Lucrarea de laborator Proprietăţile fizico-chimice ale solurilor – pH-ul, umeditatea, conţinutul

de calciul schimbabil, conţinutul de humus şi ionilor de Cl-

a) Determinarea umidităţii solului prin metoda gravimetrică

Umiditatea sau conţinutul de apă în sol este definită ca fiind cantitatea de apă care se află legată fizic de pămînt în momentul cînd se face recoltarea probei şi care se evaporă la 1050C.

Umiditatea solului depinde de climă, natura solului, vegetaţie. Umiditatea influenţează în mare măsură activitatea biologică şi deci posibilitatea de autopurificare.

Partea practică Principiul metodei:

Se usucă solul la temperatura de 1050C pînă la greutate constantă şi apoi se cîntăreşte. Diferenţa de greutate obţinută înainte şi după uscare, exprimată procentual, reprezintă umiditatea.

Materiale şi echipament:- fiola din aluminiu sau din sticlă pentru cîntărire, - exicator, - etuvă, - balanţă de precizie

Mersul lucrării:

Fiola se cîntăreşte la balanţă de precizie cu exactitate de 0,01 g

Ea se umple pînă la 1/3 din volum cu probă de sol şi iarăşi se cîntăreşte.

După aceasta fiola se pune în etuvă încălzită pînă la t = 100-105°С şi se usucă pînă la temperatura constantă.

După răcirea se cîntăreşte fiola cu solul uscat.

Umeditatea solului se determină după formulă:W=100 • a/в,

unde W - umeditate, %; а – masa vaporilor,

g; в – masa solului uscat, g.

Rezultatele se înregistrează sub formă de tabel.

Locul de prelevare a probei

Masa fiolei,

g

Masa fiolei cu

probă iniţială

de sol, g

Masa fiolei cu sol uscat,

g

Masa de sol uscat,

g

Masa vaporilor,

g

Umeditatea probei de

sol, %

! Formulaţi concluzia privind umiditatea solului cercetat. b) pH-ul solului şi detrminarea acestuia

O influenta aparte asupra calitatii solului exercita reactia solului (gradul de acididate sau bazicitate care este data de raportul dintre concentratia de ioni de H+ si OH- ). Astfel, solurile acide sunt sarace sau uneori, total lipsite de calciu - element important pentru viata plantelor si, de asemenea, lipsite de unele microelemente (bor, molibden,cobalt). Reactia puternic alcalina a solului determina blocarea unor microelemente (Zn,Cu,Mn,Bo,etc) si, prin urmare, carente in ceea ce priveste aprovizionarea plantelor. Aceste soluri au proprietati fizice nefavorabile, nu au structura, au porozitate mica, practic sunt impermeabile. Cunoasterea reactiei solului ajuta la stabilirea formei sub care trebuie folosite ingrasamintele chimice pe diferite soluri.

Un rol deosebit de important asupra reacţiei solurilor îl au sărurile care trecînd din faza solidă a solului exercită o influenţă importantă asupra caracterului reacţiei solului şi în ultimă instanţă asupra fertilităţii acestuia.

În sol cel mai răspîndit acid este acidul carbonic care poate determina un pH al solului cuprins între valori de 3,9-4,7 în funcţie de condiţiile termice şi de activitatea biologică din sol. În afară de acesta se mai găsesc acizii: azotic, acetic, sulfuric, tartric, citric, etc.

O acidifiere puternică a solurilor produc şi acizii humici nesaturaţi cu cationi şi respectiv acizii fulvici care pot determina un pH cu valori cuprinse între 3-3,5 (extrem de acid).

Plantele consumă din sol diferiţi ioni eliberînd cantităţi echivalente de ioni de H+, OH-, HCO3

-, CO32- prin aceasta putîndu-se modifica reacţia solului spre acidă

sau alcalină. Ionii CO32- şi HCO3

- sunt toxici pentru plante.Solurile alcaline şi cele saline se caracterizează printr-o concentraţie ridicată

de săruri solubile (CaCl2, MgCl2, MgSO4, NaCl, CaSo4, etc.). Cele mai frecvent întîlnite în solurile sărăturate sunt NaCl, NaHCO3, CaCl2, NaSO4, etc.

1

Aciditatea solurilorAciditatea solului este determinată de ionii de hidrogen disociaţi din

grupările funcţionale prezente în humus din acizii organici precum şi prin hidroliza unor săruri sau a ionilor de Al care se găsesc în sol, fie sub formă de componente ale reţelei aluminosilicaţilor, fie în stare adsorbită în complexul coloidal al solului (Al schimbabil).

La solurile sau orizonturile minerale cu pH<5,8 o sursă importantă de ioni de H+ o constituie ionii de Al3+ care hidrolizează după următoarea reacţie:

Al3++HOHAl(OH)2+ + H+

Al3++3HOHAl(OH)3+3H+

Alte surse de aciditate au caracter specific în ceea ce priveşte cantitatea de aciditate produsă.

Un parametru important pentru estimarea calităţii solului reprezintă aciditatea actuală.

Aciditatea actuală este determinată de ionii de H disociaţi (liberi) în soluţia solului atunci cînd solul este pus în contact cu apa. Această formă a acidităţii se evaluează şi se măsoară în unităţi pH, avînd o pondere foarte mică din aciditatea totală. Aciditatea actuală se determină întotdeauna în suspensia de sol după stabilirea echilibrului (15-60 min) dintre ionii H+ din soluţie şi ionii H+ din faza solidă.

Cunoaşterea reacţiei solurilor este importantă pentru:- evidenţiază gradul de mobilitate şi accesibilitate a elementelor nutritive

în sol;- solubilitatea şi accesibilitatea majorităţii elementelor nutitive din sol este

optimă pentru nutriţia plantelor la un pH cuprins între 6-6,5.;- la valori ale pH-ului mai mici decît 5 există posibilitatea atingerii unor

contraţii toxice pentru plante prin creşterea solubilităţilor ionilor de Al3+, Zn2+, Fe3+, Cu2+, Mn2+.;

- la valori ale pH-ului mai mari de 2,5 compuşii cu fosfor (fosfaţii de calciu) insolubilizează majoritatea elementelor sub formă de hidroxizi, elementele respective fiind greu accesibile plantelor;

- reacţia solului influenţează rezistenţa şi activitatea micro-organismelor din sol.

Un sol este alcalin daca pH-ul sau este mai mare de 7 si este acid daca este esenţial inferior acestei valori. In general, plantele au nevoie de un sol cu pH-ul cuprins intre 6,5 si 7,2 pentru o dezvoltare normala. 

Pentru neutralizarea solurilor acide se procedează procedeul de tratare ale acestora cu compuşii ce conţin calciu. Calciu contribuie la creşterea pH-ului solurilor, îmbunătăţeşte structura acestuia, îl face mai puhav şi stimulează dezvoltarea microorganismelor specifice. Pentru a corecta valorile pH-ului a

solurilor acide se foloseşte calcarul măcinat (conţine calciu şi pînă la 10% de carbonat de magneziu), var stins, făină de dolomită, creta. Deseori, un procedeu efectiv de reglare a valorilor pH-ului a solurilor acide constituie tratarea acestora cu cenuşă de turbă sau de sobă. Acest tratament nu numai contribuie la creşterea pH-ului, dar şi la îmbogăţirea solurilor cu substanţele nutritive şi microelemente. Eficacitatea procesului de tratare a solurilor acide cu var stins depinde esenţial de gradul de mărunţire a materialului.

După eficacitatea sa compuşii utilizaţi pentru creşterea bazicităţii solurilor acide pot fi prezentaţi în şirul următor de descreştere ale activităţii sale: var stins – carbonat de magneziu – dolomita – carbonat de calciu – calcarul mărunţit – cărbune de lemn.

În cazurile rare, cînd solurile posedă proprietăţile slab bazice au neutre, dar pentru dezvoltarea plantelor este nevoie de acidulare, atunci se procedează la tratarea solurilor cu turbă şi a îngrăşămintelor cu caracter acid (de exemplu, a sulfatului de amoniu).

În literatură de specialitate este admisă o gradaţie convenţională a solurilor funcţie de valorile pH-urilor ale acestora în extrasul de KCl:

Foarte tare acidulate <4,0 Tare acidulate 4,1 - 4,5 Acidulate mediu 4,6 - 5,0 Acidulate slab 5,1 - 5,5 Apropiate de cele neutre 5,6 - 6,0 Neutre 6,1 - 7,0 Bazice Mai mare de 7,5

Partea practicăPrincipiul de determinare

2

Aciditatea solului este datorată ionilor de H+ (respectiv de H3O+) rezultaţi în urma proceselor de hidroliză, disociere şi schimb ce au loc în sol. Aciditatea actuală se evaluează prin valoarea pH-ului suspensiilor apoase sau saline de sol.

Valoarea pH determinată în suspensie apoasă de sol, este un indice analitic uşor de obţinut, pe baza căruia se caracterizează reacţia solului şi proprietăţile acido – bazice ale sistemului sol – apă.

Într-o suspensie apoasă sau alcalină de sol, la echilibru, ionii H+ sunt distribuiţi între faza lichidă şi solidă.

Convenţional pH-ul solului este definit prin relaţia : pH = - log aH+

în care aH+ reprezintă activitatea ionilor H+ în suspensie apoasă de sol şi este exprimată în moli–gram ioni H+ /l. Activitatea sau concentraţia efectivă a ionilor H+

în suspensia de sol include ioni H+ disociaţi de acizii solubili, cei disociaţi la echilibru de către particulele coloide de sol şi ioni H+ rezultaţi din hidroliza unor ioni (Al3+) sau a unor săruri.

Metoda curentă de determinare a valorii pH este metoda potenţiometrică, concentraţia ionilor de H+ în suspensia apoasă de sol fiind determinată cu ajutorul cuplului de electrozi – electrodul de sticlă şi un electrod de referinţă extern.

Aparate şi reactivi: - pahare chimice de 100-150 ml, - soluţie KCl 1N, - potenţiometru (рН-metru), - balanţă tehnică.

Mersul lucrării: - cu cîntarul tehnic se cîntăreşte 20 g sol uscat.

Proba cîntărită se introduce în păhar chimicde 100-150 ml în care se adaugă 50 ml de 1 N КСl.

Conţinutul se agită timp de 1-2 min şi se lasă în repaus timp de 5 min.

Înainte de determinare suspensie formată se agită încă o dată şi se introduce în ea electrozii în aşa mod ca ei să fie introduşi completamente în ea.

Peste 0,5-1min se citesc valorile рН-ului, ce corespund valorii acidităţii probei de sol cercetat.

! Formulaţi concluzia despre calitatea solului şi despre modalităţile de îmbunătăţire ale acesteea.

c) Detrminarea calciului total în probă de sol

Mai multe proprietăţi utile şi importante ale solului depind de conţinutul în el a diferitelor forme de calciu. Conţinutul ionilor de calciu corelează cu valorile pH-ului solului şi aciditatea acestuia. De aceea, deseori, determinarea pH-ului solurilor este compementată cu determinarea calciului în sol.

Calciu are o influenţă multiplă asupra plantelor şi animalelor ce vieţuiesc în sol. El participă în următoarele procese la plante:

- contribuie la transportarea glucidelor în plante;- întăreşte pereţii celulelor;- contribuie la dezvoltarea rădăcinilor;- este un element nutritiv important;- contribuie la creşterea solubilităţii mai multor substanţe în sol;- sporeşte rezistenţa plantelor faţă de mai multe boli;- stimulează fixarea azotului din aer;-micşorează bazicitatea solului şi duce la sporirea proceselor de amonificare

şi oxidarea sulfului;- diminuează toxicitatea fierului, manganului şi aluminiului;- îmbunătăţeşte proprietăţile mecanice a solului şi permeabilitatea acestuia.

Cantităţi insuficiente ale calciului în sol poate provoca deformarea celulelor, perturbări în dezvoltarea plantelor, destrugerea rădăcinelor.

Cantităţi sporite de calciu duc la apariţia surplusului de ioni de hidrogen şi creşterea acidităţii solurilor.

Lucrarea de laborator:Determinarea ionilor de calciu în sol

Principiul metodei Pentru determinare se foloseşte soluţie de trilon B sau complexon III:

HOOCCH2 CH2COONa N CH2 CH2 N

NaOOCCH2 CH2COOH.

Această sare mai poate fi notată sub forma Na2H2 R.

Metoda se bazează pe capacitatea ionilor de calciu de a forma cu complexon III în mediul bazic (pH 12-13) un compus stabil de tipul :

3

Na2H2 R + Ca2+ = Na2CaR + 2H+

Determinarea se efectuează în mediul puternic alcalin pentru a evita influenţa ionilor de magneziu. La titrarea cu complexonul (III) se foloseşte murexidul drept indicator, care îşi schimbă culoarea de la roz (la începutul titrării, atunci cînd ionii de calciu sunt legaţi cu murexidul şi nu sunt legaţi în compus cu complexonul III) la violet (atunci cînd toţi ionii de calciu au intrat în componenţa compusului cu complexonul III şi indicatorul se află în forma liberă).

La determinare se realizează următoarele reacţii chimice:

Ca2+ + Ind2- CaHInd. roz

CaHInd. + Na2H2R pH 12-13 CaH2R + Na2HInd. roz violet

 

Reagenţii necesari şi pregătirea soluţiilor

1. Soluţie de NaOH de 2NSe dizolvă 80 g NaOH într-un balon cotat de 1 l.

2. Murexidul (C8H8N6O6 ∙ H2O) reprezintă sarea amoniacală a acidului purpuric. Se prepară un amestec solid din 0,2 g purpurat de amoniu şi 100 g clorură de sodiu, se pisează într-o piuă la obţinerea unui praf fin dispersat.

3. Soluţia de complexon III (0,05 N) se prepară din soluţie standard.Pentru a prepara soluţie de lucru cu concentraţia de 0,05 N, este necesar de

preparat soluţia de bază a complexonului (III) de 0,1 N din fixanal şi apoi de diluat soluţia preparată. Pentru aceasta se ia fiola de complexon (III) şi conţinutul ei se dizolvă într-un litru de apă distilată, obţinîndu-se soluţie de complexon (III) 0,1 N.

Soluţia de lucru cu concentraţia de 0,05 N se obţine prin diluţia de două ori a soluţiei de bază (0,1 N). Această soluţie este stabilă timp de cîteva luni. Periodic este necesar de a verifica concentraţia soluţiei de lucru şi, în caz de necesitate, de introdus factorul obţinut (f), care se introduce la calcule efectuate.

4. Soluţie de KCl, 1%.

Mersul lucrării

Se cîntăreşte 10 g de sol uscat şi mărunţit.

Proba de sol se introduce într-un vas, în care se toarnă 100ml de soluţie KCl 1% pentru extracţie.

Amestecul se agită energic timp de 30 min, după ce suspensie formată se filtrează prin hîrtie de filtru şi se măsoară volumul filtratului.

Se colectează 10ml de filtrat şi se diluează pînă la 50 ml (se adaugă 40 ml de apă distilată).

La soluţie formată se adaugă 1ml soluţie NaOH 2N şi indicator. Soluţia se colorează în culoarea roz.

Soluţia obţinută se titrează cu complexon pînă la trecerea coloraţiei de la roz în violet.

Conţinutul de calciu în proba analizată se realizează cu ajutorul relaţiei:

În care: X – conţinutul ionilor de Са2+, în mg/kg sol uscat; Vt – volumul complexonului care s-a consumat pentru titrare, ml;

0,05- concentraţia soluţiei de complexon, M; n2 – volumul total al filtratului obţinut, ml; n1 – volumul filtratului folosit pentru titrare, ml; a – masa probei de sol, luată pentru analiză, g.

! Formulaţi concluzie privind conţinutul ionilor de calciu în solul cercetat şi corelarea acestuia cu aciditatea probei de sol.

! Propuneţi măsurile posibile de îmbunătăţire a calităţii solului cercetat.

d) Determinarea titrimetrică a humusului Materia organică din sol este constituită din grupe de substanţe cu origine,

compoziţie, grade de stabilitate şi funcţii diferite, care au semnificaţii deosebite

4

pentru caracterizarea regimului humic şi a variaţiei acetuia in funcţie de condiţiiele pedoclimatice şi de practicile culturale. Dupa origine, materia organică din sol a fost clasificată în două grupe principale: prima grupă cuprinde resturi organice(de plante şi animale) proaspete şi incomplet transformate, separabile din sol prin mijloace mecanice, iar a doua grupă este constituită de humusul solului, care prezintă o parte integrată a solului ce nu poate fi separată de aceasta prin mijloace mecanice. Humusul, la rândul lui, este un amestec complex format din produşi de transformare avansată a resturilor organice şi produşi de resinteza microbiană şi din substanţe humice propriu-zise (acizi humici, acizi fulvici şi humina). Humusul este cel mai important component organic al solului, alcătuit din substanţe organice specifice denumite acizi humici, care prezintă o structură moleculară complexă.Pînă azi nu s-a reuşit să se stabilească compoziţia chimică şi formulele structurale ale acizilor humici; se cunoaşte însă că humusul conţine 3,5%-4% N, 45%-60% C, 34%-45% O2 şi sub 1% substanţe minerale (P, K, Mg, Zn, etc.).

Alcătuirea internă a acizilor humici este următoarea:- nucleu aromatic (fenolic sau chinonic);- catene laterale de diferite naturi ( radicali, hidrocarbonaţi peptide) şi grupe funcţionale organice (carboxil-COOH, fenolică-OH şi metoxil-OCH3).Acizii humici intră în reacţie cu partea minerală a solului formând diferite combinaţii organo-minerale:- cu fierul şi aluminiul formează complexe coloidale mixte humico-ferice şi humico-aluminice;- cu mineralele argiloase formează complexe adsorbtive, alcătuind complexul argilo-humic sau coloidal sau adsorbtiv al solului;- cu cationii metalelor alcaline şi alcalino-teroase formează diferite săruri ale acizilor humici, denumite humaţi.Din categoria acizilor humici se deosebesc două grupe principale:- acizii huminici, compuşi macromoleculari, de culoare închisă cu grad ridicat de polimerizare, cu greutate moleculară între 10 000 şi 100 000, se întâlnesc în toate tipurile de sol, în proporţii diferite;- acizii fulvici, compuşi macromoleculari, de culoare gălbuie până la brun gălbuie, cu grad de polimerizare mai redus decât la acizii huminici, cu greutate moleculară între 2 000 şi 9 000, sunt solubili în soluţii alcaline şi precipită în prezenţa acizilor minerali. Se formează în toate solurile, dar în cantităţi mai mari la luvisolurile albice podsoluri şi în cantităţi mai mici în solurile acide şi neutre.

Humusul constituie un mijloc principal de hrană pentru plante, deoarece prin mineralizarea sa de către microorganisme, pune la dispoziţia plantelor substanţele

nutritive pe care le conţine. Totodată influenţează pozitiv anumite proprietăţi ale solului ca: aeraţie, capacitate de reţinere a apei, temperatură.

Substanţele humice se caracterizează prin:- absenţa completă a structurii ţesuturilor prin a căror transformare a luat naştere;- starea coloid amorfă;- culoare de la negru la brun închis;- capacitate de legare a elementelor bazice prin neutralizare;- conţinut de azot între 3-5%;

De conţinutul de humus şi de calitatea acestuia depinde în mare măsură fertilitatea solului. Cele mai bogate în humus sunt solurile cernoziomice care conţin în medie 4-6% humus.

Lucrarea de laboratorPrincipiul metodei:

Determinarea humusului, constă în oxidarea substanţei organice din sol cu bicromat de potasiu, în prezenţa acidului sulfuric şi titrarea excesului de bicromat de potasiu cu o soluţie de sare Mohr.2 K2Cr2O7 + 8 H2SO4 = 2 K2SO4 + 2 Cr2(SO4)3 + 8 H2O + 3 O2

3 C + 3 O2 = 3 CO2

Materiale şi reagenţi: - colbe conice, - pîlnii, - soluţie К2Cr2О7 0,4 N în soluţie de Н2SО4 (1:1), - 0,1 N sau 0,2 N soluţie sare Mohr, - 0,2% soluţie acid fenilantranilic, - biureta sau pipeta pentru titrare,- plita electrică sau sursă de gaz.

Mersul lucrării:

se cîntăreşte cu balanţă analitică 0,2-0,3 g de sol.

Proba atent se trece în colbă conică de 100-200ml.

5

În colbă atent se adaugă 10 ml amestec cromic şi conţinutul se amestecă cu precauţie.

În colbă se introduce o pîlnie, care va reprezinta un refregerent invers, ea se pune pe suport de asbest şi se aduce pînă la fierbere. Conţinutul se fierbe timp de 5 min de la apariţia bulelor de CO2, evitînd fierbere intensă. În cazul analizelor multiple această fierbere este înlocuită cu încălzire în etuvă la temperatură de 150°С timp de 30 min.

Colba se răceşte şi amestecul se aduce pînă la volumul de 30-40 ml cu ajutorul apei distilate.

Se adaugă 4-5 picături soluţie de acid fenilantranilic 0,2%.

Se titrează cu soluţie 0,1 N sau 0,2 N de sare lui Mohr. La finisarea titrării culoarea soluţiei se schimbă din violetă în verde.

La fel se realizează o titrare control. În acest caz în calitate de obiect se ia solul călit în cantitate de 0,2 g.

Conţinutul carbonului organic se determină cu ajutorul relaţiei:

С = [ (100•(а - в) • КМ • 0,0003)]: Р,

în care: С – conţinutul de carbon organic, %; а – cantitatea soluţiei de sare Mohr, care s-a consumat pentru titrarea probei

de control; в - cantitatea soluţiei de sare Mohr, care s-a consumat pentru titrarea

excesului de bicromat de potasiu; КМ – concentraţia sării Mohr; 0,0003 – cantitatea carbonului organic, ce corespunde 1 ml soluţiei sării

Mohr 0,1N; Р – masa probei de sol analizate, g.

Se calculează conţinutul de humus; ţinînd cont de faptul că în componenţa acestuia se conţine cca 58% carbonului organic (1 g de carbon corespunde 1,724 g de humus):

Humus (%) = С(%)•1,724.

Rezultatele se compară cu datele din tabel.

Clasificarea solurilor reieşind din asigurarea acestora cu humusHumus, % Asigurarea solurilor

1 Foarte sărace1,01 - 2,0 Sărace2,01 - 3,0 Asigurate insuficient3,01 - 4,0 Asigurate suficient

4,0 Asigurate bine

! Se formulează concluzia despre conţinutul de humus în proba cercetată şi corelarea parametrului obţinut ce alţi parametri obţinuţi.

e) salinizarea solurilor şi determinarea clorurilor în sol

Acum se recunoaşte că clorul este un element necesar în creşterea plantelor, acestea avîând un conţinut mediu de 35-70 ppm.

Cunoaşterea conţinutului clorurilor în sol poate servi la stabilirea limitelor care pot provoca carenţe şi deranjamente fiziologice la plante, dar mai ales pentru a determina excesul de clor, care este tot atîât de dăunător ca şi carenţa. Se consideră că cele mai multe plante de cultură pot suporta un conţinut de 0,100 şi 0,180 mg la 100 g sol uscat.

Ionii de clor sunt de obicei prezenţi în cantităţi mari în solurile sărăturate, unde clorurile ocupă adeseori locul principal. Cunoaşterea conţinutului de clor din aceste soluri alături de alţi anioni, ne indică atâît gradul de salinitate cîât şi tipul de salinizare al solului respectiv, în funcţie de care se stabilesc posibilităţile de ameliorare a solului cercetat.

Lucrarea de laborator

Principiul metodei:

Determinarea se bazează pe titrarea extractului apos (neutru) cu azotat de argint, 0,01 N în prezenţa cromatului de potasiu pîână la apariţia unei coloraţii brune roşcate stabile datorită formării cromatului de argint.

Au loc reacţiile:NaCl + AgNO3 AgCl + NaNO3

K2CrO4 + 2AgNO3 Ag2CrO4 + 2KNO3

6

După ce toţi ionii de clor au fost precipitaţi sub formă de clorură de argint, cromatul de argint format, imprimă soluţiei o coloraţie brun-roşcată, ceea ce indică sfîârşitul titrării.

Conţinutul de cloruri se calculează apoi în funcţie de volumul de azotat de argint folosit la titrare.

Materiale şi reagenţi: - colbe conice- pîlnii- soluţie 10% de К2CrО4 , - soluţie de azotat de argint 0,01N, - biuretă sau pipetă pentru titrareMersul lucrării:

Se cîntăreşte la balanţă de precizie 20 g sol uscat Proba de sol se introduce în pahar chimic de 100-150 ml şi se

adaugă 50 ml de apă Conţinutul se agită timp de 10 – 20 min şi se lasă în repaos pe 5

min. Proba se filtrează prin filtru de hîrtie şi se măsoară volumul

extrasului Se măsoară 25 ml extras apos de sol şi se introduc într-un balon

conic de 200 ml. Se adaugă 1 ml soluţie de cromat de potasiu 10% şi se agită pentru

omogenizare; Se titrează cu o soluţie de azotat de argint 0,01 n pînă la apariţia

culorii brun roşcate.

Conţinutul de cloruri se calculează în procente folosind relaţia:

Cl % =

în care:V0 - volumul de AgNO3 0,01 n (ml) folosiţi la titrareV - volumul total de extract apos (ml)v - volumul de soluţie analizat (ml)f - factorul soluţiei de azotat de argint 0,01 n0,000355 - grame clor ce corespund la 1 ml AgNO3 0,01Nm- cantitatea de sol în grame folosită la obţinerea extractului apos.

! Se formulează concluzia despre conţinutul de cloruri în proba cercetată şi gradul de salinizare a solului.

Классификация почв по их засолениюСтепень

засоленияТип засоления (массовые доли %)

хлоридный сульфатно-

хлоридный

содово-хлоридный и

хлоридно-содовый

содово-сульфатн

ыйи

сульфатно-

содовый

Незасоленныепочвы

0,03 0,05 0,1 0,15

Слабозасоленные

почвы

0,10-0,30 0,05-0,12 0,10-0,15 0,13-0,20

Среднезасоленныепочвы

0,10-0,30 0,12-0,35 0,15-0,30 0,25-0,35

Сильнозасоленныепочвы

0,30-0,60 0,35-0,70 0.30-0,50 0,35-0,60

Очень сильнозасоленные

почвы

0,60 0,70 0,50 0,60

7