Napoleon Bonaparte

Originea si formarea

Napoleon Bonaparte a fost unul dintre cei mai mari comandanti militari si un mare asumator de riscuri; un geniu dependent al muncii si un planificator nerabdator pe termen scurt; un cinic vicios care si-a iertat cei mai apropiati tradatori; un misogin care putea sa seduca pana si barbatii; Napoleon Bonaparte a fost toate acestea, chiar si mai multe. De doua ori imparat al Frantei a care, prin incercarile lui militare si prin personalitatea lui aparte, a dominat Europa in persoana timp de 10 ani si ca mod de gandire, timp de 100 de ani.

De asemenea, el mai era cunoscut, neoficial, ca si Le petit caporal (Micul Caporal) [nume bazat pe statura scunda a acestuia], dar si ca The Corsican (Corsicanul) [dupa locul unde s-a nascut].

Napoleon s-a nascut in Ajaccio, Corsica, in data de 15 August 1769, fiu al lui Carlo Buonaparte, un avocat si oportunist politic, si sotia lui, Marie-Letizia. Familia Buonaparte era o familie bogata, facand parte din nobilimea Corsicana, insa, comparati cu marile aristocratii ale Frantei, neamul lui Napoleon era sarac si boieros. O combinatie intre pozitia sociala a lui Carlo, adulterul Letiziei cu Contele de Marbeuf (Guvernator militar Corsican), dar si abilitatile lui Napoleon, ii permit acestuia sa intre la Academia Militara de la Brienne in 1779. S-a mutat la Scoala Roiala Militara din Paris in 1784 si a absolvit un an mai tarziua ca Locotenent secund in artilerie. Ambitionat de moartea tatalui sau, viitorul imparat a terminat intr-un singur an, un curs care, de obicei, dura 3.

In ciuda faptului ca a fost distribuit pe continent, Napoleon a reusit sa isi majoritatea urmatorilor 8 ani in Corsica, multumita scrisorilor lui agresive si incalcarii regulilor, dar si a efectelor Revolutiei Franceze si a norocului pur. Acolo, el a jucat un rol activ in problemele politice si militare, initial ajutandu-l pe rebelul corsican Pasquale Paoli, un fost patron al lui Carlo Buonaparte. Promotia militara a urmat, de asemenea, dar Napoleon s-a intors impotriva lui Pasquale, iar cand razboiul civil a izbucnit in 1793, familia Buonaparte a plecat in Franta. Acolo, au adoptat varianta frantuzeasca a numelui, Bonaparte. Istoricii, folosesc adesea afacerea lui Corsicana drept microcosmul carierei lui Napoleon.

Napoleon in timpul revolutiei franceze (1789-1799)

Revolutia franceza a decimat clasa ofiterilor republicii, favorizand astfel indivizii, care acum puteau sa obtina o promotie rapida, insa, norocul lui Napoleon crestea si cadea cu fiecare lider care venea si pleca de la conducere. In decembrie 1793, Bonaparte era eroul din Toulon, un general si favoritul lui Augustin Robespiere, insa la putin timp dupa, roata revolutiei s-a intors, iar Napoleon a fost arestat pentru tradare. Flexibilitatea politica extraordinara a lui l-a salvat, iar conducerea lui Vicomote Paul de Barras, care urma sa debian unul dintre cei trei dictatori ai Frantei, a urmat.

Napoleon a devenit erou din nou in 1792, aparand guvernul de fortele anti revolutionare suparate, iar Barras l-a rasplatit pe Napoleon promovandu-l in rangul de Comandant de Interne, pozitie cu acces in inima politicii Franceze. Bonaparte a devenit rapid una dintre cele mai respectate autoritati militare a tarii, spunandu-si mereu opiniile, si a luat-o pe Josephine de Beauharnais de sotie. Criticii au considerat aceasta pereche ca fiind una ciudata.

In 1796, Franta ataca Austria. Napoleon a primit postul de comandant al Armatei Italiei, postul pe care si l-a dorit, unde a transformat o armata tanara, infometata si nemultumita, intr-o forta care castiga lupta dupa lupta impotriva Austriecilor, teoretic mai puternici. In afara de batalia de la Arcole, unde Napoleon a fost mai degraba norocos decat inteligent, campania lui in Italia a fost de-a dreptul legendara. Napoleon s-a intors in Franta in 1797 ca steaua ce mai stralucitoare stea a natiunii franceze, care a scapat pe deplin de nevoia de a avea un conducator. Napoleon a fost mereu un bun auto-publicist si si-a mentinut imaginea de independent politic, partial datorita multimii de redactii pe care le detinea.

In 1798, Napoleon paraseste Franta pentru o campanie in Egipt si Siria, impins de dorinta lui de victorii proaspete. Franta trebuia sa ameninte imperiul Englez pentru a putea desface rutele de comert spre India, iar Directoratul se ingrijoreaza ca faimosul lor general ar putea acapara putere. Campania in Egipt a fost un esec militar(desi a avut un impact cultural mare) si o schimbare in guvernul Frantei l-au facut pe Bonaparte sa-si lase unii ar spune sa abandoneze armata si sa se intoarca in August 1799. La putin timp dupa, a luat parte la lovitura de stat de pe 18 Octombrie (18 Brumaire), ajungand astfel membru al Consulatului, noul triumvirat de la conducerea Frantei.

Napoleon: geniu militar

Campania militara sustinuta de Generalul Napoleon Bonaparte in Italia 1796-1797 a ajutat la sfarsirea Razboaielor Revolutionare Fraceze in favoarea Frantei. Insa, aceasta a fost mai importanta pentru ce a insemnat pentru Napoleon: de la comandant francez printre multi altii, sirul lui de victorii l-a stabilit ca unul dintre cele mai stralucite talente militare a Frantei si a Europei si a dezvaluit un om capabil sa exploateze victoriile pentru propriile scopuri politice. Napoleon s-a aratat, nu doar ca un mare lider pe campul de batalie, dar ca si un chibzuit exploator al propagandei, voitor sa faca propriile tratate de pace pentru propriul beneficiu.

Napoleon a primit comanda Armatei Italiei in martie 1796, la doua zile dupa ce s-a casatorit cu Josephine. Pe drumul spre noua lui baza Nice el a schimbat scrierea numelui sau din Buonaparte in Bonaparte. Principalul scop al Frantei nu era Italia, ci Germania, insa, este posibil ca Directoratul sa il fi trimis pe Napoleon aici doar ca sa nu poate cauza probleme.

Din moment ce armata era prost-organizata si cu moralul la pamant, ideea ca tanarul Napoleon sa invinga o forta de veterani este exagerata. Ei voiau victorie, iar multora li s-a parut ca Napoleon este exact ceea ce ei aveau nevoie, asa ca el a fost binevenit. Totusi, armata de 40,000 de soldati era cu siguranta slab echipata, infometata, deziluzionata si in curs de destramare, insa ea era compusa din soldati experimentati care aveau nevoie doar de indrumarea si resursele potrivite. Napoleon avea sa arate mai tarziu ce schimbari a adus armatei, cum a transformat-o, si chiar daca a exagerat punandu-se pe sine intr-o lumina buna (ca intotdeauna), el a oferit soldatilor exact ce aveau nevoie. Printre tacticile lui viclene se numara si promisiunea platii in aur capturat, lucru ce i-a motivat pe acestia. Mai tarziu a muncit din greu sa aduca resursele necesare, sa gaseasca tradatorii si s-a aratat pe sine tuturor oamenilor lui pentru a-i impresiona cu determinarea lui.