Sisteme de dobândire a dreptului la marcă.

Sistemele de dobândire a dreptului la marcă sunt: sistemul declarativ; sistemul atributiv şi sistemul mixt.

În sistemul declarativ dreptul la marcă se dobândeşte prin prioritate de folosire, din momentul adoptării de către comerciant sau producător marca nu mai poate fi folosită de altă persoană pentru a deosebi produsele de aceeaşi natură.

Elementele caracteristice ale acestui sistem sunt efectuarea unui prim act de folosirea mărcii şi efectul declarativ al depozitului.

În sistemul declarativ dreptul la marcă aparţine primului ocupant, celui care foloseşte cel dintâi semnul distinctiv în mod legitim. Actul de folosire a mărcii este determinant şi independent de orice depozit.

În sistemul atributiv dreptul la marcă se dobândeşte prin prioritate de înregistrare. Dreptul la marcă aparţine persoanei care înregistrează prima un anumit semn distinctiv. Actele anterioare de folosire nu sunt opozabile, în măsura în care nu s-a efectuat înregistrarea lor.

Sistemul mixt îmbină trăsăturile celor 2 moduri, declarativ şi atributiv, de dobândire a dreptului la marcă.

În unele legislaţii se utilizează sistemul atributiv amânat, sistemul provocator sau sistemul avizului prealabil.

2. Reînnoirea înregistrării mărcii.

Înregistrarea unei mărci poate fi reînnoită, conform art. 29 al. 2 din Legea 84/1998, la împlinirea fiecărui termen de 10 ani.

Reînnoirea se poate cere înainte de expirarea duratei de protecţie în curs, dar nu mai devreme de 3 luni înainte de expirarea acestei durate. Reînnoirea nu poate aduce mărcii modificări esenţiale.

Reînnoirea înregistrării mărcii operează începând cu ziua imediat următoare expirării duratei de protecţie în curs. Se înscrie în Registrul Naţional al Mărcilor şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în termen de 6 luni de la depunerea cererii de reînnoire la OSIM.

3. Condiţii de fond privind protecţia mărcilor .

Distinctivitatea.Protecţia ca marcă a unui semn este condiţionată de existenţa

caracterului distinctiv. Un semn are acest caracter dacă nu este necesar, vizual sau descriptiv.

Disponibilitatea.

Un semn poate fi apropiat ca marcă dacă nu aparţine altei persoane. Indisponibilitatea unui semn este generată de existenţa unor drepturi anterioare.

Liceitatea.Pentru a constitui o marcă, un semn trebuie să nu cuprindă indicaţii

false sau înşelătoare, ori să nu fie contrar ordinii publice sau bunelor moravuri.

Exigenţele comerciale exclud de la protecţie mărcile deceptive sau frauduloase, ilegale sau imorale.

4. Subiectele dreptului la marcă.

Dreptul la marcă poate fi dobândit de orice persoană fizică sau juridică. Legea 84/1998 prevede că marca este un semn distinctiv care se înregistrează de persoane fizice sau juridice.

Subiectul dreptului la marca individuală.Dreptul la marca individuală poate aparţine unei persoane fizice sau

juridice care desfăşoară un comerţ sau o industrie.În unele cazuri, marca individuală poate fi folosită în comun de mai

multe persoane fizice.Subiectul dreptului la marca colectivă.Dreptul la marca colectivă aparţine persoanelor juridice care nu

exercită nemijlocit o activitate comercială sau industrială. Asociaţiile de fabricanţi de producători, de comercianţi, de prestatori de servicii, indică numai persoanele autorizate să folosească marca colectivă.

Subiectul dreptului la marca de certificare.Dreptul la marca de certificare aparţine persoanelor juridice care

exercită controlul produselor sau al serviciilor. Aceste persoane juridice sunt legal abilitate să exercite controlul în

ceea ce priveşte calitatea produselor sau de prestare a serviciilor.

5. Procedura de înregistrare a mărcii.

Depozitul naţional reglementar se constituie prin depunerea unei cereri de înregistrare la OSIM.

Cererea trebuie să cuprindă datele de identificare a solicitantului, reproducerea mărcii, precum şi indicarea produselor sau serviciilor pentru care este cerută înregistrarea.

Data depozitului naţional reglementar este data la care a fost depusă la OSIM cererea de înregistrare a mărcilor în condiţiile în care aceasta conţine toate elementele prevăzute de lege.

Examinarea formală a cererii de înregistrare.

2

După depunere, cererea de înregistrare a mărcii se examinează de către OSIM din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor stabilite pentru constituirea depozitului naţional reglementar.

În cazul în care cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, OSIM atribuie dată de depozit şi decide înscrierea datelor conţinute în cerere în Registrul Naţional al Mărcilor.

Examinarea de fond a cererii de înregistrare se efectuează de către OSIM în termen de 6 luni de la data plăţii taxei de înregistrare şi examinare a cererii.

În cazul în care îndeplineşte cerinţele de constituire a depozitului naţional reglementar, precum şi celelalte condiţii prevăzute de lege, OSIM prevede înregistrarea mărcii şi o înscrie în Registrul Naţional al Mărcilor în termen de 2 luni de la data depunerii cererii.6. Transmiterea dreptului privind invenţiile. Contractul de cesiune.

Prin contractul de cesiune, titularul brevetului, cedentul, transmite dreptul său asupra titlului de protecţie unei alte persoane, cesionar.

Existenţa valabilă a unui astfel de contract presupune îndeplinirea unor condiţii de fond proprii, care privesc cedentul şi obiectul cesiunii.

Astfel, cedentul trebuie să fie titularul brevetului de invenţie sau cotitular de brevet, iar obiectul transmiterii, adică brevetul, să existe în momentul încheierii contractului.

Obiectul contractului de cesiune îl constituie dreptul asupra unui brevet existent, adică a totalităţii drepturilor transmisibile. Dacă brevetul de invenţie este expirat sau nul, obiectul contractului nu este valabil.

În funcţie de sfera de cuprindere, cesiunea poate fi :totală, dacă cedentul transmite brevetul în întregul său.parţială, dacă cedentul nu transmite ansamblul drepturilor conferite de brevet.

Cesiunea poate fi :cu titlu oneros, caz în care cesionarul va plăti un preţ fix sau cote părţi din beneficiile obţinutecu titlu gratuit - prezintă unele asemănări cu donaţia, fiind supusă dispoziţiilor legale în materie.

Efectele contractului de cesiune se concretizează prin drepturile şi obligaţiile părţilor.

Drepturile cesionarului:dobândeşte dreptul asupra brevetului, în tot sau în parte, dobândeşte dreptul la acţiunea în contrafacerere, pentru acte posterioare cesiunii.

Dacă perfecţionările aduse invenţiei sunt ulterioare contractului, cesiunea nu transferă cesionarului dreptul asupra lor.

Obligaţiile cesionarului:

3

- de a plăti preţul cesiunii;- de a exploata invenţia.

Drepturile cedentului:dreptul la plata preţului stabilit, în cazul cesiunii limitate în timp, dreptul de a continua exploatarea invenţiei, în condiţiile contractului

Obligaţiile cedentului:de a preda obiectul contractului de a garanta pentru vicii ascunse şi evicţiune;

Contractul de cesiune încetează prin convenţia părţilor. În mod obişnuit, cesiunea ia sfârşit la expirarea duratei de valabilitate

a brevetului, fără posibilitatea de a depăşi perioada de protecţie a invenţiei.În cazul în care brevetul este anulat, cesiunea se desfiinţează,

contractul fiind fără obiect. Cu toate acestea, cesionarul poate utiliza şi acţiunea în rezoluţiune pentru neexecutarea de către cedent a obligaţiei de garanţie pentru evicţiune.

7. Durata protecţiei dreptului de autor.

Dreptul de autor asupra unei opere artistice literare ştiinţifice se naşte în momentul creării operei. Dacă opera este creată într-o perioadă de timp în părţi, serii, volume şi orice forme, termenul de protecţie va fi calculat pentru fiecare din aceste componente.

Drepturile patrimoniale durează tot timpul vieţii autorului , după moarte se transmit moştenire pentru o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţa publicului în mod legal.

Persoana care, după încetarea protecţiei dreptului de autor, aduce la cunoştinţa publică legal, pentru prima oară, o operă nepublicată înainte, beneficiază de protecţie ca şi autorul.

Durata protecţiei acestuia este de 25 de ani de când a fost adusă la cunoştinţa publică.

Durata protecţiei drepturilor aduse la cunoştinţă sub pseudonim sau fără indicarea autorului este de 70 de ani de la aducerea la cunoştinţa publicului.

Durata protecţiei operei în colaborare este de 70 de ani de la moartea ultimului coautor. Când contribuţia coautorilor este distinctă, durata drepturilor patrimoniale este de 70 de ani de la moartea fiecărui autor.

Durata protecţiei drepturilor asupra programelor pentru calculator durează tot timpul vieţii autorului şi se transmite prin moştenire pentru o perioadă de 50 de ani.

Termenul stabil se calculează începând cu 1 ianuarie a anului următor morţii autorului sau aducerii operei la cunoştinţa publică.

4

8. Conţinutul dreptului de autor.

Prin dreptul de autor se înţelege ansamblul normelor de drept care reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale care se nasc o dată ci crearea, transformarea şi valorificarea bunurilor intelectuale.

Subiectul dreptului de autor este persoana fizică sau juridică care dobândeşte drepturile de autor, legate de naşterea unei opere protejate de lege şi care are posibilitatea recunoscută de lege să pretindă celorlalte subiecte să nu încalce nici una din obligaţiile corelative drepturilor sale subiective de autor.

Cuprinde totalitatea drepturilor subiective şi obligaţiilor corelative ale acest drept. Orice raport juridice de drept de autor , în momentul în care a luat naştere, conţine în acelaşi timp şi drepturi morale şi drepturi patrimoniale.

9. Drepturile morale.

Drepturile morale sunt drepturi subiective ale căror conţinut nu este exprimat în formă pecuniară. Încălcarea dreptului dă dreptul titularului dreptului de autor să solicite daune morale. Este inalienabil.

Drepturile autorului unei opere - de a decide în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă; de a decide sub ce nume va fi adusă la cunoştinţă; dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei, dreptul de a retracta opera , despăgubind pe titularii dreptului de utilizare, dacă este cazul.

10. Încetarea drepturilor privind invenţiile.

În anumite situaţii, precizate de lege, protecţia invenţiei şi drepturile titularului de brevet încetează. Cazurile de încetare se referă numai la drepturile patrimoniale ale titularului, care sunt temporare.

Drepturile conferite de brevet pot înceta prin stingere, decădere sau anulare.

Drepturile care decurg din brevetul de invenţie se sting :- la expirarea duratei de protecţie a brevetului (protecţia unei invenţii are un caracter limitat în timp; după împlinirea perioadei legale de protecţie, invenţia trece în domeniul public, deci, poate fi utilizată de orice persoană, în mod liber);- prin renunţarea titularului la brevet (în tot sau în parte)

5

În cazul invenţiilor de serviciu, pentru care brevetul a fost eliberat unităţii, precum şi al invenţiilor realizate de salariaţi fără misiune inventivă., când a intervenit o cesiune, titularul brevetului este obligat să comunice inventatorului intenţia sa de renunţare, şi, la cerere, să îi transmită dreptul asupra brevetului.

În cazul brevetului care a făcut obiectul unui contract de licenţă, renunţarea este posibilă numai cu acordul beneficiarului licenţei.

În cazul invenţiilor declarate secrete, create pe teritoriul ţării noastre, se poate renunţa la brevet numai cu acordul instituţiilor care le-au atribuit un asemenea caracter.

Decăderea titularului din drepturile conferite de brevet.Pe întreaga perioadă de valabilitate a brevetului de invenţie, titularul

are obligaţia de a plăti taxele de menţinere în vigoare a brevetului. Plata anuală a taxelor evită, în principiu, menţinerea în vigoare a titlurilor de protecţie pentru invenţii neexploatate.

Pentru fiecare an de protecţie, taxa de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie creşte progresiv. Taxa devine scadentă în prima zi a anului de protecţie respectiv.

Taxa de menţinere în vigoare poate fi plătită şi anticipat, pentru o perioadă care nu poate depăşi 4 ani.

Neplata taxei legale de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie se sancţionează cu decăderea titularului din drepturile ce decurg din brevet. Decăderea intervine la expirarea termenului de 6 luni, în care taxa poate fi plătită cu majorări.

Menţiunea decăderii titularului din drepturi se înscrie în Registrul naţional al brevetelor de invenţie, iar OSIM publică decăderea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

Decăderea are ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet. Este totală şi se produce numai pentru viitor.

Atunci când motivele care determină neplata taxelor de menţinere în vigoare a brevetului nu sunt imputabile titularului, se admite revalidarea brevetului.

Anularea brevetului de invenţie.Neîndeplinirea condiţiilor pentru existenţa unei invenţii brevetabile, la

data înregistrării cererii de brevet, se sancţionează prin anularea titlului de protecţie.

Brevetul de invenţie poate fi anulat, în tot sau în parte, la cererea oricărei persoane interesate (art. 40 din Lg. 64/1991).

Cauzele de nulitate sunt de strictă interpretare. În absenţa unei prevederi legale, neregularitatea depozitului nu constituie un motiv de nulitate a brevetului eliberat.

Cererea de anulare se poate face în tot cursul duratei de valabilitate a brevetului. Nulitatea brevetului se poate invoca pe care principală sau pe

6

cale reconvenţională. Cererea se judecă de Tribunalul Bucureşti, hotărârea putând fi atacată cu apel în 30 de zile de la comunicare la Curtea de Apel Bucureşti, iar decizia Curţii poate fi atacată cu recurs la ÎCCJ în 30 de zile de la comunicare.

Efectele nulităţii sunt retroactive. Ele se produc de la data constituirii depozitului cererii de brevet.

În cazul în care brevetul este anulat în totalitate, se consideră că titlul de protecţie nu a fost niciodată acordat.

Dacă anularea brevetului este parţială, se produce o restrângere sau o limitare a revendicărilor.

11. Obiectul dreptului de autor.

Trebuie făcută distincţia între obiectul dreptului de autor ce reprezintă însăşi creaţia intelectuală şi obiectul dreptului de proprietate ca bun corporal.

Potrivit legii, constituie obiect operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, care ar fi modalităţile de creaţie, modul sau felul exprimării independent de valoarea şi destinaţia lor.

Prin obiect al dreptului de autor se înţelege şi bunul ocrotit de ramura dreptului de autor. Pot fi scrierile literare, operele ştiinţifice scrise sau orale, operele fotografice .

Nu pot beneficia de protecţia dreptului de autor operele:ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, metodele de funcţionare, invenţiile, textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativ judiciară şi traducerile oficiale ale acestora; simbolurile oficiale ale statului, organizările publice:stema, sigiliul, drapelul, emblema, insigna, ecusonul, medalia;mijloacele de plată, ştirile şi informaţiile de presă.

Opera originală este opera ce a fost creată fără folosirea unei opere preexistente.

Opera derivată este opera ce a fost creată plecând de la una sau mai multe opere preexistente (traducerea, adaptarea).

Opera comună este opera creată de doi sau mai mulţi autori în colaborare.

Opera colectivă este opera în care combinaţia autorilor formează un tot fără a fi posibil să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre autori asupra ansamblului operei create.

12. Drepturile patrimoniale de autor.

Se înţelege drept subiectiv al titularului al cărui conţinut este primat în bani.

7

Drepturile patrimoniale de autor sunt legate de naşterea şi exploatarea unei opere, exprimabile în bani.

Sunt divizibile în drepturi absolute , după gradul de opozabilitate.Sunt opozabile tuturor şi implică toate consecinţele dreptului de

proprietate.Drepturile de creanţă de autor izvorăsc din drepturile de autor

bilaterale din fapte ilicite, izvorâte din obligaţii (dreptul la reproducerea integrală sau parţială, directă sau indirectă).

Dreptul de distribuire a operei, dreptul la importul în vederea comercializării pe piaţa internă cu consimţământul autorului,

Dreptul de a închina opera, de a comunica public, direct sau indirect, opera, de radiodifuziune a operei, de transmitere prin cablu, de realizare de opere derivate.

Dreptul de valorificare a operei prin aducere la cunoştinţă.Reproducerea este realizarea uneia sau mai multor opere prin orice

mijloace şi sub orice formă, inclusiv realizarea registrării sonore sau audiovizuale a unei opere.

Distribuirea este vânzarea sau orice mod de distribuire cu titlu oneros a copiilor sau originalului unei opere produse şi oferirea publică a acestor.

Importul este introducerea pe piaţa internă în scopul comercializării a originalului sau a copiilor legal realizate a unei opere fixate pe orice suport.

Închirierea este punerea la dispoziţie spre utilizare pentru un timp limitat sau un avantaj economic sau comercial indirect sau direct a unei opere.

Împrumutul este punerea la dispoziţie spre utilizare pentru un timp limitat şi fără avantaje a unei opere prin intermediul unei instituţii care permite accesul publicului.

13. Subiectele protecţiei juridice a invenţiilor.

Invenţiile fiind rezultatul unei activităţi de creaţie intelectuală, calitatea de autor o poate avea numai persoana fizică.Prin natura sa, activitatea de creaţie este legată de autorul invenţiei.Subiect al protecţiei juridice, nu poate fi decât persoana fizică, sau grupul de persoane fizice care a realizat invenţia.În unele cazuri, subiecte ale drepturilor asupra invenţiei, pot fi şi succesorii inventatorilor.Persoanele care au creat invenţia sunt subiecte originare.Subiectele derivate sunt succesorii inventatorului, precum şi persoanele care dobândesc brevetul prin transmitere de a un titular anterior.

COAUTORATUL

8

Dacă invenţia a fost creată împreună de mai mulţi inventatori, fiecare are calitatea de coautor al invenţiei iar dreptul aparţine în comun acestora.

Trăsături:participarea mai multor persoane la o activitate creatoare;un aport creator la rezolvarea unei probleme invenţia realizată are un obiect unitar.

Forme:voluntar – rezultă din convenţia participanţilor

legal – se referă la situaţia de excepţie când se depun mai multe cereri de brevet pentru aceeaşi invenţie, fără să existe între solicitanţi o înţelegere sau activitate comună. Invocându-se aceleaşi priorităţi solicitanţii vor beneficia de calitatea de coautor.

Dacă mai multe persoane au creat aceeaşi invenţie independent una de alta, dreptul la brevet va aparţine aceleia care a depus o cerere de brevet a cărei dată de depozit este cea mai veche.Persoanele care au dat ajutor tehnic la realizarea unei invenţii, fără să fi avut o contribuţie creatoare, nu pot fi coautori.

INVENTATORUL SALARIAT

INVENŢIILE REALIZATE ÎN EXERCITAREA UNEI MISIUNI INVENTIVE

Pentru invenţiile realizate de salariat în exercitarea unui contract de muncă ce prevede o misiune inventativă, care corespunde cu funcţiile sale, dreptul la brevetul de invenţie aparţine unităţii, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase salariatului (invenţie de serviciu).

După ce unitatea a fost informată în scris de salariat asupra redactării descrierii invenţiei unitatea este obligată să depună cererea de brevet la OSIM.

Dacă în termen de 60 de zile de la data informării , cererea de brevet nu este depună, dreptul la acordarea brevetului aparţine salariatului.

Această soluţie este posibilă în lipsa unei alte convenţii între părţi.

INVENŢIILE REALIZATE DE INVENTATORUL SALARIAT

Pentru invenţiile realizate de salariat, fie în exercitarea funcţiei sale, fie prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii, ori mijloacelor specifice ale

9

unităţii, sau ale datelor existente în unitate,în domeniul activităţii unităţii, fie cu ajutorul material al unităţii, în lipsa unei prevederi contractuale contrare, dreptul la brevet de invenţie aparţine salariatului.

Condiţiile arătate nu sunt cerute cumulativ.Unitatea are un drept de preferinţă la încheierea unui contract de

cesiune sau de licenţă, privind invenţia salariatului său.Acest drept trebuie exercitat în termen de 3 luni de la oferta

salariatului.

INVENŢIILE REALIZATE LA COMANDĂ

Pentru invenţiile care rezultă dintr-un contract de cercetare, în lipsa unei cauze contrare, dreptul la brevetul de invenţie aparţine unităţii care a comandat cercetarea.

Unitatea care a comandat cercetarea este distinctă de unitatea de cercetare al cărei salariat este inventatorul.

În contractul de cercetare poate fi inclusă o cauză prin care dreptul la eliberarea brevetului de invenţie să aparţină unităţii care a comandat cercetarea sau unităţii de cercetare, ori ambelor părţi.

Inventatorul are dreptul la o remuneraţie suplimentară stabilită prin act adiţional la contract.

Inventatorul şi unitatea au obligaţia reciprocă de informare şi de obţinere de la divulgarea invenţiei.Dacă cererea de brevet nu a fost depusă la OSIM în termen de 60 de zile de când unitatea a fost informată asupra redactării descrierii invenţiei, cel care are dreptul la acordarea brevetului de invenţie este inventatorul.

14. Apărarea dreptului privind invenţiile. Mijloace de drept penal.

Drepturile privind invenţiile sunt apărate şi prin incriminarea unor anumite fapte ca infracţiuni. Principalele reglementări în materie sunt consacrate de Legea privind brevetele de invenţie şi de Codul penal.

Potrivit art. 57 din Legea 64/1991 constituie infracţiune însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii de inventator, şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amendă. (art. 425 Cod penal - însuşirea, fără drept, a calităţii de inventator).

Prin incriminarea acestei fapte se apără drepturile titularului de brevet în carul în care acordarea brevetului poate fi pretinsă de inventator ori de succesorul său în drepturi. Infracţiunea se realizează prin acţiunea de însuşire a calităţii de inventator.

A. În sensul legii nr. 64/1991, constituie infracţiune, folosirea sau punerea în circulaţie, fără drept, a obiectului unui brevet de invenţie sau orice altă încălcare a drepturilor conferite conform art. 33 al. 1 ,

10

dacă aceste încălcări au fost săvârşite după data publicării cererii de brevet de invenţie. Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Codul penal prevede ca infracţiune contra proprietăţii intelectuale şi contrafacerea; art. 425 şi 426 Cod penal - contrafacerea sau folosirea fără drept a obiectului unei invenţii, precum şi punerea în circulaţie a produselor realizate ca urmare a contrafacerii sau folosirii.

Contrafacerea implică 3 forme: fabricarea - reproducerea materială a unui obiect sau utilizarea unui procedeu brevetat,- folosirea - utilizarea sau întrebuinţarea obiectului unei invenţii - sau punerea în circulaţie a unei invenţii - vânzarea sau expunerea spre vânzare de obiecte contrafăcute.

Contrafacerea implică un brevet de invenţie valabil; trebuie să aducă atingere drepturilor titularului de brevet şi trebui să fie săvârşită cu intenţie.

Prin infracţiunea de contrafacere se încalcă dreptul exclusiv la exploatare a invenţiei, care aparţine titularului brevetului.

B. Potrivit art. 61 din Legea 64/1991 constituie infracţiune divulgarea, de către personalul OSIM precum şi de către persoanele care efectuează lucrări în legătură cu invenţiile, a datelor cuprinse în cererile de brevet, până la publicarea lor. Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

În Codul penal fapta de divulgare este incriminată ca infracţiune în art. 428 - divulgarea datelor cuprinse în cererea de brevet, după publicarea lor.

Existenţa acestei infracţiuni presupune îndeplinirea următoarelor condiţii:să fie depusă la OSIM o cerere de brevet de invenţie care să producă efectele unui depozit naţional reglementar;divulgarea materialelor care formează obiectul examinării să se facă în perioada cuprinsă între data depunerii şi data publicării cererii de brevet;datele cuprinse în cererea de brevet să fie confidenţiale sau secrete.

C. Faptele de concurenţă neloială sunt sancţionate de către Codul penal şi Legea privind combaterea concurenţei neloiale.

În conformitate cu art. 453 Cod penal, constituie infracţiune contra vieţii economice aplicarea pe produsele puse în circulaţie de menţiuni false, privind brevetele de invenţie, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari.

Conform art. 5 alin. 1 din legea 11/1991 , constituie infracţiune de concurenţă neloială :a). folosirea unei invenţii de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;

11

b). producerea, în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri sau servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari.

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Existenţa acestei infracţiuni presupune întrunirea a două cerinţe esenţiale:- menţiunile aplicate trebuie să privească brevetele de invenţie- să fie false, adică să nu corespundă realităţii.

15. Semnele care pot constitui mărci.

Semnele care pot constitui mărci sunt enumerate de art. 3 lit. a din Legea nr. 84/1998. Ele se referă la cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special, forma produsului sau a ambalajului său, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne.

Spre deosebire de reglementarea din 1967, între semnele susceptibile de apropiere ca marcă nu figurează şi prezentarea sonoră. Omisiunea a fost influenţată de prevederile Tratatului de la Geneva privind dreptul mărcilor din 1994, care nu se aplică mărcilor holograme şi mărcilor care nu sunt alcătuite din semne vizibile, în special mărcile sonore şi cele olfactive.

Legea română din 1998 cuprinde o enumerare enunţiativă a semnelor distinctive care pot fi înregistrate ca mărci. Sistemul enumerării rezultă din posibilitatea solicitanţilor de a utiliza orice combinaţie a acestor semne.

16.Numele, denumirile, sloganurile şi titlurile de publicaţii.

Între semnele care pot constitui o marcă, legea prevede în mod expres cuvintele. În economia textului, termenul de cuvinte include atât numele, cât şi denumirile.

Numele, ca element de identificare a persoanei, reprezintă un drept personal nepatrimonial, inalienabil şi imprescriptibil. Protecţia numelui propriu zis se extinde şi asupra numelui comercial, precum şi a pseudonumelui.

Întrucât numele poate aparţine mai multor persoane, dreptul exclusiv nu priveşte numele în sine, ci forma sa specială.

O marcă poate fi formată şi din numele altei persoane decât a titularului, situaţie în care este necesară autorizaţia terţului sau a succesorilor săi.

Pentru constituirea unei mărci se poate folosi şi un nume istoric.

12

Se poate folosi ca marcă numele propriu care a constituit obiectul unei mărci anterioare, cu cerinţa de a se evita, prin intermediul anumitor menţiuni, eventualele confuzii.

Denumirile sunt cuvinte luate din limbajul curent sau inventate. Pentru a constitui o marcă, denumirile trebuie să fie arbitrare sau de fantezie. Denumirea este considerată admisibilă când nu se ţine seama de natura şi de genul obiectului, fiind independentă de produs. Denumirea poate fi formată dintr-un singur cuvânt, un adjectiv combinat cu un substantiv sau o combinaţie de cuvinte. (ex.: Dero, Hopfen Konig).

Denumirile care reprezintă cuvântul ce indică un produs sunt necesare; încorporându-se cu produsul, ele nu pot constitui o marcă, fiind denumiri necesare.

Denumirile care descriu un anumit produs sunt necesare sau descriptive. Ele pot determina specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării serviciului, sau alte caracteristici ale acestora.

În ceea ce priveşte denumirile de produse brevetate, deşi sunt posibile mai multe soluţii, problema trebuie soluţionată în funcţie de principiile materiei. La expirarea titlului de protecţie, denumirea intră în domeniul public numai dacă a figurat în brevet şi s-a încorporat produsului, devenind necesară. În caz contrar, denumirea va continua să formeze obiectul unui drept privativ şi după expirarea brevetului.

Denumirea poate cuprinde uneori şi numele titularului de brevet, situaţie în care numele titularului poate fi utilizat ca marcă numai atunci când denumirea se completează cu o menţiune prin care se evită orice eroare referitoare la originea produsului.

Mărcile formate din denumiri prezintă riscul pierderii caracterului distinctiv.

Cuvintele adoptate ca marcă se pot transforma în unele cazuri într-o denumire generică. Identificarea unei denumiri cu un anumit produs este un fenomen de degenerare a mărcii (ex.: apă de colonie, aspirină, gramofon, termos).

Legea română în vigoare nu se referă la sloganurile şi titlurile de publicaţii, dar, modul de redactare al textului nu înlătură, în principiu, posibilitatea de folosire, ca marcă, a lor.

Pentru a forma o marcă, sloganurile şi titlurile de publicaţii trebuie să fie arbitrare sau de fantezie (ex.: Tout est moins cher au Bon Marche).

În unele sisteme de drept sloganurile nu pot depăşi 5 cuvinte, iar în alte sisteme de drept sunt interzise. Dacă sloganul este original, protecţia va fi asigurată în cadrul dreptului de autor.

Titlurile de ziare, reviste şi cărţi sunt protejate fie ca mărci, fie ca obiect al dreptului de autor.

13

Titlurile de opere individuale sunt protejate în domeniul dreptului de autor. Pentru a beneficia de protecţia dreptului de autor, titlurile de opere trebuie să fie originale.

17. Apărarea drepturilor privind invenţiile. Mijloacele de drept administrativ şi civil.

Mijloacele administrative de apărare a drepturilor privind invenţiile sunt contestaţia şi cererea de revocare.

Hotărârile pronunţate de către OSIM pot fi atacate de către persoanele interesate. În procedurile în faţa OSIM, solicitantul, titularul sau altă persoană interesată poate fi reprezentată printr-un mandatar autorizat ori avocat.

Împotriva hotărârilor OSIM privind cererile de brevet se pot introduce contestaţii în termen de 3 luni de la comunicare . Contestaţia se formulează în limba română şi trebuie să conţină motivele în fapt şi temeiurile în drept, raportate la motivarea hotărârii atacate. Solicitantul va depune la OSIM contestaţia în 2 exemplare, la care se vor anexa actele doveditoare, în principal cu caracter tehnic pentru susţinerea motivelor invocate.

Împotriva hotărârilor OSIM de acordare a brevetului de invenţie se pot face cereri de revocare. În măsura în care nu s-au respectat dispoziţiile art. 7 - 11 şi ale art. 12,13 şi 18 ale Legii privind brevetele de invenţie, revocarea se cere în termen de 6 luni de la publicarea menţiunii hotărârii de acordare.

Cererea de revocare se întocmeşte în scris şi motivat. 2 exemplare şi un număr de exemplare egal cu numărul cotitularilor se vor depune la OSIM. Împreună cu cererea se depun şi documentele în susţinerea motivelor acţiunii, fără a putea fi invocată nerespectarea condiţiilor de formă sau de procedură cu privire la cererea de brevet de invenţie.

Judecarea în fond a contestaţiei sau a cererii de revocare va fi supusă plăţii taxelor prevăzute de lege. Contestaţia având ca obiect numai îndreptarea unor erori materiale nu este supusă plăţii taxei.

Contestaţia sau cererea de revocare va fi soluţionată în termen de 3 luni de la înregistrarea la OSIM de către o Comisie de reexaminare din Departamentul de apeluri.

În cazul contestaţiilor, potrivit art. 46 al. 1 din Regulamentul de aplicare a Legii privind brevetele de invenţie, Comisia de reexaminare poate hotărî următoarele:admiterea, în tot sau în tare, a contestaţiei, cu desfiinţarea hotărârii şi acordarea brevetului de invenţie, comisia de reexamninare urmând să îşi asume şi competenţele comisiei de examinare;

14

admiterea, în tot sau în tare, a contestaţiei, cu desfiinţarea hotărârii de respingere şi trimiterea cererii de brevet de invenţie în examinarea de fond pentru reluarea procedurii de examinare, în limite de competenţă precizate în hotărâre;admiterea, în tot sau în tare, a contestaţiei, cu desfiinţarea hotărârii de acordare a brevetului şi, după caz, luarea unei hotărâri de acordare a brevetului de invenţie sau transmiterea cererii de brevet de invenţie în examinarea de fond pentru reluarea procedurii de examinare;admiterea sau respingerea contestaţiei conform regulii 44 lit. B al. 1;respingerea contestaţiei şi menţinerea hotărârii contestate;respingerea contestaţiei şi menţinerea hotărârii contestate, cu schimbarea motivelor hotărârii de respingere.

În privinţa cererilor de revocare, conform regulii 46 al. 2 din Regulamentul de aplicare a Legii privind brevetele de invenţie, Comisia de reexaminare poate hotărî următoarele:admiterea în tot a cererii de revocare şi revocarea brevetului de invenţie;admiterea în tot a cererii de revocare, revocarea brevetului de invenţie şi, după caz, luarea unei hotărâri de acordare sau de trimitere a cererii de brevet de invenţie în examinarea de fond pentru reluarea procedurii de examinare în limitele de competenţă precizate în hotărâre;respingerea cererii de revocare şi menţinerea hotărârii de acordare a brevetului de invenţie.

Hotărârile Comisiei de reexaminare pot fi atacate cu apel, în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Bucureşti. În termen de 15 zile de la comunicare, hotărârile Tribunalului Bucureşti pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Litigiile privind încălcarea drepturilor asupra invenţiilor se judecă de către instanţele de drept comun.

Potrivit art. 62 alin. 1 din Legea 64/1991, litigiile date în competenţa instanţelor judecătoreşti privesc următoarele: calitatea de inventator, de titular de brevet, drepturile născute din brevetul de invenţie, drepturile patrimoniale ale inventatorului rezultând din contractele de cesiune şi licenţă, executarea obligaţiei de informare şi asistenţă tehnică.

Prin exercitarea acţiunii în justiţie se apără drepturile personale nepatrimoniale şi patrimoniale asupra invenţiilor. Acţiunea civilă poate fi intentată de inventator ori de titularul brevetului de invenţie.

Drepturile personale nepatrimoniale pot fi apărate prin acţiuni întemeiate pe disp. Decretului 31/30.01.1954 privitor la persoanele fizice şi juridice.

Titularul dreptului încălcat are deschisă calea acţiunilor în răspundere civilă delictuală. Acţiunea se soluţionează potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

15

Titularul de brevet poate solicita instanţei judecătoreşti ordonarea unor măsuri asiguratorii, atunci când există un risc de încălcare a drepturilor decurgând dintr-un brevet , şi dacă această încălcare riscă să cauzeze un prejudiciu ireparabil ori dacă există un risc de distrugere a elementelor de probă.

18. Principalele titluri de protecţie a invenţiilor. Sisteme de acordare. Durata de valabilitate.

Protecţia juridică a invenţiilor se asigură prin eliberarea unor titluri sau documente, titlurile de protecţie se acordă cu respectarea condiţiilor stabilite de lege.

Noţiunea de titluri de protecţie , potrivit art. 1 al. 4 din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, cuprinde toate formele de brevete industriale admise de legislaţiile ţărilor Uniunii. Ex. brevetele de invenţie, brevetele de import, brevetele de perfecţionare, brevetele şi certificatele adiţionale, etc.

Brevetul de invenţie este un titlu de protecţie specific, care asigură titularului dreptul exclusiv de exploatare.

Certificatul de utilitate asigură protecţia invenţiilor care nu sunt supuse procedurii prealabile de obţinere a unui aviz documentar.

Este denumit şi mic brevet şi se acordă, mai ales pentru invenţiile de importanţă mai redusă.

Certificatul adiţional se acordă pentru invenţiile complementare, acest titlu de protecţie se solicită de titularul brevetului principal.

Produce efecte de la data depozitului şi expiră odată cu brevetul principal. Este consacrat în dreptul francez prin Legea 68-1 din 02.01.1968.

Brevetul de importaţiune se acordă pentru o invenţie brevetată în altă ţară.

Cererea de brevet se depune după expirarea termenului de prioritate unionistă şi trebuie să aibă acelaşi obiect cu brevetul străin, iar invenţia să nu fi fost exploatată în ţara în care se solicită protecţia.

Durata de valabilitate este redusă.Brevetul european a fost consacrat de Convenţia de la Munchen din

1973. Se eliberează printr-o procedură unică de Oficiul European de Brevete.

Se solicită de inventator sau de succesorul său în drepturi. Cererea se poate depune fie direct la Oficiu, fie prin intermediul unui oficiu central de proprietate intelectuală sau al unei alte autorităţi competente a statului contractant.

În funcţie de reglementările existente, se cunosc mai multe sisteme legislative:sistemul examenului de formă

16

sistemul examenului de fondsistemul examenului amânatsistemul examenului mixt.

În sistemul examenului de formă sau neexamenului prealabil, brevetul se acordă fără examinarea noutăţii, pe riscul şi pericolul inventatorului. Organul de stat competent constată numai dacă cererea de brevet îndeplineşte condiţiile legale pentru constituirea depozitului reglementar.

În absenţa unei verificări a condiţiilor de fond, aceste titluri de protecţie sunt însoţite de formula „fără garanţia guvernului”. Ele mai sunt denumite brevete de reclamă sau brevete de hârtie.

Acest sistem este practicat în Algeria, Belgia, Bolivia, Egipt., Franţa, Grecia, Italia, Maroc, Peru, Spania, Turcia.

În sistemul examenului de fond sau examenului prealabil, brevetul se eliberează pe baza verificării noutăţii invenţiei. Examenul prealabil presupune verificarea îndeplinirii atât a condiţiilor pentru constituirea depozitului reglementar, cât şi a condiţiilor pentru existenţa invenţiei brevetabile.

Acest sistem este practicat în Argentina, Austria, Canada, Chile, Danemarca, Filipine, Finlanda, India, Israel, Marea Britanie, Maroc, SUA, Suedia.

În sistemul examenului amânat sau examenului întârziat procedura de eliberare a brevetului este formată din 2 etape.

În prima etapă, a cărei durată este stabilită de lege, se examinează constituirea depozitului reglementar şi se publică cererea de brevet, asigurându-se titularului o protecţie provizorie.

În cea de a două etapă, care intervine la cerere sau din oficiu, se verifică elementele de existenţă a invenţiei şi se publică descrierea depusă, acordându-se brevetul definitiv.

Dacă în termenul prevăzut nu se solicită examinarea în fond, cererea de brevet se socoteşte retrasă sau decăzută.

Acest sistem a fost consacrat în Olanda , ulterior fiind introdus şi în Australia, Brazilia, Columbia, Germania, Japonia.

În sistemul mixt, brevetul se acordă în funcţie de obiectul invenţiei pe baza unui examen de fond sau a unuia de formă.

Acest sistem îmbină examinarea condiţiilor de formă pentru constituirea depozitului reglementar cu cele de fond pentru existenţa invenţiei brevetabile. Se foloseşte în Elveţia şi Iordania.

În legislaţiile naţionale, titlurile de protecţie pentru invenţii au o durată diferită. Fiind limitate în timp, titlurile de protecţie au un caracter temporar.

17

Durata maximă de valabilitate a unui brevet este de 20 de ani. Regula perioadei maxime este admisă de majoritatea statelor. În unele state perioada de protecţie se stabileşte în funcţie de dorinţa solicitantului sau de interesul pentru invenţie.

Datele de la care începe să curgă perioada de valabilitate a brevetului este precizată de legislaţia fiecărui stat. În funcţie de reglementările existente, protecţia invenţiilor începe de la una din următoarele date:a). de la data depozitului cererii de brevet (Algeria, Brazilia, Danemarca, Egipt, Elveţia, Grecia, Iran, Israel, Tunisia, Suedia, Italia, Japonia, Turcia, Venezuela, România, Mexic);b). de la data depozitului descrierii definitive a invenţiei (Australia, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Uganda);c). de la data publicării oficiale a cererii de brevet (Austria);d). de la data încheierii procesului verbal care constată depozitul cererii de brevet (Belgia);e). din ziua următoare datei depozitului cererii de brevet (Germania, Luxemburg) ;f). din prima zi a lunii următoare datei depozitului cererii de brevet(Olanda);g). de la data acordării brevetului (Argentina, Canada, Chile, Filipine, Islanda, Peru, Portugalia, Spania, SUA).

19. Stingerea dreptului la marcă.

În reglementarea Legii 84/1998 drepturile cu privire la marcă se sting în următoarele condiţii:- renunţarea titularului mărcii - reprezintă un abandon expres; trebuie să fie expresă şi să se facă printr-o declaraţie scrisă;- abandonul mărcii - intenţia trebuie să fie clară şi să rezulte din fapte de durată şi publice; efectele constau în decăderea mărcii în domeniul public sau în transformarea mărcii într-un semn liber;- decăderea titularului din drepturile conferite de marcă

Cauzele de decădere constau în următoarele:a). Fără motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele şi serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată;b). După data înregistrării, marca a devenit, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii titularului, uzuală în comerţul cu un produs sau un serviciu pentru care a fost înregistrată;c). După data înregistrării şi ca urmare a folosirii mărcii de către titular sau cu consimţământul acestuia, marca a devenit susceptibilă de a indice publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau provenienţa geografică a produselor sau serviciilor pentru care a fost înregistrată;

18

d). Marca a fost înregistrată de o persoană neavând calitatea de solicitant. Decăderea se mai poate cere şi atunci când titularul a folosit marca în alte condiţii decât cele prevăzute de regulament sau a luat măsuri pentru a preveni o astfel de folosire.- anularea înregistrării mărcii - o cauză de invalidare a mărcii şi nu de stingere, cu caracter retroactiv. Orice persoană interesată poate cere anularea pentru următoarele motive.a). înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea disp. art. 5 al. 1;b). înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea art. 6;c). înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea credinţă;d). înregistrarea mărcii aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane;e). înregistrarea mărcii aduce atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la o indicaţie geografică protejată, un desen, sau un model industrial protejat sau un alt drept de proprietate industrială protejat ori cu privire la un drept de autor.- expirarea termenului de ocrotire a mărcii - intervine la împlinirea termenului de ocrotire a mărcii, fără să se efectueze formalităţile de reînnoire a înregistrării. - în caz de neîndeplinire a condiţiilor prevăzute de Legea 84/1998 înregistrarea mărcii rămâne fără efect de la data expirării ultimei date de expirare a protecţiei.

20. Transmiterea dreptului la marcă. Cesiunea.

Marca se poate transmite de titular în temeiul unui contract de cesiune. Cesiunea se poate realiza independent de transmiterea fondului de comerţ în care este încorporat.

Drepturile cu privire la marcă se pot ceda total sau parţial. În cesiunea totală, transmiterea drepturilor cu privire la marcă este

integrală, cesionarul dobândind toate drepturile titularului mărcii, iar cedentul devenind un simplu terţ.

În cesiunea parţială, transmiterea drepturilor asupra mărcii este fracţionată, se face numai pentru unele produse sau servicii pentru care este folosită marca.

Transmiterea se poate referi la toate produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată.

Datorită subrogării în drepturile cedentului, cesionarul poate exercita acţiunea în contrafacere, el beneficiind şi de garanţia pentru vicii ascunse.

Forma de transmitere este obişnuită, voluntară.Dacă transmiterea intervine cu ocazia unei executări silite sau

expropriere, cesiunea este forţată.

19

21.Condiţii de brevetabilitate a invenţiei. Noutatea.

O invenţie este nouă dacă este cuprinsă în stadiul tehnicii.Noutatea unei invenţii constă în faptul că elementele tehnice ale

soluţiei sunt proprii sau originale, dar mai ales esenţiale.În funcţie de soluţiile cunoscute ale tehnicii mondiale, aceste elemente

noi produc efecte tehnice noi.Prin tehnică mondială se înţelege totalitatea regulilor, metodelor şi

procedeelor care se folosesc pentru a obţine un anumit rezultat.Condiţia de noutate se apreciază prin intermediul efectelor tehnice

care se pot obţine.Dacă prin aplicarea soluţiei se bţine un efect tehnic care nu a fost

prevăzut înainte, regula sau metoda utilizată este nouă faţă de nivelul cunoscut de tehnica mondială.

Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului oriunde în lume.

Prin public se înţelege orice persoană care nu este constrânsă la confidenţialitate şi care ar putea divulga informaţii ( nu trebuie să fie neapărat specialist).

Noutăţi – exemple:înlocuirea unui material cu altul, în alcătuirea unui produs cunoscut sau într-un proces de fabricaţie cunoscutsimplificarea construcţiei adusă unui produs sau procedeu cunoscutmodificarea parametrilor tehnologici ai unui produs sau procedeu cunoscut, etc.Faţă de stadiul existent al tehnicii mondiale soluţia este nouă, dacă nu a fost brevetată sau adusă la cunoştinţa publicului.

Publicitatea care provine de la autorul soluţiei se numeşte divulgare, iar cea care provine de la terţ se numeşte anterioritate.

Divulgarea şi anterioritatea au ca efect distructivitatea de noutate.

Creaţiile nebrevetabile ca invenţii.

Nu sunt brevetabile invenţiile care contravin ordinii publice şi bunelor moravuri, precum şi realizările care nu constituie soluţii ale unor probleme tehnice.Nu sunt considerate invenţii în special următoarele: descoperirile, teoriile ştiinţifice, metodele matematice, creaţiile estetice, planurile, principiile, metodele în exercitarea de activităţi mentale,în materie de jocuri sau în domeniul activităţii economice şi programele de calculator, prezentările de informaţii.

20

Unele dintre realizările enumerate beneficiază însă de protecţia dreptului de autor.

23. Brevetul de invenţie. Noţiune, trăsături, funcţii, natură juridică, titular.

Brevetul de invenţie este un titlu de protecţie specific, care asigură titularului dreptul exclusiv de exploatare.Legislaţiile naţionale consacră brevetul de invenţie, fie ca titlu unic, fie împreună cu alte forme de protecţie juridică.În dreptul român titlul de protecţie a unei invenţii este brevetul de invenţie.Brevetul este un act oficial.Brevetul de invenţie este acordat după verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege de către OSIM, care este organul de stat specializat în materia proprietăţii industriale.Brevetul se caracterizează prin următoarele particularităţi:1. prezintă un titlu de protecţie specific, care atestă protecţia unei invenţii;2. se eliberează de organele administraţiei de stat la cererea inventatorului sau succesorului său în drept;3. confirmă calitatea de inventator a persoanei fizice care a creat invenţia;4. conferă titularului anumite drepturi;5. protecţia instituită este limitată în timp şi spaţiu;6. după expirarea duratei de protecţie invenţia trece în domeniul public şi poate fi exploatată de orice persoană interesată.Brevetul are două funcţii:funcţia internă, asigură protecţia proprietăţii industriale, prin interzicerea folosirii invenţiei de către terţi;funcţia externă, realizează protecţia comerţului internaţional şi a cooperării economice internaţionale, prin obţinerea de brevete în mai multe ţări.Prin funcţiile sale, brevetul permite stabilirea noutăţii invenţiei, asigură prioritatea ştiinţifică şi contribuie la respectarea ordinii juridice.

Ca natură juridică, brevetul de invenţie este un act administrativ unilateral şi solemn, cu caracter de unicat.

Brevetul de invenţie este un act juridic administrativ unilateral şi solemn, cu caracter de unicat.

Este un act administrativ unilateral, chiar dacă se acordă la cererea persoanei interesate. Atribuie titularului său o situaţie juridică stabilită anterior prin lege, fără a crea modifica sau stinge drepturi subiective.

Este un act administrativ solemn, cu caracter de unicat. Se eliberează de un organ al administraţiei de stat, pe baza constituirii depozitului reglementar, cu respectarea condiţiilor de formă stabilite,

Titularul brevetului de invenţie

21

Brevetul de invenţie confirmă calitatea de autor al inventatorului.Pentru titularul de brevet care nu este şi inventator, titlu de protecţie

conferă un drept exclusiv de exploatare a invenţiei.Astfel, dreptul la acordarea brevetului aparţine următoarelor

persoane:– inventatorului individual, în situaţia în care invenţia a fost realizată de o persoană fizică , prin propriul său efort creator şi material.– inventatorilor în comun, în cazul în care mai multe persoane au creat împreună o invenţie– inventatorului salariat, în situaţia în care:1. invenţia a fost creată în executarea unui contract de muncă ce prevede explicit o misiune inventivă, iar unitatea nu şi-a valorificat dreptul la acordarea brevetului;2. invenţia a fost creată în exerciţiul unui contract de muncă ce implică explicit o misiune inventivă şi există o clauză de atribuire către inventator a dreptului la eliberarea brevetului;3. invenţia a fost creată în exercitarea funcţiei sale fără să existe o convenţie care să atribuie unităţii dreptul la acordarea brevetului4. invenţia a fost creată în cadrul unui contract de cercetare, iar unitatea care a comandat cercetarea nu şi-a valorificat dreptul de a solicita eliberarea brevetului5. succesorului în drept a inventatorului6. cesionarilor dreptului la eliberarea brevetului de invenţie7. unităţii, în cazul în care: - invenţia a fost realizată în cadrul unui contract de muncă, ce presupune o misiune inventivă fără să existe o clauză de atribuire către inventator a dreptului de acordare a brevetului;- invenţia a fost realizată de salariat în exercitarea funcţiei şi există o convenţie care atribuie unităţii dreptul la eliberarea brevetului- invenţia a fost realizată în cadrul unei contribuţii de cercetare, neexistând o clauză de atribuire de către inventator a dreptului la acordarea brevetului.În materia invenţiei de serviciu, poate exista şi următoarea situaţie:- dreptul la acordarea brevetului este transmisibil şi parţial, drept urmare, pentru părţile contractuante se va elibera un brevet comun, iar inventatorul şi angajatorul vor deveni cotitulari, sau coproprietari ai brevetului de invenţie.24. Condiţii de brevetabilitate a invenţiei. Aplicabilitatea inventivă şi industrială.

ACTIVITATEA INVENTIVĂ.

O invenţie este considerată ca implicând o activitate inventivă, dacă pentru o persoană de specialitate ea nu rezultă în mod evident din cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnicii.

22

Condiţia activităţii inventive a fost consacrată în dreptul francez.Activitatea inventivă se apreciază în raport cu problema pe care o

rezolvă invenţia şi cu soluţia revendicată.

APLICABILITATEA INDUSTRIALĂ.

O invenţie este susceptibilă de aplicabilitate industrială dacă obiectul său poate fi realizat sau utilizat cel puţin în unul dintre domeniile industriale, inclusiv agricultură.Când aplicarea industrială se referă la obiectul (dacă se situează în domeniul public ), aplicarea (dacă aparţine aplicării industriale; nu pot fi invenţii ideile, teoriile, descoperirile, principiile) şi rezultatul invenţiei (dacă produc efecte industriale).Termenul de industrie este convenţional, cuprinzând activitatea omului, de transformare şi utilizare, a naturii şi materiei.

25. Apărarea dreptului la marcă. Mijloace de drept administrativ şi civil.

Mijloacele de drept administrativ : - opoziţia şi - contestaţia.În termen de 3 luni de la data publicării mărcii admise la înregistrare

în buletinul oficial de proprietate industrială pot fi formulate opoziţii.Opoziţiile pot fi formulate de:

- titularul anterior al unei mărci notorii,- titularul anterior cu privire la imaginea sau a numelui patraminic la o indicaţie geografică protejată, un desen sau model industrial protejat ori model protejat, - orice persoană interesată poate face opoziţie la OSIM.

Dacă opoziţia este întemeiată se respinge cererea de înregistrare a mărcii.

Contestaţia.OSIM dispune în legătură cu operaţiunile de protecţie a mărcii prin

decizii de admitere sau de respingere motivare în fapt şi drept . Împotriva acestor decizii se pot face contestaţii.Ex.: cererea de înregistrare a unei mărci; reînnoirea unei mărci.

Mijloacele de drept civil.Litigiile privind încetarea faptelor care aduc atingere dreptului de

folosire a mărcilor precum şi repararea prejudiciilor prin folosirea ilegală a mărcilor se soluţionează de instanţele judecătoreşti.

Acţiunea civilă poate fi în daune sau o acţiune negatorie.

23

Acţiunea civilă se judecă potrivit pretenţiilor ce decurg dintr-o acţiune - persoanele vinovate pot fi obligate la despăgubiri potrivit dreptului comun.

26. Apărarea dreptului la marcă. Mijloace de drept penal

Contrafacerea mărcilor sau imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau calităţilor la care se referă marca.

Acţiunea de contrafacere se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanelor vătămate.

Contrafacerea constă în reproducerea unei mărci care aparţine altei persoane independent de orice alt act folosit.

Pentru existenţa contrafacerii , reproducerea trebuie să fie realizată cu scopul de a se folosi de produse sau de servicii identice sau similare datorită destinaţiei sale, care sunt în stare să îl inducă în eroare.

Imitarea constituie realizarea unei mărci care prin impresia de ansamblu se aseamănă cu altă marcă.

Imitarea este frauduloasă dacă se săvârşeşte cu intenţie şi are ca scop inducerea publicului în eroare asupra calităţii produselor sau serviciilor.

În caz contrar imitarea va fi ilicită, constituind act de concurenţă neloială sau un fapt ilicit civil.

Aplicarea frauduloasă a mărcii altuia.Dacă o marcă străină care se găseşte în posesia unei persoane este

aplicată unor produse de origine diferită, producând o confuzie în rândul clienţilor cu privire la proveninţa produselor ce reprezintă o anumită marcă, atunci ea este contrafăcută.

Acţiunea concurenţei neloiale.Orice utilizare contrară practicilor loiale în activitatea industrială sau

comercială în scopul de a induce în eroare consumatorul.

27. Semnele care pot constitui mărci. Literele şi cifre, elemente figurative. Forma produsului.

Semnele care pot constitui mărci sunt enumerate de art. 3 lit. a din Legea nr. 84/1998 şi se referă la cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special, forma produsului sau a ambalajului său, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne.

24

Legea română din 1998 menţionează în mod expres literele şi cifrele. Pentru a constitui o marcă, literele şi cifrele trebuie să aibă o formă grafică distinctă.

Literele folosite ca marcă pot fi iniţialele unui nume. Deşi constituie o prescurtare, iniţialele nu reprezintă nume.

Marca poate fi alcătuită şi din iniţialele unor cuvinte. Ele trebuie să poată fi pronunţate, formând un cuvânt fără semnificaţie cunoscută. (ex. IMGB - Întreprinderea Maşini Grele Bucureşti; USAS - Uzina Superfosfaţi Acid Sulfuric).

În cazul în care mărcile sunt formate exclusiv din cifre, ele nu pot fi protejate, întrucât cifrele nu sunt distinctive în sine, marca trebuie să prezinte o formă distinctivă, fără a fi necesară asocierea cu elemente grafice.

În conformitate cu prevederile legii române actuale, mărcile pot fi constituite şi din elemente figurative, plane sau în relief. Ele cuprind o multitudine de forme, respectiv: embleme, viniete, etichete, peisaje, portrete, fotografii, blazoane, sigilii, amprente, reliefuri, peceţi, liziere.

Emblema este un semn figurativ simplu, reprezentând un obiect real sau imaginar, care simbolizează o anumită idee.(ex.: o floare, un clopot, o stea, o ancoră). Are rolul de a individualiza o societate comercială sau industrială.

Emblema care se referă la natura produsului care un caracter descriptiv şi nu poate constitui o marcă.

Vinieta este un ansamblu de figuri, o dispoziţie de linii sau un desen. Se lipeşte pe produs.

Eticheta este un suport de hârtie sau carton de mărime redusă, care conţine unele indicaţii privind un produs. Regimul etichetei este asemănător cu cel al vinietei.

Imaginile pot forma, în principiu, obiectul unei mărci, cum ar fi portretul sau fotografia. În practică se consideră că folosirea de către o persoană a propriului său portret, care seamănă izbitor cu un portret adoptat anterior ca marcă, reprezintă un act de concurenţă neloială.

În ceea ce priveşte figurile geometrice simple - un cerc, un triunghi, un pătrat - se consideră că sunt inexpresive. Dacă nu sunt însoţite de elemente verbale sau alte elemente figurative nu pot constitui mărci.

Printre semnele care pot alcătui o marcă, legea română din 1998 se referă expres şi la forma produsului. Pentru a fi protejată ca marcă, forma produsului trebuie să nu fie necesară sau de natură să producă un rezultat industrial.

Nu pot fi protejate mărcile constituite exclusiv din forma produsului, care este impusă de natura produsului sau este necesară obţinerii unui rezultat tehnic sau care dă o valoare substanţială produsului.

25

Mărcile care constau în forma produselor sunt într-o oarecare măsură descriptive, şi, din această cauză limitate.

28.Condiţii de formă privind protecţia mărcilor.

Condiţiile de formă se referă la modul de folosire a mărcilor prin aplicare sau ataşare.

Aplicarea sau ataşarea se poate face pe fiecare produs în parte , pe ambalaje , prin care se oferă produsele sau serviciile, precum şi pe documentele care însoţesc produsele.

Aplicarea sau ataşarea trebuie făcută în aşa fel încât să împiedice înlăturarea mărcii în timpul circulaţiei. Marca nu trebuie să fie exterioară produsului sau aparentă. Chiar dacă locul aplicării nu este vizibil, marca se consideră valabilă. (ec.: marca aplicată pe dopul sticlei).

29. Semnele care pot constitui mărci. Forma ambalajului. Culoarea produsului şi ambalajului, forma sonoră şi combinaţii de semne.

Între semnele susceptibile de a constitui o marcă, legea română în vigoare enumără şi forma ambalajului. Pentru a fi apropiată ca marcă, forma ambalajului trebuie să aibă un caracter distinctiv.

În unele legislaţii, protejarea ca marcă a formei ambalajului este condiţionată de însoţirea de alte semne, cum ar fi inscripţii, etichete, menţiuni. Această soluţie permite să fie înregistrată atât marca cât şi forma ambalajului pe care se aplică (ex.: sticlele de coca cola).

Mărcile pot fi formate şi din combinaţii de culori ale produsului sau ambalajului. Protecţia ca marcă a combinaţiilor de culori este prevăzută expres de legea română.

Combinaţiile de culori sunt folosite ca marcă fără rezerve sau obiecţiuni. Ele trebuie numai să prezinte un aspect caracteristic, un aranjament propriu.

O singură culoare nu poate constitui o marcă. Reticenţele faţă de folosirea unei singure culori ca marcă sunt determinate de numărul limitat al culorilor şi de imposibilitatea consumatorului de a distinge cu claritate nuanţele. Culorile în sine nu sunt suficient de distinctive, iar înregistrarea lor ca marcă ar genera un risc de monopolizare.

Doctrina admite totuşi că o singură culoare poate fi şi un element esenţial al mărcii, individualizându-se printr-o dispoziţie specială sau prin aplicarea pe unele părţi ale produsului.

26

Conţinutul unei mărci poate fi alcătuit şi din semne sonore sau melodii simple. Prezentarea sonoră se asociază, de obicei, cu un serviciu sau produs.

Mărcile sonore sau auditive trebuie să fie clare, expresive şi caracteristice. Ele vor însoţi comercializarea produsului, fără a se limita la publicitate. Înregistrarea lor se efectuează prin depozitul de discuri fonografice.

Majoritatea legislaţiilor - şi cea română - nu recunosc mărcile sonore. Reticenţa manifestată faţă de marca auditivă a fost determinată de absenţa unei legături directe cu produsul şi de imposibilitatea realizării unui depozit material.

Mărcile pot fi constituite şi din unele combinaţii de semne.Prin combinarea elementelor, semnele necesare sau banale devin

particulare, putându-se folosi ca mărci, particularităţile mărcilor combinate permit alegerea celor mai adecvate mijloace de publicitate comercială.

30. Funcţiile mărcii.Marca are următoarele funcţii:

funcţia de diferenţiere a produselorfuncţia de concurenţăfuncţia de organizare a pieţeifuncţia de monopol.

Funcţia de diferenţiere a produselor, care se realizează prin informaţiile pe care marca le oferă cumpărătorului despre produs şi permite diferenţierea produselor şi serviciilor care sunt identice sau similare.

Prin intermediul mărcii se asigură individualizarea produselor existente pe piaţă, iar producătorul este apărat de actele de concurenţă neloială.

Funcţia de concurenţă se realizează prin diferenţieri şi publicitate.Diversificarea şi multiplicarea modelelor, titlurilor şi culorilor a

realizat nu numai o diferenţiere a produselor ci şi a mărcilor,Marca este folosită pentru o gamă variată de modele (ex.: mărcile de

autovehicule, detergenţi).Publicitatea mărcilor diferenţiate determină o creştere a vânzării.

Funcţia de organizare a pieţei.

27

Prin corelarea cererii cu oferta, marca reprezintă un mijloc de organizare a pieţei. Marca asigură vânzarea şi reducerea cheltuielilor de desfacere.

Folosirea propriilor mărci de comerţ şi de servicii reflectă tendinţa vânzărilor de a-şi asigura exclusivitatea mărcii produsului în procesul de organizare a distribuţiei produselor. Astfel, marca reprezintă un instrument principal al marketingului.

Funcţia de monopol.Diferenţierea mărcilor şi exclusivitatea distribuţiei au ca rezultat

transformarea concurenţei într-un instrument de monopol.

31. Transmiterea dreptului la marcă. Licenţă.

Prin contractul de licenţă, licenţiatul obţine dreptul de a folosi marca titularului pentru produsele sau serviciile sale. În consecinţă, licenţa de exploatare se deosebeşte de licenţa de folosire şi de licenţa de reclamă.

Licenţa de exploatare este specifică mărcilor, beneficiarul are dreptul să aplice marca transmisă şi să fabrice produsele respective. Aceeaşi marcă se va folosi pentru 2 produse, care au origine diferită, dar caracteristici identice.

Licenţa de folosire constă într-o autorizare de aplicare sau ataşare a mărcii pe produsele livrate de licenţiator. Dreptul exclusiv al titularului se exercită de către licenţiat, prin delegaţie.

Licenţa de reclamă implică autorizarea folosirii unei denumiri care constituie obiectul unui drept personal al altei persoane. Autorizarea de folosire a unei anumite denumiri se dă în scop comercial şi publicitar.a). în funcţie de întinderea drepturilor care se atribuie prin contract, licenţele pot fi :- licenţa exclusivă - licenţiatorul renunţă la posibilitatea de a mai acorda alte licenţe, iar licenţiatul are un drept exclusiv de utilizare a mărcii. Renunţarea licenţiatorului trebuie prevăzută în mod expres.- licenţa neexclusivă sau simplă, licenţiatorul are dreptul de a utiliza sau transmite marca, iar licenţiatul de a folosi semnul distinctiv în condiţiile convenite. De regulă, licenţiatul nu are dreptul să acorde sublicenţe.- licenţa reciprocă sau încrucişată, părţile contractante îşi acordă reciproc dreptul de a fabrica un produs, care va fi pus în circulaţie cu aceeaşi denumire. Fiecare parte îşi va păstra dreptul asupra mărcii sale.b). după caracterul lor:- licenţa limitată sau parţială dreptul de folosire a mărcii, deşi este exclusiv, prezintă unele îngrădiri. Astfel, titularul mărcii poate să autorizeze terţii să folosească marca pe întreg teritoriul ţării noastre sau pe o parte a

28

acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte din produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată.

- licenţa nelimitată, totală sau deplină, licenţiatul beneficiază de exclusivitate pe toată durata de valabilitate a contractului. Licenţiatul poate acorda licenţe simple sau sublicenţe.

Prin contractul de licenţă se transmite numai dreptul de folosinţă a mărcii. Licenţiatorul are obligaţia să asigure libera folosire a mărcii, precum şi obligaţia de garanţie împotriva evicţiunii şi viciilor ascunse.

Licenţiatul este obligat:să exploateze marca, să plătească preţul licenţei stabilit sub formă de revedenţe să menţină calitatea produselor fabricate sau a serviciilor furnizate în baza contractuluisă folosească numai marca ce face obiectul contractului de licenţă, având totuşi libertatea de a aplica pe produsele fabricate semne indicând că el este fabricantul acestora.

Licenţiatorul poate exercita o acţiune în contrafacere împotriva persoanelor care tulbură folosirea mărcii de către beneficiar.

Beneficiarul licenţei nu poate introduce o astfel de acţiune fără consimţământul titularului mărcii, dacă în contractul de licenţă nu este stipulat altfel.

32. Drepturile patrimoniale de inventator.

Drepturile patrimoniale

Dreptul exclusiv de exploatare.Prin eliberarea brevetului de invenţie se asigură titularului un drept exclusiv de exploatare.Titularul are dreptul, în cazul invenţiilor care au ca obiect un produs, de a interzice terţilor fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importarea în vederea folosirii, oferirea spre vânzare sau vânzarea.Dacă invenţia are ca obiect un procedeu, este interzisă utilizarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul, în aceste scopuri a produsului obţinut direct prin utilizarea procedeului brevetat. Dreptul devine exclusiv prin acordarea brevetului.Acest drept conferă titularului posibilitatea de a exploata personal invenţia şi de a transmite prerogativele sale altor persoane.Acest drept este opozabil erga omnes (tuturor).

29

Dreptul provizoriu de exploatare exclusivă survine de la data publicării cererii de brevet.Pentru existenţa acestui drept se cere ca cererea de brevet să fie înregistrată la organul administrativ competent, să îndeplinească cerinţele de constituire a depozitului naţional reglementar, iar cererea de brevet să fie publicată cu respectarea prevederilor legale.Dacă cererea de brevet a fost respinsă, retrasă sau declarată ca fiind considerată retrasă , protecţia încetează, iar solicitantul pierde dreptul provizoriu de exploatare retroactiv.2.Dreptul la reparaţie patrimonială.Dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei poate fi încălcat prin faptele unor terţi. În acest caz se poate cere instanţei repararea daunelor … prin folosirea fără drept a invenţiei.

33. Drepturile personal nepatrimoniale ale inventatoruluiDrepturile personale nepatrimoniale ale inventatorului:– dreptul la calitatea de autor;– dreptul la nume;– dreptul de a da publicităţii invenţia;– dreptul de prioritate;– dreptul la eliberarea unui titlu de protecţie

Dreptul la calitatea de autor.

Reprezintă o confirmare a activităţii creatoare a autorului invenţiei.Subiect al acestui drept nu poate fi decât o persoană fizică.Existenţa dreptului este subiectul condiţie până în momentul în care se verifică îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege.Dacă soluţia propusă este declarată invenţie, eliberându-se titlul de protecţie, dreptul la calitatea de autor este recunoscut.Acest drept este personal, exclusiv, absolut, inalienabil şi imprescriptibil.

Dreptul la nume.

Are două accepţiuni:În sens larg, reprezintă dreptul la calitatea de autor al invenţiei sau dreptului de a fi desemnat ca autor al invenţiei pe titlul de protecţie şi pe orice alte documente privind invenţia.În sens restrâns, este dreptul de a se da invenţiei numele autorului.

Dreptul de a da publicităţii invenţia.

30

Fiind rezultatul unei activităţi creatoare, aducerea la cunoştinţa publicului se hotărăşte de către autor.

Acest drept implică înregistrarea invenţiei şi eventual comunicarea publică a soluţiei preconizate.

Dacă autorul decedează înainte de a da publicităţii invenţia revine moştenitorilor săi (aceasta constituie o excepţie de la netransmisibilitatea drepturilor personale nepatrimoniale).

Excepţii (limitări) aduse dreptului: invenţiile de serviciu; invenţiile secrete.

Dreptul de prioritate.

Depozitul reglementează asigurarea autorului unui drept de prioritate faţă de orice alt depozit privind aceeaşi invenţie, având o dată de depozit sau de prioritate ulterioară, dacă sunt îndeplinite prevederile legale.Constă în recunoaşterea faptului că autorul soluţiei propuse a fost primul care a realizat invenţia. Se naşte din momentul realizării invenţiei.Prioritatea ştiinţifică nu se identifică cu dreptul de prioritate. Prima este dependentă de creaţia autorului.Sistemul de protecţie a invenţiei implică o anumită procedură.În funcţie de scopul urmărit, prioritatea poate fi: - convenţională

- de expoziţie.Dreptul de prioritate convenţională se invocă pentru solicitarea

protecţiei unei invenţii în mai multe ţări.Prioritatea convenţională.Persoana (sau succesorul său în drepturi) care a depus o cerere de

brevet într-un stat parte la Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, beneficiază de un drept de prioritate pentru a efectua depunerea unui cereri de brevet pentru aceeaşi invenţie.

Termenul de invocare a priorităţii convenţionale este de 12 luni de la data de depozit a primei cereri.

Prioritatea de expoziţie.Se invocă protecţia unei invenţii ce a fost expusă înainte de

formularea unei cereri de brevet într-o expoziţie internaţională.Cererea de brevet cu invocarea priorităţii se depune în termen de 6

luni de la data expunerii produsului în expoziţie. Acest termen nu va prelungi însă termenul de prioritate convenţională (cel de 12 luni).

Dreptul la eliberarea unui titlu de protecţie.

31

Pentru ocrotirea titlurilor sale, autorul are dreptul la eliberarea unui titlu de protecţie, în materia invenţiei fiind brevetul. Dacă titular este altul decât autorul, inventatorului i se va elibera un duplicat al brevetului de invenţie.

34. Transmiterea dreptului privind invenţia. Contractul de licenţă.

Prin contractul de licenţă titularul unui brevet, licenţiator, transmite unui beneficiar, licenţiat, în tot sau în parte, dreptul său exclusiv de exploatare, în schimbul plăţii unui preţ.

Conţinutul şi efectele licenţei sunt reglementate de legea contractului, care se determină de către părţi în conformitate cu principiul autonomiei de voinţă.

Contractul de licenţă conferă părţilor un număr însemnat de avantaje, care sunt determinate de relaţiile care se stabilesc între părţi.

Contractul de licenţă este :- bilateral - pentru că dă naştere la obligaţii reciproce pentru licenţiator şi licenţiat;

- consensual - validitatea lui nu este determinată de respectarea unor anumite formalităţi; se încheie în forma scrisă

- intuitu personae - întrucât se încheie mai ales în considerarea caracteristicilor întreprinderii beneficiarului

- cu titlu oneros - licenţiatul este ţinut să plătească preţul convenit; există şi situaţii în care este cu titlu gratuit;

- comutativ - întinderea drepturilor şi obligaţiilor celor două părţi este cunoscută din momentul încheierii operaţiunii juridice

- cu executare succesivă - folosinţa dreptului de exploatare a unei invenţii brevetate se transmite pentru o anumită perioadă, deci contractul se încheie pe o perioadă determinată.

Legea privind brevetele de invenţie nu conţine dispoziţii referitoare la contractul de licenţă. În absenţa unei reglementări speciale, raporturile contractuale dintre părţi sunt supuse dispoziţiilor dreptului comun. Prin analogie, se consideră că licenţa voluntară are valoarea unui contract de locaţiune.

Natura juridică se poate stabili în funcţie de modul prin care se transmite folosinţa invenţiei brevetate.

32

În cazul în care licenţa este cu titlu oneros se vor aplica dispoziţiile Codului civil în materie de locaţiune. Dacă este cu titlu gratuit, se vor lua în considerare prevederile dreptului comun în materie de comodat.

Obiectul contractului de licenţă îl formează autorizarea sau acordarea dreptului ca o invenţie brevetată să fie folosită de către partener.

Contractul de licenţă nu implică un act de dispoziţie asupra dreptului exclusiv de exploatare. Titularul transmite doar folosinţa dreptului său de exploatare, care poate fi totală sau parţială. Drepturile exclusive aparţin în continuare titularului de brevet.

Clasificarea licenţelor.1. în funcţie de întinderea drepturilor care se atribuie prin contract:

a). licenţă exclusivă - licenţiatorul renunţă la posibilitatea de a mai acorda licenţe, iar licenţiatul are un drept exclusiv de utilizare a invenţiei; renunţarea trebuie prevăzută în mod expres;

Licenţa exclusivă poate fi atenuată şi absolută, după cum licenţiatorul renunţă sau nu şi la folosirea obiectului contractului.

b). licenţă neexclusivă sau simplă - licenţiatorul are dreptul de a utiliza sau transmite brevetul, iar licenţiatul de a folosi invenţia în condiţii convenite. De obicei licenţiatul nu are dreptul să acorde sublicenţe.

2. după caracterul lor:a). licenţă nelimitată, totală sau deplină - licenţiatul beneficiază de exclusivitate pe toată durata de valabilitate a brevetului; poate acorda licenţe simple sau sublicenţe.

b). licenţa limitată sau parţială - dreptul de folosire a invenţiei, deşi este exclusiv, prezintă unele îngrădiri. Drepturile licenţiatului pot fi limitate cu privire la modul de aplicare a invenţiei, utilizarea obiectului contractului, perioada de timp, întinderea în spaţiu, cantitatea de obiecte produse, preţurile de vânzare.

3. după izvorul lor:a). licenţă voluntară - au ca izvor voinţa părţilor; în unele legislaţii implică o declaraţie anticipată a titularului de brevet de a încheia un asemenea contract;b). licenţă obligatorie - are ca izvor legea, care autorizează folosirea unei invenţii fără consimţământul titularului de brevet. Transmiterea dreptului se

33

produce în baza legii, care stabileşte întinderea şi durata de exploatare a invenţiei.

Efectele contractului.Contractul de licenţă produce drepturi şi obligaţii în sarcina părţilor.

Obligaţiile licenţiatorului:

de a remite obiectul contractului - punerea la dispoziţia licenţiatului a folosinţei dreptului de a exploata brevetulde garanţie pentru vicii - se referă la validitatea brevetului transmis şi la exercitarea dreptului acordatde garanţie împotriva evicţiunii - priveşte fapta proprie (obligaţia licenţiatorului de a nu tulbura exploatarea invenţiei ) şi fapta terţilor(obligaţia licenţiatorului de a intenta acţiunea în contrafacere împotriva persoanelor care tulbură exploatarea beneficiarului). este ţinut să plătească şi taxele legale. Dacă licenţa este exclusivă, această obligaţie revine beneficiarului.

Obligaţiile licenţiatului:de exploatare a licenţei - trebuie să fie personală şi trebuie să se aducă la cunoştinţa licenţiatorului perfecţionările aduse invenţiei după încheierea contractuluide plată a preţului - se face sub formă de redevenţe sau într-o sumă forfetară, care se calculează în funcţie de cifra de afaceri sau preţul produselor vândute sub licenţă.

Încetarea contractului.-la expirarea termenului convenit de părţi - contractul de licenţă încheiat pe durată determinată înceteazăla expirarea perioadei de validitate a brevetului, invenţia trecând în domeniul concurenţei libere - dacă licenţa este acordată pe o durată nedeterminată, contractul înceteazăprin reziliere, cu efecte pentru viitor - în caz de nerespectare a obligaţiilor asumate de părţiprin anularea brevetului de invenţie.

35. Limitele exercitării dreptului de autor.

Principiul suveranităţii exploatării operei este limitat în ceea ce priveşte utilizarea operei, transformarea şi reproducerea.

Utilizarea operei - opera adusă la cunoştinţa publică trebuie să fie utilizată fără autor în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile: utilizarea să fie

34

conform bunelor uzanţe; să nu contravină utilizării normale a operei; să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii dreptului de utilizare.

Transformarea operei - legea prevede posibilitatea transformarea unei opere fără acordul autorului dacă este o transformare privată, care nu este pusă la dispoziţia publică şi dacă rezultatul transferării este o caricatură, cu condiţia ca rezultatul să nu creeze confuzie, în ce priveşte opera originală şi autorul acesteia.

36. Marca notorie.

Marca notorie se caracterizează printr-un renume deosebit, având o valoare internaţională. Astfel, notoriu cunoscute sunt mărcile Adidas, Samsung, Philips, Omega, Ford, Mercedes, Coca Cola.Notorietatea este o problemă de fapt. Determinarea notorietăţii ţine seama de vechimea mărcii, intensitatea publicităţii, identificarea cu întreprinderea sau ideea de calitate. Notorietatea se apreciază în funcţie de condiţiile proprii sau locale.Protecţia acordată mărcilor notorii nu este condiţionată de formalitatea unei înregistrări naţionale sau internaţionale, ori de folosire. Protecţia acordată este, însă, limitată la sfera produselor identice sau similare.

Potrivit art. 3 lit. c din Lg.84/1998, marca notorie este semnul larg cunoscut în România la data depunerii unei cereri de înregistrare a mărcii sau la data priorităţii revendicate în cerere. Înregistrarea unei mărci va fi refuzată, conform art. 6 lit. d , dacă este identică sau similară cu o marcă notorie în România pentru produse sau servicii identice sau similare.Pentru a determina dacă o marcă este larg cunoscută, se va avea în vedere notorietatea acestei mărci, în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora marca respectivă se aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau utilizarea mărcii în România. În conformitate cu regula 16 al. 2 a Regulamentului de aplicare a legii 84/1998, segmentul de public se va stabili pe baza următoarelor elemente:categoria de consumatori potenţiali, vizată pentru produsele sau serviciile la care se referă marca; identificarea categoriei de consumatori potenţiali se face pe grupe de consumatori ai unor anumite produse sau servicii în legătură cu care marca este utilizată şi nu pe grupe de consumatori ai unei game generale de produse sau servicii;circuitele de distribuire a produselor sau serviciilor la care se referă marca, în funcţie de natura produselor şi serviciilor, se va ţine seama de diferite mijloace de distribuire a acestora, respectiv de comercializare prin magazine, prin intermediul unor agenţi comerciali, direct de la întreprindere sau la domiciliul clientului.

O marcă este refuzată la înregistrare dacă este identică sau similară cu o marcă notorie în România pentru produse sau servicii diferite de cele la

35

care se referă marca a cărei înregistrare este cerută şi dacă, prin folosirea nejustificată a acesteia din urmă, s-ar putea profita de caracterul distinctiv sau de renumele mărcii notorii, ori această folosire ar aduce prejudicii titularului mărcii notorii. Înregistrarea se poate face cu consimţământul expres al titularului mărcii notorii.

36