revista Școlii gimnaziale „radu stanian”, ploiești
TRANSCRIPT
Stanieni de nota 10 Revista Școlii Gimnaziale „Radu Stanian”, Ploiești
Ianuarie 2017
Numărul 2
ISSN 2501-8124
ISSN-L 2501-8124
CUPRINS
Editorial
Festivalul toamnei
Cât de tare urlă Urlătoarea
Educația în lume
De ce să mergem la muzeu
Atelierul de reciclare creativă
Scurtă istorie a matematicii
O mică parte din activitățile noastre extrașcolare,
care au devenit parte din viața noastră
Portret de dascăl
Locul și rolul activităților extrașcolare în viața elevilor
Seminar Etwinning
Filmul - o modalitate ce transcede lumi și timpuri
Profesorul meu ideal
Pentru aduceri-aminte...
Ceea ce ne oferă timpul, e prea puțin. Ceea ce ne dăruiește scrisul,
ne situează dincolo de efemer.
Revista școlii noastre va fi ceea ce ne dorim pentru copiii noștri:
mărturia că existăm. Profesorii vor
deschide drumul, iar elevii îl vor urma,
căci revista le aparține. Vor stăpâni
paginile cu idei minunate, vor comunica
cu ceilalți prin imagini și scris, se vor
bucura de curajul încercării și, astfel,
vor înțelege ce înseamnă să sfințești
locul.
Tot ce veți descoperi în paginile
următoare e sinonim cu DORINȚĂ. A încolțit o idee, iar câțiva inimoși
s-au hotărât să o hrănească. Cât timp va avea forța să dăinuie, vom vedea.
Suntem datori să încercăm, căci menirea profesorilor este să le arate
elevilor că orice dorință poate fi împlinită. Succes!
Profesor consilier educativ, Cornea Alina
Stanieni de nota 10
3
Însă, în această toamnă am simțit că trebuie să schimbăm ceva și să aducem în prim-plan
valorile specific românești, în cadrul unui proiect mai larg, intitulat „Festivalul toamnei”. Alături
de doamna profesoară de limba română, Cornea Alina, care este și consilierul educativ al școlii
noastre, am coordonat acest proiect, gândit a se defășura în trei etape, pe parcursul lunilor octombrie
și noimbrie. Scopul acestui proiect a fost acela de a-i face pe elevi să își amintească cât de frumoasă
este toamna românească, atât în școală, cât și în afara ei, prin diferite activități extracurriculare.
Astfel, într-o primă etapă, elevii s-au exprimat artistic, creând reușite desene sau picturi pe
tema toamnei, pe care le-au expus pe holul de intrare al școlii sau în clase. A doua etapă a acestui
proiect a fost ieșirea propriu-zisă în natură, într-o excursie tematică la Râșnov și Brașov, excursie în
care elevii și cadrele didactice însoțitoare au putut admira culorile mirifice ale toamnei,
Stanieni de nota 10
4
dar și cunoaște locuri încărcate de istorie, precum cetatea Râșnov sau Prima Școală Românească din
Șcheii Brașovului.
Ultima etapă a acestui proiect a fost activitatea extracurriculară intitulată „Carnavalul
toamnei”, ce a avut ca tematică reîntoarcerea la natură și protejarea acesteia prin reciclare și
refolosire. Preliminar activității, elevii au creat ”colțul fiecărei clase” și diferite costume din
materiale reciclabile sau refolosite, respectând tema dată, iar rezultatele muncii lor au fost
prezentate în ziua de 10 noiembrie, în cadrul ”Carnavalului toamnei”. Și, într-adevăr, au fost
adevărate creații artistice, opere de artă iscate din teribila imaginație a copilăriei, cu o răbdare,
migală și inventivitate ce ne-au uimit pe toți.
Clasa a V-a B a câștigat premiul I, pentru cel
mai reușit colț al clasei, prezentând machetele
minuțios și artistic realizate „Parcul nostru,
toamna” și „Dunărea, toamna”, precum și
aranjamente cu fructe și flori de toamnă, fiind
coordonați de doamna profesor diriginte Radu
Nicoleta.
Clasa a VI-a A, de asemenea câștigătoare a
premiului I pentru cel mai reușit colț al clasei, a uimit juriul și colegii prin creativitatea de care au
dat dovadă, realizând adevărate creații artistice din
materii specifice toamnei sau din materiale
reciclabile, sub atenta îndrumare a doamnei
profesor-diriginte, Lixandru Ionela: ciuperci din
carton sau din ipsos frumos pictate, dovleci dintr-o
carte aruncată sau din hârtie creponată, umplută cu
ziare vechi, suport de creioane din carton decorat
cu boabe de porumb, castane, tărtăcuțe și dovleci
transformați în diferite personaje și creații
vestimentare din materiale reciclabile.
Toți cei premiați au pus suflet și talent în ceea ce au lucrat, transformând această activitate într-un
eveniment cu adevărat reușit, de aceea ei merită să fie menționați. La concursul ”Colțul clasei”
premiul al II-lea a fost câștigat de clasele a V-a A și a VI-a B, iar premiul al III-lea de clasa a VII-a
A. S-au acordat și două premii speciale elevei Popescu Mara pentru cel mai original dovleac,
realizat dintr-o carte aruncată și refolosită și elevului Rate Florin pentru cea mai reușită pictură-
poster, dedicată „Carnavalului toamnei”.
Stanieni de nota 10
5
La secțiunea „Cel mai reușit costum” realizat din materiale reciclabile premiul I a fost
înmânat elevei Dinu Ștefania, clasa a VIII-a
A și elevei Nedelcu Aura, clasa a VI-a A,
premiul al II-lea elevilor Dedu Ruxandra,
clasa a VI-A B și Ionescu Laurențiu, clasa a
VI-a A, iar premiul al III-lea, elevei
Alexandru Mădălina, clasa a V-a B și
elevului Miclea Sebastian, clasa a VII-a A.
„Carnavalul toamnei” prin ochii elevilor
Toamna este un andante melancolic şi grandios ce pregãteşte admirabil solemnul adagio al
iernii. Pentru a o onora pe a treia fiicã a bãtrânului an, am organizat o frumoasã activitate numitã
,,Carnavalui toamnei", unde am putut folosi și materiale
reciclabile. Sentimentul de nostalgie m-a cuprins atunci când
confecţionam costumul din frunze aurii, arãmii şi ruginii,
deoarece în mintea mea derula valsul ce legăna natura moartã.
Fusta purtatã la carnaval a fost creatã dintr-o camaşã veche,
decoratã cu frunze din grădina împodobitã cu brumã argintie.
Tricoul pictat în culorile acestui frumos anotimp a fost înveselit
de un strugure confecţionat din dopuri de plastic şi metal.
Elementele care au întregit ţinuta au fost cerceii din plastic, în
formã de frunzã şi o pălărie interesantã din carton, pictată și
decorată cu frunze.
„Carnavalul toamnei” a fost un prilej sã descoperim misterele zânei toamnă, prinse în rochia-i
cusutã cu fire de aur. Dinu Ștefania, clasa a VIII-a A
A fost o activitate reușită, ceva nou și ingenios, un mod de a sărbători toamna altfel.
Prin desenul meu am vrut să îmbin utilul cu
plăcutul, inspirându-mă din natură și
folosind elemente specifice toamnei, frunze
uscate, pe care le-am lipit pe pictura
clasică.
Sper că această activitate se va repeta și pe
tema altor anotimpuri sau sărbători.
Rate Florin, clasa a VIII-a B
Profesor de limba engleză, Călugăru Diana
Stanieni de nota 10
6
Lăsaţi copilul să vadă, să audă, să descopere, să cadă şi să se ridice şi să se înşele. Nu
folosiţi cuvinte când acţiunea, faptul însuşi sunt posibile. Pestalozzi.
Pornind de la acest îndemn, trebuie să-i învăţăm pe copii să învingă dificultăţile prin
intervenţii reale, posibile, să-i situăm în dialog cu mediul sau să-i facem să-şi exerseze capacitatea
de a opta şi de a decide, pentru că perioada şcolară mică este decisivă pentru formarea tânărului de
mâine. Este unanim recunoscut faptul că perioda de 3 – 7 ani din viaţa copilului lasă cele mai
profunde urme asupra personalităţii în devenire deoarece aceasta este perioada receptivităţii,
sensibilităţii, mobilităţii şi a flexibilităţii psihice. Aceasta este perioada în care influenţele externe
lasă cele mai durabile urme, în care se constituie premisele personalităţii şi se aşază bazele eului
cognitiv, afectiv-motivaţional şi volitiv-caracterial.
Activităţiile extracurriculare contribuie la gândirea şi completarea procesului de învăţare,
la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor şcolarilor, la organizarea raţională şi plăcută a timpului
lor liber. Având un caracter atractiv, elevii participă într-o atmosferă de voie bună şi optimism, cu
însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi. Potenţialul larg al activităţilor extracurriculare este
generator de căutări şi soluţii variate. Ele aduc o contribuţie însemnată şi la educaţia morală,
estetică a copiilor, disciplinându-le acţiunile şi lărgindu-le orizontul artistic.
În cadrul excursiilor copiii îşi pot forma afecţiunea faţă de natură, faţă de om şi de realizările
sale. Aceştia sunt foarte receptivi la tot ce
li se arată sau li se spune în legătură cu
mediul, fiind dispuşi să acţioneze în acest
sens. În urma plimbărilor, a excursiilor în
natură, copiii pot reda cu mai multă
creativitate si sensibilitate, imaginea
realităţii, în cadrul activităţilor de desen şi
modelaj, iar materialele pe care le culeg,
sunt folosite în activităţile practice, în
jocurile de creaţie.
Vizitele la muzee, expoziţii, monumente şi locuri istorice, case memoriale constituie un
mijloc de a intui şi preţui valorile culturale, folclorice şi istorice ale ţării.
Stanieni de nota 10
7
Pornind de la aceste premise, la începutul clasei I una dintre activităţile extracurriculare
propuse a fost o excursie pe traseul Sinaia- Buşteni. Obiectivele activităţii erau multiple,
concentrându-se pe două aspecte: vizita culturală şi drumeţia. Vila Luminiş - Casa Memorială
George Enescu din Sinaia a oferit copiilor
posibilitatea să cunoască lumea fascinantă a
muzicii şi a unui om dedicat ei.. Cu
explicaţii adaptate vârstei lor, doamna
muzeograf i-a condus într-o călătorie
fascinantă în care au aflat că măreţia stă în
simplitate.
Cu gândul la armonia muzicii şi a
naturii, copiii au pornit în drumeţie. Pentru
mulţi dintre ei era pentru prima dată când
mergeau pe o cărare de munte, prin pădurea în care ruginiul de octombrie al pădurii de foioase se
pierdea în verdele de smarald al coniferelor. Observau totul cu uimire şi încântare: trunchiurile
drepte sau contorsionate de vânt ale copacilor, stâncile profilându-se semeţe în depărtare pe un
cer de un albastru intens, pârâul sprinten care însoţea poteca şi, nu în ultimul rând, Cascada
Urlătoarea, atracţie a Masivului Bucegi. Drumeţia a fost prilej de încântare, de observare a
frumuseţilor naturii, dar şi o posibilitate de a cunoaşte lucruri noi despre mediul înconjurător.
Nu au lipsit acele întâmplări care fac dintr-o excursie o amintire peste timp: poteca îngustă,
podeţele şubrede care făceau din traseul turistic o aventură, frumuseţea şi sălbăticia cascadei,
bocancii cu un număr mai mic, prăjitura mai dulce decât acasă, cântecele, bucuria, toate acestea
transformând excursia într-un moment memorabil.
Concluzia? O zi perfectă în care copiii s-au distrat, s-au cunoscut, s-au împrietenit, s-au
ajutat, şi-au îmbogăţit inima, sufletul şi mintea. O zi de neuitat…
Prof. înv. primar, Broască Roxana Daniela
Stanieni de nota 10
8
Sistemul de învățământ este organizat diferit în fiecare țară. În timp ce în unele țări,
sistemul educațional este axat pe stimularea creativității elevilor şi pe formarea acestora ca
specialiști, în alte colțuri de pe glob, cadrele didactice se străduiesc să stimuleze și să
încurajeze copiii să-și descopere propriile pasiuni și să găsească resurse proprii pentru a se
autoeduca și a se descurca mai bine la școală.
Astăzi, datorită dezvoltării tehnologiei, educația și sistemul de învățământ s-au
dezvoltat foarte mult. Cele mai dezvoltate sisteme de învățământ se află in Finlanda,
supranumită și „fabrica de genii”, Coreea de Sud, Anglia și Japonia.
Un bun exemplu este Coreea de Sud, unde elevii fac 14 ore pe zi, examenele
durează și până la 9 ore, iar rata analfabetismului este aproape de 0%, lucru care este
absolut incredibil. Nici Finlanda nu este mai prejos. Fiecare copil are șanse egale,
discriminarea fiind interzisă. Aceștia sunt încurajați de mici să se descurce și să devină
independenți. Deși orele de studiu sunt mai scurte, sistemul educațional se bazează și se
concentrează pe participarea activă a elevilor. Desigur, elevii primesc mai multe teme
pentru acasă, dar aceștia le tratează cu seriozitate, iar copiatul este văzut ca un act rușinos.
Cheia succesului învățământului din Japonia este, în primul rând, respectul față de
profesori. Cadrele didactice au datoria, în afară de a le preda copiilor, să îi transforme în
cetățeni model.
Cu toate că sistemele de învățământ sunt diferite şi unice în felul lor, toate pun un
mare accent pe limba maternă, matematică şi engleză. Aceste materii sunt considerate cele
mai importante şi sunt obligatorii peste tot în lume.
După cum se poate observa, indiferent de modul de predare, de buget sau de țară,
toate școlile vor să „modeleze’’ elevii și să-i încurajeze să devină ceea ce își doresc,
indiferent de situație.
Bănescu Mihaela, clasa a VIII-a B
Profesor diriginte, Gheorghe Mariana
Stanieni de nota 10
9
Vizita la muzeu este una dintre alternativele pe care le avem la îndemână atunci
când ne propunem să facem o altfel de activitate cu copiii, o activitate extrașcolară. La ea
am apelat și pe data de 5 octombrie 2016, când am sărbătorit Ziua Educației.
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale din Ploieşti şi judeţ
au venit în întâmpinarea unităţilor de învăţământ propunând teme, module în vederea
încheierii de parteneriate educaţionale care se pot desfăşura atât în spaţiile muzeale, cât și
în unitățile de învățământ. Scopul acestora este acela de susţinere a unor metode
alternative de învăţare, cunoaştere, educare și dezvoltare.
Cât de eficientă este o vizită la muzeu sau realizarea unor activități de colaborare cu
un muzeu sau, cu alte cuvinte: De ce să mergem la muzeu?
Iată o întrebare căreia îi putem răspunde, fie pe baza unei bibliografii de
specialitate, cu dovezi și date statistice care sunt demne să ne convingă de binefacerile
unei vizite culturale sau căreia îi pot răspunde chiar copiii, pe baza propriilor experiențe.
Studiile de specialitate ne spun că printre beneficiile acestui tip de activitate se
numără încrederea în sine, autocunoașterea, atenția, capacitatea de concentrare, răbdarea,
disciplina, că ajută copilul să se dezvolte multilateral. Este însă recomandat ca acest tip de
activitate să fie asimilat paralel cu
lecţiile de la şcoală ().
Iată și opiniile copiilor: ”Cred că ar
trebui să vizităm un muzeu deoarece
ne dezvoltăm cunoștințele, aflăm
modele de viață ale oamenilor din
trecut. Fără acești oameni noi am fi
mai săraci în cultură și în istorie. În
clasa a treia, de exemplu, am fost să
vizităm Muzeul de Istorie. Ghidul ne-
a prezentat coiful de aur descoperit la Poiana Coțofenești. Strămoșii noștri au purtat acest
coif, iar acum el face parte din tezaurul României. Am aflat din spusele ghidului cât de
vechi erau obiectele expuse și de ce trebuie prețuite.” Ana Chiosea – clasa a V-a B
Stanieni de nota 10
10
“Noi trebuie să vizităm un muzeu pentru a înțelege mai bine cultura, atmosfera și
civilizația oamenilor care au trăit odată în locurile unde suntem noi. Poți să vezi arme,
fotografii, bani, haine sau diverse lucruri construite de ei. Muzeul este parcă o poartă
spre lumea vechilor obiceiuri și a oamenilor care au trăit aici” Nicolae Andreea – clasa
a VII-a A
“ Când vizitez un muzeu îmi dau seama de modul de viață al strămoșilor noștri,
aflu despre obiectele pe care le foloseau, despre viața lor de zi cu zi. De asemenea, unele
muzee sunt casele în care au copilărit și au trăit scriitorii, muzicienii noștri. Vizitând
muzee, este ca și cum noi ne-am întoarce în trecut pentru a învăța ceva bun și valoros”
Maria Chiosea – clasa a V-a B
“ Trebuie să vizităm orice muzeu, mai ales Muzeul de Istorie. Acesta oferă variate
colecții de tablouri, îmbrăcăminte, monede, arme folosite de-a lungul istoriei pe teritoriul
țării și al județului nostru. Am văzut multe lucruri din perioadele modernă și
contemporană, perioade istorice
pe care le studiem și noi în acest
an școlar.” Ioniță Ștefania–
clasa a VII-a A
„ În acest an am călcat din nou
pragul Muzeului de Istorie de la
noi din oraș. Am mai fost cu
doamna învățătoare, dar acum
mi s-a părut altfel. Holul lung de
la intrare mi s-a părut acum
interesant. Când am văzut prima
dată monoxila am considerat-o un obiect de decor nu foarte interesant – o barcă! Acum,
fiind clasa a V-a, și aflând la istorie că monoxila a fost inventată încă din mezolitic, că era
construită din trunchiul unui singur copac, că oamenii nu o foloseau pentru agrement, ci
pentru a reuși să se deplaseze mai repede, pentru a căra proviziile sau pentru spor la
vânătoare, parcă lucrurile au devenit mai interesante.” Oană Alexandru – clasa a V-a B
“Muzeul este un loc magic, unde putem vedea cum trăiau oamenii altădată, cu ce
fel de obiecte făceau treburile casnice, cu ce vânau sau cu ce decorau locuințele. Putem
Stanieni de nota 10
11
descoperi cum era pământul în trecut, cum oamenii supraviețuiau fără tehnologie și fără
poluare. Muzeul de Istorie este locul ideal pentru a vedea tradițiile oamenilor din
trecut.” Galagan Ligia – clasa a VII-a A
“Cred că Muzeul de Istorie din Ploiești ar trebui vizitat deoarece se pot afla lucruri
interesante despre istoria națională, dar și despre localitatea noastră. La parter se află Sala
Mihai Viteazul care adăpostește vestigiile privind începuturile orașului Ploiești ca așezare
urbană, moment strâns legat de domnia marelui voievod Mihai Viteazul - fondatorul
orașului. La etaj se află cabinetul de numismatică, unde este etalată o impresionantă
colecţie de monede, care ilustrează fenomenul circulaţiei monetare de la începuturile sale
până în vremurile moderne. În prima sală a etajului, este amenajată expoziţia care prezintă
principalele evenimente ale secolului XIX, începând cu mişcarea revoluţionară de la 1848,
monumentul Unirii Principatelor Române la 1859, luptele pentru dobândirea
independenţei la 1877. Viaţa culturală şi cotidiană din perioada modernă sunt prezentate
în sala dedicată scriitorului I. A. Bassarabescu şi Prahova interbelică. O impresionantă
colecţie de timbre şi de cărţi poştale este etalată în Sala „Filatelie şi cartofilie” alături de
documente, tablouri şi piese vestimentare relevante pentru evoluţia poştei româneşti.
Două săli sunt destinate „Istoriei sportului prahovean”, personalităţilor (Ilie Oană,
Leonard Doroftei) şi cluburilor sportive prahovene.” Mihai Begona – clasa a VII-a A
Muzeul nu a rămas cantonat în alte vremuri. El s-a adaptat noilor cerințe
educaționale. El contribuie la educația informală a copiilor. Prin programele pe care le au,
muzeele le oferă copiilor posibilitatea de a “asculta povestea” din spatele exponatelor, de
a atinge obiectele, de a le desena șide a lucra cu ele. Copiii își pot alege teme de interes pe
care muzeografii să le pregătească și să aibă loc workshopuri, fie în incinta muzeului, fie la
școală.
Așa că nu mai rămâne decât să vă invităm alături de noi la următoarele vizite!
Profesor de istorie, Radu Nicoleta
Stanieni de nota 10
12
Poate deveni reciclarea un proiect distractiv? Cu siguranță! În plus, elevul dezvoltă,
pe lângă un obicei benefic pentru mediul înconjurător și un grad sporit de responsabilizare,
atât în relația cu natura, cât și cu oamenii din jurul lor. Noi, ca dascăli, avem datoria de a-i
învăța pe elevi ce se întâmplă cu deșeurile prin reciclare și de ce este bine să fim prietenii
mediului, să le insuflăm dragostea pentru natură, dar și valorile morale și ecologice, atât de
necesare într-o lume copleșită de poluare.
Activitatea clasei a III-a A a constat în realizarea unor
obiecte din materiale reciclabile: haine, accesorii, obiecte de
decor. Materialele folosite de elevi au fost ziare, sfoară, CD-uri
deteriorate, PET-uri, mărgele, frunze, paste făinoase, saci de
rafie. Copiii s-au distrat de minune. Au fost entuziasmați pe tot
parcursul activității. Ei au învățat că este mai bine să reciclezi
decât să arunci.
La sfârșitul activității, unii elevi au făcut o prezentare de
modă cu hainele realizate, iar
alții și-au prezentat
obiectele ingenioase.
Copiii au descoperit ce
înseamnă reciclarea
creativă, și-au îmbunătățit
relația cu natura prin joc și
au acumulat multe
cunoștințe noi, prin a
cărora aplicare își vor aduce
aportul timid, dar sigur la
recrearea unui mediu mai
sigur pentru noi toți.
Prof. înv. primar, Dimcea Carmen
Stanieni de nota 10
13
„Matematica este limba cu care Dumnezeu a scris universul.“
Galileo Galilei
Pentru că matematica nu reprezintă doar numere, formule, teoreme şi definiţii am propus
elevilor abordarea ei din alt unghi. Aceştia s-au documentat şi au elaborat planşe despre începuturile
matematicii şi despre câţiva matematicieni celebri ale căror descoperiri sunt obiect de studiu în
clasele gimnaziale.
Istoria matematicii nu are un început clar definit, însă apariţia acesteia este strâns legată de
evoluţia omului. Este posibil ca oamenii sa-şi fi dezvoltat anumite abilitaţi matematice încă înainte
de apariţia scrierii. Dezvoltarea matematicii ca bagaj de cunoştinţe transmise de-a lungul
generaţiilor în primele ere ale civilizaţiilor este legată strict de aplicaţiile sale concrete: comerţul,
gestiunea recoltelor, măsurarea suprafeţelor, predicţia evenimentelor astronomice. Aceste nevoi au
dus la împarţirea matematicii în ramuri ce se ocupau cu studiul cantităţii, structurii şi spaţiului.
Stanieni de nota 10
14
De-a lungul timpului, oamenii s-au străduit să descopere regulile şi modelele lumii
materiale, să determine calităţile obiectelor, relaţiile complexe dintre ei şi ceea ce îi înconjoară. Pe
parcursul a mii de ani, societăţi din întreaga lume s-au chinuit să ajungă la o singură ştiință deasupra
tuturor celorlalte care să conţină cunoştintele necesare pentru a explica lumea în care trăiesc.
Această ştiinţă este MATEMATICA. Matematicienii sunt cei ce caută reguli şi algoritmi în spatele
unui haos aparent şi al unei complexităţi infinite.
În această căutare, ei folosesc descoperirile premergătorilor lor de pe întregul mapamond
pentru a rescrie limba în care a fost scris universul.
Matematica greacă
Matematica chineză
Matematica indiană
Thales din Milet este
recunoscut ca primul
matematician adevărat şi
primul căruia i se atribuie o
descoperire matematică;
Pitagora din Samos a
întemeiat Şcoala Pitagoreică,
a cărei doctrină era bazată pe
ideea că matematica guverna
universal şi al cărei motto era
Totul este număr!;
tradiția îi atribuie
descoperirea tablei înmulțirii.
matematicienii chinezi
foloseau un sistem numeric
zecimal (cel mai vechi sistem
numeric din aceea perioadă),
în care erau folosite
simboluri distincte pentru
numerele între 1 şi 10 şi alte
simboluri pentru puteri ale
lui 10;
calculele puteau fi făcute cu
ajutorul unei numărători
chinezeşti (abacus), numite
suan pan;
chinezii foloseau pătratul
magic şi cercurile magice.
Pingala a folosit un sistem
corespunzător sistemului
numeric binar;
sunt introduse funcţiile
trigonometrice sinus şi cosines;
Brahmagupta incluzând o bună
înţelegere a rolului matematic a
lui zero, reguli de folosire a
numerelor negative şi positive;
niciun document matematic nu
a rămas de la această
civilizaţie.
Profesor de matematică, Marin Iuliana
Stanieni de nota 10
15
O MICĂ PARTE DIN ACTIVITĂȚILE NOASTRE
EXTRAȘCOLARE, CARE AU DEVENIT PARTE DIN VIAȚA
NOASTRĂ
MÂNDRIA DE A FI ROMÂN
1 DECMBERIE - zi plină de încărcătură istorică pentru toți românii de pretutindeni. Am sărbătorit
această zi prin cântec, dans și voie bună.
În vizită la Fabrica de Globulețe a lui Moș Crăciun (Curtea
de Argeș), unde am putut vedea cum ia naștere globul de
Crăciun, începând cu vizitarea suflătoriei de sticlă, unde
copiii au fost fascinați de flăcările mari cu ajutorul cărora
se încălzesc ,,baghetele” de sticlă pentru a putea da forma
dorită.
Stanieni de nota 10
16
...magazinul din incinta fabricii de unde am achiziționat globulețe pentru cei dragi.
DUPĂ DATINI COLINDĂM...
la RADIO PRAHOVA , un post de radio local iubit și ascultat de noi și nu numai...
EMOȚIE, CĂLDURĂ, BUCURIE...
A fost o experiență minunată, unică,
pentru că am avut parte de o surpriză
de proporții: întâlnirea cu o îndrăgită
cântăreață din orașul nostru: NICO!
Stanieni de nota 10
17
Momente speciale în prag de sărbătoare, din
dragoste pentru datinile românești, pentru Moșul
bun, care este alături de noi, ca întotdeauna.
Am cântat, am spus o poezie în cadrul festiv al unei serbări școlare. Păstrăm în amintire aceste
momente ca pe ceva ce ne-a marcat sufletul, ceva frumos și emoționant!
La Biserica Sf. Ecaterina împreună cu domnul
profesor de religie, Tocitu Florian, pentru a primi
SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE, un obicei pe care îl
păstrăm și respectăm an de an, alături de ceilalți elevi
ai școlii.
Stanieni de nota 10
18
La Fabrica de pâine OLTINA am vizitat brutăria cu două cuptoare tunel unde se produce cca.
100 000 de pâini zilnic și de asemenea și patiseria unde se realizează toată gama de specialități de
panificație și patiserie.
Ni s-a făcut foame, așa că am savurat pâinea caldă oferită de brutarii îndemânatici.
ȘCOALA – FAMILIA - UN TOT UNITAR
Părinții s-au implicat alături de copii în realizarea de ornamente și decorațiuni pentru sărbătoarea
sfântă a Crăciunului.
Stanieni de nota 10
19
Veselia de pe chipul celor mici a spus totul...
Ne iubim aproapele ...
Copiii abandonați, nevinovați din
Valea Screzii s-au bucurat preț de
câteva ore alături de noi...
Pentru mulți dintre ei ,,mama” este
doar un personaj din basme și nu o
persoană...
Dăruind din inimă te simți mult mai bine!
Prof. înv. primar, Șerban Diana Elena
Stanieni de nota 10
20
Profesorul ideal, în viziunea mea, reprezintă o personalitate complexă care trebuie
să aibă anumite calităţi.
Un dascăl, în primul rând, trebuie să îşi convingă elevii că pot, că sunt capabili de a
realiza lucruri măreţe, doar cu un pic de voinţă şi încredere de sine. Fiecare elev are un
potenţial care trebuie dezvoltat şi intensificat cu ajutorul profesorului care, prin exemplul
său, trebuie să motiveze elevul să ajungă la reuşita propusă. Un elev încurajat să-şi
schimbe atitudinea va investi singur în persoana sa .
În al doilea rând, un dascăl model trebuie să ştie să comunice cu elevii săi, să fie
înţelegător şi să găsească soluţii
atractive de a-i face pe copii să le placă
materia predată, să fie atent la ce îi
comunica elevii săi şi să găsească
moduri subtile de a-şi spune părerea
despre un elev, fie ea bună sau nu. Un
dascăl nu trebuie să jignească un elev şi
să ridice în slăvi pe alţii. Pentru a
motiva un elev trebuie să îi arate că a putut, poate şi că va putea în continuare, dacă va
depune un minim de efort .
Dascălul perfect nu trebuie să fie tânăr sau bătrân, trebuie să aibă ceva experienţă şi
să împărtăşească cunoştinţele sale cu elevii, prin modul lui de a fi. Un dascăl poate să ajute
un alt dascăl cu mai puţină experienţă, lăsând la o parte concurenţa şi dându-i sfaturi
preţioase.
Fiecare profesor are un mod de a preda, ceea ce eu, ca elev preţuiesc cel mai mult,
deoarece asta înseamnă că pune suflet în ceea ce face şi este devotat acestei meserii
onorabile. Eu îmi respect profesorii, chiar şi cu greşelile mele de elev şi, chiar dacă în
decursul anilor de unii m-am ataşat mai mult decât de alţii, ei sunt oameni minunaţi.
Rate Florin, clasa a VIII–a B
Profesor diriginte, Gheorghe Mariana
Stanieni de nota 10
21
Locul şi rolul activităţilor extraşcolare în viaţa
elevilor
Educatia extraşcolară este realizată dincolo de procesul de învăţământ şi îşi are rolul şi locul
bine stabilit în formarea personalităţii tinerilor.
Ȋn general, activităţile extraşcolare au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferind cele mai
eficiente modalităţi de formare a caracterului copiilor încă din clasele primare, deoarece sunt
factorii educativi cei mai apreciaţi şi mai accesibili sufletelor acestora.
Activităţile extraşcolare contribuie la gândirea şi completarea procesului de învăţare, la
dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor elevilor, la organizarea raţională şi plăcută a timpului lor
liber. Ele au menirea de a valorifica timpul liber al elevilor într-un mod plăcut şi util şi de a-l
transforma într-o sursă educaţională.
Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă relaxantă, cu însufleţire şi
dăruire, la astfel de activităţi.
Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor
în proiecte cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi socio-
culturale şi facilitarea integrării în mediul şcolar.
Activităţile complementare concretizate în excursii şi drumeţii, vizite diverse, vizionări de
filme sau piese de teatru, serbări sau spectacole imprimă copilului un anumit comportament, o
ţinută adecvată situaţiei, declanşează anumite sentimente. O mai mare contribuţie în dezvoltarea
personalităţii copilului o au activităţile extraşcolare care implică în mod direct copilul prin
personalitatea sa şi nu prin produsul realizat de acesta. Activitatea în afara clasei şi cea extraşcolară
trebuie să cuprindă copiii.
Se ştie că începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de cunoştinte
punându-i în contact direct cu obiectele şi fenomenele din natură. Activităţile de acest gen au o
deosebită influenţă formativă, având la bază toate formele de acţiuni turistice: vizite, plimbări,
excursii, tabere. Ȋn cadrul activităţilor organizate în mijlocul naturii copiii se confruntă cu realitatea
şi percep activ, prin acţiuni directe obiectele, fenomenele, anumite locuri istorice. Fiind axate în
Stanieni de nota 10
22
principal pe viaţa în aer liber, în cadrul acţiunilor turistice, elevii îşi pot forma sentimentul de
respect şi dragoste faţă de natură, faţă de om şi realizările sale
Grija faţă de timpul liber al copilului, atitudinea de cunoaştere a dorinţelor copiilor şi de
respectare a acestora trebuie să fie dominantele acestui tip de activităţi. Acestea le oferă destindere,
încredere, recreere, voie bună, iar unora dintre ei posibilitatea unei afirmări şi recunoaştere a
aptitudinilor.
Elevii trebuie să fie îndrumaţi să dobândească: o gândire independentă, nedeterminată de grup,
toleranţă faţă de ideile noi, capacitatea de a descoperi probleme noi şi de a găsi modul de rezolvare
a lor şi posibilitatea de a critica constructiv.
În concluzie, putem spune că activitatea extraşcolară este o componentă educaţională
valoroasă şi eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să îi acorde atenţie, adoptând o atitudine
creatoare atât în modul de realizare a activităţii, cât şi în relaţiile cu elevii, asigurând astfel o
atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a elevilor.
Înainte de toate, este însă important ca profesorul însăşi să fie creativ, pentru că numai aşa poate să
aducă în atenţia elevilor săi tipuri de activităţi extraşcolare care să le stârnească interesul,
curiozitatea, imaginaţia şi dorinţa de a participa necondiţionat la desfăşurarea acestora.
Ca în fiecare an, elevii Şcolii Gimnaziale ,,Radu Stanian’’ au participat entuziasmaţi la activităţile
extraşcolare organizate cu ocazia Zilei Educaţiei, a Festivalului Toamnei iar Excursia de o zi la
Braşov - Râşnov a fost de neuitat.
Iată şi câteva amintiri:
Bibliografie:
Cernea, Maria, Contribuţia activităţilor extracurriculare la optimizarea procesului de învăţământ , în “ Învăţământul primar“ nr. 1 / 2000, Ed. Discipol, Bucureşti;
Ionescu, M., Chiş, V.,Mijloace de învăţământ şi integrarea acestora în activităţile de instruire şi autoinstruire, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001;
Vlăsceanu, Gheorghe, coord.,Neculau, Adrian, Şcoala la răscruce. Schimbare şi continuitate în curriculumul învăţământului obligatoriu. Studiu de impact ,EdituraPolirom, 2002;
Crăciunescu, Nedelea, Forme de activităţi extracurriculare desfăşurate cu elevii ciclului primar, în “Învăţământul primar“ nr. 2, 3 / 2000, Ed. Discipol, Bucureşti.
Profesor limba franceză, Apostol Florina
Stanieni de nota 10
23
Seminarul bilateral România-Moldova,
25-27 noiembrie, Brașov
La începutul lunii noiembrie, am participat la un concurs de selecție a cadrelor didactice
dornice să fie prezente la Seminarul bilateral România-Republica Moldova, organizat de
eTwinning. Au fost selectați 20 de profesori din România și alți 25 din Republica Moldova,
finalitatea proiectului reprezentând-o realizarea de parteneriate între țările participante, dar și
cunoașterea platformei eTwinning, prin utlilizarea tehnicilor informatice. Astfel, în urma participării
la acastă reuniune, a fost realizat un proiect internațional, numit Acasă...de Crăciun, în
parteneriat cu școli din județul Vrancea și din Republica Moldova.
Pentru cei interesați de realizarea unor proiecte pe această platformă, o să explic ce este
eTwinning și cum se procedează atunci când se decide participarea la parteneriate naționale sau
internaționale.
eTwinning a fost lansat in ianuarie 2005, în cadrul Acțiunii Comenius, și face parte din
Programul Erasmus+ al Comisiei Europene. În România, eTwinning a debutat în octombrie 2007,
sub coordonarea Institutului de Știinte ale Educației. Scopul principal este să comunicați și să
lucrați împreună cu alte școli din țări diferite, implicând elevii în activități noi de învățare (prezentări
powerpoint pe care le schimbă cu colegi din alte țări, alte produse care utilizeaza noile tehnologii
etc.).Scopurile programului, definite pe termen lung, vizează, în principal, prin această cooperare
online, îmbunătățirea competențelor profesorilor și ale elevilor de utilizare a noilor tehnologii,
îmbunătățirea comunicării în limbi străine (competența de bază în Uniunea Europeană -
comunicarea în cel puțin două limbi străine), cunoașterea și dialogul intercultural.
Cum se inițiază și se desfășoară parteneriatele între școli? Intrând în contul dvs cu numele
de utilizator și cu parola aleasă atunci când v-ați înscris școala în program (din pagina
www.etwinning.net, login), veți putea accesa instrumentele de lucru eTwinning: căutarea unor
școli care au cam aceleași interese cu ale dvs. – domenii pentru proiecte, nivel de studiu, tipul
școlii, limba vorbită (FindeTwinners, click pe "advanced search", apoi introduceți unele criterii);
marcarea contactelor preferate, cadre didactice din alte școli, cu care doriți să păstrați legătura
(click pe imaginea cu plus din dreptul școlii/ cadrului didactic identificat prin căutarea de parteneri);
comunicarea prin email sau pe forum cu alte cadre didactice din Europa; înscrierea de proiecte în
cooperare cu alte școli din alte țări participante la eTwinning (Atenție! Un proiect se înscrie de către
două școli din țări diferite, ulterior putând fi invitate să se alăture și cadre didactice din propria țară)
– click pe ”create a new project”; înainte de a începe un proiect, vedeți cum arată alte fișe de lucru,
la secțiunea Idei din site-ul romînesc sau la secțiunea „looking for projectideas” din site-ul
etwinning.net).
Stanieni de nota 10
24
Aprobarea proiectelor și atestarea participării se realizează astfel: un proiect propus de o școală
trebuie aprobat întâi de școala parteneră. Apoi, proiectul este trimis automat spre aprobare celor
doua centre naționale din țările școlilor care l-au inițiat. După aprobare, puteți invita alte cadre
didactice să devina partenere în proiect și puteți începe activitățile propriu-zise: pregătirea unor
materiale de prezentare, culegere de informații, emailuri etc. De asemenea, după aprobarea
proiectului, veți putea descărca certificatul etwinning care atestă parteneriatul. Descărcarea și
tipărirea acestuia se face direct din contul dvs. (etwinning label).
În cazul în care considerați că proiectul dvs. are rezultate deosebite și este original, puteți
completa formularul pentru obținerea Certificatului de calitate. Acesta este acordat de către
centrele naționale, în urma unei evaluari externe. Puteți candida pentru acest certificat atunci când
proiectul se apropie de final și are rezultate consistente. Formularul de candidatură este disponibil
în contul dvs. eTwinning (click pe "apply for Quality label). Înainte de a completa formularul,
verificați regulamentul competitiei, pe site-ul național eTwinning (www.etwinning.ro). Metodologia
de acordare a certificatelor de calitate este decisă la nivel național. Succes!
Profesor consilier educativ, Cornea Alina
Stanieni de nota 10
25
Filmul - o
modalitate ce
transcede
lumi şi timpuri
Activităţile extra-
curriculare oferă
oportunităţi pentru
dezvoltarea unor
competenţe, în raport cu
anumite obiective
ce inspiră şi provoacă
educabilul, atât pentru
succesul lui educaţional,
cât şi pentru cel din viaţa
de zi cu zi. Acestea au o
valoare importantă atât
pentru dezvoltarea socială
a educabilului, cât şi
pentru cea personală, prin
demersuri specifice şi
particulare. Desigur, în
unele situaţii, activităţile
extracurriculare pot
determina o „pierdere de
timp”sau o distragere
a educabilului
în defavoarea activităţilor
educative formale. Însă,
dincolo de orice, nu
trebuie să avem în vedere
doar activitatea în sine,
ci natura particulară a
experienţei individuale
a educabilului, în cadrul
activităţii care devine
cea mai interesantă
pentru acesta.
Din nenumăratele variante
de activităţi
extracurriculare, am ales,
de data aceasta, filmul în
sala de cinema. Pare mult
mai facil, la prima vedere,
dar am urmărit
oportunitatea de a
dezvolta abilităţi de
interpretare, lucru necesar
la viitoarea Evaluare
Naţională, dar şi de
înţelegere mai profundă a
lumii în care trăiesc şi a
învăţăturilor pe care le pot
culege, ca viitori adulţi, din
situaţii diverse.
Fimul ales a fost “Miss
Peregrine *s home for
peculiar children” (Căminul
pentru copii ciudaţi al
domnişoarei Peregrine) – o
frumoasă metaforă pentru
copiii cu capacităţi
extraordinare pe care
societatea, neînţelegându-
i, îi respinge ab initio.
Pe scurt, în urma morţii
tragice şi ciudate a
bunicului său, Jakob
decide să viziteze
orfelinatul în care a locuit
strămoşul său în copilărie.
Acesta i-a spus o mulţime
de poveşti fantastice cu
privire la acest loc pe care
îl consideră magic.
Stanieni de nota 10
26
Ajuns la destinaţie, pe o
insulă din Ţara Galilor,
Jakob trece printr-o buclă
temporală şi se trezeşte
alături de d-ra Peregrine şi
de copiii săi deosebiţi,
tineri dotaţi cu abilităţi
surprinzătoare. Va afla că
şi el posedă un talent
special, acela de a vedea
monştrii care ameninţă
securitatea copiilor şi că
este singurul care îi poate
proteja.
Un film emoţionant, în
spiritul vremurilor
contemporane, în care
regizorul nu se teme de a
surprinde prin elemente ce
ţin mai degrabă de filmele
de groază, dar pe care
copiii de azi nu le
consideră deloc ieşite din
comun, mai ales cei de
clasa a VIII-a. Pe de altă
parte, un film emoţionant
ce conţine multe
învăţături: e important să
trăim în prezent, dar
trebuie să ştim că
prezentul aşa cum îl
vedem noi, peste câţiva ani
va fi trecut, sunt esenţiale
amintirile pe care le lăsăm
în urmă. Felul în care ne
luăm rămas bun de la
cineva contează , clipele
petrecute cu cei dragi
trebuie valorizate
permanent. Noi trăim în
prezent, nu într-o buclă
temporală, ca să avem a
doua şansă sau să retrăim
aceleaşi clipe de prea
multe ori.
În altă ordine de idei,
înţelesul peliculei e ceva
mai profund – societatea
în care trăim se consideră
normală şi, când apar
oameni care au abilităţi
ieşite din comun, în orice
fel ar fi acestea, îi resping
sau îi marginalizează
pentru a le arăta că nu e
nevoie de ei, sau le
minimalizează importanţa
capacităţilor lor pentru a-i
anihila spiritual. Sesizarea
unei teme, descoperirea
unor trăsături sau
elemente specifice
naraţiunii, fantasticului
într-un film pot reprezenta
un exerciţiu pentru
evaluările viitoare, dar și
pentru viaţă.
Astfel, credem că
demersul a fost unul
potrivit, bine ales.
Articol propus de prof.,
Gheorghe Mariana
Stanieni de nota 10
27
Profesorul meu ideal este un amestec de culori calde, în
armonie cu celelalte tablouri pictate în fel și fel de alte amalgamuri.
Dascălul este Descoperitorul, Şlefuitorul, Magicianul,
Maestrul. Căci El nu se mulţumeşte să pună creionul în mâna discipolului său, să-i ofere
instrumentele necesare dezvoltării. El insuflă curaj, dă aripi, creează înălţimi de pe care şi
spre care să i se înalţe creaţia: o creaţie pe care o urmăreşte ani de-a rândul, de ale cărei
isprăvi îşi aduce aminte cu plăcere din negura anilor.
Orele lui se țin în aer liber pe malul ”Lacului Ideilor„, aflat în tabloul din capetele
noastre, fiind plin de acuarele și de animale fantastice, care sunt așezate în interiorul unor
basme, iar harta României este plină de personajele fantastice desprinse din ”Dumbrava
Minunată”. Notițele sunt luate pe un caiet de muzică, fiind compuse noi melodii despre corpul
omenesc și despre geografia generală, pescuite din imensul lac. Toate aceste ore sunt
formate și susținute de el, profesorul ideal.
El comunică cu elevii, poate fi sever când trebuie, dar și glumeț și blând. Un profesor
ideal este cel care e, în primul rând, om, acel care îți cultivă dragostea de a învăța și
respectul, dar nu frica față de el.
Dascălul, magica armonie de culori, nu te strigă niciodată pe numele sau prenumele tău,
adică îți va pune porecle amuzante și râzând de tine, într-u moment bun, în care și tu vei râde
la acea glumă.
Pentru mine, învățăturile transmise de el sunt ca niște picături de ploaie care se strâng
într-un lac și rămân acolo pe veci.
Abia la finalul acestei compoziții, îmi dau seama că acest dascăl ideal are toate
calitățile tuturor profesorilor la un loc.
Așa dar, nu te speria de dascălul tău! Indiferent cum ar fi, rău sau bun, răbdător sau
nu, iubește-l ca pe un părinte!
Luchian Nasta, clasa a VI-a A
Profesor diriginte, Lixandru Ionela
Stanieni de nota 10
ECHIPA DE REDACȚIE
Prof. Cornea Alina - coordonator revistă
Prof. Lixandru Ionela - secretar de redacție
Prof. Călugăru Diana- secretar de redacție
COLABORATORI
Prof. Cornea Alina
Prof. Călugăru Diana
Prof. înv. primar Broască Roxana Daniela
Prof. Radu Nicoleta
Prof. înv. primar Dimcea Carmen
Prof. Marin Iuliana
Prof. înv. primar Șerban Diana Elena
Prof. Apostol Florina
Prof. Gheorghe Mariana
Prof. Lixandru Ionela
Luchian Nasta, cls.a VI-a A
Bănescu Mihaela, cls. a VIII-a B
Rate Florin, cls. a VIII-a B
TEHNOREDACTARE
Prof. Lixandru Ionela
DIRECTOR
Prof. Banciu Ion