recenzii · pe patru capitole ample: ... momente olteneşti în slavistica românească a secolelor...

Romanoslavica vol. XLVI, nr. 1

213

RECENZII


214


215

Danielа Stoianova, Българо-румънски речник. Dicţionar bulgar-român, Sofia, 2008, 620 р. Snejana Keranova, Румънско-български речник. Dicţionar român-bulgar, Sofia, 2008, 520p. Prestigioasa editură bulgară „ Наука и Изкуство“ (Ştiinţă şi Artă) a demarat din anul 2002 o colecţie intitulată Dicţionare bilingve contemporane, apreciată deopotrivă de specialişti şi de publicul larg.

Pentru cei care învaţă limba bulgară în România şi limba română în Bulgaria, pentru profesori, cercetători, traducători, avem bucuria de a semnala publicarea a două dicţionare cuprinzătoare, elaborate în paralel.

Dicţionarul bulgar-român este semnat de conf.dr. Daniela Stoianova de la Secţia de filologie română din cadrul Universităţii „Sf. Kliment Ohridski” din Sofia, un cadru didactic cu o experienţă îndelungată şi o foarte bună traducătoare de limbă română. Lucrarea conţine aproximativ 26000 cuvinte-titlu şi apare la 15 ani după amplul Dicţionar bulgar-român al lui Tiberiu Iovan (Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1994), un binecunoscut specialist în domeniu. Pentru lexicografia bulgară, lucrarea Danielei Stoianova este o premieră, fiind primul dicţionar bulgar-român de acestă dimensiune.

Dicţionarul român-bulgar, elaborat de Snejana Keranova, de asemenea traducător şi cadru didactic la Secţia de filologie română din cadrul Universităţii „Sf. Kliment Ohridski” din Sofia, conţine aproape 25000 cuvinte-titlu. El vine să umple un regretabil gol în lexicografia româno-bulgară, după un prim dicţionar publicat la editura Academiei Bulgare în 1962 (autori: Iv. Penakov, J. Rainov, G. Pauncev) şi un altul, de dimensiuni mai reduse, semnat de Spaska Kanurkova (1988).

Ambele dicţionare, pe care le aducem în atenţie, pun un accent deosebit pe starea actuală a limbii literare şi colocviale bulgare, respectiv române, iar în acest sens remarcăm şi prezenţa în paginile dicţionarelor a numeroase neologisme. De asemenea, este bine ilustrată terminologia din diverse domenii: socio-economic, politic, ştiinţifico-tehnic, artistic, juridic, financiar, medical, transport, sport etc. Autoarele s-au străduit să reflecte, pe cât posibil, şi bogăţia frazeologică a celor două limbi, ceea ce a limitat numărul elementelor dialectale şi arhaice.

Suntem convinşi că cele două dicţionare îşi vor dovedi pe deplin utilitatea şi menţionăm pentru toţi cei interesaţi că un număr limitat de exemplare este pus în vânzare la Librăria Universităţii din Bucureşti.

Mariana Mangiulea


216

Cosmin Vilău, Oltenia în istoria slavisticii româneşti, Editura ALMA, Craiova, 2009, 238p. Volumul de faţă este rodul muncii tenace, efortului şi pasiunii pentru studiu ale unui tânăr profesor de religie, doctor în filologie din anul 2008. De altfel, cartea pe care o recenzăm reprezintă teza sa de doctorat, apreciată în mod deosebit de comisia din care au făcut parte specialişti de frunte ai slavisticii româneşti. De la bun început dorim să evidenţiem prefaţa scrisă cu mult suflet şi mândrie de dascăl de către prof. dr. Mihai Mitu, care şi-a asumat cu responsabilitate şi dăruire rolul de mentor, fiind îndrumătorul lucrării de doctorat a lui Cosmin Vilău.

Mânat de un întemeiat patriotism local, tânărul autor îşi propune şi reuşeşte să închege în ordine cronologică o istorie cât mai completă, adusă la zi, a slavisticii româneşti din Oltenia, pe baza surselor documentare, a cercetărilor mai vechi şi a celor recente. Lucrarea este structurată pe patru capitole ample: Slavica şi slavo-romanica din Oltenia până în secolul al XVIII-lea, Slavica olteneşti în secolul al XVIII-lea, Momente olteneşti în slavistica românească a secolului al XIX-lea, Momente olteneşti în slavistica românească a secolelor XX-XXI, urmate de Concluzii, de zece ilustraţii şi de două rezumate extinse în limbile franceză şi engleză, care fac accesibil volumul unui cerc mult mai larg de specialişti.

Cosmin Vilău urmăreşte perioadele din istoria de aproape un mileniu şi jumătate a contactelor slavo-române pe teritoriul Olteniei, şi evidenţiază specificul şi însemnătatea acestora. O deosebită atenţie se acordă perioadei slavonismului cultural la români, rolului cancelariei domneşti şi al mănăstirilor – adevărate focare de cultură, în care se naşte şi dezvoltă cultura veche românească de expresie slavonă. Este epoca documentelor şi a inscripţiilor slavo-române (de altfel, cel mai vechi document slavo-român, din timpul domnitorului Vladislav-Vlaicu este emis către mănăstirea Vodiţa, jud. Mehedinţi, la 1374), este vremea în care activează cuviosul Nicodim de la Tismana, marcând viaţa culturală şi monahală a Olteniei, în care Filotei Monahul creează la mănăstirea Cozia Pripealele – cele dintâi imnuri religioase, în care se scriu Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, considerată de către Constantin Noica drept „Întâia mare carte a culturii româneşti”.

Autorul subliniază momentele importante ale secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, în care pătrund şi se răspândesc în Oltenia ideile umaniste şi iluministe europene: la mănăstirea Govora, Mihail Moxa compune Cronica sa – prima operă a istoriografiei universale în limba română, călugărul Mardarie Cozianul scrie prima lucrare din lexicografia românească, Lexicon slavo-român, Antim Ivireanul tipăreşte cărţi bilingve, slavo-române, la Episcopia Râmnicului. Tot acolo apar cărţile slavone pentru creştinii sârbi şi primele minee în româneşte sub îngrijirea episcopilor Chesarie şi Filaret.

Secolul al XIX-lea este marcat de interesul accentuat pe care oamenii de ştiinţă îl manifestă faţă de cultura medievală românească, în contextul dezvoltării generale a ştiinţelor şi a învăţământului. Astfel, iau amploare studiile de slavistică – mărturie stau cercetările lui Alexandru Odobescu de la mănăstirea Bistriţa, contribuţiile ştiinţifice ale lui B.P.Hasdeu, preocupările lui Alexandru Ştefulescu şi ale lui Witold Rola Piekarski în domeniul filologiei slavo-române şi al literaturilor slave.


217

Ultimul capitol este consacrat realizărilor din domeniul slavisticii oltene pe parcursul secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea, când apar publicaţii de valoare, precum „Arhivele Olteniei”, când se afirmă numeroşi istorici, filologi, prelaţi interesaţi de studiile de slavistică, precum Stoica Nicolaesu, C.S.Nicolăescu-Plopşor, I.C. Chiţimia, Nestor Vornicescu, Stan Velea, Gheorghe Bolocan – regretatului profesor, sub coordonarea căruia s-a elaborat lucrarea monumentală Dicţionarul toponimic al României. Oltenia, fiindu-i consacrat un capitol aparte. Alături de contribuţiile însemnate ale celor dispăruţi, autorul remarcă activitatea în plină desfăşurare a cercetătorilor, a cadrelor didactice fie de la Universitatea din Bucureşti (prof. dr. Corneliu Barborică, prof. dr. Dorin Gămulescu – originari din Oltenia), fie de la Universitatea din Craiova, care sunt totodată membri ai filialei craiovene a Asociaţiei Slaviştilor din România (conf.dr.Adriana Uliu, lect.dr.Iaroslava Rizea, cercet.dr. Iustina Burci ş.a.). Un merit al lucrării îl constituie tocmai înregistrarea şi comentarea contribuţiilor olteneşti la dezvoltarea slavisticii noastre în vremea din urmă.

Cartea lui Cosmin Vilău se remarcă prin rigoare ştiinţifică, prin erudiţie şi capacitate de sinteză. Sunt temeinic documentate şi edificatoare argumentele pe care tânărul cercetător le aduce pentru a demonstra locul însemnat al slavisticii din Oltenia în ansamblul slavisticii româneşti, al filologiei, al istoriei, al artei româneşti, al Bisericii Ortodoxe Române.

Prin contribuţia sa, Cosmin Vilău ne dovedeşte că cercetarea filologică, slavistica din Oltenia continuă să meargă înainte.

Mariana Mangiulea ЧУЖДЕСТРАННА БЪЛГАРИСТИКА ПРЕЗ ХХ ВЕК. ЕНЦИКЛОПЕДИЧЕН СПРАВОЧНИК, red. Anislava Liubenova Miltenova, BAN, Sofia, 2008, 796р. Sub egida Academiei Bulgare şi a Consiliului pentru studii bulgare din străinătate, a apărut o lucrare de excepţie, aşteptată cu emoţie: o enciclopedie a bulgaristicii străine de-a lungul secolului al XX-lea. Este un semn de preţuire şi profund respect pe care oamenii de ştiinţă bulgari îl aduc astfel cercetătorilor străini, specialiştilor din domeniile ştiinţei şi artei, profesorilor, traducătorilor din întreaga lume, celor care prin preocupările lor au contribuit la dezvoltarea studiilor de bulgaristică şi, implicit, de slavistică şi balcanistică. Proiectul prezentei enciclopedii a fost iniţiat în anul 1998 şi finalizat în 2006, după o muncă susţinută de culegere şi repetată verificare a unui impresionant volum de informaţie. Numerosul colectiv de autori este constituit din 57 de specialişti bulgari, cu precădere, din institutele Academiei Bulgare de Ştiinţe – Institutul de Istorie, Institutul de Limbă Bulgară, Institutul de Literatură, Institutul de Balcanistică, Institutul de Folclor, Biblioteca Centrală a Academiei, precum şi din cadrul Universităţii „Sf. Kliment Ohridski” din Sofia – Facultatea de Filologie Slavă.


218

În paginile acestei lucrări de referinţă sunt cuprinşi 1024 de specialişti în studii bulgare din 42 de ţări, inclusiv bulgari cu cetăţenie străină, care de timp îndelungat locuiesc şi îşi desfăşoară activitatea în afara Bulgariei. Alături de nume consacrate, pe plan mondial sau naţional, din lumea ştiinţifică şi artistică a secolului trecut, figurează şi 200 de tineri cercetători, ale căror studii din domeniul bulgaristicii s-au făcut remarcate în vremea din urmă. Interesele ştiinţifice ale specialiştilor incluşi în enciclopedie se îndreaptă spre teme şi problematici bulgare, analizate adesea în plan contrastiv cu alte procese şi fenomene europene, slave sau balcanice. Evident, bulgaristica a fost, este şi va fi legată, într-o măsură considerabilă, de studiile sud-est europene şi de slavistică. Prefaţa amplă în limba bulgară, însoţită de varianta sa în engleză, este semnată de cercet. şt. princ. dr. Anislava Miltenova, în calitatea domniei-sale de redactor responsabil, şi se remarcă prin bogăţia de idei şi informaţie. Referitor la modul de prezentare în enciclopedie, fiecărei personalităţi îi este dedicat un articol ce conţine date semnificative din biografia profesională, contribuţii din domeniu, lucrări importante, participări la simpozioane pe probleme de bulgaristică, stagii de specializare în Bulgaria, premii şi distincţii conferite de organizaţii, instituţii de cercetare şi învăţământ, de instituţii de stat bulgăreşti sau străine. Prezentarea se încheie cu o bibliografie detaliată a respectivului specialist, data limită superioară a publicaţiilor fiind anul 2006. Actualizarea bazei de date se va face cu ocazia ediţiei viitoare a enciclopediei. Pentru a uşura consultarea lucrării, autorii au inserat la sfârşit un index pe ţări şi un Index tematic pe domenii, individuale sau interdisciplinare: antropologie, arheologie, arhivistică, balcanistică, bibliografie, boemistică, studii bizantine, geografie, lingvistică, etimologie, etnologie, etnomuzicologie, jurnalism, ştiinţe economice, istorie, studiul artelor, culturologie, teoria literaturii, istoria literaturii, critică literară, eseistică, medievistică, muzicologie, studii orientale, studii otomane, paleografie, paleoslavistică, pedagogie, politologie, publicistică, slavistică, sociologie, teologie, filologie, filozofie, studii de folclor, studii juridice, scriitori şi traducători.

Ştiinţa românească a secolului al XX-lea este reprezentată în enciclopedie prin 63 de personalităţi, majoritatea lingvişti, dar şi literaţi, istorici, folclorişti, profesori, traducători. Considerăm, ca pe un minim gest de apreciere, menţionarea acestora – mulţi dintre ei savanţi de renume internaţional: Ioan Bogdan, Damian Bogdan, Ion Barnea, Dan Berindei, Ion Babici, Gheorghe Bolocan, Ilie Bărbulescu, Laura Baz-Fotiade, Georgeta Bold, Petre Cancel, Theodor Capidan, Valentin Chelaru, Petru Caraman, Radu Constantinescu, Petre Constantinescu-Iaşi, Maria Comşa, Nicolae Ciachir, Vladimir Diculescu, Valentin Deşliu, Lucia Djamo Diaconiţă, Petre Diaconu, Adrian Fochi, Dorin Gămulescu, Constantin Geambaşu, Constantin Giurescu, Dinu Giurescu, Olimpia Guţu, Bogdan P. Hasdeu, Nicolae Iorga, Traian Ionescu Nişcov, Constantin Iordan, Tiberiu Iovan, Zlatca Iuffu, Ioan Petre Iuffu, Emil Lăzărescu, Elena Linţa, Gheorghe Mihăilă, Paul Mihail, Eugenia Mihail, Ioan Radu Mircea, Mariana Mangiulea, Virgil Nestorescu, Stoica Nicolaescu, Pandele Olteanu, Emil Petrovici, Petre P. Panaitescu, Ioan Pătruţ, Alexandru Rosetti, Elena Scărlătoiu, Elena Siupiur, Olga Stoicovici, Ştefan Ştefănescu, Grigore Tocilescu, Emil Turdeanu, Victor Tulbure, Tudor Teotei, Sorin Ulea, Emil Vârtosu, Emil Vrabie, Ariton Vraciu, Constantin Velichi, Maria Osman Zavera, Dumitru Zavera.

Autorii enciclopediei consacrate bulgaristicii străine a secolului al XX-lea nu au pretenţia de a fi fost exhaustivi. Intenţia lor declarată a fost de a oferi o imagine cât mai obiectivă a studiilor de bulgaristică cu problematica lor variată şi amplă, cu metodele de cercetare


219

specifice, care să reprezinte un bilanţ centenar şi, totodată, un punct de pornire pentru noi cercetări, în condiţiile realităţilor secolului al XXI-lea, în spiritul dialogului, al cunoaşterii şi înţelegerii reciproce. Îi felicităm pentru această deosebită realizare.

Mariana Mangiulea Cristina Godun, Gramatica limbii polone. Flexiunea nominală, Bucureşti, Editura Universităţii, 2009, 226 p.

Cu peste trei decenii în urmă, conf.dr. Elena Deboveanu, titularul cursului de limba

polonă contemporană, a pregătit şi publicat la Editura Universităţii două cursuri importante: vol. I, Fonetică, fonologie, formarea cuvintelor (Bucureşti, 1973); vol. II, Limba polonă contemporană, Flexiunea (Bucureşti, 1977), ambele în limba polonă. Bazate pe o bibliografie bogată, cele două cursuri au contribuit la formarea mai multor generaţii de studenţi de-a lungul timpului. În cele trei decenii au apărut însă numeroase alte lucrări în domeniu, care au îmbogăţit cunoştinţele şi metodele de abordare a fenomenelor lingvistice.

Lector dr. Cristina Godun a pregătit pentru tipar cursul de Gramatica limbii polone. Flexiunea nominală, cuprinzând analiza detaliată a principalelor părţi de vorbire din cadrul grupului nominal (substantivul, adjectivul, pronumele şi numeralul). Pornind de la criteriul fundamental de clasificare a substantivului şi adjectivului, şi anume criteriul morofonologic, autoarea stabilieşte principalele grupuri paradigmatice, pe care le discută detaliat, aducând numeroase exemple cu valoare practică. De asemenea sunt prezentate excepţiile de la regulile de bază, precum şi dificultăţile de asimilare, referitoare la categoria genului, cazului şi numărului.

Probleme numeroase în procesul de predare ridică numeralul. Cristina Godun reuşeşte o clasificare clară, operând cu exemple convingătoare, menite să înlesnească însuşirea acestei părţi de vorbire, pe baza abordării contrastive. Un loc important în cadrul cursului îl ocupă funcţiile cazurilor în limba polonă, având în vedere că în cursurile anterioare aceastei probleme i s-a acordat o atenţie mult mai mică.

Expunerea materialului se bazează pe o bogată bibliografie de specialitate, pe experienţa didactică a autoarei, precum şi pe metodologia modernă, prezentă în Gramatica limbii polone (ediţia Academiei).

Considerăm că, dincolo de informaţia bogată şi analiza competentă, valoarea cursului de faţă (pe lângă redactarea lui în limba română, ceea ce înlesneşte procesul de receptare din partea studenţilor de la secţia de limba polonă) rezidă în efortul propriu de interpretare şi expunere a materialului lingvistic, autoarea recurgând în acest sens deseori la metoda contrastivă. Cursul – ca orice lucrare de acest fel – generează şi observaţii critice. Ne permitem să formulăm deocamdată două asemenea observaţii:

1. cursul încă nu este complet adaptat la metodologia de predare a limbii polone


220

studenţilor români, urmând schemele de clasificare din gramaticile polone, adresate prioritar polonezilor;

2. se observă o anumită grabă în formularea ideilor, dorinţa de a cuprinde cât mai multe gânduri într-un singur enunţ, ceea ce contravine principiului didactic, referitor la gradarea dificultăţilor.

În pofida acestor „lipsuri”, merită subliniată truda deosebită a autoarei de a pune la dispoziţia studenţilor noştri acest compendiu absolut necesar. Sperăm ca acest exemplu să fie urmat şi de celelalte secţii ale catedrei de limbi slave.

Constantin Geambaşu Halina Mirska Lasota, Joanna Porawska, Marele dicţionar român-polon. Wielki słownik rumuńsko-polski, Cracovia, Wydawnictwo Uniwersytetu Jagiellońskiego, 2009, CVIII + 990p.

Un eveniment, un mare şi strălucit eveniment – acestea sunt, simple şi adevărate, cuvintele pe care le poate rosti oricine face cunoştinţă cu această monumentală lucrare. Obişnuiţi, fie în România, fie în Polonia, să cunoaştem şi să folosim dicţionare bilingve, în care, alături de română sau polonă figurează o limbă de circulaţie internaţională (engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă), ne este greu să admitem că, într-o bună zi, românii sau polonezii care vor să înveţe sau să traducă fiecare (din) limba celuilalt, nu vor mai fi nevoiţi să apeleze la două dicţionare bilingve (de pildă, mai întâi român-englez şi apoi englez-polon sau, invers, mai întâi polon-englez şi apoi englez-român). Acum, datorită acestui „mare dicţionar român-polon”, apărut în Polonia, polonezii care vor să înţeleagă / să traducă un text românesc, o pot face cu uşurinţă, mai ales că, spre deosebire de alte dicţionare, găsesc aici, în acelaşi volum, şi o schiţă succintă a gramaticii limbii române.

Dicţionarul de aceste proporţii nu este primul în Polonia. El a fost precedat de un altul, însumând 700 de pagini, apărut în 1970 la Varşovia, sub redacţia prof. Jan Reychman, de mult epuizat. Era o operă colectivă – rod al colaborării unor recunoscuţi românişti polonezi (Emil Biedrzycki, Halina Mirska-Lasota, W. Truszkowski, H. Misterski, A. Weinsberg – care a fost atunci şi autorul schiţei de gramatică a limbii române). Rapida epuizare a tirajului acelui dicţionar şi dezvoltarea, la fel de rapidă, a lexicului ambelor limbi, în condiţiile progresului multilateral al societăţii, al diversificării şi adâncirii relaţiilor româno-polone pe diferite planuri, au impus necesitatea reluării şi înnoirii dicţionarului. De acest lucru şi-a dat perfect de bine seama unul dintre colaboratorii la primul dicţionar, Halina Mirska-Lasota, care a început prin anii ’80 să elaboreze – de una singură – o nouă versiune. A fost o muncă grea, căreia, date fiind vârsta şi boala, autoarea nu-i putea face faţă. Începând din anul 2000, când era la un pas de a renunţa, i-a venit însă în ajutor, cu abnegaţie şi puteri sporite, dr. Joanna Porawska, absolventă a Institutului


221

de Filologie Romanică al Universităţii Jagiellone din Cracovia, titulară a cursului de limba română contemporană. Înţelegând marile rosturi ale „lucrului bine făcut”, fosta noastră studentă de prin anii ’70, astăzi fruntaşă recunoscută a românisticii poloneze, a continuat cum nu se poate mai bine fapta începută de doamna Halina Mirska-Lasota, desăvârşind-o după dispariţia acesteia (la 14 august 2006), astfel încât dicţionarul ni se prezintă astăzi ca o excepţională realizare a lexicografiei polone şi printre cele mai reuşite dicţionare bilingve ale limbii române, apărute în străinătate.

Înzestrată cu cunoştinţele sale de limbă română dobândite din anii de studenţie în România şi încununate cu doctoratul în filologie română, cu experienţa îndelungată la lectoratul de limba română de la Universitatea din Varşovia şi totodată la Agenţia Polonă de Presă1, prin acest dicţionar doamna Halina Mirska-Lasota şi-a durat un trainic monument, căruia nu-i mai lipseau decât finisările, atente şi migăloase, adăugate prin strădania câtorva ani buni de trudă de către „buna prietenă Joanna”. Zile şi săptămâni petrecute împreună în nesfârşite discuţii privind găsirea celor mai potrivite echivalente lexico-semantice, lămurirea cazurilor mai dificile, rezolvarea atâtor multiple şi delicate probleme pe care le pune în faţă munca la o astfel de lucrare, toate acestea se întrevăd la tot pasul în această carte minunată, cu adevărat unică, un neîntrecut model de respect faţă de ştiinţă, de dragoste pentru limba şi cultura celor două popoare ale noastre.

Nu este locul acum, la prima semnalare a acestui dicţionar la noi (am mai făcut-o, cu acelaşi entuziasm, în mesajul trimit cu prilejul lansării făcute la Cracovia în ziua de 28 aprilie 2009), să-i facem o analiză, fie şi sumară, dar „ca la carte”. Plusurile şi minusurile – câte vor fi acestea din urmă, căci orice lucrare este perfectibilă –, vor ieşi mai bine în evidenţă în practica folosirii dicţionarului. Dar că este cu adevărat „mare” („wielki”) ne-o arată nu numai volumul celor peste 1100 de pagini, ci mai ales acurateţea şi disciplina sa interioară – atât în cuprinsul textului gramaticii (p. XXIX-CVIII), cât şi al dicţionarului propriu-zis – pe două coloane, având circa 200.000 de unităţi lexicale şi frazeologice (!), cât şi în câteva foarte utile şi judicioase anexe ajutătoare, privind modul de folosire, alfabetul limbii române, lista abrevierilor, lista de toponime şi antroponime româneşti, lista numelor judeţelor româneşti cu abrevierile lor, lista celor mai răspândite abrevieri româneşti (politice, administrative, juridice, social-culturale etc.). În felul acesta, un traducător de text românesc (oricare ar fi acesta) în limba polonă poate găsi răspuns pe loc la cele mai diverse întrebări, fără a recurge la alte izvoare de informaţie.

Pentru ca munca la dicţionar, odată încheiată, să fie desăvârşită inclusiv până la tipărire, a fost, desigur, nevoie de mult sprijin, de înţelegere din partea unor instituţii şi persoane „oameni de bine”. Ne facem o plăcută datorie din a aminti şi noi câteva, numite pe verso-ul foii de titlu: sprijinul concret, financiar al Institutului Cultural Român din Bucureşti, al Universităţii Jagiellone, Facultăţii de Filologie şi Institutului de Filologie Romanică din Cracovia (din fondurile alocate pentru cercetare), apoi prof. dr. Stanisław Gogolewski – de la Universitatea din Łódź (recenzent principal), prof. dr. Stanisław Widłak (consultant ştiinţific al capitolului de gramatică a limbii române), Katarzyna Billip (redactor al Editurii Universităţii Jagiellone), dr. Gabriela Gavril-Antonesei (verificarea ştiinţifică a lexemelor), precum şi numeroşi consultanţi pentru lexicul specializat şi alţi colaboratori temporari. Aspectul grafic al cărţii, înfăţişarea ei sub

1 Pentru amănunte privind personalitatea şi meritele sale vezi necrologul semnat de Joanna Porawska şi de noi, în „Romanoslavica”, XLII, 2007, p. 334-336.


222

toate aspectele – sunt o adevărată încântare pentru iubitorii de „carte frumoasă”, recunoscători pe deplin prestigioasei Edituri a Universităţii Jagiellone din Cracovia.

Nu putem încheia fără a sublinia aportul decisiv, profesionalismul şi devotamentul arătate şi cu acest prilej de a doua autoare, conf.dr. Joanna Porawska. De mai multă vreme cunoscută şi la noi prin lucrările sale (o strălucită teză de doctorat din domeniul frazeologiei comparate polono-romanice, contribuţii de limbă română pe plan comparat ş.a.), domnia-sa a ţinut, încă din anii de muncă la dicţionar, să arate colegilor românii cum a lucrat, greutăţile întâmpinate, rezolvările pe care şi le-a propus în probleme discutabile ş.a. Sunt cunoscute comunicările sale ţinute la Bucureşti, Cluj, Iaşi pe teme rezultate din munca la dicţionar (mai ales îmbogăţirea cu cuvinte nou intrate în limba română în ultimii ani), unele fiind tipărite în volume colective apărute în mediul academic sau universitar. Este o bucurie pentru noi să o avem mereu în mijlocul nostru şi, alături de respectul şi pietatea faţă de regretata Halina Mirska-Lasota – iniţiatoarea şi prima autoare a dicţionarului, să-i adresăm Joannei Porawska expresia celei mai profunde şi calde aprecieri. La ordinul „Meritul Cultural”, acordat celor două autoare în anul 2007 de preşedintele României (fapt consemnat cu modestie undeva, la urmă, pe ultima pagină, rămasă liberă din dicţionar), adăugăm acum, prin aceste câteva rânduri pornite din inimă, dovada încrederii şi dragostei noastre, precum şi cele mai sincere felicitări.

Mihai Mitu

Zbigniew Greń, Helena Krasowska, Słownik górali polskich na Bukowinie. Dicţionarul góralilor1 polonezi din Bucovina), Slawistyczny Ośrodek Wydawniczy, Varşovia 2008, 254 p.

După cum se ştie, Bucovina reprezintă un ţinut multinaţional şi multilingvistic, unde se

întrepătrund variate elemente de cultură şi limbă. Słownik górali polskich na Bukowinie este o lucrare interesantă, în care pot fi urmărite diferite versiuni de percepţie a lumii, laolaltă cu variantele lor etnice. Acestea din urmă, aşa cum se întâmplă în spaţiile limitrofe, se amestecă, alcătuind o ordine sui generis, bazată pe clasica unitate în diversitate. Autorii dicţionarului, cunoscând foarte bine aceste condiţionări, ţin seamă în mod consecvent de aceste diferenţieri, indicând în graiul grupului discutat influenţele româneşti şi ucrainene, din ce în ce mai numeroase, precum şi cele provenite din zona limitrofă polono-slovacă.

Se cuvine să aducem câteva precizări în legătură cu autorii dicţionarului. Profesorul Zbiegniew Greń, specialist în lingvistică slavă, cu precădere în doemniul limbilor cehă şi polonă, s-a concentrat asupra cercetării zonelor limitrofe, îndeosebi a regiunii Silezia Cieszyn. La rândul său, doctor Helena Krasowska, excelentă cunoscătoare a problematicii bucovinene, a publicat în ultimii ani studii temeinice, consacrate lexicului din zonă, precum şi interferenţelor dintre diferite

1 Góral (în polonă) – muntean, locuitor în zona de munte.


223

graiuri. Cunoaşterea de către autori a limbilor şi dialectelor luate în discuţie s-a răsfrânt benefic asupra valorii ştiinţifice a dicţionarului.

Dicţionarul prezintă lexicul contemporan al muntenilor polonezi din zona Bucovinei Carpatice (ucraineană şi română). Volumul este alcătuit din şase părţi, unde în afara dicţionarului în sine, a fost inclusă o introducere care trece în revistă situaţia cercetărilor în domeniu, precum şi metodologia folosită şi rezultatele muncii de teren. De asemenea, autorii prezintă structura articolelor, forma lor, sensul, contextul şi zona de împrumut. In capitolul V se explică sensul abrevierilor folosite.

În introducere (p.7), autorii menţionează: „Specificul lexicului prezentat, precum şi al imaginii lumii pe care acesta îl relevă, constă în apartenenţa sa la o lume multiculturală şi multilingvistică. Aşadar, diferenţele faţă de polona generală (standard n.n. – C.G.), dar adeseori şi faţă de variante regionale ale acesteia, sunt rezultatul proximităţii cu alte grupuri etnice, în speţă ucrainean şi român; se poate vorbi aici chiar de o anumită comunitate lingvistică şi culturală”.

Autorii s-au oprit în detaliu asupra prezentării Situaţiei cercetărilor limbii polonezilor bucovineni (cu privire specială asupra góralilor, p. 8-13). În acest sens, ei menţionează: „În literatura ştiinţifică nu găsim prea multe informaţii lingvistice despre limba polonezilor din Bucovina, nici asupra dialectelor muntenilor bucovineni1. Cercetările referitoare la limba acestui grup s-au desfăşurat sporadic, rar şi fragmentar”.

Dicţionarul cuprinde materiale care provin din următoarele surse: răspunsuri pe baza anchetei, discuţii directe cu informatori şi răspunsuri orale (cu caracter vag); texte bazate pe înregistrări de magnetofon, surse tipărite între anii 1938-2006.

Dicţionarul are caracter diferenţiat. Criteriile potrivit cărora autorii au elaborat articolele corespunzătoare sunt:

1. cuvinte care ca formă şi conţinut diferă de cele din limba polonă generală, de ex. taniurek ‘talerz’ (farfurie), primar ‘burmistrz’, seło ‘wieś’ (sat);

2. ca formă, identice cu cele din limba polonă generală, dar diferite ca sens, de ex. pańczocha ‘skarpeta’ (ciorap);

3. în limba standard au statut de arhaisme, în dialect îşi pierd această conotaţie, np. lico, kabot (chip, capot);

4. se deosebesc de limba standard prin indicii gramaticale, de ex. categoria genului np. pomidor/ pomidora, makaron/ makarona (roşie, macaroană),

5. prezintă o altă structură derivativă decât în limba standard, de ex. cielacko, łosiacko; denumiri analitice, necunoscute în limba standard, de ex. choroba z cukru ‘cukrzyca’, kości głowy ‘czaszka’ (boala zahărului, diabet; oasele capului, craniu);

6. frazeologisme specifice dialectului, 7. variante sinonimice în limba standard, atestate în dialect, marcate cu calficativul lb.

stand. şi cu trimiterea: vezi sinonimele dialectale, 8. cuvinte congruente cu lexicul standard, dar din diferite motive, în primul rând

culturale, considerate de autori ca fiind demne de interes (p. 15-16).

1 Au trecut peste patru decenii de la elaborarea primelor monografii dialectale consacrate muntenilor din Bucovina, elaborate de universitarii Elena Deboveanu şi Stanisław Gogolewski.


224

Autorii au explicat în detaliu regulile de redactare : forma lexemului, sensul, localizarea, contextul, relaţiile interlingvistice, trimiterile (p. 17-19). Lista abrevierilor (p. 20-24) este absolut indispensabilă pentru orientarea în structura dicţionarului.

Nucleul cărţii îl constituie, fireşte, Dicţionarul în sine (p. 25-254), alcătuit din 3000 de articole. Printre sursele folosite pot fi menţionate sursele indirecte ( monografii cu caracter lingvistic) şi nemijlocite ( rezultatul cercetărilor empirice întreprinse de dr. Helena Krasowska, în partea de nord şi de sud a Bucovinei).

Din punct de vedere metodologic s-a ţinut seamă de perspectiva de cercetare pe care o impun celelalte lexicoane (Dicţionarul huţulilor, Dicţionarul dialectelor slovace, Atlasul lingvistic silezian).

Merită subliniată valoarea deosebită a materialului cules şi analizat pe baza unor informatori încă în viaţă, care au oferit informaţii autentice din perioada interbelică şi chiar din perioade mai îndepărtate. Un alt merit al dicţionarului rezidă în claritatea şi coerenţa în redactarea structurii lexemelor. Foarte valoroase sunt, de asemenea, citatele provenind din diferite izvoare, prezentând importanţa apelativelor în diferite contexte.

Słownik górali polskich na Bukowinie (Dicţionarul góralilor polonezi din Bucovina) este primul dicţionar de acest fel, referitor la lexicul acestui grup etnic. Bazat pe o metodologie interdisciplinară cu privire la modalităţile de abordare a fenomenelor culturale şi lingvistice, dicţionarul reprezintă o lucrare valoroasă, de mare utilitate pentru viitorii cercetători ai spaţiilor limitrofe.

Constantin Geambaşu

„BALKANSKO EZIKOZNANIE/ LINGUISTIQUE BALKANIQUE” A ÎMPLINIT 50 DE ANI

La sfârşitul anului 2009 a apărut numărul aniversar XL al prestigioasei publicaţii Balkansko ezikoznanie, cunoscută peste hotare mai ales sub numele francez Linguistique Balkanique, abreviat LB (după cum apare în majoritatea listelor de publicaţii periodice).

De-a lungul anilor, LB s-a făcut cunoscută prin studii de excepţie, dedicate mai ales lingvisticii comparate și limbilor sud-estului european. În buna tradiţie a colegilor bulgari, numeroase studii au fost dedicate tracologiei, Bulgaria fiind, din câte ştim, singura ţară unde avem catedre de tracologie la nivelul marilor universităţi. Şi acest număr se remarcă prin densitate, prin nivelul ridicat al studiilor. Un număr dens, ca totdeauna util tuturor celor care studiază specificul european şi sud-est european, mai ales.

Numărul începe printr-un studiu cu titlu atractiv: grec ἄγγελος, un mesager de departe, datorat lui Georges-Jean Pinault, temă generoasă şi dezbătută periodic în numeroase publicaţii de diverşi autori. Ceva mai departe, Helmut Schaller ne propune o revizitare a sintagmei de mare


225

succes „lingvistică balcanică” (Balkanlinguistik) în secolul al XIX-lea. Svetlana Janakieva, cum spuneam în spiritul cercetărilor de tracologie din ţara vecină, ne propune analiza etimologică a hidronimului Ἄψινθος. Václav Blažek, de la Universitatea Masaryk din Brno, ne propune un excurs în limbile anatoliene. Corinna Leschber ne propune o analiză comparativă dintre bulgar kuk, kukove față de român cuc, cuci. Cu voia cititorului, și autorul acestor rânduri a publicat în acest număr aniversar un studiu de dimensiuni medii dedicat teonimului slav Perun, considerat un exemplu tipic al venerării soarelui neînvins, nemuritor (Ignis Invictus), temă care ne-a preocupat şi cu alte ocazi i şi căreia i-am dat, poate, o formă finală.

Îi felicităm pe colegii bulgari pentru frumoasa aniversare şi urăm revistei mulţii ani de acum înainte. Generaţiile viitoare vor aniversa, cert, centenarul acestei prestigioase publicaţii, străbătând, într-o vreme, anii grei ai supravieţuirii culturale din perioada comunistă.

Sorin Paliga

Daniela Urbanová, Václav Blazek, Národy starověké Itálie, jejich jazyky a písma, Brno 2008, ed. Host.

Studenţii la limbi clasice din Republica Cehă au acum la dispoziţie un manual coerent despre ce a însemnat vechea Italie, atât pentru cultura noastră, cât şi din punctul de vedere al structurii lingvistice. Autorii sunt cunoscuţi profesori de la Universitatea din Brno: dr. Daniela Urbanová, specialistă în limba latină şi greacă; Václav Blažek, lingvist comparatist. Împreună, au publicat una dintre cele mai consistente lucrări în domeniu. Fiind scrisă într-o limbă de circulaţie restrânsă, îmi fac datoria să o semnalez aici.

Mai întâi, ni se clarifică structura etno-lingvistică a vechii Italii, cei care au locuit acolo în antichitate, precum şi limbile vorbite. Mai întâi, se clarifică termenii de mult intraţi în uz, indo-


226

european şi, respectiv, indo-germanic; apoi, autorul (V. Blažek) ne prezintă viziunea sa asupra diviziunii limbilor indo-europene, acceptând (p. 26) ipoteza conform căreia o ramificaţie indo-europeană ar fi fost cea „germano-slavo-lituaniană” (ar fi un grup nordic occidental), apoi o altă ramificaţie, şi central-europeană, şi orientală, respectiv cea ario-greco-italo-celtică, din care ulterior se desprinde grupul greco-italo-celtic şi, separat, grupul arian. Autorul prezintă astfel ipoteza Gamkrelidze-Ivanov, punând laolaltă idiomuri centum şi satem şi opunându-se astfel ipotezei proto-boreale a altui mare lingvist rus, Nikolai Dmitrivici Andreev, despre care am mai scris, şi care, din contra, dar cu argumente, consideră esenţială dihotomia satem-centum; mai mult, îi găseşte corespondenţe de evoluţie fonetică şi în limbile uralice şi în limbile altaice. Se prezintă în continuare şi alte ipoteze privind diviziunea limbilor indo-europene, cum ar fi ipoteza lui Vladimir Georgiev şi apoi ipoteza lui Eric P. Hamp. E drept, poate o asemenea pletoră de ipoteze şi-ar fi găsit mai bine locul într-o lucrare dedicată lingvisticii indo-europene, decât într-o lucrare dedicată limbilor vechi italice.

Urmează, cum e şi firesc, clasificare limbilor italice, inclusiv diversele ipoteze privind această clasificare, urmate de o schiţă sintetică (p. 34). În continuare şi încheind capitolul I, pe baza textelor antice, ni se prezintă locuitorii vechii Italii, precum şi alfabetele antice şi izvoarele scrierii în arealul discutat.

Al doilea capitol este dedicat, fireşte, grupului etnic cel mai fascinant al antichităţilor italice, etruscilor. Autoarea, Daniela Urbanová, ne introduce, prin desene şi prin fotografii, în lumea fascinantă a unui popor dispărut deja în faza postclasică a antichităţii. După prezentarea unor exemple „clasice” de texte etrusce, ni se face o sinteză privind tipologia limbii etrusce şi privind lexicul, aşa cum poate fi înţeles el, fie şi parţial. Reamintim că etrusca este o limbă care se poate citi, dar care se poate înţelege doar parţial şi cu multe semne de întrebare.

În continuare, ni se prezintă alte limbi ale vechii Italii: retica, idiomul camonez (sau camunez, vorbit cândva în Val Camonica). Apoi, desigur, idiomul cel mai bine cunoscut, latina (p. 78 ş.u.). După prezentarea generală, urmează clasificarea inscripţiilor: tituli sepulcrales – pe morminte; tituli honorarii – scrie în onoara cuiva; tituli sacri – inscripţii sacre; acta et leges – acte şi legi; inscripțiile dedicatorii; tituli operum locorumque publicorum – texte pe edificiile publice. Urmează exemplificări ale unor inscripţii tipice, de la cele mai vechi la cele mai noi. La p. 101 avem un tabel al tuturor inscripţiilor din epoca preliterară.

Capitolul următor este dedicat limbii falisce, limbii venete, limbilor sabelice, limbii umbriene, limbii osce şi concluziile privind tabloul acestui grup de limbi. În continuare, ni se prezintă limbile neînrudite cu ceea ce numim grupul italic arhaic, adică limbile ligură, lepontică şi galica cisalpină, pichenica de nord, mesapica, greaca, feniciana/punica.

Urmează un capitol dedicat locuitorii insulelor: Sicilia şi limba lor (sicula), aşa-numiţii elymoi şi sicanii. Pentru Corsica, numită Kyrnos de grecii vechi, avem prea puţine atestări pentru a putea determina structura lingvistică a locuitorilor de atunci. Nici despre locuitorii Sardiniei antice (Sardō) nu ştim prea multe lucruri. Ausonii şi auruncii trebuie să fi locuit, conform unor autori antici, în sudul peninsulei apeninice.

Mai sunt câteva anexe privind evoluţia fonetică, flexiunea nominală, pronumele şi numeralele, verbul şi flexiunea verbală. Un indice încheie acest volum remarcabil.

Sorin Paliga


227

PERSONALIA


228


229

PROFESOARA MARIA OSMAN ZAVERA LA 80 DE ANI Dezvoltarea studiilor de bulgaristică la Universitatea din Bucureşti, a bulgaristicii româneşti, în general, este neîndoielnic legată şi de numele doamnei profesoare, lector universitar doctor, Maria Osman Zavera. Acum mai bine de cincizeci de ani, mai exact în anul 1957, proaspăta absolventă a Facultăţii de Filologie Bulgară din cadrul Universităţii „Kliment Ohridski” din Sofia îşi prelua postul de asistent universitar la recent înfiinţata Secţie de limba şi literatura bulgară a Universităţii din Bucureşti.

Urmând treptele afirmării profesionale, din anul 1975 promovează lector universitar, iar în 1977 obţine titlul de doctor în filologie cu teza Împrumuturi lexicale româneşti în graiurile limbii bulgare, un studiu temeinic, bazat pe o minuţioasă cercetare a datelor oferite de atlasele dialectale şi a informaţiilor concrete de teren. Autoarea pune în evidenţă judicios numeroasele elemente lexicale româneşti (dacoromâne) prezente în graiurile limbii bulgare, mai ales în zona de nord şi nord-est a Bulgariei. Într-o formă adăugită şi revizuită, lucrarea a fost publicată în anul 2002 la Editura Universităţii din Bucureşti şi se bucură de aprecierea specialiştilor în domeniu din ţară şi străinătate.

Pensionarea intervine în 1987, conform legii în vigoare atunci, însă după 1990, când Catedra de limbi şi literaturi slave a avut nevoie de calificarea profesională şi experienţa bogată a dnei lect.dr. Maria Osman Zavera, domnia-sa a răspuns solicitării cu multă bunăvoinţă şi entuziasm. De altfel, în aceeaşi situaţie s-au aflat şi doamnele profesoare lect.dr. Olga Stoicovici şi regretata lect.dr Laura Baz-Fotiade, care au ţinut cursuri la Secţia de limba şi literatura bulgară, în intervalul 1990-2000.

Este evident că, pentru Maria Osman Zavera, pensionarea nu a însemnat îndepărtarea de viaţa universitară, dimpotrivă, o reluare a activităţii cu şi mai multă implicare. La cursuri, seminarii şi cursuri practice dna profesoară nu a încetat să împărtăşească studenţilor bogate cunoştinţe şi multă înţelepciune. De asemenea, cu vigoare şi inteligenţă i-a susţinut şi sfătuit pe colegii mai tineri (printre care mă număram şi eu), a fost şi continuă să fie prezentă la diverse întâlniri şi reuniuni ştiinţifice organizate de Catedră şi de Asociaţia Slaviştilor din România, al cărei membru este.

Pe tot parcursul său profesional, dna Maria Osman Zavera a desfăşurat o activitate meritorie de pedagog talentat şi generos şi de neobosit cercetător în domeniul relaţiilor lingvistice româno-bulgare.

Dascăl înnăscut, sub îndrumarea căreia s-au format numeroase generaţii de studenţi, dna Maria Osman Zavera a fost titulara cursului de Limbă bulgară contemporană, care cuprindea Fonetica limbii bulgare contemporane, Morfologia, Sintaxa, Lexicologia, Dialectologia, Istoria limbii bulgare literare. De asemenea, după 1990, doamna profesoară a preluat un curs şi seminar


230

de Slavă veche şi slavonă românească, pe care l-a ţinut cu multă dăruire şi competenţă atât studenţilor de la bulgară, cât şi celor de la Facultatea de Litere şi de la Facultatea de Istorie ale Universităţii din Bucureşti.

Trebuie să menţionăm că nu doar studenţii români, dar şi multe serii de studenţi străini au beneficiat de solida pregătire de lingvist şi de îndelungata experienţă didactică a Mariei Osman Zavera. Acestor studenţi, ce intenţionau să urmeze cursurile unei facultăţi din România, cu o deosebită pricepere, doamna profesoară s-a străduit să le facă accesibilă limba română, să le desluşească tainele ei.

Latura didactică a activităţii domniei sale este întregită prin elaborarea şi colaborarea la întocmirea unor valoroase cursuri universitare. Menţionăm aici Курс по история на българския литературен език, C.M.U.B., 1972, 156 p. Această lucrare este concepută în două părţi: o primă parte, teoretică, referitoare la etapele formării şi dezvoltării limbii bulgare literare, din secolul al XVIII-lea până în secolul al XX-lea (se încheie cu aportul scriitorului Ivan Vazov), şi o a doua, practică, pentru orele de seminar, cuprinde texte din operele autorilor analizaţi în prima parte.

Dnei lect.dr. Maria Zavera îi datorăm şi Curs de limbă bulgară contemporană. Morfologia, T.U.B., 1981, 177 p. Lucrarea conţine un material bine sistematizat şi reuşeşte să prezinte într-o formă accesibilă studenţilor aspectele complexe ale morfologiei limbii bulgare, unele total diferite de morfologia limbii române.

În colaborare cu conf. dr. Dumitru Zavera, elaborează volumul Limba bulgară curs practic. Partea a II-a, T.U.B., 1973, continuarea primei părţi publicată în 1972. Prezentarea în mod concentric a noţiunilor gramaticale şi o bună gradare a dificultăţii şi complexităţii materialului lingvistic reprezintă reuşitele acestor cursuri practice.

Semnalăm şi colaborarea la Dicţionarul român-slav de termeni lingvistici, T.U.B., 1980, unde Maria Osman Zavera împreună cu lect.dr. Olga Stoicovici semnează partea referitoare la limba bulgară.

În mod firesc, activitatea didactică a doamnei profesoare se împleteşte cu activitatea sa de cercetare. Orelor din sala de curs li se adaugă nenumărate alte ore petrecute în biblioteci, la masa de lucru sau în călătorii de documentare.

Preocupările sale ştiinţifice sunt direcţionate spre varii aspecte referitoare la limba bulgară veche şi contemporană, cu accent pe interferenţele lingvistice româno-bulgare.

Trebuie să menţionăm aici un studiu extrem de important: L’influence roumaine sur le lexique des langues slaves, elaborat de un colectiv de specialişti de la Catedra de limbi şi literaturi slave şi prezentat la al VI-lea Congres Internaţional al Slaviştilor (Praga, 1968), bazat pe o bogată documentare şi valorificare a rezultatelor pozitive înregistrate de cercetările anterioare, la care se adaugă concluziile unor investigaţii şi interpretări noi şi care cuprinde aproximativ 300 de cuvinte româneşti în limbile slave, iar din acestea 160 sunt prezentate ca elemente româneşti în limba bulgară. Partea referitoare la influenţa românească în limba bulgară a fost realizată de lect. dr. Maria Zavera.

Aceeaşi autoare, interesată de contactele lexicale româno-bulgare (Vezi teza de doctorat), discută şi prezenţa unor cuvinte de origine românească în creaţia poetică a lui Ivan Vazov (Няколко румънски думи в поезията на Иван Вазов, “Български език”, XXI, 1971, nr. 6, p. 542-545) sau în graiurile bulgăreşti (Războiul de independenţă de la 1877 în raporturile lingvistice româno-bulgare, Rsl, XIX, 1979). Pe lângă articole publicate în reviste de prestigiu,


231

precum „Romanoslavica”, “Български език”, „Analele Universităţii Bucureşti”, lect. dr. Maria Osman Zavera a colaborat şi la primul volum al monumentalului Dicţionar Etimologic al Limbii Bulgare (Български етимологичен речник, т. 1-5, Sofia, 1971-1996).

La această muncă de cercetare se adaugă o bună participare cu comunicări la diverse manifestări ştiinţifice, din care amintim Congresul Internaţional al Slaviştilor (Praga, 1968), Simpozionul Hristo Botev (1976), Simpozionul închinat Războiului de independenţă a României (1977), Simpozioanele româno-bulgare din 1978 şi 1982 consacrate relaţiilor lingvistice, literare şi culturale româno-bulgare (Vezi Raporturi lingvistice, literare şi culturale româno-bulgare, T.U.B., 1986).

Contribuţia sa la promovarea limbii şi culturii bulgare în România este apreciată de colegii bulgari şi semnalată cu cuvinte de laudă în recenta lucrare, de o deosebită valoare, dedicată studiilor de bulgaristică din afara hotarelor Bulgariei desfăşurate în ultima sută de ani (Bulgarian Academy Of Sciences, ed. Anisava Miltenova, Bulgarian Studies Abroad In The 20th Century, Sofia, 2008, 796р.).

Pe parcursul întregii sale cariere universitare, dna profesoară Maria Osman Zavera a dovedit o pregătire profesională temeinică, talent şi tact pedagogic, reuşind nu numai să transmită cunoştinţe, să trezească şi să menţină în permanenţă interesul studenţilor pentru disciplina predată, să le formeze şi dezvolte competenţe lingvistice în însuşirea corectă a limbii bulgare, ci şi să modeleze caractere, să influenţeze pozitiv formarea tinerilor ca oameni de calitate.

Puterea sa de muncă, energia debordantă, însuşirile profesionale şi umane i-au adus aprecierea numeroaselor generaţii de studenţi, a colegilor din facultate, a celor care o cunosc.

La împlinirea a 80 de ani de viaţă, îi urăm doamnei profesoare Maria Osman Zavera multă sănătate, viaţă lungă şi un călduros „La mulţi ani!”.

Mariana Mangiulea


232


233

CRONICI


234


235

Al II-lea Congres internaţional l traducătorilor de limbă polonă, Cracovia, 4-6 iunie 2009 Institutul Cărţii din Cracovia, sub patronatul Ministerului Culturii şi Patrimoniului

Naţional, a organizat la începutul lunii iunie, la Cracovia, al II-lea Congres Internaţional al traducătorilor de literatura polonă (primul Congres a avut loc în urmă cu 4 ani în acelaşi oraş). Scopul congresului a fost, pe de o parte, de a aduna la un loc traducători din întreaga lume pentru a-i face să înţeleagă că reprezintă o comunitate puternică, iar pe de altă parte, de a le exprima recunoştinţa pentru eforturile pe care aceştia le depun în popularizarea literaturii şi culturii polone în lume. Într-adevăr, au fost prezenţi peste 200 de traducători de pe toate continentele. Gazdele au pregătit un program interesant cu caracter instructiv-cultural. În cele trei zile cât a durat Congresul au participat la prelegeri de limbă, cultură şi literatură, ţinute de personalităţi cunoscute din viaţa ştiinţifică universitară poloneză, precum şi la ateliere de traduceri, cu analize de text, întrebări şi comentarii. Fiecare participant a avut prilejul de a se întâlni cu autori, critici, editori polonezi, de a cunoaşte colegi din alte ţări şi de a schimba opinii şi păreri cu privire la dificultăţile traducerii şi la opţiunile literare. A fost pregătită şi o expoziţie cu cele mai noi cărţi editate în Polonia. S-a constatat că, în afară de Gombrowicz, Lem, Sienkiewicz – cei mai populari şi mai traduşi scriitori polonezi -, de un adevărat succes se bucură prozatorii din ultimele decenii: Olga Tokarczuk, A. Stasiuk, J. Pilch, S. Chwin, P. Huelle, Magdalena Tulli din generaţia mai tânără, urmaţi de poeţii consacraţi Cz. Miłosz, T. Różewicz, Wisława Szymborska şi Z. Herbert. Un loc important în opţiunile traducătorilor străini îl ocupă Sławomir Mrożek şi J. Grotowski, dar şi eseurile filozofice ale lui L. Kołakowski sau J. Tischner.

În cadrul congresului, la Teatrul Vechi, a avut loc ceremonia de înmânare a premiului Transatlantyk celui mai bun promotor al literaturii polone în străinătate. Anul acesta premiul a revenit traducătoarei sârbe Biserka Rajcić (laureaţii din anii precedenţi: Henryk Bereska, 2005, Germania; Ander Bodegård, 2006, Suedia; Albrecht Lempp, 2007, Germania; Xenia Starosielska, 2008, Rusia).

Congresul s-a încheiat cu o dezbatere vie despre căutarea şi promovarea celor mai bune forme prin care gazdele pot veni în ajutorul traducătorilor (informaţii literare, burse, stagii de documentare, ateliere de traduceri, finanţarea traducerii etc.). S-a lansat ideea lăudabilă a înfiinţării unei baze de date a traducătorilor de literatură polonă din întreaga lume, prin intermediul căreia aceştia pot stabili contacte directe şi schimburi de opinii. Din partea României la Congres au participat Cristina Godun, Mihaela Fiscutean şi Constantin Geambaşu.

Constantin Geambaşu


236


237

Despre autori Anoca, Dagmar Maria – conf.dr. la Catedra de limbi şi literaturi slave a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, domenii de interes: cultură şi literatură slovacă Bercaru-Manole, Anca – lect.dr. la Catedra de limbi şi literaturi slave a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, domenii de interes: lingvistică slavă (limba sârbă, lexicologie, onomastică, relaţii lingvistice româno-sârbe).

Bikić-Carić, Gorana – lect.dr. la Catedra de romanistică a Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Zagreb, domenii de interes: lingvistică romanică, lingvistică contrastivă

Božič, Boštjan – profesor la Centrul de slovenă ca limbă străină, Facultatea de Arte, Universitatea din Ljubljana

Čolević, Lidija – lector de limbă şi literatură sârbă, Catedra de limbi slave, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti; domenii de interes: metodica predării limbii sârbe pentru străini, literatură sârbă

Danilov, Alexandra – masterand la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, „Studii de cultură rusă şi comunicare în afaceri”; domenii de interes: lingvistică rusă, mentalităţi

Dumitrescu, Maria – conf.dr. pensionar de la Catedra de filologie rusă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea din Bucureşti, domenii de interes: lexicologie rusă Ene D-Vasilescu, Elena – cercetător la Kellogg College, colabvorator la Regent’s Park College şi OCMS, Late Antique % Byzantine Studies la Universitatea din Oxford; domenii de interes: iconografie, manuscrise iluminate şi teologie ortodoxă

Geambaşu, Constantin – prof.dr. la Catedra de limbi şi literaturi slave a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, domenii de interes: literatură polonă contemporană, cultură polonă, literaturi slave comparate. Hlihor, Ecaterina – lect.dr. la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, din Bucureşti, Departamentul de limbă română, domenii de interes: lingvistică română, metodica predării limbii române ca limbă străină Janyšková, Ilona – cercetător ştiinţific la Institutul pentru studierea limbii cehe al Academiei Cehe de Ştiinţe, departamentul de etimologie, Brno, Cehia Karlíková, Helena – ercetător ştiinţific la Institutul pentru studierea limbii cehe al Academiei Cehe de Ştiinţe, departamentul de etimologie, Brno, Cehia Lihanova, Silvia – dr. la Catedra de lingvistică slavă, Facultatea de filologie slavă, Universitatea „Kliment Ohridski”, Sofia; domenii de interes: lingvistică Luţă (Ţiprigan), Marilena-Felicia – lect.dr. la Catedra de limbi şi literaturi slave a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea din Bucureşti, domenii de interes: filologie slovacă.


238

Mangiulea, Mariana – conf.dr. la Catedra de limbi şi literaturi slave a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea din Bucureşti, domenii de interes: lingvistică slavă Mitu, Mihai – prof.dr. la Catedra de limbi şi literaturi slave a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, domenii de interes: filologie slavă, slavă veche şi slavonă românească, relaţii culturale româno-slave. Odaloš, Pavol – prof.dr. la Facultatea de Pedagogie a Universităţii „Matej Bel” din Banská Bystrica, Slovacia; domenii de interes: stilistică, onomastică, sintaxă

Paliga, Sorin – lect.dr. la Catedra de limbi şi literaturi slave a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea din Bucureşti, domenii de interes: lingvistică slavă, tracologie, relaţii lingvistice româno-slave

Ţaran, Maţa – lect.dr. la Universitatea de Vest din Timişoara, domenii de interes: lingvistică Vépyrová, Zuzana – dr. la Catedra de comunicaţie media, Universitatea „Kiril şi Metodie” din Trnava, Slovacia


239

CUPRINS LINGVISTICĂ Dagmar Maria Anoca, Slovacistica la Universitatea din Bucureşti ................................ 5 Anca Bercaru, Raporturi antroponimice sârbo-române. Cu privire specială

asupra numelor feminine .................................................................................. 19 Gorana Bikić-Carić, L’expression de la détermination du nom en croate,

français et roumain ........................................................................................... 27 Boštjan Božič, Predstavitev programa „Slovenščina na tujih univerzah (STU)” ......... 41 Lidija Čolević, Mетодичка апликација у настави српског као страног језика.

Cтрип у савременом комуникативном приступу ........................................ 47 Alexandra Danilov, Să cunoaştem slangul limbii ruse .................................................. 65 Maria Dumitrescu, O культуре, мультилингвизме и лексикографии ........................ 73 Elena Ene D-Vasilescu, New aspects regarding the Tetraevangelia written

by the monk Gavril Uric in Neamţ Monastery in 1429 ..................................... 83 Ecaterina Hlihor, Abordarea comunicativă în predarea limbii române

ca limbă străină .............................................................................................. 115 Ilona Janyšková, Helena Karlíková, Slavistika v Brně: slovanská etymologie –

tradice a perspektivy ....................................................................................... 127 Silvia Lihanova, Komunikatívne vyučovanie slovenčiny ako cudzieho jazyka

a jazyková kompetencia .................................................................................. 137 Marilena Felicia Luţă (Ţiprigan), Aspectul verbal slovac din perspectivă didactică .. 143 Marilena Felicia Luţă (Ţiprigan), Lingvodidaktický opis slovenského

podstatného mena na pozadí rumunčiny ........................................................ 153 Mariana Mangiulea, Complexitatea unei simple prepoziţii – bg. Na (I) ...................... 165 Mihai Mitu, Câteva observaţii pe marginea lexicului păstoresc de origine

română în limba polonă (I) ............................................................................. 171 Pavol Odaloš, Tendencie transformácie slovenskej onymie po roku 1989 .................. 179 Sorin Paliga, 20 de ani de etimologie: 1989-2009 ....................................................... 185 Maţa Ţaran, Голова, сердце и душа в соматическом коде культуры

(на примере русской и сербской фразеологии) ........................................... 199 Zuzana Vépyrová, Fenomén anglicizmov v slovenských časopisoch a periodikách ... 207


240

RECENZII Mariana Mangiulea, Daniela Stoianova, Dicţionar bulgar-român; Snejana

Reranova, Dicţionar român-bulgar ................................................................ 215 Mariana Mangiulea, Cosmin Vilău, Oltenia în istoria slavisticii româneşti ................ 216 Mariana Mangiulea, Чуждестранна българистика през XX век. Eнциклопедичен

Справочник .................................................................................................... 217 Constantin Geambaşu, Cristina Godun, Gramatica limbii polone. Flexiunea

nominală .......................................................................................................... 219 Mihai Mitu, Halina Mirska Lasota, Joanna Porawska, Marele dicţionar

român-polon .................................................................................................... 220 Constantin Geambaşu, Zbigniew Greń, Helena Krasowska, Słownik górali polskich

na Bukowinie Dicţionarul góralilor polonezi din Bucovina) .......................... 222 Sorin Paliga, „Balkansko ezikoznanie” a împlinit 50 de ani ....................................... 224 Sorin Paliga, Daniela Urbanová, Václav Blazek, Národy starověké Itálie,

jejich jazyky a písma ...................................................................................... 225 PERSONALIA Mariana Mangiulea, Profesoara Maria Osman Zavera la 80 de ani ........................... 229 CRONICI Constantin Geambaşu, Al II-lea Congres internaţional al traducătorilor de limbă

polonă .............................................................................................................. 235

Despre autori .............................................................................................................. 237

recenzii · pe patru capitole ample: ... momente olteneşti în slavistica românească a secolelor...

Documents