seceta Ȋn dobrogea
DESCRIPTION
Secetele constituie fenomene climatice extreme care, prin efectele lor, reprezintă calamităţi naturale cu manifestare periodică, constând în reducerea drastică a precipitaţiilor şi resurselor de apă, pe perioade lungi de timp (de obicei un sezon sau câteva sezoane sau ani la rând). Deficitul de precipitaţii conduce la reducerea rezervelor de apă disponibile pentru toate folosinţele, ca şi pentru protecţia mediului. Seceta este considerată cel mai complex, dar şi cel mai puţin înteles hazard natural, cu efecte mai mari decat celelalte hazarde. (Corneliu Cismaru et al) Fenomenul este specific multor zone de pe glob, situate atât la latitudini tropicale, cât şi temperate. Cea mai mare frecvenţă şi impact se remarcă în regiunie aride şi semiaride ale globului (Pakistan, Afganistan, India). Şi în zonele temperate seceta are o incidenţă ridicată, ea accentuându-se în ultimele 2-3 decenii, ceea ce poate fi pus în legătură cu schimbările climatic globale.TRANSCRIPT
MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI TINERETULUIUNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANŢA
FACULTATEA DE CONSTRUCŢIIINGINERIA ŞI MANAGEMENTUL RESURSELOR DE APĂ
Ȋndrumător:Prof. Dr. Ing. Carmen Matei
Masterand: Nica Daniel
CONSTANŢA 2014
SECETA ȊN DOBROGEA
INTRODUCERE
Secetele constituie fenomene climatice extreme care, prin efectele lor, reprezintă
calamităţi naturale cu manifestare periodică, constând în reducerea drastică a precipitaţiilor şi
resurselor de apă, pe perioade lungi de timp (de obicei un sezon sau câteva sezoane sau ani la
rând). Deficitul de precipitaţii conduce la reducerea rezervelor de apă disponibile pentru toate
folosinţele, ca şi pentru protecţia mediului. Seceta este considerată cel mai complex, dar şi cel
mai puţin înteles hazard natural, cu efecte mai mari decat celelalte hazarde. (Corneliu Cismaru
et al)
Fenomenul este specific multor zone de pe glob, situate atât la latitudini tropicale, cât
şi temperate. Cea mai mare frecvenţă şi impact se remarcă în regiunie aride şi semiaride ale
globului (Pakistan, Afganistan, India). Şi în zonele temperate seceta are o incidenţă ridicată,
ea accentuându-se în ultimele 2-3 decenii, ceea ce poate fi pus în legătură cu schimbările
climatic globale.
Ȋn funcţie de vulnerabilitatea zonei afectate, secetele pot avea impacturi serioase socio-
economice şi asupra mediului înconjurător.
Pe teritoriul României, în secolul trecut, secetele foarte severe s-au manifestat în trei
perioade:
1894-1905 (cu anul extreme de secetos 1897);
1942-1953 (cu anii extreme de secetoşi 1946-1947);
1982-1996. (Corneliu Cismaru et al)
Problema managementului secetelor este privită în prezent ca management al
resurselor de apă, pentru că manifestările directe sunt în acest sector. Ȋnsă, efectele secetelor
se manifestă şi pe plan social, afectând condiţiile de viaţă şi starea factorilor de mediu.
Acestea depind de mărimea secetei dar şi de cererea de apă. Lipsa de planificare şi de acţiune
poate să exacerbeze impactul fenomenelor de secetă, să amplifice pierderile economice, să
aibă consecinţe majore asupra sănătăţii populaţiei şi mediului înconjurător.
I. SECETA ȊN ROMÂNIA
Seceta, percepută ca o incapacitate temporară a resurselor de apă de a face faţă
consumurilor, constituie, alături de alte fenomene distructive, cum ar fi poluarea sau
inundaţiile, principalele „urgenţe planetare” ale zilei.
Specialiştii apreciază că secetele şi fenomenele generate de acestea (aridizare şi
deşertificare) au la bază, pe lângă modificările în circulaţia generală a atmosferei, determinate
de manifestarea efectului de seră, şi cauze antropice, datorate utilizării neraţionale, defrişărilor
sau modificărilor de peisaj, cu efecte negative asupra bilanţului apei.
Impactul distructiv al secetelor şi aria tot mai mare de producere a acestora, care cuprinde 1/4
din totalul suprafeţei de uscat a Terrei, fac ca fenomenul respectiv să fie considerat, după
poluare, riscul ecologic cu cea mai mare amploare şi stabilitate. Aceasta, întrucât secetele, în
special cele prelungite sau care se produc în ani succesivi, determină multiple efecte negative,
de ordin ecologic, economic şi social, ce afectează calitatea vieţii comunităţilor umane.
Astfel, sub raport ecologic, seceta poate produce degradarea terenurilor agricole şi reducerea
potenţialului biologic al solului, o înrăutăţire a condiţiilor de viaţă şi de muncă ale oamenilor.
În plan economic, acest fenomen natural extrem afectează, în primul rând, producţia agricolă
şi pune în pericol securitatea alimentară a populaţiei. Simultan, seceta determină reducerea
efectivelor de animale, scăderea producţiei de energie electrică în hidrocentrale, greutăţi în
alimentarea cu apă a localităţilor etc. Din punct de vedere social, seceta generează sărăcie, în
special în rândul populaţiei rurale, pune în pericol activităţile umane, afectează starea de
sănătate a populaţiei, deteriorează relaţiile interumane.
Studiile şi rapoartele elaborate de instituţiile de profil din România şi de către ONU-
FAO demonstrează că şi ţara noastră este afectată de secetă, care în situaţii prelungite, duce la
apariţia aridizării (adâncirea nivelului freatic), iar în unele areale, chiar la deşertificare (lipsa
covorului vegetal), însă nu de tip saharian.
Analizele climatice asupra României, privind ultimii 40 de ani ai secolului al XX-lea,
pun în evidenţă scăderea cantităţilor anuale de precipitaţii, mai ales în zonele sudice şi sud-
estice ale ţării, arii cu risc mare pentru fenomenul de secetă datorită şi temperaturilor mai
ridicate. Această tendinţă este mai puţin evidentă în vestul ţării, dar manifestă o creştere în
vestul şi nordul Moldovei. Un alt aspect demn de a fi remarcat este faptul că zona montană,
care prezintă în mod normal un bilanţ puternic pozitiv al apei, a înregistrat, în ultimii ani ai
secolului al XX-lea, valori neobişnuit de coborâte ale cantităţilor de precipitaţii (A. Geicu,
2004). Acest lucru are un impact negativ nu numai pe plan local, ci şi la nivel de ţară, unde
influenţele economice şi sociale sunt legate, îndeosebi, de producţia de energie electrică, de
irigaţii.
Deşi fenomenul de secetă, ca şi cel de inundaţie, s-a manifestat în România pe
parcursul mai multor ani din ultimele patru decenii, totuşi rareori uscăciunea s-a extins la
nivelul întregii ţări, aşa cum s-a întâmplat în anul 2000, care a fost o excepţie din acest punct
de vedere.
Ȋn raport cu poziţia sa pe glob, România este situată în zona temperată iar poziţia pe
continent adaugă caracterul continental al climei.
Studiile asupra secetelor din România sunt o preocupare încă din prima parte a
secolului trecut. Ele s-au dezvoltat şi aprofundat treptat, odată cu acumularea unui volum mai
mare de date meteorologice şi hidrologice.
Ȋn România elementele climatice (temperatura, umiditatea, viteza vântului,
precipitaţiile) au o distribuţie neuniformă atât în timpul anului, datorită, în special, existenţei
anotimpurilor, cât şi în teritoriu, datorită diversităţii condiţiilor fizico-geogafice. Astfel,
temperaturile medii anuale înregistrează cele mai mai valori, de peste 11oC, în sudul Câmpiei
Române, de-a lungul Dunării, în zona litoralului Mării Negre şi în partea de vest a Banatului.
Ȋn restul regiunilor de câmpie temperatura medie anuală se menţine între 10-11oC. Ȋn regiunile
deluroase şi de podiş temperatura medie scade până la 6oC. Cele mai mici valori ale
temperaturilor medii anuale sunt în regiunile montane, unde variază, funcţie de altitudine,
între 6oC şi -2oC.
Variabilitatea precipitaţiilor în timp este însemnată şi explicată de cauze extraterestre
şi dinamice (Grecu, 2000). Cauzele extraterestre sunt datorate activităţii solare (cu un ciclu de
11 ani), care determină fluctuaţii corespunzătoare ale fluxului radiativ recepţionat la suprafaţa
Pământului, ceea ce influenţează direct regimul pluviometric. Variaţiile determinate de
activitatea solară sunt atenuate şi perturbate de circulaţia atmosferică.
Ȋn ţara noastră, fără a avea un caracter ciclic real, se constată o succesiune între
perioadele secetoase şi perioadele ploioase, la un interval de aproximativ 12-15 ani. Ȋn ultimul
secol, perioadele extrem de secetoase au fost:
1894-1905 (cu intensitate maximă în anul 1897);
1942-1953 (cu intensităţi maxime în anii 1946 şi 1947);
1982-1996 (cu intensităţi maxime în anii 1990 şi 1992);
1998-2004.
Secetele hidrologice au avut o frecvenţă mai mare decât secetele meteorologice, dar s-
au manifestat pe perioade mai scurte (Geicu A., 2000), perioadele extreme
înregistrându-se în anii 1894-1900 şi 1961-1965 în Transilvania şi 1943-1952, 1958-
1964 şi 1982-1993 în Oltenia, Muntenia şi Moldova.
Deficitul hidric anual are o distribuţie determinată de variabilitatea
precipitaţiilor şi a evapotranspiraţiei pe teritoriul ţării, valorile cele mai ridicate fiind în
Dobrogea, Câmpia Română şi sudul Moldovei.
Aceste zone sunt caracterizate şi printr-un raport dintre precipitaţii şi
evapotranspiraţia potenţială (valori multianuale) sub 0,65, ceea ce, conform normelor
Convenţiei Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării, indică predispunerea lor
la acest fenomen, care poate fi agravat de incidenţa unor secete. Procesul de
desertificare afectează circa 3 milioane de hectare, din care 2,8 milioane hectare sunt
terenuri agricole. (Corneliu Cismaru et al, 2004)
1. Impactul secetei asupra agriculturii şi silviculturii în România
În România, agricultura este o ramură economică de primă importanţă, cu o veche
tradiţie, ce constituie ocupaţia de bază pentru o mare parte a populaţiei, respectiv 27,7%, în
anul 2002. De altfel, în mediul nostru rural trăieşte aproape jumătate (peste 47%, în 2002) din
populaţia totală a ţării.
Importanţa agriculturii ca ramură de activitate este dată de potenţialul agricol al ţării
noastre, reprezentat, în primul rând, de cele 14,8 milioane de hectare de teren agricol, din
care, 8,7 milioane de hectare (62%) sunt deţinute de arabil. În al doilea rând, de calitatea
bună-mijlocie a solului, care, împreună cu o climă mediocră, asigură producţii agricole în
măsură să facă faţă consumului alimentar al populaţiei (A. Canarache, 2001).
Producţia agricolă, spre deosebire de cea industrială, are un grad foarte ridicat de
nesiguranţă, depinzând, în cea mai mare măsură, de condiţiile climatice. Sub acest aspect,
România prezintă, aşa cum s-a arătat mai sus, un mare risc climatic, mai ales în ceea ce
priveşte regimul precipitaţiilor, fapt pentru care atât secetele, cât şi inundaţiile sunt fenomene
frecvente care afectează în mare măsură producţia agricolă. Specialiştii apreciază că, la
nivelul întregii ţări, circa 2% din totalul suprafeţei agricole este afectat de secetă extrem de
severă (practic, în toţi anii), 28% de secetă foarte severă (în peste 40 din 100 de ani) şi 60%
de secetă redusă (în mai puţin de 10 din 100 de ani) (C. Hera, A. Canarache, 2000).
După cum se cunoaşte, seceta afectează, în primul rând, producţia vegetală, iar în funcţie de
durată şi intensitatea acestui fenomen, efectele sale negative se transferă şi în zootehnie. Cele
mai importante pierderi sunt legate de calamitarea culturilor de cereale, de care depinde, în
cea mai mare măsură, securitatea alimentară a populaţiei. Acest lucru se întâmplă, în caz de
secetă, şi în România, cunoscută prin ponderea mare a producţiei agricole vegetale (62,8%),
în ansamblul producţiei obţinute în sectorul agricol. În ceea ce priveşte profilul producţiei
vegetale, acesta este dat de cultura cerealelor, dominată de grâu şi porumb, care au o veche
tradiţie în ţara noastră.
Studiile de economie agrară arată că modificările structurale produse în agricultura
românească, după 1989, prin aplicarea Legii fondului funciar, au determinat importante
modificări şi în structura culturilor din ţara noastră. Ca urmare, mica gospodărie ţărănească a
devenit preponderentă, sub aspectul proprietăţii private asupra pământului şi este bazată mai
mult pe autoconsum şi mai puţin pe comercializarea produselor. Din această cauză,
agricultura s-a orientat, în special, în direcţia culturilor de grâu şi de porumb (El. Sima, 2002).
În momentul de faţă, deoarece culturile de cereale, practicate preponderent de sectorul
agricol privat, sunt realizate pe suprafeţe mici, cu minimum de cheltuieli de înfiinţare şi
întreţinere, recoltele obţinute sunt scăzute şi influenţate de condiţiile climatice, în special de
secetă. În consecinţă, veniturile producătorilor agricoli sunt în concordanţă cu productivitatea
scăzută, iar seceta care se prelungeşte de la un an la altul pune pe mulţi ţărani în
imposibilitatea reluării ciclului agricol.
În perioada 1995–2001, producţia de cereale a României a oscilat între 22,1 milioane
de tone în 1997 şi 10,4 milioane de tone, în anul 2000, când, din cauza secetei, s-au înregistrat
producţii foarte scăzute, atât la grâu (4,4 milioane de tone, faţă de 7,1 milioane de tone în
1997), cât şi la porumb (4,8 milioane de tone, faţă de 12,6 milioane de tone în 1997).
Impactul secetelor din agricultură este resimţit însă şi de populaţia urbană, prin
intermediul preţurilor la produsele agroalimentare, care înregistrează creşteri imediate şi
constituie un barometru al intensităţii acestor fenomene meteorologice distructive.
Seceta tinde să devină, alături de poluare şi de exploatarea iraţională, unul dintre
factorii de presiune asupra pădurii atât pe plan mondial, cât şi în ţara noastră. Specialiştii în
silvicultură apreciază că România se încadrează în rândul ţărilor europene cu păduri moderat
afectate, fenomenul cel mai răspândit fiind cel de defoliere. Cel mai avansat grad de vătămare
al pădurilor se înregistrează în sudul şi vestul ţării, datorită deficitului hidric şi excesului
termic, unde se constată extinderea procesului de aridizare (Strategia Naţională şi Programul
de acţiune privind combaterea deşertificării, degradării terenurilor şi secetei, 2000).
În anii secetoşi, pe lângă uscarea arborilor, se înregistrează şi cele mai numeroase
incendii forestiere. Acestea sunt determinate atât de factori naturali (descărcări electrice,
autoaprindere pe fondul temperaturilor înalte), cât şi antropici (neglijenţe, acţiuni intenţionate)
şi sunt favorizate de efectele secetelor prelungite din vară şi din toamnă.
Statistica de mediu consemnează, pentru perioada 1996–2000, un număr mediu anual
de 199 de incendii forestiere. Accentuarea fenomenului de secetă în acest interval de timp de
cinci ani a atras după sine şi o creştere explozivă a numărului de incendii de pădure, de la un
minim de 37 în 1997, la un maxim de 688 în anul 2000. Creşterea numărului de incendii a
condus şi la mărirea suprafeţei de păduri distruse prin foc, care, de la 67,7 ha în 1997, a ajuns
la 3 606,7 în 2000 (Mediul înconjurător în România, 2001).
Deşi statistica de mediu nu menţionează valoarea pagubelor produse de incendii, este de
presupus că aceasta se ridică la ordinul miliardelor de lei, la care se vor adăuga eforturile
financiare pentru refacerea fondului forestier, ale căror rezultate se vor putea vedea peste un
număr mare de ani.
2. Impactul secetei asupra industriei şi transporturilor fluviale
Fenomenul de secetă are un efect imediat, nu numai în agricultură, ci şi în alte ramuri
economice. Între acestea, trebuie menţionată industria energetică, în cadrul căreia producţia
de energie electrică obţinută în hidrocentrale, care este şi cea mai ieftină, este puternic
influenţată de condiţiile climatice, ce condiţionează nivelul acumulărilor de apă. Scăderea
producţiei de energie electrică în hidrocentrale determină compensarea acesteia prin
intermediul termocentralelor, fapt care conduce la creşteri de preţ şi la efecte în lanţ. Sub acest
aspect, anul 2003, cu o secetă prelungită, constituie exemplul cel mai elocvent, deoarece a
generat o adevărată criză atât la nivelul producţiei hidrocentralelor cât şi la nivelul centralei
nuclearo-electrice de la Cernavodă, oprită ca urmare a lipsei de apă pentru sistemul de răcire.
Astfel, din cauza secetei, producţia în hidrocentrale s-a redus cu 38% faţă de nivelul
anterior. În acelaşi timp, din cauza scăderii nemaiîntâlnite a nivelului Dunării în ultimii 160
de ani, s-a procedat la oprirea Centralei Nucleare de la Cernavodă, care furnizează sistemului
energetic 10% din producţia de energie electrică a României. De asemenea s-a procedat la
stoparea tuturor contractelor de export ale societăţii Hidroelectrica. Potrivit declaraţiilor
oficiale, pierderile sistemului energetic, cauzate de întreruperea furnizării de electricitate de la
Cernavodă şi de scăderea potenţialului de producţie al hidrocentralelor, au fost estimate la 3
000 de miliarde de lei (V. Bârzoi, 2000).
Rezolvarea crizei în sistemul hidroenergetic s-a făcut, fie prin creşterea producţiei de
energie electrică în termocentrale, care funcţionează pe cărbune, fie prin repunerea în
funcţiune a unor termocentrale proiectate, în cea mai mare parte, să funcţioneze pe gaze
naturale şi păcură şi care sunt eficiente doar pe timp de iarnă, când produc energie electrică şi
termică. Toate aceste măsuri de compensare a pierderilor cauzate de secetă au dus la o
scumpire a energiei electrice cu 15%, începând cu data de 1 septembrie 2003, cu efect în lanţ
la nivelul întregii economii naţionale, dar şi în mod direct asupra populaţiei, care a trebuit să
suporte o nouă majorare a tarifelor la electricitate.
O situaţie specială creată de seceta din vara anului 2003 au înregistrat şi transporturile
fluviale, din cauza efectelor induse de cel mai scăzut nivel al Dunării din ultimii 160 de ani.
Se estimează că reducerea drastică a traficului pe Dunăre a cauzat transportatorilor fluviali
pierderi de 2,5–3 milioane de dolari (M. Preoteasa, R. Amariei, 2003).
3. Impactul secetei şi caniculei asupra stării de sănătate a populaţiei
După cum se cunoaşte, seceta este un fenomen meteorologic determinat de cantitatea
redusă sau de lipsa precipitaţiilor, un timp îndelungat. Seceta se poate produce în orice
anotimp al anului, însă, în anotimpul cald, ea este însoţită, în mod frecvent, de temperaturi
ridicate ale aerului, care accentuează acest fenomen şi agravează multiplele sale efecte
negative.
Ȋn perioadele secetoase, valurile de căldură produc un puternic stres termic şi asupra
organismului uman, constituind un factor de risc pentru sănătatea acestuia. În general, un risc
crescut prezintă cardiacii, bolnavii cu afecţiuni renale sau pulmonare. Ca urmare, în
perioadele caniculare se înregistrează o creştere a mortalităţii generale, mai ales prin boli
cardiovasculare (S. Vlaicu, 1998).
În unele zone ale ţării, unde procesul de aridizare şi deşertificare a fost accelerat de
acţiunile iresponsabile ale omului, prin distrugerea unor ecosisteme, efectele secetei au mărit,
în mod considerabil, riscul la îmbolnăvire al populaţiei.
Un exemplu, în acest sens, îl reprezintă sudul Olteniei, considerat cel mai arid
perimetru din România. Aici, prin secarea bălţilor şi defrişarea pădurilor din lunca Dunării, a
dispărut vântul local „Băltăreţul”, care, în timpul verii, bătea de la sud la nord şi antrena
vaporii ce se formau deasupra celor aproape 1 000 km2 de bălţi din lunca fluviului. Este vorba
de un fel de briză care contribuia atât la umezirea aerului şi la micşorarea coeficientului de
ofilire a plantelor cât şi la diminuarea temperaturilor diurne din timpul verii. Ea a fost
înlocuită de vântul uscat şi fierbinte, numit „Austrul”. Această modificare în plan climatic,
care contribuie la accentuarea deşertificării şi determină adevărate furturi de nisip, a dus la
creşterea numărului de persoane astmatice, în special din rândul copiilor (Gh. Ţigănele,
2003).
Efectele negative ale temperaturilor ridicate se amplifică, mai ales în condiţiile în care
canicula este asociată cu o umiditate atmosferică crescută. Organismul uman suportă foarte
greu umiditatea atmosferică, deoarece corpul nu mai transpiră şi înmagazinează căldură. Ca
urmare, cei mai mulţi oameni au o stare de leşin şi de sufocare, fără să sufere o afecţiune
cronică.
Potrivit OUG nr. 99/2000, sunt considerate temperaturi extreme ale aerului cele care,
în condiţiile de microclimat cald, depăşesc, două zile consecutiv, 37°Celsius, iar în condiţii de
microclimat rece scad sub –20°Celsius. Măsurile minimale care trebuie asigurate de
angajatori pentru protecţia salariaţilor sunt: reducerea intensităţii şi ritmului activităţii fizice,
asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static,
asigurarea apei minerale pentru angajaţi (2–4 litri/ persoană) etc.
În vara anului 2003, când temperatura aerului s-a menţinut săptămâni în şir la valori de
peste 35°C, Ministerul Sănătăţii şi Familiei a făcut publică o serie de recomandări pentru
prevenirea efectelor temperaturilor mari asupra sănătăţii populaţiei.
Pe lângă acest impact imediat al temperaturilor ridicate din perioadele de uscăciune
asupra sănătăţii oamenilor, se înregistrează şi un impact datorat secetelor prelungite sau
succesive, care se traduce prin incidenţa mai mare a bolilor legate de malnutriţie, în special în
zonele cu risc ridicat la acest fenomen. Este vorba, în primul rând, de tuberculoză, boală
cauzată de scăderea rezistenţei sistemului imunitar, ca urmare a proastei alimentaţii a
oamenilor, prin consumul ridicat de cereale (în special de porumb), în detrimentul cărnii,
laptelui şi a brânzeturilor.
II. SECETA ȊN DOBROGEA
STUDIU DE CAZ – COMUNA CRUCEA JUDEŢUL
CONSTANŢA
Localizare geografică
Întreg teritoriul comunei este plasat în nordul podişului Dorobanţu, în partea centrală a
Dobrogei. Comuna Crucea se învecinează:
la Nord – cu localităţile: Horia, Cloşca şi Tichileşti
la Sud – cu localităţile: Dorobanţu şi Ţepes-Vodă
la Est – cu localităţile: Pantelimon, Runcu şi Vulturu
la Vest – cu localităţile Capidava şi Dunărea.
Suprafaţa comunei este de 24.374 ha din care 929,111 ha sunt ocupate de intravilanul
celor 6 localităţi componente ale comunei. Comuna Crucea este comună de gradul II,
conform Legii 351/2001 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului naţional
Secţiunea IV şi se compune din şase localităţi:
Crucea satul de reşedinţă al comunei, amplasat aproximativ în centrul teritoriului
comunei;
Gălbiori, amplasat la 6 km în partea de Sud a satului Crucea;
Băltăgeşti, amplasat la 8 km în partea de Vest a satului de reşedinţă;
Stupina, amplasat la o distanta de 6 km în partea de Nord a satului Crucea;
Crişan amplasat la o distanta de 9 km în partea de Nord – Est a satului Crucea
Şiriu amplasat la 13 km în partea de Nord - Est de satul de centru al comunei.
Evaluarea capitalului natural
Comuna Crucea este o zona liniştită, curată din punct de vedere ecologic, dar mai ales
spectaculoasă pentru peisajul dobrogean prin varietatea reliefului şi a elementelor
naturale. Din punct de vedere geomorfologic, suprafaţa teritoriului comunei Crucea
aparţine Podişului Prebalcanic, individualizându-se ca Podişul Dobrogean.
Podişul Dobrogean este un podiş tabular, cu interfluvii larg vălurite şi plane, cu
înălţimi medii cuprinse între 100m şi 200m, care se termină printr-un abrupt către Dunăre
şi mare. Relieful major are un pregnant caracter de abrazioplană (terasa de abraziune)
acoperit de un strat destul de jos de loess. Această terasă de abraziune coboară în trepte
spre SV, trepte constituite dintr-o serie de interfluvii separate de o reţea hidrografică
intermitentă, cu versanţi asimetrici, prelungi. Pantele sunt în general domoale, dar în
zonele unde eroziunea de adâncime este accentuata, pantele pot depăşi 20-25%.
In zonele satelor Băltăgeşti şi Gălbiori, datorită acţiunii de dezagregare mecanică,
materialele aluviale rezultate au fost îndepărtate prin procesul de denudaţie, apărând
şisturile verzi paleozoice şi calcarele jurasice, dând naştere la ceea ce, local, se numesc
colţane. Tot sub formă de colţane apar şisturile verzi la suprafaţă, pe linia de obârşie a
văilor sau în versanţii abrupţi a unor vai.
COMUNA CRUCEA
Vegetaţia şi fauna
Flora spontană a acestei regiuni de stepă aridă este reprezentată prin plante ierboase, în
care domină familia gramineelor. Vegetaţia lemnoasă este slab reprezentată prin câteva specii
de arbuşti care, se întâlnesc în pâlcuri mici în locurile mai umede şi mai adăpostite. Astfel
cele mai reprezentative specii ale florei spontane sunt:
Antropogen ischemuni
Poa bolboasa
Festuca sulcata
Festuca pseudovina
Setaria viridis
Papaver somniferum
Rubus cesius
Clima
Din acest punct de vedere teritoriul comunei Crucea se caracterizează printr-un climat
temperat-continental. Temperatura medie anuala variază intre 10,8 grade C. pentru zonele
satelor Băltăgeşti şi Gălbiori şi 11,4 grade C. pentru zona satului Crucea. Temperatura
maxima absolută a fost de 41 grade C, iar minima absoluta de minus 24 grade C.
Cantitatea medie lunară cea mai ridicată de precipitaţii atmosferice se înregistrează la
majoritatea posturilor pluviometrice în luna iunie şi variază intre 30-45 mm în zona litorala şi
60-65 mm în extremitatea sud-vestica a Dobrogei. În timpul anului nu se constată o variaţie
sezonieră a precipitaţiilor, mediile lunare oscilând între 20 şi 43 mm, în schimb, valorile
maxime lunare şi maxime zilnice pe luni variază sezonier, cu valori mai mici iarna şi mai mari
vara. Precipitaţiile solide, sub forma de zăpadă, au o frecventa medie de cca. 12 zile pe an.
Cele mai reduse cantităţi lunare se constată în perioada februarie – aprilie, la sfârşitul verii şi
începutul toamnei, iar cantităţile cele mai mari în lunile mai, iunie, iulie (cu predominare în
iunie) şi în noiembrie – decembrie (cu predominare în decembrie). Zăpada şi lapoviţa se
produc în semestrul rece, octombrie – martie.
Solul cel mai reprezentativ este cernoziomul cu o textura luto–nisipoasă.
Populaţia
Comuna are un număr de 3.482 de locuitori, din care:
Crucea: 1204
Gălbiori: 336
Stupina: 773
Băltăgeşti: 513
Crişan: 395
Şiriu: 261
Pe raza comunei Crucea locuiesc un număr de 1086 familii din care 5 familii sunt de etnie
romă. Din totalul de 3.482 locuitori 1454 sunt femei, 1293 bărbaţi şi 735 copii.
Sistemul demografic este stabil, majoritatea populaţiei este creştin ortodoxă.
Pe baza monitorizării precipitaţiilor şi temperaturii în comuna Crucea pe perioada 1965-
2005 am calculat o serie de indici ce caracterizeaza secetele. (anexa 1 şi anexa 2)
III. INDICI DE CARACTERIZARE A SECETELOR
Existenţa mai multor medii (solurile, apele, atmosfera) şi sectoare afectate de secete
(agricultura, industria, piscicultura, hidroenergetica, agrement-turism, salubritate, sănatate),
condiţiile particulare de ordin geografic şi variabilitatea în timp a secetelor conduc către
definirea dificilă a unor indici unitari care să caracterizeze fenomenul de secetă.
Din punct de vedere meteorologic secetele se caracterizează prin intensitate şi durată.
Aceste elemente prezintă importanţă pentru că de ele depind efectele asupra producţiilor
agricole pe plan local, cele mai grave secete fiind cele de intensitate şi durată mare.
Dacă analiza este la scară regională, se va lua în calcul şi aria de extindere a secetei, cu
observaţia că analiza extinderii teritoriale a secetei va fi precedată de analize punctuale la
staţiile meteorologice din regiune.
Analiza din punct de vedere istoric a secetelor impune şi studiul frecvenţei de
producere a acestora.
Legătura dintre elementele ce caracterizează secetele depind în mare măsură de
condiţiile fizico-geografice locale, care prezintă o neuniformitate pronunţată, determinată de
influenţele climatice, neuniformitatea reliefului, a solurilor, a condiţiilor geologice etc.
Clasificarea indicilor de caracterizare a secetelor:
1) Indici climatici:
Indici şi criterii pluviometrice
Indici de bilanţ hidric;
Indici pe bază de bilanţ hidric, care consideră şi acumularea în sol a
precipitaţiilor din perioada de iarnă.
2) Indici de caracterizare a secetelor hidrologice
3) Indici pentru secete agricole
4) Indici pe baza datelor satelitare.
Indici şi criterii pluviometrice
Pentru caracterizarea secetelor se iau în consideraţie mărimea precipitaţiilor căzute
într-o perioadă şi abaterea faţă de valorile normale (medii multianuale). Pot fi incluşi
în această categorie: criteriul Hellman, indicele propus de N. Topor, BMDI (Bhalme-
Mooley Drought Index), indicele precipitaţiei standardizate (Standard Precipitacion
Index – SPI), indicele de secetă efectivă (Effective Drought Index – EDI) s.a.
1. Indicele propus de N. Topor
Caracterizarea pluvimetrică pe durata unui an dintr-un interval considerat
se poate face cu indicele pluviometricn (Ia) care are expresia:
unde:
N – numărul lunilor normale (LN+LPP+LPS)
P – numărul lunilor ploioase (LP+LFP+LEP)
S – numărul lunilor secetoase (LES+LFS+LS)
Calificativul pluviometric al anului se acordă astfel:
Ptr. Ia < 0,33 an excepţional de secetos
Ptr. 0,33< Ia<0,41 an excesiv de secetos
Ptr. 0,41<Ia<0,70 an foarte secetos
Ptr. 0,71<Ia<0,84 an secetos
Ptr. 0,85<Ia<1,0 an puţin mai secetos
Ptr. 1,01<Ia<1,17 an normal
Ptr. Ia > 1,18 an puţin mai ploios
Fig. 1 Variaţia indicelui Topor
Se observă că în perioada studiată, 1965-2005, lunile ianuarie, februarie, august,
septembrie, octombrie sunt lunile foarte secetoase. Lunile mai, iunie, iulie, noiembrie,
decembrie sunt luni secetoase iar martie-aprilie sunt lunile puţin secetoase. (fig.1)
Fig. 2 Repartitia indicelui Topor in Dobrogea
Conform indicelui Topor din fig. 2 se observă că localitatea studiată, Crucea, se
gaseşte intr-o zonă secetoasă, cu un indic Ia = 0,73.
2. Climograma Peguy
Climograma Peguy se întocmeste pe baza valorilor lunare, anuale sau multianuale de
temperatură si precipitaţii care se notează pe axa verticală, respectiv pe axa orizontală.
Graficul va avea forma unei linii închise pe punctul de plecare (lunile decembrie-ianuarie)
(fig.3). Pe acest grafic, în punctele de intersecţie ale valorilor de temperatură cu cele de
precipitaţii, se notează lunile anului. În funcţie de mărimea variaţiilor celor doi parametri
utilizaţi în reprezentarea grafică, climatograma se poate prezenta în patru forme care
caracterizează anumite climate, fără a avea însă valoarea absolută.
Climogramele Peguy evidenţiază caracteristicile pluvio – termice ale lunilor din an.
Sunt hietograme, preluate de la Taylor, care stabilesc corelaţii grafice între precipitaţii şi
temperatură într-un sistem de axe rectangulare.
Péguy introduce praguri critice de temperatură şi precipitaţii (-5 oC; 0 oC, 0 mm; 23 oC,
43 mm; 16 oC, 200 mm ) care permit evidenţierea caracterului climatic determinant al unei
luni :
Foarte rece (G),
Rece (R),
Optim (O),
Tropical (T),
Arid (A).
Fig.3 Diagrama Peguy
Ȋn localitatea Crucea am obţinut pentru datele înregistrate în perioada 1965-2005 (precipitaţii
şi temperatură) pe baza climogramelor Peguy, caracterului climatic determinant:
Medie optim 34,76%
Medie temperat 5,28%
Medie arid 15,24%.
Anul 1965:
1965 N(NR DE LUNI) FRECVENTA % FRECV. CUMULATA%G 0 0 0R 3 25 25O 5 41.67 66.67T 0 0.00 66.67A 4 33.33 100.00
Anul 1975:
1975 N(NR DE LUNI) FRECVENTA % FRECV. CUMULATA%G 0 0.00 0R 3 25.00 25.00O 7 58.33 83.33T 1 8.33 91.67A 1 8.33 100.00
Anul 1985:
1985 N(NR DE LUNI) FRECVENTA % FRECV. CUMULATA%G 2 16.67 16.67R 0 0.00 16.67O 3 25.00 41.67T 1 8.33 50.00A 6 50.00 100.00
Anul 1995:
1995 N(NR DE LUNI) FRECVENTA % FRECV. CUMULATA%G 0 0.00 0R 3 25.00 25.00O 4 33.33 58.33T 2 16.67 75.00A 3 25.00 100.00
3. Indicele de secetă De Martonne
• se calculează pe diferite perioade (anual, lunar sau perioadă de vegetaţie), luând în
considerare suma precipitaţiilor din perioada analizată (mm) şi temperatura media a
aerului pe perioada analizată (grade Celsius).
I – indicele de Martonne anual;
P – precipitaţia anuala;
T – temperatura medie anuală.
• Aprecierea secetei se face astfel:
– I < 10: perioadă foarte aridă;
– I = 10-20: perioadă aridă;
– I= 20-30: perioadă semiaridă;
– I > 30: perioadă umedă.
anpp
anualatemp medie
INDC MARTONE
1965 462.20 10.35 22.71 SEMIARIDA
1966 733.20 12.03 33.28 UMEDA
1967 404.20 10.92 19.32 ARIDA
1968 424.10 11.33 19.89 ARIDA
1969 451.20 10.32 22.21 SEMIARIDA1970 561.20 11.46 26.15 SEMIARIDA1971 505.70 11.03 24.04 SEMIARIDA1972 519.30 11.20 24.50 SEMIARIDA1973 541.00 10.48 26.41 SEMIARIDA1974 449.70 11.03 21.38 SEMIARIDA1975 547.90 11.70 25.25 SEMIARIDA1976 360.10 10.03 17.98 ARIDA1977 420.10 11.03 19.97 ARIDA1978 487.40 10.31 24.00 SEMIARIDA1979 376.80 11.35 17.65 ARIDA1980 436.70 9.88 21.96 SEMIARIDA1981 536.70 10.89 25.69 SEMIARIDA1982 346.60 10.69 16.75 ARIDA1983 302.80 10.88 14.50 ARIDA1984 334.00 10.71 16.13 ARIDA1985 356.30 9.47 18.30 ARIDA1986 358.10 10.68 17.31 ARIDA1987 443.60 9.86 22.34 SEMIARIDA1988 445.50 10.68 21.54 SEMIARIDA1989 365.90 11.64 16.91 ARIDA1990 277.50 11.88 12.69 ARIDA1991 421.70 10.41 20.66 SEMIARIDA1992 299.70 11.30 14.07 ARIDA1993 438.90 10.47 21.44 SEMIARIDA1994 294.30 12.36 13.16 ARIDA1995 485.50 11.03 23.08 SEMIARIDA1996 395.00 10.43 19.34 ARIDA1997 622.70 10.16 30.89 UMEDA1998 473.10 11.20 22.32 SEMIARIDA1999 411.80 11.97 18.75 ARIDA2000 239.00 12.15 10.79 ARIDA2001 363.61 11.93 16.58 ARIDA2002 379.19 12.08 17.17 ARIDA2003 402.27 11.09 19.07 ARIDA2004 608.52 11.28 28.59 SEMIARIDA
2005 277.50 11.06 13.18 ARIDA20.44 SEMIARIDA
Fig. 4 Variatia indicelui De Martonne – loc. Crucea
Din figura 4 se observă că anii 1965, 1969-1975, 1978, 1980-1981, 1987-1988, 1991, 1993,
1995, 1998, 2004 se încadrează în perioada semiaridă, cu un indice De Martonne I= 20-30.
Cu excepţia anilor 1966 şi 1997 în care precipitaţia medie anuală a fost de 733,20 respectiv
622,70, având un indice De Martonne I>30, perioada umedă ceilalţi ani s-au incadrat in zona
aridă. Un maxim al aridităţii se observă în anul 2000 în care indicele De Martonne este egal
cu 10,79.
Din harta de repartiţie a indicelui de secetă De Martonne în Dobrogea se observă că în
partea de sud a Dobrogei este mai multă uscăciune, fiind o zonă mai aridă, comparativ cu
nordul Dobrogei unde este mai multă umiditate.
4. Procent din normal
Este unul din cei mai uzuali termeni folosiţi de către meteorologi:
• Pa- precipitaţia actuala;
• Pn- precipitaţia normala – precipitatia medie pe min 30 ani
Se poate calcula anual, lunar sau pentru perioade de vegetaţie. Se poate observa că acest
indice poate oferi o caracterizare pluviometrică a unei singure regiuni sau sezon. De
asemenea, acest indice, determinat pe un număr limitat de înregistrări pluviometrice, nu
este capabil de a reflecta informaţii importante privind variabilitatea precipitaţiilor, trendul
sau eventualele caracteristici dominante ale şirului de date climatice.
Valori peste limită se înregistrează în anii: 1965-1966, 1969-1975, 1978, 1980-1981, 1987-
1988, 1993, 1995, 1997-1998, 2004, cu maxime în 1966, 1997, 2004.
Se observă ca cele mai multe valori sub limita de 100% sunt in partea de sud şi sud-vest a
Dobrogei.
AN PA PN1965 462.2 107.911966 733.2 171.191967 404.2 94.371968 424.1 99.021969 451.2 105.341970 561.2 131.031971 505.7 118.071972 519.3 121.241973 541 126.311974 449.7 104.991975 547.9 127.921976 360.1 84.081977 420.1 98.081978 487.4 113.801979 376.8 87.971980 436.7 101.961981 536.7 125.311982 346.6 80.921983 302.8 70.701984 334 77.981985 356.3 83.191986 358.1 83.611987 443.6 103.571988 445.5 104.011989 365.9 85.431990 277.5 64.791991 421.7 98.461992 299.7 69.971993 438.9 102.471994 294.3 68.711995 485.5 113.351996 395 92.221997 622.7 145.391998 473.1 110.461999 411.8 96.152000 239 55.802001 363.6145581 84.902002 379.1927076 88.532003 402.2687164 93.922004 608.517437 142.082005 277.5 64.79
Pa medie 428.31 Pn medie 100.00
5. Poligoanele Thiessen
Metoda poligoanelor Thiessen permite calculul unei precipitaţii medii ponderate pe bazin.
Această metodă atribuie fiecărui pluviometru o zonă de influenţă din aria totală, exprimată în
procente, reprezentând factorul de pondere al valorii înregistrate.
Poligoanele Thiessen (sau Dorichlet) reprezintă o metodă geometrică de aproximare a ariilor
de influenţă urbană. Metoda constă în încadrarea punctelor care sînt cel mai apropiate de un
loc central, în sensul dat de Cristaller, şi cel mai depărtate de toate celelalte locuri centrale.
Ipoteza implicită este aceea conform căreia punctele din interiorul unui poligon Thiessen,
maximizînd distanţele faţă de toate locurile centrale cu excepţia unuia singur, vor fi controlate
(situate în aria de atracţie) de acesta din urmă.
BIBLIOGRAFIE
Gestiunea secetelor, Corneliu Cismaru, Victor Gabor, Iosif
Bartha, Daniel Scripcariu, editura Performantica, 2004;
http://www.iccv.ro/node/85 ;
http://www.iccv.ro/oldiccv/romana/revista/rcalvit/pdf/
cv20041-2.a07.pdf;
http://caritasbucuresti.org/emergency/files/
Documente_utile8/Literatura/Romana/
Reducerea_riscului.pdf;
http://dsd.utcb.ro/teze/Ionita%20Florentina%20-
%20Rezumat.pdf;