Disciplina: Sisteme şi Operaţiuni Bancare

Organizarea internă a unei bănci

COORDONATOR: REALIZAT DE:

Lect. univ.dr. Bogdan Căpraru

Grupa FB35

- 2007 -

1

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………2

Cap. I. Evoluţia structurii organizaţionale……………………………….3

Cap. II. Organizarea şi conducerea băncilor…………………………..…6

2.1. Structura organizatorică a societăţilor bancare…………………..6

2.1.1. Centrala băncii…………………………………………..8

2.1.2. Sucursalele……………………………………………..17

2.1.3. Filialele………………………………………………...19

2.1.4. Agenţiile şi punctele de lucru………………………….20

2.2. Conducerea societaţilor bancare………………………………..20

2.2.1. Adunarea generală a acţionarilor………………………21

2.2.2. Consiliul de administraţie……………………………...21

2.2.3. Comitetul de direcţie…………………………………...22

2.2.4. Conducerea curentă……………………………………22

2.2.5. Comisia de cenzori…………………………………….23

2.2.6. Conducerea sucursalelor, filialelor, agenţiilor şi punctelor

de lucru……………………………………………………….23

Cap. III. Structura internă a unei bănci centrale pe cazul Băncii

Naţionale a României………………………………………………...…...24

3.1. Scurt istoric şi organigrama băncii……………………………...24

Concluzii…………………………………………………………………...26

Lista figurilor……………………………...………………………………27

Bibliografie………………………………………………………………...28

2

Introducere

Băncile au luat fiinţă cu multe secole în urmă. Iniţial,

activitaţile acestora se limitau la păstrarea valorilor

mobiliare ce le erau încredinţate şi la executarea ordinelor

de plată primite de la clienţii lor. Forma modernă de

organizare şi de funcţionare a unitaţilor bancare a fost

prefigurată de Banca din Amsterdam în 1609 şi apoi de

Banca Angliei în 1694. Ca urmare a unui amplu proces de

perfecţionare şi diversificare a activităţilor financiar-bancare,

băncile s-au impus în ultimul timp ca un agent economic

dinamic şi cu impact major asupra întregii societăţi.

3

I Evoluţia structurii organizaţionale

Supusă unui set de cerinţe deseori contradictorii (transparenţă-securitate a

informaţiei, standardizare-inovaţie, etc.), organizaţia bancară este într-o continuă

transformare.

Ca în toate organizaţiile1 contemporane mature, se constată şi în bancă tendinţa de

creştere a importanţei formelor de coordonare bazate pe cunoaştere.

În Figura 1. este prezentată o evoluţie în timp a configuraţiilor organizaţionale. În

primele etape, până în anii 1970, organizaţia era bazată pe autoritate şi control, ceea ce

conducea la o proiectare ierarhică, tipică pentru capitalismul industrial. Ameliorată

succesiv, în anii 1980, s-a produs un salt calitativ spre organizarea de tip matriceal,

bazată pe competenţe. În decada considerată ca referinţă pentru formarea noii economii,

anii 1990, s-a ajuns la organizarea de tip reţea.

Pe verticală se remarcă evoluţia calitativă a structurilor, de la organizaţii

birocratice, specializate şi fragmentate, spre forme non-iererhice, bazate pe cunoaştere şi

integrate. Acest nivel este atins în timp (cu corespondenţă pe axa orizontală), la sfârşitul

secolului al XX-lea, prin organizaţia de tip reţea, care reprezintă stadiul actual pentru

structura organizaţională din multe domenii de activitate, printre care şi sectorul

financiar-bancar.

Succesiunea descrisă a configuraţiilor în timp este determinată de mai mulţi

factori, printre care un rol determinant l-au avut tehnologia informaţiei şi comunicaţiile.

Organizaţia de tip reţea este atât rezultatul dezvoltării reţelelor de telecomunicaţie, cât şi

al procesului de globalizare a operaţiunilor financiarbancare şi reprezintă o dublă

reflectare a progresului: cel tehnic şi cel social, cu tendinţa de creştere a gradului de

întemeiere pe cunoaştere a activităţilor.

1 Denumirea organizaţie constituie un sinonim modern pentru instituţie.

4

Figura nr. 1 Evoluţia modelelor de configuraţie organizaţională

Sursa: www.bilbioteca.ase.ro

Din Figura 1. reiese faptul că trecerea de la organizarea

matriceală la cea de tip reţea a presupus abordarea activităţii pe

procese şi a reprezentat o schimbare de paradigmă în teoria

organizaţiilor: au fost înţelese limitele structurilor ierarhice, iar

procesul de non-ierarhizare a condus la o structură tip reţea. Acest

mod de organizare nu poate funcţiona însă decât bazat pe cunoaştere,

deoarece procesul decizional este distribuit, ceea ce presupune

deopotrivă creşterea nivelului de competenţă şi de responsabilitate în

fiecare punct.

5

Prin definiţie, o organizaţie de tip reţea este compusă din unităţi

relativ autonome, care sunt legate prin partea comună a activităţii pe

care o desfăşoară. În cazul în care aceste unităţi nu sunt independente

ca structuri juridice şi fac parte dintr-un grup, autonomia este relativă.

Este evident faptul că acest tip de organizaţie nu putea lua naştere

decât pe fondul dezvoltării TIC. Ceea ce caracterizează şi diferenţiază

în acelaşi timp structurile organizaţionale de tip reţea este modelul

intern al fiecăreia, care presupune o anumită specializare a membrilor.

Adesea, structura internă presupune şi o standardizare a datelor şi a

procedurilor de lucru, care permite atât schimbul de informaţie, cât şi

prelucrări centralizate ale acesteia. Deşi reţeaua este conceptual

construită pe principiul egalităţii între membri, relaţiile sunt coordonate

de un nod principal. De asemenea, alocarea responsabilităţilor nu

respectă un model impus. Definirea şi orientarea către acest tip de

structură are ca scop evidenţierea faptului că organizaţia nu mai poate

fi asimilată unei ierarhii, ci aceasta a devenit o entitate complexă, a

cărei importanţă pentru societate este din ce în ce mai mare.

Ca alternativă la organizarea ierarhică există modelele

organizaţionale non-ierarhice de tip anarhic şi de tip centrat pe

memorie.

Diferenţele dintre cele trei forme de organizare menţionate

(ierarhică,anarhică şi centrată pe memorie) se reflectă în modurile de

funcţionare aleorganizaţiei. Modelul anarhic se caracterizează printr-o

interacţiune orizontală ca tip de relaţie organizaţională, iar cel centrat

pe memorie prin colaborare între omologi. Sinergia sistemului

organizaţional este bazată pe interese conjuncturale în sistemul

anarhic, ceea ce duce la o siguranţă redusă în funcţionare. În sistemul

bazat pe memorie, sinergia este generată de scopuri comune, ceea ce

conduce la un grad ridicat de siguranţă în funcţionare. Din comparaţia

bazată numai pe cele două criterii anterioare, reiese că modelul

organizaţiei anarhice nu este potrivit pentru instituţia de credit sau

6

bancă, ci organizaţia bazată pe memorie este potrivită pentru nodurile

unei structuri generale de reţea.

II Organizarea şi conducerea băncilor

2.1. Structura organizatorică a societăţilor bancare

Legea bancară nr. 58/1998 prevede că : “ organizarea şi conducerea băncilor se

stabileşte prin acte constitutive ale băncilor, în conformitate cu legislaţia comercială şi cu

respectarea dispoziţiilor prezentei legi (art. 21).”

Fiecare bancă este persoană juridică, fiind organizată ca societate commercial

bancară pe acţiuni.

In toate actele ei oficiale, banca trebuie să se indentifice în mod clar printr-un

minim de date: firma sub care banca este înmatriculată în registrul comerţului, capitalul

social, adresa sediului principal, numărul şi data înmatriculării în registrul comerţului,

numărul şi data înmatriculării în registrul bancar.

Banca este angajată prin semnătura a cel puţin doi conducători, având

competenţele stabilite prin actele normative proprii, sau cel puţin două personae

împuternicite de către aceştia, ăn conformitate cu reglementările emise de Banca

Naţioanală a României în acest sens.

7

Fiecare bancă va avea un regulament propriu de funcţionare, aprobat de organele

statutare, prin care se va stabili cel puţin:

a) Structura organizatorică a băncii;

b) Atribuţiile fiecărui compartiment al băncii şi relaţiile dintre acestea;

c) Atribuţiile sucursalelor şi ale altor sedii secundare ale băncii;

d) Atribuţiile comitetului de risc, comitetului de administrare a activelor şi pasivelor,

comitetului de credite; înfiinţarea acestor comitete este obligatorie în desfăşurarea

activitaţii băncii;

e) Competenţele şi răspunderea conducătorilor băncii, directorilor executivi, şefilor

sucursalelor şi ai altor sedii secundare ale băncii şi ale altor salariaţi, care se

angajează în operaţiuni financiar-bancare în numele şi în contul băncii;

f) Sistemul de control intern al băncii.

În România, procesul de dezvoltare a reţelei de unitaţi teritoriale-bancare a ţinut

seama de structura administrativ teritorială a ţarii, respectiv împărţirea pe judeţe. În

principiu, băncile şi-au structurat reţeaua teritorială în funcţie de aceste nuclee aproape la

nivelul fiecărui judeţ existând unitaţi care să coordoneze activitatea din zonă.

Structura organizatorică a băncilor care şi-au organizat activitatea în teritoriu după

principiul împărţirii administrative-teritoriale a ţării este:

Centrala băncii;

Sucursale judeţene, respectiv sucursala municipiului Bucureşti;

Filiale (suburdonate organizatoric şi funcţional sucursalelor) în unele oraşe ale

ţării şi, în unele cazuri la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti. În

accepţiunea Legii bancare nr. 58/1998: “filială - persoană juridică în care o

alta persoană sau un grup de persoane care acţionează împreunî deţine 50%

sau mai mult din acţiunile cu drept de vot sau o participare semnificativă care

permite acestora să exercite contrulul efectiv asupra conducerii politicilor

filialei” (atr. 3–c). Având în vedere faptul că la băncile comerciale din

România numai centrala băncii are personalitate juridică, noţiunea de “filială”

ar fi improprie potrivit Legii 58/1998, totuşi se mai utilizează în structura

organizatorică a unor bănci.

8

Agenţii subordinate organizatoric şi funcţional filialelor sau, în unele cazuri,

chiar sucursalelor;

Puncte de lucru subordonate filialelor sau agenţiilor.

Sucursalele, agenţiile, filialele şi punctele de lucru sunt unităţi cu sarcini

operative, ele neavând personalitate juridică. Acestea execută operaţiuni bancare

specifice societăţilor bancare reglementate prin lege, în limita competenţelor stabilite de

centrala băncii şi funcţionează pe baza aprobării Consiliului de Administraţie al băncii

respective.

Sucursalele, filialele şi agenţiile au relaţii directe cu clienţii din raza lor de

activitate (atât persoane fizice, cât şi persoane juridice).

2.1.1. Centrala băncii

Societăţile bancare, prin centralele lor, îndeplinesc funcţia de coordonare pentru

toate activitaţile ce se desfăşoară în sucursale, filiale, agenţii şi puncte de lucru, asigurând

aplicarea corectă a legilor, hotărârilor şi a actelor normative ce guvernează în activitatea

bancară. În acest sens, centralele societăţilor bancare elaborează norme specifice ce

trebuie respectate de unitaţile din subordine. În acelaşi timp, centralele sunt răspunzătoare

de activitatea sucursalelor, filialelor, agenţiilor şi punctelor de lucru din subordine

(acestea neavând personalitate juridică).

Activitatea, în cadrul centralelor societăţilor bancare, se desfăşoară pe direcţii,

departamente, servicii, birouri, oficii speciale. ”Fiecare bancă, în funcţie de activitatea

desfăşurată şi gama de operaţiuni efectuate, îşi organizează, în mod specific, structura

funcţională din cadrul centralei. Cu toate acestea, există o serie de componente

organizatorice care se regăsesc, sub diferite forme (direcţii, servicii birouri, oficii, etc.), în

majoritatea băncilor comerciale şi aceasta datorită faptului că toate băncile comerciale

(fiind prin lege bănci universale) desfăşoară aceeaşi gamă de operaţiuni bancare. În

9

general, în cadrul centralei, activitatea este organizată pe direcţii de specialitate (sau

departamente) care, la rândul lor, au în subordine diferite servicii.”2

Astfel, în cadrul unei bănci, prin structura organizatorică adoptată, anumite

activităţi pot fi desfăşurate în cadrul unei direcţii, în timp ce, în cadrul altei (altor) bănci,

acelaşi tip de activităţi se desfăşoară în departamente/servicii/birouri specializate.

Structura organizatorică este flexibilă şi diferită de la bancă la bancă; chiar pentru aceeaşi

bancă ea se poate modigfica în timp în functie de tipul şi strategia băncii, natura si

volumul activităţilor desfăşurate.

Pe parcursul derulării activităţilor specifice, fiecare bancă acţionează ca un sistem

(fiind, la rândul ei, componentă sistemului bancar), în cadrul căreia diferitele componente

(direcţii/departamente) intră în legatură unele cu altele, furnizându-şi reciproc informaţii

sau conlucrând în vederea finalizării diferitelor tranzacţii şi realizării atribuţiilor

specifice.

Totodată, pe lângă conlucrare, în cadrul băncii, între diverse

direcţii/departamente, fiecare societate bancară colaborează, pentru realizarea diverselor

activităţi specifice, cu Banca Naţională, cu Ministerul Finanţelor Publice, cu celelalte

societăţi bancare, cu instituţii financiare sau centrale din aparatul de stat .

O schemă organizatorică simplificată a centralei, având la bază criteriul

administrativ este redată în figura nr. 2.

Figura nr. 2 Schema organizatorică simplificată a centralei unei bănci bazată pe

principiul eficienţei produsului.

2 Iosif Hetes – Grava, Organizarea şi operaţiunile băncilor, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2003, p.58

10

Acest prim tip de structură nu pune accentul pe gestiunea riscului în bănci, pe

eficienţa produselor şi serviciilor bancare.

Un al doilea tip de structură organizatorică este cea bazată pe criteriul „eficienţa

produselor şi serviciilor bancare” şi/sau pe „eficienţa şi profitabilitatea unor centre

zonale”. Această structură redată în figura nr.2, urmăreste raportul „cost-beneficiu” pe

produs şi chiar pe client, dar nu se urmăreşte riscul, fiind specifică băncilor ce urmăresc

expansiunea, creştrea cifrei de afaceri şi a puterii lor financiare.

Figura nr. 3 Schema organizatorică simplificată a centralei unei bănci comerciale

bazată pe principiul administrativ.

A.G.A.

Cenzori externi independenţi

Comisia de cenzori

Consiliul de administraţie

Comitetul de direcţie

Preşedinte

Vicepreşedinte I Vicepreşedinte II Vicepreşedinte III

Centre zonale, direcţii şi

compartimente de specialitate, delimitate pe

produse şi/sau clienţi

Centre zonale, direcţii şi

compartimente de specialitate, delimitate pe

produse şi/sau clienţi

Centre zonale, direcţii şi

compartimente de specialitate, delimitate pe

produse şi/sau clienţi

11

Sursa: Iosif Hetes – Grava, Organizarea şi operaţiunile băncilor, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2003

Potrivit Legii bancare nr. 58/1998 (atr.24-d), la nivelul centralei băncii se constituie

organe colective de lucru subordonate vicepreşedinţilor de resort:

Comitetul de gestiune a activelor şi pasivelor băncii;

Comitetul de risc pentru credite;

Comitetul de risc de decontare a oeraţiunilor.

Comitetul de Gestiune a Activelor şi Pasivelor băncii are sarcina de a prevedea

nivelul şi structura activelor şi pasivelor băncii şi de a coordona mişcarea acestora în

raport cu finalitatea prevazută în bugetul de venituri şi cheltuieli şi contul de profit şi

pierdere. Acest comitet se întocmeşte de regulă săptămânal şi ia în discuţie:

Riscul de piaţă la care se expune banca şi în special riscul de lichiditate, riscul la

dobândă, riscul valutar, riscul de corespondent bancar;

Nivelul de eficienţă cu care este administrat patrimoniul băncii, ecartul randament

cost, precum şi cel dintre dobânda activă şi cea pasivă;

A.G.A.

Cenzori externi independenţi

Comisia de cenzori

Consiliul de administraţie

Comitetul de direcţie

Preşedinte

Vicepreşedinte I Vicepreşedinte II Vicepreşedinte III

Direcţii şi servicii de specialitate

Direcţii şi servicii de specialitate

Direcţii şi servicii de specialitate

12

Sursa: Iosif Hetes – Grava, Organizarea şi operaţiunile băncilor, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2003

Structura maturităţilor băncii pe activul şi pasivul bilanţului său.

Comitetul de risc pentru credite elaborează politica băncii referitoare la creditarea

clienţilor, constituirea portofoliului de credite, gestiuea riscului de credit şi de plată a

dobânzii.

Comitetul de risc de decontare a operaţiunilor vizează cu precădere respectarea

prevederilor legale, a normelor şi instrucţiunilor în domeniul decontărilor: plăţi şi încasări

privind conturi bancare deschise de clienţi, viramente intra şi inter bancare, decontări

speciale privind operaţiunile pe piaţa de capital, transferurile internaţionale etc. Comitetul

de decontare a operaţiunilor are ca atribuţii evitarea fraudelor şi a oricăror pagube

potenţiale datorate modului de înfăptuire a operaţiunilor prin conturi bancare.

Direcţiile/departamentele din centralele societăţilor bancare, indiferent de activitatea

specifică pe care o derulează, au o serie de atribuţii similare ce derivă din rolul lor de

coordonare a activităţii în domeniile respective, la nivelul unităţilor din subordine.

Cele mai importante dintre aceste atribuţii sunt:

Elaborarea şi avizarea normelor metodologice ce reglementează obiectul de

activitate al direcţiei/departamentului respectiv, precum şi a celorlalte instrucţiuni,

circulare, reglementări emise de bancă pe probleme specifice;

Îndrumarea şi controlul unităţilor teritoriale, în legatură cu activitatea desfaşurată,

cu modul de aplicare a legislaţiei bancare, precum şi a normelor metodologice şi

reglementărilor interne emise de bancă, pentru diversele domenii de activitate;

Efectuarea de studii şi analize, în legatură cu activităţile specifice desfăşurate de

fiecare departament, în vederea luării deciziilor privind perfecţionarea activităţii.

În cadrul structurii organizatorice a fiecărei societăţi bancare există

direcţii/departamente a căror activitate se constituie în liant pentru activitatea desfăşurată

în cadrul altor componente structurale, în derularea activităţilor specifice, intrând în

contact direct cu multe din acestea.

Activităţi derulate în cadrul principalelor direcţii/departamente ale

unei societăţi bancare

A. Direcţii/departamente de coordonare

13

Acest tip de direcţii/departamente, indiferent de modul în care sunt organizate la

nivelul diferitelor bănci, răspund de activitatea de ansamblu privind creditarea şi

decontările.

În principal, acest tip de direcţii/departamente au următoarele atribuţii:

Întocmesc periodic planurile de credit şi le supun aprobării conducerii;

În funcţie de nivelul resurselor de refinanţare, repartizează, pe sucursale,

nivelurile de credite, stabilesc şi repartizează plafoanele;

Întocmesc, periodic, rapoarte referitoare la executarea programelor de creditare,

precum şi principalele aspecte legate de acordarea şi rambursarea acestora;

Formulează, pe baza analizelor efectuate, propunerile privin politica dobânzilor.

B. Direcţii/departamente de trezorerie

Dintre principalele atribuţii ale acestui tip de direcţii/departamente, menţionăm:

Analizează şi prospectează posibilităţile şi condiţiile de asigurare a resurselor de

creditare ale băncii;

În strânsă colaborare cu departamentele contabilităţii, negociază şi propun

contactarea de credite pe piaţa interbancară şi participă la licitaţii organizate de

Banca Naţională a României, pentru obţinerea de credite de refinanţare;

Stabilesc prognozele de trezorerie, pe diferite perioade;

Realizează proiectele de emisiuni de hârtii de valoare şi coordonează evidenţa şi

plasarea acestora;

Urmăresc şi informează conducerea asupra situaţiei şi nivelului activelor şi

pasivelor băncii.

C. Direcţii/departamente de casierie

Acestea se regăsesc în cadrul oricărei societăţi bancare; asigură şi răspund de

coordonarea şi urmărirea efectuării operaţiunilor cu numerar şi alte valori, în strânsă

concordanţă cu interesele clienţilor.

Totodată, pot îndeplini şi următoarele atribuţii:

Colaborează cu direcţiile/departamentel de coordonare şi trezorerie, în vederea

urmăririi şi analizării fenomenelor şi tendinţelor conjuncturale din sfera circulaţiei

numeralului;

14

Colaborează cu Banca Naţională a României, participând la elaborarea

prognozelor privind operaţiunile de încasări şi plăţi, a fluxului de numerar din

economie s.a.;

Asigură organizarea şi efectuarea tuturor operaţiunilor de casierie, prin

intermediul unităţilor operative din subordine;

Efectuează, potrivit dispoziţiilor legale operaţiuni cu numerar;

Ţin evidenţa numerarului şi asigură păstrarea acestuia.

D. Direcţii/departamente de control

Aceste direcţii/departamente asigură şi răspund de exercitarea controlului intern

asupra activităţii de ansamblu, desfăşurată de unităţile din teritoriu ale societăţilor

bancare, precum şi de efectuarea periodică a controlului patrimonial asupra gospodăririi

valorilor materiale şi băneşti din centralele băncilor şi de la nivelul unităţilor teritoriale.

E. Direcţii/departamente pentru operaţiuni externe comerciale şi necomerciale

În cazul operaţiunilor comerciale:

Asigură şi răspund de prelucrarea documentelor privitoare la exportul şi importul

de mărfuri şi prestările de servicii din şi pentru străinătate ale agenţilor economici,

instituţiilor şi altor persoane juridice.

În cazul operaţiunilor necomerciale:

Asigură activitatea de derulare a operaţiunilor de decontare cu străinătatea, în

favoarea persoanelor fizice sau juridice (bugetare, obşteşti, non-profit etc.)

Derularea acestor operaţiuni se efectuează comform legislaţiei comerciale,

financiare şi bancare a ţării şi conform regulilor şi uzanţelor uniforme internaţionale,

editate de Camera Internaţional de Comerţ de la Paris. Pentru realizarea acestor

operaţiuni, departamentele amintite utilizează toate modalităţile de decontare folosite în

practica bancară internaţională, derulează, deci, activităţi legate de acreditive, incasso

documentar, ordine de plată emise sau primite, licitaţii şi operaţiuni de transmitere a

mesajelor (letric, telegrafi, SWIFT).

F. Direcţii/departamente de acreditare

Fiecare bancă în funcţie de domeniile specifice în care acţionează cu prioritate, şi-

a organizat activitate de creditare pe anumite criterii (termenii de rambursare, destinaţie,

sectorul de care agentul economic aparţine, respectiv de stat sau privat) creând, în

15

consecinţă, departamente diferite. Din acest punct de vedere, pot fi întâlnite, în cadrul

centralelor societăţilor bancare, mai multe direcţii/departamente de creditare.

Direcţiile/departamentele de creditare (care pot fi specializate în funcţie de

volumul, tipul de clienţi şi termenul de creditare) asigură şi răspund de activitatea de

creditare, cu tot ce implică aceasta.

În funcţie de destinaţia, termenul şi beneficiarul de credite,

direcţiile/departamentele de creditare participă la:

Programarea, dimensionarea şi dirijarea masei monetare şi a creditului pe termen

scurt, mediu şi lung;

Analizează cererile de creditare ce depăşesc competenţa unităţilor teritoriale din

subordine;

Întocmesc documentaţiile de creditare;

Aprobă creditele din competenţa lor şi fac propuneri, organelor de conducere a

băncilor, pentru aprobarea celor ce depăşesc competenţa lor;

Propun eliberarea scrisorilor de garanţie;

Urmăresc evoluţia creditelor pe termen scurt, mediu şi lung;

Urmăresc, îndrumă şi controlează activitatea de creditare a unitaţilor teritoriale

din subordine;

Analizează evoluţia indicatorilor bancari, în strânsă corelaţie cu analiza

indicatorilor economici şi financiari ai agenţilor economici pe care îi creditează,

pe baza acestor analize efectuând propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii de

creditare, finanţare şi decontare.

În cazul beneficiarilor de credit care se află în incapacitate de plată, aceste

direcţii/departamente:

Propun măsuri de recuperare a fondurilor;

Urmăresc rambursarea creditelor şi încadrarea în plafoanele stabilite;

Urmăresc creditele acordate pe diverse categorii de agenţi economici;

Urmăresc creditele nerambursate la scadenţă, intervenind prin unităţile din

teritoriu pentru lichidarea sau prevenirea acestora.

G. Direcţii/departamente de relaţii bancare internaţionale

16

Aceste direcţii/departamente răspund de îndeplinirea atribuţiilor în domeniul

relaţiilor externe de plăţi şi credite, conform reglementărilor în domeniu, a hotărârilor

Consiliului de Administraţie al băncii şi a altor acte cu caracter normativ. Fiecare dintre

aceste direcţii/departamente poartă, de regulă, denumirea activităţii pe care o desfăşoară

(de exemplu, plăţi externe, corespondenţi bancari, arbitraj, etc.)

Principalele atribuţii ale acestora sunt:

Întocmirea şi negocierea proiectelor de acorduri, de plăţi şi cooperare economică,

financiare şi de creditare încheiate, prin intermediul băncilor, cu alte ţări şi

urmărirea modului de derulare a acestora;

Contactarea băncilor corespondente, pentru problemele privind derularea

acordurilor de plăţi şi cooperare economică;

Administrarea portofoliului în valută a băncilor, prin operaţiunile de arbitraj

valutar;

Efectuarea analizelor conjuncturale şi de perspectivă pe pieţele monetare

internaţionale;

Analizarea, negocierea şi angajarea liniilor de credite bancare externe;

Evaluarea cererilor de credite bancare, în valută, solicitate de diverşi clienţi şi

propunera de acordare a acestora;

Analizarea şi, după caz, modificarea reţelei de corespondenţi bancari.

H. Direcţii/departamente de contabilitate

Activitatea de contabilitate, datorită operaţiunilor în lei şi valută, poate fi

structurată pe direcţii/departamente diferite.

Direcţiile/departamentele contabilitaţii, în lei, ale societăţilor bancare asigură şi

răspund de:

Organizarea şi conducerea activităţii contabile;

Execuţia de casă a bugetului public naţional;

Exercitarea controlului bancar asupra operaţiilor contabile privind creditarea;

Finanţarea şi plăţile efectuate de unitaţile operative ale băncilor pentru clienţii lor.

17

Direcţiile/departamentele de contabilitate externă răspund de evidenţa patrimoniului

băncii privind operaţiunile cu străinătatea, veniturile şi cheltuielile în valută realizate de

bănci prin centralele lor.

I. Direcţii/departamente de informatică

Aceste direcţii/departamente răspund de activitate de informatică, pe ansamblul

băncii. Activitatea lor vizează:

Informatizarea activităţii decizionale, de analiză, proiectare, implementare şi

întreţinere a subsistemelor informatice în legătură cu toate operaţiunile derulate de

bănci;

Exploatarea lucrărilor respective;

Dezvoltarea reţelei de calculatoare;

Service-ul pentru echipamentul respectiv;

Telecomunicaţii interbancare.

Aceste direcţii/departamente sunt organizate, în unele cazuri, astfel încât asigură

şi derularea operaţiunilor privind telecomunicaţiile.

J. Direcţii/departamente de organizare şi resurse umane

În sarcina acestora intră, în principal, probleme legate de:

Structura organizatorică a băncii;

Extinderea reţelei de unităţi;

Organizarea, normarea şi asigurarea condiţiilor de muncă ale salariaţilor;

În acelaşi timp, direcţiile/departamentele de organizare şi resurse umane asigură:

Selecţionarea, încadrarea şi utilizarea forţei de muncă;

Urmărirea sarcinilor ce revin băncii, din diferitele acte cu caracter normativ;

Elaborarea, în colaborare cu celelalte departamente din cadrul băncii a proiectelor

şi prognozelor trimestriale sau anuale privind activitatea bancară, în vederea

supunerii acestora aprobării Consiliului de Administraţie.

K. Direcţii/departamente pentru dezvoltare şi învăţământ

Principala atribuţie a acestora este efectuarea de studii, analize şi informări pentru

adoptarea de noi metode, mijloace, soluţii în vederea ridicării nivelului activităţii bancare

şi lărgirea gamei de servicii oferite, precum şi pentru pregătirea şi perfecţionarea

personalului bancar.

18

Anual, sunt analizate necesităţile de pregătire profesională, sunt elaborate

programe de formare profesională şi este stabilită proporţia dintre pregătirea personalului

în cadrul băncilor (departamente sau centre proprii) şi pregătirea asigurată de institute

naţionale (cum este I.B.R.) sau internaţionale.

L. Direcţii/departamente juridice

Activitatea acestora se referă, în principal, la asigurarea legalităţii în desfăşurarea

activităţii băncii şi apărarea intereselor bănci şi apărarea intereselor patrimoniale şi

nepatrimoniale proprii activităţii bancare.

Datorită diversificării gamei de servicii oferite clienţilor, băncile îsi modifică, în

timp, structura funcţională, noi departamente fiind înfiinţate ca urmare a apariţiei de noi

activităţi.

2.1.2. Sucursalele

Sucursalele se constituie în nuclee ale activităţii desfăşurate de societăţile bancare

la nivel judeţean. Rolul lor constă în coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii

operative desfăşurate în unităţile din subordine (filiale, agenţii şi puncte de lucru).

În conformitate cu statutul fiecărei bănci, cu normele elaborate de centrală şi cu

legislaţia în vigoare, în cadrul competenţelor delegate de Consiuliul de Administraţie şi

Comitetul de direcţie, sucursalele au ca sarcini: efectuarea operaţiunilor de creditare,

finanţare, decontări şi de casă, în lei şi valută, controlul preventiv asupra operaţiunilor ce

se efectuaează în contul titularilor, precum şi altor operaţiuni bancare.

Sucursalele au autonomie operativă şi de gestiune, în limita unor competenţe

delegate de centrală şi în acest caz, activitatea bancară se desfăşoara pe

departamente/compartimente specializate. Datorită caracterului de bancă universală a

fiecărei societăţi bancare, anumite compartimente pot fi regăsite la nivelul tutror

sucursalelor societăţilor bancare. Astfel, în general, la nivelul unei sucursale judeţene se

regăsesc compartimente de: coordonare, trezorerie, creditare, operaţiuni valutare,

casierie, conturi şi viramente, decontări intrabancare, contabilitate, juridic etc.

În funcţie de volumul de activitate, sucursalele pot avea mai multe servicii şi

birouri de conturi şi viramente.

19

Activitatea de contabilitate şi trezorerie poate fi organizată în departamente

distincte, în lei şi valută.

Principalele atribuţii ce se regăsesc la nivelul sucursalelor judeţene ale societăţilor

bancare sunt:

Coordonarea de ansamblu, la nivelul judeţului sau municipiului Bucureşti, a

problemelor de creditare operaţiunilor de încasări şi plaţi fără numerar, operaţiuni

cu numerar şi de casierie;

Întocmirea de situaţii, la nivelul judeţului, privind evidenţa, prognoza şi

administrarea trezoreriei;

Defalcarea plafoanelor de credite, transmise de centrala băncii, pe fiecare filiala,

agenţie şi punct de lucru din subordine, cu urmărirea şi administrarea în acelaşi

timp, în bune condiţii, a resurselor de creditare;

Realizarea de lucrări de analiză şi informare privind creditele (acordare, verificare

garanţii, rambursare, credite restante, etc.);

Analizarea activităţii desfăşurate la nivelul judeţului, pe baza datelor proprii sau

primite de la unităţile din subordine şi luarea măsurilor ce se impun. Pe baza

acestor date şi informaţii se calculează indicatorii activităţii bancare la nivel de

judeţ şi se întocmesc, ori de câte ori este nevoie sau periodic, la datele stabilite,

lucrări, situaţii, informări centralizatoare, pe care le remit centralei băncii;

Verificarea, analizarea şi centralizarea balanţelor şi dărilor de seamă, bugetelor de

venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordine şi a celorlalte situaţii legate de

acestea;

Urmărirea şi asigurarea controlului tuturor activităţilor desfăşurate de unităţile din

subordine;

Primirea, analizarea şi, în limita competenţelor primite, aprobarea propunerilor

unităţilor din subordine privind diferite aspecte ale activităţii desfăşurate de

acestea;

Luarea măsurilor ce se impun în legătura cu pregătirea profesională a

personalului, pe baza analizării stadiului acesteia; analizarea şi valorificarea

materialelor întocmite de organele de control ale centralei cu urmărirea

îndeplinirii măsurilor stabilite.

20

2.1.3. Filialele

Filialele sunt unităţi teritoriale, operative ale societăţilor bancare. Ele îşi

desfăşoară activitatea în oraşele mai importante din cadrul judeţelor şi, în unele cazuri, la

nivelul sectoarelor din municipiul Bucureşti, fiind subordonate sucursalelor şi având, la

rândul lor, după caz, în subordine, agenţii şi punctele de lucru. Filialele au autonomie

gestionară şi operativă, în limita competenţelor acordate de centrala băncii.

În funcţie de zona geografică şi economică în care sunt localizate filialele,

ponderea diferiţelor categorii de operaţiuni bancare, în ansamblul activităţii desfăşurate,

diferă de la o filială la alta, chiar în cadrul aceleiaşi bănci. Filialele îşi desfăşoară

activitatea pe anumite compartimente: creditare, operaţiuni valutare, conturi şi viramente,

contabilitate-informatică, casierie, juridic şi contencios, secretariat-administrativ.

Principalele atribuţii ale filialelor societăţilor bancare pot fi grupate astfel:

Răspund prin conducerea numită de Consiliul de Administraţie, în faţa centralei,

de activitatea desfăşurată de unităţile din subordine;

Se conformează cerinţelor şi evidenţelor sucursalelor, care, la rândul lor, primesc

îndrumări de la centrală;

Organizează şi conduc, în limita competenţelor delegate, activitatea desfăşurată

de unităţile din subordine;

Raportează sucursalelor informaţiile privind activitatea desfăşurată în cadrul

filialei şi în unităţile din subordine;

Organizează relaţiile cu clienţii privind:

Activitatea de creditare, în lei şi valută, a persoanelor fizice şi juridice;

Operaţiunile legate de deschiderea de conturi, şi operarea în conturi, atât

pentru persoanele fizice, cât şi juridice;

Operaţiuni de schimb valutar;

Consultanţă.

Îndeplinesc atribuţiile stabilite de centrală pe linie de personal, salarizare şi

organizare.

2.1.4. Agenţiile şi punctele de lucru

21

Unele societăţi bancare, ca urmare a condiţiilor prielnice de desfăşurare a unei

activităţi profitabile, în locaţiile în care nu există sucursale sau filiale, au înfiinţat agenţii

sau puncte de lucru.

Agenţiile şi punctele de lucru îşi realizează activitatea profesională sub

supravegherea şi îndrumarea sucursalelor sau filialelor, fiind unităţi operative, înfinţate

pe baza criteriului apropierii de clienti (în general, persoane fizice) şi derulând,

predominant, un volum mare de operaţiuni, dar de valori mai mici.

Compartimentele ce se regăsesc la nivelul agenţiilor şi punctelor de lucru sunt

cele ce asigură desfăşurarea activităţii de creditare şi scont, conturi, viramente şi casierie.

În general, la nivelul agenţiilor şi punctelor de lucru se desfăşoară activităţi legate

strict de relaţiile cu clienţii, gama operaţiunilor (serviciilor) oferite fiind mai restrânsă

decât în cazul filialelor şi sucursalelor.

2.2. Conducerea societăţilor bancare

Pentru buna desfăşurare a activităţii, la nivelul fiecărei bănci se stabilesc organe

de conducere care să asigure procesul de coordonare, conducere şi decizie.

Conducerea, administrarea şi controlul societăţilor bancare sunt asigurate de:

Adunarea generală a acţionarilor băncii (în cazul băncilor cu capital privat sau

mixt: de stat şi privat);

Consiliul de Administraţie al băncii;

Comitetul de direcţie al băncii;

Preşedintele şi vicepreşedinţii;

Comitetul de conducere (la sucurale, filiale şi agenţii);

Comisia de cenzori – organ de control.

2.2.1. Adunarea generală a acţionarilor

Adunarea generală a acţionarilor este organ cu rol deliberativ, care hotărăşte

problemele generale privind activitatea băncii. Adunarea generală a acţionarilor îi

reprezintă pe toţi acţionarii băncii şi la ea participă delagaţii unităţilor, persoanelor

juridice şi persoanelor fizice deţinatoare de acţiuni emise de bancă.

22

2.2.2. Consiliul de Administraţie

Conducerea şi administrarea societăţilor bancare este realizată de Consiliul de

Administraţie. Acesta este compus din: preşedinte, vicepreşedinţi şi membri aleşi de

Adunarea generală a acţionarilor pe un termen stabilit prin statutul societăţii bancare

respective. Membrii Consiliului de Administraţie pot fi reprezentanţi ai acţionarilor,

specialişti din bancă sau din alte instituţii.

Consiliul de Administraţie este un organ deliberativ care se întruneşte lunar, sau

ori de câte ori este necesar, la sediul central al băncii.

Membrii Consiliului de Administraţie al băncii pot fi numai persoane fizice, în

număr cel mult de 11 persoane. Termenul mandatului nu poate fi mai mare de 4 ani, cu

posibilitatea de a fi realeşi.

În afară de condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare referitoare la

administratori, o persoană nu poate fi alesă în Consiliu de Administraţie al unei bănci, iar

dacă a afost aleasă, decade din mandatul său, dacă:

Este salariat al băncii în cauză cu excepţia conducătorilor acesteia;

Este salariat, administrator sau cenzor la altă bancă;

In ultimii 5 ani i s-a retras aprobarea de către Banca Naţională a României.

2.2.3. Comitetul de direcţie

Conducerea operativă a băncii este realizată de către Comitetul de direcţie, numit

de Consiliul de Administraţie. Comitetul de direcţie aduce la îndeplinire hotărârile acestui

consiliu, fiindu-i încredinţate, în acest sens, o parte din competenţe.

Comitetul de direcţie este format din: preşedintele, vicepreşedinţii şi membri.

Preşedintele Consiliului de Administraţie conduce şi Comitetul de direcţie.

În general, Comitetul de direcţie examinează şi ia hotărâri în limita competenţelor

acordate şi răspunde în faţa Consiliului de Administraţie.

2.2.4. Conducerea curentă

23

Conducerea curentă a băncii este asigurată de către preşedinte, vicepreşedinţi şi

directorii direcţiilor/departamentelor din centrala băncii.

Desigur, fiecare societate bancară îsi stabileşte propriile norme în ceea ce priveşte

modalitatea de realizare a conducerii curente. În principiu, însă, gama atribuţiilor este

distribuită astfel:

Preşedintele – răspunde de desfăşurarea, în condiţii optime şi cât mai profitabile,

a întregii activităţi a băncii.

Vicepreşedinţii – îndeplinesc atribuţiile stabilite de preşedinte, coordonează şi

controlează direcţiile din centrală şi sucursale, agenţii sau puncte de lucru care le-

au fost repartizate, iau măsuri şi răspund de activitatea acestor.

Diretorii direcţiilor din centrală – organizează şi răspund de întreaga activitatea

a direcţiei pe care o conduc, în conformitate cu normele, regulamentele, ordinile,

instrucţiunile şi hotărârile organelor de conducere ale băncii. Răspund de

folosirea raţională a forţei de muncă, de calitatea muncii, de disciplina şi

comportamentul salariaţilor direcţiei.

Conducătorii băncii trebuie să fie rezidenţi în România, să exercite exclusiv

funcţia în care au fost numiţi şi cel puţin unul dintre ei să fie cetăţean român. „ Ei trebuie

să fie licentiaţi, să fi lucrat cel puţin 5 ani în activitatea financiar-bancară şi să nu fi

cauzat, prin activitatea lor, falimentul unei societăţi comerciale.”3

Persoanele desemnate în calitate de conducători ai băncii trebuie să fie aprobate de

Banca Naţională a României înainte de începerea exercitării funcţiei.

2.2.5. Comisia de cenzori

Comisia de cenzori – se constituie la nivelul conducerii băncii şi are ca atribuţie

principală controlul asupra modului cum se desfăşoară operatiunile băncii, în cadrul legal

existent, şi informează Consiliul de Administraţie şi Adunarea Generală asupra celor

constatate.

Pot fi cenzori ai unei bănci numai persoanele fizice care au calitatea de expert

contabil sau contabil autorizat cu studii superioare, în condiţiile legii, şi cu o experienţa

3 Legea 58/1998 republicată, Legea activităţii bancare, publicat în M. Of. partea I nr. 78/24.01.2005

24

de cel puţin 5 ani în domeniul financiar-bancar, precum şi societăţile de expertiză

contabilă autorizate să desfăşoare această activitate pe teritoriul României.

2.2.6. Conducerea sucursalelor, filialelor, agenţiilor şi punctelor de

lucru

Angajarea patrimonială a băncii se face, la nivelul sucursalelor, agenţiilor şi

punctelor de lucru prin semnătura directorului şi contabilului şef (director economic), cu

avizul consiliului juridic.

Conducerea şi administrarea activităţii curente a sucursalelor judeţene, filialelor,

agenţiilor şi punctelor de lucru ale unei societăţi bancare este asigurată, dupa caz, de către

un director, director-adjunct şi un contabil şef (director economic), numiţi de către

Consiliul de Administraţiei al băncii.

La nivelul sucursalelor şi filialelor, conducerea este asigurată de Comitetul de

Conducere format în general din director, director-adjunct, contabil şef (director

economic), specialişti confirmaţi de Consiliul de Administraţie al băncii.

În ceea ce priveşte activitatea de creditare, trebuie precizat că, fiecare bancă, pe

baza strategiei ce o promovează, stabileşte, periodic, niveluri privind plafoanele de

creditare pentru sucursale şi fialiale.

III Structura interna a unei bănci centrale pe

cazul Băncii Naţionale a României

3.1. Scurt istoric şi organigrama băncii

Banca Naţională a României reprezintă o instituţie care a fost

înfiinţată prin Legea organică din 23 aprilie 1880, în baza căreia, băncii

îi este acordat privilegiul de a emite monedă naţională. Instituţia a

avut, de asemenea, privilegiul de a resconta titlurile comerciale şi

25

biletele de trezorerie, de a lombarda bonurile de tezaur şi de a

participa la constituirea capitalului unor societăţi financiar bancare,

împreună cu statul. Forma tradiţională de organizare a BNR a fost de

societate comercială, ai cărei acţionari au fost atât entităţi private cât

şi statul român. Inspirată după modelul belgian, legea din 1880, a

autorizat BNR de a emite bancnote convertibile în aur şi argint, şi de a

efectua operaţiuni specifice unei bănci centrale (rescontare,

lombardare, credite guvernamentale).

26

Concluzii

27

Prin structura organizatorică - funcţională se înţelege ansamblul

corelat al persoanelor şi compartimentelor funcţionale, distribuite în

spaţiu, pentru o configuraţie coerentă, precum şi cel al relaţiilor

funcţionale ce se stabilesc între ele, în scopul îndeplinirii obiectivelor

organizaţionale a unei bănci. Organizarea şi conducerea societăţilor

bancare se stabilesc prin actele lor constitutive, în conformitate cu

legislaţia comercială şi cu legea bancară.

Lista figurilor:

28

1. Figura nr. 1 Evoluţia modelelor de configuraţie

organizaţională...................4

2. Figura nr. 2 Schema organizatorică simplificată a centralei unei bănci

bazată pe principiul eficienţei produsului.........................................................9

3. Figura nr. 3 Schema organizatorică simplificată a centralei unei bănci

comerciale bazată pe principiul administrativ................................................10

4. Figura nr. 4 Organigrama Băncii Naţionale a României..............................25

Bibliografie

29

Cărţi:

1. Costin Kiriţescu, Băncile – Mica Enciclopedie, Editura Expert,

Bucureşti, 1998

2. Ion Turcu, Operaţiuni şi contracte bancare.Tratat de drept bancar

(ediţia a V-a), Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004

3. Ionescu Lucian, Băncile şi operaţiunile bancare , Editura

Economică, Bucureşti, 1996.

4. Iosif Hetes-Grava, Organizarea şi operaţiunile băncilor, Editura

Orizonturi Universitare, Timişoara, 2003

5. Simon Claude, Băncile, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993

Site – uri:

1. www.biblioteca.ase.ro

2. www.bnr.ro

3. www.dreptonline.ro

30