rezumat doctorat.pdf
TRANSCRIPT
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
ȘCOALA DOCTORALĂ DE ISTORIE
DOMENIUL: ISTORIE
Cristian - Nicolaie BALAJ
REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT
EPISCOPIA GRECO-CATOLICĂ DE ORADEA LA
ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA
(1900-1919)
Conducător ştiinţific:
Prof. univ.dr. Viorel FAUR
ORADEA
2014
CUPRINS
I. ISTORIOGRAFIA PROBLEMEI …………………………………………….………......p. 3
II. CADRUL STRUCTURAL AL EPARHIEI GRECO - CATOLICE ORĂDENE ….....p. 8
II. 1. Studiu de caz: Situația parohiei din Pocola…………………………………...…....p. 18
III. ÎNVĂŢĂMÂNTUL CONFESIONAL DIN CADRUL EPISCOPIEI GRECO - CATOLICE
DE ORADEA ÎN PRIMELE DOUĂ DECENII ALE SECOLULI AL XX-LEA
III.1. Aspecte ale legislației școlare din Ungaria în perioada 1868- 1893…………….p. 24
III.2. Articolul de lege XXVII din 1907. Date și analiză……………………………….p. 27
III.3. Manifestări publice împotriva proiectului de lege……………………………….p. 31
III.4. Alte măsuri de constrângere legislativă după momentul 1907………………….p. 36
III.5. Situația școlilor greco - catolice în perioada 1900 – 1910………………………..p. 39
III.6. Consecințe ale aplicării legilor de maghiarizare asupra școlilor greco - catolice (1910 –
1919)…………………………………………………………………………………………..p. 46
III.7. Activitatea Senatelor școlare (1900-1919)………………………………………...p. 56
III.8. Studiu de caz: Școala primară greco - catolică din Oradea……………………..p. 72
IV. ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR ROMÂNESC
IV.1. Gimnaziul greco - catolic din Beiuș……………………………………………….p. 75
IV.2. Școala civilă de fete din Beiuș……………………………………………………...p. 83
IV.3. Seminarul greco - catolic din Oradea……………………………………………..p. 91
IV.4. Preparandia greco - catolică din Oradea………………………………………….p. 98
V. IMPLICAREA EPISCOPIEI GRECO-CATOLICE DE ORADEA ÎN ACTIVITĂȚI
SOCIALE ȘI DE CARITATE (1900-1919)…………………………………………………p. 108
VI. REUNIUNILE ÎNVĂŢĂTORILOR GRECO - CATOLICI DIN EPARHIA
ORADIEI-MARI……………………………………………………………………………...p. 117
VII. CONTRIBUŢIA INTELECTUALITĂŢII GRECO-CATOLICE DIN CADRUL
EPISCOPIEI DE ORADEA LA VIAŢA CULTURALĂ A LOCUITORILOR
VII.1. Societatea literară „Samuil Vulcan” din Beiuș……………………………………p. 122
VII.2. Casina română din Beiuș……………………………………………………………p. 125
VII. 3. Despărțământul „Astrei” din Sătmar – Ugocea………………………………….p. 129
VII.4. Despărțămintele „Astrei” din Bihor………………………………………………..p. 134
VII.5. Reuniunea „Lira” din Beiuș………………………………………………………...p. 145
VII.6. Societatea de lectură „Sfântul Ioan Gură de Aur”………………………………..p. 147
VII.7. Reuniunea femeilor române din Beiuș și jur………………………………............p.151
VIII. IMPLICAREA CLERULUI GRECO - CATOLIC ÎN MANIFESTĂRILE POLITCE
(1893-1914) ……………………………………………………………………………………..p. 154
VIII.1. Studiu de caz: Cercul electoral Cărășeu…………………………………………..p. 167
IX. MANIFESTAŢII ŞI ACŢIUNI DE PROTEST ALE ROMÂNILOR ȘI CLERULUI
GRECO - CATOLIC ÎMPOTRIVA EPISCOPIEI MAGHIARE DE HAJDÚDOROG….p. 170
X. SITUAȚIA EPARHIEI ORĂDENE ÎN TIMPUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL...p. 181
XI. PREZENŢA CLERULUI, A ÎNVĂŢĂTORILOR ȘI A TINERIMII DIN INSTITUȚIILE
GRECO - CATOLICE ÎN EVENIMENTELE POLITICE DIN ANUL 1918 ŞI ÎNCEPUTUL
CELUI URMĂTOR…………………………………………………………………………...p. 185
XII. LIDERI SPIRITUALI AI ROMÂNILOR DIN EPARHIA ORADEANĂ……………p. 215
XIII. FONDURI ȘI FUNDAȚII DIECEZANE ……………………………………………...p. 223
CONCLUZII …………………………………………………………………………………...p. 227
XIV. BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………...p. 231
XV. ANEXE DOCUMENTARE………………………………………………………………p. 245
XVI. XEROGRAFII ȘI FOTOGRAFII …………………………………………………...…p. 272
La fel ca și alte instituții similare – din sfera lumii catolice și ortodoxe, Episcopia greco-
catolică de Oradea a avut o însemnătate meritorie în apărarea și conservarea învățământului
confesional, în derularea activităților sociale și de caritate, în ceea ce privește contribuția
intelectualilor greco-catolici „la viața culturală a locuitorilor” și, nu în ultimul rând, în manifestările
politico-naționale, care au fost consemnate pe parcursul celor aproape 20 de ani, ce au făcut obiectul
cercetării noastre.
Astfel, în primul capitlol, intitulat Istoriografia problemei, mi-am făcut o prioritate din a
inventaria și recupera cele mai importante studii, lucrări științifice și cărți, care, au avut tangență, în
mod direct sau indirect, cu subiectul nostru tematic.
Informaţii, de asemenea, importante am aflat din şematismele eparhiei orădene,
Schematismus venerabilis cleri diocesis graeci rit. cath. Hajdudoroghensis ab annum 1916, pe care
l-am studiat la Institutul greco-catolic de la Nyíregyháza și din consultarea izvoarelor inedite la care
am avut acces prin colecţiile Arhivelor Naţionale, Serviciul judeţean Bihor, Cluj, Maramureş, Satu
Mare şi Sălaj, precum şi cele existente în fondurile secţiei de istorie a Muzeului judeţean din Satu
Mare.
Metoda de cercetare a fost una riguroasă – cu atribute inductive, analogice şi deductive, ceea
ce ne-a oferit posibilitatea să asigurăm elementul de noutate şi mai ales de reconstituire veridică din
punct de vedere istoric a unor aspecte esenţiale din existenţa și activitatea instituţiei avute de noi în
câmpul de reflexie.
În capitolul al II-lea, intitulat Cadrul structural al Eparhiei greco-catolice orădene, am
insistat asupra imaginii administrativ-teritoriale a diecezei, care, din punct de vedere al legislației
ecleziastice, s-a exprimat prin instituţia ierarhului diecezan, Capitlul bisericii catedrale și
Consistoriu, iar la nivel local prin protopopiate şi parohii.
Mai mult, conform şematismului din 1900, dieceza avea o organizare bine definită, în
componenţa sa existând 6 arhidiaconate, 19 vice - arhidiaconate, 168 de parohii, 554 de filii1 și un
număr de 131.871 de credincioşi2.
De asemenea, în următorul deceniu extensia sa teritorială a rămas aceeaşi, modificări
întâlnindu-se doar la nivel demografic3 şi al bisericilor care, în lumina elementelor specifice din
1Schematismus historicus venerabilis cleri Diocesis Magno-Varadiensis graeci-ritus catholicorum pro anuo jubiliari
1900, Magno-Varadini, 1900, p. 266, 287-288. 2Iudita Căluşer, Episcopia greco-catolică de Oradea, contribuţii monografice, Editura Logos '94, 2000, p. 382.
3Ibidem, p. 383.
inventare4, relevă faptul că situaţia de la nivelul parohiilor a fost mult mai complexă, decât s-ar zice
la prima vedere5.
Spre pildă, în parohia Drăgoteni, în inventarul bisericesc (1914), se consemnează că: biserica
se afla într-o casă esarendată din 1 octombrie 1909, cu încuviințarea Ministerului ungar de Culte și
Instrucțiune Publică, în prețul anual al chiriei de 200 coroane. Altarul era din lemn, iar inventarul
obiectelor bisericești, după cum se va vedea, era foarte modest, și anume: exista un Antimis în stare
bună, două cruci din lemn, patru luminoare, o strană, un clopoțel, opt imagini de iagă, o masă
împărătească, un potir aurit, o cădelniță folosită, două prapore, un tetrapod cu o cruce de lemn, două
rânduri de veșminte, din care unul foarte slab, iar celălalt de culoare galbenă, șase ștergare albe de
potir și două de mână, două amfore și un clopot „pe patru furci”6.
Cărțile bisericești, în schimb, au fost toate cele necesare, prescrise după rânduială: două
Evanghelii, dintre care una cu chirilice, două Apostoliere, două Octoice, două Liturghiere, două
Euchologii, o Cazanie cu chirilice foarte slabă și un Strașnic. În fine, archiva parohială avea spre
păstrare matricula botezaților, cununaților și morților de la 1867, precum și protocolul rațiunilor
bisericești de la 1881.
Casă parohială lipsea cu desăvârșire, biserica nu avea pământuri, iar copii mergeau cu toții la
„școala comună cu a greco- neuniților” din localitate7.
Starea de siguranţă și stabilitate, însă, a corpului clerical nu a „suferit” atât din punctul acesta
vedere, cât mai ales din cauza faptului că echilibrul structural - la nivelul administraţiei locale - s-a
schimbat într-un chip dramatic, odată cu publicarea bulei Christifideles graeci (din 8 iunie 1912), la
presiunea guvernului ungar, când au fost înstrăinate un număr de 44 de parohii din eparhia orădeană,
spre a fi încorporate forţat în noua episcopie greco-catolică de Hajdúdorog. Situaţia a persistat până
când Nunţiatura de la Viena a emis decretul, de la 10 mai 1919, confirmat de Papă (la 9 iunie), prin
care 42 parohii au fost puse sub administrarea episcopului Demetriu Radu, dar numai ca „delegat
apostolic”8.
4Arhivele Naționale-Serviciul Județean Maramureș (în continuare AN-SJMM), fond Protopopiatul greco-catolic
Ardusat, dos. 2, f. 4-5. 5Arhivele Naționale-Serviciul Județean Bihor (în continuare AN-SJBh), fond Protopopiatul greco-catolic Beiuș, dos.
76/1911, f. 129-130. 6Ibidem, dos. 82/1915, f. 89.
7Ibidem.
8Teodor V. Damşa, Biserica greco-catolică din România în perspectivă istorică, Editura de Vest, Timişoara, 1994, p.
168.
În capitolul al III-lea, intitulat Învățământul confesional din cadrul Episcopiei greco-catolice
de Oradea la începutul secolului al XX-lea, am prezentat – în preambul - principalele „aspecte ale
legislației școlare din Ungaria în perioada 1868-1893” și am subliniat faptul că guvernul ungar a
atacat frontal atât caracterul autonom al celor două Biserici naționale, cât și existența școlilor
confesionale românești.
Apogeul pliticii de „maghiarizare forţată şi artificială”9 prin educaţie, a elevilor români a fost
însă atins în 1907. Este vorba despre legile şcolare ale contelui Apponyi10
, pe atunci ministru al
Cultelor şi Instrucţiunii Publice.
Proiectele sale urmăreau, per ansamblu, ca şcolile confesionale ale naționalităților să se
desfiinţeze şi să fie înlocuite cu şcoli de stat11
. În plus, prin cel de-al doilea articol (AL 27/1907),
învăţătorii au ajuns să fie scoşi de sub tutela bisericii şi făcuţi „funcţionari publici”12
; ceea ce a
conferit statului o oportunitate în plus de imixtiune în viața școlilor elementare.
La rândul lor, paragrafele 2 şi 3 (din corpul legii) înaintau şi mai adânc pe calea destructurării
şi a destrămării şcolilor naţionale. Salariile cadrelor didactice definitive (după modelul celor de la
stat), aveau să fie cuprinse între 1000 – 1200 coroane anual; ceea ce era cu mult peste posibilităţile
financiare şi potenţa celor două biserici româneşti.
Competenţele de mai sus – în totalitatea lor – au fost datori, pe de altă parte, să le asigure
susţinătorii şcolilor (afară de cvartir), în sumele minimale, cel mai târziu până la 30 iunie 1910. Dacă
din averile proprii nu-şi vor putea onora respectivele obligaţii, atunci, spre întregirea sumelor, cel
mult până la 30 septembrie 1910, aveau să ceară ajutor de stat (art. 12)13
.
Condițiile obligatorii, însă, pe care vor trebui să le respecte școlile, în vederea întregirii de
salariu au fost foarte stricte. Ele erau prevăzute în a doua treime din corpul legii, precum şi în
Circularul Ministerului pentru Culte şi Instrucţiune Publică, din 19 iulie 1907, cu numărul 76.00014
.
Mai mult, în virtutea art. 19, elevii la finalul celui de-al 4-lea an de școală vor fi capabili să-și
exprime cursiv „gândirile în limba maghiară, atât cu graiul, cât și în scris”15
.
9Gelu Neamţu N. Cordoş, „Politica guvernelor maghiare de deznaţionalizare a românilor din Transilvania în perioada
1867-1918”, în Apulum, 1990/1993, p. 462. 10
Paul Brusanowschi, Învăţământ confesional ortodox din Transilvania între anii 1848-1918. Între exigenţele statului
centralizat şi principiile autonomiei bisericeşti, Presa Universitară Clujeană, 2005, p. 355- 362. 11
Liviu Maior, „Politica școlară a guvernelor maghiare față de români (1900-1914)”, în Anuarul Institutului de Istorie
din Cluj-Napoca, 1990-1991, p. 129. 12
Dorin Giurgiu, „Politica şcolară a guvernelor maghiare în perioada 1867-1918”, în Apulum, 2004, p. 533-534. 13
AN-SJBh, fond Episcopia greco-catolică de Oradea, dos. 376, f. 95. 14
Muzeul Județean Satu Mare, Colecția de documente a secției de istorie, dos. 4623, f. 236.
Legea a avut, așadar, un singur obiectiv, și anume: realizarea unei educaţii în spiritul naţional
maghiar, fără a se ține cont de drepturile fundamentale ale românilor, care au fost socotite de rangul
doi, aşa că puteau fi încălcate.
Manifestările publice ale românilor, de dezaprobare şi, mai ales, de condamnare totală a
acestui „simulacru de act normativ”, nu s-au lăsat însă aşteptate. Peste tot în Transilvania s-au
desfăşurat acţiuni populare de protest, de o mare amploare şi cu o adâncă încărcătură emoţională.
Exemplele foarte cunoscute prin forţa de mobilizare a participanţilor, prin tăria discursurilor rostite
de fruntaşii neamului oropsit, au fost consemnate în presa românească (Tribuna), au avut – în cazul
bihorenilor și sătmărenilor - sprijinul nemijlocit al clerului (ortodox și greco-catolic) și o largă
receptivitate din partea fruntașilor politici.
Dar să revenim la partea cea mai importantă a acestui capitol: școlile confesionale. Ele au
avut calitatea unor factori ai vieţii sociale şi culturale, într-o perioadă în care „tendinţele de
deznaţionalizare” ale statului ungar au fost „extrem de presante”16
.
În atari condiţii, și ca urmare a unei politici distructive din partea autorităţilor, comunităţile
săteşti au fost obligate să-şi construiască şi să-și susţină o şcoală confesională. Cu implicarea
diecezei, a „deservenților” săi17
, și mai ales prin aportul constant al credincioşilor, la începutul
veacului trecut funcționa în majoritatea parohiilor și, pe alocuri, chiar în filii câte o şcoală
românească.
Despre împărţirea acestora însă, în clase paralele (avându-se în vedere vârsta şi numărul
elevilor), sau încadrarea lor cu mai mulţi învăţători, nu s-ar putea discuta în detaliu, deoarece
exemplele au fost extrem de rare, în ciuda faptului că, pe de-o parte, „pretensiunile” oficialilor din
comitate erau la ordinea zilei, mai cu seamă în părțile sătmărene18
, iar pe de altă parte situația scolară
în protopopiatul denumit al Supurului de jos (1905), arăta un efectiv foarte bun de „prunci înscriși la
școală”19
. Explicaţiile sunt clare şi obiective, după părerea noastră: comunele bisericeşti aveau în
îngrijire şcolile, cheltuielile cu înzestrarea şi susţinerea localului erau consistente, plata învăţătorilor
avea să crească din ce în ce mai mult, în vreme ce bonitatea acestora era discutabilă. Apelul la
15
Ibidem, f. 234. 16
Nicolae Ţucra, „Contribuţii documentare la istoricul şcolilor româneşti din sudul Bihorului (1870-1918)”, în Crisia,
1989, p. 455. 17
AN-SJBh, fond Episcopia greco-catolică de Oradea, dos. 255, f. 235-239. 18
Muzeul Județean Satu Mare, fond Colecția de documente a secției de istorie, dos. 4597, f. 112. 19
Ibidem, f. 292.
ajutorul statului era acceptat numai de forță majoră, în contextul aplicării legilor din ce în ce mai
dure cu privire la învăţământul naţionalităţilor.
Apoi, cercetând și mai atent procesul instrucţiunii publice, putem aprecia că între şcolile
rurale (greco-catolice) şi cele de stat (maghiare) n-au existat deosebiri majore, - fiind în funcțiune
aceeaşi programă de studiu, acelaşi plan învăţământ, iar calificarea învăţătorilor nu era diferenţiată20
,
cu precizarea că exista un orar specific al școlilor confesionale21
, și o cu totul altă repartiție a
disciplinelor studiate în limba oficială; elemente care, de altfel, au făcut obiectul unei atente
supravegheri din partea organelor administrative ale statului ungar, precum și ale unor cercetări
temeinice din partea autorităţilor confesionale. Protopopii, de exemplu, sau inspectorii cercuali de
şcoli din partea eparhiei, aveau obligaţia ca cel puţin de două ori pe an să viziteze fiecare şcoală din
arealul lor districtual, spre a se informa despre realităţile prezente (la nivelul parohiilor), şi despre
mersul şcolilor existente. Cei mai mulţi dintre aceştia le cotrolau cu prilejul vizitaţiunilor canonice,
iar a doua oară la la finalul anului școlar22
.
Disciplinele de examen au rămas aceleaşi, la oricare dintre şcolile confesionale; ele având să
fluctueze doar în cazul unui număr mai mic de clase (decât cel obişnuit) sau, uneori, din cauza
incapacităţii cadrului didactic de a propune unul sau mai multe obiecte de studiu. Pe lângă
disciplinele obligatorii mai erau consemnate, uneori, şi alte probe, cum au fost: cântece şi poezii în
limba română, ori „hori naţionale”23
.
Mai mult, grație izvoarelor păstrate în fondurile arhivistice, suntem în măsură a prezenta
situaţia materiilor obligatorii pretinse la asemenea momente, ca fiind următoarea: catehism (pentru
clasele I-VI), cetirea românească și cetirea maghiară (clasele I, II-VI), aritmetica şi geometria
(clasele I-VI), geografia și istoria (clasele III, V-VI), istoria naturală şi fizica (clasele V-VI)24
.
Materialul de învățământ – propus spre a fi verificat şi controlat (prin cunoștințele elevilor) – a fost,
de asemenea, destul de consistent şi, ca atare, vom da câteva exemple: la istoria biblică erau
cercetate teme din Vechiul şi Noul Testament (din manualul lui Gavril Pop)25
, la religie se utiliza
Catehismul mic și mijlociu (de Alexi)26
, la citirea în limba română se foloseau abecedare şi legendare
20
Onisifor Ghibu, Viaţa si organizaţia bisericească şcolară în Transilvania şi Ungaria, Bucureşti, 1915, p. 108. 21
Muzeul Județean Satu Mare, fond Colecția de documente a secției de istorie, dos. 4597, f. 295-296. 22
Onisifor Ghibu, op. cit., p. 117. 23
AN-SJBh, fond Episcopia greco- catolică de Oradea, dos. 253, f. 51. 24
Ibidem, f. 52-54, 130. 25
AN-SJMM, fond Oficiul parohial greco-catolic Săsari, dos. 46, f. 36. 26
AN-SJBh, fond Episcopia greco- catolică de Oradea, dos. 248, f. 10.
speciale27
, iar la istoria patriei erau tratate subiecte cu privire la „naşterea românilor”, „venirea
ungurilor” sau în legătură cu „dinastia arpadiană”28
din manualele lui Gavril Pop și Ioan Dariu.
La rândul său, episcopul Demetriu Radu, o persoană extrem de responsabilă şi perseverentă,
a căutat adesea, la începutul fiecărui an şcolar (aproape), să transmită celor implicaţi în susţinerea
învăţământului confesional din teritoriu, o îndrumare sau un punct al său de vedere. Spre pildă, prin
circulara din 25 august 1911, el face cunoscut – în condițiile unor presiuni tot mai acerbe din partea
statului, cu privire la existența și viitorul școlilor românești – faptul că legea XXVII din 1907
prevede posibilitatea acordării ajutorului de stat şi a cvincvenalelor pentru învăţători numai dacă
starea şcolilor confesionale ar fi corespunzătoare cerinţelor, iar sala de clasă ar fi înzestrată cu toate
rechizitele obligatorii. Prin urmare, procurarea acestora avea să cadă în atenția senatelor şcolare29
,
care, în plus, se vor îngriji și de prevederea şcolilor cu toate protocoalele necesare în procesul de
instrucție. În schimb, parohul local avea ca sarcină obligatorie, pe lângă aceea de a face catehizarea
elevilor la școală, să verifice dacă învăţătorul le completează întocmai şi la timp.
Cum si-au însușit mai departe, cei avizați, dimpreună cu învățătorii toate acele sarcini, este
foare greu de precizat, însă - după constatările intreprinse de cecetătorul Blaga Mihoc, se observă
faptul că munca întreprinsă de preoți, protopopi și episcop a făcut ca, în protopopiatul Beiușului
remuneraţiile dascălilor să crească30
, iar inventarele multor edificii școlare să devină tot mai
conforme cu „prescrisele” legilor în vigoare.
Spre exemplu, într-un inventar al școlii din Delani (datat la 31 decembrie 1914), este arătat
faptul că edificiul școlar, cu o lungime de 12 ½ metri, lățimea de 7 ½ metri și o înălțime de 4 metri,
zidit din bârne și acoperit cu cărămidă, avea în componență, pe lângă clasa propriu-zisă, o chilie
(locuința) pentru învățătoare și o „culină” padimentate, un cuptor din fier și un șpor din fontă, iar în
culină un cuptor de pâine, pentru ca „dinapoi” (în dosul străzii) să se afle o culină nepadimentată
pentru cantor, locuința și o cămară.
Sala de clasă, la rândul său, era zidită din cărămidă arsă în anul 1911, avea o lungime de 10
metri, lățimea de 6 metri și 4 ferestre; tot materialul fiind primit, ca donație, din partea episcopului
diecezan Demetriu Radu, însă construcția ei a fost acoperită din banii bisericii locale. În sala de
27
Este vorba despre legendariul lui Vasiliu Petri, abecedarul lui Munteanu și legendariul lui I.F.Negruţiu – P.Ungureanu. 28
Ibidem, f. 2. 29
Vezi și prevederile articolului de Lege XXVIII/1876 (Ioachim Lazăr, „Politica şcolară a curţii de la Viena şi a
guvernelor maghiare în perioada 1848-1883”, în Sargeţia, 1995-1996, nr. 2, p. 99). 30
Blaga Mihoc, „Aspecte privind învăţământul confesional greco-catolic de pe teritoriul Eparhiei de Oradea în perioada
1900-1914”, în Învăţământul românesc pe meleaguri bihorene, Editura Vasile Aftenie, Oradea , 2007, p. 137.
învățământ se găseau apoi un cuptor mare, o mașină de calculat, o tablă neagră pe picioare, mapa
comitatului Bihor, mapa Ungariei și a Europei, un dulap cu rechizitele prescrise celor din „grupa I-
a”, iar în „antișambră” se aflau 2 cuiere și 12 bănci noi pentru școlari.
Iar anexele școlare se prezentau în felul următor: „[o] poiată de bârne, lipită cu tină [și]
acoperită cu țigle. Prevată noue, garduri din lețuri și o clopotniță, cu un clopot de 50 klgr donat la
anul 1898, de avocatul și mare proprietariu din Beiuș…, Vasiliu Ignat, născut în Delani, în preț de 63
fl. 03 cruceri, carele s-a sânțit în Domenica Floriilor, pre numele S. profet Elia, prin preotul local
Andreiu Pappfalvai”31
.
Odată însă, cu izbucnirea războiului, starea învăţământului confesional din mediul rural se va
schimba dramatic, căci multe şcoli se desfiinţează, numărul învăţătorilor calificaţi descreşte simţitor
și, la toate acestea, s-au mai adăugat problemele, de acum obişnuite ale şcolilor elementare, cum ar
fi: frecvenţa şi numărul de elevi şcolari, atitudinea preoților faţă de şcoală, situația manualelor
școlare, ori problema acordării ajutorului de stat.
Situația școlară, de exemplu, la un an după izbucnirea conflagrației (din 20 iulie 1915), din
protopopiatul greco – catolic al Şimandului32
, se prezenta în felul următor: la toate oficiile şcolare
încheierea anului s-a ţinut în pripă; la Chereluş, examenul s-a „propus” pe 3 mai, în prezenţa unui
singur învăţător, celălalt fiind plecat pe front; la Şintea, verificarea anuală s-a ţinut pe 12 mai, chiar
dacă „docintele” a fost trimis pe front. În localităţile Gurba şi Șimand posturile erau vacante şi în
acest an, iar la Macrea tot greul anului şcolar a fost dus de preot.
Care ar fi învăţămintele sau concluziile unei asemenea situaţii? Problemele „poporenilor” şi
ale şcolilor româneşti au fost foarte complicate. Din punctul de vedere al locuitorilor, era o
necesitate stringentă ca să-şi reţină copiii de la şcoală, pentru ca odraslele lor să-şi finalizeze
cursurile cât mai repede. Ne găseam, totuşi, – într-o perioadă de mare tragism al istoriei, iar şcolile
au fost private de puterile necesare ale unor dascăli instruiţi. Preoţilor le-a revenit o greutate în plus,
şi anume să depună eforturi susţinute (considerabile) pentru a nu se periclita existenţa şcolilor
confesionale, însă acest lucru a fost posibil, doar în condițiile în care n-au fost cuprinși, spre
exemplu, „în toate comisiunile” de aprovizionare și de alimentare ale localității, după cum avea să
mărturisească cunoscutul preot din comuna Groși, Teodor Stanca, într-o informare adresată
„guvernului diecezan”, la 18 august 1918. Sunt „bucuros, spunea acesta, dacă în 3 jum[ătăți] de ziuă
31
AN-SJBh, fond Protopopiatul greco-catolic Beiuș, dos. 82, f. 91. 32
Idem, fond Episcopia greco-catolică de Oradea, dos. 259, f. 73.
pe săptămână, a[m] putut duce…catehizația cu pruncii școlari – întreruptă și aceea de multe ori din
causa absențelor totale a băieților, caci antistia comunală concentrată în persoana bătrânului notar; în
conglomerarea lucrului – nu-și mai bătea capul cu încăsarea pedepselor școlare, - eară fără de aceea
la noi orice instrucțiune e iluzorie…, [așadar] în acești 4 respectiv 3 ani din urmă nu se poate vorbi
de activitate școlară în Groși”33
.
Pe de altă parte, în toamna acelui an, când era tot mai evident că monarhia dualistă se va
prăbuşi, autorităţile de la Budapesta au fost dispuse în a-și arăta „clemenţa” faţă de situaţia şcolilor
româneşti. Astfel, sub presiunea evenimentelor istorice, guvernul maghiar a făcut o serie de concesii
și a emis, la 20 noiembrie 1918, o dispoziţie în care menționează că în şcolile elementare şi în azilele
de stat, cu elevi sau copii de altă limbă decât cea maghiară, „învățământul trebuie împlinit în limba
maternă a majorităţii elevilor”, iar „predarea limbii maghiare, ca studiu separat, în clasa I și a II-a
poate absenta”34
.
Ca efect al marelui act de la 1 decembrie de la Alba-Iulia, la data de 15 decembrie 1918
episcopul Demetrie Radu a ordonat apoi „ca în toate parohiile, unde şcolile confesionale greco-
catolice fuseseră desfiinţate, să se reînfiinţeze”35
.
Senatele școlare, pe de altă parte, împreună cu autoritățile ecleziastice, s-au implicat în
apărarea și conservarea școlilor sătești, pe tot parcursul perioadei cercetate de noi, firește, în măsura
posibilităților și a competențelor specifice a fiecăreia dintre părți. Astfel, dacă parcurgem
protocoalele întocmite periodic, cu ocazia ședințelor „plenare” și nu numai (în cadrul cărora au fost
analizate o gamă foarte largă de subiecte) se poate constata – în consonanță cu opinia protopopului
Ioan Genț, faptul că, până la primul război mondial, în activitatea Senatului școlar s-au remarcat
două tendințe clare: una cu privire la administrarea averilor școlare, iar cealaltă cu privire la
înființarea și conservarea școlilor confesionale, care s-au aflat sub tutela Eparhiei36
Odată însă, cu anul 1914, școlile confesionale au avut și mai mult de suferit, atât din cauza
politicii promovate de guvern, acesta cerând, în permanență, de la Ordinariat împlicarea (și
contribuția) comunităților locale la susținerea împrumuturilor de război, cât și de lipsa cadrelor
didactice care fuseseră chemate „la miliție” și trimise apoi pe front, pentru a-și face datoria de ostași.
33
Idem, fond Parohia greco – catolică Groși, dos. 6, f. 105. 34
Idem, fond Parohia greco – catolică Rogoz, dos. 1 (neorganizat). 35
Blaga Mihoc, „Învăţământul confesional greco-catolic primar. Remuneraţie, tribulaţie, edificare (1892 – 1924)”, în
Studia Universitatis Babes-Bolyai, Teologia greco-catholica Varadiensis , 2009, p. 153. 36
Ioan Genț, Administraţie bisericească, Oradea-Mare, 1912, p. 484-486.
Cu toate acestea, interesul pentru școală al comunității greco-catolice din Finiș a fost la
înălțime. La 21 ianuarie (1915), Senatul bisericesc, s-a reunit „în sala de învățământ”, sub
președinția lui Aurel Iluțiu, „în causa” înlocuirii cantor-docentului (Ioan Mândru) „plecat la oaste” și
pentru că „școala noastră, suna părerea aceluiași părinte, pre lângă toate evenimentele groasnice ale
resboiului…trebuie cu tot prețul susținută ca până acuma”. Singura modalitate prin care s-a rezolvat
problema a fost (și de această dată) acceptul și, deopotrivă, decizia senatorilor, care au cerut
parohului să facă - după lege – toate cele necesare, pentru ca Mărioara Iluțiu (născută Ardelean), o
învățătoare cu „diplomă de cualificație” și „zelul [foarte] desvoltat” la „ridicarea și
deșteptarea…școlarilor”, să poată suplini, în mod legal, postul care rămăsese liber și să primească
ajutorul de stat de 620 de coroane37
.
În capitolul al IV-lea, referitor la Învățământul secundar românesc, am scos în relief – în
urma unui „demers științific recuperator” – cele mai importante aspecte (constitutive și de
particularitate) ce au privit situația școlilor secundare greco-catolice din Oradea și Beiuș. Au fost
evidențiate, astfel, șicanele și obstrucția legislativă aproape perpetuă a autorităților în calea
dezvoltării acestor instituții, greutățile financiare - care în diferite momente le-a marcat existența, dar
și implicarea personală a episcopilor Mihail Pavel și Demetriu Radu în apărarea și susținerea lor ca
edificii cu profunde semnificații culturale.
La rândul său, corpul profesoral al celor patru entități – adică Gimnaziul superior din Beiuș,
Școala civilă de fete, Seminarul greco – catolic și Preparandia din Oradea – s-a remarcat în ceea ce
privește cultivarea valorilor identitare și pe tărâmul elaborării sau traducerii de manuale pentru elevii
din gimnaziul beiușean. De asemenea, grija conducătorilor din Seminarul orădean şi, mai ales, a
profesorilor de limba și literatura română de la Liceul „Premostratens” a urmărit ca toţi elevii „să fie
insufletiţi de spirit naţional” și „să cultive limba şi literatura românească”38
.
Mai mult decât atât, elevii absolvenţi ai Preparandiei din Oradea, însuflețiți de spiritul
neamului, după absolvirea studiilor nu au dorit să treacă la şcolile de stat maghiare, ci au rămas
(majoritatea) credincioşi datoriei sacre de a aduce lumină în sufletul şi inima românilor.
În consecință, pe baza unei evidenţe concise a activităţii învăţătorilor calificaţi pentru şcolile
primare, realitatea se prezinta în felul următor: în anul 1904 au absolvit 16 elevi (din care 5 au trecut
ulterior la stat); anul 1906: 22 de absolvenţi (din care 2 au acceptat un post la stat şi tot atâţia la
37
AN-SJBh, fond Parohia greco-catolică Finiș, dos. 2, f. 69-70. 38
Ioan Georgescu, Istoria Seminarului român-unit din Oradea – Mare, Tipografia „Gutenberg” , Societate Anonimă,
Bucureşti, 1923, p. 24 – 25.
şcolile comunale); anul 1908: 8 învăţători absolvenţi; 1910 – 14 elevi calificaţi (din care unul a
trecut la „neuniţi”); 1912 – 14 absolvenţi (din care unul singur a acceptat să slujească într-o şcoală
comunală); 1914 – 7 absolvenţi, iar în anul 1915 au fost tot 7 învăţători calificaţi39
.
Izbucnirea conflagrației mondiale, chiar dacă nu a afectat în mod efectiv – prin sistarea totală
a cursurilor - activitatea acestor instituții, se poate constata, spre exemplu, faptul că școlile din Beiuș
au avut să facă față epidemiei de gripă spaniolă, în cazul gimnaziului numărul studenţilor din clasele
superioare a scăzut simțitor, iar în anul 1918 mai multe clădiri din curtea liceului au fost ocupate de
către trupele secuieşti şi roşii40
, ceea ce i-a periclitat siguranța.
Seminarul greco – catolic din Oradea, la rândul său, în anul şcolar 1916/1917 a intrat sub
ocupația comandei militare a honvezilor din Cluj şi a procuraturii militare, iar teologii, au fost
nevoiţi a fi dislocați în casa cononicului de rit latin Laurenţiu Brehm41
.
Atacurile concertate şi agresive la adresa identităţii noastre naţionale au culminat apoi cu
suferinţele școlii preparandiale. Raportul transmis la Ordinariat, de către directorul instituției, dr.
Gheorghe Miculaș, la data de 15 martie 1919, cu privire la mersul învățământului la Preparandie,
confirmă acest lucru, precum și multe alte aspecte care ne-au convins de gravitatea situației. Prin
urmare, din cauze tehnice, înscrierile s-au efeptuit numai la începutul lunii septembrie, însă
prelegerile n-au putut să înceapă din cauza gripei spaniole, a lipsei de combustibil și a lipsei totale a
siguranței personale și de avere, care s-a ivit în urma mișcărilor revoluționare. Elevii au fost, totuși,
avizați să se prezinte la prelegeri, la data de trei decembrie, dar din cauza schimbărilor politice –,
fiindcă nici în oraș nu era multă liniște - cursurile au început abia pe 5 februarie.
Planul de învățământ n-a putut fi respectat în totalitate, fiindcă școala a început foarte târziu,
iar pe de altă parte „ne’a lipsit puterea didactică”, se afirma în document. S-a adăugat, totodată,
insecuritatea corpului didactic și a elevilor care reveniseră de pe front, iar acum - chiar în interiorul
instituției - se temeau de amenințarea și urmărirea soldaților secui și a bolșevicilor, care, pe cei mai
mulți, îi considerau spioni42
.
Cu toate acestea, în condiții foarte vitrege, așa cum am subliniat, și sub o atentă supraveghere
a autorităților efemere ale puterii politice, se poate constata faptul că școlile confesionale de nivel
39
AN-SJBh, fond Episcopia greco-catolică de Oradea – Acte pe probleme, dos. 737, f. 308-320. 40
Anuarul liceului gr. cat. român şi al şcolii primare gr. cat. din Beiuş pe anul şcolar 1918-1919, Beiuș, 1919, p. 4. 41
AN-SJBh , fond Episcopia greco-catolică de Oradea, dos. 186, f. 118-121. 42
Idem, fond Episcopia greco-catolică de Oradea – Acte pe probleme, dos. 741, f. 42-45.
secundar au fost principalii factori de afirmare culturală ai românilor din părțile Crișanei și
Maramureșului.
În capitolul al V-lea, intitulat Implicarea Episcopiei greco-catolice de Oradea în activități
sociale și de caritate, am insistat asupra faptului că înaltul for ecleziastic, grație nivelului său de
receptivitate la progresul, ideile și provocările societății moderne, potențialului său financiar – în
perioada cercetată de noi – a dovedit o implicare fără echivoc în nenumărate activităţi sociale și de
caritate.
Exemple ilustrative în acest sens, au fost consemnate, spre pildă, în favoarea celor sinistrați și
cu posibilități materiale precare, a locuitorilor săraci din Beiuş, care, în anul 1915, din cauza penuriei
de produse agricole, au primit gratuit de la episcopul Demetriu Radu un vagon de porumb43
și a
studenților, care din cauza resurselor bănești erau în imposibilitatea să-și finalizeze studiile.
La rândul lor, oficialii din Consistoriul episcopal și-au îndeplinit în mod constant misiunea
lor fiască, de sprijinire a celor cu nevoi, indiferent că a fost vorba despre intelectuali aflați in
pribegie din cauza războiului, profesorii de la gimnaziul din Beiuș44
, ori, în foarte multe cazuri - de
familii de învățători sau de preoți cu probleme sociale și economice, care-și aveau copii așezați la
școlile din Beiuș sau în cadrul Seminarului domestic din Oradea.
Apoi, avându-se în vedere vitregia vremurilor şi neajunsurile pricinuite de război, episcopul
Demetriu Radu și-a adus aminte și de „bietele văduve” din arhidieceza Blajului și a împărțit unele
ajutoare spre a șterge lacrimile bieților orfani de preot”. Între cele care au benificiat „de darul
mărinimos” al arhiereului s-au numărat – din perspectiva documentelor - și preotesele văduve Maria
Hurghiș45
și Veturia Scridon46
, care, se specifică în document, a primit o sumă de 120 coroane.
În al VI-lea capitol, intitulat Reuniunile învățătorilor greco - catolici din Eparhia Oradiei-
Mari, am precizat faptul că în Crişana, prima încercare de constituire a unei astfel de structuri – după
modelul celor din Transilvania şi Banat – a fost consemnată în districtul protopopesc Leta-Mare47
, în
anul 1875, sub președenția protopopului Nicolae Vulcan. După desființarea acesteia, însă, prin
prisma izvoarelor documentare – la nivelul comitatului Bihor – n-a mai fost posibilă inființarea nici
unei astfel de structuri (profesionale) cu excepția unor încercări demne de apreciat, dar care nu și-au
43
Iacob Radu, Fundaţiunea Episcopului Demetriu Radu, Tipografia şi Librăria românească S.A., Oradea, 1925, p. 8. 44
AN-SJBh, fond Episcopia greco-catolică de Oradea, dos 355, f. 33. 45
Ibidem, dos. 404, f. 227. 46
Ibidem, f. 225. 47
Rafila Faur, Viorel Faur, „Reuniunea învățătorilor din Leta Mare (1875) – prima asociație profesională a învățătorilor
români din Bihor”, în Muzeul Național, 1982, p. 261-265.
atins obiectivul. Este vorba despre acţiunea lui Alexandru Mureşianu din Pocei, în 1891, şi iniţiativa
lui Petru Mihuţiu, protopopul de Oradea, la 1893.
Singura astfel de instituție, care a funcționat în cadrul eparhiei a fost aceea a învăţătorilor din
părţile sătmărene „îngremiate în dieceza greco-catolică” de Oradea, care, a reuşit, de astă dată, să fie
mult mai longevivă şi să-şi desfăşoare activitatea pe baza statutelor aprobate de guvern.
Preocupările constante ale acesteia, conform statutelor, au fost „promovarea şi dezvoltarea
împrumutată a culturii învăţătorilor” în cauza şcolară, precum şi ajutorarea materială a membrilor
săi.
Seria informațiilor arhivistice cu privire la activitatea sa se opresc însă în luna mai 1912, în
preajma adunării ce urma să se desfășoare în comuna Hodișa48
; dezideratele sale fiind preluate până
la finele anului 1918 de către despărţămintele „Astrei”, care se aflau angajate cu „prelegeri
poporale” în mediul rural49
.
În capitolul al VII-lea, intitulat Contribuția intelectualității greco – catolice din cadrul
Episcopiei de Oradea la viața culturală a locuitorilor, am subliniat - făcând apel la resursele
documentare - nivelul de implicare pe care l-a avut preoțimea și intelectualii greco – catolici în
propășirea societăților (asociațiilor) culturale din Beiuș, în frunte cu: avocatul Ioan Ciordaș,
profesorul Nicolae Fabian, directorul de la gimnaziu, Vasile Ștefănică și profesorii Constantin Pavel
și Ioan Bușiția. De asemenea, în cadrul celorlalte despărțăminte ale Astrei - din arealul eparhiei
orădene, oficalii clerului și-au manifestat interesul atât în ceea ce privește susținerea de conferințe și
„prelegeri poporale” în mijlocul locuitorilor, cât și în a fi inființate agenturi și biblioteci sătești.
Spre exemplu, în prima „adunare poporală” a despărțământului din Marghita, organizată la
25 aprilie 1911, în edificiul școlii confesionale (greco-catolice) din Cheț, s-a reușit organizarea unei
„serbări culturale”, fiind prezenți un număr mare de locuitori și intelectuali. Mai mult, au fost
susținute un număr de conferințe, inclusiv cu concursul parohilor greco-catolici, și anume: Obârșia
neamului nostru și folosul învățăturii de Victor Pop și Școala și biserica, cele două așezăminte ale
culturii naționale românești de Vasile Tămaș. Apoi, cu aceeași ocazie a luat ființă agentura din Cheț
48
Arhivele Naționale-Serviciul Județean Satu Mare (în continuare-i AN-SJSM), fond Reuniunea învățătorilor greco-
catolici din Arhidiaconatul Sătmarului, dos. 57/1912, f. 1. 49
Bujor Dulgău, „Reuniunile învăţătorilor greco-catolici din arhidiaconatul Sătmarului”, în Acta Musei Porolisensis,
1996, p. 292.
a despărțământului, președinte fiind ales Victor Pop, iar notar Grigore Görög (învățător confesional)
și au fost puse bazele unei biblioteci „sătești”, cu 66 de volume50
.
Meritoria lor activitate a avut, însă, de suferit, în prejma și în timpul războiului, dată fiind
situația în care o parte dintre membrii erau mobilizați la oaste, iar resursele financiare puse la
dispoziție erau inuficiente.
Și totuși, preoţii, membrii ai despărţământului orădean, spre exemplu, au ţinut predici şi au
însufleţit pe cei care porneau la război, iar răniţilor din spitale le-au oferit „hrană sufletească”.
Un raport de activitate al despărţământului din anul 1916 precizează faptul că episcopul
Demetriu Radu a oferit gratuit „ştiutorilor” de carte 100 de exemplare din Calendarul asociaţiunii;
Ioan Genţ (canonic onorar) a oferit voluntar cărţi de rugăciuni (1250 de exemplare), iar profesorul
Augustin Maghiar a împărţit din biblioteca proprie cărţi literare, în preţ de 70 coroane51
.
În fine, în subcapitolul șase și cel următor, am punctat înființarea unei societăți culturale la
Seminarul greco-catolic din Oradea-Mare, sub patronajul „Sf. Ioan Gură de Aur” (1913), ce-și
propunea prin programul său „cultivarea limbii române” și activitatea pe care a desfășurat-o
„Reuniunea femeilor din Beiuș și jur”, între anii 1918-1919.
În capitolul al VIII-lea, intitulat Implicarea clerului greco-catolic în manifestările politice
(1893-1914), am consemnat aspecte mai puțin cunoscute din istoria diecezei, cum au fost: prezenţa
unui grup de preoţi bihoreni la Sibiu, la 23 iulie 1893, cu ocazia desfășurării Conferinţei Partidului
Naţional Român din Transilvania, situația şcolilor greco-catolice din Oradea, care, în luna august, au
avut de suferit din cauza caracterului şovin al presei, al extremiştilor filomaghiari şi a atitudinii
reţinute şi chiar partizane din partea poliţiei și faptul că la Congresul naţionalităţilor care s-a
organizat la Budapesta (1895) şi-a făcut simţită prezenţa şi un trimis al beiuşenilor (preotul Anton
Pallade)52
; ceea ce a însemnat „că locuitorii din depresiunea Beiuşului erau la curent cu toate
demersurile politice naţionale”53
.
50
Viorel Faur, „Infiinţarea şi activitatea despărţământului din Marghita al „Astrei” între anii 1910-1914”, în Crisia, 1977,
p. 482-483. 51
AN-SJBh, fond Despărţământul orădean al „Astrei”, dos.3/1916-1921, f. 1. 52
Paroh greco-catolic în localitatea Finiş (Schematismus venerabilis cleri Magno-Varadiensis graeci ritus catholicurum
ad annum Jesu Christi, 1909, p. 293). 53
Viorel Faur, „Viaţa politică a românilor din Beiuş și localitățile din sudul Bihorului în perioada 1848-1919”, în Beiușul
și lumea lui. Studiu monografic, vol. II, Editura Primus, Oradea, 2008, p. 185.
În același timp, în împrejurările în care s-a pus capăt „pasivităţii fără rod”54
, am prezentat
revirimentul bihorenilor și sătmărenilor (din cercul electoral Cărășeu) în plan politic, sub flamura
partidului național, și implicarea preoțimii în campaniile „de alegeri” alături de deputații români.
Autoritățile locale și-au desfășurat, în altă ordine de idei, fără întrerupere, activitatea de
control și de persecuție „asupra militanților pentru cauza națională”, adică a învățătorilor și a
preoților greco-catolici de la sate, fiindcă, în mare parte, aceștia erau considerați „adepții” pe față ai
P. N. R., care sprijină principiile acestui partid și se declară împotriva „actualelor stări de lucruri”.
Din rândul lor sunt consemnați, printre alții: Ioan Pop din Holod, Nicolae Pop din Decănești, Vasile
Pataki din Drăgești și, de asemenea, conform unui raport al primpretorului din Beiuș (din 23 iunie
1910), Gheorghe Chiș din Delani, Dumitru Pop din Uileacu de Beiuș și Ioan Oprea din Prisaca55
.
În capitolul al IX-lea, intitulat Manifestații de protest ale românilor și clerului greco-catolic
împotriva Episcopiei maghiare de Hajdúdorogh, am valorizat informații – inclusiv din presa vremii
– cu privire la premisele nefavorabile care au condus la înființarea diecezei și, deopotrivă, la
acțiunile de protest ale credincioșilor ce au avut loc în eparhia orădeană înainte și după consumarea
evenimentului din 1912.
Spre pildă, într-un proces-verbal al adunării credincioşilor români greco-catolici, ţinută la 14
aprilie 1912, însoţit de o notă introductivă, pe care parohul Mihail Ciurdariu l-a trimis episcopului
orădean ca să se facă o intervenţie pe lângă Sfântul Scaun, se condamnă „cu sufletul îndurerat” al
poporului adunat în număr foarte mare orice încercare „pentru distrugerea legăturei seculare ce a
avut-o şi o are parohia aceasta cu dieceza greco-catolică română din Oradea-Mare”. Apoi, este
respins orice act îndreptat împotriva ritului bisericesc şi asupra drepturilor limbii române „ca limbă
liturgică şi limbă maternă a tuturor credincioşilor greco-catolici din parohie”56
.
Răsplata însă, pentru curajul unor asemenea demersuri, remarcabile din punctul nostru de
vedere, şi extrem de eficace (probabil) într-un alt timp istoric, a fost publicarea bullei „Christifideles
graeci”, la 8 iunie 1912. „Nici protestele Arhiereilor noştri şi ale altor persoane cu greutate, cum se
scria într-un ziar afiliat Bisericii unite, nici meetingul dela sfârşitul lui Maiu din Alba-Iulia, n'au fost
în stare să zădărnicească înfiinţarea acestei episcopii, şi respective ştirbirea integrităţii provinciei
noastre metropolitane”57
.
54
Teodor Neş, Oameni din Bihor (1848-1918), Tipografia Diecezană, Oradea, 1937, p. 387. 55
Viorel Faur, Viața politică a românilor bihoreni (1849-1918), Fundația culturală „Cele Trei Crișuri”, 1992, p. 43-45. 56
AN-SJBh, fond Parohia greco-catolică Pocola, dos. 5, f. 100-105. 57
Cultura creştină, 1912, nr. 13, p. 386.
Care a fost, apoi, comportamentul guvernului de la Budapesta și, mai cu seamă al oficialilor
diecezei maghiare, în anii următori, a fost lesne de anticipat. Oricine putea să vadă, după opinia lui
Alexandru Rusu, că „legile referitoare la limba liturgică a vlădiciei de Hajdúdorog sunt mai mult
numai în teorie şi pe hârtie pentru că practica nu vrea să ţină seamă de existenţa lor”58
.
Se cunosc, de asemenea, efectele și rumoarea pe care le-a provocat în sânul comunităților
romînești vizita – în mai multe parohii sătmărene - a vicarului Iaczkovics, în primăvara anului 1913,
care-și ducea cu sine peste tot prefecţii şi jandarmii.
Închisorile au devenit sălaşul multor preoţi, care au încercat să-şi apere identitatea naţională.
Unii dintre ei au fost numai amendaţi, iar alţii au făcut închisoare, fiind condamnaţi la temniţă grea.
Este cazul lui Mihail Ciurdariu, care, deși iniţial fusese absolvit de pedeapsă, în aprilie 1913, a fost
închis pentru trei luni la Seghedin59
şi al preotului din Amaţi, Ignațiu Chirvai, care „a fost pus sub
pază preventivă” la domiciliu „pentru simțămintele sale naționale-românești”, iar din ianuarie 1917 a
fost închis la Șopron60
. În cazul altora, care, de asemenea, s-au remarcat împotriva măsurilor abuzive
promovate de Hajdúdorog printr-o atitudine demnă, s-a folosit destituirea lor din funcție și privarea
acestora de dreptul de a-și primi congrua personală, așa cum a fost cazul protopopului Alexa Pop și a
preotului Mihalca din Sătmărel61
.
Dintre toate, însă, acele cruzimi şi aberaţii săvârşite în numele noii eparhii maghiare, s-a
detaşat – prin forța sa de impact - în epocă procesul moftinenilor de la Satu-Mare (1913 – 1914)62
.
Malversațiunile noii episcopii, cu tentă antinațională la adresa românilor, au continuat,
așadar, și în timpul războiului, până în toamna anului 1918, când s-a constituit „Vicariatul național
român”, iar în anul următor 42 dintre parohiile orădene au revenit sub administrarea episcopului
Demetriu Radu.
În capitolul al X-lea, intitulat Situația eparhiei orădene în timpul primului război mondial,
am arătat impactul conflagrației asupra vieții normale din cadrul instituției și politica autorităților
ungare, care, în raport cu bisericile românești, au decis, începând cu anul 1916, să „purceadă”, mai
58
Ibidem, 1914, nr. 2, p. 36. 59
Arhivele Naționale-Serviciul Județean Sălaj, fond Ioan Ardeleanu Senior, dos. 56, f. 5-7. 60
AN-SJSM, fond Prefectura județului Satu Mare, dos. 28/1936, f. 18. 61
Viorel Ciubotă, Vicariatul Naţional Român din Carei, Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare, 1997, p. 12-13. 62
Mircea Păcurariu, Politica statului ungar față de Biserica românească din Transilvania în perioada dualismului 1867-
1918, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986, p. 117-118.
întâi, la demontarea clopotelor63
și după aceea la colectarea „tuturor acoperișelor de aramă roșie, de
pe orice ziduri, precum și a părcanelor, ornăriilor, cetărnelor și a parafulgerelor din aceeași materie”.
În capitolul al XI-lea, intitulat, Prezența clerului, a învățătorilor și a tinerimii din instituțiile
greco-catolice în evenimentele politice din anul 1918 și începutul celui următor, am surprins
implicarea eparhiei orădeane – prin slujitorii și credincioșii săi - în desfășurarea evenimentelor
„istorice” care a constituit o realitate evidentă încă din toamna anului respectiv.
O expresie elocventă în acest sens a reprezentat-o ședința de constituire - la 3 noiembrie
1918, în casa lui Aurel Lazăr, a Consiliului Național Român din Oradea și Bihor; în componența
căruia s-au regăsit, deopotrivă, cei mai importanți propagandiști politici ai momentului, avocați,
profesori de la gimnaziul din Beiuș și, nu în ultimul rând, reprezentanții clerului greco-catolic, și
anume: dr. Florian Stan, dr. Iacob Radu, dr. Gheorghe Miculaș, dr. Al. Pteancu, dr. Constantin Pavel,
Victor Pop din Holod, dr. Coriolan Man din Abrămuț, Gavril Lazăr din Sânlazăr și Emil Perenyi din
Borod 64
.
De asemnea, în acțiunea organizare, în mod corespunzător, a gărzilor naționale au fost
implicaţi atât ofiţerii şi subofiţerii întorși de pe front, cât şi preoţii eparhiei orădene. Un exemplu,
mai puţin cunoscut în acest sens fiind al preotului militar Eduard Bakoș, care a fost cooptat în
conducerea gărzii româneşti din Marghita65
.
Mai mult, s-au păstrat mărturii documentare - de aceeași însemnătate valorică -, cu privire la
activitatea și nivelul de implicare politică a preoțimii și învățătorilor (fie la momentul înființării, fie
în cadrul propriu-zis al consiliilor naționale) din satele și comunitățile românilor sătmăreni, chiar
înainte de constituirea în mod oficial a Consiliului național comitatens (20 noiembrie), într-o ședință
care s-a desfășurat la Baia Mare.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte desemnarea delegaților (deputaților) la Marea Adunare
Națională de la Alba Iulia, documentele arhivistice consemnează faptul că, în perioada de 24 – 28
noiembrie, au fost organizate majoritatea adunărilor electorale pe baza votului universal, care s-a
folosit pentru prima dată în comitatele Sătmar și Bihor. Au fost validaţi 110 delegaţi, care, potrivit
documentelor, „erau îndreptăţiţi şi îndatoraţi a lua parte cu vot decisiv (subl. ns.) în Marea Adunare
63
AN-SJBh, fond Episcopia greco-catolică de Oradea-Acte pe probleme, dos. 449, f. 56-57. 64
Ioan Popovici, Veronica Covaci, Gheorghe Mudura, Iudita Căluşer, Mihai Apan, Ana Ilea, Andrei Caciora, 1918.
Bihorul în epopeea Unirii. Documente, Editura Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Bihor și a
Arhivelor Statului Bihor, 1978, p. 120 – 121. 65
Teodor Neş, op. cit., p. 557.
Naţională Română”66
. Din efectivul celor încredinţaţi cu mandat – de cercurile electorale -,
analizându-se ocupaţia și profesia fiecăruia, se poate constata că marea masă a delegaţilor au fost
ţăranii, urmați de avocaţi, iar pe locurile următoare s-au aflat preoţii și învățătorii eparhiei orădene, și
anume: parohul Coriolan Mann (ca titular al parohiei din Abrămuţ67
), Popan Vasile din Lipău68
,
Abrudan Corneliu din comuna Resighea69
și învățătorul Ioan Matei din Supurul de jos70
.
Biserica naţională, ca un corp unitar al celor două instituţii ecleziastice, şi-a sporit, apoi, de
mai multe ori numărul oficial al reprezentanţilor cu „credenţional”. Astfel, Episcopia greco-catolică
de Oradea, de pildă, a trimis la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia un număr de 14
reprezentanţi, în frunte cu episcopul dr. Demetriu Radu, care vor fi acceptaţi ca membri de drept în
„vrednica” adunare.
Acestora li s-au adaugat reprezentanții instituţiilor culturale şi şcolare, precum și acei
delegați, investiți, din partea comunităților locale, așa cum o dovedesc documentele inedite și nu
numai, din mai multe localități sătmărene, după cum urmează: la Borhid a fost desemnat, printre
alții, teologul Ludovic Tot71
; în localitatea Giungi a fost desemnat învățătorul de la școala
confesională, Vasile Costin72
; în comuna Pișcari a fost ales învățătorul Demetriu Alunar; din comuna
Pomi îl amintim pe preotul Ioan Pelle; la Sătmărel a fost ales (preotul) Ioan Mihalca73
, iar din
Terebești îl amintim pe studentul (la teologia din Blaj) Leontin Ghergariu74
.
Apoi, îndată ce bihorenii și sătmărenii s-au reântors de la Alba-Iulia, s-a făcut o intensă
propagandă – în majoritatea comunelor românești -, ca locuitorii satelor noastre să ajungă la
cunoaşterea marelui act de la 1 Decembrie. Determinarea respectivă s-a observat - în a doua jumătate
a lunii - și la nivelul parohiilor greco-catolice, primele manifestări fiind consemnate, spre pildă, la
Cordău și la Cihei, iar amfitrionii lor au fost preoţii locului (Francisc Petru şi Victor Târnăvean),
precum şi reprezentanţii Gardei militare din Bihor: (părintele militar Eduard Bakoş), dr. Traian
Sfurlea, dar şi avocatul Savu Marta75
.
66
Viorel Faur, Viaţa politică..., p. 100. 67
Ioan Popovici şi colab., op. cit., p. 240. 68
Muzeul Județean Satu – Mare, fond Colecția de documente a secției de istorie, inv. 23055. 69
Ibidem, inv. 23054. 70
Viorel Ciubotă, Lupta românilor sătmăreni pentru Unire (1918-1919), Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare, 2004,
p. 135. 71
Muzeul Județean Satu – Mare, fond Colecția de documente a secției de istorie, inv. 23051. 72
Viorel Ciubotă, op. cit., p. 375-376. 73
Ibidem, p. 141. 74
Ibidem, p. 110, 354. 75
Românul, 1918, nr. 42, p. 3.
Despre experiențele dramatice, trăite de românii din nord-vestul țării există, de asemenea,
numeroase informații documentare. Ele constituie dovezi indubitabile, inclusiv ale faptului că preoții
(alături de studenții și învățătorii școlilor confesionale) din Eparhia greco-catolică de Oradea au fost
urmăriți pretutindeni, amenințați, o parte dintre ei deținuți și chiar uciși de secui.
Astfel, primul preot, mucenic național al diecezei orădene a fost Isidor Szilaghyi (din Bicău),
care, pentru vina că a făcut pe credincioșii săi să jure în biserică pe România Mare, a fost ridicat în
primele zile din luna februarie 1919 și dus la cartierul secuilor din comuna Pomi. De aici, după ce l-
au ținut închis mai multe zile, a fost bătut și batjocorit, l-au transportat peste Someș - sub pretextul
că-l duc la Seini - și apoi l-au ciungărit „în modul cel mai barbar”, iar trupul i-a fost aruncat în albia
râului.
Tot mișelește a fost răpus și confratele său, preotul Mihai Dănilă din Dijir (județul Bihor),
care învinuit fiind că ar fi arborat tricolorul român pe biserică și pe casa parohială, în drumul spre
Marghita a fost deținut și lângă comuna Iteu a fost împușcat și aruncat într-un șanț.
De fapt, „pomelnicul” celor maltrataţi sau urmăriți de autorități este foarte mare și începe,
într-o ordine aleatorie, de la finalul anului 1918, cu: protopopul Petru Cupcea din Supur, preotul
Cornel Abrudan din Resighea, preotul din Ruseni, Nicolae Câmpian, venerabilul protopop al
Cherelușului, Augustin Târziu și mulți alții, precum și o pleiadă impresionantă de învățători și
credincioși ai diecezei orădene.
În ceea ce privește însă municipiul Oradea cele mai grele zile de teroare s-au consumat,
totuși, sub bolșevism (20 martie – 20 aprilie 1919), când o parte a comuniștilor „s-a instalat” în
palatul episcopal, de unde personalul fusese izgonit. Secretarul arhiereului, spre exemplu, dr.
Grigorie Pop, „care zăcea grav bolnav, a fost constrâns a se ridica din pat și formal a fost pus pe
stradă”. Portretele episcopilor care atârnau pe pereții instituției au fost, de asemenea, arse și nimicite
de bolșevici, iar în momentul în care au părăsit orașul au jefuit și au dus cu sine tot ce au aflat mai de
preț în reședință. Pe lista celor 35 de fruntași români din Oradea, propuși a fi osândiți la moarte de
către bolșevici, alături de vicarul ortodox, Roman Ciorogariu, s-au găsit alături și reprezentanții
clerului greco-catolic orădean, și anume: dr. Florian Stan, dr. Iacob Radu, dr. Gh. Miculaș, rector
seminarial, dr. Vasile Chirvai, Ionel Teușan etc. Numai pronia divină și faptul că sosise vestea că
armata română se apropie, i-au salvat într-un final de inevitabila execuție. De altfel, așa după cum
mărturisea canonicul Petru Tămâian, n’a fost familie română în Oradea [și Bihor] care să nu fi simțit
teroarea bolșevică. Și tot așa a fost și la Beiuș, continua cronicarul, unde mai mult au fost persecutați
profesorii liceului nostru de acolo, iar – precum amintisem deja – credinciosul bisericii noastre din
Beiuș, marele naționalist dr. Ioan Ciordaș, advocat, dimpreună cu colegul său ortodox Nicolau
Bolcaș cu câteva zile înainte de sosirea armatei române au fost ridicați, duși în comuna Lunca și
acolo în modul cel mai barbar au fost omorâți”.
Cu ocazia Învierii Domnului a sosit însă armata română eliberatoare, care a curmat seria
jertfelor noastre de sânge și de avut pentru întregirea neamului, pretinse de la noi de secuism și
bolșevism76
.
În capitolul al XII-lea, intitulat Lideri spirituali ai românilor din Eparhia orădeană, am
detailat pe baza unor informații faptice o scurtă biografie a episcopilor Mihail Pavel și Demetriu
Radu care au avut tangeță și s-au aflat în fruntea Episcopiei în perioada cercetată de noi.
În capitolul al XIII-lea, intitulat Fonduri și fundații diecezane, am consemnat eforturile
diecezei și a deservenților săi în ceea ce privește solidaritatea și ajutorarea școlilor, a elevilor și a
studenților săraci, a preoților cu venituri mici, a văduvelor și a orfanilor de preoți, cât și a bisericilor
și a caselor parohiale.
La final, în Concluzii, am trecut în revistă principalele aspecte care au fost scoase în evidență
în cadrul tezei de doctorat. Practic, lucrarea noastră se suprapune în mare măsură peste perioada de
apostolat a episcopului martir dr. Demetriu Radu, care, în anul 1920, a căzut victimă unui atentat
mișelesc în plenul Senatului României.
76
Petru Tămâian, „O pagină din suferințele noastre”, în Vestitorul, 1929, nr. 9-10, p. 8-11.
XIV. BIBLIOGRAFIE
Izvoare arhivistice inedite:
Arhivele Naţionale-Serviciul Judeţean Bihor:
fond Episcopia greco-catolică de Oradea
fond Episcopia greco-catolică de Oradea – Acte pe probleme
fond Casina română din Beiuș, fond Colecția de documente
fond Astra-Despărțământul Beiuș, fond Despărţământul orădean al Astrei
fond Parohia greco-catolică Abrămuţ, fond Parohia greco-catolică Aușeu
fond Parohia greco-catolică Cordău, fond Parohia greco-catolică Finiș
fond Parohia greco-catolică Groşi, fond Parohia greco-catolică Holod
fond Parohia greco-catolică Ioaniș, fond Parohia greco-catolică Nojorid
fond Parohia greco-catolică Pocola, fond Parohia greco-catolică Rogoz
fond Prefectura judeţului Bihor. Actele subprefectului, fond Protopopiatul greco-catolic Beiuş
Arhivele Naționale-Serviciul Județean Cluj:
fond Episcopia greco-catolică de Oradea
Arhivele Naționale-Serviciul Județean Maramureș:
fond Consiliul Național Român cercual Seini
fond Oficiul parohial greco-catolic Bușag
fond Oficiul parohial greco-catolic Săsari
fond Oficiul parohial greco-catolic Tămaia
fond Protopopiatul greco-catolic Ardusat
Arhivele Naționale-Serviciul Județean Satu Mare:
fond Colecția de documente ale instituțiilor ecleziastice
fond Consilii Naționale Române din comitatul Satu Mare
fond Prefectura județului Satu Mare
fond Reuniunea învățătorilor greco-catolici din Arhidiaconatul Sătmarului
Muzeul Județean Satu Mare:
fond Colecția de documente a secției de istorie
Arhivele Naționale-Serviciul Județean Sălaj:
fond Colecția personală Ioan Ardeleanu Senior
Periodice:
Anuarul gimnasiului gr. cat. şi şcoalelor elementare din Beiuş pe anul scolastic 1906-1907,
Belenyes-Beiuş, 1907.
Anuarul liceului gr. cat. şi al şcolii poporale elementare gr. cat. din Beiuş pe anul şcolar 1909-1910,
Belenyes, 1910.
Anuarul gimnaziului superior şi al şcolii poporale elementare gr-cat. din Beiuş pe anul scolar 1914-
1915, Belenyes, 1915.
Anuarul liceului gr. cat. român şi al şcolii primare gr. cat. din Beiuş pe anul şcolar 1918-1919,
Beius, 1919.
Anuarul școalei civile gr. cat. de fete din Beiuș aparținătoare „Internatului pavelian” de fetițe a
diecezei gr. cat. de Oradea Mare pe anul scholastic 1916/1917, Tipografia „Aurora”, 1917.
Anuarul şcoalei civile gr - cat de fete din Beiuş, pe anul şcolar 1918-1919, Beiuş, 1919.
Anuarul liceului român unit de fete din Beiuş pe anul şcolar 1926/1927, Beiuş, 1928.
Anuarul Reuniunii femeilor române din Beiuș și jur, Tipografia și librăria „Doina”, Beiuș, 1920.
Colecţiunea legilor din anulu 1868, Pesta, 1869.
Conciliulu Provincialu Prim alu Provinciei Basericeşti Greco-Catolice de Alba-Iulia şi Făgăraşiu
ţienutu la anulu 1872, Blaş, 1872.
Programa gimnasiului superior gr-cat si şi şcolelor elementari din Beinşi pe anul scolastic1903-
1904, Belenyes-Beinşi, 1904.
Programa şcoli civile greco-catolice publice de fete din Beiuş pe anul şcolar 1900/1901, Beiuş,
1901.
Programa şcoalei civile greco-catolice publice de fete din Beiuş pe anul şcolar 1911/1912, Beiuş,
1912.
Programa şcoalei civile greco-catolice publice de fete din Beiuş pe anul şcolar 1912/1913, Beiuş,
1913.
Schematismus historicus venerabilis cleri Diocesis Magno-Varadiensis graeci-ritus catholicorum
pro anuo jubiliari 1900, Magno-Varadini, 1900.
Schematismus venerabilis cleri Magno-Varadiensis graeci ritus catholicurum ad annum Jesu Christi
1909.
Status personalis diocesis Magno-Varadiensis graeci-ritus catholicorum no a Christo Nato 1917,
Tipografia „Nagyvarad”, 1917.
Presă:
Cultura Creştină (1912-1914)
Românul (1912-1918)
Transilvania (1898, 1901, 1904, 1910)
Tribuna (1905-1907, 1910-1912)
Unirea (1903-1904, 1912-1913)
Vestitorul (1927-1929, 1934, 1939)
Lucrări generale:
1. Albu, Nicolae, Istoria școlilor românești din Transilvania între 1800 – 1867, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1971.
2. Albani, Tiron, Douăzeci de ani de la Unire. Monografie comemorativă a Unirii, vol. I, Instititutul
de arte grafice „Grafica”, Oradea, 1936.
3. Ardelean, Florin N., Mișcarea culturală asociaționistă din Banat și Crișana la începutul sec XX
(1900-1919), [teză de doctorat], Oradea, 2013.
4. Bărbulescu, Mihai, Deletant, Dennis, Hitchins, Keith, Papacostea, Serban, Teodor, Pompiliu,
Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999.
5. Berényi, Maria, Românii din Ungaria de azi în presa română din Transilvania și Ungaria
secolului al XIX-lea. Documente, Editura Noi, Giula, 1994.
6. Bihor. Permaențe ale luptei naționale românești 1892-1900, Documente, vol. I, Direcția Generală
Arhivelor Statului, București, 1988.
7. Bota, Ioan M., Istoria Bisericii Universale și a Bisericii Românești de la origini până astăzi,
Ediția a II-a, Cluj-Napoca, 2003.
8. Brusanowschi, Paul, Învăţământ confesional ortodox din Transilvania între anii 1848-1918. Între
exigenţele statului centralizat şi principiile autonomiei bisericeşti, Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca, 2005.
9. Câmpean, Viorel, Oameni și locuri din Sătmar, vol. I-II, Editura Citadela, Satu Mare, 2008, 2010.
10. Câmpeanu, Remus, Biserica română unită între istorie și istoriografie, Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 2003.
11. Ciorogariu, Roman R., Zile trăite, Ediţie îngrijită de dr. Viorel Faur, Fundaţia culturală „Cele
Trei Crişuri”, Oradea, 1994.
12. Ciubotă,Viorel, Lupta românilor sătmăreni pentru Unire(1918-1919), Editura Muzeului
Sătmărean – Satu Mare, 2004.
13. Ciubotă,Viorel, Viman, Ioan, Dobrescu, Adela, Puşcaş, Maria Lobonţ, Asociaţiunea
transilvăneană pentru literatură română şi cultura poporului român în nord-vestul României.
Documente (1862 – 1947), Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2011.
14. Clopoţel, Ioan, Revoluţia din 1918 şi Unirea Ardealului cu România, Editura revistei „Societatea
de mâine”, Cluj, 1928.
15. Curticăpeanu, Vasile, Mişcarea culturală românească pentru unirea din 1918, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
16. Damşa, Teodor V., Biserica greco-catolică din România în perspectivă istorică, Editura deVest,
Timişoara, 1994.
17. Dan, Petre, Asociaţii, cluburi, ligi, societăţi. Dicţionar cronologic, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
18. Dejeu, Petre, Instituții culturale din Municipiul Oradea şi Judeţul Bihor, Tipografia Franklin,
Oradea, 1937.
19. Diaconovich, C., Enciclopedia română publicată din însărcinarea şi sub auspiciile Asociaţiunii
pentru literatura şi cultura poporului român, vol. I, Sibiu, 1898.
20. Drăgoi, Macarie, Ortodocși și greco-catolici în Transilvania (1867-1916) Convergențe și
divergențe, Presa Universitară Clujeană, 2011.
21. Enescu, Ion, Enescu, Iuliu, Ardealul, Banatul, Crişana şi Maramureşul din punct de vedere
agricol, cultural şi economic, Tipografia Profesională Dimitrie C. Ionescu, Bucureşti, 1915.
22. Eppel, Marius, La frontiera ortodoxiei românești. Vicariatul de la Oradea 1848-1918, Presa
Universitară Clujeană, 2012.
23. Faur, Antonio, 100 de documente despre activitatea politică a dr-ului Aurel Lazăr (1899-1918),
Fundaţia culturală „Cele Trei Crişuri”, Oradea, 1994.
24. Faur, Flaminia, Mărturii despre evenimentele din Bihor (noiembrie 1918- aprilie 1919), Fundaţia
culturală „Cele Trei Crişuri”, Oradea, 1993.
25. Idem, Manifestările românilor din Bihor împotriva proiectului de lege şcolară din 1907.
Documente, Fundaţia Culturală „Cele Trei Crişuri”, Oradea, 1994.
26. Faur, Viorel, Viața politică a românilor bihoreni (1849-1918), Fundația culturală „Cele Trei
Crișuri”, 1992.
27. Idem, Cultura românilor din Bihor (1849-1918), Fundația culturală „Cele Trei Crișuri”, 1992.
28. Idem, Generația Marii Uniri. Evenimentele din Bihor (decembrie 1918-aprilie 1919).
Documente, Fundația culturală „Cele Trei Crișuri”, Oradea, 1993.
29. Idem, Contribuții la istoricul bibliotecilor românești din Crișana (1830-1940), Fundația
culturală „Cele Trei Crișuri”, Oradea, 1995.
30. Faur, Viorel, Romînașu, Radu, Statutele asociațiilor culturale românești din Oradea și Bihor
(1849-1933), Editura Universității din Oradea, 2007.
31. Ghibu, Onisifor, Anuar pedagogic (1913), Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1912.
32. Glodariu, Eugenia, Asociațiunile culturale ale tineretului studios român din monarhia
habsburgică (1860-1918), Biblioteca Musei Napocensis, Cluj-Napoca, 1998.
33. Gociman, Aurel, România şi revizionismul maghiar, Tipografia „Universul”, Bucureşti, 1934.
34. Godea, Ioan, Ziarul Românul din Arad (1911-1918), Editura de Vest, Timișoara, 2001.
35. Hădăreanu, Gavril, Torțe arzânde în Țara Beiușului, Editura Buna Vestire, Beiuș, 1995.
36. Hitchins, Keith, Afirmarea națiunii: mișcarea națională românească din Transilvania 1860-
1914, Editura Enciclopedică, București, 2000.
37. Horga, Ioan, Contribuții la cunoașterea iozefinismului provincial, Editura Universității din
Oradea, 2000.
38. Iancu, Gheorghe, Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar
român (1918-1920), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985.
39. Lupta românilor din judeţul Satu-Mare pentru făurirea statului naţional român. Documente
1848-1918, Satu-Mare, 1989.
40. Maior, Liviu, Mișcarea națională românească din Transilvania 1900-1914, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 1986.
41. Mândruț, Stelian, Mișcare națională și activitate parlamentară a deputaților Partidului Național
Român din Transilvania între anii 1905-1910, Fundația culturală „Cele Trei Crișuri”, Oradea, 1995.
42. Meza, Cornel, Jertfa românilor din valea Beiușului pentru întregirea neamului, Tipografia
Doina, Beiuș, 1935.
43. Mihoc, Blaga, Semnul faptelor, Editura Logos’94, Oradea, 2008.
44. Idem, Justiție și moralitate, Editura Logos’94, Oradea, 2000.
45. Moisa, Gabriel, Direcţii şi tendinţe în istoriografia românească 1989-2006, Editura Universităţii
din Oradea, 2007.
46. Idem, Istoria Transilvaniei în istoriografia românească 1965-1989, Presa Universitară Clujeană,
2003.
47. Muşat, Mircea, Ardeleanu, Ion, De la statul geto-dac la statul român unitar, vol. I, Editura
Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
48. Neș, Teodor, Adoua carte despre oamenii din Bihor, Oradea, 1979.
49. Netea, Vasile, Lupta românilor din Transilvania pentru libertate națională (1848- 1881), Editura
Științifică, București, 1974.
50. Papp, Petru E., Din trecutul Beiușului. Pagini de glorie și jertfe, „Doina”, Tipografie și Librărie,
Beiuș, 1928.
51. Păcurariu, Francisc, Românii și maghiarii de-a lungul veacurilor, Editura Minerva, București,
1988.
52. Păcurariu, Mircea, Politica statului ungar față de Biserica românească din Transilvania în
perioada dualismului 1867-1918, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1986.
53. Popeangă, Vasile, Presa pedagogică din Transilvania (1860-1918), Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1966.
54. Popovici, Ioan, Covaci, Veronica, Mudura, Gheorghe, Călușer, Iudita, Apan, Mihai, Ilea, Ana,
Caciora, Andrei, 1918. Bihorul în epopeea Unirii. Documente, Editura Comitetului de Cultură și
Educație Socialistă al județului Bihor și a Arhivelor Statului Bihor, 1978.
55. Roșu, Titus L., Beiușul, centru politic și de cultură românească. Date și documente, Editura Buna
Vestire, Beiuș, 1993.
56. Sigmirean, Cornel, Intelectualitatea ecleziastică. Preoții Blajului (1806-1918), Editura
Universității „Petru Maior”, 2007.
57. Tomole, Ioan, Românii din Crișana, Sălaj și Sătmar în luptele național-electorale de la începutul
secolului al XX-lea, Editura Gutinul, Baia Mare, 1999.
58. Vasilescu, Stelian, Calvarul Bihorului (noiembrie 1918-aprilie 1919), Editura „Galant”, Oradea,
1994.
59. Zainea, Ion, Aurel Lazăr (1872-1930) viața și activitatea, Presa Universitară Clujeană, 1999.
60. 1918 la români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918, vol.
VII-VIII, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.
Lucrări speciale:
1. Barna, Gh., „Aniversarul nostru 1913/14-1938/39”, în Vestitorul, 1939, nr. 13.
2. Bolca, Vasile, Şcoala normală unită română unită din Oradea, Tipografia „Scrisul românesc”,
Oradea, 1934.
3. Brote, Eugen, Chestiunea românească în Transilvania şi Ungaria, Bucureşti, 1895.
4. Căluşer, Iudita, Episcopia greco-catolică de Oradea, contribuţii monografice, Editura Logos '94,
2000.
5. Idem, Liceul român unit de fete din Beiuş 1896-1948, Editura Logos '94, 2011.
6. Câmpeanu, Remus, Intelectualitatea română din Transilvania în veacul al XVIII-lea, Presa
Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 1999.
7. Cârja, Cecilia, Românii greco-catolici şi Episcopia de Hajdudorog (1912). Contribuţii
documentare, Presa Universitară Clujeană, 2009.
8. Cârja, Ioan, Biserică şi societate în Transilvania în perioada păstoririi mitropolitului Ioan Vancea
(1869-1892), Presa Universitară Clujeană, 2007.
9. Cestiunea românească în Transilvania şi Ungaria. Replica junimii academice române din
Transilvania şi Ungaria la Răspunsul dat de junimea academică maghiară Memorialului studenților
universitari din România, Sibiu, 1892.
10. Ciubotă, Viorel, Vicariatul Naţional Român din Carei, Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare,
1997.
11. Crăciun, Corneliu, Sub destinul care arde Ioan Buşiţia, Editura Logos ’94, Oradea, 2003.
12. Dejeu, Petre, Aşezămintele culturale din municipiul Oradea şi judeţul Bihor, Oradea, Tipografia
Transilvania, 1926.
13. Idem, „200 de ani dela înființarea Școlii primare Greco-Catolice din Oradea (1733-1933), în
Vestitorul, 1934, nr. 2.
14. Dumitrașcu, Sever, O umanitate aparte. Eroi și oameni din Țara Beiușului, Editura Buna
Vestire, Beiuș, 2001.
15. Dumitrescu, Constantin, Din lunga timpului cătare. Anul 1918 în mărturiile unor martori
oculari, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978.
16. Dumitru, Pop, „Biblioteca noastră”, în Vestitorul, nr.13, p. 119.
17. Farkaş, Traian I., Istoria gimnaziului greco-catolic de Beiuş (1828-1895), Beiuş, 1896.
18. Faur, Viorel, „Viața politică a românilor din Beiuș și localitățile din sudul Bihorului în perioada
1848-1919”, în Beiușul și lumea lui. Studiu monografic, vol. II, Editura Primus, Oradea, 2008.
19. Idem, 95 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România,
la 1 Decembrie 1918. Documente bihorene, Editura Universității din Oradea, 2013.
20. Idem, Generația Marii Uniri. Evenimentele din Bihor (decembrie 1918 – aprilie 1919).
Documente, Ediția a II-a, Editura Universității din Oradea, 2013.
21. Idem, Situația dramatică a populației românești din Bihor în primele luni ale anului 1919.
Documente, Editura Universității din Oradea, 2013.
22. Faur, Viorel, Ardelean, Florin, Istoricul despăţământului „Astrei” din Beiuş (1898-1918),
Editura Universităţii din Oradea, 2006.
23. Gavrişiu,V., „Istoricul şi activitatea Societaţii de lectură „Sfântul Ioan Gură de Aur”, în
Vestitorul, 1939, nr. 13.
24. Georgescu, Ioan, Istoria Seminarului român-unit din Oradea – Mare, Tipografia „Gutenberg” ,
Societate Anonimă, Bucureşti, 1923.
25. Idem, Episcopul Mihail Pavel. Viaţa şi faptele lui (1827-1902), Tipografia şi Librăria
Românească, Societate anonimă, Oradea, 1927.
26. Genţ, Ioan, Administraţie bisericească, Oradea-Mare, 1912.
27. Ghibu, Onisifor, Viaţa si organizaţia bisericească şcolară în Transilvania şi Ungaria, Bucureşti,
1915.
28. Idem, Un plan secret al guvernului unguresc din 1907 privitor la magiarizarea rom\nilor din
Transilvania, Ediția a II-a, Editura „Iosif Vulcan”, Oradea, 2000.
29. Hădăreanu, Gavril, „Evoluţia învăţământului de la revoluţia paşoptistă, la Marea Unire”, în
Beiuşul și lumea lui. Studiu monografic, vol. II, Editura Primus, Oradea, 2008.
30. Horga, Ioan, Tradiţie şi noutate în spiritualitatea românească greco-catolică din epoca
luminilor. Episcopia din Oradea, Oradea, 1996.
31. Mălinaş, Ioan Marin, Bizanţ, Roma, Viena şi fenomenul uniatist, Editura „Mihai Eminescu”
Oradea, Viena, 1997.
32. Mihoc, Blaga, Religie şi naţionalitate, Editura Logos '94, Oradea, 1988.
33. Idem, Calea adevărului sau cugetul şi voinţa ierarhilor, Editura Logos '94, 2003.
34. Idem, Biserica şi secularul sau despre oficierea binelui, Editura Treira, Oradea, 2007.
35. Idem, Biserică şi societate în nord-vestul României, Editura Logos '94, Oradea, 2003.
36. Mihuţiu, Petru, „Relaţiune despre anulu şcol. 1888/89”, în Reportu despre gimnasiulu sup. gr.-
cat. de Beiuşu pe anulu scol. 1888/89, Beiuşiu, 1889.
37. Mureşan, Codruţa Maria, Ştirban, Marcel, Din istoria Bisericii române unite. Biserică. Şcoală.
Naţiune. De la începuturile sale până la 1918, Editura Muzeului Sătmărean, 2005.
38. Neş, Teodor, Oameni din Bihor (1848-1918), Tipografia Diecezană, Oradea, 1937.
39. Nistoroiu, Nicolae, Contribuții la istoria învățământului românesc din Bihor (1900 – 1918),
Editura Arca, Oradea, 2012.
40. Pavel, Constantin, Zile trăite (1918-1919), Beiuş, 1926.
41. Idem, „Școlile episcopiei române unite a Orăzii-Mari și importanța lor”, în Vestitorul, 1927, nr.
12.
42. Idem, Şcoalele din Beiuş 1828-1928, Beiuş, 1928.
43. Păcăţian, T. V., Cartea de aur sau luptele politico-naţionale ale românilor de sub coroana
Ungară, vol. IV, Sibiu, 1906.
44. Păcurariu, Mircea, Istoria bisericii româneşti din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş,
Cluj-Napoca, 1992.
45. Idem, Dicţionarul teologilor români, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996.
46. Pirigyi Istvan, A maghyarországi görög katolikusok története (Istoria greco-catolicilor
maghiari), II. kötet, Görögkatolikus Hittudomanyi Föiskola, Nyiregyháza, 1990.
47. Popescu, Grigore N., Preoțimea română și întregirea neamului. Temnițe și lagăre, vol. II,
Tipografia „Vremea”, 1940.
48. Popovici, Ioan, Dulgău, Bujor, Ghitea, Ioan Mircea, Din durerile Bihorului, pagini din lupta
intelectualității române din Bihor pentru apărarea credinței, școlii și ființei naționale românești.
Documente 1909, vol. VI, Editura România în Lume, 2013.
49. Porumbăceanu, Claudiu, Dulgău, Bujor, Oameni din Sătmar, Editura Solstițiu, Satu Mare, 2000.
50. Pteancu, A., „Reprivire peste trecutul şcoalei noastre”, în Anuarul gimnaziului superior şi al
şcolii poporale elementare gr-cat. din Beiuş pe anul scolar 1914-1915, Belenyes, 1915.
51. Radu, Iacob, Fundaţiunea Episcopului Demetriu Radu, Tipografia şi Librăria românească S.A.,
Oradea, 1925.
52. Idem, In memoriam, prinos memoriei episcopului dr.Demetriu Radu la a zecea aniversare a
tragicei sale morţi, Tipografia şi litografia românească S.A. Oradea, 1930.
53. Idem, Istoria diecezei române unite a Orăzii Mari 1777-1927, Oradea, 1932.
54. Retegan, Simion, Sate şi şcoli româneşti din Transilvania la mijlocul secolului al XIX-lea(1867-
1875), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994.
55. Robotin, George Ciprian, Episcopul orădean Demetriu Radu. Studiu monografic, [teză de
doctorat], Oradea, 2011.
56. Romînaşu, Radu, Ardelean, Florin N., Casina română din Beiuş (1871 -1920) Contribuţii
documentare, Editura Universităţii din Oradea, 2010.
57. Romînașu, Radu, „Politica școlară austro-ungară în Transilvania și atitudinea parlamentului
român (1890-1907), în Politici imperiale în estul și vestul românesc, Editura Universității din
Oradea/Editura Cartdidact Chișinău, 2010, p. 319.
58. Sana, Silviu, „...pentru sufletele credincioşilor săi...”. Structuri bisericeşti şi şcolare în Eparhia
greco-catolică de Oradea-Mare (1850-1900), Editura Universităţii din Oradea, 2011.
59. Sigmirean, Cornel, Istoria formării intelectualității românești din Transilvania și Banat în epoca
modernă, Presa Universitară Clujeană, 2000.
60. Sima, G., Școala românească din Transilvania și Ungaria, Dezvoltarea ei istorică și situația ei
actuală, București, 1915.
61. Stanca, Sebastian, Contribuţia preţimei române din Ardeal la răsboiul pentru întregirea
neamului(1916-1919), Institut de Arte Grafice, Editură şi Librărie „Cartea Românească” S. A., Cluj,
1925.
62. Stoica, Dionisie, Lazăr, Ioan P., Schița monografică a Sălagiului, „Victoria” Institut tipografie și
de editură, Șimleul Silvaniei, 1908.
63. Stoica,Vasile, Suferinţele din Ardeal, Ediţia a III-a, Cluj-Napoca, 1994.
64. Tămaian, Petru, Istoria seminarului şi a educaţiei clerului diecezei române unite de Oradea,
1930.
65. Idem, „O pagină din suferinţele noastre”, în Vestitorul, 1929, nr. 5.
66. Tăutu, Aloisie, „Noua Societate de Lectură”, în Vestitorul, nr. 13.
67. Tripon, Aurel, Monografia-Almanah a Crişanei, judeţul Bihor, Editura Diecezană, 1937.
68. Vida, Ludovic, „Înfiinţarea Societăţii de lectură „Sf. Ioan Gură de Aur”, în Vestitorul, 1939, nr.
13.
69. Zainea, Ioan, „Asociaţionism şi naţionalism cultural românesc în Bihor (sf. sec. al XIX-lea-
încep. sec. XX) Aurel Lazăr, Astra şi Hilaria”, în Asociationism şi naţionalism cultural în secolele
XIX-XX, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2011.
Studii publicate în reviste periodice sau în volume colective:
1. Apan, Adrian, „Din istoria Seminarului teologic greco-catolic din Oradea”, în Studia Universitatis
Babeș-Bolyai, Theologia Graeco-Catholica Varadiensis, 2002, nr. 2, p. 155-188.
2. Bilţ Ursu, Viorica, „Din activitatea despărţământului Sătmar al „Astrei”, în Satu Mare. Studii şi
comunicări, II, 1972, p. 255-269.
3. Călușer, Iudita, „Repere privind asociaţiile şi reuniunile profesionale ale cadrelor didactice din
comitatul Bihor(1875-1923)”, în Crisia, 1993, p. 215-222.
4. Idem, „Instrucţia preoţilor greco-catolici din episcopia din Oradea, în secolul al XIX-lea” , în
Crisia, 1996-1997, p. 98-117.
5. Idem, „Activitatea extraşcolară a corpului didactic al şcolii civile greco-catolice de fete din Beiuş
(1896- 1919)”, în Crisia, 2000, p. 311-325.
6. Cârja, Ioan, „Din istoria elitelor române greco-catolice în sec al XIX-lea: canonicul Augustin
Lauran (1844-1912)”, în Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Theologia Graeco-Catholica
Varadiensis, 2012, nr. 2, p. 159-173.
7. Crăciun, Corneliu, „Contribuţii la istoricul reuniunilor învăţătoreşti greco-catolice”, în Învăţământ
confesional greco-catolic. Repere istorice, Editura Episcop „Vasile Aftenie’, Oradea, 2008, p. 88-
104.
8. Dulgău, Bujor, „Reuniunile învăţătorilor greco-catolici din arhidiaconatul Sătmarului”, în Acta
Musei Porolisensis, 1996, p. 277-284.
9. Idem, „Contribuții la istoricul băncii „Drăganul” din Beiuș”, în Crisia, 1998, p. 97-100.
10. Dumitrescu, Angela, „Din istoria învățământului confesional românesc din Banat - Legea XVI
din 1913, în Banatica, 2010, nr. 2, p. 245-255.
11. Faur, Flaminia, „Legislaţia şcolară din Ungaria (1868-1907 cu privire la învăţământul
românesc”, în Aletheia, 1994, nr. 3, Oradea, p. 52-55.
12. Faur, Rafila, Faur, Viorel „Reuniunea învățătorilor din Leta Mare (1875) – prima asociație
profesională a învățătorilor români din Bihor”, în Muzeul Național, 1982, p. 261-265.
13. Faur, Viorel, „Contribuţii documentare la istoria învăţământului românesc din Bihor în ultimele
două decenii ale veacului al XIX-lea” în Centenar Muzeal Orădean, 1972, p. 317-346.
14. Idem, „75 de ani de la Adunarea generală a „Astrei” desfăşurată la Beiuş”, în Crisia, 1973, p.
305-316.
15. Idem. „Societatea literară „Samuil Vulcan” din Beiuş”, în Crisia, 1974, p. 245-300.
16. Idem, „Precizări referitoare la activitatea Casinei române din Beiuş”, în Crisia, 1975, p. 153-160.
17. Idem, „Despărţământul orădean al „Astrei” (1900 – 1918)”, în Crisia, 1975, p. 279-285.
18. Idem, „Înființarea și activitatea despărțământului din Ceica al „Astrei” între anii 1910-1914”, în
Crisia, 1976, p. 265-275.
19. Idem, Activitatea despărțământului din Marghita al ”Astrei” (1910-1914), în Crisia, 1977, p.
481-490.
20. Idem, „Istoricul frământărilor pentru înfiinţarea şi consolidarea Reuniunii de cântări „Lyra” din
Beiuş (1905-1912)”, în Crisia, 1977, p. 177-193.
21. Idem, „Istoricul constituirii despărţământului beiuşean al „Astrei” (1897-1898)”, în Crisia, 1977,
p. 389-419.
22. Idem, „Contribuții la cunoașterea acțiunilor de constituire a despărțământului din Tinca al
„Astrei” și a primelor demersuri pentru înființarea celor din Salonta și Vașcău (1912-1914)”, în
Crisia, 1978, p. 613-627.
23. Idem, „Date despre legăturile Societăţii “Astra” cu românii din Bihor, (1861 – 1897)”, în Crisia,
1978, p. 565-570.
24. Idem, „Note şi comentarii în presă despre acţiunile politice ale românilor bihoreni din anul
1905”, în Crisia, 1983, p. 229-250.
25. Idem, „Noi documente despre reuniunea „Lyra”din Beiuş”, în Crisia, 1991, p. 259-270.
26. Faur, Viorel, Popovici, Ioan, „Contribuţii la istoricul Casinei române din Beiuş (1871 – 1918)”,
în Crisia, 1977, p. 213-227.
27. Faur, Viorel, Grad, C., „Noi mărturii documentare despre contribuţia românilor din Crişana la
făurirea statului naţional unitar român” , în Crisia, 1983, p. 255-277.
28. Faur, Viorel, Apan, Mihai, „Manifestări politice ale populaţiei româneşti din Bihor între 1870 -
1905”, în Crisia, 1984, p. 53-62.
29. Faur, Viorel, Apan, Mihai, „Noi informaţii documentare despre manifestările politice şi culturale
ale românilor bihoreni (1907 – 1910)”, în Crisia, 1985, p. 171-178.
30. Faur, Viorel, Fleisz, Ioan, „Periodicele maghiare din Oradea despre momentele luptei românilor
bihoreni pentru Unire (oct.-dec. 1918)”, în Crisia, 1988, p. 251-266.
31. Giurgiu, Dorin, „Politica şcolară a guvernelor maghiare în perioada 1867-1918”, în Apulum,
2004, p. 529-540.
32. Grad, C., „Rapoarte şi memorii privind activitatea consiliilor şi gărzilor naţionale din comitatele
Sătmar, Bihor şi Arad (decembrie 1918- martie 1919)”, în Acta Musei Porolisensis, 1981, p. 507-
555.
33. Iagăr, Cristina, „Considerații în legătură cu datele statistice despre învățământul românesc
apărute în revista „Familia”, în Cele Trei Crișuri, 1995, nr. 7-8, p. 8, nr. 9-10, p. 8.
34. Lazăr, Ioachim, „Politica şcolară a curţii de la Viena şi a guvernelor maghiare în perioada 1848-
1883”, în Sargeţia, 1995-1996, nr. 2, p. 87-103.
35. Maior, Liviu, „Politica școlară a guvernelor maghiare față de români (1900-1914)”, în Anuarul
Institutului de Istorie Cluj-Napoca, 1990-1991, p. 123-138.
36. Mârza, Iacob, „Tradiție și inovație în învățământul transilvănean din epoca luminilor: Școlile de
la Blaj”, în Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, 2004, p. 73-79.
37. Mihoc, Blaga, „Implicarea instituţiei eclesiale greco-catolice de la Oradea în activităţi sociale şi
economice”, în Studia Universitatis Babes-Bolyai, Theologia graeco-catholica Varadiensis, 2005,
nr. 2, p. 83-121.
38. Idem, „Aspecte privind învăţământul confesional greco-catolic de pe teritoriul Eparhiei de
Oradea în perioada 1900-1914”, în Învăţământul românesc pe meleaguri bihorene, Editura Vasile
Aftenie, Oradea , 2007, p. 111-169.
39. Idem, „Învăţământul confesional greco-catolic primar. Remuneraţie, tribulaţie, edificare (1892 –
1924)”, în Studia Universitatis Babes-Bolyai, Teologia greco-catholica Varadiensis , 2009, nr. 1, p.
133-164.
40. Idem, „Salarii, burse și împrumuturi. Contribuții la istoria eparhiei greco-catolice de Oradea”, în
Crisia, 2013, p. 133-152.
41. Milian, Radu, Radu Milian, „Fundațiile în sprijinul învățământului românesc din Bihor în secolul
al XIX-lea” în Cele Trei Crișuri, nr. 1-3, 2008, p. 1-13.
42. Idem, „Învăţământ confesional în Transilvania dualistă”, în Crisia , 2002/2003, p. 177-199.
43. Idem, „Contribuţii la dezvoltarea învăţământului confesional greco-catolic în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea”, în Crisia, 2006, p. 97-99.
44. Neamţu, Gelu, Cordoş, N., „Politica guvernelor maghiare de deznaţionalizare a românilor din
Transilvania în perioada 1867-1918”, în Apulum, 1990/1993, p. 457-492.
45. Nica, Florian, „O şcoală românească de un sfert de mileniu la Oradea (III)”, în Crisia, 1984, p.
295-302.
46. Pavel, Teodor, „Consideraţii asupra activităţii, rolului şi caracterului consiliilor naţionale române
din Bihor (noiembrie - decembrie 1918)”, în Apulum, 1968, p. 133-135.
47. Popa-Andrei, Mirela, „Canonic la Oradea. Recrutarea și promovarea canonicilor în dieceza de
Oradea-Mare în a doua jumătate a sec. al XIX-lea”, în Anuarul Institutului de Istorie „George
Barițiu”, Cluj-Napoca, 2013, 43-59.
48. Idem, „Instituții de formare a elitei locale: Seminarul domestic greco-catolic din Oradea în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea”, în Școala Ardeleană, 2014, p. 117-135.
49. Popa, Mircea, „Şcolile din Beiuş - 170”, în Familia,1998. nr. 11.
50. Sabău, Ioan, „Noi date privind lupta populaţiei din judeţul Satu Mare pentru Unire, în Satu Mare.
Studii şi comunicări, 1980, p. 213-224.
51. Pușcaș, Ioan, „Din lupta politică a românilor bihoreni în anii 1900 – 1914”, în Lucrări științifice,
seria B, Oradea, 1969, p. 251-262.
52. Romînașu, Radu, „Contribuții la istoricul asociaționismului cultural românesc din Bihor.
Despărțământul „Astrei” din Marghita (1910-1918)”, în Crisia, 2011, p. 263-267.
53. Ştefănescu, Barbu, „Gărzile naţionale româneşti din Bihor în lupta pentru unirea Transilvaniei cu
România”, în Crisia,1979, p. 795-806.
54. Todorovici, Vasile, „Formarea conştiinţei naţionale la elevii Seminarului greco-catolic din
Oradea”, în Revista de istorie bihoreană, 2007, nr. 8-9, p. 16-22.
55. Idem, „Consideraţii cu privire la manifestările cu caracter cultural-naţional ale şcolii civile de
fete din Beiuş 1896-1918”, în Analele Universităţii din Oradea, Istorie-Arheologie, 2007.
56. Idem, „Preparandia greco-catolică din Oradea”, în Cele Trei Crişuri, 2008, nr. 1-3, p. 14-29.
57. Turcu, Lucian, „Din antecedentele înființării episcopiei de Hajdudorog”, în Studia Universitatis
Babeș-Bolyai, Theologia Catholica, 2010, nr. 3, p. 107-120.
58. Ţucra, Nicolae, „Contribuţii documentare la istoricul şcolilor româneşti din sudul Bihorului
(1870-1918)”, în Crisia, 1989, p. 455-466.
59. Ursu, Traian, „Monumentul memorial, din Seini, pentru preotul martir Izidor Silaghi(1878-
1919)”,în Acta Musei Porolisensis,vol.II, Zalău, 2000, p. 237-242.
60. Vese, Vasile, „Conferința Partidului Național Român din Transilvania din 23-24 iulie 1893”, în
Acta Musei Napocensis, 1968, p. 601-608.
Surse web:
www.bru.ro/oradea/ist-episcopilor/ps-mihai-pavel/
www.bru.ro/oradea/ist-episcopilor/ps-demetriu-radu/
http://dspace.bcucluj.ro/handle/
www.ziuanațională.ro/marele_sfat_național_român.php.