2. TRATAREA PRIMARĂ A LAPTELUI DUPĂ MULGERE

Prin tratarea primară a laptelui se înţelege totalitatea

operaţiunilor la care este supus după mulgere, cu scopul de a-i

menţine caracteristicile iniţiale. Noţiunea de tratare primară

cuprinde, de regulă, trei operaţii: filtrarea, răcirea şi păstrarea

laptelui.

Filtrarea urmăreşte îndepărtarea impurităţilor care au

pătruns în lapte în timpul mulgerii (fire de păr, bălegar, resturi de

furaje, praf etc.). Filtrarea laptelui se face prin pânză de tifon, pusă

în două trei straturi care nu se refoloseşte.

Materialul filtrant trebuie schimbat cât mai des pentru

evitarea încărcării filtrului cu impurităţi. La filtrarea laptelui

prin tifoane cu impurităţi în loc de igienizarea laptelui, se poate

obţine contaminarea lui. Sistemul cel mai utilizat de filtrare

cuprinde o pâlnie specială în care se aşează două site, iar între

site se foloseşte fie tifon în mai multe straturi, fie o rondelă de

vată (fig. 1). După filtrare, rondelele de vată se distrug prin

ardere.

Răcirea laptelui filtrat este obligatorie pentru

împiedicarea dezvoltării microorganismelor şi păstrarea calităţii

iniţiale a laptelui. Răcirea imediată a laptelui conduce la

prelungirea duratei fazei bactericide a acestuia.

Ulterior fazei bactericide, laptele prin însăşi structura şi componenţa

sa constituie un mediu favorabil dezvoltării pentru o varietate foarte

mare de microorganisme, unul din factorii favorizanţi cei mai

importanţi fiind temperatura, situată imediat după mulgere la un

nivel foarte apropiat optimului de dezvoltare al germenilor patogeni

(32 – 35°C). Laptele recoltat în condiţii igienice, care ajunge în 4 – 5

ore la fabrică, poate fi răcit până la temperatura de 10...12°C, cu

condiţia ca în cursul transportului temperatura să nu depăşească

13°C. Dacă laptele se păstrează timp de 24 ore, atunci trebuie răcit

la 4...6°C. Alegerea temperaturii de răcire a laptelui depinde de

timpul între mulgere şi ajungerea laptelui la locul de prelucrare,

precum şi gradul de igienă al mulgerii.

În gospodăria individuală în care se recoltează laptele de la mai

puţin de 10 vaci, răcirea laptelui se poate face în bidoane care se

introduc în lăzi frigorifice. Pentru răcirea laptelui în ferme mici,

mijlocii şi mari se folosesc vane cu pereţi dubli prevăzute cu agregat

frigorific şi răcitoare cu plăci.

Depozitarea laptelui răcit, în condiţiile în care nu poate fi

expediat imediat fabrică, se face în tancuri izoterme cu capacitate

de 2000 – 5000 l, prevăzute cu agitator, care permit păstrarea

laptelui răcit la o temperatură de 4°C, cu o variaţie de 1...2°C/24

ore. Aceste tancuri izoterme sunt recomandate pentru fermele

mijlocii şi mari. Pentru fermele mici, laptele poate fi păstrat chiar în

vana în care s-a făcut răcirea.

2.1. TRANSPORTUL LAPTELUI

Condiţiile de transport reprezintă un factor important în

menţinerea calităţii laptelui. În timpul transportului laptelui trebuie

să se aibă în vedere următoarele:

* recipienţii să fie plini (pentru a evita spumarea);

* durata de transport să fie cât mai scurtă;

* evitarea (pe cât posibil) amestecului de la diferiţi furnizori;

* evitarea schimbului termic cu mediul.

Transportul laptelui de la punctele de strângere şi de la

centrele de colectare, respectiv din lăptăriile fermelor, la fabricile

prelucrătoare se face, de regulă, cu ajutorul cisternelor. Indiferent

de tipul de cisternă folosit, o deosebită atenţie se acordă spălării,

dezinfectării şi răcirii cisternei înainte de introducerea laptelui.

Cisternele trebuie umplute la volumul total, pentru a evita

agitarea laptelui şi formarea de spumă. Cisternele au formă

cilindrică sau ovală şi capacităţi între 500 şi 20 000 l şi trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii: să poată fi igienizate rapid şi

eficient; să fie confecţionate din materiale uşoare şi inerte faţă de

lapte (aluminiu, inox, polstif); să fie izolate termic, să poată fi

încărcate / descărcate uşor.

Sunt utilizate cisterne fixe (autocisterne) şi demontabile. Cele

demontabile au capacităţi de 500–1000 l şi pot fi aşezate pe orice fel

de mijloc de transport. Autocisternele pot fi de capacităţi mari

(4000–18000 l), cu 1, 2, 3 sau 4 compartimente. Fiecare

compartiment este prevăzut cu capac de vizitare şi conductă de

evacuare a laptelui. Conductele de evacuare de la compartimente se

continuă cu o conductă care este dirijată la partea terminală a

autovehiculului şi se termină cu o canea şi un racord de montare a

furtunului care conduce laptele la cântarul de recepţie. Cisterna are

şi o pompă aspiratoare/ respingătoare folosită la încărcare/

descărcare. Există şi autocisterne cu o capacitate de 700 l, cu două

compartimente pentru lapte şi unul central pentru depozitare

gheaţă.

3. TEHNOLOGIA LAPTELUI DE CONSUM

Procesul tehnologic de obţinere a laptelui de consum

pasteurizat are loc după schema prezentată în fig. 2.

3.1. RECEPŢIA CANTITATIVĂ ŞI CALITATIVĂ A LAPTELUI MATERIE PRIMĂ

Întreaga cantitate de lapte care intră în fabrică trebuie

recepţionată cantitativ prin metode gravimetrice sau volumetrice.

Recepţie calitativă

Recepţie cantitativă

Curăţire Răcire

Depozitare Normalizare

Pasteurizare

Omogenizare

Dezodorizare

Răcire

Depozitare în tancuri

Ambalare

Depozitare frigorifică

Expediere

Fig. 2. Schema tehnologică de obţinere a

laptelui pasteurizat de consum

Măsurarea gravimetrică se poate face cu ajutorul basculei

romane - pod pentru vehiculul rutier pe care se realizează

cântărirea statică a vehiculelor rutiere cu sarcina maximă de 30 de

tone, cantitatea de lapte recepţionat rezultând prin diferenţa dintre

masa totală şi masa proprie a autocisternei. Un alt mijloc de

cântărire a laptelui este bascula semiautomată cu rezervor, în care

caz laptele adus în fabrică cu bidoane sau autocisterne este golit în

bazinul cântarului, citindu-se cantitatea în kilograme.

Recepţionarea volumetrică se poate face discontinuu prin

verificarea umplerii bidonului până la semn şi cu ajutorul unei

ştăngi gradate ce se introduce în fiecare compartiment al cisternei.

În flux continuu, măsurarea volumetrică se face cu precizie

cu ajutorul galactometrelor care înregistrează pe cadran cantitatea

de lapte în litri ce trece prin camera dispozitivului volumetric

utilizat. Pentru evitarea erorilor de măsurare la folosirea

galactometrelor, este necesar să se evite pătrunderea aerului în

conductele de transport, iar temperatura laptelui să fie < 60°C.

Recepţia calitativă a laptelui sosit în fabrică se face pe baza

aprecierilor senzoriale (observarea gradului de impurificare,

culoare, vâscozitate, miros, gust) şi a analizelor de laborator

(densitate, grad de impurificare, aciditate, conţinut de grăsime şi

proteine ale laptelui). Se controlează şi temperatura laptelui

recepţionat, care nu trebuie să depăşească 10...12°C.

În general, în vederea obţinerii laptelui de consum, materia

primă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

* să prezinte proprietăţi senzoriale normale;

* să aibă un grad de prospeţime ridicat cu aciditate de

maximum 20°T;

* să corespundă normelor în vigoare din punct de vedere

al compoziţiei chimice;

* să nu conţină substanţe conservante, neutralizante sau

alte substanţe străine

3.2. CURĂŢIREA ŞI RĂCIREA LAPTELUI

Curăţirea în fabrică se face în scopul eliminării

impurităţilor rămase în lapte după filtrarea acestuia în zona de

producere şi la colectarea lui în centrele respective. Curăţirea în

fabrică se realizează în următoarele etape:

* la golirea bidoanelor şi cisternelor în bazinul de recepţie al

cântarului, când laptele este trecut prin tifon împăturit în patru

straturi, fixat pe ramă, tifon care apoi se spală, se dezinfectează

prin fierbere, apoi este uscat;

* la golirea bazinului de recepţie prin folosirea filtrelor de

conductă.

Procedeul cel mai eficace de curăţire a laptelui este însă

curăţarea centrifugală care se bazează pe diferenţa dintre

greutatea specifică a laptelui şi a impurităţilor. Se realizează

totodată şi îndepărtarea leucocitelor din lapte şi parţial a

microorganismelor. În toba curăţitoarelor centrifugale nămolul se

depozitează la periferia tobei, în timp ce laptele este evacuat prin

partea superioară a tobei. Curăţitorul centrifugal se diferenţiază

de separatorul de smântână prin următoarele:

numărul de talere este mai redus;

distanţa dintre talere este mai mare;

talerele nu prezintă orificii;

spaţiul dintre tobă şi carcasă este mai mare şi aici se

adună nămolul.

După modul de realizare a alimentarii şi evacuării,

curăţitoarele centrifugale pot fi: deschise (alimentarea şi evacuarea

se realizează în contact cu atmosfera); semiermetice (alimentarea în

contact cu atmosfera sub influenţa presiunii hidrostatice a

lichidului, iar evacuarea laptelui curăţat se face prin conductă, sub

influenţa presiunii imprimate de forţa centrifugă); ermetice

(alimentarea şi evacuarea se face în sistem închis, sub presiune).

După modul de evacuare a nămolului, curăţitoarele pot fi:

cu descărcare discontinuă (după demontarea tobei); cu descărcare

automată discontinuă; cu evacuare continuă a nămolului.

Dacă laptele nu se prelucrează imediat după recepţie şi

filtrare, acesta se răceşte la 2...4°C şi se depozitează în tancuri

izoterme orizontale sau verticale.

3.3. NORMALIZAREA LAPTELUI

Prin normalizarea laptelui se înţelege operaţia prin care

laptele este adus la procentul de grăsime dorit. Normalizarea

laptelui se poate face pe două căi: prin creşterea sau micşorarea

conţinutului de grăsime.

Creşterea conţinutului de grăsime se realizează prin:

* adăugarea de smântână proaspătă în lapte;

* amestecarea unui lapte cu un conţinut de grăsime scăzut cu

altul mai gras.

Scăderea conţinutului de grăsime se realizează prin:

* extragerea unei cantităţi de grăsime din lapte;

* amestecarea laptelui integral cu lapte smântânit.

Calculul normalizării laptelui se face prin metoda pătratului

lui Pearson sau pe baza unui bilanţ de materiale. Normalizarea

laptelui implică, deci, folosirea unor utilaje de separare a grăsimii în

vederea obţinerii de lapte smântânit: separatoarele de grăsime.

La creşterea temperaturii vâscozitatea se micşorează şi

creşte viteza de separare. Temperatura optimă de separare ~ 40°C.

Laptele cu impurităţi sau cu aciditate mare se degresează greu,

deoarece particulele de impurităţi şi particulele de cazeină precipită

pe pereţii tobei împiedicând circulaţia normală a laptelui, ceea ce

implică oprirea şi spălarea separatorului mult mai des.

3.4. OMOGENIZAREA LAPTELUI

Procedeele moderne de obţinere a laptelui de consum includ

şi faza de omogenizare prin care se urmăreşte stabilizarea emulsiei

de grăsime, evitându-se astfel separarea grăsimii la suprafaţa

laptelui în cursul depozitării acestuia. Practica omogenizării constă

într-o mărunţire avansată a globulelor de grăsime de la Фmed = 5 – 9

μ la 0,75 – 1 μ (maxim 2 μ), ceea ce înseamnă o scădere de 100 de ori

a vitezei de separare a grăsimii.

Procesul de omogenizare a globulelor de grăsime are loc într-o

fracţiune de secundă, el realizându-se în următoarele faze:

* alungirea globulei iniţiale de grăsime (la intrarea laptelui în

omogenizator);

* gâtuirea globulei de grăsime alungite într-un lanţ care este

format din globule mai mici, urmată de fragmentarea lanţului

de globule în globule separate (se realizează la trecerea laptelui

prin capul de omogenizare);

* dispersarea globulelor mici de grăsime în plasma laptelui (are

loc atunci când laptele iese din capul de omogenizare).

Laptele de consum se omogenizează la temperatura de 60...80°C şi

la presiunea de 120-180 at, mai eficientă fiind omogenizarea în două

trepte: treapta I la 200 at şi treapta a II-a la 50 at.

Alte consecinţe ale omogenizării laptelui sunt următoarele:

* membrana nou-formată la globulele de grăsime nu mai are

aceeaşi compoziţie chimică la fel ca cea iniţială;

* stabilitatea proteinelor cazeinice scade deoarece la suprafaţa

globulelor de grăsime se absorb şi fosfaţi şi citraţi din plasmă;

* vâscozitatea laptelui creşte ca o consecinţă a absorbţiei de

cazeină la suprafaţa globulelor de grăsime nou-formate;

* laptele omogenizat este mai susceptibil la oxidare (şi acţiunea

luminii) din două motive: creşterea suprafeţei globulelor de

grăsime şi pierderea capacităţii antioxidante a membranei;

* laptele omogenizat este alb intens şi apare opac faţă de laptele

ca atare, care este alb-gălbui;

* gustul laptelui omogenizat este mai plin, ca şi când ar avea un

conţinut mai mare de grăsime;

* digestibilitatea laptelui omogenizat este mai mare, datorită

dispersiei pronunţate a grăsimii şi modificării structurii micelelor

de cazeină;

* laptele omogenizat coagulează mai repede, dar coagulul este

mai moale, mai fin.

3.5. PASTEURIZAREA LAPTELUI PENTRU CONSUM

Pasteurizarea laptelui pentru consum se realizează, de regulă,

în aparate de pasteurizare cu plăci, care prezintă următoarele

avantaje:

- consum redus de agenţi de încălzire, cu recuperare de 60 –

80% din căldura consumată;

- funcţionare în flux cu debite mari;

-automatizare completă atât la pasteurizare cât şi la curăţire-

dezinfectare;

- modificări reduse asupra componentelor laptelui, deoarece

operaţia se desfăşoară "închis" şi este de scurtă durată.

Având în vedere că pasteurizarea nu conduce la distrugerea

totală a microorganismelor, un produs pasteurizat are o stabilitate

crescută dar nu prelungită la infinit. Aceasta este şi cauza pentru

care produsele pasteurizate necesită unele precauţii la depozitare

(la rece şi pe o durată de timp limitată). De regulă, regimul de

pasteurizare se realizează la o combinaţie temperatură/timp

necesară pentru a creşte eficienţa distrugerii microorganismelor, în

raport cu patogenii cei mai termorezistenţi, şi anume

Mycobacterium tuberculosis hominis, dar în acelaşi timp se

urmăreşte minimizarea efectelor tratamentului termic asupra

calităţilor senzoriale şi nutritive ale laptelui.

Fig. 4. Schema circuitului laptelui în pasteurizatorul cu plăci1 – rezervor de alimentare; 2 – pompă centrifugală; 3 – pasteurizatorul cu plăci; 4

– ventil de recirculare; 5 – serpentină de menţinere; 6 – separator de lapte; S1…S5 – sectoarele pasteurizatorului

S1 – sectorul de pasteurizare a laptelui

S2 – primul sector de recuperare a căldurii

S3 – al doilea sector de recuperare a căldurii laptelui

S4 – sectorul de prerăcire a laptelui cu apă de la reţea

S5 – sectorul de răcire a laptelui cu apă de gheaţă.

Instalaţiile de pasteurizare cu plăci funcţionează în

condiţii complet mecanizate, iar procesul de încălzire a

laptelui este reglat automat, asigurându-se în mod

constant şi fără abateri parametrii prevăzuţi (timp –

temperatură). De asemenea, funcţionarea instalaţiei se

face cu randament termic foarte bun (cca. 80%) datorită

recuperării căldurii în sectoarele prevăzute special în

acest scop.

Instalaţia de pasteurizare cu plăci se compune în

principal din: rezervor de alimentare cu plutitor, pompă

centrifugală pentru alimentarea cu lapte, pasteurizatorul

cu plăci propriu-zis, ventil de recirculare a laptelui,

serpentină pentru menţinerea laptelui pasteurizat, tablou

de comandă şi accesoriile necesare. De asemenea,

instalaţia mai are în componenţă un separator

semiermetic sau ermetic, cu care funcţionează în circuit.

Metodele de pasteurizare aplicate în industria laptelui sunt:

Pasteurizarea joasă sau de durată. Această pasteurizare

constă în încălzirea laptelui la 63...65°C, cu menţinerea la această

temperatură timp de 30 – 35 min. realizată în vane cu încălzire în

manta. Deşi metoda este discontinuă şi lentă, pasteurizarea joasă nu

modifică aproape deloc proprietăţile laptelui, din care cauză

metoda se aplică cu bune rezultate pentru laptele destinat

brânzeturilor.

Pasteurizarea înaltă denumită HTST. Se realizează la 72°C,

timp de 15 s. Această metodă de pasteurizare implică deci un timp

scurt de menţinere la 72°C, care se realizează într-o "serpentină de

menţinere" situată în afara pasteurizatorului cu plăci.

Pasteurizarea HTST se realizează în pasteurizatoare cu plăci şi

prezintă următoarele avantaje:

se pot trata cantităţi mari de lapte în flux continuu, instalaţia de

pasteurizare prezentând avantajul mecanizării şi automatizării

întregului proces;

se realizează o încălzire omogenă, fără supraîncălziri locale,

gustul de fiert având o intensitate foarte redusă;

încălzirea are loc în sistem închis, deci în absenţa aerului,

prevenindu-se astfel oxidarea lipidelor şi vitaminelor;

metoda este economică, instalaţia funcţionând cu un coeficient

mare de transfer termic raportat la unitatea de suprafaţă, şi cu

recuperare de căldură;

spălarea instalaţiei şi dezinfecţia acesteia se face mai uşor,

mecanizat, cu maximă eficienţă;

capacitatea de pasteurizare poate fi modificată prin variaţia

numărului de plăci;

eficienţa pasteurizării este de minim 99,9%.

Dezavantajele pasteurizatorului care lucrează în sistem HTST sunt:

nu se pot trata cantităţi mici de lapte;

golirea instalaţiei se face cu pierderi mai mari de lapte;

garniturile se deteriorează destul de rapid, consecinţa fiind

pierderea etanşeităţii între plăci.

3.6. STERILIZAREA LAPTELUI. PROCEDEE DE STERILIZARE

Sterilizarea laptelui are drept scop asigurarea stabilităţii de

foarte lungă durată a laptelui prin distrugerea atât a formelor

vegetative ale microorganismelor cât şi a sporilor acestora. În

stabilirea unui regim de sterilizare corect este foarte importantă

luarea în consideraţie a două aspecte:

efectul temperaturii asupra vitezei de distrugere a sporilor

(efectul sporicid);

efectul asupra calităţilor senzoriale şi nutritive ale laptelui,

luând în consideraţie creşterea vitezei de reacţie cu temperatura.

Sterilizarea laptelui se poate face prin două procedee şi anume:

procedeul clasic, discontinuu, care constă în tratarea laptelui deja

ambalat în recipiente ermetic închise, la temperatura 115...130°C,

20…50 min.

procedeul continuu sau UHT care constă într-o încălzire a

laptelui la 140...150°C, timp de 4 – 8 secunde (şi chiar mai puţin),

după care laptele este răcit rapid la 20…25°C şi ambalat în condiţii

aseptice. Deşi şi la sterilizarea UHT pot apărea gust şi miros de

fiert, respectiv miros de H2S, acestea dispar în câteva ore la

depozitarea laptelui. Laptele tratat UHT prezintă în schimb o

brunificare foarte redusă, iar valoarea nutritivă rămâne aproape

nemodificată (sunt afectate mai puţin vitaminele, iar reacţia

proteine-glucide este nesemnificativă, oxidarea lipidelor este

exclusă în condiţiile în care are loc o bună degazare a laptelui

înainte de sterilizare).

Dacă se ia în considerare şi ambalarea în recipiente opace, se exclude şi influenţa luminii asupra calităţii produsului la depozitarea acestuia la prelucrător şi în reţeaua comercială.

Din punct de vedere economic, procedeul UHT este avantajos întrucât nu sunt necesare spaţii răcite pentru stocare, şi în plus, se poate prelucra şi stoca laptele din perioadele de vârf ale anului.

Tratamentul UHT poate fi realizat după două sisteme de bază şi anume: încălzirea indirectă a laptelui prin folosirea schimbătoarelor de căldură, în special a celor cu plăci;încălzire directă, respectiv prin contact direct al laptelui cu agentul termic. Încălzirea directă se realizează în două variante: injectare de abur în lapte (uperizare);injectare (pulverizare) de lapte într-o incintă cu abur.

În condiţiile practicate, la condensarea aburului utilizat, are loc

o diluare a laptelui cu circa 10% din greutatea iniţială, ceea ce necesită

o evaporare parţială a laptelui tratat termic pentru a elimina surplusul

de apă. Pentru realizarea tratamentului UHT direct, laptele adus la

temperatura de sterilizare şi menţinut într-o incintă la această

temperatură aproximativ 2 s este trimis, apoi, în altă incintă, care

lucrează sub vid, în care temperatura scade brusc şi, în acelaşi timp,

are loc o evaporare aproape instantanee a unei cantităţi de apă

(aproape egală cu cea a condensului), dacă vidul şi, deci, temperatura

sunt reglate corect.

Procedeul are avantajul că realizează şi o bună dezaerare −

dezodorizare a laptelui sterilizat, dar este necesar ca aburul folosit sa

fie de bună calitate alimentară deoarece se amestecă cu laptele.

3.7. DEZODORIZAREA LAPTELUI

Dezodorizarea laptelui este operaţia prin care se

îndepărtează din lapte sau smântână unele substanţe volatile în

scopul îmbunătăţirii calităţilor senzoriale ale acestor produse. În

prezent funcţionează instalaţii de pasteurizare - dezodorizare

precum şi instalaţii separate de dezodorizare, aşa cum se arată în

fig. 3. În această instalaţie laptele încălzit la 80...85°C este trimis

sub presiune prin intermediul unui cap de pulverizare 1 în vasul 2

aflat sub vid parţial. Laptele (smântâna) dezodorizat este evacuat

cu pompa 3 şi condus la răcire şi depozitare printr-o conductă.

Fig.3. Schiţa simplificată a instalaţiei de dezodorizare a laptelui şi smântânii.

Gazele necondensabile şi vaporii de apă trec în condensatorul 5,

fiind absorbite de pompa cu inel de apă 6, care creează şi vidul

parţial din vasul 2. În continuare, gazele şi vaporii de apă se trec

prin separatorul de gaze 7, de unde se evacuează în atmosferă prin

conducta 8, apa condensată fiind evacuată prin conducta 9. Apa de

răcire a condensatorului intră în acesta prin conducta 10.

Condensatorul mai este prevăzut şi cu ventilul de siguranţă 11 şi

manometrul 12. Instalaţia lucrează la o presiune de 380 mm Hg,

timpul de menţinere a laptelui (smântânii) în vasul 2 fiind de 40 –

300 s. Legătura dintre 2 şi 5 se realizează prin conducta 4.

3.8. DEPOZITAREA TEMPORARĂ A LAPTELUI

Depozitarea temporară a laptelui se face în tancuri izoterme în care laptele se menţine la 4...6°C. Tancurile izoterme pentru depozitarea laptelui pasteurizat şi răcit trebuie să fie perfect igienizate pentru a nu se produce o recontaminare a acestuia. Tancurile de depozitare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie executate dintr-un material care să nu influenţeze gustul

şi mirosul laptelui; să poată fi uşor spălate şi dezinfectate; izolaţia tancurilor să nu permită creşterea temperaturii laptelui

depozitat cu mai mult de 1...2°C / 24h; tancul trebuie să fie dotat cu agitator, pentru ca laptele care

este evacuat din tanc pentru ambalare să poată fi bine amestecat prin agitare.

3.9. AMBALAREA LAPTELUI DE CONSUM

Ambalarea laptelui de consum se realizează în:

* bidoane din aluminiu sau inox, de 25 l, în cazul laptelui destinat

colectivităţilor (cantine, spitale, restaurante);

* butelii de plastic de 0,5 şi 1,0 l, închise cu capac prin înşurubare

(tip Botiplast, Totalpack – prefabricate şi Mecapack care se

confecţionează la aceeaşi maşină în care se face umplerea şi

închiderea);

* pungi de plastic (polietilenă) tip polipack, cu capacitate de 1 l

(punga se formează la aceeaşi maşină care execută umplerea şi

închiderea prin termosudare);

* ambalaje prefabricate din carton tratat cu parafină, microceruri

cristaline sau răşini sintetice, care se deosebesc între ele prin

formă, modul de impermeabilizare şi închidere;

* ambalaje din hârtie suflată cu polietilenă care se formează la

aceeaşi maşină care execută umplerea şi închiderea prin

termosudare (ambalaje tetraedrice - Tetrapak). Aceste recipiente

se pretează şi la ambalarea laptelui sterilizat UHT, în condiţii

aseptice.

Condiţiile generale impuse ambalajelor. Ambalajele trebuie:

* să asigure protecţia laptelui faţă de manipulările cu caracter

fraudulos;

* să aibă o capacitate şi un format care să satisfacă pretenţiile

consumatorului;

* să asigure protecţie faţă de contaminare externă;

* să fie inerte din punct de vedere chimic faţă de lapte;

* să fie opace faţă de lumină;

* să fie rezistente la manipulările curente.