raport anual la programul de gestionare a calitatii aerului in judetul tulcea_2011
DESCRIPTION
EVALUARE IMPACT MEDIUTRANSCRIPT
ANEXA la HCJ nr 2930032012
RAPORTPRIVIND STADIUL REALIZĂRII MĂSURILOR PREVĂZUTE IcircN PROGRAMUL DE GESTIONARE A CALITĂŢII AERULUI IcircN JUDEŢUL TULCEA -2011
CAPITOLUL I
PROGRAMUL DE GESTIONARE A CALITĂŢII AERULUI reprezintă totalitatea măsuriloracţiunilor ce se desfaşoară icircntr-o perioadă nu mai mare de 5 ani icircn zonele şi aglomerările unde pentru unul sau mai multi dintre poluanţi se constată depăşiri ale valorilor limită şisau ale valorilor tinţă icircn vederea icircncadrării sub aceste valori Se iniţiază pe baza datelor despre calitatea aerului icircnconjurător provenite din Sistemul Naţional de Evaluare şi Gestionare a Calităţii Aerului (SNEGICA) combinate cu rezultatele din modelarea dispersiei poluanţilor El este elaborat de Comisia Tehnică constituită prin Ordinul Prefectului nr 45525092009 modificat prin Ordinul Prefectului nr 1615012010 Lucrările Comisiei Tehnice se desfăşoară icircn baza Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat de Consiliul Judeţean Tulcea şi Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea
In baza rezultatelor evaluării calităţii aerului prin modelarea dispersiei poluanţilor atmosferici pentru anii 2007 si 2008 s-a decis iniţierea elaborării programului de gestionare a calităţii aerului icircn judeţul Tulcea pentru localităţile ICBrătianu Smacircrdan şi Măcin pentru indicatorul PM10 Programul cuprinde un set de măsuri pentru icircncadrarea concentraţiilor de PM10 sub VL icircn localităţile ICBrătianu Smacircrdan şi Măcin şi un set de măsuri pentru menţinerea calităţii aerului in celelalte localităţi din judeţul Tulcea
CAPITOLUL II
Descrierea fizico-geografică a zoneiregiunii potenţial a fi afectată de episodul de poluare Judetul Tulcea ocupă jumătatea nordică a provinciei istorice Dobrogea a cărei icircnsemnătate vine din aşezarea ei la gurile Dunării şi ieşirea la mare Paralela 45deg latitudine nordică taie județul Tulcea icircn partea centrală iar meridianul 29deg 41rsquo şi 24rdquo longitudine estică străbate oraşul Sulina extremitatea estică a Romacircniei
Icircnconjurat din trei părți de ape se invecinează la vest cu județele Brăila şi Galați la nord cu Ucraina prin granițe naturale ndash Dunărea la est cu Marea Neagră avacircnd limită de judeţ terestră la sud județul Constanța
Suprafaţa judeţului este de 8499 km2 si reprezintă 36 din suprafaţa ţarii procent care icircl situează pe primele locuri din ţară ca mărimeJudetul cuprinde 51 de unitati administrativ-teritoriale din caremunicipiul Tulcea reşedinţă judeţului cu o populaţie de 91841 locuitori la 1 ianuarie 2008 (3676 din populaţia stabilă a judeţului de 249779 locuitori la 1 ianuarie 2008) 4 oraşe şi 46 de comune Datorită icircntinderilor mari de apă judeţul Tulcea are cea mai mică densitate de 2938 locuitorikm2 de aproximativ trei ori mai mică decacirct cea naţională
Relief si structură geologică Geografic judeţul Tulcea aparţine de Podişul Dobrogei de Nord cuprinzacircnd şi cea mai
mare parte din Delta Dunării Podişul Dobrogei de Nord cunoscut şi sub denumirea de Orogenul Nord Dobrogean cuprinde ca diviziuni Munţii Măcinului Dealurile Tulcea Colinele Niculiţel Podişul Babadag Podişul Casimcei şi depresiuni mici Partea de est este scaldată
1
de lacurile Complexului Lagunar Razim-Sinoe iar cea de vest de ghirlanda de bălţi sau terenuri colmatate ce icircnsoţesc albia Dunării
Altitudinile variază icircntre 0 m la nivelul Mării Negre (Sficircntul Gheorghe) şi 467 m (Muntii Macinului vf Greci) Icircn cadrul Podişului Babadag (parte componentă a Podişului Dobrogei de Nord) se remarcă o importantă linie de falie icircntre Peceneaga (la NV) şi Camena (la SE) care separă Podişului Dobrogei de Nord de Podişul Dobrogei Centrale
Suprafaţa judeţului cuprinde două unităţi fizico-geografice bine delimitate Horstul dobrogean şi Delta Dunării Horstul dobrogean constituie un rest al cutărilor hercinico-kimerice şi se caracterizează ca un relief tipic de platou avacircnd ca elemente caracteristice Munţii Măcinului Podişul Niculiţel Podişul Casimcei şi Dealurile Tulcei
Horstul Dobrogean se prezintă ca un platou tipic ce determină existenţa a 3 zone biogeografice (stepa silvostepa şi pădurea) Fondul stepei este unitatea biogeografică cea mai tipică a judeţului Silvostepa şi pădurile se dezvoltă pe porţiuni mai restracircnse
Cea de a doua unitate fizico-geografică a judeţului Tulcea Delta Dunării este o cacircmpie aluvionară icircn plină evoluţie şi reprezintă cel mai tacircnăr relief de acumulare din ţară la apariţia căruia au participat şi participă icircn egală măsură fluviul şi marea
Hidrologie
Resursele de apă potenţiale si tehnic utilizabile de pe teritoriul judeţului Tulcea sunt reprezentate de cele subterane insuficient explorate si exploatate si cele de suprafaţă dominate icircn mare măsură de prezenţa fluviului Dunărea care mărgineste judeţul Tulcea pe latura vestică si nordică avacircnd o lungime de circa 276 km Celelalte ape curgătoare din judeţ sunt de importanţă mică tributare Dunării puţine ca număr si cu debit redus sau tributare Mării Negre cu lungimi si debite mai mari Toate apele curgătoare din judeţ sunt grefate de viiturile pluviale Icircn judeţul Tulcea apele sunt grupate icircn două bazine hidrografice - Dunăre şi Litoral care ocupă 71 respectiv 29 din suprafaţa judeţului
Nr Denumire Izvor Lungime Debit anual mediuMcs
Bazin hidrografic
1 Telita M-tii Macinului 48 km 006 BH Litoral ( Lacul Razelm)
2 Taita M-tii Macinului 57 km 033 BH Litoral ( Lacul Razelm)
3 Tabana PodBabadagului 9 km 05 BH Litoral ( Lacul Razelm)
4 Topolog Pod Casimcei L=26 km (din 50)
033 Icircn BH Litoral lac Hazarlac(jud Constanta)
5 Hamangia Pod Casimcei 33 002 BH Litoral -lac Ceamurlia
6 Ciucurova Pod Casimcei 24 km 001 raul Slava7 Slava PodCasimcei 38 001 lacul Ceamurlia8 Valea Tulcei dealurile Tulcei 14 km 001 icircn lac Razelm
Dunarea 267 Km din 1075 km pe teritoriul Romaniei) bratul Chilia 120 kmbratul Sulina (fluvio maritim) 63 km bratul Sf Gheorghe 697 km fara bucla Murighiol
Principalele lacuri din judeţul Tulcea sunt lagunele maritime
Denumire Suprafaţă ( ha )
2
Razim 41500Sinoe 17150Zmeica 5460Siutghiol 1900
iar din Delta Dunarii cele mai importante lacuri sunt Denumire Suprafaţă ( ha )Dranov 2170Lacul Roşu 1445Gorgova 1377Merhei 1057Furtuna 977Matiţa 652
Municipiul Tulcea şi icircmprejurimile sale beneficiază de resurse de apă pe care le oferă situarea lor la ldquopoarta de intrarerdquo icircn Delta Dunării apele fluviale primite prin braţul Tulcea apele lacurilor din zonă iar ceva mai departe bogaţia apelor din Delta DunăriiDebitul Dunării cunoaşte variaţii destul de mari primăvara ndash vara el atinge circa 18 000 mcs iar vara ndash toamna pacircna la circa 6 000 mcs Independent de mărimea debitului braţul Chilia ia din acesta 625 Sulina 177 iar Sfacircntu Gheorghe 198
Clima Cadrul climatic general si local
Teritoriul judeţului Tulcea aparţine sectorului cu climă continentală Regimul climatic se caracterizează icircn partea continentală prin veri fierbinţi cu precipitaţii slabe şi ierni nu prea reci dar icircn care uneori apar viscole puternice dar şi cu frecvente intervale de icircncălzire care icircntrerup continuitatea icircn timp a stratului de zăpadă Zona maritimă a judeţului este caracterizată prin veri a căror căldură este atenuată de briza mării Iernile se caracterizează prin temperaturi nu prea coboracircte dar marcate de vacircnturi puternice reci din direcţia mării
Circulaţia generală a atmosferei se caracterizează icircn semestrul cald prin predominarea curentilor lenti de aer temperat-oceanic din V iar icircn semestrul rece prin masele de aer din NE cu caracteristici arctic-continental şi prin advecţia din SV a aerului mediteranean cald şi umed
Temperatura aerului este slab diferenţiată pe teritoriul judeţului mediile anuale sunt icircn jur de 111 C mediile lunii celei mai calde iulie urcă pacircnă la 232 C mediile lunii celei mai reci ianuarie coboară pacircnă la ndash 18 C Numărul mediu al zilelor de icircngheţ este de 842 la Sulina şi de aproximativ 100 icircn partea continentală a judeţului
Din punct de vedere al studierii caracteristicilor meteorologice pe cuprinsul judetului Tulcea isi desfasoara activitatea statiile meteo Tulcea Corugea Jurilovca si Sulina care efectueaza observatii asupra pricipalelor elementelor si fenomenelor meteorologice care influenteaza direct multe din aspectele sociale si de mediu din judetul Tulcea
Regimul precipitaţiilorCantitatea medie anuală de precipitaţii (421 mm) colectată icircntr-un număr mediu de
1036 zile cu precipitaţii caracterizează un regim pluvial deficitar secetos de tip stepic
Regimul eolianIcircn condiţiile geografice cunoscute ale judetului Tulcea orografia locală nu introduce
modificări esenţiale icircn ldquocacircmpul vacircntuluirdquo nu interpune icircn calea vacircnturilor dominante obstacole orografice care să producă reorientări canalizări aeriene şi nici nu oferă condiţii suficiente pentru formarea brizelor Asta ne explică de ce vacircnturile de Nord-Vest si Vest au frecvenţa mai mare (171 respectiv 139 )
3
Un factor important icircn depoluarea locală prin transportul aerian al poluanţilor icircl reprezintă curenţii convectivi ascendenţi Formarea şi intensificarea accentuată a acestora icircn timpul zilei vara este favorizată de valorile scăzute ale nebulozităţii de icircnsorirea şi icircncălzirea puternică a solului şi icircn final de realizarea unei stratificări termice instabile (gradienţi termici verticali foarte mari) şi a transportului convectiv al poluanţilor Acest transport convectiv al poluanţilor este favorizat şi de valoarea destul de mare (72 icircn medie anuală) a umidităţii relative a aerului icircn zona Tulcea (aerul umed este mai uşor decit aerul uscat)
Vegetaţia Icircn cadrul ecologic natural atacirct de variat icircn care este situat municipiul Tulcea icircntacirclnim un
adevărat mozaic vegetal icircncepacircnd cu vegetaţia de stepă şi silvostepă de pe Podişul Nord ndash Dobrogean din care nu lipsesc tipurile de pădure alcătuite din stejar pufos stejar brumăriu etc trecacircnd prin vegetaţia de luncă şi de grinduri şi icircncheind cu vegetaţia lacustră a Deltei Dunării
Fauna Fauna ca şi flora Luncii Dunării şi a Deltei cuprinde o listă nesfirşită de speciiCel mai important grup faunistic al zonei studiate şi icircn special al Luncii şi al Deltei
Dunării icircl reprezintă păsările Specialiştii susţin că din cele 8600 specii de păsări existente pe globul pămacircntesc icircn Delta Dunării sunt găzduite 274 specii cărora li se pot adăuga numeroase specii care apar accidental Icircn pădurile Deltei şi la marginile ei clocesc specii mediteraneene ca vulturul pleşuv sur vulturul pleşuv alb şi şoimul
Toamna iarna si primăvara fauna se schimbă complet Tipurile de păsări mediteraneene pleacă şi apar speciile de pasaj şi ldquooaspeţiirdquo de iarnă care aparţin mai ales regiunii arctice şi tipului siberian
Icircn apele curgătoare şi stătătoare din Delta şi Lunca Dunării fauna este reprezentată icircn primul racircnd prin speciile de peşti cum ar fi şalăul plătica babuşca rosioara carasul linul apoi ştiuca bibanul somnul etc Acestora li se adaugă specii migratoare de primavară care intră icircn cacircrduri pe braţele fluviului pentru reproducere Dintre acestea se remarcă morunul nisetrul şi scrumbia de Dunăre
Nordul dobrogean ndash podişul lunca şi delta ndash adăposteşte nu numai bogaţia ornitologică şi piscicolă ci şi o bogată faună de mamifere precum vidra nurca nevastuica hermina mică mistretul iepurele bizamul iar icircn ultimele decenii ndash nutria
Solurile Diversitatea condiţiilor de stratificare din teritoriul pe care icircl ocupă oraşul Tulcea şi
icircmprejurimile au condus icircn timp la formarea unei icircntregi varietăţi de tipuri de soluri specifice subunităţilor geomorfologice corespunzătoare ldquopodişullldquo şi lunca dobrogeană şi delta cu multitudinea microformelor sale de relief şi de influenţe strict locale
Cu toate ca icircn cea mai mare parte este icircnconjurat de ape judeţul Tulcea se caracterizează prin predominarea solurilor de clima aridă Factorii pedogenetici care imprimă caracterele icircnvelişului de sol sunt relieful roca de solidificare precum şi situarea judeţului icircntr-o zona de tranziţie de la climatul continental al Europei estice la climatul temperat premediteranean al Peninsulei Balcanice Pe pantele mai accentuate din Culmea Pricopanului icircn zona Tulcea şi icircn zona Casimcea-Dorobanţu se produce fenomenul de eroziune mai accentuat acolo unde icircnvelişul vegetal este slab dezvoltat
4
Date demografice Suprafaţa judeţului Tulcea este de 849880 ha iar populaţia totală este de 249779 locuitori
Populatia judetului a scazut cu 54 intre 1992 si 2002 cele mai recente recensaminte ale populatiei si este in continua scadere
Judeţmediu Total Masculin FemininJudeţul Tulcea 249779 124005 125774Mediu Urban 122949 59908 63041Mediu Rural 126830 64097 62733
Judeţul Tulcea are cea mai mică densitate de 304 locuitorikmp de circa 3 ori mai mică decacirct media pe ţară de 91 locuitorikmp acest lucru datoracircndu-se icircn special suprafeţei mari acoperită de ape
Judeţul Tulcea( ha )
Zona urbană( ha )
Intravilan zona urbană din suprafata judeţului
Densitatea populaţiei icircn zona urbană
849880 76770 326974 9033 294 locuitori ha
Lista titularilor de activităţi activitatea potenţial poluatoare tipul şi cantitatea de poluanţi emişi
Societatea Profil de activitate
Tip poluant
Cantitate emisie (t)
2007 2008 2009 2010 2011
SC ALUM SA -Producerea aluminei calcinate
SO2 56359 000156 0968 0 0
NOx 14407 008 8244 99556 123666
TSP 27748 000158 1739 0711 0883
CO2 956798 2529 2782233 797870 991100
SC ENERGOTERM SA
- Producerea energiei termice
SO2 5993 2926 0034 01609 0171NOx 6928 5314 52776 34789 3703TSP 1183 1129 1123 03327 0355CO2 36531 22895 22828 22978 24424
SC TREMAG SA - Fabricarea caramizilor refractare
SO2 321 0031 00183 0 0NOx 199 393 2286 3423 4024TSP 0516 0728 0426 00244 0028CO2 12075 23049 12028 274401 322505
SC FERAL SRL -Fabricarea feroaliajelor
SO2 494 4039 4014 00696 005850NOx 4390 3594 3573 0 0TSP 21762 17779 16224 34826 29285CO2 15988 4419 23179 38309 3221445
Observaţie Icircn perioada februarie 2007-octombrie 2009 SC Alum SA Tulcea şi-a sistat activitatea icircn vederea retehnologizării
5
CAPITOLUL III - DESCRIEREA SITUAŢIEI EXISTENTE
31 STRUCTURA RETELEI DE MONITORIZARE A CALITATII AERULUI
Denumirea retelei Reţea de monitorizare a calitătii aerului icircn judeţul TulceaPrescurtare Reţea TulceaTipul de retea la nivelul judeţuluiTimpul de referinta(GMT si local) GMT+2Responsabilul retelei ingFeta Minever-Agentia pentru Protectia Mediului Tulcea strada 14 Noiembrie nr5 cod 820009 Tulcea tel 0240510620 Fax0240510621 E-mail officeapmtlanpmro Site httpapmtlanpmroComponenta reteleiTip statie Numar de statii-Trafic 1- Industrial 1-Suburbantrafic 1
6
-Localitati incadrate in Lista 1 pentru depasiri ale VL la indicatorul PM10
-Statii automate de monitorizare a calitatii aerului
TL3
TL2
TL1
7
AMPLASAREA STAŢIILOR IcircN MUNICIPIUL TULCEA
TL1
TL2
8
32 INFORMAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA STAŢII
A Denumirea statiei Statie automata monitorizare aer ndash Parc Ciuperca
Codul statiei TL ndash 1Tipul statiei trafic Responsabilul statiei
Mioara Bolovan tel 0240510623 fax 0240510621 e-mail laboratorapmtlanpmroDenumirea si adresa institutiei tehnice responsabile cu intretinerea statiei
Agentia pentru Protectia Mediului Tulcea str 14 Noiembrie nr 5 Tulcea Organisme sau programe cărora le sunt raportate datele ANPM panouri exterioare şi interioare de informare a publicului
Aria de reprezentativitateClasa statiei Raza ariei de
reprezentativitate
Statie de trafic 10 - 100 m
Coordonatele geografice latitudine 45ordm 10 56 longitudine 28 ordm 47 13 altitudine 6mPoluantii masurati SO2 NO2 O3 CO PM10 COV Tipul zonei urbana Caracterizarea zonei rezidentială
Icircn vecinatatea statiei se afla o statie de autobuz si o parcare auto cu o capacitate de cca 50 autoturisme Principalele surse de emisie aflate icircn apropierea statiei
- trafic rutier - incalzirea rezidenţială- factorii naturali
Caracterizarea traficului Strazi largi
9
- volum moderat de trafic (intre 2000 si 10000 vehiculezi) Altele - intersectii semafoare parcari statii de autobuz statii de taxi etc Informatii privind tehnicile de masurare EchipamentStatie automata monitorizare aer cu Echipament tip Poluant Metoda
Analizor SO2ME 9850B Monitor Europe SO2 fluorescenta UV
Analizor NOxME 9841B Monitor Europe NOx chemilunimiscenta
Analizor COME 9830 B Monitor Europe CO absorbtie in IR
Analizor PM 1025LSPM1025 UNITEC PM10PM25
Prelevator Tecora PM10PM25
prelevare si determinare gravimetrica
Analizor BTEX BT X2000-PID COV cromatografie
Caracteristici de prelevare- localizarea punctului de prelevareStatia este amplasata la cca 10m de intersectia strazilor Isaccei 1848 si Victoriei intersectie cu trafic rutier intens - icircnaltimea punctului de prelevare 4 m- lungimea liniei de prelevare 18 m- timpul de prelevare continuu (din oră icircn oră) - Calibrare- tip automat şi manual (calibrare de zero ndash cu aer zero)- metoda - manuală ndash icircntr-un punct folosim gaz de concentratie cunoscută - automat ndash verificare SPAN ndash 70 ndash 80 din concentraţia gazului etalon- frecvenţa - manual ndash 1 dataluna la nevoie ndash probleme tehnice ndash schimb butelii automat ndash 1 datazi
B Denumirea statiei Statie automata monitorizare aer ndashTransport Public
Codul statiei TL ndash 2
10
Denumirea arealuluizonei din care face parte statia Zona industriala Tulcea - vestTipul statiei - industrial Responsabilul statiei

Agentia pentru Protectia Mediului Tulcea str 14 Noiembrie nr 5Tulcea Organisme sau programe cărora le sunt raportate datele ANPM panouri exterioare şi interioare de informare a publicului Aria de reprezentativitate
Clasa statiei Raza ariei de reprezentativitateStatie industriala 100 m ndash 1 km
Coordonatele geografice latitudine 45ordm1038 longitudine 28ordm46 35 altitudine 30m Poluantii masurati SO2 NO2 O3 CO PM10 Parametrii meteorologici masurati
- temperatura - viteza vantului - directia vantului - umiditatea relativa - presiunea atmosferica - radiatia solara - precipitatii
Tipul zonei urbana Caracterizarea zonei industriala Principalele surse de emisie aflate icircn apropierea statiei
- arderi in industria de transformare si pentru producerea de energie electrica si termica
- instalatii de ardere neindustriale - arderi in industria de prelucrare - procese de productie - trafic rutier - factorii naturali
Caracterizarea traficului- Strazi inguste- volum mic de trafic (mai mic 2000 vehiculezi)
Informatii privind tehnicile de masurare Echipament
Statie automata monitorizare aer cu Echipament tip Poluant Metoda

11

Analizor O3ME 9810 B Monitor Europe O3 fotometrie UV
Statie meteo
directie si viteza vant temperatura umiditate relativa presiune atm radiatie solara precipitatii
Caracteristici de prelevare- localizarea punctului de prelevareStatia este amplasata la cca 1 km fata de platforma industrială Tulcea Vest icircn curtea SC Transport Public SA- icircnaltimea punctului de prelevare 4 m- lungimea liniei de prelevare 18 m- timpul de prelevare continuu(din oră icircn oră)Calibrare- tip automat si manual (calibrare de zero ndash cu aer zero)- metoda - manuala ndash icircntr-un punct folosim gaz de concentratie cunoscuta - automat ndash verificare SPAN ndash 70 ndash 80 din concentratia gazului etalon- frecvenţa - manual ndash 1 dataluna la nevoie ndash probleme tehnice ndash schimb butelii - automat ndash 1 dataziC Denumirea statiei Statie automata monitorizare aer - IsacceaCodul statiei TL ndash 3 Denumirea arealuluizonei din care face parte statia Localitatea Isaccea Calea Macin FNTipul statiei -suburban trafic Responsabilul statiei

Agentia pentru Protectia Mediului Tulcea str 14 Noiembrie nr 5Tulcea Organisme sau programe cărora le sunt raportate datele ANPM panouri exterioare şi interioare de informare a publicului
Aria de reprezentativitate
Clasa statiei Raza ariei de reprezentativitateStatie trafic 10-100 m
Coordonatele geografice latitudine 4516rsquo15898rsquorsquo N longitudine 2825rsquo27854rsquorsquo E Altitudine 30 m Poluantii masurati SO2 NONOxNO2 PM 10
12
Parametrii meteorologici masurati- temperatura - viteza vantului - directia vantului - umiditatea relativa - presiunea atmosferica - radiatia solara - precipitatii
Tipul zonei suburbana Caracterizarea zonei naturala Principalele surse de emisie aflate icircn apropierea statiei
- trafic rutier - factorii naturali -agricultura
Caracterizarea traficului- Strazi largi- volum mic de trafic (mai mic 2000 vehiculezi)
Informatii privind tehnicile de măsurare Echipament

Analizor SO2
Thermo Electron Corporation SO2 fluorescenta UV
Analizor NOx
Thermo Electron Corporation NOx chemilunimiscenta

Caracteristici de prelevare- localizarea punctului de prelevareStatia este amplasata pe DN 22 la iesirea din orasul Isaccea- icircnaltimea punctului de prelevare 4 m- lungimea liniei de prelevare 18 m- timpul de prelevare continuu(din oră icircn oră)Calibrare- tip automat si manual (calibrare de zero ndash cu aer zero)- metoda - manuala ndash icircntr-un punct folosim gaz de concentratie cunoscuta - automat ndash verificare SPAN ndash 70 ndash 80 din concentratia gazului etalon- frecventa - manual ndash 1 dataluna la nevoie ndash probleme tehnice ndash schimb butelii - automat ndash 1 datazi
13
33 PREZENTAREA DATELOR
Prezentarea evaluarii calitatii aerului prin modelarea dispersiei poluantilor atmosferici
Modelarea poluantilor icircn procesul de evaluare a calitătii aerului reprezentă un instrument important icircn dezvoltarea programelor de actiune pentru icircmbunătătirea calitătii aerului care reprezintă scopul si obiectivul final al autoritătilor publice de mediuPrin modelare se poate identifica contributia diferitelor categorii de surse la depăsirea valorilor limităPoluarea aerului icircn zonele urbane sau puternic industrializate reprezintă o problemă de mare actualitate icircn primul racircnd din cauza efectelor negative asupra sănătătii umane si a calitătii componentelor de mediu (aer apă sol vegetatie) O caracteristică generală a zonelor urbane dense este aceea ca icircn jurul acestora sunt localizate industrii puternic poluatoare asa icircncacirct se poate asocia notiunea de bdquohot spotrdquo ndash bdquozonă fierbinterdquo din punct de vedere al calitătii aerului Unul dintre aceste bdquohot spotrdquo identificate este asociat aglomerării Galati-Braila aflat in imediata vecinatate a localitatilor IC Bratianu si Smardan din judetul Tulcea
Conform Rapoartelor I şi II privind lsquolsquoEvaluarea Calităţii Aerului prin modelarea dispersiei poluanţilor icircn aer inclusiv investigarea ltzonelor fierbinţigt sub aspectul calităţii aerului icircn scopul evidenţierii aportului surselor majore de poluarerdquo icircn Lista 1 (zone unde nivelul concentraţiei poluantului pulberi icircn suspensie ndash fracţiunea PM10 sunt mai mari decacirct valoarea limită plus marja de toleranţă sau mai mari decacirct valoarea limită) la nivelul judeţului Tulcea pentru anii 2007 si 2008 au fost incadrate localitatile Macin ICBratianu si SmardanDin aceste considerente la nivelul APM Tulcea a fost iniţiată elaborarea programului de gestionare a calităţii aerului pentru judeţul Tulcea pentru indicatorul pulberi icircn suspensie ndash fracţiunea PM10 ca urmare a icircncadrării pe Lista 1 care cuprinde zonele şi aglomerările unde nivelul concentraţiei poluantului pulberi icircn suspensie ndash fracţiunea PM10 sunt mai mari decacirct valoarea limită plus marja de toleranţă sau mai mari decacirct valoarea limită
Sursele care au generat depăşirea limitelor admisibile la pulberi icircn suspensie - fracţiunea PM10 la nivelul judeţului Tulcea se grupează astfel
- surse de emisie punctuale - surse de emisie de suprafaţă In această categorie au fost incluse sursele
asociate icircncălzirii rezidenţiale instituţionale şi comerciale individuale (centrale termice de mică putere şi sobe) preparării hranei precum şi unităţilor industriale mici amplasate atacirct icircn mediul urban cacirct şi icircn mediul rural De asemenea au fost estimate consumurile anuale de combustibili Pe baza consumurilor anuale de combustibili au fost calculate emisiile de poluanti asociate surselor de suprafata prin metodologia EEAEMEPCORINAIR 2007
- surse de emisie liniare (trafic rutier)
Prezentarea datelor de monitorizare
Cod Anul Indicatorul monitorizat (numar depăşiri)
14
staţie SO2 NO2 NOx PM10 Pb C6H6 CO O3TL1 2008 - - - 13 - - - -TL1 2009 - - - 5 - - - -TL2 2008 - - - 22 - - - -TL2 2009 - - - 17 - - - -TL3 2009 - - - 22 - - - -TL1 2010 - - - 15 - - - -TL2 2010 - - - 4 - - - -TL3 2010 - - - 1 - - - -TL1 2011 - - - 0 - - - -TL2 2011 - - - 0 - - - -TL3 2011 - - - 0 - - - -
34 Masuri pentru reducerea poluarii atmosferei in perioada 2007 - 2009 In perioada 2007-2009 administratia publica locala si agentii economici au luat masuri pentru reducerea poluarii atmosferei cele mai importante dintre acestea fiind prezentate in tabelul urmator
Masura Responsabil ValoareSursa finantare
Realizat
Realizarea instalatiei de captare locala a poluantilor la orificiile de desarjare
SC Feral SA Tulcea
44610 E surse proprii
2008
Determinarea performantei instalatiilor de desprafuire de la concasoarele de feroaliaje si de la concasoarele de la sectia de prelucrare zgura si luarea masurilor ce se impun pentru incadrarea emisiilor in limitele BREFBAT
SC Feral SA Tulcea
89642 E surse proprii
2008
Adaptarea arzatoarelor de la CET in vederea functionarii cu gaze naturale
SC Alum SA Tulcea
383040 USD surse proprii
2007 - 2009
Echiparea calcinatorului static cu arzatoare adaptate la functionarea cu gaze naturale si pacura
SC Alum SA Tulcea
238840 USD surse proprii
2007 - 2009
Inlocuirea electrofiltrului 2 cu filtru cu saci pentru minimazarea emisiei de pulberi
SC Alum SA Tulcea
1193043 USD surse proprii
2007 - 2009
Realizare retea interna de gaze naturale racordare la SNT Gaze Naturale retea interna de distributie
SC Alum SA Tulcea
4145820 USD surse proprii
2007 - 2009
Realizarea unei perdele silvice de protectie la halda de slam
SC Alum SA Tulcea
688521 USD surse proprii
2007 - 2009
Monitorizarea emisiilor la cosurile de la CET si calcinare
SC Alum SA Tulcea
136000 USD surse proprii
2007 - 2009
Retehnologizarea instalatiilor existente pentru prepararea mixturilor asfaltice si echiparea cu instalatie de colectare a
SC ADP Grup Colas punct de lucru Tulcea
15
prafuluiSchimbarea combustibililor utilizati in procesele tehnologice ndash inlocuirea pacurii cu CLU si gaze naturale
SC Tremag SA Tulcea
2008
Realizarea instalatiei de desprafuire pentru sectorul materii prime
SC Tremag SA Tulcea
115505 RON surse proprii
2008
Dotarea cisternelor proprii instalatiilor de depozitare instalatiilor de incarcare si descarcare in cisterne a combustibililor cu instalatii de captare si retinere a compusilor organici volatili-
Toate societatile sunt conforme
2009
Montarea de echipamente de monitorizare a emisiilor la cosurile de evacuare
SC Energoterm SA Tulcea
Proiectarea si realizarea unor lucrari de reabilitare drumuri in zonele intens circulate de mijloace de transport de tonaj greu
- reabilitarea DJ 222 H Turcoaia DN 22D
- consolidare terasamente si versanti DJ 222F Ostrov( Km 26+000- Km 27+500)
- Reabilitare prin pietruire a strazilor principale din localitatea Ostrov
- reabilitarea drumului de legatura dintre localitatea Letea- CA Rosetti
- Reabilitare drumuri secundare com Turcoaia
- Pietruire strazi com Niculitel- - Reabilitare prin pietruire a unor
strazi din satele Topolog si Sambata Noua
- reabilitare DC 45 din DN 22 la localitatea Parches
- Reabilitare strazi in comuna Mahmudia
- Pietruire DC 39 din DN 22D la localitatea Carjelari com Dorobantu
Restrictionare trafic greu pe arterele principale din municipiul Tulcea
Aceste masuri au condus la o imbunatatire a calitatii aerului in judetul Tulcea Acest lucru reiese si din reducerea numarului de depasiri ale valorii limita pentru concentratiile de PM10 masurate de cele doua statii automate de monitorizare a calitatii aerului TL1 si TL2 amplasate in municipiul Tulcea
16
Numar depasiri a VL - PM10
0 5 10 15 20 25
numar depasiri PM10 - 2008
numar depasiri PM10 -2009
TL2-Transport Public
TL1 - Parc Ciuperca
CAPITOLUL IVIDENTIFICAREA ŞI VALIDAREA DEPĂŞIRII IDENTIFICAREA SURSELOR
41 IDENTIFICAREA DEPĂŞIRII
Identificarea depăşirilor valorilor limită şisau ale valorilor ţintă a fost efectuată de către responsabilul cu activitatea de gestionare a datelor şi de responsabilul pentru operarea echipamentelor de monitorizare din cadrul Serviciului Monitoring Bază de Date şi Rapoarte numiţi prin Ordinul Ministrului Mediului nr 5462008 modificat de Ordinul nr 12562009
42 VALIDAREA DEPĂŞIRII Validarea datelor de calitate a aerului icircnregistrate de staţiile automate de
monitorizare a calităţii aerului se realizează zilnic pentru setul de date din ziua precedentă
Etape icircn procedura de validare a datelor 1048708 Se verifică existenţa datelor brute 1048708 Se verifică corectitudinea datelor brute 1048708 Se validează datele icircn corelaţie cu informaţii privind parametrii meteo
prezenţa şi intensitatea emisiei la sursele cu posibil impact asupra calităţii aerului icircn zona de amplasare a staţiei
Datele provenite de la statiile de monitorizare a calitatii aerului validate de responsabilul cu activitatea de gestionare a datelor de calitatea aerului sunt supervizate si ulterior certificate de catre Centrul de Evaluare a Calitatii AeruluiDatele prezentate icircn tabelul 33 au fost validate
43IDENTIFICAREA SURSEISURSELOR CARE AU GENERAT DEPĂŞIRILE
Staţia TL1- Parc Ciuperca- instalaţii de ardere neindustriale- şantier (reabilitarea arterei de circulatie din zona)- trafic rutier
17
- factori naturali(conditii de ceata si calm atmosferic) Staţia TL2-Transport Public- procese de producţie- arderi icircn industria de transformare si pentru producerea de energie electrica- instalaţii de ardere neindustriale- trafic rutier- factori naturali
Staţia TL3- Isaccea- traficul rutier - factori naturali-agricultura
Icircn cazul staţiilor de trafic TL1 - Ciuperca şi TL3 - Isaccea depăşirile icircnregistrate sunt cauzate icircn proporţie de 90 de traficul auto
Pentru eliminarea cauzelor externe si identificarea sursei de poluare in cadrul procesului de validare a datelor au fost efectuate comparaţii cu evoluţiile concentraţiilor icircnregistrate icircn celelalte puncte de monitorizare Perioada icircn care traficul din imediata vecinătate a staţiei TL-1 este mai aglomerat este situată icircn intervalul orar 7-9 şi 17-21 cu mici variaţii icircn timpul sfacircrşitului de săptămacircnă şi diverse evenimente ocazionale Calmul atmosferic condiţiile de ceaţă au favorizat acumularea noxelor la suprafaţa solului ceea ce determină icircnregistrarea concentraţiilor ridicate de PM 10
Icircn cazul staţiei industriale TL2 ndash Transport Public pentru o corectă identificare a cauzeicauzelor depăşirii valorii limită şisau a valorii ţintă au fost analizate următoarele date- lista principalelor surse de poluare a aerului din zona industrială- inventarul emisiilor acestor surse (valoarea emisiilor totale coşuri de dispersie existente instalaţii de reţinere a poluanţilor)- datele meteo cu direcţia predominantă a vacircntului pe perioada depăşirii valorii limită şisau a valorii ţintă- date de monitorizare a emisiilor de la agenţii economici din zonă
Evolutia concentraţiilor de PM10 pentru anii 2008 - 2011 la staţiile de monitorizare a calităţii aerului este prezentată icircn tabelul şi icircn graficele de mai jos
Anul Staţia TL-1
Staţia TL-2 Staţia TL-3
2008 Nr depăşiri inregistrate 13 22Nu
există date
valide
Valoare medie icircnregistrată(microgmc)
2953 3926
VL anuală (microgmc 40 402009 Nr depăşiri
inregistrate5 17 22
18

2489 3003 3755
VL anuală (microgmc 40 40 40
2010 Nr depăşiri inregistrate
15 4 1

27159 29539 15385
VL anuală (microgmc 40 40 40
2011 Nr depăşiri inregistrate
0 0 0

1839 1856 1476
VL anuală (microgmc 40 40 40
19
CAPITOLUL VMĂSURI ŞI RESPONSABILITĂŢI
51 INFORMAREA AUTORITĂŢILOR RESPONSABILE Dupa validarea depasirilor autoritatile informate sunt
20
Ministerul Mediului şi PădurilorAgenţia Naţională pentru Protecţia MediuluiCentrul de Evaluare a Calităţii Aerului (CECA) Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Instituţia PrefectuluiPrimăria ICBrătianuPrimăria SmacircrdanPrimăria Oraşului MăcinPrimăria Oraşului Isaccea Primăria Municipiului Tulcea
52 IcircNTRUNIREA COMISIEI TEHNICE
Au fost icircncheiate Protocoale de colaborare cu Primaria Municipiului Tulcea Primaria Orasului Isaccea Consiliul Judetean Tulcea Centrul Meteorologic Dobrogea Directia de Sanatate Publica Tulcea Garda Nationala de Mediu-Comisariatul Judetean Tulcea
A fost constituită Comisia Tehnică prin Ordinul Prefectuluinr45525092009 modificat prin Ordinul Prefectului nr 1615012010
Icircntacirclnire de lucru a Comisiei Tehnice pentru elaborare ROF - 14102009 Icircntacirclnire de lucru a Comisiei Tehnice pentru iniţierea programului de
gestionare a calităţii aerului - 23022010 Icircntacirclnire de lucru a Comisiei Tehnice pentru elaborarea programului de
gestionare a calităţii aerului - 19052010 Icircntacirclnire de lucru a Comisiei Tehnice pentru analizarea şi aprobarea
Raportului Anual al Programului de Gestionare a Calităţii Aerului 2010 ndash 14022011
53 INFORMAREA PUBLICULUI
Agenţia pentru Protecţia Mediului Tulcea informează publicul privind depăşirea concentraţiilorvalorilor limită şisau a valorilor ţintă prin panoul de informare exterior situat in orasul Tulcea prin afişarea indicilor specifici orari pentru fiecare poluant conform prevederilor Ordinului Ministrului Mediului 10952007 Zilnic după validarea datelor de către responsabilul cu validarea se icircntocmeşte un buletin privind calitatea aerului unde este specificat indicele general pentru fiecare staţie şi atunci cacircnd sunt depăşiri sunt specificate sursele posibile ce au generat depăşirea condiţiile meteo (viteza şi direcţia vacircntului) măsuri care s-au luaturmează a fi luate Acest buletin se afişează zilnic pe pagina de web a APM Tulcea httpapmtlanpmro ndash calitate aerIn caz de depasiri ale valorilor limite impuse se informeaza Garda Nationala de Mediu-Comisariatul Judetean Tulcea in vederea efectuarii de verificari in teren
56 STADIUL REALIZĂRII MĂSURILOR DIN PROGRAMUL DE GESTIONARE A CALITĂŢII AERULUI IcircN ANUL 2011
21
Icircn anul 2011 Agenţia pentru Protecţia Mediului Tulcea a continuat sa monitorizeze stadiul acţiunilor şi realizarea măsurilor scadente icircn 2011 sau continuate din anul 2010Acţiunile şi măsurile realizate icircn anul 2011 pentru icircmbunătăţirea şi menţinerea calitatii atmosferei icircn judeţul Tulcea sunt prezentate icircn tabelul următor
22
Masura Acţiunea Responsabil Termen de realizare
Stadiul realizării la 31122011
Estimare costuriSurse de finantare
Efectul scontatCauzele nerealizării
Reducerea emisiilor de pulberi in atmosfera provenite din traficul rutier prin reabilitarea si modernizarea infrastructurii de transport
Reabilitatrea drumurilor comunale din comuna Izvoarele Alba Iulia
Primaria Izvoarele
2011 In curs de realizareVor fi reabilitati 36 km in localitatea Izvoarele Se amenajază centru civic din loc Izvoarele lucrare realizată icircn procent de 80
Valoare investiţie 2995 mii lei 50 fonduri proprii
Reducerea cu cca 10 a pulberilor
-Asfaltare 78 km de strazi cerere de finantare depusa si avizata PNDR masura 322
-pietruire drumuri vicinale
-pietruirea strazilor care nu au fost prinse in programele de mai sus
Primaria Carcaliu
2013
2011
2010
S-a intocmit studiu de fezabilitate
Nerealizat
Lipsa fonduri icircn 2011
250000 eurofonduri postaderare
70000 buget local
30000 buget local
Reducerea cu cca 10 a pulberilor
Lipsa fonduri
In 2010 s-a realizat icircn procent de 50 din bugetul local anual planificat
Icircn curs de Reducerea cu
23
Reabilitarea drumurilor Primaria Valea Nucarilor
2010 realizare S- a achiziţionat piatră icircn valoare de 60000 lei care urmează să fie icircmprăştiată pe străzi icircn 2012
60000 lei buget local
cca 10 a pulberilor
Dezvoltarea infrastructurii icircn mediul rural
- Canalizare menajeră in sistem centralizat şi staţie de tratare ape uzate
- Reabilitare şi modernizare străzi
Primaria Dăeni
2014 Icircn curs de realizare
S-a realizat canalizare DN 315 - 3250ml şi canalizare DN 250- 1404 ml
S-a realizat terasament umplutură pămacircnt s-a aplicat spărtură piatră pe lungime de 1319 km
Investitie totală - 9873499lei fără TVAInvestiţie 4884516 lei fără TVA Invest realiz 1500500 lei fără TVA sursa FEADR
Investiţie total 4988983 lei fără TVA Investiţie realizată - 227650 lei fără TVAFEADR
Reducerea cu cca 10 a pulberilor
Proiect integratrdquo Modernizare drumuri icircnfiintare şi dotare centru de asistenta dupa programul scolar tip after schoolrdquo in comuna Cerna
Primăria Cerna
2010 In anul 2011 de la buget local s-a realizat reabilitarea unui drum local
1054125 mii lei sursa FEADR masura 322
Proiect in etapa de evaluare Pacircnă la această dată
24
pe o lungime de 1306 km
nu s-a obtinut finantarea
Asfaltare drumuri comunale icircn localitatile Beştepe si Băltenii de Sus
Primăria Beştepe
2011 S-a depus SF la MDRT s-a aprobat de către CTE urmează ca MDRT sa organizeze licitatia pentru proiectul tehnic şi de execuţie
3267821 mii lei fonduri guvernamentale
Nu s-a obţinut icircncă finanţarea
Proiect integrat rsquorsquoDezvoltarea comunei Topolog prin sistem de canalizare şi modernizare reţele stradalerdquo (modernizare străzi prin asfaltare)
Primăria Topolog
2011 Realizat icircn procent de 639 S-a realizat- Canalizare - 6396km- Drum asfaltat ndash 5292km
Valoare investiţie totală 7983679 leiFEADR masura 322Val realizată 51015171 lei
Reducerea cu cca 10 a pulberilor
Icircntreţinere şi repararea drumurilor comunale prin pietruire
Primaria Luncaviţa
Anual Au fost reparate drumuri cu lungime totală de 30 km din programul de 51KmMăsura a fost realizată icircn procent de 588 din ce s-a
Valoare investiţie totală 265608 lei Valoare realizată 156240lei buget local
Reducerea cu cca 10 a pulberilor
25
programat pe anul 2011
Construire trotuare aferente străzii Principale construire rigole pavate pe strada Principală
Primaria Luncavita
2010 Lipsa fonduri Nerealizat
600000 buget local
Lipsa fonduri
Modernizare DJ222A Nifon - Luncaviţa
Primaria Luncavita
2012 Măsură realizată icircn procent de 55Lungime drum reabilitat - 2154 km
Val finantarii10811959 leiSursa finant MDRT
Reducerea cu cca 10 a pulberilor
Proiect lsquorsquoAmenajare şi modernizare sistem de drumuri şi reţea de canalizare şi staţie de epurarersquorsquo
Primaria Văcăreni
doi ani de la data finanţării
Icircn curs de realizare S-a realizat reţeaua de canalizare Pentru statia de epurare s-a depus Proiect pt obtinerea finanţării
Investiţie totală ndash 25 mil eurofonduri AFM
Reducerea cu cca 5 a pulberilor
Icircntreţinerea şi pietruirea drumurilor comunale
Primaria Văcăreni
Realizat icircn procent de 100
Investiţie realizată icircn 2011 ndash 100000 lei ndash fonduri proprii
Reducerea cu cca 10 a pulberilor
26
Proiect hotarare privind acordul pentru aplicarea Programului privind pietruirea drumurilor comunale aprobat prin HG 5771997
Primaria Vacareni
Realizat Proiect aprobat de Consiliul Local
Proiect hotărare privind acordul pentru accesarea masurii FEADR 125 lsquorsquoImbunatăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea agriculturii şi silviculturii
Primaria Văcăreni
In curs de realizare S-a aprobat finantarea icircn decembrie 2011 pentru amenajarea unui drum de centură de 6663km
4760577 leiFEADR
Reducerea cu cca 5 a pulberilor
Reabilitare şi modernizare DC 63 Ceamurlia de Jos ndashGară
Primăria Ceamurlia de Jos
2010 S-a depus proiectul la MDRT pentru finanţare dar a fost respins
3800000 leibuget de stat
Lipsă finanţare
Reabilitare si modernizare strazi in localitatea Ceamurlia de Jos si Lunca
Primaria Ceamurlia de Jos
2010 Icircn curs de realizare Proiectul a fost admis la finanţare pe data de 23 dec 2011 urmacircnd ca pe data de 18 01 2012 să aibă loc procedura de licitaţie publică
1049536 mii leiFonduri Europene- PNDR
Reducerea cu cca 10 a pulberilor
Reabilitarea şi asfaltarea drumurilor Primăria 2013 Depus SF la 2828053lei S- a respins
27
stradale icircn comuna Nufăru aprox33 km
Nufăru MDRT icircn vederea obţinerii finanţării
Sursa PNDI la avizare datorită lungimii şi costurilor mari
Icircmbunatatirea infrastructurii agricole prin modernizarea drumurilor de exploatare agricole in comuna Mihail Kogalniceanu ndash
Primaria Mihail Kogalniceanu
Proiect declarat eligibil fară finanţare
4103 mii lei FEADR masura 125
Proiect declarat eligibil fară finanţare (Cererea de finantare depusă icircn cadrul PNDRM125)
Icircnfiinţare sistem de canalizare şi statie de epurare şi icircmbunătăţire calitate străzi de pămacircnt prin asfaltare icircn localitatea Mihail Kogălniceanu
Primaria Mihail Kogălniceanu
2010 Realizat 100 Lungimea drumurilor asfaltate 3819km
887745321 lei FEADR masura 322
Reducerea cu cca 10 a pulberilor
Asfaltare DC10 - localitatea Racircndunica
Primaria Mihail Kogălniceanu
SF realizat fara sursa de finanţare
3923 mii lei ndashProgram de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural instituit prin OG 72006
Lipsă finanţare
Asfaltare DC11- localitatea Lăstuni Primaria Mihail Kogălniceanu
SF realizat fara sursa de finanţare
3620 mii leindashProgram de dezvoltare a infrastructurii din spatiul rural instituit prin OG 72006
Lipsă finanţare
28
Proiect integrat ndash Dezvoltare infrastructura sociala modernizare drumuri locale
Primăria Murighiol
2011 Icircn curs de realizare Proiectul a fost aprobat
- 7800000 leiFonduri Europene- 4700000 leibugetul local
Reducerea cu cca 10 a concentratiei de pulberi in aerul ambiental prin cresterea calitatii infrastructurii
Modernizare drumuri ndash 117 km Primaria Baia 2010 Realizat icircn procent de 100
4918249 lei FEADR masura 322

Reabilitare drumuri Primăria Horia
2011 Realizat 100 Au fost pietruiti 25 km de drum icircn loc Horia
25000 lei Bugetul local
Reducerea cu cca 10 a pulberilor
Mărirea suprafeţelor de spaţii verzi icircn cadrul localităţilor judeţului Reducerea concentraţiei de pulberi prin capacitatea perdelelor verzi de a reţine acest
Amenajare spaţii verzi icircn comuna Izvoarele
Primăria Izvoarele
2011 Icircn curs de realizare S-a realizat un sens giratoriu pe care s-a amenajat spaţiu verde
Fonduri proprii(Se colectează 15leianfamilie)
Reducerea cu cca 5 a pulberilor
-Icircnfiinţare parc icircn comuna Carcaliu (cerere de finanţare depusă măsuri de mediu)
Primaria Carcaliu
2011 S-a intocmit Studiu de fezabilitate
70000 leiFondguvern
Nu s-a obţinut finanţarea
29
poluant -Icircntreţinerea spaţiilor verzi din comună Zilnic Realizat 5000 leibuget local
Icircnfiinţarea de perdele forestiere Primăria Carcaliu
2011 Nerealizat fonduri guvernamentale
Nu s-a obţinut finanţare
Amenajarea unui teren de sport cu peluze şi spaţii verzi icircn locul unei foste gropi de gunoi
Primăria Carcaliu
2010 Realizat 100 100000 lei buget local
Reducerea cu cca 5 a pulberilor
Program Naţional de Icircmbunătăţire a Calităţii Mediului prin realizarea de spaţii verzi icircn localitatea Dăeni
Primăria Dăeni
2011 Realizat icircn procent de 4723Se amenajază 2 spaţii verzi in incinta Primăriei şi Şcolii S-au plantat 1500 arbori şi arbuşti s-au montat dale ecologice pe supraf de 382mp s-a montat facircntacircnă arteziană coşuri gunoiUrmează să se icircnsămicircnţeze 3320mp gazon şi sa se monteze corpuri de iluminat şi
Valoarea investiţiei 474314 mii lei fără TVA fonduri guvernamentale 85 si cofinantare 15 - AFM Investiţii realizate 224024 mii lei fără TVA
Reducerea cu cca 10 a concentraţiei pulberilor din aerul ambiental
30
bănci Icircnfiintare spaţii verzi Primăria
Cerna2010 Realizat icircn
procent de 9713 S-a realizat un parc icircn loc Cerna ndash s-au amenajat dotările iar icircn primăvară se va pune gazon
226500 lei fond de mediuInvestitie realizată 220000lei

Icircnfiinţare spaţii verzi in localităţile Beştepe şi Băltenii de Sus
Primaria Beştepe
2011 Nerealizat 5000 mii lei fonduri guvernamentale
Proiectul a fost depus la MMP şi a fost respins
Perdele forestiere Primaria Ostrov
2012 Stadiu proiect Fonduri europene
Impadurirea suprafetelor ce apartin domeniului public al comunei
Primaria Ostrov
2012 Icircn anul 2010 s-a realizat icircmpădurirea unei suprafeţe de 4000mp
Donatie privata Reducerea cu 5 a concentratiei de pulberi prin capacitatea perdelelor verzi de a retine acest poluant
Plantat arboret salcam Primaria Ostrov
2010 Măsura realizată s-au plantat 5000 bucăţi de salcacircmi
Donatie privata Reducerea cu 5 a concentratiei de pulberi prin
31
capacitatea perdelelor verzi de a retine acest poluant
Amenajare spaţii verzi ndash icircmpădurirea terenurilor degradate
Primaria Luncaviţa
2013 Icircn curs de realizare Proiectul lsquorsquoImpadurirea terenurilor degradate prin eroziune Valea Putu Popii com Luncavita jud Tulcea rdquo cu finantare acordata de AFM se intinde pe o perioada de 5 aniS-au realizat lucrări icircn valoare de 500000 lei
54107989 lei60 buget de stat şi 40 cofinantare de la bugetul local si alocatii bugetare primite de la CJ Tulcea
Reducerea cu 5 a concentratiei de pulberi prin capacitatea perdelelor verzi de a retine acest poluant
Proiect lsquorsquoAmenajare de spaţii verzi şi aliniamente plantatersquorsquo
Primaria Văcăreni
Realizat icircn procent de 80 Suprafata amenajată - 10000mpArbori plantaţi -160
Valoare investiţie 499714 lei- Sursa AFM Valoare realizată 400000 lei
Reducerea cu 5 a concentratiei de pulberi prin capacitatea perdelelor verzi de a
32
retine acest poluant
Construirea unui parc civic cu spaţii verzi
Primăria Văcăreni
Măsura s-a reprogramat icircn anul 2012
15000plan anual de investiţii
S-a reprogramat in 2012
Plantarea de arbori si arbusti in fostele rampe de deseuri care au fost inchise
Primaria Ceamurlia de Jos
2010 S-au plantat 80 pomi fructiferi si 40 salcami

Realizarea de noi spaţii verzi icircn localitatea Ceamurlia de Jos şi Lunca
Primăria Ceamurlia de Jos
2010 Realizat 100 S-au semănat 2060mp gazon iluminat parc instalatii irigat plantat 2051 buc arbori şi arbuşti
493000 lei Fonduri de mediu
Reducerea cu 5 a concentratiei de pulberi
Icircnierbarea şi icircmpădurirea fostelor platforme de gunoi
Primăria Nufăru
2012 Realizat 100 prin icircnierbare naturală

Realizarea de perdele forestiere Primaria Nufaru
2012 Au fost plantati 200 arbori
Donatie de la Ocolul Silvic
Reducerea cu 5 a concentratiei de pulberi prin
33

Icircmpădurirea zonelor din intravilan şi extravilan icircn parteneriat cu unităţile de icircnvăţămacircnt
Primăria Nufăru
2013 S-a depus Proiectul de icircmpădurire a suprafeţei de 69 ha la AFM pentru obţinerea finanţării
230620936 lei AFM
Amenajări de spaţii verzi şi plantări de arbuşti ornamentali de-a lungul DJ222C ce trece prin comuna Nufăru
Primăria Nufăru
2011 Icircn anul 2010 s -au plantat arbusti icircmprejurul terenului de fotbal Nufăru intravilan localitatea Malcoci adiacent DJ 222C si păşunea 2671
10000 buget local
S-a prevăzut realizarea icircn 2012
Amenajare spaţii verzi cu locuri de recreere icircn localităţile Racircndunica si Lăstuni
Primăria Mihail Kogălniceanu
Nerealizat 689 mii lei Programul imbunatatire a cal med prin realiz de spatii verzi
Lipsa finantare
-icircnfiinţarea de perdele de pădure-icircnfiinţarea şi icircntreţinerea de spaţii
Primăria Somova
permanent NerealizatNerealizat
Lipsa fonduriLipsa fonduri
34
verzi -icircntreţinerea şi igienizarea drumurilor Realizat 100
S-au pietruit drumuri icircn lungime totală=102 km
28300 lei buget local

Realizare spaţii verzi icircn localitatea Murighiol
Primaria Murighiol
2011 Nerealizat 1000000 leiSursa MMP
Proiectul a fost respins la finanţare Se caută soluţii pentru a fi realizat din bugetul local
Construcţie parc icircn comuna Murighiol Primăria Murighiol
2010 Nerealizat Lipsă fonduri
80000Buget local
S-a renunţat la realizarea acestei măsuri
Construcţie parc icircn satul Plopu Primăria Murighiol
2010 Nerealizat 40000 leiBuget local Lipsa fonduri
Reabilitare Parc Central ndash oraş Babadag
Primăria Babadag
după obţinerea finanţării
Respins icircn urma procesului de evaluare
440000 lei 40000 lei Buget local 400000 lei fonduri nerambursabile
Proiectul a fost respins la finanţare
Program de icircmpădurire pe o suprafaţa de 59 ha
Primăria Mahmudia
2010 Icircn curs de realizareProiectul a fost aprobat S-a organizat licitaţia
700000 lei MMP
Reducerea cu 10 a concentratiei de pulberi prin capacitatea
35
urmacircnd ca icircn primăvară să icircnceapă execuţia lucrărilor
perdelelor verzi de a retine acest poluant
Amenajare spaţii verzi Primăria Horia
2010 Realizat 100 S-a amenajat un parc de 3000mp icircn loc Horia
60000 lei Sursa Consiliul Judetean
Mărirea suprafeţelor de spaţii verzi icircn cadrul localităţilor judeţului Reducerea concentraţiei de pulberi prin capacitatea perdelelor verzi de a reţine acest poluant
Icircmpădurire terenuri degradate Consiliul local al municipiului Tulcea
60 de luni de la iniţiere
Icircn curs de realizare proiectul ldquo Icircmpădurirea unui teren de 7047ha situat icircn extravilanul municipiului Tulceardquo cu finanţare AFM Adoptat HCL 16828072011 pentru aprobare SF şi a sumei de cofinanţare
Valoare totală 31550508 lei din care AFM- 298745491 leiBuget propriu-16759589 lei inclusiv TVA
Reducerea cu 10 a concentratiei de pulberi prin capacitatea perdelelor verzi de a retine acest poluant
Dezvoltarea infrastructurii şi a planurilor de management pentru protejarea biodiversităţii şi a Reţelei natura 2000
Consiliul local al municipiului Tulcea
31032015 Icircn curs de realizare Proiectul ldquo Reconstrucţia ecologică a polderului Zaghen din
Valoare totală proiect7106684218 lei1687727799 Euro val eligibilă proiect 5181500795
36
Rezervaţia transfrontalieră Delta Dunării Romacircnia UcrainardquoS-a aprobat SF şi s-a depus cererea de finanţare
lei1230526455 Euro Contribuţie financiară comunitară solicitată 4145200636 lei984421166 Euro POS Mediu Axa prioritară 4
Combaterea schimbărilor climatice prin creşterea eficienţei energetice
Iluminat public prin valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru localitatea Mihail Kogălniceanu
Primăria Mihail Kogălniceanu
Nerealizat Proiect eligibil fară finanţare
POSCCE Axa (AP4)
Cerere de finanţare neacceptată la finanţare
Completare sistem clasic de icircncălzire cu centrală termică cu panouri fotovoltaice şi panouri solare
Primăria Babadag
Realizat 100 99373408 leiSursa AFM
Reducerea consumului de energie electrică
Reducerea emisiilor de noxe icircn atmosferă provenite din instalaţiile de ardere rezidenţiale pe lemn şi biomasă
Icircnfiinţare distribuţie gaze naturale icircn comuna Cerna
Primăria Cerna
2012 Se află icircn faza de actualizare SF pentru finanţare
1293867 mii lei depunere pentru licitaţie la ministerul economiei
Realizare retea de distributie a gazelor
Primaria Luncavita
2012 Se afla in faza de proiect tehnic La nivelul comunei s-a executat un
4000000lei fonduri externe si buget local
37
kilometru de retea de conducte
38
57MĂSURI IcircN CAZUL DEPĂŞIRILOR VALORILOR LIMITĂ
Măsuri ce revin administraţiei publice locale
MăsuriAcţiuni Responsabil Termen de realizare
Stadiul realizării la 31122011
Estimare costuriSurse de finantare
Rezultat aşteptat Observaţii
Anvelopare blocuri Primăria Isaccea
2011 Realizat icircn proporţie de 95
Valoarea investitiei 802680 leiSursa de finantare MDRT şi bugetul local
Reducerea consumului de combustibil pt incalzirea rezidentiala urmare a cresterii eficientei energetice a cladirilor
Anveloparea a 15 blocuri Primăria Municipiului Tulcea
2010 Icircn curs de realizareBlocuri reabilitate- 10Blocuri icircn curs de execuţie licitaţie - 5
9000000 lei50 MDRT 30 buget local 20 asociaţii proprietari
Reducerea consumului de combustibil pt icircncalzirea rezidenţială urmare creşterii eficienţei energetice a clădirilor
Sistem de gestionare selectivă a deşeurilor
Primăria IC Bratianu
19 luni de la finanţare
SF realizat 866840leiFonduri structurale
Reducerea emisiilor provenite din gestionarea necorespunzătoar
Lipsa finanţare
39
e a deşeurilorRealizare rampa de transfer ecologica
Primaria Macin
2010 Realizat 100 Obiectivul de investitie a fost realizat si receptionat
1200000 EuroBuget local si Fonduri europene
Reducerea emisiilor provenite din gestionarea necorespunzatoare a deseurilor
Amenajare drum centură pentru deviere trafic greu
Primăria IC Bratianu
12 luni de la finanţare
SF realizat 2345441 leiFonduri europene
Reducerea emisiilor de poluanţi rezultaţi din transport fluidizarea traficului
Cerere de finanţare depusa prin program PNDR măsura 322 proiectul a fost declarat eligibil făra finantare
Achizitionarea a 10 autobuze pe GPL Euro2 ( scoaterea din uz a 13 autobuze cu motor noneuro)
Primaria Municipiului Tulcea
2010 Realizat 100 300000 EuroBuget local
Reducerea cu cca 15 a noxelor emise din transportul public
Reabilitare străzi Primăria Municipiului Tulcea
2011 Realizat 100S-a reabilitat reteaua rutieră icircn lungime totală de 24 km
Val investiţiei 105098188 leiBuget local
Reducerea concentratiei de pulberi in aerul ambiental prin cresterea calitatii infrastructurii
Intreţinere şi reparare străzi
Primăria Măcin
2011 Realizat icircn procent de 9715 S-au reparat străzile Florilor Vacircnători1 Decembrie Mircea Vodă
Val investiţiei 550000 lei buget localValoare realizată 534516 lei

Asfaltare drumuri săteşti Primăria 12 luni de SF realizat 7826008 lei Icircmbunătăţirea Investiţia a fost
40
icircn comuna IC Brătianu IC Brătianu la finanţare
Fonduri europene
infrastructurii de transport Reducerea emisiilor din trafic
inclusă icircntr-un program integrat cu cerere de finanţare icircn cadrul PNDR Măsura 322 proiect declarat eligibil dar făra finantare
Creare Parc VEOLIA in cartier lotizare si intretinerea spatiilor verzi existente ( plantari flori sezon I si II )
Primaria Municipiului Tulcea
2010 Realizat 100 Au fost plantati 122 arbori ornamentali si 90 arbusti
130000 lei total din care 65000 lei sponsorizare SC Apa Nova Bucuresti
Reducerea concentratiei de pulberi cu cca 5prin capacitatea perdelelor verzi de a retine acest poluant
Reconstructia ecologica a Lacului Ciuperca si reabilitarea parcului aferent unde se va construi si o pista pentru biciclete
Primaria Municipiului Tulcea
2010 Realizat 100 Au fost plantati 134 arbori ornamentali si 795 arbusti
1701000500000Buget local MMP
Promovarea transportului alternativReducerea concentratiei de pulberi cu 5 prin capacitatea perdelelor verzi de a retine acest poluant
Realizarea unui parc icircn comuna Smacircrdan
Primăria Smacircrdan
Realizat icircn procent de 9265Teren amenajat ndash 220mpTeren joacă-
498435lei Fonduri AFM şi cofinantare locală Investiţie realizată
Reducerea concentraţiei de pulberi prin capacitatea perdelelor verzi de a reţine acest
Se va semăna gazon pe 6570mp şi se va monta instalaţia electrică (lămpi solare cu celule
41
350mpArbori plantaţi- 371Gard viu 550mlAspersoare- 6 buc
46180404 poluant fotovoltaice)
Reabilitare Parc TIneretului
Primaria Macin
2010 Realizat 100Obiectivul de investitie a fost realizat si receptionat
900000 lei din Fondul de mediu
Reducerea concentratiei de pulberi prin capacitatea perdelelor verzi de a retine acest poluant
Modernizare parcuri şi spaţii publice urbane
Primăria Măcin
2011 Realizat icircn procent de 8285S-au modernizat următoarele parcuri Primărie Tineretului Casa de cultură Stadion Spaţii verzi icircn jurul blocului
100000 leiBuget local Investiţie realizată- 82852 lei
Reducerea concentraţiei de pulberi prin capacitatea perdelelor verzi de a reţine acest poluant
Modernizare CT5 Primaria Macin
2010 Realizat in procent de 100
1100000 lei din fondurile MAI si ARCE Bucuresti
Reducerea emisiilor de poluanti cu cca 50 prin inlocuirea combustibilului utilizat cu gazele naturale
Extindere conducta gaze naturale
Primăria Măcin
2010 Realizat 100Icircn anul 2011 s-a extins reţeaua de gaze naturale cu
62000 leiBuget local
Reducerea emisiilor de noxe icircn atmosferă provenite din
42
300ml instalaţiile de ardere rezidenţiale pe lemn
Măsuri ce revin agenţilor economici
Realizarea legaturilor de la analizoarele montate pe cosurile cuptoarelor in vederea monitorizarii continue a emisiilor atmosferice ( pulberi ) de la toate cuptoarele de elaborare a feroaliajelor
SC Feral SRL Tulcea
2010 Realizat 100 105000Euro Surse proprii
Monitorizarea continua a emisiilor de noxe in vederea incadrarii in VLE
Realizarea instalatiei de umectare a materiilor prime in zonele de trecere de pe banda pe sol
SC Feral SRL Tulcea
2010 Realizat 100 4500 EuroSurse proprii
Reducerea cu cca 80 a emisiilor de pulberi
Elaborare studiu soluţie pentru captarea emisiilor fugitive de la cuptoarele de elaborare feroaliaje
SC Feral SRL Tulcea
2011 Realizat 100 S-a realizat studiu de către INCDPM Alexandru Darabont Bucureşti S-au efectuat lucrări de investiţii pentru captarea emisiilor fugitive la cotele 66 m şi 155 m
8000 lei
116641 lei Surse proprii
Eliminarea emisiilor fugitive
Modernizare echipamente de depoluare ce deservesc 5 cuptoare electrice de elaborare feroaliaje
SC Feral SRL Tulcea
2012 Realizat icircn procent de 100 S-a icircnlocuit pacircnza pentru sacii filtranţi cu pacircnză de
250000 lei Surse proprii
Incadrarea in VLE
43
calitate superioară Inlocuire echipamente electrice (motoare) şi icircntreţinerea lunară a instalaţiilor
Introducere instalatie de filtrare cu saci
SC Mixtura SRL Tulcea
2010 Realizat 100 Surse proprii Reducerea emisiilor provenite de la statiile de prepare mixturi asfaltice
Efectuarea de măsuratori la emisie pentru determinarea noxelor evacuate
SC Tremag SA Tulcea
2010 Realizat icircn procent de 100 1 S-a implementat Sistem de monitorizare parametri cuptor (temperatura gaze arse CO CO2) 2 Contractare servicii de analize trimestriale cu SOCTECH Bucureşti (SO2 NO2 CO Pulberi)
13300 lei Surse proprii
Incadrarea in VLE
Alte măsuriPromovarea mijloacelor de transport icircn comun şi a celor alternative
Primăria TulceaAPM Tulcea
permanent
Realizat Crearea pistei de biciclete de pe circumferinţa Lacului Ciuperca S-a realizat campania ldquoSăptămacircna mobilitatii europenerdquo
Reducerea emisiilor provenite din traficul rutier
44
Efectuare Control tehnic icircn trafic
IPJ TulceaRAR Tulcea
permanent
Realizat Au fost controlate 1641 de vehicule din care 1013 vehicule conforme si 564 vehicule neconforme din care 281 neconforme pe emisii poluante
Reducerea noxelor provenite din trafic
45
Calitatea atmosferei icircn judeţul Tulcea s-a icircmbunatăţit aceasta fiind confirmată şi de faptul că icircn anul 2011 nu s-au icircnregistrat depăşiri ale valorii limită pentru poluantul PM10 la staţiile automate de monitorizare a calităţii aerului amplasate icircn judeţul Tulcea
Evoluţia depăşirilor la indicatorul PM10 este prezentată icircn tabelul de mai jos
Număr depăşiri icircnregistrate la cele trei staţii de monitorizare la indicatorul PM10
2008 2009 2010 2011
PM10 nefelometric 45 44 20 0PM10 gravimetric - 22 12 0
46
- ANEXA la HCJ nr 2930032012
- RAPORT
- CAPITOLUL I
- CAPITOLUL II
- Principalele lacuri din judeţul Tulcea sunt lagunele maritime
- Cadrul climatic general si local
- Regimul precipitaţiilor
- Regimul eolian
- 31 Structura retelei de monitorizare a calitatii aerului
- Denumirea retelei Reţea de monitorizare a calitătii aerului icircn judeţul Tulcea
- AMPLASAREA STAŢIILOR IcircN MUNICIPIUL TULCEA
- 32 INFORMAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA STAŢII
- Codul statiei TL ndash 1
- Responsabilul statiei
- Mioara Bolovan tel 0240510623 fax 0240510621 e-mail laboratorapmtlanpmro
- Denumirea si adresa institutiei tehnice responsabile cu intretinerea statiei
- Agentia pentru Protectia Mediului Tulcea str 14 Noiembrie nr 5 Tulcea
- Organisme sau programe cărora le sunt raportate datele
- ANPM panouri exterioare şi interioare de informare a publicului
- Aria de reprezentativitate
- Tipul zonei urbana
- Principalele surse de emisie aflate icircn apropierea statiei
- Caracterizarea traficului
- Informatii privind tehnicile de masurare
- Caracteristici de prelevare
- Statia este amplasata la cca 10m de intersectia strazilor Isaccei 1848 si Victoriei intersectie cu trafic rutier intens
- B Denumirea statiei Statie automata monitorizare aer ndashTransport Public
- Codul statiei TL ndash 2
- Denumirea arealuluizonei din care face parte statia Zona industriala Tulcea - vest
- Tipul statiei - industrial

- Agentia pentru Protectia Mediului Tulcea str 14 Noiembrie nr 5Tulcea

- Coordonatele geografice latitudine 45ordm1038 longitudine 28ordm46 35
- Parametrii meteorologici masurati

- Calibrare
- C Denumirea statiei Statie automata monitorizare aer - Isaccea
- Codul statiei TL ndash 3
- Denumirea arealuluizonei din care face parte statia Localitatea Isaccea Calea Macin FN
- Tipul statiei -suburban trafic

- Coordonatele geografice latitudine 4516rsquo15898rsquorsquo N

- Informatii privind tehnicile de măsurare
- Caracteristici de prelevare
- Calibrare
- 33 Prezentarea datelor
- Prezentarea datelor de monitorizare
- IDENTIFICAREA ŞI VALIDAREA DEPĂŞIRII IDENTIFICAREA SURSELOR
- 41 Identificarea depăşirii
- 42 Validarea depăşirii
- Datele prezentate icircn tabelul 33 au fost validate
- 43Identificarea surseisurselor care au generat depăşirile
- Staţia TL2-Transport Public
- Staţia TL3- Isaccea
- CAPITOLUL V
- MĂSURI ŞI RESPONSABILITĂŢI
- Ministerul Mediului şi Pădurilor
- Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului
- Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului (CECA)
- Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu
- Instituţia Prefectului
- Primăria ICBrătianu
- Primăria Smacircrdan
- Primăria Oraşului Măcin
- Primăria Oraşului Isaccea
- Primăria Municipiului Tulcea
- 53 Informarea publicului
-