Masajul –

istoric, notiuni genera

le, efecte, indicati

i si contraindicatii

ISTORICDocumentele istorice păstrate până în prezent arată cămasajul s-a practicat în toate timpurile şi la toate popoareleantice.Denumirea acestei activităţi este atribuită la o dată relativ recentă. În limba română denumirea “masaj” aacestei practici a fost introdusă prin intermediul literaturiimedicale franceze, care a dominat la noi în secolul trecut.Această denumire este introdusă în prezent în toate limbilemoderne fiind considerat termen universal. În limbafranceză cuvântul “massage“ apare pentru prima datăÎn lucrarea lui Lepage “Cercetări istorice asupra medicineichineze”, publicată în1813. Presupuneri asupra etimologieicuvântului sunt:• “mass” în limba arabă înseamnă a apăsa;• “massesch” în limba ebraică veche are aceeaşisemnificaţie;• “massien” în limba greacă înseamnă a frământa

Din studiile a numeroşi cercetători reiese cămasajul a fost unul dintre cele mai vechi mijloacedescoperite de oameni pentru alinarea suferinţelor. La început avea un caracter empiric,magia se asocia gesturilor, era legat deanumiteritualuri şi practici. De îngrijirea bolnavilor seocupau reprezentanţii cultului religios, prestaţiileacestora departe de a fi fost fundamentateştiinţific, aveau însă o mare valoare psiho - terapeutică.

Practicarea masajului a înregistratepoci de mare răspândire la chinezi, indieni, egipteni, popoare care au ajuns la un înaltnivel de cultură şi civilizaţie. La acestepopoare masajul era asociat cu alteprocedee empirice de terapie cum sunt:aplicaţiile calde locale, ungeri cu diferitesubstanţe (mirodenii, uleiuri),mişcări pasive ale segmentelor corpului.

Medicina tradiţională din China are o foarte marevechime. Masajul la chinezi era practicat de către o castă de preoţi-medici (cu peste 3000 de ani î.e.n.), în scopul activării circulaţiei sângelui şi aumorilor din corp, pentru stimularea sau liniştireanervilor cât şi pentru vindecarea unor tulburări sauboli cronice ale organismului. Manevrele se executau lent şi stăruitor. Scrierile lui CungFu recomandau folosirea exerciţiilor fizice şi amasajului, cu caracter localizat. Este de reţinutindicaţia care se făcea, de asociere a gândiriibolnavului cu mişcarea, idee ce corespundenoţiunii ştiinţifice din medicina modernă, de“reprezentare corticală a mişcării”.

Din datele istorice ale Egiptului

antic s-au transmis numeroase

documente scrise pe papirusuri,

inscripţii, picturi şi sculpturi care aduc

mărturii despre practicarea masajului în

scopul tratării bolnavilor.

În India antică, masajul a fost cunoscut şi practicat înpopor, în legătură cuunele procedee cu caracter igienic sauritual, cum ar fi ungerea trupului cu uleiuri aromate,îmbăierea în apele fluviilor şi lacurilor considerate sacre.Scrierile Ayar-Veda conturează reguli de folosire aexerciţiilor fizice şi masajului. Aceste practici aveaucaracter profund religios. Legile lui Manu asociazăpracticarea lor cu îmbăierile pentru purificarea sufletului.Ulterior, şcoala Hatha-Yoga face recomandarea economieide energie, de obţinere a unui randament maxim cu un efort minim, principiu existent şi în prezent în practicaoricărei activităţi, inclusiv cea sportivă. Practica Yoga se remarcă prin valoroase exerciţii de respiraţie si tehnici de relaxare. Masajul a fost practicat şi de alte popoare vechiale orientului, cum sunt: asirienii, babilonienii, mezii,perşii,in scopul tratării răniţilor din războaiele frecvente ceaveau loc în acele timpuri.

Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu activitatea sportivă auapărut în Grecia, ca mijloc important pentru îngrijirea atleţilor. Greciiantici au folosit masajul în pregătirea diferitelor categorii de sportivi,remarcându-se faptul că se utiliza atât înainte de efort cât şi dupăterminarea acestuia, în scopul prevenirii şi combaterii oboseliimusculare şi nervoase. Practicanţii acestui masaj se numeaua liptes şifoloseau diferite uleiuri şi pulberi fine pentru a uşura executareamanevrelor. Atleţii greci practicau şi automasajul. Medicii greci au fostprimii specialişti care au recomandat şi fundamentat practicareamasajului în mod ştiinţific.Herodicos din Lentini (428-347 î.e.n.), medic celebru în antichitate,socotit părintele gimnasticii medicale şi al masajului, prescria bolnavilorsăi anumite exerciţii fizice şi alergări pentru vindecarea bolilor şi intărirea organismului.Hipocrat (460-377 î.e.n.) este considerat cel mai mare medic alantichităţii. Acesta, discipol al lui Herodicos din Lentini, a continuatpracticile şi tradiţiile instituite anterior. El a precizat indicaţiile şi efecteleacestor mijloace terapeutice,evidenţiind influenţele fiziologice pe carele au cât şi contraindicaţiile pentru practicarea lor. Pentru prima datăHipocrat a descris factorii naturali de mediu şi importanţa lor pentrusănătatea omului.

În Imperiul Roman , după cucerirea Greciei, culturagreacă s-a răspândit înimperiu şi mai ales la Roma, prinintermediul sclavilor.Medicii şi gimnaştii în captivitate, cât şi alţii atraşi de bogăţie şi glorie, au făcut ca aceste descoperiri să fie cunoscute de romani, unele ca atare, altele adaptate concepţiei acestui popor.Gimnastica greacă nu a fost preluată de romani, aceştia practicând cu precădere exerciţiile cu caracter militar.Masajul practicat de sclavii greci devine obişnuit în regimul de viaţă al romanilor bogaţi. Se practica în terme, care erau adevărate monumente arhitecturale cât şi în locuinţele acestora, sub forma unui masaj de înviorare dimineaţa şialtul seara, pentru relaxare.

Celsius, unul dintre cei mai mari medici romani de origine

greacă, recomanda masajul atît înainte cât şi după exerciţiile corporale. A fost preocupat de teoretizarea principalelor manevre de masaj

făcând şi o clasificare a acestora, # înfuncţie de intensitate: manevre: - puternice; - moderate; - uşoare. # iar după forma lor: - manevre lungi; - medii; - scurte.

Oribasius, de asemenea medic de origine greacă,se ocupa de tratare a gladiatorilor răniţi, intitulându-se cu mândrie “medic al gladiatorilor”. El acontribuit la îmbogăţirea practicilor medicale înprivinţa recuperării posttraumatice. Este considerat precursorul medicului de medicinăsportivă din zilele noastre. De la acesta au rămas reguli de practicare a masajului şi descrieri tehnicevalabile şi în prezent.

În ţara noastră masajul empiric a fost cunoscut şi practicat în trecut în popor, transmiţându-se prin tradiţie din generaţie în generaţie, asociat cu alte mijloace de îngrijire a bolnavilor. Odată cu răspândirea cunoştinţelor medicale,aceste aplicaţii au fost înlocuite cu masajul ştiinţific. Masajul medical s-a instituitla noi începând cu a doua jumătate a secolului trecut. Primii medici care au introdus masajul în clinici au fost chirurgii, ortopezii şi reumatologii.R.P. Manga, în 1885 a publicat teza de doctorat cu tema: “Masajul, istoricul, manipulaţiunile, acţiunea fiziologică şi tratamentul câtorva maladii prin acest remediu”, fiind prima de acest gen din ţară. N. Hălmagiu a susţinut teza de doctorat cu titlul: “Masajul şi mobilizarea ca tratament în unele fracturi”, în 1889.În 1933 a fost publicat tratatul “Masajul practic şi teoretic, general şi parţial” al francezului M. Defrumerie.

O adevărată şcoală de masaj începe să se formeze la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, sub îndrumarea profesorilor I.Lascăr şi V.Roşca, după înfiinţarea acestuia în 1922. Ulterior, A.Ionescu publică “Masajul“, sub formă decurs pentru studenţii A.N.E.F.S. urmat de mai multe ediţii de cursuri şi lucrări în care fundamentează masajul şi automasajul, cât şi domeniul culturii fizice medicale. Absolvenţii acestui institut de învăţământ superior cât şi ai celorlalte facultăţi de educaţie fizică înfiinţate în ţară, au desfăşurat atât în şcoli cât şi îninstituţiile medicale o bogată activitate în direcţia corectării deficienţelor fizice,recuperării stării de sănătate după diverse afecţiuni cât şi în domeniul sportului de performanţă.

NOŢIUNI GENERALE Una din cele mai corecte şi sintetice

definiţii ale masajului a fost formulată de reputatul şi regretatul Profesor dr. docent Adrian N. lonescu,ca fiind: „o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului, prin acţiuni manuale sau mecanice, în scop fiziologic sau curativo-profilactic".

Masajul manual este cea mai veche, răspândită şi eficace formăde abordare apărţilor moi ale corpului omenesc. Acelaşi reputat autor afirmă că mâna(maseorului), prin multiplele sale proprietăţi „devine prin practică îndelungată,cel mai valoros şi mai eficient aparat de masaj". Îndelungata practică medicală a dovedit de-a lungul timpului că oricedi spozitiv, mecanism, instrument sau aparat acţionat mecanic sau electric, oricât de ingenios a fost şi este conceput, nu poate Înlocui masajul manual şi nu poate obţine efectele sale medicale.

Practicarea lui urmăreşte un scop igienic (de întreţinere a sănătăţii şi prevenire a unor tulburări funcţionale), terapeutic (de tratare a unor afecţiuni organice, funcţionale sau traumatice). Masajul esre de asemenea legat de activitatea sportivă, aplicarea lui urmărind efecte stimulatoare (înainte de antrenamente şi competiţii), efecte trofice, liniştitoare, de dezobosire (după concursuri sau în pauzele din cadrul concursurilor), efecte remarcabile de refaceren europsihică (pe cale reflexă) şi neuromusculară (pe cale directă, mecanică). Din cele expuse se poate aprecia că efectele masajului se leagă de profilaxie, terapie şi activitatea sportivă, decurgând din aceasta o clasificare în funcţie de scopul urmărit prin aplicarea lui:

# masaj igienic; # masaj terapeutic; # masaj sportiv

În prezent, bine fundamentat ştiinţific, masajul este un mijloc de bază înterapia recuperatorie, constituind un mijloc specific al kinetoterapiei (terapia prin mişcare).

Pentru omul sănătos poate constitui un mijloc de susţinere a activităţii cotidiene, fie că ne referim la efectele stimulative locale şi generale pe care le are în plan biologic, sau la cele de relaxare, de combatere a oboselii după activităţi intense care solicită organismul în plan neuropsihic sau neuromuscular. Masajul la omul contemporan supus în permanenţă stresului cotidian, este recomandat ca mijloc profilactic important în menţinerea stării de sănătate fizică şi psihică.

În tratarea unor boli sau recuperarea sechelelor datorate unor afecţiuni, în special la nivelul aparatului locomotor, masajul este prezent ca mijloc de terapie încadrul terapiei generale, având o importanţă mai mare sau mai mică în funcţie de diagnostic. Efectele masajului ca mijloc terapeutic sunt remarcabile în special în afecţiunile traumatice, circulatorii şi neuromusculare la nivelul aparatului locomotor.

Aplicarea manevrelor de masaj, manuale sau instrumentale, în scop igienic, terapeutic sau legate de activitatea sportivă, se face de către maseur (o persoană calificată) sau de către o persoană asupra propriului corp, acţiune denumită automasaj.

Aprecieri referitoare la activitatea maseurului. Spatiile de masaj. Reguli igienice de practicare a masajului.

• Condiţii de bază materialăMasajul terapeutic – recuperator se practică, de preferinţă, într-o încăpere specială, numită sală sau cabinet de masaj. Acest cabinet de masaj se poate amenaja într-o singură sală mai mică sau într-o sală mare, prin împărţirea sa în boxe mai mici, separate perin paravane sau draperii. Pe lângă acest cabinet de masaj, ideal ar fi să existe o sală de aşteptare, o sală de duşuri, toaletă şi o sală de odihnă după aplicarea tratamentului.Cabinetul de masaj trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:• să fie suficient de spaţios, luminos, bine aerisit şi călduros (temperatura optimă pentru masaj fiind de aprox.23-24°C);• să prezinte posibilităţi de întreţinere a unei igiene perfecte: pereţi placaţi cu faianţăsau vopsiţi în ulei, podea acoperită cu gresie sau linoleum, pentru a putea fi curăţate şi dezinfectate cât mai uşor;• să fie prevăzută cu instalaţie de apă curentă;• să aibă mobilierul strict necesar:- banchetă de masaj (de preferinţă cu posibilităţi de reglare a poziţiei şi înălţimii);- scaun pentru maseur;- dulap pentru diverse materiale ajutătoare (aparate, unguente etc.);- masă sau birou pentru acte.

Cadrele de specialitateMaseurul trebuie să îndeplinească următoarele condiţiispecifice:• să fie sănătos, armonios dezvoltat, rezistent laoboseală, prin menţinerea şi dezvoltarea permanentă acalităţilor motrice de bază, psihice şi intelectuale, printr-unregim corect de viaţă şi muncă. El va evita muncile fizicegrele şi chiar sporturile ce obosesc excesiv şi activităţilecare pot înăspri sau leza mâinile;• să posede o foarte bună coordonare şi abilitatemanuală, întreţinută prin exerciţii specifice executate zilnic;• mâinile trebuie să fie cât mai largi, cărnoase, cu pieleacaldă, moale, uscată şi netedă, cu degete suple şi abile;• să aibă un simţ tactil foarte bine dezvoltat, auz fin şivedere bună;• să posede aptitudini psihice deosebite;• să aibă foarte bune cunoştinţe de anatomie, biomecanică, fiziologie, simptomatologie;

• să aibă simţ de autoconservare, pentru a-şi

putea doza corespunzător efortul în vederea

desfăşurării întregii activităţii în condiţii egale de

eficienţă; Pentru aceasta el va trebui să cunoască

execuţia corectă a procedeelor şi tehnicilor de

masaj, să lucreze cu calm şi fără grabă, să facă

mici pauze în care să-şi relaxeze membrele

superioare (după fiecare regiune masată, după

fiecare pacient sau la fiecare oră de lucru), să-şi

însuşească şi să practice tehnici de relaxare;• să cunoască şi să respecte principiile moralităţii

şi etica profesională.

Reguli pentru aplicarea masajuluiReguli de igienă Privind masorul:• igiena strictă a echipamentului de lucru (fără a omite aspectul estetic), (tricou cu mâneci scurte, pantalon lung sau

scurt, papuci asemănători celor de la înot) ;• igiena şi estetica capului şi mâinilor maseurului:• cap: pieptănătura, spălatul dinţilor, etc.• mâini: sănătoase, curate, cu unghiile tăiate foarte scurtşi bine pilite; înainte de aplica masaj unui pacient, mâinile trebuie obligatoriu spălate şi încălzite;• Nu trebuie să poarte inele, brăţări, care ar putea rănipacientul, să nu aibă bătături, unghii lungi sau neîngrijite;• ideal este să nu se fumeze în timpul programului, saudacă acest lucru nu se poate, să nu se fumeze în sala demasaj şi după aceea să se spele pe dinţi, pentru aîndepărta mirosul;•

• sa nu consume băuturi alcoolice în timpul programului.

• Este recomandat ca la 2 - 2,30h să facă o pauză de cca. 20 minute pentru a se odihni (relaxareneuromusculară), în care să consume fructe, dulciuri, sucuri de fructe sau lactate,timp în care încăperea se aeriseşte.

• Începerea fiecărei şedinţe de masaj trebuie să fie precedată de câteva exerciţii pregătitoare ale segmentelor şi articulaţiilor membrelor superioare. Se mobilizează fiecare segment, în special articulaţia pumnului şi articulaţiile

degetelor. Se fac mişcări de flexie, extensie, abducţie şi adducţie, (mobilizări pasive), pentru mărirea mobilităţii articulaţiilor mîinilor şi supleţei mişcărilor acestora.

Privind subiectul:

• Cel ce urmează a fi masat, sportivul, pacientul, deasemenea trebuie să se prezinte în bune condiţii de igienăpersonală. • respectarea unei igiene corecte a corpului şi îmbrăcăminţii;• golirea, înainte de aplicarea masajului, a vezicii urinareşi, dacă este posibil, acolonului;• se recomandă ca subiectul să-şi aducă un prosop mare sau un cerşaf pe care să-l aşeze pe bancheta de masaj peste cel existent.

Privind aplicarea masajului:• masajul terapeutic poate fi aplicat şi peparcursul zilei, dar obligatoriu la un interval de 2-3 ore înainte sau după servirea mesei şi în aşa felîncât şedinţa de masaj să se încheie cu cel puţin 1/2 oră înaintea mesei următoare.• indicaţiile masajului sunt pentru persoanele sănătoase în scop igienic, de întreţinere, de refacere după o stare de oboseală; în scop terapeutic în cazul terapiei complete de recuperare după îmbolnăviri sau traumatisme.

EFECTELE MASAJULUI   Efectele masajului sunt multiple şi pot fi clasificate după mai multe criterii.

• Efecte: a. directe asupra ţesuturilor (masajul somatic); b. indirecte - profunde asupra organelor interne (masaj profund); c. reflexogene.• Efecte: a. stimulante, excitante; b. calmante, relaxante, liniştitoare.• Efecte: a. parţiale (locale) - calmarea durerii, hiperemie locală,creşterea circulaţieilocale, îndepărtarea stazelor, accelerarea proceselorde resorbţie; b. generale - stimularea funcţiilor aparatului respirator şi circulator, creşterea metabolismului, îmbunătăţirea stării psihice şi a somnului, îndepărtarea oboselii.• Efecte: a. imediate; b. tardive.• Efecte: a. obiective, ce pot fi monitorizate de către medic prin metodeclinice şi paraclinice; b. subiective, declarate de către bolnav.• Efecte asupra structurilor: a. asupra pielii; b. asupra ţesutului conjunctiv (ţesutului celular subcutanat); c. asupra elementelor aparatuiui locomotor; d.asupra circulaţiei sângelui şi limfei; e.asupra sistemuiui nervos; f. asupra ţesutului şi organelor profunde;• Efectele masajului general

• Efecte asupra structurilor:• Asupra pielii: - asuplizare, creşterea pragului sensibilităţii cutanate, influenţarea

substanţei fundamentale şi a fibrelor elastice; - facilitarea secreţiei glandelor sudoripare cu creşterea secreţiei lor,

favorizarea penetraţiei substanţelor grase; - vasodilataţie activă cu creşterea vitezei de circulaţie, ceea ce

determină menţinerea echilibrului dintre circulaţia profundă şi superficială, creşterea schimburilor nutritive;

- creşterea pragului de recepţie al terminaţiilor nervoase cu analgezie;

- descuamarea pielii şi creşterea celulelor tinere; - prin mecanism reflex, ce influenţează circulaţia şi metabolismul,

contribuie la termoreglare; - creşte schimburile respiratorii la nivelul pielii, ceea ce contribuie la

menţinerea igienei acesteia; - influenţează organele profunde prin intermediul zonelor reflexe

Head;

• Efectele asupra ţesutului conjunctiv (ţesutului celular subcutanat):

- reface elasticitatea şi supleţea, ceea ce determină favorizarea mişcărilor corpului, dezvoltarea tonusului şi rezistenţei elementelor cu rol de fixare şi protecţie a organelor interne;

- favorizează schimburile nutritive prin creşterea aportului de sânge, cu  evacuarea mai eficientă a rezidurilor;

- contribuie la resorbţia şi scăderea depozitelor de grăsime în cazul prezenţei obezităţii;

- are influenţe reflexe asupra: circulaţiei sângelui şi limfei, schimburilor metabolice şi excreţiei, funcţiilor hormonale şi reacţiilor neurovegetative,organelor profunde prin intermediul zonelor reflexe Dicke

• Efecte asupra elementelor aparatuiui locomotor: 1) asupra muşchilor: - creşte performanţa musculară prin creşterea

conductibilitătii, a excitabilităţii şi a contractibilităţii, prin creşterea elasticităţii muşchilor;

- accelerează refacerea muşchiului obosit prin creşterea schimburilor vasculare cu aport de substanţe nutritive proaspete şi îndepărtarea reziduurilor;

- creşte rezistenţa musculara la efort prin hiperemie; - creşte viteza de refacere după traumatisme, atrofii; - creşte sau scade tonusul şi excitabilitatea, în funcţie de

tehnică; 2) asupra tendoanelor şi tecilor tendinoase, fasciilor,aponevrozelor: - creşterea supleţei şi consistenţei; - activarea circulaţiei locale; - combaterea stazei sanguine şi limfatice; - stimularea proprioceptorilor.

• Efectele asupra circulaţiei sângelui şi limfei - la nivelul circulaţiei venoase - creşte viteza de circulaţie şi uşor presiunea venoasă şi susţine

valvulele venoase; - circulaţia limfatică este intensificată de aproximativ 25 de ori; - la nivelul circulaţiei capilare există efecte pasive (indirecte) şi

active(directe) cu stimularea vasomotricităţii (deschiderea capilarelor închise),prin mecanisme mecanice, neurale şi prin eliberarea de mediatori chimici;

- circulaţia arteriolară suferă un proces de adaptare secundar modificărilor de la punctele anterioare, existând şi un efect direct mecanic, ambele determinând creşterea fluxului sanguin;

- munca inimii este astfel uşurată existând un efect de "digitalizare"; - valorile tensionale pot fi controlate în funcţie de necesităţi (scad

lamasajul relaxant şi cresc la cel excitant); - se constată şi modificarea compoziţiei sanguine - creşte numărul

de hematii şi leucocite şi cantitatea de hemoglobină; - astfel se realizează mobilizarea masei sanguine, activarea

volumelor sanguine periferice stagnante, accelerarea circulaţiei sanguine şi vasodilataţie capilară, drenaj şi resorbţie cu ameliorarea secundară atroficităţii celulare.

• Efecte asupra sistemuiui nervos:

- la nivel local se produce un reflex de axon cu vasodilataţie secundară;

- apar reflexe segmentare (prin interesarea segmentului medular şi a arcurilor reflexe) la care se asociază efectul reflex nesegmentar realizat prin acţiunea asupra zonelor Head (cutanate), Dicke (ţesut celular subcutanat), şi astfel sunt influenţate viscerele;

- prin mecanism suprasegmentar de transmisie la nivel subcortical şi cortical apar efecte sedativ-relaxante şi chiar hipnotice.

• Asupra ţesutului şi organelor profunde:

- prin masajul peretelui abdominal apar efecte directe mecanice cu reglarea secreţiei / excreţiei şi motilităţii viscerelor;

- prin masaj reflex de toate tipurile apar în mod indirect aceleaşi efecte.

• Efectele masajului general: - se stimulează în sens reglator circulaţia,

procesele endocrine,secreţiile endocrine, hematopoeza, procesele coagulării;

- se intensifică schimburile nutritive cu creşterea temperaturii corpului;

- se produce relaxarea, scăderea sensibilităţii, reducerea tonusului neuromuscular sau dimpotrivă creşterea acestora cu stimularea organismului, în funcţie de tehnica folosită.

INDICAŢIILE MASAJULUI• Afecţiuni ale aparatului locomotor – • reumatismale(reumatisme articulare şi

abarticulare, spondilitele, artropatiile poliartrite reumatoide (poliartrita cronică evolutivă. ),

• neurologice (hemiparezele, paraparezele, tetraparezele, sau parezele cauzate de traumatisme cu secţiune pe un nerv ),

• posttraumatice (recuperarea post-traumatică în fracturi, înainte de scoaterea aparatului gipsat (masajul regiunilor periferice pentru a nu se produce o atrofie musculară) şi mai ales recuperarea după scoaterea aparatului gipsat),

• psihogene –forme de nevroză astenică, spasmofilii, distonii neurovegetative.

• Afecţiuni ale aparatului cardiovascular –, cu edeme circulatorii periferice.

• Afecţiuni dismetabolice – obezitate, diabet, gută.

• Pediatrie – anemii, rahitism, sindroame hipoanabolice.

• Geriatrie – tratament de întreţinere şi stimulare a musculaturii scheletice şi a metabolismului diminuat, după explorări paraclinice.

Alte indicatii:• Optimizarea formei sportive.• Sedentarism.• Profilaxie secundară.• Îmbunătăţirea consistenţei, elasticităţii şi mobilităţii pielii• Creşterea supleţii şi ameliorarea circulaţiei sângelui la

nivelul ţesutului subcutanat şi conjunctiv• Stimularea resorbţiei produşilor din jurul leziunilor cu

refacerea mai rapidă a ţesuturilor respective şi grăbirea cicatrizărilor

• Îmbunătăţirea circulaţiei sângelui, cu creşterea cantităţii de oxigen la nivelul ţesuturilor şi cu eliminarea mai rapidă a deşeurilor toxice provenite din activitatea muşchilor

• Activarea circulaţiei limfei din căile limfatice cu o resorbţie mai rapidă a lichidelor interstiţiale şi a edemelor

• Contraindicaţiile masajului sunt de asemenea numeroase.

Dintre acestea distingem- contraindicaţiile temporare (legate de o stare

patologică acută, trecătoare, vindecabilă);- contraindicatiile definitive (legate de o boală

incurabilă cum ar fi neoplaziile generalizate, psihopatiile, etc.).

Sunt, de asemenea, contraindicaţii locale, regionale sau generale, temporare sau definitive care depind de un anumit diagnostic şi pe care le precizează medicul specialist. Contraindicaţiile pot ţine de starea de sănătate a celui masat, de spaţiul în care se desfăşoară activitatea(impropriu, neigienic, umed şi rece), dar şi de starea de sănătate a maseurului.

• Contraindicaţii locale temporare: – leziunile tegumentare - plăgi recente sau deschise,– afecţiunile dermatologice (dermatite, foliculite,eczeme, micoze etc.);– traumatisme acute,– contuzii,– arsuri recente prin agenţi termici, fizici sau chimici,– eritem solar,– infecţii localizate la nivel tegumentar de naturămicrobiană, sau … (foliculite, furunculoze, vitiliazis verziincolor, candidoze, dermatite sau dermatoze,– rupturi musculare, – hematoame musculare, – artrite localizate acute,– osteomielite veşnic supurante,

• Contraindicaţii locale definitive:

– în caz de nervi şi pete pigmentare,

hemalioane şi zone hiperpigmentate

constituţional, – varice voluminoase neoperate şi ulcer

varicos,– tromboze venoase localizate, – flebite şi tromboflebitele.

• Contraindicaţiile generale temporare: – Boli neurologice:

• accidentele vasculare cerebrale recente,• meningoencefalite, • sindromul de hipertensiune intracraniană,

– Bolile circulatorii:• infarctul miocardic recent,• cardiopatia ischemică instabilă,• insuficienţa cardiacă decompensată,• tulburările de ritm şi de conducere,• anevrismele arteriale, • procesele infecţioase,

– Boli respiratorii• insuficienţa respiratorie, • boli infecţioase acute cu origine microbiană sau virală,• pneumonii sau bronhopneumonii,• afecţiuni pleurale, • tuberculoza coronară activă,• pneumotorax,

– Boli digestive:• ulcere gastroduodenale simple sau complicate, cu sau fără

perforaţii în special în perioadele dureroase,• pancreatite acute sau subacute, • hepatite virale,• ciroza hepatică decompensată, • rectocolite ulcero-hemoragice.

– Boli urogenitale:• glomerulonefrite acute şi cronice, • insuficienţe renale acute sau insuficienţe renale

decompensate,• hematurii macroscopice, • endonefrite şi mionefrite.

– Afecţiuni articulare în puseu evolutiv,• reumatismul articular acut,• poliartrita reumatoidă.

• Contraindicaţii generale permanente: – cancerele,– boli cu manifestare tegumentară

(psoriazisul,)– boli civice grave (psihozele sau psihopatiile).

• Dacă se ţine seama de recomandările făcute, de cunoaşterea aprofundată a efectelor masajului asupra organismului şi se cunoaşte bine tehnica de aplicare, respectându-se indicaţiile şi contraindicaţiile, masajul va fi un factor eficient, igienic, terapeutic, un “medicament” de neânlocuit.

• Ca regulă generală, se recomandă ca în toate cazurile în care masajul produce efecte negative sau chiar şi nesigure, să aplicăm principiul hipocratic ,primum non nocere!" adică „în primul rând să nu faci rău!" şi să se renunţe la masaj.