ministerul educaŢiei, cercetĂrii tineretului Şi sportuluirevad.uvvg.ro/files/revad_2_2010.pdf ·...
TRANSCRIPT
ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” din ARAD
FACULTATEA DE ŞTIINŢE UMANISTE, POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE
REVISTA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ ŞI POLITICI SOCIALE
Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
THE PUBLIC ADMINISTRATION AND SOCIAL POLICIES REVIEW
I Year, No. 3 / June 2010
„Vasile Goldiş” University Press
Arad – 2010
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
2
COLEGIUL DE REDACŢIE/EDITORIAL BOARD EDITOR ŞEF/SENIOR EDITOR: Marius Grec DIRECTOR/DIRECTOR: Cristian Benţe SECRETAR DE REDACŢIE/ASSOCIATE EDITOR: Oana Matei DIRECTOR EXECUTIV/ADMINISTRATIVE DIRECTOR: Regis Roman MEMBRI/EDITORIAL BOARD: Marţian Iovan,Viorel Prelici, Constantin Grecu, Cornel Grad, Dorin Bătrîn, Nicolae Iuga, Dana Jalobeanu, Stelean Boia, Sorin Bulboacă, Claudiu Porumbăcean, Simona Stiger, Mariana Popa, Simona Macarie, Ioan Lesuţan, Nicoleta Lăsan, Glazer Vendelin. CONSILIUL ŞTIINŢIFIC INTERNAŢIONAL/INTERNATIONAL ADVISORY BOARD Iordan BĂRBULESCU, Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, Facultatea de Ştiinţe Politice, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană Marcel BECKER, Radbound University Nijmegen, The Netherlands Călin HINŢEA, Univeristatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării Olivier KERAMIDAS, Institut de Management Public et Gouvernance Territoriale, Université Paul Cézanne, Aix Marseille III, France Alan LAWTON, The University of Hull, Hull University Business School, U.K. Fabienne MARON, Scientific Administrator, European Affairs Manager, European Group for Public Administration, Belgium Ani MATEI, Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, Facultatea de Administraţie Publică Lucica MATEI, Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, Facultatea de Administraţie Publică Joseph MIFSUD, President of EMUNI University, Slovenia Vasile MORAR, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie Tina NABATCHI, Maxwell School of Citizenship and Public Affairs, Syracuse University, U.S.A. Ugur OMURGONULSEN, Hacettepe University, Department of Political Science and Public Administration, Turkey Sandra PRALONG, SynergEtica, Fundaţia pentru o societate etică Claude ROCHET, Institut de Management Public et Gouvernance Territoriale, Université Paul Cézanne, Aix Marseille III, France Petre ROMAN, Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Energetică Verginia VEDINAŞ, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept
REVISTA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ ŞI POLITICI SOCIALE ESTE INDEXATĂ ÎN
BAZA DE DATE INTERNAŢIONALĂ INDEX COPERNICUS JOURNALS MASTER LIST
THE PUBLIC ADMINISTRATION AND SOCIAL POLICIES REVIEW IS INDEXED IN
INDEX COPERNICUS JOURNALS MASTER LIST INTERNATIONAL DATA BASE
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
3
CUPRINS
DESPRE COLABORAREA DINTRE INSTITUŢIILE PUBLICE ŞI MASS MEDIA ÎN VEDEREA STABILIRII UNUI PUNCT DE COTITURĂ ÎN VIEŢILE FEMEILOR ABUZATE Segev Nourit………………………………………………………………………………...
5 UTILIZAREA SISTEMELOR DESCHISE – O PARTE A STRATEGIEI DE INFORMARE A COMPANIEI Pomffyová Mária……………………………………………………………………………
23 CÂTEVA OBSERVAŢII REFERITOARE LA LIMBAJUL INTERNETULUI ŞI LA LIMBA CEHĂ Kozáková Věra………………………………………………………………………………
31 ÎMBĂTRÂNIREA, UN PROCES IREVERSIBIL Bătrân Dorin............................................................................................................................
40
DEZVOLTAREA INSTITUŢIONALĂ A UNIUNII EUROPENE –TRATATUL DE LA MAASTRICHT Glazer Vendelin.....................................................................................................................
58 MANAGEMENTUL TERITORIAL AL ACTIVITĂŢILOR CULTURALE Coleff Doina………………………………………………………………………………....
68
GLOBALIZAREA LINGVISTICĂ Bătrân Mariana........................................................................................................................
74
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
4
CONTENTS
TOWARDS COLLABORATION BETWEEN PUBLIC WELFARE AGENCIES AND MASS ENTERTAINMENT MEDIA TO BRING ABOUT A TURNING POINT STAGE IN THE LIVES OF BATTERED WOMEN Segev Nourit………………………………………………………………………………...
5 OPEN SYSTEMS UTILIZATION – AS A PART OF THE COMPANY INFORMATION STRATEGY Pomffyová Mária……………………………………………………………………………
23 SOME OBSERVATIONS ABOUT THE LANGUAGE OF THE INTERNET AND THE CZECH LANGUAGE Kozáková Věra………………………………………………………………………………
31 AGEING, AN IRREVERSIBLE PROCESS Bătrân Dorin............................................................................................................................
40
THE EUROPEAN UNION INSTITUTIONAL DEVELOPMENT – THE MAASTRICHT TREATY Glazer Vendelin.....................................................................................................................
58 TERRITORIAL MANAGEMENT OF CULTURAL ACTIVITIES Coleff Doina………………………………………………………………………………....
68
LANGUAGE GLOBALIZATION Bătrân Mariana........................................................................................................................
74
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
5
TOWARDS COLLABORATION BETWEEN PUBLIC WELFARE AGENCIES AND MASS
ENTERTAINMENT MEDIA TO BRING ABOUT A TURNING POINT STAGE IN THE
LIVES OF BATTERED WOMEN
DESPRE COLABORAREA DINTRE INSTITUŢIILE PUBLICE ŞI MASS MEDIA ÎN
VEDEREA STABILIRII UNUI PUNCT DE COTITURĂ ÎN VIEŢILE FEMEILOR
ABUZATE
Nourit SEGEV
Oranim academic College of Education, Israel
Emeq Yzrael Academic College, Israel
27 Hayarmouch st. Yoqneam Israel
Telephone no. office 972-4-9838929
E-mail: [email protected]
This research was made at the Bar Ilan University, Ramat Gan, Israel
ABSTRACT
This article examines the promoting and impeding factors that advance the turning point in the
lives of battered women. The subject is important because of the contribution of the turning point
stage to the ability of women to leave the violent relationship and the way in which the public
welfare agencies become involved in order to help the victim to advance towards the turning point.
The article also reviews the influence of the entertainment media in shaping the positions of the
public regarding marital violence, the presentation of battered women in the media, and the
connection between their media presentation and their advancement towards the turning point in
reality.
The research is based on a combination of qualitative and quantitative data, and focuses on content
analysis. The qualitative content analysis included 40 journal articles, 1 documentary film and one
drama series, the personal interviews included 8 social workers and 6 journalists, and the focus
group included 8 battered women. The findings indicate an awareness of battered women in the
various media, and of a gap between the perception of social workers and the journalists regarding
the role of the media in raising social problems.
The article calls for cooperation between the media and the professionals in order to construct
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
6
messages of empowerment that will enable women to advance towards the turning point in their
lives.
Key words: Battered women; turning point; mass media; public welfare policy; public
welfare agencies
INTRODUCTION
In recent decades, much has been discussed and researched on the importance of using mass
media to disseminate social messages and to form social opinion towards building a public agenda.
These academic discussions and research projects have been analyzed primarily from the Marxist
and Functionalist schools of thought.
The phenomenon of violence against women began to emerge as an issue beyond the
confines of the private sector as a result of the Feminist movement of the 60s. Mass media played a
significant role in turning the phenomenon from a private into a public and social problem. Most
research dealing with presenting violence against women in mass media has focused on the forming
of public opinion on the issue and on measuring the contribution of media in raising the issue of
violence against women from a level of a private issue to a public concern.
This research examines the link between the portrayal of battered women through mass
media and the self image of those women themselves. Previous studies have discovered that the
most significant factor in triggering a battered woman to the turning point of taking action against
the violence is a change in her self image. The research analyzes the link between the portrayal of
battered women in Israel’s mass media and the resulting self image of battered women. It discovers
differences between battered women’s self image and their portrayal in mass media, and explores
the consequences and effects on their self image due to these differences. The objective of this
research is to form a profile of a battered woman in the mass media with which other battered
women can identify, in order to bring them closer to the turning point. In this article, academic
tools are being used to analyze the link between the mass media portrayal of battered women, their
self image, and the therapeutic intervention of professionals working in public welfare agencies.
THEORETICAL BACKGROUND
Intimate partner violence
Women battered by their partners are a well-known phenomenon in history that had been
given social legitimacy, but it is only from since the 1970s, as a result of the activity of women
organizations and against the back of human rights movements, that it began to be treated as a
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
7
social problem. This activity raised the awareness of violence and ended the conspiracy of silence
around it, and it also led to changes in the norms and legislation in sphere of violence in the family
(Loue 2001; Dobash & Dobash 1979; Joseph 1997; Roy 1999). Married couple violence was
defined in the past like all acts intended to harm the other, to hurt, to abuse, or to murder (Hoff
1990; Straus & Gelles 1990). Today, this violence is usually treated not only from its physical
aspect, but at additional levels such as sexual, psychological and economic violence (Carlyle, Slater
& Chakroff 2008). In spite of the agreement that exists among researchers that this is a
phenomenon that transcends race, ethnic affiliation, sexual orientation, physical abilities, and
demographic characteristics (Mahony, Williams & West 2001; Walker 1994), there is no agreement
in the research literature regarding the scope of the phenomenon, especially because of the fact that
it is impossible to locate those who do not report violence or who turn to informal or private
frameworks of assistance (Straus & Gelles 1990).
The turning point in the lives of battered women
The life cycle of battered women is described in the research literature as having three
stages: The women remain within the sphere of marital violence; there is a process of change and a
turning point; the battered women leave the sphere of marital violence.
The reasons why battered women remain in the marital sphere is described in research
conducted since the 1970s. This research literature tends to divide the reasons into three categories.
The first category is that the marital sphere provides the normal needs of a woman, such as love,
commitment, and the care of children (Strube & Barbour 1983; Turner & Shapiro 1986) or that it
provides her pathological needs such as masochism and neutralization of guilt feelings (Shainess
1979). The second category is remaining in the sphere of marital violence as a psychological or
socio-economic trap (Okun 1986; Herbert, Silver & Ellard 1991). The third category is that this is a
rational choice for practical considerations of cost-benefit (Pfouts 1978; Schechter 1982). At this
stage, the battered women remain in the marital sphere because they are experienced in coping with
their situation in various ways, to deny the violence or to come to terms with it (Gordon 1996; Star
1980; Johnson & Ferraro 1984; Peled, Eisikovitz, Enosh & Winstok 2000) up until the turning
point.
The term turning point, encompasses (a) the culmination of an inner process by which a
battered woman switches from living with violence to a rejection of violence and an unwillingness
to continue to live with it; (b) the woman’s public acknowledgment of the violence and her open
search for ways to curb it, and (c) the woman's confrontation of her partner about her unwillingness
to tolerate the violence and her involvement with formal organizations specializing in domestic
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
8
abuse (Eisikovitz, Buchbinder & Mor 1998).
Contrary to the assumption that the turning point results from an extremely violent event
that upset the balance of the created pattern of violence (Hamilton & Coates 1993; Edleson 1999),
the argument has been put forward that the internal changes that a woman experiences when trying
to escape from the circle of violence are those that bring her closer to the turning point (Turner &
Shapiro 1986; Kirkwood 1993; Eizikovitz, Buchbinder & Mor 1998). One of the significant
changes at this stage is the change in self-image. Self-image is defined as the sense of control over
life and of power. As a result of the experience of violence, the self-image of a woman is damaged
(Janoff-Bluman & Frieze 1983), while the turning point is described as the ability to reconnect to
the sense of inner power in spite of weaknesses and to forgo feelings of guilt and fear (Eizikovitz,
Buchbinder & Mor 1998).
Since this stage is accompanied by many dilemmas and internal conflicts such as loyalty to
the family as contrasted with the realization of her needs, and active desertion instead of remaining
(Eisikovitz & Buchbinder 2000), the turning point is the stage at which the woman can choose
between desertion, an attempt to change the existing marital system, or to remain in it without
protest. The woman takes into account cost-benefit considerations in her decision whether to remain
or leave the marital system (Peled, Eisikovitz, Enosh & Winstok 2000), and these considerations
have to accompany the treatment intended to strengthen the woman, to reconnect her with her
powers and self-esteem with assistance in estimating her situation (Burstow 1992). Since the
turning point is in most cases associated with an external event over which the professional worker
has no control, the treatment and the assistance will not produce an immediate change, but only in
bringing the woman closer to her limit of endurance. This will be done by increasing the woman’s
readiness and ripeness for change. When an additional event occurs, the woman will give this event
the significance that will lead her to the turning point and eventually to the negation of a continued
life with violence (Eizikovitz, Buchbinder & Mor 1998).
The power of the media to influence public opinion and its positions has been of central
interest for journalists during the 1980s (Kulman & Akamatsu 2006). On of the main methods for
changing perceptions, positions and tendencies of target audiences was by means of the
entertainment media (films, drama series, advertisements, etc.) This enabled the exposure of the
public to stories about life through which people learnt about various matters concerning the world
at large. Entertainment media became one of the most effective tools in transmitting social
messages that would not otherwise have obtained public interest (Signorielli 1990). It has become
the most popular genre, with daily exposure to millions of people, and is therefore an educational
tool to create positive social change which news reports have failed to accomplish (Wallach 1993).
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
9
Thus, the educational-entertainment media has been defined as process that contains educational
programs and entertainment messages with the aim of raising the level of personal awareness on a
subject and to create a pro-active approach towards it so as to change undesirable behavior
associated with it (Singhal & Rogers 1999).
The method used by the media for behavior change is described in the research literature by
three models taken from the behavioral sciences (Hornik 1991):
a. Social expectations: The behavior of a person is influenced by social expectations, and
therefore he will decide to act for the sake of a social problem according to the accepted
perceptions and norms in society.
b. Change in behavior through a change in belief: Individual behavior is influenced by belief in
the danger, outcome and cost of the initiative to act for the sake of a social problem.
c. The building of trust through models of imitation: Despite the fact that people are aware of
the seriousness of social problems, they are afraid that they are unable to act for their sake
and need a model of imitation in order to be motivated.
In the 1970s, some groups in Hollywood called the “Hollywood Lobby” formed active ties
with Hollywood producers and directors to cooperate in raising social subjects on the public agenda
through the entertainment media. This cooperation created documentaries that presented social
themes that had dramatic aspects (Montgomery 1989). The subject of health was the first one to be
dealt with by the educational entertainment media during the 1980s. The model for transmission of
messages included three levels:
a. Figures for imitation – a wide range of desirable behavior relevant to health issues was
presented.
b. Specific perspectives regarding health and sickness – the audience was supposed to be
convinced to adopt these approaches.
c. Advertisements – strong messages about health appliances and a health way of life, to
complement the influence already applied through news reports and entertainment.
This model was comprehensive and successful, and constituted the basis for media usage in
connection with other social problems (Nariman 1993).
The influence of exposure to media programs – personal involvement in media programs
The degree of exposure to subjects and programs through the media, the ways in which they
are perceived and analyzed, are liable to lead the viewer who is directly affected by the programs, to
a behavioral, emotional or cognitive turning point. Exposure to media programs is influenced by
sociological, economic and psychological factors,and selective exposure depends on those
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
10
conditions particularly relevant to each person (Sears & Freedman 1965). From this one may
understand that human positions and values will influence their perceptions and their
comprehension of social occurrences in general, including media programs. Moreover, people are
liable to grasp messages transmitted by those media programs when it depends on the degree of
their personal involvement in the subject (Vidmar & Rokeach 1974).
Personal involvement in media programs have two meanings, according to Rubin & Perse
(1987):
a. Importance of the subject – people have a higher motivation in paying attention to the media
programs that are of greater importance to them.
b. Personal experience – involvement is a situation in which people have direct personal
experience of subjects and messages to which they are exposed by the media. When people
have personal experience of a subject, they will be more attentive to the media message and
will react to it at an emotional, cognitive and behavioral level.
Involvement in a message is based not only on the program itself but to a great extent also
on the level of identification with the personality that transmits the message. A para-social system
of relationships is created between the transmitter of the message and individuals in the audience.
These relationships are defined as a semi-friendship between the individual in the audience and the
personality (Sood & Rogers 2000), and are the product of television viewing which is perceived as
mediating between the audience and the socialization process. According to Hoffner (1996) the
viewer shares his positions, perceptions, and experiences with the media personality, and even
develops an emotional bond with it. The para-social system of relationships has five dimensions
that allow the individual to be involved, to open up to the personality, and to absorb the messages
and the information that it transmits to him:
a. Emotional interaction ( a feeling of close familiarity with the personality).
b. Cognitive interaction (perception of the media programs as realistic and comparison with his
own positions).
c. Behavioral interaction (the extent to which the individual converses with the personality
and/or with friends about the messages transmitted by the personality).
d. Related involvement (the degree to which the individual links the message with his personal
experience).
e. Critical involvement (the degree in which the individual is involved in constructing the
message and raising proposals and changes in its construction).
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
11
Presentation of battered women in the media
The presentation of battered women in the entertainment media can be encountered in
various forms of communication such as women magazines, films, plays, or drama series. The
narrative of battered women is often presented within a framework of empowerment, close
relationship or the performance of social justice (Berns 2004). Research in the field of news reports
and entertainment refer to the innovative reviews of violence towards women as being in most
cases intended to serve the economic needs of the press and not just to advance the subject – a
social problem that needs treatment and solution. For example, a personal case of violence towards
women will be brought in conjunction with a court case being conducted around the incident in
order to increase newspaper sales. Yet parallel with such reports on violence towards women,
feminist movements did not always have the necessary power or resources to appear in the media
and transmit their messages in the right way regarding the need to find a solution to this social
problem (Stone 1993). However, from an analysis of the content of such reported events and of
films and programs dealing with the subject of violence towards women in the United States from
the 1970s until the 1990s, it was found that the media actually succeeded in raising doubts with
regard to the central national values of American society. An example of this is the review of the
O.J. Simpson and Nicole Brown Simpson case. On this personal case of violence towards a woman
and her murder, the media managed to raise doubts regarding other central values in American
society such as the relations between blacks and whites (Kozol 1995).
During the 1970s and 1980s, the economic and political crisis in the United States caused
the media to focus on social matters as well, such as violence towards children. This subject led into
the subject of violence towards women. Thanks to the feminist movements and the establishment of
shelters for battered women during the 1970s, the media began to take greater interest in the subject
of violence in the family (Pleck 1987).
In spite of the distinction between entertainment media and news media, both of them still
rely on the personal, realistic and melodramatic story, especially when it concerns violence towards
women (Rapping 1997), therefore a film dealing with the subject may sometimes cause a strong
reaction and be raised to the public agenda. An example of this is the Hollywood film “The Burning
Bed”: a real life case of Francine Hughes, who in 1977 after years of abuse set fire to her husband
in his sleep. This sensational event led to a flood of reports on cases of violence towards women,
interviews with feminist groups and treatment of the subject through TV police series and soap
operas. But it was this film in particular, based on a true story, that succeeded in creating a much
wider public outcry, even more than the story itself did in 1977, and won a higher audience rating
than any broadcast had ever done before (Kozol 1995).
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
12
Also the film, “To Sleep with the Enemy”, that Kozol (1995) had analyzed, describes the
central figure of Laura who has managed to escape from her abusive husband, Martin, by her own
efforts without help from family, community or formal organizations. Even when she manages to
escape from him by swimming away, she does not turn to the police, a shelter for battered women,
or any other source of help. She finally succeeds, also by her own efforts and in self-defence, to kill
her husband who has pursued her. Ironically, the media expect a wome to cope with the problem of
violence towards her by her own efforts and does not take into consideration such variables as
economic situation, social structures, power balance in society, and family dynamics. In addition,
the media describes formal organizations as ineffective, even though in reality it has been proved
that through professional help a turning point occurs in the woman and results in a change in her
behavior (Scott 1991). Thus, when the media regularly ignores the ability of a battered woman to
find assistance in formal organizations at the turning point in her life, it actually creates a barrier
between the private world of the battered woman and the raising of the problem as a public issue
and its treatment through public organizations (Alcoff & Gray 1993).
On the other hand, in the film “The Color Purple”, according to Kozol (1995), the media
chose to treat this issue from other aspects. Celie, the battered black woman, succeeds in coping
with violence towards here by the power of the female community and personal empowerment.
Unlike earlier films, she is not alone, and even presents her rehabilitation after her release from the
circle of violence. One of the criticisms against films presenting the problem of violence towards
women is that the woman is presented as a victim, as a helpless mother, or as someone who is
responsible for the violence towards her. In this way, the media strengthens the image of the
battered woman as an object, removes the narrative from the context and isolates it from its
connections with social forces. In this way, the media perpetuates its existing ideas regarding
battered women instead of casting doubt on them (Roiphe 1993; Sommers-Hoff 1994).
The connection between presentation of battered women in the entertainment media and
professional public organizations offering services for prevention and treatment of marital violence
According to Klein, Campbell, Soler & Ghes (1997), caregivers and professionals in the field of
violence towards women would be interested in mass educational programs that call upon the
public to condemn violence towards women, to take personal responsibility to stop it, and to help
battered women to obtain the appropriate assistance. Since the 1970s, the media has taken care to
present the problem regularly as a “private” problem, stressing the personal ability of the woman to
cope with it instead of moving from these private cases to the general situation and to raise the issue
of violence towards women as a social problem that demands to be dealt with (Rapping 1987). Mos
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
13
of the studies in this filed were conducted in the 1990s.
From an analysis of 1156 cuttings from the Canadian press on the subject of violence
towards women in 1988, it was found that only 156 (10%) raised the problem of violence towards
women as a social problem. These extracts discussed the ways to help the battered woman, to
prevent violence towards women, and social education on the subject of violence towards women.
At the same time, in most of the news reports on violence towards women, including those that
referred only to an individual case, one can find opinions and references to the feminist movement
and the intention to raise the phenomenon of violence towards women as a social problem (Stone
1993). This fact indicates that newspaper editors began to regard not only the personal story, but
also the feminist viewpoint as newsworthy information for publication in the newspaper.
The feminist movement managed to bring about changes in the attitude of society towards
the problem of violence towards women. Shelters were set up for battered women, programs and
centers were opened for the prevention of violence, and on the legislative level – violence towards
women was considered a crime. Just as the subject was raised to the public agenda, so did the press
begin to treat the subject of violence as a social problem. The media took upon itself the
responsibility to teach about violence in the family, described stories about violence, and presented
statistics on the subject (Ghez 2001). An example of this is the “Hollywood Lobby”. This
cooperation created documentary films that presented social subjects that had dramatic aspects. It
began with the field of health promotion but later treated other social subjects, including marital
violence (Montgomery 1989). Another example of cooperation between caregiving agencies and
the media occurred in California during the 1990s, where a foundation for the prevention of family
violence was established and set out on a wide-ranging advertisement campaign to prevent
violence. This advertisement campaign consisted of two stages:
a. The use of advertisements that called upon people to act in preventing violence towards
women. A "Toll-Free Number" and an explanatory kit were distributed to the public to
show how to help battered women. It was found that this advertisement was reliable,
successful in changing attitudes and effective.
b. A message was transmitted by means of TV social dramas in which social messages were
embedded, and the figures were models for imitation (Martin, Zia & Soler 1998).
According to Ghez (2001) the work on developing messages was a cooperative one between
caregiving professionals and the media. It was found that the campaign led to four significant
changes:
- People remembered the message and supported it.
- There was a marked increase in reports on violence towards women.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
14
- Violence towards women was perceived as an important subject to be dealt with.
- People believed that men who beat others should be sentenced to imprisonment.
Relying on the success of the educational-entertainment media in the health sphere, they
also wanted to make use of the media for the sphere of violence against women, with a stress on the
following parameters:
a. Examination and understanding of the factors that would lead the target audience to
motivation (development of messages that would motivate the target audience to act for the
sake of preventing violence against women).
b. Examination of the barriers to involvement facing the target audience (development of
messages including specific information about the safe and effective ways to offer
assistance).
c. Examination of the psychological and emotional needs of the target audience (development
of messages that will encourage aggressive men to take responsibility for their actions, since
this is a need that was identified among the target audience).
d. Examination of cultural sensitivity (development of emotional and cultural messages that
identify the threshold of tolerance towards violence among various communities. Education
through figures for imitation that will help to develop the perceptions of the various
communities towards the subject and the methods to obtain a solution).
According to Ghez (2001), these parameters conform to the model of Hornik (1991):
- Social expectations: These are an expression of the fact that violence in the family continues
because clear social norms have not been consolidated to eliminate the problem.
- Behavioral change through change in beliefs: This is an expression of the fact that the
individual has to cope with questions regarding his beliefs about violence in the family
(does he understand the seriousness of the problem? Does he have any reason to take action
about it?).
- Building up trust through presentation of tools for change: This is expressed by constructing
the message in the media so as to strengthen the belief of the individual in his power to
create change.
The media model that describes the influence of the educational-entertainment media on
improving the status of women in this connection was developed by Brown & Cody (1991) and
includes three parameters:
a. Awareness of pro-social behavior: This refers to the motivation of the individual to process
the message transmitted to him and to understand it.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
15
b. Dependence on television: This refers to the degree in which the individual is exposed to
television – the greater the dependence on television the more is the readiness to accept
changes in beliefs and behavior.
c. Involvement: This refers to the previous approaches that the individual brings with him into
the media situation, to the emotional, cognitive and behavioral participation during exposure
to the media and the para-social relations with the personalities that transmit the message.
These three parameters lead to changes in the beliefs of a woman regarding those programs
and messages that were transmitted through the media.
Hypothesis:
1. Media framing and construction of social problems by means of the turning point of battered
women in mass media:
a. A phenomenon of violence against women is presented by the media as a social problem.
b. Most of the reasons why battered women reach the turning point as presented in the mass
media is because of an extreme violence commited against them.
c. Most of the results of reaching the turning point, as presented in the mass media, is murder
of the victim or the violent partner.
d. The media does not consider whether the women who have reached the turning point are
satisfied with its results.
e. In the narrative of battered women as presented in the media, those who left their violent
partners will describe the moment of reaching the turning point as their initiative, while those who
decided to stay will describe this moment as a compulsion.
2. Involvement of battered women with messages conveyed by the media:
a. Identification with a figure of a battered woman as presented in the mass media is positively
connected with the experience that the battered women experienced in reality with regard to the
turning point.
b. The involvement and acceptance of these messages is positively connected to the experience
that the battered women experienced in reality regarding the turning point.
3. Involvement of public welfare agencies and centers of prevention and treatment of violence
against women with messages conveyed by the media:
a. Professional consultants see the mass media as an educational medium for battered women
while the media considers itself as an educational medium for all the citizens and as a means of
agenda-setting.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
16
METHOD
The methodology was based on qualitative factors and was focused on content analysis and
interviews. Profile articles of battered women were counted as follows: all the articles in which the
outcome was murder of the battered woman and their country of origin; compared with the number
of battered women actually murdered between the years 1992-1999, and their country of origin.
(Data of battered women who were murdered by their partners is available from police and women
organizations only from 1992. This data was originally based solely on news reports).
The following newspapers were used: "Yediot Aharonot" (a daily popular journal),
"Haaretz" (a daily journal) and "LaIsha" (a women’s magazine). from these sources, all the profiles
articles on battered women were taken from 1991 - 1999. Also, from the electronic media, the
documentary “Forever Beaten” (from the documentary weekly television program “Uvda” with
Ilana Dayan, Channel 2) was used, as well as the drama series “Tironut” Channel 2 (which
describes how a battered woman and her family copes until her son decides to murder his violent
father).
These articles and programs presented stories of battered women, and includes their
situation both prior to and after the turning point.
After receiving the results of the content analysis, eight professionals in the fields of social
work, family counseling, etc. were interviewed, as well as six journalists who have covered
subject. These interviews contributed to a more comprehensive understanding on the subject from
the widest possible range of sources, built a basis for a more accurate profile of the battered woman
in mass media, and led to a more profound understanding of the collaboration between the public
agencies and the media in striving to help battered women.
FINDINGS
The personal story of a battered woman in the mass media helps in raising public awareness
of the problem and actively portrays the issue as a social and public problem and responsibility.
During the turning point stage the battered woman is portrayed as the initiator in taking action
against the violent partner, as well as having a network of social and family support. Separation or
divorce from the perpetrator are the solutions recommended by the media. Identification with the
narrative of a battered woman as seen in the media, is positively related to the personal experience
of a battered woman in reality; but it is also related to the measure of realism of the character and to
the measure of reliability and credibility of the message conveyed by the media. In order to enable
battered women to accept the message, to become more involved with the narrative and to give
them the means to act, one should present other alternatives to resolve the problem of violence, to
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
17
convey a rliable message and to present practical information.
All the journalists interviewed for this research regard their reports of personal stories of
battered women as a social service and responsibility to the public. The LaIsha journalists take an
extra step in also directing their articles to the battered women themselves, and through these
articles transmitting a direct message of empowering their self image.
The professionals who were interviewed for this research consider the mass media as a
source that presents the battered woman only as a personal tragedy and who should be regarded as a
helpless victim, stereotyping her character and status, and focusing only on the different types of
violence used against her.
Contrary to that, all the journalists who were interviewed see their work as a contributing to
society and strive to create an impact on public opinion by raising the personal narrative of battered
women. Journalists from "LaIsha" convey direct messages to battered women in order to empower
them while the other journals describe the battered woman as a weak victim who is usually
murdered at the end.
DISCUSSION
Following the findings, the research suggests that the portrayal and narrative of the battered
woman in mass media should be more in line with that of "LaIsha". This research also suggests
developing the narrative along the lines of three models: development of the turning point stage in
the lives of battered women (Eisikovitz, Buchbinder & Mor 1998); the influence of the media on
changes in benefits (Cody & Brown 1991); and alternative models in behavioral change (Hornik
1991).
Mass media should transmit more messages of empowerment, increase self esteem, on one
hand, while continuing to maintain public awareness and conscience. Articles should not focus on
the detailed descriptions of method and types of violence against women and not highlight the
victimization of the battered woman, because these descriptions have a negative effect; It
desensitizes the reader, suppresses the battered woman, and encourages violent men to continue
their behavior and may even increase their aggression.
The findings of this research confirm the importance of cooperation between the two
disciplines of professional social work and the media. This cooperation may assist in bringing more
women to their turning point to actively seek solutions to the violence perpetrated against them. It is
hoped that this research will open new directions in research, both practical and theoretical, in the
fields of communication, public policy and social work, in order to advance solutions for social
issues. It is also recommended to conduct large-scale quantitative research among professional
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
18
consultants and journalists in order to develop a collaborative model. Moreover, it will be
interesting to study more about the women who have not yet reached the turning point stage in
order to discover who would be suitable from their point of view to help them reach the turning
point stage.
Limitations
a. The research was checked against a small number of communication programs, but it should be
noted that these were all the programs that were published during the period of this research (at
least those in connection with the drama series and reports in the newspapers that were selected).
This in itself switches on a red light, especially in view of the enormous quantity of news reports on
the subject during that period.
b. Only a few of those under examination were interviewed, but I tried to select the sample in
relation to the quantity of communication programs on this subject, however few these were.
c. Only one researcher analyzed the results of this research, and therefore subjective tendencies can
be found that could not be prevented.
SUMMARY AND CONCLUSIONS
This research has reviewed the factors that promote and impede battered women from
reaching the turning point in their advancement towards freedom from the circle of violence and the
creation of a positive change in their lives. The contribution of public organizations dealing with
prevention of violence and taking care of these women is not in doubt. The research examined the
presentation of battered women in the media and the power and influence of mass media in
promoting the treatment of marital violence the public policy level on one hand, and of bringing
battered women closer to their turning point on the other. This research proposes an alternative to
way in which social problems are presented in the media. It was found that the aim of the media
was to place the problem on the public agenda, to create public response and thus to assist battered
women. If this is the case, then it is suggested that these aims be introduced into another conceptual
framework in which the battered woman would be presented in a different manner, and thus also to
contribute to battered women trying to change their lives, and doing so without harming the aims of
the media mentioned above.
Towards cooperation between the media and public agencies dealing with prevention of
marital violence.
This research may serve as an opening for cooperation between professional workers from
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
19
the public service agencies and the media in constructing the material programs and examining a
sample of this in their presence before releasing it for publication. Interviews with professionals
workers reveal a tone of criticism towards the media in its attitude towards this social problem. I
believe that this can serve as a basis for rapprochement between the two professions at the practical
level, and thus moderate the criticism and replace it with an atmosphere of study and mutual
productivity that will eventually benefit the battered women themselves, as by doing so, society in
general. This research can also constitute a basis for examining other social problems and for
examining the link between their presentation by the media and by those suffering from social
problems in real life.
REFERENCES
1. ALCOFF, L. &, L. GRAY , Survivor discourse: transgression or recuperation? in Sings:
Journal of Women in Culture & Society, Vol. 18, No. 2, 1993, pp. 260-290.
2. BERNS, N, Framing the Victim: Domestic Violence Media and Social Problems, Aldine de
Gruyter, New York, 2004.
3. BUSRTOW, B , Radical Feminist Therapy: Working in a Context of violence, CA Sage
Publishers, Newbury Park, 1992.
4. CARLYLE, K.E., M.D. SLATER, & J.L. CHAKROFF, Newspaper Coverage of Intimate
Partner Violence: Skewing Representations of Risk, in Journal of communication, Vol. 58, No. 1,
2008, pp. 168-186.
5. DOBASH, E. R., & DOBASH, R. , Violence against the patriarchy, The Free Press, New York,
1979.
6. EDLESON, J. L., The overlap between child maltreatment and woman battering, in Violence
Against Women, Vol.5, No.2, 1999, pp. 134 - 154.
7. EISIKOVITS, Z., E. BUCHBINDER, & M. MOR, What it was won't be anymore: reaching the
turning point in coping with intimate violence, in Affilia, Journal of Women and Social Work,
Vol. 13, No.4,1998, pp. 411-435.
8. EISIKOVITS, Z., & E. BUCHBINDER, Locked in a violent embrace: understanding and
intervening in domestic violence, CA Sage Publishers, Thousand Oaks, 2000.
9. GHEZ, M., Getting the message out-using media to change social norm on abuse in Source Book
on Violence Against Women edited by C.M. REZETTI, J.F. EDLESON, & R.K. BERGEN, CA
Sage Publeshers, Tousand Oaks, 2001.
10. GORDON, S.J., Community service for abused women: A review of perceived usefulness and
efficiency, in Journal of Family Violence, 11 (4), 1996, pp. 315-329.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
20
11. HAMILTON, B., & J. COATES, Perceived helpfulness and use of professional services by
abused women, in Journal of Family Violence,Vol.8, No.4, 1993, pp. 313-324.
12. HERBERT, T. B., R. C. SILVER, & J. H. ELLARD, Coping with an abusive relationship: I.
How and why do women stay? in Journal of Marriage & the Family, Vol. 53, No2, 1991, pp. 311-
325.
13. HOFF, L. A., Battered women as survivors, Routledge, London, 1990.
14. HOFFNER, C., Children's wishful identification and para-social interaction with favorite
television characters, in Journal of Broadcasting and Electronic Media, No.40, 1996, pp. 389-402.
15. HORNIK, R., Alternative models of behavior change, in Research issues in human behavior
and sexually transmitted diseases in the AIDA era edited by N.J.WASSERHEIT, S.O. ARAL, &
K.K., Washington, DC, American Society for Microbiology, 1991.
16. JANOFF-BLUMAN, R. & I. H. FRIEZE, Theoretical perspectives for understanding reactions
to victimization, in Journal of Social Issues, Vol.39, No. 2, 1983, pp. 1-17.
17. JOHNSON, J.M. & K.J. FERRARO, The Victimized self: The case of Battered Women, in J.A.,
1984.
18. JOSEPH, C., Out of Darkness - Shedding Light on End-of-life Care, in Journal of General
Internal Medicine, Vol.16, No.1, 1997, pp. 68-69.
19. KOTARBA & A. FONTANA (Eds.). The Existential Self in Society, The University of Chicago
Press, Chicago, 1987.
20. KIRKWOOD, C., Leaving Abusive Parents, Sage, London, New bury Park, 1993.
21. KLEIN, E., J. CAMPBELL, E. SOLER & M. GHEZ, Ending Domestic Violence: Changing
public perceptions/Halting the epidemic, CA: Sage, Thousand Oaks, 1997.
22. KOZOL, W., Fracturing domesticity: Media, Nationalism and the question of feminist
influence, in Signs, Vol.20, No.3, 1995, pp. 646-667.
23. KULMAN, I.R. &, J. AKAMATSU, The Effects of Television on Large-Scale Attitude Change:
Viewing "The Day After" in Journal of Applied Social Psychology, Vol. 18, No.13, 2006, pp.1121-
1132.
24. LOUE, S., Intimate Partner Violence : Societal, Medical, Legal, and Individual Responses,
Kluwer Academic Publishers, New York, 2001.
25. MAHONY, P., L.M. WILLIAMS, &, C.M. WEST , Violence against women by intimate
relationship partners, in Source Book on Violence Against Women edited by C.M. REZETTI, J.F.
EDLESON, & R.K. BERGEN, CA: Sage Publishers, Tousand Oaks, 2001.
26. MARTIN, L., H. ZIA, &, E. SOLER, Ending Domestic Violence: Report from the Global
Frontlines, Family Violence Prevention Fund, San Francisco, 1998.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
21
27. MONTGOMERY, K., Promoting health through entertainment television, in Mass
Communication and Public Health edited by C. ATKIN & L. WALLACH, CA: Sage, Newbury
Park, 1989.
28. MONTGOMERY, R., Police response to wife assault in Northern Ireland, in Violence and
Victims, No. 6, 1991, pp. 48-53.
29. NARIMAN, H.N., Soap-Operas for Social Change, Toward a Methodology for Entertainment-
Education Television, CT: Preager, Westport, 1993.
30. OKUN, L., Termination or Resumption of cohabitation in Women Battering Relationship: A
statistical study, in Coping with Family Violence: Research and Policy perspectives edited by D.
HOTALING FINKELHOR, J.I. KIRAPTIC, & M.A. STRAUSS, C.A: Sage, Newbury Park, 1988.
31. PELED, E., Z. EISKOVITZ, G. ENOSH, &, Z. WINSTOK, Choice and empowerment for
battered women who stay: Toward a constructivist model, in Social Work, Vol. 45, 2000, pp. 9-21.
32. PFOUTS, J. H., Violent families: Coping responses of abused wives, in Child Welfare, Vol. 57,
No.2,1978, pp. 101-111
33. PLECK, E., Domestic Tyrrany: The Making of American Social Policy against Family
Violence from Colonial Times to the Present,Oxford University Press, New York, 1987.
34. RAPPING, E., The Looking Glass World of Nonfiction T.V., Oxford University Press, Boston,
1987.
35. ROIFE, K., The Morning After: Sex, Fear and Feminism, Little, Brown and Company, Boston,
1993.
36. ROY, M., Battered women: A psychological study of domestic violence, Van Nostrand
Reinhold, New York, 1997.
37. RUBIN, A.M. & E.M. PERSE, Audience activity and soap opera involvement: a uses and
effects investigation, in Human Communication Research, Vol.14, No.2, 1987, pp. 246-268.
38. SCHECHTER, S., Woman and the male violence: The struggles and vision of the battered
women’s movement, South End Press, Boston, 1982.
39. SCOTT, J., The evidence of experience, in Critical Enquery, No.17, 1991, pp. 773-797.
40. SEARS, D.O & J.L. FREEDMAN, The effects of expected familiarity with arguments upon
opinion change and selective exposure, in Journal of Personality and Social Psychology, No.2,
1965, pp. 420-426.
41. SHAINESS, N., Vulnerability to Violence Masochism as process, in American Journal of
Psychotherapy, No.33, 11979, pp. 74-189.
42. SINGHAL, A. & E. M. ROGERS, Entertainment education: A communication strategy for
social change, Lawrence Erlbaum Associates, Mahwah, NJ, 1999.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
22
43. SIGNORIELLI, N., A Sourcebook on Children and Television, Greenwood Press, Westport,
CT, 1990.
44. SOMMERS-HOFF, C., Who Stole Feminism? How women Betrayed Women, Simon &
Schuster, New York,1994.
45. SOOD, S. &,E. M. ROGERS, Dimensions of para-social interaction by letter-writers to a
popular entertainment-education soap in India, in Journal of Broadcasting and Electronic Media,
Vol. 44, 2000, pp. 386–414.
46. STAR, B., Patterns in family violence, in Social Casework; The Journal of Contemporary
Social Work. Vol. 61, No.6, 1980, pp. 339-346.
47. STONE, S.D., Getting the message out: Feminist, the press and violence against women, in
Canadian Review of Sociology and Anthropology, Vol.30, No.3, 1993, pp. 377-400.
48. STRAUS, M. A.& R. J. GELLES, Physical violence in American families: Risk factors and
adaptation to violence in 8145 families, Transaction publishers: New Brunsivick (U.S.A.) and
London (U.K.), 1990.
49. STRUBE, M.J. & L.S. BARBOUR, The decision to leave an Abusive Relationship: Economic
dependence and Psychological commitment, in Journal of Marriage & the Family, No. 47, 1983,
pp. 346-358.
50. TURNER, S.F. & C.H. SHAPIRO, Battered women: Mourning the death of a relationship, in
Social Work, No.31, 1986, pp. 372-376.
51. VIDMAR, N. & M. ROKEACH, Archie Bunker’s bigotry,in Journal of Communication, No.
24, 1974, pp. 36-74.
52. WALKER, L. E. A., Abused women and survivor therapy, American Psychological
Association. Massachusetts: Addison Westley, 1994.
53. WALLACH, L., Helping children cope with violence, in Young Children, Vol. 48, No.4, 1993,
pp. 4-11.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
23
OPEN SYSTEMS UTILIZATION – AS A PART OF THE COMPANY INFORMATION
STRATEGY
UTILIZAREA SISTEMELOR DESCHISE – O PARTE A STRATEGIEI DE INFORMARE
A COMPANIEI
Mária POMFFYOVÁ
Matej Bel University, Institute of Managerial Systems in Poprad, Faculty of Economics,
Nábrežie Jána Pavla II 2802/3, 058 01 Poprad
E.mail: [email protected]
ABSTRACT Nowadays companies have to adapt quick changes in their surroundings and this is really a
demanding process, where the way and speed of response conduct the total success of doing
business, it means whether a company strengthens its competitiveness or it may happen that a
company loses its market place or fades. These influences and impacts make pressure on companies
not only in a requirement to change the way of doing business but they often have to change the
location, form or even line of business. To ensure it is critical to have required and actual valuable
information. It involves getting to know who has the required information and being able to reach
that person and being able to know how and from whom the information can be achieved. There it
is needed to co-operate by many various forms of collaboration, where information and
communication technologies become more important. A new way how to make it more effective is
consolidation of existing information technologies used to building of information system
infrastructure in the enterprise and its abroad. In this paper we will discuss about open systems
utilizing in the enterprise management.
Key words: information and communication technologies, consolidation, open systems,
virtualization.
Role of information technologies in the enterprise communication system
The risk of doing business is closely related to the need of good knowledge in business area
and terms of business in real condition by their partners as well as by their competitors – it’s the
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
24
key to whichever successful business deal and effective collaboration between partners or clients.
As it was stated - changes happen even without planning and so it is necessary to change a way of
information support provision in dependence on what type of changes occurs. Currently accessible
information systems only in a small scale or not at all provide information about slough in a
company and that is why also an ability to suppose in advance if suggested solution will present
benefit or lost investment of a company is quite low. This situation brings the requirement to look
for a simple solution aimed at risk elimination. This means to find the right solution concerning
optimizing and investments to development of network, communication and information systems as
well as people knowledge databases which help the managers to concentrate on their core
competencies.
Nowadays we know that people suffer from information overload; there’s much more
information concerning any given subject than a person is able to access. The result is that people
are forced to depend on each other due to their knowledge. Know-who information rather than
know-what, know-how or know-why information has become the most crucial. It involves getting
to know who has the required information and being able to reach that person and being able to
know how and from whom the information can be achieved – to know information source.
Therefore it is necessary to:
contact the right person immediately (to achieve information about partners),
provide information they need quickly, accurately and helpfully (information about the
enterprise for partners),
Be able to interact with partners in a way that suits them best, whether personally, over the
phone, SMS, via email or a website.
It means to bring solutions that support:
clear and consistent processes for handling partners interactions,
back office systems accessible through a common interface - so partners and product or
service information are instantly retrievable,
Be highly motivated staffs that come across as helpful and well informed.
It is required to achieve unified communication that provides an integrated access to people,
information and other knowledge sources.
Present trends in information and communication technologies
Today more SME have information and communication technologies (ICT) support of
information and communication systems but they always don’t exploit all abilities of their
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
25
advantages. Just the problem is: there is more risky to decide about changes in the enterprise
communication system due to limited finances. Incorrect leverage has to invoke weaken even bring
to end all business activities. There is needed to analyse not only information sources but also
factors like enterprise strategy, management concept, organizational structure, corporate culture,
employee’s knowledge, their abilities and finally their demands concerning information. It is
needed to search such solutions which help effectively to manage information and communication
processes.
Requirement of technologies management results from a basic problem of current period i.e.
impact of information revolution – its consequences in companies is seen in a form of information
strategy aimed at permanent innovation and purchase of the latest technologies to achieve the
highest quality and the most modern technologies focused on getting a very quick and fast access to
necessary information. This trend in companies caused that they often purchased technologies that
enabled different functions and functionalities of information systems but only rarely were used by
companies for support of running processes and activities. Next there were the trends which
allowed support of managing and decisive activities through information systems applied by them,
but their innovation was very costly and the supports were applied quite seldom by companies. A
permanent requirement towards users to adapt to new technologies, functionalities and surroundings
seemed to a problem. Consequently next problematic point is heterogeneity of information systems
platforms due to various IT platforms and data formats which formed a base of purchased solutions
of information systems. This is the reason why the investment was perceived as ineffectively spent.
It is critical to manage technologies used to cover information needs of environment in
which they are spread and manage the way in which they are provided due to information needs of
competent people through activities of which they change to knowledge. Both areas claim that this
task is not simple; due to the fact that it is not possible to define exactly all the factors which
influence company knowledge management.
New solution: Open systems utilization
The solution can be found in optimization of information and communication systems in the
enterprise. It means optimally to manage not only information flows as well as an environment
where information can be exploited. It means to look such solution which enables effective
utilization of information technologies as a support of the company communication system. The
solution is – using of open system management where technologies are shared by all users in the
unified environment. It is the way how to make investment more effective where the solution is
based on a consolidation and virtualization of existing information technologies used to building of
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
26
information and communication system infrastructure.
However, solutions based on the virtualization to date may only address part of the problem,
but has done so by savings of capital and operational expenses, infrastructure complexity, and risk.
Efficiency improvement by utilization of virtualization in IT operations is described in the Figure 1:
Figure 1 Efficiency improvement in IT operations by virtualization
The capital expanse savings of such solutions are:
Reduced amount of servers
Reduction of capital commitment
Reduction of capital cost
Physical consolidation, reduced floor space
Cost reduction for infrastructure and operations
The operational expanse savings are:
Improved flexibility
Reduced human resources
Complexity reduction of operations processes
Reduced maintenance costs
Such solution enables utilization of unused capacity in a company, while network access and
virtualization of working premises allow its management from a server. Effective exploring of
enterprise information sources brings the possibility how to increase the competitive advantages.
Such solution assures an effective utilization of enterprise communication network supported by
common ICT.
Utilizing of such network allows also making related processes more effectively, transparent
and minimizing them so that all activities and processes which are carried out ineffectively or are
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
27
redundant - are eliminated. Based on it is possible to make not only decisions of operative character
but also strategic decisions which concern for example a change of organizational structure, its
form, even cancellation or initiating creation of a new working position – based on actual company
needs, what is often a narrow place and an obstacle the impact of which may negatively influence
company operation and success of business as well.
Virtualization has been promised as the answer to IT challenges. Enterprises based on using
of consolidation and virtualization of ICT are characterized by
Highly dynamic processes
Contractual relationships among entities
Edgeless, permeable boundaries, and
Reconfigurable structures.
Opened information technologies used by support of information and communication
systems´ building help to remove the barriers between existing used communication tools to do
claimed decisions. Consequently, to make communication and collaboration process more effective,
it is needed to create an opened and optimized communication structure that supports on-line
exchange of information necessary for more flexible and operative decision-making and managing
processes. Unified communication solutions have to aggregate people, as well as systems and ICT
to unified communication systems which create a unified decision support. If we want to achieve
such solution in the enterprise practice it is needed to know their possibilities.
Figure 2 displays the technology radar which can help to broaden the innovation focus in
services and to show that innovation is about creating new value, not about creating new products.
Using of such solutions - innovation of services helps to broaden relevant information cross all
enterprise and in abroad.
New solutions based on the innovation of technology, services, systems developments as
well as business models help to evolve the possibilities and opportunities of technology and
services utilization by support of enterprise information and communication systems.
Their utilization makes more possibilities to do organization design more effective as well
as more users friendly. Figure 3 displays the attributes of virtual organizing of enterprise
environment. It is important to note that these attributes can be applied to employee-employer
relationships, to teams, to firms, and to inter-organizational arrangements of the communication
processes.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
28
Figure 2 Technology radar and their utilization by innovation of services
Figure 3 Attributes of virtual organizing and the implications for organization design
Communication in such enterprise is expected to be rapid and customized in response to
customer demands. The real power is realized when relationships among electronically connected
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
29
people or firms produce new and/or qualitatively different communication that yields product or
process innovation. It may be that electronic communication products, such as conversations and
documents stored in knowledge repositories, can provide stability to otherwise tenuous
relationships. Perhaps communication histories from one setting can be carried into the
communication future of other settings via evolving databases. It is the way how electronic
communication products might be used to support the evolutionary aspects of communication in
dynamic networks and reconfigurable organizational settings. These databases may be somehow
formalized and re-applied when groups are dissembled and re-arranged (knowledge databases).
Change of the information strategy based on a principle of virtual IT utilization – as a part of
the company strategy give more possibilities to get a view concerning situation in the company and
make strategically important decisions, i.e. strategically manage development in a particular
company. What is not good? It is situation when managers as well as employees do not want to
cooperate by such model of IT virtualization.
CONCLUSIONS
At first while companies used accessing of technologies to speed up access to required
information the impacts of the above mentioned shortcomings were not monitored in a wide scale.
But when it was necessary to ensure a common access of all interested employees to required
information in both internal and external company surroundings through a net access a problem of
data non-integrity and tools heterogeneity arose. Especially the way how companies were able to
manage this fact i.e. how they solved the task of information platform unification and assurance of
the form of co-operation determined their competitive advantage. In a network surrounding where
team forms of co-operation are utilized it is very demanding to connect the right person who has
right knowledge needed to solving real problems in the enterprise. In this process it is needed to
build an open system – as a part of information strategy of the enterprise. In this area of work with
information technologies play skills and abilities of employees an important role due to many
various ways those they can explore to make your work more effective.
The paper was finished within the frame of research project VEGA 01/0838/08 “Virtual
working teams and their role and appointment in the international business in EU”.
REFERENCES
1. BIRIŞ, Rodica Teodora, Deutsche Geschäftskorrespondenz, Ed. Gutenberg, Arad, 2009.
2. BIRIŞ, Rodica Teodora, Eva JURCAKOVA, Iveta KONTRIKOVA, Hana BORSUKOVA,
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
30
Teodor Radu JURCUŢ, Landeskunde. Interculturalitate şi civilizaţie germano-româno-slovacă, Ed.
Gutenberg, Arad, 2009.
3. POMFFYOVÁ, Mária, Optimizing of Enterprise Communication Processes Management, in
Process Management edited by Mária Pomffyová, INTECH Publishing, India, 2010.
4. POMFFYOVÁ, Mária, Možnosti skvalitnenia podpory systému na poskytovanie informačných
potrieb podniku, paper presented at International scientific conference named „Diagnostika
podniku, controlling a logistika”, 21-22 April 2010, Žilina.
5. TRAJLINEK, Peter, Green Data Centre and Virtualization, paper presented at of eFOCUS „IT
Strategy 2010” Conference, 29 March 2010, Bratislava.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
31
SOME OBSERVATIONS ABOUT THE LANGUAGE OF THE INTERNET AND THE
CZECH LANGUAGE
CÂTEVA OBSERVAŢII REFERITOARE LA LIMBAJUL INTERNETULUI ŞI LA LIMBA
CEHĂ
Věra KOZÁKOVÁ
Tomas Bata University in Zlin,
Humanwissenschaftliche Fakultät, Mostní 5130, 760 01 Zlín, Tschechische Republik,
E.mail: [email protected]
ABSTRACT A professional specialist vocabulary has a significant share in the expression of new scientific
observations and knowledge. The need to exchange expert information in IT (Informatics) and
Economics has multiplied in correlation with globalisation.
Key words: Internet, language, informatics (IT), economics, competitive ability, globalisation.
INTRODUCTION
The representative of new media has become the Internet, which has brought new
dimensions to communications. On the one hand, it enables the global character of
communications, while on the other, its network-like structure enables one to communicate in ways
similar to inter-personal communication systems – i.e. not only “one-to-one” or “one-to-many”, but
also “many-to-many”.
Information and Communication Technology (further only ICT) are, today, the key agents
for innovation and creativity, stimulating and encouraging advances in every scientific discipline.
New technologies intermingle with our lives and are, to an ever greater extent, changing our
behaviour and view of the world.
Among other things, these changes are also apparent in the validation and use of special
terminologies – which may, and can, lead to shifts in significance in professional forms of
expression. Terminological differences can often lead to misunderstanding or a lack of
comprehension; it can mean the slanting or other deformation of the content aspect of the
information in question, or even to breakdowns in the coherence and continuity of communications.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
32
Such breakdowns in coherence or continuity in the information flow can, as a final
consequence, influence the trust and faith of a commercial partner or even cause financial losses.
In a globalised world, the Internet has become a phenomenon not only of employment
opportunities, working tools and medium, but also the source of easily and readily accessible
information. Working with information and its reasoned use and exploitation represent a powerful
competitive advantage whether in the labour market or in the business world.
Through the intermediary of IT, it is currently possible to make use of dozens of information
and intelligence provider servers and monitoring services. A whole range of on-line mutations
(versions) of foreign magazines and professionally-oriented journals and magazines are freely,
widely and easily accessible. Digital libraries and interactive multimedia tuition tools and
instrumentaria also exist on the net. This (massive) expansion of information has been caused by a
tide of foreign language lexical sources (so-called “loan words”). Looking at professional and other
expertise-oriented texts, it is absolutely clear that the Czech language – just like the other European
languages, is being subjected to extra-linguistic factors and pressures.
In this paper, we wish to draw readers` attention to the appearance and expression of a
dynamic tendency in the Czech language among IT businessmen (among many others). A similar
attempt to address these problems and issues here in the Czech Republic is being made by others
too, for example: J. Bartošek, I. Bozděchová, F. Čermák, F. Daneš, M. Dokulil, J. Filipec, K.
Horálek, J. Hrbáček, O. Martincová, B. Rudincová, S. Žaža, etc.
Through the use of the Synchronomous Confrontational Analysis Method, we demonstrate
how, among a variety of types of descriptors, both competitive and synonymous relationships arise
– which are themselves the stimuli for changes. Our starting-point is based upon excerptions from a
varied range of sources whose content is mainly oriented on IT (e.g. magazines and journals with an
IT theme, professional IT literature, popular informative educational literature, web pages, on-line
texts, and dictionaries). In view of the sheer complicatedness and difficulties involved in
investigating the full breath and depth of this linguistic problem and issue, in this paper we have
chosen to limit ourselves to mentioning only some of the subsidiary and partial aspects of our
research investigations.
Over the past fifteen years, Anglicisms (and Americanisms) have been penetrating ever-
more intensively into all other languages. For this very reason, we have concentrated our attentions
on foreign language lexical sources (i.e. loan words) and media and their morpho-syntactical
differentiation in selected IT texts.
As is clear from the outcomes of our investigations, the (Anglo-American) nouns with the
highest (Czech) frequency-rates are: internet, implementace (implementation), program,
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
33
technologie (technology), integrace (integration), mail, trend, monitoring. outsourcing. notebook,
spam, vir (virus), monitor, displej (display), médium (medium), software, hardware, server,
konfigurace (configuration), standard, laptop, skener (scanner), processor (processor), bonus,
modem, menu, design, adaptabilita (adaptability), update, decoder (decoder), player, homepage,
cluster, chat, source, spyware (ibid), hacker, rootkit, mystery shoppers, etc. In the analysis, nouns
were in first place making up almost 50% of the total, while adjectives finished in second place
with 20% of the total.
As regards adjectives, there is a preponderance of derivatives drawn from the nouns
mentioned above: e.g. internetový (Internet-related), implementovaný (implemented), integrovaný
(integrated), programový (programme/programme-related), naprogramovaný (programmed),
internetový (Internet-related), digitální (digital/digital-related), mobilní (mobile), monitorovaný
(monitored), mediální (medial/media-related), redundantní (redundant), licenční (licensing/licence-
related), upgradovaný (upgraded), and many more (Martincová 1998).
In comparison to nouns and adjectives, verbs are much less well-represented in (Czech) IT
texts (only 12%), which only goes to proves that the Czech language tends to express time and
action related issues through its own lexical resources. Using foreign language nouns as a base/root,
Czechs tend to create verbs with typical Czech suffixes: e.g. –ovat (“To” + Infinitive suffix form):
i.e. mailovat (to mail/email), faxovat (to fax), skenovat (to scan). Further mutation examples
without translation are: monitorovat, implementovat, vizualizovat, instalovat, mutovat,
identifikovat, digitalizovat, synchronizovat, investovat, distribuovat, reprodukovat, aplikovat,
legalizovat, optimalizovat, disponovat, navigovat, dekódovat, surfovat, generovat, simulovat, etc.
In another investigation, we oriented ourselves on ways of enriching vocabulary. A
significant role in word creation is played by derivation. The result of a derivative-driven approach
is “a derived word”. When deriving nouns and adjectives, there is a clear tendency to impose
foreign language prefixes: e.g. multi- (multimédia, multimediální notebook, multimediální
projektory), maxi- (maximální disková kapacita, maximálně účinné řešení), mikro-
(mikroprocesor), makro- (makroprostředí), mega- (Siemens disponuje megapixelovým foťáčkem,
megabajt), super- (supercena, superpočítač Albert2), anti- (antivirové a antispamové kontroly),
mono- (monochromatický displej), audio- (audioformáty) video- (audio- a videozařízení,
videokonference, videokazety). Through the intermediary (of the penetration) of English, the Czech
language is being confronted with both Latin and Ancient Greek as the basis of an international
terminology.
In the case of such assimilations, the time-line perspective is of great importance. The
penetration of foreign language terminology (into Czech) is a historically-conditioned phenomenon.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
34
At the current time, it has to do with an intensive process rendered more so as a consequence of the
booming developments in the IT sector. To begin with, this new and unknown terminology
stimulates distrust, uncertainty, accompanied by a lack of knowledge about its correct spelling and
pronunciation (e.g. rootkit, spyware, moving) (Minihofer 1994). We call such items neologisms.
Rootkit – This is a special type of infiltration, which has the ability to hide its presence within the
system under attack and in so doing, to evade detection. In the main, this has to do with a package
of malicious code, designed to enable the attacker to misuse and exploit the weak points and chinks
in a system and to gain full control over the infected computer.
Spyware – Unfriendly software, whose aim is to ensure information leakages from a victim’s
computer that will be of benefit to another, external organisation.
Moving – Users, in a way similar to computers, can connect themselves to the telephone of their
choice within the framework of one company, or even, outside it (Bolz 2001).
These linguistic assimilations acclimatise themselves over time in the Czech vocabulary and
gradually acquire specifically Czech graphical and phonetic forms (e.g. byte - bajt, display - displej,
business - byznys, scanner - skener, video-recorder - videorekordér, chip – čip, etc.). Some are
superseded immediately by their Czech equivalents – as long as they exist, others over time (e.g.
computer - počítač, memory - paměť, net - síť, team - tým). In cases where Czech does not have its
own equivalent to hand, nor is it able to create one, it enriches itself with by these Anglicisms
(Americanisms), which are perceived as neologisms.
The following sentences document two antithetical tendencies, typical for professional
languages in a globalised environment:
1. Dokáže můj antivirus detekovat rootkity?
Is my antivirus programme able to detect rootkits?
2.Vyvinuli jsme proaktivní řešení, které chrání uživatele před viry, červy, spyware,
phishing, rootkity a dalšími hrozbami.
We have developed a proactive solution which protects users against viruses, worms,
spyware, phishing, rootkits and other threats.
On the one hand this terminology is penetrating into the everyday vocabulary, while the
general language base is becoming more professionalised. On the other hand however, this growing
professionalism has as its consequence its generalisation, (since) we perceive these terms as being
part of the general vocabulary. The Czech language is considered to be a flexive, synthetic
language. Through the influence of English, it is possible to observe a deviation towards
analyticitism. In the course of searching for equivalents to foreign word-creation sources, two
significant tendencies have a contra-indicative effect one upon the other. The first struggles for the
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
35
greatest possible degree of explicity - requisite for the professional terminology. The second
tendency is oriented on linguistic economy. Often, the Czech language finds it impossible to replace
a foreign single-word term by its own single-word equivalent (e.g. homepage – domovská stránka).
The process whereby Anglicisms (Americanisms) are penetrating into languages is very
dynamic, and in the case of the Czech language, happening very easily. No norms exist that would
defend against or restrict the use of foreign-sourced linguistic sources. Linguistic self-regulation
occurs spontaneously, with foreign language terminology undergoing similar processes in the
course of their inclusion and assimilation into the domestic vocabulary. In the initial phase of this
process - a certain schismatic unsteadiness is thus clear in the domestic (Czech) vocabulary. Two,
sometimes even three variants may exist concurrently for a single term: e.g. Internet - internet, e-
shop - eshop, e-mail – email – e-Mail, on-line – online. Over time, one variant imposes itself and is
incorporated into the literary vocabulary.
In the domestic (Czech) vocabulary, word linkages like (pilotní project – pilot project,
pilotní tým – pilot team, mobilní čip – mobile/cell phone chip, mobilní operator – – mobile/cell
phone operator, mobilní komunikace - – mobile/cell phone communications, mobilní řízení - –
mobile/cell phone management), have come into being which never existed before. These are
compound words - lexemes. In the majority of cases, they are nouns, where the definitive article is
replaced by an adjective instead.
Terms, professional terms and even slang terms are assimilated. This assimilation is usually
for internal linguistic reasons (e.g. a missing equivalent in the native tongue, or for economies of
speech) as well as for external reasons (e.g. the simplification of international communication, or
the transparency of terminology). Apart from the tendency to retain and preserve international
terminology, there is also an endeavour to express oneself both economically and in a professional
manner.
The characteristic feature of ICT is its use of metaphorical and metonymic descriptive
naming, created under the influence of depictive descriptive naming (further only “denominator”) in
English. This denominator comes from expressions that people come across on a day-to-day basis,
or from such terms which people are used to using in other professional fields: i.e. myš - mouse,
červ - worm, vir - virus, okno - window, operace - operation (e.g. vojenská operace – military
operation, lékařský zákrok – medical operation), paměť - memory, síť - network, pirát - pirate,
pirátství - pirating, surfovat – surfing (a sports activity), menu – ibid (jídelníček), trojský kůň –
trojan horse, díra - loophole (for instance in the latest version of Microsoft - Vista), prostředí
internetu – the Internet environment, špion - spy, špicl – informer or sleuth, koš - basket, infikovat –
to infect, filtrovat – to filter, zahltit – to overwhelm (drown, devour, swallow, gulp), etc. The
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
36
depictive qualities of denominators in such cases fulfil the tendency to simplify and to make
approachable complicated technologies to normal everyday users.
The most widely extensive resource for so-called (in Czech) “univerbisation” (i.e. at the
lexical level, the transformation of multi-word denomination to single-word denomination) is the
creation of abbreviated descriptive denominators of various types. Professional terminology is
significantly enriched by abbreviations and abbreviated words, which occur in professional
texts with a greater than 10% frequency.
This discovery corresponds with the (degree of) linguistic rationality in the Informatics
(ICT) field. The quantity of abbreviations in professional texts bears witness to the tendency to
condense descriptive denomination. The majority of these abbreviations do not originate directly
from the Czech language, but rather they are assimilated predominantly from the English language.
In our (Czech) vocabulary, we perceive (these) abbreviations as being neologisms. Over the passage
of time, they loose the “mark” of novelty, and are incorporated into the common everyday
vocabulary and are understandable even to the lay public (e.g. TV, PC, CD, DVD, IT, ICT, SMS,
USB, MP3).
Despite users coming into ever greater contact with abbreviations and abbreviated
expressions, they often neither know nor even understand their full forms. Here, let us give some
examples of abbreviations and abbreviated words (Collins 1992).
HTML - Hyper Text Markup Language – the basic (computer) language of the Internet
XHTML – eXtensible Hyper Text Markup Language – a (computer) language of the Internet, the
successor to HTML
IST – Information Society Technologies
BRM – Business Rapid Management – the rapid management of businesses and enterprises
PPM – Project Portfolio Management – the management of project portfolios
NPV – Net Present Value – the “clean” current value of something
PMO –Professional Managers Oriented – products directly-intended for managers
EVM –EasyVirus Monitor – a simple virus search and destroy programme
ITIL – IT Infrastructure Library – a set of tried-and-tested approaches to and procedures for the
field of the management of IT services
ERP – Enterprise Resource Planning – an enterprise’s business information system which covers
the management of all of the processes within an enterprise or business
CRM – Customer Relationship Management – a strategy oriented on an understanding of both the
needs and the behaviour of customers/clients
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
37
EDM – Enterprise Document Management – the management of an enterprise or business`
documents
DAM – Digital Asset Management – the administration of digital (multi) media
WCM – Web Content Management – the administration of web content
iPod – a multimedia player of music and video content files
Intranet – the internal network within an enterprise/business designed for the sharing and
transmission of files, information and data and for using web pages
Helpdesk – a place where the customer/client can turn to with their problems, an important such
source is for instance a database with frequently asked questions (FAQs) and the (standardised)
given responses to them
Groupware – software which supports working in teams, especially for users who are
geographically distanced from each other
Some sample company names:
IBM – International Business Machines – the largest manufacturer and provider of IT services in
the world
BroadNet Czech – a telecommunications operator, daughter-company of the American Comcast
Corporation
The “univerbisation” (see above) process is closely associated with the tendency for
linguistic economy and compactness of self-expression. These processes are realised especially
there where the necessity for precision ad simplified expression is needed (Rudincová 2001).
From the above, it follows that IT and economics and their terminologies intermingle. Here,
the general rule is that an overabundance of abbreviations renders orientation (in what is being said)
impossible and makes it impossible to understand texts. In Czech, abbreviated words arise based
upon assimilated loan words (e.g. CallCentrum – Call Centre). Even in such cases, the majority of
loan words are of English (or American) origin, which corresponds to the origins of the country
where the latest technologies come from.
The time-horizon is a very important issue for assimilated loan words. To begin with, new
and unknown terms cause distrust, uncertainty, and a lack of knowledge about their spelling and
pronunciation (e.g. rootkit, spyware, moving). We call these neologisms. Developments in the
communications field of IT are influenced by many factors and mutually interlinked associations,
the most important of which is the stormy evolution of both of these scientific disciplines – i.e.
economics and IT. Both are subjected to the influence of English and both terminological systems
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
38
interpenetrate one another (Kontriková, Biriş 2008). The Czech language does not defend itself
against the influx of anglicisms, but rather, it functions like an open system, capable and able to
create new linguistic resources, and to adapt itself to (include) them.
From our research investigations- as well as from reality, it follows that universities should
react flexibly to these changes in social needs and to create adequate study disciplines, to define the
knowledge that students of individual disciplines require. From the students, we should expect
flexibility and the ability to further educate themselves in a self-directed manner. As the schema
here below makes clear, just how significant a phase of the educational process is made up of self-
directed learning and the independent resolution of problems.
Schéma: Types of Educational Activities Source: Seged, Martin. The Myth of the Paper-free Office. Business World. 12/2006.ps.37. ISSN 1213-1709
CONCLUSIONS
The aim of this paper was to draw attention to the topicality of the problems and issues
described herein and to describe how the Czech language is reacting to the influence of the influx of
anglicisms, and how linguistic resources (loan words) describe new phenomena and reality. What is
analytically clear is that there is a tendency towards the internationalisation of the Czech
vocabulary. Changes in the contemporary vocabulary of the IT field are influenced by the most
modern advances in technologies and the countries of their origins. At the present time, not only a
knowledge of information technologies is expected of one, but equally an knowledge of economics
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
39
and of foreign languages – and especially of English. Their roles are irreplaceable for working with
IT, in international teams, and for an understanding of inter-cultural differences.
REFERENCES
1. BOLZ, N., Wörterbuch der New Ekonomy. Mannheim: Dudenverlag, 2001.
2. COLLINS, H., Business German. New York: HarperCollins Publisher, 1992.
3. KONTRIKOVÁ, I., Teodora Rodica BIRIŞ, Komposition in der Terminologie des Managements
und Marketings. In: Studia universitatis “ Vasile Goldis” Arad 2008.
4. MARTINCOVÁ, Olga, Nová slova v češtině. Slovník neologizmů. Praha: Academia, 1998.
5. MINIHOFER, O., Anglicko-český slovník. English-Czech Dictionary, Paperback, London, 1994.
6. RUDINCOVÁ, B., Typy pojmenování v současné ruštině. Ostrava: OU FF, 2001.
7. SEGED, Martin, The Myth of the Paper-free Office, in Business World, No.12, 2006.
8. Times online Page n. d. http://www.timesonline.co.uk (accessed March 12, 2010).
Bloomberg Business Week Page n.d.http://www.businessweek.com (accessed April 10, 2010).
9. CIO Business World Page n.d. http://www.businessworld.cz (accessed April 17, 2010).
10. Cígler Software Page n.d. http://www.money.cz (accessed May 5, 2010).
11. Newton Media Page n.d. http://www.newtonit.cz (accessed May 5, 2010).
12. Server Ċeskěm Internetu Page n.d. http://www.lupa.cz (accessed April 23, 2010).
13. Business Spotlight Page n.d. http://www.business-spotlight.cz (accessed May 5, 2010).
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
40
ÎMBĂTRÂNIREA, UN PROCES IREVERSIBIL
AGEING, AN IRREVERSIBLE PROCESS
Dorin BĂTRÂN
Facultatea de Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei şi Asistenţă Socială
Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” Arad
E-mail: [email protected]
,, A îmbătrâni este singurul mijloc de a trăi mai mult” Voltaire
ABSTRACT
The social protection system provides special services for elder people as a result of an elaborate
analyze of their needs, complying their rights established by legal regulations. In every country
world wide, the ageing phenomenon is present. The causes of the ageing phenomenon are various,
some of the more important being considered the increasing average life span as a consequence of
the medical progresses and, also, the population fertility decline.
Key words: ageing process, the average life span, population, fertility.
INTRODUCERE
Sistemul de protecţie socială oferă servicii adaptate persoanelor vârstnice, ca urmare a
analizei nevoilor acestora, respectând drepturile pe care le au stabilite prin reglementările legale. În
toate ţările lumii este prezent fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, cauzele fiind diverse, cele mai
importante fiind creşterea speranţei de viaţă ca urmare a progreselor în medicină şi accentuarea
declinului fertilităţii populaţiei.
Îmbătrânirea nu este o stare, ci un proces de degradare graduală şi diferenţială, este un
ansamblu de fenomene, care apar ca urmare a încheierii fazei de dezvoltare şi care implică
schimbări din punct de vedere biologic şi psihologic. Procesul de îmbătrânire însă se manifestă
diferit, individualizarea fiind determinată de: gradul de autonomie; degradările fizice; degradări
psihologice; de starea emoţională şi mentală; de posibilitatea de a se manifesta comportamental,
cum ar fi implicarea în viaţa comunităţii, modul în care suportă pierderea rolurilor sociale ca
urmare a decesului cunoştinţelor şi a partenerului de viata, a modului în care se adaptează la noile
roluri sociale, uneori datorită instituirii unei măsuri de protecţie în instituţiile de îngrijire de tip
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
41
rezidenţial.
Dicţionarul Larousse (1991) defineşte îmbătrânirea ca fiind ansamblul de transformări ce
afectează ultima perioadă a vieţii şi care constituie un proces de declin, semnele îmbătrânirii fiind:
slăbirea ţesuturilor, atrofie musculară cu scăderea funcţiilor şi performanţelor, toate acestea
concurând la limitarea progresivă a capacităţilor de adaptare.
Teorii privind factorii care influenţează îmbătrânirea:
- cantitatea de energie determinată genetic;
- numărul de calorii puse la dispoziţia organismului;
- capacitatea de adaptare la factorii stresanţi;
- capacitatea celulei de a se diviza, prin urmare, odată cu epuizarea capacităţii celulei de a
se divide, viaţa încetează;
- distrugerea celulelor de către radicalii liberi;
- programarea genetică a îmbătrânirii.
Aspecte care pot fi luate În considerare când vorbim de îmbătrânire:
- îmbătrânirea primară, care nu este însoţită de probleme de sănătate şi vine în mod firesc
după perioada adultă;
- îmbătrânirea secundară, este însoţită de o alterare a stării de sănătate;
- îmbătrânirea terţiară, este perioada care precede moartea (Muntean 2006).
Bătrâneţea este starea ce caracterizează o grupă de vârstă particulară, cea a persoanelor de
peste 60 de ani (Fontaine 2008).
Dicţionarul Larousse de psihiatrie (1991) defineşte bătrâneţea ca fiind ultima perioadă a
vieţi, corespunzând rezultatului normal al senescenţei. Senescenţa este termenul folosit ca sinonim
cu îmbătrânirea, iar senilitatea este termenul folosit ca sinonim cu îmbătrânirea patologică.
Din perspectiva stadiilor lui Erik Erikson, referitoare la evoluţia individului avem: pruncia,
copilăria timpurie, perioada de la 4 la 5 ani, perioada de la 6 la 11 ani, adolescenţa, prematuritatea,
perioada adultă şi bătrâneţea. În fiecare dintre aceste stadii se evidenţiază o criză care duce la
mutaţii importante in viaţa individului. Astfel la bătrâneţe, individul priveşte cu satisfacţie
realizările din trecut şi cu regret ceea ce nu a realizat, trăieşte eşecul nerealizărilor din viaţă.
În gerontologie, există diferenţe între:
- vârsta cronologică care desemnează numărul anilor de la naştere;
- vârsta biologică care corespunde vârstei diferitelor componente ale organismului;
- Vârsta morfologică, aceasta desemnează modificari ale ţesuturilor şi ale organelor;
- Vârsta fiziologica sau funcţională, care desemnează diminuarea capacităţilor unor
organe.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
42
Clasificări ale bătrâneţii:
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră:
- Între 60 – 70 ani avem persoane în vârstă;
- Între 75 şi 90 de ani avem persoane bătrâne;
- Peste 90 de ani avem marii bătrâni.
Americanii au următoarea clasificare:
- bătrâni tineri : 65 – 75 de ani;
- bătrânii bătrâni : peste 75 de ani.
Forma cea mai uzuala de clasificare a bătrâneţii:
- 65-75 de ani, trecerea spre bătrâneţe.
- 75 – 85 de ani, bătrâneţea medie;
- Peste 85 de ani, stadiul marii bătrâneţi.
ÎMBĂTRÂNIREA LA NIVEL MONDIAL
Segmentul populaţiei vârstnice are pe zi ce trece o pondere tot mai mare, cauzele fiind
progresele din medicina, care au făcut posibilă reducerea mortalităţii infantile prin eradicarea
aproape integrală a bolilor infecţioase şi prelungirea speranţei de viaţă. Diferenţierile între indivizi
în ceea ce priveşte procesul de îmbătrânire, pot fi foarte mari deoarece vârsta cronologică diferă de
cea funcţională, unii oameni pot fi productivi până la vârste înaintate de aproape 80 de ani iar alţii
devin neproductivi la 60 de ani. Speranţa de viaţă influenţează şi încadrarea în categorii de persoane
vârstnice populaţia unei ţări, o persoană de 45 de ani in Zambia poate fi considerată bătrână,
deoarece aici speranţa de viaţă la 15 ani este de 59 de ani, comparativ cu Japonia unde speranţa de
viaţă este de 89 de ani iar o persoană de 45 de ani aici este considerată tânără. („Preintâmpinarea
crizei vârstei a treia” raport al Băncii Mondiale de cercetare politica).
Numărul populaţiei globului a evoluat după cum urmează:
1801 1925 1959 1974 1986
1 miliard 2 miliarde 3 miliarde 4 miliarde 5 miliarde
Ca urmare a evoluţiei populaţiei, există posibilitatea ca tot la 10-12 ani populaţia globului
să fie suplimentată cu câte un miliard de locuitori, ceea ce face posibilă previziunea ca în 2040 pe
Terra să fie zece miliarde de oameni.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
43
Evoluţia numărului persoanelor cu vârste peste 60 de ani
1975 2000 2010
350 milioane 580 milioane Vor fi un miliard
Cum este perceput momentul pensionării
Retragerea din activitate a persoanelor vârstnice este văzută de societate ca un
comportament normal şi aşteptat de persoana vârstnică. Realitatea este că nu toate persoanele
vârstnice aşteaptă cu bucurie momentul pensionării. Dezangajarea poate sa fie un proces provocat
de persoana vârstnică sau de către societate prin normele sociale stabilite care reglementează vârsta
de pensionare şi condiţiile în care persoanele se pot pensiona anticipat sau pot prelungi vârsta
pensionarii. Dezangajarea este văzută de specialişti ca fiind un comportament adaptativ, ca urmare a
faptului că pierderea unor abilităţi, din energie şi din rolurile pe care le-au avut eliberează persoana
vârstnică de expectanţele referitoare la competitivitate şi productivitate, persoana vărstnică este
astfel protejată, reuşind să-şi păstreze încrederea şi stima de sine, chiar dacă realizează roluri
sociale mai puţin importante, fiind mult mai implicata în viaţa de familie.
Întreruperea activităţii persoanelor vârstnice este necesară ca urmare a pierderii treptate a
abilităţilor lor, ceea ce face posibilă transferarea şi însoţirea în procesul de preluare a
responsabilităţilor de către generaţiile mai tinere. Diferenţierile dintre bărbaţi şi femei în ceea ce
priveşte întreruperea activităţii profesionale sunt semnificative, bărbaţii fiind mai afectati de
pierderea rolurilor detinute până atunci, de autoritatea profesională, de poziţia socială şi prestigiul
funcţiei deţinute, în timp ce pentru femei momentul pensionarii este mai puţin dureros fiind realizat
gradual, femeile fiind mult mai implicate în activităţi casnice decât bărbaţii, întreruperea activităţii
profesionale oferind ocazia implicării mai accentuate în rolurile familiale.
Mediul influenţează atitudinea faţă de momentul pensionarii, persoanele din mediul urban
care au fost implicate exclusiv în activităţi profesionale, sunt foarte pesimiste în ceea ce priveşte
momentul pensionarii, pe când în mediul rural ca urmare a specificului activitaţilor desfăşurate aici,
în care persoanele sunt obligate să desfăşoare şi alt gen de activităţi de întreţinere a locuinţei,
activităţi gospodăreşti şi chiar agricole, pentru acestea încetarea activităţii nu este percepută ca o
ruptură, nu se realizează brusc.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
44
Distribuţia pensionarilor după sistemul de pensionare, procente
2006 2007
Total 100,0 100,0
Asigurări sociale-total 99,6 99,7
Asigurări sociale de stat 80,0 80,9
Asigurări sociale agricultori 17,1 16,1
Asigurari sociale-culte Sub 0,05 Sub 0,05
Asigurari sociale avocaţi Sub 0,05 Sub 0,05
Beneficiari de ajutor social-tip pensie O,1 Sub 0,05
I.O.V.R 0,3 0,3
Numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale, inclusiv pensionarii agricultori din
trimestrul III 2007 era de 4.796.000 persoane.
(Sursa: Institutul Naţional de Statistică)
Vârstnicul după ieşirea la pensie
Adaptarea persoanei vârstnice la pensie este diferită, de la acceptare forţată cu un mare
consum nervos şi perceperea pensionării ca fiind o excludere şi marginalizare după care nu mai
există decât boli şi moartea, la acceptarea firească echilibrată a pensionării, până la reacţii optimiste,
pensionarea fiind aşteptată cu bucurie şi ca o ocazie de a face ceea ce nu a putut face toată viaţa
datorită implicării în activitatea profesională.
Studiile referitoare la conduita pensionarilor face posibilă încadrarea acestora în patru
categorii, după implicarea în viaţa socială după cum urmează:
- pensionarii care desfăşoară activităţi creatoare, lectură, grădinărit, pictură, activităţi care
iau locul activităţilor profesionale şi care le desfaşoară în compania altor persoane;
- Pensionarul care foloseşte timpul pentru vizitarea locurilor de mult visate, pentru
excursii, sau pentru activităţi desfăşurate în familie şi cu familia;
- Pensionarii care se implică în activităţi asociative care au ca scop obţinerea unor drepturi
suplimentare pentru pensionari, sunt persoane care îşi orientează toata energia spre
revendicări şi pentru evidenţierea discriminărilor la care sunt supuşi pensionarii;
- Pensionar mare consumator de mass-media şi implicare socială redusă.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
45
Altă grupare a pensionarilor în funcţie de atitudinea faţă de pensionare:
- pensionarul deschis la viaţa socială şi culturală reprezintă 24% din populaţia de peste 50
de ani;
- pensionari nefericiţi, obligaţi să reducă consumul; majoritatea sunt femei şi sunt mari
consumatoare de mass-media şi reprezintă 14 % din populaţia de peste 50 de ani;
- pensionarul fericit, provine din orice clasă socială şi este consumator activ. Este amical
şi familial şi reprezintă 22% din pensionarii de peste 50 de ani;
- pensionarii care se izolează, sunt orientaţi spre sine, provin din clase sociale modeste şi
reprezintă 12% din populaţia de peste 50 de ani;
- persoane grijulii, nu fac excese, provin din toate categoriile sociale şi reprezintă 28%
din pensionarii de peste 50 de ani (Gîrleanu-Şoitu 2006).
PERSOANELE DE VÂRSTA A TREIA ŞI MEDIUL
Mediul supune persoana vârstnică la adaptări permanente iar capacitatea acesteia de a
răspunde adecvat determină competenţele individuale pe care le are. Presiunile mediului sunt de
intensităţi diferite, astfel obligativitatea vârstnicului de a părăsi locuinţa creează o presiune ridicată
datorită legăturilor afective, pe când solicitarea vârstnicilor într-o instituţie de ocrotire este minimă
deoarece responsabilitatea gospodăririi spaţiului şi a activităţilor de întreţinere revine personalului
centrului respectiv.
Vârstnicul reacţionează prin plictiseală şi dependenţă în situaţia în care presiunile mediului
sunt sub nivelul lui de adaptare, aspect care se regăseşte frecvent în instituţiile de ocrotire destinate
persoanelor vârstnice sau care este regăsit în familiile care, în numele unei protecţii prost înţelese,
este prejudiciată persoana vârstnică de stimulii necesari pentru o buna funcţionare fizică, socială şi
psihică. Dacă solicitările devin prea mari, persoana vârstnică resimte stres excesiv, situaţii întâlnite
la vârstnicii care se confruntă cu tensiuni intrafamiliale sau în situaţii în care soţia a decedat iar
soţul este singur şi nu ştie să se autogospodărească. Pentru persoana vârstnică devine foarte
importantă amplasarea locuinţei şi posibilitatea de a se descurca autonom în ea, precum şi relaţiile
cu vecinii, care sunt de cele mai multe ori singura legătură cu comunitatea. Compatibilitatea dintre
mediu şi persoana vârstnică determina starea de bine a vârstnicului, deoarece acesta foloseşte din
mediu ceea ce are nevoie, încearcă să-şi adapteze ceea ce poate fi adaptat sau se adaptează dacă
este nevoie mediului, astfel că politicile şi măsurile de intervenţie trebuie să ţină cont de
posibilităţile de intervenţie prin adaptarea mediului fizic şi social pentru a face posibilă
manifestarea vârstnicului în încercarea acestuia de a rămâne independent. Gradul în care mediul
răspunde nevoilor persoanei vârstnice determină răspunsul acesteia prin colaborarea cu cei din jur,
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
46
iar evoluţia vârstnicului în ceea ce priveşte gradul de abilitare, statusul fiziologic, funcţionarea
senzorială, apariţia diverselor boli precum şi disfuncţiile cognitive sunt determinate de capacitatea
de adaptare la mediu şi la confortul psihic care rezultă din această adaptare. Persoanele vârstnice
care au trăit toată viaţa lor în mediul rural în care au fost implicate în activităţi de grădinărit se vor
adapta foarte greu şi se vor simţi frustrate în instituţiile de ocrotire care sunt amplasate în mediul
urban sau care nu oferă condiţii de manifestare comportamentală similare cu condiţiile de acasă.
Inţelegerea reacţiei vârstnicului în relaţia cu mediul, este foarte importantă, mai ales în
instituţiile de protecţie, în care mediul poate fi mai uşor controlat şi adaptat nevoilor beneficiarilor.
Studiile de specialitate au scos în evidenţă reacţii diferite ale vârstnicilor în funcţie de nivelul
solicitărilor la care sunt supuşi; astfel, un nivel redus al solicitărilor are efect negativ, însă în
anumite contexte poate avea efecte pozitive, de exemplu persoanele din instituţiile de ocrotire care
locuiesc singure în cameră şi beneficiază de mai puţini stimuli fizici cum sunt absenţa zgomotelor şi
comunicării cu un partener de cameră sau absenţa decoraţiunilor cu care sunt personalizate
locuinţele în aceste instituţii, creează condiţiile care fac posibilă mulţumirea şi starea de bine la un
nivel superior celor care sunt 2 sau 3 în cameră şi beneficiază de mai mulţi stimuli fizici. Deci,
absenţa stimulilor fizici creează condiţiile unui confort sporit, a unei stări de bine şi efecte benefice
comparativ cu supraoferta sau cu congruenţa dintre nevoile optime ale vârstnicului şi oferta
mediului. Suprasolicitările mediului provoacă stres, acesta amplificându-se dacă în urma
intervenţiei persoanei vârstnice, mediul nu a fost modificat astfel încât să răspundă la nivel
acceptabil solicitărilor. Suprasolicitarea din partea mediului poate avea şi efecte pozitive, acestea se
manifestă când vorbim de intimitate, ordine si organizare; astfel, pentru persoana vârstnică care
beneficiază de atâta ordine, intimitate şi organizare de câtă are nevoie, este satisfăcută în mod egal
ca şi persoana care beneficiază de mai multă ordine, intimitate şi organizare decât are nevoie.
Astfel, pentru o persoană instituţionalizată, care cultivă singură în grădina instituţiei pe o suprafaţă
mică zarzavaturi, este posibil să beneficieze de mai multă ordine, intimitate şi organizare decât
preferă, dar va fi la fel de satisfăcută ca atunci când realizează atâta ordine şi organizare cât
consideră necesar, însă se va simţi frustrată şi în disconfort dacă o altă persoană instituţionalizată se
va implica în activitatea de grădinărit pe aceeaşi suprafaţă, deoarece se va ajunge în situaţia de
subofertă.
Controlul mediului şi adaptarea lui, trebuie să ţină seama de necesitatea persoanei vârstnice
de a avea timp pentru a putea controla situaţia şi de a impune nivelul dorit. Mediul este foarte
important pentru persoana vârstnică, capacitatea acesteia de adaptare este mult diminuata
comparativ cu persoanele mai tinere, iar bătrâneţea reuşită este puternic influenţată de omogenitatea
dintre persoana vârstnică şi mediu.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
47
Relaţiile vârstnicului cu ceilalţi
Mediul condiţionează şi relaţiile cu ceilalţi, care sunt influenţate de omogenitatea de vârstă a
celor din proximitate. Astfel, pentru vârstnicii care se află în comunităţi în care persoanele de vârsta
a treia sunt majoritare şi condiţiile de mediu facilitează vizitele şi colaborarea, relaţiile de prietenie
sunt întreţinute şi există posibilitatea ca altele noi să se constituie. Activităţile cele mai frecvente
sunt mersul la biserică, întâlniri pentru a discuta politică, beau cafea împreună, etc.
Vârstnicii care locuiesc la bloc sau în case care se află la distanţe care fac mai greu posibile
vizitele, sunt defavorizaţi în ceea ce priveşte interacţiunile sociale, deoarece datorită proximităţii
scăzute, întâlnirile dintre aceste persoane se realizează mai greu, cu excepţia acţiunilor care au ca
scop acest lucru sau în activităţi în care este cuprinsă toată comunitatea, cu ocazia diferitelor
sărbători sau evenimente. În casele în care locuiesc familii multigeneraţionale, închegarea relaţiilor
de prietenie şi colaborare dintre vârstnici este mai dificilă, deoarece aceştia chiar dacă se văd, se
cunosc şi au posibilitatea de a se întâlni, o fac destul de rar, fiind preocupaţi de realizarea rolurilor
şi sarcinilor pe care le au în familie. Aceste situaţii se găsesc frecvent în mediul urban în case şi
apartamente apropiate. Situaţiile în care persoanele vârstnice sunt puţine ca număr şi distanţa dintre
ele este destul de mare sunt întâlnite în zonele rurale în care casele sunt la distanţe apreciabile; aici
posibilitatea persoanelor vârstnice de a interacţiona este mult diminuată.
Instituţiile de asistenţă socială oferă posibilitatea persoanelor vârstnice să interacţioneze, ca
urmare a faptului că se afla în proximitate iar omogenitatea de vârsta este asigurată, însă acest lucru
nu este suficient. Persoanele instituţionalizate interacţionează până la un anumit moment, după care
intervine saturaţia, apare nevoia de schimbare, de cunoaştere a altor persoane, care să ofere
posibilitatea dobândirii de noi satisfacţii şi aprecieri. Pentru asigurarea respectării drepturilor tuturor
beneficiarilor din aceste instituţii, sunt elaborate regulamente şi norme interne care sunt percepute a
fi prea severe pentru unii dintre beneficiari, ca urmare apar nemulţumiri, conflicte interne între
beneficiari, dar şi între beneficiari şi angajaţi. Cele mai contestate interdicţii sunt cele legate de
consumul de alcool, de respectarea normelor de igienă şi de preferinţele alimentare ale
beneficiarilor.
Rolurile persoanelor vârstnice
Rolurile persoanelor vârstnice sunt strâns legate de aşteptările societăţii contemporane de la
aceste persoane. Din acest punct de vedere există doi poli, primul care are ca reprezentare persoana
vârstnică aflată în putere, activă, care este utilă societăţii, care profită de viaţa pe care o mai are de
trăit şi continuă viaţa adultă, iar la celalalt pol se situează persoana vârstnică dependentă, singură,
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
48
bolnavă şi care nu mai are de aşteptat decât moartea. Înaintarea în vârstă, precum şi aşteptările
societăţii afectează modul în care persoanele vârstnice exercită aceste roluri.
Înaintarea în vârstă este caracterizată mai mult de pierderea rolurilor decât de achiziţionarea
altora noi; astfel, rolul de persoană activă în profesia exercitată se pierde odată cu ieşirea la pensie
iar decesul partenerului de viaţă aduce cu sine pierderea rolului de soţ/soţie, pierderea prietenilor, a
colegilor, a rudelor; ca urmare a decesului acestora se diminuează şi mai mult din rolurile avute.
Rolurile persoanelor vârstnice sunt dependente şi de alte aspecte, car, comparativ cu
vârstnicii de acum două decenii sunt următoarele:
- vârstnicii de azi se simt mai puţin singuri; acest lucru este posibil datorită posibilităţii
mai facile şi în timp mai scurt de a se deplasa pe distanţe mari iar progresul tehnologic
face posibil ca vârstnicii să aibă acces la telefon atât în mediul urban cât şi în mediul
rural; veniturile persoanelor vârstnice sunt mai mari şi acoperă în proporţie mai mare
nevoile lor, ceea ce face atractivă convieţuirea sau întreţinerea unei persoane vârstnice;
- Numărul persoanelor vârstnice cu studii superioare este mult mai mare, ceea ce
influenţează nivelul de relaţionare, acceptarea echilibrată a vârstei de pensionare,
identificarea şi implicarea cu mai mare uşurinţa în activităţi aducătoare de venituri dar şi
de satisfacţii;
- Locuinţele sunt mai confortabile, condiţiile de habitat mai bune;
- Accesul la serviciile medicale a scos in evidenţă ameliorări ale stării de sănătate iar
speranţa de viaţă a crescut;
- Accesul la informaţii este mai facil, oferta programelor TV este mult îmbunătăţită;
- Persoanele vârstnice sunt mult mai active şi preocupate de modalităţi de petrecere a
timpului liber;
- A crescut toleranţa în privinţa homosexualităţii şi a avortului;
- Sunt tot mai reduse diferenţierile dintre ofertele făcute persoanelor vârstnice şi celelalte
categorii, pentru petrecerea vacanţelor de exemplu.
Pierderea unor roluri obligă la achiziţionarea altora noi. Timpul liber, vecinătatea,
capacităţile fizice, abilităţile şi valorile obligă implicarea vârstnicului în activităţi care sunt oferite
de mediu sau de oportunităţi şi care impun anumite responsabilităţi.
Responsabilităţile agreate de vârstnici:
- activităţi gospodăreşti şi de întreţinere a spaţiului de locuit;
- În mediul rural, cultivarea grădinii;
- Activităţi de reparare şi întreţinere a casei de locuit;
- Ajutor acordat membrilor familiei, asumarea responsabilităţilor de îngrijire a nepoţilor;
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
49
- Persoanele instituţionalizate sunt prejudiciate de achiziţionarea acestor roluri deoarece
deciziile sunt de competenţa personalului, prin urmare şi implicarea în viaţa instituţiei
este limitată.
Persoanele vârstnice se confruntă şi cu problema pierderii din consistenţă a unor roluri, cum
ar fi rolul de mamă şi de tată, dar şi a expectanţelor şi a solicitărilor, care îi eliberează dar şi le
limitează opţiunile. Modalităţile optime de intervenţie sunt implicarea persoanelor vârstnice în
achiziţionarea unor noi roluri în funcţie de caracteristicile personale, aşteptările ca o persoana care
nu a fost activă toată viaţa, să devină un vârstnic implicat în viaţa comunităţii este nerealistă, însă
rolurile de bunic sau responsabilizarea de a face piaţa sunt binevenite deoarece face posibilă
păstrarea autonomiei pentru o perioadă cât mai mare. Instituţionalizarea, indiferent de motivele ei
este percepută de vârstnic ca o izolare de restul comunităţii în situaţia în care domiciliul lui se află
în altă localitate şi o stigmatizare dacă instituţia se află în localitatea lui de domiciliu. Odată cu
pierderea rolurilor datorate pensionării, pierderii partenerului de viaţă şi a deteriorării celor de
părinte, vârstnicul instituţionalizat nu are posibilitatea de a câştiga alte roluri sau de a le păstra pe
cele care presupun întreţinerea gospodăriei proprii, a relaţiilor cu prietenii care mai sunt în viaţa,
sau de buna vecinătate, instituţia obligă la dobândirea unor roluri la care se adaptează mai greu, iar
mediul este mai greu de controlat sau de modificat.
INTERVENŢII ASUPRA BUNĂSTĂRII VÂRSTNICILOR
Sprijinul persoanelor vârstnice este asigurat prin două forme de solidaritate, cea familială şi
cea publică. Solidaritatea familială asigură transmiterea valorilor generaţiilor următoare dar şi
resurse financiare, iar solidaritatea publică asigură transferuri financiare din partea adulţilor activi
către persoanele vârstnice.
Cele două forme de solidaritate se intersectează şi se completează, situaţiile fiind diferite,
unele persoane vârstnice în cadrul realizării rolurilor lor sprijină familia prin preluarea activităţilor
de gospodărire a locuinţei sau îndeplinirea sarcinilor de bunic, ceea ce face posibil ca adulţii să-şi
desfăşoare activităţile din câmpul muncii, sprijină financiar familia prin contribuţia pe care o are,
dar sunt şi situaţii în care familia este obligată să-şi reorganizeze modul obişnuit de viaţă ca urmare
a faptului că vârstnicul din familie şi-a pierdut autonomia şi este dependent de ajutorul lor, situaţie
în care pot păstra vârstnicul în familie sau pot apela la serviciile oferite de societate.
Familia se implică în servicii de sprijin informal acordate vârstnicilor prin activităţi curente
de gătit, spălat, suport emoţional, etc, fiind evidenţiat faptul că serviciile informale oferite de
familie, prieteni, voluntari sunt asigurate în proporţii diferite şi depind de existenţa şi de gradul de
utilizare al serviciilor formale, de către vârstnici. Numărul persoanelor instituţionalizate, care au
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
50
domiciliul în localitatea în care se află instituţia de asistenţă socială, este mult mai mare comparativ
cu alte localităţi. In acelaşi timp însă, apariţia şi dezvoltarea serviciilor comunitare sunt determinate
de situaţia economică care împreună cu situaţia socială şi politică influenţează modalitatea de
interpretare şi intervenţie în problemele persoanelor vârstnice. Este recunoscut faptul că nu procesul
de îmbătrânire reprezintă problema şi fac persoanele vârstnice vulnerabile, ci capacitatea acestor
persoane de a face faţă cu veniturile pe care le au condiţiilor din societate.
Persoana vârstnică transformată în persoană vulnerabilă de următorii factori:
- Sărăcie;
- Locuinţă inadecvată;
- Primirea de servicii de calitate inferioară;
- Reglementări legale neavantajoase.
Motivele care au determinat instituţionalizarea persoanelor vârstnice in centrele de îngrijire
din judeţul Arad au fost:
Dezinteres din partea
aparţinătorilor
Conflict cu aparţinătorii
Violenţa intrafamilială
Sănătate Singurătate Venituri reduse
Lipsă locuinţă
6% 7,8% 5,22% 21,74 19,13% 15,66% 24,35%
Nu toate persoanele vârstnice sunt vulnerabile din perspectiva veniturilor pe care le au, iar
noile reglementari legislative care au făcut posibilă majorarea semnificativă a pensiilor, ridică
venitul acestora uneori cu mult peste veniturile persoanelor active cu studii superioare din sectorul
de stat.
Posibilităţile reduse ale vârstnicului de adaptare şi răspuns la solicitările societăţii, au adus
la apariţia diferitelor tipuri de servicii prezentate în Ghidul european al vârstei a treia (Gîrleanu-
Şoitu 2006), după cum urmează:
a) servicii medicale: spitale generale, spitale cu compartimente speciale de geriatrie, spitale de
psihiatrie, medici generalişti care lucrează în spital sau care fac vizite la domiciliu;
b) Servicii rezidenţiale: adăposturi sau locuinţe colective; apartamente de serviciu; case ale
vârstnicilor; centre de îngrijire; cămine de bătrâni; spitale care acorda îngrijire pe termen
mediu si lung;
c) Servicii comunitare: servicii de îngrijire la domiciliu; asistenţă medicală comunitară; centre
de zi sau sociale pentru vârstnici; servicii de furnizare a hranei la domiciliu; centre de
îngrijire pe parcursul zilei; servicii de curăţenie la domiciliu.
Accesarea serviciilor de protecţie socială este un drept al persoanelor vârstnice prevăzut în
Carta socială europeană, aceştia având posibilitatea de a decide pentru ei care le este cel mai
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
51
adecvat stil de viaţa, fiind sprijiniţi în acest demers de reglementările legale cuprinse în: Legea
17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice; Ordinul Nr. 246 din 27 martie 2006
privind aprobarea Standardelor minime specifice de calitate pentru serviciile de îngrijire la
domiciliu pentru persoanele vârstnice şi pentru centrele rezidenţiale pentru persoanele vârstnice;
Legea 47 Privind sistemul naţional de asistenţă socială; Ordinul nr. 68/ 28.09.2003 privind
serviciile sociale; H.G. 541 privind aprobarea Strategiei Naţionale pentru dezvoltarea asistenţei
sociale pentru persoanele vârstnice; Legea 448 /2006 privind protecţia drepturilor persoanelor cu
handicap.
Sistemul naţional de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice din România oferă
următoarele tipuri de beneficii şi servicii:
a) transferuri băneşti: ajutoare sociale; ajutoare pentru încălzirea locuinţei; ajutoare de urgenţă;
indemnizaţii sau alte pensii decât cele provenite din sistemul de asigurări sociale;
b) gratuităţi sau reduceri de costuri pentru: tratament balnear şi odihnă; transport în comun sau
interurban; abonamente radio-TV; magazine de tip economat;
c) facilităţi pentru îngrijirea sănătăţii: asistenţă medicală fără plata unei contribuţii cu excepţia
celor care au pensii peste 900 lei; compensări şi reduceri ale costurilor la medicamente;
d) servicii acordate în instituţii de asistenţă socială de tip rezidenţial: găzduire, îngrijire,
asistare, recuperare, suport şi consiliere;
e) servicii de îngrijire la domiciliu. Aceste servicii pot fi accesate de către vârstnicii cu venituri
reduse;
f) Servicii alternative de tip centre de zi, centre de odihnă, cluburi.
Serviciile destinate persoanelor vârstnice sunt în principal responsabilitatea comunităţilor
locale, fiind reglementate de Legea 17/2000 care prevede modalitatea de finanţare, sistemul de
implementare, responsabilităţile diferenţiate conform serviciilor oferite, ca urmare a evaluării
nevoilor persoanelor vârstnice.
Servicii comunitare pot să fie:
- servicii asigurate persoanelor vârstnice la domiciliu;
- Servicii asigurate persoanelor vârstnice în cămine.
Serviciile asigurate persoanelor vârstnice la domiciliu sunt:
a) servicii sociale privind, în principal, îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării
sociale şi sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică şi administrativă, sprijin pentru
plata unor servicii şi obligaţii curente, îngrijirea locuinţei şi gospodăriei, ajutor pentru menaj,
prepararea hranei. Aceste servicii sunt constituite şi funcţionează în principal în oraşele mari, care
au fonduri suficiente care să facă posibilă dezvoltarea acestor servicii. Serviciile de consiliere
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
52
juridică sunt foarte importante pentru persoanele vârstnice deoarece absenţa informaţiei şi
consilierii de specialitate face posibilă prejudicierea vârstnicilor prin semnarea de către aceştia în
necunoştinţă de cauză a unor acte care îi prejudiciază de bunurile pe care le au în favoarea unor
terţe persoane.
b) servicii socio-medicale privind, în principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale,
readaptarea capacitaţilor fizice şi psihice, adaptarea locuinţei la nevoile persoanei vârstnice şi
antrenarea la activităţi economice, sociale şi culturale, precum şi îngrijirea temporară în centre de
zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate; Serviciile specializate sunt oferite în general de
către Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului care oferă servicii şi
persoanelor vârstnice ca urmare a solicitărilor serviciilor sociale comunitare, care trebuie să justifice
toate serviciile oferite persoanei vârstnice până atunci.
c) servicii medicale, sub forma consultaţiilor şi îngrijirilor medicale la domiciliu sau în
instituţii de sănătate, consultaţii şi îngrijiri stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea
de materiale sanitare şi de dispozitive medicale.
Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice în cămine sunt:
a) servicii sociale, care constau în:
- ajutor pentru menaj;
- consiliere juridică şi administrativă;
- modalităţi de prevenire a marginalizării sociale şi de reintegrare socială în raport cu
capacitatea psihoafectivă;
b) servicii sociomedicale, care constau în:
- ajutor pentru menţinerea sau readaptarea capacităţilor fizice ori intelectuale;
- asigurarea unor programe de ergoterapie;
- sprijin pentru realizarea igienei corporale;
c) servicii medicale, care constau în:
- consultaţii şi tratamente la cabinetul medical, în instituţii medicale de profil sau la patul
persoanei, daca aceasta este imobilizată;
- servicii de ingrijire-infirmerie;
- asigurarea medicamentelor;
- asigurarea cu dispozitive medicale;
- consultatii şi ingrijiri stomatologice.
În incercarea de a oferi servicii care să asigure confortul psihic necesar, costuri reduse şi
pentru a nu supune vârstnicul unui efort deosebit de adaptare, serviciile medicale au fost identificate
ca fiind foarte importante în incercarea de a realiza păstrarea vârstnicului la domiciliu, iar dacă
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
53
acest lucru nu este posibil suportul necesar este asigurat de o instituţie de asistenţă socială.
Beneficiază de prevederile legii 17/2000, persoană vârstnică, care se găseşte în una dintre
următoarele situaţii: a) nu are familie sau nu se afla în întreţinerea unei sau unor persoane obligate
la aceasta, potrivit dispozitiilor legale în vigoare; b)nu are locuinţa şi nici posibilitatea de a-şi
asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii; c)nu realizeaza venituri proprii sau acestea
nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare; d)nu se poate gospodări singur sau necesita
îngrijire specializată; e) se afla în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile socio-medicale, datorită
bolii ori stării fizice sau psihice.
Politicile sociale sunt preocupate de păstrarea pentru o perioadă cât mai mare a vârstnicului
în familie, prin oferirea sprijinului informal, cu asigurarea sprijinului prin serviciile de prevenţie de
la nivel comunitar, deoarece costurile acestor servicii sunt semnificativ mai mici decât costurile
într-o instituţie rezidenţială. Responsabilitatea asigurării fondurilor necesare oferirii acestor servicii
atât la domiciliu cât şi în centre se realizeaza conform principiului împărţirii responsabilităţilor între
administraţia publică centrală şi cea locală. Persoanele vârstnice care beneficiază de serviciile de
îngrijire de tip rezidenţial, contribuie cu 60% din venitul propriu, dar nu mai mult de 390 lei lunar.
Evaluarea nevoilor persoanelor vârstnice este foarte importantă în vederea oferirii serviciilor
adecvate în concordanţă cu nevoile lor, în funcţie de care să se ofere modalitaţi eficiente de
intervenţie.
Măsuri suplimentare necesare
Pentru elaborarea politicilor sociale în ceea ce priveşte îmbătrânirea şi persoanele vârstnice,
se impune luarea în considerare a tuturor aspectelor care să asigure consistenţa şi imaginea de
ansamblu a întregului proces după cum urmează: medical; juridic; adninistrativ; economic; social;
demografic; gerontologic.
Activităţi concrete conform reglementărilor Strategiei Naţionale de Dezvoltare a Serviciilor
Sociale pentru Familii şi Persoane Vârstnice în România:
- alcătuirea unei baze de date privind nevoile persoanelor vârstnice. Evidenţa este absolut
necesară şi trebuie să constituie baza de elaborare a politicilor sociale pentru persoanele
vârstnice.
- Încurajarea studiilor şi cercetărilor privind fenomenul înbătrânirii şi tendin ţelor
demografice, problemelor specifice vârstei a treia.
- Îmbunătăţirea calităţii serviciilor prin dezvoltarea de servicii sociale integrate, acest
lucru fiind posibil doar în condiţiile în care va exista un departament specializat în
elaborarea, coordonarea şi monitorizarea politicilor sociale şi a programelor naţionale.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
54
- Elaborarea unui sistem legislativ clar şi coerent care să asigure transparenţă în procesul
de acordare al serviciilor persoanelor vârstnice, în momentul de faţă evidenţa
persoanelor vârstnice care beneficiază de servicii de asistenţă socială, deoarece în
momentul în care persoana vârstnică dobândeşte un certificat de încadrare într-o
categorie de handicap intră în evidenţa Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu
Handicap.
- Crearea unei reţele naţionale de servicii de îngrijire pentru persoanele vârstnice,
identificarea surselor de finanţare şi stabilirea autorităţii care are responsabilitatea
constituirii, monitorizării şi dezvoltării acestor servicii.
- Creşterea calităţii pregătirii personalului, prin stabilirea unor criterii unitare privitoare la
formarea iniţială şi formarea continuă.
- Dezvoltarea serviciilor la domiciliu, prin asigurarea fondurilor iniţiale necesare de către
autoritatea centrală, asigurarea continuităţii fiind în responsabilitatea comunităţii locale.
- Promovarea parteneriatului public-privat pentru asigurarea unei distribuţii uniforme a
serviciilor oferite la nivel naţional dar şi pentru ridicarea calităţii serviciilor oferite
persoanelor vârstnice.
- Elaborarea unor criterii clare privind colaborarea dintre serviciile de asistenţă socială şi
cele ale Ministerului Sănătăţii.
CONCLUZII
Diferenţele dintre persoanele vârstnice în ceea ce priveşte starea de sănătate, nivelul de
şcolarizare, gradul de formare profesională sau stilul de viaţă contribuie la imaginea de grup
neomogen. Încadrarea deficitară a vârstnicilor într-o categorie de vârstă, fiindu-le atribuite şi roluri
de adulţi activi dar şi de persoane pasive, inutile şi care nu mai au ce da la schimb, face greu de
fundamentat un buget sau politici sociale care să facă posibilă dezvoltarea serviciilor de asistenţă
socială adaptate nevoilor persoanelor vârstnice, cu atât mai mult cu cât nu există studii şi evidenţe
privitoare la venituri, condiţii de habitat, resurse în sistemul formal de la nivel local, precum nici
gradul de implicare din mediul informal.
Glosar de termeni:
a) procesul de incluziune socială reprezintă setul de măsuri şi acţiuni multidimensionale din
domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării-
comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale;
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
55
b) nevoia socială reprezintă ansamblul de cerinţe indispensabile fiecărei persoane pentru asigurarea
condiţiilor de viaţă în vederea interării sociale;
c) prestaţiile sociale sunt măsuri de redistribuţie financiară destinate persoanelor sau familiilor care
întrunesc condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege;
d) serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde
nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităţilor, în vederea prevenirii şi
depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate ori dependenţă, pentru creşterea calităţii vieţii şi
promovarea coeziunii sociale; serviciile sociale se pot organiza în forme diverse, stabilite prin
nomenclatorul serviciilor sociale;
e) furnizorii de servicii sociale sunt persoanele fizice sau juridice, de drept public ori privat, care
acordă servicii sociale în condiţiile prevăzute de lege;
f) şezământul reprezintă amplasamentul social organizat pentru desfăşurarea serviciilor sociale şi a
altor activităţi de interes obştesc;
g) colectivitatea locală reprezintă totalitatea locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritorială cu
interese, credinţe sau norme de viaţă comune;
h) comunitatea locală reprezintă membrii organizaţi ai colectivităţii locale, formele de asociere a
acestora, instituţiile administraţiei publice locale, precum şi alte instituţii publice ori private din
domeniul educaţiei, sănătăţii sau altele asemenea;
i) acreditarea reprezintă procesul prin care furnizorul de servicii sociale îşi demonstrează propria
capacitate funcţională, organizaţională şi administrativă în acordarea serviciilor sociale, cu condiţia
respectării standardelor de calitate în vigoare, iar statul recunoaşte competenta acestuia de a acorda
servicii sociale;
j) standardele generale şi specifice de calitate reprezintă ansamblul de norme pe baza cărora sunt
evaluate şi monitorizate activitatea furnizorilor şi calitatea serviciilor sociale acordate;
k) ancheta sociala este o metoda de investigaţie întemeiată pe diferite tehnici de culegere şi de
prelucrare a informaţiei, în scopul analizei situaţiei sociale şi economice a persoanelor, familiilor,
grupurilor sau comunităţilor, având rol de diagnostic social;
l) dezvoltarea comunitara reprezintă procesul prin care o comunitate îşi identifică anumite
probleme prioritare, se implică şi cooperează în rezolvarea lor, folosind preponderent resurse
interne;
m) societatea civilă este formată din persoane asociate sub diferite forme, pe baza unor interese
comune, şi care îşi dedica timpul, cunoştinţele şi experienţa pentru a-şi promova şi apăra drepturile
şi interesele; formele asociative pot fi, în principal, asociaţii şi fundaţii, organizaţii sindicale şi
patronale, organizaţii culturale şi de cult, precum şi grupuri comunitare informale.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
56
n) aparţinători – persoane care, fiind sau nu rude cu beneficiarul de servicii sociale, şi-au asumat
formal sau informal sarcina de a-l sprijini material şi moral.
o) beneficiar – utilizator de servicii sociale; termenul este preferabil celui de „asistat”, a cărui
conotaţie pasivă nu concordă cu viziunea modernă asupra protecţiei speciale; nici termenul de
„client” nu este indicat, dată fiind conotaţia mercantilă pe care acest termen o are în limba română.
p) contract (de servicii) – înţelegere, acord scris care produce efecte juridice, între un furnizor de
servicii sociale specializate şi un beneficiar, prin care se stipulează condiţiile în care se desfăşoară
activităţile de asistenţă socială (drepturile şi obligaţiile fiecăreia dintre părţi).
r) evaluare (a cerinţelor) – proces prin care o echipă multidisciplinară de specialişti stabileşte
cerinţele de îngrijire, asistenţă, recuperare etc. ale unei persoane (cu handicap) în vederea instituirii
unor măsuri terapeutice individualizate; acest proces se realizează pe trei direcţii de abordare:
medicală, psihologică şi socială.
s) individualizare – tratare individuală a beneficiarilor în procesul de furnizare a serviciilor
(evaluarea nevoilor, planificarea serviciilor etc.).
s) senescenţa : este termenul folosit ca sinonim cu îmbătrânirea normală.
t) senilitatea : este termenul folosit ca sinonim cu îmbătrânirea patologică.
t) îmbătrânire : un proces de degradare graduală şi diferenţială, este un ansamblu de fenomene,
care apar ca urmare a incheierii fazei de dezvoltare şi care implică schimbari din punct de vedere
biologic şi psihologic.
u) bătrâneţea : este starea ce caracterizează o grupă de vârstă particulară, cea a persoanelor de
peste 60 de ani.
v) dezangajarea : este procesul prin care vârstnicii devin mai preocupaţi de viaţa lor interioară,
drept urmare implicarea lor în activitate este tot mai scăzută şi caută roluri tot mai pasive.
BIBLIOGRAFIE
1. FONTAINE, Roger, Psihologia îmbătrânirii, Polirom, Iaşi, 2008.
2. GÎRLEANU- ŞOITU, Daniela, Vârsta a treia, Institutul European, Iaşi, 2006.
3. GOFFMAN, Erving, Aziluri: eseuri despre situaţia socială a pacienţilor psihiatrici şi a altor
categorii de persoane instituţionalizate, Polirom, Iaşi, 2004.
4. MIFTODE, Vasile, Dezvoltarea comunităţilor etno-culturale, Editura Expert Projects, Bucureşti,
2004.
5. MUNTEAN, Anca, Psihologia dezvoltării umane, Polirom, Iaşi, 2006.
6. PUWAK, Hildegard, Încetinirea ireversibilităţii. Eseu de cercetare despre vârsta a treia, Editura
Expert, Bucureşti, 1995.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
57
7. ZAMFIR, Elena, Sistemul de asistentă socială, curs, Bucureşti, 2005.
8. ZAMFIR, Elena (coord.), Strategii anti-săracie şi dezvoltare comunitară, Editura Expert,
Bucureşti, 2000.
9. Dicţionarul Larousse de Psihiatrie (ediţia română) Editura Univers Enciclopedic, bucureşti, 1993.
10. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO) Page n.d. http://www.who.int/en/
11. Institutul naţional de Statistică (INSSE) Page n.d.
http://www.insse.ro/cm/rw/pages/index.ro.do
12. Banca Mondială (The World Bank) Page n.d. http://www.worldbank.org/
13. Consiliul Europei, Biroul de informare Bucureşti Page n.d. http://www.coe.ro/.
14. Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice republicată în M.O. nr.
157/06.03.2007.
15. OUG nr. 246/2006 pentru abrogarea unor articole din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 975/1998
privind aprobarea Normelor igienico-sanitare pentru alimente publicat în M.O. nr. 253/21.03.2006.
16. Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială publicată în M.O. nr. 239/16.03.
2006.
17. OUG nr. 68/2003 privind serviciile sociale publicată în M.O. nr. 619/30.08.2003.
18. HG nr 541/2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare a sistemului de asistenţă
socială pentru persoanele vârstnice în perioada 2005 – 2008 publicată în M.O. nr. 541/27.06.2005.
19. Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
republicată în M.O. nr 1/3.1.2008.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
58
DEZVOLTAREA INSTITUŢIONALĂ A
UNIUNII EUROPENE –TRATATUL DE LA MAASTRICHT
THE EUROPEAN UNION INSTITUTIONAL DEVELOPMENT – THE MAASTRICHT
TREATY
Vendelin Francisc GLAZER
Catedra de Ştiinţe Sociale şi Politice, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi
Administrative, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad
Tel: 0040-257-282324
E.mail: glazer_wendel@yahoo. Com
ABSTRACT The Maastricht Treaty establishes the objectives and the competences of the European Union. The
EU has certain objectives: constantly developing a stronger union of the European countries and
the promotion of economical progress and social balance, especially by creating a space with no
internal crossing border, by strengthening the economical and social connection and by creating
the Monetary and Economical Union, affirming its identity on an international scale, by a common
defense community, strengthening the protection of citizen’s interests and rights, developing an
amassed cooperation in the juridical and internal businesses.
Key words: The Maastricht Treaty, European Union, institutional development, economic progress. 1. CONSIDERAŢII GENERALE
Constituită prin Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1
noiembrie 1993 (http://europa.eu/index_ro.htm.), Uniunea Europeană marchează, după cum
precizează tratatul, chiar în primul său articol, „o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni
mereu mai strânsă între popoarele Europei, în care hotărârile sunt luate cât mai posibil de către
cetăţeni”. Prin Tratatul de la Amsterdam, fraza cu privire la hotărâri a fost reformulată astfel: „... în
care hotărârile sunt luate cu cel mai mare respect posibil al principiului deschiderii şi cât mai
aproape de cetăţeni” (Chivu 2002: 178-187). După Actul Unic European, el reprezintă cea de-a
doua revizuire fundamentală a Comunităţii, oferind un cadru juridic unic celor trei comunităţi –
CECO, EURATOM şi CEE. Acest tratat a decis redenumirea în mod formal a Comunităţii Econo-
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
59
mice Europene (CEE) în Comunitatea Europeană (CE), transformând-o dintr-o entitate doar
economică, într-o uniune ce dispunea şi de competenţe politice.
Cum Tratatul de la Maastricht din 1992 precizează, de la bun început, că Uniunea
Europeană este întemeiată pe Comunităţile Europene, completate prin politicile şi formele de
cooperare instituite de tratat, înseamnă că el nu a desfiinţat cele trei tratate prin care au fost create
Comunităţile Europene şi nu a desfiinţat nici aceste comunităţi. Chiar mai mult, el a modificat
tratatele constitutive şi, în special, Tratatul de la Roma pentru constituirea Comunităţii Economice
Europene, instituind Comunitatea Europeană, pe care a investit-o cu o competenţă lărgită,
atribuindu-i scopuri noi, între care, şi crearea unei uniuni economice şi monetare1.
Dar, Uniunea Europeană nu se întemeiază exclusiv pe Comunităţile Europene, care
constituie numai unul dintre pilonii ei de susţinere, ci înglobează şi alte două noi domenii, în care
statele membre ale Comunităţilor îşi propun să coopereze îndeaproape: politica externă şi de
securitate comună şi, respectiv, justiţia şi afacerile interne (Leicu 1998: 21). Spre deosebire de
primul pilon, cel comunitar, care are caracter supranaţional, ceilalţi doi au caracter preponderent
interguvernamental.
Bazele constituţionale ale Uniunii Europene, prin care s-au stabilit legăturile juridice dintre
statele membre, sunt următoarele acte internaţionale: Tratatul de la Paris prin care a fost creată
C.E.C.O., în anul 1951; Tratatele de la Roma de constituire a C.E.E. şi a C.E.E.A., din anul 1957;
Tratatul pentru contopirea organelor comunitare, din 1967; Actul Unic European, din 1986; şi
Tratatul Uniunii Europene, de la Maastricht, din 1992, revizuit la Amsterdam, în iunie 1997, apoi la
Nisa, în decembrie 2000 (http://europa.eu/index_ro.htm. ;Vese, Ivan 2001: 12)2 şi la Lisabona în
decembrie 2007 (http://europa.eu/index_ro.htm).
2. CONSTITUIREA UNIUNII EUROPENE (1992)
Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 19923, este tratatul de constituire a Uniunii
Europene. Uniunea Europeană se identifică şi prin următoarele simboluri: un drapel - douăsprezece
steluţe galbene pe fond albastru, simbolizând popoarele Europei, formează un cerc, simbol al
uniunii. Numărul de 12 este simbolic şi nu indică numărul de state membre. Drapelul european a
fost adoptat ca emblemă de către Comunităţile Europene la 26 mai 1986; un imn - „Oda bucuriei” a
lui Ludwing van Beethoven a fost adoptată ca imn european de către şefii de stat şi de guvern 1 Începând cu data de 24 iulie 2002, când expiră Tratatul de la Paris pentru constituirea C.E.C.O., Comunitatea Europeană preia, odată cu bunurile şi obligaţiile C.E.C.O., şi responsabilitatea administrării Fondului de cercetare pentru cărbune şi oţel. 2 Deşi a fost semnat la 26 februarie 2001, ratificarea şi intrarea în vigoare a tratatului au întârziat din cauza respingerii sale de către electoratul irlandez, în urma unui referendum. 3 Tratatul de la Maastricht intră în vigoare la 1 noiembrie 1993.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
60
reuniţi în cadrul Consiliului European de la Milano (iunie 1985); o zi - 9 mai este ziua Europei, în
amintirea Declaraţiei Schuman din 1950; o monedă unică - la 1 ianuarie 1999, euro a devenit
moneda europeană unică. Bancnotele şi monedele euro au intrat în circulaţie la 1 ianuarie 2002; o
deviză pentru Europa: „Unitate în diversitate” (4 mai 2000). După AUE, el reprezintă cea de-a doua revizuire fundamentală a Comunităţii, oferind un cadru
juridic unic celor trei comunităţi: CECO, EURATOM şi CEE.
Acest tratat a decis redenumirea în mod formal a Comunităţii Economice Europene (CEE) în
Comunitatea Europeană (CE), transformând-o dintr-o entitate doar economică, într-o uniune ce dispunea de
competenţe politice.
Din punct de vedere structural, tratatul poate fi comparat cu un templu sprijinit de piloni şi
dominat de un fronton: frontonul indică obiectivele UE - cetăţenie europeană, piaţă unică, integrare
economică, politică externă comună; pilonul central este format din cele trei comunităţi europene iniţiale
(CECO, EURATOM şi CEE) şi include piaţa interioară, politicile economice comune (socială, regională,
agricolă, a mediului, educaţională şi de sănătate), precum şi Uniunea Monetară; pilonii laterali au în vedere
politica externă şi de securitate comună, respectiv cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.
Tratatul a instituit principiul subsidiarităţii, conform căruia deciziile trebuie adoptate de către
autorităţile publice cele mai apropiate de cetăţeni. Acest principiu încearcă să evite adoptarea unor decizii
centralizate şi lipsite de realitate.
Articolul 3, aliniatul b al Tratatului de la Maastricht stipulează: „Comunitatea acţionează în
limitele competenţelor care îi sunt conferite şi a obiectivelor care îi sunt atribuite prin tratat. În
domeniile care nu fac parte din competenţa sa exclusivă, Comunitatea nu intervine, conform
principiului de subsidiaritate, decât în măsura în care obiectivele de acţiune avute în vedere nu pot fi
realizate într-o manieră satisfăcătoare de către statele membre”.
Tratatul stabileşte, totodată, obiectivele şi competenţele UE. Uniunea Europeană îşi propune
următoarele obiective: dezvoltarea în mod permanent a unei uniuni mai strânse a popoarelor
europene; promovarea progresului economic şi a echilibrului social. în special prin crearea unui
spaţiu fără frontiere interne, prin întărirea coeziunii economice şi sociale şi prin crearea Uniunii
Economice şi Monetare (piaţa unică a fost instituită în anul 1993, iar moneda unică Euro a fost
lansată în 1999); afirmarea identităţii sale pe scena internaţională prin punerea în practică a unei
politici externe şi de securitate comună, inclusiv a unei politici comune de apărare; întărirea
protecţiei drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre prin instituirea unei cetăţenii a
Uniunii (care nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci o completează, conferind un număr de drepturi
politice şi civile cetăţenilor europeni); dezvoltarea unei cooperări strânse în domeniul justiţiei şi
afacerilor interne.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
61
În funcţie de domeniul avut în vedere, UE joacă un rol diferit, clar definit prin tratate: fie ea
gestionează în mod direct sectorul în chestiune (spre exemplu, cazul negocierilor internaţionale ale
GATT); fie acţiunea sa este limitată la simpla coordonare a politicilor naţionale sau la încurajarea
cooperării dintre statele membre, cum este cazul educaţiei şi formării profesionale; pentru a facilita
funcţionarea pieţei interioare, ea poate să adopte texte de armonizare a legislaţiilor naţionale
existente; în anumite domenii de importanţă particulară, UE lansează „acţiuni-pilot”, limitate în
timp, ce permit schimbul de experienţă la nivel european între statele membre (de exemplu,
schimburile de studenţi sau de funcţionari).
3. OBIECTIVELE UNIUNII EUROPENE
Uniunea Europeană, conform Tratatului de la Maastricht, are următoarele obiective: să
promoveze un progres economic şi social, echilibrat şi durabil, în special prin crearea unui spaţiu
fără frontiere interne, prin consolidarea coeziunii economice şi sociale între statele membre şi prin
stabilirea unei uniuni economice şi monetare, comportând, la termen, o monedă unică, conform
dispoziţiilor tratatului; să-şi afirme identitatea pe scena internaţională, mai ales prin punerea în
practică a unei politici externe şi de securitate comune, inclusiv prin definirea la termen a unei
politici de apărare comune, care ar putea conduce, la un moment dat, la o apărare comună; să
întărească protecţia drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre, prin instituirea unei
cetăţenii a Uniunii; să dezvolte o cooperare strânsă în domeniile justiţiei şi afacerilor interne; să
menţină integral acquis-ul comunitar (Avram 2001: 176) şi să îl dezvolte pentru a examina în ce
măsură politicile şi formele de cooperare instituite prin tratat ar trebui să fie revizuite, în vederea
asigurării eficacităţii mecanismelor şi instituţiilor comunitare.
După ce stabileşte astfel obiectivele Uniunii Europene, Tratatul de la Maastricht face
imediat precizarea că aceste obiective vor fi realizate în conformitate cu dispoziţiile sale şi cu
respectarea principiului subsidiarităţii. Este limpede, prin urmare, că principiul subsidiarităţii stă la
baza activităţii Uniunii, aşa cum stă, de altfel, şi la baza Comunităţilor Europene, motiv pentru care
este invocat, de mai multe ori, în cuprinsul tratatului. Plecând de la ideea că există un bine comun,
care depăşeşte binele comun al fiecăruia dintre statele membre într-o comunitate, fără să le înlăture
acestora autonomia, subsidiaritatea implică „o delimitare de competenţă, în aşa fel încât să se
asigure atât autonomia statelor integrate, cât şi interesul general al ansamblului construit” (Zăpârţan
2000: 19).
Aplicat strict la Comunitatea Europeană, ca parte componentă a Uniunii, principiul
subsidiarităţii înseamnă limitarea acţiunilor Comunităţii numai în cadrul competenţelor sale, care i-
au fost conferite prin tratatele comunitare, în vederea realizării obiectivelor sale prevăzute, de
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
62
asemenea, în aceste tratate. În domeniile care nu aparţin, în mod exclusiv, competenţei Comunităţii,
ea intervine numai în cazul şi în măsura în care obiectivele acţiunii avută în vedere în acele domenii
nu pot fi realizate de către statele membre în mod satisfăcător. Pentru intervenţia Comunităţii se
cere, deci, ca acţiunea vizată să poată fi realizată mai bine la nivel comunitar, din raţiuni legate de
dimensiunile şi efectele acţiunii respective. Tratatul de la Maastricht precizează, în acest sens, că
acţiunea Comunităţii nu va depăşi ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor tratatului.
Aplicarea principiului subsidiarităţii în activitatea Comunităţii Europene asigură că aceasta
nu se îndreaptă spre un stat centralizat. Dimpotrivă, în cadrul ei vor fi apărate şi respectate
diversitatea istorică a ţărilor membre, a regiunilor şi a culturii lor. Conform principiului
subsidiarităţii, Comunitatea îşi asumă numai sarcinile pe care ea le poate realiza mai bine decât
autorităţile centrale sau locale ale statelor membre. O dovadă a importanţei care se acordă acestui
principiu este crearea unui Comitet al regiunilor, format din reprezentanţii colectivităţilor regionale
şi locale. El are un caracter consultativ, pe lângă organele comunitare (Barna 2007; Bibere 1999:
200-202).
În partea privind Comunitatea Europeană, Tratatul de la Maastricht stabileşte că misiunea
Comunităţii este ca, prin stabilirea pieţei comune şi a uniunii economice şi monetare, să promoveze
o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a activităţilor economice, o creştere durabilă şi neinflaţionistă
care respectă mediul, un grad înalt de convergenţă al performanţelor economice, un nivel de
folosire a forţei de muncă şi de protecţie socială ridicat, creşterea nivelului şi calităţii vieţii,
coeziunea economică şi socială şi solidaritatea statelor membre.
Pentru realizarea acestei misiuni, Comunitatea trebuie să întreprindă următoarele acţiuni:
eliminarea dintre statele membre a tarifelor vamale şi a restricţiilor cantitative; o politică comercială
comună; o piaţă internă caracterizată prin abolirea între ţările membre a oricăror obstacole privind libera
circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi a capitalurilor; o politică comună în domeniul
agriculturii, pescuitului, transporturilor, în domeniul social şi economic; o politică comună cu privire la
mediul înconjurător; apropierea legislaţiilor naţionale; promovarea cercetării şi dezvoltării tehnologice;
asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii; protecţia consumatorilor; o politică comună în
domeniul cooperării pentru dezvoltare; acţiuni în domeniile educaţiei, energiei, protecţiei civile şi
turismului; asocierea ţărilor de peste mări pentru creşterea schimburilor comerciale cu ele şi
desfăşurarea în comun a efortului pentru dezvoltarea economică şi socială.
Tratatul de la Maastricht reprezintă o nouă etapă de integrare europeană. Astfel, el: a fixat
un calendar pentru crearea monedei unice, Euro, punctul final al logicii procesului de construcţie a
unei pieţe fără frontiere; a lansat noţiunea de cetăţenie europeană pentru toţi cetăţenii statelor
membre, prin instituirea unor noi drepturi - dreptul la vot şi la eligibilitate în cadrul alegerilor locale
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
63
şi europene, dreptul de petiţie, dreptul de recurs în faţa mediatorului european; a conferit
Parlamentului European noi puteri, precum cea de codecizie cu Consiliul UE; a introdus doi noi
„piloni” de natură interguvernamentală; a extins procedura de vot cu majoritate calificată unor noi
domenii; a formulat mai multe ipoteze privind viitorul arhitecturii Uniunii.
4. STABILIREA CRITERIILOR DE ADERARE LA UE
Tratatul de la Maastricht prevede că „orice stat european care respectă principiile
fundamentale ale Uniunii (libertate, democraţie, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale) poate cere să devină membru al UE”. Consiliul European întrunit la Copenhaga (21-
22 iunie 1993) a stabilit că aderarea fiecărei ţări care îşi propune să devină membră a Uniunii
Europene va avea loc de îndată ce aceasta va fi capabilă să îşi asume obligaţiile ce îi revin prin
satisfacerea condiţiilor economice şi politice pe care le implică aderarea.
Criteriile pentru aderarea la Uniunea Europeană sunt următoarele: criteriul geografic
(apartenenţa geografică, economică sau culturală la bătrânul continent); criteriul politic (dezvoltarea
democratică, stabilitatea politică, supremaţia legii, apărarea drepturilor omului, respectarea şi
protecţia minorităţilor, abolirea pedepsei cu moartea); criteriul economic (existenţa unei economii
de piaţă viabile, capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei libere în
interiorul Uniunii); adoptarea acquis-ului comunitar; criteriul capacităţii administrative de aplicare a
acquis-ului comunitar.
Acquis-ul comunitar cuprinde: dispoziţiile tratatelor constitutive (Tratatele de constituire ale
CEE şi EURATOM, semnate la 25 martie 1957 la Roma şi ale Tratatului privind Uniunea
Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht), precum şi ale tuturor acordurilor care le-au
modificat în timp, inclusiv tratatele privind aderarea noilor membri; regulamentele, directivele şi
deciziile emise de către instituţiile Uniunii Europene, ca acte cu putere obligatorie, precum şi
celelalte acte adoptate de către instituţiile Uniunii Europene, cum ar fi declaraţii, rezoluţii, strategii
comune, acţiuni comune, poziţii comune, concluzii, decizii-cadru şi altele de acest fel; convenţiile
multilaterale deschise numai statelor membre ale Uniunii Europene, precum şi cele deschise unui
număr mai mare de state, la care statele membre ale Uniunii Europene şi, după caz, Comisia
Europeană sunt părţi, desemnate ca atare de către acestea din urmă ca făcând parte din acquis;
jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.
Acquis-ul comunitar este grupat în 31 de capitole, ce sunt deschise succesiv negocierii:
1. Libera circulaţie a bunurilor;
2. Libera circulaţie a persoanelor;
3. Libera circulaţie a serviciilor;
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
64
4. Libera circulaţie a capitalurilor;
5. Dreptul societăţilor comerciale;
6. Politica de concurenţă;
7. Agricultura;
8. Pescuitul;
9. Politica în domeniul transporturilor;
10. Impozitarea;
11. Uniunea Economică şi Monetară;
12. Statistica;
13. Politica socială şi de ocupare a forţei de muncă;
14. Energie;
15. Politica industrială;
16. Întreprinderile mici şi mijlocii;
17. Ştiinţă şi cercetare;
18. Învăţământ şi formare profesională;
19. Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei;
20. Cultura şi audio-vizual;
21. Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale;
22. Mediul înconjurător;
23. Protecţia consumatorului şi sănătatea publică;
24. Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne;
25. Uniunea vamală;
26. Relaţiile economice internaţionale;
27. Politica externă şi de securitate;
28. Controlul financiar;
29. Prevederi financiare şi bugetare;
30. Participarea la Instituţiile U.E.;
31. Altele.
În decembrie 1995, Consiliul European de la Madrid cere ca, în contextul strategiei de
preaderare, să fie create condiţii pentru integrarea gradată şi armonioasă a ţărilor candidate prin
dezvoltarea unei economii de piaţă, adaptarea structurilor administrative şi constituirea unui mediu
economic şi monetar stabil.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
65
5. DEZVOLTAREA INSTITUŢIONALĂ
Uniunea Europeană este gestionată prin intermediul instituţiilor comune. Relaţiile dintre
instituţiile şi organele UE sunt bazate pe parteneriat, cooperare şi dependenţă mutuală.
Tratatul de la Maastricht confirmă vechile organe (instituţii) comunitare: Consiliul
European, Consiliul, Comisia, Parlamentul European şi Curtea de Justiţie. Tratatul le completează
competenţele şi dezvoltă raporturile dintre aceste organe, în sensul democratizării şi strângerii
legăturilor dintre ele.
Parlamentul European a primit, pe baza Tratatului de la Maastricht, un rol sporit ca organ
legislativ, faţă de vechiul său statut. Tratatul îi conferă puteri de decizie, împreună cu Consiliul, în
următoarele domenii: libera circulaţie a muncitorilor, realizarea pieţei interne, educaţie, cercetare
ştiinţifică, mediu înconjurător, realizarea reţelelor transeuropene, sănătate, cultură şi protecţia
consumatorilor.
Un aspect nou al competenţelor Parlamentului European, conferit prin dispoziţiile Tratatului
de la Maastricht, este dreptul său de a institui comisii temporare de anchetă, pentru a examina
acuzaţiile referitoare la o ilegalitate sau cazurile de administrare incorectă a dreptului comunitar. De
asemenea, oricare cetăţean al Uniunii Europene, ca şi oricare persoană fizică sau morală rezidentă
într-un stat membru al Uniunii are dreptul să prezinte, cu titlu individual sau împreună cu alţii, o
petiţie Parlamentului European cu privire la acţiunile organelor comunitare care l-au afectat în mod
direct. Pentru soluţionarea acestor plângeri, Parlamentul numeşte un Mediator, care procedează la o
anchetă şi întocmeşte un raport către Parlamentul European şi celelalte instituţii vizate.
Consiliul, organ de decizie al Comunităţilor Europene, a devenit Consiliu al Uniunii,
purtând această denumire din anul 1993. Alcătuit din miniştrii de externe ai ţărilor membre sau din
miniştri de resort, în funcţie de problemele aflate în dezbatere, acest organ se reuneşte la convocarea
preşedintelui său ori la cererea unuia dintre membri sau la cererea Comisiei. Preşedinţia Consiliului
revine, prin rotaţie, pe timp de 6 luni, fiecăruia dintre statele membre.
În temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană, el: adoptă deciziile necesare pentru
definirea şi punerea în practică a politicii externe şi de securitate comună, pe baza orientărilor
generale trasate de către Consiliul European; coordonează activităţile statelor membre şi adoptă
măsurile necesare cu privire la cooperarea poliţienească şi juridică în domeniul penal.
Consiliul European a fost consacrat juridiceşte, ca organ comunitar, prin Actul Unic
European, din 1986. Se întruneşte la nivel de şefi de state sau guverne o dată la 6 luni, întâlnirea
fiind organizată de ţara care a deţinut preşedinţia, la sfârşitul mandatului ei. Consiliul European este
centrul de impulsionare a principalelor iniţiative politice ale Uniunii Europene şi este un organ de
arbitraj în problemele litigioase din cadrul Consiliului. El dezbate şi problemele internaţionale de
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
66
actualitate. Hotărârile sale nu sunt obligatorii, au însă o mare valoare politică.
Comisia Europeană reprezintă interesul comun şi încarnează personalitatea Uniunii,
preocuparea ei majoră fiind apărarea intereselor cetăţenilor europeni. Comisia este organul
permanent al Comunităţilor Europene, cu sediul la Bruxelles. Se compune din 27 de comisari
europeni, câte unul pentru fiecare stat membru, numiţi de comun acord de guvernele statelor
membre şi aprobaţi de Parlamentul European, pentru o perioadă de cinci ani.
Comisia este iniţiatoarea politicilor comunitare şi este responsabilă pentru menţinerea
unităţii comunitare.
Comisia este organul comunitar de execuţie, chemat să reprezinte interesele comunitare şi,
prin urmare, să asigure, în primul rând, respectarea tratatelor comunitare. Ca gardian al tratatelor
comunitare, Comisia urmăreşte modul în care statele membre aplică aceste tratate, veghează asupra
aplicării de către statele membre a hotărârilor comunitare şi reprimă încălcările tratatelor şi actelor
comunitare.
Curtea de Justiţie este un organ comunitar independent faţă de celelalte organe ale Uniunii
Europene şi faţă de statele membre. Este un organ supranaţional, care are un rol important în
realizarea procesului de integrare şi de apărare a dreptului comunitar, motiv pentru care este, de
fapt, un organ al Comunităţilor Europene şi nu al Uniunii, în întregul ei.
Curtea de Justiţie se compune din 27 judecători (câte unul din fiecare stat membru) şi 8
avocaţi generali, numiţi de statele membre, pe timp de 6 ani cu posibilitatea de reînnoire a
mandatului. Ei sunt aleşi din rândul juriştilor de o incontestabilă competenţă profesională şi a căror
independenţă este indiscutabilă.
Sediul ei este la Luxemburg.
Tratatul de la Maastricht confirmă, ca organ comunitar, Curtea de Conturi, cu sediul la
Luxemburg. Înfiinţată în anul 1975, ea este competentă să verifice legalitatea încasărilor şi
cheltuielilor comunitare, ca şi buna gestiune financiară a Comunităţii Europene. Membrii Curţii îşi
exercită funcţiile lor în deplină independenţă, în interesul general al Comunităţii.
Curtea de Conturi are ca principală misiune controlul legalităţii, regularităţii şi bunei gestiuni
financiare a veniturilor şi cheltuielilor Uniunii.
Orice instituţie sau organ ce beneficiază de fondurile UE este supus controlului Curţii de
Conturi, trebuind să-i pună la dispoziţie informaţiile şi documentele cerute de către aceasta.
Controlul se extinde şi asupra administraţiilor naţionale, regionale şi locale care participă la
fondurile comunitare, precum şi asupra beneficiarilor de ajutoare comunitare din interiorul sau
exteriorul UE.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
67
CONCLUZII
Tratatul de la Maastricht reprezintă o nouă etapă de integrare europeană. Astfel, el: a fixat
un calendar pentru crearea monedei unice, euro, punctul final al logicii procesului de construcţie a
unei pieţe fără frontiere; a lansat noţiunea de cetăţenie europeană pentru toţi cetăţenii statelor
membre, prin instituirea unor noi drepturi - dreptul la vot şi la eligibilitate în cadrul alegerilor locale
şi europene, dreptul de petiţie, dreptul de recurs în faţa mediatorului european; a conferit
Parlamentului European noi puteri, precum cea de codecizie cu Consiliul de Miniştri; a introdus doi
noi „piloni” de natură interguvernamentală; a extins procedura de vot cu majoritate calificată unor
noi domenii; a formulat mai multe ipoteze privind viitorul arhitecturii UE.
BIBLIOGRAFIE 1. AVRAM, Ion, Uniunea Europeană şi aderarea României, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2001.
2. BARNA, Radu Cristian, Dezvoltare regională în Europa, Ed. Fundaţiei pentru Studii Europene,
Cluj Napoca, 2007.
3. BIBERE, Octav, Uniunea Europeană între real şi virtual, Ed. ALL Educaţional, Bucureşti,
1999.
4. CHIVU, Gabriela, Organizaţii interstatale contemporane, Ed. Argonaut, Cluj Napoca, 2002.
5. LEICU, Corina, Drept comunitar, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
6. PUŞCAŞ, Vasile, Negociind cu Uniunea Europeană, Vol. I-VI, Ed. Economică, Bucureşti,
2003.
7. VESE, Vasile, Adrian IVAN (coord.), Tratatul de la Nisa, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001.
8. VESE Vasile, Adrian IVAN, Istoria integrării europene, Presa Universitară Clujeană, Cluj
Napoca, 2001.
9. ZĂPÂRŢAN, Liviu Petru, Construcţia europeană, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea, 2000.
10. Portalul Uniunii Europene Page n.d. http://europa.eu/index_ro.htm
11. Portalul Uniunii Euopene Treaty of Lisbon Page n.d.
http://europa.eu/lisbontreaty/index_en.html
12. Consiliul Europei, Biroul de informare Bucureşti Page n.d. http://www.coe.ro/.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
68
MANAGEMENTUL TERITORIAL AL ACTIVITĂŢILOR CULTURALE
TERRITORIAL MANAGEMENT OF CULTURAL ACTIVITIES
Doina COLEFF
Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative, Universitatea de Vest „Vasile
Goldiş” din Arad
Tel: 0040-257-282324
ABSTRACT
Territorial management and planning of, although the result of urban planning is based on the
concept of decentralization of functions, assuming that it must take into account population density,
the network of settlements, the potential economic, employment, educational functions, health,
cultural, sporting and other distributed across the territory in line with potential natural and socio-
economic conditions existing.
Decentralized systems of cultural activities exist in countries with a cultural tradition and state that
allowed the existence of several cities mutually independent, university and independent culture.
The real flowering of culture and urban type of practice it takes place after year ‘68.
Over time, cultural policy began to be received according to the economic development of city
marketing and, possibly, its reconstruction. It is interesting that many cities whose economic and
financial power decreases, they will increasingly invest in culture, to act to protect cultural
property created in the previous period.
Key words: territorial management of cultural activities, planning, economic consolidation,
economic and cultural population growth, strengthen cultural optimal network of cultural
institutions, the urban cultural policy.
I. MANAGEMENTUL TERITORIAL
Managementul teritorial şi planificarea lui sunt factori de bază în crearea condiţiilor pentru o
optimă consolidare economică şi culturală a societăţii. Primele planuri teritoriale au fost formulate
la începutul secolului trecut, ca urmare a necesităţilor produse de o rapidă urbanizare şi de
periclitarea mediului rural, însă abia în ultimii douăzeci de ani s-au inclus şi conţinuturile culturale
ca părţi ale planurilor de sistematizare
Managementul teritorial, deşi a rezultat din planificarea urbanistică, este un termen cu mult
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
69
mai larg pentru că se referă la teritorii întinse, la regiuni ce se constituie într-un ansamblu geografic,
economic şi administrativ-politic.
Prin aceasta se subînţelege asigurarea unei relaţii armonioase între creşterea demografică,
economică şi culturală, ceea ce se obţine în concordanţă cu potenţialul natural, cu totalitatea
mijloacelor industriale corespunzătoare, cu modalitatea de locuire, ocrotire a sănătăţii, recreere,
turism, viaţă culturală etc. (Dragicevic Sesic, Stojkovic 2002: 57-62).
Planificarea teritorială se aplică la nivel statal iar planurile detaliate se întocmesc potrivit
regiunilor, judeţelor, comunelor. Concepţia planificării teritoriale, la noi, se bazează pe conceptul
descentralizării funcţiilor, aceasta presupunând că trebuie să se ţină cont de densitatea populaţiei, de
reţeaua de localităţi, de potenţialul economic, de locurile de muncă, de funcţiile educative, de
sănătate, culturale, sportive şi altele, repartizate pe întreg teritoriul în concordanţă cu potenţialul
natural şi condiţiile social-economice existente.
În crearea reţelei instituţiilor de cultură apare dilema: dispersarea sau concentrarea
instituţiilor culturale.Se pune întrebarea: toate instituţiile de importanţă naţională trebuie localizate
în capitala statului sau trebuie întemeiate instituţii în diverse oraşe, stabilindu-se precis domeniul lor
de activitate? De aceea, termenul de descentralizare culturală, deşi clar din punct de vedere
semantic, primeşte în diverse state înţelesuri diferite, în funcţie de politica culturală şi de sistemul
social-economic.
În cele mai multe dintre ţările vest-europene, prin descentralizarea culturii se subînţelege
activitatea prin care realizările din domeniul culturii sunt transferate din capitale (sau din oraşul-
metropolă, centrul cultural al ţării) într-un cât mai mare număr de centre culturale regionale, unde se
creează în acelaşi timp posibilităţi şi se asigură condiţii de accesibilitate pentru aceste programe
culturale. Acesta este şi motivul pentru care se întrebuinţează des şi termenul de demetropolizare a
culturii.
Sisteme descentralizate ale activităţilor culturale există în ţările cu o tradiţie culturală şi
statală ce a permis existenţa mai multor oraşe reciproc independente, a centrelor universitare şi
culturale independente. Abia evoluţia viitoare a sistemului instituţional în oraşele mai mici şi în
sate, şi crearea condiţiilor în vederea întrunirii artiştilor şi a organizării activităţilor culturale, permit
să se vorbească despre o veritabilă descentralizare a vieţii culturale.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
70
II. STRATEGIA DE POLITICĂ CULTURALĂ A ORAŞELOR
Lumea a avut, încă din pre-antichitate, metropole-oraşe a căror simplă evocare trezea
interes, stârnea curiozităţi celor care niciodată nu au fost acolo. Babilonul, Ierusalimul, Atena,
Parisul, Roma, Istambul, Moscova. Fiecare oraş are cultura proprie, morala proprie, personalitatea
proprie, astfel încât, deşi este văzut astăzi mai mult din unghi urban-economic, geografic-teritorial,
demografic, psihologic şi altele, se pare că o abordare culturologică este de asemenea importantă
(Cosmovici 1996: 65-92). Politica culturală la nivel urban s-a schimbat de-a lungul celei de-a doua
jumătăţi a secolului XX, oscilând între grija tradiţională pentru instituţiile de cultură local-
orăşeneşti în anii cincizeci, când importanţa ei a fost totuşi marginală şi nesemnificativă în
ansamblul politicii urbane, trecând prin politica socio-culturală din anii şaizeci, prin politica
artistică din anii şaptezeci târzii, până la politica de marketing cultural, orientat spre economia de
piaţă din anii optzeci.
Politica culturală urbană de la începutul anilor şaizeci se conectează pe programe de
reconstrucţie urbană: s-a plecat de la Parisul anilor şaizeci şi de la ministrul culturii Malraux, a cărui
primă întreprindere a fost curăţirea şi vopsirea faţadelor, act simbolic de înnoire a valorilor
tradiţionale, de plonjare în trecut şi restabilire a legăturilor oraşului cu istoria sa, câteodată neglijată
şi uitată.
Totuşi, prin anii şaizeci începe o mult mai importantă mişcare de instituire a politicilor
culturale urbane, mai ales în cadrul ideilor de democratizare şi demetropolizare a culturii, atât la noi
cât şi în lume. La oraşe ies în evidenţă mai ales organele de conducere în domeniul culturii noi,
corpuri administrative care, în general, au putere decizională în domeniul finanţării culturii şi putere
de susţinere a programelor instituţionale de dezvoltare.
Adevărata înflorire a culturii de tip urban şi a practicii acesteia are loc după anul 1968. Se
înteţesc mişcările sociale, cum ar fi: subcultura tineretului, grupările feministe, orientările
ecologiste etc. Toate aceste elanuri se află în strânsă legătură cu alternativa artistică, generând
programe de stimulare artistică şi socio-culturală.
Subcultura tinerilor, contracultura şi alte manifestări ale tineretului, muzica rock, filmele
underground, mişcările alternative, toate acestea dau un nou sens vieţii diferitelor oraşe, inovează
spaţiul local, crează un spirit nou în unele medii orăşeneşti, dar şi în ansamblul oraşelor.
Strădaniile activiştilor culturali şi ale politicienilor, care prin anii şaptezeci concepeau
programe ale manifestărilor culturale, presupuneau că nu se poate separa activitatea culturală de cea
politică. De aceea, multe teatre din Europa de Vest au ales strada drept scenă, integrînd astfel
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
71
mişcarea artistică, politică şi socială în interiorul unui anumit context urban.
În continuare, asistăm la o renaştere a politicii urbane a Europei începând cu mijlocul anilor
şaptezeci, mai ales în Italia, Spania şi Franţa, în special în contextul proceselor de regionalizare a
puterii. Prin oficializarea regiunilor în Italia, cel mai mult au avut de câştigat oraşele-reşedinţă de
regiuni, cum ar fi Torino, Milano, Veneţia, Genova, Bologna, Florenţa, Napoli şi Bali, mai ales că
acestea au avut, din acel moment, posibilitatea ca pentru finanţarea programelor culturale, să se
adreseze atât puterii orăşeneşti cât şi celei regionale.
Descentralizarea puterii în Franţa, după venirea socialiştilor la guvernare, a dus, de
asemenea, la un avânt rapid al politicii culturale şi al vieţii culturale în oraşele-sedii departamentale
(95 de departamente), în a căror responsabilitate au intrat şi problemele legate de serviciile sociale,
iar în 22 de regiuni nou-create au fost transferate serviciile din domeniul educaţiei adulţilor, ale
construirii obiectivelor şcolare, turistice, culturale etc. Pe lîngă aceasta, Ministerul Culturii în Franţa
a semnat, doar în intervalul 1982-1983, un număr de 91 de acorduri cu oraşele, stimulând astfel
dezvoltarea culturii orăşeneşti specifice şi a formelor de manifestare culturală instituţionalizată.
Această experienţă de colaborare directă a Ministerul Culturii din Franţa cu anumite oraşe în
vederea stimulării proiectelor culturale are rădăcini încă din vremea lui Malraux, dar, în perioada
conducerii sale, de această încurajare beneficiau doar puţine comitete orăşeneşti, doar cele mai
interesate şi mai angajate (Dragicevic Sesic, Stojkovic 2002: 62-101).
Ampla reţea de centre culturale şi instituţii culturale urbane locale, extinsă în anii şaizeci şi
şaptezeci, devine o grea povară pentru bugetul consiliului local, încît încep să se ivească forme
specifice de „parteneriat” între stat/localitate şi proprietetea privată, iar instituţiile de cultură sunt tot
mai frecvent orientate spre autofinanţare.
Sfîrşitul anilor optzeci aduce trenduri cu totul noi: raţiunile culturale, sociale, turistice şi
sportive care au stat la baza programelor de dezvoltare urbană au trecut în planul doi, prioritare
devenind proiectele ce îşi puteau demonstra uşor eficienţa economică. Un cuvînt decisiv în privinţa
dezvoltării oraşului au început să aibă investitorii, băncile, camerele de comerţ, societăţile de
asigurări şi consiile orăşeneşti decise ca, prin crearea imaginii pozitive a urbei să atragă aceste
organizaţii, respectiv să pună oraşul într-o lumină pozitivă, concurenţială în raport cu alte oraşe.
Cu timpul, politica culturală a început să fie recepţionată în funcţie de dezvoltarea
economică a marketingului oraşului sau, eventual, de reeconstrucţia acestuia.
La sfârşitul anilor nouăzeci, în Europa de vest, marketingul orăşenesc încearcă să creeze şi
să impună mituri urbane, indiferent dacă acestea sunt motivate sau nu. Aici este vorba de strădania
marilor oraşe de a fi recunoscute drept veritabile centre culturale şi în acest sens să promoveze o
politică de investiţii culturale, al cărei efect constă în progresul economic în ansamblul său:
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
72
atragerea specialiştilor, investiţiile, dezvoltarea infrastructurii, a turismului, crearea de noi locuri de
muncă.
Pentru ca mitul existent să persiste sau pentru a-l creea în oraşele care nu îl au, el trebuie să
fie susţinut în permanenţă de o politică culturală aplicată sistematic, ca parte a politicii generale de
emancipare urbană.
Nu este suficient să realizăm o anumită acţiune, este necesar să i se facă publicitate prin
mass-media, să fie acceptată de populaţie, de micii întreprinzători, în sistemul şcolar etc. Altfel,
oraşul va avea destinul „ieşirii din modă”, al căderii din tendinţă, mai ales dacă şi motivele ajungerii
la „modă” au apărut peste noapte şi sunt relativ superficiale, neîntemeindu-se pe istorie şi tradiţie.
CONCLUSIONS
Astăzi, despre oraşe avem o anumită concepţie, datorită mai ales istoriei culturale, dar şi în
funcţie de politica culturală pe care o duc, datorită imaginii pe care doresc să o promoveze sau prin
intermediul operelor de artă, prin realizarea anumitor proiecte artistice (a marilor festivaluri,
congrese şi a altor manifestări similare).
Acţiunea Consiliului Europei „Capitala culturală a Europei”, care se străduieşte să mute
centrul cultural al Europei în fiecare an în alt stat european, a atras atenţia opiniei publice asupra
centrelor culturale deja cunoscute: Paris, Atena, Florenţa şi Amsterdam, dar a luat în considerare şi
mai puţin cunoscutele Glascow, Dublin, Sibiu. De ce a fost ales Sibiul în anul 2007 în această
campanie? Consiliul local Sibiu a înţeles importanţa proiectului ca posibilitate de promovare a
oraşului nu doar în plan cultural, ci mai ales economic, atrăgând investitorii într-un mediu prosper,
modern, deschis.
Este interesant că multe oraşe, a căror putere financiară şi economică scade, încep să
investească tot mai mult în domeniul culturii, să acţioneze în vederea protejării bunurilor culturale
create în perioada anterioară.
BIBLIOGRAFIE 1. BARBU, Nicolae, Momente din istoria teatrului românesc, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977.
2. COSMOVICI, Andrei, Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi, 1996.
3. DRAGICEVIC SESIC, Milena., Branimir STOJKOVIC, Cultura management mediere
marketing, Fundaţia Interart Triade, Timişoara, 2002.
4. MASOFF, Ioan., Teatrul românesc, Editura Minerva Bucureşti, 1974.
5. MAŞEK, Victor Ernest, Arta de a fi spectator, Editura Meridiane, Bucureşti, 1986.
6. x x x - Caiet de sală aniversar secţia română, Teatrul de Nord, Satu Mare, 2004.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
73
7. x x x - Caiet de sală aniversar secţia maghiară, Întreprinderea poligrafică ”Crişana” Oradea, Satu
Mare, 1977, pp. 8-9.
8. x x x - Publicaţia „Patria”, Sibiu, 4 mai 1919.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
74
GLOBALIZAREA LINGVISTICĂ
LANGUAGE GLOBALIZATION
Mariana BĂTRÂN
Catedra de Ştiinţe Sociale şi Politice, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi
Administrative, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad
Tel: 0040-257-282324
E.mail: [email protected]
ABSTRACT
The world we are living in today is confronting many fast changes: political, economical and
especially cultural, all these at a global level. This paper aims to present the main features of
linguistic globalisation. One of the most important characteristics of linguistic globalisation is the
use of English all around the world, as a lingua franca. The national languages, due to this fact,
are given less attention as English words are imported in a large amount, and also because under
the pressure of velocity, many words are cut or we can even encounter new words formed with
composition by abbreviation.
Key words: globalization, language, national, lingua franca
Termenul de globalizare provine în română din fr. globe, respectiv din lat. globus, iar
definiţia sa este formulată astfel: „1. acţiunea de a globaliza şi rezultatul ei; 2. tendinţă de
transformare a lumii într-o unitate (economică), cu instituţii suprastatale; globalism”(Oprea, Pamfil,
Radu, Zăstroiu 2008: 607). Continuând drumul cercetării filologice a semnificaţiei cuvântului
globalism, găsim următoarea explicaţie: „1. metodă pedagogică bazată pe perceperea întregului
înaintea părţilor componente; 2. globalizare: globalismul epocii contemporane”(Oprea, Pamfil,
Radu, Zăstroiu 2008: 607). O altă definiţie a globalizării oferă Ioana Vintilă-Rădulescu: este
fenomenul obiectiv de transformare a lumii într-o unitate, cu trăsături comune la scara întregului
glob, determinată de mutaţiile produse în ultimele decenii în diverse domenii (Vintilă- Rădulescu
2004: 23): politic, social-economic, tehnologic, militar, cultural şi lingvistic. Globalizarea mai poate
fi percepută ca un proces (sau un set de procese) care întruchipează o transformare în organizarea
spaţială a relaţiilor şi tranzacţiilor sociale – analizate în termenii extensiunii, intensităţii, velocităţii
şi impactului lor – generând fluxuri şi reţele transcontinentale sau interregionale de activitate,
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
75
interacţiune şi exercitare a puterii (Held, Mc Grew, Goldblatt, Perranton 2004: 40).
Evoluţia acestui concept o putem observa mai ales în multitudinea de termeni derivaţi care
există, în prezent, în limba română. Spre exemplu, în 1998, pe lângă termenul de bază glob, existau:
global şi globalitate (DEX 1998: 426). Iar într-o ediţie din 2008 găsim: glob, global, globalism,
globalist, globalitate, globaliza, globalizare (Oprea 2008: 607). Un alt aspect al interesului crescut
faţă de acest concept îl reprezintă numeroasele lucrări şi articole, mai ales ştiinţifice, publicate,
organizarea de colocvii şi comunicări, introducerea de cursuri cu această temă în facultăţi.
Adjectivul lingvistică provine din substantivul lingvistică: „ştiinţă care studiază limba şi
legile ei de dezvoltare”. Din punct de vedere tematic, globalizarea lingvistică se înscrie în sfera
domeniului cultural.
Globalizarea lingvistică este un fenomen, reperabil cu precădere în ultimele decenii, care
constă în utilizarea la nivel global a unei limbi comune, iar la nivelul limbilor naţionale se reflectă
în folosirea abrevierilor şi folosirea abuzivă a împrumuturilor din engleză..
Sintagma globalizare lingvistică se referă la transformările din ultimele decenii ale limbilor
naţionale. Cele patru dimensiuni spaţio-temporale ale globalizării: extensiune, intensitate, velocitate
şi impact (Held, Mc Grew, Goldblatt, Perranton 2004:40) reprezintă tot atâtea criterii şi în domeniul
lingvistic; în particular, acestea sunt îndeplinite de utilizarea limbii engleze.
Fără îndoială, engleza1 este cea mai răspândită limbă de pe glob, chiar dacă familia limbilor
romanice, în special spaniola şi portugheza, araba, chineza sau hindi sunt utilizate de un mare
număr de vorbitori. Dincolo de Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi fostele colonii
britanice, limba engleză este cea folosită în comunicarea între persoane de naţionalităţi diferite.
Spre exemplu, în aviaţie limba oficială de comunicare este engleza. Astfel, criteriul extensiunii este
îndeplinit. Din numărul de limbi vorbite în prezent pe glob, apreciat între 2500 şi 7000 (Vintilă-
Rădulescu 2007:24), există câteva limbi care au fost şi sunt folosite în spaţiul internaţional: limbile
imperiului european (engleza, franceza, spaniola, portugheza), araba, malay, hindi, rusa, chineza şi
engleza americană. Dintre toate acestea, limba engleză este cea care se află în centrul sistemului
lingvistic global, devenind o lingua franca prin excelenţă (Held, Mc Grew, Goldblatt, Perranton
2004:391).
Intensificarea relaţiilor economice şi politice la nivel mondial a contribuit într-un ritm direct
proporţional la intensificarea folosirii limbii engleze.
Noile tehnici de comunicare: telefoanele mobile şi internetul au contribuit la velocitatea
fluxurilor globale.
Analiza impactului interconectării globale a generat diverse interpretări: teza 1 Nu intrăm în detalii referitoare la particularităţi ale englezei britanice, respectiv americane; ceea ce este relevant e utilizarea ei la scară mondială.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
76
hiperglobalistă, teza sceptică şi abordarea transformativistă, unii mărturisindu-şi oprimismul, alţii
scepticismul, iar alţii adoptând o poziţie moderată. Cele două abordări opuse care se referă la
răspândirea limbii engleze pot fi subordonate unei grile de evaluări duale: fie pozitivă, fie negativă.
Perspectiva pozitivă susţine necesitatea unui cod universal în comunicarea mondială, acesta
devenind în prezent o necesitate vitală. Este evident însă, că în acelaşi timp limbile vorbite de un
grup restrâns de oameni îşi pierd importanţa comunicaţională şi implicit ajung la dispariţie. Însă nu
doar ascensiunea unei singure limbi care domină comunicarea la nivel planetar constituie un pericol
pentru limbile mai puţin răspândite. Şcolarizarea de masă şi televiziunea constituie la rândul lor
forţe de omogenizare ale căror efecte sunt considerate superioare celor ale forţelor de diferenţiere
(Béra, Lamy 2008: 131).
Din perspectiva negativă, globalizarea lingvistică este percepută ca o ameninţare a
specificului naţional. Elena Cobianu consideră, spre exemplu, că globalizarea „se împiedică” de
limbile naţionale, de tradiţiile culturale, de religiile diferite (Cobianu 2008: 17).
Pe de altă parte, fenomenul globalizării lingvistice duce la conştientizarea nevoii de a ne
proteja valorile, de a aprecia singularitatea şi unicitatea.
În privinţa discursului intertextual, acesta fiind un element important în postmodernism,
globalizarea duce la o hibridizare a genurilor (Fairclough 2006: 147), la o amalgamare care nu se
supune unor criterii prestabilite.
Datorită evoluţiilor accelerate care au avut loc pe diverse planuri: politic, economic,
tehnologic, militar ş.a., soarta fiecărei ţări nu se mai poate decide izolat, ci depinde de gestionarea la
nivel mondial a anumitor probleme.
În situaţia în care asistăm la creşterea importanţei unor structuri suprastatale, rolul şi
independenţa statului naţional, afectate de subminarea prerogarivelor proprii, definitorii precum
cultura, modul de viaţă, limba, însemne ale identităţii naţionale, sunt supuse unor presiuni de
amalgamare şi relativizare
Cum utilizarea unei limbi se află în strânsă legătură cu ritmurile puterii, câştigarea
războiului rece de către Statele Unite au contribuit şi la răspândirea limbii engleze. Un alt adjuvant
important l-au constituit noile tehnologii de comunicare: computerul şi internetul. Conform unui
studiu privind caracterul gobal neuniform al infrastructurii şi al utilizării telecomunicaţiilor pentru
anul 1995 (Fairclough 2006: 390), SUA era ţara cu cel mai mare număr de computere şi telefoane
mobile. Chiar dacă datele statistice au suferit modificări până în prezent, se poate observa avantajul
pe care l-au avut americanii în răspândirea limbii lor. Avalanşa de neologisme provenite din engleză
în română a condus la apariţia termenului de romgleză, iar amestecul englezei americane cu
spaniola a format termenul de spanglish. Limba engleză a ajuns limba centrală a comunicării la
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
77
nivel internaţional în domeniul afacerilor, politicii, administraţiei, ştiinţei şi în lumea academică.
Limba principală în domeniul computerelor este engleza, ea constituind limbajul scris pentru
protocoalele Windows şi internet (Fairclough 2006: 391). Melvia A. Hasman este încrezătoare în
răspânirea limbii engleze, însă în acelaşi timp susţine că va coexista alături de limbile naţionale.
În această situaţie, multe ţări precum Olanda, Scoţia, Spania au introdus în sistemul public
de învăţământ chiar şi studiul dialectelor, ori a limbilor pe cale de dispariţie. În schimb, în Olanda
se desfăşoară cu succes un program de salvare a limbii friziene sau frizice. În Scoţia, tot mai mulţi
oameni învaţă limba gedhelsh sau scoţiana, aproape dispărută. Acelaşi fenomen este întâlnit şi în
Ţara Galilor, unde limba galeză sau kymric, ameninţată cu dispariţia, se învaţă deja în şcoală, ca şi
în Irlanda, unde irlandeza sau gaelic a fost înlocuită de engleză, de sute de ani.
Globalizarea lingvistică presupune însă răspânirea unei exprimări simpliste, fade, în care se
folosesc cu preponderenţă doar cuvintele de bază. Sensurile secundare ale cuvintelor se pierd.
Figurile de stil devin rara avis. Iar jocurile de cuvinte, pe care un vorbitor le poate realiza în limba
sa maternă, sunt tot mai dificil de realizat. Principiul guvernator devine eficienţa în transmiterea de
informaţii, şi nu esteticul care domină textele literare.
Dacă simplitatea limbajului ar duce la eficientizarea comunicării, în schimb apariţia de noi
cuvinte formate prin derivare prin abreviere conduce spre o limitare serioasă a înţelegerii unui
discurs. Spre exemplu, ECA înseamnă European Court of Auditors-pentru europeni, Economic
Comission for Africa-pentru africani, Electrical Contractors Associasion-pentru englezii britanici
ori Edinburgh College of Art. Lăsând la o parte faptul că prea puţini oameni cunosc semnificaţia
abrevierilor, şi astfel se ajunge la neînţelegerea mesajului, există situaţii în care o abreviere are mai
multe explicaţii.
CONCLUZII
În concluzie, globalizarea lingvistică trebuie privită în primul rând dintr-o perspectivă
obiectivă, fără prejudecăţi părtinitoare. Este nevoie de o limbă comună, cunoscută de toţi, indiferent
de naţionalitate, aşezare geografică ori cultură. Cât timp limba naţională îţi păstrează
individualitatea şi importanţa în cadrul unei naţiuni fenomenul mondializării lingvistice este unul
firesc şi necesar.
BIBLIOGRAFIE
1. BÉRA, Matthieu, Yvon LAMY, Sociologia culturii, Editura Institutul European, Iaşi, 2008.
2. COBIANU, Elena, Cultra şi valorile morale în procesul de globalizare, Editura Grinta, Cluj-
Napoca, 2008.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
78
3. FAIRCLOUGH, Norman, Language and Globalisation, Routlege, Abingdon, 2006.
4. HELD, David, Anthony MCGREW, David GOLDBLATT, Jonathan PERRATON, Transformări
globale. Politică, economie şi cultură, Editura Polirom, Iaşi, 2004.
5. OPREA, Ioan, Carmen-Gabriela PAMFIL, Rodica RADU, Victoria ZĂSTROIU, Noul dicţionar
universal al limbii române, Ediţia a treia, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2008.
6. VINTILĂ-RĂDULESCU, Ioana, Sociolingvistică şi globalizare, Editura Oscar Print, Bucureşti,
2004.
7. VINTILĂ-RĂDULESCU, Ioana, Limbile statelor lumii, Editura Merona, Bucureşti, 2007.
8. Dicţionarul explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Editura Unives Enciclopedic, Bucureşti,
1998.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
79
CONDIŢII DE PUBLICARE ÎN REVISTĂ
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale este o revista trimestrială de specialitate,
publicată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, România. Scopul său este acela de a
propaga cunoaşterea şi de a stimula formare de noi idei în domeniul administraţiei publice şi cel al
politicilor sociale. Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale publică articole inovatoare
care abordează într-un mod critic teme de interes în câmpul administraţiei publice, cât şi în cel al
politicilor sociale; articole care abordează domeniul de cercetare ale administraţiei publice şi cel al
politicilor publice din alte perspective, cum ar fi: economic, cultural, politic, istoric; articole care
stimulează noi idei şi noi tipuri de abordari normative, etice şi filosofice. Revista, în mod special,
încurajează cercetările teoretice şi empirice, perspectivele interdisciplinare, cât şi abordările care
oferă posibilitatea lărgirii câmpului de cercetare existent al administraţiei publice şi celui al
politicilor sociale.
Toate articolele primite spre publicare sunt supuse unui proces de revizuire de tip „peer review”.
Autorii trebuie să trimită o copie electronică a lucrării la una dintre următoarele adrese:
[email protected]; [email protected].
PREGĂTIREA MATERIALULUI
Prin trimiterea materialului se consideră că acesta conţine informaţii originale care nu au mai fost
publicate şi că materialul nu este trimis spre publicare în altă parte în acelaşi timp.
Limba de publicare a revistei este limba română (caz în care se impune utilizarea diacriticelor) sau
o altă limbă de circulaţie internaţională (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă etc.). Toate
materilalele trimise trebuie să aibă un titlu, să fie scrise la 1,5 rânduri, marginile să fie de 2 cm, să
fie între 7 şi 25 de pagini, stil Times New Roman, caractere de 12 puncte, iar fiecare paragraf să
înceapă cu un aliniat.
PAGINA DE TITLU
Pagina de început trebuie să cuprindă titlul întreg al lucrării, numele şi afilierea tuturor autorilor,
pregătirea profesională a acestora, postul ocupat, precum şi poziţia curentă, dacă diferă. De
asemenea, mai trebuie incluse adresa completă, e.mail-ul, telefonul şi fax-ul autorului care va
revizui articolul înainte de publicare.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
80
REZUMATUL/ABSTRACT
În cazul tuturor articolelor (cu excepţia recinziilor) trebuie trimis şi un rezumat/abstract (în limba
engleză) structurat care să cuprindă până la 500 de cuvinte. Acesta va ajuta cititorii să îşi formeze o
imagine cuprinzătoare a principalelor probleme analizate în studiu şi implicaţiile acestora,
independent de lecturarea întregului capitol. Autorii trebuie să sintetizeze clar conţinutul şi
implicaţiile studiului lor, urmărind structura diferitelor subcapitole: backgound, scopurile studiului,
metodele folosite, rezultatele obţinute discuţii asupra datelor obţinute (făcând referire şi la limitele
studiului), implicaţiile pe care rezultatele obţinute le au asupra politicilor, precum şi implicaţiile
pentru cercetări viitoare. Această structură trebuie adaptată în funcţie de caracteristicile particulare
ale studiului. Scopul acestiu abstract este de a ajuta cititorii din diferite ţări şi cu experienţe
culturale diferite să urmărească uşor principalele probleme analizate în lucrare. Abstarctul nu
trebuie să conţină citaţii ale altor materiale publicate.
CUVINTE CHEIE
Autorul este rugat să întocmească o listă de 4 până la 8 cuvinte cheie.
EDITAREA ŞI FORMATAREA TEXTULUI
Atunci când se folosesc abrevieri, cuvântul abreviat trebuie să apară mai întâi în întregime.
Simbolurile matematice pot fi scrise de mână sau tipărite. Literele grecelti sau alte simboluri mai
puţin uzuale trebuie să apară evidenţiate în marginea articolului. Este recomandat să se facă
distincţie între literele mari şi mici, între litera o şi cifra 0, între litera l şi numărul 1, precum şi între
litera K şi simbolul grecesc Kappa.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
Notele bibliografice trebuie făcute pe baza sistemului Harvard sau Chicago. Ele trebuie să fie
complete. Dacă este necesar, alte lucrări nepublicate sau studii personale pot fi citate în textul
aticolului dar ele nu trebuie incluse în lista cu referirile bibliografice de la sfârşitul articolului.
Articol dintr-un jurnal
GOLDNER, Fred H; Richard R. RITTI; Thomas P. FERENCE, The Production of Cynical
Knowledge in Organizations, in American Sociological Review, Vol. 42, No.4 (Aug.)1977, pp.539-
551.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
81
Carte
CAPPELLA, Joseph N. and Kathleen Hall JAMIESON (eds.), The Spiral of Cynicism. The Press
and the Public Good, Oxford University Press, New York, 1997.
Capitol într-o carte
ALMOND, Brenda, Rights, in A Companion to Ethics edited by Peter SINGER, Blackwell
Publishing, Malden USA., Oxford, UK, 1991.
Lucrare prezentată la o conferinţă
DEKKER, Paul, Political Cynicism; a Hard Feeling or an Easy Way to Maintain Distance, lucrarea
prezentată la secţiunea de psihologie politică a conferinţei the European Consortium for Political
Research, 8-11 Sept. 2005, Budapest.
Web Site
European Commission Page n.d. http:/ec.europa.eu/
Articol de ziar
SCHWARTZ, James, Always at work and anxious: Employees’ health is suffering. New York
Times, September 5, 2004, A1, A23.
Teză de doctorat nepublicată
MATEI, Oana, Etica principiilor democratice şi cinismul decalajelor politice, teză doctorat,
Universitatea Bucureşti, România, 2010.
Articol extras dintr-o bază de date
HOLLANDER, Ethan J., The Final Solution in Bulgaria and Romania: A Comparative Perspective,
abstract in East European Politics and Society, Vol. 22, No. 2 (May) 2008,
http://eep.sagepub.com/content/vol22/isssue2/ (accessed January 22, 2010).
Articol preluat din versiunea de net a unui jurnal
HOLLANDER, Ethan J., The Final Solution in Bulgaria and Romania: A Comparative Perspective
in East European Politics and Society, Vol. 22, No. 2 (May) 2008,
http://eep.sagepub.com/content/vol22/isssue2/ (accessed January 22, 2010).
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
82
INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Înainte de publicare, o copie a articolului va fi trimisă autorului. Această etpă are menirea de a
corecta acele erori care au apărut în timpul procesului de editare. Aceste copii trebuie returnate de
către autor preferabil în 2 zile de la data primirii. Returnarea promptă previne amânarea publicării
articolului până la numărul următor.
SCRISORI CĂTRE EDITORI
Acestă secţiune are menirea de a încuraja interacţiunea între cititori, autori, conducerea revistei şi
editură. Scrisorile trebuie să facă referire la articolele publicate în revistă. Ele nu trebuie să
depăşească 500 de cuvinte şi să conţină mai mult de 5 referinţe bibliografice. Textul scrisorilor va fi
formatat, pentru claritate şi uniformitate, pe baza stilului folosit în Revista de Administraţie Publică
şi Politici Sociale; dacă se impune, scrisoarea pote fi şi scurtată. O copie a scrisorii înainte de
publicare nu va fi trimisă autorului.
RECENZII
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale va publica şi recenzii precum şi liste cuprinzând
titlurile unor cărţi/lucrări recent apărute şi care sunt relevante pentru cei interesaţi de domeniul
administraţiei publice şi cel al politicilor sociale.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
83
GENERAL CONSIDERATIONS
The Public Administration and Social Policies Review is a quarterly professional journal
published by the Western University “Vasile Goldiş” Arad, Romania. Its purposes is to advance
knowledge and stimulate new ideas in the field of public administration and social policies. The
Public Administration and Social Policies Review publishes innovative, rigorous papers that
critically examines topics in public administration and social policies theory; explores the
intersection of public administration, social policies and broader economic, cultural, political and
historical issues; develops challenging, thoughts-provoking normative, ethical and philosophical
arguments about the field. The journal especially encourages theoretical and empirical studies,
interdisciplinary perspectives and critical examination of the possibility of transcending the limits
of existing public administration and social policies theory and practice.
Manuscripts should be submitted to the editor at [email protected] or [email protected].
Submission implies that the manuscript has not been published elsewhere and is not under
consideration by another journal.
MANUSCRIPT PREPARATION
The language of the journal is Romanian (when the use of diacriticals is required) or an
international language (English, French, German, Italian, Spanish, etc.). All submissions must have
a title, be 1,5 lines spaced, have a margin of 2 cm all round, be between 10 and 25 pages long, be
written in Times New Roman Style, have 12 points characters and must start with an alignment.
TITLE PAGE
The title page must list the full title, short title of up to 70 characters, names and affiliation of all
authors, their qualifications, their post and their current appointment if different. Give the full
address, including e.mail, telephone and fax, of the author who is check the proofs.
ABSTRACT
Supply a long structured abstract written in English, of up to 200 words for all articles (except book
reviews). This is to enable readers, to get a comprehensive picture of the main issues of the study
and its implications without reference to the text. The authors are requested to summarize very
clearly the contents and implications of their study, following properly the structure of the different
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
84
subsections, on the basis of the particular features of their article, in order to enable the readers of
different cultural backgrounds and countries to easily follow the main issues of the study. It should
contain no citation to other published work. The abstract should not contain any undefined
abbreviation or unspecified references.
KEYWORDS
Please provide 4 to 8 keywords which can be uses for indexing purposes.
TEXT
Abbreviation
All abbreviations should be written in full the firs time they appear and used consistently thereafter.
Mathematical symbols may be either handwritten or typewritten. Greek letters and unusual symbols
should be identified separately in the margin. Distinction should be made between capital and lower
case letters; between the letter o and zero; between the letter l and the number one and between K
and Kappa.
REFERENCE STYLE
References should be provided either in Harvard or Chicago manual style. All references must be
complete and accurate. Online citations should include date of access. The list of references should
only include works that are cited in the text and that have been published or accepted for
publication. Personal communications and unpublished works should only be mentioned in the text
but not included in the reference list. Reference list entries should be alphabetized by the last name
of the first author of each work.
Journal article
GOLDNER, Fred H; Richard R. RITTI; Thomas P. FERENCE, The Production of Cynical
Knowledge in Organizations, in American Sociological Review, Vol. 42, No.4 (Aug.)1977, pp.539-
551.
Book
CAPPELLA, Joseph N. and Kathleen Hall JAMIESON (eds.), The Spiral of Cynicism. The Press
and the Public Good, Oxford University Press, New York, 1997.
Chapter in a book
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
85
ALMOND, Brenda, Rights, in A Companion to Ethics edited by Peter SINGER, Blackwell
Publishing, Malden USA., Oxford, UK, 1991.
Paper at conference
DEKKER, Paul, Political Cynicism; a Hard Feeling or an Easy Way to Maintain Distance, paper
presented at the political pshychology section of the European Consortium for Political Research
Conference, 8-11 Sept. 2005, Budapest.
Web Site
European Commission Page n.d. http:/ec.europa.eu/
Newspaper article
SCHWARTZ, James, Always at work and anxious: Employees’ health is suffering. New York
Times, September 5, 2004, A1, A23.
Unpublished doctoral dissertation
MATEI, Oana, The Ethics of the Democratic Principles and the Cynicism of the Political
Discrepancies, PhD diss., University of Bucharest, Romania, 2010.
Article retrieved from database (include access date)
HOLLANDER, Ethan J., The Final Solution in Bulgaria and Romania: A Comparative Perspective,
abstract in East European Politics and Society, Vol. 22, No. 2 (May) 2008,
http://eep.sagepub.com/content/vol22/isssue2/ (accessed January 22, 2010).
Internet version of journal
HOLLANDER, Ethan J., The Final Solution in Bulgaria and Romania: A Comparative Perspective
in East European Politics and Society, Vol. 22, No. 2 (May) 2008,
http://eep.sagepub.com/content/vol22/isssue2/ (accessed January 22, 2010).
FURTHER INFORMATION
Proofs will be sent to the author for checking. This stage is to be used only to correct errors that
may have been introduced during the production process. Prompt return of the corrected proofs,
preferably within two days of receipt, will minimize the risk of the paper being held over to a later
issue.
Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale Anul I, Nr. 3 / Iunie 2010
86
LETTERS TO EDITORS
This section is aimed at encouraging a lively interaction between readers, authors, editorial board
and publisher. Letters should refer to articles published in the journal. They should nor exceed 500
words and there should be no more than five references. Letters will be edited for clarity and
conformity with the Public Administration and Social Policies Review style, and may be shorted.
Proofs will not be sent to authors.
BOOK REVIEW
The journal will publish both book reviews and lists of new book titles considered of relevance for
those interested in public administration and social policies.