rezolvarea probelemelor si calmul
TRANSCRIPT
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
1/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
©Bogdan Borca
Despre rezolvarea problemelor.
“Majoritatea oamenilor irosesc mai mult timp şi
mai multă energie încercând să evite o problemă decât
dacă ar încerca să o rezolve.” Henry Ford
Ce sunt problemele? Ce înseamnă să fii orientat
spre soluţii?
Prietenii nu înţeleg de ce, în loc să ieşi cu ei,
munceşti până târziu, furnizorii nu au respectat termenul
şi acum şi relaţia ta cu clientul ar putea avea de suferit,
profesorii nu înţeleg că ai un job şi nu poţi participa la
seminarii. Toate acestea sunt “ probleme”. Aşa le numim
generic şi ne lovim de ele zilnic. Dar ce sunt în definitiv
problemele? Sunt situaţiile din cauza cărora întampinăm
dificultăţi, întârziem sau aproape eşuăm în atingerea
scopurilor propuse.
Comportamente care demonstreaza această
competenţă
- Ce opţiuni ai atunci când te confrunţi cu astfel
de situaţii?
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
2/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
©Bogdan Borca
Poţi alege să eviţi problema, să cauţi
responsabili pentru situaţia creată, să aştepţi să se rezolve
de la sine sau să cauţi o soluţie.
Ca în multe alte situaţii, rezultatul depinde de
atitudine! Esti mai aproape de rezolvarea situaţiilor
dificile atunci când eşti orientat spre soluţii, adică atunci
când:
• Eşti proactiv;
• Comunici eficient;
• Eşti orientat spre oameni;
• Doreşti să înveţi şi să te perfecţionezi continuu.
- Care sunt paşii pentru a rezolva eficient o
problemă?
1. Defineşte problema clar, succint si obiectiv;
2. Stabileşte-ţi obiectivele;
3. Aduna informaţii despre ce a cauzat situaţia –
te vor ajuta să-ţi formezi o imagine de ansamblu;4. Caută soluţii creative (apelează la
brainstorming);
5. Analizează soluţiile şi ia o decizie;
6. Implementează soluţia şi verifică rezultatele.
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
3/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
©Bogdan Borca
Cum dezvol ţ i aceasta competen ţă în timpul
facult ăţ ii?
O problemă solutionată îţi poate oferi satisfacţii,
învăţăminte, te va ajuta să ai mai multă încredere în
for ţele proprii.
• În cazul în care te confrunţi cu mai multe
probleme în acelaşi timp, nu uita să prioritizezi.
Analizează factorii ce influenţează situaţia şi decide ceea
ce este important şi urgent.
• Stabileşte-ţi obiectivele atât pe termen lung, cât
şi pe termen scurt. Propune-ţi cel puţin două obiective pe
an pentru dezvoltarea ta profesională. Abordează
dificultăţile pe care le întâmpini, nu le evita şi nu
abandona proiectele.
• Implică-te în activităţi extracurriculare, caută
soluţii creative, fii voluntar. Nu uita că practica în timpul
studenţiei poate fi soluţia uneia dintre problemele cu carestudenţii se confruntă des: lipsa experienţei în mediul
corporate la absolvirea facultăţii.
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
4/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
©Bogdan Borca
Cum dezvol ţ i aceast ă competen ăţ dup ă
angajare?
Abordează sarcinile păstrând o perspectivă de
ansamblu pentru a putea preveni apariţia situaţiilor
dificile. La muncă, situaţiile dificile cu care te confrunţi îi
afectează şi pe ceilalţi şi pot genera probleme pentru
întreaga echipă.
Ce poţi face dacă problema nu te vizează doar
pe tine?
• Păstreaza-ţi mintea deschisă şi află ce părere au
colegii tăi;
• Evită să impui soluţiile tale, f ă propuneri şi
susţine-le cu argumente logice;
• Colaborează pentru găsirea unei soluţii optime;
• Asumă-ţi responsabilitatea pentru proiectele la
care lucrezi, implică-te şi reţine că, atunci când un coleg
din echipă întâmpină o problemă, aceasta vă poate afecta pe toţi.
• Este în interesul întregii echipe ca toţi membrii
să contribuie la soluţionarea problemei.
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
5/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
©Bogdan Borca
Exerseaz ă în via ţ a personal ă
Majoritatea problemelor personale se datorează
subiectivităţii şi faptului că abordarea pe care o avem în
rezolvarea lor de cele mai multe ori este intuitivă şi nu
raţională. Aminteşte-ţi să respecţi diferenţele de percepţie
ale celor din jur. Caută să aplici cei şase paşi şi în viaţa
personală pentru a găsi soluţii ce ofer ă beneficii
reciproce. Păstrează o atitudine pozitivă şi reţine că
problemele ne ajută să evoluăm. Vei învăţa să cultivi
relaţii armonioase de durată.
Ce competente cauta angajatorii?
Capacitatea de analiză
Pasiunea
Învăţarea continuă
Inovarea
Orientarea spre rezultateLucrul în echipa
Proactivitatea
Comunicarea eficientă
Strategii de rezolvare a problemelor
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
6/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
©Bogdan Borca
1. Amânarea recompensei
Vă plac prajiturile? Haideţi să ne imaginăm
ceva. Aveţi în faţă prajitura preferată. Aceasta are glazura
preferată, este însiropată, are toate elementele care vă
plac. Care este partea care va place cel mai mult? Partea
cu glazura sau pr ă jitura? Oare ce poate spune despre noi
felul în care mâncăm o pr ă jitur ă? Ce dacă mănânc în
primul rând partea cea mai buna a pr ă jiturii?
Strategia de a mânca pr ă jitura poate spune ceva
despre felul în care îmi place să muncesc. Poate voi
vedea că îmi dedic timp în primul rând activităţilor care
îmi plac, iar pe cele provocatoare, care-mi fac probleme
le voi lasa la urmă. Oare nu ar fi mai bine sa fac întai
lucrurile care-mi ridica probleme şi dupa aceea să mă
bucur de cele care-mi plac? Haideţi să ne întoarcem la
copii, la felul în care ei îşi fac lecţiile. Exista o diferenţă
între copii care-şi fac întai lecţiile şi după aceea se joacă şi stau la televizor şi cei care le fac invers? Oare ce
strategii vor genera pe termen lung în felul în care rezolvă
problemele?
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
7/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
©Bogdan Borca
Se pare că dacă lasăm activităţile neplăcute
ultimele vom ajunge să ne dezvoltăm strategii de amânare
şi perpetuare a problemelor.
Mâncaţi partea cea mai bună a pr ă jiturii la
sfâr şit.
Eşti adult, atunci planifică-ţi în primele ore de
program rezolvarea problemelor importante care nu te
atrag, lăsând la sfâr şit cea mai bună parte a „prăjiturii”.
Ai copii, atunci ajută-i să-şi dezvolte aceiaşi
strategie. Sunt cecetări care arată că elevii care-şi fac întâi
temele şi apoi îşi dedică timp pentru joacă, sunt mai
performanţi şi mai liniştiţi.
2. Asumarea responsabilităţii
Am auzit de multe ori o vorba: “Fuga de
r ăspundere este sport naţional.” Nu putem rezolva
problemele vieţii noastre decât rezolvându-le. Aceasta
propoziţie are o mare valoare de adevăr pentru cei maimulţi dintre noi. Nu putem rezolva o problemă sperând că
va fi rezolvată de altcineva. Pot rezolva o problemă doar
când spun: „Aceasta este problema mea.” Mulţi, foarte
mulţi oameni încearcă să scape de durerea rezolvării
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
8/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
©Bogdan Borca
problemelor spunând: “Aceasta problemă a fost generată
de …..o persoană, societate, ghinion etc., deci nu este
responsabilitatea mea să o rezolv.” Pe măsur ă ce evităm
rezolvarea problemelor sau nu ne asumăm rezolvarea lor,
devenim din ce în ce mai încorsetaţi. Oamenii care se
simt liberi sunt cei care rezolvă problemele rapid
problemele pe care le întâlnesc. Sportul opus “fugii de
r ăspundere” este să te gândeşti că şi problemele care
evident nu sunt ale tale sunt în responsabilitatea ta şi să
ajuţi la rezolvarea lor. Încercaţi acest exercitiu, măcar
imaginar.
3. Realitatea
Cu cât vedem mai mult realitatea, cu atât vom fi
mai pregătiţi să rezolvăm problemele. Dar ceea ce vedem
noi este doar o perspectivă a realităţii, o hartă care nu este
chiar teritoriul pe care mergem. Uitaţi-vă la un deget şi
veţi vedea că este total diferit de ceea ce vede altcineva privind acelaşi deget. Imaginaţi-vă situaţiile complexe, în
care sunt implicaţi mai mulţi oameni. Câte perspective
sunt şi câte realităţi se văd simultan? Cu cât harta noastra
este mai apropiata de teritoriu, cu atât mai mult vom şti
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
9/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
©Bogdan Borca
unde vrem să mergem şi cum anume o vom face. Pare un
lucru foarte simplu, dar calea spre realitate nu este
uşoara. În primul rând pentru că nu ne naştem cu hăr ţi,
trebuie să ni le facem, iar acest lucru necesită efort. Cu
cât investim mai mult efort, cu atât vom avea hăr ţi mai
bune. Unii dintre noi nu sunt dispuşi să facă acest lucru.
Încă din copilărie au hăr ţi simpliste care nu reflectă
realitatea. Acolo se formează convingeri şi strategii care
pot avea efectul unei lupe sau a unei oglinzi, care
deformează şi ne fac să pierdem calea spre realitate.
Dar problema cea mai mare cu hăr ţile nu este de
a le face cât mai bune şi detaliate, ci de a le revedea şi
schimba sistematic. Faţă de hăr ţile geografice, care nu
necesită schimbări prea mari în timp, cele din mintea
noastr ă sunt nevoite să se adapteze lumii în schimbare
continuă. Viteza cu care apar schimbările a crescut
exponenţial în ultimii 50 de ani, iar ce este sus poate să fie jos, cine este bogat poate deveni sărac. Când suntem
săraci lumea arată diferit de cum arată când suntem
bogaţi.
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
10/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
0 ©Bogdan Borca
Cheia suprapunerii cât mai bine, cât mai fidel
hăr ţii cu teritoriul este o auto-examinare continuă. Pe
lângă observarea continuă a realităţii este bine să facem şi
o observare a observatorului. O viaţă fericită este aceea în
care contemplaţia se împleteşte cu acţiunea.
4. Echilibru
Oamenii învaţă cel mai mult din experienţă. Să
ne imaginăm că în copilarie ne-am obişnuit să luăm
decizii rapide, iar rezultatele pe care le obţinem ne
mulţumesc. Atunci vom fi tentaţi ca pe viitor să luăm
decizii la fel de rapide sau poate din ce în ce mai rapide.
Astfel dintr-o încredere prea mare în noi calitatea noastra
de a lua decizii rapide se poate transforma într-un defect.
Astfel, folosirea în exces a unei calităţi poate deveni un
defect.
De aceea, a fi flexibili în folosirea anumitor
calităţi sau strategii poate fi cheia eficienţei în rezolvarea problemelor. Echilibru în folosirea unor calităţi ne ajută
să ne ajustăm şi hăr ţile mentale pe care le avem.
Iată un exercitiu care ne poate creşte
flexibilitatea şi folosirea echilibrată a strategiilor. Dacă de
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
11/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
1 ©Bogdan Borca
obicei luaţi decizii rapide, încercaţi în 20 % din cazuri să
schimbaţi strategia: întrebaţi prietenii, luaţi decizile în
echipă, analizaţi opţiunile şi consecinţele.
Calmul şi importanţa acestei
însuşiri
În capitolul prezent o să vorbim despre stare de
calm. O să vorbesc în această lecţie despre nişte aspecte prin care să înţelegi de ce cred acest fapt şi la ce îţi
foloseşte ţie să fii în starea de calm.
Eu cred, bazat pe experienţa propriei vieţi, că
starea de calm este cea mai eficientă şi mai puternică
stare în care ne putem afla… Cred cu tărie că este adevărata formă de putere,
şi o să-ţi spun şi de ce cred asta:
1. Calmul se păstrează prin propria-i existenţă.
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
12/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
2 ©Bogdan Borca
Spre deosebire de furie, calmul nu necesită o
alimentare continuă cu valuri de energie, nu implică un
continuu consum nervos, ca să poată exista.
2. Calmul este superior altor stări de putere şi
prin faptul că emoţiile sunt echilibrate, mintea este clară
iar raţiunea poate funcţiona la capacitatea ei maximă.
Când te aflii în starea de calm nu eşti nici prea
distrat dar nici iritat. Dacă ai de luat o decizie, ai de făcut
o apreciere, nu eşti supus imperiului emoţiilor, mintea ţi-e
liberă, compari lucrurile la rece şi astfel faci alegerea cea
mai corectă.
Ştii doar, când eşti foarte bine dispus rişti să
devii prea indulgent şi să accepţi şi jumătăţi de măsură
sau oferte pe care mai târziu să le regreţi. Dacă eşti prost
dispus, frustrat, nervos, poţi să te porţi cu anumite
persoane total nepotrivit, şi împins de impulsul de
moment să faci greşeli pe care mai târziu vor fii maidificil de corectat.
3. În calm ai control maxim asupra fiecăror
dintre capacităţi ale tale.
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
13/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
3 ©Bogdan Borca
Am învăţat la şcoala de şoferi acest fapt. Cred că
învăţarea conducerii unui automobil, este o sarcină care
necesită o solicitare puternică a psihicului unei persoane
şi este o oportunitate de dezvoltare a inteligenţei
emoţionale.
Imediat poţi observa cât de uşor se enervează
când cineva greşeşte sau câtă încredere are în sine în
manevrele mai delicate.
Instructorul adesea îmi spune, orice ar fii, rămâi
calm, de greşeşte cineva sau execută o manevră mai
riscantă, nu te enerva, nu claxona. Oricum, lucrurile s-au
întâmplat, ce ai de făcut este să te concentrezi pe ceea ce
poţi face ca să îndrepţi situaţia, iar ca să te poţi concentra
trebuie să nu fii dominat de emoţii şi să rămâi calm,
prezent.
Calm nu înseamnă să fii moleşit, calm înseamnă
liniştit şi activ, oarecum în alertă dar nu în agitaţie. Eşti pregătit, eşti stăpân pe tine.
4. Oamenii care sunt calmi sunt liberi.
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
14/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
4 ©Bogdan Borca
Calmul nu înseamnă nerecunoaştere şi refulare a
emoţiilor, calmul înseamnă în primul rând acceptarea lor
şi disponibilitatea de a te elibera de ele.
Degeaba te enervezi că ţi-ai pierdut calmul, l-ai
pierdut, asta este, accepţi ceea ce simţi, şi dacă nu implică
un efect care să îţi intensifice emoţiile negative, încerci
să-ţi redobândeşti calmul.
5. Calmul implică şi o stare de relaxare a
corpului, şi mai ales a minţii.
6. Nu da vina pe factori externi pentru pierderea
calmului tău.
Nu spune că persoana respectivă sau
evenimentul respectiv te-a enervat la culme şi te-a făcut
să-ţi pierzi calmul.
Ceea ce avem noi de ştiut este că există un
interval de timp între stimul şi răspuns. Iar acel spaţiu ne
permite să alegem, „mă enervez, sau ştiu că nervii şisupărarea nu îmi vor aduce nimic bun, şi mă las
neschimbat ?”
Cum să rămâi calm în faţa oameniilor care emit
furie şi energie negativă către tine?
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
15/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
5 ©Bogdan Borca
Uite eu de exemplu îmi imaginez cum toată
energia lor sub formă de atac trece prin mine f ăr ă să mă
atingă.
Pur şi simplu nu există vreo rezistenţă care să se
opună, mă traversează fără să mă atingă.
Nu îţi imagina o rezistenţă pe care tu o păstrezi,
o vei epuiza, lasă-te cuprins de calm. În calm ai
autocontrol maxim.
Am observat iarăşi că mintea e cea mai receptivă
în starea de calm. De aceea şi unele exerciţii de NLP sau
lucru cu subconştientul cuprind ceva măsuri de inducere a
stării de calm la început.
Ţine minte:
Când eşti calm, iei cele mai înţelepte decizii.
Apele liniştite sunt atânci, cele învolburate sunt
uneori doar până la genunchi.
În orice situaţie, în situaţii neaşteptate, în situaţiicritice, de urgenţă, tensionate calmul este prima obţiune.
Reguli pentru a menţine calmul.
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
16/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
6 ©Bogdan Borca
Shi Tianji, un învăţat din epoca dinastiei Ming,
propunea în cartea sa, Taina longevităţii, şase reguli
pentru a menţine calmul şi liniştea minţii:
1.
Întotdeauna păstraţi o minte linistită. Rămâneţi
linistiţi, fără a spera în van. Nu râvniţi, nu nutriţi
dorinţe iluzorii, nu vă ataşaţi de câstig sau
pierdere. „Dacă aveţi dorinţe puţine, mintea va
fi, în mod natural, linistită. Contemplaţi dealuri
izolate si văi îndepărtate. Mulţi se bucură de o
viaţă lungă, fiindcă au puţine dorinţe si rămân
întotdeauna cu mintea linistită.”
2.
Întotdeauna fiţi buni la inimă. O persoană bună
la inimă simte plăcere în a-i ajuta pe ceilalţi si
nu doreşte să le facă rău. Când vine cu o idee,
face o remarcă, sau face o faptă, cântăreste dacă
benefică sau nu celorlalţi. „Când ceilalţi sunt
răi, eu rămân onest, când ceilalţi sunt vicioşi, eurămân bun la inimă, când ceilalţi stârnesc
necazuri, eu încerc să le alin, când ceilalţi fac
rău oamenilor, eu îi ajut. Dacă acţionez astfel,
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
17/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
7 ©Bogdan Borca
am o constiinţă curată şi o minte în mod natural
calmă şi linistită.”
3.
Întotdeauna susţineţi dreptatea. Distingeţi între
răutate şi virtute, între bine şi rău. Virtutea şi
răutatea sunt contrarii, iar binele şi răul nu
trebuie confundate. Dacă vă păstraţi constiinţa,
integritatea, mintea limpede şi agerimea privirii,
veţi fi ferit în mod firesc de griji şi necazuri.
„Când soarele străluceşte pe cer, întunecimea
dispare în mod firesc. Cel ce va înţelege acest
adevăr miraculos, va fi vindecat de boală şi va
trăi o viaţă lungă”.
4.
Întotdeauna fiţi voios. Adaptaţi-vă
circumstanţelor şi fiţi întotdeauna mulţumit de
sine. Evitaţi exagerările şi nu jigniţi pe nimeni.
Bai Juyii scria într-un poem: „Fi voios, fie că
eşti bogat sau eşti sărac; căci cel care nu râde nu poate fi decât nebun”. Râdeţi des pe săturate.
Un proverb zice că „un râs sănătos ne
întinereşte cu zece ani, iar grija ne încărunţeste”.
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
18/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
8 ©Bogdan Borca
5.
Întotdeauna fiţi plăcut. Armonia este
primordială în relaţiile interumane. Fiţi amabil,
modest şi prudent, tolerant şi mărinimos. Nu fiţi
prea prevăzător şi nu vă faceţi griji din lucruri
neesenţiale. Amabilitatea în relaţia cu ceilalţi va
aduce fericire, atât lor cât şi dumneavoastră.
6.
Întotdeauna fiţi mulţumit. Sunt rare persoanele
care pot evita toate adversităţile. Rămâneţi
voioşi în ciuda lor. Comparaţi orice adversitate
cu cea mai rea circumstanţă posibilă şi veţi
dobândi calmul şi buna dispoziţie.
Importanţa calmului.
Ne enervăm cînd aflăm că partenerul de viaţă
ne-a minţit. Ne pierdem cumpătul cînd cel mai bun
prieten refuză să ne ajute. Ne înfuriem cînd sîntem
respinşi la interviu. Ne sare ţandăra la serviciu cînd nu nesînt recunoscute rezultatele muncii sau cînd nu ne sînt
apreciate eforturile. Ne supărăm cînd copilul ratează
examenul. Este foarte greu să ne păstrăm calmul în astfel
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
19/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
9 ©Bogdan Borca
de situaţii tensionate. Ce înseamnă însă a reacţiona cu
calm?
Calmul este ca o balanţă care se echilibrează
permanent între realitatea exterioară – o situaţie
conflictuală – şi realitatea interioară – emoţiile, trăirile,
gîndurile noastre. A reacţiona cu calm înseamnă a avea o
atitudine adecvată şi a înţelege emoţiile pe care le avem
într-o situaţie conflictuală. În fiecare zi avem parte de
momente mai mult sau mai puţin stresante, mai mult sau
mai puţin fericite, mai mult sau mai puţin aşteptate.
Pentru a face faţă evenimentelor de zi cu zi trebuie să
învăţăm a ne stăpîni emoţiile şi a ne doza energia. Altfel,
riscăm să fim doborîţi chiar şi de cel mai mic obstacol.
De cele mai multe ori, calmul se confundă cu o
atitudine liniştită, echilibrată, tolerantă. Un mod de a ne
manifesta fără nervi, fără ţipete, fără gesturi impulsive
creează impresia că avem capacitatea de rămîne calmi.Ceea ce nu întotdeauna este adevărat. Poate fi doar un
calm aparent, o atitudine de faţadă. Pentru că putem fi
foarte enervaţi, însă păstrăm aceste reacţii în sinea
noastră şi nu le exteriorizăm din diverse motive. Fie că nu
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
20/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
0 ©Bogdan Borca
se cuvine, fie că nu este frumos, fie că nu vrem să-i
deranjăm pe ceilalţi, fie că nu avem capacitatea de a ne
exterioriza emoţiile, fie că nu vrem să ne umilim.
Numai că toată tensiunea pe care am putea să o
exteriorizăm o păstrăm în sufletul nostru. Cu alte cuvinte,
ne păstrăm calmul cu cei din jur, însă nu ne păstrăm
calmul cu noi înşine. Acest lucru nu rămîne fără urmări.
Tot acumulînd această tensiune, în timp am putea începe
să acuzăm diverse neplăceri: de la oboseală cronică,
dureri de cap, ameţeli, pînă la depresie şi anxietate.
Să nu uităm că lucrurile nespuse – şi cele
plăcute şi cele mai puţin plăcute – se adună în sufletul
nostru şi asta ne tensionează. Asemenea conflicte
interioare îşi găsesc supape de evacuare cînd ne aşteptăm
mai puţin şi iau forma unor manifestări diverse.
Un alt mod de a reacţiona în momente tensionate
este închiderea în sine. Sînt persoane care se consumă îninterior, se frămîntă, plîng pe ascuns. Nu exprimă în afară
nimic din ceea ce simt, nici nemulţumire, nici supărare,
nici furie, ci păstrează toate aceste sentimente în interior.
Alte persoane încearcă să evite situaţia conflictuală prin
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
21/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
1 ©Bogdan Borca
orice mijloace au la dispoziţie. Fie minimali-zează
tensiunea momentului, se ascund în spatele negării
spunînd „de fapt, nu se întîmplă nimic grav în jurul meu“,
fie îşi găsesc de lucru şi se refugiază în tot felul de
activităţi. În ambele cazuri, se găsesc oameni care au
probleme de comunicare cu ceilalţi.
Cînd îşi pierd calmul, oamenii pot avea tot soiul
de reacţii. Unii răbufnesc, se înfurie, au reacţii impulsive:
sparg, trîntesc, înjură, lovesc, devin extrem de
încăpăţînaţi şi refuză orice cale de comunicare cu ceilalţi.
Alţii au reacţii demonstrative, încercînd să atragă atenţia
celorlalţi nu atît prin ceea ce vor să spună, cît mai ales
prin acţiunile lor. Urmăresc doar să capteze atenţia, să
stîrnească milă sau să şantajeze emoţional.
Modul de a reacţiona în situaţii tensionate
depinde şi de structura personalităţii fiecăruia. Persoanele
calme, răbdătoare, toleran-te, înclinate spre melancolie îşi pot păstra stăpînirea de sine şi de obicei îşi gestionează
emoţiile într -un mod mai puţin zgomotos. În schimb,
persoanele active, temperamentale, colerice, predispuse
-
8/17/2019 Rezolvarea Probelemelor Si Calmul
22/22
Partea IVDespre rezolvarea problemelor * Calmul şi importanţa
acestei însuşiri
ersonal Spiritual Development
2 ©Bogdan Borca
spre impulsivitate obişnuiesc să răbufnească, să-şi piardă
controlul din orice conflict.
“Trebuie să ştii să perseverezi pentr u a ajunge
la echilibru. Trebuie să fii echilibrat pentru a avea
posibilitatea să examinezi cu calm şi limpezime. Trebuie
să examinezi cu calm şi vedere clară pentru a ajunge la
linişte, la încredere. Trebuie să fi obţinut liniştirea,
încrederea, p entru a putea discerne esenţialul
lucrurilor. Când se discerne esenţialul lucrurilor, se
poate atinge scopul .” Confucius