mina minovici
TRANSCRIPT
Mina Minovici
Mina Minovici (30 aprilie 1858, Brăila - 25 aprilie 1933,
Bucureşti) a fost un medic legist şi farmacist român.
Mina Minovici s-a născut într-o familie de vlahi macedoneni
(aromâni), originari din oraşul Tetovo din Macedonia sârbeasca.
În Brăila a urmat cursurile Şcolii primare şi cursul inferior al
gimnaziului. Situaţia precară a familiei l-a determinat să întrerupă
gimnaziul şi să se înscrie la Școala superioară de Farmacie,
înfiinţată de doctorul Carol Davila în anul 1855. Aici a urmat trei
ani de practică farmaceutică, ca bursier intern, apoi un stagiu de doi ani de practică la
farmacia Petuzalis din Brăila.
În 1878 a obţinut certificatul de asistent în farmacie, care îi dădea dreptul să
urmeze cursurile academice de doi ani pentru a obţine licenţa în farmacie. În 1878 a
obţinut certificatul de asistent în farmacie, care îi dădea dreptul să urmeze cursurile
academice de doi ani pentru a obţine licenţa în farmacie.
Anul următor, Mina Minovici a fost numit de Carol Davila preparator al cursului
de chimie, iar în iunie a obţinut prin concurs postul de farmacist extern al Eforiei
Spitalelor Civile, "fiind clasificat al şaptelea". Până în 1885, a urmat cursurile Facultăţii
de Medicină, lucrând în acelaşi timp şi ca diurnist auxiliar în laboratorul Şcolii Naţionale
de Medicină şi Farmacie. Timp de trei ani s-a specializat în toxicologie şi medicină legală
la Paris. Aici a urmat şi cursurile de medicină legală.
Mina Minovici şi-a susţinut teza de doctorat în medicină la 7 iunie 1888, cu
lucrarea „Étude medico-legale sur la mort subite à la suite de coups sur l’abdomen et le
larynx” („Studiu medico-legal despre moartea subita in urma loviturilor primite in
abdomen si în laringe"). În acelaşi an a fost ales membru al Societăţii de Medicină Legală
din Franţa.
În 1892 s-a întors în ţară şi a inaugurat un institut medico-legal care îi poartă
numele şi în zilele noastre.La numai un an după pensionare, în ziua de 25 aprilie 1933,
Mina Minovici a încetat din viaţă, la vârsta de 75 de ani.
În plin comunism, în 1985, Institutul Medico-Legal a fost dărâmat fără să se ţină
seama de originalitatea arhitecturii, de faptul că a fost primul din lume, copiat de
americani şi de egipteni.
Mina Minovici este autorul celui dintâi tratat complet de medicină legală din
regiunea Balcanilor.
Este faimos pentru studiile aprofundate despre alacaloizii cadaverici, putrefacție,
simularea bolilor mintale și antropologie medico-legală. Este fondatorul școlii române de
medicină judiciară și a fost directorul primului Institut de Medicină Legală din România,
construit în 1892. Fondator al sistemului medico-legal modern, a fost una dintre cele mai
proeminente personaliăţi din acest domeniu din Europa timpurilor sale.
Lucrări:
• Etude médico-légale sur les alcaloides cadavériques, 1888
• De l'influence des ptomaines dans la recherche toxicologiquee des alcaloides végétaux,
1891
• Quelques considérations médico-légales sur les maladies mentales simulées, 1899
• Putrefacția din punct de vedere medico-legal și igienic, 1899
• Sur la criminalité féminine en Roumanie, în „Archives d'anthropolgie criminelle”, 1907
• Tratat complet de medicină legală, 1928-1930 (2 volume)
• Personalități româneşti ale știinţelor naturii şi tehnicii, Editura Știinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982
Michnea Maria
I A