recrutarea si selectia in mapn

Upload: alabala-portocala

Post on 07-Jul-2018

225 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

  • 8/18/2019 Recrutarea Si Selectia in Mapn

    1/10

     

    ASPECTE TEORETICE PRIVIND PROCESUL DE

    RECRUTARE A RESURSELOR UMANE PENTRU APARARE

     

    Pentru orice organizaţie de succes, resursele umane reprezintă nucleul în jurul cărora

    graviteazătoate celelalte resurse (materiale, financiare, informaţionale), iar problemele privind

    recrutarea,selecţia, instruirea, perfecţionarea, evaluarea, recompensarea şi motivarea constituie

     principalele direcţii de cercetare a Managementului resurselor umane a oricărei organizaţii.

    rmata, ca organizaţie cu atribuţii ample în domeniul apărării şi securităţii naţionale şi

    nu numai, primeşte din partea societăţii resurse materiale, umane, financiare, informaţionale ce

    se cer a fi utilizate c!t mai eficient şi în deplină concordanţă cu scopurile şi obiectivele stabilite

     pentru această instituţie a statului. ltfel spus, e"istă un management al resurselor apărării care

     poate fi conceput ca un sistem, printre componentele căruia se află şi subsistemul resurselor 

    umane din armată. #esursele umane fac parte din categoria resurselor puse la dispoziţia armatei

    de către societatea în care organizaţia militară fiinţează pentru ca aceasta din urmă să$şi poatăîndeplini misiunile constituţionale încredinţate prin lege.

    I. Managementul resurselor umane din armată $ arateristii

    rmata, prin structura, organizarea, activitatea, membrii, scopurile şi obiectivele sale

    reprezintă o organizaţie. %n această calitate, ea constituie un element al sistemului social, adică al

    societăţii în care fiinţează. Managementul resurselor umane posedă o serie de caracteristici.Prima dintre ele este de ordin cantitativ, în sensul că resursele umane reunesc un număr finit de

     persoane, care au calitatea de membri ai unui grup uman.

  • 8/18/2019 Recrutarea Si Selectia in Mapn

    2/10

      O a doua trăsătură  definitorie o reprezintă raţionalitatea, adică activitatea conştientă şi

    voluntară (în sensul de liber consimţită) orientată spre un anumit scop, recunoscut şi asumat de

    toţi membrii grupului uman respectiv.

    O a treia arateristiă se refer ă la caracterul social al resursei umane din instituţiamilitară.ceastă trăsătură trebuie văzută ca îmbrăţiş!nd trei aspecte esenţiale, şi anume&

    ') armata este un subsistem al sistemului social general. %n această calitate, ea se supune

    necondiţionat tuturor cerinţelor sociale, de la norme, reguli p!nă la modul de constituire a sa

    ca organizaţie) personalul său are calitatea de cetăţean al ţării şi, prin aceasta, de membru al societăţii. *e

    aceea, toţi cei care intră în această categorie se supun normelor sociale, adoptă

    comportamente acceptate şi conforme modelului cultural impus şi pretins de societate+) ofiţerii, maiştrii militari, subofiţerii, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili

    sunt toţi membri ai unor grupuri militare, calitate care îi obligă să se conformeze normelor,

    regulilor, cerinţelor acestora, să promoveze şi să respecte tradiţiile armatei, să acţioneze

     permanent pentru îndeplinirea îndatoririlor ce le revin.

    O a !atra trăsătură definitorie a resurselor umane o constituie caracterul psiosocial al

    acestora. Practic, resursele umane din armată se regăsesc sub forma grupurilor umane, de diferite

    mărimi, cu compuneri diverse, at!t cantitativ, c!t şi calitativ, alcătuite în strictă conformitate cu

    sarcinile specifice fiecărei structuri militare.

    II. Rerutarea !ersonalului militar .

    #ecrutarea este primul pas în procesul de asigurare cu personal, precum si primul pas în

     procesul de selectie al acestuia. -biectivul activităţii de recrutare constă în identificarea unui

    număr suficient de mare de candidaţi, astfel înc!t cei care îndeplinesc condiţiile să poată fi

    selectaţi. stfel, cele mai eficiente metode sau procedee de selecţie a personalului sunt limitate

    de eficienţa procesului de recrutare a acestuia.#ecrutarea resurselor umane are în vedere,

    de asemenea, analiza posturilor şi proiectarea muncii ceasta presupune că persoana care

    recrutează sau angajează trebuie să deţină informaţiile necesare referitoare la caracteristicile

     postului, c!t şi la calităţile viitorului deţinător al acestuia.

  • 8/18/2019 Recrutarea Si Selectia in Mapn

    3/10

     #ecrutarea personalului este procesul de căutare, de localizare, de identificare i atragereș

    a candida ilor poten iali din care urmează să fie ale i candida ii capabili care corespund cel maiț ț ș ț

     bine cerin ele posturilor vacante actuale i viitoare. #ecrutarea candidaţilor pentru formareaț ș

     personalului militar ori pentru a urma cursurile din unităţile de învăţăm!nt liceal militar se

    e"ecută de către birourile de informare $ recrutare din cadrul centrelor militare zonale, judeţene

    şi ale sectoarelor municipiului ucureşti, denumite în continuare birouri informare$recrutare.

    /dentificarea surselor de recrutare este o etapă importantă în cadrul desfăşurării

     procesului de recrutare, surse care pot fi interne sau e"terne, însă majoritatea organizaţiilor 

    folosesc ambele surse, mărind şansele de a descoperi şi atrage candidaţi c!t mai competitivi.

    Pentru ocuparea posturilor vacante se face o analiză a avantajelor şi dezavantajelor pecare le

     prezintă fiecare sursă de recrutare la care se apeleaz.

      #ecrutarea candidaţilor pentru profesia militară are anumite caracteristici care o

    deosebeşte de activitatea de recrutare a candidaţilor desfăşurată de o firmă (organizaţie) pentru

    ocuparea unui anumit post.0aracteristicile fiind urmatoarele &

    •  se desfăşoară pe tot parcursul anului•  activităţile se derulează pe o perioadă mare de timp (săptăm!ni sau ciar luni) şi necesită

     parcurgerea anumitor etape eliminatorii, în alte localităţi dec!t cea de reşedinţă•  scopul ei principal este de a atrage candidaţi pentru instituţii de formare a militarilor 

     profesionişti, pentru încadrarea de personal la baza ierariei (la cel mai micnivel)•  nu necesită obligatoriu e"perienţă într$un anumit domeniu de activitate, se urmăreşte

    atragerea de potenţiale şi nu de cunoştinţe şi capacităţi deja formate•  implică e"istenţa unui număr mare de candidaţi (de ordinul sutelor, miilor) faţă de c!ţiva

    candidaţi (cel mult de ordinul zecilor), în cazul unei firme. 1istemul de recrutare trebuie

    să răspundă cerinţelor naţionale, actuale şi de perspectivă ale organismului militar,

    asigur!nd menţinerea operativităţii structurilor militare prinfurnizarea de resursă umană

    într$o anumită cantitate, de o anumită calitate şi la termenele stabilite• Principiile pe baza cărora se desfăşoară întreaga activitate a sistemului de recrutare şi

    selecţie a personalului militar profesionalizat sunt cele ale ne discriminării, şanselor egale

    şi a ccesului liber la informaţii, căutare activă şi continuă, cu accent pe calitate,

    transparenţă şi colaborare cu mediul civil şi comunitatea locală.

    III. Eta!ele de rerutare

  • 8/18/2019 Recrutarea Si Selectia in Mapn

    4/10

      %n cadrul funcţiunii de resurse umane, recrutarea tinde să devină din ce în ce mai mult o

    activitate de sine stătătoare, susţinută at!t prin volumul de muncă necesar, c!t şi prin importanţa

    sa pentru întreprindere în noul conte"t economic şi social. Procesul de recrutare presupune

     parcurgerea mai multor etape.

    • stabilirea cerinţelor de recrutare• descrierea postului ce urmează a fi ocupat• definirea profilului candidatului• alegerea surselor şi a mijloacelor de recrutare• campania de anunţare a recrutării• selecţia candidaţilor • decizia de angajare

    IV. Partiularitatile !roesului de rerutare

    Angajarea reprezintă un proces bidirecţional între candidat şi

    organizație, întâiul trebuind să fe multumit de angajatorul său, care oeră

    postul şi recompensele asociate acestuia, iar secundul trebuind să fe

    mulţumit de angajat şi calităţile şi perormanţele acestuia.Prin urmare,

    recrutarea personalului este un proces de comunicare în dublu sens, între

    organizaţie şi candidaţi, în cadrul căruia atât organizaţiile sau reprezentanţiiacestora, cât şi candidaţii transmit semnale reeritoare la relaţia de angajare

    pentru a realiza comparaţia necesară întreinteresele celor două părţi. ecizia

    de acceptare a unui loc de muncă este in!uenţată de trei actori principali"

    • actori obiecti#i" salariul, natura muncii, localizarea, oportunităţile

    de a#ansare, alte bonifcaţii şi metode de recompensă şi moti#are.• actori subiecti#i" oamenii sunt atraşi către organizaţii ale căror imagini

    şi climat organizaţional se potri#esc cu personalitatea lor• actori de recrutare" candidaţii tind să se lase in!uenţaţi de atitudinea

    specialistului în recrutare şi să asocieze comportamentul acestuia

    climatului organizaţiei.$ importanţă deosebită o are realismul datelor şi inormaţiilor

    care trebuie să aibă la bază atât opiniile propriilor angajaţi, cât şi

  • 8/18/2019 Recrutarea Si Selectia in Mapn

    5/10

    compararea condiţiilor specifce organizaţiei cu cele oerite de

    organizaţiile concurente pentru a se putea stabili actorii de atracţie

    pentru potenţialii candidaţi. %n cazul în care candidatul înţelege greşit

    natura muncii sau a organizaţiei, eectele #or f la el de gra#e ca şi în

    cazul în care patronul întelege greşit ce are de oerit candidatul. %n

    permanenţă are loc o conruntare a aşteptărilor cu realitatea.Pentru

    e#itarea acestui apt, este de dorit, ca, în cadrul procesului de recrutare, să

    se adopte o poziţie de parteneriat între specialistul recrutor şi potenţialul

    candidat pentru benefciul ambelor părţi.

    V. Strategii si !olitii de rerutare

    - etapă deosebit de importantă a procesului de recrutare a personalului o constituie

    elaborarea strategiilor şi politicilor de recrutare prin care se stabilesc obiectivele urmărite sause

    desemnează concepţiile, codul de conduită al organizaţiei în domeniul

    recrutăriipersonalului şi comportamentele specifice acestei activităţi, precum şi ansamblul de

    atitudini,intenţii şi orientări privind recrutarea personalului.2otodată, strategiile şi politicile de

    recrutare definesc modul în care o organizaţie îşiîndeplineşte responsabilităţile sale în domeniul

    recrutării personalului, precum şi filosofia şivalorile organizaţiei referitoare la realizarea

     procesului de recrutare

    %n practica managerială, strategiile şi politicile de recrutare a personalului diferă de la

    oorganizaţie la alta, mai ales că acestea trebuie să raspundă unor obiective numeroase, de multe

    ori contradictorii. stfel, la nivelul deciziilor manageriale care operaţionalizează strategiile şi

     politicile de recrutare a personalului trebuie avute în vedere următoarele aspecte&

    $ identificarea şi atragerea unui număr c!t mai mare de candidaţi pentru a se asigura

    necesarul numeric şi calitativ de candidaţi$ alegerea surselor de recrutare (internă, e"ternă sau prin combinarea celor două surse)

    este una din principalele probleme ale filosofiei de recrutare$ asigurarea concordanţei între activităţile de recrutare ale organizaţiei şi valorile şi

    strategiile acesteia

  • 8/18/2019 Recrutarea Si Selectia in Mapn

    6/10

    $ măsura în care organizaţia preferă să atragă candidaţi ce urmăresc o carieră pe termen

    lung şi prin care se poate asigura un management performan în domeniul resurselor 

    umane.$ preocuparea organizaţiei de a identifica şi a atrage o varietate de categorii de candidaţi

    $ luarea în considerare a obiectivelor avute în vedere după angajarea personalului,inclusiv efectele post$recrutare

    $ atitudinea faţă de candidaţi& aceştia sunt priviţi ca o marfă ce trebuie cumpărată sau drept

    indivizi ce trebuie identificaţi sau atraşi (abordarea de mar3eting)$ realizarea recrutării de personal într$un timp c!t mai scurt şi cu cele mai mici celtuieli

     posibile, stabilind, în acest sens, momentul propice recrutării, după stabilirea unui plan de

    recrutare şi repartizare a costurilor de angajare în mod egal pentru perioada avută în

    vedere, pentru a nu afecta organizaţia$ eforturile de recrutare a personalului să ducă la efectele aşteptate, inclusiv la

    îmbunătăţirea imaginii de ansamblu a organizaţiei.

    Pentru reuşita procesului de recrutare de personal este necesară elaborarea unei strategii

    integrate, precum şi o politică adecvată care să răspundă aşteptărilor şi proiectelor de

    dezvoltare viitoare ale organizaţiei.

    VI. Sursele de rerutare a !ersonalului militar 

    /dentificarea surselor de recrutare este o etapă importantă în cadrul desfăşurării

     procesului de recrutare, surse care pot fi interne sau e"terne, însă majoritatea organizaţiilor 

    folosesc ambele surse, mărind şansele de a descoperi şi atrage candidaţi c!t mai competitivi.

    Pentru ocuparea posturilor vacante se face o analiză a avantajelor şi dezavantajelor pecare le

     prezintă fiecare sursă de recrutare la care se apelează.

      Rerutare din surse interne.  %n cazul unei recrutări interne nu se realizeazăbpropriu$zis o

    angajare, ci doar o scimbare de post, dar care presupune parcurgerea de către candidaţi a

    aceloraşi etape ca şi pentru candidaţii e"terni. *ar uneori recrutările interne nu sunt posibile maiales c!nd organizaţia se dezvoltă rapid sau nu s$a realizat o pregătire corespunzătoare a propriilor 

    angajaţi pentru ca aceştia să poată prelua noi responsabilitati.

      %n cazul organizaţiilor dispersate geografic, cum este si cazul armatei gradul în care sunt

    dorite sau încurajate transferurile dintr$un loc în altul constituie o problemă special.

  • 8/18/2019 Recrutarea Si Selectia in Mapn

    7/10

      Rerutarea din sursă e"ternă  a personalului ocupă fără îndoială cea mai mare podere

    între diversele metode de recrutare utilizate în cadrul organizaţiilor. ceasta prezintă însă marele

    dezavantaj al costurilor ridicate at!t financiare c!t şi de timp.

    VII. Strategii de !romo#are a arierei militare

    Pentru punerea în practică a strategiei de promovare trebuie utilizat un număr suficient

    de mare de canale de difuzare a mesajului şi informaţiilor specifice. cest lucru este impus de

    mărimea şi diversitatea grupului de audienţă, c!t şi de întinderea în spaţiu a zonei ce trebuie

    acoperită (practic, tot teritoriul #om!niei). #ecrutarea militară este o recrutare socială, de mare

    importanţă pentru întreaga societate, şi se desfăşoară la interfaţa mediului militar cu cel civil. *eaceea, utilizarea relaţiilor publice constituie un element important în promovarea imaginii şi

    metoda cea mai sigură de obţinere a sprijinului necesar desfăşurării activităţilor de recrutare.

    Promovarea carierei militare se poate rializa prin doua categorii de canale si anume &

    Canale !rini!ale $

    $ contactul direct (4faţă$n faţă5) in centrele de informare si recrutare

    $ televiziunea

    $ afişajul (afişe, panouri, bannere)

    $ literatura publicitară (broşuri, pliante, fluturaşi)

    $ 2eleviziunea şi publicitatea e"terioară (afişajul) au, în primul r!nd, rolul de a atrage atenţia.

    0ontactul direct şi literatura publicitară trebuie să ofere informaţii pertinente şi complete.

    legerea acestor mijloace de comunicare pentru prim$planul campaniei promoţionale se bazează,

    mai ales, pe următoarele considerente&

    $ contactul direct (prezentarea directă) este şi va fi întotdeauna pilonul de susţinere a unei

    campanii de promovare a profesiei militare pentru că stabileşte legătura între instituţia militară şi

     potenţialii candidaţi

  • 8/18/2019 Recrutarea Si Selectia in Mapn

    8/10

  • 8/18/2019 Recrutarea Si Selectia in Mapn

    9/10

    $ %mbunătăţirea percepţiei asupra mediului militar, a cadrelor militare active şi aprofesiei militare

    ca alternativă la profesiile civile.

    $ %mbunătăţirea şi consolidarea imaginii structurilor de recrutare şi selecţie

    apersonalului militar, în societatea civilă, ca structuri de orientare şcolară şi profesională care$şidesfăşoară activitatea pe baza principiilor transparenţei, nediscriminării şi şanselor egale.

      CONCLU'II 

    %n concluzie, recrutarea resurselor umane 6 în condiţiile profesionalizării armatei 6este o

     prioritate, deoarece aceasta asigură adaptarea rapidă la scimbările socio$economicecare pot

    influenţa, pe termen scurt, mediu sau lung, asigurarea resursei umane profesionalizatea armatei,

     pe baza studiilor de specialitate (cercetări de piaţă, investigaţii sociologice),realizate at!t în

    e"teriorul, c!t şi în interiorul organizaţiei militare. iroul informare$recrutare este sursa cea mai

    autorizată de informaţii despre carieramilitară, despre criteriile şi standardele pe care trebuie să le

    îndeplinească un candidat pentrua deveni militar profesionist.1istemul de promovare a profesiei

    militare, recrutare şi selecţie asigură menţinereaoperativităţii structurilor militare prin furnizareade resurse umane într$o anumită cantitate, deo anume calitate şi la termenele stabilite.

    Promovarea profesiei militare, recrutarea şi selecţia candidaţilor pentru cariera militară

    reprezintă o prioritate în succesiunea etapelor de reformă a resurselor umane în rmata #om!niei

    deoarece eficienţa procesului de formare a personalului militar profesionalizat(ofiţeri, maiştri

    militari şi subofiţeri, soldaţi profesionişti) este dependentă în mare măsură de calitatea recrutării

    şi a selecţiei.

      (I(LIO)RA*IE SELECTIV+

  • 8/18/2019 Recrutarea Si Selectia in Mapn

    10/10

    8 8 8 0onstitu ia #om!niei, ucureşti, 99+.ț

    8 8 8 :egea nr.+;) editat de *.M.#.C.

    M.'997 '??>, Pentru aprobarea 4 0oncepţiei privind promovarea profesiei militare,

    recrutareaşi selecţia candidaţilor5.

    M.+7'???, Pentru aprobarea 4 =ormelor de organizare şi funcţionare a birourilor

    informare$recrutare5.

      Petre C#:-/C, Managementul resurselor umane, ucureşti, Dditura :umina :e",

    Ddiţia a ///$a , 99',

    :t. cdor. ing. Penică PCE0EC, Probleme actuale ale managementului resurselor umane

    în armată, ucureşti, Dditura cademiei 2enice Militare, 99+,

    Aoria P/2#/C ,, psiologia luptătorului 5 Editura Militară, 2003

    ttp&77documents.tips7documents7recrutarea$personalului$militar$din$armata$ 

    romaniei.tml

    ttp&77cssas.unap.ro7ro7pdfFstudii7strategiaFmilitaraFaFromanieiFinFconte"tulFnoilorFrep 

    ereFeuropene.pdf 

    ttp&77GGG.apubb.ro7Gp$content7uploads79''79+7ManagementulFresurselorFumane.pdf 

    http://documents.tips/documents/recrutarea-personalului-militar-din-armata-http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/strategia_militara_a_romaniei_in_contextul_noilor_rephttp://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/strategia_militara_a_romaniei_in_contextul_noilor_rephttp://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/03/Managementul_resurselor_umane.pdfhttp://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/strategia_militara_a_romaniei_in_contextul_noilor_rephttp://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/03/Managementul_resurselor_umane.pdfhttp://documents.tips/documents/recrutarea-personalului-militar-din-armata-