nbic

6
Etapele formarii deprinderilor motrice si clasificarea lor Deprinderile motrice sunt forme concrete de activitate motrica care au la baza stereotipuri dinamice, realizate prin legaturi temporale in scoarta cerebrala motorie. Se apreciaza faptul ca aceste legaturi temporale sunt cu atat mai trainice cu cat numarul repetarilor este mai mare, iar varsta subiectilor este mai mica. Exercitiul fizic, repetat in mod sistematic si continuu, este principalul excitant care contribuie la formarea legaturilor temporale, a stereotipurilor dinamice, a reflexelor conditionate. Pentru formarea deprinderilor motrice, excitantul trebuie sa se transmita scoartei cerebrale in aceeasi ordine si cu intensitate corespunzatoare. Unele componente ale deprinderilor motrice sau chiar acestea in intregime pot ajunge la faza de automatizare. In aceasta faza, controlul scoartei cerebrale asupra efectuarii deprinderii motrice se pastreaza, dar atentia nu mai este indreptata spre succesiunea lantului de miscari specifice deprinderii respective. Ea este indreptata in primul rand, asupra modificarilor intervenite in contextul ambiental si asupra rezolvarii creatoare a sarcinilor motrice. Deprinderile motrice se perfectioneaza treptat, in perioada relativ indelungata de timp si neuniform, adica intensitatea „transformarilor” este diferita in functie de stadiile formarii fiecarei deprinderi cu cat stadiul este mai avansat cu atat transformarile sunt mai putine. Ele se „destrama” treptat daca nu sunt consolidate prin repetari multiple (in timp, nu in aceeasi lectie). Este de retinut faptul ca o deprindere motrica nu dispare total, ea lasa „urme” in legaturile temporale si deci poate fi restabilita relativ repede. Stadiile formarii deprinderilor motrice sunt prezentate, ca numar si denumiri, in mod relativ diferentiat in functie de punctul de vedere din care sunt abordate. Este bine de precizat faptul ca nu trebuie sa confundam etapele insusirii

Upload: stoian-liviu

Post on 17-Dec-2015

2 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

n

TRANSCRIPT

Etapele formarii deprinderilor motrice si clasificarea lor

Deprinderile motrice sunt forme concrete de activitate motrica care au la baza stereotipuri dinamice, realizate prin legaturi temporale in scoarta cerebrala motorie. Se apreciaza faptul ca aceste legaturi temporale sunt cu atat mai trainice cu cat numarul repetarilor este mai mare, iar varsta subiectilor este mai mica. Exercitiul fizic, repetat in mod sistematic si continuu, este principalul excitant care contribuie la formarea legaturilor temporale, a stereotipurilor dinamice, a reflexelor conditionate. Pentru formarea deprinderilor motrice, excitantul trebuie sa se transmita scoartei cerebrale in aceeasi ordine si cu intensitate corespunzatoare.

Unele componente ale deprinderilor motrice sau chiar acestea in intregime pot ajunge la faza de automatizare. In aceasta faza, controlul scoartei cerebrale asupra efectuarii deprinderii motrice se pastreaza, dar atentia nu mai este indreptata spre succesiunea lantului de miscari specifice deprinderii respective. Ea este indreptata in primul rand, asupra modificarilor intervenite in contextul ambiental si asupra rezolvarii creatoare a sarcinilor motrice.

Deprinderile motrice se perfectioneaza treptat, in perioada relativ indelungata de timp si neuniform, adica intensitatea transformarilor este diferita in functie de stadiile formarii fiecarei deprinderi cu cat stadiul este mai avansat cu atat transformarile sunt mai putine. Ele se destrama treptat daca nu sunt consolidate prin repetari multiple (in timp, nu in aceeasi lectie). Este de retinut faptul ca o deprindere motrica nu dispare total, ea lasa urme in legaturile temporale si deci poate fi restabilita relativ repede. Stadiile formarii deprinderilor motrice sunt prezentate, ca numar si denumiri, in mod relativ diferentiat in functie de punctul de vedere din care sunt abordate. Este bine de precizat faptul ca nu trebuie sa confundam etapele insusirii deprinderilor motrice, care sunt stadii ale procesului didactic, cu fazele fiziologice sau psihologice ale acestei insusiri. Este normal ca in procesul pedagogic de instruire sa se tina seama atat de fazele fiziologice cat si de cele psihologice.

Dupa d-l conf. univ. Carstea Gheorghe in Teoria si metodica educatiei fizice si sportului - Bucuresti 1993 se pot distinge urmatoarele etape in formarea deprinderilor motrice: a) Etapa initierii in bazele tehnice de executie a deprinderilor motrice, cu urmatoarele obiective principale: formarea unei reprezentari clare asupra deprinderii respective (prin explicatie si demonstratie, in special); formarea ritmului general de executie cursiva a deprinderii; descompunerea daca este cazul deprinderii in elemente componente si exersarea analitica a acestora, preintampinarea sau inlaturarea greselilor tipice de executie.b) Etapa fixarii, a consolidarii deprinderilor motrice, cu urmatoarele obiective principale: formarea tehnicii de executie a deprinderii in concordanta cu caracteristicile spatiale, temporale si dinamice optime; intarirea legaturilor temporale prin exersare in conditii relativ constante, standardizate, a deprinderii motrice, fiind create premisele si pentru executarea acesteia in conditii variate.c) Etapa perfectionarii deprinderilor motrice, cu urmatoarele obiective: largirea variantelor de executie a fiecarei deprinderi prin desavarsirea executiei mai multor procedee tehnice; exersarea cu precadere a deprinderii in conditii cat mai variate si apropiate de cele intalnite in practica; includerea deprinderii intr-o inlantuire de alte deprinderi si executarea acestor combinatii cu usurinta.

1 Clasificarea deprinderilor motrice

Deprinderile motrice au surse de provenienta diferite, reflectand domenii de activitate umana in care a fost necesara actiunea motrica. Necesitatea de locomotie a determinat aparitia mersului si a alergarii, depasirea unor obstacole a condus la aparitia unor forme de sarituri, catarari, escaladari, actionarea in conditii de mediu natural a impus inotul, schiul, patinajul, vaslitul, apararea a necesitat tararea, aruncarea, tractiunea, impingerea, procurarea hranei a impus forme de transport de greutati etc.

Un alt domeniu care a determinat aparitia unor deprinderi cu o structura elevata a fost si este sportul, care de milenii a incercat sa satisfaca dorinta de intrecere a fiintei umane creand perpetuu deprinderi care, insotite de reguli, s-au extins pe intreaga planeta.

Dintre numeroasele criterii care s-au folosit pentru clasificarea deprinderilor (igienice, profesionale, de baza, utilitare, aplicative, sportive), cea mai mare raspandire o are urmatoarea clasificare:

Deprinderile motrice de baza, care includ mersul, alergarea, saritura, aruncarea, prinderea. Au fost denumite deprinderi motrice de baza deoarece ele se regasesc in comportamentul motric cotidian al individului, acoperind o gama larga de activitati (locomotie, profesie, activitati gospodaresti, agrement).

Deprinderile motrice utilitare, care cuprind: echilibrul, tararea, catararea, escaladarea, transportul de greutati, tractiunea, impingerea.

Deprinderile motrice sportive, cuprinzand structuri de miscare cu continuturi si forme precizate prin regulamente, constituindu-se in procedee tehnice (ex.: alergarea de viteza cu start de jos, saritura in lungime cu elan, aruncarea la cos cu doua maini de pe loc etc.).

Educatia fizica inclusa in formele institutionalizate de invatamant, corespunzator obiectivelor instructiv-educative proprii fiecarui ciclu, a preluat din multitudinea deprinderilor motrice pe acelea care concura la realizarea cerintelor vietii impuse omului contemporan.

Astfel, in invatamantul prescolar se predau si se invata: - deprinderile motrice de baza: mersul, alergarea, saritura, aruncarea si prinderea;

- deprinderile motrice utilitare: catararea, echilibrul, tararea, tractiunea, impingerea, transportul, escaladarea;- unele deprinderi motrice specifice ramurilor de sport: atletism, gimnastica, fotbal, inot, schi, patinaj, tenis.

Calitatile motricCalitatile motrice sunt componente ale modelului de Educatie Fizica si Sport care se educa/dezvolta in ontogeneza(pe parcursul vieti).

Calitatile motrice sunt elemente ale potentialului fizico-motric al individului care se manifesta prin executarea la parametri maximali a actelor si ctiunilor motrice in relatie directa cu spatiul si timpul si care se exprima prin: rapiditate, durata, incarcatura, amplitudine, precizie.

Toate calitatile motrice sunt insusiri ale individului dobandite genetic si care pot fii educate in ontogeneza.

Clasificarea calitatilor motrice :

Conditionate cu determinari de ordinul morfologic si functional: viteza, forta, rezistenta;Coordinative: cu determinarii neuro musculare: coordonare, suplete, elasticitate, mobilitate;

Alte clasificari:

Carstea : de baza viteza, indemanare, rezistenta, forta;

Inplicate in practicarea ramurilor si probelor sportive;

T. Ardelean : - de baza : viteza , rezistenta , forta;

Combinate : detenta, indemanare, suplete;

In practica educatiei fizice si sportului, calitatile motrice ocupa un loc central in atenia specialistilor.

Dezvoltarea calitilor motrice rol i importan

1) Influeneaz favorabil indicii marilor funciuni, motricitatea general, calitile volitive.

2) Au un rol important n procesul dezvoltrii fizice corecte i armonioase, contribuie la ntrirea sntii.

3) Se poate aciona segmentar, pentru dezvoltarea calitilor motrice deficitare (corectarea deficienelor fizice) pentru dezvoltarea la un nivel superior (util n sport).

4) Are efecte plastice deosebite (tonicitate troficitate).

5) Valorific superior aptitudinile organismului uman.

6) Aflndu-se ntr-o strns interdependen cu deprinderile motrice, favorizeaz nsuirea acestora, iar exersarea deprinderilor are ca efect creterea indicilor calitilor motrice.

7) Calitile motrice sunt interdependente n sensul c dezvoltarea uneia, implic influene asupra altei caliti (influenele pot fi favorabile transfer, sau nefavorabile interferen).

8) Sistemele de acionare specifice sunt utilizate ca mijloace pentru refacerea capacitii motrice (recuperare) sau combaterea unor maladii (obezitate etc.).

9) Cel mai ades, calitile motrice sunt combinate, cu ponderi diferite, specifice ramurilor sportive.

10) Se perfecioneaz prin exersare cu efort specific.

11) Se manifest difereniat pe sexe i au pondere variabil cu vrsta (figura nr. 1).TENDINE N DEZVOLTAREA CALITILOR MOTRICE

CALITI MOTRICEVRSTAtendin

567891011121314151617181920

VITEZA

FORA

NDEMNAREA

REZISTENA

MOBILITATEA

EMBED PBrush

EMBED PBrush

EMBED PBrush

EMBED PBrush

EMBED PBrush