Tema 1 Raritatea resurselor – nevoi nelimitate - alegere

„Însăşi denumirea disciplinei mele, economica, sugerează economisirea sau maximizarea”.

P. A. Samuelson1.

1. Raritatea este o problemă economică centrală. Ea apare în raport cu nevoile nelimitate, care nu pot fi satisfăcute în

întregime. Apare astfel problema ALEGERII. 2. Costul de oportunitate semnalează valoarea completă a celei mai

bune alternative. φ Costul acţiunii de a participa la o activitate sportivă (un meci)

este format din: a) preţul biletului ( care exprimă volumul de bunuri şi servicii care

ar fi putut fi procurate cu aceeaşi sumă); b) cea mai bună alternativă de a utiliza cele trei ore (pregătirea

pentru un test recapitulativ la una dintre materiile-discipline de învăţământ). În acest caz, costul de oportunitate al meciului constă în ambele

costuri (preţuri): al biletului şi a diferenţei de calificativ ( notă) obţinută la test. Deci, fie un consum de trei ore pentru recreere, fie trei ore de pregătire profesională.

Costul de oportunitate reprezintă valoarea unei alternative cedate (la care s-a renunţat) în scopul de a procura un alt bun sau serviciu.

1 P. A. Samuelson, Discurs cu ocazia decernării Premiului Nobel în Economie 1970, în

vol. 1, Laureaţii Nobel în Economie. Discursuri de Recepţie, Bucureşti, Editura Expert, 2001, pag. 79

pizza zonă de combinaţii nerealizate

combinaţii atinse (posibile)

EXEMPLU:

PREMISE a) constrângerea bugetară = 40 u.m. b) existenţa a două bunuri alternative c) se cheltuieşte întreaga sumă

cola

1 pizza = 8 u.m. 1 cola = 2 u.m. (6 doze)

Raportul de preţ = 4/1 (1 pizza = 4 cola)

0

Cu întreaga sumă se cumpără: a) fie 5 pizza, Combinaţiile nerealizate se vor găsi deasupra şi în

dreapta liniei deoarece ele costă mai mult de 40 u.m. b) fie 20 cola. S-a exclus din premise ECONOMISIREA.

⇒ Decizia este între cele două produse: alegerea (preferinţa pentru un produs) sacrifică achiziţionarea celuilalt produs.

Alegerile societăţii. Curba posibilităţilor de producţie

Din perspectiva economiei ca întreg, alegerea nu reprezintă modul cum se cheltuieşte venitul între alternative, ci cum se alocă resursele utile pentru producerea diferitelor bunuri şi servicii necesare societăţii.

Curba posibilităţilor de producţie arată diferite combinaţii de outputuri necesare producerii a două bunuri sau două categorii de bunuri.

Explicarea modelului se bazează pe următoarele premise: 1) toate resursele productive ale economiei sunt pe deplin

utilizate; 2) în economie există doar două bunuri (sau două categorii

de bunuri); 3) resursele pot fi substituibile (interşanjabile); 4) economia este privită pe termen scurt (cantităţile şi

calitatea sunt fixe, iar tehnologia nu se modifică).

Frontiera posibilităţilor de producţie (F.p.p) Tabelul 1

Grâu (tone) Proiectile (nr.) 20 0 16 1 12 2 8 3 4 4 0 5

Sursa: Exemplul, interpretarea, tabelul şi graficul au fost preluate din Ryan C. Amache, Holley H. Ulbrich – „Principles of Microeconomics”, fifth edition, South-Western Publishing Co.1992, cap. 1, pag. 6-13

Linia PR = toate combinaţiile posibile între cele două producţii,

într-o economie care utilizează complet toate resursele.

• Punctele A şi B reprezintă

combinaţii diferite. • Punctul C reflectă o posibilitate

de producţie, dar fiind în interiorul lui POR constituie o insuficientă utilizare a resurselor.

Număr de P proiectile ∗A

∗B∗C

0

R

Grâu (tone)

Toate punctele de pe PR sunt preferabile oricărui alt punct din Δ POR (deci, punctul C are o poziţie inferioară).

Aşadar, dacă linia PR este dreaptă, costul de oportunitate a unui produs exprimat în termenii altui produs este CONSTANT. De fiecare dată când producţia de grâu va creşte cu o tonă se va sacrifica producţia militară cu 1/4 dintr-un proiectil. Costul de oportunitate al unei tone de grâu în plus reprezintă 1/4 dintr-un proiectil. Invers, costul de oportunitate al unui proiectil în plus echivalează cu patru tone de grâu (se menţine astfel, constant, raportul de 1/4).

Creşterea costului de oportunitate

Abandonarea celei de-a treia premise (resursele sunt interşanjabile) modifică modelul economic iniţial.

Posibilităţile de producţie exprimă alternativele posibile şi folositoare societăţii.

Trecerea de la o producţie la alta prin schimbarea destinaţiei resurselor de la o ramură spre alta reprezintă COSTUL DE OPORTUNITATE.

Acest tabel ilustrează diferite seturi de combinaţii între producţia de proiectile (militară) şi producţia de grâu (civilă).

GRÂU( tone ) PROIECTILE (nr.) 205 0

A 200 10 C -5 195 20 +10

. 187

30 179 40 169 50 158

60

146

70 133

80

117 90 B 100 100 D -23 77 110 +10

50

120 0

130

0

130

Graficul următor (realizat pe baza datelor din tabel) ilustrează posibilităţile de producţie şi creşterea costului de oportunitate

Tone grâu

Proiectile

A

C

B

D130

20

100

110

10

0 77 100 195 200 205

Linia PR nu mai este dreaptă (deci, ea nu mai reflectă costul de

oportunitate constant). Forma nouă, curbă, reflectă schimbarea produsă în presupunerea că resursele sunt asemănătoare. În acest nou caz, realismul economic obligă la considerarea că resursele se potrivesc mai bine fie producţiei civile fie celei de armament.

În punctul A se vor putea produce 10 proiectile dacă se deplasează resursele societăţii de la producţia de grâu către producţia militară. În zona AC se renunţă la 5 tone de grâu pentru creşterea producţiei cu 10 proiectile. În schimb, mişcarea din zona BD exprimă renunţarea la 23 tone grâu pentru 10 proiectile (în loc de 5 pentru 10).

Creşterea AC = BD = 10 proiectile, dar ea cere sacrificarea resurselor utilizate în producţia civilă, în sens crescător (de la 5 la 10 tone).

a) în spaţiul AC---- 10 proiectile costă 5 tone de grâu; b) în spaţiul BD---- 10 proiectile costă 23 tone de grâu.

Creşterea costului de oportunitate este evidentă în perioadele de tensiuni militare (potrivit exemplului ales). Cu cât cererea de produse militare este mai mare cu atât sacrificiile producţiei civile vor fi mai mari (adică se va produce mai puţin grâu datorită devierii resurselor către destinaţia militară).

Iniţial, creşterea producţiei militare generează locuri de muncă suplimentare, dar creşte consumul altor tipuri de resurse, ceea ce înseamnă că producţia de armament devine mai productivă decât cea civilă.

Dacă tendinţele producţiei de armament se menţin, ea va începe să folosescă treptat resurse relativ din ce în ce mai puţin productive. Consecutiv, producţia civilă scade, deoarece va produce din ce în ce mai puţin, iar oferta ei de resurse (grâu) spre ramura producţiei de armament se va reduce.

Orientarea corectă a resurselor către sectoare productive diferite imprimă şi eficienţa utilizării lor. David Ricardo (1772-1823)

Principiul avantajului comparativ, în forma sa

modernă a fost dezvoltat de către David Ricardo, în cartea sa din 1817, Principiile economiei politice şi ale taxării.

David Ricardo s-a născut la Londra în 1772 într-o familie de stock brokeri. Tatăl său a imigrat în Anglia imediat dupa naşterea lui David. La vârsta de 14 ani Ricardo a intrat în afacerea tatălui la Bursa din

Londra şi în scurt timp, datorită unei inteligenţe de speculator ieşite din comun a acumulat o avere considerabilă. La 27 de ani a citit Bogăţia Naţiunilor, lucrarea lui Adam Smith, întemeietorul ştiintei economice moderne, şi a devenit profund interesat de ştiinţa economică.

Până la retragerea sa din afaceri, în 1814, s-a remarcat în special pentru pamfletele şi articolele sale din ziare. În acestea perioadă a fost cunoscut drept adept al curentului bulionist, care susţinea necesitatea ca banii de hârtie să redobândească acoperirea în aur; în acest sens a şi scris articolele care puneau bazele teoriei monetare clasice. Din 1814, s-a consacrat în totalitate studiului economiei politice. În 1815 a apărut Eseu

asupa profiturilor în care a introdus ideea productivităţii marginale descrescătoare a pământului punând astfel bazele teoriei rentei.

În 1817 a apărut opera sa majoră, Principiile economiei politice şi ale taxării, care acoperă întreaga arie a ştiinţei economice cunoscută la acea vreme, începând cu teoria valorii şi sfârşind cu teoria creşterii economice. Contribuţia lui Ricardo la ştiinţa economică este uriaşă, iar opera lui a avut o influenţă imensă asupra gândirii economice a secolelor următoare. El este unul dintre părinţii fondatori ai Şcolii clasice de gândire economică.

Pentru a ilustra beneficiile specializării şi schimbului, Ricardo a folosit celebrul exemplu al ţărilor, Portugalia şi Anglia, care fac comerţ cu două bunuri: vin şi stofă. El demonstreză că este mai avantajos pentru ambele ţări ca Anglia să exporte lâna în Portugalia, iar Portugalia să exporte vin în Anglia, chiar dacă costul ambelor bunuri, măsurat în unităţi de muncă, este mai scăzut în Portugalia. Faptul că Portugalia are un avantaj de cost absolut nu înseamnă că schimbul între cele două ţări nu este posibil şi mutual avantajos: aceasta pentru că Anglia poate produce stofa relativ mai ieftin decât Portugalia (în termeni de cantitate de vin la care renunţă pentru fiecare metru de stofă). Ca urmare Portugalia va prefera să cumpere stofa din Anglia, dând la schimb o cantitate de vin mai mică decât cea la care ar trebui să renunţe dacă ar încerca să producă ea însăşi un metru de stofă.

Schimbul şi specializarea fiecarei ţări în producerea acelor bunuri care îi conferă un avantaj de cost comparativ generează o creştere în cantitatea totală de bunuri produse şi consumate de cele două ţari. Ricardo a demonstrat astfel cum schimbul voluntar şi specializarea în funcţie de avatanjul comparativ reprezintă un mod sigur de a creşte avuţia tuturor popoarelor. Este o lecţie de economie ce nu trebuie uitată.

Concluzii:

1. Modul de alocare al resurselor economice limitate necesită utilizări alternative.

2. Alegerea implică sacrificarea unei posibilităţi în favoarea alteia. 3. Costul de oportunitate constituie criteriul de apreciere al

corectitudinii alegerii eficient realizate. 4. Linia care exprimă frontiera posibilităţilor de producţie

departajează două zone de combinaţii diferite: combinaţii posibile şi combinaţii care exprimă o insuficientă utilizare a resurselor.

5. Posibilităţile de producţie exprimă alternativele posibile şi folositoare societăţii.

6. Creşterea costului de oportunitate reflectă schimbarea în condiţiile de orientare şi dirijare a resurselor în societate.

BIBLIOGRAFIE:

1. AMACHER & ULBRICH, Principles of Microeconomics, fifth edition, South-Western Publishing Co.1992, capitolul 1, pag. 8-13

2. BEGG, D., FISCHER, S., DORNBUSCH, R., Economic, fourth edition, McGraw-Hill Book Company, 1994, capitolul 1, pag. 5-7

3. HEILBRONER, R. L., Filozofii lucrurilor pământeşti, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994, cap. IV

4. LIPSEY, R G., CHRYSTAL, K. A., Economia pozitivă, Bucureşti, Editura Economică, 1999, capitolul 1, Resurse şi raritate, pag. 32-38

5. LIPSEY, R. G., CHRYSTAL, K. A., Principiile economiei, Bucureşti, Editura Economică, 2002, capitolul 3, Probleme economice fundamentale-pag. 27-33; Curba posibilităţilor de producţie, pag. 26-27

6. SAMUELSON, A., Laureaţii Nobel în Economie, Discursuri de Recepţie, vol. 1, Bucureşti, Editura Expert, 2001, despre Principiile maximului în economia analitică, pag. 79-82