75

Stud

iul 6

Studiul 6 2-8 noiembrie

Ziua Ispăşirii

Pentru studiul din săptămâna aceasta, citeşte: Leviticul 16; 23:27-32; Deuteronomul 19:16-21; Matei 18:23-25; Isaia 6:1-6.

Sabat după-amiază

Textul de memorat: „Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiu-irea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea! El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre şi va arunca în fundul mării toate păcatele lor.” (Mica 7:18,19)

Ziua Ispăşirii (în evreieşte, Yom Kippur) este, după cum se arată în Leviticul 16, cel mai solemn ritual din Vechiul Testament. Ea este descrisă în mod deliberat în inima cărţii Leviticul, carte care, la rândul ei, se află în centrul celor cinci cărţi ale lui Moise, fapt care subliniază sfinţenia deo-sebită a acestui ritual. Fiind denumită „o zi de Sabat, o zi de odihnă” sau, în alte versiuni, „Sabatul Sabatelor” (Leviticul 16:31), ea impunea înceta-rea oricărui fel de muncă, lucru unic între sărbătorile anuale israelite. În felul acesta, Ziua Ispăşirii este încadrată în conceptul de Sabat – un timp de odihnă în lucrarea îndeplinită pentru noi de Dumnezeu, în calitate de Creator şi Răscumpărător.

Săptămâna aceasta, vom studia ritualurile care se desfăşurau în Ziua Ispăşirii în sanctuarul pământesc şi ne vom opri în mod special asupra ri-tualurilor cu cei doi ţapi, ritualuri care ne vor ajuta să înţelegem mai bine adevăruri profunde legate de mântuire şi de eradicarea finală a păcatului.

76

Stud

iul 6

Duminică, 3 noiembrie Curăţirea anuală

1. Pentru ce se făcea ispăşire în Ziua Ispăşirii? Leviticul 16:16,30De-a lungul unui an, erau transferate asupra sanctuarului tot felul de

păcate şi de necurăţii ritualice. Ziua Ispăşirii era momentul îndepărtării lor. Ritualul era format din trei părţi principale:

(1) Preotul aducea o jertfă de ispăşire pentru el însuşi. Marele-preot aducea un viţel ca jertfă pentru păcatele sale, asigurându-se, astfel, că era curat înainte de a intra în sanctuar şi de a îndeplini ritualul de curăţire a acestuia.

(2) Aducerea ca jertfă de ispăşire a ţapului „pentru Domnul” (Leviti-cul 16:8). În decursul anului, jertfele pentru ispăşire (curăţire) „aduceau” toate păcatele israeliţilor în sanctuar. În Ziua Ispăşirii, toate aceste păcate erau îndepărtate din sanctuar prin intermediul sângelui ţapului „pentru Domnul”.

(3) Ritualul de eliminare a păcatului prin ţapul pentru Azazel. Dumnezeu dorea să scoată păcatele afară din sanctuar şi din tabăra po-porului Său. În acest scop, cel de-al doilea ţap era trimis în pustie.

2. Ce se făcea cu ţapul pentru Azazel şi ce simboliza acest lucru? Leviticul 16:15

______________________________________________________________

În cazul ţapului pentru Domnul, nu avea loc o mărturisire a păcatului şi nici punerea mâinilor, deci sângele acestei jertfe nu purta păcatul, el nu întina, ci, dimpotrivă, curăţa. Rezultatul este descris în versetele 16 şi 20. Marele-preot făcea ispăşire cu sângele ţapului pentru Domnul, curăţind întregul sanctuar şi, totodată, poporul, astfel încât, în momentul în care sanctuarul era curăţit de păcatele poporului, poporul însuşi era curăţit de aceste păcate. Prin urmare, Ziua Ispăşirii era o zi unică, deoarece numai atunci devenea curat şi poporul, şi era curat şi sanctuarul.

De asemenea, merită subliniată ideea că Ziua Ispăşirii constituia faza a doua a ispăşirii. Prima fază se derula pe parcursul anului şi era perioada în care israeliţii primeau iertare. Păcatele lor nu erau şterse, ci erau încredin-ţate lui Dumnezeu Însuşi, care promisese să Se ocupe de ele. În schimb, a doua fază nu mai avea în vedere iertarea, întrucât poporul era deja iertat. De altfel, verbul „a ierta” nu mai apare deloc în Leviticul 16 sau în Leviti-cul 23:27-32. Aceasta ne arată că planul de mântuire nu urmăreşte în mod exclusiv iertarea păcatelor, idee care capătă şi mai mult sens atunci când este privită în contextul mai larg al marii lupte.

Comentarii pentru instructori

77

Stud

iul 6

Obiectivele instructoruluiLa nivelul cunoştinţelor: Grupa să înţeleagă aspectele esenţiale ale

tipologiei Zilei Ispăşirii.La nivelul sentimentelor: Membrii grupei să devină conştienţi de

importanţa mesajului transmis de Ziua Ispăşirii.La nivel practic: Să aleagă să beneficieze de privilegiile speciale de

care se bucură poporul lui Dumnezeu în Ziua antitipică a Ispăşirii.

SCHIŢA STUDIULUII. Cunoştinţe: Activităţile din Ziua Ispăşirii (Leviticul 16 şi 23:26-32)

A. Jertfa „necurmată” (tamid) ardea pe altar pe tot parcursul Zilei Ispăşirii (Numeri 29:11). Ce ne spune aceasta despre temeiul în baza căruia suntem acceptaţi de Dumnezeu în timpul judecăţii de cercetare?

B. Sângele ţapului pentru Dumnezeu curăţa sanctuarul de raportul păcatelor mărturisite acumulate de-a lungul unui an (Leviticul 16:3-19). Cărei nevoi îi răspunde Ziua antitipică a Ispăşirii, în afară de cea a iertării?

C. Trimiterea în pustie a ţapului pentru Azazel simbolizează înde păr-tarea definitivă a păcatului. (Leviticul 16:5-10,20-23).

D. Israeliţii din vechime erau aşteptaţi să participe la anumite activităţi colective în Ziua Ispăşirii (Leviticul 16:30; 23:26-32). Cum se împli-nesc aceste simboluri în Ziua antitipică a Ispăşirii?

II. Sentimente: Încredere în Ziua JudecăţiiA. Ziua Ispăşirii înseamnă pocăinţă, curăţire şi judecată de cercetare.

Cum putem avea o atitudine de încredere şi bucurie de-a lungul acestui proces?

III. Practic: Privirea aţintită la Isus!A. Alege să beneficiezi de privilegiile Israelului spiritual, aţintindu-ţi

privirea spre Domnul Isus în timpul judecăţii de cercetare.

Rezumat: Serviciile din Ziua Ispăşirii arătau înainte, spre judecata de cercetare îndeplinită de Domnul Hristos în sanctuarul ceresc, şi ne desco-peră activităţile speciale la care participă poporul lui Dumnezeu în mo-mentul de faţă.

78

Stud

iul 6

Luni, 4 noiembrie Mai mult decât iertare

3. Care era principala misiune a marelui-preot în Ziua Ispăşirii? Leviticul 16:32-34

______________________________________________________________

______________________________________________________________

Rolul principal al marelui-preot era acela de reprezentant al păcăto-sului înaintea lui Dumnezeu. În ceea ce priveşte sanctuarul, el gestiona sistemul şi îndeplinea diferitele ritualuri de aducere a jertfelor şi a daru-rilor (Evrei 8:3). Însă, cu ocazia Zilei Ispăşirii, el avea o misiune uriaşă: el îndeplinea aproape toate ritualurile, cu excepţia ducerii în pustie a ţapului pentru Azazel (el era totuşi cel care dădea porunca de trimitere a ţapului).

În această zi, marele-preot devenea un exemplu viu al lui Hristos. După cum atenţia poporului lui Dumnezeu de la data aceea era îndrepta-tă spre marele-preot, tot la fel, astăzi, privirile noastre sunt aţintite numai asupra Domnului Isus. După cum lucrarea marelui-preot de pe pământ îi aducea poporului curăţire de păcat, tot la fel lucrarea Domnului Isus din sanctuarul ceresc ne aduce nouă curăţire de păcat (Romani 8:34; 1 Ioan 1:9). După cum unica speranţă a poporului de odinioară era legată de marele-preot, tot la fel speranţa noastră este doar Hristos.

„Sângele lui Hristos, care era menit să-l elibereze pe păcătosul pocăit de condamnarea Legii, nu avea să şteargă păcatul; acesta avea să rămână scris în sanctuar până la ispăşirea finală; tot astfel, în simbol, sângele jert-fei pentru păcat îndepărta păcatul de la cel pocăit, dar rămânea în sanc-tuar până la Ziua Ispăşirii.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 357

Potrivit cu Leviticul 16:16-20, marele-preot trebuia să intre în Sfânta Sfintelor şi să o cureţe de necurăţiile rituale, de nelegiuiri şi de păcate. El transfera toate fărădelegile, toate nelegiuirile şi toate păcatele lui Israel asupra ţapului viu, apoi le trimitea în pustie prin acest ţap. În acest mod, toată vina poporului dispărea. Aşadar, unicul scop al Zilei Ispăşirii era cu-răţirea de păcat, şi nu iertarea. În această zi, nu era necesar ca Dumnezeu să acorde iertare, fiindcă El iertase deja păcatele.

Cum ne putem forma bunul obicei de a ne bizui cu totul numai pe meritele Domnului Hristos atunci când punem la lucru toată capacitatea cu care ne-a înzestrat Dumnezeu de a îndepărta păcatul de la noi?

Comentarii pentru instructori

79

Stud

iul 6

PAŞII ÎNVĂŢĂRII1. MOTIVEAZĂ!

Pasajul central: Leviticul 16:29,30Ideea centrală pentru creştere spirituală: Ritualurile îndeplinite în

Ziua Ispăşirii din Vechiul Testament prefigurează lucrarea Domnului Hristos şi îndatoririle poporului Său din timpul Zilei antitipice a Ispăşirii.

De ce a fost aşezat capitolul acesta în centrul Pentateuhului? Ziua Is-păşirii era cea mai sfântă zi din an, ziua în care cea mai sfântă persoană din Israel (marele-preot) intra în locul cel mai sfânt de pe pământ (Sfânta Sfintelor) pentru a îndeplini cea mai sfântă lucrare (curăţirea sanctuaru-lui, lucrarea de ispăşire finală). În ebraică, Yom Hakippurim [pluralul de intensificare al lui kippur; este utilizat în scopul sublinierii ideii de ispăşi-re], „Ziua Ispăşirii [finale]” (Leviticul 23:27).

Activitate introductivă: Prezintă-le membrilor grupei structura sime-trică a Pentateuhului şi apoi întreabă: De ce este atât de importantă Ziua Ispăşirii pentru Israelul spiritual în timpul Zilei antitipice a Ispăşirii?

De discutat: Ziua antitipică a Ispăşirii constituie perioada de apogeu a istoriei mântuirii (timpul sfârşitului). În acest interval de timp, Domnul Hristos, Marele-Preot al universului, intră în locul cel mai sfânt din între-

Ziua Ispășirii

Legi personale

Legi preoţeș�

Legile sanctuarului

Exodul Levi� cul Numeri

Geneza Deuteronomul

Structura simetrică (sub formă de chiasm) a Pentateuhului

SÂNGE

SFINŢENIE

16

11-15 17-20

8-10 21-22

1-7 23-27

80

Stud

iul 6

Marţi, 5 noiembrie Azazel

4. Citeşte Leviticul 16:20-22. Ce se întâmpla cu ţapul cel viu?______________________________________________________________

______________________________________________________________

Ritualul cu ţapul cel viu nu era practic un ritual de aducere a unei jertfe. Mai întâi, se hotăra prin tragere la sorţi care dintre cei doi ţapi era pentru Yahweh şi care era pentru Azazel. În timp ce ţapul pentru Domnul urma să fie adus ca jertfă de ispăşire (vers. 9, 15), ţapul pentru Azazel mai este numit şi „ţapul cel viu”, deoarece nu era înjunghiat, probabil tocmai pentru a transmite ideea că ritualul nu însemna aducerea unei jertfe. De asemenea, ţapul cel viu intra în acţiune numai după ce marele-preot ter-mina de făcut ispăşirea pentru întregul sanctuar (vers. 20). Ideea aceasta nu poate fi subliniată îndeajuns: ritualul cu ţapul cel viu nu avea nimic de-a face cu curăţirea efectivă a sanctuarului sau a poporului, fiindcă aces-tea fuseseră deja curăţite.

Dar cine sau ce este acest Azazel? Interpreţii iudaici timpurii îl identi-ficau pe Azazel ca fiind primul înger care a păcătuit şi autorul principal al păcatului şi, mai mult chiar, conducătorul îngerilor răi. Noi îl recunoaştem astăzi ca fiind simbolul lui Lucifer.

Ritualul cu ţapul cel viu era o ceremonie de eliminare finală a păca-tului. Păcatul era aşezat asupra celui care îl inventase şi era apoi ţinut pentru totdeauna la distanţă de popor. „Ispăşirea” făcută prin intermediul acestuia avea în vedere pedeapsa (Leviticul 16:10), asupra acestui ţap era transferată răspunderea finală pentru păcat.

Niciodată şi în niciun fel Satana nu poartă păcatul pentru noi în calita-te de înlocuitor al nostru. Numai Isus a făcut acest lucru şi este o blasfemie să credem că Satana ar avea vreun rol de îndeplinit în procesul mântuirii noastre.

Ritualul cu ţapul cel viu are unele puncte comune cu legea martorului mincinos (Deuteronomul 19:16-21). Acuzatorul şi învinuitul se înfăţişează înaintea Domnului, reprezentat de preoţi şi de judecători; se face anchetă şi, dacă se dovedeşte că acuzatorul este un martor mincinos, el primeşte pedeapsa pe care o ceruse pentru celălalt (vezi cazul lui Haman care ridi-case o spânzurătoare pentru Mardoheu).

Mulţumeşte-I din nou lui Dumnezeu pentru iertare, pentru îndurarea Sa şi pentru că a promis să nu-Şi mai aducă aminte de păcatul tău (Ieremia 31:34). Ce putem face ca să uităm şi noi păcatele de care am fost iertaţi? Este important? De ce?

Comentarii pentru instructori

81

Stud

iul 6

gul univers (Sfânta Sfintelor din sanctuarul ceresc), pentru a realiza cea mai sfântă lucrare din toate timpurile (lucrarea finală de ispăşire)!

2. APROFUNDEAZĂ!Comentariu biblicI. Ritualurile principale desfăşurate în Ziua Ispăşirii

A. Jertfa „zilnică”(Reciteşte împreună cu grupa Numeri 29:11.)Slujba „zilnică” (tamid) se aducea şi în Ziua Ispăşirii (Numeri 29:11;

Exodul 30:8,10). Oamenii erau dependenţi în continuare de sângele jert-fei şi de mijlocirea la altarul tămâierii. În timpul Zilei antitipice a Ispă-şirii suntem acceptaţi înaintea lui Dumnezeu tot prin sânge: sângele lui Hristos, Înlocuitorul nostru, şi neprihănirea Sa sunt puse în contul nostru.

B. Ţapul pentru Domnul(Recapitulează împreună cu grupa Leviticul 16:3-19.)Sânge fără păcat. Pe capul ţapului pentru Domnul nu se punea mâna

(vers. 9, 15), fapt din care reiese că păcatul nu era transferat asupra lui; sângele lui era „fără păcat” şi, în aceste condiţii, în momentul în care era aplicat asupra sanctuarului, rolul lui nu era să întineze, ci să cureţe.

Direcţia ritualului era dinspre interior spre exterior. Ritualul din Ziua Ispăşirii se desfăşura dinspre interior înspre exterior, dinspre Sfânta Sfin-telor spre curte (vers. 15-18), arătând în mod simbolic că sângele ţapului pentru Domnul nu întina sanctuarul, ci îl curăţa.

Judecata de cercetare. Ziua Ispăşirii era şi o zi a judecăţii divine de cercetare. Cei care nu îşi „smereau sufletele” aveau să fie nimiciţi, adică aveau să fie condamnaţi la judecata divină de cercetare în care se decidea destinul lor veşnic (Leviticul 16:29,31; 23:27,29,32). Teologii evrei con-temporani recunosc această funcţie a Zilei Ispăşirii.

Ispăşirea nu înseamnă numai iertare. În Leviticul 16 (şi în alte pasaje despre Ziua Ispăşirii) nu este amintită iertarea (în ebr.: salach). În decur-sul unui an, prin transferul păcatelor asupra sanctuarului, Dumnezeu lua asupra Sa răspunderea pentru păcatele iertate. Apoi, la sfârşitul anului, în Ziua Ispăşirii, curăţa sanctuarul, rămânând consecvent dreptăţii Sale.

Curăţirea. Ziua Ispăşirii era pentru Israel o zi de curăţire colectivă. (Leviticul 16:30; Ezechiel 36:25-27; Maleahi 3:2,3.) Dar Dumnezeu Îşi asumă răspunderea curăţirii doar pentru cei care Îi permit acest lucru.

82

Stud

iul 6

Miercuri, 6 noiembrie În Ziua Ispăşirii

„În felul acesta, prin slujbele de la cortul întâlnirii şi de la templul care i-a luat locul mai târziu, poporul era învăţat zilnic despre marile adevăruri referitoare la moartea şi slujirea Domnului Hristos şi, o dată pe an, mintea tuturor era îndreptată spre evenimentele de încheiere a marii controverse dintre Hristos şi Satana, spre curăţirea finală a universului de păcat şi de păcătoşi.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 358

5. Ce trebuiau să facă israeliţii în Ziua Ispăşirii? Care este echivalentul pentru noi, cei care trăim astăzi în adevărata Zi a Ispăşirii? Leviticul 16:29-31; 23:27-32.

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

Cel care nu respecta instrucţiunile primite de Moise trebuia să fie omorât (Leviticul 23:29,30). De aceea, Ziua Ispăşirii era o ocazie în care se decidea viaţa sau moartea fiecăruia şi în care se aştepta din partea cre-dinciosului dovada de loialitate totală faţă de Dumnezeu.

Să ne gândim, de exemplu, că un om oarecare nu lua în serios Ziua Ispăşirii, cu toate că îşi mărturisise toate păcatele pe parcursul anu-lui. Ce demonstra el prin atitudinea sa de dispreţ faţă de ceea ce Domnul intenţiona să ilustreze în această zi? Demonstra că nu Îi era loial lui Dumnezeu.

Aceasta înseamnă că un om care mărturiseşte că are credinţă în Dumnezeu poate totuşi să-şi piardă mântuirea. Ca adventişti de ziua a şaptea, noi nu credem în doctrina „odată mântuit, mântuit pentru tot-deauna”, pentru că ea nu se găseşte în Scriptură. Noi credem că avem mântuirea prin Hristos atâta timp cât trăim prin credinţă şi ne predăm Lui, cerând puterea Sa pentru a birui ispitele şi iertarea Sa atunci când cădem.

6. Citeşte Matei 18:23-35. Ce învăţătură putem desprinde din această para-bolă impresionantă?

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

Comentarii pentru instructori

83

Stud

iul 6

C. Ritualul cu ţapul de trimis (pentru Azazel)(Recapitulează împreună cu grupa Leviticul 16:5-10,20-23.)Există dovezi biblice în favoarea ideii că ţapul pentru Azazel arată spre

Satana şi nu spre Hristos, aşa cum susţin mulţi comentatori contemporani.Raportul de corespondenţă. Potrivit cu Leviticul 16:8, unul dintre cei doi

ţapi aleşi prin tragere la sorţi era leYHWH, „pentru [sau al lui] Yahweh”, iar celălalt era la`aza´zel, „pentru [sau al lui] Azazel”. Dacă prima expre-sie, „pentru Domnul” se referă la o persoană (Yahweh), atunci, printr-un raport de corespondenţă, a doua expresie, „pentru Azazel” se referă tot la o persoană, însă la una distinctă şi chiar opusă lui Yahweh, adică la Satana.

Momentul îndeplinirii ritualului. Ritualul cu ţapul pentru Azazel are loc după încheierea lucrării de ispăşire pentru sanctuar (Leviticul 16:20).

Ţapul pentru Azazel nu este adus ca jertfă. Spre deosebire de ţapul pentru Domnul, ţapul pentru Azazel nu este sacrificat, ci este trimis viu în deşert (vers. 20-22). Deci el nu are nicio legătură cu jertfa pentru păcat.

Ceremonia eliminării. Ritualul cu ţapul de trimis nu este un ritual sa-crificial, ci este o ceremonie a eliminării. Ţapul pentru Azazel poate fi ase-mănat cu o „maşină de gunoi” care duce afară din tabără „gunoiul” moral.

Azazel şi ţapii-demoni. Leviticul 17:7 îi avertizează pe israeliţi să nu aducă jertfe la „idolii cu care curvesc”; în textul ebraic, expresia aceasta este se`irim şi înseamnă „ţapi-demoni”. În alte locuri din Scriptură, aceşti „ţapi-demoni” sunt asociaţi cu locurile pustii (Isaia 13:21, în versiunea ro-mânească, „stafiile”; 34:14, „ţapii păroşi”). Ţapul pentru Azazel, alungat din tabără în locuri pustii, este astfel asociat cu puterile demonice repre-zentate de ţapii păroşi. Azazel înţeles ca putere demonică era concepţia predominantă în sursele iudaice timpurii, este o interpretare bine repre-zentată în învăţăturile primilor părinţi ai bisericii şi este, totodată, concep-ţia cea mai răspândită printre cercetătorii moderni.

Apocalipsa 20. Ritualul simbolic cu ţapul pentru Azazel se împlineşte în mod frapant în soarta de care are parte Satana în timpul mileniului. Făcând o aluzie clară la Leviticul 16, Ioan Descoperitorul îl prezintă pe Satana în Apo-calipsa 20:1-3 ca fiind „legat” (constrâns de circumstanţe) în Adânc (în gre-ceşte, abyssos, acelaşi cuvânt utilizat în Ieremia 4:23 pentru pământul pustiu).

Un martor mincinos. Satana poartă fărădelegile celor neprihăniţi, dar nu în rolul de Salvator, ci în rolul de Acuzator (Apocalipsa 12:10). De aceea, el primeşte pedeapsa cuvenită pentru martorul mincinos (Deute-ronomul 19:15-19; Apocalipsa 20:10).

84

Stud

iul 6

Joi, 7 noiembrie Ziua Ispăşirii din viaţa lui Isaia

În viziunea din Isaia 6:1-6, profetul Îl vede pe Împăratul cerului stând în templu pe un tron „foarte înalt”. Avem aici o scenă a judecăţii, anunţată deja în capitolul 5:16. Profetul are ocazia de a-L privi pe adevăratul Împărat, care este identificat în Evanghelia după Ioan ca fiind Isus Hristos (Ioan 12:41).

Deşi era profetul lui Dumnezeu şi îi chema pe alţii la pocăinţă, Isaia a înţeles că nu putea să stea în prezenţa Divinităţii. În faţa sfinţeniei şi a slavei lui Dumnezeu, el şi-a văzut propria păcătoşenie şi a văzut, totodată, şi necurăţia poporului. Sfinţenia nu este compatibilă cu păcatul. La fel ca Isaia, trebuie să înţelegem că, dacă ne bazăm pe noi înşine, nu putem să rămânem în picioare la judecată. Singura noastră speranţă este posibilita-tea de a avea un Înlocuitor.

7. Ce aluzii la Ziua Ispăşirii putem găsi în Isaia 6:1-6?______________________________________________________________

Isaia are o experienţă personală a Zilei Ispăşirii. Templul plin de fum, împreună cu altarul, judecata şi ispăşirea pentru păcat şi necurăţie ne tri-mit cu gândul la Ziua Ispăşirii. În rolul de preot este un serafim (literal, „Cel ca o flacără de foc”) care ia un cărbune de pe altar (unde se afla, probabil, o jertfă) ca să facă ispăşire pentru păcatul profetului.

Avem aici o ilustrare sugestivă pentru curăţirea de păcat care devine posibilă prin jertfa Domnului Isus şi prin slujirea Sa preoţească. Isaia şi-a dat seama că era vorba despre un ritual de curăţire şi a aşteptat liniştit ca buzele să-i fie atinse de cărbune. Apoi, a fost anunţat că, prin această atin-gere, „nelegiuirea [lui] este îndepărtată şi păcatul [lui] este ispăşit” (Isaia 6:7). Forma verbelor din acest verset (diateza pasivă) ne arată că iertarea este oferită de Cel care stă pe scaunul de domnie. Aşadar, Judecătorul îndeplineşte, în acelaşi timp, şi rolul de Mântuitor.

Lucrarea lui Dumnezeu de curăţire ne conduce de la frică (exprimată de Isaia prin cuvintele „Vai de mine!”) la curaj („Iată-mă, trimite-mă!”). Cunoaşterea lucrării care se desfăşoară în cer în Ziua Ispăşirii ne pregă-teşte pentru misiune, întrucât cunoaşterea adevărată ne oferă convingere şi încredere. Noi ştim că la judecată avem un Înlocuitor, pe Isus Hristos, şi că neprihănirea Sa (simbolizată de sângele Său) ne face în stare să rămâ-nem în picioare, fără teamă de condamnare (Romani 8:1). Recunoştinţa este motivaţia plecării în misiune. Păcătoşii achitaţi sunt cei mai buni am-basadori ai cerului (2 Corinteni 5:18-20), deoarece ei ştiu din ce i-a scos Dumnezeu.

Comentarii pentru instructori

85

Stud

iul 6

II. Activităţile poporului adunat în Ziua Ispăşirii(Recapitulează împreună cu grupa Leviticul 23:26-32.)Cele cinci activităţi îndeplinite de israeliţi în Ziua Ispăşirii îşi au câte

un corespondent în viaţa Israelului spiritual de astăzi.A. Strângerea la sanctuar pentru consacrare sfântă (vers. 27). „Poporul

lui Dumnezeu trebuie să aibă acum privirile aţintite spre sanctuarului ce-resc.” – Ellen G. White, Schiţe din viaţa mea, p. 278 (Evrei 4:16; 10:19,20.)

B. Identificarea cu jertfa adusă de preot (vers. 27). Vezi Evrei 12:22-24. „O singură preocupare va predomina, un singur subiect le va eclipsa pe toate celelalte: Hristos, neprihănirea noastră.” – Ellen G. White, Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 259

C. Abţinerea de la muncă (vers. 28, 30, 31). Vezi Evrei 4:3,9; Ellen G. White vorbeşte despre „odihna harului”. – CBAZŞ, vol. 7, p. 928

D. Smerirea sufletului (vers. 27, 29, 32). Vezi Isaia 58:5-11. „Este lu-crarea lui Dumnezeu aceea de a arunca slava omului în ţărână.” – Ellen G. White, Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, p. 456

E. Supunerea la lucrarea de curăţire (Leviticul 16:30). Vezi Maleahi 3:2,3; Ezechiel 36:25-27.

3. APLICĂ!Întrebări pentru meditaţie1. De ce este important faptul că ispăşirea înseamnă mai mult decât

iertare, aşa cum este ilustrat acest lucru de Ziua Ispăşirii?2. De ce este necesar ca Satana să poarte pedeapsa păcatelor sfinţilor

pe care i-a acuzat în mod nedrept?

Întrebări aplicative1. Ce aplicaţii ale activităţilor îndeplinite de toată adunarea în Ziua

Ispăşirii putem face la viaţa personală noi, cei de azi?2. Ce aspecte ale judecăţii care avea loc în Ziua Ispăşirii ne oferă asi-

gurarea mântuirii?

4. ILUSTREAZĂ!Activitate: Atrage grupa într-o discuţie despre faptul că Ziua Ispăşirii

este plasată în centrul Pentateuhului, sângele („îndreptăţirea”) aflân-du-se la baza ei, iar sfinţenia („sfinţirea”) fiind rodul ei. Ce ne spune aceas-ta despre menţinerea echilibrului între cele două părţi complementare ale Evangheliei (mântuirea numai prin har, dar judecarea după fapte/roade)?

86

Stud

iul 6

Vineri, 8 noiembrie Studiu suplimentar

„Acum are loc evenimentul prefigurat în ultimul serviciu solemn din cadrul Zilei Ispăşirii. Când ceremonia din Locul Preasfânt se încheia şi păcatele lui Israel erau îndepărtate din Sanctuar în virtutea sângelui jert-fei pentru păcat, era adus viu înaintea Domnului ţapul ispăşitor. Marele-preot mărturisea asupra lui, în faţa adunării, «toate fărădelegile copiilor lui Israel şi toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei»; acestea erau puse pe capul ţapului de trimis (Leviticul 16:26). În acelaşi fel, după ce se va încheia ispăşirea din sanctuarul ceresc, în prezenţa lui Dumnezeu, a îngerilor cereşti şi a mulţimii celor răscumpăraţi, păcatele copiilor lui Dumnezeu vor fi puse asupra lui Satana; el va fi declarat vinovat de toate păcatele pe care i-a provocat să le comită.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 658

Întrebări pentru discuţie1. De ce este incompletă cunoaşterea planului de mântuire dacă nu se ia

în considerare sau dacă se diminuează importanţa lucrării Domnului Hristos ca Mare-Preot al nostru? Ce ne învaţă sanctuarul despre im-portanţa lucrării de mijlocire pentru planul de mântuire? Ce ne spu-ne despre importanţa acestei lucrări cartea Evrei (o carte dedicată în mare parte lucrării lui Hristos din sanctuarul ceresc)?

2. S-a afirmat că activitatea desfăşurată de Domnul Hristos de la moartea Sa şi până la intrarea Sa în sanctuarul ceresc este o parte a planului prin care Dumnezeu Şi-a propus să rezolve problema păcatului şi, totodată, să răspundă tuturor acuzaţiile legate de dreptatea, corectitudinea şi dragostea Sa. Meditează la implicaţiile acestui adevăr, aşezându-l în cadrul mai larg al marii lupte şi al marilor mize puse în joc de tragedia păcatului.

3. Multor adventişti de ziua a şaptea le-a fost prezentat subiectul Zilei Ispăşirii într-un mod greşit, care i-a lipsit de bucuria mântuirii. Ei nu au reuşit să înţeleagă care este scopul real al acestei ceremonii. Gân-deşte-te la cuvântul „ispăşire”. Ce înseamnă el? Cum este realizată is-păşirea? Cine o realizează? Cum se procedează? În ce mod ne ajută răspunsurile la aceste întrebări să înţelegem că vestea despre Ziua Ispăşirii este o veste bună?