narcis si gura de aur - herman hesse - part 1

8/7/2019 Narcis Si Gura de Aur - Herman Hesse - part 1

http://slidepdf.com/reader/full/narcis-si-gura-de-aur-herman-hesse-part-1 1/42



fraii numeroi al cror roi împînzea dormitoarele, bisericile i slile de clas, se aflau doi, pe care toi îi tiau i îi priveau cu respect. Se afla abatele Daniel, btrînul, i elevul Narcis, tînrul, care abia îi începuse noviciatul, dar care, din pricina darurilor sale deosebite i împotriva tuturor obiceiurilorvechi, era folosit înc de pe acuma ca dascl, îndeosebi de elin. Acetia doi, abatele i novicele, aveautrecere, erau luai în seam i trezeau curiozitate, erau admirai i invidiai i, de asemenea, bîrfii întain.Cei mai muli îl iubeau pe abate, el nu avea dumani, era plin de buntate, de simplitate, de smerenie.Doar învaii mînstirii amestecau în dragostea lor o not de condescenden, cci abatele Danielputea fi un sfînt, dar un crturar nu era nicidecum. îi era proprie acea simplitate care e însi înelepciunea, dar latineasca lui era modest, iar elina n-o cunotea defel.Acei, puini, care ocazional mai zîmbeau pe seama simplitii abatelui, erau îns cu atît mai vrjii deNarcis, copilul-minune, frumosul adolescent cu elina lui elegant, cu purtarea sa impecabil decavalereasc, privirea linitit i ptrunztoare, de cugettor, i cu buzele subiri, frumos i severdesenate. Era îndrgit de crturari pentru c stpînea minunat elina; era iubit de toi ceilali, ba uniierau chiar de-a dreptul fermecai de nobleea i de fineea sa. Erau i unii care îi luau în nume de rufaptul c era atît de tcut i de stpînit i avea asemenea maniere de curtean.Abatele i novicele îi purtau fiecare în felul su destinul ales, dominînd în felul su i suferind în felul

su. Fiecare dintre cei doi se simea mai înrudit cu cellalt, mai atras de el decît de tot restul poporuluidin mînstire : totui nu gseau calea unul spre altul, nu se puteau înclzi, unul alturi de cellalt.Abatele îl trata pe tînr cu cea mai mare atenie, cu cea mai mare consideraie, îi purta de grij ca unuifrate rar, ginga, poate pretimpuriu pîrguit, poate primejduit. Tînrul primea fiece porunc, fiece sfat,fiece laud a abatelui cu o inut desvîrit, nu-l contrazicea vreodat, nu era nicicînd suprat i dac judecata abatelui despre el era dreapt i singurul lui viciu era trufia, atunci tia s ascund minunatacest viciu. Nu se putea spune nimic împotriva lui, era desvîrit, era superior tuturora. Numai c înafar de crturari, puini îi deveneau într-adevr prieteni, cci nobleea sa îl împrejmuia ca un suflu deaer îngheat.Narcis, îi zise abatele dup o confesiune, m recunosc vinovat de o judecat asprpe seama ta.Adeseori te-am socotit trufa i poate c astfel te-am nedreptit. Eti foarte singur, tinere frate, eti

singuratic, ai admiratori, dar nu prieteni. Tare a fi vrut s am pricin a te dojeni din cînd în cînd, darnu am pricin. Tare a fi vrut s fii cîteodat necuviincios, cum sînt îndeobte oamenii tineri, de vîrstata. Tu îns nu eti niciodat necuviincios. Uneori sînt îngrijorat din cauza ta, Narcis.Tînrul îi ridic ochii întunecoi spre btrîn. Din suflet a dori s nu v pricinuiesc griji, milostive printe. Se prea poate s fiu trufa, milostiveprinte. V rog s m pedepsii pentru asta. Eu însumi simt cîteodat dorina de a m pedepsi. Trimitei-m într-o sihstrie, printe, sau punei-m la treburi grosolane.Pentru amîndou eti prea tînr, iubite frate, zise abatele. în afar de asta eti în mod deosebit dotatpentru limbi strine i pentru gîndire, fiule; ar fi o risip a acestor daruri de la Dumnezeu, dac te-apune la treburi inferioare. Probabil c vei deveni dascl i crturar. Nu este asta i dorina ta ?Iertai-m, printe, dar dorinele mele nu-mi sînt înc atît de limpezi. tiinele m vor îneînta întotdeauna, cci cum ar putea altminteri ? Dar nu cred c tiinele vor fisingurameapreocupare.

i-apoi,nuîntotdeauna dorinele hotrsc soarta i menirea unui om, ci altceva, ceva predestinat.Abatele lu aminte i deveni serios. Totui, pe chipul su btrîn struia un zîmbet, cînd rspunse :In msura în care am ajuns s cunosc oamenii, cu toii sîntem puin înclinai,mai ales în tineree,s confundm providena cu dorinele noastre. Dar cum tu crezi c-i cunoti dinainte chemarea spune-mi un cuvînt în privina aceasta. Pentru ce crezi c eti chemat ?Narcis îi închise pe jumtate ochii întunecoi, îneît disprur sub genele lungi, negre. Tcu.Vorbete, fiule, îl îndemn abatele dup o lung ateptare. Cu voce înceat i ochii plecai Narcis, începu s vorbeasc.



Mi se pare a ti, milostive printe, c înainte de toate sînt chematctre viaa monahal.Voideveni clugr, aa cred, voi deveni preot, subprior i poate abate. Nu cred acest lucru pentru c-ldoresc. Dorina mea nu intete funcii. Dar ele îmi vor fi impuse. Tcur amîndoi, vreme îndelungat.De ce nutreti aceast credin ? întreb, ovind, btrînul. Ce însuire a ta, în afar de crturrie,ar fi cea care se exprim în aceast credin ?Este acea însuire, zise Narcis încet, care m înzestreaz cu un sim pentru firea i chemareaoamenilor, nu numai pentru ale mele proprii, ci i pentru ale celorlali. Aceast însuire m silete s-islujesc pe ceilali do-minîndu-i. Dac nu m-a fi nscut pentru viaa monahal, a fi fost nevoit sdevin judector sau om de stat.S-ar putea, încuviin abatele, dînd din cap. i-ai încercat asupra unor exemple aptitudinea de arecunoate oamenii i destinul lor ? Am încercat-o.Eti gata s-mi dai o pild ? Sînt gata.Bine. Cum nu a vrea s ptrund în tainele frailor notri, fr tirea lor, poate ai vrea s-mi spui cecrezi c tii despre mine, abatele tu Daniel.Narcis îi ridic pleoapele i se uit în ochii abatelui.

Este porunca voastr, milostive printe ? Porunca mea. Imi vine greu s vorbesc, printe.i mie-mi vine greu s te silesc s vorbeti, tinere frate. i totui, o fac. Vorbete !Narcis îi plec fruntea i zise, optind :tiu prea puin despre dumneavoastr, cinstite printe. tiu c sîntei un slujitor al lui Dumnezeu,cruia i-ar fi mai drag s vegheze caprele sau s trag clopoelul într-o sihstrie i s ascultespovedaniile ranilor decît s conduc o mare mînstire. tiu c nutrii o deosebit dragoste fa deSfînta Maic a Domnului i c ei v rugai cel mai des. Uneori v rugai ca elina i celelalte tiine'carese cultiv în aceast mînstire s nu devin sminteal i primejdie pentru sufletele celor dai în pazavoastr. Uneori v rugai ca s nu v pierdei rbdarea fa de subpriorul Gregor. Uneori v rugai

pentru un sfîrit blînd. i vei fi, cred eu, ascultat i vei avea un sfîrit blînd.Se ls tcere în micul vorbitor al abatelui. în cele din urm, btrînul glsui:Eti un vistor i ai viziuni, zise cu bunvoin venerabilul domn. Dar i viziunile cucernice oriprietenoase pot amgi; nu te încrede în ele, cum nici eu nu m încred. Poi vedea, frate vistor, ce gîndnutresc în inima mea, în privina aceasta ?Pot vedea c gîndii cu mult prietenie la lucrul acesta. Iat ce gîndii: Acest tînr ucenic estepuin primejduit, are viziuni, poate c a meditat prea mult. A putea, s-i impun o peniten, nu-i vastrica. Dar penitena pe care i-o voi impune lui, o voi lua totodat asupr-mi." Asta e ceea ce gîndiichiar acuma. Abatele se ridic. Zîmbind, îi fcu semn novicelui s plece.Ei bine, zise el. Nu-i lua viziunile prea în serios, tinere frate; Dumnezeu cere de la noi multealtele, în afar de viziuni. S presupunem c ai mgulit un om btrîn fgduindu-i o moarte uoar. Spresupunem c btrînul a avut plcere, vreme de o clip, ascultînd aceast fgduin. Acum îns

ajunge. S recii un rozariu, mîine dup slujba din zori, s-l rosteti cu umilin i druire i nu din vîrfulbuzelor; i eu voi face la fel. Du-te acum, Narcis, am vorbit destul!Altdat, abatele Daniel a avut de aplanat un conflict între cel mai tînr dintre prinii dascli iNarcis, care nu puteau cdea de acord asupra unui punct din planul de învmînt: Narcis insista, cumare zel, pentru introducerea unor anumite schimbri în felul de a preda, tiind s le justifice cumotive întemeiate; pater Lorenz, în schimb, dintr-un soi de gelozie, nu voia s accepte i dup fiecarenou convorbire urmau zile de tcere suprat i îmbufnare, pîn ce Narcis, îndemnat de sentimentul



c are dreptate, deschidea iari discuia. Pîn la urm, pater Lorenz zise, întrucîtva jignit: Ei bine,Narcis, s curmm cearta. Doar tii c hotrîrea atîrn de mine, i nu de tine, cci nu eti colegul, ciajutorul meu i trebuie s-mi dai ascultare. Dar cum pricina pare s aib pentru tine atîta importan iareu îi sînt într-adevr superior în funcie i putere, dar nu în cunotine i daruri, nu vreau s hotrsc eu însumi, ci vom supune disputa printelui nostru abate i-l vom lsa s hotrasc el.Astfel i procedar pîn la urm, iar abatele Daniel ascult cu rbdare i bunvoin cearta celor doicrturari cu vederi deosebite în ceea ce privete predarea gramaticii. Dup ce amîndoi îi expuser i îi argumentar temeinic prerile, btrînul se uit la ei înveselit, cltin puin capul crunt i vorbi:Fraii mei dragi, nici unul, nici altul nu credei, firete, c eu m-a pricepe la lucrurile acestea la felde bine ca voi. E ludabil din partea lui Narcis c ine atît de mult la coal i c nzuiete a îmbuntiprogramul de învtur. Dac îns superiorul su este de alt prere, atunci Narcis trebuie s tac is-i dea ascultare, cci toate îmbuntirile aduse colii n-ar putea cumpni atît, îneît ordinea iascultarea s se tulbure în casa aceasta, din pricina lor. îl dojenesc pe Narcis c n-a tiut s cedeze. ivou, amîndurora, tineri crturari, v doresc s nu ducei niciodat lips de superiori mai proti ca voi;nimic nu-i mai de folos împotriva trufiei!Cu aceast glum blajin îi trimise la ale lor. Dar în zilele urmtoare nu uit s urmreasc din priviridac între cei doi dascli s-a restabilit buna înelegere.

i iat c se întîmpl s apar o fa nou în mînstirea în care veneau i plecau atîia, i aceast noufa nu era dintre cele ce trec neobservate i sînt repede date uitrii. Era un tînr care, anunat de tatlsu cu mult înainte, sosi într-o zi de primvar, ca s învee la coala mînstirii. îi legar caii decastan, tînrul i tatl su i, de sub bolt, fratele portar le iei în întîmpinare.Biatul îi ridic privirea spre copacul, înc pleuv din iarn.Un astfel de copac, zise el, n-am mai vzut pîn acum. Un copac frumos i ciudat. A vrea s tiucum se numete.Tatl, un domn mai în vîrst, cu faa brzdat de griji i parc de neptruns, nu lu în seam cuvinteletînrului. Portarul în schimb, cruia biatul îi plcuse numaidecît, îi ddu lmurirea. Tînrul mulumifrumos, îi întinse mîna i-i zise:Mi se spune Gur-de-Aur i urmeaz s înv aici, la coal.

Brbatul îi zîmbi cu prietenie dup care o lu înaintea noilor venii, condueîndu-i prin portal, apoi însus, pe scrile largi, de piatr, i Gur-de-Aur pi în mînstire fr team, cu sentimentul c înlocurile acestea a i întîlnit dou fiine crora le putea fi prieten: copacul i fratele portar.Noii venii fur primii mai întîi de printele director al colii, iar spre sear de însui abatele. Defiecare dat, tatl, funcionar imperial, îl prezent pe fiul su Gur-de-Aur i fu poftit s maizboveasc un timp, ca musafir al casei. Dar el apel numai pre de o noapte la ospitalitatea oferit,spunînd c e nevoit s porneasc îndrt, la drum, chiar a doua zi. Oferi mînstirii, în dar, unul din ceidoi cai ai si i darul fu primit. Discuia cu feele bisericeti fu politicoas i rece : dar atît abatele cît iprintele privir cu bucurie la Gur-de-Aur, care tcea respectuos; tînrul frumos i delicat le plcu de labun început.Fr regrete îl lsar pe tat s purcead a doua zi la drum, iar pe fiu îl pstrar cu plcere. Gur-de-Aur fu prezentat dasclilor i primi un pat în dormitorul elevilor. Respectuos i cu faa întristat îi lu

rmas bun de la tatl su, care pornea clare, rmase locului i privi în urma lui pîn ce dispru, întrehambarul de cereale i moar, sub arcada porii înguste a curii exterioare. O lacrim îi atîrna în genelelungi i blonde, cînd se întoarse ; dar fratele portar îl i lu în primire, btîndu-l drgstos pe umr.Tinere domn, zise el ca s-l consoleze, nu trebuie s fii trist. Cei mai muli tînjesc la început dupcas, dup tat i mam, dup fraii lor. Dar ai s vezi i înc destul de repede, c se triete i aici, inu prea ru.Mulumesc, frate portar, zise tînrul. Eu nu am nici frai, nici mam, îl am numai pe tata.în schimb aici gseti camarazi i crturrie, i muzic i jocuri noi, pe care înc nu le cunoti, i



cîte i mai cîte, ai s vezi! Iar dac vei avea nevoie de cineva, care-i vrea binele, nu trebuie decît s viila mine.Gur-de-Aur îi zîmbi.Oh, v mulumesc frumos. i dac vrei s-mi facei o bucurie, v rog s-mi artai cît se poate derepede unde se afl cluul nostru, cel pe care tata l-a lsat aici. A vrea s-l salut i s vd dac îi mergebine i lui.Fratele portar îl lu de îndat i-l conduse la grajdul cailor, lîng hambarul de cereale. în penumbracldu, mirosea iute a cai, a gunoi i ovz i într-una din desprituri Gur-de-Aur descoperi calulmurg, care-l adusese acolo. Cuprinse cu amîndou mîinile gîtul animalului, care-l recunoscuse i-i întindea cît putea capul spre el, îi lipi obrazul de fruntea lat, cu pete albe, îl mîngîie drgstos i-iopti la ureche :Bine te-am gsit, Bless, cluul meu, viteazul meu, îi merge bine ? M mai iubeti ? Ai i tu demîncare ? Te mai gîndesti acas ? Bless, cluule, flciaule, ce bine c ai rmas aici, am s vinadesea s vd cum o duci!Trase din maneta hainei o felie de pîine, ascuns înc de la dejun, o rupse în buci i o dduanimalului, s-o mnînce. Apoi îi lu rmas bun, îl urm pe fratele portar de-a curmesizul curii, careera larg cît oborul unui mare ora i în parte plantat cu tei. La poarta interioar îi mulumi fratelui

portar i-i întinse mîna, apoi îi ddu seama c nu mai cunoate drumul spre clas, care-i fusese artat înc de ieri, rîse uor, i se îmbujora, îl rug pe fratele portar s-l conduc i acesta îl însoi cu plcere.Apoi ptrunse în clas, unde o duzin de copii i de tineri edeau în bnci, iar ajutorul de dascl,Narcis, se întoarse spre el. Eu sînt Gur-de-Aur, zise el, elevul cel nou.Narcis salut scurt, fr a zîmbi, îi indic un loc în banca din fund i-i continu, fr zbav, lecia.Gur-dc-Aur se aez. Era mirat c dduse peste un dascl atît de tînr, abia cu cîiva ani mai în vîrstca el, era mirat i nespus de bucuros s-l gseasc pe acest tînr dascl atît de frumos, de distins, seriosi-n acelai timp cuceritor i demn de afeciune. Fratele portar fusese prevenitor cu el, abatele îl întîmpinase prietenos, dincolo, în grajd, se afla Bless, o frîm din lumea de acas, iar acuma, iat-l ipe acest dascl uimitor de tînr, grav ca un crturar i delicat ca un prin, cu vocea sa stpînit, rece,

obiectiv, convingtoare ! Ascult cu gratitudine, desigur fr a înelege de la început, despre ce eravorba. Dintr-odat se simi bine. Venise la oameni buni, demni de dragoste, era gata s-i iubeasc i sse strduiasc pentru a le dobîndi prietenia. Dimineaa, în pat, dup deteptare, simise o strîngere deinim i înc oboseal dup cltoria cea lung, iar la desprirea de tatl su plînsese puin. Dar acumtotul se schimbase în bine, era mulumit. Privirea îi struia îndelung i se întorcea mereu la dasclulcel tînr, îi plcea statura lui zvelt i dreapt, ochii care fulgerau reci, buzele severe, care formulausilabele limpede i rspicat, vocea neostoit, plin de elan.Dar cînd ora se isprvi i elevii se ridicar cu zgomot, Gur-de-Aur tresri i observ, cam ruinat, cdormise o bun bucat de vreme. i nu numai el ci i vecinii de banc bgaser de seam icomunicaser descoperirea mai departe, în oapt. Abia prsise dasclul cel tînr clasa, i colegii începur s-l ciupeasc i s-l îmbrînceasc pe Gur-de-Aur din toate prile.Te-ai sturat de somn ? întreb unul i rînji.

Grozav elev! îi btu joc altul. Asta o s fie o lumin a bisericii. S tragi aghioase, chiar din primaor !Ducei-l la culcare pe mititel, propuse unul i îl a-pucar de mîini i de picioare, ca s-l care deacolo, în mijlocul unor hohote de rîs.Trezit brusc, în felul acesta, Gur-de-Aur se înfurie; începu s izbeasc în jurul su, încerc s seelibereze, primi cîiva ghionti i pîn la urm îl lsar s cad, în vreme ce unul continua s-l in deun picior. Se desprinse printr-o zvîcnire violent i se azvîrli la nimereal, asupra celui dintîi careprimi lupta, încierîndu-se cu el, într-o btlie crînccn. Adversarul su era un flcu voinic i toi



urmrir cu înfrigurare înfruntarea. Cum Gur-de-Aur nu se ls biruit, ba îi car voinicului i cîivapumni zdraveni, dobîndi pe loc, prieteni printre colegi înc înainte de a cunoate numele vreunuiadintre ei. Deodat îns se risipir, care încotro, în cea mai mare grab i abia avur timp s dispar, cintr pater Martin, directorul colii i se opri în faa lui Gur-de-Aur, care rmsese singur locului. Seuit, cu uimire, la biatul ai crui ochi albatri îl priveau încurcai, dintr-o fa învpiat i camrvit de buimceal.Ei, dar ce-i cu tine ? întreb el. Tu eti Gur-de-Aur, nu-i aa ? i-au fcut ceva, haimanalele ?O, nu, zise biatul, am scos-o la capt. Cu cine ?Nu tiu. înc nu cunosc pe nici unul. Unul dintre ei s-a btut cu mine.Aa ? El a început ?Nu tiu. Nu, cred c am început chiar eu. M-au luat în rîs i atunci m-am mîniat. Ei, ce s zic, frumos începi, biete. ine îns minte: dac te mai încaieri o dat aici, în clas,urmeaz pedeapsa. i acum, vezi s ajungi la gustarea de dup-mas; hai, du-te.Zîmbind, privi în urma lui Gur-de-Aur, cum pleac în fug copleit de ruine i în drum se strduietes-i pieptene cu degetele prul blond-deschis, ciufulit.'Gur-de-Aur era i el de prere c prima lui isprav din noua via monahal fusese foarte

necuviincioas i neroad; destul de mîhnit îi cut i-i gsi pe colegii si de clas, la gustarea dedup-mas. Dar fu primit cu respect i prietenie, nu întîrzie s se împace cavalerete cu inamicul su i începînd din ceasul acela se simi bine în cercul lor.

CAPITOLUL IIDei tria în bun prietenie cu toi, nu gsi totui prea curînd un prieten adevrat; printre colegii decoal nu se afla nici unul de care s se fi simit deosebit de apropiat sau îmbiat. Ei, în schimb, erauuimii s descopere în persoana aprigului lupttor cu pumnii, pe care fuseser înclinai s-l cread unbtu simpatic, un coleg foarte panic, ce prea mai degrab a nzui la faima de elev-model.Doi oameni se aflau în mînstire, ctre care inima lui Gur-de-Aur se simea atras, care-i plceau,care-i ocupau gîndurile, fa de care simea admiraie, dragoste i respect: abatele Daniel i ajutorul de

dascl Narcis. Pe abate înclina s-l socoteasc un sfînt, simplitatea i buntatea lui, privirea limpede igrijulie, felul su de a porunci i a conduce cu umilina cu care i-ar fi îndeplinit o îndatorire, purtrilesale frumoase, linitite, toate îl atrgeau cu putere. Cel mai mult i-ar fi plcut s devin slujitorulacestui pios, s fie mereu în preajma lui, supunîndu-se i slujindu-l, s-i ofere, ca un prinos permanent,tot imboldul su copilros spre devoiune i druire i s învee de la el o via pur, nobil, cumpnit în sfinenia ei. Pentru c Gur-de-Aur avea de gînd nu numai s absolve coala mînstireasc ci, pe cîtera cu putin, s rmîie pentru totdeauna în mînstire i s-i îmchine viaa lui Dumnezeu; aceasta eravrerea lui, aceasta era dorina i porunca tatlui su i probabil c aa era statornicit i cerut de însuiDumnezeu. Privind biatul chipe, strlucitor, nimeni nu-i putea da seama c, totui, apsa o povarasupra lui, o povar a originii, o chemare tainic spre ispire, spre sacrificiu. Nici abatele nu o întrezrea, dei tatl lui Gur-de-Aur îi fcuse unele aluzii i-i exprimase rspicat dorina ca fiul sus rmîn pentru totdeauna la mînstire. Un tainic stigmat prea s pecetluiasc naterea lui Gur-de-

Aur, ceva trecut sub tcere prea s pretind ispire. Dar tatl îi plcuse prea puin abatelui, el îi întîmpinase cuvintele i întreg felul de a fi, încercrile de a-i da importan, cu o rceal politicoas inu atribuise o însemntate deosebit aluziilor sale.Cel de-al doilea care trezise dragostea lui Gur-de-Aur vedea mai limpede i bnuia mai mult, dar sereinea. Narcis observase firete ce superb pasre cu pene de aur venise, în zbor, s i se aeze peumr. El, cel însingurat în distincia lui, recunoscuse în Gur-de-Aur un frate al su, dei în toateprivinele prea s-i fie contrariul. Pe cît se înfia Narcis de întunecat i usciv, pe atît era Gur-de-Aur de luminos i înfloritor. Pe cît era Narcis un gînditor i un analist, pe atît prea Gur-de-Aur s fie



un vistor i un suflet copilros. Dar un fel de destin comun se arcuia deasupra contrastelor; amîndoierau oameni nobili, amîndoi erau, însemnai prin daruri i semne vizibile care-i distingeau de ceilali iamîndoi fuseser învestii de soart cu o vocaie deosebit.Narcis se plec înflcrat spre acest suflet tînr, ale crui soi i chemare le recunoscu repede. Gur-de-Aur îl admira cu ardoare pe învtorul su cel frumos i cu mult mai învat ca el. îns Gur-de-Aurera timid; nu gsea alt mod de a-l cuceri pe Narcis, decît s se strduiasc pîn la epuizare ca s devinun elev atent i studios. i nu singur timiditatea îl reinea. îl mai reinea presimirea c Narcis arreprezenta o primejdie pentru el. Nu i-l putea alege drept ideal i exemplu pe abatele cel bun i umil,i totodat pe eruditul, pe lucidul Narcis. Totui, jinduia cu toate puterile tinereii dup amîndouaceste idealuri neîmpcate, ceea ce adesea îl fcea s sufere. Cîteodat, în primele luni de coal,Gur-de-Aur îi simea inima atît de tulburat i ptruns de sfîietoare îndoieli, îneît era teribil deispitit s fug sau s-i descarce necazul i mînia luntric în raporturile sale cu colegii. Adeseori el,blajinul, se dezlnuia pe neateptate, o glum sau vreo mic obrznicie a unui colar îl fcea atît denprasnic, de slbatec i de ru, îneît nu se mai putea stpîni decît cu preul unei încordri extreme iatunci întorcea spatele celui din faa lui, fr o vorb, cu ochii închii i palid de moarte.Apoi îl cuta în grajd pe cluul su Bless, îi rezema capul de gîtul lui, îl sruta i plîngea lîng el. încetul cu încetul, suferina lui spori i deveni evident. Obrajii i se subiau, privirea îi era stins, rîsul

lui, îndrgit de toi, devenea tot mai rar.El însui nu-i ddea seama de starea sa. Dorina i voina lui sincer era s ajung un elev bun, s fieadmis în curînd la noviciat i apoi, s devin un frate credincios i linitit al clugrilor; credea, într-adevr, c toate puterile i darurile sale nzuiesc spre aceast int pioas, blînd, de alte nzuini nuavea cunotin. Cît de straniu i trist i se prea, aadar, s fie nevoit s constate c aceast int simpli frumoas este atît de greu de atins. Cît de descurajat i uimit era, descoperind din cînd în cînd în sinetendine i însuiri condamnabile : neatenie i sil de învtur, visare i plsmuire de fantome sauchiar somnolen în timpul leciilor, rzvrtire i repulsie împotriva dasclului de latin, iritare inerbdare mînioas fa de colegii de coal. Dar cel mai tulburtor rmînea faptul c dragostea pentruNarcis se lsa atît de greu împcat cu dragostea pentru abatele Daniel. Totui, cîteodat credea csimte, cu cea mai intim certitudine, c i Narcis îl iubete, se intereseaz de el i-l ateapt.

Gîndurile lui Narcis îi erau închinate mult mai mult decît ar fi bnuit biatul. i-l dorea prieten petînrul acela frumuel, luminos i fermector, bnuia în el contrariul i completarea sa, ar fi vrut s-l iape lîng dînsul, s-l conduc, s-l instruiasc, s-l înale i s-l aduc la înflorire. Dar se reinea.Proceda astfel din mai multe motive fiind în mare parte contient de ele. Mai întîi îl împiedica i îlparaliza dezgustul resimit fa de acei dascli i clugri, nu puini, care se îndrgosteau de elevi, saude novici. Prea des simise el însui, cu oroare, ochii pofticioi ai unor brbai mai btrîni zbovindasupra lui, prea des întîmpinase el însui cu repulsie mut, gesturile lor drgstoase i alinttoare.Acum îi înelegea mai bine se vedea i el ispitit s-l iubeasc pe frumosul Gur-de-Aur, s-i stîrneascrîsul drgla, s-i treac mîna cu gingie, prin prul lui blond-deschis. Dar niciodat el nu s-ar purtaastfel, niciodat. Afar de asta, ca ajutor de dascl, care, fr a fi învestit cu funcia i autoritatea unuidascl plin, avea totui rangul acestuia, era obinuit cu o pruden i o vigilen deosebit. Era obinuits stea în faa celor cu cîiva ani mai tineri ca el, parc ar fi fost cu douzeci de ani mai în vîrst, era

obinuit s-i interzic sever orice prtinire a vreunui elev, impunîndu-i dreptate i grij deosebit cuatît mai mult fa de un elev, care îi repugna. Slujba lui era o slujb a spiritului, acestuia îi era închinatviaa lui auster i numai în tain, în clipele cele mai puin supravegheate, îi îngduia savoarea trufiei,orgoliul celui superior în erudiie, în inteligen.Nu, prietenia cu Gur-de-Aur, oricît ar fi fost de ispititoare, constituia o primejdie i nu putea îngduica însui miezul vieii sale s fie atins de ea. Miezul i sensul vieii sale erau slujirea spiritului, slujireacuvîntului, îndrumarea tcut, superioar, dezinteresat a elevilor si i nu numai a elevilor si spre inte spirituale înalte.



Un an i mai bine trecuse de cînd Gur-de-Aur era elev la mînstirea din Mariabronn, de o sut de ori jucase cu camarazii si sub teii din curte i sub frumosul castan, jocuri de colar, jocuri de-a prinselea, jocuri cu mingea, jocuri de-a bandiii, btlii cu bulgri de zpad; acum era primvar, dar Gur-de-Aur era obosit i se simea parc bolnav, deseori îl durea capul i, la coal, trebuia s depun un efortpentru a se menine treaz i atent.Iat c într-o sear se apropie de el Adolf, acelai elev, care la prima întîlnire îi prilejuise acea btaiecu pumnii i cu care începuse, în iarna aceasta, s-l studieze pe Euclid. Era la ceasul de dup cin, unceas liber, cînd erau îngduite jocul în dormitoare, sporovial în slile de clas, chiar i plimbarea încurtea exterioar a mînstirii.Gur-de-Aur, zise el, trgîndu-l în jos, pe scri, am ceva s-i povestesc, ceva vesel. îns tueti un biat-model, vrei, fr îndoial, s devii cîndva episcop, întîi d-mi cuvîntul c ai s respecicamaraderia i n-ai s m denuni dasclilor.Gur-dc-Aur îi ddu, fr ezitare, cuvîntul. Exista o onoare a mînstirii i exista o onoare de elev icele dou intrau cîteodat în conflict, dar ca pretutindeni, legile nescrise erau mai puternice decît celescrise i niciodat, cît vreme era elev, nu s-ar fi sustras legilor i principiilor de onoare ale elevilor.uotind Adolf îl trase afar, dincolo de portal, pîn sub copaci. Se afl aici, îi spuse, cîiva colegibuni, curajoi, printre care se numra i el, care au preluat de la generaiile anterioare obiceiul de a-i

aminti din cînd în cînd c de fapt ei nu sînt clugri, de a prsi pentru cîte o sear mînstirea i amerge în sat. E o glum, o aventur de care un biat de ndejde nu s-ar lipsi, iar noaptea se vor întoarce.Bine, dar atunci poarta-i închis, obiect Gur-de-Aur.Desigur, firete c va fi închis, dar tocmai sta-i hazul. Ei tiu îns cum s intre neobservai, pe cisecrete, i apoi n-o fceau pentru întîia oar.Gur-de-Aur îi aduse aminte. Vorba aceasta, a merge în sat", o mai auzise, prin ea se înelegeauexcursiile nocturne ale elevilor, în cutarea a tot soiul de plceri i aventuri misterioase iar legeamînstirii Ie interzicea sub ameninarea cu pedepse grele. Se sperie. A merge în sat" era un pcat, erainterzis. Dar pricepu prea bine c tocmai de aceea în ochii bieilor de ndejde" înfruntarea primejdieiputea face parte din onoarea de elev", i c a fi poftit la o asemenea aventur însemna o favoare

special.Ar fi preferat s spun nu, s fug îndrt i s se culce în pat. Era atît de obosit i se simea atît de ru,toat dup-amiaza îl duruse capul. Dar îi era puin ruine de Adolf. i cine tie, poate acolo, afar, întoiul aventurii, va gsi ceva frumos i nou, ceva ce l-ar face s uite durerea de cap i toropeala idezndejdea. Era o ieire în lume, ce-i drept, tainic i interzis, nu prea ludabil, dar poate totui odesctuare, un eveniment. Sttea ovind, în vreme ce Adolf îi vobea, cutînd s-l conving i deodatizbucni în rîs i zise da.Se pierdu, neobservat, cu Adolf pe sub tei, prin curtea larg, peste care se i lsase întunericul i a creipoart exterioar era închis la ceasul acela. Camaradul îl conduse la moara mînstirii, unde, subocrotirea crepusculului i în uruitul continuu al roilor era uor s te strecori neauzit i nevzut. Printr-o fereastr se ajungea, în bezn desvîrit, pe o stiv umed i lunecoas de grinzi de lemn, dintrecare una trebuia desprins i aezat de-a curmeziul, peste pîrîu, pentru a ajunge dincolo. Iar acum se

aflau afar pe oseaua alburie, ce se topea în întunericul pdurii. Toate acestea erau captivante i plinede tain i-i plceau grozav biatului.La marginea pdurii îl întîlnir pe Konrad, iar dup ce ateptar vreme îndelungat, mai veni cu pasapsat i lunganul Eberhard. în patru tinerii strbtur pdurea, psri de noapte îi luau zborul pestecapetele lor, cîteva stele licreau senin-umede, printre norii linitii. Konrad flecrea i glumea, dincînd în cînd ceilali rîdeau i ei, totui plutea deasupra lor misterul nopii nelinitit i solemn i inimilele bteau mai repede.Dincolo de pdure, dup un ceas de drum, ajunser în sat. Aici, totul prea adormit, acoperiurile



scunde ale caselor luceau palide, crestate de coastele întunecoase ale grinzilor, nicieri nu se zreavreo lumin. Adolf mergea în fa, înconjurar tiptil i în tcere cîteva case, se crar peste un gard,nimerir într-o grdin, clcar în rîna moale a unor straturi, se împleticir pe nite trepte, se oprirlîng un perete. Adolf btu în oblon, atept, btu înc o dat, înuntru se stîrni zgomot i curînd licrio lumin, oblonul se deschise i ei se crar unul dup altul intrînd într-o buctrie cu horn negru icu lut pe jos. Pe vatr, într-o lamp de ulei, cu o fetil subire, ardea, pîlpîind, o flacr slab. Aici îi

întîmpin o fat, o rncu, firav, care ddu mîna cu cei sosii; din spatele ci, din întuneric, apru o adoua copil, cu cozi lungi, negre. Adolf adusese, plocon, o jumtate de pîine alb, mînstireasc i ceva într-o pung de hîrtie, Gur-de-Aur bnui c trebuie s fi fost puin tmîie furat, sau cear deluminare, ori ceva asemntor. Cea mai tînr, codana, iei pe bîjbîite, fr a se folosi de lumin, zboviafar vreme îndelungat i se întoarse cu un ulcior de lut cenuiu, împodobit cu o floare albastr, pecare-l întinse lui Konrad. El bu i-l ddu mai departe, bur toi, era un cidru tare.La lumina flcrii mici a lmpii se aezar, fetele pe taburete scunde, tari, iar împrejurul lor, pe jos,colarii. Se vorbea pe optite i se bea cidru. Adolf i Konrad conduceau discuia. La rstimpuri, cîteunul se scula i mîngîia fata cea slbu pe pr i pe ceaf, îi optea cîte ceva la ureche, de cea mic nuse atingea nimeni. Probabil, gîndi Gur-de-Aur, cea mare era slujnica, cea mic i frumoas, copilagospodarului. De altminteri nu avea nici o importan, pe el nu-l privea nimic din toate acestea, cci nu

se va mai întoarce niciodat aici. Evadarea tainic i marul în toiul nopii prin pdure, acesteafuseser frumoase, fuseser neobinuite, captivante i, totui, nepri-mejdioase. Adevrat, erauinterzise, dar înclcarea interdiciei nu împovra prea greu contiina. îns ceea ce se petrecea aici,aceast vizit nocturn la fete, era mai mult decît un lucru interzis, simea el, era un pcat. Pentruceilali, poate c i asta era numai o mic escapad, pentru el îns nu ; lui, care se tia destinat vieiimonahale i ascezei, nu-i era îngduit nici un fel de joc cu fetele. Nu, niciodat nu s-ar mai întoarceaici. Dar inima îi btea tare i speriat în zarea de lumin a lmpii din buctria srccioas.Colegii si se grozveau fa de fete i-i ddeau aere, cu întorsturi latineti pe care le amestecau îndiscuie. Toi trei preau a se bucura de favorurile slujnicei, se apropiau cînd i cînd de ea, cu alintriscurte i stîngace, dintre care cea mai îndrznea era cîte o srutare sfioas Preau a ti exact cît le era

îngduit. i cum discuia trebuia în întregime purtat pe optite, scena dobîndise de fapt un aer comic,

dar Gur-de-Aur n-o percepu astfel, edea nemicat, pe duumeaua de lut, i privea fix în flcruiafetilei, fr a rosti vreun cuvînt. Uneori prindea, cu o privire piezi, cam pofticioas, cîte una dingiugiulelile cu care se încîntau ceilali. Rigid, îi inea privirea aintit drept înainte. Cel mai mult i-ar fiplcut s n-o piard din ochi pe codana mititic, dar tocmai asta îi interzise. Ori de cîte ori voina luiceda i privirea îi rtcea într-acolo, spre chipul blînd i dulce al fetei, întîlnea fr gre ochii ei negriaintii asupra chipului su, uitîndu-se la el ca vrjit.Trecu poate o or niciodat nu trise Gur-de-Aur o or atît de lung pîn ce vorbele igingiile elevilor se sfîrir; se ls tcere, i toi edeau cam stingherii. Eberhard începu s cate.Slujnica ddu atunci semnalul plecrii. Se ridicar cu toii, ddur mîna cu slujnica, ultimul fu Gur-de-Aur. Apoi Konrad iei pe fereastr cel dintîi, dup el Eberhard i Adolf. Pe cînd se cra, Gur-de-Aur simi o mîn pe umr care-l trgea înapoi. Nu se putu opri; abia dup ce ajunse afar cu tlpileproptite în pmînt, se întoarse, ovitor. Micua codan se aplec spre el peste marginea ferestrei.

Gur-de-Aur ! opti ea. El se opri. Te mai întorci vreodat ? îl întreb. Vocea ei sfioas era numai oadiere.Gur-de-Aur îi scutur fruntea. Ea întinse amîndou mîinile, îi prinse capul, i el simi, fierbini,mîinile mici pe tîmplele sale. Ea se aplec adînc, pîn ce ochii ei negri ajunser foarte aproape de aisi.Mai vino ! opti ea i gura ei o atinse pe a lui, într-o cutare copilroas.Fugi repede dup ceilali prin grdina micu, trecu, împleticindu-se, peste straturi, adulmec rînareavn i blegarul îi rni mîna de o tuf de trandafir, sri gardul i zori în urma celorlali, ieind din



sat, spre pdure. Nu mai vin niciodat", rosti, poruncitor, voina lui. Mîine", implor, suspinînd,inima.Pe drum hoinarii nocturni nu întîlnir pe nimeni, ajunser nestingherii îndrt, la Mariabronn, pestepîrîu, prin moar, prin curtea cu tei i pe ci ascunse, peste streini i prin ferestrele susinute la mijlocde coloane, ptrunser în mînstire i apoi în dormitor.Dimineaa fu nevoie de ghionturi pentru a-l trezi pe lunganul Eberhard, atît de greu îi era somnul. Toiajunser la timp la missa matinal, la gustarea de diminea i apoi în clas, dar Gur-de-Aur arta ru,atît de ru îneît pater Martin îl întreb dac e cumva bolnav. Adolf îi arunc o privire semnificativ,pentru a-l avertiza, i el rspunse c nu are nimic. La elin, îns, spre amiaz, Narcis nu-l slbi dinochi. Vzu i el c Gur-de-Aur e bolnav, îns tcu i-l observ cu luare aminte. La sfîritul leciei îlchem la el. Pentru a nu atrage atenia elevilor, îl trimise, cu o însrcinare, la bibliotec. îl urm acolo.Gur-de-Aur, zise el, te pot ajuta ? Vd c ai un necaz. Poate eti bolnav. în cazul acesta te culcm în pat i-i trimitem o sup uoar i un pahar de vin. Nu-i st astzi capul la elin !Atept cîtva vreme un rspuns. Biatul palid îl privi cu ochi tulburi, plec fruntea, o înl din nou,buzele îi tresrir, voia s vorbeasc, nu putea. Deodat se ls într-o parte, îi rzim fruntea de unuldin pupitrele de lectur, între cele dou capete de îngerai cioplite în lemn de stejar, care-l încadrau iizbucni într-un asemenea plîns, îneît Narcis se simi stingherit i îi întoarse pentru un timp privirea,

apoi îl lu i îl ridic pe cel ce nu contenea s hohoteasc.Ei da, zise el mai prietenos decît îl auzise Gur-de-Aur vreodat, ei da,amice , plîngi în voie,curînd te vei simi mai bine. Aa, aaz-te, nu trebuie s vorbeti. Vd c ai ajuns la captul puterilor;bnuiesc c toat dimi-Cuvintele subliniate sînt în limba latin, în original.

neaa te-ai strduit s faci fa i s te pori în aa fel încît s nu se vad nimic, ai fost într-adevr foartecurajos. Plîngi acum cît îi cere inima, e cel mai bun lucru pe care îl poi face. Nu ? Ai i isprvit ? Etiiar în picioare ? Bine, atunci ne ducem la camera bolnavilor i te culci în pat si disear o s te simimult mai bine ! Haide !II conduse, ocolind odile elevilor, într-o camer destinat bolnavilor, îi indic unul din cele doupaturi goale, iar cînd biatul, asculttor, începu s se dezbrace, el iei pentru a anuna îmbolnvirea lui

Gur-de-Aur superiorului. De asemenea comand pentru el la buctrie precum promisese, o sup iun pahar de vin. Aceste doubeneficia , obinuite în mînstire, erau foarte îndrgite de cei mai mulidintre cei uor bolnavi.Gur-de-Aur zcea în pat i încerca s-i revin din zpceal. Acum un ceas poate c ar mai fi izbutits-i dea singur seama ce anume îl obosea într-atît astzi, ce fel de încordare mortal, peste puteri, asufletului, era cea care-i seca mintea i-i dogorea ochii. Era sforarea violent, în fiecare minutreînnoit, în fiecare minut euat, de a uita seara de ieri mai precis nu seara, nu fuga nebuneasc ifrumoas din mînstirea zvorit, nu hoinreala prin pdure, nici puntea improvizat i lunecoaspeste pîrîul negru, la moar, sau cratul peste garduri, intrarea i ieirea prin ferestre i coridoare, cisingur clipa de la fereastra întunecoas a buctriei, respiraia i cuvintele fetei, prinsoarea mîinilorei, srutarea buzelor ei.Dar acum se mai aduga ceva, o nou spaim, o nou cutremurare. Narcis se interesase de el, Narcis îl

iubea, Narcis se strduise s-l ajute el, cel delicat, distins, inteligent, cel cu buze subiri, uorbatjocoritoare. Iar el, Gur-de-Aur i-a dat în petec, stînd înaintea lui ruinat, bîlbîindu-se i pîn laurm plîngînd în hohote ! în loc de a cuceri acest spirit superior cu armele cele mai nobile, cui Binefaceri (lat.).elina, filozofia, cu eroism spiritual i stoicism demn, se prbuise în faa lui, slab i jalnic! Niciodatnu-i va ierta slbiciunea, niciodat nu-l va putea privi în ochi pe Narcis fr a se ruina.Dar o dat cu plînsul tensiunea cea mare se des-crcase, iar singurtatea tihnit a odii, palul cel bun îipriir, puterea dezndejdii se spulberase în cea mai mare parte.



Dup un ceas, intr în odaie un frate slujitor, aducînd o sup de fin, o felie de pîine alb i, alturi,un phrel cu vin rou, de care altminteri elevii aveau parte numai în zile de srbtoare, i Gur-de-Aur mînc i bu, goli farfuria pe jumtate, o puse de-o parte, se strdui din nou s gîndeasc, dar nuputu; lu iari farfuria în mîn, mai înghii cîteva linguri. i cînd, mai tîrziu, ua se deschise încet iNarcis intr, ca s vad de bolnav, acesta dormea linitit, avînd iari bujori în obraji. Narcis îl privi îndelung, cu dragoste, cu iscoditoare curiozitate i chiar cu puin invidie. Gur-de-Aur nu era bolnav,vedea bine asta, mîine nu va mai trebui s-i trimit vin. i mai tia c vraja nefast era rupt, c vordeveni prieteni. Prea bine, Gur-de-Aur s fie astzi cel care are nevoie de el, cruia îi putea fi defolos. Alt dat va fi, poate, el însui cel slab, cel ce va avea nevoie de ajutor, de dragoste. i le-arputea primi de la acest biat, dac va fi s fie cîndva.

CAPITOLUL IIIEra ciudat prietenia care se înfirip între Narcis i Gur-de-Aur; prea puini erau cei crora le era peplac i cîteodat s-ar fi zis c displace chiar i celor doi.La început Narcis, gînditorul, avu de purtat povara cea mai grea. Pentru el totul era spirit, chiar idragostea ; nu-i era dat s-i abandoneze gîndurile, lsîndu-se în voia unei atracii. El era, în aceastprietenie, spiritul conductor i vreme îndelungat fu singurul contient de destinul, amploarea i

sensul ei. Vreme îndelungat rmase însingurat chiar i în iubire, dîndu-i seama c prietenul îi vaaparine într-adevr abia cînd îl va fi condus spre cunoatere. Gur-de-Aur se druia vieii celei noi;sincer i plin de ardoare, jucu i nesocotit Narcis primea înaltul destin lucid i responsabil.Pentru Gur-de-Aur fu întîi o mîntuire i o tmduire. Deunzi, la vederea i la srutul unei fetedrglae, proaspta lui sete de dragoste fusese tocmai trezit, cu vigoare, i în acelai timpiremediabil descurajat. Pentru c, i asta o simea pîn în adîncul sufletului, întreg visul su de via,nutrit pîn acuma, toate în cîte crezuse, toate cîte i se pruser a-i fi destin i chemare, fuseserprimejduite în fiina lor de acel srut dat prin fereastr, de privirea acelor ochi negri. Destinat de tatlsu vieii monahale, acceptînd cu toat puterea voinei aceast soart, aplecat cu toat ardoarea primeiaprinderi tinereti ctre idealul pios i ascetic-eroic, simise fr putin de tgad, la prima întîlnirefugar, la primul apel al vieii ctre simurile sale, la prima adiere a feminitii, c aici st la pînd

dumanul i demonul su, c femeia constituie pentru el primejdia. Iar acum, soarta îi oferea o salvare,acum, în mijlocul ameninrii celei mai imediate, îi venea în întîmpinare aceast prietenie, oferindgîndului su o grdin înfloritoare, veneraiei sale un nou altar. Aici îi era îngduit s iubeasc, îi era

îngduit s se druiasc fr de pcat, s-i ofere inima unui prieten admirat, mai în vîrst, mai înelept,s prefac flcrile primejdioase ale simurilor în nobile focuri de jertf, spi-ritualizîndu-le. îns din zorii cei dintîi ai acestei prietenii ddu peste opreliti ciudate, peste neateptate, misterioaserceli, peste exigene ce-l înspimntau. Cci el era departe de a-i imagina pe prieten drept polulopus, reversul personalitii sale. I se prea c e nevoie numai de dragoste, numai de druire sincer,pentru a face din doi unul, pentru a terge deosebirile i a netezi contradiciile. Dar cît de aspru isigur, cît de limpede i de riguros era acest Narcis ! Se prea c lui îi era deopotriv necunoscut inedorit o inocent druire de sine, hoinreala comun i plin de gratitudine, prin ara prieteniei.Prea a nu cunoate i nici a îngdui drumurile fr de int, rtcirile vistoare. Ce-i drept, cînd Gur-

de-Aur pruse bolnav, se artase îngrijorat ce-i drept, îi sttea credincios alturi, îl ajuta i-l sftuia, întot ce avea legtur cu coala i învtura, îi desluea pasajele grele din cri, îi deschidea orizonturipe trîmul gramaticii, logicii, teologiei; dar nici o dat nu prea a fi cu totul mulumit de prietenul sui de acord cu el, ba chiar destul de des prea a zîmbi pe seama lui i a nu-l lua în serios. Gur-de-Aursimea într-adevr c toate acestea nu erau simple atitudini de dascl, nu erau numai pretenii deautoritate ale celui mai vîrstnic i mai inteligent, c dincolo de ele, se afla altceva, ceva mai profund,mai de seam. Dar nu era în stare a înelege acest ceva mai profund, aa c aceast prietenie îl întristaadesea i-l lsa nedumerit.



în realitate, Narcis tia prea bine cum stteau lucrurile cu prietenul su, nu era orb în faa înfloritoareisale frumusei, nici a vitalitii atît de naturale i a plenitudinii biruitoare. Nu era nicidecum dasclulcare s hrneasc un suflet tînr, dogoritor, cu elina, i s rspund la o dragoste nevinovat cuprecepte de logic. Mai de grab îl iubea prea mult pe tînrul cel blond, iar faptul constituia ojprimejdie, deoarece iubirea nu era pentru el o stare fireasc, ci un miracol. Nu avea voie s se îndrgosteasc,! s se desfete cu fermectoarea imagine a acestor ochi drglai, cu apropierea acestuicopil blond, senin, înfloritor, nu avea voie s îngduie acestei iubiri a zbovi pe; trîmul simurilor, chiari numai o clip. Cci dac Gur-de-Aur se simea chemat spre clugrie i ascez, spre o via închinataspiraiei de a dobîndi sfinenia Narcis era cel într-adevr chemat la o asemenea via. Lui îi era îngduit a iubi într-o singur form, în cea mai înalt. Iar în chemarea lui Gur-de-Aur ctre ascez,Narcis nu credea. Se pricepea s citeasc în oameni mai limpede decît oricare altul, i aici, unde iubea,citea cu sporit limpezime. Desluea firea lui Gur-de-Aur, pe care, în ciuda antagonismului, o înelegeapîn în adîncurile ei, cci era jumtatea cealalt, cea pierdut, a propriei sale firi. Vedea cum aceastfire este învelit într-o armur apstoare, alctuit din închipuiri, greeli de educaie, cuvinte printetii bnuia de mult întreaga tain, de altminteri nu prea complicat, a acestei viei tinere. Sarcina sa îiaprea limpede: a dezvlui taina purttorului ei, a-l scoate din aceast armur, a-i reda adevrata,propria lui fire. Va fi o misiune grea, iar lucrul cel mai greu va fi c împlinind-o, ar putea s-i piard

prietenul.Cu nesfirit încetineal el înainta ctre aceast int. Trecur luni, pîn ce fu cu putin un atacdecisiv, o discuie cu implicaii mai profunde între cei doi. Atît de departe erau unul de cellalt, înciuda prieteniei lor, atît de ampl era deschiderea arcului încordat între ei. Unul vztor i unulnevztor, astfel înaintau alturi, umr la umr; i faptul c orbul nu tia defel c e orb era o uuraredoar pentru el însui.Prima bre o fcu Narcis, cercetînd întîmplarea care atunci, în acel ceas de slbiciune, îl mînase pebiat, rvit cum fusese, spre el. Cercetarea se dovedi mai puin dificil decît ar fi crezut. Gur-de-Aur simea de mult nevoia de a mrturisi ce se întîmplase cu el în noaptea aceea ; ,ar, în afar de abate,nu exista nimeni în care s fi avut iestul încredere, iar abatele nu era confesorul su. Aadar, cîndNarcis, la un ceas care i se pru potrivit, îi aminti acel prim început al legturii lor i atinse cu delicatee

taina prietenului, acesta zise fr ocoliuri:Pcat c înc nu eti hirotonisit i nu poi asculta confesiuni; a fi dorit s m eliberez prin mrturisirede apsarea acelei întîmplri i s primesc un canon ca ispire. Dar printelui meu confesor nu i-amputut-o- mprti.Prudent, cu viclenie, Narcis sap mai departe, o dat ce fgaul fusese descoperit.îi aduci aminte, încerc el, de dimineaa aceea, în care preai a fi bolnav; nu ai uitat-o, cci atunciam devenit prieteni. Adesea m-am simit îndemnat s m gîndesc la :a. Poate nu ai bgat de seam, dareu am fost atunci de-a dreptul neajutorat.Tu, neajutorat ? strig neîncreztor prietenul. Dar eu eram cel neajutorat! Eu eram cel ce sttealocului i înghiea în sec i nu era în stare s scoat un cuvînt i pîn la urm a început s plîng,asemenea unui copil! Ptiu, i astzi înc mi-e ruine din pricina acelui ceas ; am crezut c niciodat nuvoi mai putea da ochii cu tine. C m-ai vzut atît de jalnic de slab !

Narcis înainta, pipind.îneleg, zise el, c i-a fost neplcut. Un flcu aa de tare i de viteaz ca tine, s plîng în faa unuistrin i înc a unui dascl, asta, într-adevr, nu i se potrivea. Ei bine, atunci te socoteam într-adevrbolnav. Cînd îl scutur febra, pîn i un Aristotel se poate purta altfel decît îi e firea. Dar tu atunci defapt, nici nu erai bolnav. Nici nu aveai febr ! i tocmai de asta îi era ruine. Nimeni nu se ruineaz,pentru c e rpus de febr, nu-i aa ? ie îi era ruine, pentru c te copleise altceva, pentru c ceva te învinsese. Oare se întîmplase ceva deosebit ?Gur-de-Aur ovi puin, apoi zise încet:



- Da, se întîmplase ceva deosebit. Hai s spunem ca ai fi printele meu confesor; odat i odat tottrebuit mrturisit.Cu capul plecat el povesti prietenului istoria acele nopi.Narcis îi rspunse zîmbind :Ei da, a merge în sat" e într-adevr oprit. Dai poi fptui multe din cîte sînt oprite i poi rîde apoisau poi mrturisi i cu asta totu-i isprvit i nu te ma: privete. De ce nu ai comite i tu o dat, ca maitoi elevii una din aceste prostii mrunte ? E chiar atît de grav ?De ast-dat, Gur-de-Aur se dezlnui mînios :Vorbeti într-adevr ca un dascl! Doar tii prea bine despre ce este vorba! Firete c nu vd unmare pcat în a ocoli o dat regulile mînstirii i a participa la c pozn colreasc, dei asta nu inechiar de exerciiile pregtitoare pentru viaa monahal.Stai! strig Narcis tios. Nu tii, prietene, c pentru muli cuvioi prini, tocmai aceste exerciii depregtire au fost necesare ? Nu tii c unul din drumurile cele mai scurte ctre viaa sfinit poate fiviaa uuratic 7 Ah, nu vorbi! se apr Gur-de-Aur. Voiam s spun c nu acea mic nesupunere mi-a împovraicontiina. Altceva a fost. A fost fata. A fost un sentiment pe care nu i1 pot zugrvi! Sentimentul cdac cede: acestei ispite, dac întind doar mîna, ca s ating fata, ni mai am vreodat cale de întoarcere,

c pcatul mVJ înghii precum o gur de iad i niciodat nu-mi va mai de drumul.C atunci s-a isprvit cu toate visele frumoase, cu toate virtuile, cu toat dragostea fa de Dumnezeui fa de Bine.Narcis încuviin acum îngîndurat de-a binelea. Dragostea fa de Dumnezeu, zise el încet cutîndu-i cuvintele, nu este întotdeauna una i aceea cudragostea fa de Bine. Ah, de-ar fi atît de simplu ! este bine, tim, cci e cuprins în porunci.Dar Dumneze nu este numai în porunci, ascult ce-i spun, poruncile n sînt deeît frîma cea maimrunt din fiina lui. Se se poate s împlineti, întocmai, poruncile, i s fii foarte departe deDumnezeu.Dar, nu m înelegi ? se jelui Gur-de-Aur.Firete c te îneleg. Tu simi în femeie, în sex, coninutul însui a tot ce numeti lume" i pcat".

Toate celelalte pcate,, aa i se pare, fie c nu eti în stare s le svîreti, fie c, dac le-ai svîri, nute-ar strivi, s-ar lsa mrturisite i îndreptate. Numai acest pcat nu !Da, aa-i, chiar astfel simt!Precum vezi, te îneleg. i apoi nici nu greeti prea mult, povestea Evei i a arpelui, într-adevr,nu este o simpl fabul, fr rost. i totui, nu ai dreptate, dragule. Ai avea, dac ai fi abatele Danielsau sfîntul al crui nume îl pori, Sfîntul Hrisostom, dac ai fi episcop ori preot sau chiar mcar unsimplu clugra. Dar nu eti. Eti elev, i chiar dac nutreti dorina de a rmîne pentru totdeauna înmînstire, sau dac tatl tu nutrete aceast dorin pentru tine, nu ai fcut înc legmînt, nu ai fosthirotonisit. Dac azi sau mîine ai fi sedus de o fat frumoas i ai ceda ispitei, nu ai trda nici un jurmînt, nu ai clca nici un legmînt!Nu un legmînt scris! strig Gur-de-Aur, prad unei puternice emoii. Dar unul nescris, da, i înccel mai sfînt din cîte port în mine. De ce nu eti în stare s vezi, c ce poate fi valabil pentru muli alii,

nu este valabil i pentru mine ? Doar nici tu nu ai fost înc hirotonisit, nu ai fcut înc nici un legmînti totui, niciodat nu i-ai îngdui s te atingi de o femeie! Ori poate m înel în privina aceasta ? Nueti astfel ? Nu eti cel ce crezusem eu c eti ? Jurmîntul pe care înc nu l-ai depus în cuvinte în faasuperiorilor, oare nu l-ai pecetluit i tu, de mult, în inima ta i nu te simi legat de el, pentru totdeauna? Nu eti i tu asemenea mie ?Nu, Gur-de-Aur, nu sînt asemenea ie, nu aa cum crezi tu. într-adevr, respect i eu un legmîntnerostit, în privina aceasta ai dreptate. Dar nu sînt defel asemenea ie. Ii spun astzi o vorb de care-i



vei aduce aminte odat: prietenia noastr nu are alt int i alt sens, decît de a-i arta c eti cudesvîrire diferit d mine.Gur-de-Aur încremeni, izbit de ce-i fusese dat si aud; Narcis vorbise cu acea privire i acel ton careni admiteau contrazicere. Tcu. Dar de ce rostise Narcis ase menea cuvinte ? De ce ar fi legmîntulnerostit al Iu Narcis mai sacru decît al su ? Nu-l lua oare defel îi serios, vedea în el numai un copil ?Confuziile i tristeii acestei neobinuite prietenii reîncepeau.Narcis nu mai avea nici o îndoial în ce privete natun tainei lui Gur-de-Aur. în spatele ei se ascundeaEva, Maim originar. Dar cum era cu putin ca într-un tînr atît d frumos, de sntos, de înfloritor,sexul în curs de trezire s< dea peste o atît de acerb dumnie ? Trebuie s fi fos isprava unui demon, aunui duman ascuns, care izbutise s scindeze acest om superb, învrjbindu-l cu instinctele saleprimare. Bine, aadar, demonul trebuie descoperit adus la suprafa i dezvluit privirilor, numai astfelva putea fi biruit. între timp, Gur-de-Aur fusese din ce în ce mai ocoli de colegi, prsit, sau, mai degrab, ei sesimiser prsit; de Gur-de-Aur i, într-un fel, trdai. Nimeni nu vedea cu ochi buni prietenia lui cuNarcis. Cei perfizi o discredi tau, ca fiind potrivnic firii, i anume tocmai cei ce fuse^ ser ei înii îndrgostii de unul din cei doi tineri. îns ceilali, pentru care era evident c aici nu se putea bnunici un viciu, cltinau din cap. Nimeni nu se bucura s-i vad3 pe aceti doi oameni împreun; prin

aliana lor, preau a se fi separat trufa, ca nite aristocrai, de toi ceilali, pe care nu-i preuiau îndeajuns ; nu era o atitudine colegial nici monahal, nici cretineasc.Abatelui Daniel îi ajunser la ureche tot soiul de vorbe despre cei doi, zvonuri, învinuiri, defimri. înma bine de patruzeci de ani de via monahal, el vzuse multe prietenii între tineri, fceau parte din însi imaginea mînstirii, erau un adaos plcut, uneori o distracie, alteori o primejdie. El se inusedeparte, cu ochii deschii, fr a se amesteca. O prietenie de asemenea intensitate i exclusivitate eraceva rar, fr îndoial nu lipsit de primejdii, dar cum nici o clip nu-i pusese la îndoial puritatea, o ls în voia ei. Dac Narcis n-ar fi avut o poziie excepional printre elevi i dascli, abatele n-ar fi ovit sordone anumite msuri de separare a celor doi. Nu era bine pentru Gur-de- Aur s se retrag dinmijlocul colegilor de coal i s cultive, exclusiv, raporturi apropiate cu cineva mai vîrstnic, cu un dascl. îns Narcis, neobinuitul, prea înzestratul, cel considerat de toi dasclii ca egalul, ba xhiar superiorul lor,

putea fi oare tulburat în cariera sa privilegiat i scos din activitatea de dascl ? Dac Narcis nu ar ficorespuns ca dascl, dac prietenia aceasta a lui l-ar fi fcut neglijent sau prtinitor, abatele l-ar firevocat imediat. Dar nu i se putea imputa nimic, nimic decît zvonuri, nimic decît neîncrederea geloas acelorlali. Afar de asta, abatele nu ignora darurile deosebite ale lui Narcis, cunoaterea lui de oamenistraniu de ptrunztoare, poate puin arogant. Nu preuia peste msur asemenea însuiri, i-ar fiplcut s le vad înlocuite cu altele; dar nu se îndoia defel c Narcis remarcase la elevul Gur-de-Aurceva deosebit i-l cunotea cu mult mai bine decît el sau oricare altul.Lui însui, abatelui, în afar de graia cuceritoare a fpturii, lui Gur-de-Aur nu-i atrsese atenia, decîtun anume zel prematur, cu care înc de pe acum, ca simplu colar i musafir, biatul prea s simt caparine rnînstirii, ca unul dintre frai. Socotea c nu era nimic de temut, dac Narcis va ocroti istimula i mai mult acest zel mictor dar imatur. Mai degrab era de temut pentru Gur-de-Aur caprietenul lui s-l molipseasc de o anumit înfumurare spiritual i trufie crturreasc ; dar primejdia

nu i se prea prea mare, în cazul acestui elev, deci lucrurile puteau fi lsate s-i urmeze cursul.Gîndindu-secu mult mai simplu, mai linitit i mai comod pentru unsuperior s guverneze oamenimediocri, în loc de firi Profunde i puternice, îi veni s ofteze i s zîmbeasc totodat. Nu, nu voia sse lase molipsit de neîncredere, nu voia s se arate ingrat pentru c-i fuseser încredinai doi oameniieii din tiparele comune.Narcis medita mult pe seama prietenului su. Darii lui special, de a întrezri firea i chemareaoamenilor, de le recunoate prin intuiie, îi dduse de mult rspunsul, îi privina lui Gur-de-Aur. Totce era viu i strlucitorh tînrul acesta, gria cît se poate de limpede : se vedeau î el toate semnele



unui om puternic, bogat înzestrat în d privete simurile i sufletul, ale unui artist poate, în orio caz aleunui om cu o mare putere de a iubi, a crui vocai i fericire consta în capacitatea de a se putea înflcra drui. Ei bine, de ce acest om al iubirii, acest om ci simurile delicate, exuberante, careputea percepe i iub atît de adînc un parfum de floare, soarele în zori, un ca un zbor de pasre, de ce se înveruna el atît s devin ui om al spiritului, un ascet ? Narcis cugeta îndelung la toat acestea. tia ctatl lui Gur-de-Aur încurajase aceasti încrîncenare. Dar oare el s-o fi provocat ? Cu ce vrji îsfermecase fiul, încît îl fcuse s cread într-o asemene^ chemare i datorie ? Ce fel de om s fi fostacest tat Dei în mod intenionat aducea adeseori vorba despre e i Gur-de-Aur îi povestea multe,totui Narcis nu i-l pu tea închipui pe acest tat, nu-i putea furi imaginea lui Nu era un lucru ciudati suspect ? Cînd Gur-de-Au vorbea despre un pstrv pe care-l prinsese în fragedaSJ copilrie, cînddescria un fluture, imita cîntecul une psri, povestea despre un camarad, un cîine sau un cere tor, senteau imagini, se vedea ceva. Cînd vorbea despr tatl su, nu se vedea nimic. Nu, dac tatl ar fi fost într-a devr o figur atît de însemnat, de dominant în viaa 1 Gur-de-Aur, biatul ar fi fost în stares-l descrie altmi teri, s evoce alte imagini ale lui! Narcis nu-l preuia pn mult pe acest tat, omul nu-iplcea; cîteodat chiar îndoia c este într-adevr tatl lui Gur-de-Aur. Era un doi gunos. Dar de undeavea asemenea putere ? Cum d< fusese în stare s încarce sufletul biatului de vise, atît d strine deesena acestui suflet ?

i Gur-de-Aur despica deseori firul în patru. Di dragostea devotat a prietenului su i se prea siguravea mereu sentimentul stingheritor c nu e luat în seri de el pe cît s-ar fi cuvenit i c e mereu tratatoarecum ca un copil. i apoi ce însemnau vorbele prin care prietenul îi ddea mereu a înelege c nu easemenea lui ?Totui refleciile acestea nu umpleau zilele lui Gur-de-Aur. Nu era în stare s se cufunde în gînduripentru mult timp. Cît era ziua de lung, erau altele de fcut. edea adeseori la fratele portar, cu acestase înelegea foarte bine. Mereu dobîndea prin rugmini i prin tot felul de viclenii, prilejul de a clrio or sau dou pe calul Bless i era foarte iubit de cei cîiva locuitori din preajma mînstirii, mai alesde morar, cu argatul acestuia, sttea adesea la pînd dup vidre, ori coceau împreun lipii din finalb, special mcinat pentru feele bisericeti, pe care Gur-de-Aur o recunotea cu ochii închii,dup miros, dintre toate soiurile de fin. Chiar dac petrecea mult vreme cu Narcis, îi rmîneau

totui destule ceasuri pentru a se lsa în voia vechilor sale obiceiuri i bucurii. i serviciile divine erau,de cele mai multe ori, o bucurie pentru el, cînta cu plcere în corul colarilor, rostea cu plcere unrozariu în faa altarului îndrgit, asculta latina frumoas, solemn, a liturghiei, vedea seînteind, înnorul de fum de tmîie, aurul odoarelor din altar i al odjdiilor i figurile linitite i venerabile alesfinilor, înlate pe coloane, pe evangheliti cu animalele, pe Iacob, cu plria i desaga de pelerin.De aceste chipuri se simea atras, îi fcea plcere s pun aceste figuri de piatr i lemn, într-o tainicrelaie cu persoana sa, bunoar ca patroni, ocrotitori i îndrumtori, eterni i atottiutori ai vieii sale.Tot aa simea dragoste, o legtur tainic, îneînttoare, cu coloanele i capitelurile ferestrelor i uilor,cu ornamentele altarelor, acele stinghii i coroane frumos profilate, cu acele flori i frunze, stufoase,care npdeau precum buruienile piatra coloanelor i se desfurau atît de gritor i de sugestiv. I seprea o tain preioas, profund, faptul c pe lîng natur, pe lîng plantele i animalele ei, mai existai aceast a doua natur, mut, plmdit de om, aceti oameni, animale i plante de piatr i lemn. Nu

rareori petrecea cîte o or liber, fcînd desene dup aceste chipuri, capete de animale sau mnunchiurid frunze i cîteodat încerca s deseneze i flori adevrat cai adevrai, chipuri de oameni vii.Iubea foarte mult cîntul bisericesc, mai ales imnuril marianice. Iubea linia ferm, sever a acestorcînteci rugile i osanalele care se repetau întruna. Putea urm sensul lor cucernic, cuprins de adoraieel însui sa uitînd sensul, putea, lak.-':, iubi numai cadena solemn acestor versuri, lsîndu-se ptrunsde tonurile joase, pr« lungite, de vocalele sonore, de repetrile pioase. îna mai adînc ungher al inimiisale el nu iubea crturria, nii gramatica sau logica, dei aveau i acestea frumuseea Io ci iubea celmai mult lumea de imagini i de sunete liturghiei.



Mereu izbutea s înving, mcar pentru cîteva clipi înstrinarea dintre el i colegii si de coal. Cutimpul devenea suprtor i plicticos s fie înconjurat de advers tate i rceal; adeseori îl fcea pe cîteun vecin de pup: tru, îmbufnat, s rîd, pe cîte un vecin de pat, tcut, s flecreasc, se strduia, o or întreag, încerca s cuce reasc, îi folosea farmecul i recîtiga vremelnic cîtev priviri, cîteva fee,cîteva inimi. Datorit unor asemene apropieri, izbuti cu totul împotriva inteniilor sale, s fi poftitiari în dou rînduri a merge în sat". Dar de am bele dai se sperie i ddu brusc îndrt. Nu, nu sema duse în sat i reui s-o uite pe codan, reui s nu se ma gîndeasc la ea niciodat sau aproapeniciodat.

CAPITOLUL IVVreme îndelungat tentativele de asediere ale lui Narcis nu izbutir s dezghioace din înveliul ei tainalui Gur-de-Aur. Vreme îndelungar el se strdui, aparent zadarnic, s-l trezeasc, s-l învee graiul încare taina s-ar fi putut împrti.Povestirile prietenului despre obîria i patria lui, nu se închegaser într-o imagine. Exista în ele untat, un fel de umbr fr chip, venerat totui, apoi mitul unei mame, de mult vreme disprut sauprpdit, din care nu mai era decît un nume palid. Treptat, Narcis, versat în desluirea sufletelor, îiddu seama c prietenul su era unul dintre oamenii crora o parte din propria via li se sustrage, care

sub apsarea unei primejdii sau a unei vrji au trebuit s se deprind a uita o parte din trecutul lor.Recunotea c simplele întrebri i povee erau aici inutile ; recunotea, de asemenea, c acordase preamult încredere puterii raiunii i c zadarnic vorbise atît de mult. în schimb, rmaser zadarnice dragostea ce-l lega de prieten i obinuina de a fi împreun. In ciudadeosebirilor profunde dintre firile lor, amîndoi învaser mult unul de la cellalt; se plmdise cu încetul, între ei, alturi de limbajul raiunii, i un limbaj al sufletului i al semnelor, astfel cum întredou aezri omeneti se poate dura un drum larg, pe care trec cruele i clreii, îns alturi de elmai apar numeroase alte fgauri lturalnice, de joac sau de tain ; drumeaguri ale copiilor, potecipentru îndrgostii, crri abia luate în seam ale cîinilor i pisicilor, încetul cu încetul, însufleitimaginaie a lui Gur-de-Aur se strecurase pe ci magice în gîndurile prietenului su i în expresia lor,iar acesta, la rîndul su, îi însuise ceva din felul lui Gur-de-Aur de a înelege i a intui fr cuvinte. Se

pîrguiau încet, la lumina iubiri; noi legturi de la suflet la suflet, cuvintele veneau abia 1 urm. Aa se încheg într-o zi, neateptat de nici uni din ei, o discuie între cei doi prieteni, într-o zi fr cursuri, înbibliotec o discuie care le puse în fa dintr-o dat chiar miezul i rostul prieteniei lor i arunc noilumini asupra unor perspective îndeprtate.Vorbiser despre astrologie, care nu se cultiva mînstire i era interzis, iar Narcis spusese c astrologieste o încercare de a ordona i a sistematiza multele felui de oameni, destine i chemri, deosebite între ele. Gur-de-Aur interveni: Vorbeti mereu despre deosebiri cu timpul mi-ar, dat seama c aceasta este însuirea taprincipal. Cîn vorbeti despre marea deosebire care, bunoar, ar exist între tine i mine, atunci îmipare c ea nu const în nimi altceva decît tocmai în ciudata ta obsesie de a gsi deose biri!Narcis: Firete, ai pus punctul pe i. în fapt, pentr tine, deosebirile nu sînt prea importante, pe cîndmie m se par singurul lucru important. Eu sînt, dup fire, crtu rar, chemarea mea este tiina. i tiina

nu este nimic alt decît pentru a cita cuvintele tale, obsesia de a gsi deose biri". Nici nu i s-ar puteadefini mai bine esena. Pentr noi, oameni ai tiinei, nimic nu este important dec constatarea uneideosebiri, tiin înseamn arta de deosebi. De pild, a gsi la fiecare om trsturile care deosebesc deceilali, înseamn a-l cunoate.Gur-de-Aur: Ei, da. Unul poart încl: rneti i e ran, cellalt poart coroan i e regiAcestea sînt, într-adevr, deosebiri. Dar le pot vedea i copiii fr nici un fel de tiin.Narcis : Dar dac ranul i regele poart acelea; straie, copilul nu-i mai deosebete.Gur-de-Aur: Nici tiina.



Narcis: Ba poate c da... Admit c, ea nu e mî deteapt decît copilul, are îns rbdare mai mult,nu s oprete la acele caracteristici care sar în ochi.Gur-de-Aur: Aa procedeaz i orice copil inteligent. îl va recunoate pe rege dup priviri sau dupinut. Pe scurt, voi, învaii, sîntei trufai, ne socotii mereu mai proti pe noi, ceilali. Poi fifoarte detept chiar dac te l ipseti de tiin.Narcis: M bucur c începi s înelegi lucrul acesta, în curînd vei mai înelege, c nu la inteligenm refer cînd vorbesc de deosebirea dintre tine i mine. Nu spun : eti mai inteligent sau mai prost,mai bun sau mai ru. Spun doar: eti altfel.Gur-de-Aur : Asta-i uor de priceput. Dar tu nu vorbeti numai despre deosebiri în ce privete

însuirile, vorbeti adeseori i despre deosebiri între destinele, între chemrile noastre. De ce, de pild,ai avea tu alt chemare decît mine ? Eti, la fel ca mine, cretin, te-ai hotrît, la fel ca mine, pentruviaa monahal, eti, ia fel ca mine, un copil al tatlui milostiv din ceruri. Scopul nostru, al amîndurora,e comun: mîntuirea venic. i chemarea noastr e comun : întoarcerea la Dumnezeu.Narcis: Foarte bine. în manualul de dogmatic, bineîneles c fiecare om este aidoma celuilalt, învia îns nu. Mi se pare mie, sau apostolul preferat al Mîntui-torului, la pieptul cruia se odihnea, icellalt apostol, care l-a trdat nu puteau avea, amîndoi, aceeai chemare ?Gur-de-Aur: Eti un sofist, Narcis ! Pe calea aceasta nu ne apropiem nicidecum unul de altul.

Narcis: Noi nu ne apropiem unul de altul pe nici o cale.Gur-de-Aur : Nu vorbi astfel!Narcis : O spun serios. Nu este de datoria noastr N ne apropiem unul de altul, tot aa cum nu seapropie soarele i luna sau marca i uscatul. Noi doi, drag prietene, sîntem soare i lun, sîntem marei uscat. Scopul nostru nu este de a ne contopi unul într-altul, ci a ne recunoate reciproc i a înva svedem i s respectm fiecare în cellalt ceea ce e contrariul i completarea sa.Impresionat, Gur-de-Aur rmase cu fruntea plecat, «faa i se întristase. în sfarit, zise: Aceasta-i pricina pentru care, de atîtea ori, nu-m iei gîndurile în serios ?Narcis ovi puin cu rspunsul. Apoi zise cu voce linepede i dur: Aceasta este. Trebuie s te obinuieti, draga Gur-de-Aur, cu faptul c nu te iau în serios decît pe^Crede-m, iau în serios fiecare nuan a glasului tu, fi care gest, fiecare zîmbet. Dar gîndurile tale le

iau nu puin în serios. Iau în serios, la tine, ceea ce recunosc a esenial i necesar. De ce anume iineaprat s se acord atenie deosebit gîndurilor tale, cînd ai atîtea alte daruri ? Gur-de-Aur zîmbiamar.Am spus-o doar, dintotdeauna m-ai socotiti copil!Narcis rmase ferm.O parte din gîndurile tale le socotesc gînduri copil. Adu-i aminte, adineauri am convenit c un copdetept nu trebuie defel socotit mai prost decît crturar. îns cînd un copil vrea s aib un cuvînt de spusdespre tiin, crturarul bineîneles c nu-l va lua serios.Gur-de-Aur strig impetuos:Chiar i cînd nu vorbim despre tiin, zîmbeti p seama mea ! Te pori mereu de parc toatevlavia, toat strdaniile mele pentru a progresa la învtur, dorin mea de a îmbrca rasa monahal arfi simple copilrii!

Narcis, îl privi sever :Te iau în serios, atunci cînd eti Gur-de-Aur. Da tu nu eti întotdeauna Gur-de-Aur. Nu-midoresc nimi altceva decît s devii Gur-de-Aur pe de-a întregul. Tu n eti crturar, nu eti clugr un crturar sau un clug se pot furi dintr-un lemn mai puin preios. Tu crezi c-a fi prea puin învatpentru gustul meu, prea puin log: cian sau prea puin pios. Ei nu, pentru mine eti pre; puin tu însui!Dei dup aceast discuie Gur-de-Aur se retrses< afectat, ba chiar jignit, totui curînd, doar duptrecerea cîtorva zile, el însui vdi dorina de a o continua. De ast dat îns Narcis izbuti a-i da oimagine a deosebirilor dintre felul lor de a fi, pe el care o putu deslui mai uor.



Narcis se înclzise, vorbind, simea c astzi Gur-de-Aur se deschide mai binevoitor cuvintelor sale,c are putere asupra lui. Succesul, îl seduse îndemnîndu-l s spun mai mult decît intenionase, se lspurtat de propriile sale cuvinte. Uit-te, zise el, exist un singur punct în care-i sînt superior: eu sînt treaz, în vreme ce tu eti abia pe

jumtate treaz, iar cîteodat eti adormit de-a binelea. Treaz îl numesc pe acela care, folosindraiunea i contiina, se cunoate pe sine, îi cunoate forele, impulsurile i slbiciunile cele maiintime, neraionale i tie s in seam de ele. A înva asta, iat rostul pe care-l poate dobîndi pentrutine întîlnirea noastr. La tine, Gur-de-Aur, spiritul i natura, contiina i lumea viselor sînt foartedeprtate unul de altul. Tu i-ai uitat copilria, ea caut s te recîtige din adîncurile sufletului tu. Teva face s suferi pîn îi vei da ascultare. Ajunge! Precum i-am spus, sînt mult mai treaz ca tine, înprivina aceasta îi sînt superior i de aceea îi pot fi de folos. în toate celelalte, dragule, îmi eti tusuperior mai precis îmi vei fi superior, îndat ce te vei gsi pe tine însui.Gur-de-Aur ascultase uimit, dar la cuvintele i-ai uitat copilria" tresri ca lovit de o sgeat, fr caNarcis s observe, cci avea obiceiul ca în timp ce vorbea s-i in uneori ochii o vreme închii sau spriveasc int, undeva, drept în fa, de parc astfel i-ar fi gsit mai uor cuvintele. Nu vzu cum faalui Gur-de-Aur tresare deodat i începe a se albi.Superior eu, ie! bolborosi Gur-de-Aur, numai ca s spun ceva ; era parc paralizat.

Firete, continu Narcis s vorbeasc. Firile de felullu, cei cu simurile viguroase i delicate, cei însufleii,v'istorii, poeii, afectuoii, ne sînt, mai totdeauna, superiori nou, gînditorilor. Origineavoastr este matern. Voi trii în împlinire, vou v este dat puterea de a iubi i a putea participa cu

întreg sufletul la tririle voastrJ Noi, gînditorii, dei prem adesea a v îndruma, a va conduce, nu trim în plenitudine, noi trim în uscciuna Vou v aparine belugul vieii, vou sucul poameloi vou grdinaiubirii, ara frumoas a artei. Patria voastrl este pmîntul, a noastr ideea. Pe voi v amenin îneal înlumea simurilor, pe noi de sufocarea într-un spaii fr de aer. Tu eti artist, eu cugettor. Tu dormi lasînuj mamei, eu veghez în deert. Mie-mi strlucete soarele, cum iti stralucesc ie luna i stelele, tuvisezi la fete, eu la biei...Cu ochii larg deschii, Gur-de-Aur îî ascultase pe Narcis, care vorbise cuprins de o euforie retoric,pe cari singur i-o produsese. Unele din cuvintele lui îl loviser ca nite spade: la ultimele pli i

închise ochii i cînd Narea bg de seam i-l întreb, speriat, biatul palid dl moarte îi rspunse cuvoce stins : Mi s-a întîmplat o dat s m prbuesc în faa ti i s fiu nevoit s plîng îi aduci aminte. Nutrebuie sa se mai întîmple, nu mi-a ierta-o niciodat i nici ie I Pleac acum repede i las-msingur, mi-ai spus lucruri îngrozitoare!Narcis era foarte descumpnit. Se lsase dus de proJ priile lui cuvinte, avusese sentimentul c vorbetemal bine decît de obicei. Acum vedea îns cu consternare c, din tot ce spusese, ceva îi cutremuraseadînc prietenul, undeva, nimerise în carne vie. îi venea greu s-l lase si gur în aceast clip, ovicîteva secunde, dar frunt încreit a lui Gur-de-Aur i se pru un avertisment, a îneît, zpcit, plec îngrab, pentru a-i îngdui prietenu lui solitudinea de care avea nevoie.De ast dat încordarea extrem din sufletul lui Gur de-Aur nu se topi în lacrimi. Cu senzaia unei rnipn funde i fr leac, de parc prietenul i-ar fi înfipt dintr dat un pumnal în piept, rmase intuit

locului, respirîn greu, simind o strîngere de inim mortal, alb la fa ceara, cu mîinile amorite. Eraaceeai dezndejde ca da trecut, dar sporit cu cîteva msuri, era aceeai sugrumai luntric,sentimentul c este silit s înfrunte ceva teribi ceva de-a dreptul insuportabil. Dar nici un hohot de plînsmîntuitor nu-l mai ajuta, de ast dat, pentru a trece de clipa cumplit. Sfînt Maic a Domnului, ce eraasta ? Se întîmplase ceva? Fusese asasinat? Ucisese el? Ce lucru îngrozitor se rostise ?Gîfîind, sufl aerul afar din piept, asemenea unui om otrvit era cuprins, pîn la sfiiere, de senzaiac trebuie s se elibereze de ceva ucigtor, care se cuibrise adînc în el. Micînd braele ca un înottor,se npusti din odaie, alerg fr s-i dea seama spre locurile cele mai linitite i mai pustii ale



mînstirii, pe coridoare, peste trepte, afar, la aer. Nimerise în refugiul cel mai intim al mînstirii, înpatio, deasupra cîtorva straturi verzi se boltea limpede cerul însorit, aerul rcoros, pietros, de pivni,era strbtut de dulcile i ovielnicele fire de parfum ale trandafirilor.Involuntar, Narcis fptuise în ceasul acesta ceea ce fusese inta lui atîta vreme rîvnit : invocasenumele demonului' de care era stpînit prietenul su, îl silise la înfruntare. Taina din inima lui Gur-de-Aur fusese atins de unul din cuvintele sale, i se rzvrtise cu turbat durere. Mult vreme rtciNarcis prin mînstire, cutîndu-i prietenul, dar nu-l gsi nicieri.Gur-de-Aur sttea sub una din arcadele grele, de piatr, care duceau din coridoare în grdinia dinpatio; de pe fiecare din coloanele arcadei priveau cîte trei capete de animale, capetele de cîini sau delupi, cioplite din piatr, se holbau la el, în jos. Rana îl rscolea înfiortor, nu vedea nici o cale sprelumin, nici o cale spre raiune. Frica de moarte îi sugruma beregata i-i strîngea stomacul. Ridicîndu-i mecanic privirea, vzu deasupra sa unul din capitelurile'cu cele trei dihnii i avu dintr-o dat sen-zaia c acele trei capete se holbeaz i latr undeva înuntru, în mruntaiele lui.Acum va trebui s mor simi el, înfiorat. i îndat dup aceea, tremurînd de fric, simi:Acum mi se întunec mintea, acum m sfiie i m înfulec jivinile lacome... Tresrind spasmodiclunec la piciorul coloanei, dun rea era prea mare, ajunsese la limita extrem. Un lein învlui; secufund, cu trsturile feei descompuse, î neantul pe care i-l dorea.

Abatele Daniel avusese o zi defel îmbucurtoare, d dintre clugrii mai btrîni veniser astzi la el,scoi di fire, ciorovindu-se, acuzîndu-se, certai iari, pîn la furii din pricina unor vechi, neînsemnategelozii. El îi ascu tase, chiar prea pe îndelete, îi dojenise, dar fr succei pîn la urm îi concediase cuseveritate, impunîndu' fiecruia cîte un canon destul de aspru i pstrase în inirn sentimentul cstrdania lui fusese inutil. Istovit retrsese în capela criptei, se rugase, apoi se sculase, fi a se simi întremat. Acum, atras de mireasma de trandafi care adia sfios spre el, pi înpatio, ca s respire o clipiaer proaspt. Aici îl gsi pe elevul Gur-de-Aur zcîn leinat pe dale. îl privi întristat, speriat de paloareaca d cenu a chipului tînr, altminteri atît de frumos. Hotrî astzi nu era o zi bun, pe deasupra i întîmplarea de acum încerc s-l ridice pe tînr, dar nu era destul de voin pentru aceasta. Oftînd adînc,btrînul merse s cheme p doi dintre fraii mai tineri, ca s-l duc pe biat sus i mai trimise i peprintele Anselmus, care stpîne meteugul tmduirii. Totodat trimise dup Narcis, car fu repede

gsit i apru în faa lui.Ai aflat ? îl întreb el.Despre Gur-de-Aur ? Da, milostive printe, ai auzit adineauri c ar fi bolnav ori s-ar fi accidentat,a fos purtat pe brae pîn sus.Da, l-am gsit zcînd înpatio, unde, de fapt, nu ar ce cuta. Nu e accidentat, e leinat. Nu-mi place! Mi s pare c trebuie s ai un amestec în toat întîmplarea, sai cel puin, s tii ceva, este doarprietenul tu. De ast te-am chemat. Vorbete.Narcis, cu inuta i vorba stpînite ca întotdeauna, re lat pe scurt despre convorbirea de astzi cuGur-de-Au i cît de surprinztor de violent fusese efectul asupra Iu Abatele cltin din cap, nu frsuprare.Ciudate convorbiri sînt acestea, zise el i se sili s-i pstreze cumptul. Ceea ce mi-ai descrisadineauri, este o convorbire care ar putea fi considerat iscodire într-un suflet strin, este, a putea

spune, o convorbire între un duhovnic i învcelul su. Dar tu nu eti duhovnicul lui Gur-de-Aur.Tu, de altfel, nu eti duhovnicul nimnui, înc n-ai fost hirotonisit. Cum se poate s vorbeti cu un elevpe tonul unui sftuitor, despre lucruri care îl privesc numai pe pstorul lui sufletesc ? Urmrile,precum vezi, au fost nefaste.Urmrile, zise Narcis pe un ton blînd dar sigur, înc nu le cunoatem, milostive printe. Am fostpuin cam speriat de efectul violent, dar nu pun la îndoial c urmrile convorbirii noastre vor fi bunepentru Gur-de-Aur.



Vom vedea urmrile. Nu de ele vorbesc acum, ci despre fapta ta. Ce te-a îndemnat s pori asemeneaconvorbiri cu Gur-de-Aur ?Precum tii, este prietenul meu. Am o afeciune deosebit pentru el i cred c-l îneleg deosebit debine. Dumneavoastr numii atitudinea mea fa de dînsul duhovniceasc. Nu mi-am însuit nici un felde autoritate spiritual, am crezut numai c-l cunosc ceva mai bine decît se cunoate el singur.Abatele ridic din umeri.tiu, aceasta este specialitatea ta. S ndjduim c nu ai fcut o isprav rea. Dar Gur-de-Aur e defapt bolnav ?Vreau sspun, sufer de ceva ?E debil ? Doarme ru ? Nu mnînc ? îl doare ceva ?Nu, pîn astzi a fost sntos. Sntos la trup.i altminteri ?La suflet este într-adevr bolnav. tii, este la vîrsta la care încep luptele cu instinctul sexual.tiu. Are aptesprezece ani ? Are optsprezece.Optsprezece... Ei da ! Destul de tîrziu. Dar luptele acestea sînt fireti, prin ele trebuie s treac fiecare.Nu-i un motiv pentru a socoti c biatul are sufletul bolnav.Nu, milostive printe, lucrul sta, sigur, nu este\ motiv. îns Gur-de-Aur a fost bolnav sufletetedinaini înc de mult vreme, de aceea luptele acestea sînt pent: el mai primejdioase decît pentru alii.

Suferina const dup cum cred eu, în aceea c i-a uitat o parte a trecut lui.Aa ? Ce fel de parte ?Mama lui i tot ce are legtur cu dînsa. Nici eu i tiu nimic în privina aceasta, tiu numai c acolotrebu s se afle izvorul bolii sale. Cci Gur-de-Aur pretinde nu tie nimic despre mama lui, decît c apierdut-o de tir puriu. Las îns impresia c i-ar fi ruine din pricina Totui, de la ea trebuie s fimotenit cele mai multe d darurile sale, cci ceea ce are de povestit despre tatlsi nu ni-l înfieaz peacesta ca pe omul care poate av< un fiu atît de frumos, atît de generos înzestrat i de ies din comun.Toate acestea nu le cunosc din povestiri, ci deduc numai din semne.Abatele, care la început zîmbise în sinea lui pe seam acestor cuvinte socotindu-le prea îndrznee i înfumi rate, i pe care întreaga întîmplare îl stingherea i obosea, începu s reflecteze. îi aduse amintede tatl 1 Gur-de-Aur, de brbatul acelaascuns,care stîrne neîncredere i îi mai aminti deodat,

acum, cînd rscolea memoria, i de unele cuvinte pe care omul i spusese, cu privire la mama lui Gur-de-Aur. Ea l-a ace perit de ruine i a fugit de la el, spusese omul, iar el s strduise s reprime înbieel amintirea mamei i vicii pe care le-ar fi putut, eventual, moteni de la ea. Izbutis într-adevr ibiatul era doritor, întru ispirea cele fptuite de mam, s-i închine viaa lui Dumnezeu.Niciodat Narcis nu-i plcuse abatelui aa de puin c astzi. i totui cît de bine ghicise acestgînditor, cît d bine prea într-adevr a-l cunoate pe Gur-de-Aur !La urm întrebat înc o dat despre cele petrecut Narcis zise:N-am intenionat s provoc cutremurarea violent care l-a cuprins azi pe Gur-de-Aur. I-am adusaminte ca nu se cunoate pe sine, c i-a uitat copilria i mama. Unul din cuvintele mele trebuie s-l filovit i s fi ptruns în întunericul împotriva cruia lupt, de atîta vreme. Era parc rtcit, m privea ca icum nu m-ar mai fi vzut vreodat i n-ar mai fi tiut de sine. îi spusesem adeseori c doarme, c nu etreaz cu adevrat. Acum a fost trezit, de asta nu m îndoiesc.

Fu concediat fr mustrare, dar cu interdicia provizorie de a-l vizita pe bolnav. între timp pater Anselmus poruncise ca Gur-de-Aur s fie culcat într-un pat i edea alturi de el. Nu ise prea potrivit a-l readuce la cunotin cu mijloace violente, brusc i speriindu-l. Biatul arta multprea ru. Btrînul, cu faa zbîrcit, blajin, îl privi pe adolescent cu bunvoin. Deocamdat cercetpulsul i ascult inima. Fr îndoial, se gîndi el, flcul mîncase vreo aiureal, un pumn de mcriiepuresc sau alt prostie, tim noi cu cine avem de-a face. Limba nu i-o putea vedea. îi plcea Gur-de-Aur, dar pe prietenul su, pe acest dascl tinerel, mult prea învat pentru vîrsta lui, nu-l putea suferi.i acum, poftim ! Bineîneles c Narcis trebuie s aib partea lui de vin în istoria asta stupid. Ce



nevoie avea un tînr atît de proaspt, cu ochi atît de senini, unui asemenea copil drgla al naturii, sse amestece tocmai cu acest crturar trufa, cu acest grmtic orgolios, pentru care elina sa e maiimportant decît tot ce-i viu în lume ?Cînd, dup vreme îndelungat, ua se deschise i intr abatele, pater Anselmus continua s adlocului, privind faa celui leinat. Ce fa drgla, tînr, încreztoare, i iat, stai alturea, ar trebuis-l ajui i probabil c n-o s poi. Sigur, pricina poate fi i o colic, îi va prescrie vin fiert, poaterevent. Dar cu cît privea mai îndelung faa palid-verzuie, tras, cu atît mai mult bnuielile sale înclinau în alt direcie, mai grav. Pater Anselmus avea experien. De mai multe ori în decursul lungii saleviei, vzuse posedai. ovi s-i rosteasc bnuiala, chiar i fa de el însui. Va atepta i va observa.Dar, cuget el înveruftat, dac bietul biat a fost într-adevr vrjit, vino- vatul nu va trebui cutatdeparte i nici nu-i va merg bine.Abatele se apropie, îl privi pe bolnav, îi ridic încet pleoap.Poate fi trezit ? întreb el.A mai atepta. Inima e sntoas. Nu trebuie îngduim nimnui s vin la el.E în pericol ?Nu cred. Nicieri nu sînt rni, nici vreo urm lovitur sau cdere. E leinat, poate l-a apucat vreocoli La dureri foarte intense, ne pierdem cunotina. Dac s-aj fi otrvit, ar avea febr. Nu, se va trezi i

va tri!Nu poate fi urmarea a ceva sufletesc ?Nu vreau s neg. Dar nu se tie nimic ? Poate c-s speriat foarte tare ? Vestea unei mori ? Oceart violent,' jignire ? în cazul acesta totul ar fi uor de explicat.Nu tim. Avei grij, s nu fie nimeni primit aici V rog, printe, rmînei lîng el, pîn se trezete.Dacj situaia se înrutete, chemai-m, chiar dac-i noapte. înainte de a pleca, btrînul se mai aplec o dat peti bolnav; se gîndi la tatl acestuia i de asemeneala ziu cînd îi fusese adus aceast mutrioar blond, frumoas; i vesel i cum dintr-o dat o îndrgiser cu toii. i lui plcuse biatul. Dar în punctul acesta, Narcis avea într-ad dreptate; Gur-de-Aur nu semna în nici o privin ci tatl su ! Ah, cîte griji, pretutindeni, cîte neajunsuri îi toate faptelenoastre ! Oare nu neglijase ceva, în privin acestui biet biea ? I se dduse confesorul cel mai potrivit

Era în regul faptul c nimeni dintre cei ai casei nu-l cu notea atît de amnunit pe acest elev, caNarcis ? îl pute; ajuta oare Narcis, care mai era în noviciat, nici frate ni era, nici hirotonisit nu fusese iale crui gînduri i prer: aveau, toate, ceva neplcut de superior, aproape dumnos\ Dumnezeu tiedac n-a fost mult vreme ru cluzit Narcis ? Dumnezeu tie dac nu ascunde sub masca supueniei ceva ru, dac nu-i cumva un pgîn ? i pentnj tot ce vor deveni vreodat aceti doi oamenitineri,\\ purta i el o parte de rspundere.Cînd Gur-de-Aur îi reveni, era întuneric. îi simea capul gol i ameit. Vzu c e întins într-un pat,nu tia unde se gsete, nici nu încerca s afle, îi era indiferent. Dar unde fusese ? De unde venea, depe ce strine meleaguri ale plsmuirilor sufletului ? Fusese undeva, foarte departe, vzuse ceva, cevaextraordinar, ceva superb, ceva teribil totodat i de neuitat i totui, uitase. Unde era acel ceva ? Ceanume se înlase în faa lui, venind din adîncuri atît de mare, de dureros, de aductor de fericire idispruse iari ?

Pîndi adînc în sine, acolo unde azi izbucnise ceva, se petrecuse ceva dar ce anume ? Tulburtoaremnunchiuri de imagini se rostogolir spre el, vedea capete de cîini, trei capete de cîini i miroseaparfumul de trandafiri. Oh, cît îl duruse! închise ochii. Oh, cît de îngrozitor îl duruse! Adormi iari.Din nou se trezi i tocmai în secunda cînd lumea de vis disprea lunecînd grabnic spre deprtri, regsiimaginea, i tresri, ca într-o voluptate dureroas. Vedea, dobîndise darul vederii. O vedea pe Ea.Vedea femeia înalt, strlucitoare, cu buze pline, înfloritoare, cu prul luminos. O vedea pe mama lui. în acelai timp, i se pru c aude o voce: i-ai uitat copilria." Dar a cui voce era aceasta ? Ascult,cuget i descoperi. Era Narcis. Narcis ? într-o clip, într-un cutremur, totul revenise : îi aducea



aminte, era tiutor. O, mam, mam! Muni de moloz, mri de uitare dispruser cu ochi regeti, senin-albatri îl privi din nou ea, cea pierdut, cea nespus de iubit.Pater Anselmus, care aipise în jilul de lîng pat se trezi. îl auzi pe bolnav micîndu-se, îl auzirespirînd. Se ridic, prudent.E cineva aici ? întreb Gur-de-Aur.Sînt eu, fii fr grij. Fac lumin.Aprinse lampa, lumina czu peste faa lui brzdat, binevoitoare.Sînt bolnav ? întreb tînrul.i-ai pierdut cunotina, fiul meu. D-mi mîna, s vedem pulsul. Cum te simi ?Bine.Vmulumesc,paterAnselmus,sîntei foarte bun. Nu mai am nimic, sînt numai ostenit.Firete c eti ostenit. Curînd vei dormi iari, întîi o gur de vin fierbinte, e gata pregtit. S goli împreun un pahar, biete, în cinstea bunei noastre în legeri.Grijuliu, inuse pregtit o cnit de vin fie: cufundat într-o oal cu ap fierbinte.Iat c am dormit amîndoi o bucat de vreme, rîi medicul. Stranic îngrijitor de bolnavi, care nu-i în sta s rmîn treaz trebuie c-i spui tu în sinea ta. Ei d| sîntem oameni. Hai s bem puin dinlicoarea asta vrjit biatule, nimic nu-i mai plcut decît un asemenea chd fule fcut în tain, în miezde noapte. Va s zic., prosit!

Gur-de-Aur rîse, ciocni i gust. Vinul fierbinte eri aromat cu scorioar i cuioare i îndulcit cuzahr, ni ciodat nu mai gustase asemenea butur. îi adus aminte c mai fusese o dat bolnav, atunci îl îngriji» Narcis. De ast dat pater Anselmus, se purta drgu ci el. îi plcea foarte, era nespus de binei de ciudat, s stei culcat, la flacra lmpii i s bea în toiul nopii, cj btrînul pater, un pahar de vindulce, fierbinte.Te doare burta ? întreb btrînul. Nu.Crezusem c ai colici, Gur-de-Aur. Va s zic ni<! vorb de asta. Arat limba. Ei, e bine, înc odat btrînii vostru Anselmus habar n-a avut ce se întîmpl. Mîine sj stai culcat, am s vin s teconsult. Cu vinul ai i isprvit j Bravo, s-i fie de bine ! Ia s vd dac a mai rmas cevJ Pentru cîte o jumtate de pahar de fiecare mai ajungJ dac facem împreal dreapt. Grozav ne-ai mai speria! Gur

de Aur ! Zceai acolo,înpatio, ca un mort. într-adevj nu te doare burta ?Rîser i fcur împreal dreapt cu restul vinuluij printele îi înir glumele i Gur-de-Aur îl priviplin dd gratitudine i amuzat, cu ochii din nou înseninai. Apof btrînul plec la culcare.Gur-de-Aur mai sttu o vreme treaz, încetul cu încetul de undeva din adîncul fiinei sale imaginilersrir din nou, cuvintele prietenului izbucnir iari, asemenea unor flcri i din nou apru însufletul su femeia blond, strlucitoare, mama; ca suflarea vîntului de primvar trecu imaginea prinel, ca un nor de via, de cldur, de gingie, ca cea mai profund chemare i adu-cere-aminte. O,mam ! Cum a fost posibil, cum a putut-o uita!

CAPITOLUL VGur-de-Aur tiuse i pîn acum cîte ceva des_ mama lui, dar numai din povestirile altora; imaginea n-o mai pstra i din puinul pe care crezuse c-l despre dînsa, cele mai multe lucruri le trecuse sub to

fa de Narcis. Mama era ceva despre care nu era îngd s vorbeti, ceva de ruine. Fusese odansatoare, o fem frumoas, slbatic, de origine nobil, dar necurat pgîn; tatl lui Gur-de-Aur oculesese, povestea el, d srcie i ocar; cum nu tiuse dac nu era cumva pgîn pusese s fie botezati instruit într-ale religiei; o lua! în cstorie i fcuse din ea o femeie respectat. Ea îns dup cîivaani de cuminenie i via ordonat, îi ad ese din nou aminte de vechile ei talente i obiceiuri, pi|cinuise necazuri, sedusese brbai, lipsise zile i sptmîi de acas, dobîndise renumele unei vrjitoarei pîn urm, dup ce brbatul o strînsese în mai multe rînduri pe drumuri i o luase iari la el,dispruse pentru to deauna. Faima ei mai struise cîtva timp, o faim re pîlpîind ca o coad de comet,



pentru ca apoi s se sting Soul îi reveni încetul cu încetul, dup anii de neliniti spaim, ruine isurprize permanente, pe care i le oferis ea; în locul femeii denaturate, se ocup el de creterebieelului, care semna leit cu mama la trup i la chip omul se acri, deveni bisericos i sdi în Gur-de-Aur cri dina c trebuie s-i închine viaa lui Dumnezeu, pentr a ispi pcatele mamei.Cam atît povestea de obicei tatl lui Gur-de-Ai despre nevasta sa pierdut, dei nu abtea cu plceidiscuia spre acest subiect; unele aluzii fcuse i abatelu cînd îl adusese pe Gur-de-Aur la mînstire;i toate ai tea erau cunoscute i fiului, ca o teribil legend, deit se deprinsese s le dea deoparte,aproape s le uite în, atît ;u desvîrire uitase i pierduse imaginea real a mamei, cea imagine completalta, nu cea alctuit din povestirile atlui i ale servitorilor, sau din zvonuri tenebroase, [esbuite.Propria sa amintire, cea aievea trit despre ama sa, o uitase. Acum îns imaginea aceasta, steaualor dintîi ani ai vieii sale, rsrise din nou. Este de neîneles cum de-am putut-o uita, zise el tre prietenul su. Niciodat în via n-am iubit pecineva de mult ca pe mama, atît de total i de arztor,dat nu am venerat, nu am admirat pe nimeni atîtde uit, ea a fost soarele i luna mea. Dumnezeu tie cum a fost cu putin s întunec în sufletul meuaceast imagine [luminoasis-oprefac încetulcu încetulînacea rjitoare rea i palid, cum a devenit eade muli ani, în lochii tatii i ai mei.Narcis îi isprvise de curînd, noviciatul i îmbrcase rasa. în mod ciudat se schimb i purtarea lui

fa de Gur-de-Aur. Cci Gur-de-Aur, care înainte refuzase adeseori observaiile i avertismenteleprietenului ca pe o pretenie suprtoare de a ti i a vrea mai mult decît alii, era, începînd de la marea întîmplare, uluit de admiraie fa de înelepciunea prietenului su. Cum i se împliniser cuvintele,asemenea unor profeii, cît de adînc privise acest om tulburtor în el, cît de precis ghicise taina vieiisale, rana ascuns, cît de înelept îl tmduise !Cci tînrul prea a fi tmduit. Nu numai c acel lein rmase fr urmri nefaste; dar se topise parci ceea ce fcuse jucu, precoce, neautentic, în firea lui Gur-de-Aur, acea prematur atitudinemonahal, credina c e obligat s-l slujeasc pe Dumnezeu într-un chip deosebit. Tînrul prea întinerit i îmbtrînit totodat, de cînd gsise calea spre sine. Toate acestea i le datora lui Narcis.Narcis, în schimb, se purta de la o vreme ciudat de Prudent cu prietenul su; îl privea cu un fel demodestie, ftr urm de superioritate sau tendin de a-l dscli, învreme ce prietenul îl admira tot mai

mult. Vedea cum Gur-de-Aur se hrnete cu puteri' " -- .~~~>-din tainice izvoare, care lui îi erau strine; putuse favoriza creterea lor, nu avea parte de ele. Cubucurie îl vedea pe prietenul eliberîndu-se de sub îndrumarea sa i totui, cîteodat, trist. Se percepeape sine ca o treapt depit, ca o azvîrlit deoparte; întrezrea apropiatul sfîrit al ai prietenii, care însemnase atît de mult pentru el. Chi acum tia despre Gur-de-Aur mai multe decît el îns cci Gur-de-Aur într-adevr îi regsise sufletul i gata a-i urma chemarea, dar înc nu presimea încotn va duce.Narcis o presimea i era neputincios; ca preferatului su ducea spre meleaguri pe care el însui le vaclca niciodat.Setea de tiin a lui Gur-de-Aur sczu mult, ii trecuse i pofta de dispute prieteneti, se ruiamintindu-i de multe dintre discuiile lor de odinioaj între timp, în Narcis, în vremea din urm, fiedator: terminrii noviciatului, fie întîmplrilor legate de Gu de-Aur, se trezise nevoia de a se retrage,nevoia de asce i exerciii spirituale, o înclinaie spre post i rugciu îndelungate, spre confesiuni dese,

canoane voluntare Gur-de-Aur înelegea aceast înclinaie, aproape o împrtea. De la tmduirealui, instinctul i se ascujj mult; chiar dac nu tia înc nimic în privina intei sale din viitor, simeatotui cu puternic i desec înspimînttoare pregnan c soarta lui se pregti acum, c un anume timpcrutor al nevinoviei i linil s-a încheiat i totul în el sttea încordat i pregti adeseori presimireaera de natur a-l ferici, îl inea cîte jumtate de noapte treaz, asemenea unei dulci îndrgostii daradeseori era sumbr, profund apstoare. Revenise el mama, cea de mult pierdut ; era o imensfericire. D unde-l conducea chemarea ei ispititoare ? Spre nesig ran, spre încurcturile vieii, spresuferin, poate sp moarte. Nicidecum spre linite, spre blîndee, spre cer] tudini, spre chilia de



clugr i comunitatea mînstir care inea cît o via de om, chemarea ei nu avea nim de-a face cuacele porunci printeti, pe care atîta vreri le confundase cu propriile sale dorine. Din acest seg ment,care de multe ori devenea puternic, nelinitit i arztor ca o violent senzaie trupeasc, se nutreaevlavia lui Gur-de-Aur. Repetînd îndelungi rugciuni adresate Sfintei Maici a Domnului el lsa s sereverse preaplinul de simire, care-l atrgea spre propria sa mam. în dese rînduri îns rugciunile salese isprveau iari cu acele vise stranii, superbe, care-l bîntuiau acum atît de des: vise primite cu ochiideschii, cu simurile pe jumtate treze, vise despre dînsa, la care luau parte toate simurile sale. înasemenea clipe, lumea matern îl învluia cu parfumul ei, îl privea întunecat, cu ochii misterioi aidragostei, chema adînc precum marea i paradisul, îngîna, alinttor sunete, fr sens, mai de grabsunete alinttoare încrcate de sensuri, avea gust de dulce i gust de srat, trecea, mîngîietoare, un prmtsos, peste însetate buze i ochi. în fiina mamei era nu numai tot ce este frumos, nu numai dulcea,albastra privire de dragoste, zîmbetul splendid, care fgduia fericire, nu numai alinarea dez-mierdtoare; în ea se mai afla, sub atrgtoare înveliuri, i tot ce este îngrozitor i tenebros, toatpofta, toat frica, toate pcatele, toat jalea, naterea, întreag fatalitatea morii.Adînc se cufunda tînrul în aceste vise, în pienjeniul acestor nluciri ale simurilor însufleite. în elenu reînvia numai, fermector, un trecut îndrgit: copilrie i dragoste matern, un rsrit al vieiistrlucitor, auriu; se înla la orizont i un viitor amenintor, plin de promisiuni, de ispite i de

primejdii. Uneori visele acestea, în tare mama, Madona i iubita erau una i aceeai, i se preauulterior crime îngrozitoare, blasfemii la adresa lui Dumnezeu, pcate de moarte, ce nu se pot ispinicicînd; altdat descoperea în ele toat mîntuirea, toat armonia. Viaa plin de mistere îl privea înochi, o lume sumbr, impenetrabil, o pdure încremenit, plin de spini i primejdii fantastice darerau tainele mamei, de la ea veneau, ctre ea duceau, erau micul cerc întunecos, micul abisamenintor din ochii ei senini.Mult copilrie uitat se ridic la suprafa în aces vise despre mama, din adîncimi nesfîrite itrîmuri pi dute, reînflorir multe flori ale amintirii, deschizîndu-ca nite mici ochi de aur, respirînd unparfum plin presimiri, amintiri ale unor sentimente din copilri poate ale unor întîmplri trite, sau aleunor vise. Vin cîteodat peti, înotau spre el, negri i argintii, rcoroi si netezi, ptrundeau, înotînd, întrupul lui, înotau de`acurmeziul, prin el, veneau ca mesageri, purtînd splendie veti îmbucurtoare

dintr-o realitate mai frumoas, apd dispreau ca nite umbre, tremurîndu-i aripioare. Adesea, visapeti care înotau i psri care zburau, i^ care pete sau pasre era o creaie a sa, depindea de el iputea stpîni ca pe propria sa respiraie, emana din asemenea unei priviri sau unui gînd, apoi revenea în fiin lui. Adesea visa o grdina, una vrjita_cu copaci de bas cu flori nemsurat de mari, cu peteriadînci, albatri dintre ierburi priveau ochii scînteietori ai unor animal necunoscute, pe crengi lunecauerpi netezi, vînjoi; d vrejuri i tufe atîrnau, umed-strlucinde, boabe imens care îndat ce le culegease umflau în mîna lui, lsînd se scurg din ele o zeam cald, asemenea sîngelui, o| aveau ochi i îiroteau, rîvnitori i vicleni; se rezenu pipind, de un copac, întindea mîna dup o creang\ vedea isimea, cuibrit între trunchi i creang, ui ghemotoc de pr des i încîlcit, asemenea prului dij cuulsubsuorii. O dat se vis chiar pe sine sau pe sfîntu patron al numelui su, îl vis pe Gur-de-Aur,Hrisostomi avea o gur de aur i rostea, cu gura lui de aur, o seam di cuvinte, iar cuvintele erau unstol de psri mici, care s deprtau fîlfîind din aripi.

O dat vis c era mare, om în toat firea, dar edea ca un copil, pe pmînt, avea în fa lut i modela,ca ui copil, figuri din lut: un clu, un taur, un omule, o fe meie mititic. Treaba asta îi plcea, iaranimalelor brbailor le fcu nite organe genitale ridicol de mari, îl vis asta îi pru grozav de hazliu.Apoi joaca îl plictisi i î obosi, plec mai departe, dar simi c în urma lui cel care triete, c se apropiede el, fr zgomot, ceva mare, îi întoarse privirea i vzu, cu adînc uimire i cu mare spaim, îns nufr bucurie, c micile sale figurine de lut crescuser i prinseser via. Imens de mari, ca nite uriaifr grai, figurinele mrluir pe lîng dînsul, continuînd s creasc, i pornir mai departe în lume,gigantice i tcute, înalte cît nite turnuri.



Tria mai mult în aceast lume de vis decît în cea real. Lumea real: sala de clas, curtea mînstirii,biblioteca, dormitorul i capela, era numai suprafaa, numai o pieli subire i tremurtoare deasupralumii suprareale a imaginilor, încrcat de vise. O nimica toat ajungea, pentru a sparge aceast pielisubire: ceva premonitor în sonoritatea unui cuvînt elin, în toiul leciei sobre, o und de mireasm dintraista cu ierburi a botanistului pater Anselmus, o privire asupra unui lujer de piatr, înit din coloanaunei arcade de fereastr asemenea mici imbolduri ajungeau, pentru a strpunge pojghia realitiipanic-aride i a dezlnui, de dincolo de ea abisele clocotitoare, torentele i cile lactee ale acesteilumi de imagini sufleteti. O iniial latin devenea fptura înmiresmat a mamei, un ton prelungit\nAve se prefcea în poarta raiului, ojiter greceasc într-un calgalopînd. tîntr-un arpe ce se încolcea,apoise~~3eprta calm, erpuind printre flori pentru ca de îndat, în locul lui s apar iari paginarigid de gramatic.Rareori vorbea despre toate acestea, numai de cîteva ori îi fcu lui Narcis cîte o aluzie la aceast lumede vis. Eu cred, zise el o dat, c o petal de floare sau un viermior de pe drum griete i cuprinde maimult decît toate crile unei biblioteci. Cu litere i cu vorbe nu se poate spune nimic. Cîteodat scriu oliter greceasc oarecare, oteta sau oomega, i dac rsucesc pana numai Puin, litera d din codi ie un pete i într-o clip recheam în amintire toate pîraiele i rîurile din lume, tot cee rcoros i umed,

oceanul lui Homer i apa pe care o ^31ca Petru sau litera se preschimb în pasre, îi salt coada, înfoaie penele, se umfl, rîde i pleac în zbor. Ei bine, Narcis, probabil c tu nu prea aprecieziasemenea litere. Dar eu îi spun : cu ee^a scris Dumnezeu lumea!Le apreciez foarte mult, zise Narcis, trist. Sîn litere de vraj, cu ele se pot invoca toi demonii.Numa c, firete, sînt improprii pentru cultivarea tiineloij Spiritul iubete ceea ce este sigur, format,dorete s poat încrede în semnele sale,^___________nu ceea ce e în devenire, realul, nu posibilul. Nu îngduis^ ca omega s se transforme întf-un arpe sau într-o pasre Spiritul nu poate tri în natur, ci numaiîmpotriva numai în opoziie cu ea. Acum mcrezi, Gur-de-Aur, nu vei deveni niciodat un crturar ?Da, desigur, Gur-de-Aur credea aceasta de mult, e de acord cu prietenul su.Nu mai sînt deloc încrîncenat în strdania de dobîndi spiritul tu, zise el, pe jumtate rîzînd. în

privin spiritului i a crturriei, mi se întîmpl la fel cum mi s întîmplat cu tatl meu : credeam" c-liubesc mult i c semn, fiecare cuvînt al lui era lege pentru mine. Dar abi a reaprut mama, abia amaflat iari ce înseamn iubir i, alturi de imaginea ei, cea a tatlui meu a devenit dintr dat mic,lipsit de voioie i aproape respingtoare. Ia acum înclin s consider tot ce aparine spiritualul patern,strin i advers mamei, i s nu pun mare pre pe elVorbea în glum, dar nu reuea s înveseleasc chipu trist al prietenului su. Narcis se uita la el,tcînd, privir lui era ca o mîngîiere. Apoi zise :Te îneleg prea bine. Acum nu mai trebuie s ne certm; te-ai trezit i ai recunoscut i deosebireadintre tine i mine, deosebirea dintre originea matern i patern, dintre suflet i spirit. Iar de aici înainte, vei recunoate curînd i c viaa ta în mînstire i strdania ta spre o via monahal au fost oeroare, o nscocire a tatlui tu, care voia în felul acesta s absolve de pcat amintirea mamei tale saupoate numai s se rzbune împotriva eii Sau mai crezi i acum c ar fi chemarea ta s-i petreci toat

viaa în mînstire ? îngîndurat Gur-de-Aur privea mîinile prietenului su, aceste mîini fine, pe cît de severe pe atît dedelicate, slabe i albe. Nimeni nu putea pune la îndoial c erau mîini de ascet i crturar. Nu tiu, zise el cu vocea dobîndit de cîtva timp, o voce puin legnat, care zbovea pe îndeleteasupra fiecrui sunet. într-adevr nu tiu. îl judeci cam aspru pe tatl meu. Nu i-a fost uor. Dar poatec ai dreptate i în privina aceasta. Sînt de mai bine de trei ani aici, la coala mînstirii i nu m-avizitat înc niciodat. Ndjduiete c voi rmîne pentru totdeauna aici. Poate c ar fi cel mai bine,doar am dorit-o eu însumi, dintotdeauna. Dar astzi nu mai tiu, de fapt, ce vreau i ce



dorescvîaaiftte_vtejn£. jotul era simplu Jajiel_4e simplu caliterele din cartea de "citireTcummmicnujnaX^sîmp]", trjcTmcar literele. Totul a'rtnhînriifmTrrtg^prKiiri j fr.p.Nu tiiiTotul g j j sltevinraculnTîirstotln_stare.s m gîndescia-ascmene TucrurT "--Nici nu trebuie, fu de prere Narcis. Se va vdi de la sine încotro te poart drumul tu. A începutprin a te readuce la mama ta i te va apropia i mai mult. în ce-l privete îns pe tatl tu, nu îl judecprea aspru. Ai vrea poate s te întorci la el ?Nu, Narcis, fr îndoial c nu. Altfel a face-o, îndat ce a isprvi coala, sau chiar i acum.Cci, de vreme ce nu voi deveni crturar, am învat, de fapt, destul latin, elin i matematic. Nu,nu vreau s m întorc la tata...Privi îngîndurat, în gol i deodat exclam :Dar cum de izbuteti s-mi spui mereu cuvinte sau s-mi pui întrebri care arunc în mine olumin i m limpezesc pentru mine însumi ? i acum, de pild, întrebarea ta, dac a vrea s m întorc la tata, a fost cea care nii-a artat dintr-o dat c nu vreau. Cum de izbuteti ? Pari s tii totul.Mi-ai spus atîtea lucruri despre tine i despre mine, pe care nici nu le-am priceput atunci cînd le-amauzit dar care, mai tîrziu, au cptat atîta importan Pentru mine ! Tu ai definit originea mea camatern i tu ai descoperit c stteam sub semnul unui blestem i c\ uitasem copilria ! De undecunoti atît de bine oamen Nu pot s înv i eu meteugul sta ? Narcis ddu din cap, zîmbind.

Nu, dragul meu, nu-l poi înva. Exist oame care pot înva multe, dar tu nu faci parte dintre ei.Tu i vei fi niciodat unul dintre cei ce înva. i la ce bun ? N. nu ai nevoie. Tu ai alte daruri. Maimulte decît am eu, el mai bogat ca mine, i totodat mai slab, tu vei avea o ca! mai frumoas i maigrea ca mine. Uneori n-ai vrut sH înelegi, adeseori te-ai împotrivit ca un mînz, nu a fo întotdeaunauor i de multe ori a trebuit s-i pricinuiq durere. Trebuia s te trezesc, cci dormeai. i cînd i-a adusaminte de mama ta, întîi te-a durut, te-a durut gn zav, ai fost gsit, zcînd asemenea unui mort, înpatiTrebuia s se întîmple aa ! Nu, nu-mi mîngîia prul!H las ! Nu pot îndura asta ! i deci nu pot înva nimic? Voi rmîr întotdeauna un prost i un copil ?Alii vor fi cei de la care vei înva. Am ajuns capt cu ceea ce ai putut înva de la mine, copilule ! O,nu, strig Gur-de-Aur, nu pentru asta am d venit prieteni! Ce fel de prietenie ar mai fi aceasta cad dupo bucat de drum, cînd i-a atins inta, poate conteni Te-ai sturat de mine ? M-ai scos din inima ta ?

Narcis umbla agitat, de colo pîn colo, cu privirile îi pmînt, apoi se opri în faa prietenului.Fii pe pace, zise el cu blîndee, tii prea bine c ri te-am scos din inima mea. îi privi cu îndoial prietenul, apoi, imediat, îi relu plimbarea, încolo i încoace, se mai opri o dat ise uit la Gur-de-Aur: de pe faa aspr i slab, ochii si prj veau cu fermitate. Cu voce înceat, darhotrît i duri zise:Ascult, Gur-de-Aur! Prietenia noastr a fo bun ; a avut o int i a atins-o, te-a trezit. Sper s nuajuns totui la capt; sper c se va reînnoi înc o dat . mereu, i va duce spre inte noi. Pentru momentea n mai are nici o int. A ta e incert, într-acolo eu nu te pot nici conduce, nici însoi. întreab-o pemamata, întreab imaginea ei, d-i ascultare! inta mea în schimb nu plutete în incertitudine, ea e aici, înmînstire, m solicit în fiecare ceas. Mi-e îngduit s-i fiu prieten, dar nu mi-e îngduit s fiu îndrgostit. Sînt clugr, am fcut un legmînt. înainte de a fi hirotonisit, m voi lsa concediat din

funcia de dascl i m voi retrage vreme de multe sptmîni, pentru post i rugciune. In rstimpulacesta, nu voi vorbi despre nimic lumesc, nici mcar cu tine. Gur-de-Aur înelese. Zise trist:Vei face deci acum ceea ce a fi fcut i eu, dac a fi intrat pentru totdeauna în ordin. i cîndpocina ta va fi încheiat, cînd vei fi postit i te vei fi rugat i vei fi ve-jgheat destul atunci încotrovei mai inti ?tii bine, zise Narcis. Ei, da. în cîiva ani vei deveni dascl principal, [poate chiar director al colii. Vei



îmbunti învmîntul, vei mri biblioteca. Poate vei scrie i cri. Nu ? Ei bine, nu. Dar care-i va fiinta ?Narcis zîmbi palid.inta ? Poate c voi muri director de coal sau abate sau episcop. Totuna. inta e aceeai: s maflu întotdeauna acolo unde pot sluji cel mai bine, unde felul meu de a fi, aptitudinile i darurile melegsesc solul cel mai roditor, cîmpul de aciune cel mai întins. Nu exist alt int.Gur-de-Aur : Nu exist alt int pentru un clugr ?Narcis : Ba da, inte sînt destule. Un clugr poate hotrî c scopul vieii lui este s învee ebraica,s-l comenteze pe Aristotel sau s împodobeasc biserica mînstirii sau s se claustreze pentru amedita sau s întreprind o sut de alte lucruri. Pentru mine, acestea nu sînt eluri. Eu nu vreau nici ssporesc avuia mînstirii, lici s reformez ordinul sau biserica. Vreau s slujesc spiritul în limiteleputerilor mele, aa cum îneleg eu, nu altminteri. Asta nu-i o int ? îndelung îi cumpni Gur-de-Aur rspunsul.Ai dreptate, zise el. Te-am stingherit foarte pe drumul tu spre aceast int ?Stingherit ? O, Gur-de-Aur, nimeni nu m-a aj mai mult ca tine. Mi-ai fcut greuti, dar eu nu sîntversarul greutilor. Am învat din ele i, în parte, Ies depit.Gur-de-Aur îl întrerupse i-i zise, jumtate în glum:

Minunat le-ai depit! Dar spune-mi totui: d m-ai ajutat, m-ai condus i m-ai eliberat i mi-aitmdi sufletul, în felul acesta ai slujit oare într-adevr spirituj Aa, ai sustras probabil mînstirii unnovice zelos i b; intenionat i ai crescut poate, un adversar al spiritului, nul care va fptui, va crede iva rîvni exact contrariu ceea ce tu socoteti c este bine...De ce nu ? zise Narcis, cu profund seriozit Drag prietene, cît de puin m cunoti înc ! Probabil]am împiedicat devenirea unui viitor clugr, în schimb deschis în tine calea ctre un destin ieit dincomun. Chil dac mîine ai incendia frumoasa noastr mînstire sau predica lumii vreo erezie oarecare,smintit, nici o clip n*j regreta c te-am îndemnat s mergi pe aceast cale.Prietenos îi aez ambele mîini pe umerii prietenulilVezi, Gur-de-Aur, de scopul meu ine i aceasu orice a fi, dascl sau abate, confesor sau oricealtcev! niciodat n-a vrea s ajung în situaia de a întîlni un d puternic, valoros i deosebit i a nu-l

putea înelege, a n^ cunoate, a nu-l deschide lumii, a nu-l putea încuraja. i mai spun: orice amdeveni, tu sau eu, oricum ne va merg ru sau bine, niciodat, în clipa în care m vei chema c totdinadinsul i vei crede c ai nevoie de mine, nu vei afla cu inima zvorît. Niciodat !Toate acestea sunau a bun-rmas i, într-adevr, er; o anticipare a despririi. Stînd în faa prietenuluisu privindu-i chipul hotrît, ochii aintii spre scop statornice, Gur-de-Aur simea fr gre c eidoi nu m erau frai i camarazi i egali, c drumurile lor se i d priser. Cel din faa lui nu era unvistor, i nici atepta cine tie ce chemri ale destinului; era un clug: se înrolase, aparinea uneirînduieli i unei datorii ferme, era slujitor i osta al ordinului, al bisericii, al spiritului. El însui îns, iarasta i se limpezise astzi, nu avea ce cuta aici, era fr patrie, o lume necunoscut îl atepta. La fel sepetrecuser lucrurile odinioar cu mama lui. Prsise casa i gospodria, brbatul i copilul, comunitateai ordinea, datoria i onoarea pentru a pleca în necunoscut, probabil c de mult se i prpdise peundeva. Altora le era dat s aib eluri: avusese o int, cum nici el nu avea vreuna. O, cît de limpede

vzuse Narcis înc de mult vreme toate acestea i cît dreptate avusese !Curînd dup aceast zi, Narcis dispru, se fcu dintr-o dat nevzut. Un alt dascl îi inea leciile,pupitrul su de lectur, dinbibliotec, rmase gol. Se mai afla în mînstire, complet invizibil nuera, cînd i cînd putea fi zrit trecînd prinpatio, cîteodat putea fi auzit mur-murînd rugciuni într-unadin capele, îngenuncheat pe dalele de piatr; se tia c începuse marea peniten, c postea i se sculade trei ori pe noapte, pentru rugciuni. Se mai afla aici, i totui trecuse în alt lume; puteai s-l vezi,destul de rar, dar nu-l puteai atinge, nu puteai avea nimic comun cu el, nu-i puteai vorbi. Gur-de-Aurtia c Narcis va aprea din nou, îi va ocupa din nou pupitrul de lucru i scaunul din refectoriu, va



vorbi din nou dar nimic din cel ce fusese alt dat nu va mai reveni, Narcis nu-i va mai aparine.Gîndindu-se la toate acestea, lui Gur-de-Aur îi fu limpede c numai lui Narcis î i datora faptul cmînstirea i clugria, gramatica i logica, studiul i spiritul îi deveniser preioase i dragi. Exemplulsu îl ispitise, îi fcuse un ideal din încercarea de a-i semna. Firete, mai exista i abatele, i pe el îlrespectase, îl iubise, i întrezrise în el un exemplu înltor. Dar ceilali, dasclii, colegii, dormitorul,sala de mese, coala, exerciiile, serviciile divine, întreaga mînstire fr Narcis, nu-l mai interesau.Ce mai cuta aici ? Atepta, sttea sub acoperiul mînstirii aa cum un drume nehotrît, se oprete petimp de ploaie, sub un acoperi oarecare sau sub un copac, numai în trecere, numai ca musafir, numaide frica lipsei de ospitalitate a deprtrilor.Viaa lui Gur-de-Aur, în vremea aceasta, nu mai era decît o amînare i o pregtire a despririi. Seducea în toate locurile care-i fuseser dragi sau dobîndiser semnificaie pentru el. Mirat, înstrinat,constata c sî puine chipuri i oameni de care i-ar veni greu s se de: part. Erau Narcis i btrînulabate Daniel, bunul i dr, gul pater Anselmus, poate prietenosul frate portar vecinul cel vesel, morarul dar i acetia devenise: aproape ireali. Mai greu îi va fi s se despart de mar Madon de piatr dincapel i de apostolii portalului, oprea îndelung în dreptul lor, ca i al frumoaselor ciopl turi în lemnale scaunelor corului, în dreptul fîntînii ipatio, al coloanei cu cele trei capete de animale, se reze deteii din curte, de trunchiul castanului. Toate acest vor deveni cîndva amintiri, o crticic cu poze

pstrat, î inima lui. înc de pe acum, cînd se mai afla în mijloci lor, toate preau s lunece departe deel, îi pierdeau n litatea, se transformau, fantomatic, în ceva de odinioar; Cu pater Anselmus, care îlinea cu plcere în preajma 1 se ducea la cules de ierburi, la morarul mînstirii sttea privea slugile iarcînd i cînd se lsa invitat la vin i pete prjit; dar totul era înc de pe acum strin, jumtate amintire.Precum dincolo, în penumbra biseric i în chilia de peniten, prietenul su Narcis mai umbla tria,dar pentru el devenise o umbr, tot astfel lumea dii jurul su îi pierduse consistena, respira toamnnestatornicie.Real i vie nu mai era decît viaa dinluntrul su btaia speriat a inimii, spinul dureros al dorului,bucii riile i temerile viselor sale. Lor le aparinea, lor li s< druia. în toiul cititului sau al învatului, în mijlocul ca marazilor si, se putea cufunda în sine i uita de toate druit în întregime torentelor iglasurilor luntrice, care trgeau de aici spre fîntîni adînci, pline de melodii sumbre în abisuri colorate

pline de legendare aventuri, ale caro sunete rsunau toate, asemenea glasului mamei, ai caro mii deochi erau, toi, ochii mamei.

CAPITOLUL VI într-o zi, pater Anselmus îl chem pe Gur-de-Aur în farmacia sa, în odaia în care inea frumos-mirositoarele-i ierburi. Gur-de-Aur se descurca bine aici. Printele îi art o plant uscat, pstratcurat între foi de hîrtie i-l întreb dac o cunoate i dac ar putea-o descrie exact, aa cum aratafar, pe cîmp. Da, Gur-de-Aur putea; planta se numea pojarni. Trebui s descrie amnunit toatecaracteristicile ei. Btrînul clugr fu mulumit i-i ddu tînrului su prieten însrcinarea de a culegedup amiaz un snop zdravn din aceast plant, indicîndu-i locurile în care ea cretea de preferin. Primeti, în schimb, scutire de coal pentru o dup-mas, dragul meu, cred c nu vei avea nimic

împotriv i nu vei pierde nimic. Cci i cunoaterea naturii este o tiin, nu numai gramatica voastr

tîmpit.Gur-de-Aur mulumi pentru binevenita însrcinare de a culege flori timp de cîteva ceasuri, în loc de aedea la coal. Pentru ca bucuria s-i fie desvîrit, îl rug pe fratele grjdar s-i dea calul Bless icurînd dup dejun scoase din ^rajd animalul care nechez de bucurie; Gur-de-Aur sri în a i, foartemulumit plec la trap, afundîndu-se în ziua clduroas inundat de lumin. Vreun ceas ori mai mult,colind clare, se bucur de aer i de mireasma cîmpurilor i, mai presus de toate chiar de plimbarea în a, apoi îi aduse aminte c avea o însrcinare i cut unul din locurile pe care i le descriseseprintele. Acolo, leg calul sub un arar umbros, sttu puin de vorb cu el, îi ddu nite pîine dup



care porni în cutarea plantei. Cîteva parcele de ogor prginit ^c-ntindeau aici, npdite de tot soiulde buruieni, nite lire mici, de mac pirpirii, cu ultimele flori palide i multe capsule coapte pline desemine, se ridicau dintre lujerele uscate de rapi, tulpinile cicorii înflorite siniliu, ca cer i aletroscotului decolorat; între dou ogoare cît grmezi de bolovani erau locuite de opîrle i aici gsi pmele tufe de pojarni cu flori galbene, pe care începu le culeag. Dup ce adun un mnunchi gros, seaez bolovani i se odihni. Era ari i el privi cu jind sp umbra întunecoas a unei deprtate margini depdu: dar nu voia s se abat la distan atît de mare nici locul cu pojarni, nici de calul su, pe care deaici îl m putea înc zri. Rmase aezat pe bolovanii fierbinj sttu linitit, ca s vad opîrlele, care întîifugiser acum ieeau din nou la iveal, mirosi pojarni i-i ridii frunzuliele spre lumin, uitîndu-se lasutele de gurQ fcute parc în ele cu acul.Miraculos, gîndi el, iat, fiecare dintre miile de frui zulie i-a împuns în propria sa fiin, micul su o înstelat, delicat ca o broderie". Miraculos i de neîneli era de fapt totul, opîrlele, plantele, pîn ipietrei absolut totul. Pater Anselmus, care-l îndrgea atît < mult, nu-i mai poate culege singurpojarni, îl apui durerile de picioare i zace zile întregi nemicat, iar tiim lui, a tmduirii, nu-l poatelecui. Poate nu peste mu timp va muri i ierburile din odaie vor continua miroas, dar btrînul pater nuva mai fi acolo. Poate în! va mai tri vreme îndelungat, poate zece sau douzeci c ani i va avea iatunci, aceleai fire subiri de pr alb rar, i aceeai reea de cute hazlii, în jurul ochilor; dar di el

însui, din Gur-de-Aur, ce se va alege, peste douze de ani ? Vai, totul era de neîneles i de fapt, trist,dei ei i frumos. Nu puteai ti nimic. Triai i alergai pe pmîi sau clreai prin pduri i multe seuitau la tine atît c provocator i promitor i-i trezeau nostalgii: o stea\ faptul serii, o floare albastrde campanul,_un_ unui om sau al unei vaci cîteodat prea chiar c într-o clip se va întîmpla cev încnevzut, dar de mult jinduit, o s cad vlul de toate, dar clipa trecea i nu se întîmpla nimic i taina sedezlega i vraja secret nu se spulbera i pîn la urri îmbtrîneai i artai la fel de iret ca pater Anselmussau de înelept ca abatele Daniel; i poate c tot nu tiai nimic, ateptai i continuai s pîndeti cuurechea. Ridic o cochilie goal de melc, sunase stins cînd o rostogolise printre bolovani i era înclzitde-a bine-lea, de soare. îngîndurat îi privi înfurarea, spirala crestat, îngustarea capricioas a coroniei,gura cscat i goal, care scapr sidefiu. închise ochii, pentru a pipi forma numai cu degetele, eraun vechi obicei i joc al su. învîrtind melcul între degetele destinse, urmri liniile, pipind uor,

mîngîind în lunecare, încîntat de miracolul modelrii, de vraja materialitii. Acesta, gîndi el, vistor,este unul din dezavantajele colii i ale crturriei: pare a fi una din tendinele spiritului, aceea de avedea i a înfia totul, de parc ar fi plat i ar avea numai dou dimensiuni", într-un fel i se prea caceasta înseamn o scdere, o lips de valoare a cuprinderii raionale a lucrurilor, dar nu reui s reinideea, melcul îi lunec printre degete, se simi obosit i somnoros. Cu capul plecat peste ierburile sale,care, ofilindu-se, începeau a mirosi din ce în ce mai intens, adormi la soare. Peste pantofii si alergauopîrlele, pe genunchi i se ofilea pojarni, iar sub arar atepta Bless, cuprins de nerbdare.Dinspre pdurea îndeprtat venea cineva, o femeie tînr, cu o fust albastr, decolorat, o bsmluroie peste prul negru, i o fa vratec, bronzat de soare. Femeia se apropie, purtînd o boccelu înmîn i o garo-fi roie ca focul între dini. îl zri pe cel ce edea pe bolovani, îl privi îndelung, dedeparte, curioas i bnuitoare, vzu c doarme, veni precaut mai aproape, avea picioarele descule,bronzate, se opri chiar în faa lui Gur-de-Aur i se uit la el. Neîncrederea ei se spulber, tînrul

frumos, adormit, nu prea primejdios, chiar îi plcea cum ajunsese oare, aici, în slbticie ?Culesese flori, vzu ea, i zîmbi cci florile erau de acum pe jumtate ofilite.'Gur-de-Aur deschise ochii, întorcîndu-se din desi-urile viselor. Capul îi era aezat pe moale, înpoalele unei femei, în ochii si somnoroi i uimii priveau aproape ali ochi strini, calzi i cprui. Nu sesperie, era în primejdie, stelele cprui, calde, strluceau spre 1 cu prietenie. La privirea lui uimit,femeia rspunse cu ui zîmbet foarte prietenos, i încet, încet, începu i el zîmbi. Gura ei coborî pebuzele lui zîmbitoare, se întîlnii într-o srutare blînd, în timpul creia Gur-de-Aur 1 aminti îndat deacea sear din sat i de fetia cu cozi. Dai srutarea nu se isprvi. Gura femeii zbovi pe a lui, 1 juca



mai departe, necjindu-l i ademenindu-l, pîn la urm îi prinse buzele cu putere i lcomie, îi racasîngele i-l trezi pîn în strfunduri i în joc prelung i mut, femeia oache se drui biatului, învîndu-l rbdare, îndemnîndu-l s caute i s gseasc, lsîndu-l\ se încing i domolindu-idogoarea. Splendida, scur fericire a dragostei se arcui deasupra lui, se aprinse aur] i înflcrat,scpat i se stinse. Sttea întins, cu ocH închii, cu faa pe pieptul femeii. Nu rostir nici u cuvînt.Femeia edea linitit, îi mîngîia încet prul, îl l| s-i revin încet. în sflrit, el deschise ochii.Tu ! zise el. Tu ! Cine eti tu ?Eu sînt Lise, rspunse ea.Lise, o îngîn el, alintînd numele. Lise, eti dulce Ea îi apropie gura de urechea lui i-i opti:A fost prima dat ? N-ai iubit pe nici una înaint mea ?El îi scutur capul. Apoi, brusc, se ridic i se ui împrejur, peste cîmp i la cer.Oh, strig el, soarele a coborît bine de tot. Trebu s m întorc... Ei, unde?La mînstire, la pater Anselmus.La Mariabronn ? De acolo eti ? Nu vrei s rmîi cu mine ?Tare a vrea... Atunci rmîi.

Nu, asta nu ar fi drept. i trebuie s mai culeg buruiana asta...Chiar stai la mînstire ?Da, sînt elev. Dar nu mai rmîn acolo. Pot veni la tine, Lise ? Unde locuieti, unde e casa ta ?Eu nu locuiesc nicieri, odorule. Dar nu vrei s-mi spui care i-e numele ? Aa, Gur-de-Aur, techeam ? Mai d-mi o srutare, guri de aur, i-apoi te poi duce.Nu locuieti nicieri ? Dar unde dormi ?Dac vrei tu, cu tine, în pdure sau în fin. Vii în noaptea asta ?O, da. Unde ? Unde te gsesc ?tii s cîni ca o cucuvea ? N-am încercat niciodat. încearc...

El încerc. Ea rîse i fu mulumit.Atunci vino în noaptea asta, iei din mînstire i cînt ca o cucuvea, eu o s fiu în apropiere. Dar îiplac, Gur-de-Aur, bieaul meu ?O, îmi placi grozav, Lise. Vin. Dumnezeu s te aib în paz, acum trebuie s plec.Cu calul aburind sosi Gur-de-Aur Ia mînstire, în amurg, i fu încîntat s-l gseasc pe paterAnselmus foarte ocupat. Un frate se desftase, descul, în pîrîu i se alesese cu un ciob în talp.Acum trebuia s-l caute pe Narcis. întreb pe unul din fraii slujitori care serveau în refectoriu. Nu,ziser ei, Narcis nu vine la cin, are zi de post i probabil c acum doarme, cci noaptea are vigilii.Gur-de-Aur grbi pasul. în timpul prelungilor exerciii, locul de odihn al prietenului su era una dinchiliile de peniten din incinta interioar a mînstirii. Fr a sta pe gînduri, alerg într-acolo, ascult lau, nu se auzea nimic. Intr fr zgomot. Era strict interzis, îns acum nu mai avea însemntate.Narcis sttea întins pe priciul îngust i în umbra amurgului semna cu un mort, aa cum zcea rigid, pe

spate, cu faa palid i osoas, cu braele încruciate pe piept. Dar °chii îi inea deschii i nu dormea.Privi în tcere spre Gur-de-Aur, fr repro, dar fr a se urni, atît de adîncit în sine, atît de prezent înalt timp i în alt lume,încît avu nevoie de un efort pentru a-l recunoate pe prielj ten i a-i înelegecuvintele.Narcis! Iart-m, iart-m dragul meu, c te tu bur, dar n-o fac din rutate. tiu c acum de fapt nua voie s vorbeti cu mine, dar f-o totui, te rog foarte mult!Narcis se gîndi o clip, clipind des, parc s-ar fi osten s se trezeasc.E necesar ? întreb el, cu voce stins.



Da, e necesar. Vin, ca s-mi iau rmas bun de 1| tine.Atunci e necesar. N-ai venit degeaba. Vino, stai joi lîng mine. Mai avem un sfert de or pîn începe primi veghe.Se ridic în capul oaselor i ezu, slab i uscat scîndura goal; Gur-de-Aur se aez alturi.S m ieri, zise el, simindu-se vinovat. Chilia, pr ciul fr aternut, faa nedormit i epuizat alui Nard: privirea lui pe jumtate absent, totul îi arta clar cil nepotrivit era prezena lui aici.Nu am ce ierta. Nu ine seama de mine, nu-lipsete nimic. Vrei s-i iei rmas bun, spui ? Va s zipleci?Plec chiar astzi. Ah, nici nu-i pot povesti! T( utf au ajuns deodat la deznodmînt.A sosit tatl tu, sau vreo scrisoare din partea luiiNu, nimic. Viaa însi a venit la mine. Plec, !~& tat, fr permisiune. Te fac de ruine, Narcis,fug...Narcis îi coborî privirea pe degetele sale prelung^ albe, ce rsreau subiri i fantomatice din mînecileIar ale rasei. Nu pe faa lui sever, cumplit de vlguit, ci î; vocea lui se simi umbra unui zîmbet, cîndzise :Avem foarte puin timp, dragule. Spune-mi nu ceea ce e strict necesar, spune-o limpede i scurt.

Sau t buie s-i spun eu ce s-a petrecut cu tine ?Spune, îl rug Gur-de-Aur.Eti îndrgostit, bieelule, ai cunoscut o femeie.Cum de-o tii i pe asta !Eti ca o carte deschis. Starea ta, oamice, poart toate semnele acelui soi de beie care se cheam îndrgostire. Dar, acum vorbete, te rog!Timid, Gur-de-Aur îi aez mîna pe umrul prietenului.Ai spus-o. Dar de ast dat n-ai spus-o bine, Narcis, nu cum trebuie. E cu totul altceva. Am fostafar pe cîmp, i am adormit în ari iar cînd m-am trezit, capul meu se odihnea pe genunchii uneifemei frumoase i am simit imediat c sosise mama, ca s m ia cu dînsa. Nu c a socoti-o pe aceastfemeie mama mea, avea ochi umbroi, cprui i prul negru, iar mama a fost blond, ca mine, arta cu

totul altfel. Dar, totui, ea era, era chemarea ei, era un mesaj de la dînsa. Parc nscut din viselepropriei mele inimi, apruse pe neateptate o femeie frumoas, strin, care-mi inea capul în poal i-mi zîmbea ca o floare i era drgstoas cu mine; chiar la prima ei srutare am simit ceva cum setopete în mine i m doare într-un fel minunat. Toat nostalgia, simit vreodat, toate visele, toatetemerile dulci, toate tainele adormite în mine, s-au trezit, totul era înviat, atins de vraj, totul dobîndiseun sens. Ea m-a învat ce este o femeie i ce tain ascunde. într-o jumtate de ceas, m-a îmbtrînit cumuli ani. tiu acuma multe. i am simit dintr-o dat c acum nu mai pot rmîne în casa aceasta, nicimcar o singur zi. Plec, îndat ce se las noaptea...Narcis ascult i încuviin din cap.A venit brusc, zise el, dar este cam ceea ce m ateptam c se va petrece. Am s m gîndesc mult latine. Ai s-mi lipseti, prietene. îi pot fi de folos, cumva ?Dac i-e cu putin, pune o vorb la abatele nostru, ca s nu m osîndeasc prea aspru. Afar de

tine, este singurul din mînstire a crui prere despre mine nu mi-e indiferent. El i cu tine.tiu... Mai ai vreo dorin ?O rugminte, da. Mai tîrziu, cînd ai s te gîndeti la mine, roag-te o dat pentru sufletul meu! i... îi mulumesc.Pentru ce, Gur-de-Aur ?Pentru prietenia, pentru rbdarea ta, pentru tot Chiar i pentru c astzi m asculi, cînd îi vine atîtgreu. i pentru c nu ai încercat s m reii.Cum s fi vrut s te rein ? tii bine ce gîndesc di pre asta. Dar încotro ai s te îndrepi totui,



Gur-de-Au Ai vreo int ? Te duci la femeia aceea ?M duc cu ea, da ! Nu am o int. E o strin, n are patrie, aa se pare, poate e o iganc.Ei, da. Dar spune-mi, dragul meu, tii c drum tu împreun cu dînsa ar putea s fie foarte scurt ?N-I trebui s te încrezi prea mult în ea, socotesc eu. Poate are rude, poate brbat; cine tie cum te vorprimi acolo.Gur-de-Aur se rezem de prietenul su.tiu, zise el, dei pîn acum nu m-am gîndit la ast i-am mai spus: n-am o int. Nici femeia aceea,crd fost atît de dulce cu mine, nu-mi este int. M duc dînsa, dar nu de dragul ei. M duc, pentru ctrebuie, pent c aud chemarea...Tcu i oft i edeau, rezemai unul de altul, triti totui fericii avînd sentimentul c prietenia lor eindi structibil. Apoi Gur-de-Aur continu :Nu trebuie s crezi c sînt cu desvîrire orb incontient. Nu. M duc cu plcere, pentru c simt ca trebuie s se întîmple, i pentru c am trit astzi ceva a de miraculos. Dar nu-mi închipui c daubuzna în noroc fericire. M gîndesc c drumul va fi greu. îns, va fi i fr mos, ndjduiesc. Este atît defrumos s aparii un femei, s i te druieti! Nu rîde de mine, dac ceea ce spun aduce a neghiobie. îns a iubi o femeie, a i te dr a o învlui în ntrp.pime. cu propria a fijnfi si a te sin» învluit dedînsa. nu este acelasLLufry yn T numii tu fi îndrgostit" i pari s-i bai puin joc. Nu este de batj

coTîtTTentru mine, e calea spre via i calea spre sens vieii. Ah, Narcis, trebuie s te prsesc ! Teiubesc, Nare i-i mulumesc c mi-ai sacrificat astzi puin din somn tu. Greu îmi vine s te las i splec. N-ai s m uii ?Nu-mi mai împovra i nu-i mai împovra inima N-am s te uit niciodat. Ai s te întorci, erugminte^ mea, te atept. Dac vreodat îi va merge ru, vino la mine sau cheam-m. Cu bine, Gur-de-Aur, Domnul i'ie cu tine!Se ridicase. Gur-de-Aur îl îmbria. Cunoscînd sfiala prietenului su fa de gesturile tandre, nu-lsrut, îi mîngîie numai mîinile.Se lsase noaptea; Narcis închise chilia în urma sa i trecu dincolo, în biseric, sandalele sale rsunarpe dalele de piatr. Gur-de-Aur urmri cu ochi plini de dragoste silueta subire, pîn se topi la captulcoridorului, ca o umbr, înghiit de bezna din ua bisericii, absorbit, acaparat cu totul de exerciii,

de îndatoriri, de virtui. O, cît de ciudat, ce infinit de straniu i de încurcat era totul! Cît de ciudat i înfricotor a mai fost i asta; s vin la prietenul su, cu inima încrcat pîn la revrsare, ameit dedragostea ce înflorea în el, tocmai la un ceas cînd acesta, cufundat în meditaie, consumat de post i deveghe, îi crucifica i îi oferea jertf tinereea, inima, simurile i se supunea celei mai severe coli asupunerii, numai i numai pentru a sluji spiritului, pentru a deveni, în întregime, minister verbi divini !Zcuse acolo, obosit de moarte i stins, cu faa palid i mîinile slbite, cu înfiarea unui mort itotui acceptase îndat convorbirea cu prietenul su, î i vorbise clar i afectuos, îi plecase urechea sprecel îndrgostit, care mai amirosea înc a femeie i-i sacrificase rgazul de odihn, drmuit cu zgîrce-nie între dou exerciii de peniten! Era straniu i minunat de frumos c exista i o astfel de iubire,altruist, cu desvîrire spiritualizat. Cît de deosebit era, fa de dragostea lui de astzi, de pe cîmpul însorit, acest joc beat i fr de rspundere al simurilor ! i totui, amîndou erau iubire. Ah, i acumNarcis contenise s mai existe pentru el, dup ce, în ultimul ceas, îi mai artase înc o dat, atît de

limpede, cît de totalmente deosebii sînt ei doi. Narcis sttea acum în faa altarului, apsîndu-i pepiatr genunchii si ostenii, pregtit i primenit sufletete pentru o Coapte de rugciune icontemplaie, în care nu-i erau[ P reot al cuvîntului divin (lat.). ] îngduite mai mult de dou ore deodihn i somn, I vreme ce el, Gur-de-Aur fugea, pentru a o gsi, undeva sub copaci, pe Lise i pentru arepeta cu ea acele dulci jocuri, slbatice! Narcis ar fi tiut s spun cîte cev, demn de luat în seam,despre acest subiect. Ei bine: j Gur-de-Aur, nu era Narcis. Nu era de datoria lui s ce | ceteze acestefrumoase i înfiortoare enigme i confujf i s spun lucruri de seam despre ele. Singura lui datorie eras mearg mai departe, pe nesigurele, pe neghiol bele fgaurimeniteluiGur-de-Aur.N-avea de<|



datoria de a se drui i a iubi, atît pe prietenul din biseri nocturn, cufundat în rugciune, cît i pe femeiatînr frumoas, fierbinte, care-l atepta.Pe cînd se strecura printre teii din curte i cuta iei rea prin moar avînd inima rvit de o sut deseni mente potrivnice, îi veni totui s zîmbeasc deoarece aduse deodat aminte de seara în care,odinioar, prsi mînstirea cu Konrad, pe acelai drum ascuns, pentru j merge în sat". Cît deemoionat i cuprins de spai nemrturisit pornise el atunci în mica excursie interzis iar azi plecapentru totdeauna, umbla pe ci mult m interzise i mai primejdioase i totui nu simea team, n segîndea la fratele portar, la abate i la dascli.De data aceasta nu se aflau seînduri lîng pîrîu, nevoit s treac fr pod. îi scoase hainele i le aruncmalul cellalt, apoi trecu, gol, prin pîrîul adînc i repedd cufundat pîn la piept în apa rece. în vreme ce se îmbrca dincolo, gîndurile sale întoarser din nou la Narcis. Ruinîndu-se, îi ddseama acum, cu mare limpezime, c la ceasul acesta face decît s împlineasc ceea ce Narcis tiusedinainte c se îndrepta spre elul spre care fusese condus de prie nul su. îl revedea, cu excesivclaritate, pe acel Na înelept, puin ironic, care-l ascultase îndrugînd atîtea ghiobii, pe acela, care,odat, la un ceas de rscruce, deschisese, atît de dureros ochii. Cîteva din cuvintele re tite de Narcisatunci, le auzea acum din nou rspicat: dormi la sînul mamei, eu veghez în deert. Tu visezi fete, eula biei."

O clip inima i se strînse, înfrigurat, se afla teribil de singur, acolo în noapte. în spatele lui eramînstirea, o patrie iluzorie numai, totui îndrgit, care îl inuse atîta timp la sînul ei. în acelai timp îns simi i cellalt adevr: c de acum încolo nu mai avea în Narcis un conductorcare s-l avertizeze, care s tie totul mai bine, care s-l treazeasc. Astzi, simea el, clcase pe untrîm, unde îi va gsi crrile singur, unde nici un Narcis nu-l mai putea conduce. Se bucur cdevenise contient de aceasta; simea apsare i ruine privind astfel îndrt, ctre vremeadependeneisale. Acum dobîndise darul vederii, nu mai era nici copil, nici colar. i totui cît îi era de greu s-iia rmas bun! îi fcea bine s-o tie. S-l tie acolo, îngenuncheat în biseric, s nu-i poat da nimic, snu-l poat ajuta cu nimic, s nu mai fie nimic pentru el! i s fie de acum încolo desprit de el pentrulung vreme, poate pentru totdeauna, s nu tie nimic despre el, s nu-i mai aud glasul, s nu-i mai

vad ochii frumoi, nobili!Se smulse din loc i înainta pe drumeagul pietros. Cînd se deprta cam o sut de pai de zidulmînstirii, se opri, rsufl adînc i imit cum putu mai bine iptul cucuvelei. îi rspunse un iptasemntor, de departe, din josul pîrîului.ipm precum animalele, unul dup altul", gîndi el i-i aduse aminte de ceasul de dragoste de dupamiaz; abia acum, îi ddu seama de faptul c numai la urm, dup ce alintrile se istoviser, el iLise schimbaser cîteva cuvinte i chiar i atunci, doar puine, lipsite de însemntate. (Ot de lungiconvorbiri purtase cu Narcis! Dar acum pare-se pise într-o lume unde nu se vorbea, unde oamenii sechemau unul pe altul, se momeau cu ipete de cucuvea, unde cuvintele nu aveau importan. N-aveanimic împotriv, azi nu mai simea nevoia nici de cuvinte, nici de gînduri, ci numai de Lise, numai deaceste mute, oarbe, simiri i rscoliri, fr cuvinte, de aceast dizolvare plin de suspiney*Lise era aici, o i vedea ieind din pdure i venindu-i în întîmpinare. întinse mîiniîe, pentru a o simi,

îi cuprinse cu mîini gingae, iscoditoare, capul, prul, gît ceafa, trupul subire, oldurile rotunde. Petrecuun b: dup mijlocul ei i merse cu ea, fr a vorbi, fr a întrej încotro. Ea clca" fr ovial, prinpdurea adormit^ se ostenea s in pasuî cu dînsa ; asemenea unei vulpi si unui jder, ea prea s vadprin întuneric, clca fr si loveasc de ceva în cale, fr s se împiedice. El se la cluzit de ea înnoapte, în pdure, pe meleagurile oarq tainice, fr cuvinte, fr gînduri. Nu se mai gîndea nimic, nicila mînstirea pe care o prsise, nici la Narcis în tcere zorir pe drumul întunecos al pdurj clcînd bape muchiul moale ca o pern, ba pe rdc tari i descrnate ; cînd se arcuia deasupra lor, cerul seraprintre coroane de arbori rare i înalte, cînd era beza desvîrit ; crengile tufelor îl loveau peste fa,



lujere d mure îi agau haina. Ea cunotea locurile, i gsea lesa drumul, arareori se oprea, arareoriovia. Dup o bufl bucat de vreme ajunser la nite pini solitari, crescui mare distan unul de altul;cerul noptatic se deschid pîn departe, pdurea se curma aici, o fînea se întin ospitalier în faa lor,mirosea dulce a flori de cîmp. T cur printr-o ap mic i domoal; aici unde nu exi opreliti în cale era imai mult linite decît fus pdure:nici o tuf fonitoare, nici un animal de noa stîrnit din culcuul lui, nici un trosnet de lemn uscat. îndreptul unei cli mari de fin, Lise se opri. Aici rmînem, zise ea.Se aezar amîndoi în fin, întîi respirînd linitii I savurînd odihna, cam obosii amîndoi. Se întinser,ascw tar tcerea, simeau cum li se usuc frunile i cum feei li se rcoresc, treptat. Gur-de-Auredea cuprins de I plcut oboseal, îi îndoi, în joac, genunchii i-i întirul iari, sorbea adînc înpiept noaptea i parfumul finului* nu se gîndea nici la trecut, nici la viitor. încet-încet se lsa îmbiat ivrjit de mireasma i de cldura iubitei, rspun dea, cînd i cînd la mîngîierile mîinilor ei i simea,fericit, cum ea începe a se înfierbînta alturi, lunecînd treptat td| mai aproape de el. Nu, aici nu eraunecesare nici cuvinte, nici gînduri. Simea limpede tot ce era însemnat i fol mos, puterea tinereasc isimpla, sntoasa frumuseea trupului de femeie, îi simea dogoarea i dorina; i mai simea limpedec de ast dat ea vrea s fie iubit altminteri decît prima dat, c acum nu vrea s-l seduc i s-l

învee, ci s-l afle nvalnic i doritor. în linite ls curenii s-l strbat, percepea cu fericire tcutul jarcare mocnea încet i viu în amîndoi i care, înteindu-se, prefcu micul lor culcu în miezul încins al întregii nopi mute.Cînd se aplec peste faa Lisei i începu s-i srute, în întuneric, buzele, zri deodat ochii i fruntea eilicrind într-o lumin molcom i urmri, plin de uimire, cum licrul rsare i crete repede. înelese i se întoarse: peste liziera neagr, întins a pdurii, rsrea luna. Vzu scurgîndu-se, miraculoas, luminaalb, molcom, peste fruntea i obrajii femeii, peste gîtul rotund, strlucitor i zise încet, fermecat: Cît eti de frumoas ! Ea surîse de parc ar fi primit un dar, el o ridic pe jumtate, îi descheie rochiala gît, îi ajut s-o scoat, parc descojind-o, pîn ce umerii i pieptul ei licrir goale în lumina rcoroasa lunii. Cu ochii i cu buzele cercet, îmbtat, gingaele umbre, privind i srutînd; ea sttea ca vrjit,nemicat, cu privirea plecat, cu o expresie solemn, de parc i ei, abia în clipa aceasta, pentru prima

dat, i s-ar fi descoperit i revelat propria-i frumusee.

CAPITOLUL VII în vreme ce peste cîmpuri se lsa rcoarea i luna u: de la un ceas la altul, îndrgostiii se odihneau peculcu luminat de raze blînde, pierdui în jocurile lor, alunecîij împreun în somn, în clipa trezirii, întorcîndu-se iarl unul spre cellalt, i aprinzîndu-se, împletii înc o dai unul cu altul, apoi adorminddin nou. Dup ultim îmbriare zceau vlguii, Lise se afundase adînc în fîn i respira greu, Gur-de-Aur edea pe spate, nemicat, T privea încremenit cerul palid, btut de lun; cretea amîndoi tristeeacea mare, din faa creia evadar somn. Dormir adînc i dezndjduit, cu lcomie, parc ar fi fostpentru ultima oar, de parc ar fi f< osîndii la o veghe etern i în ceasurile acestea dinain ar fi trebuit,s adape cu întreg somnul lumii.La trezire, Gur-de-Aur o zri pe Lise ocupat s-; orînduiasc prul negru. O privi cîtva timp, distrat

i do: pe jumtate dezmeticit din somn.Te-ai i trezit ? întreb el, pîn la urm.Ea se întoarse cu o tresrire ctre el, de parc s-ar speriat.Trebuie s plec acum, zise ea, cumva întristat stingherit. N-am vrut s te trezesc.Iat, sînt treaz. Trebuie s i plecm mai deparfc Sîntem doar liberi...Eu da, zise Lise. Locul tu e îns la mînstire.Nu mai sînt la mînstire, sînt cu tine, singur i int. Aa c merg cu tine, firete.Ea îi feri privirea.



Gur-de-Aur, nu poi veni cu mine. Eu trebuie m întorc la brbatul meu; o s m bat, pentru c alipsit ast-noapte. Am s-i spun c m-am rtcit. Dar m mult ca sigur c el n-o s m cread. în clipa aceasta, Gur-de-Aur îi aduse aminte c Narcis îi prezisese ce se va întîmpla. Va s zic, aastteau lucrurile.Se scul i-i ddu mîna.M-am înelat, zise el, am gîndit c noi doi vom rmîne împreun. Ai fi vrut, într-adevr, s m lais dorm, i s fugi, fr s-i iei rmas bun ?Ah, am crezut c-ai s te superi i poate ai s m bai. C brbatul meu m bate, ei da, aa e firesc sfie. Dar nu voiam s m loveti i tu. El îi reinu mîna.Lise, zise el, eu nu te voi bate nici astzi, nici altdat. Nu vrei s mergi mai bine cu mine, în loc ste întorci la brbatul tu, dac el te chinuiete ?Ea se smuci din rsputeri, pentru a-i elibera mîna.Nu, nu, nu, strig ea cu voce plîngrea. i cum simea c inima o trage s plece de lîng dînsul ic prefera s primeasc loviturile celuilalt decît vorbele lui bune, Gur-de-Aur îi ddu drumul i atunciea începu s plîng. Dar, în acelai timp, o rupse la fug. Fugi, acoperindu-i cu mîinile ochii plini delacrimi. El nu mai zise nimic, privea numai în urma ei. îi era mil, vzînd-o, cum zorea peste fîneelecosite, chemat, atras de o putere anume, o putere necunoscut, la care va trebui s cugete. îi era mil

de ea i întrucîtva i de el însui; fiindc de ast dat nu avusese noroc, aa se prea; edea locului,prsit, singur i cam ntîng. între timp, îns, continu s simt oboseal i nevoie de somn, niciodat înainte nu fusese atît de stors de puteri. Mai tîrziu, va avea rgaz destul s fie nefericit. Aadar adormidin nou, fr zbav, i se trezi abia cînd îl încinse soarele, înlat pîn aproape de crucea cerului.Acum era într-adevr odihnit; se ridic repede, alerg 'a pîrîu, se spl i bu. Din ceasurile dedragoste ale nopii trecute, îi reveneau multe amintiri, îl învluiau, asemenea miresmelor unor floristrine, multe imagini, splendide, multe senzaii gingae, iscate în fiina lui. Lecuta în gînd, în vremece se aternu sprinten la drum, simea totul înc o dat, gusta, mirosea i pipia totul î i înc o dat.Cîte vise îi împlinise femeia oachei strin, cîi muguri adusese la înflorire, cît curiozitate\ cît dordomolise i cîte altele, noi, trezise...Iar în faa lui se întindeau cîmpul i lunca, se înti: deaupîrloagaarsipdureaîntunecoas,

undev dincolo de ele, puteau fi ogrzi i mori, un sat, un ora Pentru întîia oar lumea i se aternea înfa deschis ateptîndu-l, gata s-l primeasc, s-i fac bine i s-i pr cinuiasc dureri. Nu mai eracolarul care vede lumea pr: fereastr, drumeia lui nu mai era o plimbare, ca: sfîrete, inevitabil, cu întoarcerea acas. Lumea cea ma:: devenise acum realitate, el era o parte din ea, destinul sJ i se aflaascuns într-însa, cerul ei era i al lui, vremea ei ei i i a lui. Mic, în aceast lume mare, mic, asemeneaunui i pure, unei gîngnii, alerga, prin infinitatea ei albastr verde. Aici nu-l mai chema nici un clopotla deteptare, slujb, la lecie, la masa de amiaz.O, cît era de flmînd ! O jumtate de pîine de orz, H strachin cu lapte, o sup de fin ce amintirimirac loase ! Stomacul i se trezise ca un lup. Trecu pe ling i lan de grîu, spicele erau pe jumtatepîrguite, le dezghioi cu degetele i dinii, zdrobi cu lcomie seminele micj, lunecoase, culese mereualtele, îi îndes buzunarele cjji spice. Gsi apoi alune, crude înc i sparse între dini, cj) poft, cojilecare trosneau; strînse i din ele provizii.

Ajunse apoi iari la pdure, o pdure de cetini, cji stejari i frasini pe alocuri, iar aici creteau afine, osumf denie, deci el fcu popas, mînc i se rcori. Printre ierbii rile de pdure, subiri i aspre, înfloreau campanu albastre, fluturi maronii, btui de soare, îi luau zborul dispreau în zigzaguricapricioase. într-o pdure ca as locuise sfînta Genoveva, povestea ei îi plcuse diniof dcauna. O, cît demult ar fi dorit s-o întîlneasc ! Sa|| poate exista în pdure o sihstrie, un pater btrîn, brbo: într-opeter sau într-o colib înjghebat din coji copac. Slluiau, poate, în aceast pdure i crbunabucuros le-ar fi dat binee. Puteau fi chiar i tîlhari, cu siguran c lui nu i-ar fi fcut nici un ru. Ar fifrumos s întîlneasc oameni, orice fel de oameni. Dar tia, firete: se putea prea bine s-i continue



mult vreme drumul prin pdure, astzi i mîine i înc multe alte zile, fr a întîlni pe cineva. i trebuias îndure i asta, dac aa îi fusese scris. Nu avea voie s cugete prea mult, totul trebuia primit, aa cumvenea.Auzi cum ciocane o ghionoaie i încerc, tiptil, s se apropie de ea; se strdui îndelung, pîn s-ozreasc, în sfîrit izbuti i cîtva timp rmase locului nemicat s-o priveasc, aa cum stteasinguratic, lipit de trunchiul copacului, ciocnind i mieîndu-i sîrguincios, capul, într-o parte i înalta. Pcat c nu se putea vorbi cu psrile: ar fi fost frumos s strige ghionoaia, s-i spun ceva priete-nos i s afle poate cîte ceva despre viaa ei în copaci, despre truda i bucuriile ei. Oh, de-am puteadeveni altceva îi aduse aminte cum în ceasurile lui libere se îndeletnicise dteodat cu desenul, cumaternuse cu condeiul figuri pe tblia de ardezie, flori, frunze, copaci, animale, capete de oameni.Adeseori, se jucase astfel, i uneori plmdise, dup voina sa, asemenea unui mic Dumnezeu, creaturimrunte, în cupa unei flori desenase ochi i o gur, dintr-un smoc de frunze ce îneau pe o creang,plsmuise chipuri, unui copac îi schiase un cap. în timp ce se jucase astfel, adeseori fusese, vreme de unceas, fericit i vrjit, putuse el însui vrji, trsese linii, neîncereînd s ghiceasc, dac desenul început vafi în cele din urm o frunz de arbore, o gur de pete, o coad de vulpe sau o sprincean de om. «La felar trebui s fim în stare s devenim i noi altceva, gîndi el, cum se transformaser atunci liniile jucue, pe tbli !" Cu cît plcere ar fi devenit Gur-de-Aur o ghionoaie, pentru o zi, sau poate

pentru o lun, ar fi locuit în vîrfurile arborilor, ar fi alergat în sus, de-a lungul trunchiurilor netede, ar ficiugulit din coaj cu cioculvînjos, proptindu-se de ndejde în penele cozii, ar fi grit în graiulghionoaielor i ar fi scos bunti din crpturile scoarei. Loviturile ghionoaiei în lemnul sonor împrtiau îi! aer sunete dulci i pline.Multe animale întîlni Gur-de-Aur pe drumul si prin pdure. întîlni cîiva iepuri, la apropierea lui Iîneau brusc din tufe, se uitau fix la el, se întorceau fl rupeau la goan, cu urechile culcate pe spinarei cui pat deschis sub coad. într-un mic lumini gsi un arl lung, acesta nu fugi, nu era un arpeviu, ci numai pieM goal, o ridic i o privi, de-a lungul spatelui avea un desen frumos brun-cenuiu isoarele lumina prin el, el subire, ca pînza de pianjen. Vzu mierle negre cu ciocuii galbene, priveauint printre pleoapele strînse din mrgelele rotunde ale ochilor negri i fricoi, i plecau I zbor razant,aproape de pmînt. Mcleandri i piigj erau muli. într-un loc, în pdure, se afla o groap, o ball plin

cu ap verde, groas, pe care alergau de zor 1 nebunii prad unui joc fr noim, pianjeni cu picioafllungi, iar deasupra blii zburau cîteva libelule, cu aripi J un albastru foarte închis. i o dat era tîrziu,aproapem sear vzu ceva, adic mai degrab nu vzu decît frun agitat, rscolit, auzi sfrîmîndu-secrengi i plescii pmîntul ud i un animal mare abia întrezrit goni,m vigoare nprasnic, prin desi,rupîndu-l, poate un ceri poate o scroaf, nu tia. Mult vreme sttu locului, respi rînd uurat dupspaima pe care o trsese, adînc tulburi încerc a ghici, cu auzul la pînd, fgaul pe care i-l croianimalul, i continu s asculte, i dup ce linit<l învluise de mult totul.Nu gsi drum de ieire din pdure, fu nevoit s înnoa teze aici. în vreme ce-i alese un culcu i-icldi un pi din muchi, încerca s-i imagineze, ce s-ar petrece dai nu ar mai gsi niciodat drumul iar trebui s rmîii venic aici, în pdure. îi ddu seama c ar fi o mare nena rocire. La urma urmelor,ar fi cu putin s se hrneasd numai cu boabe i, de asemenea s doarm pe muchi, 1 afar de asta,fr îndoial, ar reui s-i dureze o colib/ poate chiar s aprind focul. îns ar fi trist i de neîndura s

rmîn mereu i mereu singur, s slluiasc printrf trunchiurile tcute i adormite ale copacilor, i striasd printre vieuitoarele care fug de el i cu care nu poate vorbi s nu întîlneasc nici un om, s nuspun nimnui bun ziua i noapte-bun, s nu mai poat privi chipuri i ochi,s nu mai vad fete ifemei, s nu mai simt un srut, s nu mai joace jocul tainic al buzelor i al trupurilor, o, ar fi deneînchipuit! Dac asta i-ar fi hrzit, se gîndi el, atunci ar încerca s devin un animal, urs sau cerb, chiarrenunînd la mîntuirea venic. S fii un urs i s iubeti o ursoaic nu ar fi ru, ar fi, cel puin, mult maibine decît s-i pstrezi raiunea i graiul, i toate celelalte i avîndu-le, s trieti mai departe, singur itrist i neiubit.



De pe patul su de muchi, înainte de a adormi, ascult curios i temtor multele, neînelesele,misterioasele zgomote de noapte ale pdurii. Ele erau acum tovarii si, cu ele era nevoit s triasc,s se obinuiasc, s se msoare i s se împace; era acum în rînd cu vulpile i cu cprioarele, cu braziii cu molizii, cu ei trebuia s triasc, cu ei s împart aerul i soarele, laolalt cu ei s atepte ziua,laolalt cu ei s flmînzeasc, la ei s fie în ospeie.Apoi adormi i vis animale i oameni, vis c era urs i o devora, printre mîngîieri pe Lise. în toiulnopii se trezi cu profund spaim, nu tia de ce, îi simi inima teribil de înfricoat i mult vremermase pe gînduri tulburat. îi aduse aminte c ieri i astzi se culcase fr rugciunea de noapte. Sescul, îngenunche lîng culcuul su i-i rosti ruga de sear de dou ori, pentru ieri i pentru astzi.Peste puin adormi iari.Uimit privi de diminea de jur împrejur, uitase undese afl. Teama de pdure începu acum s-lprseasc, se ls în voia vieii de codru, cu îneîntare reînnoit avînd îns grij s mearg drept înainte i potrivindu-i calea dup soare. Gsi o dat o poriune de pdure, complet neted, cu foartepuine tufe i desi, iar pdurea însiera alctuit din brazi albi, foarte groi, btrîni i drepi; dup ceumbl cîtva timp printre aceste coloane, ele înce-Pur s-i aminteasc de coloanele bisericii mari dinrnînstire, ale aceleiai biserici, în al crei portal negru îlvzuse, disprînd nu de mult pe prietenul suNarcis cînd anume ? S fi fost într-adevr numai cu dou zilein urm ?

Abia dup dou zile i dou nopi iei din pdure.( bucurie recunoscu semnele vecintii omeneti:pmî lucrat, lîii de ogoare cu secar i ovz, finee prin care vedea, ici colo cîte o poriune de crare îngust. Gur-dfil Aur culese secar i o mestec. Lanul îl privi prietenjB dup îndelungata slbticie apdurii, totul pream poart pecetea omului i totul îi fgduia tovrjH crruia, ovzul, florile dement trecute, albite. Va ajunge acum printre oameni. Dup un ceas ce trecu repede poposi în dreptulunui ogor, la marginea cruiam înla o cruce, îngenunche i se rug la picioarele ei.OcM lind ocosti de deal, se trezi deodat în faa unui tei umbros, ascult, încîntat, melodia unei fintîni a creiap curgea dintr-o eava, într-un jgheab, lung de lemn, bu apa rece, gustoas i vzu cu bucurie cîtevaacoperiurim paie, înlîndu-se deasupra unor tufe mari de soc, ajfl cror boabe se i înnegriser. Darmai profund decît toa« aceast privelite prietenoas îl mic mugetul unei va<8 era plcut, cald idomestic, asemenea unui salut i unei urri de bun-venit.

Iscodind împrejurimea, se apropie de coliba dinspa care venise mugetul. în colbul din faa uii edea uibiea cu pr rocat i ochi albatri-deschis, lîng el, pi jos, se afla o oal de lut plin cu ap, copilulfrmînta dii praf i ap o coc, picioarele sale descule erau mînjite de-l binelea cu ea. Fericit i seriospritocea glodul umed ci mîinile, privea cum îi mustete printre degete, modela dii el cocoloae ipentru a-l frmînta i a-i da form, se ml folosea i de brbie. Bun ziua, biea, zise Gur-de-Aur, foarte pri tenos. Dar cînd mititelul îi ridic privirea i vzu istrin, rmase cu gura cscat, îi strîmb faa rotofeie i tuli în patru labe pe u, scîncind. Gur-de-Aur îl urm. ajunse în buctrie; era atît de întunecoas, încît venin din strlucirea intens a amiezii, la început nu fu în st s deslueasc nimic. Pentru orice eventualitate, rosti salut cuviincios i nu primi niciun rspuns; dar printre ipetele speriate ale copilului, se fcu auzit, cu încetul, o voce piigiatbtrîneasc, grindu-i putiului, ogoindu-l. în sfîrit, din întuneric se ridic, i se apropie o femeiemrunic, o bbu, care-i feri cu o mîn ochii i-i înl privirea ctre musafir. Dumnezeu s te

binecuvînteze, mam, strig Gur-de-Aur, i toi sfinii s-i blagosloveasc faa, c-i bun; de trei zile n-am mai vzut obraz de om.Bbua îl privi ntîng, cu ochii slbii de btrînee.Ce vrei, întreb ea, nesigur.Gur-de-Aur îi întinse mîna, apoi i-o mîngîie încet pe-a ei.Vreau s-i dau binee, bunicuo, i s m odihnesc puin i s-i ajut s-aprinzi focul. O bucat depîine dac vrei s-mi dai, n-o dispreuiesc, dar nici nu-s zorit s-o capt.Zri o lavi la perete, se aez pe ea, în vreme ce btrîna tie o felie de pîine bieaului, care se mai



zgîia la strin, curios i încordat, gata i acum s izbucneasc în orice clip în plîns i s-o tuleasc.Btrîna tie o a doua felie i i-o dete lui Gur-de-Aur.Mulumesc, zise el. Dumnezeu s te rsplteasc.i-e burta goal ? întreb femeia.E plin cu afine.Ei, atunci mnînc. De unde vii ?De la Mariabronn, din mînstire.Eti pop ?Nu, sînt elev. Cltoresc.Ea îl privi mai în batjocur, mai în prostie i-i cltinuor capul, pe gîtul slbnog i stafidit. îl ls smestece cîteva îmbucturi i-l scoase pe mititel iari la soare. Apoi se întoarse curioas, i-l întreb :Ai nouti ?îl cunoti pe pater Anselmus ?Nu. Ce-i cu el ? E bolnav.Bolnav ? Trage s moar ?Nu tiu. L-au apucat picioarele. Nu poate umble.

Trage s moar ? Nu tiu, poate.Ei, n-are decît s moar ! Trebuie s fierb s| Ajut-m s tai surcele. îi ddu un butuc de brad, uscat grijuliu pe vatr,: cuit. El tie surcele, cîte voi ea i urmri din privirile aaz btrîna în cenu, cum se pleac deasupra | cum se ostenete i sufl pîn ce ele se aprind,ordine precis, ea stivui lemnele, brad i fag, focul vatra deschis strluci voios, ea împinse în mijlcflcrilor ceaunul mare negru, prins de un lan îmbîcsit funingine, ce atîrna din coul sobei.La porunca ei, Gur-de-Aur car ap de la fintî| smîntîni laptele din oal, ezu în penumbra afumatodii,privi jocul flcrilor i pe deasupralor, brzdat, osoas a btrînei aprînd i disprînd în licrou; de alturea, de dup un perete de scîndur, at] cum scormonete i lovete vaca în iesle. îi plceagro? Teiul, fîntîna, focul pîlpîind sub ceaun, sforitul i me catul vacii, izbiturile ei surde în perete, încperea sei obscur, cu masa i lavia, trebluitul femeii mitite btrîne, toate i se prur frumoase i

bune, miroseai) hran i pace, a oameni i a cldur, a patrie. Mai e| acolo i dou capre iar de labtrîn afl c în dosul bei aveau i o cocin de porc i c bbua era bunica nului, strbunicabieaului. Acesta se numea Kuno, cînd în cînd venea înuntru i chiar dac nu scotea nici cuvinel icontinua s arunce priviri sperioase, totui mai plîngea.Sosi ranul, împreun cu femeia lui, i fur nespus * mirai s gseasc un strin în cas. ranul fugata înceap a ocrî, neîncreztor îl trase de bra pe tînr, sf u, ca s-i vad faa la lumina zilei; apoirîse, îl binevoitor pe umr i-l pofti la mas. Se aezar i fie îi muie pîinea în strachina cu laptecomun, pîn ce fundul ei mai rmseser doar cîteva linguri, iar ranul le sorbi.Gur-de-Aur întreb dac îi îngduiau s stea la ei pîn a doua zi i s doarm sub acoperiul lor. Nu,fu de prere brbatul, nu ar fi loc, dar pretutindeni afar este fin destul, îi va gsi el negreit un culcu.ranca îl inea pe mititel alturea, nu se amesteca în vorb, dar în timpul mesei, ochii ei curioipuseser stpînire pe strinul cel tînr. Prul lui inelat i privirea o impresionaser de la început, apoi îi

descoperi cu plcere i gîtul frumos, alb, mîinile distinse, cu pielea neted i micrile lor degajate,frumoase. Era un strin chipe i ales, i atît de tînr! Ceea ce o atrgea îns în mod deosebit i o fcus se îndrgosteasc, fu vocea strinului, aceast voce de brbat tînr ce purta în ea o melodie ascuns,radiind cldur, îmbiind cu o blîndee, care suna asemenea unei alintri. Ar fi stat oricît s-o asculte.Dup mas ranul îi gsi de treab în grajd; Gur-de-Aur ieise din cas, îi splase mîinile la fîntîni edea acum pe muchia scund a puului, rcorindu-se i ascultînd susurul apei. edea nehotrît; numai avea ce cuta aici, totui îi prea ru c trebuie s plece. Tocmai atunci iei din cas ranca, inea



în mîn o cldare, o aez sub firul de ap, i atept s se umple. Cu glas sczut, îi zise: Dac disearmai eti pe-aici, am s-i aduc de roîncare. Uite, dup ogorul acela mare cu orz, e fin, abia mîine-l vorstrînge. Ai s fii acolo ? Se uit la faa ei pistruiat, la braele puternice, încordate ca s ridice cldarea, laochii ei mari care-l priveau senini i cu cldur. îi zîmbi i încuviin din cap i în aceeai clip ea porni îndrt cu cldarea plin i dispru în întunericul uii. Cu un sentiment de gratitudine mai zbovi locului,foarte mulumit i ascult clipocitul apei. Ceva mai tîrziu intr în cas, îl cut pe ran, ddu mîna cu eli cu bunicua i le mulumi. în colib mirosea a foc, a funingine i a lapte. Adineauri îi era înc adpost ipatrie, acum îi devenise iari un loc strin. îi lu rmas bun i iei. Dincolo de cele cîteva colibe, gsi ocapel i în apij| pierea ei o pdurice frumoas, cu un pîlc de steja btrîni, vînjoi, i printre ei un covorde iarb mruna Rmase aici, la umbr, umblînd de colo pîn colo plimbîndu-se printre trunchiurilegroase. Ciudat luca cuget el, cu femeile i cu dragostea; de fapt, ele nu avei nevoie de cuvinte. Femeiafolosise unul singur pentru I indica locul întîlnirii, restul îi spusese fr cuvinte. Dar 1 ce ? Cu ochii da, icu un sunet anume al glasului I învluit, i cu înc ceva, poate o mireasm, o radiaie i ij perceptibil,ginga, a pielii, dup care femeile i brbat sînt în stare s recunoasc numaidecît, c se doresc uni pealtul. Totul era ciudat, precum o delicat limb si cret, dar ce repede o învase ! Atepta seara cumulta bucurie, era curios s afle cum va fi oare aceast femeie blond, înalt, ce fel de priviri i desunete, ce fel de truj de micri i de srutri va avea desigur, cu totul altele, deosebite de cele ale

Lisei. Unde putea fi acum, Lise, cei cu prul negru i aspru, cu pielea brun, cu oftaturiM scurte ? Obtuse brbatul ei ? Se mai gîndea oare la el? Gsise un nou amant, cum i el gsise astzi o nou femeie? Cît de repede se petreceau toate acestea, cum se ivea, pretutindeni în drum, norocul, cît de frumos ifierj binte era totul, i cît de straniu de trector! Era un pca un adulter, nu de mult s-ar fi lsat mai degrab ucis dec| s comit pcatul acesta. Iar acum o i atepta pe cea de-i doua femeie, iar contiina luitcea i era linitit. Adi linitit poate nu era, totui; dar nu adulterul i volupt tea îi neliniteaucîteodat contiina i i-o împovra Era ceva de alt natur, ceva cruia el nu era în stare s^ spun penume. Era sentimentul unei culpe nelegat vreo fapt, o culp cu care ai venit pe lume. S fi fost ce©ce teologia numete pcat originar ? Se prea poate. Dar viaa însi purta în sine ceva, asemntor uneiculpe altminteri de ce un om atît de curat i de înelept ca Narci s-ar fi supus penitene, asemenea unuicondamnat ? Sau ce o fi trebuind ca el însui, Gur-de-Aur, s simt undeva, în adîncul inimii, aceast

culp ? Nu era oare fericit ? Nu era tînr i sntos, nu era liber ca pasrea cerului ? Nu-l iubeau femeile? Nu era oare minunat s simt c el, amantul, putea drui femeii aceeai voluptate profund, pe care ogusta i el ? Prin urmare de ce nu era, totui, pe deplin fericit ? De ce putea ptrunde cînd i cînd, înfericirea lui, ca i în virtutea i înelepciunea lui Narcis, aceast stranie durere, aceast fric surd,aceast plîngere a ceea ce este trector ? De ce era de atîtea ori nevoit s cad pe gînduri, s-i stoarcminile, dei tia bine c el nu este un cugettor ? în sfîrit, cu toate astea era minunat s trieti! Culese din iarb o floricic violet, o ridic aproape deochi, se uit în cupele mici, înguste, acolo erpuiau vinioare i pulsau, vii, mdulare mrunte, subirica firul de pr; ca în poala unei femei sau ca în creierul unui cugettor, vibra i acolo viaa, tremura iacolo voluptatea. O, de ce se tie atît de puin ? De ce nu se poate vorbi cu floarea aceasta ? De fapt,nici mcar doi oameni nu-i pot vorbi cu adevrat, pentru asta c nevoie de prietenie deosebit ideschidere. Nu, e un adevrat noroc c dragostea nu are nevoie de cuvinte; altminteri, s-ar împotmoli

cu totul în neînelegeri i neghiobii. Ah, cum se frînsese privirea Lisei, pe jumtate ascuns subpleoape în revrsarea copleitoare a voluptii i cum se zrea numai albul ochilor, sub genele cetresreau nici cu zece mii de cuvinte savante sau poetice nu se putea exprima clipa aceea! Nimic,ah, absolut nimic nu se lsa exprimat în nici un fel, nu se lsa gîndit în nici un fel i totui, simeai în tine, mereu reînnoit, nevoia struitoare de a vorbi, impulsul venic de a gîndi!Privi frunzele micuei plante, cît de fermector, ce neateptat de înelept erau orînduite în jurul tulpinii.Frumoase erau versurile lui Virgiliu, le iubea; dar Virgiliu avea i versuri care nu erau nici pe jumtate



atît tie limpezi i înelepte, atît de frumoase i pline de sens, ca ordinea aezrii în spiral a acestorfrunzulie, în susul tulpinii. Ce desftare ar fi, ce noroc, ce fapt încînttoar*, nobil i plin de sens, dacun om ar fi în stare s creezt o singur asemenea floare! Dar nimeni nu era în start, nici un erou i nici un împrat, nici un pap i nici sfînt.Cînd soarele scpat spre asfinit, se ridic i caut locul unde îl trimisese ranca. Atept acolo. Eraplcut s atepte astfel, i s tie c o femeie se afl în drum spre el, purtînd cu ea dragostea.Ea veni, aducînd un tergar de in, în care legase o bucat mare de pîine i o felie de slnin. îl deznodi-l aternu în faa lui.Pentru tine, zise ea. Mnînc !Mai tîrziu, rspunse el, nu sînt flmînd de pîin< sînt flmînd de tine. O, arat-mi ce mi-ai adusfrumos!Multe frumusei îi adusese ea, buze tari, setoase, dim tari, scînteietori, brae puternice, arse de soare,dar partea lor dinluntru, ca i pe gît, i mai în jos, pielea e. alb i ginga. Cuvinte tia puine, însadînc, în gîtle cînta pe un ton dulce, îmbietor i cînd îi simi mîinile trupul ei, mîini atît de delicate,drgstoase i blînde, cu nu mai simise niciodat, pielea i se înfiora, iar în gîtlej susur, parc ar fi torso pisic. tia puine din jocuril dragostei, mai puine decît Lise, dar era minunat de pu ternic, îlstrîngea, de parc ar fi vrut s-i frîng grumazu: Dragostea ei era copilroas i lacom, simpl i plin

di vigoare, înc ruinoas ; Gur-de-Aur fu foarte fericit ci| dînsa.Ea plec apoi, oftînd, se smulse din loc cu greu, totu nu mai putea s zboveasc.Gur-de-Aur rmase singur, fericit, i în acelai tim trist. Abia într-un tîrziu îi aduse aminte de pîine,d slnin i mînc de unul singur; se înnoptase de-a binelea.

CAPITOLUL VIIITrecuse mult vreme de cînd Gur-de-Aur cltorea, arareori rmînea dou nopi la rînd în acelai loc,pretutindeni dorit i fericit de femei, bronzat de soare, slbit de drumeie i de mîncarea frugal. Multefemei se despri-ser de el în zorii zilei i plecaser, unele cu lacrimi în ochi i cîteodat se gîndise:De ce nu rmîne oare nici una la mine ? De ce, din moment ce m iubesc i pentru o noapte dedragoste comit adulterul de ce toate se întorc neîntîrziat la brbaii lor, de la care, de cele mai multe

ori trebuie s îndure chiar btaie ? Nici una nu-l rugase cu tot dinadinsul s rmîn, nici mcar una nu-l rugase vreodat s o ia cu el, gata fiind, din dragoste, s împart cu el bucuriile i nevoile drumeiei.E adevrat, nici el nu îmbiase pe vreuna, nici uneia nu-i împrtise aceast dorin : cînd îi cercetainima, îi ddea seama c libertatea îi este mai drag i nu-i amintea de nici o iubit de care s-i maifie dor în braele urmtoarei. i totui, i se prea straniu i puin întristtor c pretutindeni dragosteaprea atît de trectoare, i cea a femeilor, i a lui însui, c se stura la fel de repede, precum se înflcra. Era bine astfel ? Se întîmpla aa întotdeauna i pretutindeni ? Sau era din vina lui, poate cel era în aa fel plmdit, c femeile îl doreau într-adevr i-l gseau frumos, dar nu rîvneau o însoirecu el, afar de cea scurt, fr de cuvinte, în fîn sau pe patul de muchi ? S fi fost din pricin c el îiducea viaa cltorind iar pe oamenii aezai la casa lor traiul celor fr de cptîi îi îngrozete ? Sauinea numai de el, de fiina lui, faptul c femeile îl doreau ca pe o ppu frumoas i-l strîngeau laPiept, dar dup aceea fugeau toate înapoi la brbaii lor, chiar dac le atepta btaia ? Nu tia.

Nu ostenea s învee de la femei. Dei se simea atras de fete, de cele tinere de tot, care înc nu avusbrbat i înc nu tiau nimic din ale dragostei, de ele | în stare s se îndrgosteasc arztor; îns de celemulte ori fetele erau inaccesibile, ele, cele iubite, sfioa preabine pzite. Dar i de la femei înva cuplac Fiecare îi lsa ceva amintire, un gest, un fel de a sruta, i joc deosebit, un fel anume de a se druisau a se apa Gur-de-Aur primea orice, era nesios i gata la toatej un copil, era dispus s accepteorice seducie; nur astfel devenea el însui atît de seductor. Singur museea lui nu ar fi fost de ajunsca s atrag femeile ctl el cu atîta uurin; era îns aceast fire de copil, aceas receptivitate deschis,aceast nevinovie plin de curl zitate a dorinei, disponibilitatea desvîrit fa de tot\ o femeie



putea dori de la el. Fr s-i dea seama, pentru fiecare iubit exact cel pe care ea i-l dorise i: visase,pentru una ginga i rbdtor, pentru cealalt iti i energic, cînd copilros precum un biat care abia accunoate dragostea, cînd rafinat i cunosctor. Era gata i joc i de lupt, în stare s suspine i s rîd,plin pudoare i impudic; nu druia unei femei decît ceea ce i dorea i cuta într-însul. Or tocmai astaghicea repede I el orice femeie cu simurile treze, de asta devenea favo tul tuturor.Iar el înva. Nu înv numai, în scurt timj meteugurile i felurile iubirii i nu-i însui

numai expl riena multor iubite. înv, de asemenea, s vad femei| în diversitatea lor, s le simt, sle perceap, s adulmece : dobîndi o ureche sensibil la nuanele oricr glas i înv a bnui fr gre,numai dup sunet glasului unor femei, felul i amploarea capacitii lor dej iubi; contempl, cu mereureînnoit încîntare, moduri nesfîrit de variate cum putea sta un cap pe un gît, cum j putea delimita ofrunte de rdcina prului, cum se put^j mica o rotul. înv s deosebeasc în întuneric, ochii închii, cu degete ginga-cercettoare, un pr de meie de altul, o piele i un puf de altul. Nu dupmulttimp începu s-i dea seama, c poate tocmai aceasta era de fapt rostul drumeiei sale, c poate dinpricina aceasta era mînat de la o femeie la alta, pentru a înva i a exersaCu tot mai mare finee, totmai divers i mai profund aceast aptitudine a cunoaterii i a deosebirii. Poate c aceasta erachemarea lui: s cunoasc femeile i dragostea, într-o mie de modaliti i într-o mie de deosebiri, pn

va atinge perfeciunea precum unii muzicieni tiu s cînte nu numai la un instrument, ci la trei, lapatru, la multe. Nu tia, firete, la ce slujeau, unde duceau toate acestea; simea doar c se afl pedrumul su. Pesemne c era dotat satisfctor pentru latin, i logic, dar avea un talent deosebit rar iuimitor pentru ele, în schimb pentru dragoste, pentru jocul cu femeile, da; aici înva fr trud, nuuita nimic, aici experienele se adunau i se orînduiau de la sine.Odat, dup ce colindase astfel un an sau doi, Gur-de-Aur nimeri la curtea unui cavaler bogat, careavea dou fete tinere, frumoase. Era toamn timpurie, curînd nopile urmau s se rcoreasc; întoamna i în iarna trecut îndurase frigul, se gîndea nu fr griji la lunile ce aveau s vin, pe timp deiarn drumeia era trudnic, întreb de mîncare i de un adpost pentru noapte. Fu primit dupcuviin, iar cînd cavalerul afl c strinul studiase i tia grecete, îl pofti s treac de la masa sluji-torilor la a sa, tratîndu-l aproape ca pe cineva egal în rang. Cele dou fiice ineau privirile plecate, cea

mai mare avea optsprezece ani, cea mai mic abia aisprezece, Lydia i Julie. A doua zi Gur-de-Aur vois porneasc mai departe, ^u exista nici o speran de a cîtiga pe vreunadin frumoasele domnioare blonde, iar alte femei, de dragul crora ar fi putut rmîne, nu se aflau prinpreajm. Dar iat c, dup gustarea de diminea, cavalerul îl lu deo-Parte i-l conduse într-o camerpe care i-o amenajase înscopuri deosebite. Modest, brbatul cu tîmplele crunte îivorbi tînruluidespre slbiciunea lui pentru crturrie icri, îi art un sipet, plin de scrieri pe care le adunase, îimaiart un pupitru de scris, pe care i-l construise i provizie de hîrtie i pergament din cele maifrumoaf Acest cavaler pios, avea s afle Gur-de-Aur mai tîrz încetul cu încetul, frecventase întinereea lui coli, apoi se dedicase în întregime vieii de rzboinic i ce| lumeti, pîn ce, în timpulunei boli grave, un avertism< divin îl hotrî s porneasc în pelerinaj i s se ciasc pcatele sale dintineree. Ajunsese la Roma i chiar p^ la Constantinopol, la întoarcere îl gsise pe tatl su m< i casapustie, se stabilise aici, se însurase, îi pierdi soia, îi crescuse fetele iar acum, în pragul btrîneii,1

aezase i se apucase s scrie o amnunit dare de seai a pelerinajului su de odinioar. Terminasemai mujl capitole, dar precum îi mrturisi tînrului latineas< lui era destul de mediocr i-l împiedica la fiecare pa| Aadar, îi oferi lui Gur-de-Aur un rînd de haine noi adpost, fr plat, dacar fi dispus s corecteze i transcrie pe curat ce scrisese pîn acum i s-l ajute la con nuarea lucrrii.Era toamn, Gur-de-Aur tia ce înseamn asta tru un drume. Straiele noi erau i ele binevenite,presus de toate îns îi surîse perspectiva de a rmîne1 vreme sub acelai acoperi cu cele dou surorifrumoaaj Spuse da fr s stea mult pe gînduri. Dup cîteva zUJ menajera fu pus s deschid dulapulcu postavuri, se gî un postav cafeniu frumos, i comand din el un costum| o bonet pentru Gur-de-



Aur. Ce-i drept, cavalerul gîndise la o hain neagr, un soi de vemînt de magisti dar musafirul sunici nu voi s aud, reui s-l convin] i astfel, pîn la urm se alese cu aceast îmbrcmii drgu, pe jumtate de paj, pe jumtate de vîntor, ca« venea foarte bine.Nici cu latina lucrurile nu mergeau ru. Revzi împreun cele scrise pîn acum i Gur-de-Aur cort nunumai numeroasele cuvinte inexacte sau greite, ci alocuri drese i frazele scurte, neajutorate alecavaleruli compunînd frumoase perioade latineti, cu o construcl solid i o consecutio temporwnimpecabil. Cavalerul ei arbaleta, se împrieteni cu cîinii i avea voie s clreasc oricînd poftea. Rareoriera vzut singur; fiec vorbea cu un cîine, sau cu un cal, fie cu Hinrich sau cu Lea, menajera, o btrîn gras, cu voce debrbat i cu mult aplecare spre glum i rîs, cu biatul de la dini sau cu un pstor. Cu nevastamorarului, din vecintate, ar fi fost uor de înnodat o legtur, dar se reinu, fcînd pe netiutorul.Cele dou fiice ale cavalerului îl fermecau. Cea mic era mai frumoas, dar în acelai timp atît denzuroas, îneît abia schimba cîte un cuvînt cu Gur-de-Aur. El le întîmpina pe amîndou cu cea maimare consideraie i politee, dar amîndou percepeau prezena lui ca o permanent tentativ decucerire. Mezina se închise complet, încpînat în timiditatea ei. Cea mai mare, Lydia, gsi înschimburile de cuvinte cu el un ton special, tratîndu-l pe jumtate respectuos, pe jumtate în btaie de joc, ca pe o ciudat dihanie de crturar, îi punea multe întrebri curioase, interesîndu-se de viaa de

mînstire, dar vdind mereu fa de el o nuan de ironie, ceva din superioritatea unei doamne. Elaccept totul, o trat pe Lydia ca pe o doamn, pe Julie ca pe o clugri mic i cînd reuea s reinfetele prin conversaie, mai îndelung, la mas, dup cin, sau cînd Lydia intra în vorb cu el prin curtesau în grdin, i-i îngduia s-l tachineze, era mulumit, simea c lucrurile nu stau pe loc. în toamna aceea pîn tîrziu frasinii înali din curte, îi pstrar frunzele, pîn tîrziu se mai gsir îngrdin flori ^e ochiul boului i de trandafir. Iat îns c într-o zi sosi 'n vizit un vecin de moie cunevasta lui, însoit de un "înda de cai; veniser clare, blîndeea zilei î i ispitise la0 plimbareneobinuit de lung, aa ajunseser pîn aici icereau adpost, pentru o noapte. Fur primii foartecuviincios i fr zbav, patul lui Gur-de-Aur fu mutai din odaia de musafiri în cea de scris, iar încperea prime-nit pentru gzduirea oaspeilor se tiar cîteva gini i £ trimise la moar, duppete. Gur-de-Aur particip încîntare la emoiile pregtirilor srbtoreti i simi irrij diat c doamna

cea strin îl privea cu luare aminte, îndat ce vocea ei, i ceva din privire, îl fcur s-i g| ceacsimpatia i dorina, observ cu încordare sporit cum Lydia se schimb, cum devine tcut i închis, if începe s-i urmreasc din ochi pe el i pe soia vecinul Cînd, în timpul festinului, piciorul doamnei începu s joace sub mas cu piciorul lui, pe Gur-de-Aur nii încînt numai jocul în sine, ci i mai multtensiuni sumbr, tcut, cu care Lydia observ jocul cu ochi curiei i învpiai. Pîn la urm lsdinadins s-i scape un cufl pe jos, se aplec pentru a-l ridica de sub mas, i-i treci mîngîietor, mînapeste piciorul i gamba doamnei; o va pe Lydia cum plete i-i muc buzele, i continu 1povesteasc anecdote mînstireti, simind c strina aj cult cu druire, mai puin povetile propriu-zise, cît ml mult glasul su învluitor. i ceilali îl ascultau, mentor su cu bunvoin, musafirul cufaa imobil, dar sensitl i el la focul care ardea în tînrul comesean. Lydia nuj mai auzise vreodatvorbind astfel, Gur-de-Aur înflorisj vzduhul era încrcat de voluptate, ochii lui scapr glasul îivibra de fericire, ca i cum ar fi implor dragostea. Cele trei femei simeau asta, fiecare altminte micua

Julie cu violent împotrivire i adversitate, nevas cavalerului cu radioas satisfacie, Lydia cu odureroa tlzuire ainimii, în care se amestecau o dorin arztoare, o aprare sfioas i o gelozie

aprins, care crispa trsturile i-i încinse privirea. Gur-de-Aur sim toate aceste talazuri, ele serevrsau spre el aseme unor rspunsuri tainice la chemrile lui ispititoare, menea unor psri zburau împrejurul lui gîndurile de d: goste, cele ce se druiau, cele ce se împotriveau, cele ce luptau între ele.

narcis si gura de aur - herman hesse - part 1

Documents