părinți după modelul părintelui„prin credință noe, când a fost înștiințat de dumnezeu...

4
Părinți după modelul Părintelui Săptămâna 30 1 Biserica Baptistă Speranța, Arad, Str. Iustin Marșieu nr. 20-22, www.speranta.net o Luni, 22 Iulie: Credința lui Noe Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, și, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-și scape casa; prin ea, el a osândit lumea și a ajuns moștenitor al neprihănirii care se capătă prin credință.” Evrei 11:7 Noe cu siguranță nu a respectat norma culturală a vremii lui. Chiar dacă era înconjurat de răutate și răzvrătire, el a ales să fie ascultător de Dumnezeu. Vecinii lui Noe probabil că i-au pus multe întrebări și când l-au văzut construind o corabie de 137 de metri, l-au privit cu batjocură și dispreț. Dar pentru că Noe era credincios lui Dumnezeu, a primit milă de la Domnul și toată familia lui a fost salvată de la distrugerea potopului. Astăzi de obicei privim la prețul ascultării de Domnul, dar nu întotdeauna realizăm răsplata. Deciziile noatre ca părinți creștini pot duce uneori la persecuție sau respingere din partea lumii. Sunt vremuri când trebuie să umblăm prin credință știind că Dumnezeu se va arăta mai târziu. Ascultarea lui Noe trebuie să fie o mângâiere pentru noi și să ne reamintească faptul că Dumnezeu răsplătește pe cei care Îl caută. Străduie-te ca părinte să iei decizii în ascultare de Dumnezeu și să știi că El va răsplăti pe cei credincioși. o Marți, 23 Iulie: Trăiește ceea ce vorbești Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.” – Matei 5:37 Evreii erau experți în lege și aveau multe moduri de a rupe un legământ așa că promisiunea unui om putea să nu însemne nimic. Dar Isus îi îndemna pe oameni să își trăiască viața cu integritate astfel ca oamenii să îi creadă ceea ce spun.

Upload: others

Post on 31-Aug-2020

0 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Părinți după modelul Părintelui„Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, și, plin de o teamă sfântă, a făcut

Părinți după modelul Părintelui Săptămâna 30

1 Biserica Baptistă Speranța, Arad, Str. Iustin Marșieu nr. 20-22, www.speranta.net

o Luni, 22 Iulie: Credința lui Noe

„Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care

încă nu se vedeau, și, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-și

scape casa; prin ea, el a osândit lumea și a ajuns moștenitor al neprihănirii

care se capătă prin credință.” – Evrei 11:7

Noe cu siguranță nu a respectat norma culturală a vremii lui. Chiar dacă era

înconjurat de răutate și răzvrătire, el a ales să fie ascultător de Dumnezeu.

Vecinii lui Noe probabil că i-au pus multe întrebări și când l-au văzut construind o

corabie de 137 de metri, l-au privit cu batjocură și dispreț. Dar pentru că Noe era

credincios lui Dumnezeu, a primit milă de la Domnul și toată familia lui a fost

salvată de la distrugerea potopului.

Astăzi de obicei privim la prețul ascultării de Domnul, dar nu întotdeauna

realizăm răsplata. Deciziile noatre ca părinți creștini pot duce uneori la

persecuție sau respingere din partea lumii. Sunt vremuri când trebuie să umblăm

prin credință știind că Dumnezeu se va arăta mai târziu. Ascultarea lui Noe

trebuie să fie o mângâiere pentru noi și să ne reamintească faptul că Dumnezeu

răsplătește pe cei care Îl caută. Străduie-te ca părinte să iei decizii în ascultare de

Dumnezeu și să știi că El va răsplăti pe cei credincioși.

o Marți, 23 Iulie: Trăiește ceea ce vorbești

„Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste

cuvinte vine de la cel rău.” – Matei 5:37

Evreii erau experți în lege și aveau multe moduri de a rupe un legământ așa că

promisiunea unui om putea să nu însemne nimic. Dar Isus îi îndemna pe oameni

să își trăiască viața cu integritate astfel ca oamenii să îi creadă ceea ce spun.

Page 2: Părinți după modelul Părintelui„Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, și, plin de o teamă sfântă, a făcut

Părinți după modelul Părintelui Săptămâna 30

2 Biserica Baptistă Speranța, Arad, Str. Iustin Marșieu nr. 20-22, www.speranta.net

Acțiunile noastre vorbesc mai puternic decât cuvintele noastre. Când spunem că

vor urma consecințe pentru neascultare și apoi nu reușim să punem acest lucru

în practică, copiii noștri vor pune la îndoială cuvintele noastre. Ca urmare

ajungem să îi amenințăm ca să îi convingem că de data aceasta chiar vorbim

serios: „Asta e ultima dată când te trezesc” sau „Data viitoare nu îți mai aduc

caietul de teme la școală”. Din păcate amenințările noastre sunt deseori

percepute ca niște cuvinte fără valoare.

Oferă copilului tău sentimentul de siguranță care vine atunci când acțiunile tale

sunt consistente cu cuvintele tale.

o Miercuri, 24 Iulie: Disciplina unui părinte iubitor

„Și ați uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu disprețui pedeapsa

Domnului și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El. Căci Domnul

pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l

primește.” – Evrei 12:5-6

Acest pasaj folosește cuvântul „pedeapsă” în sensul de educare și pregătire și nu

în sensul de de condamnare. Majoritatea realizăm că disciplina pornește din

dragoste și preocupare față de copii și aceeași dragoste părintească Îl determină

pe Dumnezeu să ne disciplineze viețile noastre. Cum ne disciplinează Dumnezeu?

De obicei prin aplicarea consecințelor când facem greșeli și prin însoțire în

suportarea consecințelor. Când ne-am învățat lecția atunci Dumnezeu ne oferă

oportunitatea de a asculta de El și ne ajută să creștem și să ne maturizăm.

Este important să știm că scopul disciplinării Lui nu este să ne învingă. Romani

8:1 spune: „Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus”.

Domnul vrea ca noi să învățăm din disciplinare și să creștem în asemănarea cu El.

Disciplina Lui este o expresie a dragostei Lui, deci urmează și tu modelul Lui.

Page 3: Părinți după modelul Părintelui„Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, și, plin de o teamă sfântă, a făcut

Părinți după modelul Părintelui Săptămâna 30

3 Biserica Baptistă Speranța, Arad, Str. Iustin Marșieu nr. 20-22, www.speranta.net

o Joi, 25 Iulie: Odihnă pentru cei obosiți

„Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” –

Matei 11:28

Care părinte nu este obosit la sfârșitul zilei? Câteodată odihna pare un lucru pe

care îl vom avea doar într-un viitor îndepărtat. Când sunt obosit și descurajat,

câteodată privesc la un magnet de pus pe frigider pe care l-am primit cadu și pe

care scrie: „Pacea nu este un loc unde nu este gălăgie, nu sunt probleme sau nu

trebuie să lucrezi. Pacea înseamnă să fii în mijlocul acestor lucruri și totuși să ai o

inimă liniștită.” Este posibil acest lucru?

În acest pasaj Isus face o invitație tuturor celor trudiți și împovărați să vină la El.

El nu promite eliberare de gălăgie, probleme sau lucru greu, ci El vrea ca noi să

ne găsim odihna de povara păcatelor și de consecințele lor! El a plătit deja prețul

eliberării tale și pacea Lui este pentru noi dacă o cerem. Bucură-te de pacea care

întrece orice pricepere chiar și în mijlocul problemelor.

o Vineri, 26 Iulie: Încredere în Dumnezeu

„Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul și a cărui nădejde

este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-și întinde

rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, și frunzișul lui

rămâne verde; în anul secetei nu se teme și nu încetează să aducă rod.” –

Ieremia 17:7-8

În ce îți pui încrederea? În abilitatea ta de a-i controla pe copii sau de a-i forța să

devină oamenii care vrei tu? Ieremia 17:5 spune „Blestemat să fie omul care se

încrede în om”, pentru că a depinde de efortul uman duce la dezamăgire. Noi

Page 4: Părinți după modelul Părintelui„Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, și, plin de o teamă sfântă, a făcut

Părinți după modelul Părintelui Săptămâna 30

4 Biserica Baptistă Speranța, Arad, Str. Iustin Marșieu nr. 20-22, www.speranta.net

trebuie să recunoaștem faptul că Dumnezeu este vrednic de încredere și să Îi

oferim responsabilitatea pentru viața copiilor noștri.

Ieremia compară încrederea noastră cu un pom sădit lângă apă. O plantă se

ofilește atunci când nu are apă, dar ca și creștini avem apa vieții care ne permite

să trecem prin vremuri grele și totuși să rămânem tari! Încrederea noastră este

întărită atunci când recunoaștem credincioșia lui Dumnezeu și când ne aducem

aminte de câte ori ne-a eliberat de frică și ne-a oferit pace.

Când trecem prin vremuri grele adu-ți aminte de credincioșia lui Dumnezeu și

încrede-te în puterea Lui nu în puterea ta.

o Ajută-ți copilul să memoreze un verset

„Căci El a potolit setea sufletului însetat și a umplut de bunătăți sufletul

flămând.” – Psalmul 107:9

Tipărit cu acordul

www.parentingbydesign.com