Nanotuburi de Carbon - Nanotehnologie

Nanotuburi de carbonPovestea nanotuburilor incepe in 1991, cand japonezul Sumio Iijima, specialist in domeniul microscopiei electronice, a inceput sa se preocupe de problema fulerenelor. Pentru a le fabrica el utiliza un cuptor special, cu atmosfera inerta, in care se declansa un arc electric intre doi electrozi din carbon pur. In urma experimentelor rezultau fulerene, dar si o serie de reziduuri. Japonezul, om riguros ca orice om de stiinta, s-a apucat sa studieze la microscop si reziduurile ramase dupa obtinerea fulerenelor. Sa nu credeti ca este o treaba simpla. Este nevoie de multa meticulozitate. Meticulozitatea japonezului i-a fost rasplatita intr-un tarziu. El a devenit descoperitorul nanotuburilor de carbon, obiecte de dimensiuni nanometrice, dar cu un potential de-a dreptul incredibil in ceea ce priveste aplicatiile viitoare. Nanotuburile din carbon molecule cilindirice de carbon de 50.000 de ori mai subtiri decat un fir de par au proprietati ce le fac folositoare pentru nanotehnologie, electronica, optica si ranforsarea materialelor composite. Cu o structura interna ce rivalizeaza cu cea a diamantului, nanotuburile din carbon sunt extraordinar de rezistente si pot fi foarte eficiente pe post de conductori.Dintre structurile carbonului intalnim diamantul, grafitul, fulerena si respectiv, nanotubul de carbon.

Nanotubul de carbon are o forma tubulara cu diametrul de 1nm, iar lungimea variaza intre cativa nm. Nanotubul de carbon este echivalentul unei foi de grafena roluita precum un tub.

Proprietati speciale ale nanotuburilor de carbonProprietatile electronice, moleculare si structurale ale nanotuburilor de carbon sunt determinate pe o intindere larga datorita structurii lor aproape unidimensionale. Cele mai importante proprietati ale nanotuburilor de carbon si baza lor moleculara sunt prezentate in continuare.

Reactivitatea chimica. Reactivitatea chimica a nanotuburilor de carbon este comparata cu o foaie de grafena, ce apare ca un rezultat direct al curburii de pe suprafata nanotuburilor. Reactivitatea nanotuburilor de carbon este relatata direct cu nepotrivirea lui pi-orbital cauzata de cresterea curburii. Prin urmare, trebuie facuta o distinctie intre peretele lateral si capatul de varf al nanotubului. Din acelasi motiv, un diametru mai mic al nanotubului rezulta prin cresterea reactivitatii. Modificarea chimica covalenta chiar si a peretilor laterali sau a capatului de varf s-a demonstrat a fi posibila. De exemplu, solubilitatea nanotubului de carbon in diferiti solventi poate fi controlata prin aceasta metoda. Deci, cercetarea directa a modificarilor chimice pe comportamentul nanotubului este dificila, deoarece mostrele brute a nanotubului inca nu sunt suficient de pure.

Conductivitatea electrica. Nanotuburile de carbon cu diametrul mic sunt mai degraba semi-conductoare, chiar izolatoare sau metalice. Diferentele dintre proprietatile conductive sunt cauzate de structura moleculara, care rezulta din diferite structuri de legatura, prin urmare, am putea zice, legaturi cu goluri. Diferentele in conductivitate pot fi foarte usor derivate din proprietatile foii de grafena. S-a demonstrat ca un nanotub (n,m) este metalic si presupune ca: n=m sau (n-m)=3i, unde i este numar intreg, iar n si m definesc nanotubul. Rezistenta conductivitatii este determinata de aspecte cuantice mecanice si a fost dovedit de a fi independenta de lungimea nanotubului.

Activitatea optica. Studiile teoretice au dezvaluit ca activitatea optica a nanotuburilor dispar daca nanotuburile devin mai lungi. Prin urmare, este de asteptat ca si alte proprietati fizice sa fie influentate de acesti parametri. Folosirea activitatii optice trebuie sa rezulte in dispozitive optice pentru care nanotuburile de carbon joaca un rol important.

Proprietati mecanice. Nanotuburile de carbon au un foarte mare modul Young in directia lor axiala. Nanotubul ca un intreg este foarte flexibil datorita lungimii mari. Prin urmare, acesti compusi sunt corespunzatori potentiali pentru aplicatii in materiale compozite care necesita proprietati anizotrope.

Proprietati termice. Nanotuburile de carbon au o conductivitate termica foarte buna de aproximativ 3000W/mK in directie axiala si mai putin pe cea radiala.

Proprietati electronice. Nanotuburile de carbon sunt bune generatoare de camp datorita efectului de tunel.

Metode de obtinere a nanotuburilor de carbon

Cele mai cunoscute si mai utilizate metode in obtinerea nanotuburilor de carbon sunt:

Vaporizare cu arc. Metoda vaporizarii cu arc a carbonului, initial folosita pentru producerea fulerenelor C60, este metoda cea mai utilizata si probabil cea mai usoara de a produce nanotuburi de carbon, si este in acelasi timp simplu de realizat. Prin urmare, este o metoda care produce un amestec de componente si urmareste separarea nanotuburilor de compus si de metalele catalizatoare prezente in produsul brut.

Aceasta metoda creeaza nanotuburi prin vaporizarea cu arc a doua vergele de carbon puse cap la cap, la o distanta de aproximativ 1mm, distanta ce contine, de obicei, gaz inert (heliu, argon), la o presiune joasa (intre 50 si 700 mbar). Recentele investigatii au demonstrat, de asemenea, ca exista posibilitatea de a crea nanotuburi cu metoda arcului in nitrogen lichid. Un curent continuu de 50100 A este strabatut de un voltaj de 20 V creeaza o temperatura inalta descarcata intre cei doi electrozi. Aceasta descarcare vaporizeaza una din vergelele carbonului si formeaza o mica urma de vergea proiectata pe cealalta. Producerea de nanotuburi intr-o gama larga depinde de uniformitatea arcului de plasma si de temperatura formei proiectate pe electrodul de carbon.

Acest mecanism de crestere este tot mai evident si masuratorile au demonstrat ca diferitele distributiuni ale diametrelor au fost realizate in dependenta de amestecul de argon si heliu. Aceste amestecuri au coeficientii de difuzie diferiti si conductivitati termice diferite. Aceste proprietati afecteaza viteza cu care carbonul si moleculele catalizatoare difuza si se racesc, afectand diametrul nanotubului in procesul de vaporizare cu arc. Astfel se explica faptul ca se formeaza tuburi nucleate cu un singur strat care cresc pe particule metalice de diferite marimi, in dependenta de rata de stingere in plasma si demonstreaza faptul ca temperatura si densitatile carbonului si a metalului catalizator afecteaza distributia diametrelor nanotuburilor.

Nanotuburile monostrat rezultate in urma acestei metode sunt tuburi scurte cu diamentre cuprinse intre 0,6-1,4 nm, iar nanotuburile multistrat sunt niste tuburi cu diametre interioare cuprinse intre 1-3 nm si diametre exterioare in jur de 10 nm.

Avantajele acestei metode constau in faptul ca nanotuburile monostrat cat si multistrat se pot obtine foarte usor. Nanotuburile monostrat pot avea mici defecte structurale, iar cele multistrat pot fi obtinute fara catalizator, e o metoda ieftina si e posibila obtinerea in aer liber.

Dezavantajele metodei constau in faptul ca tuburile tind sa fie scurte cu dimensiuni si directii aleatoare, deseori au nevoie de foarte multa purificare.

Aceasta metoda are un grad de utilizare de 30-90%.

Vaporizare cu laser. Grafitul este descompus datorita unui puls intens al laserului, care genereaza un gaz bogat in carbon din care se formeaza nanotuburile de carbon.

Nanotuburile monostrat in urma acestei metode reprezinta niste legaturi de 5-20 microni, cu diametrul individual de 1-2 nm. In cazul nanotuburilor multistrat de carbon, nu e prea mult interes in aceasta metoda, deoarece e foarte scumpa, dar obtinerea lor e posibila.

Avantajul metodei, in primul rand, e faptul ca nanotuburile monostrat de carbon au un bun control al diametrului si doar cateva defecte. Prin urmare, produsul rezultat este complet pur.

Dezavantajul e faptul ca e o metoda costisitoare, deoarece necesita lasere scumpe si are nevoie de putere de alimentare ridicata, dar e o metoda ce se imbunatateste cu timpul.

Gradul de utilizare a acestei metode e de peste 70%.

Depunere chimica din stare de vapori. Se plaseaza substratul in cuptor, se incalzeste la 600C si pe parcurs, intr-un mod lent se adauga un gaz purtator de carbon, precum CH4. Odata ce gazul se descompune, atomii de carbon sunt eliberati, acestia recombinandu-se in forme de nanotuburi.

Nanotuburile monostrat de carbon rezultate sunt tuburi lungi cu diametre in jur de 0,6-4 nm, iar nanotuburile multistrat de carbon sunt, la fel, lungi cu diametre de 10-240 nm.

Avantajele metodei sunt usor de obtinut pana la o cantitate industriala, lungime lunga, un proces destul de simplu. Diametrul nanotuburilor monostrat de carbon este unul controlabil, si nanotuburile sunt complet pure.

Dezavantajul este faptul ca nanotuburile sunt, de obicei, monostrat prin care se strecor mici defecte.

Gradul de utilizare a acestei metodei e de 20-100%.

Nanotuburi de carbon monostrat si multistrat(modele)

Nanotuburi de carbon monostrat

Nanotuburi de carbon multistrat

Purificarea nanotuburilor de carbon

Purificarea nanotuburilor este un procedeu la fel de important precum si obtinerea acestora. Purificarea se realizeaza prin mai multe modalitati si anume:

1. Oxidare

2. Tratament cu acid

3. Recoacere

4. Tratament ultrasonic

5. Purificare magnetica

6. Microfiltrare

7. Taiere

8. Cromatografie

Utilizari ale nanotuburilor de carbon

Electronice: diode si tranzistore, capacitatoare, stocare date, ecrane plate, emitatori de campuri.

Mecanice: compozite cu o forta ridicata, grinzi, cabluri, materiale multifunctionale, membrane de filtru, echipamente spatiale, scuturi.Senzori, Bio: microscopie: AFM, STM,..; senzori pentru determinarea nanotuburilor: forta, presiune,..; biosenzori; angrenaje moleculare, motoare, elemente automate; baterii: H2, Li,; reactori la nanoscara; biomedicale: chip-uri de laboratoare, DNA, muschi artificiali, inlocuire de oase, ochi bionic,

Curiozitati

Spumele super-compresibile din nanotuburi de carbon

Cercetatorii au descoperit de curand ca, pe langa rezistenta ridicata si greutate redusa, nanotuburile de carbon sunt si deosebit de flexibile, actionand ca arcurile super-compresibile. Studiul realizat de catre o echipa de la Institutul Politehnic Rensselaer deschide drumul catre materiale sub forma de spuma, ce pot asigura rezistenta si flexibilitatea necesara in domenii precum aeronavele.

Pulickel Ajayan si Anyuan Cao, cei doi autori, au aratat ca fasiile din nanotuburi de carbon se comporta ca un strat de arcuri de saltea, flexandu-se si revenind la pozitia initiala sub actiunea unei forte. Dar, spre deosebire de o saltea, care in timp isi pierde elasticitatea, acest material isi pastreaza proprietatile chiar si dupa mii de cicluri de compresiune.

Nanotuburile de carbon prezinta o combinatie exceptionala de rezistenta, flexibilitate si densitate redusa, proprietati ce le fac materiale ideale pentru structuri ce necesita duritate crescuta si greutate redusa", a afirmat Pulickel Ajayan.

In cazul spumelor industriale de pana acum, rezistenta si flexibilitatea sunt doua proprietati opuse (creste una, scade cealalta), dar in cazul nanotuburilor de carbon acest lucru nu se aplica.

Compuse din atomi de carbon aranjati asemanator rolelor de sarma cu ochiuri, nanotuburile fac fata cu succes mediilor chimice extreme, temperaturilor si umiditatii ridicate.

Cutitul din nanotuburi de carbon

Cercetatorii de la NIST si de la Universitatea Colorado au proiectat un cutit din nanotuburi din carbon. Intr-o lucrare prezentata luna aceasta, echipa de cercetatori au aratat un cutit facut la scara nanometrica care ar putea deveni in viitor o unealta pentru biologie, permitand oamenilor de stiinta sa studieze celulele mai precis decat o fac astazi.

De ani de zile cercetatorii s-au chinuit cu cutite din diamant sau sticla, care taie mostre de celule inghetate sub un unghi mare, determinand mostrele sa se indoaie si sa se fisureze.

Deoarece nanotuburile din carbon sunt foarte dure si subtiri in diametru, acestea ar fi materialul ideal pentru taierea de felii subtiri din celule. Cercetatorii ar putea folosi nanocutitul pentru a face imagini 3D a celulelor si tesuturilor pentru tomografia cu electroni, operatie ce necesita mostre mai subtiri decat 300 de nanometri.

Prin manipularea nanotuburilor din carbon in interiorul microscoapelor electronice, cercetatorii au inceput sa poiecteze o serie de ustensile precum nanopensete, bile de rulment si oscilatori la scara nanometrica.

Armura din nanotuburi de carbon

Vi se parea extraordinar ca din acest material se poate realiza un radio? Asta nu e tot! Pe cealalta parte a globului, mai exact la Universitatea din Sidney, Australia, doi cercetatori se gandesc sa foloseasca tot nanotuburile de carbon pentru crearea unei armuri ultra rezistente si usoare.

Momentan se foloseste kevlar-ul, cea mai puternica fibra sintetica. Insa vestele antiglont din kevlar, o data lovite, se deterioreaza, tesatura se strica, si devin ineficiente, trebuind schimbate. Insa o vesta din nanotuburi de carbon ar putea fi lovita de multiple gloante in acelasi loc, fara sa isi piarda integritatea.

S-a observat ca o tesatura de 600 nm grosime, alcatuita din sase straturi de cate 100 nm de nanotuburi de carbon, poate respinge proiectile cu o energie de maxim 320 J. Aceasta este echivalenta unei arme de foc de mana, sau a pustilor si automatelor de mici dimensiuni. Insa armele de asalt si mitralierele ar reusi sa penetreze.

Fulerenele, fascinante in prezent, o provocare pentru viitorCunostintele noastre despre carbon sunt cam tot att de vechi ca si cele despre foc, dar, cu toate acestea, fiecare secol, fiecare deceniu chiar deschid noi perspective asupra acestui, n aparenta, att de banal element. Astfel, n anul 1996 Premiul Nobel n chimie era acordat pentru sinteza n laborator a fulerenelor, care, la prima vedere, ar parea, dupa diamant si grafit, o a treia forma a carbonului. La drept vorbind, fulerenele nu sunt chiar o noutate: existenta lor a fost dovedita n praful interstelar si n unele formatiuni geologice terestre; dar fulerenele au putut fi studiate numai dupa 1990, cnd Kratschmer si Fostiropoulos au gasit calea de a le sintetiza n cantitati rezonabile (grame).

Fulerenele, o a treia forma structural organizata a carbonului?

Hotart, nu, o data ce fulerenele au structuri si proprietati cu totul neobisnuite pentru specii formate exclusiv din atomi de carbon.

Deosebirea de ordin structural este esentiala: diamantul si grafitul au, ambele, stucturi extinse, notiunea de molecula n aceste structuri fiind cu desavrsire exclusa; fulerenele, n schimb, sunt formate din molecule cu existenta discreta, cu forma aproape sferica. De departe cea mai cunoscuta si mai intens studiata este fulerena C60 (cu molecula formata din 60 de atomi de carbon), dar fulerenele C70, C76, C82, C84 - si chiar mai voluminoase - sunt de asemenea cunoscute. Aranjarea atomilor de carbon n aceste molecule este fascinanta n sine, sa luam, drept exemplu, molecula fulerenei C60.

Daca priviti cu atentie, veti observa ca toti atomii de carbon din aceasta dantelarie sunt echivalenti, adica toti au acelasi numar de vecini (3), identic legati, unghiurile dintre legaturile angajate de diferitii atomi fiind si ele identice. Asemanarea cu forma unei mingi de fotbal este izbitoare; att molecula C60, ct si banala minge de fotbal corespund din punct de vedere geometric unui icosaedru trunchiat; acesta provine, formal, prin retezarea vrfurilor unui icosaedru regulat, poliedru cu 20 de fete, toate triunghiuri echilaterale identice; icosaedrul trunchiat va avea 32 de fete, 20 de hexagoane si 12 pentagoane.

Sa trecem nsa n revista cteva deosebiri direct observabile ntre diamant si grafit, pe de o parte, si fulerene, pe de alta parte, raportndu-ne, n cazul fulerenelor, la specia C60.

Cu totii stim, bunaoara, ca diamantul, cu structura tridimensionala extinsa, este cristalin, transparent, stralucitor, dur, izolant din punct de vedere electric; grafitul, cu structura bidimensionala extinsa (n straturi) este un solid negru, care cliveaza, conductor electric; att diamantul, ct si grafitul se topesc (la temperaturi extrem de nalte, peste 3.000oC n cazul diamantului), nefiind afectati de solventi.

Ei bine, la temperatura ambianta C60 este o pulbere galbena, fotosensibila (si schimba culoarea sub actiunea radiatiilor UV medii), care se dizolva n banalul toluen formnd o solutie roz. Sub actiunea radiatiilor laser polimerizeaza, polimerul nemaifiind solubil n toluen. Efectul variatiilor de temperatura este nca si mai spectaculos: prin ncalzire la cteva sute de grade sublimeaza (adica trece direct din stare solida n stare de vapori, n care identitatea moleculara este conservata), distrugerea ansamblurilor moleculare necesitnd temperaturi mai mari de 1.000oC. Prin racirea avansata (la temperaturi mai mici dect 183oC), moleculele C60 se organizeaza ntr-un solid cristalin cu retea cubica.

n forma cristalina, fulerena C60 este un izolator electric, asemenea diamantului. Legaturile dintre moleculele C60 din cristal sunt slabe, iar ncalzirea lenta face ca cristalele sa se dezmembreze partial, cu alte cuvinte sa curga.

Cu adevarat spectaculoase sunt nsa caracteristicile chimice ale fulerenelor, care fac integrarea lor alaturi de diamant si grafit cel putin hazardata. Diamantul si grafitul sunt mai degraba inerte din punct de vedere chimic (reactiile chimice ale carbonului, implicnd cu precadere carbunele amorf, exclud prezervarea de ansambluri ordonate de atomi de carbon). Fulerenele nsa sunt specii reactive, avnd tendinta de a acapara electroni, ceea ce le face sa se combine cu usurinta cu parteneri potentiali donori de electroni, la limita, metale electropozitive (alcaline, alcalino-pamntoase sau chiar lanthanide), conservnd intacte, n urma acestor reactii, nu doar moleculele de fulerene, ci, n unele cazuri, chiar microcristale.

Care este pozitia de atac a fulerenelor n reactiile lor chimice? Sa privim nca o data structura moleculei C60: aceasta minge nu este, fireste, compacta; atomii de carbon interconectati formeaza mai degraba un cmp, o structura poroasa, cu cavitati delimitate de atomi vecini. Conceptual, reactiile chimice ale unor astfel de entitati moleculare cu structura poroasa si, totodata, potential acceptoare de electroni la nivel global, pot evolua n doua moduri: partenerul poate fi legat n exteriorul moleculei, fiind astfel plasat, n ansamblul compusului, ntre moleculele de fulerena sau, dimpotriva, poate fi nglobat n interiorul cmpului molecular.

Prima cale este, din punct de vedere practic, relativ mai simpla. S-au obtinut n acest fel compusi cu structuri spectaculoase, ca cea ilustrata mai jos, si, credeti-ma, pentru un chimist potentialul de fascinatie estetica al unei astfel de structuri nu este cu nimic mai prejos dect, bunaoara, irisii lui Van Gogh sau nuferii lui Monet!

Nu mai putin interesanti sunt compusii fulerenelor cu metale alcaline, n special cei cunoscuti sub numele A3C60, n care unei molecule C60 i corespund trei atomi metalici (n special potasiu sau rubidiu). Interesul pentru acesti compusi depaseste sfera esteticului, ntruct sunt supraconductori la temperaturi cuprinse n intervalul 19-40K, ceea ce, pentru ansamblul supraconductorilor cu schelet organic reprezinta un domeniu de temperaturi deosebit de ridicate, deci de accesibile practic! Proprietatile supraconductoare ale compusilor A3C60 par a-si avea originea n structura lor cristalina dezordonata si, totodata, n interactiuni neobisnuit de puternice ntre electronii de conductie.

Fulerenele cu parteneri inclusi, numite endoedrice - sau metalofulerene daca partenerii sunt atomi metalici - sunt mult mai dificil de sintetizat. Desi fulerena C60 este cea mai comuna, cmpul (interiorul) acesteia este prea putin voluminos, deci majoritatea endofulerenelor sintetizate pna n prezent au cmpuri C82, C84 sau chiar mai nalte. Dificultatile de sinteza vizeaza faptul ca este practic imposibil de a insera partenerul n cmpul sferic deja format, cmpul trebuind sa se nfasoare n jurul partenerului simultan cu formarea lui; n consecinta, separarea endofulerenelor de reziduurile de carbon este un proces laborios si cu randament mic. Dificultatea de a studia endofulerenele nu se limiteaza nsa la problemele ridicate de sinteza. O alta complicatie este aceea ca endofulerenele, n marea lor majoritate, sunt instabile n aer, oxigenul extragnd pur si simplu partenerul din cmpul de fulerena. Doar putine elemente s-au dovedit, pna n prezent, a forma endofulerene stabile, cteva dintre aceste fiind lantanul, itriul, scandiul si unele gaze nobile. Iata de ce studiul endofulerenelor este nca abia la nceput.

Posibile aplicatii De ndata ce existenta fulerenelor a fost dovedita si sinteza lor n laborator a devenit posibila, s-a pus cu acuitate problema posibilelor lor utilizari practice, n forma pura sau n compusi. Fireste, asa cum se ntmpla n zilele noastre cu fiecare material sau proces nou descoperit, primul domeniu de interes a vizat posibilitatea de a furniza sau stoca energie, n pile solare si baterii, sau chiar drept combustibil de racheta. Desi, teoretic, potentialul energetic al fulerenelor este de necontestat, cheltuielile aferente sintezei lor, cel putin cu tehnologia accesibila n prezent, nu justifica economic aceasta directie de utilizare.

Alte aplicatii practice spectaculoase ale fulerenelor pure ar putea avea, drept punct de plecare, unele dintre proprietatile lor neobisnuite; bunaoara, structura lor poroasa, asociata unor dimensiuni de ordinul nanometrilor, a condus la conceptul de nanotuburi de carbon, care deschid posibilitati imense de aplicare n industrie (una dintre aceste fiind ranforsarea polimerilor). Faptul ca fulerenele pure si schimba culoarea la iradiere si-a gasit deja aplicatii n fotolitografie, la obtinerea unor lacuri fotosensibile. Proprietatea lor de a sublima este valorificata n procese de crestere de cristale ca si n depunerea, din vapori de C60, a unor filme subtiri, cu proprietatile diamantului, mult mai netede dect cele obtinute prin solidificarea grafitului de vaporizare. Alte posibilitati, cum ar fi utilizarea fulerenelor ca lubrefianti, urmare a capacitatii cristalelor de a curge n anumite intervale de temperatura, nu dovedesc, cel putin la scara industriala, un potential economic satisfacator, o data ce alti lubrefianti, cu performante similare, au preturi de fabricatie semnificativ mai scazute.

Sperantele se ndrepta nsa cu precadere spre compusii chimici ai fulerenelor. Supraconductivitatea speciilor A3C60 reprezinta una dintre tinte. Altele vizeaza aplicatiile n medicina; s-a dovedit bunaoara ca moleculele de fulerena au capacitatea, n anumite conditii, de a bloca virusul HIV! O alta aplicatie posibila vizeaza nglobarea, n cmpul fulerenelor, de atomi radioactivi trasori; metalofurenelele astfel rezultate, injectate n sistemul circulator, permit investigatiile necesare si, totodata, organismul este mult mai protejat. intele cele mai ambitioase vizeaza nsa conceperea unor fulerene capabile de a ngloba n cmpul lor sau chiar de a lega n exteriorul moleculelor substante farmacologic active; o astfel de pastila ar putea rezolva una dintre problemele curente ale formularii si administrarii farmacologice: eliberarea extrem de lenta, n organism, a principiilor active.

Daca e sa facem o socoteala negustoreasca, aplicatiile practice ale fulerenelor nu si-au gasit nca adevarata dimensiune comerciala, desi asupra lor au trudit adevarati giganti ai cercetarii stiintifice, n cele mai performante si bogate laboratoare ale lumii. Sa nu fim nsa dezabuzati. Se ntmpla extrem de rar ca un nou material sa faca imediat saltul n sfera comerciala; pasii din laborator catre conturi n banca sunt cel mai adesea marunti, uneori sovaielnici, scara de timp cea mai probabila acopera, n majoritatea cazurilor, decenii.

Adevaratul cstig al descoperirii si studiului fulerenelor este mult mai putin prozaic; rezultate att de spectaculoase, chiar unele fara o aplicabilitate practica rational imaginabila (ceea ce nu este cazul fulerenelor!) nasc ntrebari, isca controverse, sfarma norme ndeobste acceptate. Caci, cu fiecare nou material sau proces care dovedeste, n mod indubitabil si reproductibil, propriul lui sistem de anomalii, de abateri de la norma, trebuie sa ne ntrebam ct de valabila, ct de acoperitoare este, la urma urmei, norma?! n lumea cercetarii stiintifice, chiar si un aparent esec este un rezultat, semnele de exclamare sunt cu necesitate urmate de semne de ntrebare, semnele de ntrebare multiplica semnele de exclamare, si tot asa, economistii nu trebuie sa fie ngrijorati, ceva cu adevarat comercializabil tot va iesi pna la urma si mari concerne industriale vor avea cstiguri uriase! Fireste, n tot acest timp, lumea laboratoarelor va fi foarte, foarte ocupata: semne de ntrebare se ivesc mereu.

Ecran cu nanotuburi de carbon

Piata produselor care includ nanotehnologii se extinde cu o viteza ametitoare. Se estimeaza ca n anul 2015 aceasta va atinge 2.600 miliarde de dolari. Iata ca nanotehnologia nu este numai o preocupare a oamenilor de stiinta, ci tinde sa intre n viata noastra de zi cu zi. n continuare vom vorbi despre utilizarea unei minuni nanotehhnologice, cunoscuta sub numele de nanotuburi de carbon. Acestea ne vor ajuta cndva sa construim un ascensor catre cosmos, deoarece rezistenta lor mecanica este incredibila. Tot ele au calitati electrice ce le fac apte sa devina componente ale dispozitivelor electronice de mine.

nceputuri nainte de a merge mai departe sa ne aducem aminte cum functioneaza un tub catodic. O descriere foarte simplificata ar suna cam asa: avem un filament care prin ncalzire emite electroni. Acestia sunt accelerati ntr-un cmp electric si trimisi catre un ecran fluorescent. n momentul n care electronii lovesc acest ecran apare un mic punct luminos. Desigur, nu am spus nimic despre felul n care traiectoria electronilor este deviata, n scopul formarii imaginii, deoarece, pentru cele ce urmeaza nici macar nu este nevoie de o descriere mai amanuntita.

Sa ne ntoarcem acum catre nanotuburile de carbon. Acestea, spuneam noi mai devreme, au proprietati interesante. Una dintre ele le face interesante pentru articolul nostru. Sub actiunea unui cmp electric nanotuburile emit electroni, care sunt accelerati pe toata lungimea lor. Acum, cu siguranta, ntelegeti de ce am descris foarte simplificat functionarea unui tub catodic: acesti electroni, emisi, accelerati si ghidati de catre nanotub, atunci cnd lovesc un ecran fluorescent produc un mic punct luminos. Mai departe, pe hrtie, lucrurile sunt simple. Realizam o matrice din nanotuburi de carbon, asezam deasupra un ecran fluorescent, gasim o cale prin care sa conectam fiecare nanotub la o sursa de tensiune electrica variabila si gata, avem un display! Asa cum se ntmpla adesea, ce este simplu pe hrtie devine complicat atunci cnd doresti sa pui n practica. Japonezul Saito, despre care povesteam la nceputul articolului, a reusit, n 1998, sa realizeze un mic ecran luminos, bazndu-se pe consideratii asemanatoare cu cele aratate mai sus. Acela era doar un nceput. Apoi a nceput o adevarata cursa tehnologica pentru realizarea unor adevarate display-uri, care sa poata fi comercializate la preturi ct mai scazute.

Prezentul Se pare ca, cel putin pentru moment, nvingatorul este firma coreeana Samsung. Aceasta a realizat primul prototip al unui display cu nanotuburi de carbon. Rezultatul este unul firesc, daca avem n vedere ca Samsung a cheltuit n 2003 suma de 2,9 miliarde de dolari numai pentru cercetare-dezvoltare. De fapt, cei de la Samsung sunt constienti de faptul ca nu ar putea realiza singuri noile ecrane. De aceea ei s-au focalizat pe anumite tehnologii specifice, legate mai ales de asamblarea finala a display-urilor. Astfel nanotuburile utilizate sunt cumparate din SUA, de la firma Carbon Nanotechnologies. Un gram de nanotuburi costa n prezent 100 de dolari, iar n urmatorii doi ani pretul va cobor spectaculos la numai 10 dolari/gram. Sa va mai spunem ca din acest gram de nanotuburi se pot fabrica pna la 6 dispaly-uri...

Nanotuburile trebuie fixate pe un suport cu ajutorul unui adeziv special, care sa ndeplineasca anumite conditii, cum ar fi: rezistenta la tractiune, capacitatea de a fi depus n straturi extrem de subtiri si cea de a fixa precis niste obiecte att de mici cum sunt nanotuburile de carbon, coeficient de dilatare controlat etc. Nici acest adeziv nu este produs de Samsung, ci de catre firma DuPont.

Alte elemente-cheie din constructia noilor display-uri au fost dezvoltate, la cererea companiei Samsung, de catre firme din ntreaga lume, ceea ce a permis coreenilor sa si focalizeze atentia asupra lucrurilor esentiale. Sa va dam cteva exemple. Asa cum va imaginati deja, aceste ecrane cu nanotuburi de carbon sunt alcatuite din doua straturi ntre care sunt plasate nanotuburile. Pentru a functiona este necesar ca ntre ele sa fie scos aerul, altfel electronii emisi nu ar mai ajunge niciodata n locul dorit pe ecran. Dar prin extragerea aerului ntreg ansamblul se va deforma sub actiunea presiunii atmosferice, deci este necesar un sistem de rigidizare. Ideea cea mai simpla ar fi sa plasam cteva distantiere ntre cele doua straturi ale display-ului, iar unele dintre acestea ar trebui puse chiar n mijlocul ecranului. Dar asta nseamna ca acolo nu vom avea pixeli pentru imagine! Nimeni nu va accepta un monitor pe care sa vada o multime de puncte negre. Varianta aceasta este inaplicabila. Mai exista o solutie, care, probabil, a fost aleasa de Samsung: alegerea unor materiale foarte rezistente, care sa se deformeze doar n limitele acceptabile sub actiunea presiunii atmosferice. O alta problema este cea legata de dilatari. Pe timpul functionarii ecranul se ncalzeste, deci componentele care l alcatuiesc si vor modifica dimensiunile. De aici ar rezulta, n cel mai bun caz, deformarea imaginii pe parcursul functionarii. n cazul cel mai rau, ecranul nostru s-ar putea distruge. Care ar fi solutia? Trebuie sa cautam materiale care au acelasi coeficient de dilatare. Simplu, nu-i asa? Exact asta a fost si solutia la care a apelat Samsung. Deocamdata nu stim mai multe, deoarece elementele esentiale ale tehnologiei puse la punct de catre Samsung sunt, firesc, secrete.

Acum, dupa ce am trecut n revista cteva dintre problemele care au trebuit sa fie depasite pentru a putea realiza un display cu nanotuburi de carbon, credem ca a venit momentul pentru cteva cifre. Pentru fiecare pixel de imagine este folosit un manunchi alcatuit din 10.000 de nanotuburi de carbon. Tehnologiile actuale ne permit sa grupam un numar att de mare de nanotuburi pe o suprafata extrem de mica. Dar noi nu putem avea controlul asupra orientarii lor, altfel spus nu putem sa le aliniem perfect. O parte se vor orienta astfel nct electronii ce trec prin ele se vor ndrepta n directii nefavorabile, astfel nct nu vor ilumina pixeli. Ce este de facut? Aici este simplu de raspuns. Nu este nimic de facut, pentru ca nu conteaza. Este suficient ca 30-50% dintre nanotuburi sa fie orientate corect, pentru ca pixelul de imagine sa functioneze n parametrii impusi.

Viitorul Sa nu ne imaginam ca numai Samsung are preocupari n gasirea de noi tehnologii pentru fabricarea de display-uri. Pe aceeasi cale merg si japonezii, iar echipa condusa de Saito (cel despre care vorbeam la nceputul acestui articol) are, la rndul ei, rezultate notabile, desi nu a ajuns nca n stadiul la care se afla coreenii. Sa spunem ca japonezii au chiar un proiect national ce are ca obiectiv realizarea de ecrane cu nanotuburi de carbon, caruia i-au fost alocate 2,5 milioane de dolari. Pe aceeasi directie merg si Motorola si alte companii specializate n tehnologii de vrf. Se vor generaliza acest gen de display-uri? Vor ocupa ele un segment important din piata? Desi nanotehnologia se afla ntr-un proces de dezvoltare exponentiala, privitor la subiectul nostru, este greu de facut prognoze. Totul se reduce la probleme de cost. n prezent un display cu plasma de 42 inci se vinde cu 2.500-5.500 dolari, iar cele cu cristale lichide costa ntre 5.500 si 7.000 dolari. Dar costurile ambelor tehnologii au tendinta de a scadea accentuat n urmatorii ani. n 2006, costul de productie pentru un inci de ecran cu plasma va fi de 9 dolari, dar, deoarece costurile legate de investitii sunt mari, la aceasta suma trebuie adaugati alti 7 dolari. Daca noile ecrane vor fi mai ieftine, atunci putem spera ca noua tehnologie se va impune pe piata. De fapt, este vorba de ceva mai mult dect o simpla speranta, deoarece Samsung spera sa poata ajunge repede la un cost de numai 7 dolari pe inci, pentru display-urile bazate pe nanotuburi de carbon.

Dar amenintarea nu vine numai de la ecranele cu plasma sau de la cele cu cristale lichide. Vechea tehnologie a tuburilor catodice nu si-a spus ultimul cuvnt. n luna iulie o filiala a Samsung a anuntat ca va ncepe comercializarea unui ecran de 32 de inci, care va avea grosimea de 14 inci (35,56 cm), adica jumatate din cea a unui tub catodic clasic. Costul unui asemenea tub este cu 30% mai mic dect cel al ecranelor cu plasma sau cristale lichide, oferind, n acelasi timp, imagini de o calitate superioara.

Iata de ce este greu de prognozat viitorul ecranelor cu nanotuburi de carbon. Suntem convinsi nsa ca viitorul, indiferent de ce va impune piata, ne va aduce n case ecrane mai ieftine, cu consumuri de electricitate mai mici si cu o calitate a imaginii la care astazi nu putem dect sa visam.

Intel se joaca cu nanotuburile de carbon

Recent, nanotuburile de carbon au inceput sa atraga tot mai mult atentia asupra lor, ca un inlocuitor, sau o adaugare, la materialele semiconductoare normale. Ce sunt aceste si ce fac? Nanotuburile de carbon sunt atomi de carbon care formeaza o molecula de forma tubulara, si care au cateva proprietati interesante, dintre care doua sunt relevante pentru producatorii de cipuri. Exista doua forme ale tubului, una care este un bun conductor balistic, cealalta un semiconductor, aceste diferentiidu-se intre ele doar prin chiralitate - proprietate a structurii moleculei care nu se poate suprapune peste imaginea ei in oglinda. In natura, acestea formeaza aproximativ doua treimi semiconductori, o treime conductori. Intel incearca sa determine cum sa le faca sa imbrace in proportie de 100% doar una dintre forme si cum sa le pozitioneze intr-un cip. Chiralitatea poate fi puternic influentata de catalizatorii utilizati pentru formarea tuburilor, astfel sa se creaze o forma sau alta. Pentru un cip cu un miliard de tranzistori, trebuie imbunatatita rata de eroare la o singura molecula gresita din cateva milioane, una in plus ducand la stricarea cipului. Trecerea de la 33% la 0.00000000001% nu este deloc usoara, pierderea unui singur bit insemnand parti moarte. Oadata rezolvata aceasta problema, apare intrebarea ce vom face cu aceste lucruri. Pot fi utilizate in forma semiconductor pentru rolurile traditionale de semiconductori, sau pot fi utilizate in forma conductoare pentru interconexiuni.Armura pentru soldaii Robocop"

Rzboinicul bionic este deja un concept accesibil, care a fost popularizat de filmele SF. Totui, ceea ce i-a propus armata american e cat se poate de real. Conform proiectului Robocop", pan cel mai tarziu n anul 2020, toi soldaii vor fi mbrcai n armuri nanometrice", realizate din materiale ce conin fibre din nanotuburi. Noile echipamente i vor apra de orice glon i de efectele devastatoare ale exploziilor. Pe corpul soldatului se vor afla peste o mie de senzori nanometrici, care vor sesiza n timp util apropierea unui glon sau a unui rapnel, iar apoi vor comanda" costumului s se ntreasc" n zona probabil de impact.

Aceast tehnologie implic faptul c fiecare centimetru ptrat de material va conine senzori i mecanisme de ntrire", prin repoziionarea nanotuburilor. Uniformele duale, care vor putea fi alternativ flexibile ca orice panz sau mai rezistente decat kevlarul, vor putea trece dintr-o stare n alta i la comanda verbal a purttorului. i asta nu e tot. Acelai material va putea imita culorile mediului atat de bine ncat, n cateva fraciuni de secund, soldatul va deveni aproape invizibil de la distan.

Casca protectoare a capului va fi chiar mai rezistent decat hainele i, n plus, va fi dotat cu sisteme de extindere a acuitii vizuale i auditive, plus un translator automat al cuvintelor, rostite de militar n limba englez, n orice limb vorbit pe Terra. Dac adugm sistemele de night-vision, cu infraroii, e limpede c vom avea de-a face cu un veritabil robot miniatural. Toat aparatura va fi realizat cu ajutorul nanotehnologiei, pentru ca, n ciuda complexitii tehnice, casca s rman uoar i confortabil.

ARME

Mitraliere cu patru evi i sistem de ghidare prin laser, realizate din nanotuburi, care folosesc muniie de mai multe tipuri

CAMUFLAJ

Materialul din nanofibre al uniforme se va colora precum mediul ambiant, iar soldatul va deveni invizibil de la distane mari.

SUPRA-OAMENI

Exoscheletul pe care este construit costumul are articulaii pneumatice care vor accelera mersul militarului i i vor permite acestuia s ridice i s transporte cu uurin greuti foarte mari, muchii suportand doar 10% din efortul necesar.

CASC

Dotat cu vedere stereoscopic i night-vision, casca este capabil s proiecteze informaii i scheme pe interiorul vizorului. Acesta nu poate fi penetrat de gloane.

HAINE INTELIGENTE

Hainele sunt prevzute cu senzori care estimeaz zona unde va lovi glonul i apoi, cu ajutorul unui mecanism special, reorienteaz nanotuburile, devenind mai rezistente decat Kevlarul n locul vizat.

Haine inteligente pentru oricine

Nanotuburile pot fi incluse n esturile obinuite. Singura problem e c, o vreme, vor costa cam mult. Deja exist materiale realizate cu nanotuburi, care cost 10.000 de dolari metrul. Este vorba de esturi de mtase acoperite cu nanofibre ce conin aur, care arat exact ca o estur fcut din fir de aur, dar are toate calitile mtsii. i fibra de bumbac poate fi acoperit cu nanotuburi din argint, prin simpla atracie dintre sarcinile pozitive ale bumbacului i ionii negativi de argint.

De ce esturi cu argint? Pentru c acest metal are reale caliti antibacteriene i antivirotice, fiind capabil s curee inclusiv aerul care trece printr-o astfel de estur. Prezena nanotuburilor de argint nu va permite murdrirea materialului, pentru c de el nu se va putea aga" nicio celul moart de piele, niciun fir de praf, nicio bacterie i nici mcar un virus.

De pete nici nu va mai fi vorba! Cei care au realizat acest material spun c el nu trebuie neaprat s aib aparen metalic, aspectul fiind dual, prin poziionarea diferit a fibrelor din nanotuburi. Toate casele vor avea n curand perdele cu nanotuburi de argint, care vor ioniza aerul i vor reduce poluarea pan aproape de zero.

Cum sa micsorezi un nanotub din carbon

Un grup de cercetatori a gasit o modalitate prin care sa controleze diametrul unui nanotub din carbon pana la aproape 0 nanometri. Aceasta abilitate folositoare ar putea face nanotuburile din carbon mai usor de incorporat in noile tehnologii. Proprietatile electrice si fizice exceptionale ale nanotuburilor din carbon de exemplu, acestea sunt conductori foarte buni si rezistenti le-au facut sa devina baza multor dispozitive nanometrice, precum senzorii si tranzistorii. Insa aceste proprietati depind in mare masura de marimea nanotuburilor iar metodele de a le controla precis marimea nu sunt de incredere.

Cercetatorii au inceput cu un nanotub cu 4 pereti. Au aplicat apoi un curent de o anumita intensitate unui nanotub, ducand la ruperea electrica a peretilor exteriori si la indepartarea lor. Tubul ramas a fost bombardat cu un fascicul de electroni care a indepartat atomii de carbon, creand vacante si alte defecte in structura sa atomica. In acelasi timp, cercetatorii au transmis un curent prin nanotub. Acesta la incalzit pana cand a remediat vacantele si defectele remodelandu-se spontan intr-un tub mai subtire, fara defecte. Prin repetarea acestui proces nanotubul a putut fi micsorat in cateva minute. In concluzie, cercetatorii au descoperit ca diametrul nanotubului este direct proportional cu conductanta nanotubului cu mai multi pereti.

Adio cipuri de siliciu, triasc nanotuburile de carbon!

Computerele viitorului se vor baza pe o nou tehnologie. Experii estimeaz c zilele cipului de siliciu sunt numerate i c acesta va fi utilizat n industrie doar civa ani de aum ncolo. El va fi nlocuit de nanotuburile de carbon ns aranjarea lor pe abloanele circuitelor nu este deloc uoar. Acestea sunt doar cateva din temele care se discut zilele acestea la Londra n cadrul unei reuniuni de specialitate organizat de Institutul de Fizic.

Nanotuburile de carbon vor nlocui cipurile de siliciu. n 4 sau cel mult 10 ani dup cum estimeaz specialitii.

Nanotuburile au fost descoperite n urm cu 17 ani. Sunt nite tuburi din carbon pur de o grosime de numai civa nanometri, cam de grosimea unei molecule i de mii de de ori mai subiri dect un fir de pr. Pentru c au proprietatea de a fi bune conductoare de electricitate au fost propuse pentru realizarea legturilor din circuitele electronice. Unele nanotuburi se comport ca semiconductori aa cum este cazul siliciului; altele transport electricitatea ca i cablurile de metal.

Dificultatea problemei const n aranjarea nanotuburilor n abloanele circuitelor. O alt chestiune care macin creierele cercettorilor este faptul c de cele mai multe ori nanotuburile sunt formate dintr-o mulime de alte tuburi care sunt semiconductoare dar i metalice, ceea ce ngreuneaz folosirea lor la crearea componentelor electronice. Cum proprietile electrice depind de aranjamentul atomilor de carbon n nanotub, lucrul devine greu de fcut doar pentru un singur tub.

Cercettorii britanici de la Universitatea din Leeds au dezvoltat o metod prin care afl care este structura nanotubului i de aici proprietile sale electrice. Tehnica permite astfel poziionarea corespunztoare pe o suprafa. Ideea lor este de a crete nanotuburile pe o gril de ceramic; tuburile care se formeaz ntre orificii sunt examinate la microscop de unde deduc structura lor atomic. Dup aceea, iau tubul cu un fel de penset iil poziioneaz pe suprafaa dorit.

Inginerii au reusit sa controleze nanotuburile din carbon

Nanotuburile din carbon molecule cilindirice de carbon de 50.000 de ori mai subtiri decat un fir de par au proprietati ce le fac folositoare pentru nanotehnologie, electronica, optica si ranforsarea materialelor composite. Cu o structura intern ace rivalizeaza cu cea a diamantului, nanotuburile din carbon sunt extraordinar de rezistente si pot fi foarte eficiente pe post de conductori.

Problema o constituie lucrul cu acestea. Nu exista un mod de incredere pentru a le aranja untr-un circuit, in mare parte pentru ca cresterea lor poate avea ca rezultat o dezordine asemanatoare unui castron cu spaghete. Cercetatorii au atasat peretilor laterali a acestor mici tuburi molecule chimice ce aau grija ca tuburile sa poate fi asamblate si manipulate. Dar aceste legaturi moleculare le schimba structura si le distrug conductivitatea. Acum, Young-Su Lee, inginer de stiinta si ingineria materialelor, si Nicola Marzari, professor asociat la acelasri department, au identificat o clasa de molecule chimice ce pastreaza proprietatile metalice a nanotuburilor din carbon si aproape perfecta lor capacitate de conductivitate.

Folosind aceste molecule pentru manipulare, Marzari si Lee au spus ca pot trece de probleme ce apar la fabricatie si pastreaza proprietatile nanotuburilor pentru o serie de aplicatii precum detectori, senzori sau componente la optoelectronice. Marzari si Lee au folosit legile fundamentale ale mecanicii cuantice pentru a simula proprietatile materialului care sunt imposibil sa fie masurate, precum lava topita din centrul Pamantului sau miscarea atomilor la reactiile chimice rapide. Apoi au rulat aceste simulari pe mai multe calculatoare interconectate si au foosit aceste rezultate pentru a optimiza si a proiecta materiale noi precum electrozi sau celule de combustibil si polimeri ce se contracta si se destind la fel ca muschii omului.

Cu ajutorul unui algoritm puternic creat de Lee, teoreticienii s-au concentrate pe rezolvarea unor probleme legate de lucrul cu nanotuburile din carbon.

Nanotuburile - soluia viitorului n domeniile tiinei

Nanotuburile sunt considerate soluia viitorului n aproape toate domeniile tiinei. n cercetarea medical i n biologia molecular, nu putea fi ns folosite, pentru c erau periculoase pentru esuturile vii. O echip de cercettori americani a rezolvat acum aceast problem. Datorit proprietilor lor, cum sunt rezistena i foarte buna conductivitate electric, sunt vzute drept soluia viitorului n numeroase domenii ale tiinei contemporane, de la electronica molecular la aviaie, unde cercettorii sper s poat obine din nanotuburi materiale foarte uoare i deosebit de rezistente.

Nanotuburile au atras i cercettorii din domeniul biologiei moleculare i al medicinei. i asta pentru c exista sperana de a utiliza nanotuburile drept senzori moleculari care pot detecta enzimele din interiorul celulelor vii, precum i la dezvoltarea unor noi tratamente medicale mpotriva unor boli acum incurabile, cum este cancerul.

Exista ns o problem major. Nimeni nu reuise s descopere de ce nanotuburile de carbon erau toxice, ducnd la moartea celulelor cu care intrau n contact.

Cercettorii de la Universitatea din Berkeley, California, au anunat acum rezolvarea acestui impediment. Ei au creat un nveli special, alctuit din polimeri sintetici, care seamn cu moleculele existente n mod natural pe suprafaa extern a celulelor corpului uman. Au acoperit apoi nanotuburile de carbon cu acest nveli. Rezultatul a fost spectaculos. i asta pentru c celulele pe care au fost experimentate nanotuburile cu noul lor nveli nu au mai avut de suferit. Iar stratul protector are i capacitatea de a ataa nanotuburile de suprafaa celulelor. Autorii inveniei spun c, n viitor, vor ncerca s obin i alte nveliuri speciale, care ar putea s ataeze nanotuburile doar de anumite celule, cum sunt celulele canceroase.

Exist ns i specialiti care spun c, n ciuda noului nveli care le face acceptate, nanotuburile de carbon vor fi toxice pentru organism. i asta pentru c nu pot fi eliminate n mod natural de ctre rinichi sau ficat. i, cum nanotuburile nu sunt biodegradabile, ar putea deveni periculoase pentru sntatea unor poteniali pacieni.

Cercettorii de la Berkeley sunt ns optimiti. Ei spun c lucreaz n acest moment la descoperirea unei modaliti prin care organismul uman s elimine nanotuburile n mod natural dup cteva luni

Bibliografie:http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/05/060518_nanotuburile.shtmWondrous%20World%20of%20Carbon%20Nanotubes_Final

Dekker Encyclopedia of Nanoscience and Nanotechnology - C. Contescu, K. Putyera (Marcel Dekker, 2004) WW

An Overview Of Recent Developments In Nanotechnologyhttp://www.magazinstiintific.ro/Stiinta:TEHNOLOGIE/Cum-sa-micsorezi-un-nanotub-din-carbon_2646.htmlhttp://news.softpedia.com/news/Spumele-super-compresibile-din-nanotuburi-de-carbon-ro-13414.shtmlhttp://stiri.acasa.ro/articole/stiinta/cutitul-din-nanotuburi-de-carbonhttp://www.arenait.net/2007/11/12/armura-tot-din-nanotuburi-de-carbon/http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=241http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=132http://www.ecumparaturi.ro/73/Intel_se_joaca_cu_nanotuburile_de_cabon.phphttp://www.magazinstiintific.ro/Stiinta:TEHNOLOGIE/Inginerii-au-reusit-sa-controleze-nanotuburile-din-carbon_2505.html

PAGE 1