Sarea in bucate

Impăratul stă pe un scaun, cu cele trei fete lângă el.

Împăratul: Fetele mele, v-am chemat să-mi spuneți: cât mă iubiți voi pe mine?

Fata cea mare: Tăticule, eu te iubesc ca mierea!

Împăratul (bucuros): Bravo, fata mea!

Fata mijlocie: Tăticule, eu te iubesc ca zahărul!

Împăratul (bucuros): Bravo și ție, fata mea!

Fata cea mică: Tăticule, eu te iubesc ca sarea în bucate!

Împăratul (supărat): Cuuuum? Să pleci din casa mea, fată rea ce ești!

Surorile cele mari râd de fata cea mică. Aceasta îmbracă peste rochia frumoasă de prințesă o bluză mai veche (sau pelerină) și pleacă, plângând. Împăratul și surorile ies din scenă.

Fata cea mică ciocănește la o ușă. A ajuns în țara altui împărat. Îi deschide stăpâna slugilor palatului.

Stăpâna slugilor: Ce poftești, domniță?

Fata cea mică: Aveți nevoie de o slugă la palat?

Stăpâna slugilor o analizează: Mmmda. La bucătărie și la curățenie. Poți intra.

Fata cea mică spală, șterge praful, dă cu mătura, face de mâncare. (pantomimă) Are un șorț peste rochia frumoasă. Stăpâna slugilor o spionează, gustă din mâncarea ei, o apreciază.

Împărăteasa (o cheamă pe fata cea mică la ea): Mi s-a spus că ești foarte pricepută... De acum vei fi servitoarea mea!

Intră în scenă celălalt împărat, cu prințul, pe care-l sprijină. Prințul e rănit, la întoarcerea dintr-un război. E întins pe niște scaune, iar fata cea mică îl îngrijește și îi aduce un pahar să bea.

Prințul (către Împărăteasă): Mamă, aș vrea să mă însor!

Împărăteasa: Cu cine, dragul mamii?

Prințul: Cu servitoarea ta!

Împărăteasa: Nu, nu se poate, e doar o slugă! Te vei însura cu o prințesă!  

Prințul: Ba se poate, e harnică, cuminte, blândă. Cu ea să-mi faceți nuntă!

Prințul se ridică, își revine din boală. Încep pregătirile de nuntă. Se aduce o masă, scaune, câteva farfurii. Prințul îmbracă o bluză mai frumoasă (sau o pelerină), fata cea mică – o rochie albă sau roz. La masă vine și împăratul, tatăl fetei, și alt împărat, împărăteasa, mesenii, surorile miresei, stăpâna slugilor. Dintr-un colț privește povestitorul.

Meseanul 1 (gustând dint-o farfurie): Mmmm, gustoase bucate!

Meseanul 2: Cele mai gustoase din lume!

Meseanul 3: Nici c-am mai mâncat ceva așa de bun!

Meseanul 4: Să trăiască mirii și părinții lor!

Împăratul (tatăl fetei) gustă și se strâmbă: Pfiu, cum spuneți voi că așa ceva e bun? E prea dulce!

Alt Împărat (tatăl prințului): S-a întâmplat ceva, împărate?

Împăratul: Da. Cineva mi-a dat mâncare fără gust! E bătaie de joc! În loc să fie sărată, e dulce!

Alt Împărat (supărat): Cine a făcut mâncarea?

Fata cea mică (mireasa): Eu! Eu!

Alt Împărat: Cum așa? De ce nu ai pus sare?

Fata cea mică (spune secretul ei): Împăratul e tatăl meu. El a crezut că nu-l iubesc, dacă zic ca sarea în bucate. Acum vede că nu e bună mâncarea fără sare, doar cu zahăr și miere.

Fata cea mică se îmbrățișează cu tatăl și surorile ei, se împacă. Cu toții fac o horă și rostesc:

Dragostea e, împărate,

Ca sarea pusă-n bucate!

Prințul (către Împărăteasă): Vezi, mamă, mireasa mea e o prințesă adevărată!

Povestitorul: Și-am încălecat pe-o șa

Și v-am spus povestea mea

Și-am mâncat și o sarma!

(Avea sare pusă-n ea!)