onitorizarea calitĂȚii apei potabile - fin-apa.bdo.ro · înțelege apa destinată consumului...
TRANSCRIPT
NR. 2 DECEMBRIE 2012
1
Apã! N-ai nici gust, nici miros, nici culoare,
nici aromã, nu poţi fi definitã, te gustãm fãrã
sã te cunoaştem. Tu nu numai cã eşti necesarã
vieţii: tu eşti însãşi viaţa. Eşti cea mai
valoroasã bogãţie din lume şi eşti cea mai
gingaşã, tu, atât de purã în adâncul
pãmântului.
Antoine de Saint-Exupery
MONITORIZAREA CALITĂȚII
APEI POTABILE
Conform Legii nr. 458/2002, prin apă potabilă se
înțelege apa destinată consumului uman, respectiv orice tip
de apă, în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice,
indiferent de originea ei și indiferent dacă este furnizată
prin rețea de distribuție, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente, precum și toate tipurile de apă
folosită ca sursă în industria alimentară.
Potrivit unui studiu întocmit de Ministerul Mediului și Pădurilor, 63,2% din apa potabilă a României provine din
surse de suprafață și numai 36,8% din surse de apă
subterană. Contrar statisticilor la nivel național, 93% din apa potabilă furnizată de SC RAJA SA beneficiarilor săi este
extrasă de la adâncimi cuprinse între 120 și 700 de metri, o
apă monitorizată permanent în conformitate cu standardele internaționale în vigoare, atât prin laboratoarele de analiză
proprii acreditate RENAR cât și prin intermediul
autorităților de sănătate publică județene.
Apa distribuită de RAJA corespunde cerințelor Directivei 98/83/EC/1998 pentru calitatea apei destinată
uzului casnic. Aceasta urmărește protejarea sănătății umane
de efectele adverse ale oricăror contaminări ale apei destinată uzului caznic prin asigurarea că aceasta este
curată și sănătoasă (salubră).
În vederea respectării legislației în domeniul apei potabile, societatea derulează programe de monitorizare de
control și de audit.
Potrivit HG nr. 974/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecție sanitară și monitorizare a calității
apei potabile și a Procedurii de autorizare sanitară a
producției și distribuției apei potabile, prin monitorizarea de
control se verifică periodic calitatea organoleptică şi
microbiologică a apei potabile produse şi distribuite şi
eficienţa procedeelor de tratare, cu accent pe tehnologia de dezinfecţie, în scopul determinării dacă apa potabilă este
corespunzătoare sau nu din punct de vedere al valorilor parametrilor relevanţi prevăzuţi în Legea nr. 458/2002
privind calitatea apei potabile.
Prin monitorizarea de audit se verifică dacă apa potabilă corespunde cerinţelor de calitate şi specificaţiilor
pentru toţi parametrii prevăzuţi în Legea nr. 458/2002,
inclusiv pentru parametrii suplimentari impuşi în autorizaţia sanitară.
Pornind de la procesul de captare a apei, continuând cu
cel de tratare a acesteia și de-a lungul întregului sistem de distribuţie, calitatea apei potabile furnizată de RAJA
Constanţa este supravegheată în mod constant.
Programele de monitorizare de control intră în responsabilitatea SC RAJA SA și sunt realizate prin
laboratoarele de încercări apă potabilă, laboratoare
înregistrate la Ministerul Sănătății și acreditate RENAR încă din anul 2007.
Pentru asigurarea calității rezultatelor încercărilor,
laboratoarele aplică metode adecvate, în conformitate cu ultimele ediții ale standardelor de analiză, dispun de
personal competent și sunt dotate cu echipamente moderne,
etalonate și întreținute conform procedurilor stabilite. În laboratoarele societății se testează zilnic zeci de
parametri fizico-chimici şi microbiologici ai apei,
înainte de pomparea acesteia în reţeaua de alimentare. În plus, se prelevează şi se analizează probe de apă
potabilă din reţeaua de distribuţie de la nivelul
localităților deservite.
De asemenea, laboratoarele de apă potabilă prelevează
probe de apă 24h/24, pentru a asigura calitatea apei
distribuită consumatorilor. Programele de monitorizare de control a calității apei
potabile, în aria de deservire a SC RAJA SA, pentru anul
2012, totalizează aproape 100.000 de analize de laborator pentru toate cele 6 județe deservite.
Pentru realizarea monitorizării de audit au fost încheiate
contracte cu Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) din județele în care sunt amplasate punctele de lucru ale
societății.
Prin intermediul DSP județene se sigură supravegherea şi controlul monitorizării calităţii apei potabile în scopul
verificării conformării la cerinţele de calitate a apei distribuită consumatorului și se analizează dacă aceasta se
încadrează în valorile stabilite pentru parametrii de
potabilitate. Cea mai bună dovadă a eficienței programelor de
monitorizare a calității apei este lipsa înregistrării focarelor
de boli cu transmitere hidrică. Tot ca o confirmare a calității apei potabile furnizată de SC RAJA SA a fost și obținerea,
încă din anul 2008, a certificării sistemului de management
al siguranței alimentului, în conformitate cu cerințele standardului ISO 22000:2005, pentru menținerea acestei
certificări, societatea noastră fiind auditată de două ori pe an.
DEZINFECȚIA APEI, O NECESITATE
Pentru ca apa să corespundă condiţiilor de potabilitate
este necesară dezinfecţia acesteia prin distrugerea totală a germenilor patogeni, activitate ce se realizează conform
legislației în vigoare prin clorinare.
În plus, RAJA este în plin program de dotare și echipare a tuturor stațiilor de pompare apă potabilă cu instalații de
tratare cu raze ultraviolete.
NR. 2 DECEMBRIE 2012
2
2
Omenirea s-a preocupat aproape dintotdeauna de
asigurarea apei atât de necesară
comunităților. Dacă poluarea apelor a început ca un proces
natural, determinat de activitățile
vulcanice, eroziunea solului sau reziduurile vegetale și animale,
ulterior, depozitarea deșeurilor în
apropierea surselor de apă, activitatea economică, dezvoltarea industriei producatoare de bunuri materiale, a
transporturilor, a dus la poluarea artificială a solului și
implicit a mediului acvatic. În consecință, specialiștii RAJA acordă o și mai mare atenție monitorizării calității apei
potabile, pe anumite surse expuse acestor poluări.
Un interes deosebit au acordat purității apei și vechii
egipteni care, pentru prelucrarea acesteia în scopul
potabilizării, foloseau sifonarea şi filtrele pentru apă,
procedeele variind în timp: fierbere, filtrare, tratare cu argint, etc.
În anul 1772, în Franţa, în procesul de purificare a apei de băut s-a introdus hipocloritul de sodiu, iar în anul 1829
a început la Londra folosirea filtrului lent, utilizat şi astăzi.
Tot la Londra, în anul 1854, datorită cercetărilor dr. John Snow, au fost realizate primele canalizări.
În timpul epidemiei de holeră, acesta a demonstrat
pentru prima dată posibilitatea transmiterii unor boli contagioase prin intermediul apei, el susținând extinderea
holerei din cauza consumului apei dintr-o fântână publică,
aflată nu departe de latrina folosită de cei care sufereau de această cumplită boală.
APA
TREBUIE SĂ
RĂMÂNĂ
SIGURĂ
PÂNĂ LA
ROBINETE
Bolile transmise prin apa contaminată fac și în prezent
victime. Aproximativ 1 miliard de oameni din întreaga lume
nu au acces la apă potabilă. Mai mult de jumătate din populația săracă a țărilor subdezvoltate, sau în curs de
dezvoltare, este bolnavă din cauza lipsei apei potabile.
Consumul apei contaminate și lipsa unor minime condiții de igienă declanșează boli grave care duc, anual, la moartea a
milioane de oameni.
Pentru prevenirea apariției și răspândirii bolilor
transmise prin apă precum holera, febra tifoida, dizenteria,
în marile orașe din întreaga lume s-a impus clorinarea apei
înaintea distribuirii acesteia către populaţie. S-a dovedit că prin acțiunea sa oxidantă, clorul produce perturbări profunde
în metabolismul bacterian, conducând la moartea acestuia.
La momentul actual, SC RAJA SA aplică varianta de dezinfecţie cu clor gazos la toate sursele de apă, apa trecând
printr-un proces de dezinfecție primară la sursă și o
dezinfecție secundară la complexul de înmagazinare-pompare.
Tratarea apei cu clor este cea mai sigură metodă de
dezinfecție a apei până la robinetul ultimului utilizator. Concentrația de clor nu este nici mai mică nici mai mare
decât cea prevăzută de lege, iar percepția acestuia în apa de la robinet nu reprezintă decât garanția că apa a fost
tratată, a declarat Liliana Dulgheroiu, Șef Serviciu
Laboratoare. Dar SC RAJA SA manifestă o preocupare continuă
pentru utilizarea de tehnologii noi, nepoluante pentru mediul
înconjurător și sigure pentru angajații proprii, ținând cont de cerințele și așteptările clienților și de analiza riscurilor de
sănătate care pot să apară la populația din zonele deservite.
În acest sens, societatea noastră a adoptat, încă din anul
2008, o metodă nouă de tratare a apei cu raze ultraviolete
(UV), aceastea înlăturând eficient microorganismele patogene eventual prezente în apă.
Prima instalație de acest tip a fost montată la Stația de
pompare Călărași, ce înmagazinează apă captată din sursele subterane din vecinătatea orașului, Cișmea I, Cișmea II și
Caragea Dermen, pe care o repompează în rețeaua de
distribuție, alimentând cu apă zona centrală a orașului. Tratarea acestei ape presupune o clorinare la sursă și o
sterilizare cu radiații UV la complexul de înmagazinare-
pompare, renunțându-se astfel la clorinarea secundară. În urma tratării cu raze ultraviolete, sunt eliminate toate
componentele bacteriologice fără a se produce modificări
asupra caracteristicilor organoleptice ale apei (gust, miros, culoare), pH-ului sau proprietăților fizice si chimice ale
acesteia. Este o metodă nepoluantă și rapidă de dezinfecţie a
apei, nu necesită adăugarea de produse chimice, nu are impact negativ asupra sănătății omului și implicit nu
afectează mediul înconjurator. De aceea, metoda este
folosită cu succes în numeroase țări în tratarea apei potabile, a celei uzate, dar și în industria alimentară și în cea
farmaceutică.
Analizând comparativ toate avantajele și dezavantajele celor două metode de dezinfecție, conducerea societății
SC RAJA SA a considerat oportună extinderea variantei de
dezinfecție cu raze UV la sistemele de alimentare cu apă din localitățile urbane, în special pentru zone de alimentare cu
rețele de distribuție noi. De asemenea, se are în vedere
testarea aplicării dezinfecției cu radiații UV și în cazul apei epurate, mai ales în eventualitatea utilizării acesteia pentru
irigații.
MIHAELA SECELEANU
Bibliografie: Angela Pană - Monitorizarea calității apei potabile în
zona de operare a SC RAJA SA;
Angela Pană – Tehnologii noi de dezinfecție a apei potabile la SC RAJA SA;
Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile;
Directiva 98/83/EC pentru calitatea apei destinată
uzului caznic (folosirii umane);
www.greenagenda.org
APOMETRE MAI
PERFORMANTE PENTRU
CLIENȚII RAJA
S.C. RAJA.S.A. Constanța a demarat, din a doua jumătate a acestui an, un program de înlocuire a
contoarelor de apă cu apometre moderne, cu transmisie
radio. Acțiunea se desfășoară pe o perioadă de 2 ani și presupune înlocuirea a peste 13.000 de apometre la
agenți economici, asociații de proprietari și gospodării
individuale din județul Constanța. De unde nevoia de schimbare a apometrelor? În
primul rând pentru eliminarea oricăror suspiciuni de
fraudare a acestora, pentru excluderea erorilor umane, care ar putea apărea la citirea consumului de apă, dar și
pentru eficientizarea activității de raportare a indexului
lunar. Noile contoare afișează cu exactitate cantitatea
de apă consumată, rezistă la condiţii meteo nefavorabile
și sunt insensibile la acţiunea câmpurilor magnetice
exterioare. Astfel, facturarea se face conform consumului real. Odată cu
montarea primelor contoare cu
citire la distanță, au fost constatate deja schimbări: a crescut
consumul real al unora dintre
utilizatori, cu precădere agenți economici, iar cititorii își pot
desfășura activitatea chiar și în
condițiile în care locatarii sau, în cazul societăților, administratorii
nu sunt prezenți. Cum este posibil, fiind vorba
despre o proprietate privată? Simplu: noile apometre au
un sistem performant de interpretare prin unde radio, putând fi citite prin intermediul unui receptor mobil, de
la o distanţă de până la 50 m, dar și de către utilizator,
cu ajutorul sistemului analog. Se elimină astfel disconfortul clientului, nevoit să fie prezent într-un
interval orar, dar și problemele de acces la căminele
apometrice.
ATENȚIE, NU POATE FI PĂCĂLIT! Spre deosebire de apometrul clasic, modulul radio
este dotat cu un sigiliu electronic, cu ajutorul căruia se
poate constata orice influenţă mecanică. Acesta poate
identifica sensul de curgere al apei, recunoaşte o eventuală întoarcere a aparatului, manipularea sau
accesul neautorizat și indică orice alte probleme apărute
în perioada de funcționare în timp real, prin sistemul online.
NR. 2 DECEMBRIE 2012
3
3
De asemnea, înregistrează și transmite, cu ajutorul semnalului radio, data la care s-a acționat asupra
contorului de apă.
Principalele avantaje în utilizarea sistemelor radio sunt corectitudinea și rapiditatea citirii, eliminarea
erorilor de orice natură și îmbunătățirea eficienței
activităților operaționale. Costurile de achiziție și montare a noilor apometre
sunt suportate de SC RAJA SA; utilizatorilor le revine
doar obligația de a proteja aparatul împotriva înghețului, a spargerii, sau deteriorării, în caz contrar,
orice reparație sau înlocuire se va efectua pe cheltuiala
acestora. Contoarele sunt în prealabil verificate în
Laboratorul de verificare metrologică, producătorul
având aviz sanitar pentru utilizarea în rețelele de apă
potabilă, certificat ISO 9001 și 14001 și corespund
standardelor ISO 4064 și NML 003/05.
Pentru început, apometre cu transmisie radio au fost montate marilor consumatori din Constanța, Stațiunea
Mamaia, Satul de Vacanță, Mangalia, Fetești și acțiunea continuă.
Contoarele de apă rezultate din programul de
înlocuire, a căror integritate constructivă şi funcţională nu a fost afectată, vor fi verificate metrologic și
montate în alte localități din aria de operare a societății.
CAMELIA GOȘU
EPURAREA
APELOR UZATE MENAJERE
Apa nu este un produs comercial ca oricare
altul, ci o moştenire care trebuie păstrată, protejată
şi tratată ca atare. Aceasta este definiția pe care o regăsim în Directiva
Cadru privind apa 2000/60/EC, adoptată de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene la
23 octombrie 2000. Din păcate însă, secole la rând,
sursele de apă dulce și sărată au fost tratate precum niște imense gropi de gunoi cu puteri miraculoase de
distrugere a deșeurilor umane și ulterior, industriale.
În timp, deversarea acestor reziduuri în ape sau pe soluri a condus la afectarea calității apelor de suprafață
și subterane, dar și mai grav, la eutrofizarea râurilor și
lacurilor, având consecințe deosebit de grave pentru viitor. În Anglia secolului XIX, din cauza deversării
apelor reziduale, colectate prin intermediul sistemului
de canalizare, Tamisa a devenit un râu mort, mirosurile emanate fiind greu de suportat de către populație.
Astfel a fost construită la Londra prima stație de
epurare a apelor uzate.
Astăzi, gestionarea apelor a devenit o problemă de
maximă importanță la nivelul întregii lumi. Se vorbește din ce în ce mai des despre o criză a apei care va afecta
tot mai multe state, criză datorată nu doar reducerii
resurselor de apă dar și degradării acestora. Poluarea apelor este un rezultat al dezvoltării
economice și sociale; ea se datorează, astăzi, exclusiv
activității umane. Restituirea în circuitul natural al apelor uzate este imposibilă fără o epurare
corespunzătoare, în special în sensul respectării
condițiilor de calitate din ce în ce mai dure. * Dezvoltarea industriei, a orașelor, precum și
creșterea numărului populației globale au condus la
necesitatea contruirii a tot mai multe stații de epurare. La momentul actual, SC RAJA SA are în exploatare 12
stații de epurare. Prin programele aflate în derulare,
două dintre aceste stații vor fi transformate în stații de pompare, altele cinci fiind în curs de construire, din
fonduri obţinute în baza unui Program Operaţional
Sectorial de Mediu. Astfel, la sfârșitul anului viitor, RAJA va fi singurul operator de apă din România care
va avea în portofoliu 15 staţii de epurare moderne.
O astfel de stație reprezintă un ansamblu de tehnologii, instalații și echipamente care permit
reținerea și neutralizarea poluanților prezenți în apă
după folosirea ei în gospodării individuale, industrie, instituții, zootehnie, sau ajunși în apă prin spălarea
solurilor de către precipitații. Apa uzată preluată de stațiile de epurare poate conține corpuri mari, suspensii
solide minerale, grăsimi emulsionate și neemulsionate,
suspensii minerale granulate fine, suspensii coloidale minerale și organice, substanțe minerale și organice
dizolvate, microorganisme, compuși pe bază de azot și
fosfor. Epurarea apelor uzate apeleaza la o serie de procese, de natura fizică, biologică și chimică, prin care
se reduce încărcarea în substanțe poluante organice sau
anorganice și în bacterii.
Apa rezultată în urma procesului de epurare trebuie
să corespundă parametrilor prevăzuți de legislația în vigoare înainte de a fi redată circuitului natural, pentru
a nu aduce prejudicii mediului înconjurător.
Majoritatea stațiilor de epurare din aria de operare a SC RAJA SA funcționează pe principiul epurării
mecano-biologice avansate. Aceasta presupune trecerea
apei prin două trepte de epurare: treapta fizică sau mecanică și treapta biologică. În cadrul primului
proces, din apa uzată sunt îndepărtate solidele
sedimentabile și cele flotante, indiferent de natura lor, organică sau anorganică, prin intermediul grătarelor
rare și dese, care rețin aproximativ 3-5 % din cantitatea
de corpuri trasportate, a deznisipatorului și a separatorului de grăsimi. În treapta fizică, unele stații
de epurare sunt prevăzute cu decantoare primare, unde
are loc un proces de sedimentare a particulelor solide de foarte mici dimensiuni. Apa rezultată este dirijată
către o treaptă secundară, de epurare biologică, pentru
îndepărtarea substanțelor organice nesedimentabile (dizolvate sau coloidale), precum și pentru stabilizarea
materiilor organice din nămoluri. Aici are loc
îndepărtarea compușilor cu carbon și reducerea concentrației nutrienților pe bază de azot și fosfor.
Schema tehnologică a stației de epurare Constanța
Nord după implementarea POS Mediu
NR. 2 DECEMBRIE 2012
4
4
Deversați în natură, aceștia ar avea efecte dezastruoase asupra mediului, prin accelerarea
procesului de eutrofizare a bazinelor de apă.
Procedeele biologice de epurare utilizează activitatea metabolică a unor microorganisme (bacterii,
ciuperci, protozoare, etc), denumite în practica de
epurare biomasă sau nămol activ, capabile să degradeze substanțele organice până la bioxid de carbon și apă.
Procesul chimico-biologic este urmat de un proces
fizic de decantare secundară a nămolului activ. În urma acestor procese, apa este trimisă către un receptor
natural, iar nămolul rezultat este stabilizat anaerob și
deshidratat, prin centrifugare, dar și prin adaos de polielectrolit cationic, până la o concentratie de 25%
substantă uscată.
Nămolurile rezultate din epurarea apelor uzate
concentrează poluanții eliminați din acestea și
reprezintă un real pericol pentru mediul înconjurator.
De aceea el este containerizat și transportat la depozitul ecologic Luminița, aflat în poprietatea RAJA.
Tot aici sunt depozitate și grăsimile rezultate din
separatorul de grăsimi și colectate în puțuri speciale. Depozitul este situat la 35 de km nord de Constanța și
are o capacitate de depozitare de circa 250.000 de metri
cubi, estimându-se posibilitatea depozitării pentru încă 12-15 ani. Deșeurile reținute de gratarele rare și dese
precum și nisipul de la deznisipator sunt transportate la
depozitul de gunoi al orașului în vederea neutralizării, acestea fiind tratate drept deșeuri menajere,
nepericuloase.
CA BAZĂ PENTRU DEZVOLTAREA
DURABILĂ, SC RAJA SA INVESTEȘTE ÎN
MEDIU ȘI CREDE ÎN VIITOR.
În timp ce alte 5 stații noi de epurare sunt în curs de
realizare, la cele existente sunt planificate, sau se află în
desfășurare, lucrări de investiție pentru reabilitarea și
modernizarea acestora.
La stația de epurare Constanța Nord treapta mecanică a fost acoperită și au fost introduse instalații
de control și dezodorizare biologică a aerului viciat, în
etapa anterioară de reabilitare.
În prezent, se execută lucrări de acoperire și la
nivelul celorlalte clădiri, precum și mutarea într-o zonă nepopulată a treptei de tratare a nămolului, pentru a se
elimina definitiv disconfortul ce poate fi creat de
mirosul degajat în urma proceselor de epurare.
Investiții asemănătoare se vor desfășura și la staţia de epurare Constanţa Sud. În plus, aici se va adăuga o
nouă treaptă de epurare în care vor fi eliminaţi compuși
cu azot si fosfor, precum și dezinfecția apei epurate, prin distrugerea germenilor patogeni și virusurilor în
instalații cu ultraviolete, pentru ca apa epurată, care
ajunge în Marea Neagră, să fie curată. Totodată se va face reconversia energiei rezultate în
urma arderii biogazului, produs în procesul de
fermentare anaerobă a nămolului, în energie electrică. Aceasta va asigura o parte din energia necesară pentru
funcţionarea Staţiei de Epurare Constanța Sud.
La Staţia de epurare a apelor uzate Eforie Sud s-au desfășurat lucrări de reabilitare şi modernizare în
valoare de 139 milioane lei, finanțate din Fondul de
coeziune. Prin introducerea epurării avansate, treapta terțiară de tratare a apelor uzate, aceasta a devenit una
dintre cele mai moderne staţii de epurare din România.
Nivelul superior al tehnologiei de construcţie, cumulat cu măsurile suplimentare de deversare a apei tratate la o
distanţă de circa 2 km în largul mării, va asigura
garanţia pentru calitatea serviciului prestat de SC RAJA SA, de civilizaţie şi ocrotire a mediului costier. De
asemenea, vor fi asigurate condițiile de protecție a
faunei și florei marine din platoul continental al Mării Negre dar și a apei de îmbăiere din zona de sud a
litoralului românesc.
NU CONFUNDAȚI CANALIZAREA
CU UN COȘ DE GUNOI
Canalizările nu au fost proiectate pentru a prelua gunoiul menajer, cu atât mai puțin alte reziduuri
voluminoase. Deșeuri din construcții, recipiente din
material plastic, produse de igienă intimă, resturi animale, pietre, lemne, resturi vegetale, materiale
textile, toate acestea sunt aruncate fie în vasul de
toaletă, fie direct în canalizări.
Am găsit chiar și corzi rezultate în urma tăierilor
de întreținere și rodire a viței de vie, plase de pescuit,
resturi de la animalele tranșate și multe altele. Reziduurile de dimensiuni mari aruncate în canalizări
duc la deteriorarea prematură a instalațiilor
tehnologice, producând pagube stațiilor de epurare și implicit procesului de epurare a apelor uzate. De
asemenea, produsele petroliere pot afecta biomasa din
treapta biologică și automat, până la eliminarea poluării produse de aceste substanțe, nu se poate
desfășura procesul de epurarea biologică avansată a
apei uzate. Dacă apa nu este epurată corespunzător, pentru
neîncadrarea în parametrii de calitate impuși prin
normativele în vigoare și prin autorizațiile emise de autoritățile de control, societatea este sancționată de
acestea, susține Lidia Fânaru, şef Secție Stații Epurare.
Funcționarea în condiții de normalitate a
stațiilor de epurare
depinde foarte mult şi de modul în care cetăţenii
înțeleg să respecte
normele de conviețuire socială.
Astăzi există numeroase puncte de colectare a
diferitelor tipuri de deșeuri. Prin gesturi relativ simple
putem contruibui, în primul rând la protejarea instalațiilor interioare, și de acest aspect suntem cu toții
interesați, la protejarea rețelei de canalizare, a
instalațiilor de epurare și implicit la protejarea mediului inconjurator.
MIHAELA SECELEANU
Bibliografie: *Lăcrămioara Diana Robescu, Felix Stroe, Aurel
Presură, Dan Niculae Robescu – Tehnici de epurare a
apelor uzate;
Popa G. Melania – Dana - Metode neconvenţionale,
ecologice, de epurare a apelor uzate;
Directiva Cadru privind apa 2000/60/EC.
NR. 2 DECEMBRIE 2012
5
5
FACEM TOTUL
CU FORŢE PROPRII
Această rubrică îşi propune prezentarea unor
sectoare de activitate din cadrul SC RAJA SA
Constanţa prin care compania nu doar reușește să scadă costurile unor subcontractări, adeseori mult prea
costisitoare și de lungă durată, dar şi execută singură
propriile lucrări și servicii, creând astfel locuri de muncă sigure şi implicându-se totodată în dezvoltarea
durabilă locală.
SECŢIA PRESTAŢII ÎN CONSTRUCŢII
Este una dintre secţiile mai noi ale companiei care,
în cei șase ani de activitate, a cunoscut o dinamică a
activităţilor şi o dezvoltare la care puţini oameni ar fi putut face faţă. Spunem aceasta nu ca pe o laudă ci ca
pe o realitate. S-a pornit de la o echipă pentru a se ajunge la una dintre cele mai mari secţii din întrega
companie.
O dimineaţă răcoroasă de toamnă anunţă un nou
început de săptămână din viaţa acestei secţii. La sediul
administrativ şi atelierul de tâmplărie PVC, care se află pe str. Oborului, activitatea diurnă începe la ora 8. La
aceeași oră sunt și eu prezent pentru a nu pierde nimic
din ceea ce înseamnă o zi de lucru pentru angajații acestei secții. Sunt întâmpinat de Domnul Ivanciu
Dumitru, Şeful Secţiei de Prestaţii în Construcţii, care
îmi furnizează toate informaţiile necesare şi îmi sugerează că, pentru imagini elocvente, faptele acestor
oameni se văd cel mai bine pe teren, la clădirile
reabilitate, reconstruite sau chiar ridicate de la fundaţie. Nu întârzie să apară nici Directorul Secţiei, dl.Adrian
Demianovschi, om cu vechime în RAJA care, deși
foarte ocupat, se oprește să discute cu oamenii săi.
Angajat al companiei încă din anul 1987, de la
terminarea stagiaturii, şeful Secţiei Valorificare
Producţie Constanţa timp de 16 ani și din 15 august 2006 Director al Secţiei de Prestaţii în Construcţii, dl.
Demianovschi este practic cel care a format această
structură. Am pornit la drum cu 12 salariaţi, printre care un
electrician, un instalator și 2 zugravi; ulterior s-a
înfiinţat un atelier de confecţii tâmplărie PVC. În prezent, personalul secției numără 230 de oameni:
zidari, zugravi, dulgheri, instalatori, electricieni,
confecţioneri tâmplărie PVC, fierari, betonişti, constructori structuri, dar și ingineri, economişti,
jurişti, toate categoriile de personal care sunt necesare
în domeniul construcțiilor de la fundaţie până la
acoperiş.
De la înființarea Secției de Prestaţii în Construcţii lucrările de reabilitare și consolidare a tuturor sediilor
societății s-au executat cu forțe proprii. S-a eliminat
astfel birocrația, s-au economisit timp și bani, graficele de executie au fost respectate. Ne convinge de aceste
aspecte dl. Demianovschi.
Prin intermediul acestei secţii, au fost reabilitate toate sediile centrelor zonale; au fost dotate cu
utilităţile necesare, s-au schimbat acoperişurile, s-au
executat finisaje interioare și exterioare, s-au montat borduri, s-a asfaltat. Acestor construcții le-a fost
schimbat în întregime aspectul, devenind niște spații
moderne cu toate dotările necesare. Spre exemplu putem nominaliza sediile centrelor zonale de la
Murfatlar, Ovidiu, Ţăndărei, Hârșova, Mangalia, dar
și sediul central de pe Călăraşi. Aici am executat lucrări la sediul Direcţiei Economice, al Direcţiei
Tehnice și al Direcţiei de Dezvoltare. Tot ce înseamnă
reabilitări, reparaţii şi construcţii, noi am făcut. Ca să nu mai vorbim despre spațiile verzi amenajate tot de
către noi în localități din aria de operare. Nu există
instituţie în Constanţa care să aibă dotări de infrastructură, faţade şi spaţiu verde, cum este la
RAJA.
Au existat momente mai dificile în istoria
secției?
La unele proiecte am avut termene foarte scurte, astfel că, lucrări care trebuiau făcute într-un an de zile,
am reusit să le facem în 5 luni. S-a lucrat în trei
schimburi, zi şi noapte, sâmbăta și duminica, pentru a putea să ne onorăm termenul și am reușit să fim gata la
timp. În construcţii ştiţi că se lucrează mai mult la
exterior, indiferent de vreme: soare, ploaie sau ninsoare. Acestea sunt problemele peste care am trecut,
datorită implicării oamenilor dar și cu sprijinul
conducerii. Am dispus de toate materialele necesare, unelte, utilaje, echipamente corespunzătoare, pentru că
nu poţi să faci nimic dacă nu eşti susținut; pe vorbe nu
iese nimic în construcţii. Și apoi, această secţie
cuprinde o multitudine de specialiști, dar și diferite
categorii de vârstă. Avem și tineri şi oameni mai în
vârstă, care au lucrat pe şantiere şi împărtăşesc din experienţa lor celor mai neexperimentați. Noi chiar am
susținut angajarea celor tineri pentru că cei mai în vârstă vor ieşi la pensie, iar meseria mai mult se fură
decât se învaţă. Este o colaborare bună între generații
şi chiar se lucrează în echipă, ca într-o familie; se îmbină experienţa celor în varstă cu entuziasmul
tinerilor.
Domnul Moldoveanu Dumitru, proaspăt detaşat la Secţia de Construcţii, mi-a împărtăşit din experienţa sa
de aproape 10 ani de angajat ca muncitor calificat la
SC RAJA SA: În 2003, când m-am angajat la RAJA am fost
repartizat la Secţia Apometre apoi am fost mutat la
Secţia de Valorificare - Producţie Constanţa. Am bătut tot orașul ăsta în lung și în lat și am avut de-a face cu
fel și fel de oameni. Aici toți se implică, iar când e de
lucru niciunul nu face treaba cu jumătăți de măsură. Dacă trebuie să lucrez până dimineață o fac, nu mă
mai uit la ceas, pentru că știu că în funcţie de cât
muncesc primesc şi ceva bani în plus la salariu. Nu sunt salarii foarte mari, dar sunt, iar ziua de salariu nu
întârzie niciodată.
După o zi petrecută în cadrul Secției Prestaţii în Construcţii și în urma discuțiilor purtate cu oamenii de
aici, am înţeles că un lucru se duce la bun sfârşit
printr-o bună pregătire profesională, printr-o atentă organizare a activităţilor şi resurselor umane sau
materiale în cadrul unui proiect şi, nu în ultimul rând,
prin abordare cu încredere şi seninătate a etapelor, indiferent dacă sunt uşoare sau dificile. Domnul
Director Adrian Demianovschi, știe că se poate baza pe
spiritul de echipă al oamenilor săi pentru că, deși poate nu este un loc de muncă ideal, este un loc de muncă ce
se caracterizează prin comunicare, muncă în echipă și
respect reciproc.
SERGIU GRIGORE
NR. 2 DECEMBRIE 2012
6
6
NOI PROGRAME DE
REABILITARE A SISTEMELOR
DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI
CANALIZARE
În vederea implementării Programului Operaţional
Sectorial de Mediu (POS Mediu) – Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi de
canalizare în regiunea Constanţa – Ialomiţa, la Centrul
de Pregătire SCADA din comuna Cobadin, au fost semnate, pe 18 noiembrie a.c., contractele de execuţie a
trei lucrări de investiții:
o Reabilitare şi extindere reţea apă, extindere
reţea canalizare în localitatea Cobadin;
o Reabilitare staţie de pompare apă potabilă,
extindere reţea canalizare şi reabilitare staţie de
pompare ape uzate în localitatea Valu lui
Traian;
o Reabilitare staţie de pompare ape uzate în
localitatea Poarta Albă.
Suma alocată pentru investiţia din localitatea
Cobadin se ridică la aproximativ 3,6 milioane lei și presupune extinderea rețelei de distribuție a apei și a
celei de canalizare, dar și reabilitarea și modernizarea
magistralelor de distribuţie, iar termenul de finalizare a lucrărilor este ianuarie 2014.
Proiectul aplicat în localitatea Valu lui Traian, în
valoare de peste 4 milioane lei, presupune executarea lucrărilor de reabilitare a staţiilor de pompare apă
potabilă şi uzată, dar şi extinderea sistemului de
canalizare, cu termen de finalizare a contractului în
luna iulie 2013.
Tot lucrări de reabilitare a staţiilor de pompare ape
uzate sunt prevăzute și la Poarta Albă, valoarea investițiilor ajungând la 560.000 lei.
Programul are ca obiective generale reabilitarea şi
extinderea sistemului de distribuţie şi tratare a apei dar și a sistemului de colectare şi epurare a apei uzate, în
scopul conformării cu obligaţiile privind calitatea apei,
colectarea şi tratarea apelor uzate prevăzute în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, precum şi cu
obiectivele Programului Operaţional Sectorial de
Mediu. Valoarea întregului proiect se ridică la peste 271
milioane de Euro, din care SC RAJA SA asigură prin
cofinanţare mai bine de 74 milioane de Euro, cofinanțare realizată și prin intermediul unui împrumut
de la BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucție și
Dezvoltare.
APLICAȚIE DE ULTIMĂ
GENRERAȚIE LA COBADIN
O delegaţie formată din reprezentanţi ai ambasadelor Statelor Unite din Bulgaria şi România, ai
autorităţilor locale, dar şi reprezentanţi ai ministerelor
de profil şi ai companiilor de apă din Bulgaria s-au aflat vineri, 23 noiembrie 2012, în vizită la Centrul de
Pregătire SCADA din localitatea Cobadin, aprținând
SC RAJA SA. Oaspeților le-au fost prezentate staţia de pompare şi fabrica de clorinare de aici, însă principala
atracție a fost implementarea sistemului informatic, de
tip SCADA pentru zona Cobadin. Proiectul, în valoare de două milioane de dolari, a fost realizat cu sprijinul
Agenţiei de Comerţ şi Dezvoltare a Statelor Unite ale
Americii, printr-o finanţare nerambursabilă de peste un milion de dolari, diferența costurilor fiind suportată de
SC RAJA SA. În cadrul proiectului, la Cobadin va fi amplasat un
Dispecerat ce va avea în subordine 64 de amplasamente
ale RAJA, din 25 de localităţi constănţene, respectiv: Cobadin, Adamclisi, Ciobăniţa, Ciocârlia de Sus,
Ciocârlia de Jos, Lanurile, Mereni, Osmancea, Pietreni,
Urluia, Viişoara, Zorile, Amzacea, Chirnogeni, Comana, Darabni, General Scărişoreanu, Independenţa,
Negru Vodă, Pelinu, Plopeni, Tătaru, Vâlcele, Cotu
Văii şi Vârtop.
Ce este SCADA?
SCADA (Supervisory Control and Data Acquisition) este o soluție utilizată în întreaga lume
pentru a controla diverse procese industriale. Implementarea acestei aplicații permite culegerea
datelor din fiecare punct monitorizat în timp real și
asigură monitorizarea și regularizarea debitelor, a nivelurilor de apă din rezervoare, a presiunii din
conducte, a dozajului de clor și a altor parametri.
Dacă pentru operator utilizarea sistemului SCADA
înseamnă creșterea eficienței, scăderea costurilor și
creșterea profitabilității operaționale, pentru client, aceste beneficii înseamnă rapiditate în normalizarea
parametrilor apei și garanția calității acesteia.
Deși implementarea sistemului presupune reducerea schemelor de personal, nimeni nu va avea de suferit,
angajații urmând a fi redistribuiți către alte sectoare de
activitate. În urma studiilor de fezabilitate a reieşit că
investiţia va fi amortizată în aproximativ trei ani. După
punerea în aplicare a sistemului informatic în regiunea pilot se va putea trece la implementarea acestuia în
toate celelalte zone de operare ale RAJA
RAJA A PRELUAT
ALIMENTAREA CU APĂ DIN
PREDEAL
De la 1 decembrie SC RAJA SA și-a mărit, din nou,
aria de operare, odată cu delegarea gestiunii de către Consiliul Local Predeal a serviciului de alimentare cu
apă şi de canalizare al localității.
La mijlocul lunii trecute, în cadrul şedinţei ordinare susţinute de Consiliul Judeţean Constanţa, a fost
aprobat proiectul referitor la aderarea oraşului Predeal,
judeţul Braşov, la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă - Canal Constanţa (ADI). Astfel,
din prima zi a acestei luni, Predealul s-a alăturat
celorlalte 142 de localități deservite de cel mai mare operator de apă din România.
Prin aderarea la ADI, orașul situat la tâmpla
carpaților va putea beneficia de servicii de alimentare cu apă și de canalizare performante, conform
normativelor legale în vigoare și va putea profita atât de
fondurile proprii ale SC RAJA SA cât şi de fonduri europene, operatorul de la malul mării având o vastă
experiență în accesarea și gestionarea programelor
europene derulate pînă în prezent.
NR. 2 DECEMBRIE 2012
7
7
PROTEJAREA
INSTALAŢIILOR DE APĂ
PE TIMPUL SEZONULUI RECE
Iată că după o vară lungă și o toamnă destul
de călduroasă a sosit și
sezonul de iarnă și, deși nu se anunță o iarnă
foarte grea, ar fi bine să
vă luaţi măsuri de prevenire, pentru a
preîntâmpina îngheţarea
componentelor instalaţiei de alimentare cu apă.
Puteți lua ușor și ieftin măsuri pentru a împiedica
daunele provocate de apometrele sau conductele afectate de temperaturile scăzute.
În primul rand, trebuie protejat căminul de branşament care se află pe proprietatea dumneavoastră,
a contorului de apă şi a vanelor. Conform art. 229, lit. k
din Regulamentul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, este obligația utilizatorului să asigure, în
cazul în care căminul de branşament şi/sau contorul de
apă se află pe proprietatea sa, curăţenia şi întreţinerea în stare corespunzătoare a acestora, precum şi
integritatea contorului de apă (furt, şoc termic sau
mecanic etc.), inclusiv a sigiliilor. În caz contrar, costurile de înlocuire sau de reparare a unui contor
deteriorat din cauza îngheţului vor fi suportate de către
dumneavoastră.
Pentru a evita eventualele disfuncționalități ale
apometrului se recomandă protejarea acestuia, dar și a
celorlalte componente, cu materiale termoizolante (plăci din poliuretan sau polistiren extrudat).
Nu folosiţi materiale care pot absorbi umezeala și
asiguraţi-vă că ați închis bine capacul de protecţie al căminului de branșament. Puteți de asemenea să
protejați capacul căminului cu o folie din plastic.
Verificați periodic starea căminului
apometric!
În situația în care apometrul a înghețat, nu folosiţi
flacără deschisă și nici nu turnaţi apă fierbinte.
Nu uitați nici de robineții exteriori! Înainte de sosirea gerului, verificați și conductele de
apă sau robineții montați pe instalație, asigurându-vă
astfel că nu există pierderi de apă care ar putea duce la înghețarea conductelor. Dacă observați infiltrații în
căminul apometric evacuați apa acumulată, iar în cazul
deteriorării apometrului apelați Dispeceratul RAJA la numărul de telefon 0241/66.44.44.
Orice măsură de protecție a căminului apometric
veți lua, nu uitați că trebuie să păstrați accesul la
contorul de apă pentru citirea lunară a indexului de
consum.
Iarna nu neglijați nici canalizarea. Indiferent dacă se află pe proprietatea dumnavoastră sau pe domeniul
public, nu acoperiți canalizarea cu zăpadă.
În cadrul seriei Marile Habitate Acvatice din
Dobrogea, vă lansăm provocarea de a descoperi identităţi surprinzătoare a ceea ce semnifică pentru
noi Marea Neagră, din punctul de vedere al găzduirii
vieţii spontanee şi mai puţin din prisma activităţilor industriale şi turistice.
Sursa bibliografică a materialului prezentat a fost
publicată de către profesorul Marius Skolka, de la Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole, în
http://ecomareaneagra.wordpress.com/.
Lectura blogului reprezintă un parcurs foarte plăcut şi o abordare sistematică în spiritul ghidurilor
de turism eco-cultural, aşa că ... hai la drum!
Etimologie
Denumirile Mării Negre au evoluat în timp. În
antichitate, grecii au numit-o mai întâi Skythikos Pontos (Marea Scitică). Sciţii o numeau Akhshaena sau
Asken, termen ce însemnă “întunecat, închis”. Grecii îi
adaptează numele după propriul limbaj, numind-o Axeinos “neprimitoare”. Mai târziu, când au cunoscut-o
mai bine, i-au spus Pontos Euxeinos “primitoare”.
Romanii au numit-o apoi Mare Caecili - “Marea Închisă”. În Evul Mediu apare pe hărţile genoveze şi
veneţiene sub denumirea de Mare Maggiore care
corespunde cu denumirea de „Marea cea Mare” din documentele lui Mircea cel Bătrân.
CURIOZITĂȚI PE MAPAMOND
Apa este înzestrată cu memorie și emoții ?
Apa e sângele pământului... Fii atent la „răzbunarea sângelui...!
Ion Pachia-Tatomirescu
H2O Aparent cea mai simplă și totodată cea mai complexă dintre cele 4 elemente astrologice, pământ, apă, aer
și foc, apa ascunde multe mistere. O regăsim pretutindeni în natură, în corpurile noastre, are puterea de a menține viața, fiind ea însăși totodată viață. Savanții lumii vorbesc tot mai mult despre faptul că, dincolo de simpla sa
formulă chimică, apa este un organism viu, înzestrat cu memorie și, de ce nu, cu emoții. Numeroase cercetări au
demonstrat că apa este capabilă să memoreze toate influenţele exterioare. După opinia cercetătorilor, orice
substanţă care vine în contact cu apa îşi lasă amprenta în structura acesteia, compoziţia ei chimică rămânând totuși
neschimbată.
Se pare însă că nu doar factorii electromecanici influenţează structura apei, ci emoțiile şi sentimentele umane sunt cele care afectează cel mai mult apa. Profesorul Konstantin Korotkov, doctor în ştiinţe, profesor la Academia
de Ştiinţe ale Naturii din Rusia, a demonstrat acest lucru într-unul dintre numeroasele experimente realizate asupra
unor eşantioane de apă. El a arătat că emoţiile pozitive, precum sentimentele de iubire, gîndurile de dragoste, măresc nivelurile energetice ale apei, în timp ce ura, frica sau nervozitatea le scad.
Aceleași sunt și efectele muzicii asupra formei cristalelor de apă.
Savantul japonez Masaru Emoto, un cercetător creativ și vizionar, care a publicat cartea "Mesajele apei", a demonstrat prin experimente
științifice că muzica clasică, liniștitoare, poate aduce armonie în
structura apei. Pe aceste experimente s-a bazat și Societatea Apa de Sofia, care a promis locuitorilor capitalei bulgare că apa va fi purificată
printr-un tratament special muzical. Astfel, aceasta va trece printr-o
staţie de purificare, unde va putea fi ascultată opera clasică a lui Mozart şi Vivaldi.
Muzica pune la lucru bacteriile din stațiile de epurare
Și în Germania, Roland Meinusch, șeful stației de epurare Treuenbrietzen, situată la 70
de kilometri de Berlin, a mizat pe muzica lui Mozart pentru a purifica mai rapid apa.
Acesta transmite, prin intermediul unor difuzoare amplasate în interiorul stației de epurare, muzica lui Mozart, iar bacteriile din bazine, sensibile mai ales la "Flautul fermecat", devin mult mai eficiente. Se
pare că metoda inedită a fost una de succes; volumul de apă epurată a crescut considerabil aducând economii de
10.000 de euro doar într-un an. Strategia a fost dezvoltată de cercetătorii de la firma Mundus, care susțin că bacteriile sunt extrem de sensibile la armonia muzicii.
SECELEANU MIHAELA
MAREA NEAGRĂ ... EUXINA VIEŢII
NR. 2 DECEMBRIE 2012
8
8
Arabii i-au mai spus şi Bahr al Tarabazunda - “Marea Trapezuntului”, Bahr al Kirim - “Marea Crimeei” sau
Bahr al Rus -“Marea Roşilor”. Abia în sec. al XIII-lea
reapare sensul primar al numelui Mării Negre, dat de popoarele turco-tătare care i-au spus Kara Deniz -
„Marea Neagră”.
Prezentare generală Marea Neagră este o mare semiînchisă, din bazinul
atlantic, situată între Europa şi Asia. Graniţa stabilită de geografi între cele două continente, pe Caucaz şi
Strâmtoarea Bosfor, taie această mare în două părţi
inegale, cea mai mare parte fiind europeană. Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia şi
Georgia sunt ţările vecine Mării Negre. Comunică cu
Marea Azov prin Strâmtoarea Kerci, cu Marea
Marmara prin Strâmtoarea Bosfor, iar mai departe, prin
Strâmtoarea Dardanele, cu Marea Egee şi Marea
Mediterană. Ţărmurile Mării Negre sunt puţin dantelate.
Pătrunderea uscatului în mare se face, de obicei, pe
distanțe scurte, sub formă de capuri. Între acestea, golfurile au deschideri largi, ceea ce le imprimă
caracterul de băi şi sunt puţin prielnice adăpostirii
vaselor pe timp de furtună (Golful Burgas, Golful Varna, Golful Sinop, Golful Samsun), sau
sunt colmatate la ieşire de curenţi orizontali şi
transformate în limane (Limanul Nistrului). Cele mai pronuntaţe capuri care pătrund spre larg sunt marcate
cu faruri ca repere de navigaţie, la litoralul vestic
remarcându-se Cap Midia, Cap Tuzla, Cap Şabla, Cap Caliacra, Cap Emine şi golfurile Burgas şi Varna la
ţărmul bulgar. În general, coastele estice şi sudice ale
mării sunt înalte, datorită lanţurilor muntoase care
înaintează până în zona litorală. Zonele costiere nordice
şi nord-vestice se prezintă de obicei ca şesuri, mai mult
sau mai puţin înalte, care în unele locuri se termină cu faleze, iar în alte locuri cu cordoane litorale ce despart
limanurile de mare. Coastele sud-vestice, mai coborâte
în sectorul Rumeliei, se înalţă treptat până în zona Burgasului, datorită apropierii munţilor Balcani.
Suprafaţa Mării Negre este de 421.638
km², aproximativ de două ori mai mare decât teritoriul României, şi înmagazinează circa 537.000 m³ de apă.
Adâncimea medie este de 1197 m, iar adâncimea
maximă atinge 2212 m. Singura peninsulă mai mare este Crimeea,
“împarţită” cu Marea Azov. În nordul ei se găseşte o câmpie joasă, iar către sud, în Munţii Crimeii, care au o
origine geologică foare veche, faţă de zonele din
împrejurimi, atinge înălţimea de 1545 m în Vârful Roman-Kosh. Istmul Perekop, o fâşie îngustă de teren
cu lăţimea de 5-7 km, leagă Crimeea de continent.
Marea Neagră este foarte săracă în insule, cele mai multe găsindu-se pe coasta de nord, vest şi sud: Kosa
Tuzla (Kerci), Tendrivs’ka Kosa, Dzharylgach,
Mayskiy, Insula Şerpilor şi altele, aparţin Ucrainei; Insula Sacalin, creată de Dunăre, aparţine României;
Nessebar, Sf. Anastasia (Chernomorets), Sf. Kiril, Sf.
Ioan, Sf. Petru (Sozopol) şi Sf. Toma (Duni) aparţin Bulgariei; Kefken, Giresun, Insula Mare şi Insula
Iepurilor (Amasra), aparţin Turciei.
Salinitatea medie este de 14-17 g ‰. În adânc, aceasta creşte până la 23 g ‰. Salinitatea este scazută
la suprafaţă în zona vărsării apelor dulci în mare. Spre
exemplu, la Sulina salinitatea este de 0.5 g ‰.
Capul Midia
Capul Caliacra
Insula Sf. Anastasia
Bazinul hidrografic al Mării Negre are o poziţie asimetrică: cea mai mare parte ocupă centrul şi
sud-estul Europei, restul cuprinde nordul peninsulei
Anatoliei şi vestul regiunilor caucaziene şi transcaucaziene. Pe coasta nord-vestică se varsă cele
mai multe râuri: Nistrul, Niprul, Bugul, ale căror guri
au fost transformate în limanuri, mai spre sud, fluviul Dunărea, iar în Bulgaria, Provadiyska şi Kamchya. Un
aport mare de apă este primit de Marea Neagră de la
Don şi Kuban, prin intermediul Mării Azov. Pe coasta sudică, în Turcia, se varsă în mare râurile Sakarya,
Kizilirmak şi Yeşilirmak. Alte ape care se mai varsă în
Marea Neagră sunt: Ҫoruh în Armenia turcească, Rioni şi Inguri în Georgia. Reţeaua hidrografică
drenează o suprafaţă bazinală de 2.402.119 km², iar
datorită izolării mari a Mării Negre faţă de oceanul mondial, apele continentale influenţează în mare
măsură elementele hidrologice ale mării. Legătura
Mării Negre cu Marea Mediterană se realizează prin sistemul de strâmtori Bosfor şi Dardanele. Termica apei
variază sezonal. În sectorul românesc temperatura
minimă coboară la 0 şi sub 0 grade (-1.4 °C) când apa îngheaţă la ţărm. Apa cea mai caldă se întâlneşte în
luna august, ajungând la 27-29°C la ţărm. Limitele
oscilaţiilor termice sunt de 20°C în larg şi de 30°C la ţărm. Pe verticală există o evidentă stratificaţie termică.
Variaţiile de temeperatură cu inversarea lor între
anotimpul cald şi rece au loc numai până la adâncimea
Capul Tuzla
Capul Șabla
Insula Șerpilor
de 75-100 m. Sub această adâncime există o temperatură constantă de 7°C ce poate creşte către
fundul mării până la 9°C.
Transparenţa apei atinge în general 15 m în larg şi 1 m la ţărm în zona deltei. Originea Mării Negre se află
în matca Mării Sarmatice, formată în miocen (acum 5-7
milioane de ani), în urma ridicării lanţului alpino-carpato-hymalaian (Pirinei, Alpi, Carpaţi, Caucaz etc).
Aceasta începea din zona Vienei şi se întindea până la
poalele Munţilor Tian-Şan din Asia Centrală. Marea Neagră a căpătat ulterior o conexiune cu Marea
Mediterană care s-a soldat cu o puternică invazie de apă
mai sărată. Totuşi, salinitatea Mării Negre este mult mai redusă decât cea a Oceanului Planetar care este de
32 – 33 g ‰. În aceste condiţii, multe elemente
sarmatice au dispărut, apărând în schimb specii marine tolerante la o salinitate mai redusă. Astfel se explică
relativa sărăcie în specii a Mării Negre (foarte multe
specii tipic marine existente în Marea Mediterană lipsesc din Marea Neagră, deşi ar putea trece uşor prin
strâmtorile Bosfor şi Dardanele). Altă particularitate a
Mării Negre este prezența relictelor ponto-caspice, supravietuiţori din apele salmastre ale Mării Sarmatice.
În această categorie intră majoritatea speciilor de
sturioni de la noi.
Sursa: http://ecomareaneagra.wordpress.com/