manual istorie clasa a ixa

151
I. SUMERIENII 1. MESOPOTAMIA ŞI STR VECHII EI LOCUITORI Ă Mesopotamienii sunt un popor dintre cele mai vechi ale omenirii. Ei erau aşeza i geografic între fluviile Tigru şi Eufrat (în prezent ţ Irak). Sumerienii în sud, akkadienii în centru şi assirienii în nord au populat acest spa iu, lor ţ ad ugânuli-se chaldeenii.Primii mespotamieni au fost sumerienii. Ei au ă inventat scrierea cuneiform , construiau ziggurate, au construit primele oraşe ă civilizate, printre care: Ur,Nippur, Kiş, Babilon, Ninive şi Assur, au f cut primele ă încerc ri de iriga ii sistematizate în agricultur , au ini iat primele schimburi ă ţ ă ţ comerciale cu alte popoare, au f cut descoperiri în astrologie şi astronomie. ă Fiecare oraş-stat îşi avea propriul rege, dar nu a luat niciodat în st pânire ă ă întregul Sumer. Dezvoltarea civiliza iei sumeriene are loc în spa iul actual al ţ ţ Irakului, în vechea Mesopotamie, cuprins între v ile fertile ale Tigrului şi ă ă Eufratului începând cu mileniul IV î.Hr. Numele de „sumerian” este un nume dat de vechii locuitori ai Mesopotamiei de S şi succesorii acestora: akkadienii semitici. Sumerienii purtau numele de sag-giga, literal însemnând (poporul cu fa a neagr ) ţ ă 2. CIVILIZA IE ŞI SOCIETATE LA VECHII SUMERIENI Ţ Civiliza ia sumerian care s-a r spândit în tot Orientul Apropiat şi Mijlociu este ţ ă ă acreditat cu descoperirea ro ii olarului, a metalurgiei , crearea aliajului aur- ă ţ argint(electrum), construirea sistemului urban şi al celui de iriga ii. ţ Descoperirile din necropola regala de la Ur prezinta o mare varietate de obiecte metalice din aur si lapislazuli ( o piatra pretioasa de culoare albastra intens),dintr-un aliaj de aur si argint (electrum) sau din os si lapislazuli. Oraşul era centrul puterii economice, politice şi religioase, simbolul s u fiind templul- ă palat tip terase suprapuse numit ZIGGURAT, simbol al leg turii dintre cer şi ă p mânt. Sumerienii construiau un templu în centrul fiecarui oraş-stat. Regele, ă care era şi mare preot, oficia ceremonii religioase şi efectua sacrificii în templul situat în vârful turnului. Zigguratul era împ r it în şapte etaje, ăţ deoarece sumerienii credeau c zeii coborau din cer în şapte zile. Sumerienii ă locuiau în aşez ri construite din lut şi c r mid ars , în case de mici ă ăă ă ă dimensiuni. Hrana era simpl , iar berea era ob inut din orz. Cultivau cereale, ă ţ ă legume şi fructe, creşteau animalele (capre, oi, vite). În cultivare foloseau plugul tras de boi, seceri de argil , piatr , aram sau ă ă ă bronz. Sumerienii f ceau ă comer în pie e uriaşe, unde foloseau discuri de lut(monede primitive) pentru a ţ ţ cump ra diferite bunuri. ă 3. STATUL SUMERIAN Ini ial independente oraşele state: Ur, Uruk, Kiş, Lagaş şi Umma, au creat ţ succesiv state relativ unitare, conduse de Lagaş(2460-2360 î.Hr), Umma(2360- 2330 î.Hr) şi Kiş(2334-2279 î.Hr). Ultimul sub SARGON, a pus bazele unui imperiu akkadian ce a supus pe lâng Mesopotamia şi Elamul, Siria şi sudul ă Asiei Mici. Ultima etap de unificare este sub conducerea cet ii Ur, dup care ă ăţ ă are loc pr buşirea în jurul lui 2000 î.Hr. Prin anii 1792-1750 î.Hr. Hammurabi a ă unit aceste inuturi din centrul şi sudul Mesopotamiei punând bazele Imperiul ţ Babilonian o sinteza sumerieno-akkadian . Hammurabi a fost primul suveran ă care a oferit poporului un set de reguli, ceea ce îl men ine în memoria ţ colectiv drept un împ rat în elept şi un bun conduc tor militaro-politic. ă ă ă ț 4. SCRIEREA – O CREA IE SUMERIAN Ţ Ă 1

Upload: dancus-ligia-ioana

Post on 22-Jan-2016

225 views

Category:

Documents


8 download

TRANSCRIPT

Page 1: Manual Istorie Clasa a IXa

I. SUMERIENII

1. MESOPOTAMIA ŞI STR VECHII EI LOCUITORIĂMesopotamienii sunt un popor dintre cele mai vechi ale omenirii. Ei erau aşeza i geografic între fluviile Tigru şi Eufrat (în prezent ţ Irak). Sumerienii în sud, akkadienii în centru şi assirienii în nord au populat acest spa iu, lorţ ad ugânuli-se chaldeenii.Primii mespotamieni au fost sumerienii. Ei auă inventat scrierea cuneiform , construiau ziggurate, au construit primele oraşeă civilizate, printre care: Ur,Nippur, Kiş, Babilon, Ninive şi Assur, au f cut primeleă încerc ri de iriga ii sistematizate în agricultur , au ini iat primele schimburiă ţ ă ţ comerciale cu alte popoare, au f cut descoperiri în astrologie şi astronomie.ă Fiecare oraş-stat îşi avea propriul rege, dar nu a luat niciodat în st pânireă ă întregul Sumer. Dezvoltarea civiliza iei sumeriene are loc în spa iul actual alţ ţ Irakului, în vechea Mesopotamie, cuprins între v ile fertile ale Tigrului şiă ă Eufratului începând cu mileniul IV î.Hr. Numele de „sumerian” este un nume dat de vechii locuitori ai Mesopotamiei de S şi succesorii acestora: akkadienii semitici. Sumerienii purtau numele de sag-giga, literal însemnând (poporul cu fa a neagr ) ţ ă

2. CIVILIZA IE ŞI SOCIETATE LA VECHII SUMERIENIŢCiviliza ia sumerian care s-a r spândit în tot Orientul Apropiat şi Mijlociu esteţ ă ă acreditat cu descoperirea ro ii olarului, a metalurgiei , crearea aliajului aur-ă ţargint(electrum), construirea sistemului urban şi al celui de iriga ii.ţ Descoperirile din necropola regala de la Ur prezinta o mare varietate de obiecte metalice din aur si lapislazuli ( o piatra pretioasa de culoare albastra intens),dintr-un aliaj de aur si argint (electrum) sau din os si lapislazuli. Oraşul era centrul puterii economice, politice şi religioase, simbolul s u fiind templul-ăpalat tip terase suprapuse numit ZIGGURAT, simbol al leg turii dintre cer şiă p mânt. Sumerienii construiau un templu în centrul fiecarui oraş-stat. Regele,ă care era şi mare preot, oficia ceremonii religioase şi efectua sacrificii în templul situat în vârful turnului. Zigguratul era împ r it în şapte etaje,ă ţ deoarece sumerienii credeau c zeii coborau din cer în şapte zile. Sumerieniiă locuiau în aşez ri construite din lut şi c r mid ars , în case de miciă ă ă ă ă dimensiuni. Hrana era simpl , iar berea era ob inut din orz. Cultivau cereale,ă ţ ă legume şi fructe, creşteau animalele (capre, oi, vite). În cultivare foloseau plugul tras de boi, seceri de argil , piatr , aram sau ă ă ă bronz. Sumerienii f ceauă comer în pie e uriaşe, unde foloseau discuri de lut(monede primitive) pentru aţ ţ cump ra diferite bunuri. ă

3. STATUL SUMERIANIni ial independente oraşele state: Ur, Uruk, Kiş, Lagaş şi Umma, au creatţ succesiv state relativ unitare, conduse de Lagaş(2460-2360 î.Hr), Umma(2360-2330 î.Hr) şi Kiş(2334-2279 î.Hr). Ultimul sub SARGON, a pus bazele unui imperiu akkadian ce a supus pe lâng Mesopotamia şi Elamul, Siria şi sudulă Asiei Mici. Ultima etap de unificare este sub conducerea cet ii Ur, dup careă ăţ ă are loc pr buşirea în jurul lui 2000 î.Hr. Prin anii 1792-1750 î.Hr. Hammurabi aă unit aceste inuturi din centrul şi sudul Mesopotamiei punând bazele Imperiulţ Babilonian o sinteza sumerieno-akkadian . Hammurabi a fost primul suverană care a oferit poporului un set de reguli, ceea ce îl men ine în memoriaţ colectiv drept un împ rat în elept şi un bun conduc tor militaro-politic.ă ă ăț

4. SCRIEREA – O CREA IE SUMERIANŢ Ă1

Page 2: Manual Istorie Clasa a IXa

Istoria sumerian ne este relevat prin opera scris numit EPOPEEA LUIă ă ă ă GHILGAMEŞ, ce constituie un text scris în ALFABET CUNEIFORM, devenit alfabetul spa iului oriental pân în epoca elenistic , creat de vechii sumerieni,ţ ă ă p strat în arhive formate din t bli e de lut şi descifrate în 1802 de savantulă ă ţ german Grotefend. Cuneiforma a fost scrierea tipic a tuturor civiliza iiloră ț mesopotamiene. Colec iile de t bli e de argil descoperite reprezint şi celeț ă ţ ă ă mai vechi biblioteci cunoscute din istoria umanit ii. Se ştie ca sumerienii auăţ fost inventatorii scrisului, adic ai primului ansamblu de simboluri care auă redat limbile folosite: hurta (vorbit în Siria), hitita (în Turcia), urarteana (înă Armenia), elamita (în Iran) etc. Cele mai vechi dintre aceste semne se situează în jurul anilor 3300 î.Hr. E vorba de aşa numitele logograme, semne-cuvinte ce reprezint un obiect sau o ac iune. În total, sumeriana se compune din 500 deă ț semne, în principal logograme, apoi silabe. Cuneiformele vor fi în continuare folosite pentru scrierea limbii akkadiene, babiloniene şi asiriene care vor deveni limbi de baz în Mesopotamia. Limba sumeriana a murit aprox. în anulă 1800 î.C dar a r mas o limb clasic a civiliza iilor din Est chiar pân laă ă ă ăț apari ia cre tinismului.ț ș

5. ISTORIA ALTFEL Legile regelui Hammurabi. Acesta a promulgat circa trei sute de legi, care erau aplicate destul de strict. Printre ele se num r :ă ă - Dac cineva acuz pe altcineva, f r s poat aduce vreo dovad , acuzatorulă ă ă ă ă ă ă va fi omorât. - Dac cinevaă acuz pe altcineva, şi poate dovedi vina acestuia, el va fi r spl tit cu bani.ă ă ă - Dac un judec tor ia o decizie într-un caz, iar apoi se dovedeşte c a greşit,ă ă ă va fi pus s pl teasc de dou sprezece ori cât a impus el acuzatului, şi nu i seă ă ă ă va permite s mai judece.ă - Dac cineva fur pe fiul altcuiva, va fi omorât.ă ă - Dac cineva g seşte un sclav evadat şi îl returneaz proprietarului, acesta vaă ă ă trebui s pl teasc doi şekeli.ă ă ă - Dac un ho este descoperit în timp ce fur , va fi omorât.ă ţ ă - Dac cineva nu are suficient grij de un baraj, şi barajul cedeaz , el va fiă ă ă ă vândut, iar banii ob inu i vor înlocui recolta pierdut în timpul inund riiţ ţ ă ă culturilor. - Dac cineva inund culturile unui vecin, îi va pl ti pierderea.ă ă ă - Dac cineva îşi las gr dina în seama unui gr dinar, iar acesta îşi face treabaă ă ă ă bine timp de patru ani, în al cincilea an proprietarul e obligat s ia parte laă gr din rit.ă ă - Dac gr dinarul nu şi-a f cut treaba bine, iar plantele sufer , el va pl tiă ă ă ă ă pierderea în func ie de produc ia vecinului.ţ ţ - Dac cineva are o datorie, şi nu poate pl ti, el se poate vinde pe sine, peă ă so ia sa, pe fiul s u şi pe fiica sa s munceasc ; dup trei ani ei vor fi elibera i.ţ ă ă ă ă ţ - Dac un om dator îşi pl teşte datoria cu un sclav, iar sclavul este suficient deă ă bun, nu pot exista obiec ii.ţ - Dac cineva se c s toreşte cu o femeie, dar nu are niciun fel de rela ii cuă ă ă ţ aceasta, nu se consider c s torie. -ă ă ă Dac o so ie are rela ii cu un alt b rbat, amândoi vor fi lega i şi arunca i înă ţ ţ ă ţ ţ ap , dar so ia poate fi iertat de so ul ei şi d ruit regelui ca sclav .ă ţ ă ţ ă ă ă - Dac un b rbat foloseşte violen a asupra so iei altui b rbat pentru a se culcaă ă ţ ţ ă cu ea, el va fi omorât, iar femeia considerat f r vin .ă ă ă ă

2

Page 3: Manual Istorie Clasa a IXa

- Dac un b rbat este capturat în r zboi, iar femeia p r seşte casa, deşi esteă ă ă ă ă mâncare suficient , ea va fi aruncat în ap .ă ă ă - Dac un b rbat este capturat în r zboi, şi nu exist mâncare, femeia esteă ă ă ă f r vin dac p r seşte casa. - Dacă ă ă ă ă ă ă un so p r seşte casa, so ia pleac în alt cas , iar so ul se reîntoarce, so iaţ ă ă ţ ă ă ă ţ ţ nu este obligat s se reîntoarc . - Dac ună ă ă ă b rbat vrea s se despart de o femeie care a dat naştere copiilor s i, o parteă ă ă ă din p mânt şi din bani trebuie cedat ei de so . Când copiii cresc, ea se poateă ă ţ rec s tori.ă ă - Dac un b rbat vrea s se despart de o femeie cu care nu a avut copii, îi vaă ă ă ă da înapoi zestrea şi banii pe care i-a adus din casa tat lui ei.ă - Dac un b rbat adopt un fiu, iar acesta creşte în casa p rin ilor adoptivi,ă ă ă ă ţ p rin ii naturali nu pot cere întoarcerea acestuia.ă ţ - Dac cineva loveşte pe altcineva de rang mai înalt, va fi biciuit în public deă şaizeci de ori. - Dacă cineva loveşte pe altcineva de acelaşi rang, va pl ti o mina de aur.ă - Dac un sclav loveşte un om liber, îi vor fi t iate urechile.ă ă - Dac un b rbat loveşte o femeie îns rcinat , iar aceasta pierde sarcina, el îiă ă ă ă va pl ti zece şekeli.ă - Dac un constructor construieşte o cas , şi o construieşte bine, proprietarulă ă va pl ti doi şekeli pentru fiecare suprafa a casei.ă ţă - Dac , îns , nu reuşeşte, şi casa se pr buşeşte, ucigându-l pe proprietar,ă ă ă constructorul va fi omorât. - Dacă fiul proprietarului va fi omorât, fiul constructorului va fi ucis. Moneda şi subdiviziunile ei în Mesopotamia - 1 talant = 60 mina = 3600 şekeli = 30 kg de argint - 1 mina = 60 şekeli = 500 grame de argint - 1 şekel = 8,333 grame argint

6. CRONOLOGIEmileniul IV - mileniul III î.Hr.: Cristalizarea civiliza iei sumeriene. ţcca. 3300 - 2334 î.Hr.: Formarea oraşelor-state sumeriene. Dinastiile arhaicecca.2360 î.Hr.: Primul stat teritorial unitar din istoria Sumerului. 2334 - 2218 î.Hr.: primul stat teritorial în Mesopotamia: imperiul akkadian, întemeiat de Sargon2116-2110 î.Hr.: Sumerul îşi redobândeşte independen a. ţsec. XX î.Hr.: Renaşterea sumerian . ă1792 - 1749 î.Hr.: Hammurabi adopt titlul de ”rege al Sumerului şi ală Akkadulul", unificând Mesopotamia şi p r ile orientale ale Siriei cu centrul înă ţ Babilon. sec. XVII - XII î.Hr.: Hiti ii constituie în Asia Mic un stat care, în sec.ţ ă XIV, domin politic şi militar Orientul Mijlociu.ăcca.1550 î.Hr.: în nordul Mesopotamiei se formeaz statul Mitanni. în restulă Mesopotamiei, timp de câteva secole, vechile state sunt supuse unor dinastii str ineă1115 - 1076 î.Hr.: Asiria devine prima putere militar din regiune în timpulă lui Tiglatpalasar I.secolul al-VII-lea î.Hr.: Epoca de maxim înflorire a Asiriei.ă

3

Page 4: Manual Istorie Clasa a IXa

605 – 562 î.Hr.: Domnia lui Nabucodonosor II marcheaz apogeul regatuluiă chaldeo-babilonian, din componen a c ruia fac parte Mesopotamia, Elamul,ţ ă Fenicia, Siria şi Palestina.597 î.Hr.: Nabucodonosor ocup Ierusalimul.ă588 – 583 î.Hr.: R scoala antibabilonian a iudeilor este reprimat ; o parte aă ă ă popula iei este deportat în Mesopotamia. ţ ă539 î.Hr.: Babilonul este cucerit de c tre regele persan Cirus cel Mareă

7. DIC IONARŢENKI: Zeu complex: al p mântului, ocrotitor al apelor dulci, patron ală în elepciunii şi cunoaşterii.ţNAMMU: Apa primordial , simboă lizând substan a matern universal , mamaţ ă ă n sc toare f r b rbat care: i-a z mislit pe zeii AN (cerul) şi KI (p mântul).ă ă ă ă ă ă ăNANAR (lumin torul):ă Zeu selenar; în Ur era considerat drept întemeietor al cet ii, care primise prerogativele de la ENLIL.ăţAN (cerul): Zeu al cerului, dup unele opinii trebuia s fie zeul suveran prină ă excelen .ţăENLIL: Zeu al atmosferei, apoi şi al p mântului, care în actul cosmogonic şi-aă desp r it p rin ii, pe AN (cerul) de KI (p mântul).ă ţ ă ţ ăNANNA-ISTAR: St pâna feminin a cerului, protectoarea dragostei şi aă ă maternit ii. Era în acelaşi timp şi zei a în elepciunii, care d dea monarhilorăţ ţ ţ ă însemnele regale; zei a universal a dragostei.ţ ăGHILGAMEŞ: Erou mitic şi semizeu, personajul principal al unei capodopere literare, care ar fi domnit în oraşul Uruk, 127 de ani. Fundamental în mitul luiă Ghilgameş este drama existen ial a omului, lupta lui cu forţ ă ele oculte,ţ raportul cu femeia, raporturile de prietenie, teama de moarte şi setea de nemurire. ENKIDU: Personaj mitic, întruchipând for a şi puritatea omeneasc primar ,ţ ă ă prietenul lui Ghilgameş, care moare dup un delir de 12 zile, şi pe care acestaă din urm îl caut în infern. El pare a fi un simbol al omenirii. Plă ă ăm dit din lută de zei, el str bate trepteă le obligatorii ale existen ei: via a inoţ ţ cent , prietenia,ă eroismul, boala şi moartea.Chaldeeni: popula ie de origine semit în secolul al VII-lea î.Hr.;o dinastieţ ă chaldeean a constituit Imperiul neobabilonian. ăDravidieni: termen care desemneaz diversele popula ii care ocupau nordulă ţ Indiei înaintea sosirii indo-arienilor. „Popoarele m rii":ă popula iile nomade de navigatori care au invadatţ Orientul Apropiat în secolul al Xll-lea î.Hr.

II. MONARHIA EGIPTEANĂ

1. ARA ŞI LOCUITORIIŢ Constituit în Africa de nord-est pe îngusta fâşie a Nilului ce str bateă deşertul, civiliza ia egiptean este alimentat de rev rs rile periodiceţ ă ă ă ă ale fluviului ce aduce ap şi mâl fertil din Etiopia şi Sudan. Egipteniiă sunt un amestec hamito-semitic de triburi venite din africa nord-saharian şi zona arabo-mesopotamian . Studii genetice recenteă ă arat c popula ia actual a ă ă ţ ă Egiptului are o linie paternal comună ă cu zona Africii de Nord în primul rând şi ceva influen e din ţ Orientul

4

Page 5: Manual Istorie Clasa a IXa

Mijlociu. Studiile bazate pe linia matern leag egiptenii moderni deă ă locuitorii actuali ai Eritreei şi Etiopiei. Vechii egipteni îşi plasau originile într-o zona pe care ei o numeau Punt, sau "Ta Neteru" (Taramul Zeilor"), pe care majoritatea egiptologilor o plaseaz într-oă arie ce cuprinde Eritreea şi dealurile etiopiene.Un studiu recent al morfologiei danturii egiptenilor antici confirm tr s turi dentareă ă ă caracteristice Africii de Nord, şi într-o masur mai mic din sud-vestulă ă Asiei. Studiul confirm şi continuitatea biologica de la ă Perioada Predinastică pân dup perioada faraonic . ă ă ă

2. RELIGIE ŞI STAT Monarhia egiptean din care a durat între cca.3000-324 î.Hr., esteă indisolubil legat de voca ia religioas şi de constructoare. Faraonul,ă ţ ă zeul în via şi imaginea terestr a zeului soare – RA, este p str torulţă ă ă ă legilor, al echilibrului cosmic şi terestru, coordonatorul agriculturii legate de rev rs rile fluviului şi a marilor construc ii cu caracteră ă ţ politico-religios. Dup moartea fizic este eternizat prin mumificare.ă ă O hieroglifă este un caracter al sistemului de scriere al Egiptului antic ce con inea o combina ie de elemente logografice, ţ ţ alfabetice şi ideografice. Champollion, CEL C RUIA ÎI DATOR M DESCIFRAREAĂ Ă HIEROGLIFELOR, definea sistemului hieroglific ca "un sistem complex, o scriere figurativ , simbolic şi fonetic , în acelasi timp,ă ă ă într-un acelaşi text, aceeaşi fraz , uneori acelaşi cuvânt."ă .În func ieţ de context, un acelaşi caracter poate avea un sens: figurativ (ideografic), caracterul exprim ceea ce reprezint el; simbolic,ă ă caracterul exprim o idee diferit de ceea ce reprezint el; fonetic,ă ă ă caracterul este utilizat ca şi liter într-un cuvânt, f r alt valoare înă ă ă ă afara sunetului care îi corespunde în ansamblul de sunete al cuvântului. Aparitia hieroglifelor este considerat a fi c tre 3500 î.hr.ă ă Ini ial exclusiv figurativ , având în jur de 700 de caractere, scriereaţ ă hieroglific s-a îmbog it în timp, ajungând la nu mai pu in de 5.000ă ăţ ţ caractere în epoca greco-roman .ă

3. PIRAMIDELE – UN UNICAT EGIPTEANSimbolul Egiptului îl reprezint marile piramide ale lui KEOPS, KEFREN şiă MIKERINOS, ridicate în apropierea vechii capitale Memfis. Din calcar, m surândă ini ial 146 de metri, formate din 2.500.000 blocuri de piatr , ele au fostţ ă realizate ca morminte regale, de c tre ranii egipteni sub coordonareaă ţă preo ilor-ingineri. Lor li se adaug obeliscuri, temple şi morminte în stânc ceţ ă ă alc tuiesc sistemul mortuar din VALEA REGILOR.ă Marea Piramid din Gizehă a fost cea mai înalt construc ie din lume maiă ţ mult de 43 de secole, pân în ă 1889 când a fost construit Turnul Eiffel. Avea, la început, 146 m(azi 138 m) în l ime, latura de 227 m şi cuprinde 2.521.000 mă ţ cubi de piatr . Fe ele piramidei erau placate cu pl ci şlefuite din granit. A fostă ţ ă construit de faraonulă Keops, în jurul anului 2.560 î.hr. pentru a servi drept mormânt acestuia.

Sfinxul are corpul unui leu şi capul unui rege sau zeu. Privit din profil, are capul mult mai mic în compara ie cu corpul. Corpul are oţ lungime de 73 m şi o în l ime de 20 m. Labele au o lungime de 17 mă ţ iar partea din spate are 52 m. Capul are 6 m în l ime şi 4 m l ime,ă ţ ăţ

5

Page 6: Manual Istorie Clasa a IXa

iar ochii au 2 m în l ime. Nasul şi barba lipsesc, barba fiind expus laă ţ ă Muzeul Britanic. În trecut, statuia a fost pictat : roşu pentru fa şiă ţă corp şi galben cu dungi albastre pentru cap. Sfinx-ul a fost construit pe locul unei cariere de piatr şi se pare c a fost sculptat dintr-oă ă singur bucat de piatr de var.ă ă ă

4. ISTORIA POLITIC A EGIPTULUIĂ Unificarea regatelor de sus şi de jos realizat în mileniul IV î.Hr. a coincis cu unificarea puterii politico-militare şi a celei ce gestiona sistemul de iriga ii şi de dezvoltare a agriculturii. REGATUL VECHI, aţ coincis cu epoca marilor piramide şi a identific rii faraonului cu zeulă HORUS şi apoi cu fiul acestuia RA. Prima perioad intermediar are oă ă durat mai scurt între anii 2263-2220 î.Hr., dup care Egiptul a fostă ă ă divizat în mici regate independente, pân la domnia lui ă Mentuhotep al II-lea existând regate separate în sud şi nord. Spre anul 2050 întreg Egiptul de Sus şi de Jos este unificat sub autoritatea lui Mentuhotep al II-lea, ce deschide epoca REGATUL MIJLOCIU(secolele XXII-XVIII î.Hr), ce îşi mut centrul la Teba şi seă baza pe filia ia zeului AMON-RA. Faraonul ţ Sesostris III întinde influen a egiptean în Nubia, Siria şi Palestina, dar urmaşii lui pierdţ ă puterea în fa a cuceritorilor HICSOŞI(senitici). Hicsoşii îşi cl desc unţ ă mare oraş fortificat, Avaris, în partea de r s rit a Deltei, unde eraă ă adorat zeul Seth, al r ului şi al dezordinii. Lupta pentru izgonireaă hicsoşilor începe de la Teba unde regele de acolo, Kames porneşte r zboi contra lor iar succesorul s u ă ă Ahmosis I, este cel care îi învinge pe hicsoşi şi îi izgoneşte din Deltă.

5.APOGEUL ŞI PR BUŞIREA STATULUI EGIPTEANĂREGATUL NOU(secolele XVI-XI î.Hr), cunoaşte apogeul sistemului religios, funerar şi pala ial din Valea Regilor. Cele 17 campanii ale luiţ TUTMES AL-III-LEA, continuate de RAMSES AL-II-LEA, aduc sub domina ie egiptean Siria, Fenicia, Mesopotamia şi Palestina, stopânsţ ă expansiunea spre sud a hiti ilor şi a assirienilor. Se remarc figuraţ ă enigmatic a lui AMENOFIS AL-IV-LEA(AKHENATON), cu tentativa saă de a crea un monoteism bazat pe cultul discului solar ATON. REGATUL TÂRZIU(1085-525 î.Hr), marcheaz reculul egiptean în fa aă ţ Asiriei şi a triburilor nubiene din sud, încheindu-se cu cucerirea persan , continuat cu ceea greco.macedonean a lui ALEXANDRUă ă ă CEL MARE şi a urmaşilor s i Ptolemeii.ă Întrebarea despre cum s-a stins civiliza ia Egiptului Antic este una pe cât de comun pe atât deţ ă greu de r spuns, inând cont c este departe de a fi un consens înă ţ ă ceea ce însemn sfârşitul Egiptului ca civiliza ie antic . Astfel dacă ţ ă ă consir m sf rşitul ca fiind odat cu al ultimului conduc tor egipteană ă ă ă nativ atunci r spunsul ar fi ă 432 î.Hr. (Nectanebo II); absorb iaţ Egiptului în Imperiul Roman în 30 î.Hr. poate fi considerat un alt r spuns, la fel ca şi ultima folosire a scrisului în ă hieroglife (400 d.Hr.) sau închiderea ultimului templu în secolul al VI-lea - aceste din urm fiind probabil r spunsul cel mai apropiat de adev r, bazaă ă ă civiliza iei (religia, cultura) supravie uind celorlalte lovituri.ţ ţ

6

Page 7: Manual Istorie Clasa a IXa

6.ISTORIA ALFELRamses al II-lea sau Ramses cel Mare(1304-1237 î.Hr.). Domnia sa de 67 ani reprezint o epoc de prosperitate şi înflorire cultural . Ramses a urcat peă ă ă tron la o vârst fraged , co-regent al tat lui s u ă ă ă ă Seti I. A domnit pân când aă murit, la vârsta de 96 de ani. B t lia de la ă ă Kadesh prezint o mare victorieă asupra regatului hitit. A ridicat construc ii grandioase, inclusiv dou temple laţ ă Abu Simbel, sala hipostil de la ă Karnak, fabulosul s u templu mortuară Ramesseum, un colos, un mormânt şi construc ii adiacente pentru Templul dinţ Luxor. A avut 200 so ii şi concubine, 96 fii şi 60 fiice. În momentul când aţ murit, deja tr ise mai mult decât 13 dintre moştenitorii s i.ă ă Thutmose al III-lea, sau Tuthmosis al III-lea, sau Tutmes al III-lea(1482-1450 î.Hr.), era considerat un Napoleon al antichit ii. inut în umbr pân înăţ Ţ ă ă anul 1482 de c tre mama sa vitreg , regina ă ă Hatshepsut, cucereşte teritorii din Asia şi Africa, transformând regatul egiptean, într-un imperiu. Într-o serie de campanii militare care au durat mai mult de 20 de ani, Thutmose al III-lea a condus armata Egiptului prin canioane montane periculoase şi peste deşerturi vaste.Victoria sa cea mai faimoas s-a soldat cu ocuparea oraşului Megiddo, laă nord de Palestina şi a fost prima b t lie înregistrat în totalitate în istorie.ă ă ă Trupele sale au capturat mai mult de 2000 de cai de la duşmani. Cunoscut ini ial ca ţ Amenhotep IV sau Akhenaton(1353-1336 î.Hr.), a fost fiul cel mic al faraonului Amenhotep III, dar la moartea tat lui şi a fratelui s uă ă mai mare a fost numit conduc torul Egiptului. Akhenaton a avut patru so ii,ă ţ cea mai cunoscut dintre ele fiind Nefertiti. Aceasta era şi so ia sa principal şiă ţ ă este, şi ast zi, renumit pentru frumuse ea sa. Un spirit revolu ionar,ă ă ţ ţ Amenhotep IV a încercat s introduc monoteismul în Egipt, devenindă ă cunoscut pentru faptul c a creat primul sistem monoteist din lume.ă Akhenaton a fost cel care a provocat o adev rat revolu ie religioas în Egiptulă ă ţ ă antic, stârnind o întreag serie de controverse care i-au adus, într-un final,ă moartea. Deşi încercarea sa a fost sortit eşecului, Akhenaton a reuşit să ă men in acest sistem vreme de 13 ani. Conform tradi iei egiptene, dupţ ă ţ ă moartea sa, numele i-a fost şters din toate scrierile vremii, din cauza dorin eiţ sale de a introduce monoteismul.

7. CRONOLOGIE Cca. 8.000-6000 î.Hr: popularea V ii NiluluiăCca. 6.000-3.100 î.Hr: perioada predinastic a Egiptuluiă Cca. 3100-3000 î.Hr.: perioada protodinastic a Egiptuluiă Cca. 2920-2575 î.Hr.: perioada Dinastic Timpurie a Egiptului (Dinastiile I–II)ă 2575-2263 î.Hr.: Vechiul regat al Egiptului (Dinastiile III–VI) Cca. 2575 î.Hr.: faraonul Khufu/Kheops construieşte marea piramidă 2263-2160 î.Hr.:prima Perioad Intermediar a Egiptului (Dinastiile VII–XI)ă ă 2160-1833 î.Hr.:Regatul Mijlociu (Dinastiile XII–XIV) 1833-1550 î.Hr:a doua perioad intermediar a Egiptului (Dinastiile XV–XVII)ă ă 1550-1070 î.Hr: Noul Regat al Egiptului (Dinastiile XVIII–XX) 1482-1450 î.Hr.: domnia lui Tutmes al-III-lea, cel mai mare faraon r zboinic,ă supranumit Napoleonul Egiptului1304-1237 î.Hr.: domnia lui Ramses al-II-lea, apogeul statului egiptean1353-1336 î.Hr.: domnia lui Amenhotep IV sau Akhenaton, tentative eşuată de a introduce cultul monoteist a lui Aton

7

Page 8: Manual Istorie Clasa a IXa

1070-712 î.Hr.:a treia perioad intermediar a Egiptului (Dinastiile XXI–XXV)ă ă 712-30 î.Hr: perioada târzie a Egiptului (Dinastiile XXVI–XXXI)712-525 î.Hr: domina ia asirianţ ă525-325 î.Hr.: domina ia persanţ ă332 î.Hr.: Alexandru cel Mare cucereşte Egiptul325-30 î.Hr: dinastia macedonean a Ptolemeilor, guverneaz Egiptulă ă31 î.Hr.: înfrân i la Actium, triumvirul Marc Antoniu şi regina egipteanţ ă Cleopatra a-VII-a se sinucid30.î.Hr.: Octavian Augustus include Egiptul în Imperiul Roman

8. DIC IONARŢHORUS: Reprezentat ca un zeu-vultur sau ca un om cu cap de vultur, la origine divinitate local din Hera-cleopolis, în Egiptul de Jos, leag nul primiloră ă faraoni. Patronul regilor din perioada arhaic , considerat fiul şi moştenitorul luiă Osiris, reprezint succesorul suveranului pe tron şi, în istoria statului, regiuneaă unde s-a n scut monarhia.ăRA: Reprezentat ca un vultur sau ca un om cu cap de vultur, purtând discul solar, la origine a fost zeul local din Heliopolis. Patron al statului şi al monarhiei în epoca Vechiului Regat, numele s u a fost asociat în Regatul Mijlociu cuă Amon din Teba, care sub numele de Amon-Ra i-a împrumutat func ia de zeuţ suprem în stat. AMON: Reprezentat ca un b rbat "cu piept n tura înalt , având la bazaă ă ă ă coroanei dou pene de şoim, zeul v zduhului şi al cerului. Cunoscut înainte deă ă Regatul Mijlociu exclusiv în zona Kamak, a devenit ulterior divinitate supremă asociat cu Ra. A alc tuit în vremea lui Ramses al-II-lea „triada de stat"ă împreun cu Ptah din Memfis (substan a) şi Ra din Heliopolis (aparen a).ă ţ ţATON: Reprezentat ca un disc solar str lucitor, numele soarelui divinizat, înă opozi ie cu Amon-Ra, care putea lua şi alte înf iş ri divine, era zeul unic şiţ ăţ ă exclusiv al religiei impuse de Akhenaton.OSIRIS: Reprezentat ca un b rbat cu piept n tur înalt şi dou pene deă ă ă ă ă ă şoim. A fost tr dat şi ucis, dar fideă litatea so iei şi a surorii sale Isis l-a readus laţ via . în vechiul Egipt era divinitatea cea mai popular , simboţă ă lizând moartea ca trecere în alt lume, dar şi învierea periodic a vegeta iei, precum şi Ideeaă ă ţ de renaştere asociat cu încol irea grâuluă ţInstitu ii birocratice:ţ institu ii adminisţ trative, care îşi bazeaz activitatea peă utilizarea scrierii şi au o structur ierară hizat , de func ionari specializa i. ă ţ ţScrib: persoan specializat în utilizarea scrierii. Scribii reprezint adev rataă ă ă ă coloan vertebral a ierarhiilor birocraă ă tice din statele orientale antice.Hieroglife: semnele „sacre" din care se compune scrierea egiptean . ăMumificare: opera ie prin care corpul unui defunct era deshidratat şi tratatţ astfel încât s reziste cât mai bine dup instaă ă larea în mormânt şi s nu seă descompun .ă

III. EVREII

1. ORIGINILE EVREILORCuvântul evreu provine din limba ebraică (ivrí) şi este înrudit cu verbul „a trece”. Mitologia evreiasc leag acest nume de ă ă Eber, un str moş al lui ă Avraam (Abraham), urmaş al lui Sem sau de faptul că

8

Page 9: Manual Istorie Clasa a IXa

vechii evrei au venit în Canaan „de dincolo (ever) de rîu (Iordan sau poate Eufrat). Denumirea veche Israelit provine din etnonimul ebraic, „fiii lui Israel”,unde Israel are semnifica ia de " a luptat cuţ Dumnezeu” (aluzie la lupta lui Iacob cu îngerul) sau poate „Lupt torulă lui Dumnezeu”.Triburile semitice conduse de legendarul ABRAHAM, s-au aşezat în spa iul feniciano-palestinian la cca. 1.800 î.Hr. Uniiţ dintre ei(IUDEII) s-au amestecat cu canaaninienii, în timp ce al ii(ISRAELI II) au plecat în Egipt cu hicsoşii. Resurec ia egiptean aţ Ţ ţ ă dus la dependen a economic a israeli ilor şi apoi la reîntoarcerea lorţ ă ţ în Palestina(cunoscute din Biblie prin robia egiptean , epoca luiă Moise şi redactarea Decalogului şi a Legilor). Refuzionarea celor două ramuri evreieşti s-a f cut sub conducerea JUDEC TORILOR şi în luptă Ă ă cu vecinii semitici(moabi ii, edomi ii, amoni ii) şi indo-ţ ţ ţeuropeni(filistenii)

2. REGATUL ISRAELDup tradi ia evreiasc ă ţ ă 13 triburi de evrei, formate din descenden ii celor 12 fii ai lui Israel (tribul lui ţ Iosif s-a divizat în două triburi, dup fiii lui, ă Menaşe şi Efraim), au cucerit ara IsraelŢ , au colonizat-o şi, dup o period în care nu aveau o conducere central ,ă ă ă ci doar lideri politico-religioşi numi i ţ judec toriă , s-au pus bazele unui regat.Prima unificare a celor 12 triburi este realizat de SAUL(1025-ă1013 î.Hr) şi continuat de ginerele acestuia DAVID(1013-973 î.Hr),ă care cucereşte Ierusalimul transformându-l în capitala statului s u.ă Cu o puternic armat permanent el creaz un imperiu între Eufrat,ă ă ă ă Marea Rosie şi Marea Mediteran , imperiu ce atinge apogeulă economico-politic sub fiul s u SOLOMON(973-933 î.Hr). Rela iileă ţ economice cu Tyrul, Egiptul şi Mesopotamia sunt dublate de o politică edilitar ampl şi una militar agresiv .ă ă ă ă

3. DECLIN ŞI DISPERSAREDup Solomon unitatea statului dispare şi are loc divizarea lui.ăRegatul Israel, creat în nord de 10 triburi cunoaşte domnii scurte şi aprige lupte pentru putere, punctate de reac ii împotriva cultelorţ str ine în frunte cu profe ii ILIE, ELISEI, OSEA în Israel şi ISAIA,ă ţ IEREMIA în Iudeea. În 722 î.Hr, regele asirian Sargon al-II-lea cucereşte Samaria şi deporteaz toat popula ia.ă ă ţRegatul Iudeii, creat de cele 2 triburi sudice fidele familiei lui David, se baza pe o unitate politic , religioas şi dinastic mai mare. Dup oă ă ă ă perioad de redresare sub IOSUA(639-608 î.Hr), sub presiuneaă egipteano-babilonian începe declinul. În 586 î.Hr , Nabucodonosoră al-II-lea, cucereşte Ierusalimul şi îi duce pe evrei în captivitatea babilonian , ă de unde unii revin cu permisiunea regelui persan CYRUS AL-II-LEA în 538 î.Hr. Cucerirea babilonian şi asirian , au determinată ă apari ia DIASPOREI(dispers rii) evreilor în spa iul oriental şi est-ţ ă ţmediteranean. Identitatea iudaic se men ine doar prin religie,ă ţ concomitent având loc şi difuzarea credin ei lor monoteiste, prinţ traducerea în greac , în Alexandria a ă Vechiului Testament(septuaginta).

9

Page 10: Manual Istorie Clasa a IXa

4. DIASPORA EVREILOR În 167 î.Hr., evreii s-au r sculat împotriva st pânirii greco-siriene, care încercaă ă s reprime religia evreiasc şi s -i oblige pe enoriaşi s aduc în templul loră ă ă ă ă ofrande şi pentru zeit ile grecilor. Revolta a fost ini iat şi condus de familiaăţ ţ ă ă preotului evreu Matitiahu Haşmonai. Fiii lui, porecli i ţ macabei, au condus evreii la victorie şi independen , iar unul dintre ei, ţă Simon, a fondat noul regat evreiesc, neacceptând îns titlul de rege. Şimon a fost mare preot şiă întâist t tor pe plan politic, dar urmaşii lui s-au intitulat regi. Regatulă ă hasmoneilor a legat o alian cu Imperiul Roman,în anul 63 î.Hr. devenind oţă ar vasal . Regele ţ ă ă Irod cel Mare, aliat al Romei s-a remarcat prin multe

construc ii, şi o versiune mai impun toare a Templului din Ierusalim. Dupaţ ă moartea sa, începând din anul 6 ara a fost guvernat de prefec i romani, înţ ă ţ paralel cu regi locali, iar din anul 44, guvernarea rii a trecut în mâinile unuiţă procurator roman. Primul r zboi evreo-roman ă a izbucnit în anul 66 a durat şapte ani şi s-au terminat cu victoria zdrobitoare a romanilor. Romanii au distrus zeci de oraşe evreieşti, între care Ierusalimul cu Templul, sute de mii de evrei au murit în lupte sau au fost trimişi la Roma în sclavie. Al doilea r zboi evreo-romană a început în 132 odat cu revolta lui Bar Kohba, şi timpă de trei ani evreii au men inut, în condi ii vitrege, o structur politicţ ţ ă ă independent . Consecin ele înfrângerii au fost în cele din urm foarte greleă ţ ă pentru ei. Ierusalimul, interzis accesului evreilor, s-a transformat în municipium Aelia Capitolina, numit astfel în onoarea împ ratului roman ă Aelius Hadrianus. Prizonierii evrei lua i în robie în r zboaiele evreo-roman au ajuns înţ ă diverse locuri pe cuprinsul imperiului roman şi au fondat comunit i evreieşti,ăţ iar din peninsula Italic , s-au r spândit în zonele centrale şi apusene aleă ă Europei.

5. ISTORIA ALTFELAVRAHAM. Tradi ia evreieasc îl consider pe Avraham primul evreu. El esteţ ă ă întemeietorul monoteismului şi al iudaismului. Evreii îşi amintesc de Avraham în rug ciunile lor, referinduse la el cu ă "Avraham, tat l nostru" ă şi la Dumnezeu cu "Dumnezeu al ta ilor noştri, Avraham, Isaac şi Iacob."ţ Avraham este ales de Dumnezeu s devin întemeietorul iudaismului ca rezultat al dorintei luiă ă Dumnezeu de a influenta comportamentul etic al umanit iiăţMOISE. Împreuna cu Dumnezeu, figura lui Moise (Moshe) este cea care domin Torah. Numele Moise stârneşte o varietate de imagini bibliceă puternice: Dumnezeu deghizat în "tufişul în fl c ri," deschiderea M rii Roşii,ă ă ă vi elul de aur şi d ruirea Torei. Ac ionând la ordinul lui Dumnezeu, el este celţ ă ţ care îi scoate pe evrei din sclavie, dezl n uie cele zece pedepse asupraă ţ Egiptului, îi c l uzeşte prin desert timp de patruzeci de ani pe sclavii elibera iă ă ţ şi aduce Torah (Legea) de pe Muntele Sinai. Moise traduce cuvântul lui Dumnezeu în realitatile de zi cu zi şi îi transform pe israeli i dintr-o hoard deă ţ ă sclavi într-o na iune civilizat .ţ ăRegele Saul a fost primul rege al Israelului(1029-1005 î.hr) Pân la domniaă lui, israeli ii erau condusi de o serie de Judecatori. Israeli ii au decis sţ ţ ă centralizeze şi s organizeze natiunea, pentru a se putea ap ra mai bine deă ă vecinii lor şi au cerut profetului Samuel s le aleaga un rege. Desi Samuel iaă avertizat pe israeli i de exploatarea pe care o vor suporta sub conducerea unuiţ rege, acestia au insistat şi Samuel îl unge rege pe Saul, din tribul lui Israel.

10

Page 11: Manual Istorie Clasa a IXa

Regele Saul şi-a petrecut majoritatea anilor de domnie în r zboaie cu inamiciiă Israelului: moabi ii, ammoni ii, edomi ii şi filistinii. ţ ţ ţRegele David a fost cioban, soldat, un excelent ofiter, poet, întemeietor de imperiu, tat şi rege. David a ap rut pentru prima oar în istorie pe când eraă ă ă un tân r cioban şi l-a omorât pe giganticul soldat filistin Goliat. Sub domnia luiă David, na iunea evreieasc a fost organizat într-un regat admirat şiţ ă ă respectat. Regele Solomon a condus timp de mai mult de patruzeci de ani cel mai puternic regat din istoria Israelului. El a fost al treilea rege al Israelului, dupa tat l s u, David şi regele Saul. Era faimos pentru întelepciunea sa şi apreciată ă pentru a construit marele Templu al lui Dumnezeu, Beit Hamigdash, în Ierusalim, pentru c a adus o perioada de pace şi prosperitate f r precedentă ă ă în regat. A domnit la început împreuna cu tat l s u, iar dup moartea luiă ă ă David, ia eliminat to i foştii duşmani. Dup aceea el s-a concentrat asupraţ ă dezvolt rii şi îmbog irii regatului. Solomon moştenise de la tat l s u un regată ăţ ă ă imens care se întindea de la Eufrat pân la grani a cu Egiptul, incluzândă ţ actualele Iordania şi Siria. Regele Solomon controla principalele drumuri între Egipt şi Mesopotamia, cunoscute ca "Via Maris" şi "Drumul Regilor." Comer ulţ care se f cea de-a lungul acestor rute a crescut foarte mult bog ia regatuluiă ăţ s u. Solomon a avut o rela ie economic strâns cu regele Hiram al Tyrului,ă ţ ă ă care i-a ajutat pe israeli i s -şi dezvolte afaceri navale, ceea ce le-a permis sţ ă ă ajunga pân în Africa de unde au adus aur, argint, fildeş şi alte materialeă pre ioase. Pe lâng mâna de lucru, Hiram i-a pus la dispozi ie lui Solomon şiţ ă ţ lemnul de cedru şi de chiparos pentru construirea lui Beit Hamigdash în Ierusalim Regele Irod cel Mare (74 î.Hr.- 4 î.Hr) cunoscut si ca Irod I a fost regele Iudeei (37-4 î.Hr.) si subordonat Romei. Irod este cunoscut pentru colosalele sale proiecte din Ierusalim si din alte p r i ale lumii antice, incluzândă ţ reconstruc ia celui de-ţ al Doilea Templu al Ierusalimului, cunoscut şi ca Templul lui Irod. Detalii ale biografiei sale pot fi observate prin lucr rile din secolul ă I î.Hr. ale istoricului romano-iudeu Josephus. În Biblie este mentionat c ar fiă ordonat uciderea tuturor pruncilor sub 2 ani la Bethleem, descris în capitolulă 2 din Evanghelia dup Mateiă Limbile evreilor în diaspora. În comunit ile din diaspora, evreii au adoptatăţ limbile locale, iar în sinagog si şcolile religioase se foloseau de limba ebraică ă şi pe plan secundar de limba semit înrudit ă ă aramaica. Cu timpul, evreii şi-au dezvoltat limbi particulare derivate din unele limbi locale şi au inclus o parte de lexic şi locu iuni din ebraic . ţ ă Limba idiş este germana sudic medievală ă (foarte apropiat de dialectele ă bavarez şi suab), cu o parte de vocabular de origine ebraic , slav şi cu elemente romanice. Limba ă ă ladino este un dialect spaniol-ebraic bazat pe castiliana medieval . ă Iavanica vorbit în trecut deă evreii romanio iţ era bazat pe ă greacă şi ebraic .ă

6. CRONOLOGIE1800 î.Hr.:Triburile evreilor conduse de patriarhul Avram p trund în ă Canaan. 1720 î.Hr.: Hicsoşii invadeaz Egiptul, antrenând şi triburile ebraice. ă1230 î.Hr.: Ieşind din Egipt sub conducerea lui Moise, evreii pornesc spre ara F g duin ei Ţ ă ă ţ (Canaan)

1025 î.Hr.: Fondarea regatului Israel, condus de Saul, apoi de David şi Solomon.

11

Page 12: Manual Istorie Clasa a IXa

1025 – 1013 î.Hr.: Domnia lui Saul.1013 - 973 î.Hr.: Domnia lui David, mutarea capitalei la Ierusalim.973 – 933 î.Hr.: Domnia lui Solomon, apogeul statului; construirea primului templu.933 î.Hr.: Dezmembrarea regatului. "Israel: Israel în nord (Samaria) şi ludeea în sud (Ierusalim).722 î.Hr.: Sargon al II-lea, regele Asiriei, distruge regatul Israel. 586 î.Hr.: Nabucodònosor al II-lea, suveran al Imperiului babilonian, distruge regatul Iuda şi deporteaz popula ia. ă ţDup 538 î.Hr.:ă Construirea celui de-al cdoilea Templu la Ierusalim. Evreii încep s se r spândeasc în lume.ă ă ă

7. DIC IONARŢCortul M rturiei:ă Locaşul de cult folosit de evrei în timpul lui Moise, pân laă zidirea templului lui Solomon(922 î.Hr.)Deportare: Ac iune represiv constând în mutarea for at a unei (unor)ţ ă ţ ă persoane sau minorit i (popor) spre un loc determinat. ăţDiaspora: totalitatea comunit ilor iudaice aflate în afara rii Sfinte. În timp,ăţ Ţă termenul a început s fie folosit pentru toate grupurile etnice aflate în afaraă patriei de origine.Exod: Migra ia evreilor din Egipt spre Palestina.ţFilisteni: Popula ie antic apar inând "popoarelor m rii", care în sec. XII î.Hr.ţ ă ţ ă invadeaz rmurile estice ale Mediteranei, stabilindu-se în sudul Palestineiă ţă (Gaza de ast zi).ăPalestina: Apare mai târziu în istorie (Herodot), denumirea ei provenind de la numele „pelese i" dat de egipteni filistenilor.ţPatriarh: Şef al unui grup de familii sau triburi (in antichitate).

IV. ORIENTUL ŞI „SEMILUNA FERTIL ”Ă

1. POPOARE ŞI SPA II ISTORICEŢCanaanul, zon cuprins între Eufrat şi Marea Mediteran , poate fi împ r it înă ă ă ă ţ mai multe regiuni, în func ie de popula iile care tr iau aici. In nord, înţ ţ ă vecin tatea m rii, se aflau oraşele ă ă fenicienilor, mari navigatori şi comercian i, care au str b tut întreaga Mediteran şi au întemeiat numeroaseţ ă ă ă colonii în nordul Africii (precum Cartagina) sau în Europa Occidental . Întreă Mun ii Liban şi Eufrat locuiau numeroase popula ii de origine semit ,ţ ţ ă organizate în oraşe-state puternice. Majoritatea acestora erau plasate pe ruta comercial care unea Mesopotamia, Asia Mic şi Egiptul. La sud, între Feniciaă ă şi Peninsula Sinai, se afla Palestina. Numele acestei regiuni provine de la filisteni, unul dintre „popoarele m rii", ă care s-au instalat aici în secolul al Xll-lea î.Hr. şi au format o federa ie de cet i. În aceeaşi perioad se stabilescţ ăţ ă aici evreii, care pân atunci locuiser ca ă ă nomazi în toat regiuneaă Canaanului. La nord de Canaan, în Asia Mic , ă se afla în Antichitate nucleul unei alte civiliza ii, cea hittit . ţ ă Hiti ii, ţ de origine indo-european , au constituită în mileniul al II-lea î.Hr. un puternic imperiu, care şi-a disputat cu Egiptul suprema ia asupra zonei Canaanului.ţÎn mileniul al III-lea î.Hr., regiunea sud-estic a Iranului, numit Elam, eraă ă locuit de c tre ă ă elami i, ţ popula ie care folosea scrierea cuneiform preluatţ ă ă

12

Page 13: Manual Istorie Clasa a IXa

de la sumerieni şi care a format mai multe state, una dintre capitalele elamite cele mai importante fiind Susa. În secolul al XII-lea î.Hr. au p truns în regiuneă mezii şi perşii, de origine indo-european . Timp de câteva secole, aceştia auă r mas la periferia lumii orientale,dar din secolul al VI-lea î.Hr., sub conducereaă dinastiei ahemenide, perşii au constituit cel mai întins imperiu oriental, de la valea Indusului pân în Africa de nord şi Asia Mic . În India locuiau înă ă Antichitate popula ii variate. Cei care au creat statele şi civiliza ia cea maiţ ţ influent au fost îns ă ă indo-arienii, care au p truns în penă insul la mijloculă mileniului al II-lea î.Hr. La aceea dat India era locuit de c tre triburileă ă ă dravidienilor, popula ii care vorbeau limbi diverse şi pe care arienii i-auţ subordonat pe cale militar . Ecourile istoriei militare a cuceririi norduă lui Indiei şi a fond rii primelor regate indo-ariene se reg sesc în ă ă Vede, scrierile sacre ale arienilor, şi în epopeea Mahabharata.

2. FENICIENII FENICIENII au fost cei mai mari negustori ai antichit ii. Au tr it pe coastaăţ ă M rii Mediteraneă din anul 1200 î.Hr. Au explorat continentul Africa şi au întemneiat oraşele: Tyr, Sidon, Byblos şi cel mai important oraş, Cartagina, în nordul Africii. Cultura lor a disp rut dup ce regiunea a fost cucerit de c treă ă ă ă Alexandru cel Mare. Fenicienii s-au extins în toat Mediterana, întemeindă colonii pe multe rmuri str ine, inclusiv Marsilia, Cadiz, Malta, Sicilia, Cipru şiţă ă Cartagina, ultima în Africa de Nord. În Cartagina ei f ceau schimburi deă m rfuri cu localnici africani, cump rând fildeş pre ios, piei de animale şiă ă ţ lemn.Fenicienii au fost primii care au inventat alfabetul, având numai 30 de consoane, dar nici o vocala. Alfabetul a mai fost îmbun t it de c tre greci şiă ăţ ă romani. Fenicienii construiau temple zeilor lor, în principal lui Baal, zeul r zboiului. Preo ii şi preotesele sacrificau copii zeilor, în perioade de restriste.ă ţ

3. HITI IIŢ HITI II Ţ erau un popor de origine indo-european , care au migrat în mileniul ală III-lea î.Hr. din teritoriile pe care le ocupau în sud-estul continentului european, în Asia Mică. Originea indo-european a hiti ilor e indicat atât de picturileă ţ ă egiptene care îi arat ca având p rul castaniu, în contrast cu cel al egiptenilor,ă ă precum şi de afinit ile limbii lor cu cea ăţ tracă. Imperiul hitit a atins apogeul în timpul lui Suppiluliuma I (1375-1335 î.Hr.) şi s-a men inut pân în vremea luiţ ă Suppiluliuma II (cca 1200 î.Hr.). În perioada 1200-1000 î.Hr. a avut loc invazia "popoarelor m rii", triburi r zboinice venite dinspre ă ă Europa. Acestea au distrus puterea hitit , în zonele neatinse de invazia "popoarelor m rii", ă ăs-au men inut mici state hitite care au c zut pe rând, prad ţ ă ă asirienilor.

4. MEZII ŞI PERŞII Triburile perşilor, stabilite în sud-vestul Iranului (Persia), sunt unificate, potrivit tradi iei, c tre 700 î.Hr, de ţ ă Ahaimene, întemeietorul dinastiei Ahemenizilor. Succesorul s u, ă Teispe, extinde posesiunile Persiei spre apus. Cyrus I recunoaşte suzeranitatea Asiriei, iar Cambyses I (600 î.Hr.-559 î.Hr.) pe a Mediei. IMPERIUL PERSAN este creat de Cyrus al II-lea cel Mare (559-529 î.Hr.), una din cele mai str lucite personalit i aleă ăţ antichit iiăţ , transform Persia, în numai 3 decenii, dintr-o putereă local în cel mai vast şi puternic ă imperiu al Orientului. Prin

13

Page 14: Manual Istorie Clasa a IXa

înfrângerea lui Astiage (cca. 550 î.Hr.), Media devine provincie a statului persan. Cucerind apoi Lidia lui Cresus (546 î.Hr.), Persia include în hotarele sale Asia Mică pân la ă Marea Egee, cu toate coloniile greceşti ale Ioniei. În anii 545 î.Hr.-539 î.Hr. sunt ocupate vaste regiuni din Asia Centrală Profitând de sl birea ă Regatului Noului Babilon în urma unor conflicte interne, Cyrus ocup în 539ă î.Hr. Babilonul, anexând apoi toate posesiunile Caldeei din Siria, Fenicia, Israel, pân la grani ele Egiptului. ă ţ Darius I cel Mare (522 î.Hr.-486 î.Hr.), genial om de stat, reorganizeaz , dup cucerireaă ă Punjabului (519 î.Hr..), vastul imperiu, care acoperea acum cca. 5.000.000 km². El creeaz un sistem modern de drumuri, care să ă asigure transmiterea rapid a informa iilor, a trupelor şi m rfuriloră ţ ă ("calea regală" Persepolis-Sardes m sura 2400 km), împarteă imperiul în cca. 20 de unit i administrativeăţ (satrapii), creeaz oă moned de aură etalon (dareicul), începe zidirea unei noi reşedin e regaleţ la Persepolis. Campania din stepele nord-pontice întreprins împotriva ă sci ilorţ (513 î.Hr.), cu care prilej Darius este înfruntat de ge iiţ din Dobrogea, se încheie f r nici ună ă rezultat. Cu un eşec se termin şi cele 2 expedi ii vizând cucerireaă ţ Greciei, din 492 î.Hr. şi 490 î.Hr.

5. ISTORIA ALTFELSuppiluliuma I (cca. 1344–1322 î.Hr) a fost rege hitit. A purtat r zboaieă victorioase împotriva Egiptului şi a extins suprema ia statului hitit pân înţ ă sudul Palestinei. A fost supranumit „Marele hitit”Popoarele m riiă este o sintagm care se refer la popula ii migratoareă ă ţ venite pe ap (dar şi pe uscat) în decursul sec. al XIII - lea î.Hr. şi care auă invadat Anatolia şi estul Mediteranei. În decursul migra iei lor, au atacat şiţ distrus oraşe din Asia, Cipru şi probabil Imperiul hittit, care era în declin la acel moment. Singur armata egiptean , mai numeroas şi mai bine organizat , aă ă ă ă reuşit s le fac fa , în pofida renumelui de slabi marinari pe care îl aveauă ă ţă egiptenii. Popoarele m rii s-au aliat cu diverse popoare asiatice şi începând cuă sfârşitul celei de-a XIX-a Dinastii au început atacarea sporadic a guriloră Nilului. Egiptenii au respins dou valuri masive de invazie în vremea Faraoniloră Merneptah (1213-1203 î.Hr.) şi Ramses al III-lea (1186-1155 î. Hr.). După aceast dat popoarele m rii se retrag probabil în insulele mediteraneene,ă ă ă unde ulterior s-au sedentarizat. Începând cu secolul al XI-lea î.Hr. referirile istoriografice cu privire la ei se r resc considerabil, pân la dispari ie.ă ă ţ Cyrus al II-lea cel Mare (559-529 î.Hr.) s-a n scut în anul ă 559 î.Hr. şi a fost crescut de c tre bunicul s u care era rege.Conform legendei,când era mic,eraă ă s fie ucis de c tre proprul s u bunic.Acesta a sc pat ca prin minune.El aă ă ă ă contestat de îndat autoritatea abuziv a dinastiei mezi-ce asupra triburiloră ă persane. Când a devenit rege,în 559 î.Hr., el transform în numai trei deceniiă Persia dintr-o putere local , în cel mai vast şi puternic ă imperiu al Orientului. Prin înfrângerea lui Astiage (cca. 550 î.Hr.), Media devine provincie a statului persan. Cucerind apoi Lidia lui Cresus (546 î.Hr.), Persia include în hotarele sale Asia Mică pân la ă Marea Egee, cu toate coloniile greceşti ale Ioniei. În anii 545 î.Hr.-539 î.Hr. sunt ocupate vaste regiuni din Asia Centrală - Dragniana, Arachosia, Gedrosia, Bactriana, Sogdiana, ş.a. Profitând de sl birea Regatuluiă Noului Babilon în urma unor conflicte interne, Cyrus ocup în ă 539 î.Hr.

14

Page 15: Manual Istorie Clasa a IXa

Babilonul, anexând apoi toate posesiunile Regatului Caldeu din Siria, Fenicia, ara Ţ Israel, pân la grani ele ă ţ Egiptului Faraonic. Datorit talentului s uă ă

oratoric şi curajul s u în lupt i-au adus admiratia alia ilor, convinşi rapid c auă ă ţ ă gâsit în el un sef capabil s -i elibereze pe perşi de vasalitate.S-a bizuit peă amenin are şi for a convingerii,uniindu-i într-o federa ie de nemul umi i şi aţ ţ ţ ţ ţ cucerit capitala lui Astyage, regele mez. Pentru a menaja toate susceptibilitatile şi a-şi atrage aprobarea tuturor, el îi cru pe cei învinsi şi îiţă asociaza într-un nou „regat al persilor si al mezilor". Ideea de imperiu, poate prima din întreaga istorie, îsi gaseste realizarea în aceasta confedera ie deţ popoare diverse, reunite prin practici administrative comune şi conduse de un şef charismatic. Darius I cel Mare (522-486 î.Hr.), fiul lui Hystaspes, s-a n scut în anul ă 550 î.Hr. şi a devenit rege al perşilor în (522 î.Hr.). În perioada sa, Imperiul Persan a cunoscut apogeul puterii şi al întinderii teritoriale, devenind cel mai vast şi cel mai puternic stat din Orientul Apropiat sau Mijlociu. Darius I a mutat capitala Imperiul Persan la Persepolis. A anexat Punjabul în 517 i.Hr.. Porneşte într-o expedi ie împotriva ţ sci ilorţ în (513 î.Hr.), soldat îns cu un eşec. Dariusă ă I a vrut s cucereasc ă ă Grecia, dar a fost înfrânt la Marathon (490 î.Hr.). Darius I şi-a tratat supuşii cu o bun tate remarcabil tocmai cand un duşman înfrântă ă se aştepta la cea mai nemiloas cruzime. A încurajat comer ul şi a b tut oă ţ ă moned proprie - ă dareicul. Darius I a introdus respectul pentru studiu. Darius I era ner bd tor s înve e lucruri noi despre lumea cucerit . El i-a incurajat peă ă ă ţ ă arheologii din Babilon s -şi îmbun ta easc cunoştiin ele şi a fondat o şcoală ă ţ ă ţ ă medical la ă Saia (Egipt). Cartagina (în limba feniciană Qart-Hadasht, "Noul oraş"), a fost un oraş antic în Nordul Africii, localizat în partea estică a Lacului Tunis, în prezent un cartier al oraşului modern Tunis din Tunisia. Limba vorbit de cartaginezi se numeaă punică, fiind una din limbile semitice antice, care provenea din limba vorbită de fenicieni.Cartagina (sau "Cartago") a fost fondat de comercian ii fenicieniţ şi, conform legendei, de prin esa Dido (sau Elisa), sora lui Pigmalion. Colonia aţ ajuns s aib o importan economic mare ce rivaliza cu cea a metropoleloră ă ţă ă feniciene. În jurul ei s-a format Imperiul Cartagian, cea mai mare forţă maritim din Mediterana Occidental pân la ă ă ă R zboaiele Puniceă cu Imperiul Roman.

6. CRONOLOGIEmileniul al III-lea î.Hr: migra ia hiti ilor în Asia Micţ ţ ăCca. 1344–1322 î.Hr: domnia lui Suppiluliuma I, apogeul statului hitit1200-1000 î.Hr.: invazia "popoarelor m rii", triburi r zboinice venite dinspreă ă Europa.Cca. 1200 î.Hr.: aşezarea fenicienilor în zona actualului LibanSecolele XI-X î.Hr: apari ia oraşelor stat feniciene(Ugarit, Byblos, Sidon, Tyr)ţSecolele X-VIII î.Hr: colonizarea fenician ăSecolul VIII.î.Hr: fondarea CartagineiCca 700 î.Hr: mezii şi perşii se stabilesc în podişul Iranului559-529 î.Hr.: domnia lui Cyrus II, fondatorul Imperiului Persan522-486 î.Hr: domnia lui Darius I, apogeul statului persan490-479 î.Hr.: r zboaiele mediceă335-325 î.Hr.: Alexandru cel Mare cucereşte Imperiul Persan324-30 î.Hr.: epoca elenistică

15

Page 16: Manual Istorie Clasa a IXa

7. DIC IONARŢsatrapi: guvernatori ai unei satrapiisatrapie: provincii ale Imperiului Persan create de Darius I dareic: moned -etalon de aur persan, instituit de Darius I, valorând a 4000ă ă parte dintr-un talent(33,2 kg de argint) purpura: este un pigment de culoare roşie, izolat pentru prima dat de c treă ă ă fenicieni din molusca Murex brandaris.acul magnetic: consta dintr-o piatr magnetic legat de un fir de a pentruă ă ă ţă a se putea roti liber

V. ORIGINILE CIVILIZA IEI EUROPENEŢ

1. PREISTORIA HOMO HABILIS (omul îndemânatic), a fost numit astfel datorit unelteloră descoperite împreun cu el. A existat între acum 2,4 şi 1,5 milioane de ani. Seă aseam n în multe privin e cu ă ă ţ Australopitecus. Fa a sa e la fel de primitiv ,ţ ă îns mai pu in proeminent . M rimea creierului, în medie de 650 cm³ esteă ţ ă ă apreciabil mai mare decât la Australopitecus. Forma creierului este, de asemenea, asem n toare hominizilor. Se crede c Homo habilis avea în jur deă ă ă 127 cm în l ime şi cânt rea aproximativ 45 kg.ă ţ ă OMUL DE NEANDERTHAL, a fost o specie sau subspecie a rasei umane (Homo neanderthalensis) ce a locuit în Europa şi p r i ale ă ţ Asiei de Vest aprximativ de acum 230.000 pân acum 29.000 de ani. Apari ia speciei umaneă ţ în varianta sa modern are o datare nesigur ; momentul apari iei sale a fostă ă ţ plasat, în general, între 240.000 şi 100.000 ani, dar au fost propuse date mergând pân la 450.000 î.Hr. Oricum, acesta rezist pân c tre 35.000-ă ă ă ă25.000 î.Hr. HOMO ERECTUS (omul ridicat), este specie umanoid preistoric , posibilă ă precursor al oamenilor moderni. Are o talie de peste 1,50 m şi un volum cranian de 1000 cm3 în medie. În ceea ce priveşte r spândirea omului înă zonele temperate, aceasta a fost posibil dup apari ia focului.Focul reprezintă ă ţ ă o achizi ie cultural şi biologic în acelaşi timp, durata de activitate în fiecareţ ă ă zi este mult crescut , la fel ca şi capacitatea omului de a ocupa noi spa iiă ţ geografice şi de a utiliza, pentru prima dat , peşterile. Dar schimbarea ceaă mai important o reprezint modificarea comportamentului în interiorulă ă grupului ; în majoritatea aşez rilor exist o singur vatr , ceea ce ne trimiteă ă ă ă cu gândul la faptul c rezultatul vân torii şi sau al culesului era consumat înă ă comun sau, cel pu in, public. Foarte probabil aceasta a crescut importan aţ ţ mecanismelor de într-ajutorare dintre membrii grupului

2. OMUL ŞI EUROPADenumire dat spa iului geografic aflat la vest de lumea oriental şiă ţ ă preluat de greci. Herodot l rgeşte no iunea la spa iul cuprins întreă ă ţ ţ Marea Mediteran , Atlantic, Don şi la nord de Dun re, asimilându-l cuă ă spa iul de „civiliza ie”. ţ ţ Europa are o dubl accep iune: ă ţ roman , ă adică politico-geografic de spa iu circumscris civiliza iei greco-romane,ţ ţ respectiv greac , ă adic istorico-mitologic desemnând spa iul limitată ă ţ la Don , Dun re, Italia, Balcani şi Asia Mic . ă ă

16

Page 17: Manual Istorie Clasa a IXa

Europa preistoric ă îşi are începuturile odat cu popularea sa acumă circa 2 milioane de ani de c tre ă Homo erectus venit din Africa şi Asia Mic . Perioada de trecere la neolitic şi eneolitic, acum circa 35.000 deă ani duce la înlocuirea lui homo sapiens neanderthalensis cu homo sapiens sapiens şi apari ia manifest rilor culturale gen ţ ă Venus din Willendorf, zei a de la Vidra, picturile rupestre de la Altamira,ţ Lascaux, Trois-Fraire, Cuciulat. Se trece la organizarea de gint şiă trib, de la economia de culeg tori-vân tori la ceea de agricultori-ă ăp stori-meşteşugari, dublate de culte magico-religioase şi funerare.ăEuropa protoistoric ă se dezvolt în epoca metalelor şi se bazează ă pe societatea rural , care dezvolt metalurgia şi st la baza oraşelor-ă ă ăstate, dezvoltate în bazinul mediteraneean, începând cu mileniul I î.Hr, în Creta minoic şi Grecia micenian . Epoca fierului din faza ă ă La Tene este legat de apari ia popoarelor indo-europene: cel ii, iberii,ă ţ ţ italicii, germanii, grecii, tracii, ilirii, slavii, balticii, scito-sarma ii, hiti iiţ ţ şi mezo-perşii.

3.FUNDAMENTELE CIVILIZA IEI EUROPENEŢAp rut în Grecia, civiliza ia european se r spândeşte prină ă ţ ă ă intermediul romanilor, care combin tradi iile lor cu cele greceşti,ă ţ orientale şi elenistice în cadrul imperiului lor, ce a unificat Europa. Cultura greco-roman , limba latin şi dreptul roman sunt baza, sursaă ă şi inspira ia culturii moderne europene. ţ Popoarele indo-europene sunt originare din regiunile cental asiatice şi zona m riilor Caspic şi Arai.ă ă Erau popoare seminomade ce se ocupau cu agricultura intinerant ,ă creşterea vitelor, vân toarea şi pescuitul. Erau organiza i înă ţ confedera ii de trib r zboinice pe baza democra iei militare,ţ ă ţ st pâneau metalurgia bronzului, utilizând calul şi carul de lupt .ă ă Aveau o religie uranian centrat pe cultul solar şi cel al lideriloră ă r zboinici(sistemul kurganelor). Au migrat în mileniile V-III î.Hr. spreă Europa, India şi Orientul apropiat şi mijlociu, asimilând cultural şi lingvistic pe b ştinaşii neolitici(procesul de indo-europenizare).ă

4. POPOARELE VECHII EUROPE GRECII reprezint o grupare etnic care populeaz ă ă ă Grecia din secolul XVII î.Hr. pân în prezent. ă Limba greacă a fost vorbita in peninsula greaca (sudul Peninsulei Balcanice) de peste 3.500 de ani (si in Asia Mica de ceva mai putin) si are o continuitate istoric - literara, care o face sa fie una dintre cele mai vechi ramuri ale familiei de limbi indo-europene. aproximativ aceeasi cu cea din vremea lui Pericle din secolul V i.Hr.. Putine limbi se mai pot lauda cu o astfel de continuitate. Inainte de secolul XXl î.Hr. triburile greceşti migreaz în ă Balcani. Secolul XX î.Hr.: Aşezarea grecilor în Macedonia si în Grecia peninsular . Secolul XVII î.Hr.: Declinulă Civiliza iei minoiceţ , datorat se pare erup iei vulcanului ă ţ Thera. Aheii şi ionienii se aşeaz în Peninsula Grecia (ă Civiliza iaţ miceneană). Secolul XIII î.Hr.: Primele colonii stabilite în Asia Mică. Secolul XI î.Hr.: Triburile doriene se aşeaz în ă Grecia peninsular .ă Secolul IX î.Hr.: Are loc marea colonizare a Asiei Mici. Secolul VIII î.Hr.: Primele colonii importante se stabilesc în Sicilia şi sudul Italiei.

17

Page 18: Manual Istorie Clasa a IXa

Secolul V I î.Hr.: Colonii întemeiate pe ârmul ţ M rii Mediteraneă şi a M rii Negreă . Secolul IV î.Hr.: Campania lui Alexandru cel Mare; colonii greceşti stabilite în oraşele nou fondate din Egiptul ptolemeic şi Asia. Secolul II î.Hr.: Cucerirea Greciei de Republica Romană. Migra ia unor greci la ţ Roma.TRACII au fost un grup de triburi indo-europene care vorbeau limba tracică - component a familiei ă limbilor indo-europene. Aceste popula ii s-au r spândit în estul, centrul şi sudul ţ ă Peninsulei Balcanice şi în p r ile adiacente ă ţ Europei de Est. Tracii au locuit în provinciile antice: Tracia, Moesia, Dacia, Sci ia Minorţ , Sarma iaţ , Bythinia, Mysia, Macedonia, Panonia şi în alte regiuni din Balcani şi din Anatolia. Aceste provincii ocupau cea mai mare parte a Balcanilor, iar ge iiţ se întindeau dincolo de Dun reă ajungând până la râul Bug. În absen a unor scrieri istorice, originile preistorice aleţ tracilor r mân obscure. Istoriografia lingvistic modern clasifică ă ă ă tracii ca pe un popor indo-european apar inând subgrupei esticeţ (satem), fapt ce-i leag practic de ă iranieni, slavi şi baltici. Asem n rile cu popoarele antice iraniene (ă ă sci iţ , cimerieni, sarma iţ ) sunt confirmate de dovezile istorice şi arheologice r mase de laă începuturile tracilor, de stilul lor de via , de meseriile lor, deţă obiectele de art descoperite şi de ritualurile de înmormântare.ăCEL IIŢ se ocupau cu agricultura si cresterea animalelor. Erau vestiti pentru armele, uneltele si podoabele facute de ei. Le placea curatenia (ei au inventat sapunul). Locuintele lor erau mai ales de forma rotunda, construite din lemn si acoperite cu stuf. Galii purtau pantaloni facuti din diverse materiale. Obisnuiau sa se impodobeasca cu bratari si fibule. Galia (în latin Gallia, şi în greac Galatia) a fostă ă regiunea Europei de Vest care include nordul Italiei moderne, Fran aţ , Belgia, Elve iaţ occidental şi p r i ale ă ă ţ Olandei şi ale Germaniei pe partea vestic a râului ă Rin. Galii sub comanda lui Brennus au ocupat Roma ca. 390 î.Hr. În lumea egeeana, o migra iune a galilorţ r s riteni a ap rut în Tracia, la nordul Greciei, în 281 î.Hr. Trei triburiă ă ă galice au trecut dinTracia în Anatolia la invita ia lui ţ Nicomedes I, care ulterior ei s-au stabilit în Frigia şi Cappadocia în Anatolia central , o regiune care de atunci înainte s-a numit Galatia.ăETRUSCII au locuit regiunea din Italia, numit Etruria (cuprinzândă Toscana, regiunea de nord a Latiumului, şi p r i din ă ţ Umbria), începând cu 1000–900 î.Hr. Centrul etruscilor a fost Toscana, unde etruscii s-au dezvoltat ca agricultori şi viticultori foarte buni, dar şi ca artizani ai unei ceramici deosebite. Etruscii au fost considera i maiţ avansa i tehnologic, fa de vecinii lor, chiar şi decât romanii, mineleţ ţă de plumb, cositor, fier sau cupru furnizând materia prim pentru oă metalurgie din care se aprovizionau pân şi grecii sau cartaginezii.ă Etruscii s-au organizat în oraşe-state începând cu secolul VIII î.Hr, acestea fiind Arretium (Arezzo), Caisra (Caere), Clevsin (Clusium), Curtun ( Cortona), Perusna (Perugia), Fufluna (Populonia), Veii, Tarchna (Tarquini), Vetluna (Vetulonia), Felathri (Volaterrae sau Volterra), Velzna (Volsinii), Velch (Volci). Limba etrusc esteă cunoscut ast zi din pu inele inscrip ii p strate. ă ă ţ ţ ă

18

Page 19: Manual Istorie Clasa a IXa

LATINII erau o popula ie ţ italică antic din ă Latium Vetus (Vechiul Latium), care a migrat în aceast regiune în secolele al VIII-lea sau ală IX-lea î.Hr. din nord. Deşi locuiau în oraşe-state independente, latinii aveau aceeaşi limb (ă latina), aceeaşi religie şi un puternic sim alţ înrudirii exprimat prin mitul c to i erau descenden ii lui ă ţ ţ Latinus, socrul lui Aeneas. Ambi iile teritoriale romane au provocat unireaţ celorlal i latini împotriva sa (341 î.Hr.), îns în cele din urm victoria aţ ă ă apar inut Romei (ţ 338 î.Hr.). În consecin , unele dintre statele latineţă au fost încorporate în statul roman, iar locuitorii lor au devenit cet eni romani cu drepturi depline. Al ii au devenit alia i ai Romei,ăţ ţ ţ bucurându-se de anumite privilegii.

5. ISTORIA ALTFEL"Revolu ia neolitic "ţ ă îmseamn sedentarizare, diviziunea între triburileă pastorale şi agrare, generalizarea agriculturii, a cultelor fecundit ii şiăţ fertilit ii, marile construc ii megalitice, începutul metalurgiei. ăţ ţPrincipalele popoare indo-europene au fost:-în Europa:celtii (Europa de vest şi central ), ă italicii (peninsula Italic ),ă germanii (sudul Scandinaviei, Polonia, Ucraina), balticii (republicile baltice), slavii (Rusia central , de nord şi de nord-est), ă tracii ( nordul peninsulei Balcanice, România, Ungaria, Slovacia, vestul şi sudul Ucrainei), ilirii (vestul Balcanilor), grecii (sudul Balcanilor, rmurile anatoliene, insulele egeene),ţă sci ii şi sarma ii ţ ţ (stepele nord pontice şi nord caspice)-în Asia: hiti ii şi huri ii ţ ţ (cenrul Anatoliei), filistienii ( rmurile Palestinei),ţă urartienii-st moşii armenilor (sudul Caucazului şi nord-estul anatolian ), ă mezii şi perşii (nord-vestul şi sud-estul Iranului), arienii-vechii indienii (nordul şi centrul Indiei) Principalele grupuri lingvistice indo-europene au fost: -centum : latina, celta, greaca şi germana.-satem : sanscrita(vechea indian ), scito-sarmata, persana, armeana, hitita,ă slavo-baltica, traco-daca, ilira.

6. CRONOLOGIEcca.3,5-3 milioane î.Hr.: apar australo-pitecinelecca. 2 milioane î.Hr.: apare Homo erectuscca 2-1,5 milioane î.Hr.: primele urme ale omului în Europa („homo erectus")cca 80000-35000 î.Hr.: „homo ne-anderthaliensis"cca 35000 î.Hr.: „homo sapiens sapiens" - omul modern11000-7000 Î.Hr.: mezoliticul cca 9 000 Î.Hr.: în Orient, începutul neoliticului, cu sedentarizarea şi practi-carea agriculturii.7000-3500 Î.Hr.: neoliticulcca 7000 î.Hr.: începuturile agriculturii şi ale creşterii animalelor în Europa mediteranean ; folosirea ceă ramiciicca 5 500 Î.Hr.: primele oraşe în Mesopotamia, Egipt, valea Indului.cca 4500 î.Hr.: primele construc ii megalitice (Fran a, Portugalia)ţ ţcca 4100 î.Hr.: metalurgia cuprului în Europa (Peninsula Balcanic )ăcca 3 700 Î.Hr.: Mesopotamia de Jos atinge stadiul vie ii urbaneţcca 3 500 Î.Hr.: Sumerienii în Mesopotamia de Jos.

19

Page 20: Manual Istorie Clasa a IXa

3500-mileniul I î.Hr.: epoca metalelor (în Europa, la nord de Alpi)3500-3000 Î.Hr.: chalcoliticcca 3000-1000 î.Hr.: monumentul megalitic de la Stonehenge (Anglia)3000/2600-1100 Î.Hr.: epoca bronzului2600 î.Hr.: începuturile metalurgiei bronzului (Grecia)2000 î.Hr.: migra ia ionienilorţ1600 î.Hr.: migra ia eolienilorţ1600-1400 î.Hr.: apogeul civiliza iei cretaneţ1500 î.Hr.: aheii1450-1 200 î.Hr.: afirmarea culturii miceniene1400 î.Hr.: dispari ia civiliza iei cretaneţ ţ1200 î.Hr.: invazia dorienilor1150-850 î.Hr.: apari ia şi r spânţ ă direa fierului în Europasecolele VIII-VI î.Hr.: primele men iuni istorice despre traciţsecolul al VII-lea î.Hr.: începuturile epocii Hallstatt (prima vârst a fieă rului); domina ia cel ilor asupra Euţ ţ ropei Centrale500-450 î.Hr.: începuturile civiliza iei La Teneţ450 î.Hr.: prima men iune istoric despre geto-daci (referitoare la eveţ ă -nimente din 514 î.Cr.)

7. DICTIONARKurgan: movil ridicat de mâna omuă ă lui; se mai folosesc termenii de gorgan sau tumulMenhir: bloc de piatr cioplit rudiă mentar, plantat verticalCult uranian: cult dedicat divinit ilor cereşti, solareăţCult chtonian: cult dedicat divinit iăţ lor p mântene şi subp mânteneă ăAcultura ie:ţ asimilarea de c tre o gruă pare sau un popor a elementelor unei culturi str ine, renun ând par ial sau total la cea proprie,ă ţ ţIndo-europeni: popula ii originare din Asia Central , care, deplasându-seţ ă spre vest, se amestec cu popula ia local , proces în urma c ruia rezultă ţ ă ă ă popoare şl limbi noi, cu un substrat comun. Indo-europenizare: proces de suprapunere a indo-europenilor peste popu-la iile neolitice, desf şurat între Oceanul Atlantic şi Valea Indusului.ţ ăCromleh: pietre verticale mai mici, dispuse în cerc, la distan e egale, în jurulţ unei pietre mai mari. Cultur arheologic :ă ă totalitatea vestigiilor materiale şi spirituale care permit reconstituirea modului de via al comuţă nit ilor preistorice.ăţDifuziune cultural :ă r spândirea valoă rilor spirituale dintr-o anumit zonă ă spre alte spa ii istorice, pe care le influen eaz . ţ ţ ăDolmen: construc ie megalitic de forma unei mese, alc tuite din ţ ă ă 3 mari blocuri de piatr neprelucrat . ă ăHabitat: spa iu de locuire.ţEpoca metalelor: perioad care marcheaă z sfârşitul preistoriei şi trecerea laă istorie; în func ie de metalul folosit pentru produţ cerea uneltelor şi a armelor, este subîmp r it în chalcolitic (epoca aramei şi pietrei), epoca bronzului şiă ţ ă epoca fierului. Glacia ie:ţ perioad de r cire a climei, cu o temperatur medie mai joasă ă ă ă decât ast zi şi ierni mai lungi, vegeta ie de step şi p duri de conifere; ultimaă ţ ă ă glacia ie (Wurm) s-a încheiat acum 13 000-14 000 de ani.ţ

20

Page 21: Manual Istorie Clasa a IXa

VI. ANTICA HELLADA

1. CETATEACiviliza ia caracteristic Greciei în cea de-a doua jum tate a mileniului al II-leaţ ă ă î.Hr. poart numele de civiliza ie micenian , dup numele citadelei de laă ţ ă ă Micene, dar se r spândeşte în întregul bazin r s ritean al M rii Mediterane. Peă ă ă ă la 1200 î.Hr. îns , toat aceast arie este incercat de o sum de conflicte şiă ă ă ă ă migra ii, la cap tul c rora citadelele miceniene dispar, împreun cu dinastiileţ ă ă ă care le st pâneau. Cei alunga i vor coloniza rmul vestic al M rii Egee şi oă ţ ţă ă serie de insule, sub numele de ionieni. La începutul mileniului I î.Hr., lumea greac este f râmi at în mici comunit i care, treptat, se consolideaz şiă ă ţ ă ăţ ă constituie, în secolele VI-VII î.Hr., mici state independente, pe care le numim cet i. ăţ Aceste state se deosebesc de toate formele anterioare de organizare, pentru c , deşi erau dominate de o aristocra ie r zboinic şi bogat , această ţ ă ă ă ă domina ie era limitat de faptul c to i locuitorii care st pâneau p mânt arabilţ ă ă ţ ă ă din tat în fiu, erau considera i cet eni şi aveau dreptul ca, în adun rileă ţ ăţ ă comune, s -şi aleag conduc torii şi s participe la întreaga via a cet ii.ă ă ă ă ţă ăţ Cetatea greac a evoluat din aşezarea fortificat a conduc torului militar,ă ă ă devenit centru economico- politic. Locuitorii erau cet eni, str ini şi sclavi.ăţ ă Puterea politic a evoluat de la monarhie, spre puterea aristocratic şi apoiă ă una democratic reprezentat de adunarea poporului.ă ă

2.MAREA COLONIZARE GREACĂCele trei valuri ale migra iei greceşti(aheii, ionienii şi eolienii, dorienii) seţ incheie la sfârşitul mileniului I î.Hr., iar odat cu secolele IX-VII apar cet ileă ăţ stat antice.Secolele VIII-V î.Hr. marcheaz marea colonizare greac ce areă ă motive economice, sociale şi politice. Ea cuprinde spas iul pontic, sudul Fran eiţ ţ şi Italiei, Sicilia , coastele libiene şi cele anatoliene şi se concretizeaz prină apari ia a numeroase cet i greceşti, copie fidel a cet ilor-mam / metropola.ţ ăţ ă ăţ ă Deoarece p mântul Greciei era pu in şi s r c cios, cet ile organizează ţ ă ă ă ăţ ă îmtemeierea unor noi aşez ri pe rmurile M rii Mediterane şi M rii Negre,ă ţă ă ă r spândind astfel modul de organizare, limba şi civiliza ia greac până ţ ă ă departe. Este epoca marii coloniz ri, în care naviga ia, meşteşugurile şiă ţ nego ul se dezvolt rapid, legând între ele sutele de cet i greceşti şi f cândţ ă ăţ ă ca produsele lor s catrund pân departe, în inuturile locuite de alteă ă ă ţ neamuri.

3.SPARTA, MODELUL ARHAICCreat în sec.IX î.Hr. de c tre dorieni pe valea râului Eurotas dină Peloponez, Sparta a fost organizat prin legile lui Lycurg. Ea eraă condus de ă 2 regi, şefi militari şi religioşi, sfatul b trâniloră (Gerusia), adunarea poporului(Apella), toate supervizate de colegiul celor 5 efori. Bazat pe militarism şi exclusivism politico-rasial, Sparta nu a dezvoltat decât arta militară, dar a dominat spa iul grecesc înţ primele 3 decenii de dup r zboiul peloponesiac.ă ă

4. ATENA – EDUCATOAREA HELLADEICreat de ionieni, în Atica la mijlocul sec.VIII î.Hr, Atena este atribuit miticuluiă rege Tezeu. Societatea a evoluat de la monarhie la un regim aristocratic,

21

Page 22: Manual Istorie Clasa a IXa

reformat de activitatea arhon ilor ţ Dracon(621 î.Hr. – îngr dea putereaă eupatrizilor şi d primele legi scrise), ă Solon(594 î.Hr. – împarte oamenii în func ie de avere, desfiin eaz sclavia din datorii, creaz tribunalul poporului-ţ ţ ă ă Heliaia şi sfatul celor 400- Bule), Clistene(creaz colegiul celor 10 strategi,ă introduce ostracismul) şi Pericle(retribuirea func iilor şi participarea celorţ s raci la ele, sus inerea ap r rii şi culturii de cei boga i, egalitatea în fa aă ţ ă ă ţ ţ legilor) spre o democra ie sclavagistţ ă. Centru al culturii şi artei greceşti Atena a fost pilonul coali ie elene cea învins imperiul Persan şi a constituit unţ adev rat "imperiu maritim" prin Liga de la Delos.ă

5.R ZBOAIELE MEDICEĂEste legat de expansiunea persan şi de statutul cet ilor greceştiă ăţ microasiatice, revoltate în 500 î.Hr., sub conducerea Miletului, contra perşilor. Înfrângerea grecilor şi ajutorul dat lor atenienilor determină campania lui Darius I, înfrân de coali ia ateniano-plateean laţă ţ ă Marathon – 490 î.Hr. Urmaşul lui Darius, Xerxes reia atacul soldat cu victoria de la Termopile – 480 î.Hr. contra spartanilor regelui Leonidas, dar încheiate cu înfrângerile de la Salamina – 480 î.Hr.(pe mare, de flota atenian a lui Temistocles) şi ă Plateea – 479 î.Hr.(terestr , de o coali ie condus de spartani).ă ţ ăHegemonia Atenei, decurge din victoria în r zboaiele medice şi seă faza pe suprema ia Ligii maritime de la Delos, ce servea cauzaţ imperiului maritim atenian.

6. LIGA DE LA DELOSÎn 478 î.Hr., Atena a devenit hegemon (conduc tor) al Ligii maritime careă reunea sute de cet i mai mari sau mai mici ce, au hot rât constituirea uneiăţ ă flote permanente din cor biile şi echipajele lor reunite. Acele cet i care nuă ăţ puteau s trimit atâ ia oameni departe de cas urmau s pl teasc o sumă ă ţ ă ă ă ă ă de bani atenienilor, care se angajau s construiasc şi s echipeze naveleă ă ă necesare. Banii se depuneau într-un tezaur comun, în templul lui Apollo din insula Delos, şi erau administra i de un colegiu de 10 magistra i atenieni, subţ ţ supravegherea Consiliului celor 500 de la Atena şi a Consiliului ligii, format din câte un reprezentant al fiec rei cet i, cu dreptul la un vot. în 454 Î.Hr., deă ăţ teama unui un atac persan, tezaurul este mutat la Atena. Victoriile navale şi constituirea Ligii maritime modific raporturile politice din cetate. Pân atunci,ă ă hopli ii, cet eni mai înst ri i care luptau ca pedestraşi erau, la Atena, ca şi înţ ăţ ă ţ cele mai multe cet i ale Greciei, principala for militar , iar în urma reformeiăţ ţă ă lui Clistene, şi principala for politic în cetate. Acum, cet enii s raci, careţă ă ăţ ă formau echipajele celor aproape 1 000 de cor bii ale ligii, deveneau foarteă importan i pentru ap rarea şi pentru faima Atenei. La rândul lor, cei maiţ ă boga i dintre atenieni contribuiau din averea lor la construirea şi între inereaţ ţ navelor şi a echipajelor, pe care le comandau personal.

5. DECLINUL POLISULUIR zboiul peloponesiac(431-404 î.Hr)ă , este declanşat de antagonismul ateniano-spartan. Spartanii pustiesc Atica, iar flota atenian distruge rmurile Peloponezului. Moartea lui Pericle duce laă ţă un armisti iu între 412-415 î.Hr, conflictul reaprinzându-se datorit luiţ ă Alcibiade. Eşecul atenian în fa a Syracuzei, sustinerea spartanilor cuţ

22

Page 23: Manual Istorie Clasa a IXa

aur persan şi victoria maritim spartan de la ă ă Aigos Potamos – 405 î.Hr, duce la capitularea Atenei.

Criza polisului, începe dup conflict şi este marcat de hegemoniaă ă spartan (404-371 î.Hr) şi împunerea de c tre aceştia a unor regimuriă ă aristocratice. Situa ia se schimb prin ridicarea Tebei, Condus de Pelopida şiţ ă ă Epaminondas, care înl tur hegemonia spartan prin victoriile de la ă ă ă Leuctra – 371 î.Hr. şi Mantinea – 362 î.Hr. Lungul şir de conflicte au sl bit economică şi politic lumea greac permi ând lui Filip II al Macedoniei s -şi impună ţ ă ă hegemonia în Grecia.

Cuceririle Macedoniei. Stat semibarbar la intersec ia spa iuluiţ ţ grec, trac şi ilir, Macedonia îşi datoreaz ascensiunea lui ă Filip al-II-lea. Acesta impune cultura greac , creaz o puternic armată ă ă ă permanent , dezvolt comer ul şi mineritul, pentru a-şi impuneă ă ţ domina ia asupra spa iului grec prin victoria de la ţ ţ Cheroneea – 338 î.Hr.

6. ALEXANDRU MACEDON ŞI CIVILIZA IA ELENISTICŢ ĂDup asasinarea lui Filip în 336 î.Hr., fiul s u Alexandru continuă ă ă opera lui. Îi supune pe tesalieni(336 î.Hr), îi înfrânge pe ge i şiţ distruge Teba, reafirmându-şi domina ia supra Atenei şi asupra Ligiiţ de la Corint(335 î.Hr), pentru a porni apoi la cucerirea imperiului persan.Cucerirea Orientului, începe cu o armat de circa 45.000 deă oameni şi este jalonat de victoriile de la ă Granicos – 334 î.Hr. şi de la Issos – 333 î.Hr., prin care preia controlul Asiei Mici, Siriei şi a spa iului feniciano-palestinian. Alexandru p trunde în Egipt unde esteţ ă recunoscut faraon, apoi revine în Asia şi dup victoria de la ă Arbela – 331 î.Hr., ocup Babilon, Susa, Persepolis şi Ecbatana, punând cap tă ă Imperiului Ahemenid. Cucereşte restul Iranului, Afganistanul şi Asia Central şi ajunge în 327 î.Hr pâm în India. Revine în Babilon în 326ă ă î.Hr şi moare în 323 î.Hr.Imperiul macedonean se întindea din Balcani la Indus, de la Dun re, Caucaz, rmurile m rilor Neagr , Caspic şi Aral pân înă ţă ă ă ă ă Nubia, deşerturile Arabiei, golful Persic şi Oceanul Indian. Alexandru a incercat o coabitare greco-oriental şi o simbioz cultural-etnic şiă ă ă social .ă

Regatele elenistice, sunt create dup moartea lui Alexandru de c treă ă genaeralii s i care îşi împart imperiul. Cele mai viabile state sunt ă Egiptul – condus de Ptolemeu, Imperiul Seleucid – condus de Seleucos Nicator şi Macedonia – condus de Antipatros şi apoi de Cassandru, la care se adaugă ă Asia Mică(Antigonos Monopthalatos), Tracia (Lisimach), Bactria(Demetrios), Pergam, Bithinia şi Pont. Noii suverani au îmbinat despotismul oriental cu civiliza ia greac creând cultura şi civiliza ia elenistic . ţ ă ţ ă Dup moartea luiă Alexandru, teritoriul cucerit se împarte în mai multe regate, în care limba şi cultura greac cunosc o nou înflorire. Aceast etap istoric ooart numeleă ă ă ă ă ă de epoc elenistic - epoca r spândirii statelor, limbii şi civiliza iei greceşti înă ă ă ţ Orientul Apropiat şi în Egipt.

7. ISTORIA ALTFEL

23

Page 24: Manual Istorie Clasa a IXa

Sparta a fost înfiin at în sec. VIII î.Hr. de dorieni în regiuneaţ ă Laconia. Era organizat ca stat militar, având o armat puternic .ă ă ă Societatea era alc tuit din: ă ă perieci (locuiau în jurul oraşului Sparta şi se ocupau cu agricultura, meşteşugurile, negustoria), hilo iţ (f ceauă parte din popula iile cucerite de spartani), ţ aristoi (cei care de ineauţ puterea si participau la conducerea statului), spartani (cet eniiăţ originari din Sparta). Sparta era caracterizat de o cultur r zboinică ă ă ă şi atrocit i tradi ionale. P mânturile sale erau cultivate de sclavi,ăţ ţ ă periecii, supraveghea i intens, de vreme ce erau mai numeroşiţ decât însuşi spartanii, lucru pentru care au avut loc diverse revolu ii.ţ Spartanii erau caracteriza i prin capa roşie şi barba stufoas . Nou-ţ ăn scu ii bolnavi sau cu diferite deficien e erau asasina i într-un modă ţ ţ ţ teribil, dorindu-se doar copii care s poat face fa r zboiului.ă ă ţă ă Singura problem a Spartei era lipsa marinei, motiv pentru care înă b t lia de la Termopileă ă a fost nevoit s recurg la inamicul s u,ă ă ă ă Atena. Prima derut a spartanilor a fost înregistrat în aceast b t lieă ă ă ă ă contra Imperiul Persan. Sparta nu a trimis decât câteva sute de r zoinici sprijini i de marina greac . Sparta a ob inut hegemoniaă ţ ă ţ Greciei în r zboiul Peloponezuluiă (431 - 404 î.Hr.) în detrimentul Atenei. Aşa-zisa hegemonie şi succesul Spartei a fost încheiat de Teba în b t lia de la Leuctraă ă (146 î.Hr.), când mare parte din popula ia masculin spartan a murit. Prin aceasta, Teba a ob inutţ ă ă ţ cârma Greciei.Atena a fost ini ial locuit acum 6.000 ani de Pelasgieni şi mai târziuţ ă de ionieni care s-au instalat în aceast fort rea natural , mareaă ă ţă ă stânc a Acropolei, sau oraşul de sus, dup cum îi spun grecii. Oraşulă ă s-a dezvoltat şi a fost consacrat zei ei Atena. A cunoscut prima luiţ înflorire în epoca micenian (1600–1100 î.hr.). La finele secolului ală VI-lea î.hr. tirania (probabil regal ) a fost înlocuit de un regimă ă democratic care a condus la o civiliza ie f r precedent în istoriaţ ă ă umanit ii. În secolul al V-lea î.hr. Sub guvernarea luminat a luiăţ ă Pericle, Atena a atins apogeul cultural, economic şi militar fapt ce a f cut ca aceast perioad s fie numit „vârsta de aur a Atenei”. Înă ă ă ă ă epoca elenistic precum şi în cea bizantin Atena a jucat un rolă ă secundar.Ostracismul a fost creat pentru ca nu cumva vreunul dintre atenieni, devenind mai vestit şi mai puternic decât ceilal i, s încerceţ ă din nou s acapareze singur puterea ca tiran, Clistene a dat Adun riiă ă poporului dreptul ca, în fiecare an, s hot rasc prin vot dac trebuieă ă ă ă ca acela dintre cet eni care p rea periculos pentru ăţ ă isonomie s fieă exilat. O adunare de cel pu in 6 000 de cet eni, care votau fiecare înţ ăţ secret, zgâriind pe cioburi de lut numele, putea decide c el trebuieă s p r seasc Atena pentru 10 ani; familia şi averea sa r mâneauă ă ă ă ă neatinse. Aceast procedur poart numele de ostracism, de laă ă ă cuvântul ostracon, care înseamn ciob. în momente de mareă cump n , cum s-a întâmplat în 481 î,Hr„ când atenienii se preg teauă ă ă de r zboi cu perşii, to i ostraciza ii erau ierta i şi rechema i la Atenaă ţ ţ ţ ţ pentru a ap ra cetatea.ă

8. CRONOLOGIE

24

Page 25: Manual Istorie Clasa a IXa

secolele VIII-VI î.Hr.: apari ia poţ lisurilor greceşti; marea colonizare greacă776 î.Hr.: primele Jocuri Olimpicecca 750-700 î.Hr.: poemele homerice Iliada şi Odiseeasecolul al VIII-lea î.Hr.: Hesiod, Munci şi zilecca 621 î.Hr.: reformele lui Draconcca 600 î.Hr.: începuturile ceramicii cu „figuri negre"594-593 î.Hr.: reformele lui Solon582 î.Hr.: primele Jocuri Pythice573 î.Hr.: primele Jocuri Nemeene566 î.Hr.: organizarea la Atena a Marilor Panatenee561-528 î.Hr.: tirania lui Pisistrate530 î.Hr.: începuturile ceramicii cu „figuri roşii"510 î.Hr.: c derea tiraniei la Atenaă508 î.Hr.: reformele lui Clistene491-490 î.Hr.: primul r zboi greco-persan; victoria de la Maratonă488 î.Hr.: prima aplicare a ostracismului la Atena485 î.Hr.: primul concurs de comedie la Atena481-478 î.Hr.: al doilea r zboi greco-persan; victorii la Salamina şi la Plateeaă478-477 î.Hr.: întemeierea Ligii de la Delos470-460 î.Hr.: celebritatea pictorului Polignot469-399 î.Hr.: Socrate, 443-429 î.Hr.: Pericle - strateg al Atenei431-404 î.Hr.: r zboiul peloponesiac - hegemonia Sparteiă387 î.Hr.: Platon întemeiaz Academiaă384-322 î.Hr.: Aristotel338 î.Hr.: cucerirea Greciei de c tre regele macedonean Filip al II-lea (victoriaă de la Cheroneea)336-323 î.Hr.: Alexandru cel Mare, rege al Macedoniei323 î.Hr.: destr marea Imperiului maă cedonean şi formarea regatelor ele-nistice273 î.Hr.: Tratat de prietenie (amici ia) ţ între Egipt şi Roma, primul de acest gen în istoria statelor elenistice.221-179 î.Hr.: Domnia lui Filip al V-lea în Macedonia.215 î.Hr.: Alian a lui Filip al V-lea cu Hannibal, înving torul romanilor laţ ă Cannae, declanşeaz confruntarea dintre Macedonia şi Roma, încheiat cuă ă pacea de la Phoinike (205 î.Hr.). 203 î.Hr.: Tratat secret între Regatul Seleucid şi Macedonia, urm rind împ ră ă -irea Egiptului Lagid. Politica expansionist ini iat de Filip al V-lea în urm toriiţ ă ţ ă ă

ani în Tracia, Marea Egee şi Asia Mic determin Pergamul şi Rhodosul să ă ă solicite ajutorul Romei; îngrijorat , Roma intervine. ă200-197 î.Hr.: Al doilea r zboi macedoă nean, în care armata roman înfrângeă falanga macedonean . ă171-168 î.Hr.: Al treilea r zboi maceă donean, încheiat cu victoria roman deă la Pydna (168 î.Hr.). Macedonia îşi pierde independen a.ţ149 î.Hr.: R scoal antiroman condus de Andriscos este înfrânt , iară ă ă ă ă Macedonia devine provincie roman ă (148 Î.Hr.).64-63 î.Hr.: Dup înfrângerea lui Mithridate al VI-lea, regele Pontului, Cnaeusă Pompeius trece la reorganizarea Asiei. 58 î.Hr.: Ciprul, desprins din Egiptul lagid, devine provincie roman .ă

25

Page 26: Manual Istorie Clasa a IXa

47-30 î.Hr.: Domnia Cleopatrei a VII-a în Egipt, care încearc cu ajutorul luiă Caesar şi, apoi, al lui Marcus Antonius s opreasă c declinul regatului.ă30 î.Hr.: înfrânt de Octavianus în r zboiul civil, Marcus Antonius se sinucideă împreun cu Cleopatra. Egiptul, ultimul stat elenistic, devine provincieă roman .ă

9. DIC IONARŢAutarhie: sistem economic care asigur producerea tuturor celor neceă sare pentru via a cet ii, f r schimţ ăţ ă ă buri comerciale cu exteriorulCorp civic: ansamblul cet enilor care se supun aceloraşi legi, se închin unorăţ ă zei comuni, muncesc şi tr iesc împreun , fiind lega i de cetate printr-ună ă ţ sistem de îndatoriri şi drepturiOstracism: procedeu de eliminare prin exilare pe 10 ani a cet enilor periăţ -culoşi democra iei. Votarea se f cea pe ţ ă ostrakon (ciob).Arhonte: Magistrat atenian, la început ales, apoi tras la sor i. ţAristocra ie:ţ Categorie social care se bucur de privilegii datorit originii,ă ă ă bog iei sau pozi iei sale sociale.ăţ ţCet eni:ăţ Oameni liberi, posesori ai unui lot de p mânt, case sau ateliere,ă care particip la via a politic şi reliă ţ ă gioas , precum şi la ap rarea cet ii. ă ă ăţDemocra ie:ţ Form de organizare politic în care puterea apar ine poporuluiă ă ţ (gr. demos = popor, kratos = putere). Hellada: Denumirea antic a Greciei.ăMetropol :ă Oraş-stat din antichitate care întemeiaz colonii. ăStr ini:ă Greci din alte cet i care au primit permisiunea s stea în Spartaăţ ă (perieci) sau în Atena (meteci), dar sunt lipsi i de drepturi cet eneşti.ţ ăţSpartanii: formau clasa st pânilor, din cetatea Sparta, bucurându-se de toateă drepturile, socotindu-se „egali" între ei. Fiecare familie spartan primea înă folosin , din partea statului, câte un lot de p mânt egal în suprafa , muncitţă ă ţă de hilo i, care nu putea fi înstr inat. în lipsa urmaşilor, lotul reveţ ă nea statului.Hilo iiţ : proveneau din popula ia cuceţ rit de spartani (probabil urmaşii aheilor)ă şi apar ineau statului, care avea drept de via şi moarte asupra lor. Nuţ ţă puteau fi vându i, se puteau c s tori, dispuneau de o gospod rie proprie, fiindţ ă ă ă obliga i la plata unei p r i din produse de pe lotul muncit. Participau laţ ă ţ r zboaie, construind fortifica ii şi transportând arme şi bagaje.ă ţPeriecii: proveneau din popula ia libeţ r (ahei şi al ii greci) şi locuiau într-oă ţ zon situat în jurul oraşului. Aveau propriet i individuale, se ocupau cuă ă ăţ meşteşugurile şi comer ul şi, deşi pl teau impozite, nu aveau drepturi politice.ţ ă

VII. EDUCA IE ŞI CULTUR LA VECHII GRECIŢ Ă

1. EDUCA IA SPARTANŢ ĂEra de terminat de statul militarist şi elitist. Copii ap i fizic erauţ educa i în cas s devin bune mame şi gospodine în cazul fetelor şiţ ă ă ă pân la 7 în cazul b ie ilor. Dup 7 ani b ie ii trec la via a militar înă ă ţ ă ă ţ ţ ă comun, dus în cazarm şi reglementat foarte aspru. Se pot c s toriă ă ă ă ă la 30 de ani, dar pân la 60 de ani r mân majoritatea timpului înă ă armat , dispunând de un lot de teren lucrat pentru ei de ă hilo i –ţ semisclavi, descenden i ai aheilor cuceri i de dorieni.ţ ţ Pu iniţ numeric(circa 10-15.000) spartanii primeau loturi de p mânt lucrateă

26

Page 27: Manual Istorie Clasa a IXa

de hilo i şi dominau prin teroare pe ţ perieci, oameni liberi necet eniăţ ce erau meşteşugari şi negustori (circa 40-50.000) şi pe hilo i, ţ un fel de semisclavi apar inând statului, urmaşi ai aheilor cuceri i (circaţ ţ 120-150.000).

2. MODELUL ATENIANUrm rea s creeze buni cet eni şi asigura educa ie pân la 18 ani.ă ă ăţ ţ ă Fetele şi b ie ii pân la 7 ani sunt educa i în cas . Dup 7 ani, b ie iiă ţ ă ţ ă ă ă ţ înva scrisul, cititul, socotitul, gramatica şi muzica, dup 14 ani seţă ă pune baza pe preg tirea de tip fizic şi sportiv, între 18 şi 20 de ani seă satisface serviciul militar, dup care este recunoscut calitatea deă ă cet ean. Erau excluşi de la drepturile cet eneşti femeile, copii,ăţ ăţ sclavii, str inii şi cei cu un singur p rinte atenian.ă ă Dreptul de cet ean era doar pentru b rba ii de peste 20 deani n scu i din ambiiăţ ă ţ ă ţ p rin i atenieni. Regimul democratic sclavagist era doar pentruă ţ atenieni (circa 40.000), dar nu se extindea asupra periecilor/str iniiă (circa 80.000) şi asupra sclavilor (circa 200.000).

3. RELIGIAReligia s-a dezvoltat odat cu polisul şi a influen at viata cotidian , educa iaă ţ ă ţ şi arta greac . ă Era de tip uraniano-chtonian , cu un panteon extrem de bogată şi ramificat.Sediul zeilor era Olimpul, ierarhia avea în frunte pe Zeus, aceştia se asem nau oamenilor, dar erau nemuritori şi le erau atribuite toateă fenomenele inexplicabile, misterioase şi supranaturale. Exista un cult al eroilor, deveni i pentru faptele lor semizei, cum ar fi Prometeu, Hercule etc.ţ Zeilor li se ridicau temple, li se aduceau ofrande şi jerfe şi le erau consacrate inteceri artistice şi sportive.

Întrecerile şi jocurile erau s rb tori dedicate zeilor, dintre ele celeă ă mai importante fiind cele OLIMPICE (organizate din 4 în 4 ani la Olympia), PHYTICE(în cinstea lui Apollo la Delphi) şi ISTMICE(în cinstea lui Poseidon la Corint).

4. ŞTIIN A ŞI FILOSOFIAŢIonia era centru ştiin ei greceşti cu predilec ie în astronomie(Thales din Milet,ţ ţ Aristah), geometrie( Euclid), matematic (Arhimede), geografie(Strabon,ă Ptolemeu din Alexandria), istorie(Herodot, Tucidide, Xenofon), filozofie (Heraclid din Efes, Democrit, Socrate, Platon, Arhimede), medicin (Hipocrate).ă Grecii inventeaz şi cea mai simpl form ă ă ă le scriere, alfabetul, care notează fiecare sunet cu câte un semn. În acest fel, oricine poate cunoaşte deciziile cet ii, înscrise pe t bli e de lemn sau pe lespezi de piatr şi afişate în locuriăţ ă ţ ă publice. Cultura scris , accesibil unui mare num r ă ă ă mare oameni, cunoaşte o dezvoltare f r precedent, contribuind la unitatea cultural şi lingvistic aă ă ă ă întregului spa iu locuit de greci.ţ

5. ARTA GREACĂArhitectura, are ca centru Atena epocii lui Pericle, cînd se stabilesc propor iile ideale ale templului, se des vârşeşte sistemul deţ ă monumente de pe Acropole, dintre care se remarc Odeonul,ă Parthenonul, Erehteionul şi teatrul lui Dionysos. Se des vârşescă stilurile ionic, doric şi corintic.

27

Page 28: Manual Istorie Clasa a IXa

Sculptura şi pictura, ini ial influen ate de orient se des vârşesc cuţ ţ ă Myron(Discobolul) şi ating apogeul cu Phidias(Athena Parthenos, Zeus din Olympia), Polictet(Deoriforul), Praxiteles(Afrodita din Cnidos), Lysip(bustul lui Alexandru cel Mare); iar în pictur seă remarc Polignot cu teme mitologice şi din istoria Atenei.ăCeramica, are vase extrem de diversificate ca form , m rime,ă ă utilizare, coloristic şi cu reprezent ri de via cotidian , sceneă ă ţă ă istorice şi mitologice.

6. TEATRULÎncepe prin reprezent ri în aer liber şi evolueaz în spa ii speciale, deă ă ţ la cupluri de actori la mari reprezent ri ca tem şi num r de artişti.ă ă ă Se remarc autorii de tragedii(Eschil, Sofocle, Euripide) şi deă comedii(Aristofan).Literatura, este reprezentat de poeziile lui Tirteu, Pindar, Sapho şiă de operele lui Hesiod(Munci şi zile, Teogonia) şi Homer(Iliada, Odiseea), temele fiind istorice, mitologice sau de via cotidian .ţă ă

7. ISTORIA ALTFELMarii artişti ai antichit ii greceşti:ăţ- Pictori: Apelles - Aetion - Euphronius - Exekias - Parrhasius - Polygnot - Zeuxis - Filozofi: Anaximandru - Anaximene - Aristotel - Athenagoras din Atena - Democrit - Diogene din Sinope - Empedocle - Epictet - Epicur - Epimenides - Heraclit - Hypatia din Alexandria - Ireneus - Celsus - Leucip -Parmenide - Platon - Plethon - Plotinus - Protagora - Pitagora - Socrate - Thales din Milet - Theophrastus -Xenophan - Zeno din Citium - Zenon din Eleea - Oameni de ştiinţă: Arhimede - Aristarchus din Samos - Aristotel - Ctesibius - Eratosthenes - Euclid - Galen - Heron din Alexandria - Hipparchus - Hipocrate - Ptolemeu - Pythias - Strabon - Theopompus - Sculptori: Agesandros - Athanadoros - Polidor - Agasias - Callicrates -Lysipp - Myron - Plato - Polyclitus -Polyeuctes - Phidias - Praxiteles - Scopas - Scriitori: Eschyl - Alceus - Alcman - Anacreon - Apollodorus - Apollonius Rhodius - Aristophan - Callimachus - Cassius Dio - Euripide - Eusebius din Caesarea - Hecataeus din Miletus - Hecataeus dinAbdera - Hesiod - Homer - Longus - Marcus Annaeus Lucanus(Lucan) - Menander -Pausanias - Pindar - Polycarp -Sappho - Sophocles - Theocritus SANCTUARE ŞI JOCURI PANELENICE. Lumea greac se separa prină caracteristici specifice fiec rui oraş stat. Existau în comun cultul zeilor şiă aplecarea spre mistere şi oracole. Marile centre religioase comune erau cele de la: - Delphi, construit în sec. VII î.Hr şi dedicat lui Apollo şi opracolului s u Pithia.ă-Olimpia, centrul alcultului general grecesc şi locul organiz rii începând cu 776ă î.Hr ajocurilor olimpice. -Epidaur, dezvoltat din sec.IV î.Hr şi dedicat lui Ascelapios, zeul medicinei.Jocurile sportive, înso ite de competi ii de muzic , poezie şi teatru erauţ ţ ă dedicate zeilor şi erau considerate perioade de pace panelenic . Principaleleă jocuri au fost în :-jocurile phitice, organizate la Delphi în cinstea lui Apollo(premiile erau din frunze de laur)

28

Page 29: Manual Istorie Clasa a IXa

-jocurile istmice, organizate la Corint în cinstea lui Poseidon(premiile erau din frunze de elin ) ţ ă-jocurile olimpice, organizate la Olimpya în cinstea lui Zeus, din 4 în 4 ani începînd cu 776 î.Hr. Competi ia dura 7 zile, se desf şurau la 10 probe şiţ ă înving torii primeau cununi din frunze de m slin. Aceste jocuri au fost interziseă ă de împ ratul Teodosie în anul 394.ă

8. CRONOLOGIE Înainte de secolul XXl î.Hr: triburile greceşti migreaz în ă Balcani. Secolul XX î.Hr.: Aşezarea grecilor în Macedonia si în Grecia peninsular .ă Secolul XVII î.Hr.: Declinul Civiliza iei minoiceţ , datorat se pare erup ieiă ţ vulcanului Thera. Aheii şi ionienii se aşeaz în Peninsula Grecia (ă Civiliza iaţ miceneană). Secolul XIII î.Hr.: Primele colonii stabilite în Asia Mică. Secolul XI î.Hr.: Triburile doriene se aşeaz în ă Grecia peninsular .ă Secolul IX î.Hr.: Are loc marea colonizare a Asiei Mici. Secolul VIII î.Hr.: Primele colonii importante se stabilesc în Sicilia şi sudul Italiei. Secolul VI î.Hr.: Colonii întemeiate pe ârmul ţ M rii Mediteraneă şi a M rii Negreă . Secolul V î.Hr.: r zboaiele medice, “secolul de aur” al atenei sub guvernareaă lui Pericle Începutul secolul IV î.Hr.: r zboiul peloponesiac, criza polisului şi ridicarea Macedonieiă Secolul IV î.Hr.: Campania lui Alexandru cel Mare; colonii greceşti stabilite în oraşele nou fondate din Egiptul ptolemeic şi Asia. Secolul II î.Hr.: Cucerirea Greciei de Republica Romană. Migra ia unor greciţ la Roma.

9. DIC IONARŢSofişti: denumire dat în perioada de înflorire a democra iei celor careă ţ predau cunoştin e de retoric şi filoţ ă zofie; ei foloseau în discu ie o arguţ mentare doar aparent corect , nuă mit , dup ei, sofistică ă ăOratori: cei care posed arta de a conă vinge un auditoriu printr-o argumentare bogat şi riguroas , pus în valoare de un stil ales şi de un limă ă ă baj elevatPrincipiu: acel prim punct de pornire datorit c ruia un lucru este, ia naşă ă tere şi poate fi cunoscut (Aristotel)Dogmatism: mod de gândire rigid care opereaz cu teze imuabile, date oă dat pentru totdeaunaăElenism: termen ce desemneaz geă neric cultura Greciei antice şi influen eleţ generate de eaEfeb: Tân r între 18-20 de ani, viitor cet ean, f când un serviciu militar. ă ăţ ăGimnaziu: Şcoal greac antic , alcă ă ă ătuit din absolven ii palestrei. ă ţGineceu: înc peri destinate femeilor în locuin ele din Grecia antic . ă ţ ăPalestra: Şcoal sportiv destinat practic rii gimnasticii, atletismului,ă ă ă ă luptelor etc.Acropol : ă Zona cea mai înalt a unui polis, care era centrul religios şi loc deă refugiu în caz de primejdie. Friz :ă Element al arhitecturii antice greceşti, situat în partea superioar a uneiă construc ii, ornamentat cu basoreliefuri, sculpturi, picturi.ţPortic: Galerie deschis , sus inut de coloane sau pilaştriă ţ ăEverge i: ţ binef c tori ai cet ii. ă ă ăţ

29

Page 30: Manual Istorie Clasa a IXa

Loggia: balcon acoperit. Sanctuar panelenic: loc consacrat unui zeu celebrat de oameni veni i dinţ toate cet ile greceşti.ăţViziune antropocentric : ă viziunea filozofic potrivit c reia omul este centrulă ă şi scopul universului.

VIII. LUMEA GETO – DACILOR

1.TRACII ŞI GE II V ZU I DE GRECIŢ Ă ŢTracii, apar locuind în vecin tatea grecilor şi sunt men iona i înă ţ ţ operele lui Homer(regele Rhessos din Iliada), Herodot şi Strabon. Grecii men ionau pe ţ odrişi, besi, moesi, tribali şi la nord de Dun re peă ge i şiţ pe daci, precum şi confrunt rile lor cu sci ii şi macedonenii luiă ţ Filip al-II-lea şi Alexandru cel Mare. Civiliza ia zonei uimeşte prinţ urme cum ar fi cele din Transilvania, în localitatea T rt riaă ă din jude ul Albaţ , între Alba Iulia şi Or ştieă , unde cercet torul ă clujean Nicolae Vlassa a descoperit trei t bli e de lut, dintre care dou suntă ţ ă acoperite cu reprezent ri stilizate de animale, copaci şi diferiteă obiecte. Cea de-a treia, de form discoidal , cuprinde patru grupuriă ă de semne, desp r ite prin linii. Observând similitudini între t bli eleă ţ ă ţ g site la T rt ria şi scrierile de pe t bli ele sumeriene de la ă ă ă ă ţ Uruk şi Djemdet Nasr, cele din urm datând de la sfârşitul mileniului IV şiă începutul mileniului III î. Hr., specialiştii români au luat în considerare ipoteza conform c reia şi t bli ele de la T rt ria ar fi vestigii ale uneiă ă ţ ă ă scrieri str vechi. T bli ele de la T rt ria sunt îns mai vechi cu ună ă ţ ă ă ă mileniu decât monumentele scrierii sumeriene, fiind datate din prima jum tate a mileniului IV î.Hr. Astfel, dac se admite c eleă ă ă reprezint intr-adev r scrieri, T bli ele de la T rt ria sunt cele maiă ă ă ţ ă ă vechi scrieri g site pân -n prezent.ă ă

2. GE I ŞI DACIŢGeto-dacii, sunt ramura nordic a tracilor, ocupând spa iul dintreă ţ Dun re, Tisa şi Nistru, termenul de ge i fiind folosit de greci şi cel deă ţ daci de c tre romani.ăFelul de via al geto-dacilorţă , are la baz obştea rural împ r ită ă ă ţ ă intre nobili/tarabostes şi popor de rând /comatii, organizarea tribală fiind concentrat în jurul unei aşez ri fortificate semiurbane numită ă ă dava. Ocupa iile de baz erau agricultura, viticultura, p storitul şiţ ă ă mineritul, religia era politeist de tip choniano-uranian în frunte cuă Zamolxes, civiliza ia material fiind ceea a epocii fierului de tip Laţ ă Tene.Civiliza ia geto-dacţ ă este relativ pu in cunoscut , ei fiindu-iţ ă atribuite t bli ele de la Sinaia , ce reprezint un set de artefacteă ţ ă arheologice controversate. Conform tradi iei locale, sau a unorţ informa ii care au circulat în zon la vremea respectiv , ţ ă ă T bli ele deă ţ la Sinaia se refer la un num r impresionant de t bli e de ă ă ă ţ aur descoperite, cu prilejul lucr rilor de captare a ă pâraielor Sfânta Ana şi Peleş, pentru aprovizionarea cu ap a Mân stirii Sinaia, şi deă ă asanare a mlaştinilor din Poiana V c ria, inscrip ionate într-o limb siă ă ţ ă

30

Page 31: Manual Istorie Clasa a IXa

o scriere misterioas . Pe lâng pl cile de aur, lucr torii ar fiă ă ă ă descoperit şi monede de tip Maia şi Sarmis, ambele tezaure considerându-se c ar fi intrat, în mod tacit, în posesia regelui ă Carol I. Ast zi, ă T bli ele de la Sinaiaă ţ , sau Tezaurul de la Sinaia se refer laă un set de t bli e de plumbă ţ neinventariate care se afl depozitate înă subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din Bucureşti, de mai bine de un secol. Tradi ia local explic existen a prezentelorţ ă ă ţ pl cu e de plumb prin ideea conform c reia regele ar fi topit pieseleă ţ ă originale, valorificând aurul în vederea finaliz rii proiectului ă Peleş, dup ce pl cile ar fi fost copiate în plumb.ă ăStatul dac, s-a bazat pe dezvoltarea economic şi militar , peă ă ac iunile unificatoare de tip local a lui ţ Dromichaites (sec.III î.Hr), Oroles şi Rubobostes(sec.II î.Hr). Unificarea este realizat de c treă ă Burebista (82-44 î.Hr), prin unificarea triburilor locale dacice, înl turarea pericolului celtic din vest(60 î.Hr) şi supunerea cet iloră ăţ greceşti pontice (55 î.Hr). Statul se întinde de la Carpa ii Nordici laţ Mun ii Balcani şi de la Morava şi Dun rea Mijlocie pân la Mareaţ ă ă Neagr şi Bug. Burebista încearc s sprijine pe Pompei contra luiă ă ă Cezar, iar dup victoria ultimului conflictul e amânat de asasinareaă celor doi lideri în 44 î.Hr. Statul se destram şi se men ine doar înă ţ Transilvania sub conducerea lui Deceneu, Comosicus, Coryllus, Scorillo, Duras-Diurpaneus şi este ref cut sub ă Decebal(87-106).

3. DACII, ADVERSARI DE TEMUTExtinderea Imperiului Roman spre r s rit a adus Roma în contact cuă ă puternicul stat dacic creat de Burebista. Asasinarea lui Cezar şi a lui Burebista a amânat confruntarea, dar eclipsa puterii dacice dintre Burebista şi Decebal permite romanilor s ating linia Dun rii prină ă ă anexarea Dobrogei(29-27 î.Hr), Pannoniei(9 d.Hr) şi Moesiei(15 d.Hr). H r uielile dacice deschid ciclul conficlelor daco romane(86-106)ă ţ ini iate de Decebal cu înp ra ii ţ ă ţ Domi ian şi Traianţ . Dup pacea deă compromis din 89, în urma r zboaielor din 101-102 şi 105-106,ă Traian cucereşte Dacia şi o transform în provincie roman . ă ă

4. DACIA ROMANĂDacia roman ă cuprindea Transilvania, Banatul, Oltenia şi vestul Muntenie, c rora li s-a ad ugat controlul militar al Romei în sudul Basaraniei, estulă ă Muntenie şi în vestul Moldovei. Provincie imperial , reorganizat de trei oriă ă teritorial, Dacia a fost ap rat de 50.000 de solda i, grupa i în 3 legiuni şi 22ă ă ţ ţ de unit i auxiliare, a cunoscut o intens via economic şi urban (40 deăţ ă ţă ă ă oraşe). Masiva colonizare, afluxul de veterani şi puternica via spiritual auţă ă dus la romanizare. Retragerea aurelian , din motive politico-militare(271-274)ă a l sat la nordul Dun rii o popula ie deplin şi ireversibil romanizat , viitorulă ă ţ ă popor român. Cultura roman ă de aici era predominant occidental , şcolileă erau relativ numeroase, masa coloniştilor, vetranilor şi militarilor important ,ă sincretismul religios şi fenomenul de "interpreta io romana" foarte prezent.ţ Romanizarea a fost rapid , masiv şi ireversibil ă ă ă şi a avut ca factori de baz armata, veteranii, coloniştii, administra ia, şcoala, religia, culturaă ţ material şi spiritual roman şi limba latină ă ă ă

31

Page 32: Manual Istorie Clasa a IXa

5. ISTORIA ALTFELCercet rile arheologice confirm dezvoltarea remarcabil a civiliza iei getice.ă ă ă ţ Primul rege get al c rui nume îl cunoaştem este ă Dromichaites/Dromihete, cel care, la sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr., l-a învins în r zboi pe regeleă macedonean Lisimah. Diodor din Sicilia povesteşte c regele get Dromihete,ă dup ce l-a învins pe Lisimah, i-a oferit acestuia un osp îmbelşugat, în vremeă ăţ ce el, împreun cu c peteniile ge ilor, a mâncat din tipsii de lemn şi a b ut dină ă ţ ă cupe de corn. La sfârşitul mesei, Dromihete l-ar fi întrebat pe Lisimah care dintre cele dou ospe e i se pare mai demn de un rege. L-a mustrat pentru că ţ ă a p r sit „ă ă o via plin de str lucire şi o domnie atât de vestit ,ţă ă ă ă cedând impulsului de a porni împotriva unor oameni barbari, care duc o via de s lb ticiuni, într-un inut geros şi nerodnic, s vârşindţă ă ă ţ ă astfel o silnicie contra naturii”, pe care natura îns şi o pedepseşte, câtă ă vreme nici o for armat str in de aceste locuri nu-şi poate afla sc parea.ţă ă ă ă ăDacii la Roma. Dacii s-au aflat la Roma, împreun cu alte popoare aflate înă regiunea cunoscut azi sub numele de ă Balcani, cum ar fi ilirii, înc dină perioada cuprins între anul 44 î.Hr. (moartea lui ă Iulius Cezar) şi anul 31 î.Hr., corespunz tor instaur rii principatului lui ă ă Augustus. ei aveau mai multe preocup ri, îns în principal, erau ă ă gladiatori, şi li se potrivea destul de bine inând seama de caracterul dacilor care preferau lupta individual . Gladiatoriiţ ă

se antrenau în mici arene numite "ludus". Se cunosc patru denumiri ale acestor arene: Dacicus, Gallicus, Magnus, Matutinus. Existen a arenei Dacicusţ arat c erau un num r mare de daci care luptau ca gladiatori. Mai târziu cândă ă ă Dacia a devenit provincie roman , ei şi-au îndreptat aten ia mai mult c treă ţ ă activitatea militar , devenind membri ai g rzii imperiale - pretorieni, şi înă ă garda c lare - equites singulares. Inscrip iile pietrelor funerare ale solda ilor ceă ţ ţ au apar inut g rzii imperiale in în mod deosebit s aminteasc locul deţ ă ţ ă ă origine al defunc ilor; de exemplu: natione Tharx - pentru traci.ţDaci celebri. Astfel, se remarc statuia a lui ă Lucius Avilius Dacus, al c ruiă nume e sculptat în marmur în anul 70 d.hr., deci anterior cuceririi Daciei. Oă alt inscrip ie a fost descoperit pe Via Flaminia, şi este dedicat memorieiă ţ ă ă reginei Zia, v duvei regelui ă costobocilor, Dieporus, pus de nepo ii eiă ţ Natoporus şi Driglisa. Se pare c pe Via Flaminia erau g zdui i ostateci deă ă ţ origine regal şi nobil . Prezen a dacilor la Roma, în garda imperial , esteă ă ţ ă relevat şi de multele inscrip ii în marmur , dedicate împ ra ilor, şi pe care seă ţ ă ă ţ aflau şi numele solda ilor şi unde erau precizate şi locurile de origine: ţ Aurelius Valerianus Drubeta, Antonius Bassinass Zermizegetusa, Titus Lempronius Augustus Apulum. S-a constatat c aproape 120 de nume sunt dacice, dintreă care 15, proveneau din Sarmizegetusa. Printre aceştia se remarc ă Claudiano, centurion din cohorta a VI-a. Mai trebuie amintit cazul lui Iulius Secondinus, natione Dacus, pretorian rechemat în serviciu, care a ajuns la vârsta de 85 de ani în condi iile în care în acea vreme rar se ajungea la vârsta de 50 de ani.ţ

6. CRONOLOGIE80-44 î.Hr.: domnia lui Burebista46 : Dobrogea devine parte a provinciei romane Moesia87 : victoria dacilor împotriva generalului roman Fuscus. Decebal urc peă tronul Daciei88 : victoria generalului Tettius lulianus la Tapae

32

Page 33: Manual Istorie Clasa a IXa

89 : pacea dintre daci şi Imperiul roman; Dacia devine regat aliat (foederatus) al Romei101-102 : primul r zboi dacoă -roman105-106 : al doilea r zboi dacoă -roman, încheiat cu transformarea Daciei în provincie romană

7. DIC IONARŢTarabostes: demunire dat clasei nobiliare geto-dace, de in toare deă ţ ă bunuri,aur şi vite.Comatii: oamenii de rand din societatea geto-dac , liberi juridic, organiza i caă ţ meşteşugari, p stori şi agricultori în oşti s teştiă ăDava: aşezare dacic fortificat , uneori cu caracter semiurban, sediu politico-ă ăadministrativ al unui trib sau uniuni tribaleVeterani: militari ai armatei romane, l sa i la vatr dup încheirea serviciuluiă ţ ă ă military, de in tori de cet enie roman şi de alte privilegii, stabili i în generalţ ă ăţ ă ţ în provnicia unde se afla unitatea lor militarăRomanizare: proces complex şi de durat , care a constat în însuşirea limbii şiă a civiliza iei romane de c tre un popor.ţ ăInterpreta io romana:ţ adorarea unor divinit i neromane sub nume romane.ăţ

IX. ROMA, DE LA ORAŞUL-STAT LA IMPERIU

1. ÎNCEPUTURILE ROMEIÎnceputurile tradi ionale sunt fixate în 753 î.Hr şi sunt legate deţ legendarii fra i Romului şi Remus. Adev rul istoric men iona creareaţ ă ţ unei comunit i din latini, sabini şi etrusci, pe cursul mijlociu alăţ Tibrului la poalele colinei Palatin. Ini ial condus de 7 regi(2 latini, 2ţ ă sabini, 3 etrusci)cu puteri de preot şi judec tor, dar limitate de Senată şi Adunarea poporului, Roma v-a evolua spre autoritatea patriciană concentrat în mâna celor 100 de senatori. Conform tradi iei, ultimulă ţ rege etrusc Tarquinius Superbus a fost alungat în 509 î.Hr, pentru guvernarea lui tiranic şi înlocuit cu o conducere republican .ă ă 2. RES PUBLICAPerioada republican a fost una de expansiune şi de lupt întreă ă patricieni şi plebei. Dup mai multe „secesiuni plebeene” care auă avut loc între 494-287 î.Hr., plebeii au ob inut ţ egalitate în drepturi, eliminarea interdic iei de c s torie dintre patricieni şi plebei, doiţ ă ă tribuni ai plebei cu drept de veto la legile senatului şi un consul ales de plebei. În epoca expansiunii noii îmbog i i plebei vor formaăţ ţ categoria cavalerilor. Institu iile republicane ţ au fost: magistra ii superioriţ (2 consuli, 4 pretori, 4 cenzori), magistra ii inferioriţ (4 chestori, 4 edili), aleşi pe 1 an, magistratura excep ionalţ ă(1 dictator, numit pe 6 luni cu puteri absolute); senatul(format din 300 de foşti magistra i superiori, ce luaţ decizii de politic extern şi intern ); ă ă ă adun rile poporului sauă comi iile plebeiţ (comi ia curiat – probleme religioase şi de moştenire,ţ ă comi ia centuriat – hot rau pacea sau r zboiul, comi ia tribut –ţ ă ă ă ţ ă alege pe tribuni, chestori şi edili).

33

Page 34: Manual Istorie Clasa a IXa

3.VIA A TRADI IONAL ROMANŢ Ţ Ă ĂRomanii duceau la început o via simpl , auster şi se supuneauţă ă ă legilor cet ii. Locuin ele erau simple, din chirpici şi c r mid , cuăţ ţ ă ă ă mobilier simplu din lemn, urm rind mai mult utilul decât luxul,ă hainele fiind simple(tunic , tog , sandale), realizate în cas . Credin aă ă ă ţ era politeist , dar dominat de cultul zeilor casei, de triada clasică ă ă Jupiter, Junona, Minerva, la care se adaug vechii zei ă Ianus, Saturn, Vesta şi institu ia prezic torilor, anumeţ ă Haruspicii(preziceri în m runtaiele animalelor) şi ă Augurii(preziceri în zborul p s rilor).ă ă

4.FAMILIA ŞI DREPTUL ROMANFamilia patriarhal roman se baza pe rolul dominant al tat lui ca conduc toră ă ă ă al economiei şi cultului şi judec tor al familiei, acesta având drept de via şiă ţă de moarte asupra copiilor s i. Femeia se supunea autorit ii tat lui şi după ăţ ă ă c s torie so ului, ocupându-se de cas şi creşterea copiilor. Marile evenimenteă ă ţ ă ale vie ii erau naşterea, c s toria, majoratul (la 17 ani) şi moartea. Influen aţ ă ă ţ elenistic se va sim i prin emanciparea femeii şi participarea ei mai activ laă ţ ă via a public , prin restrângerea de c tre legi a prerogativelor tat lui în familie,ţ ă ă ă prin "îndulcirea" perceptelor şi moravurilor şi prin apari ia "fenomenului"ţ divor ului.ţ

5.CUCERIREA MEDITERANEICucerirea Italiei s-a realizat în secolele V-III î.Hr. prin r zboaiele cuă etruscii, sabini, samni ii şi cu Phyrrus regele Epirului.ţR zboaiele punice ă s-au dus în 3 etape(264-146 î.Hr) cu cetatea fenician nord-african ă ă Cartagina, având ca miz domina ia bazinuluiă ţ occidental al mediteranei. Distrugerea Cartaginei a adus Romei, cucerirea sudului Galiei, Spaniei, Siciliei şi Africii de nord. R zboieleă orientale au fost cu Macedonia lui Filip al-V-lea şi au dus în 168 î.Hr. la cucerirea sudului spa iului balcanic. La ele s-au ad ugat r zboaieleţ ă ă cu regatele elenistice ale lui Mitridate regele Pontului, Antioh al-III-lea regele Siriei seleucide şi Cleopatra regina Egiptului, în urma c roraă roma cucereşte Asia Mic , Siria(63 î.Hr) şi Egiptul(30 î.Hr).ă

6. INFLUEN A ELENISTICŢ ĂCucerirea Orientului a dus Roma în contact cu civiliza ia elenistic ,ţ ă ap rut ca urmare a cuceririlor lui Alexandru Macedonă ă , rezultat al simbiozei culturilor greac , egiptean , persan , fenician şiă ă ă ă babilonian . ă Elenismul a contribuit la formarea civiliza iei romaneţ prin afluxul de pedagogi, filosofi, oratori, pictori, sculptori şi arhitec i.ţ Roma a importat de aici luxul şi bog ia în vestimenta ie, alimenta ieăţ ţ ţ şi civiliza ie, arhitectura monumental , rafinamentul cultural şiţ ă artistic, gustul pentru arta decorativ şi monumental , pentruă ă filozofie, muzic şi teatru.ă

7. INCERC RI DE REFORMĂ Ă

34

Page 35: Manual Istorie Clasa a IXa

Criza s-a datorat ruin rii micilor proprietari rurali, s r cirii plebei urbane,ă ă ă creşterea marilor latifundii şi neadapt rii institu iilor oraşului-stat la cele aleă ţ unui imperiu.Cauzele crizei au fost:-cuceririle au creat un imperiu tricontinental ce nu putea fi guvernat cu institu iile unui oraş-stat. ţ-numeroşii sclavi din r zoi ce lucrau marile latifundii şi în marile ateliereă concurau pe micii produc tori rurali şi meşteşugari romani.ă-acapararea p mânturilor cucerite de patricieni şi noii îmbog i i în daunaă ăţ ţ poporului.-ruinarea prin nelucrarea p mântului, a ranului roman, baza armatei şi aă ţă cuceririlor.-masiva emigrare la oraş a celor f r venituri, deveni i o plebe ce îşi vindeaă ă ţ voturile pe hran şi bani.ăTentativele de reformă sustinute de fra ii TIBERIUS şi CAIUS GRACCHUS,ţ deveni i tribuni ai plebei în ţ 133 şi 123 î.Hr.,au ca scop urm toarele ac iuni:ă ţ- trecerea teritoriilor cucerite în fondul public şi distribuirea lor veteranilor, - acordarea cet eniei socilor(alia ilor italici), ăţ ţ- ştergerea datorilor cet enilor ăţ- vânzarea grâului la pre redus pentru plebe..ţ

Sus inu i de tab ra ţ ţ ă popularilor, ei au fost asasina i deţ reprezentan ii aristocra iei conservatoare – ţ ţ optima ii. Caiusţ Marius, general victorios contra numizilor, cimbrilor şi teutonilor va realiza în 107 î.Hr. o reform militar prin care transform armataă ă ă de cet eni într-o armat de profesionişti.ăţ ă

7. SFÂRŞITUL REPUBLICIIR zboaiele civile au dus la dictatura generalului ă Sulla, iar după aceasta la crearea PRIMULUI TRIUMVIRAT în 60 î.Hr între CAESAR, POMPEI şi CRASSUS. CAESAR cucereşte Galia, POMPEI pacific Cilicia,ă iar CRASSUS moare în r zboiul cu par ii – ă ţ 53 î.Hr. Conflictul CAESAR – POMPEI se încheie cu victoria final a primului la ă Pharsalus – 48 î.Hr, şi instaurarea unei dictaturi militare. Asasinarea lui CAESAR de o conjura ie senatorial în ţ ă 15 martie 44 î.Hr, duce la crearea celui de AL DOILEA TRIMVIRAT, din Marc Antonius, Octavianus şi Lepidus. Conjura ii sunt înfrîn i la ţ ţ Philipi – 42 î.Hr, iar înving torii îşi împartă imperiul(Lepidus –Africa, Octavianus – Occidentul şi Marc Antonius – Orientul). Confruntarea dintre Octavianuş şi Antonius prijinit de regina Egiptului, Cleopatra se încheie cu victoria primului la Actium – 31 î.Hr.

8. PRINCIPATUL LUI AUGUSTUSOctavianus ocup Egiptul şi reface unitatea statului, instaurând oă epoc de pace relativ şi prosperitate. ă ă PRINCIPATUL este o monarhie deghizat ce p stra aparen a institu iilor republicane dară ă ţ ţ golite de esen a puterii lor. Octavianus era primul cet ean –ţ ăţ PRINCEPS, comandant suprem al armatei – IMPERATOR, cenzor, senator pe via , tribun al plebei, ţă mare preot – PONTIFEX MAXIMUS şi era considerat zeu – AUGUSTUS, cu un cult dedicat lui.

35

Page 36: Manual Istorie Clasa a IXa

Principatul a durat între 27 î.Hr. – 284 d.Hr. şi a cunoscut 4 dinastii: Iulia-Claudia(descenden ii lui Octavianus Augustus), ţ Flavia, Antonin şi Severiloră . Apogeul este atins în timpul împ ra ilor dină ţ familia Antoninilor: TRAIAN, HADRIAN, ANTONINUS PIUS si MARCUS AURELIUS.

9. DOMINATUL Anarhia militar 248-284, ă reprezint apogeul generalilor ridica iă ţ de armate la tron, cu sl birea institu iilor, retrageri teritoriale şiă ţ domnii scurte şi sângeroase. Redresarea situa iei este opera luiţ DIOCLE IAN Ţ 284-305, care instituie DOMINATUL, regim care înseamn un despotism oriental, cu împ rat-zeu, ce concentra toateă ă puterile în mâinile sale. Opera lui DIOCLE IAN, continuat deŢ ă CONSTANTIN CEL MARE 306-337, este o reform administrativ ,ă ă politic , militar , social , fiscal şi juridic , concomitent cu mutareaă ă ă ă ă capitalei în est la CONSTANTINIPOL şi accentuarea rupturii est-vest a imperiului pe fondul legaliz rii creştinismului prin ă Edictul de la Milano – 313.

10.ECONOMIA IMPERIULUIImperiul roman a asigurat tinp de peste dou secole pacea şi prosperitateă spa iului european şi oriental. ţBazele prosperit iiăţ imperiului erau:-agricultura prosper practicat pe mari latifundii cu munca sclavilor sau peă ă micile propriet i libere, -cultura intensiv a cerealelor(Africa, Galia, Hispania,ăţ ă Dacia), viticultura(Hispania, Galia), m slinului (Asia Mic , Grecia), creştereaă ă vitelor(Dacia, Pannonia, Moesia). -dezvoltarea tehnicii agricole şi a sistemului colonatului.-creşterea importan ei extragerii minereurilor, în special al celor pre ioase dinţ ţ Dacia.-dezvoltarea meşteşugurilor, a produc ie de lux şi a celei destinate exportului.ţ-sistemul solid al drumurilor romane, dublat de sifguran a asiguratţ ă negustorilor de ordinea roman .ă-comer ul intern şi extern intens, bazat pe varietatea şi abunden a diverselorţ ţ produse dar şi de soliditatea monedei romane de argint(denarul), devenit moned de uz universal.ăLimitele prosperit iiăţ sunt date de numeroasele r zboie, greut uileă ăţ cauzate de ap rarea unei grani e foarte lungi, atacurile barbare, crizele agrareă ţ şi monetare.

11. ISTORIA ALTFELSPQR, sau în societatea republican a ă Romei antice, S • P • Q • R • , adeseori în timpuri moderne, S.P.Q.R. sau S. P. Q. R., este un acronim şi o prescurtare pentru expresia din limba latină, Senatus Populusque Romanus ("Senatul roman şi Poporul"), referindu-se la guvernul Republicii romane şi fiind folosit ca semn tur oficială ă ă guvernamental .ăDictator era un magistrat c ruia, în situa ii de urgen , i se încredin au puteriă ţ ţă ţ extraordinare. Primul dictator a fost Aulus Postumius Albinus, în primul deceniu din secolul al V-lea î.Hr. Func ia de dictator a fost abolit în anul ţ ă 202

36

Page 37: Manual Istorie Clasa a IXa

î.Hr., atribu iile sale fiind preluate de ţ senatori. În anii urm tori titlul de ă dictator a continuat s fie folosit, dar numai simbolic.ă Marius s-a n scut în oraşul Arpinium din sudul Latiumului, oraş cucerit deă romani la sfârşitul secolului al patrulea î.Hr., într-o familie de peblei. De tân ră s-a înrolat în armat şi s-a remarcat prin faptele sale. În anul ă 108 î.Hr. devine consul iar în 111 î.Hr. este votat in corpore pentru a conduce r zboiul cuă Iugurtha, regele Numidiei.În 102 î.Hr., Marius împreun cu armata sa deă mercenari, învinge pe cimbrii, teutonii şi triburile germanice care pustiiseră Gallia şi Hispania. Intr în conflict cu ă Sulla pentru comanda armatelor împotriva liu Mithridates. Marius dorea s conduc aceast campanie iar Sullaă ă ă revoltat de manevrele lui Marius îşi r scoal trupele şi porneşte asupra Romei.ă ă Marius se ascunde şi Sulla pune st pînire pe Roma.La începutul anului ă 87 î.Hr. când începe campania din Asia, Marius şi partizanii s i revin în capital . Mariusă ă domneşte prin teroare, confisc bunurile lui Sulla, îi anuleaz legile. În ianuarieă ă 86 î.Hr. este ales pentru a şaptea oar consul dar este doborât de o ă pleurezie.Gaius Iulius Cezar (13 iulie 100 î.Hr.-15 martie 44 î.Hr.) a fost un lider politic şi militar roman. Rolul s u a fost unul instrumental în transformarea Romei dină Republică în Imperiul Roman. Cucerirea Galiei, regizat de Cezar, a extinsă lumea roman pân la ă ă Oceanul Atlantic. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie roman în ă Marea Britanie.Cezar a ieşit înving tor într-un ă r zboi civilă , devenind astfel conduc tor indiscutabil al lumii Romane, şi a ini iat o vastă ţ ă ac iune de reformare a societ ii romane şi a guvernului acesteia. El a fostţ ăţ proclamat dictator pe via şi a centralizat guvernarea unei Republicii sl bite.ţă ă Augustus Caesar (23 septembrie 62 î.Hr.-19 august 14 d.Hr.), cunoscut înainte ca Octavian, a fost primul Împ rat Romană . Deşi a p strat înf işareaă ăţ Republicii Romane, a condus ca un dictator pentru mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de r zboaie civile şi a adus o er de pace, prosperitate şiă ă m re ie imperial . Este cunoscut de istorici cu titlul de "Augustus", pe care l-aă ţ ă luat în 27 î.Hr.. Marcus Ulpius Nerva Traianus (18 septembrie 53 - 9 august 117), Împ rată Roman (98 - 117) a fost al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împ ra i buniă ţ ai Imperiului Roman şi unul dintre cei mai importan i ai acestuia. În timpulţ domniei sale, imperiul ajunge la întinderea teritorial maxim .ă ă Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (245–312), cunoscut drept Diocle ianţ împ rat romană (20 noiembrie 284 -1 mai 305).N scut într-o familieă s rac din ă ă Dalma iaţ , Diocle ian îşi începe cariera militar ca simplu soldat,ţ ă devenind comandantul g rzii personale a lui ă Numerianus. La moartea acestuia este proclamat Augustus pentru armata din Orient (20 noiembrie 284). După b t lia de la Margus (primavara anului ă ă 285) şi dispari ia lui ţ Carinus, r mâneă unicul împ rat, desemnându-l pe tovar şul s u de arme, ă ă ă Maximian, caesar în 285. Apoi, în anul 286 îl numeşte augustus şi îl îns rcineaz cu ap rareaă ă ă Occidentului. La 1 martie 293, Diocle ian instituie tetrarhia ca sistem deţ guvernare. Sub presiunea frecventelor uzurp ri interne şi a agresiunii continueă a barbarilor la hotare, el ini iaz o original reform constitu ional sporind laţ ă ă ă ţ ă 4 num rul conduc torilor imperiului, care acum erau grupa i într-un colegiu înă ă ţ care celor doi Auguşti

12. CRONOLOGIE850-800 î.Hr.: aşezarea etruscilor în Italia753 î.Hr.: întemeierea Romei

37

Page 38: Manual Istorie Clasa a IXa

753-509 î.Hr.: regalitatea616-509 î.Hr.: ultimii trei regi de origine etruscă494 î.Hr.: prima secesiune a plebeilor; crearea tribunatului plebeilor450 î.Hr.: „Cele dou sprezece table"ă443 î.Hr.: instituirea primilor cenzori367 î.Hr.: dreptul plebeilor de a fi aleşi consuli356 î.Hr.: dreptul plebeilor de a fi dictatori351 î.Hr.: cenzori aleşi din rândul plebeilor343-295 î.Hr.: r zboaiele cu samni iiă ţ272 î.Hr.: supunerea Tarentului264-241 î.Hr.: primul r zboi punică- victorii romane pe uscat şi pe mare urma c rora Roma şi-a extins st pânireaă ă asupra Siciliei- Roma îşi înt reşte pozi ia în Mediterana ă ţ- 238 î.Hr.: ocuparea Sardiniei şi Corsicii - 225 şi 219 î.Hr.: controlul asupra Mediteranei r s ritene şi a M rii Adriaticeă ă ă222 î.Hr.: cucerirea Galiei Cisalpine218-202 î.Hr.: al doilea r zboi punică- 218 î.Hr.: victorii cartagineze la Ticinium şi Trebiae- 217 î.Hr.: victorie punic la lacul Trasimenusă- 216 î.Hr.: lupta de la Cannae, victoria lui Hannibal- romanii victorioşi preiau posesiunile cartagineze din Spania - 202 î.Hr.: victorie roman la Zama sub conducerea lui Scipioă149-146 î.Hr.: al treilea r zboi puă nic: provincia Africa- romanii cuceresc şi distrug Cartagina, organizând provincia roman Africaă146 î.Hr.: Grecia inclus provinciei romane Macedoniaă134-132 î.Hr.: prima mare r scoal a sclavilor din Siciliaă ă133 î.Hr.: tribunatul lui Tiberius Gracchus 129 î.Hr.: provincia Asia123-121 î.Hr.: tribunatul lui Caius Gracchus122 î.Hr.: Galia Narbonensis - provincie romană91-88 î.Hr.: r zboiul cu alia ii (socii)ă ţ88-82 î.Hr.: dictatura lui Sylla88-44 î.Hr.: Burebista73-71 î.Hr.: r scoala condus de Spartacusă ă60 î.Hr.: primul triumvirat (Cezar, Pompei, Crassus)58-52 î.Hr.: cucerirea Galiei de c tre Cezară49-45 î.Hr.: r zboiul civil dintre Pompei şi Cezară44 î.Hr.: Cezar, dictator pe viaţă15 martie 44 î.Hr.: Caesar cade victim conspiratoriloră43 î.Hr.: al doilea triumvirat (Antoniu, Octavian, Lepidus)31 î.Hr.: lupta de la Actium (Antoniu învins)30 î.Hr.: Egiptul - provincie romană27 î.Hr.: întemeierea principatului, Octavianus primeşte titulatura de Augustus27 î.Hr.-70 d.Hr.: dinastia Iulio-Claudică27 î.Hr.-14 d.Hr.: Octavian Augustus 2 î.Hr.: Octavian - p rinte al patriei; Noricum, Raetia, Pannonia - provină cii romane 15-37: Tiberius

38

Page 39: Manual Istorie Clasa a IXa

15: provincia Moesia 37-41: Caligula 41-54: Claudius 42: cucerirea Mauritaniei 43: cucerirea Britannici 44: Iudeea - provincie roman ă46: integrarea Dobrogei în provincia Moesia54-68: domnia lui Nero 64: incendierea Romei 68-69: criz militar ă ă70-96: dinastia Flaviilor 79: erup ia Vezuviului ţ81-96: Domi ianţ86: reorganizarea Moesiei (Moesia Inferior şi Moesia Superior) 87: campania în Dacia condus de ă Cornelius Fuscus 87-106: Decebal88: campania în Dacia sub Tettius Iulianus96-193: dinastia Antoninilor 96-98: Nerva 98-117: Traian101-102: primul r zboi daco-roman ă102: pace grea pentru Decebal 105-106: al doilea r zboi daco-roă man106: Dacia - provincie roman ă117-138: Hadrian 118-123: reorganizarea Daciei 122: construirea limes-ului în Britannia165-180: Marcus Aurelius 166-167: invazii germanice în provinciile Noricum, Raetia, Pannonia 168: reorganizar administrativ a Dacieiă ă193-211: Septimius Severus 211-217: Caracalla 212: edictul ce acorda dreptul de cet enie tuturor locuitorilor imperiului ăţ222-235 - Alexander Severus

13. DIC IONARŢOligarhie: grup restrâns de oameni foarte boga i de in tori ai puterii; reţ ţ ă gim politicDictatur :ă în perioada republicii desemna magistratura de in toare de puteriţ ă excep ionale, pe durat limiţ ă tat şi în situa ii de criză ţ ăMagistrat: de in tor al unei magistraţ ă turi; personaj care de ine puterea de aţ decide în plan administrativ, judec toresc sau militarăPanteon: ansamblul zeilor unei religii politeisteElocin :ţă arta de a vorbi frumos, emo ionant, conving torţ ăSocii: alia i, trupe italice aliate armatei romaneţTriumvirat: în elegere între trei conţ duc tori - oameni politici sau miă litariPrincipatul: form de guvernare care marcheaz sfârşitul republicii roă ă mane, f când trecerea la imperiu; puterea este concentrat în mâna principelui,ă ă institu iile republicane men inându-şi existen a mai mult formalţ ţ ţDrept de veto: drept de a te opune prin vot unei hot râriă

39

Page 40: Manual Istorie Clasa a IXa

Veto: prin dreptul de veto („m opun"), tribunul plebei putea bloca oriceă hot râre care contravenea intereselor plebei.ăAugustus: „cel sl vit printr-o putere divin " — titlul atribuit lui Octavian şiă ă adoptat de aproape to i împ ra ii romaniţ ă ţLegatus: „delegat"" - inalt magistraă tur civil şi militar ă ă ă în afara ItalieiCadastru: document de eviden a parţă cel rii p mântului şi a proprietarilor luiă ăLimes: frontier fortificată ăCult imperial: cult dedicat împ ratuă lui, considerat „zeu în via "ţăSincretism religios: contopirea unor divinit i asem n toare dar de oriăţ ă ă gine diferităLatifundie: domeniu, proprietate funciar de mari dimensiuniăColegii: asocia ii care reuneau de obiţ cei membri având aceleaşi interese (profesionale, comerciale, confesionale)Patricieni: Nume dat la Roma aristocra ilor, categorie social constituit peţ ă ă baza originii.Plebei: Locuitori ai Romei antice. Nu aveau origine nobil , fiind lipsi i de drepă ţ -turi politice (pân în secolul. III î.Hr.).ăTog :ă îmbr c minte tradi ional la romani, lung şi f r mâneci. Putea fiă ă ţ ă ă ă ă purtat numai de cet enii majori.ă ăţElenism: Ansamblu al culturii şi civiliza iei Greciei antice şi ţ al fenomenelor generate în alte spa ii de influen greac .ţ ţă ăFalang :ă Forma iune militar pedesţ ă tr macedonean .ă ăImperium: putere acordat regelui, apoi magistra ilor superiori şi, în epocaă ţ imperial , împ ratului. ă ă Imperium d dea dreptul la comanda militar , dreptulă ă de a lua auspiciile (prezicerea viitorului dup zborul p s rilor), convocareaă ă ă senatului şl comi iilor, dreptul de a propune legi şi dreptul de a-i aresta pe ceiţ nesupuşi. Curia: societatea roman era împ r it dup un criteriu zecimal. înă ă ţ ă ă conformitate cu acesta, 10 familii formau o gint , 10 gin i o curie, 10 curii ună ţ trib. Cele trei triburi romane ini iale formau împreun poporul roman.ţ ăAutocra ie: ţ guvernare de tip autoritar, în care monarhul conduce statul în mod absolut.Tetrarhie: termen ce provine din limba greac ă (tetra şi arche) şi înseamnă „guvernarea celor patru".

X. ARTA MONUMENTAL ROMANĂ Ă

1.URBANIZAREA – EXPRESIE A CIVILIZA IEI ROMANEŢCiviliza ia roman este una urban . Ea a extins sistemul urban înţ ă ă Grecia, Orient şi în spa iul elenistic, dar a pus bazele acestui sistemţ în Britania, Galia, Africa de nord, Hispania, Pannonia, Balcani şi Dacia. Oraşul roman este construit pe un plan clasic, având o ax de str ziă ă perpendiculare, în centru este FORUMUL p trat ce ad posteaă ă institu iile publice şi anume: ţ senatul local, temple, basilici, therme, pia a de m rfuri, teatrul, tribunalul, circul. ţ ă Romanii au înzestrat imperiul cu drumuri pietruite, poduri, apeducte, amfiteatre, monumente publice şi militare, porturi şi antrepozite, în timp ce grani ele erau ap rate de ţ ă castre, forturi, valumm şi fortifica ii.ţ

40

Page 41: Manual Istorie Clasa a IXa

2."PAX ROMANA"Grani ele imperiuluiţ erau naturale(fluviile Dun rea, Rin, Eufrat şi deserturileă Arabic şi Sahara) sau conven ionale. Acestea din urm erau ap rate printr-unţ ă ă limes format din şan , val de p mânt/ limes şi din loc în loc ţ ă castre şi forturi, plus turnuri de observa ie.ţLumea romană cuprindea 3,5 milioane km.p tra i, avea 50-70 milioane deă ţ locuitori şi peste 10.000 km grani e naturale. Ap rarea era asigurat de 400-ţ ă ă500.000 de solda i angaja i pe 20 de ani în legiuni şi unit i auxiliare, c rora liţ ţ ăţ ă se adaug flota, trupele de geniu şi cohortele pretoriene(garda imperial ).ă ă Odat l sa i la vatr solda ii devin veterani, primind cet enie, p mânt şi bani.ă ă ţ ă ţ ăţ ăRomanizarea este un proces îndelungat şi are la baz asimilarea cultural-ălingvistic a celor cuceri i. Factorii acestui proces au fost armata,ă ţ administra ia, oraşele, coloniştii, veteranii, religia, limba latin , justi ia şiţ ă ţ înv mântul. Romanizarea a reuşit în Galia, Macedonia, Hispania, Italia,ăţă Pannonia. Dacia. Moesia şi Iliricum dar a eşuat în Grecia şi în Orient unde a întâlnit culturi şi civiliza ii vechi şi unitare.ţ

3.ROMA, ORAŞ AL MONUMENTELORRoma a fost cetatea eternă prin excelen , care s-a extins şiţă dezvoltat în perioada imperial , datorit operei constructive a luiă ă Octavianus, a împ ra ilor Iulio-Claudieni şi Flaviiă ţ , precum şi a lui Traian şi Hadrian. Apar sisteme de locuin e multietajate , Colosseum,ţ templul lui Marte, altarul şi forumul p cii.ă

4.MARILE EPOCI ALE ARHITECTURII MONUMENTALEEpoca lui Traian, este ilustrat de arhitectul Apolodor din Damasc şiă se remarc prin ă Forumul şi columna lui Traian. Ele sunt continuate de columnele lui Antoninus Pius şi Marcus Aurelius.Epoca Severilor, se remarc prin dezvoltarea arhitecturii romane înă zona de baştin a acestor împ ra i (Libia), şi construirea la Roma aă ă ţ arcului de triumf a lui Septimus Severus şi al lui Caracalla.Dominatul se remarc prin refacerea şi redecorarea vechiloră monumente ini iat de Diocle ian şi continuat de Constantin,ţ ă ţ ă precum şi prin construirea arcului de triumf a lui Constantin cel Mare.

5. ISTORIA ALTFELLegenda întemeierii Romei. Dup distrugerea Troiei, Eneas, fiul lui Anchiseă şi al Afroditei (Venus în Panteonul roman), ajunge, înso it de fiul s u Ascaniuţ ă (lulus), dup lungi peregrin ri, pe coastele Italiei.Eroul troian se c s toreşte cuă ă ă ă fiica regelui Latinus şi fondeaz oraşul Lavinium, iar Ascaniu întemeiază ă cetatea Alba Longa; al doisprezecelea rege al acesteia este Numitor. Regele Amulius, care îşi detronase fratele, pe Numitor, o sileşte pe fiica acestuia, Rhea Silvia, s devin preoteas a zei ei Vesta. Numai c aceasta naşte doiă ă ă ţ ă gemeni - Romulus şi Remus, fiii zeului Marte. Amulius îi arunc pe cei doi copiiă în Tibru. Salva i şi al pta i de o lupoaic , sunt g si i la poalele Palatinului şiţ ă ţ ă ă ţ crescu i de p storul Faustulus. Ajunşi la vârsta adolescen ei, cei doi fra i aflţ ă ţ ţ ă care le este originea, reuşesc s îl pedepă seasc pe uzurpator şi s îl repun înă ă ă drepturi pe bunicul lor, Numitor. Se hot r sc apoi s înal e o cetate; consultă ă ă ţ ă semnele prevestitoare, care îl avantajeaz pe Romulus, iar acesta îl ucide peă Remus, devenind regele Romei.

41

Page 42: Manual Istorie Clasa a IXa

Apeduct (latină aquaduct=conduct de ă apă) O perfec ionare a construc ieiţ ţ acestor apeducte are loc în timpul romanilor, conductele de ap erau dină plumb, lemn, sau canale din piatr . Mai cunoscute sunt apeductele romane caă „aqua Appia“ (î.Hr.), din oraşele Pompei, Roma. Apeductele pentru a sigura o c dere optimal (cca. 0,5%) pentru scurgerea apei erau construite pe maiă ă multe nivele. Apeductele din anii 290 î.Hr. atingeau o lungime de 400 km, din care 64 km erau apeducte-arcade, iar 2,5 km tunele.Apeductul era construit de la izvor „Casa izvorului” de unde apa era captat şi condus la ună ă „rezervor” de unde erau conducte spre „b ile romane”, gr dini etc.ă ă Administra ia apei era controlat de func ionari de stat care stabileauţ ă ţ necesarul consumului de ap şi asigurau protejarea şi între inereaă ţ conductelor. Pentru a avea apa o anumit presiune erau construite în oraşeă „turnuri de ap ”.ă Viaduct provine din limba latin (via=drum + ducere=a duce, a conduce). Caă viaduct denumim ast zi mai mult sau mai pu in poduri de drum sau cale ferată ţ ă înalte şi lungi, care traverseaz o vale sau un bazin.ă Viaductul este construit din piatră, iglţ ă, beton, metal sau lemn. Un arc de Triumf este un monument ce comemoreaz o victorie militar .ă ă Primele arcuri de triumf au fost construite de romani în Antichitate, fiecare dedicat unui general victorios.Originea B ilor Herculaneă se întinde pe o durat de aproape două ă milenii.Romanii au construit aici, la Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, b i, monumente şi statui, închinate zeilor ă Hercules, Aesculap şi Hygieia. Atestarea documentar a sta iunii dateaz din anii ă ţ ă 153 d.Hr., fapt consemnat într-o tabul votiv din b i: „Zeilor şi divinit ilor apelor, Ulpiusă ă ă ăţ Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimişi ca delega i romani s asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lorţ ă coleg Severianus, întorcându-se nev t ma i, au ridicat acest prinos deă ă ţ recunoştin ”. În perioada civiliza iei romane, sta iunea de pe Valea Cernei aţă ţ ţ constituit un important punct de atrac ie pentru aristroca ia ţ ţ Romei antice. Impresiona i de excep ionala putere t m duitoare a apelor sacre de pe Valeaţ ţ ă ă Cernei, romanii sosi i în ţ Dacia le-au închinat un adev rat cult balnear subă semnul tutelar al lui Hercules. Columna lui Traian este un monument din Roma construit din ordinul împ ratului ă Traian. Monumentul se afl în ă Forul lui Traian, în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminat în 113, basorelieful în form deă spiral comemoreaz victoria lui Traian în campania sa de cucerire aă ă Daciei.Columna are o în l ime de aproximativ 30 de metri şi con ine 18 blocuriă ţ ţ masive de marmur de ă Carrara, fiecare cânt rind 40 de tone.Ini ial în vârfulă ţ columnei se afla o statuie a lui Traian, îns ea a fost înlocuit în ă ă secolul XVI cu o statuie a Sfântului Petru. Basoreliefurile columnei prezint scene de lupt dină ă campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101-102 (în partea de sus a columnei) si 105-106 (în partea de jos). Solda ii romani şi daci sunt prezenta iţ ţ în timpul b t liei sau în timpul preg tirilor de lupt . Traian apare de 59 de oriă ă ă ă în basorelief. Podul lui Traian a fost primul pod construit pe Dun reaă de Jos, la est de Por ile de Fierţ , în apropiere de oraşul Drobeta-Turnu Severin. Scopul construc iei a fost de a facilita transportul trupelor şi proviziilor necesareţ trupelor care luptau în Dacia.Dun rea are o l ime de 800 de metri în loculă ăţ unde a fost construit podul, îns podul se prelungea şi pe cele dou maluri,ă ă

42

Page 43: Manual Istorie Clasa a IXa

atingând 1135 de metri. Avea o l ime de 15 metri şi o în l ime de 19 metriăţ ă ţ deasupra apei. La fiecare cap t, podul era ap rat de un ă ă castru roman, iar travesarea se putea face doar trecând prin acele castre.Constructorul, Apolodor din Damasc a folosit arce din lemn fixate pe dou zeci de stâlpi afla iă ţ la o distan de 52 de metri şi construi i cu ţă ţ c r miziă ă , mortar şi ciment de pozzolana. O plac memorial care comemoreaz victoria lui Traian asupraă ă ă dacilor se g seşte ast zi pe malul ă ă sârbesc al Dun rii, îndreptat spreă ă România.Podul a fost distrus de Aurelian, dup ce ă Imperiul Roman şi-a retras trupele din Dacia. Abia dup mai mult de o mie de ani a fost construit un podă mai lung ca acesta.

6. CRONOLOGIE753 î.Hr.: întemeierea Romei753-509 î.Hr.: regalitatea264-146 î.Hr.: r zboaiele puniceă49-45 î.Hr.: r zboiul civil dintre Pompei şi Cezară44 î.Hr.: Cezar, dictator pe viaţă15 martie 44 î.Hr.: Caesar cade victim conspiratoriloră27 î.Hr.: întemeierea principatului, Octavianus primeşte titulatura de Augustus27 î.Hr.-70 d.Hr.: dinastia Iulio-Claudică27 î.Hr.-14 d.Hr.: Octavian Augustus 70-96: dinastia Flaviilor 96-193: dinastia Antoninilor 193-235: dinastia Severilor248-284: anarhia militară284: Diocle ianus întroduce dominatulţ284-395: dominatul305-336: Constantin cel Mare313: Edictul de la Milano, oficializarea creştinismului330: întemeierea Constantinopolelui395: divizarea Imperiului Roman476: pr buşirea Imperiului Roman de Apusă

7. DIC IONARŢInterpreta io romana:ţ adorarea unor divinit i neromane sub nume romane.ăţLimes: sistem defensiv de fortifica ii legate de un drum realizat la frontiereleţ Imperiului roman.Orbis romana: universul roman, lumea roman .ăRomanizare: proces complex şi de durat , care a constat în însuşirea limbii şiă a civiliza iei romane de c tre un popor.ţ ăSincretism religios: contopirea unor divinit i asem n toare dar de oriăţ ă ă gine diferităCastre: tabere fortificate aflate pe frontiere şi c i de comunica ie, în puncteleă ţ strategice,Legatus (lat. Delegat): înalt magisă tratur civil şi militar în afara Italiei. ă ă ăMunicipiu: oraş roman din Italia sau provincii, cu autonomie intern .ă

43

Page 44: Manual Istorie Clasa a IXa

XI. RELIGII MONOTEISTE ANTICE– IUDAISMUL ŞI BUDISMUL

1. IUDAISMULTextele de baz ă sunt cuprinse în Vechiul Testament, Talmud şi literatura evreiasc medieval .ă ăVechiul testament cuprinde 24 de c r i subdivizate în ă ţ TORA(formată din GENEZA, EXODUL, LEVITICUL, NUMERII şi DEUTERONOMUL), prezentând originile evreilor, aşezarea lor în Palestina, robia egipteana şi epoca lui Moise, revelarea decalogului şi primele legi; PROFE II Ţ şi SCRIERILE

44

Page 45: Manual Istorie Clasa a IXa

Talmudul este opera rabinilor care au formulat legile cu aplicabilitate în via , pe baza bibliei.ţăOperele medievale au la baz Ghidul pentru cei nedumeri i de Moiseă ţ Maimonide şi Kabbala de Moise din Leon.Mesajul textelor este credin a într-un Dumnezeu unic numit IAHVEţ şi pomenit în rug ciuni sub numele de ELOHIM sau ADONAI, care areă o leg tur special cu poporul evreu, prin poruncile scrise în tableleă ă ă legilor date lui Moise; la care se adaug ideea venirii lui ă Mesia.Omul evreu graviteaz între c min şi sinagog . B ie ii suntă ă ă ă ţ circumscrisi dup 8 zile de lanaştere şi confirma i la 13 ani. C s toriaă ţ ă ă este recomandat , se face între evrei la sinagog , iar dup decesă ă ă înhumarea se face într-o pânz direct în p mânt.ă ăRug ciunea şi s rb torile: ă ă ă rug ciunile se practic în comun sauă ă individual. Sabatul este ziua de odihn dedicat lui D-zeu. Alteă ă s rb tori sunt ă ă Roş Haşana(anul nou), Sukkot(s rb toarea culesului),ă ă Yom Kippur (ziua purific rii), ă Purim(salvarea de masacru datorită Esterei) şi Pesah(paştele).

2. BUDISMULVia a lui Buddha(560-480 î.Hr). ţ Prin ul himalayan Siddhartaţ Caumata, renun la bog ie şi la 30 de ani se dedic ascezei şiţă ăţ ă descoperiri cauzei suferin ei umane. Ob inând iluminarea(ţ ţ bodhi), el prop v duieşte 40 de ani noua doctrin , dup care spiritul s u seă ă ă ă ă înal în ţă Paranirvana.Înv tura lui Buddha ăţă are la baz cele ă 4 adev ruri nobileă şi anume:

- originea suferin ei se afl în întreaga existen uman care este supusţ ă ţă ă ă suferin eiţ

- cauza suferin ei se afl în ataşamentul omului fa de via şi dorin eleţ ă ţă ţă ţ sale

- solu ia este încetarea suferin ei prin înl turarea dorin eiţ ţ ă ţ- „Nobila c rare octupl ”ă ă este drumul spre curmarea suferin ei prinţ

conduit etic , disciplin mental , asceza şi în elepciuneă ă ă ă ţR spândirea budismului ă are loc în valea Gangelui şi se extinde dup ce în sec.III î.Hr. este adoptat de împ ratul Aşoka. Cuprinzândă ă aproape toat Asia, budismul cunoaşte mai multe curente cum ar fi:ă Mahayana(interpretarea mai larg ) dezvoltat în Tibet, China,ă Mongolia şi Coreea; Budismul zen( îmbinând concentrarea intens cuă o aspr disciplin fizic ) în Japonia; ă ă ă Hinayana/Theravada(respectă înv tura ini ial ) în Birmania şi Indochina.ăţă ţ ăComunit ile monahale ăţ sunt formate din c lug ri şi novici de pesteă ă 20 de ani f r defecte fizice, îmbr ca i în galben(veşmântulă ă ă ţ condamna ilor la moarte î vechea Indie), locuind în chiliileţ m n stirilor. ă ăRitualurile şi ceremoniile sunt legate de evenimentele din via a luiţ Buddha, cuprind ofrande şi rug ciuni.ă

3. ISTORIA ALTFELCalendarul s rb torilor ebraiceă ă este:

45

Page 46: Manual Istorie Clasa a IXa

- Aşa numitele „s rb tori fericite”:ă ă Pesah – S rb toarea Paştelui (14-ă ă22 nisan), Şavuot – S rb toarea S pt mânilor, sau a Recoltei (1-2ă ă ă ă sivan), Roş haşana – începutul noului an (1-2 tişrei), Iom Kipur – Ziua Isp şirii (10 ă tişrei), Sucot – S rb toarea Corturilor (23 ă ă tişri), Simhat Tora – „Bucuria Torei”, s rb toare cu care se încheieă ă S rb toarea Corturilor(23 ă ă tişri).La s rb torile Pesah, Şavuot şi Sucotă ă credincioşii trebuiau s fac pelerinaj la ă ă Ierusalim. - Zilele de peniten na ional :ţă ţ ă Hoşana Rabba – Şemini A eretţ (22 tişrei), omŢ Ester – postul Esterei, om 10 tevetŢ – postul din ziua de 10 tevet, om 17 tammuzŢ – postul din 17 Tammuz, Tişa beav – „Ziua Plângerii” ( 9 av), om BehorotŢ – postul întâi-n scu ilor,ă ţ om GhedaliaŢ – postul Ghedalia (3 tişrei)

- S rb torile numite „mici”,ă ă întrucât nu sunt atât de coercitive ca celelalte: Tu bişevat – anul nou al copacilor (15 şevat), Purim (14-15 adar), Lag baomer Hanuka – S rb toarea Luminii (25 ă ă kislev). FORMELE BUDISMULUI:- Budismul est-asiatic numeşte budismul r spândit în ă Coreea, Japonia, Singapore şi o mare parte din China şi Vietnam. - Budismul estic este un nume alternativ pentru budismul est-asiatic sau se refer uneori la toate formele tradi ionale de budism, înă ţ contrast cu budismul vestic r spândit în ă Europa şi America. - Budismul ezoteric este sinonim cu Vajrayana. Unii savan i au aplicatţ termenul unor practici ale budismului Theravada întânite în zone precum Cambodgia. - Budismul nordic este un nume folosit pentru budismul tibetan. - Budismul sud-estic şi sudic denumeşte Theravada. - Budismul tantric este un alt nume pentru Vajrayana şi Tantrayana. - Budismul tibetan este budismul întâlnit în Tibet, Mongolia, Bhutan şi unele zone din China, India şi Rusia. - Hinayana este un termen peiorativ utilizat de budiştii Mahayana pentru a desemna Theravada; uneori se utilizeaz pentru ă şcolile budiste timpurii. Hinayana se traduce prin "micul vehicul" în timp ce Mahayana prin "marele vehicul". Unele şcoli Mahayana din Japonia, Coreea, China şi Tibet nu consider termenul peiorativ sauă denigrator. - Lamaismul este un termen învechit, considerat derogatoriu, folosit pentru budismul tibetan. - Mahayana este o mişcare religioas ce s-a desprins din sânulă şcolilor budiste timpurii şi care s-a scindat mai apoi în budismul est-asiatic şi cel tibetan. Uneori budismul Mahayana desemneaz numaiă ramura sa est-asiatic . ă- Mantrayana este sinonim pentru Vajrayana. Şcoala Tendai din Japonia a fost influen at de Mantrayana, coform tradi iei. ţ ă ţ- Ravakayana un termen alternativ pentru primele şcoli budiste. - Tantrayana este considerat de obicei o alt denumire a budismuluiă Vajrayana. - Theravada este budismul tradi ional r spândit în ţ ă Sri Lanka, Birmania, Thailanda, Laos, Cambodgia, o parte din Vietnam, China, India, Bangladesh şi Malaezia. Este singura şcoal budistă ă

46

Page 47: Manual Istorie Clasa a IXa

timpurie care a rezistat de-a lungul istoriei. Uneori termenul este utilizat pentru a desemna toate şcolile budiste timpurii. - Vajrayana o form religioas care s-a desprins din budismulă ă Mahayana. Este de obicei asociat cu budismul tibetan, deşi nu există o defini ie precis a acestei diviziuniţ ă

4. CRONOLOGIECronologia iudaismului

1025 - 933 î.Hr.: Fondarea regatului Israel, condus de Saul, apoi de David şi Solomon.933 î.Hr.: dup moartea lui Solomon regatul se împarte în iuda şi Israelă722 î.Hr.: regatul Israel este distrus de c tre asirieniă586 î.Hr.: regatul Iuda este cucerit de c tre babilonieniă538 î.Hr.: regele persan Cirus, cuceritorul Babilonului, îi elibereaz pe evrei;ă construirea celui de al doilea templu37 î.Hr.: Irod cel Mare devine regele iudeilor68 - 70: Revolta antiroman a lui Bar Kochba, Iuda şi Israel sunt recucerite deă romani, este distrus al doilea templu 200: este terminat ă MişnaSecolele V-VI: sunt redactate cele dou Talmuduri, din Ierusalim şi dină Babilon

Cronologia budismului563-483 î.Hr.(623-543 î.Hr., dup tradi ia budist din ă ţ ă Birmania şi Thailanda; 560-480 î.Hr., dup istoricii moderni)ă : tr ieşte ă Gautama Siddhartha (Buddha Shakyamuni)Cca. 480 î.Hr.: la scurt vreme de la moartea lui Buddha s-a convocat ă primul consiliu al budismului care a fixat, în mod oral, Vinaya-Pitaka şi Sutra-Pitaka.268-234 î.Hr.: regelui Asoka, adopt budismul şi îl impune ca religie oficială ă în imperiul s uă185-151 î.Hr : persecu iile antibudiste ale regelui ţ Pushyamitra Sunga 399 î.Hr- 413 d.Hr: progrese ale budismului în Asia de Est şi Sud-Estsecolul al V-lea d.Hr: elementele budiste au p truns în Tibet în timpul "celuiă de-al 28-lea rege", Thothori Nyantsen secolul al VI-lea d.Hr : Budismul Mahayana a fost adus în Japonia din Coreea

5. DIC IONARŢDic ionarul iudaismuluiţCortul M rturiei:ă Locaşul de cult folosit de evrei în timpul lui Moise, pân laă zidirea templului lui Solomon (922 î.Hr.)Diaspora: totalitatea comunit ilor iudaice aflate în afara rii Sfinte. În timp,ăţ Ţă termenul a început s fie folosit pentru toate grupurile etnice aflate în afaraă patriei de origine.Macabei: numele unei familii de preo i care a condus revolta împotrivaţ m surilor profanatoare ale regelui elenistic Antioh al IV-lea. Faptele lor suntă relatate în dou c r i din ă ă ţ Torah, care le poart numele. ăRit: ceremonie religioas îndeplinit cu scopul de a realiza armonia întreă ă lumea oamenilor şi divinitate. Yom Kippur: „poc in a"; cea mai sacr dintre s rb torile iudaice, în timpulă ţ ă ă ă c reia se posteşte, iar credincioşii cer iertarea p catelor.ă ă

47

Page 48: Manual Istorie Clasa a IXa

Biblia: (gr. byblos = carte) - Se compune din Vechiul Testament (Biblia ebraic ) şi ă Noul Testament, care împreun formeaă z Biblia creştin .ă ăChivot: Cutie în form dreptunghiular în care se p strau vasul de aur cuă ă ă man , toiagul lui ă Aaron şi Tablele Legii pe care erau scrise cele zece porunci.Idol: (gr. „imagine”) - Reprezentarea, de obicei sculptat , a unei zeit i,ă ăţ utilizat în ritualuri religioase.ăMesia: Trimis al lui Dumnezeu, care vine pe p mânt pentru a instaura o er aă ă drept ii.ăţProroc: Cel ce „vede" cele viitoare. Persoane cu o via sfânt care au vorbitţă ă în numele lui Dumnezeu.Rabin: în elept, îndrum torul spiritual al unei comunit i de evrei. Prezideazţ ă ăţ ă cercurile, rosteşte predici, r spunde ceă lor care-l consult .ăSinagoga: Adunare, locul unde se celebreaz cultul ă israelit

Dic ionarul budismuluiţBrahman: membru al celei mai prestigioase caste indo-ariene. Brahmanii au ca misiune p strarea ă Vedelor şi s vârşirea riturilor.ăNirvana: eliberarea de suferin , ieşirea din ciclul reîncarn rilor, stareaţă ă suprem de bine pe care o ob ine spiritul iluminatului. ă ţStup :ă monument funerar sau comemorativ de form semisferic , dedicată ă p str rii şi conserv rii relicvelor, asociat de obicei cu o m n stire budist .ă ă ă ă ă ăAscez :ă Stare de spirit ob inut printr-o via auster şi retras , renunţ ă ţă ă ă ând laţ pl cerile trupeşti. ăHinduism: Cult religios din India, având la baz principalele dogme aleă brahmanismului şi budismului. Nirvana: Stare ob inut o dat cu eliberarea din ciclul renaşterilor şi treţ ă ă cerea la Realitatea Absolut . ăParanirvana: Nirvana des vârşit . ă ăReîncarnare: (renaştere la budişti)- a tr i din nou dup moarte în alt trup. ă ă

XII . CREŞTINISMUL ŞI ISLAMUL

1. CREŞTINISMULA.GENEZA RELIGIEI ŞI A BISERICII CREŞTINESpiritualitatea lumii romane cuprindea în cadrul ei religia oficială roman , cultele locale şi cultele orientale. ă Religia mozaic , ă ca religie local acceptat se baza pe ideea venirii lui MESIA, urmaş ală ă regelui David care s îi elibereze pe evrei de sub domina ia roman .ă ţ ă Ideea mesianic , sacrificiul de r scump rare şi credin a în învierea luiă ă ă ţ Iisus sunt bazele creştinismului. Naşterea creştinismului ne este narat în cele 4 EVANGHELII aleă lui MATEI, MARCU, LUCA şi IOAN, fiind în esen urm toarele:ţă ă

- în 28-29 IOAN BOTEZ TORUL, prop v duieşte poc i a şi iertarea prinĂ ă ă ă ţ botezul în apa Iordanului, printre cei boteza i fiind şi IISUS din Nazaret,ţ recunoscut de Ioan ca noul Mesia

- în prim vara lui 30(33) ă IISUS şi cei 12 ucenici ai s i hot r sc să ă ă ă petreac paştele la Ierusalim, mesajul lor fiind moral, bazat peă dragostea în aproapele fiec ruia şi în Dumnezeu, smerenia şi speran aă ţ în venirea împ r iei lui Dumnezeuă ăţ

48

Page 49: Manual Istorie Clasa a IXa

- executarea lui IISUS prin crucificare şi învierea lui dup 3 zile, urmată ă de pogorârea SFÂNTULUI DUH asupra apostolilor şi începutul activit iiăţ misionare a acestora

- desf şurarea ini ial a misionarismului în zona Ierusalimului, ceea ceă ţ ă duce la ostilitatea evreilor şi lapidarea apostolului Ştefan

- dup ă 36-37 creştinii sunt expulza i din Ierusalim şi încep datorit opereiţ ă apostolului Pavel/Paul (Saul), s prop v duiasc şi între p gâni,ă ă ă ă ă termenul de Mesia devenind grecescul HRISTOS(cel uns, cel trimis)

B. ROMA ŞI CREŞTINIIRoma a respins creştinismul datorit refuzului creştinilor de a adoraă cultul imperial, lucru evident dup separarea lui de iudaism.ă Persecu iile au intensitate variabil mergând de la expulz ri,ţ ă ă deport ri, interdic ii de practicare a cultului, pân la execu iiă ţ ă ţ individuale şi colective. Apogee ale persecu iilor sunt sub împ ra iiţ ă ţ Claudius(41-54), Nero(54-68), Domi ian(81-96), Traian(98-117) şi înţ anii 303-306 din domnia lui Diocle ian. Din necesit i politice şi deţ ăţ oportunitate, Constantin cel Mare d în ă 313 edictul de la Milano prin care legaliza creştinismul, tot el fiind cel care va prezida primul conciliu ecumenic din 325 de la Niceea. În 391 Teodosius I declară creştinismul singura religie oficial a imperiului.ăC. CREŞTINISMUL ÎN MILENIUL ICreştinismul s-a adresat ini ial p turilor marginalizate şi oropsiteţ ă c rora le predica egalitate social , puritate, moralitate şi principiulă ă îndur rii. Ini ial o religie urban creştinismul se r spândeşte la sate înă ţ ă ă epoca migra iilor şi a dec derii vie ii urbane. Dup conciliul de laţ ă ţ ă Niceea biserica va fi condus de 5 patriarhate: ă Roma, Constantinopol, Ierusalim, Alexandria şi Antiochia. Cucerirea arab aă dus la dec derea ultimelor trei şi la un conflict de autoritate şiă întâietate între primele doua, soldat cu marea schism din 1054.ăOrtodoxia a evoluat în spa iul oriental şi influen at monahismul, subţ ţ forma comunit ilor de c lug ri dedicate activit ilor intelectuale.ăţ ă ă ăţ Legat de lumea politic a Constantinopolelui a înfruntat erezii cu ar fiă iconoclasmul, bogomilismul şi paulicianismul.Catolicismul a evoluat în spa iul occidental european, fiindţ confruntat cu migra iile germanice, asaltul islamic şi confrunt rileţ ă ideologice cu Constantinopolul. Papa de la Roma s-a substituit puterii politice disp rute, a dus o ac iune de creştinare a migratoriloră ţ barbari: francii – 499, burgunzii – 516, vizigo ii – 589, longobarzii –ţ 590, anglo-saxonii – 597. Monahismul catolic a fost impulsionat de ac iunile lui ţ Benedict din Norcia care a fondat orinul benedictinilor şi M n stirea MONTECASSINO – 529. Ordinul benedictin, clunisian,ă ă cistercian, franciscan şi dominican s-au dedicat activit ilor misionareăţ şi culturale.

D. VOCA IA UNIVERSAL A CREŞTINISMULUI PRIMITIVŢ ĂMesajul creştin se baza pe compasiune, mil , toleran , în elegere, pe ideeaă ţă ţ mântuirii şi a vie ii de apoi. Divinitatea creştin format din Dumnezeu-Tat l,ţ ă ă ă Dumnezeu-Fiul şi Dumnezeu-Sfântul Duh este una iubitoare, ier toare şiă blând . Creştinismul s-a dezvoltat la început în mediul urban, iar comunit ileă ăţ creştine era conduse de diaconi, preo i şi episcopi. Ele erau deschise tuturorţ

49

Page 50: Manual Istorie Clasa a IXa

categoriilor sociale şi etnice. Primii creştini s-au recrutat dintre evrei şi orientali şi din oamenii s raci, sclavi şi liber i.ă ţUnitatea comunit ilor ăţ de credincioşi se asigura prin botez, procesiuni şi ceremonialele religioase, prinspovedanie, participarea la slujbe şi prin serbarea în comun a marilor s rb toriă ă creştine.Unitatea familie, considerat baza comunit ii creştine se face prin oficiereaă ăţ de c tre biseric a mariloră ămomente ale existen ei individuale(naşterea, botezul, c s toria şi moartea) şiţ ă ă ale celei colective(Pastele şi Cr ciunul).ăE. CREŞTINISMUL ŞI IDEEA IMPERIALĂÎnceputul preten iilor papei de a fi conduc tor secular dateaz din ţ ă ă 754, papa primind atunci de la Pepin cel Scurt o serie de teritorii care au devenit Statul papal. Dar fiind şi un conduc tor spiritual, papa emite preten ii de întâietate înă ţ fa a conduc torilor diferitelor na iuni din Evul Mediu şi intr în conflict cuţ ă ţ ă împ ratul romano-german.ăMAREA SCHISM . Ă Dac în Apus papa, în absen a unui control politic efectiv,ă ţ a devenit atât un conduc tor spiritual, cât şi unul secular, în R s rit Bisericaă ă ă era sub controlul împ ratului. Naşterea Bisericii greco-ortodoxe s-a produs oă dat cu separarea politic din 395, când Imperiul roman s-a scindat în două ă ă p r i. Cu timpul, între cele dou biserici au ap rut multiple divergen e:ă ţ ă ă ţ dogmatice, rituale sau canonice. Unica divergen dogmatic ireconciliabil aţă ă ă fost dogma filioque: în Apus, teologii sus ineau c Duhul Sfânt venea atât de laţ ă Fiul, cât şi de la Tat l, în vreme ce R s ritul sus inea c provine numai de laă ă ă ţ ă Tat l. Controă versa iconoclast a provocat în Imperiul bizantin dispute, uneoriă violente, în jurul temeiului în baza c ruia putea fi reprezentat în icoane chipulă lui Isus. în 1054 papa, şeful Bisericii numite de acum încolo catolic , şi patriară -hul, şeful ortodoxiei, s-au excomunicat reciproc. De atunci, anul 1054 a fost numit anul Marii Schisme.

CRUCIADELE. Într-o atmosfer de mare zel religios (secolele XI-XIII),ă concretizat prin construirea marilor catedrale gotice, prin apari iaţ ordinelor monastice, au avut loc, pe de alt parte, şi cruciadele,ă expedi ii cu caracter religios organizate între ţ 1096 şi 1270 pentru eliberarea Sfântului Mormânt de sub st pânirea musulman . Al turiă ă ă de puternica motiva ie religioas au stat îns şi motive economiceţ ă ă (dificult ile sistemului autarhic feudal), sociale (creştereaăţ demografic , apari ia unei clase de r zboinici proă ţ ă fesionişti) sau politice (anarhia caracteristic feudalit ii). Papalitatea, dorea să ăţ ă canalizeze spiritul r zboinic al cavalerilor în afara Europei şi s aducă ă ă sub obedien a sa Biserica ortodoxţ ă. În total, au fost opt cruciade, care, deşi n-au reuşit s -şi ating în totalitate scopul, au adusă ă beneficii Europei: au fost aclimatizate plante noi, iar arta, ştiin a şiţ literatura, ca şi istoria şi arhitectura au fost puternic influen ate.ţ Cruciadele au contribuit şi la apari ia statelor centralizate moderneţ din Europa, c ci în urma lor suveranii au comb tut mai uşor anarhiaă ă feudală

2. ISLAMULA. ARABII ŞI ISLAMUL.

50

Page 51: Manual Istorie Clasa a IXa

Patria arabilor este peninsula deşertic a Arabiei, cu centre agrar-ăurbane şi comerciale în Yemen, Oman şi de pe rmurile M rii Roşii.ţă ă Influen ele ebraico-creştine şi cele romano-elenistice au gr bitţ ă coagularea triburilor arabe. În 610 începe la Mecca ac iunea deţ prop v duire a lui MAHOMED. Noua religie primit de la ă ă ă ALLAH, sus inea ideea solidarit ii familiare şi tribale, combate egoismul,ţ ăţ cultul bog iei, sus ine dezideratul generozit ii, egalit ii, onestit ii,ăţ ţ ăţ ăţ ăţ carit ii, cump t rii şi modera iei. Silit în 15 iulie 622 s se refugiezeăţ ă ă ţ ă la Medina, Mahomed revine sus inut de adep ii s i şi impune tuturorţ ţ ă arabilor pân la moartea sa din 632, noua credină ţă ISLAMUL(supunere în arab ), tuturor credincioşilor – ă MUSLIM.B. CARACTERISTICILE ISLAMULUI Islam şi musulman sunt dou derivate, de la verbul ă aslama "a se supune", sensul lor fiind de "supunere", respectiv de "supus", subîn elegându-se, fa de ţ ţă Dumnezeu. O alt interpretare dată ă termenului "islam" ar fi aceea de "aflare a p cii întru ă Dumnezeu". Coranul „Citire”, „Recitare”, cartea sacr a tuturor ă musulmanilor, cuprinde revela iileţ f cute de ă Dumnezeu , prin intermediul îngerului Ğibr lī (Gavril, Gabriel), profetului Muhammad, direct în limba arabă. În acest sens, Coranul este considerat a fi însuşi Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru musulmani, Coranul nu este doar cartea sacr revelat de c tre ă ă ă divinitate, definit ca o sum deă ă concepte în care se crede, o sintez de precepte ă etice, o conduit deă via spiritual , un codice civil ce r spunde problemelor vie iiţă ă ă ţ cotidiene. Allah înseamn ă Dumnezeu în limba arabă. Termenul desemneaz no iunea de Dumnezeu atât pentru arabii musulmani,ă ţ cât şi pentru arabii creştini. În ciuda numelui diferit dat lui Dumnezeu, musulmanii consider c Dumnezeul la care se închină ă ă este acelaşi cu Dumnezeul iudeo-creştin. Totuşi, musulmanii resping teologia creştin privind unicitatea lui Dumnezeu (ă doctrina Treimii), v zând aici o form de politeism. ă ă

3. ISTORIA ALTFELTabel comparativ cu numele apostolilor

Evanghelia după Matei

Evanghelia după Marcu

Evanghelia după Luca

Observa iiţ

Simon Petru

Simon Petru

Simon Petru

Simon, zis Petru, fratele lui Andrei

Andrei, „fratele lui”

Andrei

Andrei, „fratele lui”

Sfântul apostol Andrei, cel Întâi chemat, fratele lui Petru

51

Page 52: Manual Istorie Clasa a IXa

Iacob, fiul lui Zevedei

Iacob, fiul lui Zevedei

Iacob

Iacob cel B trân,ă fratele lui Ioan

Ioan, „fratele lui"

Ioan, „fratele lui"

Ioan

Sfântul apostol şi evanghelist Ioan sau Ioan Teologul, fratele lui Iacob cel B trână

Filip Filip Filip

Bartolomeu

Bartolomeu

Bartolomeu

Bartolomeu, zis şi Natanael

Toma

Toma

Toma

Matei

Matei

Matei

Sfântul apostul şi evanghelist Matei, zis şi Levi, fratele lui Iacob

Iacob, fiul lui Alfeu

Iacob, fiul lui Alfeu

Iacob, fiul lui Alfeu

Iacob cel Tân ră

Tadeu

Tadeu

Iuda, „fratele lui”

Iuda, numit şi Levi, supranumit Tadeu, fratele lui Iacob

Simon Canaanitul

Simon Canaanitul

Simon Zelotul

Simon Zelotul, zis şi Canaanitul

Iuda Iscarioteanul

Iuda Iscarioteanul

Iuda Iscarioteanul

înlocuit, după tr dare şi moarte,ă cu Matia

Apostolul Pavel/Paul (Tars,Cilicia, cca 3-7 - Roma, probabil 67 în timpul domniei şi persecu iei lui ţ Nero).Personaj biblic al Noului Testament, foarte cunoscut convertit de la iudaismul asumat în spiritualitatea farizeilor, Saul/Paul devine deopotriv cel mai activ misionar în lumeaă

52

Page 53: Manual Istorie Clasa a IXa

p gân cât şi cel mai prolific scriitor al creştinismului de la început: lui îiă ă sunt atribuite 13 Scrisori din cuprinsul Noului Testament. Atât la r spândirea geografic cât şi la precizarea doctrinei creştine rolul lui esteă ă incontestabil. Opera lui Pavel/Paul. Opera apostolului are trei p r i: constituirea deă ţ comunit i creştine, crearea unei „şcoli” creştine (a unui curent teologicăţ creştin) şi scrierile sale.

Cei Cinci Stâlpi ai Islamului : - M rturisirea de credin (ararab : ă ţă ă Aš-Šah daā turc : ă Kelime-i Sehadet) - Rug ciunea (arab : ă ă As-Sal tā turc :. ă Namaz ) - Pelerinajul la Mecca (arab : ă Al-Haj turc : ă Hac ) - Postul din luna Ramadan (arab : ă As-Sawm turc : ă Oruc ) - Dania ritual (arab : ă ă Az-Zak tā turc : ă Zekat) Moschee în limba română, desemneaz un l caş de cult al ă ă musulmanilor. Acest cuvânt provine de la termenul francez mosquée, ce vine de la spaniolul mezquita, un împrumut din limba arabă masğid , care înseamn „loc deă prosternare” derivat de la verbul sağada „a atinge p mântul cu fruntea”. Ună sinonim al cuvântului „moschee”, „geamie” a intrat în limba română din turcă – cami (pronun at ţ geami) împrumutat din arabă: ğ mi‘ā „care reuneşte”, adic „marea moschee” sau „moscheea-catedral ” unde se adună ă ă comunitatea pentru rug ciunea solemn de vineri.ă ăCele şase articole ale credin ei islamice:ţCredin a în Dumnezeu, singurul demn de venera ie. ţ ţCredin a în to i profe ii şi trimişii lui Dumnezeu. ţ ţ ţCredin a în c r ile trimise de Dumnezeu. ţ ă ţCredin a în îngeri. ţCredin a în Ziua Judec ii şi în înviere . ţ ăţCredin a în destin(Dumnezeu i-a dat liberul arbitru pentru a-i permite s iaţ ă decizii.) Ramuri ale islamului . Marea schism islamic din anii ă ă 655-661 pricinuită de luptele pentru conducerea califatului, numit în izvoarele islamice “Mareaă discordie”, st la originea împ r irii ă ă ţ musulmanilor în: sunni i (90% dintreţ musulmani), kharigi i (0,2%) şi ţ şii iţ (9,8%), dintre care 80% se afl în ă Iran.Islamul în România este urmat doar de 0,3 % din popula ia rii, dar are oţ ţă tradi ie de 700 de ani în ţ Dobrogea, regiune ce a fost provincie otomană aproape cinci secole (cca. 1418-1878).Cea mai mare parte din cei 58.000 de musulmani din România sunt Sunni iţ . 85% dintre ei locuiesc în Jude ulţ Constan aţ , 12% în Jude ul Tulceaţ , iar restul în centre urbane ca Bucureşti, Br ilaă , C l raşiă ă , Gala iţ , Giurgiu şi Drobeta-Turnu Severin. Din punct de vedere etnic, cei mai mul i dintre ei sunt ţ t tariă , urma i de ţ turci şi de alte comunit iăţ mai mici de albanezi şi rromi musulmani, precum şi de grupuri de imigran i dinţ Orientul Mijlociu. Interesele lor sunt reprezentate conform Legii Cultelor de Muftiyatul Cultului Musulman din România. În România se afl peste 80 deă moschei În Dobrogea. Prezen a t tarilor crimeeni şi Nogay (care mai târziu s-ţ ăau stabilit în Jude ul Tulceaţ , mai exact în oraşele Isaccea şi Babadag) este o tradi ie în Dobrogea, unde chiar au fost create dou Principate Dun rene.ţ ă ă T tarii din Jude ul Tulcea au fost alunga i de trupele ruseşti în timpulă ţ ţ R zboiului Ruso-Turcă dintre anii 1877-1878.Imediat dup r zboi, guvernul luiă ă Ion Br tianuă a fost de acord cu extinderea drepturilor civile şi pentru non-

53

Page 54: Manual Istorie Clasa a IXa

creştini. Comunitatea dobrogean a suferit represalii culturale din parteaă Regimului Comunist.Ast zi, 85% din musulmanii din România locuiesc înă Jude ul Constan a, formând doar 6% din popula ia total a jude ului, şi fiindţ ţ ţ ă ţ reprezenta i în ţ Parlament de Uniunea Democrat a T tarilor Turco-Musulmaniă ă din România. Oraşul Constan aţ este centrul Islamului românesc; în Mangalia se afl o moschee monumental ( Esmahan Sultan ), construit în anul ă ă ă 1525. În Banat. O mic comunitate musulman s-a aflat pe insula ă ă Ada Kaleh, o enclav otoman care a fost mai târziu parte a ă ă Austro-Ungariei, transferată c tre România în ă 1923. Foarte mul i localnici au plecat c tre ţ ă Anatolia. Insula a fost evacuat şi scufundat în anul ă ă 1968.

4. CRONOLOGIECronologia creştinismului63 î.Hr: Pompei cucereşte Ierusalimul37 î.Hr.: Irod cel Mare devine regele iudeilor27 î.Hr.: Augustus, împ rat roman ă7: recens mintele din Iudeeaă5(4)?: Naşterea lui Isus în Bethleem. Isus se naşte sub Irod cel Mare, care moare în anul 4, ceea ce face ca data naşterii s fie fixat înainte de anul 1ă ă e.n., aşa cum a determinat-o Dionisie Exiguul în secolul al VI-lea.4: moartea lui IrodDUP CRISTOSĂ1: începutul erei creştine, fixate de Dionisie cel Mic în anul 753 de la în-temeierea Romei6: Iudeea guvernat de un procuratoră10: naşterea lui Saul din Tars14: Tiberius împ rat, pân în 37ă ă26: Pilat, procuratorul Iudeii27/29: Ioan Botez torul predic şi boteaz la Iordană ă ă27: Botezul lui Isus28: Isus începe s predice în Galileeaă29: decapitarea lui Ioan Botez torulă30/33: Intrarea lui Isus la Ierusalim; arestarea lui Isus; moartea pe cruce (în-vierea şi în l area la cer)ă ţ36/37: moartea diaconului Ştefan; comunitatea creştin se deplaseaz dină ă Ierusalim38: convertirea lui Saul aproape de Damasc62: lapidarea lui Iacov, fratele Domnului64: incendierea Romei şi persecu ia creştinilorţ70: cucerirea Ierusalimului de c tre Titusă81-96: persecu ia creştinilor sub Domi ianţ ţ95: Apostolul Ioan scrie Apocalipsa în insula Patmos250: prima persecu ie creştin orgaţ ă nizat în întreg imperiul de c tre îmă ă -p ratul Deciusă303: persecu ia lui Diocle ianţ ţ312: b t lia de la Podul Vulturului (Pond Milvius), Constantin cel Mareă ă reunific Imperiul Romană313: Edictul de la Milano, Constantin cel Mare legitimeaz creştinismulă325: Conciliul I egumenic de la Niceea

54

Page 55: Manual Istorie Clasa a IXa

394: Teodosiu cel Mare interzice cultele p gâne; creştinismul devine religie deă stat590: Grigore cel Mare – papăCronologia islamuluicca 570: Muhammad se naşte la Mecca, în tribul Quraishcea 610: Muhammad primeşte primele revela ii şi pronun primele profe iiţ ţă ţ622: Hegira, Muhammad p r seşte Mecca împreun cu un grup de adep i şiă ă ă ţ se refugiaz la Medina, pentru a se ap ra de persecu iiă ă ţ632: moartea Profetului656: declanşarea conflictului între şii i şi sunni iţ ţ638: este cucerit Ierusalimul, care era considerat, al turi de Mecca şi Medina,ă unul dintre oraşele sfinte. Ini ial, Profetul recomandase credinţ cioşilor s seă roage cu fa a spre IerusalimţSecolele VII-IX: prin intermediul jihad-ului, r zboiul sfânt musulman, Islamulă cuprinde toat zona sudic a Mediteranei şi Orientul Apropiat. Capitalaă ă califatului se mut la Bagdadă

5. DIC IONARŢDic ionarul creştinismuluiţApostol: (în cazul de fa ) nume dat fiec ruia dintre cei doisprezece disţă ă cipoli ai lui Cristos, propagatori ai creştinismuluiEvanghelie: parte a Bibliei care red via a şi preceptele lui Isus Cristos,ă ţ constituind fundamentul Noului Testament. E constituit din patru c r iă ă ţ compuse de discipolii lui Isus: Matei, Marcu, Luca şi IoanMesia: titlu dat Mântuitorului de c tre evrei şi identificat apoi cu Isus Crisă tos (nerecunoscut de teologii iudei). În ebraic ă meshiah înseamn „unsul luiă Iahve”Stoicism: doctrin a şcolii stoice ce sus ine fatalismul şi ideea c omul trebuieă ţ ă s suporte cu b rb ie vicisiă ă ăţ tudinile vie iiţApologet: sus in tor fervent al creştiţ ă nismuluiCatacomb :ă galerie subteran natural folosit de primii creştini ca loc deă ă ă înmormântare şi cultConciliu: reuniune a episcopilor având ca scop discutarea şi reglementarea problemelor religioaseEpiscop: şeful (conduc torul spiritual) primelor comunit i creştineă ăţErezie: concep ie contrar dogmei Biţ ă sericiiEuharistie: împ rt şanie: creştinii îmă ă part pâine şi vin, considerate corpul şi sângele lui CristosGnosticism: erezie creştin din secoă lele I - II ce c uta îmbinarea filozoă fiei greceşti cu dogma EvangheliilorManiheism: erezie creat de Mani (seă colul al III-lea); ea sus inea o conţ cep ieţ dualist , bazat pe dou principii ireconciliabile: bine – r uă ă ă ăPersecu ie:ţ prigonirea unor persoane prin violen (aici din motiveţă religioase)Arianism: erezie ini iat de un preot din Alexandria, Arie (secolul al IV-lea),ţ ă care sus ine c Fiul este inferior Tat lui, fiind o fiin creat . Conciliul dinţ ă ă ţă ă Niceea (325) a respins erezia, ar tând c Fiul şi Tat l sunt de aceeaşi fiin (auă ă ă ţă aceeaşi natur ).ă

55

Page 56: Manual Istorie Clasa a IXa

Monasticismul: cuvânt sinonim cu cel de c lug rie, de la grecescul ă ă monos, singur; mişcare religioas ce sus iă ţ nea retragerea din lume, profunda interiorizareEcumenic: universalIconoclasm: Disput teologic priă ă vind reprezent rile figurative (imagini) înă cadrul cultului religios. Iconoclaştii cereau respectarea poruncii a doua a „Decalogului”: „S nu- i faci chip cioplit...”ă ţMartir: Persoan torturat pentru credin a sa în învierea lui Iisus şi înc lă ă ţ ă carea cultului religiei oficiale romane. Misionarism: Proces de r spândire a religlei creştine în teritorii necreştine,ă prin intermediul misionarilor. Mozaism/Iudaism: religia monoteist a evreilor, fundamentat pe Vechiulă ă Testament.Dic ionarul islamuluiţImam: Şef religios, persoan care conduce rugă ăciunea comun în moschee. ăMoschee: locul în care se desf şoar cultul musulman.ă ăUlemale: înv a ii comunit ii, speăţ ţ ăţ cialişti în teologia şi dreptul islamic. Beduin: Locuitor arab al deşertului.Islam: Supunere.Maur: Arab din zona Magrebului. Musulman: cel care a primit Islamul (Muslim în limba arab ,ă musulman în limba turc ), credincios, om care se d ruieşte lui Dumnezeu.ă ă

XIII. FORMAREA POPOARELOR EUROPENE

1.CRIZA SECOLULUI AL III-LEA. Criza secolului al III-lea izbucneşte în 235, o dat cu asasinarea de c treă ă solda i a lui Severus Alexander. Armatele provinciale încerc s -şi impunţ ă ă ă propriul candidat în fruntea imperiului, pe fondul accentu rii atacurileă barbarilor. Imperiul este salvat de trei împ ra i „solda i": Aurelian, Diocle ian şiă ţ ţ ţ Constantin. Ei îi înfrâng pe barbari şi refac zidurile oraşelor. Împ ratulă Diocle ian (284-305) a reorganizat imperiul dup principii mai autocratice,ţ ă copiate de la despotismul oriental. Şi-a atribuit o origine divin , regimul politică astfel instituit fund numit dominat, iar pentru a uşura administrarea imperiului, a divizat statul în patru p r i, asociindu-şi la conducere al i trei împ ra i,ă ţ ţ ă ţ constituind tetrarhia.

2.SFÂRŞITUL IMPERIULUI ROMAN DE APUS. Dup 375, o dat cu venirea hunilor în Europa, Occidentul cunoaşte un şocă ă violent. Sub presiunea hunilor, ajunşi la apogeu sub conducerea lui Attila, germanii n v lesc în imperiu, refugierea lor c p tând curând un caracter deă ă ă ă distrugere. Romanii nu pot ap ra Roma, jefuit în 410 de vizigo ii lui Alaric şiă ă ţ în 455 de vandalii lui Genseric. Fiecare popor barbar ocup o regiune dină imperiu şi formeaz un regat barbar. Situa ie paradoxal , barbarii au devenită ţ ă la rândul lor ap r tori ai imperiului contra altor barbari. În 476, un şef barbară ă germanic, Odoacru, 1-a detronat pe Romulus Augustulus, un copil de 12 ani. Imperiul roman disp rea în partea sa occidental , în timp ce în Orient el aă ă rezistat invaziilor şi a supravie uit pân în 1453. Astfel, imperiul, rupt mai întâiţ ă

56

Page 57: Manual Istorie Clasa a IXa

în dou printr-o sciziune intern , îşi pierde în 476 una din por i, men inându-şi-ă ă ţ ţo pe cealalt pân ce ea va c dea, de data aceasta, sub presiunea turcilor.ă ă ă

3. MIGRA IILE ÎN MILENIUL IŢImperiul Roman a asigurat timp de 400 de ani unitatea lumii europene, dar din secolul III s-a confruntat cu o puternic criz intern , desf şurat pe fondulă ă ă ă ă migra ii spre vest a triburilor germano-slave, determinate se pare de asaltulţ hunilor. Popoarele slave, germanice, fino-ugrice, turcice, mongolice şi altaice au asaltat Europa între secolele III-XII, datorit modific rilor climaterice,ă ă economice şi sociale, dar şi dorin ei de a acapara bog iile lumii urbaneţ ăţ romane.Imperiul roman cunoaşte o barbarizare lent . în regiunile de frontier ,ă ă în secolele IV-V a devenit foarte dificil de a distinge un roman de un barbar.Rezultatul migra iilor a fost, ruralizarea, barbarizare, dec dereaţ ă comer ului, meşteşugurilor şi agriculturii, ţ divizarea Imperiului în 395 şi pr buşirea p r ii lui occidentale în 476ă ă ţ .Urm rile marilor migra ii au fost înă ţ primul rând de natur etno-lingvistic .ă ă Apar popoare şi limbi noi, dar şi noi state, dintre care unele durabile. Schimb rile economice sunt şi eleă importante, prin noi forme de proprietate prin luarea în st pânire a p mântuluiă ă de c tre migratori. Social înregistr m dispari ia obştilor s teşti egalitare deă ă ţ ă tipul m rcii, ă la germani, sau al zadrug i, ă la slavi, diferen ierile socialeţ provocate de r zboaie ducând la apari ia unei aristoă ţ cra ii barbare care, prinţ amestecul cu nobilimea roman , va duce la apariă ia unei noi claseţ conduc toare. ă

4. REGATELE BARBAREPr buşirea imperiului a dus la barbarizare, pierderea puterii politico-ăeconomice de aristocra ia roman şi sfârşitul civiliza iei antice.ţ ă ţ Popoarele r zboinice germane se bazau pe dreptul magico-divin ală regelui, a c rui putere se men inea prin for a armelor şi a c ruiă ţ ţ ă moştenire era împ r it de to i urmaşii lui de sex masculin. Regatulă ţ ă ţ patrimonial barbar era efemer, cu grani e variabile, supus unirilor şiţ diviz rilor, cu capital itinerant şi ilustrat de personalitatea regelui.ă ă ă ă

OCCIDENTUL F RÂMI AT.Ă Ţ În Occident, în locul Imperiului roman disp rut auă ap rut o serie de regate barbare independente şi rivale. Dreptul roman, limba,ă alfabetul latin şi religia creştin au fost conseră vate. Principii barbari s-au convertit rapid la creştinism. Motivele pentru care barbarii au asimilat rapid civiliza ia roman au fost în principal dou : num rul redus al barbarilorţ ă ă ă invadatori, ce nu formau mai mult de 5-10% din popula ia regatelor lor, şiţ conştiin a superiorit ii civiliza iei romane comţ ăţ ţ parativ cu cea barbar . Dup ceă ă au str b tut întreaga Europ , vizigo ii s-au stabilit în final în Spania. Ei i-auă ă ă ţ dislocat de aici pe vandali, care şi-au creat, la rândul lor, un regat în nordul Africii. Ostrogo ii au luat conducerea Italiei sub regele Teodoric. Longobarzii,ţ burgunzii şi francii au trecut Rinul, stabilindu-se în secolul al V-lea pe teritoriul Fran ei de azi şi în nordul Italiei, iar anglo-saxonii s-au stabilit în Anglia.ţEVANGHELIZAREA BARBARILOR. Creştinarea go ilor s-a f cut ini ial înţ ă ţ form arian , un rol important în acest sens avându-1 Ulfila (310-380). După ă ă ce le-a creat go ilor un alfabet, a tradus Biblia în limba got , acesta fiind celţ ă mai vechi monument al literaturii germane. Ostrogo ii, longobarzii au fost deţ asemenea arieni. În 496, regele franc Clovis (481-511) s-a convertit la

57

Page 58: Manual Istorie Clasa a IXa

creştinismul de tip roman, gestul lui fiind urmat de to i francii. Moţ narhia francă a devenit astfel suportul papalit ii la începutul Evului Mediu.ăţORIENTUL RESTRUCTURAT. Dac în Occident via a social s-a ruralizat, iară ţ ă cultura s-a refugiat în biserici, în Orient se men in mari oraşe, cu o intensţ ă via meşteşug reasc şi comercial . Superioritatea Orientului nu era unaţă ă ă ă doar urban şi cultural , ci şi social , administrativ şi militar , solda iiă ă ă ă ă ţ primind în schimbul serviciului militar un lot de p mânt. Veacul al V-lea esteă dominat pe plan intern de luptele cristologice (disputa în jurul naturii umane sau divine a lui Cristos). Pe plan extern, confruntarea este mai concret ,ă imperiul fiind amenin at de vizigo i, huni şi ostrogo i. Primejdiile suntţ ţ ţ înl turate pe rând. Cu alungarea şefului ostrogot Teodoric în Italia (488),ă Constantinopolul înl tur şi ultima primejdie din Balcani. Imperiul roman deă ă r s rit evit astfel soarta Romei şi preg teşte condi iile unei spectaculoaseă ă ă ă ţ restaur ri a vechii lumi romane ce se va petrece în veacul urm tor.ă ă

5. FORMAREA NOILOR POPOARENaşterea lumii medievale a durat circa 5 secole fiind rezultatul unei simbioze etno-lingvistice şi culturale în urma c ruia au ap rut:ă ă- popoarele germanice(germanii, englezii, olandezii, flamanzii, danezii, suedezii, norvegienii) localiza i în Europa de nord, nord-vestţ şi central-vestică- popoarele slave(ruşii, ucrainenii, beloruşii, cehii, slovacii, polonezii, slovenii, sârbo-croa ii, bulgarii, macedonenii) localiza i înţ ţ Europa de est, nord-est, sud-est şi central-estică- popoarele fino-ugrice(ungurii, finlandezii,estonienii)- vechile popoare indo-europene(irlandezii, albanezii, grecii, lituanienii, letonii, gruzinii, armenii)- popoarele romanice(spaniolii, catalanii, portughezii, francezii, italienii, raeto-romanii, românii)Romanitatea occidental . Popoarele romanice occidentale ă s-au constituit în Europa de vest, sud-vest şi de sud pe teritoriile fostelor provincii Galia, Belgica, Italia, Hispania, Lusitania, Rae ia,ţ având la baz SUBSTRATUL B ŞTINAS(cel ii, iberii, lusitanii, celt-ă Ă ţiberii, italicii), STRATUL roman-latin şi ADSTRATUL germanic (vandalii, suevii, vizigo ii, ostrogo ii, francii, alamanii, burgunzii, longobarzii).ţ ţ Romanitatea a pierdut în favoarea germanicilor Britania, Germania şi Noricum, în favoarea arabilor Africa de nord.Romanitatea oriental ă a ocupat ini ial spa iul fostelor provinciiţ ţ Panonia, Dacia, Iliricum, Macedonia , Tracia şi Moesia, având la bază SUBSTRATUL traco-dacic şi STRATUL roman-latin. Migra iile slave şiţ fino-ugrice au rupt unitatea romanit ii orientale, iar dup absorbi iaăţ ă ţ par ial a ADSTRATULUI slav s-a constituit ţ ă ramura nordic - româniiă din fosta provincie Dacia şi ramura sudic ă adic insulele de ă dalma i,ţ istro-români, megleno-români şi macedo-români/aromâni din peninsula Balcanic .ă

6. INVAZIILE POPOARELOR TURCO-MONGOLICEMigratorii asiatici au contribuit şi ei la formarea popoarelor europene. Pe ruinele imperiului lui Attila, în bazinul Dun rii se edific imperiul avarilor,ă ă distrus de franci în 795. Bulgarii s-au stabilit în sudul Dun rii în ă 681, iar

58

Page 59: Manual Istorie Clasa a IXa

maghiarii în Pannonia în 896. Dup aceştia au venit pecenegii, cumanii,ă mongolii şi turcii.MONGOLII. Mongolii erau nomazi din Asia Central . în 1206, ei au fost uni iă ţ de Temugin, care şi-a luat numele de Genghis-Han. Dispunând de o excelentă cavalerie, dar având şi avantajul faptului c imense spa ii din Asia şi Europaă ţ nu erau înc organizate statal, mongolii au pus bazele unui imens imperiu înă Asia. Urmaşii lui Genghis-Han au cucerit sudul Rusiei şi au p truns în estulă Europei. Batu-Han, conduc torul invaziei din Europa, s-a retras în stepele dină nordul M rgii Negre, fondând Hanatul Hoardei de Aur.ăTURCII. În secolul al XIII-lea, puterea mongol a intrat în declin,ă permitândconduc torului turc, Osman, s întemeiaz un stat în nord-estulă ă ă Turciei de ast zi. În ă 1354, turcii îşi încep cuceririle în Europa şi, în scurt timp, popoarele balcanice sunt supuse, iar în 1453, sultanul Mahomed al II-lea cucereşte Constantinopolul.IMPORTAN A INVAZIILOR TURCO-MONGOLICE.Ţ Turcii şi mongolii au îndeplinit rolul de popoare de leg tur între Orient şi Occident. Zona cucerită ă ă de turcii otomani a cunoscut o relativ stabilitate ă (pax othomanica), ce s-a substituit în parte celei bizantine. Puterea militar şi maritim a turcilor, careă ă de ineau controlul absolut al leg turilor comerciale dintre Europa şi Asia, îi vaţ ă impulsiona pe europeni s se lanseze în aventura marilor descopeririă geografice.

7. ISTORIA ALTFELAttila (406–453), cunoscut şi ca Attila Hunul, Etzel în Cântecul Nibelungilor, ca Atli în legenda nordic ă Volsunga Saga şi ca Attilius în Thidrekssaga; în germana veche "Attli" însemna "tat l" sau "cel b trân"; numele hun ală ă c petenieiă nu s-a p strat) a fost ultimul şi cel mai puternic rege a ă hunilor, domnind între anii 433-453. N scut într-o familie nobil , el l-a urmat la tron peă ă unchiul s u ă Roas, împreun cu fratele s u ă ă Bleda. Nomazi istorici. Popoarele migratoare din secolele III-V, au fost: go iiţ , hunii, vandalii, francii, anglo-saxonii, iar din secolele VI-IX: slavii (apuseni, sudici, r s riteni), ă ă bulgarii, normanzii, ungurii (maghiarii). Al ii nomaziţ sunt: Alanii, Avarii, Cumanii, Gepizii, Kazarii, Mongolii, Pecenegii, T tariă i, Uzii Chazarii, khazarii sau hazarii au fost un popor turcic semi-nomad din Asia Centrală a c rui majoritate s-a convertit la ă iudaism. Numele 'hazar' pare a fi legat de o form a unui verb turcic care înseamn ă ă a umbla (gezer în Turca modern ). Din veacul al X-lea pân spre mijlocul secolului al XIII-lea suntă ă amintite comunit i hazare în Kiev, în ăţ Tmutorokan, în Peninsula Taman, în teritoriile de pe Volga, stepele din Kuban, litoralul de nord al M rii Caspice ină preajma Astrahanului precum şi în Caucaz. Devastarea aşez rilor din ă Rusia Kieveană, inclusiv a capitalei Kiev, în timpul invaziei mongole din anul 1239, urmat de nesiguran a ă ţ drumurilor comerciale din aceast zona geografic auă ă determinat emigrarea masiv a comunit ilor iudaice spre ă ăţ Regatul Poloniei.Diverşi cercet tori, în frunte cu cei din prima parte a sec. XX,ă populariza i de scriitorul ţ Arthur Köstler, care consider c o parte important aă ă ă evreilor est-europeni, aşa-numi ii ţ Aşkenazim - denumi i de turcologii din Turciaţ "musevî türkler, adic "ă turcii iudaici" -, sunt descenden ii comunit ilorţ ăţ hazarilor evrei. Autorul Köstler subliniaz c hazarii "şi-au ales acest religieă ă ă (mozaic ) în anul 740, deşi nu avuseser nimic în comun" cu evreii. Autorulă ă spune despre hazari c sunt "turcomani din stepele scitice". Această ă

59

Page 60: Manual Istorie Clasa a IXa

identificare reprezint obiectul unei îndelungate controverse istorice. Uneoriă secuii ardeleni, în special cei din clanul Abraham, au fost asocia i şi ei cuţ hazarii.

8. CRONOLOGIE235-284: epoca anarhiei militare (lupte civile şi r zboaie de ap rare aă ă hotarelor)238: primul atac al go ilor asupra imţ periului270-275: domnia lui Aurelian 271: abandonarea Daciei 284-305: domnia lui Diocletian; dominatul293: instaurarea tetrarhiei306-337: Constantin I312: Constantin înfrânge pe Maxentius la Pons Milvius325: primul Conciliu ecumenic al Bisericii creştine de la Niceea330: inaugurarea oficial a Constană tinopolului ca noua capital a Impeă riului roman361-363: domnia lui Iulian Apostatul; puternic reac ie anticreştin ; încercareă ţ ă de reînviere a cultelor p gâne ă375: atacul hunilor în Europa; nimicesc regatul ostrogo ilor; încep maţ rile migra iiţ376: începe migra ia vizigo ilor, disţ ţ loca i din zona Buz ului de c tre huni ţ ă ă378: b t lia de la Adrianopol; viziă ă go ii ob in o mare victorie, împ ratul Valensţ ţ ă moare pe câmpul de lupt ă379-395: domnia lui Theodosius 394: creştinismul devine religie oficială395: divizarea Imperiului roman 409: vandalii, suevii şi alanii trec Pirineii şi jefuiesc Peninsula Iberică410: vizigo ii lui Alaric cuceresc Roma ţ418: vizigo ii devin federa i ai imperiuţ ţ lui şi sunt aşeza i în Aquitania (sud-ţvestul Fran ei actuale)ţ451: b t lia de pe Câmpiile Catalau-nice; Attila este înfrânt de romani ă ă455: vandalii cuceresc Roma 476: sfârşitul Imperiului roman de apus482-511: Domnia lui Clovis I, întemeietorul statului franc.496: creştinarea regelui franc Clovis 507: regele Clovis îi înfrânge pe vizigo i, obligându-i s se retrag dinţ ă ă colo de Pirinei, în Spania535-555: r zboaiele duse de bizantini împotriva ostrogo ilor pentruă ţ recucerirea ItalieiSecolul al VII-lea: trecerea slavilor la sud de Dun reă568: longobarzii invadeaz nordul Italiei,se r spândesc în Italia central (nuă ă ă cucereasc Roma) şi de sud, unde întemeiaz ducatele de Spoleto şi deă ă Benevento681: aşezarea bulgarilor în sudul Dun riiă682: popoarele turcice aflate sub suzeranitatea dinastiei chineze Tang îşi recap t independen aă ă ţ840: regatul uigur din zona central-nor-dic a Mongoliei a fost cucerit de c treă ă kirghizi896: ungurii se stabilesc în Pannonia

60

Page 61: Manual Istorie Clasa a IXa

1071: sultanul selgiucid Arp Arslan îi înfrânge pe bizantini la Manzikert, deschizând astfel calea aşez rii turcilor selgiucizi în Anatoliaă1206-1227: domnia lui Genghis-Han 1239: forma iunile politice ale kipceacilor(cumanilor) sunt distruse de invaziaţ mongolă

9. DIC IONAR ŢRomania: teritoriile care au apar inut Imperiului roman şi unde, în vremeaţ migra iilor, continu s se vorbeasc limba latin popular , „romana".ţ ă ă ă ă ăRomanitate occidental :ă spa iu al romanit ii rezultat prin divizareaţ ăţ Imperiului roman în 395 şi unde, în secolele urm toare, popula ia latinofonă ţ ă domin din punct de vedere etnic migraă torii germanici(Italia, Gallia, Hispania).Romanitate r s ritean :ă ă ă spa iu al romanit ii rezultat prin divizareaţ ăţ Imperiului roman în 395 şi unde, în secolele urm toare, popula ia latinofonă ţ ă domin migratorii slavi(Dacia, Moesia).ăEvanghelizare: ac iunea de r spândire a Evangheliei printre p gâniţ ă ăLupte cristologice: ample dezbateri teologice privind dubla natur a luiă Cristos; unii, nestorienii, accept doar natura uman a lui Cristos, al ii,ă ă ţ monofizi ii, nu accept decât natura divin a acestuia; Conciliul de la Niceeaţ ă ă (325) reuneşte cele dou pozi ii, proclamându-1 pe Fiu „conă ţ substan ial cuţ Tat l"ăRomanizare: procesul prin care romanii au impus unei ri sau regiuni limba,ţă cultura, obiceiurile, modul de organizare, institu iile şi civiliza ia romanţ ţ ăMarc :ă obşte s teasc la germani ă ăZadrug :ă obşte s teasc la slaviă ăFedera i:ţ popula ii de la grani ele Imperiului roman care se angajau s apereţ ţ ă aceste grani e în schimbul unor avantaje. ţLatinofon: vorbitor de limb latin . ă ăVeteran: ostaş roman care îşi terminase servicul militar şi care primea o bucat de p mânt, de regul în zona unde fusese sub arme.ă ă ă

XIV. FORMAREA POPORULUI ROMÂN ŞI A LIMBII ROMÂNE

1. ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂEtnogeneza româneasc este parte a etnogenezei popoareloră romanice şi a limbilor neolatine, având urm toarele etape:ă

- familiarizarea lumii geto-dace cu civiliza ia material şi spiritualţ ă ă roman în secolele ă I î.Hr. – I d.Hr.

- cucerirea Daciei care aduce dup sine un proces de colonizare,ă urbanizare şi de impunere a sistemului politic, economic şi militar romam

- epoca roman în Dacia(106-275), marcat de romanizarea b ştinaşiloră ă prin intermediul armatei, administra iei, justi iei, şcolilor, religiei,ţ ţ oraşelor, vie ii economice, limbii, veteranilor şi coloniştilorţ

- epoca migra iilor timpurii(sec.III-VIII) în care pe fondul p r sirii provincieiţ ă ă de romani, are loc o ruralizare şi dec dere economic , dar se produceă ă asimilarea migratorilor de b ştinaşii daco-romaniă

- asimilarea slavilor şi organizarea în forme autohtone începând cu obştile, rile, cnezatele şi voievodatele de vale, concomitent cu apari iaţă ţ

61

Page 62: Manual Istorie Clasa a IXa

b ştinaşilor în cronicile de secol VII-XI sub denumirile antice de ă daci şi cele de tip slavo-german de vlahi cu variantele sale de walah, olah, ulakes, voloch.

- unitatea romanic şi creştin a apari iei poporului român, influen at înă ă ţ ţ evolu ia sa lingvistic , religioas şi social-politic de elementul slavţ ă ă ă

2. ETNOGENEZA ROMÂNEASC : SEMNIFICA IA SINTEZEIĂ ŢPrima sintez ă este ceea a romaniz rii, ă des vârşit în momentul retrageriiă ă aureliene din 271/274, lucru confirmat de diplomele militare, t bli eleă ţ administrative, monumentele funerare, inventarul arheologic şi monetar. Concomitent cu romanizarea are loc şi un început de creştinare relevant prin descoperirile arheologice de sec.III-IV, dar şi de terminologia religioasă predominant latin (cruce, sfânt, D-zeu, biseric , duminic , botezare),dar şi deă ă ă existen a unor martiri creştini(Niculi el), a unei structuri episcopale la Tomis şiţ ţ Durostorum ca şi a unor lideri creştini(Sava Gotul, Teotim, Dionisie Egisus, Origene) A doua asimilare este cea a valurilor de migra ie ţ timpurie(sec.IV-VII: vizigo iiţ , ostrogo ii, hunii, gepizii, avarii) ţ şi cea târzie(sec.VIII-XII: slavii, ungurii, bulgarii, pecenegii, cumanii). Majoritatea migratorilor au l sat pu ine urme şiă ţ influen e, exercitând doar o domina ie de tip militar. ţ ţ Slavii, ungurii şi cumanii sunt cei ce influen eaz esen ial etnogeneza romanilor, ţ ă ţ rolul slavilor fiind major, datorit caracterului predominant paşnic al convie uirii. Dup ă ţ ă 602 majoritatea slavilor trec la sud de Dun re, slavizeaz zona şi impinghă ă r m şi ele latinofone spre sud şi vest unde se vor naşte ă ă ţ aromânii, meglenoromânii şi istroromânii.

3. TEORIILE ISTORIOGRAFICE PRIVIND ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂTeoria continuit ii ăţ este sus inut de istoriografia româneasc şi numeroşiţ ă ă autori occidentali, sus inând c în urma cuceririi romane a avut loc oţ ă profundă şi ireversibil romanizare a spa iului dacic, astfel c retragerea aurelian aă ţ ă ă l sat aici un numeros popor latinofon ce a rezistat migra iilor şi i-a asimilat peă ţ migratori. Romanitatea oriental format pe spa iul fostelor provincii Tracia,ă ă ţ Moesia, Macedonia, Iliricum, Dacia şi Pannonia a fost f râmi at de aşezareaă ţ slavilor şi a dus la naşterea ramurei nord-dun reneă (daco-românii) şi a ramurilor sud-dun reneă (aromâmi, megleno-românii şi istro-românii). Teoria emigra ionist ţ ă este sus inutţ ă de istoriografia maghiar şi austriacă ă ca şi de numeroşi istorici str ini, este fundamentat în lucrarea ă ă "Romanichen studieri" în 1871 de Robert Roesler şi sus inea ideea c dacii au fostţ ă extermina i de romani, iar romanizarea nu s-a putut realiza în 165 de aniţ datorit timpului prea scurt şi a izol rii romanilor fa de daci. Aurelian aă ă ţă retras din Dacia toat popula ia, aici perindându-se diverşi migratori, unguriiă ţ aşezându-se în sec.X iar saşii în sec.XII, în timp ce românii s-au format în Macedonia şi Albania de azi(similitudini de unii termeni cu albaneza şi lipsa din român a cuvintelor germanice), trecând Dun rea în sec.XI şi Carpa ii înă ă ţ sec.XIII, devenind majoritari în Transilvania abia în sec.XVIII.

4. FORMAREA LIMBII ROMÂNEOriginile limbii române se afl în spa iul fostei Dacii, evolu ia ei fiindă ţ ţ unitar . Lipsa dialectelor este datorat unit ii civiliza iei romane şi aă ăţ ţ ruraliz rii postaureliene. La sudul Dun rii apar 4 dialecte şi anume:ă ă

62

Page 63: Manual Istorie Clasa a IXa

- dalmata pe coasta Dalmat între Split şi Ragusa, limb disp rut în jurulă ă ă ă anului 1810- istro-româna vorbit în peninsula Istria în c teva zeci de localit iă ă ăţ- megleno-româna vorbit pe valea Vardaruluiă- aromâna/macedo-româna vorbit în spa iul Macedoniei istorice şi redus de laă ţ ă

câteva sute de mii de vorbitori la c teva zeci de mii în actualele state Grecia,ă Albania, Macedonia, Bulgaria.

Limba român literară ă are la baz dialectul ă daco-român, de la nord de Dun re ce are în lexic 60% cuvinte latine, 10-12% cuvinte dacice,ă 20-25% cuvinte slave, restul fiind de origine turc , greac , maghiară ă ă şi german . În fondul uzul al limbii române ponderea cuvinteloră latine, inclusiv împrumuturile recente din limbile romanice occidentale, ajung la 80%.

5. ISTORIA ALTFELGo ii pe teritoriul Daciei.ţ Împaratul Aurelian (270 - 275), incercand restaurarea granitelor imperiului, face o expeditie impotriva go ilor din Dacia, dar cu toata victoria repurtata asupra lor,ţ in urma careia ia titlul de "Gothicus maximus" şi "Dacicus maximus", el nu mai poate restabili ordinea de mai inainte in Dacia. Astfel c ,ă Aurelian incheie pace cu go ii, cedându-le Dacia ca unor federati aiţ Imperiului Roman, cu indatorirea de a pazi limita dunareana (271). Asadar, gasim in Dacia urmatoarele triburi de goti: taifalii şi victoalii. Aşez rile go ilor în Dacia cuprindeau numai câmpia r s riteană ţ ă ă ă (Moldova cu partea estic a ă rii RomâneştiŢă ), in timp ce în partea central şi muntoas a provinciei, care fusese cel mai mult colonizată ă ă şi romanizat în timpul guvern rii romane, continua s locuiască ă ă ă popula ia daco-roman , r mas aici dup retragerea legiunilor şi aţ ă ă ă ă administra iei romane peste Dun re (în ţ ă Dacia Aurelia). Aceasta populatie daco-roman a ramas sub stapanire gotic . Dupa asezare,ă ă go ii se imparteau in vizigo i ( go i apuseni, ramura ţ ţ ţ tervingilor), care locuiau in campia rasariteana a Daciei si pe Nistru, si in ostrogo iţ (go i r s riteni), care locuiau la est de Nistru. Prin contactul cuţ ă ă Imperiul Roman, printre go i se propaga, mai ales la vizigotii dinţ Dacia, creştinismul. Primul episcop Wulfila (Ulfilas), care in 348 este silit sa se retraga cu o ceata de credincioasi peste Dun re ină Imperiul Roman din cauza persecutiilor din partea p gânilor, traduceă Biblia în limba gotică. Alti propovaduitori ai crestinismului la go i,ţ intre care sunt cunoscuti Sfântul Nichita şi Sfântul Sava (gotul), au suferit martirajul in Dacia. Dar, cu toate persecutiile, creştinismul se r spândeşte, aşa c , in curand cea mai mare parte a vizigo iloră ă ţ devin crestini, deosebindu-se astfel tot mai mult de ostrogotii p gâni.ă Ostrogo ii ţ condusi de regele lor Ermanric (Hermanric), i-a supus pe slavii şi finii vecini si formau un imperiu puternic ce cuprindea aproape toata Rusia meridională. Invazia hunilor din 375 îi gaseste pe go i diviza i religios si politic. Astfel ca ostrogo ii cad subţ ţ ţ lovitura hunilor si devin supusi acestora. Vizigo iiţ se retrag peste Dun re, unde primesc p mânt in Moesia si Tracia, pe cand Daciaă ă parasita de ei cade in mainile noilor navalitori.

63

Page 64: Manual Istorie Clasa a IXa

Cumani şi pecenegi în ara F g raşuluiŢ ă ă . În Evul mediu, araŢ F g raşuluiă ă a g zduit pe lâng popula ia româneasc şi comunit iă ă ţ ă ăţ sedentarizate ale unor semin ii turcice tradi ional migratoare cum arţ ţ fi cumanii, pecenegii, şi, într-o mai mic m sur ă ă ă uzii sau chiar bulgari turcici (originari din regiunea fluviului Volga). Astfel, documentele timpului semnaleaz existen a în anul ă ţ 1224 a silvei Blacorum et Bissenorum (p durea românilor şi a pecenegilor) întreă Mun ii F g raş şi valea Oltului, în "zona str b tut de numeroaseţ ă ă ă ă ă ape, unde exist o densitate apreciabil de toponime şi hidronime deă ă origine turcic ". Pe teritoriul de azi a aşez rii f g r şene ă ă ă ă ă Viştea de jos a existat chiar o episcopie a cumanilor. De altfel, zona etnografica a Viştei poart denumirea de ă Valea Izinelor, numele "Izin" fiind de clar provenien turcic . Cumanii şi-au l sat amprentaă ţă ă ă în denumiriile comunelor care pân în ziua de azi se numescă Comana. Pecenegii din Arpaş au fost consemna i în documenteleţ regale mahiare ca posesori de diplome la 1222. Pecenegii şi cumanii constituiau aşa-numite caste "pastoralo-militare" şi exist documenteă care îi consemneaz pe pecenegii din zona Fagarasului ca participandă adesea, pe lâng atribu iile lor oficiale de "gr niceri", ca mercenariă ţ ă sau voluntari în armatele diferi iilor magna i locali din ţ ţ Transilvaniei cum a fost cea a comitelui Ioachim din Sibiu iar "una din capeteniile românilor din regiunea Fagaras, de origine cuman , ă Toktomer-Thocomerius, poreclit Negru Vodă, coboar cu ceata lui în aniiă 1290, şi-şi aşeaz "scaunul" în orasul ă Câmpulung".T tarii din Dobrogeaă num r aproximativ 20.000-25.000 deă ă persoane şi sunt urmaşii tatarilor din hanatul Hoardei de Aur din Bugeacul si Crimeea invecinate coloniza i aici. În România, ei suntţ alia i politic cu coreligionarii lor turci şi trimit în Parlamentul Romanieiţ cate un deputat. Dintre asezarile dobrogene, orasul Medgidia, renumit pentru geamia sa “ Abdul Medgid “ are o concentratie însemnata de t tari autohtoni. În multe localita i din jude eleă ţ ţ Constan a şi Tulcea se g sesc multe geamii. Unele dintre acestea auţ ă fost construite cu mul i ani in urm , având valoare istoric (geamiaţ ă ă din Mangalia), altele fiind construite mai recent, îndeosebi după Revolu ia din '89.ţ

6. CRONOLOGIE270-275: Retragerea aurelian .ă294: Refacerea cet ii Tropaeum Traiani sub ăţ Diocletian. 313: Edictul Iul Constantin cel Mare de la Mediolanum (Milano) d libertate deă manifestare creştinilor. 375: atacul hunilor în Europa; nimicesc regatul ostrogo ilor; încep maţ rile migra iiţ376: începe migra ia vizigo ilor, disţ ţ loca i din zona Buz ului de c tre huni ţ ă ă378: b t lia de la Adrianopol; viziă ă go ii ob in o mare victorie, împ ratul Valensţ ţ ă moare pe câmpul de lupt ă385: Theodosius I interzice cultele p gâne.ă395: Divizarea Imperiului Roman.527-565: Justinian consolideaz cetă ă ile dun rene.ţ ă

64

Page 65: Manual Istorie Clasa a IXa

602: Pr buşirea frontierei dun rene Imperiului. P trunderea slavilor înă ă ă Peninsula Balcanic . Ieşirea Dobrogei de sub st pânirea Imperiului bizantin.ă ăSecolul al VII-lea: trecerea slavilor la sud de Dun reă681/687: aşezarea bulgarilor în sudul Dun riiă896-1000: Aşezarea ungurilor în Pannonia. Creştinarea lor şi constituirea regatului maghiar.

7. DIC IONARŢEtnogenez :ă Proces istoric, lingvistic şi cultural de formare a unui popor. Etnie: Comunitate uman . ăObşte: Form de organizare socială ăAlogeni: grup etnic venit din alt parte, str ini.ă ăCastru: cetate roman , din piatr sau cu fortifica ii din p mânt, ridicat cuă ă ţ ă ă scopul ap r rii grani elor sau a drumurilor comerciale şi militare.ă ă ţCenturion: comandant al unei centurii, subunitate a legiunii format din 100ă de solda i.ţLatinofon: vorbitor de limb latin . ă ăVeteran: ostaş roman care îşi terminase servicul militar şi care primea o bucat de p mânt, de regul în zona unde fusese sub arme.ă ă ăRomanizare: procesul prin care romanii au impus unei ri sau regiuni limba,ţă cultura, obiceiurile, modul de organizare, institu iile şi civiliza ia romanţ ţ ă

XV. LUMEA ARABĂ

1. ARABII ŞI ISLAMULPatria arabilor este peninsula deşertic a Arabiei, cu centre agrar-ăurbane şi comerciale în Yemen, Oman şi de pe rmurile M rii Roşii.ţă ă Influen ele ebraico-creştine şi cele romano-elenistice au gr bitţ ă coagularea triburilor arabe. În 610 începe la Mecca ac iunea deţ prop v duire a lui ă ă MAHOMED. Noua religie primit de la ALLAH,ă sus inea ideea solidarit ii familiare şi tribale, combate egoismul,ţ ăţ cultul bog iei, sus ine dezideratul generozit ii, egalit ii, onestit ii,ăţ ţ ăţ ăţ ăţ carit ii, cump t rii şi modera iei. Silit înăţ ă ă ţ 1 5 iulie 622 s seă refugieze la Medina, Mahomed revine sus inut de adep ii s i şiţ ţ ă impune tuturor arabilor pân la moartea sa din ă 632, noua credinţă ISLAMUL(supunere în arab ), tuturor credincioşilor – ă MUSLIM.

2. CALIFATUL ARABSub califii legitimi – urmaşii direc i ai lui Mahomed(socrul s u ABUţ ă BAKR, v rul s u OMAR, nepotul s u OTHMAN şi ginerele s u ALI),ă ă ă ă arabii cuceresc Persia par ilor şi smulg Bizan ului Siria, Mesopotamia,ţ ţ Fenicia, Palestina şi Egiptul.Omeyazii(661-750) întind st pânirea arab pân în Asia Central ,ă ă ă ă India, centrul Asiei Mici, caucaz, Maroc şi Spania. Capitala se mut laă Damasc şi ofensiva este oprit de ă bizantini în 740 şi 747, de franci la Poitiers în 732 şi de chinezi pe râul Talas în 751. Criza politico-militar duce la orevolt în urma c ruia tronul revineă ă ă Abbasizilor(750-1258). Capitala se mut la Bagdad iar statulă atinge apogeul s u economic, politic, cultural şi intelectual în secolulă

65

Page 66: Manual Istorie Clasa a IXa

IX. Atacul turcilor selgiucizi din 1055 sl beşte autoritatea central şiă ă duce la apari ia unor califate independente în ţ Spania(Omeyazii ), Maroc(Idrizii), Africa de nord(Aglabizii) şi Egipt(Fatimizii). Cucerirea Bagdadului de c tre ă mongoli în 1258, pune cap t califatului a c ruiă ă loc este preluat de Imperiul Otoman(1280-1923), Iranul safavid(1500-1722), Imperiul mogul din India(1526-1858) şi Egiptul mamelucilor(1250-1517.

3. ARABII ÎN EUROPAArabii p trund în Europa în ă 711, când trecând strâmtoarea Gibraltar cuceresc rapid regatul vizigot din Spania. Expedi iile lor de la nord deţ Pirineii sunt stopate de francii conduşi de CAROL MARTEL în b t liaă ă de la Poitiers – 732. Extinderea imperiului lui Carol cel Mare la sud de Pirinei, dup 778, nu impieteaz evolu ia de 8 secole a Califatuluiă ă ţ de Cordoba. Alte teritorii europene penetrate de st pânirea arab auă ă fost Sardinia, Sicilia, sudul Italiei, Creta şi Cipru.

SOCIETATE ŞI ECONOMIE. Civiliza ia musulman a avut oraşe înfloţ ă ritoare, precum Bagdad, Cordoba, Damasc, Cairo. Oraşul islamic era organizat în jurul a doi poli: marea moschee, ce grupa comunitatea credincioşilor, şi pia a (soukţ în arab sau ă bazar în persan ). Foarte numeroase erau b ile publiceă ă (hammam). La periferia oraşelor se g seau caravanseraiuri. Dar 80% dină popula ie locuia în sate. Arabii au contribuit mult la progresul agriculturii,ţ inventând dispozitive de irigat şi introducând în inuturile cucerite noi planteţ (orezul, cânepa, bumbacul, gutuiul, portocalul, l mâiul, caisul, piersicul, trestiaă de zah r, fasolea). Arabii au ocupat o pozi ie nodal între Europa, Africa şiă ţ ă Asia, acest fapt fiind în avantajul negustoriei. Comer ul dispunea de oţ excelent moned de aur, dinarul. Prin comer , arabii au difuzat în Europa noiă ă ţ inven ii şi produse precum hârtia şi busola din China. Descrierile geografilorţ arabi au l rgit cunoştin ele despre lume. Arabii aveau o împ r ire aparte aă ţ ă ţ timpului, socotind anii ce se scurseser de la hegir . în domeniul alimentar,ă ă Coranul, cartea lor sfânt , le interzicea consumarea c rnii de porc şi alcoolul.ă ă Referitor la femei, Coranul sus inea portul voalului şi ţ poligamia.

4.INFLUEN E ARABE ÎN LUMEA OCCIDENTALŢ Ă Arabii, ce moşteniser cultura greac şi roman , dar luaser contact şiă ă ă ă cu cultura indian şi chinez , au transmis Europei interesul lor pentru cinciă ă domenii: matematica, astronomia, ştiin ele naturale, geografia şi, mai ales,ţ medicina.

Zonele de contact arabo-occidentale au fost Spania, Sicilia, Sardinia, Italia de sud şi Orientul latin al cruciadelor. Influen ele arabe s-auţ manifestat în:-transmiterea unor importante elemente culturale greco-elenistice, r spândirea studiului c r ilor, a sistemului biblioteciloră ă ţ în literatur .ă Arabii au transmis Europei un vast material de legende, povestiri şi fabule, originare din India şi Persia. Cele mai cunoscute povestiri sunt cele din O mie şi una de nop i.ţ-ideile ştiin ifice din spa iul chino-indian şi aplecarea spre domeniulţ ţ cercet rii ştiin ifice.ă ţ Matematicienii arabi au adoptat cifra zero şi cifrele indiene (cunoscute ast zi ca arabe), au dezvoltat geometria şiă au creat algebra. Astronomii arabi au f cut observa ii asupra stelelor,ă ţ

66

Page 67: Manual Istorie Clasa a IXa

soarelui şi lunii şi au introdus un nou sistem de m surare a timpului;ă chimiştii au distilat alcoolul şi au produs siropuri şi elixiruri; medicina arab era capabil de opera ii foarte complexe; geografii au realizată ă ţ cele mai bune h r i ale timpului.ă ţ

-elemente de art , arhitectur , tehnic militară ă ă ă. Arhitectura Occidentului, mai ales cea din Spania şi Sicilia (por ile prin care cultura arab a p truns în apusulţ ă ă Europei), cunoaşte opere de art arab de o înalt valoare, precum moscheeaă ă ă din Córdoba, palatele Alcázar din Sevilla şi Alhambra din Granada. Principalele monumente ale arhitecturii arabe sunt: moscheele, medresele, palatele, caravanseraiurile. Deoarece legea lui Mahomed interzicea reprezentarea umanului, arabii l-au înlocuit cu ornamente: arabescul şi desenele geometrice.

-perfec ion ri în agricultur , minerit, metalurgie, iriga iiţ ă ă ţ-importul de bunuri comerciale orientale şi indo-chineze, aducerea busolei, trestiei de zah r, hârtiei, prafului de puşc , elementelor deă ă astronomie şi matematică

5.CREŞTINI ŞI MUSULMANI. CRUCIADELE Cruciadele au fost expedi ii cu caracter de „r zboi sfânt” creştin ceţ ă urm rea eliberarea Ierusalimului şi a Sfântului Mormânt, fapt dublată de interese politice, militare şi comerciale ale lumii Occidentale în bazinul de est a M rii Mediterane.ăCruciada I (1096-1099) porneşte de la solicitarea bizantinilor de ajutor contra turcilor selgiucizi. Are dou componente şi anumeă Cruciada s r cimii, ă ă condus de ă Petre Pusnicul şi Walter cel S rac, ă nimicit de turci şi ă Cruciada nobilimii condus de ă Godffroy de Bouillon. Cavalerii depun jur mânt de vasalitate împ ratuluiă ă bizantin Alexios I Comnenul, trec în Asia, cuceresc Ierusalimul – 1099 şi creaz aici ă state latine(regatul Ierusalimului, principatul Antiochiei, comitatul de Edessa) şi ordine militaro-c lug reştiă ă (templierii, ospitalierii, ioani ii, teutonii).ţCruciada a-II-a (1147-1148) determinat de cucerirea Edessei deă musulmani este condus de regele Fran ei ă ţ Ludovic al-VII-lea şi împ ratul german ă Conrad al-III-lea şi se soldeaz cu un eşec.ăCruciada a-III-a (1189-1192) determinat de cucerirea în ă 1187 a Ierusalimului de sultanul egiptean Salah-al-Din(Saladin). Are o ramur terestr condus de împ ratul german ă ă ă ă Frederic Barbarossa şi una naval a regilor Fran ei, ă ţ Filip al-II-lea August şi Angliei, Richard Inim de Leuă . Nu se recucereşte Ierusalimul şi se încheie o pace de compromis cu Saladin.Cruciada a-IV-a (1202-1204) este deturnat la insisten eleă ţ vene ienilor şi duce la cucerirea Constantinopolelui – ţ 1204, la crearea de state latine în Balcani şi sporirea antagonismului şi neîncrederii între occidentali şi bizantini, fapt ce va persista şi după recucerirea bizantin din ă 1261, pân la cucerirea imperiului deă r s rit de turci în ă ă 1453.Cruciadele V-VII (1212-1270) au vizat sucesiv Ierusalimul, Damascul, Cairo şi Tunis, sunt în special franceze şi eşueaz toate.ă Musulmanii recuceresc treptat statele cruciate pân în ă 1291. 6. ISTORIA ALTFEL

67

Page 68: Manual Istorie Clasa a IXa

Allah înseamn ă Dumnezeu în limba arabă. Termenul desemnează no iunea de Dumnezeu atât pentru arabii musulmani, cât şi pentruţ arabii creştini. El este îns cunoscut mai ales prin ă religia Islamică, care este religia majoritar a arabilor, fiind un derivat din al-ilahă (dumnezeul), care sugereaz unicitatea lui. Utilizarea implicit aă ă articolului hot rât în ă Allah indic deci unitatea divin . În ciudaă ă numelui diferit dat lui Dumnezeu, musulmanii consider că ă Dumnezeul la care se închin este acelaşi cu Dumnezeul iudeo-ăcreştin. Totuşi, musulmanii resping teologia creştin privindă unicitatea lui Dumnezeu (doctrina Treimii), v zând aici o form deă ă politeism. Califat provine din arab : khil fa respectiv. khal fatu ras l All hă ā ī ū ā (urmaş, calif, loc iitorţ al profetului) Format prin unirea triburilor arabe, fiind favorizat de r spândirea ă religiei islamice, el şi-a extins domina ia în ţ Asia, Africa şi Europa. Dar întinderea mare a imperiului, diversitatea stadiilor de dezvoltare a popula iilorţ subjugate şi necontenitele r scoale, tendin a de autonomie a mariloră ţ nobili au cauzat destr marea lui în mai multe califate: Califatul de laă Bagdad; Califatul de la Cairo; Califatul de la Cordoba. Coranul „Citire”, „Recitare”, cartea sacr a tuturor ă musulmanilor, cuprinde revela iileţ f cute de ă Dumnezeu , prin intermediul îngerului Ğibr lī (Gavril, Gabriel), profetului Muhammad, direct în limba arabă. În acest sens, Coranul este considerat a fi însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, ce se afl din preeternitate cuprins în 'ă Umm al-Kit bā – „Maica Scripturii” aflat în ceruri pe ă al-Lawh al-Mahf zū – „Tabla P strat ”. Pentru musulmani, Coranul nu este doar carteaă ă sacr revelat de c tre ă ă ă divinitate, definit ca o sum de concepte înă ă care se crede, o sintez de precepte ă etice, o conduit de viaă ţă spiritual , un codice civil ce r spunde problemelor vie ii cotidiene.ă ă ţ

7. CRONOLOGIE570-632: Mahomed610-643: domnia împ ratului bizană tin Heraklios622: fuga lui Mahomed de la Mecca la Iathreb, hegira630: Mahomed ocup Meccaă634: începutul invaziei arabe; arabii cuceresc Siria, Palestina, Egiptul, Iranul, apoi Africa de Nord şi Spania635: trupele califului Omar cuceresc Damascul636: principalele oraşe bizantine din Siria şi Palestina sunt deja cucerite până la aceast dată ă637: arabii ocup oraşul Ctesiphon, capitala Imperiului Persan/Sasanidă638: Ierusalimul cade sub st pânire arab dup un asediu de doi aniă ă ă641: începe invazia arab în Egiptă646: cucerirea Armeniei. în acelaşi an se încheie cucerirea Egiptului şi începe campania pentru cucerirea fostelor provincii romane din nordul Africii661-750: dinastia Omeiadă673-677: primul asediu arab al Constantinopolului711: Tarik cucereşte Spania de la vizigo iţ732: la Poitiers, trupele lui Carol Martel îi înfrâng pe arabii care f ceauă expedi ii de prad dincolo de Pirineiţ ă

68

Page 69: Manual Istorie Clasa a IXa

750-1258: dinastia Abbasidă751: înfrângerea chinezilor de c tre arabi la Talasă786-806: domnia lui Harun-al-Ra-şid, apogeul c lifarului arabă830-902: arabii cuceresc Sicilia929: crearea califatului de Cordoba976-1025: domnia lui Vasile al II-lea Bulgaroctonul; apogeul Imperiului bizantin1055: turcii selgiucizi cuceresc Bagdadul, punând cap t existen ei califatuluiă ţ arab1071: turcii selgiucizi înving armata bizantin la Manzikertă1085: înfrângerea arabilor de c tre regatul spaniol Aragon la ToledoăCruciada I (1096-1099): Cruciada I s-a desf şurat în dou faze: „cruciadaă ă s r cimii" a fost condus de c tre Petre Pustnicul şi Walter cel S rac; crucia iiă ă ă ă ă ţ au fost m cel ri i în luptele cu turcii f r s -şi ating scopul. „Cruciadaă ă ţ ă ă ă ă cavalerilor" a fost condus de c tre Godffroi de Bouillon şi a dus la cucerireaă ă Ierusalimului în anul 1099.1099: prima cruciad cucereşte Ieruă salimulCruciada a ll-a (1147-1148): Cruciada a pornit în urma recuceririi unor teritorii importante de c tre musulmani şi a fost condus de regele Fran ei,ă ă ţ Ludovic al Vll-lea, şl de împ ratul german, Conrad al lll-lea. Cruciada a fost ună eşec. 1187: Ierusalimul este recucerit de c tre musulmani, sub conducereaă sultanului Saladin.Cruciada a lll-a (1189-1192): Cruciada a fost condus de regele Fran ei Filipă ţ al ll-lea August, regele Angliei, Richard Inim de Leu, şi de împ ratul german,ă ă Frederlc Barbarossa. Ea s-a încheiat cu cucerirea unor teritorii st pânite deă musulmani, dar Ierusalimul nu a fost cucerit din pricina neîn elegerilor dintreţ cei trei. Cruciada a IV-e (1202-1204): Aceast cruciad a abandonat udealul Ini ială ă ţ şi s-a încheiat cu cucerirea Constantinopolului de c tre crucia ii occidentali şiă ţ cu alungarea împ ratului bizantin. La Constanopol s-a constituit un Imperiuă latin care va dura pân în 1261, când bizantinii îşi vor recucerii capitala. ă1212: b t lia câştigat de spaniolii din Castilia în localitatea Las Navas deă ă ă Tolosa, contra almoravizilor magrebieni.Cruciada copiilor (1212) Cruciada a V-a (1217-1221): Cruciada a V-a a fost condus de regeleă Ungariei şi a fost un eşec.Cruciada a Vl-a (1228-1229): împ ratul Frederic al ll-lea a reuşit prină negocieri s elibereze Sfântul Mormânt, Bethleem şi Nazareth.ăCruciada a Vll-a (1248-1254): Organizatorul cruciadei a fost regele Fran eiţ Ludovic al IX-lea, a vizat cucerirea Egiptului şl a fost un eşec.1258: mongolii cuceresc Bagdadul1261: refacerea statului bizantinCruciada a Vlll-a (1270): Ludovic al IX-lea porneşte într-o ultim cruciad ,ă ă încercând s cucereasc Tunisul, f r succes,ă ă ă ă1453: Mahomed al II-lea cucereşte Constantinopolul; sfârşitul Imperiului bizantin

8. DIC IONŢ AR

69

Page 70: Manual Istorie Clasa a IXa

Fatimizi: dinastie întemeiat în 909 în Tunisia de c tre Ubaydullah,ă ă conduc tor şiit care pretindea c este descendent al Fâtimei, fiica luiă ă Mahomed. Dinastia s-a men inut pân în 1171, când a fost r sturnat de unţ ă ă ă general kurd din Egipt, Saladin, cel mai mare duşman al crucia ilor.ţMusulman: cuvânt care deriv din cuvântul Islam (supunere) şi înă seamn ă cel care a primit IslamulCalif: „hafifa" în limba arab , loc iitor al Profetului, titlu purtat dup moarteaă ţ ă lui Mahomed de suveranii politici şi religioşi ai statului arabRevela ie:ţ fenomen prin care Dumnezeu dezv luie credincioşilor naă tura şi voin a saţProfet: predicator religios considerat drept trimis al lui Dumnezeu. Mahomed recunoaşte pe Adam, Noe, Abraham, Moise şi Isus ca profe i ai unui Dumnezeuţ unic, el fiind îns ultimul profetăMoschee: edificiu religios la musulmaniMedresa: construc ie destinat şcoţ ă lilor de teologie la arabiCaravanseraiuri: hanuri construite la marile încruciş ri de drumuri comeră -cialeArabesc: motiv decorativ inspirat din arta arab , constând în linii şi curbeă înclinate şi împletite cu diverse figuri şi modeleImam: şef religios musulman. Islam: supunere (în limba arab ). ăMedina: Al Madinah în limba arab , „oraşul" (Profetului).ăEmir: c petenie militar arab . ă ă ăPopoarele c r ii:ă ţ pentru musulmani, popoarele care beneficiaser de oă revela ie scris , şi anume evreii, creştinii, zoroastrienii.ţ ă

70

Page 71: Manual Istorie Clasa a IXa

XVI. CIVILIZA IA MEDIEVALŢ Ă

1. DEMOGRAFIE ŞI POPULA IEŢPopula ia mileniului I şi începutului de mileniu II este relativ pu inţ ţ numeroas , locuind în propor ie de 90% în mici comunit i ruraleă ţ ăţ desp r ite mari suprafe e împ durite, de mlaştini şi p duri. Satul esteă ţ ţ ă ă o comunitate economic bazat pe agricultur , p storit, pomicultură ă ă ă ă şi legumicultur , folosind unelte rudimentare, asolament bienal şiă tehnica focului şi des elenirii noilor zone. Treptat se introduce plugulţ cu rotil , br zdar şi corman , un nou sistem de înjugare a boului şi aă ă ă calului, fertilizarea natural a solului, grapa, cultivatorul şi moaraă hidraulic .ă

2. RANI ŞI SENIORIIŢĂranii Ţă constituie covârşitoarea mas a popula iei grupat în sate şiă ţ ă

obşti s teşti, care evolueaz treptat de la stadiul de libertate la celă ă de dependen total sau par ial fa de seniorii feudali.ţă ă ţ ă ţăSeniorii reprezint simbioza dintre vechea aristocra ie roman şiă ţ ă elita militar-politic a migratorilor, care se ierarhizeaz în func ie deă ă ţ pozi ia fa de monarh şi de bog ia personal ce const înţ ţă ăţ ă ă p mânturi, sate, vite şi oameni sub arme.ăRela iile feudale ţ se dezvolt în procesul de extindere a domeniuluiă feudal şi de aservire a r nimii. Ea const în impunerea unorţă ă ă obliga ii în bani(cens), munc (clac ) şi produse(dijm ), variabile caţ ă ă ă dimensiuni şi raporturi dintre ele în func ie de evolu ia sistemuluiţ ţ feudal. Comunit ile rurale ăţ erau libere şi aveau obliga ii fa de statţ ţă în bani, zile de munc şi serviciu militar) sau ă dependente de seniorii laici şi ecleziastici c rora le datorau renta feudal . Valoareaă ă obliga iilor şi m rimea lor au variat în timp, fiind limitate deţ ă în elegerile seniori- rani, dar şi de pecaritate produc iei.ţ ţă ţ Comunit ile rurale se manifest prin r scoale în fa a agrav riiăţ ă ă ţ ă servitu iilor feudale, de cele mai multe ori cumulate cu ani de r zboiţ ă şi de calamnit i naturaleăţ Feudalul este judec tor, comandant militară şi strâng tor de impozite la nivel local şi zonal, prin atribu iileă ţ conferite lui de suveran asupra p mântului şi a ranilor.ă ţă

3. EXISTEN A COTIDIAN ÎN LUMEA RURALŢ Ă ĂEste dominat de ciclurile agricole, de precaritatea existen ei şi nevoia lupteiă ţ întregii familii pentru supravie uire.ţ Comunit ile îşi asigur hrana, uneltele,ăţ ă îmbr c mintea şi mijloacele de subzisten pe plan local. ă ă ţă Casele sunt

71

Page 72: Manual Istorie Clasa a IXa

modeste cu 1-2 camere din lut, nuiele, paiant , lemn, chirpici, ad postind maiă ă multe genera ii de oameni şi vitele casei. Hrana se baza pe legume, fructe,ţ cereale, peşte şi doar de s rb tori pe carne. Uneltele şi îmbr c mintea seă ă ă ă fabric pe plan local, pu inul timp liber fiind petrecut la moar , crâşm sauă ţ ă ă biseric . Analfabetismul d prioritate religiei, dublat de credin e mistico-ă ă ă ţpopulare şi solidar în fa a autorit ilor şi a seniorilor.ă ţ ăţ

4. LUMEA URBAN ÎN EVUL MEDIUĂCreşterea demografic , comercial şi agricol de la începutulă ă ă mileniului II, duce la reapari ia vie ii urbane. Oraşul atrage popula iaţ ţ ţ rural , este o lume dinamic , dezvoltat pe ideea schimbului şi aă ă ă libert ii personale, pe acumularea de avere şi pe dezvoltarea culturiiăţ şi a înv mântului.ăţă

5. O NOU SOCIETATEĂOraşele antice care au supravie uit migra iilor, si-au restrâns ariaţ ţ teritorial şi economic , devenind centre ale puterii regale,ă ă ecleziastice şi administrative. Sporul demografic le d un nou avânt,ă pe lâng ele ap rând oraşe noi, fie pe ruinele celor antice, fie în zoneă ă strategice militar sau economic. Urbanizarea cuprinde în primul rând Italia de nord, Germania de nord, Flandra şi Fran a de nord-est. Nouaţ societate este una mercantil şi dinamic cuprinzând elementeă ă clericale şi nobiliare, negustori, meşteşugari, calfe, ucenici, muncitori califica i sau necalifica i, liber profesionişti.ţ ţ

6. SOLIDARITATE ŞI CONFLICTE ÎN LUMEA URBANĂReunirea noilor locuitori se face pe baza unui jur mânt, având la bază ă libera asociere a unor oameni liberi şi egali între ei. Comuna urbană îşi câştig libert ile şi privilegiile fa de regalitate sau feudalii laiciă ăţ ţă ori ecleziastici, prin lupt , negocieri sau contra cost, privilegii ce suntă trecute într-o chart .ăOraşul este concomitent centru comercial, meşteşug resc,ă intelectual şi de construc ii, în care apar organiza ii profesionale deţ ţ genul breslelor meşteşug reşti şi a ă ghildelor comerciale. Stratificarea social creaz o elit conduc toare – ă ă ă ă patriciatul, negustorii, meşteşugarii, dar şi o clas s rac – ă ă ă proletari, calfe, ucenici, zilieri.

7. UNIVERSIT ILE ŞI CULTURAĂŢLa inceputul feudalismului, cultura aproape dispare, singurul s u "refugiu"ă fiind m n stirile. într-o societate occidental cvasianalfabet , doar un num ră ă ă ă ă restrâns de clerici ştiau carte şi organizau şcoli bisericeşti a c ror absolven iă ţ deveneau, c lug ri şi mai rar slujbaşi regali.În ă ă şcolile medievale se studia în sistem trivium (gramatic , retoric , didactic ) şi ă ă ă quadrivium (aritmetic ,ă astronomie, geometrie, muzic ) dar rolul dominant îl avea scolastica şi studiulă Bibliei. Dezvoltarea urban a permis apari ia universit ilor de ă ţ ăţ drept canonic, de art , medicin şi teologie ă ă a c ror studen i studiau începând cuvârsta deă ţ 20 de ani între 5 şi 15 ani. Prima universitate apare la Bologna-1158, apoi în sec.XII-XIII, cele de la Padova, Floren a, Milano, Paris, Oxford şi Cambridge şiţ apoi din sec.XIV altele noi în Spania, Germania, Olanda, Suedia, Austria, Cehia şi Polonia. Treptat încep s fie studiate materii noi cum ar fi chimia, fizica,ă

72

Page 73: Manual Istorie Clasa a IXa

filologia, logica şi filosofia. înv mântul scolastic este treptat înlocuit cu celăţă umanist şi universit ile sunt încadrate cu profesori laici, specializa i, retribui iăţ ţ ţ şi celibatari. Mediul universitar devine select, privilegiat, elitist şi deschis gândirii aplicate şi critice.

8. IERARHIA FEUDALĂPorneşte de la un sistem de rela ii economice, politice şi sociale, fiindţ de tip piramidal în frunte cu regele. Urmeaz treapta senioriloră feudali şi cel al r nimii. Raporturile rege-seniori şi seniori- rani seţă ă ţă bazeaz pe principiul ierarhiei, conducerii şi subordon rii, toateă ă reglementate pe încredere şi mai târziu pe rela ii-interese, respectivţ obliga ii publice reciproce.ţ

9. RELA IILE DE SUZERANITATE – VASALITATE ŢCriza autorit ii regale şi anarhia feudal a secolelor IX-XI, duce la unăţ ă nou raport între seniori – marii principi teritoriali şi vasali – restul nobilimii de pozi ie inferioar . Rela ia se reglementa prin ţ ă ţ contractul vasalic ce cuprindea omagiul, investitura şi jur mântul de credin .ă ţă Centrul contractului este posesiunea condi ionat numit ţ ă ă fief / feud. Vasalul se oblig la sfat şi ajutor, serviciu militar 40 de zile pe an şiă sprijin financiar. Seniorul se oblig la sfat şi ajutor, protec ie militară ţ ă şi juridic , acordarea de feud.ă

10. SENIORIASenioria (feudul, fieful), semn al atribu iilor nobiliare cuprinde castelul,ţ anexele sale şi pâm nturile formate din p duri, ape, p şuni, livezi, gr dini şiă ă ă ă arabil. El se divide în rezerva feudal (produsele ă revin nobilului) şi loturile arendate ranilor ţă ce pl tesc pentru ele renta feudal . în plus ranii suntă ă ţă obliga i la taxele de monopol şi la diverse daruri cu ocazii deosebite.ţ Raporturile nobili rani sunt influen ate de factori economico-politici, dar şi deţă ţ raportul de putere dintre clasa feudal şi monarhie.ă Rela ia feudalo-vasalic are la baz feudul ce poate fi de naturţ ă ă ă funciară(posesiune de p mânt) şi ă banal ă (drept de a judeca, condamna şi pedepsi pe un teritoriu), la care se poate ad uga dreptul de ă exac iuneţ prin abuz de putere(taxe diverse şi monopoluri).

11. CASTELUL—CENTRU DE PUTERECastelele erau simbolal puterii politice şi al statutului privilegiat al clasei nobiliare. Constriute ini ial din lemn şi mai târziu din c r mid sau piatr , eleţ ă ă ă ă erau ridicate pe insule, în bucle de râuri, pe coline, promontorii, zone stâncoase şi chiar pe movile artificiale. Castelul are rol de:-centru politico-militar, cu func ie de ap rare şi de control a unui teritoriu.ţ ă-centru economico-adminisrativ, cu func ie de coordonare avie ii economice aţ ţ unui domeniu, scaun dejudecat , loc de târg, centru de depozitare a veniturilor.ă-centru de prestigiu, ad postind permanent sau temporar pe nobil şi familiaă sa.Castelul cuprinde zidurile de ap rare prev zute cu turnuri şi contrafor i.ă ă ţ Ap rarea e dublat de palisade şi şan ul cu ap , acesul f cându-se print-ună ă ţ ă ă pod mobil şi o hers . În interior avem depozite, ateliere, grajduri, locuin eleă ţ

73

Page 74: Manual Istorie Clasa a IXa

servitorilor şi solda ilor, pu ul de ap şi capela. Centrul castelului este donjonulţ ţ ă ce ad postea depozite, sala de mese şi de arme şi locuin a seniorului. Zidurileă ţ masive şi armamentul rudimentar ducea la cucerirea cet ilor doar prinăţ înfometare, viclenie sau printr-un atac surpriz . Castelele sunt mai numeroaseă în vest, se r resc spre Europa central şi sunt foarte rare, apar inândă ă ţ monarhilor în Europa de est şi sud-est.

12. CAVALERISM ŞI CURTOAZIECavalerul este întruchiparea nobilului feudal a c rui idealuri şi percepteă morale sunt: vitejia, for a în lupt şi loialitatea, cinstea, onoarea, credin a,ţ ă ţ camaraderia.refuzul bog iei, uşurin a de a cheltuii.ăţ ţUcenicia cavalerului cuprindea:-de la 7 la 14 ani este paj la curtea seniorului în v ând legile onoarei şi aăţ curteniei. -de la 14 la 20 de ani este scutier şi înva s lupte, s recite versuri şi sţă ă ă ă danseze.Cavalerii se dedică în general r zboiului şi în timpul liber vân torii,ă ă turnirurilor şi petrecerilor. Când este armat cavalerul jur s fie onest, curajos,ă ă loial seniorului s u, s slujeasc biserica şi dreptatea, s îi ocroteasc peă ă ă ă ă s raci, v duve şi pe orfani, s lupte în r zboiele sfinte (cruciade).ă ă ă ă Echipamentul unui cavaler se constituie din armur (uneori de 40-60 Kg),ă scut, lance lung , sabie lung şi scurt , secure de lupt , ghiog sau buzdugană ă ă ă ă şi calul de lupt acoperit şi el de o armur .ă ă

13. ISTORIA ALTFELR scoala de la Bobâlnaă din 1437 a fost cea mai important r scoal dină ă ă Regatul Ungariei înainte de marele r zboi r nesc din ă ţă ă 1514. R scoala aă început atunci când episcopul catolic al Transilvaniei a cerut s se pl tească ă ă zeciuiala, care nu mai fusese strâns din ă 1434, într-o singur tranş . Mai mult,ă ă micii nobili maghiari şi locuitorii români (care înainte erau scuti i de plataţ zeciuielii, fiind ortodocşi) au fost şi ei obliga i s o pl teasc . Când ranii auţ ă ă ă ţă refuzat s pl teasc , episcopul i-a excomunicat. ranii erau nemul umi i şi deă ă ă Ţă ţ ţ faptul c înca din timpul lui ă Ludovic I cel Mare, regele Ungariei, fusesera scoşi (în 1365) de sub autoritatea comi ilor regali şi puşi sub jurisdic ia moşierilor.ţ ţ Treptat, aceştia i-au privat pe rani de dreptul lor de pân atunci laţă ă str mutare liber . R scoala a izbucnit în nordul Transilvaniei, dar s-a r spândită ă ă ă cu repeziciune spre comitatele Szatmár şi Szabolcs. În iunie, pe dealul Bobâlna s-a adunat o oaste de rani, şi au construit o tab r . Au cerut înfiin area şiţă ă ă ţ recunoaşterea unei st riă proprii, care s se numeasc ă ă Universitas Hungarorum et Valachorum (Starea ungurilor şi a românilor). Ei erau conduşi de un nobil s rac, ă Antal Nagy de Buda, şi de cinci c pitani (trei raniă ţă unguri, un ran român şi un burghez din ţă Cluj).R scula ii au trimis soli laă ţ voievodul Ladislau al IV-lea Csaki. Acesta i-a executat imediat, dar dup ceă r scula ii au ob inut o victorie asupta trupelor voievodului, acesta s-a pref cută ţ ţ ă c doreşte s negocieze. Pe ă ă 6 iulie, la Cluj-M n ştură ă a fost semnat un pact între p r i, în care se d dea curs multora din cererile r scula ilor. Apoi, celeă ţ ă ă ţ dou p r i au trimis soli la regele ă ă ţ Sigismund al Ungariei, pentru arbitraj. Cu toate acestea, pe 16 septembrie, nobilimea din Transilvania, saşii şi g rzileă secuieşti au format o alian de ajutor reciproc împotriva ranilor, semnând laţă ţă C pâlnaă un tratat. Pe 6 octombrie s-a semnat la Apateu (în maghiar ă Apáti) un

74

Page 75: Manual Istorie Clasa a IXa

nou tratat, care respingea câteva din aspectele prev zute în tratatul anterior.ă În decembrie a murit Sigismund. Imediat, alia ii i-au atacat pe r scula i şi i-auţ ă ţ înfrânt. Ei au asediat şi oraşul Cluj, (care se al turase r scula ilor), şi l-auă ă ţ cucerit în ianuarie 1438. Conduc torii r scoalei au fost executa i la ă ă ţ Turda, iar Clujului i s-au retras privilegiile de oraş, locuitorii s i fiind declara i rani. Pe ă ţ ţă 2 februarie a fost reînnoit alian a de la C pâlna, cunoscut ulterior ca alian aă ţ ă ă ţ celor trei na iuni (ţ Unio Trium Nationum) prin care s-a reglementat situa iaţ social în Transilvania în urm toarele secole. ă ăUnio Trium Nationum (română Uniunea celor trei na iuniţ , cunoscut şi sub numele de Fraterna Unio - Uniunea Fr eascăţ ă) este un pact de ajutor reciproc încheiat la 16 septembrie 1437, între trei grupuri sociale din Transivania: nobilimea (majoritar maghiar ), or şenii ă ă saşi şi r zeşii ă secui.Uniunea a fost format ca r spuns la ă ă R scoala de la Bobâlnaă . Dup ce au precizat care va fiă modul de aprovizionare a armatei în timp de r zboi, cei care au ini iat pactulă ţ au hot rât ca atunci când una dintre p r i va fi atacat şi va cere ajutor ceilal iă ă ţ ă ţ s fie datori s -i dea ajutor. Deşi în elegerea este cunoscut în istorie subă ă ţ ă numele de Unio Trium Nationum, aceast sintagm nu apare ca atare în textulă ă pactului, ci ca Fraterna Unio.) Uniune a stabilit eliminarea complet a iobagiloră din via a politic şi social din ţ ă ă Transilvania, deşi ei formau vasta majoritate a popula iei. Pozi ia românilor transilv neni, marea majoritate dintre ei iobagi,ţ ţ ă era mult mai dificil , deoarece ă Unio Trium Nationum excludea în mod tacit grupul etnic român (Universitas Valachorum) din Uniune şi de la orice formă de participare politic sau social . Ei erau considera i doar o na iuneă ă ţ ţ "tolerat ", acest statut fiind men inut pân dup ă ţ ă ă primul r zboi mondială . Gheorghe Doja, în maghiară Dózsa György( 1470, Dalnic, Covasna - 20 iulie 1514, Timişoara) a fost un mic nobil secui din Transilvania care a condus r scoala r neasc din ă ţă ă ă 1514 care-i poart numele. Papa Leon al X-lea aă organizat o cruciadă antiotoman , ulterior anulat . Oastea organizat pentruă ă ă cruciad s-a transformat într-o oaste de râscula i pe teritoriul Ungariei şiă ţ Transilvaniei, sub conducerea lui Gheorghe Doja. La început victorios la Cenad şi N dlacă , îns în urma atacului nereuşit al armatei de ă iobagi asupra Cet iiăţ Timişoara, la porunca lui Ioan Zapolya Gheorghe Doja a fost prins, torturat şi executat (20 iulie 1514).

14. CRONOLOGIERealiz ri tehniceăsecolul al VIII-lea: scara metalic de şa în Europa; introducereaă asolamentului trienal; r spândirea sistemului de înjugare a animalelor cuă trac iunea pe pieptţ800: inventarea colierului cu armătur rigid pentru înh mată ă ăsecolul al IX-lea: potcovirea cu caiele a cailor secolul al X-lea: introducerea plugului greu fixat pe o roat ; sateleă occidentale devin mai stabile, organizate în jurul bisericii şi al cimitirului; începe procesul de colonizare rurală924: la Cremona are loc prima înfruntare între or şeni şi senioriăSecolul al XI-lea: r spândirea morilor de ap , care elibereaz for a de muncă ă ă ţ ă destinat m cin rii cerealelor, şi o face disponibil pentru alte actiă ă ă ă vit iăţ1066: prima comun , Huy (Imperiul, romano-german)ă1077-1082: inventarea grapei .

75

Page 76: Manual Istorie Clasa a IXa

secolul al Xll-lea: r spândirea morilor de vânt, se inventeaz bolă ă ile ogivale,ţ arcul butant, vitraliul etc.1195: prima men iune a busolei în Europaţ1240: fer str u hidraulic cu avans automat al materialului de t iat; criculă ă ă1242: cârma cu etambousecolul al XIII-lea: arm tura de fier pentru înt rirea ziduriloră ă1311: foaie hidraulice1327: tunul1376: r scoala ciompilor ă1388: inventarea fonteisecolul al XIV-lea: furnalul; marea cium , care a ucis între un sfert şi oă treime din popula ia Europei.ţ1405: prima arm de foc portabilă ă1430: caravela; sistemul biel -mani-velă ă1445: litere de tipar mobileRealiz ri intelectualeă980-1037: Avicenna1079-1142: Pierre Abélard 1121-1158: traducerea latin a ă Noii Logici a lui Aristotel.1126-1198: Averroes1150: Romanul Tebei 1155: Romanul lui Eneas 1158: inaugurarea primei Universit i din Europa la Bologna, priăţ vilegiile sunt acordate de Frederic Barbarossa1160: Trubadurul Beroul redacteaz primul ă „Tristan şi Isolda".1168: este întemeiat Universitatea din OxfordăCiclul breton ale lui Chretien de Troyes: 1168 – Eric; 1172 – Lancelot; 1173 – Ivain; 1174-1180 – Perceval1174: privilegiile acordate de Celestin al III-lea profesorilor şi studen ilorţ parizieni.1177: Roman de Renard1180: primul colegiu înfiin at de canonicii de la Notre Dame din Paris.ţ1193-1280: Toma d'Aquino1200: este întemeiat Universitatea din Parisă1209: este întemeiat Universitatea ă din Cambridge1214: primele privilegii acordate universit ii de la Oxford.ăţ1229: se declanşeaz o grev a studen ilor Universit ii din Paris, careă ă ţ ăţ dureaz circa doi ani şi care conduce la acceptarea de c tre rege aă ă revendic rilor studen iloră ţ1245-1246: Albert cel Mare pred la Paris.ă1252-1259: Toma d'Aquino pred la Paris.ă1257: Robert de Sorbon întemeiaz , la Paris, un colegiu pentru teologi.ă1265: Toma d'Aquino, Summa Theologiae.1265-1321: Dante1266-1268: Roger Bacon, Opus maius 1277: Condamnarea doctrinelor tomiste; începutul declinului scolasticii.1409: întemeierea Universit ii din Leipzig, în urma secesiunii studen ilor şiăţ ţ profesorilor germani de la Universitatea de la Praga

15. DIC IONAR Ţ

76

Page 77: Manual Istorie Clasa a IXa

Charta: Act care consemna în evul mediu drepturi şi libert i fundamentale. ăţComun :ă Asocia ie de or şeni lega i printr-un jur mânt c vor tr i liberi şiţ ă ţ ă ă ă egali; aşezare urban a c rei autonomie a fost recunoscut de putereaă ă ă central .ăHansa: Confedera ie comercial conţ ă stituit la jum tatea secolului al XI -lea şiă ă alc tuit din oraşe aflate în nordul Germaniei. Un secol mai târziu îşi întinseseă ă influen a din Flandra şi Anglia pân în Rusia.ţ ăCorvezi: Munci silite în folosul st pânului feudal.ăFief: P mânt, drept sau venit pe care un vasal îl primeşte de la seniorul s u şiă ă în schimbul c ruia el îi face servicii.ăÎnvestitur :ă Acordarea oficial , într-un cadru solemn, a unei puteri, a unuiă drept, a unei demnit i de c tre un senior pentru un vasal.ăţ ăOmagiu: Ceremonie în cursul c reia vasalul se declar supus seniorului. ă ăVasal: Cel care prin ceremonia omagiului se angajeaz s -i fie credincios unulă ă senior, pentru care, în general, este învestit cu un fief sau feud .ăRezerva: parte a senioriei p strat de senioră ăAsolament: ac iunea de alternare a culţ turilor pe aceeaşi suprafa deţă p mânt, pentru evitarea epuiz rii acestuiaă ăCormana: parte a plugului care preia brazda t iat de br zdar, o ridic şi oă ă ă ă r stoarnă ăPârloag :ă teren agricol necultivat, invadat de buruieni; ogor aflat la odihnăClac :ă obliga ia ranului dependent de a munci gratuit cu unelte şi aniţ ţă male proprii un num r de zile pe an pentru proprietarul de p mântă ăDijm :ă obliga ia în produse, perceput de st pânii feudali de la produc toriiţ ă ă ă direc iţCens: rent în bani pl tit seniorului de c tre posesorul de p mântă ă ă ă ăCapita ie:ţ impozit direct perceput de senior pentru fiecare contribuabilDare de mân moartă ă: taxă de succesiuneRent :ă venit ob inut de un proprietar în virtutea dreptului de proprietateţ asupra unui terenBreasl :ă asocia ie profesional ce îi grupeaz pe cei care practic acelaşiţ ă ă ă meşteşug, cu scopul instituirii unui monopol în privin a producerii şi desfaceriiţ unei m rfi; era condus de un staroste şi de un sfat al bresleiă ăGhild :ă asocia ie comercial de interes generalţ ăCompanie: asocia ie comercial orgaţ ă nizat pentru practicarea comer ului laă ţ mari dep rt riă ăFabliaux: scurte povestiri versificate cu caracter comic Misterii: piese de teatru medievale cu caracter religios şi subiecte predo-minant bibliceMiracole (în Evul Mediu): piese de teatru cu subiecte laice rezolvate prin interven ii miraculoaseţFarse: comedii cu intrig simpl , de inspira ie popular şi satirică ă ţ ă ăCearta universaliilor: universaliile reprezentau numele dat no iunilor geţ -nerale în filozofia scolastic ; pentru filozofii realişti, universaliile sunt realit i;ă ăţ pentru filozofii nominalişti, ele nu sunt decât cuvinte (nomina)Omiletic :ă disciplin teologic priviă ă toare la principiile şi regulile oratoriei bisericeştiScolastic :ă termen provenit din cuvântul grecesc schole (şcoal ); este oă încercare de a ra ionaliza teologia, cu scopul de a sus ine credin a prin ra iuneţ ţ ţ ţ

77

Page 78: Manual Istorie Clasa a IXa

Asolament bienal: împ r irea p mântului întregii comunit i s teşti în două ţ ă ăţ ă ă p r i (sole), dintre care una este sem nat cu cereale, iar cealalt este l sată ţ ă ă ă ă ă în pârloag (necultivat ), s se refac . ă ă ă ăAsolament trienal: împ r irea p mântului comunit ii în trei p r i, dintreă ţ ă ăţ ă ţ care una este sem nat cu cereale de prim var , una cu cereale de toamn ,ă ă ă ă ă iar cea de-a treia l sat în p şune. ă ă ăDinar: moned de argint, valorând a 12-a parte dintr-un solidus (moneda deă aur). Obol: moned m runt . ă ă ăPicior: veche unitate de m surare a lungiă mii (0,3248 m).Arte liberale: disciplinele considerate demne de a fi studiate de un om liber. Facultate medieval :ă ansamblu de magistri şi studen i care apar ineauţ ţ aceleiaşi discipline de studiu.Dijm ă (ecleziastic ): a zecea parte din produsele gospod riei r neşti, dateă ă ţă ă bisericii. Prin extensie, poate desemna şi obliga ii fa de st pânii laici. ţ ţă ăBarbacan :ă parte a construc iei care deschide o poart sau un pod spre exteţ ă -rior.Crenel: deschiz tur îngust în partea superioar a unui castel.ă ă ă ăCurtin :ă perete care uneşte flancurile a dou bastioane sau turnuri.ăHers :ă gril culisant care împiedic intrarea în fort rea .ă ă ă ă ţăJongleur (în Evul Mediu): poet, muzician. Merlon: partea plin a unui parapet între dou crenele.ă ă

XVII. ARTA MEDIEVALĂ

1. REÎNOIREA SPIRITUALĂMileniul II începe sub semnul fervorii creştine şi a influen ei bisericiiţ care se substituie statului în numeroase situa ii. Biserica urm rea cuţ ă prec dere reînnoirea prin ă refacerea materială a zonelor distruse în perioada migra iilor, ţ purificarea morală prin condamnarea abuzurilor şi erorilor comportamentale ale clerului şi seniorilor feudali şi consolidarea doctrinară prin revenirea la medita ia intelectualţ ă şi via a ascetic . Pe aceste baze biserica catolic va genera înţ ă ă secolele XI-XIV stilurile romanic şi gotic.

2. ARTA ROMANICĂDezvoltat în sec.XI-XIII, se bazeaz pe temele latinit ii la careă ă ăţ adaug influen e arabo-bizantine. Este dominat de arhitecturaă ţ ecleziastic în care are în centru altarul, spa iul ceremonial puternică ţ iluminat şi mormintele sau moaştele sfin ilor. La ele se adaugţ ă sistemul de sculpturi, lucr ri de orfevr rie, miniatur şi decora iuni.ă ă ă ţ Centrul romanicul este Fran a, cuprinde tot spa iul catolic, la noi esteţ ţ reprezentativ ă catedrala romano-catolic de la Alba-Iulia.ă

3. ARTA GOTICĂDesprins din romanic prin evolu ia în spa iul de la Saint Denis deţ ţ lâng Paris, este arta specific autorit ii monarhice. Aduce ca nouă ă ăţ arcul frânt, ogiva, bolta pe arcuri ogivale încrucişate, ferestre înalte

78

Page 79: Manual Istorie Clasa a IXa

decorate cu vitralii, criptele cu moaşte puse în plan central, bog iaăţ sculpturilor ce redau personaje biblice, regi, episcopii şi donatori.

4. SIMBOLISTICA FORMELORÎn conceptul medieval simbolul reprezint fa a ascuns a lumii reale, adică ţ ă ă calea mântuirii. Omul medieval tr ieşte între ă precaritatea existen eiţ lui concrete de zi cu zi şi ideea abstractă de c utarea permanent a luiă ă Dumnezeu. CREŞTINISMUL-CON INUT ŞI RIT.Ţ Creştinii cred într-un singur Dumnezeu. Speran a lor cea mai arz toare este via a de dup moarte şiţ ă ţ ă r splata cereasc pentru meritele din timpul vie ii. Isus Cristos urma s decidă ă ţ ă ă destina ia sufletelor credincioşilor la Judecata de Apoi: Paradisul pentru ceiţ drep i, Infernul pentru p c toşi. Catolicii cred şi în existen a unei a treia zoneţ ă ă ţ extra-mundane: Purgatoriul. Pentru a sc pa din Infern, oamenii cereau ajutorulă îngerilor, f ceau pelerinaje la locuri sfinte sau conservau relicvele sfin ilor.ă ţPreo ii se intitulau intermediari între oameni şi Dumnezeu. Via a creştin eraţ ţ ă ritmat de s rb tori religioase, dintre care cele mai importante erau: Cr ciunulă ă ă ă (Naşterea lui Isus) şi Pastele (Moartea şi învierea lui Isus). Preo ii îndeplineau oţ serie de rituri, cunoscute sub numele de taine, s vârşite în cele maiă importante momente ale vie ii creştine: botezul, mirungerea (confirţ marea la catolici), poc in a, împ rt şania, c s toria, preo ia, taina maslului.ă ţ ă ă ă ă ţ

5. SIMBOLISMUL MEDIEVAL. Iat câteva simboluri prezente în arhitecă tura medieval :ă- biserica, orientat întotdeauna est-vest, are planul în form de cruce sauă ă circular (simbolizeaz perfec iunea);ă ţ- absida este orientat spre r s rit ă ă ă- izvorul luminii, deci al mântuirii;- portalul este simbolul accesului la revela ia divin (ce se petrecea înţ ă interiorul bisericii).Cele mai importante simboluri prezente în ornamenta ie sunt: ţa) ochiul lui Dumnezeu - Dumnezeu veghind asupra lumii; b) nimbul sau aureola simbolizeaz sfin enia şi suveranitatea; ă ţc) tricheta, trei figuri geometrice întret iate, exprim trinitatea lui Dumnezeu; ă ăd) porumbelul şi ramura de m slin ă simbolizau Duhul Sfânt sau porumbelul lui Noe întors de pe muntele Ararat cu o ramur . Ast zi el este simbolul p cii. Aă ă ă existat şi o simbolistic a numerelor.ă

6. SIMBOLISTICA TEMELOR. UMANISMUL ARTEI CREŞTINEÎn timp ce romanicul se realiza izolat de lumea uman şi predispus laă contemplarea divinit ii, goticul se ancora în urban în ideea de a r spundeăţ ă problemelor de credin prin umanizarea crea iei divine. Sculptura, mozaicul,ţă ţ vitraliul şi decora iunea adopt sub influen a arabo-bizantin , teme de staturţ ă ţ ă ă cotidian şi biblic . Imaginile biblice cu îngeri şi sfin i sunt dublate de celeă ă ţ cotidiene extrase din via a ranilor, preo ilor, or şenilor şi cavalerilor. ţ ţă ţ ăTEMELE ICONOGRAFIEI MEDIEVALE. Arta Evului Mediu este eminamente simbolic . într-o catedral sau bazilic , nici un element nu este întâmpl tor.ă ă ă ă Arta medieval este, de fapt, o enciclopedie a tuturor cunoşă tin elor timpului, oţ istorie în piatr şi culori a Bibliei. Iconografia romanic evoc adesea o lumeă ă ă imaginar , populat de monştri, dar şi subiecte laice. Sunt reprezenta i raniă ă ţ ţă şi meşteşugari, dar şi împ ra i, regi sau episcopi. îns , pentru întreagaă ţ ă

79

Page 80: Manual Istorie Clasa a IXa

iconografie medieval , subiectele cele mai importante sunt cele legate de Isusă Cristos în toate ipostazele vie ii sale şi de Fecioara M ria. în naos, la ortodocşiţ ă ne atrage aten ia în mod deosebit turla, care are în bolta sau calota ei sfericţ ă icoana Pantocratorului (Mântuitorul Isus Cristos, în calitatea sa de st până atotputernic, care binecuvânteaz şi sfin eşte pe credincioşi). Temaă ţ iconografic îns care i-a impreă ă sionat cel mai mult pe credincioşi a fost Judecata de Apoi.

7. ROMANUL ŞI LITERATURA CAVALEREASCĂOperele literare ale evului mediu cuprind opere cum ar fi: poemele epice (cântecul lui Roland. al lui Arthur, al Cidului, a oastei lui Igor, Guillaume d-Orange), romanul cavaleresc clasic ( Tristan şi Isolda. Lancelot, Ivain, Eric), romanul de model antic (Romanul Tebei, a lui Eneas).

8.ARTA MEDIEVAL ROMÂNEASC , O ART A SINTEZELORĂ Ă ĂArta medieval româneasc s-a dezvoltat sub influen a dominant aă ă ţ ă stilului bizantin în Moldova şi ara Românesc şi aŢ ă stilului romanic şi gotic adus de catolicismul maghiar în Transilvania. Construc iile religioase medievale extracarpatice se înscriu în stilulţ bizantin, bazat pe planul de cruce greac înscris , , fresce interioareă ă bazate pe tema patimilor lui Iisus, vie ile sfin ilor, via a Sfinteiţ ţ ţ Fecioare, ciclul sinoadelor ecumenice. Modelul este caracteristic Bisericii domneşti de la Curtea de Argeş ctitorie Basarab I şi Biserica m n stirii Cozia ă ă ctitorie Mircea cel B trân.ă

9.STILURI ARHITECTONICE ROMÂNEŞTIStilul muntenesc exemplificat prin Biserica episcopal de la Curteaă de Argeş, ctitorie a lui Neagoe Basarab se prezint cu interior larg,ă decora iuni florare şi geometrice de inspira ie oriental , turlaţ ţ ă octogonal , fresce şi tablouri votive reprezentând familia voievodală ă ctitoritoare şi scene biblice. Stilul moldovenesc dezvoltat în epoca lui Ştefan cel Mare porneşte de la planul triconc cu numeroase înc peri dispuse pe axa longitudinal , policromie, folosirea brâuriloră ă de c r mid sm l uit , scene reprezentând ctitorii cu machetaă ă ă ă ţ ă m n stirii, ornamente ceramice ce reprezentau stema Moldovei,ă ă simboluri biblice şi mitice.

10.PICTURA RELIGIOAS ÎN MOLDOVA SECOLULUI AL XVI LEAĂApogeul picturii religioase este atins în epoca lui Petru Rareş şi esteă exemplificat prin: ă Imnul Acatist(cântec de laud dedicat Fecioarei)ă înso i de ţ ţ Asediul Constantinopolelui, Arborele lui Ieseu(genealogia regilor iudei şi leg tura lor cu sfânta Fecioar şi Iisus) – prezente peă ă fa ada estic ; ţ ă Judecata de apoi, vie ile sfin ilor, scene ale Genezei –ţ ţ prezente pe fa ada vestic . Actualizarea temelor prin personajele ceţ ă reprezint simbolul luptei antiotomane.ă

11. ISTORIA ALTFELRomanic. Pictura murală. Pictura a fost considerat o caleă eficient în înv area principiilor religioase de c tre popula ie,ă ăţ ă ţ ilustrând Biblia sau C r ile de Rug ciuni şi dedicând interiorulă ţ ă

80

Page 81: Manual Istorie Clasa a IXa

bisericilor gloriei lui Dumnezeu. În acea vreme existau foarte pu ineţ persoane care ştiau s citeasc ; din acest motiv, scopul frescelor eraă ă acela de a face creştinismul mai uşor de în eles şi de a-i familiarizaţ pe profani cu con inutul biblic. În fresce, culoarea era aplicat directţ ă pe tencuiala umed cu care fuziona pentru a forma una dintre celeă mai durabile forme de pictur mural .ă ă Manuscrise iluminate.În general, lucr rile mai mici pot fi g site doar în ilustra iileă ă ţ manuscriselor; şi, din nou, majusculele împodobite sunt des utilizate în lucr rile cu teme religioase. Într-adev r, Biblia şi Car ile deă ă ţ Rug ciuni erau foarte bogat ilustrate, ca act de adânca devo iune dină ţ partea c lug rului ce le executa, şi ele reflectau adesea vanitateaă ă patronului care era dispus s -şi etaleze bog ia, comandând lucr riă ăţ ă atât de elaborate. Renaşterea sculpturii. Sili i s lucreze forme deseori dificile, înţ ă pozi ii incomode, sculptorii romanici au r spuns acestei provoc riţ ă ă într-un mod demn de toata lauda: câteva dintre compozi iile cu mareţ efect dramatic şi ingeniozitate uluitoare, erau plasate în timpan – suprafa a semicircular sau triunghiular format între parteaţ ă ă ă superioar a intr rii şi arcada de deasupra..ă ăArhitectura bisericilor romanice. Tr s tura cea mai izbitoare aă ă bisericilor şi catedralelor romanice este masivitatea şi utilizarea frecvent a arcurilor curbe pentru ferestre, uşi sau arcade. Acelaşiă principiu al construc iilor semicirculare a fost aplicat şi pentruţ acoperişul de piatr , care a înlocuit în cele mai multe biserici lemnul;ă acesta lua forma bol ii tip tunel sau butoi (ca un arc rotund continuu)ţ sau pe cea a bol ii în arcad (ce consta din dou bol i în form deţ ă ă ţ ă tunel care se intersectau). Stâlpii masivi, rotunzi, şi pere ii groşi aiţ cl dirilor romanice erau necesit i structurale pân la descoperireaă ăţ ă tehnicilor perfec ionate, asociate cu stilul gotic târziu, ce permiteauţ preluarea tensiunilor, unele dintre acestea (mai ales bol ile cuţ nervuri) fiind utilizate chiar şi în perioada precedent .ăGotic. Stilul gotic este al doilea stil interna ional ap rut în secolulţ ă XII, fiind contemporan cu stilul romanic. Goticul se încadreaz întreă secolele XII- XIV, fiind raspândit în toat Europa central , apusean ,ă ă ă nordic , ajungând pân în Polonia şi Carpa iă ă ţ . Arhitectura este cea mai remarcabil form a artei gotice.ă ă Construc iile caracteristice stilului gotic sunt cele civile şi militare,ţ catedralele, prim riile, palatele de justi ie, locuin e particulare, uneleă ţ ţ având dimensiunile palatelor. În perioada gotica, arhitec ii realizeazţ ă biserici cu un sistem de arcade sprijinite de ziduri şi sus inute deţ st lpi situa i în exteriorul cl dirii. Ferestrele sunt numeroase şi foarteă ţ ă alungite prin care lumina p trunde abundent şi este filtrat de vitralii.ă ă Sculptura gotică pe fa adele bisericilor este reprezentat de statui-ţ ăcoloane imaginând siluete de regi şi profeti cu aspect imobil, fe eţ austere, trupuri f r şolduriă ă şi umeri. La începutul secolului XIII, sculptura se anim , figurile sunt juvenile, vestimentele au falduriă ample. Stilul moldovenesc. Influen ele str ine, ţ ă bizantină în special, manifestat în planul predominant al bisericilor (treflat sau drept) şiă în împ rt rea lor, în sistemul de acoperire prin bolti, influen eă ţ ţ

81

Page 82: Manual Istorie Clasa a IXa

romanice apoi gotice au dat stilului moldovenesc unele din tr s turileă ă specifice ca: contrafor ii care sprijin zidurile, nervurile de piatr aleţ ă ă bol ilor, tendin a de în l are a bisericilor, elemente decorative aleţ ţ ă ţ sculpturii în piatra(profile de socluri,chenare de uşi şi de ferestre, pietre de mormânt şi baldachinele de deasupra mormintelor), forma acoperişului turlelor şi clopotni elor. Dinspre estţ Moldova primeşte influen e ţ armene, vizibile în sistemul arcurilor piezise şi a elementelor de decor extern, menite s strâmteze şi s înal e turleleă ă ţ bisericilor. Cele mai vechi monumente ale acestui stil sunt: prima biseric de plan dreptunghiular, cu absida decrosat - ă ă Sf. Nicolae din R d u i,ă ă ţ prima biseric de plan triconc – ă Sf. Treime din Siret cu turla pe naos şi fa ade decorate cu elemente de ceramic policromţ ă ă sm l uit , ambele de secol XIV, din jude ul Suceava. O alt ctitorieă ţ ă ţ ă important este ă Biserica m n stirii Neamtă ă , intemeiat în secolul XIV,ă sub domnia lui Petru Musat şi m n stirea Bistri aă ă ţ ridicat deă Alexandru cel Bun.

12. CRONOLOGIEArhitectura romanic şi gotică ăcca 1000: construirea Baptisteriului din Floren aţ1015: sunt realizate por ile de bronz ale bisericii Sf. Mihail din Hildesheim,ţ Germania, una dintre cele mai str lucite realiz ri ale artei ottonieneă ăcca 1050: începe construc ia compleţ xului din jurul Catedralei din Pisa (turnul înclinat este cea mai cunoscut component a acestuia) ă ă1060: Biserica aba ial Saint Foy din Tonques (pe drumul Sfântului lacob deţ ă Compostella).1063: încep lucr rile de construc ie la Bazilica San Marco din Vene iaă ţ ţ1070: Saint Semin din Toulouse, cel mal mare monument romanic din Fran a. ţ1078-1130: Biserica aba ial de peleţ ă rinaj Sfântul lacob de Compostella. 1088-1130: Aba ia Cluny III, biserica-model a artei romanice. ţ1247-1291: Catedrala romanic din Alba lulia.ă1137-1144: Din ini iativa lui Suger, se recl deşte biserica m n stirii ţ ă ă ă Saint Denis; naşterea stilului gotic. 1160: începe construc ia catedralei din Laon - gotic primitiv.ţ1163: încep lucr rile la Catedrala ă Notre-Dame din Paris1175: Catedrala din Canterbury; Guillaume De Sens introduce goticul în Anglia. 1180: Notre Dame De La Belle - Verriere; vitraliu al catedralei din Chartres înf işând Fecioara cu Pruncul.ăţcca 1192: începe construirea Catedralei din Lincoln (Anglia)1194-1260: Catedrala din Chartres1211: încep lucr rile la catedrala din ă Reims (fa ada va fi încheiat în 1270). ţ ă1220-1270: Catedralele din Amiens, Salisbury şi Burgos. 1226: încep lucr rile la Catedrala din Toledo (Spania)ă1241-1248: Sainte Chapelle din Paris. 1248-1322: Corul catedralei din Koln. cca 1250: statuile lui Ekkehard şi Uta din Catedrala de la Naumburg1275: Fort rea a din Marienburg, construă ţ it de teutoni, complex de cl diriă ă gotice.1280: începe construc ia catedralei din Albi, de tip gotic meridional. ţ

82

Page 83: Manual Istorie Clasa a IXa

1322: consacrarea Catedralei din Koln, deşi lucr rile nu erau terminate (finaă -lizate în secolul al XlX-lea)1340: Palatul dogilor din Vene ia. ţ1345-1515: Biserica „din deal" - Sighişoara 1349-1450: Biserica romano-catolic «Sfântul Mihail din Cluj. ă1384-1477: Biserica Neagr din Braşov. ă1386: începe construirea catedralei gotice din Milano.1402: Prim ria din Bruxelles în stil gotic. ă1413: Celebrul manuscris „Les Tres Riches Heures" al ducelui Jean de Berry,Arhitectura medieval românească ă1247-1291: Catedrala romanic din Alba lulia.ăDup 1340:ă Biserica domneasc din Curtea de Argeş.ăDup 1359:ă Biserica domneasc din R d u i.ă ă ă ţ1345-1515: Biserica „din deal" - Sighişoara 1349-1450: Biserica romano-catolic «Sfântul Mihail din Cluj. ă1375-1378: Biserica m n stirii Tismana (Gorj).ă ă1384-1477: Biserica Neagr din Braşov. ă1388-1389: Biserica m n stirii Cozia (Vâlcea)ă ăînainte de 1407: Biserica m n stirii Bistri a (Neam ).ă ă ţ ţ1466-1469: Biserica m n stirii Putna (Suceava).ă ă1488: Biserica Sf. Gheorghe din Vorone ; pictur exterioar datoratţ ă ă ă mitropolitului Roşea, la 1547.1492: Biserica cur ii domneşti de la Hârl u (laşi).ţ ă1496: Biserica Sf. Mihail din R zboieni, mausoleu pentru cei c zu i în b t liaă ă ţ ă ă din 1476.1497: Biserica m n stirii Neam . ă ă ţ1499-1561: Biserica m n stirii Dealu. ă ă1517: Biserica episcopal din Curtea de Argeş.ă1530: Biserica m n stirii Humor; fresc exterioar (1535). ă ă ă ă1532: Biserica m n stirii Moldovi a.ă ă ţ

13. DIC IONARŢAbate: M n stire catolic cu statut ă ă ă special (împreun cu averea şi domeă niul ei), condus de un abate. ăMonahism: Orientarea bisericii c tre reînnoirea ei prin via ascetic şiă ţă ă medita ie.ţOrdin: Comunitate de c lug ri supuşi aceloraşi reguli.ă ăPelerinaj: Cale important de mântuiă re şi poc in impus pentru isp şireaă ţă ă ă p catelor grele. Pelerinajelor locale şi regionale li se suprapun marileă pelerinaje ale creştin t ii: locurile sfinte, Roma, Santiago de Compostella.ă ăţ Descoperirea în aceasta ultim localitate a unui mormânt atribuit Sfântuluiă lacob a determinat afluxul extraordinar al pelerinilor,Scriptorium: Loc dintr-o m n stire unde se copiaz manuscrise sau seă ă ă alc tuiesc lucr ri originale ă ăVia ţă ascetică: Sih strie; reducerea necesit ilor materiale la minimum. ă ăţVitraliu: Panou decorativ din pl ci de sticl colorat sau pictat , montate înă ă ă ă arm tura de plumb a ferestrei.ăCatedrala: Biseric episcopal , conă ă struit , de regul , într-un mare oraş. ă ăCor: Parte a bisericii, component a naosului, unde este aşezat clerul şi/sauă cânt re ii.ă ţ

83

Page 84: Manual Istorie Clasa a IXa

Deambulatoriu: Spa iu de circula ie în jurul corului unei biserici. ţ ţGisan: Sculptur funerar reprezentând un personaj culcat.ă ăIconografie: Disciplin ă care se ocup ă cu studiul imaginilor realizate în diverse domenii ale artelor plastice.Miniatur :ă Pictur de mic dimensiă ă une, executat pe fila unui manuscris, ală c rui nume vine de la cel al roşului de miniu cu care se scriau unele litere.ă Orfevr rie:ă Meşteşugul de a executa obiecte de art (vase, bijuterii etc.) dină metale pre ioase. ţŞarpant :ă Schelet de lemn sau metalic care sus ine acoperişul unei cl diri. ţ ăTransept: Nav transversal care taie perpendicular nava central , formândă ă ă planul în cruce.Absid :ă Construc ie de plan semicirţ cular sau poligonal care amplific spa iulă ţ unei biserici spre r s rit şi este destinat clerului şi oficierii cultului.ă ă ăAbsidiol : ă Mic construc ie care amplific biserica spre r s rit, ce seă ţ ă ă ă deschide spre deambulatoriu sau spre transept. Fresc votiv ă ă - Tablou reprezentând ctitorii, de obicei cu macheta bisericii în mân .ăFresc ă - tehnic de pictur folosind culori de ap pe tencuiala umed aă ă ă ă zidurilor.Plan în cruce greceasc înscris : ă ă construc ie religioas cu un naos spa ios,ţ ă ţ în mijocul c ruia se afl patru stâlpi care sus in sistemul de boltire în cruceă ă ţ greac (cu bra e inegale) alcă ţ ătuit din semicilindri care au în centru o turlă ă monumental . ăPlan triconc sau triconic: Planul unei biserici în care sunt înscrise trei absi-de, una pe axa principal şi alte dou laterale, de o parte şi de alta a naosului,ă ă racordate prin intermediul unui dreptunghi.Pronaos: Înc pere care precede noasul, pân în sec al XVI-lea, desp r it , deă ă ă ţ ă regul , de aceasta printr-un perete str puns de o uş .ă ă ăTambur: Corpul cilindric sau poligonal al unei turle care la rândul s u sus ineă ţ cupola. Ancadrament: chenarul de piatr sau zid rie, adesea bogat decorat, careă ă înconjoar uşile sau ferestrele edificiilor. ăBolt :ă tehnic de construc ie constând în intersectarea mal multor arcuriă ţ zidite din piatr .ăCistercieni: c lug ri ce apar in ordinului care s-a dezvoltat pornind de laă ă ţ m n stirea Citeaux, în nordul Burgundiei, întemeiat în 1098 de Robert deă ă ă Molesmes. Contraforturi: elemente de construc ie care au rolul de a sprijini zidurileţ masive din exterior, împiedicându-le s se pr buşeasc (din cauza masivit iiă ă ă ăţ şi greut ii zid riei de piatr ). ăţ ă ăPlan bazilical: plan rectangular, folosit la construc ia primelor baziliciţ creştine. Fleş :ă turn în form de s geat la catedraă ă ă lele gotice.Portal: intrare monumental în biseric , împodobit cu sculpturi. ă ă ăTranscendent: ceea ce trece dincolo de lumea real , intrând în leg tur cuă ă ă Divinul.

XVIII.IMPERIUL BIZANTIN

84

Page 85: Manual Istorie Clasa a IXa

1. DE LA IMPERIUL ROMAN DE R S RIT LA IMPERIULĂ Ă BIZANTINInaugurarea la 11 mai 330 de c tre împ ratul Constantin cel Mare aă ă noii capitale Constantinopol pe locul str vechiului Bizantion, marcaă apari ia Noii Rome şi mutarea centrului de greutate a imperiului spreţ est. În 395 odat cu separarea imperiului, domnia lui Arcadius ini iaă ţ istoria Imperiului Roman de R s rită ă . Pân în secolul VII asist m laă ă tranzi ia de la un imperiu roman la unul grec oriental, bazat peţ credin a creştin , autoritatea imperial absolut , subordonareaţ ă ă ă bisericii fa de stat şi orientalizarea institu iilor.ţă ţJustinian I (527-565) reprezint ultimul efort de refacere aă imperiului, urmat de criza gestionat de ă Heraclius care deschide perioada clasic bizantin ce ine pân în epoca Comnenilor(ă ă ţ ă 610-1081). Ofensiva lumii islamice şi a slavilor determin reducereaă bazei imperiului la Asia Mic şi sudul balcanic, la pierderea statutuluiă universal, uniformizarea etnic , predominan a elementului politico-ă ţcultural grecesc, consolidarea ortodoxiei.

2. IDEOLOGIA IMPERIAL ŞI DIPLOMA IA BIZANTINĂ Ţ ĂBizan ul a fost primul mare stat care şi-a fondat existen a pe principii creştine.ţ ţ Din anul 459, împ ra ii au început s fie încorona i de c tre patriarh, act ceă ţ ă ţ ă legitima puterea imperial ca fiind de origine divin . Puterea împ ratului esteă ă ă cvasiabsolut , ea fiind limitat doar de respectarea tradi iilor juridice aleă ă ţ dreptului roman. Iustinian a realizat în acest sens o oper semnificativ ,ă ă celebrul Cod care îi poart numele. Administra ia, justi ia, finan ele, armata şiă ţ ţ ţ chiar Biserica erau subordonate împ ratului. Cultul imperial a devenit o religie.ă S-a introdus o adev rat etiă ă chet de curte dup modelul oriental, în care erauă ă incluse prosternarea obligatorie, s rutul mâinii şi înc l rii împ ratului.ă ă ţă ă Diploma ia a jucat şi ea un rol deosebit în ideologia imperial . Armele sale auţ ă fost: convertirea la creştinism a unor popoare, primirile fastuoase la curtea imperial , spionajul etc. Cultura reprezint îns în aceast epoc adev rataă ă ă ă ă ă încununare a m re iei şi fastului imperial. Au fost realizate construc iiă ţ ţ monumentale. Cele mai impresionante se aflau la Constantinopol: palatul imperial, hipodromul şi bazilica Sf. Sofia. Aceasta este cea mai mare construc ie bizantin , început de Iustinian în 532, ea a devenit moschee înţ ă ă secolul al XVI-lea, când au fost ad ugate medalioane arabe în interior şiă minarete în exterior. Ast zi, Sf. Sofia este muzeu. ă Diploma ia a fost o arm deţ ă baz a imperiului, pornind de la statutul împ ratului care era conformă ă principiului roman imperator – şef al armatei şi legiuitor, dar şi prin influen aţ greco-oriental ă autocrator/basileu – st pân absolut, fiind tot odat isastopolosă ă - uns a lui Dumnezeu şi egal al apostolilor. Ierarhia lumii în termeni diploma iciţ bizantini avea în frunte pe Imp ratul bizantin, fapt ce nega imperiul occidentală carolingian şi pe urmaşii s i. În protocol existau 60 de suverani în rela ii cuă ţ bizantini, primii pe list fiind cailful din Bagdad, emirul Egiptului, prin i arabi şiă ţ armeni, arii bulgari şi la mijlocul listei regii francezi şi germani. Ceremonialul,ţ ritualul, vestimenta ia, protocolul erau extrem de somptuoase, fixe şiţ riguroase, scopul fiind neutralizarea preten iilor militar politice ale tuturorţ „barbarilor” de la grani ele imperiului.ţ

3. IMPERIUL BIZANTIN SUB IUSTINIAN.

85

Page 86: Manual Istorie Clasa a IXa

Înc din 330, de la înfiin area sa, Constantinopolul joac un rol deosebit deă ţ ă important pentru imperiu. Loc de întâlnire a trei mari civiliza ii, greac ,ţ ă roman şi oriental , Noua Rom este un creuzet cultural din care s-au n scută ă ă ă o cultur şi o civiliza ie original . El se g seşte la încrucişarea tuturoră ţ ă ă drumurilor comerciale ale lumii mediteraneene, iar pozi ia sa strategic esteţ ă excep ional , oraşul devenind practic de necucerit dup înconjurarea lui ţ ă ă cu ziduri, în partea de uscat .O dat cu domnia lui ă Iustinian (527-565), Imperiul roman de r s rit se desprinde de institu iile romane. Cel mai spectaculos efortă ă ţ al împ ratului este refacerea Imperiului roman şi stoparea crizei societ iiă ăţ sclavagiste. Iustinian şi-a îndreptat armatele împotriva regatelor barbare, pentru a-şi împlini visul de unificare a celor dou imperii creştine scindate. Elă s-a străduit s p streze pacea cu Persia, care amenin a grani ele r s riteneă ă ţ ţ ă ă ale imperiului. Cu ajutorul generalilor s i Belizarios şi Narses, Iustinian recuceă -reşte Africa de la vandali, Italia de la ostrogo i şi Peninsula Iberic (par ial) deţ ă ţ la vizigo i.Dar aceste eforturi epuizeaz statul, menit s fac fa şiţ ă ă ă ţă nemul umiriţ lor populare: în 532 izbucneşte r scoala Nika, înfrânt cu mareă ă Curând dup moartea lui Iustinian, cuceririle sale sunt pierdute. Imperiul luptă ă pe dou fronturi. în Asia, el reuşeşte s -i înving pe perşi, dar face cu greuă ă ă fa cuceritorilor arabi, care ob in Siria, Palesţă ţ tina, Mesopotamia şi Egiptul. în Europa p trund bulgarii şi slavii, care se stabilesc în Peninsula Balcanic .ă ă Imperiul bizantin este redus la Balcani şi la Asia Mic .ăGRECIZAREA IMPERIULUI. Dup redimensionarea imperiului la înceă putul secolului al VI-lea, acesta cap t un caracter predominant grecesc. De altfel,ă ă greaca devine limba oficial . Perioada „bizantin " a imperiului incepe cuă ă domnia lui Heraklios (610-641). Din 629, acesta renun la titlul de împ rat,ţă ă luându-1 pe acela de basileos, termenul grec desemnând aceeaşi func ie. Areţ loc o adev rat revolu ie social , având ca punct culminant pră ă ţ ă ăbuşirea sclavagismului. r nimea liber devine acum suportul economic şi militar alŢă ă ă Imperiului. Statul reuşeşte s resping cele dou mari asedii aleă ă ă Constantinopolului de c tre arabi, în 674-678 şi 717-718. Este folosit acum şiă celebrul foc grecesc.

4. IMPERIUL BIZANTIN – ÎNTRE GLORIE ŞI DEC DEREĂIstoria bizantin num r între 395-1453 un total de 107 suverani,ă ă ă într-o lume deschis tuturor, caracterizat de lupte pentru putere,ă ă lovituri militare şi de palat, lipsa unei dinastii şi a unei norme de succesiune la tron. Împ ra ii pot fi de la marii aristocra i la oameni deă ţ ţ rând , majoritate fiind ucişi sau detrona i, 8 murind în lupt şi 34 deţ ă moarte natural .ăDinastia Heraclizilor(610-705) reorganizeaz statul şi opreşteă atacul arab. Imp ra ii Isaurieni(717-802), ă ţ pun bazele unui sistem politico-militar na ional bazat pe elementele microasiatice şi peţ ideologia iconoclast . ă Dinastia macedonean (867-1057)ă inaugurat de uzurparea lui Vasile I, un ran de origine armean ,ă ţă ă atinge apogeul sub Vasile al-II-lea, când recucereşte sudul Italiei, spa iul balcanic şi zona siro-palestinian , asigurând o unitateţ ă legislativ şi economic de excep ie. ă ă ţ Dinastia Comnenilor(1081-1185) redreseaz statul dup criza din perioada 1025-1081, bazată ă pe regimul aristocra iei militare. ţ Dinaştia Angelilor(1185-1204) are de gestionat ridicarea turcilor selgiucizi, vlaho-bulgarilor şi

86

Page 87: Manual Istorie Clasa a IXa

sârbilor, precum şi cucerirea Constantinopolelui de cavalerii celei de a-IV-a cruciade. Urmeaz agonia început cu o refacere fragil aă ă ă Imperiului de la Niceea prin dinastia Lascarizilor(1205-1257), dar şi de recucerirea constantinopolelui în 1261 sub dinastia Paleologilor(1257-1453), marcat de domina ia economică ţ ă vene iano-genovez , ascensiunea Bulgariei şi Serbiei, apari iaţ ă ţ umanismului cultural bizantin şi cucerirea otoman .ă5. LUMEA BIZANTIN ŞI OCCIDENTUL EUROPEANĂCiviliza ia bizantin a fost una urbanţ ă ă, gravitând în jurul Constantinopolelui şi a marilor oraşe est-mediteraneene. Economia comercial-manufacturier a atras numeroşi negustori dar şi presiuniă comerciale din spa iul vene ian , genovez şi pisan, manifestate cuţ ţ predilec ie dup 1185. Occidentul a preluat de aici articole de lux,ţ ă mirodenii, produse indiene, chineze şi arabe, spiritul capitalist, sistemul de circula ie monetar şi bancar.ţ

INFLUEN ELE BIZANTINE.Ţ Într-o vreme când Apusul, confruntat cu marile migra ii, stagnase din punct de vedere cultural, via a intelectual în Imperiulţ ţ ă bizantin era intens . Universitatea din Constantinopol, întemeiat în 330, aă ă fost un mare centru cultural, filozofia fiind predat aici de c tre profesori laici.ă ă Cucerirea Constantinopolului în 1453 de c tre turci a avut imense consecin eă ţ pentru europeni. Numeroşii clerici, artişti şi savan i bizanţ tini s-au refugiat în Occident (în special în Italia). Savan ii şi artiştii italieni au profitat deţ cunoştin ele şi ideile acestora, fapt care a condus la renaşterea cultural aţ ă Occidentului.Influen ele au fost de mai multe feluri: mai întâi, politice, Bizan ul transţ ţ mi ândţ Occidentului Codul lui Iustinian şi concep ia lui juridic . Apoi reţ ă ligioase, Biserica r s ritean având rolul fundamental în formularea teologiei creştine şiă ă ă în promovarea monasticismului. Dac ştiin a şi literatura bizantin au fost înă ţ ă general modeste, arta în schimb a dat naştere unui stil original numit stilul bizantin, de factur aproape în întregime religioas . Bisericile, în form deă ă ă cruce greac , sunt acoperite cu cupole, iar interiorul este decorat cuă mozaicuri. Cele mai celebre bazilici bizantine sunt Sfânta Sofia din Con-stantinopol şi San Vitale din Ravenna.

6. ISTORIA ALTFELContinuitatea elen şi conştiin a bizantin .ă ţ ă "Bizantinii" nu se auto-numeau doar Romioi pentru a-şi p stra atât cet enia romană ăţ ă cât şi vechea moştenire elen . De fapt, majoritatea "bizantinilor"ă erau foarte conştien i de continuitatea neîntrerupt cu ţ ă grecii antici. Chiar dac grecii antici nu erau ă creştini, "bizantinii" tot îi priveau ca pe str moşii lor. Un înlocuitor des întâlnit pentru numele elen altulă decât romios era graekos ( ). Acesta era adesea folosit deΓραίκος "bizantini" (împreun cu romios) pentru auto-identificare etnic .ă ă Dovezile de folosire a numelui "graekos" au fost descoperite în lucr rile lui ă Priscus, un istoric din secolul al V-lea d.Hr. Acesta a afirmat într-una din relat rile sale c , aflat neoficial într-o ambasadă ă ă la curtea lui Attila, a întâlnit pe cineva îmbr cat ca un ă scit îns careă totuşi vorbea greaca. Întrebat unde a înv at limba, acesta r spunsăţ ă c era graekos prin naştere. Mul i al i autori "bizantini" îi numesc peă ţ ţ locuitorii imperiului greci [graekoi] sau eleni, precum Constantin

87

Page 88: Manual Istorie Clasa a IXa

Porfirogenetul în secolul al X-lea. Relat rile sale se refer la oă ă revolt a unui trib ă slav în provincia Patras din Peloponez. Constantin afirm c slavii r scula i întâi au distrus locuin eleă ă ă ţ ţ vecinilor lor, grecii (ton Graikon), şi apoi i-au atacat pelocuitorii oraşului Patras. În general, continuitatea elen antic a fost evidentă ă ă pe parcursul întregii istorii a Imperiului Roman de R s rită ă . "Bizantinii" nu erau doar o popula ie ţ creştin-ortodoxă care se auto-numeau "romani". Deşi foloseau acest nume în scopuri legale şi administrative, aveau alte denumiri pentru a se diferen ia din punctţ de vedere etnic. Pe scurt, locuitorii greci ai Imperiului Roman de R s rit erau foarte conştien i de moştenirea lor elen , şi şi-au p strată ă ţ ă ă identitatea, adaptându-se în acelaşi timp la schimb rile ap rute înă ă lume în acea perioad .ăIustinian I, zis "cel Mare", împ rat bizantină în perioada (527 - 565).Flavius Petrus Sabbatius Justinianus, n scut în ă 482 în satul Tauresium, lâng ă Justiniana Prima, era nepotul împ ratului ă Iustin I. Visul lui Iustinian a fost s reconstruiasc ă ă Imperiul Roman (creştinat îns ) prin unirea celor dou imperii, de apus şi de r s rit. Aă ă ă ă reuşit în parte prin generalul s u ă Belisarius care a cucerit Peninsula Italic şi nordul ă Africii. Încerc rile grele din punct de vedere militar şiă financiar de cucerire a Italiei, începute de Belisarius şi încheiate de Narses (un alt general) nu au avut un efect îndelungat. În 568, venirea longobarzilor acolo a distrus opera lui Iustinian. Evenimentul intern cel mai important a fost r scoala Nikaă din Constantinopol. Opozan ii lui Iustinian au proclamat un alt împ rat,ţ ă pe Hepatius, nepotul fostului împ rat ă Anastasiu I. În timp ce Iustinian vedea situa ia ca şi pierdut , so ia sa, împ r tesa ţ ă ţ ă ă Teodora, o fost artist de circ, s-a opus retragerii din capital . Prin negocieriă ă ă purtate de Narses cu revolta ii şi prin atacul surprinz tor al luiţ ă Belisarius cu trupele loiale împ ratului în hipodrom, unde s-au adunată revolta ii, r scoala a fost potolit . Una dintre cele mai mari realiz riţ ă ă ă ale lui Iustinian este codificarea dreptului roman început în ă 529. Iustinian a încercat s revitalizeze societatea roman , aflat înă ă ă ultimul stadiu al descompunerii, printr-o uriaş oper deă ă sistematizare a dreptului clasic şi postclasic, astfel încât s poat fiă ă aplicat la realit ile secolului al VI-lea din ăţ Imperiul Roman. Iustinian, un creştin convins, a jucat un rol important. El însuşi a întocmit tratate religioase, a condus adun ri bisericeşti şi-a întemeiat propriaă episcopie, Iustiniana Prima, de care apar ineau şi rile româneşti, şiţ ţă a construit biserica Hagia Sophia (Sfânta Sofia).A murit pe 11 noiembrie 565 în Constantinopol. Dinastia Comnen (sau Komnen) a fost o familie domnitoare în Imperiul Bizantin între 1057 - 1059 şi 1081 - 1185 (între 1059 - 1081 ramur colateral ) şi în ă ă Imperiul din Trapezunt între 1204 - 1461. Familia era originar din Paplagonia, ă Anatolia, şi a devenit important sub ă Vasile II. Primul împ rat din dinastia Comnen a fostă Isaac I Comnen, care a venit la conducere dup o conspira ieă ţ împotriva lui Mihail VII. Îns doi ani mai târziu, Isaac a fost alungată de Constantin X Ducas. Urmaşii lui Constantin au f cut alian e deă ţ familie cu familia Comnen. Alexios I Comnen, ginerele fratelui lui

88

Page 89: Manual Istorie Clasa a IXa

Constantin X şi nepotul de frate al lui Isaac I, a ajuns pe tron în 1081. Tot Alexios a fost unul dintre protagoniştii primei cruciade. El şi urmaşii s i ă Ioan II Comnen şi Manuel I Comnen au recucerit aproape toat ă Penisula Balcanică, precum şi teritorii în Anatolia şi Crimeea. În 1184, un str nepot de-al lui Manuel I, ă Isaac Comnen, s-a declarat împ rat în ă Cipru, creeând un mic stat aici. Îns el a fostă capturat în 1191 de c tre ă Richard I al Angliei, iar statul lui a fost destr mat, Cipru devenind un stat cruciat. Dup moartea lui Manuelă ă I, urmaşii s i au pierdut mare parte din cuceriri. În ă 1185, ultimul împ rat, ă Andronic I Comnen, a fost ucis şi un alt descendent din Alexios I, Isaac II Anghelos, a preluat puterea. De asemenea, familiile Lascaris şi Paleolog au fost descendente din familia Comnen. Comnenii au r mas o important familie nobil în ă ă ă Imperiul Bizantin, precum şi în statele latine din Grecia. În 1204, odat cuă ocuparea Constantinopolelui de c tre crucia i, ă ţ Alexios, fiul lui Manuel I, a fugit în Trapezunt, unde a creat împreun cu fratele s u,ă ă David, un imperiu pe coasta M rii Negreă . În timp, imperiul a devenit vasal Georgiei şi a fost nevoi s fac fa atacuriloră ă ţă mongole. Imperiul a c zut în mâinile turcilor ă otomani în 1461. Alt membru al familiei, Mihail Anghelos Komnen Ducas, str nepotulă lui Alexios I, a fondat în 1204 pe coasta m rii Ioniceă , alt stat, Despotatul Epirului, care mai târziu a trecut prin mai multe ocupa ii (sârb , bizantin , latin şi în sfârşit otoman ). Scriitoareiţ ă ă ă ă Ana Comnena, fiica împ ratului Alexios I, i se atribuie cunoscutaă oper ă Alexiada, care con ine informa ii despre r zboiul cu pecenegiiţ ţ ă şi cumanii, dar şi despre istoria Dobrogei, aici fiind pomeni iţ conduc torii ă Tatos, Sacea şi Sestlav.Iconoclasmul este o doctrin oficial a statului şi a bisericiiă ă bizantine, între anii 726-843, care a impus distrugerea icoanelor şi disciplinarea celor ce li se închinau. Politica iconoclast a reprezentat,ă de asemenea, reforme sociale, politice, administrative şi legislative.Pe t râm dogmatic, controversele hristologice s-auă încheiat în secolul VII d.C. Numai c , dup ce Biserica a învins fiecareă ă p rere contrarie în parte, a fost declanşat o ofensiv împotriva unuiă ă ă aspect al înva turii ortodoxe: a început lupta împotriva „icoanei” ,ţă dat tot ca o continuare a disputelor hristologice.Astfel, şi-a f cută apari ia unul dintre cele mai mari curente care a cl tinat fundamentulţ ă creştinismului: iconoclasmul secolelor VIII-IX. Acest curent îşi are începutul deja înainte de domnia împ ratului Leon al III-lea (717-741),ă dar care în timpul acestui împ rat a luat o mare amploare.ă Iconoclasmul însemna la acea vreme dorin a de respectare şi a aceleiţ porunci din Decalog.Imperiul din Trapezunt a fost într-o continu competi ie pentruă ţ suprema ie cu ţ Imperiul de la Niceea, mai târziu devenit Imperiul Bizantin, cu Sultanatul de la Iconium, cu turcii otomani, dar şi cu Republica Genovez . Trapezuntul a fost un imperiu mai mult cuă numele, supravie uind dou secole şi jum tate doar faptului cţ ă ă ă duşmanii s i se luptau între ei şi c fiicele împ ratului erau d ruite caă ă ă ă so ii diferi ilor conduc tori. Când ţ ţ ă Bagdadul a c zut în mâinileă mongolilor în 1258, Trapezuntul a devenind un punct comercial

89

Page 90: Manual Istorie Clasa a IXa

important, din cauza Drumului M t sii. Sub ă ă Alexios III Megas Comnen, oraşul a devenit unul din centrele comerciale cele mai importate din lume.

7. CRONOLOGIE330: împ ratul roman Constantin I stabileşte capitala la Constantinopol, peă locul vechii mari aşez ri Bizană ţ395: diviziunea definitiv a Imperiuă lui roman413: împ ratul Theodosius al II-lea ridic ziduri de ap rare ce în conjurauă ă ă Constantinopolului527-565: domnia lui Iustinian528-529: Codul lui Iustinian529: Iustinian închide Academia din Atena; lumea clasic p gân cedeaă ă ă ză locul celei bizantino-creştine.532: r scoala Nikaă532-537: construirea Catedralei Sf. Sofia533: Belizarios cucereşte regatul vandal535-555: „recucerirea Italiei"554: recucerirea par ial a Spanieiţ ă602: pr buşirea limes-ului danubian; aşezarea slavilor în sudul Dun rii.ă ă610-641: domnia lui Heraklios634: începutul invaziei arabe; arabii cuceresc Siria, Palestina, Egiptul, Iranul, apoi Africa de Nord şi Spania635: trupele califului Omar cuceresc Damascul636: principalele oraşe bizantine din Siria şi Palestina sunt deja cucerite până la aceast dată ă678: arabii asediaz Constantinopolulă717: cel din urm asediu al Constantinopolului de c tre arabiă ă717-740: domnia lui Leon al III-lea 726: începutul disputei iconoclaste843: restabilirea cultului icoanelor863-865: Misiuni ale fra ilor Chirii şi Metodiu în Moravia. Crearea alfabetuluiţ slavon (chirilic) 864: Convertirea arului bulgar Boris ţ867-886: domnia lui Vasile I Macedoneanul 868: Convertirea sârbilor prin misionarii Bizan ului trimişi de împ ratul Vasile Iţ ă 976-1025: domnia împ ratului biă zantin Vasile al II-lea; apogeul Imperiului bizantin959: Botezul cneaghinei ruse Olga la Kiev 988: Botezul lui Vladimir, cneazul Kievului, nepot al Olg iă1018-1185: domina ie bizantin în Balcani, dup desfiin area primului taratţ ă ă ţ bulgar1071: turcii selgiucizi înving armata bizantin la Manzikertă1081-1118: domnia lui Alexios I Comnenul 1099: prima cruciad cucereşte Ieruă salimulCruciada a IV-e (1202-1204): Aceast cruciad a abandonat udealul Ini ială ă ţ şi s-a încheiat cu cucerirea Constantinopolului de c tre crucia ii occidentali şiă ţ cu alungarea împ ratului bizantin. La Constanopol s-a constituit un Imperiuă latin care va dura pân în 1261, când bizantinii îşi vor recucerii capitala. ă1259-1282: domnia lui Mihail al VIII-lea Paleologul

90

Page 91: Manual Istorie Clasa a IXa

1261: bizantinii recuceresc Constantinopolul, refacerea statului bizantin1449-1453: domnia lui Constantin al Xl-lea Dragases 1453: C derea Constantinopolului. Imperiul bizantin îşi înceteaz existen a.ă ă ţ

8. DIC IONARŢBizan :ţ acest termen a desemnat deopotriv capitala şi imperiul; termenulă este de origine modern , datând din secolul al XVII-lea, şi provine de laă numele vechii colonii greceşti Byzantion, fondat în secolul VI î.Hr. ăAutocra ie:ţ Sistem politic dominat de un monarh absolut. Ideologie imperial :ă Totalitatea ideilor politice şi religioase prin care se justific puterea absolut a împ ratuluiă ă ăIconoclasm: Doctrin oficial a staă ă lului şi a Bisericii bizantine, între anii 726-843, care a impus distrugerea icoanelor şi persecutarea celor ce li se închinau. Politica iconoclast a repreă zentat, de asemenea, reforme sociale, politice, administrative şi legislative. Promulgat în 726 de împ ratul Leon al III-lea,ă ă care a ordonat distrugerea icoanelorIconoduli: adep i ai cultului icoanelor. ţPorfirogene i:ţ Copiii împ ratului n scu i în camera de purpur (împoă ă ţ ă dobit înă culoarea purpurie - roşu), care aveau drept de succesiune la tron în cadrul unei dinastii.Basileu: rege; titlu purtat din 629 de conduc torii bizantini, însemă nând, în limba greac , împ rată ăDespot: st pân; demnitate ce îl desemna înainte de 1204 pe succesorulă imperial. Erezie: abatere de la dreapta credin . ţăExarhat: provincie bizantin condus de un exarh, înalt func ionar de in toră ă ţ ţ ă al puterii civile şi militare. Schism :ă separarea provocat de refuzul recunoaşterii autorit ii stabilite. ă ăţThem :ă unitate teritorial comandat de un strateg; în secolul al VII-leaă ă înlocuieşte vechea provincie.Cod: culegere de legiBazilic :ă biseric medieval , în form de dreptunghi, împ r it în interior înă ă ă ă ţ ă trei p r i prin şiruri de coloane; (azi) nume dat unei biserici sau unei catedraleă ţ impun toareăPatriarh: cel mai înalt rang în ierarhia Bisericii ortodoxeHagia Sofia: înseamn ă Sfânta în eţ lepciune, catedrala construit de Justinian,ă transformat de Mahomed al II-lea în moscheie, ast zi muzeu.ă ăFocul grecesc: amestec de salpetru şi materii inflamabile care se aprindea în contact cu apa: aceast „arm de foc" i-a ajutat pe bizantini s rezisteă ă ă atacurilor maritime avare şi arabe

XIX. IMPERIUL OTOMAN

1. ISTORIA POLITICĂTurcii apar in ultimului val turco-mongolic pornit din Asia Central înţ ă sec. VII-VIII, care într în slujba califilor de Bagdad, pentru a preluaă sub numele de mameluci controlul Egiptului în secolul X. Turcii selgiucizi, converti i la islam cuceresc în ţ 998 Punjabul, în 1042 majoritatea Persiei, în 1055 Bagdadul şi prin victoria de la

91

Page 92: Manual Istorie Clasa a IXa

Manzikert – 1071 majoritatea teritoriilor asiatice bizantine. Marele stat selgiucid se divizeaz în ă 1092, supravie uind pân în 1308 înţ ă centrul Anatoliei sub numele de sultanatul de la Rum. La periferia lumii selgiucide emirul Osman întemeia în 1281 un mic beilic cu capitala la Brusa. Urmaşii s i îşi extind st pânirea în Anatolia, ocupă ă ă în 1354 Galipoli, p trunzând în Europa. Aici profit deă ă antagonismele sârbo-bulgare şi de luptele pentru putere din Bizan ,ţ pentru a vasalizeaz ă Serbia – 1389 şi Bizan ul – 1372,ţ pentru a ocupa Adrianopolul – 1361 şi Bulgaria – 1396. Înfrângerea de la Ankara –1402 administrat sultanului Baiazid de c tre Timur Lenkă ă duce la o sl bire a expansiunii, care se reia din ă 1413 odat cuă reunificarea statului.Otomanii cuceresc Constantinopolul – 1453, supun spa iul balcanic –ţ 1462, ocup Belgradul –1521, Rhodosul – 1522, spa iul siro-ă ţpalestinian şi Egiptul – 1520, Ungaria – 1541, aduc în situa ie deţ vasalitate spa iul arab, magrebian, nord caucazian, Hanatul t tarilorţ ă şi rile Române. Ţă Epoca de apogeu a lui Soliman Magnificul, este al unui imperiu tricontinental, cu acces la 10 m ri şi aliat cuă Fran a lui Francisc I, împotriva imperiului germano-spaniol a lui Carolţ Quintul. Înfrângerea naval de la ă Lepanto – 1571, administrat de Liga Sfânt este semnalul reculului şi declinului puterii otomane.ă

2. CONSECIN E ALE EXPANSIUNII OTOMANE ÎN EUROPAŢControlul otoman asupra Bosforului şi Dardanelelor – 1453 şi a Suezului – 1517, determin controlul asupra comer uluiă ţ mediteranean şi european cu spa iul indo-chinez şi duce laţ reorientarea comer ului european spre Atlantic şi Marea Nordului.ţ Cucerirea Ungariei – 1541 îi aduce pe turci în centrul Europei şi declanşeaz un lung conflict cu Habsburgii, conflict care decurge înă favoarea creştinilor dup eşuatul ă asediu al Vienei – 1683. transformarea M rii Negre într-un lac turcesc declanşeaz un lungă ă conflict ruso-otoman care se va întinde pân la 1918.ă

3. LUMEA OTOMANĂCucerirea turceasc a impus o monarhie centralizat , bazat pe oă ă ă armat puternic şi o bun administrare financiar . S-a instaurată ă ă ă pace între creştini şi musulmani, creştinilor le erau respectat religiaă şi individualitatea etnic , nu se fac islamiz ri for ate, creştiniloră ă ţ cerânduli-se plata impozitelor şi loialitate. Lumea otoman este unaă urban , meşteşug resc comercial şi militar . Proprietatea funciară ă ă ă ă este trecut în mâna sultanului, dispare nobilimea creştin şi ceeaă ă ereditar , to i pot accede la func ii prin islam şi prin servireaă ţ ţ sultanului. Oraşul este organizat în jurul moscheii la care se adaugă bazare, hanuri, b i publice, cl diri administrative şi militare, pr v liiă ă ă ă şi ateliere meşteşug reşti. ă Constantinopolul devenit Istanbul este extins şi îmbog it cu monumente cum ar fi ăţ Moscheea Albastr şiă palatul Topkapî.

4. ISTORIA ALTFEL

92

Page 93: Manual Istorie Clasa a IXa

Originile. Imperiul Otoman îşi are originile în Uç Beyliği din Satul selgiucid al Anatoliei de la sfârşitul secolul al XIII-lea, care până atunci fusese el însuşi un stat marionetă şi vasal al Ilhanatului. Conform tradi iei, în ţ 1299, Osman I si-a proclamat statutul de Beilik independent. Era de prop şire a Imperiului Otoman poate fi împ r ită ă ţ ă în dou perioade caracteristice. Prima dintre ele era una de creşteriă teritoriale şi cuceriri constante, de la cucerirea Constantinopolelui din 1453 pân la moartea lui ă Soliman Magnificul din 1566. Aceasta a fost o perioad de realiz ri nemaipomenite pentru Imperiul Otoman.ă ă Dup cucerirea capitalei Imperiului Bizantin, otomanii au pus cap tă ă puterii Serbiei prin b t lia de la Kosovopolieă ă , victorie care a deschis poarta expansiunii c tre inima Europei. Sultanul ă Selim I (1512–1520) a extins frontierele estice ale imperiului dup ce aă învins Persia Safavidă în B t lia de la Chaldirană ă şi a pus bazele unei flote a M rii Roşiiă . Succesorul lui, Suleiman Magnificul, (Soliman I) a vea s duc puterea şi întinderea imperiului şi maiă ă departe. Dup ce a cucerit ă Belgradul, Suleiman a dat o lovitură mortal ă Ungariei în b t lia de la Mohácsă ă (1526). Suleiman a continuat atacul asupra Austriei, dar în b t lia de la Vienaă ă a fost nevoit s se recunoasc învins. La scurt vreme, ă ă ă Transilvania, Valahia şi Moldova au trebuit s se recunoasc principateleă ă tributare Imperiului Otoman, dar nefiind incluse in acesta. În est, Suleiman Magnificul a cucerit Bagdadul în 1535 din mâinile perşilor, asigurând controlul deplin al turcilor Orientul Mijlociu.Otomanii au atins "Vârsta lor de Aur" în timpul domniei Suleiman Magnificul. În perioada de maxim putere,ă Imperiul Otoman avea 29 de provincii, plus 3 principate tributare: Moldova, Transilvania şi Valahia.Ienicer este un soldat din corpul de elit al vechii infanterii ă turceşti, recrutat la început dintre prizonierii de r zboi, iar mai târziu dintreă copiii turci i ai popula iilor creştine.Denumirea este derivat dinţ ţ ă sintagma turceasc ă "Yeni çeri", care înseamn ă "noul corp". Hanatul Crimeii a fost un stat al t tariloră din Crimeea care a existat între 1441 – 1783. A fost succesor al Imperiului Hoardei de Aur care a rezistat cel mai mult de-a lungul timpului.Sangeacul a fost o entitate administrativ în cadrul ă Imperiului Otoman, diviziune a paşalâcului. Nu toate sangeacurile au fost incluse într-un paşalâc. Paşalâc, provincie din Imperiul Otoman guvernat de un paş . ă ăRumelia reprezinta o regiune in sud-estul peninsulei Balcanice, facand parte din Turcia de astazi. Rumelia sau Rumeli (" araŢ romanilor" de la termenul Rum: "Grec" şi El: " ar , t râm")este unŢ ă ă nume utilizat începând din Secolul al XV-lea pentru a desemna regiunea din sudul Balcanilor apar inând ţ Imperiului Otoman. "Rumeli" înseamn " ara Romanilor", o referire la ă ţ Imperiul Bizantin, fosta putere dominant din regiune. În ă Secolul al XI-lea şi al XII-lea a fost folosit în mod curent pentru Anatolia în timp ce era cucerită gradual. Rumelia includea provinciile antice Constantinopol, Salonic, Tracia, Macedonia, Moesia, Grecia Central şi parteaă european a Turciei actuale. În urma unor reforme administrativeă

93

Page 94: Manual Istorie Clasa a IXa

dintre 1870 şi 1875, numele a încetat s mai reprezinte o regiuneă politic . ă Rumelia de Est a fost organizat ca o provincie autonom aă ă Imperiului Otoman prin Tratatul de la Berlin, dar începând din 6 septembrie, 1885 a fost unit cu ă Bulgaria. Actualmente în Turcia cuvântul Trakya a înlocuit în mare parte Rumelia pentru a referii teritoriul Turciei situat în Europa (provinciile Edirne, Kırklareli, Tekirdağ, şi vestul Provinciei Istambul), dar termenul este în continuare utilizat în ceontext istoric.

5. CRONOLOGIE1354/1359: p trunderea turcilor în Europa, la Gallipoliă1365: Adrianopolul devine capitala turcilor otomani1371: înfrângerea coali iei principilor din Serbia şi Macedonia la Cirmen, peţ râul Mari a. Principatele din Serbia de nord şi Bulgaria devin vasale otomanilorţ1387: victorie a unei coali ii creştine antiotomane la Plocinik; nu opreşteţ expansiunea turceasc în Balcaniă1389: victoria otoman de la Kosovopolje împotriva coali iei creştine condusă ţ ă de cneazul Laz r al Serbiei. Sultanul Murad şi cneazul Laz r sunt ucişiă ă1389-1402: domnia lui Baiazid I Ildârâm (Fulgerul) 1396: eşecul cruciadei creştine de la Nicopole1444: eşecul cruciadei creştine de la Vama1451-1481: domnia lui Mehmed al II-lea Fatih (Cuceritorul) 1453: turcii cuceresc Constantinopolul1484: turcii cuceresc Chilia şi Cetatea Alb , transformând Marea Neagr îintr-ă ăun “lac turcesc”1512-1520: domnia lui Selim I Yavuz (Dur) 1517-1519: turcii cuceresc, Egiptul, Mecca şi Medina; sultanul îşi ia titlul de calif1520-1566: domnia lui Soliman I (Kanuni - Legiuitorul sau Magnificul), apogeul Imperiului otoman1521: Soliman I ocup Belgradulă1522: Soliman I ocup Rhodosul ă1526: turcii zdrobesc p e unguri la Mohacsă1541: turcii transform ungaria central în paşalâcul de la Budaă ă1529: otomanii asediaz prima dat Vienaă ă1571: victoria naval a for elor creştine la Lepanto, contra flotei otomaneă ţ1683: eşecul otoman în fa a Vienei, accelerarea declinului puterii otomaneţ

6. DIC IONARŢSultan: Monarh absolut în statul otoman. Padişah: titlul sultanului in unele ri din Orientul Apropiat si Mijlociu.ţăMarele vizir: Cel mai înalt demnitar otoman dup sultan.ăFirman: Dispozi ie scris emis de sultan.ţ ă ăEmir: guvernator sau principe in unele âri musulmane.ţBeglerbeg: Guvernator. Sangeac: Jude . ţBugeac: Comun . ăAg :ă Comandant. Cadiu: Judec tor. ăAnatolia: Partea asiatic a Imperiului otoman.ă

94

Page 95: Manual Istorie Clasa a IXa

Rumelia: Partea european a Imperiului otoman.ăTimario i:ţ Solda i ai armatei provinciale, ce primeau propriet i condi ionateţ ăţ ţ în schimbul serviciului militar. Bişbuzuci: Unit i de cavalerie uşoar sta ionale în zona grani elor, extremăţ ă ţ ţ de violente. Ieniceri: solda i pedeştri, membri ai trupeţ lor de elit ataşate direct persoaneiă sultanului, recruta i din copii creştini ulterior islamiza i.ţ ţSpahii: membrii ai cavaleriei otomane, recruta i din rândul aristocra iei.ţ ţHarem: Sector în cadrul palatului sultanului rezervat femeilor lor. Educate, instruite, înzestrate cu propriet i funciare, femeile din harem îndepliăţ neau func ii diverse: erau func ionare, servitoare, secretare. ţ ţAhdname: document oficial emis de cancelaria sultanului. Casa P cii:ă spa iu în care popula iei autohtone i se restituie propriet ile inţ ţ ăţ schimbul pla ii unui haraci (sau tribut): men inerea acestui drept comportaţ ţ existen a unui stat autonom. ţCasa R zboiului:ă teritoriu a c rei popula ie se afla în conflict cu putereaă ţ otoman şi refuz s r scumpere pacea printr-un tribut. ă ă ă ă

XX. FRAN A MEDIEVALŢ Ă

1. STATUL MEDIEVALStatul constituie în epoca medieval un ansamblu de institu ii politice, militare,ă ţ administrative şi religioase ce permit controlarea unui spa iu geografic cuţ toate componentele sale. Statul are în frunte un suveran ce se consider înă drept de a guverna prin principiul dreptului divin, popula ia cedândţ prerogative şi drepturi institu iilor statale. Unele state se raporteaz la unţ ă teritoriu finit(Fran a, Anglia, Ungaria, rile Române), altele la un spa iuţ Ţă ţ subordonat prin expansiune politico-militar (Spania, Polonia, Rusia, Imperiulă Bizantin, Imperiul romano-german, Imperiul Otoman).

2. REGATUL FRANCILORPr buşirea ă Imperiului roman de apus – 476 , a creat pe ruinele sale regate patrimoniale barbare. În Galia francii conduşi de Clovis(481-511), sunt primii germanici creştina i catolic, care ini iaz unificarea cestui spa iu prinţ ţ ă ţ supunerea sau alungarea vizigo ilor, ostrogo ilor, alamanilor, burgunzilor,ţ ţ gasconilor, bretonilor şi a statului galo-roman a lui Syagrius. Convertirea la creştinism a lui Clovis în 476 a f cut din franci bastionul papalit ii împotrivaă ăţ arienilor bur-gunzi, longobarzi şi vizigo i. Dar, sub fiii lui Clovis, statul s-aţ împ r it, iar puterea a fost trecut în mâinile unui func ionar, cunoscut subă ţ ă ţ numele de majordomul palatului. Unii majordomi au fost remarcabili: Pepin de Herstal a reunit posesiunile împ r ite ale lui Clovis; Carol Martel - fiul s uă ţ ă nelegitim - i-a înfrânt pe arabi la Poitiers în 732, salvând Europa de la islamizare. Urmaşul lui Carol Martel a fost Pepin cel Scurt. în 751, el 1-a destituit pe ultimul rege merovingian şi s-a proclamat rege. în schimbul ungerii ca rege de c tre papa Bonifaciu, Pepin - care era nelegitim - a d ruită ă acestuia teritoriul care va deveni statul papal.

3. IMPERIUL CAROLINGIAN – PRIMA EXPRESIE A UNIT II EUROPEIĂŢ APUSENE

95

Page 96: Manual Istorie Clasa a IXa

Sl birea şi f r mi area puterii regale sub ă ă ă ţ Merovingieni, urmaşii lui Clovis, a dus la înlocuirea lor cu dinastia Carolingiană fondat de ă Pepin cel Scurt. Urmaşul s u ă Carol cel Mare(768-814) reunific spa iul galic, cucereşte Italiaă ţ de la longobarzi, nordul Spaniei de la arabi, Austria şi vestul Ungariei de la avari, supunând triburile slave şi germanice dintre Rin, Oder şi Marea Nordului. Carol cel Mare a fost un mare cuceritor. A cucerit Saxonia dup lupteă grele (772-804), regatul longobard (774), regatul avar (795). Un imperiu universal exista în acel moment al turi de o Biseric universal . Astfel s-auă ă ă realizat pentru un scurt moment dou principale scopuri: extinderea graă ni elorţ statului şi r spândirea creştinismului. ă La 25 decembrie 800, el este încoronat de c tre pap ca ă ă împ rat al occidentuluiă . Statul s u bazat pe ideea alian eiă ţ cu Biserica, pe universalismul roman şi egalitatea supuşilor, este un conglomerat etno-economic, ruralizat şi barbarizat, bazat pe ierarhia social aă Evului Mediu.

4. RENAŞTEREA CAROLINGIANĂÎn afara realiz rilor militare, Carol cel Mare a fost şi un autentic sprijinitor ală culturii: a încurajat educa ia, chemându-i pe înv a i la curtea sa, a sprijinitţ ăţ ţ m n stirile şi a îmbun t it sistemul juridic. ă ă ă ăţ Biserica a asigurat coeziunea imperiului şi a dat tonul dezvolt rii culturale numit ă ă renaşterea carolingian . ă Ea se baza pe dezvoltarea studiilor teologice, istorice, poeziei, literaturii didactice şi hagiografice, a scrierii de manuscrise în stilul minuscul carolingian, toate utilizând limba latin şi centrele intelectuale m n stireşti.ă ă ă Se realizeaz renaşterea artelor plastice, se men in tradi iile şi valorile romaneă ţ ţ la care se adaug cele arabe, bizantine şi germanice.ă

5. MONARHIA ŞI STATULDup moartea lui Carol, nepo ii s i au împ r it imperiul între ei prin trataă ţ ă ă ţ tul de la Verdun (din 843). Lui Carol cel Pleşuv i-a revenit Fran a, lui Luţ dovic Germanicul Germania, iar Lothar a luat Italia. Dislocarea Imperiului carolingian a gr bit apari ia ă ţ feudalit ii. ăţ Suveranii carolingieni au încurajat dezvoltarea rela iilor de supunere şi de protec ie, consolidându-şi astfel autoritatea. Uniiţ ţ oameni liberi deveneau vasalii (servitorii) unor oameni mai boga i numi iţ ţ seniori, care le ofereau protec ie.ţTratatul de la Verdun – 843, a marcat divizarea definitiv a statuluiă carolingian şi naşterea statului francez. Monarhia instaurat de c tre ă ă Hugo Capet s-a bucurat de existen a unui sistem de succesiune bine conturat careţ a func ionat peste 400 de ani. Caracterul sacru al monarhiei a fost definit prinţ simbolurile sale: sceptrul, coroana, mantaua de hermin , mâna drept ii şiă ăţ capacit ile taumaturgice ale regilor .ăţ Monarhii au ac ionat pentru stopareaţ anarhiei feudale, protejarea bisericii şi r nimii, respingerii pericolului de a fiţă ă îngloba i într-un imperiu anglo-normand, afirmarea independen ei fa deţ ţ ţă preten iile de suzeranitate ale imperiului romano-german.ţFilip al-II-lea August(1180-1223) a extins domeniul regal, a impus omagiu vasalic tuturor marilor feudali, a sporit resursele tezaurului şi a creat o mică armat permanent . ă ăLudovic al-IX-lea cel Sfânt (1126-1270) a sintetizat şi unificat administrativ şi legislativ cuceririle anterioare, fiind un pacificator, judec tor şiă cruciat creştin.

96

Page 97: Manual Istorie Clasa a IXa

6. DOMNIA LUI FILIP AL-IV-LEA CEL FRUMOSFilip al-IV-lea(1285-1314) a des vârşit unificarea şi centralizarea statului, aă creat consiliul regal, adun rile reprezentan ilor, sec iile judiciare şi financiare,ă ţ ţ şi-a extins influen a asupra papalit ii, mutat cu for a la Avignon şi asupraţ ăţ ă ţ Aragonului. Parlamentul francez, ap rut în 1302, în timpul regelui Filip al IV-leaă cel Frumos, nu a devenit niciodat la fel de puternic ca cel englez, regeleă p strând un control absolut asupra statuluiă . Regele s-a sprijinit în centralizarea statelui pe burghezie, care a oferit monarhilor bani şi jurişti eminen i, pe cler,ţ care a oferit suportul ideologic monarhilor în politica lor, şi pe r nime, care aţă ă oferit sprijin uman. Fran a şi Anglia se angajeaz într-un r zboi interminabil,ţ ă ă numit R zboiul de 100 de ani ă (1337-1453), ce a c p tat în cele din urm oă ă ă anvergur european . Pe de alt parte, papa intr în conflict cu conduc toriiă ă ă ă ă statelor, care îi contest autoritatea. El se îndreapt înspre Fran a, între aniiă ă ţ 1307 şi 1377 reşedin a lui fiind stabilit la Avignon. Apoi, între 1378 şi 1417,ţ ă timp de 40 de ani, Biserica dezbinat are în fruntea ei doi, apoi trei papi.ă Aceasta este noua schism a Occidentului.ă

7. FRAN A ÎN VREMEA R ZBOIULUI DE 100 DE ANIŢ ĂPolitica de centralizare şi unificare a primilor cape ieni a fost afectat deţ ă disensiunile interne, de efectele ciumei negre 1348-1352 şi de conflictul cu englezii. Stingerea liniei cape iene directe a lui Filip al-IV-lea, a adus la tronţ ramura de Anjou, dar şi preten iile la tron a regelui englez ţ Eduard al-III-lea, nepot de fiic a lui Filip al-IV-lea. Victoriile engleze de la ă Crecy – 1349, Poitiers – 1359, captivitatea regelui Ioan al-II-lea şi lunga domnie a unui rege nebun, Carol al-VI-lea(1380-1422), au permis lui Henric al-V-lea al Angliei, dup victoria de la ă Azincourt – 1415, s de in vremelnic ambeleă ţ ă coroane. Resurec ia na ional francez început prin ac iunea ţ ţ ă ă ă ţ Ioanei d-Arc(1429-1431), a dus la alungarea englezilor din Fran a.ţ

8. SECOLUL AL-XV-LEA – TIMPUL CENTRALIZ RII STATULUIĂVictoria francez din r zboiul de 100 de ani a fost urmat de etapaă ă reconstruc iei şi al înl tur rii independen ei marilor feudali. ţ ă ă ţ Carol al-VII-lea a restaurat justi ia şi administra ia regal , a controlat activitatea bisericii, aţ ţ ă influen at papalitatea, a reintrodus tribunalele regale în provincii. ţ Ludovic al-XI-lea a readus la Fran a prin c s torie Bretania şi pe calea armelorţ ă ă Burghundia, a des vârşit unificarea administrativ şi a impus un sistem unitară ă de taxe şi impozite.

9.ISTORIA ALTFELFrancii erau un popor germanic din vest, ce erau constitui i din mai multeţ ramuri: Francii de sud (salieri), Ripuaren (francii de pe Rin), Chamaven, Sugambren (sigambren), Brukteren, Uspiten, Ampsiavaren, Chatten. Francii devin o putere militar în timpul ă Merovingienilor Clovis I. (ca. 500 e.n.) care învinge în Galia de Nord pe alamani şi pe go iiţ de vest, ajungând pân laă Mun ii Pirineiţ , Clovis şi o parte a francilor trec la catolicism. Fiii lui Clovis I continu politica de expansiune alipind regatului franc ă Burgundia, Turingia şi regiuni ce azi apar in ţ Germaniei de vest, statelor Benelux şi Fran eiţ de azi. Francii azi. In Franţa de azi francii au pierdut limba lor, popula ia autohtonţ ă fiind mai numeroas au determinat folosirea limbii franceze. Numai numeleă

97

Page 98: Manual Istorie Clasa a IXa

Fran ei şi circa o sut de cuvinte în limba francez , sau în anumite regiuniţ ă ă tipuri de construc ii, r mân un fel de relicv sau r m şi franc . În ţ ă ă ă ă ţă ă Germania s-a p strat în unele dialecte o serie de cuvinte de origine franc ca deă ă exemplu în regiunea Rinului, Hessen, Bavaria (regiunea Nürnberg) popula iaţ local fiind numit franc .ă ă ăCarol cel Mare (742/748 - 28 ianuarie 814, Aachen), a fost rege al francilor din 768 pân la moarte, şi fondator al ă Imperiului Carolingian. A cucerit Italia şi a fost încoronat Imperator Augustus de papa Leon al III-lea pe 25 decembrie 800, într-o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus, şi este v zut uneoriă ca p rintele fondator atât al ă Fran eiţ cât şi al Germaniei, şi uneori ca p rinte ală Europei. A fost primul conduc tor al unui imperiu în Europa occidental de laă ă pr buşirea Imperiului Romană . Ludovic al IX-lea al Fran eiţ (25 aprilie 1214 – 25 august 1270), cunoscut în general ca Sfântul Ludovic, a fost Rege al Fran eiţ din 1226 pân la moarteaă sa. N scut la ă Poissy, în apropiere de Paris, a fost membru al Casei de Capet, fiul regelui Ludovic al VIII-lea şi a Blanc i de Castilia. Este singurul rege ală Fran ei care a fost canonizat, şi prin urmare exist mai multe localit i numiteţ ă ăţ în onoarea sa, printre care St. Louis, Missouri, în Statele Unite. A înfiin atţ Parlamentul de la Paris. Filip al IV-lea cel Frumos (1268 - 29 noiembrie 1314) a fost regele Fran eiţ din 1285 pân în ă 1314, fiind membru al dinastiei Cape iene. Personalitatea saţ rece şi sever i-a adus porecla de „Regele de Fier” sau „Regele de marmur ”.ă ă Contemporanul s u, Pamiers Bernard Saisset spunea despre cel Frumos că ă „Nu ştie decât s priveasc oamenii f r s spun nimic.Nu e nici om, niciă ă ă ă ă ă fiar , e o statuie... ”.ă Filip cel Frumos este fiul regelui Filip al III-lea (1245-1285) şi al reginei Isabela d'Aragon (1247-1271). Burgundia regiune istoric a ă Fran eiţ , locuit succesiv de ă cel iţ , gallo-romani, burgunzii (au dat numele regiunii). şi francii. A fost împ r it în ă ţ ă Ducatul Burgundiei (în vest) şi Comitatul Burgundiei (în est), ducatul Burgundiei fiind cel mai cunoscut. În timpul R zboiului de o sut de aniă ă , Regele Jean al II-lea al Fran eiţ a dat ducatul fiului s u cel mai mic, în loc s îl lase succesorului laă ă tron. Ducatul a devenit curând un rival important la tronul Fran ei, deoareceţ ducii Burgundiei au reuşit s formeze un imperiu care se întindea din ă Elve iaţ la Marea Nordului, printr-un sistem de alian e prin c s torie. Imperiul Burgundţ ă ă era format din mai multe fiefuri de ambele p r i ale grani ei (pe atunci maiă ţ ţ mult simbolice) dintre Regatul Francez şi Imperiul German. Economia era concentrat în ă rile de JosŢă , în special în Flandra şi Brabant. Curtea din Dijon dep şea de departe curtea francez , atât economic cât şi cultural.C treă ă ă sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, Burgundia a devenit punctul de sprijin pentru ridicarea Habsburgilor, dup ce ă Maximilian de Austria s-a c s torit, intrând în familia ducal . În ă ă ă 1477, ultimul duce, Carol cel Îndr zneă ţ a fost ucis în lupt iar Burgundia a fost reocupat de Fran a. Fiica sa,ă ă ţ Maria şi so ul ei Maximillian au mutat curtea la ţ Bruxelles şi au condus de acolo r m şi ele imperiului ( rile de jos şi Franche-Comté, pe atunci înc un fiefă ă ţ Ţă ă german).

10. CRONOLOGIE481-511: Domnia lui Clovis I, întemeietorul statului franc.800: încoronarea lui Carol cel Mare ca împ rat la Roma.ă843: Tratatul de la Verdun; nepo ii lui Carol îşi împart imperiul. ţ

98

Page 99: Manual Istorie Clasa a IXa

987: alegerea lui Hugo Capet ca rege al Fran ei; întemeierea dinastiei Ca-ţpetiene1054: Marea schism între bisericile creştine.ă1186: Robert cel Pios, rege al Fran ei. ţSec. XII-XIII: Marii Cape ieni consoliţ deaz autoritatea central în regatulă ă Fran ei.ţ1180-1223: domnia lui Filip al II-lea August1208-1229: cruciada împotriva albigenzilor1226-1270: domnia lui Ludovic al IX-lea cel Sfânt1241-1242: Marea invazie mongol asupra Europei.ă1285-1314: domnia lui Filip al IV-lea cel Frumos1302: Filip al IV-lea, regele Fran ei, convoac Statele generale la Paris. ţ ă1309-1377: reşedin a papilor la Avignon („robia babilonian a papalit ii”)ţ ă ăţ1328: Primul recens mânt al popula iei în Fran a; se înregistreaz 20 000 000ă ţ ţ ă de locuitori1337-1453: R zboiul de 100 de ani, un conflict dinastic între coroanaă francez şi cea englez .ă ă1338: epidemie de cium în Fran a ă ţ1348-1352: ciuma neagr ă1360: regele francez Ioan II cel Bun impune francul ca moned (pies de 3,88ă ă gr din aur de 24 de carate).1380-1422: domnia lui Carol al VI-lea în Fran aţ1378: începutul Marii Schisme (catolice)1415-1417: Conciliul de la Konstanz pune cap t marii schisme din Bisericaă catolic .ă1415: b t lia de la Azincourt; frană ă cezii sunt înfrân i de Henric al V-lea ţ1422-1461: domnia lui Carol al VII-lea1431: arderea pe rug a Ioanei d'Arc 1445-1446: prima armat regal peră ă manentă

11. DIC IONARŢAlbigenzi: adep i ai unei secte din sudul Fran ei, cu centrul la Albi (secoleleţ ţ XII-XIII). Apanaj: p mânt dat de rege fiilor s i mai mici sau fra ilor s i pentru a leă ă ţ ă asigura existen a.ţBaliv: ofi er regal detaşat în provincie, cu rol de control financiar, juridic şiţ militar. Conetabil: demnitar îns rcinat cu supravegherea grajdurilor regale, dar cu rolă de consilier militar al regelui.Ordalie: prob (prin ap sau foc) ce trebuia s demonstreze nevinov ia sauă ă ă ăţ vinov ia celui acuzat. ăţParlament: curte de justi ie, ap rut în secolul al XIII-lea.ţ ă ăSeneşal: în anumite provincii franceze, agent al regelui având atribu iiţ asem nă ătoare cu ale balivului.

XXI. IMPERIUL ROMANO-GERMAN

1. NAŞTEREA IMPERIULUI OCCIDENTAL. OTTONIENII

99

Page 100: Manual Istorie Clasa a IXa

Separarea din 843 şi stingerea dinastiei carolingiene în 913, a adus la tron regii saxoni. Otto I cel Mare este cel care în 962 reunific temporar Europa occidental sub denumirea de ă ă Sfântul imperiu roman de neam germanic şi este încoronat ca împ rat de c treă ă pap . Statul s u îngloba spa iul german, Italia, Cehia, rile de Jos şiă ă ţ Ţă Burghundia, fiind organizat în mari principate teritoriale, func ionând relativţ unitar sub Ottonieni, Salieni şi Staufeni în perioada 962-1250.

2. CONFLICTUL DINTRE IMPERIU ŞI PAPALITATEAmestecul lui Otto în problemele Bisericii şi ale statului în Italia a f cut caă Germania s nu se poat constitui într-o monarhie centralizat , aşa cum o voră ă ă face Anglia, Fran a şi Spania. A izbucnit apoi un şir foarte lung de conţ flicte pentru întâietate între papalitate şi împ rat.ăTrecerea coroanei imperiale în 1024 în posesia principilor Salieni din Franconia, a dus la consolidarea autorit ii centrale în persoana lui ăţ Henric al-IV-lea(1056-1106). Educat în spirit imperial de tip bizantin el a intrat în conflict cu papa Grigore al-VII-lea, pe probleme de primordialitate politico-religioasă fiind silit a face peniten la ţă Canossa-1077, iar urmaşul s uă Henric al-V-lea(1106-1125), va semna concordatul de la Worms-1122 în care se accepta dubla investitur a episcopilor.ă

3. DOMINA LUI FREDERIC I , APOGEUL IMPERIULUIFrederic I Barbarossa(1152-1190) şi-a extins influen a supra Danemarcei,ţ Poloniei şi Italiei, a subordonat papalitatea şi a zdrobit opozi ia urban italianţ ă ă a oraşelor lombarde. Mort în timpul cruciadei a-III-a, el a l sat un imperiuă vl guit financiar şi militar.ă

4. FREDERIC AL-II-LEA, UN SUVERAN PENTRU ITALIAFrederic al-II-lea(1220-1250), accede la tronul german din postura de rege al Siciliei, fiind un precursor al absolutismului regal şi al renascentismului cultural. Acord privilegii principilor ecclesiastici şi Ordinului Teutonic înă cucerirea Prusiei. A urm rit centralizarea imperiului în jurul Italiei trezindă opozi ia ducilor Bavariei şi familiei Hohenstaufen. La moartea sa imperiul eraţ în declin iar Italia era teatrul unui lung r zboi civil.ă

5. DECLINUL IMPERIULUI, SECOLELE XIII-XVLupta pentru tron de dup ă 1250, a permis noului împ rat ă Rudolf I de Habsburg(1273-1291) s creeze un apanaj familiei sale în zonele alpineă austriece. Carol al-IV-lea de Luxemburg(1346-1378) elaboreaz în ă 1356 Bula de Aur prin care se stabilea alegerea împ ratului de c tre ă ă 7 principi electori(regele Boemiei, markgraful de Brandenburg, ducele Saxoniei, comitele palatin şi arhiepiscopii de Mainz, Koln şi Trier). Consfin irea apusului puteriiţ imperiale, prin acest document, nu a mai putut fi stopat de fiul s uă ă Sigismund de Luxemburg(rege al Ungariei 1387-1437 şi împ rată german 1410-1437).

6. HANSAMen ionat la ţ ă 1267, recunoscut la ă 1343, ea reprezenta o comunitate a negustorilor din Germania de Nord, ce reunea 70 de oraşe în frunte cu Koln, Bremen, Hamburg, Riga, Danzig, Stockholm, Cracovia, Lubeck, plus înc 100ă

100

Page 101: Manual Istorie Clasa a IXa

de mici oraşe, ce controla comer ul din spa iul baltic şi al M rii Nordului, dar şiţ ţ ă schimburile zonei cu Anglia, Flandra şi Fran a. Originea Ligii trebuie coroboratţ ă cu fondarea oraşului Lübeck, care s-a petrecut în 1158/1159. Oraşele germane ob inuser controlul asupra comer ului din Marea Baltic cu o relativ uşurinţ ă ţ ă ă ţă pentru circa mai bine de un secol, între anii 1120 - 1250, timp în care Lübeck a devenit nodul central al re elei comer ului maritim care conecta toate zoneleţ ţ adiacente M rii Norduluiă şi M rii Baltice.ă

7. ISTORIA ALTFELMembri ai Ligii Hanseatice: Cercul Wendish şi Pomeranian - Lübeck (oraş conduc tor),ă Hamburg, Lüneburg, Rostock, Stade, Stettin (Szczecin), Stralsund, Wismar, Kiel ; Cercul Saxonia, Thuringia şi Brandenburg - Braunschweig (oraş conduc tor),ă Berlin, Brandenburg, Bremen, Erfurt, Frankfurt (Oder), Goslar, Magdeburg ; Cercul Polonia, Prussia, Livonia şi Suedia - Danzig (Gda sk, oraş conduc tor), ń ă Breslau (Wrocław), Dorpat (Tartu), Fellin (Viljandi), Elbing (Elbl g), ą Königsberg (Kaliningrad), Reval (Tallinn), Riga, Stockholm, Thorn (Toru ), ń Visby, Kraków ; Cercul Rinului, Westfalia, Olanda - Köln, Brugge, Roermond, Deventer, Dortmund, Breckerfeld, Groningen, Kampen, Osnabrück, Soest .Sfântul Imperiu Roman (în latină Sacrum Romanum Imperium, în germană Heiliges Römisches Reich), numit din 1512 alternativ şi Sfântul Imperiu Roman de Na iune Germanţ ă (în lat. Sacrum Romanum Imperium Nationis Germanicae, în germ. Heiliges Römisches Reich Deutscher Nation) a fost denumirea oficial a ă imperiului care s-a întins în Europa Centrală din perioada Evului Mediu şi pân în anul ă 1806, când a fost desfiin at la ini iativa luiţ ţ Napoleon, care dorea demnitatea de împ rat pentru sine însuşi. Sfântulă Imperiu Roman s-a format în anul 962 în partea r s ritean a fostului ă ă ă Imperiu Carolingian, odat cu domnia lui ă Otto I. Sfântul Imperiu Roman nu a fost un stat na ionalţ , ci un imperiu. În ciuda faptului c majoritatea popula iei sale şi aă ţ elitei politice erau de etnie german , conduc torii s i se vedeau ca cet eniă ă ă ăţ romani, continuatori ai tradi iei statale a Romei antice. La zenitul s u, imperiulţ ă cuprindea majoritatea teritoriului în care ast zi se afl ă ă Germania, Austria, Elve iaţ , Liechtenstein, Belgia, Luxemburg, rile de JosŢă , Cehia, Slovenia, la fel ca şi partea estic a ă Fran eiţ , o parte din Italia, şi p r ile occidentale aleă ţ Croa ieiţ şi Poloniei. Începuturile sale converg c tre data încoronă ǎrii lui Carol cel Mare (denumit si Charlemagne - 742/814) cu ocazia Cr ciunului din anul 800,ă de cǎtre papa Leon al III-lea şi a durat pânǎ la abdicarea lui Francisc al II-lea, în anul 1806, în timpul rǎzboaielor napoleonene. Limba oficial a imperiului a fostă limba latină, al turi de care ă germana a fost ridicat la statut oficial de-abia înă timpul domniei lui Iosif al II-lea, Împ rat Roman. Al turi de latin şi germană ă ă ă (cu toate dialectele sale), în imperiu erau utilizate şi limbile slave, precum şi franceza şi italiana.Otto I cel Mare (23 noiembrie 912 – 7 mai 973), fiul lui Heinrich I regele germanilor şi a Matildei von Ringelheim, a fost duce al saxonilor, rege al germanilor şi primul împ rat al ă Sfântului Imperiu Roman. Împ ratul Carol al IV-leaă , din dinastia de Luxemburg, (14 mai 1316- 29 noiembrie 1378), a fost rege romano-german din 1346, rege al Boemiei din 1347, împ rat romano-german din ă 1355. Este considerat a fi una din cele mai importante figuri ale evului mediu târziu.În anul 1348 a întemeiat

101

Page 102: Manual Istorie Clasa a IXa

Universitatea din Praga, prima universitate din spa iul de limb german .ţ ă ă Universitatea se numeşte şi ast zi "ă Universitatea Carolină", în amintirea sa.Frederic I, numit Barbarossa (1122, Waiblinge - 10 iunie 1190 pe râul Saleph, Anatolia), a fost din 1152 rege al romanilor şi din 1155 împ rat ală Sfântului Imperiu Roman. A întreprins mai multe expedi ii în vederea cuceririiţ oraşelor din nordul Italiei. În 1162 a cucerit şi distrus Milano dar în 1176 a fost învins de Liga Lombard la ă Legnano. Prin pacea de la Constan a (ţ 1183), el a recunoscut libert ile oraşelor lombarde. În Germania, sprijinindu-se peăţ nobilimea mic şi mijlocie a înfrânt puterea principelui de Bavaria şi Saxa.Înă perioada 1189-1190 a fost unul dintre conduc torii ă cruciadei a III-a. În cursul expedi iei s-a înecat în râul Salef, în Asia Mic . ţ ăFrederic al II-lea (26 decembrie 1194 Jesi lâng ă Ancona - 13 decembrie 1250 Castel Fiorentino lâng ă Lucera) din dinastia Stauferilor (descendent al lui Barbarossa), a fost fiul împ ratului Heinrich al VI-lea şi al Constan ei de ă ţ Sicilia. Frederic devine ales „Rex Romanorum” (rege romano-german) dup dorin aă ţ tat lui s u, care i-a uşurat ascensiunea în anii 1211- 1215 pe tronul deă ă împ rat, fiind unanim recunoscut dup moartea împ ratului ă ă ă Otto al IV-lea din dinastia Welfilor (1175-1218).Frederic al II-lea a fost denumit frecvent stupor mundi - mirarea lumii pentru c era un om înv at, vorbind mai multe limbi,ă ăţ dup istorici: italiana, franceza, latina, greaca, germana şi limba arab . El esteă ă numit ca o Creatur de minuneă între monarhii germani din evul mediu, fiind numit de umanistul şi istoricul elve ian ţ Jacob Burckhardt (1818-1897) şi ca primul om modern pe tron. Aceast denumire de „om modern” i-a fostă atribuit datorit metodelor moderne folosite de el de ob inere şi men inere aă ă ţ ţ tronului imperial. Habsburg numele uneia din cele mai importante dinastii europene. Casa de Habsburg a de inut ţ urm toareleă demnit i: împ ra i ai ăţ ă ţ Sfântului Imperiu Roman (pân în ă 1806); duci (1282-1453), apoi arhiduci (1453-1804) ai rilorŢă Ereditare Austriece, din 1804-1918 împ ra i ai Imperiului Austriac; regi aiă ţ Ungariei (1437–1918); regi ai Croa ieiţ (1527–1918); regi ai Gali ieiţ şi Lodomeriei (1772-1918), ast zi vestul ă Ucrainei; regi ai Spaniei (1516–1700); regi ai Portugaliei (1580–1640); regi ai Boemiei (1526–1618 şi 1621–1918); marchizi ai Moraviei (1412-1918); principi ai Transilvaniei (1691-1765), apoi mari principi ai Transilvaniei (1765-1867); mari duci ai Toscanei (1814-1859); mari duci ai Cracoviei (1814-1918); duci ai Bucovinei (1773-1918).

8. CRONOLOGIE919: instaurarea dinastiei saxone prin Henric P s rarulă ă936-973: domnia lui Otto I951, 961: campaniile lui Otto I în Italia955: b t lia de la Lechfeld, ungurii sunt înfrân i şi nu mai atac apusulă ă ţ ă Europei962: încoronarea lui Otto I ca împ rat la Romaă983: însc unarea lui Otto al III-lea..ă999: Otto al III-lea îşi stabileşte capitala la Roma.1001: papa îl încoroneaz pe Ştefan rege al Ungariei.ă1014: încoronarea imperial a lui Henric al II-lea. ă1077: pelerinajul lui Henric al IV-lea la Canossa1084: Henric al IV-lea este încoronat împ rat la Romaă

102

Page 103: Manual Istorie Clasa a IXa

1176: Frederic I este înfrânt la Legnano de liga oraşelor lombarde (din nordul Italiei)1122: Concordatul de la Worms1220-1250: Domnia lui Frederic al ll-lea începutul secolului al XIV-lea: Apogeul es toriilor flamande. ţ ă1356: Carol al IV-lea de Luxemburg emite Bula de aur (împ ratul este ales deă 7 electori)1343-1345: Falimente financiar-comerciale la Floren a. ţ1375-1385: Apogeul comer ului vene ian în Creta şi Marea Egee ţ ţ1417-1437: Sigismund de Luxemburg, împ rat romano-gemană

9. DIC IONARŢBula de aur: Pecete de aur aşezat deasupra unui act oficial pentru a-lă autentifica.Conciliu: Adunare de prela i catolici, care hot resc într-o chestiune de dogm ,ţ ă ă de moral sau de disciplin bisericeasc .ă ă ăInterregn: Interval de timp în care un stat monarhic este lipsit de suveran.Învestitur : ă Ac iunea de a îns rcina o persoan cu un drept, cu o autoritaţ ă ă te sau cu o putere.Reforma gregorian :ă Opera politic a papei Grigore al VII-lea, rezumat înă ă cele 27 de prevederi ale Dictatului din 1075State ereditare: State germane care apar in unei familii princiareţ (Habsburgii sau Hohenzolernii) ai c rei membri îşi transmit ereditar puterea.ăAdunarea de st ri:ă o adunare politic compus din reprezentan i ai privileă ă ţ -gia ilor, care vegheaz la men inerea propriilor avantaje, precum şi la exeţ ă ţ -cutarea de servicii c tre suveran în schimbul drepturilor recunoscute deă acesta.

XXII. UNIFICAREA ŞI CENTRALIZAREA ÎN AFARA FRAN EIŢ (ANGLIA ŞI SPANIA)

1. APOGEUL PUTERII PAPALE ŞI ROLUL M N STIRILOR. Ă Ă În secolul al Xl-lea, urmând exemplul oferit de m n stirea Cluny, papii auă ă reformat Biserica. Ei au cerut desfiin area învestiturii laice şi a ţ simoniei şi obligativitatea celibatului pentru cler. Toate aceste m suri, impuse de ă papa Grigore al VII-lea (1073-1085), reprezint ă reforma gregorian . ă Acelaşi papă a emis teza suprema iei papale asupra conduc torilor seculari şi a sus inutţ ă ţ ideea c papa, în calitatea sa de cap al Bisericii catolice, nu poate greşiă niciodat în materie de dogm (este ină ă failibil). Dar cel care a dus papalitatea medieval pe culmea puterii ei a fost ă Inocen iu al III-lea (1161-1216).ţ În afar de func ia de a ad posti pe cei ce se retr geau din societate şi dină ţ ă ă mijlocul vitregiilor lumii (c lug rii), m n să ă ă ă tirile au avut şi alte multiple func ii.ţ Ele au ajutat supravie uirea înv turii în perioada regatelor barbare, cândţ ăţă via a urban (mediul propice ei) practic disp ruse. în m n stiri existau şcoliţ ă ă ă ă pentru cei ce doreau s înve e, se copiau manuscrise ale literaturii patristice şiă ţ ale celei clasice. Ele asigurau un refugiu pentru surghiuni ii societ ii, pentruţ ăţ c l tori, sau ofereau spa ii de spitaliă ă ţ zare. C lug rii au fost misionariă ă neîntrecu i, dar şi agricultori pricepu i, îmţ ţ bun t ind semin ele şi rasele deă ăţ ţ animale. Multe m n stiri au devenit locuri de pelerinajă ă

103

Page 104: Manual Istorie Clasa a IXa

2. INSTITU IILE STATULUI. ŢMonarhul era conduc torul suprem al staă tului, a c rui putere temporal emanaă ă de la Dumnezeu, fiind ca atare sanc ioţ nat de puterea spiritual de inut deă ă ţ ă Biseric : regele era „unsul" Domă nului pe p mânt. ăPrincipiile statului dinastic erau: a) viageritatea - alegerea pe via a monarhului; ţăb) masculinitatea - transmiterea tronului, de regul , doar b rba ilor; ă ă ţc) ereditatea (în Occident) şi electiv-ereditatea (în r s ritul Europei), ă ăd) regula de succesiune la tron e) integritatea corporal , regelui nu-i era permis s aib mutil ri degradante.ă ă ă ăSfatul monarhului era format din mari nobili care îl ajutau pe acesta în conducerea statului. El poart numele de ă Curia regis (Curtea regal ), care cuă timpul începe s se specializeze prin intrarea în cadrul s u a unor „legişti"ă ă recruta i din rândul or şenilor sau al marilor nobili cu studii juridice.ţ ăParlamentul sau Adunarea st rilor a fost ini ial un organ consultativ pentruă ţ rege, cuprinzând reprezentan i ai tuturor st rilor sociale, dar şi un organ ceţ ă putea acorda bani când regele cerea mai mult decât dona iile feudale obişţ -nuite. El a limitat astfel prerogativele regelui. în Anglia s-a introdus pentru prima dat în 1265, apoi a ap rut şi în celelalte state europene.ă ăJusti ia ţ se baza pe trei instan e: nobiliar , bisericeasc şi regal . ţ ă ă ăArmata ap ra statele medievale, dar şi intersele nobilimii împ r indu-se înă ă ţ infanterie (alc tuit din oameni simpli) şi cavalerie (alc tuit din nobilime). ă ă ă ăBiserica a fost institu ia care a sprijinit monarhia şi statul feudal.ţ

3. EUROPA OCCIDENTAL ŞI MAREA CRIZ EUROPEAN (SECOLELEĂ Ă Ă XIV-XV). Occidentul gravita înjurai papalit ii, dar şi al Imperiuăţ lui romano-german. Fran a îns , o dat cu dinastia capetian (987), începe opera de centralizare aţ ă ă ă statului în jurul monarhului, iar regele acestei ri se considera egalulţă împ ratului romano-german.ăSuveranul cel mai puternic este îns împ ratul Imperiului romano-german. Elă ă st pâneşte Germania, Burgundia şi Italia, unde capul spiritual al creştină ăt iiăţ are el însuşi un stat: Statul papal. La începutul secolului al XV-lea, Europa occidental cunoaşte o criz de o amploare uriaş . Devastat de foamete,ă ă ă ă Europa asist la dispari ia unei treimi din popula ia sa în epidemia de ciumă ţ ţ ă din 1348-1351. Mizeria provoac numeă roase revolte: în Fran a, Jacqueriaţ (1358), în Anglia, r scoala lui Wat Tyler (1381). ă

4. ANGLIAAnglia, împ r it în mici regate anglo-saxone, este cucerit în 1066 în urmaă ţ ă ă b t liei de la Hastings de ducele Normandiei, Wilhelm Cuceritorul. Wilhelm eraă ă fiul nelegitim al lui Robert, duce de Normandia. Anglia a cunoscut un proces de centralizare odat cu cucerirea normand . ă ă Dup cucerirea Angliei, Wilhelmă l a împ r it-o între lorzii normanzi şi şi-a petrecut cea mai mare parte aă ţ domniei suprimând rezisten a englez . Dar familia lui Wilhelm guverţ ă nează scurt vreme ara, în 1154, coroana trece în mâinile familiei franceze aă ţ Plantagene ilor. Dup un monarh puternic, precum Henric al II-lea, monarţ ă hia englez este sl bit de angajarea rii în cruciade (Richard Inim de Leu), dară ă ă ţă ă şi de limitarea puterii regale de c tre marii baroni prin actul numit ă Magna

104

Page 105: Manual Istorie Clasa a IXa

Charta Libertatum şi, mai apoi, prin instituirea Parlamentului (1265). St pânirile franceze ale lui ă Henric al-II-lea Plantagenetul(1154-1189) şi sl biciunile cape ienilor au determinat regii englezi s încerce anexareaă ţ ă Fran ei. ţ Fran a şi Anglia se angajeaz odat cu domnia lui Eduard al III-lea,ţ ă ă într-un r zboi interminabil, numit ă R zboiul de 100 de ani ă (1337-1453), ce a c p tat în cele din urm o anvergur europeană ă ă ă ă, conflict încheiat în 1456, cu victoria francezilor, ducând pân la urm la revenirea Angliei în limitele saleă ă insulare.

5. SPANIALa nord, apar regatele creştine ale Danemarcei, Suediei, Norvegiei. în sud, Spania, împ r it acum în mici regate (Leon, Castilia, Navarra, Aragon), luptă ţ ă ă cu musulmanii ce st pânesc cea mai mare parte a peninsulei. La începutulă secolului al Xl-lea, Peninsula Iberic era împ r it între statele musulmane dină ă ţ ă centra şi sud şi câteva regate creştine la nord. Conflictul început între cele dou p r i la începutul secolului al XI-lea (de Fernando de Castilia şi de tat lă ă ţ ă s u) va dura timp de 400 de ani, pân când, în 1492, a fost cucerit ultimulă ă regat musulman, Granada. Avansul creştinilor spre sud a fost completat de unirea dinastic prin c s toria lui ă ă ă Ferdinand de Aragon cu Isabela de Castilia şi lansarea în expedi iile coloniale ini iate de c l toriile lui ţ ţ ă ă Cristofor Columb.

6. ISTORIA ALTFELRichard I (1157- 1199), a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199. Era cunoscut şi sub numele de Richard Inim -de-Leuă datorit reputa iei sale deă ţ mare lider militar. Richard a fost fratele mai mic al lui William, Contele de Poitiers, Henric cel Tân r şi al Matildei a Angliei. Fiind cel de-al treilea fiu ală regelui Henric al II-lea şi al Eleonorei de Aquitania nu era de aşteptat c se vaă urca pe tron. Era, de asemenea, fratele mai mare al lui Geoffrey al II-lea, Duce de Brittany, Leonora a Angliei, Ioan Plantagenet şi Ioan, Conte de Mortain, care i-a succedat ca rege. Richard era fratele vitreg al Mariei de Champagne şi al lui Alix a Fran ei. Adesea era descris ca fiind preferatul mamei sale, Eleanor deţ Aquitaine. Irascibil, schimbator şi generos, Richard îşi caut modelele înă vechea cavalerie. Richard a fost viteazul cavaler care lipsea creştin t iiă ăţ devenite cinic şi calculat . Cu el, cruciada şi-a redobândit str lucirea, în lipsaă ă ă unei victorii durabile. El a devenit un exemplu pentru to i fiind primul care aţ devenit cruciat dup anun area cuceririi Ierusalimului de c tre Saladin.ă ţ ă Richard nu se simte deloc englez. El este, înainte de toate, un cavaler normand care ştie s mânuiasc lancea pe câmpul de lupt . În realitate, el nuă ă ă a petrecut în Anglia decât câteva luni, spre sfârşitul domniei sale. Pentru moment, datoria îl cheam spre ara Sfânt . El îl convinge pe prietenul şiă Ţ ă rivalul s u Filip al II-lea, rege al Fran ei, s porneasc în cruciad . Împ ratulă ţ ă ă ă ă Germaniei, Frederic Barbarossa, nu poate s fac altceva mai bun decât să ă ă devin , la rândul lui, cruciat.ăEduard al III-lea (1312 - 1377), a fost unul dintre cei mai de succes monarhi ai Angliei din Evul Mediu. El a transformat Regatul Angliei într-o putere militară a Europei. A domnit pe tronul Angliei timp de 50 de ani; de la Henric al III-lea pân la ă George al III-lea nici un alt monarh englez n-a avut o domnie atât de lung .Eduard a fost încoronat la vârsta de paisprezece ani. La vârsta deă şaptesprezece ani, a condus o lovitur împotriva regentului Roger Mortimeră

105

Page 106: Manual Istorie Clasa a IXa

lucru care a marcat începutul domniei sale personale. Dup ce a înfrânt, f ră ă ă s subjuge, Regatul Sco iei, în ă ţ 1340 s-a autodeclarat moştenitor la tronul francez începând ceea ce va fi cunoscut în istorie sub numele de R zboiul de oă sut de aniă . Eduard emite preten ii la tronul Fran ei sus inând c transmitereaţ ţ ţ ă coroanei franceze se face numai descenden ilor masculini ai regelui Filip al IV-ţlea, care era bunicul s u pe linie matern . Francezii au invocat Legea Salic deă ă ă succesiune şi au respins revendicarea regelui Angliei numindu-l moştenitor pe nepotul regelui Fran ei, ţ Filip al VI, care a domnit între anii 1328-1350. Mijlocul domniei lui Eduard al III-lea a fost o perioad semnificativ de activitate. Poateă ă cea mai cunoscut ini iativ legislativ a fost statutul Muncitorilor din ă ţ ă ă 1351 care a abordat problema lipsei for ei de munc cauzat de ţ ă ă Ciuma Neagră şi prin care s-a încercat stabilizarea salariilor şi a pre urilor. Legea a fost descrisţ ă ca fiind o încercare de "a legifera împotriva legii de cerere şi ofert ", ducând laă eşecul ei. Cu toate acestea, lipsa for ei de munc a creat o comunitate deţ ă interese în Camera Comunelor şi în Camera Lorzilor.Alt legisla ie importantă ţ ă include Actul de Tr dare din ă 1351 prin care s-a ajuns la un consens cu privire la definirea acestei controversate infrac iuni.ţ [Totuşi, cea mai mai semnificativă reform juridic a fost, probabil, cea legat de Justi ia de Pace.ă ă ă ţReconquista (Recucerirea) a fost procesul prin care regatele creştine din nordul Hispaniei (Spania şi Portugalia de ast zi) au recucerit ă peninsula Iberică de la musulmani şi mauri. Recucerirea a durat timp de aproape 800 de ani. Cucerirea Hispaniei de c tre ă Umayyazi de la vizigo iţ a avut loc la începutul secolului al VIII-lea şi se consider de obicei c Reconquista a început aproapeă ă imediat, în 722, odat cu ă b t lia de la Covadongaă ă , şi s-a încheiat în 1492, prin cucerirea Granadei. În 1236 ultima fort rea musulman din ă ţă ă Granada a fost cucerit de ă Ferdinand al III-lea de Castilia, dup care Granada a devenit stată vasal al regatului creştin pentru urm torii 250 de ani. La ă 2 ianuarie 1492, ultimul conduc tor musulman din regiune, Abu 'abd Allah Muhammad XII (sauă Boabdil din Granada), s-a predat lui Ferdinand al II-lea de Aragon şi reginei Isabela a Castiliei ("Regii Catolici"). Prin aceasta s-a ajuns la crearea statului Romano-Catolic unit care a cuprins aproape tot teritoriul Spaniei de ast zi.ă Navarra a r mas separat pân în ă ă ă 1512.Isabela I a Castiliei (1451 -1504) a fost regin a Castiliei şi Leonului.ă Împreun cu so ul ei, ă ţ Ferdinand al II-lea de Aragon, a pus bazele viitoarei unific ri a ă Spaniei realizat de nepotul ei, Carol I al Spaniei (ă Carol Quintul).Versiunea castilian a numelui s u era „Ysabel” („Isabel” în formaă ă modern ), originea numelui fiind ă ebraică - Elisth. În rile ţă germanice, este cunoscut mai degrab dup versiunea ă ă ă italiană a numelui s u, ă Isabella. Numele so ului s u este „Fernando” în ţ ă spaniolă, dar Ferdinand în alte limbi, inclusiv româna. Inscrip ia oficial de pe mormântul lor este în ţ ă latină, iar numele lor apar sub forma „Helizabeth”, respectiv „Fernandus”.Papa Alexandru al VI-lea i-a numit pe Ferdinand şi Isabela „Regii Catolici” (în spaniol , „ă los Reyes Católicos”). Este cunoscut în Spania şi ca „ă Isabel la Católica”.Isabela a fost ultimul monarh al dinastiei Trastámara, care fusese întemeiat de ă Henric al II-lea al Castiliei.Isabela i-a expulzat pe evrei din Spania şi a transformat Inchizi ia spaniolţ ă (care exista din secolul XIII) într-o institu ie puternic , ale c rei victime au fost în primul rând evreii recentţ ă ă converti i la ţ catolicism. Cu toate acestea, precum ibericii în general şi majoritatea nobililor iberici, avea şi ascenden evreiascţă ă : trei dintre str -ăstr -bunicii s i erau evrei (ă ă sefarzi).

106

Page 107: Manual Istorie Clasa a IXa

7. CRONOLOGIE432-461: Sf. Patrick converteşte Irlanda la creştinism 496: botezul lui Clovis, regele francilor 589: Reccared I, regele vizigo ilor, îmbr işeaz creştinismul roman ţ ăţ ă597: c lug rul benedictin Augustin debarc în Kent pentru a r spândiă ă ă ă creştinismul printre anglo-saxoni. Este trimis de papa Grigore I. 718-740: c l toriile misionare ale Sfântului Bonifaciu în Germania ă ă966: convertirea cneazului Poloniei Mieszko I 995: convertirea regelui Olaf al Norvegiei 991: marea invazie danez în Anglia ă1001: convertirea lui Vajk/Ştefan, regele maghiarilor1008: convertirea regelui Olaf al Suediei1017-1035: domnia lui Knut cel Mare, ce reuneşte sub autoritatea sa Danemarca (1017), Norvegia (1028) şi Anglia (1031); dup moartea sa, acestă stat se destramă1019-1054: domnia lui Iaroslav cel în elept la Kievţ1066: cucerirea Angliei de c tre Wilhelm Cuceritorulă1071: normanzii întemeiaz un stat în Siciliaă1189-1199: Richard Inim de Leu, rege al Anglieiă1196-1227: Genghis-Han, mare han al mongolilor1337-1453: R zboiul de 100 de ani dintre Anglia şi Fran aă ţ1348-1352: ciuma neagră1378: începutul Marii Schisme (catolice)1385: Uniunea polono-lituanian de la KrewoăSfârşitul secolului al XIV-lea: Introducerea oilor merinos în Spania.1415: b t lia de la Azincourt; frană ă cezii sunt înfrân i de Henric al V-leaţ1431: moartea Ioanei d'Arc1469: c s toria dintre Ferdinand de Aragon şi Isabela de Castiliaă ă1492: sfârşitul regatului musulman al Granadei; prima c l torie a lui Cristoforă ă Columb în America

8. DIC IONARŢBaron: mare senior, în Anglia. Parlament: adunare alc tuit din baronii şi episcopii din regatul englez, ca şiă ă din reprezentan ii burghezilor din oraşe. ţŞerif: reprezentant al regelui în comitatele englezeşti. El execut poruncileă regelui, percepe impozitele, face dreptate şi se ocup de poli ie.ă ţCentralizare: ac iunea de unificare teritorial şi politic a statuluiţ ă ăMagna Charta Libertatum: actul care erau garantate libert i ăţ englezilor de c tre regele Ioan (în 1215 sub presiunea r zboiului civil ap rut apoi cuă ă ă ă anumite modific ri în 1216, 1217 şi 1225)ăCancelarie: personal ce se ocup de coresponden a regeluiă ţCurtea de conturi: sec ie specializat a cur ii ce se ocup cu problemeleţ ă ţ ă fiscale ale regatuluiBalivi: administratori regaliSeneşal: administrator regal pentru provinciile mari alipite domeniului regalEşichier: în Anglia, personal ce verifica finan ele regaleţ

107

Page 108: Manual Istorie Clasa a IXa

XXIII.STATUL MEDIEVAL ÎN SPA IUL ROMÂNESCŢ

1. DEMOGRAFIE ŞI SOCIETATESpa iul de locuire românesc se întindea la începutul mileniului II pe fostulţ teritoriu dacic, însumând circa 4000 de aşez ri predominant rurale, bazate peă obştile libere de agricultori şi p stori, organiza i în forma iuni prestatale zonaleă ţ ţ şi implica i în via a comercial-social şi politico-militar a sud-estuluiţ ţ ă ă european.

2. LUMEA RURAL LA ÎNCEPUTUL MILENIULUI IIĂSocietatea româneasc de la începutul mileniului II gravita în jurul obştiiă rurale, bazat pe proprietatea comun a p mântului, cu propria ierarhie social ,ă ă ă cu o incipient clas feudal , pl tind tribut statului sau unei puteri politico-ă ă ă ămilitare vremelnice.

3. DE LA AUTONOMIE LA STATPrimele informa ii despre forma iunile statale româneşti ne sunt date pentruţ ţ începutul secolului X, de c tre ă Gesta Hungarorum a lui Anonymus ce vorbeşte în Transilvania de voievodatele/ducatele lui Gelu, Glad şi Menumorut. Acestea sunt localizate în interiorul spa iului transilvan, în Banatţ şi Crişana, opunându-se expansiunii maghiare, cele trei forma iuni româneştiţ sunt supuse domina iei lui Arpad şi respectiv în cazul lui Gelu , al c petenieiţ ă Tuhutum.

4. CUCERIREA TRANSILVANIEIUn secol mai târziu ofensiva maghiar are de a face cu opozi ia lui ă ţ Ahtum urmaş al lui Glad ce st pânea Banatul şi Crişana şi ceea a luiă Gyla/Gyula/Geula urmaş al cuceritorului Tuhutum, ortodox şi rud (unchi) ală regelui maghiar Ştefan cel Sfânt, ce st pânea intregul spa iu al depresiuniiă ţ transilvane. Ambii sunt vasali Bizan ului şi se opun, f r succes cuceriri ini iateţ ă ă ţ de regele Ştefan cel Sfânt. Regalitatea maghiar anexeaz treptat spa iulă ă ţ transilvan, în sec.XI-XIII, pe direc ia nord-vest sud-est impunând aici institu iiţ ţ de timp occidental. Conducerea voievodatului este acordat unui voevodă numit de rege(primul este Leustachius în 1176) ce guverna peste 7 comitate.

5. ORGANIZAREA TRANSILVANIEI MODERNEVoievodul Transilvaniei exercita puterea în 7 comitate, organisme de administra ie de model occidental, bucurându-se de o larg autonomie fa deţ ă ţă regalitate. Regalitatea colonizeaz în spa iul estic şi sud-estic peă ţ secui(popula ie r zboinic de origine incert dar vorbind maghiara) organiza iţ ă ă ă ţ în 7 scaune, respectiv din 1196 pe germani(în special saxoni, de aici denumirea generic de saşi)în sud şi în nord-est, organiza i în 7 scaune şi 2ă ţ districte. Temporar aici sunt aduşi cavalerii teuroni în ara Bârsei(1210-1225),Ţ respectiv pe cavalerii ioani i în Banatul de Severin. ţ Românii îşi p strauă autonomia în 30 de districte(ce\e mai multe în Banat, Amlaş, F g raş, Ha eg şiă ă ţ Maramureş) în timp ce profitând de criza regalit ii voievozii precum ăţ Roland Borşa şi Ladislau Khan manifest tendin e de independen .ă ţ ţă 6. AL DOILEA ARAT ROMÂNO-BULGARŢ

108

Page 109: Manual Istorie Clasa a IXa

Criza politic a puterii bizantine din timpul dinastiei Angelilor a permisă restaurarea statului bulgar, restaurare în care rolul conduc tor şi politic aă revenit românilor sud-dun reni/vlahilor ă sub conducerea fra ilor ţ Petru, Asan şi Ioni . ţă Preluând puterea dup asasinarea fra ilor s i, ă ţ ă Ioni (1196-1207)ţă a creat o mare putere ce rivaliza cu Imperiul latin de Constantinopol. A luat leg tura cu papa Inocen iu al-III-lea, a acceptat catolicismul şi a fostă ţ recunoscut ca împ rat al vlahilor şi bulgarilor. ă Statul atinge apogeul sub Ioan Asan al-II-lea(1218-1241), când disput cu ungurii şi bizantinii domina iaă ţ spa iului balcanic. Revenirea la ortodoxie este urmat de o bulgarizare aţ ă statului şi a elitelor sale conduc toare, iar dup 1277 se produce sl birea şiă ă ă divizarea acestuia.

7. ÎNTEMEIEREA RII ROMÂNEŞTIŢĂMarea invazie t taro-mongol a produs distrugeri, dar în acelaşi timp a oprită ă expansiunea maghiar şi polon , permi ând o mai bun cristalizare aă ă ţ ă forma iunilor prestatale de la sud de Carpa i. Diploma cavalerilor ioani i,ţ ţ ţ coloniza i de regii maghiari în Banatul de Severin men iona existen aţ ţ ţ voievodatelor lui Litovoi(nordul Olteniei şi ara Ha egului) Ţ ţ şi Seneslau(Argeş, Muscel, Dâmbovi a şi F g raş), a ţ ă ă cnezatelor lui Ioan şi Farcaş (pe cursul Oltului sud carpatin). Legenda desc lecatului lui "Negru-ăVod " din F g raş, reflect aportul elementului românesc transilv nean ce seă ă ă ă ă opunea feudaliz rii şi catoliciz rii angevine, la formarea statului românescă ă sud-carpatic.Dup eşecul tentativei de independen a lui ă ţă Litovoi din perioada 1275-1277, documentele îl men ioneaz în ţ ă 1324 ca mare voievod şi unificator pe Basarab, fiul lui Tihomir şi urmaş al lui Seneslau. Unificarea teritoriilor sud carpatice pe fondul vidului de putere în Ungaria şi Balcani este des vârşit militar prin victoria împotriva lui Carol Robert deă ă Anjou în 1330 la Posada.

8. ANII CONSOLID RII INSTITU IONALEĂ ŢNicolae Alexandru(1352-1364) consolideaz statul îi extinde grani ele spreă ţ est la nord de gurile Dun rii, creaz mitropolia ortodox de la Argeşă ă ă (1359) şi se apropie de puterile balcanice. Vladislav I Vlaicu(1364-1377) des vârşeşte institu iile statului, bate moned şi respinge un atac maghiar.ă ţ ă

9.DOBROGEATeritoriul dintre Dun re şi Marea Neagr , revine ă ă între 971-1204 sub autoritate bizantin , ă iar dup acesta dat , pe fondul crizei din Balcani se afirmă ă ă conduc torul local ă Balica ce sprijin pe Ioan V Paleologul în ă 1346. Statul s u,ă " ara Cavarnei" Ţ este dezvoltat în spa iul ţ dintre Dun re, Mare şi linia Rusciuk-ăVarna de Dobrotici. La moartea lui Ivanco în 1388 în lupta cu turcii voievodul muntean Mircea cel Bâtr n anexeaz acest teritoriu.ă ă

10. ÎNTEMEIREA MOLDOVEISpa iul est carpatic se afl în aten ia Poloniei şi Ungariei, înj contextul lupteiţ ă ţ antit tare. Regele maghiar Ludovic I cel Mare, creeaz în nord-vestul Moldoveiă ă o marc militar cu capitala la Baia, condus de voievodul română ă ă maramureşan Dragoş de Bedeu. Pe fondul luptei antimaghiare are loc trecerea în Moldova a conduc torului maramureşan, voievodul ă Bogdan de Cuhea(1359-1365) împreun cu oamenii s i. Acesta va prelua conducereaă ă

109

Page 110: Manual Istorie Clasa a IXa

luptei, spijinit de localnici contra voievodului filomaghiar Balc, reuşinmd să constituie un stat independent între Carpa i şi Şiret.ţ . Urmaşii s i ă La cu (1365-ţ1374), Petru I Muşat(1374-1391) şi Roman I Muşat(1391-1394), vor consolida institu iile statului, se vor apropia de Polonia şi vor des vârşiţ ă unificarea teritorială pân la Nistru şi MareaNeagră ă(1393).

11. ISTORIA ALTFELVoievodatul Maramureşului. În 1199, voievodatul este înglobat în cadrul Regatului Ungariei ca forma iune politic -tamponţ ă înspre Cnezatul Kievean. Voievozii români îşi p streaz îns vechile privilegii. În ă ă ă 1347, regele Ungariei, Ludovic I, trece în Moldova unde îi invinge pe t tariă . Acolo, el îl las pe unul dintre participan ii la campanie, ă ţ Dragoş, cneaz în Maramureş, să întemeieze o marcă împotriva t tarilor. Opt ani mai târziu, în ă 1359, un alt cneaz din Maramureş, Bogdan, trece în Moldova şi îl alung pe nepotul luiă Dragoş, Balc, apoi întemeiaz statul independent ă Moldova. Balc se întoarce în Maramureş unde devine cneaz împreun cu v rul s u ă ă ă Drag. În 1365, voievodatul Maramureşului devine comitat în cadrul Ungariei. Comitatul a existat pân în ă 1553, când a fost înglobat in Principatul Transilvaniei. Voievodatul (ducatul) b n eană ăţ . Se presupune c teritoriul b n ean era,ă ă ăţ pân la moartea arului ă ţ Simeon I al Bulgariei, în 927, o marcă a aratuluiţ bulgar. Ieşirea voievodatului de sub tutela bulgar s-a produs, probabil cuă ajutor cuman, imediat dup aceast dat , pe fondul sl birii accentuate aă ă ă ă influen ei ţ Bulgariei în sud-estul european. Voievodatul a fost atacat, după toate probabilit ile înainte de ăţ 934, de o expedi ie a cetelor ţ maghiare, conduse de Zuard, Cadusa (fratele lui Zuard) şi Boyta care, într-o prim faz , aă ă cucerit partea nord-vestic a voievodatului. Dup relat rile ă ă ă notarului anonim al regelui maghiar Béla al III-lea în Gesta Hungarorum, Glad s-a opus n v litorilor pe râul ă ă Timiş, într-un loc numit Vadum Arenarum (Vadul nisipurilor), unde armata sa, compus din bulgari , cumani şi români, a fostă înfrânt . Refugiat în fort rea a Kevee, (ă ă ţ Cuvin; exist şi opinia dup careă ă aceast fortifica ie ar fi localizat la nord de ă ţ ă Mureş, la Cuvin, Arad), voievodul a fost silit s cear pace, cedând coali iei de triburi maghiareă ă ţ aceast cetate. Glad mai st pânea şi cet ile Vrscia (ă ă ăţ Orşova sau Vârşeţ) şi Horom (Banatska Palanka). El şi urmaşii s i au st pânit în continuareă ă teritoriul b n eană ăţ , poate cu excep ia col ului nord-vestic şi a unei fâşii de-aţ ţ lungul Tisei, unde urmele arheologice indic o intens locuire maghiar , încă ă ă ă înainte de mijlocul secolului al X-leaGlad a fost voievod (duce) al unei forma iuni statale medievale timpuriiţ localizat pe teritoriul ă Banatului istoric (teritoriul dintre Tisa, Mureş, Dun re şiă Carpa i), în prima jum tate a ţ ă secolului al X-lea. Ahtum (scris şi Achtum, Ohtum sau Ajtony) a fost voievod (duce) al unei forma iuni statale medievale timpurii localizat pe teritoriul ţ ă Banatului istoric (teritoriul dintre Tisa, Mureş, Dun re şi Carpa i), în prima jum tate a ă ţ ă secolului al XI-lea, având ca reşedin cetatea ţă Morisena sau Maresiana, aflat pe malulă Mureşului. Teritoriul de la Criş, pân la hotarul ă Transilvaniei, şi pân la ă Vidin şi Severin se numea pe atunci (anul 1000) Morisena. A construit în Morisena, cu binecuvântarea episcopilor de rit grecesc, o m n stire închinat ă ă ă Sfântului Ioan Botez torulă şi a pus aici un egumen cu c lug ri de rit grecesc. Mai târziu,ă ă Chanadin (Chanadinus), un general maghiar, fiul lui Dobuca, (nepotul regelui Ştefan I al Ungariei), care împreun cu tat l s u fusese botezat dup rită ă ă ă

110

Page 111: Manual Istorie Clasa a IXa

grecesc, învingându-l pe Ahtum, a zidit o biseric închinat ă ă Sfântului Gheorghe şi aşeaz aici tot c lug ri de rit grecesc. La porunca regelui Ştefan, ara s-aă ă ă ţ numit Cinadina, iar clerul a trebuit s treac la ă ă catolicism. Ahtum a murit pe la 1021. Menumorut (în original Menumorout) a fost men ionat în cronica notaruluiţ Anonymus al regelui ungur Béla al III-lea ca fiind duce al rii dintre ţă Tisa, Mureş, şi Mun ii Apuseniţ , locuit de "cozari" (probabil o ramur a ă hazarilor), având ca reşedin cetatea ţă Biharea, pe timpul venirii ungurilor (896). În lupta cu ungurii, Menumorut pierde partea de vest a ducatului s u pân la ă ă Criş, p strând numai partea dintre ă Criş şi Mureş, cu cetatea Biharea, şi devenind vasalul ungurilor. Pe vremea regelui Ştefan I al Ungariei, aceast parteă meridional a ducatului bihorean a fost unit cu ducatul b n ean de subă ă ă ăţ Ahtum, care st pânea ara dintre ă ţ Dun reă , Tisa, Criş şi mun i. Când a fostţ învins de regele Ştefan, ducatul lui Ahtum a fost alipit teritoriilor ungureşti (dup ă 1003). Teritoriile ducatelor cucerite de unguri şi locuite de români şi slavi (care se contopesc pân la urm cu românii), p streaz o anumită ă ă ă ă autonomie na ional sub propriii conduc tori, numi i ţ ă ă ţ cnezi şi voievozi, şi cu drepturi proprii ale românilor ("ius valachicum"), pân la desfiin area regatuluiă ţ ungar în 1526.Menumorut pare s fi fost nepotul lui Morout/Morut, probabil şiă el duce bihorean. Îns existen a lui Morut este disputat , şi unul şi altul fiindă ţ ă probabil acelaşi. Dragoş este cunoscut din cronicile moldoveneşti ca desc lec tor în ă ă Moldova şi primul ei voievod. Cronicile spun c ă voievodul român Dragoş, fiind la vân toare şi urmarind un zimbru, a venit din ă Maramureş la apa Moldovei, şi pl cându-i locul, s-a aşezat acolo şi a populat ara cu români dină ţ Maramureş.Dup tradi ia p strat în ă ţ ă ă "Cronica Anonim a Moldovei"ă , apoi în unele copii ale cronicii lui Grigore Ureche cu p r i interpolate, precum şi laă ţ Miron Costin, se spune c Dragoş a ieşit cu oamenii s i din Maramureş şi aă ă desc lecat în Moldova ă "în zilele lui Lasl u craiul unguresc, care cu ajutorulă românilor i-a scos pe t tari din Moldova, gonindu-i peste Nistru"ă . T tarii, careă erau aşeza i din ţ 1241 în Moldova, de unde obişnuiau s fac incursiuni pesteă ă Carpa i, au fost înfrân i în Moldova de oştile ţ ţ regelui Ungariei, Ludovic I (1342 - 1382), în primii ani de domnie ai acestuia, sub conducerea voievodului Transilvaniei Andrei Lackfi. Astfel, t tariiă au fost sili i s se retrag din arţ ă ă ţ ă peste Nistru, spre nordul M rii Neagre şi Crimeea. Pentru ca aceştia s nu seă ă mai întoarc şi s prade iar ă ă Transilvania, regele ungar l-a pus pe Dragoş, ca vasal, la conducerea noii entit i numite ăţ Moldova cu reşedin a la ţ Baia, având obiectivul de a ap ra trec torile prin care t tarii obişnuiau s treac pesteă ă ă ă ă mun i. ţBogdan I este considerat întemeitorul Moldovei de sine st t toare, cuă ă reşedin a la ţ Baia. Dup încercarea lui ă Dragoş de a înfiin a, în partea de NV aţ Moldovei, un voievodat dependent de Ungaria, numit ara Moldovei (dupa râulŢ Moldova), Bogdan, voievodul român din Maramureş (1342 - 1345), aflat în conflict cu regele Ungariei, ocup în ă 1359, cu românii din Maramureş acest voievodat.Bogdan care st pânea în ă Maramureş o moşie vast numit Cuheaă ă sau Cuhnea, se afla în duşm nie cu regele Ungariei înc din ă ă 1343. Nemaiputând r mâne aici din cauza duşm niei amintite, Bogdan ia decizia înă ă 1359 s treac în Moldova, unde tocmai murise ă ă Sas, fiul lui Dragoş. Înso it deţ fiii s i, de rude şi o oaste mic , Bogdan a trecut mun ii, i-a învins pe urmaşii luiă ă ţ Sas şi l-a alungat pe fiul acestuia numit Balc sau B li care era la conducereă ţă

111

Page 112: Manual Istorie Clasa a IXa

dup trecerea în nefiin a tat lui s u.Încerc rile regelui ă ţă ă ă ă Ludovic cel Mare de a-l aduce pe Bogdan I la supunere, nu izbutesc, şi Bogdan, înving tor asupraă oştilor trimise adeseori contra lui, se men ine ca domn independent. Dup el,ţ ă ca întemeietor al principatului, Moldova a fost numit Bogdania. De la el s-aă p strat şi prima moned moldoveneasc , cu inscrip ia: "Moneda Moldaviae-ă ă ă ţBogdan Waiwo(da)". El a zidit o m n stire la ă ă R d u iă ă ţ (în Bucovina), unde a fost înmormântat. Dinastia As neştiloră a fost o dinastie de conduc tori ai unui stat medievală numit Imperiul Vlaho-Bulgar (în istoriografia modern Al Doilea arat Bulgar),ă Ţ între 1187 şi 1280. Dinastia as neştilor şi Imperiul Vlaho-Bulgar au ap rut înă ă urma r scoalei vlahilor şi bulgarilor din ă Imperiul Bizantin, în iarna anilor 1185/1186, în urma creşterii taxelor. Primii conduc tori ai dinastiei s-auă autodenumit “Împ ra i ai bulgarilor şi vlahilor” (în special ă ţ Caloian). Mai târziu, al i conduc tori, precum ţ ă Ioan Asan al II-lea, şi-au luat numele de “ ari aiŢ bulgarilor şi grecilor”. Originile dinastiei, în special etnia celor trei fra i Asanţ (Petru, Asan şi Caloian), r mân sursa a numeroase controverse între istoriciiă români şi cei bulgari. Sursele medievale îi consider pe primii trei conduc toriă ă ai dinastiei, Asan I, Teodor Petru şi Caloian de origine vlahă.Au ap rut treiă ipoteze principale referitoare la originea lor: origine vlahă (român sauă aromân ), sprijinit de numeroşi istorici români, care nu consider c există ă ă ă ă motive de îndoial asupra etnicit ii lor, deoarece cronicile sunt clare înă ăţ aceast privin ; ă ţă origine bulgară ipotez sprijinit de istoricii bulgari, careă ă afirm c nu e decât o problem de terminologie, şi c prin “vlah” surseleă ă ă ă medievale f ceau de fapt referire la “bulgari”; ă origine cumană deoarece unele dintre numele din aceast dinastie, incluzând Asan şi Belgun (porecla luiă Ioan Asan I) provine din limba cumană. Cumanii au fost un popor originar din Asia, din grupul turcicilor-kîpceak. Secolul al IX-lea i-a surprins pe cumani în spa iul geografic dintre fluviile ţ Ural şi Volga, în proximitatea pecenegilor. Dup mutarea pecenegilor la vest, întreă Nistru şi Carpa i, pe la finele secolului al IX-lea, cumanii au ocupat loculţ acestora dintre Don şi Nipru. În a doua jum tate a secolului al XI-lea, dup ceă ă hoardele pecenegilor s-au mutat peste Dun reă , cumanii au luat în st pânireă (1057) şi ara pecenegilor dintre Nistru şi Carpa i, unde resturile pecenegilor s-ţ ţau contopit cu ei. Au f cut o incursiune şi în ă Transilvania în 1092. Totuşi, centrul puterii lor a r mas şi mai departe între Don şi Nipru (ă Cumania albă) pân când ă t tariiă , dup b t lia de la Kalka (ă ă ă 1223) i-au silit s se retrag înă ă apus. În acel moment cumanii s-au aşezat (1239 – 1240) în num r mai mare,ă la vest de Nipru pân la ă Dun reă (cumania neagr ), p r i st pânite de ei încă ă ţ ă ă din a doua jum tate a secolului al XI-lea. Cu aceast ocazie unii dintre cumaniă ă s-au strecurat printre români, al ii au trecut în ţ Ungaria sub şeful lor Cuten, în timp ce alt parte a trecut peste ă Dun reă sub Jonas. Risipit în toate direc iile, înţ scurt timp poporul cuman a disp rut. “Cumanii negri”, de care se vorbeşte înă secolul al XIII-lea, erau probabil amesteca i cu ţ români din Valahia, care era cunoscut în acea vreme sub numele de Cumania. În toponimia ă Moldovei şi Munteniei au r mas multe locuri care p streaz denumiri care amintesc deă ă ă cumani, cum ar fi: Comani, Comana, Comanca, Teleorman, Caracal, dar şi numele propriu Coman. Despre limba lor, s-a p strat un glosar al unuiă vene ian din secolul al XIII-lea.ţ

12. CRONOLOGIE

112

Page 113: Manual Istorie Clasa a IXa

1001-1003: regele Ştefan al Ungariei începe cucerirea Transilvaniei 1176: este men ionat voievodul Leustachiusţ1247: cavalerii ioani i primesc banatul de Severin şi atest primele cristaliz riţ ă ă statale la sud de Carpa iţ1330: b t lia de la Posada, ara Româneasc îşi afirm neatârnarea.ă ă Ţ ă ă1347: constituirea episcopiei catolice de Milcov1352-1364: domnia lui Nicolae Alexandru în ara RomâneascŢ ă Dup 1359:ă Constituirea statului neatârnat al Moldovei.1364-1365: Bogan din Cuhea preia st pânirea în Moldova ă1364-1377: domnia lui Vladislav Vlaicu în ara Româneasc ; apar primeleŢ ă monede ale rii RomâneştiŢă1365-1374: domnia lui La cu în Moldovaţ1374-1391: domnia lui Petru Muşat I în Moldova 1391-1394: domnia lui Roman Muşat I în Moldova1394-1396: Primele mari înfrunt ri româno-otomane.ă

13. DIC IONARŢComitat: Unitate administrativ-teritorial în Europa Occidental medieval . Înă ă ă Transilvania era condus de un comite subordonat regelui maghiar, dispunea de o garnizoan şi de o cetate, iar în aria sa teritorial erau constituiteă ă domenii feudale. Diploma cavalerilor ioani i:ţ Act prin care regele maghiar Bela al IV-lea acorda, la 2 iunie 1247, perceptorului ordinului, Rembald, o sum de priviă legii în leg tur cu aşezarea lor în Banatul Severinulul. Nu este clar dac au venit şiă ă ă au plecat sau dac nu au venit niciodat . Diploma cuprinde îns o sumă ă ă ă inestimabil de informa ii pentru evaluarea societ ii româneşti extracarpaticeă ţ ăţ la jum tatea secoluă lui al Xlll-lea, dup marea invazie mongol .ă ăGesta Hungarorum: „Faptele de vitejie ale ungurilor", cronic scris deă ă notarul unuia din regii maghiari cu numele Bela, foarte probabil la sfârşitul secolului al Xll-lea sau la începutul secolului urm tor. Cronica înf iă ăţ şează cucerirea Pannoniei de c tre unguri şi primele lor expedi ii peste Tisa. Oferă ţ ă informa ii despre ducatele conduse de Menumorut, Gelu şi Glad. ţMarc :ă Comitat de grani ; provincie de grani cu rol militar. ţă ţăReligie recepta: Confesiune acceptat de conducerea de stat. Dac înă ă secolul al XlV-lea, în Transilvania, aceast calitate o avea exclusiv catoliă cismul, în secolul al XVI-lea, pe m sura succeselor Reformei religioaă se, au fost acceptate de principe şi Diet trei, respectiv patru religii recepte, ad ugându-ă ăse luteranismul, calvinismul şi unitarianismul.Desc lecat:ă aşezarea într-un loc pentru a întemeia o ar (termen folosit maiţ ă ales de cronicari).Greav: (germ. graf) conduc tor al saşilor. ă

XXIV. RILE ROMÂNE ŞI STATELE VECINEŢĂ

1. RELA IILE COMERCIALEŢActul politic al întemeierii rii Româneşti şi a Moldovei este dublat de celŢă spiritual al cre rii mitropoliilor ortodoxe de Argeş, Severin şi Suceava. În plană economic se observ o societate autosuficient alimentar, predominant rurală ă ă şi agrar-pastoral . Ea este influen at de comer ul de tranzit pe linia Polonia-ă ţ ă ţ

113

Page 114: Manual Istorie Clasa a IXa

Balcani prin spa iul muntean şi cel baltico-pontic prin spa iul moldovenesc.ţ ţ Existen a unor comptoare genoveze la Chilia şi Cetatea Alb , a unor mariţ ă antrepozite de mirodenii şi produse orientale la Braşov şi Lvov, determin ună înalt nivel de schimburi de m rfuri şi deci o prosperitate a voievozilor, bazată ă pe taxele vamale şi de tranzit.

2. INSTITU IILE MEDIEVALE ÎN RILE ROMÂNEŢ ŢĂrile române dispun de o organizare şi un sistem de institu ii similar cu cel alŢă ţ

feudalismului occidental, dar cu anumite tr s turi specifice spa iuluiă ă ţ românesc.aceste institu ii sunt:ţ- domnia, institu ie central ce apare odat cu statele feudale, legiferat prinţ ă ă ă ordinea divin şi stabilit pe principii electiv ereditare din familiile Muşatiniloră ă şi Basarabilor. Domnul are puteri executive, juridice, fiscale, religioase, administrative şi militare, era "st pânul rii şi al p mântului", comandant ală ţă ă armatei. - sfatul domnesc, format ini ial din to i boierii iar apoi din boierii cuţ ţ dreg torii, cuprindea pe mitropolit, pe loc iitorul domnului(ă ţ Banul Olteniei respectiv Portarul Sucevei) şi principalii dreg tori. Raporturile sale cuă domnul erau determinate de puterea domnului, unii voevozi autoritari reuşind s domine sfatul.ă- adunarea rii,ţă organ consultativ, se întrunea periodic pentru a aproba noi impozite, ridicarea general la oaste, tratatele de pace şi r zboiul.Alc tuit dină ă ă reprezentan ii nobilimii, clerului, oraşelor, al armatei şi al satelor privilegiate.ţ în Transilvania din 1366 cuprind doar pe catolici, iar din 1437 românii sunt excluşi. - administra ia,ţ era centralizat şi condus de reprezentan ii domneşti.ă ă ţ Existau 22 de jude e în ara Româneasc şi 22 de inuturi în Moldova , în timpţ Ţ ă ţ ce în Transilvania voievodul conducea 7 comitate, saşii având 7 scaune şi 2 districte(Braşov şi Bistri a) conduse de un comite supus direct regelui ungar,ţ secuii aveau 7 scaune conduse de un comite numit de rege iar românii aveau 30 de districte. Oraşele erau autonome în Transilvania având în frunte 12 consilier şi un primar ales, fiind centre meşteşug resc-comerciale. în spa iulă ţ extracarpatic, oraşele predominant centre comerciale, aveau semiautonomie peste cei 12 pârgari sau jude i aflându-se reprezentantul domniei, vornicul sauţ pârc labul de târg. ă- justi ia,ţ era cu un pronun at caracter de clas fiind ierarhizat în judecataţ ă ă obşteasc , boiereasc , a administra iei locale şi voievodal (regal ) aceastaă ă ţ ă ă din urm singura în drept a da pedeapsa cu moartea. ă- biserica, cea ortodox era afiliat domniei, ierarhizat av nd în frunte peă ă ă ă Mitropolitul Ungro-Vlahiei (1359) şi pe Mitropolitul Moldovei şi al Sucevei(1401-1402). În Transilvania, ortodoxia este în inferioritate, predominând juridic catolicismul iar din 1541 ap rând sistemul "religiilor recepte". ă- armata, este dotat cu armament compatibil cu cel european. Armataă permanent (10-15.000) era alc tuit din mercenari şi garda domeasc , loră ă ă ă ad ugânduli-se trupele neperemanente(25-40.000)format din trupeleă ă nobiliare, clericale, or şeneşti şi ale ranilor liberi, la care se adaug cet ileă ţă ă ăţ de piatr .ă

3. RILE ROMÂNE ŞI IMPERIUL OTOMANŢĂ

114

Page 115: Manual Istorie Clasa a IXa

Raporturile româno-otomane desf şurate timp de 5 secole au avut numeroaseă fa ete dominate îns de latura politico-militar . Conflictul care a cunoscut doarţ ă ă 9 campanii otomane nord dun rene în secolul XV, a predominat ca un conflictă de uzur şi de gheril ce alterna cu perioade de acalmie dublat de oă ă ă confruntare ideologic creştini-musulmani, împrumutat de noi din gândireaă ă politico-religioas bizantin . ă ă Expansiunea otoman atinge în ă 1393 linia Dun riiă şi rile române devin prima linie a luptei antiotoman . Raportul de for e esteţă ă ţ atât din punct de vedere numeric, strategic, tehnic şi ca resurse de partea otomanilor, românii ob inând victorii atunci când duc b t lii în pozi iiţ ă ă ţ strategice sau în b t lii surpriz . ă ă ă

4. ALIAN E ŞI COMBATAN IŢ ŢConfrunt rile au avut ini iatori români, otomani şi occidentali, iar voievoziiă ţ românii au participat la ele în diverse ipostaze. La începutul ofensivei otomane, românii au aderat la ideea de cruciad sus inut de papalitate cuă ţ ă sprijinul Ungariei şi Poloniei, combinate cu vaste coali ii româneşti cum ar fiţ cele ini iate de Iancu de Hunedoara şi Ştefan cel Mare.ţ Participarea individual , solidar sau cruciat a românilor la lupta antiotoman se încheieiă ă ă ă cu vasalizarea românilor, intrarea lor din Dar-al-Jihad(casa r zboiului) în Dar-ăal-Ahd(casa p cii) ă f cându-se prin tratate ce le confirmau autonomia şiă men inerea organiz rii proprii. Raporturile economice de vasalitate suntţ ă variabile în func ia de raportul militar româno-otoman, dar se evit statutul deţ ă Dar-al-lslam(casa islamului) specific spa iului sud dun rean. Autonomiaţ ă românilor era identic cu cea a Ragusei şi a hanatului Crimeii şi devine un faptă definitiv dup domnia lui Mihai Viteazul.ă

5. MIRCEA CEL B TRÂN ŞI PRIMELE SUCCESE ANTIOTOMANEĂPrimele confrunt ri încep în ă 1369 când domnul muntean Vladislav I Vlaicu sprijin restaura ia arului bulgar de Vidin şi devin concrete odat cu ofensivaă ţ ţ ă lui Murad I şi sprijinul românesc acordat cneazului sârb Laz r, în b t lia de laă ă ă Kossovopolje-1389. Mircea cel B trân(1386-1418)ă , în contextul cuceririi Bulgariei de c tre turci, ocup Dobrogea, ob ine succesul strategic de laă ă ţ Rovine-1395 şi particip la cruciada eşuat de la ă ă Nicopole-1396.

6.CONSECIN ELE PRIMULUI R ZBOI ANTIOTOMAN AL RIIŢ Ă ŢĂ ROMÂNEŞTIDup eşecul cruciadei domnul muntean profit de interregnul otoman datorată ă înfrângerii şi captur rii lui Baiazid I de c tre mongolii lui Timur Lenk în b t liaă ă ă ă de la Ankara-1402, pentru a încerca s influen eze politica balcanic .ă ţ ă Campaniile lui Mehmed I determin pierderea cet ilor Turnu şi Giurgiu, aă ăţ Dobrogei şi impunerea unui statut vasalic statului muntean. Alexandru cel Bun(1400-1432) des vârşeşte organizarea Moldovei, sus ineă ţ pe polonezi contra teutonilor la Grunwald(1410) şi Marienburg(1422) şi reuşeşte s dejoace tratatul polono-maghiar de la ă Lublau(1412) ce urm reaă imp r irea Moldovei.ă ţ

7. IANCU DE HUNEDOARA ÎN CRUCIADA ANTIOTOMANĂAc iunea militar a lui Iancu este precedat religios în ţ ă ă 1439 de semnarea unirii religioase de la Floren a între biserica bizantin şi ceea roman , iar înţ ă ă plan politic de uniunea polono-maghiar realizat în ă ă 1440 sub sceptrul lui

115

Page 116: Manual Istorie Clasa a IXa

Vladislav II Jagiello. Politica ofensiv a lui Iancu cuprinde victoriile de laă Sântimbru-1441, Ialomi a-1442 şi „campania cea lung ”-toamna luiţ ă 1443, care duc la sporirea influen ei lui Iancu în Moldova şi ara Româneascţ Ţ ă şi impunerea unei p ci favorabile creştinilor la ă Seghedin-1444. Eşecul cruciadei de la Varna-1444 şi a coali iei balcanice în ţ 1448-Kossovopolje, duc la sc derea autorit ii lui Iancu în timpul domniei regelui minor ă ăţ Ladislau Postumul. Cucerirea Constantinopolului de c tre turci este contrabalansată ă de ultima victorie a lui Iancu la asediul Belgradului-1456.

8. DOMNIA LUI VLAD EPEŞŢVenit la tron cu spijinul lui Iancu, el va ac iona împotriva pretenden ilorţ ţ sprijini i de braşoveni şi sibieni, a preten iilor de independen a boierilor şi aţ ţ ţă monopolului economico-comercial al saşilor. Înt reşte autoritatea central ,ă ă armata, administra ia, restaureaz ordinea şi legile, favorizeaz peţ ă ă meşteşugarii şi comercian ii locali. Înţ 1461-1462 declanşeaz luptaă antiotoman , început prin campania sud-dun rean şi apoi prin respingereaă ă ă ă ofensivei turce din vara lui 1462. Lipsit de sprijinul boierilor şi a lui Matei Corvin, este înlocuit la tron de turci cu fratele s u Radu cel Frumos.ă

9. CEI 47 DE ANI AI LUI ŞTEFAN CEL MAREReprezentând ceea mai lung şi glorioas domnie medieval , epoca lui Ştefană ă ă marcheaz apogeul statului medieval moldovean. Venit la tron cu sprijinul luiă Vlad epeş, Ştefan înl tur anarhia feudal , restaureaz autoritateaŢ ă ă ă ă domneasc , consolideaz statul şi reocup cet ile de grani aflate în mânaă ă ă ăţ ţă vecinilor(Chilia, Cetatea Alb , Hotin). Înl tur preten iile de suzeranitateă ă ă ţ maghiar prin victoria de la ă Baia-1467, pericolul atacurilor t tare prin victoriaă de la Lipnic-1469, refuz plata tributului fa de turci şi se implic înă ţă ă tentativa de a scoate ara Româneasc din sfera puterii otomane. ConflictulŢ ă cu turcii este marcat de b t liile de la ă ă Vaslui-1475, R zboieni-1476,ă C tlubuga-1483 şi Şcheia-1485, ă dar se soldeaz cu pierderea cet iloră ăţ maritime Chilia şi Cetatea Alb în ă 1484 . Recunoaşterea suzeranit ii otomaneăţ este urmat la sfârşitul domniei de zdrobirea tentativei polone de a ocupaă Moldova prin victoria de la Codrii Cosminului-1499.

10. RILE ROMÂNE SUB DOMNINA IA IMPERIULUI OTOMANŢĂ ŢApogeul puterii turceşti sub Soliman Magnificul este marcat de cucerirea Belgradului-1521, Rhodosului-1522, victoria de la Mohacs-1526 şi transformarea în 1541 a Ungariei centrale în paşalâcul de la Buda. Turcii îşi subordoneaz principatul autonom al Transilvaniei, anexeaz de la Moldovaă ă Bugeacul, sporesc prezen a în ara Româneasc , impun românilor un aspruţ Ţ ă monopol economic şi militar, amenin Polonia şi Viena.ţă

11.STATUTUL RILOR ROMÂNE SUB DOMINA IA OTOMANŢĂ Ţ ĂAc iunile din perioada ţ 1538-1541 duc la sporirea domina iei otomaneţ concretizat prin numirea unor domni supuşi, creşterea tributului(ă haraciul), a darurilor c tre sultan şi dreg torii otomani(ă ă peşcheşurile), a contribu iilor înţ bunuri, a canaliz rii comer ului spre Istambul şi a impunerii monopoluluiă ţ comercial otoman.

116

Page 117: Manual Istorie Clasa a IXa

12. RILE ROMÂNE ŞI IMPERIUL OTOMAN LA SFÂRŞITUL SECOLULUIŢĂ AL-XVI-LEAVenirea la tronul rii Româneşti în Ţă 1593 a lui Mihai Viteazul, marchează aderarea la Liga Sfânt , crearea unei apropieri a statelor româneşti şiă declanşarea luptei antiotomane jalonat de b t liile de la ă ă ă Putineiu, Şerp teşti şi St neşti-iarna lui 1594-1595, C lug reni-august 1595 şiă ă ă ă Giurgiu-octombrie 1595. Statutul politic este confirmat de pacea cu turcii-1597 şi de tratatul cu Hasbsburgii-1598, în timp ce pe plan social r nimeaţă ă este legat de glie şi aservit marii boierimi în ă ă 1595.

13.UNIREA DIN 1600 ŞI CONSECIN ELE SALEŢVenirea la tron în Moldova a lui Ieremia Movil şi în Transilvania a lui Andreiă Bathory, ambii duşmani ai lui Mihai, ostilitatea Poloniei şi a Imperiului Otoman, îl determin pe domnul muntean sus inut de Habsburgi s treac la ofensiv .ă ţ ă ă ă Victoria de la Şelimb r-octombrie 1599, ă îi aduce st pânirea Transilvaniei,ă iar campania din mai 1600 pe ceea a Moldovei. Ostilitatea vecinilor, lipsa coeziunii politice, opozi ia nobilimii ardelene şi a boierilor moldoveni duce laţ spargerea unirii. Înfrânt de nobilii ardeleni alia i cu generalul habsburgic Bastaţ la Mir sl u ă ă şi de for ele poloneze la ţ Bucov şi Curtea de Argeş, Mihai pierde toate teritoriile şi apeleaz la sprijinul Habsburgilor. Recucerireaă tronului muntean cu sprijinul boierilor credincioşi şi a Transilvaniei prin victoria de la Gur sl u-august 1601,ă ă sunt de scurt durat , domnul fiind asasinat deă ă mercenarii valoni ai lui Basta în tab ra de la Câmpia Turzii.ă

14. DIPLOMA IA, O REALITATE POLITIC ÎN SECOLUL AL-XVII-LEAŢ ĂSecolul XVII marcheaz tendin ele autoritariste ale lui ă ţ Gabriel Bethlen, Gh.Rackoczi I şi II, Matei Basarab, Vasile Lupu, Şerban Cantacuzino, C-tin Br ncoveanu şi Dimitrie Cantemir. ă Pe fondul p trunderii elementelor g'-eco-ălevantine, a expansiunii ruso-polono-austriece spre Dun re, domnii români seă apropie de puterile creştine încercând s înl ture suzeranitatea otoman f ră ă ă ă ă a o înlocui cu alta. Dup eşercul turcesc din fa a ă ţ Vienei(1683) tendin eleţ autonomiste sporesc şi rezultatul v-a fi instaurarea de c tre turci a regimuriloră fanariote.

15. SOCIETATEA ŞI STRUCTURILE COTIDIANULUI ÎN EVUL MEDIUBoierii, clas privilegiat de origini sau de slujb , datoreaz credin şiă ă ă ă ţă sipunere domnului, bucurându-se în schimb de imunit i, privilegii, func ii înăţ ţ administra ie, justi ie şi armat .ţ ţ ă

ranii,Ţă cei mai numeroşi, principalii produc tori de bunuri, tr iesc în obşti şiă ă sunt supuişi domnului sau clasei feudale.treptat sunt lega i de glie ţ (1517-Transilvania, 1595-Muntenia, 1628-Moldova), principalele r scoale fiindă cele transiv nene ă de la Bobâlna(l437-1438) şi cel condus de Gh.Doja(1514). Or şenii,ă foarte prosperi în oraşele s seşti transilv nene, unde au şi largiă ă privilegii. Locuin ele, îmbr c mintea şi hranaţ ă ă - reflect statutul social şi material ală indivizilor.Cotidianul şi cultura - via a se desf şoar între evenimentele zilnice, dar şiţ ă ă conflicte militare şi sociale. Cvasitotalitatea popula iei e analfabet , ţ ă raniiţă având o cutur popular oral , iar feudalii una scris în latin ,greac şiă ă ă ă ă ă

117

Page 118: Manual Istorie Clasa a IXa

slavon , ce pream rea pe marii voievozi şi lupta lor antiotoman (letopise e,ă ă ă ţ cronici, anale).

16. ISTORIA ALTFELB T LIA DE LA ROVINE - Ă Ă Cronicile nu ofer prea multe informa ii istorice cuă ţ privire la desf şurarea b t lieiă ă ă [. Laonic Chalcocondil scrie c dup ce a dusă ă popula ia în mun i, Mircea a h r uit oastea sultanului de la Dun re pân cândţ ţ ă ţ ă ă otomanii şi-au aşezat tab ra. Dup cronicile turceşti lupta s-a dat pe râulă ă Argeş, cu pierderi mari de ambele p r i. În timpul nop ii cadavrele solda iloră ţ ţ ţ otomani au fost aruncate în râu, l sând impresia ca oastea otoman era încă ă ă întreag . V zând câmpul de lupt , Mircea s-a retras. Cronica bizantino-bulgară ă ă ă relateaz un alt deznod mânt: v zând râul însângerat de mul imea cadavreloră ă ă ţ Baiazid s-a însp imântat şi a fugit. Istorici români au considerat ambeleă m rturii autentice, pomenind astfel dou b t lii: cea de la Rovine, la 10ă ă ă ă octombrie 1394 şi o a doua la 17 mai 1395. B T LIA DE LA NICOPOLEĂ Ă - Nicopole era un oraş bine fortificat şi bine aprovizionat, iar crucia ii nu aduseser cu ei ţ ă maşini de asediu pentru a cuceri cetatea. Sultanul Baiazid I era ocupat de asedierea Constantinopolului, dar şi-a mobilizat armatele şi a m rş luit spre Nicopole. Aliatul otomanilor, ă ă despotul Stefan Lazarević al Serbiei, s-a al turat pe drum suzeranului s u şi, pe 24ă ă septembrie, cei aproximativ 104.000 de solda i ai sultanului au ajuns în fa aţ ţ Nicopolelui. Este foarte probabil ca efectivele celor dou armate s fi fost maiă ă mici, dar în mod sigur erau aproximativ egale. Baiazid I avea avantajul de a avea informa ii despre mişc rile trupelor cruciate de la ţ ă Gian Galeazzo Visconti.În ziua de 25 septembrie, ambele armate s-au preg tit pentu b t lie.ă ă ă Înainte de b t lie, prizonierii lua i de crucia i la Rahova au fost executa i deă ă ţ ţ ţ francezi dintr-un motiv necunoscut. Francezii şi englezii formau avangarda, iar Sigismund şi împ r it trupele în trei: el comanda centrul, transilv nenii formauă ţ ă aripa dreapt , iar muntenii conduşi de ă Mircea cel B trână formau aripa stâng .ă Baiazid şi-a dispus liniile cu avangarda cavaleriei protejat de o zon deă ă epuşe, urmat de unit ile principale de arcaşi şi de ţ ă ăţ ieniceri, iar corpul

principal de oaste otoman şi sârbii se ascundeau în spatele dealurilor, la ceva distan de prima linie.Cavaleriştii francezi îmbr ca i în armuri grele au atacatţă ă ţ spre primele linii otomane, dar au fost nevoi i s descalece în fa a liniei deţ ă ţ epuşe. Dup ce au fost îndep rtate epuşele, cavalerii desc leca i au trebuitţ ă ă ţ ă ţ

s fac fa atacului infanteriei de elit otoman – ienicerii. Francezii, superioriă ă ţă ă ă la capitolul armuri, au respins atacul infanteriei turce, c reia i-au provocată pierderi de aproximativ 10.000 de oameni. Francezii au atacat şi cavaleria turc şi au avut din nou succes, ucigând cam 5.000 de turci. Deşi nu erauă c lare, cavalerii francezi au pornit urm rirea otomanilor care fugeau pe deal.ă ă În momentul în care au ajuns pe vârful dealului, francezii obosi i au descoperitţ grosul armatelor otomane, care aşteptau s contraatace. În faza urm toare aă ă luptei, francezii au fost înfrân i clar. ţ Amiralul Fran eiţ Jean de Vienne a fost ucis, Jean de Nevers, Enguerrand al VII-lea de Coucy şi mareşalul Jean Le Maingre, au fost lua i prizonieri.Între timp, caii f r c l re i s-au reîntors în tab raţ ă ă ă ă ţ ă cruciat . Sigismund a atacat ca s -i sprijine pe cavalerii francezi şi a dat pieptă ă cu for ele principale ale lui Baiazid pe creasta dealului. Rezultatul luptei a fostţ indecis pân în momentul în care au sosit trupele sârbeşti. Sigismund a fostă convins de apropia ii s i s se retrag . Armata lui ţ ă ă ă Hermann II of Cilli i-a ajutat pe Sigismund şi cei din preajma sa s ajung pe o corabie ă ă vene ianţ În aceiaşiă

118

Page 119: Manual Istorie Clasa a IXa

dup -amiaz târziu, Stefan Lazarević a condus atacul aripii stângi otomane şiă ă a încercuit trupele lui Sigismund r mase f r ap rare. Târziu, în aceiaşi sear ,ă ă ă ă ă s-a ajuns la o în elegere şi armata lui Sigismund s-a predat. ţB t lia de la Varnaă ă s-a desf şurat la ă 10 noiembrie 1444 lâng ă Varna, în estul Bulgariei. În acest b t lie ă ă ă Imperiul Otoman condus de Sultanul Murad al II-lea a învins armatele Poloniei şi Ungariei, sub conducerea lui Vladislav al III-lea al Poloniei şi Ungariei şi Iancu de Hunedoara. O armat ă creştină amestecat , format în principal din for e ă ă ţ maghiare şi poloneze, dar având şi detaşamente de cehi, cavaleri papali, bosniaci, croa iţ , sârbi, bulgari, valahi şi ruteni, s-a ciocnit cu o armat otoman superioar numeric. Maghiarii erauă ă ă slab echipa i, iar ajutoarele promise din ţ Albania şi Constantinopol nu au sosit. Armata maghiar avea un num r mic de ă ă infanterişti, între una şi trei sute de mercenari cehi înarma i cu ţ muschete. De asemenea erau şi circa o sut deă care de r zboiă cu echipaje. Restul armatei era format din cavalerie grea, majoritatea mercenari regali şi str ini, cu câteva stindarde episcopale şiă nobile. Au avut promisiuni de la Vene iaţ c flota acestora nu va permiteă turcilor s treac ă ă Bosforul. La Bosfor vene ienii s-ar fi unit cu flota papal şi arţ ă fi navigat pe coast pân la Constantinopol, împingându-i pe otomani afar dină ă ă Balcani. Cei 20,000 (sau 30,000) de crucia iţ au fost copleşi i de circa 60,000ţ turci. Mai mult de jum tate de solda ii din armata creştin au pierit. Regeleă ţ ă Vladislav al III-lea a fost ucis în b t lie (a c zut într-o capcan şi a fostă ă ă ă decapitat) în timp ce a lansat un atac f r s -l aştepte pe Iancu de Hunedoaraă ă ă şi for ele acestuia s -l ajute. Moartea lui Vladislav al III-lea în b t lie a l satţ ă ă ă ă Ungaria în mâinile regelui Ladislau Postumul al Boemiei şi Ungariei, care avea patru ani. Într-o expresie de gratitudine, poporul bulgar l-a poreclit pe Vladislav al III-lea cu afec iune "ţ Varnenchik" (Warne czykń în polonez ), după ă numele oraşului Varna, unde a luptat şi a murit.Înfrângerea armatei creştine a pus cap t încerc rilor de a opri cucerirea estului Europei de Imperiul Otomană ă timp de mai multe decenii. De asemenea a preg tit terenul pentru ă c dereaă Constantinopolului din 1453. B t lia de la Valea Alb / R zboieniă ă ă ă a fost un eveniment important din istoria medieval a ă Moldovei. B t lia a avut loc lâng ă ă ă R zboieniă sau Valea Albă (jude ul Neamţ ţ), la data de 26 iulie 1476, între o mic armată ă moldoveneasc sub comanda lui ă Ştefan cel Mare şi armata invadatoare a Imperiului Otoman, condus de însuşi ă Sultanul Mehmed al II-lea. La începutul b t liei, moldovenii au atras grosul armatei turceşti într-o p dure care a fostă ă ă dup aceea incendiat , provocând pierderi imense otomanilor. Moldovenii auă ă reuşit s resping mai multe atacuri turceşti, pân când sultanul, sim indă ă ă ţ înfrângerea iminent , a comandat personal un atac cu garda sa personal ,ă ă reuşind s -şi adune ă ienicerii şi s întoarc valul b t liei. Armata moldovean aă ă ă ă ă fost învins , dar pierderile au fost foarte mari de ambele p r i, conformă ă ţ cronicarilor vremii, care spun c tot câmpul de lupt a fost acoperit de oaseleă ă celor c zu i, ceea ce reprezint probabil o surs a toponimului ă ţ ă ă Valea Albă.Ştefan cel Mare a fost nevoit s se retrag , împreun cu supravie uitorii,ă ă ă ţ la garnizoanele sale de la Cetatea Neam uluiţ , Suceava şi Hotin, în timp ce otomanii au continuat s jefuiasc ara.ă ă ţB t lia de la Belgrad din anul 1456ă ă a fost un asediu al oraşului Belgrad, în care o armat a ă Imperiului Otoman, condus de sultanul ă Mehmed al II-lea, a atacat o armat condus de ă ă Ioan Huniade, pe atunci regent al Ungariei, care a ap rat cetatea Belgradului. Mehmed a început s asedieze cetatea de la bazaă ă

119

Page 120: Manual Istorie Clasa a IXa

promontoriului, tunurile sale deschizând focul asupra zidurilor la data de 29 iunie 1456. Asaltul propriu-zis a început în ziua de 4 iulie. Sultanul Mehmed şi-a desf şurat armata în trei sec iuni: corpul ă ţ Rumelian pe flancul drept, corpul Anatolian pe flancul stâng, iar în mijloc erau g rzile personale ale sultanului,ă ienicerii şi comandamentul. Ienicerii şi anatolienii erau trupe de infanterie grea. Corpul Anatolian avea majoritatea celor 300 de tunuri, iar flota otomană de aproximativ 200 de vase fluviale avea restul. Flota era postat în principală la nord-vestul cet ii, pentru a supraveghea terenul şi a împiedicaăţ aprovizionarea ap r torilor. ă ă Râul Sava, aflat la sud-vest de zona central aă atacului, era supravegheat pentru a împiedica un eventual atac al armatei lui Huniade asupra infanteriei otomane. La est, Dun reaă era p zit de spahii,ă ă corpul de cavalerie uşoar a sultanului, pentru a evita un atac pe parteaă dreapt . Acestor for e formidabile li s-au opus doar cei aproximativ 7.000 deă ţ ap r tori din cetate, care au fost ajuta i şi de locuitorii din jurul oraşului. Cândă ă ţ Huniade a aflat aceste veşti, se afla în sudul Ungariei recrutând trupe adi ionale de cavalerie uşoar pentru armata cu care inten iona s rezisteţ ă ţ ă invadatorilor. Deşi pu ini nobili s-au ar tat dornici s ofere ajutor, ranii nu auţ ă ă ţă ezitat s se ofere ca voluntari. Cardinalul ă Giovanni da Capistrano, un excelent orator, a fost trimis în Ungaria de Vatican cu dou scopuri clare, de aă prop v dui împotriva "ereticilor" creştini ortodocşi şi pentru a populariza oă ă cruciadă împotriva otomanilor. El a reuşit s strâng o armat destul de mare,ă ă ă deşi f r experien şi slab echipat , cu care s-a îndreptat spre Belgrad.ă ă ţă ă Capistrano şi Huniade au c l torit împreun , dar şi-au comandat trupeleă ă ă separat. Împreun au avut aproximativ între 40.000 şi 50.000 oameni. La dataă de 14 iulie 1456, Huniade a ajuns la Belgrad şi a penetrat blocada navală otoman de pe Dun re, scufundând trei ă ă galere, respectiv reuşind s capturezeă patru vase mari şi dou zeci mai mici, dup care a încercuit complet oraşul cuă ă flotila sa, în timp ce vasele turceşti erau în dezordine. Distrugând flota sultanului, Huniade a reuşit s -şi transporte trupele şi proviziile necesare înă oraş. De asemenea, ap rarea cet ii a fost înt rit .Mehmed a dorit s continueă ăţ ă ă ă asaltul, iar dup o s pt mân de bombardamente intense ale artilerieiă ă ă ă otomane, zidurile cet ii au fost d râmate şi penetrate în mai multe locuri. Laăţ ă 21 iulie Mehmed a poruncit un atac total care a început la apusul soarelui şi a continuat toat noaptea. Armata sa a n v lit asupra zidurilor oraşului şi aă ă ă început asediul fort re ei. Acesta s-a dovedit a fi momentul crucial ală ţ asediului. Huniade a dat ordin ap r torilor s arunce peste ziduri butuci da iă ă ă ţ prin gudron şi alte materiale inflamabile, dup care acestea au fost aprinse.ă Dup scurt timp un zid de fl c ri a separat ienicerii luptând în oraş deă ă ă camarazii lor care încercau s p trund prin breşele create în zidurile oraşuluiă ă ă de sus. B t lia crâncen dintre ienicerii încercui i şi oştenii lui Szilágyi dină ă ă ţ oraşul de sus se înclina în favoarea creştinilor, care au reuşit s respingă ă atacul feroce din afara zidurilor. Ienicerii r maşi în interiorul oraşului au fostă aşadar m cel ri i, în timp ce trupele otomane care au încercat s p trund înă ă ţ ă ă ă oraşul de sus au suferit pierderi grele. A doua zi, 22 iulie, a avut loc un eveniment neaşteptat. Conform unelor surse, armata ranilor a început oţă ac iune de atac spontan , care i-a f cut pe Capistrano şi Huniade s profite deţ ă ă ă situa ie. În ciuda ordinelor lui Ioan de a nu efectua razii asupra pozi iilorţ ţ otomane, unele unit i s-au furişat din meterezele pr buşite, au ocupat pozi iiăţ ă ţ nu departe de linia inamicilor şi au început s -i h r uiasc pe aceştia. ă ă ţ ă Spahiii au încercat f r succes s împr ştie aceste unit i. Ca r spuns, mai mul iă ă ă ă ăţ ă ţ

120

Page 121: Manual Istorie Clasa a IXa

creştini s-au al turat celor din afara zidurilor. Ceea ce începuse ca un incidentă izolat s-a transformat rapid într-o b t lie în toat regula. Da Capistrano aă ă ă condus trupele sale spre ariergarda turceasc , peste râul Sava. În acest timp,ă Huniade a început un atac disperat din cetate, încercând s ocupe pozi iileă ţ artileriei otomane. Surprinşi de aceste evenimente neobişnuite şi, după relat rile unor cronicari ai vremii, paraliza i de o team inexplicabil , turcii auă ţ ă ă fost puşi pe fug . Cei 5000 de ieniceri din garda sultanului au încercat cuă disperare s opreasc panica şi s recupereze tab ra, dar pân atunci trupeleă ă ă ă ă lui Huniade s-au al turat celor ale lui da Capistrano, iar eforturile otomaniloră au devenit f r speran . Sultanul însuşi a intrat în lupt cu curajul s uă ă ţă ă ă recunoscut, dar a fost r nit de o ă s geată ă (din fericire pentru el neotr vit ) şiă ă şi-a pierdut cunoştiin a. Dup b t lie, trupele maghiare au primit ordin sţ ă ă ă ă înnopteze la ad postul zidurilor cet ii şi s fie preg ti i pentru o posibilă ăţ ă ă ţ ă ripost a turcilor, dar aceştia nu au mai contraatacat.Sub acoperirea nop ii,ă ţ otomanii s-au retras în grab , înc rcând r ni ii în 140 de c ru e trase de cai.ă ă ă ţ ă ţ Ajuns în oraşul Sarona, Mehmed şi-a revenit. La aflarea veştilor c a fostă învins, majoritatea ofi erilor s i ucişi în lupt şi tab ra şi echipamentul au fostţ ă ă ă abandonate, tân rul sultan de numai 24 de ani abia a putut fi împiedicat s seă ă sinucid prin otr vire. Atacul surpriz al creştinilor a provocat pierderi masiveă ă ă şi haos total în rândurile otomanilor. Victoria a avut ca rezultat oprirea extinderii Imperiului Otoman înspre Europa Occidentală pentru urm torii 70 deă ani, deşi turcii au mai avut şi alte incursiuni - ca de exemplu ocuparea cet iiăţ Otranto (în 1480 - 1481) şi raidurile din Croa iaţ şi Styria din 1493. Belgradul a continuat s apere Ungaria şi implicit creştin tatea centrului şi vestuluiă ă Europei de atacurile turceşti pân la c derea sa în mâna otomanilor, în anulă ă 1521.B t lia de la C lug reniă ă ă ă , 23 august 1595, a fost unul dintre cele mai importante evenimente din istoria militar a poporului român. La C lug reni,ă ă ă oastea condus de ă Mihai Viteazul a ob inut o str lucit victorie asupra oştilorţ ă ă otomane invadatoare conduse de Sinan Paşa. În zorii zilei de 23 august 1595, cavaleria român a atacat prin surprindere cavaleria otoman din fa aă ă ţ C lug renilor, împingând-o peste râul Neajlov. Mihai şi-a constituit dispozitivulă ă de lupt din 10.000 de oşteni pe dou linii, cu zece tunuri, pe malul nordic ală ă râului. Rezerva de 6.000 de oameni afla i sub comanda lui ţ Albert Király, în rândurile c reia se aflau şi oştenii ă secui trimişi în ajutor de principele Ardealului, a fost amplasat la distan destul de mare, la nord-vest deă ţă C lug reni. Aceast amplasare a rezervelor urm rea s fac fa unuiă ă ă ă ă ă ţă eventual atac otoman care s-ar fi produs dinspre Singureni. Pericolul s-a dovedit real, într-acolo aveau s ac ioneze for ele otomane ale lui Hasan Paşa,ă ţ ţ beilerbeiul Rumeliei. Sinan Paşa a hot rât s angajeze în lupt toate for ele deă ă ă ţ care dispunea. Ienicerii au atacat frontal peste pod, în timp ce o grupare comandat de Mehmet Satîrgi Paşa, (cel care trebuia s fie numit beilerbei ală ă

rii RomâneştiŢă ), a efectuat o manevr de înv luire prin est. În acelaşi timp,ă ă beilerbegul Rumeliei, Hasan Pasa a efectuat o manevr larg de înv luire prină ă ă vest. Lovitura ienicerilor a fost extrem de puternic . Pentru a l rgi frontul deă ă atac, ienicerii au folosit pe lâng podul deja existent, şi buşteni şi scânduriă aşezate peste mlaştin . Artileria, archebuzierii şi infanteria român au reuşită ă s opreasc atacul. În acelaşi timp îns , spahii din flancul drept al otomaniloră ă ă au trecut râul printr-un vad, şi au amenin at întreaga întreaga arip stâng aţ ă ă românilor. Atacat cu putere frontal şi din flanc, Mihai a ordonat retragerea

121

Page 122: Manual Istorie Clasa a IXa

eşalonului întâi c tre rezervele din spatele C lug renilor, din cauza presiuniiă ă ă inamicului românii fiind nevoi i s abandoneze tunurile. Dup ce s-a terminatţ ă ă retragerea şi toate trupele române s-au reunit, înaintarea turcilor a fost oprit .ă Mihai Viteazul a hot rât s execute un puternic contraatac, o lovitură ă ă combinat frontal şi o manevr de înv luire pe flancul stâng al inamicului.ă ă ă ă Satîrgi Paşa a fost respins c tre ieniceri. Otomanii au fost înghesui i într-ună ţ spa iu foarte îngust din nordul Neajlovului, având podul în spate ca singurţ ă cale de retragere. Contraatacul s-a prelungit pân la pod, toate tunurile auă fost recuperate, iar focul artileriştilor români şi al archebuzierilor a provocat pierderi foarte grele turcilor. Încercând s stabilizeze situa ia, Sinan Paşa aă ţ avansat în fruntea trupelor de elit . Retragerea turcilor în fa a atacuriloră ţ continui ale românilor s-a transformat în debandad în momentul în careă detaşamentul de 400 de c l re i ai c pitanului Cocea a atacat spatele armateiă ă ţ ă otomane şi tab ra aflat lâng satul ă ă ă Hulubeşti. În deruta care a cuprins armata otoman , valul fugarilor a antrenat şi garda lui Sinan Paşa şi pe mareleă vizir, care a fost aruncat în mlaştin , de unde a fost salvat de un credincios ală s u. Doar apari ia for elor lui Hasan Paşa în flancul drept al românilor i-a ferită ţ ţ pe otomani de dezastru. Mihai Viteazul a întrerupt urm rirea fugarilor şi şi-aă concentrat atacul cu atâta împetuozitate împotriva noilor intra i în lupt , încâtţ ă Hasan Paşa, cuprins de panic , a p r sit în fug , în fruntea c l re ilor s iă ă ă ă ă ă ţ ă câmpul de lupt . ăB t lia de la Şelimb ră ă ă a avut loc la 28 octombrie 1599, în care Mihai Viteazul a înfrânt oştirea transilv nean şi şi-a deschis drumul spre cetateaă ă Alba Iulia, unde înf ptuit prima unire a Transilvaniei cu ara Româneasc .ă Ţ ă B t lia începu la ora nou cu un schimb intens de focuri de artilerie. Cele 18ă ă ă tunuri ale lui Mihai, deşi amplasate dominant, au avut ini ial un tir greşit.ţ Artileria cardinalului, superioar numeric (circa 40-50 de tunuri) a ripostată foarte puternic. În finalul preg tirii artileriei, un nobil de origine român , Danielă ă Zalaschi, trecu de partea armatei lui Mihai, f cându-i cunoscut pozi iaă ă ţ dispozitivului inamic. Atacul l-a dat Mihai Viteazul pe flancul stâng, grupul de oaste al lui Baba Novac încercând s scindeze oastea cardinalului. În ciocnireă c zu Ştefan Laz r, comandantul flancului cardinalului. Gáspár Kornis,ă ă comandantul locotenent al oastei cardinalului reuşi s -l resping pe Babaă ă Novac. Mihai relu atacul cu partea central a oştirii sale, format dină ă ă mercenari unguri şi secui de sub comanda lui Gheorghe Makó. Aceştia p trunser în dispozitivul inamic, l rgind flancurile sp rturii şi ac ionând atâtă ă ă ă ţ în sprijinul lui Baba Novac, cât şi împotriva lui Moise Székely, reuşind să resping dreapta şi centrul oştirii transilv nene. Profitând de succes, voievodulă ă român îşi înt ri trupele din centru cu escadroane de sârbi, cazaci şi moldoveniă şi l-a angajat în b t lie şi pe aga Lecca. Linia întâi a lui Gáspár Komis fuă ă str puns , soarta b t liei înclinându-se de partea lui Mihai Viteazul.În jurul oreiă ă ă ă 15.00, armata principelui cardinal Andrei Báthory, r mas f r comandant şiă ă ă ă atacat din flanc, s-a dezorganizat şi a intrat în derut . Dezastrul fu aproapeă ă total. Ap r torii saşi ai cet ii urm rind cu aten ie, de pe creneluri,ă ă ăţ ă ţ desf şurarea b t liei, au salvat 350 de ostaşi saşi care f ceau parte dină ă ă ă oastea cardinalului. I-au tras cu funiile, peste ziduri, în interiorul cet ii.Bilan ulăţ ţ b t liei a fost mare: din rândurile oştirii transilv nene au c zut peste 3000 deă ă ă ă oameni, al ii 1000 fiind r ni i şi prizonieri. Pierderile armatei lui Mihai Viteazuţ ă ţ au fost de asemenea mari, trupurile celor c zu i, din ambele tabere, fiindă ţ adunate de locuitorii Sibiului şi depuse într-o groap comun . Locul înhum riiă ă ă

122

Page 123: Manual Istorie Clasa a IXa

se cheam şi ast zi „Movila lui Mihai”.Seara, Mihai Viteazul a ordonată ă urm rirea pâlcurilor de solda i, pentru a-i împiedica s se regrupeze şi să ţ ă ă creeze probleme. Cardinalul Báthory fugi cu destina ia Moldova, îns pe drum,ţ ă în mun i, a fost capturat de secui, care l-au decapitat la 31 octombrie. Capulţ cardinalului i-a fost dus lui Mihai Viteazul.

17, CRONOLOGIE1396-1418: domnia lui Mircea cel B trân în ara Românească Ţ ă1400-1432: domnia lui Alexandru cel Bun în Moldova1441-1456: lancu de Hunedoara este voievod al Transilvaniei; din 1446 până în 1451 ocup func ia de guvernator al Ungarieiă ţ1456-1462; 1476: domniile lui Vlad epeş în ara RomâneascŢ Ţ ă1457-1504: domnia lui Ştefan cel Mare în Moldova1484: Chilia şi Cetatea Alb sunt cucerite de otomaniă1529: otomanii asediaz prima dat Vienaă ă1541: Transilvania, principat autonom sub suzeranitate turceasc .ă1571: victoria naval a for elor creştine la Lepantoă ţ1593-1601: domnia lui Mihai Viteazul

18. DIC IONARŢBeglerbeg: comandant al unui paşalâc. Haraci: tribut în eles ca r scump rare a p cii. ţ ă ă ăPaşalâc: provincie a Imperiului otoman.

XXV. EXPANSIUNEA EUROPEANĂ

1. DESCOPERIRILE GEOGRAFICEPREMISELE DESCOPERIRILOR GEOGRAFICE sunt legate de restabilirea comunica iilor cu lumea chinez prin cuceririle mongole ale luiţ ă Ghinghis-Khan şi primele contacte ale c l torilor europeni precumă ă Marco Polo, Wilhelm van Ruysbroek, Giovanni da Pian del Carpini. Dezvoltarea economic şi militar a statelor occidentale, unificareaă ă lor statal şi blocarea c ii mirodeniilor de c tre turci au deschis ideeaă ă ă unui drum direct spre India. La acestea s-au ad ugat idealul religiosă al convertirii p gânilor şi dezvoltarea tehnicii cartografice, militare şiă navale ce uşura comunica iile pe mare.ţNOUL DRUM SPRE INDII este deschis de explor rile vest africane aleă portughezilor ini iate de prin ul Henric Navigatorul. Înţ ţ 1487 Bartolomeo Diaz atinge sudul african la Capul Bunei Speran e, înţ mai 1498 Vasco da Gama ajunge în India la Calicut iar în 1500 Alvarez Cabral descoper rmurile Braziliei.ă ţăDESCOPERIREA AMERICII este legat de dorin a spaniolilor de a g siă ţ ă un drum spre Indii prin vest. În 1492 Cristofor Columb ajunge în Antile şi îşi continu explor rile pân în 1505, ideea unui nouă ă ă continent fiind concretizat de Amerigo Vespucci în 1512.ÎNCONJORUL LUMII este opera portughezului Fernando de Magellan în slujba Spaniei, care realizeaz acest act prin naviga iaă ţ de la vest la est în perioada 1519-1522.

123

Page 124: Manual Istorie Clasa a IXa

URM RILE DE DESCOPERIRILOR GEOGRAFICE s-au manifestatĂ economic prin crearea imperiilor coloniale, afluxul de metale pre ioaşe şi diverse m rfuri spre Europa ce a devenit centrulţ ă economic al lumii. De asemenea apare rivalitatea dintre puterile europene pentru spa iul colonial, se dezvolt economia de tipţ ă capitalist şi este l rgit universul cunoaşterii europene.ă

2. CONTACTUL CU CIVILIZA IILE EXTRAEUROPENEŢÎn Asia europenii au g sit civiliza ii vechi, bine organizate în mari imperii, careă ţ au rezistat tendin elor colonizatoare. ţ În China, India şi Japonia fenomenul a avut un impact limitat datorit opozi iei autorit ilor dar şi existen ei aici aă ţ ăţ ţ unor str vechi civiliza ii şi religii(hinduism, budism, confucianism).ă ţÎn America, majoritatea b ştinaşilor au fost înrobi i şi extermina i în timp ceă ţ ţ puternicele imperii Incas şi Aztec, au fost distruse de conchistadorii dornici în a-şi însuşi p mânturile şi resursele de aur şi argint.ă Colonizarea şi explorarea s-a f cut concomitent cu tentative de creştinare a popula iilor din Asia, Africaă ţ şi America. Ac iunile au fost ale misionarilor iezui i şi au dus la catolicizareaţ ţ deplin a Americii de sud şi Centrale, precum şi a zonelor de coast ale Africiiă ă de vest sud sahariene. Europenii au conştientizat diversitatea uman , geografic , social-economic ,ă ă ă etno-cultural a "lumilor noi", în conştiin a europenilor ele au ap rut astfel:ă ţ ă-Asia, un teritoriu imens, cu mari culturi şi civiliza ii, cuvechi religii, societ iţ ăţ complicate şi luxuriante. -Africa neagr , ă superficial cercetat era o lume exotic , misterios cu imenseă ă resurse de aur, fildeş, bl nuri şi sclavi.ă-Americile, "p mânturi ă ale f g duin ei",ă ă ţ cu popula ii blânde, cu vegeta ie şiţ ţ faun bogat , cu clim pl cut , parc "predestinat " coloniz rii europene.ă ă ă ă ă ă ă ăEuropa apare în acest context ca "centrul lumii", cea mai avansat zon dină ă punct de vedere tehnologic şi militar, orientat spre impunerea în coloniile nouă create a modului s u de via .ă ţă

3. INCEPUTURILE SISTEMULUI COLONIALPentru a pune cap t rivalit ilor, papalitatea prin tratatele de laă ăţ Tordesillas-1494 şi Zaragosa-1525, a împ r it lumea întreă ţ spanioli şi portughezi, decizie contestat şi înc lcat apoi deă ă ă olandezi, francezi şi englezi.IMPERIUL COLONIAL PORTUGHEZ era în principal unul comercial maritim, care jalona rmurile africane cu comptoare militarţă comerciale spre Extremul Orient. Portughezii au colonizat Brazilia şi au c utat s controleze spa iul economic indian prin ac iunile luiă ă ţ ţ Francisco de Almeida şi Alfonso de Albuquerque. În extremul orient portughezii au stabilit puncte de contact în Japonia-1542 şi China(Macao)-1557.IMPERIUL COLONIAL SPANIOL a cuprins puncte de pe coastele africane, arhipelagul Filipinelor şi a fost centrat pe America de sud şi central . Din Antile spaniolii au cucerit Imperiul Aztec prin ă Hernando Cortes (1519-1521) şi Imperiul Incas prin Francisco Pizzaro(1531-1533), dup care au organizat aceste teritorii înă viceregate bazate pe marile ferme agricole de tip feudal şi pe exploata iile miniere, în special de metale pre ioase. Amerindieniiţ ţ

124

Page 125: Manual Istorie Clasa a IXa

extermina i prin h ituire, munc for at şi boli au fost înlocui i, caţ ă ă ţ ă ţ for de munc cu sclavii negri aduşi din Africa.ţă ă

4. ISTORIA ALTFELBartolomeu Diaz numit şi Bartolomeu Dias (1450 în Algarve - 29. Mai 1500 Capul Bunei Speran eţ ), a fost un navigator şi explorator portughez, fiind primul care a descoperit (1487/88) capul sudic al Africii. Prin c utarea c ii maritimeă ă din Europa spre Asia în timpul domniei lui "Heinrich Navigatorul" expedi iileţ portugheze exploreaz la începutul secolului al XV-lea coastele Africii de vestă fiind Perioada Marilor descoperiri. Astfel primeşte Diaz o îns rcinare secret aă ă regelui portughez Johann II. ca s continue cercetarea lui ă Diogo Cão de a g siă punctul sudic al continentului african şi pe cât posibil drumul spre India. Exploratorul porneşte pe mare împreun cu fratele s u ă ă Diogo Dias şi cu congolezi ca traduc tori, probabil la sfârşitul lui august în anul ă 1487 cu o flotă alc tuit din trei cor bii (ă ă ă caravele).Flota navigheaz în lungul coastei de vestă africane l sând în urm v rsarea fluviului ă ă ă Congo, ajungând la ultima regiune cunoscut deja de portughezi ă Namibia de azi, trece prin Golful Balenei, spre sud traversând Golfo de São Tomé (azi Spencer Bai) ajungând la Angra Pequena (Golful Lüderitz), urmeaz ă Cabo da Volta de unde sânt împinşi de un vânt din nord puternic şi furtun cele dou caravele r mase spre sud spreă ă ă Capul Bunei Speran eţ . Navigând spre est şi neîntâlnind uscat (p mânt),ă navigheaz spre nord descoperind golful ă Angra dos Vaqueiros numit laă vederea unei turme de vaci se presupune c ar fi fost ă Moselbai. Mai departe pe parcurs întâlneşte Algoa Bai, Kap Padrone (12 martie 1488) aici are loc la bord aproape o revolt , cu toate acestea continu s navigheze spre est. Asfelă ă ă ajunge la v rsarea fluviului (Groot Vis) unde poate constata faptul c rmulă ă ţă african are direc ia nord, fiind sigur de descoperirea drumului c utat (de 70 deţ ă ani). În cinstea secundului s u boteaz fluviul ă ă Rio Infante. Fiind echipajul lui chinuit de scorbut îl silesc s se reîntoarc . Pe drumul de întoarcere ocoleşteă ă din nou "Capul Bunei Speran e" denumit de el 'Cabo Tormentoso ţ Capul Furtunilor ajungând în înapoi în Lisabona la sfârşitul lui decembrie 1488 după o c l torie de 16 luni. Datorit secretului c l toriei multe detalii nu pot fiă ă ă ă ă elucidate. Diaz dup acesat c l torie particip ca sf tuitor la întocmireaă ă ă ă ă ă h r ilor şi echiparea cor biilor. Diaz particip la expedi ia (1500) condus deă ţ ă ă ţ ă Pedro Alvares Cabral pe drumul maritim între Africa şi America de Sud moare prin scufundarea cor biei într-o furtun (29 mai 1500) în apropierea "Capuluiă ă bunei Speran e" descoperite de el.ţ Vasco da Gama, conte de Vidigueira (1469 în Sines - 24 decembrie 1524 în Kohi India), a fost un explorator portughez din perioada Marilor descoperiri care a descoperit calea maritim dintre ă Europa şi India. Vasco da Gama porneşte la data de 8 iulie 1497 din portul Restelo Lisabona la bordul cor bieiă Nau S. Gabriel (120 t), iar fratele s u Paulo da Gama la bordul lui ă S. Rafael înso ite de cor biile ţ ă Bérrio, Santa Fé) (100 t) sub comanda c pitanului ă Nicolao Coelho. Echipajul flotei însuma 150 -170 de oameni, sub comanda celor mai buni c pitani şi cârmaci din ă Portugalia cu experien de navigare pe ţă Oceanul Pacific. Pe vasul amiral era Pêro de Alenquer cârmaci, pe vasul São Rafael era João de Coimbra, iar pe vasul Bérrio era experimentatul pilot Pêro Escobar, dintre al i ofi eri din rândul echipajului pot fi aminti i São Gabriel Gonçaloţ ţ ţ Álvares şi Diogo Cãos. Vasco da Gama navigheaz spre vest pe Atlantic, maiă de parte de coasta african profitând de un vânt (ă Pasat) mai puternic. La 4

125

Page 126: Manual Istorie Clasa a IXa

noiembrie ajunge în golful S.Elena (Sankt-Helena) pe coasta de vest africană f când un ocol larg la dep şirea "Capului Bunei Speran e" ajungând la 25ă ă ţ noiembrie "Moselbai". Ajunge pe coasta r s ritean a africii atingând la ă ă ă 7 aprilie 1498 în Mombasa unde negustorii arabi caut s împiedice continuareaă ă expedi iei. Mai departe navigheaz de-a lungul coastei r s ritene a Africiiţ ă ă ă ajungând în oraşul Malindi unul dintre oraşele concurente Mombasei. Sultanul oraşului punându-i la dispozi ie un navigator cunosc tor al rutei spre ţ ă India. La data de 20 mai 1498 ajung cor biile lui "da Gama" în apropiere de ă Calicut pe coasta Malabar. Pentru prima oar ajunge o corabie european coasta Indieiă ă pe calea maritim şi înconjurarea Africii. Vasco da Gama încheie un acordă comercial cu Samorim ce domneşte în Calicut şi se reîntoarce la 8 octombrie înc rcat cu mirodenii. Prima nav din flota sa sub comanda lui Nicolao Coelhoă ă ajunge înapoi în patrie la 10 iulie 1499, Vasco da Gama numai la 9 septembrie, întârzierea se datoreaz mor ii fratelui s u pe ă ţ ă Insulele Azore. La cr ciunulă anului 1499 este încredin at lui "da Gama" de curtea regal portughez ,ţ ă ă ă conducerea oraşului Sines. Începând o perioad de conflicte între rege şi "daă Gama" pe o parte şi Superiorul Ordinului Cavalerilor de Santiago, autorit ileăţ locale constituite din nobili (familia Noronha) pe de alt parte. Da Gama fiindă învins în acest conflict trebuie s p r seasc oraşul (1507) împreun cuă ă ă ă ă familia sa, având dreptul s calce în acest inut numai cu aprobareaă ţ Superiorului Ordinului. Cu jutorul regelui intr în rândurile Ordinului Cristi. Înă 1502 este denumit de rege ca "Amiral al M rilor Indiei" (ă Almirante do Mar das Índias) aceasta fiind o replica portughez la numirea lui ă Cristofor Columb ca "Amiral al m rilor şi oceanelor" de curtea regal spaniol .ă ă ăCristofor Columb a fost un navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest peste Oceanul Atlantic în c utarea unei rute spre ă Asia, dar şi-a câştigat reputa ia ţ descoperind un nou continent, America. 3.08.1492 – 15.03.1493 Prima expedi ie pleac din portul ţ ă Palos de la Frontera cu navele Santa Maria- de aproximativ 30m lungime care era sub comanda sa, Pinta şi Nina- doua caravele mici de aproximativ 15m lungime. Cele dou nave mai miciă erau comandate de c tre Martín Alonso Pinzón şi fratele s u Vicente Yañeză ă Pinzón si cu 90 de oameni. Este ales pentru traversarea oceanului drumul alizeelor. La 12.10.1492, la ora 2 noaptea, Rodrigo de Triana- un marinar de pe Pinta z reşte p mântul, descoperindu-se astfel Lumea Noua-AMERICA. Suntă ă descoperite insulele: Santa Maria Conception, Fernandina, Isabella, Juna, Bohio-Espanola. Pe 15 martie 1493 Columb revine triumf tor în Spania.ă Columb a exploarat la fel si coasta de nord-est a Cubei (a acosta pe 28 Octombrie), si coasta nordica a Hispaniolei, din 5 Decembrie. Aici a esuat Santa Maria, in dimineata de Craciun 1942, echipajul fiind nevoit s-o abandoneze. El a fost primit de localnicul cacique Guacanagari, care i-a permis lui Columb sa isi lase cativa din oamenii sai in acel sat cand va pleca. Columb a lasat 39 de oameni si a intemeiat asezarea La Navidad, care astazi este o asezare di Haiti. Inainte de a se intoarce in Spania, Columb a rapit intre zece si douazeci si cinci de Indieni, pe care i-a luat cu el. Doar sapte sau opt din ei au ajuns vii in Spania, ei au facut o impresie la Sevilia. Fernando Magellan (prim vara ă 1480 - 27 aprilie 1521, Mactan, Filipine)a fost un explorator portughez care a navigat în serviciul regelui Spaniei. A fost primul care a navigat spre vest pornind din Europa pentru a ajunge în Asia, primul european care a navigat în Oceanul Pacific, primul care a condus o expedi ie în jurul lumii. La 10 august 1519 cele cinci cor bii care au compusţ ă

126

Page 127: Manual Istorie Clasa a IXa

flota expedi iei: ţ Trinidad (110 tone, 55 marinari), San Antonio (120 tone, 60 marinari) , Concepción (90 tone, 45 marinari), Victoria (85 tone, 42 marinari), Santiago (75 tone, 32 marinari) au p r sit oraşul ă ă Sevilia navigând pe fluviul Guadalquivir pân în ă San Lucar de Barrameda unde au sta ionat mai mult de 5ţ s pt mâni, timp în care s-a f cut ultima revizie şi aprovizionarea complet . Laă ă ă ă 20 septembrie 1519 flota s-a desprins de rm şi a început c l toria. In timpulţă ă ă trecerii peste ocean, Magellan a elaborat un sistem de semnalizare atat de bun incat nici o corabie din flotila sa nu s-a ratacit,desi erau total diferite. Neintelegerile cu capitanii spanioli au inceput la scurt timp, la pretentiile lui Cartagena cu privire la schimbarea itinerarului , Magellan i-a raspuns; "Datoria domniei voastre este sa urmati ziua steagul meu, iar noaptea felinarul din pupa corabiei mele". Pe 27 aprilie 1521, Magellan este ucis in Filipine in timpul unei lupte cu bastinasii. Expeditia se intoarce in Europa cu o singura nava, Victoria, avand la bord 18 oameni si fiind comandata de Juan Sebastian El Cano in 1521. Regele Spaniei l-a innobilat pe el Cano si i-a dat ca blazon globul pamantesc pe care scria "Primus Circumedisti me" (Tu m-ai inconjurat primul). Relatarea expeditiei a fost facuta de geograful Antonio Pigafetta care a participat la expeditie.Vasco Núñez de Balboa. Balboa a pornit cu o nava de ajutoare pentru Diego de Nicuesa in 1510. Nicuesa incerca sa colonizeze o zona continentala din America Centrala, Veragua si Darien asociat fiind cu Alonso de Hojeda. Insa Hojeda plecase in Espanola dupa ajutoare lasandu-si oamenii in asezarea nou infiintata San Sebastian si marea majoritate murisera din cauza bolilor si a atacurilor indienilor. La sosirea lui Balboa, acesta aduna supravietuitorii si pleaca in alta parte fondand prima asezare stabila de pe continentul american, Antigua. Aceasta se afla pe teritoriul ce apartinea lui Nicuesa, astfel incat, atunci cand acesta a venit sa isi reclame drepturile, a fost pus pe o nava subreda impreuna cu oamenii credinciosi si trimis in larg. De atunci nu s-a mai auzit nimic de el. Din Antigua a pornit Vasco Nunez de Balboa intr-o expeditie care a dus la descoperirea Oceanului Pacific la 25 septembrie 1513, ocean care va fi numit de spanioli Marea Sudului (Mar del Sur) pana cand Fernando Magellan Va intra cu navele sale in 1520 schimbandu-i numele in Pacific. l. Printre spaniolii membri ai expeditiei se afla si Francisco Pizzaro.Vasco nunez a fost numit de rege adelanto al Marii Sudului si a murit in 1519 din cauza rivalitatilor pe care le avea cu noul guvernator numit de rege, Pedrarias Davila. Cu toate ca acesta din urma ii devenise socru, s-a temut ca Balboa instiga oamenii sa ii ia puterea si i-a intentat un proces fals in care singurul cap de acuzare justificat era moartea lui Nicuesa. A fost executat prin decapitare.

5. CRONOLOGIE1430: Henric Navigatorul organizeaz primele expedi ii care au ca scop exploă ţ -rarea coastelor africane.1434: încep explor rile maritime portugheze şi spaniole în Atlantic.ă Portughezii ating capul Bojador, de pe rmul de vest al Africii. O legendţă ă spune c el marca extremitatea lumii.ă1441-1445: Portughezul Ñuño Tristao cerceteaz rmurile Africii pân laă ţă ă gurile Senegalului.1453: cucerirea Constantinopolului de c tre otomaniă

127

Page 128: Manual Istorie Clasa a IXa

1488: Bartolomeo Diaz descoper Capul Bunei Speran e, deschizând drumulă ţ maritim spre India.1492: Cristofor Columb, un genovez aflat în slujba regilor catolici ai Spaniei, descoper America. ă1493: Bula papei Alexandru al Vl-lea prin care se delimiteaz domeniileă spaniole şl portugheze din Lumea Nou .ă7 Iunie 1494: tratatul de la Tordesillas, de partaj colonial hispano-portughez.1497: John Cabot descoper Labradorul şi Terra Nova.ă1498: Vasco da Gama ajunge în India înconjurând Africa1500: Amerigo Vespucci descoper Venezuela.ă1500: Alvarez Cabrai descoper Brazilia. ă1501: primul transport de sclavi negri în America1513: Vasco Nunez de Balboa str bate istmul Panama, ajungând la Oceanulă Pacific (Mar del Sur).1519-1522: c l toria lui Magellan în jurul lumiiă ă1519-1521: Hernán Cortés cucereşte Imperiul aztec.1532 -1533: Francisco Pizarro cucereşte Imperiul incaş.1534-1536: Francezul Jacques Cartier exploreaz Canada.ă1535: organizarea viceregatului Noua Spanie (Mexicul şi America Central )ă1542: Portughezii ajung în insula Honshu din Japonia.1577-1580: Cea de-a doua expedi ie jurul lumii sub conducerea lui Franosţ Drake.1584: W. Raleigh întemeiaz în America de Nord colonia ă Virginia Prima jum tate a secolului al XVII-lea:ă apar primele companii comerciale axate pe comer ul cu coloniile nou formateţ1600: organizarea Companiei engleze a Indiilor Orientale1621: apare Compania olandez a Indiilor Occidentaleă

6. DIC IONARŢAstrolab: instrument circular care permite calcularea latitudinii în func ie deţ în l imea astrelor; inventat de arabi şi peră ţ fec ionat la sfârşitul secolului al XlV-ţlea.Busol :ă instrument care indic direc ia nord-sud; inventat de chinezi, aă ţ ă început s fie utilizat şi în Occident în secolul al Xlll-lea, permi ândă ă ţ marinarilor s se orienteze şi în timpul nop ii.ă ţCaravel :ă nav de dimensiune medie (25 metri lungime şi 10 metri l ime),ă ăţ construit s înfrunte valurile oceanului, având partea din spate mai înalt .ă ă ă Uşoar şi rapid , era prev zut cu pânze care-i permiteau s foloseasc atâtă ă ă ă ă ă vântul din spate, cât şi pe cel din lateral. Construc ia acestui tip de nav aţ ă început dup 1444.ăRedeven feudal :ţă ă obliga ie, tax , rent (care trebuie achitat la termeneţ ă ă ă fixe) datorat de rani proprietarului de p mânt.ă ţă ăConchistador: cuceritor; prin opozi ie cu ţ reconquista (recucerirea), ac iuneaţ care a dus la eliminarea prezen ei arabe (musulţ mane) în Peninsula Iberic ,ă conchistadorii au continuat în colonii o politic de cuceă rire pe care o considerau a fi de r spândire a creştinismului.ăContoar: punct comercial european aflat într-un alt stat.Encomienda: form de proprietate funciar introdus de spanioli în America;ă ă ă a avut ca rezultat decimarea popula iei locale.ţ

128

Page 129: Manual Istorie Clasa a IXa

Cabotaj: activitate comercial maritiă m desf şurat de-a lungul rmurilor,ă ă ă ţă pe distan e scurte, de regul între porţ ă turile aceleiaşi ri.ţăCircumnavigatie: c l torie pe mare în jurul unui continent sau în jurulă ă P mântului.ăFlotil :ă grupare de nave militare, care ac ioneaz pe fluvii, lacuri şi m ri înţ ă ă apropierea rmului. ţăPortulan: hart marin reasc din Evul Mediu, pe care erau reprezentaă ă ă te am nun it rmurile m rilor cu detaliile care interesau naviga ia.ă ţ ţă ă ţColonialism: politic de luare îă n stăpânire şi de exploatare a unui teritoriu sau a unui stat str in, dependent de metropol din punct de vedere politic,ă ă economic şi cultural; doctrin care legitimeaz politica colonial . ă ă ăConcesiune: conven ie prin care se acorda dreptul de exploatare a unorţ apar inând statului.ţMonopol: drept exclusiv, de obicei al statului, de a produce şi comercializa un anumit produs; domina ie într-un anumit domeniu.ţVicerege: conduc torul unei colonii sau provincii, pe care o administra înă numele regelui.Creol: descendent al coloniştilor europeni, n scut în colonii (spaniole,ă portugheze, franceze etc.). Indigeni: localnici, b ştinaşi: oameni originari dmtr-o anumit regiune.ă ăLusitani: veche popula ie iberic , str moşii portughezilor. ţ ă ăMetisaj: amestec al raselor: un metis are p rin i de rase diferite.ă ţ

XXVI. RENAŞTEREA

1. UMANISMULRenaşterea ca fenomen cultural-politic şi artistic s-a manifestat în Italia secolelor XIV-XVI, de unde s-a r spândit pe spa iul european.ă ţ Pornind de la valorile antichit ii greco-romane, ea pune în centrulăţ lumii omul şi problemele sale-„umanismul”. Atmosfera intelectuală nou are la baz filosofia pozitiv care consider omul crea ia luiă ă ă ă ţ Dumnezeu menit s îi îndeplineasc acestuia opera prin libertate,ă ă ă fericire, frumuse e, responsabilitate, toleran , pace şi valoriţ ţă morale.În plan civic sunt condamnate dogmatismul, obscurantismul şi fanatismul religios, se pune accent pe înv tur , pe dezvoltareaăţă ă „academiilor” unde se studiau operele anticilor, iar teologia şi scolastica sunt înlocuite cu artele liberale, logica, dialectica, gramatica, retorica şi ştiin ele exacte.ţ Cu sprijinul unor mecena iţ (familiile Medici, d-Este, papii Iuliu II şi León X) artiştii renaşterii descoper valorile şi expresivitatea clasicismului artistic al Grecieiă antice.Difuzarea umanismului a fost uşurat de dezvoltareaă bibliotecilor, a academiilor şi universit ilor, apari ia tiparului şi aăţ ţ produc iei de carte, dezvoltarea înv mântului şi tip riturilor înţ ăţă ă limbile na ionale.ţ

Educa ia ţ pune accent pe un "om nou", poliglot şi multidisciplinar preg tit, cuă o gândire logic , bazat pe cercetare şi experiment ştiin ific. ă ă ţ Literatura abodeaz teme cum ar fi via a de apoi (Divina Comedia), analiza realit iloră ţ ăţ sociale (Decameronul), dragostea, natura. Istoriografia ridic problemaă unit ii na ionale şi a monarhiei centralizate (Princepele), teme istoriceăţ ţ

129

Page 130: Manual Istorie Clasa a IXa

na ionale (piesele lui ţ Shakespeare). Critica social abordeaz racilele socialeă ă (Elogiul Nebuniei) şi creioneaz imaginea unei societ i ideale viitoareă ăţ (Cetatea Soarelui, Utopia). Prima expresie a umanismului este în literatur ă prin reprezentan i ca ţ Dante Aligheri(Divina Comedia), Petrarca(Poeme),Giovanni Boccacio(Decameronul)– Italia; Francois Rabelais(Gargantua şi Pantagruel)- Fran a; ţ William Shakespeare(teatru)- Anglia şi Miguel de Cervantes(Don Quijote de la Mancha)- Spania. Alte domenii de ac iune sunt:ţ-critica social - Erasmus ă din Rotterdam, Thomas Monis, Tommaso Campanella-cercetarea ştiin ific - ţ ă astronomie(Galileo Galilei şi Nicolaus Copernic cu teoria heliocentric ), fizica ă (Toricelli - presiunea admosferic ), ă anatomie(Andreas van Wesel), medicin (William ă Harvey, Miguel Servato - circula ia sângelui,ţ Ambroise Pare - chirurgie).

2. RENAŞTEREA ARTISTICĂArta renascentist înlocuieşte totul în viziunea asupra universului, omului şiă spa iului, iese de sub tutela bisericii şi ideilor ei artistice. ARHITECTURA esteţ dominat de construc ii laice şi civile(palate, pie e, locuin e), de preocupareaă ţ ţ ţ pentru organizarea urbanistic , de îmbinarea armonioas şi elegant aă ă ă elementelor şi de combinarea în operele ecclesiastice a utilului cu esteticul. PICTURA ŞI SCULPTURA redescoper mişcarea, frumuse ea corpului uman,ă ţ stilul clasic antic, tridimensionalitatea picturii, abordând teme antice, mitologice, de via cotidian şi religioas . Epoca ţă ă ă se caracterizeaz prină inova ii înţ arhitectură(clopotni a şi cupola), revenirea la modelul antic înţ construirea de biserici(domul din Milano şi cel din Floren a, catedrala Sf.Petruţ din Roma) de locuin e particulare (palatele Pitti şi Strozzi) şi de institu iiţ ţ publice (palatul Dogilor-Vene ia, Casa de Aur-Floren a). Marii arhitec i suntţ ţ ţ Giotto, Bramante, Brunelleschi şi Michelangelo. Sculptura se remarcă prin opere de inspira ieantic , biblic şi contemporan , aplicând modelel anticţ ă ă ă grec şi redând fumuse ea corpului uman, mişcarea şi tr irile individului. Seţ ă remarc ă Michelangelo(Moise, David, Sclavii, Sclav murind, Pieta, Capela Medicilor), Donattello şi Verrochio. Pictura redescoper perspectiva caă dimensiune şi prezint pe pânz sau în fresc teme de grup şi individualeă ă ă inspirate din mitologie, istorie, Biblie şi contemporaneitate. Se remarcă Michelangelo(Geneza şi Judecata de apoi din Capela Sixtin ), ă Leonardo da Vinci(Cina cea de tain ,ă Gioconda), Giotto(Coborârea de pe cruce), Bellini, Boticcelli, Tizian, Rafael. În afara Italiei renaşterea se remarc prin picturaă lui Bosch , Van Eyck, Pietre Brueghel( rile de Jos) şi gravura lui Ţă Albrecht Durer(Germania).

3. FIGURI ALE RENAŞTERII ÎN EUROPA CENTRAL ŞI R S RITEANĂ Ă Ă ĂDezvoltarea renaşterii este târzie şi are influen e germano-italiene. Seţ manifest mai ales la nivel universitar şi ştiin ific şi literar. Principalul mecenată ţ a fost regele ungar Matei Corvinul. Reprezentan i sunt ţ Copernic - Polonia(astronomie), Comenius - Cehia(pedagogie), Nicolaus Olahus - Ungaria. Miron Costin, Ion.Neculce - români(literatur şi istoriografie).ă

4. ISTORIA ALTFELTipul de "Om al Renaşterii". Pentru marea mas a popula iei dină ţ acele timpuri, înflorirea cultural şi artistic ce a caracterizată ă

130

Page 131: Manual Istorie Clasa a IXa

Renaşterea nu a produs nicio schimbare în modul de via sau deţă reprezentare a lumii. Referindu-ne îns la num rul restrâns ală ă personalit ilor în diferite domenii de crea ie, putem spune ast zi căţ ţ ă ă noile orizonturi spirituale şi liberalizarea moralei au creat un anumit tip de "Om al Renaşterii", caracterizat prin în elegere ascu it ,ţ ţ ă deschis oric rei idei, sim deosebit al frumosului, dorin deă ă ţ ţă afirmare şi renume, individualism cu posibilit i de dezvoltareăţ multilateral , adversar al dogmelor şi ideilor preconcepute. Înă aspira ia sa spre universalitate, înl tur orice barier care-i st înţ ă ă ă ă cale, se arat curajos în proiectele sale şi plin de for în ac iune.ă ţă ţ Este prieten şi cunosc tor al artelor, colind f r dificultate filosofia şiă ă ă ă literatura, înlocuieşte legile morale cu cele estetice. "Omul Renaşterii" este în primul rând un umanist cu larg spirit de toleranţă.În contrast cu acesta nu dispar fanaticii, partizanii unei singure idei, care v d în fiecare reprezentant al unei p reri contrarie,ă ă nu un adversar de idei, ci un duşman personal ce trebuie anihilat.Precursori ai Renaşterii. Curente înnoitoare în via a cultural auţ ă existat şi înainte de epoca propriu zis a Renaşterii, care însă ă cuprindeau doar un strat sub ire al societ ii înalte de curte. ţ ăţ- Renaşterea carolingian .ă Renaşterea carolingian , dup numeleă ă lui Carol cel Mare, a reprezentat trezirea la via a antichitat ii şi înţă ăţ parte a culturii bizantine în cultura şi arta imperiului franc, în secolele al VIII-lea şi al IX-lea, în încercarea împ ratului ă Carol cel Mare de a continua şi înnoi tradi iile ţ imperiului roman. Printre cele mai însemnate realiz ri ale Renaşterii carolingiene se num ră ă ă ilustra iile de carte din "Evangheliarul lui Carol cel Mare", p strat laţ ă Viena, sau Capella Palatin din ă Aachen, care aminteşte de "Bazilica San Vitale" din Ravenna precum şi Capella Sankt Michael din Fulda, în stilul bisericii "Santo Stèfano Rotondo" din Roma. Prezen aţ înv atului ăţ Alcuin la curtea imperial a stimulat transcrierea texteloră vechi şi introducerea limbii latine ca limb literar , fapt determinantă ă pentru evolu ia ulterioar în istoria cultural a lumii apusene. ţ ă ă- Renaşterea ottonic .ă Aceasta se refer la caracteristicile de stil înă arta şi arhitectura din timpul împ ratului ă Otto III , sub influen aţ antichit ii şi a ăţ Bizan uluiţ , pentru ob inerea unei ţ "Renovatio imperii Romanorum". Aceste influen e s-au exercitat mai ales în ilustra iileţ ţ de c r i, artizanat şi în arhitectur (Capella Sf. Bartolomeu dină ţ ă Padeborn).Interpretare istoric şi filosofic a Renaşteriiă ă .Fiecare perioadă din istoria culturii a avut propria ei viziune asupra Renaşterii; - Iluminiştii (Hume, Gibbon, Condorcet, d`Alembert, Diderot, Voltaire), care se considerau continuatorii idealurilor umaniste şi ra ionaliste ale secolelor XV şi XVI, vedeau Renaşterea ca o mareţ epoc de progres cultural ce marcheaz trecerea de la întuneric laă ă lumin , de la barbarie la civiliza ie; ă ţ- Romanticii (Novalis, August Wilhelm von Schlegel, Heinse Meyer, Stendhal, Madame de Staël, Hugo, Byron, Gioberti, Mazzini) aveau o viziune asupra Renaşterii opus celei iluministe. Laă fel de diferit este v zut semnifica ia rupturii cu ă ă ţ evul mediu care este idealizat şi privit ca o vârst de aur. Sunt admirate cavalerismulă

131

Page 132: Manual Istorie Clasa a IXa

medieval, ordinea, autoritatea şi credin a religioas . Stilul ţ ă gotic este privit ca suprema expresie a crea iei artistice; ţ- Hegelianismul: Hegel vede în Renaştere un progres spiritual, o reînnoire a culturii, dup lunga noapte a ă Evului mediu. Studierea operelor antice are semnifica ia întoarcerii de la divin la uman; ţ- Pozitivismul: la Hippolyte Taine, Benedetto Croce, Bertrando Spaventa ruptura dintre Renaştere şi Evul mediu e apreciată pozitiv. Renaşterea este epoca de aur a acestui mileniu, premis aă apari iei supraomului, un om liber, deschis tuturor experien elorţ ţ vie ii. ţ

5. CRONOLOGIE1297-1299: Giotto picteaz frescele din Basilica Sf. Francisc din Asissiă1313-1375: Giovanni Boccaccio, scriitor italian.1380-1459: Poggio Bracciolini, umanist italian, descoper o serie deă manuscrise antice.1420-1434: Brunelleschi, inspirându-se de la Panteonul din Roma, proiecteaz şi înal uriaşa cupol a Domului din Floren a (Santa M ria ă ţă ă ţ ă del Fiore). 1440-1450: Gutenberg pune la punct tiparul cu litere metalice mobile 1452-1519: Leonardo da Vinci, pictor, arhitect, sculptor şi savant italian. 1458-1464: Pontificatul papei Pius II (Aeneas Silvio Picolomini), înv at, umaăţ -nist şi poet.1468: cardinalul Bessarion, grec refugiat la Bizan în urma cuceririiţ Constantinopolului, îşi las moştenire colec ia de manuscrise antice Biblioteciiă ţ Marciana din Vene ia (ceea ce contribuie la avansarea studierii manuscriselorţ clasice)1475-1564: Michelangelo Buonarroti, sculptor, pictor şi arhitect.1477-1576: Tiziano Vecellio, pictor italian.1483: Leonardo da Vinci picteaz la Milano ă Cina cea de tain ă1483-1520: Rafael Sanzio, pictor italian.1494-1553: tr ieşte ă Francois Rabelais, autorul romanelor satirice Gargantua şi Pantagruel1497: Pico dello Miradola scrie Cuvântare despre demnitatea omului. 1501-1504: David de Michelangelo. 1503-1507: Gioconda de Leonardo da Vinci (azi, la Muzeul Luvru din Paris). 1506: La Roma începe construc ia Basilicii Sfântului Petru. ţ1509-1510: Şcoala din Atena, marea fresc a lui Rafael.ă1509: este întemeiat Universitatea ă Alcalá de Henares 1510: Erasmus public ă Elogiul nebuniei1503-1513: Pontificatul papei luliu al II-lea, un mare sprijinitor al artelor. 1516: Thomas Morus, umanist englez, scrie Utopia.1530: regele Fran ei, Francisc I, înteţ meiaz la Paris Colegiul lectorilor regaliă (Collège de France)1532-l534: Gargantua şi Pantagruel de Rabelals.1543: Nicolaus Copernic public ă De revolutionibus orbium caelestium, în care îşi expune teoria heliocentrici1543: Johannes Honterus reorganizeaz şcolile braşovene dup modelă ă umanist.

132

Page 133: Manual Istorie Clasa a IXa

1559: Se introduce înv mântul în limba român în şcoala din Şcheiiăţă ă Braşovului.1557-1581: Sub influen a Reformei, diaţ conul Coresi tip reşte primele c r i înă ă ţ limba român .ă1562- 1563: La Cotnari func ioneaz Şcoala Latin , creat de Despot Vod . ţ ă ă ă ă1588-1679: Thomas Hobbes literat şi cercet tor englez, autorul Leviatan-uluiă (1651).

6. DIC IONARŢFresc :ă pictur lucrat în culori de ap pe o tencuial înc umed (it. ă ă ă ă ă ă fresca -proasp t).ăPerspectiv :ă imagine ob inut prin proiectarea unui obiect pe o suprafaţ ă ţă plan , folosind raze proiectate diveră gente sau paralele, ob inându-se astfelţ iluzia de apropiere sau dep rtare.ăMecena: protector al artiştilor sau litera ilor. Gaius Cilnius Maecenas, bogatulţ prieten al împ ratului Augustus, l-a sprijinit pe Virgiliu şi Hora iu.ă ţMecenat: sprijin şi protec ie acordate de c tre cei boga i artiştilor şi scriitoţ ă ţ -rilor.Concep ie laic :ţ ă care nu ine seama de preceptele religiei.ţScolastic :ă sistem filosofic în Evul Mediu care se baza pe dogmele Bisericii creştine şi se caracteriza prin ra ionamente abstracte; nume datţ înv mântului (filosofic) din rile Europei medievale dominate de catolicism.ăţă ţăUtopie: concep ie imaginar ; sistem sau proiect irealizabil.ţ ă

XXVII. REFORMA

1. CAUZELE REFORM RII CATOLICISMULUIĂSocietatea medieval a evoluat pe principiul religios al mântuirii şi osândei, ală r ului şi binelui, al faptelor bune şi rele al pedepsei şi recompensei divine. Totă ceea ce se producea în via a omului era subordonat acestor idei. Sc dereaţ ă rolului bisericii, îndep rtarea clerului de oameni, noile idealuri aleă umanismului, au creat o nou perspectiv a raportului om-Dumnezeu.ă ă Umanismul şi spiritul civic au criticat abuzurile şi excesele clerului, au sus inutţ c BIBLIA este sursa primordial a rela iei cu divinitatea şi calea spreă ă ţ mântuire. Reforma a fost o mişcare social-politic şi ideologic îndreptată ă ă împotriva bisericii catolşice, care a produs o schimbare major în creştinismulă apusean. Cauzele reformei au fost urm toarele:ă- teologice, legate de sl birea autorit ii papale ca urmare a "captivit iiă ăţ ăţ franceze", urmat de crizele provocate de lupta pentru putere, de via aă ţ scandaloas a lui Alexandru al-VI-lea Borgia, dar şi de ac iunile autoritariste şiă ţ de lucr rile costisitoare pentru pream rirea Romei duse de Iuliu al-II-lea şiă ă Leon al-X-lea. - economice, legate de imensele propriet i şi venituri ale bisericii, toateăţ scutite de impozite, de sporirea veniturilor prin daniile bisericeşti orientate cu prec dere spre Roma, la care se ad uga comer ul cu indulgen e, vânzareaă ă ţ ţ func iilor episcopale şi traficul de inflen .ţ ţă- politice, legate de ascensiunea puterii monarhice şi procesul de centralizare statal ce urm rea şi subordonarea bisericii c tre stat. Burghezia şi r nimeaă ă ă ţă ă

133

Page 134: Manual Istorie Clasa a IXa

erau tot mai interesate într-o biseric simpl , mai ieftin , mai sobr şi maiă ă ă ă pu in ierarhizat .ţ ă- ideologice, legate de dezvoltarea umanismului şi odat cu el a spirituluiă critic, a evolu iei înv mântului şi deci creşterea num rului celora ce puteauţ ăţă ă citi singuri lucr rile teologice şi puteau compara perceptele biblice cuă realitatea.Încerc ri de a reforma din interior biserica catolic ă ă au f cut-o Erasmus dină Rotterdam, Jan Huss, John Wycliff. Ei cereau traducerea Bibliei în limba poporului, simplificarea ierarhie, a cultului şi a ritualului, secularizarea averilor bisericii şi înt rirea disciplinei şi moralit ii clerului.ă ăţ

2. DOCTRINELE PROTESTANTESunt numite ca protestante, cultele desprinse din biserica catolic în secolulă XVI şi cunoscute sub diverse denumiri în toat Europa dar inspirate din 3ă forme majore: luteranismul, calvinismul şi anglicanismul. LUTERANISMUL ŞI PRIMELE R ZBOAIE RELIGIOASE. Ă Martin Luther, c lug r şi profesor deă ă teologie a expus în 1517 la Wittenberg, „cele 95 de teze”, în care contesta sacramentele, indulgen ele, ierarhia catolic şi pozi ia bisericii, sus inândţ ă ţ ţ ideea revel rii Evangheliei pentru fiecare individ, o biseric simpl şi ieftin ,ă ă ă ă egalitatea spiritual dintre laici şi mireni, mântuirea prin credin .ă ţă Excomunicat de pap , el a fost protejat de principele Saxoniei şi a tradusă Biblia în limba german . Ideile sale s-au r spândit şi au generat confrunt riă ă ă religioase cum ar fi cele din ELVE IA Ţ 1529-1531(între cantoanele catolice şi cele protestante, adepte a reformei promovate de Ulrich Zwingli) şi GERMANIA 1546-1555(datorate dorin ei împ ratului Carol Quintul de a reface unitateaţ ă credin ei în Germania). ţ Pacea religioas de la Augsburg-1555, ă stabilea libertatea cultului şi dreptul principilor de a impune supuşilor lor propria religie. CALVINISMUL, este legat de opera doctrinar a lui ă Jean Calvin, pus înă aplicare în republica teocratic de la Geneva.ă Ideea de baz era ceea aă predestin rii şi sus inea abolirea luxului, „resturilor religioase” catolice, aă ţ distrac iilor, dedicarea omului c tre familie, munc , moral şi rug ciune,ţ ă ă ă ă biseric a egalilor, simpl şi auster . R ZBOAIELE RELIGIOASE DIN FRAN A.ă ă ă Ă Ţ Calvinismul a cuprins cu predilec ie Sco ia, Germania, rile de Jos şi Fran a.ţ ţ Ţă ţ În aceast ultim ar , a avut împact în zonele urbane şi de sud şi sud-vest,ă ă ţ ă unde converti ii erau sprijini i de principii de Bourbon-Navarra şi erau denumi iţ ţ ţ hugheno i. ţ Conflictele religioase au durat în perioada 1562-1598, culminând cu masacrarea protestan ilor din Paris în ţ „Noaptea Sfântului Bartolomeu”- 23/24 august 1572. Venirea la tronul francez al liderului protestant Henric de Bourbon-1589, a pus cap t conflictului şi a dus la reunificarea politic şiă ă acordarea de libert i şi protec ie proteastan ilor prin ăţ ţ ţ Edictul de la Nantes-1598. ANGLICANISMUL îşi are originile în actul din 1534, când regele englez Henric al-VIII-lea şi-a subordonat biserica englez . Sub ă Elisabeta I limba de cult a devenit engleza, s-a înl turat celibatul clerului şi cultul icoanelor, s-auă men inut botezul şi împ rt şania, dar au fost men inute episcopatul şiţ ă ă ţ ierarhia bisericeasc de tip catolic.ă

3. REFORMA ÎN TRANSILVANIAS-a r spândit prin intermediul studen ilor şi misionarilor veni i din Germania,ă ţ ţ fiind favorizat de turci dup cucerirea Ungariei centrale, ca arm religioasă ă ă ă contra Habsburgilor catolici. Saşii au adoptat LUTERANISMUL în 1545, fiind

134

Page 135: Manual Istorie Clasa a IXa

recunoscut de Diet în ă ă 1557. Principii Rakoczi şi Apaffi au permis r spândirea CALVINISMULUI printre unguri şi legiferarea ei în ă 1564, urmat înă 1571 de recunoaşterea UNITARIANISMULUI. Contrareforma s-a manifestat prin iezui i, iar în ţ 1653 s-au acceptat existen a în Transilvania a patru religiiţ recepte: catolicism, calvinism, unitarianism şi luteranism. Protestan ii auţ încercat s -i atrag pe români la reform , dar f r succes.ă ă ă ă ă

4. URM RILE REFORMEIĂCONTRAREFORMA, a fost determinat de succesul reformei, ce a atras nobiliiă şi principii pentru c îşi puteau însuşi bunurile bisericii, elementele burghezeă prin simplitate, ordine şi etica muncii, pe oamenii de rând prin idealul egalit ii. Pierderile de autoritate şi de bunuri, au determinat biserica catolicăţ ă s reac ioneze. Înă ţ 1534 este autorizat Ordinul Iezui ilor ţ creat de Igna iu deţ Loyola, în 1542 este creată Inchizi iaţ papal ,ă iar în 1559 se crează Congrega ia Indexuluiţ (lista c r ilor interzise catolicilor). ă ţ Conciliul de la Trento-1563 men inea doctrina, crezul, sacramentele, celibatul clerului,ţ cultul sfin ilor şi al Fecioarei, dar sporea disciplina, condamna simonia,ţ cumulul de func ii, nepotismul şi sus inea recatolicizare. BAROCUL ÎN SLUJBAţ ţ CATOLICISMULUI, a adus modestia, severitatea, ascetismul specifice idealului iezuit la care ad ug delimitarea clar a temelor, fa eta ondulat , coloanaă ă ă ţ ă r sucit , spectaculosul, ornamenta ia, ostentativul, teme de grup şiă ă ţ predominant religioase, monumentalul şi giganticul, predominan a arhitecturiiţ şi subordonarea sculpturii şi picturii. Se remarc arhitec ii ă ţ Donato Bramante şi Gianlorenzo Bernini, pictorii Rubens, Carravagio şi El Greco.

5. REFORMA CATOLIC ŞI BAROCULĂBarocul este un curent artistic specific secolului al XVIl-lea. Trecerea de la Renaştere la baroc s-a f cut prin manierism. în acelaş timp, barocul s-aă manifestat ca o reac ie împotriva simplit ii, clarit ii, armoniei şi sim uluiţ ăţ ăţ ţ echilibrului, specifice Renaşterii. Barocul s-a n scut în Italia, care era încă ă centrul artistic al Europei la sfârşitul secolului al XVI-lea, dar s-a dezvoltat în toate rile catolice: Spania, Portugalia, Bavaria, Austria, Polonia şi chiar înţă America Latin , ca o expresie a artei oficiale. El s-a manifestat şi în alte ri,ă ţă unde s-a acomodat gustului public şi tradi iilor localeţContrareforma punea arta în slujba catolicismului, chemând-o s redea cuă dramatism subiecte din Vechiul Testament, Patimile lui lisus şi ale altor martiri, reliefând tr irile adânci ale acestora. Ceremoniile religioase devină fastuoase, teatrale şi se desf şoar într-un decor adecvat, în fa a altaruluiă ă ţ bogat decorat, chiar prea înc rcat. La decora ie se foloseşte aurul, pentru a daă ţ str lucire. Totodat , barocul defineşte literatura de la sfârşitul secolului al XVI-ă ălea şi începutul secolului al XVIl-lea, cu r d cini în opera lui ă ă Cervantes, dar având drept centre Germania şi Anglia din timpul Elisabetei I. Anumite tr s turi ale operei lui ă ă Shakespeare şi chiar a lui John Milton au fost considerate parte integrant a stilului baroc. ăBarocul ca stil artistic este caracterizat prin:• înclina ia spre grandoare: edificiile sunt de propor ii mari, ca un simbol alţ ţ for ei dominatoare a popoarelor şi suveranilor. Arhitectura recâştig rolulţ ă dominant, subordonând sculptura şi pictura;• tensiunea interioar , generat de linii arhitecturale complicaă ă te, de ritmul sacadat, de o lips de claritate în distribu ia volumelor, accentuate deă ţ

135

Page 136: Manual Istorie Clasa a IXa

elemente decorative care ascund articula iile. Se creeaz , astfel, senza ia deţ ă ţ mişcare, de transformare;• organizarea spa iului interior al bisericilor sub forma unei scene, cu efecteţ surpriz ce in de regia teatral , cu lumini şi umbre, cu folosirea savant aă ţ ă ă clarobscurului;• decora ia înc rcat , ob inut prin asocierea unor linii diferite (atât drepte,ţ ă ă ţ ă cât şi curbe) şi a volutelor;• aglomera ia din unele scene în care apar numeroase personaţ je alegorice sau reale; barocul dovedeşte o înclina ie c tre aleţ ă gorie;• policromia ob inut prin folosirea unor materiale diferite, a marmuriiţ ă colorate, a bronzului, aurului etc;• tendin a suprafe elor plane de a se r suci sub form de suluri, a platformelorţ ţ ă ă de a crea impresia c se deschid spre infinit şi divinitate;ă• o anume obsesie pentru tragismul destinului uman, de multe ori sugerată prin reprezent ri macabre; în art . Moartea apare adeseori reprezentată ă ă printr-un schelet purtând într-o mân un ceas sau o clepă sidr şi, în cealalt , oă ă coas .ă

6. REALIZ RILE ARTISTICE ALE BAROCULUIĂÎn arhitectur , elementele baroce au ap rut al turi de un important monumentă ă ă al Renaşterii, Catedrala Sfântului Petru din Roma, în fa a c reia ţ ă Gianlorenzo Bernini a construit celebra Colonad . Al i arhitec i care au lucrat la Roma,ă ţ ţ inima catolicismului, au fost: Francesco Borromini, Carlo Maderno şi Giacomo da Vignola, teoretician al barocului. Stilul baroc se reg seşte şiă într-un şir de construc ii civile: palate şi vile construite la Roma, Torino,ţ Vene ia. In Spania, arta barocului s-a impus peste cea gotic , deoareceţ ă Renaşterea nu s-a manifestat în formele ei clasice. S-au construit, în acest stil, mai multe catedrale, între care San Cayetano din Saragosa, palate, prim rii,ă cum ar fi cea de la Salamanca şi chiar locuin e particulare.ţSculptura baroc exprim dramatism, prin mişcare, ritm agitat, compozi ieă ă ţ aglomerat şi policromie.ăPictura din secolul al XVII-lea, ilustrat deă Caravaggio şi de fra ii Carracciţ , se remarc prin alegerea unor scene dramatice care dezv luie sentimenteă ă puternice, cum ar fi dezn dejdea, spaima, teama de suferin . În Spania,ă ţă secolul al XVII-lea este deschis de El Greco şi continu cu ă Francesco de Zurbarân , Murillo şi atinge culmi neb nuite prin ă Velâzquez, considerat întemeietor al picturii spaniole moderne. În rile de Jos, barocul se impuneŢă prin procedee tehnice, prin modul în care sunt gândite compozi iile şi maiţ pu in prin tematic . în Belgia catolic , artişti ca ţ ă ă Rubens sau Anthonis Van Dyck prefer subiectelor reliă gioase (care nu lipsesc cu totul) portrete, scene de familie, teme mitologice, în Olanda protestant au creat mari pictori,ă precum Rembrandt (Rondul de noapte, Lec ia de anatomie) ţ şi Frans Hals, opere care nu sunt încadrate în stilul baroc, dar nu pot lipsi din nici o istorie a artelor sec al XVII-lea.

7. ISTORIA ALTFELMartin Luther (10 noiembrie 1483 - 18 februarie 1546), preot şi doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale c rui reforme au fost aplicateă în Bisericile Evanghelice-Luterane. Reforma protestantă din Germania a fost început de Martin Luther în ă 1517. El a încercat s reformeze ă Biserica Catolică,

136

Page 137: Manual Istorie Clasa a IXa

dar din cauza rezisten ei de care a dat dovad , Biserica a fost împ r it înţ ă ă ţ ă structura actual .La ă 31 octombrie 1517, Martin Luther a afişat pe uşa principal a bisericii din ă Wittenberg o list cu ă cele 95 de teze. Ele cereau interzicerea comer ului cu indulgen e. Aceste teze au circulat repede prinţ ţ Germania şi au cauzat o mare controvers . Papa a ordonat ca Luther să ă compar la ă Augsburg, în fa a cardinalului ţ Thomas Cajetan. Cardinalul i-a cerut s -şi retracteze ă cele 95 de teze. Luther a replicat c şi le va retrage doar dacă ă i se va dovedi pe baza Bibliei c el este cel ce greşeşte.În ă 1521, papa, prin bula de excomunicare emis împotriva lui Luther, a cerut împ ratului ă ă Carol al V-lea s -l execute. Acesta, în loc s satisfac dorin a papei, a convocat oă ă ă ţ adunare pentru examinarea lui Luther. Oficialit ile din diet i-au cerut s -şiăţ ă ă retrag declara iile. Luther a refuzat, iar membrii dietei l-au declarată ţ indezirabil. Luther reuşit s scape de pedeaps cu ajutorul prietenului lui,ă ă guvernatorul Saxoniei, care l-a ascuns în castelul din Wartburg, castel aflat în apropiere de Eisenach. Lui Luther i-a pus pseudonimul cavalerul George. Pe durata şederii sale în Wartburg, Luther a început s traduc ă ă Noul Testament în limba germanăJean Calvin s-a n scut cu numele de ă Jean Cauvin la Noyon, în Picardia, Fran aţ . Martin Luther a scris cele 95 de teze în 1517, când Calvin avea 8 ani.Tat l lui Calvin, paznic al episcopului ă Noyon, l-a trimis la colegiul De la Marche şi apoi în continuare la Sorbona din Paris, pentru a studia dreptul. În 1532 devine doctor în drept la Universitatea din Orléans. Prima sa lucrare publicat a fost un comentariu al lucr rii filozofului roman ă ă Seneca De clementia. Adopt curând principiile Reformei, pe care, începând din ă 1532, începe s le propage la ă Paris. Amenin at cu închisoarea, se refugiaz la ţ ă Nérac, sub protec ia ţ Margaretei de Navarra, favorabil protestantismului. În ă 1534, în urma persecu iilor suferite de protestan ii francezi, numi i şi ţ ţ ţ hugheno iţ , este nevoit s p r seasc ă ă ă ă Fran aţ .Dup peregrin ri în ă ă Basel, Ferrara şi din nou la Paris, în 1536, convins fiind de reformatorul Guillaume Farel, Calvin se stabileşte definitiv la Geneva, unde este numit profesor de teologie. A tr it aiciă aproape jum tate din via .Calvin nu recunoaşte decât dou ă ţă ă sacramente (Taine): Botezul şi Comuniunea (Împ rt şania). Respinge dogma prezen eiă ă ţ reale a "trupului şi sângelui Domnului" în împ rt şanieă ă , invocarea sfin ilor,ţ institu ia ţ episcopatului, etc. Predicatorii sunt aleşi de c tre credincioşi şiă fiecare din bisericile calviniste este condus spiritual de un consiliu ales.ă Calvin crede într-o predestinare absolut a aleşilor şi celor condamna i laă ţ "judecata din urm ", respingând astfel complet ă liberul arbitru. Publica iile luiţ Calvin au difuzat ideile sale asupra unei biserici corect reformate, în multe p r i ale Europei. ă ţ Calvinismul a devenit religia majorit ii popula iei în ăţ ţ Sco iaţ , Olanda şi p r i din ă ţ Germania de nord şi a avut o influen mare în ţă Ungaria şi Polonia. Majoriatea coloniştilor de pe coasta atlantic american şi din ă ă New England erau calvinişti, inclusiv puritanii şi coloniştii olandezi din Noul Amsterdam (New York). Africa de Sud a fost fondat , începând din ă secolul XVII, de calvinişti olandezi (deşi câ iva erau de origine francez sau portughez ),ţ ă ă care erau cunoscu i cu numele de ţ Afrikaans. Sierra Leone a fost colonizată masiv de calvinişti din Noua Sco ieţ . John Marrant a organizat acolo o congrega ie sub auspiciile lui ţ Huntingdon Connexion. Coloniştii erau în mare parte loialişti negri, afro-americani care au luptat pentru britanici în timpul revolu iei americaneţ .

137

Page 138: Manual Istorie Clasa a IXa

Conciliul Tridentin sau Conciliul de la Trento, cunoscut şi sub numele latin Concilium Tridentinum, a fost cel de-al nou sprezecelea ă sinod ecumenic (recunoscut doar de Biserica Catolic ), inut între ă ţ 1545 şi 1563, pentru clarificarea problemelor ap rute odat cu ă ă Reforma protestantă. Decizii adoptate: 1. Înfiin area seminariilor teologice, ca locuri pentru formareaţ viitorilor preo i; 2.Plasarea altarului la loc vizibil în biserici (în evul mediuţ spa iul clericilor era delimitat de cel al mirenilor printr-un perete sau grilajţ desp r itor); 3. P strarea cuminec turii în tabernacolul plasat pe masaă ţ ă ă altarului, spre deosebire de obiceiul medieval care prevedea ca ostiile consacrate s fie p strate în nişe special construite în biserici; 4. Introducereaă ă confesionalelor (acele "dulapuri" pentru spovad , specifice Bisericii Catolice);ă 5. Introducerea scaunelor în biserici, sub form de b nci.ă ă Naşterea barocului este categoric legat de decizia ă Conciliului de la Trient (Concilio di Trento) din anii 1545 - 1563 privind modul în care Biserica Romano-Catolică vedea evolu ia picturii şi sculpturii bisericeşti. Ideea era caţ artiştii s realizeze opere vizuale care s se adreseze tuturora, dar mai cuă ă seam celor mul i şi needuca i, decât grupului extrem de restrâns, pe vremeaă ţ ţ aceea, a celor aviza i. Astfel ţ manierismului intelectual şi rafinat al întregului secol al XVI-lea şi se "opunea" prin deschidere, claritate şi lips de ambiguitateă o reprezentare uman deschis larg tuturor sim urilor. Oricum, a fost necesară ă ţ ă aproximativ o genera ie pân când aceste comandamente s poat fiţ ă ă ă realmente puse în practic prin naşterea şi cristalizarea stilului cunoscut maiă târziu sub numele de baroc. În ciuda existen ei acestui hiatus în timp, exist oţ ă p rere destul de larg r spândit printre unii istorici de art , dar contestat deă ă ă ă ă al ii, c importantele inova ii artistice ale marilor artişti ai ţ ă ţ artei figurative începutului anilor 1600 (Caravaggio, Fra ii Carracciţ , etc.) s-ar datora mai degrab func iei artei ecleziastice cu destina ie clar decât m iestriei artisticeă ţ ţ ă ă a artiştilor înşişi.Comparativ cu manierismul elevat ce se adresa elitelor şi care era aproape obscur celor mai mul i dintre privitori, ţ stilul baroc angaja privitorul într-o "aventur " a în elegerii care era simpl , evident , direct şiă ţ ă ă ă uşor de "decodificat." Artişti ca Annibale Caracci, Caravaggio, Correggio şi Federico Barocci sunt printre cei care au marcat semnificativ desprinderea de manierism şi transformarea artei timpului în baroc. Nu întâmpl tor, aceştiaă sunt adeseori numi i precursori ai barocului sau ţ artişti proto

8. CRONOLOGIE1309-1378: „Captivitatea babilonic " ă a papilor la Avignon.1377: Roma redevine oraş pontifical (reşedin a papilor).ţă1378: începutul „Marii Schisme" în Biserica catolic , prin alegerea unui papă ă la Roma şi a altuia la Avignon. 1417: Conciliul de la Konstanz aduce sfârşitul „Marii Schisme" în Biserica catolic .ă1449: Dizolvarea Conciliului de la Basel; triumful papalit ii asupra mişc riiăţ ă concillare.1453: Turcii cuceresc Constantinopole. 1458-1464: Pontificatul papei Pius II (Aeneas Silvio Picolomini), înv at, umaăţ -nist şi poet.1503-1513: Pontificatul papei luliu al II-lea, un mare sprijinitor al artelor. 1517: Martin Luther afişeaz la ă Wittenberg cele 95 de teze, punctul de pornire al Reformei.

138

Page 139: Manual Istorie Clasa a IXa

1517: începutul Reformei protestante în Germania.1524-1525: R zboi r nesc în Germania.ă ţă ă1525: anabaptiştii apropia i de ideile lui Muntzer sunt arşi pe rug la Praga;ţ ulterior, o comunitate paşnic a acesă tora se stabileşte în Moravia, de unde va trece apoi în Transilvania1530: Confesiunea de la Augsburg, profesiunea de credin luteran , accepţă ă -tat de Dieta Imperial aici convocat .ă ă ă1533-1534: în Anglia, Henric ai VIII-lea rupe orice leg tur cu catolicismul,ă ă proclamându-se şef al Bisericii anglicane.1536: Calvin public în latin ă ă Institu ia religiei creştineţ1539: Aşez mântul religiei creştine ă de Jean Calvin.1543: Reforma luteran devine domiă nant în Transilvania ă1545: apare versiunea integral a ă Bibliei traduse în german de c tre Lutheră ă1545-1563: Conciliul de la Trento preg teşte reînnoirea Bisericii catolice şiă Contrareforma.1555: Pacea de la Augsburg pune cap t r zboaielor religioase.ă ă1556: Dieta Transilvaniei desfiin eaz Episcopia catolic din Alba lulia.ţ ă ă1556: Abdicarea Iul Carol al V-lea şi divizarea imperiului s u. ă1557-1581: Sub influen a Reformei, diaţ conul Coresi tip reşte primele c r i înă ă ţ limba român .ă1559: Se introduce înv mântul în limba român în şcoala din Şcheiiăţă ă Braşovului.1562-1563: primul r zboi religios franceză1567-1568: al doilea r zboi religios francez, declanşat de încercarea deă capturare a regelui de c tre hugheno iă ţ1568-1570: al treilea r zboi religios franceză1571: Dieta Transilvaniei recunoaşte oficial unitarianismul1571-1603: cu Ştefan Bathory se instaureaz la putere, în Transilvania,ă familia catolic Bathory, care încearc s stopeze progresele Reformeiă ă ă1572: Noaptea Sfântului Bartolomeu, masacrarea hugheno ilor la Paris. ţ1572-1573: al patrulea r zboi religios francez, declanşat de masacrul dină noaptea Sfântului Bartolomeu1574-1576: al cincilea r zboi religios francez, finalizat prin Edictul de laă Beaulieu, favorabil hugheno ilor, dar prea pu in aplicatţ ţ1576-1577: al şaselea r zboi religios francez, Edictul de la Poitiers revocă ă majoritatea dispozi iilor edictului precedentţ1579-1580: al şaptelea r zboi religios franceză1585-1598: al optulea r zboi religios francez, încheiat cu Edictul de laă Nantes, care confer libert i religioase protestan ilor.ă ăţ ţ1593: Henric al IV-lea se leap d de protestantism şi este încoronat, în anulă ă urm tor, la Paris rege al Fran ei.ă ţ1598: Edictul din Nantes acord protestan ilor francezi libertatea deă ţ conştiin .ţă1605: protestantul Ştefan Bocskay devine principe al Transilvaniei, punând cap t încerc rilor Habsburgilor de catolicizare for ată ă ţ ă

9. DIC IONARŢNa iuni privilegiate:ţ ungurii, saşii, secuii c rora le erau recunoscuteă drepturile politice în Transilvania.

139

Page 140: Manual Istorie Clasa a IXa

Religii recepte: confesiuni recunoscute oficial, care se bucurau de libertate deplin a cultului.ăHughenot: adept al calvinismului, în Fran a. Numele vine de la termenulţ german Eidgenossen, care înseamn „legat prin jur mânt".ă ăCelibatul preo ilor:ţ Interdic ia pentru preo ii catolici de a se c s tori. ţ ţ ă ăConfesiune: Religie sau cult; scriere care con ine m rturisirea de credin alţ ă ţă unei religii.Excomunicare: Pedeaps aplicat de c tre Biserîca catolic ; consta înă ă ă ă excluderea unei persoane din comunitatea creştin şi de sub protec ia legilor.ă ţMântuire: Salvarea sufletului prin ob inerea iert rii de p catele s vârţ ă ă ă şite, sc parea de pedeapsa divin .ă ăPastor: Slujitor cu rol de preot al unui cult protestant. Sacrament: Nume dat in religia catolic fiec reia dintre cele şapte taineă ă bisericeşti.Simonie: Erezie întemeiat de c tre Simon Magul, care se considera întruă ă -parea divinit ii, dar voia s cumpere de la apostoli atributele pe care aceşăţ ă tia le aveau; mai târziu, simonia a desemnat practica vinderii şi cumpăr riiă func iilor bisericeşti.ţPolitic :ă Este un termen ap rut în timpul r zboaielor hughenote, când s-aă ă format un mic grup de politique care a încercat s g seasc prin negoă ă ă cieri o cale de rezolvare a conflictului. Suveranitate: Termenul a ap rut în acelaşi context în care grupul ă politique sus inea c solu ia r zboaielor religiţ ă ţ ă oase era înt rirea puterii centrale şiă „suveranitatea" acesteia.Annate: venituri anuale provenite de la diversele bunuri ale BisericiiConciliu: adunare a reprezentan ilor cleruluiţErezie: orientare religioasa care se abate de la dogmele Bisericii oficiale şi care este condamnat de aceasta.ăPredicator: îndrum tor al unei colectiv sau cult protestantăEuharistia: împ rt şanie, una din cele şapte taine ale religiei creştine. ă ăLiturghie: cea mai important slujb a religiei creştine, desf şurat deă ă ă ă s rb tori.ă ăDoctrin :ă ansamblul ideilor şi conceptelor apar inând unui sistem filozoficţ :

politic sau religios.Iezuit: membru al ordinului c lugă ăresc Compania lui lisus, constituind principala arm ideologic a Contrareformei.ă ăIndex: lista c r ilor interzise de Biserica catolic .ă ţ ăOrdin c lug resc:ă ă organiza ie monaţ hal , înfiin at cu scopul sus ineriiă ţ ă ţ propagandei religioase. Revela ie:ţ fenomen prin care Dumnezeu îşi dezv luie, in mod supranatural,ă natura şi voin a sa câtorţ va persoane.Catehism: exounere a principiilor religiei creştine sub form de întreb ri şiă ă r spunsuri.ăExegez :ă interpretare filologic , istoric a unui text literar, religios etc.ă ăProtestantism: confesiune creştin desprins de catolicism, în primaă ă jum tate a secolului al XVI-lea, prin mişcarea Reformei.ăCuria papal :ă administra ia pontifical a Bisericii catolice.ţ ăIndulgen :ţă act de iertare a p catelor acordat credincioşilor catolici,ă începând din secolul al Xl-lea, în schimbul unei sume de bani.Mesianism: (aici) credin a creştin într-un mântuitor divin al lumii (Mesia).ţ ă

140

Page 141: Manual Istorie Clasa a IXa

Ordin monaho-cavaleresc: comunitate medieval de cavaleri c lug ri careă ă ă luptau pentru triumful religiei creştine.Episcopat: unitate administrativ în structura de organizare a Bisericii.ă

XXVIII. R ZBOIUL DE 30 DE ANIĂ

1. POLITICA ECHILIBRULUI EUROPEAN ÎN SECOLELE XV-XVIDescoperirea Americii şi a drumului naval spre Extremul Orient, dublat de centralizarea statal a mutat centrul economic şi politic ală ă lumii în Europa vestic şi la Oceanul Atlantic. Pe plan politic Imperiulă Bizantin şi cel Otoman au asigurat unitatea politic a estului în timpă ce Imperiul Carolingian şi cel Romano-german au fost puteri efemere. Lupta pentru suprema ie în Italia a opus pe francezi, germani şiţ spanioli, rezultatul fiind ascensiunea Habsburgilor. Carol Quintul a reunit coroanele Spaniei, Germaniei şi domina ia înţ spa iul olandez şi italian. Tendin ele sale spre monarhia universal auţ ţ ă întâlnit opozi ia regelui ţ francez Francisc al-II-lea, care s-a aliat cu Soliman Magnificul şi a profitat de concuren a austro-turc înţ ă „Chestiunea oriental ”.ă

2. DESF ŞURAREA R ZBOIULUI DE 30 DE ANIĂ ĂConflictul ini ial religios a c p tat un caracter politic prin implicareaţ ă ă lumii extragermane. Tendin elor de unificare şi recatolicizare aţ Germaniei ini iate de Habsburgi cu sprijinul papalit ii, Spaniei şiţ ăţ principilor catolici germano-italieni, i s-au opus principii protestan iţ germani sus inu i de Olanda, Anglia, Suedia, Danemarca, Fran a şiţ ţ ţ Transilvania.

Originile şi începutul r zboiuluiă sunt legate de:-tendin a Habsburgilor sprijini i de papalitate de a crea un imperiu catolic şi înţ ţ subsidiar de a unifica şi recatoliciza Germania-tendin a Fran ei de a se opunne unei "încercuiri habsburgice" şi de a atingeţ ţ "grani ele naturale", adic Pirineii, Alpii şi Rinulţ ă-opozi ia principilor protestan i germani, fa de contrareforma catolic şiţ ţ ţă ă unificarea habsburgic -spijinul antihabsburgic al Olandei şi Anglie care erau înă conflict naval cu Spania -lupta pentru suprema ie în bazinul M rii Balticeţ ăPretextul la constituit refuzul cehilor de al alege ca rege pe catolicul Ferdinand de Habsburg, şi defenestrarea de la Praga a trimişilor imperiali, de c tre membrii dietei ceheă . Taberele sunt cea catolic : ă Austria, Spania, papalitatea, principii catolici germani din sud, principii italieni ; tab ra ă protestant : ă principii protestan iţ germani din nord, Suedia, Danemarca, Olanda, Transilvania. Cehia, Anglia, Fran a.ţPERIOADA CEH (1618-1625)Ă a fost marcat de zdrobirea cehilor la ă Muntele Alb-1620, Cehia pierzându-şi autonomia şi fiind transformat într-o simplă ă provincie a imperiului, nobilimea protestant fiind înl turat şi înlocuit cu unaă ă ă ă nou , catolic şi necehă ă ă , urmat de interven ia regatelor scandinave. ă ţPERIOADA DANEZ (1625-1629),Ă cu sprijinul financiar al Fran ei regele danezţ Cristian al-IV-lea intervine în lupt şi este înfrânt,fiind silit s încheie pace înă ă

141

Page 142: Manual Istorie Clasa a IXa

1629. Aceiaşi soart o are în 1626 principele transilv nean Gabriel Bethlenă ă PERIOADA SUEDEZ (1629-1635),Ă au fost marcate de victoriile regelui suedez Gustav al-II-lea Adolf, soseşte în Germania cu o armat format pe criteriiă ă na ionale şi bine echipat cu tunuri şi muschete, ob inând victoriile de laţ ă ţ Lutzen, Bautzen şi Leipzig, în urma c rora ocup Praga, ă ă care au temperat ofensiva habsburgilor. Moartea regelui duce la un recul al suedezilor în fa aţ armatelor austro-spaniole. Scoaterea Suediei din lupt în ă 1634, a dus la interven ia francez , de partea protestan ilor pentru a împiedica un imperiuţ ă ţ universal germano-spaniol. PERIOADA FRANCEZ (1635-1648),Ă Dup înfrângerea suedezilor, franceziiă intervin direct în lupt înfrângând decisiv infanteria spaniol în ă ă 1643 la Rocroi, prin victoriile franceze se ajung la negocieri de pace.

3. PACEA WESTFALICĂNegocierile din 1648 au avut loc la Munster- între Fran a şi Imperiulţ German şi la Osnabruck- între Suedia şi Imperiul German. RELIGIOS se prevedea libertatea cultului şi men inerea condi iilor p ciiţ ţ ă religioase din 1555 de la Augsburg. POLITIC se men inea f râmi areaţ ă ţ politic a Germaniei în 343 de state, sc derea puterii imperiale înă ă dauna Dietei, controlul M rii Baltice de Suedia, independen a Olandeiă ţ şi Elve iei, concentrarea autorit ii imperiale în Austria, Cehia şiţ ăţ Ungaria superioar , consolidarea pozi iilor franceze la Pirinei şi Rină ţ prin ocuparea Alsaciei şi arhiepiscopatelor de Toul, Metz şi Verdun.

4. POLITICA ECHILIBRULUI EUROPEANMonarhiile europene se vor baza în politica lor extern pe ă doctrina "echilibrului european" şi pe principiul "ra iunii de stat". ţMarile conflicte ale sec.XVII-XVIII sunt cauzate de: - confruntarea dintre Polonia, Suedia şi Rusia pentru controlul M rii Baltice ă- concuren a dintre Fran a, Spania, Austria şi Anglia pentru hegemonieţ ţ european -conflictul dintre Anglia şi Olanda pentru domina ia m riloră ţ ă- conflictul dintre Imperiul Otoman cu Rusia şi Austria pentru spa iul sud-estţ european .Imperiul Otoman se afl în stagnare dup cucerirea Ungariei(1541) şi înă ă evident recul dup eşecul din fa a zidurilor Vienei(1683). Declinul economic,ă ţ politic şi militar al otomanilor deschid "chestiunea oriental ",ă adic tendin aă ţ Rusiei şi Austriei de a-şi împ r ii p r ile europene ale Imperiului Otoman. Deă ţ ă ţ asemenea din ra iuni de stat Suedia, Anglia şi Fran a vor încheia alian e cuţ ţ ţ otomanii,iar din sec.XVIII francezii şi englezii vor garanta "integritatea Imperiului Otoman", mai ales în fa a expansionismului rusesc.ţ

5. ISTORIA ALTFELÎncheierea r zboiului de 30 de aniă .R zboiului de 30 de ani i-a fost pusă cap t prin ă Pacea Westfalică. Acest document a marcat începutul sistemului statal european bazat pe state-na ionale. Cu toate acestea ţ Sfântul Imperiu Roman a continuat s existe (pân în ă ă 1806), îns cu puteri mult sl bite fa deă ă ţă perioada medieval . ăAlbrecht Wenzel Eusebius von Waldstein, Duce de Friedland şi Mecklenburg, Prin de ţ Sagan, mai cunoscut sub numele de Wallenstein, (24. September 1583 in Hermanitz pe Elba, Böhmen, azi (Boemia): He manice nadř

142

Page 143: Manual Istorie Clasa a IXa

Labem, Cehia; - 25. Februar 1634 in Eger; ceh Albrecht z Valdštejna) el a fost Generalissimus imperial – împreun cu ă Tilly – în timpul r zboiului de treizeiciă de aniGustav II. Adolf (9 decembrie 1594 la Stockholm - 6 noiembrie 1632 la Lützen), provine din familia Wasa fiind rege al Suediei între anii 1611 şi 1632. A fost un rege care cu importan deoasebit pentru istoria Suediei în generalţă ă şi în mod deosebit a r zboiului de treizeci de aniă . El a contribuit prin ac iunileţ lui politice şi militare la o hegemonie suedez în secolul XVIII-lea în nordulă Europei.

6. CRONOLOGIE1618 -1648: R zboiul de 30 de ani.ă1618: Revolta Cehiei împotriva administra iei habsburgice.ţPerioada ceh (1618-1620):ă Luptele s-au desf şurat în Boemia şi s-auă încheiat cu victoria for elor imperiale. ţ1620: Victoria armatelor habsburgice de la Muntele Alb.Perioada danez (1625-1629): ă Reforma ii conduşi de regele danez Cristianţ al IV-lea (1577-1648) au fost învinşi de armatele împ ratului german aflateă sub comanda lui Wallenstein. Perioada suedez (1629-1635): ă Coali ia protestant , avându-l în frunte peţ ă Gustav Adolf, regele Suediei, domin teatrul de opera iuni. Dup b t lia de laă ţ ă ă ă Lutzen (noiembrie 1639) unde Gustav Adolf îl învinge pe Wallenstein, dar moare pe câmpul de lupt , Ferdinand al II-lea redevine st pân pe situa ie. ă ă ţ1635: Intrarea Fran ei în r zboi.ţ ăPerioada francez (1635-1648):ă Alian a franco-suedez îl oblig peţ ă ă împ ratul german s negocieze şi s încheie pacea.ă ă ă1648: Pacea de la Westfalia.

7. DIC IONARŢConsiliu aulic: tribunalul suprem în Imperiul romano-german.Diet :ă adunare legislativ .ăEpiscopat: unitate administrativ în structura de organizare a Bisericii.ăRa iune de stat:ţ concept potrivit c ruia binele statului ar justifica mijloaceleă folosite pentru a-l ob ine. ţR zboi religios:ă conflict militar determinat de neîn elegerile de ordinţ confesional şi care are drept scop s impun o anumit credin în defaă ă ă ţă voarea alteia.Casa P cii:ă spa iu în care popula iei autohtone i se restituie propnetâ ile inţ ţ ţ schimbul pla ii unui haraci (sau tribut): men inerea acestui drept comportaţ ţ existen a unui stat autonom. ţCasa R zboiului:ă teritoriu a c rei popula ie se afla în conflict cu putereaă ţ otoman şi refuz s r scumpere pacea printr-un tribut. ă ă ă ăEchilibru european: Sistem politic care asigura pacea prin men inereaţ echilibrului între marile state europene,

XXIX. ABSOLUTISMUL

1. UN NOU REGIM POLITIC

143

Page 144: Manual Istorie Clasa a IXa

Instaurarea monarhiilor absolutiste a fost urmarea unei îndelungate evolu iiţ social-politice. Ea a început o dat cu centralizarea statal şi s-a încheiat înă ă secolele XVI-XVII.Absolutismul monarhic s-a consolidat acolo unde au ac ionat anumi i factori,ţ ţ între care:• încheierea centraliz rii statale şi a unific rii teritoriale, care au fostă ă considerate succese ale monarhiei, deoarece ea a condus atât lupta pentru restrângerea imunit ilor feudale, cât şi pe cea de eliberare, acolo unde a fostăţ cazul (Spania, Fran a, Rusia);ţ• declinul nobilimii din punct de vedere economic, social-politic şi militar, ca urmare a lichid rii anarhiei feudale şi a r zboaielor civile (Anglia) sauă ă religioase (Fran a); ţ• ac iunea monarhiei, ca principala beneficiar a centraliz rii statale, a dus laţ ă ă sporirea prerogativelor sale. Regalitatea a profitat de conflictele dintre nobilime, pe de o parte, şi burghezie şi or şeni, pe de alt parte, sporindu-şiă ă autoritatea şi lichidând orice opozi ie;ţ• ascensiunea or şenimii şi a burgheziei a favorizat absoă lutismul. Burghezia avea nevoie de monarhie pentru a-şi consolida puterea economic şi a-şiă asigura expansiunea colonial şi maritim ;ă ă• reforma religioas ; atât catolicii, cât şi reforma ii au c utat s -şi asigureă ţ ă ă sprijinul monarhiei în cadrul disputelor şi r zboaielor religioase, în Spania, Filipă al II-lea (1556-1598) şi-a consolidat pozi iile, sprijinind Contrareforma. ţ• înt rirea noii nobilimi, ridicat din rândul celor îmbog i i, a oferit regalit iiă ă ăţ ţ ăţ un pre ios ajutor. Noua nobilime se opunea vechii arisţ tocra ii. Ea a furnizatţ jurişti care au elaborat teoria monarhiei de drept divin, precum şi colaboratori eficien i prin aparatul birocratic.ţPrerogativele monarhului absolutDoctrina puterii absolute a pornit de la axioma „voin a regelui are putereţ de lege" şi a ajuns la o nou formul : ă ă „cum vrea regele, aşa vrea legea". Regele îşi exercita de drept şi de fapt atribu iile suveranit ii depline. Putereaţ ăţ sa era nelimitat pe întreg teritoriul statului: avea drepă tul exclusiv de a legifera, de a numi în func ii, de a bate moned şi de a de ine armata pe careţ ă ţ o şi comanda; de inea jurisdic ia suprem ; staţ ţ ă bilea şi strângea impozite; dispunea de bugetul statului; conducea politica extern , încheind tratate,ă numind şi primind solii, declarând r zboi şi încheind pace.ăRegele subordona Biserica intereselor statului. Nobilimea şi clerul au beneficiat de privilegii însemnate; totodat , cel pu in la începuturile sale,ă ţ monarhia absolutista a luat m suri în favoarea burgheziei, promovând oă politic economic protec ionist , prin limitarea importurilor şi încurajareaă ă ţ ă produc iei interne, şi a ac ionat pentru ob inerea suprema iei maritime şiţ ţ ţ ţ coloniale (Spania şi Anglia). Absolutismul monarhic a pus bazele sistemului mondial modern, în care statul proteja interesele economice ale burgheziei, intervenind în favoarea acesteia chiar şi militar. Monarhia absolutista coincide cu o perioad de expansiune economic a Europei c tre alte continente.ă ă ăInstitu iile statului absolutistţMoştenite de la monarhia st rilor, institu iile statului absolutist au fostă ţ adaptate noilor condi ii, fiind subordonate direct regelui. Ele sunt: Monarhia,ţ Consiliul regal, Cancelaria regal , Adun rile st rilor.ă ă ăMonarhia şi-a consolidat pozi ia dominant în stat, câştigat înc în fazaţ ă ă ă centraliz rii statale, exercitându-şi autoritatea pe întreg teritoriul, prin organeă

144

Page 145: Manual Istorie Clasa a IXa

centrale şi locale. Monarhia era ereditar , succesiunea la tron fiind rigurosă stabilit . Vechile rela ii vasalice, conform c rora nobilimea ă ţ ă i se supunea regelui doar ca suzeran, fuseser deja înlocuite cu raporturi noi, prin care îlă acceptau ca suveran; vasalii se numesc, acum, supuşi.Consiliul regal, numit uneori şi Consiliul de Stat, lua împreun cu monarhulă cele mai importante hot râri. Prezidat de monarh, acesta era format dină membri ai familiei regale şi consilieri apropia i, numi i demţ ţ nitari sau miniştri, atunci când se ocupau de anumite probleme.Cancelaria regal se ocupa cu redactarea actelor oficiale, întocmeaă coresponden a regelui şi primea scrisori.ţAdun rile st rilor au fost men inute, dar atribu iile lor au fost resă ă ţ ţ trânse, fiind convocate rar, doar pentru a vota impozite. Aparatul birocratic era compus din numeroşi func ionari care aduceau la îndeplinire hot rârile regale în provincii.ţ ă Unele func ii locale erau accesibile şi burgheziei.ţ

2. HABSBURGII ÎN SECOLUL AL-XVI-LEA: VISUL IMPOSIBIL AL LUI CAROL AL-V-LEAPrincipalele puteri europene erau conduse în secolele XVI-XVII de dinastia Habsburgilor-Spania şi Germania, Bourbonilor-Fran a,ţ Tudorilor-Anglia şi Romanovilor-Rusia. Principalii protagonişti erau Habsburgii, ajunşi pentru prima dat la tronul german prin ă Rudolf I (1273-1291), cel care a pus bazele apanajului terotorial al familiei sale în spa iul alpin austriac şi boemian. Alian a matrimonial cu casaţ ţ ă de Burghundia şi ceea de Spania i-au adus lui Carol al-V-lea coroana Spaniei cu Neapole, Sicilia, rile de Jos şi coloniileŢă americane-1516, la care a ad ugat în ă 1519 coroana imperială german . Lunga lui domnie dintre 1516-1556, a fost un periplu şi oă lupt permanent în scopul unific rii teritoriale a st pânirilor saleă ă ă ă într-un imperiu universal şi catolic. Confruntat cu opozi ia protestantţ ă german şi cu cea franco-otoman , Carol eşueaz şi abdic l sândă ă ă ă ă teritoriile germano-italiene fratelui s u ă Ferdinand, iar coroana spaniol cu rile de Jos şi coloniile americane fiului s u ă Ţă ă Filip al-II-lea.

3. DINASTIA TUDORILOR – HENRIC AL-VIII-LEATudorii ajung la tronul englez prin Henric al-VII-lea(1485-1509), victorios contra lui Richard al-III-lea la Bosworth. El reface unitatea statului şi pune cap t r zboiului civil, iar fiul s u ă ă ă Henric al-VIII-lea(1509-1547), un adev rat prin al renaşterii, inteligent şi lipsit deă ţ scrupule, a consolidat autoritatea central şi a subordonat biserica,ă sco ând-o de sub suprema ia Romei, prin ţ ţ Legea de suprema ie-ţ1534.

4. UN MONARH ABSOLUT – FILIP AL-II-LEAPreluând tronul Spaniei, cu centrul comercial al rilor de Jos şi cuŢă coloniile americane, Filip al-II-lea(1556-1598), a ad ugat laă acestea arhipelagul Filipine, Milanul, Neapole şi Portugalia. El era un catolic fervent şi a urm rit s realizeze hegemonia europeană ă ă spaniol în dauna Fran ei şi Angliei.ă ţ

145

Page 146: Manual Istorie Clasa a IXa

5. R ZBOAIELE RELIGIOASE ALE LUI FILIP AL-II-LEAĂOp inând suprema ia în Italia, Filip al-II-lea a sprijinit catolicismulţ ţ întrând în conflict cu Anglia şi provinciile spaniole protestante din

rile de Jos. Ca urmare protestan ii olandezi conduşi de Wilhelm deŢă ţ Orania au cucerit în 1572 provincia Utrecht, iar în 1581 s-au separat creând „Provinciile Unite”. Filip a reînfii at Inchizi ia şi a ob inutţ ţ ţ victoria naval de la ă Lepanto-1571, contra flotei otomane.

6.REGINA ELISABETA A ANGLIEI ŞI REGELE FILIP AL SPANIEIUrmând la tron surorii sale catolice, Maria Tudor, regina Elisabeta(1558-1603), a sus inut anglicanismul, dezvoltareaţ comercial-naval englez şi opozi ia antispaniol din rile de Jos. Caă ă ţ ă Ţă urmare Filip al-II-lea a sprijinit revendicarea tronului englez de c treă regina Sco iei, Maria Stuart şi a încercat s invadeze Anglia cuţ ă „Invincibila Armata”(132 nave, 2400 tunuri, 30.000 solda i), fiindţ învins de flota englez în largul coastelor Flandrei-ă 1588.

7. INSTALAREA BOURBONILOR ÎN FRAN AŢTentativa lui Filip al-II-lea de a anexa Fran a s-a produs în timpulţ r zboaielor religioase, prin sus inerea Ligii Sfinte catolice. Rezultatulă ţ a fost regruparea francezilor, dup stingerea dinastiei Valois, prină Henric al-III-lea, în jurul liderului protestant Henric de Bourbon, regele Navarrei. Acesta a abjurat protestantismul-1593 şi a fost recunoscut rege în 1594.8. SECOLUL ABSOLUTISMULUI FRANCEZHenric al-IV-lea(1589-1610), Ludovic al-XIII-lea(1610-1643) şi Ludovic al-XIV-lea(1643-1715), sprijini i de marii sfetnici Sully,ţ Richelieu, Mazarin şi Colbert, au pus bazele absolutismului francez. Henric al-IV-lea, a restaurat unitatea statului şi autoritatea regal ,ă a acceptat catolicismul, a dat protestan ilor ţ Edictul de toleran deţă la Nantes-1598, a ini iat reconstruc ia economic , dezvoltareaţ ţ ă manufacturilor, comer ului, agriculturii şi a generat o relativţ ă prosperitate pentru omul de rând(„fiecare ran s aib duminica oţă ă ă g in în oala de sup ”ă ă ă )

9. FRAN A, SPRE HEGEMONIA EUROPEANŢ ĂConsolidarea monarhiei sub primul Bourbon, a fost urmat de o criză ă de autoritate în timpul minoratului lui Ludovic al-XIII-lea. Din 1624, primul ministru-cardinalul Richelieu a ini iat consolidarea statului, aţ pus cap t tulbur rilor nobiliare, r neşti şi cele aleă ă ţă ă protestan ilor(asediul cet ii La Rochelle-1628). Fran a s-a implicat înţ ăţ ţ r zboiul de 30 de ani de partea protestan ilor, pentru a stopaă ţ tendin ele spre monarhia universal-catolic a Casei de Habsburg.ţ ă

10. CONSOLIDAREA ABSOLUTISMULUI FRANCEZMonarhia şi-a consolidat pozi ia prin intermediul Inaltului Consiliuţ Regal(politica extern ), Consiliul P r ilor(afaceri juridice), Consiliul deă ă ţ Finan e, al secretariatelor de stat şi prin intenden ii care cu ajutorulţ ţ aparatului militar-administrativ executau ordinele regale în provincii. St rile Generale n-au mai fost convocate din ă 1617, iar Adun rileă

146

Page 147: Manual Istorie Clasa a IXa

Notabililor din 1627, în schimb a sporit rolul aparatului poli ienesc,ţ birocratic, militar şi de propagand . Fran a a ob inut o suprema ieă ţ ţ ţ european relativ , dar în plan intern a suportat crize economice,ă ă revolte rurale şi urbane care au culminat în 1648 cu Fronda parlamentar şi Fronda prin ilor.ă ţ

11. MODELUL MONARHIEI ABSOLUTE – LUDOVIC AL-XIV-LEATratatul westfalic, a însemnat concretizarea politicii lui Richelieu şi Mazarin, permi ându-i lui ţ Ludovic al-XIV-lea(1643-1715), să asigure apogeul absolutismului francez. Guvernarea se realiza cu institu iile rezultate din consiliul de stat şi se caracteriza ţ în plan economic prin sporirea fiscalit ii impuse popula iei pentru sus inereaăţ ţ ţ armatei permanente şi a politicii grandioase de construc ii regale; eaţ era completat de politica de dezvoltarea sistemului colonial(creat înă Canada şi Antile), a drumurilor, canalelor navigabile, flotei şi porturilor şi a manufacturilor regale. În plan religios are loc în 1685 revocarea edictului de la Nantes, unitatea religioas determinândă emigrarea a circa 100.000-300.000 de protestan i în specialţ meşteşugari.

12. CLASICISMUL – OPERA ABSOLUTISMULUIClasicismul, reflectare a realit ii politiceăţAbsolutismului monarhic i-au fost atribuite tr s turi ca prosperitate, ordine,ă ă conformism şi pace social .ăSecolul al XVII-lea, identificat cu domnia lui Ludovic al XlV-lea în Fran a, a fostţ numit şi Marele Secol, deoarece cultura a reflectat acest echilibru social, chiar dac el era doar de suprafa . La începutul secoă ţă lului ap ruse un nou mod de aă în elege literatura şi arta. Fran a a fost un exemplu în acest sens. Literele şiţ ţ arta s-au dezvoltat o dat cu stabiă lizarea puterii monarhiei, modelul francez r spândindu-se în rile din jur pe m sura creşterii prestigiului ei. Fran a aă ţă ă ţ devenit centrul literaturii şi artei europene, în ciuda imensului prestigiu de care se bucura înc Italia.ăClasicismul în literatură. Clasicismul a ap rut în Fran a, în secolul al XVII-ă ţlea, fiind reprezentat în literatur ă de Boileau, Corneille - fondatorul tragediei clasice franceze , Racine, Molière, La Bruyère, La Fontaine, La Rochefoucauld.Principiile clasicismului au fost: primatul ra iunii, generalizarea,ţ esen ializarea, sensul moral şi spiritul critic, îmbinarea utilului cu pl cutul, aţ ă binelui cu frumosul. Sunt considerate tr s turi ale clasicismului: obiectivitatea,ă ă echilibrul, sobrietatea, stilul impersonal, tendin a spre universalitate. Accentulţ cade pe bunul sim , ra iune şi spirit ales. în concep ia clasicilor, crea ia este unţ ţ ţ ţ exerci iu al ra iunii şi o demonstra ie a ei, o meserie pentru care trebuie s teţ ţ ţ ă preg teşti. Aceste tr s turi au impus cultivarea unor genuri literare precumă ă ă tragedia, dialogul, satira, epistola, portretul moral, aforismul etc. Clasicismul a pus în circula ie ideea perfec iunii, în sensul reuşitei estetice, al armoniei întreţ ţ scop şi mijloace, între fond şi form . Crea ia trebuia s se supun unor reguliă ţ ă ă stricte, stabilite oficial de Academia Francez , întemeiat de c tre Ludovic ală ă ă XlV-lea.Clasicismul artistic. Conceptul de clasicism se foloseşte în istoria artei pentru a defini o „parte a crea iilor din secolele XVII-XVII, diferite de cele aleţ

147

Page 148: Manual Istorie Clasa a IXa

barocului şi caracterizate prin monumentalitate, grandoare, gravitate, printr-un sentiment de puritate şi calm. Academiile au impus un absolutism estetic, corespunzând, pe alt plan, celui monarhic. Cea mai renumit a fost Academiaă Regal de Arte Frumoase, întemeiat de Colbert. O alta va func iona la Londraă ă ţ (Royal Academy of Arts). Aceste academii aveau drept scop dirijarea artelor spre glorificarea monarhiei care devenise supremul beneficiar şi client. Se lucra pentru reşedin ele regale, aşa cum se scria pentru Curtea regal . Artaţ ă devine una triumfal . Etalonul în arhitectur îl reprezint palatul Versailles:ă ă ă sculptorii i-au înfrumuse at s lile şi gr dinile cu numeroase fântâni şi grupuriţ ă ă statuare, iar pictorii au decorat interioarele. Era preferat genul istoric, dar şi scenele din via a suveranului. Cuvântul de ordine era simetria. încercarea de aţ defini frumosul universal şi de a-i stabili regulile în academii a generat tendin a de a reuni tot ce aveau mai bun curentele şi şcolile de art . ţ ă

13.ROMANOVII ŞI RIDICAREA RUSIEI CA MARE PUTEREDup câteva decenii de tulbur ri în ă ă 1613 la tronul rusesc ajung membrii familiei ROMANOV, înrudi i cu arul ţ ţ Ivan al-IV-lea cel Groaznic prin so iaţ acestuia Anastasia. Dup domnia lui ă Mihail şi Alexei Romanov, la tron ajunge dup o perioad de minorat ă ă Petru I cel Mare(1683-1725). El imprimă caracterul absolutist al monarhiei ruse, ini iaz modernizarea militar ,ţ ă ă tehnologic şi economic cu ajutorul str inilor, reformeaz structuraă ă ă ă administrativ-social a rii şi deschide drum Rusiei spre Marea Neagr (victoriiă ţă ă contra t tarilor) şi Marea Baltic (victorii contra suedezilor şi polonezilor).ă ă Principalele reforme au fost: introducerea serviciului militar obligatoriu pentru nenobili, crearea Tablei rangurilor nobiliare, dezvoltarea manufacturilor, construirea noii capitale Sankt Petresburg şi legea succesiunii la tron. Modernizarea brutal a atins doar elita intelectual , nobiliar şi burghez ,ă ă ă ă crescând decalajul fa de majoritatea popula iei format din rani iobagi,ţă ţ ă ţă analfabe i şi f r nici un dreptţ ă ă

14. ISTORIA ALTFEL Elisabeta I (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) a fost regină a Angliei şi regin a Irlandei din ă 17 noiembrie 1558 pân la moartea sa. Elisabeta I aă fost al şaselea şi ultimul monarh al casei Tudor. În 1558, la numai dou zeci şiă cinci de ani, la moartea surorii sale Maria, i se încredin eaz soarta rii, care aţ ă ţă devenit slab şi s rac în urma r zboaielor şi a luptelor religioase. Elisabetaă ă ă ă jura c îi va purta de grij pân la moarteă ă ă . Aceste cuvinte au constituit pentru ea un jur mânt cât se poate de real, lucru de care miniştrii şi consilierii s-auă convins imediat ce au cunoscut caracterul noii st pâne. Fiind convins că ă ă soarta i-a prilejuit urcarea pe tron, în timpul celor patruzeci şi cinci de ani de domnie îşi îndeplineşte sarcina cu mult maiestuozitate şi siguran în sine.ă ţă Ludovic al XIV-lea (5 septembrie 1638, Saint-Germain-en-Laye – 1 septembrie 1715, Versailles), rege al Fran eiţ şi al Navarrei (în uniune personal ). A condus Fran a vreme de 72 de ani – cea mai lung domnie dină ţ ă istoria european . Era doar un copil de aproape cinci ani în momentul în careă s-a suit pe tron în 1643, dar a condus personal guvernul din 1661 pân laă moartea sa. Ludovic al XIV-lea a fost profund influen at de Fronde,ţ neabandonându-şi credin a c ordinea şi autoritatea reprezint antidotulţ ă ă haosului. Ludovic a înv at de la cardinal s cread c monarhia a fostăţ ă ă ă orânduit de c tre Dumnezeu, s se identifice cu ă ă ă Fran aţ , s munceasca dină

148

Page 149: Manual Istorie Clasa a IXa

greu şi s -şi ia sarcina în serios. El a înv at totodat s se prefac , însuşindu-ă ăţ ă ă ăşi cinismul şi dispre ul fa de motiva ia uman caracteristice lui Mazarin.ţ ţă ţ ă Educa ia formal a lui Ludovic nu a fost neglijat , cu toate c era m rginit ,ţ ă ă ă ă ă aşa cum era, de altfel, cea mai mare parte a educa iei aristocratice: cevaţ istorie antic , dar pu in istorie modern , o spoial de geografie şiă ţ ă ă ă matematic , o cunoaştere temeinic a limbii spaniole şi a celei italiene; aă ă înv at s vorbeasc şi s scrie excelent în limba francez . A fost înv at săţ ă ă ă ă ăţ ă c l reasc , s trag cu armele de foc şi s danseze, lucruri pe care le f ceaă ă ă ă ă ă ă bine din instinct. Poseda mult farmec şi era foarte afabil. Era inteligent, pricepea repede şi poseda o bun memorie a chipurilor şi a faptelor. Posedaă un autocontrol remarcabil, socotind c era sub demnitatea sa s se înfurie sauă ă s exulte. Işi scotea întotdeauna p l ria în fa a femeilor, chiar şi a celei maiă ă ă ţ umile cameriste. Ludovic şi femeile. Dac Ludovic al XIV-lea a f cut s sufere pe cinevaă ă ă apropiat, aceasta a fost regina, care nu s-a împ cat niciodat cu infidelitateaă ă so ului ei. Ludovic a fost obligat s se c s toreasc cu o so ie de care nu eraţ ă ă ă ă ţ atras. Maria Tereza a Spaniei, fiica lui Filip al IV-lea al Spaniei, cu care Ludovic s-a c s torit în ă ă 1660 era proast , urât şi stângace. Reac ia lui a fost aceea deă ă ţ a-şi g si compensa ii în alt parte. Asemenea bunicului s u, ă ţ ă ă Henric al IV-lea, Ludovic avea un mare apetit sexual şi s-a bucurat de favorurile mai multor amante, având numeroşi bastarzi. Trei femei au fost recunoscute în mod deschis, succesiv, în calitate de amante principale: blajina şi neştiutoarea Louise de la Vallière, inteligenta şi intriganta Françoise-Athénaïs de Montespan şi autoritara, dar rezervata Françoise de Maintenon. Fiecare amant a fost maiă vârstnic decât predecesoarea şi a intrat în gra iile regelui în timp ce f ceaă ţ ă parte din anturajul predecesoarei sale. Dup moartea Mariei Tereza în ă 1683, Ludovic s-a c s torit cu doamna de Maintenon şi sub influen a ei dur n-a maiă ă ţ ă avut aventuri extraconjugale. Cu toate c Ludovic îşi r spl tea materială ă ă amantele, rela iile sale cu femeile arat c era cât se poate de egoist.ţ ă ă Petru I (10 iunie 1672 – 8 februarie 1725) a condus Rusia din 7 mai 1682 pân la moartea sa. Marea Ambasad va merge la ă ă Amsterdam, Berlin, Viena, Roma, Copenhaga, Vene iaţ , Londra, numai în Fran aţ nu, de vreme ce Ludovic al XIV-lea îi sprijin pe turci. Marea Ambasad , alc tuit din 250 de persoane,ă ă ă ă p r seşte ă ă Moscova la 10 martie 1697 cu arul Petru I c l torind incognito subţ ă ă numele de Piotr Mihailov. Întors acas omoar streli ii, taie b rbile boieriloră ă ţ ă s i, îşi trimite so ia s se retrag într-o mân stire, d un ucaz prin careă ţ ă ă ă ă interzice tuturor b rba iilor s -şi lase barb în afar de slujitorii Bisericii. Ceiă ţ ă ă ă care vor dori s -şi p streze barba vor fi nevoi i s pl teasc un bir. Dup ce s-ă ă ţ ă ă ă ăa r zboit cu b rbile, Petru începe b t lia cu veşmintele. Dac Rusia vrea să ă ă ă ă ă mearg repede înainte, nu trebuie s r mân îmbr cat în vechiturile de peă ă ă ă ă ă vrema lui Boris Godunov. Un ucaz dat la 4 ianuarie 1700 hot r şte ca "boierii,ă ă oamenii de la curte, func ionarii vor purta îmbr c minte ungureasc , cuţ ă ă ă caftanul de deasupra pân sub genunchi, iar cel de dedesupt mai scurt". Ceiă care nu se supun ucazului pl tesc amend . Obiceiurile din str buni maiă ă ă primesc o lovitur : reforma calendarului. La ă 20 decembrie 1699, când mai r m sese doar câteva zile pân la sfârşitul veacului, Petru d un ucaz prină ă ă ă care num r toarea anilor urmeaz s se fac din acea clip dup calendarulă ă ă ă ă ă ă european, fiecare an începând la 1 ianuarie şi nu la 1 septembrie ca până atunci. Nu merge atât de departe încât s instituie ă calendarul gregorian, care, fiind, cel de la Roma, n-ar fi potrivit pentru ortodocşi; se mul umeşte cu celţ

149

Page 150: Manual Istorie Clasa a IXa

iulian, care are o întârziere de 11 zile . Hot r şte ca, la ă ă 1 ianuarie 1700 toată lumea s -şi împodobeasc por ile caselor, s ia parte la slujbele de la Biserică ă ţ ă ă şi s -şi fac ur ri de Anul Nou.ă ă ă Petru şi Sankt-Petersburg. inutul unde construieşte Ţ Sankt-Petersburgul este s rac, izolat, departe de capital şi aşezat drept în b taia tunuriloră ă ă suedeze; p mântul e ml ştinos. În l ând oraşul ă ă ă ţ Sankt-Petersburg, sfidează natura şi în acelaşi timp, trecutul Rusiei. Petru ur şte vechea cetate a arilor,ă ţ Moscova, cu clima ei continental , cu tradi iile ei de veacuri, cu supersti iile şiă ţ ţ intrigile de curte, cu spiritul oriental, înapoiat şi r zvr tit totodat . Noul oraşă ă ă va oglindi dorin a de înnoire a unui ar care se leapad de moştenireaţ ţ ă str bunilor.Mai întâi este cl dit o fort rea din lemn pe malul drept al Nevei:ă ă ă ă ţă viitoarea fort rea Petru şi Pavel. R sar mai apoi o biseric şi, nu departe,ă ţă ă ă prima locuin a lui Petruţă : o c su din bârne de brad şi cu acoperişul deă ţă şindril cu dou înc peri, un pridvor. În ă ă ă februarie 1704, arul îl cheam peţ ă arhitectul italian Domenigo Trezzini ca s conduc armata de lucr tori. Treiă ă ă sute cincizeci de familii de vaz sunt silite s se mute la Petersburg. Din ă ă 1711 începe construc ia Palatului de Iarn , care nu se deosebeşte de casele din jurţ ă decât printr-o intrare cu dou coloane, deasupra c reia se înal o prova deă ă ţă corabie. Acelaşi gust pentru simplitate st la temelia Palatului de Var , aşezată ă ceva mai departe, pe malul unui afluent al Nevei. În 1713, Petersburgul este proclamat capital a Rusiei iar în ă 1721 va începe construc ia castelului de laţ Sarskoe, numit mai târziu arskoe Selo.Ţ Filip al II-lea (21 mai 1527 – 13 septembrie 1598) a fost rege al Spaniei în perioada 1556 - 1598, rege al Neapole şi al Siciliei în perioada 1554 - 1598, rege al Angliei (co-regent cu Maria I) în perioada 1554 - 1558, rege al Portugaliei şi al Algarves în perioada 1580 - 1598 şi rege al Chile în perioada 1554 - 1556. Filip al-II-lea şi Don Carlos. B nuindu-l pe fiul s u de a intriga împotriva lui,ă ă Don Carlos arestat şi dup un scurt timp va muri. Adversarii lui Filip îl acuză ă de omorârea fiului s u propriu, care ar fi fost singurul urmaş legitim al regelui.ă Dac Don Carlos ar fi ajuns rege, fiind debil mintal, s-ar fi ajuns la o criz deă ă stat.

15. CRONOLOGIE monarhii absolu iţ RUSIA Ivan al IV-lea cel Groaznic (1547–1584) Boris Godunov (1598 –1605) Petru I cel Mare(1682 - 1725) Elisabeta I (1741 – 1762) Ecaterina a II-a cea Mare (1762-1796) FRAN AŢ Henric IV cel Mare(1589-1610) Ludovic XIII cel Drept (1610-1643) Ludovic al XIV-lea cel Mare (1643-1715) Ludovic XV cel Mult Iubit (1715-1774) ANGLIA Henric al VII-lea (1485 -1509) Henric al VIII-lea (1509 -1547) Elisabeta I (1558 -1603)

150

Page 151: Manual Istorie Clasa a IXa

SPANIA Carol Quintul ( rege al Spaniei 1516 – 1556 şi împ rat romano-german 1519-ă1556) Filip al II-lea (1556 - 1598) Filip al III-lea al Spaniei (1598–1621) Filip al IV-lea (1621 -1665) CASA DE HABSBURG(ramura austriac )ă Ferdinand I (rege al Boemiei şi Ungariei 1526-1564 şi împ rat romano-ăgerman 1556 – 1564) Rudolf al II-lea împ rat al ă Sfântului Imperiu Roman (1576-1612) Matia I împ rată al Sfântului Imperiu Roman (1612-1619) Ferdinand al II-lea împ rat al ă Sfântului Imperiu Roman (1620-1637) Francisc I Ştefan de Lorena (1745 -1765) Maria Tereza (1740 – 1780) Iosif al II-lea (1765 – 1790)

16. DIC IONARŢ Autocrat: conduc tor cu puteriă absolute; monarh absolut, despot.ar:Ţ titlu purtat de monarhul Rusiei, începând cu mijlocul secolului al XV-lea;

corespondentul rus al cuvântului latin caesar, sinonim, aici, cu împ rat.ăFronde: tulbur ri care au agitat Fran a în timpul minoratului lui Ludovic ală ţ XlV-lea şi care au pus în discu ie guvernarea lui Mazaarin şi absolutismul înţ generalHugheno i: ţ denumire dat , în Fran a, adep ilor calvinismului.ă ţ ţMercantilism: doctrin economic englez şi politic economic conformă ă ă ă ă c rora ă bog ia unui stat const în cantitateaăţ ă de bani şi de metale pre ioase peţ are o de ine.ţSuveran: care de ine autoritatea suprem ; care se afl deasupra tuturor.ţ ă ăCamera înstelat : ă sec iune juridic aţ ă Consiliului Privat înfiin at în secolul alţ ă XVI-lea de c tre Tudori, prezidat de ună ă prim cancelar; judeca nobilimea pentru înc lcarea ordinii publice şi a dispozi iilor regale. Denumirea vine de laă ţ sala unde îşi inea şedin ele, care avea tavanul pictatţ ţ cu stele. Cortes: adunarea st rilor în Spania.ăCurtea înaltei Comisiuni: sec iune juridic - îşi exercita competen a asupraţ ă ţ clerului şi institu iilor de înv mânt.ţ ăţăAcademie: înalt institu ie cultural creă ţ ă at pentru a ajuta progresul ştiin ei,ă ţ literaturii, artei; societate a oamenilor de cultur ădintr-o ar .ţ ăAcademism: manier în art care cultiă ă v un ideal de frumuse e rece şiă ţ conven ional .ţ ăRa ionalism: ţ concept în teoria cunoaşterii care consider ra iunea izvorulă ţ principal şi chiar unic al acesteia, afirmând c necesitatea şi universalitatea nuă pot fi deduse din experien , ci numai din ra iţă ţ une.

151