Nr. 26 R E D A C Ţ I A

ARAD, STR. AULICH (ADUI) i

A B O N A M E N T U L Pentru Austru-Ungaria: pe 1 an Í . 10; p e */> an fl 5; pe */« d e an fl. 2-50 ; p e 1 lună в 1.

N-rii de Duminecă pe an fl. 1.60.

Pentru Remania fi strătn/tate : pe an 40 franci.

Manuscripte ша so hapoiazt.

TRIBUNA POPOR ADMINISTRAŢIA

ARAD, STR. AULICH (ADAM) i

INSERŢIUNILE : ae I şir garmond: prima-datS 7 cr. ; a doaua oară 6 cr. a treia-oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publi-

caţiune.

Atât abonamentele cât şi inserţiunile simt a së plăti

înainte.

Scrisori nefrancate nu së primesc.

DOUÉ LUCRURI

(L) După mandrele «ile, când Ro­mânii ca buni şi nedespărţiţi fraţi luptau la un loc, eata-ne acum îneă tot risipiţi.

Şi nu stum resleţi pentru că ar lipsi ici ori colo bună-voinţa, nici pentru că unii şi-ar iubi neamul mai puţin ca ceilalţi. Ci pentru cu n'am Învins încă în noi gândul de a ne şti supune.

Să ne înţelegem. In faţa potrivnicilor noştri răbdăm

prea mult: batjocură, temniţă,—şi tă­cem, frunză nu se mişcă.

Anul acesta numai, sute de inşi au fost duşi între gendarmi, unii chinuiţi reu şi foarte mulţi aruncaţi apoi şi tn temniţă.

S'a mişcat cine-va? S'a ţinut unde-va vre-o adunare, în care să ne ridicăm glasul în faţa neomeniilor?

Da de unde! S'au scris cate-va şire prin foi,

ne-am necăjit tot noi, citindu-le, ş'a-Ша...

Unde a fost însă omul, care să pună în picioare mulţimea? Să-i arate drepturile ce are şi să ceară ca ni­meni în ţeara aceasta să nu nesoco­tească legea!

Nicăiri. Poate va veni d'aci încolo.

Cine ştie. Vedem însă cu toţii un lucru: în

faţa potrivnicilor răbdăm prea mult, ear unul altuia, fraţii între fraţi uităm cu greu şi iertăm şi mai cu greu.

Ne risipim astfel puterile sufleteşti dacă nu In ceartă făţişă şi sgomo-toasă, apoi de bună samă mistuindu-ne în tăcere, pe afundate.

Ne amărîm, ou alte cuvinte, şi ne otrăvim sufletul.

In faţa potrivnicilor ajungem astfel obosiţi....

M'am certat acasă cu fratele meu. Mai am eu oare, pornind la drum, putere să më bat cu un duşman?

Şi astfel lâncezim ori cel mult aş­teptăm dornici, să vină cineva să ne scuture din toroipeală.

Aşteptăm cam de multişor.

Doi nu ne vom întălni, fără să ne întrebăm : Ce-o mai fi ?

Dar' unde e unul, care să ştie spune ce vom face.

Ear' într'aste potrivnicii îşi véd, neturburaţi, de treburi. Cu noi abea mai socotesc. Ne strivesc, unde dau peste noi, fără să audă glas bărbă­tesc de împotrivire. Până şi şerpii sîsăe şi se ridică în sus când îi calci.

Noi, aproape de doi ani, stăm în

amorţeală. Ne ѳ dor par'că să ne vedem iară In picioare.

Şi nu e vorba să ne reculegem numai pentru a sta în faţa potrivni­cilor, ci mai ales pentru a ne întocmi lucrurile de acasă.

Am avut conducëtori, pe cari eram obicinuiţi să-'i auzim glăsuindu-ne des.

Stăpânirea ungurească s'a pus în­tre noi.

Conferenţele noastre naţionale Ie op­reşte într'una, ear' pe cei cari obo­sesc întru a-'i aduna pe Români la un ioc, îi pedepseşte în bani şi cu temniţă.

Ne rom lăsa aşa despărţiţi? Dacă ni-s'a înfundat un drum, noi

să nu ne facem altul ?

Dar' atunci ne-am arëta nu numai slabi în faţa potrivnicilor, şi astfel vrednici de soartea amară d'acum, ci mai presus de toate am arëta că nu ne ştim s»ăpâni pornirile rele, cari au sădit între noi vrajba din trecut.

Să luăm deci aminte şi gândurile noastre spre doue lucruri să în­dreptăm :

în faţa potrivnicilor să nu mai stăm fără glas, căci ne vor rîde neamurile şi cei cari vor urma după noi, ce o să creadă, când moştenire numai ru­şine le-am lăsa;

ear' între noi să ne adunăm în jurul celor mai destoinici, celor cari s'au străbătut de durerile noastre, celor ce în mintea lor cuprind şi gân­dul nostru, şi fără şovăire, înainte !

Politică şi dreptate. Sub acest titlu „Magyarország" se plânge amar, că numai din rësbunare politică, cei cari ar trebui să fie păzitorii legii -Tabla din Budapesta, — au lăsat ca redactorul Inczédy László, să fie osândit la 6 luni temniţă.

Şese luni temniţă, şi vë plângeţi?

Dar' poftiţi şi cercetaţi, şi veţi vede că între Românii cari 'şi-au slugit nea­mul, unul nu este, care să nu fi stat în temniţă cu anii!

Ear' dintre foile noastre, toate au jertfit din greu.

Veţi face însë deosebire între cause şi veţi veni eară cu vechia învinuire, că noi am fost „primejdioşi" pentru ţeară !

Suntem însë convinşi, că o osândă, doue, pe care s-o simţiţi şi voi, vë va schimba în privinţa părerii pe cari a-ţi avut-o despre . . . „dreptatea" tribuna­lelor ungureşti. Nu o să mai ziceţi, că judecătorii voştri ştiu să se înalţe d'asupra părerilor politice şi că nu resblină în loc de a sluji dreptate.

C A L E A F E R A T Ă Sibilu—Turnu-Roşu—Rîu-Vadului.

Bucureşti, 5/17 Eebr.

Se ştie că Austro-Ungaria a încheiat în anul 1891 o covenţiune cu regatul român, conform căreia în decurs de 6 ani are a se face a treia juucţiune de căi ferate între cele doue state la punctele Turnu-Roşu— Rîu-Vadulului. Această linie are o deose­bită importanţă, fiindcă ea are să fie cea mai scurtă dintre toate liniile, care leagă \Marea-Baltică cu Marea-Neagră. Prin ridicarea Podului Carol I peste Dunăre la Feteşti— Cernavoda, prin lărgirea portului delà Con­stanţa şi prin înfiinţarea unui serviciu ma­ritim român, linia Sibiiu—Bucureşti devine ţi mai însemnată.

Deşi terminul convenţiunii internaţionale expiră la Noemvrie anul curent, linia e încă departe a fi terminată. Ba ceea-ce e şi mai grav, guvernul român pe cum reese din rëspunsul dlui Porumbaru, ministrul lucrărilor publice, dat în şedinţa Senatului delà 25 Ianuarie a. c , la o interpelaţie a dlui V. A. Vericeanu, nici n'a luat încă o hotărlre asupra traseului.

Juncţiunea căii ferate delà Sibiiu prin Turnu-Roşu se poate face la doue puncte : la Rîmnicul-Vâlcii şi la Curtea-de-Argeş. Rtmnicul-Vâlcii e legat prin Piatra cu linia internaţională Vêreiorova — Bucureşti, şi Curtea-de-Argeş prin Piteşti cu aceeaşi linie. Curtea-de-Argeş—Piteşti încă nu e pusă în circulaţiune, dar' lucrările sunt atât de avansate, încât încă în vara aceasta linia va fi deschisă. In anul trecut Corpu­rile legiuitoare au votat 4 milioaue lei pen­tru executarea lucrărilor liniei ferate între Rîmnicul-Vâlcii şi Călimăneşti, care linie se află astăzi în stare de construcţie. Pre­lungirea linei delà Rîmnic spre frontieră la Călimăneşti dă loc presupunerii că gu­vernul român se îndepărtează delà pro iectul a construi linia delà Turnu-Roşu spre Curtea-de-Argeş. Aceasta presupunere devine şi mai întemeiată prin întenţiunea guvernului a présenta Camerilor încă în zi lele aceste un proiect de lege pentru cons truirea liniei Călimăneşti-Rîu-Vadului. Dl ministru al lucrărilor publice însă a decla rat că toate aceste construiri nouă nu preo cupă eu nimic traseul liniei internaţionale, şi guvernul până acum n'a luat nici o ho-tărîre dacă juncţiunea are să se facă la Rimnic sau la Curtea-de-Argeş. Linia Rîu Vadului-Călimăneşti e comună ambelor pro iecte, prin urmare ea trebuie construită în tot caşul.

Së nu se scape din vedere că linia Rim nicul-Vîlcea-Piatra e o linie secundară şi dacă ea ar deveni linie internaţională, prin urmare principală ar trebue întreagă pre­făcută. Aîară de aceasta linia e în compa raţie cu cea proiectată pe la Curtea-de-Ar­geş cu 124 ehilometri mai lungă. Pentru ca acest defavor së fie micşorat ar trebui deo dată cu prefacerea liniei să se schimbe şi direcţia ei aşa ca să nu mai treacă prin Piteşti (delà Piatră) ci să se scurgă într'o nouă linie, studiată deja, care duce delà Craiova la Caracal prin Roşiori la Bucureşti (paralel cu Dunărea). De altă parte linia Curtea-de-Argeş—Călimăneşti-frontieră, fără îndoială cea mai scurtă, are de a învinge greutăţi technice şi de teren aşa de mari, încât ehieltuiala construirei ţine aproape cumpëna eheltuelilor reclamate prin prefa­cerea liniei Rîmnic—Piatra. " Cei 124 ehilo­metri, cari stau la mijloc s'ar compensa

încâtva şi prin iuţeala şi comoditatea cir. culaţiunei pe la Rîmnic—Piatra.

Ori care din aceste linii vor învinge în sfîrşit, un lucru e sigur că până la Noem­vrie anul curent, când expiră convenţiunea internaţională, juncţiunea la Turnu-Roşu nu va fi făcut.

Din parlamentul maghiar. — Şedinţa delà 18 Februarie. —

în şedinţa delà 18 c , a Dietei, un deputat nou, Werner, fost solgăbireu prin Ardeal, a adus vorba despre na­ţionalităţi. A arëtat îndeosebi că în Ardeal Ungurii şi Saşii pier, ear' Ko-mânii se înmulţesc.

Ce dovedeşte aceasta? Ceea-ce noi demult spunem: sun­

tem un neam trainic ! Eată partea privitoare la naţiona­

lităţi, din vorbirea ce a rostit :

Comitatele săseşti de azi, cel puţin unele din ele, sûnt adevërate cripte, în care Saşii s'au închis de morţi, fără ori-ce dorinţă a se spori ca popor. Aşa, că în comitate şi sate ba chiar în oraşe, Romanii se sporesc in chip inspăimentător... în Solnoc-Dobâca, în Alba-de-Jos, în Sătmar şi Maramureş au sporit enorm. Mai mult au sporit însë în comitatul Cojocnei, unde an crescut cu 10°/o din populaţie, in Bihor cu 36°/o. Mai nimicitoare pentru Unguri sûnt însë cele-ce se întemplă între Secui, unde elementul unguresc piere, ear' Românii, cari la Ciuc de pildă, în anul 1821 erau abia 5%, acum sûnt 13%, ear' în M.-Oşorheiu, unde la 1821 n'a fost nici un Român, acum fac 10% din populaţiunea întreagă.

Mai surprinzëtoare este însë pentru noi următoarea mărturisire:

„Ear' acest spor ne mai auzit se întemplă în vreme-ce organisaţiunea po­litică nu le este câtu-'şi de puţin prielnică"...

Deputatul maghiar recunoaşte cu alte cuvinte, că organisaţiunea politică cu alte cuvinte : stăpânirea şi legile ungureşti, nune sûnt deloc prielnice desvoltării noastre naţionale.

Şi noi totuşi dăm înainte. Ce urmează de aici? Bată ce urmează, şi ce s'a întâm­

plat cu toate popoarele din lume : cei cu vieaţă întrînşii, ori-şi-cât ar fi

nedreptăţiţi, in cele din urmă trebue s'ajungă la larg, stăpâni pe soartea lor.

Zadarnic foile ungureşti strigă dugă Kulturegylet, ba ziarul „Bud. Hirlap", cere legi aspre ca în Polonia prusiana.

Scrie numita foaie, în numërul de ieri, că pe de-oparte societatea un­gurească, pe de altă parte guvernul unguresc, să fie cu ochii în patru ! Ce să facă adecă ? Să-'i silească pe Saşi a face copii mai mulţi? Să-'i oprea­scă pe Români să aibă copii mulţi şi sănătoşi !

Nu se poate nici una nici alta! Guvernul şi societatea ungurească

poate cel mult un lucru să facă: să oprească pe Secuii peritori de foame a fugi în România!

Să poftească, să facă lucrul acesta. Bar' Kulturegyletul să dea toţi banii

sei acestor Secui — n'avem nimic împotrivă.

Pag. 122 — Nr. 26 TRIBUNA POPORULUI 9/21 Februarie 1897

Serbarea revoluţiunii. Se pare că propunerea lui Kossuth

Ferencz, de a se înscrie în lege ca serbătoare naţională ziua isbucnirii re­voluţiunii, o sä-'i dea prilej prim-mi-nistrului Banffy să tragă eară lumea pe sfoară.

Azi adecă, Kossuth îşi va desvolta părerile pentru cari cere ca în vieaţa statului data isbucnirii revoluţiunii să fie trecută ca sèrbâtoare.

Deputaţii guvernamentali s'au şi adunat eri să hotărască ce réspuiis să dea guvernul lui Kossuth.

Foile sosite din Budapesta) spun că Banffy a adus, cunoştinţa prieteni­lor sei hotărîrea guvernului.

Va cere anume, ea propunerea lui Kossuth Ferencz să nu se discute in Dietă.

Pentru a mulţumi însë pe Unguri şi a linişti spiritele, guvernul se va îngriji ca la 11 Aprilie, când ae îm­plinesc 50 ani de când s'au sancţio­nat legile delà 1848, să se arangeze serbări naţionale.

în chipul acesta, Bànffy vrea să sature şi capra — pe înflăcăraţii „patrioţi" — şi să remână şi cu varza: cu cinstea adecă, putênd să spună la Curte că eată, e atât de puternic, încât n'a lăsat pe Kossuth-işti să-'şi facă cheful.

Numai să n-o păţească şi 'ntro parte şi 'ntr'alta!

L I G A în urma contopirei celor doue secţiuni

ale Ligei culturale din Bucureşti, sec­ţiuni din cari una se întemeiase după cearta din vara trecută, — membrii sec­ţiilor sânt convocaţi pe mâne, Dumi­necă, în adunare generală pentru a alege un nou comitet, care să conducă afacerile secţiunei de Bucureşti a Ligei.

în comitetul vechei secţiuni fuseseră între alţii d-nii Perietzeanu Buzeu, se­nator, acum cassar al comitetului cen­tral; d-nii deputaţi Al. Lupaşcu, Dela-vrancea, Bianu, Iancovescu, Rosetti, viceprimarul G. Bursan, — ear' comi­tetul nouei secţiuni fusese presidiat de dl profesor Anghel Demetriescu.

Din Bucovina. „Gazeta Bucovinei" scrie urniëtoa-

rele în privinţa adunării electorale ţinută la 16 c. în Gura Humorului:

Dl M. cav. de Grigoreea nominează pe cei trei candidaţi ai partidului naţional şi aducendu-şi cu plăcere aminte de solidari­tatea poporului român pe timpul alegerilor din 1892, roagă ca nici la alegerilr din anul acesta së nu şovăiască a vota pentru can­didaţii partidului naţional.

Urcând condidatul Dr. George Popovici tribuna este aclamat cu frenetice urări de „se trăiască". Ne fiind stenograf mi a suc­ces să prind în fuga condeiului numai unele puncte mai marcante din frumosul şi adese aclamatul discurs al scumpului nostru can­didat.

După ce oratorul ţine şi de astă dată să amintească că se va considera de repren-tantul poporului român, trece la mişcarea şi la propaganda noastră politică prea slabă; zice, că aceasta trebue să devină mai pu­ternică.

.Tocmai acuma" a zis dl Popovici - -„este timpul foarte favorabil pentru mişcări inactivate în scopul ameliorării sorţei eco­nomice a poporulu. Acest spirit caracteri-sează tendinţa timpului ; eu voi căta să Introduc cursul acestor lucruri şi la noi în ţeară".

Ţeranul Român e un fiu credincios al naţiunii, de acest fiu naţiunea n'are drept să uite".

„Va fi datoria mea să lupt alături cu aceia, caii se întrepun pentru binele popo­rului, voiu căuta să aprofundez programul uaţional în partea sa economică, unde ace­sta lasâ încă mult de dorit".

„Rog pe toţi Românii şi mai ales pe să­teni să aibă încredere în mine ; la alege­rea din 4 Martie să meargă pentru mine, ca şi eu să pot merge vêrtos pentru dînşii".

După-ce s'a mai potolit entusiasmul pro­dus prin frumoasele cupinte ale oratorului la dorinţa tuturor celor de faţă presidentul proclemă de unibii candidaţi ai districtului pe domni lancu Lupu şi Dr. George Popo­vici.

După felicitările aduse partidului naţional pentru nimeritele candidări din partea d-lui înveţător Barbier şi a unui gospodar din Măzănăieşti, forestierul Metzger roagă pe dl Dr. Popovici ca odată deputat, së nu uite de dătorinţa de-a sta în contact eu poporul şi-1 întreabă ori de va face dînsul aceasta, ceea ce cu durere e silit së con­state ; că până acuma din parte altor depu­taţi nu s'a observat. Dr. Popovici zice, că din vorbirea sa rostită în limba română

acei cari cunosc limba, şi care în distric­tul Humorului fieştecare trebue së o cu­noască, au putut se înţeleagă, că a fi în contact cu poporul ; dînsul o conâidev|i de* o poruncă: • ' . * **«, "

După vii aclamări lâ adresa M. Sale Mo-narchului, conferenţa se încheie la oarele 4 p. m. -

Dr. George Popovici acompaniat de toţi cei presenţi, este condus în triumf pană la hotelul Lewka, unde a primit deputaţiunea tuturor primarilor din district, cari l-au asigurat despre încrederea şi alipirea lor cătră dînsul.

0 nonă fasă In cestia naţională Revista séptëmânala „Liga Română"

din Bucureşti publică în minierul seu din urmă sub titlul de mai sus un articol, în care după-ce face asemă­nare între Boemi şi Români, aretâud că starea noastră politică ar trebui să fie tot ca a Boemilor, scrie:

Deprinşi cu politica internă de până azi a monarehiei austro-ungare şi cu puţinele concesii ce se fac naţionalităţilor atât la Pesta cât şi la Viena, cetitorii nu tocmai versaţi în materie de statistică etnografică austriacă, 'şi-ar închipui că Cehii ăştia tre­bue să fie un popor mare, straşnic' faţă cu celelalte neamuri de oameni din acelaşi Stat. Dar' în realitate numai aşa nu e.

Aşadar' pentrn-ce nu s'ar acorda şi Ro­mânilor aceleaşi avantaje pe care le vor căpeta lncurênd Cehii, când vëdit este că cei dintâiu au situaţiunea etnografică mult mai compactă decât cei din urmă şi când se mai adaogă şi împregiurarea că la spa­tele Aideleniior sunt fraţii lor din România liberă, Stat ajuns la un frumos grad de înflorire şi ocupênd o posiţie însemnată în Tripla Alianţă, Stat al cărui Rege a avut satisfaeţiunea ne vadă pe pămentul seu pe Impëratul Austriei şi pe Regele Ungariei? Prin visita Impëratului Francise Iosif I ra­porturile dintre Austro-Ungaria şi România au devenit dintre cele mai amicale ear' in­fluenţa Curţii din Bucureşti nu va fiind nulă la Bauplatz.

Eată deci, că Românii transilvăneni au un sprigin din afară, cum nu au Cehii din Bohemia. Care ar fi deci mobilul Curţii Vieneze faţă de Cehii din Boemia? Pentru ce contele Badeni le întinde lor mâna de ajutor? Cum se poate explica chemarea Cehilor la vieaţa naţională tocmai de că­tră Curtea din Vieua? După noi numai în următorul chip.

Nu vor fi oare aceste concesiuni făcute lor numai ca o manîfestaţiune accidentală puţin cunoscută nouă de pe acum? Şi nu ar acuza ele în lipsă de alt punct de ra-zim, un inlreg sistem politic de concesiuni? Noi credem că da

Şi este natural. Oare experienţa de trei zeci de ani de dualism nu ar fi destulă ? Mînia care fierbe în pieptul a tot ce nu e Ungur şi nu e Jidan în acea ţară nu ar

fi destulă? Ba ar trebui să fie de o nein-teligenţă proverbială guvernul Maestăţei Sale Apostolice' ca să nu vadă, eă cu ac­tuala sistemă" dé organizare imperiul aus­triac ameainţă din zi în zi a să nărui, prodiicînd o nemai pomenită pertubare în sitaaţiunea Europei. Şi ar trebui să fie tot aşa de. puţin inteligent, dacă nu s'ar folosi de scadenţa ee se apropie şi nu ar căuta să desfacă tovărăşia cu Ungurii, spre sa­tisfacţia generală.

Dar mai sunt şi alte motive cari neîn­doios ar fi putut face pe Austria să vină la politica de care vorbim.

Un ziar unguresc „Alkotmány" publică 0 corespondenţă din Berlin, acum vre-o 3—4 săptămini, în care scrie mai se scurt cele ce urmează. Reproducem după resu-matul acelei corespondenţe, publicat în No. 1 al Ligei Române.

„Diplomatul anonim spune că în cercu­rile politice din Berlin se dă foarte multă atenţie desvoltărei lucrurilor din Uagaria şi că Impăratnl Wilhelm al H-lea, s'ar fi pro­nunţat puţin favorabil despre antagonismul enorm ce există între Ungaria oficială şi între opinia publică din această ţară.

„Împăratul, continuă diplomatul anonim, considerând Ungaria ca cheia boitei în În­treita Alianţă, crede că acest Stat nu va putea rëspunde menirei sale, decât in caşul că raporturile sale vor fi regulate cu aju­torul popoarelor ce locuesc acolo, iar nu pe calea absolutismului parlamentar actual."

Notaţi bine, că aceste vorbe le-ar fi spus Wilhelm al II unui înalt personaj din diplomaţia austro-ungară care la rândul său le-ar fi spus corespondentului ziarului un­guresc în chestie.

Puneţi pe lângă aceste enuneiaţiuui ale Impëratului Germaniei, ale puternicului aliat al Austriei şi al nostru, puneţi pe lângă ele recenta visita a contelui üolu-chowski la Berlin, prin care s'ar fi conso­lidat, zice-se, Tripla-Alianţă, alianţă care euprinzénd şi pe Austria are interes, ca naţionalităţile actualmente asuprite să meargă cu dragă inimă într'un eventual rësboiu şi prin urmar« să nu mai fie asu­prite ; mai puneţi şi visita de astă toamnă a Impëratului Francise Iosif în România şi veţi vedea dacă din toate acestea, unite cu amara experienţă de treizeci de ani de dualism, nu reese motive In destul de pu­ternice pentru a crede că cercurile condu-cëtoare din Viena vor fi voind să facă o schimbare radicală în organisaţiunea impe­riului austriac cu prilepiul reînairei pactu­lui din 1867....

Ştiu Ungurii că cu momeli pe lângă Ro­mani nu vor isbuti, şi de aceea fără în-doeală lucrează ei pe furiş ca să facă să nu reuşească această noue direcţie în po­litica vieneză. Ei rod în ascuns şi rod plini de venini doar' doar', vor face pe Austria să dea mai puţiu naţionalităţilor şi mai mult lor, cu prilegiul lichidării delà 21 Decemvrie.

De aceea nu trebue lăsată Curtea din Viena sub exclusiva influenţă a Maghiarilor. Trebue ca acţiunea Romanilor se meargă mană in mână cu acea a partidului ceh, a partidului naţional roman din Ardeal şi cu a cercurilor berlineze.

I S P A Ş Ă

I.

— Măre, nici încape vorbă, e vr'un hoţ, dar' se păzeşte.. De 'l-aş prinde, maică Doamne, să-'l înveţ cum să hoţeşte... 'I-a te uită, şi-astă noapte vitele-'şi păscu la noi, Par'că-'i rasă, pe de margini, biata holdă de trifoi.

Şi aduse pe notarul, pe nea Pârvu, conţ'Iiu, Şi ca martor pe Kir Kostea, puiu de grec şi vechiu hangiu, Să ia seama stricăciunii, fără patimă vrăjmaşă ; Doar' să scrie, spre ştiinţă, o hârtie de ispaşă.

Când o fi apoi să-'l prindă, într'o zi, pe negândite O putea ori nu să 'nhaţe pe tâlhar la răfuite, O putea ori nu să-'i ducă vitele ca de pripas, — El hârtia e'aibă gata pentru-al judecăţii pas.

II.

Luna îşi ascunde chipul bălăior şi drăgăstos După nori, drumeţi de noapte, cari lasă umbre jos. Ochi de foc privesc pămentul care par'că-'i o grădină, Vent uşor pe câmpuri poartă dulci miroase de tulpină.

Eaca oacheşa surată cu doi ochi ca două mure, Preursiţi de ursitoare să vrăjască şi să fure, Să arată printre lanuri cu juncanii după ea, Cari, în drumul lor, hoţeşte pasc de ici şi de colea.

în a pasului săltare, subt cămaşa ei dc in, I-se leagănă a lene sîn rotund, de vrajă plin; Ear' sub sîn, de-un dor năprasnic inima-i să înfioară, Pe când gândul şi privirea-i în adâncul nopţii sboară.

Ш.

Din pămont, din iarbă verde nu ştiu cine 'n drum rësare. — 'Mi-te-am prins ! rosteşte unul. Ea de spaimă, — adânc

tresare. Dumniata îmi eşti surato, Hoţomanul neghicit! Dijmueşti trifoiul, noaptea, ca din loc nestăpâniţi

— Nu bădica; zëu, ia lasă! Nici prin gând nu'mi-atrecut. . Ruşinoasă, cată-aiurea, dar' cu'n zimbet prefăcut. — Nu mai spune, că juncanii toem'aicea së opriră. Ca la loc ştiut, surato, unde-atâtea nopţi hoţiră.

— Ei, şi dumneata Lisandre! zice, şi frânghia strînge Ca să ia din lan juncanii. Par ' c'ar rîde, par' c'ar plânge. Par' c'ar vrea să se întoarcă. Lui, spre-a o privi mereu, Nu-'i sunt în d'ajuns acum'a ochii daţi de Dumnezeu!

IV.

Së iubeau, dar pân' acuma nu-şi spuseseră vre-odată Vorba-foc ce minţi aprinde, vorba—vin ce minţi îmbată, El, sfios, şi ea, sfioasă, ruşinoase blinde firi: Insă vezi cum vine lucrul, de te face de te miri?

Şi iar nu ştiu cum së face că, de-odată, făr' să vrei, Iutr'o clipă prinzi putere, inima în dinţi îţi iei, Şi faci fapta să grăiască dacă vorba nu te-ajută: Uite cu ce foc Lisandru puiculiţa îşi s ă ru tă?

— Ci şezi bine! — Aşi! ia lasă... Uite foaea de ispaşă... Cum socoti! Şi-o tot sărută cu pornire pătimaşă. Nu că-i pare rëu suratei, însă ştii, se cade — aşa. — Uite foaiea de ispaşă... De nu vrei, ne-au judeca !

V.

Cum, la judecată? -Doamne, nu ar fi mai potrivit Să ajungă la învoeală? Ea, cunoaşte c'a greşit; El, mijlocul îi cuprinde, rupe foaea de ispaşă... Dupe nori s'ascunde luna ruşinoasă şi pismaşă.

N. Băd. Niger.

9/21 Februarie 1897 TRIBUNA POPORULUI Nr. 26 — Pag. 119

Obiceiurile naţionale. „Nu numai numele a-

c e s t a . . . ci şi clin altele te vei cunoaşte, obi­ceiurile, firea şi graiul, până astăzi arată că eşti drept Volon adecă Italian şi Român".

Miron Costin.

Trei lucruri alcătuesc fiinţa omului : corpul, voinţa libera şi mintea sa. Trei lucruri alcătuesc şi naţionalitatea unui popor : fisionomia sau tipul seu, limba şi obiceiurile sale. In limba şi în obiceiurile sale naţionale românul poartă aseménarea şi tipul romani­tăţii sale, precum în mintea şi în li­bertatea voinţei sale omul poartă ti­pul şi asemănarea lui D-zeu !

Obiceiurile sunt pentru-o naţiune ceea-ce sunt podoabele pentru edi­ficiu; căci precum un edificiu fie cât de mare, fără ornamente, fără stâlpi şi alte înfrumseţâri, rémâne o simplă îngrămădire de peatră sau de cără­midă, de asemenea şi o naţiune fără datini şi obiceiuri, este o grămădire de material prost, lipsit de frumseţa care vorbesce ochilor şi inimei.

In deosebi obiceiurile la Români au însemnătatea cea mai mare. Ele isvorâsc din firea noastră romană, şi s'au format nu numai prin boldul fi­resc, ci şi prin legile tradiţiunei, ca moştenite de noi delà străbunii noştri.

Poporul, care vrea să ţină la sine şi la predările străbunilor sëi, po­porul, care voesce a trăi viu cu fl­inta sa proprie, trebue să ţină la limba şi obiceiurile străbune, precum ţine părintele cel bun la fiul séu, şi flul cel bun la părintele sëu.

Noi însă, din nenorocire, cu cât sporim în civilisaţiune cu atâta în­cepem a urî şi a părăsi datinele şi obiceiurile strămoşeşti.

Ei bine! Unde va ajunge naţiunea dacă obiceiurile vechi vor fi înmor-mêntate şi despreţuite, cum sunt ele astăzi la clasa numită „inteligentă"? In lipsa luminilor ce ne mai lipsesc, fără drepturi politice, rumpênd cu

trecutul nostru latin, vom ajunge nes­mintit a fi perduţi în noianul străi­nismului !

Civilisaţiune ! Hei ! Grea vorbă este aceasta pentru român, când vine a alege între dânsa şi stârpirea obice­iurilor străbune. Civilisaţiunea se a-seamănă la noi, şi se esplică prin acea icoană, ce o aflăm în frumoasele ver­suri ale poetului Ioan Văcărescu:

„Intr'o grădină „Lâng'o tulpină „S'află o floare „Ca o lumină.

„S'o taiu, se strică, „S'o las mi-e frică „Că vine altul „Şi mi-o ridică".

Grădina e pâmêntul ce locuim; tulpina e naţionalitatea română, ear' floarea: civilisaţiunea de astăzi ! Vrênd a trăi şi a fi vii, noi nu putem stârpi pe una, ca pe o rădecină rea şi ne­trebnică, dintr'un câmp de lucru; nici putem smulge pe alta, căci am fi vandali, barbari. Ce este dar' de făcut? Së aducem în conglăsuire ci­vilisaţiunea noauă cu naţionalitatea vechia, să le altoim pe amêndouè, una în alta, ca astfel asemenea a doi pomi roditori, una să pr nză rădăcină în alta. Atunci viitorul va întări ceea ce trecutul n'a putut stârpi sau slăbi !

Spre onoarea şi mândria neamului românesc, marea majoritate a naţiu-

Inei, poporul de jos, a rëmas până acum tare şi neclintit în datinele şi obiceiurile strămoşeşti. Aceste sunt pentru dânsul titlul mândriei şi bo­găţia lui nesfârşită, zestrea cu care poporul român se duce, se arată ne­umilit şi cu fruntea sus cătră cele­lalte popoare.

Păziţi-le şi le ocrotiţi cu iubirea şi îngrijirea cu care ni le-au lăsat pă­rinţii noştri! Dacă voim să înaintăm pe câmpul civilisaţiunei, să o facem aceasta ca Români, ear' nu ca cor­cituri, căci decât cu case şi palate mari şi cu naţionalitatea perdută, mai bine cu casele noastre cele umilite, ca cele de pe colina Capitoliului, dar'

Pravoslavnicul şi slăninile. I Era odată un biet creştin sărac şi cu o

droaie de cppiii mărunţi. Toată avuţia lai era gura femeii şi gura copiilor cari ţipau de fîeşte-ce; zi-le guri flămânde şi pace bună.

Bietul creştin, ce făcu, ce drese, s'alese de sfântul Cţăciun e'un porc gras, că de, sărac, sărac, dar' Crăciun fără porc, Paşti fără oue roşii, şi nuntă fără lăutari, nu în­tră In capul Românului.

La Ignat dete să taie porcul, dar' cu cme? Mtierea lui era cu manile legate; uftde s'o. lase copiii ? copiii, ca copiii вдё-runţi, se adunaseră lmpregiurul ei şi cel mai mic sugea mereu ce mai avè de stors din ţîţele ei slabe, ca de femee soracă.

Se suci românul, se învîrtt dar' n'avea cu cine tăia porcul.

Nevoia II făcu să se gândească la vecin, un vecin ciudat de tot, — căci era bëtràn, singur cuc, uscat, pocâltit şi ducea o vieaţă de călugăr, de pravoslavnic, de pusnic, de sfânt tn toată legea, bombănind toată noaptea şi toată ziulica vieaţa sfinţilor părinţi.

Şi de, bietul creştin, dese-ori zisese de bëtrân : „prea într'una, fntr'una, cruci peste cruci, şi cine face într'una cruci, ca crucea se usucă".

Dar' n'avù cum s-o cârmească, şi chema pe bëtrânul pravoslavnic cr. să taie porcul.

Şi aşa tăiară porcul. Aprinseră un foc de pae cu câteva gă-

teje ; 11 pârliră, îl frecară cu cărămida ; îl spintecară, ear' slăninile le făcură în patru şi le atîrnară în podul casei.

La urmă, românul mulţumit, vroi să dea câteva bucăţi de carne pravoslavnicului, eară acesta îşi făcu cruce, se cutremură, şi cu nici un preţ nu voi să primească, zicênd e'un glas de mucenic :

— Lasă, lasă, omul lui Dumnezeu, că pentru Dumnezeu am muncit.

Ei, dar' cine-'mi fusese omul cu crucile! De lăcomia dracului, când esti lacom,

nici crucile, nici vieţile sfinţilor nu te scapă. Uite aşa, îi remăsese pe suflet slăninile, că mult erau albe, şi groase ca un lat de palmă şi mai bine ; şi le simţia pe limbă şi în cerul gurii.

Eacă de ce pravoslavnicul aşteptă, pânâ după miezul nopţii, fără să închiză ochii, trudindu-se cu gândul cum să şteargă slă­ninile spânzurate în podul casei.

Se gândi el ce se gândi, şi înainte cu Doamne ajută şi cu sfânta scriptură.

Când ajunse la uşa veainului, vecinul, sérac, rupt de oboseală şi ghemuit de frig, dormia dus, cu nevastu şi cu copiii, clae peste grămadă.

cu naţionalitatea noastră asigurată. Civiliseze-se ori-ce naţiune, înainteze şi românul, meargă înainte cu cele­lalte popoare, dar' să-'şi păstreze ca­racterul şi fiinţa naţionalităţii sale, păstreze şi limba şi obiceiurile stră­bunilor sei! Românul şi în civilisa­ţiune trebue să română, ceea-ce '1-a lăsat D-zeu, adecă Român!

Românii şti Jidanii. II.

Cum s'au început şi s'au instituit băncile poporale, de păstrare şi aju­torare, aşa se pot începe şi întreprin­derile de neguţătorie!

Şi trebue să se facă!

Neguţătoria aduce mai bune do­bânzi, ca ori-ce altă, întreprindere. Să zicem de pildă, eă diferiţi articli, cari trebuesc la casă zi de zi, se cumpără cu 10 fl., şi se desfac în luna 1 cu 13 fl., 3 0 % trebue se aducă pe uşor; pe cei 13 fl., cum-përat de nou, se desfac în luna a 2-a cu 16.90, — în a 3-a 21.90, — în a 4-a 28.40, — în a 5-a 36.90, — în a 6-a 47,90, — în a 7-a 62.20, — în a 8-a 80.80, — în a 9-a 106.80, — în a 10-a 138.80, în a 11-a 180.40, — în a 12-a şi ultima lună: 234 fl. 40 cr. Va să zică: zece fl., manipulaţi cu înţelepciune în neguţătorie, într'un singur an cresc la suma însemnată de 234 fl. 40 cr. Din aceasta sumă luăm 112 fl. 20 cr., consum pentru manipulant; dar' luăm 150 fl., totuşi câştigul e surprinzător.

*

Fiecare ţeran, cât de sërac, dacă e adus la cale, dă bucuros din câş­tigul seu de zi, măcar şi numai 10 cr., pe septemână. Să zicem că sunt numai o sută de oameni, deşi în fie­care comună de dai Doamne, hotărît că sûnt însë mai mulţi.

Delà o sută acţiuni vine pe sep­temână zece fl., pe lună 40 fl.; pe an 480 fl. Dar' putem zice fără frică

I500 fl.

Cucernicul bëtrân vrù ?ă încerce cât de adânc le e somnul, şi bëtând tare în uşe zise cântând :

— Deschideţi voi porţile, căci 'vi-se vor deschide voue porţile cerulni !

Aşi ! bieţii oameni durmeau duşi ; nu se auzi nici pis ; barem unul să se fl învîrt dup'o parte pe ceealaltă. Ei, e greu să ai năravul de a te învîrtl când îţi rëmâne spatele gol. Şi ei abia se potriviseră, spate în spate, cu nasul în zdrenţele lor de velinţe.

Vëzônd cucernicul bëtrârid că dorm cu toţii ca nişte bolovani de peatră, începu, şi hîţ în dreapta, hîţ în stânga, până descue uşa omului ; când se pomeni înlăuntru, ear' ca să vază cum dorm, o luă popeşte, fă-cênd cruci late :

— Acesta este întunerecul eel veşnic şi scrîşnirea dlnţilooooor !

Şi nimic, nici o scrîşnire de dinţi. Cucernicul ear' îi trase o cruce, şi puse

mâna pe bărbat şi-'l hîţîi, cântând pe lung şi tare :

— Balaurul acesta pe care 'l-ai zidit a-'l batjocori pe dînsuuul/

Aşi! pace! de unde? par'că era ba­laurul.

Şi dibuind până la capul celalalt al pa-I tului dete peste muiere şi zise : I — Marea aceasta, este mare şi laaatăăă!

Va să [zică: numai cu 10 cr., pe septemână, ne pomenim la sfârşitul anului cu un capital de 500 fl.

Avut-a jidanul atâta când a venit la noi în sat ? De unde !

Bată dară, că 4upă un singur an, putem deschide boltă pe sate, unde nu-'i aşa mare concurenţa ovreilor, eu 500 fl.

Acţiile se plătesc mai departe re­gulat.

Dacă adunăm banii în 2 ani, avem 1000 fl., pe d'asupra incă interesele de un an după 500 fl., şi venitul din boltă!

Si când deschizi boltă cu 1000 fl., bani gata, ca societate pe acţii, ca­peţi negoţ de-aproape 2000 fl. Ai marfă se dai şi mai bună şi mai ief­tină decât jidanul.

E lucru ştiut mai departe, câtă beutură de vin şi rachiu produc ţe-ranii noştri. Şi ce fac cu ea ? : toată o vend Jidanilor, — pentru-ca mai târziu să o rescumpere delà ei, în­veninată, falsificată şi cu preţ în­zecit!

Nu-'i asta lume întoarsa? Poporul nostru, e popor muncitor,

şi pe cűm s'a dedat, nu uşor se poate lăsa, şi şi mai cu greu îl poţi abate dele beuturile spiritoase. Drept-aceea, lângă bolta comună să se deschize, cu timpul, şi un „depou" de beuturl spirituoase, curate — naturale, ca barem de aici să-'şi poată ţeranii noştri duce- acasă beuturi mai bune, cari să nu-'i învenineze sângele şi să nu-'i recească puterile!

în legătură cu acestea s'ar putea face şi milostenie creştinească.

Să ştie pretutindenea, că Jidanii fie ei cât de bogaţi, şi boitele lor cât de pline: nici odată, nici când la vre-o sărbătoare creştină, nu fac milă şi pomană cu săracii satului, cum ar face bună-oară boitele co­mune, cari pe Crăciun, Paşti etc., ar provedea 2—3 familii de tot lipsite cu puţină făină, ca să aibă si el mă­car pâne de sărbătorile Domnului;

Ear' învîrtind manile pe de-asupra copii­lor mai zise:

— Acolo, juvinii mari şi mici, maari şi miiiici... corăbiiile umblăăă !

Şi încredinţându-se eă dorm toţi ca nişte buşteni, se duse; în tindă, orbăcăi până înnemeri scara şi aşezend-o la gura podu­lui, zise prelung şi pe nas :

— Aceasta este scara pe care, pe care vëzut-o-a Iacov în vis, şi ângerii Domnului se suiau şi se coboraaau !

Ear' când se sui In pod şi ause mâna pe slănini zise:

Suiitu-te-ai la înălţime şi robitu-ai robiii-meee !

Dar' hop, ce cu gândul n'ar fi gândit, când voi să se coboare pe scară, tremu-rându-'i manile de frică şi de frig, îi scăpă o slănină, şi slănina răbufni de nişte stră­chini şi ceaoane pe care le sparse cu mare sgomot de să se deştepte şi pietrile.

Şi pravoslavnicul, încercă o cruce şi zise :

— întristat este sufletul meu până la moarte ! Doamne, păzeşti-me de ceasul ace­sta şi më izbăveşte de cel rôôëu!

Şi eacă şi omul din casă se deşteaptă, aprinse o luminare şi vëzând scara la gura podului si o slănină trântită jos, ridică toată casa în sus şi înhaţă un retevei, şi se re­pezi pe scară în sus.

Pag. 120 — Nr. 26 TRIBUNA POPORULUI 9/21 Februarie 1897

sau ar îmbrăca câţîva copii orfani, şcolari săraci etc.

Cu un cuvent, am avè bolta noa­stră comună proprie românească, cu negoţ bun, curat şi mai eftin ca al Jidanilor; — am avea „depoul" no­stru de beuturi curate, naturale şi mai ieftine ca putorile jidoveşti; şi am putè face şi niţică milă şi po­mană cu săracii şi nefericiţii din co­mună, precum cere caritatea creşti­nească i

Cu deschiderea de boite comune — pe acţii — am îmbărbăta şi pe ţăranul Român la puţina socoteala, ear' din aceasta s'ar deprinde a fi şi „cumpetat" şi „cruţător" în toate cele ; am trezi de-odată în toate satele noastre, printre iubiţii noştri ţerani, spiritul de asociare, şi gustul spre neguţetoriă, şi am deschide ca­lea tinerilor noştri, cari servesc pe la străini, ca să vie acasă, să afle loc în boitele noastre la căminul strămoşesc.

Apoi câţi se vor îndemna din nou să îmbrăţişeze cariera comercială, carea se poate numi „Corabia lu­mii".

Românul, ţăranul nostru, de toate e bun, dar' nu-'i cine se facă din el aceea ce trebue să fie.

Câţi oameni avem noi cu spirit speculativ, şi tocmai la sate, între ţerani, despre cari atât ţeranii, cât şi inteligenţii zic: „că-i mai al dra­cului la „gescheft", decât zece ji­dovi !

Poftim a îndrepta astfel de oameni pe calea cea adeverată, şi ne vom trezi cu neguţetori români!

Pe aceasta cale credem să parali-săm şi cu timpul chiar se scoatem Ji­danii afară din satele noastre !

Lucrul trebue început cu multă înţelepciune, şi poporul sfătuit să ţină strîns unul la altul, ca să nu-'l poată Jidanul îndupleca să lucreze în contra intereselor sale proprii.

Deci la lucru, „acum ori nici odată" — în unire să fim, că e cea­sul al 11-lea.

Ear pravoslavnicul speriat rupse Inveli-toarea ca sä scape şi zise cu glasul tre­murând :

— Ruptu-ai sacul tëu, Doamne, şi m'ai încins cu, eu veseliiie !

Şi pe când hoţul de păgubaş era în pod, pravoslavnicul era pe casă, şi luându-şi inima In dinţi ca să sară jos, îngână:

— Şi şchiopii vor sări ca cooorbiii I Şi bîldîbîc jos. Păgubaşul după hoţ. Fugi păgubaşul, fugi pravoslavnicul cu

slăninile. Şi zvîrrr Românul cu reteve­iul după cucernic şi-'l pocni în cap ; dar' de unde, hoţul să cază?

Şi de durere gonia de-'i sftrîiau picioa­rele !

Şi trecendu-'şi mâna prin për şi dând de sânge zise, cam popeşte cam hoţeşte :

— Unsu-ai, Doamne, cu unt, cu unt de lemn caapul meeeu !

Şî bietul păgubaş auzindu-'l şi vëzênd, c? nu-'l mai ajunge, să opri locului, încru­cişa manile pe piept, dădu din cap şi zise şi el cu glas lung, făcând după glasul pra­voslavnicului :

— Adevër zic voooouë, că hoţul fuge mai iute decât păgubaaaşul...

Delavrancea.

Preoţii, înveţătorii şi toţi domnii no­ştri delà sate së pună umèr — la umër, şi în bună înţelegere cu poporul: la lucru ! !

„Doamne! fl cu noi, şi ne învaţă îndreptările tale!" N. 8.

Băncile române în 1895. Rapoartele băncilor noastre cătră adună­

rile lor generale, caracterisează toate In conglăsuire anul 1895 de un an rëu din punctul de vedere economic.

Situaţiunea pieţei de bani conturbată prin desele crise de bursă au agravat şi mai mult raporturile financiare desolate ce de o vreme încoace stăpânesc în Ungaria.

Cătră această calamitate, care fireşte o resimţesc şi institutele noastre, dacă vom mai adăuga şi daunele economice ce a In­durat clientela lor, consistătoare aproape în­treagă din agricultori, din recolta rea a a-nului 1895, vom găsi întemeiat refrenul cu „eris economică" ce se repetă cam des îu rapoartele direcţiunilor institutelor noastre.

în aceste condiţiuni presentat, bilanţul ge­neral al băncilor române pro 1895 se poate numi favorabil.

Dar' mai eloeuente vor fi cifrele pe care le extragem din datele statistice din com­pasul românesc al d-lui N. Petra Petrescu :

5

ifi o ce

s

23

4

CD Ю CD C O

O l>- CD cD r-i

C O CD

O D C O CM CO t -

8 8 - * o s ^

ö ö CM

8 P C O 0 0 Ю ( M ( M

co"

co

C5

o CD

G O có ia o o

0 0 1—i Ю

i-H CM

- s S ' g • • .SS • •

CS м fl W й й CU O

m to аз Й 'S _ Я „,

a I o o I i-ч co os oi

1 CD I C O Ю 0 0 ~см CM CD çg CÖ <X> Ю ÇM" O O t ^ p t - ţ p ^ P P О І С І » І > Ю С Р О С С CM i-i O «o ео co

. . . . . ^ » ов а> >

fl œ .t? O O) <S -s*

( M

o

CM

Revirimentul total al acestor bănci au fost de fl. 98,453.296.84 cr.

Dacă vom lua ramii singuratici ai opera­ţiunilor institutelor noastre în comparaţiune cu anul 1894, progresul îl vom putea con­stata în fie-care aproape fără excepţiune.

Astfel începênd cu pasivele, ca apariţiune îmbucurătoare constatăm, că institutele noas­tre în anul acesta au dat o deosebită în­grijire fondurilor lor proprii (réserva, pen­siuni, garantă) dotândule în mod generos cu considerabila sumă de 223,132 fl. 23 cr. ce corespunde la 50°/o a sumei venitului curat reálisat In anul 1894.

In comparaţiune Insă eu capitalul social de vom pune aceste fonduri, se naşte o dis­proporţie fiind în anul precedent 30.5°/o ear In anul 1895 de 29<>/0 raportul. Aceasta dis­proporţie Insă së explică prin urcarea ra­pidă a capitalalui social faţă de anul pre­cedent cu fl. 894,184,13 prin înfiinţarea de institute noi cari nu au putut contribui la cifra reservelor din bilanţul general.

La depuneri constată o urcare de fl. 997,393 cr. 70, care sumă după împregiu-rări încă e îndestulitoare.

Stocul scrisurilor fonciare („Albina") au crescut cu fl. 200,000.

In nex cu aceste resurse proprii, rexcomp-tul pasiv al institutelor a fost puţin urcat, din care fapt se vede că moderaţiunea şi

restrîngerea afacerilor la capitalele proprii indicată de situaţiunea ce a domnit, în ge­neral a fost păstrată.

Trecênd la active, aflăm la escompt o urcare de fl. 960,235.11 împrumuturi hipotecare . „ 846,342.51 în efecte cu . . . . , 222,346.70 ear în realităţi . . . » 87,792.39 S'a mai elocat faţă de anul precedent.

Luând casa procentuaţiunii, activele in­stitutelor noastre le aflăm astfel blocate : In numerar 1.09°/o, escompt 47.63°/o, hipo­tecare şi altele 3 7 . 6 6 > , lombard 0.46°/o, 2 % efecte 7 . 6 0 > , capital nevërsat 1.69%, diverse 1.89%.

Pasivele se împart In următorul chip : capital social 15 .11%, fonduri de ré­serva 4 .39%, depuneri 55.72%, scrisori fon­ciare 9.35%, lombard 10.40°/ 0 , reescompt 11.49°/ 0 diverse 2 .75% profit 2 .09%.

Astfel s'a presintat icoana institutelor noastre cu finea anului 1895. Cifrele de sus sunt negreşit încă foarte modeste, băncile noastre nu pot Încă satisface trebuinţele de credit a poporaţiunii române, ele sunt toate la începutul datoriei lor.

Un institut se vine la noi pe. 57,692 su­flete. Dacă luăm Insă capitalele, dispropor­ţia creşte, institutele noastre fiind cele mai multe nou înfiinţate. Progresul însă, amë-surat împregiurărilor, este fără îndoială mare ; bilanţele pe anul expirat sunt Încă numai In parte date publicităţii, dar şi din acestea putem vedea că şi anul 1896 Înseamnă un pas înainte.

Sever Bocu.

Trei trepte. La petrecerea frăţească pe care au

dat-o Duminică seara măiestri din Arad, voind să cinstească pe noii veniţii delà „Tribuna Poporului1', dl profesor R. Ciorogaru a ţinut vorbi­rea de mai jos:

Sunt Invitat să vorbesc. O fac aceasta cu drag Intre fraţii fami­

liei noastre celei mari, numită societate românească 1

Purced din cuvintele sufleteşti eşite din rostul părintelui prevorbitoriu Ignatie Pop, cari sunt: „Cinsteşte-ţi pe tatăl tëu şi pe mumă-ta \ Voiu a face aici pomul fami­liar al societăţii noastre de astăzi.

Era un timp de tristă aducere aminte când Românul era legat de glie, şi nici glia nu era a lui. Lucrul care astăzi e o bine­cuvântare, atunci era osândă. Aveam numai osânda datorinţei de a trage cu plugul breazda in holdă streină şi a secera pentru jitniţele domnilor. Din drepturi nu aveam nici măcar atâta ca să purtăm vestminte cum vroim, şi preoţii noştri hrăneau cânii domnilor. Un singur rëgaz aveam : a suferi, In cât cu drept cuvent putem zice că sun­tem născuţi în suferinţe.

Aceasta este treapta ântâia a pomului nostru familiar, o putem numi patimei. Opinca ţeranului e obârşia noastră a tutu­rora deopotrivă.

S'a umplut apoi vëzduhul de nori grei, de mişcările din mijlocul acestui veac. Din aceşti nori grei fulgeră apoi de pe vârful condeiului schinteaua deşteptării. Poetul Mureşanu rosteşte marele cuvent : Deş-teaptă-te Romane! şi cuvântul pune In pi­cioare un popor. Suntem liberi pe viata şi munca noastră.

Aceasta este treapta a doua a pomului familiar.

Schinteia condeiului se preface apoi în lumină, care luminează un jumëtate de veac, şi sub căldura acestei lumini se nasc odrasle noue, între cari sunteţi şi voi, iu­biţi fraţi comercianţi şi industriaşi. Voi sunteţi fii luminei, cinstiţi condeiul şi pe purtătorii lui, căci părinţii voetri sunt ei.

Sunt puţine zile, de când am luat parte la introducerea unui preot. Un ţeran In În­sufleţirea sa zicea, că lumea ne va întreba că ce s'a întâmplat In comuna noastră de au eşit mic şi mare afară? Şi le vomrës-

punde — zicea ţoranul însufleţit — că: foc, s'a aprins lumina care are să ne lumi­neze! Më folosesc de această figură.

Foc este şi aceea ce ne-a adunat astăzi aici, focul Insufleţirei pentru munca cin­stită. Lucrul binecuvêntat de Dumnezeu este binecuvêntat acum şi de oameni, a trecut vremea osândei lui. Românul a luat ciocanul şi acul în mână, plugul şi coasa viitorului, ca să aibă parte din roadele vii­torului. Më închin înaintea acestei clase cinstite, înaintea acestor fii ai luminei.

Dar' când cu drag salut pe fii, ca ora crescut in frica lui Dumnezeu şi pus a propovëdui acea frică a lui Dumnezeu, is-vorită din dragoste fliască, nu pot a më opri delà inveţătura creştinească, să vë iu­biţi părinţii voştri, pe ţeran ul şi inteligentul care vi-a dat viaţa ce v'a adunat aici.

închin paharul Intru întărirea legăturilor familiare dintre fii şi părinţi, — dintre opincă, condeiu şi ciocan!

Din vremurile bătrâne. III. Pentru Orod.

Orod numit oraş, carele era aproape de apa Maruş, acum Mureş, întru a-cest oraş era mulţi préposti, judecă­tori, cari pe vremea craiului ungu­resc Bela orbul au perit.

Delà acest oraş Orod se numeşte în vremea de acum oraşul Arad, unde locuesc oblăduitorii slăvitelor Staturi dintre această eparchie, şi In locul Orodului este un sat Mândru loc nu­mit, acesta delà frumuseţa locului îşi trage numele séu până astăzi Mândru loc. Acolo pe vremea Belii Orbului, Craiul terii ungureşti, mulţi domni cft-petenii au perit. Vina lor era, pentru că au vrut a pierde seminţia crăiască, precum din viaţă pe toţi i-au pierdut cu sfatul lor, până la acel prunc au ajuns, vrênd a-'l pierde. Şi pruncul (Bela numit) fiind la şcoală : deputaţii au trimis la popii, unde era pruncul, ca să-'l scopească şi să-i scoată ochii.

Eară acei înţelepţi preoţi, pentru-oă nu se putea ascunde ochii, îndatoraţi au fost a împlini porunca, scoţend ochii Iui Bela.

Trecênd vreme pe vreme şi cres-cend Bela, era orb, eară după moar­tea părinţilor nime nu remăsese altul din semânţa crăiască, şi însurându-se acel Bela, a luat şie-şi muiere pe Elena fata lui Manuil din Ţerigrad, din nea­mul lui Constantin împeratului grecesc. Aceea făcendu-se crăiasă, şi vëzênd că Bela ar avea dreptate a pedepsi pe cei ce l'au nenorocit, Elena a pus pe Bela orbul la o masă înalta, unde era tot norodul adunat, şi în auzul tuturor a strigat, grăind fiind gătită cu îndelungate vorbe a zis :

Tot omul să caute aceia, şi să vada pe Craiul lor cel bun, care se cuvine să vază, şi să tndrepteze toate lucrurile, şi căutând toţi şi-au umplut ochii de lacrămi, şi descoperindu-le Elena în arătare toată întêmplarea, şi pricina orbirei Belii, atunci au stri­gat toţi domnii şi tot norodul, cuviin­cios lucru şi dreaptă lege : ochi pen­tru ochi să se dea, şi pedeapsă tru-fească în grabă şi mai eurênd sa li se facă, şi aşa apucând pe vino­vaţi sub sabie 'i-au tăiat, dăraburin-du-i, a cărora trupuri în şapte holum-buri s'au astrucat pentru greşeala lor. Şi din acelea şapte holuinburi de atunci, acuma numai cinci se vöd In

9/21 Februarie 1897 TRIBUNA POPORULUI Nr. 26 — Pag. 121

drumul Ghiorocului delà Arad, de ale cărora deputatuşi şi préposti trupuri numai câte 50 s'au îngropat într'un holumb în anul delà Christos 1150 adecă de 640 de ani trecuţi s'au în-têmplat pricina (650 de ani trecuţi erau la anul 1800, când popa Horga a scris cartea sa, ear astăzi sunt 747 de ani delà acea întêmplare) ; de atunci s'a şi în-daluit ţerescul ghiliş (dieta). Acele dâmburi şi holuinburi din 7 şi acum se cunosc 5 aproape de Glogovaţ în värmeghia Aradului, acele cuvinte ale lor mie îmi sunt mërturie.

0 s n o a v a . Un jidan bărbos, ducea de vînzare la un

iarmaroc un potcap şi nişte haine preoţeşti... Mergând el, îl apucă noaptea printr'o pădure, in care auzise că sunt hoţi.

Jidanul ce să facă, ca să scape ne jumulit dacă 'i-o ieşi vre-unul inainte?... Sc îmbracă in hainele popeşti, 'şi pune potcapul pe cap şi astfel porneşte înainte. Nu trecu mult şi eată şi nişte hoţi strigă la el :

— Ho...! stai! Jidanul se opri. Hoţii apropiindu-se şi ascmuindu'l cu un

popă, le dă in gând să se mărturisească că taman era postul Pastelor şi aşa ingenuche şi ee roagă de părintele să le cetească după оЫсеіи. Jidanul neavênd încotro, intră in mijlocul hoţilor ingenuchiaţi şi ridicând mâna in semn de binecuvêntre zise :

— Noroc să dai Dumnuzm !

P A R T E A E C O N O M I C Ă

Economie naţională. A fost un timp, când poporul nostru,

fiind mai puţin înaintat In cultură şi civi-lisaţiune, nu avea atâtea trebuinţe, cum are el astăzi. Pe timpul acela se putea zice in adevër, că cu puţine escepţiuni, poporul nostru purta o economia naţională, de oare-ce afară de câte o pelăriă, peptar sau şerpar, toate celel-l'alte vestminte se făceau In casă, prin urmar.' erau o pro-ducţine naţională. Chiar şi cele mai însem­nate Instrumente de economia, precum e carul, plugul şi grava, erau pe timpul acela făcute întregi de lemn.

Dacă însă ne uităm astăzi la vestmin­tele ce le poartă poporul nostru pe unele locuri, cu deosebire In zilele de duminici şi sorbători, precum şi la uneltele lui de economia, apoi vedem o schimbare foarte mare; vedem că vestmintele din crescet până în talpe sunt toate de cumpërat, iar instrumentele lui de economia sunt mai toate ferecate şi văpsite frumos. Şi ar trebui să ne bucurăm, când vedem această înaintare repede, când am sei, că toate acele vestminte şi instrumente şi le-au pregătit poporul nostru Însuşi sau maeştri eşiţi din sinul lui şi nu le-au cumpërat In cele mai multe caşuri de pe la streini aşe­zaţi în mijlocul lui.

împrejurarea aceasta ne pune pe gân­duri, de-oare-ce în adevër, decă ne uităm pe la noi pe unele locuri numai la vest­mintele de sorbătoare, cu cari se îmbracă fetele, nevestele, feciorii şi bărbaţii noştri şi ne întrebăm: că cine li le-au făcut? şi de la cine le-au cumpërat ? trebue să ne cuprindă o mare grijă de viitorul poporului nostru. Pentru-că cârpele de pe capul fete­lor şi nevestelor noastre, giulgiurile de ii, laiberele, peptarele, ghetele, şurţele, androa-cele ş. a. sunt tot manufacturi făcute şi véndute, dupe cum am zis, mai cu seamă de industriaşi şi neguţători sireini.

Puţinii noştri industriaşi şi neguţători, ce'i avem pe ici-colea, se perd In marele

ocean strein. Dar par'că-i făcătură, cum zice poporul, că pe la noi şi pe unde se află câte un industriaş şi neguţător român, unii dintr'ai noştri mai bucuros cumperă de pe la streini, cari dupe ce'şi desfac marfa, In cele mai multe caşuri ne-mai avênd alte afaceri cu noi, banul dat acelora nu se mai reîntoarce nici când în manile noastre şi aşa noi muncim mai cu seamă pentru ei, sau pâşind chiar in rudenia cu ai noştri, mai putem spera, că banul dat lor, pe o cale sau alta, iar se mai poate reîntoarce când-va In manile noastre.

Chiar şi pe acele vestminte, instrumente de economia sau alte producte economice, pe cari ni le-am putea pregăti noi înşi-ne In casă, ne-am dedat unii a le cumpëra de prin boite, sub pretextul de nimic, că de acolo le cumperăm mai eftin, de cât ne costă făcutul, uitând, că lucrul de casă ne ţine de doue şi de trei ori mai mult ca cel cumpërat. Ast-fel cumperăm giolgiuri, postavuri ş. a. de prin prăvălii şi magazine, In loc de a le face din cânepă, în şi lână. Vindem grau ea jarul ca să cumperăm mai târziu făină uşoară de prin magazii, amestecată de multe-ori cu fasole şi alte bolbotine, în loc de a ne face înşi-ne câţi-va saci de asemenea făină la cutare moară bună Vindem poamele şi strugurii ca să cumperăm rachiul stricat al Jidanului, în loc de a ne face Inşi-ne un vin sau rachiu bun pentru trebuinţele casnice ş. a.

Că noi cei de astăzi producem şi câşti­găm îndoit dacă nu întreit, fie ca plugari, fie ca intelegenţi, industriaşi, neguţători ş. a. de cât înaintaşii noştri, aceasta e ade-vörat. Dar ce folos, că câştigăm mai mult, când unii cheltuim mai mult, de cât putem produce în adevër.

Urmarea acestor cheltueli, cari trec preste puterile noastre de producere este, că neajungêndu-ne câştigul, facem datorii pentru plătirea cărora ne încordăm apoi şi mai mult puterile, dar în cele mai multe caşuri, această încordare puţin ne ajută, căci şi aţa, dacă o întinzi prea tare, se rupe:

In modul acesta averea noastră naţională trece pe încetul, pe unele locuri, In manile streinilor, cari dupe cum vedem, cuprind din zi în zi tot mai mult teren în mijlocul nostru. Că aceasta nu este spre binele nostru, din punct de vedere naţional, o vede şi scie ori şi cine, dar puţini au cu­getat până acum la unele mijloace, prin cari s'ar putea îndrepta măcar In parte această stare dăunoasă pentru noi.

Unul dintre aceste mijloace ar fi, ca să ne întoarcem pe cât se poate iarăşi la traiul şi vestmintele mai simple ale înain­taşilor noştri. Să ne pregătim cele mai multe vestminte ale noastre, dupe cum am ziş, din pânză şi în, căci sunt mai trainice ca gioldiurile. De asemenea să ne pregătim In casă pănurile pentru cioareci, sumane, recăle ş. a. : atunci vom vedea, că mult din venitul nostru anual ne va rëmânea necheltuit. Cu traiul încă să ne acomodăm dupe starea noastră materială, căci : „masa grasă face testamentul slab" dupe cum zice Beniam Franclin, apoi e In deobşte cunoscut, că nu acela produce şi câştigă câte ceva pentru economia naţională, care are de exemplu 2 lei venit pe zi, iară el cheltuesce câte patru, ci acela, care are venit şi numai de un leu şi nici pe acela nu-1 cheltuesce întreg.

In legătură cu traiul şi vestmintele, ar trebui să se reguleze şi petrecerile de prin crâşme, fumatul, jocul de cărţi ş. a., de oare-ce şi acestea ruinează mai in toate comunele noastre o parte bunicică din aceea, cari le întrebuinţează peste mesura. Că şi în privinţa aceasta pe la noi unii nu ţin cont de starea lor materială, se poate vedea de acolo, ce sume mari se scot pe fie-care an după beuturi şi tabac, chiar şi din co­munele cele mai sărace.

Pe la noi până acum, econoamele au pro­dus mai mult Ia sporirea economiei naţio­nale deoare-ce ele pe lângă ajutorul ce-'l dau vara la economie. Toată iarna lucră şi

la industria domestică, de multe-ori nu nu­mai pentru trebuinţele casnice, ci chiar şi de vênzare. Ar trebui ca şi eeonomii noştri, dacă nu toţi, apoi măcar cei mai Indemâ-nateci, să facă şi ei ast-fel în serilo cele lungi de iarnă; ar trebui să se deprindă unii cu pregătirea de furci şi greble de fên, eoşerci şi coşuri de căruţe din nuele, alţii cu mesăritul, bărdăşitul ş. a., fie şi numai pentru trebuinţele casnice.

Afară de acestea econoamele noastre ar putea cultiva pe viitor mai multe legume în gradinele lor, iar economii mai pricepă­tori şi cu grădini mari, ar mai putea câş­tiga câte ceva şi din prăsirea, crescerea şi altoirea pomişorilor, precum şi din vinderea poamelor sau pregătirea acestora în man-jun (lictar), vin, rachiu, ş. a.

Treptat cu acestea econoamele noastre ar putea face pe viitor mai mult şi cu crescerea paserilor de curte, de oare-ce acestea sunt nisce animale, cari pe lângă puţină grijă şi cheltueală, crescute într'un numer mai mare, pot să aducă venituri însemnate. Tot aşa ar putea face şi eco­nomii noştri cu crescerea animalelor mai tinere şi frumoase, precum sunt : juncii, junincele, armăsarii şi taurii.

De sine şe înţelege, că pentru ca această crescere să ne ducă la scopul dorit, trebue să facem din an în an tot mai mult loc feneţelor măestrite, în cari se putem cul­tive : trifoiu, luţemă, măzăriche, napi ş. a. cu cari apoi să putem nutri mai bine vitele, ca cum le-au nutrit înaintaşii noştri, aşa ca la vênzare să putem obţinea preţuri cu mult mai mari, ca cum am obţinut până acum. Făcend ast fel vom înainta vëzênd cu ochii economia noastră privată şi cu aceasta dinpreună °i pe cea obştească naţională.

O înaintare însemnată în economi noastră naţională am mai putea face şi prin aceea, ca în vânzările şi cumperările noastre zil­nice să ne ducem tot la neguţători şi in­dustriaşi de ai noştri, cum am zis, iar aceştia încă se-şi cumpere material brut tot de la noi, ca ast-fel banul câştigat, de unii să nu treacă în mâni streine, ci tot în de ale noastre, de unde apoi mai putem şi spera, că pe o cale sau alta mai poate reîntoarce iarăşi în manile noastre.

Tot aşa să facă şi cei ce au prisosuri de bani şi nu-'i depun în averi nemişcătoare să nu-'i ţină acasă pe fundul lăzii sau în­gropaţi în păment, fără nici o dobândă, ci să-'i depună, cum e aici pe la noi, la băn­cile noastre românesci, iar cei ce sunt si­liţi a face Împrumuturi, tot la acestea să meargă mai întâiu, căci cele mai multe din acestea, cari dispun adică de prisosuri în­semnate, dau pe fie-care an sume destul de mari pentru scopuri obştesci naţionale.

Când şi poporul nostru va ajunge ca să producă cât mai mult după lucrul seu ; când va ajunge ca prisosul seu să-'l poată vinde tot la industriaşi şi neguţători de ai sei; când banii de prisos şi-'i va depune numai la băncile sale româneşti ş. a. : atunci se poate zice, că are o economie naţională. O naţiune numai atunci poate fi tare şi poate progresa sigur în cultură şi civilisaţiune, când are pentru toate cla­sele societăţii oameni harnici dintre fii sei.

I. Georgescu.

Apa şi vinul. Niciodată n'avem să putem face pe ci­

neva să creadă că apa este cea mai bună beutură. „Ce fel! apă curată 1 Aşi vorbă să fie! Un pahar de vin roşu, înţeleg!" Şi oamenii beau vin şi cât mai puţină apă. Apa e bună pentru câini, dar' nu pentru cre­ştini. Ne ducem la un prieten la masă şi cerem să bem numai apă. „Fugi d'acolo, să poate să bei apă? Vrei să rlzi de mine, Uite bea din vinul ăsta!"... Gazda îţi toarnă vin din sticle pecetluite. Care slugi ar con­simţi să bea apă curată ? Muncitorii cred că nu ar mai fi în stare să lucreze cum se cade dacă ar fi siliţi să bea numai apă.

Numai vinul dă putere, spune or şi cine. Nu-mi dai vin, nu-ţi lucrez. Scurtă vorbă !

Şi moştenirea are urmarea ei. Popoarele care beau apă din tată în fiu nu pot gusta un pahar de vin. Cei cari beau încă din vre­mea lui Noe au groază de apă. Obiceiul este fireşte a doua fire a omului. Şi omul azi nu bea apă fiindcă nici când era copil n'a beut apă şi fiindcă şi părinţii au beut tot numai vin.

Pe de altă parte, unii beau numai fiindcă în tot-deauna au beut numai apă. Şi nu că gustul hotăreşte ci fiindcă, pentru o pricina ori pentru alta a fost silit cineva să nu mai pue vin în gură o bucată de vreme şi cu multă greutate se poate obişnui iar să bea. Şi tot aşa e şi cu apa.

Cei mai mulţi beau vin numai fiindcă cred că vinul dă putere şi că a nu bea vin nici de cum însemnează a fi sărac lipit. De aceia în oraşele mari beau oamenii litri peste litri de o beutură oarecare, prefăcut, falsificat, lucrat, numai să poarte numele de vin. „Noi bem fie-care câte un litru de vin la fie-care masă!" îţi spune unul cu plăcere. Bieţii oameni, dacă ar şti !

Vinul, sau dacă voiţi beutură aceia al-coolisată cu un alcool otrăvitor oare-care pe care îl găsim pretutindeni, otrăveşte încet-încet pe oameni. Inse vinul îi face să se simtă bine, simt par'că cu putere, şi beau litru peste litru. Este foarte adevërat că spirtul băgat în stomac aţîţă sistemul nervos şi face pe om să poată lucra mai mult pentru moment. Omul uită că după aţîţare vine vremea de apësare şi de abatere.

E silit să înceapă ear' să bee şi tot aşa mai departe. Tot mereu beau mai mult şi din ce bea din aceia mai mult îi atacă mai mult sănetatea.

Puterea falşe pe care a simţit-o omul piere peste câţîva ani şi într'o zi este pră­pădit. Pilde găsim încotro ne vom arunca privirile. în oraşe ca şi la sate omul îşi cheltueşte puterea în foarte scurtă vreme. S'a zis, că toţi locuitorii terilor unde să bea vin sûnt mai voinici decât beutorii de apă.

Să poate, dacă e vorba së dai o pu­tere momentană, însë nu mai este tot aşa de adevërat, când e vorba de o lucrare mai îndelungă, şi bëutorul de apă face aceiaşi treabă regulat şi ajunge la ţelul cel dintâiu. Oare nu beutorii de apă sûnt întrebuinţaţi în întreprinderile mari? Toţi lucrătorii cei mai buni din partea dé resä-rit a Europei sûnt beutori de apă. Musul­manii, mai cu seamă, fac munca cea mai grea pe care nu o pot face lucrătorii beu­tori de vin şi de spirt.

Oare animalele cele mai tari beau vin ? Caii, boii.beau spirt? Cailor de cursă li-se dă şampanie fiindcă au să facă o sforţare momentană foarte mare şi fiindcă le e foarte mărginită cariera; în caşul acesta nu strică să le ataci sistemul nervos.

Ş'apoi, din punctul de vedere al felului cum este făcut trupul omenesc, trebue să băgăm bine de seamă că nenumërate părţi au trebuinţă să fie scăldate de apă. Corpul nostru conţine 60°/o apă.

Dacă cufundăm celulele (părţile din cari e compus corpul) în apă cu spirt, vitalitatea lor este atinsă; foarte anevoe mai funcţio­nează. Toată vieaţa animală este stinsă. Hrana nu e desevîrşită. încet-încet vine boala şi omul bagă de seamă cam târziu că 'şi-a perdut puterile. Reumatismul, ath-ritismul, boalele ficatului, stomacului, inimii, vaselor, tulburările nervoase, etc., sûnt ur­mare a beuturilor. Noi nu suntem făcuţi ca să trăim într'un suc bogat de alcool. Stropiţi plante cu vin şi veţi vede cât de repede mor. Celula noastră elementară este tot aşa de simţitoare la stropirile acestea vetămătoare, cum este şi celula vegetală. Şi noi nu stăruim aici asupra relelor pe care abusul de beuturi fermentate II face asupra marilor funcţiuni ale organismului.

Toţi câţi beau numai apă, sûnt foarte să-netoşi şi trăesc foarte multă vreme. între-

Pag. 122 — Nr. 26 TRIBUNA POPORULUI 9/21 Februarie 1897

baţi pe cei cari sufer de ori-ce fel de reu­matism ori de peatră, dacă nu le este mai bine când beau numai apă curată. Apa este fără doar şi poate beutura cea mai bună.

Corurile ţerănesci din Bănat. Mult timp are să-i pară reu, celui

ce n'a luat parte la serbătorile mă­reţe naţionale, arangeate anul trecut în Lugoş, cu prilejul adunării gene­rale a „Asociaţiunei Transilvane pen­tru literatura şi cultura poporului Ro­mân !"

Serbări româneşti ca cele din Lu­goş, nu ştiu unde s'au mai arangeat, şi unde se vor mai putea în ţara noastră! —

Punctul cel mai strălucit al serbă­rilor a fost fără îndoială emularea corurilor ţerănesci.

„Din câmp, de-acasă delà plug, „Pleeat-au astă-vară"...

ţeranii noştri „în loc de coasă" cu notele în mâni, încinşi cu brâu tri­color, şi avênd la piept „Lyra", sim­bolul musicei.

20 de coruri — cu 740 per­soane — au luat parte la concertul de întrecere, cântând cor după cor, diferite piese alese şi frumoase. Au cântat corurile noastre atât de pă­trunzător, cum numai Românul ştie să-'ţi cânte!

Bătrânii ascultau şi priveau cu la­crimi de bucurie în ochi; tinerii cu sufletul înălţat...

Şirul pieselor '1-a început, I corul bărbătesc din Bobăa cântând „Marşul Roman« (de I. Vidu).

„Trombetele sună prin văi şi câmpii, „La luptă cu toţii, ai Romei copii"...

Bsecutarea a fost corectă, dar u nele voci cam slăbuţe. Coriştii 20 la numër. După cum sunt informat, pe cale privată, numéral lor de atunci s'a urcat la cifra rotundă de 100 Acum poate promite acest cor, a fi între cele mai tari, aVênd şi un isteţ diriginte, pe tinërul învăţător Ioan Putici.

Al II-lea punct '1-a esecutat corul mixt din Belinţ cu 36 persoane, cân tând drăgălaşa piesă a d-lui I. Vidu : „Taci bărbate".

Piesa a fost bine esecutată şi a produs mult haz. Iu deosebi sopra ni sta a escelat.

Juriul 'i-a dat premiul al П-1еа. Al IlI-lea a fost corul bărbătesc

din Cacova eu 36 persoane. Acest brav cor, instruat foarte bine şi con­dus cu multă hărnicie de înveţătorul Troian Linţa, a cântat admirabil de frumos şi corect, nu prea uşoara piesă: „Marşul corului economilor"

„Pas în pas, tra la la „Hai tot înainte, „Şi voioşi bucuroşi „Cu curaj înainte, „Pas în pas, tra la la, „In dulce armonie „Ura, ura, cântând de griji uitaţi.. „O, mândru-'i a fi econom, „Pe lume nu-'i mai vesel om... ! etc,

Cuvinte şi musică de mult regre tatul nostru poet-cântăreţ Ciprian Po rumbescu.

Acest cor, avênd Tenor I şi Bass П puţin mai tare, poate să cânte ală­

turea cu corurile cele mai bune ţă­răneşti. Juriul nu i-a votat nici un premiu, şi prin aceasta i-a făcut ne­dreptate.

Al IV-lea cor a fost corul bărb. al nteligenţilor din Coransebeş, cu 22 îersoane, esecutând „Ce te legeni codrule", cu Tenor I solo, şi cor mut. Bsecutarea a fost perfectă, dar Tenor solo cam forţat! — Acest cor a venit numai de onoare— şi n'a reflectat la concurs !

Al V-lea cor (bărb.) a fost al ţera-nilor din Comloşul mare, cu 26 per­soane, şi a cântat „Cântec serbăto-resc" de I. Kàrràsz.

Corul de altcum, avênd şi tenor cam slab, pe lângă toată greutatea, a esecuta-o binişor, căci numai foarte puţinică disarmonie s'a observat unde şi unde. Cu o piesă mai acomodată, a-cest cor ar fi putut triumfa, căci pre cum s'a observat, are şcoală buná!

Al Vl-lea cor (barb.) a fost din Co-morişte cu 26 persoane. Şi acest cor şi-a ales piesă gréa „Junimea pari-siană" de Adam, şi urcându-se pe bină, când am vëzut că dirigintele e şi el corist ţăran, credeam că o se cază piesa. Dar „domnul diriginte", bravul nostru fecior-ţeran ne-a păcă­lit căci a esecutat piesa cum se cade spre mulţămirea întregului public.

Al Vll-lea a fost corul (bărb.) din Ghilad cu 16 pers. a esecutat bine piese: 1. „Moţul la drum" şi 2. „Bo-bocele şi Inele" ambele de I. Vidu.

Al VlII-lea a fost corul (bărb.) din Herendesci, cu 36 persoane. Şi acest cor, condus de plugar, a cântat fru­mos piesa „Fost'am grănieier." In pro­gram era anunţată „Doină doinită" de I. Vorobchievici.

Al IX-lea cor (mixt) cu 42 persoane, a fost din Mar. A cântat piesa „Le lea vitează de G. Musicescu. Esecu tarea perfectă cu observarea strictă a tactului regulat. Sopraniste cu glas fin şi drăgălaş — tot să le asculţi!! Acest cor a fost distins de juriu cu premiul ПІ, o violină frumoasă!

Al X-lea cor (bărb.) a fost din Jena, cu 26 persoane. A cântat „Uită mamă" de Д . Nu ştim cine e autorul, căci această melodie n'am mai auzit.o. Dar ori-cine se fie, melodia nu e succeasă Toţi pricepătorii de cântări ne aştep tam la adevèrata melodie de Stefu-Dima, carea se cântă pretutindenea cu succes!—Bsecutarea unei melodii nepotrivite nici că poate fi succeasă

Al XI tea a fost corul (bărb.) din Oloşag cu 30 persoane. Au cântat „Creangă ruptă" de I. Vidu, şi au eon tinuat cu „Trei colori" de C. Porum-bescu. Prima a fost prea jos începută ceea ce a tras după sine scurtarea timbrului tenorului I şi jcăderea to tală a bass. II—şi astfel „creanga"— vrênd-nevrênd sa „rupt"; a 2-a „trei colori a fost binişor esecutată, dar cu mică abatere delà original.

Al Xll-lea cor (bărb.) a fost coru gr. cat. din Oraviţa, cu 24 membri Acesta a fost cel mai bun cor bar bătesc între cele emulatoare, încât a avut voci perfecte: cel mai Înalt şi curat Tenor I, şi cel mai profund Bass II. Au cântat „Ceasul röu" de I. Vorobchievici, observând toate pre­

scrisele musicei. îndeosebi a fost bine executate pasagele de solo şi duet, trecênd frumos delà „piano" la „forte" şi viceversa. Acestui cor

-s'a votat în juriu cu majoritate de voturi premiul prim, un harmoniu, donat de Ilustra familie Mocsonyi.

Al XlII-lea cor (mixt) a fost earăşi din Oraviţa — cel gr.-ort. cu 36 membri. Aceştia au cântat frumoasa şi sublima priceasnă: „Doamne bu­zele mele vei deschide"... de G. Mu­sicescu. Şi acest cor, cu toate-că

'a observat puţină tremă la început - a executat maiestos frumoasa pri­

ceasnă, şi nici nu terminaseră piesa, când Ilustrul dn Dr. Bugeniu Mo­csonyi, presidentul juriului, acolo în faţa locului, 'şi-a pronunţat verdictul zlcênd: „Domnilor, după mine, acestui cor 'i-se cuvine primul premiu" ! — Juriul însë retrăgendu-se a constatat, că e mult mai greu a constitui un adevërat cor bărbătesc decât unul mixt; căci e mai uşor se afli voci femeeşti cari cântă liber în registrul înalt prescris de note, decât adeve-rat tenor I. Astfel premiul I s'a dat celui gr.-cath. ear' al II-lea celui gr.-ortodox.

Al XIV-lea cor (bărb.) din Pesac, cu 35 membri. A cântat piesa „Spiritul", foarte bine şi corect spre mulţumirea întregului juriu!

Al XV-lea cor (bărb.) a fost din Sîlha, cu 24 m. A cântat „Veste bună" de I. Costescu.

Dirigintele plugar a condus binişor corul.

Al XVI-lea cor (bărb.) din Tergovişte, cu 20 p. A cântat „ Cucuruz cu frunza 'n sus", sub conducerea unui plugar, spre mulţumirea întregului juriu şi a publicului.

Al XVII-lea cor (bărb.) a fost din Ticvaniul-mare, cu 30 p. Acest cor, după un „moto" cam lung, a cântat „ Valurile Dunării" de I. Ivanovici-Piesa e cu mult mai grea, decât să o poţi executa cum se cade cu cor de plugari. B greu a ţine tactul în „tempo di vals". — După Vals a cântat o horă frumoasă de tot suc­ceasă. Pentru-că acest cor a avut curagiul a se apuca de valsul „Va­lurile Dunării", juriul unanim 'i-a vo­tat premiul al IlI-lea — un pocal de argint.

Al XVIII-lea cor (mixt) a fost din Topoloveţul-mare, cu 60 persoane. A cântat frumos:

„ Oltul geme, Tisa plânge, „Mureşul suspină greu"...

de C. Cordonean şi „Toaca" de Io-nescu, sub conducerea unui plugar. Pasagiul din „Hora" : ,.Bea streinul ne'ncetat" a fost puţin cam fals, căei sopranul n'a cântat în înălţimea no­telor prescrise.

Juriul 'i-a votat premiul IlI-lea — o flaută. —

Al XIX-lea cor {mixt) a fost conul corurilor de plugari, corul de fala al neamutui românesc: corul din Chise-teu cu 100 persoane.

Acest brav cor, (fără reflex la cqn-curs) a cântat „Fii ai României" lîn 8 voci cu acompaniare de pian de G Musicescu. A trebuit repetată şi adăugită cu altele!

Acest cor e de-asupra tuturor cri­ticelor, căci mai toţi memori sunt dirigenţi, cari an de an sunt Invitaţi din sat în sat ca se sistemiseze co­ruri. Bi nici vroind n'ar putea cânta fals.

în fine a urmat. Al XX-lea cor (mixt) al Lugojului

şi cu el toate corurile s'au postat jos în în grădină în jurul unei mese pe care stătea cu manile întinse dirigin­tele Lugojului, simpaticul nostru com-positor dl I. Vidu, făcând tactul cân­tării „Deşteaptă-te Române".

Din 740 de guri a rèsunat de-odată falnica noastră cântare „Deşteaptă-te Române" ! — In giurul corurilor ar­dea foc bengalie.

Cântarea résuna, inimile svîcneau cu foc, sufletele să înălţau, bătrânii suspinau şi lăcrimau sub influinţa marelui cânt — entusiasmul nu se poate descrie!

Când s'a întonat strofa: „Preoţi cu crucea 'n frunte",

Ilustrul prelat Nicolaei Popea, epi­scopul Caransebeşului, cu El preşed. al „Asociaţiei" I. M. Moldovan, şi întregul public s'a ridicat de pe scaune şi cu capul descoperit au ascultat „Murim mai bine 'n luptă"...

Bar' la fine, D. Alex. Mocioni, urcându-se pe un scaun, a întonat sus şi tare :

„Cine vrea să vază pe Români, aici să vină !"

Cu aceasta s'a încheiat cea mai frumoasă şi măreaţa parte a festivi­tăţilor Române din Lugoj.

întregul public a dus cu sine cele mai dulci suveniri şi impresii despre corurile ţerăneşti din Bánat.

Iubiţii fraţi corişti să fie mândri unul pâna la unul, că au putut ri­dica vaza poporului nostru în faţa unui public atât de ales şi numeros căci în adevăr la Lugoj s'au întru­nit Românii din patru unghiuri"\

Să trăească bravele noastre coruri ţerăneşti !

Incheiu zicênd earăşi: mult timp are së-'i pară rëu celui ce n'a par­ticipat la serbătorile măreţe naţio­nale din Lugoj.

Nicu Stejerel.

Rësboiul din Creta. Trupele unite ale puterilor euro­

pene, au descălicat pe păment Cretei şi au „ocupat" Caneea. Despre a-ceasta ocupare însă, sé dau acum ştiri cari îi scad mult din aerul îm-punëtor ce sft ţinea cu are la început. Ca să pară lucrul serios şi grav, au dat câte 100 ostaşi Anglia, Ru­sia, Italia, Francia şi 60 Austria, şi sub comanda unui ofiţer italian, au descălecat pe insulă. Părea un pas energic şi v î « cea mai bună înţelegere" a tuturor puterilor europene. Dar eatá ce spune o telegramă mai nouă din capitala Germaniei:

Berlin, 18 Febr. Nu mai e secret că nu­mai intrevenirea personală a Impëratùlui Wil­helm a putut imdupleca pe Italia, ca să nu nu se retragă delà ocuparea demonstrativă a Caneei prin trupele puterilor, ca prin retra­gere să nu tulbure „concertul" european. Ce va fi pe viitor, nu së ştie ! Nu, numai chestia Creta, dar întreaga problemă orien­tală, a ajtms la un punct de invirtire, hotă-ritor !

9/21 Februarie 1897 TRIBUNA POPORULUI Nr. 26 — Pag. 123

Şi in acelaşi timp, pe eftaô aşadar şi Italia pare a fi aliata pentru în-frânarea Grecilor, în Italia, precum sa va vedea din telegramele de mai jos, sä constitue societăţi" anume pen­tru sprijinirea nemulţumiţilor din Ar­menia, alta parte gata a luat flăcări în zguduita împerăţie turcească. Eată cele mai noue ştiri despre sé petrece în Orient:

Paris, 18 Febr. In capitala turcească toţi au fost cuprinşi de o teamă mar 4 , că ce se va întêmpla, când Sultanul în vederea pri­mejdiilor ce bat la poarta împerăţiei sale, a plecat „să se roage" în moşeea unde este depusă şi păzită ca „moaşte" sfântă „haina profetului". Pe pereţii geamiilor s'au ffăsit lipite placate, care cereau moartea Sultanului !

Constantinopol, 18 Febr. Printre Armeni earăşi se simt mişcări mai vii. Poliţia îi ţine mereu în ochi. In Italia sa format o socie­tate pentru sprijinirea Armenilor, între mem­brii căreia se află deja Crispi, Menoti Ga­ribaldi, Imbriani şi alţi bărbaţi însemnaţi !

Constantinopol, 18 Febr. La reîntoarcerea Sultanului în Stambul, în noaptea trecută, s'au dat peste mulţime de proclamaţii, care cer alungarea lui de pe tron in cea mai scurtă vreme.

Atena, 18 Febr. Şesesprezece mii de rescu-laţi s'au alăturat la trupele greceşti aflătoare pe insula Creta. Guvernul grecesc a trimis la Platanea 5000 şapee şi 1500 uniforme de ofiţeri pe seama resculaţilor.

Londra, 18 Febr. In ocuparea Caneei de trupe internaţionale, chiar şi cei mai con­servatori vad începutul sfîrşitului domniei turceşti în Creta.

Atena, 20 Februarie. In sfatul de miniştri ţinut eri s'a hotărît ca Grecia să urmeze cu acţiunea sa resboinîcă. De asemeni s'a dat poruncă consulului din Creta, să privească teritoriul ocupat de trupele greceşti ca ţeară grecească.

Londra, 20 Februarie. Guvernul englez a respins jianul făcut de Germania, ca marile puteri să silească pe Grecia a părăsi Creta.

înţelegere nu mai este între marile pu­teri.

Constantinopol, 20 Februarie. Din Sitia a sosit vestea că revoluţionarii greci au omorît acolo 8000 Turci. Din tot oraşul au scăpat numai 28. Creştinii au mai în­conjurat acum şi alte 8 comune turceşti, dându-le foc din toate părţile.

In Creta toţi revoluţionarii au intrat sub steagul oştirilor greceşti.

Roma, 20 Februarie. Aici s'a Inaugurat societatea „Pro Armenia" cu scop să ajute lupta Armenilor contra Turcilor.

Societatea are deja 13.000 membrii, între cari Crispi, Garibaldi, Zanardelli, Imbriani şi alţii.

NOUTĂŢI Arad, 20 Februarie st. n. 1897.

Academie agrară în Budapesté. Ministrul de agricultură a luat în bugetul sëu, ce toc­mai së desbate, o posiţie de 8000 fl. pentru înfiinţarea unei academii agronomice. Aca­demia aceasta va funcţiona însă, nu ca parte a academiei de ştiinţe, ci indepen­denţă, cu organisaţie independentă, ca, de pildă, politechnicul.

*

A fugit delà alegere. Mai mulţi fruntaşi din Semlac au fost alaltăeri de s'au plâns P. S. Sale Episcopului Ioan Meţianu, contra preotului lor Ganea, care Dumineca tre­cută a fugit delà alegerea de comitet pa-rochial. Eată de ce : présida ilegerile şi când a vëzut că cei pe care el a vrut să-'i aleagă vor cade, pentru a se nimici ale­gerea, n'a mai stat în localul de alegere, ci sub cuvent că prea e strimt locul, a fugit... Nici la a doua alegere însă, aşa

ori-cât ar umbla cu tertipuri. *

, Examen de . profesor. Un amic din Si­blin ne trimite ştirea, că dl Dr, : Ioan Stroia, profesor provisor la seminarul.'-.„An- : dreian", a depus zilele trecute înaintea unei comisiuni consistoriale ехатепШ de profesor pentru a puté deveni profesor de­finitiv la acelaşi institut.

* Examene. In 4/16 c. şi zilele următoare

s'au ţinut examenele de cualificaţiune preo-ţescă, la care s'au presintat 14 clerici ab­soluţi, dintre cari pentru parochii de clasa primă s'au cualificat : Dim. Lucian Secoşian şi George Ciuhandu ; de clasa a doua : George Ardelean, Nicolae Popescu, George Pirtea, Miron Botisel, Petru Pelle, George Rusu şi Atanasiu Todan, ear de clasa a treia: Iosif Masei, Mihai Caba, Corneliu Monta, Liviu Rada şi Aureliu Popovicu.

*

La „Reuniunea de musică din Sibiiu", precum aflăm, sau primit de membri activi d soarele : Cleopatra Nicolau, Aurelia Milo-van, Antonela Radivoevici şi Adelina Uberti, eleve ale şcoalei superioare de fetiţe din Sibiiu.

*

Fidanţare Dl Ioan Aleman, practicant silvie în Bosnia (Serajevo) 'şi-a încredinţat de fiitoare soţie pe d-şoara Mina Savu, fiica decedatului pretor Savu din Sebeşul-Să-sesc.

Perdere ireparabilă a Indurat cercul pretoriai al Sângătinului prin moartea ne­aşteptată a vrednicului preot Stefan Chi-rilă, întemplată la 4 Febr. n. c. Regretatul a lăsat în adeneă jale pe soţia sa nemân-găiată încungiurată de 7 orfani. Iubirea de care se bucura decedatul s'a manifestat, precum ni-se scrie din Sebeşul-Săsesc, şi la înmormântarea lui, la care au asistat aproape toţi preoţii, înveţătorii, primarii şi notarii, 7 preoţi au servit la actul înmor­mântării în frunte cu protopopul A. Dobrc-scu, din Sebeş. în veci pomenirea lui!

Vedere recâştigată. Lucru de necrezut la aparenţă, însă adevërat. Unui oculist 'i-a succes în urma unei operaţiuni a reda unui orb delà naştere vederea. Este interesant ceea-ee povesteşte omul până aci orb, de­spre cum 'i-s'a părut lumea la prima pri­vire şi anume: „Ce am vëzut mai întâiu în vieaţa mea a fott obrazul medicului meu. Obrazul omului 'mi-s'a părut cu mult mai mic şi mai frumos de cum 'mi-l am închipuit până a nu vedea. Medicul rîdea. Eu încă nu vëzusem pe nime rîzênd. Nu sunt în stare a descrie ce simţiam acum Faţa medicului mi-se părea, că transpiră un fel de fericire. Toată lumea aceasta îmi părea grozav de frumoasă. După aceea ara privit spre un scaun, pe care numai după-cp 'l-am atins, am ştiut, că e scaun. Mai bine puteam distinge obiectele cu manile, decât cu ochii. Obiectele din împregiurime : mese, scaune etc. toate îmi păreau cu mult mai mici de cum 'mi-le în­chipuiam eu înainte de a vedea",

*

Meseriaşii români din Arad arangiază, în preseara Zăpostirei, Sâmbătă în 6 Martiu n. 1897. „Petrecere de Carneval" în loca­litatea ospetăriei „Kánya" (Hotel Vass) la carea sunt invitaţi respectuos toţi Românii din Arad şi jur. Comitetul arangiator : Iosif Moldovan, v.-preşedinte ; Nicolae Stefu, di­riginte; Ioan Lucaci, notar; Francise Rog-nean, cassar. M e m b r i i : Alexiu Moldovan, Georgiu Susan, Nicolae Mihalescu, Iustin Olar, Ilie Crăciun, Ioan Ciontea, Maximilian Dopp, Ioan Simtion, Nicolae Rogozea, Ioan Florea, George T. Both, Vichentiu Stoicu, Georgiu Bogdan, Savu Pascu, Arseniu Ciun-gan, Atanasiu Vucu, Stefan Tanaţcu, Ge­orgiu Niga, Radu Ursu, Iosif Vucu, Stefan Susan, Alexiu Susan, Mihaiu Ursulescu, Ge­orgiu Popovici, Guşti Susan, Nicolae Haiduc, Nicolae Iosif, Mihai Bila, Nicolae Marco-vici, Dimitrie Mihalescu, Aurel Murgu, Ge­

orgiu Luoaeiu. Côrneliu Ardelean, Ioan Creta, Petru Pontă, Mihai Milos, Petru Sasu, Dionisie Cociuba, Mihai Popa, Stefan Claici, Vasilie Mihai, Nicolae Olar, Petru Ianco-vici. începutul la 8 oare seara. Bilete de intrare: de persoană 60 cr. ; de familia (3 persoane) 1 fl. 50 cr. Se pot capota înainte la cassarul F. Rognean (Piaţa Tököli No. 8) şi seara la cassa. Venitul curat e destinat „Asociaţiunii naţionale Aradane", pentru a-jutorarea înveţăceilor săraci — aplicaţi la meserii. — In pausă se vor juca: „Bătuta şi CăluşeruV sub conducerea vătavului Iustin Olar.

— Corul vocal bisericesc al plugarilor gr. or. români din Semlac arangiază concert împreunat cn joc, în sala osputăriei mari, sub conducerea lui Teodor Suciu, Duminecă în 16/28 Februarie 1897. Venitul curat este destinat pe seama bisericei gr. or. din loc. La care vë invită respectuos. Programa: 1. „Prochimenul" „Cine e D-zeu mare" cuar­tet exec. de cor. voc. 2. „Doină" cu sollo cuartet exec. de cor. voc. 3. „Sântul Nico­lae", necdotă deci. de Tetru Stoian. 4. „S'o vedi mamă", cuartet exec. de cor. voc. 5. „Bobocele şi Inele", de I. Vidu cuar. exec. de cor. voc. 6. „Pomana ţi ganului", poetie deci. de Nicolan Marta. 7. „Moţul la drum", cuart. cu sollo, exec. de cor. voc. 8. „Imnul unirii", cor. mixt. exec. de cor. voc. 9. „Serenada", cor. bărbătesc, exec. de cor. voc. 10. „La ogorul cânepii", poésie deci. de Ana Giulan. 11. „Taci băr­bate", cor. mixt. cu sollo, exec. de cor. voc.

începutul la 8 oare seara. Biletele de in­t rare: loc. I. 70 er., II 50 cr., III 40 cr. se pot căpăta seara la casă.

Comitetul arangiator.

— Duminecă în 9/21 1. c. se va ţinea o frumoasă petrecere poporală în comuna Cherechiu (lângă St.-Ana), la care sunt invitaţi şi căluşerii-meseriaşi din Arad, cari sub conducerea vătavului Iustin Olariu, vor juca jocurile „Bătuta" şi „Căluşerul".

*

Păment ţeranilor. Dl P. S. Aurelian, prim-ministru şi ministru al domeniilor, a luat mësuri ca, până la primăvară, să se vândă în loturi (parţele), la ţerani, cel puţin 200 de moşii ale statului, potrivit cu noua lege, care dă voe ca şi preoţii şi înveţătorii să cumpere păment în România.

* Fraţi la fraţi. In faţa întemplăritor cari

se petrec în Creta, şi spre a veni în aju­torul Greciei, Grecii din România au adu­nat între sine prin subscripţie peste 200.000 lei. De asemenea, un mare numër de tineri greci din Bucureşti, T.-Măgurele, Brăila, Ga­laţi, etc., au plecat spre a intra în armata grecească.

De ce t răeşte papa atâta? Papa Leo XIII e foarte bătrân, şi asupra îndelungei sale vieţi, së spun mai multe legende in­teresante, între altele e şi următoarea. Sfîntul părinte, cică de aceea trâieşte aşa de mult că o călugăriţă tinără a rugat pe Dzeu së-'i iee viaţa ei, şi cu cât densa ar fl avut încă së trăiască, să lungească viaţa papei, şi Dzeu a ascultat-o şi la sfîrşitul rugăciunei, călugăriţa, tineră şi sănătoasă, a murit în faţa altarului unde se ruga...

Atragem atenţiunea cetitorilor noştri a-supra anunţului clopotarului Frederik Ho­nig, anunţ pe care-'l publicăm în pag. 8.

Poşta redacţiunei.

P. Neamţu, econom, B.-Ineu. Te rugăm să 'ni-le scrii mai ceteţ, că altfel nu le putem da la tipar. Şi mai ales să le scrii în versuri.

P. O. B. Benefalău. Trimite-ne întâiu ceva, şi după aceea bucuros.

S-pho. Primit. Multe s . . . Trimis eri a a doua carte.

Preţul grânelor. Cumperările au început a se înmulţi. S'a

vêndut (per m. m.) : grâu (pentru toamnă) fl. 7.96—7.98 ; grâu (pentru Iunie) fl. 7.47— 7.49; porumb (cucuruz) fl. 3.88—3.90: se­cară fl. 6 . 6 4 - 6.66 ; ovës 6.08—6.10,

încărunţit într'o ora. Mitru Popa, holteiu dîn Teregova, plecase

în satul vecin, ca să fie de faţă la cununia fetei lui Todor Muntean. Acolo jos, în re­giunile muntoase iţi trebuia cale de zile în­tregi delà un sat la celalalt ; ear' cu urca­tul dealurilor trece vremea, şi trece şi mai iute, dacă holteiul la toate ferestrile pân­deşte la fete, cum făcea şi Mitru. Era deja pe înserate şi Mitru abia era la jumëtate de cale, cu toate că plecase pe la prânz de acasă. îi era frică, că retăceşte prin pă­dure, de aceea alese un drum mai scurt, dar' — oprit. Coborî pe drumul de fer, pe lângă care ajungea mai uşor şi mai iute la ţintă, fără să fie silit a urca dealurile. Ast­fel ajunse la un tunel al porţii orientale.

Acum avea s'aleagă : sau trece dealul, sau trece prin tunel. Calea dintâiu e lungă şi obositoare, a doua e mai scurtă, dar' cu atât mai primejdioasă. Se hotărî pentru cea din urmă. Se culcă la păment şi ascultă, dar' n'auzi huruitul trenului.

— De bună-seamă, a trecut, — gândi holteiul - - şi în numele Domnului se porni prin tunelul întunecos.

Pipăind, cu inima svîcnind grăbia înainte în înspăimântătorul întunerec. '1-se părea, că nici odată nu va ajunge celalalt capët al tunelului. Deodată simţi că 'i-se cutremură pământul sub picioare.

Stătu. — Acum auzi curat huruitul ac­celeratului, ce se apropia.

îl cuprinse o frică grozavă. — Pomî într'o fugă desperată. — în întunerec dădu năvală peste petrii, căzu peste şinele de fer. Groaza de moarte însë iî dădu putere, se sculă din nou.

Huruitul deveni tot mai puternic, şi ne­fericitului 'i-se paré, că trenul îi este în călcâie. Se uită îndërët. Acceleratul toc­mai atunci ajunse în gura tunelului, cei doi ochi roşii sclipeau ca flacăra ielelor, îşi reculese toate puterile şi alerga mai departe.

După-cum însë înspăimântat observă, dis­tanţa dintre el şi accelerat scădea din-ce-în-ce.

O nespusă groază de moarte îl apuca pe nefericitul, dar' dorul de vieaţă îl ducea mereu înainte. în fine ajunse capëtul tu­nelului, şi căzu fără conştiinţă lângă linia ferată, ear' pe lângă el trecu acceleratul cu o iuţeală ameţitoare.

Când îşi veni în fire, era lungit, pe ză­padă proaspetă. Tot trupul îi era amorţit, abia se putè mişca. Manile îi sângerau, de sigur s'a tăiat în peatră.

într'un târziu abia să reculese şi acum fugea de teamă să nu 'ngheţe. La poalele dealului era sătuleţul.

Vëzù casa lui Muntean, toate ferestrile erau luminate. îl aşteptau. La vale era mai uşor de fugit. Nici nu se opri până la casa cu nunta :

— Bună seara ! — strigă el mândru şi împinse uşa cu piciorul. De-odată încetă jo­cul, lăutarii încetară de a mai cânta, së ui­tau la el.

— Vreau së joc FJoriţo ! — strigă el mi­resei. Dar ce vë înholbaţi aşa la mine ? Ori nu më cunoaşteţi?... Eu sunt Mitru Popa...

îşi aruncă căciula din cap. Nuntaşii îşi făcură cruce şi se mirau de moşneagul că­runt, care zicea, că e Mitru Popa.

Abia Sava Muntean, feciorul gazdei, în-drăsni să se apropie de el... II esamină, îi căută faţa... Trăsurile erau ale lui Mitru, cu deosebirea, că acela era fecior tînër, ear acesta moşneag!

— Mitru avea për şi muşteţe negre ca cărbunele — zise el dând din cap.

— Şi acuma are — zise Mitru. Ceilalţi dădeau din cap. — Asta numai e glumă — zise el şi-şi

trase perul pe ochi. Nu-şi credea ochilor. Ceru o oglindă. Ii aduseră. Când së vëzu, fără nici o vorbă, căzu

grămadă, la picioarele miresei. Holteiul mândru şi sprinten de odinioară,

desmierdatul fetelor din Teregova, într'o oară devenise un moşneag alb ca oaia. Ear muntenii cuprinseră în poésie numele fecio­rului, care s'a dus la nuntă cu për cărunt.

Redactor responsabil: Ioan Russu Şiriaim.

Pag. 124 - Nr. 26 TRIBUNA POPORULUI 9/21 Februarie 1897

turnătorie rte clopote şi aramă, arangiată după spaţiu de abur

ARAD. Strada Rákóczy, Nr. 11—28.

S'a fondat in 1840. în anul 1890 'i-s'a concernât cel mai înalt premiu de stat

îşi recomandă clopo­

tele sale patentate л

eesaro şi regeşti

în asemănare cu alte-clopote se poate éco­

nomisa 25% din greu­tate si valoare.

(19) 1—24

Se garantează pe 1 0 ani snnetnl metalic şi trăinicia.

Cele mai bune eodi ţ iuni de plată.

TRANSPORT PE TREN GRATIS.

UNELTELE CELE MAI SOLIDE DE ЛDJI STAHE, UŞOR DE MANI AT.

Trapeze pentru clopote. C l o p o t e veehi se arangiază şi direge, ori, în sehim b u î t irani modest pi*eţ, se s e i i i m b ă eu clo­

pote noué.

Lămuriri mai amănunţite, certificate şi proiecte de preţ, precum şi desenuri de reclamă, se trimit, după cerere, gratis.

I U L I U F E J E R

LA

„CÂNELE ALB" ІЯ ARAD

strada bisericei Nr. 1.

(20) 1-10 Neguţătorie de mărunţişuri

precum: poame uscate, yăpsele, semenţe ape minerale etc.

Are onoare a-'şi recomanda magasina s'a de : zahăr, cafea, orez, macarone italiano, din ţerile interne ц\ externe, etc. etc.

Foame meridionale: Malaga smochine-sultan, etc. etc.

Car neţuri afumate de tot soiul de cel mai fin p s t C a ş u r i : Imperial de Limburg, din valea Emen, straebino

groier etc.

T h e e : adevöratä de Londra, caravan, peceo, suhong, mandarin, oronge, mărgele, oeng, imperiale şi de Victoria amestecate.

B u m echt Ananas, Iamaica, СЧіЬа şi Damarare şi champagne francese şi din ţerile interne: Vinnri, cognac-uri, liquer-uri rin bun delà firmele cu cele mai bune renume: Carol Andrényi şi fiu şi A. Iölics & comp, oleu flu de Aix, Nizza, Imperial lu­mini, petroleu american, obiecte de economie cu preţurile

cele mai moderate.

Comandele pentru provincie se execută atât prin postii, cât şi prin căile ferate, grabnic şi punctual.

Fabrică de mobile LAURENTÍÜ LENGYEL

Arad Piaţa Andrassy 9 .

Recomanda onoratului public magasinul seu de mobile variind delà cele mai simple pâna la cele mai mai elegante. Montează locuinţe complete şi biurouri în ori-ce stil. La dorinţa se trimit gratuit cataloguri ilustrate şi eşantilione de stofa.

Se recomanda sprijinului binevoitor al onoratului public.

Laurenţiu Lengyel fabricant de mobile

Arad. Piaţa Andrassy Nr. 9. (14) 3 - 1 0

Lista preţurilor

HOTEL CENTRAL RESTAURAŢIUNE DE PRIMUL RANG

NUMAI ACUM EDIFICATĂ ÎN STRADA PRINCIPALĂ A ORAŞULUI

Staţiune pentru tramvaiu. Lumina electrica. Telefon.

BAIE IN EDIFICIU

R E F E C T O R I U Şl C A F E N E A

P R E Ţ U L S A L E L O R fl.

1 80—1.20

1 1.50—2.—

1 2. 3.—

1 50

1 1 , -

(18) 2 - 1 0 Direcţiunea societăţii

R E S T A U R A Ţ I U N I I C E N T R A L E ' .

Tipografia „Tribuna Poporului" în Arad.