Scrisoare învăţătorului meu

de Petre Ghelmez

Eroi cu nume scumpe,

la vorbă-va domoală,

lăsându-şi râul, ramul,

cetatea, casa, glia,

în zorii zilei repezi,

ne însoţeau la şcoală,

să ne înveţe munca

şi cinstea, omenia.

Simţeam cum rostul lumii

în suflet ne pătrunde,

văzând lumina ierbii

cum scapără-ntr-un vers,

sau cum, din linii drepte

şi numere rotunde,

pe cerul tablei noastre

se-ncheagă-un univers !

Eu nu ştiu cum se face,

dar soarele şi luna,

când suntem împreună

au zarea mai albastră

Vom creşte… Anii vor trece …

Eu voi rămâne-ntruna,

elev în banca a treia,

în clasa dumneavoaastră.