prefigur ionale în secolul xxi lucrare de doctorat
TRANSCRIPT
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
1
Sursa foto – 1000xEuropean Architects – Paris - 2007
ARHITECTURA SPAŢIILOR DE TEATRU TEATRUL VIITORULUI
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi
neconvenţionale la început de secol XXI. Problematica localizării
acestora în Bucureşti. Modificări posibile la nivelul configuraţiei spaţiale
şi al receptării spectacolului de teatru.
CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: profesor doctor arhitect RADU TĂNĂSOIU
DOCTORAND: asistent arhitect STĂNCULESCU MAGDALENA
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
2
DEDICAŢIE :
lui Silviu Stănculescu, cel care, în scurta perioadă de timp petrecută împreună, m-a
apropiat cu tandreţe de
magnifica lume a spectacolului teatral.
o Sursa foto The University of Notthingham Magazine – Issue 12-2000
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
3
CUPRINS : INTRODUCERE pag 12
În această parte sunt prezentate succinct răspunsuri la
următoarele întrebări, ce stau la baza demarării studiului de faţă:
o Care sunt întrebările studiului? Care sunt ideile principale?
o Ce aduce nou în comparaţie cu lucrările teoretice scrise până
acum în legatură cu subiectul? (lista şi sumar de teze/articole similare)
o De ce am abordat acest subiect?
o Care sunt metodele de cercetare folosite? o Ce date am folosit ?
o Ce rezultate am obţinut ?
o Importanţa studiului: tendinţa actuală a modelării permanente a gestului teatral, în sensul menţinerii şi creşterii interesului
publicului, impune studierea temeinică a trecutului, a factorilor ce
au generat schimbări atât la nivelul interpretării dramatice, cât şi
al configurării spaţiilor de joc, în vederea conturării unor posibile
variante de evoluţie a arhitecturii clădirilor pentru spectacol. o Există posibilitatea de aplicaţie teoretică sau practică a
prezentului studiu?
CAPITOLUL 1 - Scurt istoric al evoluţiei spaţiilor de teatru în cadru
architectural şi urban. pag 25
o Ce numim spectacol de teatru? Geneza ideii de teatru şi
bivalenţa semnificaţiei sale: fenomen social şi cultural. o Ce numim arhitectură de teatru?
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
4
o Considerente generale legate de factorii implicaţi în fenomenul teatral.
o Evoluţia spaţiului teatral pe parcursul diferitelor perioade istorice. O abordare comparată alternativă spectacolului de teatru în
cadru architectural şi urban.
o Evoluţia relaţiei actor-spectator abordări cronologice alternative
cu exemple comentate. Tipologii formale ale sălilor de spectacol.
Concluzii la nivelul posibilelor relaţionări formale între spaţiul de
joc şi cel al spectatorilor.
o Punctări în evoluţia cronologică a dramaturgiei, din cele mai
vechi timpuri şi până în zilele noastre. Câteva aspecte din evoluţia scenografiei şi costumelor.
CAPITOLUL 2 - Probleme specifice ale receptării spectacolului
de teatru pag 74
o Tipologia spaţiilor de spectacol după criteriul mărimii -
dimensiuni, gabarit, număr de spectatori: săli mici, medii, mari.
Limita inferioară o cunoaştem cu toţi – “un actor traversează o încăpere şi un spectator îl priveşte”- spunea Peter Brooke în
cartea sa “Spaţiul Gol”. Dar care este limita superioară de
mărime în cazul spectacolului de teatru, limită dictată de
condiţiile optime de receptare? Comentarii, citate, exemple,
tendinţe. o Probleme specifice ale receptării spectacolului de teatru
comentate după criterii diverse:
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
5
§ vizibilitatea ca argument major al spectacolului de teatru
§ iluminatul pentru spectacol – artă şi maiestrie § acustica – mijloc de expresie ce întregeşte
spectacolul
§ evoluţia relaţiei dintre descoperirile tehnologice,
echiparea tehnică şi tehnologia de scenă
§ confortul fizic - atribut al teatrelor moderne
§ senzaţii psihologice
CAPITOLUL 3 - Adoptarea descoperirilor ştiinţei şi tehnologiei în arta
şi arhitectura teatrală contemporană. pag 114
o Evoluţia tehnologică şi influenţa sa asupra spaţiului de teatru şi a relaţiei dintre concepţia planimetrică, structura clădirii şi
volumetria sa. Influenţe asupra condiţiilor de receptare a spectacolului dramatic în diverse epoci istorice.
o Exemple comentate ce reliefează tendinţele şi direcţiile de
abordare ale adoptării tehnologiilor de ultimă generaţie la clădirile contemporane de teatru şi în folosul îmbunătăţirii
percepţiei gestului teatral, în zilele noastre.
o Elemente inginereşti şi tehnologice de avut în vedere încă de la
începutul proiectului: structura, instalaţii termice, sanitare,
electrice şi de iluminat al clădirii la exterior, al spaţiilor interioare, de ventilaţie şi climatizare, reţele de computere, telecomunicaţii,
semnalizare în caz de incendii şi altele.
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
6
o Impactul tehnologiei asupra imaginii arhitecturale: a aspectului exterior şi interior al spaţiilor de teatru.
CAPITOLUL 4- Spaţiile de teatru convenţional şi neconvenţional la
sfârşitul secolului XX şi început de secol XXI. pag 131
o Căutări la nivel regizoral, scenografic şi implicaţii la nivelul reflectării acestora în proiectarea de arhitectură. Analiza câtorva
exemple; contribuţii ale unor mari personalităţi si curente de
arhitectura din secolul XX. o Tipologia spaţiilor de spectacol după aspectul formal al sălii de
spectacol – săli de tip italian, elisabetan, sau arenă. Exemple
comentate.
o Săli flexibile ce pot întruni două sau chiar mai multe variante de
amenajare a zonei pentru spectacol.
o Tipologia spaţiilor de spectacol după configuraţia spaţială
interioară a sălii de spectacol – săli simple, cu unul sau mai multe
balcoane, cu loje suprapuse, cu galerii perimetrale, săli duble, săli experimentale.
o Tipologia spaţiilor de spectacol după existenţa anvelopantei spaţiilor de teatru – săli închise sau spaţii deschise, în aer liber.
Analiza câtorva exemple din secolul XX.
o Exemple de cucerire a unor noi locuri de spectacol ce nu au fost predestinate acestuia, în idea revigorării actului teatral.
Reconversii funcţionale.
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
7
CAPITOLUL 5 -Tendinţe regizorale la început de secol XXI. pag 178
o Tendinţe ale noilor abordări regizorale în spectacolul de teatru. Teatrul experimental, neconvenţional şi non-conformist câştigă
tot mai mult teren, coexistând la un loc cu cel clasic. Spectacolul
viitorului în viziunea unor regizori şi actori de renume. Modificări posibile la nivelul configuraţiei spaţiale şi al receptării
spectacolului de teatru în viitor:
§ tendinţa de introducere a unui decor permanent realizat cu elemente arhitecturale
§ tendinţa către elementul spectaculos, magic, inefabil
§ tendinţa către imagini de un simbolism sculptural
§ tendinţa către introducerea în spectacol a structurilor
flexibile şi instalaţiilor cinetice
§ tendinţa către introducerea în spectacol a imaginilor
ireale, stranii, absurde sau implicit sugerate
§ tendinţa către o abordare fără decoruri § tendinţa către hiper-realism
§ tendinţa către evadarea din spaţiile consacrate § evenimente tip happening (întâmplări)
CAPITOLUL 6 - Căutări ale spaţialităţii „teatrului ideal”, în viziunea
unor arhitecţi de seamă, regizori, sau în concursuri de arhitectură. pag 206
o Clădirea Teatrului ”ideal” în viziunea unor arhitecţi de renume.
Exemple comentate.
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
8
o Idei de avangardă ce reies din proiecte, studii şi concursuri de arhitectură, despre spaţialitate şi conceptul de teatru al viitorului.
o Sunt prezentate concluziile capitolului cu privire la evoluţia clădirilor de teatru către o arhitectură uşoară, chiar
“dematerializată” dar cu semnificaţii cât mai profunde bazate
nemijlocit pe relaţia actor-spectator.
CAPITOLUL 7 - Idei de abordare şi configurare spaţio-funcţională
a clădirilor şi a spaţiilor de teatru în viitor. pag 233
o Determinarea modulelor de referinţă în gândirea unei săli de teatru:
§ Modulul reprezentativ – de imagine, prestigiu, marcă.
§ Modulul spaţiului de spectacol.
§ Modulul spaţiilor anexe necesare realizării spectacolului.
§ Modulul funcţiunilor colaterale ce pot coexista împreună cu funcţiunea de spectacol.
o Stabilirea schemei funcţionale de principiu pentru o clădire de
teatru. o Principii şi criterii dezirabile surprinse din perspectivele utilizatorilor:
public, manager al spaţiului, actori, regizori, personal angajat:
§ Flexibilitate spaţială
§ Apropiere actor-spectator
§ Siguranţa în exploatare şi în caz de incendiu § Ultra tehnologizarea spaţiului
§ Funcţionalitate maximă
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
9
§ Costuri cât mai reduse de execuţie şi de mentenanţă a clădirii
§ Producţii teatrale cu costuri cât mai mici şi beneficii cât mai substanţiale
§ Existenţa a cât mai multe funcţiuni complementare ce
aduc profit prin utilizarea mai judicioasă a spaţiilor pe
tot parcursul timpului.
o Tipologia spaţiilor de spectacol după aspectul temporal al
reprezentaţiilor. Introducerea unui nou concept - durata de exploatare
şi ritmului de utilizare al spaţiului de spectacol teatral (architectural sau
urban), precum şi al spaţiilor aferente necesare: pregătirii, finanţării, organizării, aducerii de la faza de idee la spectacolul de prezentare
etc), pe parcursul unei zile, săptămâni, luni, an, etc. Aspectul temporal
suprapus cu cel formal, ca bază de plecare şi ca suport al proiectării de arhitectură în cazul clădirilor de teatru.
o Evidenţierea “timpilor morţi” în care spaţiile respective nu sunt
utilizate. Încercăm să surprindem într-un tabel de clasificare trei aspecte pe care programul de teatru le evidenţiază:
§ problema ocupării din punct de vedere temporal al
spaţiului de teatru şi modul cum aceasta influenţează
spaţiul architectural (săli cu existenţă stabilă sau
permanentă, spaţii temporare, manifestări ocazionale)
§ tipurile de management şi operaţiune al procesului de
spectacol
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
10
§ modul de receptare şi de impact la nivel urban al spectacolului de teatru.
CAPITOLUL 8 – Planificarea clădirilor de teatru şi evaluarea proiectelor. pag 264
o Programul de arhitectură a spaţiilor de teatru trebuie adaptat
cerinţelor actuale şi trebuie să vină în preîntâmpinarea celor viitoare, de aceea este necesară formarea unei echipe de lucru
multidisciplinare prin implicarea următoarelor categorii: oameni
de teatru, comunitatea urbană şi specialişti proiectanţi: arhitecţi şi ingineri de diverse specialităţi, în vederea planificării clădirilor,
realizării dar şi a evaluării proiectelor.
o Metoda analizei valorice implementată în procesul de proiectare
şi de selecţie a soluţiilor. Comanda socială se va referi la
arhitectura durabilă sau la cea uşoara sau chiar efemeră? Totul
se va decide după raportarea la următoarele modele:
§ Model spaţial -funcţional
§ Model de calitate arhitecturală § Model ecologic şi de protecţia mediului
§ Model de mentenanţă § Model de costuri – financiar
o Elaborarea de standarde calitative dedicate fiecărui proiect nou
de teatru, precum şi pentru clădiri deja existente. Acestea trebuie sa puncteze diverse aspecte: componente spaţiale, relaţii între
ele, gabarite, elemente de plastică arhitecturală, etc.
o Stabilirea unui sistem de evaluare şi comparare a proiectelor în
faza de Studiu de fezabilitate pe baza Metodei analizei valorice.
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
11
o Urmărirea şi evaluarea retrospectivă a clădirilor (feedback), pe baza aceleiaşi metode - Metoda analizei valorice, pentru
extragerea datelor ce vor fi de folos în viitor. CAPITOLUL 9 - Repere bucureştene: situaţia existentă a spaţiilor de
teatru din Bucureşti. pag 297
o Redarea câtorva exemple ierarhizate pe criteriul importanţei la
nivel naţional, surprinderea aspectelor pozitive şi negative care
guvernează activitatea teatrală după anul 1989.
o Situaţia existentă a spaţiilor în care se desfăşoară activitatea
teatrală din Bucureşti. Semnalarea punctuală a unor aspecte,
anticiparea unor cerinţe. o Necesitatea dezvoltării ca număr a teatrelor în Romania, iar în
Bucureşti necesitatea apariţiei unei reţele de spaţii de teatru, mai
apropiate de cerinţele secolului XXI.
CAPITOLUL 10 – Prefigurări potenţiale pentru Bucureşti. Imaginea şi
impactul inserării unei funcţiuni culturale: spaţiu de teatru,
în context urban. pag 320
o Alegerea amplasamentului pentru o viitoare investiţie în sistem
public, privat sau mixt. Criterii de abordare a subiectului.
o Datele vor fi culese în urma analizelor multiple:
§ studierii PUZ (Plan Urbanistic Zonal) şi PUD
(Plan Urbanistic de Detaliu) § analiza: Puncte tari – Puncte slabe,
Oportunităţi –Ameninţări (SWOT)
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
12
§ Studii de impact la introducerea unei noi funcţiuni culturale într-un context urban
o Câteva: propuneri personale, exemple culese ale altor autori, prefigurări şi idei de dezvoltare a manifestărilor teatrale în
Bucureşti. Evidenţierea unor posibile noi locaţii apte de a prelua
spectacolul de teatru în următoarele formule:
§ amplasarea de construcţii de teatre noi,
experimentale,
§ reconversii de clădiri vechi,
§ consolidarea, extinderea şi re-tehnologizarea
teatrelor existente, § spaţii pentru manifestari teatrale ocazionale,
§ teatre în aer liber, itinerante.
§ Evenimente de tip happening. o Studii de caz. Imaginea şi impactul inserării unei funcţiuni
culturale în context urban. Genius loci = teoria locului, a
parcursurilor şi a evenimentelor urbane. Conservarea identitătii şi revitalizarea unor zone cu potenţial, prin inserarea unor funcţiuni
noi, cu caracter cultural. Prefigurări posibile concretizate la nivel
de studiu de idee.
CAPITOLUL 11 - CONCLUZII pag
360
Sunt prezentate concluziile studiului cu privire la următoarele aspecte:
o Raportarea arhitecturii cu precădere către nivelul trecătorului
obişnuit, pentru asigurarea accesibilităţii cât mai largi a gestului
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
13
teatral, în sensul reconvertirii publicului larg către arta spectacolului viu, într-o perioadă guvernată de cultura video,
televiziune şi internet. o Implicarea politicului din România în realizarea acestor
deziderate sau găsirea unor soluţii manageriale la nivel de
administraţie publică locală, organizaţii non-guvernamentale sau
trupe de oameni de teatru profesionişti.
BIBLIOGRAFIE
LISTA SURSELOR IMAGINILOR
Această lucrare porneşte de la studierea unei bibliografii foarte
vaste, conţinînd atât material documentar din domeniul arhitecturii, cât
şi lucrări de teorie si critică teatrală, nelimitându-se numai la cărţi şi
monografii publicate, ci şi la reviste de specialitate: de arhitectură şi
teatru, articole şi interviuri din ziare, consultarea lucrărilor de doctorat existente cu teme în legatură cu subiectul spaţilor de teatru, dar şi
consultarea unor site-uri de pe internet. Ca orice lucrare bogat documentată, efortul nu s-a concretizat doar în adunarea de materiale,
ci s-a urmărit punerea în relaţie unele cu altele, uneori în opoziţie,
alteori în completare, astfel încât să exprime ideile concret, fără riscul de a sta sub aleatoriul subiectivităţii.
Orice alegere: a unui exemplu, a unui citat, sau chiar alegerea
temei lucrării de faţă, presupune luarea şi sublinierea unei poziţii.
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
14
De aceea încep prin a mă declara: o admiratoare sinceră a acestui magnific domeniu al culturii - teatrul.
Şi aceasta nu doar datorită faptului că mă consider o spectatoare îndrăgostită de teatru, ci fiindcă, meteoric, am avut bucuria de a
împărtăşi gânduri şi idei cu mari personalităţi din domeniul artei
teatrale, fie actori sau regizori: Silviu Stănculescu, Liviu Ciulei, Traian
Stănescu, Ilinca Tomoroveanu, Ducu Darie, Răzvan Popa, şi cu
arhitecţi ce şi-au adus contribuţia la concretizarea în teorie şi practică a
noilor idei despre teatrul în zilele noastre: prof. dr. arh. Romeo Belea,
prof. dr. arh. Popov Vladimir şi prof. dr. arh. Radu Tănăsoiu,
îndrumătorul meu de-a lungul acestui studiu, căruia ţin să îi mulţumesc pe această cale.
Odată cu vizitarea şi cunoaşterea în amănunţime a problemelor
cu care se confruntă câteva teatre din Bucureşti: Teatrul Naţional, Teatrul de Comedie (al cărui director pentru mulţi ani a fost socrul meu
Silviu Stănculescu), Teatrul Bulandra, Teatrul Foarte Mic, trebuie să
precizez că am avut un imbold de a porni pe acest drum de căutări a formelor şi spaţiilor de teatru necesare şi posibile pentru AZI, dar şi
spaţii dorite pentru MÂINE.
De ce am abordat subiectul? Pentru că am simţit că din
îngemănarea firilor artistice din aceste două domenii: arhitectură şi
teatru, trebuie să răsară fără întârziere un strigăt de luptă şi un manifest de voinţă declarată în favoarea continuării asidue de a duce
mai departe moştenirea acumulată de către spectacolul de teatru şi de
arhitectura de teatru, “în numele unui teatru pe care aceşti artişti speră să-l amelioreze şi să-i dea o valoare de act necesar vieţii”. (1)
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
15
Ce este teatrul? Să urmărim direcţiile induse de Peter Brooke în cartea sa
“Spaţiul Gol”: “Aş putea să iau orice spaţiu gol şi să îl numesc scenă goală. Un
om traversează acest spaţiu gol în timp ce altcineva îl priveşte, şi asta
e tot ceea ce trebuie ca actul teatral să înceapă.” (2)
Dar ceea ce este scris – dramaturgia - textul?
Un cuvânt nu porneşte ca atare - este un produs finit care începe
ca impuls, stimulat de atitudinea şi comportamentul care dictează nevoia de expresie. Procesul apare în eul dramaturgului; se repetă în
actor. Înţeleg că singurul mod pentru a afla calea adevărată către
rostirea unui cuvânt este printr-un proces paralel cu cel creator
originar.
Atunci care ar fi problemele teatrului de AZI?
“… uneori, simţim în secret că e foarte plictisitor”… este vorba
despre Teatrul Mort. “Ca lucrurile să fie şi mai proaste, mai există şi un
spectator mort, care din motivele sale nu se concentrează şi chiar nu se distrează (nu se simte bine)”(3). Cercul închis de la cauză la efect,
prin care, un public nepotrivit sau un loc nepotrivit, sau ambele, pot să
determine un joc de proastă calitate al actorilor. În teatru, de secole,
tendinţa a fost ca actorul să fie pus la distanţă, pe o platformă, înrămat,
împodobit, luminat, pictat, pe tocuri, astfel încât să-l convingă pe neştiutor că el e sacru, că arta sa este sacră. Într-o epocă unde totul
este în mişcare, orice căutare este automat o căutare a formei.
“Distrugerea vechilor forme, încercarea altora noi, cuvinte noi, relaţii
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
16
noi, locuri noi, clădiri noi, toate ţin de acelaşi proces, şi orice spectacol este un cartuş izolat tras într-o ţintă invizibilă.”
Iată de ce, mult timp de-acum înainte, nu va fi posibil un stil universal pentru un teatru universal, aşa cum era teatrul şi opera din
secolul XIX.
Ce dorim pentru teatrul de MÂINE? Într-un Teatru Viu, începem în fiecare zi repetiţiile punând la
încercare descoperirile de ieri, gata să acceptăm că “adevărata piesă
iar n-am înţeles-o.” (4)… În teatru orice formă o dată născută, e pieritoare, fiecare formă trebuie să fie concepută din nou, şi noua
concepere va purta semnele influenţelor din jur. În acest sens, teatrul
este relativitate.
Toate elementele diferite ale mizanscenei – detaliile de
comportament care arată anumite emoţii, gesturi, gesticulaţii şi tonuri
ale vocii – toate fluctuează mereu ca pe o invizibilă piaţă de schimb.”
Repetiţie, Reprezentaţie, Asistenţă. Aceste cuvinte rezumă cele
trei elemente, fiecare necesare pentru ca un eveniment teatral să prindă viaţă. Dar lipseşte esenţialul, pentru că aceste cuvinte sunt
statice. Adevărul în teatru e mereu în mişcare având o caracteristică specială: întotdeauna e posibil să o iei de la început.
“Pare o muncă grea. A juca cere multă muncă, dar când munca
e trăită ca joc, atunci nu mai e muncă. Jocul e să joci!”(5)
Aceste gânduri au conturat întrebările de faţă şi s–au concretizat
în ideile principale urmărite de studiul meu:
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
17
1. Ce numim spectacol de teatru, spaţiu de teatru, arhitectură de teatru în trecut şi în prezent?
o Am prezentat câteva definiţii date de mari gânditori şi oameni de teatru.
o Considerente generale legate de factorii implicaţi în
fenomenul teatral şi criterii dezirabile formulate din
punctul acestora de vedere.
o O abordare comparată alternativă a spectacolului
de teatru în cadru architectural şi urban, în diferite
perioade istorice şi în prezent. Câteva observaţii cu
privire la evoluţia istorică a formelor de spectacol, dramaturgiei, regiei, costumelor, etc.
o Tipologii formale ale sălilor de spectacol în trecut şi
actuale. Concluzii la nivelul posibilelor relaţionări formale între spaţiul de joc şi cel al spectatorilor.
o Probleme specifice ale receptării spectacolului de
teatru (vizibilitate, iluminat artistic, acustica, tehnică de scenă, confort fizic, senzaţii psihologice).
o Exemple comentate ce reliefează direcţiile de
abordare ale clădirilor contemporane de teatru şi
tendinţele arhitecturale (capacitate, tip de sală,
flexibilitate, aspect plastic architectural, imagine în context urban).
o Propun o nouă abordare după principiul utilizării
temporale al spaţilor de teatru contemporan. 2. Prefigurări potenţiale ale teatrului de MÂINE?
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
18
o Tendinţe ale receptării spectacolului de teatru contemporan prin prisma unor noi abordări
regizorale. o Tendinţe de cucerire a unor noi locuri de spectacol
ce nu au fost predestinate acestuia, în idea
revigorării actului teatral.
o Idei de avangardă ce reies din proiecte, studii si
concursuri de arhitectură.
o Principii dezirabile în proiectarea de arhitectură din
perspectivele factorilor implicaţi în teatru.
Conturarea temei program de clădire de teatru -schemă funcţională, module funcţionale, modele de
alocare a spaţiului în consens cu factorii de interes
din domeniu, în vederea amenajării unor clădiri rezonabile din punctul de vedere al preţului şi
aspectului, flexibile şi funcţionale pe toată durata
întregii zile, în care să-şi desfăşoare activitatea trupele de teatru.
3. Care sunt problemele majore ale spaţiilor de teatru din
Bucureştiul începutului de secol XXI şi care ar putea să fie
modalitatea lor de rezolvare?
o Metodologia Analizei Valorii aplicată la proiectarea arhitecturală a spaţiilor de teatru; formularea unor
recomandări pentru ajustări de detaliu sau a unor
revizuiri după finalizarea activităţilor de consultanţă. o proceduri de analiză critică a proiectelor, atât la
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
19
nivel conceptual cât şi practic, precum şi elaborarea unui sistem retrospectiv (feedback) de urmărire în
timp a clădirilor, care să fie aplicat; o evidenţierea unor posibile amplasări viitoare de
spaţii de teatru în Bucureşti – studii de caz.
În demersul teoretic al lucrării am făcut apel la diverse metode de
cercetare: analize comparative, analize valorice după diverse modele:
de alocare a spaţiului, de calitate, de durabilitate si protectia mediului,
de mentenanţă, costuri analize SWOT (puncte tari, puncte slabe,
ameninţări şi oportunităţi), studii de caz, studii de impact la inserarea unor funcţiuni noi culturale în context urban (6).
Rezultatele obţinute se concretizează atât în plan teoretic, cât şi
practic. În teorie trebuie marcat faptul că teatrul, asemănător oricăror altor structuri, evoluează urmărind două tendinţe: spre conservare prin
acţiunea de reglare a comportamentelor şi instituţiilor, a autorităţii
tradiţiei generatoare de obişnuinţă, de forme consecrate, de rutină, sau, pe de altă parte, spre inovaţie, care este o permanentă interogare
a trecutului şi o neobosită încercare de anticipare a viitorului. Am
încercat să conturez un suport pentru intuirea naturii acestor spaţii de
spectacol în viitor, decât să încerc o definire exactă limitativă. Modelele
propuse sunt mai degrabă o “stare” spaţială de principiu, decât un spaţiu fizic materializat. În imaginarea spaţiilor de teatru, consider mai
importantă decât de configuraţia sa geometrică, dimensiunea dată de
miscarea în timp, dimensiunea posibilităţilor multiple de configurare generatoare de evenimente teatrale.
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
20
Ceea ce e nou în comparaţie cu studiile precedente ce dezbat
subiectul spaţiilor de teatru este tocmai abordarea acestora din multiple puncte de vedere: al tuturor factorilor implicaţi în fenomenul
teatral, şi nu unilateral, din punctul de vedere al arhitectului.
Dimensiunea temporală pe care programul arhitectură de teatru
o evidentează si influenţa sa asupra spaţiului şi formei architecturale:
• din punct de vedere atât al ritmului de utilizare al spaţiului
architectural
• cât şi urban, al spatiilor aferente necesare în funcţie de tipurile de
management al procesului de spectacol (pregatire, finantare, organizare, aducerea de la idee la spectacol de prezentare etc).
Deasemeni comparativ cu studiile anterioare (vezi lista de
bibliografie cu teze şi articole cu teme similare consultate), limitate doar la analize din trecut, clasificări, tipologii formale, etc., lucrarea de
faţă doreşte să propună prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru în
general, cu exemplificări pentru Bucureştiul secolului XXI, conturate la nivel de “idee” sau “intenţii personale”.
Importanţa studiului. Studiul de faţă se doreste a fi un suport teoretic de documentare
pentru arhitecţii sau studenţii arhitecţi dornici de aprofundare a
cunoştiinţelor în acest domeniu fascinant al spaţiilor de teatru. Problema aceasta de mare actualitate, teatrul de dramă ca act
de cultură în sine, ridică în faţa arhitectului pornit la studiu în vederea
realizării proiectului, un întreg complex de întrebări, îndoieli şi
contradicţii, care sunt proprii unui organism aşa de complex şi în
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
21
permanenţă viu, cum este teatrul contemporan. Dacă trebuie conceput ca un teatru tradiţional sau experimental, sau să însumeze aceste
două variante, dacă să fie înzestrat cu posibilităţile oferite de tehnica de ultimă oră sau nu, dacă să exprime confruntarea, concentrarea sau
integrarea, dacă să aibă caracterul unui teatru de masă sau să aibă un
număr limitat de spectatori, dacă va reflecta întreaga activitate a unui
autor – personalitate artistică puternică, fie regizor sau autor dramatic,
sau să fie instrumentul accesibil dorinţelor unui cât mai mare număr de
oameni de teatru, al regizorilor care au de cele mai multe ori concepţii
regizorale diferite sau chiar opuse, dacă sa fie un teatru care să
înglobeze şi alte funcţiuni colaterale, dacă sa fie un teatru multiform sau cu destinaţii multiple, sunt numai o parte din întrebările care apar
odată cu înaintarea pe făgaşul studierii acestui domeniu.
În procesul de transformare a arhitecturii contemporane există din ce în ce mai puţine certitudini, şi dintre toate acestea, una este
aceea că transformarea arhitecturii are loc datorită progresului
tehnologic, al noilor materiale şi tehnologii aplicate în domeniul construcţiilor, dar şi în domeniul reprezentaţiilor de teatru. Pornind de
la premisa că însuşirea progresului tehnologic este una din pietrele de
încercare ale arhitectului din ziua de azi, lucrarea de faţă doreşte să
surprindă consecinţele impactului tehnologic pentru proiectarea
arhitecturală a clădirilor de teatru dramatic contemporan. Rapiditatea cu care se derulează schimbările este evidentă în întreaga lume; în
numai treizeci de ani, de la câteva experimente izolate, contestate sau
ignorate, construcţiile tehnologic avansate au devenit omniprezente şi tot mai complexe. Cei care încearcă să facă preziceri despre viitor
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
22
privesc astăzi preponderent spre una dintre următoarele direcţii: utilizator, tehnologie, probleme de mediu, expresie arhitecturală,
tendinţe de ultimă oră cu implicatii în modul de gândire şi proiectare a clădirilor sau spaţiilor de teatru.
Utilizator:
Arhitectura satisface nevoi umane tot mai complexe, rezultate
dintr-un mod de viaţă în continuă schimbare; în mod asemănător,
teatrul este o expresie artistică a umanului, aflat şi el în continuă
schimbare. Clădirea sau spaţiul conţinător al acestui fenomen, trebuie
să reflecte deasemenea schimbarea.
Tehnologie: Progresul tehnologic rămâne una dintre puţinele certitudini din
evoluţia ştiinţei construcţiilor spaţiilor de teatru: faptul că azi construim
mai repede, mai uşor decât în trecut. Din acest motiv, una dintre speranţele arhitecturii contemporane de teatru este aceea că
înţelegerea profundă a schimbărilor şi folosirea tehnologiilor actuale şi
viitoare poate fi suportul pentru rezolvarea problemelor actuale. Arhitectura tehnologică porneşte şi evoluează concomitent cu
tehnologia mijloacelor de producţie şi cu evoluţia ştiinţei în general. Ea
este rezultatul nevoii de a se rezolva probleme practice: deschideri
mari ale spaţiilor interioare nefragmentate de elemente structurale,
viteză de execuţie a construcţiilor, reducerea costurilor, întreţinere uşoară, etc.
Probleme de mediu:
Acestea sunt, în acest moment, una dintre sursele de pesimism ale umanităţii. Apariţia lor a fost generată tocmai de dorinţa şi
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
23
străduinţa omului spre mai bine, de lupta continuă de dominaţie a naturii, însă azi ceea ce numim progres se dovedeşte a fi un drum
riscant. Şi atunci încotro se îndreaptă arhitectua de teatru prin prisma acestei clauze? În acest moment, toate domeniile de activitate umană,
şi implicit şi arhitectura spaţiilor de teatru, trebuie să ţină cont de
consecinţele pe termen lung şi impactul avut asupra mediului
înconjurător.
Evoluţia expresiei arhitecturale:
Evoluţia expresiei arhitecturale a clădirilor de teatru înglobează
o paletă extrem de largă de abordări, începând de la construcţii simple,
demontabile, din materiale modeste şi până la clădiri de o mare amploare, desfăşurate pe suprafeţe considerabile, care pot aduce în
prim plan forme actuale, complexe, de o mare varietate. Se poate
constata astfel trecerea în decurs de un secol, de la o fază a constrângerilor arhitecturale impuse atât formal cât şi constructiv, la o
fază a unei nelimitate libertăţi, concretizată într-o gamă largă de
posibilităţi. Formele acestea specifice reflectă tehnologia, ele mărturisesc
modul lor de construcţie şi elogiază capacitatea tehnicii de a rezolva
problemele contemporane. Este astfel inaugurat un nou vocabular
arhitectural ce are ca elemente: tuburi şi conducte, pasarele de
legătură, punţi, elemente mobile precum: lifturi, nacele, capsule, macarale, dispozitive de reglare a luminii; elemente caracteristice mai
degrabă lumii maşinilor şi angrenajelor sunt lăsate la vedere, contrar
curentului tradiţional, care cerea mascarea pe cât posibil a vederii acestora.
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
24
Tendinţe de ultimă oră cu implicatii în modul de gândire şi proiectare a clădirilor sau spaţiilor de teatru:
Noi curente şi atitudini au apărul prin anii '80, după criza petrolului, ca o consecinţă a problemelor de protecţie a mediului legate
de econmia de materiale, reducerea consumurilor energetice,
reciclare, atenşie crescută asupra problemei deşeurilor, etc.
Consumurile energetice, costurile de întreţinere sunt acum abordate
încă de la faza de proiect. Tehnologia oferă arhitecţilor şi proiectanţilor
de diverse specialităţi libertăţi dar şi constrângeri.
Odată cu schimbarea modului de percepere al arhitecturii, se
schimbă însuşi fundamentele profesiei de arhitect. Şi în trecut, clădirile de teatru erau considerate a fii printre cele mai grele şi complicate ca
şi funcţiune. În prezent tipurile de activităţi derulate în aceste clădiri, se
pot modifica, sunt într-o permanentă schimbare, programele se cumulează şi devin tot mai complexe, sau, dimpotrivă, tind către o
„sărăcire” şi simplificare, astfel încât, arhitectul este pus în permanenţă
în faţa unor situaţii noi, cunoştiinţele însuşite treptat de el nemaigăsind timp de experimentare şi perfecţionare.
Ca o consecinţă a evoluţiei generale asistăm azi la o schimbare
a atitudinii filozofice, precum acceptarea ideilor de schimbare continuă,
a studierii domeniilor de graniţă, a adevărurilor relative, a unei noi
atitudini în privinţa valorilor (acceptarea valorilor venind din culturi diferite, rediscutarea nevoilor umane) şi o reîntoarcere a atenţiei către
om, către beneficiarul sau utilizatorul arhitecturii de teatru. Arhitectura
tinde către rezolvarea: problemelor comunităţilor, ale colectivităţilor,
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
25
acceptarea diferenţelor culturale şi de gust, importanţa emoţiilor şi percepţiilor umane.
Există deja un număr mare de realizări spectaculoase în domeniul spaţiilor de spectacol, care uimesc prin îndrăzneală,
performanţe şi modul în care au răspuns atât cerinţelor funcţionale, cât
şi estetice. O parte selectată dintr-o vastă bibliografie, vă este
prezentată şi este analizată în lucrarea de faţă.
Modul de gândire şi de proiectare al unei clădiri de teatru în
prezent, este în continuă schimbare.
Arhitectul trebuie să îndeplinească noi cerinţe, să posede
cunoştiinţe tehnice şi de organizare superioare; clădirile de teatru trebuie să îndeplinească tot mai multe deziderate extra-artistice care
corespund unor noi criterii: pe lângă cerinţele tradiţionale de
economicitate, rezistenţă şi durabilitate, se cere eficienţă, competitivitate şi performanţă energetică.
O singură persoană nu mai poate poseda toate aceste date,
care, corelate şi cu datele aduse de criteriile regizoral-artistice, precum şi cu criterii de management al spectacolului, rezultă o nouă abordare:
al echipelor pluridisciplinare de specialişti din aceste domenii,
coordonaţi de către arhitect.
Astfel, studiul de faţă doreşte să preîntâmpine în plan teoretic,
cerinţele de ordin practic, a unor investiţii ulterioare, fie ele private, de stat sau mixte, în domeniul clădirilor de spectacol, oferind o
metodologie de demarare a procesului de concretizare de la idee la
obiect de arhitectură, de la formarea acestei echipe de specialişti, la alegerea amplasamentului, la stabilirea unei teme pentru o locaţie
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
26
dată, la stabilirea unor criterii de abordare a analizei comparate a studiilor de fezabilitate, urmărirea execuţiei şi până la modalităţi de
urmărire post-execuţie (feedback). Ceea ce este important a se înfăptui în urma studiului de faţă
este impulsionarea mult-aşteptatei iniţiative de a se construi în acest
domeniu, precum şi adoptarea metodologiei propuse pentru a pune în
practică printr-un management inspirat, idei prezentate aici de faţă,
sau altele.
Jocul e să joci!
o LIVING
Theatre cu o
reprezentaţie la
Festivalul de la
Avignon 1968 –
sursa foto
HACHETTE - 40
Ans de Festival -
Franţa – 1987
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
27
Studiul de faţă se doreste a fi un suport teoretic de documentare pentru arhitecţii sau studenţii arhitecţi dornici de aprofundare a
cunoştiinţelor în acest domeniu fascinant al spaţiilor de teatru. Modul de gândire şi de proiectare al unei clădiri de teatru în
prezent, este în continuă schimbare.
Arhitectul trebuie să îndeplinească noi cerinţe, să posede
cunoştiinţe tehnice şi de organizare superioare; clădirile de teatru
trebuie să îndeplinească tot mai multe deziderate extra-artistice care
corespund unor noi criterii: pe lângă cerinţele tradiţionale de
economicitate, rezistenţă şi durabilitate, se cere eficienţă,
competitivitate şi performanţă energetică. O singură persoană nu mai poate poseda toate aceste date,
care, corelate şi cu datele aduse de criteriile regizoral-artistice, precum
şi cu criterii de management al spectacolului, rezultă o nouă abordare: al echipelor pluridisciplinare de specialişti din aceste domenii,
coordonaţi de către arhitect.
Astfel, studiul de faţă doreşte să preîntâmpine în plan teoretic, cerinţele de ordin practic, a unor investiţii ulterioare, fie ele private, de
stat sau mixte, în domeniul clădirilor de spectacol, oferind o
metodologie de demarare a procesului de concretizare de la idee la
obiect de arhitectură, de la formarea acestei echipe de specialişti, la
alegerea amplasamentului, la stabilirea unei teme pentru o locaţie dată, la stabilirea unor criterii de abordare a analizei comparate a
studiilor de fezabilitate, urmărirea execuţiei şi până la modalităţi de
urmărire post-execuţie (feedback).
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
28
Ceea ce este important a se înfăptui în urma studiului de faţă este impulsionarea iniţiativei de a se construi în acest domeniu,
precum şi adoptarea metodologiei propuse pentru a pune în practică printr-un management inspirat, idei prezentate aici de faţă, sau altele.
Problema aceasta de mare actualitate, teatrul de dramă ca act
de cultură în sine, ridică în faţa arhitectului pornit la studiu în vederea
realizării proiectului, un întreg complex de întrebări, îndoieli şi
contradicţii, care sunt proprii unui organism aşa de complex şi în
permanenţă viu, cum este teatrul contemporan. Dacă trebuie conceput
ca un teatru tradiţional sau experimental, sau să însumeze aceste două variante, dacă să fie înzestrat cu posibilităţile oferite de tehnica
de ultimă oră sau nu, dacă să exprime confruntarea, concentrarea sau
integrarea, dacă să aibă caracterul unui teatru de masă sau să aibă un număr limitat de spectatori, dacă va reflecta întreaga activitate a unui
autor – personalitate artistică puternică, fie regizor sau autor dramatic,
sau să fie instrumentul accesibil dorinţelor unui cât mai mare număr de oameni de teatru, al regizorilor care au de cele mai multe ori concepţii
regizorale diferite sau chiar opuse, dacă sa fie un teatru care să
înglobeze şi alte funcţiuni colaterale, dacă sa fie un teatru multiform
sau cu destinaţii multiple, sunt numai o parte din întrebările care apar
odată cu înaintarea pe făgaşul studierii acestui domeniu. Odată cu schimbarea modului de percepere al arhitecturii, se
schimbă însuşi fundamentele profesiei de arhitect. Şi în trecut, clădirile
de teatru erau considerate a fii printre cele mai grele şi complicate ca şi funcţiune. În prezent tipurile de activităţi derulate în aceste clădiri, se
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
29
pot modifica, sunt într-o permanentă schimbare, programele se cumulează şi devin tot mai complexe, sau, dimpotrivă, tind către o
„sărăcire” şi simplificare, astfel încât, arhitectul este pus în permanenţă în faţa unor situaţii noi, cunoştiinţele însuşite treptat de el nemaigăsind
timp de experimentare şi perfecţionare.
Ca o consecinţă a evoluţiei generale asistăm azi la o schimbare
a atitudinii filozofice, precum acceptarea ideilor de schimbare continuă,
a studierii domeniilor de graniţă, a adevărurilor relative, a unei noi
atitudini în privinţa valorilor (acceptarea valorilor venind din culturi
diferite, rediscutarea nevoilor umane) şi o reîntoarcere a atenţiei către
om, către beneficiarul sau utilizatorul arhitecturii de teatru. Arhitectura tinde către rezolvarea: problemelor comunităţilor, ale colectivităţilor,
acceptarea diferenţelor culturale şi de gust, importanţa emoţiilor şi
percepţiilor umane. Există deja un număr mare de realizări spectaculoase în
domeniul spaţiilor de spectacol, care uimesc prin îndrăzneală,
performanţe şi modul în care au răspuns atât cerinţelor funcţionale, cât şi estetice. O parte selectată dintr-o vastă bibliografie, vă este
prezentată şi este analizată în lucrarea de faţă.
Ideile principale urmărite şi demonstrate de studiul de faţă au fost:
Necesitatea redefinirii continue a spectacolului de teatru, a spaţiilor de teatru, este modalitatea de a asigura proliferarea acestui
gen de artă în viitor. Pentru aceasta trebuie să cunoaştem temeinic
trecutul, de la care învăţăm şi din care ne inspirăm în permanenţă, pentru a putea fi pregătiţi să întâmpinăm viitorul.
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
30
Studiul prezintă cronologic, o analiză a spaţiilor create pentru spectacolul de teatru, atât în cadru construit - săli de spectacol - cât
şi în cadru natural sau urban - spaţii de spectacol în aer liber, în care s-au realizat reprezentaţii teatrale încă din cele mai vechi timpuri şi
până în prezent. Este mai degrabă o încercare de a înţelege spaţiile
cele mai diferite – în plan istoric, geografic sau conceptual – prin
abordări diferite, dictate de modelele de teatralitate.
Sunt surprinse marile momente, marile încercări aşa cum se
regăsesc ele în metamorfozările neîntrerupte ale spaţiului de teatru.
Fie că vorbim despre: Grecia Antică şi formele deschise către cer,
Roma Antică cu limitarea formei şi sensului amfiteatrului, despre eşafodajul medieval şi scena simultană sau cucerirea oraşului ca
décor, galeriile elisabetane şi scena în eperon, commedia dell’arte şi
acapararea scenei publice, renaşterea italiană şi scena iluziei optice în perspectivă, spaţiul interior rectangular al clasicismului francez,
căutarea senzaţionalului în romantism, sau despre regăsirea
punctuală a amfiteatrului în Renaştere. Până către începutul secolului XX, se poate afirma că deja
omenirea a încercat majoritatea spaţialităţilor teatrale cunoscute,
urmând ca după aceea să experimenteze pe seama a ceea ce s-a
creat anterior.
Comparînd alternativ spectacolului de teatru în cadru architectural şi urban, în diferite perioade istorice sunt trasate tipologii
formale ale spaţiilor de spectacol în trecut şi actuale precum şi
concluzii la nivelul posibilelor relaţionări formale între spaţiul de joc şi cel al spectatorilor. Astfel sunt remarcate cele trei tipuri clare de
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
31
aşezare a publicului în relaţie cu spectacolul: amfiteatru sau arenă, elisabetan şi italian, din care mai apoi au evoluat o sumedenie licenţe
formale. Am adus şi câteva observaţii cu privire la evoluţia istorică a
formelor de spectacol, dramaturgiei, regiei, costumelor, deoarece
consider că acest fenomen trebuie surprins cât mai global, sub toate
aspectele aflate în legătură cu el.
Problemele specifice de receptare a spectacolului de teatru şi
cum acestea sunt influenţate de evoluţia tehnologică şi de mutaţiile
din planul reprezentaţiilor teatrale în diverse epoci istorice, sunt
dezbătute în continuare: Vizibilitatea ca argument major al spectacolului de teatru şi cum
este ea influenţată de evoluţia tehnologică: materialele şi tehnicile de
construcţie cunoscute la un moment istoric dat, au influenţat realizarea constructivă şi structurală a spaţiilor de teatru, în
interdependenţă cu cerinţele de ordin practic, estetic, social, de
reprezentare, generând mutaţii ale formelor planimetrice şi volumetrice. Aceste forme de spaţii teatrale apar, se menţin, dispar
sau revin în formule reinterpretate.
Iluminatul pentru spectacol este o artă a cărei perioadă de
apariţie revine Romei Antice şi nu Renaşterii cum se credea până
acum. Evoluţia surselor de lumină pentru spectacolul de teatru, de la fascicule de raze solare dirijate şi oglindite, făclii, lumânări, lămpi cu
gaz, iluminat electric. Sunt propuse şi scheme de iluminat modern în
cele trei variante de spaţii: tip amfiteatru – arenă, tip – elisabetan şi tip – Italian.
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
32
Acustica este mijlocul de expresie ce întregeşte spectacolul de teatru, având începuturi tot în antichitate, cu apariţia măştilor cu rol
de porta-voce. Studii teoretice despre planul şi secţiunea ideală, configurate după criteriul acustic şi al vizibilităţii, la sala tip Italian
sunt exemplificate mai mult ca adevăr istoric, deoarece în prezent
ştiinţa şi tehnologia modernă computerizată oferă posibilitatea de a
controla în cele mai mici detalii acustica şi sonorizarea unui spaţiu,
modelându-se diverse scenarii posibile (sala plină, goală, sunet
vorbit, cântat, muzică instrumentală).
Limitarea audienţei pentru menţinerea calităţii spaţiului rămâne
totuşi în cazul spaţilor de teatru, argumentul de bază. Tehnologiile moderne îşi aduc aportul asupra nivelului de
confort fizic în clădirile de teatru moderne: instalaţii, climatizare,
utilizarea înaltei tehnologii şi informaticii în controlul, supravegherea şi gestionarea clădirii. Teatrele viitorului se pot număra şi ele printre
clădirile inteligente, care sunt programate să se autogestioneze.
Rezolvări tehnice care se reflectă în conturarea unor senzaţii psihologice dorite, căutate, calitatea percepţiei distribuită pe zone,
eliminarea zgomotului de fond, limitarea deschiderilor portalului
scenei, dimensiunilor sălii, cubajului de aer, sunt menţionate pe rând.
Evoluţia relaţiei dintre descoperirile tehnologice, echiparea
tehnică şi tehnologia de scenă, urmăreşte tendinţele de-a lungul perioadelor istorice: maşinăriile de spectacol ale antichităţii, evului
mediu, decorurile pictate în maniera Trompe l’oeil şi posibilitatea
manevrării lor. Evoluţia tehnicii de scenă şi a spaţiilor aferente acesteia, construirea culiselor, apariţia cycloramei. Apariţia metalului
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
33
în construcţii şi implementarea lui în tehnica de scenă şi de manipulare a decorurilor. Producţiile grandioase implică o tehnică de
scenă de-a dreptul impresionantă ca monumentalitate şi complexitate.
Schimbarea de principiu a teatrelor, survenită în perioada
modernă, generează o efervescenţă a descoperirilor în slujba
scenografiei şi tehnicii de scenă: mecanisme de ridicare, glisare,
trape, scene turnante apar acum; sălile experimentale se utilează
complet sau parţial cu aceste tehnologii, pe când teatrele deja
existente, clasice, merg în continuare pe modelul scenei cu portal,
turn şi buzunare laterale şi de fund. Uneori şi aceste clădiri clasice mai împrumută câte un atribut de flexibilitate în zona scenei sau a
publicului.
În procesul de transformare a arhitecturii contemporane există
din ce în ce mai puţine certitudini, şi dintre toate acestea, una este
aceea că transformarea arhitecturii are loc datorită progresului tehnologic, al noilor materiale şi tehnologii aplicate atât în domeniul
construcţiilor, cât şi în domeniul reprezentaţiilor de teatru. Pornind de
la premisa că însuşirea progresului tehnologic este una din pietrele de
încercare ale arhitectului din ziua de azi, lucrarea de faţă doreşte să
surprindă consecinţele impactului tehnologic pentru proiectarea arhitecturală a clădirilor de teatru dramatic contemporan. Rapiditatea
cu care se derulează schimbările este evidentă în întreaga lume; în
numai treizeci de ani, de la câteva experimente izolate, contestate sau ignorate, construcţiile tehnologic avansate au devenit omniprezente şi
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
34
tot mai complexe. Cei care încearcă să facă preziceri despre viitor privesc astăzi preponderent spre una dintre următoarele direcţii:
utilizator, tehnologie, probleme de mediu, expresie arhitecturală, tendinţe de ultimă oră cu implicatii în modul de gândire şi proiectare a
clădirilor sau spaţiilor de teatru.
Utilizator:
Arhitectura satisface nevoi umane tot mai complexe, rezultate
dintr-un mod de viaţă în continuă schimbare; în mod asemănător,
teatrul este o expresie artistică a umanului, aflat şi el în continuă
schimbare. Clădirea sau spaţiul conţinător al acestui fenomen, trebuie
să reflecte deasemenea schimbarea. Tehnologie:
Progresul tehnologic rămâne una dintre puţinele certitudini din
evoluţia ştiinţei construcţiilor spaţiilor de teatru: faptul că azi construim mai repede, mai uşor decât în trecut. Din acest motiv, una dintre
speranţele arhitecturii contemporane de teatru este aceea că
înţelegerea profundă a schimbărilor şi folosirea tehnologiilor actuale şi viitoare poate fi suportul pentru rezolvarea problemelor actuale.
Arhitectura tehnologică porneşte şi evoluează concomitent cu
tehnologia mijloacelor de producţie şi cu evoluţia ştiinţei în general. Ea
este rezultatul nevoii de a se rezolva probleme practice: deschideri
mari ale spaţiilor interioare nefragmentate de elemente structurale, viteză de execuţie a construcţiilor, reducerea costurilor, întreţinere
uşoară, etc.
Probleme de mediu:
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
35
Acestea sunt, în acest moment, una dintre sursele de pesimism ale umanităţii. Apariţia lor a fost generată tocmai de dorinţa şi
străduinţa omului spre mai bine, de lupta continuă de dominaţie a naturii, însă azi ceea ce numim progres se dovedeşte a fi un drum
riscant. Şi atunci încotro se îndreaptă arhitectua de teatru prin prisma
acestei clauze? În acest moment, toate domeniile de activitate umană,
şi implicit şi arhitectura spaţiilor de teatru, trebuie să ţină cont de
consecinţele pe termen lung şi impactul avut asupra mediului
înconjurător.
Evoluţia expresiei arhitecturale:
Evoluţia expresiei arhitecturale a clădirilor de teatru înglobează o paletă extrem de largă de abordări, începând de la construcţii simple,
demontabile, din materiale modeste şi până la clădiri de o mare
amploare, desfăşurate pe suprafeţe considerabile, care pot aduce în prim plan forme actuale, complexe, de o mare varietate. Se poate
constata astfel trecerea în decurs de un secol, de la o fază a
constrângerilor arhitecturale impuse atât formal cât şi constructiv, la o fază a unei nelimitate libertăţi, concretizată într-o gamă largă de
posibilităţi.
Formele acestea specifice reflectă tehnologia, ele mărturisesc
modul lor de construcţie şi elogiază capacitatea tehnicii de a rezolva
problemele contemporane. Este astfel inaugurat un nou vocabular arhitectural ce are ca elemente: tuburi şi conducte, pasarele de
legătură, punţi, elemente mobile precum: lifturi, nacele, capsule,
macarale, dispozitive de reglare a luminii; elemente caracteristice mai degrabă lumii maşinilor şi angrenajelor sunt lăsate la vedere, contrar
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
36
curentului tradiţional, care cerea mascarea pe cât posibil a vederii acestora.
Tendinţe de ultimă oră cu implicatii în modul de gândire şi proiectare a clădirilor sau spaţiilor de teatru:
Noi curente şi atitudini au apărul prin anii '80, după criza
petrolului, ca o consecinţă a problemelor de protecţie a mediului legate
de econmia de materiale, reducerea consumurilor energetice,
reciclare, atenşie crescută asupra problemei deşeurilor, etc.
Consumurile energetice, costurile de întreţinere sunt acum abordate
încă de la faza de proiect. Tehnologia oferă arhitecţilor şi proiectanţilor
de diverse specialităţi libertăţi dar şi constrângeri. Materialele moderne, pentru design modern de scenă, decoruri realizate
simbolic, prin sugestie, cu lumini, cu proiecţii.
Flexibilitatea – deziderat modern al scenei şi sălilor de teatru. Este generat un curent de opinie în favoarea unei cât mai mari
abstractizări a decorului, o minimalizare a sa la stadiul de sugerare, de
simbol, ca reacţie la decorativismul fastuos şi costisitor al reprezentaţiilor secolului XVIII-XIX sau chiar secolul XX. Noile tendinţe
induc şi posibilitatea schimbării rapide a scenei prin: minimalizarea sau
chiar lipsa decorului, gruparea acţiunii pe zone delimitate în spaţiul de
joc, sau crearea unei mobilităţi aproape totale a scenei, atât în plan
orizontal, cât şi vertical. Această ultimă descoperire, împreună cu multitudinea mijloacelor tehnice şi tehnologice de ultimă oră, conferă
spectacolului contemporan o libertate aproape totală, şi o expresie de
laborator de teatru.
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
37
Exemple comentate ce reliefează direcţiile de abordare ale clădirilor contemporane de teatru şi tendinţele arhitecturale (capacitate,
tip de sală, flexibilitate, aspect plastic architectural, imagine în context urban).
Rezultatele obţinute se concretizează atât în plan teoretic, cât şi
practic. În teorie trebuie marcat faptul că teatrul, asemănător oricăror
altor structuri, evoluează urmărind două tendinţe: spre conservare prin
acţiunea de reglare a comportamentelor şi instituţiilor, a autorităţii
tradiţiei generatoare de obişnuinţă, de forme consecrate, de rutină,
sau, pe de altă parte, spre inovaţie, care este o permanentă interogare
a trecutului şi o neobosită încercare de anticipare a viitorului.
Prefigurări potenţiale ale teatrului de MÂINE?
Am pornit de la punctarea unor tendinţe ale receptării spectacolului de teatru contemporan prin prisma unor noi abordări
regizorale, pentru a putea anticipa direcţiile în care se îndreaptă
această artă. Am continuat cu prezentarea unor idei de avangardă ce reies din
proiecte, studii si concursuri de arhitectură cu teme de teatru.
Aceasta, deoarece doresc să surprind bogăţia ideilor ce s-au
perindat în secolul XX şi la începutul secolului XXI despre spectacolul
de teatru contemporan, din punct de vedere al arhitecturii spaţiului de teatru. Prin studierea materialelor publicate cu ocazia concursului de
arhitectura de teatru Paris 1977, a publicaţiilor ce conţin studii pentru
un „teatru ideal” şi proiecte de teatru nerealizate, am observat conturarea tendinţei de reconsiderare a tiparelor, prin formularea unor
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
38
propuneri adecvate cu direcţiile de dezvoltare ale artei teatrale contemporane, şi cu realităţile sociale, economice, tehnologice. Totul
este privit într-o perspectivă restructurantă, revenind mereu termeni ca: o procese ale dezvoltării
o reţele culturale
o sisteme modulare
o variabilitate
o libertate de expresie
o simplificare şi esenţializare
o elementarizarea spaţiului şi a echipamentelor
o reducerea cheltuielilor de investiţie şi de exploatare o exploatarea intensivă a spaţiului
o capacitatea de adaptare în timp.
Deasemeni am marcat câteva tendinţe de cucerire a unor noi locuri de spectacol ce nu au fost predestinate acestuia, în idea
revigorării actului teatral. În special în sensul căutării unor noi spaţii
teatrale, secolul XX cunoaşte o nouă mişcare în lumea teatrului, o mişcare profundă şi frenetică prin pluralitatea mijloacelor şi a
problemelor ridicate. Toată această răscolitoare căutare, ce continuă
azi şi va continua şi în viitor, încearcă să definească SPAŢIUL
TEATRAL în societatea contemporană. Teoriile actuale asupra
necesităţii imaterializării spaţiului concret arhitectural sunt emise tocmai cu scopul realizării unei coincidenţe a spaţiului spiritual cu cel
material. Greutatea realizării acestei coincidenţe constă în faptul că se
considera până nu demult, că fiecarui text dramatic îi este necesar un anumit spaţiu teatral; împingerea la limite a căutărilor artei teatrale în
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
39
găsirea expresiei spaţiale dorite (neîngrădite), conduce de multe ori şi la evadarea din cadrul edificiului fix al teatrului, către spectacole în aer
liber, arene, săli polivalente, din dorinţa de a cuceri un nou public sau de a-l recuceri pe cel existent.
Această bogăţie, febrilitate a tentativelor, a propunerilor, nu
conduc de fapt către descoperirea sau „reinventarea teatrului”, ci mai
degrabă ne prezintă un tablou al revoluţiei gestului teatral în secolul
XX ce continuă şi în prezent.
Principii dezirabile în proiectarea de arhitectură din perspectivele
factorilor implicaţi în teatru. Conturarea temei program de clădire de teatru concretizată în: scheme funcţionale, module funcţionale, modele
de alocare a spaţiului în consens cu factorii de interes din domeniu, în
vederea amenajării unor clădiri rezonabile din punctul de vedere al preţului şi aspectului, flexibile şi funcţionale pe toată durata întregii zile,
în care să-şi desfăşoare activitatea trupele de teatru. Căutând
configurarea planimetrica şi volumetrică optimă a spaţiului de teatru în vederea obţinerii unei bune receptări a spectacolului, s-au inventariat o
serie de tipuri ce coexistă simultan în arhitectura contemporană; fie ca
este vorba despre sala de tip italian, dreptunghiulară, unidirecţionată
către scenă, cu sau fără balcoane, dar care primeşte modificări şi
modernizări în sensul nedelimitării atât de stricte între scenă şi public (eliminarea portalului scenic), fie sala de tip elisabetan, cu logii
multietajate şi avanscenă, fie sala arenă în care actorul poate fi privit
uneori chiar şi din spate, toate aceste formule se completează reciproc
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
40
în prezent, generând reprezentaţii de valoare ce contribuie la crearea viitorului teatrului de pretutindeni.
Ideea general valabilă este aceea că spaţiul interior al reprezentaţiei, compus fiind din spaţiul scenic şi spaţiul spectatorului, îi
aparţine în întregime regizorului şi se subordonează ideii sale în
procesul de devenire a spectacolului de teatru.
Se propune astfel construirea unor săli transformabile, cu un
număr redus de locuri, care să înglobeze mai multe formule sau tipuri
de spectacol la interior, prin modificari de formă, gradene amovibile,
pereţi glisanţi, scene turnante, grill tehnic general pe tot plafonul, etc.
Iluminatul artificial, artistic şi decorativ al scenei, poate fi considerat în arta teatrală contemporană, un nou „personaj”, trecând
pragul unei probleme pur tehnice şi devenind un act artistic ce creează
ambianţă şi spor de spiritualitate, prin poziţie, intensitate şi culoare. Descoperirile tehnologice de ultimă oră, introduse în spectacolul
modern, aduc şi ele un plus de efect dramatic, sub îndrumarea
regizorală a unor „pionieri” ai vremii. Asimilând în modul cel mai accelerat formele complexe ale culturii digitale, teatrul îşi
reasamblează propriul arsenal de mijloace artistice. Un ecran poate
însemna extensia spaţiului real al sălii şi al scenei de teatru,
deschiderea către o serie de noi universuri.
Problema globalizării este intens discutată peste tot în lume, iar consecinţele sale cele mai vizibile sunt: o compresie a timpului şi o
reconfigurare permanentă a spaţiului. Teatrul nu este ferit de efectele
globalizării, acestea putând fi clasificate în două categorii distincte.
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
41
În prima categorie sunt aspecte pragmatice legate de organizarea spectacolului, de transformarea sa în produs cultural
supus legilor marketingului, de marile festivaluri care au devenit „pieţe de desfacere”. În acest sens, teatrul se dăruieşte cu totul deliciilor
globalizării, apelează la subterfugii estetice pentru a fi accesibil oriunde
şi oricând, îşi înnoieşte vocabularul prin împrumuturi forţate, absoarbe
toată panorama de imagini ale limbajelor media, numai pentru a
răspunde unor aşteptări dictate de bursa artistică. Iată de ce dintre
sute de spectacole care mizează pe ecrane şi elemente vizuale
dezlănţuite, numai câteva, foarte puţine, sunt autentice.
În cea de-a doua categorie problematica spaţiului este hotărâtoare: teatrul rezistă globalizării, refuză compromisul estetic şi se
refugiază la adăpostul unei tradiţii a spaţiului pe care nimic nu o poate
disloca. Sala de teatru, oricât de afectată de noile tehnologii, rămâne fidelă unui model de relaţie directă, imediată, oferă şansa întâlnirii între
fiinţe umane, nedespărţite de nici un obstacol spaţial.
Spaţiul internetului, nelimitat şi regenerat în permanenţă de propriile resurse, creează o permeabilitate deplină a informaţiei, o
accelerare a ritmului cunoasterii, dar nu poate oferi şansa contactului
direct într fiinţe umane. ESENŢA TEATRULUI ESTE ÎNTÂLNIREA,
IAR OPŢIUNILE RĂMÂN NELIMITATE.
Ceea ce e nou în comparaţie cu studiile precedente ce dezbat subiectul spaţiilor de teatru este tocmai abordarea acestuia din multiple
puncte de vedere: al tuturor factorilor implicaţi în fenomenul teatral, şi
nu unilateral, din punctul de vedere al arhitectului. Metodologia prezentată are următoarele obiective:
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
42
• propunerea unor modele de alocare a spaţiului, în consens cu factorii de interes din domeniu, în vederea amenajării
unor clădiri rezonabile din punctul de vedere al preţului şi aspectului, flexibile şi funcţionale pe toată durata întregii
zile, în care să-şi desfăşoare activitatea trupele de teatru.
• propunerea unor module funcţionale şi a unei scheme
funcţionale de principiu pentru un teatru
Modulele funcţionale propusesunt:
A. MODULUL REPREZENTATIV: Este configurat din suma spaţiilor ce
definesc imaginea arhitecturală a clădirii de teatru, spaţiul înconjurător
clădirii, intrarea efectivă în teatru, foaierele, adica suma de spaţii publice, semipublice şi private ce concură în folosul reprezentării
funcţiunii la nivel de oraş, cartier, vecinatăţi, şi ca prestigiu cultural.
B. MODULUL DESTINAT SPECTACOLULUI: Este constituit din spaţiile destinate montării şi realizării spectacolului de teatru: sala de
spectacol, scena, culisele, cabine. (Uneori spectacolul iese din aceste
spaţii predestinate, ocupând şi anumite spaţii din celelalte trei module: reprezentativ, tehnic sau al funcţiunilor colaterale, uneori chiar iese în
afara clădirii teatrului, în piaţeta din faţa teatrului sau chiar pe treptele
de intrare în teatru.
C. MODULUL FUNCŢIUNILOR AUXILIARE: Pe lângă activităţile
curente ale spectacolelor, există alte categorii: activităţi necesare pentru susţinerea spectacolelor artistic-teatrale şi activităţi
administrative
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
43
D. MODULUL FUNCTIUNILOR COLATERALE: Alte spaţii, secundare sau chiar principale, ce se pot regăsi în incinta unui teatru, ce nu au
neapărat conexiune cu reprezentaţiile teatrale. Nu întotdeauna într-o clădire de teatru sunt prezente toate cele
patru module funcţionale descrise mai sus, ponderea lor ca şi
importanţa sunt variabile.
Problema teatrului înainte de a fi o problema de structură, de
poziţie arhitecturală, de mijloace de expresie scenică, de cadru
regizoral sau de talent actoricesc, este în primul rând o problemă a
societăţii în care se naşte şi se dezvoltă. Înţelegerea şi aprecierea
evoluţiei sale istorice este esenţială în procesul de elaborare a structurilor actuale de teatre. Teatrul este o artă care se înrădăcinează
profund în existenţa concretă, colectivă, atât prin origini, cât şi prin
rezultatele sale asupra unui public pe care îl atrage, îl trezeşte, îl obligă la participare, public ale cărui reacţii şi evoluţii, pe scena vieţii
sociale, furnizează teatrului esenţa creaţiei sale.
În România, Ministerul Culturii este cel care supraveghează proiectarea, executarea, precum şi lucrările de renovare şi întreţinere a
clădirilor existente, având la dispoziţie resurse naţionale insuficiente.
Iniţiatorii unei investiţii în domeniul artelor teatrale (fie Ministerul
Culturii, fie alţi investitori privaţi, fie un parteneriat între aceştia) ar
trebui să înceapă prin crearea unui COMITET DE INIŢIERE, ECHIPĂ PLURIDISCIPLINARĂ sau ATELIER DE LUCRU ce necesită
implicarea în activitatea de promotor al unei investiţii, a unei echipe
alcătuite din arhitecţi, ingineri cu specializări din proiectarea clădirilor şi oameni de teatru: actori, recuziteri, scenografi, ingineri de sunet şi
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
44
lumini, etc. De asemenea, la lucrările atelierului trebuie să participe şi regizori cu experienţă, care oferă echipei de lucru un număr de
informaţii importante. Nu în ultimul rând este necesară şi interogarea publicului larg – utilizator al investiţiei respective, cel care asigură
succesul şi viabilitatea proiectului.
Analiza valorică este propusă ca instrument de lucru.
Metodologia de realizare a Analizei Valorii trebuie aplicată încă de la
studiile de fezabilitate realizate pentru clădiri de teatru, pentru a
demonstra şi a ilustra diversele etape ale acestui gen de analiză,
precum şi pentru a sublinia ceea ce se poate afla din compilarea şi
prelucrarea atentă a datelor referitoare la clădiri, care sunt generate în etapele preliminare de planificare a proiectelor de lucru.
o METODA ANALIZEI VALORICE sa fie implementata drept model
de lucru atât pentru analiza temei şi alegerea amplasamentului, cât şi în etapa realizării şi evaluării studiilor de fezabilitate, de către
echipe de arhitecţi, proiectanţi şi ingineri, astfel încât aceştia să
poată planifica, programa şi proiecta clădiri funcţionale şi eficiente din punctul de vedere al costurilor, cu caracteristici de valoare,
durabilitate şi eficiente în timp.
o METODA ANALIZEI VALORICE; formularea unor recomandări
aplicate la proiectarea arhitecturală a spaţiilor de teatru, pentru
ajustări de detaliu sau a unor revizuiri după finalizarea activităţilor de consultanţă. Proceduri de ANALIZĂ CRITICĂ a proiectelor, atât
la nivel conceptual cât şi practic, precum şi elaborarea unui sistem
retrospectiv (feedback) de urmărire în timp a clădirilor, care să fie aplicat.
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
45
În cadrul acestei părţi a studiului dedicat Analizei Valorii, am propus cinci „instrumente” menită să extindă şi să clarifice informaţiile
care trebuie incluse în toate studiile de fezabilitate primite de către Ministerul Culturii sau alţi potenţiali investitori privaţi. Aceste
instrumente sunt menite să ofere echipelor de arhitecţi şi ingineri
(comitet de iniţiere, echipă pluridisciplinară sau atelier de lucru)
metode de evaluare a proiectelor lor, proiecte care astfel vor conţine
informaţii mai bune necesare pentru evaluarea proiectelor în etapele
preliminare ale elaborării acestora.
o Sistemul de determinare a alocării spaţiului (Formular 1)
o Sistemul de determinare a calităţii (Formular 2) o Sistemul de determinare a durabilităţii din punctul de
vedere al protecţiei mediului (Formular 3)
o Sistemul de calcul al mentanabilităţii (Formular 4) o Ghidul de evaluare a costului proiectului şi a costurilor
generale (Formular 5)
Metodologia Analizei Valorii aplicată la proiectarea arhitecturală a spaţiilor de teatru poate interveni la mai multe nivele: formularea
temelor de proiectare, a selecţiei între mai multe variante de studii de
fezabilitate, a unor recomandări pentru ajustări de detaliu sau a unor
revizuiri după finalizarea activităţilor de consultanţă.
Aceste proceduri de analiză critică a proiectelor, pot interveni atât la nivel conceptual cât şi practic, precum şi elaborarea unui sistem
retrospectiv (feedback) de urmărire în timp a clădirilor.
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
46
Propun o nouă abordare după principiul utilizării temporale al spaţilor de teatru contemporan.
Dimensiunea temporală pe care o evidenţiez pentru programul de arhitectură de teatru şi influenţa sa asupra spaţiului şi formei
architecturale; din punct de vedere al ritmului de utilizare al spaţiului
architectural, se completează timpii liberi cu funcţiuni colaterale
propice folosirii aceloraşi spaţii; din punct de vedere urban, al spaţiilor
aferente necesare în funcţie de tipurile de management al procesului
de spectacol (pregatire, finantare, organizare, aducerea de la idee la
spectacol de prezentare etc).
Deasemeni comparativ cu studiile anterioare (vezi lista de bibliografie cu teze şi articole cu teme similare consultate), limitate
doar la analize din trecut, clasificări, tipologii formale, etc., lucrarea de
faţă doreşte să propună prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru în general, cu exemplificări pentru Bucureştiul secolului XXI, conturate la
nivel de “idee” sau “intenţii personale”.
Pentru aceasta am pornit cu explicitarea situaţiei existente în domeniul teatral din România, subliniind problemele majore ale
spaţiilor de teatru din Bucureştiul începutului de secol XXI
Studiul conduce la o serie de concluzii cu privire problemele
existente cuprinzând următoarele aspecte:
o Un număr insuficient de săli de teatru existente, dintre care majoritatea nu prezintă flexibilitate sau adaptabilitatea la cerinţele
regizorale moderne;
o Vechimea clădirilor existente prezintă o reală îngrijorare, deoarece o mare parte necesită consolidare, nefiind sigure pentru
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
47
public (Teatrul Nottara, Teatrul Mic şi Foarte Mic, etc.) o Dimensiunea temporală (ocuparea sălilor existente pe
parcursul unei zile, săptămâni, lunar, anual), capacitatea sălii corelată cu cererea de bilete,
o Confruntarea cu insuficienţa fondurilor destinate culturii şi
cu o inexistentă stimulare a angrenării investitorilor privaţi către cultură,
duce în perioada de după revoluţia din decembrie 1989, la apariţia
unui numar infim de săli noi de teatru, chiar şi acestea fiind din cadrul
reconversiilor funcţionale şi nu a clădirilor noi;
Care ar putea să fie modalitatea lor de rezolvare?
Vădit este faptul că investitorii nu şi-au canalizat investitiile către un segment de piaţă relativ redus ca şi număr al utilizatorilor:
spectatorii de teatru; acestia sunt o categorie particulară a populaţiei şi
anume intelectuali cu venituri medii, cu o pregătire culturală absolut necesară pentru a aprecia spectacolul de teatru, dar şi cu buget de
timp suficient pentru a se bucura de „magia” intrării în acest joc. Deci
pur din raţiuni de marketing, nu se întrevăd investitori în teatre. Politic, nu se întrevede o înclinaţie de implicare 100%, aşa că se speră la
apariţia unor parteneriate între administraţiile locale şi investitori
particulari, fie ei oameni de teatru sau doar iubitori ai acestuia. Toate
aceste metode şi abordări prezentate sunt deosebit de utile deoarece
în practică pot apărea situaţii ce impun traiectorii diferite în procesul de derulare a acţiunii apariţiei unui nou spaţiu de teatru în timp. Şi anume,
există prima variantă, în care se porneşte de la strategia: „doresc o
clădire nouă de teatru de capacitate medie în Bucureşti”, şi stabilesc un plan de acţiune descris în detaliu, susţinut de o selectare a
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
48
posibilelor variante de amplasament. Sau, a doua variantă, „există următorul teren, clădire, spaţiu urban din Bucureşti, cu disponibilitate
pentru a fi folosit cu scopul inserării unui spaţiu de teatru”, şi stabilesc planul de acţiune. Planul de acţiune, în ambele cazuri, doreşte
selectarea printr-o bună gândire managerială, a acţiunilor şi termenelor
de realizat până la atingerea scopului, clădirea de teatru a viitorului. Să
nu uităm că pentru procesul de dezvoltare strategică, importanţi sunt
oamenii şi ideile, pentru că astfel se vor putea dobândi infrastructura şi
fondurile.
Arhitectura are menirea de a da răspunsuri la provocările şi
problemele prezentului. Apar uneori scurte episoade de “arhitectură de anticipaţie”, care
încearcă pronosticarea viitorului, fără a cunoaşte prea bine întrebările
viitorului, simple promisiuni, din care sunt extrase neajunsurile prezentului. Aceste pusee pot fi înţelese ca o simplă fugă de prezent şi
refugierea într-un viitor fără cusur. “Arhitectura de anticipaţie”, ca şi
filmele ori literatura de anticipaţie, rămâne cantonată într-o imagine căutat spectaculoasă şi nu-şi propune să răspundă la întrebări pe care
nu are cum să le cunoască încă, epatând şi inventând fantasme.
Oricum, prezentul este poarta inevitabilă către viitor, iar viitorul depinde
de felul în care ştim şi putem să rezolvăm problemele prezentului.
Am propus evidenţierea unor posibile amplasări viitoare de spaţii de teatru în Bucureşti, aducând în prim plan câteva studii de caz,
grupate pe mai multe categorii:
1. spaţii existente - program de reabilitare, consolidare, modernizare a sălilor de teatru;
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
49
2. reconversia unor spaţii existente, având alte destinaţii, în spaţii de teatru;
3. implantarea unei clădiri noi de teatru într-un amplasament liber;
4. spaţii temporare de teatru, în locaţii non-conformiste.
Fiecare dintre exemplele de amplasamente propuse, sunt
studiate pe baza unei analize de tip SWOT, concretizată într-un tabel,
spre uşurarea comparaţiei ulterioare.
Găsirea unor soluţii manageriale la nivel de administraţie publică
locală, organizaţii non-guvernamentale sau trupe de profesionişti şi
oameni de teatru, prin coordonarea iniţiativei publice combinate cu cea privată, poate conduce la aplicarea acestor modele, sau a altora,
folosind acelaşi principiu.
Prin implicarea politicului în realizarea unor direcţii şi tendinţe posibile de dezvoltare a Bucureştiului cum ar fi: reabilitarea şi
valorizarea la potenţial maxim cultural, turistic şi comercial al centrului
istoric, potenţarea traseului Râului Dâmboviţa prin amplasarea de dotări culturale şi de divertisment, creearea de noi poli de atracţie
pentru populaţie prin edificarea unor centre comunitare şi culturale în
fiecare cartier, accentuarea axei nord-sud de dezvoltare a turismului
cultural prin dezvoltarea spaţiilor de cultură şi implicit de teatru
existente cu precădere pe această direcţie, atragerea populaţiei către activităţi în aer liber, prin amenajarea provizorie în parcuri a unor
instalaţii ce permit reprezentaţii de teatru, reevaluarea fondului
construit existent şi reconsiderarea clădirilor nefuncţionale, permite punerea în discuţie şi a evenualelor investiţii în spaţii noi de teatru.
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
50
Oricare din aceste direcţii permit punerea în discuţie şi a evenualelor investiţii în spaţii noi de teatru,
Capitolul propune evidenţierea unor posibile amplasări viitoare de spaţii de teatru în Bucureşti. Studiile de caz sunt grupate ierarhizat, de
la cazurile necesare (reafirmarea la adevăratul potenţial al teatrelor
existente), către cele dorite (spaţii noi de teatru permanente,
temporare, ocazionale bazate nemijlocit pe relaţia între actor şi
spectator). Posibilele amplasamente propuse sunt analizate după
metoda SWOT, pentru o comparare mai facilă.
Analiza propusă permiţe afirmarea posibilităţilor de abordare ale
alegerii amplasamentului; fie se porneşte de la un amplasament dat, fie de la o temă-program dată, depinde de investitor sau de iniţiatorul
programului.
Temele - program se cer a fi definite de la caz la cazi, fie că este vorba despre: implantarea unei construcţii noi de-sine-stătătoare într-
un amplasament liber, reconversia unor spaţii cu alte destinaţii, spaţii
temporare de teatru, teatre exterioare, în are liber, beneficiind de plantaţia bogată din parcuri şi de deschiderea oferită de oglinzile de
apă din Bucureşti.
Evoluţia clădirilor de teatru tinde către o arhitectură uşoară, chiar
“dematerializată” dar cu semnificaţii cât mai profunde prin raportarea
arhitecturii cu precădere către nivelul trecătorului obişnuit, pentru asigurarea accesibilităţii cât mai largi a gestului teatral în sensul
reconvertirii publicului larg către arta spectacolului viu, într-o perioadă
guvernată de cultura video, televiziune şi internet.
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
51
Evoluţia spaţiilor interioare de teatru conduce către o abordare de “provizorat” chiar şi în cazul clădirilor durabile; posibilitatea spaţiului
de spectacol de a se transforma la indicaţiile regizorale, devine un deziderat exemplificat de modelul arhitectural “casă în casă”.
Anvelopanta este apanajul Arhitectului adresându-se urbanului cu
viziunea sa, cutia interioară pentru spectacol rămânând în totalitate la
latitudinea regizorului în procesul de punere în operă a viziunii sale
asupra operei dramatice.
Am încercat să conturez astfel, un suport pentru intuirea naturii
acestor spaţii de spectacol în viitor, decât să încerc o definire exactă
limitativă. Modelele propuse sunt mai degrabă o “stare” spaţială de principiu, decât un spaţiu fizic materializat. În imaginarea spaţiilor de
teatru, consider mai importantă decât de configuraţia sa geometrică,
dimensiunea dată de mişcarea în timp, dimensiunea posibilităţilor multiple de configurare generatoare de evenimente teatrale.
Deoarece faptul interesant pentru viitorul artei constă în aceea
că – poate pentru prima oară în istoria omenirii, nu se mai pune problema în termeni ORI-ORI ci sub forma relaţiei ŞI-ŞI. Un registru
extrem de lărgit devine disponibil alegerii ECHIPEI
MULTIDISCIPLINARE, aducând spectatorului conştiinţa faptului că
sunt posibile în perspectiva viitorului şi alte căi de acţiune:
§ Amplasarea: fixă versus: mobilitate, tipizare, itinerariu § Sunt preferate structuri uşoare sau modulare, decât cele
clasice, greoaie
§ Se structurează ideea de coajă-anvelopantă a clădirii ce protejează funcţiunile interioare
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
52
§ Aspect exterior variat, la latitudinea arhitectului, pe baza unor studii de integrare în context
§ Spaţiul de primire minimalizat ca şi suprafaţă, dar care să integreze toate facilităţile necesare
§ Aspect interior al spaţiilor publice, configurat plastic şi
estetic, după criterii arhitecturale
§ „Cutia de Teatru” – Black Box integral la dispoziţia
regizorului
§ Posibilităţi multiple de modificare a raportului sală-scenă,
spaţiu de joc-spaţiul spectatorilor
§ Dotarea cu tehnologie de scenă de ultimă generaţie în corelaţie cu amploarea tipului de teatru
§ Corelarea optimă între capacitatea sălii şi tipul
evenimentului, permiţând variabilitatea § Minimalizarea sau anularea spaţiilor de depozitare a
costumelor, decorurilor, mutarea lor în alte spaţii
specializate, mai necostisitoare. § Reducerea cheltuielilor de investiţie şi de exploatare a
spaţiilor de teatru
§ Exploatarea intensivă pe întreaga durată de timp,
adaptarea în funcţie de management
§ Completarea cu funcţiuni colaterale, culturale sau de loisir. § Imaginea teatrului este dăruită urbanului şi se constituie ca
marcă a oraşului, zonei, trupei.
§ Abordarea ecologică a arhitecturii de teatru
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
53
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
54
BIBLIOGRAFIE:
CĂRŢI
o ANESTIN, Ion - Schiţă pentru istoria teatrului românesc, Editura Vremea 1928-1938
o APPEN, Karl von - Scenografie per il Berliner Ensamble, La Bienale di Venezia. Archivio storico delle arti contemporanee – 1980
o ARGAN, Giulio Carlo – Walter Gropius şi Bauhaus-ul- Editura Meridiane, Bucureşti, 1976
o BANU, George – Teatrul memoriei – Editura UNIVERS - Bucureşti -1993 o BANU, George – Ultimul sfert de secol teatral: o panoramă subiectivă,
Editura Paralela 45 – Bucureşti - 2003 o BARHIN, G.B. – Arhitektura teatra – Moscova - 1947 o BARRIS, Roann - Un teatru al intervalului – arhitectura şi sfârsitul
spectatorului, Editura Paideia - Bucureşti -1999 o BERLOGEA, Ileana - Teatrul românesc în secolul XX, Editura Fundaţiei
culturale române - Bucureşti -2000 o BERLOGEA, Ileana şi Silvia CUCU, Eugen NICOARA - Istoria teatrului
universal, Editura Didactică şi pedagogică- Bucureşti -1982 o BRAUN, Edward (editor) - Meyerhold on Theatre, Hill and Wang,
New York, 1969 o BRETON, Gaelle – Theatres – Edition du Moniteur – Paris -1990 o BROOK, Peter - Spaţiul gol, Editura Unitext - Bucureşti -1997 o CANTACUZINO, G.M. - Spre o estetică a reconstrucţiei, Editura Paideia -
Bucureşti -2001 o CIULEI, Liviu – Cu gândiri şi cu imagini – Iglooprofil - Bucureşti - 2009 o DIMIU, Mihai - Teatrul - artă şi civism, Editura Eminescu - Bucureşti -1986 o DRÂMBA, Ovidiu - Istoria teatrului universal, Editura SAECULUM I.O. -
Bucureşti -2000
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
55
o FOWLER, James - Images of Show Business from the theatre museum V&A, Methuen, London
o FUERST, Walter René şi Samuel J. HUME - Twentieth - Century Stage Decoration, volumele 1 şi 2, Dover Publications Inc. - New-York -1967
o GHEORGHIU, Octavian - Istoria teatrului universal, Ministerul Invăţământului şi culturii - Litografia şi Tipografia Invăţământului -1957
o GROTOWSKY, Jerzy - Spre un teatru sărac, Editura Unitext - Bucureşti -1998
o IOAN, Augustin – Arhitectura şi Puterea, AGERFILM S.R.L. – Bucureşti o IOTZU, Alexandru -Teatrul-act de creaţie architecturală, Editura Tehnică -
Bucureşti -1981 o ISAC, Carol - Teatrul şi viaţa, Editura Junimea - Iaşi -1978 o JONES, Arthur F. - Introducere în arta, traducere Anca Irina Ionescu,
Editura Lider - Bucureşti -1992 o JONES, Robert Edmond – The Dramatic Imagination, Theatre Art Books,
New York - 1941 o JUROV, Cosma - Arhitectura clădirilor multifuncţionale, Editura Tehnică -
Bucureşti -1982 o LAZARESCU, Cezar - Arhitectura şi viaţa oraşelor, Editura Tehnică -
Bucureşti -1986 o MAŞEK, Victor Ernest – Arta viitorului, Editura Meridiane – Bucureşti - 1979 o NEUFERT, ERNST and PETER - Architects’ Data, ediţia a IIIa - Editura
Blackwell - Oxford – Anglia - 2000 o OPRESCU, Gheorghe - Istoria teatrului în România, (volumul 1 - De la
începuturi până la 1848) Editura Academiei R.S.R. - Bucureşti 1965 o PANDOLFI, Victor - Istoria teatrului universal, volumele 1,2,3 şi 4, Editura
Meridiane - Bucureşti -1971 o PETRANU, Coriolan – Teatrul ca operă arhitectonică – din “Viaţa Nouă” -
Bucureşti - 1919 o PISCATOR, Erwin – Teatrul politic, Editura Politică – Bucureşti - 1966
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
56
o POPA, Victor Ion - Mic Îndreptar de teatru, Editura Eminescu - Bucureşti -1977
o POPESCU, Mircea (coordonator) - Dicţionar de artă, volumul 1 şi 2, Editura Meridiane -1995
o PHILLIS, Hartnoll – The Theatre a concise history, Artes Graficas, Toledo SA - 1988
o RAMELLI, Antonio Cassi – Edifici per gli spettacoli – Antonio Vallardi Editore, ed. a III-a -
o Milano -1956 o RĂDULESCU, Daniela - Arhitectura centrelor culturale moderne, Editura
Tehnică - Bucureşti -1996 o RÂPEANU, Valeriu – Pe urmele tradiţiei – Editura Dacia – Cluj – 1973 o RUTH, Leon and Sheridan, Morley – A Century of Theatre, Oberon Books
LTD – 2000 o ROOSE-EVANS, James – Experimental Theatre: From Stanislavsky to
Peter Brook, Rontledge, London - 2000 o SAIU, Octavian - În căutarea spaţ iului pierdut – Editura Nemira -
Bucureşti - 2008 o SAVA, Ion - Teatralitatea teatrului, Editura Eminescu - Bucureşti -1981 o SEBASTIAN, Mihail – Întâlniri cu teatrul, Editura Meridiane – Bucureşti –
1969 o STRIHAN, Andrei - Contururi scenice, Editura Eminescu - Bucureşti -1975 o ŞERBĂNESCU, Andra - Cum se scrie un text, editia a II-a, Editura Polirom -
Bucureşti - 2001 o SILVERMAN, Maxwell – Contemporary Theatre Architecture – An Illustrated
Survey – New York - 1965 o ŞINCAI, Ana - Informaţie şi comunicare, Editura Paralela 45 - Bucureşti -
2000 o STEELES, JAMES – Theatre builders, Acadeny Group LTD, Academy
Editions - 1996 o TOFFLER, Alvin - Şocul viitorului, Editura Antet şi Lucman - Bucureşti
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
57
o TRIŞCU, Aurelian - Spaţii urbane pietonale, Editura Tehnică - Bucureşti -1985
o VOICULESCU, Sanda - Istoria universală a arhitecturii, note de curs - UAUIM Bucureşti.
o WILLIAMS, David – Peter Brooke and the Mahabharata, Critical perspectives, Routledge, London -1991
o WAYNE, R. Williams – Recreation Places, Reinhold Publishing Corporation - 1957
o YARWOOD, Doreen - The Architecture of Europe, ediţia a II-a, Spring Books - London -1987
o ZEVI, Bruno - Codul anticlasic, Editura Paideia - Bucureşti -2000 o * * * - Manualul arhitectului proiectant, partea a IX-a: Clădiri pentru instituţii
de cultură şi clădiri pentru spectacole - partea a X-a:, Editura Tehnică - Bucureşti -1957
o * * * - The Oxford Companion of the Theatre, editată de Phillis Hartnoll, ediţia a patra, Oxford University Press – 1983
o * * * - The Oxford Illustrated History of Theatre, editată de John Russel Brown, Oxford University Press – 1995
o * * * - HACHETTE - 40 Ans de Festival – Avignon - Franţa – 1987 o * * * - 1000xEuropean Architects – Paris – 2007
TEZE DE DOCTORAT: o BELEA, Romeo - Spaţiul teatrului de dramă contemporan, Teza de doctorat,
volumul I şi II, Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” – Bucureşti -1971 o GHENCIULESCU, Corneliu - Complexe multifuncţionale evolutive pentru
recreere, Teza de doctorat - Institutul de Arhitectură “ Ion Mincu”- Bucureşti -1982
o HASNAŞ, Daniela – Spirit şi grafie în arta spectacolului Teza de doctorat - Institutul de Arhitectură “ Ion Mincu”- Bucureşti
o IOTZU, Alexandru -Teatrul-act de creaţie architecturală, Teza de doctorat - Institutul de Arhitectura “ Ion Mincu”- Bucureşti – 1976
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
58
o POPESCU, Emil Barbu - Construcţiile de cultură şi coeziune socială pentru tineret, Teza de doctorat - Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” – Bucureşti -1981
o POPOV, V. – Arhitectura clădirilor spectacolului teatral, Teza de doctorat, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “ Ion Mincu”- Bucureşti - 1998
o RADOSLAV, R. – Spaţiul public ca spaţiu cultural, Teza de doctorat, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “ Ion Mincu”- Bucureşti
o RĂDULESCU, Daniela - Arhitectura centrelor culturale moderne, Teza de doctorat - Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” - Bucureşti
o ROŞU, Gheorghe - Spaţiul arhitectural multifuncţional, Teza de doctorat, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “ Ion Mincu”- Bucureşti -2001
o ŞMIGHELSCHI, Mircea – Elemente de confort acustic, Teza de doctorat, Institutul de Arhitectură şi Urbanism “ Ion Mincu”- Bucureşti
PUBLICAŢII PERIODICE: o TECHNIQUES&ARCHITECTURE nr. 340 din 1982 o TECHNIQUES&ARCHITECTURE nr. 353 din 1982 o ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.112 din 1964 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.42-43 din 1963 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.70 din 1970 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.129 din 1966 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.135 din 1967 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.200 din 1978 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.226 din 1983 o ARCHITECTURAL RECORD 3/1960 o ARCHITECTURAL DESIGN 11/1963 o THE ARCHITECTURAL FORUM 6/1960 o THE ARCHITECTURAL FORUM 130/3/1969 o ARCHITECTURAL REVIEW 793/1963 o ARCHITECTURAL REVIEW NR.1168 o DEUTSCHE BAUZEITSCHRIFT 9/1965 o BAUWELT 15-16/1967
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010
59
o The University of Notthingham Magazine – Issue 12-2000 o Revista TEATRUL AZI Nr. 11-12 din 1990 o REVUE ROUMAINE Nr. 5-6-7 din 1982 - articolul lui Gheorghe
SĂSĂRMAN: L’Architecture du Théatre o Ziarul Capital Nr. 42 din 18 oct. 2001 - articolul Ioanei MOROVAN: “Teatrul
şi afacerile nu fac casă bună. Tinerii actori şi regizori caută finanţări pentru a-şi constitui trupe independente”.
o Revista ARHITECTURA Nr. 1-2 din 1978 - articolul lui Paul BORTNOWSKI şi Alexandru IOTZU: Concursul internaţional de arhitectură teatrală OISTT – Paris 1977.
o Revista IDEA Arta+societate nr 14 din 2003 - Act Urban –Strada, articol de Dana Vais
o SECOLUL 20 numărul 5-6/1962, Articolul lui Liviu CIULEI: “Trecut şi viitor în arhitectura teatrului de azi”
o STANCA, Radu – Revista Teatrul – nr. 4 din1956 o LIVIU CIULEI: Despre teatralitate, limbaj scenic, realism - Observator
cultural, nr. 16 (274) /23-29 iunie 2000 o MORGENSTERN, Maia interviu din „Adevărul literar şi artistic”, nr. 27
ianuarie 2010
SITE-URI PE INTERNET (consultate în februarie 2010): o www.jonesphillips.com o www.archmedia.com o www.wilmatheatre.org o www.theatreroyal.com o www.theatron.co.uk o www.theatre-link.com o www.nytheatre-wire.com o www.theatrefx.com o www.buildingphotos.com o www.cornishproductions.com o www.theatre.utah.edu
Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT - februarie 2010
60
o http://metamedia.stanford.edu/~mshanks/BrithGof/. o www.theatrebayarea.org o www.canadiantheatre.com o www.studiotheatre.org o www.aact.org o www.themechanic.org o www.culture.fr o www.culturanet.ro o www.ashtar-theatre.org o www.japan-guide.com o www.theatredesign.org.uk o www.dadsgarage.com o www.arts.ucla.edu o http://en.wikipedia.org/wikiNuit_Blanche o http://photos1.blogger.com o www.goggle earth.com
i MASEK, Victor Ernest – Arta viitorului, Editura Meridiane – Bucureşti – 1979
din Alvin Toffler şi John McHale - Viitorul şi funcţiile artei p.26-39 – conversaţie publicată în revista „ART news” Vol.72,
nr.2/1973.
„poate pentru întaia oară în istoria omenirii [...] nu se mai pune problema în termenii ori - ori, ci sub forma relaţiei şi – şi.
Un registru extrem de lărgit de experienţe devine disponibil alegerii individuale. [...] Artele frumoase sunt acum doar unul
din multele canale de comunicaţie prin care circulă imaginile şi metaforele societăţii. Ele sunt astfel folosite ca unul din
izvoarele majore de imagini şi metafore prin care societatea îşi orientează conduita.” (John McHale p.29).