rodica grigore - umfst 05 12.pdfclarice lispector porneŴte, din capul locului, pe un drum neumblat...
TRANSCRIPT
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
100
Section: Literature
REMEMBERING AND LITERATURE IN CLARICE LISPECTOR’S FICTION
Rodica Grigore Assoc. Prof., PhD, ”Lucian Blaga” University of Sibiu
Abstract:Considered the great witch of Brazilian literature, acclaimed as the best woman-writer
of Jewish origin and the perfect example of an exquisite reconfiguration of European modernist
ideas, Clarice Lispector is a fascinating author. This is obvious since her first novel Perto do coração selvagem (Near to the Wild Heart, 1943), a book that was awarded several literary prizes
in Brazil, even if afterwards the text would be often ignored within the critical studies dedicated to
Lispector. Compared to the narrative strategies used by Virginia Woolf and apparently influenced
by James Joyceřs stream of consciousness (even if Lispector underlined that she had not read Joyceřs creation by the time she wrote this text) the book represents a perfect example of
Buildungsroman, but also stresses the importance of art and especially of literature in its young
heroineřs life.
Keywords: modernism, literary character, stream of consciousness, memory, woman writer.
Afirmată pe neaşteptate în spaţiul cultural brazilian şi transformată peste
noapte, imediat după publicarea primului său roman, Aproape de inima vijelioasă a
lumii(1943), într-o adevărată figură-cult, supranumită „marea vrăjitoare a literaturii
brazilieneŗ1, dar rămânând, din cauza caracterului adesea experimental al prozei sale şi a
permanentului ei efort de a da un nou sens limbajului romanesc al vremii (care îi părea
prea înţepenit în clişee), mai degrabă citată decât citită, Clarice Lispector (1920 Ŕ 1977)
este una dintre marile voci ale literaturii continentului sud-american. Iar opera sa nu
încetează să suscite comentarii dintre cele mai diverse Ŕ şi nici să fascineze cititorul
dispus să treacă dincolo de graniţele consacrate ale naraţiunii tradiţionale.
Mode și modele literare
Considerată de numeroşi exegeţi cea mai valoroasă scriitoare de origine
evreiască după Franz Kafka2, Lispector s-a năcut în Ucraina, dar a crescut în Recife,
Brazilia, unde familia sa (care îndurase teribile suferinţe de pe urma pogromurilor din
timpul Războiului Civil din Rusia) emigrase la începutul lui 1922. Rămasă de timpuriu
orfană de mamă, Clarice trebuie să se adapteze atmosferei tumultuoase din Rio de Janeiro,
unde se mută tatăl său, în speranţa unei vieţi mai bune, aici ea începând şi studii
universitare de drept, dar afirmându-se şi ca jurnalistă şi autoare de proză scurtă3.
Romanul ei de debut, Perto do coração selvagem, o impune cu repeziciune şi definitiv
drept reprezentantă de seamă a modernismului în Brazilia, formula narativă practicată de
autoare în această carte Ŕ şi excelent stăpânită, în ciuda tinereţii sale Ŕ fiind pe bună
dreptate comparată cu tehnicile monologului interior şi ale fluxului conştiinţei, aşa cum
sunt ele cunoscute mai ales în proza de limbă engleză, în creaţia lui James Joyce sau a
Virginiei Woolf. În paranteză fie spus, chiar titlul romanului lui Lispector, ca şi epigraful,
1Benjamin Moser, Why This World: A Biography of Clarice Lispector, Oxford University Press, 2009, p. 12. 2Marta Peixoto, Passionate Fictions: Gender, Violence and Narrative in Clarice Lispector, University of Minnesota Press, 1994, p. 27. 3 Cf. Benjamin Moser, op. cit., p.15.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
101
Section: Literature
sunt preluate din Portret al artistului în tinereţe, cu toate că autoarea mărturiseşte că l-a
citit pe Joyce abia după acest debut fulminant, sintagma care dă titlul cărţii sale fiind
sugerată de scriitorul Lúcio Cardoso, unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Clarice
Lispector şi unul dintre principalii săi susţinători.
Imediat după apariţie, cartea aceasta e catalogată ca eveniment lingvistic,
capodoperă juvenilă şi chiar, de către Lêdo Ivo, drept „cel mai reuşit roman scris vreodată
în limba portugheză de o femeieŗ4, fiind recompensat cu prestigiosul premiu Graça
Aranha pentru roman, în anul 1944. Alegând să prezinte, utilizând procedee ale
modernismului, trăirile şi frământările unei protagoniste, Joana, aflate pe dificilul drum al
descoperirii de sine şi al trecerii de la copilărie la adolescenţă, iar apoi la maturitate,
Clarice Lispector porneşte, din capul locului, pe un drum neumblat până atunci în
literatura braziliană, mai preocupată, în anii şi deceniile anterioare, de „marileŗ subiecte
(tematica socială ori istorică) ori de conflictele bine construite. Cu o artă uluitoare, tânăra
scriitoare dezvăluie, adesea într-un singur paragraf, combinaţia de frumuseţe şi grotesc ori
primejdie existentă până şi în cele mai (aparent) neînsemnate fiinţe ori întâmplări. Poate şi
de aceea (tocmai de aceea!), ceea ce o parte a criticii a considerat a fi simplu eşec ori
neîmplinire stilistică datorate lipsei de maturitate reprezintă în egală măsură specificul
creaţiei unei autoare de un talent rar Ŕ „dar şi marea sa reuşită.ŗ5 Căci, chiar şi în
secvenţele narative în care totul pare excesiv studiat, până la gradul de a se transforma în
manieră, Lispector demonstrează excelente intuiţii, surprinzând revelaţiile personajelor
sale ori sfâşierea lor lăuntrică într-un mod absolut nou şi întru totul convingător în
literatura braziliană a epocii Ŕ şi nu numai. Şi deşi evenimentele care marchează la nivel
exterior existenţa Joanei, protagonista din Aproape de inima vijelioasă a lumii, nu lipsesc
(ea creşte alături de un tată iubitor după moartea prematură a mamei, îşi pierde apoi şi
tatăl, ajunge în casa unei mătuşi care, incapabilă s-o înţeleagă, o va trimite la internat, se
căsătoreşte cu ezitantul Otávio, doar pentru a-l părăsi ulterior), ceea ce contează în
romanul acesta sunt sentimentele Joanei, gândurile ei şi, mai presus de toate, dorinţa sa de
a-şi afirma individualitatea şi vocaţia artistică.
Spre deosebire de Borges, cu care a fost uneori comparată în ceea ce priveşte
capacitatea de a spune mult în puţine cuvinte, Clarice Lispector evită modelele
tradiţionale ale naraţiunii şi preferă să nu ofere cititorului satisfacţia anecdotei bine scrise.
Ţelul ei suprem, din punct de vedere estetic, va fi de a surprinde momentul trăit în
intensitatea sa unică, de a sugera (de a exprima!) sentimentul ambiguităţii şi de a se situa
în mod deliberat printre ideile abstracte Ŕ nu o dată preluate din gândirea şi scrierile lui
Spinoza, de care era foarte influenţată în epoca elaborării textului de faţă. Prin urmare,
personajele din carte, fie că e vorba despre Joana, fie despre mătuşa sa, de Otávio ori de
bărbatul de care Joana se îndrăgosteşte la un moment dat, par lipsite de acele elemente de
natură să le creioneze exact biografiile ficţionale, nu o dată aceste personaje fiind privite
ca versiuni transformate artistic ale propriei sensibilităţi, oglinzi simbolice în care
autoarea însăşi să se poată privi Ŕ pentru a se putea, finalmente, înţelege şi exprima pe
sine. „Tot ce se petrece în jurul meu mă atinge şi mă influenţeazăŗ, spunea, în acest sens,
Clarice Lispector; „văd prea mult, aud prea mult.ŗ6 Iar expresia în plan narativ e
singurătatea de care sunt afectate mai toate personajele pe care le-a creat, ca şi
convingerea acestora că izolarea poate fi depăşită doar parţial şi doar prin arta de care,
4 Apud. Levilson Reis, ŖClarice Lispectorŗ, in Cynthia M. Tompkins and David W. Foster, eds., Notable Twentieth-Century
Latin American Women, Westport C.T., Greenwood, 2011, pp. 165-169. 5The Cambridge History of Latin American Literature (Vol. III). Edited by Roberto González Echevarrìa and Enrique Pupo-Walker, Cambridge University Press, 2008 („Brazilian Prose from 1940 to 1980ŗ), p. 195. 6 Apud. Benjamin Moser, op. cit., p. 78.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
102
Section: Literature
într-un fel sau altul, se simt atrase. Meditaţiile adesea amare asupra condiţiei umane pe
care le regăsim în cărţile ei, de la cea de debut şi până la Legături de familie (Laços de
famìlia, 1960) sau Apa vie (Água viva, 1973) sunt determinate şi de această convingere,
dar şi de permanentul efort al autoarei de a spune esenţialul cu privire la natura
individualităţii, la cea a solidarităţii sau la aceea a mereu complicatelor relaţii dintre
oameni.
De aceea, Aproape de inima vijelioasă a lumii este o carte centrată în jurul
unei metafore pe care protagonista o exprimă extrem de pregnant, vorbind despre propria
sa nevoie de a se simţi ocrotită, dar, deopotrivă, despre latura opresivă a oricărei relaţii
umane, fie că e vorba despre cea de iubire paternă sau de aceea a iubirii matrimoniale.
Prin urmare, toate personajele din jurul Joanei devin replici pe care ele le dau acesteia,
oglindind, practic, procesul de ei de maturizare, textul funcţionând într-un mod oarecum
asemănător cu cel din Valurile, de Virginia Woolf. Pline de introspecţii, paginile cărţii,
chiar şi atunci când prezintă formal evenimentele existenţei exterioare, rămân preocupate
de latura interioară şi de ceea ce se petrece în sufletul Joanei. Căci tocmai multitudinea de
senzaţii, percepţii şi elanuri pe care le resimte aceasta o izolează de ceilalţi, fie prieteni,
fie membri ai familiei, determinând opiniile în general negative pe care cei din jur le au
despre ea: mătuşa o consideră „o viperăŗ (fără prieteni şi incapabilă să-l găsească pe
Dumnezeu), iar Otávio e deopotrivă atras şi înspăimântat de soţia lui.
Ignorând cu bună ştiinţă categoriile Ŕ întotdeauna impuse de ceilalţi Ŕ de bine
şi rău, Joana dă senzaţia, în multe momente, că e o fiinţă amorală, convinsă că tocmai
situarea sa dincolo de orice convenţie (socială) îi permite să descopere ceea ce contează
cu adevărat Ŕ în lumea din jur şi în sine. Cu toate acestea şi în ciuda dificultăţilor pe care
un astfel de text le poate ridica în faţa cititorului, personajele din Aproape de inima
vijelioasă a lumii doresc cu disperare să înţeleagă şi să fie înţelese, obsedate de distanţa
uneori imposibil de suprimat care există între emoţiile profunde şi cuvintele care ar trebui
să le exprime, însă de cele mai multe ori nu reuşesc s-o facă. E ca şi cum Clarice
Lispector ar încerca să pună în paginile acestei cărţi simbolurile lucrurilor din universul
exterior prin descrierea atentă a lucrurilor în sine, dorind, chiar dacă e conştientă de
posibilul eşec al unui asemenea demers, să descopere modalitatea de a face ca emoţia să
comunice în mod real cu sensul care-i este dat, dar şi cu cuvântul care o exprimă. Iar
această adevărată luptă a autoarei, care se vădeşte mai cu seamă la nivelul stilistic al
textului, e în permanenţă dublată de o alta, cea a Joanei de a se face corect înţeleasă în
relaţiile pe care le are cu cei din jurul său, dar şi de a reuşi să păstreze nealterate valorile
în care crede şi aspiraţiile pe care le nutreşte. Interesant este, de asemenea, că statutul de
eroină la care visează foarte de timpuriu Joana, dovadă dialogurile pe care le poartă cu
tatăl său încă pe când e doar o fetiţă, este atins, cu toate că ea însăşi, ca personaj, pare a nu
se ridica întotdeauna la nivelul speranţelor pe care cititorul le are în privinţa ei. Însă Joana
devine o veritabilă eroină, mai cu seamă deoarece, în ciuda tuturor problemelor pe care le
are sau a atitudinii negative a celor din jur, îşi păstrează puterea de a crede în adevărurile
sale şi de a le rosti Ŕ întotdeauna cu curaj. Şi, deşi adevărul poate fi, cel puţin uneori,
foarte puţin plăcut, cei care au puterea de a-l spune în faţa celorlalţi (care preferă să se
ascundă în spatele confortabilelor convenţii sociale) rămân, orice am putea fi tentaţi să
spunem, adevăraţi eroi.
Artă a romanului și voci narative
Fiind primul roman al lui Clarice Lispector, Aproape de inima vijelioasă a
lumii nu s-a aflat, după entuziasmul care a urmat publicării sale, prea adesea în centrul
studiilor critice are au fost dedicate autoarei braziliene. Cu toate acestea, e unul dintre cele
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
103
Section: Literature
mai reuşite şi mai profunde texte pe care aceasta le-a scris vreodată, reuşind să pună în
discuţie, cu curaj şi cu delicateţe deopotrivă, toate rolurile feminine prestabilite şi „să
găsească şi modalităţile de a respinge toate acele forţe exterioare ce împiedică talentul
artistic feminin să se afirme în mod plenar.ŗ7
Cartea devine, privită astfel, şi un extraordinar roman de formare, căci drumul
urmat de Joana, de la copilărie la descoperirea vocaţiei literare, este o veritabilă iniţiere, în
cadrul căreia, nu o dată, Joana îşi e sieşi maestru ori ghid, în mijlocul unei lumi prea puţin
dispuse să o asculte. Iar de-a lungul acestui sinuos traseu, deloc lipsit de mari dificultăţi,
protagonista lui Lispector va avea posibilitatea de a-şi exersa cele trei calităţi pe care ştie
bine că le posedă: puterea (arta?) de a simţi, de a gândi şi de a rosti. Ceea ce atrage de la
bun început în această carte e faptul că Joana însăşi descoperă doar pe parcus, nicidecum
dintr-o dată, ce înseamnă pentru ea literatura şi care sunt, în acest nou context, rolul şi
sensul artei. Iar sacrificiul pe care trebuie să-l facă pentru a avea acces la lumea pe care şi-
o doreşte vizează în primul rând renunţarea la tot ceea ce, în epoca respectivă, era
considerat a însemna vocaţie feminină adică, în fond, conformarea la imaginile consacrate
de fiică ascultătoare, iar apoi de soţie şi mamă supusă. Numai că ea le subminează de la
bun început pe toate, mărturisindu-i tatălui ei că îşi doreşte nici mai mult nici mai puţin
decât „să fie erouŗ şi provocându-şi, după ani de zile, soţul cu aptitudinile ei intelectuale
care devin, din punctul limitat de vedere al lui Otávio, o ameninţare la adresa stabilităţii
matrimoniale şi mai ales la aceea a poziţiei sale de superioritate (masculină), ca
intelectual, profesor de drept şi autor de articole ştiinţifice. Joana, cu aerul ei (comparat de
unii critici cu cel al romanticilor „poeţi blestemaţiŗ), devine o neaşteptată ipostază a
„artistului la tinereţeŗ8, dar şi protagonistă a unei aventuri în egală măsură textuale şi
interpretative. Căci ea e aceea care îl citeşte pe Spinoza şi-l înţelege mai bine decât
„savantulŗ (mai precis, doar preţiosul!) său soţ Ŕ relaţia cu acesta devenind, pe alocuri,
mai puţin o căsnicie şi mai mult o acerbă şi abia disimulată competiţie intelectuală.
În plus, pentru Lispector, scrisul însuşi e semnul Ŕ şi replica în cheie modernă
Ŕ la semnificaţiile biblicei Căderi. De aici şi sensurile imaginilor influenţate de imaginarul
religios, de la şarpele cu care o asemuieşte pe Joana mătuşa sa, la vieţuitoarele pe care
tânăra le observă şi de care uneori reuşeşte să se apropie cu mai mare uşurinţă decât de
oameni. Scrisul, aşadar, oferă omului accesul la un nou tip de cunoaştere, depăşind orice
interdicţie prestabilită, impusă de orice autoritate, fie ea divină sau umană, cu scopul de a
menţine o ordine veche, pe care cei asemenea Joanei vor, desigur, s-o răstoarne. Cititorul,
alături de această unică protagonistă, e martorul unei iniţieri complicate şi beneficiarul
unui fruct al cunoaşterii care e, de multe ori, amar, însă întotdeauna dezirabil. Joana, pe de
altă parte, îşi asumă rolul şarpelui în Paradis în primul rând cu scopul de a se pune pe sine
la adăpost de toate măştile sociale pe care familia şi cunoscuţii se aşteptau (ori chiar
doreau!) ca ea să le adopte. Dar ea refuză totul şi respinge orice ar fi putut fi dinainte
decis, alegând „să-şi construiască destinul pe măsură ce îşi trăieşte viaţaŗ9, asumându-şi
toate greşelile pentru a se bucura, apoi, de toate beneficiile pe care o asemenea temeritate
i le putea aduce.
Fără să beneficieze de un narator omniscient, Aproape de inima vijelioasă a
lumii pune în scenă toate modalităţile Ŕ şi subtilităţile Ŕ ce carecterizează funcţionarea
conştiinţei câtorva personaje care ocupă, pe rând, prim planul textului. Cu toate astea,
subiectivitatea Joanei şi treptele devenirii sale reprezintă punctul nodal al cărţii, romanul
încadrându-se, din acest motiv, în ceea ce critica a definit drept „construcţie
7 Marta Peixoto, op. cit., p. 56. 8 Ibid., p. 62. 9The Cambridge History of Latin American Literature (Vol. III), ed. cit., p. 196.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
104
Section: Literature
monocentricăŗ. Căci, în ciuda aparentei fragmentări, toate celelalte personaje depind de
Joana Ŕ pe care trebuie s-o susţină, s-o contrazică ori pur şi simplu s-o oglindească,
accentuând, în acest fel, viabilitatea alegerilor protagonistei şi caracterul său puternic. În
lipsa ei, acestea îşi pierd consistenţa, devenind apariţii de-a dreptul fantomatice şi adesea
decorative ori strict exterioare, chiar dacă, formal, ele rostesc uneori lungi monologuri.
Aproape de inima vijelioasă a lumii capătă, şi în acest fel, ca text romanesc, o
stranietate ce deconcertează şi, deopotrivă, un aer oniric, câtă vreme numeroase momente
esenţiale în evoluţia Joanei se petrec parcă într-un vis ce nu poate fi întrerupt Ŕ numai că,
să nu uităm, toate secevenţele acestuia sunt integrate într-o reţea (socială şi culturală)
foarte bine definită, pe care, cel mai adesea, Joana o subminează. În acest fel, scriitura lui
Clarice Lispector capătă noi valenţe, criticii descoperind posibile apropieri între
fragmente din romanul de faţă şi unele dintre cele mai reuşite pagini din opera lui
Katherine Mansfield, André Gide sau chiar Marcel Proust, cu literatura căruia romanciera
braziliană avea declarate afinităţi, romanul acesta mizând uneori pe elemente stilistice ce
duc cu gândul la memoria involuntară din În căutarea timpului pierdut. Iar dacă, aşa cum
am spus, esenţial este întotdeauna, în această carte, nivelul interior, iar nu planul
evenimentelor ce marchează existenţa publică a personajelor, prin analiza psihologică
întreprinsă cu o extraordinară acuitate, Lispector demonstrează o calitate de observaţie şi
de pătrundere care pe drept cuvânt poate fi numită Ŕ a şi fost, de altfel Ŕ dostoievskiană.
Prin urmare, scriitoarea evită cu grijă să o sortească pe Joana acelui happy-end
specific prozei care cucerea, în anii Ř40 ai secolului trecut, spaţiul cultural brazilian, şi
care ar fi confirmat integrarea protagonistei la o lume în ale cărei valori pur formale ea nu
poate crede nici o clipă. Iar Joana, printr-o duplicitate care nu e nicidecum superficialitate,
dar şi prin capacitatea de a se situa mereu între graniţele ambiguităţii pe care ea însăşi le
trasează, exprimă pe de o parte complexitatea dorinţelor şi aspiraţiilor feminine, dar
reuşeşte să depăşească pasivitatea pe care se presupunea că femeile dintr-o anumită epocă
sau lume ar trebui să o manifeste. Concret, Joana se desprinde foarte de timpuriu de toate
personajele masculine cu care stabileşte legături sau de care se simte temporar atrasă.
Moartea prematură a tatălui ei o face ca, ulterior, să nu considere o catastrofă despărţirea
de Otávio sau de iubitul pe care îl are, după ce îl lasă pe fostul ei soţ să rămână alături de
Lidia, amanta sa deja însărcinată. Clarice Lispector intuieşte perfect cum să prezinte
aceste iubiri incomplete, tragice sau apărute în momentele nepotrivite, exegeţii afirmând
că în acest fel scriitoarea (care numea acest fenomen „amor ruimŗ) a dat o formă specifică
vechii iubiri tragice din teatrul clasic Ŕ iar acest lucru se vede încă din epoca adolescenţei
Joanei, când ea este atrasă de profesorul care îi încurajează aspiraţiile artistice, între cei
doi desfăşurându-se şi un complicat joc al seducţiei şi al iubirii interzise.10
Interesant este, apoi, că Joana simte că, de fiecare dată când se implică într-o
relaţie amoroasă, capacitatea sa artistică se diminuează, decizia de a-l părăsi pe Otávio
fiind determinată mai ales de convingerea pe care ea ajunge s-o aibă, şi anume că mariajul
acesta o nimiceşte, anulându-i progresiv puterea dorinţa de a simţi Ŕ şi de a afirma
adevărurile profunde ale fiinţei sale. Semnificativă, de asemenea, rămâne comparaţia
permanentă pe care cititorul o descoperă între Otávio şi tatăl Joanei Ŕ cel care reuşea
mereu să o ocrotească şi să o asculte, în vreme ce căsnicia cu specialistul în drept devine
treptat (dar în foarte scurt timp!) asemenea unei închisori care-i răpeşte individualitatea şi
îi seacă talentul, o temniţă, deci, din care Joana e convinsă că nu poate ieşi decât
părăsindu-şi căminul conjugal. Însă nici după aceea experienţa strict erotică nu e altceva
pentru protagonista acestei cărţi decât o altă formă a puterii sale de a exprima (de a prinde
10 Marta Peixoto, op. cit., p. 74.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
105
Section: Literature
ori de a „puneŗ) lumea exterioară în propriile cuvinte Ŕ pe care îşi regăseşte dorinţa de a le
spune şi mai ales de a le scrie.
Finalul textului, în ciuda dorinţei cititorilor epocii în care apare Aproape de
inima vijelioasă a lumii de a primi sfârşitul fericit, consacră singurătatea Joanei însă, în
egală măsură, evidenţiază încrederea crescândă pe care ea o are în are în propriul talent şi
în vocaţia sa artistică. Contrazicând şi chiar dispreţuind toate rolurile sociale consacrate
ale lumii braziliene, Joana alege să trăiască în conformitate cu normele şi regulile pe care
ea însăşi le stabileşte, doar în acelea putând să creadă. Căci ea e în primul rând o fiinţă a
cuvântului, trăind, pe măsură ce le elaborează, propriile ficţiuni care devin, astfel, mai
reale decât realitatea universului exterior al lumii în care se desfăşoară existenţa sa
cotidiană. Din acest punct de vedere, călătoria simbolică a Joanei, în drumul ei spre
descoperirea de sine, o va aduce, în cele din urmă, aproape de propria sa inimă vijelioasă,
nu doar de aceea a lumii Ŕ cu care, în paranteză fie spus, în anumite momente, în
descendenţa marilor romantici, pare a se identifica, găsind în propria sa vocaţie de creator
obiectul suprem al veritabilei questa pe care o întreprinde şi căreia cititorul îi este
martor.11
Modernismul creaţiei şi deopotrivă al viziunii lui Clarice Lispector se vădeşte
exact în acest punct, căci devine clar, în finalul cărţii, că Joana a fost învestită cu o funcţie
dublă, fiind atât personajul supus iniţierii, cât şi obiectivul mult dorit, câtă vreme ceea ce
ea doreşte cu disperare să afirme se află Ŕ la început ascuns, iar apoi tot mai vizibil Ŕ în ea
însăşi. Iar pentru a atinge acest suprem ţel artistic, decide să aleagă arta în pofida simplei
şi calmei existenţe casnice care, în viziunea sa, echivala cu o moarte spirituală, după cum
ea însăşi afirmă. Pentru Joana, la fel ca şi pentru Lispector, a trăi şi a scrie înseamnă, în
mod semnificativ, acelaşi lucru, literatura tinzând, în acest fel, să devină o veritabilă arenă
a confruntării dintre forţele adverse prezente în sufletul omenesc, dar şi locul, singurul
loc, unde adevărul Ŕ deopotrivă al artei şi al vieţii Ŕ poate fi rostit până la capăt.
BIBLIOGRAPHY
Clarice Lispector, Aproape de inima vijelioasă a lumii (Near to the Wild Heart).
Traducere de Dan Munteanu Colán, Bucureşti, Editura Univers, 2014.
The Cambridge History of Latin American Literature (Vol. III). Edited by Roberto
González Echevarrìa and Enrique Pupo-Walker, Cambridge University Press, 2008,
(„Brazilian Prose from 1940 to 1980ŗ).
Benjamin Moser, Why This World: A Biography of Clarice Lispector, Oxford
University Press, 2009.
Marta Peixoto, Passionate Fictions: Gender, Violence and Narrative in Clarice
Lispector, 1994, Univ. of Minnesota Press.
Levilson Reis, „Clarice Lispectorŗ, in Cynthia M. Tompkins and David W. Foster,
eds., Notable Twentieth-Century Latin American Women, Westport C.T., Greenwood,
2011, pp. 165-169.
11 Ibid., p.