nrapmms-old.anpm.ro/files/apm mures/reglementari... · web viewstandardele utilizate, vor fi cele...
TRANSCRIPT
Nr
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului
Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş
PROIECT - ACORD DE MEDIU
NR. / .07.2013
Ca urmare a cererii adresate de către S.C. CIE MATRICON S.A., cu sediul în loc. Târgu Mureş, str. Gheorghe Doja, nr. 155, judeţul Mureş, înregistrată la A.P.M. Mureş cu nr. 8542/24.11.2011, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, se emite:
ACORD DE MEDIU
pentru proiectul: „Instalare cuptor de topit aluminiu tip STRIKO WMHOR – T10000/2500 în hală turnătorie”,
amplasament: loc. Târgu Mureş, str. Gheorghe Doja, nr. 155, judeţul Mureş
în scopul: stabilirii condiţiilor şi a măsurilor pentru protecţia mediului care trebuie respectate pentru realizarea proiectului,
care prevede:
Proiectul se încadrează în Anexa nr. 2 a H.G. nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului:
pct. 4d) - instalaţii pentru topirea, inclusiv alierea metalelor neferoase, cu excepţia metalelor preţioase, inclusiv a produselor recuperate (rafinare, turnare în forme etc.);
Proiectul intră sub incidenţa O.U.G. nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr.1 pct. 2.5 – instalaţii pentru topirea metalelor neferoase, inclusiv a aliajelor şi a produselor recuperate, cu o capacitate mai mare de 20 t/zi.
I. DESCRIEREA PROIECTULUI, LUCRĂRILE PREVĂZUTE DE PROIECT, INCLUSIV INSTALAŢIILE ŞI ECHIPAMENTELE
I.1. Amplasament
Implementarea proiectului se va face în incinta actuală a S.C. CIE MATRICON S.A.
, cu următoarele vecinătăţi:
· La sud: str. Bega;
· La sud-vest: SC Transport Local, str. Bega;
· La vest: SC Industria Laptelui, Dafcochim
· La est: SC Iseco;
I.2. Situaţia existentă
Pe platformă industrială existentă obiectul principal de activitate al S.C. CIE MATRICON S.A. il reprezinta topirea lingourilor de aluminiu si turnarea sub presiune, in masini de turnare a aluminiului topit, pentru obtinerea pieselor pentru industria auto.
I.3. Situaţia proiectată
Investiţia constă în cresterea capacitatii de productie prin instalarea a încă unui cuptor de topire suplimentar, fata de cele 3 existente, de tip Striko WMHORT 10000/2500, cu capacitate de productie de 2,5 tone/ora si capacitate de mentinere de 10 tone.
Acest cuptor nou se va instala in incinta sectiei de turnatorie a SC CIE MATRICON SA, intr-o hala amenajata, betonata. Cuptorul se va instala pe o fundatie existenta si 3 piloni paralelipipedici din beton, asezati in forma de triunghi, cu dimensiunile: 1100 x 1100 x1000, deasupra cotei 0. Aceasta structura nu afecteaza retelele de utilitati existente in zona, nu se sprijina de peretii cladirii si nu afecteaza structura de rezistenta a cladirii.
Cuptorul este metalic, cu camera piramidala de ardere si este captusit cu caramida refractara. Cuptorul este de tip shaft cu camera de topire si mentinere a topiturii.
I.4. Capacitatea proiectată a instalaţiei:
Capacitatea zilnica a cuptorului va fi de 25 t/zi, daca se va lucra la capacitate.
I.5. Materii prime şi auxiliare
· Lingourile de aluminiu au o greutate de pana la 13 kg/buc. Lingourile se aprovizioneaza din tara, dar si din import. Lingourile sunt de fapt aliaje de aluminiu cu continut variabil de Si, Cu si Ni si Mg.
· Se va folosi praf dezgurifiant ( dezgurificare de 2-3 ori pe schimb)
Materii prime si substante chimice folosite în turnătorie
Denumirea materiei prime
Cantitate anuala estimata (tone/an)
Clasificarea si etichetarea substantelor
Categorie
Periculozitate
Fraze de risc
CUPTOR NOU
Lingouri aluminiu
3800
-
-
-
Scrap(resturi/rebuturi de aluminiu din activitatea internă)
2500
-
-
-
Dezgurifiant
4
preparat
Xi, Xn
R22-36/37/38
Azot
0,1
substanta
-
-
Die Lubric Cup
0,01
preparat
-
Lubrax
0,08
Amestec polimer
-
-
Hydrocor CC 44 MF
0,9
preparat
Xn
R22
Insoluble
0,4
preparat
xn
R-65 R-66
Lubrax Z952/c
0,025
Amestec polimeri
-
-
Queen Flow W2
0,05
preparat
Xi, F, N
R22-43, R20/22-41-50
Ulei termic
6
preparat
Xi
R38
I.6. Procese tehnologice de producţie
Lingourile de aluminiu si scrap-ul se topesc in cuptorul nou instalat la o temperatura de aproximativ 7700 C (realizata de arderea gazului natural in arzatoarele din dotare)
Dupa topirea propriu-zisa, de doua trei ori pe schimb, aluminiul lichid din zona de mentinere a cuptorului se dezgurifica utilizandu-se un praf dezgurifiant special (Scorex 96). Zgura se indeparteaza prin ridicarea usilor laterale ale cuptorului cu actionare hidraulica, iar cu ajutorul unei scule speciale se trage zgura produsa in containere metalice speciale. Dupa racire, aceasta zgura se aduna intr-un container mare special si se elimina prin operatori autorizati.
Aluminiul lichid este deversat printr-un filtru ceramic in creuzetul de transport si se supune operatiei de degazare (cu ajutorul unei instalatii automate care functionaeaza pe baza de azot lichid, stocat in butelii care se schimba periodic) si este transportat cu stivuitoare la cuptoarele de mentinere ale celulelor de turnare.
Intregul proces tehnologic de producere a pieselor turnate, in care topirea aluminiului in cuptoare constituie o etapa, consta in urmatoarele:
· Aprovizionarea cu materii prime si auxiliare (lingouri de aluminiu, otel laminat aliat, laminate neferoase, acetilena, argon, agenti de curatare, lichid de racire, azot, uleiuri (pentru utilaje, hidraulice, de ungere), emulsii, reactivi pentru epurarea apelor uzate etc).
· La sectia de prelucrari mecanice se realizeaza operatiuni de prelucrari mecanice prin operatii complexe de strunjire, frezare, gaurire, filetare cu masini cu comanda numerica.
· La sectia de matriterie se produc matritele de injectie, stantele de debavurare si dispozitivele asamblare si control cu masini unelte clasice (strunjire, frezare, rectificare, gaurire, eletroeroziune) si cu comanda numerica in trei si cinci axe.
· La atelierul de turnatorie se realizeaza topirea lingourilor de aluminiu in cuptoare de topire.
· Turnarea sub presiune în matriţe, ştanţarea/debavurarea, sablarea, tobuirea, prelucrarea mecanică, verificarea produsului finit, ambalarea.
I.7. Resurse folosite în scopul asigurării producţiei
· Gaz natural: Cuptorul nou va avea pentru partea de combustie-topire 3 arzatoare si 2 arzatoare pentru partea de mentinere a topiturii, iar consumul de gaz pe cuptor, la functionarea la capacitate va fi de 212 mc/ora. Arzatoarele de topire vor avea un consum de 50 mc/ora, iar cele de mentinere 31 mc/ora.
· Energie electrica: Pentru functionarea cuptorului se va folosi energie electrica pentru actionarea:
· unui ventilator pentru arzatoarele de gaz (11 KW)
· unei pompe hidraulice 15 KW (pentru deschiderea usii cuptorului si basculare)
· unui ventilator evacuare gaze arse (17 KW)
· actionare si monitorizare cuptor
· Apa: nu se utilizeza apa in procesul tehnologic de topire
Informaţii privind producţia şi necesarul resurselor energetice
Productia
Resurse folosite în scopul asigurării producţiei
Denumire
Cantitate anuala
Denumire
Cantitate anuala
Furnizor
Topire lingouri de aluminiu si scrap cuptor nou propus a fi instalat prin proiect
Maxim estimat, conform capacitatii de productie 6300 tone
Gaze naturale
1282176 mc
E.ON Gaz Romania
Energie electrica
Nu s-a estimat,
SC ELECTRICA SA
II. MOTIVELE ŞI CONSIDERENTELE CARE AU STAT LA BAZA EMITERII ACORDULUI
Procedura de evaluare de mediu pentru proiect s-a derulat cu respectarea prevederilor legislative aplicabile:
- HG nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;
- O.M. nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice şi private;
- O.M. nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
- O.U.G. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, cu modificările şi completările ulterioare.
Decizia de emitere a fost luată în urma verificării documentaţiei depuse şi a amplasamentului, în urma consultării publicului şi a autorităţilor publice competente membre ale Comisiei de Analiză Tehnică, pe baza concluziilor şi a recomandărilor raportului privind impactul asupra mediului.
Decizia de emitere a acordului de mediu se bazează pe respectarea prevederilor legale privind:
- măsurile ce se impun pentru protecţia apei, aerului, solului şi biodiversităţii, gestiunea deşeurilor;
- valorile limită de emisie, compararea cu prevederile documentelor de referinţă asupra celor mai bune tehnici disponibile;
- respectarea cerinţelor comunitare transpuse în legislaţia naţională;
- măsuri adecvate pentru supravegherea emisiilor inclusiv obligativitatea de a raporta autorităţii competente pentru protecţia mediului datele de supraveghere;
- măsuri speciale cu scopul de a preveni poluarea şi/sau reduce poluarea, atunci când autorităţile competente pentru protecţia mediului le consideră necesare;
III. MĂSURI PENTRU PREVENIREA ŞI REDUCEREA EFECTELOR NEGATIVE SEMNIFICATIVE ASUPRA MEDIULUI
III.1. Apa
S.C. CIE MATRICON S.R.L. deţine avizul de gospodărire a apelor nr. 158 din 16.10.2012, pentru „Instalaţie de turnare a metalelor neferoase uşoare şi prelucrări mecanice ale metalelor” emis de Administraţia Naţională „Apele Române” – Administraţia Bazinală de Apă Mureş.
Alimentarea cu apă
Sursa apă: Unitatea preia apă din reţeaua de apă potabilă a oraşului administrată de Compania AQUASERV SA Tg. Mureş. Apa potabilă este folosită în scopuri igienico sanitare şi la răcire în procesul tehnologic.
Nu este necesară racordarea cuptorului la instalaţia de alimentare cu apă sau la reţeaua de evacuare ape uzate; nu va fi influenţată cerinţa de apă a unităţii.
Apa pentru intervenţii în caz de incendiu
Rezerva intangibilă de incendiu – din rezervor de înmagazinare cu capacitatea de 200 m3 .
III.2. Aer
În perioada de construcţii – montaj pentru realizarea proiectului :
emisiile provin in general de la lucrarile de manipulare/transport a materialelor, de la utilizarea utilajelor si echipamentelor mobile rutiere si nerutiere şi de la functionarea instalatiei (la actuala capacitate).
La functionarea a noului cuptor emisiile constau în:
· Gazele de ardere de la cuptorul de topire si pulberi
Cuptorul nou va fi, de asemenea, racordat la coş de exhaustare a gazelor de ardere cu D= 500 m, iar inaltimea cosului va fi de 15 m. Pentru captarea pulberilor de la evacuarea de zgura va fi prevazuta o hota de exhaustare, similara celor existente la celelate cuptoare, cu tubulatura de exhaustare pe acoperis, printr-un cos cu inaltimea de 11 m de la sol.
· Emisiile difuze de la degazeificarea aluminiului topit
Emisii în aer:
Sursa de poluare
Punctul de emisie
Poluant
Echipament de depoluare identificat
Caracteristici instalatie de evacuare poluanti
Cuptor nou
24°32'39.80" (longitudine)
46°31'26.31"
(latitudine)
CO, SO2, NOx, CO2
Ventilator si
Cos disperise
H 15 m
Dcos = Ǿ 500mm
pulberi
Hota si Cos dispersie
H 11 m
Dcos = Ǿ 500mm
Instalatie de degazeificare
-
H2, NOx
Emisii difuze, fara sisteme de evacuare
-
Sistem de ventilaţie
hală turnătorie
(inclusiv cuptoare şi celule de turnare existente)
Aer din hale turnătorie
sistem tubular de captare cu 36 de guri de captare şi 24 de guri de aductiune aer proaspat prin tubulatura de aductiune aer curat
diametrul tubulaturii de exhaustare de 500 mm,
coş rectangular H 7 m
Se va izola termic peretele cuptorului, pentru limitarea consumului de gaze naturale.
Se vor întreţine corespunzător dotările noului cuptor, precum sunt arzătoarele – funcţionarea/reglarea acestora – pentru limitarea oxidării aluminiului la topire.
Emisii fugitive/nedirijate în aer pot fi considerate emisiile nedirijate necaptate cum ar fi cele rezultate de la depozitarea materialelor sau emisiile de poluanţi produşi de mijloace auto (gaze de eşapament)
III.3. Sol, subsol, ape subterane
În perioada de construcţii – montaj pentru realizarea proiectului :
Se vor lua următoarele măsuri:
· noul cuptor se monteaza intr-o hala existenta betonata
În perioada funcţionării obiectivului :
· apele uzate rezultate de la secţia turnătorie existentă sunt colectate prin reţeaua de canalizare tehnologică şi conduse la un separator de produse petroliere, apoi la staţia de preepurare după care sunt evacuate în canalizarea oraşului;
· platformele si interiorul halei de productie sunt betonate
Având în vedere dotările existente şi fluxul tehnologic de turnare care se desfăşoară( 2 cuptoare de topire exploatate şi celule de turnare) nu există vreun risc pentru sol, subsol, ape subterane.
III.4. Zgomotul
Prin realizarea noului cuptor sursele de poluare fizica sunt determinate de ventilatoarele de exhaustare si sistemul de transport, respectiv incarcare descarcare a materiei prime si produsului finit.
Obligaţii ale titularului:
- să folosească măsuri de bună practică pentru controlul zgomotului. Aceasta include o mentenanţă adecvată a echipamentelor, a căror deteriorare poate conduce la creşterea zgomotului. Instalaţiile şi componentele instalaţiilor de ventilaţie se vor izola fonic pentru atenuarea zgomotului;
- trebuie să folosească tehnici de control a zgomotului care să asigure că zgomotul produs de instalaţie nu conduce la cauze rezonabile de sesizări ale populaţiei;
- să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot şi vibraţii, să verifice eficienţa acestora;
- să pună în exploatare numai pe cele care nu depăşesc nivelul de zgomot echivalent Lech= 65 dB(A) şi valoarea curbei de zgomot Cz= 60 dB, la limita instalaţiei, conform STAS 10009/88;
III.5. Miros
Surse de mirosuri – emisii dirijate sau fugitive generate din următoarele operaţii:
· instalaţiile tehnologice ;
· zona de depozitare materiale.
· zona de depozitare deşeuri.
Se vor lua următoarele măsuri:
- Se va asigura că toate operaţiile de pe amplasament să fie realizate în aşa fel încât mirosurile să nu determine o deteriorare semnificativă a calităţii aerului, dincolo de limitele amplasamentului.
- Se va urmări prevenirea generării mirosurilor la sursă sau reducerea acestora prin sisteme speciale de tratare, în cazul în care acestea nu pot fi prevenite.
- Se vor lua măsurile necesare pentru reducerea emisiilor fugitive generatoare de miros.
- Se va asigura întreţinerea corespunzătoare a echipamentelor montate în exteriorul halei de producţie pentru a preveni emisiile de miros în aer.
III.6. Gospodărirea deşeurilor
Deşeurile rezultate din procesul tehnologic al SC CIE MATRICON SA sunt prezentate in autorizatia de mediu nr. 50/2013.
În perioada funcţionării obiectivului :
Strict in cadrul activitatii de topire, din procesul tehnologic rezulta ca deseu zgura de la cuptorul de topire. Cantitatea de zgura rezultata in cazul functionarii noului cuptor de topire (la functionarea la capacitate), va fi de circa 60-80 tone/an. Zgura se va stoca temporar in container transportabil si va fi valorificata la societăţi de valorificare (contract existent).
Pentru reducerea cantitatilor de zgura este necesara conducerea procesului tehnologic astfel incat sa se realizeze urmatoarele:
· Utilizarea de materie prima curata
· Folosirea temperaturilor de ardere potrivite si evitarea supraîncălzirii topiturii
· Evitarea depaşirilor temporare de temperatură
· Utilizarea de captuseala refractara adecvata cu tipul de metal topit.
Operatorul are următoarele obligaţii:
- evitarea producerii de deşeuri; în cazul în care aceasta nu poate fi evitată, valorificarea lor, iar în caz de imposibilitate tehnică şi economică, neutralizarea şi eliminarea acestora, evitându-se sau reducându-se impactul asupra mediului;
- eliminarea deşeurilor periculoase prin firme specializate, autorizate, pe bază de contract;
- operatorul trebuie să se asigure că deşeurile transferate către o altă persoană fizică sau juridică sunt ambalate şi etichetate în conformitate cu standardele naţionale, europene şi cu oricare alte norme în vigoare privind inscripţionările obligatorii;
- amenajarea locurilor pentru colectarea selectivă, în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sănătatea umană, a deşeurilor ce vor rezulta din activitate şi gestionarea corespunzătoare a acestora în conformitate cu prevederile legale în vigoare; deşeurile industriale reciclabile vor fi colectate separat şi valorificate în conformitate cu legislaţia în vigoare (Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor);
- gestionarea deşeurilor se va realiza conform cerinţelor H.G. nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor;
- deşeurile destinate proceselor de recuperare sau eliminare pot fi transportate numai de agenţi economici autorizaţi, cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1061/2008;
- gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje se va face conform H.G. nr. 621/2005, cu modificările ulterioare;
IV. CONDIŢII CARE TREBUIE RESPECTATE
IV.1. Protecţia calităţii apelor
- Se vor respecta prevederile Avizului de gospodărire a apelor nr. 158 din 16.10.2012, precum şi a Notificării de funcţionare nr. 3 din 01.02.2012, eliberate de Administraţia Naţională “Apele Române” - Administraţia Bazinală de Apă Mureş;
- Analizele vor fi efectuate de către un laborator acreditat RENAR
- Beneficiarul investiţiei va urmări respectarea indicatorilor de calitate pentru apele uzate menajere şi pluviale
- Se interzice evacuarea de ape uzate neepurate sau insuficient epurate în apele de suprafaţă sau în pânza freatică, atât în perioada executării construcţiilor cât şi la punerea în funcţiune a acestora, conform Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
IV. 2. Protecţia calităţii aerului
IV. 2. 1. Limite admisibile la emisia în atmosferă:
Cerinte emisii BREF/BAT, asa cum sunt prevazute in capitolul 5.3 al documentului de referinta
Indicator
Limita de emisie (mg/Nmc) cuptor shaft
CO
150
NOx
120
SO2
50
TOC/VOC
150
clor
3
pulberi
20
Notă:
1. Toate rezultatele măsurătorilor trebuie înregistrate, prelucrate şi prezentate într-o formă adecvată, uşor de analizat pentru a permite autorităţilor competente pentru protecţia mediului să verifice conformitatea cu condiţiile de funcţionare prevăzute şi valorile limită de emisie stabilite.
2. Valorile limită la emisie pentru aer se consideră respectate dacă în decursul unui an calendaristic:
pentru măsurătorile discontinue - se respectă valorile limită impuse. Pentru măsurătorile discontinue: valorile medii zilnice se determină prin media valorilor orare determinate prin cel puţin 3 exerciţii de măsurare/zi, în timpul de lucru efectiv (excluzând perioadele de pornire şi oprire).
3. Rezultatele măsurătorilor făcute pentru a verifica respectarea valorilor limită de emisie trebuie raportate la condiţii standard: T= 273 K, p=101,3 kPa, gaz uscat.
4. Nici o emisie în aer nu trebuie să depăşească valoarea limită de emisie stabilită în prezentul acord. Este obligatoriu să nu existe alte emisii în aer, semnificative pentru mediu, cu excepţia celor acceptate legal.
IV. 2.2. Respectarea dispoziţiilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător este obligatorie
IV.3. Zgomot
- Valoarea admisă a zgomotului la limita incintei, nu va depăşi nivelul de zgomot echivalent continuu de 65 dB(A), la valoarea curbei de zgomot Cz 60 dB.
- Activităţile de pe amplasament nu trebuie să producă zgomote care depăşesc limitele de presiune (Leq), prevăzute de STAS 10009/88, de 50 dB(A), Cz 45, în timpul zilei şi 40 dB (A), Cz 35, în timpul nopţii, în afara amplasamentului, în locaţii sensibile, zone rezidenţiale, şcoli şi spitale, cu excepţia cazului când zgomotul de fond (circulaţia rutieră, CF) depăşeşte această valoare.
- Măsurătorile şi calculul nivelului de zgomot echivalent continuu se vor face respectând prevederile STAS 6161/1-89, Stas 6156-86 şi STAS 6161/3-82.
IV.4. Modul de aplicare la S.C. CIE MATRICON S.R.L. a cerinţelor BAT pentru forje şi turnătorii (mai 2005)
S.C. CIE MATRICON S.R.L. a obţinut certificările ISO 14 001 (Mediu), OHSAS 18 001 (Siguranţă şi securitate).
În procesul tehnologic existent( autorizaţia de mediu Nr. 50 din 13.03.2013), S.C. CIE MATRICON S.R.L. realizează topirea lingourilor de aluminiu cu cuptoare tip HORNO
( unul cu capacitatea 2 t/oră şi unul cu capacitatea 2 t/oră) care topesc alături de lingouri şi scrap –ul de aluminiu rămas la turnare în matriţe; evacuarea gazelor de ardere folosite la topire se realizează la fiecare cuptor printr –un coş, cu înălţime H= 12 m, tubulatură şi ventilator.
Cuptorul nou va fi, de asemenea, racordat la coş de exhaustare a gazelor de ardere cu D= 500 m, iar inaltimea cosului va fi de 15 m. Pentru captarea pulberilor de la evacuarea de zgura va fi prevazuta o hota de exhaustare.
Documentul de referinta BREF/BAT (4.2.8.1, pagina 185) recomanda folosirea in procesul de degazeifiere a unui sistem cu rotor de indepartare a hidrogenului din topitura, cu azot. Compania foloseste deja in cadrul procesului tehnologic existent aceasta solutie.
În procesul tehnologic se foloseşte circuit închis de răcire al unor utilaje( astfel este redus consumul de agent termic – apă).
Reducerea consumului de apă
- Sistemele de răcire cu apă în circuit închis, pentru răcirea unor componente de utilaje, sunt considerate BAT.
- Apa tehnologică utilizată la spălarea pardoselilor este decantată şi recirculată. Sunt prevăzute doua bazine de decantare. Apele limpezite sunt recirculate iar deşeurile de nămol sunt colectate în condiţii de siguranţă şi apoi evacuate prin firme autorizate;
- Gradul de recirculare internă a apei tehnologice este de 100%, însă 20% sunt considerate pierderi de tratare şi evaporare.
IV.4.1. Manipularea şi stocarea materialelor
- Depozitarea materiilor prime se face în zona special amenajată, betonata şi acoperită, pe tipuri de materiale, în containere, boxpaleţi sau ambalaje originale
IV.4.2. Emisiile în apele uzate
- apele uzate rezultate de la secţia turnătorie sunt colectate prin reţeaua de canalizare tehnologică şi conduse la un separator de produse petroliere, apoi la staţia de preepurare după care sunt evacuate în canalizarea oraşului;
IV.4.3. Emisiile în aer
- principalele emisii în aer provin de la turnătorie, în special de la faza de topire a aluminiului( exhaustare gaze de ardere, exhaustare la dezgurificare; sistemul de ventilaţie).
IV.4.4. Deşeurile
Toate deşeurile tehnologice rezultate sunt recuperate in cea mai mare parte astfel:
- Refolosire internă (şpan, scrap).
- Valorificare, la terţi (zgura).
- Se va realiza o reciclare selectivă a deşeurilor pe amplasament
IV.5. Prevenirea riscurilor producerii unor accidente
Pentru evitarea, prevenirea sau remedierea unor situaţii generatoare de risc este obligatoriu să se elaboreze un Plan de management de mediu parte a managementului general al unităţii, precum şi Planul de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale.
Se vor elabora regulamente interne ale societăţii, regulamente de funcţionare a instalaţiei, regulamente interne şi prevederi pentru cazuri de avarii.
Se va proceda la instruirea personalului în ceea ce priveşte bunele practici de lucru în conformitate cu legislaţia de mediu, normativele P.S.I. şi de protecţia muncii.
Politica de prevenire şi management a situaţiilor de urgenţă se va materializa într-un Plan operativ de prevenire şi management al situaţiilor de urgenţă, care va fi revizuit anual şi actualizat, după caz.
IV.6. MONITORIZAREA
IV.6.1. În perioada de construcţii – montaj pentru realizarea proiectului:
În timpul realizării obiectivului se vor monitoriza aspecte privind protecţia factorilor de mediu astfel încât parametrii de evacuare autorizaţi să nu fie modificaţi.
Se vor efectua determinările nivelurilor poluanţilor conform autorizaţiei de mediu nr. Nr. 50 din 13.03.2013 pentru cuptoarele existente.
IV.6.2. În perioada funcţionării obiectivului
Se va efectua o monitorizare tehnologică şi o monitorizare a calităţii factorilor de mediu.
· Monitorizarea calităţii apelor uzate
Titularul este obligat sa prevadă şi să asigure condiţiile de monitorizare a efluentului tehnologic evacuat; potrivit activităţii deja existente, conform notificării de funcţionare nr. 3 din 01.02.2012, eliberată de Administraţia Bazinală de Apă Mureş. cuptorul nou
· Monitorizarea emisiilor în aer
· Monitorizarea emisiilor se va face de către laboratoare care deţin acreditarea cerută de legislaţia naţională. În cazul în care titularul/operatorul activităţii realizează monitorizarea emisiilor prin laboratorul propriu, o dată pe an va realiza intercalibrarea cu un laborator acreditat. În buletinele de analiză se vor indica standardele aplicate la prelevarea probelor şi analiza acestora, aparatura utilizată, calibrată conform normelor naţionale. Se va specifica şi procentul de eroare a metodelor folosite. Standardele utilizate, vor fi cele utilizate în U.E. (CEN, ISO) sau naţionale care asigură o calitate echivalentă.
· Frecvenţa, metodele şi scopul monitorizării, prelevării şi analizelor, aşa cum sunt prevăzute în prezentul acord, pot fi modificate doar cu acordul scris al autorităţii competente pentru protecţia mediului.
· Echipamentele de monitorizare şi analiză trebuie exploatate, întreţinute şi verificate astfel încât monitorizarea să reflecte cu precizie emisiile sau evacuările. Calibrarea acestora se va face conform legislaţiei în vigoare.
· Rezultatele monitorizărilor se vor comunica publicului prin postare pe pagina de internet a titularului activităţii.
Denumirea sursei
Poluantul
Frecvenţa de monitorizare
Metoda de analiză
Coş de dispersie gaze de ardere – noul cuptor
CO
NOx
SO2
TOC/VOC
Clor
pulberi
semestrial
standard
Coş de dispersie la hota cuptorului
pulberi
semestrial
standard
· Monitorizarea gestiunii deşeurilor
Titularul va păstra acte doveditoare cu privire la valorificarea, eliminarea şi depozitarea deşeurilor şi va avea obligaţia să întocmească fişa de gestiune a deşeurilor conform H.G. nr. 856/2002, fişă care va fi prezentată anual la A.P.M. Mureş.
· Monitorizarea tehnologică/variabilelor de proces
· consumul de gaze naturale al cuptorului; consum specific de gaze naturale
· monitorizarea parametrilor – temperaturi de topire şi de menţinere
· Monitorizare materii prime
Titularul activităţii/operator are obligaţia monitorizării materiilor prime şi materialelor utilizate.
· datele vor fi prezentate anual.
· Monitorizarea post-închidere
În cazul încetarii definitive a activităţii vor fi realizate şi urmărite următoarele acţiuni:
- eliminarea stocurilor de substanţe chimice;
· golirea bazinelor şi conductelor, spălarea lor;
· dezafectarea instalaţiei şi eliberarea halei de producţie
· valorificarea şi/sau eliminarea deşeurilor de pe amplasament
IV.7. DEZAFECTAREA INSTALAŢIEI
IV.7.1. Funcţionarea obiectivului este pe perioadă nedeterminată. Titularul de proiect are obligaţia ca în cazul încetării definitive a activităţii şi eventual dezvoltării unei alte forme de activitate, să ia măsurile necesare pentru dezafectarea instalaţiilor, evitarea oricăror surse de poluare şi de aducere a amplasamentului şi a zonelor afectate într-o stare care să permită reutilizarea lor.
IV.7.2. Închiderea definitivă a instalaţiei se va realiza în conformitate cu planul de dezafectare a instalaţiei elaborat conform prevederilor Ghidului Tehnic IPPC (punctul 18), anexă la documentaţia de solicitare.
IV.7.3. Titularul activităţii are obligaţia să asigure resursele necesare pentru punerea în practică a planului de dezafectare şi să declare mijloacele de asigurare a disponibilităţii acestor resurse, indiferent de situaţia financiară .
IV.7.4. În cazul în care titularul de activitate urmează să deruleze sau să fie supus unei proceduri de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni, vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare ori în alte situaţii care implică schimbarea titularului activităţii, precum şi în caz de: dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activităţii, acesta are obligaţia de a notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului. Autoritatea competentă pentru protecţia mediului informează titularul cu privire la obligaţiile de mediu care trebuie asumate de părţile implicate, pe baza evaluărilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare existente.
În termen de 60 de zile de la data semnării/emiterii documentului care atestă încheierea uneia dintre proceduri, părţile implicate transmit în scris autorităţii competente pentru protecţia mediului obligaţiile asumate privind protecţia mediului, printr-un document certificat pentru conformitate cu originalul. Clauzele privind obligaţiile de mediu cuprinse în actele întocmite au un caracter public. Îndeplinirea obligaţiilor de mediu este prioritară în cazul procedurilor de: dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activităţii.
IV.8. Obligaţiile titularului
IV.8.1. Respectarea prevederilor O.U.G. nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată prin Legea nr. 84/2006 cu modificările şi completările ulterioare, urmărindu-se în special:
· luarea măsurilor pentru a preveni poluarea în special prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile;
· să nu se producă nici o poluare semnificativă;
· să fie evitată producerea de deşeuri, potrivit prevederilor legale în vigoare; în cazul în care se produc deşeuri, ele sunt valorificate, iar dacă acest lucru este imposibil tehnic sau economic, sunt eliminate, astfel încât să se evite sau să se reducă orice impact asupra mediului;
· luarea măsurilor necesare pentru utilizarea eficientă a energiei;
· luarea măsurilor necesare pentru prevenirea accidentelor şi limitarea consecinţelor acestora;
· luarea măsurilor necesare pentru minimizarea impactului asupra mediului produs de condiţiile anormale de funcţionare;
· luarea măsurilor necesare pentru ca în cazul încetării definitive a activităţii să se evite orice risc de poluare şi să se readucă amplasamentul la o stare satisfăcătoare.
IV.8.2. Respectarea prevederilor legislative:
· O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
· O.U.G. nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată prin Legea nr. 84/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
· Legea nr. 211/2011privind regimul deşeurilor;
· Ordinul comun M.M.G.A./M.A.I. nr.1121/1281/2006 privind stabilirea modalităţilor de identificare a containerelor pentru diferite tipuri de materiale în scopul aplicării colectării selective;
· Ordinul nr. 794/2012 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje;
· Ordinul MAPPM nr. 462/1993 pentru aprobarea Condiţiilor tehnice privind protecţia atmosferei şi Normelor metodologice privind determinarea emisiilor de poluanţi atmosferici produşi de sursele staţionare;
· Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
· Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
· H.G. nr. 1408/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, cu modificările ulterioare;
· Legea nr. 105/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
· Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi la accesul în justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25.01.2000;
· H.G. nr. 188/2002 privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările şi completările ulterioare;
· H.G. nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase;
· H.G. nr.804/2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase
· H.G. nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate;
· H.G. nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori;
· H.G. nr. 1037/2010 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice
· H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate;
· H.G. nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul;
· H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare;
· STAS 12574/1987 privind condiţiile de calitate ale aerului din zonele protejate
· STAS 10009/1988 privind acustica urbană – limite admisibile ale nivelului de zgomot.
IV.8.3. Operatorul asigură reprezentanţilor autorităţii competente pentru protecţia mediului întreaga asistenţă necesară pentru a le permite să desfăşoare orice inspecţie a instalaţiei, prelevare de probe, culegerea oricăror informaţii necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
IV.8.4.
Înainte de punerea în funcţiune a investiţiilor aferente activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului pentru care s-a obţinut acord de mediu, titularul este obligat să depună solicitarea şi să obţină autorizaţia integrată de mediu. Solicitarea autorizaţiei integrate de mediu se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 84/2006, pentru aprobarea O.U.G. nr.152/2005, privind prevenirea şi controlul integrat al poluării şi ale Ordinului nr. 818/2003 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu, cu modificările şi completările ulterioare.
V. Informaţii cu privire la procesul de participare a publicului în procedura derulată:
- anunţ privind depunerea documentaţiei în vederea obţinerii acordului de mediu, pe pagina de internet a titularului www. ciematricon.ro şi pe pagina de internet a APM Mureş http://apmms.anpm.ro;
- anunţ publicat în ziarul “Cuvântul liber”/17.05.2013, la Primăria mun. Tg. Mureş, la sediul titularului, pe pagina de internet a titularului www.ciematricon.ro şi la sediul APM Mureş precum şi pe pagina de internet http://apmms.anpm.ro, privind organizarea şedinţei de dezbatere publică a Raportului privind impactul asupra mediului;
- şedinţa de dezbatere publică a Raportului la studiul de impact asupra mediului a avut loc în data de 19.06.2013, orele 1600, la sediul S.C. CIE MATRICON S.A., Târgu Mureş;
- la dezbaterea publică s-a întocmit un proces verbal;
- decizia de emitere a acordului de mediu s-a luat în şedinţa Comisiei de Analiză Tehnică/A.P.M. Mureş, din data de 09.07.2013;
- anunţ publicat în ziarul “24 ore mureşene”/09.02.2013, la Primăria Tg. Mureş, la sediul titularului, pe pagina de internet a titularului www. ciematricon.ro şi pe pagina de internet a APM Mureş http://apmms.anpm.ro, privind luarea deciziei de emitere a acordului de mediu;
- APM Mureş a publicat pe pagina de internet şi a afişat la sediul său, anunţul privind emiterea acordului de mediu, proiectul acordului de mediu revizuit iar documentaţia de susţinere a solicitării a fost accesibilă spre consultare de către public pe toată durata derulării procedurii: la sediul APM Mureş şi la sediul titularului de proiect.
Documentaţia solicitării acordului de mediu:
· notificare – anexa nr. 1/Ord. M.M.P. nr. 135/2010; plan de situaţie;
· rapoarte de incercări( nivel indicatori ai gazelor de ardere rezultate la topire în cuptoarele existente şi pulberi( la coş de dispersie); nivel pulberi şi TOC la locuri de muncă –celule de turnare)
· memoriu de prezentare;
· raport la studiul de evaluare a impactului asupra mediului elaborat de BEU MIHAELA- TEODORA;
· anunţuri publice pentru mediatizarea parcurgerii etapelor procedurale;
· acte emise de alte autorităţi: certificat de urbanism nr. 1775/02.11.2011 emis de Primăria Municipiului Tg. Mureş ,, Aviz de gospodărire a apelor nr. 158/16.10.2012, emis de Administraţia Naţională „ Apele Române” - Administraţia Bazinală de Apă Mureş.
Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi a publicului revine titularului proiectului, iar răspunderea pentru corectitudinea lucrărilor revine autorului acestora, conform art. 21 din OUG 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În cazul în care proiectul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris autoritatea publică pentru protecţia mediului emitentă asupra acestor modificări.
Prezentul acord de mediu este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.
Nerespectarea prevederilor prezentului acord atrage suspendarea şi anularea acestuia, după caz.
Prezentul acord poate fi contestat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
DIRECTOR EXECUTIV ŞEF SERVICIU ÎNTOCMIT
Avize, Acorduri, Autorizatii
ing. Dănuţ Ştefănescu biol. Viorica Nistor ing. Ioan Pasc
� EMBED CorelDRAW.Graphic.13 ���
PAGE
5
AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI MUREŞ
Str. Podeni, nr.10, Tîrgu-Mureş, jud. Mureş, Cod 540253
E-mail: [email protected]; Tel. 0265314984; 0365404925; Fax 0265314985