ÎNCEPUTURILE POEZIEI ROMÂNE MODERNE

Literatura română în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea

poezia română cunoaşte un început de modernizare

versificatorii anteriori: Varlaam, Dosoftei, Udrişte Năsturel, Miron

Costin, Cantemir

– exersau pe teme morale sau religioase, canonizate

– lăsând să transpară prea puţin propria lor personalitate

intrarea în contact cu Occidentul şi cultura neogreacă

– conştiinţa publică trece printr-un proces de laicizare

– oferă mai mult spaţiu individualităţilor creatoare

– apare lirismul, ca mod de exteriorizare a vieţii lăuntrice

Primii poeţi Văcăreşti

imprimă versificaţiei româneşti o asemenea direcţie – formează o adevărată dinastie literară– buni cunoscători ai literaturilor antice şi moderne:

neogreacă, italiană şi franceză– urmează modele de mare prestigiu: Anacreon,

Catul, Petrarca– reuşesc să introducă în poezia română unele din

motivele de circulaţie universală

Ienăchiţă Văcărescu (cca1740-1797)

inaugurează direcţia lirică în poezia română descinde dintr-o familie boierească tatăl său, Ştefan, vornic de Târgovişte şi spătar

– otrăvit din porunca domnitorului fanariot Constantin Racoviţă mama poetului, Catinca Done

– nepoată de soră a cronicarului Ion Neculce nu se cunoaşte cu exactitate data naşterii (Odobescu, 1740) primeşte educaţie în familie învaţă limbile greacă, latină, italiană, franceză, germană şi

turcă

Biografia

1755 tatăl şi unchiul său Barbu au fost exilaţi în insula

Cipru de către Constantin Racoviţă Scarlat Ghica îngăduie întoarcerea lor în ţară (1757) obţinând din nou domnia, în 1763, Racoviţă pune la

cale moartea celor doi Ienăchiţă este nevoit să se refugieze la

Constantinopol îşi desăvârşeşte studiile de limbă turcă

Biografia

domnia lui Alexandru Scarlat Ghica (1766-1768) revine în ţară obţine titlul de vistiernic luptele dintre ruşi şi turci are misiunea de a merge la feldmareşalul Rumeanţov, pentru a cere sprijin în

apărarea ţării se va întoarce în Bucureşti fără a-şi îndeplini misiunea se refugiază la Braşov în timpul tratativelor dintre turci şi ruşi, în vederea încheierii păcii, Poarta îi

încredinţează însărcinarea de plenipotenţiar rezultatul nu este cel scontat Ienăchiţă preferă să rămână la Braşov, unde, în 1773, îl va cunoaşte pe împăratul

Iosif al II-lea

Biografia

pacea de la KuciuK-Kainargi (1774) are misiunea de a aduce în ţară pe noul domnitor,

Alexandru Vodă Ipsilanti (1774) vistier şi mare spătar i se încredinţează redactarea unei schiţe a condicii

civile a Ţării Româneşti: Pravilniceasca condică a domnului Alexandru

Ioan Ipsilant-voievod (1780)– compusă după legile bizantine şi după obiceiul pământului– este şi o lege civilă, nu numai bisericească şi penală

Biografie

fiii lui Ipsilantă trec graniţa şi se stabilesc la Viena Ienăchiţă este însărcinat cu aducerea lor în ţară până la sosirea în ţară domnitorul fusese deja mazilit în timpul domniei lui Nicolae Caragea (1782)

– Se căsătoreşte cu fiica sa, Ecaterina în timpul domniei lui Mihai Şuţu (1783)

– e numit vistier în timpul domniei lui Mavrogheni (1786)

– ajunge la Adrianopole, mai apoi la Rusciuc, uneltind pentru detronarea acestuia

După pacea de la Şiştov (1791) revine în ţară, instalându-se într-o casă de pe podul Mogoşoaiei

Biografie

în timpul domniei lui Alexandru Moruzi (1793)– îi va acorda o atenţie deosebită, consultându-l în

diverse probleme– va întreţine relaţii amoroase cu soţia domnitorului,

Zoe (imortalizată într-un acrostih)– cutezanţă care se pare i-ar fi pricinuit moartea– moare otrăvit la 12 iulie 1797

Istoria a prea puternicilor împăraţi otomani

începută în timpul exilului de la Nicopole este alcătuită din 31 biografii ale sultanilor care s-au succedat

la tron între 1300-1791 Prima parte

– perioada 1300-1757– se întemeiază pe surse turceşti, bizantine şi moderne: Cantemir şi

Voltaire– are un caracter foarte arid– autorul încearcă şi nişte caracterizări în versuri ale sultanilor

Partea a doua– Inspirată din experienţa de viaţă a scriitorului– Are un pronunţat caracter memorialistic.

Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orînduielelor gramaticii româneşti

tipărită la Râmnic şi la Viena în anul 1787

autorul era convins că a scris prima gramatică în româneşte

– D. Eustatievici (1757) – Elementa linguae ...

(1780) a lui Samuil Micu şi Petru Maior

Structura lucrării

Prefaţă – se comit unele erori cu privire la descendenţa românilor – limbajul e contorsionat şi precar– lista scriitorilor antici amintiţi e remarcabilă, dovadă a erudiţiei scriitorului– nutreşte convingerea că regulile gramaticii româneşti nu se pot stabili

decât prin cunoaşterea aprofundată a limbii latine şi în primul rând a autorilor care au ilustrat-o

– regretă faptul că în faza desprinderii din latină, limba română nu a dispus de gramaticieni, care să contribuie normativ la menţinerea unităţii ei

– consideră că un început de fixare a normelor limbii române s-a realizat prin Biblia de la Bucureşti (1688)

Poetica– un ghid în meşteşugul versurilor– compilat după o gramatică a lui Antonio Catiforo

Alte preocupări filologice

în manuscris, patru dicţionare – româno-german– germano-român– româno-turc– turco-român

Poezia

începe jurnalul liric printr-o adresare către muză

o roagă să-l ajute în exteriorizarea gândurilor:

“Muză, putere, dă, mă rog, la graiurile mele

Zi-mi cum să-ncep? În ce fel s-arăt gândirea mea prin ele?”

Poezia

afirmă că poezia se realizează prin deprinderea unor reguli că are o „gramatică“

– idee impusă ulterior de Heliade epigrame cu semnificaţie morală

– satirizează mândria, încrederea în propriile puteri, lipsa de milă:

“Ce-ai să-mi zici de mîndrie?

Eu n-aş mai fi vrut să fie

Căci se-mpotriveşte firii,

Şi legii, şi omenirii.”

(Ce ai să-mi zici dă mândrie )

Tu eşti puişor canar

improvizaţie erotică în stil neoclasic:

“Tu eşti puişor canar!

Nu te hrăneşti cu zahar,

Nici măcar cu cînepioară

Ci hrăpeşti o inimioară

Ce-ai făcut-o jertfă ţie…

Ce-ai cu ea de gînd nu ştie!”

Amărîtă turturea

temă pusă în circulaţie de Bestiariile medievale în literatura română: Învăţăturile…şi în cazanii

“Amărîtă turtureaCînd rămîne singureCăci soţia şi-a răpusJalea ei nu e de spus…………………………Dar eu om de-naltă fireDecît ea mai cu simţire,

Cum poate să-mi fie bine?Oh, amar şi vai de mine!”

Într-o grădină

motiv existent în poezia populară aromână tratarea pe care o dă I. Văcărescu este originală el exprimă cu simplitate şi graţie indecizia

îndrăgostitului, slujindu-se de metafora florii:“Într-o grădinăLîng-o tulpină

Zării o floare ca o luminăS-o tai se strică!S-o las mi-e frică

Că vine altul şi mi-o ridică!”

Testamentul poetului

era conştient de a fi un pionier al poeziei româneşti

„Urmaşilor mei Văcăreşti

Las vouă moştenire:

Creşterea limbei româneşti

Şi-a patriei cinstire".

Alecu Văcărescu

fiul lui Ienăchiţă din prima căsătorie cu Elena Rizu născut în 1769 refugiat împreună cu familia la Braşov până în 1774 după moartea mamei (1780) pribegeşte cu tatăl său,

mai întâi la Nicopole, iar apoi la Rodos se întoarce în ţară în 1791 se căsătoreşte cu Elena Dudescu

Biografie

Funcţii deţinute– epitrop (vameş)

– ispravnic de Dâmboviţa (1792)

– mare clucer

Are un fiu (Iancu) şi două fiice (Măria şi Sofia)

Va fi exilat şi omorât la Tulcea din porunca domnului

Alexandru Moruzi (1799)– Scrisese o poezie în greceşte: Tatăl nostru parodiat

Poetul

poeziile sale s-au transmis într-un caiet ajuns în posesia fratelui său, Nicolae Văcărescu

conţine şi o notă a lui Alecu Văcărescu– precizează că sunt transcrise numai poeziile începând cu 1795 – menţiona faptul că n-a fost „stihuros pentru gustul lumii, decât

pentru trebuinţele mele" o poezie cu precădere erotică neoanacreontică proclamă atotputernicia lui Eros, în versuri care aduc a epitaf :

„Oricine eşti, stăpânul tău vezi-l ! şi rob te scrie,Că ori ţi-au fost, ori ţi-este azi sau mîine o să-ţi fie"

Dragostea este o lege a firii

e bucuros a se supune în orice moment:“La ochii ce au din fire

Osebit nur şi simţire

Este către toţi o lege

Bucuroşi robi să se lege

Rob să le fiu în vecie

Cu mare statornicie ;

Acest dulce de rob nume

Să-l port şi în ceea lume”

Imaginea iubitei

unică în frumuseţe şi virtuţi: „Singură eşti numai una.

Care ai luat cununa

Darurilor de la fire

Mai pă sus dă omenire !

N-ai potrivnică supt soare!

Şi mă jur şi pui prinsoare

Că eşti mai deosebită

Şi cu toate-mpodobită".

Femeia

În concepţia femeia nu e conştientă de rostul ei pentru artist

poetul trebuie să lămurească semnificaţia gesturilor sale:

„Ci cîtă eşti să ştii, dă vrei,

Dă crezămînt ochilor miei

Fiindcă nu te-nşală Nici fac vreo greşeală". (Oglinda)

Alecu -un Petrarca valah

se teme că în atâta perfecţiune s-ar putea ascunde viermele necredinţei

când are câte un moment de siguranţă, exaltarea sa nu mai cunoaşte margini :

“Ochilor ! ajung-atît, Nu mai plîngeţi amărît ! Vremea este să uscaţi

Pîraiele ce vărsaţi. Mâinilor! nu vă-nlemniţi,

Ci vedeţi să pipăiţi Şi să strîngeţi binişor

Acel minunat trupşor". “

Iubita - o Laură valahă

drămuieşte clipele de bucurie, pentru a menţine vie adoraţia poetului

reuşeşte să-l aducă în starea fluturelui care e atras hipnotic de lampă simţind numai în durere voluptatea

– Comparaţie prezentă în poezia lui Petrarca

„Cînd nu te văz, îngheţ de frig, Voi să te văz şi să mă frig !

A ochilor tăi razăÎmi place să mă arză ! “

Iubita - o Laură valahă

Poetul ceartă pe iubita sa, pe un ton care prevesteşte pe Eminescu:

„Dă gîndeşti că n-or să-ţi vie

Cîte mi le faci tu mie,

Vei vedea vrodinioară”

Concluzii

limbaj afectat, uneori chiar trivial este un jurnal, destinat plăcerilor personale punct de pornire în dezvoltarea poeziei

erotice româneşti

Nicolae Văcărescu (1784-1825)

din căsătoria lui Ienăchiţă cu Ecaterina Caragea învaţă greaca şi franceza de la mama sa şi de la un

dascăl grec în 1814 se căsătoreşte cu Luxandra Băleanu, cu

care va avea o fiică mare căminar 1821- cere în scris lui Tudor Vladimirescu să

înceteze acţiunea revoluţionară

Poezia

se observă cu uşurinţă manierismul, mai ales în folosirea contrastelor violente :

„În rai fără tine e moarte, e gheaţă !

Şi-n iad lângă tine e-bine, e viaţă !

Ş-n iarnă cu tine sînt toate-nflorite,

Ş-în vară cînd nu eşti, sînt toate pierite“

(În rai fără tine e moarte, e gheaţă )

Motivul „fortuna labilis"

„Un pic dă nădejde d-aş şti c-o să-mi vie, Şi traiul mai dulce că poate să-mi fie,

Atuncea şi viaţa mi-ar fi doar mai scumpă,Şi aţa ce-o trage n-aş vrea să să rumpă“

(Un pic dă nădejde d-aş şti c-o să-mi vie)

Partea a doua eşuată prin afectare„A trăi făr-a iubi,

Mă mir ce trai o mai fi ! A iubi făr-a simţi,

Mă mir ce dragoste-o fi !A simţi făr-a dori,

Mă mir ce simţire-o fi!A dori făr-a jertfi,

Mă mir ce dor o mai fi !". (A trai fara a iubi)

Poezia Durda

compusă în stil popular apare acel sentiment de voinicie caracteristic

doinelor haiduceşti de mai târziu ale lui Alecsandri:

“Daleo, daleo, dragă durdă,

Fă-te-ncoace, nu fii surdă,

Vin să te-ngrijesc mai bine

C-a-npuiat greierii-n tine,

Daleo, durdă, vai de mine!”

IANCU VĂCĂRESCU

fiul lui Alecu Văcărescu şi al Elencăi Dudescu născut la Bucureşti în 1792 ia lecţii de greacă şi franceză în casă 1804 -e trimis la Viena, unde învaţă germana şi

italiana Funcţii deţinute

– vel-comis (1814)– căminar (1815)– ispravnic de Dâmboviţa– „logofăt de străini“ (1818)

Biografia

susţine marile acţiuni culturale ale momentului îl sprijină pe Gheorghe Lazăr la deschiderea şcolii în

româneşte (1818) a scris un prolog la inaugurarea tipografiei de la

cişmeaua lui Mavrogheni (1818) un altul la reprezentarea primului spectacol în limba

română cu Hecuba lui Euripide (1819)

Activitatea

1827 – traduce Britanicus de Racine 1829 - începe colaborarea la Curierul românesc

– va publica poezii inspirate de evenimentele politice şi patriotice

1830 - apare un volum de Poezii alese– conţinea şi poemul erotic „Primăvara amorului sau O zi şi

o noapte la Văcăreşti“

1834 - numit preşedinte al divanului judecătoresc din Bucureşti

Poezia

continuă tradiţia inaugurată de familie– tema predilectă a iubirii– idei morale, în spiritul neoclasicismului

Primăvara amorului sau O zi şi o noapte la Văcăreşti

compus prin anul 1818 conceput ca un jurnal poemul se constituie din elemente lirice şi descriptive,

închegate printr-un vag pretext epic substratul poemului – clasic

– prin aparatul mitologic pe care îl pune în funcţiune pentru a proba suveranitatea lui Amor

– prin sensul mai adânc al „moralei", care îndeamnă la "trăirea clipei”

cadrul peisagistic este cel de idilă – preromantic “Briliant vărsa cu fală / Al fîntînei viu susur; / O tăcere, o

luceală / Preste tot domnea-mprejur".

Iancu Vacărescu- poet neoclasic

preocupat de profilul moral al omului exersează pe idei morale, reţinând viciile şi virtuţile de

totdeauna ale omului Adevărul

– poem de reflecţii filozofico-politice– conceput ca o predică a unui preot bătrân, care propovăduieşte

lumii religia raţiunii, a unirii prin adevăr şi a iubirii– amploarea observaţiei morale– plasticitatea unor imagini– scris în vers alb– ideile predilecte ale iluminismului: egalităţii naturale, a armoniei

între clasele sociale

Iancu Văcărescu - poet ocazional

cântăreţ al unor evenimente social-politice Proloagele:

– La deschiderea teatrului…– Tipografia– Sfătuirile patriotice:

“V-am dat teatru vi-l păziţiCa un locaş de muze

Cu el curând veţi fi vestiţiPrin veşti departe duseÎn el năravuri îndreptaţi

Daţi ascuţiri la mintePodoabe limbii voastre daţi

Cu româneşti cuvinte”

Iancu Văcărescu - poet ocazional

Răscoala lui Tudor Vladimirescu i-a inspirat două poezii în vers popular:

– Sfătuire şi rugăciune– Cântec românesc

şi două în metru cult– Bunavestire – Glasul poporului sub despotism

Reînfiinţarea miliţiei naţionale– vestitul Marş românesc

Predispoziţia clasică

epigramele, proverbele şi şaradele evidenţiază latura satirică a inspiraţiei poetului Epigrame

– La mincinosul, prin vioiciunea tonului : – „Tu ce pui cucul în colivie/Şi-îl faci şi iarna de cîntă ţie,/Tu

îmblînzeşti lei şi orice feară, / O-najugi la caru-ţi şi ea nu zbeară, / Vel-mincinoase boier pre amare ! / Preţ adevărul te juri că n-are" ?

„Proverburi“– Corb la corb nu scoate ochii, printr-un aer insolit al

limbajului : „Unui idol cu cioc rit, / Cioroi zănatic, urît / S-întrec ticăloşii orbi, / Lui ducînd ochii de corbi".

Filonul satiric

Balade satirice: Potpurri, Netrezvia, Ochianul Potpurri

– intenţia de ridiculizare a lumii, văzută ca un teatru de păpuşi

Ochianul – tot o imagine a lumii ca teatru– prin ocheanul vrăjit, poetul vede perindându-se vanităţile

omeneşti ca într-un bâlci al deşertăciunilor

Baladele propriu-zise

o punte de legătură cu literatura romantică Peaza rea, Peaza buna, Ielele modalitatea de tratare a lor rămâne la Iancu Văcărescu

preponderent clasică motivele romantice sunt în cazul de faţă numai un pretext

pentru a persifla viciile umane Peaza rea

– dintr-o apariţie grotescă, baba se transformă într-un predicator iluminist, care-i dă poetului sfaturi de bună purtare, în limitele raţiunii

Ielele– din plăsmuiri ale forţelor necunoscute, devin mobiluri ale ambiţiilor

politice, ale istericalelor femeieşti sau ale fumurilor poeţilor

Costache Conachi (1778-1849)

fiul vornicului Manolachi Conachi şi al Elenei, care se trăgea din Cantacuzini.

învaţă carte în casă, paralel urmând cursurile de la Şcoala domnească

îşi însuşeşte serioase cunoştinţe de slavonă, greacă, franceză, turcă

Deţine funcţiile de: comis, agă, vornic de aprozi, mare logofăt, vistiernic

Poetul

poezii intrate în circulaţia orală 1856- editate pentru prima dată la Iaşi de

Nicolae Ionescu, sub titlul Poezii. Alcătuiri şi tălmăciri

poezie ocazională trecea drept poet al plăcerilor pur senzuale

Preocupările de poetică

Meşteşugul stihurilor româneşti– aduc precizări noi în acest domeniu– cultivarea cu precădere a acrostihului

Poezia de dragoste

Închinată mai multor muze Catinca

– căreia i se lamentează pe ton lăutăresc: „Catinco, fii milostivă“ Anica

– de a cărei iubire se credea pe veci subjugat Casandra

– a cărei faţă e asemuită cu soarele în asfinţit şi din cauza căreia lacrimile curg pe pieptul lui pârâu

Lucsandra– care dă morţilor viaţă

Elenca– a cărei iubire are o valoare terapeutică la fel de mare

Marioara– o adevărată minune a lumii

Ciclul închinat Zulniei

proiecţia literară a Smarandei Negri, cu care până la urmă se va căsători

face din ea prototipul femeii eterne avatarurile acestei iubiri sunt descrise într-un

adevărat roman sentimental

Amoriul din prieteşug

realizează o adevărată cazuistică a iubirii ideea clasică a luptei între datorie şi pasiune Fuga lui Ikanok (Conachi) pe urmele iubitei prin

peisajul prăpăstios efortul pentru a grava pe copaci vorbele care vor să

eternizeze clipa iubirii:

„Călătoriule, nu trece, stă, ceteşte şi cunoaşte,

Că amoriul cel mai straşnic din prieteşug se naşte".

Pe năsălie

elegie în care îşi plânge iubita plânsul său e mai mult efectul simţurilor

contrariate decât ecoul conştiinţei răvăşite durerea nu se poate spiritualiza versul „Ah! te-ai dus dulce lumină din

zarea ochilor mei“– Alecsandri (Steluţa) – Eminescu (Floare albastră)

Scenete

Comedie banului Constantin ce-i zic Căbujan şi cavaler Cucoş

– o satiră uşoară la adresa arghirofiliei Giudecata femeilor

– motivul erotic– Amor se plânge lui Zeus că bărbaţii îi răstălmăcesc

poruncile, părăsind femeile, după ce au profitat de graţiile acestora

Amoriul şi toate harurile – lipsită de orice nerv dramatic– împotriva femeilor care, prin nestatornicie şi viclenie, atrag

asupra bărbaţilor boli şi nenorociri

DINICU GOLESCU (1777- 1830)

Constantin Radovici din Goleşti fiul mai mic al marelui ban Radu Golescu, învaţă carte în casă continuă studiile la Academia grecească din

Bucureşti deţine funcţiile

– ispravnic al judeţului Muscel– hatman (1818)– mare logofăt (1821)

Societatea literară

La Braşov, în 1822 împreună cu Nicolae Vacărescu, Grigore

Băleanu şi Constantin Cîmpineanu– iniţiativa de a alcătui un dicţionar al limbii române– încurajarea traducerilor

Activitatea

1826- organizează pe baze noi şcoala înfiinţată de tatăl său la Goleşti, transformând-o în gimnaziu-internat

invitaţi să predea lecţii: Ion Heliade Rădulescu şi Florian Aaron

Întocmeşte pentru elevi o Adunare de pilde bisericeşti şi filosofeşti de întîmplări vrednice de mirare, de bune gîndiri şi bune neravuri, de fapte istoriceşti şi anecdote

Traduce: Elementuri de filozofie-morală de Neofit Vamva

Societatea literară din Bucureşti

1827 transformarea şcolii de la Sfântu-Sava în colegiu; crearea unei şcoli asemănătoare la Craiova; înfiinţarea de şcoli normale în toate reşedinţele de

judeţ, de şcoli elementare în toate satele; crearea unui teatru, naţional; fundarea unuia sau a mai multor ziare în limba

română; încurajarea literaturii naţionale prin traduceri; înlăturarea monopolului tipografilor privilegiaţi.

Însemnare a călătoriei mele [...] în anii 1824, 1825 şi 1826

Jurnal scris dintr-o vie curiozitate „Dar cum putem, ochi avînd să nu văz; văzînd, să nu

iau aminte; luînd aminte, să nu aseamăn; asemănînd, să nu judec binele şi să nu pohtesc a-l face arătat compatrioţilor mei ?"

– un fel de precizare a metodei de organizare a impresiilor– scriitorul nu notează la întâmplare, ci în virtutea unui

program, care corespunde orientării iluministe.

Jurnalul

îl interesează aspectul economic al realităţilor cu care intră în contact

e preocupat de ceea ce ar aduce un folos nemijlocit ţării sale, rămase într-un stadiu de agricultură rudimentară

– despre braşoveni aminteşte că îngraşă pământul cu gunoi în toţi anii şi practică rotaţia culturilor

admiră modul de organizare a muncii ţăranilor din împrejurimile Vienei, prosperitatea şi curăţenia gospodăriilor lor.

Jurnalul

îi reţine atenţia lucrările şi aşezămintele publice sunt descrise podurile, clădirile importante, grădinile publice, pieţele, mijloacele

de transport descrie şcolile, casele de binefaceri şi spitalele. face elogiul craiului luminat, Ludovic I al Bavariei: „Care va fi acela ce nu va

lăcrăma de bucurie la o aşa vedere, pentru aşa împrejurare a oblăduitorului cu norodul său ? Craiul pe norod miluiaşte şi cinsteşte, pentru o a lui bună urmare. Norodul pe craiu iubeşte şi cu a sa bună voie i să supune".

se rezumă de cele mai multe ori la enumerarea componentelor grupurilor statuare sau arhitecturale pe care le examinează

notaţiile sale au avut la vremea lor meritul de a atrage luarea aminte asupra unor capodopere universale.