nicolae dragomirescu omonimia sintactica a participiilor romanesti

8/13/2019 Nicolae Dragomirescu Omonimia Sintactica a Participiilor Romanesti

http://slidepdf.com/reader/full/nicolae-dragomirescu-omonimia-sintactica-a-participiilor-romanesti 1/14

1

OMONIMIA SINTACTICĂ A PARTICIPIILOR ROMÂNEŞTI

ALEXANDRU NICOLAE,Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Bucureşti

ADINA DRAGOMIRESCUInstitutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din Bucureşti

Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere

1. INTRODUCERE

1.1. Sursele omonimiei sintactice a participiului românescFormele de participiu din limba română sunt afectate de fenomenul de omonimie sintactică,

definită în DSL 2005 (s.v. omonimie) ca fiind o caracteristică a structurilor sintactice cu organizare şicomponenţă identice, dar cu posibilităţi diferite de interpretare semantică, din mai multe motive: participiul apare în mai multe tipare de construcţie, în care se manifestă în grade diferite dubla luinatură, verbală şi adjectivală (Pană Dindelegan 2003a: 121–126; şi în GALR 2005, I: 505–508);

participiul pierde mărcile de diateză, însă încorporează lexical valori de diateză (GALR 2005, I: 507). Participiul apare în următoarele tipare de construcţie (Pană Dindelegan 2003a: 116–121; şi înGALR 2005, I: 499–504; cf. şi Anagnostopoulou 2007: 2):

(a) formant (invariabil) din structura formelor de perfect compus, viitor anterior, conjunctiv perfect, prezumtiv perfect, infinitiv perfect (participiul verbal perfect);

(b) în structura pasivă (acordat), în vecinătatea operatorului pasiv a fi (participiul verbal pasiv);

(c) în poziţii sintactice adjectivale (acordat) – atribut adjectival, nume predicativ, complement predicativ al obiectului, construcţii prepoziţionale – (participiul adjectival);

(d) în construcţii verbale impersonale (de tipul trebuie/se cuvine spus);(e) în construcţii participiale absolute (de tipul lucrul odată pierdut...).Dintre acestea, tipul (a) are întotdeauna citire activă, tipul (b), citire pasivă, iar tipurile (c), (d)

şi (e), atât citire activă, cât şi pasivă. În acest articol, ne propunem: să prezentăm situaţiile de

omonimie sintactică în care apare participiul adjectival (tipul (c), căruia i se pot subordona, pentrusimplificarea prezentării, şi tipurile (d) şi (e)), omonimii aflate în strânsă legătură cu tipul de verb dela care provine participiul adjectival; să analizăm situaţiile în care omonimia/ambiguitatea estedeterminată de sintaxa internă a participiului; să explicăm, pentru cele două situaţii, mecanismelesintactico-semantice care dau seamă de cele două tipuri de citiri.

1.2. Clase de verbe care acceptă adjectivizarea participiuluiProprietăţile de tip adjectival se manifestă în cazul participiilor provenind de la următoarele

tipuri de verbe (GALR 2005, I: 502):− tranzitive

(1) carte citită , măr mâncat , cursă alergată până la sfârşit 1 , poezii scrise de Ion;

− inacuzative/ergative

(2) copil căzut , om decedat , picior amorţit , râu secat;

− copulative2

1 În acest exemplu, verbul a alerga (inergativ) a fost tranzitivizat (acceptând inclusiv pasivizarea: cursa alergată de Ion) prin adăugarea unui complement intern.

Rodica Zafiu, Ana-Maria Mihail, Blanca Croitor (eds.). 2009. Studii de gramatică. Omagiu Doamnei Profesoare Valeu Romalo. Bucharest: Editura Universității din București. pp. 193 − 205.



2

(3) ţări foste comuniste, copil rămas repetent, scriitor devenit indezirabil;

− intranzitive simetrice

(4) sătean învecinat/înrudit/înfrăţit cu preotul .

Nu se adjectivizează (GALR 2005, I: 502) participiile verbelor intranzitive inergativeneagentive (5), al celor cu Beneficiar (6), al celor cu Experimentator (7), ultimele două cazuri fiindreprezentate de verbe construite prepoziţional:

(5) *vânt adiat

(6) *copil beneficiat de bursă(7) *copil sinchisit de şcoală; *copil suferit de inimă.

Se pare că există o relaţie necesară între satisfacerea structurii pasive şi satisfacerea structuriiadjectivale. Inventarul de participii care nu se pot adjectiviza îl depăşeşte pe cel al inergativelor, iar încazul tranzitivelor, verbele cu participiu adjectival depăşesc numeric verbele pasivizabile (GALR

2005, I: 502). Însă verbele tranzitive psihologice (cu Experimentator) nu satisfac structura pasivă, darapar în construcţii adjectivale:

(8) copil uimit, entuziasmat, pasionat, copleşit de durere, abătut, ahtiat, alarmat,alertat, alinat, amărât, ameţit, bulversat, cătrănit, chinuit, dezamăgit, dezolat, deznădăjduit,necăjit, zăpăcit etc.

Exemplele de sub (7) sunt diferite de cele de sub (8) atât sub aspect semantic: verbe ca a se sinchisi, a suferi se caracterizează prin trăsătura [− Schimbare], în timp ce a uimi, a entuziasma etc., prin [+Schimbare], cât şi sub aspect sintactic: participiile de sub (7) provin de la verbe cu regim prepoziţional obligatoriu, iar multe dintre cele de sub (8) pot fi puse în relaţie atât cu un verb construit prepoziţional, cât şi cu un verb tranzitiv (Copilul se entuziasmează de obiceiurile la careasistă/Obiceiurile îl entuziasmează pe copil; Copilul ameţeşte în comedie/Părinţii îl ameţesc pe copil

cu tot felul de sarcini).Sunt înregistrate şi unele excepţii (GALR 2005, I: 502–503) de la regulile de mai sus: – unele intranzitive agentive (inergative) acceptă adjectivizarea participiului:

(9) om umblat , copil fugit de acasă.

Dacă se acceptă că aceste verbe pot fi considerate ergative de schimbare de localizare (veziinfra, 2.2), excepţia este eliminată;

– există participii ale unor verbe tranzitive care nu pot apărea în structuri pasive, dar potapărea în structuri adjectivale:

(10) *Banii sunt avuţi de mine/banii avuţi în buzunar; *Situaţia nu e vrută de

guvern/situaţie nevrută.

2 În unele studii de sintaxă (vezi Rouveret 1998), se arată că a fi poate fi considerat, atât în ipostaza„predicativă”, cât şi în cea „copulativă”, un verb inacuzativ/ergativ, care exprimă „localizarea”, respectiv„starea”. Din punct de vedere sintactico-semantic, şi celelalte verbe copulative se încadrează în clasainacuzativelor: sunt inapte de a atribui cazul acuzativ şi se încadrează într-una dintre subclasele semantice„(schimbare de) stare” sau „(schimbare de) localizare”. Toate aceste verbe au un complement de tip „propoziţieredusă” (engl. small clause): deveni [ scriitor indezirabil ].



3

Şi această excepţie poate fi eliminată dacă se ţine seamă, pentru primul exemplu, de faptul căa avea3 nu este un tranzitiv tipic, existând unele argumente pentru integrarea lui în clasa ergativelor,iar, pentru al doilea exemplu, de faptul că verbul tranzitiv corespunzător selectează un Experimentatorîn poziţia subiectului, situaţie care a fost înregistrată mai sus, sub (7).

Prin urmare, eliminând din discuţie aceste excepţii, se ajunge la următoarea regulă: seadjectivizează participiile de la verbe tranzitive, ergative, psihologice [+Schimbare] şi intranzitive simetrice, şi nu se adjectivizează cele de la intranzitive (inergativele care nu acceptă complementintern4; verbele construite prepoziţional).

2. TIPURI DE OMONIMII CARE PRIVESC PARTICIPIUL

Ambiguităţile în interpretarea semantică a participiilor adjectivale sunt bazate pe absenţamărcilor explicite de diateză şi pe posibilitatea verbelor ergative şi a celor tranzitive de a-şi crea forme participiale omonime (GALR 2005, I: 508). Prin urmare, intră în discuţie numai participiileadjectivale provenite de la verbe tranzitive (pentru care funcţionează opoziţia de diateză activ – pasiv,(11)) şi cele provenite de la verbe ergative (omonimiile se creează numai pentru ergativele care au o pereche tranzitivă, (12)):

(11) om mâncat − „om care a mâncat” (citire activă); „om care a fost mâncat de lupi”(citire pasivă)

om băut vs pahar băut − „om care a băut” (citire activă); „pahar care a fost băut”(citire pasivă)

(12) copil abrutizat − „copilul s-a abrutizat pentru că a stat în pădure” (citireergativă); „copilul a fost abrutizat de părinţi” (citire pasivă)

om oprit în faţa vitrinelor − „om care s-a oprit în faţa vitrinelor” (citire ergativă); „omcare a fost oprit de cineva în faţa vitrinelor” (citire pasivă).

Ambiguităţile de sub (12), care pot fi explicate şi prin sintaxa internă a grupului, suntdeterminate de lipsa, în română, a distincţiei morfologice între participiile adjectivale stative pure şicele adjectivale stative rezultative (vezi infra, 3):

(13) uşă închisă , pahar spart.

Un tip special de omonimie, de care nu ne ocupăm în detaliu, fiind nerelavant din punct devedere sintactic, priveşte sufixele -at, -ut, -it, -t, -s, -ât , care sunt, în mod tipic, verbale, intrând înstructura participiilor. Pentru stadiul actual al limbii, aceste sufixe apar, destul de frecvent, în structuraunor adjective care, chiar dacă formal sunt asemănătoare participiilor, au pierdut sau n-au avutniciodată legătură cu baza verbală:

− unele forme participiale au pierdut relaţia cu baza verbală, deşi această relaţie a existat înlimba veche: om nevoit să plece, modernizarea este temută de unii (GALR 2005, I: 505), îndelungat (Zamfir 2005: 308);

– există adjective fals participiale, care nu au corespondent verbal: afemeiat (creaţie internădupă model francez) , buzat, cercănat, cercelat, comat („cu coamă”), copitat, creponat, cucuiat, guşat,încercănat, melcat, vezicat, zgăibat ;

– acelaşi statut îl au şi unele împrumuturi, în special din franceză şi din latină: aiurit , arcat ,boricat , cornut , crenat („cu marginile dinţate”), dalmat , delicat , eronat , fasciculat , izobat („de aceeaşiadâncime”), lobat , penat .

Prin urmare, omonimia are ca sursă, în acest caz, natura diferită a sufixului: sufix lexical(pentru situaţiile de mai sus − adjective) vs sufix gramatical (pentru participii). Acest tip de omonimie

3 Tranzitivitatea slabă a acestui verb a fost subliniată de Pană Dindelegan (2003b).4 Vezi Anagnostopoulou (2007: 6).



4

se identifică numai la nivel teoretic, şi nu priveşte eventuale citiri ambigue în situaţii discursiveconcrete.

2.1. Omonimii care privesc participiile provenite de la verbe tranzitive2.1.1. Omonimii rezultate din externalizarea argumentelor în procesul de formare a

participiilor adjectivaleFaptul că participiul are valori multiple şi, în ipostaza de adjectiv participial, încorporeazălexical valori de diateză, în cele mai multe cazuri [+Pasiv] − poezie învăţată, carte citită, datorie

plătită (GALR 2005, I: 507) − a suscitat numeroase discuţii teoretice privind, pe de o parte, relaţiadintre participiul verbal şi participiul adjectival şi, pe de altă parte, relaţia dintre participiul activ şi cel pasiv. Spre deosebire de alte limbi, în care participiul pasiv este numai verbal, situaţia din română estemai complexă: participiul pasiv poate fi atât verbal, cât şi adjectival.

Diferenţa dintre pasivul verbal şi pasivul adjectival a fost explicată de Kratzer (1994, 1996,2000), citată de Anagnostopoulou (2007: 21). Autoarea porneşte de la observaţia că pasivul adjectivaleste static şi compatibil cu o acţiune reflexivă, în absenţa unui agent implicit, pe când pasivul verbaleste eventiv şi incompatibil cu o acţiune reflexivă, existând, în mod necesar, un argument externimplicit. Kratzer a arătat că (a) absenţa unui argument extern este o dovadă că pasivele adjectivale se bazează pe GV-uri nude; (b) prezenţa Agentului este o dovadă a existenţei proiecţiei Diateză (Voice)

pentru pasivele verbale.

(a) A’(Pasiv adjectival)3

GV A3 Afixul participial

V’3

V

(b) Pasiv verbal3

Afix participial Grupul Diatezei3

Diateză – Agent GV3

V GN

În studii mai vechi, unii lingvişti5 au susţinut că toate participiile pasive sunt, de fapt,adjective. Wasow (1977) este primul care a distins sistematic între adjectivele pasive şi participiile pasive verbale6. Levin şi Rappaport (1986)7 susţin că (a) pasivul adjectival e un adjectiv, şi nu unverb; (b) pasivul adjectival, spre deosebire de pasivul verbal atribuie un rol tematic extern (vezidiscuţia despre externalizarea alternativă a argumentelor, care apare la Embick 2004, nota 6, ca„inversarea diatezei”); dacă se ţine seama de distincţia inacuzativ/inergativ, pasivele verbale sunt sintactic inacuzative, iar pasivele adjectivale sunt inergative. Formarea pasivului adjectival se face printr-o simplă schimbare de categorie, după regula [+V, −N] > [+V, +N]. În termeni mai puţinformali, Pană Dindelegan (2003a: 121−126) vorbeşte despre dubla natură, verbală şi adjectivală, a participiului.

Teoria lui Levin şi Rappaport este combătută de Grimshaw (1990)8, pentru că nu funcţionează pentru participiile verbelor ergative, care nu au argument extern (având în vedere că pasivul verbal presupune suprimarea unui argument extern), dar şi de Anagnostopoulou (2007), care arată că ipotezaobţinerii participiilor adjectivale de la participiile pasive nu este validă pentru că inacuzativele au participii adjectivale chiar dacă nu au pasiv. Prin urmare, ipoteza propusă de Levin şi Rappaport(1986) se poate verifica numai pentru exemple de tipul (14), nu şi pentru tipul (15):

5 Freidin (1975), apud Baciu (2004: 140).6 Apud Baciu (2004: 140).7 Apud Baciu (2004: 142−144).8 Apud Baciu (2004: 144−145).



5

(14) Ion citeşte o carte > Cartea a fost citită de Ion > Carte citită Ion mănâncă un măr > Mărul a fost mâncat de Ion > Măr mâncat(15) Sângele curge pe podea > * Sângele care a fost curs pe podea > Sângele cursCopilul a dispărut în pădure > * Copilul a fost dispărut în pădure > Copil dispărut

în pădure.

Anagnostopoulou (2007: 7−8) încearcă să ofere o soluţie pentru problema pe care o identificăîn teoria formulată de Levin şi Rappaport. Autoarea arată că ideea că argumentul care seexternalizează în formarea participiului adjectival este Tema se susţine numai pe baza analizei unorverbe ditranzitive din engleză:

(16) The car was sold to the firs customer (Temă externalizată, participiu verbal)„Maşina i-a fost vândută primului client”(17) The first customer was sold the car (Ţintă externalizată, participiu verbal)„Primului client i-a fost vândută maşina”9 (18) The car remained unsold (Temă externalizată, participiu adjectival) „Maşina a rămas nevândută”(19) *The customer remained unsold (Ţintă externalizată, participiu adjectival)

„Clientul a rămas nevândut”.

Teoria nu se poate generaliza pentru că există atât participii adjectivale provenite de la verbeditranzitive care pot externaliza alternativ Tema şi Ţinta (20), cât şi de la verbe care externalizeazănumai Ţinta (21):

(20) John taught manual skills to children (participiu verbal)„John le-a predat copiilor lucru manual”Untaught skills (Temă externalizată, participiu adjectival)„Abilităţi nepredate” John taught children manual skills (participiu verbal)„John i-a învăţat pe copii lucru manual”10 Untaught children (Ţintă externalizată, participiu adjectival)

„Copii neînvăţaţi”(21) *Unfed cereal„Cereale nehrănite” Unfed baby„Copil nehrănit”11.

Se presupune deci că externalizarea argumentelor are loc în Lexicon, ca reflex al regulii deformare a participiilor adjectivale, şi nu în sintaxă. În locul analizei externalizării Temei,Anagnostopoulou (2007: 10) propune analiza complementului unic. Regula identificată este: unargument care poate fi complement unic (GN) al unui verb poate fi externalizat prin Regula de formare a participiilor .

Regula de externalizare reprezintă o etapă intermediară în formarea participiilor adjectivale pasive (Anagnostopoulou 2007: 5):

(a) schimbare morfologică (în engleză, se manifestă prin apariţia afixului -ed ; în română,schimbarea morfologică este de tipul a prinde > prins)

9 În engleză, the first customer ocupă poziţia de subiect/argument extern.10 În engleză, verbul teach are construcţie dublă: fie prepoziţională, cu to, fie cu dublu obiect (complementdirect + complement secundar).11 Structura verbală de bază, absentă din expunerea lui Anagnostopoulou, ar putea fi de tipul: Don’t try to feedcereal to your baby.



6

(b) schimbarea categoriei ([+V, −N] > [+V, +N])(c) dispariţia rolului tematic al verbului de bază(d) externalizarea rolului intern (direct) al verbului-bază(e) dispariţia cazului(f) eliminarea poziţiei [GN, GV].

Din expunerea lui Anagnostopoulou, putem reţine şi pentru limba română ideea că o posibilăsursă de omonimie a participiilor adjectivale provenite de la verbe tranzitive este externalizareaalternativă a argumentelor Temă şi Ţintă (sau Beneficiar):

(22) Fată neînvăţată (externalizarea Ţintei)Carte neînvăţată (externalizarea Temei)(23) Mâncare servită (externalizarea Temei)Clientă (bine) servită (externalizarea Ţintei)(24) Bani plătiţi (externalizarea Temei) Avocaţi (bine) plătiţi (externalizarea Ţintei).

2.1.2. Diferenţe sintactice şi semantice între participiiFormele participiale verbale şi adjectivale sunt omonime din punct de vedere morfologic nu

numai în română, ci şi în alte limbi, precum engleza şi franceza. Diferenţierea dintre ele se stabileştela nivel semantic (distincţiile sunt foarte subtile) şi prin teste sintactice. Iordan, Guţu Romalo şi Niculescu (1967: 212) au propus chiar considerarea participiului-adjectiv ca fiind o unitate lingvisticădistinctă, care reprezintă două elemente parţial omonime: „tema verbală” şi un cuvânt exterior paradigmei verbale (adjectiv sau altceva), deoarece nu mai realizează posibilităţile de combinare aleverbului de la care provine.

2.1.2.1. Testele sintactice de diferenţiere a participiilor verbale de cele adjectivale sunt utile,cel puţin în cazul limbii române, numai pentru delimitarea teoretică a celor două clase de participii, nuşi pentru situaţiile discursive, în care stabilirea tipului de participiu este intuitivă. Pot fi consideratedrept criterii de diferenţiere:

− ataşarea prefixului negativ numai la participiile adjectivale (Iordan, Guţu Romalo şi Niculescu 1967: 211, Pană Dindelegan 2003a: 123). Structuri de tipul (25) sunt interpretabile numai

ca subiect + verb copulativ + adjectiv participial:

(25) Omul a fost nemâncat. Avocatul a fost ne plătit;

− apariţia adjectivelor participiale în poziţii predicative (nume predicativ, complement predicativ al obiectului, predicativ suplimentar; Iordan, Guţu Romalo şi Niculescu 1967: 211; PanăDindelegan 2003a: 118−119):

(26) Copilul era căzut din pat, Piciorul i se părea amorţit.

− posibilitatea participiilor adjectivale de a avea grade de intensitate (Iordan, Guţu Romalo şi Niculescu 1967: 211)12:

(27) Câinele era mai nemâncat ca oricând.*Câinele era mai nemâncat de lupi ca oricând .

12 Există şi adjective verbale (dovadă fiind posibilitatea prezenţei Agentului) care acceptă gradele de intensitate:această carte este mai citită de tineri decât de vârstnici.



7

2.1.2.2. Diferenţele semantice dintre cele două tipuri de participiu sunt surprinse diferit în bibliografie. Borer (1995)13 arată că adjectivele pasive redau „stări”, ca orice alt adjectiv. Diferenţafaţă de adjectivele obişnuite constă în faptul că starea denotată de adjectivele pasive este rezultatulunei acţiuni eventive. Prin urmare, adjectivele pasive provin de la predicate telice. În analiza luiBorer, interpretarea ca „stare”/noneveniment a adjectivelor pasive este determinată de lipsa proiecţiei

funcţionale aspectuale: în cazul pasivelor verbale, sufixul este proiectat ca un cap al categorieifuncţionale Aspect care selectează un GV. Pornind de la observaţia lui Borer, Baciu (2004: 140)notează că participiile verbale îşi asociază o citire de tip „eveniment”, pe când cele adjectivale, de„stare”. Analiza pe care am adoptat-o (infra, 3) presupune existenţa proiecţiei aspectuale de fiecaredată când apare morfologia participială, diferenţa de citire rezultând din locul acestei proiecţii înconfiguraţia sintactică.

Kratzer (2000), citată de Anagnostopoulou (2007: 32), arată că participiile adjectivale(stative) nu formează o clasă omogenă din punct de vedere semantic, putând fi divizate în (a) participii care descriu stări în principiu reversibile (target state participles) şi (b) participii caredescriu stări permanente, care durează şi după ce evenimentul care le-a generat a luat sfârşit (resultant state participles). O astfel de distincţie ar putea da seamă de cele două citiri ale participiului adjectivaldin câine mâncat : citirea activă „câine care a mâncat” este de tip (a), pentru că descrie o starereversibilă, pe când citirea pasivă „câine care a fost mâncat (de lupi)” este de tipul (b), pentru că

procesul este ireversibil. Acelaşi tip de analiză poate fi aplicat şi participiilor provenite de la verbetranzitive: om băut (a)/cafea băută (b). În ambele cazuri însă se poate invoca drept sursă a omonimieiexternalizarea alternativă a Agentului şi a Pacientului, cu observaţia că, în a doua situaţie, ca urmare asensului lexical al verbului, Pacientul nu poate fi uman.

Kratzer (1994, 2000)14 demonstrează că participiile adjectivale au citire de tip „perfect alrezultatului”, de aceea pot apărea doar ca predicate telice (ochelari pierduţi − nu au fost găsiţi); acesttip de citire dă seamă de distincţia inacuzativ/inergativ, pentru că predicatele inergative nu sunt telice,deci nu pot primi citirea ca „perfect al rezultatului”. Această ipoteză este combătută deAnagnostopoulou, pentru că se scapă din vedere faptul că participiile adjectivale exprimă sistematicnumai una dintre cele patru citiri ale perfectului; dacă participiile ergativelor s-ar baza pe perfect, ar fide aşteptat ca toate cele patru citiri să fie posibile15. Propunea de descriere semantică a participiuluiadjectival pe care o formulează Elena Anagnostopoulou (2007: 2) cuprinde valorile: [−eventiv],[−verbal], [+adjectival], [+sens posesiv], [−sens activ].

Şi analiza lui Kratzer poate fi pusă în relaţie cu demonstraţia lui Embick (infra, 3). Target state participle (reversibile) de la Kratzer ar corespunde participiilor adjectivale stative rezultative alelui Embick, pe când resultant state paticiple (nereversibile) ar corespunde participiilor adjectivalestative pure.

2.2. Omonimii rezultate din lipsa distincţiei tranzitiv – inacuzativ/ergativPornind de la observaţia că există participii cu citiri duble, active şi pasive, ca urmare a

faptului că unul provine de la verbul ergativ/inacuzativ, iar celălalt, de la corespondentul său tranzitiv:drum ocolit , prăjitură coaptă, mâncare arsă , procente crescute (GALR 2005, I: 507), vom analizacomportamentul subclaselor semantice de verbe ergative din perspectiva omonimiei participiului.

Termenul ergativ/inacuzativ va desemna o clasă de verbe neagentive, cu un singur argument,aşezat în poziţia subiectului. Vom considera ergative două clase de verbe: verbele (de schimbare) de

13 Apud Baciu (2004: 147−148).14 Apud Anagnostopoulou (2007: 7).15 Conform cu Anagnostopoulou (2007: 6), cele patru citiri ale perfectului sunt: perfectul universal ( Am fostbolnav din 1990), perfect experienţial ( Am citit Principia Mathematica de cinci ori), perfect al rezultatului(posibil numai pentru predicate telice: Mi-am pierdut ochelarii; citirea este valabilă numai cât ochelarii sunt pierduţi; regăsirea ochelarilor impune citirea ca perfect experienţial) şi perfect al trecutului recent (Tocmai aterminat liceul ).



8

stare, cu Pacient16 în poziţia subiectului şi verbele (de schimbare) de localizare, cu Temă în poziţiasubiectului. Participiile adjectivale provenind de la cele două subclase de verbe ergative au citiridiferite. Unele sunt ambigue, acceptând ambele citiri, altele au numai citire ergativă.

În multe situaţii, participiul verbelor de schimbare de stare e ambiguu, oscilând întreinterpretarea pasivă şi interpretarea ergativă. Citirea pasivă poate fi pusă în relaţie numai cu varianta

tranzitivă, care permite, în cele mai multe situaţii, existenţa unei construcţii pasive cu Agent,lexicalizat sau nu. În cazul citirii ergative, nu se poate presupune existenţa unui Agent, ci, eventual, aunei Cauze.

(28) soţ albit < Soţia l-a albit pe soţ (tranzitiv)/Soţul a fost albit de soţie (pasiv)/Soţula albit cu vârsta (ergativ)

(28) om îmbătrânit < Gramatica l-a îmbătrânit pe om (tranzitiv)/Omul a fostîmbătrânit de gramatică (pasiv)/Omul a îmbătrânit (ergativ)

(30) pui îngheţat < Gospodina îngheaţă puiul, ca să-l conserve (tranzitiv)/ Puiul esteîngheţat de gospodină (pasiv) /Puiul îngheaţă de frig (ergativ)

(31) porc îngrăşat < Ion îngraşă porcul de Crăciun (tranzitiv)/ Porcul este îngrăşatde Ion (pasiv)/ Porcul se îngraşă (ergativ)

(32) vapor scufundat < Piraţii scufundă vaporul (tranzitiv)/Vaporul e scufundat de

piraţi (pasiv)/Vaporul se scufundă (ergativ) (33) furuncul spart < Medicul sparge furunculul (tranzitiv)/ Furunculul este spart demedic (pasiv)/ Furunculul sparge (ergativ)

(34) plante uscate < Gospodina usucă plantele pentru ceai (tranzitiv)/ Plantele suntuscate de gospodină (pasiv)/ Plantele se usucă de la căldura excesivă (ergativ)

(35) copil accidentat < Ion l-a accidentat pe copil (tranzitiv)/Copilul a fost accidentatde Ion (pasiv) /Copilul s-a accidentat din greşeală (ergativ)

(36) ciorbă acrită < Mama acreşte ciorba (tranzitiv) /Ciorba este acrită de mama(pasiv)/Ciorba se acreşte dacă nu o pui în frigider (ergativ)

(37) măr copt < Mama coace mărul (tranzitiv)/ Mărul este copt de mama la cuptor(pasiv)/ Mărul se coace vara (ergativ)

(38) copil cuminţit < Guvernanta cuminţeşte copilul (tranzitiv)/Copilul este cuminţitde guvernantă (pasiv)/Când mai creşte, copilul se mai cuminţeşte (ergativ).

În aceeaşi situaţie sunt şi:

(39) geam aburit, cartofi arşi, must decantat, naştere declanşată, păr decolorat,televizor defectat, coloană deformată, ten degradat, vitamine denaturate, teren denivelat, nasdepigmentat, om depravat, leu depreciat, creier dereglat, copil deranjat la burtică, ozondescompus, floare desfăcută, fir despicat, fir deşirat, relaţie deteriorată, leu devalorizat,meteorit dezagregat, copil dezechilibrat, carne dezgheţată, partid dezintegrat, afişe dezlipite, picior dezmorţit, om dezorientat, tânăr dezumanizat, balon dezumflat, asfalt dilatat, asociaţiedivizată, zahăr dizolvat, iepure domesticit, profit dublat, om electrocutat, mister elucidat, parapet erodat, cearcăne estompate, vopsea exfoliată, lumină filtrată, sticlă fisurată,organism fortificat, rocă fragmentată, carne frăgezită, sos gelatinizat, legume ieftinite, zgomot intensificat, om îmbătat, păr îmbâcsit, camion împotmolit, peşte împuţit, apă încălzită,

relaţie închegată, uşă închisă, foc încins, muşchi încordat, păr încreţit, pereţi îngălbeniţi, porc îngrăşat, vase îngustate, plastic înmuiat, deget julit, piele jupuită, haină lăbărţată, pulover lărgit, cameră luminată, chirii majorate, pietre măcinate, preţ micşorat, om moleşit,cămaşă mototolită, castraveţi muraţi, pantaloni murdăriţi, virus neutralizat, pietriş nivelat, flori ofilite, păr ondulat, creier oxigenat, om pârlit, şedinţă prelungită, public rafinat,

16 Conceptele Pacient şi Temă sunt folosite în sens restrâns; pentru detalii privind dezvoltarea teoriei fillmorienea cazurilor semantice, vezi Stan (2005: 175).



9

presiune regularizată, curea roasă, dună rotunjită, pui rumenit, crengi rupte, om sluţit, pahar spart, lumânare stinsă, cui strâmbat, televizor stricat, buze subţiate, mătase şifonată, pod şubrezit, relaţie terminată, dinţi tociţi, uşă trântită, apă tulburată, păr turtit, buze umflate, saturbanizat, pom uscat, roţi uzate, om vindecat, fructe zaharisite, haine zdrenţuite.

Aşa cum era de aşteptat, participiile verbelor ergative de schimbare de stare care nu au uncorespondent tranzitiv nu acceptă decât citirea ergativă, nu şi pe cea pasivă (vezi GALR 2005, I: 507):

(40) picior amorţit

*picior amorţit de cineva(41) soare apus

*soare apus de cineva(42) om decedat

*om decedat de cineva(43) culori demodate

*culori demodate de cineva.

Participiul verbelor de schimbare de localizare e neambiguu, acceptând numai citirea

ergativă şi necceptând deci lexicalizarea (prepoziţională) a Agentului:

(44) femeie ajunsă cu bine la destinaţie*femeie ajunsă la destinaţie de cineva(45) domnişoară ieşită în oraş*domişoară ieşită de cineva în oraş(46) copil intrat de curând pe uşă*copil intrat de cineva(47) om plecat în Spania*om plecat de cineva(48) scrisoare sosită de la Paris*scrisoare sosită de cineva(49) musafir venit de ieri

*musafir venit de cineva(50) soare asfinţit

*soare asfinţit de cineva.

3. SINTAXA INTERNĂ A PARTICIPIILOR ADJECTIVALE

Toate tipurile de omonimii participiale prezentate până acum sunt explicate prin sintaxaexternă a grupului participial. Altă explicaţie poate veni însă din sintaxa internă a acestuia. Analiza pecare o vom adopta, şi la care am făcut referire şi mai sus, în alte puncte ale articolului, este cea propusă de Embick (2004).

Autorul citat consideră distincţia „tradiţională” (pentru gramatica generativă) participiu verbal (format în sintaxă) vs adjectival (format în Lexicon), ca fiind prea largă şi fără putere explicativă, maiales în ceea ce priveşte participiul adjectival. Autorul crede că trăsătura definitorie a participiului

verbal este [+eventiv], iar a celui adjectival, [+stativ]. Stativitatea predicatului-adjectiv participial estede două tipuri: simplă (participiul adjectival este interpretat ca un adjectiv prototipic) şi rezultativă (participiul denotă o stare „rezultată” în urma unui eveniment reprezentat gramatical). Aşadar,Embick (2004) clasifică participiile adjectivale în stative rezultative şi stative simple.

Spre deosebire de situaţia din română, de care ne vom ocupa în continuare, cele două tipuri de participii adjectivale au dezvoltat, în engleză şi în germană, pentru unele verbe, o morfologie diferită(cunoscutele perechi de tipul: rotten („putrezit” − participiu adjectival stativ simplu) vs rotted



10

(participiu adjectival stativ rezultativ); open vs opened („deschis”), sunken vs sunk („scufundat”) etc.− Embick 2004: 358).

În română, cele două tipuri de participii adjectivale sunt omonime, ceea ce creeazăambiguităţi de interpretare. Pentru diferenţierea lor se pot folosi următoarele teste (adaptate dupăEmbick 2004):

− modificarea printr-un adverb impune citirea rezultativă

(51) uşa atent deschisă, uşa abia deschisă (ambiguu în absenţa adverbului)copil abia adormit/adormit cu greu (ambiguu în absenţa adverbului) (52) regiune bombardată în mod repetat (neambiguu) text uşor micşorat (neambiguu)ochelari abia pierduţi (neambiguu);

− apariţia în construcţii comparative (53) sau cu verbe „de creaţie” (54) impune citirea stativăsimplă (şi nu permite modificarea cu adverbe); verbele cauzative de tipul a micşora, a mări, aîngălbeni, care acceptă, prin definiţie, numai citirea rezultativă, nu pot apărea în construcţii cu verbe„de creaţie”, ceea ce înseamnă, o dată în plus, că acest context exclude citirea rezultativă (55):

(53) este ca o carte deschisă*este ca o carte atent deschisă(54) Arhitectul a conceput intrarea deschisă (ca şi Arhitectul a conceput intrarea

înaltă, cu un adjectiv prototipic) *Arhitectul a conceput intrarea abia/atent deschisă (agramaticalitatea rezultă din

faptul că adverbul ar presupune o subcomponentă eventivă a participiului, însă participiul nudispune de aceasta, denotând o stare simplă)

(55) A conceput textul mic/*A conceput textul micşorat

A vopsit oul galben/*A vopsit oul îngălbenit ; (56) * Designerul a conceput ochelarii pierduţi (vezi supra, 2.1.2.2);

− prefixarea negativă trimite, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, la o citire rezultativă

(57) uşă nedeschistext nemicşorat .

Acceptarea modificatorilor adverbiali este rezultatul şi dovada existenţei unui cap verbal v înstructura internă a stativului rezultativ şi a absenţei acestuia din structura internă a stativului simplu.Acest cap este asociat cu eventivitatea. Acceptarea prefixului negativ implică negarea desfăşurăriiunui eveniment, fără a anula posibilitatea realizării acestuia (uşă nedeschisă încă).

Embick (2004) propune o analiză structurală de tipul celei folosite pentru nominalizări.Proprietăţile participiilor se explică prin proiectarea anumitor grupuri sintactice în poziţii structuraledistincte. Pentru Embick, grupul Aspect este asociat cu morfologia participială; eventivitatea şiagentivitatea sunt codificate de capul v; ataşarea grupului Aspect deasupra lui v sau direct la rădăcinalexicală are consecinţe semantice directe.

Structura corespunzătoare participiului verbal:

(58) Grupul Aspect3

Aspect Gv3

v G Rădăcină4

...



11

Structura corespunzătoare participiului adjectival:

(59) Grupul Aspect3

Aspect G Rădăcină4

...

Ataşarea Grupului Aspect deasupra lui v produce un participiu eventiv şi agentivcorespunzând participiului verbal. În cazul participiului adjectival, ataşarea Grupului Aspect laRădăcină împiedică apariţia lui v şi produce un participiu neeventiv şi neagentiv.

Această structură pentru participiul adjectival nu poate da seamă de diferenţa dintre participiile adjectivale stative simple şi cele adjectivale stative rezultative. Se pune problema: unde seleagă modificatorii adverbiali în structura participiului rezultativ? Din moment ce morfologia de participiu se realizează în centrul Grupului Aspect, Specificatorul acestui grup ar putea găzduimodificatorii adverbiali; această derivare duce la rezultate agramaticale pentru că nu există niciunmotiv ca această poziţie să nu fie ocupată de modificatorii adverbiali şi în cazul participiilor

adjectivale pure; se poate totuşi păstra ideea că există două capete Aspect (unul R(ezultativ) +AspR şialtul S(tativ) −AspS).

Dintre cele două tipuri de participii adjectivale, numai participiul adjectival rezultativ arenatură duală, conţinând şi informaţie de tip verbal. Diferenţa dintre participiile verbale eventive şi celeadjectivale stative rezultative este vizibilă în prezenţa complementului de agent, care impune numaicitire verbală, eventivă.

Aşadar, participiul eventiv conţine în structură un v care găzduieşte trăsătura Ag(ent).Derivarea conţine următorii paşi: externalizarea Pacientului ( paharul ), mişcarea Rădăcinii în GrupulAspect, unde capătă/îşi verifică morfologia de participiu şi legitimarea Agentului în Specificatorul luiGrupului v. Reprezentarea de mai jos corespunde numai etapei iniţiale a derivării, în care suntfuzionate (eng. merge) toate elementele implicate în proces.

(60) G Aspect3

Aspect Gv3

G Det v Ion 3

v G Rădăcinăg 3

[Ag] Rădăcină G Deta sparge 4

paharul

Paharul este spart de Ion.

Pornind de la definirea semantică a participiului rezultativ (care „denotă o stare rezultatădintr-un eveniment anterior”) şi ţinând cont că un eveniment de acest tip se încodează gramaticalîntr-un v, trebuie să acceptăm că complementele lui AspR conţin un v. Ţinând cont că rezultativul nueste întotdeauna agentiv, v care apare în poziţia de complement al lui AspR e un alt tip de verbalizantdecât v[Ag], şi anume un tip de operator de devenire (înrudit cu incoativul), care denotă un evenimentde tranziţie către o stare: Fientiv, în terminologia lui Embick.



12

Pentru a da seamă de denotaţia participiului rezultativ trebuie ca grupul care găzduieştetrăsătura Fientiv (v[Fient]) să ia un complement stativ.

Structura participiului adjectival rezultativ:

(61) G Aspect

3Aspect3

AspR Gv 3

GDet v 3

v G Rădăcinăg

[Fient]

Atât verbele agentive, cât şi cele neagentive au participii rezultative. Avem, aşadar, dovada căgrupul v din structura participiilor rezultative este diferit de grupul v responsabil de trăsătura deagentivitate.

Există o diferenţă parametrică între participiile rezultative din engleză şi cele din română:Agentul este acceptat de cele din română (62), dar nu şi de cele din engleză (63):

(62) paharul spart de Ion

uşa închisă de Ion (63) *glass broken by John

*door opened by John.

Aşadar, structura (61) este potrivită doar pentru engleză şi pentru participiile provenite de laverbe neagentive din română, iar structura pentru participiile rezultative agentive româneşti trebuie săconţină, pe lângă v [Fientiv], obligatoriu în structura participiului rezultativ, o proiecţie care să

legitimeze Agentul, adică un v agentiv.(64) G Aspect3

Aspect3

AspR Grupul v 3

v Grupul v g 3

[Ag] G Det v 3

v G Rădăcinăg

[Fient]

Analiza propusă de Embick poate fi extinsă şi pentru a explica de ce este posibilă în română(nu şi în engleză) citirea activă a structurilor de tipul câine mâncat, om băut. Prezenţa, în română, aunui grup v care găzduieşte o trăsătură [Agent] permite proiectarea unui Grup Diateză în structurainternă a participiilor adjectivale stative rezultative (in ipoteza „bare phrase structure”), care explică şiambiguitatea structurilor de tipul câine mâncat − pentru citirea activă nu e nevoie de proiecţia unui



13

Grup Diateză, de această citire fiind responsabil numai v [Agent], iar pentru citirea pasivă se proiectează un Grup Diateză.

Ambiguitatea de citire rezultă din structura internă complexă pe care o are fiecare tip de participiu românesc. Participiile adjectivale stative pure nu conţin niciun fel de structură verbală, deaici imposibilitatea lor de a apărea împreună cu modificatori adverbiali şi complement de agent.

Participiile adjectivale stative rezultative conţin structură verbală; cele corespunzătoare verbelornonagentive conţin o proiecţie v cu trăsătura [Fientiv], cele corespunzătoare verbelor agentive conţindouă proiecţii v, una găzduind trăsătura specific rezultativă [Fientiv], cealaltă trăsătura [Agentiv].Proiecţia conţinând trăsătura Fientiv e responsabilă de combinarea rezultativelor cu modificatoriiadverbiali, iar cea conţinând trăsătura Agentiv, de combinarea cu complementul de Agent. Spredeosebire de cele din engleză, participiile adjectivale rezultative stative româneşti au posibilitatea de a proiecta în structura internă Grupul v responsabil de Agentivitate. Pornind de la abordarea lui Embick,am demonstrat că fiecare limbă îşi proiectează structuri sintactice specifice, urmând un mecanismdisponibil în Gramatica Universală.

4. CONCLUZII

În acest articol, am pornit de la ceea ce s-a spus în bibliografia românească despre tipurile de

participiu şi despre omonimiile în care este implicată această formă verbală şi am încercat săcompletăm descrierea, în anumite puncte, folosind date din studii recente de orientare generativă.În privinţa claselor de verbe care acceptă adjectivizarea participiului, am propus o regulă ceva

mai restrictivă decât cea formulată în GALR, eliminând, prin reinterpretare, excepţiile (vezi supra, 1.2).Din punctul de vedere al surselor de ambiguitate, am păstrat absenţa mărcilor de diateză în

cazul participiilor provenite de la verbe tranzitive, adăugând analiza mai recentă a acestei situaţii caexternalizare alternativă a argumentelor (vezi supra, 2.1.1).

În discuţia despre diferenţele sintactice dintre participiile verbale şi cele adjectivale, amadoptat testele deja prezente în bibliografia românească (vezi supra, 2.1.2.1). Am adăugat însă testecare reflectă distincţia dintre subtipurile de participii adjectivale (vezi supra, 3). Diferenţele semanticedintre tipurile de participii (vezi supra, 2.1.2.1), prezente în diverse studii, am încercat să le integrămîn analiza lui Embick (2004), pe care am şi adoptat-o (vezi supra, 3).

Am încercat să oferim o explicaţie suplimentară pentru omonimiile rezultate din lipsa

distincţiei tranzitiv−ergativ în cazul anumitor verbe adoptând analiza lui Embick (2004): am acceptatideea că toate participiile adjectivale sunt stative, precum şi existenţa a două tipuri de participiiadjectivale stative, pure şi rezultative, care răspund la anumite teste sintactice. Diferenţa dintre acestedouă tipuri este determinată de organizarea sintactică diferită a grupului participial (vezi supra, 3,Concluzii parţiale). Posibilitatea de a explica, cu ajutorul unei analize concepute pentru engleză,situaţii speciale din română, ca pahar spart de Ion şi câine mâncat („care a mâncat”), ne-a convins, pede o parte, că analiza propusă de David Embick are o putere explicativă mare şi, pe de altă parte, că participiile pot fi parametrizate.

BIBLIOGRAFIE

Anagnostopoulou, E., 2007, Participles, curs ţinut la EALing, ENS, Paris.

Baciu, I., 2004, English Morphology: Word Formation. A Generative Perspective, ediţia a II-a, revizuită şiadăugită, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, p. 140−148. Bennis, H., 2004, Unergative adjectives and psycs verbs, în A. Alexiadou, E. Anagnostopoulou, M. Everaert

(eds), The Unaccusativity Puzzle. The Syntax-Lexicon Interface, Cambridge, Cambridge UniversityPress, p. 84–113.

Borer, Hagit, 1995, „ Passive without Theta Grids” , mss., University of Massachusetts, Amherst.Embick, D., 2004, On the Structure of Resultative Participles in English, în Linguistic Inquiry, 35, 3, p.

355−392.Freidin, R., 1975, „The Analysis of Passives”, în Language, 51, p. 384 − 405.



14

GALR – Valeria Guţu Romalo (coord.), Gramatica limbii române, I–II, tiraj nou, revizuit, Bucureşti, EdituraAcademiei Române, 2008 (primul tiraj: 2005).

Grimshaw, Jane, 1990, Argument Structure, Cambridge, MIT Press.Iordan, I., V. Guţu Romalo, Al. Niculescu, 1967, Structura morfologică a limbii române contemporane,

Bucureşti, Editura Ştiinţifică.Kratzer, Angelica, 1994, „The Event Argument and the Semantics of Voice”, mss., University of Massachusetts,

Amherst.Kratzer, Angelica, 2000, „Building Statives”, în Berkeley Linguistic Society, 26.Levin, Beth, Malka Rappaport, 1986, „The Formation of Adjectival Passives”, în Linguistic Inquiry, 17, p. 623− 662.Pană Dindelegan, G., 2003a, Pasivul. Structuri sintactice, dubla natură, analiză şi aspecte normative, în

Elemente de gramatică. Dificultăţi, controverse, noi interpretări, Bucureşti, Humanitas Educaţional, p.116–132.

Pană Dindelegan, G., 2003b, Există grade de tranzitivitate?, în Elemente de gramatică. Dificultăţi, controverse,noi interpretări, Bucureşti, Humanitas Educaţional, p. 103–115.

Rouveret, A., 1998, Points de vue sur le verbe « être », în A. Rouveret (ed.), « Être » et « avoir », syntaxe, sémantique, typologie, Saint-Denis, Presses Universitaires de Vincennes, p. 11–65.

Stan, C., 2005, Categoria cazului, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2005.Wasow, T., 1977, „Transformations and the Lexicon”, în P. Culicover, T. Wasow şi A. Akmajian (eds.), Formal

Syntax, New York, Academic Press.

Zamfir, D.-M., 2005, Morfologia verbului în dacoromâna veche (secolele al XVI-lea−al XVII -lea), Bucureşti,Editura Academiei Române.

nicolae dragomirescu omonimia sintactica a participiilor romanesti

Documents