii care aracoperi pierderile pe care le-ar avea prin neonorareaobligaţiilor de a furniza resursele energetice Chinei.

Astfel, China poate fi descurajată în a intra în con-flict militar cu SUA, şi a-şi asigura ocupaţia asupra in-sulelor Senkaku, deoarece capacitatea de asigurarea resurselor energetice ar fi limitate ca urmare a em-bargoului care ar fi impus. Iranul ar fi mijlocul de pre-siune în cadrul strategiei SUA de a se axa pe pivotulAsia-Pacific şi a contracara influenţa tot mai mare aChinei. În aceste condiţii soluţionarea impasului irani-ano-american a reprezentat în 2014 şi va continua săreprezinte şi în viitor un element cheie al acestei noiparadigme de securitate în regiunea Asia-Pacific.5

Negocierile între Iran şi marile puteri s-au desfăşu-rat în anul 2014 în mai multe runde în formatul „5+1”,dar nu au fost încununate de succes. Cele care s-audesfăşurat în perioada 12-18 mai 2014 au fost abor-date cu un mare optimism şi au avut obiectivul de atrece de la acordul intermediar încheiat în noiembrie2013 la un acord pe termen lung care să facă posibildoar dezvoltarea unui program nuclear iranian limitat,destinat doar scopurilor civile. Problemele care augenerat insuccesul negocierilor au fost de naturăpolitică dar şi de natură tehnică. Cele de natură politicăconstau în poziţia Israelului dar şi a unor politicieni re-publicani din congres care susţin o desfiinţare totală aprogramului nuclear iranian, poziţie care nu poate fiacceptată.

Dar cele mai importante probleme sunt de naturătehnică, cele mai importante putând fi formulate astfel:care să fie dimensiunea rezonabilă a programuluiiranian pentru scopuri exclusiv civile; cum poate fideterminată limita că un program civil nu poate fi

TEORIE MILITARĂ

- 68 -

Figura nr. 3 - Iran-resurse şi facilităţi de transport energeticeSursa: http://CIAIranKarteOelGas.com

transformat într-unul militar; cum poate fi definită trans-parenţa deplină şi cum se poate executa o verificareobiectivă de către inspectorii internaţionali şi cumpoate fi abordată şi interpretată problema programuluiiranian de dezvoltare a rachetelor cu rază medie şilungă de acţiune şi scopul acestuia.6

Concret, aceste probleme semnifică faptul că ma-rile puteri pot admite o facilitate de îmbogăţire a ura-niului aflată în subteran, cum este cea de la Fordo,reducerea numărului centrifugelor până la limita de1500 în cel mai bun caz de 4 000, reducerea stocurilorde uraniu slab îmbogăţit de care dispune Iranul, esti-mate la 7 600 kg, fie transformarea acestora în bazede combustibil, fie prin redislocarea într-o locaţie aflatăsub control internaţional; acceptarea unor reguli deverificare şi control de către inspectorii AIEA, unelechiar mai restrictive decât cele prevăzute în Tratatulde Neproliferare/ Protocolul de Neproliferare, careeste semnat de Iran, spre deosebire de Israel. În cepriveşte programul iranian de dezvoltare a rachetelor,în sensul limitării tipului şi razei de acţiune a acestora,a generat opoziţia Federaţiei Ruse şi a Chinei, pemotiv că nu se regăseşte în cadrul obiectivelor ne-gocierilor nucleare.

Semnarea unui acord pe termen lung cu Iranul îndomeniul nuclear ar genera realizarea unor obiectivedeosebit de importante cum sunt: diminuarea risculuiunor acţiuni militare unilateral declanşate de Israel şia dezvoltării armelor nucleare de către Iran, o dez-voltare a cooperării regionale pentru rezolvarea com-plicatelor probleme ale regiunii, relaxarea tensiuniiîntre Iran şi vecinii săi suniţi, un impact economicglobal prin ridicarea sancţiunilor impuse Iranului,refacerea economiei iraniene.

În opinia noastră cauzele care au generat eşeculnegocierilor au fost nu atât de natură tehnică, Iranulfiind dispus la o serie de compromisuri, cât de naturăpolitică. Sfârşitul anului 2014 găseşte Iranul pe opoziţie de negociere mult consolidată.

Principalii factori care au adus Iranul în poziţia dea-şi ridica pretenţiile au fost: consolidarea poziţiei peplan intern a preşedintelui Rohani a generat ocoalizare a forţelor politice conservatoare în jurulayatolahului Khomeney şi subminarea negocierilor decătre acestea şi astfel, elita conducătoare iranianăapreciază situaţia ca fiind mult mai favorabilă decât înurmă cu un an, ceea ce a adus în discuţie un prag multmai ridicat al programului nuclear; conflictul dinUcraina a generat sancţiuni economice impuseFederaţiei Ruse, unul din membrii grupului de ne-gociere, ceea ce a avut ca efect nu atât o opoziţie aacestui stat în negocieri, cât o pasivitate de a îndemnaIranul să accepte soluţii de compromis; s-au intensifi-cat schimburile economice între Federaţia Rusă şi Iran(schimburi de bunuri pentru petrol iranian, sprijin înpromovarea accederii Iranului în Organizaţia pentru

Cooperare de la Shanghai); construirea a două noireactoare nucleare în Iran a căror construcţie săînceapă imediat, iar a altor şase reactoare să înceapăconform unui calendar care urmează să fie negociat.Este demn de menţionat că aceste reactoare constru-ite suplimentar fundamentează cererea Iranului pentruun program nuclear mai dezvoltat, unii afirmând chiaro limită de 50 000 de centrifuge.

În lipsa unui acord la finalul negocierilor de la Vienadin decembrie 2014, acordul interimar a fost prelungit,stabilindu-se totodată şi un termen limită de şase luniîn care să fie organizată o altă rundă de negocieri şiajungerea la compromisul care să facă posibil un acordpe termen lung. Preşedintele iranian Hassan Rohani aafirmat că negocierile de care ţara sa are atâta nevoie,pentru relansarea economiei, se vor încheia cu unacord definitiv în contextul în care noul termen limită afost stabilit ca fiind 1 iulie 2015.7 În acest timp Iranulşi-a luat angajamentul de a menţine blocate o parte aacţiunilor sale nucleare, iar UE a prelungit cu şase lunisuspendarea a o parte din sancţiuni.8

Totuşi după eforturile de negociere, prelungite,desfăşurate în Elveţia, la Lausanne, în aprilie 2015,reprezentanţii grupului celor 6 puteri nucleare (5+1) auanunţat că au ajuns la o înţelegere cadru care în ceamai mare parte acoperă punctele cheie sensibile aleunui viitor acord nuclear, detaliile urmând a fi stabiliteîn următoarele luni. În declaraţia comună dată publici-tăţii sunt specificate mai multe elemente cheie, celemai importante le apreciem ca fiind: Iranul va puteacontinua activităţile de îmbogăţire a uraniului în can-tităţi limitate dar tot combustibilul uzat să fie transportatîn afara ţării; reactorul de la Arak să fie reproiectat înaşa fel încât să nu mai aibă capacitatea de a fabricaplutoniu; facilitatea de la Natanz să fie singura care săaibă permisiunea de a desfăşura acţiuni de îm-bogăţire a uraniului; facilitatea subterană de la Fardowsă fie transformată în structură de cercetare în dome-niul nuclear; toate locaţiile acceptate pentru desfăşu-rarea activităţiilor nucleare să fie supuse unui regimstrict de inspecţii executate de Agenţia Internaţionalăa Energiei Atomice. Iranul a insistat public ca facilităţilenucleare militare să nu fie încă supuse inspecţiilor in-ternaţionale nefiind clar ce garanţii au fost prezentatecomunităţii internaţionale (STRATFOR, 2015). De-claraţia nu conţine elemente foarte clare privindregimul sancţiunilor şi eliminarea tuturor prevederiloracestora.

Dar încheierea acestui acord stârneşte temeri înstatele din regiune, temeri care generează o schim-bare a politicii externe a acestora. O primă acţiune oapreciem ca fiind realizarea coaliţiei de stateaparţinând Ligii Arabe care acţionează în Yemenîmpotriva grupării „Al Hauthi” sprijinită de Iran. Aceastăacţiune este apreciată de analişti ca fiind o încercarede a acţiona independent în relaţia cu SUA.

TEORIE MILITARĂ

- 69 -

Totodată încheierea acordului este apreciată depublicul sunit arab ca fiind o predare a occidentului înfaţa Iranului ceea ce a avut ca efect o atitudine maiantiamericană a acestuia. Această atitudine estegenerată mai mult ca urmare a faptului că problemaeste analizată sub aspect confesional (lumea arabănutrind sentimente de inferioritate vis-à-vis deglorioasa istorie persană şi de măreţia ImperiuluiPersan) şi mai puţin sub aspectul efectelor pozitive denatură economică.

În prezent, apreciem că atitudinea ostilă a statelorarabe sunite faţă de tratat este determinată de opiniapotrivit căreia echilibrul geopolitic în regiune s-a schim-bat în favoarea Iranului, care este sprijinit de SUA.Opinia este fundamentată pe argumentul că Iranul caurmare a ridicării sancţiunilor economice va devenimai puternic atât în domeniul economic cât mai alespolitic şi militar. Există opinii potrivit cărora Iranulva continua o politică expansionistă în regiune,implicându-se activ în Yemen, Irak, Liban şi Siria. Darfaptul că SUA au sprijinit încheierea acordului, nuînseamnă că asigură sprijin pentru o politică a expan-sionismului iranian, care în viziunea statelor arabeeste mai periculos decât programul nuclear al Iranului.

Efectul cel mai recent al acordului este cel al in-cluderii Iranului în formatul de negocieri internaţionaleprivind viitorul Siriei. Astfel, acest stat a fost invitat săparticipe la negocierile din perioada 29-30.10.2015 dela Viena, destinate identificării unei soluţii politicepentru criza siriană, alături de Federaţia Rusă, SUA,Franţa, Marea Britanie, Germania, Egipt, ArabiaSaudită, Qatar, Iordania, Emiratele Arabe Unite şiTurcia. Această acţiune de implicare a Iranului înjocurile de putere din regiune este una logică. Ilogic ar

fi ţinerea Iranului în afara jocului, în condiţiile în careoricum se implică în problemele din Siria şi Irak iarrecenta intervenţie a Federaţiei Ruse în Siria acomplicat foarte mult ecuaţiile problemei.

Oricum, opinăm că un acord nuclear pe termen lungar avea efecte benefice şi nici un efort nu trebuie apre-ciat ca fiind prea mare pentru atingerea acestui obiec-tiv. Cei care se opun unui acord în condiţii decompromis trebuie să prezinte propriile lor opţiuni derezolvare. Acest acord aduce beneficii pentru întreagacomunitate internaţională.

Chiar dacă Israelul vizează o contracarare arevenirii Iranului în diplomaţia internaţională, revenirecare lezează şi interesele Turciei şi ale ArabieiSaudite, SUA iau în calcul şi o refacere a vechiibalanţe de putere echilibrată, între şiiţi (având ca liderIranul) şi sunniţi, care în prezent exercită o dominaţiefrustrantă la nivelul regiunii Noului Orient Mijlociu.

Note:1.www.ingepo.ro/download-materiale/78/supliment-

buletin16ro.pdf , accesat pe 16 martie 20152. Ibidem3 cf. GAWDAT, Bahjat, „Nuclear Proliferation: The Islamic

Republic of Iran”, Iranian Studies Journal, vol. 33, septem-brie 2006

4.www.epochtimes-romania.com/news/retrospective/dosarul-nuclear-iranian-de-la-alegerea-lui-rohani-la-semnarea-aordului-cu-occidentul , accesat pe 16 martie2015

5. SAMIR, Tata, „SUA, Iran şi R.P.Chineză un triunghistrategic în curs de formare”, în The International Relationsand Security Network din 30 ianuarie 2014

6. „Realitatea privind negocierile nucleare cu Iranul” înThe New York Times din 15 mai 2014

7. www.agerpress.ro/externe/2014/11/26/dosarul-nuclear-iranian-a-noua-reuniune, accesat pe 16 martie 2015

8. www.hotnews.ro/stiri-opinii-162-2014-politica-lumii-clarificari-sau-adancirea-dilemelor.html, accesat pe 16 mar-tie 2015

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:1. GAWDAT, Bahjat, „Nuclear Proliferation: The Islamic

Republic of Iran”, Iranian Studies Journal, vol. 332. SAMIR, Tata, „SUA, Iran şi R.P.Chineză un triunghi

strategic în curs de formare”, în The International Relationsand Security Network.

** *

Surse electronice1. www.ingepo.ro/download-materiale/78/supliment-

buletin16ro.pdf2. www.epochtimes-romania.com/news/retrospective/

dosarul-nuclear-iranian-de-la-alegerea-lui-rohani-la-semnarea-aordului-cu-occidentul

3. www.agerpress.ro/externe/2014/11/26/dosarul-nu-clear-iranian-a-noua-reuniune

4. www.hotnews.ro/stiri-opinii-162-2014-politica-lumii-clarificari-sau-adancirea-dilemelor.html

5. https://www.google.ro/search?q=harti+iran6. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/ae/

CIAIranKarteOelGas.jpg

TEORIE MILITARĂ

- 70 -

https://www.google.ro/search?q=iran+military&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0CAcQ_AUoAWoVChMI6o3v7NuZyQIVhOxyCh0T3AnR&biw=960&bih=617#imgrc=AzLEqj6jMHnIQM%3A

În prezent securitatea şi apărarea naţională se aflăcontinuu sub presiunea exercitată de riscurile şiameninţările generate de conflictualitatea dintre anu-miţi actori statali sau ne-statali, globalizare, schim-bările climatice majore, competiţia pentru resurse etc.Aceste riscuri şi ameninţări prezintă o mare diversitateca mod de manifestare, obiective propuse, efectegenerate, mod de manifestare şi caracteristici. Putemvorbi de riscuri şi ameninţări neconvenţionale,asimetrice sau hibride. Acestea din urmă se manifestăpregnant în ultima perioadă, pe diferite coordonate aleglobului, fiind de maximă actualitate pentru specialişti.Asupra acestora ne vom îndrepta atenţia în demersulpe care-l facem.

Riscurile şi ameninţările hibride, se formează şiapar cu repeziciune, fructifică capabilităţile con-venţionale şi neconvenţionale într-un mixaj adecvat cuvulnerabilităţile adversarului. Totodată adepţiiameninţărilor hibride vizează să utilizeze atât acţiuniconvenţionale cât şi neconvenţionale.1

Pe baza capacităţilor actuale în domeniul conduce-rii forţelor, în următorii ani se vor dezvoltata urmă-toarele concepte operaţionale: manevra dominantă;angajarea precisă; protecţia multidimensională; logis-tica focalizată.2 Forţa armată care va aplica acestepatru concepte operaţionale va avea posibilitatea dea domina adversarul în operaţiile militare. Aceastădominaţie totală3 va fi caracteristica esenţialănecesară forţelor armate pentru obţinerea victoriei însecolul XXI.

Conform specialiştilor militari există şase elementenecesare transformării conceptelor operaţionale în ca-pacităţi operaţionale: oamenii, conducerea, doctrina,educaţia şi instrucţia, structura organizatorică şidotarea. Fizionomia operaţiilor viitoare se bazează petehnologie, dar totodată vor accentua şi rolul impor-tant al forţelor armate – oamenii. Aceştia vor asigurasuccesul forţelor angajate în acţiunile militare datorităputerii de decizie bazată pe capacităţi de analiză şisinteză.

Totodată, specialiştii militari afirmă, că tehnologiava juca un rol hotărâtor în desfăşurarea acţiunilor

militare viitoare. Ciocnirile armate care au avut loc înultimele decenii au arătat că previziunea şi dez-voltarea tehnologică constituie factori hotărâtori înpregătirea şi desfăşurarea modelarea confruntărilorîntre actori statali, suprastatali sau substatali. EvoluţiaIT şi sistemul global interconectat asigură oportunităţide care profită diverşi beligeranţi, pentru a putea să-şisusţină interesele în faţa unor puteri, prin alte abordăridecât confruntarea armată clasică, ceea ce a datnaştere unui nou concept: războiul hibrid.

Conceptul de război hibridConceptul de război hibrid a fost lansat în lumea

academică în anul 2005, prin publicarea articolului„Confruntări armate viitoare. Apariţia războaielorhibride”.4

La nivelul Comandamentului Aliat pentru Transfor-mare (ACT) al NATO, ameninţările hibride sunt defi-nite în marja unuia sau mai multor actori statali, sau aunui grup de actori non-statali, de a folosi un amestecde acţiuni convenţionale sau neconvenţionale înspaţiul de luptă şi dincolo de sfera acestuia şi care areefecte asupra ciclului decizional al adversarului. Înconcepţia NATO, ameninţările hibride sunt cele pusede adversari, cu capacitate de a utiliza simultanmijloacele convenţionale şi neconvenţionale de omanieră adaptivă pentru a-şi atinge obiectivele. Ceicare pun în aplicare astfel de ameninţări nu suntobligatorii state, ci pot fi şi actori anonimi.5 Se apreci-ază că distincţiile tradiţionale, se estompează întrestarea de pace şi starea de război, între combatant şinecombatant, între actorii statali şi non-statali şi întremodurile de acţiune care aparţin la ordine diferite:războiul convenţional, folosirea armelor de nimicire înmasă, atacurile cibernetice, terorismul sau crimaorganizată.6 Astfel, în accepţiunea NATO, războiulhibrid reprezintă „o noţiune care se referă la o arieextinsă de acţiuni ostile, în care forţa militară repre-zintă doar o mică parte, şi care sunt executate înconcertare, ca parte a unei strategii flexibile, cu obiec-tive pe termen lung. Conceptul de ameninţare/războihibrid reprezintă o evoluţie a artei militare, o revoluţiedoctrinară şi organizaţională în domeniul militar”.7

TEORIE MILITARĂ

- 71 -

RĂZBOIUL HIBRID– O NOUĂ FORMĂ A „RĂZBOIULUI DINUMBRĂ” A ÎNCEPUTULUI DE SECOL -

----------General-maior dr. Petrică-Lucian Foca, colonel dr. Vasile Cerbu

Într-un articol publicat în anul 2008, Şeful StatuluiMajor al Forţelor Terestre SUA definea ameninţareahibridă ca fiind un adversar care încorporează „com-binaţii diverse şi dinamice de capabilităţi con-venţionale, neregulate, teroriste şi criminale”.8

Referitor la războiul hibrid, Şeful Statului Major alForţelor Armate Ruse, Valery Gherasimov afirma9 fap-tul că „metodele conflictului s-au schimbat şi implicăacum recursul masiv la măsuri politice, economice, in-formaţionale, umanitare şi alte măsuri non-militare”.Toate acestea pot fi suplimentate prin consolidareapopulaţiei locale ca o a „Cincea coloană” şi prin forţearmate sub acoperire.

În limbajul militar, termenul hibrid10 este utilizat pen-tru a putea îngloba complexitatea sporită a operaţiiloractuale şi multitudinea actorilor implicaţi. Capacitateainamicului de a improviza, fără a reprezenta un ele-ment de noutate, în condiţiile ameninţării de tip hibrid,solicită forţelor militare să fie pregătite pentru a facefaţă simultan unei game largi de posibile ameninţări.Apariţia unei ameninţări de tip hibrid este favorizatăde existenţa unor anumite condiţii, conjugate cu per-petuarea stării conflictuale. Nivelul de violenţă estesimilar, fie că se discută de operaţii de luptă majore fiecă este vorba de confruntarea cu o forţă neregulată.

Ameninţarea de tip hibrid reprezintă o combinaţiediversă şi dinamică de forţe regulate, neregulate şielemente criminale, reunite în scopul de a obţineavantaje reciproce.

În opinia noastră, conceptul de ameniţare hibridăeste o combinaţie sofisticată de activităţi fără restricţie,caracterizată prin conducerea descentralizată, activi-tăţi militare şi non-militare desfăşurate simultan, com-binarea tradiţionalului cât şi a asimetricului, a acţiunilorteroriste şi metodelor criminale, a condiţiilor de mediioperaţionale complexe.11 Ameninţările hibride scot înevidenţă organizarea şi mijloacele actorului careapelează la ele, amestecându-se cu succes influenţastrategică cu execuţia descentralizată.12

Ameninţarea de tip hibrid combină forţe regulate, acăror acţiune este guvernată de legea internaţională,tradiţia militară şi obiceiurile războiului, cu forţe nere-gulate, a căror acţiune nu este limitată de restricţiiprivind nivelul de violenţă şi ţintele angajate. Forţeleneregulate pot include forţe de miliţie, forţe teroriste,forţe de gherilă şi organizaţii criminale. Aceste forţeutilizează fără restricţii tactici şi armament deopotrivăconvenţionale şi neconvenţionale. Abilitatea de atranzita fără restricţii în utilizarea metodelor şi mi-jloacelor de război de factură convenţională şi necon-venţională dau posibilitatea exploatării vulnerabilităţilorpercepute, în scopul de a obţine avantaje efective.

Ameninţările hibride au următoarele caracteristici13:complexitate; vulnerabilitate scăzută, datorităinamicului atipic (neconturat); complementaritate;adaptabilitate ridicată; letalitate crescută.

Provocările esenţiale în procesul de contracarare aameninţărilor hibride sunt14: înţelegerea mediului desecuritate; câştigarea bătăliei percepţiei; adaptabili-tatea şi agilitatea actorilor; accesul la tehnologiiavansate; securitatea sistemelor cibernetice.

Aceste tipuri de forţe pot coopera în contextulrealizării obiectivelor organizaţiei pe care o reprezintă.De exemplu, elemente ale unei organizaţii criminalepot sustrage anumite bunuri în scopul de a le valorificaşi a obţine profit, compromiţând în acelaşi timp stareade operativitate a sistemelor de luptă ale adversarului.Forţele de miliţie pot executa apărarea unui oraş cu odeosebită eficacitate ca parte a unei reţele complexede apărare.

Ameninţările de tip hibrid pot folosi mijloace mass-media, tehnologie modernă şi influenţa pe care o deţinîn infrastructura politică, militară sau socială pentrupropriul avantaj. Pentru a angaja forţele militare încondiţii favorabile lor, forţele care utilizeazăameninţarea de tip hibrid se adaptează în mod creativ,combinând armamentul sofisticat, agresiunea pe liniacomenzii şi controlului, activităţile cibernetice şiacţiunea interarme.

Tacticile utilizate sunt deseori schimbătoare; prinfolosirea activităţilor de tip insurgent, criminal, ciber-netic, creează instabilitate şi limitează libertatea deacţiune forţelor convenţionale şi a aliaţilor lor. Mai multchiar, ameninţarea de tip hibrid face uz de reţeleleglobale de transmitere de date şi informaţii pentru ainfluenţa percepţiile asupra conflictului în derulare şi amodela opinia mondială.

Ameninţările hibride oferă atât oportunităţi cât şiprovocări pentru procesul de planificare militară, atâtla nivel strategic cât şi la nivel operativ.15 Caracterulcomplex şi confuz s-a dovedit a fi deosebit de dificil deintegrat în metodologiile clasice de evaluare aameninţării pentru planificatorii militari şi pentru ana-lişti. Previzionarea şi evaluarea unei ameninţări hi-bride a devenit vagă datorită complexităţii şi gameifoarte largi de capabilităţi pe care adversarul le poateutiliza, dar şi reticenţei unora faţă de acest concept.

Aceasta nu înseamnă că ameninţările hibride suntimposibil de previzionat. Conceptul ameninţării hibrideeste o metodă mult mai realistă de a identifica adver-sarii actuali. Documentele de planificare sunt adeseasupuse incertitudinii şi ambiguităţii mediului operaţional. Prin urmare, planificatorii militari pot acceptautilizarea conceptului de ameniţare hibridă în proce-sul de planificare şi în planurile întocmite din timp. Pre-vizionarea şi evaluarea unui adversar care utilizeazăameninţarea hibridă este o sarcină dificilă, dar nu im-posibilă. Adversarii actuali au o cultură militară şistrategică care direcţionează procesul de luare adeciziilor, şi, mai mult, înlesneşte înţelegereaacestor intenţii. În combinaţie cu analiza precaută amediului operaţional şi evaluarea realistă a propriilor

TEORIE MILITARĂ

- 72 -

vulnerabilităţi la cultura militară strategică a adversarilor,ameninţarea hibridă poate fi evaluată şi previzionată princunoaşterea şi înţelegerea istoriei, culturii militare strate-gice, capabilităţilor şi intenţiilor acestora, la toatenivelurile ierarhice, pentru obţinerea obiectivelor.16

Abordarea conflictului în forma hibridă, în opinianoastră, a crescut în importanţă ca urmare a globa-lizării, a noilor tehnologii, a ceea ce se numeşte erainformaţiilor, fiind de maximă actualitate. Astfelaceastă formă de manifestare a conflictului se întâl-neşte în Ucraina, Irak, Fâşia Gaza, şi în Siria etc. Înaceste situaţii, creatorii ameninţărilor hibride încearcăsă copleşească fizic şi psihologic adversarul în toatespaţiile de operaţii, să realizeze o sinteză fără prece-dent a forţelor şi posibilităţlor convenţionale, ca şi acelor neconvenţionale, mai puţin întrebuinţate, precumşi resursele altor entităţi non-militare viabile, acolounde este posibil.

Acţiuni recenteAnalizând conflictele recente (Fâşia Gaza, Ucraina,

Siria şi Irak etc), analiştii internaţionali au concluzionatcă ameninţările care pot genera războaie pot fi cata-logate în convenţionale, neconvenţionale şi hibride, ul-timele considerate a fi predominante în viitorul imediat.

Ultimile conflicte au reiterat faptul că războiul hibridtrebuie să dispună de trei elemente esenţiale (capa-bilităţi multiple, maturitate organizaţională, manifestareîntr-un teren complex), adversarul de acest tip fiind înmăsură să migreze atunci când doreşte, între războineregulat şi convenţional. Acesta va fi capabil să an-gajeze eficient forţele oponentului, forţându-le să lupteîntr-o zonă de confruntare extinsă, întrebuinţând opaletă variată de capabilităţi, incluzând aici resursecibernetice, mass-media, comunicaţii secretizate,reţele transnaţionale de crimă organizată, tehnologieavansată (precum dronele), iar în viitor chiar roboţi.17

În urma cu doi ani, conducerea Rusiei descoperea„războiul non-linear”. Acesta are la bază acţiuni subacoperire, miliţii private şi propaganda. În noul joc alMoscovei cu securitatea din regiune, Ucraina nu esteultimul capitol, ci, mult mai probabil, un experiment delaborator, considera un editorial al cotidianului german„Die Welt”.18

Într-un război hibrid, precum cele din fâşia Gaza şiUcraina, războiul informaţiilor este o componentă vi-tală a conflictului. Statele agresoare investesc resurseuriaşe în această componentă, pentru a crea ştirile decare au nevoie în război. Spre exemplificare, în urmăcu un an, Rusia se pregătea de anexarea peninsuleiCrimeea, dar nega faptul că soldaţii fără însemne careau apărut acolo ar fi fost ai săi.

În războiul hibrid din cele două regiuni, statele agre-soare s-au bazat pe o propagandă masivă, provocări,stimularea unor grupuri în interiorul altor ţări, iar comuni-tatea internaţională ar trebui să contracareze acest războiprin intermediul unei politici coordonate şi a mass-media.

În Ucraina, pe 26 februarie 2014 au începutprotestele ruşilor din Crimeea (teritoriu anexat în 1783de Ecaterina cea Mare) şi imediat au apărut aşa-nu-miţii „omuleţi verzi”, în fapt forţe speciale ruse, dar fărăa purta însemne de apartenenţă. Era începutul, înteren, a ceea ce s-a numit apoi „războiul hibrid”. Eve-nimentele din Crimeea s-au succedat apoi cu o vitezăce a lăsat Occidentul perplex. „Omuleţii verzi”, nere-cunoscuţi iniţial de Putin, dar decoraţi nu după multăvreme, au preluat rapid controlul asupra punctelorstrategice (parlament, unităţi militare, primării, centraleelectrice, posturi de radio şi televiziune) din peninsulacu populaţie majoritar rusă ce fusese făcută cadouRepublicii Socialiste Sovietice Ucrainiene în 1954 deucraineanul Nikita Hruşciov. Duma de stat a votat pe1 martie 2014 un mandat pentru uzul de forţă militarăîn Crimeea. După declararea independenţei, pe 16martie 2014, în Crimeea a avut loc un referendum curezultat previzibil, pentru alipirea la Rusia (nere-cunoscut internaţional), aşa încât preşedintele Putin –ajuns la un punct maxim al popularităţii sale - a pututsemna, pe 18 martie 2014, decretul de anexare aCrimeii la Federaţia Rusă. Consiliul de Securitate alONU fiind blocat de vetoul rusesc şi abţinerea Chinei,tot ceea ce a mai putut face restul comunităţii inter-naţionale, pusă în faţa faptului împlinit, a fost o de-clarare a anexării Crimeii drept ilegală de cătreAdunarea Generală a ONU (fiind apreciată drept oîncălcare a regulilor şi practicilor dreptului inter-naţional), suspendarea de către NATO a cooperăriicivile şi militare cu Rusia, care a fost exclusă şi dinelita G8, aplicându-i-se şi un prim val de sancţiuni.19

Exemplul anterior demonstrează o caracteristică arăzboiului hibrid: faptul împlinit. Faptul că statelemembre UE şi SUA nu recunosc anexarea peninsuleila Rusia nu înseamnă că, de facto, acest lucru nu s-arealizat. Practic, Rusia a anexat Crimeea fără să tragăun foc de armă.

Ucraina este o ţară aflată la linia de contact întrecele două mari blocuri geopolitice, Rusia şi Occiden-tul, linie care mai trece prin Belarus, RepublicaMoldova şi Georgia. Ucraina constituie un terenperfect pentru un război hibrid. La graniţele de est şinord-est sunt masate trupe regulate ruseşti, divizii detancuri, maşini blindate, avioane de luptă, peste50.000 de militari care aşteaptă ordinul de a invadaUcraina. Iar pe teritoriul ţării vecine acţionează militarifără însemne şi cu feţele mascate din GRU (serviciulde spionaj al armatei ruse) şi FSB (serviciul de secu-ritate, principalul succesor al KGB), grupări parami-litare alcătuite din localnici, elemente ale lumiicriminale din zona respectivă şi au susţinerea uneipărţi a populaţiei regiunii. Acestea sunt coordonate decătre Rusia, care însă neagă orice legătură cu ele.

La o astfel de presiune este greu de reacţionat.Atunci când o divizie rusească de tancuri trece graniţa,

TEORIE MILITARĂ

- 73 -

lucrurile sunt clare, e război clasic. În cazul războiuluihibrid nu e deloc aşa. Se produce o anexare tăcută ateritoriului ucrainean, realizată de grupări paramilitareşi detaşamente de activişti ruşi, localnici, cu sprijinul,în coordonarea şi sub conducerea Rusiei, chiar dacăMoscova neagă evidenţele şi nu-şi asumă nimic. Defapt, nimeni nu ştie cum să răspundă războiului hibrid.Sancţiunile economice sunt, deocamdată, singuraarmă pe care Occidentul o are la îndemână împotrivaRusiei. Un război clasic cu o putere nucleară nu esteo soluţie. Deocamdată, în Ucraina, pe termen scurt,Putin a repurtat câteva succese tactice. Pe termenmediu şi mai ales lung, atunci când va fi prinsă întredouă mari blocuri geopolitice, între China, în est, şiOccident, SUA şi UE, în vest probabil, Rusia va fi stri-vită. Până relativ recent s-a crezut în capitalele din Vestcă o Rusie stabilă, prosperă economic, cu statut deputere regională, va fi aliatul şi partenerul natural alOccidentului. Însă Putin avea alte planuri pentru Rusia.

În prezent, serviciile de informaţii occidentale aupuţine îndoieli legate de faptul că implicarea Rusiei înproblemele interne ale Ucrainei a început cu ani înurmă. Din 2010, de exemplu, sistemul informaţionalucrainean a devenit ţinta unui malware cunoscut subnumele de Snake. Aceste infecţii, care au afectat ma-joritatea sistemelor diplomatice şi guvernamentale,reprezintă un instrument puternic de spionaj care aoferit persoanelor din spate acces fără obstacole lasecretele Kievului.

Alte pârghii de forţă au fost folosite la scenădeschisă de ani de zile: Rusia a folosit gazoductele caun instrument de presiune foarte puternic asupraliderilor politici ucraineni cel puţin din 2008.

Odată cu alungarea, în februarie, a lui ViktorIanukovici, Rusia a trecut la o fază mai aplicată adoctrinei Gherasimov. Nu exista nicio îndoială căRusia a aprovizionat separatiştii rebeli din estulUcrainei cu un arsenal vast de armament greu: de latancuri şi artilerie până la sisteme anti-rachetă sofisti-cate asemănătoare celui care a doborât zborulMalaysia Airlines MH17.

În Crimeea, Kremlinul a dislocat sute de echipespetsnaz, fără însemne distinctive, iar în estul Ucraineiagenţii săi lucrează pe scară largă.

Motivul pentru care acţiunea Rusiei a stârnit atât demulte controverse este legat de faptul că mulţi deci-denţi din vest se tem de repetarea acestor tactici petărâmul european. Evident, pentru ţările baltice dinestul Europei problema este reală. Rusia are un istoricîndelungat în blocarea comerţului din Lituania, spreexemplu.

În continuare se dovedeşte că pofta Rusiei vine„mâncând” şi va proceda identic sub limita acelui actcare ar presupune război deschis, şi anume a încălcaArticolul 5 din Tratatul NATO.

Ultimile conflicte, unele încă în derulare au o serie

de caracteristici comune dar şi de diferenţe. La capi-tolul caracteristici comune menţionăm: beligeranţiineconvenţionali - Hamas, Statul Islamic din Irak şiLevant, forţele de opoziţie siriene şi separatiştiiucrainieni - influenţează fiecare în mod agresiv acesteconflicte, folosind mijloace adecvate şi metode abilepentru a-şi realiza obiectivele şi cel mai adesea nuluptă de o manieră convenţională; echipamentele şitacticile lor reflectă o combinare variată a armamen-tului convenţional de înaltă tehnologie (sisteme sol-aerBuk, tancuri de tip T-72, T-90, sisteme Grad şi Uraganetc) cu tehnici, tactici şi proceduri de tip insurgent.

Aceste grupări pot angaja sisteme de armament deînaltă precizie, tancuri cu performanţe superioare, potopera sisteme de comunicaţii performante, utilizândmetode specifice războiului asimetric, psihologic şimediatic, se infiltrează în guvernele statelor şi lesabotează acţiunile, dar ceea ce este foarte important,beneficiază într-o mare măsură de susţinerea unorstate naţiune, care le asigură echipamente majoresofisticate, cel mai adesea de ultimă generaţie,consiliere şi resurse financiare.

Conflictele menţionate anterior au şi caracteristicicare le individualizează. În Fâşia Gaza, FA israelieneau întreprins o operaţie convenţională pe scară largăîntr-o zonă urbană dens populată împotriva luptătorilorHamas. Numărul victimelor în rândul civililor în specialşi al insurgenţilor a fost foarte mare. Ultima ofensivăa forţelor israeliene s-a confruntat cu un dispozitiv de-fensiv eficient pregătit de gruparea Hamas de-a lungulultimilor ani, bazat pe folosirea unui sistem de tuneluri,unele pătrunzând adânc în adâncimea teritoriului is-raelian. Au existat trei tipuri de tuneluri, fiecare avândo funcţie unică, astfel: tuneluri de traficare între Egipşi Gaza, care nu au fost încă distruse, tuneluri strate-gice, în interiorul Fâşiei Gaza folosite pentru a se evitamonitorizarea de către Israel, în aşa fel încât militanţiisă poată stoca armament iar în timpul conflictelor săpoată fi folosite pentru deplasarea forţelor şi echipa-mentelor, ca loc de refugiu şi pentru dispunereapunctelor de comandă a Hamas, pentru a planta mineşi a răpi personal şi ca spaţii de deservire a facilităţilorde lansare a rachetelor şi al treilea tip de tuneluri caretrece graniţa în Israel, fiind apreciate ca fiind cele maiimportante, în acţiunile ofensive ale Hamas, care auconstituit, totodată, obiectivul principal al ofensiveiforţelor israeliene.

Ca parte a strategiei sale de folosire a tunelurilor,organizaţia Hamas a făcut eforturi mari pentru instru-irea unor echipe de comando, cu efective de 10-15membri, cu un grad ridicat de mobilitate, care au exe-cutat acţiuni de gherilă în tuneluri şi în zona învecinatăacestora. De asemenea, Hamas a utilizat atacatorisinucigaşi şi maşini capcană, au răpit şi ucis cetăţeniisraelieni, au folosit rachete, pentru a contracarazidurile defensive israeliene, de tipul „FAJR - 3”

TEORIE MILITARĂ

- 74 -

„FAJR - 5” „KAIBAR - 1” (cu o rază de acţiune deaproximativ 160 km), sisteme portabile de apărare an-tiaeriană şi proiectile reactive „GRAD” de provinienţălibiană, introduse în Gaza cu sprijin iranian.

În Irak organizaţia Statul Islamic din Irak şi Levant(SIIL) – devenit Statul Islamic (SI), a înregistratsuccese militare remarcabile, reuşind să-şi impunăcontrolul asupra unei mari zone în nord-vestul Irakuluişi ameninţând capitala Bagdad. Prin preluareacontrolului asupra oraşului Mosul, al doilea oraşirakian ca mărime, SIIL a intrat în posesia unei can-tităţi foarte mari de armament uşor şi greu, de muniţii,a unui mare număr de mijloace blindate (tancuri, trans-portoare blindate, maşini de luptă etc), majoritatea deproducţie americană. Organizaţia a capturat peste400 milioane de dolari şi o cantitate uriaşă de lingourişi a obţinut sute de noi recruţi din centre de detenţieasupra cărora a preluat controlul.

Aceste acţiuni au fost pregătite în ultimii ani, cândorganizaţia şi-a extins operaţiile în Siria, a exploatatnemulţumirile suniţilor faţă de guvernul şiit condus deNuri Al-Maliki şi a acţionat pentru scoaterea din în-chisoare a liderilor importaţi. Totodată SIIL a dezvoltato reţea de tuneluri, în special în fiefurile sunite dinMosul, Bagdad şi provincia Anbar, a intensificat aten-tatele cu bombă coordonate, cel mai adesea execu-tate simultan, a încurajat divergenţeleinterconfesionale, şi a afectat semnificativ capacitateaşi moralul forţelor de securitate irakiene printr-o amplăşi concertată campanie de intimidări şi asasinate.

În felul acesta organizaţia era departe de a aveaefective suficiente şi era dependentă de o relaţie deacceptare din partea populaţiei sunite din zonelecucerite, „relaţie” care nu este în niciun caz una sta-bilă. De-a lungul timpului SIIL a eşuat în a menţinesprijinul opiniei publice sau de a asigura o stare de ac-ceptare a sa de către populaţie.

Această situaţie de nesiguranţă nu se limiteazădoar la Irak ci este extinsă şi în Siria, unde SIIL şi altegrupări jihadiste, dispun de armament greu, mijloacede transport şi tancuri, precum şi de sisteme anti-aeriene, de tip SA - 7. Graniţa dintre cele două stateeste doar una imaginară, iar SIIL este singura organi-zaţie care acţionează de ambele părţi ale graniţei şiare o strategie cuprinzătoare pe termen lung carevizează creearea unui stat islamic unitar pe teritoriulIrakului şi Siriei.

SIIL a reuşit, cu luptătorii săi neconvenţionali, darutilizând şi armament modern să învingă FA irakienemult mai numeroase, mai bine dotate (inclusiv cu avi-aţie) şi instruite de americani. Un alt aspect care me-rită a fi menţionat este că SIIL luptă în Siria împotrivalui Bashar Al-Assad, adversar al SUA, în timp ce înIrak a produs înlocuirea lui Nuri Al-Maliki şi al guver-nului acestuia, susţinut de SUA, (ceea ce reprezintă oenigmă a războiului20 secolului XXI, în care luptătorii

neconvenţionali pot lupta atât împotriva adversarilorcât şi împotriva aliaţiilor SUA, în acelaşi timp com-plicând foarte mult opţiunile politice).21

Impactul ameninţărilor hibride asupra securităţiinaţionale a României

Ameninţările hibride pot avea un impact major înmaterie de securitate naţională a României deoarecepot fi generate de grupări cu orientări diverse (reli-gioase, etnice, ideologice, politice), îmbină metode şimijloace de acţiune convenţionale şi neconvenţionale,simetrice şi asimetrice, pentru a-şi atinge obiectivelepropuse şi pot avea în spate state aflate în proximi-tate. Aceste forţe sunt capabile să reziste acţiunilormilitare intreprinse de forţele militare cu organizareaactuală. În analiza acestora, trebuie plecat de lapremisa că întrepătrunderea între convenţional şineconvenţional este aproape perfectă, că actorulstatal apelează la războiul hibrid la întregul spectru depârghii - civile şi militare pentru a preveni un set deactori sub-statali.

În opinia noastră, un stat generator de ameninţărihibride va căuta să-si coordoneze, dacă este posibil –perfect, toate instrumentele pe care le va aplica îm-potriva României – militare, economice, informaţionaleşi diplomatice. Cu alte cuvinte se va dori o coordonareperfectă a actorilor militari şi non-militari, între care numai există o delimitare perfectă.

În proiectarea noii paradigme de securitate aRomâniei trebuie plecat de la lecţiile identificate în ul-timele conflicte hibride şi în special la cele din proxi-mitatea României. Astfel nu trebuie să supraestimămdar nici să subestimăm nivelul de cunoaştere care seexercită, deoarece o supraestimare generează o pre-siune psihologică care determină slăbirea voinţei dea lupta iar o subapreciere determină o prea mare în-credere în forţele proprii şi o inactivitate în ceea cepriveşte pregătirea pentru apărare.

Apreciem că voinţa de a lupta a naţiunii româneeste centrul de greutate al acţiunii tuturor insti-tuţiilor cu rol în securitatea naţională. În acest sensnu trebuie să omitem că descurajarea va juca un rolimportant în instrumentele care exercită presiuneasupra factorilor de decizie româneşti. Trebuie aplicatdictonul „Si vis pacem, para bellum – Dacă vrei pacepregăteşte-te de război”, ceea ce presupune o recon-siderare a politicilor de securitate precum şi creareaunei forţe convenţionale credibile şi suficiente. În acestsens apreciem ca deosebit de important a dispunemăsuri pentru a cultiva la nivelul populaţiei, a întregu-lui popor român, a sentimentului de apartenenţă lanaţiunea română, la un set comun de valori –naţionale în special şi ale Uniunii Europene şi al NATO– în general, care să genereze cetăţeni loiali, dispuşia le apăra.

Pentru a răspunde acestor potenţiale ameninţări -care constiuie provocări strategice- este necesară o

TEORIE MILITARĂ

- 75 -

nouă formă de angajament prin crearea/adaptarea denoi structuri ale forţelor terestre şi adaptarea de noimoduri de acţiune. Aceste structuri trebuie să fie mo-bile, suple, dotate cu echipamente majore perfor-mante. Este necesară o reconsiderare a conceptuluide aeromobilitate. Totodată sunt necesare măsuri con-crete, neîntârziate, de dezvoltare a structurilor ISR (in-formaţii, supraveghere, cercetare), sunt necesaremăsuri concrete, ferme, de a dezvolta planuri de acţi-uni în comun între structurile diferitelor instituţii de se-curitate, apărare şi ordine publică. Printr-o dotarecorespunzătoare a structurilor de forţe terestre poatecreşte capacitatea de intervenţie a acestora la re-zolvarea situaţiilor generatoare de criză.

ConcluziiDupă anul 1989, odată cu schimbările majore pro-

duse pe scena politică mondială, omenirea se aflăîntr-o nouă situaţie strategică, caracterizată de un înaltgrad de complexitate. În acest context, problematicaacţiunilor militare este analizată din diferite puncte devedere, sub multiple aspecte, încercându-se a se fruc-tifica lecţiile învăţate din conflictele militare anterioare,fie ele mai vechi sau mai recente, în scopul obţineriisuccesului asupra adversarului.

Viitorul oferă cu certitudine perfecţionarea unorcategorii de sisteme de armanent, cu mare putere dedistrugere, capabile să acţioneze în cele patru mediide confruntare, să lovească obiective punctuale, ladistanţe foarte mari, cu maximă precizie în timp scurtşi, în orice condiţii de timp şi stare a vremii.

Drept urmare, având în vedere experienţele ac-tuale, posibilităţile disproporţionate de înarmare, ar-mamentul având performanţe diferite de la un actor laaltul, ne aşteptăm, ca pe viitor, adversarii cu capacităţimai puţin performante să devină inventivi, apărândastfel riscul războiului hibrid (combinaţie de acţiuniconvenţionale, ambuscade, atacuri de la distanţă şiacţiuni de tip asimetric).

Se preconizează, ca desfăşurarea conflictelor mi-litare viitoare să aibă ca oponenţi indivizi, grupuri sau

grupări naţionaliste, susţinute sau nu de organizaţiitransnaţionale, care vor acţiona local, naţional dar şiglobal. Tacticile şi tehnicile folosite vor fi adaptate şiîndreptate în direcţii care aduc adversarilor avantaje,putând folosi mijloace economice, financiare, etc.

Obţinerea succesului în domeniile informaţiiloroportune şi a măsurilor efective va fi crucial.Ameninţările de tip hibrid impun o abordare cuprinză-toare prin angajarea unui spectru larg de instrumenteşi structuri ale teatrului.

În consecinţă, fenomenul militar contemporan ascos în evidenţă caracterul integrat al acţiunilor mi-litare, demonstrând că folosirea tuturor armelor, spe-cialităţilor şi mijloacelor militare într-o confruntaremodernă duce la obţinerea victoriei pe câmpul deluptă al viitorului.

Studiul revoluţiei tehnologice contemporane oferăposibilitatea cunoaşterii ştiinţifice, a dezvoltării tuturorproceselor şi fenomenelor din istoria omenirii, din toatedomeniile vieţii sociale, economice, culturale, politiceşi militare, precum şi ritmului de evoluţie a diferitelorstate. A apărut, astfel, un nou domeniu de cercetareştiinţifică privind inteferenţele dintre fenomenele de-mografice, economice şi cele militare care seconturează pe câmpul relaţiilor dintre potenţialuleconomic şi război.

Conflictele viitoare, în general, şi cele hibride, înspecial, se vor desfăşura în medii urbane şi aglomer-ate, în care se reduce eficienţa capacităţilor tehniceale forţelor moderne şi care oferă avantaj adversarilorprin acţiuni de tip asimetric sau hibrid. Adversarii vorfolosi refugiu spre exemplu în locuri de neconceputpână acum, precum spitale, şcoli, lăcaşuri de cult şilocaţiile populate de femei şi copii, exploatând culturaoperaţională a forţelor din Occident şi importanţa pecare acestea o acordă respectării regulilor de anga-jare şi legislaţiei internaţionale.

În viitor, ameninţările hibride vor fi mijlocul cel maifrecvent şi eficient folosit împotriva organizaţiilor ierar-hice mari, greoaie şi rigide din punct de vedere men-tal sau doctrinar. Ameninţările cele mai periculoase vorfi date de relaţionarea şi emergenţa mijloacelor nu-cleare, biologice şi chimice, dezvoltarea capacităţilormajore de război cibernetic şi a unor programe anti-satelit ce pot paraliza, chiar temporar, sitemele de co-mandă şi control. Acestea vor viza contrabalansareacentrelor tradiţionale de putere în plan global.

Asigurarea succesului în războaiele hibride impunecrearea unor structuri de comandă şi a unor mecan-isme flexibile şi adaptabile care să permită un procesdecizional rapid.

** *

Apariţia războiului hibrid nu reprezintă sfârşitulrăzboiului tradiţional sau convenţional, dar reprezintăun factor care complică, în mod semnificativ,

TEORIE MILITARĂ

- 76 -

https://www.google.ro/search?q=iran+military&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0CAcQ_AUoAWoVC

planificarea apărării în secolul XXI. În condiţiile actu-alului mediu de securitate, caracterizat de criza glo-bală a resurselor, de schimbările climatice extreme,migraţia economică, vulnerabilitatea resurselor ener-getice, creşterea demografică şi extremismul ideo-logic, ameninţările hibride sunt mult mai periculoasedecât toate ameniţările anterioare la un loc. Încheiemparafrazându-l pe Winston Churchill, că „niciodată ocriză bună nu trebuie irosită” în sensul că situaţiile decriză din vecinătatea României oferă şi oportunităţi derealizare a schimbării la nivelul conceptelor, struc-turilor, metodelor şi politicilor de apărare şi securitate.

NOTE:1. Cf. Duţu, Petre, Ameninţări asimetrice sau ameninţări

hibride: delimitări conceptuale pentru fundamentarea secu-rităţii şi apărării naţionale, Editura Universitatea Naţionalăde Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2013, pp 6-7

2. Joint Vision 2010, www.dtic.mil/doctrine, în limbaengleză: dominant maneuver;precision engagement; full-di-mensional protection; focused logistics.

3. Joint Vision 2010,www.dtic.mil/doctrine,în limbaengleză: Full-Spectrum Dominance

4. James N. Mattis & Frank Hoffman, Future Warfare: TheRise of Hybrid Wars, U.S. Naval Institute, ProceedingsMagazine, November 2005

5. Cf. I.M.M.S. -0292-02090, Hybrid threats descriptionand context, May 31, 2010

6. Ibidem, p. 37. F.M. 3-0, C1, Operations, Department of the Army,

Washington, DC, 22 February 20119. George C. Casey, America's Army in an Era of

Persistent Conflict (Army Magazine, October 2008)10. Revista VPK- specializată pe probleme de apărare11. F.M. 3-0, C1, Operations, Department of the Army,

Washington, DC, 22 February 201112. Cf. Glenn, Proceduring form the 2009 Hybrid Warfare

Conference, p. 713. Hoffman, Frank, Conflict în the 21st Century: The Rise

of Hybrid Wars, p.2814. F.M. 3-0, C1, Operations, Department of the Army,

Washington, DC, 22 February 201115. James N. Mattis & Frank Hoffman, Future Warfare: The

Rise of Hybrid Wars, U.S. Naval Institute, ProceedingsMagazine, November 2005

16.Revista Impact Strategic, nr. 1/2009, Editura U.N.Ap., 200917. Brian P. Fleming, The Hybrid Threat Concept:

Contemporary War, Military Planning and the Advent ofUnrestricted Operational Art, (Fort Leavenworth, KS: USArmy Command and General Staff College Press, 2011), 58.

18. Christopher O. Bowers, Identifying Emerging HybridAdversaries, Strategic Studies Institute, US Army WarCollege, Carlisle-PA, Parameters, Spring 2012, pp. 40 - 41

19. http://independent.md/razboiul-hibrid-de-ce-nu-se-va-limita-putin-la-ucraina/#.VgQm3pWhfug

20. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/era-putin-razboiul-hibrid

21. Ibidem22. Ibidem

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:1. Stabilitate şi Securitate Regională - sesiune anuală de

comunicări ştiinţifice cu participare internaţională, 09-10aprilie 2009, Bucureşti - Secţiunea 1: Securitate şi apărarevol. 3, Editura U.N.Ap., Bucureşti, 2009;

2. Gheorghe Văduva, Războiul bazat pe reţea. Fiziono-mia noilor conflicte militare, Editura U.N.Ap., 2005;

3. Duţu, Petre, Ameninţări asimetrice sau ameninţărihibride: delimitări conceptuale pentru fundamentarea secu-rităţii şi apărării naţionale, Editura Universitatea Naţionalăde Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2013;

4. Revista de ştiinţe Politice POLIS a Institului European,vol. III, nr. 2, martie –aprilie 2015, Bucureşti, 2015;

5. Din nou, război în Gaza: Operaţiunea Protective Edge,Policy paper, nr. 11/2014, Institutul Diplomatic Român;

6. Revista Impact Strategic nr. 4/ 2006, pag. 67, EdituraU.N.Ap., Bucureşti, ;

7. Revista Impact Strategic, nr. 1/ 2009, Editura U.N.Ap.,Bucureşti;

8. Petre, Munteanu, Buna guvernare-linia întâi a războiu-lui hibrid. În paralel, ai nevoie şi de apărare convenţionalăcredibilă, ziarul Adevărul, 28 septembrie 2015;

9. Dr. Gheorghe Văduva, Orientul Mijlociu şi Apropiat-Evaluare, Editura U.N.Ap., 2006;

10. Christopher O. Bowers, Identifying Emerging HybridAdversaries, Strategic Studies Institute, US Army WarCollege, Carlisle-PA, Parameters, Spring 2012;

11. Brian P. Fleming, The Hybrid Threat Concept:Contemporary War, Military Planning and the Advent of Un-restricted Operational Art, (Fort Leavenworth, KS: US ArmyCommand and General Staff College Press, 2011);

12. James N. Mattis & Frank Hoffman, Future Warfare:The Rise of Hybrid Wars, U.S. Naval Institute, ProceedingsMagazine, November 2005;

13. F.M. 3-0, C1, Operations, Department of the Army,Washington, DC, 22 February 2011;

14. George C. Casey, America's Army in an Era ofPersistent Conflict (Army Magazine, October 2008);

15. Revista VPK- specializată pe probleme de apărare;16. F.M. 3-0, C1, Operations, Department of the Army,

Washington, DC, 22 February 2011;17. GLENN, Proceduring form the 2009 Hybrid Warfare

Conference;18. Hoffman, Frank, Conflict in the 21st Century: The Rise

of Hybrid Wars;19. I.M.M.S. – 0292-02090, Hybrid threats description

and context, May 31, 2010;20. Barna, David, Războaiele din umbră ale secolului

XXI, in War an the rocks, din 22.07.2014.

SURSE ELECTRONICE:1. www.whitehouse.gov/nsc/nss.html, The National

Security Strategy of the United States of America;2. Joint Vision 2010, www.dtic.mil/doctrine;3. www.frstrategie.org;4. http://www.revuemilitairesuisse.ch/node/45;5. Joint Vision 2010, www.dtic.mil/doctrine;6.http://independent.md/razboiul-hibrid-de-ce-nu-se-va-

limita-putin-la-ucraina/#.VgQm3pWhfug;7.http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/

era-putin-razboiul-hibrid.

TEORIE MILITARĂ

- 77 -

TEORIE MILITARĂ

- 78 -

I. ArgumentÎn condiţiile interdependenţei generate de glo-

balizarea şi informatizarea excesivă, coroborate cuapetitul pentru senzaţional, orice stare conflictuală saude instabilitate se propagă la nivel planetar şi arerepercursiuni în domenii variate, corespunzător nivelu-lui de amploare al efectului produs sau indus.

Captarea atenţiei comunităţii internaţionale şi pre-siunea publică poate să dezvolte atitudini „pro” sau„contra”, capabile să acumuleze resurse umane, ma-teriale şi financiare, să promoveze opinii, să generezemanifestări active sau să influenţeze decizii care pot„înclina balanţa” unei dispute. Teama violenţei asoci-ată cu dezastrele naturale, sărăcia şi interpretăridiferite ale noţiunilor de putere şi valoare stau la bazapercepţiei conceptului de securitate în lumea contem-porană.

Noua configuraţie a puterii care se contureazăodată cu globalizarea, conflictele pentru dominare şiinfluenţă dintre state şi/sau instituţii globale au dimi-nuat până nu demult importanţa structurilor militare,dar atacurile teroriste din 11 septembrie 2011 urmatede manifestările revoluţionare combinate cu conflictelehibride au sensibilizat domeniul securităţii interne şiimplicit au influenţat orientarea eforturilor spre sigu-ranţă şi mijloace de asigurare a acesteia.

Amploarea manifestării fenomenului terorist a bul-versat conceptul de securitate actual, translatândacest concept din sfera statului spre cea internaţionalădar şi la nivelul securităţii individuale, complicând

parcă şi mai mult noţiuni care cândva păreau destulde clare, după cum şi noţiunile de suveranitate şi in-tervenţie umanitară lasă loc la interpretări.

Tendinţele indică o creştere semnificativă a acce-sului la tehnologia modernă şi abordări asimetrice dinpartea potenţialilor adversari. Conştiente de punctelelor vulnerabile, entităţile teroriste vor încerca să pro-fite de medii de manifestare complexe (locaţii aglome-rate; construcţii compartimentate; zone cu posibilităţilimitate de manevră, desfăşurare şi acţiune) pentru arămâne dispersate şi îşi vor adapta aşa-numitul„modus operandi” pentru a contrabalansa inferioritateacantitativă şi calitativă.

Manifestarea terorismului şi combaterea acestuiareprezintă o luptă ilogică între minte şi inimă combi-nată cu moral şi legal, în faţa unui public aflat cu „su-fletul la gură”, iar dispariţia acestui fenomen se poateface nu numai eliminând ţinte ci, în primul rând, înlă-turând posibilitatea apariţiei acestor ţinte, prinînţelegerea „izvorului” urii şi ai „afluenţilor” care o am-plifică, pentru a preveni „vărsarea” violentă în „marea”de oameni nevinovaţi.

Dezvoltarea societăţii actuale se reflectă în con-sensul global asupra respectării individului, a nevoilorexistenţiale ale acestuia şi responsabilizarea au-torităţilor statale în prevenirea nedreptăţilor şi sufe-rinţelor prin dezbateri publice, norme legale, instituţiiadaptate realităţilor şi prin instrumente de putere ca-pabile să asigure armonia, bunăstarea şi premiseleunei evoluţii în toate domeniile.

ANALIZA IMPORTANŢEI ŢINTELORTERORISTE

----------Colonel drd. Constantin-Valentin BORDEI, Regimentul 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell”

AbstractAngoasa războiului hibrid şi lupta cu terorismul impun o nouă configuraţie a metodelor de pregătire a

confruntărilor şi a modelelor acţionale, o nouă dimensionare a spaţiului de luptă, precum şi o nouă filozofiede abordare a acestor provocări destabilizatoare.

Capacitatea de dispersare şi disimulare a elementelor teroriste, ineditul şi imprevizibilul acţiunilor des-făşurate de către acestea, posibilităţile tot mai crescute de a folosi mijloace tehnologice de ultimă generaţie,arme de distrugere în masă, atacuri cibernetice, concomitent cu creşterea posibilităţilor de maximizare aefectelor, au ca urmare un efort complicat şi în acţiunea de identificare şi distrugere a acestora.

Studierea, determinarea şi stabilirea importanţei obiectivelor capătă o importanţă primordială în dinamicaacţiunilor de combatere a terorismului, oferind decidenţilor soluţii adecvate situaţiei concrete, printr-un efortanalitic care nu trebuie abordat secvenţial, ci sistemic, pentru a se deduce atât prioritatea cât şi metoda deangajare a ţintei.

Cuvinte cheie: targeting; terorism; stabilitate Keywords: targeting; terrorism; stability

TEORIE MILITARĂ

- 79 -

II. Particularităţile mediilor cu potenţial teroristEvoluţia situaţiei de securitate de după Războiul

Rece este dependentă de fenomenul de globalizare şipare a gravita în jurul reconfigurării conceptului de pu-tere (din punct de vedere economic, financiar, militarsau al bogăţiei în resurse) şi al politicii de identitate(culturală, etnică, religioasă sau civilizaţională).

Educaţia precară, relaţiile interumane defectuoase,sărăcia, excesele de putere, ura, dispreţul şi tole-rarea/încurajarea nedreptăţilor sunt principalele vul-nerabilităţi care alimentează comportamenteleconflictuale, dar care pot fi eliminate prin politici pu-blice specifice fiecărui stat sau colectivităţi umane (in-clusiv diaspore sau minorităţi etnice/religioase).Perturbarea unei stări relative de ordine într-o comu-nitate, prin invadarea cu informaţii diverse, contradic-torii şi incoerente, poate fi percepută ca un risc aldezintegrării acesteia ce se propagă în esenţa valo-rilor umane ale colectivităţii respective, stimulândmasele la diverse reacţii (reflecţii, mobilizări, dispute,atitudini, acţiuni active etc.).

Dacă ne-am propune să analizăm „echilibrul de pu-tere” actual cu clasica balanţă nu am mai măsurastatele capitaliste vs statele socialiste, ci am puneîntr-o parte statele care îmbrăţişează valorile demo-cratice şi în alta entităţile (nu neapărat statele) con-servatoare/tradiţionaliste ai căror reprezentanţi mai„pătimaşi” încearcă prin mijloace perfide şi violente să-şi impună convingerile, ura, voinţa şi intersele. În acestsens, grupările teroriste coagulează sentimenteprofund antioccidentale apreciind, probabil, statele de-mocratice ca fiind responsabile pentru neîmplinirile lorideologice, condiţiile precare de viaţă sau pentrupierderea demnităţii sau a valorilor tradiţionale.

Este inexplicabil cum acum când există mai mult

decât oricând mijloace de informare în masă este atâtde puţină înţelegere, iar între Occident şi „restul lumii”s-a ajuns la o adevărată prăpastie de comunicare.Abundenţa tehnicilor şi a informaţiilor nu a favorizatadeziunea la valorile apreciate ca fiind eficiente şi de-mocratice, ci a îndepărtat parcă şi mai mult punctelede vedere, fiind percepută mai degrabă ca o agresiunela adresa unor percepţii şi modele tradiţionale care aureprezentat motorul evoluţiei unor entităţi organiza-ţionale de-a lungul timpului. Confuzia unor termeniprecum jihad, terorism sau mişcare revoluţionară per-mite puncte de vedere divergente, asociate în egalămăsură atât criminalilor cât şi eliberatorilor, patrioţilorsau eroilor, iar interesele exploatării acestor ambigui-tăţi pot depăşi graniţele firescului.

Experienţa demonstrează că democraţia impusăpentru state nepregătite (instituţional, funcţional sauideologic) conduce de cele mai multe ori la anarhie,schimbând de cele mai multe ori un regim totalitar cualtul nepregătit sau corupt, generează victime, insta-bilitate şi efecte care se propagă în timp şi spaţiu, asi-gurând condiţii pentru radicalizări şi nemulţumiri carepot fi valorificate de reţelele teroriste pentru a-şi mărinumărul de membri sau atentate.

Cele mai frecvente erori în înţelegerea fenomenuluiterorist constau în etichetări neinspirate, care în bazaunor argumente îndoielnice sau a unor cazuri izolateinduc în mentalul colectiv faptul că toţi islamiştii/arabo-musulmanii sunt terorişti ori toţi occidentalii sunt cotro-pitori, iar în spatele acţiunilor de democratizare sau deimpunere a păcii stau de fapt interese (orgolii,bogăţii/resurse etc.). În concluzie nu trebuie judecatăo etnie, o naţiune sau o comunitate distinctă dupăcomportamentul şi atitudinea unor „contraexemple”nereprezentative pentru membrii săi.

http://www.thesun.co.uk/sol/homepage/news/politics/6747305/France-declares-war-against-ji-hadis.html

TEORIE MILITARĂ

- 80 -

Terorismul nu este o ţintă bine delimitată (o per-soană, religie, ideologie etc.), ci reprezintă un act pre-meditat de violenţă, motivat politic, îndreptat împotrivaunor persoane nevinovate în orice punct de planetă,iar această realitate impune o operaţie de securitatede mare anvergură.

Privit ca mişcare de masă, terorismul determină laadepţii săi (frustraţi, nemulţumiţi, speculanţi etc.)disponibilitatea de a-şi da viaţa pentru o cauză „ono-rantă” cultivând fanatism, ură şi violenţă, antrenând unval puternic de energii cu repercursiuni la scară pla-netară, iar pentru a găsi antidotul acestui fenomen tre-buie analizate motivaţiile şi reacţiile atentatorilor. Înafară de îndoctrinaţi şi adepţi fideli, organizaţiile tero-riste vânează inadaptaţii, firile violente şi intelectualiifrustraţi care caută „gări ale nemulţumirilor” şi sunt dis-puşi să urce în orice tren, fără să le pese destinaţia,doar din dorinţa de a se răzbuna, a demonstra cinesunt sau ce pot, pentru a ieşi din anonimat, a serăzbuna, a trăi senzaţii tari sau numai pentru a câştigabeneficii (bani, poziţii sociale, faimă etc.).

Fenomene diverse, precum inadaptarea la prezent,înclinaţia spre ură, caracterele conflictuale şi disponi-bilitatea de a forţa imposibilul, care populează minteafrustraţilor sunt agenţi unificatori şi declanşatori aifaptelor de curaj dement ce întăresc spiritul simpati-zanţilor şi-l distrug pe cel al ţintelor vizate.

Avantajele indiscutabile ale globalizării în plan eco-nomic prin standardizarea unor modele instituţionale şirelaţionale declanşează pasiuni pentru prozelitism şidominaţie mondială, crize de identitate şi tulburări deproporţii, concrete sau abstracte. Toate acestenemulţumiri îşi caută, şi îşi găsesc, un lider reprezen-tativ formal sau informal care forţează evoluţia eveni-mentelor, trasând directive acţionale „corective”,capabile să mobilizeze şi să coaguleze energii demasă care, în cazul terorismului, se limitează la ţintesimbolice şi scopuri punctuale, fără a defini explicit ostare finală dorită, părând mai degrabă o luptăabsurdă de eliberare de libertăţile conferite de valoriledemocratice.

Nu trebuie detestate beneficiile sistemelor demo-cratice, după cum nu trebuie pângărite nici valoriletradiţionale ale non-Occidentului, ci trebuie văzută„partea plină a paharului” în ambele părţi şi trebuieseparat binele de rău, acceptând diversitatea şi liber-tatea, respectând nişte reguli unanim recunoscuteîntr-un viitor comun. Evidenţiind numai ce neplace/convine din trecut sau prezent, amestecând şicomparând bine-rău cu frumos-urât, moral-imoral şilegal-ilegal, evident subiectivi, fără a avea aceleaşicriterii de comparaţie şi coeficienţi de importanţă, nuse poate convieţui în armonie.

Se pot face clasamente cantitative pe toatepalierele vieţii sociale dar este imposibil să ierarhizămşi să decidem calitatea şi importanţa unei religii, unei

etnii, unui obicei sau unui „simbol”. Comunicarea, ac-ceptarea diversităţii şi respectarea simbolurilor/valo-rilor reprezentative ale anumitor grupuri umane, înlimite stabilite legal, ar putea duce la armonizareascopurilor comune, înţelegere, coabitare şi stabilitate.

III. Caracteristicile acţiunilor de combatere aprovocărilor teroriste

Riposta împotriva terorismului este acţiunea ceamai dinamică şi plină de neprevăzut pentru că iniţiativaaparţine teoriştilor. Majoritatea arealurilor de risc tero-rist sunt prea mari pentru a fi ocupate complet saucontrolate efectiv de către forţele de securitate. Aces-tea îşi vor concentra eforturile pentru a controla doaracele zone esenţiale pentru îndeplinirea misiunii, iarpriorităţile de protecţie antiteroristă se pot determinaîn funcţie de importanţa ţintei simbol sau infrastructuriicritice vizate de terorişti. Prin controlarea puncteloresenţiale, structura acţională îşi poate concentraputerea distructivă acolo unde este necesar, evidentprin asumarea riscului de a nu controla alte zone demai mică importanţă.

Alegerea locaţiilor atentatelor (zone aglomerate) şia momentului declanşării („ ore de vârf”) au drept con-secinţe esenţiale dilatarea spaţiului de confruntare şicomprimarea timpului, aspecte ce influenţează deci-siv posibilităţile de extindere a consecinţelor teroriste.

Având în vedere polivalenţa focarelor declanşate deacţiunile teroriste nu trebuie, sub nicio formă, eludatcontrolul informaţional şi acţional al spaţiului de con-fruntare, în condiţiile în care timpul reprezintă pentruatentatori numai avantaje:

- amplificarea exponenţială a numărului de victimeşi al distrugerilor;

- propagarea nesiguranţei şi a panicii la nivelulopiniei publice;

http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/france/9185023/France-launches-raids-to-arrest-10-suspected-Islamist-suspects.html

TEORIE MILITARĂ

- 81 -

- creşterea încrederii în forţele proprii pentru reţeleleteroriste şi a posibilităţii racolării de noi adepţi;

- reducerea şanselor de a prinde şi sancţionaautorii atentatelor;

- ştirbirea autorităţii şi eficacităţii intervenţieiorganelor statului şi a forţelor de intervenţie.

Lupta antiteroristă constă în utilizarea instru-mentelor între o parte declarată care protejează şiîncearcă să menţină ordinea prezentă în speranţaunei perspective mai evoluate, şi un amalgamnedefinit de mase, energii şi voinţe incoerente care facapel la valorile trecutului, vor să distrugă prezentul şinu oferă o perspectivă prea clară asupra viitorului. Deaceea, integrarea tuturor capabilităţilor acţionale şioportunităţilor contextuale reprezintă un element critical operaţiilor specifice spectrului de manifestare alevenimentelor teroriste.

În opinia noastră, există trei tipuri de ţinte împotrivacărora trebuie să graviteze procesul de targeting.Prima gamă de ţinte vizate constă în celulele/organi-zaţiile teroriste cu liderii şi membrii lor, infrastructuraşi resursele tehnologice/materiale/ financiare ale aces-tora în care se utilizează întreg spectrul de acţiuni (di-recte/indirecte; letale/neletale etc.). Al doilea set deţinte include statele/organizaţiile/instituţiile/indiviziicare oferă sprijin de orice fel teroriştilor, aprobă şisusţin actele violente ale acestora, asupra cărora seimpun preponderent măsuri coercitive non-combat (re-stricţii, embargou, amenzi sau pedepse legislative).Dacă în primele două categorii sunt ţinte apreciate cafiind ostile, în al treilea tip de ţinte se regăsesc statele,organizaţiile, instituţiile şi indivizii care fac parte dinforţele neutre/pasive care pot fi educate, influenţatesau constrânse de una din părţi, de regulă, prin acţiunispecifice operaţiilor informaţionale.

O analiză a istoriei combaterii terorismului confirmăfaptul că cea mai bună metodă de înfrâgere a teroris-mului o constituie localizarea şi izolarea activităţilorteroriste, monitorizarea acestora şi distrugerea aces-tora prin acţiuni „chirurgicale” folosind mijloacele celemai eficiente, evitând pierderile inutile sau extin-derea/amplificarea efectelor.

Folosirea instrumentelor coercitive (utilizareaforţelor armate, sancţiuni, embargouri, interdicţii etc.)trebuie să se facă cu discernământ şi numai după oanaliză profundă a evenimentelor cu potenţial terorist.Operaţiile preventive ar trebui să se limiteze lamanagementul informaţiilor şi comunicare în fazele in-cipiente ale unui pericol terorist, urmând ca măsurilepasive să devină active şi să crească în intensitategradual, odată cu mărirea riscului de declanşare aunui atentat, dejucându-l sau limitându-i la minimefectele.

Intervenţiile contrateroriste trebuie să aibă la bazăun mandat legitim şi recunoscut din care să rezultescopul urmărit, forţele angajate şi limitele acţiunii, iarmonitorizarea demersurilor întreprinse trebuie săacopere nevoia transparenţei, câştigarea opinieipublice, confidenţialitatea misiunilor şi protejareaentităţilor proprii, aliate sau neutre.

Imprevizibilitatea momentului activării ţintelor teror-iste, gama variată a alternativelor de acţiune, com-plexitatea mediilor de declanşare a atentatelorteroriste şi mixtura combatanţi-necombatanţi, limi-tează considerabil avantajele oferite de viteza,manevra şi puterea de foc specifice forţelor de secu-ritate. De aceea, detecţia ţintei reprezintă o funcţieesenţială, în cadrul procesului de targeting, ce seexecută printr-o reţea de senzori disponibili, iar înanumite situaţii se impune chiar preluarea obiectivului

http://www.google.ro/imgres?imgurl=https://deveg-hepatriei.files.wordpress.com/2012/09/terorism.jpg

TEORIE MILITARĂ

- 82 -

de către un alt mijloc de cercetare, pentru a continuaurmărirea sa şi în final a-l angaja şi evalua efecteleobţinute.

Abilitatea decidenţilor de a vizualiza spaţiul de con-fruntare este critică pentru îndeplinirea misiunii. Unproces eficient şi coerent de Intelligence poate duce laeliminarea incertitudinilor, la cunoaşterea şiînţelegerea mediului potenţial de risc, de a anticipaevenimente viitoare de natură teroristă sau de a fun-damenta suportul decizional care stă la baza reacţiiloractive letale sau neletale care să conducă la pre-venirea/dezamorsarea unei crize teroriste sau la cap-turarea/nimicirea teroriştilor.

Pentru a înţelege acţiunile teroriste trebuie să rea-lizăm că impulsul atentatorilor de a lupta derivă atâtdin interese materiale cât şi din motive nepalpabile(tradiţii, onoare, ură, speranţă), acestea din urmăavând o paletă mult mai diversificată, greu de anticipatşi de cuantificat fără a cunoaşte în profunzime as-pectele generatoare de nemulţumiri, cadrul general demanifestare, conexiunile relaţionale/de sprijin exis-tente şi verigile lipsă (sursa stării conflictuale) întreatentatori, ţintele vizate de aceştia şi efectele scon-tate.

Analiza ţintelor constă în examinarea obiectivelorpotenţiale, pentru a determina importanţa, prioritateade angajare şi mijloacele necesare în vederea obţineriiefectului dorit. Aceasta se realizează prin examinareametodică a tuturor informaţiilor, în vederea stabilirii şiexploatării vulnerabilităţilor şi slăbiciunilor entităţiivizate.

Rezultatele acestei analize se pot materializa şicuantifica într-o matrice a ameninţărilor teroriste încare să se regăsească:

- zone potenţiale de risc terorist (sisteme/organiza-ţii multinaţionale, state, regiuni, cartiere etc.);

- ţinte de interes (obiective financiare, economice,industriale, militare etc.; facilităţi mobile şi imobile:sedii/clădiri, aerogări/porturi, mijloace de deplasare;persoane sau tipuri/genuri de persoane reprezentativeetc.);

- principalele caracteristici ale acestora (forme/di-mensiuni, proprietăţi fizice/psiho-morale, puncteforte/vulnerabile, alte elemente utile în procesul detargeting);

- prioritizarea ţintelor (stabilirea importanţei; urgenţaangajării; efecte: anticipate, dorite/nedorite,letale/neletale, urmări/consecinţe etc.).

Avantajele cantitative şi calitative, atât tehnologiccât şi informaţional, sistemele de cercetare-lovire dinaer ori de pe instalaţii de lansare terestre sau navalepot intercepta şi distruge ţinte dispuse la distanţefoarte mari cu un grad de precizie ridicat, iar muniţiilecu încărcătură convenţională, nucleară, chimică,biologică sau radiologică pot produce pagube de mariproporţii pe suprafeţe întinse şi cu efecte pe termen

lung, dar nu pot ţine sub control acţiuni teroriste înzone populate şi nici nu pot elimina consecinţele fizico-psihice ale acestora.

Managementul acţiunilor de lovire în spaţiul de con-fruntare reprezintă un proces continuu de evaluare şicoordonare a resurselor, precum şi de influenţare avariabilelor corespunzătoare din mediul extern, în ve-derea stabilirii şi îndeplinirii cu eficienţă maximă ascopului propus, iar eficacitatea acţiunilor întreprinsese determină în baza criteriilor stabilite din timp şi a in-dicatori de impact cuantificabili, pe timpul procesuluide analiză şi evaluare a efectelor.

În funcţie de evaluarea riscurilor (moment, am-ploare, importanţă, impact) se stabilesc soluţii derăspuns (structuri de intervenţie, modele acţionale,aranjamente de comandă-control, repere temporale,scopuri/obiective urmărite, restricţii/constrângeri/limitări etc.), iar pregătirea „terenului” este esenţialăatât în planificarea cât şi în contracararea unei mişcăride masă şi reprezintă punctul de plecare în manage-mentul acţiunilor teroriste.

Forţa de securitate modelează şi decide lupta prinmasarea efectelor puterii sale de luptă în punctelecritice. Efectele trebuie să fie sincronizate în timp şispaţiu şi trebuie să fie rapide şi neaşteptate pentru aperturba planificarea organizaţiei teroriste, a-i îngrădiiniţiativa şi opri acţiunile aflate în desfăşurare.

După determinarea ţintelor se stabilesc rezultateoperaţionale, se selectează cel mai eficient curs deangajare a ţintelor şi se alocă resursele necesare. Însituaţia în care baza de date este insuficientă, în pro-cesul de planificare se utilizeză ipoteze de lucru care,pe măsura obţinerii de informaţii suplimentare cu ungrad acceptabil de certitudine, se îmbunătăţesc, seadaptează şi se validează.

Dacă pasivitatea sau neintervenţia la atentate tero-riste este o soluţie inacceptabilă, intervenţia neadec-vată (exces de forţă, pierderi colaterale, escaladareastării conflictuale, neatingerea scopului propus, ges-tionarea inoportună a consecinţelor etc.) poate pro-duce urmări/efecte mult mai severe.

În acţiunile de combatere a terorismului este foartesensibilă legitimitatea acţiunilor şi reducerea la limita

http://www.google.ro/im�gres?imgurl=http://psnews.ro

/wp�content/uploads/2015/

TEORIE MILITARĂ

- 83 -

inferioară a pierderilor inutile, având în vedere că ceamai mare parte a violenţei este îndreptată împotrivacivilior iar distincţia între combatanţi şi necombatanţieste aproape insesizabilă.

Producerea unor victime în rândul unor persoanenevinovate sau a unor simboluri oferă terenul prielnicmai întâi al campaniilor de informare ori dezinformare,mobilizare sau propagandă, antrenând mase mari deoameni în dispute care în loc să fie temperate princomunicare, înţelegerea cauzelor şi aplicarea unormăsuri reparatorii/drepte/corecte/nepărtinitoare, de-generează în ură şi violenţe pe termen lung, conformprincipiului „sângele se spală cu sânge”, inacceptabildar din păcate aplicabil de firi răzbunătoare.

Angajarea ţintelor trebuie să fie acceptabilă şi au-torizată de către factorii decidenţi, avându-se învedere faptul că spaţiul de angajare reprezintă un sis-tem complex cu multe interdependenţe de naturăpolitică, socială, culturală, etnică sau religioasă, iar ex-ploatarea oportunităţilor şi integrarea capabilităţilorsunt esenţiale în obţinerea şi menţinerea succesuluipe timpul contracarării ameninţărilor teroriste.

Concluzionăm că gestionarea eficientă a riscurilorgenerate de ameninţările teroriste constă în identifi-carea ţintelor teroriste, în eliminarea vulnerabilităţilorcritice care pot fi exploatate de terorişti şi aplicareaunor măsuri de contracarare a impactului/efectelor dis-tructive (fizice, sistemice, ideologice, informaţionaleetc.) adaptate circumstanţelor respective, în baza unordirective/planuri sau strategii de securizare, protecţieşi acţiune/intervenţie directă sau indirectă.

IV. ConcluziiAmeninţările teroriste sunt caracterizate de ambi-

guitate prin natura locaţiilor, mijloacelor, procedurilorde operare şi a profilului atentatorilor, iar pregătireacontracarării acestora constă în scenarii ce au la bazăstatistici, modele intuitive acţionale, ecuaţii contex-tuale, ţinte probabile şi o varietate de informaţii maimult sau mai puţin prelucrate, veridice şi importantepentru o anumită situaţie.

Complexitatea luptei antiteroriste derivă din faptulcă aceste ţinte nu diferă la exterior cu nimic faţă deceilalţi semeni (ţinută, înfăţişare, comportament zilnicetc.) ci numai la interior (minte/suflet), iar identificareaca obiectiv programat şi hotărât să ucidă este cuadevărat anevoioasă, fapt pentru care structurilespecializate trebuie să îndeplinească eficient urmă-toarele sarcini:

- managementul informaţiilor, folosind toată gamade surse şi tehnologii;

- controlul şi supravegherea facilităţilor cu potenţialde sprijin a entităţilor teroriste (bănci; organizaţii debinefacere; reţele de crimă organizată; mişcări politice,religioase, etnice, radicale sau fundamentaliste; dias-pore, „cartiere etnice”; locaţii rău famate, suburbii pe-riferice; zone/proprietăţi izolate ce pot constitui sedii

conspirative sau poligoane de antrenament/pregătireetc.);

- paza/protecţia/securizarea infrastructurilor criticeşi a persoanelor reprezentative care sunt apreciate cafiind posibile ţinte/zone de risc terorist;

- pregătirea mediului de confruntare (civili: rase/re-ligii, moral, bunăstare; mass-media ostile/fidele unorinterese de grup; instituţii locale, naţionale, inter-naţionale; cvartale/clădiri; detalii de planimetrie; zonevulnerabile/sigure; căi de comunicaţie aero-terestre-navale; utilităţi: energie electrică, apă, gaze naturale;zone aglomerate/populate; repere temporalereprezentative; condiţii geo-climatice; obiceiuri/tradiţiispecifice zonei vizate etc.);

- intervenţia oportună (locul; mijloacele şi modul deacţiune; durata estimată; momentul intervenţiei; ges-tionarea consecinţelor; legalitatea demersurilor;respectarea limitelor acţiunii: amploare, restricţii, con-strângeri; percepţie: opinie publică, mass-media in-ternă/internaţională; eficienţa: efecte scontate, scopuriîndeplinite, pierderi etc.);

- valorificarea experienţei (educarea şi instruireacivililor; îmbunătăţirea şi/sau transformarea structuriloracţionale: dotare, mod de acţiune, comanda-controlulintervenţiei; identificarea erorilor/succeselor proprii şiale teroriştilor; actualizarea bazei de date şi monito-rizarea/diseminarea acesteia ).

Contracararea acţiunilor teroriste nu trebuie săînsemne reacţii în forţă disproporţionate şi nesin-cronizate, ci dimpotrivă este obligatorie o soluţierapidă modelată adecvat realităţii respective, capabilăsă genereze atât stabilitate în zona de intervenţie câtşi influenţarea entuziasmului şi a voinţei de mani-festare a entităţilor teroriste sau descurajareasusţinerii acestora.

Combaterea terorismului presupune o cunoaşteredetaliată a mediului de confruntare, capabilităţi sporitede anticipare a atentatelor şi o evaluare precisă ariscurilor, ameninţărilor şi scenariilor ostile, urmate deun răspuns prompt, selectiv şi oportun, care sădevanseze acţiunile pregătitoare sau în desfăşurare,în scopul eliminării ori minimizării efectelor planificatede terorişti.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:1. Andreescu Anghel, 11 septembrie – provocarea

secolului XXI în materie de terorism, Editura M.A.I.,2002;

2. Armstrong K.I., How Did This Happen? Terrorismand the New War, Aford, Public Affairs, 2001;

3. Chiş Ioan, Popa Constantin, Terorismul contem-poran, Bucureşti, Editura ANI, 2007;

4. Vlădescu Andrei, Second Life Jihad, RevistaIntelligence, martie – aprilie 2009.

TEORIE MILITARĂ

- 84 -

Dificultatea gestionării în cadrul naţional a unor pro-bleme de natură economică, politică, militară, socialăa determinat apariţia unui alt tip de actor internaţional:organizaţia internaţională. Actor internaţional poate fidefinit orice entitate care joacă un rol identificabil înraporturile dintre mai multe naţiuni. În istorie aceştiaau fost consideraţi: colectivităţile umane; oraşele-stateale lumii greceşti; imperiile antichităţii sau formaţiunilefeudale care au constituit statele de mai târziu.

După al Doilea Război Mondial, organizaţiile inter-naţionale, mai întâi cele mondiale dar şi cele regio-nale, au cunoscut o dezvoltare fără precedent, darpână la sfârşitul anilor ‘80 funcţionarea acestora a fostcontinuu afectată de antagonismul Vest – Est. Prăbu-şirea blocului sovietic şi dizolvarea URSS la începutulanilor ‘90 au permis desfăşurarea normală a activită-ţilor acestor instituţii, mai ales a celor mondiale.

În sensul clasic, o organizaţie internaţională este oasociaţie de state, înfiinţată printr-un tratat, dotată cuun act normativ care îi stabileşte forma de organizare,ce dispune de organisme comune şi are o personali-tate juridică distinctă de a statelor membre. Acesteanu sunt puteri suprastatale, o clasificare după criteriistrict delimitate este foarte dificilă datorită diversităţiiactelor constitutive, modalităţilor particulare de ade-ziune a membrilor sau funcţiilor atribuite prin statute.

Unele reguli de ordin general, pe baza cărora sepoate stabili o anumită tipologie a organizaţiilor inter-naţionale ar putea fi: clasificarea geografică, deschi-derea faţă de celelalte ţări, domeniul de acţiune,natura relaţiilor dintre organizaţie şi membri, niveluleconomic al membrilor acesteia şi principiul repre-zentării.

După clasificarea geografică există organizaţiisubregionale, regionale şi interregionale. Acestea suntalcătuite potrivit principiului contiguităţii geografice, dinţări care aparţin aceleiaşi regiuni. Funcţionarea şi con-solidarea acestora au reprezentat-o preocupărilecomune ale statelor dintr-o anumită zonă, dar înfiinţa-rea lor s-a făcut uneori sub presiunea unor influenţeexterne, de exemplu: pericolului comunismului, pen-tru unele state vest-europene sau al neocolonialismu-lui pentru unele state africane. Ele cuprind ţări care ausisteme politice identice sau compatibile, o bază eco-nomică şi culturală asemănătoare.

În funcţie de gradul de deschidere faţă de celelaltestate există organizaţii universale, din care fac partetoate ţările, sau restrânse unde participarea este re-dusă din punct de vedere al numărului de membri fiindcondiţionată de criterii geografice, politice sau econo-mice. Principalele trăsături distinctive ale organizaţiiloruniversale sunt cooperarea şi eterogenitatea, acesteasunt determinate de problemele internaţionale actualeale căror soluţii nu se pot găsi decât print-o acţiunecomună şi prin mijloace de luare a deciziilor acceptatede toţi membri, chiar dacă statele membre au mărimi,capacităţi tehnologice sau militare diferite ce pot săprejudicieze raporturile dintre ele.

După domeniul de acţiune, organizaţiile se pot cla-sifica în multifuncţionale, al căror obiect de activitate îlreprezintă totalitatea relaţiilor internaţionale, sau spe-cializate acestea abordează doar o anumită categoriede probleme. După natura raporturilor dintre organi-zaţie şi statele membre există organizaţii de coope-rare, acestea respectă suveranitatea ţărilor, forurile lorde conducere nu au putere de decizie căutând să-şiarmonizeze punctele de vedere cu ale statelor mem-bre şi organizaţii integraţioniste ce admit un transferde competenţe de la nivelul naţional la cel al organi-zaţiei. Corespunzător nivelului economic al ţărilormembre, organizaţiile se pot ierarhiza în cele ale ţări-lor dezvoltate şi ale ţărilor în dezvoltare.

Conform principiului reprezentării, organizaţiile potfi catalogate ca fiind interguvernamentale, membriisunt statele naţionale iar delegaţii acestora reprezintăguvernele lor şi nonguvernamentale, unde participăpersoane fizice, juridice care nu pot angaja guvernele.

Organizaţiile interguvernamentale au o personali-tate juridică limitată prin statutul lor de funcţionare fiindautorizate să îşi asume doar acele drepturi şi obligaţiinecesare realizării scopului, general sau specializat,pentru care au fost înfiinţate. Ele se diferenţiază dinpunct de vedere al obiectivelor propuse, numărul departicipanţi, aplicarea constrângerilor referitoare la pri-mirea de noi membri şi zona unde acţionează.

Clasificarea acestora se poate face şi după urmă-toarele criterii:

- probabilitatea ţărilor de a ajunge membre, în func-ţie de aceasta pot fi catalogate în organizaţii deschise,unde în afara membrilor fondatori pot adera şi alte ţări,

ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE DESECURITATE CONTEMPORANE-----------------------Maior Cristian RUSU, Divizia 2 Infanterie „Getica”

TEORIE MILITARĂ

- 85 -

organizaţii deschise în principiu, la care este necesarăaprobarea tuturor ţărilor care sunt deja membrepentru ca un alt stat să obţină calitatea de membru şiorganizaţii închise, unde participă doar ţările fonda-toare sau cele dintr-o anume zonă geografică.

- activitatea instituţiilor componente, clasificareapoate fi făcută în organizaţii interstatale, structurileacestora promovează doar colaborarea în diversedomenii, nu au puteri suverane asupra statelor mem-bre, organizaţii suprastatale, unde organismele lor ela-borează legislaţia necesară desfăşurării ansambluluide acţiuni specifice, conform împuternicirii delegate deţările membre şi care este aplicabilă de către acestea.

Organizaţiile interguvernamentale se întrunesc laintervale relativ regulate de timp, au stabilite modalităţispecifice de luare a hotărârilor, dispun de un secreta-riat general şi de un sediu, dar nu au acces direct la re-sursele materiale care le utilizează statele.Personalitatea juridică a acestora se manifestă peplan internaţional prin dreptul de a-şi conduce orga-nismele interne, de a încheia tratate şi de a înfiinţa mi-siuni diplomatice permanente. În prezent multe dintreele sunt angajate într-un domeniu îngust de acţiuneurmărind doar obiective economice şi sociale, deve-nind o reflectare a puternicelor interdependenţe trans-frontaliere din ce în ce mai semnificative. De-a lungultimpului aceste organizaţii au înregistrat evoluţii sauinvoluţii, în funcţie de interesele actorilor statali ce lecompun.

Organizaţiile nonguvernamentale sunt instituţii ceîşi desfăşoară activitatea independent faţă de cea aguvernului, deşi unele dintre ele sunt parţial sau inte-gral finanţate de acesta. Datorită numărului mare şi adiversităţii deosebite sunt dificil de caracterizat, însăele pot fi clasificate astfel: mondiale, internaţionale sauregionale. Acestea acoperă toate aspectele şi compo-nentele activităţii politice, sociale şi economice, acţiu-nilor lor sunt evidente mai ales în domenii precumsecuritatea naţională şi internaţională, medicina, isto-ria, cultura, dreptul, teologia. Multe dintre organizaţiileneguvernamentale interacţionează cu cele intergu-vernamentale, acest parteneriat le dă posibilitatea dea lucra împreună, de a se constitui într-un singur grupde interese sau de presiune pentru realizarea unor po-litici sau programe asemănătoare.

Diversificarea organizaţiilor internaţionale de secu-ritate a fost determinată de următorii factori: nevoia dea preveni războiul şi reglementarea normelor de pur-tare ale acestuia, datorită descoperirii noilor arme dedistrugere în masă; interdependenţele dintre naţiunice impun cooperarea în funcţie de anumite interesecomune sau particulare ale statelor; acţiunea noilorfactori de risc asupra societăţii actuale (lupta împotrivaterorismului, deteriorarea mediului, creşterea numă-rului de locuitori, sărăcia, crima organizată, etc.) şi ne-cesitatea înlăturării efectelor acestora, care nu poate

fi abordată decât într-un cadru global.Principalele organizaţii internaţionale, care prin aria

de competenţe, obiective şi întindere geografică, in-fluenţează în mod esenţial securitatea umanităţii lamomentul actual sunt: Organizaţia Naţiunilor Unite,Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, Organiza-ţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, UniuneaEuropeană.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU)1 este cea maicunoscută în plan internaţional, fiind creată la sfârşitulcelui de-al Doilea Război Mondial. Sistemul acesteiaau fost conceput pentru a coordona activitatea inter-naţională şi a asigura securitatea colectivă.

Obiectivele organizaţiei conform art. 1 al actuluiconstitutiv erau: menţinerea păcii şi securităţii interna-ţionale, prin luarea unor măsuri colective eficacepentru înlăturarea ameninţărilor împotriva păcii; dez-voltarea unor relaţii de prietenie între state prin res-pectarea principiului egalităţii în drepturi a popoarelor;promovarea respectării drepturilor omului şi a libertă-ţilor fundamentale. Acţiunile ONU se desfăşurau con-form următoarelor principii care îi acordau legitimitate:egalitatea suverană a tuturor membrilor ei; respecta-rea de către fiecare ţară a obligaţiilor asumate potrivitCartei; rezolvarea diferendele internaţionale doar prinmijloace paşnice; abţinerea statelor membre în rela-ţiile internaţionale de la ameninţarea cu forţa sau folo-sirea acesteia; abţinerea membrilor de a acorda ajutoracelor ţări împotriva cărora Organizaţia întreprinde oacţiune de constrângere; neintervenţia în problemelecare sunt în competenţa internă a unui stat.

Din cauza Războiului Rece, organizaţia nu şi-aputut exercita pe deplin misiunile, având în vedere căera necesară unanimitatea membrilor permanenţi aiConsiliului de Securitate, ce puteau uzita de dreptulde veto, pentru a aplica o hotărâre a acestuia. Consi-liul a fost în mare măsură paralizat de antagonismulamericano-sovietic.

Rolul principal de prevenire şi soluţionare paşnică aconflictelor, a fost adaptat noilor probleme apărute înmediul internaţional, organizaţia implicându-se con-stant prin filialele specializate mai ales în rezolvareaproblemelor statelor în curs de dezvoltare. Acţiuniledesfăşurate de către aceasta au devenit foarte di-verse, de la conferinţe privind drepturile refugiaţilorgeneraţi de conflicte sau catastrofe naturale şi coor-donarea programelor alimentare pentru populaţiile să-race, până la campaniile de sensibilizare a opinieipublice privind progresul în domeniul ştiinţei, cercetă-rii şi protecţiei drepturilor omului sau culturalizarea po-litică a cetăţenilor statelor conduse prin abuz deputere.

La începutul anilor ‘90, deoarece antagonismulVest–Est dispare, Organizaţia cunoaşte o renaştere îndomeniul său central în reglementarea conflictelor şimenţinerea păcii, iar Consiliului de Securitate redevine

TEORIE MILITARĂ

- 86 -

un organism în care marile puteri se pun de acordpentru păstrarea ordinii internaţionale.

ONU are în compunerea sa organe legislative, exe-cutive, administrative şi judecătoreşti. Organizaţia dis-pune de o structură organizatorică complexă formatădin cinci organe principale: Adunarea Generală, forulsuprem; Consiliul de Securitate; Consiliul Economic şiSocial – ECOSOC; Curtea Internaţională de Justiţie şiSecretariatul.

Adunarea Generală este principalul organ de dez-batere al Organizaţiei şi forul legislativ cel mai impor-tant al reprezentanţilor statelor membre. În cadrulsesiunilor, anuale sau extraordinare, ea nu exprimădecât recomandări fără influenţă obligatorie asuprastatelor membre.

Consiliul de Securitate este instituţia executivă, rolulacestuia fiind menţinerea păcii şi securităţii internaţio-nale, el se compune din cinci membri permanenţi –statele care au câştigat cel de al Doilea Război Mon-dial: SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şizece membri nepermanenţi, în funcţie de contribuţialor la menţinerea păcii şi pe baza principiului repartiţieigeografice. Aceştia sunt aleşi de Adunarea Generalăpe o perioadă de doi ani, începând cu 1 ianuarie cincimembri sunt schimbaţi în fiecare an. România a fostmembru nepermanent al Consiliului de Securitate înanii 1962, 1976-1977, 1990-1991 şi 2004-2005.

Consiliul Economic şi Social este organul consulta-tiv în domeniile economic, social, al culturii intelec-tuale, al educaţiei, al sănătăţii publice, etc. El estecompus din cincizeci şi patru de membri aleşi deAdunarea Generală pentru o perioadă de trei ani.România a fost membru în ECOSOC în perioadele1965-1967, 1974-1976, 1978-1980, 1982-1987, 1990-1998, 2001-2003 şi 2007-2009. Membrii Consiliuluidiscută cu toate organizaţiile nonguvernamentale, înfuncţie de preocupările acestora, pentru a cunoaştesituaţia reală din diverse zone geografice.

Organizaţia dispune de un organ judiciar foarte im-portant, Curtea Internaţională de Justiţie, ce furni-zează expertiză juridică ONU sau statelor membre.Orice stat membru sau nonmembru este obligat să ac-ţioneze conform deciziilor acesteia. Ea are o compe-tenţă dublă contencioasă şi consultativă, fiindcompusă din cincisprezece judecători independenţialeşi pe o perioadă de nouă ani.

Secretarul General este numit de Adunarea Gene-rală la recomandarea Consiliului de Securitate pentruo perioadă de cinci ani, fiind considerat cel mai înaltfuncţionar al ONU acesta nu primeşte instrucţiuni de lanici un guvern sau autoritate exterioară Organizaţiei.El are un rol politic important, atrăgând atenţiaConsiliului de Securitate asupra oricărei problemecare ameninţă pacea şi securitatea internaţională.

De-a lungul timpului ONU a ajutat la stingerea anumeroase conflicte prin intermediul acţiunilor

Consiliului de Securitate sau negocierilor multilateraleşi bilaterale. Existenţa organizaţiei a creat posibilita-tea conştientizării unor probleme de scară planetară,într-o perioadă când nivelul comunicaţiilor de masă nuera cel de astăzi. În împrejurări dramatice pentru uma-nitate, ONU şi-a demonstrat vocaţia universală menţi-nând pacea la nivel regional.

În prezent scopul declarat al existenţei Organizaţieieste de a păstra pacea, prin luarea tuturor măsurilorcolective pentru prevenirea şi eradicarea ameninţări-lor la adresa securităţii internaţionale şi prin facilitarea,în conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului inter-naţional, a negocierilor sau reglementărilor paşniceale disputelor sau situaţiilor care ar putea duce la o în-călcare a acesteia.

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord -NATO 2 reprezintă o alianţă militară unică în istorieprin durată, structuri politice şi militare, sistemul insti-tuţional instituit şi respectarea suveranităţii şi inde-pendenţei membrilor săi.

Înfiinţarea acesteia a răspuns unei situaţii drama-tice generate de tendinţele expansioniste ale colosu-lui sovietic, obiectiv fiind apărarea comună a valorilorlumii occidentale democratice împotriva pericolului ex-pansiunii comuniste.

Tratatul Atlanticului de Nord a instituţionalizat legă-tura de apărare între SUA şi Europa occidentală, dis-poziţia sa centrală este articolul 5, conform căruia, unatac armat împotriva uneia sau mai multor părţi, ce arsurveni în Europa sau în America de Nord, va ficonsiderat un atac împotriva tuturor părţilor, în acestcaz membrii Alianţei vor lua măsurile pe care le vorconsidera necesare „inclusiv folosirea forţei armate”.

În perioada războiului rece, Organizaţia TratatuluiAtlanticului de Nord a avut o contribuţie majoră şi in-contestabilă la menţinerea stării de pace şi la edifica-rea acesteia. Prin strategii şi amplasări de forţe, printendinţa către echilibru în domeniul armelor conven-ţionale sau printr-o extraordinară flexibilitate intelec-tuală, Alianţa a contribuit la depăşirea fără confruntăriarmate a unor situaţii tensionate între cele două blo-curi reprezentând valori şi principii diferite şi dispunândde capacităţi militare semnificative.

După prăbuşirea blocului socialist Alianţa se im-pune ca primul pilon al noului sistem european de se-curitate, europenii considerând-o atât protectorulîmpotriva incertitudinii ruse, cât şi garantul echilibruluieuropean. Ea a devenit pe deplin ceea ce trebuia săfie conform Tratatului de la Washington, o uniune des-chisă tuturor ţărilor democratice care protejează spa-ţiul şi valorile pe care le au în comun.

În 1991 se formează Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic ce are rolul de a organiza, între ţările membreNATO şi ţările Europei centrale reuniuni periodice asu-pra problemelor politice şi de securitate. În 1994 la ini-ţiativa SUA se lansează „Parteneriatul pentru Pace”,

TEORIE MILITARĂ

- 87 -

în cadrul acestuia fiecare stat din fostul bloc sovieticeste invitat să încheie un acord cu NATO, prin careputea să beneficieze de consultarea statelor membreNATO în caz de ameninţare la adresa securităţii sale.

În contextul amplificării colaborării internaţionale îndomeniul securităţii, decizia politică privind extindereaAlianţei şi acceptarea în cadrul său a noi membri, pro-venind inclusiv dintre ţările foste membre ale Tratatu-lui de la Varşovia a reprezentat un moment dereferinţă. Primirea într-o primă etapă, în cadrulsummit-ului de la Madrid din luna iulie 1997, a Repu-blicii Cehe, Poloniei şi Ungariei a demonstrat că etapade divizare a Europei a fost depăşită şi că s-a intratîntr-una nouă, de dezvoltare a cooperării.

În septembrie 2001, în urma distrugerii turnurilorgemene din New York printr-un atentat terorist alorganizaţiei Al-Qaida, Alianţa a invocat pentru primaoară în istoria sa articolul 5, agresiunea care a lovitSUA a fost considerată ca îndreptată împotriva tutu-ror statelor membre. Această invocare a avut un sensfundamental politic, statele membre subliniau faptul căerau în totalitate solidare cu marele lor aliat, în clipacând acesta era lovit brutal. Acestea şi ţările candidatela aderarea la NATO au reacţionat condamnând cufermitate atacul, pronunţându-se pentru sprijinul de-plin şi necondiţionat în lupta împotriva terorismului,exprimându-şi disponibilitatea de a găsi soluţii pentrumenţinerea păcii, participând activ la operaţiunea„Enduring Freedom” din Afganistan.

Summit-ul de la Praga, desfăşurat în luna noiem-brie 2002, a marcat un pas important în evoluţiaNATO, extinderea robustă prin invitarea României,Bulgariei, Estoniei, Lituaniei, Letoniei, Slovaciei şiSloveniei reafirma angajamentul NATO pentru Europaunificată, indivizibilă şi liberă. Deciziile politice majoreadoptate au avut în vedere contracararea noilor ame-ninţări la adresa securităţii secolului XXI, în condiţiilemultiplicării şi diversificării lor. România a aderat înmod oficial la NATO, 29 martie 2004, prin depunereainstrumentelor de ratificare la Departamentul de Statal SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.

Întărirea securităţii spaţiului euro-atlantic a consti-tuit o preocupare majoră şi constantă a Alianţei.Aceasta a demonstrat că rolul îndeplinit pe scena in-ternaţională nu este deloc neglijabil, acţionând şi din-colo de graniţele statelor membre, împotriva noilorameninţări pentru pacea şi securitatea mondială.

Scopul esenţial al NATO a fost, este şi va fi apăra-rea libertăţii şi securităţii membrilor săi prin mijloacepolitice şi militare. Sarcinile fundamentale vizează asi-gurarea unui mediu de securitate stabil, bazat pe in-stituţii democratice; soluţionarea paşnică adiferendelor; consultarea între aliaţi în orice problemăcare ar afecta interesele lor vitale; descurajarea şiapărarea împotriva oricărei ameninţări la adresa

oricărui stat membru NATO. Pentru întărirea securită-ţii internaţionale, Alianţa este pregătită să contribuie,prin consens, la prevenirea conflictelor, la angajareaactivă în managementul crizelor, inclusiv în operaţii derăspuns la criză, să promoveze pe scară largă parte-neriatul şi dialogul cu toate ţările în scopul creşteriitransparenţei, încrederii reciproce şi capacităţii deacţiune împreună cu aceasta.

NATO şi-a dezvoltat permanent structurile politiceşi militare luând în calcul transformările profunde dinmediul internaţional de securitate, iar modificărilereflectă angajamentul ţărilor membre de a menţinecooperarea politică şi militară esenţială pentru securi-tatea lor comună.

Importanţa şi credibilitatea NATO s-a reafirmat prinparticiparea constantă şi eficientă la gestionarea si-tuaţiilor de tensiune, stabilizarea diferitelor zone deconflict, dezvoltarea şi materializarea unor iniţiativedestinate creşterii încrederii şi cooperării la nivelsubregional şi regional.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare înEuropa - OSCE3 a apărut în anii ‘70, sub numele deConferinţă pentru Securitate şi Cooperare în Europa –CSCE, fiind un forum de dialog şi negocieri între Vestşi Est. Istoria organizaţiei se împarte în două perioade,prima între anii 1975-1990, care sunt stabilite de ur-mătoarele momente de referinţă: semnarea ActuluiFinal de la Helsinki şi a Cartei de la Paris.

Originile OSCE au apărut în anii ‘50 când era con-siderată o soluţie pentru a depăşi divizarea Europeisau pentru a consolida status-quo-ul postbelic. Acţiu-nile desfăşurate de diferite grupuri de ţări au dus laconvocarea la 22 noiembrie 1972, la Dipoli lângăHelsinki, a reprezentanţilor statelor europene, SUA şiCanadei. Consultările au stabilit obiectivele, modul deorganizare şi desfăşurare a Conferinţei, rezultatelefiind cuprinse în „Recomandările finale de la Helsinki”adoptate de miniştri de externe ai ţărilor participante.

Actul final, ce a constituit baza viitoarei evoluţii a pro-cesului CSCE, a fost elaborat la Geneva între anii1973-1975, fiind semnat la 1 august 1975 la Helsinki.Acesta cuprindea doar obligaţii politice referitoare laprincipiile de bază ce guvernau relaţiile dintre stateleparticipante, aspectele militare ale securităţii în Europa,

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/65/Map_of_NATO_countries.png/1280px-Map_of_NATO_countries.png

TEORIE MILITARĂ

- 88 -

comportamentul guvernelor respective faţă de cetăţeniilor şi prevederi de cooperare în diverse domenii eco-nomic, ştiinţific, al mediul înconjurător, umanitar, etc.

Pe parcursul perioadei 1973-1990, CSCE a reunit 35de participanţi: SUA, Canada şi toate statele europene,cu excepţia Albaniei. Reuniunile prin care a fost conti-nuată activitatea CSCE, desfăşurate între anii ”70-”80 laBelgrad (1977-1978), Madrid (1980-1983), Stockholm(1983-1986) şi Viena (1986-1990) au fost marcate deconfruntările ideologice dintre Vest şi Est, precum şi deraporturile tensionate dintre SUA şi URSS.

În ciuda scepticismului existent, CSCE fiind consi-derată incapabilă de a menţine un dialog de substanţăîntre state cu valori politice conflictuale, ea a reuşit sămenţină convorbirile între acestea. Până în anul 1990CSCE a funcţionat mai mult ca o serie de întâlniri careau extins angajamentele statelor participante şi undeperiodic aveau loc analize a modului de implementarea acestor obligaţii.

În urma prăbuşirii blocului sovietic se desfăşoară laParis, între 19-21 noiembrie 1990, un summit al căruiobiectiv era crearea bazelor pentru o nouă ordine eu-ropeană. Documentul, Carta de la Paris, conferă onouă legitimitate principiilor de la Helsinki: integritateateritorială a statelor, nerecurgerea la forţă, reglareapaşnică a diferendelor. Aceasta este prima Conferinţăla nivel înalt după adoptarea Actului Final, semnifica-ţia asupra raporturilor dintre statele europene şi evo-luţiilor viitoare de pe continent este majoră, acest lucruconduce la adoptarea unei serii de documente deimportanţă majoră în domeniul dezarmării, cum ar fiTratatul privind reducerea armelor convenţionale înEuropa.

Începând cu 1990 numărul statelor participanteajunge de la 34 la 53, devin membre Albania, cele treiţări baltice, zece republici provenite din fosta UniuneSovietică (Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia,Kazakhstan, Kyrgyzstan, Tajikistan, Turkmenistan,Ucraina, Uzbekistan), Bosnia-Herţegovina, Cehia,Croaţia, Macedonia, Slovacia, Slovenia, iar organiza-ţia se transformă din forum paneuropean într-unansamblu americano – euroasiatic.

În iunie 1991, CSCE creează un mecanism de con-sultare şi cooperare în ceea ce priveşte stările de ur-genţă, mecanism ce este testat în conflictul dinIugoslavia. În ianuarie 1992 este elaborat DocumentulPraga, în care sunt precizate măsurile care vor puteafi luate de membrii Organizaţiei în caz de violare a an-gajamentelor CSCE de către un anumit stat, fără con-simţământul statului în cauză.

Summit-ul de la Budapesta din decembrie 1994 ahotărât schimbarea denumirii organizaţiei în OSCE.Tot atunci a fost adoptat „Codul de conduită privind as-pectele militare ale securităţii”, document ce enumera

principiile referitoare la rolul şi folosirea forţelor armateîn societăţile democratice.

În prezent OSCE cuprinde statele dintr-un spaţiugeografic ce se întinde de la Vancouver până laVladivostok, toate ţările membre au statut egal, iar re-gula de bază în adoptarea deciziilor este consensul.

OSCE ocupă un loc unic în sistemul organizaţiilorinternaţionale, principalele caracteristici ale sale se re-feră la numărul de membri, modul de abordare a se-curităţii, instrumentele şi mecanismele specifice decare dispune pentru prevenirea conflictelor, promova-rea dialogului politic deschis, normele şi valorile co-mune asumate de statele membre, sistemul dezvoltatde contacte şi relaţii de cooperare cu alte organizaţii şiinstituţii internaţionale.

Priorităţile sale actuale sunt consolidarea valorilorcomune şi asistarea statelor membre în edificarea so-cietăţilor democratice bazate pe statul de drept, pre-venirea conflictelor locale, restaurarea stabilităţii şipăcii în zone de tensiune şi conflict, evitarea creării denoi diviziuni politice, economice sau sociale.

Uniunea Europeană este întemeiată pe valorilerespectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei,egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectareadrepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor ceaparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune state-lor membre într-o societate caracterizată prin plura-lism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şiegalitate între femei şi bărbaţi.

Statele vest-europene postbelice au fost nevoite săgăsească o nouă variantă pentru viitorul continentu-lui, iar cea mai credibilă soluţie la ameninţările, căroraEuropa trebuia să le facă faţă în plan politic, social,economic, de securitate a fost procesul de unificareprin integrare.

Construcţia europeană a fost lansată la 9 mai 1950de către ministrul francez de externe, RobertSchuman, care a propus, într-un discurs inspirat deJean Monet, ca Franţa şi Republica Federală Germa-nia să îşi gestioneze în comun industriile cărbunelui şioţelului, sub autoritatea unei instituţii noi care să ră-mână deschisă şi altor state europene. În 1951, la 18aprilie, la Paris, Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, RFGşi Ţările de Jos semnează Tratatul de instituire aComunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului –CECO. La 25 martie 1957, aceste state semnează laRoma Tratatele de instituire a Comunităţii EconomiceEuropene - CEE şi a Comunităţii Europene a EnergieiAtomice – Euratom. La 1 ianuarie 1973 aderă laComunităţile Europene Danemarca, Irlanda şi RegatulUnit, la 1 ianuarie 1981 Grecia, iar la 1 ianuarie 1986devin membre Spania şi Portugalia.

La 7 februarie 1992 este semnat Tratatul de laMaastricht, ce instituie o Uniune pe baza comunităţilor

TEORIE MILITARĂ

- 89 -

europene, completate cu politici şi forme decooperare, având misiunea de a organiza coerent şisolidar relaţiile între statele membre. Noua organizaţienu era un stat federal, precum SUA, deoarece ţărilemembre erau naţiuni suverane, nu era nici o organi-zaţie interguvernamentală, precum ONU, deoarecemembrii cedau o parte a independenţei lor pentru aobţine o mai mare influenţă colectivă, decât în cazul încare acţionau în mod individual.

La 1 ianuarie 1995 numărul statelor UE se ridică lacincisprezece prin aderarea Austriei, Finlandei şiSuediei, Norvegia respinge prin referendum aceastăacţiune. La 1 ianuarie 1999, unsprezece ţări adoptămoneda euro. La 1 mai 2004 devin membre Cipru,Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, RepublicaCehă, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. România aderăîmpreună cu Bulgaria la 1 ianuarie 2007, iar Croaţiala 1 iulie 2013.

Uniunea are la bază statul de drept, fiecare acţiunea organizaţiei se bazează pe tratatele aprobate în modvoluntar şi democratic de toate ţările. Tratatele suntnegociate şi acceptate de toate statele şi ratificate deparlamentele naţionale sau prin referendumuri. Aces-tea stabilesc obiectivele UE, normele pentru instituţiilesale, procesele decizionale şi relaţia dintre UE şimembri săi. Tratatele au fost modificate de fiecaredată când au aderat noi state, când a fost nevoie dereformarea instituţiilor sale sau pentru a-i atribui aces-teia noi domenii de responsabilitate. Ultimul tratat estecel semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007 şi carea intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, acesta asimplificat metodele de lucru şi regulile de votare, acreat funcţia de preşedinte al Consiliului European şia introdus noi structuri pentru a face UE un actor maiputernic pe scena mondială.

Uniunea Europeană este deschisă oricărui stat eu-ropean care îndeplineşte criteriile democratice, politiceşi economice pentru dobândirea calităţii de membru.Extinderea a contribuit la întărirea şi stabilizarea de-mocraţiei şi securităţii în Europa, precum şi la dezvol-tarea potenţialului comercial şi de creştere economică.Uniunea a creat o piaţă unică pentru produse şi servi-cii, fiind şi cel mai mare furnizor de programe de dez-voltare şi de ajutor umanitar la nivel mondial.

UE se implică într-o varietate de politici, din toatedomeniile în care activitatea sa este benefică statelormembre, printre acestea se numără politicile deinovare ce introduc tehnologiile de vârf în sectoareprecum protecţia mediului, cercetarea, dezvoltareasau politicile de solidaritate ce se referă la problemeleregionale, agricole şi sociale.

Piaţa unică reprezintă una dintre cele mai importanterealizări ale Uniunii, acesta a condus la eliminarea înmod treptat a restricţiilor privitoare la comerţ şi liberaconcurenţă, între statele membre, aspect ce a facilitatcreşterea standardelor de viaţă pentru toţi cetăţenii.

Organizaţia urmăreşte să realizeze competitivitateaeconomiei europene şi să asigure creşterea acesteiaprin: promovarea cunoaşterii, inovării, educaţiei şi so-cietăţii digitale; utilizarea mai eficientă a resurselor;print-o rată ridicată de ocupare a forţei de muncă, caresă asigure coeziunea socială şi teritorială.

Datorită problemelor de securitate pe care Europatrebuie să le rezolve şi în secolul XXI, UE a stabilit mă-suri pentru a garanta securitatea statelor din compu-nerea organizaţiei. În domeniul apărării, fiecare statrămâne suveran, fie că este membru NATO sau ne-utru, dar acestea pot dezvolta o cooperare militară învederea îndeplinirii misiunilor de menţinere a păcii.Uniunea colaborează eficient în special cu NATO,dar şi cu toate celelalte organizaţii internaţionalede securitate. Obiectivele Uniunii la nivel internaţionalsunt de a promova democraţia, statul de drept,libertatea şi drepturile omului, principiile egalităţii şisolidarităţii.

Nucleul Uniunii Europene îl reprezintă statele mem-bre şi cetăţenii acestora. Procesul decizional la nive-lul UE implică următoarele instituţii: ParlamentulEuropean, ce reprezintă cetăţenii şi care este ales prinvot direct la interval de cinci ani; Consiliul, reprezintăguvernele statelor membre şi adoptă proiectele legi-slative; Comisia Europeană, reprezintă intereseleUniunii şi propune proiectele legislative; ConsiliulEuropean, format din şefii de stat sau de guvern dinstatele membre defineşte direcţia politică generală şipriorităţile UE, dar nu exercită funcţii legislative.

Sediul oficial al Parlamentului European este laStrasbourg, dar îşi poate desfăşura activitatea şi laBruxelles sau Luxemburg. Locurile în ParlamentulEuropean sunt alocate statelor membre în funcţie deprocentul pe care în reprezintă din populaţia UE,numărul deputaţilor români este de treizeci şi doi.

Consiliul este un factor de decizie important încadrul căruia se discută problemele UE şi se adoptăactele legislative. Miniştri care participă la reuniunilesale, depind de subiectele de pe agendă şi deţin au-toritatea de a angaja guvernul lor în acţiunile conveniteîn cadrul acestora. Responsabilităţile fundamentaleale Consiliului sunt: adoptarea legilor europene îm-preună cu Parlamentul; coordonarea politicilor statelormembre; dezvoltarea politicii externe şi de securitatecomună a UE pe baza orientărilor stabilite de ConsiliulEuropean; încheierea acordurilor internaţionale întreUE şi statele sau organizaţiile internaţionale; adopta-rea bugetului UE în colaborare cu Parlamentul.

Comisia este instituţia independentă politic cereprezintă şi apără interesele UE, elaborează propu-neri de legi, politici şi programe de acţiune, esteresponsabilă pentru punerea în aplicare a deciziilorParlamentului şi Consiliului. Ea reprezintă Uniunea înrelaţiile internaţionale, cu excepţia politicii externe şide securitate comune.

TEORIE MILITARĂ

- 90 -

Consiliul European reprezintă cel mai înalt nivel decooperare politică între statele membre. Activitateaacestuia este coordonată de către preşedintele său,ce reprezintă Uniunea în relaţiile internaţionale.Preşedintele este ales pentru un mandat de doi ani şijumătate, care poate fi înnoit o singură dată.

În perioada actuală UE este confruntată cu tememajore, mai vechi sau mai noi, cum ar fi consolidareapăcii şi a securităţii, contribuţia Europei la constituireaunei noi configuraţii mondiale, promovarea drepturiloromului, dezvoltarea economică, protecţia mediului în-conjurător. Ea trebuie să adopte o abordare unitarăpentru rezolvarea dificultăţilor, pe care le are de în-fruntat şi pentru promovarea acelor soluţii necesareevitării unor situaţii explozive.

Obiectivul politicii externe a UE este de a asigurasecuritatea, stabilitatea, democraţia şi respectulpentru drepturile omului nu doar în imediata sa veci-nătate ci şi în alte puncte sensibile din diverse zoneale lumii, precum Africa şi Orientul Mijlociu. Principa-lul său instrument este „puterea necoercitivă”, carepresupune misiuni de observare a alegerilor, asistenţăumanitară şi ajutor pentru dezvoltare.

UE asigură 60% din ajutorul pentru dezvoltare lanivel mondial şi oferă asistenţă celor mai sărace ţăridin lume pentru combaterea sărăciei, alimentaţia po-pulaţiei, evitarea dezastrelor naturale, accesul la apăpotabilă şi tratarea bolilor. În acelaşi timp, Uniunea în-curajează activ aceste ţări să respecte statul de dreptşi să îşi deschidă pieţele pentru comerţul internaţio-nal. Comisia şi Parlamentul European se asigură căasistenţa este oferită într-o manieră responsabilă şieste gestionată în mod corespunzător. Organizaţiapromovează valorile umaniste, progresiste şi garan-tează că omenirea va fi beneficiarul şi nu victimaschimbărilor majore care au loc la nivel global.

Mileniul al treilea va aduce doar sfârşitul războiuluiclasic, în locul acestuia va apare un nou tip de conflictîmpotriva noilor surse de insecuritate specifice mediulinternaţional contemporan (terorism, criminalitatetransfrontalieră, fundamentalism religios, corupţie, cri-minalitate informatică, trafic ilegal de stupefiante saupersoane, etc.), care va angrena toate mijloacele

posibile, de la cele diplomatice şi economice la celemilitare.

Organizaţiile internaţionale de securitate şi-au de-monstrat rolul indispensabil în cadrul sistemului inter-naţional prin asigurarea păcii, preîntâmpinareaagresiunii şi înlăturarea pericolul unui război, ele aufacilitat cooperarea dintre ţări, au crescut nivelul de în-ţelegere al problemelor lumii actuale şi au oferitmijloacele necesare desfăşurării procesului de inte-grare al statelor în cadrul acestora. Structurile inter-naţionale cu vocaţie de securitate vor avea mereu omare responsabilitate în respectarea şi impunerea nor-melor de drept internaţional, în identificarea, cunoaştereaşi combaterea ameninţărilor la adresa stabilităţii şi în di-minuarea vulnerabilităţilor faţă de aceste ameninţării.

În epoca actuală se impun noi abordări în cadrul or-ganizaţiilor internaţionale în scopul stabilirii strategii-lor şi conjugării eforturilor pentru combatereapericolelor specifice începutului de mileniu, acum eletrebuie să-şi modifice într-un timp relativ redus obiec-tivele şi structura pentru a se adapta noilor provocărimajore la adresa securităţii.

Bibliografie selectivă:1. CARPINSCHI, Anton, MĂRGĂRIT, Diana, Orga-

nizaţii internaţionale, Bucureşti, Editura Polirom, 2011.2. CLAVAL, Paul, Geopolitică şi geostrategie: Gân-

direa politică, spaţiul şi teritoriul în secolul al XX – lea,Bucureşti, Editura Corint, 2001.

3. DOBRESCU, Paul, BÂRGĂOANU, Alina., Geo-politica, Bucureşti, Facultatea de Comunicare şi Rela-ţii Publice „David Ogilvy”, SNSPA, 2001.

4. DOBRESCU, Paul, Geopolitica, Bucureşti, Fa-cultatea de Comunicare şi Relaţii Publice „ DavidOgilvy”, SNSPA, 2003.

5. DUMITRU, Daniel, Securitatea regională. Orga-nizaţii şi instituţii internaţionale implicate în asigurareasecurităţii regionale, Editura Universităţii Naţionale deApărare „Carol I”, Bucureşti, 2007.

6. FRUNZETI, Teodor, Geostrategie, Editura CTEA,Bucureşti, 2009.

7. GHICA Luciana-Alexandra, Politica de securitatenaţională, Editura Polirom, Bucureşti, 2007.

8. NEGRESCU Marius, Terorism şi antiterorism înepoca modernă, Editura ANI, Bucureşti, 2008.

9.POPESCU Andrei, Jinga Ion, Organizaţii euro-pene şi euroatlantice, Editura Lumina Lex, Bucureşti,2001.

10. SAVA Ionel-Nicu, Studii de securitate , EdituraCentrul Român pentru Studii Regionale, Bucureşti,2005

11. SIMILEANU Vasile, Geopolitica, Bucureşti, Edi-tura Top Forum, 2010.

12. www.nato.int.13. www.europa.eu.int.14. www.osce.org

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1f/Further_European_Union_Enlargement2.png

AREAL BUZOIAN

- 91 -

Pursângele Englez poate fi admirat, călărit sauchiar cumpărat în Cislău. Înfiinţată în 1894 cu scopulde a produce armăsari şi iepe de prăsilă, HergheliaCislău este singura din ţară care produce şi creşte caidin rasa Pursânge Englez, considerată superlativulraselor de cai de la nivel mondial.

Dacă aveţi drum prin zona Cislăului, faceţi un micocol şi vizitaţi herghelia, pentru că merită. Locaţiagăzduieşte 130 de superbe exemplare din rasaPursânge Englez. Nu trebuie să fiţi neaparat împă-timiţi sau să ştiţi să călăriţi. Puteţi petrece momenteminunate în apropierea cailor doar admirându-i laantrenamente sau hârjonindu-se. Pentru împătimiţi,însă, centrul de călărie din cadrul Hergheliei Cislăupoate organiza lecţii cu ajutorul unui antrenor şi acelor patru jochei din dotare. Tarifele sunt mici iarsatisfacţia e garantată. Echipament nu vă trebuie,pentru că găsiţi aici de toate. Nici programareprealabilă nu trebuie; sunteţi bineveniţi oricând. Ceimai împătimiţi dintre împătimiţi pot achiziţiona de aicicai din rasa Pursânge Englez, la preţuri decente.Puteţi petrece un weekend întreg aici, pentru că zonaeste frumoasă, liniştită şi interesantă.

IstoricHerghelia şi depozitul de armăsari Cislău au fost

înfiinţate în anul 1894 cu scopul de a producearmăsari şi iepe de prăsilă. În anul 1898 instituţia sedesfiinţează şi ia naştere Depozitul de Remonti alArmatei, care funcţionează până în 1916, an în caredin cauza războiului se refugiază în Moldova. Revinela Cislău în anul 1919 şi funcţionează până în 1945,când ferma este preluată de Ministerul Agriculturii,

H E R G H E L I A C I S L Ă U--------- Plutonier adjutant principal Sandu Popa, Divizia 2 Infanterie „Getica”

http://adevarul.ro/locale/buzau/destinatie-week-end-herghelia-cislau-vezi-poti-ajunge-singura-ferma-tara-mai-exista-campioni-rasa-pur-sange-englez-1_50ada7187c42d5a66398b93a/index.html

https://www.google.ro/search?q=cislau+herghelie&tbm=isch&imgil=HJZ6NKR_EXjSpM%253A%253BMK3vR4iHnl-TIOM%253Bhttp%25253A%25252F%25252F

- 92 -

care înfiinţează aici Herghelia de Pursânge Englez.Herghelia Cislău este una dintre cele mai vechi dinţară care, în ciuda tuturor transformărilor suferite,reuşeşte şi astăzi să-şi păstreze scopul iniţial, acelade a produce şi creşte cai de rasă în condiţii optime declimă şi relief. La momentul actual Herghelia Cislăueste singura care produce şi creşte cai din rasaPursânge Englez, rasa care este considerată vârfulde lance în rândul raselor de cai de la nivel mondial,în structura genealogică a mătcii din hergheliegăsindu-se principalele linii succesorale ale tulpiniloriniţiale Darley Arabian, Godolphian Arabian şiBayrley Turk.

Pursâ ngele EnglezLa noi, rasa a fost introdusă după anul 1870, la în-

ceput prin importuri sporadice, de către unii mari pro-prietari crescători de cai, a căror matcă de prăsilă eraformată din iepe locale româneşti, unele din ele avândînfăţişarea şi calităţile vechiului cal moldovenesc.Erau folosiţi ca reproducători şi unii armăsari arabi şiturceşti, introduşi cu ocazia schimburilor reciproce cese făceau în acele vremuri între Principatele Româneşi fostul Imperiu Otoman. Mai târziu, ca o necesitatede a asigura armatei cai corespunzători pentru cava-lerie şi artilerie, Statul Român s-a implicat în impor-turi de armăsari Pursânge Englez, socotiţi cei maipotriviţi pentru nevoile armatei de la acea dată.

Asemenea importuri s-au făcut cu regularitate maiales după 1872, când însuşi Ministerul Armatei aînfiinţat o herghelie de Pursânge Englez la Nucet(Dâmboviţa), pentru a putea produce în ţară armăsariamelioratori. Rasa este principala furnizoare a cailorde curse de galop, exemplarele deosebite fiindfolosite cu succes şi în concursuri hipice de sărituripeste obstacole. La mitingurile hipice organizate întreţările fostului lagăr comunist între anii 1950 – 1960 laMoscova, Praga, Budapesta, Berlin şi Varşovia, uniidintre caii Hergheliei Cislău au câstigat curse clasice,realizând performanţe de nivel internaţional. S-aobservat că armăsarii de montă publică P.S.E suntfoarte buni amelioratori ai raselor locale. Din păcate,în lipsa unui hipodrom oficial, selecţia în rândul aces-tei rase pe baza performanţelor proprii, promovareaexemplarelor deosebite în efectivul matcă, verificareaacestora ca reproducători după valoarea descen-denţilor, poartă stigmatul probabilităţii, deci al uneieficiente reduse. Caii Pursânge Englez de la Herghe-lia Cislău au fost şi sunt în mod constant principaliicompetitori în cursele de galop organizate vara, peHipodromul Mangalia, fiind în acelaşi timp şi dedeparte câştigătorii celor mai multe reuniuni de derby.

preluare după: http://www.turismbuzau.ro/ghid-atractii-obiective-turistice-naeni/171-detalii-herghelia-cislau.html

AREAL BUZOIAN

- 92 -

- Toate zilele de naştere ale cailordin rasa pur sânge englez sunt săr-bătorite în aceeaşi zi, pe 1 august.

- Bazele regulamentelor de cursehipice sunt puse în anul 1605, înNewmarket. Primele alergări ofi-ciale s-au organizat în Anglia, în1634, la concursul „Gold Cup” con-curs important şi în zilele noastre.

- Trei armăsari sunt consideraţiîntemeietori ai rasei: Byerlez Turk,un cal din secolul XVII, GodolphinArabian şi Darley Arabian, de la în-ceputul secolului XVIII. Din aceştitrei armăsari au rezultat cei maicelebri cai pur sânge englez careau concurat la curse, Herold şiEclipse.

- Rasa Pur Sânge englez a fostintrodusă în România, după anul1870, la început prin importuri spo-radice, de către crescători de cai aivremii iar după anul 1872 ca onecesitate de a asigura armateiromâne cai corespunzători pentrucavalerie şi artilerie.

- Singura herghelie din Româniacare produce şi creşte cai din rasaPur Sânge Englez este HergheliaCislău din judeţul Buzău. Caii cres-cuţi şi produşi aici sunt principaliicompetitori în cursele de galoporganizate pe HipodromulMangalia, fiind în acelaşi timp şicâştigătorii celor mai multe reuniunihipice autohtone.

- Cel mai rapid cal din lume esteun pur sânge englez. El a atins 88km/oră şi îl cheamă Secretariat.Este considerat a fi unul dintre ceimai buni cai din rasa pursângedin toate timpurile. În anul 1999,ESPN l-a desemnat pe Secretariatal 35-lea atlet al secolului XX.

C u r i o z i t ă ţ i

http://www.prowallpapers.ro/view/pursange_englez-1024x768.html

MOZAIC BUZOIAN

- 93 -

În cadrul activităţilor dedicate sărbătoririi la25 octombrie a Zilei Armatei României, militariiGarnizoanei Buzău, în parteneriat cu InspectoratulŞcolar Judeţean Buzău şi Biroul de InformareRecrutare, au planificat, organizat şi desfăşurat joi,22 octombrie, la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” şiŞcoala Generală nr. 15 „George Emil Palade” dinBuzău, evenimentul „Ziua Armatei României în şcoli”,un proiect educaţional prin care militarii din Buzău auîmpărtăşit bucuria sărbătoririi acestei zile cu eleviiavând convingerea că acest moment de suflet este,înainte de toate, un eveniment prin care se cinstescvalorile româneşti, patriotismul, curajul şi devotamen-tul faţă de ţară.

Militarii buzoieni prezenţi la activitate au interacţionatactiv cu elevii, vorbindu-le acestora despre tradiţiile deluptă ale înaintaşilor noştri, despre zbuciumata epopeepe care aceştia au scris-o cu litere de aur în cartea deistorie a neamului, dar şi despre misiunile actuale pecare le desfăşoară în ţară şi în teatrele de operaţiialături de partenerii noştri din NATO.

Totodată, a fost prezentată şi oferta educaţională asistemului militar, încercând astfel, să ajute elevii înalegerea unei cariere în acest domeniu.

Prezentarea Drapelului de Luptă şi expoziţia deechipamente, armament şi tehnică militară au încheiatprima etapă a activităţilor dedicate sărbătoririi ZileiArmatei României.

Redacţia

ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI ÎN ŞCOLI

Duminică, 25 octombrie 2015, ora 10.00, cu ocaziasărbătoririi Zilei Armatei României, militarii din garni-zoana Buzău au participat la ceremonia militară şi re-ligioasă cu depuneri de coroane de flori, desfăşuratăla Monumentul „Regimentului 48 Infanterie” dinParcul Eroilor, iar de la orele 13.00, la „CimitirulEroilor” şi Monumentul „Ostaşului Erou” din localitateaSiriu, judeţul Buzău.

La ceremonie au participat, comandantul garni-zoanei Buzău, general-maior dr. Petrică-Lucian Foca,oficialităţi locale civile şi militare, cadre militare active,în rezervă şi retragere din garnizoană, veterani derăzboi, mass-media locală.

În cadrul manifestărilor, comandantul Diviziei 2Infanterie „Getica”, general-maior dr. Petrică-LucianFoca, a transmis că: ... armata română înseamnăcuraj, determinare, devotament şi patriotism. Suntvalori ce ar trebui să transmită un mesaj puternicfiecăruia dintre noi, valori care merită celebrate mereu,valori de care avem nevoie în societatea noastrăpentru a deveni mai puternici ca naţiune.

...folosesc acest prilej - Ziua Armatei Românieipentru a vă transmite şi a asigura societatea civilă că nevom îndeplini misiunea încredinţată de poporul român- aceea de a servi cu demnitate patria şi valorile ei...

Activităţile dedicate aniversării, la 25 octombrie, aZilei Armatei României, s-au încheiat cu o impresio-nantă retragere cu torţe.

Redacţia

MOZAIC BUZOIAN

- 94 -

2 5 O C T O M B R I EZ I U A A R M A T E I R O M Â N I E I

MOZAIC BUZOIAN

- 95 -

MOZAIC BUZOIAN

- 96 -

În data de 30 octombrie 2015, comandantul Diviziei2 Infanterie „Getica”, general-maior dr. Petrică-LucianFoca, a participat la ceremonia militară organizată decătre Batalionul 620 Operaţii Speciale „Băneasa-Otopeni”, cu ocazia aniversării a 65 de ani de laînfiinţare.

Ceremonia a debutat cu citirea mesajului ŞefuluiStatului Major al Forţelor Terestre.

A urmat decorarea de către comandantul diviziei aDrapelului de Luptă al unităţii cu Emblema de Onoarea Statului Major al Forţelor Terestre.

După alocuţiunile invitaţilor şi oficierea serviciuluireligios, generalul-maior dr. Petrică-Lucian Foca aoferit embleme şi diplome aniversare.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea unităţii, iar ac-tivităţile au continuat cu vizitarea expoziţiei de arma-ment, echipament şi tehnică militară din dotare dar şicu vizionarea unui exerciţiu demonstrativ specific.

***La 1 noiembrie 1950, în baza Ordinului ministrului

Forţelor Armate nr. 00123299 din 27.10.1950, laCentrul de Instrucţie al Aviaţiei din garnizoana Tecuci,i-a fiinţă Batalionul 1 Paraşutişti, continuator altradiţiilor de luptă ale primei subunităţi de paraşutiştidin armata română. Batalionul, dislocat în 1951 laBuzău, a fost transformat, la 01.10.1952 în Regimentde Paraşutişti, primind la 02.10.1954 Drapelul deLuptă, iar la 21.10.1974, denumirea onorificăRegimentul 60 Desant-Paraşutare „Băneasa-Otopeni”.

Locotenent-colonel Toni ENE

BATALIONUL 620 OPERAŢIISPECIALE „BĂNEASA-OTOPENI”

LA CEAS ANIVERSAR

În conformitate cu Legea nr.150 din 22.10.2014 , însemn de recunoaştere a meritelor personaluluiarmatei participant la acţiuni militare s-a instituit ZiuaVeteranilor din Teatrele de Operaţii.

Cu acest prilej, în satul Pinu, din comuna Brăeşti,militarii din garnizoana Buzău au organizat o cere-monie militară dedicată eroului buzoian, sublocotenent(post mortem) Dan Ion Ciobotaru, căzut la datorie la23 iunie 2010, în Afganistan.

Alături de membrii familiei s-au aflat la ceremoniecamarazi din garnizoanele Buzău şi Braşov, reprezen-tanţi ai autorităţilor locale dar şi din cadrul structurilorde apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, copiişi oameni ai satului, înalte feţe bisericeşti.

În semn de recunoştinţă pentru sacrificiul suprem,cu voci tremurânde, poate prea săraci în cuvinte, au

fost evocate principalele momente din activitateadepusă în slujba ţării a celui care a fost omul, militarul,eroul Dan Ion Ciobotaru.

După oficierea serviciului religios a urmat depunereade coroane şi jerbe de flori, la mormântul erouluiSublocotenent (p.m.) CIOBOTARU ION DAN, de cătrefamilie şi instituţiile participante la eveniment.

Acestora li s-au alăturat într-un şir al tăcerii, copii dela şcoala din satul Pinu, care au depus şi ei flori lamormântul eroului.

„…cine îşi asumă crucea de erou, îşi asumăresponsabilitatea patriotului, a celui care ia parte larăzboiul războaielor, unde sufletul eroului primeştelibertatea zilei care nu cunoaste amurgul, a zilei carenu cunoaste umbra ...” . Românii nu-şi uită eroii.Armata României nu-şi uită eroii ... Îi cinstesc, îi preţu-iesc şi îi respectă pentru că Ei sunt cei care au pus,mai presus de orice, dragostea faţă de ţară, consfinţităprin însăşi jurământul pe care l-au depus ca oricemilitar. Jur să-mi apăr ţara chiar şi cu preţul vieţii ...” atransmis locţiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie„Getica”, general de brigadă dr. Oliviu IRINA, prezentla comemorare.

Ne-am despărţit de eroul nostru cu capetele plecateîntr-o pioasă recunoştinţă însoţiţi de acordurilemelodiei STINGEREA.

Dumnezeu să te aibă în pază, eroule!

Locotenent-colonel Toni ENE

MOZAIC BUZOIAN

- 97 -

11 noiembrie - ZIUA VETERANILOR

MOZAIC BUZOIAN

- 98 -

Sâmbătă, 14 noiembrie 2015, militari din garni-zoana Buzău au răspuns PREZENT, în zona localităţiiBeceni, judeţul Buzău, la acţiunea iniţiată de AsociaţiaEcoAssist din Bucureşti, alături de 5 organizaţiinon-guvernamentale de protecţia mediului în cadrulcampaniei naţionale „Plantăm fapte bune în România”,care a constat în plantarea a 1.000.000 de copaciîntr-o singură zi.

Măreţia unei păduri nu constă în numărul copacilorci constă în numărul celor care o îngrijesc. Astfel mili-tarii buzoieni în colaborare cu Fundaţia „MareşalAlexandru Averescu” din Buzău au conştientizat im-portanţa campaniei, ca şi în anii trecuţi prin partici-parea voluntară la plantarea a 15000 de puieţi de plop,salcâm şi salcie în zone defavorizate.

Astfel de fapte reprezintă o grijă pentru viitor, o grijăpentru a preda mai departe un spirit civic, demon-strând încă o dată legătura vie dintre armată şisocietate, dându-ne şi de această dată, nouă milita-rilor, încrederea, că atitudinea de respect faţă denatură este prezentă în rândul românilor.

În cadrul acţiunii de voluntariat, alături de locuitoriicomunei Beceni au participat peste 80 de militari,30 de elevi şi părinţi din cadrul Asociaţiei UrsuleţiiHarnici, reprezentanţi ai Şcolii generale nr.15 „GeorgeEmil Palade” din Buzău, 150 de elevi de la LiceulTehnologic „Dimitrie Filipescu” din Buzău, LiceulTeoretic din Beceni precum şi elevi ai şcolilor generaledin comuna Beceni, asigurând societatea civilă că vi-itorul verde este prezent în sufletul multor tineri, prin im-plicarea în creşterea suprafeţei împădurite a judeţului.

Alături de militarii şi elevii voluntari a fost şi gene-ralul maior dr. Petrică-Lucian FOCA, comandantulGarnizoanei Buzău, care a transmis că implicareamilitarilor în mod voluntar la această campanienaţională este pentru a construi un mediu sănătospentru toţi şi mai ales pentru urmaşii noştri.

Prezenţi la această campanie naţională au fost şisecretarul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, pre-fectul judeţului Buzău, George Sava, subprefectuljudeţului Buzău, Sorin Gheorghe, preşedinteleConsiliului Judeţean Buzău, ec. Petre Emanoil Neagu,preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cultului Eroilor,filiala Buzău, general de brigadă (ret.) Achim Alstani,director al Direcţiei Silvice Buzău, ing. Pitiş Cornel,şeful Ocolului Silvic Vintilă Vodă, ing. Mircea Labeş,primarul comunei Beceni, Laurenţiu Constantin careau transmis mulţumiri celor care au participat în modvoluntar la această campanie, prin care se asigurăeducarea tinerei generaţii în spiritul protecţiei mediului.

Redacţia

Plantăm fapte bune!

MOZAIC BUZOIAN

- 99 -

În lucrarea „Monumentul”1- lucrările celei de-a VI-aediţii a Simpozionului naţional „Monumentul-tradiţie şiviitor”, Iaşi 2004, apare un document-material despreMonumentul Eroilor de la Siriu, judeţul Buzău, sub sem-nătura col. dr. Mircea Tănase de la unitatea de paraşutiştiBuzău. Întrucât am coordonat lucrările pentru reamena-jarea Monumentului Eroilor de la Siriu pe noul amplasa-ment, dl. col. Tănase a avut o discuţie şi cu mine. I-amdat toate datele pe care le ştiam atunci. Între timp m-amdocumentat, iar manuscrisul „Nehoiu - o încercare demonografie" a lămurit toate aspectele legate de monu-ment. La iniţiativa unui comitet condus de învăţătorul Al.Dumitrescu şi Ştefan Dumitrescu şi locuitori ai satuluiSiriu, se face apel la fundaţia „Cultul Eroilor" ca în memo-ria ostaşilor căzuţi în luptele din munţii Siriului să seaprobe construirea unui cimitir şi a unui monument. Înacest context trebuia găsit terenul pentru amplasareacimitirului eroilor. Donatorul terenului a fost profesorulPamfil Georgian, iar proiectul este realizat de „CultulEroilor". Între 1929-1933 s-a strâns cea mai mare partea sumei de bani necesare construirii cimitirului. Lucrărileau fost începute în anul 1933 şi s-au încheiat în anul1936, an în care a avut loc şi inaugurarea. Potrivit proiec-tului, cimitirul avea în mijlocul său o biserică mică dinlemn pentru oficierea slujbelor religioase în amintireacelor căzuţi la datorie - un osuar, atât pentru români câtşi pentru nemţi, precum şi crucile celor care au fost iden-tificaţi. Toate aceste construcţii erau dominate de o sta-tuie reprezentând un infanterist care pornea la atac cuarma într-o mână şi în cealaltă mână o grenadă - operacunoscutului sculptor Frederick Stork (d. 1942). Statuiaera turnată din bronz, în greutate de 3 t, la întreprinderea„Voinea” din Bucureşti şi transportată la gara Nehoiu pecalea ferată, iar de aici cu ajutorul a şase perechi de boipână la Gura Siriului, locul amplasării cimitirului. Întrelocuitorii comunei - Comitetul de iniţiativă şi autorităţilejudeţene au existat neînţelegeri şi s-a ajuns chiar laconflicte deschise, deoareceautorităţile în frunte cu prefectuljudeţului urmăreau strămutareacimitirului în oraşul Buzău, la Cimi-tirul Eroilor. Sătenii câştigă şi cimi-tirul va rămâne acolo undegeneralul Traian Epure a condusluptele împotriva duşmanului, fiindnumit „Apărătorul Văii Buzăului”. Lainaugurare au participat un numărde 10.000 locuitori de pe ValeaBuzăului, până la Pârscov şiUnguriu. Au participat generaliiTraian Epure, comandantul divizieiV Buzău şi Radu Beldescu,comandantul Corpului V Armată.

Cimitirul va exista aici, la poalele vârfului Şoimul, maibine de 45 de ani, până în anii 1981-1982, când datoritălucrărilor de la barajul Siriu, începute în 1975, terenulintră sub oglinda lacului şi va fi strămutat circa 2 km sprerăsărit, în apropierea DN10 Buzău-Braşov, pe un terendonat de familia Ion şi Ligia Leonte, foşti învăţători ai co-munei. Ziarul „Acţiunea Buzăului” din 27 octombrie 1940elogia pe bravul general Traian Epure la moartea aces-tuia: „Ostaşii care dorm în cripta de la Siriu, ctitoria gene-ralului Epure, ca şi aceia rămaşi pe alte meleaguri,primesc pe comandantul lor drag, la somnul veşniciei,mărturisindu-şi acum iubirea de neam şi de pământ...!”Deci meritul ridicării acestui monument este al locuitorilordin zonă prin Comitetul de iniţiativă, care a colectat banii,al generalului Traian Epure şi al fundaţiei „Cultul Eroilor”.Am făcut această precizare întrucât fiecare dintre cei treiiniţiatori îşi aroga toate meritele, fără a aminti de ceilalţidoi. În 1986 am fost la barajul Siriu în interes de serviciu.Întrucât am stat câteva săptămâni în şantier, seara măîntâlneam în camera unuia dintre inginerii saueconomiştii tineri ai şantierului pentru a conversa pe mar-ginea cărţilor noi apărute, jucam şah, table sau făceamexcursii în împrejurimi. Am rămas uimit când pe post deveioză, aşa cum mă citează dl. colonel Tănase în comu-nicarea de la laşi: „Din craniile găsite în cimitir, unii din-tre constructorii barajului, mai ingenioşi, îşi confecţionauveioze, iar vitele satului păşteau nestingherite printre cru-cile eroilor.” Am luat decizia să amenajez acest cimitir,nefiind nici o hotărâre în acest sens din partea judeţului,ci un acord verbal din partea secretarului cu propagandaşi un sprijin al prim-vicepreşedintelui ConsiliuluiJudeţean, Maria Lazăr, care la rugămintea mea a repar-tizat pe arhitectul Aurel Michnea, cu care eram prieten,pentru asistenţă tehnică. Am constatat starea jalnică încare se afla cimitirul şi monumentul şi am început, dinianuarie 1987, să reamenajez prin „comandarea” gardu-lui de fier forjat, a osuarului şi a porţilor. La rugămintea

MONUMENTUL EROILOR DE LA SIRIU

Foto de grup la inaugurarea Cimitirului eroilor de la Siriu - 1936

mea, directorii, secretarii de partid sau liderii de sindicatde la Întreprinderea de Utilaj Tehnologic, IPICCF, Între-prinderea de Geamuri, Inspectoratului Silvic, m-au ajutatsă realizez din fier forjat gardul, rafturi şi uşi pentru osuar,porţi, plantaţii de brazi, gard viu etc.

Când era vreme frumoasă se săpau şanţuri şi se tur-nau betoane cu ajutorul domnului Dorojneac, şef deşantier, director fiind domnul Andrei, şi cu oameni aduşide primărie prin domnul Costache, secretarul adjunct cupropaganda de la primăria Siriu (nu este vorba de fostuldirector IFET). Ultimul care m-a ajutat cu plantarea debrazi şi gard viu a fost dl. inginer Dumitru Drăgulănescu,inspector şef la Inspectoratul Silvic Buzău.

La sugestia arhitectului Aurel Michnea, pentru a scoatestatuia Ostaşului Erou dintr-o mică vale şi a o urca pepartea cea mai înaltă, mai vizibilă a cimitirului, mi-amasumat răspunderea şi în ziua de 15 aprilie 1987, orele16.00, am început mutarea „Ostaşului Erou”, fără nici oaprobare, la loc vizibil şi îndreptată cu faţa spre Ardeal.Până seara târziu muncitorii au lucrat fără întrerupere şicu ajutorul unei macarale sosite pe înserat am aşezatstatuia Ostaşului Erou pe noul amplasament. A doua ziîntre pietrele postamentului s-a turnat ciment şi, exte-nuat, am serbat cu echipa de muncitori, cu domniiMichnea şi Costache, făcându-le cinste cu o bere. În ma-terialul prezentat de dl. col. dr. Mircea Tănase lasimpozionul de la laşi remarca:

„Statuia a fost amplasată din iniţiativa şi pe pro-pria răspundere a domnului Gheorghe Petcu, act demare curaj în acele vremuri, pe o înălţime dominantă

din apropierea Cimitirului Eroilor şi orientată cu faţaspre Ardeal, oferindu-i perspectiva şi posibilitatea dea fi remarcată de la o distanţă apreciabilă de către ceicare pătrund din nord pe Valea Buzăului, sugerândîn acelaşi timp deviza devenită celebră dupăMărăşeşti: Pe aici nu se trece!"

Pe 9 Mai 1987 am reinaugurat cimitirul şi MonumentulEroilor, serbând cu oficialităţile şi populaţia din zonă,aproximativ 500 de persoane din: Siriu, Nehoiu, GuraTeghii, Pătârlagele, cu mare fast, ziua obţinerii Indepen-denţei de stat şi victoria împotriva fascismului. De la Siriu,începând cu 15 mai 1987, m-am mutat la Pârscov, pen-tru a mă ocupa de finalizarea lucrărilor la Casa Memori-ală „Vasile Voiculescu”, lucrări care trenau din 1973. Dinluna mai până în octombrie 1987 am finalizat şi aceastălucrare, avându-l alături tot pe arhitectul Aurel Michnea.Dacă veţi vedea acelaşi model de gard la MonumentulEroilor de la Siriu şi la Casa „V. Voiculescu" de laPârscov, noi suntem de vină, adică arh. Aurel Michnea,fie-i ţărâna uşoară, şi subsemnatul, Gheorghe Petcu, so-ciolog, coordonator şi autor principal al acestei cărţi.

P.S. De ZIUA ARMATEI, 25 octombrie 2011, înprezenţa unei gărzi militare şi a unui numeros public amvorbit-pentru prima oară la Monumentul Eroilor de la Siriudupă 25 de ani-despre aventura reabilitării MONUMEN-TULUI.1. Gheorghe Petcu, „Judeţul Buzău-Legende şi istorie. In-timităţi ale secolelor trecute. Mistere şi enigme”, volumul 2,Editura Alpha MDN, Buzău,2008, pp. 124-129

sociolog Gheorghe Petcu

MOZAIC BUZOIAN

- 100 -

Dulcea noastră patrie, România- Andrei Vlădăşcău-

România, ţara noastră, este o ţară minunată, oţară cu multe bogăţii, cu oameni ospitalieri, la fel capământurile patriei.

România are o istorie şi o cultură vastă. De la cele-brele statui, cum ar fi „Gânditorul”, până la tezaureledin anumite părţi ale ţării, România le are pe toate.Locurile minunate, cu un peisaj mirific, unele dintreele având şi o influienţă istorică sunt vizitate, anual,de un număr uriaş de turişti, atât din ţara noastră, câtşi din alte ţări. Cele mai impresionante peisaje se aflăîn ţinuturile Transilvaniei, unde putem găsi o mulţimede castele, cum ar fi: Castelul Corvinilor, CastelulPeleş, Castelul Bran. Toate acestea sunt locuri cu oîncărcătură istorică uriaşă. De asemenea, ele pot fisumbre, dar peisajul în care sunt plasate acestea, teface să uiţi până şi cele mai adânci temeri şi îţi dă

prilejul de a te relaxa, măcar un moment, fără a temai gândi la absolut nimic. România este o ţarăaproape perfectă, o ţară de care ar trebui să fim mân-dri şi pe care trebuie să ştim să o preţuim.

A mea patrie-Anca Andrei-

O, draga mea patrie, acum îmi dorescCa toţi să preţuim pamântul românescSă fim apropiaţi, astfel unindu-neŞi să ne petrecem timpul, preamărindu-te.Mulţi sunt cei care vin şi pleacă,Impresionaţi se gândesc iar graniţa s-o treacăŞi răspândesc prin lume că-i o ţară minunatăCe nu va fi despărţită chiar niciodată.

Dar ce-nţelegi prin despărţită, tu, străine?Că o să plecăm şi nimeni nu mai vine?Unde să plecăm şi s-o lăsăm aşa,Când ştiu că ţara noastră natală este ea?

Despărţiţi de invidie şi de ură, poate,Dar o să le uităm absolut pe toate,Căci suntem români, ca fraţii noi suntem,Din acelaşi tată şi iubirea n-o s-o rupem.

Gânduri ale elevilor Şcolii generale nr.15„George Emil Palade” din Buzău

CONSILIUL JUDEŢEAN BUZĂU

MOZAIC BUZOIAN

Acordaţi 2% din impozitul anual pe venit Fundaţiei „Mareşal Alexandru Averescu”,(organizaţie nonprofit, de utilitate publică, recunoscută conform HG 860 din 12.11.2013)

pentru a reda patrimoniului naţional o clădire istoricăCERCUL MILITAR BUZĂU

Detalii de completare şi trimitere a formularului 230 pe site-ulwww.fundatia-averescu.ro

Decoraţiuni Piatrăpentru curte şi grădină

Calcar de Năieni

ww

w.d

ecor

atiu

nipi

atra

.ro

FFuunnddaaţţiiaa „„MMaarreeşşaall AAlleexxaannddrruu AAvveerreessccuu””BBuuzzăăuu,, BBuulleevvaarrdduull UUnniirriiii nnrr.. 114400

wwwwww..ffuunnddaattiiaa--aavveerreessccuu..rroo