picasso

5/11/2018 PICASSO ' - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/picasso- 1/9

PABLO PICASSO (1881 - 1973)

„Pablo Picasso, cu numele său întreg - Pablo Diego José Francisco de Paula Juan

Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Martyr Patricio

Clito Ruíz y Picasso Lopez, andaluz, catalan, spaniol şi francez, pictor, sculptor,

ceramist, gravor şi poet, personalitatea sa multilaterală, a marcat în mod excepţional

evoluţia artelor vizuale din secolul XX . După terminarea studiilor: Şcoala de Arte şi

Meserii Da Guarda, Şcoala de Arte Frumoase La Lotja, Academia San Fernando din

Madrid, înfiinţează în 1901 revista Arte joven - publicaţie de o mare însemnătate pentru

spiritul artistic liber al noii generaţii cu gândire revoluţionară. Atât temperamentul

tumultos, experienţele sale culturale, cât şi caracterul ieşit din comun, prin interesul provocat de propriul concept de transpunere plastică a formei, îl aduc în mod accelerat în

centrul atenţiei din lumea artei de la începutul secolului XX”1.

Ne este cunoscut faptul că opera lui Picasso se remarcă prin: desen, pictură,

sculptură, gravură, ceramică, ilustraţii de carte, chiar şi decoruri pentru spectacole, ceea

ce determină perceperea multiculturală a personalităţii artistului.

Perioadele de creaţie identificate de istoricii şi cercetătorii de artă se succed în

opera sa, după cum urmează:- albastră – 1901;

- roză – 1905;

- neagră – 1906;

- Dirant – 1928;

- a metamorfozelor – 1929.

Printre caracteristicile generale ale creaţiei lui Pablo Picasso regăsim:

- variaţie şi coerenţă;

- o pictură plină de resurse;

- legătura cu lumea exterioară – obiectuală;

- diferenţe în zona ludică;

1 Art Gallery, Viata si operele marilor protagonist ai artei, DeAGOSTINI



- în structurarea imaginii plastice el a descompus realitatea într-o concepţie cu

specific cubist (realitatea totală);

- revoluţionarea conceptelor de figurare şi o tratare prin reducţionismul la

formele geometrice elementare – cub şi con exemplu: Cap cubist , 1909 -

1910;

- soluţiile de intermediere între sculptură şi pictură;

- ambiguitatea obiectuală (1912 - 1916);

- 1928 – apropierea de suprarealism din al III – lea deceniu, când apar

elemente antropomorfe – oasele omeneşti – Arlechinul, Scăldatul, 1929,

forma capătă un specific cubist - sintetic;

- 1923 – 1930 – accente suprarealiste din ce în ce mai frecvente (orientare

conştient asumată, excesivă);- o imaginaţie debordantă şi o creaţie plină de fervoare, într-o permanentă

căutare de mijloace noi de expresie;

- maxima sondare a oniricului sau a imaginativului;

- 1934 – 1935 – o notă sumbră prin identificarea cu minotaurul, transmisă prin

minotauromahie şi teluric, sugerate prin reprezentarea figurii mitologice;

- stăpâneşte excepţional interferenţa mijloacelor de redare spontană a

tridimensionalităţii în bidimensionalitate, a figurii sau obiectului;- reuneşte forma cu suprafaţa prin descompunerea şi reconstruirea acesteia,

din părţile elementare sugestive;

- sintetizează forma, accentuând difereţa dintre spaţiul şi obiectul reprezentat;

- filtrează şi interpretează datele realităţii exterioare, marcat fiind de ororile

războiului civil din Spania – imagini al căror mesaj se înscrie într-o atitudine

ce milita împotriva violenţei - Porumbelul devenit simbolul păcii pentru

U.N.E.S.C.O.;

- manifestă atracţie faţă de robusteţea formelor originare desprinse din

primitivism şi antichitatea greco-romană fiind adeptul deformărilor

suprarealiste – Guernica (1937)

- mitologia şi reprezentarea interioară.



Picasso nu înregistrează vise, ci construieşte imagini2. În acest sens, figurările

hibride şi libertatea de interpretare a acestora ne îndreptăţeşte să afirmăm faptul că

perioada metamorfozelor din deceniul al III – lea al creaţiei îi conferă lui Picasso

disponibilitatea şi uşurinţa de a adera la diverse curente şi a le elabora programele

estetice, de a se detaşa de formulele fixiste de îndată ce orientările căpătau contur 3. În

această perioadă apare o nouă figurare, hibridizarea, propusă de mişcarea condusă de

André Breton – ca o anticipare a operelor futuriste, reluate pe parcursul secolului XX.

Tridimensionalitatea şi nevoia structurării în spaţiu a palpabilului determină ca

pictura lui Picasso să se apropie mai mult de sculptură. Percepţia formei şi a spaţiului,

după conceptele perspectivei cubiste, a presupus o tendinţă din ce în ce mai accentuată

spre redarea obiectului şi a figurii umane, în funcţie de mai multe coordonate ce compun

datele realităţii acestora. Nume însemnat, cu o mare notorietate printre cei care au deschisnoi orizonturi pentru arta modernă, celebrul Pablo a transpus imagini plastice

tridimensionale cu o încărcătură simbolică foarte sugestivă, în care echilibrul dintre gol şi

plin specific limbajului sculptural au condus la schematizări ce anticipează direcţia

formei constructiviste în Europa.

Pablo Picasso a trăit în mod intens prin artă şi pentru artă . Negarea formelor

îngheţate, răscolirea universului uman cu cele mai diverse mijloace artistice, pentru a-i

sublinia demnitatea şi durata4

.Zbuciumul său interior, caracteristic dealtfel întregii generaţii din anii ’30, este

transpus realmente în imagini plastice prin libertatea utilizării mijloacelor tehnico –

expresive, inedite - decompoziţie, deconstrucţie. A încercat apoi să le îmbrace într-o

viziune cromatică proprie unui stil personal inconfundabil, care s-a impus şi a influenţat

destul de mult arta şi gândirea creativă ulterioară, perioadă pe care astăzi o numim

modernă.

Transformând în mii şi mii de bucăţi, trăiri şi senzaţii fragmentare, recompune

realitatea prin intermediul metamorfozării plastice a formelor antropomorfe, zoomorfe şi

obiectuale experienţele sale diverse şi tumultoase.

2 Sabartés i Wilhelm Boeck ș în Walter, Zanini - Tendinţele sculpturii moderne, trad. de Roxana Eminescu,Ed. Meridiane, Bucureşti, 19773 Constantin, Prut - Dicţionar de Artă modernă şi contemporană , Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti,20024.



Exemple de lucrări, tehnici şi materiale de transpunere specifice:

Sculpturi în metal:

- Femeie în grădină (1929 - 1930)

- Cap (1931)

- Cap de femeie (1931)

Sculpturi în lemn:

- Statuietele graţioase, cu rezonaţe primitive (1921) – într-o filiaţie

cu regiuni ce conservau viziunea formală arhaică;

Tehnicile variate abordate de Picasso presupun o permanentă diversificare a

acestora, transpunerea ideilor sau conceptelor fiind prezentă într-o dezvoltare progresivă

la Picasso – fixa pe pânză obiecte din diferite materiale şi le acoperea cu nisip, leschimba uneori aspectul cromatic, le asocia între ele după forme, mărimi sau culori şi nu

în ultimul rând, după logica propriului discurs plastic.

Modelul artistic reprezentat de Picasso poate fi luat ca drept etalon pentru prima

jumătate a sec. XX. În creaţia sa se oglindesc manifestările, curentele, tendinţele sau

orientările întregii epoci căreia i-a aparţinut 5.

„În cazul lui Picasso, Pierre Courthion identifică în cadrul reînnoirii perpetue a

manierelor sale de lucru - un Picasso Zuloaga, un Picasso Beardsley, un Picasso discipol al lui Lautrec, un Picasso albastru, un Picasso roz, un Picasso negru, un Picasso cubist şi

chiar suprarealist. Printre filiaţiile artistice ale operei lui Picasso, el identifică pe: El

Greco, Poussin, Ingres, Cézanne”6.

Se poate lesne constata în cazul lui Picasso, capacitatea de a aplica actul creaţiei, a

tehnicilor specifice redării expresiei artistice în diferite ipostaze, tocmai în dorinţa de a

reface maniera de lucru a unor predecesori pe care îi considera de o notorietate

impresionantă.

Picasso rămâne desenatorul extraordinar care a schiţat epopeea timpurilor

moderne, aşa cum o lăsăm noi în urma noastră 7 .

5 Pierre Courthion, Curente şi tendinţe în arta sec. X – privire generală asupra artei internaţionale de la1900 pînă în zilele noastre, trad. de Maria Carpov, Ed. Meridiane, Bucureşti, 19736 Pierre Courthion, Curente si tendinte in arta sec. XX, Editura Meridiane, Biblioteca de arta 19547 Pascale Le Thorel Daviot, editura Meridiane, Bucuresti



În creaţiile sale apar valori inegale, edificatoare prin puterea de recapitulare.

Reluarea, pătrunderea sensurilor, a spiritului formei şi în cele din urmă, interpretarea în

maniera proprie stilului personal al artistului, sunt preocupări definitorii în cazul lui

Picasso.

Remarcabilă este nevoia lui demonică de a desface universul pentru a-l face la

loc, tocmai pe dos decât ar cere-o orice dezvoltare materială sau spirituală. La el totul

este răsturnat, totul merge în contrasens8, fiindcă întotdeauna a avut tendinţa de a se

întoarce în vremurile străvechi – la copţi sau la sumerieni, până în preistorie.

Pablo Picasso a emanat în artă o adevărată energie creatoare izvorâtă din nevoia

de exprimare a unor idei, a căutării expresiei cele mai potrivite unui spirit care a dăruit

formei elasticitate tactilo-chinestezică, plăsmuind monştri polimorfi şi gesturi surprinse în

exploziile animalice.Dar ceea ce îl face pe Picasso un maestru al metamorfozelor sunt deformările şi

desfigurările. El schimbă femeia în cocoş, motiv cu o posibilă recurenţă în perioada

realizării Cocoşilor , din creaţia lui Constantin Brâncuşi.

DOMNISOARELE DIN AVIGNION

„Les Demoiselles d'Avignon este considerata ca fiind punctul de plecare alcubismului. Picasso si-a exprimat public, prin Domnisoarele sale, dezgustul fata de acea

Belle Epoque, pe care o considera corupta si ipocrita. Ca o revolta impotriva acestei

societati, Picasso vroia nu doar sa creeze intr-o maniera aparte, ci si sa socheze, punand la

indoiala intreaga arta de dinaintea sa, pornind totul de la zero. Si a inceput aceasta cu

ajutorul Domnisoarelor sale. De aceea, Domnisoarele nu au fost create sa placa, ci sa

incomodeze.

Intreaga pictura provoaca un discomfort general pentru ca incalca orice regula a

artei dinaintea sa. Domnisoarele nu sunt dragute, nu sunt senzuale, aproape ca sunt

neomenesti. Astfel, Picasso isi atinge scopul: acela de a crea o reflectie a decadentei

sociale a secolului al XVIII-lea, o alegorie a perceptiei sale despre societate si anume ca

aceasta este "un bordel monstruos de vicii". Femeia din stanga - considerata ca fiind cea

8 Simona Branzaru, Portret in timp, Picasso, Institutul Cultural Roman, Bucuresti 2006, Traducere dinlimba franceza



mai "cubista", formata doar din forme geometrice - da la o parte cortina, pentru a forta

privitorul sa urmareasca intreaga scena. Un "maison close" ciudat in care cinci femei sunt

infatisate intr-atat de unghiular, incat devin aproape abstracte. Intreaga pictura refuza

orice perspectiva, orice proportie realista. Prin contrastul dintre albastrul rece al decorului

si nuantele calde de maro ale corpurilor femeilor, fundalul prinde viata, navalind inainte

ca niste cioburi de sticla care ranesc privirea.

Priveste acum cele doua femei din dreapta. Picasso se pare ca a fost puternic

influentat de arta africana atunci cand le-a pictat pe cele doua domnisoare, deoarece se

poate remarca cu usurinta ca fetele celor doua femei seamana mai degraba cu niste masti

tribale. De altfel, Picasso credea cu tarie in puterile magice ale culturii africane,

elementele africane din pictura jucand rolul de protectori magici impotriva pericolelor la

care lumea este expusa. Prin aceste pericole se referea la bolile cu transmitere sexuala, osursa de continua anxietate in Parisul acelor ani. Astfel, tabloul are si un puternic mesaj

social si moral. Mai tarziu, intrebat despre aceste influente africane, Picasso a spus doar

ca "aceasta lucrare este primul descantec pictural impotriva blestemelor sociale".

Se stie ca in 1905, cu un an inainte de a-si incepe pictura, Picasso a vizitat o

expozitie de sculptura iberica la Luvru si se pare ca a fost puternic marcat de exponatele

vazute atunci. Amprenta lasata de arta iberica se remarca in fizionomia celor doua femei

din centru: urechi mari si proeminente, ochi mari si ficsi. Mai mult, atunci cand auanalizat asemanarile dintre fetele identice ale celor doua femei si sculpurile din acea

expozitie, criticii au descoperit ca domnisoara care are ambele maini ridicate deasupra

capului, nu sta doar intr-o pozitie seducatoare, ci imita perfect postura unei statui

iberice.”9

A ridicat numeroase dispute de-a lungul timpului intre criticii de arta domnisoara

din dreapta, care sta asezata. Din sutele de schite pastrate, s-a aflat ca, initial, tabloul

includea si doi barbati: un marinar si un student la medicina (despre care se spune ca

tinea in mana ori o carte ori un craniu, facandu-i pe diferiti critici sa sustina ca pictura

este un "memento mori"). Femeia asezata se pare ca i-a luat treptat locul marinarului.

Altii insa, dau alte explicatii pentru pozitia incomoda in care este pictata femeia. Anumiti

critici sustin ca este inca o davada a influentei africane. Se pare ca in niste poze care ar fi

9 Art Gallery, Viata si operele marilor protagonist ai artei, DeAGOSTINI



apartinut pictorului, se infatiseaza un grup de femei din Africa, una dintre ele stand exact

in aceasta pozitie.

Pare deruntant? Asta a fost si ideea. Acest amalgam de stiluri si influente a fost

creat deliberat de artist, tocmai pentru a capta privirea scandalizata a privitorului. Cele

cinci femei par ca nu constientizeaza prezenta celeilalte, ci ochii lor mari si reci sunt

atintiti numai asupra privitorului. Curatorul acestui tablou, care este in prezent expus la

Muzeul de Arta Moderna din new York, spune ca, aflati in fata impunatorului tablou

(244x134 cm), majoritatea oamenilor nu pot sa priveasca mult timp pictura. Pana se

obisnuiesc cu cele cinci stranii domnisoare, arunca doar priviri scurte spre tablou, fiind

incomodati de privirea fixa a femeilor.

„Un lucru e sigur. Picasso a fost constient ca aceasta va fi cea mai importanta

lucrare pe care o crease,. Ca va zgudui lumea artei tocmai prin faptul ca va fiscandaloasa. S-a pregatit pentru acest tablou prin sute de schite si a lucrat la el timp de

noua luni. Terminat in 1907, este expus publicului abia in iulie 1916. Picasso si-a

denumit initial opera - Le Bordel d'Avignon (Avignon nu se refera la orasul frantuzesc ci

la Carrer d'Avinyo, o strada din Barcelona, faimoasa pentru bordelurile sale, nu departe

de locul in care Picasso a locuit). Numele Les Demoiselles d'Avignon a fost ales de catre

André Salmon, organizatorul expozitiei in care a fost aratata prima data lumii, iar Picasso

a urat de la inceput acest nume.Pentru iubitorii de intelesuri ascunse, se spune ca Les Demoiselles d'Avignon ar fi

anagrama perfecta a "vile meaningless doodles" - aiureli prostesti. Numeroasele studii

care s-au facut despre acest tablou, au ajuns la concluzia ca inafara de arta africana si

iberica, Picasso a mai fost influentat si de tabloul lui André Derain - Baigneuses cat si de

lucrarile lui Henri Matisse - Nu Bleu, Souvenir de Biskra. Tabloul a creat un soc general

in acea epoca, iscand nemultumirea pana si a celor mai apropiati prieteni ai artistului cum

ar fi Guillaume Apollinaire, Félix Fénéon André Derain, Georges Braque, Henri Matisse,

care i-au respins Domnisoarele cu violenta.”10

10 Istoria vizuala a artei , Larousse, Claude Frontisi, Enciclopedia RAO



Insa mai presus de toate, Les Demoiselles d'Avignon marcheaza punctul de

plecare al cubismului, reprezentand o ruptura revolutionara fata de tot ceea ce insemna

arta, de la Renastere pana in acel moment.



BIBLIOGRAFIE:

1.Art Gallery, Viata si operele marilor protagonist ai artei, DeAGOSTINI

2. Sabartés i Wilhelm Boeck ș în Walter, Zanini - Tendinţele sculpturii moderne, trad. de

Roxana Eminescu, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1977

3. Constantin, Prut - Dicţionar de Artă modernă şi contemporană , Ed. Univers

Enciclopedic, Bucureşti, 2002

4. Pierre Courthion, Curente şi tendinţe în arta sec. X – privire generală asupra artei

internaţionale de la 1900 pînă în zilele noastre, trad. de Maria Carpov, Ed. Meridiane,

Bucureşti, 1973

5. Pierre Courthion, Curente si tendinte in arta sec. XX, Editura Meridiane, Biblioteca dearta 1954

6. Pascale Le Thorel Daviot, Editura Meridiane, Bucuresti

7. Simona Branzaru, Portret in timp, Picasso, Institutul Cultural Roman, Bucuresti 2006,

Traducere din limba franceza

8. Istoria vizuala a artei , Larousse, Claude Frontisi, Enciclopedia RAO

9. Cat de tarziu straluceste soarele, Geneveve Laporte, Editura Meridiane, Bucuresti

picasso

Documents