Specializarea: DREPT

Materia:

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE

REFERAT

Tema:

CONSTITUŢIA CUTUMIARA ŞI CONSTITUŢIA SCRISA

NOŢIUNI GENERALE DESPRE CONSTITUŢIE

Experienţa istorică dovedeşte că fiecare stat îşi stabileşte modul de organizare şi

exercitare a puterii în constituţie.

Legea fundamentală a ţării = Legea supremă = Pactul fundamental =CONSTITUŢIE.

Acest concept poate fi definit dintr-o dublă perspectivă: materială şi formală.

Din punct de vedere material, regimul constituţional exprimă ansamblul de reguli care

reglementează organizarea şi conducerea unui stat într-o anumită etapă a dezvoltării sale. Orice

stat, numai prin faptul existenţei sale, are o organizare, o constituţie. Din punct de vedere

formal, regimul constituţional exprimă exteriorizarea sau obiectivarea ansamblului de reguli

care reglementează organizarea şi conducerea unui stat într-un document politico-juridic

(constituţie).

Profesorul Ioan Muraru defineste constituţia ca fiind: „legea fundamentală a unui stat,

constituită din norme juridice, investite cu forţă juridică supremă si care, reglementează acele

relaţii sociale fundamentale care sunt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea si exercitarea

puterii politice a poporului”1.

1. NOŢIUNEA DE CONSTITUŢIE

Etimologic, cuvântul constituţie provine de la latinescul constitutio, care însemna

„aşezarea cu temei”, „starea de lucru”2.

În sistemul de drept roman, constituţie înseamnă edictul semnat de împărat şi a cărui

forţă juridică era superioară celorlalte acte juridice adoptate de autorităţile publice ale

imperiului.

Încă de la începutul mileniului II apare ideea de act cu valoare juridică superioară

cutumelor existente în diferite state. Cuvântul constituţie se foloseşte şi în terminologia

ecleziastică pentru a desemna regulile monahale.

Noţiunea de constituţie era folosită pentru a delimita în unele state, unele acte politice

sau juridice, de simple legi sau statute. A fost folosită în Polonia de la sfârşitul secolului al

XV-lea pentru a defini hotărâri adoptate de Seim.

2. Clasificarea constituţiilor

2.1 Există două forme principale ale constituţiei:

- Constituţia cutumiară

1 Ioan Muraru, Drept constituţional şi instiţutii politice, p. 50.

2 T. Drăganu, Drept constituţional şi instiţutii politice, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000,

1

- Constituţia scrisă

2.1.1 Constituţiile cutumiare reprezintă un ansamblu de reguli nescrise privitoare la

desemnarea şefului statului, procedura parlamentară, numirea guvernului, controlul

parlamentar asupra executivului precum şi asupra unor drepturi fundamentale. Obiceiurile

(cutumele) juridice sunt reguli de conduită socială care, deşi nu emană de la organele statului

competente să legifereze, sunt considerate obligatorii datorită convingerii unei colectivităţi că

ele răspund sentimentului unanim de justiţie şi sunt consacrate printr-o practică îndelungată3.

S-ar putea afirma în prezent că nu există constituţii propriu-zis cutumiare, ci doar constituţii

mixte, care constau din acte normative scrise, având prin tradiţie valoare constituţională, acte

completate de uzanţe şi practici constituţionale în viaţa parlamentară sau în activitatea

executivului. Asemenea constituţii „mixte" întâlnim în Marea Britanie, Noua Zeelandă şi în

Israel.

Aceasta opinie, comporta doua observatii:

-în primul rând orice constituţie este de fapt „mixtă"; chiar şi o constituţie „scrisă"

este completată de o serie de cutume privind de exemplu modul de interpretare a unui anumit

text constituţional;

-o constituţie cutumiară nu devine scrisă prin faptul că o parte a normelor sale sunt

consemnate în scris.

Chiar daca sunt o serie de acte normative, adoptate de către Parlament sub forma

unor legi, şi fac parte din „constituţie", nu schimbă esenţial caracterul cutumiar al acesteia.

Cutuma constituţională apare într-un stat cu o constituţie scrisă, în timp ce constituţia

cutumiară, în lipsa unei constituţii scrise, constituie corpul de norme fundamentale care

guvernează organizarea politică a societăţii. Norma poate fi considerată cutumă dacă conţine

două elemente4: elementul material şi elementul psihologic.

-elementul material constă în cutuma propriu-zisă şi se formează printr-o repetare

continuă a anumitor acte, proceduri sau obiceiuri. Repetarea trebuie să fie identică şi să se

desfăşoare un timp îndelungat. Frecvenţa ţine de natura actelor, procedurilor sau a obiceiurilor

şi nu poate fi stabilită cu exacitate.

-elementul psihologic constă în convingerea fiecărui destinatar al cutumei că trebuie

să se conformeze conţinutului sau prescripţiei acesteia. Nu totdeauna însă interesele

subiectelor de drept constituţional corespund cutumei şi atunci aceştia nu mai au interes să

respecte obiceiul pentru că sancţiunea nu este perceptibilă şi, prin aceasta, neconformarea mai

facilă.

3 T. Drăganu, Drept constituţional şi instiţutii politice, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p. 424 C. Ionescu, Drept constituţional şi instiţutii politice, Editura C.H. Beck, Bucuresti

2

2.1.2 Constituţiile scrise: se prezintă sub forma unui document politico-juridic,

cuprinzând mai multe sau mai puţine articole şi care este adoptat direct de către corpul

electoral sau de către reprezentanţii acestuia, potrivit unei proceduri speciale şi solemne.

Constituţia scrisă asigură o mai mare stabilitate şi securitate a instituţiilor politice,

deoarece conţinutul articolelor sale este clar. Regula de drept scrisă are avantajul clarităţii şi

preciziei, prin intermediul ei se stabileşte cu exactitate cadrul de organizare al puterilor, se

sancţionează încălcarea abuzurilor de putere. Supremaţia constituţiei se asigură prin controlul

constituţionalităţii legilor şi al altor acte cu un conţinut normativ, regulamente de organizare şi

funcţionare ale parlamentului, decrete, ordonanţe ale guvernului. Atâta timp cât este în vigoare,

constituţia este practic intangibilă.

În constituţie sunt înscrise drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti, garanţiile împotriva

tiraniei şi abuzului de putere.

Pentru a căpăta însuşirile unei constituţii , documentul trebuie să

întrunească anumite condiţii de formă şi fond.

Condiţii de fond:

- Prevederile să aibă un caracter politic, să privească raporturi de putere;

- Prevederile să aibă un caracter normativ, să fie general-obligatorii.

Condiţii de formă:

- Constituţia să fie adoptată printr-o procedură legislativă;

- să aibă o forţă juridică superioară tuturor celorlalte acte normative în stat.

Apariţia constituţiei scrise a fost un rezultat al luptei burgheziei aflată în ascensiune

economică şi politică împotriva absolutismului feudal5. Au existat multe teorii care i-au

justificat apariţia; dintre acestea, mai importante sunt:

- teoria contractelor scrise;

- teoria domniei legii (prima formă a teoriei statului de drept);

- teoria contractului social (J.J. Rousseau).

Teoria contractelor scrise este de origine engleză şi s-a cristalizat în sprijinul luptelor

interne (ale Parlamentului) pentru limitarea puterii regelui şi pentru garantarea unor drepturi şi

libertăţi.

În acest scop s-au încheiat o serie de pacte scrise, începând cu Magna Charta

Libertatum (1215), şi care aveau forţă juridică superioară celorlalte legi. Aceste pacte scrise au

fost adoptate şi pentru raporturile cu coloniile, pentru a le da acestora dreptul la autoguvernare

şi legiferare, conform legii metropolei.

5 idem, p.150

3

Teoria domniei legii este de origine engleză. Ea susţine că guvernanţii trebuie să

respecte regula de drept, cât timp nu a fost modificată sau abrogată. Efectul în Anglia a fost

inexistenţa diferenţierii de forţă juridică între normele juridice, şi deci a lipsei controlului de

constituţionalitate a legii. În Franţa, crearea diferenţierii dintre legile constituţionale şi celelalte

acte normative, şi deci apariţia controlului de constituţionalitate a legii. Această diferenţiere

s-a datorat fricii francezilor de a nu se înlocui o dictatură personală (regală) cu cea colectivă

(parlamentară).

Teoria contractului social este apropiată de teoria drepturilor naturale. În contractul

social trebuie înscrise drepturile cetăţenilor, iar acesta să fie adoptat într-o formă solemnă şi

potrivit unei proceduri specifice.

Statul, care trebuie să respecte drepturile, este tot efectul contractului social.

Contractele scrise, domnia legii şi contractul social trebuiau înscrise într-un document

cu forţă juridică supremă şi care să întrunească şi celelalte trăsături ale unei legi fundamentale,

pentru că numai aşa puteau să fie favorabile burgheziei şi să-i sprijine scopurile în menţinerea

şi exercitarea puterii deja instaurate.

Constituţia scrisă asigură o mai mare stabilitate şi securitate a instituţiilor politice,

deoarece conţinutul articolelor sale este clar. Constituţiile scrise pregătesc cadrul instituţional

al apariţiei statului de drept, punând şi guvernanţii sub incidenţa regulilor juridice.

Primele constituţii scrise:

- Constituţia americană 1787 (înainte: Virginia - 1776, New Jersey - 1777);

- Constituţia franceză 1791;

- Suedia - 8 iunie 1809;

- Norvegia - 17 martie 1814;

- Olanda - 24 august 1815.

În ţara noastră au fost adoptate următoarele constituţii scrise:

-Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris (1858),

-Constituţia din 1866,

-Constituţia din 1923,

- cele 3 constituţii comuniste (din 1948, din 1952 şi din 1965), precum şi

- actuala Constituţie, din 8 decembrie 1991, revizuită în 2003.

2.1.3 Raportul între constituţia scrisă şi cutuma constituţională

Pentru a deveni cutumă, obiceiul constituţional trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii: să se repete; durata actelor de repetare să fie relativ îndelungată; repetarea să fie

constantă; obiceiurile repetate să fie clare; obiceiul să întrunească consensul destinatarilor săi.

4

Cutuma constituţională are un caracter istoric. Până în secolul al XVIII-lea, raporturile

constituţionale erau reglementate prin cutumă.

De vreme ce constituţia defineşte cu claritate regulile aplicabile şi prevede

modalităţile pentru revizuirea sa, nu se poate admite aplicarea simultană a unei dispoziţii

constituţionale scrise şi a unei cutume având un alt conţinut, deoarece astfel am accepta

modificarea constituţiei scrise, iar prin cutumă s-ar ajunge să se pună sub semnul întrebării

stabilitatea constituţiei sau să se deschidă calea oricăror forme de abuzuri prin înlocuirea

regulilor scrise cu cutume constituţionale. Cutuma nu poate niciodată să modifice sau să

înlocuiască o dispoziţie constituţională scrisă şi precisă. Aceasta nu-şi va pierde niciodată

valoarea juridică, chiar dacă nu este aplicată o perioadă îndelungată.

În legătură cu rolul şi locul cutumei constituţionale în sistemul juridic bazat pe

codificarea generală a normelor de drept, pot fi distinse cel puţin două situaţii:

- cutuma contra legem;

- cutuma praeter legem.

Cutuma praeter legem - completează legea constituţională.

Dacă constituţia nu reglementează suficient de clar o instituţie politică, este permis

să se apeleze la cutumă pentru a se completa lacuna sau pentru a clarifica conţinutul unei

dispoziţii constituţionale. Este vorba despre o cutumă supletivă sau interpretativă.

Cutuma contra legem contrazice regula constituţională scrisă.

Este dificil să se admită cutuma contra legem.

2.2. În func ţ ie de modul în care pot fi modificate , constituţiile pot fi împărţite în

constituţii flexibile şi constituţii rigide.

2.2.1 Constituţii flexibile (suple) - se caracterizează prin aceea că regulile de

conduită pe care le stabilesc au aceeaşi valoare din punct de vedere juridic ca şi legile ordinare,

putând fi modificate conform procedurii legislative obişnuite. Cu alte cuvinte, orice lege poate

modifica oricând constituţia.

Constituţia flexibilă „scoate“ din ecuaţia exerciţiului democratic problema controlului

constituţionalitătii legilor.

Exemplul clasic de constituţie flexibilă îl constituie constituţia cutumiară. Mai sunt

considerate drept constituţii flexibile şi acele constituţii care prevăd o procedură simplă de

revizuire a acestora. Pot fi încadrate în această categorie următoarele constituţii: Constituţia

franceză de la 1814, Constituţia italiană de la 1848 şi constituţiile socialiste, în general.

Deşi numărul constituţiilor flexibile este extrem de redus, totuşi o anumită justificare

poate exista şi pentru modificarea cu uşurinţă a reglementărilor constituţionale: societatea

omenească este în continuă schimbare, iar ceea ce este valabil astăzi, mâine poate fi perimat.

5

Constituţiile comuniste au fost în general constituţii suple. Adoptarea expeditivă -

uneori intempestivă-a unor decizii politice într-un stat comunist reclama o procedură legislativă

rapidă, care ar fi fost stânjenită de o rigiditate constituţională excesivă. Constituţii suple

întâlnim însă şi în state democratice.

2.2.2 Constituţiile rigide: se caracterizează prin aceea că regulile constituţionale pot

fi modificate numai după îndeplinirea unor proceduri complicate şi a unor condiţii prealabile.

Constituţiile rigide sunt, mai ales constituţiile scrise.

Deşi constituţiile cutumiare sunt mai ales constituţii flexibile, totuşi se constată şi un

anumit caracter rigid al constituţiilor cutumiare. Ţările care posedă o constituţie cutumiară

(precum Anglia) ar putea oricând să adopte o constituţie scrisă.

Caracterul rigid al constituţiilor scrise este determinat de necesitatea asigurării unei

anumite stabilităţi legislative în vederea întăririi autorităţii legii şi a statului de drept. Astfel

Constituţia americană din 1787 stabilea anumite interdicţii şi limitări privind revizuirea sa în

următorii 10 ani de la adoptare. Posibilitatea modificării regulilor constituţionale printr-o

procedură specifică legilor ordinare ar conduce la o instabilitate juridică şi politică, la

imposibilitatea fixării legilor în conştiinta juridică a cetăţenilor.

Procedeele de înfăptuire a rigidităţii constituţionale sunt6:

-condiţiile speciale de modificare a legilor de revizuire a constituţiei;

-votul referendar la care trebuie supusă constituţia, după adoptarea de către

Parlament;

-dispoziţiile constituţiei declarate nerevizuibile.

Rigiditatea constituţională are drept consecinţe juridice:

-abrogarea legilor ordinare şi a actelor normative inferioare lor intrate în vigoare

înaintea constituţiei şi care sunt inferioare acesteia;

-declararea ca neconstituţională a legii care nu este conformă cu legea fundamentală.

2.3 Clasificarea constituţiilor după modul lor de adoptare (acest criteriu aplicându-se

numai constitutiilor scrise, intrucât cele cutumiare se cristalizeaza in timp):

2.3.1 Carta concedată (constituţia acordată) - este adoptată la iniţiativa şefului

statului, a monarhului care, sub presiunea forţelor progresiste, recunoaşte anumite drepturi

fundamentale în favoarea cetăţenilor.

Exemple de asemenea constituţii: Constituţia Piemontului şi Sardiniei din 4 martie

1844, Constituţia japoneză din 1889, Carta din 4 iunie 1814 a lui Ludovic al XVIII-lea.

6 T. Drăganu, op. cit., p. 47-49

6

2.3.2 Constitutia-statut - este tot o constituţie acordată, adoptată însă pe cale

plebiscitară. De cele mai multe ori aceste plebiscite au fost simple simulacre de consultare a

alegătorilor. Exemple:

Constituţia României din 1938, Statutul Albertin (Constituţia Italiei din 1848).

2.3.3 Constitutia-pact - este rezultatul unui compromis între monarh şi adunările

reprezentative. În timp ce cartele concedate şi statutele sunt elaborate fără participarea

adunărilor reprezentative, pactul le asigură acestora o poziţie cel puţin egală cu cea a

monarhului în opera de elaborare a normelor constituţionale. Exemple de pacte:

Carta franceză din 14 august 1830, Constituţia României din 1866 şi 1923.

2.3.4 Constituţia-convenţie - este adoptată de o Adunare Reprezentativă a corpului

electoral aleasă special pentru elaborarea unei constituţii. Ex. Constituţia SUA din 1787.

2.3.5 Constituţia parlamentară este adoptată de către parlament după o procedură

dinainte stabilită care include: iniţiativa, elaborarea proiectului, discutarea publică a proiectului

şi adoptarea proiectului de către parlament cu majoritate calificată. Votarea constituţiei

făcându-se de către un parlament nou ales, s-a creat aparenţa aplicării regulilor puterii

constituante.

2.3.6 Constitutia-referendum, ca modalitate de participare directă a cetăţenilor la

guvernare a determinat folosirea sa în adoptarea constituţiilor, fiind considerat şi mijlocul cel

mai democratic de adoptare a unei constituţii sau a unei legi.

Încă de la apariţia sa, Constituţia a fost considerată şi analizată prin opoziţie cu

absolutismul, drept o limită în calea exercitării arbitrare a puterii. Odată acest scop îndeplinit,

constituţionalismul a continuat să aibă un rol important şi eminamente progresist pe scena

istorică, el propunându-şi garantarea eficientă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

cetăţeanului. Mişcarea constituţionalistă a stat la baza dezvoltării fenomenului de constituţie în

lume şi a permis răspândirea sa tot mai largă, precum şi aprofundarea consecinţelor juridice ale

acestuia.7

BIBLIOGRAFIE

7 Ioan Muraru şi Elena Simina Tanasescu, Drept constituţional şi instiţutii politice, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2008,

7

Ioan Muraru şi Elena Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instiţutii politice,

Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2008

Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instiţutii politice, Editura Lumina Lex, Bucuresti

Cristian Ionescu, Drept constituţional şi instiţutii politice. Editura C.H. Beck, Bucuresti

Ioan Muraru, Drept constituţional şi instiţutii politice.

8