GRUP SCOLAR CA. ROSETTI

PROIECT LA ISTORIE

TEMA: ORASUL BRASOV

ELEVA: PROFESOR:

MINEA GEORGIANA RUSU DANIELA

ANUL

1

2010-2011

CUPRINS

CAPITOLUL.I. ORASUL BRASOV…………………………………………………………3

1.1 DATE GEOGRAFICE………………………………………………………………….....31.2 ISTORIA ORASULUI BRASOV…………………………………………………………7

1.3 CULTURA SI EDUCATIE……………………………………………………………....11

1.4 ARHITECTURA………………………………………………………………………….13

CAPITOLUL .II. ECONOMIA………………………………………………………………16

2.1 POLITICA………………………………………………………………………………17

2.2 TRANSPORT……………………………………………………………………………18

2.3 OBIECTIVE TURISTICE SI ACTIVITATI IN BRASOV……………………………20

CAPITOLUL .III. FOLCLOR, CULTURA SI ARHITECTURA………………………….22

3.1 BISERICA NEGRA …………………………………………………………………......23

3.2 JUNII BRASOVENI……………………………………………………………………..31

3.3 EVENIMENTE LOCALE………………………………………………………………40

2

CAPITOLUL I

ORAŞUL BRAŞOV

Municipiul Braşov, resedinţa judeţului, se află în centrul ţării, în Depresiunea Braşovului, situat la o altitudine medie de 625 m, în curbura internă a Carpaţilor, delimitat în partea de S şi SE de masivele Postăvaru care pătrunde printr-un pinten (Tâmpa) în oraş şi Piatra Mare, la 161 km de Bucureşti.

Oraşul Braşov, denumit de saxoni Kronstadt, era considerat unul dintre cele mai puternice centre comerciale, lucru uşor de observat şi astăzi prin aerul său medieval. Astfel, Muzeul de Istorie, aşezat astăzi în Piaţa Sfatului, dezvăluie urmele trecutului prin numeroase documente, alături de alte obiective turistice, precum Bastionul Ţesătorilor, Biserica Neagră sau Biserica Sf. Nicolae din Schei.

În apropierea sa se găsesc localităţile Predeal, Buşteni, Sinaia, Făgăraş şi Sighişoara. Municipiul are o suprafaţă de 267,32 km². Treptat, în procesul de dezvoltare, Braşovul a înglobat în structura sa satele Noua, Dârste, Honterus (astăzi cartierul Astra) şi Stupini. De asemenea, pe lângă Tâmpa, municipiul a mai înconjurat şi Dealul Şprenghi, Dealul Morii, Dealul Melcilor, Dealul Warthe, Straja (Dealul Cetăţii) şi Dealul Pe Romuri, Stejărişul şi chiar înglobează în structura sa vârful Postăvaru. Prin înglobarea in structura sa a vârfului Postavaru,Brasovul este orasul aflat la cea mai mare altitudine din România.

1.1 DATE GEOGRAFICE

Situat în partea centrală a ţării, pe cursul mijlociu al râului Olt, în interiorul arcului Carpatic şi deţinând 2,3% din suprafaţa ţării (5351 km2), judeţul Braşov se învecinează cu opt judeţe. La est se mărgineşte cu judeţul Covasna, în sud-est cu judetul Buzau, în sud cu judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Argeş, la vest cu judeţul Sibiu, iar în nord cu judeţele Mureş şi Harghita.

Municipiul Braşov (reşedinţa judeţului) este situat la 25o30' longitudine estică şi 45o45' latitudine nordică cu o altitudine medie de aproximativ 600 m faţă de nivelul Mării Negre.

3

Judeţul Braşov are o suprafaţă de 5.363 km², reprezentând 2,3% din suprafaţa ţării.

Relieful judeţului este accidentat şi creşte în altitudine de la nord spre sud. La nord se află Depresiunea Făgăraşului şi Depresiunea Braşov, despărţite de către culmile scunde ale Munţilor Perşani, iar la nord-vest se întinde o parte din Podişul Târnavelor.

Spre sud se înalţă versantul nordic al Făgăraşului, care depăşeşte în unele locuri 2000m altitudine, Munţii Bucegi, Piatra Craiului, Postăvaru, Piatra Mare, Munţii Ciucaş şi o parte din Munţii Întorsura Buzăului.

Limbă

Limba oficială este limba română. Limbile maghiară şi germană sunt vorbite în părţile tradiţionale, în timp ce engleza este vorbită de cei din industria turistică şi de cei tineri. Compoziţia etnică a oraşului: români, unguri, saşi şi un procent minim de evrei.

Ape

Prin municipiul Braşov trec râurile Şcheiu (numit şi râul Graft), Valea Tei, Valea Răcădău, Valea Plopilor cu Valea Scurtă, Valea Florilor, Gorganu, Râul Timiş şi Canalul Timiş.

Floră şi Faună

Flora municipiului nu diferă de cea a judeţului. Animalele sălbatice sunt rare, trăind retrase în pădurile din împrejurimi. Turiştii care se aventurează în acestea sunt avertizaţi că pot întâlni urşi, lupi sau vulpi. Muntele Tâmpa este declarat rezervaţie naturală (203,4 ha) care protejează câteva specii de plante rare şi endemice. Spre exemplu, pe versantul sudic există mici suprafaţe cu vegetaţie de stepă. Municipiul Braşov este singurul oraş din lume care include in teritoriul său administrativ o rezervatie naturală, muntele Tâmpa şi un vârf muntos vf. Postăvaru.

Climă şi precipitaţii

În Braşov, vara durează aproximativ 50 de zile, iar iarna dureaza circa 90 de zile. Clima municipiului Braşov are un specific temperat-continental, caracterizându-se prin nota de tranziţie între clima temperată de tip oceanic şi cea temperată de tip continental: mai umedă şi răcoroasă în zonele de munte, cu precipitaţii relativ reduse şi temperaturi uşor scăzute în depresiune. Temperatura obişnuită de vară se situează în intervalul 22 °C – 27 °C, iar cea de iarnă între -18 °C şi -2 °C. Deseori iarna, temperatura în Poiana Braşov ajunge la +15 °C (la soare), în această staţiune putând fi practicate aproape toate sporturile de iarnă. Stratul de zăpadă prielnic pentru schiat durează aproximativ 71 de zile la Braşov. Umiditatea aerului are valori medii anuale de 75%.

Populatia

De-a lungul timpului, o dată cu dezvoltarea economică a oraşului şi extinderea acestuia, a crescut şi populaţia sa. Numai pentru ultimele secole, putem aprecia sporul aproape exponenţial:

1890: ||½ 30 781 locuitori

4

1930: ||||| 59 232 locuitori 1941: ||||||| 84 557 locuitori 1948: ||||||| 82 984 locuitori 1972: |||||||||||||||| 192 205 locuitori¹ 1992: |||||||||||||||||||||||||||||| 355 593 locuitori 2000: ||||||||||||||||||||||||||| 317 772 locuitori² 2002: |||||||||||||||||||||||| 284 596 locuitori[1]

2006: |||||||||||||||||||||||| 281 375 locuitori² (la 01.07.2006) 2008: |||||||||||||||||||||||| 279 700 locuitori (la 01.01.2008)[23]

2009: |||||||||||||||||||||||| 278 048 locuitori (la 01.01.2009)[3]

În trecut

-1850

Coform recensământului din 1850 populaţia Braşovului era de 21.782 de locuitori, dintre care:

8.874 germani (40,8%) 8.727 români (40%) 2.939 maghiari (13,4%) 780 ţigani (3,6%) 67 evrei (0,3%) 1.242 alţii (greci, bulgari etc.)

-1890

În anul 1890 Braşovul avea 30.739 locuitori, din care:

10.441 maghiari (34%) 9.758 români (31,7%) 9.578 germani (31,2%) 3.753 alţii

-1930

Populaţia Braşovului în 1930

Conform recensământului din 1930 populaţia oraşului Braşov era de 59.232 de locuitori, dintre care:

23.269 maghiari (39,3%) 19.372 români (32,7%)

5

13.014 germani (22,0%) 2.267 evrei (3,8%) 267 cehi şi slovaci (0,5%) ş.a.

Ca limbă maternă în Braşov domina limba maghiară, declarată drept limbă maternă de 24.977 de persoane reprezentând 42,2% din locuitori, urmată de limba română, declarată limbă maternă de 19.378 de persoane reprezentând 32,7% din populaţia oraşului, respectiv germana, vorbită ca limbă maternă de 13.276 de persoane reprezentând 22,4% din locuitori. Restul limbilor erau vorbite fiecare de mai puţin de 1% din populaţia urbană. Se cuvine menţionată limba idiş, care a fost declarată drept limbă maternă de un număr de 537 de persoane, reprezentând 0,9% din populaţia Braşovului.

Sub aspect confesional populaţia Braşovului era alcătuită din:

17.763 ortodocşi (30,0%) 13.207 romano-catolici (22,3%) 13.050 luterani (22,0%) 8.237 reformaţi (13,9%) 2.594 mozaici (4,4%) 2.049 greco-catolici (3,5%) 1.905 unitarieni (3,2%) ş.a.

Restul confesiunilor reprezentau fiecare sub 1% din populaţia oraşului Braşov.

Astăzi

Municipiul Braşov are, potrivit recensământului din 2002, o populaţie de 284.596 locuitori. Structura etnică a acesteia este următoarea:

Români: 258.042 (90,66%) Maghiari (şi secui): 23.204 (8,54%) Germani (Saşi): 1.717 (0,60%) Ţigani: 762 (0,26%) Evrei: 138 Alte naţionalităţi: (ruşi, greci, italieni): 871 (0,31%)

Împreună cu regiunea metropolitană, creată în 2007, Braşovul ar avea, estimativ 400.000 de locuitori (2007).

6

1.2 ISTORIA ORASULUI BRASOV

Braşov - stampă din 1689, dinainte de incendiuMărturiile dezgropate indică prezenţa unor mari culturi neolitice (celebra cultură Noua,

Tei, Schnekenberg) pe teritoriul de azi al Braşovului, apoi au urmat descoperiri din epoca bronzului. Nu departe de Braşov s-au găsit bare de aur, cu ştampila oficiului din Sirmium şi monograma lui Crist, emise în a doua jumatate a sec-. IV[5]

Mai târziu, descoperirile arheologice au atestat existenţa unor temple dacice în zona Pietrele lui Solomon, a unor depozite de alimente în Piaţa Sfatului, a unor aşezări şi cetăţi pe Dealul Melcilor şi în cartierul Valea Cetăţii. Majoritatea acestora au fost deteriorate sau distruse de către autorităţile comuniste, în cadrul programului de sistematizare.

Până spre secolul al XIII-lea al erei noastre, niciun document nu pomeneşte de Braşov. Totuşi, se remarcă o continuă locuire, mai ales în zona Şchei sau Bartolomeu. Actualul municipiu s-a format prin unirea mai multor nuclee: Bartholomä, Martinsberg, Cetatea (Corona), Şchei, Blumăna, Noua, Dârste, Stupini.

Tot aici exista, cu mult înainte de înfiinţarea cetăţii Braşovului medieval, o veche aşezare românească cu numele "Cutun" sau "Cotun" de formă circulară, limitată de actualele străzi: Pe Coastă, I.Barac, Valea Morilor şi Coastei, ai căror locuitori din vechime erau apărătorii cetăţii de pe Tâmpa. Această aşezare a continuat să existe şi după înfiinţarea cetăţii Braşov, dar după înălţarea zidurilor şi a bastioanelor (1455) a rămas în afara incintei. [6]

1203: Tradiţia şi cronicile calendarelor braşovene îl consideră ca an „în care s-a început zidirea Braşovului”. Totuşi documentele şi izvoarele sigure nu confirmă această dată.

1211: Printr-o diplomă a regelui maghiar Andrei al II-lea al Ungariei, Cavalerii Teutoni sunt aşezaţi în Ţara Bârsei (Numele apare sub formele Borza în diplomă şi Burszam în bula papală care a aprobat-o) Se pare că au întărit cetatea Braşovia de pe Tâmpa.

1228: Se întemeiază la Braşov o mănăstire de surori ale ordinului călugăresc al premonstratensilor, aflată lângă Biserica Neagră de mai târziu, având ca patroană pe Sf. Catharina.

1234 - Corona: Cercetătorul Norbert Backmund a editat aşa-numitul „Catalogus Ninivensis”, care conţine o listă a tuturor mănăstirilor premonstratense din Ungaria şi Transilvania. 1234 corespunde cu anul în care abatele Fredericus cunoaşte „Claustra Sororum «in Hungaria assignata est paternitas» Dyocesis Cumanie Corona”.

7

Braşov, aşa cum apare într-o gravură din 17501241: Invazie tătară, prilej cu care este cucerită cetatea Şprenghi, ale cărei începuturi nu

se cunosc (cel mai probabil pe locul unui vechi castru roman). După retragerea tătarilor se construieşte la poartă un turn hexagonal pentru apărare. Cetatea a fost distrusă două secole mai târziu, de către invadatorii turci.

1252 - Barassu: În acest an, regele Bela al IV-lea donează „tera Zek”, comitelui Vincenţiu, fiul lui Akadas, proprietate aşezată între pământurile românilor de Cârţa, cele ale saşilor „de Barasu” şi cele ale secuilor de Sebus. Fr. Killyen, referindu-se la acest document, arată că numele „Barasu” indică de fapt denumirea unui ţinut întreg. După afimaţia sa, toate cele trei toponime la care face referinţă documentul se referă la teritorii care înconjoară pământul donat şi nu la vreun oraş. În acest caz „Braşov” se referă la o zonă, iar „Corona” ar denumi localitatea.

1271 - Brasu: Acest toponim este atestat într-un document latin, aflat în Arhivele Statului din Budapesta şi în fotocopie la Institutul de Istorie Cluj, act prin care Ştefan, regele Ungariei, aproba contractul dintre „Chyel comes, filius Erwin de Calnuk” şi „Teel, filius Ebl de Brasu cognatus eiusdem”. Într-un alt document emis de regele Ungariei, Venceslav, la 10 decembrie 1301, se confirmă că Detricus, fiul lui Theel sau Tyl de Prejmer, este în posesiunea localităţilor Mikofalva şi Nyen (Teliu). Pe baza acestui document, precum şi a altora, privind familia comiţilor din Prejmer, nu este sigur dacă denumirea de „Barasu” se referă la localitatea Braşov sau la Ţara Bârsei.

Cetatea Braşov în secolul al XVII-lea1288 - Braso: Este consemnat într-un document latin, aflat în Biblioteca Bathyaneum

din Alba Iulia, iar în copie la Institutul de Istorie din Cluj. Se dovedeşte a fi primul act păstrat care a fost emis în Braşov, purtând menţiunea expresă: „Datum in Braso”, fiind emis de regele Ladislau al IV-lea.

Urmează menţionarea tot mai deasă a municipiului: Braşov (1294), Brassov (1295), Brasso (1309), Brassou (1331), Korona (1336) etc.

1323: Se întemeiază mănăstirea dominicană în Braso.1364: Braşovul primeşte privilegiul pentru târg anual, urmat de privilegiul de „etapă şi

depozit” din 1369.

8

Braşov în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773

Districtul Braşovului, 1826Dangale pentru vite1377: Se începe construcţia bisericii Sf. Maria (sau Neagră, cum va fi numită după

incendiu) pe locul unei mai vechi basilici.1395: Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg semnează un tratat de alianţă

împotriva puterii otomane. Doi ani mai târziu, regele Ungariei eliberează un act care dă dreptul Braşovului de a-şi construi fortificaţii de piatră, urmărind îndeaproape ridicarea acestora.

1399: O bulă a papei Bonifaciu al IX-lea (1389 - 1404) vorbeşte despre biserica Sf. Nicolae din Şchei şi lasă să se întrevadă existenţa unui locaş de învăţătură în jurul ei.

1421 şi 1438: Invazie a turcilor. În urma acestor acţiuni militare, prin tratat, dobândesc cetatea de pe Tâmpa.

1424: Blănarii braşoveni îşi alcătuiesc primul statut dintre bresle. În 1798 la Braşov fiinţau 43 de bresle, deservite de 1.227 meşteri. Îi putem aminti aici pe fierari, blănari, postăvari, funari, curelari, cizmari, cuţitari, cojocari (tăbăcari), măcelari, aurari, cositorari, arămari, franzelari, olari, lăcătuşi, ţesători, armurieri, arcari, pălărieri, lânari, argintari.

9

1448 - 1453: Iancu de Hunedoara răscumpără şi dă ordin de distrugere a cetăţii Braşovia de pe şaua Tâmpei, piatra şi materialele de construcţie ale acesteia fiind folosite la întărirea cetăţii medievale a Braşovului din vale, cu opt bastioane dispuse din 100 în 100 de metri, 4 (sau 5, în lumina descoperirilor recente) porţi fortificate şi 32 turnuri de apărare (numite şi „de pulbere”). Cetatea avea două sau chiar trei rânduri de ziduri şi era înconjurată de un şanţ de apărare plin cu apă.

1477: Este terminată Biserica Neagră. Din cauza lipsei fondurilor, cel de-al doilea turn al bisericii nu va mai fi construit niciodată.

1486: Braşovul şi toată Ţara Bârsei intră în Universitatea Săsească, prin confirmarea privilegiului Andreanum pentru toţi saşii din Sibiu, Mediaş, Braşov şi Ţara Bârsei.

1521: Judele Braşovului, Johann (Hans) Benkner, primeşte de la Neacşu din Câmpulung, într-o epistolă scrisă în limba română, veşti despre mişcările trupelor turceşti de dincolo de Dunăre.

1524: Se construieşte în lemn Cetăţuia, o puternică fortăreaţă pe Dealul Cetăţii. Curând, va fi cucerită şi distrusă din ordinul lui Petru Rareş, acesta punând bazele actualei clădiri din piatră. Incendiată în 1618, avea să fie refăcută în 1625, adăugându-i-se o fântână de 81 m adâncime (1627) şi patru bastioane la colţuri (1630). A servit ulterior drept garnizoană pentru armatele habsburgice şi închisoare în perioada anilor 1940 - 1950.

1533: Umanistul Johannes Honterus înfiinţează prima tipografie din Braşov, urmată de primul gimnaziu din localitate, la 1544.

1546: La Braşov se înfiinţează prima moară de hârtie din sud-estul Europei.1559: Diaconul Coresi tipăreşte la Braşov prima sa carte în limba română: „Întrebare

creştinească”.1599: La 4 octombrie, Mihai Viteazul intră în Braşov unde îşi uneşte oastea cu trupele

secuilor răsculaţi. În ziua următoare, voievodul primeşte cheia oraşului. După cucerirea Transilvaniei, va ţine prima dietă în Casa Sfatului.

1628: Protopopul Vasile din Şcheii Braşovului scrie prima cronică locală cu subiect românesc.

Harta Braşovului din anul 18971688: Braşovenii se răscoală împotriva noilor autorităţi habsburgice. Mişcarea este

înăbuşită, iar capii ei executaţi.1689 21 aprilie: Un mare incendiu pustieşte cetatea. Puţine clădiri rămân neatinse. În

urma acestei calamităţi, autorităţile braşovene decid interzicerea construcţiei caselor din lemn.Refacerea oraşului a durat mai bine de un secol, timp în care şi-a schimbat aspectul

arhitectonic al faţadelor.1731: Dascălul şcheian Petcu Şoanu tipăreşte primul calendar-almanah românesc.1757: Dimitrie Eustatievici scrie prima gramatică românească. Este perioada de vârf a

activităţii dascălilor şcheieni.1804: Se introduce iluminatul public în interiorul cetăţii prin instalarea felinarelor cu ulei.

10

Imagine panoramică din 1906

1835: Se înfiinţează „Casa generală de economii” din Braşov, prima instituţie de credit din Transilvania. Între 1837 şi 1867, primul director al acesteia va fi Peter Lange von Burgenkron.

1838: Apare, sub oblăduirea împăratului de la Viena, ziarul „Gazeta de Transilvania”, în redacţia lui George Bariţ. Este primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. Tot aici, tipăreşte şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.

1848: Revoluţia paşoptistă cuprinde şi Braşovul. Aici a fost redactat documentul programatic „Prinţipurile noastre pentru reformarea patriei”, de către fruntaşi de seamă ai culturii şi politicii moldovene (Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Costache Negri, Gheorghe Sion, Ion Ionescu de la Brad). Se cerea unirea tuturor românilor într-un singur stat. Românii din Şchei manifestează pe 11 aprilie pentru câştigarea de drepturi politice.

1850: Este întemeiat Gimnaziul român sub oblăduirea mitropolitului de Sibiu Andrei Şaguna, al cărui nume este purtat şi astăzi.

1854: Între Braşov şi Sibiu s-a instalat o linie telegrafică.

1862, 6 decembrie: Împăratul Franz Joseph semnează legea pentru construirea liniei ferate care să lege Braşovul de Budapesta, via Sibiu.

1873, 30 martie: În Braşov soseşte primul tren. Ulterior, în 1879, avea să fie dată în folosinţă şi linia Braşov - Bucureşti.

1.3 CULTURĂ ŞI EDUCAŢIE

Teatrul Dramatic

11

Cultura şi învăţământul şi-au croit loc în viaţa braşovenilor încă de timpuriu. Este destul să amintim de Prima şcoală românească, din Şchei, apărută se pare înainte de 1399, cu seria sa de dascăli (familia Tempea, Diaconu Coresi, Dimitrie Eustatievici etc.) şi tiparniţă proprie. Lucrările apărute aici s-au răspândit în întreg spaţiul românesc.

Totodată, preoţi şcheieni plăteau sume, exorbitante uneori, pentru înzestrarea şcolii şi a bisericii Sf. Nicolae cu manuscrise şi tipărituri. În cetate a activat în secolul XVI umanistul sas Johannes Honterus, care a înfiinţat o şcoală, o bibliotecă şi o tiparniţă.

A editat numeroase cărţi, iar biblioteca sa a fost faimoasă prin colecţia sa de incunabule. Din păcate, incendiul din 1689 le-a mistuit aproape în întregime. Începând cu secolul XIX s-au înmulţit şcolile, au apărut teatre, publicaţii, s-au organizat diverse serbări cu specific, au apărut telegraful şi telefonul. Acest veac a dat braşovenilor crema intelectualităţii sale, prin familii precum cea a Mureşenilor, Bariţ, Puşcariu, dascălii de la Gimnaziul românesc, profesorii de la liceul Honterus, grupaţi în majoritate în jurul Casinei române, ori a ASTREI. Secolul XX a adus cinematograful, radioul, televiziunea, internetul. Astăzi cultura şi învăţământul sunt reprezentate şi promovate cu succes în rândul tuturor braşovenilor, prin cele mai diversificate mijloace.

Instituţii de cultură

Biblioteca Judeţeană George Bariţiu

În Braşov au fost înfiinţate câteva teatre şi o filarmonică: Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu”, Opera Braşov (iniţial Teatrul Muzical, apoi Teatrul Liric), Filarmonica „Gheorghe Dima”, Teatrul de păpuşi „Arlechino”, Centrul Cultural „Reduta”. De asemenea, există şi o serie de organizaţii culturale, în mare parte înfiinţate după 1990.

Merită să amintim de Uniunea Artiştilor Plastici, Asociaţia culturală Musashino (Japonia), Alianţa Franceză, Centrul Cultural German, British Council, Casa de cultură a studenţilor şi de Centrul Cultural Japonez. Bibliotecile sunt bine răspândite în oraş, în principal datorită filialelor bibliotecii judeţene. Au fost înfiinţate însă şi alte biblioteci: Biblioteca Alianţei Franceze, Biblioteca Consiliului Britanic, Biblioteca Universităţii „Transilvania”. Cartea este preţuită mult de braşoveni, aici existând atât o serie de librării şi anticariate (Librăria Şt. O. Iosif, Librăria George Coşbuc, Librăria Ralu, Librăria Teora, Anticariatul Aldus, Anticariatul Sympozion) cât şi de edituri (Aldus, Brastar, Diversitas, Editura Univ. «Transilvania», Fundaţia culturală «Arania», Liternet, Mix, Phoenix (Virtipolux), Romprint).

Cinematografele s-au împuţinat din perioada comunistă, în principal datorită apariţiei sistemelor performante de home theatre. Cele care au mai rămas sunt: Cinematograful

12

Bulevard şi mai nou înfiinţatul cinematograf din Eliana Mall, Cityplex. Domeniul muzicii este reprezentat din nou cu succes, de către Orchestra Filarmonicii «Gheorghe Dima», formaţia rock Grup 74, formaţia rock Conexiuni, formaţia rock Ăia, formaţia rock Experimental, grupurile folk Om Bun şi Taine Folk, formaţia dance Hi-Q şi formaţia dance Fly Project.

EDUCAŢIE

Municipiul Brașov deține un număr de 46 de grădinițe cu program normal sau prelungit, 28 de școli generale, 7 colegii naționale — care au dat țării multe valori și oameni de prestigiu — 7 licee, un seminar teologic, 11 grupuri școlare, o universitate de stat cu 16 facultăți și 4 colegii, o academie a forțelor aeriene, precum și 6 universități private și un număr de școli postliceale. De asemenea, în Brașov se organizează periodic cursuri de limbi străine și de (re)calificare de către diferite firme sau de către Oficiul județean al forțelor de muncă. Nivelul învățământului brașovean este foarte ridicat, în instituțiile din municipiu activând unele dintre cele mai bune cadre didactice din țară. Numeroși elevi s-au afirmat în concursurile interne și internaționale, aducând Brașovului multe medalii, diplome de recunoaștere și trofee.

1.4 ARHITECTURA

Poarta Ecaterinei, în stil clasic

Arhitectura braşoveană, este specifică, fiecare casă avându-şi pitorescul ei.

Ridicarea construcţiilor s-a făcut, de-a lungul timpului, conform unor principii urbanistice bine stabilite, impuse de condiţiile geografice ale Braşovului. Astfel, casele din Cetate se sprijină una pe alta, pe când cele din cartierele exterioare sunt mai răsfirate.

13

Cu greu se mai pot întâlni astăzi clădiri vechi, datând de secole. Acestea au de regulă un singur etaj, pereţii exteriori sunt lipsiţi de ornamente, iar ferestrele sunt mici, comparativ cu standardele actuale. Exceptând Biserica Sf. Bartolomeu (secolul XIII), Biserica Neagră (secolul XIV cu excepţia boltei şi a acoperişului) şi fortificaţiile (secolul XV), se pot aminti Casa Jekelius, Biblioteca Honterus şi Grânarul oraşului, toate datând din secolul XVI.

Stilurile arhitecturale variază, de la preromantic (Cetatea Braşovia), romanic (Biserica Sf. Bartolomeu), gotic (Biserica Neagră), clasic (Poarta Ecaterinei), renascentist (astăzi mai puţin observat, datorită renovărilor, caracteristic porţilor cu boltă rotundă, interiorul Casei Sfatului), la baroc (casele secolului XVIII, în special faţada Casei Sfatului şi stucaturile locuinţelor din Şchei; Biserica romano-catolică Sf. Petru), rococo vienez, neo-renaştere, neo-baroc (secolul XIX; toate palatele din Braşov sunt construite în acest stil), Art Nouveau, brâncovenesc (Biblioteca Judeţeană, casele din Şchei care au aparţinut familiilor domnitoare din Ţara Românească) şi modern (construcţiile de după 1980).

În acest oraş a fost confecţionată şi instalată o copie a „Statuii Lupoaicei” („Lupa Capitolina”), simbolul latinităţii poporului român.

Stema şi steagul municipiului

Stemele vechi ale Braşovului

Steagul Braşovului din anul 1600

Steagul actual al Braşovului

În 1353 stema Braşovului consta dintr-o coroană cu fleuroane în formă de crin, însoţită de o floare de crin. Din 1429 a apărut şi trunchiul de copac aflat sub coroană. Împreună, aceste simboluri sunt arme vorbitoare, adică sugerează prin desen numele cetăţii (Corona). Stema actuală a municipiul Braşov, aprobată de Consiliul Local în anul 1996, conţine un scut albastru pe care apare un trunchi de copac cu 13 rădăcini argintii — cele 13 comune ale Ţării Bârsei — care ies dintr-o coroană aurie cu trei lobi — simbolul puterii. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, formată din şapte turnuri — însemnul specific pentru municipii reşedinţă de judeţ. Semnificaţia în ansamblu a stemei este „Înţelepciunea şi Puterea conduc de-a pururi Cetatea”. Stema a fost aprobată de către Comisia Naţională de Heraldică, din cadrul Academiei Române.

14

Steagul Braşovului, adoptat de Primărie, este realizat din mătase alb-argintie şi are pe cele două feţe stema municipiului. Deasupra stemei sunt inscripţionate cuvintele „MUNICIPIUL BRAŞOV”, iar sub stemă „Deo vindici Patriæ”. Totuşi, steagurile existente diferă întrucâtva de prevederile hotărârii consiliului local. Pe steag se află doar stema municipiului, sub care, cu litere groase roşii, scrie BRAŞOV. Aceste elemente se întâlnesc doar pe aversul steagului, reversul rămânând alb.

Mai există şi un steag neoficial, propus de Preşedintele Consiliului Judeţean, steag care datează din 1600. Este realizat după o copie a acestuia aflată la Potsdam, în Germania.[necesită citare] A reprezentat un cadou pentru împăratul Rudolf al II-lea din partea lui Mihai Viteazul.[necesită citare] Astfel, pe fundal vişiniu (probabil purpuriu iniţial) delimitat, sus şi jos, de două benzi galbene, se află, într-un cerc albastru delimitat de o împletitură aurie, stema Braşovului, sub care scrie „CORONA” cu litere gotice. De deasupra şi de dedesubtul cercului central pornesc panglici galbene către colţuri. În mod curent, acesta este expus astăzi în faţa clădirii în care se află Consiliul Judeţean (respectiv Palatul Justiţiei), pe Turnul Alb şi la Belvedere, pe dealul Varte, deasupra Turnului Negru. Locul din urmă beneficiază şi de iluminat festiv pe timp de noapte, în mod similar drapelului naţional de pe Tâmpa.

CAPITOLUL II

15

ECONOMIA

Agricultura

Ca judeţ de munte, agricultura a fost slab dezvoltată în Braşov. O bună parte a terenurilor judeţului erau acoperite de culturi de cartofi, iar în zonele deluroase erau plantate livezi. O îndeletnicire de seamă era şi creşterea animalelor (vite cornute, porcine).

Industria judeţului se concentra în oraşul Braşov. În 1925 acesta avea centre de producţie în industria chimică, metalurgică, de construcţii, alimentară, textilă, de maşini, farmaceutică şi uşoară. Zonele înconjurătoare excelau în industria metalurgică, extractivă, de construcţii, alimentară, textilă şi uşoară.

Comerţul

Centrul principal de desfacere al judeţului, pentru produsele locale, era oraşul Braşov.

Bogăţii

Ape minerale la Zizin, ce conţin bicarbonat de sodiu, fier, iod, şi acid carbonic. Lignitul era exploatat la Prejmer, iar huila la Vulcan şi Cristian.

Organizare

Judeţul Braşov până în 1925

Până la reforma administrativă din 1925, Braşovul era împărţit în trei plăşi, 23 de secretariate comunale — cărora le corespundeau 23 de comune rurale — şi o comună urbană (Braşov).

După 1925, suprafaţa judeţului a fost împărţită similar, în teritoriul oraşului Braşov şi trei plăşi: I. Plasa Bran, II. Plasa Buzăul Ardelean şi III. Plasa Săcele.

Plasa Bran cuprindea localităţile: Bran, Codlea, Cristian, Fundata, Ghimbav, Hălchiu, Holbav, Măgura, Moieciul de Jos, Moieciul de Sus, Peştera, Poiana Mărului, Predeal, Râşnov, Satu Nou, Simon, Sohodol, Şirnea, Tohanu Nou, Tohanu Vechi, Ţânţari, Vlădeni, Vulcan şi Zărneşti.

16

Plasa Buzăul Ardelean cuprindea localităţile: Barcani, Budila, Dobârlău, Întorsura Buzăului, Mărcuş, Sărămaş, Sita Buzăului, Teliu şi Vama Buzăului.

Plasa Săcele cuprindea localităţile: Apaţa, Baciu, Bod, Cernatu, Crizbav, Feldioara, Hărman, Măieruş, Prejmer, Purcăreni, Rotbav, Satulung, Sânpetru, Tărlungeni, Turcheş şi Zizin.

2.1 POLITICA

Primăria Braşov şi o replică a Lupei Capitoline.

Din 1918 au fost aleşi primari aflaţi sub administraţie românească. primul a fost Dr. Carol Schnell, primar delegat până în 1926, când s-a început practica administraţiei locale în limba română. Pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial, Braşovul a avut o administraţie militară numită de autorităţile de la Bucureşti. După 1945 s-a revenit la vechea formă a conducerii oraşului, cu rezerva schimbării titulaturii în timpul conducerii comuniste. După 1990, în fruntea Braşovului s-au aflat primari delegaţi (Cornel Sălăjan în 1990, Marius Costin 1990 - 1991, Vasile Chiosa 1991, Ion Gonţea 1991 - februarie 1992). Din 1992 până în 1996 primar ales a fost Adrian Moruzi, iar din 1996 până în 2004 liberalul Ioan Ghişe.

Actualul primar, George Scripcaru, desemnat în urma alegerilor locale din 2004 şi reales în 2008, este membru al Partidului Democrat-Liberal, fiind totodată şi vicepreşedinte al acestuia.

17

2.2TRANSPORT

Transporturi interne

Autobuzele din Braşov

Braşovul are peste 550 de străzi nominalizate, însumând mai mult de 260 km în lungime. Construcţia unor noi cartiere de case şi blocuri modifică aceste cifre de la an la an.

Reţeaua stradală este puternic dezvoltată, fiind asigurate iluminatul public, semaforizarea intersecţiilor importante sau realizarea de sensuri giratorii, canalizarea şi salubrizarea lor. În municipiul Braşov există o reţea vastă de transport, călătorii putând opta pentru autobuz, troleibuz sau taxi.

Braşov sunt 47 de linii de autobuz şi troleibuz. De asemenea, exista, până de curând, o linie de tramvai, dată în folosinţă la 23 august 1987 (pe linia 101).Acesta a fost înlocuit cu troleibuze (linia 8) la 15 octombrie 2006.

În Braşov există 7 mari companii de taxi.

Din Braşov se pot închiria maşini prin intermediul firmelor specializate.

În Braşov, transportul pe cablu este bine reprezentat. Există un teleferic ce leagă poalele de culmea Tâmpei şi două telecabine în Poiana Braşov: Kanzel şi Capra Neagră, care merg până pe masivul Postăvaru. Tot în Poiana Braşov mai funcţionează o telegondolă şi 6 teleskiuri. În vederea municipalităţii se află realizarea unei telegondole care va parcurge traseul Gara Centrală - Centrul Vechi - Pietrele lui Solomon - Poiana Braşov.

Transporturi externe

18

Gara Braşov

Municipiul Braşov are unul dintre cele mai importante noduri de cale ferată. Există 5 gări:

- Gara Centrală Braşov – situată în apropierea Centrul Civic;- Gara Stupini - situata in zona de nord a orasului;

- Gara Bartolomeu– situată în zona de vest a oraşului;

- Gara Dârste – situată în zona de Sud-Est a oraşului;

- Triaj – cu depoul de locomotive – situat în zona de Est a oraşului.

Biserica Neagră

Arhitectura caselor de pe Str. Republicii

19

Promenadă sub Tâmpa

Aleea După ziduriLocaţia centrală în cadrul ţării de care se bucură municipiul Braşov fac din acesta un

important punct de plecare pentru turiştii din ţară şi străinătate. De aici se pot face excursii la Marea Neagră, în Bucovina, cu vestitele sale mănăstiri, în Maramureş, pe munţii din lanţul carpatic, în zona cetăţilor dacice din Ţara Haţegului etc.

În municipiu, autorităţile au demarat un amplu proces de renovare a vechilor monumente şi de transformare a acestora în puncte muzeale, în mare parte finalizat.

Cea mai bună vedere asupra oraşului se poate obţine din vârful muntelui Tâmpa (960m), unde se poate ajunge cu telecabina sau pe jos.

2.3OBIECTIVE TURISTICE SI ACTIVITATI IN BRASOV

Braşovul are o mulţime de atracţii, de la obiective turistice la schi, cursuri de călărit şi drumeţii pe munte.

Trei staţiuni importante, Poiana Braşov, Predeal şi Sinaia oferă turiştilor o gamă largă de sporturi de iarnă şi de vară, cum ar fi schi, snowboard, condusul de snowmobile, înot, alpinism, tenis şi patinaj. Braşovul cuprinde totul, de la dinamica vieţii moderne de oraş la farmecul lumii vechi cu peisaje fascinante.

20

PERSONALITATI

Alexandru Andrieş (n. 13 octombrie 1954), compozitor, interpret de muzică şi grafician

Andrei Mureşanu (n. 16 noiembrie 1816 - d. 12 octombrie 1863), poet, profesor

Christian W. Schenk (n. 11 noiembrie 1951), Poet, eseist Diaconul Coresi (d. 1583, Braşov), meşter tipograf, traducător Dimitrie Eustatievici (n. (1730 - d. 1796), dascăl şi autor de manuale şi gramatici. Doina Cornea (n. 30 mai 1929, Braşov), poetă şi disidentă anticomunistă Ioan Meşotă (n. 1837 - d. 1878), profesor, membru corespondent al Academiei Române Dumitru Prunariu (n. 27 septembrie 1952), cosmonaut Familia Mureşenilor, gazetari şi scriitori George Bariţ (n. 1812, Jucu de Jos, judeţul Cluj - d. 2 mai 1893, Sibiu), istoric şi

publicist Georg Scherg (1917-2002), scriitor George Dima (Gheorghe Dima) (n. 10 octombrie 1847 - d. 4 iunie 1925), muzician şi

compozitor Gyula Halász (Brassai), (n. 9 septembrie 1899 - d. 7 iulie 1984), fotograf Hans Mattis-Teutsch (1884-1960), pictor Günther Bosch (n. 1937), jucător de tenis de câmp Ion Ţiriac (n. 9 mai 1939), sportiv şi om de afaceri Johannes Honterus (n. 1498 - d. 23 ianuarie 1549), teolog reformator sas József Koszta (n. 1861 - d. 1949), pictor Lucian Blaga (n. 9 mai 1895 - d. 6 mai 1961), elev la Gimnaziul românesc Matthias Lassel (n. 16 noiembrie 1760 - d. 23 iunie 1834), oftalmolog de faimă

europeană Nicolae Teclu (n. 18 octombrie 1839, Braşov - d. 13 iulie 1916, Viena), chimist,

inventator Peter Maffay (Makkay; *30 august 1949), muzician Sextil Puşcariu (n. 4 ianuarie 1877 - d. 5 mai 1948), academician, scriitor şi filolog Ştefan Octavian Iosif (n. 11 septembrie 1875, Braşov - d. 22 iunie 1913, Bucureşti),

poet şi traducător român Valentin Bakfark (n. 1507 sau 1527 - d. 15 august 1576), compozitor renascentist Marius Lăcătuş (n. 4 aprilie 1964), fotbalist, câştigător în 1986 al Cupei Campionilor

Europeni cu Steaua Bucureşti Dieter Nisipeanu (n. 1 august 1976), şahist Adolf Meschendörfer (n. 8 mai 1877 - d. 4 iulie 1962), scriitor Harald Meschendörfer (n. 14 iunie 1909 - d. 23 septembrie 1984), pictor şi grafician Hermann Fabini (n. 8 octombrie 1938), arhitect, istoric de artă şi politician Doris Schmidts (n. 10 octombrie 1988), Miss Germany 2009 Radu Prişcu (n. 22 ianuarie 1921 d.24 februarie 1987 ), pedagog şi inginer constructor de

baraje (Barajul Vidraru))

21

Alexandru Surdu (n. 24 februarie 1938), filosof, membru titular al Academiei Române Gernot Nussbächer (n. 22 august 1939) istoric, arhivar, scriitor de limba germană

CAPITOLUL III

FOLCLOR, CULTURA SI ARHITECTURA

SăceleUna dintre cele mai frumoase extensii ale Depresiunii Braşovului, Săcele este situată la

poalele M-ţilor Bârsana, la o altitudine de 620-700 m . Deşi redus ca întindere, Săcele are o istorie bogată.

În 1971, Săcele a fost declarat oraş prin fuziunea comunelor Baciu, Satulung şi Turcheş, dar îl putem găsi certificat cu numele încă din 1482.   Aici, istoria este încă vie: biserici înconjurate de ziduri şi turnuri înalte. Biserica Sf. Mihail şi Gavril, Biserica Sf. Nicolae sau Biserica Adormirea Maicii Domnului sunt cunoscute asemeni şi clădirilor Casa Dijmelor.

1. Staţiuni: - Poiana Braşov - la 12 km de Braşov - Predeal - 20 km de Braşov, pe DN1 - Pârâul Rece - la 30 km de Braşov - Zizin, Băile Rodbav - la 15 km de Braşov - Timişu de Sus - pe DN1 - Timişu de Jos - pe DN1 - Băile Perşani, Băile Homorod - la 15 km de Braşov2. Monumente de arhitectură- Castelul Bran - la 18 km de Braşov - Cetatea Braşovului - Cetatea Feldioarei - Cetatea Hărmanului - Bastionul Ţesătorilor - Braşov - Cetatea Prejmer - Fortificaţiile de la Codlea - Cetatea din Sânpetru - Cetatea Tărănească de la Râşnov - Castelul Haller de la Hoghiz - Cetatea Făgăraşului3. Lăcaşe de cult - Biserica Neagră - Braşov - Biserica Bartolomeu - Mânăstirea Brâncoveanu - comuna Voila - Mânăstirea Predeal - Schitul Păltiniş - Biserica Evanghelică - Râşnov, Săcele - Biserica Reformată - Făgăraş, Săcele - Mânăstirea Bucium

22

- Mânăstirea Buneci - Schitul Berivoi Mici

3.1 BISERICA NEGRA

Edificiu de secol XVI, cunoscut initial sub numele de Biserica Sfanta Maria, Biserica Neagra este cel mai reprezentativ monument de arhitectura gotica din Romania.Biserica a fost incendiata anterior anului 1384, iar reconstructia sa a durat pana in 1477. O inscriptie descoperita in zidul bisericii il atesta ca prim ctitor pe Thomas despre care aflam ca a murit in anul 1410. Planul utilizat de catre arhitecti a fost acela de bazilica cu trei nave, egale ca inaltime, inscriindu-se in tipul de biserica-hala preferate in secolele XV-XVI in spatiul german, de unde proveneau de altfel unii dintre arhitecti si mesteri.

Biserica Neagra este cel mai mare edificiu de cult in stil gotic din sud-estul Europei masurand 89 de metri lungime, 38 de metri latime, 21 metri inaltime in interior si 40 metri inaltime in exterior. In aceasta biserica incapeau circa 5000 de persoane, cam cat era populatia orasului in epoca. Grav avariata dupa incendiul din 1689, Biserica Neagra este refacuta cu ajutorul unor mesteri veniti din Gdansk, pentru ca mesterii locali nu stiau sa inchida bolti de dimensiuni atat mari. Noile bolti sunt executate in stil baroc si nu in stil gotic.

Biserica Neagra este celebra nu doar datorita dimensiunilor sale impresionante. Astfel, clopotnita sa adaposteste cel mai mare clopot din spatiul romanesc, un clopot din bronz care cantareste 6 tone. Biserica Neagra este cunoscuta si pentru marea sa orga (cea mai mare din sud-estul Europei) avand peste 4000 de tuburi. Corul sustinut de contraforti exteriori decorati cu edicole care adapostesc statui de sfinti reprezinta unul din putinele exemple de acest tip din Transilvania. Colectia de covoare orientale a Bisericii Negre constituie cea mai bogata colectie de acest fel din Romania.

CASA SFATULUI

23

clădirea Casei Sfatului domină piaţa centrală a oraşului

Piaţa Sfatului este locul în care se organizau târgurile periodice în Evul Mediu şi în epoca modernă, cunoscut fiind importantul rol economic pe care îl avea cetatea

construită iniţial ca turn de veghe devine ulterior primărie prima menţiune despre proiectarea

clădirii este din anul 1420 următorul document o menţionează în

1503 în secolul XVII a suferit numeroase

modificări şi refaceri după ce a fost afectată de fenomenele naturale

renovarea care o aduce în forma rămasă până în zilele noastre este cea din anul 1780 (cu excepţia acoperişului baroc, înlocuit la începutul secolului XX)

clădirea adăposteşte administraţia oraşului până în anul 1876 din 1950 devine Muzeu de Istorie

4. Muzee

-M. Etnografic Săcele - M. Naţional Braşov - M. Naţional Săcele5. Ateliere meşteşugăreşti în Schei şi Hărman6. Program de echitaţie în Poiana Braşov şi Săcele7. Plimbări cu trăsura în Poiana Braşov şi Săcele8. Spectacol folcloric - Asociaţia ASTRA Săcele9. Alpinism, trasee uşoare: Solomon - Braşov; 7 Scări – Săcele10. Drumeţii în pădure - Poiana Angelescu, Săcele, Poiana BraşovBraşov - Factori naturali: 1. Parcul Naţional Bucegi- Înfiinţat in 1943, suprafaţă: 35.400 ha- În cadrul lui se află: - Rezervaţia Abrupt - Bucşoiu, Mălăieşti şi Valea Gaura - Rezervaţia Abruptul Prahovean - Rezervaţia Ialomiţa - Rezervaţia Ialomiţa, Munţii Bătrâna şi Cocora (păduri de molid, cu exemplare de zadă, şi

zimbru) - Rezervaţia Zănoaga - Rezervaţia Turbăria Lăptici - Rezervaţia Babele - Rezervaţia Omu - Rezervaţia Vama Strunga- 2. Parcul Naţional Piatra Craiului - Înfiinţat în 1938, suprafaţă: 14.800 ha- În cadrul lui se află: - Rezervaţii naturale - Peretele Vestic, Piatra Mică, Prăpastia Zărneştilor, Hornurile Grindului - Monumente ale naturii- Colţii Chiliilor, Arcul Crăpăturii, Padina închisă, Turnurile Dianei,

Zăplazul, Cerdacul Stanciului, Cerdacul de sub Vârful Grindu, Vlăduşca

24

3. Rezervaţii naturale în Munţii Ciucaş- Înfiinţat; în 1962, suprafaţă: 3 ha - Tigăile Mari - Culmea Zăganului - Gropşoarele4. Masivul Postăvaru - Situat la 15 km de Braşov, suprafaţă: 1025 ha5. Stejarii de la Cristian - Situaţi la 10 km de Braşov - Declaraţi monumente ale naturii pentru vârsta lor impresionantă - peste 400 ani6. Dealul Cetăţii- Rezervaţie floristică situată în Ţara Bârsei, la 8 km de Braşov, pe teritoriul comunei Sânpetru şi Hărman7. Mlaştinile de la Hărman - Prejmer – Stupini- Suprafaţă: 200 ha - Situate în Ţara Bârsei - Numeroase mlaştini eutrofe care adăpostesc o floră şi faună rară cu numeroase forme

de relief glaciar.Apaţa, localitate aflată la 10 kilometri de Feldioara, este locul unde, peste an, au loc

două evenimente importante pentru viaţa satului:  „Împuşcatul cocoşului” şi „Farşangul”. În judeţul Braşov, Apaţa este singura localitate unde se mai păstrează aceste obiceiuri, fiecare având farmecul său.

ÎMPUŞCATUL COCOŞULUILocalitate: Apaţa, Ţara BârseiPerioada: prima zi de Paşti „ Împuşcatul cocoşului” este un obicei tradiţional al comunităţii maghiare din Ţara

Bârsei. Ceremonialul se desfăşoară în prima zi de Paşti. Se crede că originea obiceiului este legată de o legendă a locului, care spune că în sec. al XIV – lea, în timpul unei invazii tătăreşti, populaţia s-a retras în cetate. Invadatorii au pustiit localitatea, dar la retragere au auzit un cântec de cocoş în cetate, locuitorii refugiaţi fiind astfel descoperiţi. Cetatea a fost asediata iar supravieţuitorii au hotărât  împuşcarea cocoşului care i-a trădat.

Astăzi, participanţii la acest obicei sunt copii, scopul acestei sărbători fiind iniţierea în ochirea şi tragerea la ţintă cu arbaleta (locul cocoşului viu fiind luat de cocoşul desenat).

Astfel, în fiecare an, în ziua de Paşti, după ieşirea de la Biserică, copii îmbrăcaţi în costum popular se adună la ,,gazda” locul unde s-au iniţiat mai multe săptămâni. De acolo porneşte un alai alcătuit din grupuri de băieţi, fanfara din comună, fetele şi ceilalţi locuitori.

Toată lumea se îndreaptă spre marginea satului, sub un deal, unde se va desfăşura ceremonialul. La locul de desfăşurare al întrecerii se află un panou pe care este desenat un cocoş şi în mijloc ţinta de ochire. Copiii se aliniază în faţa ţintei şi, după ce spun versurile şi cântecele ce constituie ,,judecarea” cocoşului, pregătite anume de băieţi, se trece la tragere.

Fiecare băiat trage la ţintă de trei ori. Sărbătoarea se încheie cu o masa si o petrecere.    FĂRŞANGULLocalitate: Apaţa, Ţara Bârsei Perioada: lăsatul postului de PaştiSărbătoarea datează de peste 200 de ani şi este împrumutată de către maghiari de la

saşii din satele învecinate. Fărşangul se ţine la lăsatul postului de paşte, fiind un obicei legat de învierea timpului anual. Organizat de cetele de feciori care se pregătesc să plece în armată, el simbolizează alungarea duhurilor rele.

Feciorii confecţionează măşti: urşi, lupi, ţigani, hornari, mire, mireasă, doctor, ghicitori, personaje fantastice. Apoi, aduc un car alegoric pe care aşează macheta unei case acoperită cu stuf în care e o roata pe care stau două păpuşi – băiat şi fată, în costume populare maghiare. Împodobirea cailor care trag carul alegoric se face cu panglici, beţe, flori de hârtie.

Alaiul astfel format se deplasează pe toate străzile comunei, bat la porţi şi intră în curte ca simbol de alungare a duhurilor rele. Gazdele îi cinstesc, dându-le ouă nefierte.

25

Înainte din aceste ouă – care simbolizează viaţa – se făcea o papară din care mâncau toţi tinerii. Spre seară se adună la o gazdă stabilită dinainte, unde mănâncă ouăle adunate, apoi se duc la căminul cultural unde are loc Balul Fărşangului.

BORIŢAFiind atât de încărcat de elemente simbolistice, Crăciunul marchează o serie de

manifestări şi acte rituale de recreare simbolică a lumii. O astfel de sărbătoare este „Borita”, practicată de către ceangăii din jurul Săcelelului, în ajunul Crăciunului. De fapt, „Borita” este numele unei măşti, purtată de către un băiat, ce poate reprezenta orice fel de animal şi care acompaniază grupul de colindători. Elemente străvechi ale obiceiului sunt dansurile specifice şi cântecele interpretate, ambele de către grupul de băieţi şi de flăcăul mascat. Scopul acestei manifestări este de a alunga spiritele rele.

Localitate: Comăna, VişteaPerioada: iulie-august Obiceiurile nelegate de date fixe fac şi ele parte din patrimoniul spiritual al comunităţii

săteşti. Cel legat de terminarea secerişului a avut în Transilvania o mare răspândire, cuprinzând ritualuri care astăzi şi-au pierdut din semnificaţia iniţială. Obiectul ritual numit buzdugan, cruce după forma ce i se da constituie subiectul principal al ceremonialului fiind format din mănunchiuri de spice pe care secerătorii le aduc la casa gospodarului după ce au terminat seceratul. În satul tradiţional obiceiul avea trei funcţii iniţiale: social – claca, al ritului agrar şi al manifestării folclorice. Cununa sau buzduganul se realiza din cele mai frumoase spice şi întotdeauna se lăsau câteva neculese pentru a nu se lua holdei întreaga putere roditoare.

Nu putem să nu subliniem semnificaţia grâului în comunitatea tradiţională când el avea menirea să fertilizeze magic recolta viitoare, în fiecare sac de grâu punându-se un pumn de grâu din cunună. Practica legată de fertilitate era asociată cu cele legate de relaţiile matrimoniale, spicele de grâu împletindu-se în cununiţe de căsătorie dar în acelaşi timp se puneau şi la steagul de nuntă. După apariţia creştinismului imaginea cununii şi a grâului capătă conotaţii religioase, ele reprezentând imaginea Mântuitorului ce se afla pe bobul de grâu. Menţinut ca obicei numai în unele sate din Ţara Oltului, Comăna de Jos, Comăna de Sus, Drăguş, Viştea, astăzi el se prezintă ca un spectacol fără semnificaţiile iniţiale. Cântecele de cunună care fac parte din stratul cel mai vechi al folclorului sunt păstrate în puţine sate şi nu se cunosc în totalitate ele rămânând doar în amintirea bătrânilor.

KRONENFEST

Locaţie: Viscri, Buneşti, Fişer, Dacia

Perioada: 29 iunie

“Kronenfest” (sărbătoarea cununii) este o ceremonie de vară, specifică comunităţilor săseşti din zona etnografică Rupea – Viscri, Buneşti, Fişer, Dacia. Ea marchează schimbarea anotimpurilor, de la primăvară la vară, devenind o sărbătoare a florilor şi a vegetaţiei abundente. Pregătirile pentru eveniment încep cu câteva zile mai devreme, când tinerii ies împreună pe câmp pentru a culege flori. Cununile sunt împletite cu cele mai intens colorate flori. În vârful coroanei este aşezată o cununiţă de flori de gradină ornată cu panglici colorate, apoi cununa este agăţată de un stâlp, care este apoi amplasat în grădina casei parohiale. În dimineaţa zilei în care are aloc ceremonia, sătenii se îmbracă în costume populare şi merg la slujbă, după care se adună în jurul cununii. Un fecior este ales să se urce pe stâlp cu o sticlă de ţuică agăţată de gât, de unde va susţine un scurt discurs în germană, care s-ar traduce astfel: ,,Dumnezeu să ne dea o vară bună, ca să se facă bucatele, să ne păzească de vremuri grele”. În timp ce coboară, în acompaniamentul fanfarei, ia ghirlanda cu panglici din vârful

26

cununii şi invită fetele la dans. Sticla se plimbă în jur şi toţi cei prezenţi iau o gură ţuică. Astăzi, „Kronenfest” mai este sărbătorit doar în câteva sate izolate, precum Viscri ori Fişer.

PLUGARUL

Localitate: Vad, Veneţia de Jos, zona Ţării Oltului

Perioada: Începutul aratului

Momentul începutului aratului era de obicei celebrat în cadrul familial, el căpătând o amploare mai mare doar când aceasta muncă se făcea într-o tovărăşie de tip tradiţional, când avea loc şi petrecerea. În cadrul acestor celebrări se înscrie şi obiceiul plugarului. Originea obiceiului este legată de unele credinţe magice anterioare creştinismului. Gospodarului care ieşea primul la arat în primăvară, pe de o parte i se atribuia proprietatea de a constitui în anul acela elementul mediator între populaţia satului respectiv şi forţele supranaturale, iar pe de alta parte era investit de colectivitate cu puteri obşteşti.

Ceremonia obiceiului plugarului începe cu un moment ludic, flăcăul ce a ieşit primul la arat, înştiinţat de această calitate a sa în prealabil de către ceata de feciori, se ascunde în gospodărie, trebuind să fie căutat de membrii comunităţii respective. Ascunderea Plugarului are o funcţie dublă: pe de o parte de a supune unei probe de isteţime şi agerime ceata de fecior, şi în special pe chezaş, iar a doua, aceea magică, de influenţare a elementelor naturii.

Odată găsit, Plugarul este încins peste hainele de lucru cu borte, o cunună pe cap, este suit pe o grapă şi dus pe umeri de flăcău la râu. Este de remarcat importanţa pe care o are în instrumentarul obiceiului obiectele aparţinând inventarului agricol, ca şi prezenţa cununii având un rol deosebit şi în alte obiceiuri agrare. Alaiul, la care participă tot satul, se opreşte pe malul râului unde, după ce şi ceilalţi feciori se încing cu verdeaţă, grapa este aruncată în apă, Plugarul se suie pe ea şi începe să îi stropească pe cei de pe mal. În perioadele mai vechi se încingea o luptă între feciori şi Plugar, dar oricum stropirea cu apă a celor de faţă şi-a păstrat importanţa şi în formele ei mai noi, ea având caracterul unei „lustratia per aquam”, cu o primordiala semnificaţie de fecunditate. În mentalitatea populară, apa nu apare ca element pur sacral, ca în aceea religioasă, ea fiind un factor concret implicat direct în procesul muncii.

După această ceremonie, alaiul se întoarce la casa Plugarului, unde are loc un ospăţ.

Astăzi, obiceiul şi-a pierdut caracterul lui iniţial, acordându-se mai multă importanţă elementului exterior decorativ, prezentându-ni-se ca un mare spectacol cu joc mimic, costumaţii, muzică şi dans.

ROATA ÎN FLĂCĂRI

Locaţie: Şinca Nouă

Perioada: lăsatul postului de Paşti

27

“Roata în flăcări” sau “Strigarea peste sat” este un ceremonial practicat de flăcăii satului, care are loc în perioada de lăsata secului de Paşti. De fapt, reprezintă o judecată publică a celor care nu au respectat regulile comunităţii. În satele tradiţionale, normele bazate pe obiceiuri străvechi erau respectate cu stricteţe, iar orice violare a acestora era pedepsită de comunitate. Flăcăii se adunau pe un deal şi purtau un dialog plin de cuvinte usturătoare la adresa fetelor bătrâne, feciorilor tomnatici şi a tuturor celor care se abăteau de la normele comunităţii. Tot satul asculta comentariile ironice, în special fetele care erau bune de măritiş. Elementul cheie al acestei ceremonii nocturne este roata de foc, o roată de car înfăşurată în paie, căreia i se dădea foc şi era rostogolită de pe deal. Acest obicei are un evident caracter punitiv, şi, la fel ca alte obiceiuri, avea rolul de a păstra ordinea în societatea tradiţională. Obiceiul se păstrează încă la Şinca Nouă şi Părău.

SÂNTILIA

Perioada: 20 iulie

“Sântilia” este o veche sărbătoare a mocanilor din Săcele, care are loc pe 20 iulie, în ziua de Sf. Ilie, într-un loc cunoscut ca Poiana Anghelescu. Este foarte legată de viaţa şi munca mocanilor din Săcele, care fac mari distanţe cu turmele lor de oi. Specific acestei sărbători este oferirea de cadouri fetelor cu care urmau să se căsătorească, furci de tors şi tipare pentru caş, crestate cu măiestrie. După ce îşi duceau turmele în munţi, ei nu mai aveau voie să mai coboare în sat, şi nici să fie vizitaţi de soţii sau de iubite. Scopul sărbătorii „Sântilia” este de a face schimb de produse şi de cunoaştere a tinerilor în vederea căsătoriei.

Statueta ucenicului de pe Biserica Neagra

Pe contrafortul din partea nordică a Bisericii Negre se află o statuie ciudată, înfăţişând un copil care parcă stă să cadă. Legenda povesteşte că acesta era un ucenic foarte talentat, care a stârnit invidia unuia dintre meşterii care lucrau la ridicarea bisericii. Acesta i-ar fi cerut să ridice ceva de pe cornişa zidului, iar când tânărul s-a aplecat, l-a îmbrâncit şi a căzut în gol. Statueta reprezintă omagiul adus de către colegii săi. Pe vremuri, pe aceeaşi parte a bisericii, se mai aflau şi alte trei statui, reprezentând un războinic, o femeie şi un leu, care, în timp, au fost distruse.

DRACULA

 

28

Dracula, faimoasa legendă a vampirului din Carpaţi, a fost inspirată din faptele fostului domnitor al Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş (1431-1476). Pentru a impune ordine în ţară, el a recurs la metode brutale, extrem de sângeroase, de pedepsire a fărădelegilor. Cea mai cunoscută era trasul în ţeapă. De aici, negustorii saşi de la Braşov, care intraseră în conflict cu Ţepeş, au mai adăugat şi alte fapte abominabile, precum că se hrănea cu carnea şi sângele inamicilor. Invenţiile saşilor au rezistat peste ani, ajungând la urechile scriitorului irlandez Bram Stocker, devenind astfel sursă de inspiraţie pentru crearea celebrului personaj Dracula.

STÂNCA LUI DIETRICH

Legenda lui Dietrich este legată de ridicarea Castelului Bran. Se spune că piatra de temelie a castelului a fost pusă de către un cavaler teuton, pe nume Dietrich, pe undeva prin secolul 13. Teutonii urmăreau ca, prin această nouă fortificaţie, să apere porţile Transilvaniei şi să susţină eventuale noi cuceriri în zona exterioară Carpaţilor. Stânca pe care se ridica, iniţial, castelul a preluat numele cavalerului, fiind cunoscută şi acum ca „Dietrichstein”. Ulterior, către sfârşitul secolului 14, saşii din Ţara Bârsei au reconstruit fortificaţia, devenind ceea ce astăzi se vede a fi Castelul Bran.

Pietrele lui Solomon desemnează cheile răului Solomon, care se învolburează pe lângă stâncile de după Şcheii Braşovului. Conform legendei, Solomon a fost un rege maghiar, care se zbătea să scape de urmăritorii săi turci pe aceste meleaguri. El a sărit cu calul peste prăpastia din defileul din Şchei, iar duşmanii au căzut toţi în apa care, mai apoi, i-a luat numele. Astăzi, mulţi dintre braşoveni aleg locul pentru relaxare şi grătare.

FÂNTÂNA FĂRĂ FUND DIN CETATEA RÂŞNOVULUI

Cetatea Râşnovului, care străjuieşte localitatea cu acelaşi nume, a fost construită de către sătenii din Râşnov, Tohan şi Cristian. Ei doreau să se pună la adăpost de invaziile turce sau tătare. Pentru a rezista timp îndelungat, s-a săpat în interior o fântână care a devenit de legendă. Timp de 15 ani, între 1625-1640, prizonieri turci au săpat nu mai puţin de 75 de metri în stânca pe care se ridică cetatea. Chair şi astăzi sunt vizibile versete din Coran pe pereţii exteriori ai fântânii

LEGENDELE TEMPLULUI DE LA SINCA VECHE

29

Un vechi lăcaş de cult se află la Şinca Veche, în cotul format de Munţii Făgăraş şi Perişani, la 45 de km de Braşov si 22 de Făgăraş.

Cunoscut ca Templul Ursitelor, se bănuieşte că are o vechime de aproximativ 7000 de ani şi se presupune că ar fi aparţinut aceleiaşi civilizaţii care a întemeiat Templul Alb din Insula Şerpilor. Se găseşte lângă comuna Şinca Veche, sub dealul Pleşu. Este compus din încăperi de cult şi altare cu sculpturi ciudate, între care Steaua lui David, semnele Yin şi Yang. Turnul interior, pe unde intră lumina zilei, este înalt de 10 metri şi seamănă cu o turlă fără acoperiş. Localnicii spun că pe acolo coboară energiile şi că dedesubt, în pământ, ar exista un tunel de comunicare până la Cetatea Râşnovului. Săpat în rocă formată din nisip de cuarţ şi siliciu, se crede că templul are puteri paranormale, care de-a lungul mileniilor, ar fi fost utilizate în previziuni şi comunicări cu alte lumi. Istoricii spun că templul este unic în lume, însă locul este controversat, iar opiniile sunt diverse. A fost folosit ca loc de refugiu şi rugăciune de către călugării ardeleni hăituiţi de Maria Tereza în anii 1700, pentru a trece la catolicism.

Cu toate acestea, în nici una din încăperi nu există vreun semn al crucii. Dealul Pleşu, pe care este construit Templul Ursitelor este locul unde tinerii din zonă aruncă, din cele mai vechi timpuri, o roată pe care leagă paie cărora le dau foc. Localnicii au credinţa că astfel îşi vor afla ursita şi se vor căsători până la sfârşitul anului. Tradiţia se respectă de trei ori pe an, de Sf. Gheorghe, la Lăsata Secului, înainte de Paşti şi la Schimbarea la Faţă.

LACUL VRAJITUARELOR

În capătul dinspre clădirea Modarom al străzii Republicii se afla un lac în care, se spune, erau aruncate vrăjitoarele. În epoca medievală, exista convingerea că vrăjitoarele nu se pot îneca, prin urmare, cele bănuite a fi slujitoare ale satanei erau supuse probei verităţii prin legare cu greutăţi şi azvârlire în apă. Nu se ştie dacă a supravieţuit vreuna. Lacul a fost asanat la începutul secolului 19, pentru a face loc unei căi de acces spre centrul Braşovului.

MAREA DE SUNB TAMPA

Legende vechi spun că sub masivul Tâmpa s-ar afla o peşteră uriaşă, umplută de apă. Deşi nu există confirmări, se afirmă chiar că ar fi un imens lac de apă sărată.

Casa Negustorilor, aflată în Piaţa Sfatului, a fost ridicată de către Apollonia Hirscher, între 1539-1545. Casa reprezenta, de fapt, un complex, cu mici ateliere şi dughene în care negustorii Braşovului îşi prezentau produsele. Se povesteşte că Apollonia Hirscher a ridicat clădirea drept recunoştinţă pentru salvarea de la moarte a fiicei sale. Aceasta, intrată în moarte clinică, şi-a revenit în mormânt, fiind salvată de către un gropar care încerca să-i ia bijuteriile. Întâmplarea a rămas ilustrată pe o frescă pe clădirea Hirscher, aflată pe strada Armata Română.

30

3.2 JUNII BRASOVENI

Juni Braşoveni, delegaţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1918

Junii Braşoveni, Junii Braşovului sau şi mai corect spus Junii din Şcheii Braşovului şi Braşovulvechi sunt un grup de călăraşi din Şcheii Braşovului, astăzi cu funcţie ceremonială, care, an de an, defilează pe străzile Braşovului. Sărbătoarea lor reprezintă un complex de obiceiuri care combină practici pre-creştine cu manifestări creştine pentru a reda vechiul mit al morţii şi renaşterii rituale a timpului calendaristic.

În fiecare an, în Şcheii Braşovului, în prima duminică de după Paştile Răsăritene a Tomii atât braşovenii cât şi turiştii asistă la un spectacol cu elemente de mit, rit, ceremonial şi magie. Este vorba despre defilarea junilor şi manifestarea obiceiurilor pe care aceştia le-au moştenit din timpuri străvechi. „Junii trebuie priviţi ca un rest de epocă păgână, o străveche serbare de primăvară, care serbează reînvierea naturii, învingerea soarelui asupra asprimii şi gerului iernii, începutul vieţii noi... iar serbarea trebuie considerată ca un cult religios precreştin, confirmată şi de împrejurarea că ea se petrece tot timpul pe dealuri, fiind un obicei cunoscut încă de la daci”.

Obiceiul Junilor

În dimineaţa sărbătorii junii trec pe la vătaf, armaş mare şi armaş mic (serje), după care în jurul orei 10 se îndreaptă spre Piaţa Prundului (azi Unirii) din faţa Bisericii Sfântul Nicolae, unde se adună în jurul troiţei lui Ilie Birt şi cântă Hristos a înviat din morţi,apoi fiecare grup se indreapta spre intrarea geografica a fiecaruia grup in Piata Uniri unde sunt asteptati toate grupurile de junii pentru a se incolona şi a porni călare spre Cetatea Braşovului.

Urmează încolonarea grupurilor după o ordine bine stabilită şi devenită tradiţională: mai întâi Junii Tineri, urmaţi de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Roşiori şi Albiori. Coloana este deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte vătaful, urmat de stegar, încadrat de cei doi armaşi. Vătaful poartă lenta roşie pe piept, iar armaşii mare şi mic, albastră şi galbenă, formând astfel tricolorul, ca pe vremea când aceasta era interzis. Plecând din Prund, Junii fac un popas la Troiţa Căpitanului Ilie Birt, unde cântă „Hristos a înviat!”, fiecare grup în parte, apoi coboară pe strada Mureşenilor până la Bulevardul Revoluţiei, după care urcă, ocolind pe strada Nicolae Bălcescu, trec de „Poarta Şchei”, în sus pe strada Căpitan Ilie, strada Pe Tocile spre „Capul Satului” pe strada Podul Creţului şi de aici la Pietrele lui Solomon.

31

Pe tot parcursul călătoriei, junii sunt întâmpinaţi de locuitorii Braşovului cu urale şi aplauze, cărora junii le răspund prin a-i invita să-i însoţească „la Pietri” ca să petreacă în natura alături de ei.

Odată ajunşi la Pietrele lui Solomon, într-un splendid amfiteatru natural, junii se răspândesc pe cele două platouri la locurile amenajate din moşi strămoşi, la mesele lor, care altădată erau nişte ridicături de pământ (eminente romane), dar azi s-au aşezat peste ele mese de lemn şi metal. Petrecerea începe prin ieşirea la horă şi aruncarea buzduganului, pe melodia cunoscută ca „Hora junilor”. Urmează şi alte jocuri: sârbă, brâul, breaza, bătuta ş.a., fiind invitate la joc şi fetele. O data cu ora stabilita pentru inchierea manifertari grupurile de juni de incoloneaza in orindea stabiliata si stiuta si se indreapta spre Piata Uniri unde fiecare grup canta pentru ultima data Hristos A Inviat si apoi grupurile de juni se despart luand astfel sfarsit defilarea calare a junilor

Documentele atestă că în anul 1931 existau şapte organizaţii ale junilor, cea mai veche fiind cea a Junilor Tineri. Ultimul grup înfiinţat este cel din 1924 grupul Junilor Braşovecheni, format numai din bărbaţi căsătoriţi.

Obiceiul junilor este considerat drept unul din ritualurile de iniţiere în rândul feciorilor, el fiind inclus în ciclul „cetelor”. Înţelesul termenului de „june” în Transilvania este cel de "tânăr fecior neînsurat"[6].

Legat de acest ritual este si un obicei (de care bătrânii îşi mai amintesc încă) care se încadrează în cultul soarelui, de care pomenea si cronicarul german, ca simbol de nemurire pentru strămoşii daco-geţi. În ziua de Rusalii, bărbaţii, femeile, copiii şi tot ce era transportabil la curte plecau de cu seara spre muntele Postăvarul, după ce, în prealabil, vătaful sau alţi bărbaţi de iniţiativă, băteau din poartă în poartă, folosindu-se de ciocanul, în formă de şarpe, prezent la fiecare poartă. Pe munte aşteptau până dimineaţa, pentru ca la apariţia soarelui, sa arunce cu ce aveau la îndemână spre soare, ca nu cumva "vârcolacii" să răpească soarele. Era cultul soarelui de la daci, conservat simbolic în poarta maramureşană şi în efigia stemei moldoveneşti. Se ştie că geţii credeau că astrul dătător de viaţă era mâncat de balauri, iar acest cult al soarelui era celebrat mai cu seamă primăvara, încât este explicabilă prezenţa acestuia în obiceiul Junilor. Dacă acest cult al soarelui nu se mai practică azi, în schimb îngroparea vătafului, însoţit de un joc burlesc, "căţeaua", în care apare şi un popă mascat, îşi are sensuri care sunt cu greu înţelese azi.

Grupurile Junilor

Există mai multe grupuri de juni, după cum urmează: Junii Tineri, Junii Curcani, Junii Bătrâni, Junii Dorobanţi, Junii Albiori, Junii Roşiori şi Junii Braşovecheni.

Junii Tineri

32

June Tânăr şi steagul grupului

Junii Tineri reprezintă vechea ceată a feciorilor, adevăraţi întemeietori ai obiceiului, fiind prezenţi pe tot parcursul anului în ritualurile junilor. Atributul de „tânăr” li s-a alăturat pentru a desemna deosebirea între cei necăsătoriţi, care, prin căsătorie erau obligaţi să iasă din rândurile companiei. În trecut, Junii Tineri, erau îmbrăcaţi în haine obişnuite româneşti: o cămaşă albă, lungă până mai sus de genunchi, fără guler, cu mâneci lungi şi largi. Aveau cioareci albi, strânşi pe picior şi erau încălţaţi unii cu opinci, alţii cu cizme. Pe cap purtau pălării cu borul larg şi calota rotundă. La brâu erau încinşi cu şerpare late „ghintuite”, în care purtau pistoale. Purtau mustăţi mari, răsucite în sus şi pletele lungi până la umeri. Se înţelege că pe vreme urâtă se îmbrăcau mocăneşte, cu cojoace şi sărici.

Astăzi ei poartă o cămaşă albă, cu creţuri, lungă până la genunchi, peste care pun un „flanel” cu mâneci, acoperit de un „laibăr” şi de un „spenţer” (haină şi jachetă) de culoare vânăt-închis, cu nasturi de argint sau suflaţi cu aur. Cioarecii sunt tot albi, din dimie fină, iar în picioare, indiferent de anotimp, poartă cizme. Pe cap poartă pălării din catifea, împodobite cu panglici tricolore. Este o evidentă asemănare între acest costum şi cel al românilor din ţinutul montan al Orăştiei, ceea ce conferă o notă în plus a autohtoniei obiceiului, infirmând teoriile care susţin originea sud-dunăreană a lui. Pentru ieşirea călări la Pietrele lui Solomon, în trecut junii purtau doar „laibărul” fără „spenţere”, indiferent de vreme, lucru păstrat până astăzi. Cei trei conducători, (vătaful, armaşul mare şi armaşul mic) se deosebesc de restul companiei prin faptul că pălăriile lor sunt împodobite cu „ruji” (cocarde), trei pentru vătaf, de culoare roşie, două galbene pentru armaşul mare şi una albastră pentru armaşul mic şi poartă panglici late în „bandulieră”, de pe umărul drept în jos, pentru vătaf roşie, respectiv galbenă şi albastră pentru armaşi. La încolonare, rujile şi panglicele formau tricolorul românesc, interzis transilvănenilor în veacurile de vitregie istorică. Multe din pălăriile vechi ale Junilor Tineri poartă tricolorul în căptuşeala pălăriei. Actualul steag al Junilor Tineri a fost confecţionat în anul 1977, odată cu împlinirea centenarului Independenţei, fiind confecţionat din mătase de culoare roşie şi albastră, pe o parte având clădirea liceului Andrei Şaguna, iar pe partea opusă un june tânăr pe cal. Suportul este din material lemnos, iar în vârf are o suliţă. Pentru a putea fi purtat pe cale, s-a confecţionat o curea din piele tubulară, să susţină steagul şi echilibrul junelui.

33

June Bătrân purtând steagul grupului

Junii Bătrâni

Bineînţeles că şi în onomastica grupului există o nepotrivire, tânăr (june) — bătrân. Istoriceşte explicaţia o găsim în necesitatea îngroşării rândurilor celor ce luptau pentru apărarea ţinutului. Organizaţia Junilor Bătrâni are ca membri, bărbaţi căsătoriţi din zona „Pe Tocile”.

Vestimentar, Junii Bătrâni poartă costum identic cu cel al Junilor Tineri, dar fără panglici la pălărie, fiind şi aceasta o dovadă a originii comune a celor două grupuri. În ultimul timp, exceptând şergile, membrii companiei poartă tricolorul ca panglică în bandulieră[13]. Pe piept poartă lenta tricolor.

În vechime bătrânii, de fapt oamenii căsătoriţi însoţeau alaiul aşezându-se în urma grupurilor de juni, iar ca grup sub numele de Juni Bătrâni s-au construit doar după 1877.

Ei organizează parastasul Junilor, după tradiţie, în ziua de Florii la Biserica Sfânta Treime — Pe Tocile. Jocurile strămoşeşti au loc la Crucea din Varişte, ridicată în 1816 de protopopul Voina Pitiş. Locul este cunoscut şi sub numele de „Pajiştea Mare”, şi aici sunt invitaţi şi Junii Tineri, care scot fetele la joc. Organizează şi participă de asemenea la maialuri, prilej cu care confecţionează cocardele cu tricolor şi le împart la cei prezenţi în schimbul unei danii. Unul din maialurile tradiţionale este cel din „Poarta Mică”, organizat de obicei în luna septembrie (în ultimii ani s-a renunţat la aceasta).

Din bunurile păstrate azi în cadrul societăţii Junilor Bătrâni (autorizaţi în 1991), după informaţiile date de preşedintele grupului Nicolae Văcaru, deţin următoarele: steagul societăţii, confecţionat în 1977 în contextul sărbătorii centenarului Independenţei, care poartă vechiul suport de lemn ţinte, care menţionează numele tuturor membrilor; buzdugane, lente, ruji, biţcăne, o colecţie de documente; vechile tablouri ale Junilor Bătrâni. Sediul societăţii este la Biserica Sfânta Treime — Pe Tocile. Se găsesc în litigiu cu cei ce au acaparat, după „naţionalizare”, „Cabana Junilor” din Poiană şi au transformat-o în restaurant.

34

Junii Curcani

Junii Curcani — în stânga un june ţinând steagul, iar în dreapta vătaful grupului

Compania s-a format în anul 1879 din rândul bărbaţilor căsătoriţi care locuiau „Pe Coastă”. Numele de „Curcani” corespunde companiei omonimice acoperită de glorie în războiul pentru Independenţă de la 1877 a României, în condiţiile în care românii din Ardeal nu puteau participa la acest mare război, ori preluarea acestor costume la numai doi ani după marele eveniment, este evident un răspuns la participarea sufletistă a românilor din Şcheii Braşovului, costumul devenind un simbol. El este asemănător cu cel al Junilor Tineri, cu singura deosebire că, în loc de pălării, poartă nişte căciuli negre „cu ţoc”, împodobite cu pene de curcan şi susţinute sub bărbie cu o curea fină. Aceste căciuli amintesc de cea a lui Mihai Viteazul, ca şi la Junii Albiori, motiv pentru care pe steagul companiei apare chipul eroului unităţii naţionale, precum şi tricolorul românesc.

Actualul steag a fost confecţionat în 1977, prilejuit de centenarul Independenţei, purtând pe o parte chipul marelui voievod Mihai Viteazul şi pe alta un june curcan, iar pe suportul de steag, numele membrilor încrustat în plăcuţe metalice.

Ei organizează jocuri strămoşeşti în fiecare an, în ziua de „Sânchetru” (Sfinţii Petru şi Pavel — 29 iunie) la Crucea Muşicoiului, o impresionantă troiţă datând din anul 1671, fiind ridicată de protopopul Băilă şi refăcută de Nicolae Stinghe la 1902. În vechime organizau maialuri împreună cu Junii Dorobanţi pe Tâmpa. Cea de-a doua troiţă protejată de Junii Curcani este cea din Grui, cunoscută şi sub numele de Crucea de la Ştim, ridicată în anul 1781 de cei şapte fraţi Voina. Tot ei protejează troiţa lui Gheorghe Tănasie, ridicată pe aceeaşi stradă în anul 1867 pe locul altei troiţe (a lui Gheorghe Anania, 1761).

Parastasele Junilor Curcani au loc la Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului.

Junii Dorobanţi, steagul şi vătaful

35

Junii Dorobanţi

Junii Dorobanţi au funcţionat împreună cu Junii Curcani din 1879, se desprind de aceştia începând cu anul 1924, devenind grup distinct.

Primul steag a fost confecţionat în anul 1926. Păstrează pe actualul steag al companiei lor (alcătuit în 1977, prilejuit de centenarul Independenţei), imaginea unui erou de la 1877, descris de Vasile Alecsandri în poezia „Dorobanţul”. Vechiul steag a dispărut în condiţiile tulburi ale anului 1948, când prin decret guvernamental au fost desfiinţate toate grupurile de juni.

Din 1938 au dobândit personalitate juridică.

Costumul este asemănător Junilor Curcani, cu singura deosebire că poartă căciulă sură, model Mihai Viteazul, pe care apare stema Ţării Româneşti. În rândurile Dorobanţilor sunt recrutaţi juni căsătoriţi de pe străzile aparţinătoare zonei Curcanilor şi de Pe Coastă.

Ei fac maialurile la „Crucea Dreptăţii” de la „Fântâniţa Popii”, ridicată în 1919 de Ioan Peligrad şi soţia sa Elena, născută Pulpaş. În 1974, prilejuit de semicentenarul înfiinţării îşi alcătuiesc un tablou festiv, aflat astăzi în Muzeul Junilor din Şcheii Braşovului.

Complementar grupului Junilor Dorobanţi, funcţiona în Şchei din 1928 „Societatea Pajiştenilor — Crucea Dreptăţii” al cărui statut a fost publicat în tipografia braşoveană a lui Ioann Göth, care avea ca scop „cultivarea spiritului de societate în tinerime, nobilimea moravurilor şi dezvoltarea inteligenţei, îndemnul la muncă şi economie”.

La ora actuală Junii Dorobanţi au 65 de membri, dintre care 17 juniţe, înscrise în grup. Din 1993 funcţionează cu personalitate juridică „Societatea Junilor Dorobanţi”.

Junii Braşovecheni

Junii Braşovecheni şi steagul acestora

36

În ciuda faptului că se ştia că acest grup s-a constituit în anul 1922, obţinând statut juridic în 1929, din rândul românilor şcheieni stabiliţi în Braşovul Vechi, ca semn al trăirii istorice comune cu românii din Şcheii Braşovului, se păstrează un statut de existenţă a junilor din Braşovul Vechi de la anul 1851 similar cu al celor din Şcheii Braşovului

Ei sunt o imitaţie a Junilor Bătrâni, atât în protocolul organizării, cât şi în port, cu deosebirea că în loc de pălării, poartă căciula simplă ţurcană cu „ţugui”.

Maialurile le organizează la „Foişorul” din Braşovul Vechi (strada Cloşca), într-un spaţiu dominat de o frumoasă troiţă ridicată în 1910 de Ioan şi Maria Voicu. Sub îngrijirea lor se găseau şi alte troiţe. Troiţa de pe strada Sitei, ridicată în anul 1867 de Elena Radovici; Troiţa de la Paloş, ridicată de Ioan Grecu Manole, Gheorghe Achim cu soţia, Ana şi Gheorghe Perşinaru la 1850. Tot lor li se atribuie Troiţa din Răcădău, ridicată în 1866 de Petru şi Ana Olaru.

În perioada interbelică, la iniţiativa Parohiei Ortodoxe Braşovul Vechi Junii Braşovecheni „pun umarul” atât fizic cât şi financiar la construcţia "Casei Culturale Braşovul Vechi", clădire aflată azi pe strada Bisericii Române, fiind actuala Opera Braşov.

Recent în curtea Bisericii Sfânta Adormire din Braşovul Vechi s-a ridicat o troiţă păstrând următoarea inscripţie: „Glorie eternă Junilor şi credincioşilor braşoveni, care s-au jertfit pe altarul neamului şi bisericii strămoşeşti. Braşov, 15 august 1995”

Steagul lor de astăzi păstrează chipul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi un june braşovechean călare, reconstituit în anul 2007 după modelul celui din 1977 făcut cu prilejul centenarului Independenţei de Stat a României.

Din 1929 funcţionează „Societatea Junilor Braşovecheni”, avându-l astăzi ca preşedinte pe Mihai Ioan Moraru.

De curând s-a inaugurat un frumos Muzeu al Junilor Braşovecheni în incinta Bisericii Sfânta Adormire din Braşovul Vechi, muzeu în care sunt expuse documente, obiecte vestimentare, steagul din 1977 şi cel din 2007 albume foto şi tablouri ale Junilor Braşovecheni făcute de-a lungul timpului, arhiva video şi istoricul Societăţii Junilor Braşovecheni din 1851 până în prezent.

37

June Roşior împreună cu steagul grupului

Junii Roşiori

Ei constituie o a doua companie, care prin costum şi onomastică aminteşte de Războiul pentru Independenţă de la 1877. Fondată în 1908 prin desprinderea din rândul Junilor Albiori, compania Junilor Roşiori încorporează bărbaţi căsătoriţi de pe „Cracova”. În procesiunea festivă la Pietrele lui Solomon, Junii Roşiori poartă costumul cel mai pitoresc: cămaşa le este bogat brodată cu motive populare şi sute şi chiar mii de paiete din argint aurit, încinsă cu „şerpar” cusut cu mărgele şi fluturi aurii. „Laibărele” din dimie albă, cusute cu ibrişin negru sunt împodobite cu găitane, pe care vătaful îl poartă pe umărul stâng, iar ceilalţi juni pe umărul drept. Caracteristica lor — de unde şi numele — este potcapul de roşior cu „pompon roşu” . Din spusele unor bătrâni reiese că actualele pompoane sunt date ca model de Nicolae Iorga, care le procurase de la armata română cu prilejul popasului Junilor Braşoveni la Bucureşti, în cadrul serbărilor din anul 1906.

Actualul steag este confecţionat din mătase la 1977, cu prilejul centenarului Independenţei, purtând pe una din feţe chipul voievodului Alexandru Ioan Cuza, iar pe cealaltă faţă, un June Roşior. Suportul steagului are placate în metal numele membrilor grupului.

Anual organizează maialul la Troiţa de la Pietriş, cunoscută şi sub numele de Crucea lui Furnică, fiind ridicată de Dumitru şi Paraschiva Furnică în anul 1930, înlocuind vechea troiţă a lui Iosif Notar şi soţia sa Paraschiva, din anul 1909. Adeseori făceau maialuri în Duminica Mironosiţelor şi la Troiţa de la Şargu (actuala stradă Traian Moşoiu), ridicată de vechea familie Stinghe.

În Muzeul Junilor din Şchei se păstrează cel mai vechi costum de roşior, dăruit de cunoscutul organizator şi conducător al Junilor Roşiori, Gheorghe Gal. Tot de la el se păstrează vechiul tablou al junilor, precum şi multe obiecte etnografice, legate de acest obicei.

Junii Albiori

38

Junii Albiori — steagul şi vătaful

Numiţi din vechime „ăi albi”, deoarece costumul lor era alcătuit din veşminte albe, Junii Albiori (Junii Naţionali Albi) s-au construit în anul 1860 în contextul înfiinţării Asociaţiunii Transilvănene pentru Cultura şi Literatura Poporului Român (ASTRA), în marea lor majoritate făcând parte breslele măcelarilor şi negustorilor din Şcheii Braşovului. Costumul lor diferă de cel al Junilor Tineri şi Bătrâni prin cămăşile de pânză albă, scoase în afară, lungi până la genunchi şi largi, în 12 clini, împodobite cu fluturi aurii şi broderii în motive româneşti. Sunt încălţaţi cu cizme, iar pe cap poartă o căciulă de blană albă. Iniţial purtau căciula neagră, dar pentru a se distinge de celelalte grupuri şi-au confecţionat căciuli albe cu „ţoc”, ca la Junii Curcani, susţinută sub bărbie cu o curea, modelul ei amintind de căciula lui Mihai Viteazul, care în condiţiile celor trei popasuri braşovene a avut bune legături cu românii din Şcheii Braşovului. (Oferă Bisericii Sfântul Nicolae un „valtrap” [20] — covoraş, aflat astăzi în proprietatea Bisericii Negre; este pictat de Nicolae Cretanul în tinda Bisericii din Şcheii Braşovului, pictură refăcută de Costin Petrescu la 1946; lasă drept danie pentru Biserică, moşia Micşuneşti-Ilfov; solicită ajutor junilor din Şcheii Braşovului pentru a forţa porţile cetăţii, după ce acestea au fost închise abuziv de judele braşovean, după întoarcerea lui Mihai Viteazul din Moldova.) Nu întâmplător toate grupurile de juni poartă pe steagurile lor chipul marelui voievod.

La brâu, Junii Naţionali Albi au un chimir lat cusut cu motive naţionale şi numai vătaful poartă o lăibărică[10] albă cu găitane[21] negre şi pe margini cu cusături, ţesute cu „troaca” (un război de ţesut arhaic, cu ciocănele, care a dat şcheienilor porecla de „trocari”). Astăzi, contrar vechiului obicei, Junii Albiori, în cadrul încolonării spre Pietrele lui Solomon şi înapoi, nu mai ocupă locul al treilea, ci ultimul, permiţând Roşiorilor, Curcanilor, Dorobanţilor şi chiar Braşovechenilor să defileze în faţa lor, Abiorii încheind plutonul.

Actualul steag este confecţionat în 1977, cu ocazia centenarului Războiului pentru Independenţă, purtând pe o parte portretul marelui poet al deşteptării noastre Andrei Mureşianu, iar pe cealaltă parte un June Albior. Suportul steagului, confecţionat din lemn, poartă plăcuţe metalice (ţinte) cu numele şi prenumele tuturor membrilor grupului.

39

3.3 EVENIMENTE LOCALE

„Cerbul de Aur” este un festival braşovean de tradiţie, care adună pe scena sa tinere talente şi valori internaţionale. Festivalul a fost organizat pentru prima dată în 1968, la dorinţa expresă a guvernului român , ce voia să demonstreze Vestului că România este o ţară deschisă.

Patru ani mai tîrziu, Ceauşescu a desfiinţat Cerbul, prin urmările celebrelor sale teze din aprilie. Următoarele şapte ediţii au fost ţinute între 1992 (an în care a fost prezentată şi legenda Cerbului de Aur) şi 1997. Ultimele ediţii s-au desfăşurat între 2001 şi 2005. Pe scena Cerbului au urcat numeroase celebrităţi, atât ca şi concurenţi (Julio Iglesias, 1970; Enrique Iglesias; Christina Aguilera, 1997), cât şi pentru a susţine concerte (Charles Aznavour, Cliff Richard, Dalida, Josephine Baker, Rita Pavone, Patricia Kaas, Kenny Rogers, Boy George, Ray Charles, Kylie Minogue, Diana Ross, Vaya Con Dios, Toto Cutugno, Jerry Lee Lewis, P!nk, Kelly Family, Ricky Martin) difuzându-se în direct la Televiziunea Română. În 2007 festivalul nu a mai avut loc, urmând să se recupereze în 2008.

40