I.Riga Crypto și lapona EnigelUn „Luceafăr” întors

Capodopera creației poetice barbiene este poemul „Riga Crypto și lapona Enigel”. Subintitulat baladă, acest poem este o stranie poveste de dragoste între două ființe aparținnând unor regnuri diferite: Riga Crypto- regnul vegetal, iar lapona Enigel- regnul uman.

Poetul însuși își numea poezia „Luceafărul întors” arătând că erotismul este doar haina care acoperă fondul gnoseologic al poeziei.

- Se întrepătrund mai multe planuri: o Real (nunta împlinită de la începutul poemului – „la spartul nunții în cămară”);

o Fantastic (nunta neîmplinită dintre Crypto și Enigel)

o Anectodic (poezia este o poveste)

o Simbolic (poveste de dragoste)

Tehnica „poveștii în poveste” sau a „poveștii în ramă” o constituie dialogul din prima parte a poemului cu Menestrel, care este invocat să repete povestea:

„Mult îndărătnic Menestrel,Un cântec larg tot mai încearcă,Zi-mi de lapona EnigelȘi Crypto, regele ciupercă!”

II. Tablourile poetice Prezentarea cadrului în care Menestrel este rugat de nuntași să spună povestea „cu Enigel

și Riga Crypto”; Riga Crypto – stăpânul lumii vegetale, un însingurat, o inimă ascunsă; Spațiul laponei Enigel este al țării de gheață; Dialogul dintre Enigel și Riga Crypto; Refuzul laponei de a rămâne în lumea regelui Crypto; Moartea regelui ciupercă decriptat de soare.

III. Simboluri și semnificații

Riga Crypto (criptic=ascuns)- sugerează lumea lui ascunsă Soarelui, subpământeană, lumea umbrei.

Lapona Enigel (numele unui râu în care se oglindește Soarele), definind lumea ei : lumina, spiritul, aspirația spre cunoaștere.

Caracterul poveștii este tragic: se evidențiază condiția omului de geniu (Enigel- principiul feminin fertil cu corespondență în poemul eminescian în Luceafăr) dar și a omului comun

(Crypto principiul masculin, steril, având drept corespondent eminescian pe Cătălina). Tragismul constă în incompatibilitatea celor două regnuri.

Începutul poveștii are rezonanță de basm sau de mit:

„Des cercetat de pădurețiÎn pat de râu și-n humă unsă,Împărățea peste burețiCrai Crypto, inimă ascunsă”

„Împărățea” plasează povestea într-un timp nedeterminat, etern prin veșnica repetabilitate.Universul principiului masculin : „în pat de râu și-n humă unsă”. Pentru ca apropierea dintre Luceafăr și fata de împărat să fie posibiliă, Eminescu îi dădea ei, exponent al lumii inferioare, atributul unicității (este fată de împărat) și al frumuseții: „Și era una la părinți/ Și mândră-n toate cele/ Cum e fecioara între sfinți/ Și luna între stele”. Crypto este și el unicizat („împărățea peste bureți”), dar atributul frumuseții îi lipsește: el este stigmatizat, urât, bârfit de supuși:

„Și răi ghioci și toporașiDin gropi ieșeau să-l ocărască,Sterp îl făceau și nărăvașCă nu vroia să înflorească. ”

Cătălina avea posibilitatea de a se împlini în lumea ei, în plan uman, asociindu-și omonimul – Cătălin, și realizând astfel perechea sortită să procreeze. Dar Ion Barbu îi răpește cu malițiozitate lui Crypto și șansa de a se împlini în lumea sa- este damnat pentru că nu poate înflori. Genialitatea se manifestă absolut în „Luceafărul” : „Eu sunt Luceafărul de sus”, „cobori în jos luceafăr blând”:

„În țări de gheață urgisită (rațiunea),Pe-același timp trăia cu el,Laponă mică, liniștită,Cu piei; pre nume- Enigel”

Universul ei este cel al ideilor și al rațiunii („țări de gheață”).Pendularea ei în spațiul geografic este un proces de transhumanță, sugerând repetabilitatea, ciclicitatea existenței umane: „De la iernat la pășunat,/ În noul an, să-și ducă renii/ Prin aer ud, tot mai la Sud/ Ea poposi pe mușchiul crud/ La Crypto, mirele poienii”.

Procedeul invocației cu forță incantatorie (vezi și incantația din „Luceafărul”). Invocația barbiană este sub forma descântecului, prin care se încearcă atragerea superiorului în inferior. Dar, în timp ce „luceafărul” vrea să o înalțe pe Cătălina „în sfera lui”, riga Crypto îi oferă laponei Enigel teluricul:

„Enigel, Enigel, Ți-am adus dulceață, iacă!Uite fragi, ție dragiIa-i și toarnă-i în puiacă.

(.......................)Enigel, Enigel,Scade noaptea, ies lumine,Dacă pleci să culegi,Începi rogu-te cu mine.”

Lapona Enigel, exponentă a umanului („omul fiară bătrână”) este imposibilă la chemarea rigăi pentru a-și atinge idealul, ea va trece peste Crypto, îl va omorî conștient:

„-Te-aș culege, rigă blând...Zorile încep să joaceȘi ești umed și plăpând,Teamă mi-e, te frângi curând,Lasă. –Așteaptă de te coace. ”

Crypto o roagă pe Enigel să-și uite aspirația spre Soare: „Lasă-l, uită-l, Enigel/ În somn (somn al rațiunii) fraged și răcoare,”, la fel cum Cătălin o invita pe Cătălina să uite „visul de luceferi”. Cătălina va avea puterea să renunțe la aspirația spre superior, însă Enigel nu :

„Rigă Crypto, rigă Crypto,Ca o lamă de blestemVorba-n inimă-ai înfipt-o!Eu de umbră mult mă tem ”

Cei doi protagoniști se definesc în funcție de Soare: pentru Enigel Soarele e simbolul apolinic al cunoașterii prin contemplație:

„Mă-nchin la soarele-nțeleptCă sufletu-i fântână-n pieptȘi roata albă mi-e stăpânăCe zace-n sufletul-fântână.....................................La soare roata se mărește;La umbră numai carnea crește.”

Ea realizează imposibilitatea apropierii celor două lumi, soarele însemnând fertilitate, iar umbra sterilitate. (vezi „Luceafărul”: „Eu sunt vie, tu ești mort”).

Crypto este surprins în afara ținutului său, Soarele se oglindește în el, îi dezvăluie „ascunsa inimă”, îl descifrează, îl de-criptează.

Starea de increat este o stare de virtualitate. Melcul, ipostază a increatului, va fi ucis fizic de frigul iernii; în schimb Crypto, ciupercă otrăvitoare, este condamnat să se nuntească cu o ciupercă otrăvitoare- ucis spiritual. Increatul nu este „nici fruct, nici pornirea spre fruct”, el aparține naturilor embrionare.Frigul este elemetul ucigaș în „După melci”, Soarele în „Riga Crypto”.

Problema sacrificiului

În „Luceafărul” sacrificiul aparține ființei superioare care renunță la nemurire pentru „ora de iubire”.

În „Riga Crypto”, Enigel continuă drumul inițiatic cu riscul uciderii lui Crypto => sacrificiul vine din partea ființei inferioare, dar nu este făcut conștient.

Pentru că Enigel îl ucide conștient pe Crypto, intervine regretul sub forma descântecului, transformat mai apoi în bocet: „Cu Laurul-Balaurul/ Să toarne-n lume aurul/ Să-l toace, gol la drum să iasă/ Cu măsălarița-mireasă/ Să-i ție de împărăteasă”.

Marin Mincu : „Nebunia rigăi este condamnarea barbiană a aspirațiilor nejustificate; împlinirea blestemului confirmă imposibilitatea ieșirii din regn. Nebunia, doar ea, îi dă Rigăi iluzia nunții, a împlinirii, în cadrul regnului însă. Nebunia marchează intrarea în domeniu prin excelență ilogic, căci ilogica era și aspirația rigăi spre laponă. Barbu plasează jocul secund în sfera logicului. În acest poem rezolvarea sfidează logicul. Dar nu este această nuntă un joc secund față de cea dorită a se împlini aievea? ”

Întrebare problematizantă:

Enigel- omul perisabil? – incapabilă de sacrificiu?

Crypto- natura eternă? Se sacrifică?

Poem oniric (ca și „Luceafărul”: aspirația Cătălinei spre Luceafăr e explicabilă în plan oniric): povestea barbiană se petrece în visul fetei (Enigel)- aspirantă spre absolut- Crypto este obstacolul impus în calea cunoașterii. Enigel parcurge un drum inițiatic spre absolut, drum ce trece prin treapta instinctuală.

Lapona Enigel- ființă solară

Riga Crypto- natura duală a ființei omenești (dualitate manifestată tragic)

Riga Crypto umbra instinctul material real

Lapona Enigel lumina rațiunea spirit ideal